Definirea Conceptului de Depresie

CUPRINS

CAPITOLUL I. CADRUL CONCEPTUAL

1.1. Definirea conceptului de depresie

1.2. Particularitatile depresiei

1.3. Caracteristicile psihopatologece ale persoanei

1.4. Aspecte legate de etiopatogenia stărilor afective

1.5. Caracteristicile consecințelor psihice ale avortului

1.6. Dimensiuni ale stimei de sine la femeile aflate in situatia de a avorta

1.7. Particularitățile sindromului post-avort

CAPITOLUL II. METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Obiective și ipoteze

2.2. Participanți

2.3. Instrumente de cercetare utilizate

CAPITOLUL III. REZULTATELE OBȚINUTE

3.1. Analiza cantitativă a datelor recoltate

3.2. Interpretarea psihologică a rezultatelor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXA 1- Scala stimei de sine ROSENBERG

ANEXA 2-Profilul distresului afectivPDA

ARGUMENT

„Cealaltă victimă a avortului este femeia,

dar cine ia în serios suferința ei?

Aproape nimeni nu se gândește la ea.”

Dr. Bernard Nathanson,

medic ginecolog american,

autorul filmului „Strigătul mut”

Unul dintre cele mai populare mituri ale prezentului este acela că nivelul ridicat al stimei de sine este un punct de referință pentru succesul, fericirea, performanța ori comportamentul adecvat al unei persoane. O echipă de cercetători a aprofundat mai mult această idee, cum că stima de sine ar fi un factor atât de important pentru viața noastră.

Rezultatele cercetărilor au fost publicate în revista „Scentific American“, în anul 2005. În această revistă scrie că „întărirea stimei de sine a devenit o preocupare națională. Și totuși, surprinzător, cercetările arată că aceste eforturi de a crește stima de sine au o valoare mică în progresul academic ori în prevenirea unor comportamente indezirabile“.

În lume, anual se fac între 30 și 55.000.000 avorturi provocate, coresponzând la o rată a avorturilor de 70 la 1000 femei la vârsta fertilă și la o proporție de 300 avorturi la 1000 sarcini cunoscute, făcând avortul unul din cele mai răspândite mijloace de control al fertilității utilizate astăzi.

Decizia de a face o întrerupere de sarcină implică o serie de aspecte care tin de moralitate, de punerea sub semnul întrebării a relatiei cu partenerul, de reactiile anturajului sau de istoria de viată a persoanei.

Avortul este un fenomen complicat ce necesită o aprofundare mai delicată. Se pot expune diverse argumente si dezbateri privind efectele acestuia în viata unei femei.

O problemă mai simtită care nu a fost explorată suficient rămîne totusi a fi urmările sindromului post-avort. 

Prin lucrarea dată tind să examinez efectele psihologice și fiziologice ale avortului, pe care femeile le-au avut, mai târziu în viată. 

Deci nu mă voi axa complet pe explorarea dezbaterii privind avortul, întrucât astfel as putea favoriza aparitia prejudecătilor indiferent de contextul si scopul urmărit.

Prin teză, voi examina complicațiile fizice și problemele care rezultă din avorturi. Deasemenea voi examina, acest mister al sindromului post avort și simptomele acestuia, cauzele, criterii și tratamente, pentru tulburarea în sine. 

La fel voi face apel la stima de sine, cum influentează aceasta, alegerea făcută în legătură cu decizia de a face avort, consecintele( emotionale, fizice, cognitive) manifestate atât la adolescente, cât si cele căsătorite, depresia de mai apoi.

.

CAPITOLUL I. CADRUL CONCEPTUAL

Depresia are etiologie complexă și acoperă o paletă largă de stări, de la tristețe sau neajutorare, la depresie minoră și depresie majoră. Există diverse abordări ale definirilor, ale clasificărilor, ale criteriilor de diagnostic și ale instrumentelor de măsură în depresie.

Bolile depresiva se caracterizeaza printr-o serie de perturbari ale functiilor vitatale;ritmul somnului si al respiratiei,reglarea temperaturii ,pierderea apetitului scaderea activitati cardiovasculare ,

toate cestea sint perturbate ce variaza de la individ la individ,find expresia perderii controlului in anumite momente ale vietii datorita unor experiente de viata si atunci cind exista predispozitie genetica

Fiecare dintre noi pe parcursul vietii poate experimenta uneori stari depresive ,ce apar in mod firesc ca urmare a pierderilor,esecurilor , frustrarilor ,dezamagirilor.In functie de toleranta organismului ,pentru unii depresia este o reactie scurta ,temporala ,cu impact redus aspra functionarii,iar pentru altii ,simtomele depresiei pot persista saptamini sau chiar luni

Suferina depresiva este considerata ‚,suferinta morala ‚’’pentru ca este perturbat profund sistemul valoric al persoanei.Individul pierde masura valoriipripriei persoane si a celor din jur .Aceasta pirtdere este atit de profunda ,incit ,uneori ,depaseste rigorile religioase ale unui individ si responsabilitatea acestuia fata de cei din jur,impingidu-l spre suicid(Pompilia Dehelean,2001)

Realitatea ce il inconjoara pe depresiv ,vazuta din perspectiva unei persoane sanatoase ,ar puta parea lipsita de griji ,probleme ,reusite si totusi depresivul nu simte nici un moment bucurie pentru ca ,pentru el ,tutul se devalorizeaza,chiar si viata .depresivul traieste cu dificultate prezentul ,aproape ca nu il percepe ,este ancorat in trecut,singurul timp care i –a ramas.

Depreia este uneori greu derecunoscut si poate trece nedignosticata,mai ales cind nu e verbalizata

Noțiunea de depresie este utilizată frecvent, incluzând o fenomenologie clinică extrem de variată, de la schimbările de dispoziție compatibile cu o viață relativ normală, până la manifestări psihotice, ce evoluează atât cu perturbarea stării afective, inclusiv planul bazal al psihismului care este instinctualitatea .In plan instinctiv scade pofta devita ,scade pofta de mincare pina la anorexie ,scade apetitul sexual pina la tuldurari de dinamica sexuala.Cel mai grav pertubat este instinctul vital ,pentru ca depresivul nu se mai lupta pentru viata ,din contra va cauta sa si-o anuleze.

Tulburările depresive au fost descrise din cele mai vechi timpuri, în literatura tuturor popoarelor, ele fiind un prerogativ al spiritului uman. Depresia este sindromul psihiatric cel mai frecvent întâlnit în practica psihiatrică, apreciinduse că pe puțin unul din cinci oameni va experimenta în viață un episod depresiv ce va necesita intervenția psihiatrului.

Depresia majoră este una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică a țărilor occidentale. Se prevede că va deveni a doua cauză de moarte prematură până în 2020, sau de dizabilitate (OMS-2001, citat de Murray & Lopez).

Femeile sunt de două ori mai expuse riscului de depresie, iar simptomatologia se accentuează cu vârsta. Studii recente arată că incidența depresiei este în creștere la grupuri de vârstă din ce în ce mai tinere, în special la bărbați tineri, ceea ce poate avea ca urmare creșterea riscului suicidar.

Deși există posibilitatea ca simptomele depresiei să apară mai frecvent la persoanele excluse social și dezavantajate din punct de vedere economic, bolile depresive pot afecta persoane din aparținând tuturor claselor socio-economice.

Fiecare dintre noi este inzestrat cu resurse ,pe care poate sa le foloseasca ,sa le dezvolte pentru a depasi depresia.Exista anumite tehnici care ne permit sa nuantam ,sa modificam si samodificam si sa schimbam perceptiile negative aspra lumii din jur ,parerile pe care le avem despre noi.

Există mai multe abordări privind conceptualizarea depresiei, iar unii dintre autori văd depresia mai mult ca sindrom decât ca entitate diagnostică singulară.

Pot fi identificate următoarele caracteristici majore:

(1) depresia poate fi definită de un set de simptome prezente, cu severitate specifică, frecvență și durată,

(2) depresia poate fi privită ca un concept dimensional în care simptomele ar putea fi grupate pe dimensiuni,

(3) depresia ar putea fi conceptualizată ca stare sau trăsătură. Abordarea bazată pe simptom identifică mai mult de 10 simptome distinct definite și care sunt utilizate în mod diferit în cadrul criteriilor de diagnostic.

Simptomele sunt grupate în trei categorii: afective (plâns, tristețe, apatie), cognitive (gânduri de deznădejde, neputință, suicid, devalorizare, vină) și somatice (tulburări ale somnului, fatigabilitate, modificări ale apetitului). Nu toate simptomele sunt prezente simultan, iar severitatea simptomelor diferă. Mai mult, simptomele pot diferi în ceea ce privește „direcția”.

În plus, afectarea funcționării cauzată de depresie este la femei cu 50% mai crescută decât la bărbați (WHO, 2008b).

Cauza o reprezintă atât modificările hormonale specifice asociate vârstei fertile (ex. perioada perinatală), cât și expunerea la o serie de stresori psihosociali.

Depresia la varsta a treia George S.Alexopoulos(2000;apud Pompilia Daheleanu,2001)afirma ca depresiia esta maiputin frcventa la batrini decit la adulitiAutorul citeazao incidentade 1,4%la femei si 0,4% la barbatila la o virsta egala sau mai mare decit ceea ce ar echivala cu un sfer din incidenta depresiei la adultii tineri .

Dpresia la peroanele in virsta poate fi oconsecinta logoca a constientizarii batranetii sale.Uneori diminuarea capacitatilor fizice ,scaderea rezistentei organismului pot fi factori care declanseaza depresia.

Depresia este o tulburare care implica dispozitia, gândurile dar si corpul unei persoane. Afecteaza modul în care aceasta manânca si doarme, simte si gândeste despre ea. Nu este doar o stare de tristete trecatoare sau o stare de slabiciune personala. Fara tratament simptomele pot dura saptamâni, luni sau chiar ani. Un tratament adecvat îi ajuta pe cei mai multi cu stari depresive. Sunt trei tipuri de tulburari depresive: depresia majora, distimia si tulburarea bipolara

Criteriile de diagnostic pentru fiecare dintre ele presupun raportarea la o lista de simtome conformDSM_IV-lista de simtome cuprinde

1. Dispozitia depresiva cea mai mare parte a zilei persoana spune ca sa simte trista sau goala emotional la copii si adolescenti dispozitia este mai degraba iritabila .

2.Diminuarea marcata a interesului sau placerii ,pentru toate activitatile,cea mai mare parte a zilei

3.Pierderea semnificativa in greutate ,ori creste in greutate ,ori scadere sau crestere a apetitului

4. Insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi

5. Agitatiesau lentoare psihomotorie

6. Fatigabilitate sau lipsa de energie

7. Sentiment de inutilitate sau de culpa excesiva ori inadecvareaproape in fiecare zi.8

8. Diminuarea capacitatiide a gindisau de a se concentra sau indecizie aproape in fiecae zi

9. Ganduri recurente de moarte ideatie suicidararecurenta fara un plan anume

Depresia majoră – presupune o combinație de simptome care interferă cu abilitatea de a lucra, studia, dormi, mânca și a se bucura de activități care altădată îi placeau. Astfel de episoade care dizabilitează o persoană pot avea loc o dată sau de mai multe ori în timpul vieții.

Distimia – implică simptome cronice care nu dizabilitează persoana, dar o țin în afara unei bune funcționări, în special la nivel afectiv. Multe persoane cu distimie experimentează și episoade majore de depresie la un moment dat în viață.

Tulburarea bipolară  (maniaco-depresivă) este caracterizată prin schimbarea ciclică a stărilor: mânie și depresie. Aceste schimbări de stare pot fi dramatice și rapide, dar adesea sunt graduale.

În episodul maniacal, individul poate fi superactiv, foarte vorbăreț și cu o mare cantitate de energie. Mânia adesea afectează gândirea, judecata și comportamentul social, cauzând probleme serioase și comportamente jenante la nivel social.

Individul se poate simți exaltat, ia decizii nesăbuite fie profesional, fie personal, iar netratata, mânia poate conduce la o stare psihotică (de pierdere a simțului realității).

1.2. Particularitățile depresiei

Depresia nevrotică este, deseori, consecința unei situații conflictuale, care trebuie căutată sistematic, cu toate ambiguitățile născute din “coabitarea sentimentelor contradictorii ” (Dostoievski) și stările intermediare sunt rezultatul aspirațiilor contradictorii: fata amână căsătoria, ezitând între copilărie (unde se mai regăsește) și vârsta adultă (unde nu a ajuns încă). În astfel de situații de constrângere și de ambiguitate depresia poate fi inevitabilă.

Depresia nevrotică se consideră psihogenă atunci când melancolia este considerată endogenă. Depresia din nevroze se distinge prin personalitatea subiacentă, unde sinele este prevalent, tendințele spre suicid sunt echivoce, mai puțin pregnante.

Factorul comun celor două forme de depresie este tristețea, dar in grade diferite și cu consecințe diferite: în episodul depresiv nevroza a pierdut din bucuria de a trăi, iar psihoza gustul de a trăi. Depresia nevrotică este in cadrul personalității și nu o efracție în personalitatea brusc demolată, ca in depresia psihotică.

Depresia nevrotică se caracterizează prin anxietate, iritabilitate, accese funcționale multiple, absența înlocuiește autoacuzarea; spre deosebire de melancolic, depresivul nevrotic deseori incriminează evenimente sau persoane responsabile de starea sa, fiind capabil să elaboreze strategii susceptibile să o amelioreze.

Tristețea și angoasa (spre deosebire de depresia endogenă) tind să fie exacerbate seara, iar tulburările somnului fiind frecvente (Ionescu, 2003,).

In depresia nevrotica funcțiile intelectuale nu sunt perturbate, nici măcar aparitia anxietății nu alterează simțul realității.

Exista diferente intre depresia nevrotică si depresia melancolică psihotică din punct de vedere al expresiei simptomatice natură, proiecție.

C oncepția dualistă a depresiei nevrotice – psihogene și psihotice – este însă din ce în ce mai des pusă în cauză. Cele două se suprapun prin tablourile clinice cu toate stările semiologice intermediare: episoadele nevrotice par sa apara inexplicabil inexplicabile ,iar depresiile psihotice apar în urma unor evenimente traumatice. Unele tablouri clinice au un aspect mixt.

Dincolo de diferențierea convențională, între depresia nevrotică, psihotică și reacțională, în realitate o depresie este de natură nevrotică sau melancolică. Depresia poate fi reacția față de un eveniment, dar se exprimă prin una dintre cele două forme.

