Efectele Stresului Ocupațional Asupra Performanțelor Profesionale

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE “STRESS”

1. Etimologie si conceptualizare

2. Mecanismul producerii

3. Tipologie

4. Simptome ale aparitiei si manifestarii

5. Clasificarea agentilor stressori

6. Tipologii accentuate ale personalitatii

CAPITOLUL II

STRESSUL LA LOCUL DE MUNCA

1.Teorii clasice despre stress

2.Stressul la locul de munca

3.Factori de stress la locul de munca

4.Efectele stressului la locul de munca

5.Metode de reducere/eliminare a stressului la locul de munca

6.Managementul stressului.

7.Schimbarea organizationala.

8.Prevenirea stressului la locul de munca

9.Etape in programul de preventie

CAPITOLUL III

METODOLOGIA CERCETARII SI INTERPRETAREA REZULTATELOR

CONCLUZII SI SOLUTII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE “STRESS”

1. Etimologie si conceptualizare

Evidentierea unor aspecte ce particularizeaza aparitia, modul de manifestare si urmarile stressului are in vedere realizarea unei minime cunoasteri a unei atat de dificile problematici care insa incita la a fi clarificata pentru a putea fi stapanita.

Astazi termenul stress apare tot mai mult si mai des in publicatiile stiintifice, dar si in vocabularul curent, intrucat istoria aparitiei si evolutiei sale este una relativ recenta.

Cuvantul stress, pe care este nevoie nu numai sa-l intelegem dar si sa-i patrundem semnificatiile, provine din latinescul „stringere" care inseamna a cuprinde, a imbratisa, a strange, a restrange, a lega, a ciupi, a indurera, a rani, a jigni si care a dat nastere in limba engleza cuvantului „stress", iar in limba franceza cuvintelor de „streindre" si „détresse".
„Stress" desemneaza o serie de substantive inrudite ca inteles dar cu nuante ce pot diversifica sensul: incordare, presiune, povara, efort, solicitare, tensiune, constrangere.

Cuvantul „streindre" semnifica actiunea de a impresura cu trupul, cu membrele, strangand cu putere. Acest gest semnifica uneori „sentimente opuse, pentru ca poti sa strangi pe cineva la piept, dar si sa-l sufoci, a sufoca ne duce la a oprima, a presa, ne conduce la angoasa, la anxietate, la un sentiment de disperare care iti strange inima". Cuvantul „détresse" reprezinta „un sentiment de abandon, delasare, singuratate, neputinta… pe care il incercam intr-o situatie limita (nevoie, pericol, suferinta …)".

Cel care insa l-a introdus pentru prima oara in limbajul stiintific a fost Hans Selye, canadian de origine austriaca, omul ce a cladit o singura catedrala, creatorul si slujitorul unei singure idei – si ce idee! – aceea de stress, cu care a revolutionat medicina.

Hans Selye a utilizat acest termen in 1950 spre a desemna un ansamblu de reactii ale organismului fata de o actiune externa exercitata asupra sa de catre un evantai larg de agenti cauzali – fizici (traumatisme, arsuri), chimici, biologici (infectii), psihici etc. – constand in aparitia unor variate modificari morfofunctionale, in special endocrine (hipofiza, suprarenalele). In cazul unei actiuni de mai lunga durata a agentului stressor aceste modificari imbraca forma a ceea ce Selye a numit inca din anul 1936 „sindromul general de adaptare" (SGA).

Acesta cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru ca ele apar la oricare dintre agentii declansati mentionati), capabile sa asigure b#%l!^+a?b#%l!^+a?mobilizarea resurselor adaptive ale organismului in fata agresiunii care-i ameninta homeostazia – termen introdus de Cannon.

A stressa, in general, inseamna „… orice forta care aplicata la un sistem cauzeaza anumite modificari insemnate ale formei sale, de obicei cu conotatia ca acea modificare este o deformatie ori o distorsiune. Termenul este utilizat cu privire la fizic, la presiunea si forma sociala si psihologica".

In numeroasele incercari de a defini stressul, indiferent de natura sa, gasim ca nota comuna caracteristica faptului ca acesta apare pe fondul unei adaptari perpetue a organismului la conditiile sale de viata.

Retinem in acest sens contributiile lui Harold G. Wolff, care impreuna cu colegul sau Hinkle de la Laboratorul de Ecologie Umana al Scolii Medicale de la Universitatea Cornell au studiat consecintele stressului asupra supravietuitorilor din lagarele de concentrare naziste si japoneze si pe aceasta baza au construit o noua definitie a stressului inteles ca: „stare dinamica a unui organism, ca raspuns la o solicitare de adaptare …deoarece viata insasi impune o adaptare constanta, in asa fel incat toate fiintele vii sunt in permanenta intr-o stare mai mare sau mai mica de stress".

Identificarea originii acestui concept, definitiile generale date stressului ne dau posibilitatea de a intelege mai bine stressul psihic. Pentru H. Piéron stressul este identic cu agresiunea, cu actiunea violenta exercitata asupra organismului, de la socul electric sau imersiunea brusca in apa rece pana la socul emotional sau frustrarea acuta. Bruschetea, intensitatea mare, caracterul amenintator al situatiei ar constitui particularitatile generale ale conditiei stressante.

O ultima acceptiune a stressului pe care o prezentam, este cea din Dictionarul de psihologie sociala, care se refera in mod expres la stressul psihic, unde este definit ca „stare de tensiune, incordare si disconfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme".
Retinem astfel, din succintele definitii date, ca stressul a depasit domeniile de abordare specializata ale biologiei si medicinii (fundamentate admirabil de H. Selye), intrand ca prioritate in campul teoriei si practicii stiintelor sociale, umane, militare etc.

Din cele prezentate putem considera ca stressul psihic presupune confruntarea individului cu o situatie care ameninta buna sa stare, integritatea persoanei; subiectiv sau obiectiv, situatia stressanta solicita organismul pana la sau dincolo de limitele posibilitatilor individului de a-i face fata. Astfel, este necesar sa avem in vedere cel putin doua aspecte: intai conditia stressanta si doi, starea de stress. Conditia stressanta consta in cauza producerii stressului, in actiunea tuturor agentilor stressori, iar starea de stress reprezinta socul emotional, situatia tensionata psihic la nivel individual sau grupal.

Ca stare a tensiunii psihologice, stressul apare astfel ca produs al varietatilor de presiuni si forte cu care ambianta actioneaza asupra individului deci ca un raspuns dezorganizant al organismului uman si al colectivitatii sociale la solicitarile mediului. Fiind declansat de factori care actioneaza intens, surprinzator sau persistent, perceputi sau anticipati ca amenintare, alteori constituit de o suprasolicitare sau subsolicitare a mecanismelor cognitive si volitive, stressul psihic este caracterizat printr-o prezenta afectiva pregnanta.

Chiar in conditii optime de echilibru emotional, reactiile emotionale pot fi inadecvate stimulilor, dezadaptate in situatiile cand capacitatea de rezistenta emotionala este depasita de intensitatea solicitarilor, de violenta traumelor afective sau de prelungirea si afectarea acestora in timp.

Notiunea de stress a cunoscut o evolutie semantica bogata, cu nuantari specifice, cu treceri spectaculoase dar necesare de la o conceptie fizica la una medicala si apoi psihologica si sociala. Pe aceasta baza a noului model de abordare putem retine ca stressul psihic:

Este un produs al actiunii exercitate de un agent extern, caracterizat printr-o anumita intensitate si durata;

Apare ca stare psihica individuala sau ca stare psihosociala colectiva, rezultat al actiunii agentului stressor;

Se naste si se manifesta ca reactie de aparare construita in functie de modul cum functioneaza psihicul in fata influentelor mediului extern sau chiar a celui intern.

Consideram astfel, ca stressul psihic reprezinta reactia specifica de raspuns la actiunea agentilor care produc o presiune deosebita asupra fiintei umane.

b#%l!^+a?

2. Mecanismul producerii b#%l!^+a?

Actiunea fiecarui stimul exterior care actioneaza asupra psihicului nu conduce automat la instalarea stressului psihic. Interactiunea dintre stimulii cu potential stressor si organismul uman poate conduce la aparitia stressului psihic in functie de evolutia conditiilor concrete ale acestei relatii si de particularitatile celor doi membri posibili generatori de stress.

Dezechilibrul emotional reflecta o destructurare neuropsihica (cel mai adesea putin profunda si de scurta durata), o perturbare in ierarhia functionala a urmatoarelor nivele de integrare: cortical si subcortical, aparatele neurovegetative (esalonate in trunchiul cerebral), maduva spinarii, ganglionii vegetativi.

Structurarea pe niveluri de integrare, supraetajate si ierarhizate, a sistemului nervos joaca un rol decisiv in comportamentul emotional. Impresionanta arhitectura neuronala a scoartei permite realizarea unei fine analize si sinteze a informatiei fara de care gandirea umana nu poate fi conceputa. Daca se suprima impulsurile activatoare nespecifice cu care „substanta reticulata" bombardeaza scoarta, aceasta din urma zace in adormire, complet incapabila de a prelucra mesajele care-i sosesc pe caile „specifice" (senzitivo-senzoriale).

