Diferente de Gen la Tinerii Studenti de la Psihologie Privind Memoria de Scurta Durata
Diferențe de gen la tinerii studenți
de la psihologie privind
memoria de scurtă durată
Teză de licență
Rezumat
Memoria reprezintă unul dintre cele mai importante procese cognitive ale omului, astfel că cercetătorii de știință au fost și vor fi întotdeauna interesați spre a studia modul în care aceasta funcționează, modul în care influențează calitatea vieții umane, de asemenea, factori ce o pot influența, stimula și nu în ultimul rând, doresc să testeze și să descopere noi modalități de evaluare al stadiilor de dezvoltare la care se află în diferite puncte ale vieții cotidiene a indivizilor.
Studiul de față dorește să aducă un nou aport cercetărilor ce au fost făcute asupra memoriei de scurtă durată, aceasta reprezenând una dintre formele memorie ce ajută la o mai bună înmagazinare a informațiilor ce sunt captate de analizatorii corpului uman din mediul înconjurător.
Cercetarea se bazează pe găsirea diferențelor ce apar în memoria de scurtă durată a studenților de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Singura variabilă independentă ce s-a dorit a fi luată în considerare pentru acest studiu a fost aceea a genului subiecților, pentru a încerca să se evidențieze eventualele diferențe ce pot apărea luând în calcul acest criteriu.
La acest studiu au participat în total 50 de subiecți, după cum am menționat mai sus, toți fiind studenți în cadru aceleiași instituții de învățământ superior. Aceștia au fost selectați în mod aleatoriu, ca mai apoi să fie divizați în două eșantioane a câte 25 de indivizi fiecare. Media de vârstă a participanților este destul de redusă deoarece majoritatea studenților care au dorit să ia parte la realizarea acestui studiu sunt în anul I, asfel că valoarea acesteia este de 20,54 (cel mai tânăr participant având 18 ani, iar cel mai în vârstă având 34 de ani).
Participanții au fost supuși unui test de recunoaștere de figuri atât geometrice cât și abstracte numit Non-verbal Learning Test (NVLT), ce face parte din bateria de teste Vienna Test System.
În urma testări a reieșit că nu există diferențe semnificative între cele două eșantioane ale studiului, cu alte cuvinte am putea spune că nivelul de dezvoltare al capacități memorie de scurtă durată este asemănătoare atât pentru băieți cât și pentru fete.
Această cercetare, după cum am spus vine în sprijinul unei cunoașteri mai bune a memoriei de scurtă durată ce reprezintă un proces important în continuitatea unei vieți normale a oamenilor.
Memory is one of the most important cognitive processes of the human body therefore scientist are and always will be interested to study the way it functions, the way in which it influences the quality of the human life. Plus they want to study what factors can influence it, can stimulate and above all, scientist want to discover new ways to evaluate the different stages it goes though throughout the various moments of the human life.
This study wishes to bring a contribution to the many reseasrches made on the subject of short term memory. This subject represents one of the forms of memory which helps with de process of memorising all the information which are transfered to us from the outside world with the help of the human analyzers.
This reaserch is based on finding the differences in short term memory which can appear betwen the students of Psychology and Educational Studies, Bucharest. The only independent variable wanted to be taken into account for this study the one regarding the gender of the subjects participating in the research. We wanted to emphasize the differences which can appear if we take into consideration this one criteria.
For this research we had a total of 50 participants which were, as we already mentioned, students of the same educational faculty. These students were chosen randomly and were afterwards devised into two groups of 25 people each. The average age of the participants is kind of low mainly because most of the students who wanted to take part in this experiment were from the first year and so, the value of the average age is 20,54( the youngest participant was 18 years old and the oldest was 34)
The participants were asked to perform a test on the computer, a test which assessed their ability to recognize both geometric and abstract figures. The test is called the Non-Verbal Learning Test (NVLT) and is part of the test battery Vienna Test System.
The results of the study showed that there are no significant differences between the two study groups, therefore we could say that the level of development in terms of short-term memory is similar to both girls and boys.
As we mentioned earlier, this research plays the role of a better understanding of the process of short-term memory, a process most important whet we speak about the continuity of the human life.
Cuprins
Capitolul 1. Introducere
Capitolul 2. Memoria – accepțiuni și perspective de abordare
2.1. Definire și caracterizare
2.2. Formele memoriei
2.3. Modele de abordare și direcții în cercetarea științifică
Capitolul 3. Metodologia cercetării
3.1. Scopul și obiectivele cercetării
3.2. Ipotezele cercetării
3.3. Modelul cercetării
3.3.1. Variabilele cercetării
3.3.2. Participanți
3.3.3 Instrumente
3.3.4. Procedura de recoltare a datelor
Capitolul 4. Rezultate
4.1. Analiza statistică descriptivă
4.2. Testarea ipotezelor cercetării
4.3. Interpretarea psihologică a rezultatelor
Capitolul 5. Concluzii
5.1. Discuții
5.2. Meritele cercetării
5.3. Limitele cercetării
5.4. Direcții viitoare pe baza cercetării prezente
Capitolul 6. Bibliografie
Capitolul 7. Anexe
Capitolul 1.
Introducere
Psihologia în sine, ca știință, se ocupă în general cu studierea comportamentului uman. După cum am putea crede, la prima vedere, cuvântul acesta ”comportament” pare a fi extrem de simplu. Din acest motiv, putem spune că este un cuvânt comun ce poate face parte, alături de celelalte câteva mii de cuvinte, din vocabularul fiecărui om. Însă vorbind tocmai din perspectiva simplității acestuia, se descoperă că acesta este de fapt un concept pe cât de concret pe atât de abstract.
Pentru a studia cât mai bine comportamentul uman, trebuie să luăm în calcul de asemenea, și funcțiile sau procesele psihice a căror înțelegere și cunoaștere este esențială dacă dorim să susținem faptul că am înțeles în totalitate măcar una dintre părțile din care ar putea fi constituit comportamentul uman.
Un punct foarte important ce trebuie luat în calcul este faptul că toate procesele psihice interacționează într-un mod activ și de asemenea, continuu unele cu altele pentru ca mai apoi să dea naștere actelor comportamentale de orice natură ce pot surveni în orice moment în viața omului.
Unul dintre cele mai importante procese psihice cercetate de foarte mulți autori de-a lungul timpului îl reprezintă memoria umană. Acest concept este unul complex ce poate ajuta la o mai bună activitate psihică, fiind privită chiar din prespectiva timpului, deoarece memoria ajută la reflectarea evenimentelor ce au fost receptate de analizatori în trecut și readuse în prezent.
După cum am amintit deja memoria repreintă un proces complex și astfel a fost împărțită în mai multe forme: memorie senzorială, memorie de scurtă durată și memorie de lungă durată.
Studiul de față a pus accentul pe memoria de scurtă durată ce constituie a doua formă a procesului de memorare. Această formă a memorie reprezintă primul filtru ce procesează stimuli receptați prin analizatori corpului uman (urechi, ochi, nas etc) și ca mai apoi aceștia să fie transformați în informații ce pot fi folositoare indivizilor după o anumită perioadă de timp în alte circumstațe ce pot interveni la acel moment.
Ceea ce este foarte interesant și totodată important la acest proces psihic este faptul că se produce cu o rapiditate uimitoare (de la 18 la 30 de secunde) fapt ce duce de multe ori la ignorarea sau pur și simplu nesesizarea importanței vitale pe care o are pentru funcționarea ca un tot unitar a tuturor proceselor psihice.
Este adevărat faptul că fiecare persoană în parte, indiferent de mediul de proveniență și nivelul de educație, realizează, dacă nu importanța atunci acțiunea în sine, sau mai bine zis rezultatele actului de memorare. Ceea ce nu realizăm însă este acel detaliu minor care evidențiază imposibilitatea de funcționare, sau chiar existență, a memoriei de lungă durată în primul rând, în cazul în care memoria de scurtă durată nu și-ar îndeplini funcția atât de importantă de filtrare a mulțimi copleșitoare de stimuli cu care suntem asaltați în fiecare zi și de asemenea, de procesare a acestora pentru a putea fi stocate pe termen lung într-o formă cât mai bună și ușoară pentru o următoare reproduce. Acesta este în fapt motivul principal pentru care am decis să abordăm această temă în studiul de față.
Această cercetare își dorește să evidențieze o posibilă diferență între studenții din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București în memorarea pe pe termen scurt a informațiilor. Diferențele se vor realiza în funcție de variabila independentă gen.
Lucrarea este organizată pe cinci capitole ce captează atât informații de ordin teoretic din literatura de specialitate, dar și informații cu privire la metodologie, analiză statistică și interpretarea rezultatelor reieșite din testarea participanților.
Prezentarea informațiilor relevante începe odată cu cel de-al doilea capitol al acestui studiu unde am abordat din punct de vedere teoretic, extrăgând informații relevante din literatura de specialitate, fenomenul memoriei de scurtă durată. În acest capitol am pus accentul pe definirea și caracterizarea conceptului de memorie în sine, de asemenea, am expus și formele memoriei, facând o precizare mai în detaliu a memoriei de scurtă durată ce reprezintă conceptul de bază al aceste teme. În cele din urmă am prezentat și modelele de abordare ale memoriei, dar și direcții mai de actualitate în ceea ce privește cercetarea memoriei de scurtă durată.
În capitolul următor am prezentat date de ordin metodologic ce au dus la realizarea cercetări în sine. Aici am pus accentul pe prezentarea scopurilor și obiectivelor acestui studiu care au reieșit în urma motivției prezentate mai sus. De asemenea, am prezentat și ipotezele cercetări, ce au fost construite cu ajutorul variabilelor. Totodată, aici am prezentat pe larg participanți la acest studiu, instrumentul folosit pentru testare și nu în ultimul rând procedura prin care s-au recoltat datele statistice.
Cel de-al patrulea capitol a fost rezervat rezultatelor cercetări, în care am introdus analiza statistică de tip descriptiv, dar și testarea ipotezelor cercetări și nu în ultimul rând aici am prezentat și interpretarea psihologică a rezultatelor reieșite în urma anilzei statistice. Acest ultim subcapitol fiind de o importanță curcială, deoarece din acesta reiese o confirmare a conceptelor de bază studiate în capitolul teoretic, dar și susținerea rezultatelor analizate din punctul de vedere stict psihologic.
La finalul studiului au fost prezentate concluziile demersului realizat în comparație cu alte cercetări realizate pe această temă, dar și meritele, limitele și direcțiile viitoare ce sunt relevante în cadrul acestei cercetări.
Pe parcursul realizări acestei lucrări am întâmpinat anumite dificultăți, printre care le vom aminti pe următoarele: motivația participanților de a lua parte la acest studiu, timpul de aplicare al testului ales, acesta fiind destul de lung, câțiva subiecți păreau să îți piardă interesul pe parcursul testării, și desigur, ca o consecință a acestor evenimente am avut un număr mic de participanți, ceea ce a dus la crearea a două eșanțioane a câte doar 25 de subiecți fiecare.
În ceea ce privește relevanța față de celelalte cercetări din domeniu putem spune că și această lucrare aduce un aport cât de cât semnificativ întrucât în ciuda oricăror izat în comparație cu alte cercetări realizate pe această temă, dar și meritele, limitele și direcțiile viitoare ce sunt relevante în cadrul acestei cercetări.
Pe parcursul realizări acestei lucrări am întâmpinat anumite dificultăți, printre care le vom aminti pe următoarele: motivația participanților de a lua parte la acest studiu, timpul de aplicare al testului ales, acesta fiind destul de lung, câțiva subiecți păreau să îți piardă interesul pe parcursul testării, și desigur, ca o consecință a acestor evenimente am avut un număr mic de participanți, ceea ce a dus la crearea a două eșanțioane a câte doar 25 de subiecți fiecare.
În ceea ce privește relevanța față de celelalte cercetări din domeniu putem spune că și această lucrare aduce un aport cât de cât semnificativ întrucât în ciuda oricăror lipsuri pe care ar putea să le aibă prezintă în același timp un set de date noi pe o populație nestudiată până acum, aceea a studenților de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. De asemenea, în cazul în care se iau măsuri viitoare pentru a confirma sau, chiar infirma rezultatele acestei cercetări am putea considera cercetarea de față ca fiind o lucrare de pionierat luând în calcul punctul de vedere exprimat mai sus.
În plus, cercetarea realizată a fost una exploratorie – constatativă, motiv pentru care utilizarea instrumentelor psihologice s-a realizat în scop pur științific, nu într-un scop comercial și fără a avea beneficii în acest sens, supunându-se legii nr. 677/2011 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date precum și legii nr. 285/2004 pentru modificarea și completarea legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Capitolul 2.
Memoria – accepțiuni și perspective de abordare
2.1. Definire și caracterizare
Realitatea cotidiană a vieții omului constă într-o serie de activități întreprinse în mod constant, în fiecare zi. Pentru a funcționa la capacitate maximă omul trebuie să analizeze în fiecare moment al vieții varietatea de stimuli cu care este asaltat din mediul încojurător și care sunt recepționați cu ajutorul organelor de simț ale corpului uman. Una dintre funcțiile cognitive cele mai importante pentru desfășurarea adecvată a activităților umane este reprezentată de memorie.
Conceptul de memorie este unul complex, pe care mulți autori din literatura de specialitate au încercat să îl definească de-a lungul timpului cât mai bine cu putință. Din acest punct de vedere putem afirma faptul că există definiții destul de concrete, dar și extrem de vaste privind acest concept.
După cum bine știm, fenomenele psihice au o caracteristică deosebită, și anume de a se detașa la timp de condiționările materiale de moment și continuarea lor ca niște procese de tip ideal, de asemenea, ca trăiri reluate la un anumit timp de condițiile și situațiile în care s-au produs. Aceast tip continuitate între determinările actuale și cele ideale reprezintă produsul memoriei (Tuciocov-Bogdan, 1873).
Conform lui Aniței (2010) memoria poate fi definită la modul simplu ca un mecanism cognitiv de encodare, stocare și reactualizare a infomațiilor.
”Meritul de a fi examinat memoria ca un produs al dezvoltării social-istorice, îi revine, printre primii, psihologului francez P. Janet. În concepția lui, memoria este o acțiune specială, pe care oamenii au inventat-o din necesitatea de a păstra și transmite povestiri, însărcinări primite etc. Această acțiune de memorare și evocare a amintirilor s-a sprijinit pe procedee materiale și fizice” (apud Chircef et al., 1975).
Mai mulți autori susțin că ”experiența de toate zilele arată că omul are posibilitatea să-și întipărească impresiile provocate de realitatea înconjurătoare, adică să le memoreze, să păstreze aceste informații un timp mai mult sau mai puțin îndelugat, să le evoce, cu alte cuvinte să le recunoască sau să le reproducă în condiții determinate. Toate aceste procese – întipărirea (memorarea), păstrarea, recunoașterea și reproducerea experienței cognitive, afective și voluntare a omului sunt denumite prin termenul general de memorie” (Chircef et al., 1975, p. 268).
Din punct de vedere biologic, memoria este un întreg al materiei vii, indiferent de felul în care se obțin și se păstrează diferite urme din experiența individului. Tuciocov-Bogdan face o sinteză a definițiilor date de alți autori asupra modului în care funcționează memoria pe parte biologică. Astfel aflăm că Th. Ribot susține că memoria este o funcție proprie al sistemului nervos. H. Bergson spune că numai o anumită parte a memoriei – memoria organică – ar avea legatură cu sistemul nervos, iar memoria spirituală, a proceselor psihice superioare ar putea fi independentă de creier. Însă în cercetările moderne, o asemenea viziune spiritual-idealistă nu este considerată validă. De asemenea, și C. Morgan afirmă că memoria este dată de urmele nervoase ce au o anumită retenție, de care putem fi conștienți numai atunci când sunt reactualizate informațiile stocate. W. Penfield declară că activitatea memoriei este legată de centri mnezici aflați în creier, iar aceștia pot fi specializați în: memoria obiectelor însuflețite și chiar neînsuflețite, memoria de tip verbală, memoria pentru retenția cifrelor, sau a semnelor grafice etc. Pentru I. P. Pavlov, activitatea memoriei este bazată pe capacitatea celulelor nervoase și a nucleilor corticali ai analizatorilor din corpul uman, ce fixează excitațiile și conexiunile funcționale, ce apoi devin urme în creier. Totodată, P. M. Milner afirmă că memoria este privită ca fiind un efect al învățării, exprimată printr-o sensibilizare a protuberanțelor presinaptice ale neuronilor, în care acetilcolina formează substanța transmițătoare principală pentru influxul nervos (apud Tuciocov-Bogdan, 1873).
Flores a dat și el o altă definiție conceptului de memoriei și anume că este un ”complex, cu multiple semnificații, care se referă la un ansamblu de procese biofiziologice și psihologice, asigurând întipărirea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare, sub forma recunoașterii sau sub forma reproducerii” (apud Cosmovici et al., 1980, p. 225).
Memoria fiind o funcție atât de complexă, este obligată să folosească un suport extrem de elaborat pentru a întipări informații primite din mediul extern. Astfel sistemul nervos contribuie cu tot ansamblul lui atât pentru a transmite informațiile de tip senzorial cât și pentru a le prelucra, dar și pentru a gestiona emoțiile, comportamentele și tot ce poate constitui o amintire (Croisile et al. 2006).
