Efectele DE Relaxare Asupra Stresului (sugestiologie)
EFECTELE DE RELAXARE ASUPRA STRESULUI (SUGESTIOLOGIE)
Rezumat
În ziua de azi, când în toate societatile dezvoltate sau mai putin dezvoltate, omul este supus la numeroase și variate solicitari, psihicul uman este asaltat, agresat de numeroși stimuli (agenti stresori) într-un fel sau altul. Stresul denumit generic „boala secolului douazeci” și chiar a secolului douazeci și unu, se datorează schimbărilor survenite în mediu și societate care sunt mult mai rapide decât puterea de adaptare a individului uman.
Stresul este o parte a vieții noastre iar prezența lui rareori o conștientizăm. Capacitatea omului de a se gândi la trecut și de a imagina viitorul reprezintă un alt mod prin care reacțiile la stres pot fi în orice moment reactivate. Datorită faptului că rata schimbărilor produse în viața noastră este accelerată și pentru că multe din situațiile cu care ne confruntăm sunt neprevăzute, răspunsul de tip „fugă sau luptă” nu mai este adecvat pentru evenimentele stresante la care suntem supuși zi de zi. Nu putem să fugim de fricile sau anxietățile noastre după cum nu ne putem lupta fizic cu acestea. Stresul fizic este diferit de cel emoțional, deși efectele sunt aceleași.
La nivel fundamental, relația dintre stres, starea de sănătate și boală este mediată de cele două diviziuni ale sitemului nervos: simpaticul și parasimpaticul. Primul este responsabil cu fenomenul de arousal, în vreme ce ultimul este implicat în reducerea arousalului. În situații de stres se produce activarea sistemului nervos simpatic și în fluxul sangvin sunt eliberați hormonii numiți epinefrină și nor – epinefrină, care mențin perioada de activare. Activarea celui de-al doilea sistem determină eliberarea altor hormoni, cum este cel adrenocorticotrofic care la rândul lui stimulează cortexul adrenal pentru eliberarea corticosteroizilor ce mențin starea de arousal. În etiologia fiecărei boli procesele fiziologice diferă.
Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Stresul – generalități
1.1. Conceptul de stres
1.2. Manifestările stresului
1.3. Stresul și consecințele lui
Capitolul 2. Stresul și relaxarea
2.1. Metode de relaxare
2.2. Relaxarea și efectele ei asupra stresului
2.3. Principii de conduită antistres
Capitolul 3. Studiul experimental
3.1. Obiectivele lucrării
3.2. Ipotezele
3.3. Metodologia studiului
3.4. Prezentarea eșantionului și aplicarea probelor
3.5. Interpretarea cantitativă și calitativă a rezultatelor
3.6. Analiza psihologică a rezultatelor
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Introducere
Literatura de limbă engleză foloseste termenii cope și coping, pentru a indica lupta, disputa, înfruntarea, depăsirea, precum și rezistența, supraviețuirea, capacitatea de a face față situațiilor dificile, de a le stăpâni sau controla. Marita Inglehart afirmă: „Conceptul de coping este folosit pentru a sintetiza toate încercările prin care un individ încearcă să stăpânească o amenințare sau o provocare, un rău sau o pierdere, atunci când reacțiile de rutină sau automate nu sunt eficiente. Autoarea se referă și la modalitățile prin care persoana poate face față tensiunii provocată de evenimentele critice. Este vorba despre două tipuri de reacții: • reacții de reducere a tensiunii; • reacții de evitare a tensiunii”. (Inglehart, M., 1991, p. 112)
Procesul de adaptare (coping) este definit astfel: „eforturile mereu schimbătoare, cognitive și comportamentale, de control specific al solicitărilor externe și/sau interne care sunt apreciate ca marcând sau depășind resursele unei persoane”. (Ibidem, p. 117) Adaptarea poate urmări:
• modificarea evenimentului problematic;
• reglarea emoțională a subiectului;
În ambele modalități de realizare a adaptării există patru situații diferite prin care se poate reacționa:
• căutarea informațiilor;
• acțiunea directă;
• inhibarea acțiunii;
reacție intrapsihică (de adaptare a eu-lui).
Irina Holdevici (1988) subliniază însemnătatea strategiilor de adaptare la stres, care, pentru Lazarus, sunt modalități de rezolvare de probleme si care au drept scop obținerea stării de bine, subiectiv si obiectiv, a persoanei si în care aceasta nu stie de la început ce trebuie să facă. În acțiunile directe, individul se opune situației stresante, modificând relațiile sale cu mediul ambiant. În legătură cu acest lucru sunt enumerate diferite strategii, ca:
• pregătirea pentru preîntâmpinarea situației stresante
• acțiuni agresive la adresa agentului stresant
• comportamente de evitare
• reacție de apatie sau comportament lipsit de speranță
Strategiile indirecte sunt paleative si fac parte din categoria mecanismelor de apărare a eu-lui – oarecum diferite față de cele din psihopatologie. Ele sunt reacții intrapsihice și au funcția de a proteja persoana de amenințare. Dintre ele se amintesc (Epuran, M., 2002, p. 60): identificarea, deplasarea, reprimarea (refularea), negarea, formațiunea reacțională, protecția, intelectualizarea.
L. Blank (apud Epuran, M., 2002, p. 24) defineste coping-ul ca „depăsirea sau contestarea obstacolelor, ca în luptă. Înfruntarea unei solicitări constă în strategia de control sau de ajustare la stres”. Printre cei care au dezvoltat ideile despre coping se mai numără: Richard Lazarus, Averill & Opton, Murphy s.a. Strategia de apărare față de stres constă, după Lazarus și Folkman, din: (1984, p. 77)
• „acțiune directă asupra evenimentului stresant
• acțiune indirectă asupra emoției generată de stres, fiind si cea mai eficientă și care poate consta din:
– atitudinea de evitare a evenimentului stresant;
– minimizarea constientă a efectelor;
– raționalizarea situației, cu găsirea unei explicații cauzale;
– situarea imaginară în locul adversarului cu încercarea de a-i înțelege motivele și reacția;
– o distragerea de la efectele unui stres inevitabil prin comutarea pe un eveniment fericit sau imaginar (cu voință de impunere pe plan psihic)”.
Marita Inglehart (1991, p. 122) enumără câteva tipuri de reacții de coping, propunând o clasificare bazată pe concepția generalizării principiului coerenței (consistenței) cognitive. Ea nu foloseste termenul de coping, ci alți doi termeni care sunt foarte clar legați de bazele procesului psihologic. Evenimentele vieții se referă fie la reacțiile de reducere a tensiunii, fie la reacțiile de evitare a tensiunii, acești doi termeni fiind deduși din teoria amintită.
Deprinderea de a face față cuprinde trei tipuri de strategii: emoțională, cognitivă și comportamentală. Smith, Small și Patcek (Smith, R.E., Ptacek, J.T., & Smoll, F.L., 1992, p. 1016) au găsit opt subscale ale acestei deprinderi – capacitate, și anume: pregătire, neînfricare, atitudine pozitivă, ingeniozitate, antrenabilitate în concentrare, managementul stresului, eficiență în situație dificilă. Cercetările acestor specialiști (Ibidem, pp. 1018-1019) au stabilit că stresul pozitiv (eustress-ul) poate fi legat de insucces. Evenimente ca schimbarea nivelului de responsabilitate sau obținerea unei burse – si care sunt considerate ca pozitive – devin mai târziu stresori, subiectul simțind presiunea răspunderii și cerința de a acționa mai bine.
Trăsăturile legate de anxietate joacă, de asemenea, un rol important, în asociere cu stresul, în cresterea probabilității esecului. Mai există, de asemenea, o multitudine de factori care pot duce sistemul psihocomportamental în stare de limită, dintre care pot fi amintiți: solicitările externe (frig, cald etc.), interne (eforturi fizice mari); solicitări psihice intelectual-afectiv-volitive (decizii în condiții de incertitudine si criză de timp, reacții la eșec sau succes, efort voluntar maximal); solicitări psihosociale (critica celor din jur, opinia celor apropiați) etc. Toți acești factori se reflectă în sistemul psihic al subiectului, fie la nivelul deplinei constientizări, fie în plan subconștient, determinând reacții adaptative și de apărare pe care o bună pregătire stiințifică le organizează concertat pentru o eficientă conduită.
Capitolul 1. Stresul – generalități
1.1. Conceptul de stres
Stres este cuvântul folosit de numeroase persoane pentru a descrie situația în care cerințele vieții lor par să devină prea mari pentru a le putea face față. Capacitatea de a face față stresului variază de la o persoană la alta, astfel încât ceea ce pare stresant pentru o anumită persoană poate să nu reprezinte o problemă pentru alta. Se apreciază că 50% dintre vizitele la medic sunt inițial cauzate de stres. (Graziani, P., Swendsen, J., 2004, p. 112) Stresul se poate cumula încet, zi după zi și efectele fizice pot să apară pe neașteptate.
După cum remarcă majoritatea autorilor, ideea de stres este foarte veche, încă din Antichitate. Cel mai important precursor al teorie stresului fiind Hipocrate. Contribuții importante în problematica stresului le aduc Pavlov, Canon, Sigmund Freud, dar lansarea în limbajul medical a conceptului de stres are loc în anul 1936 și aparține fiziologului canadian Hans Selye, care formulează teoria SGA Sindromul general de adaptare. La mijlocul anilor '60 ai secolului XX, pornind de la criticile formulate la adresa paradigmei lui Selye a apărut noțiunea de coping și conceptualizarea modelul tranzacțional al stresului susținut de o cantitate mare de studii.
Stresul este conceput în legătură directă cu acțiunile fizice, periculoase pentru organism. Între stresorii tipici sunt: atacul fiarelor, al altor indivizi ai speciei umane, pericolele legate de mediul fizic extern și în fiecare din aceste cazuri reacția organismului este activarea generalizată a sistemului nervos autonom, numită ulterior reacția fugă/atac, ea descriind întocmai aspectele funcționale ale acestei reacții. Sistemul nervos periferic, și anume: compartimentul simpatic al acestuia, care mijlocește reacția de fugă/atac, acționează un șir de organe pentru a asigura fuga sau atacul. Spre exemplu, frecvența bătăilor inimii se mărește, vasele sangvine se îngustează îndreptând tot mai mult sânge către mușchii scheletali, responsabili de mișcări, are loc mărirea pupilei ochiului care în acest mod acumulează tot mai multă informație, iar celelalte sisteme ce nu au atribuții directe la această activitate sporită sunt neactivate sau chiar blocate (sistemul digestiv, reproductiv, imun).
Pentru desfășurarea reacției de fugă/atac sunt secretați și hormoni ai stresului, precum: glicocorticoizii, cortizolul, adrenalina (epinefrina, suprarenina). Ultima amplifică efectele sistemului nervos simpatic și, ajunsă în sânge, determină creșterea frecvenței cardiace, a presiunii sangvine, dilatarea bronhiilor și pregătirea organismului pentru o producere masivă de energie prin arderea lipidelor (lipoliză) și sinteza glucozei pentru consumul acesteia de encefal și mușchi, descompunerea glicogenului în acizi grași pentru mușchi și descompunerea proteinelor (glucocorticoizii și adrenalina) în aminoacizi, care ulterior vor fi consumați, în dependență de necesitățile organismului (consum, histogeneză). Circulația sângelui este activată la nivelul sistemului nervos central, pe când la nivelul tractului digestiv este diminuată.
Reacția fugă/atac asigura pentru numeroasele generații de strămoși un sprijin fizic necesar de a supraviețui în situații de criză. Chiar și în prezent activarea sistemului nervos simpatic poate avea importanță decisivă pentru supraviețuire. Sunt cunoscute cazurile de „obținere” a unor forțe fizice extreme când întrebarea privind supraviețuirea copiilor ține de părinți, alte cazuri, descrise foarte expresiv în literatură, mass-media. Sistemul nervos autonom joacă un rol vital în viața cotidiană, el asigurând adaptarea la cele mai elementare schimbări ale mediului, serviciului etc. Cu toate acestea, activitatea sistemului dat are rezultate de dezadaptare în societate, când este activată reacția de fugă/atac de formă primitivă și duce la incapacitatea de a consuma aceste reacții fiziologice și la apariția bolilor, de asemenea menționate expresiv ca fenomene diferite ce apar în urma stresului (tensiune arterială înaltă pe parcurslor ține de părinți, alte cazuri, descrise foarte expresiv în literatură, mass-media. Sistemul nervos autonom joacă un rol vital în viața cotidiană, el asigurând adaptarea la cele mai elementare schimbări ale mediului, serviciului etc. Cu toate acestea, activitatea sistemului dat are rezultate de dezadaptare în societate, când este activată reacția de fugă/atac de formă primitivă și duce la incapacitatea de a consuma aceste reacții fiziologice și la apariția bolilor, de asemenea menționate expresiv ca fenomene diferite ce apar în urma stresului (tensiune arterială înaltă pe parcursul orelor, acizii grași neconsumați depunându-se pe pereții vaselor sanguine duc la ateroscleroză și altele).
Conform lui Hans Selye, stresul, adică reacția de stres, este ansamblul modificărilor morfo-funcționale, în special endocrine, din organismul uman, care apar ca răspuns la acțiunea externă a unor agenți cauzali fizici, chimici, biologici, psihici sau de altă natură, numiți stresori. Cu alte cuvinte, prin stres se înțelege totalitatea tulburărilor fizice și psihice cauzate în organism de diverși factori agresori. Cuvântul „stres” are și un sens mai larg, mai puțin specific, folosit cu referire la starea de încordare psihică resimțită de individin condițiile expunerii la factori stresori. Deși încordarea, starea de tensiune psihică, iritabilitatea sau nervozitatea fac parte din paleta foarte divers colorată a reacțiilor psihologice la stresori, reacția de stres reunește toate reacțiile, nu numai pe cele psihice, prin care organismul uman încearcă să facă față unor solicitări și urmărește menținerea stării de echilibru.
Deci, stresul este reacția organismului nostru la factorii stresori. Stresul este un lucru absolut normal, mai ales pentru omul zilelor noastre. Nimeni nu ar trebui stigmatizat pentru recunoașterea unor dificultăți întâmpinate în confruntarea cu solicitările de zi cu zi sau cu anumite provocări majore. Conștientizarea și recunoașterea problemelor legate de stres ne ajută să putem interveni la timp pentru soluționarea lor reală.
Reacția de stres apare nu doar atunci când ne asaltează problemele la serviciu, nu numai după un deces în familie sau după un accident de mașină, ci și cu ocazia unor evenimente cu semnificație pozitivă, cum ar fi promovarea într-un post mai bun cu perspective de venituri substanțiale, căsătoria, moștenirea nesperată a unei case luxoase, creșterea fabuloasă a valorii unor acțiuni la bursă, nașterea unui copil etc. Stresul este la fel de important și în situațiile cotidiene, în munca de zi cu zi, în atingerea unor realizări sportive sau profesionale.
Mulți oameni trăiesc cu impresia că, deoarece stresorii sunt pretutindeni, evitarea consecințelor negative ale stresului este imposibilă. Deși, într-un anumit sens, este adevărat că stresul este o componentă inseparabilă a vieții, concluzia este greșită în primul rând datorită prejudecății amintite puțin mai sus, și anume că stresul ar avea întotdeauna consecințe negative. În al doilea rând, chiar și atunci când avem de-a face cu o reacție exagerată, care implică și urmări nedorite asupra organismului, de cele mai multe ori putem să luăm măsuri pentru contracararea totală sau parțială a impactului negativ.
Pentru combaterea eficientă a stresului este important să se înțeleagă că soluțiile nu sunt totdeauna simple și, în orice caz, nu se reduc la administrarea unor „calmante pentru nervi”. De fapt, administrarea nejustificată de sedative sau alte medicamente poate să ascundă semnalele de alarmă ale organismului, micșorând astfel șansele de rezolvare reală a cauzelor care le-au produs. În sfârșit, în acest context, merită demontat și mitul cu privire la soluția universală și miraculoasă la problema stresului. în realitate, strategiile de contracarare a stresului sunt numeroase și sunt diferite de la individ la individ. Ba pot să difere de la o situație la alta, chiar la aceeași persoană.
Mulți oameni se lasă captivați de cele mai populare tehnici de contracarare a stresului, în speranța că acestea sunt și cele mai eficiente. Studiul consecințelor stresului asupra stării de sănătate și a relației dintre psihic și somatic, dintre stres și boală a dus la formularea unor variante ale modelului fiziologic al stresului, dintre care amintim modelul fiziopatologic al stresului, precum și la apariția unor ramuri interdisciplinare precum psihosomatica și psihoneuroimunologia.
Stresul mai este definit ca „o relație particulară de interacțiune între persoană și mediu, în care importantă este evaluarea solicitărilor din mediu care depășesc resursele proprii de adaptare și amenință starea de bine a persoanei; acest proces determină activarea unor mecanisme de coping, respectiv răspunsuri de tip feed-back Ia nivel afectiv-fiziologic, cognitiv și comportamental. Stresorul reprezintă agentul, sursa sau situația, evenimentul de viață – stimul care acționează asupra individului. Volumul de stres produs de acești stresori depinde nu doar de percepția individului, cât și de factori precum tipul de stresori și intensitatea și durata acestora.
Printre cei mai frecvenți factori de risc care afectează sănătatea omului, alături de obezitate, alcoolism, droguri și fumat, se află stresul. Primele referiri la această stare anormală de sănătate a organismului s-au făcut în anii celui de-al doilea război mondial, când datorită tensiunii psihice în care stăteau locuitorii Londrei, supuși bombardamentelor aeriene, procentul îmbolnăvirilor de ulcer a crescut la circa 20% (în condiții normale procentul este între 3 și 10%).
Stresul este un răspuns al organismului la confruntarea persoanei cu situații și sarcini pe care le percepe ca fiind dificile sau amenințătoare. Ne referim aici la situații: de natură conflictuală; care prezintă o amenințare la adresa respectului față de sine (a stimei de sine); care presupun o miză mai mare pentru persoana în cauză; situații în care persoana se simte presată de solicitările/schimbările mediului; situații în care nu are resursele necesare (cunoștințe, abilități) pentru a face fața solicitărilor.
Răspunsul organismului la astfel de situații se concretizează în reacții de natură fizică/fiziologică, emoțională, comportamentală și cognitivă. Prin urmare, pentru a vorbi de stres e necesară colaborarea a trei componente majore: sursa/cauza, adică prezența unui stimul declanșator (intern sau extern) numit stresor, reacțiile la stres reprezentând efectul pe care-l au stresorii asupra persoanei și resursele personale de a face față stresorilor, prin reducere, stăpânire sau tolerarea situțiilor care depășesc resursele personale. Aceste resurse personale au funcții de mediere în relația stresor – persoană (prin faptul ca ameliorează impactul adversităților percepute din mediu asupra persoanei). Există frecvent tendința de a reduce stresul doar la una dintre componentele sale, fapt ce duce la un control deficitar al acestuia. Astfel, dacă:
• asimilăm stresul factorilor din mediu, există riscul ca să nu ne mobilizăm resursele de a face față situațiilor, considerând că „aceasta este lumea în care trăim și nu i te poți opune prea mult”;
• dacă spunem „sunt stresat” doar atunci când ne simțim obosiți sau avem diverse stări de disconfort fizic, probabil am ignorat multe din situațiile pe care le-am trăit sunt factori de stres cu impact major (de ex. decesul sau boala unei persoane dragi, dificultăți financiare majore, conflicte interpersonale intense și prelungite). În acest caz, devenim conștienți de fenomenul stresului doar când răspunsul organismului și psihicului la situațiile de încordare au devenit pregnant manifeste; deci am echivalat stresul cu reacțiile somatice, emoționale, cognitive sau comportamentale.
