Cunoasterea Personalitatii Prin Dezvoltarea Afectiva

Cunoașterea personalității prin dezvoltarea afectivă

Introducere

Capitolul I:

Concepte și definiții teoretice

Formarea conceptului de personalitate

Teorii și perspective de abordare a personalității

Teoria lui Alfred Adler

Teoria lui Carl Jung

Teoria lui Darwin

Teoria lui Mielu Zlate

1.1.3Vârsta școlară mică

1.2: Dezvoltarea afectivă prin relaționarea din cadrul clasei

1.2.1 Importanța dezvoltării afective în cadrul clasei de elevi

1.2.2 Importanța relațiilor interpersonale în cadrul grupului

1.2.3 Studii de caz/ direcții de analiză în dezvoltarea afectivă / relațiile din cadrul grupului.

INTRODUCERE

Lumea în care trăim este în continuă schimbare. Copilul este primul care trăiește în această lume destul de nesigură. Cunoașterea personalității prin prisma dezvoltării afective reprezintă premisa asupra căreia m- am oprit asupra acestei teme. Accentul în această lucrare se axează în mod special pe rolul pe care îl are afectivitatea în dezvoltarea personalității copiilor. Motivul personal pentru care am ales lucrarea intitulată „Cunoasterea personalității copilului prin dezvoltarea afectivă” reiese din dorința de a studia și de a aprofunda interacțiunea dintre personalitatea copilului cu mediul( școlar, socio-familial) și nivelul de dezvoltare al afectivității copilului cu vârstă cuprinsă între 7-9 ani. Lucrarea de față își propune descoperirea, explicarea și evaluarea cauzelor principale care au condus la dezvoltarea afectivității copiilor, deoarece am vrut să cunosc copilul în plin proces al formării personalității acestuia, în plin proces de dezvoltare din punct de vedere afectiv. În cadrul acestei lucrări am realizat departajarea principalelor subiecte în capitole distincte.

Capitolul I își propune sa consemneze conceptele si definitiile care prezinta un rol important in dezvoltarea copilului (personalitate, emotii, sentimente), dar si teorii ale cercetatorilor in domeniu….Adler, Jung, Zlate, Darwin etc. Tot in capitolul I, am evidentiat importanta pe care o prezinta (detine) afectivitatea in conturarea personalitatii scolarului mic, precum si relatiile din cadrul familiei si scolii.Am pus accentul si pe anumite studii de caz care mi s-au parut relevante in confirmarea ipotezei de la care am pornit, anume aceea de a descoperi trăsături afective ale propriilor copii. Afectivitatea reprezinta un factor important al dezvoltarii copilului. Copilul are nevoie de ajutor pentru a se putea dezvolta, pentru a primi incredere in fortele proprii, pentru a-si consolida personalitatea. Este în natura umană să încerci să îi vindeci pe alții, este în natura umană să încerci să le alini suferințele, așa cum este în natura umană să încerci să formezi caractere, să asculți, să ajuți sau să dezvolți personalități umane.

In capitolul II , am aprofundat aceste concepte, teorii ale cercetatorilor in domeniu, prin intermediul unui studiu propriu efectuat pe un esantion de copii (varsta cuprinsa intre 7-9 ani), clasa a II a, scoala……Studiile efectuate pe esantionul de copii cu varsta cuprinsa intre 7 si 9 ani reliefeaza aceasta caracteristica.

Ipoteza de la care am plecat în acest demers de cercetare a fost aceea de a corela/ de a realiza o egalitate între variabilele prezentei cercetări. Dacă nivelul de dezvoltare afectivă este realizat în mod pozitiv, atunci și relaționarea în cadrul clasei de elevi va deveni tot o relaționare pozitivă. Ca și instrumente de lucru în cadrul lucrării am folosit un inventar pentru dezvoltarea afectivă a elevilor de 7- 9 ani și un inventar realizat pentru părinți cu scopul de a descoperi trăsături afective ale propriilor copii. Este în natura umană să încerci să îi vindeci pe alții, este în natura umană să încerci să le alini suferințele, așa cum este în natura umană să încerci să formezi caractere, să asculți, să ajuți sau să dezvolți personalități umane. Jung spunea că personalitatea/ psihicul este constituită din trei straturi/ sisteme intercorelate: conștientul, inconștientul personal și inconștientul colectiv. Cel mai important arhetip este sinele. Acesta este arhetipul integrator, care reprezintă unitatea, totalitatea și integrarea personalității individului.

