Depresie, Adictie Si Comportament Suicidar la Varsta Adolescentei

Depresie, adicție și comportament suicidar la vârsta adolescenței

Cuvinte cheie: depresie; adicție; agresivitate; adolescență; droguri.

Introducere

Adolescența, cu perioadele ei specifice de dezvoltare care încep la 14-15 ani și se desfășoară până la vârsta de 18-25 de ani, reprezintă o etapă esențială de evoluție psihologică și somatică în existența umană. Cuvântul adolescere se traduce din limba latină prin creștere, paradigmă pentru adolescență sau adult (Clerget, 2012). În perioada acestei maturizări se produc în anumite situații și ,,accidente” temporare de dezvoltare morală, concretizate cel mai adesea în atitudini de opoziție față de părinți, profesori ori alte autorități.

Din totdeauna, adolescenții au avut tendința de a se comporta liber, fără îngrădiri normative; au dorit, cu fiecare generație, să aibă propriile păreri și atitudini în ceea ce privește problemele de viață, activitate utilă și ,,loisir”. Nu în ultimul rând dezvoltarea somatică a individului este însoțită de o afirmare a identității de sine care în situația unei educații greșite poate forma unui comportament de opoziție și demonstrativitate.

În această situație tensionată care apare spontan între părinți și copii s-au cristalizat întotdeauna germenii conflictelor ideologice dintre generații; de fapt se repetă la fiecare nouă generație cerința imperativă a respectului identității individuale, acceptarea modernizării culturale și uneori chiar a specificului subcultural.

De asemenea, acordarea libertății absolute fără îngrădiri fizice sau normative din partea adulților este un scop evident al ,,frondei” realizate de adolescenții rebeli.

Comportamentul demonstrativ de independență

Depășind copilăria și pubertatea, copilul de ieri se transformă spontan într-un individ care își cercetează acum dezvoltarea și conștiința de sine. Vis-a-vis de acest concept al dezvoltării instanțelor psihice, Emil Verza (1994) afirma despre genialul cercetător Eric Erikson că: ,,…a analizat specificul adolescenței în care constituirea identității personale cu accent pe implicarea conștiinței de sine devine punctul central interpretativ și de evidențiere a caracteristicilor ce o definesc”(Verza & Verza, 1994).

Etapele de vârstă, reușitele școlare, examenul școlar de maturitate, cuceririle afective precum și alte pulsiuni de dezvoltare, se remarcă în modernitate ca și altădată prin ritualuri ,,de trecere” care fac ca adolescentul astfel ,,inițiat” să privească spre viitorul său fără teamă și fără tristețe. În anumite culturi primitive, s-a observat că tinerii erau și mai sunt încă inițiați prin izolarea în mediul natural; supunerea lor la un set de probe fizice și psihice care să le testeze curajul, abilitățile și maturizarea, confirmă ulterior primirea acestora în grupul adulților.

Acest moment era și este și acum sărbătorit prin ceremonii fastuoase care confirmă apariția unui nou membru al comunității tradiționale cu drepturi și îndatoriri depline.

Și în modernitate, simbolul arhetipal al trecerii la maturitate, deci într-o etapă superioară de vârstă se activează ca impuls la nivelul inconștientului colectiv, într-o societate care resimte trebuința unor practici specifice. De altfel observăm aceste manifestări colective în istoria socială apropiată: încă din anii 60-70 tinerii mergeau în călătorii inițiatice în India, Nepal și munții Himalaya unde căutau pe marii înțelepți risii și tehnica secretă de a putea provoca extazul nirvana. Fenomenul hippie aducea la Woodstock, de peste tot, din America și din lume, adolescenți și tineri dornici să se ințieze ,,în libertate”.

Dincolo de vârsta majoratului sau instituit frățiile din colegii sau facultăți unde noul membru este inițiat, cu obligația unei discreții față de apartenența sa. Asocierea la un club exclusivist ca și inițierile mai puțin plăcute din stagiul militar presupun supunerea novicelui la munci și probe umilitoare de rezistență fizică pentru a obține respectul camarazilor.