Fraisse are o definiție mai abstractă despre procesul de memorare și astfel afirmă că este un echivalent al reuniunii dintre vechi si nou într-o unitate logică, cu o structură mult mai complexă (apud Tuciocov-Bogdan, 1873).
Pieron spune că memoria poate reflecta experiența din trecut a unei persoane, dar este raportată permanent la prezent și la cerințele actuale ale mediului (apud Cosmovici et al., 1980).
După cum am putut observa din cele prezentate mai sus, memoria face o trimitere permanentă la experiența din trecut a individului, astfel mai putem spune despre memorie că este: ”mecanismul psihic cognitiv de reflectare a experienței trecute, fixare și păstrare a informațiilor în vederea recunoașterii și reproducerii acestora într-o manieră cât mai fidelă” (Aniței, 2010, p. 300).
De asemenea, mai descoperim că ”memoria izvorăște din acțiunile și experiența indivizilor ca membrii ai colectivității. Ea se bazează pe plasticitatea, inerția, modul de organizare și funcționare a structurilor neuropsihice, fiind în același timp determinată de cerințele și comandamentele sociale față de indivizi: de a reține, păstra, folosi și transmite experiența umană” ( Tuciocov-Bogdan, 1873, p 104).
Zlate (2009, p.165) vorbeste despre conduitele omului că ”nu se <<volatizează>> fără a lăsa nici o urmă, ci se sedimentează, se cristalizează pentru ca apoi să influențeze alte conduite ce sunt executate actual”. Altfel spus, modul de conduită prezent al individului depinde într-o oarecare măsură de evenimentele și chiar de experiențele ce au avut loc anterior, iar acestea sunt fixate și reactualizate după un anumit timp, cu ajutorul proceselor memoriei (Zlate, 2009).
După cum am aflat mai sus, memoria reprezintă un proces de reflectare a experienței trecute, însă mai mulți cercetători, cum ar fi: Janet, Fraisse, Zincenko, Leontiev, Smirnov au subliniat, de asemenea, și caracterul activ și selectiv al acesteia (apud Cosmovici et al., 1980). Caracterul activ și selectiv al memoriei demonstrează că informațiile nu doar le înmagazinăm, dar le și confruntăm cu necesitățile și cerințele actuale ale vieții cotidiene. (Zlate, 2009)
Conform afirmației lui Aniței caracterul activ și selectiv al memoriei reprezintă specificul procesării informației la nivelul acesteia, însă aflăm de la autori precum Paul Popescu-Neveanu, Mielu Zlate sau Mihai Golu că memoria realizează de asemenea și procesări de tip situațional sau chiar mijlocit (apud Aniței, 2010). După cum am spus memoria deține o procesare de tip activ, deoarece intervine în mod activ materialul ce trebuie memorat; evident această intervenție va ține de mecanismele și structurile operatorii implicate în procesele encodarea și stocarea a conținutului infomațional ce trebuie reactualizat după un anumit timp. Procesarea selectivă este caracterizată în mare parte de selectivitatea perceptivă, ce poate opera după anumite creiterii cum ar fi forma, structura, configurația, sau chiar culoarea, dar și după alte criterii mai semnificative cum ar fi interesul sau însemnătatea pentru individ. După cum am precizat, există și o procesare situațională, ceea ce demonstrează că memorarea unui conținut informațional se petrece doar în anumite condiții de spațiu, timp, și chiar trăiri ale indivizilor. Un ultim tip de procesare, dar nu mai puțin important, este procesarea de tip mijlocit ce presupune utilizarea unor mediatori cum ar fi semne, însemnări în agende, dar, de asemenea, pot exista și mediatori mai complecși ce țin de operativitatea intelectuală, de anumite procedee și strategii mnemotehnice performante (Aniței, 2010).
Procesarea mijlocită a informației, poate fi realizată prin intermediul unor coduri specializate. Din momentul în care conținutul informațional este captat de analizatori și până în momentul reactualizării, se vor produce la nivel psihic o serie de transformări. Cum ar fi diferite decodificări și, de asemenea, recodificări, ce implică un sistem de coduri, începând cu coduri de tip senzorial și astfel ajungând la coduri de tip semantic, chiar putem spune că pot fi și de tip abstract (Aniței, 2010). În cele ce urmează, vom prezenta cele mai importante sisteme de coduri ce pot fi implicate în procesarea informației din sistemul mnezic, cum ar fi: codul lexical și codul imagine.
Codul lexical. Lieury (1996) afirmă că acest tip de cod implică verbarizarea codurilor de tip non-verbal. Acesta a constatat că este mai ușor să ne readuce aminte amplitudinea unei mișcări circulare, dacă în prealabil o vom codifica drept o deplasare în sensul acelor de ceasornic. De asemenea, un alt exemplu ar fi amintirea unor mirosuri, gusturi sau a unor mișcări ce sunt codificate prin anumite cuvinte de uz zilnic.
”Lectura este considerată de către mulți autori ca un sistem de coduri vizuale” (Aniței, 2010, p. 302).
Conrad demonstrează prin experimentele sale asupra memoriei că în reprezentarea vizuală nu apar erori grafice, ci mai degrabă apar erori de tip auditiv. Acesta a avansat cu ipotezele sale, cum că informația vizuală va fi recodificată prin subvocalizare (micșorarea corzilor vocale ce sunt implicate în lectură și astfel atingerea unui anumit ton vocal) (apud Lieury, 1996).
Cu toate aceste recodificări ale grafismelor, asistăm la crearea unui cod nou, numit cod lexical, ce poate cuprinde ansamblul trăsăturilor cuvântului: auditive (imaginea sonoră a cuvântului), grafice (imaginea vizuală) și articulatorii (pronunțarea cuvântului în sine). Altfel spus, acest cod lexical după cum ne putem da seama, reprezintă interfața între coduri de tip grafic, auditiv și articulator (Lieury, 1996).
”Sunetul și cuvântul nu se confundă; ele implică două coduri distincte: codul lexical ce corespunde aspectului morfologic al cuvântului și codul semantic implicat în memorarea aspectelor conceptuale, abstracte. Spre exemplu: nu reușim să ne amintim numele unui obiect sau al unei persoane (codul lexical), dar reusim să descriem obiectul sau persoana (codul semantic)” (Aniței, 2010, p. 302).
Codul imagine. Acest tip de cod demonstrează că imaginile sunt mai ușor de memorat decât frazele. Exemplul cel mai la îndemână ar fi că memorarea acțiunilor de zi cu zi în forma unui film ce poate fi derulat va îmbunătății reacualizarea informațiilor (Aniței, 2010).
Paivio (1971) propune teoria dublei codări, ce va îmbunătății considerabil performanțele în codarea imagistică. De asemenea, același autor, propune într-un alt experiment, a încercat să determine timpul de reacție în care ar diferenția codul imagine de codul lexical, astfel s-a putut demonstra și teoria expusă mai sus.
Fraisse (apud Fraisse & Piaget, 1964) a dorit să demonstreze în cercetările sale că îmbinarea imagine-cuvânt nu va duce la un rezultat cu mult superior față de condiția simplă numai de tip imagine. Însă această asociere a dus la rezultate mai bune față de condiția cuvânt. Altfel spus, dacă individul evocă o imagine, va apărea automat și cuvântul, iar astfel cele două condiții imagine și imagine-cuvânt vor avea rezultate relativ asemănătoare. Este demonstrat că imaginea evocă un cuvânt și, de asemenea, cuvântul creează instant o imagine. Rezultatele cercetărilor lui Fraisse demonstrează că la nivelul codului de tip imagine, individul dispune de două coduri: cuvânt (partea implicită) și imagine (partea explicită).
Vorbind de procesarea cognitivă la nivelul memoriei, Aniței (2010), în cartea sa Fundamentele psihologiei ne spune că acesta ne prezintă diferențierea dintre procesarea ascendentă (bottom-up) și procesarea descendentă (top-down). Procesarea ascendentă survine asupra informației ce va fi encodată, în schimb procesarea descendentă este implicată în reproducere. Este demonstrat că în procesarea descendentă, memoria devine constructivă, deoarece aduce anumite contribuții informațiilor stocate.
După cum am putem observa în cele amintite mai sus, conținutul informațional ce este receptat prin analizatori corpului uman (urechi, nas, ochi, etc), trece prin diferite procese pentru a se crea un produs finit ce poate fi reactualizat cu ușurință după un anumit timp. Însă în ceea ce privește conținutul informațional, putem spune că și aici există o gamă largă de astfel de stimuli, cărora li se dă șansa să fie reținuți, conservați la nivelul structurilor neuronale pentru durate variabile de timp (Aniței, 2010).
”În fața unei astfel de varietăți de conținuturi ne putem întreba dacă memoria își păstrează specificitatea și dacă nu cumva este divizată ca mecanism de encodare, păstrare și reactualizare în variatele procese și activități amintite” (Aniței, 2010, p. 300).
După cum am putut observa, memoria poate fi împărțită în trei tipuri de mecanisme, astfel că în continuare vom prezenta câteva informații relevante despre procesele și formele memoriei, acestea fiind de o importanță vitala în înțelegerea conceptului acesta complex numit: memorie. Precum afirmă și Flores (1974) conceptul de memorie face referire la relațiile funcționale ce pot exista între două grupe de conduite observabile, separate printr-un interval temporar de durată variabilă. Putem spune că primele conduite aparțin fazei de achiziție, iar următoarele conduitele aparțin fazei de actualizare. Desigur că trebuie să avem în vedere și conduitele de recunoaștere, reconstrucție, reamintire și reînvățare. Întrucât memoria iși cunoaște apogeul dezvoltării sale la om, este absolut normal să identificăm în acest caz cea mai complexă formă de organizare și ierarhizare a ei.
Cu această mică introducere vom porni în a descrie cititorului cele trei tipuri de procese ale memorie: encodarea, stocarea și reactualizarea.
Aceste procese ale memorie, au fost studiate îndelung de către psihologi, iar aceștia din urmă au dezvoltat teorii în care memoria lua drept model funcționarea computerului. Aceste teorii de procesare-informațională au la bază anumite similarități între modul cum operează creierul uman și modul în care operează un computer (Aniței, 2010).
Cu alte cuvine, asemănător unui computer, atunci când omul percepe informația, va trebui să o convertească în așa fel încât să o poată reaminti cu ușurință la momenul cel mai potrivit (Rathus, 1996).
După cum afirmă Aniței (2010, p. 303) ”în modelul procesării informaționale, datele pot fi urmărite trecând prin cele trei procese: encodare, stocare, reactualizare. În fiecare dintre aceste etapre ale procesului de memorare intervin anumite mecanisme de control”.
Encodarea.
Acest proces corespunde transformărilor input-ului fizic într-un anumit tip de cod, sau chiar putem spune de reprezentare acceptată de memorie și plasarea acesteia mai departe (Aniței 2010).
Acest proces mai este denumit și învățarea, fixare, întipărire, engramare și poate fi reprezentată drept etapa în care se memorează informațiile captate de organele de simț, iar creierul creează urme durabile cu ajutorul unor procese diferite. Aceste urme vor da o semnificație aporofundată informațiilor primite. Astfel se stabilește o legătură între informație și context (Croisile et al. 2006).
Acest prim proces al memorării informațiilor poate fi de mai multe feluri, cum ar fi după prezența respectiv absența atenției sau intenției, devine encodare spontană sau voluntară (Zlate, 2009).
Encodarea spontană sau involuntară poate avea loc în absența controlului voluntar sau chiar a mecanismelor atenției. Individul nu depune niciun efort pentru a memora aceste informați. Un motiv ce poate facilita acest tip de encodare este reprezentat de interacțiunea îndelungată a individului cu materialul respectiv. Encodarea spontană este mai productivă, deoarece subiectul are un grad mai mare de înțelegere, iar activismul său intelectual este totodată mai crescut (Aniței, 2010).
Encodarea voluntară, după cum afirmă Aniței (2010) presupune prezența scopului de a memora informația. Individul va avea o sarcină clară, și va trebui să se mobilizeze și să depună efort pentru a memora informațiia dată. Acest tip de encodare diferă în funcție de sarcină, de ceea ce este important ca persoană să cunoască bine motivele pentru care encodează informația repectiva, astfel va utiliza informația mai ușor după un anumit interval de timp.
”Cele două tipuri de encodare relaționează între ele, aflându-se în relație de interacțiune și interdependență. Chiar dacă ne propunem să citim o carte și să reținem doar informațiile din anumite capitole, vom memora și informațiile importante din capitolele pe care le-am citit cu <<titlu informativ>>, deoarece acea informație are sens în contextul a ceea ce am avut de memorat” (Aniței, 2010, p. 305).
Tot Aniței (2010), în cartea sa Fundamentele psihologiei, ne expune că în afară de aceste două tipuri de encodare, au mai fost descrise și alte trei tipuri ce survin în urma reprezentărilor mentale utilizând trei tipuri de coduri: vizuale, auditive și semantice. Encodarea vizuală utilizează codul vizual, iar imaginile sunt întipărite ca atare. Encodarea auditivă corespunde, bineînțeles codului auditiv, ce înseamnă că stimuli sunt reprezentați ca o secvență de sunete. Ultimul tip de encodare, cea semantică va folosi codul semnatic sau propozițional, prin care se reține sensul informației primite.
Zlate afirmă că există o listă cu factori ce pot facilita, sau, chiar dimpotrivă pot perturba procesul encodării. În cele ce urmează, vom enumera acești factori după două categori:
1. Factori ce țin de particularitățile materialului ce trebuie memorat:
natura materialului – un material concret se întipărește mai ușor decât un material abstract;
organizarea materialului – un material organizat și structurat mai bine va fi mai ușor de reținut;
omogenitatea sau heterogenitatea materialului – efecte precum Robinson, Restorff sau Underwood susțin că materialele omogene și heterogene sunt mai ușor de reținut de către indivizi;
volumul materialului – cu cât materialul este mai amplu, va fi nevoie de mai multe repetări pentru a putea fi memorat, etc.
2. Factori ce țin de particularitățile subiectului:
gradul de implicare în activitate – dacă individul este mai implicat în activitatea de memorare ce o desfășoară, va avea performanțe mai înalte;
numărul de repetiții – numărul optim de repetiții în raport cu materialul ce trebuie repetat;
modul de învățare – memorarea globală se bazează pe înțelegerea conținutului ce trebuie memorat și pe o reținere mai mult de esență, etc (apud Aniței, 2010).
Stocarea.
Croisile et al. (2006) dă o definire succintă în ceea ce privește acest proces, și anume că datorită ajutorului acestei etape, urmele informațiilor encodate trebuiesc consolidate.
Procesul de stocare, mai este numit și procesul de păstrare sau reținere a informațiilor, iar acesta nu implică doar o imprimare a informațiilor în sistemul mnezic al individului, ci și produce anumite schimbări ce sunt determinate de acumularea a cunoștiințe noi, prin care individul îsi îmbogățește informațiile vechi (Aniței, 2010).
De asemenea, și Zlate (2009) dă o definiție stocării și anume, că este procesul de păstrare a informațiilor în memorie până ce vom avea nevoie de ele, și astfel le vom reactualiza. În acest proces ne confruntăm cu două probleme: durata și forma reactualizării. În legătură cu durata stocării s-a dovedit că există două forme esențiale: stocarea de scurtă durată (SSD) și stocarea de lungă durată (SLD).
În ceea ce privește durata stocării, de asemenea, cercetătorii Atkinson și Shiffrin (1968) vorbesc despre trei tipuri distincte de stocaje mnezice: stocaje senzoriale, stocaje de scurtă durată și de asemnea, stocaje de lungă durată. Aceștia mai vorbesc și despre stabilirea unui circuit între cele trei tipuri.
”În ceea ce privește stocarea informațiilor la nivelul memoriei de scurtă durată (MSD) și cel al memorie de lungă durată (MLD) s-au conturat puncte de vedere contradictorii” (Aniței, 2010, p. 306).
Spre exemplu, Atkinson și Shiffrin (1968) susțin că există diferențe în ceea ce privește structura dintre memoria de scurtă durată și cea de lungă durată. Cei doi autori, consideră aceste structuri, ca fiind sisteme distincte și autonome, dar totodată, aflate într-o interacțiune continuă.
Însă Baddeley (1986) contrazice cei doi autori de mai sus, și susține că aceste diferenței între cele două sisteme nu sunt atât de evidente. Acesta spune că stocarea din memoria de scurtă durată și stocarea din memoria de lungă durată exprimă doar anumite diferențe de stare sau de activare a cunoștințelor deja encodate. Ca să creeze o legătură între cele două tipuri de memorie, acesta creează o memorie de lucru (ML), aceasta acționând ca un tampon între cele două sisteme.
Reactualizare.
Acest ultim proces mai este numit și procesul de recuperare a informațiilor și constă în scoaterea la suprafață a conținuturilor ce au fost encodate și stocate în prealabil. Cu alte cuvinte, reprezintă aducerea în plan conștient a unor informații ce au fost stocate cu un anumit timp în urmă (Aniței, 2010).
