Disciplinarea Pozitiva Si Asertivitatea

CUPRINS:

INTRODUCERE

Disciplinarea pozitivă

Ce este disciplinarea pozitivă

Stadiile de dezvoltare ale copilului

Comportamentul inadecvat al copiilor

Disciplinarea pozitivă versus disciplinarea negativă (pedeapsa

Rolul comunicării în disciplinarea pozitivă

Metode și tehnici utile în disciplinarea pozitivă

Asertivitatea

Ce este asertivitatea

Cum să gândim asertiv

Cum să ne comportăm asertiv

Să învățăm să spunem NU într-o manieră asertivă

Situații din viață care necesită asertivitatea

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Disciplinarea pozitivă are rolul de a trezi interesul pentru o dimensiune adesea neglijată a relațiilor umane: cum se simte copilul în interacțiunea cu părinții/adulții? Cum abordăm evoluția comportamentală a copilului? Care sunt elementele fundamentale ale disciplinei pozitive când este aplicată la persoane de vârste mici? Cum vei ști să practicați disciplina pozitivă?

Evoluția copilului de la temperament la comportament și ulterior la personalitate poate fi observată după primele inițiative ale copilului de a reacționa la mediu. Din primul an de viață, copilul începe să-și reprezinte foarte repede universul: mama, tata, casa, elemente care devin călăuze în procesul său de dezvoltare.

Consider această lucrare ca un punct de start pentru cei interesați în a dezvolta un mediu sănătos și productiv pentru copii. Cu ajutorul informațiilor adunate aici se conturează un ghid practic, sensibil la nevoile actuale ale copiilor, în care dumneavoastră, dragi părinți veți putea da sens tuturor rețetelor de succes în educarea copiilor. Astfel, indiferent dacă țelul dumneavoastră este de a stinge comportamentul nedorit al copilului, de a învăța să comunicați eficient alături de copil, acest ghid prezintă detaliat și didactic principalele asumpții și tehnici ale stilului de educație bazat pe disciplină pozitivă. Deci da, disciplinarea pozitivă poate fi învățată. Dar nu te poți transforma subit într-un părinte/educator al disciplinei pozitive. Este nevoie de o constantă ucenicie, de exerciții repetate înainte de a renunța la vechile obiceiuri ale educației tradiționale (autoritatea adultului vs. obediența copilului) și de a aborda noua paradigmă (echilibrul emoțional al copilului vs. echilibrul emoțional al familiei).

Metoda propusă în ghid este una progresivă: participați mai întâi la activități simple, coordonate de un expert iar ulterior treceți la aspectele mai complicate și anume, transpunerea abilităților în viața reală. Dar rețineți, realitatea – oricât de complexă și de variată ar putea părea – nu este niciodată altceva decât o acumulare mai mult sau mai puțin ordonată de lucruri simple. Astfel, urmând sfaturile din ghid, veți cunoaște bucuria pe care o poate oferi abordarea disciplinei pozitive ca o metodă accesibilă de management a situațiilor complicate prin metode simple, umaniste.

Cap. I. Disciplinarea pozitivă

1. Ce este disciplinarea pozitivă?

Educarea copiilor reprezintă unul dintre cele mai importante roluri pe care le are adultul, fie că este specialist sau părinte. Educarea eficientă este forma prin care copiii învață comportamente pozitive pentru tot restul vieții, îi ajută să crească și să se dezvolte într-un mod echilibrat și sănătos din punct de vedere emoțional și social. Educarea copilului presupune învățarea de comportamente pozitive și nu este o metodă de „supunere” a copilului la regulile impuse de adult. Procesul educației trebuie să se bazeze pe dezvoltarea încrederii în sine a copilului.

Termenul de ”disciplină” este înrudit cu termenul de „discipol”. Discipolul este o persoană care urmează învățăturile și stilul de viață al altei persoane, urmând modelul comportamentului său în diferite situații. Prin urmare, „a disciplina” înseamnă „a învăța”. Disciplinarea pozitivă este o modalitate de a schimba comportamentele nedorite la copii prin întărirea acelor aspecte pe care vrem să le obținem mai des, și nu prin sancționarea acțiunilor care nu ne plac la copil.

Astfel, pe lângă faptul că vor crește considerabil șansele unei schimbări pozitive, copilul va avea sentimentul valorii propriei persoane, va primi acea „hrană emoțională” atât de necesară pentru evoluția sa. De obicei, părinții sunt preocupați mai mult de eliminarea comportamentului nedorit și mai puțin de cultivarea comportamentului dorit. Disciplinarea pozitivă cuprinde mai mult decât abordarea comportamentelor problematice. Disciplinarea pozitivă se referă și la încurajarea și învățarea unor comportamente și atitudini adaptive. Dar acest segment al educației copilului este deseori neglijat de către părinți care se concentrează în special asupra pedepsirii comportamentelor nedorite. Deseori, disciplina este confundată cu pedeapsa.

Disciplinarea pozitivă:

– reprezintă o serie de măsuri folosite de adulți pentru a contura comportamentul unui copil și a impune anumite norme, pentru a stabili limite și a educa. Ea nu presupune folosirea violenței, deși poate include impunerea unor penalități dar nonviolente.

– înseamnă focalizarea pe comportament și nu pe persoană.

– înseamnă învățarea unor comportamente oferind copilului cât mai multe oportunități de învățare, a unor abilități esențiale pentru a deveni un copil responsabil și autonom, independent.

– înseamnă focalizarea pe aspectele pozitive ale unui comportament. Copii au nevoie pentru a învăța comportamente să știe ce anume au făcut bine, au nevoie de întărire/recompensare constantă, frecventă.

– se bazează pe autoritatea pozitivă.

– presupune participarea copilului la luarea unor decizii.

– se bazează pe construirea unor relații de respect mutual între părinți și copii.

– înseamnă comunicarea clară a regulilor, așteptărilor și limitelor.

Sugestii de activități și exerciții pentru tema „Ce este disciplinarea pozitivă?”

„Ce este disciplina?”

Obiectiv: înțelegerea conceptului de disciplină pozitivă

Grup țintă: părinți, profesori, educatori, asistenți maternali

Metode: brainstorming, discuții, lucru pe echipe

Participanții sunt împărțiți în 5 sau 6 grupe. Toate grupele primesc aceeași sarcină: să scrie, timp de trei minute, cuvintele care le vin în minte atunci când aud cuvântul disciplină.

Reprezentantul fiecărei grupe va citi cuvintele identificate. Formatorul le va nota pe o foaie de flip-chart, menționând și numărul repetării unor cuvinte.

Se fac comparații și se trag concluzii. În final, formatorul prezintă definiția pentru conceptul de „disciplinare pozitivă”.

2. „Rece și cald”

Obiectiv: conștientizarea unor caracteristici ale disciplinării pozitive

Grup țintă: părinți, profesori, educatori, asistenți maternali

Metode: discuții, joc, brainstorming

Formatorul va solicita unui participant să se ofere voluntar pentru acest joc. Acest participant va ieși din încăpere în timp ce ceilalți participanți vor ascunde un obiect.

Participantul-voluntar va încerca să găsească obiectul ascuns în timp ce ceilalți îi vor oferi indicii: „Cald”, „Rece”, „Corect”, „Greșit”.

După găsirea obiectului, participantul-voluntar va părăsi din nou camera. Ceilalți vor ascunde din nou obiectul și primesc instrucțiunea de a spune doar „Nu”, „Rece”, „Greșit” atunci când participantul-voluntar este departe de obiectul ascuns. Ei nu vor oferi nici un indiciu atunci când participantul-voluntar este în apropiere de obiectul ascuns.

Pornind de la acest joc, formatorul le solicită participanților să identifice caracteristici ale disciplinării pozitive. Părinții au tendința de a utiliza mai ales cuvântul „NU” („Nu ai voie…”, „Nu poți …”, „Nu este bine …). Este mai ușor pentru o persoană să facă un anumit lucru dacă știe ce se așteaptă de la el.

Pentru a consolida ideea că părinții trebuie să spună copiilor de ce nu au voie să facă un anumit lucru și ce au voie să facă, le poate solicita participanților să refacă o serie de afirmații, precum: „Nu scrie pe perete!”, „Nu alerga pe stradă!”, „Nu trage pisica de coadă!”, „Nu scrie pe pereți!”.

2. Stadiile de dezvoltare ale copilului

„Copilul râde: Iubirea și înțelepciunea mea e jocul”

 Tânărul cântă: Jocul și-nțelepciunea mea-i iubire!

 Bătrânul tace: Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!”

 (Lucian Blaga, Trei fețe)

Noțiunea de „stadiu de dezvoltare” definește totalitatea trăsăturilor specifice unei anumite etape de viață comune pentru copiii de aceiași vârstă. În dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/stadii. Chiar dacă aceste etape nu sunt identice ca limită de vârstă în toate abordările, diferențele sunt nesemnificative. Școala românească de psihologie consideră că dezvoltarea psihică a copilului cuprinde următoarele perioade:

0 – 1 an – sugarul

1 – 3 ani – copilul mic (prima copilărie)

3 – 6 ani – preșcolaritatea

6 – 11 ani – școlarul mic

11 – 14 ani – pubertate

14 – 18 ani – adolescență

Atunci când vorbim despre stadiile de dezvoltare ale copilului, trebuie să avem în vedere trei domenii principale:

– Dezvoltarea fizică include tot ce ține de dezvoltarea corporală (înălțime, greutate, mușchi, glande, creier, organe de simț), abilitățile motorii (de la învățarea mersului până la învățarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriția și sănătatea.

– Dezvoltarea cognitivă include toate procesele mintale care intervin în actul cunoașterii sau a adaptării la mediul înconjurător. În acest stadiu includem percepția, imaginația, gândirea, memoria, învățarea și limbajul.

– Dezvoltarea psiho-socială este centrată asupra personalității și dezvoltării sociale ca părțile unui întreg. Dezvoltarea emoțională este și ea analizată, exprimând impactul familiei și societății asupra individului.

Trebuie să reținem faptul că copii se dezvoltă într-un ritm propriu. Uneori, părinții sunt îngrijorați în legătură cu dezvoltarea copilului, întrebându-se dacă aceasta este în parametri normali. În multe cazuri, ”problemele de comportament” observate de unii părinți sunt doar un indicator al faptului că copilul lor trece printr-una dintre etapele naturale de dezvoltare. De obicei, o adevărată ”problemă de comportament” durează mai mult de șase luni și se manifestă în mod constant în diverse locuri și situații.

De reținut!

Adulții trebuie să cunoască caracteristicile diferitelor stadii de dezvoltare a copilului, dar nu trebuie să uite că copii au ritmuri individuale de dezvoltare și că diferențele dintre copii sunt normale și naturale. Atunci când părinții stabilesc dacă un comportament este sau nu adecvat, trebuie să aibă în vedere câțiva factori, precum caracteristicile de vârstă, mediul în care se manifestă comportamentul inadecvat, caracteristicile individuale ale copilului, standardele comportamentale ale familiei.

Nevoile oamenilor (copii sau adulți) au fost organizate de către specialiști în  mod piramidal. Dacă aceste nevoi nu sunt satisfăcute, organismul nu mai funcționează sănătos, eficient, echilibrat. Acest set de nevoi facilitează sau blochează funcționarea organismului oamenilor.

De reținut!

Un copil are diverse nevoi: legate de supraviețuire, de sănătate fizică și psihică, emoționale.

Comportamentul unui copil este determinat de o nevoie. Astfel, în disciplinarea pozitivă, părinții trebuie să identifice nevoia/nevoile care determină comportamentul nedorit al copilului și să caute modalități pentru satisfacerea nevoii respective și, prin urmare să elimine comportamentul neadecvat.

Sugestii de activități și exerciții pentru tema

„Nevoile emoționale ale copilului” 

„Întoarcerea la copilărie pentru a descoperi nevoile emoționale ale copilului”

Obiectiv: conștientizarea nevoilor emoționale ale copilului

Grup țintă: părinți, profesori, educatori, asistenți maternali

Metode: brainstorming, discuții

Formatorul va împărți participanții în perechi. În cazul unui număr impar, formatorul va participa și el la acest exercițiu.

Timp de 5 minute, perechile vor împărtăși amintiri din copilărie legate de relațiile cu adulții (părinți, profesori).

Formatorul va ruga unii participanți să împărtășească amintirile cuie pentru a descoperi nevoile emoționale ale copilului”

Obiectiv: conștientizarea nevoilor emoționale ale copilului

Grup țintă: părinți, profesori, educatori, asistenți maternali

Metode: brainstorming, discuții

Formatorul va împărți participanții în perechi. În cazul unui număr impar, formatorul va participa și el la acest exercițiu.

Timp de 5 minute, perechile vor împărtăși amintiri din copilărie legate de relațiile cu adulții (părinți, profesori).

Formatorul va ruga unii participanți să împărtășească amintirile cu toți ceilalți. În timp ce participanții povestesc, formatorul va nota pe flip-chart așteptările copiilor așa cum reies din experiențele împărtășite.

Cu siguranță, formatorul va nota multe lucruri pe flip-chart, dar acestea pot fi grupate în câteva categorii: dragoste, respect, înțelegere, răbdare, constanță, corectitudine.

„Îndeplinirea principalelor nevoi emoționale ale copilului”

Obiectiv: identificarea atitudinilor și comportamentelor prin care adulți pot contribui la atingerea principalelor nevoi emoționale ale copilului

Grup țintă: părinți, profesori, educatori, asistenți maternali

Metode: brainstorming, discuții, lucru pe echipe

Formatorul va împărți participanții în 5-6 grupe. Fiecare grupă va trage câte un jeton pe care este notată câte o nevoie emoțională a copilului (dragoste, respect, înțelegere, răbdare, constanță, corectitudine). Fiecare grupă va identifica și va nota pe foaia de flip-chart minim 5 atitudini și comportamente prin care adulții pot contribui la îndeplinirea nevoii respective.

Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta atitudinile și comportamentele identificate la nivelul grupei.

Formatorul va completa informațiile privind nevoile oamenilor (copii sau adulți) și va sublinia concluziile:

Părinții sunt adesea atât de preocupați de nevoile materiale, biologice ale copilului, de procurarea hranei în cel mai concret sens al cuvântului, încât adesea uită – sau nici măcar nu își pun problema – cât de importantă este pentru copilul lor cealaltă hrană, care nu se pune în farfurie: cea emoțională.

 3. „Legături efective”

Obiectiv: identificarea unor modalități de construire a legăturile de afecțiune între părinte și copil, conștientizarea necesității pentru dezvoltarea emoțională a copilului a construirii unor legături afective părinte-copil

Grup țintă: părinți, bunici, profesori

Metode: discuții, studiu de caz, brainstorming

Facilitatorul va prezenta participanților două situații, invitându-i să-și exprime părerea având în vedere câteva întrebări ajutătoare: Ce diferențe există între cele două situații?, Care sunt diferențele între relația părinte-copil în cele două situații?, Care vor fi consecințele asupra procesului de dezvoltare a copilului?, Care este mesajul pe care copilul îl primește de la părinte în fiecare din cele două cazuri?.

4. „Interacțiune versus afectivitate”

Obiectiv: conștientizarea diferenței dintre legătura emoțională și interacțiunea fără afecțiune

Grup țintă: părinți, bunici, profesori

Metode: discuții, studiu de caz, activitate în grup

– Participanții sunt împărțiți în 5 grupe. Toate grupele primesc aceeași sarcină de lucru: să analizeze legătura cu șoferul unui taxi și legătura stabilită cu partenerul sau cu un prieten apropiat. Reprezentantul fiecărei grupe va împărtăși celorlalți ideile și opiniile lor.

– Facilitatorul va nota răspunsurile și comentariile pe foaia de flip-chart, apoi va sintetiza răspunsurile și va sublinia concluziile.

– În ceea ce privește relația cu șoferul de taxi, aceasta nu este una specială: nu există contact fizic, împărtășirea unor lucruri personale. Aceasta este o relație temporară. Nu există încredere, nu sunt implicate emoții Șoferul este plătit pentru a-și duce clientul într-un anumit loc. Există doar o interacțiune de care sunt interesate ambele părți.

– Legătura cu partenerul/prietenul este una emoțională care implică dragoste, afecțiune, contact fizic, împărtășiri de lucruri personale. Este o relație construită în urma unui proces îndelungat. Este o relație de durată pentru menținerea căreia ambele părți trebuie să facă eforturi și compromisuri. Este o relație bazată pe înțelegere reciprocă, respect mutual, încredere, sprijin.

– Facilitatorul poate solicita participanților să reflecte asupra importanței legăturilor emoționale dintre părinte și copil. Care sunt consecințele atunci când un părinte doar interacționează cu copilul? Pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copilului este necesară crearea unor legături emoționale între părinte și copil. Oamenii interacționează cu multe persoane. Dar creează legături emoționale cu puțini. Este necesar ca părintele să investească timp în scopul construirii unei legături afective cu copilul.

3. Comportamentul inadecvat al copiilor

Adulții se îngrijorează atunci când copii devin obraznici și au comportamente inadecvate. Mulți oameni cred că copii s-au născut cu probleme de comportament sau că acestea se datorează unor factori externi precum faptul că au fost alintați de părinți sau că provin dintr-o familie „rea”. Orice comportament are un anumit scop, fiind determinat de o anumită cauză. Prin identificarea cauzei și/sau a scopului comportamentelor negative, adulți înțeleg de ce copii se comportă astfel și vor ști ce trebuie să facă pentru a acționa în mod eficient și adecvat. Trebuie menționat faptul că în multe cazuri copiii nu sunt conștienți de cauzele care stau la baza comportamentelor lor inadecvate.

Cei mai mulți experți consideră că comportamentele inadecvate ale copiilor pot fi împărțite în patru mari categorii, în funcție de cauza principală care le determină: nevoia de atenție, puterea sau lupta pentru putere, răzbunarea, resemnarea.

De multe ori, comportamentele inadecvate ale copilului exprimă nevoia sa de afecțiune și atenție din partea părinților și adulților. De exemplu, adulții au tendința de a căuta atenție din partea colegilor. Atunci când nu poate atrage atenția prin note bune sau premii, adolescentul va căuta alte modalități, precum perturbarea activității la clasă. De cele mai multe ori, pentru a opri aceste abateri, adultul îl va pedepsi pe copil. Cu toate acestea, copilul obține ceea ce dorește: atenția adultului. Drept urmare, ei vor repeta aceste comportamente.

De mici, copiii conștientizează faptul că, prin acțiunile lor, pot influența lumea din jurul lor. Dorința de a testa puterea este ceva natural. Dar unii copii cred ca sunt importanți pentru ceilalți atunci când îi pot manipula. Din acest motiv, copii depășesc deseori limitele și îi provoacă pe adulți care au tendința de a pedepsi. Alteori, copii apelează la lupta pentru putere atunci când are impresia că încercările sale de a atrage atenția nu au dat roade.

Un copil care se crede învins în lupta pentru putere se simte umilit și rănit și poate căuta răzbunare prin cuvinte și acțiuni ostile, prin refuzul de a coopera, prin subminarea autorității adulților (părinți, bunici, învățători).