În actualitate, obținerea bacalaureatului ca examen de maturitate, sărbătorirea majoratului, terminarea stagiului militar, prima aventură amoroasă sau chiar căsătoria reprezintă pentru un tânăr sau o tânără un parcurs marcat de bucuria colectivă a acestor succese prin diferite manifestări de celebrare și satisfacție.

Posibilitățile actuale ale majorității adolescenților români de a pleca în călătorii ,,inițiatice” se limitează din fericire la excursii și tabere organizate de școală la munte sau la mare. Totuși, se întâmplă că unii, aflați în afara controlului părintesc sau instituțional, ,,să facă prima noapte albă”, cu fumat și petreceri ,,bahice”.

Mulți dintre ei, în aceste ocazii au și primele experiențe erotice care îi transformă semnificativ din punct de vedere psihoemoțional: își arogă iluzoriu și demonstrativ un statut comportamental superior vârstei reale.

Grupurile de adolescenți se constituie dintr-o trebuință identitară de a se distinge de ceilalți și mai ales de adulți. Comportamentul nonverbal, atitudinea independentă în fața adulților, vestimentația de o anumită culoare, blugii rupți sau uzați ostentativ la nivelul genunchilor, nelipsita țigară plasată în colțul gurii, un anumit tip de tunsoare ori coafură, tatuajele complicate, piercing-uri plasate șocant în diverse zone anatomice exprimă atitudinea unui adolescent rebel aflat la granița comportamentului normal; fiecare dintre aceste grupuri ascultă un anumit gen de muzică, disprețuind alte linii melodice prin etichetări negative fățișe și peiorative; aceași situație este afișată și în ceea ce privește dansul, acceptate fiind anumite stiluri în vreme ce altele sunt luate în derizoriu.

Expresia favorită la petreceri care face trimitere la generația anilor 60/70: ,,sex, drogs and rock and roll” este destul de lămăritoare în ceea ce privește atitudinea ,,filosofică” a acestor tineri care încearcă să evadeze din plictiseală și lipsa de sens existențială; aceste stări și trăiri negative sunt atribuite de ei societății și de multe ori familiei ,,dezinteresate” de opțiunile lor.

Câteodată din diferite motive, părinții, psihologul școlar, profesorii sau chiar autoritățile nu realizează o comunicare de calitate pentru a-i avertiza în legătură cu riscurile unor devianțe de la comportamentul normal și astfel mulți dintre acești adolescenți ajung în situații de blocaj, relațional, afectiv, financiar, sau chiar în conflict cu legea.

Prima țigară cu marihuana sau prima priză de hașiș la petrecere este oferită gratis pentru a-i atrage în atmosfera relaxată, dar apoi consumatorul dezorientat înțelege, din aproape în aproape, că totul se plătește scump.

Inadaptarea este evidențiată incipient cel mai adesea în tulburările de relaționare cu părinții, profesorii, colegii, precum și în atitudinea de ignorare a regulilor comunității și colectivității școlare din care aceștia fac parte. Comportamentele predelictuale debutează în primul rând cu modificări ale traseului normal de dezvoltare a personalității: unii adolescenți încep să absenteze de la orele de curs, mint părinții în legătură cu frecvența și situația școlară, copiază la evaluările organizate, dezvoltă atitudini demonstrativ agresive cu alți colegi, inclusiv cu fetele pe care le sperie ,,în glumă”.

Nu în ultimul rând, uneori încep să fumeze în fața adulților și să demonstreze atitudini nonconformiste. Mulți dintre acești inadaptați ajung chiar la abateri normative grave: furturi, dromomanie, jafuri și violențe, adicțiile toxicomaniacale precum consumul de droguri și alcool, prostituție, vagabondaj etc. (Rudică, 2008).

Fenomenele de devianță cantitativă se produc deja în procente considerabile în populația de vârstă tânără, provocând frecvent disfuncții grave în planul pregătirii școlare. Internetul este un alt vector tentant al accesului la cunoașterea rapidă care favorizează independența elevilor față de părinți în privința conținutului instructiv-educativ, dar și mai mult în aria relaționării-socializării.

