Dependenta Si Solutiile

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Consumul de droguri

1.1 Considerații generale privind drogurile

1.2 Tipuri de droguri

1.2.1 Tutunul ca anticipator al halucinogenelor

1.2.2 Etnobotanicele, precursoarele drogurilor halucinogene

1.2.3 Droguri de mare risc

1.3 Cauzele consumului

1.3.1 Comportamente ale consumatorilor

1.3.2 Comportamente cu consumatorii

Capitolul II. Dependența și soluțiile

2.1 Ce este dependența

2.2 Prevenirea

2.2.1 Tipurile de prevenție

2.3 Tratamente

2.3.1 Rolul parental

2.3.2 Rolul educației școlare

2.3.3 Evaluare și consiliere

Capitolul III. Efectele consumului de substanțe halucinogene

3.1 Efecte fizice

3.2 Efecte psihice

3.3 Efecte sociale

Capitolul IV. Cercetare

5.1 Cauzele consumului de droguri

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Dependența de droguri este considerată de unii specialiști o boală a creierului. Dacă într-o primă instanță consumul de astfel de substanțe poate fi un gest voluntar, drogurile modifică în timp atât mecanismele expresiei genetice precum și circuitele cerebrale, care astfel afectează comportamentul uman.

Ipoteza lucrării mele vizează consecințele consumului de droguri, în special al celor halucinogene atât în climatul legislativ actual, cât și în contextul legalizării la nivel național. Cercetarea pe care o voi realiza cu privire la acest subiect dorește să demonstreze următoarele: efectul nociv al consumului de droguri în societatea modernă, la nivel național și internațional și mai ales în rândul tinerilor, precum și faptul că legalizarea drogurilor va spori considerabil numărul consumatorilor și, implicit, pe cel al victimelor, ceea ce va facilita formarea unui trend și va alimenta teribilismul tinerilor, afectând comportamentele sociale și dăunând relațiilor interumane.

De asemenea, un alt aspect pe care îl urmăresc este legat de observarea nivelului de implicare al autorităților în problema consumului de droguri pe teritoriul românesc. Voi face o analiză a măsurilor luate de Guvernul României, dar și asupra centrelor de informare și recuperare. În demersul verificării ipotezelor, voi face o trecere teoretică prin conceptele esențiale care vizează tema aleasă.

Capitolul I cuprinde elemente introductive, cu privire la tipurile de droguri în general, iar cauzele și situația dependenței se reflectă în capitolul doi al lucrării. Important de observat este linia teoretică a rolului pe care educația îl are în prezentarea informației, respectiv avertizarea vis-a-vis de consum, aici fiind relevante de cele mai multe ori educația familială, dar și cea școlară.

Toate mediile cu care interacționează în special tinerii trebuie să prezinte clar efectele consumului de droguri, fapt ce va fi conspectat în capitolul III. În capitolul IV voi prezenta cadrul legislativ românesc în problema consumului și a traficului de droguri. Cât de responsabilă este România cu privire la a informa cetățenii despre gravitatea și pericolul consumului de droguri, dar mai ales cu privire la pedepsele aplicate celor care fac trafic de substanțe interzise.

În ultimul capitol, voi observa câteva cazuri concrete, care prin intervenție s-au soluționat prin tratament, dar și cazuri care au avut rezultate fatale pentru consumatori. Este util de aflat care este perioada optimă de intervenție pentru salvarea a unui dependent și cine este în măsură să intervină pentru a convinge un consumator să renunțe la droguri și a-l ajuta să urmeze un tratament de dezintoxicare și reabilitare.

CAPITOLUL I.

1. Consumul de droguri

Considerații generale privind drogurile

Contrar opiniei generaliste, drogurile și obiceiul consumării lor nu reprezintă o chestiune recentă, nu e o chestiune ce ține de trend și nu reprezintă exclusiv un apanaj al omului modern, ci datează de acum mii de ani, caracterizând, într-o formă sau alta, majoritatea societăților fiecărei epoci.

DROG, droguri, s. n. 1. Substanță de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant. 2. (Fam.) Medicament. – Din fr. drogue.(Dicționarul Explicativ al Limbii Române, p. 283.)

„Drog (etimologie controverstă: cuvântul ar putea veni din persană: droa, miros aromat, din ebraică: droog, substanță uscată). La drept vorbind, orice substanță farmacologic activă asupra organismului (în acest sens orice medicament este un drog); în sens usual, orice substanță psihoactivă care se pretează la un consum abuziv și care poate antrena manifestări de dependență.” (Richard, 2005, p. 504)

Impactul dependenței de droguri poate avea implicații majore și cu urmări de lungă durată asupra vieții indivizilor: de la consecințe psiho-sociale, precum marginalizarea și deformarea temporară sau chiar permanentă a percepției asupra realității, și până la afecțiuni grave ale sănătății, precum atacul cardiovascular și cerebral, cancerul, HIV/SIDA, hepatită și pneumonie.

Potrivit Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO), în România, 11% dintre elevi, respectiv 150.000 de copii, și 25% dintre studenți au consumat cel puțin o dată etnobotanice, marijuana, cocaină sau heroină. Astfel, România este unul dintre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prevalenței consumului de substanțe interzise. De asemenea, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, astăzi, în lume, peste 220 de milioane de persoane sunt dependente de droguri. (Abraham P., 2005, p. 172)

Istoria reală a drogurilor a început în urmă cu foarte mult timp, chiar din perioada neolitică. După cum bine știm, omul a căutat dintotdeauna diferite căi și mijloace pentru a-și crea plăceri de scurtă sau lungă durată. La început, acesta a găsit aceste plăceri în plante, iar prima plăcere cunoscută de om dintre acestea este opiul, care se obține din mac. (Popescu, Achim, Popescu, 2004, p. 88)

Consumul de droguri a devenit o problemă de sănătate publică după anul 1997, când numărul persoanelor dependente a crescut seminificativ și a necesitat luarea unor măsuri adecvate. România, care era o țară de tranzit, devine încet, dar sigur, și o țară consumatoare de droguri. Fenomenul începe să câștige tot mai mult teren, iar punctul cheie îl reprezintă capitala țării, unde există o populație receptivă pentru a experimenta aceste noi substanțe, în special heroina. (Sanda Luminița Matei, 2003, p. 57)

„Consumul de droguri a pătruns în toate mediile sociale și zonele geografice, afectand milioane de anonimi, dar și personalități ale vieții politice, culturale, sociale, despre care mass-media informează adeseori opinia publică” (Popescu, Achim, Popescu, 2004, p. 90)

În prezent, prin puternice tehnologii de sinteză chimică perfecționate și având drept cauzalitate prezența unei piețe aflate în continuă creștere, tipurile de droguri s-au diversificat și s-au înmulțit, iar societatea contemporană a devenit «terenul lor de joacă»; unul dintre cele mai îngrijorătoare și primejdioase efecte ale acestui fenomen este coborârea pragului vârstei medii pe care o au consumatorii acestora și mai ales faptul că între aceștia se evidențiază frecvent elevi de liceu și chiar de școală generală, în rândul cărora etnobotanicele s-au bucurat de o mare popularitate, iar în ultima perioadă halucinogenele luându-le locul.

Legea 522/2004 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri definește drogurile ca fiind „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe” (http://www.clr.ro accesat la 8-05-2015)

Astfel, în funcție de originea lor, drogurile pot fi: sintetice (obținute prin sinteză), semisintetice (obținute din compuși sintetici dar și naturali) și natural (au în compoziție doar compuși naturali). De asemenea, după aprobarea juridică a substanțelor din care sunt alcătuite, drogurile pot fi licite, al căror consum este liber în urma controlului sau ilicite, droguri care sunt interzise spre producere, trafic sau consum. (Abraham, 2005, pp. 28)

Tipuri de droguri

Drogurile se clasifică în funcție de originea acestora și efectul pe care îl au la nivelul sistemului central nervos. (Abraham, 2005, pp. 27)

În literatura de specialitate, dar și în practică, drogurile sunt clasificate după numeroase standarde ce au la bază o suită de criterii, dintre care cele mai cunoscute sunt:

După originea pe care o au;

După efectul produs asupra sistemului nervos central (SNC);

După dependența pe care o generează ;

După regimul juridic de încadrare a substanțelor;

Potrivit dreptului internațional, care împarte drogurile în stupefiante și substanțe psihotrope;

În funcție de modul de administrare: injectabile, ingerabile, inhalabile, prizabile, sau chiar sub formă de supozitoare. (Drăgan J., 1997, p. 47)

Potrivit profesorului Gian Luigi Gessa, specialist în neuro-psiho-farmacologie și profesor al Universității Cagliari, citat într-un articol apărut în revista italiană Focus în anul 2010, există cinci substanțe naturale majore din care derivă toate drogurile, legale și nelegale, iar acestea sunt: alcoolul, nicotina, cannabisul, cocaina și opiul. Toate celelalte droguri, numite și droguri de sinteză, sau de autor, se caracterizează prin imitarea efectelor și caracteristicilor celor enumerate. Este, spre exemplu, și cazul benzodiazepinelor, care sunt utilizate în componența anumitor medicamente antidepresive și care imită acțiunea alcoolului asupra creierului fără a reproduce și efectele nocive asupra ficatului.

1.2.1 Tutunul ca anticipator al halucinogenelor

Obiceiul tinerilor de a fuma este o realitate care nu trebuie mascată, ci combătută prin mijloace informaționale de care copiii și adolescenții au nevoie înainte de a lua o decizie cu privire la acest viciu. Tocmai din acest motiv, informarea elevilor cu privire la pericolele fumatului constituie o componentă esențială a educației pentru sănătate, cheia acestei componente fiind chiar prevenirea. Totuși, pentru a preveni este necesară cunoașterea efectelor nocive ale acestui drog ce are la bază nicotina.

Dependența de nicotină este considerată de lumea medicală o boală cronică. Ea reprezintă un complex fenomen bio-psiho-social în care intervin factori genetici, farmacologici, psihologici și culturali care, combinați, determină consumul cronic de tutun. (Rădulescu E., 2004, p. 27-31).

Dincolo de dependența pe care o creează, tutunul se clasifică în categoria drogurilor și pentru că încetarea bruscă a fumatului conduce la starea de sevraj, cu toate simptomele și consecințele acesteia.

Deși mult timp s-a considerat că nicotina este singurul vinovat și suport al toxicității tabacului, s-a constatat că, prin ardere, tutunul suferă modificări ale compoziției inițiale, din care derivă substanțe toxice precum monoxidul de carbon și gudronul, alături de alte 30 de substanțe cancerigene, din totalul de 4.000 de substanțe chimice existente în fumul de țigară.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății:

Zilnic, în lume, se vând aproximativ 15 miliarde de țigarete;

O treime din bărbații adulți sunt fumători;

Afecțiunile asociate fumatului ucid unul din zece adulți;

În 2012, 967 de milioane de oameni fumau în întreaga lume, față de 721 de milioane în 1980;

La nivel global, consumul de tutun provoacă anual moartea a șase milioane de oameni, dintre care 33.000 de români și 600.000 de nefumători, expuși fumatului pasiv;

Anual, aproximativ 10.000 de români devin fumători, de la vârste tot mai mici;

În România, 15% dintre decese sunt cauzate de fumat;

Efectele nocive ale consumului de tutun sunt bine cunoscute și ele variază de la efectele produse la nivelul aparatului respirator (de exemplu, emfizemul pulmonar) și până la efectele răsfrânte asupra întregului organism și de la efecte de scurtă durată, până la cele de lungă durată, iar aici vom enumera aleator numai câteva:

creșterea ritmului inimii, în medie cu 25 de bătăi pe minut, la fumători față de nefumători;

creșterea tensiunii arteriale;

creșterea sensibilității la boli;

bronhopenumopatii, bronșite cronice șivoacă anual moartea a șase milioane de oameni, dintre care 33.000 de români și 600.000 de nefumători, expuși fumatului pasiv;

Anual, aproximativ 10.000 de români devin fumători, de la vârste tot mai mici;

În România, 15% dintre decese sunt cauzate de fumat;

Efectele nocive ale consumului de tutun sunt bine cunoscute și ele variază de la efectele produse la nivelul aparatului respirator (de exemplu, emfizemul pulmonar) și până la efectele răsfrânte asupra întregului organism și de la efecte de scurtă durată, până la cele de lungă durată, iar aici vom enumera aleator numai câteva:

creșterea ritmului inimii, în medie cu 25 de bătăi pe minut, la fumători față de nefumători;

creșterea tensiunii arteriale;

creșterea sensibilității la boli;

bronhopenumopatii, bronșite cronice și emfizem pulmonar;

boli cardio-vasculare: hipertensiune arterială, infarct miocardic etc.;

gastrită, ulcer gastric sau duodenal;

cancer al cavității bucale, esofagului, laringelui sau vezicii urinare;

cancerul pulmonar, cea mai gravă formă de cancer întâlnită la fumători;

scăderea capacității de concentrare intelecuală și cefalee.

Este important de înțeles despre tutun că, mai ales atunci când el este consumat de copii și de adolescenți, devine extrem de periculos prin „calitatea” sa de așa-numit drog de pasaj, având potențialul să deschidă drumul și înspre consumul unor droguri mai puternice.

Drumul spre consumul de droguri, mai ales al canabisului și al plantelor halucinogene este relativ simplu, tigările legale fiind rampa de lansare în lumea drogurilor, continuându-se apoi cu marijuana și cu droguri cu efecte halucinogene. Unii se opresc doar la drogurile legale, tigări sau alcool, însă consumul excesiv de alcool crește posibilitatea de a încerca și ceva mai tare. Chiar dacă alcoolul este considerat un drog legal și acesta duce la moarte chiar dacă procesul este ceva mai lent, multe părți ale trupului nostru suferind schimbări grave în urma alcoolului. Nicotina din țigări este la fel de periculoasă, iar consumată de adolescenți devine mult mai repede un viciu, deoarece corpul acestora este încă în formare, iar vulnerabilitatea este mult mai crescută. (Campbell, 2001, p. 15, 16).

1.2.2 Etnobotanicele precursoare ale halucinogenelor

Sunt chiar mai periculoase decât drogurile cunoscute și nu par a avea leac. Este ceea ce spun cu neputință medicii, care afirmă despre substanțele etnobotanice că îi transformă pe consumatori în bolnavi psihici «singuri pe culoarul morții». Aceste ierburi otrăvitoare, accesibile la orice colț de stradă, prin neglijența autorităților, au umplut paturile spitalelor de adolescenți pierduți. În momentul internării, consumatorii prezintă grave probleme cardiace, sau depresie caracterizată de gânduri sinucigașe. Numărul pacienților crește de la o zi la alta.

Etnobotanicele reprezintă un amestec de pulberi sau plante uscate stropite cu substanțe chimice de diferite compoziții. În componența acestora pot exista urme de amfetamine, metamfetamine (metilamfetamine), mefedronă, cocaină, heroină, sau de canabinoizi sintetici (imită efectul THC-ului – tetrahidrocarbinol, substanța activă din canabis întâlnită în hasiș și marijuana) , cu efecte mult mai puternice).

Etnobotanicele vin de obicei în plicuri de unul sau mai multe grame, iar proporția substanțelor enumerate diferă de la un plic la altul, motiv pentru care consumatorii riscă să-și introducă în organism substanțe și amestecuri nocive și impure, sau să își administreze supradoze. De obicei, acest tip de droguri se prizează (se trag pe nas), se ingeră, se fumează în țigarete sau în pipe speciale, ori se injectează și poartă diverse nume precum Magic, Pure, Puff, Strong, Class, Insomnia, Jamaica, Special Cox, Spice etc. Gradul foarte ridicat de periculozitate al consumului de etnobotanice vine mai ales din faptul că utilizatorul poate dezvolta dependență psihică și fizică pentru aceste prafuri după prima doză, îndeosebi în cazul celor care conțin metamfetamine.

Cantitatea de substanță consumată la o «priză» nu este încă foarte bine cunoscută, deoarece compușii chimici sunt pulverizați peste amestecurile de plante, dozarea nefiind exactă. Deși în legislația românească există o listă oficială a substanțelor interzise, autorităților le este aproape imposibil să țină pasul cu laboratoarele producătorilor, pentru că o modificare minoră a «rețetei» drogului, poate scoate un astfel de produs în afara listei de interdicții. Efectele consumului de etnobotanice au fost împărțite de către medicii specialiști în trei, chiar patru criterii, iar acestea sunt după cum urmează:

Efecte imediate: euforie, creșterea energiei, amețeală, insomnie, tremurat, pierderea apetitului, neliniște, comportament obsesiv-compulsiv, bâlbâială, panică, agresivitate;

Efecte cronice: dependență, pierdere în greutate, căderea dinților, psihoză amfetaminică, îndeosebi privarea de somn;

Efecte de supradozaj: atac cerebral, furnicături, paranoia, deziluzie, halucinații, căderea sistemului muscular, blocaj renal;

Efecte psihice produse: râs involuntar, relaxare, deficit de atenție, tulburări ale raționării logice, iluzii senzoriale, distorsiuni spațio-temporale, halucinații, viziuni autoscopice (impresia ieșirii din corp), senzația de moarte iminentă, senzația de omnisciență, clarviziuni, senzația de depersonalizare, panică, tristețe, paranoia.

Plantele etnobotanice, bine cunoscute pentru efectele lor asemănătoare celor ale unor droguri ușoare, au ajuns să se numere printre «ingredientele» principale ale petrecerilor de adolescenți, deoarece, asemenea alcoolului dar chiar mai mult decât acesta, îi eliberează de emoții, inhibiții, depresie și angoase, oferindu-le stări euforice și transformându-i astfel în clienți fideli ai magazinelor de substanțe psihotrope.

Până recent, asemenea puncte de comercializare se găseau pe toate drumurile și în văzul lumii dar, de când mai multe cazuri tragice de vieți tinere distruse în urma consumului de etnobotanice au fost mediatizate, aplicarea legislației a devenit mai drastică, iar astfel de chioșcuri au dispărut sau s-au ascuns. Nu este însă și cazul magazinelor online, orice copil care dispune de suma necesară având posibilitatea să își procure droguri etnobotanice accesând pagini de magazine online printre altele. („http://www.crystalweed.com/” accesat la 7-05-2015)

În urma consumului de «Spice», alterarea percepției persistă timp de șase ore, cu o atenuare lentă, dar cu efecte minore ce pot fi observate chiar și după 24 de ore. Potrivit unui raport al Universității Tehnologice din Dresda, Germania, mai mulți consumatori care au întrerupt consumul de etnobotanice au prezentat la scurt timp stări de vomă, palpitații, migrene, depresie și panică, adică stări emblematice pentru sevraj, simptome care au dispărut imediat după reluarea consumului.

Diferența dintre efectul ilariant și cel toxic al unui astfel de drog este măsurată în nanograme de produs, iar în cazul unui accident de dozare nimeni nu își asumă responsabilitatea; vânzătorii și producătorii se ascund în spatele «disclaimer-ului» tipărit pe ambalaj: «nu recomandăm fumarea acestui produs deoarece poate crea senzații similare sau mai puternice decât cele generate de plantele cu un conținut ridicat de THC».