Un copil poate crede că nu este la înălțimea așteptărilor adulților iar sentimentele de inadecvare pot fi exprimate prin retragere. Pentru a evita eșecul, copilul va refuza sarcinile pe care crede că nu le poate îndeplini. Tachinarea copilului sau încercarea de a-l provoca să facă o treabă mai bună îl poate determina pe copil să se simtă și mai puțin capabil și mai puțin apreciat. În unele cazuri, se ajunge la deprimare.

Ce ar trebui să facă un adult în loc să aplice pedeapsa?

În cazul comportamentului este determinat de nevoia de atenție, adultul trebuie:

să ignore, atunci când se poate comportamentul inadecvat al copilului și să-i acorde atenție atunci când acesta se comportă adecvat;

să se uite sever spre copil fără a-i adresa vreun cuvânt;

să redirecționeze copilul spre un comportament pozitiv;

să-i reamintească copilului sarcinile care trebuie îndeplinite, să-i dea libertatea de alegere;

să aplice consecințele logice ale faptelor copilului;

să stabilească un program în care adultul va petrece mai mult timp cu adultul.

În cazul în care comportamentul este determinat de putere, adultul trebuie:

să rămână calm și să nu se implice în lupta pentru putere, lăsând copilul să se liniștească; nu uitați că pentru o ceartă este nevoie de două persoane;

să încurajeze cooperarea și să-i arate copilului că-i înțelege sentimentele, să împărtășească sentimentele lui referitoare la asemenea situații, să discute cu el cum ar putea fi evitate în viitor asemenea probleme;

să-i amintească copilului că ar putea să-și utilizeze puterea într-un mod mai constructiv; dacă veți compromite puterea copilului, acesta va încerca din nou să o testeze;

să stabilească un program în care adultul va petrece mai mult timp cu adultul.

În cazul în care comportamentul este determinat de răzbunare, adultul trebuie:

să rămână calm și să evite pedeapsa;

să aibă o atitudine prietenoasă cât timp așteaptă ca copilul să se liniștească;

să încurajeze cooperarea în vederea rezolvării problemelor, să construiască încrederea în relația cu el;

să-i arate copilului că este iubit și respectat;

să stabilească un program în care adultul va petrece mai mult timp cu adultul.

În cazul în care comportamentul este determinat de resemnare, adultul trebuie:

să se abțină de la denigrare și critică;

să stabilească ore suplimentare de studiu;

să împartă o sarcină în pași mici;

să încurajeze copilul atunci când realizează o parte din sarcină, chiar dacă este cea mai ușoară;

să sublinieze punctele tari ale copilului;

să nu arate milă excesivă;

să stabilească un program în care adultul va petrece mai mult timp cu adultul.

Când copii se comportă în mod inadecvat, adulții pot apela la diverse măsuri pentru a le opri. Unele metode pot avea efecte pozitive, altele negative. Toate cele patru tipuri de cauze/scopuri care stau la baza comportamentelor inadecvate ale copiilor îi pot determina pe adulți să aplice pedepse fizice și mentale.

Iată care sunt principiile cheie pe care le pot aplica adulții pentru gestionarea eficientă a acestor situații: calm, înțelegerea și respectarea copilului, aplicarea tehnicilor de disciplinare pozitivă. Atunci când copii îi pun pe adulți la încercare, pentru a nu se crea un cerc vicios, adulții trebuie să cunoască intențiile nedeclarate ale acțiunilor copiilor. Apariția unui comportament insistent al unui copil vrea să atragă atenția adultului spre ceea ce vrea să exprime în realitate copilul. Adulții trebuie să aibă mereu răbdarea și blândețea de a vedea dincolo de ceea ce face și ceea ce spune un copil.

Părinții au tendința de a acorda mai multă atenție comportamentelor inadecvate ale copiilor. În schimb, comportamentele adecvate care nu creează probleme sunt deseori ignorate. Un comportament al copilului care nu primește atenție din partea adultului, începe să se manifeste din ce în ce mai puțin. Din acest motiv, adulții trebuie să acorde mai multă atenție comportamentelor adecvate/pozitive ale copilului pentru ca ele să se manifeste și în viitor.

Sugestii de activități și exerciții pentru tema

„Comportamentul inadecvat al copiilor”

„Cauze, sentimente, acțiuni”

Obiectiv: consolidarea informațiilor privind cauzele/scopurile comportamentelor inadecvate ale copiilor

Grup țintă: părinți

Metode: brainstorming, discuții, lucru pe echipe

– Participanții sunt împărțiți în 4 grupe, fiecare având de discutat câte o cauză/scop care determină comportamentele neadecvate ale copiilor: dorința de atenție, lupta pentru putere, răzbunarea și resemnarea.

– Pentru fiecare din aceste cauze/scopuri, membrii grupei vor nota pe foaia de flip-chart: acțiuni ale copilului, sentimentele adultului, acțiuni ale adultului. Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta rezultatele discuțiilor.

– Exercițiul poate fi aplicat și pentru un grup țintă format din profesori, fiind vorba de acțiuni ale elevilor la școală și de sentimentele, respectiv acțiunile profesorilor.

– În încheierea exercițiului, formatorul poate sublinia câteva dintre acțiunile recomandate adulților în cazul manifestării unor comportamente inadecvate ale copiilor.

„Cauze/scopuri ale comportamentului neadecvat al copiilor” – varianta 1

Obiectiv: identificarea cauzei/scopului comportamentelor inadecvate ale copiilor

Grup țintă: profesori

Metode: studiu de caz, discuții, lucru pe echipe

Participanții sunt împărțiți în 4 grupe. Fiecare grupă va primi o fișă de lucru. Timp de 5-7 minute, membrii grupelor vor rezolva sarcina de lucru, apoi un reprezentant al fiecărei grupe va prezenta rezultatele celorlalți.

„Cauze/scopuri ale comportamentului neadecvat al copiilor” – varianta 2

Obiectiv: identificarea cauzei/scopului comportamentelor inadecvate ale copiilor

Grup țintă: părinți

Metode: studiu de caz, discuții, lucru pe echipe

Participanții sunt împărțiți în 4 grupe. Fiecare grupă va primi o fișă de lucru. Timp de 5-7 minute, membrii grupelor vor rezolva sarcina de lucru, apoi un reprezentant al fiecărei grupe va prezenta rezultatele celorlalți.

4. Disciplina pozitivă versus disciplina negativă (pedeapsa)

Ce este pedeapsa?

Pedeapsa reprezintă orice comportament pe care o persoană (de regulă, un adult) îl aplică unui copil în scopul schimbării comportamentelor negative.

Tipuri de pedepse

Pedeapsa fizică cuprinde orice acțiuni care cauzează durere sau răni corpului unui copil.

Pedeapsa emoțională include mustrarea, umilitul, înjurăturile, inducerea fricii, ridiculizarea, amenințările sau ignorarea. Pedeapsa fizică este mai ușor de observat, pe când pedeapsa emoțională este mai greu de detectat.

Retragerea recompenselor/privilegiilor.

Copilului îi este refuzată o experiență plăcută din cauza comportamentului său inadecvat. („Astăzi nu ai fost cuminte, deci în seara asta nu te vei uita la televizor!”)

Sancțiuni. Copilul trebuie să facă ceva din cauza comportamentului său greșit. Sancțiunile date de părinți în momente de criză și furie tind să fie severe. Sancțiunile nu îl învață pe copil comportamentul corect. În loc de sancțiuni, părinții ar trebui să aplice sistemul reguli-consecințe care îl învață pe copil comportamentul adecvat și responsabilitatea.

Violența verbală

Violența verbală este o formă de agresivitate asupra copilului. Copiii nu uită când primesc astfel de lovituri iar unele dintre ele lasă cicatrici emoționale și psihologice pe viață.

Violența sau abuzul verbal poate lua următoarele forme: insultare (injurii, poreclire, jigniri), țipete, amenințare (intimidare), învinuire gratuită, critică neconstructivă.

Violența sau abuzul verbal îi face pe copii să gândească: „nimeni nu mă place”, „nu sunt bunde nimic”, ”numai eu sunt de vină”, „mai bine nu mă nășteam”.

Efecte ale violenței verbale asupra copilului: depresie, performanțe mentale și fizice scăzute, complexe de inferioritate, problem de sănătate, comportament auto-distructiv, tendințe agresive.

Palma la fund. Pro și contra

Bătaia părintească este un abuz, nu o metodă de disciplinare! În societatea românească bătaia părintească este considerată o metodă de disciplinare. Disciplina nu este același lucru cu pedeapsa. A disciplina înseamnă a învăța! Pedeapsa nu este elementul esențial al disciplinei, ci o metodă de a reaminti copiilor că părinții sunt serioși în ceea ce spun.

Palma la fund este una dintre cele mai dezbătute metode de disciplinare a copilului. Există o tabără care spune „nu” oricărei forme de violență sau agresivitate asupra copilului, o alta care consideră că ”bătaia e ruptă din rai” și o alta de mijloc care merge pe premisa că din când în când câte o palmă la fund nu strică. Pălmuirea este încă acceptată ca formă de disciplinare a copiilor. Părinții apelează la această metodă pentru a-l determina pe copil să înceteze comportamentul inadecvat sau pentru a corecta anumite forme de comportamente nedorite.

Specialiștii spun că pălmuirea este ineficientă pentru că nu reușește să învețe copilul un comportament alternativ. Prima lecție pe care o învață copilul după pălmuire este că trebuie să se străduiască mai mult să nu mai fie prins atunci când va face ceva neadecvat. Atunci când părinții își pălmuiesc copiii, de obicei spun doar „De câte ori ți-am spus să nu faci asta?”, fără a oferi o soluție, un comportament alternativ. În plus, pălmuirea, la fel ca orice altă formă de agresivitate fizică, transmite un mesaj greșit copilului care va crede că agresivitatea fizică este un mod acceptabil de a rezolva probleme și că este în regulă ca un adult să lovească un copil.

Cum se poate pedepsi un copil în mod constructiv?

Pedepsele trebuie aplicate cu măsură în disciplinarea copilului. Părintele ar trebuie să se concentreze pe disciplinarea pozitivă a copilului. Uneori poate apela la metode corecte și constructive de pedepsire care îl ajută pe copil să înțeleagă că a greșit. Atunci când pedepsește, părintele trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

pedepsirea comportamentului inadecvat al copilului, și nu persoana lui;

menționarea clară a motivului pentru care este pedepsit;

oferirea de soluții și comportamente alternative;

calmarea înainte de aplicarea pedepsei. Metode de pedepsire non-violente: tehnica time-out (excluderea/pauzele de tăcere), ignorarea, interzicerea unor activități preferate, confiscarea jucăriei preferate.

Care sunt diferențele dintre disciplina pozitivă și disciplina bazată pe pedeapsă?

Sugestii de activități și exerciții pentru tema

„Disciplina pozitivă versus disciplina negativă (pedeapsa)”

„Întoarcerea la copilărie”

Obiectiv: înțelegerea conceptului de pedeapsă

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: brainstorming, discuții

Participanții sunt rugați să facă o scurtă incursiune în copilăria lor și să împărtășească din experiența lor, răspunzând la următoarele întrebări: „Ce greșeli ați făcut în copilărie?”, „Ce au făcut adulții (părinți/profesori)?”, „Ce pedepse ați primit?”, „Ce ați simțit și ce ați învățat atunci când adulții v-au pedepsit pentru greșeli”?, „Ați repetat acțiunile părinților voștri în relația cu copii?”.

Facilitatorul activității va nota pe coala de flip-chart pedepsele primite de cursanți: pedepse fizice și pedepse emoționale.

Facilitatorul va sublinia concluziile: Greșeala este o oportunitate de învățare. Părinții trebuie să-i învețe pe copii că greșelile sunt excelente oportunități de a învăța și de asemenea trebuie să ofere copiilor un model prin modul în care ei fac față greșelilor: prin recunoașterea greșelilor („activitatea X nu mi-a ieșit cum doream, am făcut o greșeală”, „îmi pare rău că am greșit față de tine”) și prin identificarea unor soluții pentru rezolvarea problemei/greșelii fără a căuta neapărat vinovații („ce-aș putea face să rezolv această problemă?”).

„Sunt de acord/Nu sunt de acord …”

Obiectiv: consolidarea informațiilor despre conceptele de pedeapsă și disciplină

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: brainstorming, discuții

Facilitatorul pregătește jetoane cu câteva afirmații. Participanții vor trage câte un jeton, vor citi afirmația cu glas tare și își vor spune părerea.

„Care sunt diferențele dintre disciplina pozitivă și disciplina bazată pe pedeapsă?”

Obiectiv: consolidarea informațiilor despre conceptele de pedeapsă și disciplină

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: brainstorming, discuții

Facilitatorul prezintă câteva deosebiri între disciplina pozitivă și disciplina bazată pe pedeapsă.

Facilitatorul subliniază faptul că disciplina îl învață pe copil cum să acționeze, fiind în legătură logică cu comportamentul neadecvat și ajutându-l pe copil să se simtă bine. În schimb, pedeapsa doar spune copilului ce este rău, fără a-l învăța ce trebuie să facă.

În scopul consolidării diferențelor dintre disciplina pozitivă și disciplina negativă (pedeapsa), facilitatorul propune participanților un exercițiu pe grupe. În funcție de numărul participanților, aceștia sunt împărțiți în 4-5 grupe. Fiecare grupă primește aceeași sarcină de lucru, anume o fișă de lucru cu două situații. Grupele vor scrie pe foaia de flip-chart câte un exemplu de pedeapsă, respectiv disciplină pozitivă. Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta exemplele.

După finalizarea exercițiului, formatorul va sublinia faptul că disciplina îi spune unui copil:

lucrul pe care adultul nu dorește ca copilul să-l facă;

ce simte adultul din cauza lucrului făcut de copil;

motivul pentru care adultul nu dorește ca copilul să facă acel lucru;

lucrul pe care adultul dorește ca copilul să-l facă.

„Efectele pedepsei și disciplinării”

Obiectiv: identificarea efectelor fizice și psihice ale pedepsei violente, respectiv disciplinei pozitive

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: brainstorming, discuții, activitate pe grupe

Participanții sunt împărțiți în 4 grupe. Primele două grupe primesc ca sarcină de lucru identificarea efectelor fizice, psihice și sociale ale pedepsei. Celelalte două grupe primesc ca sarcină de lucru identificarea efectelor fizice, psihice și sociale ale disciplinării pozitive.

Reprezentatul fiecărei grupe prezintă efectele identificate.

„Să-l bat sau să nu-l bat”

Obiectiv: identificarea efectelor pedepsei violente, respectiv disciplinei pozitive, conștientizarea efectelor negative ale bătăii, identificarea unor motive pentru care părinții își bat copii

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: brainstorming, discuții, activitate pe grupe

Participanții sunt împărțiți în cinci grupe. Fiecare grupă primește sarcina de a identifica efectele bătăii. Un reprezentant al grupei va prezenta rezultatele. Facilitatorul va sintetiza informațiilor și, dacă este cazul, va adăuga altele. Se poate realiza o comparație între efectele bătăii și cele ale disciplinei pozitive (vezi exercițiul anterior).

Cu siguranță mulți dintre părinți spun: „Am luat bătaie sau am mai primit câte o palmă din când în când și nu am pățit nimic!”. Chiar dacă acest lucru este adevărat uneori, asta nu înseamnă că bătaia este o formă adecvată de disciplinare. Oricât de supărați suntem, oricât de mult a greșit copilul, nu trebuie să batem copilul. Într-adevăr, unde ori, de frica adultului, copilul va renunța la comportamentul pentru care a fost pedepsit. S-ar părea că bătaia și-a atins scopul. Dar s-ar putea ca bătaia să-i afecteze personalitatea. După ce a fost bătut copilul se simte umilit, înjosit, neajutorat, neîndreptățit, neiubit de părinți, fără sprijin, nedorit.

Formatorul va enumera câteva dintre consecințele pe termen lung ale bătăii aplicate în mod frecvent. Acesta:

– Adună în suflet multă frustrare, neputință, umilință, se simte singur și în nesiguranță.

– Trăiește sentimente de frică, de pierdere a controlului, este nervos și poate deveni agresiv cu ceilalți.

– Imaginea sa de sine este deteriorată, stima de sine scade, devine depresiv, inadaptat, un izolat care va întâmpina dificultăți în stabilirea unor relații cu ceilalți. Poate avea chiar impulsuri de autodistrugere.

– Performanțele școlare vor scădea.

– Este mai predispus la consumul de alcool sau droguri (atunci când va ajunge adolescent), poate intra în anturaje periculoase.

– Ca adult, poate ajunge agresorul copiilor săi sau să provoace violență de gen. De asemenea, formatorul menționează faptul că aplicarea pedepsei poate avea consecințe și asupra părintelui. De multe ori acesta se simte vinovat după ce pedepsește copilul, mai ales dacă l-a pedepsit prea aspru, „la mânie”; va regreta ulterior că a folosit o metodă care a avut efecte negative asupra copilului și nu a fost eficientă în schimbarea comportamentului. De asemenea, relația dintre părinte și copil va avea de suferit: copilul va fi mai puțin comunicativ cu părintele, va căuta afecțiune în altă parte, își va pierde încrederea în părinte, va ascunde unele lucruri față de el etc.

Formatorul menționează câteva motive pentru care părinții își bat copii:

părinții continuă tradiția (proverbe și zicale românești: „bătaia este ruptă din rai”, „unde dă mama crește”);

părinții nu au suficiente cunoștințe privind efectele negative ale bătăilor asupra personalității și comportamentului copiilor;

părinții consideră că copii sunt proprietatea lor și prin urmare au dreptul de a-i bate (”eu te-am făcut, eu te omor”, „eu i-am dat zile, eu i le iau”);

au primit același „tratament” când au fost copii;

cred în eficiența pedepsei;

nu cunosc o altă metodă prin care să obțină rezultatul așteptat;

adulții nu sunt capabili să-și controleze furia, descărcându-se pe copii pentru a diminua tensiunea nervoasă de terminată de diverse motive (problemele de la serviciu, programul încărcat, problemele financiare etc.).

Pe lângă problemele emoționale și comportamentale, copilul va învăța un model agresiv de disciplină, un model agresiv de gândire și relaționare.

„Forme de pedeapsă”

Obiectiv: identificarea tipurilor de pedepse

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: discuții, activitate pe grupe

Participanții sunt împărțiți în 5 grupe. Fiecare grupă primește sarcina ca, timp de 3 minute să noteze pedepse primite în copilărie sau pedepse aplicate propriilor copii. Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta pedepsele notate pe foaia de flip-chart. Facilitatorul va nota răspunsurile pe o foaie de flip-chart împărțită pe două coloane, fără a face vreo mențiune referitoare la cele două liste. Formatorul va solicita participanților să identifice diferența dintre cele două liste.

„Balanța”

Obiectiv: conștientizarea efectelor pedepselor corporale

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: discuții, brainstorming

Formatorul desenează o balanță pe o foaie de flip-chart, apoi distribuie post-it-uri participanților, solicitând acestora să noteze efecte ale pedepsei corporale, apoi să le lipească pe balanța, fie la „aspecte pozitive”, fie la „aspecte negative”. La sfârșitul exercițiului, formatorul poate adresa întrebarea: „Practicarea pedepsei corporale are mai multe beneficii sau mai multe aspecte negative?”.

