Dezvoltare Urbana Durabila
Dezvoltare urbană durabilă
C U P R I N S
Introducere
Capitolul I. Dezvoltare urbană
1.1 Noțiunea de dezvoltare durabilă
1.2 Dezvoltarea locală – noțiune, componente și domenii
Capitolul II. Structura și dinamica sistemelor socio – economice: limite și oportunități
2.1Poziția, structura și sensul general al dinamicii sistemelor socio-economice
2.2 Dinamica sistemelor socio-economice: factori endogeni și exogeni
2.3Deteriorarea capitalului natural
2.3.1Politici și strategii de dezvoltare a sistemelor socio-economice
2.3.2O nouă tendință imprimată dinamicii sistemelor socio-economice
2.3.3Deteriorarea Capitalului Natural- proces real
2.4 Cauzele , formele de manifestare și dimensiunile “crizei ecologice
2.4.1Clasificări teoretice și dezvoltări procedurale și institutionale post-Rio
2.4.2Coordonate cheie ale modelului de dezvoltare durabilă
Capitolul III. Tranziția economică din România către modelul de dezvoltare durabilă
3.1 Tranziția economică
Tranziția totală a SSE National
Capitolul IV. Politicile de dezvoltare urbană
4.1Elemente generale
4.2 Abordări privind planificarea urbană
4.3 Serviciile urbane
Capitolul V. Responsabilitățile dezvoltarii urbane în România
5.1 Atribuțiile administrației publice centrale și locale
5.2 Participarea cetațenilor la activitățile de urbanism
STUDIU DE CAZ: Dezvoltare urbană durabilă pe Municipiul Zalău
CONCLUZII
Introducere
Teritoriul, din puct de vedere urbanistic, reprezintă spațiul geografic referitor la zone urbanizate, agricole sau naturale, asupra cărora se efectuează proiectarea, reglementarea și dezvoltarea ambientului construit. Marea sfidare a planificării teritoriului este, în prezent, salvarea suprafețelor agricole de invazia asfaltului și betonului, impulsionat de diverse cerințe economice. De aceea, statul este responsabil cu conturarea cadrului care să asigure dezvoltarea la nivel local, iar administrația publică, este capabilă să se transforme” în centrul-motor al dezvoltării societății din perspectivă economiă, politică, socială și culturală”
În contextul extinderii fenomenului de globalizare, rolul orașelor în economia mondială devine tot mai important, creșterea competivității și a calității vieții constituind obiective majore ale politicii economice la nivel local și național. Aceste preocupări se află în sfera managementului și a strategiei urbane fiind integrate în obiectivele generale ale dezvoltării economico-sociale înscrise în dinamica urbană. În cadrul proceselor ce dau conținut gestiunii urbane, elaborarea unor strategii de dezvoltare rezidă în necesitatea asigurării unei evoluții coerente, unitare a ansambului economiei naționale, utilizării responsabile a resurselor naturale, materiale și umane în corelație cu nevoile societății dar și adaptării la evoluțiile și contextul economiei mondiale dinamice și competitive.
Având în vedere mutațiile tehnologice, creșterea demografica și legată de aceasta, concentrarea urbană la scară mondială, problematica gestiunii urbane capăta noi dimensiuni iar amenajarea zonelor urbane poate contribui în mod semnificativ la crearea și dezvoltarea unor areale urbane durabile și echilibrate din punct de vedere economic, social, cultural și teritorial. Ca urmare, cunoașterea orașului ca organism complex având propriile sale mecanisme de dezvoltare, devine un imperativ al evoluției societății în ansamblul sau aceasta contribuind la asigurarea bunăstării locuitorilor, a unor condiții civilizate de viața, și nu în ultimul rând, a unei armonii între cadrul natural și spațiul construit.
Orașele au în prezent trei roluri:
– loc pentru un mod de viață de calitate superioară
– puncte nodale de creștere în interiorul regiunilor cu un impact în dezvoltarea regională echilibrată
– Actor principal direct la competitivitatea întregii Europe – o serie de orașe sunt deja actori principali în economia globală iar altele au potențial pentru aceasta.
Capitolul I. Dezvoltare urbană
1.1 Noțiunea de dezvoltare durabilă
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice și elementele capitalului natural.
Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCEF) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut și sub numele de "Raportul Brundtland":"Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi ". Dezvoltarea durabilă reprezintă o direcție de urmat ce încearcă să echilibreze factorii de mediu, sociali și economici
Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv al Uniunii Europene, începând cu 1997, când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht, iar în 2001, la Summit-ul de la Goetheborg a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene.
În iunie 2006 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă, care se dorește a fi un catalizator pentru cei ce elaborează politici publice și opinia publică, în scopul schimbării comportamentului în societatea europeană și implicării active a factorilor decizionali, publici și privați, precum și a cetățenilor în elaborarea, implementarea și monitorizarea obiectivelor dezvoltării durabile.
Strategia UE stabilește, de asemenea, proceduri precise de implementare, monitorizare și urmărire,cu obligații de raportare la fiecare doi ani, din partea Comisiei Europene și a statelor membre, asupra angajamentelor asumate.
Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă este singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluența factorilor economici, sociali și de mediu.
Obiectivele generale ale Strategiei pentru dezvoltare durabilă a Uniunii Europene2:
Limitarea schimbărilor climatice și a costurilor și efectelor sale negative pentru societate și mediu;
Să ne asigurăm că sistemul nostru de transport satisface nevoile economice, sociale și de mediu ale societății noastre, minimizand impacturile sale nedorite asupra economiei, societății și mediului;
Promovarea modelelor de producție și consum durabile;
îmbunătățirea managementului și evitarea supraexploatării resurselor naturale, recunoscand valoarea serviciilor ecosistemelor;
Promovarea unei bune sănătați publice în mod echitabil și imbunătățirea protecției impotriva amenințărilor asupra sănătații;
A crea o societate a includerii sociale prin luarea în considerare a solidarității intre și în cadrul generațiilor, a asigura securitatea și a creste calitatea vieții cetățenilor.
_____________________
http://www.anpm.ro/Mediu/dezvoltare_durabilă-18
2http://www.euroavocatura.ro/articole/716/Ce_este_Dezvoltarea_Durabilă
1.2 Dezvoltarea locală – noțiune, componente și domenii
Dezvoltarea locală reprezintă „procesul de dezvoltare, în principal economică, într-o anumită regiune sau unitate administrativ-teritorială, care determină o creștere a calității vieții la nivel local” 3. Dezvoltarea locală are ca obiectiv „prosperitatea economică și bunăstarea socială prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri, concomitent cu integrarea în comunitate a grupurilor vulnerabile, folosirea resurselor endogene, dezvoltarea sectorului privat” 4.
Dezvoltarea economică locală reprezinta „procesul prin care administrația locală și/sau comunitatea, bazată pe grupuri, administrează resursele existente și intră într-un nou angajament de parteneriat fie cu sectorul privat, fie una cu cealaltă, pentru a crea noi locuri de muncă și pentru a stimula activitățile economice într-o zonă economică bine definită” 5
Dezvoltarea socio-economică locală este procesul de dezvoltare într-o anumită regiune, care are drept obiectiv îmbunătățirea calității vieții la nivel local. Dezvoltarea socio-economică locală se referă la dezvoltarea capacității unei economii locale de a stimula o creștere economică stabilă iar prin aceasta se creează locuri de muncă și condiții pentru a valorifica oportunitățile proprii schimbărilor rapide în plan economic, social si tehnologic.
Cele mai importante obiective ale dezvoltării socio-economice locale sunt urmatoarele: contribuirea la prosperitatea economică și bunăstarea socială datorită unui mediu favorabil pentru afaceri, și promovarea unei atitudini dinamice și pozitive a populației vis-a-vi de problemele dezvoltării propriei regiuni.
Actorii dezvoltării socio-economice locale sunt „autoritățile și organismele administrației publice (de la nivel local, județean și central) responsabile de politicile sectoriale (industrie, mediu, muncă, lucrări publice, transporturi etc.), reprezentanții activităților economice și ai serviciilor publice (întreprinderi, bănci, sindicate etc.), instituțiile de învățământ, organizațiile neguvernamentale, mass-media etc.” 6.
Potrivit prevederilor stabilite în cadrul Conferinței de la Rio, oricare autoritate locală are obligația de a creea propria strategie locală de dezvoltare durabilă. Agenda 21 Locală este un proces prin care autoritățile locale lucrează în parteneriat cu toate sectoarele comunității locale, și pune accent pe participarea comunității și pe democrația locală lărgită, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale, economice și de mediu. Ea trebuie să conducă la definirea de obiective, politici și acțiuni la nivel local.
Componentele dezvoltării locale:
Aceste componente sunt evidentiate de: cadrul legal, obiectivele si strategia de dezvoltare, parteneriatul pentru dezvoltare, resurse pentru dezvoltare si de rezultatele dezvoltarii.(Fig.1)
Cadrul legal are reglementari in : Protecția mediului, știință și cercetare, dezvoltare socială, guvernare, instituții, economie si piața, educatie si formare, amenajarea teritoriului.
Parteneriatul reprezintă „un acord între două sau mai multe organisme, cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale și asupra pieței locale a forței de muncă” 7
_____________________________________
3 lat. Disolvere – a crește, a evolua
4 Parlagi A., Dicționar de administrație publică, Ed. Economică, București, 2004, p. 86.
5 Dezvoltare economică – O modalitate strategică pentru administrația publică locală, Don Morrison, ICMA, citându-l pe Edward J. Blakelz, Planning Local Economic Development: Teory and Practice
6 Participarea cetățenească în luarea deciziei – Manual de instruire”, USAID-RTI, București 2002, Coordonatori Matei L., Dincă D., p. 165
7Matei L., Strategii …,op. cit., 2004, p. 89
Cadrul legal
(Fig.1)
Obiectivele dezvoltării locale pot fi formulate de către partenerii locali si regionali, aceștia fiind interesați de rezolvarea problemelor proprii ariilor lor de acțiune și sunt organizați în parteneriatele dezvoltării locale.
Obiectivele dezvoltării trebuie sa îndeplineasca urmatoarele cerințe:
– să fie specifice comunității;
– să fie realiste în sensul formulării lor pe baza analizei potențialului local;
– să fie măsurabile, în sensul că presupun existența unor indicatori calitativi si
cantitativi de măsurare;
– să fie temporale, definite în timp;
– sa fie adaptabile, adică să țină cont de schimbările de mediu intern și extern
comunității.
Strategia de dezvoltare locală poate fi definită ca un demers complex, rezultat al colaborării dintre actorii dezvoltării, care presupune un efort amplu de formulare a obiectivelor, identificare a căilor strategice de atingere a acestora în acord cu resursele ce pot fi antrenate.
Aplicarea strategiei de dezvoltare presupune existența unor resurse: financiare,umane, materiale, informaționale. Dezvoltarea trebuie sa pornească de la resursele endogene și sa aiba în prim plan resursa umană și potențialul creativ al acesteia. Statul și autoritățile locale sunt responsabili pentru crearea mecanismelor de dezvoltare a resurselor proprii colectivităților locale.
Orice demers ce vizează dezvoltarea locală presupune etape de evaluare. Evaluarea se poate realiza de către fiecare actor implicat în procesele de dezvoltare, dar un rol important trebuie sa fie atribuit comunității, cetățenilor.
Avand in vedere cele enunțate mai sus, putem spune că dezvoltarea locală este un proces complex de creștere a bunăstării la nivelul unui teritoriu, prin acțiuni concertate ale actorilor locali, regionali si naționali, acțiuni ce vizeaza domeniile protecția mediului, dezvoltare socială, economie și piața, guvernare, instituții, informații, amenajarea teritoriului, educație si formare, stiința si cercetare, pornind în primul rând de la potențialul acelui teritoriu.
Domenii ale dezvoltarii locale:
Protecția mediului: Între procesele de dezvoltare și protecția mediului a existat un “razboi”, dezvoltarea economică realizându-se prin afectarea mediului înconjurator. Aceasta opoziție a fost depașita, apreciindu-se că mediul și echilibrul natural stau la baza dezvoltării sociale și umane, indiferent de nivel: mondial, transnațional, național și local. Dezvoltarea durabilă vizeaza tocmai conjugarea aspirațiilor privind dezvoltarea economică cu cele privind protecția mediului.
Protecția mediului are in vedere:
Resursele locale: biodiversitatea8, vegetația și apa9
Medii specifice: munți10, mări, insule și oceane
Probleme mondiale: stratul de ozon, energia și clima11
Poluarea locală: deșeuri, produse chimice și toxice
Poluarea atmosferică transfrontalieră
Dezechilibre locale: deșertificare12, etc.
Dezvoltarea socială: Componenta socială a dezvoltării are în vedere crearea unui climat de echitate, prin lupta împotriva sărăciei și promovarea identității individuale într-o mare diversitate. De asemenea, dezvoltarea are în vedere eliminarea discriminărilor dintre generații, îndeosebi prin atenția acordată categoriilor defavorizate. La modul general, se poate vorbi de dezvoltarea umană și întărirea capacităților individuale, prin educație, aderarea la valorile etice și dezvoltarea socială care are în vedere relații sociale și culturale, participarea cetățenilor la procesul decizional din cadrul autorităților publice.