Nivelul cortico-subcortical explica reactiile emotionale in aspectul lor comportamental-psihic, in timp ce etajele inferioare ale esafodajului neuronal asigura baza comuna a reactiilor instinctual-emotionale.

Fiecare etaj in parte elaboreaza raspunsuri locale sau regionale si totodata indeplinesc functia de releu, in transmiterea, fie ascendenta (spre nivelul suprem de integrare) fie descendenta, a numeroaselor mesaje implicate in functiile organice, ca si in comportamentul emotional sau instinctual. De asemenea, aparatul endocrin, dirijat pe de o parte de glanda hipofiza, pe de alta parte, de aparatele neurovegetative centrale, contribuie cu mesajele sale chimice la mentinerea „homeostaziei generale" si la elaborarea reactiilor emotionale legate de rasunetul pe care vibratiile mediului intern il au asupra centrilor nervosi.

Dezechilibrul emotional reflecta o destructurare neuropsihica, o perturbare in ierarhia functionala a „nivelelor de integrare" pe care le-am prezentat. Coeziunea intra-psihica slabeste relatiile de subordonare cortex-subcortex, rational-instinctual care se altereaza, pana la inversarea rolurilor si preluarea dirijarii comportamentului de catre nivelul inferior de integrare, moment in care se produce faza de impact a stressului.

In analiza globala a acestui mecanism al producerii stressului psihic, stressorii actionand asupra cortextului cerebral produc reactii primare de stress la nivelul rinencefalului si reactii secundare de stress la nivelul sistemului limbic. Nu trebuie sa omitem din explicatie capacitatea exceptionala de adaptare a organismului care impiedica de cele mai multe ori transformarea stressului intr-o stare regionala sau generalizata de disfunctionalitate a organismului uman.

Explicatia mecanismului producerii stressului este necesar a fi completata cu prezentarea fazelor aparitiei si manifestarii acestuia. Fazele care evidentiaza si alte particularitati ale stressului sunt: de amenintare, de impact, de indepartare de pericol si cea posttraumatica.

Faza de amenintare, caracteristica unor situatii defavorabile cu care se confrunta subiectul, este generata de actiunea unor stimuli care pericliteaza integritatea psihologica a acestuia, fara insa a deveni generatoare de stress. Subiectul are capacitatea rationala si biologica de a gasi solutii de raspuns care rezolva situatia respectiva, oprindu-i evolutia mai departe catre starea de stress.

Comportamentalistii americani, indeosebi Dohrenwend P.B. si Dohrenwend S.B., au stabilit ca perceperea stressului de catre indivizi depinde de doua mari categorii de variabile: factorii personali, cum ar fi pragul senzatiilor biologice si psihologice, inteligenta, capacitatea verbala, tipul de personalitate, sistemele psihologice de aparare, experienta trecuta si un anumit simt de stapanire a propriului destin; factorii externi, cum ar fi varsta, nivelul scolar, veniturile, ocupatia profesionala etc. Pentru cei doi cercetatori, indivizii dotati cu mai multe calitati, calificare si resurse decat altii, sunt mai adaptati sa faca fata situatiilor stressante.

Faza de impact, constituie stressul propriu-zis, care incepe odata cu momentul in care individul constientizeaza faptul ca se afla in prezenta unui pericol real sau imaginar, a unei situatii deosebite. Omul intra in starea de stress daca-si simte amenintat echilibrul, stabilitatea sau integritatea, nu mai este in masura sa prevada evenimentele si, in loc sa-si mentina orientarea catre ce are de indeplinit o dirijeaza catre sine. Prezentam in continuare o lista a conditiilor generale care pot declansa stressul:

supraincarcarea prin sarcini multiple si in conditii de criza de timp (deci si de necunoastere a duratei suprasolicitarilor);

izolarea, monotonia, restrangerea contactului social si a posibilitatii de exprimare si comunicare;

declansarea unor situatii conflictuale;

aparitia acelor situatii care sunt percepute ca amenintari reale sau b#%l!^+a?b#%l!^+a?imaginare, inclusiv a integritatii fizice;

presiunea grupului social (favorabila excesiv sau nefavorabila) in calea activitatii sale, resimtita ca un sentiment de frustrare;

perturbari bruste ale actiunii unor agenti fizici (termici, zgomot, vibratii etc.), chimici sau biologici (boli somatice) care scad rezistenta psihica adaptativa a organismului;

ambiguitatea sistemului datorat lipsei de informatii sau prezentei unor informatii neclare sau contradictorii;

aparitia unor situatii in care subiectul este pus sa dea doua raspunsuri incompatibile sau de a proceda intr-un mod care contravine propriului model de raportare la realitate;

actiunea agentilor stressori timp indelungat, chiar daca intensitatea acestora este una suportabila.

Daca ne referim numai la durata unui eveniment stressant, constatam ca aceasta este variabila in efectele sale; in unele cazuri, o experienta scurta dar intensa poate avea un efect devastator, asemanator celui cauzat de situatiile de stress durabile. Un procent foarte ridicat de perturbatie nervoasa si mentala a fost constatat, de exemplu, la aviatorii de pe bombardierele britanice, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dupa 30 de misiuni.

Faza de indepartare de pericol consta in aparitia manifestarilor urmarilor negative, a traumelor psihice datorate dezorganizarilor produse in faza anterioara si din incercarile repetate de a cauta apropierea si sprijinul de la o alta persoana sau de la un anumit mediu, ce sunt percepute ca puncte de sprijin necesare rezolvarii acestor disfunctionalitati. Aceste incercari le putem considera ca semnale ale incertitudinii si eliminarii starii de soc emotional-dezorganizate si a intrarii cu prudenta, dar intr-un mod ascendent, intr-o stare de neechilibru emotional performant. De modul in care un conducator sau un grup social devin in mod real un punct de sustinere depinde posibilitatea reorganizarii personalitatii, reintoarcerea sa la starea anterioara sau intrarea intr-o noua stare, caracterizata prin noi parametri calitativi si cantitativi pozitivi ai psihicului.

Faza posttraumatica are drept continut distinct restabilirea functiilor cognitive, motrice si afective ale psihicului uman. Sunt insa multe situatii in care multe persoane raman afectate psihic, cu stari depresive sau de irascibilitate, de agresivitate sau cu afectiuni psihiatrice profunde.

Stressul apare deci numai in anumite conditii ale vietii si activitatii omului, cunoaste diferite faze de manifestare, iar „intrarea" sau „iesirea" din stress constituie o strategie ce individualizeaza fiecare fiinta umana. Nu putem insa generaliza sub conceptul de stress psihic toate evenimentele emotionale, toate solicitarile intelectuale si chiar fizice la care este supusa fiinta umana. Prezentarea tipologiei, a simptomelor aparitiei si manifestarii stressului, ne deschid noi posibilitati in cunoasterea si gestionarea corespunzatoare a acestuia.

3. Tipologie

Mai putin patrunse in vocabularul curent, reliefate de catre Selye in 1973, cele doua tipuri fundamentele de stress sunt: distressul si eustressul.
Traim „oboseala placuta" dupa o activitate fizica sau intelectuala ori prilejuite de un spectacol bun.

Modificarile dispozitionale, trecatoare, de mica amplitudine din cursul zilei, efortul mental moderat din cursul unei activitati profesionale placute se incadreaza in ceea ce numim eustress.

Eustressul reprezinta o stare psihica cu tonalitate afectiva pozitiva puternic exprimata, care nu dureaza niciodata in mod cronic. Eustressul nu trebuie confundat cu orice emotie placuta, ca de exemplu: contemplarea unei gradini inflorite, a unei expozitii de pictura, auditia unei simfonii, parcurgerea unui text literar etc.

Putem include in eustress emotiile produse de: revederea unei persoane foarte dragi, aflarea reusitei la un examen, vizionarea unui spectacol comic „epuizant" prin accesele de ras violente si frecvente, practicarea jocurilor de noroc (fara miza pecuniara), excitatia produsa de actul sexual, fericirea dragostei impartasite, primirea unor vesti de la cei dragi de catre o persoana aflata in situatii de solicitare psihica deosebita etc.
Aceste consideratii ne indeamna la a circumscrie aria aparitiei si manifestarii eustressului la utilizarea psihoterapeutica a acestuia, la realizarea unei conduite antistress, sau mai exact antidistress. A aparut astfel cel de-al doilea tip fundamental de stress, care este distressul.

Distressul desemneaza starea psihica cu tonalitate afectiva negativa, cu efecte nocive asupra persoanei. De fapt aspectele prezentate anterior si altele ce fac obiectul stressului se refera la aceasta acceptiune a stressului. In literatura distressul acopera in general sfera notiunii de stress si din acest motiv noi vom folosi cuvantul stress numai pentru aceasta semnificatie (de distress).

4. Simptome ale aparitiei si manifestarii b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Gama tulburarilor psiho-comportamentale specifice producerii stressului psihic este larga si nuantata, determinata atat de natura agentului stressor si de posibilitatile personalitatii individuale cat si de conditiile concrete, conjuncturale, in care se instaleaza stressul psihic.