1.1..Formarea conceptului de personalitate

Termenul personalitate –cu rădăcina în persona- , în ciuda faptului că are un caracter pur teoretic, a intrat în comunicarea verbală din cele mai vechi timpuri…… Termenul persoana este “manifestarea actuală a omului într-o situație socială dată, manifestare care se subordonează unui anumit rol”.”(Mihai Golu).

O personalitate armonioasă se formează ca și rezultat al dezvoltării unui atașament securizant, atașament care se bazează pe afectivitate și securitate primite din familie. Securitatea și atașamentul se primesc în primii ani de viață în cadrul familiei, devenind ansamblul factorilor purtători de educație- un element important în formarea personalității.

Primul care a dat conceptului de persoana un fundament psihologic este John Locke: el este cel care a definit persoana prin intermediul conștiintei de sine (care implică existența Eului). Conștiința de persoană este rezultatul unui proces psiho-social: procesul de personalizare (ca proces de desăvârșire a Eului). Persoana este produsul personalizării, cu alte cuvinte al socializării și al culturalizării.”

1.1.2.Teorii si perspective de abordare a personalitatii

„Teoriile asupra personalitatii vizeaza explicatii, clasificari privind originea, structura, dinamica si manifestarile comportamentale ale personalitatii in raport cu anumite situatii de viata; toate incearca sa surprinda esenta personalitatii, originalitatea si unicitatea sa.Exista o varietate si diferentiere extrem de mare a teoriilor respective, chiar daca una si aceeasi teorie poate fi integrata in alta teorie.” Diversi autori specifică faptul că nu este de ajuns să recunoști manifestările pe care le are personalitatea, ci trebuie să încerci să descoperi structura acesteia și determinările pe care le are.

a.Teoria lui Alfred Adler

Fondator al Sistemului Holistic al Psihologiei Individuale, Alfred Adler pune accentul pe unitatea stilului de viață al individului, interesul social al acestuia și importanța scopurilor în ceea ce privește orientarea comportamentului Astfel constiinta devine centrul personalitatii. Fiecare persoană este în primul rând o ființă socială, nu biologică. Personalitatea este formată de către mediu, de interacțiunile sociale și de eforturile noastre neîncetate de a le satisface.. Autorul a introdus pentru prima dată termenul de complex de inferioritate. ”Sentimentele de inferioritate nu sunt în sine anormale. Ele sunt cauza tuturor dezvoltărilor omenirii.” Adler avea convingerea că experiențele de viață ale tuturor copiilor implică sentimente de slăbiciune, inadecvare și frustare. Copiii sunt mici și neajutorati în lumea adulților. Iar lupta pentru putere este prima compensare pentru sentimentul de inferioritate. Un sentiment puternic al inferiorității va impiedica creșterea și dezvoltarea pozitivă, în timp ce sentimentele moderate de inferioritate pot motiva individul pentru realizări constructive.”(sursa:internet) Adler considera ca toti copiii sunt profund afectati de sentimentul de inferioritate, care este o consecinta inevitabila a lipsei de putere a copilului.

b.Teoria lui Carl Jung

„Să nu ne imaginam că lumea exterioară se înțelege doar prin intelect; ea se înțelege la fel de bine și prin sentiment. De asemenea judecata intelectuală reprezintă integral cel mult jumătate de adevăr (…) inteligența este adesea mai slabă decât inima.”. ( Carl Jung). Teoria formulata de Jung pune accentul si pe inima, aceasta fiind de multe ori mai puternica decat inteligenta. Jung precizeaza faptul ca apar trei sisteme care au legătură unele cu altele și care formează personalitatea: conștientul, inconștientul personal și inconștientul colectiv. Constientul se refera la functiile de care un individ este conștient.Inconstientul personal face referire la achizițiile care există în viața personala a unui individ(percepții, gânduri, sentimente subliminale). Iar inconstientul colectiv este sistemul cel mai inabordabil pentru suflet deoarece are un material ce nu vine niciodată singur( este alcatuit din amintiri (imagini) care reprezinta reziduuri psihice depozitate în psihicul uman, denumite arhetipuri. Cel mai important arhetip este sinele( arhetipul integrator, care reprezintă unitatea, totalitatea și integrarea personalității individului).

