Efectele Stresului Asupra Sanatatii Mentale Si Fizice.stresul Posttraumatic In Domeniul Militar

Psihologie

Efectele Stresului Asupra Sanatatii Mentale Si Fizice.stresul Posttraumatic In Domeniul Militar

Byadmin ianuarie 1, 2024

Efectele stresului asupra sănătății mentale și fizice.

Stresul posttraumatic în domeniul militar

CUPRINS

CAPITOLUL 1 – Conceptul de stres

Ce este stresul?

Factorii de stres

Tipuri de stres și managementul emoțiilor

CAPITOLUL 2 – Stresul ca reacție a organismului

2.1. Managementul prin intermediul stresului

2.2. Conceptul de burn – out

2.3. Efectele și consecințele stresului

CAPITOLUL 3 – Conceptul de stres posttraumatic

3.1. Ce este stresul posttraumatic?

3.2. Managementul organizației militare și stresul de luptă

3.3. Reducerea stresului din domeniul militar prin comunicare

STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL 2 – CONCEPTUL DE STRES

Ce este stresul?

Hans Hugo Bruno Selye este cel care a utilizat pentru prima dată cuvântul „stres” în anul 1936. Acesta, student fiind la medicină în anul I, la Praga a observat că majoritatea pacienților aveau în comun lipsa poftei de mâncare, paliditatea precum și alte simptome, ajungând la concluzia că toate aceste semne au un numitor comun. De la o cultură la alta, semnificația cuvântului „stres” este diferită. Spre exemplu, în cultura engleză acest termen este înțeles precum o încordare nervoasă, în cultura spaniolă înseamnă suferință, francezii înțeleg prin stres agresiune iar germanii efort.

„Dicționarul englez Oxford arată că termenul de stres provine din abrevierea cuvântului distres care înseamnă dificultate, necaz, durere – în engleza medievală. Din secolul al XIX – lea, acestei semnificații i se adaugă și cea de presiune și influență din exterior exercitată asupra organismului. Astfel apar noțiunile stresori și constrângeri, adică condițiile de viață agresive ( stresori ) și suferințele fizice și mentale (străin).” În limba română acest termen este folosit doar cu tentă negativă, acesta indică în mare parte o stare emoțională care poate împiedica cu ușurință realizarea scopurilor propuse inițial. Deci putem spune că stresul este acel efort resimțit la nivelul creierului ca răspuns la problemele vieții.

„De fapt, stresul se consideră a fi sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma atacurilor, agresiunilor venite din partea mediului înconjurător. Conform unei alte concepții enunțate, stresul este starea biologică de alertă care mobilizează întregul corp uman pentru a răspunde sau a riposta la solicitări sau amenințări provocate de complexul factorilor de mediu.” În funcție de percepția fiecărui individ cu privire atât la dimensiunea problemei cu care se confruntă cât și a capacității fiecăreia de a-i face față, stresul reprezintă o reacție atât personală cât și subiectivă la tensiune.

La nivel fiziologic există trei mecanisme de răspuns:

Sistemul nervos – coordonează reacțiile la stres, referindu-se la reflexele condiționate sau necondiționate și generând ieșiri spre celelalte sisteme somatice;

Sistemul imuno – fagocitar care sporește producția de anticorpi;

Sistemul hormonal – activează secreția de hormoni.

Potrivit lui H. Selye există trei faze succesive în derularea sindromului general de adaptare adică reacția unei persoane cu privire la adaptarea la factorii de stres. Ca primă fază este vorba de faptul că atunci când organismul uman are de a face cu stimulări importante prima reacție a acestuia este șocul : accentuarea batăilor inimii, scăderea tensiunii arteriale precum și diminuarea tonusului muscular. După aceste prime reacții organismul începe să se adapteze, ca urmare a acestui fapt este creșterea tensiunii arteriale, contractarea mușchilor acest lucru însemnând că individul devine pregătit să facă față situației. Drept urmare, această primă fază poartă numele de reacție de alarmă. În cazul în care stimularea nu este atât de importantă, reacția individului este mai atenuată.

În faza a doua este vorba de perioada de timp în care subiectul este supus factorilor de stres. Dacă această perioadă este îndelungată deja este vorba despre o stare de alertă definită printr-o tensiune permanentă. Ca rezultat, în această fază este vorba despre perioada de rezistență.

A treia fază – în momentul în care se observă că organismul nu se poate adapta sub nicio formă, acesta ajunge în faza de epuizare caracterizată fiind prin oboseală și la scăderea rezistenței la factorii de stres.

În nici una dintre aceste faze apariția unei boli nu este exclusă, acestea variază în funcție de intensitatea factorilor de stres. În prima fază și anume cea de alarmă pot apărea cu precădere durerile de cap și tulburările digestive. Aceste boli se agravează pe măsura ce se intensifică factorul de stres, ajungându-se la diabet sau ulcer, iar in ultimă instanță se poate ajunge și la depresie. Prin urmare, întregul nostru organism poate fi dat peste cap datorită stresului excesiv.

Biologia stresului – în primul rând, toate organele asimilează din mediul înconjurător factorii de stres prezenți, toate aceste informații fiind transmise către creier. Abia după analizarea acestora de către creier se stimulează hipotalamusul care este centrul emoțiilor noastre. Apoi comandă unor glande mici (în număr de două), situate deasupra rinichilor, prin intermediul măduvei spinării eliberarea în sânge a unor substanțe chimice și anume a catecolaminelor. Un lucru foarte important ce trebuie reținut este acela că „reacția individului la stresor este aceea care crează stresul, nu stresorul în sine.”

Reacțiile psihologice la stres pot fi structurate în felul următor:

Cognitive:

Deteriorări ale memoriei de lungă și scurtă durată;

Creșterea ratei de erori și confuzii;

Scăderea gradului de concentrare;

Căutare redusă de informații;

Scăderea capacității de decizie, organizare și planificare;

Creativitate redusă;

Ideație obsesivă.

Comportamentale :

Scăderea performanței;

Instabilitate și fluctuație profesională;

Absenteism;

Agresivitate sau intoleranță;

Deteriorarea relațiilor interpersonale;

Diminuarea sau excesul apetitului,

Utilizare excesivă de alcool, cafea, tutun;

Insomnii.

Emoționale:

Frustrare;

Ostilitate;

Nervozitate;

Depresie;

Autoevaluare negativă;

Labilitate;

Culpabilitate.

Hormonii asociați cu procesul stresului:

Factorii de stres

Când facem referire în special la fenomenul economiei românești, indubitabil suntem afectați într-un moment sau altul de stres. Nefiind totuși un fenomen nou, stresul dobândește un caracter tot mai globalizat afectând totodată toate țările, categoriile socio – profesionale dar și familia și societatea.„Cei mai importanți factori umani care pot duce la eventuale accidente de muncă sunt starea generală de confort individual, oboseala și unele trăsături de personalitate ca emotivitatea.”

Unii dintre factorii ce afectează sensibilitatea la stres pot fi personalitatea, sexul, vârsta, nivelul de dezvoltare economică precum și mulți alții. Numeroși cardiologi în urma cercetărilor efectuate au ajuns la concluzia că există o strânsă legătură între stres, frecvența bolilor cardio vasculare și tipul de personalitate, astfel încât au fost identificate două mari tipuri de personalitate A și B și un tip intermediar tipul AB.

Personalitatea – acest prim factor putem spune că afectează destul de mult felul în care o persoană va răspunde la stres dar, de asemenea, modifică impactul stresului asupra organismului. După câte am putut observa frecvent, din viața cotidiană, pentru unii oameni stresul este o parte din viața lor, câteva exemple elocvente ar fi acelea ale persoanelor care se uita constant la ceas în mod nervos sau persoanele care claxonează excesiv din interiorul autoturismului. Acele persoane care au astfel de comportament sunt „conduși” de tipul de personalitate A, care este caracterizată prin neliniște, agitație precum și un stil de lucru contra – cronometru, concentrându-se spre realizări superioare, fiind foarte competitivi, intoleranți și deseori agresivi dacă în calea lor apar dificultăți. La un individ care are înclinații spre acest tip de personalitate în exces nivelul de stres este extrem de ridicat, tocmai de aceea au foarte mari probleme de sănătate. În partea opusă se află cei cu tipul de personalitate B, care sunt de fel lenți, contemplativi și relaxați.