In tabelul 1 prezentam principalii indicatori de evaluare si modificarile psiho-comportamentale specifice acestora pentru situatiile de stress.

Tabloul modificarilor psiho-comportamentale ale stressului psihic ne prezinta o gama diversificata a acestora de la tulburari afective (manie, frica, groaza, depresie psihica etc.), ale proceselor cognitive (stari confuzionale, lapsusuri neasteptate etc.) si pana la cele comportamentale (mimico-gestual si vocal), de la simpla dezorganizare a activitatii si pana la raspunsuri de tip agresiv, ori-dimpotriva de „blocaj", „impietrire" etc.

Un loc aparte il ocupa anxietatea si depresia care pot fi generatoare, insotitoare sau chiar efecte ale stressului psihic. Aceste modificari, dar si altele cu o anumita coloratura a stressului psihic in situatia persistenta determina o cronicizare a acestuia. Intelegerea mecanismului de cronicizare a stressului psihic prin mentinerea sau repetarea cu o anumita frecventa a unor tulburari pot produce veritabile nevroze.

Numai cunoasterea si intelegerea corecta a simptomatologiei psihice si a necesitatii aplicarii unei strategii rapide si eficiente de iesire dintr-o stare si situatie de stress pot asigura mentinerea si refacerea sanatatii psihice a fiecarui individ. Daca nu se procedeaza in aceasta maniera, numarul cazurilor si profunzimea bolilor psihice pot creste vertiginos, cu urmari dramatice asupra fiecarui individ ca si asupra grupului din care face parte.

Dificultatile cotidiene in conditii de pace pot si de fapt produc nu putine cazuri de stress psihic. Cand analizam insa situatiile cu grad ridicat de risc si incertitudine, prezenta factorilor care pun in pericol viata individului si a grupurilor umane, trairea intr-un mediu cu solicitari peste media normalitatii activitati in general, constatam ca acestea devin cazuri favorizante mult mai numeroase de aparitie si manifestare a stressului psihic si mai ales ale formelor sale acute si cronice.

5. Clasificarea agentilor stressori

Agentii stressori se clasifica:

Dupa numarul, gradul de asociere si caracterul principal-secundar, distingem:

a.1. Dupa numar:

agenti stressori unici (de exemplu zgomotul pregatirii de foc executate de inamic cu tendinta de prelungire ori survenit brusc, in cursul noptii);

agenti stressori multipli actionand in doua sau mai multe ipostaze (de exemplu utilizarea zvonului inaintea, pe timpul si dupa incheierea unei actiuni).

a.2. Dupa asociere:

agenti stressori convergenti (de exemplu o persoana este supusa actiunii de influentare psihologica,;

agenti stressori situationali (de regula apar in conditii diferite si au impact complex din punct de vedere al semnificatiei, datorat prelucrarii sumare, uneori eronate a factorilor de stress; o situatie in acest sens o constituie supradimensionarea puterii unui oponent, desi in realitate acesta dispune de resurse corespunzatoare in cantitate si de calitate la nivel corespunzator).

a.3. Dupa profunzimea afectarii psihice

agenti stressori principali (de exemplu ramanerea in lupta la incercuire o perioada mai indelungata sau pierderea a peste jumatate din numarul camarazilor de arme din propria subunitate);

agenti stressori secundari, de interferenta sau de adaugire la actiunea primilor (zgomotele de pe timpul noptii sau primirea unei vesti neplacute de acasa dupa o actiune militara nereusita).

b) Dupa numarul indivizilor afectati:

– agenti stressori cu semnificatie strict individuala (exemplu: stressul psihic ce apare prin nesatisfacerea prelungita a unor trebuinte fiziologice – in aceasta situatie poate fi un luptator ce executa o misiune individuala care are o sete deosebita, fara perspectiva imediata de a o satisface, sau un luptator care nu mai are munitie si sansele de a o primi sunt minime);

– agenti stressori cu semnificatie colectiva la nivelul grupei, plutonului sau al unitatii din care fac parte (de exemplu pierderea legaturii cu esalonul superior si cu vecinii).

c. Dupa natura agentilor stressanti:

c.1. Agenti stressori biologici

surmenaj, oboseala, epuizare;

sete, foame, lipsa relatiilor sexuale;

privare de somn si senzoriala; b#%l!^+a? b#%l!^+a?

ritmuri circadiene intrerupte;

actiuni pe timp de noapte;

raniri, arsuri;

conditii de clima deosebite (frig, caldura mare);

zgomotul puternic si prelungit;

boli venerice si tulburari sexuale;

consum exagerat de droguri si alcool;

alte boli.

c.2. Agenti stressori intrapsihici :

teama de moarte, de schilodire si mutilare;

increderea sau neincrederea in sine;

teama de neprevazut si necunoscut;

teama de a ramane izolat;

libertatea de actiune prea mare sau de restrangere excesiva a acesteia;

increderea (neincrederea) in propria pregatire;

pierderea sperantei si a credintei;

dorinta de a onora obligatiile fata de colegi;

nelinistea, teama, frica, panica;

c.3. Agenti stressori socio-culturali:

situatii conflictuale in cadrul colectivitatii;

schimbarea colectivitatii;

coeziunea grupului;

competenta sefului;

zvonul, manipularea, dezinformarea;

climatul psihosocial;

lipsa de informatii sau existenta unor informatii contradictorii;

modul de realizare a circulatiei informatiilor si a accesului la cea necesara si corecta;

6. Tipologii accentuate ale personalitatii

Ca realitate psihologica, personalitatea este totalitatea psihologica ce caracterizeaza si individualizeaza un om particular.

In calitate de concept, personalitatea este “obiectul ultim si prin urmare cel mai complex al psihologiei” (Richard Meili, 1968).

Asa cum organizarea structural-functionala a individului se diferentiaza si se specializeaza in timp, tot asa si ansamblul insusirilor psihice ale persoanei suporta de-a lungul timpului un proces de structurare in urma caruia nu numai ca se diferentiaza intre ele, dar se si valorizeaza devenind unice.

“Nota de calitate adaugata personalitatii ii confera acesteia apelativul de valoare suprema” (Neculau).

Ph. Lersch arata in 1954 ca personalitatea se refera la “particularitatile psihice individuale”, la ceea ce il “distinge si detaseaza

pe un om de altul”.

Literatura de specialitate evita sa foloseasca denominativul de “personalitate normala”, ceea ce determina o anumita retinere in tendinta de a formula notiunea de “personalitate armonioasa” sau “armonica”.

Totusi, desi este greu de conturat “normalitatea” in viata psihica, specialistii domeniului au operat cu prudenta in domeniul anormalitatii psihice.

Termenul de “personalitate accentuata” a fost identificat cu cel de “tulburare de personalitate”, “personalitate imatura”, “personalitate inadecvata”.

Personalitatea accentuata poate fi situata in aceasta zona incerta dintre patologia psihica si normalitatea psihica, arie supusa schimbarilor determinate de influentele sociale, culturale, educationale, dar si de existenta si experienta de viata individuala.

Desigur, unele influente sunt mai puternice, marcante, unii dintre cei care le suporta manifesta o mai mare receptivitate, vulnerabilitate, in ambele cazuri cei in cauza inscriindu-se in randul personalitatilor accentuate.

Spre deosebire de cei armonici, dizarmonicii sunt imprevizibili. Ei sunt surprinzatori in raportarea lor la norme, obiceiuri, reguli de convietuire sociala, la ceilalti si la sine. Particulari in conduita si in disponibilitati, vulnerabilila infractiune si la adevaruri pe care nu le rostim, ei “tulbura valurile vietii sociale si uneori le dau culoare” (G. Ionescu).

Ph. Pinel (1801) avea asupra acestor conditii o conceptie orientata in special nosografic. In lucrarea sa “Nebunie fara delir” adica in “nebunie fara psihoza”, el vede o b#%l!^+a?“nebunie” situata la granita dintre normalitatea psihica si psihoza, situatie care ar putea fi b#%l!^+a?redata prin termenul de “personalitate anormala”.

In primele patru decenii ale secolului trecut, tulburarea de personalitate era vazuta din perspectiva moralitatii, conceptie care a culminat cu denumirea lui J. C. Prichard (1835) de “nebunie morala”.

In a doua jumatate a secolului trecut, sub influenta conceptiei degenerescentei, accentul s-a deplasat de la aspectele morale spre cele juridico-infractionale. Aceasta situatie a influentat aparitia termenului de “inferioritate psihopatica” si “psihopatie”, termen impropriu, dar larg.

Se poate considera ca termenul de “psihopatie” apartine lui J. L. Koch (1891), care vorbea insa de “inferioritate psihopatica”, termen inlocuit cu cel de “personalitate psihopatica”, preluat de fondatorul nosografiei psihiatrice E. Kraepelin.

Actualmente, termenul de “psihopatie” nu mai este mentionat, fiind inlocuit cu cel de “tulburare de personalitate”.

Acest termen a fost asimilat cu termenii de “personalitate imatura”, “personalitate inadecvata” si “personalitate accentuata”.