_____________________
8Documente ce vizează protecția biodiveristății ca și componentă a dezvoltării locale:
• Acorduri internaționale: Convenția asupra diversității biologice (1992) și rapoartele de la Buenos Aires (1996), Bratislava (1998), Nairobi (2000), La Have (2002), Kuala Lumpur (2004), Protocolul de la Cartagena cu privire la prevenirea riscurilor biotehnologice (2000) și rapoartele de la Montpellier (2000), Nairobi (2001), Convenția cu privire la conservarea faunei europene și a habitatelor naturale de la Atena (1979), Convenția asupra speciilor migratoare, Bonn (1979), Convenția asupra comerțului internațional cu specii pe cale de dispariție Washington (1973);
• Programe internaționale: Planul mondial de acțiune asupra resurselor fitogenetice (1996), Declarația de la Leipzig (1996), Strategia mondială pentru gestiunea resurselor genetice a animalelor de crescătorie.
• Alte documente: Agenda 21, cap. 15 – Prezervarea diversității biologice, Europa și pădurea, studio realizat de către grupul EUROFOR pentru Parlamentul European (1996);
9Documente și rapoarte internaționale: Agenda 21 , Capitolul 18 – Protecția resurselor de apă dulce și a calității acestora, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune extraordinară (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a zecea sesiune din 1994.
10Documente și rapoarte internaționale: Agenda 21 , Capitolul 13 – Gestiunea ecosistemelor fragile: punerea în valoare durabilă a munților, Adunarea Generală a ONU, a 10-a sesiune extraordinară (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a opta sesiune (2000), a zecea sesiune (2001), Consiliul Economic și Social.
11Acorduri internaționale: Convenția cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climaterice (Rio 1992) și conferințele ce au urmat Berlin (1995), Geneva (1996), Kyoto (1997), Buenos Aires (1998), Bonn (1999), Delhi (2002), Milan (2003), Agenda 21 , Capitolul 9 – protecția atmosferei, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a patra sesiune din 1996, a cincia sesiune (1997), a șasea sesiune (1998). Uniunea Europeană: A doua comunicare a Comunității Europene în contextual Convenției Cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor Climatice (1998).
Economie si piață: Procesele privind dezvoltarea locală au în vedere dezvoltarea economică și piețele, dar pe termen lung. Această viziune trebuie să includă protecția mediului, transferul producției către servicii, dimensiunea socială și cea a resurselor umane, precum și dezvoltarea teritoriului.
Modurile de producție și impactul acestora asupra resurselor nu pot evolua fără o responsabilizare a consumatorilor. Aceștia, prin cerere, pot determina un comportament durabil al întreprinderilor.
Dezvoltarea economică și a comerțului conduc la creșterea rolului instrumentelor economice care permit internalizarea costurilor privind protecția mediului și a celor sociale. Practic toate celelalte componente ale dezvoltării locale sunt influențate de elementul economic. Așadar, dimensiunea economică a dezvoltării locale include:
– integrarea proceselor economice cu cele privind protecția mediului;
– dezvoltarea comerțului și a industriei;
– alternative privind finanțarea dezvoltării;
– modificarea comportamentului consumatorilor.
Guvernare si reglementari : Dezvoltarea locală este influențată de toate nivelurile: internațional, național și local. Aceasta implică noi mecanisme de decizie politică și cooperarea între diverși actori de la diferite niveluri.
În procesele de dezvoltare locală, Națiunile Unite și componentele acestora Comisia pentru Dezvoltare Durabilă, PNUD, PNUE, joacă un rol major prin numeroasele conferințe organizate îndeosebi după momentul Rio 1992: Cairo în 1994, Copenhaga în 1995, Pékin în 1995, Istambul în 1996 Habitat II. De asemenea, trebuie avute în vedere reglementările adoptate la nivel european.
La nivel național, guvernele influențează politicile de dezvoltare locală. Un rol important îl joacă participarea cetățenilor și abordarea rațională a deciziilor pe baza indicatorilor și a proceselor de evaluare. Informarea și accesul public la informații reprezintă, de asemenea, o componentă importantă a dezvoltării. Astfel, dezvoltarea presupune implicarea tuturor actorilor interesați.
Amenajarea teritoriului: În materie de amenajare a teritoriului, nu se pot separa utilizarea acestuia (spațiul natural, spațiul agricol, urban) de repartizarea activităților (locuințe, comerț, producție etc.). Mobilitatea actuală în materie de utilizare a teritoriului și trecerea dintr-o categorie de utilizare în alta, se dovedește ca fiind neviabilă pe termen lung.
În contextul mondializării, dezvoltarea locală devine din ce în ce mai importantă. Aplicarea procedurilor Agendei 21 locale are în vedere mobilizarea actorilor interesați (economici, sociali) către atingerea obiectivelor strategice de dezvoltare, implicit în materie de gestiune a teritoriului. Aceste obiective strategice trebuie să aibă în vedere valorificarea durabilă a patrimoniului și resurselor unui teritoriu.
Educație și formare: Dezvoltarea se bazează pe resursa umană, astfel că la nivel local trebuie să existe responsabilități în materie de calificare a forței de muncă și creștere a capacității de adaptare la schimbările de mediu. În materie de educație și formare, în procesele de dezvoltare locală trebuie să se țină cont de șapte elemente:
1. Necesitatea introducerii și dezvoltării de studii cu caracter aplicat;
2. Promovarea unei cunoașteri capabile să sesizeze problemele globale, fundamentale, pentru a putea îngloba cunoașterea locală;
______________________
12Acorduri internaționale: Convenția Națiunilor Unite asupra luptei împotriva deșertificării și eroziunii solurilor și sesiunile ce au urmat (Roma, Dakar, Recife, Bonn), Agenda 21 , Capitolul 12 – gestiunea ecosistemelor fragile, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a zecea sesiune (2001).
3. Condiția umană trebuie să fie în centrul proceselor de învățare;
4. Cunoașterea identității și a evoluției umane;
5. Învățământul trebuie să elimine incertitudinile;
6. Învățământul trebuie să dezvolte înțelegerea;
7. Educația trebuie să contribuie la realizarea unei legături între individ și societate.
Capitolul II. Structura și dinamica sistemelor socio economice: limite si oportunități
În acest capitol accentuăm faptul că sistemele socio-economice sunt sisteme ecologice dominate ( transformate sau create și controlate) de către populațiile umane, descriem structura și poziția lor în cadrul sistemelor ecologice și, in mod particular, interdependența dintre acestea și componentele capitatlului natural. Mai caracterizăm succinct coordonatele și sensul general al dinamicii lor, respectiv identificarea și argumentarea modalităților de acțiune ale factorilor de comandă cheie prin care se poate explica atât sesnsul cât și ritmul dezvoltarii acestora.
O deosebită atenție acordăm diversității , intensității , caracterului și efectelor acțiunilor directe și indirecte de transformare sau denudare și înlocuirea componentelor naturale și seminaturale ale capitalului natural respectiv canalelor pentru schimburi bidirecționale de material, energie și informație .
Gradul de deteriorare a capitalului natural și deci a suportului pentru toate sistemele socio-economice este folosit ca argument pentru recunoașterea și dimensionarea crizei dintre capacitatea productivă și de suport a ecosferei pe de o parte și sensul dezvoltării sistemului socio-economic global pe de altă parte.In acest context se propune că atractor pentru toate sistemele socio-economice un model de dezvoltare durabilă care s-ar baza pe armonizarea relațiilor complexe dintre acestea și componenetele cadrului natural.
2.1Poziția, structura și sensul general al dinamicii sistemelor socio-economice:
Sistemele socio-economice au fost implicate totdeauna într-un process de integrare regională, macroregională și in ultimele 4-5 decenii, într-un process intens și rapid de integrare și constituire a sistemelor socio-economice. Sistemele socio-economice pot și trebuie sa fie analizate ca sisteme dinamice, nelineare, a caror dezvoltare include faze de “ creștere spațială, structurală și economică” urmate de faze de perfecționare structurală și funcțională. În structura sistemelor socio-economice au fost integrate , prin substituirea componentelor naturale și seminaturale ale capitalului natural, sistemele antropizate13destinate producției intensive de resurse regenerabile sau pentru asigurarea unor servicii și cele construite14de catre și pentru populațiile umane. Sistemele socio-economice se suprapun parțial în cadrul ierarhiei sistemelor ecologice cu structura capitalului natural și detin in comun sisteme antropizate.
__________________________
13 Sunt sisteme natural transformate prin simplificarea și modificarea structurii calitative și a biocenozelor și ale caror mecanisme naturale de control a structurii trofice și a stocului reciclabil de micro și macroelemente au fost înlocuite prin mecanisme care au fost proiectate de către grupuri de experți.
14 Sunt sisteme construite pentru activități de producție , sociale și economice in care sunt utilizate resursele materiale și energetice din componentele mediului natural. Sunt sistemele in care deocamdata infrastructura și tehnologiile pentru realizarea materialelor prime lipsesc sau sunt dezvoltate într-o mică masură.( Odum E, 1993).
Toate componentele capitalului natural asigură o gama largă de servicii de care beneficiază direct sau indirect sistemele socio-economice dar care nu au încă valoare pe piața ( purificarea și regenerarea resurselor de apă, controlul climei, controlul biologic al dinamicii efectivului populațiilor ce dăunează culturilor agricole, controlul regimului hidrologic, etc.). În arhitectura modelului fizic prin care identificăm complexitatea structurală și funcțională a componentei sistemelor socio-economice, respectiv a spațiului în care se exercita direct acțiunea orientată și planificată a populațiilor umane sunt integrate două componente care exprimă rezultanta dezvoltării și evident în planul organizării sociale și instituționale pe de o parte, și rolul lor de factori modelatori a arhitecturii interne pe de alta parte.
Una din principalele particularități ale sistemului economic constă în faptul că sistemele economice ale țărilor dezvoltate au fost dimensionate în plan funcțional în raport cu un bazin de alimentare ale surselor regenerabile sau neregenerabile, care se extinde practic la nivelul intregii planete.
Politicile și strategiile unor țări mici sau mijlocii, printre care și România , de a-și strctura și supradimensiona sistemul economic pe baza importurilor mari de materii prime ( minereuri și petrol in primul rand), acoperind costurile imense și ineficiente ale acestor politici prin supraexploatarea resurselor regenerabile( în special: lemn, apă, sol) și care în mod indirect au determinat și susținut o deteriorare semnificativă a capitalului natural propriu, constituie greșeli extrem de dureroase , costisitoare în plan social și economic și ale caror efecte vor fi depășite în procesul tranziției către un model durabil de dezvoltare socio-economica. În aceste cazuri este nevoie de multă luciditate și profesionalism pentru a face o radigrafie corectă a sistemului economic în totalitatea sa și a stării, respectiv a potențialului capitalului natural de pe teritoriul național. Dacă se fac acești pași decisivi se creeaza premizele proiectării tipului de sistem social dezvoltat, adică susținut integral sau în proportie de peste 80% de resursele și serviciile asigurate de către capitalul natural propriu.
Dezvoltarea sistemelor socio-economice, deși s-a realizat foarte diferențiat atat în forma și mecanisme cât și în ceea ce privește rata sau viteza procesului, a avut și înca păstrează ca trasatură dominantă faptul că în cazul tuturor sistemelor economice dinamica se menține în fazele de creștere economică. Subliniem încă o dată faptul că grupul tărilor dezvoltate care dețin și vor continua să dețina < 20% din efectivul total al speciei umane, au depăsit cu mult limitele creșterii economie pe care potențialul productiv și capacitatea de suport a capitalului natural-propriu o permite. Acest fenomen a fost posibil numai datorită extinderii la scară spațială a perimetrului capitalului natural ( a bazinului de alimentare ) care formează resursele regenerabile și neregenerabile, cu mult dincolo de granițele statale.
În acest mod a fost indus, întreținut și amplificat decalajul dintre nivelul și rata creșterii economice în țările care dețin ≥ 80% din efectivul speciei umane ( țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare ) și țările a caror creștere economică ( țările dezvoltate ) se realizează de secole sau decenii pe seama absorbției resurselor produse sau deținute de către capitalul natural de pe teritoriul țărilor din prima categorie. ( Ehrlich P., 1994; Segura O.; Bojce J. 1994)
Astfel, țările în curs de dezvoltare parcurg fazele de creștere economică pe căi mai performante și în raport cu potențialul capitalului natural propriu dacă accesul la tehnologiile și capitalul cultural pe care îl dețin țările dezvoltate va fi asigurat.
Dinamica în plan structural și funcțional a sistemelor socio-economice și a schimburilor materiale și energetice dintre acestea și componentele capitalului natural trebuie sa fie interpretată din punct de vedere sistemic ca un proces complex/ pe tremen lung de coevoluție, proces în care ambele categorii de componente s-au influentat reciproc prin mecanisme de “feedback”. Un asemenea mod de interpretare asigură un suport consistent pentru afirmația prin care se susține că” lumea este alcatuită dintr-un mozaic de sisteme naturale, sociale și economice care evoluează” ( Norgaard B., 1987; Moran E.F., 1990; Berkes F, Folke C., 1994).