Principalele criterii care stau la baza clasificării tulburărilor afective au fost alese din motive practice, ele permițând o identificarea mai usoara a simptomelor . În episoadele depresive tipice se înscriu următoarele diferențieri: depresie ușoară, depresie moderată, depresie severă, subiectul suferă de obicei de o dispoziție depresivă, pierderea intereselor și bucuriilor și o reducere a energiei ce duce la o fatigabilitate crescândă și la o activitate diminuată; o oboseală accentuată după un efort mic este obișnuită. Alte simptome comune celor trei tipuri sunt : reducerea capacității de concentrare și atenției/hipoprosexie, reducerea stimei și încrederii în sine, idei de vinovăție și lipsa de valoare, viziune tristă și pesimistă asupra viitorului, idei sau acte de autovătămare, suicid.

In episoadele depresive, indiferent de gradul de severitate, este necesară pentru stabilirea diagnosticului o perioadă de minim 2 săptăm, dacă debutul este rapid, iar simptomele neobișnuit de severe se poate acepta si o perioada de timp mai mica. Cel mai atipic exemplu îl reprezintă simptomele somatice; pierderea interesului pentru activități plăcute, lipsa reacției emoționale, trezirea matinală cu 2 ore mai devreme decât de obicei, agravarea simptomelor , lentoare și agitație psihomotorie.

Episodul depresiv ușor se caracterizează prin : dispoziție depresivă, pierderea interesului și a bucuriei, fatigabilitate, iar pentru un diagnostic corect sunt necesare cel puțin două simptome pe durata minima de două săptămâni și cu grad intens de prezentare.

Episodul depresiv moderat – prezinta aceleași simptome cu acuze somatice pe o perioadă de minim două săptămâni ; acuzele somatice pot lipsi sau pot fi prezente într-un mod neobișnuit de sever.

Episodul depresiv sever fără simptome psihotice – subiectul manifestă de obicei , agitație, precum și lentoare psihomotorie. Pierderea stimei de sine, pierderea sentimentelor de utilitate sau vinovăție sunt de regulă proeminente, iar suicidul este un pericol în cazurile severe. Se presupune că sindromul somatic este întotdeauna prezent în episodul depresiv sever. Episodul poate dura de regulă două săptămâni, iar pacientul poate fi incapabil să-și descrie multe simptome în detaliu. În timpul episodului depresiv sever pacientulu se mai simte în stare să-și continue activitățile sociale și profesionale. În cadrul episodului depresiv sever cu simptome psihotice sunt prezente delirurile, halucinațiile sau stuporul depresiv. Delirurile implică de obicei ideea de păcat ,de sărăcie sau dezastre iminente a căror responsabilitate poate fi asumată de către pacient. Halucinațiile auditive apar de obicei sub forma unor voci defăimătoare sau acuzatoare, iar cele olfactive sub formă de mirosuri .

Tulburarea depresivă recurentă, este ste entitatea nosografica exprimata episoade depresive ilustrate clinic prin debut in cincea decada a existentei ,cu prevalenta mai inalta la femei. Durata medie de aproximativ sase luni .

Frecventa si intensitate variabila ,pe baza carora tulburarea este apreciata ca usoara moderata sau severa .Evolutie favorabila si remisie foarte buna echivalenta cu o vindecare.

In tabloul depresiv se mai remarca și o anumită formă a depresiei-depresia mascată care se caracterizează printr-o serie de simptome : cefalee, tulburări gastrice, constipație, nevralgii ale feței, dureri cardiace, senzații de jenă precordială, apăsare în regiunea precordială, tahicardie, tulburări de somn, criză de transpirație, micțiuni frecvente, tulburări a Depresia mascată nu reprezinta un diagnostic clinic: atâta timp cât o stare depresivă nu este recunoscută și identificată nu poate fi nici diagnosticată ,iar atunci când există o serie de indici, putem vorbi cel mult de „ depresie suspectă” .

ICD-10 (1998) mai include în tabloul tulburărilor de dispoziție și tulburările persistente ale dispoziției, care sunt de obicei oscilante, episoadele individuale sunt rare sau niciodată suficient de severe pentru un diagnostic cert. Tulburările afective persistente sunt clasificate mai degrabă la nivel de depresie decât la tulburări de personalitate, deoarece ele dureaza ani la rind ,uneori cea mai mare parte avietii adulte ele implica o suferinta subiectiva si o incapacitate in unele cazuri si datorită dovezilor obținute din studii genetice familiale înrudite astfel cu tulburările de dispoziție. Amintim în acest caz două tipuri specifice ale tulburării de dispoziție : ciclotimia, distimia.

Ciclotimia reprezinta o instabilitate persistentă a dispoziției si implica numeroase perioade de depresie și elație ușoară.Instabilitate se dezvoltă de obicei în viața adultă și urmează un curs cronic, deși uneori dispoziția poate fi normală sau stabilă luni în șir. Schimbarile dispoziției sunt percepute de către subiect ca fiind necorelate cu evenimentele de viață; deoarece aceste scimbari aledispoziției sunt ocilante si relativ ușoare și perioadele de elație pot fi plăcute, ciclotimia nu ajunge de regulă în atenția medicală. Cauza poate fi datorată faptului că schimbarea dispoziției, deși prezentă, este mai puțin evidenta decât schimbările ciclice de activitate și sociabilitate.

Distimia reprezina o tulburare cronică a dispoziției. Oscilatiile intre fazele individuale de depresie ușoară și perioadele de normalitate comparativă variaza ,bolnavii au de obicei perioade de zile sau săptămâni în care se descriu ca simțindu-se bine, dar majoritatea timpului sunt obosiți și deprimați, totcea ce fac reprezinta pentru ei un efort , nimic nu îi poate bucura, ei meditează și se plâng, dorm prost și nu se simt bine, deși sunt de obicei capabili să facă fața cerințelor vieții cotidiene. Datorita acestor motive, distimia are multe în comun cu conceptele de nevroză. Astfel, sistemul informațional general nedispunând de o cantitate suficientă de informație nu poate realiza volumul optim de informații implicate în declanșarea mecanismelor de evaluare operatorie a probabilităților; ființa umană se îndepărtează de la idealul și referința sa axiologică la fel ca și animalul ce nu-și urmează modelul său instinctiv. O informație cu o anumită semnificație poate extirpa și distruge sau dimpotrivă să eleveze dimensiunea sensurilor și valorilor (Enăchescu,2000).

În cadrul manifestărilor depresive putem identifica ; autodeprecierea, starea resimțită neplăcut, pierderea sentimentului viitorului, evoluția spre dezastru, , lipsa contactelor sociale, scurgerea lentă a timpului, replierea subiectului pe sine și pe trecut vin să întărească lentoarea vieții psihice înregistrată în plan instinctiv, intelectiv și comportamental.

Dificultatea de concentrare și de a atenției duc la o diminuare a funcțiilor mnezice cognitive, iar performanțele intelectuale sunt din ce în ce mai reduse. Din studiile si cercetarile facute in ultimii ani s-a constatat că depresia inhibă sistemul imunitar, producția de anticorpi și sistemele de apărare ale organismului, astfel încât vulnerabilitatea față de infecții de orice tip crește.

In cadrul depresiei o importanta deosebita va trebui acordata conceptului de vulnerabilitate, dar și relația care se stabilește între depresie și dispoziția melancolică. Conceptul modern de vulnerabilitateil putem privi ca echivalent al conceptului vechi de « diathesis ». Freud (1905) a aplicat conceptul în interpretarea relației dintre factorii constituționali și cei ambientali în patogeneza nevrozelor potrivi Zubin , dimensiunile modelului vulnerabilității sunt : gradul de vulnerabilitate, evenimente de viață stresante, variabile moderatoare precum rețeaua de suport social , personalitate premorbidă , factori fizici ,sociali.

În cadrul depresie ca o trăsătură comună nu este prezența continuă a bolii, ci prezența continuă a vulnerabilității. Ca o continuare a dimensiunii depresive , un alt concept se impune discutat –cel de reziliență –răspuns la stres și adversități.

Cohler (1987) vorbește despre „copilul invulnerabil”, referindu-se la interacțiunea pozitivă a evenimentelor ce determină invulnerabilitatea individului. În cadrul modelului vulnerabilității se pune accentul pe anumite criterii ce se constituie ca markeri , existând astfel markeri: genetici; biochimici; neurofiziologici; sociali; de personalitate.

Markerii de vulnerabilitate se îmbină selectiv astfel încât s-a elaborat un cadru comprehensibil al acestui model. Prezența factorilor protectivi funcționează ca tampon pentru o presupusă adversitate viitoare. Într-un proiect croos-cultural, Perris C. (2000) , studiind aspectele copilăriei, a găsit că pacienții depresivi au avut părinți mai rejectivi și mai lipsiți de căldură emoțională.

1.3. Caracteristicile și psihopatologice ale persoanei depresive

Reactivitatea specifică la evenimentele stresante de viață poate determina depresii reacționale (diferite de depresiile constituționale, relativ puțin numeroase). Evenimentele ce pot cauza această categorie de depresii sunt variate: conflictul cu un superior ierarhic, cu partenerul, cu copiii, pierderea unei ființe dragi, a unui loc muncă; exil, singurătate; surmenajul, regim alimentar prea sever, micșorarea zilei. Conform datelor O.M.S., 5-10 % din populația mondială ar prezenta tulburări depresive (DSM IV-R ,2001).

În ceea ce privește structura personalității pe care se grefează predominant nevroza depresivă, s-a constatat o frecvență ridicată la structurile introvertite, repliate pe sine, mai puțin comunicative, atașate de muncă și, în același timp, capabile de atașament afectiv profund, fașă de cei apropiați și considerați „de încredere” (Lăzărescu,1995).

Un aspect important în această condiție psihopatologică îl reprezintă evenimentul de pierdere interpersonală (moarte sau despărțire); pierderea, după unii autori, ar fi cauza probabilă pentru lipsa de speranță, aflată în nucleul psihopatologic al depresiei și ar fi în legătura cu stima de sine – o stimă de sine scăzută crește intensitatea reacției de pierdere printr-o generalizare a lipsei de speranță. Dacă după evenimente de viață negative subiectul nu reușește să restabilească stima de sine și atitudinile disfuncționale, aceasta înseamnă că individul va rămâne vulnerabil și va deveni depresiv.

Depresivul nuclear, ieșind din timpul activ din prezent, se simte desolidarizat de alții, lipsit de valoare, fără stimă față de sine și vinovat. „Eul” său amputat, diminuat și slăbit la maximum se orientează cu toate valențele spre negativ: „Eu nu mai am de ce face umbră pământului”, afirmă depresivul ce și-a pierdut sentimentul propriei valori. Subiectul devine inhibat, suferă intens, se repliază pe trecut, indiferent față de prezent și viitor, față de lume și față de sine (Lăzărescu, 1989).

Devalorizarea existenței, a propriei persoane, retragerea sociala, determină persoana să se gândească , la moarte, la sinucidere și uneori să-și facă planuri concrete în această direcție. Ideile devalorizatoare și suicidare sunt precedate de tendințe de autopedepsire, de automutilare. Condiția psihopatologică a persoanei este evidentă atât din punct de vedere motoriu – se mișcă lent, finalizează dificil, cât și al limbajului și comunicării, care sunt reduse cantitativ – mimica exprimă tristețe și disperare.

Simtomatologia specifică nevrozei depresive și uneori premergătoare actului suicidar, refectă slăbirea, a mecanismelor de apărare, ce se traduce printr-o regresie a Eului, care abandonează total sau parțial investirile anterioare pentru a se replia pe sine și pe lumea anterioară. Depresia nurepresinta dovada unui esac, ci poate reprezenta o modalitate normală de repliere și de regresie a personalității în fața traumatismelor externe, doliul obiectelor actuale sau infantile , conștientizarea conflictelor latente, abandonarea simptomelor sau a pozițiilor depresive.

Tipuri de depresie .

1. Depresia legate de un conflict dominant cu Supraeul și interdicțiile, având ca substrat, nesupunere, pierderea legăturii de iubire cu figurile parentale, care au ca trăsătură dominantă sentimentul de culpabilitate.

2. Depresia cu sentimentul de rușine și de inferioritate ,efecte ale compararii cu un ideal al Eului exigent .

Printre cercetările centrate pe procedeele defensive utilizate de pacienți cu diagnostice psihiatrice, Plutchick a publicat în 1991(Ionescu, 2004) un studiu cu pacienți depresivi. Studiul l-a realizat pe 24 de pacienți externi (12 bărbați și 12 femei) cu o vârstă medie de 40 de ani, diagnosticați cu tulburare depresiva fără trăsături psihotice. În urma analizei rezultatelor la indexul stilului de viață, constata că acești pacienți au un punctaj total considerabil mai mare decât media precum și scoruri mai ridicate pentru regresie, refulare, formațiune reacțională și proiecție. Conclizia a fost ca că funcționarea defensivă a pacienților depresivi este mai consistenta decât cea a subiecților sanatosi, iar pe de altă parte că scorurile ridicate ale pacienților depresivi la anumite apărări arata că aceștia utilizează, în principal, apărări primitive sau imature, (precum regresia și proiecția) sau apărări de nivel intermediar (formațiunea reacțională sau refularea).

M. Klein a explict mecanismele depresiei, prin descrierea unei faze a dezvoltării infantile, ce prezintă o profundă analogie cu tabloul clinic al depresiei- o modalitate a relațiilor de obiect ce se instituie în jurul vârstei de patru luni și este progresiv depășită în cursul primului an, deși ea mai poate fi regăsită la adult, mai ales în doliu și în stările depresive, constituind ceea ce se numește poziție depresi

1.3. Aspecte legate de etiopatogenia stărilor afective

Un important loc în cadrul morbidității psihiatrice și generale este ocupat de tulburările afective, prevalența lor fiind în continuă creștere, pe măsură ce condițiile socioeconomice se schimbă, apar permanent elemente perturbatoare, însă și asistența medicală se dezvoltă.

Incidența depresiei este între 80 și 200/100.000/an la populația de sex masculin și între 250 și 7800/100.000/an la femei.

Prevalența în țările occidentale este între 1,8 și 3,2% la bărbați și între 2 și 9,3 % la femei. Prevalența simptomelor de tip depresiv este mult mai mare, de până la 20%.

Experții Organizației Mondiale a Sănătății apreciază că „în fiecare an, în lume, cel puțin 100 de milioane de persoane dezvoltă o depresie identificabilă clinic”.(N. Sartorius și colaboratorii, 1983).

Există actualmente un consens al clinicienilor și cercetătorilor potrivit căruia „boala depresivă constituie cea mai frecventă afecțiune psihiatrică” (Rouillon, 1983, pag. 368), ea fiind „de 10 ori mai frecventă decât schizofrenia” (H. E. Lehmann, 1985, pag.786).

Gastpar-1986, 1987, citând studii diverse ca metodologie, apreciază prevalența depresiei între 3,9 și 6,8%.

