Importanta Protectiei Mediului

Raportat la orice altă perioadă de timp, secolul XXI este probabil perioada celor mai de seamă descoperiri ale științei, idei care au transformat odată pentru totdeauna planeta noastră în moduri pe care strămoșii noștri nu le-ar fi putut bănui. Din păcate, tot confortul vieții cotidiene vine cu un preț căci majoritatea obiectelor și serviciilor din jurul nostru funcționează pe bază de energie. Iar dacă procesele moderne de producție au reușit să eficientizeze consumul de materii prime, cel de energie a rămas la fel de mare, dacă nu chiar a crescut.

Această situație se traduce într-un dezechilibru ecologic tot mai accentuat. Tot mai des aflăm de situații în care materiile prime, intermediare sau finale folosite pentru producerea de energie, ajung să se infiltreze în sol, să fie răspândite în apă sau pulverizate direct în aerul pe care îl respirăm. Și vorbim aici de substanțe precum dioxidul de carbon, oxizi ai diferitelor metale, gaze de ardere dintre cele mai nocive sau alte chimicale ce pun în pericol atât mediul înconjurător cât și sănătatea populației.

Și cu toate că de la [NUME_REDACTAT] engleză încoace, rata de creștere a gradului de poluare a fost din ce în ce mai ridicată, abia în ultimii 50 de ani, autoritățile au început să facă ceva, conștientizând riscul la care ne expunem. Din păcate însă, ritmul de ecologizare este unul foarte lent, dictat atât de interesele economice cât și de potențialul bugetar al fiecărei țări în parte.

[NUME_REDACTAT], folosirea combustibililor care poluează mult, precum cărbunele și petrolul, va trebui redusă substanțial dacă UE dorește să își îndeplinească obiectivele în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 80% până la jumătatea secolului, potrivit rezoluției privind Perspectiva energetică 2050, adoptată de [NUME_REDACTAT].

În 2013, aproape trei sferturi din energia consumata în UE provenea din combustibili fosili: 35% din petrol, 27% din gaz și 16% din cărbune. Există probabilitatea ca acești combustibili fosili convenționali să facă parte în continuare din sistemul energetic, cel puțin în perioada de tranziție către un sistem energetic cu emisii reduse de carbon.

Conform deputaților europeni, energia nucleară va rămâne un factor principal, gazele naturale vor juca un rol important pe termen mediu în transformarea sistemului energetic, deoarece reprezintă o modalitate relativ rapidă și rentabilă de reducere a dependenței față de alți combustibili fosili mai poluanți și există probabilitatea ca petrolul să rămână în mixul energetic chiar și în 2050, însă cu o pondere mult mai scăzută ca în prezent și utilizat, în principal, pentru transporturile de pasageri și mărfuri pe distanțe lungi.

Importanța crescândă a energiei electrice în viitorul mix energetic impune valorificarea tuturor mijloacelor de producție de energie electrică cu emisii reduse de dioxid de carbon (eficiența conversiei, sursele regenerabile, captarea și stocarea de carbon și energia nucleară) dacă se dorește ca obiectivele europene în materie de climă să fie realizate.

1.1. Surse de energie actuale

a. Combustibilii fosili

Combustibilii fosili sunt reprezentați de hidrocarburi, cărbune, petrol sau gaze naturale, care s-au format din rămășițele fosilizate ale plantelor și animalelor moarte. În terminologia actuală, termenul „combustibil fosil” include toate resursele energetice pe bază de hidrocarburi însă o denumire mai corectă ar fi cea de combustibili minerali.

Combustibilii fosili au avut o contribuție definitorie la dezvoltarea industrială din ultimele secole și înlocuirea utilizării pe scară largă a lemnului și turbei pentru încălzire.

În general, energia degajată de arderea combustibililor fosili este folosită pentru a pune în mișcare o turbină generatoare de curent electric sau un motor termic. Azi mai ales, nevoia de energie provenită din combustibili fosili, mai ales pentru benzină, provenită din petrol, este una din principalele cauze ale poluării mediului. S-a născut astfel o mișcare globală spre generarea de energie regenerabilă, pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor crescânde de energie.

Combustibilii fosili și în speță arderea lor, duce la apariția emisiilor de dioxid de carbon, care este unul din gazele cauzatoare ale efectului de seră, care împiedică dispersarea radiațiilor și contribuie la încălzirea globală.

Astăzi, concentrația de CO2 din atmosferă este în creștere, producând îngrijorare cu privire la gradul de reținere a radiației solare, care va avea ca rezultat creșterea temperaturii medii a suprafeței terestre.

b. Energia geotermală

Energia geotermală reprezintă diverse categorii particulare de energie termică, pe care le conține scoarța terestră. Cu cât se coboară mai adânc în interiorul scoarței terestre, temperatura crește și teoretic energia geotermală poate să fie utilizată tot mai eficient, singura problemă fiind reprezentată de adâncimea la care este disponibilă această energie.

Conform studiilor efectuate până acum, 99% din interiorul Pământului se găsește la o temperatură de peste 1000°C, iar 99% din restul de 1%, se găsește la o temperatură de peste 100°C. Aceste elemente sugerează că interiorul Pământului reprezintă o sursă regenerabilă de energie care merită toată atenția și care trebuie exploatată într-o măsură cât mai mare.

Energia geotermală este utilizată la scară comercială, începând din jurul anilor 1920, când a început să fie utilizată în special căldura apelor geotermale, sau cea provenită din gheizere, pentru încălzirea locuințelor, sau a unor spații comerciale.

Din punct de vedere al potențialului termic, energia geotermală poate fi clasificată în două categorii:

– Energie geotermală de potențial termic ridicat

Acest tip de energie geotermală este caracterizată prin nivelul ridicat al temperaturilor la care este disponibilă și poate fi transformată direct în energie electrică sau termică.

– Energie geotermală de potențial termic scăzut.

Acest tip de energie geotermală este caracterizată prin nivelul relativ scăzut al temperaturilor la care este disponibilă și poate fi utilizată numai pentru încălzire, fiind imposibilă conversia acesteia în energie electrică.

c. Energia solară

Științific vorbind, energia solară reprezintă energia radiantă, produsă în Soare ca rezultat al reacțiilor de fuziune nucleară și transmisă pe Pământ, prin spațiu, în cuante de energie (fotoni). Deci energia solară este acea energie produsă direct prin transferul energiei luminoase radiată de Soare.

Avantajele esențiale ale sistemelor fotovoltaice bazate pe energie solare sunt următoarele: produc energie electrică fără să polueze mediul (reciclare completă), nu au componente în mișcare deci beneficiază de fiabilitate ridicată, durata de viață lungă, exploatare ușoară și ieftină, lipsă de poluare fonică, nu produc modificări în mediu și sunt ideale pentru consum local.

Energia solară fotovoltaică se bazează pe producerea directă de electricitate prin intermediul celulelor cu siliciu. Atunci când strălucește și atunci când condițiile climatice sunt favorabile, soarele furnizează o putere de 1 kW/mp. Panourile fotovoltaice permit convertirea directă în electricitate a 10 – 15% din această putere. Producția de energie a unui astfel de panou variază odată cu creșterea sau scăderea intensității solare: 100 kWh/mp/an în Europa de Nord, iar în zona mediteraneană este de două ori mai mare. Un acoperiș fotovoltaic de 5×4 metri are o putere de 3kW și produce 2 – 6 MWh/an.

Figura 2. Potențialul solar în țara noastră

La ora actuală, principalele obstacole în utilizarea pe scară largă a energiei solare (fotovoltaice și termice) le reprezintă disponibilul de putere furnizată, care poate fi insuficient și neuniform distribuit, ceea ce provoacă necesitatea unor sisteme energetice auxiliare.

În țara noastră, potențialul solar are valori remarcabile. De asemenea, în majoritatea țărilor dezvoltate din Europa (chiar și în cele cu potențial solar inferior celui din România) producerea energiei electrice pe baza energiei luminii soarelui are succes, în special în mici centrale fotovoltaice încadrate în construcții, în regim racordat la rețea.

d. energia hidroelectrică

Energia hidroelectrică reprezintă o formă de energie regenerabilă utilizată pe scară largă atât la noi în țară cât și în străinătate.

Sistemul hidroelectric se folosește de forța gravitațională a apei în cădere, convertind-o în forță mecanică prin intermediul uneia sau mai multor turbine ce produc electricitate prin punerea în mișcare a unui generator de calibru adecvat.

Instalațiile de dimensiuni mari ce presupun conectarea la baraje și rezervoare întinse fac de obicei parte din rețeauna națională de alimentare cu energie electrică. Însă sistemele hidroelectrice de dimensiuni mici sunt mai puțin cunoscute fiind însă capabile să producă suficient curent pentru nevoile la nivel industrial. Sistemele hidroelectrice deși nu sunt la fel de simple ca cele solare, au o perioadă de exploatare foarte lungă și, cu o întreținere corespunzătoare, pot sta în funcțiune timp de mai multe zeci de ani.

Cantitatea de energie produsă de o instalație hidroelectrică depinde, în primul rând, de volumul de apă implicat și, în al doilea rând, de diferența de înălțime între sursa de apă și punctul unde fluxul intră în turbine.

Centralele instalate direct pe râuri se folosesc de curgerea naturală a râurilor care au un debit constant și unde nu este nevoie de un rezervor. Deci, au un impact considerabil mai mic asupra mediului decât schemele hidroelectrice de dimensiuni mari.

Se poate genera electricitate și la scară comercială prin construirea de scheme de acumulare cu pompare ce transferă apa între rezervoare localizate la niveluri diferite. Deoarece se utilizează electricitate din rețeaua națională pentru a pompa ascendent apa, astfel de scheme nu sunt neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon. Principalul beneficiul al acestei tehnologii este faptul că, în perioada de vârf a cererii poate genera electricitate utilizând apa care a fost pompată ascendent într-o perioadă de cerere scăzută.

Figura 3. [NUME_REDACTAT] de Fier

e. Energia eoliană

Deși nu pare, energia eoliană este o formă convertită de energie solară. În mod practic, radiația solară încălzește în mod diferit anumite zone ale suprafeței terestre, în funcție mai ales de poziția globului dar și datorită diferențelor de absorbție al radiaței solare pe întinderile de apă față de cele de uscat.