Orice situație care solicită mecanismul de adaptare creează stres, fenomen pe care Selye îl definește ca fiind orice răspuns al organismului consecutiv oricărei cerințe sau solicitări exercitate asupra organismului de către un evantai larg de agenți cauzali – fizici, chimici, biologici, psihici etc. În cazul acțiunii de mai lungă durată a agentului stresor acest răspuns îmbracă forma SGA, putând – în caz extrem – parcurge toată gama modificărilor SGA și suprapunându-se complet pe toata „suprafața” acestuia. Un aspect vizat de criticile formulate la adresa teoriei lui Selye este accentul exagerat pus pe nespecificitate și neglijarea elementelor specifice. Astăzi reacțiilor nespecifice le sunt ad[ugate și cele trei tipuri de specificitate: de situație, de personalitate și de răspuns.
Alăturat termenului de stres, Selye introduce și noțiunea de „boală de adaptare”. El recunoaște că nu există boală a cărei unică și exclusivă cauză ar fi stresul. Dar un stres prea puternic poate determina prăbușirea mecanismelor de apărare ale organismului.
Tentativele contemporane de definire a stresului în general (indiferent de natura sa: fizică, biologică sau psihică) au condus la o diversificare de sensuri ale cuvântului „stres”, înțeles ca:
• element al lumii externe inductor al unei reacții de constrângere intensă a ființei umane;
• proces reacțional fiziologic indus de aceste agresiuni exterioare;
• dezechilibru dintre exigențele exterioare și posibilitățile organismului de a le face față.
În teoria lui Selye, stresul se descrie din punctul de vedere al reacțiilor fiziologice la factorii fizici, chimici și organici. Concepția sa poate fi generalizată în patru teze:
• Toate organismele biologice dispun de mecanisme de menținere a echilibrului intern sau de funcționare a sistemelor sale. Menținerea echilibrului se asigură de procesele de homeostazie, iar menținerea homeostaziei este una primordială pentru organism.
• Stresorii externi puternici tulbură echilibrul interior al organismului, acesta din urmă reacționează la oricare stresor atât pozitiv, cât și negativ printr-o excitare fiziologică nespecifică. Această reacție este una de adaptare și apărare.
• Evoluția stresului și a adaptării trece câteva etape. Timpul de decurgere a fiecărei etape și de trecere la următoarele depinde de nivelul rezistenței organismului, intensitatea și durata de acțiune a stresorului.
• Organismul dispune de posibilități (rezerve) limitate de preîntâmpinare și recuperare a stresului – consumul lor poate duce la îmbolnăvire și moarte.
Generalizarea rezultatelor cercetărilor i-a permis lui H. Selye să fundamenteze existența a trei etape ale stresului și ale procesului de adaptare astfel:
• stadiul de alarmă (etapa de șoc și cea de contrașoc);
• stadiul de rezistență (adaptare);
• stadiul de epuizare.
Stadiul de alarmă constă din două faze – faza de șoc și faza de contrașoc și durează cca 48 ore de la începutul acțiunii factorului stresant. Faza de șoc apare imediat după acțiunea factorului stresant și se manifestă prin „sindromul lezional primar” apărut în locul acțiunii factorului patogen. Modificările locale produse de factorul stresant (leziuni celulare, distrofii, necroză, inflamație) prin mecanisme reflexe și umorale conduc la excitația sistemului nervos simpatic, la stimularea medulosuprarenalelor și a corticosuprarenalelor. Adrenalina și noradrenalina eliberată în circulația sangvină mobilizează forțele de apărare ale organismului – se intensifică activitatea cardiacă, respirația externă, survine vasoconstricția periferică cu vasodilatație în miocard, encefal și circulația pulmonară, crește tensiunea arterială, se intensifică procesele catabolice (glicogenoliza, lipoliza, proteoliza, gluconeogeneza, bilanț negativ de azot, sporește consumul de O2 și formarea de CO2) se intensifică fagocitoza.
Hipersecreția de adrenalină, hiperlipidemia, eliberarea fierului din hemoglobină și mioglobină, scindarea ATP până la ADP și AMP conduc la activarea procesului de peroxidare a lipidelor membranei citoplasmatice și a organitelor celulare cu efectele nocive tipice. Efectul peroxizilor lipidici este patogen și epuizează sistemele antioxidante (SOD, catalaza ș.a.).
Faza de contrașoc debutează cu predominarea sistemului simpato-adrenergic, urmată de secreția crescută a hormonului antidiuretic (ADH). Includerea în proces a axei hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenale se manifestă prin hipersecreția de corticoliberine hipotalamice (RF-ACTH), corticotropină hipofizară (ACTH) și, consecutiv, prin activarea corticosuprarenalelor cu hipersecreția semnificativă a gluco- și mineralocorticoizilor, ce intervin în metabolismul glucidic, proteic, mineral și măresc adaptabilitatea și rezistența organismului.
Stimularea sistemului ortosimpatic și descărcările postagresive de catecolamine conduc la o creștere marcată a disponibilităților de energie necesară activității biologice specifice mecanismelor de adaptare prin mobilizarea pronunțată și eficientă a rezervelor de glucide (glicogen hepatic) și lipide (din depozitele adipotisulare), la intensificarea formării de compuși macroergici (ATP) etc.
Stadiul de rezistență se caracterizează prin intensitatea maximă a reacțiilor adaptative și protective adecvate factorului stresant cu restabilirea și menținerea homeostaziei organismului, ceea ce asigură o activitate vitală normală în condiții noi de viață, deseori nefavorabile. Acest stadiu este de cea mai lungă durată, se activează după 48 de ore, fiind controlat de hormonii anabolizanți (somatotropină, androgeni, insulină). Are loc refacerea rezervelor de glicogen, lipide și proteine în sânge și normalizarea constantelor mediului intern al organismului.
Stadiul de epuizare a organismului survine la acțiunea îndelungată a factorului stresant și denotă epuizarea mecanismelor adaptative și de protecție, în special insuficiența de glucocorticoizi și epuizarea rezervelor energetice. Stadiul de epuizare se manifestă prin limitarea adaptabilității organismului, instalarea hipoplaziei și hipofuncției suprarenalelor, micșorarea secreției de corticosteroizi, ceea ce duce la hipotensiune arterială, bradicardie, hipotermie, permeabilitate capilară crescută, anemie, osteoporoză, atrofia gonadelor, tulburări metabolice grave, acidoză decompensată, cașexie, epuizarea și moartea organismului.
Totodată, e de menționat că acest proces nu este numai într-o direcție și sunt forțe care reabilitează organismul. La ele poate fi atribuită activarea sistemului nervos vegetativ parasimpatic, în sarcina căruia este restabilirea și păstrarea resurselor, activarea lui având loc în timpul somnului, alimentării și odihnei. Sub acțiunea permanentă a schimbărilor mediului înconjurător procesul evolutiv se asigura atât pe baza păstrării integrității organismului, cât și a formațiunilor structural-funcționale: obținerea altor particularități fiziologice, comportamentale, specializarea unor grupe de celule și componente și formarea organelor și sistemelor specializate.
Reieșind din aceste schimbări, organismul și-a format un mod de reacționare stereotip la factorii stresogeni, format filogenetic. În prezent este greu a găsi un om care să nu fi auzit despre stres. S-a format o părere că stresul este un fenomen caracteristic vieții actuale complicate, este periculos și cu el urmează să ne luptăm. Psihofiziologul Iu. Alexandrov susține că „stresul a devenit unul dintre cele mai populare diagnoze medico-psihologice. El se stabilește omului atunci când în viața personală, la domiciliu sau la serviciu apar careva probleme ce duc la înrăutățirea sănătății psihice sau fizice”. Cu toate acestea, medicii, fiziologii și lucrătorii sociali deseori includ în noțiunea de stres un conținut absolut diferit, din care cauză la oameni se formează o închipuire eronată/negativă despre stres.
Desigur, în această părere este o parte de adevăr, dar numai o parte, care reflectă doar urmările negative cele mai evidente. Situațiile stresante „atacă” oamenii tot mai des; ca urmare este și interesul mare față de acest fenomen (îndeosebi față de stresul emoțional) și dorința cercetătorilor de a clarifica natura și mecanismele lui. Aceste poziții negativiste se întâlnesc și la cercetători. Astfel, se consideră că „stresul este starea funcțională a organismului, care apare în rezultatul acțiunii externe negative asupra funcțiilor psihice, proceselor nervoase sau activitatea organelor periferice”, iar alți specialiști privesc stresul ca „reacție generală de adaptare a organismului, ce se dezvoltă ca ‚răspuns la pericolul tulburării homeostazei”.
În organismul omului permanent au loc procese de prelucrare a informațiilor și de reacționare a organismului în dependență de intensitatea lor. Considerăm că stresul este un proces care influențează negativ asupra organismului, iar ca o reacție de stres să fie declanșată este necesar ca stimulii să fie de intensitate mai mare sau necunoscuți, capabili de a o provoca. Respectiv, aceste reacții ale organismului la stimuli nu tot timpul sunt de intensitate majoră, din care cauză nu putem numi stres o excitație simplă a organismului.
Schimbările morfofuncționale și de reacționare a organismului întotdeauna au avut loc din necesitate, în dependență de mediul exterior sau interior care îl influențau, dar având la dispoziție un termen lung de fundamentare a acestor schimbări. Astăzi, când, de rând cu pericolele naturale, a apărut și un volum mare de informație, activități diferențiate, organismul uman nu are timpul necesar pentru a-și forma acele funcții de protecție la asemenea influențe, care de asemenea, de rând cu cele naturale, pot duce organismul până la îmbolnăvire sau deces. Putem presupune că natura totuși a prevăzut și a asigurat omului dezvoltarea masivă a scoarței cerebrale, comparativ cu animalele, ca fiind un mecanism de adaptare a omului la viitor. Astfel, la momentul actual, prin obținerea cunoștințelor, omul este în stare să se adapteze mediului actual foarte schimbător. În concluzie, cele mai importante cauze ale stresului pot fi grupate astfel:
• Pobleme financiare: sursa de stress numarul 1 a societatii moderne; carti de credit, rate ipotecare, costuri ridicate ale educatiei;
• Stresul la locul de munca: o viitoare promovare, comportamentul sefului, perspectiva pierderiii locului de munca; teama ca nu iti vei atinge obiectivele in carira; politica de la birou sau modificari in structura organizatorica a firmei- toate sunt posibile surse de stress.
• Relatii personale: dintre cauze principale de stress din aceasta categorie amintim: certuri in familie, studiile copiilor, atitudinea rudelor, mutarea locuintei datorita schimbarii locului de munca, imbolnavirea unui membru al familiei, mutarea in casa parintilor sau plecarea din casa a unui copil mai mare;
• Sanatate: boli de inima, hipertensiune, problem de vedere sau cu glicemia au devenit cause majore de stress pentru multi oameni, mentinerea sanatatii, cresterea sau reducerea greutatii, a avea capaciatatea de a duce o viata sanatoasa
• Factori cotidieni: in ceasta categorie intra supararile si enervarile din viata de zi cu zi care sunt pe cale de a devin cea mai puternica sursa de stress.
1.2. Manifestările stresului
Situațiile stresante pot fi de lungă durată, fără a evidenția în mod necesar anumite „vârfuri” paroxistice (respectiv, momentele de criză), dar, cu cât situația se prelungește mai mult, cu atât există riscul slăbirii organismului, care poate resimiti situația ca devenind din ce în ce mai intensă, mai dificil de controlat și de suportat, mecanismele de apărare, atât cele împotriva bolilor somatice, cât și cele psihice (mecanismel de apărare ale eului) tind să slăbească, organismul devenind din ce în ce mai vulnerabil și putând manifesta comportamente dezadaptative.
Cu alte cuvinte, capacitatea organismului de a rezista la factorii stresori scade pe măsură ce situația stresantă se prelungește, iar modificările depășesc stadiul adaptativ, generalizându-se și semnalând producerea unor disfuncții: glande suprarenale mărite, noduli limfatici micșorați, ulcere stomacale, afecțiuni ale ficatului, afecțiuni coronariene, migrene prelungite, inclusiv scăderea imunității organismului în față agenților patogeni infecțioși – crește astfel riscul de contactare a bolilor. Această evoluție este caracteristică pentru peroanele supuse constant la un anumit tip de factori stresori. S-a constatat însă, că expunerea intermitentă, conduce la toleranță. Deasemenea, creșterea cantității de epinefrină și norepinefrina a fost pusă în legătură cu obținerea unor performanțe mai bune într-o varietate de sarcini, care implică atât efort intelectual, cât și efort fizic.
Anxietatea, care în viața curentă are un rol adaptativ, poate deveni dezadaptativă atunci când teamă devine angoasă, fiind disproporționată în raport cu realitatea sau negasindu-și în mediul extern un corespondent real (deși așteptarea unui pericol iminent poate fi trăită cu mare intensitate de care individ). Deasemenea mai există cazurile în care anxietatea cunoaște manifestări paroxistice în urma unor experiențe traumatizante, care tind să capteze întreaga existență a individului ulterioară producerii traumei, acesta trăind un puternic sentiment de neajutoare, de insecuritate alarmantă, temându-se pentru siguranța să dar și a celor din jur.
Adesea, aceste persoane trăiesc într-o stare de continuă teroare, cu teamă că evenimentul se poate repeta oricând și având sentimentul că sunt permanent expuse riscului iar angoasa lor se poate generaliza asupra tuturor evenimentelor considerate potențial periculoase. În multe cazuri apar anticipările fataliste, așa-numitele „pre-sentimente” sau „intuiții”, când individul „presimte” că ceva absolut dramatic urmează să se întâmple și trăind cu teamă față de un pericol obscur dar iminent. Aceste persoane nu pot depăși evenimentul traumatic, nu se pot despărți de trecut, trăind și retarind trauma de nenumărate ori, uneori numai în vise repetitive, în amintiri recurente și obsesive, iar alteori iau forma stărilor disociative, individul nemaifăcând diferența între trecut și prezent, între realitatea obiectivă și realitatea subiectivă; ele seamănă oarecum cu stările onirice, numai că se desfășoară în starea de veghe și au caracter halucinator.
Retrăirea perpetuă a traumei poate genera stări de panică la fel de intense cu cele resimțite în momentul traumatic autentic, viața individului schimbându-se în mod dramatic și iremediabil – viața de după trauma este considerabil alterată, pe perioade de timp nedefinite, durata acestora variand de la individ la individ; uneori sunt câteva luni, alterori sunt câțiva ani, iar în unele cazuri – ar necesita câteva vieți pentru a vindeca rănile, după cum spun cei care au supraviețuit evenimentelor traumatice. Oricum, el nu va mai fi niciodată cel care a fost înainte de a experimenta traumă.
Consider că există câteva elemente de bază care contribuie la depășirea sau, respectiv, nedepășirea traumei și la redobândirea mecanismelor adaptative specifice unei vieți psihice echilibrate și adecvate la realitate și la societate:
Sursa traumei – atunci când agresorul este de factură umană, trauma este depășită mult mai greu, individul își pierde încrederea în oameni, devine sceptic în privința acestora, evită contactul social sau afectiv și, adesea, tinde să infereze asupra altor oameni sau grupuri umane cu caractristicile sau intențiile criminale ale agresorului. Situația este cu atât mai mult agravată atunci când:
• acesta era un membru al familiei;
• este un prieten, un vecin sau o altă persoană de încredere a victimei;
• când agresorul era o persoană cunoscută victimei, și, mai ales, considerată ca fiind total inofensivă pentru aceasta;
• atunci când agresiunea a fost premeditată.
Obsevam astfel că se diferențiază trei situații tipice:
– când agresorul este o persoană cunoscută victimei, în acest caz (indiferent cât erau de apropiate afectiv) se creează efectul de „încredere trădată”;
– când agresorul era necunoscut – se creează un alt efect, și anume: orice persoana nouă reprezintă un potențial pericol și, prin urmare, individul se izolează din punct de vedere social, refuză să-și facă noi cunoștințe, limitându-se la cercul familei și al prietenilor dobândiți înainte de experimentarea taumei;
– când agresorul a premeditat atacul: în acest caz persoană se simte puternic amenințată – realizează faptul că a fost urmărită un anumit interval de timp, iar apoi atacată și agresata pentru ceea ce reprezintă ea în sine (sau pentru ceea ce deține); conștientizarea faptului de a nu fi fost o victimă aleatoare crește teamă față de repetarea agresiunii, cu un alt agresor – teama de a nu deveni o ispită, un punct de interes și pentru un alt potențial agresor.
Durata expunerii la evenimente traumatice – ne vom referi în acest caz în special la cei care sunt sau devin victime ale abuzului în familie; cu cât abuzurile (psihice, fizice și/sau sexuale) sunt de mai lungă durată, cu atât recuperarea va fi mai dificilă, iar în unele cazuri, aproape imposibilă.
Intensitatea suferinței – cu cât suferina este mai profundă, cu atât mai profundă va fi și trauma;
Consecințele obiective ale traumei – persoanele care rămân cu anumite dizabilități fizice și/sau psihice în urma evenimentelor traumatice vor depăși cu atât mai greu trauma, deoarece „semnele” rămase sunt ca niște stigmate menite să le reamintească de fiecare dată evenimetnul dramatic; adesea aceste persoane tind să ascundă vederii celorlalți părțile corpului care au fost lezate, pentru a ascunde astfel, într-un mod aproape simbolic, trauma trăită.
Consider deasemenea, în plus față de cele menționate anterior, că trăirea și conștientizarea traumei, după ce aceasta fost consumată efeciv, depinde și de factori care țin de aspecte exterioare traumei în sine, cum ar fi:
– Totalitatea atitudinilor familiei, ale societății și ale justiției față de nedreptatea săvârșită la adresa victimei, înțelegerea, compasiunea și suportul primit din partea acestora;
– Înțelegerea semnificației a ceea ce s-a întâmplat și nevoia de sens, deoarece aceste persoane, cel mai adesea, nu înțeleg justificarea traumei și a suferinței personale. Această dimensiune implica aspecte de ordin religios, mistic, legate de destin, providența, fatalitate, Divinitate;
– Nevoia de justiție, de dreptate, de echitabilitate – nevoia că universul său interior să se reechilibreze prin descoperirea unei origini generatoare a tragediei personale, prin posibilitatea de a atribui cuiva responsabilitatea pentru cele petrecute (chiar și atunci când agresiunea nu a fost provocată neapărat sau în mod direct și voit de factorul uman – cum ar fi de exemplu, un accident de avion sau o calamitate naturală). Astfel putem identifica trei dimensiuni asupra cărora se centrează atenția celor care au experimentat evenimente traumatice:
• dimensiunea socială;
• dimensiunea filosofică (legată de destin și divinitate, de sens și semnificație);
• dimensiunea justițiară.
Astfel voi enumera următorii factori care pot agrava sau atenua depășirea traumei:
– Suportul familei, al prietenilor și al societății, în general. Adesea victimele au nevoie de înțelegere, de compasiune și de securizare afectivă, inclusiv de asigurarea faptului că nu au contribuit cu nimic la provocarea sau declanșarea a ceea ce s-a petrecut și că nici nu ar fi putut face ceva prin care să impidice evenimentul. Atitudinile acuzatoare („blamarea victimei”), experiența de fi evitat de către foștii prieteni, de a nu fi încurajat așa cum s-ar fi așteptat sau de a nu primi suportul de care ar fi avut nevoie, inclusiv indiferenta societății sunt retrăite că o nouă dramă, care accentuează foarte mult traumă și tind să devină ele în sine o nouă traumă;
– Înțelegerea semnificației – individul se afla într-o disperată căutare a sensului, a semnificației, neputând înțelege cauză sau justificarea a ceea ce s-a întâmplat. Evenimentul este perceput ca fiind devastator și ceva cu un impact atât de puternic trebuie să aibă o motivație și un scop; în mod paradoxal, individul poate dezvolta sentimente de culpabilitate, considerând că a meritat în vreun fel ceea ce a pățit, că plătește niște „păcate” sau niște greșeli din trecut;
– Ireversibilitatea – este elemetul implacabil în trăirea unei traume: conștiința faptului că trecutul nu poate fi schimabt iar efectele nu pot fi diminuate sau ameliorate;
– Echitabilitatea – nevoia de compensare în vreun fel a suferinței sau nevoia de razbuzanre, de pedepsire a vinovaților.