c.Teoria lui Darwin

Emoțiile fundamentale ale lui Darwin (bucuria, surpriza, tristețea, frica, dezgustul, furia) sustin teoria evolutivă si reprezintă modele de reacție mentală întipărite în sistemul nervos. Anumite manifestari corporale sunt insotite de emotii speciale. Emotiile precum surpriza, curiozitatea, extazul, frica, furia, pofta, lacomia … reprezinta exemple de emotii standard.Darwin a realizat o punte comuna intre reflexele emotionale, reflexele senzoriale si cele motorii. Teoria lui Darwin reliefeaza faptul ca oamenii au mostenit modele de comportament de la stramosii lor preistorici( care aveau nevoie de acest comportament pentru a se apara), si din acest motiv indivizii din present isi arata coltii. Teoria sustine idea ca exista o legagatura intre emotiile oamenilor si cele ale animalelor, primele fiind intr- o oarecare masura fosilele sistemelor de reactie de la stramosii nostri animali.

d. Teoria lui Mielu Zlate

Personalitatea individului este formată din mai multe fațete: reală (însușirile și stările psihice), autoevaluată ( reprezentări, idei, imaginea de sine), ideală( formată din idealul ce trebuie să fie atins), percepută( imaginea pe care individual o are despre alții), proiectată( gândurile și sentimentele pe care un individ crede că le are) și manifestată(trăsături și însușiri particulare ale individului). Fiind încă în copilărie trăirile afective ale școlarului de 7/9 ani sunt strâns legate de momentul prezent, de momentul aici și acum. Școlarii mari rămân legați de împrejurările prezente, dar trăirile lor afective încep să fie motivate de așteptările lor și de o anumită preocupare de viitorul lor școlar.Caracteristic este și faptul că se amplifică învățarea afectivă. Adică se realizează prin imitarea și observarea celorlalți prin participarea comună la evenimentele de viață, prin întărire socială. Pe fondul acestora se vor dezvolta conduite tipice și generale pentru cei cuprinși în acest stadiu, cu elemente distincte pentru primul an de școală.

1.1.3 Vârsta școlară mică

Perioada imediat următoare grădiniței – locul care l-a pregătit pe copil pentru statutul lui de viitor elev – este mica școlaritate (clasele I- a II-a) ce presupune începerea activității școlare. Orice cadru didactic trebuie să fie conștient că un elev de clasa întâi este totuși un copil de vârstă mică, supus unor schimbări inerente: metabolice, de creștere, psihice, emoționale. Copilul – mândru de rolul său de elev- este dornic să meargă la școală, să învețe să scrie și să citească pentru a dobândi libertate de comunicare și exprimare în relațiile cu ceilalți copii, dar și pentru a evada în lecturile sale preferate.

Cu toate acestea, copilul nu abandonează principala sa preocupare de până atunci – jocul, pe care încearcă să-l integreze și să-l adapteze mediului de viață actual, pentru a răspunde nevoilor școlare și de relaționare cu colegii săi. Rolul său de elev presupune însă, responsabilitate și îndeplinirea unor sarcini nu tocmai ușoare și nici prea plăcute. Pentru a face față, copilul are nevoie de siguranță și afecțiune, de aprecierea învățătoarei, de încurajarea și susținerea părinților atât în caz de reușită cât și de eșec. El își dorește să primească laude, recompense și în niciun caz reproșuri. Mica școlaritate privește începerea activității școlare și urmează perioadei preșcolare cu frecventarea grădiniței care l-a pregătit pe copil pentru noul său statut.nPentru orice învățător, un elev în clasa întâi se va înfățișa ca un copăi. Rolul său de elev presupune însă, responsabilitate și îndeplinirea unor sarcini nu tocmai ușoare și nici prea plăcute. Pentru a face față, copilul are nevoie de siguranță și afecțiune, de aprecierea învățătoarei, de încurajarea și susținerea părinților atât în caz de reușită cât și de eșec. El își dorește să primească laude, recompense și în niciun caz reproșuri. Mica școlaritate privește începerea activității școlare și urmează perioadei preșcolare cu frecventarea grădiniței care l-a pregătit pe copil pentru noul său statut.nPentru orice învățător, un elev în clasa întâi se va înfățișa ca un copil de vârstă mică, cu unele probleme de creștere și schimbări metabolice, dornic de a merge la școală, mândru de rolul său de elev, nerăbdător să învețe să scrie și să citească, pentru a deveni independent în lecturile preferate și în corespondențele cu cei dragi.