Aceste diferențe se vor traduce într-o încălzire diferită a atmosferei iar diferența de temperatură va genera o mișcare a maselor de aer adică formarea vânturilor. Masa de aer pusă în mișcare conține energie cinetică și în cadrul unei instalații eoliene, ea pune în mișcare palele morilor de vând, atrenând astfel un generator electric.

Cantitatea de energie produsă depinde de mai mulți factori. Viteza vântului, împreună cu diametrul rotorului și densitatea aerului în mișcare sunt printre cei mai importanți. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că deși o turbină funcționează aproximativ 90% din timp, ea produce energie proporțional cu 25-40% din puterea instalată.

Țările cu cea mai mare capacitate instalată în ferme eoliene sunt China, [NUME_REDACTAT], Germania și Spania dar încetul cu încetul apar tot mai multe astfel de instalații.

La începutul anului 2011, ponderea energiei eoliene, în totalul consumului intern era de 24% în Danemarca, 14% în Spania și Portugalia, circa 10% în Irlanda și Germania, deci o medie de 5,3% la nivelul UE.

Figura 4. Aspect de pe terenul unde este amplasată o fermă de eoliene

1.2. Cum funcționează o instalație eoliană

O turbina eoliana lucreaza într-un mod opus celui al unui ventilator. În loc de a folosi energie electrică pentru a face vânt, o turbina eoliana folosește vântul pentru a produce electricitate.

Vântul întoarce paletele, care acționează un arbore, care se conectează la un generator de energie electrică și produce electricitate. Energia electrică este trimisă prin linii de transport și distribuție la o stație.

În general, pentru amplasarea acestui gen de instalații se realizează studii anterioare, unde se fac estimări asupra puterii vânturilor din zonă, asupra perioadelor în care acestea bat și alte astfel de date care pot oferi o rentabilitate sporită unei instalații eoliene.

Există mai multe tipuri de turbine eoliene iar tehnologia tinde să evolueze constant astfel încât aparatele să fie tot mai eficiente și să poată opera în siguranță la diferite intensități ale vântului.

1.3. Avantajele și dezavantajele utilizării energiei eoliene

1.3.1. Avantaje

– Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substante poluante si gaze cu efect de sera, datorita faptului ca nu se ard combustibili.

– Nu se produc deseuri. Producerea de energie eoliana nu implica producerea nici a unui fel de deseuri.

– Costuri reduse pe unitate de energie produsa. Costul energiei electrice produse in centralele eoliene moderne a scazut substantial in ultimii ani, ajungand in S.U.A. sa fie chiar mai mici decat in cazul energiei generate din combustibili, chiar daca nu se iau in considerare externalitatile negative inerente utilizarii combustibililor clasici

In 2004, pretul energiei eoliene ajunsese deja la o cincime fata de cel din anii 80, iar previziunile sunt de continuare a scaderii acestora, deoarece se pun in functiuni tot mai multe unitati eoliene cu putere instalata de mai multi megawati.

– Costuri reduse de scoatere din functiune. Spre deosebire de centralele nucleare, de exemplu, unde costurile de scoatere din functiune pot fi de cateva ori mai mare decat costurile centralei, in cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din functiune, la capatul perioadei normale de functionare, sunt minime, acestea putand fi integral reciclate.

Dezavantaje

– Principalele dezavantaje sunt resursa energetica relativ limitata, inconstanta datorita variatiei vitezei vantului si numarului redus de amplasamente posibile. Putine locuri pe Pamant ofera posibilitatea producerii a suficienta electricitate folosind energia vantului.

– La inceput, un important dezavantaj al productiei de energie eoliana a fost pretul destul de mare de producere a energiei si fiabilitatea relativ redusa a turbinelor. In ultimii ani, insa, pretul de productie pe unitate de energie electrica a scazut drastic, ajungand, prin imbunatatirea parametrilor tehnici ai turbinelor, la cifre de ordinul 3-4 eurocenti pe kilowatt ora.

– Un alt dezavantaj este si “poluarea vizuala” – adica, au o aparitie neplacuta – si de asemenea produc “poluare sonora” (sunt prea galagioase). De asemenea, se afirma ca turbinele afecteaza mediul si ecosistemele din imprejurimi, omorand pasari si necesitand terenuri mari virane pentru instalarea lor. Argumente impotriva acestora sunt ca turbinele moderne de vant au o aparitie atractiva stilizata, si ca alte surse de energie, precum generarea de electricitate folosind carbunele, sunt cu mult mai daunatoare pentru mediu, deoarece creeaza poluare si duc la efectul de sera.

– Un alt dezavantaj este riscul mare de distrugere in cazul furtunilor, daca viteza vantului depaseste limitele admise la proiectare.

1.3. Efectele dezvoltării parcurilor eoliene

Un aspect foarte important legat de ridicarea de parcuri eoliene, este impactul pe care acestea îl au asupra mediului în care funcționează. Deși rolul lor este unul constructiv iar mediul are de câștigat prin obținerea de energie ecologică, nu trebuie uitat că mediul în sine are și el nevoie de protecție.

Tocmai de aceea, [NUME_REDACTAT] a tratat această problemă cu o mare atenție, pentru ca parcurile ridicate pe teritoriu european să prezinte un minim de impact asupra habitatului pe care îl ocupă.

În mod real, dacă sunt planificate corespunzător, toate activitățile ce țin de energia eoliană pot fi desfășurate fără nici un fel de influență asupra vieții sălbatice. Ba uneori, ele pot chiar contribui la conservarea biodiversității. Un exemplu în acest sens îl constituie parcul eolian [NUME_REDACTAT] din Scoția.

Parcul eolian [NUME_REDACTAT] (42 turbine eoliene cu o capacitate instalată de 97MW) este amplasat pe o fâșie expusă de terenuri mlăștinoase montane aflate într-un stadiu avansat de degradare în regiunea [NUME_REDACTAT], Scoția. Înainte de a fi dezvoltat, situl a fost folosit pentru exploatarea minieră de suprafață, fiind descris drept o rușine urbanistică majoră. Conform unei dispoziții a condițiilor de planificare, inițiatorul proiectului, ScottishPower, a elaborat și a pus în aplicare un plan de gestionare a habitatelor pentru acest amplasament industrial aflat în paragină în colaborare cu [NUME_REDACTAT] Scoțian, RSPB Scoția, Parcul eolian Lanarkshire, Grupul consultativ pentru floră și faună și Universitatea din Stirling.

Planul de gestionare a habitatelor acoperea 14,4 km² în aproprierea turbinelor și implica eliminarea a 4 km² de plantație alogenă de conifere pentru a permite regenerarea turbăriilor de acoperire și a vegetației montane tipice. Una dintre mine a fost transformată într-un teren umed de mică adâncime,

fiind restaurată, de asemenea, o porțiune de 300 m din cursul de apă al [NUME_REDACTAT]. Au fost instalate cutii-cuiburi pentru păsările de câmp și au fost plantate „culturi de sacrificiu” care nu au fost recoltate pentru a furniza o sursă de hrană pe timpul iernii. Speciile menite să beneficieze de pe urma

activităților de îmbunătățire a habitatelor includ: vidra, speciile de piciorong de reproducție, păsările de câmp, viezurele, liliecii, ciuful de pădure, cocoșul de mesteacăn, vânturelul, striga, muscarul pătat și merlinul.

1.4. Potențialul energetic eolian al [NUME_REDACTAT]-un raport relativ recent, prezentat de [NUME_REDACTAT] de Mediu (AEM), s-a realizat o evaluare a potențialului eolian pe teritoriul Europei. Titlul prezentării a fost: „[NUME_REDACTAT] de a produce energie eoliană pe uscat și în larg” și ea a urmărit obținerea unor date concrete cu privire la resursele eoliene ale ariei comunitare. În general, pentru acest studiu s-au realizat măsurători ale vânturilor și au fost identificate cele mai bune arii pentru instalarea de instalații eoliene

Raportul a confirmat că Europa dispune de astfel de resurse în mod mai mult decât generos dar a mai evidențiat și faptul că ele nu sunt distribuite în mod egal datorită diferențelor topografice și meteorologice. Astfel, conform raportului, potențialul maxim se concentrează în special în zonele agricole și industriale din Europa de [NUME_REDACTAT]. Pe de altă parte, în sfera marină, există potențial extrem de bun în regiunile de mică adâncime din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] dar și pe porțiuni mai reduse din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Figura…. Date privind câmpurile eoliene, colectate în funcție de condițiile locale pe baza unei estimări a vitezei medii a vântului pe o suprafață terestră de 80 m și pe o suprafață de 120 m în larg.

Figura…. Potențialul tehnic nerestricționat de producere a energiei eoliene tereste până în 2030, pe baza unei estimări a vitezei medii a vântului pe o suprafață de 80m.

Se observă că România se află printre țările favorizate din acest punct de vedere, dispunând de un potențial tehnic ridicat. Totuși, graficul evidențiază faptul că o bună parte din acest potențial se regăsește în zone împădurite, ceea ce ar putea crea o problemă în viitor pentru ecosistemele din România.

1.5. Energia eoliană în [NUME_REDACTAT] hărții energiei "verzi", potențialul României cuprinde 65% biomasă, 17% energie eoliană, 12% energie solară, 4% microhidrocentrale, 1% voltaic + 1% geotermal. [NUME_REDACTAT], cu excepția zonelor montane, unde condițiile meteorologice dificile fac greoaie instalarea și întreținerea agregatelor eoliene, viteze egale sau superioare nivelului de 4 m/s se regăsesc în [NUME_REDACTAT] Moldovenesc și în Dobrogea. Litoralul prezintă și el potențial energetic deoarece în această parte a țării viteza medie anuală a vântului întrece pragul de 4 m/s. În zona litoralului, pe termen scurt și mediu, potențialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică de 4.500 GWh/an.

Pe baza evaluării și interpretării datelor înregistrate, în România se pot monta instalații eoliene cu o capacitate de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23 000 GWh/an.