Atunci cand vorbim de personalitate, suntem predispusi sa facem aprecieri, sa comparam si sa alegem. Toate acestea se datoreaza ansamblului de insusiri psihice ale persoanei care a suportat de-a lungul timpului un proces de structurare in urma caruia nu numai ca se diferentiaza intre ele, dar se si valorizeaza devenind unice. Deci, atunci cand vorbim despre personalitati, vorbim si despre departajari, ierarhizari.

Acest lucru a fost sesizat de timpuriu, astfel incat unii au fost catalogati mai buni, mai inteligenti, mai iuti, iar altii mai putin inteligenti sau mai lenti.

Ceea ce ne intereseaza pe noi este sa studiem un anumit tip de personalitate, care prin insusi caracterul ei se deosebeste net de celelalte tipuri de personalitati, iese in evidenta.

Este vorba de tipul de personalitate accentuata, care iese din comun, se prezinta mai acut fata de media populatiei, care manifesta tendinta de a aluneca spre anormal, fara a deveni anormala

“Parintele” personalitatilor accentuate este profesorul Karl Leonhard, care a studiat cel mai aprofundat aceasta problema. Beneficiind de studiul a nenumarati pacienti ai clinicii de psihiatrie si neurologie a Universitatii Humbold din Berlin, a carui director a fost, isi concretizeaza aceste observatii aduse impreuna cu colaboratorii sai in lucrarea “Personalitati accentuate in viata si literatura” din 1972.

In 1976 a aparut cea de-a doua editie revizuita si completata, care a fost si ultimul studiu complet publicat despre “personalitati accentuate”, asa cum au fost numite de autor.

Vom prezenta acum locul pe care il ocupa personalitatile accentuate intre tipurile de personalitate, dupa o clasificare a profesorului Mielu Zlate, in functie de nivelurile calitativ distincte la care ajunge personalitatea in evolutia ei. Au fost luate in considerare aspecte structural- functionale si altele care vizeaza finalitatea adaptativa a personalitatii.

Astfel, avem personalitati imature psihologic si social, personalitati accentuate si personalitati destructurate.

Karl Leonhard intelege prin “trasaturi accentuate” acele trasaturi ale firii omului care detaseaza persoana de limitele normalului si o situeaza in zona de trecere spre maladaptare, mai ales in conditiile defavorabile de viata, fara a fi vorba de personalitati abnorme.

Accentuarea presupune intotdeauna un anumit grad de intensitate a trasaturilor respective.

Cand trasaturile anancaste ajung la o anumita intensitate, ele isi pun amprenta pe viata omului, iar cand se accentueaza si mai mult, ajung sa perturbe structura personalitatii, devenind astfel anormale.

Precizam, insa, ca personalitatile care sunt considerate accentuate nu sunt anormale. Nu este total lipsit de ele acel om care nu iese din cadrul mediei, pentru ca nu exista o granita fixa intre oamenii medii, obisnuiti si personalitatile accentuate.

Daca interpretam aceste cazuri in alt mod, ar trebui sa consideram numai media ca fiind normala, orice deviere de la medie fiind considerata patologica. Astfel, personalitatile care printr-un specific individual se ridica clar deasupra mediei ar trebui excluse din sfera normalului.

Personalitatile accentuate manifesta vocatie pentru ceva iesit din comun, atat in sens pozitiv din punct de vedere social, cat si in sens negativ din cauza unor imprejurari exterioare, neprielnice firii lor, in alte imprejurari ar fi putut sa devina oameni cu realizari deasupra mediei.

Se accentueaza, adica cresc in intensitate, unele trasaturi caracteriale (ajungandu-se astfel la personalitati demonstrative, hiperexacte, hiperperseverente, nestapanite), unele trasaturi temperamentale (care dau personalitatile hipertimice, distimice, labile, exaltate, anxioase, emotive) sau orientari mai generale ale personalitatii (fapt care se soldeaza cu aparitia personalitatilor extravertite sau introvertite).

Personalitatile accentuate provin nu doar din natura psihica a trasaturilor, ci si din numarul trasaturilor care se accentueaza, din combinarea lor, ca si din semnificatia b#%l!^+a?acestei combinari. b#%l!^+a?

De exemplu, inclinatia demonstrativa spre prefacatorie se accentueaza decat daca se asociaza cu o activitate hipertimica. Acest lucru este insa valabil numai pentru varsta copilariei, nu si pentru cea adulta.

Apoi una si aceeasi combinatie duce uneori la efecte pozitive, alteori la efecte negative. Leonhard arata ca asociatia trasaturii demonstrative cu hipertimia intareste aptitudinile pentru profesiunea de actor sau ziarist, dar prezinta un pericol din cauza alcoolismului (hipertimicii fiind sociabili inclina sa bea).

Combinarea trasaturilor accentuate conduce la o multitudine de efecte: atenuarea lor reciproca, fara a se obtine o echilibrare perfecta, mai ales cand trasaturile apartin unor planuri diferite, accentuarea specificului unor trasaturi ca urmare a insumarii unor anomalii, aparitia unor prejudicii psihocomportamentale, rasturnarea efectelor terapeutice etc..

Desi personalitatile accentuate se situeaza in zona de trecere de la normal la patologic, se pare ca sunt mai aproape de patologic decat de normal.

Leonhard arata ca zona personalitatilor accentuate apare situeaza in vecinatatea intensitatii patologice nevrotice si psihotice. Trasaturile accentuate, in conditii defavorabile de viata, sunt predispuse la manifestari patologice.

De exemplu, personalitatile demonstrative, cu tendinta lor de a se afla in centrul atentiei, cu strangularea sentimentului sau cu trairea excesiva a prezentului reprezinta miniatura psihopatiei isterice.

b#CAPITO

LUL II

CAPITOLUL II

STRESSUL LA LOCUL DE MUNCA

Natura muncii se schimba cu viteza vantului. Probabil acum mai mult ca niciodata, stressul datorat locului de munca reprezinta o amenintare la sanatatea angajatilor si la sanatatea organizatiilor. Din fericire, cercetarile in privinta stressului la locul de munca s-au extins foarte mult in ultimii ani. Dar in ciuda acestei atentii, confuzia ramane in legatura cu cauzele, efectele si prevenirea stressului la locul de munca.

Avand in vedere implicatiile muncii de asistent medical am cosiderat ca determinand factorii de stress cu importanta pentru majoritatea asistentilor si elaborand o strategie de reducere /eliminare a acestora putem optimiza activitatea dar si confortul psihic al angajatilor.

Stressul poate fi definit atat din perspectiva cauzei cat si din cea a efectului. In fizica, stressul este acea forta capabila sa produca deformari temporare sau permanente asupra unui corp. In biologie, stressul este definit ca orice poate produce schimbari intr-un organism, cauzeaza dereglari sau reglari ale proceselor legate de acel organism. Stressul este “raspunsul organismelor vii la solicitarea de orice natura” (Selye, 1974, p.123). Exista numai doua tipuri de reactie:

Raspunsul activ, adica lupta;

Raspunsul pasiv, adica fuga sau tolerarea.

Stressul poate fi definit si sub aspectul efectelor: “reactia mintii si a trupului la schimbare”, sau “rezultatul dezechilibrului atunci cand perceptia unei persoane sau actualele abilitati si resurse sunt insuficiente pentru a face fata cerintelor unei situnatii date” sau “teama indusa unui organism care incearca sa isi pastreze normalitatea in fata potentialilor agenti ce il pot afecta”.

In viata de zi cu zi s-a pus in mod traditional accent pe aspectele negative, disfunctionale ale stressului. In limbaj curent, atunci cand spunem despre cineva “ca este stressat” ne gandim de fapt la un nivel de stress foarte mare. La locul de munca, poate cea mai exhaustiva definitie a stressului negativ este: schimbarea in starea psihica, fizica, emotionala sau in comportamentul unei persoane ca urmare a presiunii constante exercitate asupra sa pentru a activa in moduri incompatibile cu abilitatea sa reala sau perceputa, cu timpul si resursele avute la dispozitie. Cu alte cuvinte stressul la locul de munca poate fi definit ca cel mai daunator raspuns fizic si psihic ce ia nastere atunci cand cerintele slujbei nu se potrivesc cu resursele, capacitatile sau nevoile angajatului. Stressul la locul de munca b#%l!^+a?b#%l!^+a?poate conduce la compromiterea sanatatii si chiar imbolnavire.

Conceptul de stress la locul de munca este adesea confundat cu acela de competitie, dar aceste concepte nu sunt identice. Competitia ne energizeaza psihologic si fizic, si ne motiveaza sa invatam noi meserii si sa ne perfectionam munca. Cand o competitie a luat sfarsit ne simtim relaxati si satisfacuti. Importanta competitiei in munca este probabil cea la care se face referire cand se spune: “putin stress nu strica”. Uneori, insa, competitia se transforma in cerinte ale slujbei ce nu pot fi indeplinite, relaxarea se transforma in epuizare, iar senzatia satisfactiei in senzatia de stress. Pe scurt, stadiul este de imbolnavire si esec in munca.

Stressul este o reactie psihologica la solicitarile inerente ale factorilor de stress care are potentialul de a face o persoana sa se simta tensionata si anxioasa, pentru ca nu este in stare sa faca fata acestor solicitari.

