Delincventa Juvenila. Cauze Si Consecinte Sociale

DELINCVENȚA JUVENILĂ

CAUZE ȘI CONSECINȚE SOCIALE

Cuprins

Introducere

Capitolul I: Familia – instituție socială

1.1 Tipuri de familii – o dinamică socială

1.2 Funcțiile familiei

1.3 Socializarea descendenților

1.4 Agenții socializării

Capitolul II: Conflict marital – cauze și forme de manifestare

2.1 Disfuncții maritale

2.2 Cauzele conflictului

2.3 Forme de mediere conjugală

Capitolul III: Delincvența juvenilă

3.1 Lipsa de educație – consecințe sociale

3.2 Influența grupului asupra delincventului

3.3 Sistemul de probațiune

Capitolul IV: Cercetarea

4.1 Metodologia cercetării

4.2 Concluziile cercetarii

4.3 Bibliografie

4.4 Anexe

Introducere

Familia este una dintre cele mai importante instituții și nucleul societății, din toate timpurile. Când se vorbește de familie, spunem totul de la primii pași în viața și până la sfârșitul acesteia. Formarea familiei este un proces lung, uneori poate fi conflictual din diferite motive care pot apărea într-o familie, de la lipsa banilor, dar și sentimentelor dintre soți. Familia este cea care îndeplinește funcțiile în vederea menținerii echilibrului și armoniei între cei doi soți, amintind aici funcția biologică prin satisfacerea nevoilor sexuale și procrearea. De cele mai multe ori procrearea nefiind posibilă biologic, se recurge la metoda adopției unui copil.

O altă funcție pe care o are familia este cea economică, cu cele trei părți importante: componenta productivă, componenta privind pregătirea profesională a descendenților și latura financiară.

Într-o familie, rolurile pot fi flexibile între membrii acesteia schimbându-se în funcție de nevoi, dar și de timpul de care dispune fiecare și interesul pe care îl manifestă pentru un lucru. În momentul în care apare un descendent intervine procesul de socializare care este un proces complex și care trebuie exercitat de ambii soți.

Dacă unul din părinți lipsește, în special tatăl, socializarea va avea de suferit dar copilul este cel care suferă, pentru că tatăl este, de cele mai multe ori, mult mai autoritar decât mama. În urma unor studii la popoarele primitive, adevărata viață începe când apare unul dintre copii; reprezintă cel mai important moment care este sărbătorit ca fiind o binecuvântare. Socializarea este procesul care are loc între părinți și copii, însă pentru a fi benefica trebuie să existe o comunicare între toți membrii familiei.

Socializarea primară cuprinde învățarea unor norme și valori sociale pe care copilul trebuie să și le însușească pentru a-l ajuta în integrarea socială, dar și pentru ce îl așteaptă în viață. Socializarea se efectuează în mai multe feluri, ea este diferită de la un grup la altul pentru că într-un fel va fi socializat un copil crescut într-o familie înstărită și în alt mod va fi socializat un copil crescut într-o familie modestă având doar minimul de existența necesar. Pentru o mai bună socializare a copilului cea mai aptă persoană rămâne mama, nimeni altcineva nu îi va putea lua locul pentru că ea este singura care va exercita rolul cel mai bine, indiferent de situație și de context.

Însă cu timpul, femeia a început să se emancipeze și a început să se ocupe și de alte lucruri în afara gospodăriei, ceea ce poate avea consecințe mai puțin benefice asupra copilului. Cea mai importantă socializare este cea în familie pentru că se oferă sentimente și îngrijire, dar cel mai important element este acela de a se integra în societate.

În socializarea secundară copilul reușește să se integreze social, dar și de a purta dialoguri cu cei din jurul său.

Socializarea copilului nu mai este aceeași dacă el va fi lăsat cu o bunică sau o mătușă. Într-o familie unde ambii părinți sunt ocupați cu serviciul, de socializarea copilului se vor ocupa instituții precum grădinița și școala, fie ea privată sau de stat. Statusurile prescrise sunt de când copilul este mic, diferența de culori ne arată distincția clară între fată și băiat, pentru că într-un fel va fi îmbrăcată o fată și în alt fel va fi îmbrăcat un băiat. Însă există și posibilitatea de nerespectare a statusului, o fată să se comporte ca un băiat prin felul de a se îmbrăca, prin tunsoare comportament și invers.

Cu trecerea timpului, părinții exercită o anumită influență asupra copilului în alegerea viitorului, ei vor ca și descendentul lor să urmeze calea pe care o vor ei însă nu se întâmpla întotdeauna așa.

CAPITOLUL I

1.1 TIPURI DE FAMILII – o dinamică socială

Familia, este una din instituțiile unde individul asimilează anumite roluri și norme; ea este de mai multe tipuri, dar și forme. În unele societăți familia s-a păstrat cu normele și valorile ei sociale, indiferent de numărul membrilor pe care îi are. În urma căsătoriei unii indivizi rămân în sânul familiei, unii merg și stau cu chirie sau își fac un cămin propriu unde să conviețuiască, să-și formeze propria familie, fie din cămin lipsește unul dintre părinți și atunci pot apărea diferite probleme. Problemele pot fi între membrii familiei, în interior cât și în exterior.

În societate se identifica șase tipuri de familie, prima fiind familia nucleară cu adolescenți și părinți (căsătoriți). În funcție de numărul membrilor pe care îi are familia respectivă, ea poate fi una ca structura mică sau mare.

Viața unei familii nucleare este una normală adolescenții merg la școală sau facultate, părinții merg la serviciu, iar când se întâlnesc încep să-și povestească ce au făcut peste zi; între membrii familiei trebuie să existe comunicare. Familia de origine este reprezentată de familia unde ne naștem și apoi unde creștem. Ea este alcătuită din membrii familiei: mamă, tată, soră, frate, dar și alte rude, fie din partea mamei sau a tatălui. Ocrotirea copiilor de către părinți este un element de legătura, dar rolul părinților este și acela de a-i socializa pe copii. Toți membrii familiei locuiesc sub același acoperiș și au aceleași norme și valori sociale, dobândite de la părinți sau bunici.

Familia conjugală este întemeiată prin alegerea individului de a se căsători cu cine dorește, având sau nu descendenți. În urma căsătoriei, cei doi tineri își caută o locuință unde pot sta împreună; de acum încep să aibă aspirații în comun, dar și planuri de viitor.

Familia de rezidența reprezintă persoanele care locuiesc în același mediu și care participă la activitățile economico gospodărești, indiferent de gradul de legătură dintre ei. Într-o casă pot locui persoane care nu au niciun grad de rudenie, de exemplu chiriașii dintr-un apartament; între ei pot exista legături sau nu. Familia de interacțiune este reprezentată de rudele unui individ care se afla în vizită sau participă la evenimente familiale, cum ar fi nunta sau botezul.

Membrii unei familii pot interacționa unii cu ceilalți. De exemplu, dacă se află la un eveniment apare interacțiunea între rude, dar și între alți participanți la acel eveniment. Familia cu probleme este reprezentată de familiile unde unul din părinți lipsește, fie mama, fie tatăl, sau au probleme materiale sau chiar probleme de socializare. Dintr-un cămin, unde lipsa tatălui este evidentă, copilul acelei familii se va dezvolta diferit de ceilalți copii pentru că nu mai are un control autoritar din partea tatălui, iar mama nu poate să-și asume rolul de tată în diferitele situații cu care copilul se confruntă de-a lungul vieții.

“Familia este grupul în care se naște o rețea de relații interindividuale determinate atât de personalitățile membrilor, cât și de unele fenomene exterioare grupului” (Voinea, M 1996).

Izvoarele familiei

Izvoarele familiei sunt constituite din trei componente importante în societate, respectiv căsătoria, rudenia și adopția. Căsătoria se realizează în funcție de zona în care trăiești, de religie, în unele culturi păstrându-se unele tradiții: fetei trebuie să i se dea la căsătorie zestre sau alte cazuri în care căsătoriile sunt aranjate de către părinții viitorilor miri, când aceștia din urmă sunt încă mici.

Cel mai adesea se practică la cetățenii de etnie romă, dar și la aromâni. Căsătoria, este una dintre cele șapte taine, are loc între un bărbat și o femeie și potrivit religiei creștine, odată cununați, cei doi vor primi harul Sfântului Duh. În primul rând, pentru a avea dreptul să te căsătorești nu trebuie să fi deja căsătorit. Dacă se întâmpla acest lucru trebuie desfăcută prima căsătorie de către preot. Pentru a avea dreptul de a te căsători trebuie să ai și vârsta necesară, deoarece preotul nu oficiază slujba dacă nu se respectă această regulă.

Un alt izvor al familiei este reprezentat de rudenie. Rudenia este legătura descendență dintr-o persoană în alta și se referă la persoanele care au un ascendent comun. Rudele de sânge nu se pot căsători, căsătoria fiind oprită prin lege până la rudele de gradul patru, inclusiv.

Urmatorul izvor al familiei este adopția și reprezintă opțiunea pe care o au unele cupluri care nu pot avea copii de a adopta un copil. Copiii adoptați pot fi de multe ori ai rudelor cuplului, însă acestea nu au posibilitatea de a-i întreține. Adopția se poate face pe cale juridică, legală, dar și prin acordul părților.

Persoanele care doresc să adopte un copil trebuie să fie majore pentru că altfel nu li se poate acorda adopția. Înainte de a i se dă spre adopție unei persoane un copil, i se va evalua starea de sănătate dar și condițiile pe care i le poate oferi acelui copil ceea ce este foarte important.

CĂSĂTORIA: poate fi civilă și religioasă, în care sunt implicate tradițiile cum ar fi nunta unde vin toate rudele celor doi soți, dar unde putem întâlni atât obiceiurile, cât și moravurile. În anumite popoare căsătoria este condiționată de averea de care dispun cei doi tineri. Potrivit dicționarului de sociologie “căsătoria reprezintă o modalitate acceptată social prin care două sau mai multe persoane constituie o familie.” (Zamfir C, Vlasceanu, 1993, p.91)

Căsătoria se realizează între doi indivizi de sex opus dar cea mai importantă regulă este aceea de a nu fi rude între ele. Copii dintr-o familie se identifica foarte mult cu părinții, imitarea unor roluri fiind realizate cu ușurință în societățile tradiționale. “Căsătoria are la baza liberul consimțământ al partenerilor” (Voinea M, 2005,p.79).

Sursa:Barometrul de gren Gallup, 2000,p.48

Cel mai important element pentru a avea o căsnicie reușită este reprezentat de iubirea pe care și-o poartă cei doi soți. În acest tabel, iubirea este reprezentată cu un procent de 89%, apoi urmează sprijinul reciproc cu un procent de 85%, iar un alt element este reprezentat de fidelitatea dintre cei doi soți care este cotată cu un procentaj de 83%. De asemenea, un alt element important este dat de bani cu un procentaj de 74%, apoi este apariția de urmași cu un procent de 69% și în final potrivirea sexuală care este cotată cu 65%.

Căsătoria dintre două persoane durează atâta timp cât există încredere, ajutor reciproc, sinceritate, dar și respect. În momentul în care încrederea dar și respectul încep să se piardă, același lucru începe să se întâmple și cu relația.

Legislația României în materie de familie, este cea care ocrotent de 85%, iar un alt element este reprezentat de fidelitatea dintre cei doi soți care este cotată cu un procentaj de 83%. De asemenea, un alt element important este dat de bani cu un procentaj de 74%, apoi este apariția de urmași cu un procent de 69% și în final potrivirea sexuală care este cotată cu 65%.

Căsătoria dintre două persoane durează atâta timp cât există încredere, ajutor reciproc, sinceritate, dar și respect. În momentul în care încrederea dar și respectul încep să se piardă, același lucru începe să se întâmple și cu relația.

Legislația României în materie de familie, este cea care ocrotește căsătoria dar și familia, ocrotește mama și copilul și egalitatea în drepturi. “Căsătoria rămâne tipul perfect de relație intimă în societatea modernă și în ciuda ratei tot mai mări a divorțialității nu există semne ca această instituție ar cădea” (Voinea, M, 2005, p. 97).

Există câteva elemente cheie pentru menținerea stabilității unui cuplu, fără de care acesta se poate destrăma. Aceste elemente sunt definite de către Olson, 1977 ca fiind forme de intimitate:

Emoțională, canalizată prin susținerea reciprocă și dragoste. Cheia existenței unui cuplu se bazează pe aceste forme de intimitate.

Sexuală, care oferă satisfacții reciproce în viața sexuală. Una dintre funcțiile unui cuplu este legată de viața sexuală pe care o desfășoară cuplul. Satisfacerea sexuală este cea oferită în urma căsătoriei.

Socială, centrată pe frecvența acelorași prieteni, prin apartenența la același grupuri (biserică și partide).

Este foarte important ca cei doi tineri să aibă prieteni în comun; pentru a avea prieteni din același grup trebuie frecventate aceleași zone cum ar fi mersul la aceeași biserică.

Intelectuală, orientate spre discuții despre idei, valori sau teorii respective spre dezbateri politice sau literare. (Olson, 177, p.23).Apartenența unui individ trebuie făcută la nivelul său, pentru că dacă face parte dintr-un grup unde gradul de intelectualitate este ridicat, el nu va face fata discuțiilor, de aceea este bine să facă parte din categoria aceleiași clase ca și a lui.

Recreațională, caracterizată prin utilizarea timpului liber, prin împarțirea acelorași hobby-uri, sporturi ș.a.m.d.

Estetică, care oferă identificarea partenerilor prin aceleași gusturi sau idei. Religioasă, direcționată spre împărtășirea acelorași credințe și idei religioase.

În familie, băiatul era cel care trăia foarte mult în preajma tatălui până ajungea să-i cunoască meseria și să o exercite, dar îl ajută și pe tată în același timp.

În schimb, fata era cea care stătea pe lângă mama și se ocupa de treburile casnice, dar și de cele gospodărești treptat ea însăși începând să facă aceste activități.

Într-o familie părinții sunt cei care anticipează anumite roluri exercitate de copii când vor crește cum este cel de medic, de artist dar și muncitor pe care copilul și le va însuși sau nu, asta depinde numai de personalitatea individului. Se pot întâlni două forme de constituire a cuplurilor: endogamia și exogamia.

Endogamia reprezintă căsătoria în interiorul unui grup sau a unei comunități. (la hore sau la diferite activități în interiorul grupului.) În urma ieșirilor, tinerii pot prinde drag unul de celălalt și de aici apar sentimentele. Exogamia reprezintă căsătoria în exteriorul unui grup sau a unei comunități. În acest cadru poate fi la fel ca cel în interiorul grupului. Există și o regulă a exogamiei și reprezintă faptul că exclude rudele de la căsătorie dar și relațiile sexuale între rude sunt sancționate de lege indiferent de țara sau de zonă.

Sunt trei forme ale căsătoriei după care putem identifica statutul unui individ:

Monogamia este căsătoria dintre un bărbat și o femeie, Poligamia este căsătoria dintre un bărbat și mai multe femei. Poliandria este căsătoria dintre o femeie și mai mulți bărbați.

Cea mai veche formă de căsătorie dar și cea mai răspândită este monogamia dar este și cea mai firească.La popoarele islamice cea mai veche și răspândită formă a căsătoriei este poligamia.

Apare o egalitatea în drepturi: bărbatul și femeia au drepturi egale indiferent de vârsta sau de sex. Drepturile și obligațiile sunt ale celor doi soți.

Căsătoria este cea care atrage după sine o serie de consecințe sociale fenomene afective dar și morale.

Motivele pentru care un individ își formează familie sunt multiple printre care amintim:

Dorința de întemeiere a unei familii. Această dorință se găsește în mod special la romani. Ei sunt cei care au avut respect pentru familii care cuprindeau factori sociali culturali, dar și morali.

Nevoia de dragoste, dar și de afecțiune. Dragostea dintre doi indivizi se anticipează cu unirea destinelor, ceea ce duce la stabilirea relațiilor sexuale dar și cele spirituale. Soții au aspirații în comun, cum ar fi procrearea de copii.

Dorința de urmași. Cei care aveau o vârstă și nu aveau descendenți, doreau să își întemeieze o familie pentru a avea urmași. Apariția unui copil constituie rațiunea familiei dar și dragostea conjugală dintre soți. Apariția unui copil era adesea aleasă de cei doi soți dar mai ales de către soție pentru era implicată în mod direct.

O identificare a rudeniei a fost realizată de Maria Voinea care ne spune că: “rudenia este legătura de sânge dintre două sau mai multe persoane care colaborează unele din altele sau au un autor comun. Linia de rudenie poate fi dreaptă sau colaterală desemnând diferențiat gradul și calitatea rudeniei”. (Voinea, M, 1994, p.54)

RUDENIA FIREASCĂ: Rudenia firească reprezintă nașterea “șirul de persoane între care există relații de rudenie se numește linie de rudenie” (Voinea M, 2005, p. 55).

Forme ale rudeniei erau reprezentate de:

Rudele în linie dreaptă: este reprezentată de partea bărbătească: tată, fiu, nepot de fiu în principiu este partea masculină.

Rudele în linie colaterală: sunt frații între ei dar și verii primari indiferent de vârsta ori sex. Familia este cea care are un stil propriu de viață ceea ce face ca familiile să fie diferite între ele.