Exercițiul se poate aplica și în scopul realizării unei comparații între sentimentele, trăirile și emoțiile care însoțesc pedeapsa, respectiv tehnicile de disciplinare pozitivă.

„Neglijarea”

Obiectiv: conștientizarea faptului că neglijarea este o formă de violență asupra copilului, conștientizarea efectelor neglijării asupra copilului

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: discuții, brainstorming, activitate pe grupe

Participanții sunt împărțiți în trei grupe. Fiecare grupă primește câte o sarcină: „Tipuri de neglijare”, ”Consecințele neglijării asupra copiilor”, ”Factorii de risc sau ce fel de părinți își neglijează copiii?”. Câte un reprezentant din fiecare grupă va prezenta rezultatele discuțiilor.

Formatorul va sumariza concluziile. Neglijarea poate fi de mai multe tipuri: alimentară, vestimentară, medicală, educațională, emoțională, abandonul. Neglijarea afectează negativ atât dezvoltarea fizică a copilului, cât și pe cea emoțională. Efectele psihologice ale neglijării: teama, izolarea, lipsa de încredere în ceilalți, depresia, tulburări de panică, deficit de atenție și hiperactivitate, furie, frustrare, performanțe scăzute, comportamente antisociale, tulburări de personalitate, comportament violent etc.

Factori de risc generali: părinți neglijați în copilărie, dificultăți psihologice ale părinților, părinți care nu au suficiente informații despre dezvoltarea copilului, părinți care se simt copleșiți de responsabilitățile părintești, familii dezorganizate etc.

5. Rolul comunicării în disciplinarea pozitivă

Neînțelegerile din cadrul comunicării reprezintă cauza pentru majoritatea  conflictelor. Din acest motiv, un lucru esențial în rezolvarea conflictelor cu copii se referă la faptul că adulții trebuie învețe cum să vorbească cu ei, cum să-i asculte. Deseori, adulții nu-i consideră pe copii parteneri egali în procesul de comunicare. Uneori, copii sunt supărați că nu înțeleg ceea ce spun adulții, părinți sau profesori. Toate aceste situații conduc la conflict. Iar pentru soluționarea unui conflict sunt necesare abilități de comunicare.

Oamenii utilizează stiluri diferite de comunicare. Cunoașterea acestor stiluri este importantă pentru stabilirea strategiilor adecvate de comunicare. Există 3 stiluri principale: pasiv, agresiv și asertiv.

Stilul de comunicare pasiv se caracterizează prin evitarea confruntărilor și a conflictelor. Persoana cu acest stil de comunicare dorește cei din jur să fie mulțumit de ea, fără a ține cont de drepturile sau dorințele sale personale. În general, nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu se implică în acțiuni ce presupun câștigarea unor drepturi personale sau pur și simplu nu își apără opiniile proprii. Aceste persoane pot fi ușor rănite, frustrate, iritate, dar nu încearcă decât extrem de rar să-și exprime nemulțumirile față de ceilalți. Îi va lasă întotdeauna pe ceilalți să aleagă în locul său și va considera că drepturile celorlalți sunt mult mai importante decât cele pe care le are el.

Stilul de comunicare agresiv presupune blamarea și aducerea de acuze asupra celor din jur, precum și încălcarea în mare majoritatea regulilor impuse de autorități; este insensibil la sentimentele celorlalți, nu respectă persoanele cu care lucrează în diverse contexte sau pe cei cu care interacționeză. Aceste persoane consideră că au întotdeauna, în orice context, dreptate și sunt obișnuiți să-și rezolve problemele prin violență și agresivitate. O persoană care adoptă un stil de comunicare agresiv consideră că cei din jur sunt adesea nedrepți cu el, că este de cele mai multe ori defavorizat în schimbul altora. Este ironic și utilizează adesea critica atunci când se află într-un proces de comunicare. Ostilitatea și furia sunt stări asociate acestui stil de comunicare.

Stilul de comunicare asertiv reprezintă o combinație între cele două stiluri. Acest stil presupune în egală măsură corectitudine și putere. Oamenii asertivi luptă pentru drepturile lor dar rămân în același timp sensibili și la drepturile celorlalți în așa fel încât în lupta pentru ceea ce li se cuvine nu lezează pe nimeni. Sunt persoane relaxate și vorbesc deschis despre sentimentele lor. Stilul asertiv de comunicare presupune un echilibru între ceea ce doresc acești oameni și ceea ce-și doresc ceilalți. La baza acestui stil de comunicare stă atitudinea deschisă față de sine și față de ceilalți, ascultarea și a altor puncte de vedere și respectul față de ceilalți. Acest stil de comunicare este cel mai potrivit pentru o buna relaționare pe termen lung. Acest stil de comunicare îți permite să-ți susții părerea fără a fi agresiv și fără a te simți umilit.

Adulții trebuie să cunoască aceste stiluri pentru a putea face față unor situații diverse.

Stilul de comunicare agresiv este esențial în situații precum: luarea rapidă a unor decizii, în situații de urgență. Stilul de comunicare pasiv se recomandă atunci când problema este minoră sau când problemele cauzate de conflict sunt mai mari decât conflictul, când emoțiile sunt intense și este necesară o pauză pentru calmare, când puterea celuilalt este mult prea mare.

De asemenea, copii trebuie sprijiniți pentru a înțelege aceste stiluri de comunicare pentru a le identifica la ceilalți, copii sau adulți. Adulți trebuie să-și adapteze stilul de comunicare în funcție de situație. De exemplu, dacă părintele are mereu un stil de comunicare agresiv, acest lucru va afecta în mod negativ comunicarea cu copilul (se va crea o distanță între părinte și adult), dar și dezvoltarea echilibrată a acestuia. Tehnicile de disciplinare pozitivă necesită un stil de comunicare asertiv deoarece, pe de o parte, adultul trebuie să impună niște limite, dar, pe de altă parte, trebuie să fie deschis la nevoile și sentimentele copilului.

Comunicarea ca bază a educării presupune două aspecte importante: ascultarea reflexivă (activă) și comunicarea mesajului.

Ascultarea reflexivă implică înțelegerea a ceea ce simte și ce vrea să spună copilul și apoi repetarea de către adult a ideilor exprimate de copil, într-un mod în care acesta să se simtă înțeles și acceptat. Ascultarea reflexivă îl ajută pe copil/adult să gândească dincolo de problema care a apărut și să exploateze diverse soluții pentru problemă. Întrebări utile: „De ce ești trist?”, „Dacă ai fi în locul prietenului tău, ce-ai simți?”, „Ce-ai face?”.

Nu uitați!

– adultul trebuie să transmită copilului mesajul că îi înțelege sentimentele astfel încât acesta să se simtă ascultat și acceptat, și nu respins; astfel, copilul este încurajat să spună mai multe despre problema pe care o are;

– ascultarea reflexivă nu înseamnă doar o simplă repetare a cuvintelor copilului;

– ascultarea reflexivă înseamnă și discreție atunci când se constată că acel copil preferă să păstreze tăcerea asupra unor aspecte; copilul nu trebuie forțat să și împărtășească sentimentele;

– răspunsurile impulsive date copiilor pot crea neînțelegeri;

– folosirea neadecvată a ascultării reflexive poate bloca comunicarea;

– comunicarea eficientă reprezintă un prim pas spre menținerea unei relații adecvate cu copilul.

Iată câteva comportamente care facilitează ascultarea reflexivă:

nu vorbi despre tine;

nu schimba subiectul chiar dacă subiectul este lipsit de importanță pentru tine (cu siguranță, pentru copil este foarte important);

nu critica;

nu nega sau ignora sentimentele copilului;

nu te preface că ai înțeles;

 puneți întrebări despre preocupările copilului, neliniștile sale, nevoile și problemele sale;

fiți atent la limbajul non-verbal;

Cum știe copilul că îl ascultați?

Pentru a ști că este ascultat, copilul trebuie să primească un răspuns. Există două tipuri de răspunsuri: închise și deschise. Răspunsul închis este cel care indică faptul că cel care ascultă nu a auzit și nu a înțeles ceea ce i s-a spus. Prin contrast, răspunsul deschis indică faptul că cel care ascultă a auzit ceea ce i-a spus altă persoană și că a înțeles mesajul din spatele cuvintelor.

Etapele ascultării reflexive în cazul unui copil aflat în dificultate:

Reflecție asupra sentimentelor copilului și asupra conținutului mesajului. Copii trebuie să simtă că sunt ascultați și înțeleși.

Validarea sentimentului copilului. Adultul trebuie să spună ceva astfel încât copilul să înțeleagă că sentimentele lor sunt naturale și acceptate.

Încurajarea copilului. Copilul trebuie să se gândească la punctele sale tari și la succesele sale anterioare în legătură cu vorbitul în public.

Sprijinirea copilului în găsirea unei soluții.

Dacă este utilizată corect, ascultarea reflexivă poate avea trei beneficii principale:

– Adultul obține informații mai multe de la copil căci ascultarea reflexivă îl încurajează pe acesta să spună mai multe, să-și deschidă sufletul.

– Dezvoltarea relației adult-copil. Ascultarea reflexivă dezvoltă ingredientele unei relații deschise, bazată pe încredere (acceptare, empatie).

– Ascultarea reflexivă determină o energie motivațională în sufletul copilului deoarece adultul îi acceptă sentimentele, îl încurajează dar îi lasă inițiativa de a găsi soluții pentru problema sa.

Mesajul la persoana întâi.

Prin utilizarea mesajului la persoana întâi se transmit copilului sentimentele provocate de comportamentul sau afirmațiile lui. Mesajul este centrat asupra propriei persoane și nu asupra copilului.

Etape în construirea unui mesaj la persoana întâi:

descrierea comportamentului pe care nu îl agreează adultul („Când …”)

exprimarea de către adult a sentimentelor determinate de comportamentul respectiv („Mă simt …”);

descrierea consecințelor comportamentului copilului („Din cauză că …”).

Bariere în comunicarea adultului cu copilul

amenințările (produc teamă, supunere, resentiment, ostilitate): „Fă așa, dacă nu …”;

a da ordine (folosirea puterii asupra altuia): „Nu mai întreba de ce, fă-o fiindcă așa spun eu!”;

critica (descurajează inițiativa): „Nu muncești destul”;

insulta: „Numai un idiot ar spune asta”;

etichetarea: „Ești un leneș”;

interogarea: „Ce-ai făcut de la 10.00 la 12.00? Cât timp ți-a luat să termini ce aveai de făcut? Ce-ai făcut după? Unde ai fost?”;

lauda în scopul manipulării: „Dar ție îți iese așa de bine! Nu vrei să-l faci și pe al meu?”;

sfat necerut (când persoana nu vrea altceva decât să fie ascultată): „De ce nu faci așa?”;

schimbarea subiectului: „Lasă c-o să-ți treacă… Să-ți povestesc ce film am văzut aseară”;

punerea în prim-plan a propriei persoane: „Să mă fi văzut pe mine când mi s-a întâmplat…”;

refuzul de a accepta problema: „Nu avem ce discuta. Eu nu văd nici o problemă aici”;

încurajarea prin negarea existenței problemei: „Nu fi nervos”; „Nu te teme, va merge”; „Vei fi bine”.

Cele mai eficiente mesaje sunt cele mesajele tip „eu”/mesajele la persoana întâi.

Sugestii de activități și exerciții pentru tema

„Rolul comunicării în disciplinarea pozitivă”

„Stilurile de comunicare”

Obiectiv: recunoașterea celor trei tipuri de comunicare: pasiv, agresiv, asertiv.

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: brainstorming, discuții, activitate în grup

Participanții sunt împărțiți în cinci grupe. Toate grupele primesc aceeași sarcină.

Facilitatorul prezintă următoarea situație: „Dan și Nicu din clasa a IV-a sunt în pauză și stau în aceeași bancă scriind un exercițiu la matematică. La un moment dat, Dan se ridică brusc și îl atinge pe Nicu care își pătează caietul. Nicu se uită la dan și îi spune …”

Fiecare grupă va continua scenariu, menționând câte un răspuns pentru fiecare din cele 3 stiluri. Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta răspunsurile.

„Expresii negative/expresii pozitive”

Obiectiv: exersarea abilităților de transformare a expresiilor negative în expresii pozitive, conștientizarea faptului că expresiile pozitive pot fi transformate într-un instrument util în educația copiilor

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: brainstorming, discuții, activitate în grup

Participanții sunt împărțiți în cinci grupe. Fiecare grupă va enumera minim 5 expresii negative pe care le-au folosit în ultima perioadă în comunicarea cu copiii și le vor transforma în expresii negative.

„Ascultarea reflexivă”

Obiectiv: exersarea abilităților de ascultare reflexivă

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: discuții

Participanții stau în cerc. Facilitatorul explică regulile exercițiului. Primul participant spune o propoziție, un lucru care în îngrijorează („Câteodată mă bate foarte tare”, „Îmi este teamă că nu o să mă descurc foarte bine la acest examen” etc.). Următorul participant răspunde utilizând ascultarea reflexivă. Jocul continuă cu toți participanții.

Facilitatorul va sublinia concluziile. Ascultarea reflexivă reprezintă o bună metodă pentru adulți (părinți sau profesori) de a-i înțelege pe copii, de a promova respectul și înțelegerea, de a îmbunătăți relațiile părinți-copii și profesori-elevi.

Ascultarea reflexivă îi poate ajuta pe profesori și pe părinți să identifice dificultățile și preocupările copiilor în timp util și să rezolve situațiile neplăcute fără aplicarea pedepselor.

„Bariere în comunicare”

Obiectiv: exersarea celor patru pași în ascultarea reflexivă

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: discuții, activitate de grup

Participanții sunt împărțiți în cinci grupe. Fiecare grupă primește câte o fișă de lucru cu bariere în comunicarea dintre adulți și copii.

Fiecare grupă va selecta 5 bariere și va menționa pentru fiecare posibile sentimente ale copiilor.

De exemplu, atunci când copilul este întrerupt, el nu se simte respectat și nu mai vrea să împărtășească sentimentele și gândurile sale. Atunci când adultul îi dă copilului sfaturi, copilul ar putea simți că nu este înțeles deoarece adultul nu este în situația sa, motiv pentru care ar putea considera că nu se potrivesc sfaturile. Atunci când adultul își manifestă mila, copilul se simte slab. Atunci când adultul îl încurajează în mod excesiv, copilul se simte foarte încrezător, crede că comportamentul său este justificat, astfel încât nu va mai încerca să rezolve problema reală.

„Etapele ascultării reflexive”

Obiectiv: înțelegerea barierelor în comunicarea dintre adulți și copii, conștientizarea sentimentelor copiilor

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: discuții, activitate de grup

Participanții sunt împărțiți în cinci grupe. Formatorul notează pe foaia de flip-chart trei afirmații ale unui copil: „Mamă, îmi este foarte frică de dentist!”, „Mamă, îmi este foarte frică când tata miroase a alcool”, „Tată, cred că nu voi putea recita toată poezia mâine la serbare din cauza emoțiilor”.

Fiecare grupă notează pe foaia de flip-chart pentru fiecare situație câte un răspuns care să conțină cele 4 etape ale ascultării reflexive.

„Ascultarea reflexivă”

Obiectiv: exersarea abilităților de ascultare reflexivă

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: discuții, joc de rol, fișă de lucru

Participanții stau în cerc. Un participant va juca rolul evaluatorului. Doi participanți (vorbitor și ascultător) dezvoltă o discuție pornind de la o anumită situație.

Exemple de situații: 1. Imaginează-ți că ai pierdut biletul de microbuz. Încerci să găsești o soluție. 2. Tocmai ai obținut un nou loc de muncă. Povestește despre așteptările și temerile tale, despre șeful tău și noii colegi de muncă. 3. Tocmai te-ai despărțit de prietenul tău. Povestește ce simți, ce planuri ai în continuare. Jocul de rol se repetă pentru fiecare situație cu alți participanți. După cele trei jocuri de rol, se evaluează ascultătorul.

Criteriile de evaluare ale participantului ascultător:

6. Metode și tehnici utile în disciplinarea pozitivă

Atunci când copilul învață un comportament nou, sunt recomandate următoarele metode:

definirea clară a comportamentului care trebuie învățat de către copil (dacă comportamentul este prea complex, acesta se poate descompune în pași mici);

utilizarea îndrumării (verbală, fizică, prin modelare);

recompensarea aproximărilor succesive ale comportamentului dorit pentru  a-l încuraja pe copil să continue;

retragerea treptată a îndrumării pe măsura învățării comportamentului de către copil;

recompensarea comportamentului dorit din când în când.

Atunci când se dorește consolidarea unui anumit comportament, sunt recomandate următoarele metode:

utilizarea recompensei care crește posibilitatea repetării acestuia;

controlul mediului deoarece acesta favorizează un anumit comportament.

Atunci când copilul știe ce se așteaptă de la el și totuși „nu vrea” să facă acel lucru, se pot utiliza următoarele metode:

metoda consecințelor logice și naturale (se aplică atunci când copilul nu vrea să facă un anumit lucru și acest lucru îl afectează pe el în cea mai mare măsură); 

contractul comportamental (se aplică atunci când copilul nu vrea să facă un anumit lucru și acest lucru îl afectează atât pe copil cât și pe părinte);

extincția (se aplică atunci când se dorește eliminarea unui comportament nedorit);

excluderea (se aplică atunci copilul este prea nervos pentru a se putea discuta cu el).

Metoda consecințelor logice și naturale

Comportamentele noastre au consecințe; unele consecințe sunt naturale, altele apar datorită intervenției umane. Dacă ne-am uitat umbrela și plouă, vom fi udați. Dacă nu mâncăm, ne va fi foame. Dacă nu ne îmbrăcăm corespunzător, ne va fi frig sau foarte cald. Acestea sunt consecințele naturale. În schimb, consecințele logice necesită intervenția adulților sau a altor copii. Dacă un copil strică o jucărie, părinții nu îi vor mai cumpăra alta pentru a-l învăța pe copil să fie responsabil cu jucăriile sale. Este foarte important să existe o relație logică între comportamentul neadecvat al copilului și consecințe. Utilizarea acestei metode este importantă din două motive principale:

– copilul învață să fie responsabil pentru comportamentele sale, este încurajat să ia decizii responsabile, este implicat în rezolvarea problemelor;

– această tehnică poate înlocui pedeapsa; copii pot învăța comportamente adecvate fără a fi certați sau bătuți de către adulți iar acest lucru contribuie la îmbunătățirea relației dintre adult (părinte/profesor) și copil. Așa cum se spune, experiența este cel mai bun învățător. Copilul învață din consecințele propriilor comportamente. Dar, în aplicarea acestei tehnici, adultul trebuie să fie atent ca nu cumva copilul sau o altă persoană să fie puse într-o situație periculoasă. Aplicarea metodei consecințelor logice și naturale este eficientă atunci când nu se transformă în pedeapsă.

Pentru a se evita acest lucru, trebuie avute în vedere trei principii importante (cei trei Rai metodei consecințelor logice):

– relevanța, adică legătura logică între comportamentul inadecvat și consecințe. Copilul trebuie să constate că există o legătură clară între cauză și efect.

– adultul trebuie să-l trateze pe copil cu respect și demnitate. Aplicarea consecințelor nu va fi însoțită de critici sau umilințe. Adultul va rămâne calm și nu va ridica vocea. Adultul trebuie să fie ferm și nu va negocia.

