Efectele Psiho Sociale ale Somajului

LUCRARE DE LICENȚĂ

Efecte psiho-sociale ale șomajului

Cuprins

Mulțumiri

Introducere

1. Șomajul-aspecte psiho-sociale

1.1. Conceptualizare, definire

1.2. Analiza factorilor de vulnerabilitate în fața șomajului

1.3. Date demografice și statistice privind șomajul în România

1.4. Efectele psihosociale ale șomajului

2. Starea de bine

2.1. Conceptualizare, definire

2.2. Modele teoretice ale stării de bine

2.3. Dimensiuni / indicatori ai stării de bine

2.4. Factori care influențează starea de bine

2.5. Modalități de măsurare a stării de bine- metode și instrumente

3. Obiectivele și metodologia cercetării

3.1. Introducere

3.2. Obiective

3.3. Ipoteze

3.4. Modelul cercetării

3.5. Instrumente

3.6. Participanți

3.7. Procedură

3.8. Aspecte etice

4. Rezultatele cercetării și interpretarea lor

5. Concluzii

Bibliografie

Anexe

Mulțumiri

Mulțumesc Agenției Județene Pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov, în special doamnei psiholog Adriana Scorțea, pentru sprijinul acordat în desfașurarea cercetării de față.

Efecte psiho-sociale ale șomajului

Introducere

Pentru cele mai multe persoane, cerințele de bază ale vieții sunt îndeplinite prin ocuparea unui loc de muncă. Cu toate acestea, munca înseamnă mai mult decât furnizarea mijloacelor pentru satisfacerea nevoilor fizice. Aceasta poate, de asemenea, să crească stima de sine, să furnizeze o cale de realizare și auto-realizare. În schimb, este de așteptat ca șomajul să crească anxietatea și depresia, să ducă la scăderea stimei de sine, la producerea unor consecințe nefavorabile de sănătate, în special atunci când eforturile de a îndeplini sarcinile de muncă sunt insuficiente pe o perioadă lungă de timp.

Deși societatea românească tratează problema șomajului superficial, acesta este una dintre principalele cauze ale deteriorării sănătății fizice și psihice a indivizilor, dar și o problemă serioasă în relațiiile individ-familie, individ-societate. Se vorbește tot mai des despre lipsurile financiare cauzate de șomaj, însă puțini abordează șomajul din perspectiva psihosocială.

Cercetătorii străini au elaborat studii despre efectele psihosociale ale șomajului asupra individului și societății, însă literatura românească nu a pus încă un mare accent pe acest deomeniu. Motivația pentru tema aleasa vine, deci, din dorința de a cerceta un domeniu relativ nou și puțin cercetat în literatura de specialitate românească, și anume cum șomajul își pune amprenta asupra individului și a societății, prin efectele sale psihosociale asupra acestora, principalul obiectiv al studiului fiind identificarea efectelor psihosociale ale șomajului asupra populației din Brașov.

Așadar, în studiul de față, voi face o trecere în revistă a conceptului de șomaj, cu factorii care îl influențează și efectele pe care acestea le are asupra individului, a familiei și a societății și voi prezenta câteva date demografice referitoare la șomajul în România în anul 2012. De asemenea, voi prezenta și conceptul de stare de bine, cu dimensiunile, teoriile, factorii care influențează starea de bine și măsurătorile sale. Am ales cele două concepte, deoarece ele vor fi puse ulterior în relație, pentru a evidenția cum șomajul afectează starea de bine a indivizilor.

Mă aștept ca rezultatele să confirme ipotezele elaborate și de asemenea să ajute cititorii să înțeleagă șomajul ca fenomen psihosocial, nu numai financiar, acordând o mai mare atenție acestui fenomen și efectelor sale negative pe care le poate avea asupra indivizilor și societății.

1. Șomajul- aspecte psiho-sociale

1.1. Conceptualizare, definire

Încă din cele mai vechi timpuri, șomerii nu au fost percepuți ca un grup social distinct, erau un simplu subgrup al grupului larg denumit „săraci”. Conceptul abstract de șomaj a apărut abia după revoluția industrială. Acesta a fost momentul în care a fost înființață relația angajat- angajator, o importantă premisă a șomajului. Oscilațiile ciclului de afaceri, care sunt tipice pentru sistemul economic modern, au determinat societățile europene și nord- americane să înțeleagă că nu întotdeauna este suficientă forță de muncă pentru toți cei care sunt dispuși și capabili să lucreze, această atutudine dominând gândirea secolelor anterioare. Acest proces de înțelegere a fost unul lent și prin urmare cuvântul șomaj, unemployment în Engleză și arbeitslosigkeit în Germană, a intrat în uz abia după 1890 ( Paul, 2005).

Nu există niciun acord complet în privința definirii șomajului la nivel mondial, chiar și în interiorul unei țări existând definiții diferite ale șomajului. Definirea șomajului a fost o problemă larg dezbătută în literatura de specialitate.

Zamfir și Vlăsceanu (1998, p. 365) defineau șomajul ca “fenomen social-economic care se manifestă prin inactivitatea forțată a unui număr mare de salariați, ca rezultat al dezechilibrului dintre cererea și oferta forței de muncă”.

Cele mai contemporane definiții ale șomajului includ trei elemente principale: perioada în care persoana nu are un loc de muncă, este apt de muncă și caută un loc de muncă (Paul, 2005). Definițiile șomajului arată că acesta este un construct complex, multidimensional, care implică nu numai aspecte situaționale (șomajul în sine) ci și motivaționale (dorința de a căuta un loc de muncă) și medicale (apt de muncă) (Paul, 2005).

Deși șomajul poate fi involuntar, forțat, rezultat din voința angajatorului, există și tipul de șomaj voluntar, ca rezultat al salariatului care dorește încetarea prestării de servicii pentru angajator din diverse motive. Există și șomajul conjunctural, datorat crizelor economice de supraproducție. Apariția șomajului are cauze obiective și subiective (Dudian, 2005).

În ceea ce privește termenul de șomer, Zamfir &Vlăsceanu (1998, p.367) defineau șomerul ca fiind “acea persoană aptă de muncă pusă în situația de a nu găsi de lucru din lipsa cererii de forță de muncă”.

Feather (1990, în Paul, 2005) susține că șomerii sunt acele persoane aflate la vârsta potrivită pentru a munci și care sunt în căutarea unui loc de muncă. El exclude din categoria șomerilor acele persoane descurajate, care au renunțat la căutarea unui loc de muncă, sau persoanele care din anumite motive (sănătate, responsabilități familiare) nu își pot căuta un loc de muncă.

Confrom legii 76/2002 a șomajului, șomerul este persoana care indeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este in căutarea unui loc de muncă de la varsta de minimum 16 ani și pană la indeplinirea condițiilor de pensionare;

b) starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;

c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, in vigoare (legea 76/2012).

În România, fiecărei persoane îi sunt garantate dreptul de a-și alege liber profesia și locul de mucncă, precum și dreptul la asigurările de șomaj (legea 76/2002).

Dreptul la îndemnizația de șomaj se acordă persoanelor în cauză în următoarele cazuri (legea 76/2002):

le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor;

le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși, dacă anterior nu au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului;

au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;

au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă;

sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ, în varstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap în varstă de minimum 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.

1.2. Analiza factorilor de vulnerabilitate în fața șomajului

Șomajul nu afectează în măsură egală populația. Studiile au identificat grupuri mai predispuse la șomaj și efectele negative ale acestuia. În secțiunea de mai jos voi descrie scurt potențialii factori de vulnerabilitate în fața șomajului, printre care se numără genul, vârsta, cultura, durata șomajului, nivelul de studii.

Genul

În mod tradițional, cercetările psihologice despre șomaj erau în primul rând concentrate asupra bărbaților, elaborându-se ipoteza că aceștia au de suferit mai mult de pe urma șomajului decât femeile (Paul, 2005). Un bărbat șomer suferă mai puternic din acest punct de vedere deoarece nu reușește să-și îndeplinească datoria centrală a vieții sale, aceea de susținător al familiei. Un alt argument este că femeile așteaptă mai mult sprijin financiar din partea soților săi, în timp ce pentru un bărbat este mai dificil să aibă un sprijin financiar ridicat din partea soției. Rezultă de aici că efectele dureroase ale șomajului sunt mai puternice în ceea ce privește bărbații, comparativ cu femeile. Acest argument ar putea fi extins și la alte aspecte ale locului de muncă. În medie, bărbații încă mai au locuri atractive de muncă comparativ cu femeile, rezultând într-o pierdere mai severă în cazul unei concedieri. Un alt argument este că stigmatizarea ar putea fi mai puternică în cazul bărbaților șomeri decât al femeilor șomere (Paul, 2005). Un studiu recent arată însă că anual, fiecare creștere cu 10% a șomajului a dus la o creștere cu 1,4% a ratei suicidului la bărbați. La femei, însă, nu s-a constatat o astfel de evoluție (Jeles, 2012).

Cu toate acestea, asumpția conform căreia bărbații suferă mai mult de pe urma șomajului nu este necontestabilă. Femeile șomere raportează și ele o sănătate mintală săracă și o satisfacție a vieții mai scăzută. De asemenea, din cauza stresului, femeile șomere își neglijează alimentația și omit unele mese ale zilei. Acestea acuză des simptome psihice ale stresului: iritabilitate, furie, oboseală, lipsă de interes, motivație și energie (Belle & Bullock, 2011).

În România, rata șomajului a fost mai mare cu aproximativ 2% pentru femei decât pentru bărbați, înregistrând o creștere cu aproximativ 1% pentru ambele sexe din 2008 în 2009 (Boboc, et al., 2011).

Vârsta

Referitor la vârstă, s-a emis des ipoteza că persoanele de vârstă mijlocie au cel mai mult de suferit de pe urma șomajului, în timp ce persoanele tinere și cele în vârstă sunt mai puțin afectate de șomaj. Persoanele de vârstă mijlocie au responsabilități familiale, crescând necesitatea financiară a unui loc de muncă, în timp ce persoanele foarte tinere sau în vârstă, de obicei, trebuie să facă față unor presiuni financiare mai mici. Cu toate acestea, există și contraargumente ale ipotezei că tinerii și vârstnicii suferă mai puțin de pe urma șomajului (Paul & Moser, 2009).

Problemele fizice, sociale și emoționale fac parte din procesul de maturizare, iar în cazul șomajului, acest proces ar putea fi afectat de stresul suferit în urma șomajului, ceea ce face experiența acestuia mai dăunătoare pentru tineri decât pentru adulți. Un alt contraargument este acela că adolescența (și adolescența târzie- tinerețea) este un important stadiu în ceea ce privește stabilirea și consolidarea independenței, al unei identități personale, una dntre modalitățile de realizare fiind ocuparea unui loc de muncă. Astfel, șomajul poate acționa ca un obstacol în calea dezvoltării personalității în rândul tinerilor. În cazul șomerilor în vârstă stresul provine din faptul că găsirea unui nou loc de muncă devine mai dificil (Paul, 2005).

Rata șomajului pe grupe de vârstă demonstrează faptul că tinerii cu vârste între 15-24 ani, întâmpină dificultăți mai mari decât cei mai maturi în găsirea și păstrareaar putea fi afectat de stresul suferit în urma șomajului, ceea ce face experiența acestuia mai dăunătoare pentru tineri decât pentru adulți. Un alt contraargument este acela că adolescența (și adolescența târzie- tinerețea) este un important stadiu în ceea ce privește stabilirea și consolidarea independenței, al unei identități personale, una dntre modalitățile de realizare fiind ocuparea unui loc de muncă. Astfel, șomajul poate acționa ca un obstacol în calea dezvoltării personalității în rândul tinerilor. În cazul șomerilor în vârstă stresul provine din faptul că găsirea unui nou loc de muncă devine mai dificil (Paul, 2005).

Rata șomajului pe grupe de vârstă demonstrează faptul că tinerii cu vârste între 15-24 ani, întâmpină dificultăți mai mari decât cei mai maturi în găsirea și păstrarea locului de muncă (Boboc, et al., 2011).

Cultura

Culturile individualiste sunt culturi în care legăturile dintre indivizi sunt libere, membrii săi au grijă de ei și de familiiile lor. În contrast, în societățile colectiviste, încă de la naștere oamenii sunt integrați în grupuri puternice, coezive, în care oamenii, de-a lungul vieții continua să se protejeze, să se susțină, în schimbul loialității indiscutabile (Zamfir & Vlăsceanu, 1998).

Persoanele din culturile individualiste, au de obicei o mare responsabilitate personală atât pentru succesele lor, cât și pentru eșecuri. Însă când își pierd locul de muncă, aceste persoane pot întâmpina dificultăți mai mari decât oamenii din cultrile colectiviste, care au o mai mica responsabilitate personală și se pot baza pe rețelele sociale puternice pentru a le ajuta să facă față șomajului. Prin urmare, este de așteptat ca efectele șomajului în culturile colectiviste să fie mai puțin severe decât în culturile individualiste (Paul& Moser, 2009).

Statutul socio-economic

Cu cât te afli mai în vârf, cu atât mai dificilă este căderea, spunea o zicală străveche. Plecând de la aceasta, este de așteptat ca persoanele cu un statut mai înalt să sufere mai mult de pe urma șomajului decât cele cu un statut mai scăzut deoarece ei pierd de obicei slujbe atractive în ceea ce privește venitul, reputația, condițiile psihice și fizice, posibilitățile de promovare, în comparație cu indivizii cu un statut mai scăzut. Pentru persoanele cu statut înalt, munca reprezintă și identitate de sine, în consecința pierderea ei este o lovitură pentru stima de sine. De asemenea, procesul de stigmatizare este mai intens în cazul persoanelor înalt specializate. Pe de altă parte, se pare că persoanele cu statut înalt dispun de resurse financiare și sociale mai mari decât persoanele cu un statut scăzut, în consecință ele sunt capabile să facă față mai ușor efectelor neplăcute ale șomajului (Paul, 2005).

Durata șomajului

Șomerii ar putea deveni mult mai descurajați de-a lungul timpului din cauza eșecurilor în căutarea unui loc de muncă. Mai mult, presiunile financiare pot deveni mai mari odată cu trecerea timpului. Durata șomajului afectează negativ sănătatea mintală. Efectele mai puternice sunt de așteptat în cazul șomerilor pe termen lung, decât a șomerilor care și-au pierdut locul de muncă recent. Este de așteptat ca nivelul stresului să crească odată cu trecerea timpului, din momentul pierderii locului de muncă (Paul & Moser, 2009).

Nivelul de studii

O altă categorie vulnerabilă în fața șomajului o constituie imigranții și persoanele cu handicap, care sunt deosebit de predispuse la concedieri, la fel ca cei fără studii; persoanele slab calificate sunt mai predispuse la șomaj decât cele calificate (Belle & Bullock, 2011).

Statut marital

Există puține date despre statutul marital și efectele șomajului. Se pare însă că persoanele căsătorite pot suferi mai mult de pe urma șomajului deoarece nu își mai pot îndeplini eficient responsabilitățile: creșterea copiilor, întreținerea unei locuințe. Pe de altă parte, există și asumpția că persoanele căsătorite pot face față mai ușor neplăcerilor cauzate de șomaj pentru că beneficiază de sprijinul social al familiei (Paul, 2005).

Dezvoltarea economică

Nivelul economic al comunității în care trăiește individul pare a inflența modul cum șomajul își pune amprenta asupra sănătății sale mintale. Indivizii din țările puternic dezvoltate fac față mai ușor șomajului decât indivizii din țările slab dezvoltate (Paul, 2005).

În combinație cu alte disparități ale sănătății, impactul inegal al șomajului asupra unor grupuri poate avea efecte devastatoare asupra comunitătilor deja vulnerabile.

1.3. Date demografice și statistice privind șomajul în România

România se află printre statele europene cu cele mai mici rate ale ocupării forței de muncă (58,6% în 2009). Între 2008 și 2009, ocuparea forței de muncă a scăzut cu 1,3% (o scădere cu 125.000 de locuri de muncă). Scăderea a fost mică, dar fenomenul s-a extins în 2009 și 2010 (Boboc, et al., 2011).

În ultimele două decenii numărul șomerilor a înregistrat o evoluție schimbătoare, crescând de la 337440 în 1991, la 1223925 în 1994, după care a urmat o perioadă de reducere, până la 657564 în 1996, din nou o creștere, până la 1130296, în 1999, iar după acest an numărul șomerilor a scăzut, ajungând la 403441 în 2008 (Boboc, et al., 2011).

Șomajul în anul 2012

În trimestrul I 2012, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 58,0%. Rata șomajului1 a fost de 7,6%. Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 62,3%, la o distanță de 7,7 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în

contextul Strategiei Europa 2020. În trimestrul I al anului 2012, populația activă a României era de 9 759 000 persoane, din care, 9 019 000 persoane erau ocupate și 740 000 persoane erau șomeri (Institutul Național de Statistică, 2012).