1.2.3 Droguri de mare risc

Dacă astăzi cafeaua, tutunul, alcoolul, cola și alte stimulete sunt acceptate ca «un rău necesar», motiv pentru care sunt și legale și au intrat în «tabietul» omului contemporan din aproape orice societate omenească, nu se poate spune același lucru despre adevăratele droguri cu efecte halucinogene, psihotrope și psihodisleptice din care, prin sinteză, se obțin toate acele droguri care cauzează astăzi așa-numita moarte albă.

Așa-numitele psiholeptice formează o categorie de substanțe nocive, care sunt deprimante ale tonusului normal psihic și duc în timp la diminuarea activității mentale, a tonusului emoțional și la instalarea apatiei față de viață și de semeni. La capătul opus, se află psihoanalepticele, care stimulează activitatea psihică, emoțională și intelectuală, motiv pentru care sunt utilizate în combaterea stărilor depresive.

Totuși, cea mai periculoasă categorie este cea a psihodislepticelor, extrase din plante sau obținute prin sinteză din diferite structuri chimice organice pe care se aplică diverși radicali: substanțele astfel rezultate perturbă puternic activitatea mantală, ducând la comportamente psiho-sociale patologice.

O mulțime de substanțe se înscriu în clasa drogurilor, dintre care unele se întâlnesc în magazine (solvenți organici, lacuri, vopsele etc.), iar altele se cumpără din farmacii (medicamente antidepresive, somnifere sau antalgice). Din larga gamă de droguri, unele sunt ilegale și altele nu. Iată o catalogare a celor mai importante:

Solvenții

Mirosirea, aspirarea sau inhalarea vaporilor acestor substanțe volatile este o metodă practicată de mulți tineri care încearcă să experimenteze pentru prima oară consumul unui drog. Produsele folosite în acest sens sunt foarte accesibile, iar legea nu le include în categoria drogurilor ilegale.

Astfel de produse sunt solvenți care intră în componența adezivilor, lacurilor și vopselelor, în lichide pentru curățare, tiner, petrol, benzină, gaz și aerosoli din spray-uri. Consumatorul are senzația că se desprinde de realitate și experimentează o ușoară amețeală, dar solvenții nu-și limitează acțiunea numai asupra sistemului nervos, ci acționează și asupra plămânilor și inimii, putând provoca chiar moartea. Aspirarea vaporilor produce ulterior senzație de greață și vărsături. (Bucur G. și Popescu O., 1999, p.261)

Amfetaminele

Acestea sunt cele mai comune stimulente ilegale, fiind droguri accesibile, relativ ieftine. Ele se prezintă în general sub formă de pulbere albă, care poate fi prizată sau injectată. Amfetaminele îl stimulează fizici și psihic pe drogat, care capătă o senzație sporită de forță și încredere în sine, având o stare de euforie și simțindu-se energizat. Acestor efecte li se mai adaugă însă și o stare de frică, de instabilitate și de neliniște. Dozele mari produc delir, panică și halucinații.

Amfetaminele produc dependență psihică variabilă. Dependența fizică este și ea prezentă și însoțită de riscuri importante legate de efectele produse. Dozele mari produc psihoze paranoide însoțite de halucinații vii și de comportament irațional și agresiv.

Tranchilizantele și sedativele

Este vorba despre medicamente care aparțin grupului de substanțe cunoscut sub denumirea de benzodiazepine – cele mai cunoscute fiind diazepamul și nitrazempamul. Dependența psihologică se produce foarte ușor, iar persoanele care încearcă să se oprească resimt unele simptome foarte neplăcute, chiar de sevraj.

Drogurile de origine vegetală

Frunzele arbustului Erythroxilon coca, ce crește sălabic în America de Sud, conțin unul dintre cei mai nocivi alcaloizi: cocaina. În trecut, alcalozii plantei cu pricina erau apreciați pentru efectele lor anestezice generate asupra sistemului nervos central (SNC).

Cocaina

Cocaina pură este o pudră albă, cristalină, cu gust amar și miros slab de benzină. Sub această formă, cocaine este consumată prin aspirarea pe nas cu ajutorul unui tub subțire (pai sau ceva improvizat) sau poate fi dizolvată cu apă și injectată. Cocaina face parte din substanțele cu efect stimulant asupra sistemului nervos. Efectele unei doze durează 20-30 de minute, dar se pot extinde și până la câteva ore. Sub efectul drogului, consuamtorul are senzația că gândește mai rapid și mai clar decât în mod normal, că are o forță și o putere deosebite. Foamea și setaea dispar, iar la doze mari intervin halucinațiile. Supradozele de cocaină sunt fatale.

Crack

În ultimii ani, cocaina a fost prelucrată cu ajutorul bicarbonatului de sodiu sau de amoniu, rezultând niște pietricele albe care se încălzesc în pipe sau în recipiente speciale, după care vaporii sunt aspirați în plămâni. Numele de CRACK provine de la sunetul pe care îl scot pietricelele atunci când plesnesc sub acțiunea căldurii, iar el este considerat versiunea «pentru săraci» a cocainei.

Cânepa indiană

Cânepa, specia Cannabis Indica, diferită de planta cu utilizare în industria textilă care se cultivă și la noi în țară, a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru proprietățile ei halucinogene. Ca drog ilegal, cannabisul este utilizat sub trei forme: iarba (Marijuana), hașișul (rășina de cannabis) și uleiul de cannabis.

Iarba sau Marijuana este cea mai utilizată formă. Inflorescențele și frunzele plantei sunt uscate și tocate mărunt, apoi amestecate cu tutunul și fumate. Uleiul de cannabis rezultă din prelucrarea rășinei și are un aspect asemănător cu al uleiului ars de la motor. Țigările sunt impregnate cu acest produs și apoi fumate.

După consumarea acestui drog, utilizatorul simte o stare de bine și de relaxare, urmată de o fază onirică, în care are viziuni și trăiri ce pot fi plăcute sau terifiante, în funcție de doza consumată, de anturaj și de persnalitatea individului. Principiul activ din acest drog este tetrahidrocanabinolul.

Acest drog are proprietatea de a se dizolva și a se acumula în țesuturile grase în corpul uman, unde persistă timp îndelungat, aproximativ 30 de zile după ultima doză. Organele cele mai afectate în urma utilizării sunt creierul, organele genitale și sistemul ganglionar-limfatic.

Heroina și morfina

Heroina, derivat al morfinei, se prezintă sub formă de pulbere de culoare gălbuie până la maro închis, cu gust amar și miros slab de oțet. Este folosită în mai multe moduri: poate fi amestecată cu tutunul și fumată, poate fi încălzită pe o folie de staniol, vaporii rezultați fiind inhalați sau se dizolvă în apă și acid citric, amestecul fiind injectat intravenos.

Este un drog care determină instalarea rapidă a toleranței și a dependenței. Utilizatorii de heroină au declarat că după consum simt o stare de relaxare și de detașare de realitate. Durerile și temerile zilnice pier, foamea, setea, dorințele sexuale se reduc sau dispar. Chiar și pentru cei mai experimentați toxicomani există în permanență riscul de a-și administra o supradoză fatală.

Morfina, alcaloid extras din opiu (substanță narcotică toxică aflată în capsulele de mac din specia Papaver somniferum) folosit ca medicament analgezic sau narcotic, a fost printre primele droguri utilizate ilegal. Morfina provoacă o stare euforică, duce rapid la dependență, poate determina comă, cu deprimarea gravă, chiar letală, a centrului respirator din creier. Cea mai utilizată cale de administrare este cea subcutanată, prin injecții.

Ciupercile halucinogene

Psilocybe mexicana și Psilocybe aztecorum sunt două specii de ciuperci care conțin substanțe cu acțiune halucinogenă. O altă ciupercă, Amanita muscaria, coține substanțe cu efecte halucinogene. Utilizată fie prin masticație, fie în infuzie, asociată cu alte plante, ea poate provoca o stare de euforie și de «beție».

5 )Steroizi anabolizanți

Aceștia au o utilizare redusă în medicina obișnuită, dar sunt folosiți, ilegal, de către unii sportivi – atleți, culturiști etc, în scopul creșterii masei muscular. De aceea, drogurile de acest tip circulă adesea prin sălile de sport. Fiind derivați ai testosteronului, steroizii anabolizanți stimulează și manifestările agresive.

6) Drogurile de origine sintetică

LSD

Dintre drogurile cu efecte predominant halucinogene, cel mai frecvent utilizat este LSD-ul. Acesta este un produs ilegal, care se prezintă în general impregnat, în cantități foarte mici, pe mici pătrățele de sugativă sau hârtie, care se dizolvă pe limbă. Adesea, pătrățelele de hârtie au imprimate pe ele desene colorate. (Cicu G. , Georgescu D., Moldovan A., 2007, p.159)

Ca efect, LSD produce împăienjenirea ochilor și duce la supraexcitare. O persoană care ia aceeași cantitate de LSD poate să resimtă lucruri total diferite, în funcție de anturajul în care are loc consumul și în general de contextual în care se află. Utilizarea masivă poate produce confuzie acută și mania persecuției. (Cicu G. , Georgescu D., Moldovan A. , 2007, p.149)

Ecstasy

Este o tabletă de culoare albă, maro, roz sau galben, sau o capsulă viu colorată. »Disco burgers» și «New Yorkers» sunt două dintre cele mai întâlnite tipuri larg comercializate. Potrivit consumatorilor, drogul are un efect calmant, însoțit de o percepție mai accentuată a culorilor și a sunetelor. La doze mai mari apar anxietatea și starea de confuzie. Efectele apar la aproxiamtiv 20 de minute de la ingerare și durează câteva ore. Dacă drogul este luat în mod regulat timp de câteva zile, utilizatorul poate suferi crize temporare de paranoia și insomnie.

1.3. Cauzele consumului

Printre cele mai importante noțiuni în ceea ce privește drogul este chiar definirea conceptului: termenul de «drog» se referă la substanțe psihoactive, adică acele substanțe chimice care influențează funcționarea sistemului nervos uman. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, sunt substanțe psihoactive toate acelea care, odată consumate, au capacitatea să modifice echilibrul psihic și fizic al individului. Astfel de substanțe acționează în creier asupra mecanismelor care în mod normal reglează motivația, gândirea și comportamentul.

Persoana dependentă de drog nu poate fi ruptă de familia de proveniență, care trecere ea însăși, printr-o perioadă de criză și este necesar să fie sprijinită pentru a depăși această situație. Familia este elementul cheie în evaluarea adolescenților dependenți de substanțe ilicite (Sanda Luminița Matei, 2003, p. 57).

Unul dintre principalele motoare care pun în mișcare consumul de droguri, mai ales în rândul tinerilor, este teribilismul, un mecanism psihologic și social emblematic pentru etapa adolescentină a evoluției umane, prin care tânărul, dornic să se identifice cu un concept, sau cu o categorie socială, este expus, în lipsa unei îndrumări educaționale, influenței anturajului și supus alegerilor greșite, care îl fac vulnerabil în calea curiozității și experimentării de natură să îl valideze ca membru viabil în colectiv. Iar consumul de droguri se numără printre cele mai îndrăznețe aventuri în care se poate angaja un adolescent spre a-și contura o imagine de rebel și a câștiga respect și notorietate printre cei a căror aprobare o râvnește.

Un al doilea principiu determinant al consumului de droguri în rândul tinerilor este escapismul care, din nefericire, justifică derapajele multor tineri și chiar copii care încearcă prin orice mijloace să evadeze dintr-o realitate urâtă, care îi apasă și îi torturează fizic și psihic, în care nu își găsesc locul și în care se confruntă cu probleme începând de la persecuții sociale și până la violență domestică și drame personale. Pentru această categorie de consumatori, drogurile devin mai mult decât o joacă, sau experimentare, chiar un refugiu, mod de viață, identitate și scop.

Potrivit profesorului Gian Luigi Gessa, „toate substanțele psihoactive acționează la nivel cerebral servindu-se de mecanismul complex al plăcerii, ce reglează activități precum hrănirea și sexul. Dar plăcerea, atunci când devine în sine un scop obsesiv, ajunge să fie dăunătoare, motiv pentru care natura a decis să o țină în frâu printr-un circuit de control.” Atunci când comportamentul care generează plăcere este repetat, nivelurile de satisfacție scad: de exemplu, după circa patru porții, până și felul nostru de mâncare favorit devine indigest; ceea ce, însă, nu este și cazul substanțelor psihotrope, pentru care dorința nu se diminuează niciodată, sfârșind prin a deveni obsesie și dependență.

Creierul nostru produce singur «droguri» indispensabile funcționării lui, iar atunci când îl alimentăm cu unele diferite de cele naturale, practic îl scurt-circuităm. „Dependența de substanțe psihoactive este o boală neurologică, la fel ca Parkinson sau Alzheimer, care afectează sistemul motivațional al creierului”, consideră Gessa. Asta se întâmplă pentru că drogurile reușesc să se substituie substanțelor endogene produse natural de organismul uman, indispensabile pentru reglarea mecanismelor de supraviețuire ca alimentația și reproducerea. În orice creier sănătos, percepția obiectului dorinței activează o secvență specifică, reglată tocmai de substanțele endogene. (Usaci D., 2003, p. 45.)

Drogurile exogene, adică cele introduse arficial în organism, determină blocarea acestui proces, prin aceea că plăcerea produsă de ele întrece cu mult în intensitate senzația de plăcere creată natural de organism, aceasta din urmă fiind percepută ca neglijabilă. Prin urmare, simuli fiziologici precum foamea, setea și chiar dorința sexuală ajung să nu mai fie recepționați, singura necesitate devenind drogul. Iar creierul învață foarte rapid să aprecieze și să prefere «scurtăturile» pe traseul obținerii plăcerii.

Bineînțeles, dincolo de tentația teribilistă și escapistă a drogurilor și dincolo de faptul că ele, odată abordate, se înrădăcinează în psihicul consumatorului, de numărul mare de utilizatori în rândul tinerilor, în speță al elevilor, se fac vinovate și elemente de natură mass-media, politică și socială.

„În timp ce factorii biologici și sociali joacă un rol important în etiologia și menținerea unui comportament dependent, există o serie de vulnerabilități psihologice care subliniază abuzul de droguri; pe acest fapt se bazează modelul de centru de zi. Adolescenții prezintă dificultăți generate de experiențele traumatizante din trecut (abuz sexual, psihic), părinți absenți sau iresponsabili, dificultăți emoționale și relaționare. (Sanda Luminița Mihai, p. 58)

Aceasta, prin faptul că politicile interdicției și sancționării traficului și consumului de droguri nu se aplică cu destulă severitate în România, dar și prin aceea că școala, autoritățile și presa nu organizează campanii anti-drog destul de frecvente și cu un impact destul de puternic asupra tinerilor încât să îi ajute pe aceștia să înțeleagă factual riscurile și urmările consumului de droguri, puse în balanță cu beneficiile și plăcerile pe care acesta le aduce, spre a putea lua o decizie pertinentă și asumată.

1.3.1. Comportamente ale consumatorilor

Atunci când o persoană devine consumatoare de droguri, deși poate suna forțat, ea se transformă treptat în sclav al unuia sau al mai multor droguri, în sensul ca întreaga existență începe să i se subordoneze scopului procurării și administrării substanțelor de acest fel. Acest lucru se întâmplă pentru că utilizatorul nu mai găsește plăcere sau chiar un rost al vieții în lipsa senzațiilor pe care le trezește în el introducerea artificială a unor substanțe manipulatoare de conștiență și de senzații.

Prin urmare, omul suferă transformări comportamentale dintre cele mai bizare, comportamente de natură să îi dea de gol obiceiul sau dependența. Consumatorul își schimbă în mod vizibil atitudinea și personalitatea fără a avea vreo cauză aparentă. De asemenea, are tendința de a-și evita prietenii, cel puțin pe cei vechi, și de a îi schimba, nedorind să vorbească despre noul anturaj. Consumatorul își schimbă activitățile și interesele, iar performanțele, fie că este vorba despre cele școalare sau de la locul de muncă, scad drastic, deodată cu îndesirea absențelor nemotivate și chiar cu abandonul școlar. (Stancu E.,1999, p.536)

În cămin, utilizatorul de droguri își schimbă purtarea față de rude, devenind foarte dezinteresat de activitățile familiale, distrat, uituc și cu reale dificultăți de concentrare. În general, un astfel de individ ajunge să fie complet lipsit de motivație, să își piardă energia și stima de sine și să aibă o atitudine de nepăsare. Frecvent, este hipersensibil, iritabil și mânios, având un comportament excesiv de secretos, paranoic și necinstit. Este foarte posibil să fie adesea implicat în accidente, să aibă nevoie inexplicabilă de bani, pe care să îi și fure din casă, dimpreună cu alte obiecte, să își schimbe ținuta și să dețină diverse prafuri, capsule, fiole, folii, seringi și ace.

„Răspândirea fenomenului drogurilor la nivel național, diversificarea locurilor de consum, creșterea numărului de consumatori de stupefiante, dar și al consumatorilor de alcool, tutun in rândul tinerei generații constituie probleme grave ale societății românești” (Abraham P., 2005, p.19).

Consumatorul de droguri își pierde pofta de mâncare, suferă o variație inexplicabilă în greutate, capătă o schimbare a ritmului de mers, o încetinire a acestuia și o coordonare slabă a mișcărilor. Va avea insomnii, se va trezi la ore ciudate și va comporta o lene exagerată, dar cu momente în care va deveni brusc activ și foarte comunicativ. Pentru că între consumul de droguri și criminalitate există o legătură puternică, de multe ori toxicomanii vor săvârși infracțiuni care îi vor trimite după gratii. Un procent important din consumatorii de droguri sunt încarcerați pentru săvârșirea diverselor tâlhării și violențe.

Adesea, dependentul de droguri își exprimă intenția sinceră de a se reabilita, dar de cele mai multe ori fără succes, acesta dând greș în încercarea de menținere a abstinenței.

1.3.2 Comportamente cu consumatorii

Nu există o statistică a haosului produs de dependeții de droguri în familii. Totuși, există modalități prin care apropiații unui consumator se pot adapta situației, încâpând de la autoeducarea cu privire la adicție și până la stabilirea unor granițe în relația cu dependentul.

Abuzul de droguri și dependența de medicamente sunt privite ca tulburări primare și sunt tratate ca atare. Acest lucru s-a observat în cazul adolescenților implicați activ în consumul regulat de droguri, care prezentau dificultăți importante în implicarea într-un alt tip de tratament și de cele mai multe ori manifestau un comportament agresiv inadecvat. (Sanda Luminița Mihai, p. 59)

În primul rând, trebuie înțeles că dependența este o boală cronică, la fel ca diabetul sau cancerul și nu ține neapărat de voință. De aceea, este important ca, lucrând cu un consumator, familia și prietenii să se documenteze cu privire la afecțiunea acestuia, pentru a-i înțelege mecanismele și a încerca să aibă o purtare neacuzatoare, ci înțelegătoare, chiar participând împreună cu dependentul la diverse întâlniri de recuperare, organizate de diferite grupuri și instituții specializate în lucrul cu consumatorii de droguri.