Pentru depresia nevrotică studiile citate menționează o prevalență cuprinsă între 0,3 și 63%, iar pentru cea psihotică, prevalența este între 0,1 și 1,1%. Prevalența este foarte variabilă în diverse țări europene. De exemplu, pentru Elveția, Agosti –1974 , comunică o prevalență a depresiei de 2,5%, iar ulterior, Gastpar –1979 , apreciază frecvența depresiei ca fiind de 23% din populație.

Depresia semnificativă din punct de vedere clinic este estimată la 15% dintre persoanele oricărei populații (la femei chiar 25%). Tulburările afective, în special cele depresive, ocupă un loc central nu numai în cadrul epidemiologiei lor individuale, ci și în ansamblul morbidității generale.

Tulburările afective prezintă un înalt grad de interes din partea specialiștilor, atât prin faptul că ele se caracterizează prin remisiuni și recurențe, iar perioadele intercritice sunt susceptibile de a favoriza realizări semnificative și chiar performanțe.

Vârsta medie a debutului se situează spre sfârșitul celei de-a 3-a decade de viață, dar boala poate debuta la orice vârstă, începând chiar din copilărie. Episoadele depresive par a fi mai frecvente la femeile de condiție modestă sau din clasa medie, precum și la femei lipsite de suport social (prieteni, rude), la cele care îngrijesc 2-3 copii minori, la văduve și divorțate. Un risc major de depresie îl au persoanele care au rămas fără mamă înaintea vârstei de 11 ani, prin deces sau abandon.

1.4. Caracteristicile consecințelor psihice ale avortului

Dr. V. Luca preciza: ,,se înțelege prin avort întreruperea intempestivă a sarcinii, spontană sau provocată, înainte ca produsul de concepție să se poată adapta condițiilor de viață extrauterină, pentru supraviețuirea sa. Limita inferioară însă a vârstei sarcinii corespunzătoare viabilității fetale este imprecisă’’.

El continuă cu următoarea precizare: ,,Nu există discuție asupra momentului acestui întreruperi : la începutul sarcinii sau în stadiile mai avansate. Înviolabilitatea embrionului uman este un principiu etern al tuturor țărilor avansate’’.

În apărarea acestui principiu, la începutul secolului nostru, profesorul Prenant, inițiatorul endocrinologiei sexuale, spunea: ,,Embrionul se formează, dacă nu chiar se animează, din momentul în care doi nuclei, mascul și femel, se unesc pentru a-i da naștere. Din acest moment orice practică nu mai este anticoncepțională și postconcepțională: orice profilaxie devine atunci un mic asasinat motivat de micimea victimei, simplă celulă la început, o masă celulară microscopică ulterior’’.

El continuă: ,,Acest asasinat este cu atât mai grav cu cât este premeditat și victima luată prin surprinder, mai odios decât un altul pentru că victima este lovită în întuneric și pentru că ea nu poate scoate nici chiar un strigăt, un plânset, pentru a-și apăra dreptul său la existență, de a implora milă de la mama care îl omoară… ‘’.

Profesorul Doleris spunea: ,,De la practica anticoncepțională la suprimarea unei sarcini incipiente este o pantă fatală, irezistibilă’’ iar Mina Minovici arată că ,,o propagandă anticoncepțuională, prin repercusiune este o propagandă criminală în favoarea avortului, atunci când dau greș mijloacele întrebuințate pentru împiedicarea impregnării.’’

În fine, spune Dr. V. Luca, întreruperile de sarcină și consecințele lor nu sunt acte sau accidente individuale ci, în afara faptului că afectează doi indivizi (mamă-făt), ele se repercutează și asupra familiei.

Practica anticoncepțională și avortul au depopulat și au îmbătrânit comune, regiuni, țări. Este un al treilea aspect al crimei întreruperii sarcinii: crima împotriva societății, a umanității.

Definiția dată de OMS (Organizația Mondială a Sănătății) este limitată la terminarea sarcinii înainte de 22 săptămâni de gestație, calculată în funcție de data primei zile a ultimei menstruații și expulzarea unui făt nou-născut care cântărește mai puțin de 500 grame.

În România, această definiție se concretizează prin terminarea sarcinii înainte de 28 de săptămâni de gestație, după data primei zile a ultimei menstruații normale și expulzarea unui făt nou-născut care cântărește mai puțin de 1000 de grame .

Din antichitate la epoca modernă, voi prezenta în continuare, pe scurt, câteva idei:

– un principiu general a străbătut toate timpurile: avortul a fost considerat, moral și juridic o crimă;

– societățile primitive nu cunoșteau avortul;

– Primul text penal privind avortul se găsește în legile asiriene cu privință la femeia care avortează voluntar:” se va trage în țeapă și nu se va îngropa femeia… ‘’;

– În India antică , legile lui Manu asimilau avortul cu omuciderea;

– În Grecia, cu toate că puțini autori vorbeau de avortul provocat, el pare că era totuși foarte frecvent . Este interesantă, dacă nu chiar uimitoarea teoria lui Aristotel care nu considera avortul ca o crimă decât după ce fătul a primit ,,suflul vieții ‘’. Or, această perioadă era fixată de la a 14-a la a 24-a zi de la concepție.

,,Cum să nu fim intrigați de stabilirea acestei perioade, spune Dr. V. Luca, când astăzi în experimentele pe embrioni umani pentru fertilizarea in vitro limita superioară este stabilită a 14-a zi, dată embriologică a apariției sistemului nervos!’’

– Hipocrat în celebrul său jurământ care a constiuit regula de conduită medicală de-a lungul secolelor, interzisese practica avorturilor:”eu nu voi da nimănui otravă dacă mi se cere, nici nu voi avea inițiativa unuei astfel de sugestii ; la fel eu nu voi da nici unei femei un pesar abortiv’’;

– La Roma avortul era practicat clandestin în special de ,,matroane,,, moașe empirice. Legile pedepseau sever provocarea de avort. Numeroși împărați au luptat împotriva ,,crimei extraordinare’’. O lege a împăratului Valentinian aplică pedeapsa cu moartea iar Justinian, pe lângă pedepsele prevăzute de legile anterioare, permite repudierea soției de către soț;

– Cu apariția creștinismului, concepția de crimă se impune și represiunea se intensifică: avortul este asimilat cu omuciderea și pedeapsa prevăzută nu poate fi decât aceea a asasinilor;

– Înainte de revoluția din decembrie 1989, avortul provocat era era pedepsit în România cu închisoarea conform Codului penal (6). În alte țări unde nu era permis avortul, se aplicau diferite pedepse dar și cu o serie de circumstanțe atenuante care rezultă din condițiile sociale, de interpretare, de conjunctură.

Dar, ca o situație generală, spune Dr. V. Luca, ,,toate orânduirile, statele și religiile condamnă avortul ca o crimă; chiar dacă avortul se admite în unele țări, principiul medical al epocii noastre este înscris în Jurământul de la Geneva din 1948: Voi avea respectul absolut al vieții umane, chiar din momentul concepțiunii!’’;

– În data de 26 decembrie 1989, după revoluție, s-a legalizat avortul și în România.

Avortul chirurgical este o operație, dar nu este una obișnuită, pe „câmp deschis” ci este o operație oarbă, bazată pe o tehnică specială. Tocmai din acest motiv, anume că medicul nu vede și nu poate urmări cu ochii ceea ce efectuează cu mâna, se pot întâmpla incidente, adică există pericolul perforării uterului cu aparatura folosită, sau pot rămâne resturi, atât placentare cât și ale produsului de concepție, în uter, care provoacă nu rareori infecții uterine și duc apoi la cicatrici și sterilitate (adică imposibilitatea de a mai menține o viitoare sarcină).

Dar cel mai mare pericol este moartea mamei, datorată unei rupturi uterine, urmată de o hemoragie masivă, care duce la șoc hemoragic și deces sau a unei infecții grave – septicemie- care de asmenea este frecvent o cauză de deces.

E adevărat că nici o lege nu poate împiedica o femeie să-și nască sau să-și omoare copilul dar o încercare de schimbare a mentalității trebuia și trebuie să existe, o schimbare în conceptul nostru despre o viață umană, nenăscută, dar care există și pe care nu o mai poate contesta nimeni luând în considerare ultimele cuceriri ale științei în domeniu (ecografiile, teste genetice, etc.).

Această schimbare a conceptului despre viață, în speță a copilului nenăscut, se impune a fi necesară în rândul tinerelor (elevelor și studentelor), dar și al familiei, medicilor, asistentelor medicale, farmaciștilor, profesorilor și mai ales al celor care sunt la conducerea țării și sunt în măsură să schimbe o lege.

În numele acestei legi crimele continuă să fie perfect “legale” iar jurământul lui Hipocrat a fost uitat cu desăvârșire. Este pentru prima dată în lumea medicală când relația medicpacient nu are o finalitate normală, taumaturgică, de vindecare a pacientului ci este o relație inversată când cei doi pacienți-mama și copilu l- se prezintă sănătoși la medic iar finalitatea este una patologică, unul din pacienți – mama – se întoarce bolnavă acasă iar cel de-al doilea pacient – copilul – moare!

Nu doar avortul ,,la cerere,, a luat amploare după revoluția din decembrie 1989, ajungând la un număr impresionant de 11.000.000 avorturi în 11 ani ( 1990-2000), dar a câștigat tot mai mult teren și avortul a ,,terapeutic,, sau medical.

Acesta din urmă este doar atunci admis de BOR ( Biserica Ortodoxă Română) când viața mamei este în pericol ( cancer, sarcină extrauterină, etc.) dar nu este admis atunci când copilul suferă de anumite boli dovedite prin diagnosticul prenatal.

Un studiu efectuat în Clinica de Giginecologie I din Cluj arată faptul că până la Revoluție procentul cauzelor materne pentru care s-a efectuat avort era de 91,9 % și de doar 8% cel al cauzelor fetale. După legalizarea avorturilor se constată o tendință netă de deplasare a indicațiilor dinspre matern spre fetal (de la 2% în primii 5 ani ai studiului la 20, 5% în ultimii 2 ani), aceasta prin diagnosticarea ecografică antenatală a anomaliilor structurale fetale majore.

Multe femei recurg la avort fără să presupună, măcar, ce se poate întâmpla după. Foarte puține persoane cunosc adevăratele consecințe ale avortului asupra organismului femeii și asupra psihicului ei.

Multitudinea tulburărilor de natură emoțională sau psihică la femei este dovedită prin numeroase studii psihologice și psihiatrice. Din relatările medicale reiese că și partenerii femeilor care au făcut un avort suferă de consecințe psihice similare.

Știința definește sindromul post-avort (SPA) ca fiind un complex de simptome psihice declanșate în urma avortului. Persoanele afectate de SPA sunt în primul rând femeile care au făcut un avort, apoi partenerii lor (cei care le-au împins spre avort) dar și personalul medical implicat – medici, asistente, infiermiere. Motivul pentru care apare SPA este dorința de a uita cele întâmplate, de a le șterge din minte fără a le confrunta.

Evocarea consecințelor psihice ale avortului1 este complexă pentru societațile noastre,

Institutul Național de Studii Demografice (INED), din Franța, arata că 40% din femeile franceze au recurs la avort în timpul vieții lor și, în ciuda faptului că multe femei sunt ingrijorate de acest act, foarte puține dintre ele dau mărturie și sunt capabile să vorbească deschis despre această experiență dureroasă: este dificil sa evoci această suferință, vinovație, lipsa copilului și nevoia de a plânge copilul avortat.

Suferința este, de asemenea, argumentul principal invocat de ministrul francez al Sănătății și Sportului in 2010: „Măsurarea impactului psihic al avortului printr-un sondaj al femeilor care au apelat la acest act întalnește obstacole, ce par greu de depășit. Se pare, de fapt, că este esențial a se evita un mod de interogare de către cei interesați, de natura să pună în pericol confidențialitatea demersului lor vizavi de cei din jurul lor. De altfel, se pare că este foarte delicat să inciți femeile care nu și-au exprimat niciodată dorința de a reveni asupra unui eveniment, pe care de multe ori l-au depașit după o călătorie dureroasă. Acest fapt comportă adesea luarea unei decizii dificile.”

Consecințele avortului

Simptomele psihice apărute ca urmare a avortului au fost grupate de consilieri, cu experiență în domeniu, în sindromul post-avort (SPA) sau suferința post-avort. Acesta apare cu întârziere, de aceea nu este ușor de identificat și vindecat.

Suferința post-avort se caracterizează (pe scurt) prin: depresii, sentimente de vinovăție, tristețe, insomnii și vise grele, atacuri de anxietate, frustrare, pierderea respectului față de sine, apariția răcelii emoționale și a pesimismului, pierderea motivației, dereglări sexuale.

Câteodată apar și reacții psihotice acute, reacții schizofrenice, psihoze afective, pierderi de memorie, dificultăți de concentrare, pierderea interesului pentru activitățile desfășurate, predispoziție pentru bolile de dependență, schimbări dramatice ale persoanei, predispoziție pentru plâns.

Dacă și tatăl a participat, prin presiunea exercitată, aceste manifestări sunt posibile și la el. De-asemenea, pot fi identificate simptome asemănătoare și la personalul medical implicat. În cele ce urmează vom descrie cele mai importante consecințe negative ale avortului, atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere psihic, asupra femeii.

Efectele în plan fizic se împart în trei categorii:

imediate: hemoragie uterină, perforație uterină, leziunea colului uterin, complicații ale anesteziei, embolism, naștere de feți vii;

pe termen scurt: retenția „produsului de concepție”, infecție;

pe termen lung: dereglări hormonale, infertilitate sau sterilitate secundară, avorturi spontane, sarcini extrauterine, nașteri premature, cancer de sân etc.

Simptomele psihice apărute ca urmare a avortului au fost grupate de consilieri cu experiență în domeniu în așa-numitul sindrom post-avort/suferința post-avort (SPA). Aceasta apare cu întârziere, de aceea nu este ușor de identificat și vindecat.

După o perioadă de timp nedeterminată de la data avortului/ avorturilor, femeia care a trecut prin această experiență poate suferi de Sindromul Post-Avort.

Cele mai multe femei nu își dau seama de acest lucru, fiindcă durerea pricinuită de avort este trecută sub tăcere, ca și când durerea ei nu există.

Cu toate acestea, sunt foarte multe femei care prezintă o suferință psihică și emoțională cu referire la experiența prin care au trecut.

Dr. Vasile Luca definește tulburările psihice ca fiind „consecința șocului emoțional, a sechelelor organice ale avortului sau a complexului psihic rezultat din interpretarea suferințelor, complicațiilor postabortum, a consecințelor lor personale, familiale și sociale, a fricii de o nouă sarcină etc. Se pot întâlni adevărate psihoze depresive cu idei de culpabilitate, stări anxioase, complexe sexuale, frigiditate etc.”

Mai jos voi, încerca să fac o descriere succintă a sindromului postavort.