Rata șomajului a fost în scădere față de trimestrul anterior (7,7%) și neschimbată față de trimestrul corespunzător din anul precedent (Institutul Național de Statistică, 2012).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,8 puncte procentuale (8,4% pentru bărbați față de 6,6% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 3,2 puncte procentuale (9,0% pentru mediul urban, față de 5,8% pentru mediul rural). Rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (23,9%) în rândul tinerilor (15-24ani) (Institutul Național de Statistică, 2012).

Fig. 1.1. Rata șomajului pe grupe de vârstă, sexe și medii, în trimestrul I 2012

(Sursa: Institutul Național de Statistică, 2012)

În trimestrul II 2012, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă(15-64 ani) a fost de 60,0%. Rata șomajului a fost de 6,9%. Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 64,3%, la o distanță de 5,7 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. În trimestrul II al anului 2012, populația activă a României era de 10 055 000 persoane, din care, 9 362 000 persoane erau ocupate și 693 000 persoane erau șomeri (Institutul Național de Statistică, 2012).

Rata șomajului a fost de 6,9%, în scădere atât față de trimestrul anterior (7,6%) cât și față de trimestrul corespunzător din anul precedent (7,2%) (Institutul Național de Statistică, 2012).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,4 puncte procentuale (7,5% pentru bărbați față de 6,1% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 3,1 puncte procentuale (8,3% pentru mediul urban, față de 5,2% pentru mediul rural). Rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (21,5%) în rândul tinerilor (15-24 ani) (Institutul Național de Statistică, 2012).

Fig. 1.2. Rata șomajului pe grupe de vârstă, sexe și medii, în trimestrul II 2012

(Sursa: Institutul Național de Statistică, 2012)

În trimestrul III 2012, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 60,8%. Rata șomajului a fost de 6,8%. Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 65,0%, la o distanță de 5,0 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. În trimestrul III al anului 2012, populația activă a României era de 10145 mii persoane, din care, 9 457 000 persoane erau ocupate și 688 000 de persoane erau șomeri (Institutul Național de Statistică, 2012).

Rata șomajului a fost de 6,8%, în scădere atât față de trimestrul anterior (6,9%) cât și față de trimestrul corespunzător din anul precedent (7,2%) (Institutul Național de Statistică, 2012).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (7,2% pentru bărbați față de 6,3% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 3,6 puncte procentuale (8,4% pentru mediul urban, față de 4,8% pentru mediul rural). Rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (22,7%) în rândul tinerilor (15-24 ani) (Institutul Național de Statistică, 2012).

Fig. 1.3. Rata șomajului pe grupe de vârstă, sexe și medii, în trimestrul III 2012

(Sursa: Institutul Național de Statistică, 2012)

1.4. Efectele psihosociale ale șomajului

La scurt timp după ce conceptul de șomaj a fost stabilit, oamenii de știință au început să cerceteze aspectele psihologice ale acestui fenomen. Murphy și Athanasou (1999, în Paul, 2005) au trecut în revistă faptul că între efectele șomajului și sănătatea mintală există o relație de cauzalitate. Ei au vrut să știe dacă șomajul este numai corelat cu stresul, sau dacă cauzează direct simptome psihopatologice și diminuarea stării de bine. S-au elaborat 16 studii longitudinale iar rezultatul a fost în favoarea cauzalității directe a șomajului asupra sănătății mintale: pierderea locului de muncă cauzează probleme sănătății mintale și stării de bine (Paul, 2005). Rezultatele acestui studiu sunt un suport pentru ipoteza conform căreia șomajul este un fenomen negativ, care afectează sănătatea mentală. El lovește dur individul, ducând la pierderea respectului de sine, a sensului realizării. Efectele negative ale șomajului nu își pun însă accentul numai asupra individului, ci are consecinte nefavorabile și pentru familie și societate.

Efectele șomajului asupra individului

Într-un studiu prospectiv despre impactul stresului asupra sănătății, realizat pe 300 de bărbați din S.U.A., care au fost evaluați la 6 luni, bărbații care au rămas șomeri după intrarea în studiu au fost comparați cu un număr egal de bărbați, de aceeași vârstă și rasă, care au continuat să lucreze. Date psihologice și de sănătate au fost comparate între cele două grupuri prin analiza multivariată a varianței și covarianței. După șomaj, simptomele de somatizare, depresie și anxietate au fost semnificativ mai mari în cazul șomerilor decât cel al angajaților (Linn, et al., 1985).

Starea acuală a economiei continuă să fie un factor de stres pentru americani, 78% din populație afirmând că banii sunt un motiv semnificativ de stres. Șomerii, comparativ cu cei care dețin un loc de muncă, sunt de două ori mai predispuși să se confrunte cu probleme psihologice cum ar fi depresia, anxietatea, simptome psihomatice, apatie, lipsa de speranță, percepție subiectivă scăzută a stării de bine, satisfacție a vieții scăzută și o stimă de sine scăzută. Cu toate acestea, este posibil ca șomajul să nu afecteze într-un mod similar toate aspectele legate de sănătatea mintală. (Cochinescu, 2005).

Dintre toate efectele șomajului, depresia (cu simptome precum scăderea apetitului, insomnii, scădere/creștere masivă în greutate, scăderea apetitului sexual) pare a avea cel mai puternic și periculos impact asupra individului. Studiile au arătat că depresia este un bun indicator în studierea relației reciproce dintre stresul economic și starea de bine. Tulburarea depresivă este o problemă serioasă a sănătății mintale, mai des întâlnită la femei decât la bărbați. Panel (1993, în Doley, et al., 2000) a studiat șomajul și depresia. Primul studiu a început cu persoane angajate, pe care i-a observat timp de doi ani și a descoperit că pierderea locului de muncă a fost asociată cu o depresie anterioară, potrivit ipotezei devianței. Într-un alt studiu care a avut ca obiectiv cercetarea depresiei anterioare, s-a constatat că șomerii au avut un număr aproape dublu de simptome depresive un an mai târziu, potrivit ipotezei de cauzalitate.

Neavând un loc de muncă, individului îi sunt limitate șansele de a avea sentimente de realizare, împlinire și satisfacție. De asemenea, este posibil să crească sentimentul de vină, faptul că nu mai poate furniza familiei necesarul financiar (Linn, et al., 1985).

Un loc de muncă are cinci funcții importante: o structură a timpului, contact social, scop colectiv, un status și activitate permanentă, funcții care asigură o serie de trebuințe psihologice importante. Așadar pierderea locului de muncă poate diminua satisfacerea acestor nevoi, iar individul se poate izola de societate, poate fi frustrat și demoralizat (Paul & Moser, 2009).

Fryer (1997, în Paul & Moser, 2009) a accentuat rolul sărăciei ca și cauză a suferinței de pe urma șomajului, subliniind rolul corupției financiare severe, care afectează dorința indivizilor de auto-evaluare și auto- realizare.

Ca și șomajul, subocuparea (spre exemplu, persoane care lucrează cu fracțiune de normă pentru că nu pot gasi o slujbă cu normă întreagă) este o problemă destul de serioasă. Subocuparea este de asemenea asociată cu scăderea stimei de sine, consum de alcool, depresie. Șomajul nu-i afectează doar pe cei care-și pierd locurile de muncă. Colegii care sunt încă angajați efectuează sarcini de lucru mai grele, se pot supraîncărca, suprasolicita și pot suferi de anxietate, trăind cu gândul că și ei vor deveni curând șomeri. (Belle & Bullock, 2011).

Un alt cost al șomajului este combinația acestuia cu lipsa resurselor financiare și responsabilitățile sociale, care duc la constrângerea individului; acesta se poate angaja în sarcini care nu se potrivesc cu abilitățile sale sau nu îi permite să își arate talentul. Individul alege această cale din disperare sau din lipsa altor alternative (Paul& Moser, 2009).

Cercetările în domeniu demonstrează că șomajul are un impact nefavorabil asupra funcțiilor psihice dar și a funcțiilor fizice (Linn, et al., 1985).

Efectele șomajului asupra familiei

Potrivit Societății pentru Studiul Psihologic al Problemelor Sociale (Society for the Psychological Study of Social Issues), în declarația de politică Consecințele Psihologice ale Șomajului, stresul șomajului poate duce la afectarea stării de bine, atât la nivel individual, cât și la nivel familial (Belle & Bullock, 2011). Povara șomajului poate deasemenea să afecteze rezultatele școlare ale copiilor. Stresul și simptomele depresive, asociate cu șomajul pot afecta negativ stilul de creștere al copiilor, cum ar fi aplicarea frecventă de pedepse. Ca rezultat, acești copii pot acuza mai multă suferință și simptome depresive comparativ cu ceilalți copii. Depresia în copilărie și adolescență este responsabilă cu multiplele rezultate negative, inclusiv cele academice, consumul de substanțe, comportament sexual neadecvat, probleme psihologice, probleme în comunicare și risc de suicid. Șomajul poate afecta de asemenea satisfacția maritală și familială, respectiv venitul familiei, îndemnizația de șomaj fiind mai mica decât salariul (Belle & Bullock, 2011).

O înaltă simptomatologie depresivă a fost identificată în rândul mamelor șomere singure. Este posibil ca aceasta să își neglijeze copilul, ulterior dezvoltând și el simprome depresive. De asemenea, stresul se poate transmite și la nou-născut, în cazul în care femeia șomeră este însărcinată. Copilul se poate naște sub greutatea normală, poate avea probleme adaptative și poate fi anxios (Paul, 2005).

Șomajul afectează nu numai relațiile cu familia, ci și relațiile cu persoanele apropiate, cu prietenii, prin îndepărtarea față de aceștia, prin lipsa interesului asupra actvităților care odată individul le practica cu placere alături de persoanele apropiate (Belle& Bullock, 2011).

Efectele șomajului asupra comunității

Șomajul este considerat un factor negativ pentru că impune costuri societății. Pe scaraă largă poate reduce resursele într-un cartier, de unde poate rezulta o slabă calitate a caselor, școli nefinanțate corespunzător, accesul limitat de transport public și oportunități limitate pentru ocuparea forței de muncă, făcând și mai dificilă întoarcerea indivizilor la muncă. Șomerii raportează, deasemenea, un grad mai mic al apartenenței la mediul în care trăiesc, comparative cu vecinii lor care dețin un loc de muncă. În același timp, șomerii consideră afectată siguranța cartierului și starea de bine a acestuia (Belle& Bullock, 2011).

Rata crescută a șomajului și creșterea inegalităților veniturilor, sunt factori cheie în declinul climatic social. O.N.U. a susținut că creșterea inegalității sociale, alimentată de somajul prelungit, la nivel global, va crește neliniștea socială, tensiunea și sentimentul de nedreptate. Creșterea inegalității în economiile avansate este fundamental legată de ratele de creștere ale tulburărilor psihologice, emoționale, sociale și politice ale societății (Belle& Bullock, 2011).

Pe plan național, excluderea unei părți a forței de muncă influențează dinamica mărimii PIB, în sensul că instruirea, calificarea celor aflați în șomaj au presupus cheltuieli din partea individului și a societății, cheltuieli care nu vor putea fi recuperate în situația șomajului de lungă durată ; această forță de muncă, ieșită din populația activă ocupată, nu contribuie la creșterea PIB. Societatea suportă costurile șomajului pe seamă contribuției la fondul de șomaj, din partea agenților economici și salariaților (Belle & Bullock, 2011).

În concluzie, sub aspect psiho-social, șomajul constituie, în economiile de piață, un risc major, cu efecte multiple și durabile; el reprezintă un factor de extindere și adâncire a sărăciei pentru șomeri și familiile lor; el poate afecta întreprinderi, ramuri economice, zone geografice, meserii sau profesii; factor de „stimulare” și întreținere a stării infracționale; factor de alterare a stării de sănătate; factor de descurajare, marginalizare și excludere a unor persoane cu o calificare redusă sau cu un nivel de școlaritate precar; factor de adâncire a segmentării pieței muncii; factor de instabilitate politică, economică și de conflict social distructiv (Cochinescu, 2005, p.41).

Șomajul este o amenințare serioasă a a sănătății mintale. Acesta poate cauza probleme severe săntății și consecințele acestuia nu ar trebui să fie subestimate, comparativ cu potențialii factori patogeni care afectează sănătatea.

Efectele șomajului diferă de la un individ la altul. Unii indivizi sunt capabili să facă față stresului de pe urma șomajului mai bine decât alții. Suportul social este un factor important în modul de manifestare al efectelor șomajului. Este necesar ca fiecare șomer să beneficieze de sprijinul familiei, lipsa suportului familiar agravând efectele șomajului atât la nivel individual, cât și al familiei.

Șomajul reprezintă o problemă serioasă, astfel consecințele sale nu ar trebui ignorate în nicio situație. Terapeuții s-ar putea inspira din rezultatele cercetărilor în domeniu , plecând de la efectele, uneori devastatoare, pe care șomajul le are asupra indivizilor, pentru a recondiționa strategiile terapiei pentru persoanele care nu au un loc de muncă.

2.Starea de bine

2.1. Conceptualizare, definire

Încă din Epoca de Aur a filosofiei grecești, gânditorii occidentali au fost preocupați de înțelegerea termenului fericire. Aristotel definea fericirea ca summum bonum, fericirea supremă, susținând că fericirea este singura valoare finală și suficientă: finală deoarece orice altceva este făcut pentru a fi atins acest scop, iar suficientă pentru că odată ce fericirea este atinsă, nimic altceva nu mai este de dorit. În ultimele decenii, cercetătorii behavioriși s-au concentrat asupra fericirii, înlocuind cu termeni noi conceptul de fericire, ca stare de bine, emoție pozitivă și satisfacția asupra vieții. (Diener, 2005). Bunăstarea subiectivă reprezintă modul în care cercetătorii în domeniul științelor sociale au încercat să trateze problema fericirii, detașându-se de abordarea filosofică a acesteia și acordând atenție elementelor de ordin sociologic și psihologic (Precupețu, 2011, p.141). Utilizarea populară a conceptulul de stare de bine se referă de obicei la sănătate. Utilizarea filosifică este mai largă, și se leagă de gradul de satisfacție al vieții unei persoane (Roger, 2008).

Raportându-ne la literatura străveche, se pare ca a trăi fericit până la adânci bătrâneți a devenit un obiectiv major al majorității oamenilor. Societatea modernă pune accent pe fericire ca valoare la nivel individual și social. Oamenii sunt în permanenta căutare a fericirii, însă această căutare nu este lipsită de paradoxuri (Precupețu, 2011):

Paradoxul tensiunii dintre acțiunea individuală și rezultatele sociale

Omul, aflându-se în permanenta căutare a fericirii personale, poate omite fericirea celor de alături, a familiei, comunității sau a societății. Fericirea poate deveni un pretext pentru acțiuni care pot avea rezultate pozitive personale dar negative în planul social mai larg (Precupețu, 2011). Veenhoveen (2000) considera că fericirea poate răsfăța individul și îl poate face insensibil la problemele altora.

Paradoxul căutării în dauna trăirii

Acest paradox se bazează pe idea că dacă nu am mai încerca atât să fim fericiți, am reuși să ne simțim foarte bine. Se pare că un accent prea puternic pe ideea de fericire, se poate transforma în sursă de nefericire la nivel personal (Precupețu, 2011).

Paradoxul conținutului fericirii în societatea modernă

În timp ce preocuparea pentru fericire a oamenilor crește , căile prin care se ajunge la fericire se află, de multe ori, în contradicție cu fericirea propusă (Precupețu, 2001).

Deseori, definițiile stării de bine nu sunt elaborate explicit în literatura de specialitate.

Diener (2009) susține că există trei semne distinctive ale acestui domeniu: în primul rând, starea de bine este subiectivă, în al doilea rând ea nu înseamnă absența factorilor negativi iar în al treilea rând, starea de bine include o evaluare globală, nu o evaluare restrânsă a unui singur domeniu de viață.

Băban (2001) definea starea de bine ca acceptare de sine, relații pozitive cu ceilalți, autonomie, control asupra propriei vieți, sens si scop în viață, dezvoltare personală.

În ultimii ani se pune un accent tot mai mare pe aspectele calitative ale stării de sănătate.

Atenția acordată unor concepte precum starea de bine sau calitatea vieții nu are ca rezultat diminuarea rolului integrității somatice și fiziologice a organismului ci sublinierea faptului că sănătatea nu se reduce la integritate somatică și fiziologică (Băban, 2001, p. 10).

Veenhoven (2000) definea starea de bine subiectivă ca gradul în care un individ își evaluează calitatea generală a vieții în mod favorabil. Cu alte cuvinte, starea de bine subiectivă se referă la cât de bine își apreciază și conduce individul viața, măsura în care un individ este bine.

În literatura de specialitate se face distincția între stare de bine subiectivă (ex. satisfacție,

fericire) și stare de bine obiectivă (ex. scop, semnificație) respectiv stare de bine globală și

stare de bine specifică unui anumit domeniu de funcționare (ex. carieră) (Băban, 2001).

Termenul de bunăstare subiectivă implică o stare de bine pe care individul o simte și apreciază ca atare. În general, atunci când oamenii se simt mulțumiți, satisfăcuți, împliniți, în armonie cu ei înșiși și lumea din jurul lor și, în ultimă instanță fericiți, se poate spune că experimentează o stare de bunăstare subiectivă (Precupețu, 2011, p. 143).