Vârsta – s-au efectuat mai multe cercetări pe un eșantion de manageri cu vârste cuprinse între 30-60 ani din care a rezultat faptul că aceștia simt în familie influențele stresului organizațional în proporții variabile și dependente de grupele de vârstă astfel:

58% din cei cuprinși în grupa de vârstă 30-40 ani;

46% din cei aflați între 41 – 50 ani;

38% cei peste 50 ani.

Se poate observa astfel că cele mai multe presiuni din partea familiei apar tocmai în cea mai nepotrivită perioadă și anume aceea în care individul se află pe o curbă ascendentă a aspirațiilor profesionale și a potențialului de muncă.

Sex – stresul afectează fiecare persoană în parte, neținând cont de sexul acesteia. Însă diferența este dată de reacția fiecăreia la agenții stresori. Spre exemplu, reacția unei femei poate fi orientată spre pasivitate, dezorientare, începe să se simtă vinovată, se subapreciază în anumite cazuri se și retrage considerând că nu mai poate face față situației; în schimb la bărbați reacțiile principale sunt nervozitatea, agresivitatea, desconsiderarea normelor și valorilor sociale, spre final manifestă tendința de defulare și de a se descărca nervos.

Încărcarea emoțională a muncii – interesul față de rolul emoțiilor la locul de muncă a crescut în ultima perioadă; studiul emoțiilor la nivel individual fiind important deoarece înainte de toate stresul este considerat o reacție emoțională. Acest studiu al emoțiilor în contextul activității de muncă se adresează în special stresului de management al emoțiilor. În cele din urmă, s-a realizat faptul că stresul încărcării emoționale a muncii conduce cu siguranță la conceptul de insatisfacție profesională, burn – out, chiar la demisionarea din postul de muncă. Ceea ce poate ajuta în aceste situații este păstrarea simțului umorului, suportul din partea colegilor de muncă, însă acest lucru este diferit de la persoană la persoană. Unui angajat care nu posedă simțul umorului și este supărăcios din fire îi va fi foarte greu să se detașeze și să se mențină calm, calitate ce trebuie posedată din plin, deoarece se cere frecvent la locul de muncă.

Unii dintre cei mai des întâlniți factori în literatura de specialitate sunt: stresul de transport (reprezintă acumularea mai multor factori stresanți; câteva exemple plauzibile pot fi zgomotul, confruntările dintre oameni, foamea /setea, frigul / căldura); stresul alimentar (acesta este unul dintre cele mai violente forme de stres, apărând prin lipsa totală a mâncării, sau prin înfometare conștientă); stresul de apă (lipsa apei este mult mai gravă decât lipsa mâncării fiind foarte greu suportată de către oameni); stresul de microclimat ( ideea de adăpost, de siguranță este esențială pentru ca omul să aibă condiții să își desfășoare activitățile); stresul termic; stresul de lumină (reprezintă un factor de risc pentru indivizi dacă lipsa acesteia se desfășoară pe perioade lungi de timp); stresul fonic (este necesar un mediu liniștit pentru ca individul să își poată continua activitățile dând randament maxim); stresul prin suprapopulare (nu este indicată aglomerarea în spații mici deoarece imediat poate apărea stresul cu multiple variații de ordin comportamental); stresul prin factori chimici (acest tip de stres este oarecum legat și de alimentație, de substanțele chimice de fapt ce sunt utilizate în aceasta.)

Cauzele stresului sau sursele stresului cum mai sunt numite ne ajută în mare parte să înțelegem conceptul de stres, manifestările acestuia dar și a măsurilor elementare pe care trebuie la un moment dat să le luăm pentru atenuarea sau cel puțin reducerea la un nivel minim a intensității impactului stresului asupra organismului:

Evenimente majore, fără caracter zilnic, din timpul activității profesionale:

În cadrul procedurilor și instrucțiunilor de lucru apar schimbări importante;

Pentru a finaliza lucrările se efectuează o utilizate în aceasta.)

Cauzele stresului sau sursele stresului cum mai sunt numite ne ajută în mare parte să înțelegem conceptul de stres, manifestările acestuia dar și a măsurilor elementare pe care trebuie la un moment dat să le luăm pentru atenuarea sau cel puțin reducerea la un nivel minim a intensității impactului stresului asupra organismului:

Evenimente majore, fără caracter zilnic, din timpul activității profesionale:

În cadrul procedurilor și instrucțiunilor de lucru apar schimbări importante;

Pentru a finaliza lucrările se efectuează ore suplimentare;

Locul de muncă este periclitat prin reorganizări și redimensionări de departamente;

Deadline – urile sunt scurtate, sarcinile primite sunt sporite.

Acțiuni desfășurate zilnic în timpul îndeplinirii atribuțiunilor de serviciu:

Într-un timp relativ scurt volumul de muncă se mărește;

Deși aprecierile pozitive lipsesc cu îndârjire atunci când rezultatele sunt bune și foarte bune, atunci când acestea nu sunt foarte mulțumitoare criticile adresate angajaților apar imediat;

Chiar dacă instrucțiunile comune nu sunt foarte bine precizate, apar deseori ciocniri de interese și opinii diferite legate de proiectele care au loc în comun.

Evenimente majore, fără caracter zilnic, desfășurate în afara segmentului profesional:

Probleme de relaționare sau integrare sociale;

Evenimente atât fericite cât și nefericite;

Invalidități permanente sau temporare, contractarea de boli cronice atât de către persoana vizată cât și de cei dragi.

Acțiuni desfășurate zilnic, în afara atribuțiunilor de serviciu:

Preocupare continuă pentru stabilitatea financiară, socială;

Comportamentul neașteptat al familiei conduce la nemulțumire și anxietate;

Evenimente deosebite cu impact distrugător asupra vieții normale a individului;

Asalt mediatic și manipulare .

Așa cum bine știm, fiecare individ în parte, la locul de muncă este supus la o varietate de experiențe și factori care, din păcate nu afectează doar performanța sau activitatea pe care o prestăm ci și sănătatea persoanei și totodată și motivația și relațiile cu cei din jur; acești factori având efecte atât negative (distress) precum și efecte pozitive (eustress).

Eustresul (stresul agreabil) și distresul (stresul dezagreabil)

Stresul pozitiv și anume cel care dezvoltă disponibilitățile adaptive ale unei persoane poartă numele de eustres. În schimb, atunci când expunerea la stres este prelungită, stresul devenind acut și inducând tulburări de adaptare se formează distresul. „Eustresul ameliorează performanța și prin intermediul variabilei de personalitate denumită căutarea de senzații ce corespunde unei stări de sănătate.” „Eustresul ne stimulează obținerea performanțelor excepționale și ne dă aripi – ne energizează. Distresul ne înfrânează acțiunile și ne răpește din energie.”

Cele mai frecvente cauze ale eustress – ului sunt:

Lansarea unor provocări fie în cadrul organizațional, fie de ordin personal;

Obținerea unei promovări;

Obținerea unui bun de folosință îndelungată;

Căsătoriile care sunt benefice dacă nu pentru ambii atunci cel puțin unul din ei dintr-un anumit punct de vedere;

Călătoriile, vacanțele sunt ocazii foarte bune pentru a te elibera te stres dar și pentru îmbogățirea cu date și imagini noi privind cele mai frumoase aspecte ale zonelor ce au fost vizitate.

Factorii ce țin de mediul fizic al muncii și anume zgomotul sau temperatura influențează negativ în mare parte satisfacția dar și performanța angajaților.

De-a lungul timpului, datorită tuturor studiilor efectuate asupra relației dintre factorii de mediu și performanță s-a concluzionat faptul că efectele căldurii și ale zgomotului asupra individului și a performanței sunt strâns legate de intensitatea factorului stresogen. De asemenea alți factori care duc la apariția fenomenului de stres pot fi expunerea la radiații, amenajarea postului.

Factori ce țin de profesie și activitatea prestată – atunci când vorbim despre tipul ocupației, supra sau subsolicitarea, munca în schimburi sau presiunea timpului putem spune că aceștia sunt stresori cu impact nociv asupra stării de sănătate dar și asupra satisfacției în muncă a angajatului.