Reprezentarea psihopedagogică a caracteristicilor varstei de 6/7 ani- 9/10 ani

Copilul trăiește într-o lume nesigură, într-un univers mereu în schimbare. Acesta își poate clădi un mediu favorabil dezvoltării adecvate, însă numai cu sprijinul grădiniței, școlii și al familiei. Copilul perfect este acel copil care este vesel, acel copil care este vioi, liniștit, ascultător. Dar ca un copil să poată fi numit copilul perfect are nevoie de un mediu stabil atât în cadrul clasei cât și în cadrul familiei din care face parte. Așa cum subliniază și Eugenia Enăchescu omul nu se raportază indiferent la realitate…Tot ceea ce îl înconjoară- lucruri, persoane, fenomene, evenimente- acționează asupra omului cu o anumită valoare și semnificație, determinânu- l la bucurie sau tristețe, entuziasm sau deznădejde, teamă sau curaj și multe asemenea stări de natură afectivă.

1.2: Dezvoltarea afectivă prin relaționarea din cadrul clasei

Relaționarea din cadrul clasei de elevi se realizează în strânsă legătură cu emoțiile și cu sentimentele care există între elevi. Se reliefează un tip de relații interpersonale are presupun relații de simpatie, relații de antipatie, de preferință sau chiar de respingere. Dezvoltarea afectivă a elevilor prin relaționarea din cadrul clasei este un proces complex bazat pe structuri afective și simpateice. În cadrul clasei emoțiile au tendința de a se combina unele cu altele. Emoțiile elevilor în cadrul relaționării din cadrul clasei crează impresia de armonie sau de respingere între anumite părți din cadrul personalității. Spre exemplu, o atitudine contradictorie față de zâmbet și râs( în acest caz emoția reconfortantă de veselie și starea de bună dispoziție vor fi estompate). Această atracție poate fi favorizată de o serie de factori: similaritatea, complementaritatea, proximitatea 11

Dezvoltarea afectivă a copilului reprezintă o importanță deosebită din mai multe motive:

1. În primul rând pentru interacțiunea, formarea și dezvoltarea relațiilor cu persoanele din jurul lui. O interacțiune reușită a copilului cu alte persoane depinde atât de capacitatea lui de a înțelege o situație emoțională cu care el se confruntă, cât și de comportamentul adecvat al acestuia față de situația respectivă.

2. Pe termen lung, dezvoltarea optimă a competențelor emoționale ale copilului se răsfrânge și asupra integrării acestuia în sistemul instituțional al educației: grădiniță, apoi școală.

3. Posibilele tulburări apărute în dezvoltarea emoțională reprezintă o consecință a problemelor de comportament apărute în copilăria timpurie și cea mijlocie. Dezvoltarea afectivă a elevului de 9/10 ani este marcată de clasa din care elevul face parte. Relațiile de afectivitate se dezvoltă într-un ritm alert, simpatiile au antipatiile fiind exemple care se realizează într- un mod rapid.

1.2.1 Importanța relațiilor interpersonale în cadrul grupului din care face parte:

“Pentru unii copii, viața în cadrul grupului de egali este mult mai plăcută și mai satisfăcătoare decât pentru alții. Copiii îți formează păreri- uneori pozitive, alteori negative- despre mulți copii dintre cei de vârsta lor, fiind la rândul lor evaluate de alții din grup. Ce factori determină dacă unor copii în general le place sau le displace de altul? Pentru a determina cum se descurcă un copil în grupul celor de vârsta sa, cea mai comună abordare este să li se pună întrebări copiilor. Teoretic, ceilalți copii ar trebui să aprecieze cel mai bine poziția altuia în cadrul grupului.

Copiii se integrează în mod diferit în colectivul de colegi sau în alte grupuri de copii. Nu se știe cu siguranță ce factori determină eventualele simpatii sau antipatii. Singurii copiii apreciază cel mai bine poziția lui sau a altui copil în cadrul grupului. În funcție de aceste aspecte distingem:

1) copiii populari sau simpatizați – sunt copiii prietenoși care reușesc să interacționeze plăcut și cooperant și să comunice eficient cu ceilalți copii din grup.

2) copiii respinși nu sunt agreați de copiii de vârsta lor, primind mai multe nominalizări negative decât pozitive. Sunt două categorii de copii respinși:

a) copii respinși – agresivi manifestă un comportament antisocial; ei sunt respinși de grupul de egali din cauza agresivității lor, ceea ce accentuează ulterior această stare. Formele ei de manifestare pot fi fizice și verbale la băieți, în timp ce la fete agresivitate rămâne la nivel relațional.

b) copiii respinși – retrași nu reușesc să relaționeze cu succes, să intre în grupuri noi sau să-și facă prieteni. Această incapacitate le provoacă o stare de anxietate și o părere greșită despre ei, considerându-se antipatici și disprețuiți de ceilalți.