Starea de bine subiectivă este o largă categorie de fenomene, care include răspunsurile emoționale ale unei persoane, satisfacția pe anumite domenii de viață și judecarea globală a satisfacției asupra vieții. Starea de bine este mai degrabă un o arie generală de cercetare, decât un construct specific independent (Diener et al., 1999).

Bunăstarea subiectivă este văzută și ca o componentă a unui concept mai general, anume calitatea vieții. Când evaluăm calitatea vieții, putem lua în considerare, în primul rând condiții obiective, precum sănătatea, statul sau condițiile economice. Dar la fel de relevante sunt și percepțiile subiective ale indivizilor despre aceste realități obiective (Precupețu, 2011).

Diener& Seligman (2009) au susținut că teroiile stării de bine se referă des la cinci domenii: emoții positive, angajament, relații, sens și realizare.

2.2. Modele teoretice ale stării de bine

În 1930, Dodge (în Diener, et al, 1999) scria că teoriile fericirii nu au evoluat foarte mult față de cele formulate de filosofi greci. Peste 30 de ani, Wilson a încercat să contrazică această afirmație, însă nu a reușit decât câteva tentative de a explica diferențele individuale în ceea ce privește starea de bine. El afirma că satisfacerea nevoilor produce fericire, în timp ce persistența nevoilor neîndeplinite provoace nefericire. De asemenea, gradul necesar al împlinirii pentru a produce satisfacția depinde de nivelul de adaptare și aspirație, de valorile personale și de alți factori (Diener, et al., 1999).

Din fericire, în prezent au fost propuse și testate numeroase teorii ale stării de bine. În următoarele secțiuni, voi descrie câteva dintre modelele conceptuale majore referitoare la bunăstarea subiectivă: teoria influențelor situaționale, teoria influențelor interne, teoriile discrepanței, teoriile obiectivelor și teoriile adaptării.

Teoria influențelor situaționale (bottom-up model)

În teoria influențelor situaționale, atenția este focusată asupra gradului în care evenimentele externe, situațiile și factorii demografici influențează starea de bine. Abordarea influențelor situaționale se bazează pe ideea lui Wilson (1967, în Diener, et al., 1999), aceea că există nevoi de bază, universale ale oamenilor, iar atunci când circumstanțele permit satisfacerea acestor nevoi, individul va fi fericit. O varietate de emoții pozitive au fost puse în legătură cu starea de bine. Spre exemplu, experiența evenimentelor plăcute zilnice este legată de emoțiile pozitive, iar experiența evenimentelor neplăcute zilnice sunt legate de emoțiile negative. Cercetătorii sunt des dezamăgiți de efectele relativ mici ale externului, variabilele obiective care au fost explorate în majoritatea studiilor. Se pare că factorii demografici ca vârsta, genul, venitul, educația, familia contribuie mai puțin de 20 % la varianța stării de bine. În plus, se pare că circumstanțele externe explică doar 15 % din varianța stării de bine. Andrews și Withney (1976, în Durayappah, 2010) au relatat că factorii demografici contribuie numai în măsură de 8% la varianța stării de bine. Datorită efectelor mici ale externului, teoreticienii au recurs la teoriile influențelor interne (top down model) pentru a explica starea de bine (Diener, et al., 1999).

Teoria influențelor interne (top-down model)

Teoreticienii au recurs la domeniile top-down pentru a explica variabilitatea stării de bine, structuri în care persoana determină cum sunt percepute evenimentele și circumstanțele (Diener, et al., 1999).

În modelul influențelor interne, interpretările subiective ale evenimentelor influențează starea de bine, ca opusul unui criteriu obiectiv. Factorii acestui model reprezintă factori individuali, ca valori sau scopuri, care declanșează evenimente externe ce influențează starea de bine. În acest model, individul filtrează dispozițiile și interpretează specific, comandând evenimentele. Factorii de personalitate influențează de asemenea modul în care individul interpretează starea de bine (Durayappah, 2010).

Cel mai simplu model top-down afirmă că persoanele care au o satisfacție a vieții ridicată sunt mai mulțumite în general, în toate privințele (Diener, et al., 1999).

O problemă a teoriei influențelor interne este natura evezivă a diferențelor individuale a satisfacției vieții. De ce unele persoane sunt mai satisfăcute decât altele în ceea ce privește domeniile vieții? O ipoteză populară este accea că diferențele individuale în ceea ce privește starea de bine sunt bazate pe percepții de sine iluzorii (Lucas, 2004).

Headey și Wearing (1991, în Lucas, 2004) au sugerat că persoanele fericite consideră că lucrurile bune li se vor întâmpla într-o mai mare măsură, comparativ cu persoanele nefericite. Ei au arătat că fericirea subiectivă prezice eficient apariția evenimentelor viitoare. Această asumpție nu a fsot lipsită de critici, susținându-se că s-au omis factori importanți precum moralitatea, statutul marital, șomajul, venitul.

Teoriile discrepanței

Aceast set de teorii pornește de la ideea că ne comparăm experiențele și emoțiile raportându-le la anumite standarde (Durayappah, 2010). Oamenii se compară întotdeauna, folosind multiple standarde precum alte persoane, întâmplările din trecut, aspirații și niveluri ideale ale satisfacției, nevoi și scopuri. Aprecierea satisfacției este bazată pe discrepanțele dintre condițiile prezentului și aceste standarde (Diener, et al., 1999).

Compararea socială. Primele modele ale comparării sociale au accentuat contrastul efectelor în explicarea acesteia asupra stării de bine. Ideea a fost că ar trebui să fim fericiți atunci când alții o duc rău, prin urmare nefericiți dacă alții o duc bine. Wood (1996, în Diener, et al., 1999) a definit compararea socială ca simplul proces de gândire despre informațiile cu privire la ceilalți în raport cu sine. Trei procese sunt implicate în compararea socială: dobândirea de informații sociale, reflectarea asupra lor și reacția la compararea socială. Dobândirea de informații se poate face de la indivizi apropiați, sau de la oricare alți indivizi. Procesul de gândire asupra acestor informații include observarea similarităților, diferențelor, între alții și sine. Reacțiile la compararea socială includ o varietate de răspunsuri cognitive, afective sau comportamentale și nu includ neapărat un contrast între sine și ceilalți.

McFarland și Miller (1996, în Diener, et al., 1999) au susținut că personalitatea influențează modul în care indivizii folosesc informațiile comparării sociale. Nondepresivii și optimiștii sunt orientați asupra indivizilor care o duc mai rău decât ei, în timp ce depresivii sunt focusați asupra indivizilor care o duc mai bine decât ei. Așadar, persoanele fericite tind să fie mai pozitive dacă compararea cu alții crește, în timp ce persoanele nefericite tind să fie mai negative dacă compararea cu alții crește.

Este clar că efectele comparării sociale asupra stării de bine în, condiții naturale, sunt mult mai subtile decât s-a crezut inițial. Studiile de laborator au arătat că scorurile la feircire și satisfacție pot fi afectate de poziția celorlalți (Diener, et al., 1999).

Aspirația modestă. Teoria generală este că aspirațiile înalte vor duce la nefericire deoarece individul va fi descurajat de lungul decalaj între situația actuală și situația în care ar dori să se afle. Totuși, oricare nivel ridicat sau scăzut necorespunzător al aspirației poate fi defavorabil stării de bine. Teoriile curente argumentează că aspirațiile individului pot fi uneori mai importante pentru starea de bine decât realizarea scopurilor. Așadar, persoanele cu aspirații înalte și cu rezultate scăzute ar putea fi satisfăcute atâta timp cât fac progrese adecvate spre scopurile lor. Mai mult, aspirațiile scăzute ar putea reflecta o serie de eșecuri din trecut și ar putea să prezică nivele negative ale stării de bine. Nivelul aspirației nu prezice direct starea de bine (Diener, et al., 1999).

Teoriile obiectivelor

Comportamentele indivizilor pot fi cel mai bine înțelese prin examinarea obiectivelor: ce încearcă persoanele să facă în viață și cât de bine reușesc să facă acest lucru. Tipurile obiectivelor, structura lor, succesul cu care individul reușească să-și atingă obiectivele poate afecta emoțiile individului și satisfacția vieții. Modelul conceptual general este că oamenii reacționează pozitiv când fac progrese spre atingerea obiectivelor și reacționează negativ când eșuează în atingerea obiectivelor. Obiectivele sunt un important factor pentru sistemul afectiv (Diener, et al., 1999).

Cantor și Sanderson (1998, în Diener, et al., 1999) au argumentat că tipurile de obiective pe care individul le alege influențează starea de bine. Deoarece abilitatea de a atinge obiectivele depinde de contextul situațional, acestea pot prezice atât bunăstarea cât și starea de rău, totul depinzând de circumstanțele mediului.

O importantă componentă a mediului este cultura. Când obiectivele sunt acceptate și valorificate de către cultura din care individul face parte, acesta este fericit. De asemenea, cultura influențează alegerea obiectivelor. O importantă caracteristică a culturii, referitor la obiective, este colectivismul versus individualismul. În culturile individualiste, indivizii încearcă să se distingă pe ei de ceilalți. În consecință, trăirile și emoțiile care sunt unice pentru indvid au o importanță puternică ca predictori ai satisfacției vieții. În culturile colectiviste, un obiectiv central al individului nu este să se distingă de ceilalți, ci să mențină o armonie cu ei. Simplul fapt de a avea obiective și resurse de a le atinge nu garantează fericirea (Diener, et al., 1999).

Emmons (1986, în Diener, et al., 1999) arată că, caracteristici specfice ale obiectivelor prezic starea de bine, aceste caracteristici influențând emoțiile pozitive, emoțiile negative și satisfacția vieții. Emoțiile pozitive sunt un trecut cu obiective atinse, iar emoțiile negative cu o percepție negativă a probabilității atingerii obiectivelor în viitor. Conflictele asupra obiectivelor și ambivalența asupra acestora sunt asociate de asemenea cu emoțiile negative. A avea obiective valoroase poate contribui pozitiv la satisfacția vieții. Persoanele satisfăcute vor selecta obiective pentru care au resursele necesare.

Teoria adaptării

Teoria adaptării este o componentă centrală a teoriilor moderne ale stării de bine. Ea argumentează că oamenii se obișnuesc cu situații specifice la care se adaptează, fie ele bune sau rele (Precupețu, 2011). Helson (1947, în Diener, et al., 1999) a definit adaptarea ca sensibilitatea diminuată la stimuli repetați sau continui. Este evident că adaptarea la evenimente este un factor important în înțelegerea stării de bine.

Într-un experiment, Silver (1982, în Diener, et al., 1999) a descoperit că paraplegicii s-au adaptat la boala lor în următoarele două luni de la afectare. Deși tristețea și frica au fost cele mai puternice emoții în prima săptămână de la afectare, emoțiile pozitive au predominat începând cu săptămâna a opta. Într-un studiu asemănător, s-a demonstrat că indivizii care au suferit dizabilități mai târziu în viață au fost mai puțin satisfăcuți decât cei care s-au născut cu dezabilități sau cei care au suferit dezabilități la vârste fragede, deoarece cei din urmă au avut mai mult timp să se adapteze bolii. Într-un studiu mai riguros, cu un design de timp secvențial, Krause și Stanberg (1997, în Diener, et al., 1999) au separat efectele vârstei la care s-a produs dezabilitatea, perioada de timp, și timpul de la afectare asupra stării de bine a persoanelor cu nervii spinali afectați. S-a descoperit că timpul de la afectare a fost un bun predictor al satisfacției generale..

Adaptarea la anumite evenimente poate să survină foarte încet. Stroebe et.al (1996, în Diener, et al., 1999) au arătat că și după doi ani persoane care au rămas văduve au arătat simptome medii ale depresiei. Indivizii se adaptează rapid la unele condiții (ex. încarcerarea), mai greu la alte condiții (ex. moartea cuiva drag) și puțin sau deloc la alte condiții (ex. plăcerea de a mânca, evitarea zgomotului).

Adaptarea survine atunci când indivizii învață să faca față pierderii, în consecință șă-și regleze obiectivele. În acest caz, indivizii își restructurează gândurile despre stimuli și efectele pe care aceștia le au asupra vieții lor. Au indivizii abilitatea de a își gestiona emoțiile și să se adapteze mai repede la evenimente negative? O teorie completă a bunăstării subiective ar trebui să explice efectele contextului temporal al evenimentelor (Diener, et al., 1999).

Adaptarea trebuie distinsă de coping, unde accentul se pune pe rolul activ al participantului mai degrabă decât pe procesul biologic pasiv automat, ca în deprindere. Unele strategii de coping sunt constant puse în relație cu o stare de bine ridicată. McCrae și Costa (1986, în Diener, et al., 1999) au desoperit că unele comportamente de coping au fost percepute ca răspunsuri efective la copind de către respondenți, de exemplu acțiunile raționale, căutarea de ajutor, credința. De asemenea, cei care au folosit aceste forme de coping au raportat o stare de bine mai ridicată și această relație a persistat chiar și când variabilele de personalitate au fost controlate.

2.3. Dimensiuni / indicatori ai stării de bine

Una dintre cele mai fundamentale probleme întâlnite în cercetarea stării de bine este incertitudinea despre variabilele care provoacă starea de bine și consecințele acestora (Heady, et al., 1991).

Literatura de specialitate susține că trebuie să fie distinse cel puțin trei dimensiuni ale stării de bine: satisfacția vieții, starile afective pozitive și stările afective negative (Heady, et al., 1991).

Satisfacția vieții (life satisfaction)

Satisfacția vieții componenta congitivă a stării de bine. Aceasta reprezintă gradul în care o persoană își evaluează pozitiv calitatea globală a vieții ca un întreg. Cu alte cuvinte, satisfacția vieții reprezintă cât de mult îî place individului viața pe care o duce (Veenhoveen, 1996). Satisfacția vieții este unul dintre aparenții indicatori ai calității vieții. Alături de indicatori ca sănătatea mintală și sănătatea psihică, indică cât de bine indivizii prosperă în viață (Veenhoveen, 1996).

Conceptul de satisfacție a vieții denotă o evaluare de ansamblu a vieții. Așadar, evaluarea că viața este interesantă nu înseamnă neapărat că este și satisfăcătoare. Spre exemplu, e posibil să fie prea mult entuziasm în viața unui individ, însă să lipsească celelalte calități ale vieții. O evaluare de ansamblu a vieții constă în toate criteriile relevante pentru individ. Obiectul evaluării este viața ca un întreg, nu neapărat o arie specifică a vieții. Există și o categorie care evaluează domenii ale vieții (spre exemplu, satisfacția în legătură cu banii, cu contactele sociale, cu familia) numită satisfacția pe domenii (Veenhoveen, 1996). Vaan Prag (2006, în Durayappah, 2010) susține că starea de bine depinde de șase domenii diferite ale satisfacției: sănătate, situație financiară, slujbă, timp liber, locuință și mediu.

Evaluările vieții pot să difere în mai multe privințe. O diferență se află în certitudinea lor: unele persoane sunt ferm convinse în privința modului în care apreciază viața, în timp ce altele sunt afectate de îndoieli. O altă diferență provinde din modul de raționare: unii oameni pot judeca destul de intuitiv, în timp ce alții nu sunt capabili de acest lucru. Aprecierile vieții, ca orice alte percepții, pot fi distorsionate în diverse moduri, cum ar fi auto-înșelăciunea sau fericirea falsă (Veenhoveen, 1996).

Veenhoveen (1996) arată că există factori determinanți ai satisfacției vieții. Printre aceștia se numără calitatea societății din care individual face parte, poziția lui în societate, abilitățile personale, evenimentele de viață, fluxul de experiențe și procesul de evaluare interioară.

In anii 1960, satisfacția vieții a devenit un subiect comun în cercetări. Această evoluție a fost însoțită de o discuție critică în ceea ce privește validitatea instrumentelor de măsurare. S-a pus întrebarea dacă satisfacția vieții poate fi măsurată adecvat prin interviuri standard sau chestionare. Niciun comportament vizibil nu s-a dovedit a fi legat de bucuria interioară a vieții. Ca cele mai multe fenomene atitudinale, satisfacșia vieții este reflectată parțial în comportament (Veenhoveen, 1996).

Modele ale satisfacției vieții

Două modele de bază, diferite au fost formulate referitor la satisfacția vieții au fost formulate. Primul model afirmă că satisfacția vieții unei persoane depinde de în mare parte de transformările vieții, în timp ce al doilea model afirmă că satisfacția vieții unei persoane depinde de resursele sale stabile. Ambele modele se potrivesc cu viziunea lui Veenhoveen despre procesul evaluării vieții, în care satisfacția vieții rezultă din fluxul de întâmplări zilnice. Când ni se întâmplă lucruri bune, ne simțim bine, iar când ni se întâmplă lucruri rele ne simțim prost. Satisfacția vieții reflectă balanța experențelor pozitive pe o anumită perioadă (Ehrhardt, et al., 2000).