În premieră, România a fost lider între piețele emergente ale Europei în 2012 în ceea ce privește puterea eoliană nou instalată situându-se pe locul 5 în Europa, după Germania (2415 MW), [NUME_REDACTAT] (1897 MW), Italia (1973 MW) și Spania (1122 MW). Astfel se arata in raportul "Energia eoliană și alte surse regenerabile de energie în România” pe anul 2013.

Din perspectiva legislației [NUME_REDACTAT] privind industria energiei regenerabile, Directiva 2009/28/CE referitoare la promovarea electricității produse din surse de energie regenerabile pe piața internă prevede un obiectiv obligatoriu de 20% pondere a energiei regenerabile din consumul brut la nivel comunitar, care trebuie îndeplinită până în anul 2020. România are ca obiectiv național o pondere de 24% a energiei regenerabile din consumul final brut de energie până în anul 2020, un target ce pare a fi nu foarte greu de atins.

Nevoia de energie pe termen lung a economiei României și a gospodăriilor face ca industria energetică românească, inclusiv energia regenerabilă, să fie o zonă extrem de interesantă pentru implicarea de capital internațional pentru deceniul viitor.

Potențialul energetic eolial al țării noastre

Harta potențialului eolian din România, cu vânturile la 50 m

Harta potențialului eolian din România elaborată pentru diferite condiții topografice este oarecum neclară, redactată într-un mod care lasă multe semne de întrebare. De exemplu sunt reprezentate cu aceiași culoare zone care au un potențial eolian diferit. Astfel, în zona litoralului, reprezentată cu violet, puterea vântului este > 8,5m/s iar în [NUME_REDACTAT], reprezentați tot cu violet, puterea vântului este > 11,5m/s.

În realitate, în 2009 erau montate instalații eoliene de doar 14 MW. În 2010, în centralele eoliene erau instalați în total 462 MW. România a ajuns, în 2011, la 850 MW instalați în total în eolian (adică o putere mai mare decât cea a unui reactor nuclear de la Cernavodă).

La începutul anului 2012, în Dobrogea existau peste 500 de turbine eoliene. Cehii de la CEZ, portughezii de la EDP sau italienii de la Enel au investit în energie eoliană în Dobrogea până la nivelul la care rețeaua electrică națională nu a mai fost capabilă să primească energia livrată de fermele eoliene.

Se estimează că eolienele din România produc, în medie 150 – 200 de megawați-oră. Costul energie eoliene este de 170 de euro pe megawatt/oră, de aproape trei ori mai mult față de energia produsă de hidrocentrale, în special datorită costurilor foarte mari de instalare a morilor eoliene.

II. Noțiuni generale despre construcția turbinelor eoliene

2.1. Elementele componente ale unei turbine

Turbinele eoliene, cunoscut și ca turbine de vânt, reprezintă cea mai ușoară și ecologică sursă de obținere a energiei electrice în zonele care, din punct de vedere al intensității vânturilor permit amplasarea acestor dispozitive.

Deși turbinele de vânt sunt disponibile în diferite dimensiuni, în funcție de puterea vânturilor și necesarul de energie din zonele în care vor fi amplasate, ele au în comun aceleași elemente tehnice, după cum se poate vedea din imaginea 2.1.

Adițional față de elementele din imaginea de mai sus, orice turbină mai are nevoie și de instalarea unui circuit electric de conectare la rețeaua electrică locală și, pentru cazul în care vorbim de un parc de eoliene, este necesară instalarea unui punct de control de unde acestea să fie pornite, oprite sau reglate în funcție de caz.

2.2. Clasificarea turbinelor eoliene

Există mai multe criterii după care turbinele pot fi clasificate

Primul dintre ele este puterea:

– Turbine de putere redusă (sub 100kW) utilizate în principal pentru uz casnic, agricol, etc.;

– Turbine de putere mare (peste 100kW) utilizate pentru furnizarea energiei electrice în sistemele energetice naționale.

Figura 2.2. Turbine eoliene în funcție de putere

(sursa: http://www.termo.utcluj.ro/)

După direcția de orientare a axei

– Turbine cu axă orizontală (cele mai răspândite) având axa paralelă cu direcția vântului;

– Turbine cu axă verticală (aflate în stadiu de cercetare) având axa perpendiculară pe direcția vântului.

În figura 2.3. este prezentată o turbină eoliană verticală de tip Darrierus, după numele celui care a realizat prima astfel de turbină. Asemenea modele se află deocamdată în stadiul de cercetare, nefiind încă disponibile pe piață.

După modul de amplasare a paletelor

– În contra vântului (vântul întâlnește întâi paletele și apoi nacela) – “upwind”;

– În direcția vântului (vântul întâlnește întâi nacela și apoi paletele) – “downwind”.

După numărul de palete

– Cu două palete;

– Cu trei palete (cele mai răspândite).

După locul de amplasare

– Amplasare terestră;

– Amplasare marină.

2.3. Asamblarea și instalarea unei turbine eoliene

Butucul rotorului are rolul de a permite montarea paletelor turbinei și este montat pe arborele principal al turbinei eoliene. În figurile 2.4. și 2.5. sunt prezentate două imagini ale unor butuci de turbine eoliene.

Figura 2.4. Butuc de turbină eoliană

Figura 2.5. Butuc de turbină eoliană

(sursa: wikipedia.org)

Paletele reprezintă unele dintre cele mai importante componente ale turbinelor eoliene și împreună cu butucul alcătuiesc rotorul turbinei. Cel mai adesea, paletele sunt realizate cu aceleași tehnologii utilizate și în industria aeronautică, din materiale compozite, care să asigure simultan rezistență mecanică, flexibilitate, elasticitate și greutate redusă. Uneori se utilizează la construcția paletelor și materiale metalice sau chiar lemnul. În figura 2.6. se pot observa dimensiunile unei asemenea palete.

Nacela are rolul de a proteja componentele turbinei eoliene, care se montează în interiorul acesteia și anume: arborele principal, multiplicatorul de turație, dispozitivul de frânare, arborele de turație ridicată, generatorul electric, sistemul de răcire al generatorului electric și sistemul de pivotare. În figurile 2.7. și 2.8. sunt prezentate două nacele de dimensiuni mari.

Pilonul are rolul de a susține turbina eoliană și de a permite accesul în vederea exlploatării și executării operațiilor de întreținere, respectiv reparații. În interiorul pilonilor sunt montate atât rețeaua de distribuție a energiei electrice produse de turbina eoliană, cât și scările de acces spre nacelă. În figura 2.9. este prezentată fundația unui pilon, iar în figura 6.14, este prezentat un tronson de pilon pentru susținerea unei turbine eoliene.

Arborele principal al turbinelor eoliene are turație redusă și transmite mișcarea de rotație, de la butucul turbinei la multiplicatorul de turație cu roți dințate. În funcție de tipul turbinei eoliene, turația arborelui principal poate să varieze între 20…400 rot/min. În figura 2.11. este prezentat un asemenea arbore.

Multiplicatorul de turație cu roți dințate are rolul de a mări turația de la valoarea redusă a arborelui principal, la valoarea ridicată de care are nevoie generatorul de curent electric. În figura 2.13. este prezentat principiul de funcționare al acestei componente, iar în figura 2.14. este prezentat un multiplicator de turație eolian.

Figura 2.13. Principiul de funcționare al multiplicatorului de turație eolian

(sursa: www.windpower.org)

Dispozitivul de frânare este un dispozitiv de siguranță și se montează pe arborele de turație ridicată, între multiplicatorul de turație și generatorul electric. Viteza de rotație a turbinei este menținută constantă prin reglarea unghiului de înclinare a paletelor în funcție de viteza vântului și nu prin frânarea arborelui secundar al turbinei. Dispozitivul de frânare (cel mai adesea hidraulic, iar uneori mecanic) este utilizat numai în cazul în care mecanismul de reglare a unghiului de înclinare a paletelor nu funcționează corect, sau pentru frânarea completă a turbinei în cazul în care se efectuează operații de întreținere sau reparații. În figura 6.18 este prezentat principiul de funcționare al mecanismului de frânare, iar în figura 2.15. este prezentat un asemenea mecanism.

Arborele de turație ridicată denumit și arbore secundar sau cuplaj, are rolul de a transmite mișcarea de la multiplicatorul de turație la generatorul electric. Turația acestui arbore, ca și cea a generatorului electric, are valori între 1200… 1800 rot/min. În figura 2.16 este prezentat un arbore de turație ridicată, montat pe multiplicatorul de turație.

(sursa: www.windpower.org)

Generatorul electric are rolul de a converti energia mecanică a arborelui de turație ridicată al turbinei eoliene, în energie electrică. Spirele rotorului se rotesc în câmpul magnetic generat de stator și astfel, în spire se induce curent electric. Există atât generatoare electrice care furnizează curent continuu (de regulă pentru aplicații casnice și turbine de dimensiuni reduse), cât și generatoare electrice du curent alternativ într-o gamă extrem de variată de puteri. În figura 2.17 este prezentat generatorul electric al unei turbine eoliene de 5 MW, cea mai mare din lume în martie 2005.

Figura 2.17. Generator electric eolian de 5MW

Sistemul de răcire al generatorului electric preia excesul de căldură produs în timpul funcționării acestuia. În figura 21 se observă că răcirea este asigurată de un ventilator centrifugal, iar generatoarele de putere mai redusă au răcirea asigurată de ventilatoare axiale. Uneori sistemul de răcire al generatoarelor electrice este proiectat să funcționeze cu apă de răcire, caz în care există un circuit suplimentar pentru răcirea apei.

Sistemul de pivotare al turbinei eoliene, are rolul de a permite orientarea turbinei după direcția vântului. Componentele principale ale acestui sistem sunt motorul de pivotare și elementul de transmisie a mișcării. Ambele componente au prevăzute elemente de angrenare cu roți dințate. Acest mecanism este antrenat în mișcare cu ajutorul unui sistem automatizat, la orice schimbare a direcției vântului, sesizată de giruetă. În figura 2.18 este prezentat motorul sistemului de pivotare, iar în figura 2.19 elementul de transmisie.