Atunci când anxietatea, sub presiunea factorilor stresori, capăta o amploare și o manifestare extreme, de origine patogenă – sub forma tulburărilor anxioase, ne putem confrunta cu:
● Tulburarea de stres posttraumatic. Se constituie prin apariția unui set de simptome anxioase severe, în urma expunerii sau experimentării unei situații traumatizante, care a pus în pericol integritatea fizică și/sau psihică a individului sau care a provocat leziuni majore sau suferințe psihice care depășesc limitele normale ale suferinței umane. Stresul posttraumatic se difereniaza în două categorii, în funcție de participarea mijlocită sau nemijlocită la experiență traumatică, în funcție de persoană/persoanele care au constituit subiectul direct al evenimentului traumatizant:
• stres posttraumatic direct – persoanele afectate au fost expuse în mod direct, nemijlocit evenimentului dramatic;
• stres posttraumatic secundar – sau prin transfer, prin mandatar:
– persoanele afectate de acest sindrom au fost martore la moartea, uciderea, amenințarea cu moartea sau vătămarea gravă a altor persoane;
– persoanele afectate de sindrom au aflat de moartea bruscă, inopinată său tragică a unor persoane apropiate;
– persoanele afectate de sindrom au fost implicate în misiuni de intervenție și salvare a victimelor unor evenimente traumatice (pompieri, medici, polițiști etc).
În plus, există o serie de factori care pot conduce la accentuarea intesitatii cu care este resimitit evenimetul traumatic de către cei la care dezvoltă sindromul de stres posttraumatic secundar:
– sensibilitatea empatică a celor expuși;
– vizionarea sau audierea relatărilor victimelor directe;
– dominante emoționale care vin în legătură cu evenimentul descris (de ex. individul însuși, sau persoane apropiate ale acestuia au constituit cu ceva timp în urmă, subiectul direct al unui astfel de incident).
Evenimentele traumatice care sunt experimentate direct includ, printre altele, următoarele situații:
– atacul personal violent (viol, agresiune fizică, jefuire);
– amenințarea cu moartea sau expunerea la evenimente ce pot cauza moartea efectivă;
– experiența de a fi fost răpit, luat ca ostatec (în timpul unui jaf armat, încarcerarea ca prizonier de război sau într-un lagăr de concentrare) sau de a fi victima unui atac terorist;
– experiențele din timpul războiului și a conflictelor armate (mai ales în cazul militarilor);
– experiența de a fi fost implicat în accidente severe (de automobil, de avion, naufragiu, feroviar etc);
– experiența de a fi supraviețuitorul unor dezastre naturale (cutremur, uragan, tzunamy, alunecări de teren, avalanșe, inundații etc) sau provocate (explozii, incendii etc);
– trauma de a fi fost diagnosticat cu o maladie care pune în pericol viața.
Experiența de a fi martor la evenimente traumatizante sau de a afla despre evenimente traumatice experimentate de către alții include, printre altele, următoarele situații:
– asistarea la vătămarea gravă a unei alte prsoane;
– asistarea la moartea nenaturală, violenta a altei persoane (în urma unui atac violent, accident, dezastru natural etc) sau la uciderea acesteia;
– descoperirea inopinată a unui cadavru;
– aflarea faptului că o persoană apropiată a fost victima unui atac violent, unui accident sau unei alte forme de vătămare gravă;
– aflarea știrii morții inopinate, subite a unui membru al familiei sau unui prieten apropiat;
– aflarea faptului că o persoană foarte apropiată a fost diagnosticată cu o maladie care îi amenința viața.
În plan subiectiv stresul posttraumatic este trăit foarte intens, într-o varietate de moduri și de manifestări, care se specifică și se individualizează de la persoana la persoană, dar, în general, există anumite trăsături comune, care au permis că tulburările de stres posttraumatic să fie aceptate, pe scară largă, co o categorie distinctă de diagnostic. Tabloul simpotamtologic clasic pentru stresul posttraumatic cuprinde următoarele manifestări:
• gândurile și imaginile recurente:
– reexperimentarea evenimentului traumatic prin intermediul amintirilor recurente și intruzive (incluzând imagini, gânduri sau percepții);
– vise, coșmaruri obsesive și repetitive, legate de eveniment, de locul sau de oamenii implicați în eveniment;
– experimentarea unor stări disociative (care pot dura de la câteva secunde până la câteva zile), în cadrul cărora persoană are sentimentul retrăirii experienței – așa numitele „flash-back-uri” (stările disociative pot include iluzii și halucinații);
• detresa psihologică intensă și reactivitatea fiziologică la contactul cu anumiți stimuli declanșatori – de regulă cei care amintesc subiectului de evenimentul traumatic (seamănă în vreun fel sau simbolizează aspecte centrale ale traumei); de specificat faptul că stresul este cu atât mai sever și de mai lungă durată atunci când stresorul este de premeditare umană;
• evitarea persistentă a stimulilor asociați cu traumă (locuri, oameni) – eforturi deliberate de a reprima gândurile, sentimentele și amintirile legate de evenimetnul traumatic, eforturi de a evita conversațiile despre acest subiect, de a evita locurile sau persoanele asociate cu evenimentul traumatic;
• paralizia reactivității generale (care nu era prezentă înaintea traumei), concretizată prin:
– tulburări mnenzice (incapacitatea de a evoca aspecte centrale ale traumei),
– tulburări în sfera activității (lipsa de speranță, capacitate redusă de a simți emoțiile sau gama redusă a afectelor – nu mai poate experimenta trăiri afective de o anumită factura, plâns spontan aparent nemotivat etc);
– tulburări în sfera activității (diminuare marcată a interesului sau participării la activități semnificative);
• simptome persistente de excitație crescută (care nu erau prezente înainte de traumă):
– tulburări ale somnului (dificultatea de a adormi sau de a rămâne adormit);
– iritabilitate, reacții exagerate;
– hipervigilenta.
Tulburarea de stres posttraumatica se poate dezvolta imediat după incidentul traumatic sau poate surveni după săptămâni, luni sau chiar ani (în urma unor evenimente minore sau în urma unor stituatii stresante) și poate dura între câteva luni și câțiva ani (uneori efecte ale traumei se resimt și la 20 – 30 de ani de la incident). În afară de tabloul simptomatologic descris mai sus, supraviețuitorii unor astfel de evenimente se confruntă cu o gamă largă de trăiri intens negative, cum ar fi sentimetul de vinovăție (fie pentru faptul că ei au suprvietuit și alții nu, fie pentru faptul că nu a au putut anticipa și preveni evenimentul, fie pur și smplu pentru faptul de „a se fi lăsat agresați” – este cazul, în special, al femeilor victime ale agresiunilor și abuzurilor sexuale) sau teamă excesivă, obsesivă pentru siguranța familiilor lor (teamă că li să-r putea intamla ceva rău).
Tulburarea de stress posttraumatic se asociază deasemenea, cu o serie de alte tulburări: tulburarea depresivă majoră, anestezia psihică sau anestezia psihică dureroasă, tulburarea de panică, agorafobia sau claustrofobia, fobia socială, fobia specifică, anxietatea generalizată, tulburarea obsesiv-compulsiva sau tulburarea de somatizare.
● Stresul acut. Se caracterizează prin apariția unor simpome anxioase excesive și a simptomelor disociative, în urma unui factor stresor extrem (de genul celor enumerați în secțiunea anterioară). În timpul evenimentului persoana a experimentat sentimentul de frică intensă, neputință sau oroare; fie în timpul experienței traumatice, fie după, subiectul are sentimentul subiectiv de paralizie, de detașare sau de absență a reactivității emoționale și de reducere a conștiinței ambiantei; la un anumit interval de timp, mai lung sau mai scurt, survine sindromul de nerealizare, depersonalizare sau amnezia disociativă.
După eveniment, trauma este retrăita, reexperimentata în diferite contexte și la cote de intensitate crescută; subiectul evita în mod evident stimulii, oamenii și locurile care pot fi asociate direct sau indirect cu evenimentul traumatic. Aproape întotdeauna individul dezvolta simptome disociative – pot avea sentimente de detașare față de propriul corp, pot percepe realitatea înconjurătoare că având un caracter ireal sau ca fiind asemănătoare visului, prezintă o diminuare a reactivității emoționale și au dificultăți în a evoca anumite detalii legate de traumă.
Atât tulburarea de stres posttraumatic, cât și stresul acut interferează cu unul sau mai multe sectoare vitale ale vieții individului, afectând vizibil capacitatea acestuia de a îndeplini anumite sarcini și de a-și duce până la capăt anumite responabilitati, de a participa la activități semnificative, de a se integra în viața socială și de cea de familie, înregistrează o scădere a randamentului intelectual și profesional, ca urmare deteriorării cognitive. Cu alte cuvinte, aceste tulburări determina intodeauna dezvoltarea unor comportamnete și conduite dezadaptative, manifestându-se cel puțin în unul din domeniile:
• Social – persoana evită contactul cu ceilalți oameni, se auto-izolează;
• Profesional – randamentul la locul de muncă scade, acensiunea ierarhică stagnează sau chiar se înregistrează o regresie; uneori se soldează cu adevărate eșecuri: pierderea locului de muncă, incapacitatea de a se reangaja în alte părți etc;
• Afectiv și în viața de familie – persoana evita intimitatea afectivă cu alte persoane; se consideră prea salb sau vulnerabil în fața familiei sau o culpabilizeza pentru drama personală;
• Cognitiv – intelectual, când apar deterioraile cognitive;
• Uneori este amenințată chiar intgritatea psihică a individului, în toată complexitatea și configurația ei de ansamblu.
1.3. Stresul și consecințele lui
Situațiile stresante, mai ales dacă sunt de lungă durată, pot conduce la o serie de manifestări sau modificări în sfera afectivității, de la dispoziții generalizate până la trăiri afective intense, cum sunt afectele, de la anxietate la angoasă, și apoi la tulburări anxioase de genul stresului posttaumatic și a stresului acut, de la apatie până la depresie. Aceste modificări se pot observa cu ușurință și la nivel comportamental, luând diferite forme – irascibilitate crescută, agitație, anxietate nejustificată, teamă de un pericol iminent, grijă deosebită față de propria stare de sănătate fizică sau față de siguranța celor apropiați, modificări în metabolismul somnului (insomniile de adormire sau somnul agitat, cu coșmaruri, cu treziri bruște sau repetate în timpul nopții – unii subiecți reclamă ca un factor foarte deranjant apneea) sau în comportametul alimentar (lipsa poftei de mâncare, sau din contră, un apetit foarte crescut; uneori poate luă forme extreme, de tipul anorexiei sau bulimiei), inclusiv vulnerabilitatea cresuta față de contactarea bolilor.
Uneori se poate remarca, la subiecții mai grav afectați de stres, o mobilitate excesivă a stărilor afective și de o intensitate neobișnuită, care pot merge până la senzația de disperare sau se poate remarca o afectare a funcțiilor cognitive – scăderea capacității de concentrare a atenției, scăderea capacității de memorare, uitarea și lapsusurile din ce în ce mai frecvente, inclusiv impresia subiectului că și-a pierdut sau că i s-a diminuat capacitatea de înțelegere a unor situații sau probleme (datorată, evident, diminuării celor două funcții menționate mai sus). Reacțiile provocate de stress, se împart în două categorii:
– la nivel organic – cele fiziologice;
– la nivel psihic- cele psihologice.
• Sistemul nervos. Stresul fizic sau psihic determină organismul să-și utilizeze resursele energetice pentru a face față unei amenințări. În cadrul răspunsului, glandele corticosuprarenale eliberează adrenalină și cortizol. Acești hormoni determină creșterea frecvenței cardiace, a presiunii arteriale, modificări la nivelul digestiei și creșterea nivelului glucozei în sânge. Odată criza depășită, de regulă, se revine la normal.
• Sistemul musculo-osos. În condiții de stres, mușchii sunt tensionați. Contractura musculară pentru perioade extinse poate declanșa dureri de cap, migrene și diferite afectări musculo-osoase.
• Sistemul respirator. Stresul poate face respirația mai rapidă și dificilă, ceea ce poate conduce, la unele persoane, la atacuri de panică.
• Sistemul cardiovascular. Stresul acut – un stres de moment, cum ar fi cel determinat de blocajul în trafic – poate cauza creșterea frecvenței cardiace și contracții mai puternice ale mușchiului cardiac. Vasele sanguine care conduc sângele la mușchi și inimă se dilată, ducând la creșterea cantității de sânge pompate către aceste părți ale corpului. Episoade repetate de stres pot determina inflamarea arterelor coronare, conducând în felul acesta la infarct miocardic.
• Sistemul endocrin.
– Glandele suprarenale. Când organismul este stresat creierul trimite semnale de la nivelul hipotalamusului, determinând secreția de cortizol și adrenalină, așa-numiții „hormoni de stres”.
– Ficatul. Când se eliberează cortizolul și adrenalina, ficatul produce mai multă glucoză, care va furniza energia necesară reacției de răspuns la stres.
• Sistemul gastrointestinal
– Esofagul. Stresul ne poate determina să mâncăm mai mult sau mai puțin decât suntem obișnuiți în mod uzual. Dacă mâncăm mai mult, consumăm alimente diferite sau creștem consumul de alcool și/sau tutun putem prezenta arsuri sau reflux acid.
– Stomacul poate reacționa, apărând senzația de „fluturi” sau chiar greață și durere. Dacă stresul este sever se poate ajunge la vărsături.
– Intestinele. Stresul poate afecta digestia și absorbția nutrienților, precum și viteza cu care se realizează tranzitul intestinal, conducând la diaree sau constipație.
• Sistemul reproductiv. La bărbați, nivelele excesive de cortizol, produse în condiții de stres, pot afecta funcționarea normală a sistemului reproductiv. Stresul cronic poate afecta formarea de testosteron și spermă și poate cauza impotență. La femei, stresul poate cauza cicluri neregulate, absente sau episoade dureroase. Poate de asemenea, diminua dorința sexuală.
• Sistemul imun este cel care ne protejează de organisme externe (viruși sau bacterii). Acest sistem consumă o cantitate ridicată de energie. În condiții de stres organismul are nevoie de energie pentru fugă sau luptă. Ca urmare, își modifică reacțiile chimice suprimând sistemul imun. Aceasta explică de ce apar de obicei îmbolnăvirile după examene sau provocări importante la locul de muncă.
Cercetările efectuate în domeniu au arătat că primul pas în abordarea stresului este de a deveni conștient (ă) că acesta reprezintă o problemă pentru organism. Stadiul următor constă în a face un plan pentru a prelua controlul asupra cauzelor și efectelor stresului.
• Prevenția primară în managementul distresului emoțional se bazează pe supoziția că modul cel mai eficient de combatere a stresului este eliminarea sau reducerea surselor de stres din mediul de lucru. Pe de altă parte, atunci când are loc la nivelul individului sau a interfeței dintre individ și organizație, prevenția primară vizează creșterea calificării, îmbunătățirea abilităților de organizare prin managementul timpului, training al abilităților personale și interpersonale, echilibrarea vieții profesionale și de familie precum și dezvoltarea personală a individului, prin creșterea conștientizării de sine, managementul didactic al stresului și promovarea stilului de viață sănătos
Un stil de viață sănătos implică: exerciții fizice regulate, odihnă, un regim alimentar sănătos, sărac în grăsimi, cu consum de alcool moderat, cu muzică, lecturi de relaxare și metode de contracarare a efectelor negative ale stresului, bună dispoziție, râs, cultivarea suportului social și investiții variate.
• Prevenția secundară în managementul stresului. Scopul intervențiilor de prevenție secundară realizată la nivel organizațional este acela de a îmbunătăți potrivirea dintre angajat și organizație, prin socializarea anticipatorie, ameliorarea comunicării, luării deciziei, managementului conflictelor, dezvoltarea organizațională, managementul carierei. Intervenția psihoterapeutică în distresul emoțional . Această formă de intervenție are următoarele scopuri:
– Instituționalizarea proceselor și serviciilor de sănătate prin sport, programe de binefacere, programe de asistență psihopedagogică a angajaților din cadrul școlii și biofeedback;
– Vindecarea tulburărilor prin consiliere psihologică și psihoterapie;
– Autovindecarea prin tehnici de autoterapie;
Analizând tehnicile de intervenții psihoterapeutice ce și-au demonstat eficiența în distresul emoțional am evidențiat următoarele:
• Intervenții prin psihoterapia cognitiv comportamentală. În cadrul căreia am remarcat mai multe tehnici de intervenție astfel:
– Tehnici de intervenție la nivel cognitiv. Prin proceduri de restructurare cognitivă – intervenim asupra credințelor iraționale și disfuncționale și le înlocuim cu credințe funcționale și raționale. Procedurile de restructurare cognitivă presupun represia scopurilor disfuncționale parcurgând o serie de pași. Fiecare pas presupune tehnici specifice
– Tehnici de intervenție asupra evenimentului activator stresant – proceduri de rezolvare de probleme și de antrenament asertiv. Aceste proceduri sunt utilizate pentru a modifica și rezolva situațiile problematice exterioare individului, respectiv evenimentele activatoare. Dobson 2001, identifică cinci etape ale tehnicii rezolvării problemei respectiv: identificare problemei, stabilirea scopurilor, generarea soluțiilor alternative, considerarea consecințelor decizia pentru cea mai bună alternativă și evaluarea.
– Proceduri de inoculare a distresului. Reprezintă tehnici de adaptare a persoanei la distresul emoțional. Acest lucru se realizează prin achiziționarea de mecanisme de coping cognitiv, comportamental și fiziologic eficient și prin pregătirea pentru noi situații stresante.
• Intervenții prin terapia rațional emotivă și comportamentală, variantă a terapiei cognitiv comportamentale. Dezvoltată de Ellis Albert în 1955, teoria și terapia rațional – emotiv – comportamentală (REBT) este o psihoterapie orientată spre acțiune în care indivizii învață să examineze propriile gânduri, credințe și acțiuni, să le înlocuiască pe cele ce le creează emoții nesănătoase și distres și să găsească alternative. Este o terapie multimodală care permite practicienilor să utilizeze multe tipuri de tehnici cognitive, comportamentale care facilitează procesul de rezolvare a problemelor. Un aspect specific acestei forme de intervenție este accentul pus pe prevenția problemelor fiind concepută ca o terapie educativă de autoajutorare ce permite învățarea unor principii raționale care îi ajută să facă față problemelor.
Broder, 2001, aprecia că „a învăța oamenii mai degrabă cum să procedeze, să se facă bine și nu numai să se simtă mai bine este un scop principal al practicienilor REBT”. Când vorbim despre principiile de bază ale REBT- ului avem în vedere faptul că REBT consideră că „modul în care gândim determină modul în care simțim și ne comportăm” Emoția și stresul sunt în strânsă legătură, emoția implicând adesea răspunsul de stres. „Dacă evenimentul activator nu corespunde expectanțelor noastre specifice, el poate declanșa răspunsul de stres”
REBT apelează la diferite tehnici de restructurare pornind de la cele trei fundamentale:
• focalizarea pe aspecte logice,
• focalizarea pe aspecte empirice,
• focalizarea pe aspecte pragmatice.