Familia poate avea relații spiritual-psihologice cum ar fi:

“Dragostea conjugală: dragostea erotică dintre parteneri dublată de sentimente de respect, stimă, încredere. Dragostea maternă și paternă: dragostea părinților față de progenituri. Dragostea filială: dragostea descendenților față de ascendenți. Dragostea fraternală: dragostea dintre frați și surori” (Voinea M, I.Apostu, 2008)

Afinitatea: este reprezentată de raportul juridic dintre soți, dar și rudele celuilalt soț. Aici sunt prezente rudele cum ar fi părinții și frații.

Familia de origine a fiecărui individ este formată din frați, dar și surori care pot fi sau nu căsătoriți. Sunt acele cupluri care pot avea copii și care au sau nu aspirații comune.

ADOPȚIA: În general la această metodă intervin acele cupluri care sunt sterile fie ambii parteneri, fie unul din cei doi. Adopția poate fi realizată și de persoanele tinere care își doresc un copil dar și de persoanele în vârstă care își doresc un ajutor și un sprijin pentru ei atunci când au nevoie.

Adopția este acel act prin care o persoană indiferent de sex devine părintele legal al unui copil dar care nu este descendent din el.

O caracterizare a tipurilor de familii în Marea Britanie a fost realizată de Elisabeth Batt:

Familii în care ambii soți îndeplinesc separat și independent o serie de roluri familiale”. Soțul era cel care participă cu o parte din venitul sau pentru că rolurile erau bine definite,iar soția era cea care se ocupa cu partea gospodărească dar și cu creșterea copiilor insă apare o separare între soți în momentul în care se întâlneau cu prietenii sau cu rude fie mergeau împreună fie separați.

Familii în care ambii soți îndeplinesc cât mai multe din treburile casnice împreună și petrec timpul liber împreuna (M.Voinea, 1993, p.30). Treburile gospodărești erau îndeplinite alternativ de către cei doi soți. Timpul liber îl petreceau împreună prin diverse locuri, dar și persoane la plimbări în aer liber ori pe la diferite restaurante sau locuri publice.

1.2 FUNCȚIILE FAMILIEI

“Familia, este o instituție universală întâlnită pretutindeni și îndeplinind aceleași funcții principale: transmiterea moștenirii biologice și culturale asigurarea protecției maritale și evoluționale pentru descendenți, formarea unui climat de dezvoltare a personalității tuturor membrilor ei. În orice societate, familia s-a distins ca grup specific caracterizat printr-o puternică sudură internă menținută atât prin acțiunea unor forțe interne cât și prin presiunea societății” (M, Voinea, 2005, p.21) Funcțiile familiei sunt multiple și cu sensuri bine definite.

O caracterizare a funcțiilor familiei a fost făcută de Herseni H. Sthal și cuprinde:

Funcții interne: care contribuie la crearea unui regim de viață intimă menit să asigure tuturor membrilor un climat de securitate, protecție și afecțiune. Afecțiunea este funcția internă care se simte la toți membrii familiei.

Funcții externe: asigurând, în principal, dezvoltarea firească personalității fiecărui membru al grupului socializarea și integrarea corespunzătoare în viața socială” (M, Voinea, 1993, p. 45). Integrarea individului în viața socială este un element de bază pentru supraviețuire dar și pentru a face noi relații.

Integrarea socială și personalitatea se formează în familie de la primi pași în viață și continuă pe tot parcursul vieții omenești. Fiecare individ trebuie integrat corespunzător vieții sociale pe care o duce și de nevoile pe care le are. Nevoile umane sunt diferite de la un grup la altul, sunt în funcție de ceea ce își doresc și spre ce aspiră grupul.

“La nivelul unui cuplu, comportamentul reproductiv poate fi influențat de: vârsta soției, durata căsătoriei, starea de sănătate a cuplului (în special a soției) utilizarea mijloacelor contraceptive, dorința cuplului în special a soției de a avea copii, nivel de instrucție al partenerilor, angajare profesională a soțiilor, distribuția rolurilor și autorității, comunicarea între parteneri. Este bine că viitoarea mama să fie mai tânără și să fie clinic sănătoasă pentru a realiza ceea ce și-a propus.

La nivelul societății, fertilitatea cuplurilor este influențată de o serie de factori cum ar fi cei economici, demografici, legislative, de politica socială etc” (M, Voinea, 1993, p.47).

Cuplurile vor ca venirea unui copil să aibă loc atunci când doresc ele pentru ca anumite lipsuri pe care le au le consideră o piedică în apariția unui urmaș. Starea economică este un factor influențator pentru lipsa pruncilor dintr-un cămin.

În categoria forțele interne se unesc sentimentele familiei, dragostea dar și atașamentul soților. Apare presiunea socială care era reprezentată de faptul că un divorț era mai greu acceptat de societate. În zilele de azi, lucrurile s-au mai schimbat acest lucru este mai ușor de acceptat de societate.

O clasificare a funcțiilor familiale a fost făcută de Jaque Sabran:

Funcții fizice: include funcția de reproducere, dar și cea economică. Funcția de reproducere este acea funcție din care rezultă nașterea de prunci, iar funcția economică reprezintă veniturile pe care le au tinerii.

Apoi funcții culturale: sunt reprezentate de dimensiunile afective, dar și cele sociale care includ educația și bunăstarea fiecărui membru al familiei” (M, Voinea, 2005, p.22).

Fără funcția esențiala de reproducere existența unei familii va fi una monotonă, pentru ca într-un fel va fi familia în care este și un copil pentru care știu că trebuie să se zbată și să se descurce și într-un fel va fi o familie fără prunci.

O identificare punctuală a funcțiilor familiale este realizată de Maria Voinea care a realizat 4 funcții ale familiei:

Funcții biologice: cerințele dar și necesitățile sexuale ale cuplului.

Funcții economice: sunt veniturile colectivului familial, bugetul comun sau individual al familiei.

Funcții de solidaritate: aici apar sentimentele de dragoste dintre soți respectul pentru părinți, pentru frați și surori dar și ceilalți membrii. Ajutorul pe care îl pot acorda la un moment dat.

Funcții pedagogice: aici este întâlnită educația copilului dar și socializarea acestuia. Educația copilului în care sunt implicați ambii parteneri.

Funcția biologică : Aici întâlnim așa cum am mai spus necesitățile sexuale și procrearea. Reprezintă o latură importanta în dimensiunea nevoii vitale precum:

Satisfacerea necesităților sexuale, asigurarea reproducerii (reprezintă latura care arăta dacă femeia sau bărbatul sunt apți din punct de vedere clinic pentru a avea urmași), Întâlnirea unității, coeziunii a solidarității familiale (ajutorul și sprijinul reciproc este un lucru esențial în familie).

Crearea premiselor pentru îndeplinirea celorlalte funcții pentru armonia și stabilitatea societății” (M, Voinea, 2005, p. 24)

Cu toate că societatea a devenit mult mai permisivă cu relațiile sexuale premaritale dar și cele extraconjugale, cel mai bun loc de satisfacere al acestor nevoi a fost și va rămâne familia.

“Comportamentul procreării sau reproducției alături de cel nupțial este expresia unui model cultural complex care se formează într-un timp îndelungat și care suporta influența unor factori diverși” (M, Voinea, 2005, p. 24)

Fertilitatea este cea influențată de nupțialitate unde putem adăuga următoarele aspecte pe care ni le oferă autoarea Maria Voinea:

Vârsta căsătoriei – aici putem spune că fiecare decide vârsta la care se va căsători.

Ritmul de construire a familiei – familia poate fi constituită imediat sau nu asta depinde de cei doi tineri.

Proporția persoanelor căsătorite și frecvența celibatarului definitive.

Vasile Ghetău arăta că fertilitatea cuplurilor este determinată de durata căsătoriei (în primul rând la căsătoriile încheiate la vârste tinere, situație în care segmentul de vârstă fertilă ridicată este la 20-28 ani este petrecut în cadrul cuplului). Din acest studiu rezultă că 80% din totalul nașterilor se realizează în primii 10 ani de căsătorie. (M, Voinea, I, Apostu, 2008, p.29). Vom observa o diferență între comportamentul sexual între societatea modernă și cea tradițională. Comportamentul sexual este diferit de la o societate tradițională la una modernă. Tradiționalismul interzice relațiile sexuale în afara căsătoriei, iar în modernitate acest lucru este cotidian și întâlnit în orice loc.

Funcția economică:

Autoarea, Maria Voinea, ne arată că funcția economică a cuprins trei dimensiuni importante:

“Componenta productivă, care vizează producerea în gospodărie a bunurilor și serviciilor necesare traiului familiei. Soția era cea care avea grijă de animale și care avea grijă ca totul să fie făcut bine și corect în treburile casnice. Cea mai bună persoană pentru producerea acestor resurse este reprezentată de latura feminină.

Componenta privind pregătirea profesională a descendenților, transmiterea ocupațiilor de la părinți la copii. Copii erau cei care se socializau cu funcțiile pe care le dețineau părinții. Aici rolul cel mai important este cel al mamei pentru că ajută copii foarte mult la școală dar și la pregătirile viitoare care vor avea loc.

Latura financiară constând în administrarea unui buget de venituri și cheltuieli pentru acoperirea nevoilor familiei și realizarea unor economii, sursa a dobândirii unor bunuri și valori.” (Voinea, M, Apostu, I, 2008, p.31). Cea mai aptă persoană care își avea aportul cel mai mare era reprezentat de latura masculină a familiei.

La această latură, contorizarea banilor este realizată de către mama, iar gestionarea lor tot de mamă pentru ca ea se ocupa de tot ce este nevoie într-o gospodărie.

În mediul rural, familia era o unitate proprie de producție unde erau asigurate cele necesare traiului de zi cu zi. Secolul XX, datorită mobilității indivizilor aceștia au plecat din interiorul familiei. Sunt și cauze care au contribuit la reducerea rolului familiei:

Părinții sunt cei care au serviciu în afara familiei și timpul petrecut împreună este mai puțin iar copii sunt duși la grădinițe ori creșe unde sunt socializați în grup ci nu individual ca în familie. Părinții au ocupații mult mai diverse și mai importante iar neglijarea copilului poate avea efecte negative asupra lui. Sunt familii care își dau tot interesul pentru a avea cât mai multe venituri însă tinerii sunt cei care vor să meargă mai departe cu studiile indiferent de costurile ce implică acest lucru dar și aspiră către o profesie cu un nivel standard mai înalt dar și cu venituri pe măsură pentru că societatea modernă impune cheltuieli mai multe.

Funcția pedagogico-educativă și morală:

“În cadrul familiei, copilul își însușește normele și valorile sociale devenind apt să relaționeze cu ceilalți membrii ai societății. Socializarea în familie are mai multe componente:

Normativă: prin care se transmit copilului principalele norme și reguli sociale. Cum trebuie să se comporte în societate, dar și în colectiv.

Cognitivă: prin care copilul dobândește deprinderi și cunoștințe necesare acțiunii ca adult.

Creativă: prin care se formează capacitatea de gândire creatoare și de a da răspunsuri adecvate în situații noi.

Psihologică: prin care se dezvoltă afectivitatea necesară relaționării cu părinții, cu viitorul partener, cu proprii copii și cu alte persoane, aceasta componentă fiind sintetizată prin expresia “comunicare psihologică”. (M, Voinea, 2005, p. 29).

Andre Berge afirma că mediul familial îl satisface pe copil în măsura în care răspunde trebuințelor sale elementare, adică în măsura în care este un mediu afectiv și protector dublă condiție iresponsabilă pentru că ființa tânără să învețe să se polarizeze din punct de vedere sexual, efectuând fără pericol primele sale experiențe sociale și sentimentale. (Voinea, M, 2005, p.30).

Este cel mai bine ca tânărul să comunice cu unul dintre părinți pentru că experiențele sale să fie cât mai bune și pentru a evita momentele neplăcute dar și stările de incertitudine.

Funcția de coeziune și solidaritate conjugală: Fiecare individ percepe familia că pe un univers inconfundabil în care sunt întâlnite toate formele de dezvoltare, este mediul în care învață articularea tuturor sunetelor, dar descoperă și sentimente.

Sursa: Barometrul de gen,Gallup ,2000,p.53

Prima condiție pentru care o căsătorie să fie reușită este dată de iubirea reciprocă cu un procentaj de 24%, apoi este urmată de încrederea pe care și-o poartă partenerii cu un procentaj de 20%. O altă condiție este aceea că cei doi tineri să aibă o locuință numai a lor cu un procentaj de 16%, apoi să aibă sprijinul reciproc care este cotat cu un procentaj de 13%, tot cu un procentaj de 13% este reprezentat și venitul, iar cel mai mic procentaj este dat de fidelitatea partenerilor de 3%

Succesul căsniciei are trei motive fundamentale, potrivit Mariei Voinea:

Asigurând indivizilor securitate emoțională, încredere, sprijin, producție și posibilitatea dezvoltării armonioase a personalității.

Orice dereglare în această funcție duce la subminarea unității grupului antrenează perturbări în celelalte funcții ceea ce reprezintă un indiciu al începutului dezagregării familiei

Solidaritatea și coeziunea familială antrenează, practice, toate momentele vieții cuplului și de asemenea toți membrii familiei. Realizarea acestui deziderat al solidarității și al unității presupune o relație funcțională între parteneri, între aceștia și descendenții lor și după caz între ceilalți membrii ai familiei. Solidaritatea apare din familiile de origine ale partenerilor, felul în care au fost învățați, educați dar și oferirea de protecție și afinitate. Rolurile viitoare pot fi anticipate, sunt cele precum părinte său soț, furnizarea unor informații dar și modele de conduită. (Voinea, M, 2009)

Cea mai importantă componentă a căsătoriei rămâne trăinicia sentimentelor dintre parteneri, dragoste reciprocă dar și aspirații comune. Însă cel mai important element pentru a menține temelia casei lor rămâne încrederea pe care și-o poarta cei doi soți.

1.3 SOCIALIZAREA DESCENDENȚILOR

“Socializarea reprezintă procesul social fundamental prin care orice societate își proiectează, reproduce și realizează prin conduite adecvată ale membrilor săi modelul normativ și cultural.” (I, Drăgan, apud Voinea, M, 2000). Socializarea individului începe încă de când este mic, poate chiar din primele ore de viață și continuă pe întreaga perioadă a vieții. Socializarea primară se exercită de când copilul este mic pentru el trece prin etapa de învățare și de recunoaștere a persoanelor din jur este capabil de a comunica și de a-și exprima sentimentele față de persoanele din jurul său.

Părinții sunt cei care se ocupă de socializarea celor mici dar și instituțiile precum grădinița, unde copilul învață să se adapteze în grupuri, unde învață cum să comunice, ceea ce este bine și ce nu este bine pentru el dar și pentru cei din jurul său.

Sursa:Barometrul de gen, Gallup 2000,p.78

În barometru de gen, din anul 2000 se evidențiază foarte mult faptul că părinții sunt cei care se ocupă cel mai mult de educarea copiilor, cu un procent de 71%, iar numai 28% declară faptul că mama este cea care se ocupă de educarea copiilor, iar numai 1% consideră că de educarea copilului se ocupă și alte persoane.

Sursa:Barometrul de gen , Gallup 2000,p.82

Apare o clasificare a creșterii copilului în funcție de mediul de rezidență. În acest tabel observăm următorul lucru: în orașele mai mari unde sunt mult mai multe oportunități de a lucra, se observă faptul că mama se ocupă cel mai puțin de creșterea copilului, pe când într-un oraș mai mic cu posibilități mult mai mici, mama acordă mai mult timp copilului, iar cel mai mult de creșterea copilului în mediul rural se ocupă mama pentru că în afară de treburile gospodărești ea se ocupă și de copil. La comună oportunitățile nu sunt atât de mari, iar singura lor ocupație o reprezintă gospodăria și crescutul copiilor.

Socializarea secundară reprezintă dobândirea de către individ al unor statusuri dar și roluri prin care el se adaptează în diferite instituții și este capabil să facă față cerințelor acestora. Rolul poate fi cel impus de părinți sau ales de către individ.

Conform Mariei Voinea, socializarea are următorul conținut: “Semnificație psihologică: dezvoltarea și maturizarea copilului prin interiorizarea cerințelor și motivațiilor sociale.

Părinții sunt cei care ajută copii să își aleagă un drum în viață, iar rolul lor este acela de a-i arăta cerințele sociale la care este pus.

Semnificația culturalogică: internalizarea normelor și valorilor unei culturi. Aici fiecare individ are dreptul de a-și alege dacă vrea să rămână în cultura din care face parte sau merge la altă cultură.

Semnificație sociologică: învățarea unor roluri sociale, drepturilor și obligațiilor asociate acestora.” (Voinea, M, 2000, p. 89).

Mama are un rol foarte important în educarea fetiței pentru ca o învăța cum să devină o bună gospodină,, iar tatăl îl ajută pe băiat să îi învețe meseria iar mai târziu să o și practice.

Prin aceste elemente de socializare fiecare individ participă la funcționarea dar și stabilirea structurilor sociale.

Autorul R.E. Park ne spune că “omul nu se naște uman ci devine în procesul educației”. Park subliniază ideea că omul se socializează.