1. Teama și evitarea medicilor, a cabinetelor medicale, stomatologice și ginecologice Cabinetele sau instituțiile medicale pot provoca anxietate extremă, grețuri, transpirație, atacuri de panică etc

2. Sentimente de tristețe, deprimare și amărăciune

3. Plâns la vederea copiilor, a bebelușilor sau a femeilor însărcinate

4. Invidie și gelozie față de femeile însărcinate sau față de femei cu copii

5. Amintirea 'datei aniversare' – se poate referi la: data când femeia a rămas gravidă, la data când a făcut avort sau la data probabilă de naștere a copilului, dacă nu s-ar fi recurs la avort. În jurul acestei date pot apărea: depresie cu câteva zile înainte și după 'aniversare', stare de rău, etc.

6. Probleme de somn

7. Vise și cosmaruri cu: copil în pericol pe care nu îl pot ajuta, fie ele însele într-un pericol, iar cei care îi amenință integritatea sunt oameni cu cuțite sau medici. Se visează având copil sau omorând copii etc.

8. Reamintirea dureroasă a procedurii, a clinicii etc.

9. Negarea sau evitarea sentimentelor, gândurilor și a situațiilor care amintesc de trauma trăită

10. Furie – se poate manifesta direct sau indirect, uneori este ascunsă sub munți de durere și are forme de manifestare agresive dar subtile. Furia poate fi orientată către propria persoană (prin comportamente autodistructive: fumat, alcoolism, droguri etc.) sau către persoanele pe care femeia le consideră responsabile pentru avortul ei.

11. Vină și rușine – femeile tind să se simtă vinovate și rușinate pentru avortul lor și nu vor să-l țină secret, pot minți medicii, familia și prietenii cu privire la avortul suferit

12. Izolarea propriei persoane – se demoralizeaza și se izolează, se retrag din activitățile care le aduceau bucurie, se izolează de prieteni și de situații sociale

13. Sensibilitate și fobii

14. Mâncatul excesiv sau înfometarea – femeile pot apela la astfel de comportamente pentru a se autopedepsi sau pentru a-i pedepsi pe cei implicați în decizia ei.

15. Probleme de intimitate – asocierea între sex, sarcină și avort le poate face pe femei să nu mai trăiască plăcerea actului sexual, se pot simți neatractive și pot avea dificultăți în a mai avea relații cu persoane de sex opus

16. Irascibilitate crescută la zgomote – cum sunt cele ale aspiratoarelor, a blenderelor etc.

17. Dificultăți în luarea deciziilor – se poate instala o panică legată de luarea unor decizii care s-ar dovedi greșite. Aceste dificultăți se referă la orice aspect al vieții: cum ar fi schimbarea jobului, vizionarea unui film, alegerea unui partener etc.

18. Răcire emoțională în relația cu copiii actuali – femeia este incapabila să comunice sau să se apropie de copiii pe care îi are. Se consideră o mamă rea și simte ca le-ar fi mai bine copiilor fără ea în viața lor

19. Protecție excesivă cu copiii actuali – vine din teama constantă că ceva rău li s-ar putea întâmpla, ca pedeapsă pentru avortul făcut

20. Temeri în așteptarea unui nou copil – când o femei care a făcut un avort sau mai multe rămâne însărcinată, coșmarurile pot apărea/reapărea. Este prezentă o teamă și o îngrijorare constantă că ceva nu va merge bine cu sarcina ei, ca drept pedeapsă pentru avortul făcut.

Teama irațională ca îi va muri bebelușul sau că va fi bolnav este des întâlnită la femeia care a făcut avort.

21. Comparație cu femeile însărcinate sau/și cu alți copii – privind la femeile însărcinate, la alți copii sau bebeluși, femeia care a făcut un avort se poate gândi, comparând, cum ar fi arătat copilul ei dacă l-ar fi păstrat sau câți ani ar fi avut.

22. Învinovățire pentru pierderea unei sarcini sau sterilitate – considerând aceste lucruri o pedeapsă pentru avortul comis

23. Gânduri de sinucidere – multe femei se luptă cu dorința de a-și curma viața săptămâni, luni sau ani. Simt că nu merită să trăiască și vor să meargă acolo unde este copilul lor pentru a-și putea cere iertare.

24. Probleme legate de viața sexuală – se pot manifesta în două direcții: la unele poate exista tema de a face sex și de a rămâne din nou însărcinate, lipsa dorinței pentru sex și imposibilitatea de a se bucura de actul sexual, iar altele pot ajunge la promiscuitate sexuală (făcând sex la întâmplare, fără să le pese dacă vor mai rămâne însărcinate)

25. Atitudine negativă față de menstruație – sângele și durerile din timpul menstrei pot aminti de avort. O femeie care nu avusese astfel de probleme înainte de avort, după se poate simți îngrozită la vederea sângelui spălându-se de 5-6 ori pe zi, evitând să vadă sau să miroasă sânge.

26. Lipsa încrederii în sine însăși

27. Evitarea femeilor însărcinate, a hainelor de bebeluși și a medicilor (combinată cu teama de consult ginecologic)

28. Dificultatea de a se ierta pe sine însăși și de a crede că Dumnezeu o va ierta

29. Iritabilitate, anxietate fără motive raționale sau vizibile.

1.6. Dimensiuni ale stimei de sine la femeile aflate in situatia de a avorta

Stima de sine este definită ca fiind ,,distanța imaginară existentă între imaginea de sine și idealul de sine, distanță trăită în plan afectiv și, mai ales, în funcție de gradul de conștientizare, la grade de intensitate și polaritate diferite’’ (Dicționar de psihologie, 2000).

Stima de sine este o componentă a schemei cognitive referitoare la sine, și poate fi definită în mai multe moduri. Rosenberg definește stima de sine ca o evaluare globală a propriei persoane. După alți autori stima de sine este determinată de combinația dintre evaluarea propriei valori și abilități de a atinge scopurile dorite, cu sentimentele rezultate din procesele de evaluars

Formarea, menținerea sau diminuarea stimei de sine este influențată de părinți, profesori și de reușitele fiecărui subiect uman. Se formează, menține și operează la nivelul propriului Eu (Macsinga, 2000), printr-o serie de mecanisme de evitare și compensare, motivații corespunzătoare și rezistențe (Macsinga-Vucea, Crașovan 1999) fiind o dimensiune fundamentală pentru echilibrul, adaptarea și reușita subiectului uman, aflat într-o permanentă luptă pentru menținerea și consolidarea ei.

Persoanele care au o atitudine pozitivă în raport cu sine, vor dezvolta aceeași atitudine și în raport cu alții. Stima de sine crescută se asociază cu expectanțe pentru succes, optimism, privind următoarele performanțe, cu lupta pentru atingerea scopului propus și persistența în depășirea diverselor obstacole. Persoanele care au o atitudine negativă în raport cu sine, au nevoie de reacții afective pozitive, trăind cu mai multă intensitate durerea provocată de feed-back-urile negative, și cu mai multă plăcere bucuria provocată de feed-back-urile pozitive.

Stima de sine este una din dimensiunile fundamentale ale personalității. Ea se referă la raportul pe care îl are fiecare cu propria persoană. Este o judecată despre noi înșine, necesară pentru propriul echilibru psihic. Când această judecată este pozitivă ne permite să acționăm eficient și să facem față dificultăților vieții.

Nivelul stimei de sine afectează puternic performanțele în toate activitățile, mecanismul circularității cauzale funcționând deosebit de pregnant: persoanele cu o stimă de sine crescută se mobilizează mai ușor și reușesc mult mai bine ceea ce le consolidează parerea bună despre sine. Dimpotrivă o stimă de sine redusă, sporește riscul insucceselor, determinând o viziune mai sumbră asupra propriei persoane.

Un nivel scăzut al stimei de sine determină individul să cada prada sentimentelor de neputință, avind tendinta de a evita mai degrabă, durerea ,s să lase ca elementele negative a vieții sale să exercite asupra lui o putere mai mare decât cele pozitive.

Maslow, considera că în fiecare persoană există două tipuri fundamentale de forțe care motivează persoana: un set de forțe orientat spre menținerea siguranței personale a individului și este activat de tendința de a evita eșecul, în timp ce celălalt set de forțe, opus, împinge individul să caute noi oportunități de creștere, pentru a-și folosi la maximum abilitățile și disponibilitățile personale.

Stima de sine este conceptualizată ca o caracteristică cognitivă de autoprotecție (Kaplan, 1996 apud. Bălan, 1998). Ea este componenta fundamentală a echilibrului, adaptării și reușitei individuale, luptând pentru a o menține la nivelul propriului Eu, antrenând astfel mecanisme de evitare și compensare, motivații corespunzătoare și rezistență.

Sentimentul stimei de sine ține în mod fundamental de valoarea pe care și-o dă individul lui însuși, de autoprețuire.Toate ființele umane au nevoie de experiența prețuirii.Orice om dorește să fie valoros.El pretinde a avea o anumită impotanță.Oricare i-ar fi scopul, dacă și-l realizează, se consideră bun,capabils

Iubirea de sine e considerata ca fiind elementul cel mai important cel mai profund.Iubirea de sine nu depinde de nici o condiție: individul se iubește in ciuda defectelor, limitelor. Iubirea de sine nu depinde de performanțe, ci de dragostea pe care familia noastră ne-a oferit-o de-a lungul copilăriei.Carențele stimei de sine de la acest nivel sunt greu de depășit și pot duce la ,,tulburari de personalitate”.

Concepția despre sine, e a doua componentă a stimei de sine.Concepția pe care o avem despre noi înșine o datorăm mediului nostru familial si experiențelor prin care trecem.Ea se referă la totalitatea percepțiilor privind abilitațile, atitudinile si comportamentele personale.Este un fenomen in care subiectivitatea joaca un rol esențial. Altfel spus concepția despre sine presupune conștientizarea a ,,cine sunt eu” și a ,,ceea ce pot sa fac eu”.O persoană cu o concepție despre sine negativă dovedește lipsă de curaj in alegerile existențiale și dependență de părerea celorlalți.

Încrederea in sine e a treia componentă a stimei de sine cu care aceasta se confunda.A fi încrezator, inseamna a te considera capabil sa acționezi adecvat în situațiile importante.Încrederea în sine e foarte usor de identificat, e suficient sa observăm cum se comportă persoana respectivă în situații noi.

Între cele trei componente ale stimei de sine există legături de interdependență:

iubirea de sine facilitează o concepție despre sine pozitivă, care la rândul său,influențează favorabil încrederea în sine.

Helmreich (1974, apud.Macsinga, 2003) și Rosenberg (1976, apud Macsinga, 2003) fac diferențe între:

-persoane cu nivel crescut al stimei de sine, care sunt caracterizate prin: încrederea în sine, responsabilitatea, echilibru emoțional.

-persoane cu un nivel scăzut al stimei de sine, caracterizate prin: tendința de a evita situațiile dificile, neasumarea riscurilor, rezistență la schimbare.

Alte studii observă că o persoana cu un nivel ridicat al stimei de sine este mereu deschisă la nou, acceptă surpriza și incertitudinea, caută mereu provocări si stimulente, pe când o persoană cu un nivel scăzut al stimei de sine caută dimpotrivă siguranța a ceea ce este cunoscut, a ceea ce este obisnuit și comod.

Studiile au relevat că stima de sine, scade odată cu vârsta, astfel că pe măsura înaitării în vârstă se constată o fragilitate a ei.

Oamenii cu o stimă de sine fragilă, văd evenimentele și experiențele ca fiind relevante pentru self (Greenier, 1999). Greenier a observat că cei cu stima de sine instabilă, după o zi de evenimente negative se evluează mai drastic decăt cei cu o stimă de sine stabilă.

Cercetări empirice referitoare la relația dintre stima de sine și depresie au fost efectuate pe studenți. Butler (1994) a ajuns la concluzia că un nivel ridicat de depresie este asociat cu o stimă scăzută. Roberts & Rassel (1997) au ajuns la aceleași concluzii.

Cunoașterea pe care o au oamenii depre ei însăși este complexă și extensivă, Eul fiind un participant activ în organizarea experienței personale și a relaționării individului cu lumea sa. O problemă principală pentru fiecare persoană este aceea a identificării de sine sau a dezvoltării conștiinței de sine. Identificarea fiecăruia se construiește în jurul a ceea ce numim Eul fiecăruia, (eu sunt, eu am…), concept și dimensiune integratoare prin care se exprimă calitățile și defectele fiecăruia, și Sinele esențial și continuu al unei persoane, dimensiune internă subiectivă a acestuia.

Sinele este considerat ca principiul ce exprimă unitatea persoanei, acea calitate de a fi ea însăși de-a lungul istoriei vieții sale.

Damon și Hart (1986), (apud. Bogathy, Petroman, 1999), au elaborat un model ce încearcă să explice conținuturile Eului. Se consideră astfel, că o diagnoză a Eului trebuie să cuprindă, să ia în considerare următoarele aspecte :

– Eul ca obiect sau Eul cunoaștere, cuprinzând Eul fizic, Eul activ, Eul social și Eul psihologic ;

– Eul ca subiect, referindu-se la trei aspecte principale: continuitate, unicitate și controlul Eului. Acesta ca subiect sau Eul cunoscător se dezvoltă pe baza Eului ca obiect sau Eul cunoașterii. Toate aceste aspecte ale Eului pot fi sintetizate la rândul lor în trei principale dimensiuni și anume: cognitivă, afectivă și comportamentală. Unii autori mai distingeau :

– Eul real (imaginea de sine), fiind expresia individului conștient de caracteristicile sale fizice și mentale ;

– Eul ideal (idealul de sine), care reprezintă tot ceea ce individul ar dori să fie sau să aibă, exprimând un standard comportamental ideal la care se raportează rezultatele personale.

Lupta pentru a reduce distanța dintre Eul real și Eul ideal, reprezintă o stare de normalitate, dar îngrijorarea, încordarea permanentă pentru reducerea ei, poate avea efecte negative revărsate asupra persoanei. Imaginea de sine si Stima de sine sunt procese complexe și implică mai multe dimensiuni. Eul real, este rezultatul experiențelor noastre, cadrului social și cultural în care trăim, cuprinde:

– Eul fizic care structurează dezvoltarea, încorporarea și acceptarea propriei personalități.

– Eul cognitiv se referă la modul în care sinele receptează și structurează informațiile despre sine și lume, aici este inclusă și memoria autobiografică.

– Eul emoțional (Eul intim) sintetizează totalitatea sentimentelor și emoțiilor.

– Eul social (Eul interpersonal) este acea dimensiune a personalității ce rezultă din interacțiunile subiectului cu ceilalți în cadrul diferitelor sisteme sociale.

– Eul spiritual reflectă valorile și jaloanele existențiale ale unei persoane.