Relația copilului cu mediul social devine de necontrolat pentru familie, chiar și acolo unde s-ar dori acest lucru. Devianțele acestei vârste sunt de diferite tipuri, relaționându-se cu fenomene de inadaptare sau dezadaptare socială până la forme patologice. Comportamentul deviant poate fi manifest sau latent ori în stare suspendată temporar, păstrând anumite limite tolerabile sau depășindu-le. Ca dinamică de grup novicele, poate fi acceptat de membrii grupurilor, în cazul în care nu pune în pericol existența acestora, sau respins și sancționat dacă atentează la ,,bunul mers” al vieții și activității grupului; cunoaște grade și forme diferite de manifestare, de la cele acceptabile social până la cele infracționale, delictuale sau criminale.

Depresia și consumul de substanțe în adolescență

Ca afecțiune psihică, Dicționarul de psihologie Larousse definește depresia drept: ,,boală mentală caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a dispoziției în sensul tristeții, a suferinței morale și a încetinirii psihomotorii” (Larousse p. 326).

Simptomele exterioare ale depresiei la adolescenții afectați apar destul de clar: tristețea, iritabilitatea, anxietatea, abulia, pierderea interesului vis-a-vis de activitățile care înainte aduceau bucurie și dorință de acțiune. La subiecții în cauză apar, de asemenea, gânduri de inutilitate și senzația de vid sufletesc.

Din nevoia de a compensa aceste stări de inacțiune, dezangajare și tristețe se produce un tip de emergență negativă: socializarea delincvențială și asocierea cu consumul de substanțe (alcool, tutun și alte substanțe) au rolul de elibera subiecții din starea de pressing psihologic.

Depresivul este în primul rând un neînțeles tulburat de șocul unei frustrări de moment, sau care s-a cumulat în decurs de luni ani de zile ca un doliu sufletesc, o nemulțumire ce domină dinamica interioară a sinelui. De asemenea, este tentat să evidențieze doar neajunsurile și negativitatea în interiorul și exteriorul, său fără a dori să aprecieze și aspectele pozitive ale realității.

Astfel adolescentul dezamăgit de limitele economice personale, căzut în capcana club-erilor este asigurat de ,,binevoitorii” din anturaj că este înțeles în ceea ce privește starea sufletească prin care trece; i se spune că substanța pe care o va consuma va rispi ca prin farmec starea de rău și va obține din nou starea de bine și veselie; deasemenea i se arată că acest comportament de consum îl va asimila statutar în grupul său de apartenență, fiind perceput ca unul de-al lor.

Nimic mai fals: la o vreme după instalarea dependenței și a cortegiului său de manifestări psihopatologice asociate, ,,prietenii” dispar din anturaj și în locul lor apar dealer-ii (distribuitorii de droguri) cu lista datoriilor financiare pe care nefericitul le are de achitat pentru consumul substanțelor; este un truism că drogurile și substanțele halucinogene nu fac decât să potențeze iluzoriu personalitatea imatură și de cele mai multe ori labilă a subiectului.

Cercetările efectuate de Fachs și Marcelli (1998) pe grupuri de adolescenți școlarizați au evidențiat că, între adolescenții normali și cei diagnosticați cu depresie, utilizarea de substanțe se prezenta într-un procent de două ori mai mare în cazul tutunului, de trei ori pentru alcool, de patru ori la hașiș și de zece ori pentru alte droguri (Marcelli., Berthaut., 2001); în ceea ce privește genul feminin, consumul de alcool reprezintă în adolescență o consecință a depresiei și anxietății; este utilizat în scop sedativ sau ca automedicație, în timp ce la genul masculin consumul de alcool face parte dintr-o formă de manifestări externalizate cu aparență psihopatică.

În aceași cercetare se preia constatarea lui Naomi Breslau (1991) vizând corelația dintre depresie și dependența de nicotină la adult încă din 1991. Ferguson și colaboratorii săi (1996) evidențiau un indicator cu risc de dependență de nicotină multiplicat de 4,5 ori în favoarea adolescenților deprimați, comparativ cu lotul de control (Marcelli, Berthaut, 2007).

Comparația alternativă a lui Brown și colab. demonstrează faptul că, la un moment t consumul de tutun nu este neapărat asociat depresiei atunci când sunt controlate celelalte variabile (mai ales consumul de droguri și tulburările de comportament); totuși cercetările ulterioare pun în lumină faptul că adolescenții fumători prezintă un risc de două ori mai mare decât ceilalți să dezvolte un episod depresiv major pe parcursul unui an.