Aplicarea analizei sistemice este singura cale de a identifica corect sistemele socio-economice, poziția și relațiile lor cu toate componentele capitalului natural și implicit de a integra populațiile umane împreuna cu capitalul social și cultural în structura modelului homograf general. Credem că din punct de vedere conceptual aceasta este calea de a integra riguros “ dimensiunea umană “ in ebordarea și soluționarea multiplelor și dificilelor probleme pe care le genereaza creșterea economică, creșterea efectivului speciei umane și tranziția globală.
În ceea ce privește dinamica sistemelor socio-economice consider necesar ca în acest subcapitol să subliniez câteva coordonatte care pâna în prezent au determinat sensul general al procesului și asupra cărora cred că va trebui să se acționeze în viitorul apropiat pentru a schimba traiectoria și a orienta dinamica acestora către un model durabil de dezvoltare socio-economică:
Extinderea continuă în spațiu prin substituirea totală sau partială a componentelor în regim natural și seminatural ale rețelei ecologice și transformarea acesteia din urma în sensul simplificării, fragmentării și restrângerii conectivității.
Diversificarea și specializarea structurii interne a sistemelor socio-economice, creșterea densității fluxurilor materiale și energetice și a volumului de bunuri și servicii cu valoare de piață.
Multiplicarea canalelor de absorbție a resurselor regenerabile și neregenerabile și a serviciilor produse de către componentele capitalului natural și respectiv creșterea densității fluxurilor materiale și energetice la nivelul fiecărui canal.
Multiplicarea și diversificarea canalelor/”surselor punctiforme” și a zonelor/”surselor difuze” de dispersie în compartimentele unităților hidrogeomorfologice ( în special cursuri de apa și lacuri; apele litorale marine și oceanice, litosfera) și in troposferă , a produșilor secundari care rezultă în procesele tehnologice și o gamă largă de activități umane, a produșilor finali cu utilizare specială ( pesticide, detergenți,etc) , și celor uzați din punct de vedere tehnic și moral precum și a entropiei.
Tendința generală de creștere a ratelor de transfer material și energetic din sistemele socio-economice în troposferă și în compartimentele unităților hidrogeomorfologice asociată cu perturbarea circuitelor hidrogeochimice locale, regionale și globale a multor macro și micro elemente.
Regionalizarea și globalizarea sistemelor socio-economice ca efect al creșterii gradului de interdependență dintre ele are până în prezent ca suport globalizarea bazinului de alimentare cu resurse neregenerabile și regenerabile a țărilor dezvoltate și respectiv globalizarea pieței de desfacere a produselor industriale generate de către sistemele economice ale acestor țări.
2.2 Dinamica sistemelor socio-economice: factori endogeni si exogeni
Factorii de comandă care au determinat și determină dezvoltarea sistemelor socio-economice pot fi grupați în doua categorii principale:
Factorii exogeni în care trebuie să includă pe de o parte factorii cosmici și geologici care au modulat dinamica ecoferei , iar pe de alta parte dinamica ecosferei însăși și a componentelor sale ( inclusiv sistemul climatic ). Procesul de coevoluție este un proces de codezvoltare care în primul rand a presupus și presupune adaptarea dinamicii sistemelor socio- economice la dinamica Ecosferei și a componentelor sale.
Factorii endogeni au determinat în mod decisiv ritmul dezvoltării sistemelor socio-economice. Trebuie să luam în considerare trei dintre ei: dinamica exponențială a efectivelor populațiilor umane, dinamica nevoilor materiale și nemateriale ale membrilor populațiilor umane, corelarea cu dezvoltarea organizarii sociale si institutionale; dezvoltarea mijloacelor performante de acces a resurselor regenerabile și neregenerabile precum și a serviciilor asigurate de către componentele capitalului natural.
Progresul tehnologic a urmărit pe de o parte performanța în a substitui componentele în regim natural și seminatural ale capitalului natural, iar pe de alta parte accesul la resurse și creșterea ratei de utilizare a acestuia. Progresul tehnologic a permis astfel diversificarea gamei de resurse regenerabile și a celor neregenerabile utilizate și intr-o foarte mare masură creșterea densității fluxurilor energetice și materiale. În mod direct, stimularea accesului la resursele și serviciile asigurate de către capitalul natural a determinat perfecționarea organizării sociale și instituționale, respectiv a structurii și funcționării sistemelor socio-economice, ceea ce a dus la crearea premizelor pentru ridicarea standardului și a speranței de viața. Aceste schimbări în structura și performanța sistemelor socio-economice au creat la randul lor codițiile pentru creșterea exponențială a efectivului speciei umane. Aceasta creștere a constituit un stimul permanent pentru a susține cercetarea și dzvoltarea tehnologică cu scopul de a diversifica accesul și a maximaliza densitatea fluxurilor materiale și energetice respectiv de transformare a capitalului natural.
_________________________
Angheluță Vădineanu “Dezvoltare durabilă” Ed. Universității din București
Datorită faptului că presiunea sistemului socio-economic uman asupra componentelor capitalului natural se diversifică și crește odata cu creșterea efectivelor populațiilor umane și a nevoilor individuale, precum și datorită acumulării unui foarte bogat material faptic care ilustrează natura și amploarea impactului dinamicii sistemului socio-economic uman asupra capitalului natural, calității aerului și a apei și in mod implicit asupra populațiilor umane s-a conștientizat de către experții in domeniu și de catre o parte a factorilor de decizie , că viitorul sistemului socio-economic global depinde într-o mare masură de dinamica efectivului populațiilor umane. Dinamica efectivelor populațiilor umane este dependentă de rata a trei fenomene demografice independente: feritilitatea, mortalitatea și dispersia spatială precum și raportul dintre ele.
Procesul de urbanizare intens presupune în mod obligatoriu pe de o parte creșterea ponderii sistemelor urbane, strict dependente de fluxuri materiale și energetice auxiliare, iar pe de alta parte distribuția spațială a acestora cu precadere în zonele de coastă ale mărilor și oceanelor sau pe cursul marilor fluvii. În cazul în care se vor menține limitele actuale de proiectare, constructive și managementul ecosistemelor urbane ( sisteme de transport, canalizare, alimentare cu apă, colectarea și procesarea deșeurilor solide, sisteme de tratare a apelor uzate, etc ) atunci este de asteptat că bazinul de origine pentru fluxurile materiale și energetice să se extindă excesiv de mult.
2.3 Deteriorarea capitalului natural
Diversificarea, accelerarea, globalizarea și cronicizarea sunt caracteristicile dominante ale procesului de deteriorare a capitalului natural. Intensitatea și amploarea procesului de deteriorare a componentelor capitalului natural, a calității troposferei precum și povara imensa a “datoriei” pe care sistemele socio-economice au acumulat-o fața de primele probeaza existența unei” crize ecologice cronice”.
2.3.1.Politici și strategii de dezvoltare a sistemelor socio-economice:
Coordonatele și categoriile de activități umane care au întretinut și orientat procesul de dezvoltare a sistemelor socio-economice arată că toate politicile și strategiile în baza cărora acest proces a fost proiectat și realizat au avut limite severe din punct de vedere conceptual, procedural și logistic.
Limite ale modelului conceptual: Procesul real reprezentat de dinamica cuplată prin multiple interdependențe reciproce ale sistemelor socio-economice pe de o parte și sistemele ecologice naturale, seminaturale și antropizate pe de alta parte, nu a putut fi conștientizat și, în consecinta, toate politicile și strategiile de dezvoltare socio-economică au fost fundamentate exclusiv în funcție de efectivele populațiilor, de nevoile și “dorințele” care defineau un anumit standard de viața și de nivelul progresului tehnologic. În ceea ce privește organizarea societății umane și a infrastructurii sistemelor economice s-a menținut același mod de abordare sectorial cu proiecție in spațiu și timp care viza profilul imediat și soluțiile pe termen scurt.
Un model conceptual cu trăsăturile de mai sus a determinat în mod firesc procedura de abordare și soluționare a problemelor dezvoltării socio-economice care scoteau societățile umane și sistemele socio-economice din mediul real și le plasau în cel artificial.
Structura fizică a sistemelor economice a fost și încă este dominată de către procesele tehnologice care presupun pe de o parte maximalizarea consumurilor de materii prime și energie iar pe de alta parte dispersia produșilor secundari rezultați în procesele tehnologice în raport cu capacitatea de diluție in mediul acvatic și troposferă.
Suportul juridic și instrumentele economice necesare minimalizării efectelor desemnate de aplicarea politicilor și strategiilor de dezvoltare a sistemelor socio-economice s-au dezvoltat cu întârziere și au reflectat aceleași lacune de ordin conceptual. Obiectivele principale ale acestor sisteme de norme și instrumente juridice sau economice, atunci cand s-au dezvoltat și aplicat, au vizat in primul rand identificarea și aplicarea unor măsuri reparatorii.
2.3.2.O nouă tendință imprimată dinamicii sistemelor socio-economice
S-a diferențiat și a fost întreținută o tendință de detașare a politicilor și strategiilor de dezvoltare a sistemelor socio-economice de contextul reprezentat de structura , potențialul productiv și capacitatea de suport a capitalului natural propriu fiecărui stat și macroregiuni. Procesul de detașare a intrat într-o fază accelerată și s-a globalizat treptat. Procesul de detașare a dinamicii sistemelor socio-economice de context a fost proiectat și concretizat pe baza unui anzamblu de premize:
Evoluția capitalului cultural pe direcția cercetării și dezvoltării tehnologice, fapt care a favorizat progresul tehnologic
Cunoștințe foarte limitate privind dinamica și capacitatea productivă și de suport a componentelor capitalului natural asociată cu dificultăți severe de accesare a acestora.
Abaterea sectorială și utilizarea scării de timp și spațiu improprii sistemelor mari
Acceptarea principiului eronat după care “ capacitatea productivă și stocurile de resurse sunt nelimitate”
Promovarea principilui de substituire a componentelor în regim natural ale capitalului natural și a resurselor neregenerabile.
2.3.3Deteriorarea Capitalului Natural- proces real
Deteriorarea capitalului natural este un proces real, complex, de lungă durată și cu o evoluție ascendentă strict dependentă de ritmul, formele și forțele motrice ale dezvoltării sistemelor socio-economice. Este expresia impactului direct sau indirect al tuturor categoriilor de activități umane prin care politicile și strategiile de dezvoltare ale sistemelor socio-economice au fost concretizate.
Deteriorarea CN prin dezvoltarea spațială a SSE15 – Formele de impact asupra capitalului natural determinate de către dezvoltarea spatială a SSE se pot grupa in:
Pierderea unor tipuri de sisteme ecologice naturale și seminaturale din structura capitalului natural și respectiv habitatele unor specii de plante și animale
Reducerea ponderii de reprezentare a unor tipuri de sisteme ecologice naturale și seminaturale asociată cu fragmentarea și creșterea gradului de vulnerabilitate a acestora
Diminuarea concectivității sau izolarea unor componente ale capitalului natural
Extincția speciilor odata cu pierderea definitivă a habitatelor sau creșterea numarului de specii vulnerabile și cu statut de specii critice sau pe cale de ectincție.
Absorbția resurselor regenerabile și neregenerabile: supraexploatarea
Rata de absorbție a resurselor cunoscute și accesibile a crescut fară nici o restricție nu numai datorită presupunerii că acelasi tip de resurse pot fi identificate și în alte zone și că dezvoltarea tehnologică va putea asigura într-un viitor apropiat exploatarea acestora în condții economice acceptabile dar și datorită “ optimismului exagerat” cu privire la posibilitatea de a substitui practic orice resursă cu alta în conditii de eficiența economică16.
În aceste condiții, dinamica SSE a fost însoțită de fenomene severe de supraexploatare a tuturor resurselor regenerabile și neregenerabile cunoscute și accesibile. Supraexploatarea resurselor regenerabile și neregenerabile asociată cu un management empiric și de cele mai multe ori defectuos, s-a transformat într-una dintre cele mai dinamice forțe de deteriorare a capitalului natural la scara întregii ecosfere.
Subliniem faptul că majoritatea efectelor dereglatoare produse de către această forță antropică se exprimă la scară macroregională și globală și în fond se cumuleaza cu cele determinate de către extinderea spațială a SSE sau cele determinate de dispersia “deșeurilor”/ poluare.
Impactul supraexploatarii și managementului defectuos al resurselor regenerabile și neregenerabile se concretizeaza în :
Eroziunea și salinizarea solurilor
Deșertificarea zonelor aride și semiaride
Dereglarea circuitului hidrologic și epuizarea rezervelor subterane de apă
Diminuarea resurselor regenerabile ale oceanului planetar
Eroziunea diversității biologice
_______________________
15 Sisteme socio-economice
16Optimismul exagerat manifestat de către majoritatea politicienilor și factorilor de decizie precum și tendintei de promovare a unei viziuni catastrofice de către grupuri sociale semnificative se contrapune o interpretare pragmatică a relației SSEG-CN, acceptată și promovată după 1992 de către forțele politice și de decizie din majoritatea țărilor lumii.
Cauzele , formele de manifestare și dimensiunile “crizei ecologice”
S-au creat premizele eleborării strategiilor și politicilor pentru managementul crizei, prin recunoașterea faptului că singura alternativă viabilă pentru depășirea crizei este pe de o parte de a identifica un model de dezvoltare socio-economică în cadrul ecosferei și in limitele capacității productive și de suport a capitalului natural, iar pe de altă parte de a iniția și controla un proiect complex și de lungă durată a “tranziției” tuturor sistemelor socio-economice locale și regionale către acest nou model de dezvoltare socio-economică.