În primul model, experiențele plăcute, și prin urmare satisfacția vieții, depinde de cursul vieții. Dacă viața se schimbă în bine, evenimentele plăcute devin mai dese. Pe de altă parte, schimbarea vieții în rău aduce cu sine experiențe negative. În acest model, satisfacția vieții urmează balanța transformărilor vieții în bine sau rău. Pentru că această balanță se schimbă cu timpul, modelul se mai numește și modelul echilibrat schimbător (Ehrhardt, et al., 2000).

Al doilea model adaugă la primul, pe lângă schimbările vieții, factori ca resursele stabile, personalitatea și poziția socială. Astfel, resursele influențează cursul vieții. Spre exemplu, șansele de a fii cerșetor pe stradă sunt minime pentru cineva sănătos mintal sau pentru un lider social. Unele resurse afecteză de asemenea impactul afectiv al evenimentelor. Persoanele sănătoase pot face față mai bine unui jaf, iar membrii unei familii călduroase au parte de un support social mai mare după un asemenea eveniment. Acest model mai este numit și modelul componentelor stabile (Ehrhardt, et al., 2000).

Măsurarea satisfacției vieții

Una dintre cele mai folosite scale în evaluarea satisfacției vieții este Satisfaction With Life Scale (SWLS), elaborată în 1985 de Diener și colaboratorii. SWLS este formată din 5 itemi care măsoară judecățile cognitive globale ale subiecților asupra satisfacției vieții. Datele normative pentru SWLS sunt disponibile pentru diverse populații, inclusive adulți, deținuți, persoane alcoolice, femei abuzate, persoane care fac psihoterapie, persoane cu dezabilități psihice. Scala a dovedit a avea o fidelitate și validitate ridicată (Pavot & Diener, 2009).

Emoțiile

Emoțiile sunt componentele affective ale stării de bine, care oglindesc experiențele de bază din viața oamenilor. Ele reprezintă factori interni care ne motivează, ne direcționează și ne mențin comportamentele (Băban, 2002). Definițiile emoțiilor variază oarecum de la un cercetător la altul. Totuși, există un acord general conform căruia valența pe un continuum bipolar de la foarte neplăcut la foarte plăcut este principala caracteristică a oricărei emoții (Cohn & Fredrickson, 2011). Wundt consideră că emoțiile pot și descrise prin trei dimensiuni: plăcut/neplăcut, calm/agitat și relaxare/tensiune. Eckman și Friesen (1972, în Băban, 2002) au identificat șase emoții primare: frica, dezgustul, furia, surpriza, bucuria si tristețea. Aceste tipuri de emoții sunt considerate universale și înnascute, deoarece pot fi recunoscute în culture diferite, pe baza expresiilor faciale.

Lucas, et al. (2009) consideră că o emoție conține următoarele componente: (a) afectele, sau experiențele de plăcere sau durere, (b) evaluarea unui obiect sau eveniment ca fiind bun sau rău, (c) bunăvoința acțiunii sau bunăvoința pentru schimbări în comportamentul față de mediul înconjurător, (d) excitarea autonomă și (e) modificările activității cognitive.

Emoțiile pozitive

Emoțiile pozitive au fost mult timp studiate ca indicator globali ai bunăstării indivizilor. Emoții pozitive sunt interesul, entuziasmul, mândria, curaj, bunătate, iubire, compasiune. Afectivitatea pozitivă presupune o experiență regulată, în situații diverse, de emoții plăcute și de a avea frecvent o dispoziție stenică (Băban, 2012).

În sute de studii bine controlate, emoțiile pozitive și experiența s-au dovedit a fi buni predictori ale valoroaselor rezultate ale vieții, fiind incluse aici o staisfacție mai mare și succes în muncă, îmbunătățirea sănătății, chiar și o durată de viață mai lungă (Cohn & Fredrickson, 2011).

Teoriile emoțiilor care au dominat psihologia în mare parte a istoriei sale s-au dovedit rodnice pentru studierea emoțiilor negative, dar au fost adesea puțin potrivite în cazul emoțiilor pozitive. În ultimii 10 ani, emoțiile pozitive au început să fie studiate individual. Interesul în cercetarea emoțiilor pozitive pare a avea două surse: interesul în creștere în psihologie pentru o viață satisfăcătoare, psihologia pozitivă, și cercetările care au căutat să construiască un model empiric, modelul de jos în sus (bottom-up) al emoțiilor pozitive (Cohn & Fredrickson, 2011).

Din păcate, există dezacorduri în ceea ce privește ce este pozitiv într-o emoție pozitivă. Pentru unii, emoțiile pozitive sunt pur și simplu acele emoții care au o velență plăcută. Pentru alții, emoțiile pozitive rezultă din activarea sistemului comportamental care motivează abordarea comportamentului. Potrivit acestei abordări, emoțiile pozitive nu sunt pur și simplu plăcute. Mai degrabă, ele sunt pozitive dacă duc la abordarea comportamentului (Cohn & Fredrickson, 2011).

Prezența emoțiilor pozitive, respectiv o sitimă de sine ridicată nu garantează neapărat starea de bine a unui individ. Este nevoie de anumite abilități pentru ca oamenii să poată adopta comportamente sanogene (Băban, 2002).

Emoțiile pozitive rareori au loc ca răspuns la situațiile amenințătoare ale vieții. Ele conduc la tendințe de răspuns lărgite și mai flexibile, lărgind mulțimea de gânduri și acțiuni care ne vin în minte. Bucuria, spre exemplu, îndeamnă spre joc. Interesul îndeamnă la explorare, la informații și experiențe noi (Cohn & Fredrickson, 2011).

Măsurarea emoțiilor pozitive

În literatura de specialitate, există puține informații despre măsurarea emoțiilor care să justifice diversitatea emoțiilor pozitive (Cohn & Fredrickson, 2011).

Unul dintre instrumentele de măsurare a emoțiilor pozitive este The Multiple Affect Adjective Check List (MAACL), elaborată de Larsen și Sinnett în 1991. Ea conține o întreagă subscală de emoții pozitive, cu 132 de itemi, dar care des nu poate fi folosită ca parte a unei cercetări experimentale (Cohn & Fredrickson, 2011).

Fredrickson și colaboratorii elaborează în 2003 Diferential Emotions Scale (DES), care solicită participanților să evalueze cât de intense se așteaptă să fie 20 de emoții, atât negative cât și pozitive. Este un instrument folositor deoarece permit o categorizare fină a emoțiilor experimentate de respondenți și măsoară nivelul global al emoțiilor pozitive și negative al acestora (Lucas, et al., 2009).

Altă modalitate, care permite măsurarea facială a emoțiilor pozitive este Facial Action Coding Sistem (FACS), conceput de Eckman și Friesen în 1978. Această procedură poate descrie mișcările tuturor mușchilor faciali, inclusiv pe cei care arată emoțiile. FACS poate distinge o gamă largă de emoții (Cohn & Fredrickson, 2011).

Emoțiile negative

Emoțiile negative sunt reprezentate de o dimensiune generală a suferinței subiective și un angajament neplăcut fată de mediu ,care subsumează o varietate de emoții precum anxietate, furie, dispreț, dezgust, vină, frică, tristețe, letargie. Emoțiile negative, alături de cele positive formează un model bifactorial, consensual (Watson, et al., 1988). Afectivitatea negativă este tendința de a reacționa regulat, in situații diverse prin emoții negative și de a avea frecvent o dispoziție disforică (Băban, 2002).

Afectivitatea negativă a fost studiată preponderent în legătură cu sănătatea fizică și mentală. Una dintre cele mai studiate emoții negative este depresia. Studiile au arătat că există corelații puternice între depresie și apariția unor boli (Băban, 2002).

Depresia îl determină pe individ să adopte un stil de viață nesănătos, ceea ce poate duce la apariția unor boli precum cancerul sau boli cardiovasculare. Persoanele depresive au de asemenea tendința de a se izola social, fapt care poate agrava boala, prin pierderea suportului social. Într-un studiu realizat pe 101 pacienți cu cancer, Steel, et al. (1999, în Băban, 2002) au demonstrat că bolnavii care sufereau și de depresie aveau o rată de supraviețuire semnificativ mai mica comparativ cu cei care nu sufereau și de depresie.

O altă boală care a fost asociată cu emoțiile negative, respective furia și agresivitatea, este boala cardiovasculară. Furia și ostilitatea determină creșterea presiunii sangvine, care este un factor de risc în apariția bolii cardiovasculare. Studiile arată că bărbații care sunt ostili, sunt predispuși la experimentarea frecventă a stărilor de furie și depresie, acestea afectând funcționarea sistemului imunitar, care duce la apariția bolilor cardiovasculare și diabet de tip 2. Se pare că modul de manfestare al furiei este o cauză a apariției bolii cardiovasculare (Băban, 2002).

Atât afectivitatea negativă, precum și cea pozitivă pot fi măsurate ca stare (pe moment) și ca trăsătură (în general). In acest sens, scala PANAS măsoară afecivitatea pozitivă și negativă ca trăsături stabile (Băban, 2002).

2.4. Factori care influențează starea de bine

Oamenii sunt capabili să evalueze evenimentele și circumstanțele de viață. Persoanele cu un nivel ridicat al bunăstării subiective sunt aceia care au o preponderență mare a evaluărilor pozitive a vieții și circumstanțelor. Persoanele care se consideră nefericite sunt acelea care evaluează majoritatea evenimentelor ca fiind nocive sau consideră că acestea îi împiedică să-și atingă obiectivele. Această evaluare globală a vieții este influențată de anumiți factori. Mai jos voi enumera posibili factori care pot influența evaluarea stării de bine: personalitatea, sănătatea, venitul, viața de familie, vârsta, religia, genul.

Personalitatea

Personalitatea este unul dintre cei mai puternici predictori ai bunăstării subiective. Dovada legăturii dintre personalitate și starea de bine vine din o largă varietate de cercetări și metodologii. Pentru a dovedi că personalitatea este un predictor al stării de bine au fost elaborate numeroase teorii în acest sens (Diener, et al., 1999).

Predispoziția temperamentului pentru starea de bine. Unul dintre modelele conceptuale ale legăturii dintre personalitate și bunăstarea subiectivă este acela că oamenii au o predispoziție genetică de a fi fericiți sau nu, probabil cauza fiind diferențele individuale înnăscute la nivelul sistemului nervos. Într-un studiu, Tellegen (1988, în Diener, et. al., 1999) a examinat gemeni monozigoți și dizigoți care au fost crescuți împreună și alții care au fost crescuți separat. Concluzia a fost că gemenii monozigoți care au fost crescuți separat semănau din mai multe puncte de vedere decât gemenii dizigoți care au fost crescuți împreună sau separat. Tellegen (1988, în Diener, et. al., 1999) a explicat că genele justifică aproximativ 40% din varianța emoțiilor pozitive și aproximativ 55% din varianța emoțiilor negative, în timp ce mediul familial justifică 22% din varianța emoțiilor pozitive și 2 % din varianța emoțiilor negative.

Influența limitată a circumstanțelor obiective, combinate cu studiile care estimează influența genetică a stării de bine ca fiind semnificativă, a condus unii cercetători să creadă că fericirea este o trăsătură. Acest punct de vederee a fost criticat de Veenhoven, care a argumentat că fericirea se poate schimba în timp, fiind influențată de avere și de probleme (Veenhoven, 2000).

Trăsături de personalitate asociate cu starea de bine. Trăsăturile care au fost acceptate de cele mai multe de cele mai multe studii empirice și teoretice, asociate cu bunăstarea subiectivă au fost extraversia și nevrotismul, extraversia influențând emoțiile pozitive iar nevrotismul emoțiile negative (Diener, et al., 1999). Bazându-se pe teoria lui Gray, Lucas, et. al. (2009) au afirmat că extraverții sunt mai sensibili la recompense, această sensibilitate manifestându-se în sine printr-o extremă plăcere când sunt expuși la stimulii recompensatori. Extraverții sunt mai sensibili la stări de spirit pozitive induse decât introverții, însă pentru stările de spirit negative induse nu există diferențe semnificative la nivelul celor două grupuri.

Extravesia și nevrotismul nu sunt singurele trăsături asociate cu bunăstarea subiectivă. Alte trăsături care sunt asociate cu starea de bine sunt stima de sine, optimismul, iluziile pozitive. Stima de sine se pare că este un predictor bun al stării de bine, însă în culturile colectiviste corelația dintre cele două constructe este scăzută. Stima de sine nu este un bun predictor al bunăstării subiective în culturile care valorizează grupul mai mult decât individul (Veenhoven, 2000). Optimismul reprezintă o tendință generală care a fost asociată cu realizările favorabile în viața indivizilor. Dacă individul se așteaptă la realizări pozitive, el va lucra pentru a-și atinge obiectivele pe care și le-a propus, în timp ce cineva care se așteaptă la eșecuri, va abandona obiectivele propuse (Diener, 2009). Iluziile pozitive includ percepții de sine pozitive care nu sunt reale, viziuni asupra viitorului prea optimiste și supraestimări ale controlului mediului înconjurător. Aceste iluzii par a favoriza nu numai bunăstarea subiectivă, ci și alte calități pozitive precum grija pentru ceilalți sau angajarea în muncă productivă. De asemenea, iluziile pozitive ajută la ajustarea situațiilor stresante (Diener, et al., 1999).

Sănătatea

Cercetătorii au demonstrat că sănătatea este puternic corelată cu bunăstarea subiectivă. Schimbările nefevorabile ale sănătății au un efect negativ pe termen lung asupra adaptării și fericirii. Deși indivizii au o puternică reflexivitate și pot face față schimbărilor severe ale sănătății, precum un accident sau o boală severă, aceștia raportează un nivel al fericirii scăzut comparativ cu persoanele care nu au trecut prin asemenea experiențe (Conceição & Bandura, 2005).

Satisfacția asupra vieții este prezisă de subiectivitatea cu care individul își evaluează starea de sănătate. Se pare că percepția asupra sănătății este influențată de personalitate: nevroticii tind să-și evalueze negativ sănătatea. Relația dintre starea de sănătate și starea de bine este mărită de componenta emoțională. Când indivizii sunt solicitați să evalueze importanța diferitor domenii ale vieții, sănătatea este pe primul loc. Boala, pe lângă influențarea negativă a bunăstării subiective, interferează și cu realizarea obiectivelor importante ale vieții (Diener, et al., 1999).

Venitul

Schimbarea în economia națională pe scală largă are consecințe asupra sănătății mintale

și a bunăstării subiective. Dooley și Catalano (1994, în Diener, 2009) au studiat relația dintre boala mintală și recesiunea economică și au ajuns la concluzia că reducerea economiei afectează rata depresiei la nivelul populației, dar nu și rata suicidului.

Oamenii bogați sunt oarecum mai fericiți decât oamenii săraci în națiuni bogate, întrucât națiunile bogate sunt mult mai fericite decât cele sărace. Se pune problema dacă obiectivele materialiste pe care le au indivizii au o influență directă asupra stării de bine. Indivizii care apreciază banii mai mult decât îndeplinirea altor obiective sunt mai puțin satisfăcuți de standardul de viață și de calitatea vieților lor (Diener, et al., 1999).

Wolfers (2000, în Conceição & Bandura, 2005) a constatat că inflația ridicată și șomajul sunt percepuți ca factori care reduc starea de bine, într-un studiu realizat pe un eșantion de 500 000 de subiecți din 16 tări europene.

Viața de familie

Un număr mare de sondaje arată că persoanele căsătorite manifestă o mai mare fericire comparativ cu persoanele necăsătorite, divorțate sau văduve. Căsătoria și starea de bine corelează pozitiv atunci când variabile ca vârsta sau venitul sunt bine controlate. Un studiu de metaanaliză a lui Witter et al. (1986, în Heady, 1991) arată o corelație de .14 între starea de bine și statutul marital. Este important de notat că factori precum schimbările sociale, caracteristicile culturale și așteptările specific vârstei pot afecta relația dintre mariaj și starea de bine.

Într-un studu efectuat pe 40 de națiuni, Diener (2009) a constatat că persoanele căsătorite sunt mai fericite decât persoanele necăsătorite sau divorțate, în culturile colectiviste. Partenerii necăsătoriți sunt mai fericiți și mai satisfăcuți decât persoanele căsătorite, în culturile individualiste.

Căsătoria poate aduce beneficii economice și sociale, dar nivelul acestora depinde de valorile societății (Diener, et al., 1999).

Vârsta

Conform studiilor, tinerețea este un predictor consistent al fericirii. Deși se consideră că odată cu înaintarea în vârstă are loc un mic declin în ceea ce privește satisfacția asupra vieții, această afirmație poate fi negată în cazul în care variabile precum venitul sunt bine controlate. Multe studii, efectuate pe eșantioane reprezentative din mai multe țări arată ca odată cu înaintarea în vârstă, satisfacția asupra vieții nu scade. Într-un studiu efectuat de Diener & Suh (1998, în Diener, et al.,1999) a fost examinată relația dintre starea de bine și vârstă. Eșantionul a fost format din 60 000 de adulți din 40 de națiuni. Au fost măsurate trei componente ale stării de bine (satisfacția asupra vieții, emoțiile plăcute și emoțiile neplăcute) iar rezultatele au arătat că doar emoțiile plăcute au prezentat un declin odată cu inaintarea în vârstă.

