Contributia Familiei la Dezvoltarea Personalitatii Copilului
Cuprins
Introducere
Capitolul I.Personalitatea si dezvoltarea copilului – accepțiuni și perspective de abordare
1.1. Accepțiuni ale conceptului de personalitate
1.2.Etapele dezvoltarii copilului
1.2.1. Varsta prescolara (a doua copilarie), 3 – 6/7 ani
1.2.2. Varsta scolara mica (marea copilarie), 6/7- 10/11 ani
1.2.3. Pubertatea si adolescenta ( 14 – 24 /25 ani)
Capitolul II.Contributia familiei in dezvoltarea personalitatii copilului
II.1.Importanța mediului socio-familial în dezvoltarea copilului
II.2.Necesitatea educării părinților
Capitolul III.Cercetare privind contributia familiei in dezvoltarea personalitatii copilului
3.1. Scop ,obiective si instrumente ale cercetării
3.2. Ipotezele si etapele cercetării
3.3.Metodologia si instrumentele utilizate
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezentate în literatura de specialitate, pe rolul familiei in dezvoltarea personalității copiilor, precum și rezultatele unei cercetări personale, prin care mi-am propus realizarea unui curs de educatie parentala si observarea schimbarilor pe care acest curs l-a adus in educatia copiilor .
Copilăria a fost și este recunoscută, este valorizată ca o perioadă unică, distinctă față de alte perioade ale dezvoltării. Copilăria este perioada cea mai bogată în experiențe de învățare, pe care se clădește evoluția ulterioară. Copiii își construiesc propria modalitate de înțelegere a lumii. Ei învață interacționând cu adulții, cu copiii și mediul înconjurător, corelând noile experiențe cu ceea ce deja au înțeles. Adulții trebuie să ofere materiale, sprijin, ghidarea copilului pentru a asigura valorificarea oportunităților de învățare.
Conferință mondială UNESCO cu privire la educația timpurie, din septembrie 2010, a avut tocmai ca temă „Construirea avuției națiunilor”, copiii fiind considerați ca principala resursă pentru viitorul omenirii. Cultivarea acestei resurse, reprezintă conținutul educației pentru toți, cat si afirmarea dreptului la educație și responsabilitatea tuturor. Modelele de bune practici privind educația timpurie au constituit sursa pentru elaborarea unor instrumente care să orienteze și să întărească calitatea furnizorilor de educație timpurie, care se referă la cadrul politic, strategic, financiar etc.
Pe plan internațional este evidentă abordarea holistică a dezvoltării copilului, din perspectiva sănătății, protecției și educației sale, care asigură bunăstarea și dezvoltarea integrală a copilului și implicit a dezvoltării personalității acestuia
Personalitatea copilului este un sistem deschis, care în procesul formării sale, asimilează în mod particular atât influențele sociale cât și „cunoștințele obiective” (valori intelectuale, estetice etc.) date în conștiința socială. Copilul stabilește relații permanente nu numai cu lumea naturală ci și cu mediul socio-cultural. Limba, știința, arta, tehnica, constituie izvoare ale dezvoltării inteligenței, afectivității, caracterului, într-un cuvânt ale dezvoltării personalității umane. Copilul pășind pe drumul ascendent al inserțiunii sale în universul socio-cultural al adultului, învață modele, tipare de conduită, „luându-și în stăpânire” propriile procese psihice.
Dar care sunt modalitățile optime de conducere a influențelor socio-culturale formative? Cum trebuie transmise cunoștințele pentru a asigura angajarea individului în activitatea de învățare; cum se pot mobiliza resursele afective și cele motivațional-volitive ale copilului, alături de posibilitățile intelectuale, necesare în vederea asimilării influențelor externe? Iată o problemă metodică fundamentală pe care am dorit sa o lamuresc in aceasta lucrare.
Scopul cercetarii a fost de a descoperi metode si tehnici de imbunatatire a relatiei parinte-copil,deoarece aceasta este conditia unei dezvoltari sanatoase si armonioase a copilului iar activitatiile cu părinții” au urmărit :
realizarea unei bune relații părinte-copil;
prevenirea unor probleme grave de educație;
prevenirea unor atitudini și reacții negative în comportamentul părinților față de copil;
însușirea unor abilități de bază de care părinții au nevoie pentru a influența pozitiv comportamentul copiilor.
Lucrarea este organizată în trei capitole, dintre care primele doua abordează o serie de probleme teoretice, legate de: perspectivele de abordare în psihologie ale conceptului de personalitate, particularitățile dezvoltării personalității , precum si contributia familiei în dezvoltarea personalității copilului. În cea de-a doua parte a lucrării, am prezentat obiectivele, ipotezele, metodologia utilizată, precum și rezultatele unei cercetări, prin care am vrut sa aduc o imbunatatire in educatia pe care parintii o ofera copiilor cat si efectele acesteia asupra copiilor.
Capitolul 1. Personalitatea si dezvoltarea copilului – accepțiuni și perspective de abordare
1.1. Accepțiuni ale conceptului de personalitate
Conceptul de personalitate este definit intr-o prima acceptiune ca fiind individualitate,omul prin totalitatea insusirilor si functiilor fizice,psihice aflate intr-o continua unitate indisolubila,rezultat al dezvoltarii depline si unitare a calitatilor persoanei.De asemenea,definitiile date conceptului de persoana si personalitate nu sunt sufficient elaborate,lasand posibilitatea unei interpretari achivoce.Conceptul de persoana semnifica individual uman socializat,caracterizat printr-o anumita structura biologica si psihica,integrat social intr-un anumit sistem de raporturi determinate asupra procesului formativ al persoanei . Conceptul de “personalitate”este intalnit in toate stiintele scio – umane si filosofie.De fiecare data se releva aspecte specifice,unghiul de abordare fiind schimbat,fapt ce impune cu atat mai mult convergenta perspectivelor.Filosofia are in vedere “omul”, ca esenta umana.In psihologie vorbindu-se de “persoana” , “personaj”, personalitate si de tulburari de personalitate.In sociologie utilizandu-se frecvent termenul de “personalitate sociala”accentuandu-se importanta elementelor sociogene din structura intima a omului,interiorizarea normelor si valorilor in procesul socializarii,insusirea “modelului cultural”, formarea idealurilor,dezvoltarea constiintei. Termenul “ personalitate”,derivate de la “persoana”,isi are originea in limba latina clasica,unde cuvantul – persoana – desemna initial masca folosita de actori in tetrul antic,mai tarziu ,acest cuvant a dobandit intelesuri multiple,functionand in mai toate limbile moderne cu inteles polisemantic,aspect exterior al omului,amintind de intelesul original (masca) ,rolul jucat de un actor,functia sociala indeplinita de un om ,actorul insusi care joaca un rol ca si omul care indeplineste o functie sociala,ceea ce confera valoarea omului,calitatile lui.
Personalitatea dupa psihologul Jean Soetzel,personalitatea poate fi definite “din exterior”, ca efect produs de un individ asupra celorlalti ,ansamblul trasaturilor si conduitelor umane catre provoaca raspunsuri psihocomportamentale din partea altora,cat si din “interior”,ca structura intima a elementelor biologige,inascute,instincte,rebuinte,tip de activitate nervoasa superioara ,psihologice,limbaj,gandire,imaginatie si sociomorale,achizitionate in procesul socializarii,norme comportamentale,valori sociale,convingeri,idealuri etc.
Astfel, putem spune ca ceea ce reprezinta personalitatea este un fapt complex intr-o continua modelare,dar si studiere inca din cele mai vechi timpuri.Sunt peste o suta cincizeci de ani,de cand Goethe a formulat in al sau “Divan”unul dintre aforismele cele mai citate,asupra vietii umane : “Cea mai mare fericire a omului este personalitatea”. Exprimat astfel,acest adevar are un character prea general,pentru a fi inteles in semnificatia lui adanca si in toate implicatiile lui.
Personalitatea privita in acceptia ei cea mai generala,sub incidenta cercetarilor psihologiei moderne se intelege intregul vietii noastre individuale,dezvoltata pe constitutia noastra biologica,prin adaptarea la mediul social si cultural al comunitatii din care face parte. Cu alte cuvinte,structura de adancime a corpului nostrum,rezultat al unei indelungi evolutii biologice,prin integrarea intr-o viata culturala,la o socializare a instinctelor,a fondului temperamental, a functiunilor fiziologice elementare, si la o viata spirituala in domeniul valorilor culturale.
Realitatea animalica primitive a finite noastre este chemata la o noua viata,este o viata disciplinata prin munca,reguli sociale si legi morale,animalul din noi devenind om deopotriva, printr-o mutuatie biologica dar si printr-o dominare a fondului instinctual. S-a putut spune ca personalitatea noastra reprezinta un manunchi de impulsii si nevoi biologice,disciplinate prin inhibitii si dominare de sine.
Personalitatea acest termen de evolutie a vietii,insemnand o umanizare treptata a omului primitive si o luare in posesie prin cunoastera de sine,a propriei finite.Personalitatea presupune,asadar,o bogata viata interioara dezvoltata prin examene de constiinta si bilanturi spirituale in vederea unei potentari si neincetate cresteri,se vorbeste de o dezvoltare fara termen,dezvoltandu-se din copilarie si pana in ultima zi a vietii. Aceasta imbogatire si adancire treptata este insasi conditia specifica a vietii spiritualle umane,care nu inseamna in timp o curba suitoare, ci amenintata cu destramari si decaderi pe parcurs.
Personalitatea se formeaza,se cucereste,este ansamblul de dispozitii inascute dobandite,formate si dezvoltate continuu sub influenta factorilor biologici si a experientelor personale.
Aceasta “expresie a structurii sale psihice”, este o dimensiune a omului ce presupune existenta celorlalte dimensiuni,biologica si fiziologica.Natura bio-psiho-sociala,asigurand unui individ buna adaptare originala la mediul natural si social. O astfel de personalitate si o gandire emotionala dezvoltata il poate ajuta pe individ sa se integreze mai usor in societatea sa ,sa se socializeze, dar sis a se descurce in orice situatie si orice ipostaza ceea ce duce la valorizarea , afirmarea sa.
In ultimul timp, numerosi psihologi au manifestat un interes sporit pentru explicarea definirii si formarii personalitatii in cdrul raportului dintre individ si mediul ambient,natural si social.
In opinia lui Vasile Pavelcu, “continutul personalitatii il constituie totalitatea calitatilor si insusirilor,orientarea ,inclinatiile,interesele,trebuintele,aptitudinile,etc.,aparute pe baza biologica in relatiile cu mediulsocial in corelatiile interne ale trebuintelor sale.
Formarea si devenirea personalitatii ca proces fiind direct conditionat de structura psihica,de calitatea determinarilor subiective ale individului, cat si o buna legatura cu cercetarea transformarilor relatiilor sociale, a mediului…deoarece mediul ambient are o influenta colosabila asupra formarii si dezvoltarii personalitatii individului. In interactiunea om – social- lume, in care individual,personalitate,creat de lumea sociala este totodata creator de lumea sociala…artificialul in natural este expresia efortului sau creator uman, mediu al omului sin u pur si simplu mediu.
Personalitatea umana este expresia structrii activitatii sale la nivelul careia obiectivul si subiectivul se interpatrund dialectic,se modeleaza reciproc. In acest raport,obiectivul capata dimensiunile subiectivului,iar subiectivul se obiectiveaza, capata conturi definitorii in produsele activitatii sale libere, adica transformare, inventie, creatie de nou authentic,dispnibilitati demiurgice pe care subiectul le dobandeste numai prin munca,practica sociala de pe urma structurarii carora el isi modeleaza personalitatea.
In teoria marxista si praxisului, Antonio Gramsci – se defineste omul ca “ proces”, maidual,personalitate,creat de lumea sociala este totodata creator de lumea sociala…artificialul in natural este expresia efortului sau creator uman, mediu al omului sin u pur si simplu mediu.
Personalitatea umana este expresia structrii activitatii sale la nivelul careia obiectivul si subiectivul se interpatrund dialectic,se modeleaza reciproc. In acest raport,obiectivul capata dimensiunile subiectivului,iar subiectivul se obiectiveaza, capata conturi definitorii in produsele activitatii sale libere, adica transformare, inventie, creatie de nou authentic,dispnibilitati demiurgice pe care subiectul le dobandeste numai prin munca,practica sociala de pe urma structurarii carora el isi modeleaza personalitatea.
In teoria marxista si praxisului, Antonio Gramsci – se defineste omul ca “ proces”, mai exact “procesul actelor sale” , dupa Gramsci , omul trebuie conceput ca o serie de raporturi active, ca individ socializat care intra in raporturi cu natura si cu alti oameni nu prin juxtapunere, ci organic, in mod activ, prin intermediul muncii si al tehnicii.
Perspectiva actionalista maxista ofera o viziune filosofica sistemica si implicit istorica asupra personalitatii,aducand incontestabil un spor de eficienta in cercetarea si explicarea personalitatii.