Singura soluție la criza generalizată și cronicizată a relațiilor dintre sistemele socio-economice și capitalul natural este “ reintegrarea în context” a sistemelor dominate de către populațiile umane, ceea ce echivalează cu “ dezvoltarea socio-economică durabilă” a acestora.
2.4.1Clasificări teoretice și dezvoltări procedurale și instituționale post-Rio
Eliminarea antagonismului dintre “protecția mediului” și “dezvoltarea socio-economică”, și deci operaționalizarea conceptului de “dezvoltare durabilă” depind de masura în care sunt satisfacute urmatoarele condiții:
Elaborarea și aplicarea unui model conceptual practic privind modeul în care percepem și identificăm pe de o parte mediul iar pe de altă parte “societațile umane”
Diferențiera metodelor de identificare, modelare și analiză a componentelor capitalului natural și ale sistemelor socio-economice
Proiectarea și dezvoltarea instituționala , a resursei umane și a capitalului social și cultural în general, astfel încat să se constituie suportul efectiv pentru un model de dezvoltare socio-economică în interiorul ierarhiei organizatorice și în limitele capacității productive și de suport ale componentelor capitalului natural.
Modelul conceptual trebuie să se bazeze pe elemente teoretice ale ecologiei sistemelor și pe nivelul de cunoaștere a modului de structurare și funcționare a sistemelor ecologice dar trebuie să includă, de asemenea, o serie de elemente normative care ne permit să integram scopul pe care îl urmărim , respectiv să facem previziuni și să elaboram scuturi de soluții alternative.
Pentru ca declarația politică a Summitului de la Rio și Agenda 21 sa fie puse în aplicare UNCED a recomandat instituționalizarea instrumentelor și mecanismelor de implementare și monitorizare, dupa cum urmează:
La nivel mondial, conform recomandarii UNCED, a fost inființata Comisia ONU pentru Dezvoltare Durabilă , având mandatul de a acționa ca un forum interguvernamental pentru monitorizarea implementării Agendei 21 și elaborarea de recomandări în atenția ONU, în legatură cu procesul implementării Agendei 21.
La nivel regional, s-au constituit comisii pentru Dezvoltarea Durabilă. Astfel, la nivelul U.E s-a constituit Forumul Consultativ General pentru Mediu. Scopul forumului este de a oferi un cadru de consultare și dialog intre reprezentanții sectoarelor de producție, a lumii afacerilor, ai autorităților regionale și locale, etc.
La nivel național, statele inființează organisme naționale pentru dezvoltarea durabilă, Acestea reprezintă o nouă categorie de instituții , cu rol consultativ, de avizare și inițiative , cu largă reprezentare democratică.
Principalele atribuții pe care le pot avea organismele naționale pentru dezvoltare durabilă le consacra ca:
Garanții post-Rio ai Agendei 21, prin inițierea, la scară națională, a procesului de elaborare și implementare a strategiilor și programelor cadru de acțiune pentru dezvoltare durabilă;
Suportul instituțional pentru realizarea unui consens social bazat pe dialog și pe modalități inovative de negociere a intereselor, între societatea civilă și guvernare în procesul de elaborare și luare a deciziilor pentru dezvoltare durabilă;
Mijloace de instituționalizare a participării cetățenilor la deciziile privind dezvoltarea durabilă
Instrumente ale integrării și cooperării internationale.
2.4.2 Coordonate cheie ale modelului de dezvoltare durabilă
Au fost proiectate diferite variante ale modelului de dezvoltare durabilă , folosind în marea majoritate a cazurilor o singură coordonată principală reprezentand: sectorul financiar ( Beckerman,1994); dinamica populațiilor umane; înlocuirea creșterii economice cu dezvoltarea calitativă sau creșterea manifestării ( Pake.1993 ); normarea din punct de vedere etic și moral a accesului la resursele și serviciile capitalului natural a membrilor generațiilor prezente și viitoare; agricultura, transporturile, etc și astfel toate au continuat să păstreze un pronunțat caracter sectorial.
Modelul și strategia de dezvoltare durabilă se bizuie pe o interpretare foarte cuprinzătoare a conceptului de sustenabilitate care în esența exprima garantarea codezvoltării la orice scara spațială.
_____________________________
Angheluță Vădineanu “Dezvoltare durabilă” Ed. Universității din București
Capitolul III .Tranziția economică din România către modelul de dezvoltare durabilă
3.1Tranziția economică
Procesul de tranziție economică a fost concentrat exclusiv asupra “subsistemului economic”. Deci tranziția totală a sistemelor socio-economice naționale a fost mult simplificată și redusă la procesul de reformă macro și microeconomică. Capitalul social a fost în mare parte neglijat , iar aici este vorba de dezvoltarea capitalului social care în perioada totalitară a fost sever represat și omogenizat.
Subdezvoltarea capitalului social se referă deopotrivă la faptul că au fost menținute instituțiile sistemului care se voia schimbat, în forma și cu funcțiile vechi și mai mult, la faptul că atunci cand alte instituții s-au creat, acest lucru nu s-a facut după o analiză serioasă și o definire clară a “misiunii” acestora, ceea ce a condus la apariția instituțiilor paralele. Acestea au supradimensionat costurile administrației, iar paralelismul și suprapunerile au constituit sursa de confuzie aproape generalizată, de imprecizii sau decizii și legi contradictorii .
Subdezvoltarea capitalului social este reflectată și de faptul că organizarea socială s-a produs anarhic, păstrând aceeași caracteristică de structură paralelă si suprapusă, fară legaturi sau sisteme de relații pentru tranferul informațiilor pe unde a decurs menținerea la nivelul minim înainte de 1989, a rolului capitalului social în elaborarea efectelor, dezbaterea și negociera lor prin metode și pe baza unor norme și standarde de etică și morală, respectiv a unui sistem de valori care sa permită atingerea consensului și promovarea soluțiilor cu beneficii pe termen lung și pentru toate componentele Capitalului social.
Tranzitia totală a SSE National
Elementele de criză în procesul de traziție economică din România pe de o parte și faptul că U.E a optat pentru tranziția locală a declanșat acest proces. Subistemul economic este structurat și dimensionat pe de o parte de importul masiv de materii prime dintr-un bazin de alimentare foarte extins la scară spațială și caracterizat în cea mai mare parte de un grad mare de instabilitate politică, iar pe de altă parte din punct de vedere funcțional posedă un potențial enorm de deteriorare a capitalului natural autohton, de degradare a calității apelor de suprafața și subterane, a troposferei și solului și nu în ultimul rând a structurii genetice și a stării de sanatate a populației umane. În esență, identificăm că structura și metabolismul capitalului construit pentru activități productive se caracterizează printr-un pronunțat grad de incompatibilitate cu structura, capacitatea productivă și de suport a capitalului natural autohton, respectiv printr-o datorie acumulată față de mediu și calitatea populației umane considerabilă dar mai ales printr-un potențial foarte mare de a eroda capitalul natural și calitatea populaței și deci de a spori exponențial datoria sistemelor socio-economice pe masura degradării fizice și morale a capitalului fizic constituit.
_________________________
Angheluță Vădineanu “Dezvoltare durabilă” Ed. Universității din București
Capitolul IV. Politicile de dezvoltare urbană
4.1.Elemente generale
Inițial, politicile urbane erau realizate de către ingineri și arhitecți, accentuându-se latura urbanistică a dezvoltării. Începând cu deceniul 6 al secolului XX, politicile de revitalizare urbană au condus la părăsirea completă a principiilor tehnice de abordare în dauna principiilor managementului urban.
Abordarea problematicii orașelor numai din perspectiva amenajării teirtoriului și urbanismului nu mai este de actualitate. Orașul reprezintă un complex în care componenta socială, schimburile economice, serviciile, protecția mediului, educația, cultura, știința și cercetarea sunt elemente de luat în calcul. Dezvoltarea urbană urmărește crearea bunăstării colectivităților urbane, prin înglobarea tuturor domeniilor și componentelor dezvoltării locale.
Din punct de vedere administrativ, orașul devine un actor important pe scena economică națională, având propriile drepturi, importanță politică, poziție în domeniile profesionale și capacitate de a se alia cu alți actori în vederea promovării creșterii economice
În contextul actual, abordarea conceptului de „politici urbane”, trebuie făcută din cel puțin trei puncte de vedere17:
1.din punctul de vedere al ariilor de interes, politicile urbane evidențiază aspectele sectoriale ale locuirii, ale terenurilor urbane, dezvoltării economice, îmbunătățirii serviciilor publice, protecția mediului etc. În acest sens Legea administrației publice locale consacră prin articolul 2, modul de responsabilizare a Administrației Publice în circumscripțiile administrativ-teritoriale:” ea se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării și desconcentrării serviciilor publice, eligibilității și responsabilității autorităților administrative locale, legalității, cooperării și solidarității între autoritățile administrației publice precum și al consultării cetățenilor, inclusiv prin referendum în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.”
2.din punctul de vedere al conținutului, politicile urbane reprezintă orice principiu sau plan de guvernare privind problematica urbană. Enunțul lor trebuie să se formuleze pe domenii specifice de analiză pe baza identificării și prioritizării problemelor urbane ce rezultă din analiza datelor, informațiilor și indicatorilor ce reflectă situația existentă.
3.din punctul de vedere al procesului, politicile urbane reprezintă un demers ciclic, care cuprinde formularea scopurilor dezvoltării urbane și evaluarea rezultatelor dezvoltării, planificarea acestei dezvoltări, proiectarea și implementarea, încorporând investițiile publice și consumul .
Dezvoltarea urbană trebuie să țină seamă de o serie de principii, cum ar fi:
Principiul legalității
Legalitatea reprezintă un principiu fundamental care stă la baza fenomenului administrativ și căruia i se subordonează acțiunea administrației publice. Aceasta trebuie să se întemeieze pe lege, care reprezintă o bază de referință în aprecierea acesteia. Legalitatea
____________________________
17Gh. Teodorof, Dezvoltare și planificare urbană, suport de curs, SNSPA, 2004
este sinonimă cu regularitatea juridică și presupune că acțiunea administrației să țină seama de două elemente: obligația de conformare față de lege și obligația de inițiativă pentru a asigura aplicarea legii. În materie de planificare urbană legalitatea presupune respectarea cadrului normativ cu privire la amenajarea teritoriului, rpotecția mediului etc., în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase.
Principiul descentralizării
Descentralizare teritorială se distinge de descentralizarea numită tehnică sau descentralizarea prin servicii (diferențierea se fundamentează pe distincția colectivitate teritorială / stabiliment public). Numeroși autori privesc descentralizarea prin servicii ca o tehnică de gestiune administrativă apropiată de deconcentrare18 sau ca un procedeu de gestiune a serviciilor publice deosebit de descentralizare sau deconcentrare19. Această opoziție nu este întotdeauna determinantă în materie de descentralizare.
Descentralizarea răspunde unui spațiu geografic determinat, care înglobează de fapt toți administrații care se găsesc aici și permite colectivităților locale să realizeze activități diferite, încredințate prin lege pentru a administra interesele populațiilor din aceste circumscripții.
Definim descentralizarea ca fiind acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale, comunale, orășenești sau județene se realizează de către autorități liber alese de către cetățenii colectivității respective. Având la dispoziție, mijloace financiare proprii și beneficiind de putere autonomă de decizie, acest sistem răspunde ideii de libertate.
Autonomia locală este o formă de exprimare a principiului descentralizării administrative. Aceasta este asociată cu stabilirea unui statut distinct al colectivităților locale, al autorităților acestora, în raport cu administrația de stat și cu autoritățile care exercită funcțiile acestuia în unitățile administrativ-teritoriale.
Acest principiu este legat de colectivitățile locale care, în “Carta Europeană: Exercițiul autonom al puterii locale”, adoptată de Consiliul Europei la 15.10.1985, sunt definite, ținându-se cont de reglementările naționale, ca fiind colectivități locale de bază (comune, districte, departamente), dar și colectivități regionale, în măsura în care statele părți la aceasta convenție nu recurg la rezervele pe care Carta le permite.
Prin art. 4 din "Carta Europeană: Exercițiul autonom al puterii locale”, se instituie principiul subsidiarității, stipulându-se că aceste colectivități locale dispun, în cadrul legii, de întreaga competență de a lua inițiativa pentru orice chestiune care nu este exclusă din domeniul competențelor lor sau care nu este atribuită unei alte autorități, că exercițiul puterii publice trebuie, de o manieră generală, să revină acelor autorități care sunt cele mai apropiate de cetățeni și că puterile, competențele, încredințate colectivităților locale trebuie să fie în mod normal depline și întregi. Așadar, subsidiaritatea presupune ca accentul, greutatea, în luarea deciziilor de interes public, să coboare cât mai spre nivelul de bază , să nu mai constituie un monopol sau o regulă pentru administrația de stat.