Religia

În ultimii ani, cercetările demonstrează tot mai des preponderența ipotezei că religia este asociată cu beneficii ale sănătății mintale, în special când religia este măsurată mai degrabă prin comportamente (ex. mersul la biserică) decât prin scale de atitudini. O serie de studii au au arătat că stare de bine corelează semnificativ cu certitudinea religiei, cu puterea relației dintre individ și divinitate, devotamentul față de religie. Religia poate aduce și beneficii psihologice și sociale. Ea ajută de asemenea la îndeplinirea scopurilor sociale, pentru că oferă o identitate colectivă, conferind o rețea socială sigură compusă din indivizi care împărtășesc atitudini și valori similare. (Diener et. al., 1999). Ellison (1991, în Diener, et al., 1999) a concluzionat că religia justifică aproximativ 5%-7 % din variant satisfacției asupra vieții, dar numai 2%-3% din varianța stării de bine. Acesta sugerează că efectele religiei sunt majoritatea cognitive, furnizând un cadru prin care fiecare individ își poate da sens experiențelor.

Genul

Studiile arată că bărbații și femeile sunt aproximativ egali în ceea ce privește fericirea globală, insă în populația generală depresia este mai predominantă la femei decât la bărbați. O posibilă explicație ar fi aceea că femeile se confruntă mai des cu emoții pozitive și negative puternice mai des decât bărbații. În populația generală, emoțiile pozitive intense ale femeilor par a echilibra efectele negative ale emoțiilor, rezultând că nivelul stării de bine este similar cu cel al bărbaților. De ce au femeile reacții emoționale mai intense decât bărbații? O posibilă explicație ar putea fi dată de rolurile îndeplinite în societate. Rolurile tradiționale de gen ale femeii includ multe responsabilități de grijă, ceea ce ar putea duce la o mai mare sensibilitate a emoțiilor decât în cazul bărbaților (Diener, et al., 1999).

2.5. Modalități de măsurare a stării de bine- metode și instrumente

Starea de bine este dificil de definit, însă este și mai greu de măsurat. În general, măsurătorile stării de bine pot fi clasificate în două mari categorii: măsurători obiective și subiective. Prima categorie măsoară starea de bine prin anumite fapte observabile, prin statisticile economice, sociale, enviromentale. Starea de bine a indivizilor este evaluată indirect prin măsurători cardinale. Măsurătorile subiective ale stării de bine surprind sentimentele indivizilor, experiențele reale în mod direct, evaluând starea de bine prin măsurători ordinale (Conceição & Bandura, 2005). Starea de bine poate fi evaluată de asemenea și prin intermediul funcțiilor psihice și sociale pe care le asigură (Durayappah, 2010).

Cea mai mare parte a cercetărilor dedicate bunăstării subiective se bazează pe evaluările oamenilor asupra propriei vieți, culese prin cercetări la nivel individual. În măsurarea bunăstării subiective, scalele simple, ce utilizează itemi unici, de satisfacție sau fericire sunt extrem de populare, constituind întrebări clasice în multe cercetări de mari dimensiuni. Ele sunt ușor de utilizat și oarecum intuitive pentru oameni, nepunând probleme de înțelegere. (Precupețu,2011).

Deși au o mulțime de avantaje, scalele simple au și deficiențe. Unii autori au demonstrat că anumite erori sunt posibile în utilizarea acestor scale. Spre exemplu, măsura unică a satisfacției cu viața este sensibilă la dispoziția de moment a subiectului și la alte influențe situaționale. O altă problemă a scalelor simple ar fi aceea că oamenii pot răspunde la întrebările despre fericire sau satisfacție în moduri dezirabile social (Precupețu, 2011).

Dintre cele mai utilizate instrumente folosite în măsurarea stării de bine, voi descrie succinct scalele Scala Afectelor Pozitive și Negative (Positive and Negative Affect Schedule- PANAS), Scala Experiențelor Pozitive și Negative (Scale of Positive and Negative Experience –SPANE), Scala Împlinirii (Flourishing Scale), Scala Emoțiilor a lui Bradburn (Bradburn’s Affect Balance Scale) și Indexul Personal al Stării de Bine (Personal Wellbeing Index –PWI).

Positive and Negative Affect Schedule (PANAS)

Una dintre cele mai ulilizate instrumente care evaluează starea de bine este Positive and Negative Affect Schedule (PANAS), elaborată de Watson, Clark și Tellegen în 1988. Aceasta a fost concepută pentru a evalua starea de spirit. Scala PANAS conține 20 de itemi , cu două subscale, fiecare conținând 10 itemi. Subscalele sunt emoțiile pozitive (PA) și emoțiile negative (NA) (Crawford & Henry, 2004). Scala PA conține următorii termeni: atenție, interes, alertă, emoție, entuziasm, inspirație, mândrie, hotărâre, putere și activism. Scala NA conține itemii dificultate, supărare, ostilitate, furie, sperietură, teamă, jenă, vină și nevrozitate (Watosn et al., 1988).

PA și NA reflectă dimensiuni dispoziționale. Un nivel ridicat al NA este exemplificat de suferință subiectivă și un angajament neplăcut față de mediu, în timp ce un nivel scăzut al NA semnifică absența acestor sentimente. În contrast, PA reprezintă măsura în care un individ manifestă un angajament plăcut cu mediul. Astfel, emoții ca entuziasmul, vigilența sunt indicatori ai unui nivel crescut al PA, în timp ce letargia și tristețea indică un nivel scăzut al PA. PA și NA sunt predominant definite de activarea valențelor pozitive și negative ale emoțiilor (Crawford & Henry, 2004).

Bradburn’s Affect Balance Scale

Această a fost dezvoltată de către N.M.Bradburn în 1969 și este asemănătoare cu scala PANAS, ea evaluând emoțiile pozitive și negative, componente ale stării de bine subiective, indicând reacțiile psihologice ale oamenilor în viața de zi cu zi. Bradburn și-a descris instrumentul ca un indicator al fericirii sau al bunăstării subiective generale; el reflectă abilitățile individuale de a face față stresului zilnic. Scala conține 5 afirmații care reflectă trăiri pozitive și 5 afirmații care reflectă trăiri negative. Respondenții sunt solicitați să indice în ce măsură au simțit emoțiile respective în ultimele săptămâni. Scala a fost tradusă în multiple limbi și se poate aplica pe populația generală. De asemenea, caracteristicile psihometrice s-au dovedit a fi ridicate pentru acest instrument de evaluare (McDowell, 2006).

Scale of Positive and Negative Experience (SPANE)

Scala SPANE evaluează experiențele de ambele tipuri, pozitive și negative, creând pentru fiecare un scor pentru ca, în final, să se obțină o “balanță” a afectelor. Această scală este formată din 12 itemi, 6 itemi fiind concepuți să evalueze experiențele pozitive și 6 care evaluează experiențele negative. Pentru că scala include experiențe și sentimente foarte generale, ea evaluează intreaga gamă de experiențe pozitive și negative, incluzând sentimente specifice care ar putea fi definitorii pentru o cultură anume (Diener et al., 2009).

Flourishing Scale (FS)

Flourishing Scale a fost eleborată de Diener și colaboratorii în 2009, bazată pe cele mai recente teorii ale stării de bine psihologice si sociale, măsurând prosperitatea psiho-socială. Scala este compusă din 8 itemi care evaluează sumar percepția subiectivă a succesului în domenii importante preum relații, stimă de sine, scop și optimism. Printre itemi se numără a avea relații de susținere și profitabile cu ceilalți, a contribui la fericirea celorlalți, a fi respectat de ceilalți, a avea un scop în viață, a fi interesat de o activitate, a te simți competent și capabil. Itemii sunt formulați într-o direcție pozitivă. Un scor ridicat semnifică că subiecții se evaluează în termeni pozitivi referitor la cele mai importante domenii (Diener, et al., 2010).

Personal Wellbeing Index (PWI)

Scala PWI derivă din Scala Comprehesivă a Calității Vieții (Comprehensive Quality of Life Scale- ComQol), dezvoltată de Cummnis în 1997. ComQol a primit evaluări generale favorabile, având o excelentă validitate, fidelitate și utilizare (Cummins, et al., 2005).

Scala PWI este o măsură generică a stării de bine subiectivă. Scopul ei este de a cât de satisfăcuți sunt oamenii cu privire la șapte domenii ale vieții. Acestea includ : standardul vieții, sănătate, realizările vieții, relații, siguranță, apartenența la comunitate, securitatea viitorului și spiritualitate/religie. PWI adaugă nou, pe lângă măsurarea obiectivă (sănătatea, bogăția, funcționarea socială) și percepțiie subiective asupra stării de bine ale subiecților. Avantajele scalei PWI includ existența instrumentului în multiple limbi, versiuni pentru preșcolari, școlari și adulți și o variantă pentru persoanele cu dezabilități (Cummins, et al., 2005).

Construcția unor scale complexe depinde de teoria din spatele conceptului care se dorește a fi explicat. Sirgy (2010, în Precupețu, 2011) a identificat o serie de dezavantaje ale evaluării stării de bine prin scalele simple sau complexe. Pot apărea probleme ce țin de memoria subiectului, de influențele situaționale, de caracteristicile scalelor, de stabilitatea în timp a măsurilor, de dispoziția subiectului, de dezirabilitatea socială. Se pare că măsurarea obiectivă a fericirii se află în contradicție cu natura subiectivă a acesteia.

În concluzie, starea de bine implică o evaluare multidimensională a vieții, incluzând judecățile cognitive ale satisfacției vieții și evaluările afective ale emoțiilor și stărilor de spirit. Un bun indicator al stării de bine s-a dovedit a fi și conceptul de fericire. Unele presoane consideră că fericirea ar trebui să fie scopul fundamental al vieții, în timp ce alții o consideră un ingredient al unei vieți satisfăcătoare, care ar trebui să fie însoțită de dezvoltarea și dreptatea oamenilor.

Desori termenul de fericire este utilizat ca sinonim al stării de bine. Se pune însă întrebarea de ce în societatea de astăzi se pune un accent important pe fericire? Acest lucru s-ar putea explica prin înțelegerea locului individului în societate, relația dintre individ și societate, a valorilor importante din societate, deoarece societatea modernă este reflexivă și preocupată de relația dintre indivd și societate. Atunci când individul se simte mulțumit, satisfăcut, împliniți cu sine și cu lumea din jur, calitatea vieții se îmbunătățește considerabil.

Satisfacția vieții depinde și de condițiile de viață: de nivelul resurselor materiale de care dispun indivizii, de condițiile de locuire, de viața socială, de oportunițățile pe care societatea le oferă indivizilor. Astfel, starea de bine depinde esențial de societatea în care individul trăiește. Oamenii își compară viața în general, dar și componentele ei (venitul, locuința, sănătatea) cu cele ale celorlalți indivizi, iar rezultatul acestei comparații poate influența semnificativ starea de bine. În România, starea de bine a populației este puternic influențată de expunerea la modelele de calitate a vieții oferite de alte țări mai dezvoltate.

Domeniul stării de bine a cunoscut o evoluție importantă în ultimii ani, acumulările teoretice, metodologice și empirice contribuind la structurarea și cristalizarea acestui concept.

3. Obiectivele și metodologia cercetării

3.1. Introducere

Deși psihologia socială nu a alocat multe resurse în cecretarea fenomenului șomajului, aceasta este una dintre cele mai des întâlnite probleme la nivelul societății contemporane. Cuvântul șomaj este auzit foarte des, în mass-media sau în discuțiile zilnice dintre indivizi, însă efectele psihologice devestatoare pe care șomajul le are asupra individului și a societății sunt puse în umbră de consecința financiară a șomajului. Se vorbește tot mai des despre lipsurile financiare cauzate de șomaj, însă puțini abordează șomajul din perspectiva psihosocială.

În literatura de specialitate străină există studii (Paul, 2005; Belle & Bullock, 2011) despre efectele psihosociale ale șomajului asupra individului și societății, însă literatura românească nu a pus încă un mare accent pe acest deomeniu. În România problema șomajului este studiată preponderent prin prisma problemelor financiare pe care le cauzează, puțini specialiști abordând probleme psihologice apărute de pe urma șomajului.

Motivația pentru tema aleasa vine din dorința de a cerceta un domeniu relativ nou și puțin cercetat în literatura de specialitate românească, și anume cum șomajul își pune amprenta asupra individului și a societății, prin efectele sale psihosociale asupra acestora. Rezultatele acestui studiu pot constitui baza în înțelegerea șomajului ca fenomen psihosocial, nu numai financiar, și pot genera de asemenea noi soluții și terapii speciale pentru un grup defavorizat, și anume șomerii.

3.2. Obiective

Cercetarea realizată este un studiu cvasiexperimental și are ca obiectiv identificarea efectelor psihosociale ale șomajului asupra populației din Brașov. De asemenea, cercetarea are ca scop identificarea măsurii în care șomajul afectează starea de bine a individului.

3.3. Ipoteze

Ipotezele cercetării sunt următoarele:

Ipoteze cu privire la diferențele dintre grupuri (șomeri vs. angajați)

I1: Persoanele șomere au un nivel mai scăzut al stării de bine, comparativ cu persoanele angajate

I2: Persoanele șomere experimentează mai des emoții negative, comparativ persoanele angajate

I3: Persoanele șomere au un nivel mai scăzut al satisfacței vieții, comparativ cu persoanele angajate

Ipoteze privind relațiile dintre variabile

I4: Există o asociere pozitivă între satisfacția cu viața și starea de bine subiectivă

I5: Există o asociere pozitivă între satisfacția cu viața și emoțiile pozitive

3.4. Modelul cercetării

Operaționalizarea variabilelor

Variabila 1- Starea de bine

Starea de bine subiectivă este o largă categorie de fenomene, care include răspunsurile emoționale ale unei persoane, satisfacția pe anumite domenii de viață și judecarea globală a satisfacției asupra vieții (Diener, et al., 1999). Structura stării de bine a fost conceptualizată constând în două componente majore: componenta cognitivă (satisfacția asupra vieții) și componenta afectivă (emoțiile) (Pavot, et al., 1991).

În cercetarea de față am urmărit măsurarea a șase dimensiuni ale stării de bine: autonomie, arta mediului, dezvoltare personală, relații pozitive cu ceilalți, scopul în viață și acceptare de sine (Ryff & Keyes, 1995).

Variabila 2- Satisfacția asupra vieții

Satisfacția asupra vieții reprezintă gradul în care o persoană își evaluează pozitiv calitatea globală a vieții ca un întreg. Unul dintre principalii indicatori ai satisfacției vieții este calitatea vieții (Veenhoveen, 1996).

În studiul de față am urmărit evaluarea subiectivă a participanților asupra calității vieții, gradul de satisfacție asupra vieții și realizările vieții.

Variabila 3- Afectivitatea

Dimensiunile afectivității sunt emoțiile pozitive și emoțiile negative. Afectivitatea pozitivă presupune o experiență regulată, în situații diverse, de emoții plăcute și de a avea frecvent o dispoziție stenică (Băban, 2012). Afectivitatea negativă este tendința de a reacționa regulat, in situații diverse prin emoții negative și de a avea frecvent o dispoziție disforică (Băban, 2002).

În studiul de față am urmărit măsurarea afectivității pozitive, prin intermediul următoarelor emoții fundamentale: activ, atent, alert, puternic, inspirat, nerăbdator, mândru, entuziast, hotărat, interesat și măsurarea afectivității negative prin intermediul următoarelor emoții fundamentale: speriat, înfricoșat, nervos, agitat, iritat, ostil, vinovat, rușinat, supărat, stresat.

3.5. Instrumente

Instrumentele folosite au fost următoarele: Scala Afectelor Pozitive și Negative (Positive and Negative Affect Schedule- PANAS), Scalele lui Ryff (Ryff’s Psychological Well-Being Scales- PWB), Scala Satisfacției Vieții (Satisfaction With Life Scale- SWLS) și un chestionar de date factuale.

Scala PANAS a fost elaborată de Watson, Clark și Tellegen în 1988. Aceasta a fost concepută pentru a evalua starea de spirit, măsurând două dimensiuni: emoțiile pozitive (PA) și emoțiile negative (NA) (Crawford & Henry, 2004). În studiul de față am folosit varianta PANAS cu 20 de itemi (Anexa 1).

Studiile (Watson, et al., 1988) demonstrează calitățile psihometrice ridicate ale scalei. Coeficientul Alpha Cronbach este ridicat , variind de la .86 până la .90 pentru PA și de la .84 la .87 pentru NA, ceea ce demonstrează o fidelitate ridicată a instrumentului. De asemenea, validitatea bună a instrumentului demonstrează echilibrul acestuia, utilizarea eficace în luarea unor decizii corecte (Watson, et al., 1988).