– adultul trebuie să fie rezonabil/realistic în aplicarea acestei metode; adultul nu trebuie să impună consecințele prin utilizarea autorității și a agresivității. Aplicarea consecințelor logice nu trebuie să fie nici prea scurtă, nici prea lungă. Dacă aceste trei principii nu sunt respectate, aplicarea metodei consecințelor naturale și logice nu va fi eficientă și poate avea urmări negative pentru copil precum resentimente, răzbunare, pierderea încrederii.

Deosebiri între pedeapsă și consecințe logice

Extincția (ignorarea)

Extincția se referă la ignorarea comportamentului inadecvat în scopul reducerii frecvenței, duratei și intensității acestuia. La începutul aplicării aceste tehnici de disciplinare, frecvența, durata și intensitatea comportamentului inadecvat nu va scădea. Dimpotrivă, va crește. Treptat, un comportament care nu primește nicio răsplată va înceta în cele din urmă. Se poate întâmpla ca, după o perioadă, comportamentul nedorit dispărut prin extincție să se manifeste din nou (situație cunoscută sub denumirea de ”recuperare spontană”). Dacă nu este recompensat, comportamentul dispare din nou. Acest proces de ”recuperare spontană” rareori se întâmplă și a doua oară.

Trebuie căutate soluții pentru ca comportamentul nedorit să nu primească încurajări din alte părți (bunici, prieteni de joacă).

Stingerea unui comportament este mai eficientă atunci când este dublată de încurajarea pozitivă. Specialiștii recomandă această tehnică de disciplinare atunci când părintele are de a face cu un comportament neadecvat iritant și constant.

Nu se aplică în situațiile grave, în care siguranța copilului este în pericol, ci doar în acele comportamente supărătoare, cum sunt rosul unghiilor, băgarea degetului în gură sau nas, injuriile, lovirile, țipetele continue.

Este vorba de acele comportamente prin care copilul vrea să atragă atenția părintelui sau pentru a-l enerva. Cu cât părintele îi acordă mai multă atenție, fie chiar și negativă, cu atât copilul va continua mai mult. De aceea, uneori este bine ca părintele să ignore comportamentul copilului. Potrivit specialiștilor, ignorarea nu este același lucru cu neglijarea copilului. Ignorarea este un comportament activ, deoarece implică decizia de a înceta orice formă de comunicare, dar urmărindu-l îndeaproape și acordându-i o „atenție tacită”, fără a interacționa cu copilul. Ignorarea implică și străduința părintelui de a lua o poziție relaxantă și de a fi calm în fața copilului, fapt care l-ar putea dezarma și l-ar putea face să înceteze comportamentul nedorit.

Excluderea (time out/pauzele de tăcere)

Excluderea este o metodă eficientă de disciplinare care, potrivit specialiștilor, este aplicabilă mai ales copiilor cu vârste între 2 și 9 ani, mai ales în cazul acceselor de furie. Dar utilizarea sa este oarecum controversată având în vedere că nerespectarea unor anumite principii, o poate transforma în pedeapsă (situația este similară cu metoda consecințelor logice). Se recomandă aplicarea excluderii după ce au fost încercate și alte metode de disciplinare.

Scopul acestei metode este izolarea unui copil care are un comportament inadecvat sau pentru a preveni un asemenea comportament. În timpul aplicării acestei metode, copilul trebuie să stea separat într-un pentru a se calma și a se gândi la comportamentul său inadecvat.

Această metodă trebuie utilizată rar și pentru a perioadă scurtă de timp (atât cât este necesar pentru calmarea atât a copilului, cât și a adultului). Dacă excluderea este utilizată des devineineficientă și poate avea consecințe negative asupra dezvoltării copilului (furie, resentimente, răzbunare).

Durata de excludere depinde de vârsta copilului. Un sfat din partea specialiștilor: câte un minut de excludere pentru fiecare an de vârstă. În cazul unor abateri mai grave se pot adăuga minute suplimentare.

Ce trebuie să facă adultul pentru ca metoda excluderii să nu se transforme în pedeapsă?

– atunci când adultul îndepărtează copilul de locul în care a avut accesul de furie trebuie să o facă calm, fără ridicarea tonului, fără încruntare, fără bruscarea copilului; în caz contrar, copilul va considera excluderea o pedeapsă;

– aplicarea excluderii imediat după manifestarea comportamentului nedorit, acest lucru permițând copilului să facă mai ușor legătura dintre comportamentul său  și aplicarea excluderii; adultul poate oferi copilului posibilitatea alegerii între excludere și alte alternative pozitive;

– aplicarea excluderii nu trebuie însoțită de insulte; copilul nu trebuie să simtă frică sau umilință;

– excluderea nu trebuie să dureze foarte mult, ci doar atât cât este necesar pentru calmarea copilului;

– după terminarea perioadei de excludere, adultul trebuie să explice copilului de ce a procedat astfel, de ce comportamentul său este neadecvat și neacceptat; discuția se va purta cu calm, fără țipete sau morală. Dacă adultul a folosit excluderea de mai multe ori iar comportamentul copilului nu a suferit modificările așteptate, motivele ar putea fi:

copilul este pre mic pentru a înțelege motivele excluderii;

excluderea a fost aplicată de prea multe ori, devenind ineficientă, căci copilul s-a obișnuit cu ea;

copilul poate avea o aversiune profundă față de izolare;

Time-in

O altă metodă disciplinară este tehnica time-in. Dar, în timp ce metoda time-out prezintă unele aspecte controversate în ceea ce privește succesul ei (copilul este pus la colț sau trimis în camera lui, într-o pauză de tăcere, pentru a se calma și medita asupra acțiunilor lui; copilul trebuie să-și înăbușe emoțiile, nu să și le exprime și să învețe să le controleze), fapt care poate crea anumite frustrări), tehnica time-in este o variantă mai sigură și mai eficientă în dezvoltarea pe termen lung a copilului.

Pași de urmat în aplicarea tehnicii time-in:

păstrarea calmului;

stabilirea spațiului unde copilul și părintele vor rămâne singuri;

discuție cu copilul pentru a identifica problemele și cauzele comportamentului nedorit. Copilul trebuie lăsat să se exprime liber, calm și respectuos. Părintele trebuie să ghideze astfel discuția încât să descopere cauzele comportamentului dorit. Comunicarea imediată ajută copilul să-și exprime liber sentimentele și emoțiile, să-și controleze emoțiile și să înțeleagă unde greșește.

repararea greșelii de către copil. Reușita tehnicii constă în a pune copilul să reia sau să urmeze instrucțiunile pe care părintele i le-a cerut inițial și pe care le-a refuzat sau ignorat.

Întărirea

Atunci când adultul dorește să crească frecvența, intensitatea sau durata unui comportament dorit poate utiliza încurajarea. Metode precum excluderea sau extincția îl descurajează pe copil să recurgă la comportamentul inadecvat, dar este mai eficientă metoda încurajării comportamentelor dorite. În funcție de aplicarea sa, întărirea poate fi:

– acordarea unui stimul cu valoare pozitivă ca urmare a efectuării comportamentului țintă este numită întărire pozitivă. A spune „Foarte bine!” după răspunsul unui elev, a oferi dulciuri pentru respectarea unor reguli impuse, a zâmbi după o glumă, a asculta cu atenție discursul unei persoane, toate acestea sunt situații de acordare a întăririlor cu valoare pozitivă, care sporesc frecvența comportamentelor țintă.

Retragerea sau evitarea unui stimul cu valoare negativă ca urmare a efectuării comportamentului țintă poartă numele de întărire negativă. Elevul efectuează un anumit comportament pentru a evita un stimul negativ. Multe din comportamentele noastre cotidiene sunt întreținute de întăriri negative: ne spălăm pe dinți pentru a evita cariile, luăm medicamente pentru a evita durerile, recurgem la o dietă strictă pentru a evita îngrășarea, conducem cu viteză în limite legale pentru a evita suspendarea carnetului de șofer. Efectuăm anumite comportamente (luăm medicamente, mâncăm echilibrat, conducem legal) pentru a evita stimulii negativi (durerea, îngrășarea, pierderea carnetului auto).

Mulți experți consideră că aplicarea întăririi este mult mai eficientă decât aplicarea pedepsei în modelarea comportamentului pe termen lung. Pedeapsa se concentrează pe comportamentul negativ, în timp ce întărirea se concentrează asupra comportamentelor dorite. Copiii răspund mai pozitiv la întăriri decât la pedepse. O combinație echilibrată între întărirea negativă și cea pozitivă are efective pozitive în gestionarea unei clase de elevi, de exemplu.

Studiile arată că lauda specifică este mai eficientă decât cea generală. Adică, un profesor, în loc să spună „Bravo, Ionel, te-ai descurcat bine!” ar putea adăuga „… te-ai descurcat bine la caracterizarea lui Ion!”. În sala de clasă, lauda trebuie administrată în mod egal. Chiar dacă clasa este de nivel mediu și doar doi copii au note mai mari, cu siguranță și ceilalți fac uneori anumite progrese. De asemenea, studiile arată că lauda este mai eficientă dacă se petrece în mod neregulat.

Elevii care nu știu când urmează o recompensă se vor comporta mai bine decât cei care știu că profesorul face aprecieri doar la lucrările scrise.

Sugestii de activități și exerciții pentru tema

”Metode utile în disciplinarea pozitivă”

„Comportamente și consecințe logice”

Obiectiv: exersarea abilităților de aplicare a consecințelor logice

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: brainstorming, discuții, activitate în grup

Participanții sunt împărțiți în cinci grupe. Fiecare grupă primește câte o fișă de lucru cu cinci situații. Fiecare grupă va nota pe foaia de flip-chart sugestii pentru aplicarea consecințelor logice, ținând cont de cei 3 R: respect, realistic/rezonabil, relevanță. Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta rezultatele discuțiilor.

Exemple de situații:

Dan, un copil de 9 ani, are obiceiul de a-i lovi pe ceilalți copii cu care se joacă în fața blocului.

Bianca, în vârstă de 17 ani, și-a invitat prietenii acasă pentru o mică petrecere fără a cere voie părinților plecați din localitate.

Matei și David se joacă cu mingea în fața blocului. Din greșeală, Matei sparge geamul vecinului de la parter.

Robert refuză să se spele pe mâini înainte de masă.

Carmen nu vrea să-și strângă jucăriile după ce s-a jucat cu ele.

„Consecințe logice și pedeapsa”

Obiectiv: exersarea abilităților de aplicare a consecințelor logice, identificarea deosebirilor între pedeapsă și consecințele logice

Grup țintă: profesori, părinți, asistenți maternali, bunici

Metode: brainstorming, discuții, activitate în grup

Participanții sunt împărțiți în cinci grupe. Fiecare grupă primește câte o fișă de lucru cu cinci situații. Pentru fiecare din situație, participanții vor propune soluții pentru ambele variante: pedeapsă și consecințe logice.

Reprezentantul fiecărei grupe prezintă soluțiile identificate. Facilitatorul îi poate solicita să menționeze ce a învățat copilul din aplicarea soluțiilor identificate.

La sfârșitul exercițiului, facilitatorul va sintetiza răspunsurile participanților, subliniind deosebirile între cele două metode de disciplinare. În cazul aplicării pedepsei (ceartă, bătaie, amenințare etc.), copilul va învăța, să ascundă greșelile viitoare sau să arunce vina pe un alt copil, va minți, va încerca să nu mai fie prins data viitoare.

În cazul pedepsei, copilul își va schimba comportamentul de frică, nu din  respect. Copilul se va simți supărat, furios și poate încerca să se răzbune. În cazul aplicării consecințelor logice, copilul va învăța că a greși e normal, că toți pot greși, că se poate învăța din greșeală. Copilul își asumă responsabilitatea pentru faptele sale, înțelege consecințele care decurg clar din faptele sale, ia decizii și nu se simte supărat sau furios.

„Observarea comportamentelor”

Obiectiv: conștientizarea faptului că observarea adulților de către copii reprezintă o metodă de învățare a comportamentelor 

Grup țintă: părinți

Metode: brainstorming, discuții, activitate în grup

Participanții sunt împărțiți în cinci grupe. Fiecare grupă trebuie să noteze pe foaia de flip-chart răspunsuri la întrebarea ”Ce lecții de viață credeți că poate învăța copilul dintr-o căsnicie sau relație de cuplu?”. Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta rezultatele discuțiilor.

Concluzii: Căsnicia sau relația de cuplu reprezintă un model de viață și educație pentru copil. Căsnicia este o sursă din care copilul învață cele mai multe și mai importante lecții și își formează principii și valori sănătoase pentru viitor. Familia este un puternic instrument de învățare pentru un copil și influențează direct modul în care copilul va privi la maturitate ideea de cuplu, de familie. De asemenea, în familie, copilul poate deprinde principii precum respectul față de ceilalți, angajamentul și responsabilitatea, spiritul de echipă, rezolvarea conflictelor pe cale pașnică.

„Regulile casei”

Obiectiv: exersarea abilităților de aplicare a tehnicilor de disciplinare, consolidarea informațiilor despre stabilirea ”regulilor casei”

Grup țintă: părinți

Metode: brainstorming, discuții, activitate în grup

Participanții sunt împărțiți în patru grupe. Membrii fiecărei grupe vor întocmi câte un set de „reguli ale casei”, respectând sugestiile furnizate anterior de formator. Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta rezultatele discuțiilor.

„Tehnici de disciplinare în funcție de vârstă”

Obiectiv: exersarea abilităților de aplicare a tehnicilor de disciplinare în funcție de vârsta copiilor 

Grup țintă: părinți, bunici, asistenți maternali

Metode: brainstorming, discuții, activitate în grup

Participanții sunt împărțiți în șase grupe. Fiecare grupă primește o temă specifică: grupa 1: 0-18 luni, grupa 2: 18 luni-3 ani, grupa 3: 4-6 ani, grupa 4: 6-11 ani, grupa 5: 11-14 ani, grupa 6: 14-18 ani.

Fiecare grupă va nota pe foaia de flip-chart comportamente nedorite ale copiilor, precum și tehnici de disciplinare pe care le-ar putea aplica. Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta rezultatele discuțiilor.

Concluzii: Tehnicile de disciplinare și educare ale copilului trebuie aplicate în funcție de așteptările pe care le au părinții de la copii la anumite vârste. De exemplu, un părinte nu-i poate explica unui bebeluș de câteva luni că este pedepsit pentru că și-a lovit fratele, pentru că nu înțelege. De asemenea, un copil de 15 ani nu poate să stea la colț pentru că a greșit, aceasta fiind o metodă depășită în raport cu dezvoltarea copilului.

De exemplu, pentru bebeluși sunt inutile tehnici precum explicații și instrucțiuni verbale, excluderea, impunerea limitelor, pedepsele.

Copiii cu vârste între 18 luni și 3 ani răspund foarte bine la tehnici de disciplinare bazate pe redirecționarea comportamentului, instrucțiuni verbale/explicații. Nu sunt eficiente metode precum setul de reguli și consecințe, pedepsele.

Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă va răspunde la din ce în ce mai multe metode disciplinare. Perioada anilor 4-12 ani este cea în care comportamentul se modelează cel mai bine și mai ușor.

Pentru vârsta 13-18 ani, metodele care funcționează cel mai bine sunt comunicarea și explicațiile/instrucțiunile verbale, sistemul reguli-consecințe. Cu vorba bună, un părinte reușește să câștige încrederea copilului și să îl orienteze spre un comportament adecvat. Metode precum excluderea sau redirecționarea comportamentului sunt depășite pentru vârsta lui.

Exercițiul este util pentru trecerea în revistă a metodelor și tehnicilor de disciplinare pozitivă.

„Decalogul unui părinte de nota 10”

Obiectiv: sintetizarea unor principii, tehnici și metode caracteristici disciplinării pozitive

Grup țintă: părinți, bunici, profesori, asistenți maternali

Metode: brainstorming, discuții, activitate în grup

Participanții sunt împărțiți în cinci grupe. Fiecare grupă trebuie să realizeze decalogulunui părinte de nota 10, sintetizând informațiile însușite despre disciplinarea pozitiv. Reprezentantul fiecărei grupe va prezenta rezultatele discuțiilor. Formatorul va nota pe foaia de flip-chart elementele comune care apar la toate grupele.

Sugestii: Fii calm!, Fii afectuos!, Fii răbdător!, Fii onest!, Fii ferm!, Fii respectuos, Fii prezent! etc.

ANEXA 1. Rezultatele obținute prin aplicarea chestionarelor de evaluare inițială de către membrii din grupul țintă (learners/cursanți)

Chestionarul de evaluare inițială a fost completat de 41 de adulți – membri ai grupului țintă, grup format din:

La întrebarea 1 (Ce vă vine în minte atunci când auziți cuvântul „disciplină”?) răspunsurile adulților din grupul-țintă, menționate cu cea mai mare frecvență sunt:

ordine

responsabilitate

respect

La întrebarea 2 (Cum apreciați informațiile pe care le dețineți în legătură cu următoarele concepte care vor fi abordate pe parcursul proiectului) răspunsurile adulților s-au grupat astfel:

La întrebarea 3 (Considerați că este necesar ca părinții să aibă informații concrete despre comportamentul unui copil în diferite etape ale dezvoltării sale pentru a aplica cele mai bune strategii de disciplinare?) răspunsurile adulților s-au grupat astfel:

La întrebarea 4 (Considerați că este necesar ca persoanele care interacționează cu copii – profesori, psihologi, consilieri școlari etc. – să dețină cunoștințe despre subiecte precum disciplinarea pozitivă, managementul comportamentelor problematice pentru a putea sfătui părinții copiilor?) răspunsurile adulților s-au grupat astfel:

La întrebarea 5 (Ați mai participat la activități/cursuri/proiecte referitoare la educația adulților?) răspunsurile adulților s-au grupat astfel:

La întrebarea 6 (Ați mai participat la activități/cursuri/proiecte referitoare la educația parentală?) răspunsurile adulților s-au grupat astfel:

La întrebarea 7 (Ce fel de activități preferați în timpul unui program/curs? Aranjați cele 3 variante în concordanță cu preferințele voastre.

(Notați 1 pentru tipul de activitate care vă place cel mai mult și 3 pentru cel care vă place cel mai puțin) răspunsurile adulților s-au grupat astfel:

Studiu realizat pe bază de chestionar

Realizarea unui studiu cu tema „Educația copiilor referitoare la disciplinarea pozitivă. Repere și practici actuale în Europa”. Studiul a fost realizat prin aplicarea de chestionare.

Chestionarele au fost completate de 136 de adulți (părinți ai căror copii au vârsta cuprinsă între 0 și 19 ani) din județul Vaslui, România, în perioada 8 dec. 2013-10 febr. 2014.

Principalul obiectiv al studiului/ cercetării a fost acela de a identifica formele de disciplinare utilizate de părinți, precum și atitudinea acestora față de pedeapsa fizică (pălmuirea, bătaia).

STRUCTURA GRUPULUI DE RESPONDENȚI, ÎN FUNCȚIE DE:

genul biologic:

locul de reședință:

vârstă:

nivelul de instruire:

e) statutul pe piața muncii 

Concluzii: Grupul de respondenți a fost format, dominant, din persoane:

de gen feminin,

din mediul urban,

cu vârsta cuprinsă între 25 și 44 ani,

cu studii superioare,

active pe piața muncii.