– Eul viitor (Eul posibil) vizează modul în care persoana iși percepe potențialul de dezvoltare personală și se proiectează în viitor.

– Eul ideal este cea ce ne-am dori sa fim, dar în același timp suntem conștienți ca nu avem resurse reale să ajungem. El poate fi atins, pentru aceasta ne mobilizăm și luptăm.

Caracteristicile relației dintre avort și stima de sine la femeile care au trecut prin experiența avortului (Crașovan 1999, Macsinga-Vucea; www.wikipedia.org):

mare parte dintre femeile care au avortat înainte de a avea o naștere (43%) afirmă că ar fi păstrat sarcina dacă ar fi primit mai mult sprijin din partea celor apropiați, spre deosebire de cele care au avortat după ce au născut (care ar fi păstrat sarcina doar în proporție de 13%).

femeile care au recurs la avort după ce au născut, declară în mai mare măsura că simt mânie față de cei implicați la avort (51%), în comparație cu cele care au avortat înainte de a avea o naștere (37%).

în numeroase cazuri, femeile care au trecut prin experiența avortului relatează faptul că au avut coșmaruri sau vise cu privire la aceasta din urmă. Acest lucru se întamplă datorită conflictelor psihologice generate de avort care-și caută astfel o cale de rezolvare.

femeile care au recurs la avort după ce au născut, au un nivel mai ridicat al depresiei și o stimă de sine mai scăzută decât cele care au avortat înainte de a avea o naștere (pe scurt, stima de sine se referă la autoaprecierea persoanei, la faptul de a fi mândră de ceea ce este și face, de a se simți puternică, capabilă).

femeile care au recurs la trei sau mai multe avorturi au un nivel mai ridicat al depresiei decât femeile cu unul sau două avorturi; nu se înregistrează însă diferențe semnificative în ceea ce privește stima de sine între cele două grupe de femei.

femeile cu avort înainte de naștere primesc în mai mică măsură sprijinul soțului și sunt în mai mare măsură lăsate sa ia singure această decizie.

In ceea ce privește grupurile analizate, doar 13% dintre femeile care au născut declară că au avut vise/coșmaruri cu privire la avort sau copil, spre deosebire de 34% dintre femeile care au avortat înainte de a avea o naștere;

dintre femeile cu avorturi înainte de a fi născut afirmă că există situații care le amintesc de avort și le provoacă disconfort; 65% dintre femeile celeilalte categorii afirmă același lucru;

50% dintre femeile cu avort înainte de a naște au avut gândul de a înlocui copilul pierdut printr-o nouă sarcină. Doar 38% din cealaltă categorie a avut astfel de gânduri.

Această tendință de a înlocui copilul, de a pune ceva în locul golului rămas se manifestă și în intensificarea consumului de alcool, medicamente, mâncare, etc. 29% dintre femeile care au avortat înainte de a da naștere declară că au avut un astfel de comportament, spre deosebire de doar 6% a femeilor din cealaltă categorie.

41% dintre femeile cu mai multe avorturi au avut stări de amorțire sufletească după avort și doar 16% dintre cele cu puține avorturi declară același lucru.

atât femeile cu un număr mic de avorturi cât și cele cu un număr mai mare, declară cam în aceeași măsură că s-au gândit să înlocuiască copilul avortat printr-o nouă sarcină (48%, respectiv 40%), însă cele dintâi declară într-un procent mult mai mare că s-au gândit foarte serios la acest lucru (32% față de 9%).48% din femeile cu avort înainte de a naște au probleme cu somnul; 31% din cealaltă categorie declară același lucru.

relația cu soțul a fost în mai mare măsură afectată de avort la femeile care au avortat înainte de a avea o naștere (doar 32% dintre ele declară ca relațiile cu soțul au fost armonioase dupa avort; procentul femeilor care au născut anterior avortului, care declară același lucru, este semnificativ mai mare: 62%).

17% dintre femeile cu avort înainte de a avea o naștere se consideră a nu fi mame bune; 3% dintre femeile celeilalte categorii declară același lucru.

femeile cu un număr de trei sau mai multe avorturi sunt în mai mare măsură constrânse să avorteze (26% față de 10% în cazul femeilor cu puține avorturi) și au în mai mica măsură parte de susținerea soțului în luarea unei decizii (26% față de 46% în cazul femeilor cu puține avorturi).

femeile care au recurs la mai multe avorturi declară în procent de 50% că au avut complicații fizice (ușoare sau grave) după avort, spre deosebire de doar 29% dintre femeile cu un număr mic de avorturi. De asemenea, complicațiile severe sunt mai numeroase la cele cu un număr mare de avorturi (9%), față de celelalte (3%). Cu alte cuvinte, se poate trage concluzia că avortul comportă anumite riscuri pentru sănătatea femeii și nu este de preferat să se produca în mod repetat.

femeile care au recurs la avort de mai multe ori declară în mai mare măsură (72%) că au avut stări de agitație și nervozitate după avort, spre deosebire ce cele cu unul sau două avorturi (55%) care declară același lucru.

Femeile cu trei sau mai multe avorturi declară într-o măsură semnificativ mai mare că au experimentat o intensificare a consumului de medicamente, mancare, alcool, tutun (34% față de 5%). Femeile cu cel puțin trei avorturi menționează mult mai des experimentarea unor flashback-uri legate de avort sau senzația de a auzi vocea copilului avortat (22% față de 5%). Experiența unui avort este traumatizantă, cu atât mai mult cu cât aceasta se produce în mod repetat pe parcursul vieții. Senzația aceasta de a „retrăi” evenimentele traumatizante este una firească și servește la prelucrarea interioară a traumei, la perlaborarea acesteia.

referitor la relațiile în cuplu, în cazul femeilor cu număr mai mare de avorturi, acestea sunt mai tensionate (doar 51% dintre aceste femei comunica adecvat cu soțul, comparativ cu 66% dintre femeile cu unul sau două avorturi). După avort, armonia relațiilor conjugale este menținută în proporție de 55% în cazul femeilor cu puține avorturi și doar în proporție de 34% în cazul femeilor cu mai multe avorturi.

femeile cu trei sau mai multe avorturi se consideră a nu fi mame bune într-o măsură mai mare decât cele cu unul sau două avorturi (17% față de 5%).

1.7. Particularitățile sindromului post-avort

Conform saitului mai jos mentionat

Sindromul post-avort este determinat de incapacitatea femeii de a-și exprima propriile sentimente față de sarcina respectivă și avort. De asemenea, femeia nu este capabilă să se împace cu pierderea suferită și să ajungă la o stare de liniște interioară.

Sindromul post-avort (Post Abortion Syndrome) reprezintă un ansamblu de reacții comportamentale și emoționale care apar la unele femei după ce acestea au avut experiența unui avort. Respectivele reacții pot să apară fie imediat după intervenție, fie după câțiva ani. Incapacitatea victimelor sindromului post-avort de a-și clarifica gândurile este susținută de mai mulți factori:

criza declanșată de sarcina respectivă

urgența cu care a trebuit să ia o decizie

absența unui sistem viabil pe care să se bazeze

secretele pe care le-a păstrat

absența recunoașterii și rezolvării pierderii suferite.

Simptome specifice sindromului post-avort (www.primulpas.ro.org/deja/sindromul.html):

– Vinovăția – pentru femeia care a ajuns sa creada, după avort, că a consimțit la uciderea copilului ei nenăscut. Povara vinovăției este foarte mare. Multe femei consideră că toate evenimentele nefericite pe care le-au trăit după avort au fost inevitabile pentru că "le meritau".

-Neliniștea – femeile care au suferit un avort pot avea următoarele reacții: încordare (incapacitatea de a se relaxa, irascibilitate etc.), dezechilibre fizice (amețeli, palpitații, dureri de cap, tulburări stomacale, etc.), îngrijorare cu privire la viitor, dificultăți de concentrare și somn agitat. Această neliniște este generată, în mare parte, de conflictul dintre standardele morale ale femeii și decizia ei de a avorta.

-Aplatizare afectivă – datorită tendinței de a evita situațiile în care pot fi vulnerabile, în mod inconștient, vor depune eforturi pentru menținerea emoțiilor la același nivel (fără suișuri și fără coborâșuri). Acest fapt ajunge să le afecteze percepția de sine și comportamentul în raport cu celalți.

-Depresia și gândurile de sinucidere – depresia se manifestă prin sentimente de tristețe, vinovăție și prin lipsa speranței. O depresie mai gravă și mai îndelungată se caracterizează printr-un sentiment de inutilitate și incapacitatea de a te bucura de ceva. Aceasta poate duce la gânduri de sinucidere, dar puține femei care au trecut printr-un avort ajung la stadiul de depresie clinică.

-Sindromul aniversării – simptomele sindromului post-avort se înmulțesc în preajma "aniversării" datei avortului și/sau a datei în care ar fi trebuit să se nască copilul avortat.

-Retrăirea avortului – rememorarea unor secvențe dureroase ale experițenei avortului, fapt ce se produce în situații care seamănă, într-un fel sau altul, cu avortul (ex: examenul ginecologic de rutină, zgomotul produs de un aspirator, etc.).

-Preocuparea pentru a rămâne din nou însărcinată – încercarea de a înlocui copilul avortat.

-Anxietate în privința fecunditații și procreației – temerea de a nu mai putea avea alți copii.

-Comportament de evitare – apare, în special, în situațiile ce implică prezența unor femei însarcinate, a nou-născuților.

-Incapacitatea de relaționare adecvată cu proprii copii – fie o diminuare a atașamentului față de copii, fie o tendință de exagerare a implicării personale în viața copiilor.

-Vinovăția supraviețuirii – "Ori eu, ori bebelușul, și mă aleg pe mine."

-Tulburări psihosexuale – actul sexual este resimțit ca fiind dureros și/sau este evitat.

-Tulburări de alimentație – îngrășarea sau scăderea în greutate este o modalitate de auto-protejare împotriva unei eventuale sarcini.

-Crize bruște, incontrolabile de plâns.

-Comportamente autodegradante – provocarea în mod deliberat a suferinței fizice sau emoționale, neglijarea propriei persoane din punct de vedere medical.

Sănătatea mentală și fizică

Valoarea centrala a acestui studiu o reprezintă atât sănătatea mentală cât și fizică avându-se în vedere intercondiționarea reciprocă dintre cele doua laturi. Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) definește sănătatea ca fiind o completă bunăstare fizică mentală si socială care nu constă în absența bolii sau a infirmităților.

Există alte definiții ale sănătății :

– Definirea sănătății ca valoare – sănătatea implică întotdeauna și dimensiuni axiologice, psihologice, sociale, morale; K Schneider a susținut ca norma valorică este de fapt exact ceea ce corespunde idealului subiectiv al persoanei fiind un produs al unei manifestări psihodinamice.

– Definiția tridimensională a sănătății – sănătatea ca un concept ce vizează atât individul cât și colectivitățile are trei dimensiuni esențiale:

-Dimensiunea biologică (dezvoltarea întegrarea și buna funcționare a sistemelor organice ale individului).

-Dimensiunea psihologică (capacitatea individului de a se manifesta prin conduite si comportamente adecvate).

-Dimensiunea socială (aptitudinea de a stabili relații interpersonale și de cooperare).

Readaptarea

O altă valoare promovată in cadrul acestei lucrări este readaptarea, a cărui scop este ameliorarea funcționării persoanei, în așa fel încât aceasta să poată avea succes și satisfacție în mediul său de opțiune cu minimum de intervenție profesională, fără a omite faptul ca piatra unghiulară a oricărui demers de readaptare îl reprezintă participarea activă a subiectului uman.

Calitatea vieții

Conform Dicționarului Enciclopedic (1993), calitatea vieții este definită drept o ,,categorie sociologică desemnând totalitatea posibilitățiilor oferite individului de către societate în vederea organizării existenței sale după cerințele și dorințele proprii”. Calitatea vieții este privită în general ca fiind rezultatul interacțiunii unui numar de factori (sociali, de sănătate, economici, de mediu) care afectează dezvoltarea umană și cea socială a individului.Mai exact, calitatea vieții este definită prin măsura în care, într-o societate sunt îndeplinite condițiile psihologice și fiziologice care induc sentimental de satisfacție.

Organizația Mondială a Sănătății definește calitatea vieții în contextul percepției indivizilor asupra poziției lor în viață, în contextul sistemului cultural și de valori în care ei trăiesc și în relaționare cu țelurile, așteptările și preocupăriilor acestora.Este un concept larg care depinde de starea de sănătate a individului, starea psihologică, credințele personale, legăturile sociale și trăsăturile mediului de viață.

Domeniile principale care surprind calitatea vieții din perspectiva O.M.S sunt:

sănătatea fizică

sănătatea psihică

nivel al independenței

relații sociale

mediu, context

spiritualitate / religie /credințe personale.

Mărgineanu (2002) definește conceptual de calitate a vieții în felul următor:

,, Calitatea vieții cuprinde ansamblul condițiilor fizice, economice, sociale, politice, de sănătate în care oamenii trăiesc, conținutul și natura activitățiilor pe care le desfășoară, caracteristiciile relațiilor și proceselor sociale la care participă, bunurile și serviciile la care au acces, modelele de consum adoptate, modul de viață, evaluarea gradului în care împrejurările și rezultatele corespund așteptărilor populației, stările subiective de satisfacție sau insatisfacție, fericire, frustrare.”

Flanagan (1982) identifică 15 factori care definesc calitatea vieții și îi grupează pe 5 categorii mari:

– bunăstarea fizică și materială (confort material și securitate financiară, securitate personală și sănătate)

– relaționări cu ceilalți (legături maritale, legături cu alți din familie, cu prietenii)

– activități civice, comunitare și sociale ( ajutorul acordat celorlalți, participarea la interese locale)

– dezvoltarea și realizarea personală (dezvoltarea intelectuală, autoconștientizarea și munca utilă, creativitate personală și experiențăa)

– timp liber ( socializării cu ceilalți, activități recreaționale)

În definirea calității vieții putem întâmpina dificultăți întru cât ea variază în funcție de timp și circumstanțe, fiind diferită de la un individ la altul.

Totuși făcând o paralelă la piramida trebuințelor elaborată de psihologul american Maslow pentru ca individul să dobândească acea calitate a vieții dorită trebuie să-și îndeplinească un set de nevoi, pornind de la nevoile de natură materială și culminând cu cele de natură spirituală.

Cu toate că ideal ar fi atingerea atât a nevoilor materiale cât și a celor spirituare sunt situații în care atingerea uneia nu determină implicit atingerea celeilalte de exemplu un nivel de trai ridicat poate să nu fie insoțit de valorile înalte ale componentei spirituale ale calitații vieții și invers, o viață bogată spiritual nu este urmată obligatoriu de o situație materială buna.