În studiul de față am obținut un coefficient Alpha Cronbach de .70 pentru instrument, respectiv .70 pentru scala PA și .85 pentru scala NA, pe o populație de 80 de subiecți, formată din șomeri și angajați, femei și bărbați.

Scala PANAS poate fi folosită cu success în orice domeniu în care este nevoie de evaluarea emoțiilor, ea fiind des folosită în mediul organizațional.

Scala SWLS a fost elaborată în anul 1985 de către Diener și colaboratorii. Aceasta măsoară judecățile cognitive globale ale indivizilor asupra satisfacției vieții (Pavot & Diener, 2009). În studiul de față am folosit varianta SWLS cu 5 itemi (Anexa 2).

Studiile (Pavot & Diener, 2009) arată un coeficient Alpha Cronbach de .87 pentru scala SWLS și un coefficient test-retest de .82, la un interval de două luni (Pavot & Diener, 2009). În studiul de față, am obținut un coeficient Alpha Cronbach de .85 pentru instrument, pe o populație de 80 de subiecți, șomeri și angajați, genul masculine și feminin.

Instrumentul poate fi folosit în orice domeniu în care este nevoie de evaluarea globală a satisfacției vieții.

Scala PWB a fost elaborată de Carol Ryff în 1989, focusându-se în special pe evaluarea multiplelor dimensiuni ale stării de bine, ea măsurând șase dintre aceste dimensiuni: autonomie, stăpânirea mediului, dezvoltare personală, relații pozitive cu ceilalți, scopul în viață și acceptare de sine. Scala evaluează așadar componentele psihologice ale stării de bine (Ryff & Keyes, 1995). Există trei variante ale scalei: varianta lungă cu 84 de întrebări, varianta medie cu 54 de întrebări și varianta scurtă cu 42 de întrebări. În studiul de față, am folosit varianta scurtă cu 42 de întrebări (Anexa 3).

Coeficientul Alpha Cronbach pentru scala PWB este ridicat, variind între .86 și .93. De asemenea coeficientul test-retest este ridicat, variind între .81 și .88, perioada dintre testări fiind de șase săptămâni. Intercorelațiile dintre subscale demonstrează multidimensionalitatea instrumentului (Ryff & Keyes, 1995).

În studiul de față, am obținut un coeficient Alpha Cronbach de .87 pentru instrument, respectiv .53 pentru subscala autonomie, .508 pentru subscala control asupra mediului, .66 pentru subscala dezvoltare personala, .66 pentru subscale relații pozitive cu ceilalți, .254 pentru subscala scop în viață și .729 pentru subscala acceptare de sine, pe o populație de 80 de subiecți, șomeri și angajați, genul masculine și feminin.

Scala PWB s-a dovedit a fi un instrument util, folosit cu success în mediul organizational, educațional și clinic.

Chestionarul de date factuale este elaborat de către autorul cercetării și conține date demografice despre subiecți (precum nume, vârstă, gen, mediu, statut marital, copii, studii, statut profesional), cât și aspecte legate de statutul profesional, starea de sănătate din prezent și relațiile cu persoanele apropiate. Acest instrument are ca scop identificarea posibilelor variabile associate cu starea de bine, variabilele demografice precum vârstă, sex, statut marital, respectiv starea de sănătate a subiecților (Anexa 4).

3.6. Participanți

Lotul investigat a fost format din 80 de participanți, dintre care 40 au fost șomeri și 40 angajați.

Analizând lotul de șomeri, acesta a fost compus din 17 participanți de sex masculin și 23 de participanți de sex feminin, cu media de vârstă de 40 de ani, vârsta minimă de 20 de ani și vârsta maximă de 55 de ani. În ceea ce privește mediul de proveniență, 32 de participanți provin din mediul urban și 8 participanți din mediul rural. Cu privire la statutul educațional, 7 participanți au studii gimnaziale, 12 participanți au studii liceale, 5 participanți au studii postliceale și 16 participanți au studii universitare. Referitor la statutul marital, 14 participanți sunt necăsătoriți, 21 participanți sunt căsătoriți, 3 participanți sunt divorțați și 2 participanți sunt văduvi. În ceea ce privește starea de sănătate, 7 participanți au fost diagnosticați în trecut cu o boală.

Analizând lotul de angajați, acesta a fost compus din 24 de participanți de sex masculin și din 16 participanți de sex feminin, cu media de vârstă de 39 de ani, vârsta minimă de 21 de ani și vârsta maximă de 54 de ani. În ceea ce privește mediul de proveniență, 29 de participanți provin din mediul urban și 11 participanți din mediul rural. Cu privire la statutul educațional, 8 participanți au studii liceale, 5 participanți au studii postliceale și 27 de participanți au studii universitare. Referitor la statutul marital, 19 participanți sunt necăsătoriți, 18 participanți sunt căsătoriți, 3 participanți sunt divorțați și niciunul nu este sunt văduv. În ceea ce privește starea de sănătate, 4 participanți au fost diagnosticați în trecut cu o boală.

Pe langă cele două loturi descrise mai sus, a mai existat și un lot care nu a fost introdus în studiu, format din 9 participante de sex feminin (2 participante pensionare și 7 participante fără loc de muncă). Motivul pentru care acest lot a fost exclus din studiu este nerelevanța acestuia pentru rezultatele obținute.

Am împărțit participanții în grup de control (persoanele angajate) și grup experimental (persoanele șomere).

3.7. Procedură

Cea mai mare parte din desfășuarea cercetării a avut loc în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov. Aplicarea chestionarelor a avut loc pe parcursul a două zile, în cadrul programului de Orientare a Carierei, desfășurat de psihologul din cadrul AJOFM.

De asemenea, o serie de chestionare au fost aplicate în cadrul Asociației Femeilor din România, pe parcursul a două zile.

Chestionarele au fost aplicate în varianta creion-hârtie, aplicarea neavând limită de timp.

Un număr mic de chestionare a fost aplicat și în varianta electronică, pe Internet, pe parcursul a trei zile.

Aplicarea totală chestionarelor a durat în jur de aproximativ 2 săptămâni.

3.8. Aspecte etice

Participanții și-au acordat consimțământul privind participarea la cercetare prin acordul personal, având loc o participare voluntară a acestora.

În desfășurarea cercetării de față și aplicarea chestionarelor s-a avut in vedere respectarea autonomiei și confidențialiății participanților, aceștia fiind solicitați să indice numai inițialele numelor lor. De asemenea, am beneficiat de acordul instituției AJOFM Brașov pentru aplicarea chestionarelor în cadrul acesteia.

Participanților li s-a asigurat comunicarea transparentă, informarea asupra scopurilor, metodelor, beneficiilor și riscurilor participării la cercetare.

Participanții au fost informați cu privire la confidențialitatea rezultatelor, fiind folosite doar în scop educativ.

4. Rezultatele cercetării și interpretarea lor

Urmărind atingerea obiectivelor propuse la începutul studiului, în cercetarea de față mi-am propus să testez două categorii de ipoteze: ipoteze cu privire la diferențele dintre grupuri (șomeri vs. angajați) (I1, I2, I3) și ipoteze privind relațiile dintre variabile (I4, I5).

De asemenea, voi identifica dacă intre vârsta, studii, statut marital, mediul de provenientă, perioada șomajului, venit și starea de bine, emoții și satisfacția vieții există o asociere semnificativă.

Testarea ipotezelor cu privire la diferențele dintre grupuri

Ipoteza 1 a vizat diferențe de grup în ceea ce privește nivelul stării de bine, respectiv: Persoanele șomere au un nivel mai scăzut al stării de bine, comparativ cu persoanele angajate. Ipoteza a inclus variabilele statut profesional (angajat/ șomer) și starea de bine. Pentru a testa ipoteza 1, am folosit procedura statistică numită test t pentru eșantioane independente.

În urma aplicării testului t pentru eșantioane independente, observăm o valoare de .519 a testului t, cu un grad de libertate de 75 și pragul de semnificație de .605 (Tabel 5.1).

t (df) = .519, 75, p = .605

Tabel 5.1. Diferențe de medie în ceea ce privește starea de bine la șomeri și angajați

Rezultatul obținut infirmă ipoteza 1, diferența de medie dintre angajați și șomeri în ceea ce privește nivelul stării de bine nefiind semnificativă statistic.

Există totuși mici diferențe de medie între cele două grupuri, dar care însă pe populația mea restrânsă nu sunt relevante (Fig. 5.1).

Fig.5.1. Diferența de medie în ceea ce privește starea de bine la șomeri și angajați

Se poate observa o diferență de medie între cele două grupuri în ceea ce privește simptomele negative zilnice (variabila din chestionarul de date factuale), însă aceasta este nesemnificativă statistic, fiind nerelevantă pentru lotul restrâns din studiu (Fig. 5.2).

Fig. 5.2. Diferența de medie în ceea ce privește simptomele negative apărute zilnic la șomeri și angajați

Analiza comparativă pe gen mi-a permis să observ dacă între cele două grupuri există diferențe semnificative în ceea ce privește starea de bine. Astfel, am aplicat testul t pentru eșantioane independente, împărțind eșantionul după gen. În ceea ce privește genul masculin, se poate observa că nu există diferențe semnificative, testul t indicând un prag de semnificație de p=. -268 (Tabel 5.2). Așadar, nu există diferențe semnificative la bărbații angajați și șomeri în ceea ce privește nivelul stării de bine.

Tabel 5.2. Diferențe de medie în ceea ce privește starea de bine la șomeri și angajați, genul masculin

Referitor la genul feminin, se poate observa că nici aici nu există diferențe semnificative în ceea ce privește starea de bine la femeile anajate și șomere, testul t având un prag de semnificație de p =.296 (Tabel 5.3).

Tabel 5.3. Diferențe de medie în ceea ce privește starea de bine la șomeri și angajați, genul feminin

În concluzie, ipoteza 1 este infirmată de rezultatele obținute. Prin urmare, persoanele șomere nu au un nivel semnificativ mai scăzut al stării de bine, comparativ cu persoanele angajate. De asemenea, nu există diferențe semnificative de gen în ceea ce privește nivelul stării de bine la angajați și șomeri.

Analizând rezultatele, observăm că nivelul stării de bine al șomerilor nu este semnificativ mai scăzut decât al persoanelor angajate. Deși specialiștii susțin că șomerii sunt mai afectați decât angajații în ceea ce privește starea de bine, o explicație pentru rezultatele mele ar fi perioada șomajului. Conform literaturii de specialitate, cu cât perioada șomajului este mai mare, cu atât efectele negative ale șomajului cresc. Analizând această variabilă (perioada șomajului), observăm o perioadă relativ mică de când persoanele șomere și au pierdut locul de muncă (o medie de 4 luni). Acest lucru poate explica rezultatele, prin faptul că persoanele șomere încă nu au simțit intens sau nu conștientizează încă simptomele negative ale șomajului. În ceea ce privește genul, există o anumită concordanță cu literatura de specialitate, deoarece aceasta afirmă că ambele genuri sunt afectate de efectele șomajului, diferența fiind dată de fiecare situație în parte.

Analizând dimensiunile stării de bine, prin compararea mediilor dintre cele două grupuri, respectiv șomeri și angajați, observăm că nu există diferențe semnificative. Există însă mici diferențe de medie în ceea ce privește dimensiunile dezvoltare personală, scop în viață, acceptare de sine, angajații obținând un scor ușor mai ridicat decât șomerii.

Fig. 5.3. Diferența de medie în ceea ce privește dimensiunile stării de bine, la șomeri și angajați

Prin urmare, angajații își dezvoltă mai bine potențialul personal, sunt capabili să crească și să se dezvolte din punct de vedere emoțional, comparativ cu șomerii. De asemenea, angajații sunt capabili să își stabilească mai bine scopuri înalte, dar realiste, pe care de cele mai multe ori le ating, comparativ cu șomerii. Angajații dau dovadă de actualizare de sine, de maturitate, funcționare optimă a psihicului, se acceptă pe sine mai bine decât șomerii, valorificând calitățile.

Ipoteza 2 a vizat diferențe de grup în ceea ce privește emoțiile negative, respectiv: Persoanele șomere experimentează mai des emoții negative, comparativ persoanele angajate. Ipoteza a inclus variabilele statut profesional (angajat/ șomer) și emoțiile negative. Pentru a testa ipoteza 2, am folosit procedura statistică numită test t pentru eșantioane independente.

În urma aplicării testului t pentru eșantioane independente, observăm o valoare de .1.061 a testului t, cu un grad de libertate de 78 și pragul de semnificație de -.323 (Tabel 5.4).

t (df) = .1.061, 78, p = -.323

Tabel 5.4. Diferențe de medie în ceea ce privește emoțiile negative la șomeri și angajați

Rezultatele infirmă ipoteza 2, diferența de medie în ceea ce privește emoțiile negative dintre șomeri și angajați fiind nesemnificativă. Deci, persoanele șomere nu experimentează mai des emoții negative comparativ cu persoanele angajate.

Analiza comparativă pe gen între cele două grupuri mi-a permis să aflu dacă există diferențe de gen în ceea ce privește emoțiile negative. Așadar, am aplicat testul t pentru eșantioane independente, împărțind eșantionul după gen. În ceea ce privește genul masculin, se poate observa că nu există diferențe semnificative, testul t indicând un prag de semnificație de p= .650 (Tabel 5.5). Așadar, nu există diferențe semnificative la bărbații angajați și șomeri în ceea ce privește emoțiile negative.

Tabel 5.5. Diferențe de medie în ceea ce privește emoțiile negative la șomeri și angajați, genul masculin

Se poate observa însă o diferență semnificativă între bărbații angajați și cei șomeri în ceea ce privește emoțiile pozitive (Tabel 5.6). Așadar, putem afirma că bărbații angajați au un nivel mai ridicat al emoțiilor pozitive decât bărbații șomeri.

Tabel 5.6. Diferențe de medie în ceea ce privește emoțiile pozitive la șomeri și angajați, genul masculin

Referitor la genul feminin, putem observa că nu există diferențe semnificative în ceea ce privește emoțiile negative la femeile șomere și femeile angajate (p. = .404). De asemenea, nici în ceea ce privește emoțiile pozitive nu se observă o diferență semnificativă statistic între femeile angajate și cele șomere (p. = .885). Așadar, în ceea ce privește genul feminin, nu există diferențe semnificative în ceea ce privește emoțiile negative și pozitive, la angajați și șomeri (Tabel 5.7.).

Tabel 5.7. Diferențe de medie în ceea ce privește emoțiile positive și negative la șomeri și angajați, genul feminin

Se poate observa de asemenea o diferență mică de medie în cea ce privește emoțiile negative la bărbații șomeri și femeile șomere, fiind însă nerelevantă pe lotul meu redus (Fig. 5.3).

Fig. 5.4. Media emoțiilor negative la bărbații șomeri și femeile șomere

În concluzie, ipoteza 2 nu se confirmă, însă se poate observa o diferență semnificativă statistic în ceea ce privește emoțiile pozitive la genul masculin. La genul feminin nu sunt diferențe în ceea ce privește emoțiile negative și pozitive.

Din nou, infirmarea ipotezei se poate explica prin variabila perioada șomajului, o medie mică pentru lotul meu, ceea ce poate însemna că participanții nu simt încă emoțiile negative asociate șomajului, acestea urmând să fie simțite odată cu trecerea timpului și cu conștientizarea consecințelor pierderii locului de muncă.

Diferența în ceea ce privește emoțiile pozitive la genul masculin se poate explica prin faptul că un loc de muncă crește stima de sine a bărbaților, prin responsabilitățile pe care aceștia și le îndeplinesc față de familie și societate, prin deținerea unui loc de muncă. Lipsa unui loc de muncă înseamnă neîndeplinirea responsabilităților legate de familie și societate, stimă de sine scăzută, apreciere negativă a propriei persoane. Așadar, se explică faptul că bărbații angajați au un nivel mai ridcat al emoțiilor pozitive decât bărbații șomeri. În ceea ce privește genul feminin, lipsa unei diferențe semnificative în ceea ce privește emoțiile negative și pozitive se poate explica prin statutul social al femeii. În societatea noastră, bărbatul este considerat capul familiei, așadar femeia nu are responsabilități financiare precum bărbatul când vine vorba de o familie.

De asemenea, se confirmă și faptul că femeile șomere experimentează mai des emoții negative decât bărbații șomeri, lucru des afirmat în literatura de specialitate. Femeile sunt mai emotive, șomajul le afectându-le mai puternic, comparativ cu bărbații.

Ipoteza 3 a vizat diferențe de grup în ceea ce privește satisfacția vieții, respectiv: Persoanele șomere au un nivel mai scăzut al satisfacței vieții, comparativ cu persoanele angajate. Ipoteza a inclus variabilele statut profesional (angajat/ șomer) și satisfacția vieții. Pentru a testa ipoteza 3, am folosit procedura statistică numită test t pentru eșantioane independente.