Factori ce țin de rolul din organizație – ambiguitatea de rol și conflictul de rol. „Ambiguitatea de rol se referă la discrepanța sau lipsa clarității dintre excrepanțele transmise și mesajul recepționat de persoana țintă.” Conflictul de rol se referă la momentul în care o persoană care deține un anumit post este pusă în postura de a îndeplini mai multe roluri în același timp.

Factori ce țin de relațiile interpersonale – suportul social – fiecare dintre noi avem nevoie de suport social ridicat și control asupra muncii pentru a da un randament mult mai bun și să ne adaptăm mai rapid la stresorii din mediul muncii.

Tipuri de stres

Așa cum am mai menționat anterior, stresul este acea stare a organismului rezultată din confruntarea fie unică fie repetată a individului cu o anumită situație. Datorită faptului că există o varietate de răspunsuri care țin de fiecare individ în parte se ajunge la apariția mai multor forme de stres în funcție de modul în care fiecare persoană este capabilă să se adapteze mult mai bine decât alta. În funcție de natura agenților stresori, s-a realizat o clasificare a formelor de stres după cum urmează:

Stresul psihic – acest tip de stres combină acțiunea mai multor tipuri de stresori;

Stresul profesional – acest tip de stres putem spune că este determinat de acțiunea în același timp ( sau nu ) a stresorilor chimici, psihologici, fizici sau biologici;

Stresul pre – și postoperator – pe lângă caracteristicile stresului psihic se adaugă elementul de multiplicare care este dat de anticiparea stresului operator și evoluția postoperatorie;

Stresul de subsolicitare – apare atunci când activitățile profesionale se modifică, spre exemplu atunci când apare monotonia, sarcinile repetitive; între timp individului îi piere motivația;

Stresul de suprasolicitare – acest tip de stres apare atunci când programul de lucru se prelungește, sarcinile se diversifică; apare în special la manageri de nivel superior și mediu;

Stresul situațional – se mai numește și stres cultural fiind cauzat de schimbări recente în modul de viață al indivizilor.

În funcție de principiile managementului stresului există patru tipuri majore de stres:

Stresul bazal – apare la fiecare persoană deoarece în viața cotidiană ne confruntăm deseori cu situații care nu sunt conform așteptărilor noastre și este cauzat în mare parte de prieteni, vecini, familie sau chiar neînțelegeri la locul de muncă;

Stresul cumulativ – acest tip de stres are ca principală cauză un anumit eveniment care apare des și durează mult; în timp acest tip de stres poate conduce la apariția sindromului de epuizare nervoasă consecințele apărând atât pe plan profesional cât și pe plan personal;

Stresul traumatic – este rezultatul unui singur eveniment apărut brusc și într-un mod violent producând fie rănire emoțională, fie fizică; persoana în cauză suferind un șoc reacțiile apărând imediat sau după o perioadă (fie boli grave, atacuri armate fie moartea cuiva, masacre, etc.)

Stresul posttraumatic – atunci când simptomele stresului traumatic durează mai mult de o lună, apare stresul post traumatic; fiind o tulburare de stres rezultată dintr-un eveniment traumatic.

„Andrei Cosmovici (1996) delimitează stările afective la acele trăiri care exprimă gradul de concordanță sau neconcordanță dintre un obiect sau situație și tendințele umane, termenul obiect fiind luat în sens larg, filosofic; acesta folosind termenul de afect ca fiind sinonim cu cel de stare afectivă.” De-a lungul timpului, emoțiile au început să capete o foarte mare relevanță în cadrul organizațiilor. În mediul în care lucrăm în prezent, predomină după cum bine știm excesiv competitivitatea, managementul începând să se focalizeze tot mai mult pe modul în care interacțiunile interpersonale influențează succesul organizațional.

Putem spune că „emoția poate fi definită drept o experiență psihofiziologică formată din elemente cognitive și fiziologice fiind caracterizată prin motivație crescută ce determină performanțe comportamentale critice pentru supraviețuire, inclusiv în condiții de stres.” Deci, emoțiile integrează instinctele, ele ajută la orientare având un rol compensator în momente de deficit informațional.

Emoțiile constituie elementele esențiale ale existenței umane deoarece ele ne influențează reacțiile comportamentale, felul de a fi, percepțiile, ajutându-ne să învățăm din fiecare experiență fie că este bună, fie că este rea și să ne schimbăm. De-a lungul timpul, am putut observa că emoțiile sunt văzute ca niște caracteristici negative în special când este vorba despre locul de muncă, însă, în definitivă nu ele sunt problema ci modul în care reușim noi ca persoane să le gestionăm; ele neputând fi eliminate ci doar autocontrolate.

Ashforth și Humphrey au definit solicitările de gestionare a emoțiilor în activitatea de muncă drept „acțiunea de exprimare a unor emoții considerate adecvate de către organizație, în scopul angajării într-o formă de management al impresiei.”În managementul emoțiilor un rol extrem de important îl ocupă optimismul, aici referindu-ne la modul în care un individ reacționează referitor la momente mai puțin plăcute ce au loc în viața acestuia, reușind în cele din urmă să depășească obstacolele, autocontrolul este esențial de asemenea, precum și perseverența. Într-o organizație cele mai întâlnite emoții negative fiind anxietatea și stresul; acestea apărând atunci când apare lipsa protecției; apărarea față de un pericol iminent. „Starea de anxietate este o stare emoțională tranzitorie sau o condiție a organismului uman, caracterizată prin tensiune și teamă și printr-o activitate accentuată a sistemului nervos autonom; fiind dependent de factorii de mediu cu care o persoană vine în contact.”

Stresul emotional se poate manifesta prin: teamă; indispoziție depresivă; atitudine negativă, nervozitate; nervozitate până la agresivitate; sentimentul lipsei de ajutor; depresie până la apatie.

CAPITOLUL 2 – Stresul ca reacție a organismului

2.1. Managementul prin intermediul stresului

„Managementul stresului trebuie înțeles ca o acțiune sau complex de acțiuni concertat (e), atât din partea individului (lucrătorului, angajatului) cât și a managerilor (factorilor decizionali), pentru a face față, pentru a gestiona, pentru a se descurca, cum se poate mai bine, în fața factorilor stresori externi ce acționează asupra indivizilor, indiferent de calitatea și locul pe care îl ocupă în structurile sociale.”Pe scurt, managementul stresului reprezintă ansamblul de acțiuni având o structură formalizată fiind implementate cu scopul de a preveni și a reduce nivelul de stress al angajaților. Prin comunicare individul poate realiza recunoașterea stresorilor și își poate monitoriza reacțiile organismului; controlând stresul putem să luam decizii bune și la timp, condițiile în care trebuie facut acest lucru fiind irelevante. În managementul stresului comunicarea are un rol foarte important datorită faptului că prin îmbinarea unor elemente de organizare, control, conducere și planificare aceasta conduce la reducerea sau chiar evitarea stresului.

Un program de managementul stresului este util pentru:

Oferirea unei modalități atât specializate cât și confidențiale de a trata sau chiar reduce stresul personalului și al familiei acestora ajutând și la îmbunătățirea abilităților acestora de a face față evenimentelor negative din viața lor;

Creșterea eficacității și eficienței personalului și a instituției;

Reducerea semnificativă a numărului de accidente la locul de muncă;

Plangerile publicului referitoare la comportamentele neadecvate ale angajaților sunt reduse;

Centrarea negativă a mass-mediei pe activitatea instituției se reduce semnificativ;

Starea generală de bunăstare a personalului dar și a familiei acestuia se îmbunătățește.

Etapele realizării cursului de management al stresului sunt următoarele:

Evaluarea trebuințelor de instruire – această primă etapă este cea mai importantă, de nelipsit din orice program de dezvoltare a abilităților, cu cât fiind mai amănunțită și mai bine realizată cu atât succesul unui astfel de program este mai sigur.Această etapă constă în analiza organizational, a sarcinilor și cunoștințelor a deprinderilor și aptitudinilor dar și analiza personalului;

Obiectivele instrucționale care sunt alcătuite din obiectivul general și obiectivele specifice;

Planificarea programului de instruire – această planificare are implicații psihologice și pedagogice importante. Pentru buna funcționare a acestor programe metoda cea mai des folosită este metoda fractionate propriu – zisă, aceasta constând în împărțirea sarcinii de învățare într-un anumit număr de părți fiind studiate separate, abia apoi sunt alaturate celorlalte module.