Stressul este o stare de tensiune ce ia nastere atunci cand o persoana raspunde cererilor locului de munca, familiei si altor surse externe ca si cand acestea ar fi generate de nevoile sale interne, obligatii si autocritica. Stressul este atat aditiv cat si cumulativ. Se aduna in timp pana la starea de criza cand apar simptomele. Acestea se pot manifesta psihic prin: iritabilitate, anxietate, scaderea concentrarii, frustrari si ura. Pot aparea si simptome fizice: tensiuni musculare, dureri de cap, dureri de spate, insomnii, hipertensiune. Netratate, simptomele pot conduce la imbolnavire si chiar moarte.

Exista sase mituri despre stress:

1. Stressul este acelasi pentru toata lumea.

2. Stressul este intotdeauna rau pentru tine.

3. Stressul este oriunde deci nu poti scapa de el.

4. Cele mai populare tehnici de reducere a stressului sunt cele mai bune.

5. Nu sunt simptome, nu este stress.

6. Doar simptomele majore de stress necesita atentie.

Nici unul nu a fost validat de cercetarile in domeniu.

1.Teorii clasice despre stress

Primul teoretician al problematicii stressului a fost Hans Selye. Acesta considera ca stressul este raspunsul nespecific al organismelor vii la solicitarile de orice natura.

Orice fel de solicitare este intr-un anumit sens individuala, adica specifica. Independent de natura modificarilor organice pe care le produc, toate substantele au o proprietate comuna: impun organismului sa se adapteze, sa se reorganizeze. Aceasta nu este o cerinta specifica; adaptarea insasi este sarcina, indiferent de natura implicatiilor. Cu alte cuvinte, dincolo de consecintele specifice apare in mod nespecific necesitatea unor reactii de adaptare care sa duca la restabilirea starii de echilibru. Esenta stressului consta in exigentele nespecifice fata de multiplele functii implicate.

In ceea ce priveste caracterul agentului care provoaca stressul, al actiunii agentului stressor, este indiferent daca situatia sau lucrul in fata caruia suntem pusi este placut sau neplacut; conteaza numai marimea necesitatii de readaptare.

In cadrul teoriilor asupra stressului, dupa identificarea si incercarea de definire a conceptului de stress, a fost resimtita nevoia clarificarii domeniilor sale, deoarece expresia de stress a fost folosita oarecum inexact, au aparut numeroase definitii confuze si contradictorii ale acestei notiuni. De exemplu stressul biologic era identificat cu epuizarea sistemului nervos sau cu aparitia unor emotii puternice, pe cand el nu este numai tensiune nervoasa. In cazul omului, fiinta care dispune de un sistem nervos dezvoltat, reactiile emotionale sunt intr-adevar factorii de stress cei mai frecventii.

Dr. J. W. Mason considera ca proprietatea comuna a factorilor de stress este aceea ca mobilizeaza sistemul fiziologic al reactiilor emotionale sau de alarma in situatii neplcute sau cand viata este amenintata.

Stressul nu este intotdeauna consecinta unei actiuni nocive. Este neesential daca factorul de stress insusi este un lucru placut sau neplacut; efectul sau depinde exclusiv de masura in care solicita adaptabilitatea organismului. Orice activitate normala poate produce un stress puternic fara o consecinta daunatoare. Stressul daunator sau neplacut este numit “distress”. Cuvantul stress utilizat in limba engleza semnifica tensiune, incarcare, provine din cuvantul existent in limba franceza veche, distress, insemnand necaz, dificultate, situatie neplacuta. Prima silaba a disparut probabil fiind deseori inghitita, ca atunci cand se foloseste “‘neata” in loc de “buna dimineata”. Lucrurile legate de stress pot fi deopotriva placute sau neplacute, in timp ce cuvantul distress inseamna intotdeauna necaz, neplacere.

Ideea de stress este foarte veche. Poate chiar “omul preistoric isi dadea seama de trasaturile comune ale acelor senzatii de descurajare si extenuare care il cuprindeau dupa o munca grea, in urma caldurii excesive sau frigului, starilor de frica sau unor indelungate perioade de boala. Chiar daca el nu constientiza faptul ca apareau intotdeauna reactii similare cand ceva era peste puterile lui, acest sentiment ii atragea totusi instinctiv atentia ca limitele propriei sale capacitati erau depasite” (Selye, 1974, p. 176).

Stressul nu trebuie evitat. De fapt nici nu poate fi evitat. Indiferent ce facem sau ce b#%l!^+a?b#%l!^+a?se intampla cu noi intotdeauna avem nevoie de energie pentru intretinerea vietii, combaterea efectelor daunatoare si adaptarea la influentele in permanenta schimbare pe care le exercita mediul. Un anumit nivel al stressului exista si in starea de relaxare, in timpul somnului.

“Starea lipsita de stress se numeste moarte” (Selye).

Intalnirea cu stressul poate fi folositoare daca, familiarizandu-ne cu modul de actionare al stressului ne vom forma in consecinta conceptia de viata.

Cei care s-au ocupat la inceput de problematica stressului nu au facut deosebirea intre distress si stress, desi stressul este o notiune mai larga cuprinzand si emotiile placute, implinirile si afirmarea personalitatii.

Fiziologul francez din a doua jumatate a secolului XIX, C. Bernard, a demonstrat primul, cu mult inainte ca ideea de stress sa fi aparut, ca mediul intern al organismelor nu se schimba desi mediul lor extern se schimba in permanenta. El a observat ca viata libera si independenta este conditionata de stabilitatea mediului intern. 50 de ani mai tarziu, fiziologul american W. B. Cannon a propus ca ansamblul “proceselor fiziologice coordonate care asigura mentinerea starilor de stabilitate ce guverneaza in mare parte organismul” sa fie denumite homeostazie, exprimand capacitatea de a mentine o situatie statica invariabila.

Conservarea vietii si sanatatii noastre cere ca nimic in noi sa nu se abata prea mult de la starea obisnuita. In caz contrar survin imbolnavirea si moartea.

Prima descriere a “sindromului ce apare in urma diferitelor influente nocive” a fost publicata in 1936; mai tarziu aceste reactii au devenit cunoscute sub denumirile de sindrom general de adaptare (SGA), respectiv sindrom de stress biologic.

S-a evidentiat faptul ca energia de adaptare sau capacitatea de adaptare a organismului este finita, deci se poate epuiza. Ne putem irosi usor capacitatea de adaptare sau putem invata cum sa ne dramuim acest stoc de energie folosindu-l numai in scopuri utile care produc cat mai putin distress.

Stadiile stressului (dupa Selye)

Reactia de alarma

Este primul raspuns al organismului, acest proces insemnand “mobilizarea generala” a fortelor de aparare ale organismului. In faza acuta a reactiei de alarma rezistenta generala a organismului scade sub nivelul mediu. Raspunsul complet insa nu se reduce la reactia de alarma caci, in cazul in care agentul nociv continua sa actioneze se produce starea de adaptare sau rezistenta. Cu alte cuvinte nici un organism nu se poate afla in starea de alarma permanenta. Aceasta reactie initiala este urmata in mod necesar de un stadiu de rezistenta.

Stadiul de rezistenta

Acest al doilea stadiu se deosebste de primul prin reactiile chimice si fiziologice care se produc. Dupa ce organismul s-a adaptat, in stadiul de rezistenta, capacitatea de rezistenta a organismului creste peste cea medie.

Stadiul de epuizare

Daca persoana este expusa mai mult timp actiunii unui agent nociv, adaptarea obtinuta dispare. Astfel se ajunge in al treilea stadiu ale carui simptome seamana cu caracteristicile stadiului de alarma. In stadiul de epuizare rezistenta este mai mica decat cea medie.

Stressul determina blocarea alarmei la nivel cerebral, care raspunde de pregatirea corpului pentru actiuni defensive. Sistemul nervos este trezit si hormonii sunt eliberati pentru a ascuti simturile, a accelera pulsul, a creste frecventa respiratiei, a tensiona muschii. Acest raspuns este important pentru ca ajuta in apararea impotriva anumitor situatii. Raspunsul este “preprogramat biologic”. Toata lumea raspunde aproximativ in acelasi mod, indiferent daca situatia stressanta este prezenta la locul de munca, in familie, in viata de zi cu zi. Viata scurta sau lipsa de frecventa a episoadelor de stress nu pun probleme serioase. Dar cand situatiile stressante nu se rezolva, corpul este mentinut intr-o stare constanta de activare care creste rata de solicitare a sistemului biologic. In cele din urma, apare oboseala sau distrugerea abilitatii organismului de a se repara si de a se apara. Ca rezultat, riscul de boala este iminent.

2.Stressul la locul de munca

S-au evidentiat multiple forme ale stressului. Ca exemplu: stressul in perioada copilariei, stressul la adolescenti, la persoanele virstnice, stressul marital, familial, financiar etc.

In conditiile vietii actuale una dintre cele mai importante fatete ale stressului este stressul la locul de munca.