În urma aplicării testului t pentru eșantioane independente, observăm o valoare de 2.642 a testului t, cu un grad de libertate de 78 și pragul de semnificație de .010 (Tabel 5.8).

t (df) = 2.642, 78, p = .010

Tabel 5.8. Diferențe de medie în ceea ce privește satisfacția vietii la șomeri și angajați

Așadar, cu un prag de semnificație de .010, ipoteza 3 se confirmă, persoanele șomere au un nivel mai scăzut al satisfacției vieții comparativ cu persoanele angajate.

Analiza comparativă pe gen a vizat identificarea diferențelor de gen în ceea ce privește satisfacția vieții. În ceea ce privește genul masculin, se poate observa că există diferențe semnificative, testul t indicând un prag de semnificație de p= .015 (Tabel 5.9). Așadar, există diferențe semnificative la bărbații angajați și șomeri în ceea ce privește satisfacția vieții. În ceea ce privește genul feminin, putem observa că nu există diferențe semnificative al nivelului satisfacției vieții la femeile angajate și cele șomere (Tabel 5.9).

Tabel 5.9. Diferențe de medie în ceea ce privește satisfacția vietii la șomeri și angajați, genul masculin și feminin

În concluzie, ipoteza 3 se confirmă, prin urmare persoanele șomere au un nivel mai scăzut al satisfacției vieții, comparativ cu persoanele angajate. De asemenea, bărbații angajați au un nivel mai ridicat al satisfacției vieții, comparativ cu bărbații șomeri. Referitor la genul feminin, nu există diferențe semnificative în ceea ce privește satisfacția vieții.

Prin urmare, persoanele angajate sunt mai satisfăcute cu privire la viața lor, la calitatea vieții, privesc cu optimism viitorul, apreciază mai mult evenimentele și persoanele din viața lor. Persoanele șomere au o perspectivă mai negativă asupra vieții, privesc cu pesimism viitorul și consideră că relațiile cu ceilalți s-au deteriorat, comparativ cu perioada în care dețineau un loc de muncă.

Se pare că bărbații angajați au un nivel mai ridicat al satisfacției vieții decât bărbații șomeri. Acest lucru se poate explica prin necesitatea unui statut financiar ridicat al bărbaților, prin poziția prin care aceștia o ocupă în societate. Un loc de muncă bun oferă o calitate a vieții bună, un viitor prosper, relații bune cu ceilalți. Lipsa unui loc de muncă duce la deteriorarea relațiilor cu cei din jur, un viitor sumbru, o scădere a calității vieții.

Referitor la genul feminin, se pare că satisfacția vieții nu este mult afectată în funcție de statutul profesional.

De asemenea, putem observa o diferență de medie între șomeri și angajați cu privire la relațiile cu cei din jur (variabila Relații deteriorate cu cei din jur). Putem observa că persoanele șomere simt că în ultima perioadă (6 luni) relațiile cu persoanele din jur s-au deteriorat față de perioada anterioară (Fig. 5.4).

Fig. 5.5. Mediile la șomeri și angajați privind relațiile deteriorate cu ceilalți în ultimele 6 luni

Concluzionând, ipotezele care privesc diferențele dintre grupuri (angajați/șomeri) au arătat că starea de bine și emoțiile pozitive și negative nu prezintă diferențe semnificative între cele două grupuri. Există însă diferențe semnificative în ceea ce privește satisfacția vieții între șomeri și angajați. Așadar, persoanele șomere au o satisfacție a vieții mai scăzută decât persoanele angajate.

Analizând diferențele de gen, se pare că există diferențe semnificative între bărbații șomeri și cei angajați în ceea ce privește emoțiile pozitive și satisfacția vieții. Referitor la genul feminin, nu au existat diferențe semnificative în niciuna dintre cele trei dimensiuni.

În concluzie, bărbații sunt mai afectați de pierderea locului de muncă, fiind mai fericiți când au un loc de muncă, experimentând mai des emoții pozitive decât șomerii. Un statut financiar bun oferă o calitate a vieții superioară.

Testarea ipotezelor privind relațiile dintre variabile

Ipoteza 4 a vizat dacă există o asociere pozitivă și semnificativă între starea de bine subiectivă și satisfacția cu viața: Există o asociere pozitivă între satisfacția cu viața și starea de bine subiectivă. Ipoteza a inclus variabilele starea de bine subiectivă și satisfacția vieții. Pentru a testa ipoteza 4, am folosit procedura statistică numită corelația Pearson, după ce am verificat dacă ambele variabile sunt distribuite normal (am calculat indicatorii Skewness și Kurtosis). Pentru variabila satisfacția cu viața am obținut o valoare a indicatorului Skewness de -.437 și Kurtosis de -.076, iar pentru variabila starea de bine obținut o valoare a indicatorului Skewness de -.124 și Kurtosis de -.652, ceea ce ne-a permis să efectuăm o corelație Pearson între cele două variabile (vezi Anexa 7).

În urma aplicării corelației Pearson, am obținut următorul rezultat: o corelație medie, cu valoarea r=. 437, semnificativă statistic, la un prag de semnificație de p= .001, pe un eșantion de 80 de subiecți (r =.437, p= .001, N=80) (Tabel 5.10). Așadar, între starea de bine subiectivă și satisfacția cu viața există o corelație medie, pozitivă și semnificativă statistic, ceea ce înseamnă că creșterea nivelului stării de bine se asociază cu satisfacția mai ridicată față de viață.

Tabel 5.10. Corelație Pearson între satisfacția cu viața și starea de bine subiectivă

Așadar, cu o valoare a corelației de .437 și un prag de semnificație de .001, ipoteza 4 se confirmă: există o asociere pozitivă între starea de bine subiectivă și satisfacția vieții.

În urma analizei comparative între lotul de angajați și cel de șomeri am obținut următoarele rezultate: o corelație slabă, cu valoarea r=. 290, nesemnificativă statistic, la un prag de semnificație de p= .074, pe un lot de 39 de subiecți (r = .290, p = .074, N=39) pentru lotul de angajați și o corelație medie, cu valoarea r=. 534, semnificativă statistic, la un prag de semnificație de p= .001, pe un eșantion de 40 de subiecți (r = .534, p = .001, N= 39) pentru lotul de șomeri (Tabel 5.11).

Tabel 5.11. Corelație Pearson între satisfacția cu viața și starea de bine subiectivă, reparțiție angajați- șomeri

Rezultatele arată că la șomeri corelația este mai puternică și semnificativă, comparativ cu angajații. De aici, rezultă că la șomeri starea de bine este mai puternic influențată de satisfacția vieții decât la angajați.

În concluzie, ipoteza 4 se confirmă: există o asociere pozitivă și semnificativă între starea de bine și satisfacția vieții.

Ca dimensiune a stării de bine, este normal ca satisfacția vieții să coreleze pozitiv cu aceasta. Acest lucru arată că indivizii care sunt satisfăcuți de viața lor, care își evaluează pozitiv calitatea globală a vieții lor, automat au un nivel ridicat al stării de bine, al fericirii în ansamblu. Indivizii fericiți sunt așadar satisfăcuți în majoritatea domeniilor vieții lor. Starea de bine subiectivă este o categorie de fenomene care include răspunsurile emoționale ale unei persoane, satisfacția pe anumite domenii de viață și judecarea globală a satisfacției asupra vieții, așadar asocierea dintre aceste dimensiuni nu este una întâmplătoare.

Ipoteza 5 a vizat dacă există o asociere pozitivă și semnificativă între satisfacția cu viața și emoțiile pozitive și negative : Există o asociere pozitivă între satisfacția cu viața și emoțiile pozitive. Ipoteza a inclus variabilele satisfacția vieții și emoțiile pozitive. Pentru a testa ipoteza 5, am folosit procedura statistică numită corelația Pearson, după ce am verificat dacă ambele variabile sunt distribuite normal (am calculat indicatorii Skewness și Kurtosis). Pentru variabila satisfacția cu viața am obținut o valoare a indicatorului Skewness de -.437 și Kurtosis de -.076, iar pentru variabila emoții pozitive am obținut o valoare a indicatorului Skewness de -.377 și Kurtosis de -.349, ceea ce ne-a permis să efectuăm o corelație Pearson între cele două variabile (vezi Anexa 7).

În urma aplicării corelației Pearson, am obținut următorul rezultat: o corelație scăzută, cu valoarea r=. .290, semnificativă statistic, la un prag de semnificație de p= .009, pe un lot de 80 de subiecți (r =.290, p= .009, N=80) (Tabel 5.12). Așadar, între și satisfacția cu viața și emoțiile pozitive există o corelație scăzută, pozitivă și semnificativă statistic, ceea ce înseamnă că cu cât nivelul satisfacției cu viața crește, cu atât crește și nivelul emoțiilor pozitive.

Tabel 5.12. Corelație Pearson între satisfacția cu viața și emoțiile pozitive și negative

În concluzie, ipoteza 5 se confirmă: există o asociere pozitivă între satisfacția cu viața și emoțiile pozitive.

A fi satisfăcut înseamnă a fi fericit, iar a fi fericit înseamnă a manifesta des emoții pozitive. Toate acestea înseamnă un nivel ridicat al stării de bine. Așadar, starea de bine este influențată direct de trăirea emoțiilor pozitive.

Analizând cealaltă dimensiune a emoțiilor, se poate observa o corelație negativă între emoțiile negative și celelalte dimensiuni ale stării de bine, ceea ce înseamnă că cu cât nivelul emoțiilor negative crește, cu atât nivelul emoțiilor pozitive, al satisfacției vieții și al stării de bine scade (Tabel 5.13).

Tabel 5.13. Corelație Pearson între emoțiile negative, emoțiile pozitive, starea de bine subiectivă și satisfacția vieții

În urma analizei comparative între lotul de angajați și cel de șomeri am obținut următoarele rezultate: o corelație foarte slabă, cu valoarea r=. 130, nesemnificativă statistic, la un prag de semnificație de p= .462, pe un eșantion de 40 de subiecți (r = .130, p = .462, N=40) pentru lotul de angajați și o corelație slabă, cu valoarea r=. 316, semnificativă statistic, la un prag de semnificație de p= .046, pe un eșantion de 40 de subiecți (r = .316, p = .046, N= 40) pentru lotul de șomeri (Tabel 5.14).

Tabel 5.14. Corelație Pearson satisfacția cu viața și emoțiile pozitive

Rezultatele arată de asemenea o corelație slabă, dar semnificativă statistic (r= .369, p=.001) între starea de bine și emoțiile pozitive. Așadar, cu cât nivelul emoțiilor pozitive crește, cu atât crește și nivelul stării de bine al indivizilor. De asemenea, starea de bine corelează negativ cu emoțiile negative, rezultatele arătând o corelație medie, r= -.418, negativă, semnificativă statstic, la un prag de semnificație de p= .000. Prin urmare, cele două variabile sunt invers proporționale: cu cât nivelul emoțiilor pozitive crește, cu atât scade nivelul stării de bine al indivizilor.

În concluzie, ipotezele cu privire la relațiile dintre variabile au vizat asocierea stării de bine cu satisfacția vieții, respectiv emoțiile pozitive. Rezultatele au arătat corelații pozitive și semnificative statistic între aceste variabile, dar și o corelație negativă și semnificativă statistic a emoțiilor negative cu celelalte dimensiuni. Acest rezultat este normal și așteptat, satisfacția cu viața și emoțiile pozitive și negative fiind de fapt dimensiuni ale stării de bine.

Așadar, indivizii cu un nivel ridicat al stării de bine sunt satisfăcuți în majoritatea domeniilor vieții lor, manifestând des emoții pozitive. Cât despre emoțiile negative, acestea influențează celelalte dimensiuni. Indivizii care trăiesc des emoții negative nu pot avea un nivel ridicat al stării de bine, deoarece starea de bine înseamnă fericire, împlinire, satisfacție.

Rezultate privind asocierile dintre anumite variabile

După testarea ipotezelor, o ultimă analiză a rezultatelor a vizat corelația dintre unele variabile demografice și dimensiunile stării de bine, pentru a vedea dacă unele variabile demografice influențează direct starea de bine.

Așadar, se pot observa corelații pozitive între următoarele variabile: studii și satisfacția asupra vieții (= 298, p= 007, N= 80), mediul de proveniență și emoțiile negative (= .300, p= .007, n= 80), perioada șomajului și emoțiile negative (= . 322, p= .043, N= 40) respectiv corelații negative între studii și emoțiile negative (= -.257, p= .021, N= 80), venit lunar și emoții negative (= -. 443, p= .004, N= 40) (vezi Anexa 5, Tabel 5.15).

Privind corelația dintre studii și satisfacția vieții, cu cât nivelul academic este mai mare, cu atât oamenii sunt mai satisfăcuți de viața lor. Nu e o noutate pentru nimeni că un statut educațional înalt îți oferă satisfacție și o apreciere de sine mai mare, comparativ cu persoanele cu studii inferioare. Succesul academic aduce cu sine o calitate a vieții mai înaltă, emoții pozitive, relații satisfăcătoare cu cei din jur.

Mediul de proveniență influențează perceperea emoțiilor negative, cel mai posibil cei din mediul rural experimentează mai des emoții negative, din cauza unor facilități prezente în mediul urban, la care ei nu au acces. Pentru aceasta, am realizat un test t pentru eșantioane independente pentru a vedea dacă persoanele din mediul rural experimentează mai des emoții negative, comparativ cu persoanele din mediul urban. Rezultatele au arătat că există diferențe semnificative între persoanele din mediul urban și cele din mediul rural în ceea ce privește emoțiile negative (Tabel 5.16).

Tabel 5.16. Diferențe de medie în ceea ce privește emoțiile negative, la persoanele din mediul urban și rural

Emoțiile negative corelează pozitiv și cu perioada șomajului (= . 322, p= .043, N= 40). Conform literaturii de specialitate, cu cât perioada șomajului crește, cu atât crește și posibilitatea de a experimenta mai des emoții negative (Belle & Bullock, 2011). Acest fapt este dovedit și de rezultatele obținute în urma corelației de mai sus.

Referitor la corelația negativă dintre venitul lunar și emoțiile negative, nu e un lucru nou pentru nimeni faptul că un statut financiar înalt crește percepția pozitivă asupra vieții. Venitul este una dintre variabilele care influențează cel mai puternic starea de bine a indivizilor (Paul, 2005). Un câștig ridicat aduce cu sine satisfacție și fericire. În schimb, cu cât venitul este mai mic, cu atât posibilitatea de a experimenta emoții negative este mai ridicată.

O altă variabilă importantă care trebuie luată în calcul sunt copiii. Rezultatele arată există diferențe semnificative între persoanele care au copii și cele care nu au copii, în ceea ce privește emoțiile pozitive (Anexa 6, Tabel 5.17). Așadar, copii sunt un factor important în trăirea emoțiilor pozitive, statutul de părinte oferind satisfacție, apreceire de sine, încredere, fericire.

Analizând variabila simptome negative (din chestionarul de date factuale), putem observa că aceasta corelează pozitiv cu emoțiile negative (r= .259, p= .021), respectiv corelează negativ cu starea de bine, satisfacția vieții și emoțiile pozitive (Tabel 5.19). Așadar, cu cât simptomele negative (palpitații, tensiune, oboseală, insomnii, imunitate scăzută, amețeli) sunt prezente în mai mică măsură la un individ, cu atât starea de bine și satisfacția cu viața a acestuia crește. Cu cât aceste simptome negative cresc, cu atât cresc și emoțiile negative ale individului.

Tabel 5.19. Corelație intre simptomele negative și starea de bine, satisfacția asupra vieții, emoțiile pozitive și emoțiile negative

Conform literaturii de specialitate, rezultatele confirmă că există anumiți factori care influențează starea de bine, satisfacția cu viața, respectiv emoțiile pozitive și negative (Paul & Moser, 2009). Așadar, starea de bine a fiecarui individ este determinată de modul în care acești factori își pun amprenta asupra vieții sale și influențează calitatea vieții acestuia.

Rezultatele au arătat că printre factorii care influențează starea de bine, satisfacția vieții și emoțiile se numără studiile, mediul de provenientă, perioada șomajului, venitul lunar și statutul de părinte, confirmând încă o dată teoria elaborată de specialiști.

Așadar, se confirmă faptul că satisfacția vieții este mai ridicată la persoanele angajate, bărbații angajați experimentează mai des emoții pozitive decât bărbații șomeri, femeile șomere experimentează mai des emoții negative decât bărbații șomeri, bărbații angajați au un nivel mai ridicat al satisfacției vieții decât bărbații șomeri, persoanele șomere simt că relațiile cu cei apropiați s-au deteriorat, comparativ cu persoanele angajate, statutul educațional influențează semnificativ satisfacția vieții, mediul de proveniență și venitul lunar influențează nivelul emoțiilor negative, persoanele care au copii experimentează mai des emoții pozitive, comparativ cu persoanele care nu au copii. De asemenea, s-a validat asocierea pozitivă între starea de bine, satisfacția vieții și emoțiile pozitive.