Este important ca în familie să nu se găsească scuze false sau să se mascheze comportamentul bizar al consumatorului, ci să se discute direct cu acesta problema, arătându-i în același timp dragoste și oferindu-i libertate. Se recomandă participarea la terapii de familie, unde prietenii și rudele consumatorilor de droguri sunt ajutați să se conecteze cu aceștia, să amelioreze comunicarea și să restabilească echilibrul relațiilor. În completarea acestor lucruri, familia trebuie să aibă grijă să mențină o dinamică familială normală, cu activitățile obișnuite, fără a ignora însă problema dependentului.

Adesea, oamenii care au de-a face cu o persoană apropiată suferindă de dependență de droguri pun nevoile consumatorilor înaintea celor proprii. Dar, având mai întâi grijă de ei înșiși, atât emoțional cât și fizic, vor beneficia nu doar ei, ci și rudelor lor cu probleme de adicție. Cei care au în grijă o astfel de persoană trebuie să își reducă nivelurile de stres prin orice mijloace, să doarmă suficient, să mănânce sănătos și să facă mișcare, pentru a putea face față situației delicate. (Richard D., Senon J. L., 1999, pp. 445 – 446).

Trebuie, de asemenea, căutate organizații, de stat sau neguvernamentale, clinici de dezintoxicare, grupuri de susținere, terapeuți și consilieri care să ofere servicii de consiliere psihologică, spirituală, socială și juridică tinerilor consumatori de droguri. De ajutor pot fi organizarea de întâlniri cu personalități, dezbaterile, seminariile și mesele rotunde, pe scurt activitățile care să contribuie la o mai bună comunicare pe nivelul părinte-copil, profesor-elev și consumator-societate.

Consumatorului trebuie să i se amintească în mod constant motivele pentru care este necesar să se schimbe, să se însănătoșească, promovându-i întruna beneficiile recuperării, în contrast cu damnarea dependenței de droguri. Trebuie ajutat să să gândească la încercările anterioare de abstinență și să evalueze ce anume a funcționat și ce nu; este, de asemenea, importantă stabilirea unor țeluri specifice și măsurabile, cum ar fi alegerea unei date calendaristice pentru renunțare sau stabilirea unor limite clare ale consumului de drog. Orice element care îi poate stârni consumatorului amintiri și nostalii privitoare la consum trebuie înlăturat, iar prietenii trebuie informați cu privire la problema dependentului și rugați să își aducă concursul în efortul reabilităii acestuia.

Nu se recomandă:

încercarea de a pedepsi, amenința, mitui sau convinge un consumator;

apelurile emoționale care pot doar spori sentimentele de vină și compulsia dependentului;

mascarea consumatorului și ferirea lui de consecințele negative ale abuzului de droguri;

preluare responsabilităților consumatorului, lăsându-l fără sentimentul de importanță;

ascunderea sau aruncarea drogurilor;

certurile cu o persoană atunci când este drogată;

să te simți vinovat sau responsabil pentru comportamentul altuia.

CAPITOLUL II

Dependența și soluțiile

2.1. Ce este dependența

Formulat inițial în 1793 de Benjamin Rush, părintele psihiatriei din SUA, modelul dependenței ca patologie e susținut de rezultate ale cercetărilor fiziologice, anatomice, genetice și neurofarmacologice care au dezvăluit treptat bazele acestei afecțiuni. Fundamental, modelul acceptat explică limpede compulsia căutării și folosirii de substanțe psihoactive, ca efect al structurii și funcțiilor nervoase transformate în patologie în urma unei folosiri îndelungate a substanței.

Termenul adicție indică o stare comportamentală de abuz de substanțe psihoactive caracterizată nu doar de o implicare absolută a subiectului în folosirea acestora, ci și de o tendință accentuată la recidivă după întreruperea consumului. În mare parte din cazuri, persoana se simte constrânsă să pună în act compulsia pentru a reduce starea de neliniște care însoțește o obsesie sau să prevină evenimente ori situații de care se teme. În dependență, căutarea și consumul de substanțe pot fi excesive, dar cu siguranță sunt legate de reducerea anxietății, de evitarea durerosului sindrom de abstinență și sunt asociate unei plăceri puternice. (Agenția Națională Antidrog, 2005-2008)

Comportamentele relaționate cu dependența sunt în bună măsură reglate de sfera cognitivă și de variabile de tip ambiental, cum ar fi disponibilitatea de a găsi substanța, costul ei, legalitatea, semnificația culturală și valorile etice asociate ei. Una dintre caracteristicile fundamentale ale bolii în cauză este incapacitatea subiectului de a rezista impulsului de a înfăptui un act primejdios pentru sine sau pentru ceilalți.

Dependența este o tulburare complexă caracterizată de utilizarea compulsivă a drogurilor. În timp ce fiecare drog produce efecte fizice și psihice diferite, toate substanțele abuzate au în comun un lucru: utilizarea lor repetată poate altera modul în care creierul funcționează. Persoanele care experimentează cu droguri continuă să le folosească pentru că substanța fie le dă o stare de bine, fie le oprește o stare neplăcută. În multe cazuri, totuși, există o linie subțire între consumul regulat și dependență. Foarte puțini consumatori de droguri dependenți sunt capabili să recunoască momentul în care au depășit această graniță.

Consumarea unui drog recreațional cauzează o sporire a nivelurilor de dopamină în creier, care declanșează plăcere. Creierul memorează aceste senzații și vrea să le repete;

Modificările din creier interferează cu abilitatea subiectului de a gândi limpede, de a exercita judecăți pertinente, controla comportamentul sau de a se simți normal în lipsa drogurilor;

Indiferent de drogul față de care un consumator dezvoltă dependență, dorința incontrolabilă de a-l folosi devine mai importantă decât orice altceva: familie, prieteni, carieră, sănătate și împlinire;

Râvnirea utlilizării este atât de puternică încât mintea utilizatorului găsește o sumedenie de mijloace ca să nege sau ca să își justifice adicția. Acesta va subestima drastic cantitatea de droguri administrate, ce impact au asupra vieții și ce nivel de control are individul asupra abuzului de substanțe.

Atunci când consumatorul de droguri, numit și toxicoman, este privat de drogul consumat regulat și care i-a creat starea de dependență, el experimentează o stare pshio-fizică de profundă suferință, care se numește sevraj. Natura și intensitatea simptomelor depind de drogul consumat, iar ele se pot materializa prin migrene, tremurături, dureri articulare și musculare, simptome tipice gripei, delir, convulsii, anxietate, neliniște și vomă. Practic, în perioada sevrajului, dependentul de droguri devine complet inactiv și invalid, ca și cum ar fi otrăvit cu o toxină foarte puternică, ce îi ucide trupul.

Dependența de droguri apare atunci când un toxicoman, fără suferințe psiho-fizice, nu mai poate să se oprescă de la consumul drogului respectiv. Viața unui toxicoman este strict legată de procurarea de droguri. Acesta devine toxicodependent. (Popescu, Achim, Popescu, 2004, 91)

În ceea ce privește halucinogenele, acestea pot provoca agravarea tulburărilor psihiatrice, ca anxietatea, depresi a și psihoza. de asemenea pot provoca paranoia, pierderea memoriei pe termen lung, tulburări de personalitate și dependență psihologică. Halucinogenele nu induc dependență fizică, dar duc la toleranță. Același drog folosit după câteva zile de la prima folosire nu mai are aceleași efecte, cu aceeași intensitate sau nu mai are niciun efect. De aceea doza de drog este mărită de la un consum la altul.

2.1 Prevenire

Lupta antidrog care se desfășoară în lume cunoaște în prezent o mare anvergură. În această luptă sunt angajate atât organismele specializate din cadrul Organizației Națiunilor Unite (O.N.U) și din cadrul U.E., cât și brigăzile antidrog naționale sau internaționale, reunite în Interpol. Măsurile luate de aceste organizații vizează atât împiedicarea traficului de droguri, cât și informarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de substanțe interzise.

Actualmente, interesul guvernanților vis-a-vis de subiectul prevenției consumului de droguri, deopotrivă cu necesitatea alinierii României la standardele europene în acest sens, au fost materializate printr-o serie de modificări la nivel legislativ cu rolul de a reglementa controversatele aspecte ale prevenirii consumului ilegal de droguri.

Pentru aceasta, s-a elaborat în conformitate cu prevederile strategiei europene în domeniu, o nouă strategie națională antidrog, care cuprinde toate elementele noi privitoare mai ales la asistența medicală, socială și psihologică, la reducerea riscurilor și la reîncadrarea în societate. Prin urmare, în perioada 2005-2012, strategia a devenit instrumentul esențial în coordonarea activităților de prevenire.

În combaterea flagelului cauzat de traficul și de consumul de droguri, prevenirea a devenit o componentă integrantă, această abordare incluzând orice tip de activitate prin care este vizată modificarea, reducerea și amânarea instalării consumului de droguri, în special la tineri. Prin această strategie, se vizează toate activitățile care pot influența reducerea cererii de droguri, prin diminuarea dorinței publicului de a accesa astfel de substanțe.

Prevenirea universală

După anul 2007, cel mai râvnit obiectiv al autorităților preocupate de activitățile de prevenție a consumului de droguri a vizat dezvoltarea aptitudinilor de integrare socială, urmat îndeapaorpe de strategii precum informarea și sensibilizarea publică vis-a-vis de subiect. De asemenea, în UE a crescut numărul campaniilor mass-media și al organizațiilor îndreptate în direcția informării tinerilor cu privire la riscurile consumului de droguri.

Prevenirea selectivă

În funcție de indicatorii demografici, sociali și care țin de ratele educației, șomajului și delincvenței, tacticile de prevenire sunt orinetate în direcția unor comunități, grupuri sau familii specifice. Aceasta, pentru că într-un fel este perceput un mesaj al autorităților de către elevii conștiincioși, chiar olimpici, care provin din familii normale, și altul este impactul asupra unor copii indisciplinați, care provin din familii dezbinate și care au probleme emoționale și comportamentale. Indivizii cu tulburări psihologice sau comportamentale sunt mai susceptibili de a manifesta tendințe de consum compulsiv de substanțe , iar de aceea trebuie vizați în mod special de intervenții.

În România, specialiștii în domeniu acționează în trei trepte de prevenție, după cum urmează:

Etapa primară urmărește:

reducerea accesibilității la substanțele de natură psihoactivă – s-a demonstrat că diminuarea consumului este direct influențată de împuținarea punctelor de vânzare și de eventualul preț ridicat de achiziție;

diminuarea tentației declanșării consumului în rândul tinerilor (intrvalul de vârstă cu maximum de risc este cel de 10-20 ani), prin campanii eficiente și exponenți adecvați;

promovarea în rândul opiniei publice a unei mari cantități de date și informații relevante referitoare la consecințele distructive ale adicției de droguri;

prezentarea alternativelor sănătoase și legale ale drogurilor. (Pavel Abraham, ș.a – Drogurile, aspecte juridice, p. 40)

Etapa secundară vizează mai ales diminuarea impactului nociv al folosirii de substanțe ilegale, prin reintegrarea socială a consumatorilor și prin asigurarea unei existențe normale a acestora pe fondul unei abstinențe problematice. Incapacitatea unui dependent de droguri de a renunța la obiceiul său dăunător asistată în diminuarea efectelor nocive ale consumului asupra lui însuși și a celor cu care interacționează.

Etapa terțiară implică prevenirea recidivei în «ghearele» unei boli, deopotrivă cu limitarea impactului nociv al consumului de substanțe interzise încă dintr-o fază precoce. Asemenea manieră de prevenție este în general legată strâns de intervenții terapeutice.

2.2.1 Tipurile de prevenție

Prevenția în școli

Strategia Națională Antidrog a stabilit obiective specifice de prevenire a consumului de droguri în școli, în perioada 2005 – 2012, care vizează stabilirea unor practici adresate populației care se află într-o formă de învățământ, cu ajutorul programelor școlare dar și extracuriculare, în vederea promovării și adoptării unui stil de viață sănătos, fără alcool, tutun sau droguri.

De asemenea, aceeași strategie pentru protejarea tinerei generații se manifestă prin sporirea influenței factorilor de protecție la vârste fragede în vederea evitării sau măcar a întârzierii inițierii consumului de tutun, alcool și droguri, dar și prin educarea și sensibilizarea școlarilor cu scopul combaterii consumului de droguri recreațional/experimental de natură să conducă la dependență.

Prevenția în familie

Obiectivele specifice ale acestei strategii sunt: conștientizarea, motivarea și sensibilizarea părinților cu scopul implicării lor active și obiective, precum și corelarea acestei direcții cu restul ariilor intervenției preventive, dar și inițializarea programelor de formare a părinților în vederea dezvoltării influenței factorilor de protecția și a scăderii factorilor de risc, în privința consumului de droguri. Totodată, un accent cade și pe organizarea programelor de prevenție care promit să le ofere părinților oportunitatea de a se implica direct, în familie, în prevenirea consumului de droguri.

Prevenția comunitară

În realizarea acestui tip de prevenție, obiectivele stabilite de Strategie sunt precise și specifice, după cum urmează. (Strategia Națională Antidrog 2005-2012).

elaborarea programelor cu finanțare de la bugetul național în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise în spații regionale de interes, delimitate în funcție de numărul de consumatori, de preferințele lor pentru consum, de statutul și particularitățile grupurilor de risc, de caracteristici ale dezvoltării turistice și economice, de mediu și infrastructură;

administrațiile publice locale au datoria să inițieze și să deruleze proiecte în parteneriat public și privat, pentru protecția comunităților proprii împotriva consumului de droguri, cu sprijinul centrelor antidrog de prevenire și consiliere;

administrațiile publice locale vor stimula și sprijini, inclusiv financiar, inițiativele ONG-urilor care derulează activități specifice de prevenire a utilizării de droguri în comunitățile proprii;

dezvoltarea diverselor programe și proiecte potrivite în sprijinul comunităților locale, în vederea consolidării educației de ordin civic, cultural și spiritual prin oferirea unor alternative de viață sănătoasă, prin promovarea rezistenței la tentația consumului de droguri și încurajarea consolidării climatului social adecvat, de natură să împiedice marginalizarea și excluderea indivizilor afectați de consumul de droguri.

stimularea implicării mass-media în susținerea prin mijloace specifice a campaniilor antidrog;

dezvoltarea sistemelor de monitorizare și de evaluare a indivizilor (copii și tineri) aflați în poziții de risc vis-a-vis de consumul de droguri;

promovarea unui stil de viață sănătos și de prevenire a consumului de substanțe interzise în penitenciare, prin extinderea programelor de educație;

crearea și dezvoltarea unui sistem național de formare profesională în domeniul și sfera prevenirii consumului de droguri.

2.3. Tratamente

Pentru că dependența are atât de multe dimensiuni și interferează cu atât de multe aspecte ale vieții unui individ, tratarea acestei boli nu este niciodată una simplă. Tratamentul are menirea să îl ajute pe toxicoman să se abțină de la consumul de droguri și să mențină un stil de viață sănătos, fără substanțe interzise, în timp ce redeobândește o funcționalitate productivă în familie, la locul de muncă și în societate. Programele de tratare eficientă a abuzului și dependenței de droguri încorporează în mod tipic multe componente, fiecare direcționată înspre un aspect anume al bolii și al consecințelor sale.

Scopurile tratamentului unui adolescent depresiv vor fi reducerea și încetarea simptomelor depresiei. Un adolescent dublu diagnosticat (tulburare de comportament și abuz de droguri) va urma un tratament ce va avea ca scop încetarea tulburărilor de comportament și dezvoltarea unor mecanisme alternative de apărare față de comportamentele autodistructive. Câteva dintre comportamentele tipice întâlnite la adolescenți sunt minciuna, furtul, absenteismul școlar, comportamentul sfidător, promiscuitatea sexuală, expunerea la riscuri fizice inutile, integrarea în grupuri în care se consumă alcool și care au un comportament antisocial.

Treizeci de ani de cercetări științifice și de practici și teste clinice au evidențiat o varietate de abordări eficiente ale tratării dependeței de droguri. O documentațe solidă în domeniu atestă că acest tip de tratament este deopotrivă de eficient precum sunt tratamentele majorității celorlalte afecțiuni medicale similare. În ciuda dovezilor științifice care stabilesc eficacitatea tratamentelor pentru înlăturarea dependenței de droguri, mulți oameni sunt de părere că acestea sunt inutile. În parte, asta se datorează unor așteptări nerealiste ale publicului. Mulți oameni asociază adicția cu simpla folosire a drogurilor și, prin urmare, se așteatpă ca această să poate fi rapid vindecată, iar în caz contrar, consideră tratamentul un eșec. În realitate, pentru adicția este o tulburare cronică, țelul suprem al abstinenței pe termen lung solicită adesea episoade repetate și susținute de tratament. (Molto, J., Radel, C., 2001, p. 183)

Firește, nu toate tratamentele de abuz de droguri sunt la fel de eficiente în combaterea simptomelor dependenței. Cercetările au dezvălui, de asemenea, și un set de principii comprehensive care caracterizează cele mai eficace tratamente împotriva consumului de droguri și implementarea lor.

Continuarea consumului de droguri în pofida consecințelor relevă urmările pe care le are consumul de droguri asupra indivizilor și asupra vieții acestora, însa aceste consecințe nu sunt percepute și de către consumatori. De cele mai multe ori utilizatorii drogurilor nu realizează că schimbarile ce au loc în organismul lor sau în viața lor sunt cauzate de droguri, procurarea și administrarea drogurilor fiind singurul scop. Tinerii nu resimt aceste consecințe și datorită organismului sănătos care are suficienta forță să lupte cu substanțele nocive, nelăsând să se vadă la suprafață cat de mult suferă. (Blume, 2011, p. 27-35).

Principiile tratamentului eficient

Nu există un tratament universal adecvat tuturor consumatorilor. Adaptarea caracteristicilor, reglajelor și intervențiilor tratamentului la problemele și nevoile particulare ale fiecărui individ este esențială pentru revenirea cu succes a toxicomanului la statutul productiv și funcțional în familie, la locul de muncă și în societate.

Tratamentul trebuie să fie imediat disponibil. Deoarece consumatorii dependenți de droguri pot fi ezitanți cu privire la urmarea unui tratament, posibilitatea de a profita de oprotunitățile de acest fel chiar atunci când se simt pregătiți și deciși să o facă este crucială. Potențialii aplicanți la tratament pot fi pierduți cu ușurință dacă tratamentul nu este disponibil imediat și accesibil spre adoptare.

Un tratament eficient acoperă multiple nevoi ale dependentului, nu doar problema sa referitoare la consumul de drioguri. Pentru a fi eficient, trataementul trebuie să se adreseze atât consumului de droguri, cât și tuturor celorlalte probleme ale individului, medicale, psihilogice, sociale, vocaționale și legale derivate din dependența sa.