Autorul I, Szczepancki, spunea că socializarea este o parte a influenței mediului care determină individual să participe la viața de zi cu zi, cea socială. (Voinea, M, 2000, p.84).

Individul învață norme, valori sociale, dobândește anumite cunoștințe modele de învățare dar și de comunicare. Socializarea se bazează pe elemente realiste nu imaginare însă orice individ înainte de a exercita un rol, are o perioadă de pregătire. Fenomenul poartă denumirea de socializare anticipativă, cei care ajută individul să treacă prin acest proces sunt membrii familiei dar și școala care îl ajută prin jocuri dar și cursuri speciale.

Socializarea se poate realiza în grupuri diferite atunci când individual se naște într-o cultură el este cel care preia și transmite viitoarelor generații tot. Fiecare grup are felul lui de a socializa pe cei din jurul său.

Maria Voinea ne dă mai multe aspecte ale socializării:

“Socializarea inclusiv educația formează disciplină, stăpânirea instinctelor și nevoilor satisfacerea lor într-un mod prevăzut de societatea respectivă. Socializarea insuflă aspirații și năzuințe în vederea obținerii unor lucruri sau calități a unui prestigiu. Socializarea permite transmiterea unor cunoștințe și posibilitatea satisfacerii unor roluri.

Cunoștințele transmise prin această socializare sunt cele legate de meseria mamei dar și a tatălui, ceea ce trebuie să facă o fată și ceea ce trebuie să facă un băiat.

Socializarea asigură o calificare profesională și alte calități necesare în viață.” (Voinea, M, 2000, p.87)

Socializarea cu anumite norme și valori este importantă pentru că într-un fel va ști să facă curat o fată și în alt mod va ști un băiat care acest lucru nu îi aparține.

Cel mai influent factor asupra omului rămâne procesul de socializare pentru că omul învăța cum să se adapteze în societate și în alegerea lucrurilor bune pentru el. Pentru socializarea copilului cel mai influent factor rămâne familia pentru că îi satisface toate nevoile sale indiferent de natura lor fie psihologice sau sociale.

Conform autoarei Maria Voinea, funcția de socializare a familiei se realizează în patru mari situații: “educația morală” având la baza relațiile de autoritate prin intermediul cărora i se furnizează copilului regulile morale, “învățare cognitivă”: prin care copilul deprinde sistemul de cunoștințe, aptitudini, deprinderi necesare conviețuirii în societate.

“Situațiile angajând invenția și imaginația prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare și gândirea” participative”, situațiile de “comunicare psihologică” care dezvoltă afectivitatea specific umană cu un rol deschis de important în echilibrul moral și psihologic al individului” (Voinea, M, 2000, p.88)

Putem considera că fără aceste lucruri individual se va adapta mult mai greu în societate sau chiar va avea probleme de adaptare și de aici apar o serie de delicate și conflicte.

1.4 AGENȚII SOCIALIZĂRII:

Familia

Unul dintre aceste mijloace de socializare este familia, ea este reprezentată de locul unde trăiește, unde te socializezi. Socializarea este diferită în familiile din zonele urbane și rurale dar și cele bogate de cele sărace. O diferență poate apărea și între socializarea primului copil cu cel de-al doilea însă mama este cea care se ocupă de socializarea copilului.

La o anumită vârstă băiatul va petrece mai mult timp prin preajma tatălui, timpul petrecut este mai mult dacă are serviciul aproape de casă sau muncește în gospodărie, iar fata în preajma mamei, ea învață să gătească, să fac curat.

În unele locuri copilul este văzut că un om mai mic, iar în alte țări este văzut ca un animal mic.

Socializarea în familie se face și după cum anticipează părinții rolul pentru copil. Nu întotdeauna copii exercita rolul pe care și-l doresc părinții și de aici apar conflicte.

Conform Mariei Voinea sunt trei tipuri de familii:

“Familii înalt educogene, care sprijină educarea tinerilor, le asigură condiții pentru realizarea unei pregătiri profesionale și culturale adecvate, pentru petrecerea timpului liber în mod plăcut și util și care realizează o legătură cu școala pentru a asigura controlul activităților din această sferă.

Familii educogene satisfăcătoare, care asigură copiilor condiții obiective și subiective de educație familială, se preocupă de reușita lor în viață dar nu organizează și controlează sistematic activitățile în această direcție.

Familii nesatisfăcătoare educogen, caracterizate prin climat psihic necorespunzător, relații reci sau de indiferență, lipsa controlului parental, insuccese profesionale ale copiilor.” (Voinea, M, 2005, pag. 34). Lipsa controlului parental duce uneori până la acte delincvente.

Școala

Școala, este o instituție în care toți tinerii au dreptul la ea și care nu ține cont de etnie, vârsta sau stare materială.

Conform lui Ioan Mihăilescu școala “este un agent socializator complex, care oferă atât informații, calificări, cât și un întreg climat valoric și normative, formal și informal” (Mihăilescu, I, 2004, pag. 37). Prin interacțiunea dintre elevi și studenți are loc schimbul de informație fiind în format electronic ori prin alte mijloace de comunicare. Elevii și studenții se pot diferenția pentru ca fiecare instituție are un lucru specific, cel mai evident element este uniforma pe care o poartă copii.

Ioan Nicola ne spune că “important este să se păstreze un echilibru atunci când se analizează rolul pe care îl are procesul de educație asupra funcției umane. Cu alte cuvinte trebuie să fie conștient că numai prin intermediul educației putem fi integrați în societate și ne putem dezvolta potențialul cu care suntem înzestrați. (Nicola, I, 2008, p. 86)

Educația este una variată și nu peste tot este aceeași formă de învățare, în țările tradiționale încă se mai practică metoda aceea cu profesorul care vine acasă la copil și îl învață, pe când în țările mai moderne, s-a păstrat o formă de a primi informații în același mod însă sunt orele suplimentare primate acasă. Educația pe care un copil o primește de la profesor, el trebuie să fie calificat însă el mai are și abilitatea de a învăța copilul să se integreze în societate.

“Școala a devenit interfața în relația individ-societate” (Neamțu, G, 2003, p. 830). Putem considera că fără școală te descurci mult mai greu în societate dar și în dialogurile purtate cu cei din jur.

Clasa de elevi este un grup care îndeplinește anumite funcții de lucru. Clasa de elevi este un grup instituțional pentru că se prezintă ca o organizație socială juridică, economică pentru că o clasă este cea care își strânge bani pentru diversele necesități cu care se confruntă clasa respectivă.

Mai poate fi un grup formal – pentru că este organizată după regulamente și programe stabilite „din exterior” și pe care componenții grupului trebuie să le respecte. Aici o formă de regulament este aceea în care elevii nu au voie să arunce gunoiul pe lângă coș sau să arunce cu cretă prin clasă, ori să folosească un limbaj obscen.

Poate fi un grup artificial- elevii nu sunt reuniți pentru fiecare are grupul său și sunt cu idei și principii diferite. (Neculau, A, 2977, p.33).

Educația are ca și scop să-l ajute pe individ să se creeze, dar părinții sunt cei care trebuie să se implice în mod direct în educarea copiilor. Rezultatele pe care un copil le obține la școală reflectă activitatea sa în cadrul instituției dar o diferență între performanțele școlare apare între fete și băieți dar și de modul în care părinții se ocupă de copii, de numărul de frați pe care îl are. “Educatorii preferă să lucreze cu elevi care provin din familii normale” (Mircea-George B, 2004, p. 66).

Abandonul școlar are consecințe catastrofale asupra individului deoarece are imposibilitatea dobândirii de status adecvat. Abandonul are ca și cauza principală absentele dar și vagabondajul. Lipsa părinților dar și a profesorilor din jurul copilului socializarea lor are loc pe străzi.

Școala este cea care le oferă copiilor un cadru de afirmare. Ei sunt cei care se identifică cu un grup și încep să se apropie de ei. Pot face parte din grupuri deschide sau grupuri închise. “Cercurile de elevi, în școală răspund și ele în bună parte nevoii de socializare a adolescenților” (Neculau, A, 1977, p.44). Cercul de elevi poate fi și unul în număr de 3 indivizi care se afișează prin școală cu un anumit look și atrag privirile, iar de aici apar noi persoane dornice să facă parte din grupul lor și apare o socializare cu ei. Aceștia în cele din urmă pot face sau nu parte din grupul lor.

Grupul de prieteni:

Grupul de prieteni pe care îl au este cel care îi influențează pe tineri într-un mod pozitiv sau negativ.

Acest grup oferă individului modele de socializare dar și o vedere mai amplă a integrării acestuia în viața cotidiană.

“A socializa, înseamnă a determina pe cineva să achiziționeze acele modele comportamentale care să-i permită integrarea în societate; a deveni sociabil înseamnă te “deschide” contactelor psihosociale cu cei din jur, a participa la socius, a achiziționa experiența și cunoștințele colective” (Neculau, A, 1977, p.9).

Aici apare influențarea reciprocă a indivizilor din acest grup și învață noi metode de a se integra în societate dar și tehnici de a face față provocărilor ce urmează în viață. Socializarea reprezintă de fapt educarea individului treptat și acest lucru include factori educativi.

Pentru a putea interacționa cu un grup, individual trebuie în primul rând să fie inclus în acel grup, dar acest lucru se poate întâmpla numai dacă acesta are vârsta apropiată celorlalți pentru că într-un grup nu se poate ca unii indivizi să fie mai mari și alții mai mici, vârstă este un element după care se formează grupul.

Acești indivizi ai grupului au sarcini bine definite, iar diferențierea lor se face în funcție de sarcini.

Mijloacele de comunicare în masă:

Se pare că va deveni principalul agent de socializare în societățile cele mai dezvoltate. Mijloacele de comunicare sunt radio, Tv, ziare dar și afișele de diverse forme și mărimi. Cel mai rău este în momentul în care la o emisiune tv, are loc un moment de violență iar copilul este acolo pentru că el are intenția de a copia acel model de comportament violent prezent în acel moment. Cea mai bună metodă este aceea când actele violente de la Tv sunt pedepsite pentru că cel mic văzând că este pedepsit cel de acolo va fi atent să nu decurgă la acel model de violență de teamă de a nu fi pedepsit.

Televizorul este un model de socializare foarte agresiv și care are numai efecte negative asupra copilului. Conform lui Ioan Mihăilescu “Având o anumită ereditate, trăind într-un anumit mediu și sub acțiunea unor combinații foarte diverse de agenți socializatori fiecare individ are o experiență socializatoare unică și o personalitate unică” (Mihăilescu, I, 2003, pag. 91).

Autorul Petre Ilut, enumeră efectele negative pe care le are mass-media asupra agresivității deși nu poate fi ignorat: inventarea de tehnici de agresiune, afectarea operaționalității sistemului cognitiv, desensibilizarea față de victimă (Ilut, P, apud Mircea-George, B, 2004, p.75)

Mintea copului este foarte imaginară și poate lua totul în joacă fără să-și dea seama că de fapt asta este realitatea. De aceea el trebuie să fie cât mai ferit de toate comportamentele violente din jurul său și de fiecare dată când vede ceva să i se explice de ce nu e bine să facă acest lucru.

CAPITOLUL II

Conflict marital – cauze si forme de manifestare

2.1 DISFUNCȚII MARITALE

Disfuncțiile maritale sunt de mai multe tipuri, iar în primul rând ar putea fi incompatibilitatea sexuală dintre cei doi parteneri. În spațiul tradițional, apărea aceasta disfuncție pentru ca partenerii se cunoșteau după ce se căsătoreau, pe când în spațiul modern această practică nu mai este. Cuplurile trăiesc împreună un timp în concubinaj pentru a se cunoaște și pentru a vedea dacă sunt sau nu compatibili.

Un alt factor care poate duce la disfuncții maritale este reprezentat de incompatibilitatea intelectuală dintre cei doi. Pot apărea conflicte de acest gen, pentru că cel cu studii se poate considera mai superior față de cel fără studii, iar aceste diferențe pot duce la violente domestice urmate de violenta verbala dar și violența fizică și psihică.

O altă disfuncție maritala este reprezentată de gelozie. Derivăm din această situație, ideea că gelozia este greu de verificat pentru că se manifestă diferit de la un individ la altul. Autorul Knox, în anul 1984 ne definește gelozia ca fiind „un set de emoții care apar când o persoană privește relația erotică cu persoana iubită fiind amenințată. (Knox, apud Mitrofan, I, și Mitrofan, M, 1996, p.124). Putem considera că acest sentiment de amenințare apare când cineva percepe o rivalitate pentru sentimente. Gelozia este cea care provoacă diverse frustrări de anxietate, dar și neliniște.

Rivalul din mintea cuiva nu trebuie să fie neapărat real, el poate fi și unul imaginar. „Indivizii experimentează acest sentiment: unii devenind inutili în relațiile intime, tinzând să se simtă inutili, dependenți și concentrați excesiv asupra sexualității.” Oamenii geloși se consideră a fi o umbră, au impresia de a fi umiliți, dar în același timp și neajutorați. Gândesc că sentimentele lor nu mai contează, nu mai sunt luate în seama dar prin comportamentul lor apare o stare de dominare dar și frustrare ceea ce duce la diverse acte de violență. Mazur, în anul 1973 a identificat șase forme de gelozie:

Gelozia invidie: este reprezentată de acele persoane între care apare o auto estimare, dar și o superioritate față de celălalt. Putem spune că două persoane căsătorite și fără a avea nivel de instruire nu au nimic în comun, iar una dintre cele două la un moment dat va răbufni și vor începe conflictele.

Gelozia posesivă: este reprezentată de persoanele care încearcă să domine partenerul.

Gelozia excludere: este reprezentată de acel sentiment de neglijare, persoanele care pun pe primul plan cariera, își neglijează jumătatea.

Gelozia-competiție: este reprezentată de afirmările superioare ale unuia dintre parteneri și se spune că amenința imaginea celuilalt.

Gelozia egocentrică: acest fel de gelozie apare în momentul în care unul dintre parteneri eșuează și îi dă voie celuilalt să se exprime.

Gelozia-neliniște și teamă: este reprezentată de momentul amenințător, când unul dintre parteneri trăiește un sentiment de neliniște, își poate imagina anumite scene sau își poate forma idei. Gelozia este învățată, noi nu ne naștem cu acest sentiment ea este bazată pe insecuritatea celui de lângă tine.

Un alt factor care determină apariția disfuncțiilor maritale este reprezentat de lipsa de comunicare. Cheia sau chiar temelia unei conviețuiri fericite o reprezintă comunicarea, pentru că fără ea oamenii nu s-ar înțelege. Autorul, Petre Anghel ne dă o definiție a comunicării, aceea că” Orice comunicare are un scop, înțeles atât ca mesaj în sine cât și că transmitere și recepționare de informații” (Anghel, P, 2004, p.50). Scopul unei comunicări în familie este acela de a transmite informații dar și de rezolvare a unor probleme ce pot apărea voit sau nu. În momentul în care anumite informații sunt transmise și recepționate exista posibilitatea ca mesajul să fie înțeles greșit,iar de aici pot apărea o se serie de conflicte

O altă disfuncție maritală este reprezentată de roluri. Rolurile dintr-o familie se diferențiază în funcție de sex, pentru că tatăl este un agent al educației cu sarcini bine stabilite. Rolul patern este un rol mai secund, cel mai important rol este cel al mamei. Paternitatea în viziunea lui Depuis, este următorul lucru:” este una dintre achizițiile culturale ale protoistoriei de origine a devenit apoi atât de confuză, încât s-a putut crede că este în conștiința umană dintr-un trecut imemorabil” (Stănciulescu, E, 2002, p.114).

Paternitatea a existat încă din epoca fierului, este acea epocă când apar primele forme scrise, iar oamenii aveau câte un descendent. În epoca fierului, tatăl nu se ocupă de creșterea copilului, el era cel care caută hrană pentru membrii familiei acum tatăl se poate ocupa și de creșterea copilului chiar prin a sta acasă și a avea grijă de cel mic.

“Copii se pot simți legați de tați așa cum se simt legați de mama, dacă tatăl petrece suficient timp cu ei și le acordă suficientă îngrijire și atenție” (Lloyd Saxton apud Stănciulescu, E, 2002, p.116).

Considerăm că este foarte importantă apropierea dintre tată și copil mai ales pentru băiat pentru că el trebuie să învețe cum să se descurce când va ajunge ca tatăl său. Dacă tatăl este cel care îl respinge pe copili, aceștia din urmă se vor depărta de el pentru că nu își exprima nici măcar afecțiunea față de ei.

Un rol educativ îl are fratele mai mare: Fratele mai mare are și el un rol educativ pentru că îl ajută pe cel mic să se desprindă de adulți. Viviane Isambert-Jamati “pune în evidență solidaritatea fraternă în reușita școlară și socială” (Stănciulescu, e, 2002, p.120). Solidaritatea fraternă îl ajută pe cel mic să învețe mult mai ușor, dar și să se integreze mai repede. Eforturile depuse de fratele mai mare se vor reflecta în reușita pe care o are copilul la școală.