II. PROFILUL FAMILIEI RESPONDENTULUI, ÎN FUNCȚIE DE:

Tipul de familie

b) Starea materială a familiei

III. METODE DE DISCIPLINARE

La întrebarea nr. 1 (În familia dvs., când copilul greșește, cine aplică cel mai des pedepse?), răspunsurile respondenților s-au grupat astfel:

La întrebarea nr. 2 (În familia dvs., când copilul este ascultător sau obține rezultate deosebite, cine îl răsplătește cel mai adesea?) răspunsurile respondenților s-au grupat astfel:

La întrebarea 3 (În familia dvs., când copilul este ascultător sau obține rezultate deosebite, cel mai adesea este răsplătit prin) răspunsurile s-au grupat astfel:

Comentariu:

Răspunsurile celor 136 de respondenți indică faptul că în ceea ce privește educația copiilor, dominant, ambii părinți:

aplică pedepse atunci când copilul greșește,

răsplătesc copilul atunci când acesta este ascultător sau obține rezultate deosebite,

utilizează frecvent recompensele verbale (lauda, încurajarea).

O explicație posibilă a acestor rezultate poate fi faptul că majoritatea respondenților:

au vârsta cuprinsă între 25 și 44 ani (90/136) – 66,17%,

au studii superioare (106/136) – 77,94%,

sunt persoane active pe piața muncii (124/136) -91,17%.

!!!Nivelul ridicat al educației îi determină pe părinți să recunoască și să respecte dreptul copiilor la demnitate.

La întrebarea 4 (Care a fost frecvența utilizării, în ultimul an, a următoarelor strategii de disciplinare?), răspunsurile respondenților s-au grupat astfel:

Și cele mai des utilizate metode de disciplinare ca părinte (în ultimul an) au fost:

La întrebarea 5 (Care a fost, în copilăria dvs., frecvența utilizării de către părinții dvs. a următoarelor strategii de disciplinare?) răspunsurile respondenților s-au grupat astfel:

Și cele mai des utilizate metode de disciplinare, utilizate în copilărie, de către părinți au fost:

Comentariu: Adulții-părinți, care au completat chestionarul, tind să utilizeze ca metode de disciplinare, metodele pe care le-au folosit părinții lor atunci când erau copii, evitând însă să folosească cearta, critica. O posibilă explicație ar fi faptul că neplăcându-le ca și copii această formă de disciplinare încearcă ca și părinți să nu o aplice.

La întrebarea 6 (Care este atitudinea față de pedeapsa fizică – bătaia, pălmuirea) răspunsurile respondenților s-au grupat astfel:

S-a constatat că a fost selectată, frecvent, varianta cu totul de acord pentru:

COMENTARIU:

Rezultatele obținute analiza răspunsurilor la această întrebare, confirmă faptul că adulții-părinți care au completat chestionarul sunt convinși de faptul că bătaia, pălmuirea nu este necesară în disciplinarea copiilor, această ducând la deteriorarea relației dintre părinte și copil.

IV. Disciplinarea pozitivă – proiecte de activități

PROIECT DE ACTIVITATE NR. 1

Titlul activității: Atelier de lucru/activitate de grup

Tema activității: PEDEAPSA-DISCIPLINAREA POZITIVĂ („+“ și „-”) 

Obiective:

însușirea de către adulți a unor cunoștințe privind comportamentele problematice, gestionarea conflictelor și disciplinarea pozitivă;

schimbarea unor anumite comportamente și

atitudini ineficiente în relația adulților cu copiii și învățarea unor comportamente de relaționare bazate pe disciplinarea pozitivă;

dezvoltarea abilităților adulților de a gestiona problemele comportamentale ale copiilor prin disciplinarea pozitivă și de a stimula comportamentele pozitive ale copiilor.

Metode și procedee folosite: conversația, exercițiul, dezbaterea, turul galeriei

Momente ale activității

EXERCIȚIU DE INTERCUNOAȘTERE ( la nivelul fiecărei grupe constituite) – Prenumele care mă descrie – 10 minute. Pentru a facilita intercunoașterea fiecare membru al grupei trebuie să își spună prenumele, apoi un adjectiv care descrie o caracteristică dominantă a sa și care începe cu prima literă a prenumelui.

Exemple:

Stan – sensibil,

 Maria – minunată,

 Ina – inteligentă,

 Dana – dansatoare,

„Eu sunt Florin și sunt fericit”,

„Eu sunt Sorina și sunt surprinzătoare”.

Ca alternativă, fiecare participant se poate prezenta spunându-și numele și prenumele, iar apoi două calități care îl caracterizează. Exemplu: „Petru Anghel – plăcut și amabil”.

CAPTAREA ATENȚIEI ȘI PREZENTAREA TEMEI ACTIVITĂȚII DE GRUP, sub forma unei întrebări:- 10 minute.

CE FACEȚI CÂND NU ȘTIȚI CE SĂ MAI FACEȚI? (în relația cu copiii sau cu adulții din  jurul dvs.)

Mânia apare la orice persoană, putând fi însoțită de următoarele reacții:

DEZAMĂGIRE datorită faptului că ceea ce se întâmplă este contrar așteptărilor persoanei

IRITARE – neliniște, nemulțumire datorită discrepanței dintre așteptările persoanei și realitate

FRUSTRARE – sentiment de neîmplinire care apare datorită pierderii unui lucru râvnit de către persoană

STRES – un sentiment puternic de neliniște datorită discrepanței dintre realitate și așteptări

FURIE “OARBĂ” – persoana pierde controlul asupra emoțiilor și comportamentului.

IDENTIFICAREA CARACTERISTICILOR PEDEPSEI ȘI DISCIPLINĂRII POZITIVE – sarcini de lucru pentru learners: 45 minute

Moderatorul solicită participanților/learners să noteze pe post-it-ul colorat, primit la intrarea în sală, cum anume reacționează când sunt mânioși:

Moderatorul activității precizează că fiecare grupă va răspunde pe parcursul întregii activități funcție de dominanta răspunsurilor (pedeapsa, oferirea unui model de comportament) date la nivelul grupei.

Moderatorul activității:

precizează că pe fiecare masă de lucru se găsesc: o foaie A4, o foaie de flip-chart, markere, carioci și post-it-uri

prezintă situațiile ipotetice, menționând că la nivelul fiecărei grupe trebuie extras/ales un bilet pe care este notată una din aceste situații;

SITUAȚII IPOTETICE:

– Copilul dvs. este acuzat de profesorul de limba și literatura română că a copiat la o lucrare.

– Copilul dvs. fură bani din casă (știe locul unde țineți în mod obișnuit banii) pentru a seduce împreună cu prietenii la film.

– Copilul dvs. a placat de acasă (la discotecă) după miezul nopții și îl surprindeți dimineața când se întoarce acasă.

– Copilul dvs. chinuie, în mod frecvent animalele de lângă bloc (pisici, câini) și vecinii vă reproșează acest lucru.

– Copilul dvs. vă minte în mod frecvent.

– Copilul dvs. vă reproșează că nu sunteți un părinte bun “Tot timpul mă critici! Tot timpul îmi spui că nu e bun nici unul din prietenii pe care mi-i fac”.

– Copilul dvs. vă spune că vă urăște atunci când veniți, în mod frecvent, băut și o jigniți pe soția dvs. – mama copilului.

– Copilul dvs. vă spune, indiferent ce îi solicitați:“Lasă-mă în pace! Nu ești stăpânul meu!”

solicită adulții prezenți să noteze, la nivelul fiecărei grupe, pe foaia A4, pentru situația descrisă în bilețelul pe care l-a ales, răspunsurile la întrebările prezentate.

COMPORTAMENTUL COPILULUI – Ce văd/observ? (ce anume generează mânia)

REACȚIE – Ce fac?

CONSECINȚE – Ce efecte („+” și „-”) are reacția mea?

Moderatorul prezintă nevoile emoționale ale copilului:

DRAGOSTE

fațetă a dragostei este disciplinarea,

ascultarea copilului,

acordarea atenției când are nevoie de aceasta,

afecțiune (zâmbet, încurajare, apreciere, exprimarea încrederii în el ca persoană.

ONESTITATE

RESPECTUL

ÎNȚELEGERE

ACCEPTARE

RĂBDARE.

și solicită participanților să răspundă, pe foaia de flip-chart, la întrebarea:  A fost satisfăcută cel puțin una din nevoile emoționale ale copilului?

Moderatorul propune fiecărei grupe să desemneze un reprezentant/lider al grupei care să prezinte răspunsurile formulate pe foaia de flip-chart la nivelul grupei.

Câte un reprezentant al fiecărei grupe prezintă modalitatea de reacție pentru fiecare situație ipotetică selectată.

Moderatorul apreciază răspunsurile și prezintă atât pentru pedeapsa cât și pentru disciplinarea pozitivă „+” și „-„

PEDEAPSA presupune exercitarea unui control exterior prin forță asupra copilului pentru a modifica un comportament problematic.

PEDEAPSA – caracteristici

Măsurile sunt lipsite de logică. Nu există o legătură logică între fapta copilului și pedeapsa aplicată de părinte.

Copilul și comportamentul lui sunt judecate și etichetate:

„Ești un prost, un idiot, etc.”.

Adultul dirijează reacțiile și comportamentul copilului.

Se bazează pe relația inferior/superior, dominanță și control al adultului asupra copilului.

Dezvoltă în copil sentimentul că doar adulții pot rezolva problemele copiilor.

Acțiunile abuzive dezvoltă motivația extrinsecă a copilului.

Acesta ajunge să fie preocupat de faptul cum să scape de pedeapsă.

DISCIPLINAREA presupune învățarea comportamentului dorit în paralel cu eliminarea comportamentului inadecvat, prin metode specifice.

DISCIPLINAREA – caracteristici

Copilul nu este „judecat”, ca și cum ar fi într-un proces de judecată.

Are la bază conceptele de respect și egalitate între copil și adult.

Constituie baza pentru adaptarea copilului la cerințele ulterioare ale vieții de adult.

Este orientată spre învățarea asumării responsabilității de către copil

Dezvoltă capacitatea copilului de a rezolva probleme.

Acțiunile de disciplinare dezvoltă motivația intrinsecă a copilului.

Acesta face un lucru „așa cum trebuie” din propria inițiativă, din autodisciplină, dar nu impus de controlul din afară.

Se adresează comportamentului și nu persoanei și nu implică judecata morală.

Stimulează comportamentul dorit, nefiind orientată doar spre comportamentul – problemă.

Ajută copilul să învețe ceea ce ar trebui să facă într-o anumită situație, fără a-l face să se simtă umilit pentru „nereușita”lui.

Permite libera alegere.

DISCIPLINAREA POZITIVĂ – reprezintă forma de educare eficientă prin care copiii învață comportamente pozitive pentru tot restul vieții, comportamente care îi ajută să crească și să se dezvolte într-un mod echilibrat și sănătos din punct de vedere emoțional și social.

Câte un reprezentant al fiecărei grupe (criteriu-cel care a ajuns primul la masa de lucru/cel care a ajuns ultimul la masa de lucru/cel care are cei mai mulți copii/cel care are ochii albaștri/cel care a fost mai tăcut) răspunde la întrebarea cu același număr ca și numărul grupei din care face parte.

1. Ce v-a plăcut cel mai mult la activitatea de astăzi?

2. Ce v-a făcut să zâmbiți? Chiar să râdeți câteodată?

3. Care ar fi cuvântul care ar putea caracteriza întreaga activitate de astăzi?

4. Cum v-ați simțit astăzi?

5. Acum mă simt ………

6. Cel mai bun lucru în cadrul acestei activități a fost …

7. Un lucru care într-adevăr mi-a plăcut a fost ………

8. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat azi?

În funcție de timpul rămas, moderatorul activității poate prezenta POVESTEA CU TÂLC –  DE CE ȚIPĂ OAMENII?”

Într-o zi, un înțelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:

– De ce țipă oamenii când sunt supărați?

– Țipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

– Dar de ce să țipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înțeleptul.

– Păi, țipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încerca un alt discipol.

Maestrul întrebă din nou:

– Totuși, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă? Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulțumi pe înțelept. Atunci el îi lămuri:

– Știți de ce țipăm unul la altul când suntem supărați? Adevărul e că atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanțează foarte mult. Pentru a acoperi această distanță, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supărați, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanței și mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două ființe sunt îndrăgostite? Ele nu țipă deloc. Vorbesc încetișor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanța dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar șoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e și mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să șoptească, ajunge doar să se privească și inimile lor se înțeleg. Asta se petrece atunci când două ființe care se iubesc, au inimile apropiate.

În final, înțeleptul concluzionă, zicând:

– Când discutați, nu lăsați ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiți cuvinte care să vă îndepărteze și mai mult, căci va veni o zi în care distanța va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”

PROIECT DE ACTIVITATE NR. 2

Tipul activității: Atelier de lucru/activitate de grup

Tema activității: PEDEPSE POTRIVITE 

Obiective:

– dezvoltarea abilităților adulților de a gestiona problemele comportamentale ale copiilor prin utilizarea unor pedepse potrivite;

– însușirea de către adulți a unor cunoștințe privind regulile ce trebuie respectate în aplicarea unei pedepse;

– schimbarea unor anumite comportamente și atitudini ineficiente în relația adulților cu copiii

Metode și procedee folosite: conversația, exercițiul, dezbaterea, jocul de rol, turul galeriei

Momente ale activității:

I. EXERCIȚIU DE INTERCUNOAȘTERE – la nivelul fiecărei grupe (8 grupe), toți membrii răspund la una din întrebările extrase/alese din setul de întrebări pe care moderatorul îl prezintă fiecărei grupe:

1. Ce fel de părinte sunteți?

2. Care este ultima problemă, în ceea ce-l privește pe primul dvs. copil, cu care v-ați confruntat?

3. Menționați o calitate și un defect al primului dvs. copil.

4. Prezentați o situație în care ați fost mândru ca părinte de primul dvs. copil.

5. Care comportament al primului dvs. copil a declanșat o reacție exagerată din partea dvs.?

6. Ce așteptări aveți de la copilul dvs.?

7. Ce amintire vă vine în minte când vă gândiți la primul dvs. copil?

8. Care comportament al primului dvs. copil v-a făcut să zâmbiți?

II. CAPTAREA ATENȚIEI prin prezentarea, sub forma jocului de rol, a unei situații ipotetice privind comportamentul inadecvat al unui copil/adolescent față de părintele său (10 minute)

SCENARIU – JOC DE ROL

Povestitor:

Într-o zi, Ioana, elevă la un liceu din oraș, a venit acasă furioasă. Tatăl, șomer de mult timp, nu își găsește locul și rostul în casă. El se enervează indiferent de ceea ce zic: fiica, soția sau prietenii.

Ioana: M-am săturat de școală !!! O urăsc pe profesoara asta a mea! și în timp ce vorbește își aruncă cărțile pe jos.

Povestitorul: Pe fața Ioanei se putea citi mânia.

Ioana: O urăsc!

Povestitorul: Tatăl a fost șocat de această tiradă. S-a ridicat de pe canapea, cu o falcă în cer și una în pamânt.

Tatăl: Strânge imediat cărțile de pe jos!!

Ioana: Nu vreau să le strâng!

Tatăl: Ioana ce-ai pățit? Ai înnebunit? Mi-e rușine cu tine!!

Ioana: Niciodată nu mă înțelegi!!

Tatăl: Nu așa se vorbește despre un profesor!! Ți-am spus de milioane de ori să nu vorbești urât despre / jignești o persoană mai în vârstă decât tine!

Ioana: Nu-mi pasă! O urăsc! Si pe tine te urăsc! M-am săturat de tine pentru că îmi faci observații tot timpul!

Tatăl: Destul! Nu-ți mai dau voie să vorbești așa! (strigă tare).

Ioana: E o proastă și o urăsc!

Tatăl: Taci! Închide gura!

Ioana: Ei și ce-o să-mi faci?

Tatăl: Te pocnesc imediat peste gură!

Ioana: Atâta știi! Să stai pe canapea, să te uiți la televizor și să mă ameninți cu bătaia! Halal tată!

Tatăl: Taci, ți-am spus! Ești la fel ca maica-ta! Știi numai să țipi și să jignești!

Ioana: La fel ești si tu! Nu ești mai bun decât noi!!

III. IDENTIFICAREA CARACTERISTICILOR PEDEPSELOR POTRIVITE – sarcini de lucru pentru learners: (45 minute)

Moderatorul precizează participanților că pe fiecare masă de lucru se  găsesc: o foaie A4, o foaie de flip-chart, markere, carioci și post-it-uri.

În continuare, fiecare grupă va nota pe foaia A4 modalitatea în care reacționează ca părinte pentru situația prezentată prin jocul de rol.

Moderatorul centralizează răspunsurile grupelor pe o foaie de flip-chart în fața sălii/ grupului de learners.

Moderatorul prezintă materialul PPT, care cuprinde atât informații privind pedepsele potrivite: definiții, întrebări ce trebuie puse înainte de a pedepsi și reguli ce trebuie respectate pentru ca o pedeapsă să fie potrivită. DEFINIȚIILE TERMENILOR: PEDEAPSĂ, POTRIVITĂ.

PEDEAPSĂ – situație de învățare în care un comportament este urmat de un stimul aversiv și, datorită acestui fapt, își reduce frecvența și apoi dispare (LAROUSSE – Marele dicționar al psihologiei).

POTRIVITĂ – adecvată, corespunzătoare, indicată (Noul dicționar universal al limbii române) 

10 ÎNTREBĂRI CE TREBUIE PUSE ÎNAINTE DE A PEDEPSI

Această pedeapsă îmi va învăța copilul să ia decizii mai bune?

Această pedeapsă îi va schimba comportamentul copilului într-unul bun?

Această pedeapsă reduce necesitatea aplicării altor pedepse?

Sunt înfuriat când îl pedepsesc?

Această pedeapsă o folosesc în mod impulsiv?

Pedepsindu-l, vreau să mă răzbun?

Pot fi perseverent în aplicarea pedepsei?

Pot pune pedeapsa în aplicare?

Această pedeapsă este rezonabilă în raport cu comportamentul nedorit?

Am mai încercat o altă soluționare a problemei?

8 REGULI PENTRU O PEDEAPSĂ POTRIVITĂ:

este precedată de un avertisment;

are un început și un sfârșit bine determinate;

are loc imediat după manifestarea comportamentului inadecvat,

apare în momente de maximă intensitate;

se poate aplica oriunde și oricând;

este formulată ca o consecință logică a faptelor desfășurate;

se impune când apare comportamentul nedorit;

este însoțită întotdeauna de înțelegerea faptelor și pe cât posibil de nerepetare a acestora

Moderatorul propune identificarea pedepsei potrivite pentru situația prezentată în jocul de rol – lucrul pe grupe.

– Câte un reprezentant al fiecărei grupe prezintă pedeapsa adecvată, potrivită, identificată la nivelul grupei.