Orice activitate este determinata motivational intern, este expresia unei nevoi interne, bio-psihologice a personalitatii ca individ concret.Aceste nvoi sunt determinate social prin apartenenta personalitatii la un sistem social , apartenenta care conditioneaza, motiveaza nevoi, scopuri optiuni decizii,valorii dupa care se ghideaza personalitatea in activitatea sa.
Considerarea structurii ca o structura temporala, in care conditia fundamentala a personalitatii apare ca raport intre necesitatea dezvoltarii si afirmarii sale multilaterale si conditiile acestei dezvoltari si afirmari, are in vedere nu temporalitatea empiric senzoriala,ci sistemul de raporturi actionale ale personalitatii ca raporturi temporale determinate social, concret – istoric.
Ca si gandirea , personalitatea este un proces unitar si complex care dezvolta in timp, se consolideaza devine mai pregnanta, daca ca om o ajuti prin implicarea ta, actiunea ta la tot ce te inconjoara, gandirea cu cat este mai stimulate cu ata ea te va ajuta mai mult in rezolvarea problemelor. Este ca un circuit ce merge incontinuu fara a rugini daca i-se maid a si putin ul;ei, adica material se stimuleaza activitatea se ajunge la performante,la fel si in cazul personalitatii,cu cat este mai armonios formata cu atat omul va fi mai valoros.
1.2.Etapele dezvoltarii copilului
1.2.1. Varsta prescolara (a doua copilarie), 3 – 6/7 ani
Având în vedere polivalența ei de ființare precum și tonalitatea impetuoasă și ingenuă a trăirilor, perioada preșcolară constituie, pe drept cuvânt, "vârsta de aur" a copilăriei.
Reperele psihologice fundamentale, ce dau contur și individualitate celei de a doua copilării sunt: activitatea de bază – jocul și respectiv, tipul relațiilor în care este antrenat individul (concret, se produc nuanțări în relațiile interfamiliale și o diversificare a celor extrafamiliale, ceea ce conduce la cristalizarea identității sale primare).
Acestă perioadă cuprinde următoarele etape:
• a preșcolarului mic (3-4 ani);
• a preșcolarului mijlociu (4 ani);
• a preșcolarului mare (5-6/7 ani).
1.Dezvoltarea somato-fiziologică
Se produce o creștere a dimensiunilor sale antropometrice, aproximativ de la 14 la 22 kg, iar înălțimea de la 92 cm la 116/118 cm, cu o ușoară diferență în favoarea băieților. Continuă procesul de perfecționare a sistemului nervos, atât pe plan structural cât și funcțional;
Se conturează și câteva diferențe între cele două sexe, sub raport comportamental: fetele sunt mai cooperante și mai vorbărețe, în timp ce băieții sunt mai rezervați și mai neliniștiți.
2. Evoluția psihologică
Vârsta preșcolară constituie perioada structurării viitoarei personalități; în această perioadă asistăm la progrese remarcabile ale sensibilității tuturor organelor de simț;
Cooperarea dintre tact și văz se îmbogățește așa încât un obiect poate fi identificat fără a fi văzut, doar prin simpla palpare și invers;
Sub aspect auditiv se perfecționează auzul fonematic, muzical precum și abilitatea de a repera obiectele și fenomenele numai după sunetul lor;
Copilul face progrese și pe plan gustativ și olfactiv, mediul de proveniență având un rol decisiv în reglarea preferințelor și aversiunilor sale pe acest plan;
Sub raport perceptiv apar o serie de achiziții notabile, în sensul trecerii de la forme elementare de percepție la forme superioare, ca observația;
În domeniul reprezentărilor se produc modificări, ceea ce conferă mai multă consistență și fluiditate vieții sale interioare, contribuind la dezvoltarea gândirii.
Datorită modestei experiențe de viață, granițele dintre real și imaginar sunt încă labile.
Memoria
• Formele predominante, în această etapă, sunt cea mecanică, cea involuntară (bazată inițial pe asociația de contiguitate). Progresele sunt însă rapide și evidente, dovadă că după 4-5 ani, intră în scenă și memoria voluntară. • Memoria are o puternică amprentă afectogenă (reține, mai ales, ceea ce l-a emoționat intens, fie pozitiv, fie negativ), dar și intuitiv-concretă (se memorează mai ușor acea informație care este ilustrată prin imagini plastice).
Limbajul
• Dacă debutul vârstei este caracterizat de limbajul situativ, format din propoziții simple, treptat se impune limbajul contextual; • Zestrea de cuvinte a vocabularului sporește, la 3 ani este de aproximativ 100 de cuvinte, iar la 6 ani de cel mult 5000 de cuvinte; • Sub aspect calitativ progresele sunt evidente: a) se ameliorează corectitudinea pronunției, expresivitatea vorbirii și folosirea acordului gramatical;
b) comunicarea gestuală se estompează;
c) apare conduita verbală reverențioasă (de pildă utilizarea pronumelui de politețe "dumneavoastră" în relațiile cu persoanele străine);
d) se dezvoltă și caracterul generativ al vorbirii, în sensul capacității copilului de a construi cuvinte noi mai mult sau mai puțin inspirate (ex. "urlăreț");
e) Se structurează și limbajul interior (vorbirea pentru sine), după B.F.Baiev (1960).
Gândirea
La 5, ani se formează aproximativ 50% din potențialul intelectual al individului (conform opiniei lui W. Jacques). • Din perspectiva școlii piagetiene, la vârsta preșcolară, gândirea copilului se află în stadiul preoperatoriu, cu următoarele două secvențe: 1. Până la 4 ani, gândirea este preconceptual-simbolică, identificându-se prin câteva particularități:
• Egocentrismul (datorită confuziilor dintre planul obiectiv și cel subiectiv, totul este filtrat doar prin pro
• Sincretismul (înțelegerea globală, nediferențiată a fenomenelor)
; • Animismul (tendința de a însufleți întreaga realitate înconjurătoare);
• Realismul nominal (copilul consideră numele obiectelor ca pe o însușire intrinsecă a lor);
• Caracter practic-situațional (judecățile individului sunt dependente de experiența concretă pe care o posedă). Deși cunoaște caracterul grupării în ființe și lucruri, el clasifică cele patru cartonașe (om, car, cal, lup), în două, după rațiuni absolut pragmatice: omul, carul și calul, pe de o parte și lupul, pe de altă parte. Rațiunea: omul folosește carul și calul pentru a scăpa de lup.
2. Între 4 -7/8 ani gândirea este intuitivă din mai multe considerente:
• Se formează și ea sub influența investigațiilor practice ale copilului; • Este destinată nu atât cunoașterii adevărului, cât rezolvării unor probleme imediate precum și achiziționării unor cunoștinte elementare de viață; • Raționamentul transductiv sau preconceptual (de la particular la particular) este înlocuit, mai ales, după vârsta de 5 ani cu cel intuitiv, care apelează masiv la reprezentare.
Imaginația
• Jocul, în general, și cel cu roluri, în particular, oferă un teren deosebit de fertil pentru dezvoltarea imaginației la vârsta preșcolară. În plus, o serie de activități organizate (desen, muzică, modelaj) contribuie și ele la stimularea fanteziei preșcolarului. Mare admirator de basme și de povestiri pe care le ascultă cu un viu interes și le trăiește deosebit de intens, ceea ce atestă o mare saturație afectivă.
• Capacitatea fabulatorie este deosebit de activă în această etapă, el povestind cu maximă siguranță și dezinvoltură despre lucruri și întâmplări pur imaginare. La 3 ani copilul confundă fantasticul cu realul, după vârsta de 5 ani, fantasticul devine doar o conversație dictată de joc.
Atenția
• Jocul prin registrul amplu de situații atractive, solicită și funcțiile atenției, mai ales a celei involuntare și treaptat a celei voluntare. • Se consolidează volumul, concentrarea și mobilitatea atenției. Astfel, concentrarea înregistrează ameliorări succesive: dacă la preșcolarul mic este de 5-7 minute, la preșcolarul mijlociu de 20-25 minute, iar la preșcolarul mare de 45-50 minute. Ascultarea de povești, diafilme, desene animate, teatru de păpuși solicită atenția.
Afectivitatea
• Adultismul (imitația adultului) constituie și sursa unor noi trăiri afective (frica de reptile, dezgust față de unele alimente etc). • Se accentuează fenomenul de identificare în special prin intermediul situațiilor în care preșcolarul depistează diverse similitudini cu adultul (fizice, psihice, de conduită); • Uzual, identificarea se produce cu părintele de același sex. Acest proces are două consecințe: pe de o parte, copilul adoptă conduite specifice sexului căruia îi aparține, pe de altă parte, i se formează superegoul (conștiința), ca o sinteză de conduite morale; În afara părinților, frații și surorile constituie modele pentru copil. După vârsta de 5 ani copilul își caută elemente ale identificării în afara căminului părintesc, inclusiv în basme, cărți și filme. Identificarea constituie un element important în evoluția personalității copilului. (R.R. Sears).
• Afectivitatea preșcolarului, ca aspect general, se distinge prin caracterul ei exploziv, instabil. Apoi stridențele se mai estompează, stările afective devin mai profunde și mai nuanțate; • La 3 ani apare vinovăția și pudoarea (eritemul de pudoare – înroșirea feței); • La 4 ani se schițează mândria; • La 5 ani apare sindromul bomboanei amare, respectiv starea afectivă pe care o traversează copilul când primește o recompensă nemeritată; • La 6 ani se manifestă criza de prestigiu, adică disconfortul pe care îl trăiește copilul ori de câte ori este mustrat în public.
Voința
• Apar o serie de trăsături pozitive: stăpânirea de sine, ierarhizarea motivelor acțiunii; • Preșcolarul va fi capabil să îndeplinească și activități care nu îi plac, sau îi plac mai puțin, dacă poate procura o bucurie celor dragi sau își pregătește, astfel, teren pentru o activitate mai plăcută; • Părinții pot contribui la exersarea voinței sale atribuindu-i o serie de sarcini permanente: șters praf, așezat tacâmuri pe masă, udat flori etc. Carențele volitive pot prefața debutul unei maladii, dar evocă de cele mai multe ori deficiențe educative (răsfăț, neglijare, inconstanță).
Personalitatea
• La vârsta preșcolară se pun bazele personalității; • Joaca este importantă pentru evoluția copilului, permițându-i să se identifice cu adultul și să-și descarce stresul. Jucându-se, copilul își folosește mintea și corpul și învață lucruri esențiale despre lumea din jurul lui. ¾ Copilul se joacă pentru că aceasta îl distrează. ¾ Jocul îl ajută pe copil la dezvoltarea capacităților de vorbire, gândire și organizare. ¾ Jocul consolidează cunoașterea și experiența și ajută copilul să-și dezvolte curiozitatea, încrederea in sine și puterea de a se controla. ¾ Jocul îl ajută pe copil să-și descarce micile sau marile traumatisme. Atunci când copilului îi vine greu să depășească un conflict, el îl pune în scenă. Acesta este mijlocul cel mai bun de a admite un eveniment neplăcut, de a exprima ceea ce i-ar fi greu să transmită prin cuvinte. • Pe fondul temperamentului (eredității) se schițează primele trăsături caracteriale pozitive: inițiativă, independență, hotarâre, stăpânire de sine, perseverență etc.
• Formarea caracterului la preșcolar are o motivație practică și presupune, mai ales, adeziune afectivă decât rațională la normele morale: interiorizează regulile postulate de familie sau de grădiniță; • Acum apar și primele aptitudini speciale (în domeniul muzical – Mozart, Haydn, Chopin, Enescu; literatură – Goethe, Goldini; pictură – Rafael, Giotto; tehnic – Gauss, Pascal, Edison, Vuia). Atunci când analizăm fenomenul de durată al dezvoltării copilului observăm că acesta presupune un proces de socializare în care copilul învață să se conformeze normelor societății și să acționeze adecvat. Deși acest proces presupune expectanțe diferite de la o societate la alta, se pare că natura foarte sociabilă a copiilor determină o disponibilitate foarte mare de a învăța și de a răspunde influențelor sociale. Există trei modalități de încurajare a socializării la copil: imitare și identificare, educația directă (pedepse și recompense) și transmiterea expectanțelor sociale. Procesul de imitare și de identificare este cel mai important dintre cele trei.
Imitarea:
• Copilul observă și imită persoanele din jurul său; • Copilul se joacă adoptând roluri sociale și imitând adulții pe care i-a văzut în aceste roluri; • Copilul învață mai mult prin imitare decât ar reține prin învățare directă; • Copilul imită în funcție de întărirea pe care o primește: întărirea pozitivă precum lauda sau încurajarea duc la repetarea comportamentului, în timp ce pedeapsa sau ignorarea scad probabilitatea repetării comportamentului; Identificarea:
• Învățarea se interiorizează rapid, astfel încât copilul ajunge să se identifice cu persoana sau cu rolul respectiv; • Are loc într-o perioadă mai mare de timp decât imitarea, de aceea rolurile de sex se învață prin identificare; prin urmare, prezența modelelor de rol în preajma copiilor este foarte importantă; modelele de rol îi oferă copilului un fir de ghidare, care-l va orienta spre un comportament adecvat în viață; • Copilul nu imită toate modelele ci numai pe cele similare lor, de exemplu cel de același sex (experimentul lui Bandura); Identificarea și imitarea sunt mecanisme importante de învățare pentru copil. Există însă unele lucruri care sunt dobândite prin intermediul reacțiilor directe ale adulților, acestea fiind o modalitate importantă de pregătire a copiilor pentru a se comporta conform cu exigențele societății. Printre ele se numară pedeapsa și încurajarea.