Tratamentul și serviciile oferite unui consumator trebuie să fie menținute continuu și moidificate în funcție de nevoie pentru a asigura adecvarea planului la problemele și necesitățile în schimbare ale persoanei. Un pacient poate necesita contribuții variate alte tratării în timpul reabilitării sale. Adițional consilierii și psihoterapiei, uneori pacienții au nevoie de medicație, de alte servicii medicale, de terapie familială, instructaj parental, reabilitare vocațională și servicii sociale și legale. Este critic ca abordarea tratamentului să fie potrivită vârstei, genului, etniei și culturii individului.

Menținerea tratamentului pentru o perioadă de timp adecvată este estențială pentru eficacitatea lui. Durata potrivită pentru un individ depinde de problemele și nevoile acestuia. Cercetările indică faputul că, pentru cei mai mulți pacieți, pragul unei îmbunătățiri semnificative este depășit după aproximativ trei luni de tratament. După ce acest prag este atins, tratamentul adițional poate produce procese și mai notabile în sensul reabilitării. Deoarece adesea oamenii abandonează permanent tratamentele, programele ar trebui să includă strategii pentru a atrage și a menține pacienții în limitele tratamentului.

Consilierea (individuală sau de grup) și alte terapii comportamentale sunt componente critice ale tratării pertinente a adicției. În cadrul terapiei, pacienții se confruntă cu dificultăți de motivare, de construire a unor abilități de a rezista tentației să consume droguri, de a înlocui activitățile de consun cu activități constructive și alternative și de a-și îmbunătăți competențele de rezolvare a problemelor. Terapia comportamentală, de asemenea, facilitează relațiile interpersonale și abilitatea individului de a funcționa în familie și în comunitate.

Medicațiile reprezintă un element important al tratamentului în cazul multor pacienți, mai ales atunci când se combină cu intervenții de tip consiliere și alte terapii comportamentale. Metadona și levo-alpha-acetylmethadol-ul (sau LAAM) sunt foarte eficiente în susținerea indivizilor dependenți de heroină sau de alte opiacee de a-și stabiliza viețile și a-și reduce consumul ilicit de droguri. Naltrexona este, de asemenea, este un medicament eficiente pentru unele adicții de opiacee și pentru unii pacienți cu recidivă de alcoolism. Pentru cei dependenți de nicotină, un produs suplinitor al nicotinei (cum ar fi plasturii sau guma de mestecat speciale) sau medicamentația orală (cu bupropion, spre exemplu) poate reprezenta o componentă eficientă a tratamentului. Pentru pacienții cu tulburări mentale, tratamentele comportamentale coroborate cu medicația se pot dovedi extrem de importante.

Indivizii dependenți sau consumatori de droguri care au și dereglări mentale ar trebuie să primească tratament pentru ambele tulburări într-o manieră integrată. Deoarece tulburările de tip adictiv și cele mentale apar adesea în același individ, pacienții suspecți de oricare dintre cele două trebuie observați și tratați pentru prevenirea recidivei oricăreia dintre cele două boli.

Dezintoxicarea medicală este doar primul stagiu al tratamentului anti-dependeță și, de sine stătător, nu face minuni în afectarea pe termen lung a consumului de droguri. Dezintoxicarea medicinală gestionează în condiții sigure simptomele fizice acute asociate cu sevrajul rezultat în urma abstinenței de la consumul de droguri. În timp ce dezintoxicarea, de sine stătătoare, este rareori suficientă pentru a-i ajuta pe dependenți să dezvolte abstinență pe termen lung, pentru unii indivizi este indicată cu tărie ca un precursor al tratării eficiente a dependenței de droguri.

Tratamentul nu trebuie să fie musai voluntar pentru a fi eficient. Motivarea puternică poate facilitata procesul de tratare. Sancțiunile sau recompensele din familie, din spațiul de lucru sau din sistemul juridic pot spori semnificativ atât implementarea tratamentului și rata de retenție, cât și succesul intervențiilor de tratare a dependenței de droguri.

Posibilul consum de droguri din timpul tratamentului trebuie monitorizat continuu. Alunecările înspre utilizarea de droguri pot apărea pe parcursul tratamentului. Monitorizarea obiectivă a uzului de alcool și de droguri al pacientului în timpul tratamentului, așa cum ar fi analiza urinei și alte teste, poate ajuta pacientul să reziste fiorului tentației de a se droga. Astfel de monitorizare poate oferi, de asemenea, dovezi timpurii ale consumului, astfel încât planul de tratament al pacientului să poate fi reglat după nevoi. Feedback-ul oferit pacienților care sunt testați pozitiv pentru consumul ilicit de droguri reprezintă un element important al monitorizării.

Programele de tratament ar trebui să furnizeze dependenților evaluări și analize pentru HIV/SIDA, hepatita B și C, tuberculoză și alte boli infecțioase, precum și consiliere pentru a-i ajuta pe pacienți să-și modifice comportamentele care îi expun pe ei și pe alții riscului infectării. Consilierea îi poate ajuta pe pacienți să evite comportamentul de mare risc și, de asemenea, îi poate ajuta pe cei deja infectați să își administreze boala.

Reabilitarea și recuperarea din adicție poate fi un proces îndelungat și foarte îndelungat, care necesită adesea multiple episoade de tratament. Așa cum se întâmplă și în cazul altor afecțiuni cronice, recidiva utilizării de drog poate apărea pe parcursul sau după episoadele de tratament încununate de succes. Indivizii dependenți pot avea nevoie de tratamente prelungite și de episoade multiple de tratament pentru a dobândi abstinență pe termen lung și funcționare complet restaurată. Participarea la programe de dezvoltare personală în timpul și în urma tratamentului se dovedește adesea de mare ajutor în instalarea și menținerea abstinenței. (Abraham P., 2005, pp. 82-85)

2.3.1 Rolul parental

În cazul în care utilizarea drogurilor implică un grup de tineri, atunci cea mai bună modalitate de abordare a problemei pare să fie oferirea posibilității desfășurării unor alte activități distractive care să fie mai interesante și mai plăcute. Excursiile în afara orașului și sportul pot să reprezinte modalități foarte bune de a face ca utilizarea drogurilor să devină mai puțin atractivă și în acest fel să se reducă posibilitatea ca ea să se mai repete.

Părinții nu ar trebuie să lase aceste inițiative doar în sarcina școlii, ci ar trebui să se implice direct, poate chiar prin demararea unor proiecte cu ajutorul școlii sau al unor organizații de tintert. În mai rarele cazuri în care tinerii au ajuns chiar dependenți de droguri, s-ar putea să fie nevoie de mai multe eforturi, care trebuie să fie foarte bine dirijate. Nu este recomandabil ca aceste măsuri să fie concentrate asupra consumului de droguri în sine, ci mai degrabă asupra celorlalte probleme și dificultăți cu care tânăra generație se confruntă.

Cei mai mulți dintre părinți sunt conștienți de faptul că fiii sau fiicele lor pot să fie amendați sau închiși pentru faptul de a fi în posesia sau de a distribui droguri ilegale. Dar mulți dintre ei nu înțeleg faptul că este posibil ca o persoană să fie vinovată în fața legii chiar dacă ea nu se atinge de droguri. Deci, dacă un părinte cunoaște faptul că fiul sau fiica sa utilizează droguri ilegale împreună cu un prieten, dar nu întreprinde nimic pentru a îl opri, atunci părintele respectiv încalcă legea. ( Abraham P., București, 2005. p. 82-85)

Dacă tinerii vor fi ajutați să își rezolve și depășească aceste probleme, atunci este foarte probabil ca ei să înceteze sau măcar să reducă consumul de droguri. În același timp, este bine să fie oferite și sfaturi referitoare la modul în care pot să fie reduse efectele negative asupra sănătății. În România, orice persoană care nu a împlinit încă vârsta de 14 ani nu poate fi condamnată penal pentru consum de droguri. Peste această vârstă, totul depinde de drogurile pe care tânărul le utilizează sau pe care le distribuie.

Firește, părinții nu sunt obligați la denunț în cazul în care ei cunosc sau suspectează faptul că odraslele lor lor utilizează droguri ilegale. Ar trebui să aibă totuși o atitudine responsabilă față de societate și să împiedice răspândirea acestui flagel, solicitând ajutor oamenilor legii, atunci când au cunoștință despre existența unei rețele de traficanți. În cazul în care nu doresc să colaboreze în niciun fel cu Poliția, pot cere ajutorul medicilor, psihologilor sau organizațiilor de luptă împotriva consumului de droguri. (Cojocaru D., 2008, pp .43-46)

Familia este mediul de viață primordial al copilului și reprezintă instanța inițială a socializării. În sânul familiei se recreează și se deprind experiența umană și spațiul de viață, omul fiind ființa pământeană cu cea mai complexă și îndelungată copilărie dintre toate viețuitoarele planetei. Totodată, familia le conferă membrilor săi un statul psihologic și legal, iar importanța unei familii în dezvoltarea firească a copilului este trecută în plan superior de importanță în pedagogia și în psihologia de după 1960.

Violența domestică este cea care afectează funcționarea și sănătatea familiei atât în zonele ei evidente, dar și în mecanismele cele mai ascunse. Acest fenomen nefericit determină distrugerea destinelor tuturor celor pe care îi atinge. Adesea, efectele violenței în familie se răsfrâng și devin vizibile imediat asupra copiilor care sunt martori la ele și le suportă, dar unele trăsături psihologice deprinse astfel de aceștia sunt de natură să proiecteze pentru ei o evoluție cu pierderi și drame, deopotrivă pentru indivizii atinși direct și pentru societate.

Copiii străzii constituie una dintre consecințele stilului parental impropriu, de natură să împingă un copil către infracționalitate și consum de droguri, în special inhalanți. Extrapolând, se poate concluziona că un mediul familial neadecvat, coroborat cu moștenirea genetică și cu structura personalității sunt de natură să îl determine pe individ să alunece pe panta dependenței de narcotice și, deci, a toxicomaniei. De asemenea, depresia, durerea, timiditatea, conflictele și habotnicia pot fi elemente constituente ale nefericitului scenariu care aduce laolaltă toxicomanul, drogul și contextul psiho-social. Antecedentele de toxicomanie și alcoolism în familie, imaturitatea psiho-afectivă, metodele educaționale precare și ocazionale, comportamentul antisocial, hiperactivitatea și eșecurile școlare reprezintă și ele elemente importante care favorizează consumul de substanțe interzise în rândul tinerilor.

O trăsătură ce poate semnala consumul de droguri este diminuarea funcției cognitive, uitarea unor evenimente sau lucruri importante, neîndemânarea, acțiunile impulsive, asumarea unor riscuri care nu au sens, înlesnesc această idee. Si problemele financiare apar treptat, familia și prietenii putând să observe că anumite sume de bani lipsesc fără nicio explicație, pe lângă bani și lucrurile de valoare pot dispărea. Un alt lucru care trădează consumul de droguri ar fi neglijarea de către individul în cauza a unui hobby care îi făcea mare plăcere , sau neglijarea cu totul a vieții sociale, izolarea în diferite părți ale casei, dorința de a rămâne singur cât mai mult timp. ( Blume, 2011, p. 90-93)

2.3.2 Rolul educației școlare

Școala este o instituție educațională, cu rol formator și informativ, unde procesul de socializare se continuă prin faza lui secundară. Prin rolul său educativ, școala reprezintă un factor cheie în dezvoltarea societății și constituie un instrument foarte puternic de care dispune societatea pentru modelarea viitorului. Deși socializarea familială are o mai mare profunzime decât cea școlară, în cazul celei de-a doua se caută soluția majorității problemelor cronice și grave cu care se luptă societatea contemporană. Principalul obiectiv, și încă unul major, al școlii este să ofere un context adecvat acumulării și dezvoltării, în cadrul căruia toți elevii, adică toți beneficiarii, se învețe să cunoască și să înțeleagă lumea în care trăiesc și să se pregătească să devină activi în această lume în viitor. Pentru că are un statut privilegiat, datorită funcției sale de asigurare a perpetuării axiologice a societății, educația școlii contemporane este forțată să suporte presiuni crescânde dinspre celelate sub-sisteme și mecanisme ale societății.

Astfel, profesorii au rolul de a îi antrena pe tineri în discuții pe marginea riscurilor consumului de droguri și de a-i ajuta să înțeleagă că deciziile pe care le iau în prezent vor avea consecințe importante pe termen scurt și pe termen lung, consecințe care le-ar putea afecta dramatic viața și planurile de viitor. În astfel de discuții este important de subliniat rolul negativ al publicității de pe Internet și din filme, ce are singurul scop de a genera vizibilitate și/sau profit, indiferent de eventualul impact negativ asupra sănătății copiilor.

Ar fi de un real folos ca dascălii, în cadrul întâlnirilor cu părinții, să insiste pe transmiterea informațiilor privitoare la pericolele consumului de droguri asupra sănătății, dar să exemplifice foarte clar și modul în care drogurile legale, cum sunt tutunul și alcoolul, reprezintă așa-numite droguri de „pasaj”, de natură să deschidă drumul spre consumul de substanțe interzise.

La pubertate și în adolescență, tinerii încearcă să își stabilească o identitate proprie, căutare care poate duce la dificultăți de comunicare cu adulții. Totuși, ele pot fi evitate de către părinți cu ajutorul școlii, mai ales în cadrul întâlnirilor părinți-elevi-profesori. Este important ca profesorii să le amintească părinților că tinerii au nevoie de libertate, atât timp cât se menține o relație de comunicare și de încredere cu aceștia. Pentru că în rândul adolescenților aspectul plăcut și menținerea formei fizice, atractive, au o importanță majoră, trebuie marșat pe această direcție și insistat în discuțiile cu ei asupra faptului că abuzul de droguri îmbătrânește organismul devreme, atât vizibil cât și funcțional, și scade drastic performanțele fizice și chiar intelectuale ale consumatorilor.

În discuțiile cu elevii, părinții și profesorii trebuie să abordeze situațiile cu tact și să sublinieze faptul că, în ultimă instanță, cei mici sunt proprii lor stăpâni și vor decide pentru ei înșiși, dar este important să cunoască toate elementele înainte să ia o hotărâre care îi poate afecta pentru tot restul vieții. (Bucur G. și Popescu O., 1999, p.250). Cât încă sunt elevi, tinerii petrec mult timp la școală, iar dascălii au astfel ocazia să îi influențeze major în transmiterea unor norme comportamentale adecvate. Este perioada în care copiii devin conștienți de existența drogurilor și au nevoie de informații în ce le privește. Școala și familia pot fi surse importante de promovare a unui compartament sănătos și etic, acționând împreună și la timp pentru conturarea unei educații de prevenire a consumului.

Este de asemenea necesară pentru tineri și încurajarea dobândirii unui simț civic și al comunității, prin care să înțeleagă că nu sunt responsabili doar față de ei înșiși, ci și față de societate. Ei trebuie să înțeleagă că, fiind parte integrantă a societății, este important și necesar să adopte un comportament responsabil, care include refuzul consumului de droguri. Profesorii și părinții trebuie să le explice tinerilor cum consumul de droguri poate crea dependență, iar odată ce acest lucru se întâmplă, urmările asupra psihicului și a sănătății pot fi devastatoare pentru ei și pentru cei la care țin. (Report E., 2012, pp. 32-35)

Prin urmare, școala are responsabilitatea de a organiza campanii de prevenire și de a pune la dispoziția tinerilor informații de ultimă oră despre consumul de substanțe psihotrope cu efecte nocive. Foarte eficiente în acest sens sunt acțiunile din licee unde sunt invitați să le vorbească tinerilor foști consumatori reabilitați.

2.3.3 Evaluare și consiliere

Potrivit unui raport pe 2013 privind situația drogurilor ușoare din România, numărul persoanelor internate cu diverse forme de manifestare ca urmare a consumului unor asemenea substanțe a crescut alarmant în ultimii ani. Alături de țări precum Estonia, Letonia și Bulgaria, România face parte din grupul țărilor în care conștientizarea efectelor consumului de droguri este la cotele cele mai scăzute. Această situație face ca, potrivit aceluiași raport, tinerii să aibă ca principali „ghizi” în relația cu etnobotanicele curiozitatea, teribilismul și escapismul.

Firește, nimeni nu poate potoli setea firească a tinerilor de e încerca lucruri mereu noi și senzații inedite. Totuși, părinții sunt responsabili de climatul emoțional familial, de formarea respectului de sine și de cultivarea talentelor celor tineri. Adulții trebuie să îi pregătească pe copii pentru tranziția către adolescență, prin formarea de obiceiuri sănătoase, astfel încât aceștia să își manifeste curiozitatea responsabil.

Actualmente, România a devenit și teritoriu de tranzit și depozitare pentru drogurile ilegal introduse, prin aceea că traficanții și-au stabilit aici depozite de substanțe interzise care, după o anumită perioadă, sunt direcționate înspre consumatorii Europei Occidentale. O asemenea explozie a traficului de stupefiante în țara noastră a fost posibilă și a căpătat amploare imediat după anul 1989, când România a fost surprinsă pe nepregătite în majoritatea privințelor, iar structurile antidrog au fost prost organizate și au coordonat o ripostă slabă împotriva traficului și a traficanților, comparativ cu dimensiunile colosale ale fenomenului.

Deși între 2001 și 2007, s-au intensificat acțiunile instituțiilor abilitate să implementeze reducerea ofertei de droguri, fenomenul traficului și al consumului este în permanentă creștere, negăsindu-se suficiente resurse pentru adoptarea măsurilor adecvate, manifestate prin strategii și mijloace eficiente de prevenire și combatere. Oficial, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Sănătății și Ministerul Justiției sunt implicate direct în reducerea cererii de droguri. Totuși, factual, structurile concrete cu sarcini exacte în sensul prevenirii consumului ilicit de substanțe sunt foarte limitate prin resursele umane pe care le au la dispoziție, precum și prin cele materiale.

De asemenea, absența unui ciclu terapeutic competent să furnizeze evaluarea, tratarea și reabilitatea consumatorilor de droguri și a dependenților, numărul mic de secții clinice funcțonale, serviciile de o calitate slabă, personalul și dotările precare, nu au putut crea un climat capabil să asigure necesitățile de asistență medicală și legală în domeniu. Această situație a determinat unele foruri internaționale specializate în monitorizarea fenomenului traficului și consumului de droguri să realizeze unele studii.

Așa se face că, în 1998, Banca Mondială a publicat un astfel de studiu denumit „HIV/SIDA ÎN EUROPA DE SUD-EST”, potrivit căruia în România existau 10.000 de utilizatori de droguri injectabile. Potrivit unei alte evaluări, efectuate în 2002 de Comisia Națională Anti-SIDA sub egida UNICEF, s-a constatat că numai în București numărul aceluiași tip de consumatori oscila în intervalul 18.000 – 40.000. ( Suceava I., 1989, p.11)

De asemenea, Agenția Națională Antidrog a efectuat, în colaborare cu Programul ONU pentru HIV/SIDA-UNAIDS, o Estimare Rapidă a Situației privind nivelul consumului de heroină în București, pentru trimestrul întâi al anului 2004, din care a reieșit un număr de 24.000 de consumatori de heroină, adică peste 1% din întreaga populație a capitalei. Iar în 2009, potrivit CIADO România, existau, la nivel național, 300.000 de consumatori de substanțe interzise.