Relația dintre depresie și dependența de nicotină rămâne semnificativă, chiar dacă într-un grad mai scăzut: cercetătorii mai sus menționați argumentează faptul că tabagismul accentuat (mai mult de zece țigări pe zi) la vârsta adolescenței trebuie să apară oricum ca un indicator de alarmă pentru psihologul clinician.

Adolescenții aflați în depresie absentează nemotivat de la școală mai mult decât ceilalți elevi, nu au performanță școlară, și de multe ori pot să manifeste un comportament deviant (violență; adicții, slabă comunicare cu ceilalți). În mediul familial, la acești subiecți apar stări frecvente de bulimie și somnolență, dezinteres pentru competiție în aproape toate situațiile cotidiene. La fete este cunoscut și sindromul anorexiei ori, dimpotrivă, apariția bulimiei care poate fi un indicator serios al riscului suicidar.

Autoagresiunea la vârsta adolescenței

Autovătămarea intenționată este întîlnită în adolescență ca o agresiune împotriva propriei persoane. Acest act demonstrativ vrea să atragă atenția, să șocheze și totodată și fie perceput ca un strigăt de ajutor cu privire la problemele și starea sufletească prin care trece respectiva persoană. Se pot întâlni tineri cu multiple leziuni tegumentare, arsuri autoprovocate, tăieturi la nivelul brațelor ori pe alte suprafețe ale corpului.

Pericolul suicidar la adolescență este evidențiat de două forme comportamentale majore care apar cu mult timp înainte de tentativă: intenția clară autentică de a se sinucide și suicidul ca strigăt de ajutor fără o pulsiune de moarte autentică care este semnalizată prin tentative non radicale (medicamente, supradoze, tentative).

Salomeia Putnoky (2010) constată că, totuși, la aceste vârste nu există o pulsiune tanatologică autentică, ci se încearcă de fapt atragerea atenției adulților cu mijloace și atitudini radicale. Autoarea conchide: ,,suicidul în sine rămâne un act de conduită imprecis de indentificat în cadrul comportamentului autoagresiv, mai ales la copii și adolescenți. Reușita poate să nu constituie o autentică expresie a unui suicid, după cum suicidul nereușit poate fi cu totul diferit ca semnificație de o tentativă suicidară” (Putnoky., 2010, p.27).

În lucrarea Mitul sinuciderii, autorul american Thomas Joiner arată că este o mare eroare să credem că un copil sau un adolescent nu se va sinucide deoarece îi lipsește pulsiunea reală tanatologică (specifică adulților). El arată că în SUA la nivelul anului 2005 s-au sinucis prin diferite metode radicale în special prin împușcare 272 de copii și adolescenți americani (Joiner, 2013). Dintre aceștia mulți adolescenți erau consumatori de droguri sau se aflau sub medicație antidepresivă. Înainte de a se sinucide unii au provocat masacre cumplite în școli, licee și facultăți.

Aceste aberații comportamentale pot ridica unele ipoteze cu privire la acțiunea paradoxală a medicamentelor și drogurilor legale. Acestea sunt administrate pentru relaxare sau eficiență cognitivă și la un moment dat în funcție de personalitatea subiectului pot să producă comportamente paradoxale și chiar dezastre criminale.

Cu privire la autoagresivitatea tinerilor în țara noastră, apar date importante în articolul de analiză documentară ,,Abordare psihosocială a sinuciderii ca formă particulară a violenței”. Autorii Doina Săucan, Aurora Liiceanu și Mihai Micle (www.criminologie.ro, Abordare psihsocială a sinuciderii ca formă particulară a violenței), prezentau o apreciere a OMS, ce evidenția faptul că există un număr semnificativ de mare de copii și tineri care se sinucid în România.

O altă sursă utilzată de autorii sus menționați și anume Studiul pentru implementarea Planului Național de Acțiune pentru Tineret, la nivelul anilor 2003 arăta că ponderea sinuciderilor juvenile se menține constantă, înregistrându-se o scădere doar de 1,2 %. După cum se arată mai departe în articol, se pare că cele mai multe sinucideri s-au produs în anul 2003 (Săucan., Liiceanu., Micle., 2005).