Zlate (2009) susține că reactualizarea informațiilor presupune scoaterea informațiilor memorate, în vederea utilizării și valorificării lor. Procesul de reactualizare se produce prin recunoaștere și reproducere. Și astfel descoperim că recunoasterea se realizează în prezența obiectului, însă pe când reproducerea se face în absența lui. De asemenea, mai putem spune că recunoașterea presupune suprapunerea modelului actual peste cel din mintea individului, în schimb reproducerea reprezintă compararea și confruntarea a modelelor și extragera celui mai optim dintre ele. Aceste două forme au grade diferite de precizie în funcție de condițiile de memorare și de păstrare a infomațiilor.
Croisile et al. (2006) afirmă că pentru recupera informaților ce se credau pierdute, avem trei modalități prin care putem da curs acestui proces: rapelul liber sau spontan, rapelul ajutat și rapelul prin recunoastere.
Aniței (2010), prezintă două tipuri de reactualizări și anume cea involuntară, sau spontană și reactualizarea voluntară. În cele ce urmează, vom încerca să prezentăm pe scurt cele două tipuri de reactualizări ale memoriei.
Reactualizarea involuntară sau spontană vorbim despre o informație cunoscută, sau cu semnificație pentru individ, ce este reactualizată fără efort. ”Reactualizarea spontană, așadar, nu necesită efort și este foarte utilă în situațiile practice de viață” (Aniței, 2010, p. 309).
Golu susține că există și o altă reactualizare spontană, numită reactualizare retroactivă, iar aceasta are loc, după ce individul a încercat prin orice mijloc să își amintească o anumită informație și nu reușește. La un anumit timp după acest tip de eșec, acea informație apare spontan în minte omului, fără orice tip de efort, chiar în timpul unei alte activități ce nu are legătură cu situația anterioară în care a fost reținută informația cu pricina (apud Aniței, 2010).
Reactualizarea voluntară. Acest tip de reactualizare survine atunci când încercăm să recuperăm cantități mai mari de informații, sau chiar informații neînțelese, sau informații precise ce au fost memorate cu mult timp în urmă. Acestă reactualizare se va desfășura mai lent și de asemenea, va presupune un efort mai mare pentru a căuta informațiile necesare. Căutarea informațiilor va avea loc cu ajutorul unor întrebări puse pe plan intern, acestea fiind strâns legate de contextul în care au fost encodate și stocate informațiile în prealabil (Aniței, 2010).
Același autor, Aniței (2010), ne spune că reactualizarea poate implica diferite tipuri de conduită mnezic:
reproducerea fiind evocare a unei experiențe sau eveniment ce a trecut;
recunoașterea fiind o identficare a subiectului a ceea ce a captat în prezența informației originare;
reînvățarea fiind o reluare într-un timp scurt, a ceea ce s-a învățat cu ceva timp în urmă;
amintirea fiind, pur și simplu, o reconstrucție a trecutului.
”În procesul de recuperare sunt foarte importanți indici de reactualizare. Aceștia se referă la orice element, amănunt relevant, care ne poate ajuta să reactualizăm o amintire. Este o relație direct proporțională între calitatea și numărul indicilor de reactualizare și performațele memoriei. Indici de reactualizare intervin mai ales în procesul de recunoaștere, ceea ce explică de ce recunoașterea este de cinci ori mai productivă decât reproducerea” (Aniței, 2010, p. 310).
După prezentarea anterioară a formelor memoriei, ar trebui să ne gândim și la vârsta persoanelor ce doresc să encodeze, stocheze și reacutualizeze informațiile captate. Acestea diferă în funcție de perioadele de vârstă în care regăsim omul. Astfel având în vedere că că această lucrare de față se adresează memoriei la o vârstă adultă, Faur (2002) în cartea sa Arta memoriei. Tehnici si metode de antrenament pentru o memorie perfecta prezintă anumite calități ale memoriei la vârste cuprinse între 20 și 55 de ani. Astfel aflăm că vârsta adultă reprezintă perioada în care memoria este dezvoltată la maximul capacității sale. Această perioadă mai este numită și perioada ”de vârf”, deparece încă putem spune că s-a început declinul.
Același autor spune că ”toate abilitățile personale cognitive, ca și maturitatea în definirea și urmărirea propriilor interese, autocontrolul avansat și motivația de realizare înaltă, fac ca memoria să funcționeze practic perfect” (Faur, 2000, p 70).
Putem spune că există anumite decalaje între adulții mai tineri și cei mai în vârstă în anumite subfaze specifice în ceea ce privește modul de memorare, dar în esență aceste tipuri de decalaje sunt neglijabile datorită capacității de compensare a memoriei. Adulții tineri obțin rezultate mai bune la procesul de întipărire, în schimb adulții mai în vârstă sunt superiori în consecvența cu care abordează o problemă (Faur, 2000).
De asemenea, Faur (2000) afirmă că în ceea ce privește memoria de lungă durată funcționarea este excelentă, de asemenea și memoria logică. În schimb după vârsta de 40-45 de ani există o scădere a performanțelor în ceea ce privește memoria mecanică. De asemenea, mai aflăm că procesele de reproducere și recunoaștere pot funcționa perfect până în jurul vârstei de 55 de ani.
Verza spune că este important de remercat este faptul că, adultul va înclina balanța în favoarea unei învățări libere, autodidacte, ce se face în funcție de interesele personale. Astfel la vârsta adultă are loc un proces de profesionalizare pe anumite domenii, deci memoria se specializează aupra anumitor preocupări. De asemenea, se câștigă dinamism și flexibilitate. Prin urmare putem spune că vârful dezvoltării în ceea ce privește memoria este undeva în jurul vârstei de 25 ani (apud Faur, 2000).
O caracteristică de bază a societății moderne este necesitatea unei învățări permanente. Astfel, se pune problema mențineri pasului cu dezvoltarea informațională și astfel oamenii sunt obligați să învețe în contiuu, ceea ce duce la un efect pozitiv asupra aparatului cognitiv și de asemenea, asupra memoriei (Faur, 2000).
2.2. Formele memoriei
Memoria fiind unul dintre procesele psihice superioare ale psihicului uman nu putem considera informațiile prezentate în subcapitolul precendent ca fiind îndestulătoare pentru explicarea și de asemenea, înțelegerea modului de funcționare al acesteia astfel că, în prezentul subcapitol vom continua explicitarea memoriei prin prezentarea formelor specifice ale acesteia. De asemenea, vom acorda o importanță crescută în ceea ce privește memoriei de scurtă durată întrucât această formă specifică de memorie este importanta pentru studiul de față.
Acestea fiind spuse, formele memoriei sunt precum urmeaza: memoria senzorială, memoria de scurtă durată, memoria de lungă durată și uitarea.
Memoria senzorială.
Memoria senzorială este o interfață în ceea ce privește mediul extern. Deși are un timp foarte scăzut de menținere a informației, el este, totodata suficient pentru ca mecanismele cognitive să înceapă o primă analiză și decodare a informației. Acest tip de memorie este extrem de importantă, deoarece se asigură o continuitate perceptiva.
(Faur, 2002) Același autor susține că memoria senzorială are o capacitate enormă de stocare: ea creează o copie aproape fidelă a realității, mai puțin limitele ce țin de modul în care a fost săvârșită percepția (Faur, 2002).
Acest tip de memorie, după cum am spus, este de foarte scurtă durată, ce se poate activa pe perioadă a câteva secunde și se poate suprapune cu conceptul de postefect, astfel putem spune că este o remanență senzorială. Astfel este considerată primul stadiu al memoriei (Aniței, 2010).
Faur (2002, p. 28) spune că ”deoarece nimic nu se întâmplă instantaneu, ci în timp, prin păstrarea secvenței perceptive anterioare, memoria senzorială asigură legătura cu cea următoare”.
De asemenea, Croisile et al. (2006) explică memoria senzorială astfel: organele de simț preiau informațiile din mediu și le transmit în anumite zone cerebrale specifice, unde în cele din urmă vor fi analizate. În zonele cerebrale se creează anumite urme mnezice, cu o durată extrem de scurtă: 250 și 500 miimi de secundă pentru o percepție vizuală, și între 2 și 3 secunde pentru o perceptie auditivă. Există o diferență de durată destul de crescută între cele doua memorii, deoarece elementele vizuale pe care le percepem în jurul nostru sunt numeroase, iar astfel creierul poate ajunge la saturație. Astfel spus memoria senzorială vizuală sau memoria iconică creează amprente fugitive ce nu poate persista mai mult de o fracțiune de secunda. În schimb memoria senzorial auditivă sau memoria ecoică este mai densă și astfel necesita un timp mai îndelugat de analiză.
Faur (2002) mai completează la definiția memoriei senzoriale cu următoarele fapte și anume că aceasta păstra informația într-o formă destul de asemnătoare de cea care a fost percepută în primul moment, astfel permițând o repercepție internă. Aici putem vorbi despre timpul de latență specific fiecărui analizator în parte, deoarece stimulul nu este trimis instantaneu la creier.
”William James vorbea despre cursul neîntrerupt al gândirii, al conștiinței, folosind metafora de râu. Când privim stimuli vizuali, avem impresia de fluiditate, dar în realitate se produc serii de fixări ale ochilor, mișcări oculare sacadate. Aceste mișcări sar de la un punct la altul de patru ori pe secunda. Și totuși percepția vizuală pare continuă tocmai datorită memoriei senzoriale” (Aniței, 2010, p. 311).
De asemenea, tot Aniței (2010) afirmă că psihologii cred că există câte un registru mnezic senzorial pentru orice analizator al corpului uman. Dintre toate acestea, cele mai studiate au fost memoria senzorială pentru stimuli auditivi, sau memoria ecoică și memoria senzorială pentru stimuli vizuali sau memoria iconică.
Memoria ecoică, după cum am spus este memoria senzorială auditivă. Urmele mnezice, din partea stimulilor auditivi pot dura doar câteva secunde, mai puțin decât poate dura urmele mnezice ale stimulilor vizuali. Diferența de durată este determinată de disfunțiile ce pot apărea la nivelul organelor de simț (organul vizual-ochiul și organul auditiv-urechea) (Aniței, 2010).
Memoria iconică reprezintă memoria senzorială a stimulilor senzoriali. Cadrele de imagine imprimate în acest tip de memorie sunt foarte scurte, dar acestea sunt păstrate cu exactitate, ca într-o fotografie (Aniței 2010).
Tot Aniței (2010, p. 311) spune că în memoria iconică ”imaginile se păstrează cu exactitate, ca într-o fotografie. Așadar, oamenii care pot vedea, care își pot reprezenta mental stimuli vizuali, au amintiri <<fotografice>>, care însă se păstrează foarte puțin timp.”
Memoria de scurtă durată.
Acest tip de memorie se numește ”de scurtă durată” deoarece informația stocată este păstrată o scurtă perioadă de timp, ce se întinde de la 18 la 30 de secunde. Deși acest timp este destul de scurt, permite informației să fie transmisă mai departe în memoria de lungă durată (Faur, 2002).
Același autor sușine că există și anumite diferențe între memoria senzorială și memoria de scurtă durată, și aume că prima păstrează informația în aceeasi formă în care a fost percepută, fiind aproape o fotocopie, pe când memoria de scurtă durată creează deja un produs de tip cognitiv. În memoria de scurtă durată, informația este prelucrată, interpretată și conceptualizată pentru a fi transmisă mai departe (Faur, 2002).
Aniței (2010) supune despre acest tip de memorie că reprezintă un sistem tampon între memoria senzorială și memoria de lungă durată. Rolul acesteia este de a reține informația pentru o perioadă scurtă de timp în diferite situații ce pot apărea în timpul vieții omului.
De asemnea, și autoarea Tuciocov-Bogdan (1873) afirmă despre memoria de scurtă durată că este memoria imediată a informației primite, de care individul se poate folosi în acțiunile direct bazate pe acele informații. Memoria de scurtă durată este o memorie nestocată, deoarece odată ce informațiile sunt parcurse și folosite, nu se mai reproduc, așa cum se întâmplă în cazul memoriei de lungă durată.
Bineînteles că între memoria de scurtă durată și cea de lungă durată există o relație foarte stransă. Zlate evidențiază cel mai bine această relație în citatul următor: ”Dacă memoria de lungă durată dă consistență și continuitate întregii traiectorii a vieții individului, memoria de scurtă durată dă consistență și continuitate clipei, momentului cotidian de viață. Memoria de scurtă durată face oficiul de a opera cu informații curente, cotidiene exact atât cât este necesar, având de aceea un grad mare de productivitate momentană. Fără ea, rezervolul memoriei s-ar umple excesiv de mult, fapt care i-ar afecta mobilitatea și flexibilitatea” (apud Faur, 2002, p 31).
Memoria de lungă durată.
Memoria de lungă durată are o capacitate de stocare ce poate fi considerată practic ca fiind nelimitată și neepuizabilă, unde se poate depozita întreaga noastă cunoaștere (Faur, 2002).
O altă definiție a memoriei de lungă durată o găsim și în cartea de Fundamentele psihologiei, a lui Aniței (2010), în care susține că aceast tip de memorie conservă informațiile pe o durată de timp îndelungată ce se poate întinde chiar pe durata întregii vieți a unui individ.
Așa cum afirmă Faur (2002) aflăm că de la primul contact cu informația până la intrarea ei în memoria de lungă durată este un traseu prelung unde se întanlesc diferite tipuri de filtre pentru a reduce cantitatea de informație. Primul filtru este cel de ține de perceptie, altfel spus nu putem percepe tot ceea ce ne înconjoară. Apoi întânlim filtrul memoriei senzoriale, unde și aici se mai elimină o bună parte din informație, în funcție de capacitatea analizatorilor ce manipulează informația percepută. Și în memoria de scurtă durată se mai face o selecție, dar mai semnificativă, de unde reies doar informațiile esențiale, ce trec mai departe în memoria de lungă durată, unde sunt prelucrate pentru a fi stocate o perioadă mai îndelugată de timp.
Tot Faur (2002) ne explică din punct de vedere biologic despre capacitatea de memorare a individului și anume că aceasta nu depinde doar de numărur de neuroni ai individului, ci și de numărul de conexiuni dintre aceștia, deoarece un singur neuron nu stochează efectiv o informație, ci o rețea va face acest proces.
De asemenea, Aniței (2010) ne expune că în literatura de specialitate există o dispută mai veche în ceea ce privește memoria de lungă durată și cea de scurtă durară. Astfel în prezent s-a ajuns la patru diferențe majore între cele două forme ale memoriei. Astfel în ceea ce urmează vom analiza pe scurt aceste deosebiri:
modul de reactualizare a informațiilor – memoria de lungă durată fiind atât de vastă nu poate parcurge toate informațiile ce au fost stocate atunci când căutăm ceva anume, față de memoria de scurtă durată. Altfel spus, în memoria de lungă durată informațiile le putem accesa după anumite categori;
forma în care este stocată informația – în memoria de scurtă durată informația este prelucrată în general după anumite coduri acustice, în schimb în memoria de lungă durată se face clar după sens și de asemenea, după conținut, adică mai exact după anumite coduri semantice;
mecanismele prin care intervine uitarea – în memoria de lungă durată putem spune că informația stocată nu doar că este durabiliă, ci chiar permanentă. În schimb în memoria de scurtă durată, uitarea intervine mai repede, dacă informația nu este repetată în prealabil;
localizarea la nivelul creierului – este demonstrat că fiecare tip de memorie este localizată într-o altă parte cerebrală.
În ceea ce privește această formă a memoriei, s-a propus existența a două tipuri de memorie de lungă durată: memorie implicită (procedurală) și memorie explicită (declarativă) (Aniței, 2010).
”Schachter apreciază că memoria implicită diferă de memoria explicită după următoarele caracteristici:
tipul sau nivelul tratării stimulului;
schimbarea de modalitate senzorială;
manipularea intervalului între învățare și reproducere;
manipularea interferenței;
după caracteristicile stocării” (apud Aniței, 2010, p. 320).
Despre memoria implicită, Faur (2002) spune că mai este denumită și memorie procedurală, sau chiar nondeclarativă și se referă la informațiile ce sunt deținute de un subiect, dar nu sunt conștientizate într-o manieră descriptivă, deoarece verbalizarea lor este dificilă. Acest tip de memorie de lungă durată ”se manifestă atunci când o experiență anterioară facilitează realizarea unei sarcini fără a se face apel la amintirea acestei experiențe. A fost numită drept memorie fără conștiință. Se manifestă în situații de genul învățării regulilor gramaticale, a unor deprinderei perceptiv-motorii, a deprinderilor perceptiv-verbale ș.a.m.d” (Aniței, 2002, p. 319).
Memoria explicită reprezintă o formă veritabilă a memoriei voluntare și astfel aceasta implică o valoare mai crescută asupra sensurilor și semnificațiilor informațiilor ce au fost stocate (Aniței, 2010).
De asemenea, și Faur (2002) spune despre memoria explicită că mai poate fi numită și memorie declarativă și este reprezentată de informațiile accesibile pe care le deține subiectul și care sunt conștiențizate, fiind de asemenea, verbalizate și reprezentate imagistic. Acest tip de memorie include și ea două alte subtipuri: memoria expisodică și memoria semantică.
E. Tulving face pentru prima dată această distincție, între memoria episodică și cea semantică. Acesta spune că memoria episodică se referă la memoria evenimentelor ce au fost trăite, altfel spus poate fi, de asemenea, și o memorie autobiografică, ia memoria semantică este definită ca o memorie a cunoștiințelor generale asupra lumii (apud Faur, 2002).