Unii dintre acești consumatori, în special cei care dezvoltă dependență, necesită programe de tratament și consiliere, de natură să îi reabiliteze și să îi reintroducă în sistemul social. Aceste programe pot include acțiuni diverse, în rândul cărora consilierea reprezintă un element important. Reintegrarea consumatorilor de droguri este o operațiune îndelungată și care solicită intervenții pe mai multe planuri de dezvoltare, prin servicii sociale, psihologice, medicale și juridice. Funcțional vorbind, serviciile pentru reinserție socială au menirea normalizării situației personale și sociale a dependenților de droguri. Reintegrarea presupune aspecte precum:

asigurarea subzisteței, adică a mijloacelor de trai, esențiale pentru orice cetățean;

integrarea într-o formă de învățămând adecvată;

includerea pe piața muncii

De asemenea, în România, se identifică următoarele servicii pentru reintegrarea socială a consumatorilor de droguri:

Servicii specifice de reintegrare socială – ele oferă servicii potrivite nevoilor acestei categorii de beneficiari: comunități terapeutice, centre de prevenire, de evaluare și consiliere antidrog, precum și centre de zi, grupuri de susținere (Narcoticii Anonimi etc.), centre de inserție social și centre vocaționale.

Servicii nespecifice de reintegrare a consumatorilor de droguri – acestea au un rol special în normalizarea pe plan social a consumatorilor, fiind asigurate de instituțiile statului, precum Serviciul public de asistență socială și altele. La nivel național, serviciile de reintegrare socială se impart în secții adresate minorilor și secții dedicate adulților. Între acestea, furnizorii la nivel național specializați în reintegrare socială care au raportat în anul 2011 activități specifice sunt: ( Agenția Națională Antidrog, Raport Național Privind Situația Drogurilor 2012, p.170)

RAFA – fundația Bonus Pastor, Iași

Asociația Crucea Albastră – Sibiu

Asociația Identitate – Beclean

Asociația Mână Deschisă – Câmpina

Asociația Preventis – Cluj-Napoca

Programul Sf. Dimitrie – Cluj-Napoca

Fundația Teen Challenge – București

Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) – București

Alianța pentru Lupta Împotriva Toxicodependențelor (ALIAT) – București

Patriarhia Română, prin Arhiepiscopii și Episcopii – București

Majoritatea centrelor enumerate mai sus fac parte din ROSAAC, Coaliția împotriva Abuzului de Substanțe și a Adicțiilor din România, o entitate neguvernamentală care sprijină eficient eforturile de recuperare ale persoanelor dependente de droguri, prin nouă organizații aparținând diverselor denominații creștine (ortodoxă, reformată, evanghelică, neoprotestantă) răspândite în diferite regiuni ale României. Organizațiile member ROSAAC oferă un total de 114 locuri pentru tratament în regim rezidențial (cu internare) și peste 400 de locuri în regim ambulatoriu. Între serviciile oferite de centrele ROSAAC se numără cele de prevenire, prin activități specifice în școli și nu numai, cele de management de caz, tratamentul ambulator, centrele de zi cu activități pe timp de zi între una și cinci zile pe săptămână, tratament la domiciliu (24 ore pe zi/ 7 zile pe săptămână) și training – atât instruirea personalului propriu cât și pe cel al altor organizații.

Dar centrele de reabilitare și consiliere nu sunt doar ONG-uri sau de natură privată, ci și instituționale. Astfel, prin cele 47 de Centre de Prevenire, de Evaluare și de Consiliere Antidrog și prin cele 5 Centre de Asistență Integrantă a Adicțiilor pe care le are la nivel național, ANA – Agenția Națională Antidrog oferă la rândul său asistență socială în vederea reintegrării consumatorilor de droguri care sunt incluși în programele de tratament ale instituțiilor de stat însărcinate cu această misiune. Potrivit Raportului Național privind Situația Drogurilor 2012, în anul 2011 specialiștii ANA au demarat 3.623 de demersuri pentru integrarea și reintegrarea dependenților prinși în programele de tratament, după cum urmează:

integrare socială – 980 de demersuri;

integrare în câmpul muncii – 893 de demersuri;

integrare în mediul școlare – 498 de demersuri;

integrare familială – 1.252 de demersuri.

În 2011, 64 de centre de profil au raportat asistarea consumatorilor de droguri, astfel:

– 27 unități medicale ce țin de Ministerul Sănătății, din care 24 acordă asistență în regim de internare în București, Bacău, Brașov, Brăila, Botoșani, Cluj, Caraș-Severin, Gorj, Constanța, Hunedoara, Vâlcea, Timiș, Suceava, Iași, Mureș, Mehedinți, iar în restul de 3 se oferă asistență în regim abulatoriu;

– 32 centre ANA, unde se acordă asistență ambulatorie, din care 3 în București, fiind vorba de servicii de asistență în adicții, cu tratament substituent cu metadonă, naltrexonă și subxonă pentru dependența de droguri opiacee;

– 3 cabinete private bucureștene (Asociația Națională de Intervenții în Toxicomanii – ANIT; D&C Medical și PSYMOTION ), unde se oferă asistență în regim ambulator;

– 2 centre aflate sub administrația neguvernamentală ARAS din București, unde se oferă servicii de asistență în adicții în regim ambulator. Au beneficiat astfel, în 2011, de tratament în regim integrat, 3589 de persoane.

O altă autoritate guvernamentală puternică și activă în războiul împotriva traficului și consumului de droguri este și CIADO – Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului, membru EURAD (Europe Against Drugs) al cărei țel principal este „combaterea traficului de droguri între reducerea cererii și suprimarea ofertei”. CIADO are ca linii principale de abordare a problemei realizarea de campanii mediatice bazate pe publicitate susținută din fonduri bugetare sau extrabugetare, în sensul educării familiilor cu privire la riscurile abuzului de droguri, deopotrivă cu împiedicarea publicității de orice natură care promovează consumul de substanțe novice în rândul tinerilor.Unele dintre principalele programe generate și susținute de CIADO de-a lungul timpului au fost „Arta contra drog”, un program alternative la consumul de alcool, tutun și droguri, „Tinerii și propriile lor valor”, „Diversitate multiculturală”, „Conștientizarea riscului asupra consumului de droguri” și „Candidat le președinție – pro sau contra drogurilor ușoare”. ( Agenția Națională Antidrog, Raport Național Privind Situația Drogurilor 2012, p.189)

Și ARLID – Asociația Română de Luptă Împotriva Drogurilor se numără printer entitățile care încearcă să țină în frâu traficul și consumul de droguri. Este vorba despre singura organizație de acest fel din România recunuscută de Organizația Națiunilor Unite și are ca scop principal educarea societății civile în sensul opririi consumului de narcotice. Începând de la înființarea sa, în 1999, și până astăzi, ARLID a organizat sau s-a implicat în acțiuni specifice de promovare a prevenirii consumului de droguri în mai multe orașe ale țării, înregistrând un succes important cu longevivul proiect „Drogurile sunt cu adevărat periculoase pentru viața ta”, dar și cu cel intitulat „Nu lăsa drogurile să îți controleze viața”. Actualmente, la ARLID au aderat și profesori doctori care activează în centrul studențesc din Munster, Germania.

În urma aprobării de către Guvern, Programul Național de Prevenire și Asistență Medicală, Psihologică și Socială a consumatorilor de stupefiante 2013-2016 urmează să fie pus în aplicare în exclusivitate de Agenția Națională Antidrog, la fel ca și Programul de Interes Național de Prevenire și Asistență Psihologică, Medicală și Socială a Consumatorilor 2013-2016. Adoptarea acestor programe are în vedere îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naționale Antidrog 2013-2020. Prin urmare, reglementarea în cauză urmărește:

dezvoltarea/consolidarea sistemului național de prevenție și asistare medical, psihologică și social a utilizatorilor de droguri în conformitate cu evidențele științifice;

conștientizarea, educarea și informarea populației generale, a celei școlare, precum și a acelor grupuri vulnerabile cu privire la efectele consumului de droguri și în general de substanțe cu efecte psihoactive, dar și dezvoltarea unor practici în sânul acestor categorii sociale, prin îndreptarea lor către activiteți sportive, artistice și culturale, ca alternativă la consumul de droguri;

îndeplinirea unor standarde minime obligatorii privitoare la organizarea centrelor de furnizare a serviciilor pentru consumatorii de droguri și la funcționarea acestora;

stabilirea unui laborator de analize medicale și toxicologice specializat, care să facă posibilă derularea programelor de cercetare medicală.

Sub indicațiile Parlamentului European privitoare la Strategia UE vis-a-vis de droguri, ANA și-a propus să contureze un nou sistem național public antidrog, prin care să asigure parciparea societății civile la programele antidrog. Prin această implicare, Programul de interes național propune multiple direcții de acțiune, care să contribuie la împlinirea obiectivelor viziunii strategice a instituțiilor, în contextul unei nevoi stringente pentru un răspuns potrivit dinamicii fenomului, în raport cu educația, sănătatea, includerea socială și ordinea publică.

Implementarea Programului de Interes Național de Prevenire și Asistență Psihologică, Medicală și Socială 2013-2016 va satisface nevoile consumatorilor și pe cele ale ONG-urilor. Programul va face posibilă dezvoltarea unei rețele eficiente de servicii de prevenție, de asistență psihologică, medicală și de reintegrare socială a dependenților de droguri, oferindu-le acestora șansa implicării comunitare și creând șansa schimbului de expertiză între sistemul public și sistemul privat. (Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie, 2013, p.73-74)

CAPITOLUL III

3. Efectele drogurilor

Este binecunoscut faptul că boli precum cele cardiovasculare, cancerul pulmonar, ciroza hepatică, HIV/SIDA etc. sunt în directă legătură cu consumul de droguri. Nu se poate descrie prin cuvinte suferința produsă indivizilor afectați de ele și familiilor acestora. Nu este mic numărul persoanelor care, după ani întregi de acumulare, instruire și dezvoltare, ajung să eșueze pe un pat de spital sau, mai grav, mor, aflați în pragul afirmării profesionale și împlinirii personale. Dincolo de durerea pe care și-o produc lor înșiși dar și celor apropiați, acești indivizi produc pierderi întregului angrenaj social, privându-l de talentele și compentențele lor. Acești oameni nu mai pot oferi înapoi familiilor lor și societății în ansamblul său, investițiile materiale și spirituale pe care le-au acumulat.

Conform cifrelor furnizate de către Centrul European de Monitorizare a Drogurilor E.M.C.D.D.A. de la Lisabona, costurile publice pe consumator de droguri sunt, în Europa, de 2011 euro pe an. Este vorba despre o cifră medie, firește că există țări unde aceste costuri sunt mult mai ridicate: în Suedia, ele ating valori de 6058 euro, în Belgia de 3470 euro, în Germania de 2509 euro. ( Dr. Pavel Abraham, Capcana Drogurilor, București 2005, p.72)

În România, aceste cheltuieli sunt mai reduse, pentru fiecare pacient tratat cheltuindu-se deocamdată numai 77 de euro. Totuși, înmulțind asemenea costuri cu numărul persoanelor care trebuie să beneficieze de asistență sanitară se ajunge la cifre impresionante.

Toate cheltuielile legate de tratarea drogodependenților sunt suportate de la bugetul de stat, deci din contribuția, impozitele, taxele și accizele pe care le plătește fiecare cetățean. Trebuie, deci, înțeles cu claritate că, cu cât vor fi mai numeroși cei pe care societatea trebuie să și-i ia în sarcină pentru a-i vindeca de maladii dobândite în urma obiceiului lor de a consuma droguri, cu atât vor scădea cotele din impozite care vor putea fi alocate vindecării celor care s-au îmbolnăvit fără vină, ori care au fost victime ale unor accidente ș.a.m.d..

3.1 Efecte fizice

Efecteșe fizice ale dependenței de droguri variază, firește, de la un drog la altul, dar pot fi observate, tipic, în majoritatea sistemelor corpului. Unele dintre principalele efecte fizice ale utilizării drogurilor au loc la nivelul creierului. Adicția schimbă modul în care acesta funcționează și are un impact major asupra felului în care trupul percepe plăcerea. Aceste efecte ale dependenței de droguri se manifestă pentru că drogul inundă în mod repetat creierul cu chimicalele dopamină și serotonină în timpul consumului. Astfel, creierul se adaptează și ajunge să se aștepte și să depindă de nivelurile euforice ale acestor substanțe, artificial create de drog în organism.

Efectele fizice ale dependenței de droguri sunt de asemenea observate la bebelușii consumatorilor, precum și în statisticile mortalității. Un efect al adicției este: copiii care se nasc din mame dependente de droguri pot fi afectați mental pe parcursul vieții. Privitor la mortalitate, unul din patru decese se datorează efectelor adicției de droguri. Alte efecte fizice ale consumului include:

Contractarea de HIV/SIDA, hepatită și alte virusuri similare;

Atac de cord sau aritmie cardiacă;

Probleme ale aparatului respirator: cancer pulmonar, emfizem pulmonar;

Dureri abdominale, vomă, constipație, diaree;

Afecțiuni hepatice și blocaj renal;

Atac vascular cerebral, afecțini cerebrale;

Schimbări de apetit, de temperatură corporală și insomnii.

Rinichii omenești pot fi avariați de consumul repetat de droguri de-a lunul unei perioade întinse pe mai mulți ani. Blocajul renal nu este tocmai o raritate în rândul consumatorilor dependenți de metamfetamine, heroină și alte droguri periculoase.

Ficatul suferă la rândul său afecțiuni bine-cunoscute ca fiind consecințe ale alcoolismului, dar și ale consumului repedat de Vicodin și OxiContin de-a lungul mai multor ani. (Cicu G. , Georgescu D., Moldovan A., 2007, p.95)

Inima suferă de avarii semnificative în cazul dependenților de cocanină și de alte stimulente de fiecare dată când se droghează. Cele mai întâlnite afecțiuni în rândul consumatorilor de cocaină sau crack sunt aritmia cardiacă și infarctul.

Plămânii. Orice individ care își fumează drogurile de care este dependent își pune plămânii în primejdie. Fumarea cocainei, a crack-ului sau a metamfetaminei dăunează plămânilor cu o ferocitatea care rivalizează cu fumatul de nicotină pe termen lung. De asemenea, uzul regulat de marijuana avariază plămânii. Adițional, dependenții de droguri pe termen lung încep să dezvolte toleranță la droguri. Această determină consumul tot mai intens, ceea ce pune individul în pericol de supradozaj și, deci, de moarte.

Efectele fizice ale consumului de droguri în funcție de substanțe sunt:

Cannabis: tuse cronică, bronșită, posibil cancer pulmonar. În combinație cu alcoolul, amplifică tahicardia, afectează presiunea arterială, afectează handicapul cognitiv și psihomotor.

Cocaină: pupile dilatate, temperatură corporală ridicată, ritm cardiac și sangvin accelerat, sângerări nazal și dificultăți la înghițire, HIV. În combinație cu alcoolul, există un risc crescut de supradoză și de moarte subită. În cazuri de sarcină, consumul poate conduce la naștere prematură și la dimensiuni și greutate reduse ale fătului.

Amfetamine și metilfenidate: ritm cardiac neregulat, temperatură corporală foarte ridicată, potențial pentru atac cerebral sau cardiovascular, presiune arterială periculos de înaltă.

Metamfetamină: încleștarea maxilarelor, apetit sexual sporit, gură uscată, apetit culinar redus, temperatură corporală, presiune arterială și ritm cardiac sporite, insomnie, avarii la nivelul ficatului, rinichilor și plămânilor, probleme dentare grave, probleme cardiace și neurologice, hepatită, HIV. În cazurile de sarcină, consumul poate determina nașterea prematură, abrupția placentară, întârzierea dezvoltării fetale și afecțiune cardiace și cerebrale ale copilului.

Inhalante (solvenți volatiri, aerosoli, gaze): migrene, sufocare, confulzii, atacuri vasculare cerebrale, hipoxie, infarct, comă, vasodilatare sistematică, amețeli, spasme musculare, tremur, dereglări motorii permanente, avarii hepatice și blocaj renal, HIV/SIDA, hepatită, pneumonie. În caz de sarcină, consumul poate determina avort spontan, sau malformații ale fetusului. (Cicu G. , Georgescu D., Moldovan A., 2007, p.83)

Halucinogene (LSD, PCP, Psilocibină, Salvia, Ketamină, ciuperci halucinogene): temperatură corporală, ritm cardiac, presiune arterială ridicate, amețeală, pierderea apetitului, transpirație, gură uscată, încleștarea maxilarelor, insomnie, tremurături, slăbiciune, vedere încețoșată, pierderea coordonării, contracții muscular, comă, hipertermie.

Ecstasy: energie sporită, senzitivitate tactilă, ritm cardiac neregulat, deshidratare, traspirație, funcții motore și congnitive tulburate, apetit redus, crampe musculare, rar hipertermie și moarte.

Opiacce (heroină, opiu): mâncărime, amețeli, respirație deprimată, vene distruse, abcese, infecție a valvelor inimii, artrită și alte problem reumatologice, HIV, Hepatica C, încetinire periculoasă a respirației și a ritmului cardiac, comă, dureri muscular și de oase, insomnie, diaree, vomă, deces.

3.2 Efecte psihice

Potrivit «Clinical Textbook of Addictive Disorders», se crede despre drogurile care creează dependență că acționează asupra unui circuit cerebral denumit «system limbil». Acest traseu neuronal este responsabil de activități cruciale pentru supraviețuirea indivizilor sau a speciilor, precum hrănirea și înmulțirea, pe care le corelează cu sentimentele plăcute ale sistemului de recompense. Aceste senzații au menirea de a motiva individul să repete activitatea cu pricina iar și iar. Biochimic, sentimentele plăcute sunt rezultatul eliberării de dopamine într-o regiune a creierului denumită „striat ventral”.

Abuzul cronic de droguri modifită felul în care neuronii răspund sub influența dopaminei. Acest lucru îi determină pe consumatori să mărească dozajul drogului consumat pentru a experimenta senzații euforice sau măcar de plăcere. Ciclul continuă până când creierul este atât de desensibilizat la dopamină încât utilizatorul se simte deprimat și lipsit de viață, incapabil să mai experimenteze plăcerea în vreun fel.