Metode folosite în cadrul instruirii: instruirea condusă; expunerea, prelegerea ( într-un timp destul de scurt prin prelegere se poate transmite o cantitate mare de informații), discuții de grup pe baza unor texte (prelegerile pot fi completate prin aceste discuții, clarificându-se materialul prezentat), jocul de rol (li se acordă unor persoane cu funcții diferite același rol fiind puse în situații stresante, ele trebuind să reacționeze exact ca în realitate), studiul de caz, metoda feedbackului la 360 grade, modelarea comportamentală a rolului (teoria învățării sociale, modelarea și observația).

Evaluarea traingului și a învățării – următoarele aspecte sunt urmărite în general prin chestionarele de evaluare: determinarea cunoștințelor accumulate de către participanți în urma programului de instruire, înainte să ajungă să aplice cunoștințele accumulate la locul de muncă le acordă acestora șansa de a reflecta la propria învățare, acordarea unui feed – back util

Concluzii

Newman & Beehr clasifică strategiile de management a stresului la nivel individual în patru categorii:

Strategii privind conțiile fizice / fiziologice – dietă, exerciții fizice, somn;

Strategii privind condițiile psihologice: viață organizată precum și planificare în avans; încercarea unei evaluări realiste cu privire la propria persoană și propriile aspirații;

Strategii privind propriul comportament : folosirea exercițiilor de relaxare, managementul timpului referitor la concedii sau distracții, pentru suport social este esențială existența unor prietenii de lungă durată;

Strategii privind schimbarea mediului de muncă: în cazul în care locul de muncă este prea solicitant este recomandată schimbarea ocupației sau a locului de muncă precum și schimbarea dacă este necesar a organizației în detrimentul alteia mai puțin solicitante.

2.2. Conceptul de burn – out

Dicționarul clinic descrie burn – out ul ca pe „o stare caracterizată de epuizare emoțională, capacitate redusă de muncă și eventual depersonalizare, ca urmare a unei discrepanțe între așteptări și realitate la persoanele care lucrează cu oamenii sau pentru oameni; etapa finală a unui proces pornit de la entuziasmare idealist și trecând prin deziluzionare, frustrare și apatie; simptome: tulburări psihosomatice, depresie sau agresivitate.” În momentul în care modul de lucru nu este solicitant, nu oferă resurse atât energia cât și capacitatea de lucru a angajatului poate scădea în timp iar în stadiile mai avansate ale acestui sindrom apare așa cum am spus mai sus starea de epuizare emoțională.

Aspectele principale ale procesului burnout sunt rezumate prin următoarele stadii: cantitate ridicată de lucru, epuizare fizică/emoțională, depersonalizare și disperare/ neajutorare. Acest sindrom a fost deseori asemnănat cu stresul; este adevărat că simptomele sunt asemănătoare, dar totuși trebuie să se facă anumite diferențe cum ar fi faptul că stresul poate intensifica acest sindrom însă nu este principala cauză a lui. Stresul poate apărea în orice domeniu (viață personală, mediul profesional etc) însă sindromul burnout este specific doar mediului de lucru.

Există o multitudine de definiții referitoare la epuizarea profesională, acest lucru creând dificultăți atunci când se dorește studierea fenomenului. Putem aminti însă una dintre aceste definiții – chiar cea mai cunoscută – și anume cea a autoarei Christina Maslach și a colegilor ei : epuizarea profesională are trei componente: oboseala emoțională, depersonalizarea și lipsa împlinirii de sine; acest model definind oboseala emoțională ca fiind un fel de sentiment cum că resursele emoționale proprii nu sunt potrivite pentru gestionarea situației; atunci când oboseala emoțională persistă apare frustrarea, epuizarea, starea de oboseala dimineața, lipsa forței de muncă. Așa cum am spus mai sus, epuizarea profesională are trei componente, cel de-al doilea fiind depersonalizarea care se referă la tratarea oamenilor ca pe niște obiecte; un individ aflat în această situație consideră că oamenii din jur îl acuză pentru problemele lor. Iar a treia și anume lipsa împlinirii de sine se referă la tendința de a evalua într-un mod complet negativ realizările proprii.

Factorii de influență Burnout sunt:

Locul de muncă;

Familia;

Câmpul ocupațional.

Locul de muncă – cantitatea de lucru în exces, presiunea timpului, incapacitatea de a face față anumitor cerințe sau necunoașterea exactă a cerințelor / responsabilităților, munca în schimburi, mediul fizic, lipsa unei susțineri eficiente din partea supervizorilor sau colegilor, lipsa unui feedback pozitiv din partea acestora referitor la munca depusă și rezultatele obținute au foarte mare legătură cu sindromul în cauză; acesta apărând cu ușurință în fiecare domeniu ocupațional.

Mediul ocupațional – din câte am putut observa există mai mulți autori care au efectuat studii pe anumite grupuri. Spre exemplu Schaufeli și Enzman susțin că cele mai studiate grupuri sunt asistentele, profesorii sau lucrătorii sociali aceștia având în comun lucrul cu oamenii; pe de altă parte, alt autor (Burisch) se axează pe grupuri precum studenții, sportivii, reporter, judecători chiar și pe șomeri, încercând să dovedească faptul că în orice domeniu ocupațional acest sindrom poate să apară. De asemenea, alți autori precum Lee și Ashforth s-au concentrat pe studii realizate pe manageri și supervizori din domeniul serviciilor umane.

Familia – atunci când cerințele familiale se îmbină cu cele de la locul de muncă, se presupune că se poate forma și în acest caz sindromul burnout. Există indivizi cărora le este foarte greu să se detașeze de locul de muncă, efectuează ore suplimentare în exces ceea ce poate declanșa un conflict familial, deoarece își lasă familia pe ultimul loc, petrecând tot mai puțin timp cu aceasta.

În cele mai multe cazuri, organizațiile consideră că doar indivizii sunt de vină pentru apariția acestui sindrom deoarece ei sunt epuizați; această epuizare fiind asociată cu probleme de sănătate; sindromul Burnout afectând într-un mod negativ sănătatea mentală a indivizilor. Cele trei arii ale sindromului burnout sunt:

Mental – acest sindrom apare sub forma sentimentelor de deziluzie; acel moment în care o persoană dă greș ca angajat sau ca persoană. Mânia, cinismul, negativismul, irascibilitatea sunt unele dintre semne. „Victimele” burnout – lui se pot simți frustrate, lipsite de ajutor, speranță ceea ce le poate îndrepta ușor spre o formă de depresie. Alte semne pot fi lipsa concentrării, a atenției, scăderea stimei de sine, dezorientare sau confuzie;

Psihic – stresul continuu și burnout – ul aduc de la sine dureri de spate, de gât, de cap, migrene, insomnii, pierderea apetitului sau la capătul opus nevoia de a mânca fără să te simți satisfăcut pe deplin, ulcer, răceli constante, alergii, probleme digestive, iar în cazurile mai grave acestea două pot provoca chiar și infarct; de asemenea în alte cazuri indivizii consideră că drogurile sau alcoolul sunt cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemelor;

Spiritual – unele persoane asociază epuizarea spirituală cu burnout – ul, acestea își pierd perspectivele și nu își mai recunosc propriile limite. Ei încep să creadă tot mai mult în ideea ca Dumnezeu este cel mai puternic și că ei sunt singurii care se pot ajuta, ajungând la un moment dat la ideea că ei înșiși sunt Dumnezeu; cu timpul observă că nici propria energie nici putere nu este de ajuns, se deziluzionează și ajung la concluzia că nici Dumnezeu nu mai este alături de ei.

Indivizii cu următoarele trăsături de personalitate sunt cei mai predispuși la burnout:

Persoanele care încearcă să-și depășească mult prea mult limitele;

Femeile cu mai multe sarcini – gospodărie – mamă – femeie de carieră;

Indivizi care execută sarcini în condiții deloc optime, stresante;

Persoanele fixiste, încăpățânate;

Genul de persoane săritoare, care nu știu să spună nu, sacrificându-și propriul bine pentru binele celorlalți;

Persoanele care doresc să facă totul pe cont propriu, fără nici un ajutor din partea celorlalți;

Indivizii pentru care munca reprezintă totul;

Chiar și oamenii mult prea optimiști, supraestimându-și astfel șansele de succes.