Un alt aspect al socializării îl reprezintă clarificarea expectanțelor adulților și motivele regulilor. Explicațiile încurajează copilul să se comporte sociabil. Copilul trebuie să înțeleagă ce se întâmplă în jurul său, să dea o rațiune regulilor și comportamentelor observate.
1.2.2. Varsta scolara mica (marea copilarie), 6/7- 10/11 ani
Această etapă a fost denumită și copilăria adultă sau maturitatea infantlă.
1.Dezvoltarea somato-fiziologică
Dacă la 6-7 ani ritmul creșterii trenează, ulterior devine alert, astfel încât până la debutul pubertății, copilul crește în greutate aproximativ 10 kg, iar în înalțime cu circa 20 cm. Corpul și extremitățile se lungesc, ceea ce provoacă o modificare a proporției dintre cap și trup. Sistemul muscular progresează, îndeosebi sub raportul masei sale. Crește forța musculară, precizia și viteza motrică a micului școlar.
În ceea ce privește sistemul nervos, asistăm la o creștere a creierului (aproximativ 1200 g) și la o organizare de căi funcționale noi. .
2. Evoluția psihologică
Achiziționarea scris-cititului solicită complex întreaga paletă de senzații, percepții,reprezentări. Se dezvoltă sensibilitatea tactilă a mâinii dar și cea vizuală și auditivă. Se îmbunătățește vederea la distanță și capacitatea de apreciere vizuală a mărimii. Auzul fonematic evoluează considerabil.
Pe plan gustativ și olfactiv crește abilitatea individului de a identifica și clasifica gusturile și mirosurile.
Sub raport tactil, asistăm la o evoluție deosebită a chinesteziei mâinii prin scris, desen, lucru manual.
Spiritul de observatie, ca etapă superioară a percepției, face progrese, devenind acum deliberat, sistematic, analitic.
Ameliorări multiple survin și în planul percepției spațiului și a timpului. Cât privește percepția timpului, datorită implicării copilului în diverse activități școlare, care presupun respectarea unui orar, se dezvoltă capacitatea acestuia de a percepe și aprecia corect durata de desfășurare a fenomenelor.
Reprezentările sporesc în volum și apar reprezentări noi: istorice, geografice, topografice.
Memoria.
• Predomină memoria mecanică (moment de apoteoză la 8 ani), involuntară și cea de scurtă durată; • Memoria este condiționată de încărcătura afectogenă (reține preponderent ceea ce l-a impresionat mai mult); • Uitarea apare frecvent în jurul vârstei de 7 ani (el uită frecvent tema de pregătit, penarul, caietul etc.); La 9 ani școlarul face eforturi voluntare de a-și cultiva memoria (repetiții); • Raportul dintre capacitatea de recunoaștere și de reproducere se modifică. La 6-7 ani procesul de recunoaștere este mai ușor de realizat, iar pe măsura înaintării sale în vârstă crește posibilitatea de reproducere. Deficitul din acest plan se datoreaza dificultății de a transpune limbajul interior (care a stat la baza înțelegerii) în limbaj exterior; • La acestă vârstă micul școlar este mare amator de basme și povestiri, trăindu-le cu mare intensitate; • În această perioadă se dezvoltă și imaginația creatoare (joc, momente de fabulație etc.). Copilul cochetează cu preocupările artistice (desen, compuneri literare etc.). • Trăsăturile distincte ale desenului la școlarul mic sunt: 1. În primii doi ani de școală primară desenul infantil mai conservă trăsăturile specifice vârstei anterioare (într-un singur plan, deficitar în respectarea mărimii și proporțiilor dintre obiecte și fenomene, colorit estompat, grad de originalitate redus – apelează frecvent la clișee);
2. În ultimele două c1ase ale cic1ului primar conținutul tematic, perspectiva și adâncimea desenului se îmbunătățesc considerabil;
• In desen și în creația literară este prezentă grija pentru detaliu, ceea ce evoca o încărcătură afectivă. Ambele prezintă trăsături pozitive ca bunătatea, cinstea etc. Atenția.
• Crește capacitatea de mobilizare voluntară, dar sunt frecvente fluctuațiile de atenție; • Neatenția fortuită – apariția neașteptată a unui stimul oarecare spre care școlarul mic se orientează; • Neatenția activă – agitație motrică care deranjează pe cei din jur; • Neatenția pasivă – sub o mască de implicare aparentă deturnează traiectul intelectiv în cu totul alta directie; • Neatenția activă și cea pasivă trebuie rezolvate prin cunoașterea cauzelor care le-au alimentat (biologice, psihologice, educationale).
Voința
• Până la intrarea în școală, activitatea copilului se reduce numai la a face ceea ce îi procură plăcere. Școala determină copilul să se sacrifice diverselor tentații, interese, care îi ocupa majoritatea timpului diurn; • Se exersează caracterul voluntar al conduitei și se pun bazele unor deprinderi, priceperi automatizate, ce vor fi active prin voință; • Toate procesele psihice (percepție, memorie, gândire, atenție, afectivitate) se impregnează volitiv; • Demararea unei activități este declanșată de forța autorității adultului; • În desfășurararea acțiunii se lasă ușor perturbat și sustras, ceea ce demonstrează caracterul fragil al voinței.
Afectivitatea
• Viața emoțională a micului școlar devine mai echilibrată și apare sentimentul datoriei; • Imitația adultului, dorința de a demonstra că nu mai este mic, constituie o altă cale de socializare afectivă (recurge la bravaj, acte de curaj – cînd se lovește pozează ca nu îl doare; intră într-o încapere făra lumină chiar dacă îi este frică); • Apare un progres semnificativ în ceea ce privește capacitatea de reproducere. Dacă inițial reproducerea era fidelă (textuală) pe masura acumulării de cunoștinte, școlarul mic este tentat să facă mici reorganizări ale textului acumulat; • Crește volumul memoriei (A. Memon fji R. Vartoukian -1996). Referitor la efectele pe care le au asupra perfomanțelor memoriei, interogațiile repetate adresate unor copii (ce au fost martorii unui eveniment regizat) au pus în evidență faptul că evocarile subiecților sunt mai precise la 7 ani decât la 5 ani. Ca o notă comună, pentru ambele vârste, s-a constatat că atunci când întrebarile amănunțite sunt repetate, copilul crede că primul său raspuns a fost eronat, așa încat îl va retușa sau îl va modifica integral pe următorul.
Limbajul
• Intrarea copilului în școală accelerează procesul eliberării limbajului de anumite clișee parazitare, elemente dialectale, jargoane, pronunții deficitare etc., altfel spus micul școlar are acces în mod organizat la limbajul cult; • Potențialul lingvistic diferă la începutul clasei I în funcție de educația primită în familie, de fomula sa temperamentală etc.; • Vocabularul se dublează (1500/1600 cuvinte formează vocabularul său activ). Progrese evidente se înregistrează în ceea ce privește debitul vorbit și cel scris pe măsură ce se aproprie de sfârșitul clasei a IV -a. • Impactul cu limba literară provoacă modificări calitative:
1. Exprimarea se rafinează și se nuanțează;
2. Se ameliorează pronunția odată cu dezvoltarea auzului fonematic;
3. Se învață sinonimile, omonimele, antonimele;
4. Până la nivelul clasei a IV -a, limbajul interior acompaniază în forme sonore actul scrierii.
Gândirea
• Se instalează gîndirea operatorie concretă, prin trecerea de la cunoașterea intuitivă, nemijlocită a realității (cu ajutorul reprezentărilor) la cea logică, mijlocită (cu noțiunile și relațiile dintre ele); • Apare caracterul operatoriu al gândirii – posibilitatea de a manipula obiectele și fenomenele în plan mental, făra a le deforma, păstrându-le permanența; • Operațiile gândirii au un caracter concret. La 7-8 ani individul este capabil numai de conservarea cantității (adica înțelege că îngustînd o cantitate de plastilină, cantitatea ei nu se modifică). Abia la 9-10 ani apare și capacitatea de conservare a greutății. La 11-12 ani apare capacitatea de conservare a volumului; • La 7 ani este evident spiritul critic al gîndirii ("vîrsta gumei"); la 8 ani gândirea se detașează prin independența sa; la 9/1 0 ani, gândirea este caracterizată de flexibilitate; • În jurul vârstei de 6-10 ani copilul își conștientizează cu adevărat vârsta. Imaginația
• Imaginația reproductivă permite micului școlar să înțeleagă timpul istoric, raportul dintre evenimente și fenomene, poate călători în trecut pentru a reconstitui fapte și evenimente petrecute. Aceste incursiuni sunt deseori populate cu elemente fantastice, fabulatorii care evocă fragilitatea experienței; • Se modifică exprimarea reacțiilor: la 7 ani este reținut, meditativ; la 8 ani devine mai expansiv, mai bine dispus; la 9 ani recade într-o stare meditativă; la 10 ani dobândește o mare expresivitate a feței. Personalitatea
• Sub raport temperamental, se produce o mascare a fomulei temperamentale, adică trăsăturile primare, generate de tipul de activitate nervoasă superioară sunt redistilate, ajustate în tipare noi (impulsivitatea se domesticește, inerția se diminuează etc.); • La această vârstă se pun baze1e convingerilor morale fundametale; • Datorită cerințelor morale ale școlii și familiei asistăm la o întărire și modelare a trăsăturilor de caracter. În formarea trăsăturilor caracteriale contribuie carțile (prin eroii săi pozitivi) și mijloacele mass-media (tv, filme); • Când școlarul nu găsește suficientă energie pentru a depăși greutățile generate de școală, se pot profila o serie de trăsături negative de caracter (lene, superficialitate, trișaj, minciună, dezordine); • Apare procesul de diferențiere a aptitudinilor; pe lângă aptitudinile generale (spirit de observație, inteligență) se dezvoltă și aptitudinile speciale (literatura, muzica etc.).
1.2.3. Pubertatea si adolescenta ( 14 – 24 /25 ani)
• Pubertatea (10-14/15 ani), este corespunzătoare gimnaziului; • Adolescența propriu-zisă (14/15-18/20 ani), este corespunzătoare liceului; • Adolescența prelungită (18/20-24/25 ani), caracterizată printr-o diversitate de situații (studii superioare, stagiu militar, diferite școli post-liceale, serviciu etc.). După Ursula Șchiopu și Emil Verza, această perioadă de vârstă se subetapizează în:
1. Dezvoltarea somato-fiziologică
La această vârstă se produce, ca rod al cooperarii dintre ereditate și mediu, atât o creștere spectaculoasă, cât și o maturizare evidentă.
Datorita creșterii nivelului de viață și a schimbărilor survenite în calitatea alimentației, se poate observa, la ultimele generații de adolescenti, o creștere a dimensiunilor antopometrice față de generațiile anterioare. Există două revoluții:
• Fiziologică (de creștere); • Hormonală (care se instalează îndată ce se temperează creșterea). Dacă timusul (glanda copilăriei) își diminuează treptat activitatea, începand cu 15 ani, tiroida și hipofiza activează la cote ridicate. În plus, intră în scenă glandele sexuale. Biochimismul este într-o autentică "fierbere", ceea ce conduce la un aflux suplimentar de impulsuri subcorticale, de unde și irascibilitatea și nervozitatea acestei etape.
1. În pubertate
Ritmul de creștere este spectaculos, el se instalează mai repede la fete (aproximativ către 10 ani și jumătate) decât la baieți (12-13 ani). De asemenea, este mai intens în mediul urban decât în cel rural. Individul crește mai întâi în înălțime, apoi și în greutate. Odată cu dezvoltarea masei musculare crește și puterea fizică, cu mențiunea ca, la băieți, aceasta se angajează pe un traseu ascendent atât cât durează adolescența, în timp ce la fete, puterea atinge apogeul aproape de data declanșării ciclului menstrual.
• Pofta de mâncare este în general bună, chiar dacă apar și unele capricii alimentare. • Somnul se instalează ușor și e reconfortant. • Starea de sănătate este bună, umbrită uneori de episoade virale. • Maturizarea sexuală demarează vertiginos, atât la fete, cât și băieți. Debutul, ritmul și nivelul creșterii este influențat de mai multi factori: condiții climaterice, clasa socio-economică din care provine individul, premise genetice, nutriția, gradul de sănătate al persoanei. Ca aspect, puberul are o alură caricaturală, întrucât își ajustează cu dificultate gestica la noua sa configurație. Ansamblurile vestimentare sunt uneori grotești, obligatoriu acute pentru a se epata anturajul. Moda grupului devine imperativă pentru el.