_______________________________
18Rene Chapus, Droit administrative général, Ed. Montchrestien, coll. Domat – Droit public, ediția a 4-a, 1988, volumul I, p. 263
19Olivier Dugrip și Luc Saidj , Les établissements publics nationaux, L.G.D.J., 1992, p. 15 și 54
De aceea, regula în materie de competență pentru satisfacerea interesului public trebuie să o constituie autoritățile locale autonome la nivelul de bază (comuna și orașul), care sunt cele mai apropiate de nevoile cetățenilor și sunt alese de aceștia, iar excepțiile trebuie să le reprezinte autoritățile administrației publice autonome de la nivelul intermediar și autoritățile administrației de stat.
Potrivit art.3 din "Carta Europeană: Exercițiul autonom al puterii locale”, prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice.
Problema autonomiei locale se pune numai în statele unitare sau în statele din componența unei federații. În toate cazurile, autonomia locală relevă gradul de independența a colectivităților locale în raport cu statul din care fac parte. Ca atare, autonomia locală nu poate fi confundată cu organizarea raportului dintre statul federal și componentele acestuia. În statele federale, relațiile dintre statul federal și componentele acestuia exclud orice putere a autorităților federale asupra colectivităților locale din statele componente, controlul se manifesta numai la nivelul statelor, fiind excluse imixtiunile acestora în problemele colectivităților locale care dispun de autorități proprii ce se află sub controlul exclusiv al autorităților statului din care fac parte.
Principiul dezvoltării durabile
Acest principiu a fost proclamat în cadrul “Declarației de la Rio” (pct.3), semnată de majoritatea statelor lumii, printre care și România, în cadrul Conferinței ONU pentru protecția mediului și dezvoltare din iunie 1992. Conform principiului 3 al Declarației privind mediul înconjurător și dezvoltarea, “dreptul la dezvoltare trebuie realizat astfel încât să satisfacă echitabil nevoile privind dezvoltarea și mediul înconjurător ale generațiilor prezente și viitoare”.
Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două aspirații umane: necesitatea continuării dezvoltării economice și sociale, dar și protecția și îmbunătățirea stării mediului, ca singura cale pentru bunăstarea atât a generațiilor prezente, cât și a celor viitoare. Conform prevederilor stabilite în cadrul Conferinței de la Rio, fiecare autoritate locală are obligația de a elabora propria strategie locală de dezvoltare durabilă.
Agenda 21 Locală este procesul prin care autoritățile locale lucrează în parteneriat cu toate sectoarele comunității locale, punând accentul pe participarea comunității și pe democrația locală lărgită, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale, economice și de mediu. Ea trebui să conducă la definirea de obiective, politici și acțiuni la nivel local.
Principiul parteneriatului
Parteneriatul ar putea fi definit ca ,,un acord între două sau mai multe organisme, cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale și asupra pieței locale a forței de muncă”. 20
În cadrul parteneriatului local este importantă relația de asociere care se stabilește între diferiți actori ai dezvoltării locale. Fiecare dintre acești actori trebuie să cunoască foarte bine care le sunt atribuțiile, contribuțiile și modul de patricipare la parteneriat
____________________________
20Lucica Matei, Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, București 2001
Un aspect deosebit de important în ceea ce privește succesul parteneriatului public/privat, îl constituie reprezentativitatea celor două componente. Astfel, cele două părți care dialoghează și pun în comun experiență, inovație, resurse materiale, umane și financiare, trebuie să aibă girul organizațiilor din care provin, pentru a putea să soluționeze problemele colectivităților locale. Așadar, vorbim despre caracterul deschis al parteneriatului dintre cele două sectoare (public/privat). 21
Așa cum am arătat anterior, ceea ce cu siguranță putem afirma în legătură cu actorii acestor parteneriate este coeziunea și colaborarea dintre ei. Chiar dacă este vorba despre entități extrem de diferite, elementul comun tuturor participanților este realizarea cu succes a proiectului în lucru.
4.2.Abordări privind planificarea urbană
Planificarea urbană s-a axat timp îndelungat pe un singur instrument și anume planul urbanistic, dar în contextul accentuării tendințelor de a face aplicabil principiul dezvoltării durabile, s-a considerat că folosirea planului strategic de dezvoltare locală și părăsirea planurilor de tip master-plan ar conduce la o mai bună integrare a planificării și gestiunii teritoriului în general cu dezvoltarea economică, socială etc..
Un astfel de plan strategic, trebuie să pregătească baza geografică, economică și socială a orașului în principal pe următoarele direcții22:
Stabilirea parametrilor pentru dezvoltarea viitoare ținând cont de constrângerile topografice și considerentele de mediu – pentru o dezvoltare durabilă;
Maximizarea eficienței în realizarea infrastructurii urbane, cum ar fi drumurile, canalizarea, energia electrică, apa, gazele etc.
Facilitarea coordonării activităților comerciale/ business și a serviciilor publice, crearea de locuri de muncă, transportul, locuințele, educația, protecția socială, etc.
Înlăturarea obstacolelor care blochează dezvoltarea economică, spațiale, sociale, etc.
Dezvoltarea urbană durabilă trebuie să fie o constantă în elaborarea strategiilor de dezvoltare locală, avându-se în vedere principiile de la Rio de Janeiro-1992- Agenda 21 și Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă în România – care susțin dezvoltarea durabilă și abordează în conținutul lor direcții esențiale pe care edilii locali trebuie să le prevadă, susțină si evalueze:
Protecția și promovarea sănătății umane;
Creșterea populației și sănătatea ecosistemului;
Așezări umane viabile;
Dezvoltare economică responsabilă;
Conservarea și gospodărirea resurselor (protecția atmosferei, gospodărirea viabilă a terenurilor, combaterea despăduririlor);
Dezvoltarea montană durabilă;
Dezvoltarea durabilă a agriculturii;
Conservarea diversității biologice;
Protecția și gospodărirea apelor dulci;
Siguranță în utilizarea produselor toxice;
__________________________
21 idem
22Gh. Teodorof, op.cit
Gospodărirea deșeurilor periculoase , radioactive și a deșeurilor solide și apelor uzate orășenești, etc.
Este de menționat că aderarea României în Uniunea Europeană, nu se poate face fără implementarea conținutului Agendei 21 și transpunerea ei în practică prin Strategia Națională și Strategiile Locale pentru Dezvoltare Durabilă în România.
4.3. Serviciile urbane
Putem defini serviciul public ca fiind activitatea realizată de către o colectivitate (locală, regională, națională sau europeană, prin puterea de care aceasta dispune) sau încredințată de aceasta unui terț, prin care contribuie la realizarea sau la punerea în valoare a unui bun public sau furnizarea unui serviciu necesar tuturor (existent sau nou), care nu poate fi realizat sau prestat doar prin regulile pieței. Această necesitate poate decurge dintr-un interes strategic comun sau din necesitatea de solidaritate și echitate. Activitățile specifice serviciului public contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității și presupun înglobarea noilor tehnologii și a proceselor manageriale pentru creșterea performanțelor. Finanțarea serviciilor publice se realizează din surse bugetare, extrabugetare, combinații ale acestora sau se autofinanțează.
Serviciile urbane vizează domenii precum:
A.Infrastructură, locuințe, transport, fond funciar, protecția mediului
Autorizare a construirii, disciplina în construcții
Cadastru și fond funciar
Protecția mediului
Administrarea spațiului locativ
Distribuirea energiei termice
Alimentare cu apă, canalizare și epurarea apelor uzate
Transportul public local de călători
Administrarea spațiilor verzi
Salubrizarea localităților
Întreținerea, repararea și exploatarea drumurilor publice
Furnizarea de gaz și electricitate
Iluminatul public
B.Artă, cultură, educație, relații cu comunitatea
Susținera învățământului preuniversitar de stat
Susținerea activităților culturale, educative și de tineret
Relații cu comunitatea – cetățeni, ONG-uri, asociații de proprietari, societăți comerciale
C.Asistență socială, sănătate, evidența populației
Protecția drepturilor copiilor
Protecția persoanelor cu handicap
Protecția persoanelor fără venituri
Asistența persoanelor vârstnice
Autoritate tutelară
Administrarea de instituții sanitare
Stare civilă și evidența informatizată a personei
D.Ordinea și siguranța publică
Protecția civilă
Poliția comunitară
Controlul comercial
E.Activități comerciale, colectarea impozitelor și taxelor locale, sprijinirea liberei inițiative
Organizarea și funcționarea piețelor agroalimentare
Exploatarea parcajelor publice
Licențierea transportului privat de călători
Colectarea impozitelor și taxelor locale
Autorizare liberă inițiativă, privatizare
Capitolul V. Responsabilitățile dezvoltării urbane în Romania
5.1. Atribuțiile administrației publice centrale si locale
Activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel național este coordonată de Guvern, care stabilește, în raport cu conținutul Programului de guvernare, programe prioritare, linii directoare și politici sectoriale.
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei este organul specializat al Guvernului în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, pe care îl conduce, exercitând și controlul statului privind aplicarea prevederilor cuprinse în documentațiile specifice, având în această calitate următoarele atribuții23:
coreleazã politicile si strategiile sectoriale de dezvoltare, pentru asigurarea unei strategii guvernamentale coerente si durabile de dezvoltare teritorialã nationalã si regionalã a României, în concordantã cu obiectivele domeniilor sale de activitate;
b) elaboreazã politica economicã în domeniile sale de activitate;
c) elaboreazã strategii pentru domeniile sale de activitate;
d) elaboreazã si implementeazã politicile de aplicare a strategiei nationale în domeniile sale de activitate;
e) stabileste cadrul tematic, organizeazã si finanteazã programe/proiecte multianuale pentru cercetarea, dezvoltarea si inovarea sectorialã prenormativã, inclusiv activitatea de
reglementare în domeniile sale de activitate, precum si alte activitãti de reglementare specifice domeniilor sale de activitate, prin institutele nationale de cercetare-dezvoltare si
institutiile care functioneazã în coordonarea si/sau în subordinea si/sau sub autoritatea sa, si asigurã valorificarea rezultatelor ca informatii/documente de interes public, destinate beneficiului public;
f) asigurã conceptia unitarã a aplicãrii politicii de amenajare a teritoriului la nivel national; asigurã elaborarea, armonizarea si/sau avizarea, dupã caz, a:
1. Conceptului strategic de dezvoltare teritorialã România 2030, precum si a Sistemului de indicatori pentru fundamentarea procesului de luare a deciziilor în scopul elaborãrii si implementãrii planurilor de amenajare a teritoriului, a proiectelor strategice vizând coeziunea teritorialã;
2. Strategiei nationale de dezvoltare teritorialã;
3. politicilor de dezvoltare teritorialã, în conformitate cu obiectivele strategice privind coeziunea teritorialã;
4. planului de amenajare a teritoriului national;
5. planurilor de amenajare a teritoriului zonal regional, în scopul fundamentãrii planurilor de dezvoltare regionalã;
6. planurilor de amenajare a teritoriului zonal, judetean, local, necesare solutionãrii unor probleme specifice de importantã nationalã sau regionalã;
7. regulamentului general de urbanism;
8. documentatiilor de amenajare a teritoriului si urbanism;
9. planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele cu monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial;
___________________
23HG 33/2009
10. planurilor nationale multianuale privind cresterea performantei energetice a clãdirilor.
În îndeplinirea atribuțiilor sale Ministerul utilizează informații de sinteză la nivel național din toate domeniile de activitate economică și socială. Celelalte ministere și organe ale administrașiei publice centrale sunt obligate sa furnizeze acestuia, la cerere, informatiile necesare pentru desfășurarea activității de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Consiliul județean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel județean. In cadrul aparatului propriu al consiliului județean, municipal sau orășenesc și în cel al Consiliului General al Municipiului București se organizează și funcționează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, conduse de arhitectul-șef al județului, al municipiului sau al orașului, respectiv de arhitectul-șef al municipiului București.
În cadrul aparatului propriu al consiliului județean, municipal sau orășenesc și în cel al Consiliului General al Municipiului București se organizează și funcționează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, conduse de arhitectul-șef al județului, al municipiului sau al orașului, respectiv de arhitectul-șef al municipiului București.
Funcția de arhitect-șef va fi ocupată, în condițiile legii, de un funcționar public având de regulă formația de arhitect sau urbanist licențiat al învățământului superior de lungă durată. În comune atribuțiile arhitectului-șef vor fi îndeplinite de către un funcționar public din aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atribuții în domeniu și pregătit în acest sens.
În scopul îmbunătățirii calității deciziei referitoare la dezvoltarea durabilă locală și județeană, pe lângă fiecare consiliu județean, primărie municipală și orășenească, respectiv Primăria Municipiului București, se poate înființa Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism, organism consultativ cu atribuții de avizare, expertiză tehnică și consultanță.
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism este formată din specialiști din domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului și din reprezentanți ai instituțiilor tehnice, economice, sociale și de protecție a mediului cu care administrația publică locală colaborează pentru desfășurarea activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Componența nominală și modul de funcționare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism sunt aprobate de consiliul județean, consiliul local municipal, orășenesc, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, după caz, la propunerea președintelui consiliului județean, primarului, respectiv a primarului general al municipiului București, pe baza recomandărilor asociațiilor profesionale din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcțiilor, ale instituțiilor de învățământ superior și ale arhitectului-șef.
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism avizează din punct de vedere tehnic documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și studiile de fundamentare sau cercetările prealabile
Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism se supun deliberării și aprobării consiliului județean, consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului București, după caz.