Reuchlin vorbește despre conținutul memoriei semantice că ar fi într-o continuă creștere ”el se îmbogățește cu noi semnificați, cu relații noi între structuri și în interiorul structurilor, cu denotații și conotații noi sau modificate” (Reuchlin, 1999, p. 177).
Tot același autor, mai spune că în ceea ce privește memoria semantică, trebuie să ținem cont de distincția dintre ”semnificant” și ”semnificat” și de asemenea, mai putem vorbi și despre apariția unei funcții semiotice, prin care indivizii pot evoca situații sau obiecte ce nu sunt percepute în prezent, iar această evocare se va face cu ajutorul simbolurilor sau a semnelor. Studierea relațiilor dintre semnificant și semnificat va constitui obiectul semanticii. Cel mai dezvoltat sistem de semnificații la om este reprezentat de sistemul verbal. Dispunem în mod permanent de structuri verbale și non-verbale, iar aceste tipuri de structuri fac parte din memoria semantică (Reuchlin 1999).
Uitarea.
În ceea ce privește definiția uitării au existat diverse controverse. Aniței (2010, p. 320) ne spune că ”fenomenul uitării se pare că se înscrie pe o linie de normalitate a funcționării sistemului mnezic și se definește simplu prin incapacitatea de reamintire a unor informații”. Însă, încă nu este cunoscut dacă aceste informații vor fi pierdute definitiv sau doar o anumită perioadă de timp.
De asemenea, tot Aniței (2010) ne mai prezintă o serie de factori de care poate să depindă uitarea:
asocierea informațiilor sau chiar a evenimentelor: stimuli sau cuvintele singulare vor fi mai greu de reținut decât dacă există o asociere cu alte cuvinte sau chiar cu alte evenimente;
păstrarea sau schimbarea circumstanțelor: schimbarea circumstanțelor în care este captat stimulul, va crea dificultăți în ceea ce privește reamintirea evenimentului în care s-a podus;
frecvența procedurii evenimentelor: ne vom aminti cu mai multă ușurință evenimentele ce s-au petrecut recent, sau chiar cele care s-au petrecut de mai multe ori, față de cele petrecute cu mai mult timp în urmă sau cele care au avut o frecvență foarte rară de manifestare;
particularitățile materialului ce trebuie memorat: se va reține mai ușor materialele ce sunt de natură mai neobișnuită, față de cele banale sau față de acele materiale ce au similitudini în conținutul său.
Cosmovici et al. (1980) ne prezintă în cartea sa Probleme fundamentale ale psihologiei două din teoriile ce pot sta la baza uitării.
Teoria declinului urmelor mnezice: posibilitatea ca un stimul ce a fost encodat să fie reprodus cât mai bine cu putință va depinde starea urmei la nivel mnezic, de integritatea, intensitatea și relațiile ei cu alte forme;
Teoria consolidării perspectivelor a urmelor mnezice: activitatea nervoasă ce este declanșată atunci când individul învată, nu se va opri odată cu sfârșirea exercițiului. Orice eveniment ce perturbă procesul acesta de perseverare va avea un efect negativ aspura urmelor mnezice.
După cum am spus și la începutul acestui subcapitol, accentul în această lucrare de față va fi pus pe memoria de scurtă durată deoarece această formă specifică a memoriei reprezintă conceptul de bază al acestei temei. În următoarele pagini, vom încerca să descoperim mai multe tipuri de definire ce au fost propuse în literatura de specialitate de mai mulți autori și de asemenea diferite calități ale acetui tip de memorie, numită memoria de scurtă durată.
Atât pentru înțelegerea limbajului, dar și pentru operațiile matematice, avem nevoie de o reținere temporară a informației pentru ca diferite funcții auxiliare înțelegerii sau calculului să îți facă efectul. Îndată ce obiectivul propus este atins, informația nu va mai fi necesară. Numele atribuit acestui sistem – sau poate mai bine spus set de sisteme – este memoria de scurtă durată. Altfel spus informația ce poate fi esențială pentru o perioadă scurtă de timp, va fi reținută temporar, în cele din urmă devenind irelevantă (Baddeley, 1998).
Bower oferă următoarea definiție despre memoria de scurtă durată: ”Codificată în formă verbal-acustic, în una sau mai multe imagini specific modale, informația este păstrată în blocul memoriei de scurtă durată. Forma de stocare poate fi corespondentă sau necorespondentă cu forma inițială de prezentare a stimulilor” (apud Cosmovici et al., 1980, p. 235).
J. Jacobs este unul din primii psihologi ce studiază acestă formă a memoriei și anume memoria de scurtă durată . El susține că există diferite grade de dificultate în organizarea stimulului ce a fost captat și care se adresează acestei memorii imediate a individului. Jacobs, mai afirmă că această memorie de scurtă durată este influențată de anumiți indicatori, astfel îi vom prezenta după cum urmează:
felul materialului utilizat;
vârsta subiectului: s-a constatat că înaintarea în vârstă va reduce capacitatea memoriei pe termen scurt;
abilitatea intelectuală: persoanele care au o capacitate mai mare de reproducere imediată a informației, pot fi și mai inteligente;
starea de distracție: acesta este un factor ce intervine în realizarea proceselor din memoria de scurtă durată. Dacă subiectul este distras de un sunet perturbator, acesta nu va mai reproduce corect si integral informația primită de la analizatori (apud Tuciocov-Bogdan, 1873).
Ehrlich spune că memoria de scurtă durată este reprezentată de reporducerea anumitor stimuli necunoscuți unui individ, intr-o manieră cât mai apropiată de adevăr. Numărul răspunsurilor exacte poate constitui o definiție sumară în ceea ce privește capacitatea acestui tip de memorie, ori a câmpului de aprehensiune, sau chiar a primului moment perceptiv (apud Reuchlin, 1999).
Un punct foarte important la memoria pe termen scurt este modul de structurare al informației primite, deoarece factorii ce favorizează structurarea, vor favoriza mai târziu și reproducerea (Reuchlin, 1999).
Lahey (2007) spune că orice tip de informație ce este selectată pentru a fi procesată, va fi transferată instant din registrul senzorial în memoria de scurtă durată. Acest tip de transfer nu trebuie să fie neapărat intenționat, va fi nevoie de puțină atenție din partea individului asupra stimulului.
De asemenea și Ashcraft (1989) dă o definiție memoriei de scurtă durată. Și astfel el afirmă că cele mai recente gânduri și experiențe sunt păstrate în memoria de scurtă durată. Acesta poate fi numit și un registru ce menține informația recentă.
Aniței (2010) ne oferă un exemplu foarte bun în ceea ce privește această formă a memoriei. Acesta spune că atunci când o persoană ne spune numărul său de telefon, pentru că noi avem nevoie de el, însă nu avem pe ce să îl notăm, în momentul respectiv în momentul acela îl vom reține în memoria de scurtă durată. După puțin timp vom găsi pixul și foaia de care aveam nevoie pentru a nota numărul. Un alt exemplu dat de același autor este acela că apelăm la memoria de scurtă durată atunci când facem cunoștiință cu o anumită persoană la o petrecere. După care ne adresăm acelei persoane spunându-i pe nume. După ce sarcina a fost încheiată, informația ce a fost reținută în memoria de scurtă durată, va deveni irelevantă li nu va mai necesita ca aceasta să fie păstrată.
Memoria pe termen scurt mai este numită și memoria activă sau memoria de lucru. Aceste denumiri au surveni în urma modului în care funcționează acest tip de memorie, deoarece aici informația se encodează când tu încă lucrezi cu ea. Memoria pe termen scurt va trebui să convertească informația rapid, ca să fie accesată într-un timp cât mai scurt cu putință (Schwartz & Reisberg, 1991).
Doi mari cercetători, Atkinson și Shffrin supun că în ceea ce privește stocarea elementelor în acest tip de memorie, aflăm că ”nu toată informația din memoria de scurtă durată este pierdută, uneori o parte din această informație este transferată în memoria de lungă durată” (apud Aniței, 2010, p. 313).
R. C. Atkinson și R. M. Shiffrin au creat un model ce face continuitatea între formele memoriei. Aceștia afirmă că orice formă a memoriei, fie ea senzorială, de scută durată sau chiar cea de lungă durată sunt de natură distincte. Adică au un volum diferit, capacitățile lor sunt diferite ca durată, chiar și localizarea lor la nivelul cortical este diferită, însă ele comunică. Aceștia susțineau că informația ce se află în memoria senzorială va trece în memoria de scurtă durată cu ajutorul unor mecanisme ale atenției. Din memoria de scurtă durată, după diferite procese de sortare, o parte din informație va trece mai departe în memoria de lungă durată (Atkinson și Shiffrin, 1968)
Că tot s-a vorbit despre localizarea la nivel cortical, Croisile et al. (2006, p. 53) susține că ”fiecare componentă a memoriei pe termen scurt poate fi asociată unor regiuni cerebrale distincte: bucla fonologică este dependentă de regiunile parietală și frontală ale emisferei stângi, agenda vizuo-spațială este localizată în regiunile posterioare și, în sfârșit, administratorul central ar fi în relație cu lobul frontal al emisferei stângi”.
Fiindcă am amintit mai sus de modelul lui Atkinson și Shiffrin, un punct foarte important atins de cei doi este depozitul memoriei de scurtă durată. Cei doi cercetători făceau o distincție clară între termenul de memorie de scurtă durată pe care îl foloseau pentru informațiile ce trebuiau reținute pentru anumite intervale de timp, relativ scurte și depozitul de scurtă durată. Acesta din urmă este un concept teoretic, ce poate fi folosit pentru a explica rezultatele obținute în experiența asupra memoriei de scurtă durată (apud Baddeley, 1998).
După cum și memoria în sine este formată din urma a trei mari procese, așa și memoria de scurtă durată va urma aceleași procese pentru a menține informația cât mai bine. În cele ce urmează vom descrie cele trei procese: encodare, stocare și reactualizare din perspectiva memoriei pe termen scurt.
Encodarea în memoria de scurtă durată.
Acest prim proces se poate realiza datorită atenției. Ca să putem reține în memoria de scurtă durată informațiile senzoriale percepute cu puțin timp în urmă, este de o importanță majoră să fim atenți la ele. Datorită selectivității din cadrul memoriei pe termen scurt, nu tot ceea ce se află în prima formă a memoriei, adică cea senzorială, va fi transferată mai departe. Cu alte cuvinte, nu tot ceea ce intra în contact cu individul va și ajunge în memoria pe temen scurt (Aniței, 2010).
Același autor, Aniței (2010, p. 314) afirmă că ”trebuie să fim atenți la distincția dintre problemele de memorie și problemele de atenție. Dificultățile noastre în reactualizarea informațiilor despre anumite obiecte cu care am intrat în contact provin de multe ori din lipsa atenției pe care am acordat-o respectivelor obiecte, și nu sunt o urmare a uitării”.
Stocarea în memoria de scurtă durată.
Stocarea la acest nivel al memoriei este extrem de limitată ea poate conține în medie cam 7+/- 2 elemente (Aniței, 2010).
Faur (2002) vorbește despre capacitatea memoriei de scută durată. Acesta afirmă despre capacitatea memoriei de scurtă durată că este limitată, adică poate reține maxim cam 7 elemente (plus minus două) distincte în acelasi timp, fără ca informația să fie trecută mai departe în memoria de lungă durată. Elementele ce sunt reținute în memoria de scută durată, le putem numi unități informaționale.
Ebbinghaus a constatat încă din anul 1885, chiar pe el însuși că are o capacitate de memorare de scurtă durată numai de 7 unități informaționale (apud Aniței, 2010).
Faur (2002, p. 33) ne dă un exemplu foarte bun despre aceste unități funcționale: ”Un număr de telefon este mai dificil de rețiut cifră cu cifră. De exemplu 1537286 este mai ușor de reținut în formă 153.72.86. Cu toții folosim împărțirea în grupe de 2 și 3 cifre în mod convenabil pentru numerele de telefon”.
Același autor ne explică și acest fenomen cu îmărțirea numerelor în grupe și anume că în memoria de scurtă durată se poate stoca maxim 7 unități funcționale. Însă nu contează dacă elementele au doar o cifră, un cuvânt sau chiar o întreagă înșiruire. Ba chiar mai mult de atât, dacă unitățile funcționale au și sens putem ajunge să stocăm în memoria de scurtă durată zeci de cuvinte cu aceeași ușurință cu care se va reține și câte un singur element (Faur, 2002).
”G. Miller a denumit această constantă <<cifra magică șapte>>” (apud Aniței, 2010, p. 314).
Ashcraft (2006) spune în cartea sa că noi primim multe stimulări din partea mediului înconjurător. Toți acești stimuli vor fi receptați de memoria senzorială și din acest motiv, noi oameni ar trebui să avem în memoria de lungă durată cantități enorme de informații. Însă în ceea ce privește acest transfer al informației dintre cele două memorii, nu tot procesul este atât de fluid, deoarece aici intervine memoria de scurtă durată, ce face o selecție între stimuli receptați de analizatori și păstrați în memoria senzorială. Deoarece capacitatea de stocare al acestei forme este limitată (la 7+/- 2 elemente) informația va fi filtrată de sistemele auxiliare, cu o mare atenție.
După cum am spus și mai sus capacitatea memoriei de scurtă durată este limitată, astfel a fost îndelung cercetată prin mai multe tipuri de experimente. După cum am zis, primul ce a cercetat acest tip de memorie a fost Jacobs în anul 1887, care a rugat diferiți subiecți să memoreze câte un șir de cifere, ca mai apoi să îl reproducă în aceeași ordine din memorie. Lungimea și șirului era mărită până subiectul ajungea să aibă erori continue asupra modului de reproduceri. Majoritatea subiecților puteau reproduce cam de la 4 până la 5 cifre, însă se putea ajunge și la 10 cifre sau chiar mai multe. Autorul i-a dat numele de metoda ”șirului limită” (apud, Aniței, 2010).
De asemenea, și Croisile et al. (2006) vorbește despre capacitatea acestui tip de memorie. Acesta spune că forma de memorie pe termen scurt păstrează informațiile pentru o perioadă, după cum era de imaginat, extrem de scurtă, înainte de a surveni o altă informație sau un eveniment perturbator. Însă, în acest timp, memoria permite ca informația să fie prelucrată. Și astfel, memoria păstrează informața cam 20 la 30 de secunde în medie, sau chiar până la 90 de secunde dacă este necesar. În același timp ea nu reține decât un număr limitat de elemente. Acest număr, după cum am observat și din explicațiile de mai sus, poate varia în funcție de persoană și chiar de vârstă : între 5 și 9 elemente în jurul vârstei de 20 de ani, iar către 70 cam între 4 și 7 elemente.
Baddeley (1986) afirmă că memoria pe termen scurt, pe lângă funcția de a stoca informația pentru un timp foarte scurt, mai funcționează și ca o memorie de lucru. Acest fapt demonstrează că atunci când noi aducem elemente din memoria de scurtă durată pe planul coștiinței, anumiți factori vor acționa pentru ca aceste informații să fie îmbogățite sau chiar utilizate.
Morris spune că ”spațiul memoriei de scurtă durată este de asemenea folosit atunci când ne gândim la anumite informații, atunci când încercăm să rezolvăm o problemă sau să ne facem un plan” (apud Aniței, 2010, p. 315).
Aniței (2010, p. 315) ne mai spune în cartea sa că ”uităm elemente ale unor probleme complexe deoarece aceste probleme ne depășesc capacitatea memoriei de scurtă durată”.
Același autor, Aniței (2010) spune despre capacitatea acestui tip de memorie, că ar putea fi îmbunătățită considerabil, iar modalitatea cea mai la îndemână și de asemnea cea mai simplă ar fi învățarea informației atât de bine și astfel va fi transferată în memoria de lungă durată.
Miller numește unitățile informaționale chunks, termen ce a fost tradus mai târziu și în limba română ca semen. Este adevărat că pe termen scurt putem putem reține între 5 și 9 unități informaționale, însă putem pune mai multe elemente în fiecare unitate chunck (apud Aniței, 2010).
Tot Aniței (2010) ne dă un exemplu foarte concludent în ceea ce privește aceste unități de tip chunck. După cum acesta ne spune dacă îi prezentam unui subiect următorul șir de litere: F P S E C O R A S E F R F. După aceea îi vom cere să îl reproducă tot în aceeași ordine, însă în modul de reproducere al subiectului, vor apărea mai multe tipuri de erori, deoarece șirul este destul de lung și realtiv diferit. Dar dacă, subiectul va recunoaște în șirul de mai sus abrevierile: F.P.S.E. (Facultatea de Psihologie și Științele Educației), C.O.R. (Comitetul Olimpic Român); A.S.E. (Academia de Studii Economice) și F.R.F. (Federația Română de Fotbal), aceștia nu vor mai avea nici o problemă în al reproduce complet și cu ușurință, deoarece cele 13 elemente componente ale șirului, se vor transforma cu ușurință în 4 chuncks.