Rolul matern este unul dintre rolurile esențiale pentru cel mic. Mama, este cea care stă pe lângă copil îi arată ce este bine și ce nu. Ea îl învăța normele societății cele bune și să se ferească de cele rele. Kellerhals și Montandon în 1991 ne arată aspectele parentale:

Al reglării directe a comportamentului copilului: părinții sunt cei care trebuie să-l încurajeze într-o situație de spaimă, să i se explice principalele reguli ale igienei personale, dar și să i se asculte opiniile pe care le are.

Al comunicării: trebuie să aibă loc schimbul de informații, idei, păreri unde fiecare să-și spună părerea dar și opinia despre un lucru dacă este bun sau nu. Părinții sunt cei care trebuie să se implice întotdeauna împreună însă mai sunt situații când se implică și separat. În urma unor cercetări efectuate de Kellerhals și Montandon aceștia au observat ca tații intervin de două ori mai puțin în reglarea comportamentului copilului decât mama.

O altă disfuncție este reprezentată de socializare: Ea reprezintă un proces psihosocial de transmitere, asimilare a valorilor, atitudinilor concepțiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunități, în vederea formării adoptării și integrării sociale a unei persoane; în acest sens, socializarea este un proces interactiv de comunicare presupunând dublă considerare a dezvoltării individuale și a influentelor sociale, respectiv modul de receptare și interpretare a mesajelor sociale și dinamica variabilă a intensității și conținutului influențelor sociale” (Zamfir, C, Vlasceanu, L, 1988, p.586). Este un agent care cuprinde adoptarea, interiorizarea dar și învățarea unor norme și atitudini din grupul de unde facem parte.

Socializarea este un proces global care are mai multe laturi: una dintre ele este reprezentată de latura socializării primare, unde copilul învață cum să se poarte în societate dar și ce anume implică supraviețuirea într-o cultură de unde face parte. În cea de-a doua latură, socializarea secundară, copilul învață să se integreze social dar și cum să poată avea dialoguri cu cei din jurul său.

Învață cum să se comporte în instituțiile statului, iar socializarea continuă este cea care are loc pe parcursul vieții. Ea se bazează pe elemente realiste și ajută individul să-și însușească anumite norme și deprinderi care îl ajută la supraviețuirea de zi cu zi

2.2 CAUZELE CONFLICTULUI

Cauzele conflictului pot fi multiple, ele plecând de la lipsurile cu care se poate confrunta o familie dar și cei din jurul lor. Într-o familie pot fi și neajunsuri, dar și lipsa de comunicare care se poate accentua pentru că lipsa de acasă a unui timp îndelungat a partenerului este o cauză care poate genera un conflict.

Potrivit dicționarului explicativ al limbii romane, conflictul reprezintă orice formă de “neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord, anagotism, ceartă, discuție violenta” (Dicționarul explicativ al limbii romane p. 265).

Sursele conflictului sunt interesele umane dar și nevoile pentru care o familie trebuie să facă față. Nevoile umane sunt cele de la hrană care este cheia supraviețuirii omenești, o altă nevoie umană este cea reprezentată de stimă de sine, respectul trebuie să fie reciproc între cele două persoane dar trebuie exclusă agresivitatea pentru că agresivitatea poate fi un element de separare. Agresivitatea poate fi verbală cea care duce la acte de jignire reciprocă.

Trebuie ca și familia respectivă să comunice indiferent de problemele cu care se confruntă. Aici putem spune că lipsa banilor dintr-o familie poate genera astfel de conflicte cu caracter negativ.

O identificare punctuală a surselor conflictuale la nivelul cuplului a fost realizată de Ana Stoica Constantin care a contabilizat 5 resurse mari care stau la baza tensiunilor conjugale: nevoile sau interesele umane, comunicarea, stima de sine, agresivitatea, violența fizică, psihică dar și verbală.

Statistica socială descrie și ea o serie de probleme care duc la conflictele conjugale, după

cum urmează:

Sursa:Barometrul de gen, Gallup 2000,p.118

Cauzele apariției problemelor în cuplu sunt multiple: în acest tabel observăm că o primă problemă este dată de lipsurile materiale sau a banilor cu on procentaj de 70%, reprezintă mai mult de jumătate, apoi este comportamentul copiilor cu un procentaj de 14%, aici putem spune că o mare parte a comportamentului este dată și de felul în care a fost socializat copilul de către părinți. Un alt factor de apariție al problemelor este dat de consumul de alcool care are un procentaj de 6%, urmat apoi de părinți sau socrii cuplului respectiv cu un procentaj de 4%, de asemenea au mai fost identificate și alte cauze cu un procentaj de 17%, destul de semnificativ,urmat de raspunsurile nu stiu nu raspund cu un procentaj de 15%.

În ceea ce privește violența domestică,: este prezentă în toate timpurile și în toate societățile. Apare fenomenul de violență asupra femeii și este exercitată asupra ei, dar ceea ce a determinat apariția acestui fenomen au fost stereotipurile dar și prejudecățile care au ca și consecință lipsa intervenției în violența conjugală.

Într-o familie nu trebuie să se amestece nimeni pentru că este problema lor și ei sunt cei care au și metode de mediere a conflictului. Violența conjugală se produce în toate cuplurile indiferent de proveniență.

O accentuare totuși a violenței conjugale este cea din mediul rural unde mai sunt comunități tradiționaliste și mai practică aceste tehnici. Sunt femei cu toate că sunt abuzate încă mai rămân în cuplul cu probleme pentru diverse motive, fie traiul de acasă este unul instabil sau cu mari lipsuri ori existența unui copil este principala sursă de rămânere într-o familie de acest gen, sau nu mai au unde merge. Pot fi și bărbați care abuzează de aceste femei cu probleme psihice însă atunci lucrurile se vor schimba. De cele mai multe ori femeile abuzate au fost cele al căror soț a avut probleme.

O altă cauză pentru care se ajunge la violență conjugală este determinată de consumul de alcool, indiferent de partener. Consumul de alcool poate duce chiar la separarea celor doi, consumul este cel care poate provoca violență fizică cu loviri dar și violență verbală cu jigniri și lovituri de orice natură.

Timpul și epoca trăită este o lovitură fizică rămasă undeva într-un colț indiferent de locul unde a avut loc fiind căsătoriți sau nu. Rana fizică este cea produsă de violență fizică la care se mai poate adauga cea verbală, psihică sau sexuală.

Sorin Rădulescu, ne arată cum funcționează miturile la nivelul societăților:

“Violenta conjugală este o problemă privată în care nu trebuie să se amestece nimeni, însă extinderea fenomenului, costurile sociale, economice și generaționale au determinat o serie de tari să abordeze ca pe o problemă națională promovând politici mai adecvate și mai eficiente sau chiar legi distincte.

Violența dintre cupluri este din ce în ce mai accentuată ceea ce trebuie făcut este stoparea fenomenului de violență. Acest lucru este posibil numai prin proiecte care să arate societății părțile rele ale unei violențe conjugale. Putem ajuta cuplurile prin aceste proiecte și îi ajutăm să se îndrepte acolo unde este cazul.

Violența conjugală se produce rar, dar în familiile cu probleme sau sărace, însă toate studiile detaliate în diferite țări au arătat că violența conjugală nu are limitări pe anumite clase sociale sau statute socio-profesionale și economice ale familiei.

Violenta conjugală nu ține cont de societatea din care face parte individul pentru că poate avea un comportament violent și cel de la sat dar și cel de la oraș, nu se face diferența pentru mediul de proveniență.

Femeile sunt abuzate pentru că ele însele cer acest lucru direct sau indirect însă gradul de acceptabilitate al acestei afirmații conduce la întărirea ideii false că violența este o formă acceptabilă de rezolvare a conflictelor din cadrul relațiilor interpersonale.

Sunt femei care sunt foarte cicălitoare cu soții lor, iar de aici apar conflicte și se fac vinovate pentru comportamentul pe care îl adopta bărbatul. Dacă ar fi mai toleranțe, numărul femeilor abuzate ar fi mult mai mic.

Femeile care trăiesc în cupluri violente le place acest lucru pentru că altfel ar pleca, însă, motivațiile pentru care femeile nu-și părăsesc partenerul violent sunt mult mai ample pentru a accepta această teorie hedonista restrânsă.

În primul rând dacă ar avea un alt loc unde să stea s-ar muta dar lipsa unor venituri și unui alt cămin le obliga să rămână cu partenerul agresiv și să suporte chinurile la care sunt supuse.

Nu există nicio posibilitate de a ajuta o maltratată de partenerul de cuplu dacă ea decide să rămână cu agresorul, însă femeia în cauză se confrunta cu o situație ambivalența din care cu greu mai poate ieși (motivele care ar determina-o să plece sunt la fel de importante ca cele care o determina să rămână).

O femeie agresată ia singură decizia dacă este bine sau nu pentru ea să rămână cu agresorul, dar dacă aceasta este amenințată decurge la metodele de a nu face plângere împotriva agresorului. Apare un șantaj emoțional din partea agresorului iar victima nu are capacitatea de a face față acestei provocări, ori îi este teamă de ce va urma.

Bărbații care-și abuzează soțiile sunt persoane cu probleme psihice, însă, în urma unor studii clinice, concluziile au demonstrate acest mit.

În primul rând, femeia și bărbatul au aceleași drepturi și sunt egali, însă bărbații se cred superiori și de aici apar conflicte, iar bărbații care își abuzează soțiile sunt oameni fără minte și care nu realizează ceea ce fac.

Agresorii sunt violenți în toate relațiile pe care le stabilesc, însă statistica confirmă doar în mare parte acest mit.

Se consideră că persoanele violente nu sunt capabile să facă diferența între oameni facem referire la soțiile lor și colegii de muncă. Persoanele cu un comportament violent îl afișează indiferent de persoană cu care are contact.

Consumul de alcool este principala cauză a violenței conjugale, însă această afirmație nu este sprijinită de realitate. Deși cele două tipuri de comportamente se asociază, nici unul dintre acestea nu reprezintă cauza directă a celuilalt.

De la consumul de alcool, se poate ajunge până la a omorî pe cineva, pentru că cei care au un comportament violent de multe ori nu își mai dau seama ce fac și când își vor da seama este prea târziu. Consumul de alcool este și cel care desparte cuplurile și pe cei care consumă alcool îi fac mai vulnerabili la anumite lucruri.

Nimeni nu poate să-i ajute pe agresori să renunțe la acest comportament violent, însă, experiența multor țări care au încercat acest lucru a demonstrat că pot fi mobilizate diferite mijloace și resurse, cu rezultate notabile.

Agresorul este cel care se naște cu o anumită doză genetică și pe parcursul vieții ea se acumulează și le este foarte greu să renunțe la acest comportament. Cel mai influent caz este cel al grupurilor unde se învață agresivitatea și unde se și pune în practică pentru arătarea superiorității.

Sancționarea fizică a agresorului reprezintă cea mai bună cale pentru a-l determina să înceteze cu actele de violență, însă, în această situație s-ar ajunge la crearea unui cerc vicios al violenței.” (Sorin, M, Rădulescu apud Maria, Voinea, 2008, pag.116).

Cel mai bine ar fi ca și agresorul să primească aceeași pedeapsă pe care o aplică altor persoane și de a simți și el ce simt restul persoanelor aflate în cauză, dar acest lucru nu se poate realiza pentru că apar cercuri ale violenței.

Violență fizică este cea care produce răni pe corp indiferent de locul în care s-a produs. Violența fizică poate fi una de scurtă durată de exemplu lovirea peste față sau una de lungă durată cum ar fi bătăile. Un alt tip de violență este reprezentată de cea psihică, care produce dezamăgiri și aduce vorbe de neliniște asupra persoanei implicate în conflict. Pentru a nu se ajunge la un asemenea comportament trebuie apreciat orice lucru făcut de persoană care se afla în cauză. Trebuie redus numărul conflictelor dintre parteneri de la cele de reproșuri până la refuzul de a face ceva, dar și cel de a-l asculta pe celalt. Un tip de manifestare prezent în zilele de azi este reprezentat de agresivitate.

Agresivitatea este o formă de manifestare violenta sau nonviolentă. Agresivitatea poate îmbrăca mai multe aspecte cum ar fi cea de satisfacere a nevoii de hrană prin care individul ajută la dispariția senzației de foame apărută. Pot apărea momente în care individul este deranjat de ceva cum ar fi o durere internă.

Acest lucru este reprezentat de un stimul dureros, un alt moment de agresivitate este cel în care un individ dorește să ocupe un loc la facultate și eșuează dar acest comportament de agresivitate de angoasă este cel învățat dar și cel cu care ne naștem. Comportamentele agresive mai sunt determinate și de factori externi precum de grupul din care facem parte, dar mai sunt adăugate și acele experiențe trecute numai dacă există.

Pot apărea forme de abuz sexual asupra copiilor din partea celor aflați în grup. Poate apărea orice formă de mângâiere dar și de atingere pe corpul copilului. Abuzul sexual asupra minorului este reprezentat de afișarea de lucruri pornografice dar mai poate avea loc și o violență psihică asupra copilului potrivit căreia îi cer acestuia să se dezbrace.

Pentru a ajunge până la acest punct cu un copil, ei au tot felul de metode de a-l atrage prin oferirea de dulciuri și de recompense pentru un ajutor acordat. Cea mai utilă armă este reprezentată de manipulare pentru că ei atrag copii acolo unde își doresc. De aici apar o serie de avansuri asupra copiilor, dar și reținerea de acte sexuale cu ei.

Sorin Rădulescu ne arată particularitățile abuzului sexual: Particularitățile abuzului sexual “Abuzul sexual comis asupra unui copil utilizează mijloace nonviolente (seducția, manipularea) dar permițând adultului să profite de inocentă și credulitatea minorului” (Rădulescu, M, și Patraioara, M, 2003, p. 26).

Victimele în anul 2002, potrivit statisticilor au fost în număr de 10, ceea ce observăm o scădere în anul 2003, unde numărul lor este de 5, iar în anul 2004 numărul victimelor a scăzut, acesta ajungând la 3, iar în anul 2005 este la jumătatea anului 2002.

O altă categorie este reprezentată de frați minori ai agresorului, în anul 2002 au fost identificate 2 victime, în anul 2003 nu a fost identificată nicio victimă, apoi în anul 2004 numărul lor a fost la fel ca cel din 2002, iar în anul 2005 numărul victimelor este la jumătatea anului 2002.

Ultima categorie este reprezentată de minorul victima de gradul IV, în anul 2002, nu a fost identificată nicio victimă, în anul 2003, au fost identificate 4 victime iar în anul 2004 și 2005 au fost identificate câte o victimă. De aici putem deduce următorul lucru: acela că cele mai multe victime au fost în număr de 12 în anul 2002 iar cele mai puține victime în număr de 6 au fost cele din anul 2004. (www.mpublic.ro/minori_violenta.htm)

Numărul persoanelor agresate indiferent de natura lor trebuie redus total pentru că agresivitatea este cea care naște conflicte și poate duce la un conflict atât de mare încât se poate ajunge până la ucideri și la răniri poate ale unor persoane care nu sunt implicate în mod direct.

Pentru a ajuta copii să nu mai ajungă victime, în familie trebuie acordată mai multă atenție educației pe care o acorda celor mici pentru a nu mai cădea în capcanele întinse de acești indivizi pe care îi putem numi monștrii ai societății.

2.3 FORME DE MEDIERE CONJUGALĂ

Medierea este o formă de aplanare a unui conflict apărut într-o familie sau chiar un cuplu conjugal. Dacă cele două persoane nu sunt capabile și nu reușesc să ajungă la o înțelegere se va apela la o a treia persoană indiferent de sexul pe care îl are acea persoană. Pentru a putea ajuta cuplul care se afla în conflict cea de-a treia persoană trebuie să primească acordul celor două persoane. Pentru a putea ajuta cuplul care se afla în impas, persoana a treia poate fi și una care are studiile necesare în domeniu și capabilă să facă lumină și ordine în cuplul respectiv.

Medierea, potrivit Legii 192/2006, a României reprezintă “o modalitate facultativa de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate. Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acorda mediatorului, că persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijinim pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile eficiente și durabile” (legea numărul 192/2006, p.25).

Mediatorul, este cel care are tactică de a găsi o soluție pentru ambele părți dar aceste soluții trebuiesc luate pe termen lung, dar în același timp, ele trebuiesc să fie eficiente. Dacă una din persoane nu este de acord cu soluția găsită, se va recurge la găsirea altei soluții până când cele două persoane cad de acord.

O identificare punctuală a formelor prin care se manifestă conflictul este dată de către Ana Stoica Constantin și Ioan Străinescu: intrapersonal aici este vorba de acele elemente de personalitate cum ar fi gândurile, ideile, emoțiile dar și acele obiective personale pentru care intram în conflict cu alte persoane. Un exemplu pentru obiectivele personale este acela când doi frați stau de vorbă iar la un moment dat fiecare își exprimă punctual de vedere și de aici se pot naște conflicte, interpersonal – este conflictul apărut între un șef și subordonat dar și conflictul dintre un soț și o soție din cauza unor necesități de bază cum ar fi cele de hrană, de adăpost dar și sentimente. Disconfortul poate fi unul provocat sau nu pentru că se poate realiza prin cuvinte urâte aduse persoanei aflate în cauză sau jigniri. Incidentul este reprezentat de perceperea greșită a unei persoane pentru care următorul moment poate fi răsturnat de o situație sau o înțelegere greșită a unei manifestări sau a unui lucru făcut.