La ședințele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism nu pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al documentațiilor – proiectelor, supuse avizării.
Documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului se semnează de profesioniști calificați în domeniu prin licență sau studii postuniversitare de specialitate acreditate conform legii, precum și de alți profesioniști cu drept de semnătură.
Dreptul de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism se stabilește pe bază de regulament elaborat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, în colaborare cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România, precum și cu alte organizații profesionale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului.
Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură, precum și Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului urbaniștilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Specialiștii calificați în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, care dobândesc dreptul de semnătură, se înscriu în Registrul urbaniștilor.
Consiliul județean stabilește orientările generale privind amenajarea teritoriului și organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților, pe baza planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism. În acest scop coordonează activitatea consiliilor locale și le acordă asistență tehnică de specialitate.
Consiliul județean asigură preluarea prevederilor cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, regional și zonal în cadrul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru teritoriile administrative ale localităților din județ, asigură elaborarea Planului de amenajare a teritoriului județean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes județean și le aprobă conform prevederilor legii.
Consiliul județean poate solicita consiliilor locale să elaboreze sau să actualizeze o documentație de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în vederea asigurării aplicării unor prevederi cuprinse în programele de dezvoltare a județului; solicitarea se transmite consiliului local, însoțită de expunerea motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului județean și de termenul fixat pentru elaborarea sau modificarea documentației.
În îndeplinirea atribuțiilor sale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului consiliul județean utilizează informații de sinteză la nivelul județului din toate domeniile de activitate economico-socială.
Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale sunt obligate să furnizeze cu titlu gratuit autorităților publice județene și locale informații din domeniile lor de activitate pentru teritoriul județului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate să furnizeze informații referitoare la dezvoltarea economico-socială și urbanistică a localităților.
Consiliul local coordonează și răspunde de întreaga activitate de urbanism desfășurată pe teritoriul unității administrativ-teritoriale și asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităților componente ale comunei sau orașului.
Consiliul local cooperează cu consiliul județean și este sprijinit de acesta în activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism. Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanistică a localităților și cu instituții, agenți economici, organisme și organizații neguvernamentale de interes național, județean sau local.
În îndeplinirea atribuțiilor sale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului consiliul local utilizează informații din toate domeniile de activitate economico-socială.
Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, agenții economici, organismele și organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea la nivel local au obligația să furnizeze cu titlu gratuit informațiile necesare în vederea desfășurării activității de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel local.
5.2. Participarea cetățenilor la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism
Comunicarea cu cetățenii într-o democrație cu tradiție este un proces gradat, care presupune parcurgerea anumitor etape. Aceste etape se suprapun peste cele două niveluri de comunicare, ca parte a unui model ideal de implicare a cetățenilor.
Primul nivel este informarea, care presupune eforturi atât din partea cetățenilor, cât și din partea administrației. Administrația publică este datoare să emită informații către cetățeni privind activitatea și planurile sale pentru ca aceștia să poată înțelege direcțiile prioritare ale politicii administrative.
Al doilea nivel se referă la consultarea cetățenilor, aceasta fiind acțiunea autorităților pentru identificarea necesităților cetățenilor, pentru evaluarea priorităților unor acțiuni sau colectarea de idei și sugestii privind o anumită problemă.
Patru lucruri stau la baza comunicării cu cetățenii. Acestea sunt:
Administrație care este deschisă să implice cetățenii în activitatea complexă a procesului de guvernare;
Transferul continuu de informații de la administrație la cetățeni;
Modalități eficiente prin care administrația culege informații de la cetățeni.
Cetățeni informați care înțelegând problemele își onorează obligația de a participa ca parteneri egali în activitățile administrației.
Comunicarea cu cetățenii reprezintă combinația acestor elemente – informație, comunicare și implicare în relația care se stabilește între administrație și cetățeni – astfel încât activitățile administrației sunt dezvoltate și susținute în așa fel încât să corespundă cât mai mult posibil nevoilor și dorințelor cetățenilor.
Există diferite modalități de împărtășire a informațiilor publicului, iar România a făcut progrese considerabile în acest domeniu. Doar pentru o trecere în revistă, iată câteva modalități de bază de împărtășire a informației publicului larg și care includ: ziare, intarniri publice, buletine oficiale, conferinte, publicatii tiparite, web site-uri, informatii stradale, programme si anunturi Tv.
Autoritățile administrației publice centrale și locale asigură organizarea și desfășurarea procesului de participare a populației în cadrul activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Informarea populației este activitatea prin care se fac publice:
a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistică a localităților;
b) intențiile autorităților administrației publice centrale și locale privind elaborarea unor documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și scopul pentru care acestea sunt elaborate;
c ) conținutul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism care urmează să fie supuse aprobării, conform legii.
Consultarea populației este procesul prin care aceasta își exprimă opțiunile și opiniile privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistică a localităților, precum și cele cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, în cadrul procesului de elaborare și aprobare a acestora, și se realizează prin publicarea procedurii de desfășurare a consultării și desfășurarea anchetei publice. Informarea și consultarea populației se desfășoară diferențiat, în funcție de amploarea și de importanța documentației de amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit procedurilor stabilite la nivel central
STUDIU DE CAZ: Dezvoltare urbană durabilă pe Municipiul Zalău
Municipiul Zalău, reședința județului Salăj, este situat, în zona centrală a județului, în bazinul hidrografic al văii Zalăului, fiind inclus în unitatea de planificare teritorială UTP1 Zona Meseș.
UTP1 include teritoriile administrative ale municipiului Zalău și comunelor Crișeni, Hereclean,Treznea , Agrij, Buciumi,Vârșolț, Dobrin, Meseșenii de Jos, Horoatu Crasnei,Cizer, Bănișor, cu o populație de 99 225 locuitori și o suprafața de 816,79 kmp, cu o densitate demografică zonală de 121,48 loc/kmp. Muncipiul Zalău ocupă o suprafata de 90,09 kmp și o populație de 62927 locuitori (recensamînt 2002).
În prezent se constată o crestere a orașului și a influenței acestuia , fapt ce conferă oportunități semnificative de îmbunatatire a calității vieții pentru populația municipiului dar și pentru zonele rurale învecinate, cu condiția ca aceste oportunități să fie valorificate.
Suprafața intravilanului, conform PUG 2006-2007, document aflat în curs de avizare este de 2587,25 ha, fața de 1787,69 ha în PUG 2000. Extinderile au fost realizate prin PUZ-uri (302,62 ha) iar prin PUG 2006-2007 s-a propus includerea în intravilan a unei suprafețe de 496,64 ha, în urma cererilor de construire pentru funcțiuni de locuire, servicii, unități industriale și de depozitare, unitați agro-zootehnice,etc.
Structura intravilanului conform propunerii PUG 2006-2007 arată urmatoarele zonificări funcționale majore: 51,31% – zone de locuințe cu funcțiuni complementare , 12,30% – unitați industriale și de depozitare, 11,72% – căi de comunicatie și transport, instituții si servicii de interes public, 5,85% – spatii verzi și de agrement , perdele de protecție – 6,49%,etc.
Din punct de vedere urbanistic orașul este reprezentat de o zonă centrală, care include și centrul istoric , unde sunt concentrate cea mai mare parte a funcțiunilor administrative, comerciale și bancare. În jurul centrului se dispun concentric o serie de cartiere construite în epoca socialistă, urmate de al doilea cerc concentric constituit din cartiere de case noi( în zona de sud, sud-est,sud-vest , sub Dealul Meseș ).Spre exteriorul acestei arii se situează un alt cerc creat de zonele de suburbii, fostele sate, alipite de Zalău: Ortelec, Sărmaș, Livada și Aghires. Zona industrială este situată în partea nordică a orasului și este continuată cu o zonă de servicii industriale, înspre zona gării CFR și înspre satele Panic și Hereclean. Separat ca trup distinct este localitatea Stana, inclusă în intravilanul municipiului. Orașul nu are dezvoltate zone periurbane dar este vazută ca necesară dezvoltarea spre Moigrad (în scopuri turistice și culturale), dezvoltarea spre Hereclean (zonă industrială și servicii industriale) și spre Meseșeni-Aghireș(zonă de locuințe).
Principalele probleme urbanistice care nu au rezolvare prin actualul PUG sunt legate de: dezvoltarea construcțiilor cu funcțiuni de locuire și alte funcțiuni, fară construirea utilităților necesare, instabilitatea terenurilor pe versanți care determină impunerea unor indici de construire mici(POT de 15%), fapt ce nemultumește cetățenii care achiziționează terenuri în aceste zone; lipsa respectării zonelor de protecție, în special în zona centrului istoric pentru protecția monumentelor istorice; existența unor cerințe concurente pentru spații verzi și de joacă pentru copii și spații de parcare.
Dezvoltarea recentă a fondului locativ al municipiului Zalău s-a realizat prin construirea de case individuale și doar in ultima perioadă prin construire de locuințe colective. Direcțiile de dezvoltare a construcțiilor de locuințe sunt înspre zona Aghires, dar și pe versanții care inconjoară centrul orașului. Situația fondului locativ existent arată că există un numar insuficient de locuințe individuale și colective. Construcția de locuințe colective poate fi o soluție pentru scăderea prețului locuințelor, care este foarte mare.
În ceea ce privește situația instituțiilor de administrare, prin PUG 2006 a fost relevată insuficienta spațiilor pentru instituții și servicii publice. Dar aceasta problemă poate fi solutionată prin finalizarea clădirii finanțelor din centrul orașului.
O altă problemă urbanistică gravă o constituie aspectul exterior al clădirilor de locuit, dar și a clădirilor publice. Programul guvernamental de reabilitare termică ar putea ajuta la îmbunatațirea aspectului clădirilor și a orașului în general.
Referitor la patrimoniul cultural al orașului, acesta este limitat și nu are o valoare deosebită .Exista câteva clădiri de patrimoniu, în zona centrului istoric, dar acestea nu sunt compacte, nu sunt vechi și nici nu sunt puse în valoare, fapt ce a determinat o slabă dezvoltare a turismului cultural. Dezvoltarea zonelor periurbane, în special înspre Moigrad, Porolissum ar putea duce la o dezvoltare a turismului cultural în municipiul Zalău
Primăria Municipiului Zalău
În ceea ce privește delimitarea zonelor care necesită protecție în baza unor legi speciale, acestea sunt delimitate prin PUG și trebuie impuse (zone de protecție, cursuri și surse de apă, zone de protecție obiective de patrimoniu cultural, zone de protecție obiective protejate fața de obiective poluatoare, conducte de gaz, antene GSM, LEA, obiective cu risc de explozie și incendiu tip SEVESO II și alte obiective cu risc tehnologic,etc).
Disfunctionalități în reglementarea funcțiunilor sunt în general puține (în zona străzii Lupului și str Morii), alte zone fiind deja soluționate (str.Sarmas). Este identificată ca o problemă urbanistică lipsa centrelor de cartier, în vederea degrevării centrului orașului.
Conform rezultatelor unui interviu cu persoane care prin natura profesiei sunt apropiate de dezvoltarea urbană și au o influență asupra elaborării și aprobării PUG, planificatorii dezvoltarii urbane au o poziție pasivă. Nu exista o coaliție a creșterii în localitate.
În acest context strategia de dezvoltare urbană durabilă va avea ca țintă reabilitarea și dezvoltarea zonei urbane, prin acțiuni de dezvoltare a infrastructurilor, a fondului locativ, a serviciilor publice, de impunere și respectare a zonelor de protecție, precum și de îmbunatațire a calitații mediului, de refacere a centrului istoric.
_________________________
Plan Urbanistic – Municipiul Zalău
Infrastructura de circulație și transport
Municipiul Zalău este amplasat pe axa Cluj-Satu-Mare-Petea –Vama, DN 1F-E 81.Nu este traversat de coridoarele Pan-Europene, situație defavorabilă în care se află de altfel întreaga Regiune Nord-Vestica. Construcția autostrăzii Brașov-Borș (proiect in execuție)va duce la racordarea orașului la rețeaua europeană, crescând accesibilitatea acestuia. Municipiul este conectat rutier prin urmatoarea rețea de drumuri: DN 1F(drum modernizat), DN 1H(stare necorespunzatoare),DJ 191C,DJ 108R și DC 73(stare tehnică proastă și nemodernizate).
Conectarea exterioară pe calea ferată este realizată prin linia CF 412 Carei-Zalău-Jibou, linie nemodernizată și sub standardele Uniunii Europene. Legăturile cu județele învecinate pe calea ferată sunt deficitare atât cantitativ cât și din punct de vedere calitativ, dar în acest domeniu nu sunt prevazute investiții.
Zalăul nu se bucură de existența unui aeroport, fiind utilizate aeroporturile situate la distanțe cuprinse între 8-120 km(Cluj Napoca,Satu Mare și Baia Mare).
Orașul nu deține o centură ocolitoare pentru devierea traficului de tranzit, fapt ce duce la creșterea traficului în interiorul localității concomitent cu creșterea poluării mediului urban. Proiectul demarat de realizare a unei centuri ocolitoare, etapa a- I-a , va trebui continuată cu realizarea etapei a doua, pentru devierea traficului de tranzit.