CAPITOLUL II. METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Obiective

Prin acest studiu ne-am propus sa intelegem dececunele femei sint fericite din perspectiva da a avea copii;

Ne-am propus sa evidentiem efectele psihologice determinate de avort,mai ales a posibilelor episoade depresive si a modului in care acest eveniment determina modificari la nivelul stimei de sine.

Obiective generale

Dorim sa evaluam nivelul stimei de sine si al depresiei la femeile care avorteaza .

Evidentierea efectelor psihologice ale avortului,stimri de sine si depresia la femeile expuse avortului.

Obiective specifice

Identificarea unor strategii de evaluare clinca a persoanelor , cu stima de sine slaba si depresie,care avorteaza.

Analiza abordărilor teoretice ale efectelor avortului, stimei de sine la femeile expuse fenomenului dat.

Evaluarea diferentelor care apar la nivelul stimei de sine.

Aplicarea instrumentelor adecvate pentru determinarea nivelului caracteristicilor studiate Scala de Stima de sine(RosenbergSelf-eEsteemScale_SS),Profiluldistresului afectivPDAsi Testul Dsenul Persoanei.

2.2 Ipotezele:

1. Imaginea de sine se diferentiaza la persoanele care avorteaza spontan si personae care au un copil si decid singure sa avorteze.

2.La persoanele care avorteaza imaginea de sine si depresia se asociaza cu sentimentul de culpabilitate

2.3 Metode de lucru:

Metoda calitativa ;studiu de caz;

Metoda psihodinamica;instrumentele clinice Scala deStima deSine(rosenbergSelf Esteem _Scale –SS),,Profilul distresului afectov PDA siDesenul Persoanei

-observatia si interviul nestructurat

2.4 Participanti

La aceasta cercetare calitativa au participat trei personae ,internate la spitalul clinic Judetean Dolj –sectia Ginecologie

Subiectul 1 Adriana,17 ,eleva ,mediul urban .

Subiectul 2 Doina,27 ani,angajata,mediul rural

Subiectul 3 Ioana ,39 de ani ,casnica,mediul urban.

2.5 Instrumente de investigat

Pentu colectarea datelor referitoare la stima de sine si am aplicat trei instrumente .Scala de stima de sine Rosenberg(ss),Profiluluidistrsului afectivPDA ,TestulPersoanei.

SCALA ROSENBERG (Self-Esteem Scale)

Scala Rosenberg măsoară stima de sine (self-esteem în engl.) a persoanei investigate și a fost elaborată de Rosenberg (1976). Scala cuprinde 10 afirmații. Subiectului i se cere să citească afirmațiile și să indice apoi, măsura în care îl caracterizează, pe o scală de la 1 la 4. Subiectul acordă fiecărei afirmații între 1 și 4 puncte, în funcție de acordul sau dezacordul gradat cu conținutul itemilor.

Variantele de răspuns se notează după cum urmează:

Categoric nu (D)

Nu sunt de acord (C)

De acord (B)

Absolut de acord (A)

Cotarea se face prin adunarea punctelor acordate fiecărei afirmații de către subiect, cu precizarea că la itemii 3, 5, 8, 9, 10 se coteză cu inversul numărului de puncte pe care le-a dat subiectul. Dacă de exemplu, subiectul acordă la itemul trei 1 punct, el va fi cotat cu inversul lui 1, adică 4, ș.a.m.d.

În final se obține un număr de puncte, rezultat prin însumare. Ele reprezintă nivelul stimei de sine a subiectului. Se consideră că subiectul are o stimă de sine crescută dacă a însumat la cele 10 afirmații mai mult de 20 de puncte. Dacă subiectul a însumat sub 20 de puncte, înseamnă că are o stimă de sine scăzută.

TESTUL „DESENEAZA O PERSOANA” SAU TESTUL OMULUI

Testul persoanei este rszultatul unor clinicieni dinSUA,care au dorit sa elaboreze o tehnica expresiva prin care sa putem descrie personalitatea individului analizind desenul

Ca tehnica proiectiva,Testul persoanei -pleaca de la principiu ca in desen ul siluetei umane ,subiectii proiecteaza modul in care se percep pe ei insisi cu tot cu problemele lor ,conflictele care tin de stima de sine

Apicare -instructaj desenati o persoana ,dupa ce a desenat prima persoana i se da sa continue urmatorul instructaj ,,desenat acumo persoane de sex opus primei persoane pe care ati desenat-o .

Se face o analiza formala tinind cont de marimea desenului ,cum este el amplast in pagina ,precizia trasaturilor si gradul de finisare si o analiza de continut ,care cuprinde caracteristicile generale alepersoanei.

Capul-sediul conceptie despre sine ,se relationeaza perceptiv cu lumea lumea exterioara

In zona capului se manifesta aspiratii si frustratii

Gura servaste pentru incorporarea unor lucruri si ca o iesire a agresivitatii,prieteniei,emotiei

            Urechile:

–        daca sunt omise nu este important, este important daca sunt accentuate.

Nasul:

–        traditional este simbolul falic;

–        daca narile freamata simbolizeaza furia;

–        daca este ascutit sugereaza dorinta de afisare a masculinitatii, agresivitate;

–        daca desenul este deseanat de un subiect feminin si nasul este mic, aceasta simbolizeaza feminitate.

Barbia:

–        este social al fermitatii sau al pasivitatii;

–        poate fi colturoasa, patrata si in acest caz sugereaza forta incapatanarea

Relatia cap -git

Relatia intre constinta si capacitata de a controla instinctul,.

Miinile ,brate ,umari ,piept

-se combina pentru a forma o unitate functionala capabila sa execute comenzile corticale sau impulsurule corporale

Miinile sint acelea care imbratiseaza,mingiie ,apropie sau resping(exprima deschidere catre ceilalti dau inchidere)

Umenii:-        daca sunt rigizi si patrati, aceasta sugereaza o oarecare rigiditate in exprimarea impulsurilor.

–        Atentie! Daca se vad organele interne aceasta denota o lipsa de analiza grafica.

Sanii:-        sunt simbolul maternitatii;

–        daca sunt scosi in evidenta aceasta sugereaza o atitudine de dependenta receptiv-pasiva, regresie orala si dorinte erotice.

Burta:-        sugereaza dependenta de mama daca este evidentiata in desenul subiectului.

Linia taliei:-        separa simbolic trunchiul propriu-zis de organele genitale;

–        este asociat cu controlul impulsurilor sexuale;

–        daca este evidenta sugereaza inhibitia;

–        daca este mica, sugereaza slabiciunea

Gatul face legatura intre centrul de control – capul, si restul corpului care este partea executiva dar si sediul impulsurilor vitale.

La nivel simbolic are functie de comunicare intre minte si corp, adica intre gandire si emotii, planificare si emotii, intre inconstient si constiinta

Picioarele reprezinta capacitatea de a insera in mediul real si social ,autonomie ,echilibru stabilitate sau instabilitate emotionala.

Se interpreteaza interactiunile dintre cele patru zone si se imbina analiza fofmala cu analiza de contint

Profilul distresului afectiv PDA

SCOP
Scala distresului afectiv este un instrument elaborat în scopul evaluării dimensiunii subiective a emoțiilor negative funcționale, emoțiilor negative disfuncționale și emoțiilor pozitive.
CE MĂSOARĂ SCALA
Scala conține 39 de itemi ce măsoară emoții negative funcționale și disfuncționale din categoriile “îngrijorare/anxietate” și “tristețe /deprimare”, precum și emoții pozitive.
Scala oferă posibilitatea calculării:     – scorului general de distres
– scorului emoțiilor negative (funcționale și
disfuncționale)
– scorului emoțiilor pozitive
DESCRIEREA ITEMILOR
PDA conține 39 de itemi (adjective care descriu emoții) grupați în șapte subscale:
(1)  6 itemi reprezintă emoții negative funcționale din categoria tristețe/deprimare exprimate prin  adjectivele: trist, mâhnit, amărât, melancolic, necăjit, supărat.
(2)8 itemi reprezintă emoții negative disfuncționale din categoria tristețe/deprimare exprimate prin adjectivele: nefolositor, deprimat, deznădăjduit, fără speranță, depresiv, distrus, îndurerat, disperat.
(3) 6 itemi reprezintă emoții negative funcționale din categoria “îngrijorare/anxietate” exprimate prin adjectivele: preocupat, îngrijorat, neliniștit, încordat, alarmat, tensionat.
(4)6 itemi reprezintă emoții negative disfuncționale din categoria “îngrijorare/anxietate” exprimate prin adjectivele: anxios, îngrozit, panicat, înspăimântat, înfricoșat, nervos.
(5)12 itemi reprezintă emoții negative functionale din categoriile “tristete/deprimare” si “ingrijorare/anxietate”.
(6)14 itemi reprezinta emotii negative disfuncționale din categoriile “tristețe/deprimare și “îngrijorare/anxietate”.
(7) 13 itemi reprezintă emoții pozitive.

Posibilitățile de răspuns ale subiecțiilor la fiecare din cei 39 de itemi sunt:
DELOC
FOARTE PUȚIN
MEDIU
MULT
FOARTE MULT

ADMINISTRARE ȘI COTARE
Scala se administrează în varianta creion-hârtie, individual (și în variantă autoadministrate) sau în grup (max. 15 persoane).
Materiale necesare:    -scala cu instrucțiuni de completare și itemii
– instrumente de scris

Condiții de administrare: – mediu securizant și ferit de zgomote;
– persoana examinată să fie motivată pentru completarea scalei și odihnită;
– mobilier și iluminare adecvate;
– în cazul aplicarii în grup, sala trebuie să fie suficient de mare pentru a oferi confort persoanelor examinate.

INSTRUCȚIUNI DE APLICARE
După ce condițiile de administrare sunt asigurate, persoanei examinate i se adresează următoarele fraze:
“ Vă prezentăm o listă de cuvinte care descriu emoții pe care oamenii le au în diverse situații. Pentru fiecare cuvânt marcați cu “x” pe foaia de răspuns varianta aleasă la întrebarea: CUM V-AȚI SIMȚIT ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI?
Această întrebare apare și pe lista cu itemii, subiectul putând să o recitească ori de câte ori dorește pe parcursul evaluării.
Persoana evaluata este încurajata să întrebe examinatorul dacă nu înțelege sensul unui item.
PDA este recomandat pentru evaluarea distresului în cazul subiecților cu vârste de la 14 ani în sus. Testul poate fi utilizat atât în cazul persoanelor fără psihopatologie, cât și în cazul celor cu diferite forme de psihopatologie (excepție fac condițiile medicale care afectează capacitatea de introspectie asupra propriilor stări emoționale).

COTAREA RĂSPUNSURILOR

Cotarea pentru cei 39 de itemi se face alocându-se de la 1 la 5 puncte. Cotarea itemilor pozitivi (13 emoții pozitive) se face invers:     deloc = 5
foarte puțin = 4
mediu = 3
mult = 2
foarte mult = 1
Cotarea itemilor negativi (26 emoții negative) se face direct: deloc = 1
foarte puțin = 2
mediu =3
mult = 4
foarte mult = 5

ETALONARE
Etalon pentru scala PDA total
Clase
Descriere
Cote I Nivel foarte scăzut de distres ≤ 28, II Nivel scăzut de distres 29-39,
III Nivel mediu de distre 40-56, IV Nivel ridicat de distres 57-86, V Nivel foarte ridicat de distres ≥ 87.

CAPITOLUL III . STUDII DE CAZ

STUDIU DE CAZ 1

Date biologice

Nume si prenume : Adriana

Virsta: 17ani

Ocupatia :eleva

Starea prezenta a pacientei

Locuieste in Craiova , este eleva la un liceu ,isi face un prieten ,in virsta de 20 de ani , nu a mai avut un alt prieten.desi are rezultate foarte une la invatatura se indragostete ,ramine gravida.Se interneaza in spital pentru a face un ecograf ,iar in urma acelui consult ecografic afla ca este insarcinata.Pentru Adrriana ,avortul a fost singura solutie in acel moment,aceasta fiind in incapacitatea de a creste un copil singura,datorita faptului ca prietenul nu era de acord cu aceasta sarcina si nici ea nu se simtea pregatita ,desi si-a iubit copiluldin monentul in care:”i-a auzit inima batind la ecograf’’,pentru ca i-si corea continuarea studilor.

Decizia a fost luata de prieten,care nu era pregatit pentru a avea o casnicie si un copil.

Adriana sustine ca obisnuia sa fie persoana activa ,vesela ,iar acm plinge continu se uraste pentru ca nu a avut curajul sa se opuna deciziiloraltora,si isi doreste imbunatatirea acestei stari.

Problema comportamentului simtomatic

In prezent Adriana prezinta tristete ,retragere sociala ,ginduri disfunctionale,dificultati la scoala ,absenteism.

Intimpul evaluarii am o usora dificultate de interactiune,se simte neputincioasa ,isi reproseaza mai tot timpul ca,,nu am avut curajul sa ma opun …sa lupt …pentru sufletul pe care il purtam’’,se uraste pentru asta.Intimpul liber plinge continu,fara sa mai raspunda la telefon si nici cu prieteni nu mai ese in oras.

Motivati pentru tratamentul clinic

Ariana dori sa isi reia relatia de prietenie cu prietenul,dar credeca nu il va mai putea iubi ca inainte.Ardori sa scape de complexul de vinovatiesi acele convingeri careii saboteaza personalitatea.

Modul in care pacientul apare in fata noastra(setting-ul clinic)

La prima intilnire Adriana a fost retinuta insa ulterior s-a relaxat,a capatat incredere furnizindu-mi informatii legate de istoria personala

In cea ce priveste aspectul general,tinuta avea un aspect ordonat,ingrijitsi o stare de igiena corespunzatoare virstei.

Temperamentul

Adriana isi aminteste ca era o fire vesela si plina de energie.Acum simte caceva o impiedica sa mai fie asa .Aceasta prefera sa isi petreaca intreaga zi inchisa in camera ei ,refuza sa mai comunice cu. prieteni.La scoala interactioneaza bine cu profesori insa randamentul scolar a scazut.Este afecata de faptul ca nu este impreuna cu fratele sau si ca nu are o famile .Adriana prezinta o stima sde sine scazuta afirmind ,,..ma urasc pentru ca nu am avut curajul sa ma opun tuturor …ci altii au luat decizia in locul meu ,,

Aceasta este sursa emotiilor negative se simte trista si neputincioasa.

Aceasta isi aminteste destul de des ca avea multi prieteni,insa de cind a facut avortul ii e rusine sa mai ese in public de teama de a nu fi criticata.

Adriana are un teperament melancolic caracterizat de tristete ,retragere sociala ,ginduri distorsionate in legatura cu incapacitatea de a face fata evenimentelor negative,a ajuns sa aiba uncomportament pasiv .