Girueta este montată pe nacelă și are rolul de a se orienta în permanență după direcția vântului. La schimbarea direcției vântului, girueta comandă automat intrarea în funcțiune a sistemului de pivotare al turbinei. În cazul turbinelor de dimensiuni reduse, nacela este rotită automat după direcția vintului cu ajutorul giruetei, fără a fi necesară prezența unui sistem suplimentar de pivotare. În figura 2.20 este prezentată o giruetă.

Figura 2.20 Giruetă

(sursa: http://www.publicdomainpictures.net/pictures/70000/nahled/wind-vane-against-the-sky.jpg)

Controler-ul este calculatorul principal al unei turbine eoliene, care cel puțin în cazul turbinelor de puteri mari, este integrat într-o rețea de calculatoare, care controlează buna funcționare a tuturor componentelor. De regulă controler-ul este amplasat în nacelă, iar alte calculatoare pot fi amplasate inclusiv la baza pilonilor. În figura 6.26 este prezentat un controler din componența unei turbine eoliene.

Capitolul III Legislația europeană și națională referitoare la protecția mediului și realizarea studiilor de impact asupra mediului

Asemenea tuturor aspectelor ce influențează sub o formă sau alta mediul în care trăim, și instalarea de ferme eoliene este reglementată destul de strict de normative europene pe care România s-a angajat să le respecte de vreme ce este membră a comunității europene.

Încă din data de 15 februarie 2000, când [NUME_REDACTAT] Europene a deschis negocierile de aderare a României la spațiul comunitar, protecția mediului a reprezentat o problematică prioritară. Astfel, realizarea unor deziderate în acest domeniu reprezintă o preocupare constantă la nivelul întregii comunități, mai ales prin targetarea dezvoltării de noi tehnologii de producere a energiei care să polueze mai puțin dar și prin eficientizarea celor existente.

Acest cadru a permis ca începând ca din martie 2001 să fie elaborat Documentul de poziție pentru acest capitol al aderării, care cuprindea angajamentele pe care țara noastră și le lua față de cerințele [NUME_REDACTAT]. Actul conținea poziția României față de capitolul 22 – [NUME_REDACTAT] și a primit aprobarea [NUME_REDACTAT] în data de 18 octombrie 2001, fiind transmis spre analiza [NUME_REDACTAT] pentru aderarea la UE chiar din 23 octombrie al acestui an și fiind înregistrat oficial pe data de 30 a aceleiași luni.

Prin acest act, România s-a angajat să accepte integral acquis-ul comunitar cu privire la Capitolul 22 Protecția mediului înconjurător, act ce intrase deja în vigoare la data de 31 decembrie 2000. Mai mult, țara noastră a acceptat să implementeze toate prevederile acestui capitol până la data aderării, cu excepția a 11 dintre actele comunitare din sectorul mediu. Acestea făceau referire la calitatea aerului, la schimbările climatice, la managerierea depozitelor de deșeuri, la calitatea apei și la controlul poluării industriale. Acestea au fost excluse inițial din lista de modificări ce trebuie efectuate de România în vederea aderării, asigurându-se în schimb un calendar de conformare cuprins între 3 și 15 ani.

Această aliniere treptată a normelor de mediu a fost determinată de faptul că transpunerea și implementarea acestui acquis comunitar în domeniul protecției mediului nu este o problematică simplă și vizează multiple sectoare de activitate. Implicațiile de ordin financiar și logistic ar fi făcut imposibilă, spre exemplu, o trecere peste noapte de la o industrie extrem de poluantă, rămasă cu ani în urma evoluțiilor tehnologice moderne, la una ecologizată și capabilă să respecte normele europene de poluare.

De altfel, o evaluare realizată pe costurile necesare unei complete armonizări a legislației românești cu cea comunitară, pornind de la spectele legislative, la crearea unor structuri specifice de monitorizare și control și până la aplicarea în teritoriu a acestor normative, a relevat la acea vreme că ar fi fost nevoie de 34 de miliarde de euro.

În cadrul eforturilor de aliniere la cerințele spațiului european, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a realizat eforturi susținute pentru accelerarea acestui proces, elaborând strategii sectoriale de armonizare și reactualizându-le pe cele deja existente. Astfel, s-a ajuns la elaborarea a 31 de acte normative în acest domeniu.

3.1. Legislația europeană cu privire la dezvoltarea energiei eoliene

La finele anului 2008, [NUME_REDACTAT] a adoptat un pachet extrem de ambițios și dinamic cu perspective pe termen lung care viza modificările climaterice și modul în care ele pot fi încetinite prin modificarea surselor de energie. Astfel, țările din UE 27 s-au angajat să crească ponderea de instalații de obținere a energiei regenerabile cu până la 20% din producția lor totală, targetul de timp fiind anul 2020.

Dintre formele de obținere a energiei vizate de aceste schimbări, energia eoliană a prezentat tot timpul un interes sporit. Fiind vorba de o sursă curată și regenerabilă de electricitate, aceasta ar trebui ca până la data limită de realizare a proiectului, să constituie baza pentru cei 20% țintiți în acord. Astfel, nu doar că energia va fi mai curată dar pe de altă parte, dacă tehnologia o va permite, se va putea renunța complet la o parte din instalațiile actuale, mult mai poluante, care murdăresc atmosfera cu gaze de seră și alte emisii toxice.

Pe fondul apariției a tot mai multe tehnologii ce folosesc energia electrică, dezvoltarea acestei ramuri de producția a cunoscut schimări majore în ultimul deceniu. Spre exemplu, în 2009, [NUME_REDACTAT] estima la 4,8% din total, consumul de energie electrică produsă eolian în UE, dar pe parcursul următorilor ani, până în 2020, se așteaptă ca această valoare să se tripleze. Astfel, se urmărește o extindere a parcurilor eoliene existente și realizarea altora noi, nu doar pe uscat ci și în larg, acolo unde condițiile atmosferice oferă vânturi constante.

Cu toate acestea, distribuția producției de energie eoliană în UE nu este nici pe departe uniformă. Dimpotrivă, cea mai mare parte a acesteia este produsă doar de câteva state, în timp ce celelalte caută să recupereze aceste decalaj dar nu cu mult succes.

Figura …. Capacitatea instalată în MW de-a lungul întregii [NUME_REDACTAT] în perioada 2000 – 2007 conform raportului „[NUME_REDACTAT]” publicat de [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], martie 2008

[NUME_REDACTAT] Europene cu privire la natură și la dezvoltarea parcurilor eoliene

Directivele UE cu privire la construcția de parcuri eoliene, pot fi privite prin prisma localizării acestora.

În cadrul unor situri Natura 2000 unde, construcțiile de orice fel trebuie să facă obiectul unei evaluări amănunțite pas cu pas și să prezinte anumite garanții pentru tipurile de habitate și speciile din zonă care sunt de interes comunitar.

În orice altă regiune a UE, legislația comunitară obligă statele membre să protejeze speciile de interes din aria lor naturală de extindere în cadrul UE – art. 5 din [NUME_REDACTAT] și art. 12 din [NUME_REDACTAT].

Două directive deosebit de importante în ceea ce privește dezvoltarea parcurilor eoliene sunt cea privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (SEA) și cea privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (EIA).

3.2. Directiva SEA

În spatele denumirii SEA se ascunde Directiva 2001/142/CE. Ea are ca scop principal să asigure că efectele ecologice ale anumitor planuri și programe sunt corect identificate și evaluate pentru a fi luate în considerare atunci când se elaborează planurile și înainte de adoptarea lor.

SEA urmărește încurajarea unor abordări mai integrate și mai eficiente pentru planificările teritoriale, în care mediul și biodiversitatea locale sunt avute în vedere și luate corect în considerate, la un nivel strategic. Realizarea acestui deziderat permite evitarea unor situații conflictuale cu ale directive europene și conservarea naturii pentru generațiile viitoare.

Evaluarea strategică de mediu este considerată obligatorie pentru o multitudine de programe și planuri din agricultură, silvicultură, industrie, transport sau producția energetică.

În mod practic, statele membre sunt obligate să elaboreze rapoarte detaliate de mediu prin care să evalueze posibilelel efecte majore ale planurilor și programelor desfășurate asupra mediului și să ofere orice alternative rezonabile.

De asemenea, Directiva SEA impune o perioadă de timp în care autoritățile și publicul larg pot să-și exprime opinia cu privire la raportul de mediu, precum și cu privire la proiectele de plan sau program. Consultarea publică contribuie nu doar la asigurarea unui cadru complet de informare ci oferă o transparență a procesului decizional în chestiuni de interes local sau comunitar.

3.3. Directiva EIA

Evaluările impactului asupra mediului reprezintă centrul Directivei EIA, respectiv Directiva 85/337/CEE asigură faptul că proiectele publice sau private individuale cu un posibil impact asupra mediului pot fi evaluate înainte de a provoca posibile daune.

Procesul evaluării impactului asupra mediului (EIA)

Procedura tipică EIA cuprinde următoarele etape:

Examinarea (articolul 4 și anexa III la Directiva EIA): pentru a determina dacă este necesară o EIA. Examinarea este necesară pentru orice tip de proiect enumerat în anexa II (inclusiv parcurile eoliene). Decizia de examinare a autorității naționale competente trebuie pusă la dispoziția publicului.

Stabilirea domeniului de evaluat (articolul 5): este etapa procesului EIA care determină conținutul și extinderea aspectelor care vor fi cuprinse în informațiile de mediu care trebuie să fie prezentate de inițiatorul proiectului unei autorități competente. Etapa de stabilire a domeniului de evaluat este o parte importantă a unui regim EIA adecvat, în special deoarece îmbunătățește calitatea EIA.

Elaborarea unei declarații sau a unui raport de mediu (articolul 5), care cuprinde următoarele informații ecologice necesare: descrierea proiectului, descrierea măsurilor pentru a evita sau a reduce efectele negative semnificative, datele necesare pentru a identifica și evalua principalele efecte asupra mediului, o prezentare succintă a principalelor alternative studiate de inițiatorul proiectului și o indicare a motivelor opțiunii preferate, ținând cont de efectele ecologice identificate. Acestea trebuie puse la dispoziția publicului.