Stressul la locul de munca poate fi definit ca fiind rezultatul cel mai daunator, fizic si psihic, ce se produce cand cerintele postului nu se potrivesc cu resursele, capacitatile si nevoile angajatului.

Conform unor puncte de vedere diferentele intre caracteristicile individuale. ca personalitatea si stilul de rezolvare a problemelor, sunt cele mai importante in prezicerea b#%l!^+a?b#%l!^+a?caror conditii de munca vor deveni factori de stress, cu alte cuvinte problema apare datorita faptului ca ceea ce este stressant pentru o persoana poate sa nu fie o problema pentru alta persoana. Personalitatea poate avea o influenta importanta asupra senzatiei de stress. Ea afecteaza atat gradul de perceptie al potentialilor agenti ca fiind stressanti in fapt, cat si tipul de reactii care apar. Sa aruncam o privire asupra celor doua trasaturi cheie ale personalitatii.

Locul controlului – se refera la convingerile oamenilor despre factorii care le controleaza comportamentul. Cei cu locul de control intern considera ca isi tin soarta in maini, in timp ce aceia cu locul de control extern considera ca situatia lor este controlata de noroc, soarta sau de catre detinatorii puterii in general. Comparati cu “internii”, “externii” au mai multe sanse sa se simta anxiosi in fata potentialilor agenti de stress. Celor mai multi oameni le place sa simta ca tin sub control ceea ce li se intampla. Internii au mai multe sanse sa se infrunte direct cu agentii stressanti pentru ca ei pleaca de la premisa ca raspunsul lor poate schimba ceva. Externii sunt anxiosi, sunt mai inclinati sa adopte strategii de reducere a anxietatii care functionaza doar pe termen scurt.

In ultimii 20 de ani multe studii s-au indreptat catre relatia dintre stressul la locul de munca si diverse tulburari. Tulburarile de somn si de dispozitie, dureri de cap si stomacale, tulburari ale relatiilor de familie si sociale sunt exemple ale problemelor legate de stress care se dezvolta rapid si se regasesc frecvent in aceste studii. Aceste semne timpurii ale stressului la locul de munca sunt, in general, usor de recunoscut. Efectele stressului la locul de munca in tulburarile cronice sunt mai dificil de observat, deoarece aceste tulburari necesita mai mult timp pentru a se dezvolta si pot fi influentate de multi alti factori. Dovezile se acumuleaza rapid pentru a sugera ca stressul joaca un rol important in multe tipuri de probleme cronice de sanatate, in special cardiovasculare, musculare si psihice.

3.Factori de stress la locul de munca

Potentialii factori de stress din viata de organizatie pot afecta aproape pe oricine in orice organizatie in timp ce altii par sa afecteze numai pe cei care joaca anumite roluri.

Factori de stress la nivel executiv si managerial.

Supraincarcarea rolului – are loc atunci cand cineva trebuie sa se achite de prea multe indatoriri, intr-un timp prea scurt. Supraincarcarea rolului provoaca stress, ii impiedica pe cei afectati sa se bucure de placerile vietii, care pot reduce stressul.

Responsabilitatea mare – responsabilitatea fata de oameni si de lucruri, influenta asupra viitorului altora, au potentialul de a induce stress.

Factori de stress la nivel operational

Conditii improprii de munca – conditiile de munca neplacute sau chiar periculoase sunt factori importanti de stress.

Proiectarea necorespunzatoare a postului – poate provoca stress la oricare din nivelele organizationale. Supraincarcarea rolului sau posturile prea simple si neinteresante vor actiona ca agenti de stress. Monotonia si plictiseala se pot dovedi extrem de frustrante pentru cei care se simt capabili sa isi asume obligatii mai complexe.

Dupa modelul lui R. Karasek asupra solicitatilor si controlului in cadrul postului, posturile in care exista solicitari mari dar nu dau decat posibilitati reduse de control asupra deciziilor profesionale sunt in mod special predispuse sa produca stress si reactii negative la stress. Solicitarile mari pot aduce cu ele un ritm de lucru neuniform, supraincarcarea, timpul foarte limitat, sau responsabilitatea pentru mari pierderi materiale posibile. Lipsa de control se refera la aria limitata de decizie si autoritate.

Factori stressanti pentru rolurile de reprezentare si epuizarea – rolurile de reprezentare –pozitii in care membrilor organizatiei li se cere sa interactioneze cu membrii altor organizatii sau cu publicul. Ocupantii acestor pozitii au mari sanse sa traiasca stressul fiind cu “un picior in organizatie si cu celalalt in mediul exterior”. Rolul de membru al organizatiei poate fi incompatibil cu solicitarile publicului sau ale altei organizatii. Epuizarea dupa cum o definesc C. Maslach si S. Jackson, este o combinatie de “stare avansata de oboseala emotionala, depersonalizare si reducerea sentimentului de realizare personala, ce se produce la indivizii care lucreaza cu oamenii intr-un post sau altul”. Candidatii cu sanse maxime la epuizare sunt: profesorii, asistentele medicale, lucratorii sociali. Epuizarea pare sa urmeze o evolutie in stadii, care incepe cu o stare de oboseala emotionala (se simte secatuit de munca, obosit dimineata, frustrat, nu vrea sa lucreze cu oamenii). Urmatorul stadiu este depersonalizarea. Aceasta se manifesta prin insensibilitate profesionala, tratarea oamenilor ca pe obiecte, nepasare fata de necazurile oamenilor. Al treilea stadiu: realizari personale reduse – nu poate face fata eficient problemelor, considera ca nu are o influenta buna asupra altora, nu poate intelege sau compatimi pe altii, nu se mai simte atras de munca sa. Epuizarea pare sa se intalneasca cel mai ades printre cei care au intrat in serviciu cu idealuri deosebit de inalte.

Factori generali de stress

Exista factori de stress care probabil sunt resimtiti uniform de orice actor social. Conflictele interpersonale – sunt un factor puternic, in special pentru cei cu tendinte b#%l!^+a?b#%l!^+a?accentuate de a-l evita. Intreaga gama de conflicte, de la ciocnirile de personalitati pana la certurile intergrupuri are mari sanse de a provoca stress, cand conduce la atacuri reale sau doar percepute, asupra integritatii sau bunei pareri despre sine.

Conflictul serviviu-familie – stressul izvoraste din conflictul de roluri intre a fi membrul al unei familii si a fi membrul unei organizatii.

Nesiguranta postului – un post sigur este un obiectiv important pentru aproape oricine si cand acesta este amenintat, poate aparea stressul.

Ambiguitatea rolului – exista acolo unde obiectivele postului sau modul de a accede la ele sunt neclare. Lipsa unei directive se poate dovedi stressanta, in special pentru cei care tolereaza greu o astfel de ambiguitate.

Alaturi de acesti factori generali mai pot fi intalniti si alti factori de stress: lipsa locului de munca, un loc de munca bun poate fi stressant atunci cand angajatul este permanent nesatisfacut, nu are perspectiva de avansare sau de schimbare semnificativa, nu are siguranta prezentei pe postul potrivit si, in acelasi timp, nu stie ce altceva ar putea face. Echipa sau organizatia pot fi stressante atunci cand cerintele sunt conflictuale, obiectivele neclare, sau resursele neadecvate, daca au loc schimbari fara consultare sau planificare adecvate, sau daca exista un conflict intre satisfacerea nevoilor si asteptari. Ate cauze de stress pot fi conditiile proaste de munca (zgomot, iluminare, mizerie, umiditate, caldura/frig excesiv, ergonomie), un slab management al timpului, finantare nesigura, lipsa procedurilor de suport si supervizare. Locul de munca poate fi stressant daca angajatul are prea mult sau prea putin de facut, daca slujba este prea grea sau prea usoara, daca angajatul trebuie sa ia decizii fara a beneficia de informare sau autoritate adecvate, daca primeste termene asupra carora nu are nici un control sau daca are responsabilitatea vietii altora. Stressul poate fi generat de relatiile cu superiorii, subordonatii, colegii, consiliul de administratie, beneficiari, membrii sau persoane din alte organizatii.

O importanta categorie de factori mai sunt si cei autoindusi. Acestia sunt specifici persoanelor care nu se trateaza adecvat pe ele insele. Ei se pot datora neglijarii fizice, care pe langa potentialul stressant propriu, poate determina capacitatea de a rezista altor factori stressanti, sau abandonarii perioadelor de relaxare.

Ca factori de stress externi, care scapa controlului putem aminti: schimbarile legislative, deciziile finantatorilor, traficul, transportul in comun.

4.Efectele stressului la locul de munca

Efectele stressului la locul de munca se pot manifesta in plan comportamental, fiziologic si psihologic.

Reactii comportamentale: sunt activitati practicate deschis, pe care individul stressat le foloseste in incercarea de a face fata stressului. Ele includ: atitudini de rezolvare a problemei, de retragere si de folosire a substantelor care provoaca dependenta.

Reactiile psihologice: implica in primul rand procesele emotionale si cerebrale. Reactia psihologica cel mai des intalnita este utilizarea mecanismelor de aparare (eforturi psihologice de a reduce anxietatea asociata cu stressul).