Comportamentul inter personal

Adriana prezinta o atitudine de aceptare ,fata de colegii de calasa,dar nu mai acorda mult timp relatiilor sociale de ceva vreme,relatia cu mama sa este una rece de retragere.Nu mai doreste sa se intilneasca cu prietenul ,considera ca este singurul vinovat de acest lucru.

Dinamica si structura personalitatii

Motivele constiente pe care Adriana le manifesta sint scimbarile pe care le-a sesizat dupa avort.Este perfect constientade de necesitatea modificarii perceptiei negative asupra propriei persoane .Doreste supotr psihologic pe bza de comunicare si tinde ca acest lucru sa o ajute sa dezamorseze tensiunile acumulate,sa isi schimbe stilul de viata pentru a iesi dinizolarea sociala in care a intrat.

Principii morale,valori,atitudini sociale

Idealurile Adrianei sint mature ,avind in vedere refacerea gindurilor distorsionate in legatura cuincapacitatea de a face fata evenimentelor negative din viata.

Functiile si identitatea eu-lui

Compotamentul adrianei esteautocontrolat,avind capacitate de decizie ridicata,motivatia de adepasi momentul,pentru a pute sa isi reia relati cu prietenul sau si cu prietenii sai.

Mecanisme de aparare si coping

Proiectia este unul din mcanismele de decoping utilizate de Adriana si isi transfera propriile trairi negative asupra familiei.

Organizarea gindirii controlul si stilul cognitiv

Adriana prezinta ginduri disfunctionale-,,ma urasc pentru ca nu am avu curaj sa ma lupt pentru a pastra copilul ,tulburari de concentrare a atentiei ,,ma simt depasita uneori ,nu imi mai aduc aminte ce trebuie sa invat,,.

Adriana are inteligenta peste medie ,este spontana si prezinta aptitudini artistice.

Familia

Adriana are o relatie tensionata cu familia.Intrebata daca are o relati buna cu tatal si fratele ei,aceasta a spus ca nu a mai luat legatura cu ei de cind au plecat din tara .Fata de mama prezinta ambivalenta –si-ar fi dorit sa fie alaturi de ea in acele momente -,regreta faptul ca nu a ramas cu tatal ,poate nu facea avortul .

Adriana provine dintr-o familie disfunctionala încă de la vărsta de 4 ani ai ei.are un frate ,care e ste luat de tatal sau,tatal pleaca si se recasatoreste cu o alta femeie,iar ea este crescuta de mama,care incarca sa ii ofere un mediu de dezvoltare propice,fara sa duca lipsa de ceva din punct de vedere material.

Etiologie sociala

Adriana face parte dintr-o comunitate in care se simte presata de faptul ca nu este apreciata ,iar orce greseala pe care o face aducind o evaluare de sine negativa.

Diagnostic

In urma chestionarelor aplicate ,dar si a simtomelor mai sus mentionate ,Adriana indedeplineste criterii de diagnostic pentru stima de sine slaba ,un nivel ridicat al distresulu-i,un nivel ridicat al gindurilor negative si un grad moderat al depresiei.

Teste aplicate

Testul Persoanei

Din interpretarea desenului reiese ce cubiectul prezinta anxietate ,dezechilibru emotional,dezamagire fata de lume ,incertituduine ,nesiguranta

Testul Rosenberg

Indica un grad de stima de sine scazut 16

TESTUL PDA nivel ridict al distresului 57 ,si un nivel ridicat al emotilor negative functionale 42

Conceptualizarea cazului

Factori favorizanti si de mentinere in acest caz sint,retregerea sociala,sentimentul de vinovatie siremuscari .

Factori predispozanti izolarea ,ginduri negative,schimbari de dispozitie

Adreiana prezinta o stima desine scazuta afirmind urmatoarele ,,nu am avut curajul sa ma opun tuturor, sa ma lupt pentru asta,,ginduri disfunctionale si sentimentul se vinovatie -,,nimeni nu m-a intrebat ce vreau …ci alti au hotari t in locul meu,,

Aceasta aminteste destul de des ca era populara ca era inconjurata de prieteni,insa dupa ce a avortat la scoala nu se mai poate concentra ,iar coligii o evita,relatia cu prietenul s-a racit ,iar fata de mama ei prezinta ambivalenta afectiva.

Aspecte pozitive si puncte tari ale persoanei

Adriana este o adolescenta sensidila,intelogenta ordonata.de apreciat este faptul caeste o persoana care isi cultiva resursele intelectuale(citeste mult ,asculta muzuca buna),ii place sa calatoreasca ,sa viziteze sa cunoasca locuri noi.

Scopul terapeutic

Scopul terapeutic consta in refacera gindirii distorsionate in legatura cu incapocitatea de a face fata evenimentelor negative din viata ,imbunatatirea stimei de sine,gestionarea stresului si reducerea nivelului emotiilor negative disfunctionale.

STUDIU DE CAZ 2

Date de identificare

Nume:DOINITA

VIRSTA :27 ani

Ocupatie :consilier

Starea prezenta a pacientului

Doinita are virsta de 27 ani ,absolvent alfacultatii dechimie , consilier imobiliar la o firma de profil ,solicita ajutor de specialitate in detasarea de ter ecut.problema

Doinitei stresul post traumatic ,in urma avortului care afectat-o fizic si psihic.Pentru Doinita avortul a fost singura solutie in acel moment ,aflind-se in incapacitatea ce a avea un copil;tocmai ii murise mama,aflase ca sotul o inseala cu cea mai buna prietena a sa si vroia sa divorteze.,la locul de munca nu ii mergea prea bine in acel moment.Aceasta sustine ca obisnuia sa fie o persoana activa si puternica ,insa acum se simte stinghera si respinsa.

Problematica comportamentelor simtomatice

Motivul internari i este avortul ,iar dupa avort starea pacientei se inrautateste si mai ramine internata citeva zile .

Pe parcursul celor trei intilniri doinita a fost coopernta ,dar prezinta un deficit usor de concentrare si are predispozitie catre sentimente de vinovatie .

Se detesta dinpnict de vedere fizic si crede stupida .In timpul liber citeste si oczional consuma alcool.

Modul in care pacientul apare in fata noastra (seting-ul clinic)

La prima intilnire Doinita a fost retinuta insa ulterior s-a relaxat si a capatat incredere furnizindu-mi o serie de informatii legate de istoria personala

Temperamentul

Doinita isi aminteste ca obisnuia sa fie plina de energie si vesela ,acum insa simte ca este impiedicata sa mai fie asa.Doinita este afectatade faptul casi-ar fi doritsa fie alaturi de ea in acest moment sotul ei,ci se simte abandonata .Motivatia crescuta este data de ,,am doar 27 de ani ,viata merge inainte si vor mai fi si alti copii’’.Doinita are o stima de sine usor scazuta ,,nu pot fi utila pentru nimeni,sint dizgarioasa si stupida’’.aceasta este sursa negativa a emotiilor.Aminteste destul de des ca avea , foarte multi prieteni,ca era forte apreciata la locul de munca,dar acum are sentimente de vinovatie,se simte inadecnata .

Doinita are un temperament melancolic,caracterizat de tristete isipierde cu usurinta increderea in fortele proprii,are un comportamentpasiv,lipsit de initiative.

Dinamica si structura personalitatii

Motivele pe care Doinita le manifeta sint legate de complicatiile aparute in urma avortului ,si consumul ocazional de alcool.Este constienta de necesitatea modificarii perceptiei negative asupra propriei persoane .Doreste schimbarea stilului de viata si a sistemului de referinte .

Functiile si identitata eu –lui.

Comportamentul Doinitei este autocontrolat,avind un sc

op bine determinat reducera consumului de alcool ,intarirea imaginii de sine ,aceptarea starii de sanatate si a trecutului traumatic

Mecanisme de aparare si coping

Proiectia este unul din mecanismele ce coping.Doinita isi transfera propriile trairi asupra familie.Consumul de alcool este folosit ca mecanism de aparare mai ales atunci cind sesimte singura si trista.Cind este intr-o dispozitie proasta apeleaza la alcool.

Organizarea gindirii si controlul si silul cognitiv

Doinita prezinta ginduri disfunctionale ,tensiune psihica ,nesiguranta .,sentimente de vinovatie

Familia

Relatia Doinitei cu familiaeste una tensionata ,din cauza faptului ca ,de curind a aflat ca sotul o inseala cu prietena cea mai buna si vrea sa divorteze ,iar de curind mama sa a decedat.,iar la locul de munca nu este into perioada foarte buna .

Diagnostic

In urma aplisarii instrumentelor s-a constatat faptul ca Doinita are un nivel mediu al distresului afectiv ,nivel mediu al stimei de sine ,grad moderat al anxietatii si depresiei.

Teste aplicate

Testul persoanei

Din interpretare reiese ca Dionita are o capacitate de reprezentare modrata ,anxietate nevoia de afectivitate ,indecvare la realitate ,complex de inferoritate

Testul Rosenberg Doinita a obtinut un scor de 32 cea ce reprezinta stima desine medie .

Testul PDA scor 44,emotii disfunctionale negative 17 mediu

Conceptualizarea cazului

Factorii favorizanti

Moartea mamei sale

Probleme la serviciu ,tocmai aflase ca o inseala sotul cu cea mai buna prietena si isi dorea sa dovorteze

Factoriideterminanti

-probleme la serviciu ,vestea ca o inseala barbatul

Factorii resursa

Este o persoana vesela ii place sa isi cultive resursele intelectuale

Ii place sa calatoreasca ,sa cunoasca oameni noi ,locuri noi.

Motivatia Doinitei pentru schimbare,,am doar 27 de ani ,viata merge inainte si vor mai veni si alti copii’’

Pentru Doinita familia este foarte importanta si-ar dori sa isi reia relatia cu sotul ,sa isi rezolve problema cu alcoolul si problemele de la locul de munca.

Dointa prezinta o tensiune psihica ,nasiguranta . complex de inferioritate.

Aceasta aminteste destul de des ca era populara in cercul de prietenisi apreciata la locul de munca ,insa acum se simte abandonata .

Aspecte pozitive si p uncte tari ale persoanei

Doinita este o persoana inteligenta ,vesela si ordonata .De apreciat este ca isi doreste sa isi refaca casnicia si considera ca nici un efort nu este prea mare pentru a obtine aest lucru.

Scopul terapeutic

Scopul terapeutic consta in reducerea gindurilor negative (imbunatatirea stimei de sine ),

Ajutarea acestei sa constientizeze resursele adaptative pe care le are la dispozitie pentru a face fata dificultatilor .

Teste aplicate

Testul "Deseneaza un om"

Din interpretarea testului reiese ca subiectul prezintă: capacitate de reprezentare moderată; anxietate, urme de incertitudine, o oarecare tensiune psihica si nesiguranta, nevoia de control ,inadecvare la realitate,complex de inferioritate.

Testul Rosenberg

Gradul de stimă rezultat în urma studiului este de grad mediu.

STUDIU DE CAZ 3

Date biologice

Nume si prenume: Ioana

Virsta :39

Ocupatia: Agent vinzari

1.Starea prezenta a pacientei

Locuieste in Craiova ,este angajata la o firma ca si agent de vinzari ,este castorita de 9ani.In prezent este internata in siptal ,este programata pentru operatie cezariana ,decizi a fost luata de medicul curant ,insa cu acordul ei .Ioana avind in antecedente inca 5 avorturi spontane, sustine ca aceasta a fost singura solutie pentrua putea aduce pe lume un copil pe care si-l dora de mult si ea si familia sa .

2.Problematica comportamentelor simtomatice

Motivele internarii sint ;nasta prin operatie cezariana .

In prezent Adriana prezinta tristete ,neliniste ,ginduri disfunctionale.

Intimpul evaluarii am o usora dificultate de interactiune,se simte neputincioasa ,isi reproseaza mai tot timpul ca,,nu crede ca va se va putea descura singura ,ii este teama’’,se uraste pentru asta.Intimpul liber plinge .

3.Motivati pentru tratamentul clinic

Ioana doreste sa se recupereze copilul cit mai repede..acasa,sa scape de complexul de vinovatiesi acele convingeri careii saboteaza personalitatea.

4.Modul in care pacientul apare in fata noastra(setting-ul clinic)

La prima intilnireaIoana a fost retinuta fost retinuta insa ulterior s-a relaxat,a capatat incredere furnizindu-mi informatii legate de istoria personala

In cea ce priveste aspectul general,tinuta avea un aspect ordonat,ingrijit,foarte atenta.

5.Temperamentul

Ioana isi aminteste ca era o fire vesela si plina de energie reuseste sa treaca cu succes peroada de dezvoltare intelectuala.Acum simte caceva o impiedica sa mai fie asa ..Ioana interactioneaza bine cu personalul medical insa uneori intimpina modificari de dispozitie

Aceasta este sursa emotiilor negative se simte trista si neputincioasa.

Aceasta isi aminteste destul de des ca avea multi prieteni,iar acum se gindeste ca nu va mai putea sa se intilneasca la fel ca inainte.Motivatia Ioanei este data de dorinta dea sta mai mult alaturi de copil .Pentru Ioana familia este foarte importanta .aceasta si-ar dori sa ii vada fericiti .Ioana prezinta ginduri disfunctionale,,nu pot fi o mamica buna ,nu o sa ma pot descurca

Ioana are un teperament melancolic caracterizat de tristete , ,ginduri distorsionate in legatura cu incapacitatea de a face fata evenimentelor negative.

6.Comportamentul inter personal

Ioana prezinta o atitudine de aceptare .acepta sa o viziteze membrii familiei.Isi doreste ca starea copilului sa se imbunatateasca si sa ajuga mai repede acasa.

7.Dinamica si structura personalitatii

Motivele constiente pe careIoanei le manifesta sint scimbarile pe care le-a sesizat dupa nastereEste perfect constientade de necesitatea modificarii perceptiei negative asupra propriei persoane .Doreste supotr psihologic pe b aza de comunicare si tinde ca acest lucru sa o ajute sa dezamorseze tensiunile acumulate,sa isi schimbe stilul de viata pentru a iesi din starea de tensiune si a putea sa se concentrze aspra cresterii copilului

8.Principii morale,valori,atitudini sociale

Idealurile Ioanei sint mature ,avind in vedere refacerea gindurilor distorsionate in legatura cu incapacitatea de a face fata evenimentelor negative din viata.

8.Functiile si identitatea eu-lui

Compotamentul Ioanei este autocontrolat,avind capacitate de decizie ridicata,motivatia de a depasi momentul,pentru a putea se concentrze asupra reltiei cu sotul siasupra copilului

9.Mecanisme de aparare si coping

Proiectia este unul din mcanismele de decoping utilizate de Ioana si isi transfera propriile trairi negative asupra familiei.