Spirala descendentă a sindromului burnout:

Spira 1: Distanță – prin pierderea gândirii pozitive și a plăcerii de a lucra apare dezamăgirea; un factor relevant este cel al pauzelor prelungite de la locul de muncă, iar pentru a compensa sunt prioritare hobby – urile, activitățile particulare;

Spira 2: Sensibilizare – factorii cei mai predominanți ai acestei spire apar sub formă de reproșuri, irascibilitate, sentiment de vinovăție, încăpățânare;

Spira 3: Diminuarea – scad considerabil capacitatea de concentrare, observare și organizare; initiative devine aproape inexistentă, îndeplinindu-se expres sarcinile necesare la locul de muncă;

Spira 4: Nepăsarea – dezinteresul preia controlul, hobby urile și orice alte activități din sfera privată dispar cu desăvârșire;

Spira 5: Simptomele fizice – insomnii, probleme oftalmologice, pierderea, scăderea sau creșterea poftei de mâncare, țiuitul urechilor, consum excesiv de alcool sau tutun;

Spira 6: Rien ne va plus – aici intervin sentimentul inutilității, gândurile suicidale, gândirea negative preia controlul.

2.3. Efectele și consecințele stresului

Organizația Mondială a Sănătății definește sănătatea ca: „integritatea anatomică și funcțională, capacitatea de confruntare cu stresul fizic, biologic, psihic și social, capacitatea de protecție împotriva îmbolnăvirilor și morții premature, confortul fizic, psihic, social și spiritual într-un cuvânt starea de bine.” Atât la serviciu, cât și în afara lui unele tipuri de stres fac parte din normalitate, din viața cotidiană. Un nivel de stres normal poate contribui la un mai bun randament, fiind un factor motivator. Însă, atunci când stresul persistă și este în exces poate conduce la o varietate de tulburări și boli, incluzând o gamă largă începând de la oboseala cronică până la depresie incluzând anxietatea, insomnia, abuz de alcool și tutun, etc; stresul contribuind de asemenea la declanșarea hipertensiunii, ulcer peptic, pot afecta chiar și funcțiile sistemului imunitar facilitând astfel dezvoltarea anumitor forme de cancer.

„Efectul sau rezultatul stresului se referă la stările dăunătoare / aversive ca reacție la stresorii din mediul muncii, care afectează pe de o parte individul/ angajatul pe trei nivele : psihologic, fizic sau fiziologic și comportamental, corespunzând stării de sănătate mentală, fizică sau conduitelor dezadaptative/ distructive pentru starea generală de bine, iar pe de altă parte organizația.”

Efectele potențiale ale stresului pot fi grupate în cinci mari categorii:

efecte subiective – sunt acelea caracterizate prin agresiune, apatie, plictiseală, oboseaă, indispoziție, sentiment de singurătate, nervozitate;

efecte comportamentale – alcoolism, tendința de a mânca și/sau fuma excesiv, abuz de cafea, comportament impulsiv;

efecte cognitive: concentrare slabă, scăderea atenției, blocaje mentale, incapacitatea de a adopta decizii rationale;

efecte fiziologice: creșterea pulsului, glicemiei, a tensiunii arteriale, transpirații reci;

efecte organizaționale: randament scăzut, insatisfacție în muncă, absenteeism, demisii, reducerea loialității față de organizație.

Aceste efecte apar atât la nivelul unei firme cât și la nivel familial ducând la: „instaurarea oboselii, alcoolism, predispoziția la accidente, fluctuația de personal din cauza factorilor stresanți existenți, tensiuni și conflicte familiale.” Există indivizi care datorită trăsăturilor de personalitate și a altor factori decisivi au reușit să combată stresul, transformându-l într-un aliat puternic, fiind un factor motivator.

Stresul s-a extins de-a lungul timpul și continuă să se extindă la toate nivelurile existenței și activității umane, interesând persoane de vârstele, toate categoriile și păturile sociale. „Oboseala, fenomen fiziologic, ce interesează organismal în totalitatea lui, constând în reducerea capacității sale funcționale, în urma prestării unei activități de o anumită intensitate și durată, este reversibilă prin repausul zilnic, fără alte intervenții.”

Nu este încă foarte clar gradul în care stresul contribuie la dezvoltarea unei boli, nedovedindu-se încă o relație direct de cauză – efect. Însă se pot face unele conexiuni între stres și diferite maladii precum: hipertensiunea, bolile de inimă, cancerul, bolile infecțioase și sistemul imunitar, diabetul zaharat și ulcerul gastroduodenal, astmul și alergiile, tulburări mentale, stresul și depresia.

Hipertensiunea – atunci când ia contact cu un stresor, tensiunea arterială a unor indivizi se ridică, tocmai de aceea au existat cercetători care au considerat că există o legătură între stres și hipertensiune; persoanele care lucrează sub stres continuu sunt mai expuși unei tensiuni arteriale ridicate față de cei care lucrează într-un mediu mai puțin încărcat de tensiune;

Bolile de inimă – se presupune că aceste boli au ca principal factor stresul. În capitolele anterioare am exemplificat comportamentul de tip A; făcând acum referire la acest tip de comportament prin observații sistematice s-a demonstrat faptul că între bolile de inimă și acest tip de comportament există o strânsă legătură. Așa cum am precizat anterior, acest tip de comportament se caracterizează prin furie, ostilitate, ignorare a sentimentelor celor din jur;

Cancerul – tensiunea psihică constantă contribuie la apariția cancerului la indivizii predispuși unei astfel de maladii. Cei trei factori de risc principali cauzatori de cancer sunt stresul, trăsăturile de personalitate și obiceiurile personale;

Bolile infecțioase și sistemul imunitar – prin persistența stresului aceste maladii apar cu siguranță într-un timp scurt, stresul putând avea atât efect direct asupra sistemului imunitar cât și efect indirect asupra rezistenței organismului la infecție. Periclitarea sănătății se poate cauza prin anumite obiceiuri personale cum ar fi fumatul, alcoolul, alimentația dar și neglijarea întreținerii fizice;

Diabetul zaharat și ulcerul gastroduodenal – acestea două au legături directe cu stresul; vorbind de diabet, stresul este cauzator de creșterea nivelului de glucoză în sânge pentru ca apoi celulele pancreatice să reacționeze și să producă insulină;

Tulburări mentale – în cazul în care există mici dereglări emoționale, acestea pot fi agravate de stres, spre exemplu înainte de începutul schizofreniei, depresiei sau tulburărilor non – psihotice s-a observat o incidență ridicată a evenimentelor de stres major din viață;

Stresul și depresia – una dintre cele mai frecvent întâlnite tulburări de ordin psihiatric este depresia; aceasta având efecte devastatoare asupra planului afectiv al individului, fiind de asemenea o provocare majoră pentru sistemul de sănătate publică. Factorii care influențează dezvoltarea depresiei pot avea bază genetică, sexul dar și trăsăturile de personalitate; femeile fiind mai predispuse de două ori mai mult decât bărbații. La nivel fiziologic sunt mobilizate trei mecanisme de răspuns la situațiile stresante:

sistemul nervos, coordonând răspunsurile la stres;

sistemul imuno – fagocitar sporind producția de anticorpi;

sistemul hormonal activează secreția de hormoni.

CAPITOLUL 3 – Conceptul de stres posttraumatic

3.1. Stresul posttraumatic

Atunci când simptomele stresului anterior și anume cele ale stresului traumatic (furie, frică, depresie, sentiment de inutilitate, dificultatea de a mai lua decizii, creșterea consumului de alcool) persist mai mult de o lună, putem spune că se crează o altă categorie de stres, mult mai avansată, aceea numită stres posttraumatic, numită de fapt tulburare de stress apărută în urma unui eveniment traumatic – post – traumatic stress disorder PTSD – acesta nereușind să se vindece în mod firesc. Cel mai important element al stresului posttraumatic il reprezintă „apariția de simptome caracteristice precum frică, neputință, urmând apoi expunerea la un stresor traumatic extrem, care implică experimentarea personală directă a unui eveniment comportând moartea efectivă sau amenințarea cu moartea, ori o vătămare serioasă, aflarea veștii despre moartea violentă sau imaginată, despre vătămarea serioasă; acest tip de stress posttraumatic fiind indubitabil o combinație între depresie și anxietate.”Printre simptomele specifice putem enumera următoarele: evenimentul care a fost traumatizant pentru persoana în cauză este retrăit periodic de către acesta, astfel amplificându-se considerabil problema; atunci când se readuce în discuție orice legat de acel eveniment se încearcă evitarea subiectului cu îndârjire; atunci când sunt puși în situații amenințătoare singurele variante sunt reacțiile violente; scepticism, prudență și alertă la nivel ridicat față de orice situație nou apărută.