3) copilul neglijat pare să nu fie atât antipatizat cât ignorat. El interacționează foarte puțin, nu este vorbăreț, fiind considerat timid de ceilalți copii de vârsta lui.

4) Copilul controversat are un comportament – după cum sugrează și denumirea- contradictoriu, fiind evaluat de grupul de egali atât pozitiv cât și negativ.

În evoluția și maturizarea afectivă a copilului, presărată cu instabilitate și chiar crize emoționale, acesta are nevoie de afectivitate și susținere, atât din partea pedagogului, cât și a părinților.

Părinții trebuie să fie calmi, înțelegători, să păstreze un echilibru corect între ferm și flexibil, să fie permanent atent la nevoile emoționale ale copilului, deoarece afectivitatea influențează personalitatea, cunoașterea și întreaga evoluție a omului.

Formele sale de manifestare sunt emoțiile și sentimentele care pot fi pozitive și negative (entuziasm, mulțumire, bucurie, tristețe, frustrare, supărare etc).

Grupul din care fac parte elevii este important în socializare deoarece cu ajutorul grupului se pot realiza interacțiuni care structurează personalitatea elevului. Iportanța dezvoltării afective sporește deoarece copilul va căuta să relaționeze, să realizeze structuri afective cu ceilalți, copilul va abandona jocul de unul singur și va căuta interacțiunea cu ceilalți copii. Prin specificul lor relațiile de afectivitate ajută elevul să intre în contact cu o mare varietate de roluri din categoria sa de vârstă, roluri neinteresante pentru lumea adulților.

1.2.3 Studii de caz/ direcții de analiză în dezvoltarea afectivă / relațiile din cadrul grupului.

Pentru exemplificarea importantei pe care o are dezvoltarea afectiva in cadrul clasei de elevi cu varste cuprinse intre 6/7- 9/10 ani vom prezenta cateva studii de caz referitoare la acest subiect.

Studiul de caz nr. 1:

Eleva A.A. este o eleva de clasa a II-a care manifesta atitudini de respingere fata de ceilalti colegi din clasa. Eleva este medie la invatatura, dar are tendintra de a sfida colegii si pe doamna invatatoare a clasei. Are si un numar mare de absente nemotivate. Din punctul de vedere al abstarctizarii scolare eleva are un nivel destul de redus. Are o pregătire școlară precară, cu mari lacune, este submotivata pentru a invata. Se incearca angrenarea elevei în cercetarea și descoperirea grupului din care face parte dar acest lucru se doreste de foarte putine ori. Eleva A.A. nu este constienta de problemele pe care le are in cadrul grupului de elevi. Problema elevei A.A. tine de inadaptare la nivelul de dezvoltare al grupului din care face parte.

Desi nu prezinta o situatie buna in ceea ce priveste nivelul de acumulare al cunostintelor, elevei îi place să „meșterească”, ii place să lucreze cu diferite materiale ușor de prelucrat, să facă ceva singura sau alături de ceilalti elvi din clasa. Se poate usor antrena în diverse forme de activitate practic-aplicativă; preferă modelismul.

Istoricul evolutiei problemei:

Lipsa de afectivitate din partea parintilor( datorita faptului ca mama este plecata la munca in strainatate iar tatal nu se implica prea des in educatia fetitei), lipsa supravegherii maternal, conditiile precare de trai au determinat carenta afectiva cu care se confrunta A.A.

Descoperirea cauzelor care au generat carenta afectiva:

A.A. pezinta lipsa unei dezvoltari afective estul de pronuntate, este o fire introvertita, este neinteresata de a comunica sau de a incerca sa stabileasca relatii interpersonal cu ceilalti.

Raspunde intr- un mod ezitant, cu o voce destul de nesigura, se inroseste la fata si evita contactul visual cu ceilalti.

Solutii:

A.A. este responsabilizata de catre doamna invatatoare prin trasarea sarcinii de a raspunde zilnic de panoul de prezenta din clasa, explicandu-I se cat de importanta este aceasta sarcina pentru ceilalti elevi. Elevii clasei au fost constientizati de faptul de a incerca sa vorbeasca zilnic cu eleva A.A.( pe diferite teme- caietul de lucru, teme, activitati).