În anul 1959, Llyod și Margaret Peterson au realizat prima cercetare științifică fiind clar conștienți de durata temporară a informației în memoria de scurtă durată. Participanților la această cercetare, li s-a cerut să rețină o combinație de trei consoane (exemplu: LRP), ca mai apoi, în timp ce rețineau această combinație, să numere descrescător din 3 în 3 cifre. Această acțiune îi împiedica să repete cele trei consoane deja stabilite. Timpul de numărare era de la 0 la 18 secunde, după care participanții erau rugați să reproducă consoanele din combinația inițială. După cum a reieșit, mai puțin de 20% dintre participanți au putu să își reamintească consoanele. Această cercetare a demonstat că informațiile ce sunt stocate în memoria de scură durată pot avea un caracter de tip tranzitoriu în absența repetiției (apud Lahey, 2007).
Pentru a fi posibilă stocarea în memoria pe termen scurt, oamenii sunt predispuși să transforme informații receptată din mediu înconjurător în sunete, sau chiar în coduri acustice (Aniței, 2010).
Reynolds și Flagg susțin că dacă rugăm o persoană să rețină o listă cu litere, această persoană va memora literele după cum se aud, astfel va crea anumite coduri de tip acustic. Altfel spus, va memora literele după cum este ”numele” lor și nu după forma acestora. Acest lucru este demonstrat deoarece mai mulți indivizi au recunoscut, că acest tip de metodă este cea pe care o folosesc pentru a memora diferite informații. Erorile ce apar în acest tip de memorare sunt provocate de confuzia literelor ce sună similar, însă nu se aseamănă ca și formă (apud Aniței, 2010).
”Posibil că folosim codurile acustice cât mai mult posibil în memoria de scurtă durată datorită faptului că este mai ușor să repetăm informația în gând, folosind limbajul intern. Cu toate acestea, memoria de scurtă durată poate stoca orice fel de informație care va pătrunde în creierul nostru prin simțuri” (Aniței, 2010, p. 316/317).
După cum am putut observa și la nivelul acestei memorii intervine uitarea. Aceasta poate surveni, fie prin înlocuire sau chiar prin pierderea informației. Informația ce este în primul plan al memoriei de scurtă durată se poate înlocui sau pierde foarte ușor. Singura modalitate prin care putem păstra informația, este repetiția. Acest procedeu poate anula înlocuirea, datorită faptului că stimuli noi, ce sunt preluați de analizatori, pot fi prelucrați în același timp cu repetarea celor anteriori. Tot acest procedeu de repetare poate anula și ștergerea informației, deoarece itemul ce este parțial șters, prin repetare va fi readus în plan principal (Aniței, 2010).
Reactualizarea în memoria de scurtă durată.
Acest ultim proces este unul dintre cele mai ușoare de parcurs, deoarece reproducerea este deja activă în planul conștiinței umane. După cum ne-am dat seama, memoria de scurtă durată, având o capacitate limitată de unități informaționale, reactualizarea se produce în mod serial, astfel se trece în revistă fiecare informație în parte. Reactualizarea poate fi mai lentă, cu cât există mai multă informație stocată în memoria pe termen scurt (Aniței, 2010).
2.3. Modele de abordare și direcții în cercetarea științifică
”Confirmarea complexității memoriei a fost evidențiat relativ recent în psihologie. S-a ajuns la un punct de vedere comun privitor la faptul că memoria nu este pur și simplu un sistem (oricât de complex ar fi acesta) ci mai multe sisteme diferite, nu întotdeauna unificate, funcționând ca module, independent și serial, operând atât automat cât și voluntar, limitat și probabil inexact, dar și de o fidelitate remarcabilă” (Aniței, 2010, p. 296).
Terminând de prezentat toate aspectele ce țin de definirea și caracterizarea memoriei ca și concept psihologic, în continuare vom prezenta modelele de abordare psihologică create de mari cercetători ce au studiat acest concept.
Modelul lui Ebbinghaus.
Hermann Ebbinghaus a fost primul ce a pus bazele investigațiilor experimentale asupra memoriei. Acesta în anul 1885 a publicat lucrarea ”Memoria: o contribuție psihologică experimentală” în care demonstrează că se poate obține mai multe răspunsuri corecte la întrebările puse cu privire la memorie prin efectuarea anumitor experimente empirice (apud Aniței, 2010).
Problema cea mai mare pe care și-a pus-o Ebbinghaus a fost cea a modului de măsurare al memoriei. Primul subiect al său a fost chiar el însăși, pe care a aplicat toate metodele de investigație și experimentele imaginate. Instrumentul de bază al acestui autor a fost reprezentat de silabele fără sens de tipul consoană-vocală-consoană (CVC) (apud Aniței, 2010).
Primul motiv pentru care a folosit acest intrument a fost fapul că dacă mai multe informații vor apărea în paralel, acestea vor fi asociate și memorate împreună. Astfel Ebbinghaus a dorit să cerceteze acest fapt al asocierii, prin modul cum se formează și cum sunt stocate aceste informații (apud Alim & Birch, 1998). Un alt motiv invocat de Ebbinghaus pentru folosirea acestui tip de instrument a fost pentru a reduce o eventuală asociere verbală ce poate să apară în cazul cuvintelor cu sens. Deși instrumentul după cum am zis era de tipul consoană-vocală-consoană, ulterior s-a descoperit că anumite silabe constituiau totuși cuvinte și astfel indivizii le atribuiau anumite asociații sau chiar anumite sensuri (apud, Aniței, 2010).
Lista de stimuli a lui Ebbinghaus este formată dintr-un număr de 30 de silabe fără sens. Modul de aplicare era relativ simplu și anume se citea această listă cu voce tare, ca mai apoi să fie reprodusă într-un mod exact. Dacă după prima citire a listei nu se reaminteau silabele într-un mod corect, lista era reluată pentru a fi încă o dată lecturată. Acest proces se relua până la un procent de reactualizare foarte crescut. Criteriul ce a fost folosit pentru determinarea performațelor în ceea ce privește reactualizarea a fost chiar numărul de încercări de care era nevoie pentru a reproduce corect lista dată de cercetător (apud Aniței, 2010).
În ceea ce privește rezultatele, Ebbinghaus, el fiind singurul său subiect, după cum am spus și mai sus, susține că a avut nevoie între 20 de minute și chiar o lună de la prima citirea a liste de consoane-vocale-consoane, pentru a le reproduce într-un mod cât mai corect cu putință. Acesta a mai fost preocupat și de numărul de încercări ce i-a trebuit pentru a-și aduce aminte lista. Astfel aflăm că la început uitarea intervenea foarte repede, dar cum numărul de repetări creștea și numărul răspunsurilor corecte era mai crescut (apud Alim & Birch, 1998).
Hermann Ebbinghaus a mai fost preocupat și de măsurarea memoriei pe temen lung. El a presupus că nici după ce citim prima silabă din lista sa nu ne putem reamintii în întregime, astfel el s-a întrebat dacă ceea ce învățăm cu un timp în urmă nu va avea nici un efect asupra noastră. Acesta a inventat o metodă pentru a răspunde la această întrebare și anume acesta a încercat să reînvețe lista sa de silabe fără sens tot prin acelasă mod prin care a încercat și prima dată. Acesta a observat că este necesar un număr mai mic de repetări și de asemenea, și un timp mai scurt de reținere. Astfel acest fapt va avea ca efect, un timp relativ mai scurt de reînvățare (apud Aniței, 2010).
Psihologul american Hilgard a perfecționat această metodă și astfel a propus ”o formulă de calcul a cotei economiei învățării”. ”Metoda economiei este folosită și astăzi în studiile asupra memoriei. Orice am învățat la un moment dat, chiar dacă este uitat sau reamintit în foarte mică măsură, va fi cu siguranță mult mai ușor de înțeles și reînvățat mai târziu” (apud Aniței, 2010, p. 297/298).
Această cercetare a lui Ebbinghaus nu și-a dovedit niciodată valabilitatea, deoarece acesta s-a folosit pe sine ca subiect, metodă ce nu este acceptată în cercetările moderne. De asemenea, metoda silabelor fără sens nu prezintă un realism psihologic, deoarece omul nu va fi pus în viața reală în acest tip de situație de a memora silabe fără sens (Aniței, 2010).
Alim și Birch (1998) spun că există și consecințe pozitive ale acestei abordări, deoarece acest experiment a pus bazele dezvoltării metodologiei din cadrul cercetărilor de laborator. Și Aniței (2010) ne spune că acest autor, a anticipat problema cu privire la controlul variabilelor, mai exact la nivelul de educație (nivel cultural sau nivel intelectual). Este clar că materialele stimul pentru memorie (cum ar fi: cuvinte, cifre, propoziții, fraze sau chiar imagini), sunt influențate în procesul de encodare și reactualizare de aceste particularități de tip cultural sau intelectual. ”Silabele fără sens ne oferă posibilitatea evitării acestor pericole și evaluării capacităților memoriei în expresia lor pură” (Aniței, 2010,
p. 298).
Tot Aniței (2010) ne spune în cartea sa, că metodele acestui cercetător german Hermann Ebbinghaus au fost validate în timp, deoarece experimentul său s-a refăcut pe eșantioane mai mari de persoane.
Modelul memoriei duale.
Acest model a fost propus de Hebb (1949). Acesta a pornit de la ipoteza că procedura neurală a informației se va menține un anumit timp prin circularea fluxului între neuroni. Acești neuroni sunt interconectați și astfel formează anumite structuri celulare. Aceste structuri reprezintă unități de bază, iar atunci când sunt activate se vor organiza chiar în unități de nivel superior. Nu s-a descoperit dacă cele două tipuri de unități ale influxurilor nervoase se stabilesc secvențial sau în paralel, deoarece există raționamente valide pentru ambele posibilități.
Aniței (2010, p. 298) spune că ”ulterior, majoritatea autorilor au propus adoptarea unui model dinamic al memorie de scurtă durată și luarea în considerare a dimensiunii structurale a memoriei de lungă durată”.
Modelul modal.
Acest model reprezintă unul dintre cele mai cunoscute modele de abordare asupra memoriei. Aceesta a fost creat de cercetătorii Atkinson și Shiffrin, unde aceștia susțineau că operațiile mnezice utilizează trei tipuri de stocări:
Sistemul de stocare din registul senzorial – aici informația este reținută pentru un timp foarte scurt și de asemenea, sub o formă cât mai apropiată de tiparul în care a fost percepută informația în primul moment din mediul înconjurător;
Sistemul de stocare al memorie de scură durată – acest tip de memorie este una tampon ce preia informația din registrul senzorial și realizează o primă codificare asupra acesteia pentru a fi transferată mai departe;
Sistemul de stocare al memorie de lungă durată – acest tip de sistem preia informația din cel de-al doilea sistem de stocare, iar aici în urma transformărilor necesare o stochează pentru un termen nelimitat ca mai apoi să omul să o poată reactualiza când are nevoie de ea (apud Aniței, 2010).
După cum am mai spus, dar și în alte capitole ale acestei lucrări, cei doi autori au creat acest model pentru face o continuitate între toate cele trei formele ale procesului de memorare. Astfel, Atkinson și Shiffrin susțineau că informația ce se află în memoria senzorială va trece în memoria de scurtă durată cu ajutorul unor mecanisme atenției. Ca mai apoi din memoria de scurtă durată, după ce survin diferite procese de codificare și recodificare asupra informațiilor, o parte acestea vor trece mai departe în memoria de lungă durată unde va fi stocată pe un termen de timp nelimitat, chiar pentru totdeauna, deoarece capacitatea memorie de lungă durată fiind și ea totodată nelimitată (Atkinson și Shiffrin, 1968).
De asemenea, și cei doi cercetători Schwartz și Reisberg (1991) vorbesc despre acest model modal al memoriei. Aceștia afirmă că atunci când informația este receptată de analizatori (ochii sau urechii) va fi nevoie doar de o fracțiune de secundă pentru a se realiza că este un nou input asupra memorie umane. Ca să existe timpul necesar pentru a se realiza această descoperire asupra noului input, persoana trebuie să păstreze stimulul în raza vizuală/auditivă a percepției cât de mult posibil. Dacă stimulul respectiv a mai intrat în constact cu analizatorii corpului omenesc, recepția lui va fi mult mai simplă și astfel va trece în memoria senzorială. Acest tip de memorie senzorială face o scurtă analiză asupra stimului, iar rezultatul trece mai departe în memoria de scută durată. În această formă informația, de asemenea, este reținută pentru o perioadă scurtă de timp, însă aici se efectuează anumite codificări asupra informației. De aici, după ce este transformată de sistemele auxiliare, va trece mai departe în memoria de lungă durată, unde informația va fi păstrată pe o perioadă de timp nelimitată.
Modelul memoriei de lucru.
Baddeley (1986) a fost cel care a creat acest concept de memorie de lucru. El spunea că memoria de lucru reprezintă un sistem prin care informația captată din mediul exterior poate fi păstrată temporar pentru a putea fi manipulată cu ajutorul proceselor cognitive de înțelegere, gândire și învățare. Acesta mai susține că memoria de lucru implică diferite sisteme de funcționare față de memoria de lungă durată, deși în timpul funcționării sunt strâns integrate.
Baddley spune că sistemul acestei memorii de lucru este compus din elemente prezentate în cele ce urmează:
”administratorul central” ce reprezintă un sistem de atenționare, iar acesta putem spune că are o capacitate limitată;
subsistemele ce sunt compuse din două tipuri de registre, adică cel vizual și cel spațial ce pot manipula informația vizuală respectiv cea spațială astfel că se poate crea imagini mentale;
sistemul fonologic ce poate păstra informația de tip verbal;
sistemul recapitulării articulatorii ce conține funcții de imbunătățire a informațiilor ce sunt stocate în sistemul fonologic și de a transfera informația de tip verbal (apud Aniței, 2010).
”În cadrul acestui model s-a studiat în special gestionarea informației verbale. Acțiunea sistemului fonologic este pusă în evidență de faptul că atunci când este prezentat un material verbal sub formă auditivă sau vizuală itemii apropiați din punct de vedere fonologic sunt mai greu de reținut (efectul similitudinii fonologice)” (Aniței, 2010, p. 299).
Modelul nivelelor de procesare.
Acest model a fost propus de Craik și Lockhart în anul 1972 și presupunea existența unui sistem al memorie de scurtă durată, ce se putea numi și memorie primară. Acesta, poate procesa materiale într-o gamă foarte variată de moduri și feluri. Aceste tipuri de porcesări pot varia de la simpla luare la cunoștiință a caracteristicilor de tip vizual ale unui cuvânt sau, de asemenea, putem vorbi despre memorarea atentă a sonorității cuvântului astfel încât să îl putem codifica doar pe baza sensului său. Conform acestui model al nivelelor de procesare avem de a face cu procesare destul de superficială, ce este bazată doar pe niște indici de suprafață, dar și de o procesare mai profundă ce poate fi bazată pe sensul în sine al cuvintelor. Acest model pune în relație procesarea perceptivă cu encodarea și învățarea, iar mai târziu cu reactualizarea (apud Aniței, 2010).
Modelul neural.
Aniței (2010) ne spune în cartea sa despre acest model și astfel descoperim că datorită tehnicilor moderne de studiere a activității creierului prin procedee noninvazive s-a putut monitoriza gradul de activare al structurilor cerebrale în timp ce un individ evocă anumite amintiri. Cercetările de neuropsihologie asupra persoanelor ce au leziuni corticale au arătat că hipocampul joacă un rol important în memoria declarativă. S-au efectuat, de asemenea, și studii pe maimuțe unde hipocampul avea un rol important în memoria episodică. Alte cercetări au arătat că în integrarea temporală a evenimentelor și planificarea acțiunii, un rol important îl joacă cortexul prefrontal. Totodată s-a descoperit că există și structuri neuronale ce au un rol important în integrarea informațiilor ce pot fi utilizate în reprezentări.
Deși nu reprezintă o noutate, menționăm faptul că au fost realizate cercetări extinse pentru a ajunge la concluziile amintite mai sus și anume despre modelele de abordare ale memoriei. În continuare însă dorim să aducem în atenția cititorului concluziile de ultimă generație ale cercetătorilor din domeniul psihologiei. Temele abordate de aceștia fac referire la memorie în general însă majoritatea sunt axate pe probleme din aria memoriei de scurtă durată întrucât aceasta reprezintă baza cercetării de față și de asemenea diferențele ce apar în cadrul acestei forme datorate de genul participanților la studiu.
Astfel că în anul 2008, Buhner, Kroner și Ziegler au studiat relația dintre memoria de lucru, inteligența și modul în care se pot rezolva problemele.
La această cercetare au participat 144 de studenți de la Universitatea din Marburg. Aceștia aveau ca medie de varstă de 23,7 ani. Autori ne mai spun, de asemenea, că participanții au fost selectați din 36 de arii diferite de învățământ din acea instituție (Buhner et al., 2008).
Autori acestui studiu au avut ca și ipoteze faptul că inteligența ar putea fi un important predictor în ceea ce privește numărul de cunoștințe și modul cum sunt ele aplicate în viața de zi cu zi. De asemenea, aceștia mai spun că există o corelație între inteligență și memoria de lucru, deși acestea reprezintă două coordonate distincte. Totodată, aceștia mai cred că memoria de lucru și inteligența pot ajuta în modul de rezolvare al problemelor cotidiene din viața omului (Buhner et al., 2008).