Problema la persoanele care suferă de stres posttraumatic este aceea că, deși nu se află în pericol, ei îl simt constant. Acest tip de stres a fost adus pentru prima dată în atenția publicului referindu-se la veteranii din război, însă, poate fi de asemenea rezultatul unei varietăți de incidente traumatice cum ar fi o răpire, tortură, abuzul de copii, accidente de tren, mașină, avion sau dezastre natural. Nu este în totalitate adevărat faptul că trauma este principala vinovată pentru declanșarea tulburării de stress posttraumatic, ea putând conduce la o tulburare acută de stres și nu în mod expres la cea de stress posttraumatic; doi dintre cei mai importanți factori care conduc la amplitudinea acestei tulburări sunt intensitatea traumei inițiale, urmată îndeaproape de suportul social acordat persoanei în cauză care este aproape vital.

Cei mai importanți factori caracteristici misiunilor de luptă executate de luptătorul antiterorist, conform maiorului Tudorache Stelian sunt:

soldații conștientizarea puterea enormă de omorâre a armamentului modern și sofisticat ce îl dețin membri grupărilor teroriste;

imaginea de neuitat de pe câmpul de luptă a celorlați soldați morți sau răniți, masacrarea ostaticilor;

necunoașterea în totalitate a câmpului de luptă, diminuându-se considerabil posibilitățile de deplasare, orientare și protecție;

rezistența psihofizică este puternic solicitată de către acțiunile desfășurate în condiții extreme de grele;

lipsa luminozității crește nivelul de stres, deoarece există șanse foarte mari ca diferențierea dintre un terrorist și un ostatic să fie la un nivel minim, acest lucru putând avea rezultate catastrofale în cele din urmă;

inactivitatea, monotonia sau apariția plictiselii din timpul negocierii până în momentul în care se declanșează acțiunea propriu zisă;

conflicte interioare între simțul datoriei și spiritul de păstrare a integrității personale;

apariția sentimentului de vinovăție, neputință în raport cu rezultatele intervenției;

desfășurarea de către grupul terorist a unor acțiuni de intimidare, dezinformare sau propagandă;

o oarecare teamă cauzată de faptul că grupul terorist folosește tactici de luptă cu un grad foarte înalt de periculozitate;

rezistența prelungită a inamicului, peste limitele așteptate.

Alte simptome ale tulburării de stres posttraumatic pot fi: disocierea, depersonalizarea – fiind acel moment în care te detașezi de tot ce te înconjoară; derealizare – considerația faptului că nimic nu este real; amnezie disociativă – tot ce are legătură cu situația traumatizantă se șterge aproape în totalitate. Sindromul de stres posttraumatic – diagnostic diferențial – :

tulburări de adaptare : nu este necesar ca stresorul să fie de o intensitate ridicată;

stres acut: simptomele reușesc să dispară după maxim patru săptămâni;

tulburări obsesiv – compulsive: gândurile persistente nu au legătură cu un eveniment trumatizant.

Eficiența programelor de suport posttraumatic în mediul operațional – atât în viața civilă cât și în mediul militar, sprijinul psihologic acordat victimelor unor evenimente traumatice a devenit un lucru obișnuit, însă din cauza dificultăților de realizare a acestor programe de suport posttraumatic ele nu sunt foarte numeroase. Potter et al. (2009) a realizat un studiu de eficiență a programului Combat Stress Control în mediul militar, aplicându-l la un centru din Irak de refacere. Eșantionul pe care studiul a fost realizat a fost compus din 57 de militari, dintre care doar 38 dintre aceștia la finalul programului au revenit pe câmpul de luptă; ceilalți care nu au reușit să finalizeze programul fiind trimiși la unitate mai devreme, fie au fost evacuați. Această intervenție a fost desfășurată pe o durată scurtă și anume două zile bazându-se pe principiile PIES – proximity, immediacy, expectancy, simplicity. Toți militarii implicați în acest program au trebuit să compleze un set de chestionare care s-au bazat pe mai multe aspecte care erau necesare pentru ca tratamentul să fie eficace și anume: simptome de stres, calitatea vieții, relații interpersonale. „Conform studiilor corelația dintre suportul social și acest tip de stres este mai puternică la persoanele expuse la traume de război decât la cele care sunt expuse la traume civile: militarul se duce la război deoarece țara are nevoie de el și, la rândul ei tot țara trebuie să își asume efectele negative ale războiului și impactul ce îl are acesta asupra psihicului militarului. Când suntem nevoiți să trecem printr-o traumă, trebuie să găsim un sens al acelui eveniment în viața noastră pentru a ne putea recupera.”

3.2. Managementul organizației militare și stresul de luptă

„Problematica solicitărilor fizice și psihice de luptă, preocupă toate armatele, ca urmare a faptului că nu se poate vorbi de o înaltă capacitate de luptă, dacă nu se are în vedere potențele și limitele psihice și fizice ale militarilor.”Putem spune că până și acțiunile de luptă care au o intensitate mai mică pot conduce la stresul de luptă dacă militarii nu sunt suficient de bine pregătiți sau antrenați în acest scop. Starea psihică este profund afectată în momentul în care stresul pune presiune pe individ având consecințe negative asupra stării psihice cum ar fi bolile cardiovasculare, deprimarea, introvertirea și multe altele.

Se presupune că, în mod normal, stresul de luptă apare atunci când există un pericol real sau cel puțin amenințarea cu pericolul, un exemplu concludent fiind acela al pierderii vieții unui militar sau cel puțin vătămarea acestora din punct de vedere fizic. Chiar și militarii care nu au fost vătămați, conform cercetărilor efectuate după cel de-al doilea război mondial au trebuit să fie tratați din punct de vedere psihiatric, aici fiind vorba despre PTSD, acel sindrom enunțat în subcapitolul anterior.

În cele mai multe cazuri, lupta armată este considerată ca cea mai rapidă modalitate de realizare a unor scopuri, caracterizată prin acțiuni armate violente fie de mica, fie de mare amploare. Acțiunile de luptă din interiorul războiului sunt predominant caracterizate prin disproporționalitate, transparență, creștere a preciziei loviturilor reducându-se astfel efectele colaterale, reducere a duratei. Există două probleme fundamentale în adoptarea unei definiții a stresului de luptă; prima fiind consecința acesteia asupra persoanei, iar a doua ține exclusiv de armată ca instituție; aceste două probleme ducând la diferite accepțiuni ale stresului de luptă:

o accepțiune restrânsă la acei militari care prezintă consecutive simptome care conduc la eliminarea de pe câmpul de luptă prezentând un tablou clinic diagnosticabil pe baza criteriilor specifice manualului DSM;

o accepțiune lărgită care se referă doar la acei militari care este necesar să fie evacuați de pe câmpul de luptă, prezentând orice tip de simptom clinic pshiatric;

o accepțiune extinsă – chiar dacă nu au fost victimele unei răniri provocate de explozii sau foc direct această accepțiune îi cuprinde pe cei care prezintă simptome fizice sau psihice ce impun evacuarea.

Caracteristici ale luptei armate:

în funcție de împrejurări, se folosesc arme letale sau non – letale;

în general, efectele nu sunt previzibile;

caracter foarte violent, pulsativ, secvențial și discontinuu;

efecte distructive, extrem de greu de controlat;

în cele din urmă, efectele psihologice ale luptei armate sunt traumatizant și se întind pe o perioadă lungă, nedeterminată.

Pentru ca militarii să aibă o stare moral – psihologică ridicată, aproximativ în toate armatele se încearcă o pregătire psihologică a acestora orientată spre: o creștere a rezistenței acestora atât pe plan fizic cât și psihic pentru a putea face față solicitărilor câmpului de muncă actual; se încearcă motivarea acestora pentru a reuși să ducă la bun sfârșit orice luptă în orice condiții metereologice, fie că este zi, fie că este noapte, să aibă reacții rapide la atacul inamicului; calitățile morale trebuie să fie puternic conturate, dezvoltate și formate, să reușească să înțeleagă greutățile și să fie moderați în privința dorințelor și necesităților; formarea unei legături între colectivele de militari pentru a reuși să execute împreună obligațiile impuse de serviciul militar.