Totalul sinuciderilor pentru România anului 2003 prezenta următoarele ponderi pe categorii de vârstă: 25-29 de ani, -47,3%; 20-24 de ani, – 35,4%; 15-19 ani, -18,3%. În privința genului, pentru acea perioadă, fenomenul era mai accentuat la băieți într-un raport de 6 la 1. Din punct de vedere clinic, la copii și tineri formele depresiei ca afecțiune psihologică se diferențiază nesemnificativ de cea întâlnită la adulți (Săucan., Liiceanu., Micle., 2005).

După unii autori, cauza principală la nivel individual ce influențează acest comportament autodistructiv se originează într-un dezechilibru al mediatorilor chimici de la nivelul creierului; aceștia provoacă deprimarea gândirii, distorsiuni psihice precum și dezechilibre somatice.

Fenomenul s-a pretat la teoretizări științifice: Durkheim cu teoria a anomiei, Freud pentru care sinuciderea era o formă de homicid (Larousse, 2006); teoria trifactorială (Andrew Henry, James Short) și teoria integrării statutului (Jack Gibbs, Walter Martin), (Mitrofan,1994); mai consemnăm teoria înțelesurilor suicidare formulată de Jack Douglas precum și teoria procesului suicidar a lui Jerry Jacobs (Săucan., Liiceanu., Micle., 2005).

Opinii de final

Trecând în revistă aceste fenomene de adicție, în final putem să admitem că alcoolul, tutunul și drogurile consumate frecvent în adolescență în orice cantitate, naturale sau de sinteză, legale sau nu, generează după un timp foarte scurt fenomenul de dependență și uneori cel de toleranță crescută a organismului la substanțele respective.

S-a demonstrat că drogurile nu au nici un efect benefic terapeutic certificat medical sau de relaxare. Acestea doar tulbură și subminează starea de sănătate, echilibrul neural și social al subiecților consumatori, aducându-i rapid la forme de deprimare psihică și fizică.

De cele mai multe ori, stările de rău fizic individual alternează cu tendințele distructiv

criminogene produse de sevrajul care se instalează obligatoriu mai devreme sau mai târziu.

Regretele apar tardiv și de regulă abia atunci când sănătatea acestor nefericiți este distrusă iremediabil. Adolescenții ar trebui conștientizați continuu în toate mediile pe care le frecventează că nu există alternative sau negocieri în capcana acestor adicții. Ca soluție nu există decât evitarea, abandonarea consumului sau în caz contrar distrugerea somatică și moartea.

Bibliografie:

CLERGET, S., Criza adolescenței. Căi de a o depăși cu succes. București, Editura Trei, 2012.

JOINER, T., Mituri despre sinucidere Editura trei, București, 2013.

VERZA, E., VERZA, F. E., (1994). Psihologia vârstelor. București, Editura Prohumanitate, p.185, 206.

RUDICĂ, T., (2006). Psihologia frustrației. Iași, Editura Polirom.

MARCELLI, D., BERTHAUT, E., (2007). Depresie și Tentative de Suicid la adolescență. Iași, Editura Polirom , p.23.

PUTNOKY, SALOMEIA., (2010). Comportamentul agresiv la adolescenții din județul Timiș. Timișoara,Editura Solness, p.26, 27.

BLOCH, H., ROLAND, C., ERIC, D., ALAIN,G., (2006). Larousse- Marele dicționar al psihologiei. București, Editura Trei, p.35,1046,1199-1200.

MITROFAN, N., ZDRENGHEA, V., BUTOI, T., (1994). Psihologie judiciară. București, Casa de Editură și presă ,,Șansa”.

Webliografie

www.consultanta-psihologica.com/depresia-si-suicidul-in-adolescenta/

www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1500#ixzz37wMHliOv

www.ziare.com/articole/statistici+consum+alcool

www.ziare.com/social/romani/romanii-printre-cei-mai-mari-consumatori-de-alcool-din-lume-raport-oms-1298688

www.who.int/en/

www.despresuflet.ro. Constanța Vasile, Factori determinanți în creșterea nivelului de agresivitate. Influența drocurilor asupra agresivității.

www.criminologie.ro. Doina Săucan, Aurora Liiceanu și Mihai Micle Abordare psihsocială a sinuciderii ca formă particulară a violenței