2. În adolescență
• ritmul de creștere se temperează treptat, dar continuă lent până la 25 de ani; • datorită echilibrului hormonal fragil, apetitul este inconstant; • ritmul somnului este deseori perturbat, datorită obiceiului de a învăța noaptea; • starea oscilează: de la 14-18 ani e bună; între 18-24 se fraglizează, ceea ce îl expune la o serie de maladii; • adolescentul manifestă interes pentru amenajarea camerei proprii. Gustul vestimentar se rafinează. Maturizarea sexuală se desăvârșește și de regulă, se organizează conduita sexuală.
2. Dezvoltarea psihologică
2.1. Pe plan senzorial
1. În pubertate asistăm la o scădere a tuturor pragurilor senzoriale, ceea ce evocă creșterea sensibilității sale. În plus, se produce o erotizare a tuturor simțurilor. Individul are o mai mare capacitate în a percepe culorile. Se dezvoltă spiritul de observație odată cu diversificarea consumurilor culturale. Se constată o capacitate mai bună de verbalizare a trăirilor sale.
2. În adolescență – erotizarea senzorială continuă și apare în plus o intelectualizare a acestei dimensiuni. Se stabilizează câmpul vizual și cromatic, individul dobândește o capacitate suplimentară în a denumi culorile. Interesul pentru activitatea școlară este fluctuant, nu de puține ori apar perioade când școala i se pare anostă, devitalizantă și în compesație se activează deschiderea culturală.
2.2. Pe plan intelectual
Gândirea
1. În pubertate coexistă două stadii de evoluție a intelectului:
• stadiul operațiilor concrete (7-12 ani); • stadiul operatiilor formale, care debutează dupa vârsta de 11- 12 ani și continuă dincolo de acest palier ontogenetic. În ceea ce privește operativitatea gândirii, ea este de două feluri: nespecifică (în sensul că regula gândirii se aplică în orice situație) și specifică (regula gândirii este valabilă doar la unele probleme).
În pubertate este prezentă îndeosebi operativitatea nespecifică (abstractizare, sinteză, generalizare, analiză, comparație etc.) dar se schițează și operativitatea specifică (capacitatea de a utiliza algoritmi).
• Notă: algoritmul este o suită de reguli pe care trebuie să le parcurgem pentru a rezolva o problemă. Se formează judecăți și raționamente tot mai complexe, inclusiv de probabilitate. Se strucurează și un stil de gândire, adică un mod personal prin care individul acționează intelectiv asupra unui aspect sau altul din realitate. Există trei stiluri care se referă la: simplu-complex, intuitiv-abstract, primar-secundar (dacă reacționează imediat sau dimpotrivă, chibzuit, amânat). Tot la această vârsta apare o curiozitate intelectuală deosebită, iar pe fondul aspectului contestatar se structureaza și caracterul critic al gândirii.
2. În adolescență, specific este stadiul operatiilor formale care în viziunea lui Piaget, semnifică punctul terminus în evoluția gândirii și inteligenței.
Apare un nou tip de gândire: logic, cauzal, dialectic. Altfel spus, gândirea individului evadează din perimetrul lui "aici și acum" dominând cu pertinență și dezinvoltură problemele complexe, ipotetice și în general lumea abstracțiunilor.
Se dobandesc cateva abilități noi:
• distincția dintre real și posibil; • utilizarea de simboluri secundare; • coordonarea unor variabile multiple; Curizitatea continuă să evolueze, apare nevoia de a filozofa, ceea ce va contribui la apariția primei concepții despre lume și viață a individului.
Memoria
Ea asigură consistența vieții psihice și inserția pe dimensiunea temporală a existenței. Există mai multe tipuri de memorie: voluntară-involuntară; mecanică – logică; de scurtă durată – de lungă durată; episodică (empirica) – semantică (abstractă).
1. În pubertate este specifică memoria voluntară, logică și mai ales cea de scurtă durată deși funcționează și cea de lungă durată. Preadolescentul evocă, mai ales, evenimente școlare, învăluind în mister (după ani) întâmplarile din familie.
2. În adolescență caracteristică este mai ales memoria de lungă durată iar în adolescența prelungită atât memoria de lungă cât și cea de scurtă durată. Adolescența se caracterizează și prin memoria logică.
În adolescență individul evocă mai ales evenimente socio-culturale, iar după 17 ani, acele fapte care îl proiectează într-o lumină favorabilă. Dacă puberul manifestă față de eșecul școlar o mare seninătate, la începutul adolescenței, persoana devine sensibilă la eșec, pentru ca după 18 ani, din nou să se instaleze dezinteresul școlar.
Limbajul
1. În pubertate limbajul se caracterizează prin urmatoarele particularități:
• crește debitul verbal oral (120 cuvinte/minut) și cel scris (7-9 cuvinte/minut); • vocabularul se îmbogățește în termeni de știintă, tehnică, literatură; • dispar expresiile fonematice parazite; • exprimarea devine mai fluentă, mai logică, mai elocventă; • este specifică vorbirea în jargon, populată cu expresii pitorești, teribilisme, vulgarisme. 2. În adolescență apar noi trăsături pe plan lingvistic:
• debitul verbal continuă să crească, atât cel oral (200 cuvinte/minut) cât și cel scris (14-20 cuvinte/minut) ; • apare limbajul literar, dar în același timp se cristalizează și un anumit stil personal în exprimare; • vocabularul continuă să se nuanțeze, fiind prezente și numeroase expresii tehnice; • se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne; • se stabilizează caracteristicile scrisului și ale semnăturii; • apare plăcerea discuțiilor în contradictoriu; • jargonul se estompează, dar e încă prezent; • apare disponibilitate spre limbile străine.
2.3. Pe plan reglatoriu
Motivația
Conform piramidei trebuințelor (Maslow, 1954), există șapte tipuri de trebuințe care enumerate de la inferior la superior, sunt urmatoarele:
• fiziologice (foame, sete, sex, odihnă); • securitate; • dragoste și afiliere la grup; • stimă și statut; • cunoaștere; • estetice;
• autorealizare a propriului potențial. Dinamica trebuințelor este regizată de cîteva reguli:
• trebuință devine forța motrică a comportamentului dacă e nesatisfăcută; • pentru a trece la o trebuință superioară, cea imediat anterioră trebuie satistfăcută în proporție de cel putin 25%; • cu cât urcăm spre vârful piramidei, cu atât vorbim de trebuințe mai specific umane; • nu există ființă umană care să poată străbate toate treptele piramidei. 1. In pubertate, specifice sunt trebuințele de securitate precum și cele de dragoste și afiliere la grup.
2. În adolescență, întregul set este prezent, critice fiind trebuințele sinelui (de cunoaștere și estetice).
În adolescența prelungită se manifestă cu pregnanță trebuința de autorealizare.
Notă: referitor la raportul dintre motivație și pârghia recompensă-pedeapsă, succesul și recompensa sunt mai stimulative decât insuccesul și pedeapsa. Nu se pedepsește un insucces pentru că accentuează sentimentul de insecuritate.
Afectivitatea
1. În pubertate:
• Afectivitatea are un caracter vulcanic, debordant; • Emotivitatea oscilează între extreme; • Toată gama de stări afective este prezentă: anxietatea, teama, timiditatea. S-a constatat că față de stress, puberul manifestă intoleranță, reactionând recalcitrant. • Spiritul contestatar îmbracă accente corozive, ceea ce provoacă o serie de distorsiuni în ambianță. Primul destinatar al acestei virulențe îl constituie familia, deoarece exercită cea mai veche și perseverantă tutelă; de asemenea, profesorul reprezintă ținta criticismului său; • În interiorul grupului format din persoane de același sex, relațiile sunt calde, tandre, grupul îl securizeaza și îi dă forță; • Prin urmare, în cadrul aceluiași sex se schițează prieteniile cele mai sincere. • Referitor la atitudinea față de sexul opus, inițial, se manifestă o aparentă indiferență și distanțare, care ascunde de fapt o tatonare a "adversarului". După ce puseul puberal s-a încheiat, la băieți apare o agresivitate de coloratură sexuală, materializată în comportament și limbaj, iar la fete se schițează primele iubiri, corelate cu tăceri și priviri prelungi, iubiri romantice care adeseori rămân neâmplinite. 2. În adolescență:
• viața afectivă se nuanțează; • emotivitatea devine mai echilibrată; • pe fondul deschiderii față de bine și frumos apar sentimente superioare intelectuale, estetice, morale; • Raporturile cu familia, asperitățile se estompeaza și armonia se restabilește;
• Față de sexul opus apare o deschidere particulară, adolescența fiind cotată drept vârsta celor mai frenetice iubiri. În alegerea partenerului, modul cum individul se raportează la imaginile parentale, nu trebuie deloc minimalizat, deoarece, în caz de respingere al acestora, mecanisinul alegerii va funcționa după criterii antinomice sau aleatoare. • Dupa 18 ani apar deseori primele cupluri maritale. Personalitatea
Pubertatea și adolescența se caracterizează prin definitivarea și stabilizarea structurilor de personalitate, fenomen care se produce la 14 -15 ani. Dincolo de multitudinea transformărilor ce invadează întreaga personalitate a adolescentului, există trei dominante care dau culoare și specificitate acestei vârste:
a) cristalizarea conștiintei; b) identitatea vocațională ; c) debutul independenței. În pubertate și adolescență, conștiința de sine înregistrează un salt calitativ remarcabil, datorită frecventelor replieri ale individului în propriul său for interior.
Procesul de cristalizare a imaginii de sine implică mai multe fațete:
• Identificarea e-ului personal, al E-ului spiritual și al E-ului social. Referitor la e-ul corporal, pentru a se familiariza cu noua sa entitate anatomică, dialogurile puberului cu oglinda sunt deosebit de frecvente, oscilând între satisfacție și critică virulentă. Pe lângă teribilismul vestimentar și comportamental, apare o gală de modalități de sublimare prin artă și literatură dar și acte delincvente (fuga de acasă, furtul, violul etc.); • Cât privește formarea E-ului spiritual, acesta se referă la capacitatea individului de a-și evalua corect propria activitate și nivelul de cunoștinte și aptitudini pe care le posedă; • E-ul social semnifică reputația socială a individului și conștientizarea statusurilor și rolurilor pe care le îndeplinește în prezent, sau cele pe care le proiectează. Identitatea vocațională desemnează abilitatea persoanei de a-și cunoaște calitațile și defectele, ca pe baza lor să poată decide asupra opțiunii sale profesionale. Dacă puberul manifestă abilitate îndeosebi în cunoașterea trăsăturilor de caracter și a intereselor la adolescent apare capacitatea de a-și defini aptitudinile.
Dobândirea independenței constituie un corolar firesc al inventarului minutios și sever pe care individul și l-a făcut pe plan interior.
Cazurile cele mai frecvente apar în jurul vârstei de15-16 ani, la sexul masculin, fiind provocate, mai ales de un climat familial instabil, sărăcie, carente educative.
Există numeroși factori care contribuie și influențează numărul comportamentelor delincvente ale adolescenților. Ultimele cercetări au arătat că prezența unui singur factor nu cauzează un comportament violent sau antisocial, ci este nevoie de acțiunea mai multor factori. Factorii care pot determina comportamentul delincvent pot fi casificați în:
• Factori individuali: disfuncții cerebrale, deficiențe intelectuale, tulburări ale afectivității
(imaturitate, instabilitate, frustrare, indiferență afectivă, ambivalență afectivă, absența înclinațiilor altruiste), tulburări caracteriale (lipsa autocontrolului, impulsivitate, agresivitate, indiferență și dispreț față de muncă, indolență, respingerea normelor sociale, juridice și morale, egocentrism), inițiere timpurie în comportamentul violent, atitudini și credințe favorabile comportamentului deviant sau antisocial. • Factori familiali: climat familial conflictual și imoral, familie dezorganizată, implicare scăzută în educarea copiilor, lipsa de autoritate a părinților, atitudine tiranică a părinților. • Factori de natură educațională: eșec școlar, legatură slabă cu școala, tranziții frecvente de la o școală la alta, greșeli ale educatorilor (de atitudine și relaționare, de competență profesională, de autoritate morală). • Factori ce țin de comunitate: accesul la droguri și arme, deteriorarea și dezorganizarea comunității, nivel ridicat al criminalității, existența găștilor. • Factori ce țin de mediu: sărăcie, expunerea la violența din mass-media, neîncrederea adulților în valorile și cultura tinerilor, lipsa implicării instituțiilor de stat și civile prin programe pentru copii și tineri. Unii autori, precum Patterson, De Barysche și Ramsey considera că majoritatea indivizilor cu probleme comportamentale în copilarie vor conserva aceste comportamente ș i în pubertate.
De a1tfel la puberi, agresivitatea înregistreză un salt consistent, de la 3.2% la 10%. Comportamentul agresiv oscilează nu numai în funcție de vârstă, dar și de sex, raportul dintre băieți și fete fiind de 5 la1, ceea ce înseamnă un supliment remarcabil de agresivitate masculină.