Simptomele stresului de luptă sunt de ordin fizic, cognitiv, comportamental, emoțional, adaptiv. Amintim în cele ce urmează câteva dintre simptomele fizice: respirație îngreunată, stare de amețeală, tulburări de ordin cardiovascular, digestiv, musculo – scheletic și tulburări de somn. Simptomele cognitive se referă la impulsivitate, stare de alertă în exces, tulburări de atenție, de raționament ce conduc fără îndoială la decizii greșite, încrederea în sine este pierdută radical, confuzie, dezorientare. Cele care ies cel mai repede în evidență sunt simptomele comportamentale unele dintre cele mai semnificative exemple fiind: în momentul în care neglijența pune stăpânire pe militari, ei pun în pericol siguranța atât a lor cât și a celor din jur; apar blocajul, panica, tulburări de adaptare implicit reinserția familială, nu mai sunt capabili să se relaxeze, prezintă un comportament imprevizibil. Urmează apoi simptomele emoționale care sunt caracterizate prin panică, neliniște, depresie, neputință, devin indiferenți și detașați. Simptomele dezadaptative sunt de două feluri și anume: negative(performanță redusă) și pozitive (rezistență crescută la efort, motivare în îndeplinirea misiunilor). Pe perioada desfășurării unui război, numărul extrem de crescut al militarilor traumatizați psihic este cauzat de:

blocarea într –un autovehicul;

oboseala și stresul cresc în momentul în care se exprimă necesitatea ca unitățile de blindate să se poată mișca atât în acțiuni ofensive cât și defensive;

dezvoltarea unui sentiment de izolare cauzat de îndepărtarea de militarii din alte unități;

apariția sentimentului de neajutorare în momentul în care se interzice acțiunea individuală;

posibilitatea de a muri prin ardere

Este necesar ca militarii instabili să fie îndepărtați de la bun început, creșterea rezistenței fizică și psihică printr – o bună pregătire este esențială; hrana, somnul, recreerea fiind de asemenea importante atunci când vorbim despre un potențial război, acestea ajutând la micșorarea numărului de militar care vor ceda psihic sau vor resimți oboseala de luptă.

Factorii individuali în stresul de luptă sunt următorii: caracteristicile de personalitate, nivelul abilităților, rolul pe care individul îl ocupă în luptă, expunerea anterioară la situații de luptă. „Armata este o componentă hard a societății, putând fi o piedică în calea schimbării sau dimpotrivă un instrument al schimbării.”

Incidența stresului de luptă: pierderile de personal având ca principal factor stresul de luptă variază semnificativ de la țară la țară și de la conflict la conflict; statisticile conflictelor armate moderne care precizează că stresul de luptă este principalul factor care cauzează pierderea de personal variază între 10 și 70 %, aceste diferențe semnificative fiind cauzate de:

Fiecare țară în parte acordă o anumită importanță stresului de luptă, aceste pierderi fiind deseori mascate deoarece nu se dorește ca acest lucru să fie un factor în plus care ar putea fi folosit de către inamic în defavoarea lor;

Variații ale sistemului de raportare – este foarte diferit acest procent al pierderilor în momentul în care este raportat la numărul răniților, al morților, victimelor sau evacuaților, deoarece statisticile se referă la un anumit număr de militari și evident, la o anumită perioadă de timp;

Variații reale – sunt determinate în mod direct de natura luptelor, durata conflictelor militare și de intensitatea luptelor.

În ultimele decenii se vorbește tot mai mult despre managementul militar, unul dintre principalele motive fiind faptul că misiunile militare sunt din ce în ce mai complexe; tipurile de misiuni variază de la ajutorul umanitar până la menținerea sau chiar impunerea păcii; de asemenea a crescut semnificativ și interacțiunea dintre organizația militară și mediul civil, economic și social. „Sistemul managerial reprezintă ansamblul elementelor cu caracter decizional, organizatoric, informațional, motivational din cadrul organizației prin intermediul căruia se exercită ansamblul proceselor și relațiilor de management, în vederea obținerii unei eficacități cât mai mari.”

Instituția militară este interesată atât de stăpânirea meșteșugului armelor cât și de dezvoltarea unor trăsături caracteristice precum:

Chiar și în cele mai grele situații, trebuie să existe un efort continuu pentru dezvoltarea și transmiterea normelor de comportament, determinând o reacție extreme de bine orientate și foarte rapidă;

Promptitudine în situații deosebite, colectarea și prelucrarea rapidă a informațiilor;

Este necesar ca legăturile să se păstreze chiar și la distanțe mari și în condiții dificile;

Deținerea de soluții multiple valabile în domeniul logistic;

Înzestrări tehnice excelente.

Printre caracteristicile principale ale unei organizații militare trebuie arătat în principal felul propriu prin care acestea se separă de celelalte organizații sociale; realizându-se această separare prin simboluri, ritualuri. „Armata, ca organizație socială este caracterizată în special de o structură relațională stabilită pe verticală; iar cadrul normativ al organizațiilor militare se bazează pe reguli prin care își exprimă puterea.” Cele mai potrivite tehnici de întărire a culturii organizaționale militare trebuie să țină cont de modul în care comandanții reacționează la cele mai critice situații, rolul pe care antrenarea, învățarea și modelarea îl are atunci când este vorba despre desfășurarea acțiunilor militare, moduri clare în care sunt aplicate sancțiunile, criteriile de angajare, promovare sau eventual eliminare din organizație și în cele din urmă, dar aproape cel mai important lucru este promovarea ordinii, disciplinei și evocărilor faptelor de arme.

3.3. Reducerea stresului din domeniul militar prin comunicare

„Comunicarea constituie elementul esențial, chiar dacă deosebit de vulnerabil, al funcționării productive a oricărei organizații, militare sau civile, pe scară mare. De aceea, este de dorit ca, în organizația militară, problemele comunicării să fie urmărite cu mare sensibilitate și atenție pentru a permite forțelor armate să își îndeplinească rolul propriu, în contextul comunității naționale și în lumina angajamentelor internaționale asumate.”

Modele sociologice ale comunicării: modelul sociologic clasic elaborat de Wilbur Schramm și modelul comunicațional general al lui G. Gerbner. În modelul sociologic clasic elaborat de Wilbur Schramm cel mai important loc îl ocupă codificare și decodificarea mesajului; Schramm considerând faptul că omul are rolul de interpret deoarece el este cel care, în funcție de semnalele primate codifică și decodifică mesajele, însă, pentru a putea înțelege comunicarea este foarte important feedback –ul. Modelul lui G.Gerbner vine în completarea celui de sus, fiind cel mai bine elaborat deoarece după ce a fost implementat nu I s-a mai adăugat absolut nimic din punct de vedere descriptiv, el precizând și relaționând toate ariile din domeniul comunicării.

Factorii care favorizează sau dimpotrivă împiedică comunicarea și mai exact eficiența operativă a unei armate pot fi: contextul atât național cât și internațional care determină comunicarea în interiorul organizației militare; aspecte de ordin sociologic și psihologic care împing spre o eficiență crescută a unei armate și importanța cunoașterii unei limbi străine.

Activitățile de comunicare se orientează în special spre comunicarea interpersonală cu ceilalți membri ai organizației în care un individ își desfășoară activitatea. Trebuie să existe trei elemente de bază pentru ca procesul de comunicare interpersonală să fie complet și eficient: sursa sau codificatorul este cea mai importantă persoană, ea fiind aceea care începe o discuție pe care o împărtășește cu cei din jur; semnalul sau mesajul reprezintă acea informație pe care persoana în cauză dorește să o pună în lumină; iar în cele din urmă, cel de-al treilea element de bază este destinația sau decodorul este reprezentată de acea persoană cu care individul dorește să împartă informațiile.