Atunci când se abuzează de un drog pentru o perioadă mai îndelungată de timp, sistemul nervos central și corpul consumatorului trebuie să se adapteze astfel încât organelle să-și poată continua funcționarea normal. Reglajele astfel efectuate de celule și țesuturi ca răspuns la uzul cronic de droguri conduc la dependență fiziologică și psihologică. Deoarece funcționarea normală a organismului este acum dependent de prezența drogului, corpul răspunde cu simptome de sevraj supărătoare atunci când administrarea drogului este întreruptă. Mulți indivizi care abuzează de droguri continuă să o facă tocmai pentru a evita simtpomele sevrajului. (Richard J., Sheldon I. și Mack A., 2011, p. 274)

Efectele psihologice ale dependenței de droguri provin din motivul pentru care consumatorii deprind adicție, precum și din transformările care au loc în creier odată ce o persoană atinge statutul de dependent. Inițial, mulți încep să utilizeze drogurile pentru a face față stresului sau durerii. Astfel, un efect al dependenței este crearea unui ciclu în care oricând un utilizator se confruntă cu stres sau cu durere, simte nevoia să se drogheze. Acesta este unul dintre efectele psihiologice ale adicției. Râvnirea drogurlui este un efect al dependenței prin care utilizatorul regulat devine obsedat de ideea obținerii și folosirii drogului, până la excluderea oricăror altor elemente din viața lui. Unul dintre efectele psihologice ale dependenței implicate în râvnire este și faptul că dependentul nu poate funcționa și nu-și poate gestiona viață în lipsa drogului. Alte efecte psihologice includ:

Oscilații extreme ale stării de spirit, depresie, anxietate, paranoia, violență;

Diminuarea senzației de plăcere experiemntate în viața cotidiană;

Complicarea bolilor mintale existente;

Halucinații, confuzie;

Toleranță psihologică la efectele drogului, creând o dorință cât mai pregnantă pentru substanța interzisă și ducând la mărirea dozelor administrate;

Dorința de angajare în acțiuni și comportamente riscante.

Printre cele mai comune efecte psihice pe termen lung ale dependenței de droguri, se numără:

Depresia: pe măsură ce un consumator dezvoltă toleranță la droguri, el va avea nevoie de cantități din ce în ce mai mari de substanță pentru a experimenta starea „high”, de euforie. Atunci când individul nu este capabil să atingă starea vizată, poate cădea în depresie. Depresia cronică se instalează, de asemenea, și ca urmare a unor sentimente de rușine, regret și remușcare resimțite de dependent vis-a-vis de problema lui. Acest lucru formează un cerc vicios – cu cât se simte mai deprimat, cu atât este mai susceptibil să contiune să consume droguri. (Agapie M. , Mortalitatea ca urmare a consumului de droguri în România, 2005)

Paranoia: indivizii dependenți de marijuana sau de cocaină mărturisesc adesea un sentiment profund de paranoia resimțit de-a lungul perioadei lor de deoendență. Senzația că „toată lumea este pe urmele lor” se intensifică prin faptul că achiziționarea și consumul de droguri sunt ilegale și prin convingerea că autoritățile îi pândesc și îi așteatpă după fiecare colț. De-a lungul timpului, dependenții tind să devină din ce în ce mai paranoici.

Anxietate: în așteptarea următoarei doze de droguri, mulți indivizi vor începe să se simtă anxioși sau neliniștiți. Prietenii și familiile dependenților susțin că aceștia au reale probleme în a putea sta locului sau concentrați pe o singură sarcină/activitate pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Această anxietate și lipsă de concentrare îi poate determina să își neglijeze responsabilitățile de orice fel și, printre altele, să își piardă locul de muncă. De asemenea, relațiile interumane ale consumatorilor de droguri sunt afectate în mod negativ prin anxietatea indusă de consum. Acestea sunt doar câteva maniere prin care anxietatea se strecoară și complică viața dependenților.

Tulburări bipolare: interferează cu stabilitatea emoțională a consumatorului, făcându-i stările de spirit să oscileze între extreme într-un interval de timp destul de scurt. Acesta poate fi plin de energie, entuziast, sau chiar furios, iar în clipa următoare să devină obosit, trist, chiar deprimat.

ADHD (deficit de atenție și tulburare hiperactivă): îi face dependentului de droguri aproape imposibil să poate fi atent la un singur lucru, concentrat și liniștit.

Tulburare de ordin antisocial a personalității: îi creează reale dificultăți consumatorului de droguri să închege sau să mențină relații interpersonale și îi inhibă în totalitate abilitatea de a empatiza cu alții și de a îi păsa de sentimentele lor.

3.3 Efecte sociale

Cea mai mare parte a populației consideră problema consumului de droguri dintr-o triplă perspectivă: personală, morală și socială. Aceasta din urmă are, în viziunea multor oameni, un rol primordial, central.

Nu rar se poate auzi argumentul potrivit căruia drogurile reprezintă o problemă strict personală, iar societatea nu are niciun drept să se amestece în modul în care cineva alege să își trăiască viața. Îndeosebi în fostele țări socialiste, unde se manifestă o adevărată spaimă de a nu repeta erorile trecutului, asemenea susțineri nu sunt cazuri izolate. Lucru parțial justificat, fiind bine cunoscut că rolul ansamblului social în alcătuirea personalităților individuale fusese în aceste țări exacerbat, împins la cote aberante.

Pornind de la recunoașterea, ca o premisă esențială, a dreptului inaliebabil al fiecărui individ de a decide asupa propriei existențe, este necesar de a da ascultare și argumentelor susținute de cei care apreciază că societatea nu numai că are dreptul, dar este chiar obligată să nu rămână indiferentă față de extinderea consumului de droguri.

Prin multitudinea implicațiilor sale, consumul de droguri nu este și nu poate fi o problemă strict personală. Lungul șir de tragedii umane, tragedii care nu sunt niciodată numai ale unui individ, lungul șir de întâmplări nefaste, repetate de milioane de ori, arată cu claritate că familia, școala, biserica, statul – toate acestea au obligația de a se implica în combaterea a ceea ce poate deveni o tragedie a omenirii. Ne aflăm în fața unei aminințări globale, la scară planetară și ca urmare trebuie să oferim un răspuns mondial, susținut de o solidaritate universală.

Consumul de droguri influențează puternic starea de sănătate a unei comunități. Mai devreme sau mai târziu, persoana consumatoare va trebui vindecată dacă nu de maladia consumului de droguri, prin cure de dezintoxicare, atunci de una sau mai multe dintre numeroasele maladii asociate acestuia, în rândul cărora hepatitele de tip B și C, dar și SIDA reprezintă vârful de lance. Iată, deci, cum o problemă strict individuală – consumul – devine, prin efectele sale, una generală, întreaga comunitate fiind obligată să suporte cheltuielile de vindecare. Chiar și atunci când nu sunt internate pentru tratament, persoanele dependente de droguri nu pot presta cu succes o actvitate utilă social, ei trebuie ajutați, susținuți de comunitate.

Mortalitatea consumatorilor de droguri este deosebit de ridicată. Unii dintre ei dispar atunci când se află în plină perioadă de afirmare, în plenitudinea potențelor lor creatoare, atunci când devin în măsură a restitui familiei și societății investițiile făcute pentru întreținerea și pregătirea lor. Este evident că asemenea pierderi individuale se repercutează asupra ansamblului social.

Folosirea stupefiantelor și a substanțelor psihotrope are consecințe necaste în plan demografic, reducând natalitatea. Consumul de droguri duce la diminuarea fertilității, chiar dacă unele dintre aceste substanțe sunt excitanți sexuali.

Faptul că o persoană aflată sub influența drogurilor nu mai judecă în mod clar, că nu mai are reacțiile normale la stimulii exteriori este bine cunoscut. Or, aceste persoane nu trăiesc izolate, ci alături de ceilalți membri ai societății, cărora le pot face rău prin agresiuni, prin accidente de muncă ori de trafic etc. Legătura dintre consumul de droguri și infracțiuonalitate este evidentă, consecințele creșterii numărului de crime, jafuri, tâlhării fiind, de asemenea, suportate de ansamblul social în întregimea sa. Iată, așadar, numai câteva dintre numeroasele argumente menite să explice de ce problema dependenței de droguri este una a societății, răsfrântă într-o oarecare măsură asupra fiecărui membru al acesteia. (Banciu D, 2000, p. 29-31)

Ca urmare a sporirii numărului de infracțiuni produse din cauza consumului de droguri (ex. omoruri, tâlhării sau vătămări corporale grave comise de cei care trebuie să facă rapid rost de bani pentru doza zilnică) sau pe fondul consumului de droguri, inclusiv al celor așa-zis ușoare, cum este alcoolul (ex. accidente de circulație, crime, acte de violență etc.), a avut loc o creștere a sentimentului de insecuritate al cetățeanului. În mod firesc, acțiunile cu caracter infracțional impun sporirea numărului celor implicați în asigurarea pazei și a ordinii (polițiști, jandarmi, gardieni publici), cu consecința creșterii cheltuielilor necesare pentru dotarea și salarizarea acestora.

Oricât ar părea de nefiresc, un deținut implică cheltuieli mai mari decât un agent pus să îi asigure paza în penitenciar. Așa după cum am mai arătat, consumul de droguri conduce la o creștere a infracționalității, a cărei consecință firească este creșterea numărului populației din penitenciare și, implicit, a cheltuielilor de întreținere a deținuților.

Atunci când este vorba despre dependenții de droguri, cea mai mare pierdere o reprezintă eșuarea, ratarea unor indivizi, mai ales tineri, suferința și umilința pe care trebuie să o îndure ei și cei apropiați lor. Cu toate acestea, referirea la costurile materiale pe care societatea trebuie să le acopere și care sunt determinate de faptul că unele persoane alunecă pe panta consumului de droguri este totuși firească într-o lume în care preocupările legate de cheltuieli și venituri, de bani în general sunt tot mai intense.

Respectând suferința celor care trebuie internați în spitale, în instituții medicale sociale ori în penitenciare din cauza drogurilor, nu trebuie omis că, cu puține excepții, ei se află acolo ca urmare a unor opțiuni personale. Spre deosebire de ei, cei care le finanțează întreținerea trebuie să plătească nu pentru că vor, ci pentru că sunt obligați de stat.

Pericolul este cu atât mai mare cu cât fiecare dependent de droguri distruge destinul a cel puțin încă patru-cinci persoane din familia sa și a multor altora din perimetrul vecinătății ori al prietenilor. Raportat la consumul înregistrat în muncicipiul București, înseamnă că cei 24.000 de consumatori de heroină injectabilă (în 2005) împing spre nefericire 125.000 de apropiați, care sunt supuși marginalizării ori blamului public. (Bădescu Ilie coord., 2000, p. 55)

CAPITOLUL IV

Cercetare privind cauzele consumului de droguri halucinogene

Drog specific – ciuperci halucinogene

Stabilirea temei de cercetare

Deși în momentul de față nu se poate afirma că traficul și consumul de droguri depășește stadiul de simplu fenomen, se poate spune totuși că reprezintă un proces ce a depășit nivelul de toleranță rezonabilă față de înțelegerea și standardele actuale ale umanității iar tendințele în ceea ce privește consumul de droguri la nivel mondial, cu precădere în rândul tinerilor, devin din ce în ce mai convergente și au efecte ce se resimt atât pe plan individual cât și pe plan social.

Am ales această temă de cercetare deoarece fenomenul drogurilor reprezintă o problemă socială întâlnită destul de frecvent în ultima perioadă și în România, unde se observă atât o tendință de creștere a numărului de dependenți, cât și, poate chiar mai înfricoșător, o scădere a vârstei la care debutează consumul de droguri.

Se pare că indiferent de vârstă, culoare sau gen, oamenii tind să se refugieze în ceva, care să îi elibereze de tensiunea zilnică și care să îi ajute să reziste în fața grijilor, a stresului, a diverselor probleme cotidiene ce se ivesc. Unii dintre aceștia aleg alcoolul, alții tutunul, alții sportul, alții drogurile, ș.a.m.d.

Obiectivul general: al acestei cercetări este de a identifica posibilele cauze ce duc la consumarea acestui tip de drog halucinogen, propagat din ce în ce mai des în rândul tinerilor, dar și de a obține indicații folositoare în prevenirea consumului.

Obiectivele particulare: sunt cunoașterea relației tinerilor cu familia și cunoașterea unor obiceiuri de consum.

Pentru atingerea acestor obiective, voi realiza un sondaj de opinie, iar instrumentul va fi chestionarul.

Documentarea prealabilă: va consta în apelarea la cele trei categorii de surse de informare: populația, realitatea socială, documentele sociale, dezvoltând pentru fiecare sursă de informare cel puțin o metodă și mai multe tehnici și procedee de cercetare. Populația va fi întrebată, observată și implicată în experimente sociale (Mărginean, 2000, p.106).

Centrul către care îmi voi îndrepta atenția este Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependeților pentru Tineri „Sf. Stelian”. Realitatea socială poate fi observată analizând comportamentele oamenilor din jur din cadrul unor evenimente în plină desfășurare, iar după documentarea a acestui subiect, voi consulta și diverse studii de specialitate realizate de către „Agenția Națională Anti-Drog” precum “Repere științifice ale consumului de droguri în societatea românească”, „Prevalența consumului de droguri în România” și „Raportul Național privind situația drogurilor în România”.

Dezvoltarea cadrului teoretic:

,,Drogurile sunt substanțe chimice, dar totodată constituie simboluri puternice. Trebuie să înțelegem modul în care drogurile își produc efectele caracteristice asupra creierului, însă indiferent de substanță, există posibilitatea ca societatea să-i atribuie sensuri simbolice, să o transforme într-un concept social și, în consecință, într-un obiect benefic și prețuit sau, dimpotrivă , nociv și disprețuit.” (Edwards, 2004, 33)

Semnificația primară a fost aceea de substanță medicamentoasă , de unde și numele de «drugstore» folosit în engleza americană pentru «farmacie». Sensul a evoluat, în limbajul comun de astăzi, cuvântul drog semnificând o substanță de natură a produce modificarea funcțiilor cognitive sau motrice ale organismului și care, de asemenea, poate crea dependență (Dr. Abraham P., 2005, p.27).

Ross Campbell definește drogul ca fiind o substanță care odată folosită, se transformă în dependență și afectează direct atât creierul cât și aparatul nervos, modifică dispoziția, percepția sau starea de conștiență. (Campbell, 2001, 10)

„În viziunea socială, cuvântul drog este asimilat cu un produs dăunător, cu o activitate intensă asupra sistemului nervos (psihotoxicitate acută crescută) și în special ilegal.” (G. Cicu, D. Georgescu, A. M. Moldovan, 2007, p. 1)

Este indicată încercarea de delimitare a conceptelor de consum, obicei, abuz și dependență.

Consumul unei substanțe are doar semnificația simplă de utilizare, uz, neavând implicații medicale, sociale, familiale, etc. Acest consum fără alte specificații, este unul izolat, episodic fără dependență. (G. Cicu,D. Georgescu, A. M. Moldovan, 2007, p. 3)

Obișnuința intervine atunci când este format un obicei din a consuma o substanță datorită adaptării la efectele sale. Deși există o dorință față de substanță, nu au loc manifestări fizice sau psihologice atunci când nu se mai obține aceasta. Există o căutare a substanței, limitată dealtfel, însă niciodată nu vine ca o tulburare a comportamentului. (G. Cicu, D. Georgescu, A. M. Moldovan, 2007, p.3)

Abuzul nu reprezintă altceva decât un consum excesiv, care dăunează sau amenință cu deteriorarea sănătății mintale sau fizice, fiind inadecvat atât în ceea ce privește cantitatea utilizată cât și în ceea ce privește frecvența repetării. Abuzul, care conține implicații sociale și medicale prin consecințe negative semnificative, reprezintă o circumstanță cu risc evolutiv spre următorul pas reprezentat de dependență. (G. Cicu, D. Georgescu, A. M. Moldovan, 2007, p.4).

Dependența reprezintă o stare de intoxicare periodică sau cronică ce se produce prin repetarea consumului unui drog natural sau sintetic. Aceasta se manifestă prin dorința puternică de a continua consumul respectivului drog și de a-l procura indiferent de mijloace. Pe lângă aceasta, apare o tendință de a crește doza intervenind dependența fizică. Odată ce consumul este întrerupt, apare sindromul de abstinență cu puternice efecte nocive atât pentru individ cât și pentru societate.(G. Cicu, D. Georgescu, A. M. Moldovan, 2007, pp.7-8)

Există două tipuri reprezentative de dependență: una fizică și una psihică, cărora li se adaugă o a treia: socială. La nivel psihic, persoana resimte impulsul folosirii drogului cu scopul de a obține o plăcere imediată ori de a se detensiona. La nivel fizic, intervine o necesitate a organismului, care pentru a se putea echilibra și a-și menține acest echilibru, necesită o substanță chimică din exterior. (G. Cicu, D. Georgescu, A. M. Moldovan, 2007, p. 8)

Toleranța se evidențiază odată cu diminuarea progresivă a răspunsului, în situațiile în care o anumită substanță psihoactivă este administrată deseori, făcând necesară creșterea dozei pentru a putea obține efectul dorit. (R.Rășcanu, 2004, p.51)

Termenul halucinogen, care sugerează producerea de halucinații, este considerat inexact pentru că halucinațiile propriu-zise sunt rare. Frecvente sunt fenomentele iluzorii, în care percepția unui stimul din mediu este distorsionată. De aceea, drogurile care provoacă astfel de fenomene au fost numite de către unii specialiști iluziogene.

Halucinogenele mai poartă denumirea și de psihodisleptice, fiind droguri de sinteză sau naturale, care determină senzațiile și percepțiile celor care le consumă, afectând, în particular, percepția vizuală și provocând dificultăți în distingerea realului de imaginar. Se pare că acestea provoacă o deviație delirantă a judecăți, cu distorsiuni în aprecierea valorilor realității și sunt generatoare de iluzii, stări onirice, stări de confuzie, stări de personlizare, ori halucinații.

Halucinogenele sunt substanțe de origine naturală sau sintetică. Cele de origine naturală sunt încă puțin utilizate în Franța (mescalina, psilocibina); produsul de sinteză LSD a cunoscut în schimb o epocă de glorie acum aproape cincisprezece ani. Activ în doze infime, o picătură de soluție sau aceeași cantitate sub formă uscată, consumată pe orice fel de suport și putând fi suptă, este de ajuns ca să provoace efectele așteptate, În mod progresiv, efectul de modă a trecut, iar consumul este în continuă diminuare, contrar cu ceea ce zvonurile încearcă să ne facă să credem. (Gilles Ferreol, 2000, p.209)

Multe dintre halucinogene pot fi folosite și în aromoterapie, ca droguri recreative, măcinate în vin. De exmplu, nymphaea caerulea, în această formă, după unii medici ar avea efect apropiat de cel al Viagrei, substanța activă a acestei plante fiint alcaloidul niciferina.

Psihodislepticele au structuri moleculare asemănătoare cu ale neurotransmițătorilor cerebrali din grupa mnoaminelor. Astfel, LSD are o structură moleculară asemănătoare cu a serotoninei, mescalina – o structură apropiată de a andrenalinei, iar fenciclidina un antagonist al anumitor receptori ai dopaminei. Aceste structuri sunt cele care permit halucinogenilor să intervină în procesele biochimice regulatoare de funcțiuni psihice. Pericolele LSD sunt în principal de ordin psihic. În timpul «călătoriei», consumatorul poate avea, fără să-și dea seama, conduite periculoase: tendința de a se arunca în gol, etc. Fapte trecute apar pentru scurt timp necontrolabil, chiar fără consum de drog, chiar după luni de zile de la o singură doză.