Buhner et al. (2008) au folosit diferite teste pe calculator cum ar fi: I-S-T 2000 R (ce conține teste cu diferite figuri și de asemnea, sarcini tridimensionale cu zaruri și matrici), teste pentru memoria de scurtă durată, pentru coordonarea spațială și testul MultiFlux. Fiecare test a fost administrat în laborator, după cum am spus și mai sus pe calculator, iar maximul de participanți ce puteau fi într-o sesiune era de cinci indivizi.
Autorii ne spun că în ceea ce privește rezultatele, după cum era de așteptat s-a demonstrat că inteligența reprezintă un indicator predictiv asupra cunoștințelor ce le poate avea un individ. De asemenea, și relația dintre inteligență și memoria de lucru a fost confirmată. Însă, deși autoti studiului nu se așteptau, s-a demonstrat că nu variația inteligenței ajută la rezolvarea problemelor, ci relația în sine a inteligenței cu memoria de lucru va ajuta la rezolvare acestora (Buhner et al. , 2008).
Un al studiu, mai recent, în ceea ce privește memoria de scurtă durată a fost făcut în anul 2013 de către Shahabi, Abad și Colom. Aceștia doreau să studieze relațiile simultane ce apar între memoria de scurtă durată, capacitatea memoriei de lucru, funcțiile executive și fluiditatea inteligenței. În acest studiu au participat 356 de copii din școala primară din orașul Tehran. Aceștia au fost împărțiți în două grupuri de vârste diferite (Shahabi et al. 2014).
Shahabi et al. (2014) au folosit diferite instumente pentu a testa variabilele din acest studiu. Astfel pentru fluiditatea inteligenței s-a folosit Cattell Culture Fair Intelligence Test, de asemenea, pentru memoria de scurtă durată, s-a folosit Digit Span, Lettter Span și Kim Karad Visual Memory Test. Și pentru capacitatea memorie de lucru s-au folosit o altă serie de teste, precum: Backward Digit Span, Backward Letter Span și Counting Span; iar în final pentru a testa funcțiile executive s-a folosit Stroop Task și Wisconsin Card Sorting Test.
Rezultatele acestui studiu au arătat că există o relație între variabilele prezentate mai sus. Astfel putem spune că memoria de scurtă durată poate fi un predictor al diferențelor individuale în ceea ce privește fluiditatea inteligenței la ambele grupe de vârstă. De asemenea, s-a demonstrat că există o contribuție majoră a capacității memorie de lucru și a funcțiilor executive în ceea ce privește inteligența, însă aici apar diferite schimbări în ceea ce privește grupele de vârstă (Shahabi et al., 2014).
Potagas et al. (2011) propun un studiu asupra memoriei de scurtă durată și a memoriei de lucru la pacienții afazici. Aceștia au avut trei ipoteze la acest studiu și anume: afazia și deficitul de memorie au un pattern asemănător; stimuli spațiali și cei vizuali au un efect mare asupra memoriei persoanelor afazice; persoanele afazice au diferențe în ceea ce privește memoria de scurtă durată și memoria de lucru. La acesta au participat 58 de astfel de pacineți (15 femei și 43 de bărbați), vârsta era cuprinsă între 14-84 de ani. Ca și instrumente ale studiului, cercetătorii au folosit BDAE-SF.
Ca și rezultate Potagas et al. (2011) au descoperit că există corelații între scorurile la memoria personelor cu afazie și cei doi stimul: vizuali și spațiali, însă nu s-a descoperit nicio diferență în cauzl memoria de scurtă durată și memoria de lucru la acest tip de persoane. Totodată prima ipoteză, cum că afazia și deficitul de memorie au numeroase patternuri comune a fost confimată.
Rattat și Picard în anul 2012 au efectuat un studiu pentru a determina durata encodării în memoria de scurtă durată privin stimuli vizuali, auditivi sau auditiv-vizuali.
La acest studiu au participat 36 de indivizi, dintre care 19 erau de gen feminin și 17 de gen masculin. Toți cei 36 de participanți au fost adulți, astfel media de vârstă a fost 28 de ani. Toți au raportat că au vedere normală, de asemenea, nimeni nu suferea de vreun deficit de tip auditiv (Rattat & Picard, 2012).
Autori au testat individual fiecare participant, iar proba în sine a durat 30 de minute. În ceea ce privește această probă participanții au fost rugați să compare doi stimuli, ce apreau la un interval de 8 secunde. În acest timp participanții avea de îndeplinit fie o sarcină de articulare a limbii, fie o sarcină vizual-spațială, sau cum au procedat în cazul anumitor participanți nu aveau de îndeplinit nicio sarcină (Rattat & Picard, 2012).
Rezultatele acestui studiu realizat de Rattat și Picard (2012) arătau că atunci când intervenea o sarcină de tip articulator performanța recunoașteri stimulilor de tip auditiv era în scădere, însă stimuli vizuali și cei auditiv-vizuali erau recunoscuți. De asemenea, atunci când intervenea o sarcină de tip vizual-spațială făcea ca durata recunoașteri stimulilor vizuali să scadă, față de ceilalți doi stimuli.
În anul 2011, Atkins et al. propun un studiu asupra erorilor ce pot surveni în memoria de scurtă durată. Astfel aceștia vor să studieze relația dintre cele două forme ale interferențelor (interferență proactivă și interferență semantică) ce pot interveni în cadrul memoriei pe termen scurt. Aceștia susțin că procesele cognitive pot rezolva aceste tipuri de erori ce survin în urma interferențelor.
La acestă cercetare au participat 32 de subiecți, ce au fost recrutați de la Universitatea din Michigan. Aceștia în urma participări au fost recompensați cu diferite sume ce erau calculate în funcție de participarea activă la experiment (Atkins et al., 2011).
Pentru a examina efectele acestor tipuri de interferență, cercetătorii au utilizat un design mixt 2×2 pentru fiecare tip de interferență. Astfel jumătate dintre participanți la acest experiment au fost testați pentru interferența proactivă, iar ceilalți 16 participanți au fost testați cu DRM pentru memoria de scurtă durată unde se putea observa interferențe de tip semantic (Atkins et al., 2011).
În urma testărilor s-a confirmat ipoteza acestor cercetători și anume că pentru a nu mai interveni diferite interferențe în procesele memorie de scurtă durată este nevoie de un control crescut asupra proceselor cognitive.
În anul 2002 mai mulți cercetători au dorit să cerceteze faptul că genurile indivizilor pot aduce diferențe în rândul performațelor memoriei. Aceștia au arătat că orice sarcină îndelinită de memoriei (memorarea listei de cumpărături) va fi diferit dusă la bun sfârșit (Colley et al., 2002).
La acest studiu au participat 60 de bărbați și 60 de femei. Acestora li s-au dat niște liste de cumpărături pentru a fi memorate. Aceste liste avea 16 itemi, ce erau constituiți din produse simple ce ar putea fi chiar pe o listă de cumpărături (detergenți, sapun, sare, alune, ulei etc). În prima fază particpanților li s-a dat 45 de secunde pentru a memora cât mai multe produse posibile. După ce au teminat recunoașterea itemilor, li s-a dat participanților timp de 5 minute să citească diferite paragrafe din ”The Royal Charter the Statutes The Rules”, din acesta trebuiau să recunoască cât mai multe consoane. După terminarea acestei sarcini au fost rugați să mai rescrie o dată lista de cumpărături memorată mai devreme (Colley et al., 2002).
În ceea ce privește rezultatele ce au survenit în urma analizări datelor, s-a demonstrat faptul că la ultima parte a experimentului, femeile au depășit performanțele bărbaților. Rezultatele de asemenea, arată că genul poate influența sarcinile ce intevin în rândul memoriei (Colley et al., 2002).
De asemenea Lawron și Hatcher (2005) au studiat diferențele de gen ce survin în sarcinile îndeplinite de procesele memoriei. Aceștia au dorit să studieze mai exact integrarea mentală a imaginilor în memoria pe termen scurt.
La acest studiu au participat 281 de studenți (72 de gen masculin și 209 de gen feminin). Aceștia erau de diferite naționalități. Bărbați aveau vârstă cuprinsă între 18-54 de ani (M=22,85), iar femeile se încadrau între 18-51 de ani (M=22,95) (Lawron & Hatcher, 2005).
Lawron și Hatcher (2005) au avut ca și metodă, prezentarea a două forme diferite pe calculator, de une participanți trebuiau să creeze noi forme. Formele au fost prezentate în patru condiții diferite: simultan în centrul ecranului, simultan una lângă alta, secvențial în centru ecranului și secvențial una lângă alta.
Rezultatele au arătat că participanți de gen masculin au fost mai rapizi decât participanți de gen feminin în orice context de memorare. Aceste rezultate, de asemena, mai demonstrează diferențele de gen ce survin în orientarea în spațiu (Lawron & Hatcher, 2005).
În anul 2007, mai mulți cercetători au examintat dacă reamintirea anumitor obiecte comune vor arăta diferențe semnificative cu privire la genul participanților (Ferguson et al., 2007).
Acest experiment a fost constituit din două părți. Astfel s-a realizat și un studiu pilot pentru a dovedi validitatea empirică a experimentului. La acesta au participat 73 de studenți de la Universitatea din South Texas. Astfel 23 erau de gen masculin și 50 de subiecți erau de gen feminin, iar media de vârstă a fost de 22,5. Acestora li s-a arătat o listă cu 29 de itemi potențiali. Studiul pilot a fost cu succes, iar 6 dintre obiectele puse pe lista primară au fost folosite mai departe și în studiul adevărat (Ferguson et al., 2007).
În ceea ce privește experimentul în sine s-au selectat 72 de studenți de origine hispanică, făcând parte tot de la Universitatea South Texas. Dintre aceștia 29 au fost de gen masculin și 43 de gen feminin. Media de vârstă al acestui eșantion este de 23,6. În afară de listele compuse d autori studiului, participanților li s-a mai prezentat și The rey complex figure test, ce masuară de asemenea, memoria vizuală și perceptia (Ferguson et al., 2007).
Ferguson et al. (2007) au demonstrat că bărbați au performanțe mai crescute în recunoașterea vizual-spațială și în memorarea obiectelor ce le-au fost prezentate.
În anul 2011 mai mulți autori din America propun un studiu ce examinează diferențele de gen ce apar în sarcinile de sunt propuse pentru memoria de scurtă durată. Acestă cercetare a fost contituită pe baza a două experimente. Primul dorea să găsească diferențele ce apar din cauza genului participanților în memoria de lucru și de asemenea, să compare dacă există diferențe între abilitățile de învățare a cuvintelor familiale și nefamiliare. Pentru primul experiment au fost selectați 68 de participanți (dintre care 34 barbați și 34 femei). Procedura de lucru a fost constituită din învățarea vocabularului (ce presupunea ascultarea unor cuvinte la căști și de asemenea, citirea lor de pe un ecran al calculatorului) și testarea vocabularului (la această parte participanți primeau aceeași sarcină, numai că subtitrarea cuvintelor putea să fie greșită, iar participanți alegeau cea mai bună variantă). Autori afirmă că au existat diferențe semnificative în ceea ce privește învățarea și testarea vocabularului ce conține cuvinte familiare. Astfel femeile au avut performanțe mai mari ca bărbații la acestă categorie, însă în ceea ce privește cuvinele nefamiliare nu au exista diferențe (Kaushanskay et al., 2011).
În cea de-a doua parte a cercetării au fost testați 20 de bărbați și tot atâtea femei. Aici s-au folosit ca și instrumente: Peabody Picture Vocabulary Test-III, the Digit-span and nonword repetition sub-test of CTOPP, the backward digit span of the Woodcock Johnson Test of Achivement II și de asemenea matrici din Kaufman Brief Intelligence Test. Acest al doilea experiment, a fost practic o confirmare a primului experiment, însă aici nu au ieșit diferențe semnificative în ceea ce privește rezultatele bărbaților sau a femeilor (Kaushanskay et al., 2011.
În anul 2014 mai mulți cercetători din America au creat de asemenea un studiu asupra diferențelor survenite din cauza genului, ce apar în cadrul memoriei de lucru și al învățări lexicale și gestuale (Gillespie et al., 2014).
Pentru acest studiu au fost selectați 50 de studenți ai Universității Illinois Urbana-Champaign (18 barbați și 32 femei). Aceștia au fost testați individual și astfel au completat diferite chestionare și sarcini pentru a observa diferențele privin gen. Ca și instrumente au fost folosite: Listening Span, Subtract Two Span, ERVT, gesture elicitation, PVF, SVF (Gillespie et al., 2014).
Gillespie et al. (2014) au descoperit că o capacitate mai scăzută a memoriei de lucru va avea ca efect creșterea gesturilor în vorbire. Aceast efect a fost vizibil și în cazul bărbaților, dar și în cel al femeilor.
În anul 2003 Lowe, Mayfield și Reynolds au propus un studiu asupra diferențelor ce apar din cauza genului paticipanților în performațele memorie de scurtă durată. Acest studiu a fost destul de amplu, la el au participat 1279 de copii și adolescenți (637 baieți și 642 femei), cu vârstă cuprinse între 5 și 19 ani. Pentru a fi testați s-au folosit 14 subteste (memoria poveștilor, memorie facială, selectivitatea cuvintelor reținute, selectivitate vizuală, reamintirea obiectelor, memoria vizual-abstractă, digits forward, memoria vizuală secvențială, memoria locațiilor, reamintire asociată, imitare manuală, reamintirea literelor, digits backward, letter backward) din Test of Memory and Learning (TOMAL).
Rezultatele acestu test, au arătat că participanții de gen femin au avut scoruri mai înalte în sarcinile de tip verbal, iar participanții de gen masculin au avut performațe mai înalte la sarcinile de tip spațial (Lowe et al., 2003).
Capitolul 3.
Metodologia cercetării
3.1. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării de față este acela de a evidenția posibile diferențe ce apar între studenții Facultății de Psihologie și Științele Educației în ceea ce privește memoria de scurtă durată.
Așa cum am observat din capitolele anterioare, în literatura de specialitate se evidențiază faptul că memoria de scurtă durată are un timp, după cum ne putem da seama, foarte scurt de procesare a informației recepționate prin analizatori. Datorită duratei de acțiune foarte scurtă, oamenii nu îi acordă importanța necesară, nu își dau seama de rolul fundamental pe care aceasta îl joacă în viața de zi cu zi, întrucât memoria de scurtă durată este cea care face posibilă trecerea informațiilor relevante în cadrul memoriei de lungă durată, deci face posibilă crearea unei baze de cunoștințe a individului.
În lucrarea de fața am dorit testăm capacitatea memoriei de scurtă durată a studenților de la psihologie, iar pentru acest lucru am folosit, din cadrul bateriei de teste Vienna Test System, testul Non-verbal Learning Test (NVLT).
Acestea fiind spuse cercetarea de față și-a propus următoarele obiective:
Evidențierea posibilelor diferențe între studenții de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației privind scorurile totale obținute în urma aplicării testului.
Evidențierea posibilelor diferențe între studenții de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației privind suma răspunsurilor corecte în urma aplicării testului.
Evidențierea posibilelor diferențe între studenții de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației privind suma răspunsurile incorecte în urma aplicării testului.
Evidențierea posibilelor diferențe între studenții de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației privind suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor geometric.
Evidențierea posibilelor diferențe între studenții de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației privind suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor abstract.
Evidențierea posibilelor diferențe între studenții de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației privind diferența dintre sumele de răspunsuri corecte de la itemi cu factori geormetrici și de la itemi cu factori abstracți.
3.2. Ipotezele cercetării
Ipoteza generală
Există diferențe semnificative statistic privind memoria de scurtă durată între studenții de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Ipoteze specifice
Există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind scorurile totale obținute în urma aplicării testului.
Există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind suma răspunsurilor corecte în urma aplicării testului.
Există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind suma răspunsurile incorecte în urma aplicării testului.
Există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor geometric.
Există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor abstract.
Există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind sumele de răspunsuri corecte de la itemi cu factori geormetrici și de la itemi cu factori abstracți.
3.3. Modelul cercetării
3.3.1. Variabilele cercetării
Singura variabilă independentă a acestui studiu este reprezentată de genul participanților. Altfel spus, variabila gen, respectiv genurile masculin și feminin, sunt relevante pentru această cercetare deoarece pe baza acestei diferențieri ne argumentăm rezultatele ce vor exista la finalul cercetării.
Variabilele dependente sunt precum urmează:
Scorurile totale obținute de subiecți în urma probei susținute;
Suma răspunsurilor corecte obținute la testul aplicat;
Suma răspunsurilor incorecte obținute la testul aplicat;
Suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor geometric – această variabilă ia formă în urma analizei răspunsurilor la itemi ce conțin forme geometrice în alcătuirea lor;
Suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor abstract – această variabilă ia formă în urma analizei răspunsurilor la itemi ce conțin forme aleatoare sau abstracte compuse din linii curbe neregulate;
Diferența dintre sumele de răspunsuri corecte de la itemi ce conțineau factori geometrici și de la itemi ce conțineau factori abstracți.
3.3.2. Participanți
În cadrul cercetării de față au participat 50 de subiecți, toți find studenți în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București.
Aceștia au fost împărțiți pe două eșantioane reprezentative fiecare a câte 25 de persoane, astfel: 25 de participanți de gen feminin și 25 de participanți de gen masculin.
Vârstele subiecților sunt cuprinse între 18 ani și 34 ani (media fiind 20,54). Despre media de vârstă a participanților putem spune că este destul de redusă deoarece majoritatea studenților care au dorit să ia parte la realizarea acestui studiu sunt în anul I al ciclului de licență.