Un exemplu pentru acest lucru este reprezentat de momentul în care un copil se ridică să ia un pahar și între timp în scapă iar acesta se sparge. Fapta lui poate fi înțeleasă în mod greșit și pot avea loc conflicte. În acest caz pot apărea și neînțelegeri copilul poate fi înțeles greșit.

O alta identificare a dinamicii procesului conflictului este realizată de către Ioan Străinescu: declanșarea conflictului reprezintă momentul în care i-a naștere o tensiune și urmează declanșarea conflictului.

Conflictul apărut poate fi un lucru minor lipsit de importanță dar poate fi și conflictul ca un lucru mare, cum ar fi momentul în care automobilul este lovită în urma unui accident și este urmat de victime; se poate declanșa un conflict și în familie dar și cu organul rutier. Accentuarea stării de conflict este reprezentată de momentul în care șoferii devin agresivi și își aduc jigniri reciproce. Poate fi momentul în care cele două persoane sau mai multe sunt implicate încep să ridice tonul unii la alții ori devin agresivi.

O altă formă este reprezentată de recunoașterea stării conflictuale persoanele implicate trebuie să fie de acord că sunt vinovate și de ce a apărut conflictul între ei. Stingerea situației este dată de mediator, cel care ajută persoanele implicate în conflict să ajungă la o înțelegere comună.

O altă formă de mediere a conflictului este dată de ceea ce numim noi lăsarea de la sine. Dacă unul dintre parteneri va ceda și conflictul va fi sistat, dar dacă ambii parteneri își vor susține punctual de vedere, conflictul nu se va termina. Ar trebuii să fie o persoană care ajută la aplanarea conflictului dintre cei doi. Conflictele apar și la adulți dar cel mai des apar la copii pentru că își doresc același lucru amândoi.

Un alt concept de mediere a conflictului este dat de negociere; în acest loc nu este o limită a participării indivizilor. Negocierea este acea acțiune în care participă persoanele care trec prin fazele de la stadiul de oponent la cel de negociator sau colaborator. O latură importantă este dată de ceea ce se numește respect reciproc care ni-l purtăm. Limbajul este unul cu un interes destul de mare pentru că trebuie folosit unul cât mai diplomat și evitarea jignirilor sau a cuvintelor urâte adresate.

Dacă încercăm să arătăm unui prieten un drum pe care îl considerăm bun pentru el, acesta se poate supăra, iar de aici se poate naște un conflict, iar pentru a ajunge la negociere trebuiesc arătate acele lucruri pe care le-am subliniat. Negocierea nu este reprezentată de o dezbatere, ea este cea care trebuie să rezolve anumite conflicte. Poate apărea o incompatibilitate cu cealaltă persoană iar pentru a rezolva o problemă apărută, nu trebuie să ezităm includerea altei persoane și aflarea păreri ei. Negocierile au și ele zonele lor de interes prin care se evidențiază de exemplu când se dorește obținerea unor beneficii personale, poate fi una comercială de exemplu mersul la piața unde se pot negocia anumite bunuri pe care le dorește pentru nevoile umane și aici facem referire la alimentele de bază, iar altă formă de negociere este reprezentată de cea politica – unde membrii unui partid doresc să negocieze salariile funcționarilor publici, aici mai pot fi negociate și acele probleme de protecție socială. La negocierea politică pot participa mult mai multe persoane, nu este neapărat să fie numai două persoane.

Negocierea poate avea ca și formă una directă. Este reprezentată de dialogul fată în față cu persoana cu care dorim să negociem ceva, dar mai poate fi și una prin intermediari. În general negocierea prin intermediari este reprezentată de oamenii politici care nu au timp pentru a se întâlni cu cineva și atunci ei apelează la intermediari.

La un moment dat pot apărea reacții de atac ori de fugă pentru că persoana implicată nu este capabilă să facă fața acelei situații și adoptă o reacție dihotomică. O altă categorie de indivizi este dată de aceea care pot avea reacții spontane sunt acele reacții care apar involuntar și sunt foarte greu de prevăzut dar și de anticipat. Următoarea categorie este reprezentată de reacții acute care au ca și intensitate o durată scurtă de timp, dar pot fi intense ajungând până la agresivitate.

Un exemplu pentru această stare este dată de momentul în care la Tv, apare o persoană antipatică și atunci apare o reacție de respingere, o manifestare cum ar fi aceea de a schimba postul de televiziune.

Pot fi persoane care au o atitudine pașnică față de un conflict, în urma unui conflict între două persoane, poate apărea frustrarea asupra unuia dintre indivizi, iar atunci începe să arunce cu vorbe asupra celeilalte persoane și de aici apare un conflict. În urma conflictului, persoana frustrată este cea care are un interes, iar pentru atingerea lui nu mai ține cont de ceea ce spune. Persoana agresată verbal poate avea o reacție blândă sau o manifestare de indiferentă pentru evitarea unui conflict. La un moment dat, poate avea loc și un șantaj emoțional ori fie el și intelectual.

O identificare punctuala a arbitrajului a fost realizată de Ana Stoica Constantin care ne spune că: “arbitrajul presupune apelul la o terță parte pentru a lua o decizie privind conflictul” (2004.P.262). Momentul în care se apelează la arbitraj este acela când apare un conflict pentru avere când începe partajul intre moștenitorii rămași. Aici putem spune că se poate apela la un notar public dar și la un avocat pentru a stabilii cine primește și cum primește. Trebuiesc atribuite șanse egale între persoanele aflate la partaj. În timpul unui arbitraj pot avea loc acte de dușmănie ori ironii. Acest lucru poate avea loc numai dacă intervenția terță este refuzată de către ambele părți.

Intervenția terțelor – este acea persoană care dorește rezolvarea directă a conflictelor pentru părțile implicate. Terții, au ca și obiectiv îmbunătățirea comunicării, dar și soluționarea conflictului indiferent de natura lui; el trebuie să fie cel care are și capacitatea de a găsi soluții și idei. Pentru a putea apela la terța trebuie să fie cooperanți cei aflați în conflict, un alt element este acela că trebuiesc luate deciziile în grup, iar terții trebuie să aibă informații independente pentru a putea face față situației și de a putea ajuta persoanele aflate în conflict. Putem apela la o terță persoana numai în anumite situații când pot apărea emoții puternice și persoana se blochează la realizarea unui acord, persoana se poate pierde pe moment pentru că poate apărea o comunicare proastă sau prezența unor percepții greșite ori stereotipuri formate care blochează relațiile dintre ei.

Pentru o mai bună rezolvare a conflictelor este nevoie de ascultare dar și de dialogare între părți însă trebuie să lipsească orice influență, părțile trebuiesc tratate în mod egal și nu trebuie făcută nicio presiune pe unul dintre participanți, dar o altă metodă de rezolvare a conflictului este dată de ascultarea empirică reprezentată de acea capacitate de a reuși să înțelegem cealaltă persoană dar și capacitatea de înțelege sentimentele pe care le exprimă în acele momente.

Un lucru important este dat de exprimarea cât mai deschisă a gândurilor pentru ca acest lucru ajuta cel mai mult la soluționarea conflictului.

CAPITOLUL III

Delincvența juvenilă

3.1 LIPSA DE EDUCAȚIE PROBLEME

Lipsa de educație a unui tânăr duce la probleme și la producerea actelor devianțe. Delicventă juvenilă cuprinde două noțiuni diferite prin care observăm distincția între delicventă și juvenile. Definind ambii termini observăm că delicnvență desemnează orice delict săvârșit la un moment dat într-un anumit mediu social, iar juvenil reprezintă categoria tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani.

Minorul este introdus într-un regim penal special după comiterea unui delict.

Normele sociale sunt acele reguli potrivit cărora ele nu sunt rezultate din relațiile interne. Comportamentul deviant este cel care este produs în grup sau în singurătate sunt abaterile aplicate la nivelul grupului pentru obținerea unui lucru dorit.

Aici putem discuta de grupurile în care membrii asociației mafiote încălca regula esențială cea de tăcere, el este cel care devine un deviant pentru că a încălcat regulile, iar un alt act deviant este reprezentat de organele de ordine publică unde ei primesc diverse atenții, iar acest lucru este total interzis dar acest lucru se întâmplă. Actele deviante mai sunt și reacțiile la marginalizarea tinerilor dar și etichetarea are o parte din cuvânt în aceste acte deviante.

O identificare punctuală referitoare la devianță a fost realizată de către Ion Pitulescu. Aceste devianțe au fost în număr de 7: infracțiuni și delicte-infracțiunile sunt cele comise în bande cum ar fi furtul, omuciderea dar și acele infracțiuni comise de acea categorie a gulerelor albe. “Delincvența în grup întâlnim ocazional la săvârșirea anumitor infracțiuni furtul calificat la care participă mai mulți minori sau violurile în grup (Stanisor, E, 2003, p.84). În mare parte persoanele implicate în astfel de delicate sunt recidiviști dar și bandele de tineri. Sinuciderea este o infracțiune destul de gravă și care trebuie efectuată cu tactica dar și cu mult sânge rece. Cel care ne vorbește de sinucidere ca fiind o temă foarte întâlnită a fost realizată de către Emile Durkheim.

Consumul de droguri și aria toxicomanilor și alcoolicilor-consumul de droguri a început să fie o problemă din ce în ce mai accentuate. Tinerii se droghează pentru a avea acea stare de euforie dar și de putere pe care o simt, însă aceste efecte sunt produse pe termen scurt iar urmările în timp sunt dezastruoase.

Tinerii care consumă alcool simt nevoia de a-și exercita și aici puterea și de aici apar o serie de delicate pentru că sunt și influențați de grupul din care face parte și pentru că vor să-și arate superioritatea; la un moment dat nu-și mai dau seama ce fac și ajung să facă niște lucruri care a doua zi le regreta. “În prezent tinerii devin consumatori de droguri sau de alcool, la vârste timpurii, din motive cu totul diferite dar ceea ce îi separa de tinerii anilor ’60-’80 este mediul social din care provin” (Stanisor, E, 2003, p.93).

Sunt foarte mulți tineri care provin din medii în care familia este dezbinată sau lipsește unul din părinți din cămin și de aici apar problemele de socializare, de integrare, dar și cele de relaționare cu cei din jurul său.

Agresiunile sexuale și mai ales prostituția – prin dorința de a-și demonstra masculinitatea, doresc arătarea acestui lucru pe orice prind în cale și mai ales pentru a face rost de bani pentru diversele vicii pe care le au.

Prostituția este practicată în mare parte de către fete, ele ajung să-și vândă corpul datorită lipsurilor cu care se confrunta acasă dar și din cauza părinților care nu le acordă suficient timp pentru a spune ce anume le supără. Bolile mentale –sunt cele care ajută la realizarea actelor deviante și comportamentele antisociale el consideră că este bine ceea ce face și nu are capacitatea de a le vedea că pe niște delicate periculoase sau nu, el le vede că pe niște lucruri firești dar și normale.

Devianțele religioase -sunt reprezentate de acele persoane care venerează pe altcineva și fac parte dintr-o sectă, iar toți ceilalți sunt cei care sunt împotriva lor și de aici pot apărea acte deviante prin incendierea cultului opus sau a unei comunități. (Pitulescu, I, 2000, p.48)

Persoanele care au tulburări de comportament- sunt persoanele care au probleme cu nervii, aceste persoane pot fi unele care au fost agresate în copilărie, ori nu li s-a acordat suport material sau moral în situații limită pentru că de aici au apărut aceste tulburări.

Aceste stări de a comite acte deviante apar în momentul în care apare o dezamăgire a unei așteptări, se poate considera începutul debutului în aceste acte.

Pentru a putea face pe cineva criminal, hoț sau tâlhar trebuie să avem acele cunoștințe clare prin care ne expunem ideile și normele dar și să știm ceea ce este bine și ce nu, dar mai trebuie făcută distincția între lucrurile adevărate și cele false. Pentru a putea pune în evidență pe un tânăr cu un comportament deviant, în primul rând actul lui trebuie pus într-o anumită categorie sau situație și apoi să fie condamnat pentru acel act sau situație în care a fost implicat în mod direct sau nu.

Sociologii și criminalii sunt cei care se confruntă cu următoarea situație și își pun întrebarea: “Cum este posibil ca niște conduite atât de diferite precum furtul tâlhăria, violul, prostituția, toxicomania și altele să aibă aceleași cauze” (Pitulescu, I, 2000, p.50). Încercând să răspundem la această întrebare considerăm că primul factor care influențează în comiterea unor asemenea delicate este dată de către familie.

Principalul factor educativ al tânărului, iar dacă educația este lăsată într-un alt plan nu în cel principal, tânărul se va educa după cum va crede el de cuviință și cum este mai bine pentru el dar și pentru cei din jurul său.

Pentru a-i proteja pe tineri de comiterea unor astfel de delicate, familia trebuie să acorde importanță comunicării cu cei tineri și ascultarea tuturor problemelor cu care se confruntă dar și găsirea împreună a unei soluții potrivite.

“Activitatea de socializare a copilului începe în familie, dezvoltându-se apoi în funcție de relațiile pe care le va avea cu mama, tata, frații sau surorile” (Stanisor, E, 2003, p.49).

O metodă de a reacționa la devianță juvenilă este dată de ceea ce numim noi toleranță. Este reprezentată de acele lucruri cum ar fi abținerea de la unele lucruri sau de acceptare a lor și acest lucru nu duce decât la încurajarea de a face în continuare acte deviante.

Familia este cea care trebuie să ia atitudine asupra tânărului și de a-l îndrepta și de a-i arăta unde a greșit și de a comunica cât mai mult cu el pentru a putea ajunge unde își dorește. Pentru a putea avea un comportament cât mai diplomat trebuiesc evitate reacțiile de furie din senin și aplicarea unor pedepse degradante cum ar fi interzicerea ieșirii afară a tânărului.

Tânărul care ajunge să comită acte de delicvență este cel care a fost stigmatizat într-un anumit moment, iar acest lucru poate avea urmări pe termen lung și reprezintă momentul în care își dorește să într-un grup pe care îl consideră ca și el. El poate deveni un tânăr nonconformist dacă nu este acceptat în grup și își ocupă timpul cu cine apucă și nu face parte dintr-un grup stabil, iar acest lucru îl face să umble chiar și cu acele persoane care produc acte deviante și începe să le învețe. Le consideră un model apoi va vrea să le pună în aplicare pe cine apucă dar și cu cine apucă.

Sunt tineri care nu știu încotro să o ia sau ce caută pentru ei, cei care nu au un orizont bine stabilit sunt persoane care nu reușesc să facă nimic în viață pentru că sunt incapabili să facă diferența între ceea ce este bine și ceea ce nu este bine pentru ei. Iar de aici apare acea stare hedonistă când sunt dornici de o aventură și de executarea unor lucruri cu risc ridicat.

Se poate spune că a fost manifestată deviantă morală pentru că tânărul a încălcat normele morale acceptate de o anumită colectivitate dar și încălcarea normelor societății. Devianța funcțională este dată de către acele persoane care încalcă normele obligatorii de la locul de muncă, este acea devianță care produce o disfuncționalitate în desfășurarea activității, aici putem face referire la abaterile disciplinare ale unui angajat.

O altă caracteristică este dată de devianța minorilor cu tulburări de comportament care este reprezentată de actele desăvârșite de minor și din care nu există cale penală pentru că fapta comisă de monor nu este evidențiata din cauza vârstei care nu se încadrează în normele penale, dar și singura condiție este accea ca minorul trebuie să fi comis faptă fără discernământ.

Noțiunea de predelincvență: “predelincvența este o stare de fapt suprapusă uneori conduitelor delincvente ale minorilor” (Stanisor, E, 2003, p.17). Putem spune că predelincventa este asociata cu actele familiale de destrămare, comiterea unor delicte cum ar fi consumul de droguri care poate avea urmări grave asupra tinerilor și ajung să comită delicte. Putem identifica motivele care duc “minorul în pericol”: Alcoolismul părinților dacă unul sau ambii părinți consumă alcool, tânărul este în pericol pentru ca socializarea lui va avea de suferit, iar lipsa unui adult care îi poate arăta ceea ce este bine și ceea ce nu este bine pentru el.

Violența exercitată de părinți își expun superioritatea și recurg la metodele de izolare ale tinerilor. Lipsa de comunicare și comportamentul antisocial sunt cauzele pentru care tânărul poate ajunge la izolare. Dificultăți raționale intre părinți – acest lucru îl afectează pe tânăr cel mai mult, facem referire la acele momente în care părinții se afla într-un conflict iar tânărul participa în mod direct sau indirect. Efectele nu se văd imediat, ele se reflectează în timp și pot duce chiar la dificultăți raționale intre copii și părinți. (Stanisor, E, 2003, p.22)

În final, tinerii se confrunta din ce în ce mai mult cu asemenea manifestări, iar pentru a estompa numărul celor care produc acte deviante trebuie luată legătura cu părinții și învățați să îi socializeze mult mai bine pe tineri, sau dacă nu sunt centre speciale de reeducare unde tineri învață ceea ce nu au învățat acasă sau chiar au parte de sentimente și de ceea ce le-a lipsit în căminul familial.