La subiecții instabili sau imaturi, aceste destructurări experimentale repetate ale psihismului pot favoriza apariția unor tuluburări psihice grave. În plus, femeia însărcinată care consumă halucinogene la începutul sarcinii poate da naștere unui copil cu malformații.

Aceste substanțe, prezentate ca benigne, s-au dovedit a fi extrem de periculoase, chiar dacă nu duc la dependență sau toleranță. După drogare, consumatorul vede, aude și simte lucruri care par reale, dar care în realitate nu există. Halucinogenele sunt atractive ca droguri reacreaționale deoarece induc dependență minimă fără simptome de sevraj de la oprirea consumui, produc puține efecte adverse sau debilitate psihică, produc euforie care dă iluzia creșterii creativității, empatiei sau atenției, nu produc pierderea memoriei sau folosirea ocazională, sunt ușor de procurat, iar decesele provocate de supradoză sunt destul de rale.

Halucinogenele pot provoca agravarea tulburărilor psihiatrice, ca anxietatea, depresi a și psihoza. de asemenea pot provoca paranoia, pirderea memoriei pe termen lung, tulburări de personalitate și dependență psihologică. Halucinogenele nu induc dependență fizică, dar duc la toleranță. Același drog folosit după câteva zile de la prima folosire nu mai are aceleași efecte, cu aceeași intensitate sau nu mai are niciun efect. De aceea doza de drog este mărită de la un consum la altul.

Tipurile de ciuperci halucinogene și efectele lor asupra omului:

Amanita muscaria, cunoscută și ca buretele muștelor sau buretele pestriț, este o ciupercă halucinogenă care aparține familiei Agariceae. Este larg răspândită în emisfera nordică la altitudini de până la 2100 m, dar s-a răspândt neintenționat și în unele regiuni din emisfera sudică. Crește în simbioză sub mesteceni și conifere, găsindu-se în Europa de este de la sfârșitul lui august și până la sfârșitul lunii noiembrie. Este ușor de identificat după pălăria sa roșie-purpurie convexă, acoperită cu «negi» albi.

Omul a folosit din timpuri imemoriale proprietățile ei halucinogene în ritualuri șamanice. Intoxicația cu buretele muștelor este foarte rar mortală. Se cunosc îndeosebi proprietățile ei halucinogene. Conține mai mulți alcaloizi.

Primul alcaloid identificat în 1869 a fost muscarina, ce nu are efect psihotrop la concentrația în care se găsește în ciupercă, însă este un agonist al unor receptori de acetilcolină din care cauză aceștia se numesc muscarinici. (Mircea Iovu, 2013, p. 420)

Efectele asupra omului sunt toxice datorită muscarinei; halucinogenă cauzată de muscinol și acid ibotenic; sedativă și hipnotică, provocată de muscazonă, un alt alcaloid. Simptomele care urmează după consumul ei sunt asemănătoare simptomelor gastrointestinale benigne și ale unei stări de beție însoțită de halucinații și agitare. Efectele secundare se produc după 1,5 – 2 ore de la consumul ciupercii și pot dura 5 – 10 ore. Deseori, efectele includ greață, vomă, modificarea percepțiilor, transpirație puternică, dilatarea pupilelor, tremor sau convulsii, lipsa de coordonare motrică, halucinații(după trezire), adormirea pentru câteva ore. Majoritatea consumatorilor se simt energici, entuziaști și într-o stare de euforie, cu dorința de a dansa, își pierd cunoștința, reflexele și ajung în comă. Dependența este de natură psihică și mai rar fizică.

Amanita pantherina, sau buretele panterei, este o ciupercă halucinogenă care aparține familiei Amanitaceae. Numele provine din latină, patntherinus, relativ la panteră, după aspectul pălăriei. Este răspândită în Europa și Asia de Vest, în pădurile de foioase și de conifere, la câmpie și la munte, vara și toamna.

Pălăria ciupercii cu diametrul de 6-10 cm, convexă, la maturitate este plană, cu marginea striată. Suprafața este netedă, acoperită cu solzișori albi în relief, care cad repede. Are o culoase ce variază de la brun-deschis la ocru-măsliniu sau cenușiu, Piciorul de culoare albă are o înălțime de 6-12 cm, un diametru de 2 cm și este cilindric.

Conține aceiași principii activi ca și Amanita muscaria descrisă anterior, muscarina, muscinol și acid ibotenic, ale căror proprietăți o fac potrivită pentru utilizarea șamanică.

Consumată provoacă «sindromul panterian», constând din tulburări digestive urmate de tulburări psihomotorii, ca agitație, delir, halucinații. Urmeaă o stare de euforie extraordinară, furie aproape de nebunie și confuzie, care durează câteva ore. După aceea se instalează o comă de 2-8 ore din care intoxicatul se trezește spontan, puțin confuz și cu ușoare halucinații. Dacă nu survine decesul, revenirea totală are loc după cca 24 de ore. Concentrația în alcoizi activi este mai mare decât la Amanita muscaria, descrisă anterior, iar intoxicația este mai gravă. Amanita pantherina provoacă convulsii la copii.

Psilocybele sunt ciuperci din familia Strophariaceae care nu prezintă interes alimentar, ci recreativ. Sunt răspândite aproape în întreaga lume și se cunosc circa 80 de specii halucinogene care conțin alcoizii psihoactivi psilocibilnul și psilocinul. Acestea au dimensiuni reduse, de culoare galben- maroniu, fiind aflate sub formă de grup. Sunt destul de cunoscute pentru efectele lor asupra SNC. Au fost folosite încă din timpuri străvechi în ritualurile semireligioase, ele cauzând halucinații vizuale și auditive, ca și perturbări în percepția spațiului și a timpului. Cantitatea administrată pentru obținerea acestor efecte diferă în funcție de specie și varietate, de concentrația în psihocibin, de metabolismul propriu al individului și de predispozițiile sale psihice. Sunt trei tipuri: Psilocybe mexicana, Psilocybe Cubens și Psilocybe semilanceata. Alcanoizii halucinogeni psilocybin și psilocin se mai găsesc totuși și în alte varietăți de psilocybe.

În ceea ce priveste Psilocibinul, aceasta se prezintă sub forma unei pulberi cristaline, solubile în apă, ce se poate obține și prin sinteză. La doze de 3-5 mg, oral, se produc efecte simpatomimetice fără cele halucinogene, iar de la doze de 8-25 mg se produc efectele psilocibinului în totalitate. Ele încep după 10-40 de minute de la ingestia ciupercii și se termină după 2-6 ore în funție de doză, specia și metabolizare individuală. O doză obișnuită de agrement este 10-50 ms psilocybin. Excreția se face renal, iar biotransformarea se produce în ficat și constă în desforilarea psilocibinului în psilocin. La doze de 10-20 ms se produc efecte secundare ca: alterarea stării de conștiență, alterarea perceperii timpului și spațiului, dilatarea pupilelor, modificarea pulsului și presiunii alteriale, greață, tremor.

Psilocinul, este alcaloid rezultat la desfoforilarea psilocibinului. Are o structură moleculară apropiată de cea a serotoninei. Timpul de înjumătățire este de 2-3 ore, fiind un agent activ farmacologic după ingestia psilocibinului sau ciupercilor psihedelice. Efectele provocate după digestie includ: astenie musculară, tahicardie, dificultăți în articularea cuvintelor, euforie, dureri de cap, dureri ale corpului, transpirație, creșterea temperaturii corpului.

Delimitarea universului cercetării

Am ales orientarea acestei cercetări către tinerii din Municipiul București, cu vârste între 16 și 24 de ani, consumatori de droguri cu efecte halucinogene care sunt internați la Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependenților „Sf. Stelian”.

Consider că adolescența este una dintre cele mai frumoase, dar și mai importante perioade pentru dezvoltarea personalității noastre. Odată cu începerea liceului sau cu plecarea la facultate intervin și diverse anturaje în viața tinerilor iar fluxul tentațiilor este destul de mare, mai ales în cazul tinerilor care nu se regăsesc în familie. Mulți dintre acești tineri cad pradă tentațiilor și pot deveni dependenți de droguri.

Definirea unităților de analiză și înregistrare

Unitatea de analiză în această cercetare este reprezentată de tinerii care consumă droguri, în special consumatorii de ciuperci halucinogene, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani. Am ales spre studiere 50 de persoane care se încadrează în criteriile mai sus menționate.

Unitatea de înregistrare va fi constituită din tinerii care se încadrează în limitele de vârstă mai sus menționate, din Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependenților „Sf. Stelian”. La acestea se adaugă și personalul care activează în centrul de tratament spre care m-am orientat.

Selectarea surselor de informare

Documentarea aleasă este una de tip livresc, analizând diverse cărți la Biblioteca Central Universitară și la Biblioteca Facultății de Sociologie și Asistență Socială. M-am informat din lucrări de specialitate unde am găsit diverse informații cu privire la cauzele și efectele consumului de droguri. În aceste lucrări am găsit informații atât în ceea ce privește clasificarea drogurilor și dependența de acestea cât și despre legislația în vigoare cu privire la producerea, traficul și consumul de droguri.

De asemenea, am ales ca sursă de informare și interacțiunea directă cu subiecții, dar și colaborarea cu conducerea centrului pentru a-mi putea facilita accesul la dosarele pacienților care conțin informații importante pentru cercetarea făcută.

Specificarea unităților(populației) studiate:

Populația pe care o voi studia este formată din tineri, atât de sex masculin cât și de sex feminin, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, care se află în Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependenților „Sf. Stelian” și au ajuns să consume ocazional droguri halucinogene. Eșantionarea se va realiza pe un număr de 50 de tineri. Aceștia vor fi aleși în funcție de disponibilitatea lor, iar chestionarele auto-administrate, oferindu-se explicații atunci când există nelămuriri.

Elaborarea ipotezelor:

1. Cu cât anturajul tânărului este mai negativ, cu atât mai mare este riscul de a consuma ciuperci halucinogene.

2. Dacă adolescentul provine dintr-o familie cu disfuncționalități, atunci adolescentul va consuma droguri.

3. Dacă o persoană consumă droguri frecvent, în scurt timp va încerca și alte substante.

Întrebări de cercetare:

1. Care sunt principalele cauze care duc la consumul de ciuperci halucinogene?

2. Care este mediul în care a crescut tânărul consumator?

3. Care sunt șansele ca tinerii consumatori de droguri să încerce și alte tipuri de substante?

Operaționalizarea conceptelor:

Dimensiunea socială:

Adolescent

Definiția nominală: „persoană care este la vârsta adolescenței” (DEX, 2009)

Definiția operațională: persoană ajunsă la vârsta dintre copilărie și tinerețe

Indicatori: școală, facultate, dezvoltare.

Familie

Definiția nominală: formă socială de bază formată prin căsătorie și care constă din soț și soție și din descendenții acestora

Definiția operațională: grup social format prin căsătorie care își asumă responsabilitatea pentru creșterea copiilor

Indicatori: încredere, sprijin, afiliere

Anturaj

Definiția nominală: Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care înconjoară ăn mod obișnuit pe cineva. (DEX, 2009)

Definiția operațională: mediul în care trăiește un individ

Indicatori: imitarea comportamentelor, mediu, apartenența la un grup

Dimensiunea economică:

Procurare

Definiția nominală: a face rost de ceva, a obține ceva, a produce. (DEX, 2009)

Definiția operațională: achiziționare

Indicatori: bani, cumpărare

Consumator

Definiția nominală: persoană care consumă bunuri materiale pentru satisfacerea necesităților sale. (NODEX 2002)

Definiția operațională: persoană care utilizează adesea un anumit produs

Indicatori: abuz, frecvență

Dependență

Definiția nominală: stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. (DEX, 2009)

Definiția operațională: necesitate fizică sau psihică intensă

Indicatori: obișnuință, dopaj

Metode de colectare a datelor

Cercetarea aceasta este una de tip cantitativ, deoarece sunt de părere că este cel mai indicat tip pentru studierea temei alese. Ca metodă de colectare a datelor, am ales ancheta sociologică deoarece prin aceasta se pot obține răspunsuri valide într-o perioadă de timp destul de scurtă.

Elaborarea instrumentului de cercetare

Tehnica de obținere a datelor pe care am ales-o este chestionarul, luând în calcul faptul că cercetarea pe care o să o realizez este una de tip cantitativ. Pe lângă aceasta, chestionarul pare cel mai potrivit fiind și ușor de aplicat în studiul ales, mai ales pentru varianta auto-administrării și deoarece prin intermediul chestionarului îmi pot crea categorii de respondenți și pot vedea tendința generală. În cadrul chestionarului am ales întrebări închise cu o singură variantă de răspuns pentru ca respondenții să îmi poată oferi răspunsuri cât mai exacte.

Analiza și interpretarea datelor:

Cercetarea cantitativă

Această parte a studiului se axează pe cercetarea de tip cantitativ, fiind realizate un număr de 50 de chestionare, cu scopul de a identifica categoriile în care se regăsesc respondenții.

O primă întrebare din cadrul chestionarului a constat în determinarea familiei din care face parte fiecare respondent. Cele patru categorii sunt următoarele: persoane fără familie, persoane din familii monoparentale, persoane cu ambii părinți alături de ei dar fără frați/surori, persoane cu părinți dar cu frați/surori.

Având în vedere faptul că mai mult de jumătate dintre respondenți provin din familii (fie cu frați/surori, fie fără), acest criteriu (al familiei), devine foarte important în comportamentul și obiceiurile lor, și când spun asta mă refer la prezența unor modele ce ar fi putut fi identificate de tineri în mediul familial.

Putem identifica din răspunsurile la această întrebare o tendință a tinerilor respondenți de a nu comunica cu familia la parametri normali. Din cauza faptului că 38 % dintre aceștia au răspuns că relația cu familia este slabă, iar 34% – foarte slabă, dar și a vârstei lor, putem remarca faptul că aceștia nu au dezvoltat o rețea de sprijin în cadrul familiei, nu au găsit un mediu în care să își poată exprima dorințele, obiceiurile, și nici nu și-au creat o bază de susținere psihologică în cadrul familiei.

Acest dezechilibru familial poate conduce tânărul către un mediu nefavorabil dezvoltării lui și acesta poate cădea ușor în capcana viciilor, fiind ușor vulnerabil.

Prezența certurilor și a tensiunilor din familie pot cauza probleme de comunicare, de încredere și de afiliere, motive pentru care un adolescent va simți nevoia să se regăsească într-un alt mediu. Neavând sprijin din partea familiei, anturajul va deveni mediul în care el își va exprima toate aceste nervozitați prin obiceiuri dăunătoare.

Plecând de la vârsta lor și de la vulnerabilitatea specifică acestei perioade, tinerii își vor găsi sau crea cercuri de prieteni în care să-și poată acoperi toate nevoile nesatisfăcute în familie.

Mai mult de jumătate dintre adolescenții analizați se identifică în anturajul lor, ceea ce înseamnă că acum depind de anturaj, au preluat obiceiurile, comportamentul, dorințele celorlalți membri ai grupului din care fac parte și nu doar că se identifică dar le preiau și le duc mai departe. Spune acest lucru deoarece am observat în comunicarea mea cu tinerii chestionați o hotărâre și o precizie în răspuns, deși se despărțiseră de anturaj. Deci, chiar dacă o idee nu le-a aparținut la început, ei au preluat-o, și-au însușit-o și acum o conștientizează ca fiind proprie.

Am observat, de asemenea, că unii dintre acești tineri respondenți nu se regăseau întru totul în anturajul din care făceau parte, însă îl preferau deoarece acolo se puteau exprima mult mai liber și mai degajati decât ar fi putut-o face în familie.

Am adresat această întrebare pentru a determina cât de puternică este influența membrilor în care tinerii consumă droguri, cât de mult se integrează tinerii în grupul lor, până unde poate merge această integrare și cât de dispuși sunt ei să semene celor din jurul lor. Având în vedere faptul că există și tineri în al căror grup consumatori sunt doar un sfert, putem identifica vulnerabilitatea acestei vârste, puterea de convingere a celor din jur, dar și importanța mediului în care alegem să ne dezvoltăm.

De asemenea, s-a evidențiat faptul că specificitatea consumului acestor tipuri de droguri, vine din cadrul anturajului, dat fiind fapătul că 98 % dintre cei chestionați au răspuns că ar consuma ciuperci halucinogene alături de prietenii săi. Aceștia au preferat un drog care se procură mai ușor, în sensul că e mai accesibil financiar pentru vârsta lor.

Această întrebare vizează exact mediul în care tineri au început consumul de droguri și din răspunsurile lor putem evidenția faptul că, de cele mai multe ori, tinerii se aflau destul de aproape de familie, într-un anturaj format la scara blocului, un prim consum fiind poate cauzat de tensiunea creată în familie, și poate nevoia de refulare față de aceasta.

De asemenea, o altă mare parte dintre cei analizați au specificat faptul că primul lor contact cu drogurile a avut loc într-un anturaj creat la liceu/facultate, loc în care ei își petrec mai mult de jumătate din timpul unei zile. Un număr semnificativ de răspunsuri vizează și pub-urile/cluburile, suprafețe destul de populate de tineri în care ispitele sunt foarte mari. Prin urmare, vulnerabilitatea subiecților le-a cauzat o imposibilitate de a refuza tentațiile dăunătorare.

Întrebarea a 7-a ne certifică scăderea incidenței consumului de droguri raportat la vârsta împlinită. Din lotul pe care l-am selectat, jumătate nu trecuse de vârsta majoratului când au luat contact cu drogurile.

Alarmant este faptul că, familia și anturajul influențează tabieturile tinerilor încă de la vârste fragede, în care aceștia își formează obiceiuri de viață. Am ales această limită de vârstă: 16-24, tocmai pentru că această etapă are în mare parte un specific în care familia, școala, prietenii reprezintă mediul propice și mereu prezent în viața tânărului.

Ținând cont de faptul că doar 7 % dintre indivizii chestionați au avut drept motiv curiozitatea, deci o alegere propre ce satisfăcea o dorință personală, putem remarca din nou puternica influență pe care o are mediul în care tânărul își desfășoară activitățile fie că acesta este reprezentat de prieteni, fie că este reprezentat de familie.

Din răspunsurile ce oferă un procent de 55 % – anturajului, putem remarca faptul că tinerii sunt mult mai inflențabili în cadrul mediului reprezentat de prieteni, decât în cadrul mediului reprezentat de o familie fie ea funcțională sau disfuncțională.