În ceea ce privește situația rețelei de străzi urbane, în lungime de 94 km ,doar 56 km sunt modernizați, existind disfunctionalități în ceea ce privește: gabaritul necorespunzator categoriei, străzi cu capacitate de circulație depașită, intersecții neamenajate corespunzator, cale de rulare necorespunzatoare, etc. Bulevardul Mihai Viteazul și str G.Doja prezintă congestii și poluare a aerului și fonică ridicată. Străzile principale și cele secundare au îmbracamintea rutieră în stare bună , acceptabilă sau proastă. Starea aleilor dintre blocuri este de asemenea deficitară, ca și starea trotuarelor.
Se constată de asemenea lipsa infrastructurii pentru circulatția cu bicicleta precum și lipsa unor zone de circulație exclusiv pietonală. O astflel de zonă pietonală a fost prevazută prin PUG în zona centrală.
Traficul urban în municipiul Zalău este aglomerat în special pe traseele principale, la orele de vârf, cu tendințe de congestionare. Gradul de motorizare este destul de ridicat , 327 de vehicule la 1000 locuitori.
Numărul parcărilor în oraș este insuficient atât în zona centrală cât și în zonele de cartier, fapt care duce la ocuparea și degradarea spatților verzi și de joacă dintre blocuri și a aleilor pietonale. În zona centrală s-a construit o parcare publică care este insuficient utilizată. În cartiere, criza spațiilor de parcare este accentuată de utilizarea garajelor în alte scopuri (comerciale sau servicii).
Transportul public urban: – Conform studiului efectuat pentru elaborarea PUG 2006-2007, există o cerere limitată pentru transportul în comun, datorită distanțelor relativ mici, dar dezvoltarea orașului pe direcția nord-sud a impus realizarea unor rute de transport public. Exista cinci rute principale de transport și trei rute secundare. Transportul în comun necesită imbunatățire atât în privința calității serviciilor prestate, prin modernizarea parcului auto, în conformitate cu normele de mediu cât și a dezvoltării cantitative, pentru anumite zone ale orașului, unde accesul acestor mijloace este limitat. De asemenea este necesară asigurarea unor mijloace de transport corespunzatoare pentru persoanele cu dizabiliăți. În ceea ce priveste siguranța circulației se impun de asemenea măsuri.
Situația infrastructurii de transport este așadar deficitară, infrastructurile fizice de transport fiind subdimensionate și degradate, impunându-se dezvoltarea și modernizarea acestora, în vederea alinierii la standardele europene.
Echiparea edilitară
Alimentarea cu apă potabilă și canalizarea apelor uzate.
Municipiul Zalău deține sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă din sursa de suprafață Varsolț. De asemenea municipiul Zalău beneficiază de o rețea de canalizare menajeră și pluvială, în sistem divizor și de o stație de epurare mecano-biologicaă.
În prezent, conform Master planului realizat în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și canalizare în județele Cluj-Sălaj”, 94% din populația muncipiului Zalău este racordată la rețeua de apă potabilă și 87% este racordată la rețeaua de canalizare menajeră. Consumul total de apă potabilă din rețeua centralizată este de 12.489 mc/zi , iar pierderile de apă în rețele sunt de 5352 mc/zi.
Cantitatea de apă uzată colectată este 130l/s(2008), la ploi mari fiind depășita capacitatea actuală a stației( este pusă în funcțiune doar o linie cu cap de 240 l/s).
Consumul de apă a scazut în perioada 2002-2005, datorită eliminarii pierderilor de apă din rețele, eliminarea risipei la consumatori și contorizarea precum și acoperirii necesarului de apă a agenților economici din surse proprii, subterane.
Lungimea rețelei de distribuție a apei potabile este de 108,2 km(2004) și a fost partial reabilitată prin programul SAMTID, urmând a fi reabilitată și extinsă prin proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și canalizare în judetele Cluj-Sălaj”, odată cu reabilitarea și extinderea canalizării și continuarea modernizării stației de epurare orăsenesti.
Retelele de canalizare au o lungime de 102,3 km ;retelele de canalizare nu acoperă întregul oraș, iar starea tehnică a acestor rețele este deficitară, existind pierderi și infiltrații, fiind necesară extinderea și reabilitarea a 40 km de rețea. Dupa 2007 s-au mai reabilitat rețele de canalizare noi și reabilitări, în cadrul proiectului Phare prin care s-a realizat și stația de epurare (zona industrială), din fondurile Primariei (str Sarmaș) și din fonduri proprii ale cetațenilor, aceste rețele însă nefiind preluate de către SC CAS SA. Stația de epurare a municipiului este o stație nouă, realizată prin programul PHARE, fiind necesară echiparea liniei a doua de epurare mecano-biologică și realizarea treptei terțiare și de tratare nămol, care sunt propuse a se realiza prin proiectul de extindere și reabilitare sisteme de apă și canalizare în județele Cluj-Sălaj.
În afara acestor investiții propuse este necesară continuarea reabilitării rețelelor de canalizare pentru zonele în care acestea nu au fost, inclusiv în noile cartiere aflate în dezvoltare, pentru care au fost elaborate PUZ-uri de către Primaria Zalău sau de către persoane fizice sau juridice interesate.De asemenea pentru zona desemnată ca parc industrial ar fi necesară realizarea infrastructurilor, astfel încit aceste zone sa fie mai atractive investitorilor semnificativi.
De asemenea având în vedere realizarea rețelelor de apă și canalizare de către cetațeni sau asociații ale acestora, este necesară preluarea rețelelor de către operatorul autorizat.
O soluție la îmbunatățirea managementului apelor din municipiu ar fi preluarea canalizării pluviale de către operatorul SC CAS SA. În acest domeniu este necesară conformarea cu cerințele Directivei CE 98/83/EC privind calitatea apei de consum și Directivei CE 91/271/CEE privind colectarea și tratarea apelor uzate, la termenele prevazute în Tratatul de aderare, 2013 pentru apa uzată.
Alimentarea cu energie termică
La nivelul municipiului Zalău există un sistem centralizat de producere a energiei termice necesare pentru încalzirea locuințelor și pregatirea apei calde menajere. Dar datorită costurilor ridicate a energiei termice la consumatori și datorită neasigurării continuă a energiei termice conform necesarului, o mare parte a consumatorilor casnici s-au debranșat de la rețeua centralizată, instalându-și centrale proprii cu funcționare pe gaz metan. De asemenea o mare parte din agenții economici și-au instalat centrale proprii alimentate cu gaz metan, necesarul de energie termică din sursa centralizată scazând considerabil. Astfel energia termică furnizata agenților economici este de 18.193Gcal/an (fața de 28.770 în 2003), iar pentru populație 12.294Gcal/an (fața de 30.991 în 2003). Fața de anul 1995,când producția de energie a fost de 546.340 Gcal, în 2005 producția a scazut la 105.552Gcal. Numărul consumatorilor casnici a scăzut de la 19.576 – proiectat la 1507 în 2005, iar numărul consumatorilor industriali a scazut de la 42 la 9. Instituțiile publice care sunt încă racordate la sistemul de termoficare sunt în nr de 64.
Centrala termică a fost proiectată pentru a produce energie electrică și termică, aceasta fiind o soluție eficientă din punct de vedere energetic, însa datorită reducerii necesarului de energie termică s-a renuntat la cogenerare.
În prezent centrală funcționează doar cu o instalație de ardere alimentată cu gaz metan, care poate funcționa și pe combustibil lichid. O altă instalație este în conservare, fiind autorizată să funcționeze pe cărbune cu adus de pacură, cu condiția echipării acesteia cu instalații de reducere a emisiilor de SO2, NOX și pulberi, în vederea conformării cu prevederile Directivei LCP. A treia instalație de ardere a fost dezafectată în 2004-2005. De asemenea pentru a putea să funcționeze după 2013, centrala trebuie să-și modernizeze sistemul de evacuare a zgurii și cenușii, fiind interzisă evacuarea umedă și să găsească soluții alternative pentru gestionarea zgurii și cenușii dat fiind faptul că în depozitul existent trebuie sistată depozitarea începând cu 31.12.2013. De asemenea trebuie luate măsuri de creștere a eficenței energetice, o soluție fiind cogenerarea concomitent cu modernizarea și eficientizarea centralei termice, modernizarea care să asigure conformarea cu cerințele de mediu, la termenele stabilite prin planul de acțiune din autorizația integrată de mediu, dar și măsurile de reducere a pierderilor în rețelele de transport și distribuție.
Pentru reabilitarea sistemului de transport și distribuție este în derulare un proiect cu finanțare guvernamentală, realizarea acestuia fiind condiționată de sumele alocate anual. Pentru îmbunătățirea eficienței energetice inclusiv la consumatori, este necesară reabilitarea termică a clădirilor.
Alimentarea cu gaz metan
Alimentarea cu gaz metan a orașului este asigurată prin conducta de transport Dn 400×40 bar, fiind asigurat debitul necesar și pentru perspectiva de dzvoltare a orașului. Rețeua de distribuție a gazului metan în lungime de 105,7 km , este realizată la nivelul întregului municipiu, fiind necesare extinderi în cartierele nou proiectate și dupa caz redimensionări ale conductelor existente, în cazul creșterii debitului necesar.
Alimentarea cu energie electrică
Necesarul de energie electrică este asigurat din rețeua de distribuție a SDFEE Zalău. Consumul de energie electrică la nivelul anului 2005 a fost de 177.768.749 kwh la mari consumatori, 19.053.841 kwh la mici consumatori și 26.734.183kwh la consumatori casnici.
Starea mediului
Gospodărirea deșeurilor
La nivelul municipiului Zalău este asigurată salubrizarea menajeră prin contract de delegare a serviciului către SC Ave Sălaj Ecoserv SRL. În momentul de fața se asigură colectarea deșeurilor menajere și asimilabile de la agenți economici și instituții publice, dar nu pentru toți producătorii, datorită faptului că se refuză semnarea contractelor. Până la sfârșitul anului 2008 societatea încheia contracte cu toate persoanele fizice și juridice, în caz contrar se vor impune taxe speciale, în condiiile legii. Colectarea selectivă a deșeurilor și valorificarea acestora conform obiectivelor de valorificare stabilite prin legislația națioanală, a fost impusă operatorului de salubritate prin contract, acesta fiind obligat să colecteze selectiv deșeurile de mase plastice ,carton-hârtie, metal,sticlă ; să sorteze aceste deșeuri și să le valorifice. Pentru deșeurile biodegradabile se impune compostarea și ca a doua opțiune eliminarea în depozit autorizat. În momentul de fața se colectează separat deșeuri de mase plastice fiind amplasate containere în punctele gospodărești și distribuite agenților economici. S-a demarat dotarea cu containere pentru sticlă și hârtie. De asemenea se colectează DEEE și deșeuri voluminoase , în cadrul unor campanii periodice. S-a amenajat la nivelul municipiului un punct de colecatre DEEE, conform cerințelor legislative.
Salubrizarea stradală este realizată prin DGADP, aflată în subordinea Primăriei. Servicul nu este modernizat și nu acoperă eficient întreaga arie a orașului.
În ceea ce privește depozitul de deșeuri menajere, acesta este necorespunzator , urmând a fi sistată depozitarea în 2017, conform termenului de tranziție obținut, sau mai devreme daca va fi epuizată capacitatea de depozitare (2014). Odată sistată depozitarea în acest depozit , este necesară închiderea ecologică, obligația autorității publice locale, precum și continuarea depozitării în depozit conform autorizat.
Noul depozit ecologic va funcționa, conform strategiilor prevăzute în domeniu, la nivelul județului, având în vedere cerința de realizare a unui nou depozit pentru o populație de min.150.000 locuitori. Prin sistemul de management integrat al deșurilor la nivel de județ, proiect aflat în curs de elaborare din fonduri europene, este prevazută realizarea unui depozit ecologic județean, în comuna Dobrin, la o distanța de cca 15 km de Zalău,pe amplasament urmând a fi realizată și o stație de sortare. De asemenea s-a prevăzut închiderea depozitului de deșeuri existent. Administrarea sistemului de management integrat va fi realizată de ADIL, prin licitație.
Cerințele de conformare cu Directiva privind depozitarea deșeurilor, inclusiv obligațiile de reducere a cantităților de deșeuri biodegradabile depozitate, precum și cerințele de conformare cu Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje referitoare la colectarea selectivă și valorificarea energetică sau materială a acestor deșeuri conform obiectivelor stabilite sunt obligatorii, la termenele prevazute în acestea. Pentru deșeurile de construcții -demolări este instituită obligația colectarii separate și plata unei taxe speciale pentru persoanele fizice și juridice care efectueaza lucrări de construcții, punându-se la dispoziția acestora containere sau saci speciali.
O altă cerință legală care trebuie implementată este colecatrea deșeurilor voluminoase și valorificarea-eliminarea acestora, precum și colectarea separată a deșeurilor periculoase din deșeurile menajere. Se impune de asemenea îmbunatațirea gradului de colectare și valorifcarea DEEE, pentru atingerea țintelor .