3.2 INFLUENTA GRUPULUI ASUPRA DELINCVENTULUI

Tânărul după terminarea orelor școlare, timpul și-l petrece cu prietenii pe care îi are. Au locuri pe care le frecventează împreună, dar și ascunzișuri. Tinerii încep să povestească fiecare ce a făcut în decursul zilei dar șip e unde a mai fost și ce a mai făcut. Aici putem spune că intervine o metodă de socializare în grup, pentru că este locul unde toți își expun evenimentele. Apare și o dezinhibare din partea tinerilor, dar și lipsa de rușine pentru că ei nu se afla în preajma unui membru ai familiei. Ei sunt cei care au aspirații comune, dar și aceleași preocupări și interese.

“Studiile criminogene evidențiază faptul că influentele exercitate de anturaj și mai ales de către prieteni constituie un factor criminogen determinant”. (Rădulescu, S, 2003, p.247). Putem spune că cele mai multe delicate se produc în grup pentru că se dorește arătarea curajului de către tânăr, iar acest lucru se întâmplă în urma exercitării influentelor asupra lui. O identificare a delincvenței în grup este dată de către Emilian Stanisor:

Grupurile se formează în urma unor puncte comune cum ar fi tenisul. “Grupurile de specialiști (matematicieni, fizicieni) prieteniile (Neculau, A, 1977, p.21). Autorul se referă la grupurile de tineri cu elemente identice și care îi ajută la interacționare. Ei sunt cei care au un scop comun pot avea relații de afinitate și de simpatie fată de o persoană din grup.“Adolescența, mai mult decât alte perioade ale vieții individului poate fi considerate ca perioada în care socializarea ca fenomen psihosocial se afirma din plin cu toată intensitatea” (Neculau, A, 1977, p.230). Adolescentul este cel care face orice pentru a ieși în evidență și să se afirme dar prin aceste lucruri el reușește să atragă atenția.

Grupuri spontane de tineri care nu constituie un fenomen permanent și stabil și pentru care nu pot fi identificate anumite caracteristici: reprezintă tipul de delincvență care se produce rar, aici putem aminti printre delicte furtul care se poate realiza și singur dar de cele mai multe ori el are loc în grup, o altă delincvență este reprezentată de actele de viol.

Grupurile organizate (bandele) reprezintă găștile de tineri care au un comportament mai rebel sau antisocial, dar actele lor sunt reprezentate de actele de încălcare a legii.

Tinerii sunt cei care poartă anumite haine și ascultă un anume gen de muzică. (Stanisor, E, 2003, p.84) Preda Vasile ne dă o definiție a grupurilor;” Sclavie interioară care face din grup mediul cel mai perturbator al conduitei minorilor și tinerilor mediul cel mai criminogen.” (Preda, V, 1998, p.23). Aici putem spune că o influență este adusă de acele persoane care au avut antecedente penale sau nu, ori au fost la poliție din diverse cauze. Potrivit lui Malcom Klein, banda reprezintă “orice grup reprezentativ de adolescenți care:

Sunt în general percepuți de alții că o asociație distinctă în cadrul comunității. Sunt percepuți ca fiind diferiți pentru că pot avea un limbaj diferit, obscene și lipsit de responsabilitate, b) se recunosc, ei însuși ca un grup semnificativ (denumit într-un anume fel). Îi putem recunoaște pe tinerii grupului, prin felul în care se îmbracă dar și în funcție de ce look au, sau ce haine au ori prea largi ori prea strânse, ies în evidență cu ceva. (Malcom, W, Klein, 1971, p.88).

O caracteristică a funcțiilor îndeplinite de grup a fost realizată de Neculau și cuprinde 3 funcții:

Satisfacerea diferențiată a nevoilor: Aici este vorba de nevoile pe care le are grupul. Prioritate în satisfacerea nevoilor o are liderul grupului, iar apoi restul membrilor, însă de multe ori la această satisfacție nu au dreptul toți membrii grupului. La un moment dat vor apărea conflicte în grup și vă trebuie ca și nevoile celorlalți să fie satisfăcute pentru a nu apărea diferențierea atât de mare.

Nevoia de încorporare socială și de dominare: Aici discutăm despre rolul social pe care îl are fiecare membru al grupului. La fel ca și în penitenciar există liderul grupului său căpitanul, următorul ar fi cel care este perfecționat într-un domeniu și poartă numele de specialist.

Crearea de noi nevoi: Nevoile grupului sunt și funcție de ce aspirații au dar și ceea ce vor să schimbe în grup.

“Nevoile fundamentale ale individului uman o constituie nevoia de a întreține relații, de a intra în interacțiune cu alții” (Neculau, A, 1977, p.9). Aici indivizii au ocazia de a interacționa cu persoane diferite dar și cu statusuri diverse pentru ca el are ocazia să se amestece cu ceilalți și chiar să facă parte dintr-un grup. Grupurile de tineri sunt diverse, putem începe de la grupurile unde membrii sunt în număr de 5 și grupuri cu tineri în număr mare.

O identificare a bandelor este realizată de către Lewis Yablonsky care ne arată trei feluri de cum pot fi bandele de tineri:

Banda socială: sunt acele benzi de tineri care frecventează aceleași zone sau au o locație stabile. Un element foarte important îl reprezintă faptul că toți membrii se cunosc între ei, dar pot avea și un element comun care îi unește cum ar fi purtarea unor anumite bentițe sau insigne specifice.

Banda delincventă: de la și numele pe care îl poartă aceasta bandă, ne putem da seama că aceasta bandă este reprezentată de tinerii care comit acte deviante, cei care încalcă legea. Actele deviante pot pleca de la furturi mici până la agresiunile comise pentru obținerea a ceea ce își doresc.

Banda violentă: este reprezentată de tinerii care posedă arme de foc și care le pot folosi în scopul obținerii unui beneficiu, un alt tip de lucru pe care îl poate face banda este reprezentat de consumul ori vânzarea de droguri care este prezentat ca fiind un delict destul de periculos și care a prins contur în zilele de azi.

Cei care sunt prinși că dețin ori vând droguri sunt închiși. Există un risc foarte mare la care se expun, dar o fac conștient pentru că marii bandei le promit sume de bani și diverse beneficii printre care amintim protecție. (Lewis, Yablonsky, 2000, p.178-182). Pot fi acte de violență a tinerilor aici putem spune că sunt actele care se produc în instituții precum școală. Pot fi acte de violență prin distrugerea clasei, printre care ar fi distrugerea băncilor, a catedrei, spargerea geamurilor, ruperea draperiilor etc.

Pot apărea acte de vandalism din partea tinerilor pentru obținerea unor bani sau a unor lucruri. Aici putem spune că reprezintă distrugerea unor bunuri publice, a telefonului public, dar sunt tineri care pot fura din curțile oamenilor ce găsesc la îndemână și au valoare, sau mai sunt tineri care sparg apartamente de unde sustrag aparate electronice de dimensiuni reduse, bijuterii pentru că sunt lucruri de pe urma cărora se pot obține bani. Tinerii sunt cei care mai pot face o serie de acte de vandalism.

Exemplu de acte de vandalism: spargerea unor becuri de pe domeniul public ori din diverse clădiri, inscripții de pe ziduri cu diverse mesaje antisociale sau mesaje de criticare. Sunt tineri care în urma unor certuri apărute între ei și familie sau obținerea unor note la școală nesatisfăcătoare își pot manifesta furia orice lucru pe care îl găsesc în calea lor.

Actele de vandalism comise de tineri au un scop și o urmare. Actele pe care le manifestă tinerii pot avea urmări cu scop de arătare a puterii și a curajului, dar și de solidaritate pentru grupul din care face parte tânărul.

În final, grupul din care face parte delincventul este cel care pune presiune asupra individului, iar acesta din dorința de a-și arăta puterile începe să se implice în diverse lucruri și care pot avea efecte dezastruoase asupra lui. Grupul mai este și cel care îl ajută să treacă peste problemele familiale cu care se confruntă tânărul.

Problemele de familie principale pot fi de natură economică, iar o altă problemă este dată de lipsa de comunicare și de ascultare dintre tânăr și părinți. Grupul pe un tânăr îl poate influența în mod negativ său pozitiv, acest lucru depinde numai de el. Acest lucru are loc pentru că apare fenomenul de influențare reciprocă la care este expus fiecare dintre membrii grupului.

3.3 SISTEMUL DE PROBAȚIUNE

Începând cu primele informații privind probațiunea acesta a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, mai ales că această metodă era cea care le permitea delincvenților să rămână liberi.

Acest lucru avea loc numai atunci când acestora li se suspendă pedeapsa pentru fapta comisă. Dacă acesta ajunge la închisoare, atunci lucrurile se vor schimba pentru că sistemul penitenciar exercită multe influențe dar și lucruri negative asupra lui. Observăm faptul că de exemplu în Marea Britanie, originea probațiunii este dată de către Frederick Rainer.

“Începuturile probațiunii în Franța datează din 1912, când prin lege a fost instituită “libertatea supravegheată” fiind inspirată de probațiunea anglo-saxonă” (Stanisor, e, 2003, p.97). De aici deducem ideea că delincventul indiferent de vârsta lui este lăsat liber, însă trebuie să respecte condițiile impuse.

Un exemplu pentru acest lucru este acela când un tânăr fură de la gâtul unei persoane lanțul pe care aceasta îl purta, iar pentru a nu fi închis, tânărului i se acordă o șansă la libertate dar trebuie să muncească într-un domeniu public pentru a putea scăpa de închisoare. Dacă nu dorește acest lucru, el poate alege închisoarea, decizia este numai a lui.

“Serviciul de probațiune are așadar un rol distinct în cadrul sistemului de justiție penală; el îndeplinește o serie de funcții specializate care sunt esențiale pentru operarea sistemelor moderne de justiție penală.

O caracteristică a rolului probațiunii decurge din aceea că serviciul de probațiune își desfășoară activitățile prin legături directe cu celelalte părți de sistemul de justiție penală. Mai mult decât atât prin această caracteristică serviciul de probațiune este o instituție care încearcă să determine schimbarea modului în care instituțiile de justiție penala iau deciziile privitoare la infractori” (Van Kalnthout, A, și Derks J, apud Ioan Durnescu, 2006, p.60).

Serviciul de probațiune este acea etapă în care delincventul poate evita penitenciarul. În primul rând este o metodă nouă și cu rezultate bune pentru că oferă soluții alternative pentru scăparea de închisoare a delincventului. Așadar, probațiunea este cea care lucrează cu celelalte părți ale instanței de judecată cum ar fi procurorul sau avocatul dar și direcția de probațiune cu tot comitetul. Pentru o infracțiune cu un grad de pericol social mic, judecătorul ia o decizie pe măsură, iar dacă el reprezintă un pericol social judecătorul nu îl poate lăsa în probațiune

Probațiunea este oportunitatea care i se oferă delincventului pentru a putea scăpa de închisoare. “Condițiile probațiunii includ în general restricții în ceea ce privește consumul de alcool, posesia de arme de foc și părăsirea teritoriului, aflat în jurisdicția curții care a luat măsura, fără permisiune” (Stanisor, E, 2003, p.102). Putem spune că o dată ce delincventul a fost scăpat de închisoare, trebuie respectat ce condiții ți-au fost impuse pentru că în ceea ce privește consumul de alcool poate avea urmări grave cum ar fi implicarea în conflicte dar dacă mai are în posesie și o armă lucrurile vor lua întorsătură mare și nu se știe soarta lui.

De aici putem deduce faptul că o dată incălcate regulile, delincventul va ajunge în penitenciar, însă depinde foarte mult și de fapta comisă. Judecătorul hotărăște soarta delincventului, dacă acesta decide că delincventul să nu ajungă în sistemul penitenciar, acesta va intra sub supraveghere. Probațiunea este cea care le oferă celor care au avut delicate mai mici să evite sistemul penitenciar.

O identificare a factorilor cauzali a fost făcută de către Pavel Abraham. El ne identifica trei factori.

În primul rând puține sentințe neprivate de libertate și dificultăți în aplicarea lor după condamnare. Putem spune că după aflarea sentinței, delincventul poate fi sau nu privat de libertate.

Apoi inexistența soluțiilor practice pentru criminalitate. Putem spune că în acest sector persoanele care au fost condamnate pentru omor, nu va exista o soluție practică pentru ei, pentru că reprezintă un pericol pentru societate.

Din aceeași perspectivă, ideea publicului despre pedepse este conturată din informații indirecte, sisteme de credințe și moștenirea socio-juridică (neinformare). În acest punct putem spune că publicul nu este cel care deține puterea și să hotărască soarta deținutului, însă din lipsă resurselor dar și a informațiilor necesare, apare expunerea fiecărei persoane în parte, (Abraham, P, apud Botescu, M, G, 2004, p.125).

Imaginea publică a probațiunii nu ar trebui să fie una negativă. Lois Forer care ne spune că probațiunea nu este o pedeapsă. Infractorul continuă cu stilul său de viață. Dacă este un doctor bogat va continua cu practicile sale; dacă este un tânăr fără serviciu, va continua să fie fără service.

Probațiunea este un ritual lipsit de sens, este ca o pâine înmuiată în conștiința curții” (Stanisor, E, 2003, p. 103). Pentru a putea ajunge în probațiune, în primul rând trebuie să fie considerat un om cu lipsa unor pericole sociale. Putem deduce ideea că persoanele cu bani pot ajunge și ele în penitenciar, iar acolo pot învăța noi metode, iar pentru a elimina expunerea unei persoane în asemenea mediu, el va intra în probațiune unde va fi ținut sub observație.

“S-a stabilit că probațiunea produce mai puțin recidivism decât încarcerare” (Stanisor, E, 2003, p.108). De aici deducem ideea că o dată delincventul lăsat în mediul său nu este atât de expus viciilor și pericolelor din penitenciar. Pe când în penitenciar va învăța noi trucuri de supraviețuire dincolo de gratii, iar acestea vor fi experimentate la ieșirea din acel loc. De aici apare și recidiva pentru că experimentează ceea ce a învățat și este prins. Dacă nu se schimba comportamentul delincventului sau nu respectă ceea ce i-a fost impus acesta ajunge după gratii.

Penitenciarul este o instituție unde ajung toate categoriile de oameni. Dacă un minor a ajuns în penitenciar, este un lucru foarte important pentru că el dar mai ales pentru membrii familiei lui îl consideră nevinovat și apoi va fi și stigmatizat dar și marginalizat de comunitatea în care trăiește. În primul rând în sistemul penitenciar el va simți lipsa rudelor, a familiei a prietenilor, dar și lipsa unor vicii pe care le avea. Acest lucru poate avea un impact dur asupra tânărului.

Într-un penitenciar, noul venit este primit cu alți ochi dar intră și în contact cu o nouă lume, una diferită de ea de afară cu care era obișnuit. Îi va fi foarte greu pentru că această instituție are reguli bine stabilite, iar încălcarea lor poate duce până la izolarea deținutului. Trebuie știut un lucru, acela că o dată ce a ajuns în acel loc vor avea loc numai influențe negative care este dată de învățarea trucurilor pentru supraviețuirea în penitenciar. Putem spune că un tânăr poate intra în penitenciar pentru o faptă minoră și intră din întâmplare, iar la ieșire devine un infractor specializat. În penitenciar tânărul se confruntă cu situații noi la care trebuie să le facă față.

Lipsa spațiului personal dar și invadarea acestuia este o problemă cu care se poate confruntă tânărul. Tânărul nu are voie să aibă contact cu niciun membru de familie dar nici cu prieteni ori alte cunoștințe.

STRATEGII DE PREVENIRE:

Sunt o serie de strategii de prevenire după cum este una concretizată de Hirschi T. Gottfredson, M, care ne spune o serie de sisteme diferite între justiția minorilor șic ea a adulților:

Situează în prim plan comportamentul infracțional al copiilor considerând că este mai puțin grav decât cel al adulților: Putem spune că un comportament al unui copil este mai puțin conștient dar acest lucru depinde și de gravitatea faptei comise.

De asemenea, minorii și tinerii sunt mai receptivi la tratamentul propus pentru recuperare decât adulții. Putem deduce din acest lucru faptul că tinerii sunt mult mai receptivi la stimuli, iar efectele lor pot fi pe termen îndelungat, pe când la adulți, procesul este mult mai complex și mai greu de realizat

Din punct de vedere criminologic, toate actele infracționale sau delincvente sunt similare și în consecință nu trebuie să solicite un tratament diferențiat în funcție de factorul vârstă.

Un ultim argument în sprijinul separării sistemelor de justiție pentru minori și adulți vizează izolarea copiilor de influențele nocive existente om unitățile corecționale pentru a-i feri de contactul cu infractori periculoși de “carieră”.

Putem deduce ideea că tinerii sunt mult mai expuși noilor tehnici și doresc experimentarea lor, iar tot tinerii sunt cei aflați în formare, iar de la persoanele cu carieră pot învăța lucruri delincvente dar și lucruri demoralizatoare pentru ei. În primul rând, tânărul delincvent trebuie să abiă parte de lucruri normale de îngrijire, dar și atenție. (Hirschi, T. Gottfridson, M, 1991, p.49).