Reactii fiziologice la stress: exista dovezi ca stressul la locul de munca se asociaza cu functionarea neregulata a inimii, hipertensiune, puls acelerat, cresterea colesterolului. Stressul a mai fost asociat si cu declansarea unor boli cum ar fi cele respiratorii si infectiile bacteriene.

5.Metode de reducere/eliminare a stressului la locul de munca

Unii angajati considera conditiile stressante de munca ca fiind un rau necesar- compania trebuie sa faca fata presiunilor angajatilor si sa asigure sanatatea acestora pentru a ramane productiva si profitabila in conditiile economiei actuale. Studiile arata ca, conditiile stressante de munca sunt actualmente asociate cu cresterea absenteismului, intarzierilor si intentiile angajatilor de a-si parasi locul de munca, toate acestea avand un efect negativ pentru companie.

Studii recente ale asa numitor “organizatii sanatoase” sugereaza ca politicile in favoarea sanatatii angajatilor conduc la beneficii pentru organizatii. O organizatie sanatoasa e definita ca fiind o organizatie cu o rata mica de imbolnaviri, invaliditati ale fortei de munca si care deasemeni e competitiva. Cercetarile au identificat caracteristici organizationale asociate cu sanatatea, nivel minim de stress la locul de munca si un nivel inalt al productivitatii. Exemple de asemenea caracteristici includ urmatoarele:

Recunoasterea angajatilor pentru performanta lor.

Oportunitati de dezvoltare a carierei.

Cultura organizationala ce valorizeaza angajatul.

Actiuni manageriale ce se incadreaza in valorile organizatie

6.Managementul stressului.

Aproape jumatate din companiile americane promoveaza diferite tipuri de cursuri b#%l!^+a?b#%l!^+a?pentru managementul stressului pentru angajatii lor. Programele de management ale stressului invata angajatii despre natura si cauzele stressului – de exemplu: organizarea timpului sau exercitii de relaxare. O parte dintre organizatii promoveaza consultatii individuale pentru angajati in ceea ce priveste atat problemele legate de locul de munca cat si problemele familiale. Aceste programe de management al stressului pot reduce rapid simptomele stressului ca anxietatea si tulburari ale somnului; deasemeni au si avantajul de a fi putin costisitoare si usor de implementat. Programele de management al stressului au, in mare, doua dezavantaje majore:

Rezultatele (reducerea simptomelor stressului) au viata scurta.

Este ignorata adesea cea mai importanta cauza a stressului, deaoarece concentrarea se realizeaza asupra angajatului si nu si asupra mediului.

7.Schimbarea organizationala.

In contrast cu managementul stressului si programele de asistenta a angajatilor, unele organizatii incearca reducerea stressului prin folosirea unui consultant specializat ce are ca sarcina recomandarea unor cai de imbunatatire a conditiilor de munca. Aceasta abordare este cea mai directa cale de a reduce stressul la locul de munca. Ea presupune identificarea aspectelor cele mai stressante ale muncii (de exemplu: munca excesiva, conflictele) si designul strategiilor de reducere sau eliminare a factorilor de stress identificati. Avantajul acestei abordari este faptul ca trateaza direct principala cauza a stressului la locul de munca. Totusi, uneori, managerii nu agreaza aceasta abordare deoarece ea implica schimbari in rutina mucii sau orarul de productie, sau, schimbari in structura organizationala.

Ca regula generala, actiunile de reducere a stressului la locul de munca ar trebui sa acorde interes major schimbarii organizationale pentru a imbunatatii conditiile de munca. Dar chiar si cele mai constiincioase eforturi de imbunatatire a conditiilor de munca sunt incapabile sa elimine stressul complet, pentru toti angajatii. Din acest motiv, o combinatie intre schimbarea organizationala si managementul stressului este adesea cea mai utila abordare pentru a preveni stressul la locul de munca.

Cum putem face schimbari in organizatie pentru a preveni stressul la locul de munca.

Asigurarea in privinta capacitatilor si resurselor angajatilor raportate la munca ce o desfasoara.

Designul posturilor trebuie sa promoveze intelegerea, stimularea si oportunitatile angajatilor de a-si folosi indemanarile.

Definirea clara a rolurilor si responsabilitatilor.

Acordarea posibilitatii angajatilor de a participa la deciziile si actiunile ce le afecteaza locul de munca.

Imbunatatirea comunicarii-reducearea incertitudinilor in legatura cu dezvoltarea carierei si planurilor viitoare ale angajatilor.

Promovarea oportunitatilor pentru interactiuni sociale intre angajati.

Stabilirea unui orar ce este compatibil cu cererile si responsabilitatile angajatilor in afara orelor de munca.

8.Prevenirea stressului la locul de munca

Nu exista abordari standardizate sau un manual pentru dezvoltarea programelor de preventie a stressului. Designul programelor si solutiile vor fi influentate de numerosi factori – marimea si complexitatea organizatiei, resursele disponibile si in special tipul de probleme cu care se confrunta organizatia. De exemplu unele companii au ca problema principala suprasolicitarea angajatilor, iar altele un program inflexibil sau lipsa de comunicare cu publicul.

Cu alte cuvinte nu este posibila o prescriptie universala de preventie a stressului la locul de munca, dar este posibila oferirea unor linii de ghidare pentru procesul de prevenire a stressului in organizatii. In toate situatiile, procesul programelor de preventie a stressului implica trei etape distincte: identificarea problemei, interventia si evaluarea. Pentru ca acest proces sa aiba reusita, organizatiile trebuie sa fie pregatite adecvat. Un nivel minim de pregatire pentru programul de prevenire a stressului trebuie sa includa urmatoarele:

Constientizarea problemelor legate de stressul la locul de munca (cauze, costuri, control).

Asigurarea unui management si suport de calitate pentru program.

Implicarea angajatilor in toate fazele programului.

Stabilirea capacitatii tehnice de conducere a programului (cursuri specializate pentru membrii organizatiei sau folosirea consultantilor)

Aducerea impreuna a angajatilor sau a angajatilor si managerilor, in cadrul aceluiasi comitet sau “grup de rezolvare a problemelor” poate fi o abordare foarte utila b#%l!^+a?b#%l!^+a?pentru dezvoltarea programelor de preventie a stressului. Cercetarile arata ca aceste eforturi participative au fost incununate de succes in privinta problemelor ergonomice la locul de munca, in parte datorita capitalizarii cunostintelor directe ale angajatilor despre problemele intalnite in munca lor.

9.Etape in programul de preventie

Moralul scazut, plangerile referitoare la sanatate si locul de munca sunt primele semne ale stressului la locul de munca. Dar cateodata, nu exista indicii, mai ales daca angajatii se tem de pierderea locului de munca. Lipsa semnelor evidente nu este un motiv bun pentru a neglija indoielile privitoare la stressul la locul de munca sau minimizarea importantei unui program de preventie a stressului.

Prima etapa – Identificarea problemei.

Cea mai buna metoda de a explora scopul si sursa unei probleme de stress intr-o organizatie depinde in parte de marimea organizatiei si de resursele disponibile. Discutiile de grup intre manageri, reprezentanti si angajati pot fi o sursa bogata de informatii. Asemenea discutii pot fi tot ceea ce este nevoie pentru a remedia problemele legate de stress intr-o organizatie mica. Intr-o organizatie mare, asemenea discutii pot fi utile pentru informarea asupra factorilor de stress si a conditiilor ce determina stressul pentru un numar mare de angajati.

In ceea ce priveste metoda de colectare a informatiilor, acestea trebuie sa priveasca perceptiile angajatilor asupra conditiilor locului de munca si nivelul de stress, sanatate si satisfactie. Lista conditiilor locului de munca ce pot determina stressul si a semnelor si efectelor stressului sunt un bun punct de inceput pentru a decide ce informatii trebuie colectate.

Masurarea comportamentelor obiective ca absenteismul, imbolnavirile, rata profitului sau problemele legate de performanta pot fi deasemeni examinate pentru a stabili prezenta si scopul stressului. Aceste valori sunt, in cel mai bun caz, doar indicatori aproximativi ai stressului la locul de munca.

Datele rezultate din discutii ar trebui sa fie adunate si analizate pentru a reaspunde la intrebarile in legatura cu localizarea unui factor de stress si a unei conditii de munca ce poate fi responsabila de exemplu, de lipsa comunicarii intre doua departamente.

Analiza informatiilor si a altor aspecte ale programului de preventie a stressului pot necesita ajutorul expertilor (ai unei universitati sau firme de consultanta). In orice caz, decizia pentru programul de preventie trebuie sa ramana a organizatiei.

Etapa a II-a. Desigul si implementarea interventiilor.

Odata ce sursele de stress au fost identificate si scopul problemei inteles, se trece la etapa de design si implementare a unei strategii de interventie.

In organizatiile mici, discutiile informale ce au ajutat la identificarea problemelor de stress pot produce si idei fructuoase de preventie. In organizatiile mari este nevoie de un proces mai formal. Frecvent, i se cere unei echipe sa dezvolte recomandari bazate pe analiza datelor din prima etapa si se consulta experti din afara organizatiei.