Această întrebare vizează exact modalitatea prin care tinerii intră în posesia drogurilor. Am adresat această întrebare pentru a observa implicarea directă a fiecărui respondent în achiziționarea de halucinogene, iar cele trei variante de răspuns create ne determină exact gradul de implicare al tânărului în mediul respectiv. Răspunsul «le cumpăr eu» vizează un aport ce nu depinde neapărat de grup fiind o «responsabilitate» asumată, răspunsul «le cumpără prietenii» evidențiază puterea de influență creată la nivelul grupului din care fac parte, iar varianta a treia, aceea în care «e cumpără alte persoane», ne determină mediul vicios la care iau parte tinerii chestionați.

Mai mult de 90 % dintre tinerii care au răspuns acestui chestionar aveau la momentul chestionării un istoric de consum specific dependenței. 50% dintre aceștia își administrau substanța halucinogenă de mai multe ori pe săptămână, motiv ce ne determină să încadrăm acest consum nu doar ca eliberare, detașare, refulare, etc ci să îl atribuim unei obișnuințe.

Consumul era prezent la fiecare întâlnire cu prietenii pentru 44 % dintre cei chestionați, ceea ce înseamnă că în anturaj consumul nu se mai rezumă la curiozitate ci devine un obicei de sine stătător.

Conform răspunsurilor la această întrebare, putem remarca faptul că vulnerabilitatea tinerilor ce consumă ciuperci halucinogene îi poate determina să încerce și alte tipuri de droguri. De asemenea, problemele, dezechilibrul, instabilitatea au atins cote atât de mari încât consumul unei substanțe cu efect halucinogen nu mai este suficient. Atât curiozitatea cât și nevoia de a se simți mai bine îi face pe tineri să apeleze la droguri din ce în ce mai diversificate.

Deși aparent instabili în ceea ce privește consumul de droguri, tinerii din Centrul de Dezintoxicare chestionați exclud posibilitatea unei dependențe de un drog nou. 50% dintre aceștia au specificat faptul că nu vor consuma alt drog, iar pentru 28% dintre respondenți o dependență de un alt drog nu este posibilă. Doar 14 % văd posibilitatea unei noi dependențe, în timp ce 8% consideră că nu ar putea stopa instalarea dependenței unui alt drog ceea ne ce induce ideea că aceștia din urmă sunt încă destul de vulnerabili.

Concluzii și recomandări

În urma acestei cercetări, putem concluziona faptul că tinerii, în mare parte, se lasă puternic influențați de anturajul lor, pe fondul unei instabilități începute în familie. Vârsta aleasă 16-24 de ani reprezintă o etapă din viața în care tinerii, ar avea în mod normal mai mult de jumătate din timp ocupat de familie și de prieteni, acasă, la liceu/facultate și în timpul liber.

Într-o familie disfuncțională, tinerii dezvoltă frustări, probleme de comunicare, de încredere, de afiliere, de exprimare pe care încearcă să le acopere apoi preluând obiceiurile altora. Într-un astfel de context, anturajul sau grupul de prieteni, devine locul în care toate nemulțumirile se rezolvă, măcare temporar și se recurge și la metode din exterior care odată administrate, oferă relaxare și liniște. Dacă problemele persistă, atunci obiceiul ce părea a le rezolva pe toate se poate trasforma în dependență.

Vulnerabilitatea și instabilitatea din fața obiceiurile dăunătoare, reprezintă punctele de plecare în încercarea de a rezolva aceste probleme de consum și dependență de droguri. O primă recomandare în acest sens este aceea de a îi consilia pe tineri în găsirea unor modele pozitive. Exercițiul de imaginație a unei ore fără griji de acoperit, de rezolvat pe care să o transforme apoi într-o oră care să devină zi, săptămână și-apoi lună poate fi aplicat în acest caz.

Recomand o reintegrare din punct de vedere emoțional a tânărului în familia sa. Crearea unui context în care să fie exersată comunicarea, încrederea, atașamentul, va favoriza această apropiere.

Familia trebuie antrenată în activități de zi cu zi împreună cu tânărul dependent. Recomand sesiuni de consiliere individuale cu tânărul, dar și de grup cu familia precum și cu aceștia împreună, pentru a determina lucruri comune, posibil de realizat, ca într-o echipă bazată pe ascultare, încredere și colaborare.

Importantă, de asemenea, este și detașarea individului de mediul ce a favorizat dobândirea dependenței de droguri, adică de anturajul neprielnic. Tânărul dependent trebuie ajutat, sprijinit și consiliat pentru a-și găsi puterea și stăpânirea de sine, necesare pentru a rezista și a se îndepărta de mediul vicios prin forțe proprii.

BIBLIOGRAFIE

Dicționarul explicativ al limbii române, 2009, București: Editura Academiei Române, Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan”.

ABRAHAM, P., 2005, Capcana drogurilor, București: Editura Detectiv.

ABRAHAM, Dr. P., 2008, Repere științifice ale consumului de droguri în societatea românească, Cluj-Napoca: Editura Napoca Star.

ABRAHAM, Dr. P., 2005 Justiția terapeutică. O nouă abordare în tratamentul consumatorului de droguri, Suport de Curs, București: Editura Detectiv

ABRAHAM, Dr. P. și Roncov, A.L., 2004, Drogurile, aspecte juridice și psihosociale, Timișoara: Editura Mirton.

AGAPIE, M., 2005, Mortalitatea ca urmare a consumului de droguri în România, Info-Drog, Buletin de Informare și Documentare, nr.2.

BANCIU, D., 2000, Elemente de sociologie juridică, București: Editura Lumina Lex.

BĂICAN, E., 2007, „Prevenție și recuperare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri”, Cluj Napoca .

BLUME, Arthur W., 2011,“ Consumul și dependența de droguri”, București: Editura Polirom.

BUCUR, G.E. și Popescu, O., 1999, Educația pentru sănătate în școală ediția a II-a, București: Editura „Fiat Lux”.

CAMPBELL, R., 2001, Copiii noștrii și drogurile, București: Editura Curtea veche.

CICU Dr., G., Georgescu Psih, D. și Moldovan A.M., 2007, Concepte de bază privind tulburările datorate consumului de substanței, București: Editura Agenția Națională Antidrog.

COJOCARU, D., 2008, Copilăria și construcția parentalității, București: Editura Polirom.

CHELCEA, S., 2007, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative si calitative, Bucuresti: Editura Economică.

DRĂGAN, J., 1997, Aproape totul despre droguri, București: Editura Militară.

EDWARDS, G., 2006, Drogurile – o tentație ucigașă, Pitești: Editura Paralela 45.

GABRIEL, C., Georgescu, D., Moldovan, A., 2007, Concepte de bază privind tulburările datorate consumului de substanțe, Agenția Națională Antidrog, București.

GILLES FERREOL, 2000, Adolescenții și toximania, Polirom, București.

MĂRGINEAN, I., 2004, Proiectarea cercetarii sociologice, Editura Polirom, Iași.

POPESCU, O., Achim V., Popescu A. L., 2004, Viața în hexagonul morții: tutunul, alcoolul, drogurile, SIDA, poluarea, malnutriția, București: Ed. Fiat Lux.

RĂȘCANU, R., 2004, Alcool si droguri:”virtuti și capcane pentru tineri'', Editura Universității din București.

RICHARD, D. și Senon, J. L., 1999, Dicționar de droguri, toxicomanii și dependențe, București: Editura Larousse.

RICHARD, F. și Mack, A. H., 2011, Clinical Textbook of Addictive Disorders, București: Editura Guilford Press.

RĂDULESCU, E., 2004, Adio, țigări!, București: Editura Viață și Sănătate.

SS

SÂNTEA, I., 1996, Victime și infractori, București:Editura Niculescu SRL.

STANCU, E., 1999, Criminalistică, Volumul II, București: Editura Actami.

Usaci, D., 2003, Imunodeficiența Psihoafectivă și comportamentală în raport cu HIV/SIDA, București: Editura Polirom.

Agenția Națională Antidrog (A.N.A.), Raportul de Evaluare al planului de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale Antidrog 2005-2008.

Agenția Națională Antidrog, Raport Național Privind Situația Drogurilor în 2012, București 2012.

Eurydice Report, 2012, Developing Key Competences at School in Europe: Challenges and Opportunities for Policy, Agenția Executivă pentru Educație Cultură și Audiovizual, Comisia Europeană.

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie, 2013, Situația Drogurilor în Europa, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.

Website-uri

http://www.ana.gov.ro/doc_strategice/documente%20strategice%20nationale/strategie%20ANA%20ok/HG%2073-2005%20-%20STRAT%20ANTIDROG.pdf, Strategia Națională Antidrog 2005-2012 referitoare la prevenirea comunitară a consumului de droguri, Guvernul României – HOTĂRÂRE Nr.73 din 27 ianuarie 2005 accesat la 11-04-2015

http://www.antidrog.winnity.ro/etnobotanice.html Titlu articol: Substanțe cu proprietăți psihoactive, Autor: Asociația de Luptă Antidrog A.M.A. accesat la 06-04-2015

http://www.clr.ro/Rep_dil_2002/..%5Crep_htm%5CL522_2004.htm. Parlamentul României – Camera Deputaților și Senatul – LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri accesat la 06-04-2015

http://www.helpguide.org/mental/drug_abuse_addiction_rehab_treatment.htm Titlu articol: Overcoming drug addiction, Autori: Smith, Melinda; Ph.D. Segal, Jeanne accesat la 08-04-2015

ANEXE

Chestionar privind cauzele consumului de droguri

Drog specific – ciuperci halucinogene

Nr. Chestionar _______ Data __/__/_____

Sexul ____ Vârsta _____ Ocupația _______

Bună ziua, numele meu este Petroiu Cosmin Ionuț și sunt student la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Realizez un studiu pentru lucrarea de licență despre consumul de droguri halucinogene în rândul tinerilor din București. Scopul principal al acestui chestionar este de a afla, în primul rând, care sunt din punctul dumneavoastră de vedere motivele pentru care ați început să consumați aceste droguri, modul de procurare a acestor droguri, dar și împrejurările internării în acest centru (inițiativa părinților, prietenilor, proprie, etc). Nu există răspunsuri corecte sau greșite și toate informațiile pe care mi le veți oferi vor rămâne confidențiale. Vă mulțumesc!

Q1. Care este componența familiei dumneavoastră?

Nu am familie

Familie cu 1 părinte

Familie cu 2 părinți

Familie cu părinți și frați

Q2. Cum apreciați relația cu familia?

Foarte slabă

Slabă

Bună

Foarte bună

Q3. Având în vedere relația cu familia unde considerați că vă încadrați?

Certuri

Tensiune

Sprijin

Afiliere

Q4. Vă identificați în anturajul dumneavoastră?

Rar

Câteodată

Frecvent

Des

Q5. Câți membri din anturajul dumneavoastră consumă ciuperci halucinogene?

Doar eu

Un sfert dintre aceștia

Jumătate dintre aceștia

Mai mult de jumătate dintre aceștia

Q6. Unde vă aflați când ați consumat prima oară droguri?

Într-un pub/club

La liceu/facultate

La bloc/acasă

În alte locuri

Q7. Care este vârsta la care ați început să consumați droguri?

16-18

18-20

Mai mare de 20

Q8. Care sunt motivele ce v-au determinat să consumați droguri?

Anturajul

Curiozitatea

Problemele cu familia

Q9. Cum vă procurați drogurile?

Le cumpăr eu

Le cumpără prietenii

Le cumpără alte persoane

Q10. Când te întâlnești cu prietenii din anturajul tău care este frecvența consumului?

Consumăm o dată pe lună

Consumăm săptămânal

Consumăm de mai multe ori pe săptămână

Consumăm de fiecare dată când ne întâlnim

Q11. Ați fost tentați să consumați și alt drog?

Nu

Mi-a trecut prin minte

Da

NS/NR

Q12. Credeți că ați putea deveni dependent și de alt drog?

Nu

Nu o să încerc alte droguri

Posbil

Da

BIBLIOGRAFIE

Dicționarul explicativ al limbii române, 2009, București: Editura Academiei Române, Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan”.

ABRAHAM, P., 2005, Capcana drogurilor, București: Editura Detectiv.

ABRAHAM, Dr. P., 2008, Repere științifice ale consumului de droguri în societatea românească, Cluj-Napoca: Editura Napoca Star.

ABRAHAM, Dr. P., 2005 Justiția terapeutică. O nouă abordare în tratamentul consumatorului de droguri, Suport de Curs, București: Editura Detectiv

ABRAHAM, Dr. P. și Roncov, A.L., 2004, Drogurile, aspecte juridice și psihosociale, Timișoara: Editura Mirton.

AGAPIE, M., 2005, Mortalitatea ca urmare a consumului de droguri în România, Info-Drog, Buletin de Informare și Documentare, nr.2.

BANCIU, D., 2000, Elemente de sociologie juridică, București: Editura Lumina Lex.

BĂICAN, E., 2007, „Prevenție și recuperare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri”, Cluj Napoca .

BLUME, Arthur W., 2011,“ Consumul și dependența de droguri”, București: Editura Polirom.

BUCUR, G.E. și Popescu, O., 1999, Educația pentru sănătate în școală ediția a II-a, București: Editura „Fiat Lux”.

CAMPBELL, R., 2001, Copiii noștrii și drogurile, București: Editura Curtea veche.

CICU Dr., G., Georgescu Psih, D. și Moldovan A.M., 2007, Concepte de bază privind tulburările datorate consumului de substanței, București: Editura Agenția Națională Antidrog.

COJOCARU, D., 2008, Copilăria și construcția parentalității, București: Editura Polirom.

CHELCEA, S., 2007, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative si calitative, Bucuresti: Editura Economică.

DRĂGAN, J., 1997, Aproape totul despre droguri, București: Editura Militară.

EDWARDS, G., 2006, Drogurile – o tentație ucigașă, Pitești: Editura Paralela 45.

GABRIEL, C., Georgescu, D., Moldovan, A., 2007, Concepte de bază privind tulburările datorate consumului de substanțe, Agenția Națională Antidrog, București.

GILLES FERREOL, 2000, Adolescenții și toximania, Polirom, București.

MĂRGINEAN, I., 2004, Proiectarea cercetarii sociologice, Editura Polirom, Iași.

POPESCU, O., Achim V., Popescu A. L., 2004, Viața în hexagonul morții: tutunul, alcoolul, drogurile, SIDA, poluarea, malnutriția, București: Ed. Fiat Lux.

RĂȘCANU, R., 2004, Alcool si droguri:”virtuti și capcane pentru tineri'', Editura Universității din București.

RICHARD, D. și Senon, J. L., 1999, Dicționar de droguri, toxicomanii și dependențe, București: Editura Larousse.

RICHARD, F. și Mack, A. H., 2011, Clinical Textbook of Addictive Disorders, București: Editura Guilford Press.

RĂDULESCU, E., 2004, Adio, țigări!, București: Editura Viață și Sănătate.

SS

SÂNTEA, I., 1996, Victime și infractori, București:Editura Niculescu SRL.

STANCU, E., 1999, Criminalistică, Volumul II, București: Editura Actami.

Usaci, D., 2003, Imunodeficiența Psihoafectivă și comportamentală în raport cu HIV/SIDA, București: Editura Polirom.

Agenția Națională Antidrog (A.N.A.), Raportul de Evaluare al planului de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale Antidrog 2005-2008.

Agenția Națională Antidrog, Raport Național Privind Situația Drogurilor în 2012, București 2012.

Eurydice Report, 2012, Developing Key Competences at School in Europe: Challenges and Opportunities for Policy, Agenția Executivă pentru Educație Cultură și Audiovizual, Comisia Europeană.

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie, 2013, Situația Drogurilor în Europa, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.

Website-uri

http://www.ana.gov.ro/doc_strategice/documente%20strategice%20nationale/strategie%20ANA%20ok/HG%2073-2005%20-%20STRAT%20ANTIDROG.pdf, Strategia Națională Antidrog 2005-2012 referitoare la prevenirea comunitară a consumului de droguri, Guvernul României – HOTĂRÂRE Nr.73 din 27 ianuarie 2005 accesat la 11-04-2015

http://www.antidrog.winnity.ro/etnobotanice.html Titlu articol: Substanțe cu proprietăți psihoactive, Autor: Asociația de Luptă Antidrog A.M.A. accesat la 06-04-2015

http://www.clr.ro/Rep_dil_2002/..%5Crep_htm%5CL522_2004.htm. Parlamentul României – Camera Deputaților și Senatul – LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri accesat la 06-04-2015

http://www.helpguide.org/mental/drug_abuse_addiction_rehab_treatment.htm Titlu articol: Overcoming drug addiction, Autori: Smith, Melinda; Ph.D. Segal, Jeanne accesat la 08-04-2015

ANEXE

Chestionar privind cauzele consumului de droguri

Drog specific – ciuperci halucinogene

Nr. Chestionar _______ Data __/__/_____

Sexul ____ Vârsta _____ Ocupația _______

Bună ziua, numele meu este Petroiu Cosmin Ionuț și sunt student la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Realizez un studiu pentru lucrarea de licență despre consumul de droguri halucinogene în rândul tinerilor din București. Scopul principal al acestui chestionar este de a afla, în primul rând, care sunt din punctul dumneavoastră de vedere motivele pentru care ați început să consumați aceste droguri, modul de procurare a acestor droguri, dar și împrejurările internării în acest centru (inițiativa părinților, prietenilor, proprie, etc). Nu există răspunsuri corecte sau greșite și toate informațiile pe care mi le veți oferi vor rămâne confidențiale. Vă mulțumesc!

Q1. Care este componența familiei dumneavoastră?

Nu am familie

Familie cu 1 părinte

Familie cu 2 părinți

Familie cu părinți și frați

Q2. Cum apreciați relația cu familia?

Foarte slabă

Slabă

Bună

Foarte bună

Q3. Având în vedere relația cu familia unde considerați că vă încadrați?

Certuri

Tensiune

Sprijin

Afiliere

Q4. Vă identificați în anturajul dumneavoastră?

Rar

Câteodată

Frecvent

Des

Q5. Câți membri din anturajul dumneavoastră consumă ciuperci halucinogene?

Doar eu

Un sfert dintre aceștia

Jumătate dintre aceștia

Mai mult de jumătate dintre aceștia

Q6. Unde vă aflați când ați consumat prima oară droguri?

Într-un pub/club

La liceu/facultate

La bloc/acasă

În alte locuri

Q7. Care este vârsta la care ați început să consumați droguri?

16-18

18-20

Mai mare de 20

Q8. Care sunt motivele ce v-au determinat să consumați droguri?

Anturajul

Curiozitatea

Problemele cu familia

Q9. Cum vă procurați drogurile?

Le cumpăr eu

Le cumpără prietenii

Le cumpără alte persoane

Q10. Când te întâlnești cu prietenii din anturajul tău care este frecvența consumului?

Consumăm o dată pe lună

Consumăm săptămânal

Consumăm de mai multe ori pe săptămână

Consumăm de fiecare dată când ne întâlnim

Q11. Ați fost tentați să consumați și alt drog?

Nu

Mi-a trecut prin minte

Da

NS/NR

Q12. Credeți că ați putea deveni dependent și de alt drog?

Nu

Nu o să încerc alte droguri

Posbil

Da