– Moderatorul apreciază răspunsurile și prezintă, în final, regula de aur în stabilirea și aplicarea unei pedepse: „o pedeapsă adevărată este cea folosită rar, întrucât rar este nevoie de ea”

IV. EVALUAREA ACTIVITĂȚII – 10 minute

Câte un reprezentant al fiecărei grupe răspunde la întrebarea cu același nr. ca și nr. grupei din care face parte.

Ce v-a plăcut cel mai mult la activitatea de astăzi?

Ce v-a făcut să zâmbiți? Chiar să râdeți câteodată?

Care ar fi cuvântul care ar putea caracteriza întreaga activitate de astăzi?

Cum v-ați simțit astăzi?

Acum mă simt ………

Cel mai bun lucru în cadrul acestei activități a fost …

Un lucru care într-adevăr mi-a plăcut a fost ………

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat azi?

PROIECT DE ACTIVITATE NR. 3

Tipul activității: Atelier de lucru/ activitate de grup

Tema activității: LAUDA ȘI ÎNCURAJAREA

Obiective:

– dezvoltarea abilităților adulților de a gestiona problemele comportamentale ale copiilor prin disciplinarea pozitivă, de a stimula comportamentele pozitive ale copiilor;

– însușirea de către adulți a unor cunoștințe privind tipul recompenselor ce pot fi utilizate pentru creșterea frecvenței comportamentelor dezirabile ale copiilor.

Metode și procedee folosite: conversația, exercițiul, dezbaterea, turul galeriei

Momente ale activității:

EXERCIȚIU DE INTERCUNOAȘTERE prezentarea de către moderator a caracteristicilor grupului cursanților/learners în funcție de:

a) vârstă,

b) gen biologic,

c) mediul de proveniență,

d) motivația implicării în proiect. 

II. PREZENTAREA:

Caracteristicilor disciplinării pozitive,

nevoilor care motivează comportamentul copilului: Dragoste, Onestitate, Respect, Înțelegere, Acceptare, Răbdare

III. SARCINA DE LUCRU pentru learners: 

Moderatorul precizează participanților că pe fiecare masă de lucru se găsesc: o foaie A4, ofoaie de flip-chart, markere, carioci și post-it-uri.

Moderatorul solicită cursanților/learners prezenți, ca membrii fiecărei grupe, să aleagă un comportament al copilului pe care ar vrea să îl manifeste mai des/ frecvent și să stabilească, ce ar face sau ar spune în situația aleasă.

Câte un reprezentant al fiecărei grupe prezintă răspunsul formulat la nivelul grupei.

Moderatorul prezintă, cu ajutorul materialului PPT, formele, caracteristicile și consecințele recompenselor: lauda și încurajarea.

LAUDA- caracteristici:

Focalizarea este pe controlul extern

Centrarea este mai mult pe evaluarea externă

Copilul este răsplătit numai pentru sarcini finalizate și bine făcute

Focalizarea este pe autoevaluare și câștig personal.

ÎNCURAJAREA – caracteristici:

Focalizarea este pe capacitatea copilului de a învăța să fie responsabil 

Centrarea este pe evaluarea internă

Recunoașterea efortului și a îmbunătățirilor comportamentului

Focalizare pe realizările și contribuțiile copilului.

LAUDA – consecințe:

Copiii învață să își aprecieze valoarea proprie în funcție de cum reușesc să-i mulțumească pe ceilalți, deci învață să acționeze sau să evite acțiunea în funcție de aprobarea sau dezaprobarea celorlalți.

Copiii își stabilesc standarde nerealiste și își apreciază valoarea după cât de aproape sunt de perfecțiune. În plus sunt înspăimântați de eșec.

Copiii învață să se angajeze cu îndârjire în competiții, să urmărească întâietatea cu orice preț. Se simt valoroși numai când sunt în “top”.

ÎNCURAJAREA – consecințe:

Copii învață să aibă curajul să fie imperfecți și disponibilitatea de a se angaja în noi încercări, câștigă încredere în ei înșiși și devin responsabili pentru propriul comportament.

Copiii învață șă își evalueze propriile progrese și să ia decizii personale.

Copii învață să aprecieze eforturile lor și ale altora și își dezvoltă motivația de a persista în sarcină.

Copiii învață să-și folosească talentele și eforturile pentru binele tuturor, nu numai pentru binele personal; să se bucure de succesul altora ca și de succesul propriu.

Moderatorul adresează întregului grup de adulți prezenți întrebarea:

– Ați folosit lauda sau încurajarea în răspunsul pe care l-ați formulat la nivelul grupei?

Moderatorul apreciază răspunsurile și prezintă, în final,

IV. EVALUAREA ACTIVITĂȚII

Câte un reprezentant al fiecărei grupe răspunde la întrebarea cu același nr. ca și nr. grupei din care face parte.

Ce v-a plăcut cel mai mult la activitatea de astăzi?

Ce v-a făcut să zâmbiți? Chiar să râdeți câteodată?

Care ar fi cuvântul care ar putea caracteriza întreaga activitate de astăzi?

Cum v-ați simțit astăzi?

Acum mă simt ………

Cel mai bun lucru în cadrul acestei activități a fost …

Un lucru care într-adevăr mi-a plăcut a fost ………

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat azi?

PROIECT DE ACTIVITATE NR. 4

Tipul activității: Atelier de lucru/activitate de grup

Tema activității: ASCULTAREA REFLEXIVĂ – primul pas în disciplinarea pozitivă 

Obiective:

– dezvoltarea abilităților adulților de a gestiona problemele comportamentale ale copiilor prin utilizarea ascultării reflexive;

– schimbarea unor anumite comportamente și atitudini ineficiente în relația adulților cu copiii și învățarea unor comportamente de relaționare bazate pe disciplinarea pozitivă.

– îmbogățirea/dezvoltarea cunoștințelor/informațiilor adulților referitoare la disciplinarea pozitivă.

Metode și procedee folosite: conversația, exercițiul, turul galeriei.

Momente ale activității

I. EXERCIȚIU ICE-BREAKING

Prezentare, cu ajutorul videoproiectorului, a picturii realizate de Leonardo da Vinci în jurul anului 1510 și expusă la Muzeul Luvru din Paris – Sfânta Ana, Fecioara și Pruncul cumielul și solicitarea răspunsurilor celor prezenți privindsentimentul pe care îl inspiră această lucrare. Centralizarea, pe o foaie de flip-chart a tuturor răspunsurilor oferite de adulții prezenți (staff și learners) și precizarea importanței cunoașterii/numirii emoției/ sentimentului pe care îl trăim în relația cu cei din jurul nostru (copii, părinți, rude, prieteni).

II. CAPTAREA ATENȚIEI prin prezentarea relației cauză – comportament pentru înțelegerea situațiilor când copiii și adulții nu sunt dispuși sau nu se simt confortabil să vorbească despre sentimentele lor.

Exemplu – când un copil se simte vinovat pentru că a mințit el poate:

plânge,

lovi un frate sau soră mai mică,

țipa fără un motiv anume,

încuia camera în care se află (baie, cameră proprie).

III. ÎNSUȘIREA CARACTERISTICILOR ASCULTĂRII REFLEXIVE – sarcini de lucru pentru learners: (45 minute)

Moderatorul prezintă materialele care se află pe fiecare masă de lucru și modalitatea în care se va desfășura activitatea (o foaie de flip-chart, markere, carioci și post-it-uri)

SARCINA DE LUCRU NR. 1:

Moderatorul:

a) oferă posibilitatea fiecărei grupe să aleagă/ extragă un bilețel dintr-un set, biletețele pe care sunt notate diverse emoții: teamă, furie, frică, tristețe, singurătate, anticipare, supriză (emoții de bază conform teoriei lui R. Plutchick)

b) solicită membrilor grupelor constituite ca, pentru sentimentul notat pe bilețelul pe care l-au ales la nivelul grupei, să noteze, pe foaia de flip-chart de pe masa de lucru, un comportament neadecvat, generat de sentimentul de pe bilețel: manifestat de un copil sau manifestat de un adult (funcție de grupa din care fac parte).

Moderatorul oferă un exemplu pentru sentimentul de FURIE – comportamente neadecvate generate de trăirea sentimentului de furie:

SARCINĂ DE LUCRU NR. 2:

Moderatorul solicită celor prezenți să decidă, la nivelul grupei, și să noteze pe foaia de flip-chart, o singură modalitate de intervenție/corectare a unuia dintre comportamentele neadecvate, identificate anterior pentru copil/ adult (funcție de grupa din care fac parte).

Moderatorul prezintă cu ajutorul materialului PPT:

definiția și caracteristicile disciplinării pozitive,

cele două aspecte importante ale comunicării ca bază a disciplinării pozitive:

a) ascultareare flexivă,

b) mesajul la persoana I,

– definiția și caracteristicile ascultării reflexive:

ASCULTAREA REFLEXIVĂ – implică înțelegerea a ceea ce copilul simte sau vrea să spună și apoi repetarea ideilor exprimate într-un mod în care acesta să se simtă înțeles și acceptat.

Ascultarea reflexivă ajută copilul/adultul să gândească dincolo de problemacare a apărut.

Ascultarea reflexivă este completată de explorare a alternativelor/identificarea posibilităților de rezolvarea problemei.

EXEMPLU:

COPILUL trântind ușa și aruncând ghiozdanul la intrarea în casă, spune: “Profesorul este nedrept! N-o să fac niciodată bine ceva în clasa aceea!”

ADULTUL-PĂRINTE folosind ascultarea reflexivă: Înțeleg că ești furios. / Înțeleg că te simți nedreptățit. Reușești să vezi o soluție? Care crezică este soluția? Ce crezi că ai putea face? Ce ai vrea să faci?

SARCINA DE LUCRU NR. 3:

Moderatorul activității solicită fiecărei grupe să completeze, pe foaia de flip- chart cum anume se poate interveni folosind ascultarea reflexivă în schimbarea comportamentului notat pentru copil/pentru adult.

Cuvinte care reflectă „supărarea”: dezamăgit, trist, speriat, îngrijorat, nedreptățit, nerespectat, respins, furios, rănit, descurajat, vinovat, părăsit, doborât.

Cuvinte care exprimă „bucuria”: acceptat, bucuros, fericit, emoționat, mulțumit, confortabil, capabil, împlinit, mândru, încrezător, recunoscător

SARCINA DE LUCRU NR. 4:

Moderatorul propune, ca la nivelul grupei, să fie desemnată o persoană care să prezinte fișa realizată la nivelul grupei.

Moderatorul apreciază răspunsurile reprezentanților grupelor și felicită fiecare grupă.

IV. EVALUAREA ACTIVITĂȚII (10 minute)

Moderatorul activității propune pentru evaluarea activității/atelierului de lucru ca pe rând, câte un reprezentant al fiecărei grupe(cel care are ochii albaștri) să răspundă la una din întrebările prezentate pe ecran cu ajutorul videoproiectorului.

Ce v-a plăcut cel mai mult la activitatea de astăzi?

Ce v-a făcut să zâmbiți? Chiar să râdeți câteodată?

Care ar fi cuvântul care ar putea caracteriza întreaga activitate de astăzi?

Cum v-ați simțit astăzi?

Acum mă simt ……..

Cel mai bun lucru în cadrul acestei activități a fost …

Un lucru care într-adevăr mi-a plăcut a fost ………

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat azi?

PROIECT DE ACTIVITATE NR. 5

Tipul activității: Atelier de lucru/ activitate de grup

Tema activității: MESAJUL LA PERSOANA I

Obiective:

– dezvoltarea abilităților adulților de a gestiona problemele comportamentale ale copiilor prin disciplinarea pozitivă, de a stimula comportamentele pozitive ale copiilor;

– însușirea de către adulți a unor cunoștințe privind construirea mesajului la persoana I pentru a influența pozitiv comportamentul copiilor.

Resurse procedurale: conversația euristică, explicația, discuția facilitată, observația, metoda „caruselului”;

MOMENTE ALE ACTIVITĂȚII:

I. EXERCIȚIU ICE-BREAKING

Moderatorul propune fiecărui adult prezent să extragă un bilețel și să răspundă la întrebare de pe bilet.

Exemple de posibile întrebări:

1. Relatați o amintire plăcută din copilărie.

2. Cum arăta primul dvs. ghiozdan?

3. În ce bancă stăteați la școală?

4. Cum proceda învățătorul dvs. în cazul copiilor-problemă?

5. Ce recompensă (cea mai importantă) vă acordați?

6. Câți copii aveți? Între ce vârste?

7. Ce metodă de disciplinare a fost cea mai eficientă în cazul dvs.?

8. Ce modalități de disciplinare ați folosit în relația cu copii dvs.?

9. Ce modalitate de disciplinare s-a dovedit a fi cea mai eficientă în relația cu elevii dvs.?

10. Ce ați face într-o zi liberă (fără nici o obligație)?

11. Care a fost profesorul dumneavoastră preferat? De ce?

12. Vă pedepsiți copiii? De ce? În ce fel?

13. Aveți încredere în copii?

14. Dacă ați avea șansa de a vă schimba meseria, ce ați alege? De ce?

15. Ce sentimente trăiți când veniți la școală? De ce?

16. Care sunt talentele copiilor dumneavoastră?

17. Ce metodă de disciplinare (pe care ați folosit-o) s-a dovedit a fi ineficientă?

II. CAPTAREA ATENȚIEI PRIN PREZENTAREA, cu ajutorul materialului PPT, a aspectelor pe care le presupune comunicarea ca bază a disciplinării pozitive.

Disciplinarea pozitivă începe cu o bună comunicare.

Comunicarea, ca bază a disciplinării, presupune două aspecte importante: ascultarea reflexivă și mesajul la persoana I.

III. ÎNSUȘIREA CARACTERISTICILOR MESAJULUI LA PERSOANA I – sarcini de lucru pentru learners: (45 minute)

Moderatorul prezintă materialele care se află pe fiecare masă de lucru și modalitatea în care se va desfășura activitatea (o foaie de flip-chart, markere, carioci și post-it-uri).

Moderatorul prezintă cu ajutorul materialului PPT caracteristicile mesajului la persoana I:

– Prin mesajul la persoana I i se transmite copilului ce sentimente a provocat comportamentul sau afirmațiile lui.

– Mesajul la persoana I este centrat asupra propriei persoane și nu asupra copilului.

– Prin mesajul la persoana I, părintele/adultul transmite celorlalți cum se simte/ce simte.

– Structura mesajului la persoana I:

EXEMPLU – Mesaj la persoana I adresat de către unul din părinți, atunci când copilul întârzie la întoarcerea de la școală:

Când întârzii de la școală,

mă îngrijorez/simt cum îmi bate inima cu putere/ simt că o transpirație rece mă cuprinde/simt că văd negru în fața ochilor/simt că e gata cerul să cadă pe mine/simt că îmi clocotește sângele prin vene, gândindu-mă că ți s-a întâmplat ceva rău,

și aș vrea să-mi spui unde ești/stai, dându-mi un telefon.

SARCINA DE LUCRU NR. 1:

Moderatorul propune ca membrii fiecărei grupe constituită să construiască și noteze pe foaia de flip-chart un mesaj la persoana I pentru situația aleasă/extrasă la nivelul grupei.

SITUAȚIA NR. 1

Soțul (soția)/partenerul (partenera) își aruncă obiectele personale/piesele vestimentare la întâmplare prin casă ceea ce face să pară, în permanență, că este dezordine și este posibil să vă întoarceți de la serviciu cu un coleg/colegă.

SITUAȚIA NR. 2

Când sunteți în parc și vă întâlniți cu șeful, copilul dvs. țipă la dumneavoastră reproșându-vă că nu sunteți atent la ceea ce vă spune.

SITUAȚIA NR. 3

Unul dintre colegii dvs. de serviciu vă corectează în fața celorlalți ori de câte ori vă prezentați o idee sau rezultatul unei sarcini de lucru dificile pe care ați finalizat-o.

SITUAȚIA NR. 4

De fiecare dată când îl întâlniți, profesorul de geografie al copilului dumneavoastră, vă comunică/informează numai despre comportamentul nepotrivit al copilului la orele sale.

SITUAȚIA NR. 5

Ori de câte ori încercați să discutați cu fiul/fiica dumneavoastră acesta/aceasta dă sonorul televizorului la maxim.

SARCINA DE LUCRU NR. 2:

Moderatorul propune, ca la nivelul grupei, să fie desemnată o persoană care să prezinte fișa realizată la nivelul grupei.

Moderatorul apreciază răspunsurile reprezentanților grupelor și felicită fiecare grupă.

Cap. II ASERTIVITATEA

Ce este asertivitatea?

Asertivitatea este abilitatea de a putea reprezenta în lume ceea ce ești cu adevărat, de a exprima ceea ce simți, atunci când simți că este necesar. Este abilitatea de a-ți exprima sentimentele și de a-ți cere drepturile, respectând sentimentele și drepturile celorlalți. Cei care și-au însușit asertivitatea sunt capabili să reducă conflictele interpersonale din viața lor și să înlăture astfel o sursă majoră de stres pentru foarte mulți dintre noi.

Dacă ești nefericit, frustrat sau explodezi adesea de mânie, foarte probabil ai probleme legate de asertivitate în relațiile tale. Lipsa de asertivitate este un simptom des întâlnit în fobia socială. Cei care manifestă o astfel de fobie tind să creadă că ceilalți îi judecă și îi critică permanent și, din această cauză, vor evita situațiile sociale.

Vestea bună este că putem reduce considerabil stresul din viața noastră, cauzat de comunicarea proastă și de fricțiunile relaționale de care ne lovim zilnic.

Asertivitatea include:

Să fii capabil să-ti exprimi opiniile si punctele de vedere

Să fii capabil să spui „Nu” fără să te simți vinovat

Să poți cere ceea ce-ți dorești

Să alegi cum să-ți trăiești viața, fără să simți vina legat de acest lucru

Să poți să-ți asumi riscuri când simți nevoia

Dacă simți că iți lipsește unul sau mai multe din punctele de mai sus, atunci este posibil să ai probleme în a te exprima pe tine însuți în fața lumii și în a arăta cine ești cu adevărat.

De foarte multe ori, este posibil să-ți fie frică să fii asertiv ca să nu deranjezi pe cineva sau să atragi ceva rău în viața ta, dacă spui ce gândești. Ai gândit vreodată că:

„Nu pot spune NU, pentru că va crede că sunt egoist.”

„Nu am dreptul să spun ce simt.”

„Sunt părintele lor, am obligația să fac asta pentru ei.“

„Nu vreau să fac scene la serviciu.”

„Nu vreau să se supere nimeni pe mine sau să enervez pe cineva.”

„Dacă îmi exprim punctul de vedere, ceilalți nu mă vor mai plăcea.”

Să ne oprim puțin. Gândește-te la o persoană pe care o consideri asertivă. Cum reacționează cei din jur la această persoană? În mod sigur este admirată de toată lumea și are relații de calitate cu ceilalți. Și asta nu ține de felul în care arată, de inteligență, de funcția ocupată etc, ci de abilitatea ei de a se exprima la momentul potrivit, de a-și cere scuze și de a-și asuma responsabilități când trebuie. Unii oameni confundă asertivitatea cu agresivitatea, considerând că ambele comportamente implică faptul de a-ți exprima nevoile și a-ți cere drepturile. Diferența majoră între ele este respectul pentru ceilalți pe care îl întâlnim la persoanele asertive. Ele se respectă pe sine și pe ceilalți și gândesc întotdeauna în termeni de “câștig-câștigi.” Agresivii folosesc tactici de manipulare, abuzive și nu au respect pentru cei din jur. Gândesc negativ despre cei din jur și nu iau în considerare punctul de vedere al celuilalt. De cele mai multe ori, creează conflicte gratuite. Pasivii nu știu cum să-și comunice sentimentele și nevoile. Se tem de conflicte atât de mult încât preferă să-și ascundă adevăratele sentimente și nevoi, pentru a păstra pacea cu cei din jur. Îi lasă pe ceilalți să iasă câștigători din orice conflict întotdeauna și asta duce la pierderea totală a respectului de sine.