Conform opiniei vehiculate de Robertson (1977) pubertatea și adolescența furnizează un număr mare de criminali (43% au vârsta sub18 ani, iar 20% sub 15 ani). Majoritatea dintre ei provin din rândul categoriilor dezavantajate din punct de vedere socio-economic, dar nu lipsesc nici exemplarele claselor avute și care au fost pierdute de sub controlul parental.
Indiferent de ipostaza prin care delincvența se manifestă, ea evocă, un lamentabil eșec în rezolvarea inerentelor crize de identitate pe care le traversează individul în această perioadă.
O interesantă contribuție la problema comportamentelor este furnizată si de R. Rășcanu (1994), printr-un studiu medical și psihologic, pe un număr de 144 de subiecți cu asemenea tulburări. La apariția manifestărilor respective concură, în doze greu de precizat, factorii genetici și cei care aparțin unui mediu patoplastic.
S-a constatat ca peste 61 % dintre tulburarile de comportament se grefează pe fondul unor maladii psihice ( epilepsie, schizofrenie, nevroze) sau ale oligofreniei.
Stresul adolescentin poate cauza și consumul de alcool, nicotină și droguri. Printre cauzele acestora se numără:
Cauze interne: curiozitatea, dorința de senzații tari, lipsa de maturitate și de responsabilitate, plictiseală, teribilism.
Cauze externe: anturaj, climat familial defavorabil, nivel educațional și cultural redus, lipsa informațiilor, imitarea modelelor din filme.
Studiile realizate de Warners și Smith (1982), Mayer (1982) au scos în evidență câteva caracteristici ale adolescentului care apelează la asemenea surogate existențiale:
• majoritatea dintre ei au avut o copilarie nefericită, au un tonus psihologic dezolant, încordat, acuză nervozitate, depresie, gânduri sinucigașe; • acest tip de adolescenți au puține reușite școlare, iar imaginea de sine și proiecția lor în viitor este profund deteriorată; • aproximativ 25 % dintre ei au avut în familie modele nefaste, respectiv, un părinte sau chiar pe amândoi cu vicii similare. Ca o expresie a unei dezadaptări ajunsă la limită extremă se plasează sinuciderea. Conform unor date recente, fumizate de O.M.S., mijlocul și sfârșitul adolescenței sînt cele mai afectate de acest fenomen, cifra sinuciderilor dublându-se în ultimii 5 ani. Printre cauzele care pot alimenta un comportament suicidar se numără:
• Destrămarea familiei, mai ales prin divort; • Absența părinților mai ales în prima copilărie, abuzul fizic și sexual; • Mediul familial traumatizant, alcoolismul, consumul de droguri etc. În 95% din cazuri sinucigașii prezintă tulburări psihiatrice evidente.
II.Contributia familiei in dezvoltarea personalitatii copilului
II.1.Importanța mediului socio-familial în dezvoltarea copilului
Studiile actuale de specialitate pun în evidență importanța covârșitoare a mediului familial asupra dezvoltării copilului în special la vârstele mici. Sunt recunoscute numeroase variabile care acționează asupra dezvoltării intelectuale a copilului mic. Aceste variabile puse azi în evidență sunt:
-QI al mamei;
-atitudinile educative ;
-trăsăturile de personalitate;
-comportamentele educative ;
-construcția imaginii de sine în familie;
Într-o societate care își propune acordarea de șanse egale la educație pentru toți se constată o agravare a discrepanțelor între copiii proveniți din medii sociale și culturale diferite.
Condițiile favorabile de dezvoltare psihică și fizică, climatul spiritual și nivelul aspirațiilor familiei și al mediului social lărgit, conlucrarea familiei cu școala, constituie premise temeinice pentru educarea capacității de învățare a copiilor. Experiența arată că influența acestor factori, deși se face simțită la orice vârstă, are un rol mai mare pe primele trepte ale școlarității, în învățământul primar și gimnazial. Recunoașterea contribuției mediului familial la formarea și dezvoltarea personalității elevilor au generat multiple forme și modalități de colaborare a școlii cu familia, privind participarea copiilor la gestiunea instituțiilor de învățământ, realizarea în comun a unor acțiuni educative pe probleme concrete, interesul manifestat de educatori pentru o mai bună cunoaștere a mediului familial.
Munca pedagogică cu părinții pentru a crea elevului condiții cât mai bune de studiu, îndrumarea acestora pentru a stabili elevului un regim de muncă și a-i supraveghea timpul liber, organizarea condițiilor de pregătire a lecțiilor la școală pentru unii elevi, înlăturarea golurilor din cunoștințele anterioare ale acestora prin muncă suplimentară cu ei, folosirea unor procedee adecvate prin care să se înlăture consecințele unor particularități individuale sunt măsuri prin care se poate asigura progresul la învățătură al elevilor prin grija învățătorilor, profesorilor sau asistenților sociali. Cu cât ajutorul este acordat mai curând, când lacunele sunt mici, cu atât el este mai eficace, oferind perspectiva aducerii elevului la nivelul celor buni din clasă.
Familia are rolul de a asigura copilului mediul potrivit de viață, afecțiune, dragoste, ocrotire, să reprezinte modelul de viață pe care copilul, încă de la naștere începe să și-l însușească. Părinții sunt modele importante pentru copiii lor și au rol deosebit în dezvoltarea socială, etică și emoțională a acestora. Cine ar dori mai mult și din toată inima, binele și fericirea copilului și cine ar putea iubi mai mult, mai sincer, mai generos decât părinții. Misiunea de a fi părinte este deosebit de grea și întotdeauna există teama de a nu face greșeli.
Pregătirea copiilor pentru căpătarea independenței și pentru integrarea socială presupune participarea la activitățile familiale și asumarea unor responsabilități prin care fiecare își îndeplinește statutul și rolul în familia sa. Activitățile la care participă mai frecvent copiii împreună cu părinții se desfășoară cotidian, altele sunt periodice sau ocazionale. Prin aceasta se constată indirect și timpul pe care îl petrec copiii în mod activ, împreună cu părinții, cu familia lor și situațiile mai frecvente de cooperare în familie. Apar astfel moduri și modele comune de viață și de educație în familie care conduc la distingerea unor indicatori ce pot caracteriza stilul de viață și stilul de educație în familie. Menționez încă o dată c ă educația în familie este una din principalele manifestări ale educației informale care se realizează implicit, permanent, cu sau fără intenție conștientizată, prin utilizarea cotidiană a resurselor obișnuite, cu îndeplinirea funcțiilor normale ale vieții de familie.
Studii recente arată că ,,strategia educativă a familiei poate fi un rezultat al negocierii între părinți și copii atâta timp cât educația este interacțiune și raporturile de putere nu urmează clasica disjuncție autoritate parentală – obediență infantilă, ci se construiesc continuu în schimburile simbolice părinți-copii” (www.miruna.go.ro/cercetari/familia) Așadar, istoria comună îi obligă pe părinți la reconsiderarea propriilor poziții. In conversație, copiilor li se acordă treptat “dreptul la replică”, aceasta înseamnă că în mod legitim, comunicarea între părinți și copii se realizează în ambele sensuri, că părintele admite opinia copilului ca demnă de luat în considerație. In general, receptivitatea copilului la raționalitatea adultă este esențială: cu cât se dovedește mai “ascultător”, mai “înțelegător” cu atât este, la rândul lui, ascultat și înțeles mai mult. In acest caz părinții admit că reciprocitatea poate merge până la inversarea rolurilor educat – educator și că au de învățat mult de la și mai ales împreună cu copiii lor. Altfel spus, educația copiilor constituie simultan o construcție a sinelui părintelui, respectiv un câmp important al diferențierii sale în raport cu identitatea rurală originală. Unii autori consideră că familia functionează ca un complex educativ unitar pentru fiecare dintre membrii săi. În România, copilul și copilăria au parcurs istoricește aceleași tendințe ca în toata lumea, cu o defazare a ritmului de parcurgere a traiectoriei, determinat de două cauze: izolarea intelectuală, culturală și socială în care a fost obligată să trăiască familia românească în anii comunismului, proliferarea comunismului care promova identitatea copilului ca “aparținând societății”, depersonalizarea familiei și efortul de a rupe copilul de familie, pentru a putea fi astfel mai bine inoculat cu ideologia comunistă și, în al doilea rând, de renunțare mai lentă la unele tradiții în familie și societate. Cu toate acestea, în familia romanească tradițiile sunt puternic înrădăcinate, îndeosebi în familia din mediul rural, fapt care nu are neapărat o conotație negativă, atât timp cât ea promovează valorile pozitive ale relației părinte – copil. În România zilelor noastre este pregnantă nevoia părinților de a avea cunoștinte adecvare despre îngrijirea copilului și despre copilărie și de a identifica canalele optime de informare.
Educația morală trebuie să urmărească obiectivul de a forma la copil un fel de a fi care să-i dea o tărie sufletească, care să-i formeze o comportare onorabilă în familie, la școala și în colectivul de prieteni în mijlocul cărora trăiește. Aceasta comportare morală se poate eticheta cu denumirea de conștiință socială superioară. Educația morală a copiilor în familie se formează prin cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire și atitudini, ordinea, cumpătarea, grija față de lucrurile încredințate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinții le spun copiilor ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e nedrept, ce e frumos și ce e urât în comportamente. Aceste noțiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său și a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg și prieten. Formarea conștiinței morale naște sentimentul datoriei, sentimentul de cinste și coeziune între membrii familiei. Educația morală nu se limitează doar la străduința de a avea un copil cu idei juste și umanitare. Copilul nu trebuie instruit doar să cunoască sentimentele morale, ci trebuie să le și aplice în viață, sub influența împrejurărilor exterioare, sub influența educației familiale și culturii căpătate în școală, să-și formeze personalitatea sa morală. În evoluția psihică a copilului trebuie să se simtă călăuza educativă a părinților. Treptat, el trebuie să ajungă la o oarecare independență de gândire și simțire încât la vârsta școlară, intrând în contact cu colectivul de colegi și profesori, el capătă noi obligații sociale.
II.2.Contributia familiei în formarea personalității copilului
Eu sînt copilul. Tu ții în mîinile tale destinul meu.
Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață.
Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire.
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvîntare pentru lume…
(din Child”s Appeal, Mamie Gene Cole)
Invățământul românesc actual se află într-un efort de schimbare și adaptare la cerințele societății democratice. Modernizarea și ridicarea calității sale la nivelul standardelor educaționale europene, mereu reînnoite, cer o examinare atentă și mereu actualizată în concordanță cu evoluția sistemelor de învățământ din celelalte țări europene. Eficiența actului educativ este dată de disponibilitățile educației de adaptare și autoreglare față de sfidările tot mai numeroase ale spațiului social.
Familia este una din cele mai vechi forme de comunitate umană ce asigură menținerea continuității biologice, culturale a societății , satisfacerea nevoilor personale , asigurând sentimentul siguranței , menținerii și dezvoltării personalității.
Rolul familiei nu se mai poate rezuma la asigurarea condițiilor de viață pentru copil, la asigurarea supravegherii acestuia, ci trebuie văzută ca primul factor în educația și instrucția copilului și un continuator al cerințelor impuse de practica educațional instituționalizată . Familia este prima școală a copilului și contribuția pe care o are la educația acestuia poate favoriza sau îngreuia activitatea școlii. Din perspectiva sociologică, familia este instituția fundamentală în toate societățile. Familia este un "grup social relativ permanent de indivizi legați între ei prin origine, căsătorie sau adopțiune".Familia îi dă copilului primele informații despre lumea înconjurătoare, primele norme și reguli de conduită, dar și climatul socio-afectiv necesar satisfacerii trebuințelor și dorințelor sale.
“Omul devine om numai prin educație, dar educația la rândul ei trebuie să se silească să urmeze mersul naturii , oricât de departe ne-ar conduce” – Pestalozzi.
Jan Amos Comenius menționa că actul educațional va fi eficient doar atunci cînd familia, școala și societatea își vor unifica eforturile. Chiar și în cadrul unui parteneriat educațional eficient familiei îi revin, totuși, cele mai relevante funcții:
Asigurarea condițiilor favorabile pentru securitatea și dezvoltarea psihofizică a copilului
Crearea mediului relațional care ar influența direct socializarea copilului
Crearea unui climat psihologic favorabil pentru satisfacerea trebuinței de respect de sine a copilului și a condițiilor oportune pentru explorarea sinelui/autocunoaștere
încurajarea tentației copilului pentru autoeducație
Oferirea unor modele relaționale și comportamentale
De obicei nucleul familiei îl formează părinții și copii. Sunt însă și situații în care la acest nucleu se mai adaugă bunicii, iar în unele cazuri și rudele apropiate (unchi, mătuși) se implică sau sunt implicate în activitatea educativă.
Cunoașterea de către educatorii de profesie (educatoare, învățători, profesori și diriginți) a structurii familiei elevilor are o mare importanță, căci fiecare structură creează un climat educativ specific.