Organizarea gindirii controlul si stilul cognitiv

Ioana prezinta ginduri disfunctionale-,,nu cred ca am sa fiu o mama buna nu cred ca am sa ma descurc,in rolul de mama

Ioana are inteligenta peste medie ,este spontana si prezinta aptitudini artistice.

10.Familia

Ioana are o relatie cordiala cu familia .Intrebata daca are o relatie buna cu famili din parea sotului aceasta spune ca areo relatie de acceptare,cu familia sa are o relatie bunamama sa o va ajutala cresterea copilului.

11.Diagnostic

In urma chestionarelor aplicate ,dar si a simtomelor mai sus mentionate ,Adriana indedeplineste criterii de diagnostic pentru stima de sine de nivel mediu ,un nivel ridicat al distresulu-i,un nivel ridicat al gindurilor negative si un grad moderat al depresiei.

Teste aplicate

Testul Persoanei

Din interpretare ca pacienta prezinta capacitate de reprezentare slaba ,nevoia de control ,inferioritate ,anxietate ,dezechilibru emototional

Testul Rosenberg

Din interpretarea acestui scor ;16 -indica o stima de sine scazuta

Testul PDA =45 indica nivel mediu al distresului afectiv ,emotii negative disfunctionale -18 scor mediu

12.Conceptualizarea cazului

Factori favorizanti si de mentinere in acest caz sint,,sentimentul de tristete ,si ginduri disfucionale..

-tema de a nu pierde copilul din nou

-sentimentul de neputinta

-Factori predispozanti schimbar de dispozitie,

-Factori determinanti gindul ca nu va putea sa se descurce singura la cresterea copilului

Ioana prezinta o stima desine scazuta afirmind urmatoarele ,,nu cred ca am safiu o mama buna,nu ma voi descurca in rolul de mama ,,ginduri disfunctional,,nu ma voi linisti pina nu vad toate analizele copilului ,nu imi doresc sa am o alta experienta neplacuta.’’Aceasta este sursa emotilor negative ,se simte anxioasa si nelinistita.

Ioana a minteste destul de des ca era populara in cercul ei de prie etni ,insa cum crede ca nu va mai puta se isi mai int ertina relatiile socialeIntimpul zilei Ioana sta mai mult in salon nedorind sa comunice ..

13.Aspecte pozitive si puncte tari ale persoanei

Ioana este o presoana constincioasa ,inteligenta ,ordonata,sensidila .De apreciat este faptul ca aceasta isi doreste tot ce mai bun pentru ea ,copilul ei ,familia ei si considera ca nici un efort nu este prea mare pentru a obtine acest lucru .Deasemena ii place sa calatoresca si sa citesca.

14.Scopul terapeutic

Scopul terapeutic consta in refacera gindirii distorsionate in legatura cu incapocitatea de a face fata evenimentelor negative din viata ,imbunatatirea stimei de sine,gestionarea stresului si reducerea nivelului emotiilor negative disfunctionale.

2.3 Interpretatea psihologica a rezultatelor

Invederea indeplinirii obiectivelor propuse in acesta lucrare am aplicat metoda calitativa unde am putut realiza 3 studii de cazsi metoda psihometrica prin aplicarea testelor .

Scurt istoric al cazurilor

CAZUL1

Adriana ,in virsta de 17 ani eleva la un liceu bun ,isi face un prieten in virsta de 20 ani se indragosteste de acesta si ramine gravida .Se interneaza in spital pentru un ecograf si afla ca este insarcinata .Pentru Adriana avortul era solutia cea mai buna in acel moment Decizi de a face avort a fost luata de prietenul ei ,pentru ca nu se simtea pregati in acel moment pentru a fi tata ,insa cu acordu ei.

Adriana provine ditr-o familie disfunctionala ,parintii au divortat ,iar ea ramine in grija mamei

Adriana nu a suferit de nici o boala sau intervantie chirurgicala pina in acest moment .

Este orientata tamporo spatial comunica fara dificultate .

Starea prezenta -tristete ,retragere sociala convingeri disfunctionale

Teste aplicate

Testul Persoanei Din interpretarea desenului reiese ce cubiectul prezinta anxietate ,dezechilibru emotional,dezamagire fata de lume ,incertituduine ,nesiguranta

Testul Rosenberg Indica un grad de stima de sine scazut 16

TESTUL PDA nivel ridict al distresului 57 ,si un nivel ridicat al emotilor negative functionale 42

CAZUL 2

Doinita in virsta de 27 ani ,studii superioare , consilier imobiliar la o forma de profil Vine la spital pentru a ace un avort ,pentru Doinita ,avortul era singura solutie in acel moment,mama ii muri-se de curind ,afla-se ca sotul o inseala cu cea mai buna prietena ,vrea sa divorteze ,iar la locul de munca nu ii mergea prea bine.

Nu a mai avut nici un fel de boala pina in prezent.

Copilaria nu a fost marcata de evenimente traumatizante .Aavut o copilarie frumoasa si nu a simtit lipsa afectiunii.

Status mental este orientata temporo spatial

Starea prezenta a pacientei-deficit de concentrare ,predispozitie de sentimente de vinovatie retragere scoala.

In urma aplisarii instrumentelor s-a constatat faptul ca Doinita are un nivel mediu al distresului afectiv ,nivel mediu al stimei de sine ,grad moderat al anxietatii si depresiei.

Teste aplicate

Testul persoanei Din interpretare reiese ca dionita are o capacitate de reprezentare modrata ,anxietate nevoia de afectivitate ,indecvare la realitate ,complex de inferoritate

Testul Rosenberg Doinita a obtinut un scor de 32 cea ce reprezinta stima desine medie .

Testul PDA scor 44,emotii disfunctionale negative 17 mediu

CAZUL 3

Ioana in virsta de 39 ,casatorita de 9ani ,angajata ca ag ent de vinzari in cadrul unei firme .Este internata ia spital .pentru prevenirea complictilor ,este programata mai inainte pentru operatia cezariana,deoarece Ioana a vea in antecedente ,5 avorturi spontane .Decizia a fost luata de doctorota curanta cu acirdul Ioanei .Naste prin cezariana un fat viu ,prematur ..motiv pentru care va sta mai mult timp in spital pentru recuperare.

Ioana a avut o copilarie frumoasa ,fara sa fie marcata de evenimente traumatizante .

Itrebate de relati cu sotil si familia -are o relatiefrumoasa de casnicie ,iar cu familia de comunicare si respect.

Este orientata temporo-spatial.

Starea prezena a pacientului prezina tristete, anxietate, ganduri disfunctionale

In urma chestionarelor aplicate ,dar si a simtomelor mai sus mentionate ,Adriana indedeplineste criterii de diagnostic pentru stima de sine de nivel mediu ,un nivel ridicat al distresulu-i,un nivel ridicat al gindurilor negative si un grad moderat al depresiei.

Teste aplicate

Testul Persoanei Din interpretare ca pacienta prezinta capacitate de reprezentare slaba ,nevoia de control ,inferioritate ,anxietate ,dezechilibru emototional

Testul Rosenberg Din interpretarea acestui scor ;16 -indica o stima de sine scazuta

Testul PDA =45 indica nivel mediu al distresului afectiv ,emotii negative disfunctionale -18 scor mediu

Avortul fiind privit in general ca o problema ce tine de etica sau religie ,are insa indifernt de motivata pentru care este practicat si o seri de implictii de ordin psihologic

In adolescenta de cele mai multe ori sarcina este asociata cu rusine stigmatul social presiuni emotionale varite .In momentul cind afla ca sint insarcinte adolescentele se izoleaza emotional.
Din pucnct de vedere medical nu exista o regula ,procedura avortului este aceiasi si pentru o femeie adulta cit si pentru o adolescenta ,insa diferenta consta in impactul emotional pe care il are asupra vietii psihica asupra celor doua femei,care sint aflate in stadii diferite de dezvoltare .

Si in cazul adolestentelor si al femeilor mature decizia de a face avort este mai mult decit o decizie medicala ,este o decizie puternic influentata de familie ,comunitatea din care face parte ,consideratii economice..

O adolescenta fortata sa faca avort ,dar care si-a dorit sarcina este mai vulnerabila din punct de vedere al complicatiilor care pot surveni ,stime de sine mai scazuta,intirziere indezvoltarea identitatii ,.

CONCLUZII

România se află pe primele locuri în Europa în privința nu doar a necunoașterii metodelor contraceptive moderne, ci și a numărului de avorturi. 

Am considerat util să stabilim diferența dintre dorința conștientă și nondorința inconștientă, altfel spus, dintre dorința de a avea un copil și dorința unei sarcinii. Femeia poate fi de acord cu nevoia de a avea un copil, dar poate simți o teamă de sarcină, poate refuza modificările produse de sarcină, sau poate chiar o pot înspăimânta aceste modificări. Din această perspectivă, dorința de a avea copii poate să coexiste cu refuzul sarcinii generând un comportament contramaternal.

Chiar dacă majoritatea femeilor pot face față și pot depăși aceste sentimente, dacă e necesar, totuși trebuie recunoscută nevoia de suport și consiliere continuă, iar ajutorul corespunzător trebuie oferit.

  Din punct de vedere strict medical, întreruperea cursului sarcinii este grevată de o serie de accidente și incidente intraoperatorii, care, deși rare, au un real potențial morbid și chiar letal. Din punct de vedere moral și religios, decizia de întrerupere a sarcinii vine în contradicție cu una din cele mai importante porunci ale decalogului – „Să nu ucizi!“.

În directă legătură cu acest aspect, asupra căruia nu dorim să insistăm, este impactul psihologic și psihosomatic pe care îl are orice avort, în orice situație, inclusiv avorturile spontane, acesta fiind perceput de către femeie ca un eșec existențial. În cazul avortului voluntar, acest sentiment de eșec este dublat de remușcarea față de embrion, perceput ca un copil mic, neajutorat, victimă inocentă a egoismului propriei sale mame.

Sentimentul de culpabilitate, deși de intensitate și persistență în timp variabile, este întotdeauna prezent, având efecte sesizabile asupra comportamentului social și sexual. De foarte multe ori, mai ales la femeile tinere, apar o serie de tulburări de intensitate nevrotică, care se răsfrâng asupra dinamicii sexuale, în funcție de intensitatea trăirii traumei psihologice cauzate de avort.

     Cea mai importantă componentă a luptei împotriva avortului este reprezentată educatia si de prevenire a sarcinilor nedorite, prin contracepție și planificare familială.

BIBLIOGRAFIE

Albrecht, K. (2006), Inteligența socială, Editura Curtea Veche, București.

Allport, G. (1991), Structura și dezvoltarea personalității, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Aniței, M. (2007), Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iași.

Atkinson, R.L., Atkinson, R.C. (2002), Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București.

Branden, N. (2008), Cei șase stâlpi ai încrederii în sine, Editura Amsta Publishing, București.

Bolognini, M. si Preteur, Y., Estime de soi. Perspectives developpementales, 1998

Ciorbea, I. (2010), Personalitatea psihoterapeutului și procesul terapeutic, Editura Polirom, București.

Clocotici, V., Stan, A., (2001), Statistică aplicată în psihologie, Editura Plirom, Iași.

David, D.(2006), Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom, Iași.

Freud, S., (2000), Opere 3: Psihologia inconștientului, Editura Trei, București.

Freud, S., (1992), Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieții cotidiene, Editura Didactică și Pedagogică , București.

Gheorghiu,D., (2004), Statistică pentru psihologi. Statistica? Nimic mai simplu., Editura Trei, București.

Goglează, D., (2002), Psihoterapia ca relație a schimbării individuale, Editura Polirom, Iași.

Goleman, D. (2004), Inteligența emoțională, cheia succesului în viață, Editura Allfa, București.

Goleman, D. (2007), Inteligența socială, Editura Curtea Veche, București.

Golemam, D., (2001), Inteligența emoțională , Editura Curtea Veche, București.

Golu, M., (2002), Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, București.

Gough, H.G., (1969), Manual for the California Psychological Inventory, Palo Alto, California, Consulting Psychologist Press, Inc.

Hăvârneanu, C., (2002), Cunoașterea psihologică a persoanei, Editura Polirom, Iași.

Hedges, P., (1993), Personalitate și temperament, Editura Humanitas, București.

Marcus,S., (1997), Empatie și personalitate, Editura Atos, București.

Maslow, A.H., (2007), Motivație și Personalitate, Editura Trei, București.

Matthews, G., Deary, I.J., Whiteman, M.C., (2005), Psihologia personalității, Editura Polirom, Iași.

Minulescu, M., (1996), Chestinarele de personalitate în evaluarea psihologică, Garell Publishing House, București.

Minulescu, M., (2008), Metode și tehnici avansate în psihodiagnoză, (note de curs).

Mitrofan, N., Mitrofan, L. (2005), Testarea psihologică. Inteligența și aptitudinile, Editura Polirom, Iași.

Mitrofan, N. (1991), Comunicarea intrafamilială și viziunea terapeuților, în Revista Psihologia, nr. 4/1, p. 24-27.

Mitrofan, I. (2003), Cursa cu obstacole a dezvoltării umane – psihologie, psihopatologie și psihoterapie a copilului și familiei, (coord), Editura Polirom, Iași.

Moldovan I.; Todea-Gross Ch. – Îndrumar medical și creștin despre viață al Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, Cluj-Napoca, Ed. Renașterea, 2008

Neculau, A. (2000), Analiza și intervenția în grupuri și organizații, Editura Polirom, Iași.

Pânișoară, G., Pânișoară, I.V. (2005), Motivarea eficientă, Editura Polirom, Iași.

Popescu-Neveanu, P., (1978), Dicționar de Psihologie, Editura Albatros, București.

Rășcanu, R., (2007), Psihologie Aplicată, Editura Universității din București, București.

Roco, M., (2002), Management și inteligență emoțională în Revista de psihologie organizațională, vol II, nr.1, pp. 39-50.

Rogers, C., (2008), A deveni o persoană – Perspectiva unui psihoterapeut, Editura Trei, București.

Sima, T., (2004), Elemente de personologie, Editura Victor, București.

Șchiopu, U. (1997), Dicționar enciclopedic de psihologie, Editura Babel, București.

Willke J.C., Willke B. – Avortul, întrebări și răspunsuri. Să-i iubim pe amândoi! – București, Ed. ProVita Media, 2007

Zlate, M., (2008), Eul si personalitatea, Editura Trei, București.

Zlate, M. (2000), Fundamentele Psihologiei, Editura Pro Humanitate, București.

DEX, (1998), Editura Univers Enciclopedic, București.

Nicoleta Raban -Motounu (2007)Depresia perspective de abordare ,Editura UniversitatiiPitesti

Anexa 1- Scala stimei de sine ROSENBERG

Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul
stimei dvs. de sine. Citiți cu atenție fiecare frază si răspundeți in cel mai
scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de
punctui dvs. de vedere actual.

Anexa 2