O anume problema, de pilda, un mediu ostil de munca poate cuprinde organizatia si poate necesita interventia. Alte probleme, de exemplu munca excesiva, pot exista doar in cateva departamente si necesita solutii mai ample, de exemplu redesignul postului. Alte probleme pot fi specifice anumitor angajati si rezistente la orice fel de schimbare organizationala si necesita in locul acesteia managementul stressului sau interventii de asistenta a angajatilor. Unele interventii pot fi implementate rapid (de exemplu imbunatatirea comunicarii, cursuri de management al stressului), dar altele pot necesita timp pentru a fi duse la indeplinire (de exemplu redesignul unui proces de fabricatie).

Inainte de orice interventie, angajatii trebuie informati asupra actiunilor ce vor avea loc si cand. Adesea este utila o intalnire in acest scop.

Etapa a III-a. Evaluarea interventiei.

Evaluarea este o etapa importanta procesul interventiei. Evaluarea este necesara pentru a determina daca interventia produce efectele scontate si daca sunt necesare schimbari in aceasta directie.

Timpul necesar pentru evaluarea interventiilor trebuie bine stabilit. Interventiile ce implica schimbare organizationala trebuie sa primeasca evaluari atat dupa un timp scurt cat si dupa o perioada mai lunga.

Evaluarea dupa o periada scurta poate fi facuta pentru a determina un prim indicator al programului sau al posibilelor nevoi de redirectionare. Multe interventii produc initial efecte ce nu persista. Evaluarea dupa o perioada mai lunga de timp, adesea anuala, e necesara pentru a determina daca interventia produce efecte de durata.

Evaluare trebuie sa se concentreze pe aceleasi tipuri de informatii colectate in timpul primei etape (de identificare, inclusiv informatiile de la angajati despre conditiile de lucru, nivelul de stress, probleme de sanatate si satisfactia). Perceptiile angajatilor sunt de obicei cele mai sensibile masuratori ale conditiilor stressante de munca si adesea reprezinta primul indicator al interventiei. Adaugarea masuratorilor obiective ca absenteismul si cheltuielile pentru ingrijirea sanatatii pot fi utile de asemeni. Efectele interventiei asupra b#%l!^+a?b#%l!^+a?stressului la locul de munca tind sa fie mai putin bine definite si pot necesita un timp indelungat pentru a-si face aparitia. Procesul de preventie a stressului nu se termina cu evaluarea. Procesul trebuie sa fie vazut, mai degraba, ca un proces continuu ce foloseste datele evaluarii pentru a redefini si redirectiona strategia de interventie.

Studiul nostru a fost proiectat pentru a investiga factorii de stress cu importanta pentru majoritatea membrilor unui colectiv de asistenti medicali.

CAPITOLUL III

METODOLOGIA CERCETARII SI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Studiile au arata faptul ca exista profesii care prezinta un risc crescut pentru determinarea unui nivel mai inalt de stress. Astfel, candidatii cu sanse maxime la un nivel ridicat de stress sunt: profesorii, asistentii medicali, lucratorii sociali.

De aceea, am considerat necesara studierea unui colectiv de asistenti medicali din cadrul Spitalului Militar Central si al Clinicii N. Kretzulescu din Bucuresti. Colectivul este format din 58 asistenti medicali cu studii de specialitate de cel putin 3 ani, si experienta minima de 2 luni. Media de varsta de 28.6 ani (minim 21, maxim 45 ani). Programul de lucru se desfasoara in 2 ture de cate 12 ore. Asistentii sunt atat femei cat si barbati (33 barbati si 25 femei). Toti angajatii sunt de aceeasi nationalitate.

Ei fac parte din 17 astfel de sectii. Pe linie ierarhica superioara sunt subordonati medicilor si asistentului sef; iar in subordonare au infirmierele. Sectia deservita este mixta (pacientii fiind atat femei cat si barbati).

Ipoteza de la care pornim in cadrul acestei cercetari este ca asistentii medicali fac parte dintr-o categorie supusa puternic factorilor de stress si cei la care strssul se manifesta marcant prezinta si tendinte accentuate ale personalitatii.

Metodele utilizate pentru identificarea factorilor de stress au fost: observatia pasiva (pe o periada de 7 zile), discutiile informale, un inventar al factorilor de stress. Iar pentru completarea datelor am utilizat chestionarul de tendinte accentuate Schmiescheck, in vederea evidentierii aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuata.

Observatia pasiva – Observatia s-a realizat pe o perioada de 3 zile, a fost o observatie simpla, directa, discontinua, desfasurandu-se pe parcursul a doua schimburi de noapte si unul de zi. Datele s-au inregistrat dupa incheierea fiecarei etape de observare. Scopul observatiei a fost realizarea unei imagini initiale asupra mediului, activitatii si a comportamentelor determinate de acest mediu. Prin observatie am distins manifestarile caracteristice de cele intamplatoare.

Discutiile informale – s-au desfasurat in grupuri restranse (2-3 angajati) si s-au axat pe nemultumirile, problemele si dificultatile pe care acestia le intalnesc in activitatea lor. Convorbirile cu asistentii au fost cea mai directa cale pentru a afla detaliile referitoare la motivatiile, aspiratii, trairi afective, interese. In urma acestor discutii s-a realizat un b#%l!^+a?b#%l!^+a?inventar al factorilor de stress. Acest inventar a fost apoi supus atentiei tuturor angajatilor si a constituit suportul pentru diferentierea nivelurilor de stress prezente la angajati.

Inventarul factorilor de stress.

Vom prezenta factorii de stress ce au fost mentionati in discutiile cu asistentii medicali:

nemultumiri in privinta carierei: imposibilitatea avansarii, conservatorism in ceea ce priveste designul posturilor.

conflicte cu superiorii (medicii), colegii, subordonatii (infirmierele) si pacientii.

cerinte conflictuale din partea institutiei.

obiective neclare sau nestructurate.

resurse inadecvate.

conflicte intre nevoi si asteptari.

conditii deficitare de munca (zgomot, iluminare defectuoasa).

management inadecvat al timpului.

rutina.

suprasolicitare.

management slab al posibilitatilor si aptitudinilor angajatilor in sensul neutilizari resurselor, capacitatilor, indemanarilor.

responsabilitati asupra altor persoane.

termene limita nerealiste.

orar indecvat.

conflict intre cerintele de acasa si de la locul de munca.

lipsa timpului liber.

conditii familiale si locative.

situatia financiara.

somn insuficient.

schimbari legislative.

riscul de boli profesionale.

comunicare deficitara.

Alaturi de intocmirea acestui inventar de factori de stress am colectat si informatii referitoare la: absenteismul, litigii, acte violente (verbale sau fizice), erori in desfasurarea activitatii profesionale, imbolnaviri, accidente de munca din anul in curs. Datele sunt prezentate in tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1

Graficul nr. 1

Dupa cum se observa si in graficul nr. 1, factorii cu influenta asupra majoritatii angajatilor sunt urmatorii: rutina in munca, modul de comportare al superiorilor, munca peste program si comunicarea cu medicii.

Chestionarul de tendinte accentuate Schmiescheck

Chestionarul isi propune evidentierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuata, fiind un instrument subsumat tipologiei personalitatii clinice sau accentuate, dezvoltata de K. Leonhard. Studiul de traducere si experimentare pentru varianta romaneasca ii apartin lui Nestor 1975. “Exista 10 scale, fiecare cu un numar de 12 itemi, 8 sau 4 itemi corespunzand celor 10 tipuri de trasaturi accentuate: demonstrativitate, hiperexactitate, hiperperseverenta, nestapanire, hipertimie, distimie, ciclotimie, exaltare, anxietate, emotivitate” (Minulescu, 1996, p. 348). Subiectul raspunde prin da sau nu majoritatea itemilor avand cheia in nu. In ordine descendenta interpretatrea indica severitatea tendintei pentru valoarea 18, iar valoarea 12 indica, conform autorului, limita de la care putem diagnostica o tendinta spre accentuare in comportament. Instrumentul este constituit din 88 de intrebari, nefiind nici o restrictie in privinta timpului de lucru.

Plecand de la tipul de personalitate, “adancind tematica tipului si biotipului se vor contura nu numai raspunsuri ci si metode pentru exploatarea si extinderea sentimentelor sociale, tinand seama de limitele firesti in care persoana poate evolua, se pot aduce unele sugestii in problema orarului de lucru” (Nestor, 1974, p. 135).

In urma aplicarii si interpretarii chestionarului Schmiescheck, am obtinut scorul 13-hiperexactitate si 21-anxietate pentru o persoana de 35 de ani de sex feminin. Am considerat necesara realizarea unui interviu individual pentru determinarea motivelor care ar putea sta la baza unui asemenea profil. S-a evidentiat faptul ca aceasta pesoana (fiind asistent sef) avea mai multe responsabilitati decat restul angajatilor. Relatiile cu superiorii (medicii) erau mai numeroase. Ea constituia un fel de “persoana tampon” intre medici si asistenti.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Prezentam in continuare tabelul cu rezultate pentru chestionarul Schmiescheck si inventarul factorilor de stress:

Tabelele de corelatii:

b#%l!^+a?

Corelatia chestionar – scala I (Demonstrativ):

Correlations