Consultare (articolele 6, 7 și 8): Publicul, autoritățile responsabile în domeniul mediului și statele membre afectate de proiect trebuie informate și consultate înainte de luarea deciziei cu privire la cererea de autorizare a unui proiect. Rezultatele consultărilor și informațiile colectate trebuie luate în calcul pe parcursul procedurii de autorizare.

Explicații privind decizia: (articolul 9): Odată ce decizia de aprobare sau refuzare a unei cereri de dezvoltare a fost luată, autoritățile naționale au obligația de a pune la dispoziția publicului o serie de informații cum ar fi conținutul deciziei și orice condiții atașate acesteia, principalele motive și considerente pe care se bazează decizia, inclusiv informații privind procesul de participare a publicului și o descriere, după caz, a principalelor măsuri compensatorii și de atenuare a efectelor negative.

Există numeroase similarități între procedurile pentru SEA, EIA și evaluările corespunzătoare efectuate pentru planurile sau proiectele care afectează siturile Natura 2000 în temeiul [NUME_REDACTAT]. Aceasta nu înseamnă însă că este vorba despre unul și același lucru deoarece există, de asemenea, diferențe importante. Prin urmare, o SEA sau EIA nu pot înlocui sau reprezenta un substitut pentru o evaluare corespunzătoare deoarece procedurile nu se suprapun.

3.4 Alte convenții și acorduri internaționale relevante în protecția mediului la nivelul UE

[NUME_REDACTAT] și statele sale membre, precum și majoritatea celorlalte țări europene, sunt părți contractante la diferite convenții și acorduri internaționale relevante în domeniul mediului. Prin urmare, cadrele juridice europene și naționale privind conservarea naturii și a biodiversității trebuie să ia pe deplin în considerare și angajamentele intrate în vigoare în temeiul respectivelor convenții și acorduri. Chiar și acolo unde aceste situații nu par în directă corelare.

Aceste convenții au contribuit la formarea cadrului juridic pentru politica și legislația privind biodiversitatea în cadrul UE și, de asemenea, la definirea relației dintre UE și alte țări. Astfel, următoarele convenții subliniază cele mai relevante acorduri privind energiile regenerabile – cum ar fi energia eoliană – și conservarea naturii în Europa. De asemenea, unele dintre acestea au adoptat recomandări și rezoluții specifice privind parcurile eoliene și viața sălbatică:

Convenția privind diversitatea biologică (CBD) este un tratat global adoptat la Rio de Janeiro în iunie 1992. Aceasta a extins domeniul de aplicare a conservării biodiversității de la specii și habitate la utilizarea durabilă a resurselor biologice în beneficiul omenirii. În total, 189 de părți au ratificat convenția.

Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa („Convenția de la Berna”) a intrat în vigoare în 1982. Aceasta a jucat un rol important în intensificarea activităților în domeniul conservării biodiversității în Europa. Un obiectiv important al convenției constă în crearea [NUME_REDACTAT] din ariile cu interes de conservare specială (AICS). Aceasta funcționează de-a lungul rețelei Natura 2000 a UE. În 2002 a fost adoptată o recomandare privind efectele turbinelor eoliene asupra speciilor migratoare de mamifere și păsări.

Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (CMS, „Convenția de la Bonn”) are drept obiectiv conservarea speciilor migratoare în aria lor naturală de extindere. Anumite acorduri semnate în temeiul acestei convenții sunt relevante pentru gestionarea conflictelor dintre speciile migratoare de animale și parcurile eoliene:

Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (AEWA) solicită acțiuni coordonate de-a lungul rutelor sau itinerariilor de migrare.

Acordul privind conservarea liliecilor în Europa (EUROBATS) vizează protecția tuturor celor 45 de specii de lilieci din Europa. Acesta a intrat în vigoare în 1994. În temeiul acestui acord s-au publicat în 200846 orientări privind conservarea liliecilor în cadrul proiectelor de parcuri eoliene.

Acordul privind conservarea cetaceelor mici din [NUME_REDACTAT] și din [NUME_REDACTAT] (ASCOBANS) are drept obiectiv coordonarea măsurilor de reducere a

impactului negativ al capturilor accidentale, al pierderii habitatelor, al poluării marine și al zgomotelor în rândul celor zece părți semnatare. În 2006 a fost adoptată o rezoluție privind efectele semnificative ale zgomotelor asupra cetaceelor mici, relevantă pentru impactul potențial al parcurilor eoliene.

Acordul privind conservarea cetaceelor din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și din zona contiguă a Atlanticului (ACCOBAMS) este un cadru cooperativ pentru conservarea biodiversității marine în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Principalul său obiectiv constă în reducerea amenințării la adresa cetaceelor din aceste mări și îmbunătățirea cunoștințelor referitoare la acestea. Acordul a intrat în vigoare în 2001.

Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională49 („[NUME_REDACTAT]”) este un tratat interguvernamental care prevede un cadru de acțiune la nivel național și de cooperare internațională în vederea conservării și utilizării raționale a zonelor umede. Aceasta a fost adoptată în 1971 și modificată în 1982 și 1987.

Convenția privind protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est (OSPAR) orientează cooperarea internațională cu privire la o serie de aspecte, inclusiv conservarea biodiversității marine și a ecosistemelor, efectele eutroficării și substanțele periculoase, monitorizarea și evaluarea. Aceasta a fost lansată în 1992, în urma combinării Convențiilor de la Oslo și Paris (din 1972 și 1974). Sub auspiciile acestei convenții au fost inițiate diverse studii privind impactul potențial al parcurilor eoliene asupra mediului marin.

Convenția privind protecția mediului marin din zona [NUME_REDACTAT] (HELCOM, „Convenția de la Helsinki”) acoperă bazinul [NUME_REDACTAT] și toate apele interioare ale acestuia. Convenția a fost adoptată în 1980 și revizuită în 1992. UE și toate țările din jurul [NUME_REDACTAT] sunt părți contractante la convenție.

Convenția privind protecția [NUME_REDACTAT] împotriva poluării („Convenția de la Barcelona”) vizează în primul rând să reglementeze și să reducă impactul negativ al tuturor tipurilor de poluanți în bazinul [NUME_REDACTAT]. Aceasta a fost adoptată în 1976 și modificată ultima dată în 1995. Majoritatea țărilor situate pe malul [NUME_REDACTAT] au semnat convenția.

3.4. Legislația românească

[NUME_REDACTAT], legislația privitoare la promovarea energiilor regenerabile nu era atât de bine pusă la punct însă prin prisma legislației europene destul de strictă în modalitatea în care statele membre trebuie să se pună la punct pe problemele comunitare, lucrurile s-au mai schimbat. Un aspect important care trebuie avut în vedere aici este că UE ia în calcul ca o valoare de 20% din consumul total de electricitate să fie asigurat până în 2020 doar din surse regenerabile. Doar că țara noastră are deja un procent important din producția energetică axată pe surse nepoluante. Este vorba în special de hidrocentrale și biomasă, care împreună acoperă aproximativ 17% din consum.

Prin legislația elaborată mai demult, producătorii de energie regenerabilă primeau câte un certificat verde pentru fiecare MWh livrat în rețea, certificate pe care le pot valorifica pe o piață specializată. În același timp, furnizorii sunt obligați să cumpere un anumit număr de certificate, proporțional cu energia comercializată.

Însă, de atunci, s-au construit doar câteva turbine eoliene și hidrocentrale mici. Astfel că România a schimbat legislația care încuraja investițiile în acest domeniu, acordând mai multe certificate verzi producătorilor prin Legea 220 din 2008, act normativ care nu a putut fi aplicat din lipsa avizului [NUME_REDACTAT].

La mijlocul lunii iunie 2010, parlamentarii au aprobat modificarea legii, clarificând anumite aspecte care au făcut imposibilă aplicarea ei până acum și, totodată, majorând numărul certificatelor pe care le primesc investitorii. Astfel, producătorii de energie eoliană primesc două certificate verzi până în 2017 și unul din 2018 pentru fiecare MWh livrat în rețea. Pentru energia electrică produsă în microhidrocentralele noi, producătorii au dreptul la trei certificate pentru fiecare MWh, două certificate dacă microhidrocentralele sunt retehnologizate și un astfel de document pentru 2 MWh, dacă centralele nu au fost modernizate.

Pentru producerea de energie din biomasă, biogaz și sursă geotermală se acordă trei certificate. Cele mai multe astfel de documente, respectiv șase, vor primi producătorii de energie electrică solară (energie fotovoltaică), întrucât investițiile în acest fel de centrale sunt foarte mari.

Noul act normativ stabilește și faptul că furnizorii trebuie să achiziționeze certificate verzi echivalent cu 8,3% din energia comercializată în acest an, urmând ca ponderea să crească la 20% în 2020. Un certificat verde se va putea tranzacționa la o valoare cuprinsă între 27 și 55 de euro.

Noua lege a energiei regenerabile, Legea 139/2010, reprezentând o variantă modificată a Legii 220 din 2008, a fost promulgată de președintele [NUME_REDACTAT]. Prevederile ei vor fi aplicate, însă, abia spre sfârșitul anului, după elaborarea legislației secundare și după avizul [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]

Legislația pe care a pregătit-o România este una dintre cele mai avansate și atractive din Europa.

Într-adevăr, luând doar exemplul eolienelor, prețul obținut de producători pentru un MWh va fi triplu față de energia tradițională, întrucât, la prețul propriu-zis al energiei, de circa 35 de euro, se adaugă valoarea celor două certificate verzi.

Însă și costurile instalării unui MW eolian sunt duble față de o centrală clasică, ajungând la 1,6-1,8 milioane de euro. Dacă vorbim de energia fotovoltaică, prețul acesteia crește chiar de șapte ori față de energia clasică, însă și costurile instalării unui astfel de echipament sunt pe măsură.

Aceste costuri sunt suportate de către consumatorii din România. Se estimează că, în momentul în care vor fi instalate capacități eoliene de 4.000 de MW, cât este capacitatea de preluare a actualului sistem energetic național, suma necesară pentru acordarea stimulentelor pentru producători va depăși 700 de milioane de euro pe an, în cazul în care certificatele vor fi tranzacționate la valoarea lor maximă. Astfel că fiecare din cei 8,5 milioane de consumatori de energie din România vor contribui la susținerea eolienelor cu 80 de euro anual, prin prețul final al energiei.