Activitatea de invatare: zilnic este pusa sa raspunda la ore, iar fiecare raspuns este incurajat. Elevii o aplauda atunci cand reuseste sa raspunda corespunzator, atunci cand are atitudinea de a relationa cu ceilalti.

Evaluarea programului de schimbare:

S-a constatat o ameliorare a dezvoltarii afective a elevei. A.A. nu mai lipseste de laq scoala decat daca este bolnava.S- a constata o imnbunatatire a comunicartii in cadrul cl;asei de elevi. Eleva a primit incredere in fortele proprii iar acest lucru a determinat o imbnatatire a aspectelor afective.

In aceasta situatie obiectivele pe termen lung au fost realizate, orice apreciere pozitiva care ii este adresata o determina sa raspunda intr- un mod pozitiv.

Studiu de caz 2:

Tabloul familiei:

Elevul P C participă la activitățile desfășurate în cadrul scolii în mod constatnt. În momentul actual locuiește împreună cu asistentul maternal în grija căruia este.Este inscris in clasa a II-a.

Tabloul copilului.

Elevul se manifestă ca fiind nerăbdător, curios, are deprinderi motorii formate în mod normal. Nu întâmpină dificultăți în a aștepta sau a amâna nevoile. De cele mai multe ori răspunde înainte de a i se adresa întrebările. În ceea ce privește sarcinile care îi sunt trasate, reușește cu ușurință să le îndeplinească. Limbajul este ușor îngreunat în exprimarea unor acțiuni, lucru datorat varstei mici pe care o are copilul. Dar se observă tendința elevului spre acte de violență, agresivitate.

Descoperirea cauzelor care au generat carenta afectiva

Băiețelul nu reușește să verbalizeze într-o manieră simplistă trăirile pe care le experimentează. Povestește despre frații și surorile lui( copii care ocuiesc în aceași casă cu el- copii luați în îngrijire sau copiii asistentei maternale), dar nu poate structura trăirile pe care le are. Asistenta maternală și educatoarea au relatat faptul că băiețelul are tendința spre agresivitate, ușoară violență, în special față de sora mult mai mică. Devine agitat, își pierde sirul povestirii. Tonalitatea vocii este schimbată- se observă gravitatea pe care o simte băiețelul când povestește.

Solutii:

In cadrul activitatilor elevul este impulsionat sa raspunda intr- o maniera pozitiva.

Invatatoarea prezinta elevilor material, realizeaza activitati care au ca si scop descoperirea familiei, a rolului pe care il are aceasta in dezvoltarea afectiva.

Elevul este impulsionat sa raspunda favorabil la cerintele celollalti colegi.

BIBLIOGRAFIE:

1.Golu M.. 2000. Fundamentele psihologiei, București, Editura Didactică

2.Tutu Corina Mihaela.2008. Psihologia personalității, București, Editura Fundatiei Romania de Maine

3. Darwin.1967. Exprimarea emoților la om și animale,București, Editura Academiei RSR

4.Harwood.R.,Miller A. Scott, Vasta R. 2010.Psihologia copilului, Iași, Editura Polirom

5. Evans, 2001; Younger, Schneider, Wadeson, Guirguis si Bergeron, 2000

6. Adler 1956 apud Frager si Fadiman.1984.Psihologia personalității, București, Editura IRI

7.Sursa:internet – http://ro.scribd.com/doc/68603600/Alfred-Adler

8.Carl Jung.2011.Liber Novus.Cartea roșie a lui Jung,București, Editura Trei

BIBLIOGRAFIE:

1.Golu M.. 2000. Fundamentele psihologiei, București, Editura Didactică

2.Tutu Corina Mihaela.2008. Psihologia personalității, București, Editura Fundatiei Romania de Maine

3. Darwin.1967. Exprimarea emoților la om și animale,București, Editura Academiei RSR

4.Harwood.R.,Miller A. Scott, Vasta R. 2010.Psihologia copilului, Iași, Editura Polirom

5. Evans, 2001; Younger, Schneider, Wadeson, Guirguis si Bergeron, 2000

6. Adler 1956 apud Frager si Fadiman.1984.Psihologia personalității, București, Editura IRI

7.Sursa:internet – http://ro.scribd.com/doc/68603600/Alfred-Adler

8.Carl Jung.2011.Liber Novus.Cartea roșie a lui Jung,București, Editura Trei