În ceea ce privește nivelurile de prevenire a criminalității, M.Botescu arată o detaliere a lor pe 6 categorii.

În primul rând nivelul prevenirii primare sau generale: reprezintă toate formele de învățare dar și de socializare, unde trebuie evitate marginalizările pentru că pot avea efect dezastruos asupra tânărului.

Apoi nivelul prevenirii secundare: aici putem include acele delicate antisociale, prevenirea apariției lor.

Desigur nivelul prevenirii situaționale: care arată zonele delimitate de pericol, dar apare și acea stare de informare cu privire la ce pericole se expun.

Nivelul primar: acest nivel este reprezentat de acele persoane care s-au abătut de la lege, cum ar fi șoferii care încalcă regulile de circulație.

Nivelul secundar: este reprezentat de instituțiile publice cum ar fi poliția, procuratură dar și instituțiile de reeducare.

Nivelul situațional: reprezintă formele de manifestare ale populației față de anumite imagini apărute în mijloacele mass media, cum ar fi o imagine a unui public față de un fenomen social sau față de o lege adoptată. (Botescu, M, G, 2004, p.132).

Resocializarea

Este fenomenul prin care un tânăr delincvent este reintrodus în societate, dar acesta vine cu o personalitate nouă, dar și cu un comportament exemplar gata să facă față valorilor societății.

Factorii implicați în resocializare sunt concretizați atât în formele instituționale de manifestare, cât și în modalitatea de a individualiza sancțiunile.

Factorii care definesc caracteristicile și elementele specifice ale instituției în care se realizează procesul de resocializare: aici putem face referire la centrele de reeducare care au un rol foarte important pentru minor.

Factorii care definesc individualizarea sancțiunii și durata acesteia, precum și măsurile de asistență medicală socială și educative adoptate în funcție de persoană fiecărui delincvent: cu cât delictul are prejudicii mai mici, cu atât sancțiunea a fost mai mică, iar măsurile de educare au fost cele specifice faptei comise. (Botescu, G, 2004, p.117). Procesul de resocializare el are ca scop arătarea și expunerea modelului de viață din centru cu cel din viața cotidiană dincolo de centru.

Delincventul după ieșirea din centru nu mai are dreptul la libertate de deplasare. În primul rând minorul este reeducat în funcție de fapta comisă. Minorul este cel care beneficiază de anumite sancțiuni educative:

Internarea într-o școală specială de muncă și reeducare: aici tânărul este integrat în funcție de natură delictului, dar și gravitatea ei, în funcție de existența sau nu a unui discernământ și de comportamentul înainte de producerea faptei.

Aici minorul are ocazia de a învăța ceea ce a pierdut de la școală, dar mai poate învăța și o meserie dar mai are și posibilitatea de conștientiza unde anume a greșit, el mai are posibilitatea de a participa la diferite activități gospodărești dar și implicarea în tabere de muncă. (Botescu, M, G, 2004, p.121).

Pentru o reintegrare mai bună a minorului acesta trebuie să își regăsească eul pierdut și să îsi dea toată silința să-și refacă personalitatea.

Trebuie făcut acest lucru pentru că pe el îl ajută și în reintegrarea în instituțiile de stat cum ar fi școală care trebuie să o termine pentru obținerea unei diplome, dar îi mai trebuie, dar și dreptul de a participa la diverse acțiuni culturale unde să își poată expune ideile dar și performanțele. “Cultivarea la delincvență a obiceiului de a munci și de a trăi din muncă, de unde și preocuparea că în timpul detenției aceștia să își poată continua pregătirea școlară și profesională” (Banciu, D, 2005, p.253).

În final dacă tânărul își dorește reintegrarea dar și resocializarea în societate, acest lucru va depinde numai de el dar și de modul în care va fi primit de cei din jur și din grup.

În timpul detenției, lui i se oferă șansa de a munci, dar și șansa de a putea să își termine studiile începute înainte de a ajunge în penitenciar. Este foarte important ca delincventul să fie primit într-un loc de muncă, dar și în școală pentru a putea să își continue un stil de viață cât mai cotidian și lipsit de pericole sau marginalizări.

Capitolul IV

CERCETARE SOCIOLOGICĂ

Cercetarea a fost realizată pentru a afla părerea copiilor despre ce anume influențează apariția comportamentului delincvent. Vom încerca aflarea acestor informații prin analizarea răspunsurilor primite. Datele au fost obținute prin completarea unui chestionar. Am pornit de la întrebări orientate către comportamentul delincvent al copilului dar și de la factorii care determină acest lucru. Datele au fost adunate prin metoda anchetei, iar chestionarul este cel care răspunde la o sumă de dimensiuni precum familie, educație comunicare și agresivitate.

Chestionarul individual conține întrebări închise dar și deschise. Am propus urmărirea unor obiective legate de factorii care influențează problemele intra familiale, cauzele principale care determină apariția comportamentului delincvent. Ipotezele de lucru au fost elaborate prin studierea situației social-economică a familiei:”cu cât familia se confruntă cu probleme materiale, cu atât copilul se va îndepărta de familie”, mediul în care a fost educat copilul, lipsa supravegherii, atenției dar și înțelegerii “cu cât lipsa controlului parental este mai mare, cu atât copilul va avea un comportament deviant”, o altă ipoteză este legată de familiile cu conflicte, cu antecedente penale, dar și cu un consum de alcool “cu cât în familie va exista un climat conflictual, cu atât consecințele asupra copilului vor fi influentatoare”.

O altă ipoteză este reprezentată de influența grupului asupra tânărului ”cu cât influența exercitată de grup este mai mare, cu atât copilul va căpăta un comportament deviant”. Pentru selecția copiilor am folosit un eșantion de 120 oameni din Liceul Teoretic “Ioan Petrus”, Otopeni.

În prima întrebare a chestionarului am vrut să vedem în ce măsură elevii sunt interesați de menținerea sănătății, de reușitele școlare, de evitarea conflictelor dar și dezvoltarea unei cariere de succes. Aici am vrut să observăm care sunt cele mai importante elemente dintre cele patru.

Apoi la următoarea întrebare am vrut să vedem factorii pentru care sunt în primejdie și anume prin neînțelegerile apărute în familie, conflictele apărute cu prietenii, neînțelegerile cu persoanele dragi, dar și incertitudinile legate de viitor. La următoarea întrebare am vrut să observăm de ce informații au nevoie copii și anume informații legate de comunicare, de viață sexuală, violența intrafamilială, starea de sănătate a membrilor familiei, informații despre delincvența juvenilă, prevenirea consumului de droguri sau alcool, influența grupului asupra lor, dar și informații cu privire la sistemul de probațiune și ce anume implică. Apoi am vrut să vedem ce anume influențează actele delincvente, ele sunt influențate de curiozitate, dezinformare, presiunile exercitate de grup, mediul familial.

De asemenea am dorit aflarea factorilor care ajută la apariția comportamentului delincvent și anume situația financiară a familiei, anturajul, discotecile ori barurile. Apoi la următoarea întrebare din chestionar, am vrut să observăm dacă problemele cu care se confruntă tinerii sunt ignorate sau nu. Am vrut să aflăm abandonul școlar, dacă este una din probleme, apoi conflictele familiale, marginalizarea socială, dar și obținerea unor rezultate proaste la școală.

Apoi am vrut să vedem care sunt acuzele discuțiilor în contradictoriu cu părinții, aceste discuții sunt cauzate de vestimentația neadecvată a tinerilor, limbajul folosit, anturaj, școală, dar și bani. De asemenea, am dorit aflarea gradului de comportament agresiv din partea părinților asupra copiilor, iar aici este vorba despre privirea fixă, dură ori amenințătoare, aruncarea cu obiecte, lovirea cu obiecte, zgâriatul sau trasul de păr, semne obscene, bătăi. La următoarea întrebare privind comportamentul agresiv verbal din partea părinților, am încercat să vedem batjocura la care este supus tânărul folosirea cuvintelor grosolane, ironie, șantaj, intrigă și poreclirea.

La următoarea întrebare care a fost deschisă, am vrut să vedem aspectele privind petrecerea timpului cu părinții. Apoi, la întrebarea privind cauzele conflictului familial, am dorit aflarea cauzelor primordiale și anume am încercat să aflăm dacă lipsa banilor influențează ori infidelitatea, lipsa de respect dar și lipsa ascultării.

Cu privire la următoarea întrebare am vrut să vedem la ce acte violente recurg tinerii după certurile avute cu părinții și anume acte de vandalism sau bătăi. Le-am dat posibilitatea de a spune și alte acte de violență la care au recurs. La întrebarea cu privire la ce anume trebuie să facă o femei sau un bărbat agresat de partener am expus următoarele variante de răspuns: să meargă la poliție, să se adreseze unui asistent social, să părăsească mediul conjugal, să găsească o formă de mediere comună pentru amândoi, să tolereze pentru că bărbații sunt mai irascibili de fel, să riposteze dur ca să nu-și arate slăbiciunea. Am vrut să observăm care sunt cele mai importante elemente pentru ei și cât de multă importanță acorda acestui lucru.

La ultima întrebare, am vrut să vedem dacă tensiunile conjugale afectează viața copiilor și cât de mult, am dat următoarele valori, nu afectează pentru că la vârstele minore copii nu conștientiză problemele conjugale, nu afectează pentru că până la maturitate copilul va uita, afectează pe moment și tensiunile conjugale afectează pe termen lung dezvoltarea psihosocială a copilului.

PREZENTAREA REZULTATELOR

În ceea ce urmează, vom prezenta rezultatele obținute pe baza răspunsurilor adunate de la elevi prin intermediul chestionarului. La prima întrebare am obținut următoarele procente:

De aici, deducem ideea că cea mai importantă ramură este determinată de acea dezvoltare a unei cariere de succes cu un procentaj de 62,9%, pentru că fiecare își dorește pentru el un viitor cât mai bun și reușita de a ajunge unde vrea.

Apoi pe locul următor este menținerea sănătății cu 54,3% din total observăm că sănătatea este pe alt loc nu pe primul, apoi celelalte aspecte evitarea conflictelor cu un procentaj de 48,6%, ceea ce înseamnă că nu se acordă atât de multă atenție și nu influențează așa de tare, iar reușitele școlare 45,7%, însă pentru dezvoltarea unei cariere de succes nu este nevoie de reușite școlare mari.

Apoi la următoarea întrebare în care am avut să aflăm de ce anume se simt în primejdie am obținut:

Din acest tabel deducem faptul că cel mai mult sunt în primejdie din cauza neînțelegerilor apărute în familie, 45,7%, iar de incertitudinile legate de viitor cu un procent de 42,9%, apoi conflictele cu prietenii reprezintă o situație de primejdie dar și neînțelegerile cu persoanele dragi reprezintă un pericol.

Apoi am vrut să vedem ce informații au acumulat de la părinți sau prieteni.

Una dintre cele mai importante ramură este cea cu privire la educația sexuală cu un procentaj de 40%, de aici deducem faptul că tinerii au nevoie de mai multe informații din acest punct de vedere.

Un alt element îl constituie interesul pe care îl au pentru aflarea stării de sănătate a familiei cu un procentaj de 37,1%. Ei sunt cei care mai au nevoie și de informații cu ce anume implică influența grupului asupra lor aici procentajul obținut este de 34%. Este un element cu care se confruntă zilnic și trebuie să facă față cu bine fiecărei provocări din partea lor. Comunicarea este un alt element cu care se confruntă tinerii pentru de multe ori părinții nu au timp de ei și uită să comunice și să asculte cu ce probleme se confruntă ei.

Apoi mai avem alte necesități identificate cum ar fi violența intrafamilială cu un procent de 28,6% aici copii trebuie să afle orice neînțelegere apărute la nivel familial, de asemenea o altă necesitate de noi termini cum ar fi despre delincvența juvenilă, aici procentajul este de 28,6%, urmează prevenirea consumului de alcool cu 25,7%, dar aici putem spune că tinerii s-au mai confruntat cu asemenea probleme și au suficiente informații din acest punct, iar apoi am identificat alte informații necesare cum ar fi despre sistemul de probațiune cu 34,3% sunt interesați de acest sistem.

Apoi în altă întrebare am vrut să aflăm în ce măsură actele delincvente sunt influențate de anumiți factori:

Din această reprezentare ne putem da seama că cea mai mare influență în producerea actelor delincvente din rândul tinerilor este dată de presiunea pe care o exercită grupul asupra tânărului cu un procentaj de 45,7%, apoi este urmată de dorința acestuia de aflarea unor lucruri noi, curiozitatea are un procentaj de 37,1% și în cele din urmă apare dezinformarea tânărului pentru că nu a avut cine să se ocupe de el, aici procentajul este de 34,3% și mediul familial care nu i-a oferit nimic tânărului informații pentru ceea ce este bine și ceea ce nu este bine pentru el.

Apoi la următoarea întrebare am vrut să vedem ce influențează apariția

comportamentului delincvent:

De aici reiese faptul că majoritatea actelor delincvente sunt produse din cauza situațiilor financiare ale familiei.

Copilul este cel care observă lipsurile familiei și acest lucru îl demoralizează. De aici se pot naște conflicte între membrii familiei și de aceea copilul fiind sătul de ceea ce aude și vede la părinți săi recurge la anumite acte delincvente cu intensitate mare sau mică. Aici procentajul pentru situația financiară din casă este de 37,1%, urmat de influența pe care o au barurile pentru ei cu un procentaj de 28,6% pentru că acolo sunt expuse toate tipurile de violență printre care violența verbală violența psihică dar și violența fizică.

O altă ramură unde apar aceste tipuri de violențe este reprezentată de discoteci cu un procentaj de 22,9% pentru că și aici sunt forme de manifestare violente și care pot avea un efect negative asupra tinerilor.

Un alt element este dat de anturaj cu un procent de 20%, aici anturajul ori este cel care îl ajută pe tânăr să își schimbe viziunea despre un lucru, ori este cel care îl influențează pe tânăr într-un anumit mod pozitiv sau negativ.

A mai fost și o întrebare privind măsura în care problemele tinerilor sunt ignorate și am obținut:

Aici observăm că cel mai mult sunt ignorate conflictele familiale cu care se confruntă un tânăr. Procentajul obținut aici este de 42,9%. În urma conflictelor avute cu unul dintre părinți se poate găsi o soluție pentru problemă sau nu, însă pe tânăr îl lasă pe o linie de plutire și fără niciun răspuns concret. Apoi tinerii au probleme legate de marginalizarea socială. Acest lucru se poate întâlni la școală pentru că elevii se diferențiază între ei prin felul în care se îmbrăca și cum se poartă dar și prin limbajul folosit.

O altă cauză a marginalizării sociale este dată de mediul de proveniență iar aici marginalizarea este cu un procent de 34,3%. Apoi un alt factor îl reprezintă rezultatele școlare proaste cu un procentaj de 32,3%, aici influență pentru aceste rezultate o are în mare parte anturajul însă și familia mai este o cauză pentru că nu se ocupă de copii. Sunt lăsați mult timp singuri, iar din lipsa unui părinte acasă aceștia fac altceva decât ceea ce au de făcut pentru școală. Își ocupă timpul cu alte lucruri.

Abandonul școlar este cotat cu 28,6%, iar aici putem spune că părinții își mai dau interesul cât de cât pentru reușitele școlare ale copiilor.

De asemenea, am vrut să vedem care sunt cele mai frecvente discuții în contradictoriu cu părinții:

Aici putem observa faptul că cele mai multe discuții purtate cu părinții sunt din cauza limbajului cu un procentaj de 38,4%. Aici limbajul tânărului este influențat de grupul din care face parte dar mai putem spune că tânărul poate avea și limbajul de afară cu părinții și de aici apar discuțiile între membrii familiei și tânăr. O altă sursă de discuții cu părinții este dată de anturajul aici procentajul este de 34,3% pentru că tânărul își petrece majoritatea timpului aici. Pot avea loc influențe asupra lui care mai târziu au un efect negativ.

Un alt conflict este determinat de lipsa banilor, aici procentajul este de 31,1%. Vestimentația este iar o sursă de conflict cu părinții. Aici procentajul este de 25,7%, iar nepotrivirea gusturilor la haine dintre părinți și copii poate fi o sursă de discuții.

Pentru că într-un fel se purtau părinții în funcție de stil si in functie de modă și tânărul este cel care vrea să fie la modă și să poarte tot ceea ce poartă tinerii de vârsta să. Școala este o cauză a discuțiilor cu părinții, pentru că ei sunt cei care doresc un viitor cât mai bun pentru copii lor și fac eforturi mari pentru a le putea oferii tot ceea ce este nevoie pentru a merge la școală.

Următoarea întrebare este cea prin care încercăm să vedem dacă tânărul a fost supus unor comportamente agresive din partea părinților:

Aici observăm că cei mai mulți tineri au fost supuși privirilor fixe din partea părinților 28,6%, apare o comunicare nonverbală între părinte și copil. Apoi cu 25,7% reprezintă aruncarea cu obiecte, ceea ce înseamnă că tinerii se confruntă cu asemenea situații din partea părinților, de aici deducem faptul că părinții au un grad de cultură scăzut, o altă latură este reprezentată de zgâriatul sau trasul de păr în cazul fetelor și mai rar al băieților. Cel mai adesea la acest comportament recurge mama care o trage de păr pe fiica sa.