In familiile formate din părinți și copii, mama este cea care începe educația, în primul an de viață având rol predominant, nu numai în hrănirea copilului cum exagerat se accentuează, ci în realizarea și a celorlalte dimensiuni ale educației, între care căldura afectivă și formarea deprinderilor elementare ocupă primul loc. Mama este prima persoană pe care o va iubi copilul.Atitudinea acestuia față de alte persoane este esențial determinată de relația sa cu mama.Semnificația pe care o vor avea pentru el mai târziu oamenii și perspectiva în care el va considera raporturile posibile cu lumea depind de mamă.Contactul copilului cu universul se realizează prin intermediul mamei.Ea este în aceeași măsură inițiatoare și pe plan intelectual și cultural .
Mama este cea care îl învață pe copil să ajungă la primele gesturi îndemânatice și la primele performanțe practice.Acesta este prima autoritate cu care se confruntă copilul.El face cunoștință cu primele reguli ,cu primele obligații , cu primele forme ale moralei.Astfel este necesară toată dragostea mamei și un permanent sentiment de siguranță pentru a face posibile începuturile adaptării copilului la exigențele sociale.Mama care nu consolidează sentimentul de siguranță al copilului care îi subestimează încrederea în ea sau în el însuși , îl face să se teamă de lume pune sub semnul îndoielii însăși dezvoltarea fizică a copilului.Acest rol de inițiator , de ghid și de model are o deosebită strălucire în primii ani de viață ai copilului.
Pe măsură ce copilul înaintează pe treptele superioare ontogenetice, tatăl preia atribuțiile educative într-o măsură mai mare. De fapt această defalcare a atribuțiilor este relativă, căci și sexul copilului își spune cuvântul în exercitarea influențelor educative, fetele rămânând în seama mamelor , iar băieții intrând în sfera de influență a taților. Rolul tatălui are la început manifestări în bună parte indirecte, dar aceasta nu-i știrbește caracterul esențial.Acest rol indirect nu trebuie să ne determine să pierdem din vedere că tatăl are de jucat și un rol direct.Copilul cunoaște prin tată un mod diferit de a fi și învață să se adapteze fără să se simtă amenințat în sentimentul său de siguranță.Tatăl își exercită funcția sa esențială pe care o va păstra și care constă în a reprezenta în familie și mai ales față de copil o ordine a realității diferită de aceea pe care o reprezintă mama.Copilul învață că tata muncește și tocmai acestei munci depusă de tata la serviciu i se datorește siguranța de zi cu zi și plăcerile din afara programului, care vin din timp în timp să dea o culoare festivă existenței curente.Rolul său de întreținător îi dă un prestigiu considerabil. Acest personaj plin de prestigiu ,purtând aureola autorității , a forței și puterii ,este evident redutabil dar și atrăgător, copilul fiind mândru de el ,dorind să-i semene.
Prezența bunicilor în familie ar trebui să exercite influențe benefice în educație. Și așa se și întâmplă în acele familii în care bunicii își înțeleg corect rolul de colaboratori ai părinților. În momentul însă când bunicii fac exces de zel , considerându-se în continuare părinții tuturor și tratându-și copiii ca pe niște copii, influența bunicilor devine dăunătoare prin faptul că știrbesc autoritatea părinților.Totuși unii bunici au de jucat un rol pozitiv și util atât față de părinți cât și de copil.În afară de ajutorul real și eficace pe care îl pot aduce tinerilor părinți angajați din plin în lupta pentru existență, susținându-i și secundându-i în sarcina lor educativă și înlocuindu-i câteodată temporar ,ei îndeplinesc față de copii o funcție dublă.Fiind reprezentanții trecutului ei introduc în perspectiva infantilă noțiunea de altădată,de continuitate a vieții și de înlănțuire a generațiilor.Copiilor nu le strică să cunoască pe lângă imaginea adulților în plină inflorire și activitate și pe aceea mai senină și mai tihnită oferită de adultul care îmbătrânind , privește existența de pe o poziție mai retrasă .Aceștia au timp să-l asculte pe copil ,să-i răspundă sau să-i istorisească întâmplări personale.Tatăl arată cum se procedează acum , în timp ce bunicul povestește cum se proceda odinioară, transmițând astfel o înțelepciune și un element contemplativ care nu sunt lipsite de valoare.Fără îndoială există bunici cărora nu le lipsesc aptitudinile pedagogice.Sunt situații când au mai multe aptitudini decât părinții și acest lucru este în beneficiul copiilor.
Și mai grave sunt acele situații în care rudele apropiate dau sfaturi, îndrumări și directive în educația din familie motivându-și acest amestec prin ajutorul material pe care l-au acordat părinților.
În procesul educațional ponderea cea mai mare a influențelor le revine părinților (sau persoanelor care îi înlocuiesc) și familiei în întregime. Cei doi părinți pot avea aceeași atitudine fundamentală de acceptare sau de inacceptare și o pot exprima în mod diferit sau asemanător.A pretinde că mamele sunt în general înclinate spre supraprotecție sau indulgență , iar tații spre respingere sau autoritarism este o exprimare cu totul simplistă.O observare mai atentă scoate în evideță exemple care contrazic acest mod de a gândi .În realitate nu există un monopol al acceptării sau al neacceptării care să revină unui părinte sau altuia. Pentru conturarea unei personalități de succes familia trebuie să colaboreze cu școala fapt ce va influența pozitiv procesul de educație al copilului pentru o civilizație democrată și liberă , care să-i confere posibilități multiple de afirmare.Indiferent de perspectiva din care am considera-o, familia îndeplinește un rol complex , juridic,economic, cultural și educativ.O analiză a realității din școala de astăzi în intervalul de timp de după 1989 conduce spre o generalizare de ordin teoretic și anume aceea că metoda de lucru a familiei cu școala trebuie să aibă la bază unificarea întregului ansamblu de măsuri care contribuie la educația copiilor în spiritul drepturilor omului , pentru afirmarea deplină a personalității fiecăruia ,portivit potențialului nativ și al mediului familial și social.Familia constituie un rezervor de modele pe care le oferă copiilor, înlesnind astfel înserarea lor în cultura societății.Stăruind asupra modelelor în procesul de educație , M. Peretti subliniază:”formarea personalității nu e realizată prin cărți , școală,intervențiile autoritare ale tatălui față de copilul mare , ci se consolidează în urzeala relațiilor trăite în copilărie , adică în relațiile de comportament cu persoanele întâlnite zilnic , cu modul lor de a explica , de a comanda , de a cere , de a exprima sentimente , preocupări , preferințe”.Capacitatea copilului de a capta și fixa imagini și impresii , de a trăi intens situații din viața reală depășește în mod obișnuit pe aceea a adultului.O explicație aacestei receptivități intense ar fi aceea că în cazul copilului , conștiința este departe de a fi saturată,totodată universul obiectiv care confruntă această conștiință păstrează în infinite detalii un acut caracter de noutate. Foarte important este și cercul de prieteni ai copilului , grupul de joacă, un grup primar care , de fapt gravitează în jurul grupului familial.Aceste două grupuri oferă prima experiență de comportament social, aproape în aceeși măsură.Cu toate că funcția culturală a familiei stă la baza procesului de educare a copiilor , ea nu trebuie confundată cu funcția educativă.Funcția educativă presupune o acțiune dirijată și are astfel caracter internațional.Operează prin exprimări esențiale active având ca finalitate integrarea eficientă a individului în societate,dar acest lucru nu se realizează prin însușirea cvasimecanică a unor modele , ci prin formarea după un anumit ideal de personalitate.Individul se definește ca personalitate în relațiile cu ceilalți indivizi, cu societatea în ansamblul ei.El trăiește și acționează având conștiința apartenenței la un grup.De la dinamica personalității în plan individual trebuie să se treacă la dinamica în plan social. Acestă funcție nu se mărginește să tindă la asigurarea unui sistem de tehnici în relațiile dintre individ și societate care să dea acestuia din urmă minimul de stabilitate necesar pentru conservarea ei , ci urmărește crearea de individualități bine pregătite , care să aducă o contribuție maximă la transformarea și la progresul societății.
Rolul părinților este foarte important și trebuie să fie puternic prin fermitate, nu prin severitate sau brutalitate , prin răbdare și dragoste . Trebuie intensificat tot ceea ce este satisfăcător din partea copilului și raportate progresiv, impulsurile sale agresive folosind modelele.Astfel copilul să se regăsească în acest cadru și să prevadă reacțiile adultului de care este dependent. Schimburile afective sunt necesare acestei construcții progresive a “personalitașii copilului”.Schema fundamentală a grupului familial , a creșterii copiilor se formează pe modelul relațiilor dintre părinți, pe modelul relațiilor dintre aceștia și copil.S-a constatat că cea mai mare parte dintre părinți educă așa cum au fost educați.Astfel, copilul încet, încet va avea intenția de a le face pe plac părinților, acceptând interdicțiile și trecând de la perioada lui de “nu”, la aceea de “da”. Dacă tentativa de stăpânire a adultului asupra copilului este totală, fără spațiu de libertate, personalitatea acestuia va fi zdrobită sau chiar va risca să prelungească această perioadă de opoziție.Dacă i se interzice ceva copilului, nici părinții nu trebuie să facă acel lucru, pe considerentul că sunt adulți.Cu răbdare și fermitate făcându-se eforturi repetate de a-i spune care sunt interdicțiile și limitele , copilul va înțelege că cel care face regulile este adultul.Va trebui să înțeleagă că aceste reguli sunt valabile pentru toată lumea.Familia este cea care asigură hrana și îmbrăcămintea copiilor,timpul de joacă,condiții de odihnă,sănătatea.Un program riguros de viață va avea urmări pozitive asupra dezvoltării fizice. Tot în familie copilului își formează primele deprinderi de igienă personală și socială,va fi obișnuit să utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunăstarea organismului. In perioada pubertății, schimbările fiziologice produse în organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizică a copilului; prin îndrumări perseverente și afectuoase, prin modificarea regimului de odihnă, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.V.Pavelescu scria: „Viața de familie oferă o nouă treaptă de maturizare și diferențiere afectivă, prin nota de respect față de autoritatea paternă și dragostea față de frați si surori…O familie dezintegrată , lipsită de afecțiune și încredere în copil este traumatizantă pentru copil și îl face să privească societatea cu teamă , neîncredere și suspiciune.Primele reacții de neadaptare , justificate de conștiința de a fi frustrat, se nasc în asemenea climat de dezechilibru , de tensiune și conflicte familiale”
În familie copilul își însușește limbajul și corectitudinea în exprimare .Aceasta oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele uzuale-informații despre plante, animale, obiecte casnice , ocupațiile oamenilor. Familia se preocupă și de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observație, memoria si gândirea.Părinții trebuie să dea explicații corecte copiilor să îi învețe să utilizeze dicționarul pentru însușirea corectă a explicațiilor.Este binecunoscut faptul că o deprindere greșit formată este mai greu de înlocuit cu una corectă. În perioada școlară mică, familia vine în sprijinul școlii, susținând "gustul pentru citit" al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozității copilului de a citi, prin cumpararea unor cărți care să pună bazele unei mici biblioteci.Prin proverbul românesc : „ Cartea face omul – om și altoiul pomul- pom „se atestă că prin carte se moștenește de la înaintași și se transmite urmașilor patrimoniul cultural al civilizației naționale și universale. Cititul cărților , altădată un privilegiu,, devine un instrument la îndemâna oricui, în zilele noastre .Acestă activitate trebuie să devină preocupare cotidiană fundamentală , întrucât contribuie la îmbogățirea vieții spirituale a fiecăruia dintre noi.Din păcate în concurența acerbă cu mijloacele mass-media , audio-vizuale , în ultimii ani a pierdut teren mai ales în rândul tinerilor.Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică , iar plăcerea de a citi – o necesitate dorită și tăită , e necesar ca familia să se implice activ în apropierea copilului de miracolul cărții încă înainte de învățarea alfabetului.Familia constituie primul mediu de viață socială și culturală , iar prin valorile pe care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării intelectuale morale și estetice.Oferind copilului cartea de lectură părintele, prin provocarea acestuia de a povesti, de a comenta și de a aprecia ceea ce l-a impresionat, va realiza natural și firesc primul exercițiu de formare a judecății estetice.
În preadolescență este posibilă o deviere de la subiectele strict legate de școală sau indicate vârstei fragede. Datoria părinților este de a îndruma și verifica copilul ca să citească ceea ce corespunde vârstei sale și să respecte lista lecturilor recomandate. Dorinta de lectură poate deveni excesivă, copilul sacrificând programul de odihnă.Copilul obține rezultatele școlare în funcție de modul în care părinții se implică în procesul de învățare. Părinții trebuie să-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite școlare, cărți de lectură, manuale școlare , cât și condiții bune de muncă. Părinții trebuie să-și ajute copiii la învățătură , dar ajutorul trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor.Atitudinea părinților trebuie să fie una de mijloc să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele și purtarea acestuia.