Deșeurile periculoase din unități sanitare și sanitar veterinare sunt în prezent necorespunzator getionate, în special în privința eliminării. Crematoriul din Simleul Silvaniei care incinerează deșeurile medicale periculoase de pe raza județului va fi închis la 31.12.2008, urmând ca după aceea toate deșeurile periculoase medicale, care necesită incinerare să fie incinerate numai în incineratoare ecologice. Pentru deșeurile periculoase de origine animală , care sunt în prezent incinerate în incinerator neecologic la DSVSA, este în curs de realizare un incinerator ecologic.
Gospodarirea apelor
Cursul de apă cel mai semnificativ la nivelul municipiului este valea Zalăului, cu un debit de 0,5-0,6 mc-s la ieșirea din municipiu, afluent de dreapta a râului Crașna. Alte cursuri de apă codificate sunt: valea Mitei, valea Panic,valea Ratisori,valea Ortelec,valea Rodina, valea Chichisa. Mai există și câteva cursuri de apă necodificate: valea Meseș,valea Sarmas, piriul Pietris,piriul Banchert,valea Ripoasa,valea Morii.
Calitatea văii Zalăului este de clasa I la amonte de Zalău și între I-III la ieșirea din Zalău, tendința fiind de îmbunatățire și indicatorii cei mai defavorabili sunt: amoniu, ortofosfații, plumb și sodiu(conform Raport de starea mediului 2006). Calitatea cursului de apă ,ca de altfel și calitatea apei subterane freatice este afectată de evacuările-scurgerile de ape uzate( evacuări directe în cursuri de apă sau evacuări de ape uzate insuficient epurate). Se impune realizarea rețelelor de canalizare pe zonele neacoperite în prezent de rețele (str 22 Decembrie 1989) precum și reabilitarea rețelelor de canalizare existente pentru prevenirea infiltrațiilor și exfiltrațiilor. De asemenea se impune realizarea unor stații de preepurare corespunzatoare la agenții economici care nu respectă cerințele de descărcare în rețele de canalizare precum și eliminarea oricăror evacuări neconforme în ape de suprafață.
Municipiul Zalău deține un sistem de canalizare pluvială separat de canalizarea menajeră care acoperă parțial orașul, sistem administrat de DGADP. Sistemul de canalizare prezintă mari disfunctionalități, fapt evidentiat la fiecare ploaie torențială, prin inundarea străzilor și îngreunarea circulației, în special a celei pietonale. O soluție de îmbunătațire a colectării apelor pluviale ar fi preluarea acestuia de către SC CAS SA.
În ceea ce privește lucrările de gospodărire a apelor, acestea nu satisfac cerințele, având in vedere frecventele inundări ale căilor de transport și a subsolurilor în cazul unor ploi torențiale. Se impune cu stringența execuția unor lucrări de protejare a orașului de scurgerile de ape încarcate de namol de pe versanți, prin executarea unui proiect unitar care să prevadă lucări pe principalele cursuri de apă și torenți. Un astfel de proiect a fost inițiat și identificat ca sursă de finanțare potențială Guvernul Bavariei.
În ceea ce privește amenajările din municipiu pentru agrement, nu este nimic realizat în acest sens, deși posibilități există.
Gospodărirea spațiilor verzi și a zonelor de agrement
Municipiul Zalău deține în momentul de față o suprafață de 73.000 mp parcuri ( parcul Municipal cu o suprafață de 4,48 ha, parcul Eroilor cu 0,7 ha, parcul Tineretului cu 2,1 ha și Parcul Bradet cu 0,4 ha), spații verzi stradale cu suprafața de 13 ha, spații verzi în cartiere, între blocuri cu suprafețe de 59,3 ha, gard viu în lungime de 73 km, 49160 bucăți arbori și arbuști și 9.300mp plantații cu fori și plante floricole. Din păcate datorită presiunilor pentru realizarea de construcții, spațiul verde si așa deficitar, a fost redus continuu, în special în zonele centrale .
Spațiile verzi, cu excepția parcurilor nu sunt amenajate și întreținute. De asemenea raportat la norma europeană ,prevazută în legislația de mediu națională, de 26 mp/loc pâna în 2016 este departe de a fi realizată, ca urmare se impune crearea de noi spații verzi și interzicerea ocupării celor existente.
Este absolut obligatorie respectarea prevederilor legislative referitoare la interzicerea ocupării sau reducerii spațiilor verzi existente , precum și utilizarea oportunităților de finanțare create de MMDD pentru realizarea de noi spații verzi. S-a obținut finanțare pentru realizarea unui parc de agrement în padurea Bradet și este în curs de realizare un nou proiect pentru reamenajarea parcului central, care să fie finanțat din fonduri MMDD cu cofinanțare din partea Primăriei Zalău.
De asemenea perdelele de protecție a căilor de transport, a obiectivelor agro industriale și a rețelelor tehnico-edilitare, a cursurilor de apă și a versanților sunt deficitare.
Există areale extinse în municipiul Zalău în care se manifestă alunecări de teren active sau zone cu alunecări potențiale, care nu sunt consolidate, în unele dintre acestea fiind deja executate contrucții care nu sunt sigure. Cea mai deficitară zonă este zona Ortelec , fosta carieră Cemacon. Pentru soluționarea problemei grave existentă a fost emis aviz de mediu în care sunt prevăzute obligații de stabilizare a terenului și de umplere a golului creat, în sarcina SC Cemacon SA, pe baza unor expertize tehnice.
Zonele de agrement ocupă o suprafața de 11,9 ha, insuficientă față de normele și cerințele populației și insuficient amenajate. Se impune realizarea de terenuri de sport ,parcuri de joacă pentru copii, etc.
Calitatea aerului si poluarea fonică
Calitatea aerului în municipiul Zalău este afectată în principal de industrie, producerea energiei termice și de transport. Calitatea aerului în zona industrială este monitorizată zilnic la indicatorii de bază, cu stația automată de monitorizarea instalată de către MMDD, date de monitorizare care sunt afișate on-line pe panouri afișate în locuri publice. Alte date de monitorizare efectuate de către APM Sălaj indică o depășire locală a indicatorului pulberi ,în zona căilor de transport din municipiu, precum și o depășire a nivelului de zgomot reglementat la limita arterelor de circulație.
Măsurile necesar a fi luate se referă la devierea traficului greu din oraș, fluidizarea traficului, reabilitarea căilor de transport, înnoirea parcului auto de transport public urban și respectarea cerințelor tehnice la înmatricularea și circulația vehiculelor. Pentru reducerea poluării din surse industriale sunt impuse programe de conformare și planuri de acțiune operatorilor poluatori (SC Rominserv Valves IAIFO SA , SC Uzina Electrica SA,etc)
Alte surse de poluare fonică care crează disconfort sunt unitățile de alimentație publică și de divertisment situate în zone de locuit, pentru care sunt necesare măsuri pentru conformare cu cerințele legale.
Analiza Swot a Municipiului Zalău
PLANUL DE ACȚIUNE AL DOMENIULUI DE DEZVOLTARE DURABILă A MUNICIPIULUI 2008 – 2013
CONCLUZII
În concluzie, trebuie găsite soluțiile rationale pentru a evita îndepartarea de context a sistemelor socio-economice dincolo de pragul reversibilității, respectiv generalizarea și stabilizarea unor trăsături ca:
Dominanța relațiilor conflictuale pentru accesul la resurse și satisfacerea nevoilor fundamentale
Transformarea inflormațiilor, a cunoașterii și progresului tehnic în obiecte ale priorității sau în mijloace de dominare și exercitare a puterii
Reducerea sistemului de valori la câteva componente exprimand creșterea, cantitatea și măreția
Limitarea participării la dezbaterea strategiilor și planurilor de acțiune, respectiv a influenței cetățenilor în viata publică în funcție de prioritatea și bogățile pe care pe le dețin.
În fond, trebuie să știm unde se află sistemul socio-economic național față de cel european, care îi sunt limitele de ordin structural și funcțional, în ce planuri complemetare trebuie să se acționeze concomitent și eficient pentru a crea condițiile tranziției totale și nu în ultimul rând numărul și succesiunea pașilor, viteza și costurile procesului. (Angheluță Vădineanu)
Promovarea dezvoltării urbane înseamnă a acționa în sensul creșterii diferitelor tipuri de potențial- economic, social, de mediu și cultural ale orașelor și zonelor urbane. Aceasta implică o gamă largă de politici publice urbane bazate pe cunoștințe multidisciplinare. Implicarea societății civile prin acțiuni bazate pe participare reprezintă de asemenea un aspect esențial pentru rezolvarea problemelor complexe ale dezvoltării urbane. În ultimii ani, obiectivele de durabilitate și promovare a coeziunii au devenit prioritare în cadrul strategiilor de dezvoltare urbană.
În general populația este nemulțumită de modul în care sunt utilizate resursele orașului, mai ales că nu există o conștintizare a efectelor pe termen lung. Cei mai mulți sunt de părere că trebuie schimbată politica de gestionare a resurselor, însă nimeni nu face ceva cu adevărat în această privință.
Dezvoltarea durabilă nu este posibilă fără aportul fiecărui individ în parte. Aici apare responsabilitatea socială a fiecaruia dintre noi. Aruncarea deșeurilor în centre specializate,consumul produselor ecologice, economia de energie, toate acestea au efecte pe termen lung. Sunt, cu alte cuvinte, laturi ale durabilității.
BIBLIOGRAFIE
• Botnariuc N., “Unele probleme ale evoluționismului actual”, Discursuri de recepție/ Academia Română, Ed. Academiei Române, 1992
• Carta orașelor europene pentru durabilitate, Aalborg 1994
• Cook J., Shearth D., “ World mineral resources and some global environmental issues, Nature & Resources, 1997
• Constantza R., Cleveland C., Perrings C., “ The Development of Ecological Economics, Edwin Elgar, Londor, 1997
• Constantza R., “ Economic growt, carrying capacity and the environment”, Ecol. Econ, 1995
• Dincă D., “Componentele dezvoltării locale”, Revista “Economie și administrație locală”, mai 2005
• Dincă D., “Componentele dezvoltării locale II”, Revista “Economie și administrație locală”, iunie 2005
• Durning A.T., “ Redesigning the economy in State of The World”, Norton & Company, New York, 1994
• Ionașcu G., Dezvoltarea și reabilitarea așezărilor umane din România, Ed. Tempus, București 2003
• Matei L., Strategii de dezvoltare economică locală, Ed. Economică, București, 2004
• Matei L., Dincă D. (coordonatori), Participarea cetățenilor la procesul decizional – manual de instruire, RTI, București, 2002
• Matei L., Management public, Ed. Economică, București 2001
• Peter Hall, Orașele în mișcare, Ed. All, București 1999
• Preda D., Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Ed. Economică, București, 2002
• Legea nr.351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități publicată în M.Of. nr. 408/24 iul. 2001
• Legea nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul publicată în M.Of. nr. 373/10 iul. 2001
• Legea nr.50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor republicată în M.Of. nr. 933/13 oct. 2004
• *** http://www.mdrl.ro/_documente/evenimente/open_days/3.pdf
• *** http://www.anpm.ro/Mediu/dezvoltare_durabil%C4%83-18
• *** http://www.euroavocatura.ro/articole/716/Ce_este_Dezvoltarea_Durabil%C4%83
• *** http://www.zalausj.ro/
• *** http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://i.imagehost.org/0533/zalau.jpg
BIBLIOGRAFIE
• Botnariuc N., “Unele probleme ale evoluționismului actual”, Discursuri de recepție/ Academia Română, Ed. Academiei Române, 1992
• Carta orașelor europene pentru durabilitate, Aalborg 1994
• Cook J., Shearth D., “ World mineral resources and some global environmental issues, Nature & Resources, 1997
• Constantza R., Cleveland C., Perrings C., “ The Development of Ecological Economics, Edwin Elgar, Londor, 1997
• Constantza R., “ Economic growt, carrying capacity and the environment”, Ecol. Econ, 1995
• Dincă D., “Componentele dezvoltării locale”, Revista “Economie și administrație locală”, mai 2005
• Dincă D., “Componentele dezvoltării locale II”, Revista “Economie și administrație locală”, iunie 2005
• Durning A.T., “ Redesigning the economy in State of The World”, Norton & Company, New York, 1994
• Ionașcu G., Dezvoltarea și reabilitarea așezărilor umane din România, Ed. Tempus, București 2003
• Matei L., Strategii de dezvoltare economică locală, Ed. Economică, București, 2004
• Matei L., Dincă D. (coordonatori), Participarea cetățenilor la procesul decizional – manual de instruire, RTI, București, 2002
• Matei L., Management public, Ed. Economică, București 2001
• Peter Hall, Orașele în mișcare, Ed. All, București 1999
• Preda D., Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Ed. Economică, București, 2002
• Legea nr.351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități publicată în M.Of. nr. 408/24 iul. 2001
• Legea nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul publicată în M.Of. nr. 373/10 iul. 2001
• Legea nr.50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor republicată în M.Of. nr. 933/13 oct. 2004
• *** http://www.mdrl.ro/_documente/evenimente/open_days/3.pdf
• *** http://www.anpm.ro/Mediu/dezvoltare_durabil%C4%83-18
• *** http://www.euroavocatura.ro/articole/716/Ce_este_Dezvoltarea_Durabil%C4%83
• *** http://www.zalausj.ro/
• *** http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://i.imagehost.org/0533/zalau.jpg
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltare Urbana Durabila (ID: 165023)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.