Selectarea subiecților s-a făcut în mod aleatoriu, astfel fiecare student din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației a avut șanse egale de a fi ales pentru a participa la realizearea acestui studiu.
3.3.3 Instrumente
Pentru cercetarea de față am ales să folosim un test din cadrul bateriei de teste Vienna Test System creat de cercetătorul Shuhfried și anume testul Non-verbal Learning Test (NVLT).
Autorii în sine ai acestui test au fost Sturm și Willmes. Acesta a fost creat pe baza teoriilor asupra memoriei concepute de Atkinson, Shiffrin și Baddeley. Testul Non-verbal Learning Test (NVLT) a fost creat pentru a evalua abilitățile de învățare în ceea ce privește memoria non-verbală.
Acest test poate fi administrat atât persoanelor sănătoase din punct de vedere mnezic, dar și celor ce suferă de leziuni cerebrale. Astfel se pot evalua deficiențele ce apar în memorarea informațiilor. După câte se observă putem folosi acest test atât în ariile psihologiei clinice, dar și în cele ale psihologiei generale.
Există cinci forme ale acestui acestui test și anume: varianta lungă de testare cu 160 de itemi cu două forme paralele de aplicare, de asemenea și pentru varianta scurtă cu 120 de itemi există două forme paralele pentru aplicare, iar o ultimă formă ar fi pentru discriminarea vizuală ce conține doar 20 de itemi.
Componentele acestui test reprezintă o serie de figuri ce pot fi greu de verbalizat. Fiecare figură este alcătuită fie din mai multe părți geometrice, fie din mai multe linii curbe nedeterminate.
3.3.4. Procedura de recoltare a datelor
Pentru a strânge informațiile necesare realizării studiului de față am strâns un număr de 50 de participanți. Aceștia trebuiau să respecte un singur criteriu și anume să fie studenți ai Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București.
Subiecții ce au acceptat să participe la această cercetare au fost invitați în laboratorul de psihologie experimentală al facultății și au fost rugați înainte de toate să semneze un consimțământ informat (vezi Anexa 1.) pentru a se putea informa asupra motivelor pentru care au fost rugați să participe.
Datorită condițiilor de laborator am putut testa 5-6 persoane în același interval de timp. Participanților li s-a aplicat instructajul corespunzător pentru ca mai apoi să poată începe testul propriu zis.
În continuare vom prezenta în ce constă acest test. După expunerea unui scurt instructaj specific testului și a câtorva exmple, pe ecran apar pe rând timp de 2-3 secunde diferite forme. Aceste forme pot fi atât de natură geometrică, cât și de natură neregulată, fiind constituite din linii curbe. De asemnea, mai putem spune că în timpul testării 8 dintre formele prezentate sunt repetate în 7 rânduri. Pentru fiecare formă în sine, participantul este rugat să se decidă dacă această formă se repetă sau este prezentată pentru prima dată. Subiectul poate apăsa unu dintre cele două butoane (de pe panoul de răspuns sau de pe tastatura calculatorului), în funcție de decizia luată asupra figurii (astfel dacă figura este nouă se va apăsa butonul roșu, iar dacă figura este văzută deja se va apăsa butonul verde). Respondentul primește feedback numai în timpul exemplelor nu și în timpul testării în sine pentru a nu apărea alți factori care să poată influența rezultatele viitoare, cum ar fi scăderea motivației sau părerea proastă pentru efortul depus până în prezent.
Capitolul 4.
Rezultate
În următoarele subcapitole vom prezenta și analiza datele obținute în urma testării subiecților pentru a putea ajunge la o concluzie în ceea ce privește ipotezele cercetării. Datele statistice vor fi pe rând, supuse atât unei analize statistice descriptive cât și unei testări a ipotezelor.
4.1. Analiza statistică descriptivă
”Statistica descriptivă are drept obiective organizarea, sintetizarea și descrierea datelor. În ciuda relativei <<simplități>> a procedurilor descriptive și a faptului că ele nu permit în mod direct concluzii de cercetare, statistica descriptivă este esențială pentru fundamentarea procedurilor inferențiale” (Popa, 2008, p. 45).
În cele ce urmează vom prezenta pe rând câteva tabele și un grafic sub formă pie-chart care să susțină următoarele afirmații:
Pie-chart 1.
Atât în Tabelul 1. cât și în Pie-chart 1. se poate observa frecvența participanților în funcție de gen. După cum putem observa la acest studiu au participat 50 de subiecți (25 masculin și 25 feminin).
Tabel 2.
În Tabelul 2. prezentat mai sus, putem observa statistica descriptivă pentru variabilele studiate. Astfel putem afirma despre toate variabilele prezentate în tabel următoarele:
Pentru variabila vârstă avem următoarele date: minim=18; maxim=34; m=20,54; SD=2,54.
Pentru variabila suma răspunsurilor totale avem următoarele date: minim=6; maxim=48; m=29,34; SD=10,06.
Pentru variabila suma răspunsurilor corecte avem următoarele date: minim=37; maxim=56; m=49,20; SD=4,66.
Pentru variabila suma raspunsuri incorecte avem următoarele date: minim=6; maxim=44; m=19,82; SD=10,41.
Pentru variabila suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor geometric avem următoarele date: minim=8; maxim=27; m=21,82; SD=3,49.
Pentru variabila suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor aleator avem următoarele date: minim=-12; maxim=21; m=7,5; SD=8,22.
Pentru variabila diferențelor dintre sumele de răspunsuri corecte de la itemi ce conțineau factori geometrici și de la itemi ce conțineau factori aleatori avem următoarele date: minim=1; maxim=34; m=14,3; SD=7,7.
Tabelul 3.
În tabelul 3. se observă indici de distribuție normală a datelor, Skewness și Kurtosis, după cum urmează:
Pentru variabila vârstă: Skewness=3,28; Kurtosis=15,26;
Pentru variabila suma răspunsurilor totale: Skewness=-0,21; Kurtosis=-0,30.
Pentru variabila suma răspunsurilor corecte: Skewness=-0,95; Kurtosis=0,40.
Pentru variabila suma răspunsuri incorecte: Skewness=0,76; Kurtosis=-0,46.
Pentru variabila suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor geometric: Skewness=-1,41; Kurtosis=3,92.
Pentru varianila suma răspunsuri corecte la întrebările cu factor aleator: Skewness=-0,35; Kurtosis=-0,36.
Pentru variabila diferențelor dintre sumele de răspunsuri corecte de la itemi ce conțineau factori geometrici și de la itemi ce conțineau factori aleatori: Skewness=0,66; Kurtosis=-0,20.
În cele ce urmează vom prezenta histograme specifice pentru a evidenția distribuțiile variabilelor prezente în cercetare:
Grafic 1.
În graficul de mai sus se observă distribuția normală a variabilei scor_brut cu M=29,34 șI SD=10,06 pentru N=50.
Grafic 2.
În Graficul 2. se observă distribuția normală a variabilei suma_rasp_corect cu M=49,20 și SD=4,66 pentru N=50.
Grafic 3.
În Grafic 3. este evidențiată distribuția nomală a variabilei suma_rasp_incorect având M=19,82 și SD=10,41 pentru N=50.
Grafic 4.
În graficul de mai sus se observă o distribuție normală a variabilei suma_high_associative unde M=21,82 și SD=3,49 pentru N=50.
Grafic 5.
În Graficul 5. se poate observa o distribuție normală a variabilei sum_low_associative cu M=7,5 și SD=8,22 pentru N=50.
Grafic 6.
În ultimul grafic se poate observa distribuția normală a variabilei diferenta_high_low cu M=14,3 și SD=7,7 unde N=50.
4.2. Testarea ipotezelor cercetării
Utilizând tehnicile de prezentare și descriere a datelor am putut oferi informații despre caracteristicile fiecărei variabile supuse măsurării. Însă scopul final al analizei acestora „vizează evidențierea relațiilor dintre variabile și, pe această bază, predicția și înțelegerea fenomenelor psihice” (Popa, 2008, p. 75).
În cele ce urmează vom urmări acest scop.
Tabel 1.1.
Tabel 1.2.
În Tabelul 1.1. și Tabelul 1.2. se observă aplicarea testului non-parametric Kolmogorov-Smirnov pentru a se afla distribuția datelor. Din cele prezentate în aceste tabele se poate observa că toate variabilele studiului au o distribuție normală. Astfel putem afirma că:
Pentru varianila scor_brut_NVLT avem Z=0,53 și p. >.005
Pentru variabila suma_rasp_corect avem Z=1,26 și p. >.005
Pentru variabila suma_rasp_incorect avem Z=1,07 și p. >.005
Pentru variabila suma_high_associative avem Z=0,99 și p. >.005
Pentru variabila suma_low_associative avem Z=0,53 și p. >.005
Pentru variabila diferenta_high_low avem Z=1,01 și p. >.005
În Tabelul 2 și Tabelul 3.1. și 3.2. se poate observa aplicarea tetului nonparametric de aflare a diferențelor de ranguri Mann Whitney U. Astfel se poate observa că nu există diferențe semnificative în ceea ce privește variabilele studiului de față. Astfel că putem spune:
Privind variabila scor_brut_NVLT s-a decoperit că U=278; M1 =24,14; M2= 26,86; p.>.05
Privind variabila suma_rasp_corect s-a decoperit că U=290; M1 = 26,38; M2= 24,62; p.>.05
Privind variabila suma_rasp_incorect s-a descoperit U=277; M1 = 26,9; M2= 24,1; p.>.05
Privind variabila suma_high_associative s-a descoperit U=311; M1 = 25,44;
M2= 25,56; p.>.05
Privind variabila suma_low_associative s-a descoperit U=262; M1 = 23,48;
M2= 27,52; p.>.05
Privind variabila diferenta_high_low s-a descoperit U=244; M1 = 28,24;
M2= 22,76; p.>.05
4.3. Interpretarea psihologică a rezultatelor
În acest subcapitol ne propunem să analizăm din punct de vedere strict psihologic datele obținute în urma aplicări testului Non-verbal Learning Test (NVLT), pentru a evidenția valoarea acestora pentru studiul de față.
Cu alte cuvinte, dorim să evidențiem prezența sau absența unei diferențe semnificative între rezultatele celor două eșantioane testate.
Au participanții de gen masculin o memorie de scurtă durată mai bine dezvoltată decât participanții de gen feminin? Sau invers?
Obiectivul principal al acestei cercetări este acela de a da un răspuns întrebărilor de mai sus, deci să vedem dacă întradevăr variabila gen are o influență îndeajuns de mare pentru a trage concluzia cum că este suficientă pentru a genera diferențe semnificative din punct de vedere statistic între rezultatele celor două eșantioane privind memoria de scurtă durată.
Bazându-ne pe suportul teoretic prezentat în capitolele anterioare se observă cu ușurință faptul că acestei variabile nu i se acordă o importanță primară. Nu se găsesc cu ușurință cercetări în care să fie considerată singurul determinant al rezultatelor studiilor efectuate, ci, într-o manieră total opusă, dacă este luată în considerare pentru realizarea anumitor studii, aceasta se află pe planul secundar al cercetărilor. În plus, în literatura de specialitate factorii cei mai importanți ce pot influența memoria de scurtă durată sunt: experiențele anterioare ale subiectului, circumstațele în care este necesară utilizarea informației (interese, trebuințe, etc) și chiar pornind de la ordinea ierarhică prezentată și anume întâietatea memoriei senzoriale, memoria ce are la bază procesele senzoriale și perceptive complexe putem afirma fără a face o eroare faptul că memoria de scurtă durată este influențată în același timp și de dezvoltarea capacităților cognitive ale subiectului (inteligența).
Întrucât am exclus aceste variabile din cadrul studiului nostru, ne vom rezuma la prezentarea rezultatelor bazându-ne strict pe influența factorului ce ne interesează, și anume genul participanților la cercetare.
Acestea fiind zise vom începe analiza psihologică a datelor recoltate în urma testării, prin a prezenta interpretarea ipotezelor specifice ale studiului. Testul folosit pentru a ajunge la concluzia confirmării sau infirmării fiecărei ipoteze în parte este testul nonparametric Mann-Whitney U. Trebuie să precizăm că în mod normal, pentru datele ce au fost recoltate, ar fi trebuit să se folosească testul parametric ”t” pentru eșantioane independente. Însă având în vedere volumul redus al eșantionului, am preferat să utilizăm acest test nonparametric.
Așa cum se observă din interpretarea statistică a datelor nu avem diferențe statistice semnificative pentru nici una din variabilele studiului de față. Cu alte cuvinte datorită valorilor pragului de încredere de ”p>0,05” suntem forțați să acceptăm ipotezele de nul care afirmă faptul că nu avem diferențe de gen în ceea ce privește sferele din cadrul celei de-a doua formă a memoriei și anume cea de scurtă durată, ce a fost abordată în această cercetare. Aceste ipoteze sunt precum urmează:
Nu există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind scorurile totale obținute în urma aplicării testului.
Nu există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind suma răspunsurilor corecte în urma aplicării testului.
Nu există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind suma răspunsurile incorecte în urma aplicării testului.
Nu există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor geometric.
Nu există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind suma răspunsurilor corecte la întrebările cu factor abstract.
Nu există diferențe semnificative de gen între studenții de la Facultatea de Psihologie și Ștințele Educației privind sumele de răspunsuri corecte de la itemi cu factori geormetrici și de la itemi cu factori abstracti.
Motivele pentru care considerăm că s-a ajuns la aceste rezultate sunt acelea legate de motivația subiecților de a participa la acest studiu. De asemenea, faptul că sunt studenți în cadrul aceleiași facultăți, deci implicit sunt colegi, a dus la crearea anumitor divergențe sau distrageri în timpul aplicări testului. Un al motiv ar mai fi și faptul că vârstele majorități subiecților se află în intervalul 19-21 de ani. Astfel experiența lor de viață este asemănătoare, și prezintă de asemenea și un nivel de dezvoltare asemănător în ceea ce privește capacitățile lor cognitive, deci implicit, acest raționament se aplică și capacității memoriei de scurtă durată.
Acestea după cum am spus pot fi motive ce pot crește valoarea nivelul pragului de încredere ”p” și astfel acesta ajunge să fie mai mare decât limita acceptată de 0.05.
În urma cercetări studiilor de specialitate din această arie a psihologiei se observă că au fost evidențiate diferențe statistice bazate pe variabila gen însă motivele pentru care considerăm că rezultatele noastre sunt diferite ar fi următoarele: cultura diferită a subiecților care au participat la studiile respective, vârsta acestora, mediul de proveniență și nivelul de educație etc.
Capitolul 5.
Concluzii
În subcapitolele ce urmează vor fi prezentate pe rând discuții legate de rezultatele studiului de față și ale altor cercetări din domeniu, meritele cercetării, de asemenea vom analiza și barierele ce ne-au împiedicat pentru a realiza cercetarea cu ușurință. Nu în ultimul rând vom vorbi despre direcțiile viitoare ce pot apărea pe baza acestei cercetări.
5.1. Discuții
Cercetarea de față și-a propus să descopere dacă există diferențe semnificative în urma testări memoriei de scurtă durată bazându-se strict pe influența variabilei independente gen.
Întrucât memoria este poate factorul cel mai important pentru desfășurarea cu succes a tuturor activităților umane am considerat ca motivație principală acest factor în luarea deciziei de a realiza acest studiu. Precum am observat în literatura de specialitate, memoria captează prin analizatorii săi orice stimul provenit din mediul exterior, iar apoi produce schimbări astfel încât informația necesară pentru individ să fie stocată pe un timp mai îndelungat.
În urma aplicări testului de specialitate Non-verbal Learning Test (NVLT) din bateria de teste Vienna Test System și a interpretării rezultatelor acestuia am ajuns la concluzia că bazându-ne strict pe influența variabilei gen nu putem spune că există diferențe semnificative statistic în rândul studenților de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Deși a fost destul de greu în a găsi cercetări în care singura variabilă independetă să fie genul participanților, putem spune că analizând studiile ce le-am putut găsii, diferiți autori precum Colley et al., (2002), Ferguson et al. (2007), Lawron și Hatcher (2005) și alți câțiva au putut evidenția în studiile lor diferențe semnificative bazându-se pe aceeași singură variabilă. Motivele pentru care considerăm că aceștia au ajuns la rezultate diferite din punct de vedere statistic, ar fi următoarele: cultura diferită a subiecțiilor, media de vârstă, mediul de proveniență, nivelul de educație, eșantioanele cu un număr mare de subiecți etc.
Analizând astfel motivele enumerate mai sus, putem să credem că tipurile diferite de cultură pot influența rezultale cercetărilor de acest gen. Astfel descoperim că în studiul lui Lawron și Hatcher (2005) participanții erau de diferite origini iar în ceea ce privește studiul lui Colley (2000) au participat subiecți englezi. De aici putem trage concluzia că diferitele culturi din care provin participanții la studii pot schimba modul de gândire și chiar de învățare al acestora. Astfel putem deduce că în studiile autorilor menționați faptul că au existat diferențe semnificative între cele două eșantioane poate fi și pe baza acestui motiv.