O altă caracteristică o reprezintă bătăile aplicate tinerilor. Aici se aplică această metodă numai când situația pare să fi ieșit de sub control. Alte informații obținute sunt cele în care tinerii sunt loviți cu un obiect de către părinți 17,1% apoi arătarea semnelor obscene 2,9%.

Comportamentul agresiv al părinților este cel care îl face pe tânăr să recurgă la acte de violență dar și la acte de izolare. Este foarte important ca să discutăm cu tânărul și să i se explice de ce anume nu este bine ceea ce face și la ce riscuri este expus.

În următoarea întrebare am încercat să aflăm comportamentele agresive verbale din

partea părinților:

Aici putem observa că tânărul este supus la umilințe prin folosirea de către părinți a cuvintelor grosolane, iar expunerea la acest tip de umilință sunt supuși 25,7%. Batjocura din partea părinților este iar un element important cu 23%, părinții sunt cei care îi fac pe tineri să nu mai aibă încredere în ei prin prisma faptului că îl batjocoresc cum cred ei de cuviință. Părinții sunt și cei care recurg la acte de șantaj cu un procent de 20%, iar o altă categorie de părinți este cea în care apare intriga pentru care se dorește obținerea unei informații. Aici intriga ocupa 19%. Alte elemente sunt cele legate de ironie, cei care folosesc acest gen sunt în număr de 18%, și ultima categorie este dată de cei care folosesc poreclirea tânărului, 15%.

O altă întrebare a fost cea prin care am vrut să vedem timpul petrecut cu părinții. Aici toți respondentii au afirmat că majoritatea timpului îl petrec cu părinții. Putem spune că este un lucru elementar în dezvoltarea copilului și un lucru bun pentru ei.

Apoi au fost rugați să răspundă la întrebarea cu privire la cauzele de conflict cel mai des întâlnite:

De aici reiese faptul că principala cauză de conflict este dată de lipsa respectului dar și lipsa ascultării dintre membrii familiei, 28,6%.De asemenea, aceste lucruri trag și infidelitate cu 22,9% care este un element de destrămare a familiilor și în ultimul rând lipsa banilor cu 20%.

La următoarea întrebare privind recurgerea la acte de violență după certurile cu părinții am obținut:

Aici observăm că cea mai mare pondere este dată de către actele de vandalism 31,4%, tinerii sunt cei care recurg la asemenea violente, apoi bătăile reprezintă 28,6%, aici bătăile pot apărea ca o afișare a superiorității dar și motiv pentru a se descărca, iar trântirea ușilor este o furie de moment.

Apoi am avut o întrebare referitoare la ce anume trebuie să facă o femeie sau un bărbat agresat și aici am obținut:

Aici putem vedea faptul că prioritar este adresarea către un asistent social 45,7% pentru a ajuta victimă în cele din urmă să se apeleze la poliție 40%, dacă treburile nu se rezolvă să părăsească mediul conjugal 39,5%.

O altă metodă este reprezentată de găsirea unei forme de mediere comună 34,5%. Putem spune că sunt centre special amenajate unde se poate cere ajutorul unui mediator. Alte aspecte pentru această întrebare sunt: să tolereze pentru că bărbații sunt mai irascibili de fel 25,7%, observăm faptul că are o pondere destul de mare, iar femeile tolerează acest aspect 20% reprezintă ripostarea dură.

La ultima întrebare din chestionar am vrut să aflăm cât de mult afectează tensiunile conjugale viața copiilor. Am obținut următoarele:

Aici observăm că afectează pe moment 57,1% pentru că el poate participa la conflictele dintre părinți în mod direct sau indirect, apoi o altă tensiune este cea conjugală care afectează pe termen lung 37,1%, copilul poate să rămână marcat de certurile auzit dar și să-l influențeze în mod negativ prin producerea de delicate.

Conflictele pot să nu afecteze că până la maturitate copilul să uite 34,3% aici putem spune că pot uita cele întâmplate în casă sau nu. Asta depinde numai de gradul de implicare al copilului, iar apoi nu îl afectează pentru că la vârste minore nu conștientizează problemele conjugale 31,4 %.

Concluzii

Cercetarea pe care am realizat-o a avut drept scop aflarea factorilor care au determinat apariția comportamentului delincvent. Rezultatele cercetării au arătat faptul că tinerii sunt interesați de o carieră de succes, de faptul că ei se simt în primejdie din cauza neînțelegerilor apărute în familie, de asemenea ei au nevoie de cât mai multe informații cu privire la educația sexuală, dar și faptul că cea mai mare parte din actele delincvente sunt influențate de presiunile exercitate de grup dar că apariția unui comportament delincvent este influențat de anturaj.

Problemele tinerilor se pare că sunt ignorate din cauza conflictelor familiale, iar discuțiile în contradictoriu dintre tineri și părinți sunt influențate de limbajul pe care aceștia îl au. De cele mai multe ori tinerii sunt supuși comportamentelor agresive din partea părinților prin privire fixă dura ori amenințătoare, dar și prin folosirea unor cuvinte grosolane.

Cauzele de conflict cel mai des întâlnite sunt cele în care se arată o lipsă de respect, dar și de ascultare de aici și tinerii recurg la acte de violență în urma conflictelor avute cu părinții prin producerea unor acte de vandalism.

O femeie sau un bărbat agresat de partener trebuie să se adreseze unui asistent social sau să găsesc o formă de mediere comună pentru amândoi, iar tensiunile conjugale dintre părinți sunt cele care afectează viața copiilor pe moment.

În ceea ce privește studiul de ce anume influențează comportamentul delincvent, cercetarea a avut drept scop găsirea factorilor.

Astfel, s-a observat faptul că părinții au o influență semnificativă în formarea tânărului. Ei trebuie să fie mult mai cooperanți înțelegători, dar și să-i ajute pe tineri să găsească o soluție la probleme lor și ajutarea în descoperirea unor noi lucruri.

Studiul realizat este cel care aduce o contribuție în ceea ce privește factorii determinanți de comportament delincvent. În acest context, sunt de părere că părintele trebuie să acorde mult mai multă atenție tânărului și să aibă răbdare și capacitatea de a-l asculta și împreună să încerce rezolvarea problemelor apărute.

Prin această cercetare am vrut să aduc o contribuție la factorii declanșatori ai comportamentului delincvent al tânărului. Datele au fost lucrate în spss, iar prin analiza datelor, am constatat faptul că există o corelație între mediul familial și producerea delictelor și am verificat astfel aplicabilitatea ipotezelor.

Metoda folosită fiind una de natură cantitativă a permis o realizare mai corectă a cercetării. De aici deduc ideea potrivit căreia o cercetare calitativa ar fi mult mai eficientă pentru o privire mult mai aprofundata acestui proces de apariție a unui asemenea comportament.

De asemenea, ar fi și mai importantă dar și utilă în același timp realizarea unor studii similare internaționale care să contribuie la dezvoltarea unui nou model cu un grad de generalitate a ceea ce reprezintă delincvența juvenilă și ceea ce implică ea.

BIBLIOGRAFIE

Anghel, Petre (2004), Strategii eficiente de comunicare, Ed. Cartea Universitară București

Botescu, George, Mircea, (2004), Prevenirea delincveței juvenile, Ed. Cartea Universitară București

Banciu, Dan, (2005), Crima și criminalitatea, Ed. Lumina Lex, București, p.129

Balica, Ecaterina, (2008) Criminalitatea violentă-tendințe și factori de risc, Ed. Oscar Print, p.231-243

Constantin, Stoica, Ana, (2004), Conflictul interpersonal – prevenire, rezolvare și diminuarea efectelor, Ed. Polirom

Grecu, Florentina, Rădulescu, M, Sorin (2003), Delincvența juvenilă în societatea contemporană -studiu comparativ în SUA și România, Ed. Lumina Lex

Hirschi Trains, Gottfredson, Rethinking the Juvenile Justice System

Klein, W, Malcom, Street, Gangs and Street Workers, New Jersey, 1971

Mihăilescu, Ioan, (2003), Sociologie generală, Ed. Polirom

Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, (1996), Elemente de psihologie a cuplului, editura a II-a, Ed. Șansă, București

Neculau, Adrian, (1977), Grupurile de adolesceți-pentru părinți, Ed. Didactică și pedagogică, București

Pescaru, Baran, Adina, (2004), Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Ed. Aramis, București, p.127-150

Pitulescu, Ion, (2000), Criminalitatea juvenilă ” fenomenul copii străzii”, Ed. National, București

Rădulescu, Sorin, M, Patraioara, Monica, (2003), Abuzul sexual asupra copiilor, Ed. Lumina Lex

Rădulescu, Sorin, M, Banciu, Dan (1999), Introducere în sociologia delincveței juvenile –adolescețti între normalitate și deviantă, Ed. Medicală, București

Stănciulescu, Elisabeta, (2002), Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași

Strainescu, Ioan, Ardelean, Ben-Oni, (2009), Managementul conflictelor, Ed. Didactică și pedagogică

Stanisor, Emilian, (2003), Delincvența juvenilă, Ed. Oscar Prinț

Voinea, Maria, (1996), Psihosociologia familiei, Ed. Universității București

Voinea, Maria, (1993), Sociologia familiei, Ed. Universității București

Voinea, Maria, (2005), Familia contemporană, Ed. Focus, București

Voinea, Maria, Apostu, Iulian, (2008), Familia și școala în impas, Ed. Universității București

Voinea, Maria, (2000), Sociologie generală și juridică, Ed. Sylvi, București

Voinea, Maria. Rădulescu, Ana, Violența domestică, (2005), Ed. Universității București

Vasile, Preda, (1998), Delincvența juvenilă, Ed. Universității Clujeana

Zamfir, Cătălin, Vlasceanu, Lazăr, (1993), Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București

27. www.mpublic.ro/minori_violenta.htm).

ANEXĂ

CHESTIONAR

Bună ziua,

Mă numesc Stefania Tiron și sunt studentă la Facultatea de Sociologie și Asistentă Socială. În prezent, realizez o cercetare pentru lucrarea de licență despre Delincvența Juvenilă, cauze și consecințe sociale.

Vă rog să răspundeți la următoarele întrebări sincer și fără rețineri. De sinceritatea dumneavoastră depind concluziile cercetării mele. De asemenea, răspunsurile sunt confidențiale și anonime. Vă mulțumesc pentru colaborare!

I. În ce masură sunteți interesați de…?

II. În ce masură vă simțiți în primejdie de….?

III. În ce masură considerați că vă sunt necesare informații despre..?

IV. În ce masură credeți că actele delincvente sunt influențate de..?

V. În ce masură considerați că influențează apariția comportamentului delincvent..?

VI. În ce masură credeți că problemele voastre sunt ignorate..?

VII. Care sunt cele mai frecvente cauze ale discuțiilor în contradictoriu cu parinții?

Altele……………………………………………………………………………………………………………

VIII. Ați fost supus vreodată unor comportamente agresive din partea părinților?

IX. Dar comportamente agresive verbale din partea parinților?

X. Cat timp petreceți cu părinții?

…………………………………………………………………………………….

XI. Care sunt cauzele de conflict familial cel mai des întalnite ?

Altele care ?………………………………………………………………………………………………………..

XII. Ați recurs la acte de violentă după conflictele avute cu parinții?

Altele care ?…………………………………………………………………………………………..

XIII. Ce trebuie sa facă o femeie /bărbat agresat de partenerul său?

Altele care ?………………………………………………………………………………..

XIV. Credeți că tensiunile conjugale afectează viața copiilor?

Declarație de asumare a răspunderii

Subsemnatul/a ………………………………………………………………………………………….

student/ă în anul .… ..al Facultății de Sociologie si Asistență Socială, Universitatea din

București, declar că lucrarea de diplomă este elaborată doar de mine, pe baza efortului

personal de cercetare și redactare. În cadrul lucrării precizez sursa tuturor ideilor, datelor și formulărilor care nu îmi aparțin, conform normelor de citare a surselor.

Declar că toate afirmațiile din lucrare referitoare la datele și informațiile analizate, la

metodele prin care acestea au fost obținute și la sursele din care le-am obținut sunt adevărate.

Înțeleg că falsificarea datelor și a informațiilor analizate în lucrare constituie fraudă și este sancționată prin exmatriculare.

Înțeleg că atât susținerea publică a unei teze elaborate de altcineva, cât și inserarea în

lucrarea proprie a unor formulări, date sau idei elaborate de altcineva fără a preciza explicit sursa acestora conform normelor de citare, chiar dacă formulările din text sunt modificate, combinate cu idei proprii sau traduse din altă limbă, constituie plagiat și sunt sancționate prin exmatriculare.

Data: Semnătura:

BIBLIOGRAFIE

Anghel, Petre (2004), Strategii eficiente de comunicare, Ed. Cartea Universitară București

Botescu, George, Mircea, (2004), Prevenirea delincveței juvenile, Ed. Cartea Universitară București

Banciu, Dan, (2005), Crima și criminalitatea, Ed. Lumina Lex, București, p.129

Balica, Ecaterina, (2008) Criminalitatea violentă-tendințe și factori de risc, Ed. Oscar Print, p.231-243

Constantin, Stoica, Ana, (2004), Conflictul interpersonal – prevenire, rezolvare și diminuarea efectelor, Ed. Polirom

Grecu, Florentina, Rădulescu, M, Sorin (2003), Delincvența juvenilă în societatea contemporană -studiu comparativ în SUA și România, Ed. Lumina Lex

Hirschi Trains, Gottfredson, Rethinking the Juvenile Justice System

Klein, W, Malcom, Street, Gangs and Street Workers, New Jersey, 1971

Mihăilescu, Ioan, (2003), Sociologie generală, Ed. Polirom

Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, (1996), Elemente de psihologie a cuplului, editura a II-a, Ed. Șansă, București

Neculau, Adrian, (1977), Grupurile de adolesceți-pentru părinți, Ed. Didactică și pedagogică, București

Pescaru, Baran, Adina, (2004), Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Ed. Aramis, București, p.127-150

Pitulescu, Ion, (2000), Criminalitatea juvenilă ” fenomenul copii străzii”, Ed. National, București

Rădulescu, Sorin, M, Patraioara, Monica, (2003), Abuzul sexual asupra copiilor, Ed. Lumina Lex

Rădulescu, Sorin, M, Banciu, Dan (1999), Introducere în sociologia delincveței juvenile –adolescețti între normalitate și deviantă, Ed. Medicală, București

Stănciulescu, Elisabeta, (2002), Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași

Strainescu, Ioan, Ardelean, Ben-Oni, (2009), Managementul conflictelor, Ed. Didactică și pedagogică

Stanisor, Emilian, (2003), Delincvența juvenilă, Ed. Oscar Prinț

Voinea, Maria, (1996), Psihosociologia familiei, Ed. Universității București

Voinea, Maria, (1993), Sociologia familiei, Ed. Universității București

Voinea, Maria, (2005), Familia contemporană, Ed. Focus, București

Voinea, Maria, Apostu, Iulian, (2008), Familia și școala în impas, Ed. Universității București

Voinea, Maria, (2000), Sociologie generală și juridică, Ed. Sylvi, București

Voinea, Maria. Rădulescu, Ana, Violența domestică, (2005), Ed. Universității București

Vasile, Preda, (1998), Delincvența juvenilă, Ed. Universității Clujeana

Zamfir, Cătălin, Vlasceanu, Lazăr, (1993), Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București

27. www.mpublic.ro/minori_violenta.htm).

ANEXĂ

CHESTIONAR

Bună ziua,

Mă numesc Stefania Tiron și sunt studentă la Facultatea de Sociologie și Asistentă Socială. În prezent, realizez o cercetare pentru lucrarea de licență despre Delincvența Juvenilă, cauze și consecințe sociale.

Vă rog să răspundeți la următoarele întrebări sincer și fără rețineri. De sinceritatea dumneavoastră depind concluziile cercetării mele. De asemenea, răspunsurile sunt confidențiale și anonime. Vă mulțumesc pentru colaborare!

I. În ce masură sunteți interesați de…?

II. În ce masură vă simțiți în primejdie de….?

III. În ce masură considerați că vă sunt necesare informații despre..?

IV. În ce masură credeți că actele delincvente sunt influențate de..?

V. În ce masură considerați că influențează apariția comportamentului delincvent..?

VI. În ce masură credeți că problemele voastre sunt ignorate..?

VII. Care sunt cele mai frecvente cauze ale discuțiilor în contradictoriu cu parinții?

Altele……………………………………………………………………………………………………………

VIII. Ați fost supus vreodată unor comportamente agresive din partea părinților?

IX. Dar comportamente agresive verbale din partea parinților?

X. Cat timp petreceți cu părinții?

…………………………………………………………………………………….

XI. Care sunt cauzele de conflict familial cel mai des întalnite ?

Altele care ?………………………………………………………………………………………………………..

XII. Ați recurs la acte de violentă după conflictele avute cu parinții?

Altele care ?…………………………………………………………………………………………..

XIII. Ce trebuie sa facă o femeie /bărbat agresat de partenerul său?

Altele care ?………………………………………………………………………………..

XIV. Credeți că tensiunile conjugale afectează viața copiilor?