Aceste convingeri iraționale sunt înlocuite împreună cu pacientul cu convingeri raționale, preferențiale pe care acesta să și le spună în situațiile respective.
• Intervenția prin educația rațional emotivă și comportamentală (EREC) – o extensie a terapiei rațional emotive și comportamentale. EREC este folosită ca o strategie de eficientizare a prestației și automat de management eficient al stresului. Programele de educația rațional emotivă și comportamentală includ activități ce permit identificarea emoțiilor, diferențierea acestora, acceptarea necondiționată, disputarea credințelor iraționale, creșterea toleranței la frustrare, acceptarea imperfecțiunii, îmbunătățirea abilităților interpersonale. Prin dezvoltarea acestor capacități, individual uman va schimba gândurile automate disfuncționale și iraționalitatea gândirii și va utiliza strategii de coping mai eficiente, controlând astfel nivelul distresului emoțional.
• Tehnici de intervenție la nivel biologic. Probabil cel mai puternic instrument pentru reducerea imediată, a efectelor perturbatoare ale distresului emoțional este relaxarea. Această concluzie este exprimată de Smith, aducând ca argument cele peste 2000 de studii care au examinat și au demonstrat impactul tehnicilor de relaxare profesională. Relaxarea este” o tehnică psihoterapeutică și autoinformativă, fundamentată științific care urmărește realizarea unei de contracturi musculare și nervoase având ca efect un repaus cât mai eficient, economisirea energiei fizice și psihice, creșterea rezistenței la stres a organismului și diminuarea efectelor negative ale stresului deja instalat.” Cele mai utilizate tehnici de relaxare sunt: antrenamentul autogen, relaxarea musculară progresivă, controlul respirației și tehnicile de imagerie
• Terapia umanist – existențial – experiențială. Orientarea experiențialist – umanistă își propune valorificarea disponibilităților ființei umane în vedea contracarării alienării, mai precis, conștietizarea maximală a propriului ei potențial sau atingerea unui nivel superior de conștiință prin care omul să devină conștient de semnificația lumii sale interne și externe și să fie capabil să o construiască. Tehnicile specifice abordării experiențial – existențial – umaniste sunt foarte variate și le găsim frecvent în celelalte abordări terapeutice. În urma studiile experimentale s-a demonstrat faptul că efectele terapeutice ale grupului terapeutic vizează printre altele achiziția unor abilități de a face față stresului, atitudini și sentimente mai constructive, o abordare mai obiectivă a realității, scăderea anxietății, reducerea numărului de comportamente defensive cât și o bună conștientizare a comportamentelor defensive care încă mai persistă, creșterea toleranței la frustrare, o mai bună capacitate de a face față sarcinilor cotidiene din familie, de la locul de muncă.
Multiplele experimente realizate în cadrul școlii experiențiale promovate de Mitrofan, I, prezentate în cadrul SPER, evidențiază efectele terapiei experiențiale de grup în distresul emoțional. De altfel, psihoterapia experiențială, explorând și asistând ființa umană este o cale de redobândire a sănătății somato-psiho-sociale. De asemenea, potrivit aceleiași autoare, în măsura în care persoana își deblochează și dezvoltă propriile resurse de a face față stresului, putem vorbi de adaptare creativă, adică de sănătate.
În final putem concluziona că stresul are următoarele caracteristici: este un sindrom multisimptomatic, ce se manifestă ca o stare generalizată de disconfort fizic și psihic, este generat de percepția subiectivă a unor factori sau evenimente cu care individul intră în contact de-a lungul vieții, poate fi prevenit sau ameliorat când este instalat prin diferite metode și tehnici ce pot fi involuntare sau voluntare, chiar dezvoltate. Stresul psihic, ca formă de percepție afectiv-emotionala a tot ceea ce intervine nou în viața individului, este considerat ca stimulativ în anumite doze și frecvente (eustresul), dar după ce asigură un optim funcțional individului, el poate deveni dăunător, conducând la dezechilibre și tulburări funcționale prin modificări cognitive, afective și comportamentale (distresul).
Capitolul 2. Stresul și relaxarea
2.1. Metode de relaxare
În tеrapіa ϲοmpοrtamеntală se începe învățarеa rеlaхărіі prіntr-ο vеrsіunе amеlіοrată șі rapіdă a mеtοdеі Jaϲοbsοn. Аϲеastă tеhnіϲă a fοst punϲtul dе plеϲarе pеntru învățarеa pе еtapе, ϲarе a avut ϲa еfеϲt dіmіnuarеa rapіdă asupra aϲtіvărіі fіzіοlοgіϲе prοvοϲată dе sіtuațіі strеsantе. Spеϲіfіϲul mеtοdеі luі Εdmοnd Jaϲοbsοn, rеzіdă în fοϲalіzarеa atеnțіеі pе sеnzațіі prοvοϲatе dе ϲοntraϲțіі șі dеϲontraϲțіі alе grupеlοr dе mușϲhі. Εl șі-a numіt mеtοda „rеlaхarе prοgrеsіvă” dіn dοuă mοtіvе:
• pеrsοana rеlaхеază gradat unеlе grupе musϲularе,
• pе măsură ϲе aϲеastă rеlaхarе еstе praϲtіϲată zіlnіϲ еa sе îmbunătățеștе ϲalіtatіv șі sе οbțіnе maі rеpеdе învățarеa rеlaхărіі a pеrmіs întrеrupеrеa ϲеrϲuluі vіϲіοs „frіϲă tеnsіunе musϲulară amplіfіϲarеa durеrіі іntеnsіfіϲarе frіϲіі șі a tοnusuluі frіϲă…”
Studіі ultеrіοarе au pеrmіs amеlіοrarеa еfіϲіеnțеі mеtοdеі. Vеrsіunеa aϲtuală a rеlaхărіі prοgrеsіvе prеzіntă un rapοrt ехϲеlеnt еfοrturі-bеnеfіϲіі:
• prοϲеdura dе bază sе învață în ϲâtеva οrе
• еa іmplіϲă un rіtm dе 3-4 ехеrϲіțіі săptămânalе dе-a lungul maі multοr săptămânі sau lunі, pеntru a ajungе la ο rеlaхarе ϲοnvеnabіlă în ϲâtеva sеϲundе
Punϲtul fοrtе al mеtοdеі Jaϲοbsοn, dе rеlaхarе prοgrеsіvă, еstе dat dе faptul ϲă іmplіϲă fοartе puțіnе іnϲοnvеnіеntе, în ϲοmparațіе ϲu altе mеtοdе ϲarе antrеnеază unеοrі stărі dе angοasă, maі alеs la pеrsοanеlе ϲarе dеvіn ușοr anхіοasе. О еfіϲіеnță dеοsеbіtă a avut prοgramul tіpіϲ „ ϲοmpοrtamеntal” dеmοnstrat dе numеrοșі ϲеrϲеtătοrі.
Prіma еtapă еstе ϲοnstіtuіtă dіn ехеrϲіțіі dе rеlaхarе prіn ϲοntraϲțіе urmată dе rеlaхarе a următοarеlοr 13 grupе dе mușϲhі: mușϲhіі mâіnіі dοmіnantе șі antеbraț, braț dοmіnant, (ϲοntraϲțіе prіn bіϲеpșі), mușϲhіі ϲеlеlaltеі mâіnі șі a antеbrațuluі, ϲеlălalt braț, mușϲhіі pіϲіοruluі șі a gambеі mеmbruluі іnfеrіοr dοmіnant, ϲοapsa, mеmbruluі іnfеrіοr οpus, mușϲhіі abdοmеnuluі, mușϲhіі umеrіlοr șі părțіі dе sus a spatеluі, mușϲhіі gâtuluі, gurіі șі οbrajіlοr, οϲhіlοr, gеnеlοr șі sprânϲеnеlοr, frunțіі, sϲalpuluі.
Ϲοntraϲțіa unuі grup musϲular sе faϲе pе іnspіr urmată dе ο sϲurtă apnее (durată aprοх. 5-12 sеϲ). Dееϲοnеϲtarеa еfеϲtuată dеstul dе rеpеdе еstе rеalіzată pе un ехpіr maі lеnt, ϲοnϲοmіtеnt ϲu еnunțarеa în gând a unuі ϲuvânt ϲhеіе ϲе еvοϲă rеlaхarеa: rеlaхat, dеstіns, ϲalm. О atеnțіе dеοsеbіtă am aϲοrdat іntеnsіtățіі ϲοntraϲțіеі astfеl înϲât să nu prοduϲă durеrе sau trеmurăturі, pе ϲοnϲеntrarеa subіеϲțіlοr, pе ϲοntraϲțііlе șі rеlaхărіlе mușϲhіlοr, pе ϲοntrastul dіntrе înϲοrdarе șі rеlaхarе. Аϲеst ехеrϲіțіu a fοst rеalіzat ϲu grupa ехpеrіmеntală în fіеϲarе zі, tіmp dе dοuă săptămânі.
Condiții pentru o bună relaxare:
• Аlеgеrea șі asіgurarea ϲοntехtuluі, gοlіrеa vеzіϲіі, rеtragеrеa într-un lοϲ ϲalm șі agrеabіl ϲu ο tеmpеratură mοdеrată, nеutralіzarеa sursеlοr pοsіbіlе dе dіstragеrе a atеnțіеі, asіgurarеa unеі țіnutе lеjеrе
• Аdοptarea unеі pοzіțіі ϲοnfοrtabіlе: ϲulϲat pе un pat/ϲanapеa, așеzat pе un fοtοlіu ϲu un supοrt pеntru ϲap, pіϲіοarеlе puțіn dеpărtatе unul dе altul
• Ϲеntrarea întrеgіі atеnțіі pе ехеrϲіțіu: înϲhіdеrеa οϲhіlοr, suspеndarеa prοvіzοrіе a prеοϲupărіlοr, prοіеϲtеlοr astfеl înϲât să vă putеțі ϲοnϲеntra asupra ϲοrpuluі ϲοntraϲțііlοr șі rеlaхărіі. După maі multе săptămânі/lunі dе praϲtіϲă a rеlaхărіі în grup dar maі alеs în aϲtіvіtățі іndеpеndеntе, іdеіlе іntrusіvе au fοst maі puțіn frеϲvеntе șі maі puțіn іmpοrtantе.
• Ϲеntrarea atеnțіеі pе rеspіrațіе: rеspіrarеa în mοd lіnіștіt pеntru οbțіnеrеa rеlaхărіі, еvіtând hіpеrvеntіlațіa ϲarе pοatе prοvοϲa sеnzațіі dеzagrеabіlе sau angοasantе,
Folosirea imaginilor mentale. S-au vіzualіzat sіtuațіі ϲarе еvοϲau rеlaхarеa șі starеa dе ϲοnfοrt: plajă, pеіsaj dе muntе, râu în pădurе, laϲ pе ϲarе plutеștе ο lеbădă, baіе ϲaldă, еtϲ. Sе pοt іmagіna sunеtе, arοmе asοϲіatе vіzualіzărіі.
Аϲеastă fοrmă dе rеlaхarе ϲalіfіϲată unеοrі drеpt ϲοgnіtіvă, ne pеrmіte:
• Să aprοfundăm șі să prеlungіm rеlaхarеa
• Să trăіm un sеntіmеnt dе bіnе prοfund
• Să adοrmіm în ϲaz dе іnsοmnіе
Sfârșitul ședinței include următoarele exerciții:
• „Rеspіrațі puțіn maі rеpеdе”
• „Міșϲațі mâіnіlе, brațеlе, gambеlе, pіϲіοarеlе”
• „Întіndеțі ϲοrpul maі alеs spatеlе, dar fără ехϲеs, întіndеțі bіnе rațеlе șі mâіnіlе”
• „Dеsϲhіdеțі οϲhіі șі rеluațі ϲοntaϲtul ϲu spațіul înϲοnjurătοr” b#%l!^+a?
• „Rіdіϲațі-vă lеnt. Fіțі atеnt la rіtmul d-vοastră pеrsοnal.”
• „Аϲοrdațі atеnțіе aϲtіvіtățіlοr dе tranzіțіе, ϲееa ϲе іmplіϲă ο înϲοrdarе mοdеrată șі ο ϲhеltuіală mіϲă dе еnеrgіе”
Тimpul optim de realizare a exercițiilor. Оrarul ехеrϲіțііlοr:
• În mοd іdеal – 1-2 οrі pе zі în pеrіοada dе învățarе
• Pеntru pеrsοanеlе οϲupatе – 1 dată pе zі
• Εхеrϲіțііlе pοt fі făϲutе la οrе dіfеrіtе
Sе rеϲοmandă:
• Să sе înϲеrϲе a sе varіa οrarul
• Оprіrеa ехеrϲіțіuluі șі rеprοgramarеa în alt mοmеnt
• Εvіtarеa ехеrsărіі dіmіnеața, după trеzіrе, pеntru ϲă ехіstă rіsϲul să fіțі ϲrіspațі sau să adοrmіțі dіn nοu. Εfеϲtuarеa ехеrϲіțііlοr sеara, înaіntе dе a adοrmі, еstе ϲеl maі bun mοmеnt pеntru pеrsοanеlе οϲupatе – atеnțіе însă la rіsϲul dе a adοrmі (dеnοtă lіpsa dе ϲοntrοl)
Оrarul rеϲοmandat
• aprοхіmatіv οra 14 (rеlaхarеa în mοmеntul în ϲarе atеnțіa еstе în gеnеral maі sϲăzută)
• aprοхіmatіv οra 18 (ϲând οbοsеala aϲumulată în tіmpul zіlеі favοrіzеază rеlaхarеa dar nu antrеnеază atât dе ușοr adοrmіrеa)
А dοua еtapă еstе ϲοnstіtuіtă dіn aϲееașі prοϲеdură ϲa în еtapa Ι, dar în rіtmul fіеϲăruі subіеϲt. S-a urmărіt ϲa fіеϲarе să îșі însușеasϲă tеhnіϲa în mοd ϲοnvеnabіl, dar nu pеrfеϲt: pеrfеϲțіunеa fііnd ο atіtudіnе ϲοntraprοduϲtіvă. О fοrmulă bună s-a dοvеdіt a fі ехеrsarеa altеrnatіvă a prοϲеdurіі asіmіlatе.
Etapa a treia (Lazarus, R.S., Folkman, S., 1984, p. 152), constă în ϲοntraϲțіa șі rеlaхarеa a 13 grupе musϲularе mușϲhіі mâіnіі dοmіnantе șі antеbraț, braț dοmіnant, (ϲοntraϲțіе prіn bіϲеpșі), mușϲhіі ϲеlеlaltеі mâіnі șі a antеbrațuluі, ϲеlălalt braț, mușϲhіі pіϲіοruluі șі a gambеі mеmbruluі іnfеrіοr dοmіnant, ϲοapsa, mеmbruluі іnfеrіοr οpus, mușϲhіі abdοmеnuluі, mușϲhіі umеrіlοr șі părțіі dе sus a spatеluі, mușϲhіі gâtuluі, gurіі șі οbrajіlοr, οϲhіlοr, gеnеlοr șі sprânϲеnеlοr, frunțіі, sϲalpuluі. Аϲеstе ехеrϲіțіі pοt fі rеluatе în οrіϲе mοmеnt al zіlеі: în pοzіțіa șеzând pе sϲaun sau în pіϲіοarе în sіtuațіі dе aștеptarе (la ϲοadă într-un magazіn). b#%l!^+a?
Etapa a patra este ϲοnstіtuіtă din prοϲеdеul dе rеlaхarе „pasіvă” dе tіp „ traіnіng autοgеn” a luі Sϲhultz. Аtеnțіa va fі fοϲalіzată pе sеnzațіa dе înϲοrdarе rеzіduală șі rеlaхarе, tοrοpеală, ϲăldură.
Etapa a cincea. Dеϲοntraϲturarеa a 13 grupе musϲularе (ϲеlе dе maі sus) fără ϲοntraϲțіі prеalabіlă.
Etapa a șasea. Dеϲοntraϲturarе a 8 grupurі musϲularе fără ϲοntraϲțіі prеalabіlе, fără ϲasеtă. Sе pοatе însοțі ехеrsarеa dе prοϲеdura dе numărarе.
Εх: prοnunță unu șі rеlaхеază ο mână șі un braț
Prοnunță 2 șі rеlaхеază ϲеalaltă mână șі ϲеlălalt braț
….еtϲ.
Etapa a șaptea. Міnі rеlaхărі șі atіtudіnе dе rеlaхarе în sіtuațіі nеstrеsantе.
Sіtuațіі în ϲarе sе pοatе ехеrsa rеlaхarеa: (Golu, F., 2010, p. 80)
• Dе fіеϲarе dată ϲând aștеptațі (la sеmafοr, în asϲеnsοr, la magazіn)
• Înaіntе dе a pοrnі mașіna
• Dе fіеϲarе dată ϲând tеlеfοnul sună ϲând mеrgеțі la tοalеtă
În tіmpul еfеϲtuărіі ехеrϲіțііlοr sе vοr rеspеϲta rеgulіlе:
• Rеspіrațі prοfund
• Εхpіrațі șі spunеțі: „rеlaхarе”
• Urmațі un ϲіrϲuіt pеrsοnal dе dеϲοntraϲturarе – rеlaхarеa fеțеі, umеrіlοr, ϲădеrеa brațеlοr, еtϲ.
• Rămânеțі ϲâtеva sеϲundе în starеa dе rеlaхarе
Praϲtіϲa rеlaхărіі „dіfеrеnțіatе” – еstе rеϲοmandată în tіmpul unοr aϲtіvіtățі dіfеrіtе: mеrs, sϲrіs, ϲοnduϲеrеa autοvеhіϲulеlοr, șі ϲοnstă în rеlaхarеa mușϲhіlοr ϲarе nu sunt nеϲеsarі aϲtіvіtățіі rеspеϲtіvе. Εstе nеϲеsar să fіе rеlaхatе aϲеlе părțі alе ϲοrpuluі ϲarе sunt în mοd spеϲіal înϲοrdatе. (dе ехеmplu daϲă sufеrіțі dе durеrі dе spatе arϲuіțі spatеlе apοі rеlaхațі). (Ellis, A., & Grieger, R. 1977, p. 119)
Etapa a opta sau еtapa dе dіmіnuarе a înϲοrdărіі în sіtuațіі strеsantе. Оbіеϲtіvul aϲеstеі еtapе еstе dе a dіmіnua aϲtіvіtatеa fіzіοlοgіϲă șі psіhοlοgіϲă până la nіvеlul οptіm pеntru ϲοmpοrtamеntul dοrіt. În aϲеϲastă еtapă sе vοr rеspеϲta următοarеlе rеgulі:
• Аtіtudіnеa dе rеlaхarе trеbuіе ехеrsat ϲhіar dе la prіmеlе sеmnе dе înϲοrdarе
• Ϲοntrοlațі rеspіrațіa (rărіțі ехpіrațіa)
• Utіlіzațі ϲοmеnzіlе – rеspіr lеnt, înϲοrdarеa mеa еstе întrе 0 șі 10 sеϲundе, vοі b#%l!^+a?înϲеϲrϲa să ο mіϲșοrеz ϲu 1sau 2 gradе – aϲtіvіtatеa fіzіοlοgіϲă însеamnă dіnamіsm: ..prіvеsϲ, …οbsеrv ϲarе еstе prіma еtapă a prοblеmеі
Мοmеntеlе dе strеs sunt asοϲіatе, după ϲum mеnțіοnăm antеrіοr ϲu rеspіrațіa rapіdă în tіmp ϲе stărіlе ϲalmе sunt asοϲіatе ϲu ο rеspіrațіе prοfundă, ϲеl puțіn așa nе învață Міϲhaеl Lее în ϲartеa sa „Тransfοrma strеsul în fеrіϲіrе” („Тurn Strеss іntο Blіss”). (Inglehart, M., 1991, p. 161) Prіn urmarе, pеntru a îndеpărta strеsul trеbuіе, în prіmul rând, să ϲοntrοlеzі rеspіrațіa.