Armamentul și tehnica de luptă utilizate reprezintă caracterul activității militare, acest lucru însemnând faptul că comunicarea sau socializarea din interiorul unei organizații militare este strâns legată de armament și tehnica de luptă; drept urmare interacțiunile militare au o determinare dublă și anume energetică și informațională. „Faptul că în armată, ca organizație clădită pe principii birocratice, se manifestă nevoia de autoritate și credibilitate a liderilor dovedește existența relațiilor, care trebuie să evolueze către starea de comunicare, tocmai pentru a susține credibilitatea și încrederea și, astfel, coeziunea între militari.” Dacă într-adevăr există o bază teoretică potrivită, cu certitudine toate dificultățile de comunicare pot fi depășite cu ușurință; pentru o bună funcționare a unei organizații militare cu alte organizații este foarte importantă funcționalitatea relațiilor produse de acestea. Spre exemplu, o interacțiune între militarii din diferite țări este dificilă tocmai prin necunoașterea/cunoașterea limitată a limbii engleze dar și din cauza culturii, religiei, mentalității, orgoliului sau socializării.

În funcție de poziția ocupată în organizație a celui ce dorește să inițieze o discuție, să comunice un fapt, precum și capacitățile celorlați de procesare a informației, comunicarea profesională dintr-o organizație militară este diferită; aceste capacitate de comunicare din interiorul armatei cuprinzând două dimensiuni și anume specializarea profesională și socializarea. Este folositor ca starea relațiilor verbale în organizația militară să fie evaluate din cel puțin două motive: pentru a observa operativitatea concepțiilor folosite având drept scop principal promovarea celor mai performante relații verbale; iar cel de-al doilea motiv este că în acest fel se pot aprecia consecințele care reies din starea relațiilor verbale în comandamente.

Importanța modului de socializare a personalului armatei pentru relațiile verbale dintre militari, dar și pentru organizația militară:

Modul fiecărei persoane de a interpreta încurajează dezvoltarea unui tip de comportament social;

Chiar dacă rezultatul nu este acela al unei relații verbale, oamenii sunt influențați de relațiile informaționale.

Dacă de-a lungul timpului se reușește o comunicare eficientă între membri unei organizații militare, traumele stresului de luptă pot fi depășite cu o mai mare ușurință. Am amintit mai sus de programele de suport, acestea având și ele un rol important. Însă, în principal, este importantă încercarea depășirii traumei prin suport social și anume discuții cu colegi care au trecut prin aceleași trauma, sau cel puțin asemănătoare, sau discuții cu prietenii eventual familia. Dacă se observă că simptomele predomină, devin tot mai persistente, iar perioada de timp este tot mai îndelungată, este necesară contactarea unui psiholog eventual psihiatru pentru a încerca să fie depășită situația.

„Câmpul comunicațional militar stă sub semnul valorificării intensive a datelor adunate mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial, privitoare la fenomene cum ar fi: efectele propagandei, formarea și manipularea opiniei publice, persuasiunea și tehnicile pe care le presupune.” De cele mai multe ori, militarii concretizează comunicarea în trei pași simplii: spusul, scrisul și arătatul, ei reușind să se facă înțeleși tăcând sau imitând.

Aptitudini fundamentale de comunicare:

Parafrazarea – prin parafrazare se înțelege reformularea, reinterpretarea sau amplificarea mesajului. Este esențială confirmarea din partea celuilalt a faptului că mesajul s-a înțeles așa cum trebuie, este important să nu se lase loc de interpretări;

Feedback –ul – ne ajută să ne cunoaștem reacțiile în diverse momente, ajutându-ne să ne percepem înainte ca acestea să se transforme în sentimente de furie, teamă, depresie, slăbiciune; este necesară încrederea între cele două persoane care poartă o conversație, eficiența acestuia implicând trei etape: descrierea problemei, definirea reacțiilor și sugerarea unei soluții persoanei care a creat toată problema.

Ascultarea – înseamnă perceperea informației, înțelegerea a ceea ce cealaltă persoană încearcă să îți explice, fiind de asemenea și o recompensă emoțională.

Bibliografie

1. Adrian, Tudor, Brate, Elemente de psihologia stresului – o abordare interdisciplinară – , Editura Alma Mater, Sibiu, 2002

2. Alexandrina, Deaconu; Potgoreanu, Simona; Rașcă, Lavinia, Factorul uman și performanțele organizației, București: Editura ASE, 2004

3. Alexandru, Trifu; Carmen, Raluca, Ionescu, Abordarea gestiunii stress-ului în mediul microeconomic, Iași, Editura PIM, 2009

4. Anghel, Andreescu; Ștefan, Liță, Managementul stresului profesional, București, Editura M.A.I, 2005

5. Arcadie, Percek, Stresul și relaxarea, București, Teora, 1993

6. Călin, Gheorghe, Ungureanu, Relația dintre stresul ocupațional și caracteristicile climatului organizațional într-o organizație publică, Câmpulung, Editura LARISA, 2011

7. Collin, Pritchard, Menținerea moralului prin dezvoltarea și pregătirea personalului, București, Alternative, 1993

8. Constantin, Moștoflei; Gheorghe, Văduva, Tendințe în lupta armată, București, Editura Universității Naționale de apărare, 2004

9. Constantin, Teleșpan; Leontin, Stanciu, Fundamente ale managementului organizației militare – curs –, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre, 2005

10. Constantin, Ticu; Ana, Stoica – Constantin, Managementul resurselor umane – ghid practic și instrumente pentru responsabilii de resurse umane și manageri, Iași, Institutul European, 2002

11. Daniela, Victoria, Zaharia, Managementul emoțiilor în organizații, Iași, Performantica, 2011

12. Emilia Novac, Managementul resurselor umane, Timișoara, WALDPRESS AGENCY, 2003

13. Frank, Minirith; Don, Hawkins; Paul Meier and Richard Flournoy, How to beat burnout, Chicago, Moody Press, 1986

14. Hedi, Fried, A treia viață, trad de Daniela Ionescu, București, Vremea, 2011

15. Jorg – Peter Schroder, Cum să depășim sindromul burnout. Suprasolicitarea emoțională și profesională, trad. Roxana Vidican, București, Editura ALL, 2000

16. Jorg – Peter Schroder, Reiner Blank, Managementul stresului – Recunoașterea și combaterea eficientă a situațiilor stresante, București, Editura All, 2011

17. Luiza, Kraft, Strategii de diagnosticare, optimizare și menținere a stării de comunicare în organizația militară, București, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2005

18. Marian, Popa, Psihologie militară, Editura POLIROM, Iași, 2012

19. Marius, Călin, Benea, Managementul stresului profesional, Editura EMIA, Deva, 2000

20. Mihaela, Andreea, Ursu, Stresul organizational – Modalități de identificare, studiere, prevenire și combatere, Iași, Editura Lumen, 2007

21. Mihaela, Loghin, Aportul pregătirii fizice la atenuarea stării de stres de luptă, București, Editura SYLVI, 2004

22. Mihaela Stoica, Stres, personalitate și performanță în eficiența managerială, Cluj Napoca, Risoprint, 2007

23. Nicolae, Rotaru, Comunicarea în organizațiile MILITARE, Editura TRITONIC, București, 2005

24. Patrick, Legeron, Cum să ne apărăm de stres, trad. Genoveva Teleki, București, Editura Trei, 2003

25. Petru, Derevenco; Ion, Anghel; Adriana, Băban, Stresul sănătate și boală, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1992

26. Revista Spirit Militar Modern, nr. 1-2, 2013

27. Simona, Elena, Dune, Manifestări ale stresului de luptă, București, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, 2008

28. Traian, Pigui, Elemente de management al organizațiilor militare, București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2005

Surse electronice:

http://www.academia.edu/3117639/EXPRIMAREA_%C5%9EI_GESTIONAREA_EMO%C5%A2IILOR_%C3%8EN_ORGANIZA%C5%A2II_ASPECTE_TEORETICO-METODOLOGICE_Roxana_Capotescu , accesat ultima oară în data de 02 iunie 2015

http://www.burnoutintervention.eu/fileadmin/user_upload/BOIT_Good_practice_brochure_RO.pdf , accesat ultima oară în data de 04 iunie 2015

http://www.nimh.nih.gov/health/topics/post-traumatic-stress-disorder-ptsd/index.shtml , accesat ultima oară în data de 13 iunie 2015

http://www.mpopa.ro/psihologie_militara/mil_06_stresul_de_lupta_1.pdf , accesat ultima oară în 15 iunie 2015