Un alt motiv după cum am spus și mai sus ar putea fi vârsta subiecților. Acest aspect îl putem observa din două perspective și anume că în studiul creat de Lawron și Hatcher (2005) participanții aveau vârste mai mari (femei 18-51 de ani și bărbați 18-54 de ani) și acest fapt poate constitui o dezvoltare cognitivă mai bună, experiență de viață diferită decât cea a subiecților ce au participat la studiul de fată ce aveau vârstă între 18-34 de ani. De asemenea, în studiul creat de Lowe et al. (2003) au participat subiecți atât de gen feminin cât și de gen masculin cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani. Aceștia de asemenea, au găsit diferențe semnificative între genuri și astfel ne putem gândi că participanții fiind mai tineri au fost mai interesați de a duce la bun sfârșit probele ce le erau date.
Un motiv, ce poate fi considerat a fi cel mai important este mărimea eșantionului. După cum am observat din diferite cercetări, precum cea a lui Lawron și Hatcher (2005) aceștia au selectat 281 de indivizi pentru studiul lor, ceea ce a dus la o diferență semnificativă în privința participanților de gen masculin asupra integrări în memoria de scurtă durată a imaginilor. Acest fapt ne poate duce cu gândul la eșantionul folosit pentru acest studiu ce a fost relativ restâns, iar rezultatele nu au arătat că există diferențe semnificativ statistice între cele două eșantioane. Totuși, în studiul publicat de Gillespie et al. (2014) ca și participanți s-au selectat 50 de indivizi (18 de gen masculin și 32 de gen feminin), iar ca rezultat nici acești cercetători nu au găsit diferențe semnificatice cu privire la gen în memoria de scurtă durată, învățarea lexicală și cea gestulală.
5.2. Meritele cercetării
După cum bine știm, memoria reprezintă unu dintre cele mai importante și în același timp complexe procese cognitive ale omului. Putem spune cu siguranță că acesta a fost întotdeauna un punct de interes pentru mai mulți cercetători din domeniu.
Din acest motiv studiul de față își dorește să aducă o nouă contribuție la acele cercetări, descoperind noi rezultate în ceea ce privește diferențele ce pot apărea în memoria de scurtă durată datorită variabilei independente gen. După cum am observat și în capitolele anterioare această variabilă nu prea a fost luată în considerare ca fiind sigura ce poate influența acestă formă a memoriei. Astfel putem spune că acest studiu mai adaugă noi rezultate în ceea ce privește diferențele apărute în memoria pe termen scurt datorită genului participanților.
5.3. Limitele cercetării
Acest subcapitol al studiului face referire la limitele și barierele ce au intervenit în calea finalizări lui. Acestea intervin cam în orice demers științific de cercetare și de aceea cercetătorul trebuie să fie obiectiv și în privința acestora.
În primul rând putem vorbi, ca limită întâmpinată în realizarea acestui studiu, despre eșantioanele reduse pentru fiecare gen (M=25) și astfel nu putem fi siguri că este considerat reprezentativ pentru a extrapola datele la nivelul întregii populații.
O a doua limită ar fi chiar selectarea participanților în sine, deoarece durata testului Non-verbal Learning Test (NVLT) este destul de crescută și astfel mai mulți tineri nu au dorit să participe la acest studiul. De asemenea, făcând o legătură cu această limită putem spune că mai există și posibilitatea ca cei care au acceptat să participe să își fi pierdut interesul pe parcurs.
Putem aduce în discuție și aspecte ale modalității de testare, deoarece în laboratorul de psihologie experimentală din cadrul facultății au intrat mai mulți subiecți de o dată și astfel au existat și momente de distagere a atenției de la test în sine, deoarece majoritatea participanților se cunoșteau între ei.
5.4. Direcții viitoare pe baza cercetării prezente
Putem afirma despre conceptul de bază al acestui studiu că este unul complex ce a fost studiat din toate punctele de vedere, rămânând totodată o sursă neîncetată de noi direcții de cercetare.
Cercetare de față s-a bazat în totalitate pe diferențele ce survin în memoria de scurtă durată cu privire la genul subiecților, însă se mai pot demara și alte cercetări cu privire la diferențe de altă natura cum ar fi: mediul de proveniență, vârsta, nivelul de studii etc. Acestea aspecte pot influența în mod diferit memoria de scurtă durată și astfel se pot afla și noi diferențe în ceea ce privește modalitatea de funcționare a acesteia.
De asemenea, am putea extinde studiul pentru a face o comparație pe specializări academice. Spre exemplu să luăm un eșantion de minim 30 de subiecți de la psihologie și un eșantion de minim 30 de subiecți de la informatică. Am făcut această alegere deoarece studenții de la psihologie fiind pe profil umanist vor avea tendința spre abstractizare, iar tineri de la informatică fiind pe profil real vor avea o gândire mult mai matematică, deci mai exactă. Cu privire la testul folosit în această cercetare, Non-verbal Learning Test (NVLT), cei de la profilul de informatică vor fi probabil mai buni la recunoașterea figurilor, în special la acei itemi ce au și un factor geometric.
Capitolul 5
Bibliografie
Alim, T., Birch, A. (1998). Introductory Psychology. Londra: Editura MACMILLAN Press Ltd.
Aniței, M. (2010). Fundamentele psihologiei. București: Editura Universitară.
Ashcraft, M. H. (1989). Human memory and cognition. Las Vegas: Pearson Education.
Ashcraft, M. H. (2006). Cognition. Las Vegas: Pearson Education.
Atkins, A. S., Berman, M. G., Reuter-Lorenz, P.A., Lewis, R. L., Jonides, J. (2001). Resolving semantic and proactive interference in memory over the short-term. Psychonomic Society, Inc, 75, 391-411.
Atkinson, R. C., Shiffrin, R. M. (1968). Human memory. A proposed system and its control processes. New York: Academic Press.
Baddeley, A. (1986). Working Memory. Oxford: Clarendon Press Oxford.
Baddeley, A. (1998). Working Memory: The Interface between Memory and Cognition. London: The MIT Press.
Buhner, M., Kroner, S., Ziegler, M. (2008), Working memory, visual-spatial-intelligence and their relationship to problem-solving. Journal of Intelligence, 36, 672-680.
Chircef, A., Roșca, Al., Roșca, M., Mare, V., Radu, I., Zorgo, B. (1975). Psihologie generală. București: Editura Didactică și pedagogică.
Colley, A., Ball, J., Harvey, R., Vingelen, I. (2002). Gender-linked differences in everyday memory performance: Effort makes the difference. Sex Roles, Vol. 47, Nos. 11/12.
Cosmovici, A., Golu, M., Popescu-Neveanu. P., Tuciocov-Bogdan, A. (1980). Probleme fundamentale ale psihologiei. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România.
Croisile, B. (2006). Memoria noastră. Cum să o cunoaștem și să o folosim mai bine. București: Editura Enciclopedia Rao.
Faur, S. (2002). Arta memoriei. Tehnici și metode de antrenament pentru o memorie perfectă. București: Editura Creative solutions.
Ferguson, C. J., Curz, A. M., Rueda, S. M. (2007). Gender, video games playing habits and visual memory tasks. Sex Roles. 58, 279-286.
Flores, C. (1974), La mémoire. Paris: Editura PUF.
Fraisse, P., Piaget, I. (1964). Traite de Psychologie Expeimentale – volum I-IX. Paris : P.U.F.
Gillespie, M., James, A. N., Federmeier, K., D., Watson, D., G. (2014). Verbal woeking memory predicts co-speech gesture: Evidence from individual differences. Journal of Cogniton. 132, 174-180.
Hebb, D. O. (1949), Organization of Behavior. New York: Wiley.
Kaushanskaya, M., Marin, V., Yoo, J. (2011). Gender differences in adult word learning. Journal of Acta Psychologica. 137, 24-35.
Lahey, B. B. (2007) Psychology an introduction. New York: Editura The McGraw-Hill.
Lawton, C. A., Hatcher, D. W (2005). Gender differences in integration of images in visuospatial memory. Sex Roles, Vol. 53, Nos. 9/10.
Lieury, A. (1996). Manual de psihologie generală. București: Editura Antet.
Lowe, P., A., Mayfield, J., W., Reynolds, C., R. (2003). Gender differences in memory test performance among children and adolecents. Archives of Clinical Neuropsychology. 18, 865-878.
Paivio, A. (1971). Imagery and verbal processes. New York: Holt, Reinhart, and Winston.
Popa, M. (2008). Statistică pentru Psihologie. Teorie și aplicații SPSS. Iași: Editura Polirom.
Potagas, C., Kasselimis, D., Evdokimidis, I. (2011). Short-term and working memory impairments in aphasia. Journal of Neuropsychologia. 49, 2874-2878.
Rathus, S. A. (1996). Psychology in the new millennium. Florida: Hardcourt Brace College Publishers.
Rattat, A. C., Picard, D. (2012). Short-term memory for auditory and visual durations: evidence for selective interference effect. Journal of Psychological Research. 76, 32-40.
Reuchlin, M. (1999). Psihologie generală. București: Editura Științifică.
Schwartz, B., Reiberg, D. (1991). Learning And Memory. New York: Editura W.W. Norton & Company, Inc.
Shahabi, S. R., Abad, F. J., Colom, R. (2014). Short-term storage is a stable predictor of fluid intelligence whereas working memory capacity and executive function are not: A comprehensive study with Iranian schoolchildren. Journal of Intelligence. 44, 134-141.
Tuciocov-Bogdan, A. (1873). Psihologie generală și psihologie socială – volum II. București: Editura Didactică și pedagogică.
Zlate, M. (2009). Fundamentele psihologiei. București: Editura Polirom.
Capitolul 7.
Anexe
Anexa 1.
Consimțământ informat
Vă rugăm să citiți următorul formular cu atenție și să vă adresați persoanelor care vi-l înmânează cu orice întrebare referitore la participarea dumneavoastră în acest proiect la care ați fost invitat.
După clarificarea tuturor întrebărilor vă rugăm să vă dați acordul scris de a participa la acest proiect, respectiv să semnați formularul de față.
Singura dumneavoastră implicare în acest studiu este aceea de a soluționa testul pe calculator din bateria de teste Vienna Test System care vi se va da, cu mențiunea că datele cu caracter personal (ex. nume, prenume, vârsta, nivelul de studii) vor fi necesare doar pentru a accesa testul în sine. Nu există nici un risc la care dumneavăastră să fiți supus în urma participări la această cercetare, deoarece orice tip de date vor fi confidențiale, nimeni nu va avea acces la ele, ci doar la răspunsurile de ordin statistic, descriptiv sau cantitativ.
De asemnea, dacă dumneavoastă vreți să aveți acces la rezulatatele analizei statistice ce va fi efectuată, atunci ne angajăm să vi le oferim la finalul efectuări studiului.
Rezultatele derivate din acestă cercetare ar putea fi publicată în scop științific, însă nu va include numele dumneavoastră și nici o dată cu caracter personal care ar putea să vă identifice în mod direct.
Cu privire la datele brute colectate, vor avea acces doar membri echipei de cercetare, care sunt obligați de Codul Deontologic să nu divulge date cu caracter personal ale participanților la studiu.
Data:
Semnătura:
Bibliografie
Alim, T., Birch, A. (1998). Introductory Psychology. Londra: Editura MACMILLAN Press Ltd.
Aniței, M. (2010). Fundamentele psihologiei. București: Editura Universitară.
Ashcraft, M. H. (1989). Human memory and cognition. Las Vegas: Pearson Education.
Ashcraft, M. H. (2006). Cognition. Las Vegas: Pearson Education.
Atkins, A. S., Berman, M. G., Reuter-Lorenz, P.A., Lewis, R. L., Jonides, J. (2001). Resolving semantic and proactive interference in memory over the short-term. Psychonomic Society, Inc, 75, 391-411.
Atkinson, R. C., Shiffrin, R. M. (1968). Human memory. A proposed system and its control processes. New York: Academic Press.
Baddeley, A. (1986). Working Memory. Oxford: Clarendon Press Oxford.
Baddeley, A. (1998). Working Memory: The Interface between Memory and Cognition. London: The MIT Press.
Buhner, M., Kroner, S., Ziegler, M. (2008), Working memory, visual-spatial-intelligence and their relationship to problem-solving. Journal of Intelligence, 36, 672-680.
Chircef, A., Roșca, Al., Roșca, M., Mare, V., Radu, I., Zorgo, B. (1975). Psihologie generală. București: Editura Didactică și pedagogică.
Colley, A., Ball, J., Harvey, R., Vingelen, I. (2002). Gender-linked differences in everyday memory performance: Effort makes the difference. Sex Roles, Vol. 47, Nos. 11/12.
Cosmovici, A., Golu, M., Popescu-Neveanu. P., Tuciocov-Bogdan, A. (1980). Probleme fundamentale ale psihologiei. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România.
Croisile, B. (2006). Memoria noastră. Cum să o cunoaștem și să o folosim mai bine. București: Editura Enciclopedia Rao.
Faur, S. (2002). Arta memoriei. Tehnici și metode de antrenament pentru o memorie perfectă. București: Editura Creative solutions.
Ferguson, C. J., Curz, A. M., Rueda, S. M. (2007). Gender, video games playing habits and visual memory tasks. Sex Roles. 58, 279-286.
Flores, C. (1974), La mémoire. Paris: Editura PUF.
Fraisse, P., Piaget, I. (1964). Traite de Psychologie Expeimentale – volum I-IX. Paris : P.U.F.
Gillespie, M., James, A. N., Federmeier, K., D., Watson, D., G. (2014). Verbal woeking memory predicts co-speech gesture: Evidence from individual differences. Journal of Cogniton. 132, 174-180.
Hebb, D. O. (1949), Organization of Behavior. New York: Wiley.
Kaushanskaya, M., Marin, V., Yoo, J. (2011). Gender differences in adult word learning. Journal of Acta Psychologica. 137, 24-35.
Lahey, B. B. (2007) Psychology an introduction. New York: Editura The McGraw-Hill.
Lawton, C. A., Hatcher, D. W (2005). Gender differences in integration of images in visuospatial memory. Sex Roles, Vol. 53, Nos. 9/10.
Lieury, A. (1996). Manual de psihologie generală. București: Editura Antet.
Lowe, P., A., Mayfield, J., W., Reynolds, C., R. (2003). Gender differences in memory test performance among children and adolecents. Archives of Clinical Neuropsychology. 18, 865-878.
Paivio, A. (1971). Imagery and verbal processes. New York: Holt, Reinhart, and Winston.
Popa, M. (2008). Statistică pentru Psihologie. Teorie și aplicații SPSS. Iași: Editura Polirom.
Potagas, C., Kasselimis, D., Evdokimidis, I. (2011). Short-term and working memory impairments in aphasia. Journal of Neuropsychologia. 49, 2874-2878.
Rathus, S. A. (1996). Psychology in the new millennium. Florida: Hardcourt Brace College Publishers.
Rattat, A. C., Picard, D. (2012). Short-term memory for auditory and visual durations: evidence for selective interference effect. Journal of Psychological Research. 76, 32-40.
Reuchlin, M. (1999). Psihologie generală. București: Editura Științifică.
Schwartz, B., Reiberg, D. (1991). Learning And Memory. New York: Editura W.W. Norton & Company, Inc.
Shahabi, S. R., Abad, F. J., Colom, R. (2014). Short-term storage is a stable predictor of fluid intelligence whereas working memory capacity and executive function are not: A comprehensive study with Iranian schoolchildren. Journal of Intelligence. 44, 134-141.
Tuciocov-Bogdan, A. (1873). Psihologie generală și psihologie socială – volum II. București: Editura Didactică și pedagogică.
Zlate, M. (2009). Fundamentele psihologiei. București: Editura Polirom.
Anexe
Anexa 1.
Consimțământ informat
Vă rugăm să citiți următorul formular cu atenție și să vă adresați persoanelor care vi-l înmânează cu orice întrebare referitore la participarea dumneavoastră în acest proiect la care ați fost invitat.
După clarificarea tuturor întrebărilor vă rugăm să vă dați acordul scris de a participa la acest proiect, respectiv să semnați formularul de față.
Singura dumneavoastră implicare în acest studiu este aceea de a soluționa testul pe calculator din bateria de teste Vienna Test System care vi se va da, cu mențiunea că datele cu caracter personal (ex. nume, prenume, vârsta, nivelul de studii) vor fi necesare doar pentru a accesa testul în sine. Nu există nici un risc la care dumneavăastră să fiți supus în urma participări la această cercetare, deoarece orice tip de date vor fi confidențiale, nimeni nu va avea acces la ele, ci doar la răspunsurile de ordin statistic, descriptiv sau cantitativ.
De asemnea, dacă dumneavoastă vreți să aveți acces la rezulatatele analizei statistice ce va fi efectuată, atunci ne angajăm să vi le oferim la finalul efectuări studiului.
Rezultatele derivate din acestă cercetare ar putea fi publicată în scop științific, însă nu va include numele dumneavoastră și nici o dată cu caracter personal care ar putea să vă identifice în mod direct.
Cu privire la datele brute colectate, vor avea acces doar membri echipei de cercetare, care sunt obligați de Codul Deontologic să nu divulge date cu caracter personal ale participanților la studiu.
Data:
Semnătura:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Diferente de Gen la Tinerii Studenti de la Psihologie Privind Memoria de Scurta Durata (ID: 165073)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.