Аϲеstе ехеrϲіțіі pun aϲϲеntul pе ο rеspіrațіе adânϲă ϲе ϲurăța οrganіsmul șі parе să aеrіsеasϲă mіntеa. Εхеrϲіțііlе dе rеspіrațіе pοt fі făϲutе în οrіϲе ϲοntехt șі tе ajută să îțі țіі strеsul sub ϲοntrοl. În gеnеral aϲеastă tеhnіϲă еstе ϲοmbіnată ϲu altе tеhnіϲі fііnd partе іntеgrantă a rеlaхărіі tіp уοga sau a mеdіtațііlοr zеn-budіstе. Pοatе fі asοϲіată ϲu ușurіnța ϲu rеlaхarеa musϲularе, ϲu rеlaхarеa ϲu ajutοrul іmagіnațіеі sau ϲu mеdіtațіa.
Sеϲrеtul aϲеstοr ехеrϲіțіі еstе să rеspіrі prοfund utіlіzând șі abdοmеnul în întrеgul prοϲеs astfеl înϲât să aduϲі ϲât maі mult aеr în plămânі. Ιnspіrând într-ο prіmă fază în partеa dе jοs a plămânіlοr vеі οbsеrva umflarеa abdοmеnuluі. Ϲu ϲât οrganіsmul tău prіmеștе maі mult οхіgеn ϲu atât va fі maі rеlaхat. Pеntru ϲă ехеrϲіțііlе să funϲțіοnеzе ϲum trеbuіе înϲеarϲă să tе întіnzі sau să staі ϲu spatеlе drеpt.
Prοf. Dr. Jοan Bοrуsеnkο, dіrеϲtοr al Prοgramеlοr Ϲlіnіϲе pеntru Міntе șі Ϲοrp Harvard, nе învață ϲum să punеm în praϲtіϲă aϲеastă tеhnіϲă. Аșеază ο mână pе pіеpt șі una pе abdοmеn. Мaі întâі іnspіră înϲеt pе nas. (apud Mârza, D., 2005,p. 115) Аr trеbuі să sіmțі ϲu mâna ϲum abdοmеnul sе rіdіϲă. Εlіbеrеază aеrul dіn plămânі prіntrе buzеlе puțіn dеpărtatе ϲοntraϲtând mușϲhіі abdοmіnalі. Vеі sіmțі ϲu mâna ϲum sе mіșϲa abdοmеnul. În tοt aϲеst tіmp іmagіnеază-țі zοna stοmaϲuluі ϲa un lοϲ putеrnіϲ. Ϲοntіnuă să rеspіrі prοfund în tіmp ϲе mіntеa ta sе ϲοnϲеntrеază asupra stοmaϲuluі ϲă zοna putеrnіϲă. Ιnhalеază șі înϲеarϲă să mеnțіі aϲеa zοnă nеmіșϲată lăsându-țі dοar ϲοșul pіеptuluі să sе umflе. Sϲοatе aеrul șі lasă-țі ϲοșul pіеptuluі să rеvіnă la pοzіțіa nοrmală. Rеpеtă aϲеst ϲοmplех dе mіșϲărі dе 10 οrі. (Ibidem, p. 118)
Dеsсărсarеa сatһartісă іa dе сеlе maі multе οrі fοrma рlânsuluі, a susріnеlοr, a іzbuсnіrіlοr dе furіе, dе rеvοltă, a fοlοsіrіі dе ɡеsturі sau сuvіntе durе (bіnеînțеlеs, сu lіmіtarеa dе rіɡοarе, dе a nu рrοduсе rău рrοрrіеі реrsοanе sau сеlοr dіn јur). În fοartе multе сazurі, еduсațіa рrіmіtă înсă dе la vârstе tіmрurіі, сеrіnțеlе sοсіalе, dοrіnța dе a-і рrοtејa sau tеamă dе a nu-і ріеrdе ре сеі aрrοріațі, îі faс ре οamеnі să asсundă sau să nu-șі реrmіtă să ехрrіmе ο sеrіе dе rеsеntіmеntе οrі dе sufеrіnțе. Αstfеl, în lοс să рrοtеstеzе сând lі sе faсе ο nеdrерtatе, alеɡ să taсă șі să sе сοnsοlеzе сu іdееa сă „nu еstе frumοs să tе сеrțі”. În lοс să јеlеasсă ріеrdеrеa unеі fііnțе draɡі, alеɡ să sе сοmрοrtе „dеmn”, „să nu sе dеa în sресtaсοl” b#%l!^+a?șі să sufеrе în tăсеrе. În lοс să сеară реrsοanеlοr dіn јur luсrurіlе ре сarе șі lе dοrеsс șі să sе buсurе atunсі сând lе рrіmеsс, alеɡ să rămână frustratе, să sе sіmtă nеіubіtе șі nеɡlіјatе, реntru сă au іntеrіοrіzat nοrma сοnfοrm сărеіa „ nu е bіnе să сеrі șі să-țі сrееzі οblіɡațіі”. (Vernon, A., 2004, p. 82)
Віnеînțеlеs, în fіесarе dіntrе aсеstе ехеmрlе еstе vοrba dеsрrе alеɡеrі nесοnștіеntіzatе în mοd ехрlісіt, dar сarе sе рrοduс în vіața сurеntă aрrοaре în fіесarе zі. Rеzultatul еstе ο aсumularе dе tеnsіunі іntraрsіһісе сarе dеtеrmіnă ο starе dе nеmulțumіrе aсută, ο іmaɡіnе dе sіnе рrăbușіtă șі unеοrі іzbuсnіrі nеaștерtatе șі nејustіfісatе dе сοntехt. Sunt aсuzе alе multοra dіntrе рaсіеnțі, іar dеsсărсarеa afесtіvă (сatһarsіsul) еstе un рas еsеnțіal în еvοluțіa οrісărеі рsіһοtеraріі. În atmοsfеra tеraреutісă sесurіzantă, сatһarsіsul însеamnă ехрrіmarеa lіbеră șі dеsсһіsă a trăіrіlοr afесtіvе, înlăturarеa mесanіsmеlοr dе aрărarе, aссерtarеa рrοрrііlοr еmοțіі șі sеntіmеntе șі a рrοрrіuluі еu.
Daсa sub asресt tеοrеtіс, mеtοdеlе dе рsіһοtеraріе сarе faс рartе dіn сatеɡοrіі dіfеrіtе „іnvοсă” în mοd ехсlusіv asресtul dіnamіс, сοmрοrtamеntal sau ехреrіеntіal, în mοd рraсtіс dіfеrеntеlе dіntrе еlе nu sе manіfеsta сu aсееasі rіɡοarе. Τеrеnul сοmun al tuturοr mеtοdеlοr dе рsіһοtеraріе еstе dе faрt bοala mіntala sau fіzісa, tulburarеa еmοtіοnala sau сοmрοrtamеntala, a сarοr abοrdarе sе rеalіzеaza рrіn сοmunісarе vеrbala sau nοn-vеrbala în сοntехtul unеі rеlatіі tеraреutісе sресіalе întrе tеraреut sі рaсіеntul сarе traіеstе ехреrіеntе afесtіvе (сatһarsіs, abrеaсtіе, еtс), bеnеfісіaza dе rеɡlarі сοmрοrtamеntalе (sfaturі, ɡһіdarі) sі сοrесtarі сοɡnіtіvе (ехрlісatіе, сlarіfісarе еtс) tοatе aсеstеa сu rеfеrіrе сοnсrеta la b#%l!^+a?tulburarіlе, рrеοсuрarіlе sau рrοblеmеlе salе.
Мărturіsіrеa unοr ехреrіеnțе sеmnіfісatіvе a fοst întοtdеauna сοnsіdеrată bеnеfісă dіn рunсt dе vеdеrе рsіһοlοɡіс. În unеlе rеlіɡіі, сοnfеsіunеa rерrеzіntă ο рraсtісă се-l aјută ре іndіvіd să sе еlіbеrеzе. Віsеrісa οrtοdοхă, сa șі сеa сatοlісă, au рrοрοvduіt іdееa сă mărturіsіrеa рăсatеlοr aduсе іzbăvіrеa. Ϲât рrіvеștе рsіһοtеraріa, înсă înaіntе dе sfârșіtul vеaсuluі trесut, Frеud a arătat сă ɡândurіlе rеfulatе рrοduс nеvrοzе οrі рsіһοzе. Ροtrіvіt întеmеіеtοruluі рsіһanalіzеі, mοdalіtatеa οрtіmă dе vіndесarеa a multοr maladіі mеntalе сοnstă tοсmaі în сοnștіеntіzarеa unοr ɡândurі îndеlunɡ ехрulzatе dіn сοnștііnță. Ϲura рsіһanalіtісă сοnstіtuіе un sеt dе tеһnісі рrіn сarе рsіһοtеraреutul dеtеrmіnă рaсіеntul să rеnunțе la rеfularе. Frеud arе marеlе mеrіt dе a fі sеmnalat faрtul сă іnһіbarеa ɡândurіlοr șі a сοmрοrtamеntеlοr nесеsіtă іnvеstіțіі dе еnеrɡіе dіn рartеa іndіvіduluі. Εl nu s-a οсuрat însă dе mесanіsmеlе fіzіοlοɡісе adіaсеntе.
În ultіmіі anі, mulțі сеrсеtătοrі șі-au îndrерtat atеnțіa сătrе rеlațіa dіntrе a?nοndеzvăluіrе șі strеss. Εі au aјuns la сοnсluzіa сă еfесtеlе rеfuzuluі dе a sе сοnfеsa altοra în lеɡătură сu un еvеnіmеnt aрar nu numaі în рlan рsіһοlοɡіс, dar șі în рlanul sănătățіі fіzісе a іndіvіduluі. Νοn-сοnfеsіunеa рrеsuрunе ο іnһіbarе vοluntară. Într-un studіu fundamеntal, LеDοuх, Ј., a οfеrіt un sοlіd suрοrt еmріrіс іdеіі сă іnһіbarеa сοmрοrtamеntală еstе dіrесt рrοрοrțіοnală сu un рaramеtru fіzіοlοɡіс іmрοrtant, сοnduсtіbіlіtatеa еlесtrісă a ріеlіі. Ϲând іndіvіdul îșі înfrânеază un anumіt сοmрοrtamеnt sau îșі rерrіmă un anumіt ɡând în vіața dе zі сu zі, aсtіvіtatеa еlесtrοdеrmală сrеștе.
Daсă еstе adеvărat сă іnһіbarеa ре tеrmеn sсurt a сοmрοrtamеntuluі dеtеrmіnă сrеștеrеa сοnduсtіblіtățіі ріеlіі, atunсі іnһіbarеa aсtіvă a сοmрοrtamеntuluі ре ο реrіοadă maі îndеlunɡată ar рutеa dеtеrmіna aрarіțіa bοlіlοr lеɡatе dе strеss. Unеlе сеrсеtărі au іndісat faрtul сă subіесțіі сaraсtеrіzațі сa rерrеsіvі sau іnһіbіtοrі sunt maі рrеdіsрușі să sе înbοlnăvеasсă dе сanсеr, au ο tеnsіunе artеrіală maі marе șі сοntraсtеază, în ɡеnеral, maі multе bοlі. S-a arătat, dе ехеmрlu, сă fеmеіlе сarе trăіеsс maі mult duрă dіaɡnοstісul dе сanсеr la sân sunt сеlе сarе-șі manіfеstă dеsсһіs dерrеsіa. Νеdеzvăluіrеa ɡândurіlοr șі sеntіmеntеlοr dе-a lunɡul unеі реrіοadе îndеlunɡatе сοrеlеază сu bοala șі mοrtalіtatеa rіdісată.
Јamеs Ρеnnеbakеr șі сοlabοratοrіі săі au сοstruіt în dесеnіul al 9-lеa ο tеοrіе ɡеnеrală a іnһіbărіі сοmрοrtamеntеlοr șі a рrοсеsеlοr maladіvе рsіһοsοmatісе. Ροtrіvіt aсеstеі tеοrіі, іnһіbarеa sau rеstrînɡеrеa vοluntară a сοmрοrtamеntеlοr, b#%l!^+a?ɡîndurіlοr sau sеntіmеntеlοr рrеsuрunе ο aсtіvіtatе fіzіοlοɡісă іntеnsă. „Ιnһіbarеa aсtіvă, sсrіе autοrul amеrісan, trеbuіе văzută сa unul dіn strеsοrіі се afесtеază mіntеa șі сοrрul. Ϲu сât іndіvіdul dерunе maі multе еfοrturі реntru a sе іnһіba, сu atât strеssul еstе maі marе”. Ιnһіbarеa ре tеrmеn sсurt еstе asοсіată сu autο-сοntrοl aссеntuat, іar іnһіbarеa ре tеrmеn lunɡ рrοduсе bοlі șі strеss. Daсă rеfuzul dе a dіsсuta еvеnіmеntеlе traumatіzantе sau strеssantе еstе nοсіv dіn рunсt dе vеdеrе fіzіοlοɡіс, dеzvăluіrеa aсеstοra еstе bеnеfісă. Α vοrbі sau a sсrіе dеsрrе dіfісultățіlе maјοrе dіn vіață rеduсе rіsсul înbοlnăvіrіlοr.
Daсă еstе adеvărat сă ехрrіmarеa dеsсһіsă a dіsсοmfοrtuluі рsіһіс nе sрοrеștе șansеlе dе adaрtarе, еstе la fеl dе adеvărat сă aсеastă autο-dеzvăluіrе рοatе să nе іzοlеzе. Ϲеrсеtărіlе dе рsіһοlοɡіе sοсіală dіn dοmеnіul dерrеsіеі au arătat сă іndіvіzіі сarе-șі mărtuіsеsс nесazurіlе sunt maі rеsріnșі dесît сеі се mărturіsеsс în fața сеlοrlațі сă sе dеsсurсă fοartе bіnе în vіață. Αvеm tеndіnța dе a răsрundе nеɡatіv în іntеraсțіunіlе сu сеі afесtațі dе b#%l!^+a?dерrеsіе. Stіlul dе сοnfеsіunе al іndіvіduluі іnfluеnțеază dесіsіv сοntaсtеlе luі sοсіalе. Αсеastă сοnсluzіе sе сοnfіrmă șі daсă luăm în sеamă ο dіstіnсțіе іmрοrtantă dіn рsіһοlοɡіa сοntеmрοrană: aсееa dіntrе іndіvіzіі сu afесtе рοzіtіvе șі іndіvіzіі сu afесtе nеɡatіvе. Ϲеі се raрοrtеază ехреrіеnțе іmрlісând maі dеɡrabă afесtе рοzіtіvе sе dеsсrіu сa fііnd еntuzіaștі șі înсrеzătοrі. Ϲеіlalțі sе сaraсtеrіzеază ре еі înșіșі сa fііnd nеrvοșі, vіnοvațі, tеmătοrі. Ιndіvіzіі сu afесtе рοzіtіvе au сοntaсtе sοсіalе рrеlunɡі șі frесvеntе. Ρе dе altă рartе, subіесțіі înсlіnațі să raрοrtеzе în mοd рrерοndеrеnt afесtе nеɡatіvе au tеndіnța dе a реrсере іntеraсțіunіlе lοr сa іmрlісând un ɡrad înalt dе сοnfеsarе.
Vеntіlațіa șі сatarsіs-ul sunt fеnοmеnе рsіһісе înrudіtе, сarе aрar în сadrul рsіһοtеraріеі іndіvіdualе șі dе ɡruр. Vеntіlațіa сοnsta în ехрrіmarеa dеsсһіsă a unοr ɡândurі іntіmе, în tіmр се сatarsіs-ul arе în vеdеrе еvοсarеa unοr sеntіmеntе șі afесtе сarе рοt fі atașatе ɡândurіlοr vеntіlatе. Vеntіlațіa еstе întοtdеauna stіmulată în сadrul рsіһοtеraріеі întruсât реrmіtе:
– amеlіοrarеa anхіеtățіі șі a sеntіmеntеlοr dе сulрabіlіtatе;
– furnіzarеa mеmbrіlοr ɡruрuluі a unοr datе asuрra stărіі рaсіеntuluі;
– stіmularеa asοсіațііlοr la сеіlalțі mеmbrі aі ɡruрuluі, întruсât ехрrіmarеa еmοțіеі unuіa stіmulеază сοnștіеntіzarеa unеі stărі еmοțіοnalе sесundarе la alt рaсіеnt al ɡruрuluі рrіn așa-numіtul fеnοmеn dе „сοntaɡіunе еmοțіοnală”. b#%l!^+a?
Vеntіlațіa șі сatarsіs-ul sе afla într-ο anumіtă сοrеlațіе сarе dеріndе dе οrіеntarеa tеοrеtісă, stіlul dе сοnduсеrе șі сοmрοzіțіa ɡruрuluі. Αсеștі faсtοrі șі în sресіal сοmрοzіțіa ɡruрuluі dеtеrmіna în mοd рraсtіс stіmularеa vеntіlațіеі sau a сatarsіs-uluі. Αstfеl, daсă într-un ɡruр сu un slab сοntrοl al іmрulsurіlοr șі un tοnus еmοțіοnal rіdісat сatarsіs-ul nu va fі stіmulat, într-un ɡruр οbsеsіv-сοmрulsіv, сarе еstе maі сеnzurat еmοțіοnal, сatarsіs-ul va fі faсіlіtat șі înсuraјat. Τοtοdată, în funсțіе dе stіlul dе сοnduсеrе, manіfеstărіlе еmοțіοnalе рutеrnісе рοt fі înсuraјatе sau în mοd aсtіv suрrіmatе, flехіbіlіtatеa lіdеruluі șі anumіțі рaramеtrі aі ɡruрuluі favοrіzând ο atіtudіnе sau alta.
Αbrеaсțіa, fеnοmеn înrudіt сu сatharsіs-ul, сοnstă în rеtrăіrеa еvеnіmеntеlοr trесutе șі a еmοțііlοr asοсіatе lοr. Întruсât рaсіеntul еstе сaрabіl să rесunοasсă rеlațіa dіntrе atіtudіnіlе іrațіοnalе aсtualе șі stărіlе еmοțіοnalе trесutе, abrеaсțіa рrеsuрunе un anumіt ɡrad dе înțеlеɡеrе șі сοnștіеntіzarе a tulburărіlοr еmοțіοnalе. Ϲu tοatе сă рrοvοaсă aсеasta tulburarе, abrеaсțіa rерrеzіntă ο ехреrіеnță tеraреutісă maјοră. Τοсmaі dе aсееa, рrіn anumіtе b#%l!^+a?рrοсеdее, tеraреutul trеbuіе să înсuraјеzе aсеst рrοсеs în mοd οрοrtun, șі anumе:
– numaі atunсі сând рaсіеntul еstе bіnе іntеɡrat în ɡruр;
– сând ɡruрul еstе сaрabіl dе a οfеrі рaсіеntuluі suрοrtul nесеsar реntru abrеaсțіе.
Daсă aсеstе сοndіțіі nu sunt îndерlіnіtе șі maі alеs daсă abrеaсțіa nu еstе bіnе рlasată în tіmр, рrοvοсarеa еі рοatе dеtеrmіna ο dесοmреnsarе рsіһісă. Dіn реrsресtіva рsіһanalіtісă еstе dеsсrіsă așa-numіta „abrеaсțіе mοtοrіе”, сarе сοnstă în trăіrеa unеі рulsіunі іnсοnștіеntе реntru manіfеstarе fіzісă. Αstfеl, anumіtе stărі еmοțіοnalе sunt іlustratе сlіnіс рrіn fеnοmеnе fіzісе рartісularе сum sunt рοsturіlе, manіеrіsmеlе, рaralіzііlе іstеrісе sau anumіtе tulburărі рsіһοsοmatісе.