5. Concluzii

În concluzie, șomajul este o problemă socială delicată, care ar trebui tratată cu seriozitate. Sub aspect psiho-social, acesta constituie un risc major, cu efecte multiple și durabile, care nu ar trebui ignorate sub nicio formă. Șomajul este o amenințare serioasă a a sănătății mintale. Acesta poate cauza probleme severe săntății și consecințele acestuia nu ar trebui să fie subestimate, comparativ cu potențialii factori patogeni care afectează sănătatea. Cercetarea de față a urmărit să pună accent pe latura psihologică a șomajului, analizând efectele pe care acesta le are asupra populației din Brașov.

Analizând literarura de specialitate și studiile anterioare despre efectele negative pe care șomajul le poate avea asupra indivizilor, principalul obiectiv al cercetării de față a fost acela de a identifica efectele psiho-sociale ale șomajului asupra populației din orașul Brașov. De asemenea, un alt obiectiv a fost identificarea măsurii în care șomajul afectează starea de bine a indivizilor.

Am elaborat ipotezele studiului pornind de la cercetările anterioare și rezultatele acestora. Având în vedere variabilele studiului, și anume starea de bine, emoțiile și satsifacția vieții, respectiv variabilele demografice, s-a urmărit verificarea a cinci ipoteze, și anume:

I1: Persoanele șomere au un nivel mai scăzut al stării de bine, comparativ cu persoanele angajate

I2: Persoanele șomere experimentează mai des emoții negative, comparativ persoanele angajate

I3: Persoanele șomere au un nivel mai scăzut al satisfacței vieții, comparativ cu persoanele angajate

I4: Există o asociere pozitivă între satisfacția cu viața și starea de bine subiectivă

I5: Există o asociere pozitivă între satisfacția cu viața și emoțiile pozitive

În urma prelucrării datelor, ipoteza 1 și ipoteza 2 au fost infirmate de rezultate , în timp ce ipotezele 2, 3, 4 și 5 au fost confirmate de rezultatele obținute.

Astfel, rezultatele arată că: nu există diferențe semnificative în ceea ce privește starea de bine la șomeri și angajați (ipoteza 1), nu există diferențe între cele două grupuri nici în ceea ce privește emoțiile negative (ipoteza 2), însă se pot observa diferențe semnificative în ceea ce privește emoțiile pozitive la șomeri și angajați, genul masculin. O cauză a faptului că cele două ipoteze au fost infirmate poate fi dată de variabila perioada șomajului. De asemenea, persoanele șomere au un nivel mai scăzut al staisfacției vieții, comparativ cu persoanele angajate (ipoteza 4). Rezultatele au confirmat că există o asociere pozitivă între satisfacția cu viața și starea de bine subiectivă (ipoteza 4), respectiv satisfacția cu viața și emoțiile pozitive.

De asemenea, dezvoltând cele cinci ipoteze, am obținut confirmarea unor rezultate menționate de specialiști (Paul& Moser, 2009) în literatura de specialitate, și anume: bărbații angajați experimentează mai des emoții pozitive decât bărbații șomeri, femeile șomere experimentează mai des emoții negative decât bărbații șomeri, bărbații angajați au un nivel mai ridicat al satisfacției vieții decât bărbații șomeri, persoanele șomere simt că relațiile cu cei apropiați s-au deteriorat, comparativ cu persoanele angajate, statutul educațional influențează semnificativ satisfacția vieții, mediul de proveniență și venitul lunar influențează nivelul emoțiilor negative, persoanele care au copii experimentează mai des emoții pozitive, comparativ cu persoanele care nu au copii.

Așadar, rezultatele confirmă că în mare măsură, șomajul are efecte negative asupra indivizilor, afectând satisfacția și calitatea vieții, stima de sine, relațiile cu cei din jur. Pierderea locului de muncă, mai ales la bărbați, însemnă incapacitatea de a-și îndeplini responsabilitățile față de familie și societate, de aceea bărbații șomeri sunt mai tensionați, mai pesimiști și experimentează mai des emoții negative. Pentru femei, șomajul s-a dovedit a fi mai puțin responsabil de emoțiile negative, comparativ cu bărbații. Acest lucru poate fi justificat prin faptul că femeile așteaptă sprijin financiar mai des din partea bărbaților, decât invers. De asemenea, s-a confirmat faptul că există factori care influențează modul în care își pune amprenta efectele șomajului asupra indivizilor (Belle & Bullock, 2011), și anume: perioada șomajului, genul, mediul de proveniență, statutul educațional, venitul, statutul de părinte.

Rezultatele obținute pot fi valorificate în domeniul consilierii psihologice, astfel se pot dezvolta terapii speciale pentru șomeri, având în vedere că ei sunt un grup defavorizat. De asemenea, rezultatele pot fi utile în consilierea pentru carieră a șomerilor, tehnici speciale de consiliere psihologică, pentru șomeri și familiile acestora. De asemenea, studiul poate ajuta la perceperea șomajului de către societate ca un fenomen negativ cu consecințe semnificative nu numai financiare, ci și asupra stării de sănătate a indivizilor.

Limitele cercetării. O principală limită a studiului de față a fost eșantionul restrâns, care nu permite o prea mare generalizare a rezultatelor. De asemenea, o cauză a faptului că ipoteza 1 și 2 nu s-au confirmat poate fi eșantionul restrâns pe care l-am avut în vedere în cercetarea de față. O altă limită a fost lotul de subiecți șomeri, în special genul masculin, care nu au înțeles foarte bine instructajul și nu au completat unele date din chestionare.

Direcții viitoare de cercetare. O viitoare cercetare privind șomajul și efectele acestuia ar trebui să se desfășoare în primul rând pe un lot mult mai larg, pentru a putea generaliza rezultatele obținute pe întreaga populație din Brașov. De asemenea, la un studiu viitor aș putea să insist mai mult pe efectele sociale ale șomajului, având în vedere că în cercetarea de față am insistat mai mult pe efectele psihologice ale acestuia. Alte aspecte care ar putea fi îmbunătățite ar putea fi instrumentele folosite, procedura și obiective mai specifice.

BIBLIOGRAFIE

Băban, A. (2002). Psihologia sănătății: abordare psihosocială a sănătății publice. Cluj- Napoca: Editura ASCR

Belle, D., & Bullock, H. (2011). The Psychological Consequences of Unemployment. In The Society of the Psychological Study of Social Issues, 245-269

Boboc, C., Țițan, E., Todose, D. (2011). Piața muncii din România-persoane vulnerabile și vulnerabilități. În Revista Română de Statistică, 5, 1-15

Cochinescu, C. (2005). Șomajul. Anxietatea și frustrația la persoanele șomere. Iași: Editura Lumen

Cohn, M., Fredrickson, B. (2011). Positive emotions. În The Oxford Handbook of Positive Pychology, 2, 13-22

Conceição, P., Bandura, R. (2005). Measuring Subjective Wellbeing: A Summary Review of the Literature. Găsit la http://web.undp.org/developmentstudies/docs/subjective_wellbeing_conceicao_bandura.pdf, la 4 decembrie 2012

Crawford, J., & Henry, J. (2004). The Positive and Negative Affect Schedule (PANAS): Construct validity, measurement properties and normative data in a large non-clinical sample. În British Journal of Clinical Psychology, 43, 245-265

Cummins, R., Lau, L.D.A., McPherson, W. (2005). An investigation into the cross-cultural equivalence of the Personal Wellbeing Index. În Social Indicator Research, 72, 403–430

Diener, E., Suh, E., Lucas, E., Smith, H. (1999). Subjective Weel- Being: Three decades of progress. În Psyhological Bulletin, 125 (2), 276-302

Diener, E. Wirtz, D, Biswas-Diener, R., Tov, W., Kim-Prieto, C., Choi, D., Oishi, S. (2009). New Measures of Well-Being. În Assessing weel-being, 247-267

Diener, E. (2009). Assessing Subjective Well-Being: Progress and Opportunities. În Assessing Weel- Being. London: Springer, 25-67

Diener, E., Wirtz, D., Tov, W., Kim-Prieto, C., Choi, D., Oishi, S., Biswas-Diener, R. (2010). New Weel-Being Measures: Short scales to assess flourishing and positive and negative feelings. În Social Indicators Resarch, 77, 143-156

Dooley, D., Prause., J., Ham-Rowbottom, K. (2000). Underemployment and depression: longitudinal relationships. În Journal of health and social behavior, 41 (4), 421-436

Dudian, M. (2005). Economie generală. București: Editura CH Beck

Durayappah, A. (2010). The 3P Model: A General Theory of Subjective Well-Being. În Springer Science-Business Media. Găsit la http://www.psychologytoday.com/files/attachments/4859/the3pmodel.pdf, la 3 decembrie 2012

Ehrhardt, J.J., Saris, W.E., Veenhoveen, R. (2000). Stability of life-satisfaction over time. Analysis of change in ranks in a national population. În Journal of Happiness Studies.1, 177-205

Heady, B., Veenhoven, R., Wearing, A. (1991). Top down versus bottom up theories of subjective weel-being. În Social Indicators Research, 24, 81-100

Institutul Național de Statistică (2012). Găsit la

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/arhivasomaj.ro.do, la 10 noiembrie 2012

Jeles, A. (2012). Creșterea ratei șomajului a dus la o creștere a ratei suicidului la barbați. Găsit la http://www.romanialibera.ro , la 8 noiembrie 2012

*** Legea șomajului – 76/2002, actualizată la data de 28/02/2011, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

Linn, M., Sandifer, R., Stein, S.(1985). Effects of Unemployment on Mental and Physical Health. In American Journal of Public Health, 75 (5), 502-506

Lucas, R., Diener, E., Larsen., R. (2009). Measuring positive emotions. În Assessing weel-being, 139-156

Lucas, R. (2004). Top-Down and Bottom-Up models of life satisfaction judgements. În International German Socio-Economic Panel Study User Confrrence.1-44

McDowell, I. (2006). Measuring health. A guide to rating scales and questionnaires. New York: Oxford Press University

Paul, K. (2005). The negative mental health effect of unemployment: Meta-analyses of cross-sectional and longitudinal data. Nürnberg

Paul, K., & Moser, K. (2009). Unemployment impairs mental health: Meta-analyses. In Journal of Vocational Behavior, 74 (3), 264-282

Pavot, W., Diener, E. (2009). Review of the Satisfaction With Life Scale. În Assessing Weel-Being, 101-118

Pavot, W. G., Diener, E., Colvin, C. R., & Sandvik, E. (1991). Further validation of the Satisfaction with Life Scale: Evidence for the cross-method convergence of well-being measures. În Journal of Personality Assessment, 57, 149-161

Precupețu, I. (2011). Bunăstarea subiectivă. În Paradigma calității vieții. 141-165

Roger, C. (2008). Weel-being. În  The Stanford Encyclopedia of Philosophy. Găsit la http://plato.stanford.edu/entries/well-being/, la 3 decembrie 2012

Ryff, C., Keyes, C.L. (1995). The structure of Psychological Well-Being Revisited. În Journal of Personality and Social Psychology. 69 (4), 719-727

Veenhoveen, R. (1996). The study of life satisfaction. În A comparative study of satisfaction with life in Europe, 11-48

Veenhoven, R. (2000). Weelbeing in the welfare state. Level not higher, distribution not more equitable. În Journal of Comparative Policy Analysis, 2, 91-125

Watson, D., Clark, L., Tellegen, A. (1988). Development and Validation of Brief Measures of Positive and Negative Affect: The PANAS Scales. În Journal of Personality and Social Psychology, 54 (6), 1063-1070

Zamfir, C., & Vlăsceanu, L. (1998). Dicționar de sociologie. București: Editura Babei

BIBLIOGRAFIE

Băban, A. (2002). Psihologia sănătății: abordare psihosocială a sănătății publice. Cluj- Napoca: Editura ASCR

Belle, D., & Bullock, H. (2011). The Psychological Consequences of Unemployment. In The Society of the Psychological Study of Social Issues, 245-269

Boboc, C., Țițan, E., Todose, D. (2011). Piața muncii din România-persoane vulnerabile și vulnerabilități. În Revista Română de Statistică, 5, 1-15

Cochinescu, C. (2005). Șomajul. Anxietatea și frustrația la persoanele șomere. Iași: Editura Lumen

Cohn, M., Fredrickson, B. (2011). Positive emotions. În The Oxford Handbook of Positive Pychology, 2, 13-22

Conceição, P., Bandura, R. (2005). Measuring Subjective Wellbeing: A Summary Review of the Literature. Găsit la http://web.undp.org/developmentstudies/docs/subjective_wellbeing_conceicao_bandura.pdf, la 4 decembrie 2012

Crawford, J., & Henry, J. (2004). The Positive and Negative Affect Schedule (PANAS): Construct validity, measurement properties and normative data in a large non-clinical sample. În British Journal of Clinical Psychology, 43, 245-265

Cummins, R., Lau, L.D.A., McPherson, W. (2005). An investigation into the cross-cultural equivalence of the Personal Wellbeing Index. În Social Indicator Research, 72, 403–430

Diener, E., Suh, E., Lucas, E., Smith, H. (1999). Subjective Weel- Being: Three decades of progress. În Psyhological Bulletin, 125 (2), 276-302

Diener, E. Wirtz, D, Biswas-Diener, R., Tov, W., Kim-Prieto, C., Choi, D., Oishi, S. (2009). New Measures of Well-Being. În Assessing weel-being, 247-267

Diener, E. (2009). Assessing Subjective Well-Being: Progress and Opportunities. În Assessing Weel- Being. London: Springer, 25-67

Diener, E., Wirtz, D., Tov, W., Kim-Prieto, C., Choi, D., Oishi, S., Biswas-Diener, R. (2010). New Weel-Being Measures: Short scales to assess flourishing and positive and negative feelings. În Social Indicators Resarch, 77, 143-156

Dooley, D., Prause., J., Ham-Rowbottom, K. (2000). Underemployment and depression: longitudinal relationships. În Journal of health and social behavior, 41 (4), 421-436

Dudian, M. (2005). Economie generală. București: Editura CH Beck

Durayappah, A. (2010). The 3P Model: A General Theory of Subjective Well-Being. În Springer Science-Business Media. Găsit la http://www.psychologytoday.com/files/attachments/4859/the3pmodel.pdf, la 3 decembrie 2012

Ehrhardt, J.J., Saris, W.E., Veenhoveen, R. (2000). Stability of life-satisfaction over time. Analysis of change in ranks in a national population. În Journal of Happiness Studies.1, 177-205

Heady, B., Veenhoven, R., Wearing, A. (1991). Top down versus bottom up theories of subjective weel-being. În Social Indicators Research, 24, 81-100

Institutul Național de Statistică (2012). Găsit la

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/arhivasomaj.ro.do, la 10 noiembrie 2012

Jeles, A. (2012). Creșterea ratei șomajului a dus la o creștere a ratei suicidului la barbați. Găsit la http://www.romanialibera.ro , la 8 noiembrie 2012

*** Legea șomajului – 76/2002, actualizată la data de 28/02/2011, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

Linn, M., Sandifer, R., Stein, S.(1985). Effects of Unemployment on Mental and Physical Health. In American Journal of Public Health, 75 (5), 502-506

Lucas, R., Diener, E., Larsen., R. (2009). Measuring positive emotions. În Assessing weel-being, 139-156

Lucas, R. (2004). Top-Down and Bottom-Up models of life satisfaction judgements. În International German Socio-Economic Panel Study User Confrrence.1-44

McDowell, I. (2006). Measuring health. A guide to rating scales and questionnaires. New York: Oxford Press University

Paul, K. (2005). The negative mental health effect of unemployment: Meta-analyses of cross-sectional and longitudinal data. Nürnberg

Paul, K., & Moser, K. (2009). Unemployment impairs mental health: Meta-analyses. In Journal of Vocational Behavior, 74 (3), 264-282

Pavot, W., Diener, E. (2009). Review of the Satisfaction With Life Scale. În Assessing Weel-Being, 101-118

Pavot, W. G., Diener, E., Colvin, C. R., & Sandvik, E. (1991). Further validation of the Satisfaction with Life Scale: Evidence for the cross-method convergence of well-being measures. În Journal of Personality Assessment, 57, 149-161

Precupețu, I. (2011). Bunăstarea subiectivă. În Paradigma calității vieții. 141-165

Roger, C. (2008). Weel-being. În  The Stanford Encyclopedia of Philosophy. Găsit la http://plato.stanford.edu/entries/well-being/, la 3 decembrie 2012

Ryff, C., Keyes, C.L. (1995). The structure of Psychological Well-Being Revisited. În Journal of Personality and Social Psychology. 69 (4), 719-727

Veenhoveen, R. (1996). The study of life satisfaction. În A comparative study of satisfaction with life in Europe, 11-48

Veenhoven, R. (2000). Weelbeing in the welfare state. Level not higher, distribution not more equitable. În Journal of Comparative Policy Analysis, 2, 91-125

Watson, D., Clark, L., Tellegen, A. (1988). Development and Validation of Brief Measures of Positive and Negative Affect: The PANAS Scales. În Journal of Personality and Social Psychology, 54 (6), 1063-1070

Zamfir, C., & Vlăsceanu, L. (1998). Dicționar de sociologie. București: Editura Babei