Orice greșeală a părinților , mai ales în cazul când este repetată des , duce la apariția unor trăsături morale negative , care se fixează cu timpul. In familie se formeaza cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire, ordinea, cumpătarea, grija față de lucrurile încredințate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinții le spun copiilor ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e nedrept, ce e frumos și ce e urât în comportamente ,îi îndrumă să fie sociabili,să fie buni colegi și prieteni. Aceste noțiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său și a celor din jur. Formându-se aceste atitudini juste față de propria persoană se pot combate unele însușiri negative ca îngâmfarea, aroganța ,egoismul.Educarea acestor calități presupune combaterea izolării și a individualismului, a indiferenței față de om , a nesincerității și a necinstei.Una din cele mai frumoase calități care împodobesc personalitatea omului este modestia.Omul modest știe să-și aprecieze meritele la adevărata lor valoare , fără a face caz de ele și a căuta să-i pună în inferioritate pe alții.Modestia rezultă dintr-o mare exigență față de sine și din respect pentru calitățile celorlalți oameni.Copilul însă nu are posibilitatea să se autoaprecieze just și trebuie ajutat .Multe greșeli se fac tocmai pentru că părinții supraapreciază sau minimalizează calitățile copilului.Obiectivitatea este absolut necesară, deși orice părinte este înclinat , într-o măsură mai mare sau mai mică să facă aprecieri subiective.Mulți părinți reușesc să-și cunoască și să-și aprecieze just copilul, încurajându-i calitățile reale și corectându-i greșelile .Cunoscându-l vor ști în ce direcție să acționeze pentru a preveni apariția unor însușiri negative ( îngâmfarea sau sentimentul inferiorității,aroganța și îndrăzneala exagerată sau timiditatea).
Factorii familiali sunt ca proximitate și importanță cei mai importanți în dezvoltarea unei personalități armonioase, în securizarea fizică, afectivă și materială a copilului.Indiferent de modul de organizare, mediul familial întemeiat pe un sistem de interacțiuni afective intense este apt de a reacționa la trebuințele copilului, de a participa și favoriza elaborarea personalității, a imaginii sale de sine și despre lume.Colaborarea școlii cu familia este o parte componentă a sistemului general al activității educative.Școala nu trebuie să corecteze singură greșelile de educație ale părinților , deoarece sistemul acesta nu poate duce decât cu greu la rezultate bune.Ceea ce îndreaptă școala poate să fie anulat de metodele greșite folosite în continuare de familie . Este nevoie de o unitate de exigențe și de măsuri , și aceasta face absolut necesară colaborarea dintre familie și școală.Numai împreună pot corecta tot ce s-a greșit până acum , punând temelia unei educații morale sănătoase .
Familia este locul de inserție a copilului în societate și în cultură, constituind mijlocul prin care copilul este introdus în viața umană și în cadrul în care se elaborează personalitatea sa proprie.Numeroase trăsături importante ale personalității se constituie după măsura situațiilor trăite de copii în sânul familiei.Atitudinile părintești determină pe copii să se diferențieze unii de alții destul de net pentru ca particularitățile pe care le prezintă să se manifeste clar și coerent în comportamentul curent sau în exprimările pe care subiecții înșiși le oferă prin unele teste de personalitate .Cei doi părinți sunt implicați în mod egal în procesul educativ familial.Ei sunt indispensabili , dar pot , în largă măsură să fie substituiți de înlocuitori adecvați , dacă copiii îi acceptă pe aceștia , fapt care depinde mai ales de propria acceptare a copiilor de către părinți.Orice neînțelegere dintre părinți , pune în pericol sentimentul de siguranță al copilului și deci armonia dezvoltării personalității sale.Părinții trebuie să fie convinși că nu există o metodă unică de educație infailibilă și universal valabilă ,ci sunt mai multe metode , toate bune ,dacă sunt folosite adecvat , în funcție de individualitatea copilului și de împrejurările concrete.
Personalitatea este întotdeauna unică și originală, aceasta întrucât fiecare pornește de la o zestre ereditară unică, singulară (cu excepția gemenilor univitelini care posedă eredități identice) și mai departe în câmpul existenței sociale, fiecare străbate un drum anume, încercând o serie de experiențe variate, intrând în anumite relații, toate având anumite efecte asupra cursului dezvoltării personalității. În realitate fiecare om are un mod propriu și concret de gândire și de simțire, totuși între oameni nu sunt numai deosebiri ci și asemănări. Se înțelege că asemănările nu sunt totale, iar tipurile nu reprezintă decât o schemă ce permite o grupare prin aproximație.
Specialiștii au investigat și investighează în continuare celula familială pentru a construi adevărata imagine a grupului social, a funcțiilor pe care le îndeplinește , funcții dintre care cea mai importantă o constituie creșterea și educarea copiilor.
II.2.Necesitatea educării părinților
Este un lucru recunoscut că educația și creșterea copiilor revine în principal părinților. Îndeplinirea funcției educative ține de esența familiei și desăvârșește existența acestui nucleu fundamental al societății omenești.
Dezvoltarea armonioasă a personalității copilului apare atunci când el beneficiază de dragoste și securitate, de experiențe noi, de apreciere și de stimă, de responsabilitate și autonomie consideră Mia Kellmer Pringle .
Autoarea amintită recomandă 10 comandamente legate de educarea unui copil, (citată de J. P.Deschamps):
1. Oferiți copilului îngrijiri permanente, coerente, iubitoare, ceea ce este de o importanță fundamentală pentru sănătatea spiritului, la fel cum alimentația corectă este esențială pentru sănătatea corpului.
2. Oferiți copilului o mare din timpul și din înțelegerea dumneavoastră – jocul cu copilul, lectura sunt mult mai importante decât un menaj bine făcut.
3. Copilul are nevoie de experiențe noi și de comunicare permanentă, ceea ce îi asigură dezvoltarea spirituală.
4. Copilul va fi stimulat să se joace, singur sau cu alți copii, ceea ce permite explorarea, imitația, construcția și creația.
5. Atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes, el trebuie felicitat, apreciat.
6. Părinții trebuie să-i dea copilului responsabilități din ce în ce mai mari, deoarece simțul responsabilității se dezvoltă doar prin activități practice.
7. Fiecare copil este unic în felul lui, astfel că părinții trebuie să-și adapteze comportamentul la caracteristicile acestuia.
8. Atunci când nu suntem de acord cu comportamentul copilului, manifestarea dezaprobării trebuie să țină cont de temperament, vârsta și capacitatea de înțelegere a copilului.
9. Copilul nu trebuie amenințat cu pierderea dragostei sau cu abandonul; părinții pot respinge comportamentul copilului, dar nu-și pot respinge propriul copil.
10. Părinții nu trebuie să aștepte recunoștință, deoarece copilul nu și-a solicitat nașterea (Deschamps et al., 1981).
Schimbările de natură socio-economică din societate au consecințe negative asupra situației copiilor în familie. Părinții, mult prea preocupați de satisfacerea nevoilor materiale ale vieții nu mai oferă suficientă afectivitate și sprijin copilului- elemente atât de necesare dezvoltării armonioase.
Una din modalitățile de ameliorare a acestor efecte este educarea părinților.
Educarea părinților are în vedere acțiuni îndreptate spre exersarea funcției educative și spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare și interacționare în familie.
Aceste acțiuni vor conduce la:
-cunoașterea și acceptarea propriului copil ;
-abordarea pozitivă a trăsăturilor personalității copilului;
-înțelegera comportamentului copilului;
-influențe pozitive în dezvoltarea competențelor sociale ale copiilor;
-cunoașterea etapelor dezvoltării în timp a copilului ;
-procesul de educație a copilului ;
-crearea unui echilibru între factorii familiali de educație a copilului-rolul egal al ambilor părinți ;
-modalități non-violente de rezolvare a conflictelor în familie.
Educând părinții se va realiza și o schimbare în mentalitatea părinților despre copil. Părinții trebuie să fie informați și să accepte că orice copil :
-este o persoană cu anumite caracteristici, speciale, diferite, în concordanță cu gradul de dezvoltare ;
-are drepturi egale care trebuie recunoscute de către societate și în special de către părinți ;
-copilul are o personalitate individualizată.
Atunci când vorbim de asistența psihopedagogică a elevilor trebuie să facem referire la dimensiunile componentei profesionale a educatorilor. Astfel competența psihopedagogică este rezultanta următoarelor cinci capacități:
capacitatea de a cunoaște elevii și de a lua în considerare particularitățile lor de vârstă și individuale la proiectarea și realizarea activităților instructiv-educative;
capacitatea de a comunica ușor cu elevii, de a-i influența și motiva pentru activitatea de învățare, în general, și pentru învățarea unei anumite discipline de studiu, în particular;
capacitatea de a proiecta și de a realiza optim activități instructiv-educative (precizarea obiectivelor didactice, selecționarea conținuturilor esențiale, elaborarea strategiilor de instruire, crearea unor situații de învățare adecvate, stabilirea corespunzătoare a formelor, metodelor și instrumentelor de evaluare etc.);
capacitatea de a evalua obiectiv programe și activități de instruire, pregătirea elevilor, precum și a șanselor lor de reușită;
capacitatea de a-i pregăti pe elevi pentru autoinstruire și autoeducație.
a) Atitudinea emoțională negativă a copilului față de școală poate să depindă de: informațiile inexacte și nepotrivite pe care copilul le-a dobândit pe tema școlii, de atitudini și înclinații incorecte preluate de la cei din jur sau de experiențe negative pe care le-a trăit în timpul unui antrenament de învățare prematur și defectuos.
Atitudinea emoțională negativă poate apărea și față de anumite disipline școlare, de care se leagă experiențe mai puțin plăcute.O materie la care au apărut dificultăți de învățare poate genera aversiune, teamă. Atitudinea neînțelegătoare a profesorului, refuzul de a-l sprijini și îndruma pentru a depăși obstacolele, îl vor îndepărta pe elev. „Atitudinea negativă față de școală poate fi simptomul unor tulburări afectiv-emoționale mai profunde și mai generalizate.” (H.Spionek)
b) Părinții dovedesc și ei, uneori, atitudini nepotrivite față de situația la învățătură a copiilor. Cercetările psihopedagogice au diferențiat trei atitudini greșite ale părinților:
-atitudinea de teamă- părinți care își manifestă teama în legătură cu cariera școlară a copilului și astfel îi transmit aceeași atitudine, determinând neliniște, lipsă de încredere în forțele proprii, sentimente de vulnerabilitate;
-atitudinea agresivă- părinții își manifestă agresivitatea asupra școlii, diminuează autoritatea școlii și a cadrelor didactice sau își indreaptă agresiunea împotriva copilului care este adeseori victima unor abuzuri fizice și psihice inițiate de părinți;
-atitudinea de indiferență a părinților prin bagatelizarea școlii- care se leagă fie de lipsa de responsabilitate manifesată în familie, la locul de muncă, fie de o slabă considerație față de școală, minimalizând eficiența învățăturii pentru perspectivele de viață.
Cele mai grave consecinte ale atitudinii greșite a părinților sunt: rămânerea în urmă la învățătură și eșecul școlar.
Rămânerea în urmă la învățătură este o problemă socială a timpului nostru. Ea produce efecte dezastruoase atât elevilor în această situație, familiilor acestora cât și școlilor. Efectele sunt: educaționale, economice și psihologice.Rămânerea în urmă la învățătură este un proces care cuprinde mai multe faze:
faza inițială- apar primele goluri, primele nemulțumiri ale copilului în legătură cu școala”;
faza a doua-se caracterizează prin defecte grave , iar elevul chiar dacă se străduiește nu mai poate participa și profita normal de activitatea școlară;
faza a treia -se caracterizează prin apariția rezultatelor nesatisfătoare;
faza a patra –nepromovarea-care este o afirmare formală a eșecului tuturor încercărilor de a înlătura rămânerea în urmă.
Descoperirea eșecului de la început este absolut necesară. Cunoașterea fazei în care se află procesul de rămânere în urmă al copilului în orice moment trebuie să faciliteze acțiunea de remediere.
Cauzele care duc la eșec școlar se diferențiază după natura factorii care la determină astfel:
-de natură subiectivă: starea psihofiziologică a elevuilui, respectiv nivelul de dezvoltare intelectuală și fizică, starea sănătății și gradul de pregătire pentru începerea școlii, nivelul motivației (aspirații, idealuri) și al voinței;
-de natură instituțională: nivelul de pregătire al cadrelor didactice, cunoașterea și aplicarea unor principii didactice și metodice adecvate, organizarea activității și a regimului școlii, baza didactico-materială, precum și personal de sprijin calificat (psihopedagog, asistent social, consilier);
-de natură socio- economică: nivelul intelectual al părinților, starea materială a familiei, relațiile din familie, mediul ambiant nemijlocit în care trăiește, normele, valorile și credințele comunității din care face parte;
Factorii enumerați se impletesc între ei, din acest motiv acțiunea lor este de cele mai multe ori complexă și poate duce la dereglări în viața emoțională și volitivă, la deformări de caracter, la afecțiuni neuro sau la psihopatii.(D.M.Jovanovic)
CAPITOLUL 3. Cercetare privind contributia familiei in dezvoltarea personalitatii copilului
3.1. Scop ,obiective si instrumente ale cercetării
Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv. Scopul a fost de a descoperi metode si tehnici de imbunatatire a relatiei parinte-copil,deoarece aceasta este conditia unei dezvoltari sanatoase si armonioase a copilului.