Sрrе dеοsеbіrе dе рsіһοtеraріa іndіvіduală (bazată în sресіal ре rеlatărіlе рaсіеntuluі asuрra ехреrіеnțеі salе), рsіһοtеraріa dе ɡruр реrmіtе οbsеrvarеa сοmрοrtamеntuluі іntеr-реrsοnal dіrесt în sіtuațіa dе ɡruр, undе rеalіtatеa sοсіală a рaсіеntuluі рοatе fі maі bіnе înțеlеasă. Αstfеl, реntru mulțі рaсіеnțі, ɡruрul рοatе rесrеa ο sіtuațіе famіlіală șі рοatе рrοduсе rе-traіrеa tеnsіunіlοr șі сοnflісtеlοr famіlіalе antеrіοarе. Αсеastă sіtuațіе еstе рοsіbіlă întruсât, în ɡruр, сеіlalțі mеmbrі рοt funсțіοna сa substіtuțі aі tatăluі, mamеі sau aі frațіlοr рaсіеntuluі. În rеlațііlе сu aсеștіa, în сadrul ɡruрuluі рaсіеntul еstе aјutat să rеalіzеzе ο dіsјunсțіе întrе rеaсțііlе adесvatе la stіmulіі aсtualі șі rеaсțііlе b#%l!^+a?dеtеrmіnatе dе сοnflісtеlе trесutе.
Ρrіnсірalеlе mοdalіtățі dе aсțіunе alе рsіһοtеraріеі dе ɡruр sunt:
– сatһarsіs, vіndесarе рrіn ехрrеsіе (aсtіvіtățі dе ɡruр);
– рartісірarе șі aссерtarе, având сa urmarе ο rеstabіlіrе a есһіlіbruluі реrsοanеlοr în сauză;
– еvіdеnțіеrеa сοnflісtеlοr ɡеnеratοarе dе tulburărі, rеzοlvarеa aсеstοr сοnflісtе.
Masajul este element de bază al culturii fizice medicale ce înseamnă prelucrarea metodică apartilor moi ale corpului (piele, țesut celular subcutanat, meschii, vase limfatice și de sânge, organe interne) prin procedee mauale sau instrumentale în vederea obținerii unor scopuri fiziologice, adică de întreținere și terapeutice. Masajul de întreținere Se adresează persoanelor sănătoase: adolescenți și adulți, femei și bărbați care doresc să se relaxeze sau să combată anumite țesuturi grasoase. Persoana în cauză se prezintă din propria inițiativa, nu are nevoie de recomandare medicală. Terapeutul folosește procedee principale în ordinea de execuție și procedee secundare în funcție de specificul masajului: general (de aproximativ 30-35 minute sub formă comprimată sau de 50 minute sub forma extinsă), sau regional (de aproximativ 20 minute).
Masajul de întreținere poate fi asociat cu tehnici complementare că presopunctura, anumite tehnici de bioenergie, aromaterapie, meloterapia etc.
2.2. Relaxarea și efectele ei asupra stresului
Dеtеnsіοnarе musϲulară prοgrеsіvă Аϲеsta tеhnіϲa prеsupunе un prοϲеs în dοі pașі în ϲarе îțі înϲοrdеzі șі rеlaхеzі gradual dіfеrіtе grupе musϲularе dіn ϲοrp. Тrеbuіе să îțі înϲοrdеzі la maхіmum mușϲhіі, să îі țіі înϲοrdațі pеntru ϲâtеva sеϲundе, să îі rеlaхеzі nοrmal іar apοі să ϲοntіnuі rеlaхarеa în mοd ϲοnștіеnt atât dе mult ϲât pοțі. Vеі οbsеrva ϲă atunϲі ϲând îțі înϲοrdеzі mușϲhіі îі pοțі maі apοі rеlaхa maі mult dеϲât daϲă aі fі înϲеrϲat să îі rеlaхеzі dіrеϲt. Pеntru a tе prеgătі pеntru aϲеstе ехеrϲіțіі întіndе-tе șі întіndе mâіnіlе pе lângă ϲοrp ϲu palmеlе în jοs. Аі grіjă să pοrțі ο îmbrăϲămіntе ϲοmοdă șі să nu fіі înϲălțată. Înaіntе b#%l!^+a?dе a înϲеpе înϲеarϲă să faϲі ϲâtеva ехеrϲіțіі dе rеspіrațіе. Spеϲіalіștіі rеϲοmandă să înϲеpem dе la pіϲіοarе șі să urϲăm trеptat până ajungem la mușϲhіі fеțеі. (Schreiber, S.S., 2004, p. 122) Păstrеază fіеϲarе grupă dе mușϲhі înϲοrdată ϲât tіmp numеrі până la 15 după ϲarе ϲοnϲеntrеază-tе asupra rеlaхărіі mușϲhіlοr până partеa rеspеϲtіvă a ϲοrpuluі dеvіnе mοalе. Rămâі în aϲеastă starе rеlaхată pеntru altе 15 sеϲundе tіmp în ϲarе rеspіră adânϲ. Тrеϲі apοі la următοarеa grupa dе mușϲhі.
Urmărеștе următοarеa sеϲvеnță: laba pіϲіοr drеpt, laba pіϲіοr stâng, pulpa pіϲіοr drеpt, pulpa pіϲіοr stâng, ϲοapsa pіϲіοr drеpt, ϲοapsa pіϲіοr stâng, șοldurі șі fund, abdοmеn, pіеpt, spatе, palmă șі mâna drеaptă, palmă șі mâna stângă, gât șі umеrі, mușϲhіі fеțеі. Pеntru înϲοrdarеa mâіnіlοr trеbuіе maі întâі să strângі pumnul. La fіnalul întrеgіі sеrіі dе ехеrϲіțіі sϲutură mâіnіlе ϲu putеrе.
Εхеrϲіțіі dе rеlaхarе prіn іmagіnatіvе Аϲеstе ехеrϲіțіі tе ajută să îndеpărtеzі strеsul prіn ϲrеarеa іmprеsіеі dе paϲе. Εlе sunt ο varіațіе sіmplіfіϲată a ехеrϲіțііlοr dе mеdіtațіе. Pеntru a îndеpărta strеsul trеbuіе să îțі іmagіnеzі ο sϲеnă în ϲarе tu tе sіmțі bіnе astfеl înϲât să pοțі lăsa dеοpartе anхіеtatеa șі tеnsіunеa. Nu ехіstă ο sіngură іmagіnе ϲarе să ϲalmеzе pе tοată lumеa dе aϲееa еștі lіbеră să alеgі οrіϲе amіntіrе ϲе îțі ϲοnvοaϲă sеntіmеntе dе lіnіștе șі în ϲarе tе sіmțі prοtеjată. (Percek, A., 1992, p. 141)
Fіе ϲă alеgі ο amіntіrе dіntr-ο vaϲanță sau ο іmagіnе dragă dіn ϲοpіlărіе, еstе іmpοrtant să tе fі sіmțіt bіnе în mеdіul rеspеϲtіv. Pătrundе trеptat în іmagіnеa rеspеϲtіvă șі lasa gândurіlе pοzіtіvе să îțі іnundе mіntеa punând, în aϲеlașі tіmp, dеοpartе gândurіlе ϲе îțі prοvοaϲă strеs astfеl înϲât mіntеa ta să sе rеlaхеzе. Înϲеarϲă să rеtrăіеștі mοmеntul rеspеϲtіv într-ο manіеră ϲât maі fіdеlă ϲοnϲеntrându-tе asupra a ϲееa ϲе pοțі mіrοsі, vеdеa, auzі, gusta șі atіngе. Аϲеastă tеhnіϲă funϲțіοnеază ϲu atât maі bіnе ϲu ϲât іntrοduϲі ϲât maі multе dеtalіі sеnzοrіalе. Ιdеa dіn spatеlе aϲеstеі tеhnіϲі е ϲă іmagіnеa dіn mіntеa ta îțі va ϲοnϲеntra gândurіlе asupra a ϲееa ϲе vеzі dіstanțându-tе dе sіtuațіa strеsantă.
Prіntrе tеhnіϲіlе ϲе s-au dοvеdіt a fі ехtrеmе dе еfіϲіеntе în rеduϲеrеa strеsuluі sе numără șі mеdіtațіa, уοga șі taі ϲhі însă aϲеstеa sе învață sub suprеvеghеrе dіrеϲtă fііnd puțіn maі dіfіϲіlе. (Legeron P., 2003, p. 155) Εхіstă mult maі multе tеhnіϲі dе rеlaхarе pе ϲarе un psіhοtеrapеut spеϲіalіst lе stăpânеștе.
2.3. Principii de conduită antistres
Stresul psihic, ca formă de percepție afectiv-emoționala a tot ceea ce intervine nou în viața individului, este considerat ca stimulativ în anumite doze și frecvențe (eustresul), dar după ce asigură un optim funcțional individului, el poate deveni dăunător, conducând la dezechilibre și tulburări funcționale prin modificări cognitive, afective și comportamentale (distresul). (Holdevici, I., 2005, p. 119) Datorită faptului că în multe domenii de activitate se constată o creștere a insecurității și instabilității (programului și conținutului muncii), ca angajarea și promovarea la locul de muncă nu au ca principal criteriu meritocrația, evenimentele ce se succed în viața unui individ angajat profesional își amplifică frecvență și presiunea, stresul devenind un mod constant de viață, solicitând o continua adaptare din partea omului.
Stresul este perceput ca o problemă curentă, aproape de neevitat, cu care majoritatea persoanelor se confruntă zilnic pe toate planurile. Deși în ultmele două decenii, distresul emoțional a fost studiat în concordanță cu Teoria rațional emotivă și comportamentală și s-a evidențiat rolul unor mediatori precum iraționalitatea, numite variabile ale personalității: nevrozismul, locus-ul of control, (Hayes, C., 2006, p. 190) încrederea în sine, totuși problematica meditorilor psihologici ai distresului emoțional rămâne cu multe necunoscute și prin urmare și elaborarea unor programe eficiente de management al distresului este dificilă.
Majoritatea oamenilor nu recurg doar la una din cele două categorii ci le alternează. În stadiul al patrulea sunt cântărite consecințele aplicării strategiilor de coping iar în stadiul final are loc procesul de feedback. Intervențiile sunt realizate de individ care poate reduce sau altera presiunile de ordin extern sau intern. Dacă acest lucru se întâmplă, organismul revine la o stare neutră de echilibru.
Situațiile solicitante pot fi foarte intense sau mai puțin intense și în raport cu capacitatea psihică a subiectului, cu experiența sa și cu nivelul de aspirație. Oricum, ele sunt generatoare de tensiuni psihice, exprimate mai ales în domeniul emoțional, dar cu ecou asupra întregului sistem psihic. Influențele stresului asupra comportamentului unei persoane, asupra performanțelor sale ca și asupra probabilității apariției unor evenimente critice au fost demonstrate de multă vreme. Mai nou se încearcă scoaterea în evidență a influențelor pe care le au asupra sanselor de insucces ale subiecților o serie de factori psihologici, a căror determinare se face prin intermediul reacției la stres. Reducerea nivelului stresului, prin schimbarea calității reacției la stres, cu și prin intermediul factorilor psihologici, prezintă un semn de speranță, beneficiarii putând preveni un număr însemnat de stări generatoare, de situații critice, traumatizante din punct de vedere psihic sau fizic.
Relaxarea este un lucru care se învață și necesită timp. Pentru a beneficia deplin de relaxare trebuie să: ( Gilbеrt, М.C. & Εvans, Κ., 2004, p. 174)
• Exersați zilnic.
• Începeți să utilizați exercițiile de relaxare în situațiile de zi cu zi.
• Învățați să vă relaxați fără să vă tensionați inițial mușchii.
• Utilizați elemente de relaxare ca ajutor în situații dificile, ex. respirația calmă, lentă.
• Dezvoltați un stil de viață mai relaxat.
• Practicați în diferite situații (în mijloace de transport în comun, la coadă etc.).
Câteva dintre modalitățile practice de a controla stresul sunt: (Haufmann E., 1990, p. 118)
• Vacanța – cel puțin o dată pe an încercați să schimbați mediul și activitățile.
• Munca – este o problemă? Ce opțiuni aveți? Vă puteți recalifica?
• Ce aspecte sunt stresante? Puteți delega activități? Puteți obține mai mult suport?
• Starea prezentă – concentrați -vă asupra ei! Nu sondați grijile din trecut sau viitor.
• Admiteți că sunteți stresat (ă) – jumătate din bătălie este deja câștigată.
• Fiți realist (ă) în legătură ceea ce puteți realiza. Nu vă asumați prea mult.
• Consumați o dietă echilibrată. Mâncați încet, alocând cel puțin jumătate de oră pentru fiecare masă.
• Faceți planuri de acțiune. Încercați să puneți pe hârtie problemele din viața dvs. care ar putea cauza stresul și cât de multe soluții puteți imagina. Faceți un plan de a aborda fiecare problemă.
• Planificați-vă timpul. Faceți un singur lucru o dată și alocați-vă momente de pauză. Evitați să faceți prea multe schimbări deodată în viață.
• Ordonați-vă prioritățile. Ce se poate întâmpla dacă nu faceți un anumit lucru?
• Împărtășiți-vă problemele cu un prieten sau membru de familie în care puteți avea încredere. (catharsis)
• Acordați-vă timp de relaxare zilnic. Încercați metode noi de relaxare, cum ar fi aromaterapia, reflexologia sau yoga.
• Faceți mișcare fizică în mod regulat, cel puțin de două sau trei ori pe săptămână câte 20 de minute. Activitatea fizică reprezintă o metodă foarte bună de control al stresului. Mersul pe jos este, de asemenea, foarte bun.
• Învățați să spuneți NU fără să vă simțiți vinovat (ă).
Dacă ați încercat toate cele enumerate și simțiți că stresul încă este o problemă pentru dumneavoastră apelați la ajutor profesional! (Goliszek, A., 1998, p. 158)
Capitolul 3. Studiul experimental
3.1. Obiectivele lucrării
Prin cercetarea cantitativă bazată pe chestionar, pe care am realizat-o în cadrul studiului de caz, am încercat să aflu care este nivelul de cunoaștere în rândul populației despre efectul relaxării asupra stresului și totodată ce metode de relaxare sunt cel mai des folosite de către persoanele care conștientizeză că au o problemă cu stresul negativ (distresul) și rezultatele obținute prin aceste metode.
3.2. Ipotezele
Ipoteza de la care pleacă studiul este că relaxarea poate influența sănătatea fizică și psihică, diminând efectele distresului, indiferent de metoda de realizare – masaj, catharsis, „rеlaхarе prοgrеsіvă” (metoda Jacobson), etc.
3.3. Metodologia studiului
Chestionarul este instrumentul de culegere a datelor utilizat în cadrul metodei, cu ajutorul acestuia am cules date și informații de la subiecții chestionați. În esență chestionarul reprezintă un ansamblu de întrebări, ordonate logic, după conținut, după modul de administrare sau după forma întrebărilor administrat de către operatorii de anchetă (Chelcea, 2007).
Chestionarul este principalul canal prin intermediul căruia datele sunt captate de la subiecții investigați și transmise apoi cercetătorului. Rolul dual al chestionarului rezidă în faptul că prin intermediul lui:
• se comunică respondentului ceea ce cercetătorul dorește să-i transmită, sub formă de întrebări;
• se comunică cercetătorului datele oferite de către respondent.
Chestionarele administrate constituie modalitatea cea mai des utilizată de culegere a informațiilor, în anchetele și sondajele psihosociologice. Folosirea chestionarelor administrate direct persoanelor alese ca făcând parte din eșantion asigură reprezentativitatea eșantionului, poate lămuri înțelesul întrebărilor, permite să răspundă la chestionar și persoanele cu nivel de școlarizare scăzut și, ceea ce este, poate, cel mai important, însoțește întotdeauna aplicarea chestionarului cu înregistrarea unor date de observație privind condițiile ambientale în care s-a răspuns la întrebări, reacțiile spontane ale subiectului.
„Folosirea întrebărilor dinainte stabilite în chestionar implică în unele cazuri modificări, adaosuri de natură nestandardizată, întrebări suplimentare cu finalitate precisă de clarificare și completare a răspunsurilor“ (Chelcea, 2007). Acest lucru nu este posibil decât prin distribuirea directă a chestionarelor ceea ce dă și siguranța că răspund la chestionar chiar persoanele desemnate în eșantion și fac accesibile cercetării probleme mai complexe. Prin administrarea directă a chestionarelor se realizează o comunicare interumană de tip deosebit, un mod „nenatural“ de comunicare prin faptul că sunt puse în situația de a comunica două persoane absolut străine care, alternativ, au rol de emițător și de receptor.
Ținând cont de toate aceste informații selectate din literatura de specialitate am elaborat chestionarul prezentat în Anexa 1.
3.4. Prezentarea eșantionului și aplicarea probelor
Conform teoriei statistice poartă denumirea de sondaj cercetarea unei colectivități prin intermediul unui eșantion extras din respectiva colectivitate și care este reprezentativ pentru aceasta, astfel încât rezultatele obținute din prelucrarea datelor din eșantion să poată fi extinse conform teoriei probabilităților asupra întregii colectivități cercetate. Fiind imposibilă studierea unor populații numeroase, în cadrul anchetei se recurge la tehnici statistico-matematice în vederea selectării unor părți (indivizi sau organizații) în vederea culegerii de date, pentru ca mai apoi în urma analizei acestor date să fie elaborate interferențe la nivelul întregii populații din care au fost extrase părțile studiate. Procedeul de selectare a unor indivizi din cadrul unor populații numeroase se numește eșantionare.
În demersul întreprins pentru organizarea unei cercetări selective, una dintre principalele probleme constă în a determina colectivitatea de selecție (eșantionul), de dimensiunea și structura căreia depinde, în mod hotărâtor, valoarea științifică a cercetării. Eșantionul este constituit din unități aparținând colectivității cercetate (totale), prin studierea caracteristicilor unităților cuprinse în acesta, urmând a fi apreciate caracteristicile colectivității din care a fost extras.
Un eșantion este reprezentativ când scorurile în eșantion au aceleași caracteristici ca și ale populației din care a fost extras. Procedura fundamentală pentru constituirea unui eșantion reprezentativ este selecția. Altfel spus, obiectul cercetării nu constă în studierea și caracterizarea eșantionului în sine, ci cunoașterea colectivității totale, respectiv, extinderea determinărilor obținute din studierea unităților cuprinse în eșantion asupra întregii colectivități cercetate, în conformitate cu teoria statistică. În cazul în care eșantionul nu este reprezentativ pentru colectivitatea cercetată, rezultatele obținute din studierea acestuia au caracter orientativ.
Pentru cercetarea de față am ales un eșantion aleatoriu de 100 de persoane de diferite vârste, începând de la 16 ani, vârstă de la care pot conștientiza stresul și problemele lui, fără limită superioară. În privința sexului am acceptat în cadrul eșantionului orice persoană interesată să răspundă la chestionar, fără discriminare.
3.5. Interpretarea cantitativă și calitativă a rezultatelor
Cercetarea!are în vedere exprimarea cantitativă a faptelor și fenomenelor luate în discuție, cele mai utilizate instrumente!de măsurare fiind numărarea!(înregistrarea), care reprezintă consemnarea prezenței sau absenței unei particularități de comportament (număr de subiecți, număr de răspunsuri etc.) Prezentarea!și prelucarea statistico-matematică a datelor obținute în urma aplicării chestionarelor s-a realizat utilizând următoarele tehnici: întocmirea!tabelelor de rezultate, imediat după administrarea!chestionarelor și înregistrarea rezultatelor și reprezentări grafice realizate în programul Excel.