Descoperă-ți problemele

Ca să reușești să-ți schimbi comportamentul non-asertiv, mai întâi trebuie să recunoști care este problema. Adu-ți aminte de câteva situații în care ai simțit că trebuie să spui ce crezi, dar ai simțit că nu poți sau când ți-ai dorit din suflet să spui „nu” și ai spus „da” în cele din urmă, sau când n-ai zis nimic deși ai fost ridiculizat de cineva.

Ai probleme în a accepta criticile constructive?

Te găsești de multe ori în postura să spui „da” unor solicitări la care ai vrea să spui „nu”, doar pentru a nu-i dezamăgi pe ceilalți?

Ai probleme în a-ți exprima diferențele de opinie față de alții?

Când nu ești de acord cu cei din jur și spui asta, stârnești reacții ciudate prin modul tău de comunicare?

Te simți atacat când cineva are o părere diferită de a ta?

Răspunsul la aceste întrebări te va ajuta să înțelegi când și de ce apar aceste probleme de asertivitate. Ar putea fi vorba despre o timiditate în fața sexului opus, sau te-ai putea simți intimidat de persoane cu autoritate.

Construiește scenarii mentale

Practică mental diferite scenarii în care tu ai un discurs asertiv. Dacă nu ai mai făcut asta, s-ar putea să-ți ia ceva timp, dar când începi să practici des va deveni o a două natură pentru tine. Iată câteva sfaturi de care să ții cont atunci când exersezi cum să fii asertiv:

Rămâi concentrat pe obiectul discuției ți nu complica lucrurile.

Fii politicos, dar ferm cu persoana respectivă.

Ascultă tot ce spune persoana respectivă, dar rămâi calm

Uită-te în ochii persoanei, dar nu te holba la ea (uită-te la ochiul stâng, la cel drept și apoi la gură)

Nu-ți cere scuze dacă nu e necesar

Cinci pași simpli către comportamentul asertiv:

Când abordezi pe cineva în legătură cu o schimbare de comportament pe care ai vrea să o vezi la persoana respectivă, fă referire la descrieri faptice ale lucrului care te-a supărat, și nu aplica etichete sau judecăți de valoare.

Exemplu: prietenul tău a întârziat 20 minute atunci când trebuia să vă întâlniți să discutați ceva important. Nu-i spune: „Ești atât de incapabil, întotdeauna întârzii!” Ci spune-i: „Trebuia să ne întâlnim la 17.30, acum e 17:50.”

Același lucru este valabil și când descrii efectele comportamentului. Nu exagera și nu judeca, doar descrie! Nu spune „Mi-ai dat toată seara peste cap”, ci spune: „Vom avea mai puțin timp la dispoziție pentru a discuta problema, pentru că la 18.30 am planificat altceva.”

Folosește cuvântul „Eu” . Vei reuși astfel să te concentrezi pe ceea ce simți tu și pe modul în care ești afectat de comportamentul celuilalt. Dacă începi cu „Tu”, acea frază va fi percepută de celălalt ca un atac și va întreține conflictul. Nu spune: „Tu trebuie să încetezi!” ci, „M-as simți mai bine dacă nu ai mai face asta.”

Iată o formulă de mare succes în comunicarea asertivă:

„Când tu [comportamentul celuilalt], eu mă simt [sentimentele mele].” „Când țipi, mă simt atacată.”

O formulă puțin mai cuprinzătoare pentru astfel de situații este:

„Când tu [comportamentul celuilalt], atunci [rezultatul comportamentului], iar eu mă simt[sentimentele mele].”

„Când spui copiilor că pot face ceva ce eu le-am interzis, atunci autoritatea mea de părinte este afectată și mă simt discreditată în fața lor.”

Asertivitatea afectează aproape toate laturile vieții. Oamenii care-și însușesc această abilitate au mai puține conflicte, deci mai puțin stres, reușesc să-și îndeplinească necesitățile și îi ajută și pe ceilalți să le îndeplinească pe ale lor, au relații puternice și pe care se pot baza. Toate astea duc la o stare mentală mai bună și la o sănătate considerabil îmbunătățită.

Cât de asertiv ești?

Este un lucru dificil de apreciat. În unele situații, este posibil să ne simțim în apele noastre și să reușim să exprimăm ce simțim, iar în altele să nu reușim să scoatem un cuvânt. Exercițiul de mai jos te va ajuta să determini cât de asertiv ești în general și în ce situații ai vrea să fii mai asertiv. În partea stângă se află o listă cu diferite situații care solicită un comportament asertiv. În partea de sus sunt enumerate mai multe categorii de oameni. Este recomandat să străbați fiecare rând și să dai câte o notă fiecărei combinații posibile între orizontal și vertical. Completează în fiecare căsuță liberă, acordându-ți o notă de la 0 la 5. 0 înseamnă că ești asertiv în situația respectivă fără nicio problemă, iar 5 înseamnă că, de obicei, nu poți fi deloc asertiv în situația respectivă.

Tipurile de comunicare

Pentru a ne schimba comportamentul, este nevoie să știm ce anume trebuie să schimbăm. Poate că ești capabil să-ți exprimi un punct de vedere cu asertivitate, dar comunicarea nonverbală și limbajul corpului să îți trădeze comportamentul pasiv. De exemplu, atunci când spui: „Nu-mi place când faci acest lucru” – aceasta este o propoziție asertivă, însă dacă o spui cu o voce slabă, uitându-te în jos, atunci comunicarea nonverbală va submina mesajul, iar cel din fața ta nu te va lua în serios.

Iată cele trei stiluri de comunicare și caracteristicile lor:

1. Comportamentul pasiv – Definiții

neexprimarea onestă a sentimentelor, gândurilor și credințelor 

nu își respectă propriile drepturi

arată lipsă de respect față de capacitatea altora de a face față dezamăgirilor, de a-și asuma responsabilități și a-și rezolva problemele

Verbal, îi recunoaștem prin câteva caracteristici:

se exprimă cu multe ocolișuri

ezitanți, cu pauze mari în comunicare

își dreg vocea des

își cer scuze cu o voce slabă, temătoare

folosesc fraze precum: „dacă nu deranjez prea mult”, „poate”

au o voce monotonă

molateci, excesiv de politicoși

se justifică des: „în mod normal n-aș fi spus asta”

se scuză des: „îmi pare rău că te deranjez”

sunt autocritici: „nu sunt bun de nimic”

se auto minimalizează: „nu e important ce cred eu”

Ce gândesc:

„Eu nu contez”, „Sentimentele, nevoile și gândurile mele sunt mai puțin importante decât ale tale”, „Ceilalți nu mă vor mai plăcea după ce voi spune asta”, „Dacă spun NU voi supăra pe cineva și voi fi responsabil pentru supărarea acelei persoane.“

Costuri ale unui astfel de comportament:

Acumulează stres și mânie care pot exploda într-o manieră violentă

Ceilalți fac adesea cereri nerezonabile către ei, știind că nu pot fi refuzați

Se pot bloca în relații nesănătoase, care le vor părea imposibil de schimbat

Se vor autoevalua în raport cu imaginea de persoană bună și amabilă pe care o au ceilalți despre ei înșiși

Reprimarea mâniei și frustrării duce la diminuarea sentimentelor pozitive pe care le pot resimți

Respect de sine scăzut

2. Comportamentul agresiv – Definiție:

avem un comportament agresiv atunci când ne susținem drepturile și ne exprimăm sentimentele și credințele într-un mod nepotrivit, care violează drepturile altei persoane.

ne exprimăm superioritatea punându-i pe ceilalți la pământ

când ne simțim amenințați, atacăm.

Caracteristici verbale:

– voce stridentă și sarcastică – fluent, fără ezitări în vorbire

– rapiditate în vorbire – accentuarea cuvintelor urâte despre ceilalți

– voce fermă și rece – ridicarea tonului

– folosirea amenințărilor de genul: „mai bine ai grijă…”, „dacă nu faci asta, atunci…”

– intimidări de genul: „sper că glumești” sau „nu fi prost”

– comentarii critice și folosirea unor cuvinte ca: „trebuie”, „rău”, „prost” etc

– opinii exprimate ca adevăruri, de genul: „Nu așa se face acest lucru”

– întrebări de amenințare, de genul: „Încă nu ai terminat?”

Mod de gândire:

„Eu sunt numărul unu”, „Lumea este un câmp de bătălie, iar eu sunt acolo să înving.”

Costuri:

Un astfel de comportament iți va aduce dușmani și va crea resentimente în jurul tău. Acest lucru poate degenera în paranoia. Dacă încerci tot timpul să îi controlezi pe ceilalți, îți va fi imposibil să te relaxezi. Relațiile tale vor fi bazate pe emoții negative și vor fi instabile. Persoanele agresive tind să se simtă inferioare în adâncul sufletului și să încerce să compenseze acest lucru atacându-i pe ceilalți. Au sentimente de vinovăție și rușine, încredere în sine scăzută.

3. Comportamentul asertiv – Definiție

ne comunică sentimentele, gândurile și credințele într-o manieră onestă, fără a încălca drepturile celorlalți

o alternativă la a fi agresiv, a-i abuza pe ceilalți și a fi pasiv, a fi abuzat de ceilalți

Caracteristici verbale:

– voce relaxată, fluentă, fără ezitări – tonul este cald, dar ferm

– o stare generală de pace și împăcare cu sine – sincer și clar 

– folosește afirmații de tip „Eu” (eu vreau, mie-mi place, mie nu-mi place) scurte și la obiect – nici gălăgios, nici tăcut

– fraze prin care cere părerea celorlalți: „tu ce crezi despre asta”

– distincție între opinie și fapt: „Experiența mea este diferită….”

– sugestii fără „ar trebui”, „e necesar”, „trebuie”, „ce ai zice despre…” or „ți-ar plăcea să …”

– critică constructivă, fără a da vina: „mă simt iritat când mă întrerupi.”

– interes față de părerea altora: „Cum se potrivește asta cu părerile tale?”

– dispoziție de a explora alte soluții: „Cum putem rezolva această problemă?”

Non-verbal:

– ascultare receptivă – contact direct al ochilor, fără a fi insistent

– poziție a corpului dreaptă, echilibrată și deschisă – zâmbet

– mișcări de deschidere a mâinilor  – trăsături relaxate

Mod de a gândi: „Nu-ți voi permite să profiți de mine și nu te voi ataca pentru ceea ce reprezinți.”

Costuri

Prietenii și familia, care au profitat de tine în trecut, te vor șicana pe tema hotărârii tale de a spune ceea ce gândești. Îți reinventezi credințele și valorile pe care le-ai căpătat încă din copilărie, iar acest proces poate fi foarte anevoios și dureros. Asertivitatea implică uneori și durere: a-ți pierde prieteni despre care credeai că țin la tine, a te depărta de cunoștințe care nu mai au nevoie de tine atunci când nu mai pot profita de pe urma ta.

Cum să gândim asertiv

Jurnalul gândurilor:

Acest instrument te poate ajuta să faci diferența între gândurile non-asertive și cele asertive pe care le ai, notând o anumită situație și gândurile anexate acesteia. Pentru a face acest lucru, este nevoie ca:

– să identifici situația în care te afli

– să identifici emoțiile tale în această situație.

– să-ți identifici comportamentul și simptomele fizice din corp.

– să identifici gândurile față de situația respectivă: presupuneri, interpretări, credințe, valori, etc.:

– să acorzi o notă credințelor tale pe care le identifici în aceste gânduri. O notă de 0 înseamnă că aceste credințe nu mai au nicio putere asupra ta, iar o notă de 100 înseamnă că încă mai crezi în ele. După ce ai completat aceasta primă parte în jurnalul gândurilor, treci la următoarea etapă: pune-ți întrebări în legătură cu gândurile tale non-asertive, pentru a reuși să găsești un mod mai echilibrat și mai asertiv de a gândi și de a ne comporta. Pasul final este să reevaluăm intensitatea emoției de la început și a credinței noastre inițiale. Dacă ai trecut prin tot acest proces al jurnalului, vei observa o scădere în intensitate a emoției cauzate de situația respectivă și o diminuare a puterii credinței tale greșite.

Iată mai jos schema care poate fi adaptată de fiecare dată când avem de-a face cu o astfel de situație: Jurnalul gândurilor partea I – Înțelege-ți reacția:

Comportamentul experimental:

În timp ce jurnalul gândurilor ne poate ajuta să ne schimbam credințele gândind diferit despre o anumită credință pe care o avem, comportamentul experimental ne ajută să ne schimbam credințele oferindu-ne dovezi care susțin formarea unei noi credințe.

Pentru a aplica această tehnică, este nevoie să parcurgem următorii pași:

identificarea predicției tale despre o anumită situație.

identificarea comportamentelor non-asertive pe care le-ai adopta în mod normal, astfel încât să nu le adopți în timpul acestui experiment

găsirea unor predicții mai sănătoase decât cele inițiale despre ceea ce urmează să se întâmple

3. Cum să ne comportăm asertiv

Principalele tehnici de comunicare asertivă:

Afirmația simplă 

Afirmația simplă înseamnă să reușim să spunem fraze care să exprime clar nevoile, dorințele, credințele, opiniile și sentimentele noastre. Putem folosi acest lucru în fiecare zi, folosind exprimări de tip „Eu”, de exemplu: „Sunt mulțumit de felul în care au ieșit lucrurile”. Folosim acest procedeu și atunci când facem complimente, dăm informații sau expunem stări de fapt, de exemplu:

– „Nu m-am gândit la asta, am nevoie de timp pentru a mă gândi.”

– „Cred că prezentarea ta a fost foarte bună.”

– „Îmi place când mă ajuți.”

Este important să fii specific atunci când faci o afirmație. Decide ce simți și ce îți dorești și spune clar. Formulează-ți fraza simplu și scurt. Prin această tehnică putem și să ne dezvăluim sentimentele: „Sunt nervos”, „Mă simt vinovat”, „Sunt furios.”

Efectul exprimării sentimentelor este reducerea anxietății, relaxarea și asumarea responsabilității pentru propriile sentimente. 

Afirmația empatică

Acest tip de afirmație conține un element de recunoaștere a sentimentelor, nevoilor și dorințelor celuilalt, dar și a propriilor dorințe și necesitați. Acest tip de afirmație asertivă poate fi folosită atunci când cealaltă persoană este implicată într-o situație care nu se potrivește cu necesitățile și dorințele tale și tu vrei să-i arăți că înțelegi situația în care se află. 

„Știu că ești ocupat momentan, însă aș vrea să te rog ceva.”

„Recunosc că e greu să apreciezi costurile, însă am nevoie de o estimare generală.”

Afirmația empatică ne poate ajuta să nu reacționăm exagerat în anumite situații, să luăm în considerare poziția și sentimentele celeilalte persoane și să ne îndulcim răspunsul.

Afirmația categorică

Este cea mai puternică formă de asertivitate și trebuie folosită în situații extreme. Este folosită de obicei în situații în care cineva îți încalcă drepturile și vrei să faci ceva fără a deveni agresiv, la rândul tău. Folosind afirmația categorică, îi informezi pe ceilalți de consecințele pe care le vor suporta dacă nu-și schimbă comportamentul. Folosește acest tip de asertivitate atunci când există sancțiuni pe care le poți aplica, și numai atunci când ești pregătit să le aplici. Acest tip de asertivitate poate fi interpretat ca agresiv. De aceea, trebuie să fii foarte atent la semnalele non-verbale pe care le emiți. Păstrează-ți vocea calmă, menține contactul vizual și menține-ți corpul și fața relaxată.

Exemple:

Dacă vei continua să ții informațiile pentru tine, nu-mi va mai rămâne altă opțiune decât să apelez la dl. Director. Aș prefera însă să n-o fac.”

„Dacă se mai întâmplă o dată, nu voi avea încotro și voi apela la disciplină. Aș prefera să n-o fac. “

Afirmația discrepantă

Aceasta modalitate evidențiază o discrepanță între ceva ce a fost stabilit anterior și ceea ce se întâmplă în prezent. Este utilă pentru a clarifica dacă există o contradicție sau o neînțelegere și dacă există o neconcordanță între vorbele și comportamentul unei persoane.

Exemple

„După cum înțeleg, am căzut de acord că proiectul A este prioritar. Acum îmi ceri să acord mai mult timp proiectului B. Aș vrea să clarificăm care este prioritatea nr. 1 acum.”

Exprimarea sentimentelor negative

Este folosită atunci când experimentăm sentimente negative față de cineva: mânie, resentimente etc. Este recomandat ca, în cadrul acestei tehnici, să îți îndrepți atenția, într-o manieră calmă, către efectele nedorite pe care comportamentul celeilalte persoane îl are asupra ta. Asta iți va permite să faci față sentimentelor fără să explodezi emoțional și să-l avertizezi pe celălalt în legătură cu efectele acțiunilor sale asupra ta. Iată cei patru pași care trebuie urmați:

„Când vii târziu acasă, fără să mă anunți, sunt îngrijorată că s-a întâmplat ceva. Chiar aș aprecia dacă m-ai suna să mă anunți înainte.“

Metoda discului stricat

Copiii sunt experți în această tehnică. Pentru a o folosi eficient, este nevoie să stabilești clar ceea ce urmează să spui și să repeți exact acel lucru, de câte ori este necesar, într-o manieră calmă și relaxată. Poate fi aplicată în multe situații, și este foarte bine de folosit în situații în care ai de-a face cu persoane care vor să te manipuleze. Este o tehnică foarte bună pentru a spune „Nu”; te menține relaxat pentru că știi ce vei spune și că poți menține același comentariu pe tot parcursul conversației.

Exemple:

„- Poți să-mi împrumuți tema?

Nu pot. Nu am făcut-o nici eu încă. 

– Ți-o dau repede înapoi. Am nevoie disperată. Ești prietenul meu, nu?

Nu pot. Nu am făcut-o nici eu încă. 

– Aș face la fel pentru tine.

– Sunt prietenul tău, dar nu pot să-ți împrumut tema aceasta. Nu am făcut-o nici eu până acum.” 

4. Să învățăm să spunem „Nu” într-o manieră asertivă

De ce este atât de greu să spunem „Nu”? Care sunt efectele faptului de a nu fi capabili să spunem „Nu”? Cum putem schimba acest lucru? Care sunt căile asertive de a spune „Nu”?