Noua lege oferă și posibilitatea persoanelor fizice de a beneficia de această schemă de sprijin, nu doar firmelor. Orice persoană are posibilitatea, prin această lege, să producă energie și să beneficieze de certificate verzi. Acest lucru apare ca o compensare a faptului că toți consumatorii vor trebui să susțină energia verde.

Chiar și așa, procesul de realizare a unei astfel de investiții este greoi, fiind necesare 47 de aprobări de la peste 20 de instituții în cazul eolienelor. Întregul lanț de avizare durează foarte mult, chiar și 18 luni. Pot trece trei ani până la finalizarea proiectului.

Capitolul III Studiu de impact asupra mediului pentru proiect de realizare a unei ferme eoliene în perimetrul comunei Braniștea

3.1. Obiectivele generale ale studiului

Un aspect foarte important în momentul realizării unei noi instalații industriale, indiferent de natura ei, este identificarea potențialului impact pe care aceasta îl poate avea. Din acest punct de vedere, fermele eoliene trebuie să treacă printr-un complicat proces de avizare iar zonele alese pentru construcție trebuie să beneficieze de un studiu de impact ale cărui principale obiective sunt:

– Evaluarea stării actuale a mediului în perimetrul propus pentru derularea proiectului;

– Evaluarea impactului pe care activitățile derulate prin proiectul propus le-ar exercita asupra mediului (habitate, specii de flora și faună de interes comunitar, integritatea siturilor Natura 2000 în apropierea carora este situat amplasamentul proiectului);

– Stabilirea modului de încadrare în reglementările legale în vigoare privind protecția mediului;

– Identificarea de măsuri care să conducă la diminuarea sau anularea potențialului impact exercitat de activitățile prevăzute în proiect asupra mediului și biodiversității, în special asupra speciilor de interes conservativ.

– Evaluarea adecvată a activitatilor și a impactului potențial, precum și a măsurilor de reducere a acestuia se vor realiza atât pentru faza de implementare a proiectului cat si pentru perioada de exploatare.

3.1. Prezentarea generală a zonei

[NUME_REDACTAT] se află așezată în [NUME_REDACTAT], la mai puțin de 20km de Galați și la circa 3 km mai la sud de râul Siret. La est, se învecinează cu comuna Șendreni, de care o desparte circa 7 km iar la vest se regăsește învecinată cu comunele Independența și o parte din [NUME_REDACTAT]. În partea de nord a așezării se află comunele Schela, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] iar hotarul comunei face parte din [NUME_REDACTAT], având în acest perimetru o altitudine de circa 70-75m față de nivelul mării.

În acest perimetru, rețeața hidrografică este compusă din ape cu caracter permanent, așa cum sunt Siretul și Bârladul dar și cu caracter temporar, respectiv pârâul Greaca. Toate aparțin bazinului hidrografic al [NUME_REDACTAT]. De asemenea, pe [NUME_REDACTAT] se află și balta cu același nume, o cunoscută crescătorie piscicolă amplasată pe 165ha.

Datorită așezării geografice dar și a nivelului ceva mai ridicat al înălțimii solului, zona a fost determinată ca fiind ideală pentru amplasarea unei instalații de ferme eoliene.

Fig. 3.x Perimetrul comunei Braniștea cu detaliu asupra zonei de instalare a parcului eolian.

Zona aleasă pentru dezvoltarea parcului eolian este una aflată în prezent în folosință agricolă și conform proiectului, o parte din arealul pe care se va face construcția ar urma să revină în folosință agricolă după finalizarea lucrărilor, proprietarul parcului urmărind ca acesta să aibă un impact cât mai mic asupra mediului.

Un alt avantaj major este reprezentat de faptul că, în ciuda zonei rurale, există un drum de acces suficient de larg pentru a permite trecerea transporturilor cu piese până la zona de construcție iar în cazul unor dificultăți în acest sens, accesul poate fi realizat și din direcția comunei Schela.

3.2. Structura parcului eolian

O fermă, sau un parc eolian se compune din mai multe componente majore:

– Turbinele eoliene dispuse în teren;

– Transformatoarele de ieșire din turbină, care cel mai adesea sunt livrate odată cu turbinele;

– Camera de comandă, instalată de obicei într-un container special;

– Punctul de măsură anemometric ce monitorizează viteza vântului în perimetru.

Figura 3.1. Structura generală a unui parc eolian

În cazul parcului eolian din comuna Braniștea, investitorul a luat decizia de a instala trei turbine eoliene marca Gamesa G87 cu posibilitatea adăugării altor două în momentul în care rețeaua electrică din zonă va fi capabilă să preia surplusul de energie existent.

[NUME_REDACTAT] G87 este unul cu o putere nominală de 2 MW, un diametru al rotorului de 8,7m și o înălțime a turnului de 78m. Caracteristica principală a acestui sistem este că are nevoie de un vânt de demaraj de doar 3 m/s și rezistă până la vânturi de 25 m/s ceea ce face aceste turbine perfecte pentru perimetrul Moldovei unde viteza maximă a vânturilor înregistrate nu a depășit 20 m/s.

De asemenea, alegerea acestui model a mai fost determinată și de existența pe plan local a unei reprezentanțe a companiei spaniole, ceea ce ar permite o intervenție mult mai rapidă în caz de nevoie asupra echipamentelor turbinelor.

Figura 3.2. Turbină eoliană Gamesa G87

3.3. Procesul tehnologic de instalare a echipamentelor

În cadrul procesului tehnologic de construcție sunt incluse toate operațiunile ce încep cu pregătirea amplasamentului și se termină cu predarea la cheie a centralei eoliene către investitori.

Suprafața afectată de fiecare turbină eoliană va fi reprezentată de:

– calea de acces, cu o lățime de 4 m;

– inelul bazal și trotuarul de gardă din jurul stâlpului fiecărei turbine, cu o suprafață de 52 mp;

– transformatorul electric cu o suprafață de 5,5 mp.

De asemenea, pe perioada construcției, suprafața totală ocupată va fi de 300 mp, însă cea mai mare parte a acesteia ar urma să fie redată circuitului agricol după finalizarea construcției și montajului.

Suprafetele afectate de santier, care se vor scoate din circuitul agricol vor fi:

SUPRAFETE CONSTRUITE

-TURNUL CENTRALEOR

2,32m x2,32m x3,14 =16,9mp.

16,9mp X 5 bucarti = 84,50mp

-POSTURILE DE TRANSFORMARE :

2m x 3mx 5 bucati =30,0mp

Total arie construita : 84,5 + 30,0 = 114,50 mp

SUPRAFETE PLATFORME

-diferenta de la platforma 32,1mp x5 mp= 180,50mp

– talpi pentru pale :48 mp x 5 centrale =240,00mp

Total arie platforme : 420,50 mp

SUPRAFETE OCUPATE DE ALEI CAROSABILE

Suprafata drumurilor :396,8245 ml x 5,0 m =1984,12 mp

SUPRATAFA SCOASA DIN CIRCUITUL AGRICOL VA FI :

420,50 mp +1984,12 mp+114,50mp = 2519,12 MP

Organizarea de santier se va realiza paralel cu tronsonul terminal al drumului de exploatare, capatul de lânga platforma de 7 m x7m . Pe o parte a drumului de exploatare se vor monta doi suporti metalici, acoperind o suprafata de 48 mp ( 2x 2m x12m ). Acesti suporti metalici se vor folosi pentru depozitarea celor 3 palete ale centralei eoliene.In completarea necesarului de platforme de lucru , este spatiul ramas liber , din platforma de 7mx7m , din care se foloseste pentru construirea turnului centralei 16,9mp, restul, de 32,1 mp vor fi folositi pe timpul executiei pentru depozitarea diverselor componente, mici, ale centralei, iar dupa executie, pentru parcare, sau pentru interventii pentru depanare.

Nu se vor depozita tronsoane ale turnului pe amplasament, deoarece acestea se vor deforma.

Tronsoanele de turn aduse se vor monta direct din autospeciale, care le transporta pe suporti speciali.

În perioada de timp dintre lansarea comenzii și transportul de la fabrică a componentelor unităților eoliene, se vor construi căile de acces, fundațiile unităților eoliene, stația electrică și infrastructura electrică (rețeaua electrică internă a centralei eoliene).

Timpul necesar pentru asamblarea rotorului turbinei și construirea structurii principale este de circa 2-3 săptămâni pentru unitatea eoliană. Odată instalată turbina eoliană, sunt necesare circa 7-10 zile pe fiecare unitate eoliană pentru completarea și executarea conexiunilor instalațiilor și circuitelor, punerea în funcțiune și testarea unității eoliene și executarea conexiunilor la rețeaua electrică și cu sistemele SCADA ale Operatorilor de Rețea. De asemenea, se vor executa și programele de probe convenite cu Operatorul de Rețea (OTS și OD) conform prevederilor din [NUME_REDACTAT] ale [NUME_REDACTAT] de Transport, respectiv de Distribuție.

Astfel, din momentul în care toate componentele și materialele au fost transportate în amplasament, durata de timp necesară construirii centralei electrice eoliene este de aproximativ 2-3 luni.

3.4. Impactul potențial, asupra componentelor mediului și măsuri luate pentru reducerea acestora

Această componentă a studiului vizează analiza tuturor resurselor naturale din arealul în care urmează să fie construit parcul eolian și previzionarea impactului pe care acesta îl va avea din punct de vedere ecologic. O asemenea analiză este riguros necesară pentru a avea o perspectivă clară asupra modului în care natura va fi afectată atât pe perioada construcției, cât și pe toată durata exploatării parcului eolian.

3.4.1. [NUME_REDACTAT] hidrografică locală

Infrastructura hidrologică a județului Galați este una complexă compusă din fluviul Dunărea, din mai multe râuri și afluente care într-un final își aduc apele tot în Dunăre. Totuși, în raza comunei Braniștea există puține cursuri de apă. Siretul și Bârladul sunt râurile ce curg permanent, deși în funcție de anotimp, afluxul de apă este variabil iar pârâul Greaca nu are un caracter permanent, albia sa secând în lipsa unor precipitații suficiente.