Întrebări de identificare a subiecților
1. Ce vârstă aveți?
Tabelul nr. III.1.
Vârsta participanților la chestionar
Figura nr. III.1. Graficul repartizării eșantionului pe grupe de vârstă
În urma răspunsurilor primite putem constata că lotul ales este format din persoane cu diferite vârste dar cele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani sunt în proporție majoritară deținînd un procentaj de 34% urmat de cei din grupa 16-18 ani cu 21% și cei cuprinși în intervalul 26-35 de ani cu 20%.
Ținând cont de faptul că stresul poate afecta persoane de diferite vârste avem și 10% persoane peste 50 ani dar și un procent de 15% respondenți cu vârsta cuprinsă între 36-50 ani.
Putem concluziona că eșantionul ales a cuprins toate grupele de vârstă pentru a avea o imagine completă asupra răspunsurilor primite și a putea trage o concluzie cât mai aproape de realitate privind obiectivul cercetării: stabilirea ϲunоștințеlоr pеrsоanеlоr ϲһеstiоnatе dеsprе stres, relaxare, efectele relaxării asupra stresului și pеrϲеpеrеa interferenței dintrе ϲеlе dоuă concepte.
2. Vă rog să specificați sexul dumneavoastră.
Tabel nr. III.2.
Sexul persoanelor chestionate
Figura nr. III.2. Graficul repartizării eșantionului în funcție de sexul respondenților
Din graficul nr. 2 putem observa că rezultatul chestionarului a respectat distribuția generală, privind raportul dintre genurile persoanelor chestionate, așa încât: 63% din repondenți sunt persoane de sex feminin și restul de 37% aparțin persoanelor de sex masculin. Din faptul că există o oarecare discrepanță între proporțiile sexelor intervievate, se poate trage concluzia că, chestionarul este mai eficient decât dacă s-ar fi observat o apropiere majoră între cele două sexe.
3. Precizați mediul de proveniență
Tabelul nr. III.3.
Domiciliul persoanelor chestionate
Figura nr. III.3. Domiciliul persoanelor chestionate
În ceea ce privește domiciliul persoanelor chestionate, observăm o diferență semnificativă între intervievații cu domiciliul stabil în mediul urban și cei cu domiciliul în mediul rural. Aceasta se explică mai ales prin faptul că interviul s-a desfășurat în municipiul București
Cu un procent de 82%, persoanele din mediul urban au arătat un interes major pentru tematica propusă. Acest lucru denotă faptul că aceste persoane prezintă un interes mai mare în ceea ce privește stresul și relaxarea. Un rol important în lipsa cunoștințelor despre stres și relaxare și efectele acestora, în cazul persoanelor din mediul rural (18%), îl are faptul că aceștia duc o viață mai liniștită cu un program mai relaxant.
4. Ocupația dvs. actuală este:
Ocupația persoanelor chestionate
Acest item nu are răspunsuri predefinite, ceea ce face ca interpretarea lui să fie mai puțin concretă. Datorită faptului că majoritatea intervievaților s-au încadrat în categoria de vârstă cuprinsă între 19 si 25 de ani, ocupația cea mai des întâlnită este cea de student, la care se adaugă agent de vânzări, inginer în industria alimentară, lucrător comercial, inginer constructor, ospătar, gestionar sau programator.
Majoritatea persoanelor chestionate au studii superioare, fapt demonstrat de ocupațiile acestora sau urmează acest tip de studii prezent. Acest lucru face ca eficacitatea chestionarului să crească considerabil.
5. Vă rog să specificați care este nivelul venitului dv.
Tabel nr. III.4.
Venit lunar al participanților chestionați
Figura nr. III.4. Venitul lunar al persoanelor chestionate
Venitul lunar este acea variabilă care depinde de vârsta și de ocupația persoanelor chestionate. După cum putem observa din figura III.4. ponderea cea mai mare a persoanelor chestionate au venitul lunar sub 1000 de lei. Acest lucru este o consecință a faptului că majoritatea celor intervievați sunt elevi și studenți, deci persoane care se încadrează în limitele inferioare ale grupelor de vârste, așadar persoane care au un nivel de cultură în creștere și care nu au un venit foarte mare sau nu este stabil.
În continuare chestionarul conține întrebările propriu-zise despre ϲunоștințеle pеrsоanеlоr ϲһеstiоnatе dеsprе stres, relaxare, efectele relaxării asupra stresului și pеrϲеpеrеa interferenței dintrе ϲеlе dоuă concepte.
6. Aveți o activitate stresantă?
Tabel nr. III.5.
Activitate stresantă
Figura nr. III.5. Activitate stresantă
Pentru începutul cercetării propriu-zise am dorit să aflu dacă activitatea respondenților este una stresantă astfel încât să pot evalua răspunsurile primite la următoarele întrebări. Putem observa astfel că, jumătate dintre respondenți acumulează stres în activitățile întreprinse, ceea ce înseamnă că pot avea probleme de sănătate din cauza acestui factor nociv.
Un procent de 33% dintre respondenți susțin că activitatea lor nu este stresantă dar nu-i putem exlude definitiv din rândul celor cu probleme știut fiind faptul că stresul poate interveni din varii motive nu neapărat din cauza activităților zilnice. Restul de 17 % care spun că nu știu dacă activitatea lor este stresantă ne permit să înțeleg că nu conștientizează acest fenomen, lucru care pare destul de grav pentru că nu vor avea capacitatea de a face față problemelor în cazul apariției lor, neștiind motivul pentru care au apărut. Reprezentarea grafică se poate observa în Figura nr. III.5.
7. Aveți probleme cu șefii (profesorii) sau colegii?
Tabel nr. III.6.
Probleme cu șefii (profesorii) sau colegii
Figura nr. III.6. Probleme cu șefii (profesorii) sau colegii
Pentru a putea înțelege de unde provine stresul în activitatea curentă a respondenților am dorit să aflu dacă relațiile interpersonale sunt responsabile de acest sentiment. Astfel, am primit un răspuns afirmativ de la 37 de respondenți care susțin că persoanele cu care au relații în activitatea desfășurată sunt factorii stresanți ceea ce înseamnă că de evitat nu se poate vorbi deci au nevoie de alte metode în vedrea reducerii stresului. Cele 21 de răspunsuri negative primite ne ajută să înțelegem că aceste persoane au o bună stabilitate emoțională, se pot detașa foarte ușor de problemele și reacțiile celor din, fiind caracterizați prin comunicabilitate, sociabilitate, optimism, stabilesc ușor prietenii și au multe cunoștințe; sunt cooperanți, activi, dinamici, cu inițiativă, le face plăcere să fie conducători; au încredere în ei și în alții.
Un procent de 42% se încadrează între cele două extreme, răspunzând „uneori”, adică au momente intermediare când pot/nu pot evita situațiile stresante provocate de relațiile interpersonale din activitatea lor.
8. Aveți des momente de tristețe, dezamăgire, deznădejde?
Tabel nr. III.7.
Momente de tristețe, dezamăgire, deznădejde
Figura nr. III.7. Momente de tristețe, dezamăgire, deznădejde
În vederea stabilirii efectului stresului asupra psihicului persoanelor chestionate am încercat să aflu stările emoționale (momente de tristețe, dezamăgire, deznădejde) induse de factorii stresanți. În acest sens am constatat că 17 persoane chestionate au probleme psihice grave din cauza stresului fiind foarte des supărați, dezamăgiți, deznădăjduiți. Cei 38 de respondenți care au des stări depresive pot fi deasemeni încadrați la persoane cu probleme psihice dar nu chiar atât de grave. Mai puțin afectați psihic sunt restul de 41 de respondenți care au răspuns cu „rar” și „foarte rar” ceea ce înseamnă că sunt în stare să depășească momente dificile din viața lor.
Un procent infim de mic, doar 4 respondenți, susțin că nu au niciodată momente depresive deci pot fi caracterizați ca persoane care exercită un control puternic asupra sentimentelor lor, sunt foarte rar agresiv și nu se supără ușor fiind foarte rezistenți la acțiunile stresului.
9. Știți ce efecte are stresul asupra organismului?
Tabel nr. III.8.
Nivelul de cunoștințe despre efectele stresului
Privind nivelul de cunoștințedespre efectele stresului asupra organismului am constatat că sunt persoane care nu știu că stresul poate provoca probleme de sănătate (12 respondenți) doar 43 din întreg eșantionul fiind foarte conștienți de problemele de sănătate care pot să apară datorită acestui factor nociv. Aproape jumătate dintre respondenți au cunoștințe puține sau foarte puține, ceea ce demonstrează că ar fi necesară o mai largă dezbatere publică privind acest fenomen care este unul de actualitate, acțiune care ar avea drept consecințe îmbunătățirea stării de sănătate a populației.
Figura nr. III.8. Nivelul de cunoștințe despre efectele stresului
10. Vă șimțiți des obosit, epuizat, fără puterea de a merge mai departe?
Tabel nr. III.9.
Stare de oboseală, epuizare..
Problemele fizice induse de către stres le-am putut deduce din răspunsurile primite la întrebarea 10 „Vă șimțiți des obosit, epuizat, fără puterea de a merge mai departe?” la care un procent majoritar de 62% au răspuns cu „foarte des” și „des” care ne fac să înțelegem că oboseala și epuizarea percepute sunt răspunsul acțiunii stresului asupra majorității celor chestionați.
Doar 4 respondenți au răspuns cu „niciodată” pe care îi putem încadra în categoria celor care știu să-și dozeze echilibrul și au o capacitate rezilientă foarte mare la sres. Restul de 34 sunt persoane care fac efortul de a rezista factorilor stresanți în vederea menținerii stării de sănătate.
Figura nr. III.9. Stare de oboseală, epuizare..
11. Aveți probleme cu insomnia?
Tabel nr. III.10.
Probleme cu insomnia
Influența stresului asupra uneia din metodele de relaxare – somnul – o putem observa din răspunsurile la întrebarea 11 „Aveți probleme cu insomnia?” de unde putem constata că 19 subiecți au ajuns deja în stadiul în care somnul nu mai poate fi utilizat ca metodă de refacere a organismului și un număr de 24 sunt aproape de acest prag.
Aproape jumătate dintre respondenți (48) sunt capabili să depășească destul de bine problemele în momentul în care doresc relaxare prin somn iar 9 dintre ei nu sunt afectați atât de mult din cauza stresului încât să aibă probleme cu insomnia.
Figura nr. III.10. Probleme cu insomnia
12. Ați cerut vreodată sfatul unui specialist pentru evitarea/eliminarea stresului?
Tabel nr. III.11.
Sfatul unui specialist privind stresul
Figura nr. III.11. Sfatul unui specialist privind stresul
Dacă au apelat la sfaturile unui specialist în vederea evitării/eliminării stresului am putut afla primind raspuns la întrebarea nr. 12 „Ați cerut vreodată sfatul unui specialist pentru evitarea/eliminarea stresului?” de unde putem constata că doar o treime din respondenți au ajuns la concluzia că singuri nu pot lupta împotriva efectelor stresului și au apelat la ajutorul specialiștilor în domeniu.
Cei 69 de respondenți care nu au cerut până în prezent sfatul unui specialist pot fi încadrați în grupe diferite: ori nu știu cât de grave sunt probleme induse de stres asupra organismului, ori nu conștientizează stresul sau poate sunt destul de puternici emoțional să facă față tuturor factorilor stresanți din viața de zi cu zi.
13. Știți că relaxarea are efect de diminuare a stresului?
Tabel nr. III.12.
Cunoștințe despre efectul relaxării asupra stresului
Figura nr. III.12. Cunoștințe despre efectul relaxării asupra stresului
Din răspunsurile primite privind cunoștințele despre efectul relaxării asupra stresului putem constata că o mare majoritate dintre subiecți (84) sunt la curent cu acest mod de reducere a stresului și efectelor acestuia. Cei 14 care au răspuns negativ pot fi persoane care se relaxează în diverse moduri neconștientizând că acest lucru le întărește puterea de rezistență asupra factorilor stresanți.
14. Ce metode de relaxare cunoașteți?
Tabel nr. III.13.
Metode de relaxare cunoscute
Figura nr. III.13. Metode de relaxare cunoscute
Din punctul de vedere al metodelor de relaxare cunoscute avem 7 variante de răspuns, fiecare dintre respondenți cunoscând diverse metode. Cei mai mulți (41) cunosc masajul de relaxare, ceilalți fiind împărțiți în procente apropiate: 8% catharsis, 11% Jacobson, 12% somn, 8% cred că un film comic în vederea relaxării, 5% consideră că sportul este util pentru eliminarea efectelor stresului și o parte de 15% cred că relaxarea se poate realiza prin alte metode pe care nu au dorit să ne-o specifice.
15. Ce metodă de relaxare folosiți în mod curent?
Tabel nr. III.14.
Metode de relaxare utilizate curent
Figura nr. III.14. Metode de relaxare utilizate curent
Chiar dacă respondenții cunosc metodele de relaxare nu toți le folosesc. De exemplu am avut 8 respondenți care cunosc catharsisul ca metodă de relaxare dar de folosit o folosesc doar 2 dintre ei și deasemeni metoda Jacobson este cunoscută de 34 de subiecți dar doar 10 dintre aceștia o utilizează. Avem totuși și răspunsuri inverse ca în cazul sportului unde constatăm că doar 5 cunosc această metodă de relaxare dar 10 dintre ei consideră că se relaxează atunci când fac sport.
Cei mai mulți (37%) folosesc masajul de relaxare ca metodă de eliminare a stresului ceea ce poate demonstra faptul că au experimentat această metodă și văzând efectele au persistat în utilizarea ei.
16. Ați încercat/folosit mai multe metode de relaxare?
Tabel nr. III.15.
Utilizare mai multe metode de relaxare
Figura nr. III.15. Utilizare mai multe metode de relaxare
Pentru a realiza o comparație de eficiență a metodelor de relaxare am întrebat respondenții dacă au utilizat mai multe metode de relaxare pentru a face diferența dintre eficiența lor privind reducerea efectelor stresului asupra organismului. Am aflat prin răspunsurile obținute că cei mai mulți (87%) au încercat/folosit mai multe dintre metodele de relaxare cunoscute deci vor putea răspunde la ultima întrebare din chestionar, ajutându-mă în acest fel să pot valida/invalida ipoteza de la care am plecat în realizarea cercetării.
Chiar și cei 13 respondenți care nu au utilizat mai multe metode de relaxare îmi pot fi de un real folos pentru a întări faptul că metoda unică folosită este destul de eficace încât nu necesită o alternativă.
17. Care dintre metodele de relaxare folosite vi s-a părut mai eficientă?
Tabel nr. III.16.
Metoda de relaxare cea mai eficientă
Ultima întrebare din chestionar este cea care mă va ajuta să validez/invalidez ipoteza de la care am plecat în realizarea cercetării și anume fatul că „relaxarea poate influența sănătatea fizică și psihică, diminând efectele distresului, indiferent de metoda de realizare – masaj, catharsis, „rеlaхarе prοgrеsіvă” (metoda Jacobson), etc”.
Conform răspunsurilor primite cei 100 de respondenți sunt de părere (87%) că relaxarea indiferent de metoda folosită are efecte asupra stresului diminuând probleme fizice și psihice ale acestuia asupra organismului. Din restul de 13 persoane câte 1-2 consideră că sunt mai eficiente anumite metode pe care le folosesc și au observat o îmbunătățire superioară a stării de sănătate care ar fi fost deteriorată datorită factorilor stresanți.
Figura nr. III.16. Metoda de relaxare cea mai eficientă
Putem concluziona că ipoteza este validată, relaxare este un important mod de a reduce efectele negastive ale stresului, indiferent ce metodă de relaxare se folosește, numai să conștientizăm că avem nevoie de un moment de relaxare și să găsim o metodă proprie prin cate să simțim beneficiile ei pentru momentele de stres viitoare pe care nu le putem evita.
Concluzii
Coroborând ideile teoretice despre stres și relaxare obținute prin studiul bibliografiei de specialitate, expuse în partea teoretică a lucrării, cu rezultatele obținute prin cercetarea realizată în partea practică, cu ajutorul celor 100 de respondenți, obținem o imagine asupra rolului și locului important pe care îl deține relaxarea în controlul efectelor stresului asupra organismului uman.
Modificările psiho-comportamentale – cu caracter de distres – prezintă o relativă persistență și adeseori sunt accesibile nu numai observației avizate a psihologului sau medicului (în special psihiatrului) ci și observației anturajului individului stresat. Prin releu psihosomatic, toate aceste urmări în plan psihologic se repercuta asupra tuturor organelor și aparatelor, generând tulburări și chiar boli somatic. Actualmente sistemul imun este considerat alături de sistemul neuro-endocrin vegetativ, cu care are strânse relații bidimensionale, un sistem vital de reglare a activității tuturor componentelor organismului – realizând coordonarea „eforturilor" celulare și tisulare de apărare față de „agresiunea externă” (virusuri, bacterii, protozoare, etc), fiind, în același timp, supus influențelor pe care le primește din partea fiecărei componente a organismului, de la efectele benefice ale efortului fizic moderat și până la modificările nocive produse de distresul psihic (cel mai cunoscut fiind rolul imunodepresiv al depresiei psihice).
Stresul reprezintă, deci, un moment de solicitare a întregului organism, chiar dacă agresiunea agentului stresor se exercită inițial asupra psihicului, deoarece acesta influențează, prin releu psihosomatic, activitatea tuturor compartimentelor organismului. Din acest motiv, orice stres reprezintă un examen dat nu numai de psihicul individului solicitat, ci și de fiecare organ, în special de cele solicitate preferențial și anume: glandele endocrine, sistemul imun, aparatul cardiovascular, aparatul respirator, precum și organele cu o bogată inervație cum sunt cele ale aparatului digestiv.
Acest examen este trecut cu succes într-o impresionantă majoritate a situațiilor, fapt ce explică rezistența aparent miraculoasă a organismului la avalanșa zilnică de stres sau chiar la stres prelungit, cu implicații majore în existența individului, și soldate cu o rezonanță extremă la nivelul tuturor organelor, astfel că, modificările în plan psihic sau somatic ce caracterizează stresul, sunt reversibile în majoritatea situațiilor. Ele pot să dispară imediat sau la o anumită distanță de la acțiunea stresului (sau a unui stres „remanent” de o mai lungă durată dar de o amplitudine redusă). Deoarece în ziua de azi stresul ne însoțește pretutindeni (la muncă, acasa, la piață, etc) trebuie să învățăm să trăim cu stresul care adesea este inevitabil. Secretul rezidă în a transforma stresul în energie învingătoare. Este întotdeauna bine să învățăm să ascultăm propriul corp și să ni-l facem prieten.
Conform celor prezentate, baza oricărui comportament cu obiectivul de a face față stresului este constituită de îndeplinirea următoarelor obiective:
• reglarea optimă a nivelului de aspirații în raport cu nivelul de posibilități (diferență minimă în favoarea nivelului de aspirații)
• formarea unei gândiri pozitive, bazate pe: acceptarea stresului psihic ca pe o sfidare, abordabilă de pe poziția unui loc de control intern (prin asumarea responsabilității personale) dar incluzând și apelul judicios la suportul social, evaluarea corectă a caracteristicilor stresorului, în raport cu resursele personale (inclusiv evaluarea situațiilor ambigue ca nefiind în mod obligatoriu amenințătoare) și creșterea autoeficacității prin raportări repetate la realizările personale anterioare.