Foarte mulți oameni au această problemă: nu sunt capabili să spună „nu”. Chiar și cei care au capacitatea să fie asertivi în anumite situații, se află în postura de a spune „da” unor lucruri pe care chiar nu vor să le facă. Care sunt consecințele acestui lucru? De obicei, când spui „da” în loc să spui „nu”, resentimentele și mânia vor izbucni împotriva persoanei căreia i-ai spus „da”, chiar dacă acea persoană nu a făcut nimic greșit. Poți deveni incredibil de frustrat și dezamăgit de tine însuți. Și dacă începi să cari mai mult decât poți duce, poți deveni foarte stresat. Pe termen lung, a nu fi asertiv poate duce la scăderea drastică a respectului de sine, la depresie și anxietate.

De cealaltă parte, se află cei care spun „nu” într-o manieră lipsită de considerație și de respect pentru altă persoană. Niciuna din aceste situații însă nu se încadrează în ceea ce se numește „asertivitate”.

Credințe limitative: de ce este greu să spui „Nu”

Așa cum am spus și la punctul 1 al capitolului, cu toții ne-am născut asertivi. Copiii nu au nicio problemă în a spune „nu”. Pe măsura ce creștem, însă, învățăm din mediul înconjurător și din experiența noastră că nu este întotdeauna indicat să spunem „nu”. În cele din urmă, căpătam o groază de credințe limitative care fac ca acest cuvânt să fie foarte greu de folosit.

Iată câteva din credințele limitative întâlnite. Observ care dintre ele se potrivesc grupului țintă:

să spui „nu” este nepoliticos și agresiv

să spui „nu” este un lucru egoist

să spui „nu” îi va răni pe ceilalți și îi va face să se simtă respinși

dacă spun „nu” cuiva, acea persoană nu mă va mai plăcea

nevoile celorlalți sunt mai importante decât ale mele

încerc întotdeauna să fiu pe plac și să fiu de ajutor 

a spune „nu” înseamnă a avea o viziune restrânsă

Schimbarea tiparelor mentale: credințe pozitive despre a spune „nu”

Credințele negative nu sunt fapte. Ele sunt doar gânduri sau opinii dobândite și învățate. Fiecare dintre aceste opinii poate fi înlocuita cu o opinie care să ne ajute să spunem „nu” într-o manieră asertivă. 

ceilalți au dreptul să ceară și eu am dreptul să refuz

când spui „nu”, refuzi o cerere, nu o persoană

când spui „da” unui lucru, spui „nu” altuia. Tot timpul avem alegeri de făcut

oamenii care au dificultăți în a spune „nu”, de obicei tind să-și imagineze exagerat modul în care cealaltă persoană va accepta refuzul. Nu au încredere în faptul că ceilalți pot accepta un răspuns negativ. Pentru a reuși să adoptăm un gând nou, va fi nevoie să aplicăm una din metodele jurnalului sau a experimentului comportamental, descrise la punctul 2. Vom observa că nu vom adopta imediat aceste credințe și gânduri pozitive despre a spune „nu”. Continuă să practici și vei vedea rezultatele.

Schimbarea comportamentului: cum să spui „Nu”

Chiar dacă ai lucrat deja asupra unor credințe limitative personale legate de a spune „nu”, poate nu ești încă sigur asupra modului cum ai putea să le eliberezi definitiv. Iată câteva principii de bază de aplicat atunci când vrei să spui „Nu”:

1. Fii direct și sincer, dar nu fi nepoliticos.

2. Fii scurt.

Spune-i persoanei respective dacă ți-e greu să faci asta.

Fii politicos – spune: „Mulțumesc că ații întrebat”.

Vorbește rar, cu căldura, altfel cuvântul „nu” va suna dur.

Nu te scuza și nu te motiva în exces. Este dreptul tău să spui nu, fără să te justifici prea mult.

Amintește-ți că, pe termen lung, este mai bine să spui adevărul decât să aduni resentimente și amărăciune în interior.

Când spui „Nu”, asumă-și responsabilitatea pentru asta. Nu te mai acuza și nu mai inventa scuze. Schimbă „nu pot” în „nu vreau să fac asta.”

Modalități de a spune nu:

Există și câteva modalități de a spune „nu”. Unele dintre ele sunt mai potrivite în anumite situații. Trevor Powell descrie 6 feluri de a spune „nu”:

1. Nu-ul direct. Când cineva îți cere să faci ceva și tu nu vrei asta, spune pur și simplu „nu”. Scopul este să spui „nu” fără să te scuzi. Cealaltă persoană are o problemă, iar tu nu vrei să-i permiți să ți-o paseze ție. Această tehnică poate fi eficientă când avem de-a face cu agenți de vânzări, de exemplu.

2. Nu-ul cugetat. Această tehnică conține o expunere a conținutului cererii și adăugare a refuzului asertiv la sfârșit. De exemplu: „Știu că de-abia aștepți să mergem la o plimbare astăzi, dar nu pot veni.”

3. Nu-ul motivat. În cadrul acestei tehnici, poți da un motiv scurt și sincer pentru care spui „Nu”: „Nu pot să iau prânzul cu tine, pentru că trebuie să termin un raport până mâine.“

4. Nu-ul flexibil. Nu este un „nu” clar. Este un mod de a spune „nu” în prezent, dar lasă loc pentru a spune „da” în viitor. Folosește-o numai dacă, în mod sincer, crezi că vei vrea să faci asta în viitor. „Nu pot lua prânzul cu tine azi, dar putem să ne vedem săptămâna viitoare cândva.”

5. Nu-ul prin altă întrebare. Este o metodă de a încerca să găsești o altă variantă pentru problema respectivă: „Nu ne putem vedea altădată?”

6. Discul stricat. Poate fi folosit în multe situații. Trebuie doar să repeți refuzul atât timp cat est enevoie. De exemplu:

– Nu pot lua prânzul cu tine.

– Haide, nu va dura mult.

– Nu pot lua prânzul cu tine.

– Haide, o să plătesc eu.

– Nu, nu pot lua prânzul cu tine.

5. Situații din viață care necesită asertivitate

În cadrul acestui punct voi vorbi despre a primi critici și a criticași alte situații importante cărora trebuie să le facem față pentru a reuși să ne însușim un comportament asertiv.

Cine nu a fost criticat măcar o dată în viață? Critica constructivă oferă feedback intra-un mod sănătos, astfel încât persoana criticată să poată învăța și să poată crește. De exemplu: „Chiar îmi place cum ai scris acest raport; cred că ar putea fi mai bine dacă te-ai putea focaliza mai mult pe ortografie.”

Critica destructivă nu este adevărată, sau, dacă este, este prezentată într-o manieră distructivă. Este făcută cu scopul de a răni și de a-l pune pe celălalt într-o lumină foarte proastă. De exemplu, critica de mai sus poate suna și așa: „Acest raport este oribil, ortografia ta nici măcar nu există.”

Modul în care acceptăm criticile are foarte mult de-a face cu experiențele noastre din copilărie. Dacă nu am avut deloc de-a face cu criticile pe parcursul copilăriei noastre, atunci când le vom întâlni prima dată, este posibil să fim devastați.

Cum răspunzi la critici?

Iată câteva din metodele non-asertive de a răspunde la critici:

– să fii confuz – să devii furios și să pasezi responsabilitatea

– să începi să te aperi – să taci

– să te porți prostește – să te retragi

– să fugi – să ignori critica și să suferi în interior 

– să internalizezi furia

Răspunsul asertiv

Atunci când intenționăm să folosim asertivitatea în astfel de situații, este recomandat să identificăm diferența între critica constructivă și cea distructivă și să răspundem pe măsură. Putem înțelege faptul că o critică la adresa comportamentului nostru nu spune neapărat ceva despre noi ca persoană. Nu vom mai fi defensivi, mânioși, supărați și răniți. Vom putea rămâne calmi și vom accepta critica fără să-i asociem emoții negative.

Cum reacționăm în fața unei critici constructive:

Este nevoie să dezvoltăm această abilitate de a accepta criticile constructive. În funcție de modul în care este făcută critica, poți răspunde în mai multe feluri.

1. Acceptarea criticii

Dacă o consideri adevărată, acceptă critica fără să simți vinovăție sau alte sentimente negative. Acceptă faptul că nu ești perfect și că singurul mod în care poți învăța este prin greșeli, vezi ce trebuie să schimbi și mergi mai departe. Mulțumește-i persoanei pentru feedback și vezi în critică un dar.

2. Afirmația negativă

Această tehnică implică atât acceptarea criticii, cât și faptul că ești de acord cu acea critică. O poți folosi atunci când ești de acord cu critica respectivă. Implică acceptarea negativă a defectelor tale, însă nu implică a-ți cere scuze sau a permite să fii criticat ca persoană. De exemplu, cineva îți poate spune: „Este un dezastru pe biroul tău. Ești foarte dezorganizat”. Răspuns: „Este adevărat. Nu sunt foarte ordonat.”

3. Întrebarea suplimentară

Constă în a cere mai multe detalii. Dacă cineva te critica și nu ești sigur dacă acea critică este sau nu validă sau constructivă, atunci ceri mai multe detalii. De exemplu: Criticul: „Crezi ca acest lucru este greu de făcut, pentru că ești timid.” 

Răspuns: „În ce fel mă consideri timid? Îmi poți da exemple concrete?“ 

Cum să critici constructiv?

Până acum am vorbit despre metode de a face față criticilor primite. Acum este timpul să învățăm să facem observații critice. În primul rând, este important de știut că avem dreptul să solicităm anumite schimbări în comportamentul cuiva, atunci când acesta ne deranjează, ne rănește sau ne irită într-o anumită măsură. Este nevoie să ne amintim faptul că a solicita o schimbare de comportament nu înseamnă că persoana respectivă se va schimba.

Însă, dacă ne reprimam sentimentele, acest lucru va cauza probleme ulterioare în cadrul relației respective. Folosește următorii pași orientativi:

1. Asigură-te că ai ales un moment și un loc potrivit pentru asta. Dacă vrei să aduci în discuție o situație care ți-a cauzat o reacție emoțională puternică, așteaptă până reușești să te calmezi. Însă nu aștepta până data viitoare când va apărea din nou același comportament din partea aceleiași persoane.

2. Descrie comportamentul pe care îl critici, NU PERSOANA. Spune: „Cred că ai făcut o greșeală aici“, nu „Ești un neglijent”

3. Descrie-ți sentimentele (folosind afirmații tip „eu”), fără a învinui cealaltă persoană. Spune „Sunt furios când…” și nu „Mă enervezi…”

4. Cere o anume schimbare. Dacă doar te plângi, fără să dai sugestii, nu poți ajuta persoana respectivă să-și schimbe comportamentul. În loc să-i spui: „Nu suport muzica asta”, îi poți spune „Mi se pare deranjantă muzica asta, o poți închide după ora 8, te rog?

5. Specifică consecințele pozitive pe care le va avea schimbarea de comportament și consecințele negative pe care le va avea refuzul schimbării. „Te omor dacă nu dai muzica încet.”

7. Întreabă-l pe celălalt ce simte legat de ceea ce i-ai spus. A fi asertiv înseamnă să ai interacțiuni echilibrate.

8. Încheie discuția într-o notă pozitivă. Dacă este cazul, spune lucruri pozitive legate de sentimentele tale față de cealaltă persoană.

STUDIU DE CAZ

Considerăm ca premise:

instituție școlară în care fumatul este interzis;

un grup de elevi care fumează în incinta instituției;

un profesor care îi surprinde

STUDIU: Voi analiza posibile comportamente ale profesorului în funcție de stilurile de relaționare în situații de conflict și urmările cele mai probabile ale acestor comportamente.

SCOP: Determinarea stilului optim de relaționare în situații de conflict.

Stilul pasiv-agresiv (defensiv) – caracterizat prin respect redus și deschidere spre comunicare redusă

Profesorul ar reacționa:

privire tăioasă, încărcată de reproș sau chiar de amenințare;

și-ar mai manifesta nemulțumirea printr-un oftat ostentativ, evitând însă adresarea directă;

Acest comportament atrage după sine unul agresiv, marcat de un nivel scăzut al respectului.

Elevii

pot începe să comenteze cu voce tare între ei;

vor continua să fumeze;

Stilul pasiv (non-asertiv) – caracterizat prin nivel ridicat de respect și deschidere spre comunicare redusă

Profesorul

manifestă un respect exagerat pentru cei din jur;

reacția lui la scena cu fumatul ar fi probabil întoarcerea capului în altă parte;

Profesorul care adoptă acest comportament în fața elevilor dă dovadă de comportament pasiv și în relațiile cu colegii săi și părinții elevilor;

Acest stil de relaționare atrage după sine ignorarea completă – ignorarea prezenței profesorului, ignorarea regulilor, menținând un mediu de nesupunere.

Elevii:

nu se vor simți datori să-l urmărească pe profesorul cu replici tăioase, ca în cazul stilului pasiv-agresiv, dar nici nu vor face altceva;

Stilul agresiv – caracterizat prin respect redus și deschidere mare spre comunicare

Profesorul

care acționează conform acestui stil va răspunde descoperirii elevilor care fumează printr-o ieșire sonoră, agitată, va aduce acuzații și va amenința;

Elevii

în fața acestui tip de comportament, vor tinde să facă promisiuni, pe care se știe că nu le vor respecta, vor accepta chiar pedepse;

Stilul asertiv – caracterizat prin nivel ridicat de respect și deschidere mare spre comunicare

Profesorul

știe că este pus în fața unei grele încercări; aceea de a determina elevii să respecte regulamentul, fără a le da senzația că sunt obligați sau nedreptățiți;

poate fi dispus să petreacă un timp îndelungat pentru a-și face mesajul înțeles;

poate încerca să le explice de ce nu se fumează în anumite locuri, sau că fumul de țigară îi poate deranja pe cei din jur;

poate să le prezinte legea care interzice fumatul în spațiul public;

Elevilor

li se va abate atenția de la o problemă a lor personală la una generală;

vor simți că au libertatea să fumeze, dar în afara școlii;

Concluzie:

Se înțelege de la sine că un comportament asertiv este de dorit în orice situație de conflict. Fiind singurul tip de comportament care presupune comunicare propriu-zisă, va fi singurul capabil să transmită un mesaj.

Desigur, nici metoda asertivă nu atrage rezultate imediate și totale în cazul particular prezentat, dar ea nu va atrage reacții negative, oferind elevilor posibilitatea de a alege din discursul profesorului părți pe care să le considere valabile;

CONCLUZII

Ce poate face un părinte pentru a încuraja comportamentele pozitive?

Mai jos vă prezint câteva sugestii de activități pe care le puteți face cu copilul dvs. și care au ca și consecințe dezvoltarea și menținerea comportamentelor pozitive, dezirabile.

«Timpul meu pentru tine». Oferiți copilului dvs. în fiecare zi momente în care să se simtă apreciat și iubit de dvs. Exprimă acest lucru în cuvinte și prin timpul petrecut împreună. Nu cantitatea de timp este importantă, ci calitatea timpului petrecut împreună. Ceea ce faceți împreună/citiți o poveste, va jucați jocul preferat al copilului, îl ascultați ce vrea să vă povestească despre ce a făcut cu prietenii sau la școală este foarte important pentru copil și îi dă sentimentul că îl apreciați și iubiți. Copilul are nevoie să știe că în fiecare zi petreceți cel puțin 10 – 15 minute cu el și pentru el. Dacă între timp ceva vă întrerupe, un telefon de exemplu, cel mai potrivit este să spuneți / «Acum nu pot vorbi) este timpul pentru Ana».

«Fiecare dintre noi suntem speciali». Stabiliți-vă pentru fiecare membru al familiei o zi pe săptămână în care acelei persoane i se acordă atenție specială. Copiii învață astfel să ofere atenție și complimente celorlalți și învață să le primească.

De asemenea, copilul mai învață că suntem diferiți și avem moduri diferite care ne bucură și ne relaxează. Pregătiți aceste momente cât de des este posibil.

A « sărbători » pe cineva înseamnă a fi atent și a cunoaște preferințele celorlalți și mai puțin a-i oferi cadouri sau obiecte. Pentru foarte mulți copii, a petrece un timp de calitate împreună este mai important decât o jucării scumpă de care se va plictisi foarte repede.

De exemplu, în luna iunie, în ziua Mariei, care are 5 ani mergem în parc pentru că ea se bucură de compania familie la locul ei preferat de joacă, în ziua lui Marius, tatăl, ne jucăm scrabble sau table pentru că Marius se bucură mult în astfel de momente de joc, în ziua lui Casian, care are 16 ani mergem la înot pentru că lui îi place foarte mult să înoate și în ziua Elenei, mama, mergem la o plimbare în parc pentru că ea se relaxează în natură.

«Momentul familiei». Faceți o rutină din a avea o dată pe săptămână un moment special al familiei în care împreună cu copiii dvs. rezolvați problemele familiei și luați deciziile de familie. În acest fel, copiii se vor simți responsabili și vor accepta mult mai ușor deciziile decât dacă le impuneți dvs.

Astfel, îi învățați cum se ia o decizie și cum se rezolvă eficient o problemă. Cereți ajutorul copilului pentru rezolvarea unor probleme de familie. Copilul are nevoie să se simtă util și valoros în familie. Ca exercițiu vă puteți realiza «calendarul familiei», în care notați în fiecare săptămână momentele sau lucrurile pe care le-ați făcut împreună. În acest mod le va fi mult mai ușor copiilor să își reamintească momentele speciale petrecute împreună. Este recomandată această metodă mai ales pentru părinții care sunt foarte ocupați și au un program de lucru prelungit.

«Contribuția ta contează» Oferă-i copilului responsabilități în familie care să îl facă să se simtă că are o contribuție importantă/îngrijește florile, caută informații despre modul de petrecere a timpului liber în familie, trimite felicitările de Crăciun prietenilor. Fiți atent ca părinte să oferiți imediat feedback pozitiv pentru comportamentele pozitive pe care le-a făcut copilul dvs. A da feedback înseamnă a spune ceva imediat ce ați sesizat un comportament: „Bravo! Apreciez foarte mult faptul că ai ajutat-o pe sora ta să strângă jucăriile din camera ei!”.

BIBLIOGRAFIE

Adina Botiș, Anca Tărău – Disciplinarea pozitivă sau cum să disciplinezi fără să rănești, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2004.

Sarah-Jane Clarke, Nyuyen Thi An, Luong Quang Hung, Pham Hong Hanh, Positive Discipline. Training Manual, Vietnam, 2009

Joan E. Durrant, Ph. D, Positive Discipline in everyday teaching: Guidelines for Educators, Save the Childre Suedia, 2010

Joan E. Durrant, Ph. D, Positive Discipline. Whai it is and how to do it, Save the Children Suedia, 2007

Pepa Homo Goicoechea, Love, power and violence. A transcultural comparision of physicaland psychological punishment patterns, Save the Children Spania

Philippa Ramsden, Dr. Buvaneswari, Positive Discipline Techniquesto promote Positive Behaviour in Children. Training Manual for Facilitators, Save The Children, Finlanda, 2008

Diana Stănculescu, Irina Petrea, Ghid bune practici pentru educația pozitivă a părinților, cadrelor didactice, elevilor. Stimularea comportamentelor positive ale copiilor – lecții învățate, Organizația „Salvați Copii” România, București, 2011

A toolkit on Positive Discipline with particular emphasis on South and Central Asia, 2007,Save the Children Suedia

Ghid pentru profesioniști. Bătaia părintească înseamnă violență, Chișinău, 2006

Positive Discipline. A guide for parents, University of Minnesota

www.copilul.ro

www.scribd.ro