Totuși, apa freatică din zonă este folosită de populație, atât pentru uz casnic cât și pentru irigații la nivel mic și mediu (curte, grădină, etc.).

În zonele adiacente comunei există lucrări de îmbunătățiri funciare, canale de aducțiune a apei și o stație de pompare care aducea apa din râul Siret către perimetrele agricole ale comunei. Din păcate, lucrările realizate pe vremea comunismului au fost lăsate în paragină după Revoluție iar acum o bună parte din ele sunt dezafectate.

Alimentarea cu apă

[NUME_REDACTAT] dispune de o stație de pompare și clorinare a apei potabile, alimentată din aceeași magistrală care aduce în Galați apă din râul Vrancea. Capacitatea de lucru a stației este asigurată de un bazin de 200 metri cubi care alimentează locuințele comunei prin intermediul a mai multe conducte magistrale de aducțiune.

În afara de consumul casnic, există foarte puține unități industriale în zonă iar consumul acestora nu este relevant în cazul studiului de față.

Prognozarea impactului centralei eoliene asupra surselor de apă din regiune

În etapa de construcție a parcului eolian, există mai multe acțiuni ce pot afecta condițiile ce țin de hidrogeologia locului:

– construirea căilor de acces spre perimetrul centralei;

– excavațiile făcute pentru construirea fundațiilor;

– amplasarea stației de transformare;

– ridicarea platformelor de stocare și montaj pentru componente;

– traficul ce se va desfășura în zonă și posibilele scurgeri de carburanți sau substanțe chimice;

– instalarea rețelei electrice locale ce va fi conectată la grila națională de electricitate.

Un prim aspect ce trebuie luat în considerare aici este acela că în cadrul lucrărilor de excavare ce au loc, se pot afecta apele freatice de mică adâncime și se poate modifica regimul natural de curgere al acestora. De asemenea, pulberile fine ridicate în atmosferă s-ar putea depune pe suprafața apelor, în special pe [NUME_REDACTAT] din apropiere.

Se estimează totuși că impactul asupra apelor din zonă va fi mic deoarece în timpul construirii fundațiilor și instalării cablurilor electrice, nu vor fi produse schimări majore de direcție pentru apele freatice dat fiind adâncimea mică a fundațiilor (4-5m). De asemenea, cablurile electrice vor fi îngropate și ele la o adâncime foarte mică de doar 1m.

Tot pentru a proteja mediul și apele din zonă, betonul folosit la turnarea fundațiilor nu va fi realizat în perimetru ci va fi adus cu ajutorul betonierelor.

Pe perioada funcționării

Parcurile eoliene nu cer în general lucrări majore după instalarea turbinelor. Prin urmare se estimează că impactul avut asupra apelor din zonă va fi inexistent.

La dezafectare

Pe perioada dezafectării parcului eolian, există riscul ca, datorită traficului autovehiculelor, să se genereze scurgeri accidentale de carburanți și lubrifianți. Cu toate acestea, riscurile existente sunt mai mici decât în timpul construcției deoarece nu va mai fi nevoie de construirea de fundații iar procesul implicat de reabilitarea solului nu necesită transportul unor cantități mari de materiale.

3.4.2. [NUME_REDACTAT] județului Galați evoluează pe fondul general al climatului temperat continental, având desigur și anumite particularități corelate cu poziția sa geografică și componentele geomorfologice din teren. regimul general se caracterizează prin veri călduroase, uneori secetoase și ierni moderat friguroase cu câteva viscole puternice pe an.

Circulația maselor de aer este influențată pe timpul iernii de anticiclonul siberian, ce determină cantități nu foarte mari de precipitații iar iarna de anticiclonul Azorelor care determină temperaturi ridicate și uneori secetă.

Surse locale de poluare a atmosferei

– Surse caracteristice sistemului de incalzire al caselor din mediul rural (sobe cu combustibil solid);

– Surse caracteristice sistemului de pregatirea mancarii in casele din mediul rural (sobe cu gaz ce functioneaza drept plite metalice de bucatarie sau plite cu combustibil solid);

– Reziduuri provenite de la fabrica locală de cărămidă;

– Surse caracteristice sistemului de cresterea animalelor;

– Surse caracteristice culturilor vegetale.

Substantele de poluare caracteristice surselor de mai sus sunt: oxizi de azot (NO, NO2, N2O), oxizi de carbon (CO, CO2), compusi organici volatili (VOC), pulberi in suspensie (PM), compuși organici de condesare, particule (pentru sursele de ardere fixe), metan si amoniac rezultate din fermentarea anaeroba si descompunerea reziduurilor provenite din cresterea animalelor si a pasarilor de curte.

– compusi organici volatili, protoxid de nitrogen, particule de origine naturala (praf si particule vegetale):

Principalii receptori din zona sunt populatia si ecosistemele.

Surse potențiale de poluare pe perioada construirii parcului eolian

Există mai multe posibile surse de poluare ce trebuie luate în considerare atunci când ne referim la perioada în care urmează să fie construit parcul eolian Braniștea:

– pulberile ridicate în urma activităților de excavare, transport și depozitare a materialelor;

– emisiile de substante cu caracter poluant ce sunt generate de sursele folosite în timpul construcției: echipamente și utilaje necesare pentru turnarea fiecărei fundații, pentru aducerea materialelor și a turbinelor pe locul construcției;

– eroziunea eoliană ce va lucru asupra spațiilor descoperite și va împrăștia atât sol cât și particule de materiale de construcții (ciment, nisip etc).

Cu toate că aceste surse sunt cunoscute, o evaluare precisă a emisiilor de particule este foarte dificilă mai ales datorită naturii temporare a lucrărilor ce vor fi efectuate. Cu toate acestea, strict pentru emisiile nocive generate de utilajele ce ar urma să fie folosite, respectiv betoniere, macarale, excavatoare și greddere, există o metodologie de estimare. Ne referim aici la CORINAIR o soluție de estimare a poluării emise.

Un calcul sumar pornind de la această metodologie și folosind ca parametrii vehiculele cu motoare diesel, cu greutate mai mare de 3,5 tone și un consum mediu în jurul a 31 litri/100 km ne oferă următorul tabel:

Tabelul 3.x Factori de emisie pentru fiecare autovehicul implicat în construcția parcului eolian

Prognoza pentru poluarea aerului

Modul de analiză pentru estimarea emisiilor rezultate din lucrările de execuție a construcțiilor este cel recomandat de [NUME_REDACTAT] de Mediu și se bazează pe analiza tuturor lucrărilor ce au loc în arie sau, după caz, pe analiza tuturor porțiunilor din perimetrul afectat, însă fără a urmări în detaliu planul de lucrări sau proiectele individuale.

Cantitățile de substanțe poluante eliberate în atmosferă de către vehicule și echipamente depind de normele de poluare și de tehnologia de fabricație a motorului. De asemenea mai trebuie luate în calcul puterea, consumul de carburant pe unitatea de putere, capacitatea motorului și vârsta acestuia.

În timpul construcției

Emisiile poluante generate în etapa de construcție a centralei eoliene vor dura o perioadă de timp egală cu cea a programului de șantier, fiind dependente de mărimea, locația și complexitatea acestuia.

Principalele activități cu impact potențial negativ asupra calității aerului sunt următoarele:

– construirea drumurilor și a căilor de acces spre centrală

– excavarea si construirea fundatiilor;

– traficul autovehiculelor de transport si a utilajelor de constructii – genereaza emisii de substante poluante;

– instalarea cablurilor electrice.

Poluarea specifică pentru circulația vehiculelor rutiere poate fi apreciată după consumul de carburant (respectiv noxele eliberate în aer prin arderea acestuia) și distanțele parcurse (în vederea evaluării cantității de particule de materiale ridicate în aer de la suprafața drumurilor).

În timpul funcționării

Parcul eolian nu are nici un fel de impact negativ asupra aerului din regiune, energia electrică fiind produsă fără nici un fel de emisii poluante.

La dezafectare

Pe perioada dezafectării, cantitatea de elemente poluante emise în aer va fi mai mică decât la instalarea parcului eolian, în special datorită faptului că nu se vor mai realiza săpături pentru fundații.

Totuși, și în această etapă, calitatea aerului poate fi influențată negativ de traficul auto de transport și posibil de activitățile specifice de refacere a terenului unde a funcționat parcul eolian. În orice caz, prin durată și impact, dezafectara va genera poluare de mică amplare și complet reversibilă.

3.4.3. Solul și subsolul

Solul este principalul suport al tuturor activităților socio-economice și constituie factorul de mediu expus cel mai usor la poluare. Deversările de substanțe chimice periculoase, depozitările de deșeuri de toate categoriile, tratamentele și fertilizările necorespunzătoare, făcute fără fundamentare agro-pedologică, agrotehnică, la care se adaugă degradările naturale ale calității solului (eroziune, alunecări, tasări, rupturi și prăbusiri) conferă imaginea completă a impactului produs de activitatea antropică asupra acestui factor de mediu.

Condițiile pedoclimatice variate au determinat aparitia și evoluția unei cuverturi de soluri, diversă și bine reprezentată, dominată de solurile zonale de tip cernoziom, soluri azonale, soluri aluviale, coluviale, neevoluate sau trunchiate, psamosoluri, lăcoviști etc.

• Molisoluri:

– cernoziom;

– cernoziom cambic;

– sol cenusiu.

• Alte tipuri de soluri:

– soluri halomorfe;

– soluri hidromorfe;

– soluri neevoluate;

– soluri desfundate;

– soluri nisipoase;

– aluviuni.

Teritoriul județului Galați în sine prezintă un relief tabular cu o fragmentare mai accentuată în nord și mai slab în sud, distingându-se după altitudine, poziție și particularități de relief, cinci unități geomorfologice: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Inferior și [NUME_REDACTAT] de Jos.

Terenul pe care va fi amplasat parcul eolian și stația de transformare aferentă acestuia de pe raza comunei Braniștea, sunt înregistrate în categoria de terenuri agricole. De asemenea, solurile din această regiune au următoarele caracteristici:

În zona parcului eolian, principalele culturi cultivate sunt cele de grâu, porumb și lucernă.