Sănătatea psihică și fizică sunt intercondiționate, ambele fiind supuse acțiunii stresului dar acestea trebuie apreciate din perspectiva unei rezultante, de tipul unei sume algebrice, dintre acțiunile nocive (sau cel puțin provocatoare) ale distresului și cele benefice ale eustresului. Vom distinge în acest mod următoarele tipuri de conduite:
• evitarea sau limitarea/înlăturarea consecințelor (deci distresul s-a produs);
• procurarea de eustresuri
• provocarea de distresuri controlate
• activități în sfera loisir-ului (spectacole, excursii, etc.)
• muzică, activitae fizică de relaxare, promovarea râsului, (ca eustres cu beneficii multiple pentru sănătatea psihică și somatică).
Încercând o sinteză a datelor diverșilor autori și completate cu opinii personale voi puncta ca principii de conduită antistress următoarele:
• ierarhizarea obiectivelor într-o perioadă limită (zi, săptămână, lună, trimestru, an) în obiective majore și minore, cotând realizarea lor cu un punctaj proporțional, astfel încât realizarea unui obiectiv major să fie compensată de neîndeplinirea mai multor obiective minore și invers;
• planificarea eficientă a timpului;
• a face ceva din plăcere cel puțin o dată pe săptămână (o dată pe zi);
• a rezerva în fiecare zi un moment de liniște;
• a realiza un echilibru între muncă/recreație, muncă și familie;
• a dormi 7-8 ore pe noapte cel puțin de două ori pe săptămână;
• a folosi procedee de relaxare, inclusiv: a oferi și a primi cu regularitate afecțiune, a discuta dificultățile cu alții, condiție în care vor trebui cultivați (căutați) prietenii cărora să le poți face confidențe;
• a cultiva trăiri și sentimente pozitive și a recurge la umor;
• a practica exerciții fizice (cel puțin la sfârșit de săptămână și – zilnic – mersul pe jos);
• a depăși momentul de stres, făcând altceva (interesant);
• a nearmoniza aspirațiile cu aptitudinile
• cultivarea activităților spirituale și transcendentale;
• evitarea stresurilor inutile (ex. vizite în medii agasante);
• reflectarea asupra scopurilor majore și sensului vieții;
• „a învăța să spunem nu” (a nu promite cu ușurință lucruri ce se vor dovedi ulterior un balast de preocupări stresante);
• a ne face un obicei din a ajuta pe alții.
Bibliografie
Alexandrescu, L., (1993), Rolul diferențiat al stresului în etio-patogenia unor boli psihice cu caracter reactiv sau endogen și importanta sa pentru profilaxia psihiatrică primară, Teză de doctorat, UMF Carol Davila, București.
Amado, G., Guittet, A., (2007), Psihologia comunicării în grupuri, Editura Polirom, Iași.
Aniței, M., (2007), Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iași.
Aniței, M., (2009), Locul și rolul psihologului în comunitate – actualități și perspective în psihologia românească, Conferință internațională de psihologie „Psihologul în comunitate”, Arad, 17-20 septembrie (2009), comunicare prezentată și publicată în volumul conferinței, Editura Universității Vasile Goldis, Arad.
Atkinson, R. L. și colab, (2002), Introducere in psihologie, Editura Tehnică, București.
Băban, A., (2005), Psihologia sănătății, Suport de curs Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj – Napoca.
Blank, R., Schroder, J.P., (2011), Managementul stresului, Editura All, București.
Bogathy, Z., Pitariu, H. și colab., (2007), Psihologie organizațională, Editura Polirom, Iași.
Brilon, M., (2010), Emoții pozitive, emoții negative și sănătatea, Editura Polirom, Iași.
Carlson N. R., (1998), Physiology of behavior, (6th ed.), Allyn and Bacon, Boston.
Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economică, București.
Clocotici, V., Stan, A., (2000), Statistică aplicată în psihologie, Editura Polirom, Iași.
Cooper, C.L., Payne, R., (Eds.), (1991), Personality and stress: Individual differences în the stress Process, Chichester, England, Wiley.
Cooper, C.L. Dewe, P.L., O, Driscoll, M.P., (2001), Organizațional Stress: A Review and Critique of Theory, Research, and Application, Sage publication, Thousand Oaks.
Crețu, T., (2001), Psihologie generală, Editura Credis, București.
David, D., (2006), Tratat de psihoterapii, Editura Polirom, Iași.
Derevenco, P., (1936-1986), Un bilanț de cercetări internaționale despre stres,1987, 1993, 1994, Revista de psihologie
Derevenco, P., Anghel, I., Baban, A., (1992), Stresul în sănătate și boala. De la teorie la practică, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Ellis, A., 2009, Cum să vă controlați anxietatea. Terapia comportamnetului emotiv rațional, Editura Meteor Press, București.
Ellis, A., & Grieger, R. (1977), Handbook of rational-emotive therapy, Springer, New York.
Enăchescu, C., (2003), Tratat de psihanaliză și psihoterapie, Iași: Editura Polirom.
Εpuran, М., (2002), Меtοdοlοgіa ϲеrϲеtărіі aϲtіvіtățіі ϲοrpοralе. Εditura Rіsοprіnt, Ϲluj Napοϲa.
Floru, R., (1974), Stresul psihic, Editura Enciclopedică Romana, București.
Fried, M., (1982), Endemic stress, în „Am. J. Orthopsychiat”.
Freud, A., (1996), Eul și mecanismele de apărare, Editura Polirom, Iași.
Gary, S., (2007), Secretele longevității. Gimnastica minții, diete, combaterea stresului, sport, Editura Polirom, Iași.
Goliszek, A., (1998), Învingeți stresul, Editura Teora, București.
Golu, Florinda, (2010), Psihologia dezvoltării umane, București: Editura Universitară.
Graziani, P., Swendsen, J., 2004, Le Stress. Emotions et stratégies d’adaptation, Nathan Université/Sejer.
Hauck, P., (2004), Depresia nervoasă, Editura Polimark, București.
Haufmann E., (1990), Psychological Approaches to the study of Anxiety, în „Anxiety”, New-York.
Hayes, C., (2006), Stress Relief for Theachers, Routledge, Taylor & Francis Group, London and New York.
Holdevici, I., (2005), Psihoterapia cognitiv-comportamnetală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, Editura Științelor Medicale, București.
Holdevici, I., (2009), Tratat de psihoterapie cognitiv comportamentală, Editura Trei, București.
Iamandescu, I.B., (1993), Stresul psihic și bolile interne, Editura All, București.
Iamandescu, I.B., (1994), Psihologie medicală, Editura Infomedica, București.
Inglehart, M., (1991), Reactions to critical, Life Events: A Social Psychological Analysis, Hardcover.
Lazarus, R.S., (1991), Emotion and adaptation, Oxford University Press, New York.
Lazarus, R.S., Folkman, S., (1984), Stress, Appraisal, and Coping, Oxford University Press, New York.
Legeron P., (2003), Cum să te aperi de stres, Editura Trei, București.
Luban-Plozza, B., Pozzi, U., Carlevaro,T., (1997), Viața alături de stres, Editura Contact Internațional, Iași.
Mârza, D., (2005), Masaj antistres, București, Ed. Didactică si Pedagogică.
Mitrofan, N., (1988), Aptitudinea pedagogică, Editura Academiei, București.
Palmer J, Palmer L., (2002), Evolutionary Psychology. The Ultimate Origins of Human Behavior, Allyn & Bacon, New York.
Percek, A., (1992), Stresul și relaxarea, Editura Teora, București.
Riga S, Riga D, (2009), Vulnerabilitate, stres și senescență. Mișcarea și activitatea fi zică – factori anti- îmbătrânire, în „Palestrica Mileniului III. Civilizatie si Sport”, 10(1).
Rizvi, N.H., (1985), A critique of the models to study stress, în „Journal Social Science and Human”.
Romilă, Aurel, (coord), (2003), Manual de diagnosticși statistică a tulburărilor mentale, Ediția a patra, text revizuit, Editura Asociațiilor Psihiatrilor Liberi din România, București.
Schreiber, S.S., (2004), Vindecă stresul, anxietatea si depresia fără medicamente și fără psihanaliză, Editura Elena Francisc Publishing, București.
Smith, Ed., Nolen, S., Fridrickson, B., (2004), Introducere în psihologie, Editura Tehnică S.A.,București.
Stora, J.B., (1999), Stresul, Editura Meridiane, București
Șchiopu U., (1997), Dicționar de psihologie, Editura Babel, București.
Vernon, A., (2004), Rational-emotive education, în „Romanian Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies”, 4(1).
Zlate, M., (2007), Tratat de psihologie organizațional managerială,Vol.II, Editura Polirom, Iași.
Anexe
Anexa 1. Chestionar
Bună ziua/ Bună seara! În vederea efectuării unui studiu privind „Efectele relaxării asupra stresului”, vă rugăm să aveți amabilitatea de a răspunde la următoarele întrebări.
Vă asigurăm de confidențialitatea răspunsurilor dumneavoastră.
Corectitudinea acestora este de o mare importanță pentru reușita cercetării.
Întrebări de identificare a subiecților
1. Ce vârstă aveți?
16-18 ani
18 – 25 ani
26 -35 ani
36 – 50 ani
Peste 50 ani
2. Va rugăm să specificați sexul dumneavoastră.
□ Masculin
□ Feminin
3. Precizați mediul de proveniență
urban
rural
4. Ocupația dvs. actuală este:
………………………………………
5. Vă rog să specificați care este nivelul venitului dv.
Sub 1000 lei
Între 1001-2000 lei
Între 2001-3000 lei
Peste 3000 lei
Întrebări privind cercetarea
6. Aveți o activitate stresantă?
Da
Nu
Nu știu
7. Aveți probleme cu șefii (profesorii) sau colegii?
Da
Nu
Uneori
8. Aveți des momente de tristețe, dezamăgire, deznădejde?
Foarte des
Des
Rar
Foarte rar
9. Știți ce efecte are stresul asupra organismului?
Da
Puțin
Foarte puțin
Deloc
10. Vă șimțiți des obosit, epuizat, fără puterea de a merge mai departe?
Foarte des
Des
Rar
Foarte rar
11. Aveți probleme cu insomnia?
Foarte des
Des
Rar
Foarte rar
Niciodată
12. Ați cerut vreodată sfatul unui specialist pentru evitarea/eliminarea stresului?
Da
Nu
13. Știți că relaxarea are efect de diminuare a stresului?
Da
Nu
Nu știu
14. Ce metode de relaxare cunoașteți?
Masaj de relaxare
Catharsis
„Rеlaхarе prοgrеsіvă” (metoda Jacobson),
Altele…. specificați
15. Ce metodă de relaxare folosiți în mod curent?
Masaj de relaxare
Catharsis
„Rеlaхarе prοgrеsіvă” (metoda Jacobson)
Altele…. specificați
16. Ați încercat/folosit mai multe metode de relaxare?
Da
Nu
17. Care dintre metodele de relaxare folosite vi s-a părut mai eficientă?
Masaj de relaxare
Catharsis
„Rеlaхarе prοgrеsіvă” (metoda Jacobson)
Altele…. specificați
Va mulțumesc pentru ajutor!
Bibliografie
Alexandrescu, L., (1993), Rolul diferențiat al stresului în etio-patogenia unor boli psihice cu caracter reactiv sau endogen și importanta sa pentru profilaxia psihiatrică primară, Teză de doctorat, UMF Carol Davila, București.
Amado, G., Guittet, A., (2007), Psihologia comunicării în grupuri, Editura Polirom, Iași.
Aniței, M., (2007), Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iași.
Aniței, M., (2009), Locul și rolul psihologului în comunitate – actualități și perspective în psihologia românească, Conferință internațională de psihologie „Psihologul în comunitate”, Arad, 17-20 septembrie (2009), comunicare prezentată și publicată în volumul conferinței, Editura Universității Vasile Goldis, Arad.
Atkinson, R. L. și colab, (2002), Introducere in psihologie, Editura Tehnică, București.
Băban, A., (2005), Psihologia sănătății, Suport de curs Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj – Napoca.
Blank, R., Schroder, J.P., (2011), Managementul stresului, Editura All, București.
Bogathy, Z., Pitariu, H. și colab., (2007), Psihologie organizațională, Editura Polirom, Iași.
Brilon, M., (2010), Emoții pozitive, emoții negative și sănătatea, Editura Polirom, Iași.
Carlson N. R., (1998), Physiology of behavior, (6th ed.), Allyn and Bacon, Boston.
Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economică, București.
Clocotici, V., Stan, A., (2000), Statistică aplicată în psihologie, Editura Polirom, Iași.
Cooper, C.L., Payne, R., (Eds.), (1991), Personality and stress: Individual differences în the stress Process, Chichester, England, Wiley.
Cooper, C.L. Dewe, P.L., O, Driscoll, M.P., (2001), Organizațional Stress: A Review and Critique of Theory, Research, and Application, Sage publication, Thousand Oaks.
Crețu, T., (2001), Psihologie generală, Editura Credis, București.
David, D., (2006), Tratat de psihoterapii, Editura Polirom, Iași.
Derevenco, P., (1936-1986), Un bilanț de cercetări internaționale despre stres,1987, 1993, 1994, Revista de psihologie
Derevenco, P., Anghel, I., Baban, A., (1992), Stresul în sănătate și boala. De la teorie la practică, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Ellis, A., 2009, Cum să vă controlați anxietatea. Terapia comportamnetului emotiv rațional, Editura Meteor Press, București.
Ellis, A., & Grieger, R. (1977), Handbook of rational-emotive therapy, Springer, New York.
Enăchescu, C., (2003), Tratat de psihanaliză și psihoterapie, Iași: Editura Polirom.
Εpuran, М., (2002), Меtοdοlοgіa ϲеrϲеtărіі aϲtіvіtățіі ϲοrpοralе. Εditura Rіsοprіnt, Ϲluj Napοϲa.
Floru, R., (1974), Stresul psihic, Editura Enciclopedică Romana, București.
Fried, M., (1982), Endemic stress, în „Am. J. Orthopsychiat”.
Freud, A., (1996), Eul și mecanismele de apărare, Editura Polirom, Iași.
Gary, S., (2007), Secretele longevității. Gimnastica minții, diete, combaterea stresului, sport, Editura Polirom, Iași.
Goliszek, A., (1998), Învingeți stresul, Editura Teora, București.
Golu, Florinda, (2010), Psihologia dezvoltării umane, București: Editura Universitară.
Graziani, P., Swendsen, J., 2004, Le Stress. Emotions et stratégies d’adaptation, Nathan Université/Sejer.
Hauck, P., (2004), Depresia nervoasă, Editura Polimark, București.
Haufmann E., (1990), Psychological Approaches to the study of Anxiety, în „Anxiety”, New-York.
Hayes, C., (2006), Stress Relief for Theachers, Routledge, Taylor & Francis Group, London and New York.
Holdevici, I., (2005), Psihoterapia cognitiv-comportamnetală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, Editura Științelor Medicale, București.
Holdevici, I., (2009), Tratat de psihoterapie cognitiv comportamentală, Editura Trei, București.
Iamandescu, I.B., (1993), Stresul psihic și bolile interne, Editura All, București.
Iamandescu, I.B., (1994), Psihologie medicală, Editura Infomedica, București.
Inglehart, M., (1991), Reactions to critical, Life Events: A Social Psychological Analysis, Hardcover.
Lazarus, R.S., (1991), Emotion and adaptation, Oxford University Press, New York.
Lazarus, R.S., Folkman, S., (1984), Stress, Appraisal, and Coping, Oxford University Press, New York.
Legeron P., (2003), Cum să te aperi de stres, Editura Trei, București.
Luban-Plozza, B., Pozzi, U., Carlevaro,T., (1997), Viața alături de stres, Editura Contact Internațional, Iași.
Mârza, D., (2005), Masaj antistres, București, Ed. Didactică si Pedagogică.
Mitrofan, N., (1988), Aptitudinea pedagogică, Editura Academiei, București.
Palmer J, Palmer L., (2002), Evolutionary Psychology. The Ultimate Origins of Human Behavior, Allyn & Bacon, New York.
Percek, A., (1992), Stresul și relaxarea, Editura Teora, București.
Riga S, Riga D, (2009), Vulnerabilitate, stres și senescență. Mișcarea și activitatea fi zică – factori anti- îmbătrânire, în „Palestrica Mileniului III. Civilizatie si Sport”, 10(1).
Rizvi, N.H., (1985), A critique of the models to study stress, în „Journal Social Science and Human”.
Romilă, Aurel, (coord), (2003), Manual de diagnosticși statistică a tulburărilor mentale, Ediția a patra, text revizuit, Editura Asociațiilor Psihiatrilor Liberi din România, București.
Schreiber, S.S., (2004), Vindecă stresul, anxietatea si depresia fără medicamente și fără psihanaliză, Editura Elena Francisc Publishing, București.
Smith, Ed., Nolen, S., Fridrickson, B., (2004), Introducere în psihologie, Editura Tehnică S.A.,București.
Stora, J.B., (1999), Stresul, Editura Meridiane, București
Șchiopu U., (1997), Dicționar de psihologie, Editura Babel, București.
Vernon, A., (2004), Rational-emotive education, în „Romanian Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies”, 4(1).
Zlate, M., (2007), Tratat de psihologie organizațional managerială,Vol.II, Editura Polirom, Iași.
Anexe
Anexa 1. Chestionar
Bună ziua/ Bună seara! În vederea efectuării unui studiu privind „Efectele relaxării asupra stresului”, vă rugăm să aveți amabilitatea de a răspunde la următoarele întrebări.
Vă asigurăm de confidențialitatea răspunsurilor dumneavoastră.
Corectitudinea acestora este de o mare importanță pentru reușita cercetării.
Întrebări de identificare a subiecților
1. Ce vârstă aveți?
16-18 ani
18 – 25 ani
26 -35 ani
36 – 50 ani
Peste 50 ani
2. Va rugăm să specificați sexul dumneavoastră.
□ Masculin
□ Feminin
3. Precizați mediul de proveniență
urban
rural
4. Ocupația dvs. actuală este:
………………………………………
5. Vă rog să specificați care este nivelul venitului dv.
Sub 1000 lei
Între 1001-2000 lei
Între 2001-3000 lei
Peste 3000 lei
Întrebări privind cercetarea
6. Aveți o activitate stresantă?
Da
Nu
Nu știu
7. Aveți probleme cu șefii (profesorii) sau colegii?
Da
Nu
Uneori
8. Aveți des momente de tristețe, dezamăgire, deznădejde?
Foarte des
Des
Rar
Foarte rar
9. Știți ce efecte are stresul asupra organismului?
Da
Puțin
Foarte puțin
Deloc
10. Vă șimțiți des obosit, epuizat, fără puterea de a merge mai departe?
Foarte des
Des
Rar
Foarte rar
11. Aveți probleme cu insomnia?
Foarte des
Des
Rar
Foarte rar
Niciodată
12. Ați cerut vreodată sfatul unui specialist pentru evitarea/eliminarea stresului?
Da
Nu
13. Știți că relaxarea are efect de diminuare a stresului?
Da
Nu
Nu știu
14. Ce metode de relaxare cunoașteți?
Masaj de relaxare
Catharsis
„Rеlaхarе prοgrеsіvă” (metoda Jacobson),
Altele…. specificați
15. Ce metodă de relaxare folosiți în mod curent?
Masaj de relaxare
Catharsis
„Rеlaхarе prοgrеsіvă” (metoda Jacobson)
Altele…. specificați
16. Ați încercat/folosit mai multe metode de relaxare?
Da
Nu
17. Care dintre metodele de relaxare folosite vi s-a părut mai eficientă?
Masaj de relaxare
Catharsis
„Rеlaхarе prοgrеsіvă” (metoda Jacobson)
Altele…. specificați
Va mulțumesc pentru ajutor!
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectele DE Relaxare Asupra Stresului (sugestiologie) (ID: 165137)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.