Surse de poluare

În timpul construcției

– scurgerile de combustibil, lubrifianți sau alte substanțe ce pot fi generate de funcționarea incorectă a echipamentelor aduse pe șantier;

– pulberile ce rezultă din săpăturile efectuate, din transportul solului îndepărtat și din descărcarea acestuia;

– emisiile de substanțe poluante pe care traficul utilajelor îl va genera.

La toate acestea se mai adaugă și sursele locale de poluare:

– Substanțele cu rol pesticid utilizate în agricultură;

– Posibila depozitare incorectă a deșeurilor provenite din comună.

În timpul funcționării parcului eolian

Singura posibilă sursă de poluare în timpul funcționării parcului eolian poate fi legată de scurgerile accidentale de substanțe folosite la operațiile de întreținere ale turbinelor.

La dezafectare

– scurgerile de combustibil, lubrifianți sau alte substanțe ce pot fi generate de funcționarea incorectă a echipamentelor aduse pe șantier;

– pulberile ce rezultă din săpăturile efectuate, din transportul solului îndepărtat și din descărcarea acestuia;

– emisiile de substanțe poluante pe care traficul utilajelor îl va genera.

3.4.4. [NUME_REDACTAT] de biodiversitate sau diversitate biologică a fost definit pentru prima dată în contextul adoptării unui nou instrument internațional de mediu, în cadrul Summit-ului Pământului UNCED din 1992 de la Rio de Janeiro.

Convenția asupra [NUME_REDACTAT](CBD), definește diversitatea biologică astfel: ,,varietatea organismelor vii ale diferitelor medii, terestru, marin și alte ecosisteme acvatice și complexele ecologice ale căror părți sunt; aceasta include diversitatea înăuntrul speciilor, dintre specii și ecosisteme".

Sistemele ecologice sunt sisteme dinamice neliniare cu o stare de echilibru static sau dinamic. În orice fază a dinamicii sale, orice sistem ecologic este caracterizat de un anumit domeniu de stabilitate, o anumită ,,capacitate de suport’’. Procesele care au loc în ecosistemele naturale contribuie nu numai la echilibrul interior, ci influențează într-o mare măsură și activitățile antropice, materializându-se în servicii ecologice, precum purificarea

aerului și a apei, combaterea secetelor și inundațiilor, generarea și conservarea solurilor și refacerea fertilității lor, descompunerea și neutralizarea deșeurilor, polenizarea plantelor cultivate, reciclarea și transferul substanțelor nutritive, controlul dăunătorilor agricoli, menținerea și generarea biodiversității, stabilizarea climatului, stocarea energiei solare.

[NUME_REDACTAT] 2000 implementată și în România reflectă preocupările în domeniul conservării biodiversității și a dezvoltării durabile. România este una din țările europene cu un capital natural divers și bine conservat datorită interferenței pe teritoriul țării a cinci regiuni biogeografice din cele 11 europene – alpină (22,75%), continentală (53,63%), panonică (6,2%), stepică (6,85%) și a [NUME_REDACTAT], respectiv pontică (0,75%). De asemenea, datorită poziției geografice a României, flora și fauna prezintă influențe asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud și componente continental europene dinspre nord-vest.

Habitatele naturale din județul Galați, prielnice activităților vitale ale speciilor, au fost puternic deteriorate în ultimele decenii, prin practicarea unor măsuri excesive de desecare masivă a importantelor suprafețe acvatice din bazinele inferioare ale Prutului și Siretului, a defrișărilor pădurilor, a practicării pășunatului, braconajului, precum și prin exploatările de agregate minerale din luncile râurilor și a fluviului Dunărea (în special râul Siret datorită calității nisipurilor și pietrișurilor utilizate în construcții), decopertările ducând la eliminarea vegetației caracteristice cu posibilitatea de refacere după 15-25 de ani. Astfel, în prezent un număr tot mai mare de plante și animale, cândva întâlnite din abundență în zonele respective, au devenit rare, unele fiind amenințate cu dispariția. Și tocmai de aceea este important ca orice activitate economică sau de construcții să aibă parte de un studiu de impact asupra mediului și biodiversității.

Dintre speciile identificate în arealul viitorului parc eolian se numără: corcodelul de iarnă (Podiceps grisegena), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), rața sulițar (Anas acuta), călifarul alb (Tadorna tadorna),corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis), pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), barza albă (Ciconia ciconia), barza neagră (Ciconia nigra), rața cu gât roșu (Branta ruficollis), rața sulițar (Anas acuta), acvila țipătoare mare (Aquila clanga), gaia roșie (Milvus milvus), gaia neagră (Milvus migrans),becață (Gallinago media),becațina (Gallinago gallinago),chirighița neagră (Chlidonias niger), chirighița cu aripi albe (Chlidonias leucopterus), chira mică (Sterna albifrons) și bufnița mare (Bubo bubo).

De asemenea, alte specii sunt pe cale de dispariție sau mult limitate numeric, amintim aici de speciile de amfibieni și reptile cu populații în descreștere: buhaiul de baltă cu burtă roșie (Bombina bombina), brotăcel (Hyla arborea), broască roșie de pădure (Rana dalmatina), broască verde de lac (Rana esculenta), tritonul cu creastă (Triturus cristatus).

La această listă se adaugă desigur speciile locale de păsări și animale crescute de agricultori.

Se estimează că în urma dezvoltării parcului eolian pot apărea problem în ceea ce privește populația de păsări din zonă, având în vedere că în alte regiuni s-au înregistrat accidente în care păsările au lovit palele turbinelor eoliene. Prin urmare s-a luat decizia introducerii unor dispozitive speciale care să îndepărteze orice pasăre din perimetrul turbinelor folosind tehnologia cu ultrasunete.

3.4.5. [NUME_REDACTAT] generale:

În cadrul Legii 451/2002 pentru ratificarea Convenției europene a peisajului, adoptată la Florența la 20 octombrie 2000, la Art. 1, pct. a) regăsim următoarea definiție pentru peisaj:

„peisajul desemnează o parte de teritoriu perceput ca atare de către populație, al cărui caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani”

Conform art. 5, statul român ca și parte semnatară a Convenției de la Florența, s-a angajat:

„b) să stabilească și să implementeze politicile peisajului care au ca scop protecția, managementul și amenajarea acestuia, prin adoptarea de măsuri specifice menționate în prezenta convenție;

c) să stabilească proceduri de participare pentru publicul larg, autorități regionale și locale, precum și pentru alți factori interesați la definirea și implementarea politicilor peisajere menționate la lit. b);

d) să integreze peisajul în politicile de amenajare a teritoriului, de urbanism și în cele culturale, de mediu, agricole, sociale și economice, precum și în alte politici cu posibil impact direct sau indirect asupra peisajului.”

Pornind de la spiritul definiției peisajului oferită mai sus, evaluatorul are o sarcină dificilă în a exprima o concluzie clară cu privire la impactul peisagistic al unei noi construcții. Cu toate acestea, el este calificat să o facă și opinia sa este obligatorie în cadrul procedurii de avizare pe linie de protecția mediului.

În asemenea studii se ține cont de complexitatea temei, de toate laturile ei, proiectul fiind analizat atât în integralitatea sa cât și în detaliu, pe fiecare element în parte.

În cazul de față se conturează mai multe efecte ce survin din dezvoltarea parcului eolian:

– impact mediu negativ: datorită dimensiunilor, turbinele eoliene vor deveni unul dintre principalele puncte de reper din zonă, înălțimea lor plasându-le deasupra tuturor celorlalte obiective din zonă.

– impact mediu negativ: în timpul instalării și montării turbinelor, peisajul va fi afectat prin realizarea drumurilor pentru utilaje, prin depozitarea materialelor și a resurselor necesare. Un impact similar va fi prezent și în faza de dezafectare a turbinelor.

Măsuri de diminuare a impactului

Pentru a reduce impactul parcului eolian asupra peisajului se recomandă:

– refacerea zonelor afectate prin decopertare și acoperirea lor cu un strat de sol fertil;

– limitarea numărului de anexe prezente în zonă;

3.5. Matricea de evaluare asupra factorilor de mediu

Matricea de evaluare a impactului implementării parcului eolian asupra factorilor de mediu

3.6. [NUME_REDACTAT] presupune supravegherea permanentă a modului de încadrare calitativă a tuturor emisiilor rezultate din desfășurarea unei activități în specificațiile legislației (limite și valori de prag pentru fiecare factor de mediu). Monitorizarea oricărei activități din acest punct de vedere se face pe de o parte în scopul depistării în timp util a unor eventuale poluări accidentale și pe de altă parte pentru o permanentă verificare și corectare a măsurilor care au fost considerate pentru protecția calității acestor factori de mediu.

Astfel, considerând atât etapa de construire a obiectivului cât și cea de operare, criteriile conform cărora se propune programul de monitorizare sunt cele utilizate la evaluarea impactului, respectiv pentru principalii factori de mediu / de interes protectiv identificați ca posibil a fi afectați semnificativ, pe baza rezultatelor din matricea finală de evaluare.

În acest mod s-au stabilit o serie de indicatori de monitorizare, precum și metoda de obținere a informațiilor. Frecvența monitorizării variază de la un criteriu la altul sau de la un indicator la altul în raport cu specificul acestora și probabilitatea de apariție a eventualelor efecte vizibile / măsurabile, cu scopul de fi descoperite cât mai devreme efectele negative și aplicarea măsurilor corespunzătoare pentru eliminarea sau reducerea acestora.

[NUME_REDACTAT] fiind că nu există prevăzute în proiect surse staționare de emisii atmosferice, în ceea ce privește calitatea aerului nu se consideră a fi necesară o monitorizare.

Sol, subsol

Cu condiția respectării tuturor procedurilor și etapelor tehnologice prevăzute de proiect, se consideră că factorii de mediu sol, subsol nu se supun unui risc care să justifice o monitorizare a calității lor.

Gestiunea deșeurilor

În ceea ce privește gestiunea deșeurilor, executantul are obligația să întocmească toate raportările detaliate la capitolul „Deșeuri” în conformitate cu legislația în vigoare.

[NUME_REDACTAT] există nici un fel de surse de poluare pentru ape, motiv pentru care nu se impune o monitorizare a acestui aspect.

3.7. Situații de risc