Așa cum am văzut în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a subliniat în repetate rânduri importanța legăturii afective primare între copil și părinți, a cărei lipsă va avea mai târziu repercursiuni în structurarea, maturizarea și dezvoltarea personalității copilului, pe toate palierele ei. Privarea copilului de nevoile afective îi va crea un handicap în plan emoțional și în planul structurării propriului Eu, în legătură cu care imaginea de sine reprezintă o componentă principală. O altă nevoie fundamentală a oricărui copil este dobândirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine.
Activitățile derulate cu grupurile de părinți au urmărit :
realizarea unei bune relații părinte-copil;
prevenirea unor probleme grave de educație;
prevenirea unor atitudini și reacții negative în comportamentul părinților față de copil;
însușirea unor abilități de bază de care părinții au nevoie pentru a influența pozitiv comportamentul copiilor.
În decursul acestor întâlniri s-au discutat teme și s-au exersat abilități care au vizat :
nevoile copiilor mici ;
dezvoltarea psiho-socială pe vârste;
acordarea atenției în manieră pozitivă în vederea stimulării unui comportament dorit;
aprecierea (convingerea părinților că laudele îi pot determina pe copii săse comporte într-un mod dorit);
stabilirea limitelor- diferențierea între a respinge copilul sau a respinge un comportament;
fixarea unor limite verbale ( NU este NU!) ;
ignorarea unor comportamente nedorite ;
discriminarea situațiilor când copiii trebuie izolați pentru anumite comportamente;
stabilirea situațiilor când trebuie folosită pedeapsa sau recompensa și pentru care comportamente.
Modalitățile de realizare au fost variate și s-au concretizat în:
vizionări de filme educative ;
chestionare ;
dezbateri;
jocuri și exerciții practic-aplicative cum ar fi “Ce îmi place/ nu-mi place la copilul meu”, exercițiul « fierbinte-rece », jocul « Semaforul », jocul « Scaunul pozitiv și scaunul negativ », etc.
3.2. Ipotezele si etapele cercetării
Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că o personalitate de succes nu poate fi cultivată decît în sînul unei familii, în care acceptarea de sine și încurajarea sînt piloni principali. De aceea rolul părinților în devenirea și consolidarea unei personalități de succes a propriilor copii este enorm,acestia avand nevoie de sprijin si sustinere in imbunatatirea competentelor parentale.
Ipoteze de lucru:
– Dacă familia de astăzi are timp pentru îndeplinirea responsabilităților educative, dacă este pregătită să activeze constant ca un factor educativ.
– Dacă școala nu este eficientă în colaborarea cu familia atunci elevul profită de aceste neglijențe ale școlii, iar modul de apreciere al școlii se diferențiază în funcție de acestea.
– În funcție de interesul părinților față școală și față de educația pe care o primesc copiii lor se manifestă și interesul copilului față de școală.
Dimensiuni
a) Implicarea familiei în educația copilului
Variabile:
– Supravegherea mai atentă a copilului;
– Raportarea comportamentului la ceilalți membrii ai colectivului școlar;
– Cunoașterea normelor de disciplină;
– Acceptarea acestora;
– Respectarea regulametului;
– Cunoașterea poziției copilului în cadrul colectivului din care face parte.
b) Implicarea școlii în relația familie-școală
Variabile:
– Cunoașterea situației familiale a copilului;
– Înțelgerea nevoilor și a comportamentului acestuia;
– Comunicarea eficientă între cele două părți: părinți și școală;
– Aprecierea nevoilor elevului;
– Acceptarea și respectarea poziției acestuia față de comunitatea sau grupul din care face parte;
– Recunoașterea sistemului de norme și cerințe ale familiei din care face parte și în funcție de care va fi evaluat în continuare;
– Cunoașterea comunității din care ace parte;
– Aprecierea și evaluarea din partea membriilor comunității din care face parte.
9. Eșalonarea pe etape
a) Studiul și documentarea psiho-pedagogică privind rolul familiei in dezvoltarea personalitatii copiilor
b) Investigarea opiniilor elevilor, părinților.
c) Centralizarea opiniilor.
d) Elaborarea concluziilor
e) Întocmirea și realizarea programului de acțiuni.
Desfasurarea studiului de caz a inceput de la o sedinta cu parintii clasei a IV-a,careia i-au urmat o serie de sedinte,avand ca tema principala ,,educati asa”.Aceste sedinte,vor fi in numar de 5,cu pauze intre ele,fiecare sedinta finalizandu-se cu o tema pentru acasa.La final vom analiza rezultatele obtinute in urma aplicarii ceea ce au invatat la sedinte.
3.3.Metodologia si instrumentele utilizate
Orice actor adult al sistemului educativ ar putea, tocmai în perspectiva ameliorării respectului față de sine al elevilor, să-și îndrepte eforturile către obiectivele următoare:
să favorizeze conștientizarea competențelor și calităților prin intermediul unor realizări obiective; să conducă la descoperirea domeniilor de împlinire de sine pe care le valorizează și la conștientizarea largului evantai de caracteristici posibile ale valorii în specia umană;
să sprijine copilul în formarea unor idealuri congruente cu competențele și interesele sale;
să-l ajute să se insereze în contexte sociale mai valorizante pentru el;
să-i împărtășească strategii adecvate pentru a face față situațiilor dificile, în care apare teama de eșec sau de respingere socială; să-i atragă atenția asupra caracterului controlabil al situațiilor (de exemplu, invitând tinerii să discute în grup despre modurile lor diferite de răspuns în situații dificile);
să lupte împotriva suprageneralizării eșecului, recentrând eșecul asupra sarcinii și oferind metode pentru o reușită ulterioară și la nivelul instituției școlare, unde sunt uneori enunțate judecăți negative care, dincolo cu mult de performanțe, aduc atingere persoanei;
să se situeze el însuși ca dătător de valoare pentru copil, care are nevoie să fie tratat ca persoană și nu numai ca elev.
Inainte de a putea să te implici în viețile altora, chiar și a propriilor copii, trebuie să le arăți iubire. Fără ea, nu va fi nici legătură, nici viitor și nici succes. Atunci cînd părinții realizează că copiii au nevoie de mai mult decît un confort material asigurat, începe educația propriu-zisă și edificarea personalității de succes. Profunzimea influenței pe care o avem asupra altora este legată în mod direct de profunzimea grijii pe care o avem față de ei. Cînd ajutăm oamenii să se dezvolte și să se simtă bine cu ei înșiși, nu există altceva mai de valoare, în special, pentru niște tineri în derivă.
In cercetarea pe care am facut-o ,am ales un grup de parintii care au vrut sa aduca imbunatatirii in modul de educare al propriilor copii.Inainte de a intra in subiectul cercetarii am considerat ca este foarte important sa-mi cunosc grupul cu care voi lucra din mai multe aspecte.
În investigarea și cercetarea grupurilor sociale mici pot fi utilizate o multitudine de metode și tehnici. Unul dintre acestea îl reprezintă testele sociometrice care își propun măsurarea relațiilor afectiv – simpatetice dintre membrii grupurilor sociale.
Se adresează întrebări pentru a surprinde relațiile afective de preferențiere sau de respingere.
Testul sociometric presupune mai multe etape:
Faza de pregătire în care se motivează aplicarea testului, se asigură confidențialitatea și se limitează numărul de răspunsuri.
Faza de aplicare: – Parintii își exprimă în scris, după o scară de preferințe, atitudinile de atracție, de respingere sau de indiferență față de ceilalți membri ai grupului.
– Chestionarul a fost aplicat la un număr de 23 de parintii și cuprinde două întrebări:
Cu cine ai vrea să lucrezi la portofoliu ?
……………………………………………………………
Cu cine nu ai vrea să lucrezi la portofoliu ?
……………………………………………………………
– Se dau câte două răspunsuri la fiecare întrebare. Alegerile au fost notate cu (+), iar respingerile cu (–).
Sociomatricea. Înregistrarea opțiunilor s-a făcut într-un tabel cu dublă intrare, în care membrii grupului sunt notați pe verticală și pe orizontală, iar relațiile dintre ei cu (+) și (–).
Sociograma grupului, care presupune:
sociograma colectivă (cuprinde relațiile de atracție și de respingere)
sociograma atracțiilor din care se observă:
3 subgrupuri între subiecții: 4 – 9 – 18; 3 – 12 – 13; 8 – 20 – 21.
15 relații de atracție reciprocă între: 4 – 9; 4 – 18; 9 – 18; 3 – 12; 3 – 13; 12 – 13; 8 – 20; 8 – 21; 20 – 21; 11 – 22; 1 – 11; 2 – 5; 14 – 15; 6 – 16; 16 – 17.
16 relații unilaterale.
sociograma respingerilor din care se observă:
5 respingeri are subiectul cu nr. 1;
4 respingeri: 2, 16, 23;
3 respingeri: 5, 12, 22:
2 respingeri: 10, 13, 14, 17, 19, 21;
1 respingere:6, 7, 8, 11, 18;
nici o respingere: 3, 4, 9, 20.
Calcularea indicilor sociometrici pentru a cunoaște care este locul, poziția ocupată de fiecare individ în grup.
Nr. alegeri primite
indicele statusului sociometric ISS =
N – 1
În funcție de ISS se realizează sociograma colectivă și sociograma atracțiilor. În centru vor fi așezați subiecții care au avut cele mai multe alegeri. În jurul lor, din ce în ce mai departe, vor fi așezați ceilalți (tot în funcție de numărul de alegeri).
Astfel: – ISS (4, 12, 18, 20) = 4/22
– ISS (3,9) = 3/22
– ISS (6, 7, 8, 11, 13, 14, 15, 16) = 2/22
– ISS 1, 2, 5, 17, 19, 21, 22, 22, 23) = 1/22
Se observă că subiectul cu numărul 10 este marginalizat. Nu are nici atrageri, dar nici respingeri.
N a – N r
indicele statusului preferențial ISP = − .
N – 1
Este calculat pentru fiecare elev în parte și se poate observa în sociomatrice.
22
indicele integrării: = — = 22 ; reiese că 22 de subiecți au fost aleși și 1 subiect nu. 1
Nr. alegeri exprimate
indicele de expansivitate afectivă IEA =
Nr. respingeri exprimate
Acest indice se poate observa din sociomatrice pentru fiecare subiect în parte.
Indicele coeziunii grupului: 9,37
n 46 46
indicele interesului pentru întregul grup I = — = — = — = 1
k∙N 2∙23 46
Informațiile oferite de testul sociometric sunt foarte importante pentru învățător. Pe baza lor putem realiza orientarea pozitivă a relațiilor dintre membrii unui grup, putem explica tensiunile latente sau manifestate între ei, putem converti relațiile negative în relații pozitive cu valențe educativ – formative.
Dupa ce am cunoscut mai multe aspecte din viata sociala a parintilor,a trebuit sa cunosc si parerea parintilor despre scoala ,cat de bine cunosc oferta educationala,iar pentru aceasta ,am dat acestora niste chestionare in care sa se reflecte acest lucru.
Exemple de chestionare:
Chestionar 1.
(anonim)
CHESTIONAR PENTRU PÃRINȚI
Vă rugăm să ne sprijiniți prin completarea acestui chestionar cu opiniile dumneavoastră exprimate in mod liber și cât mai sincer cu putință.
Alegeți din lista de mai jos 3 cuvinte care definesc cel mai bine Scoala ……….:
□ democrație
□ calitate
□ performanțã
□ competențã
□ lipsã de interes
□ organizare slabã
2. Controlați activitatea elevului de pregătire in familie? DA □ NU□
3. Copilul dumneavoastrã are acces cãtre toate spațiile de instrucție și educție din școalã? DA □ NU □ NU ȘTIU □
4.Școala, sala de clasã în care își desfãșoarã activitatea copilul dumneavoastrã reprezintã element de securitate? DA □ NU □ ÎN MICÃ MÃSURÃ □
5. Ați fost consultat în elaborarea regulamentului intern sau a regulilor din școalã? ÎN TOATE PRIVINȚELE □ ÎN UNELE PRIVINȚE □ DELOC □
6. Prin ce mijloace ati dori sã fiți informat ?
□ In scris
□ Telefonic
□ Vizita la domiciliu
□ Sa fiti chemati la scoala in diverse situatii
□ ÎN ALT MOD (precizați)………………………………
7. Cum sprijiniți buna desfãșurare a activitãților școlare?
□ financiar
□ activitãți de voluntariat
□ rãspund la solicitarea dirigintelui
□ altfel (precizați)………………………………
□ nu mã implic deloc
8. La cine apelați în cazul în care copilul dumneavoastră are probleme?
□ Directorul scolii
□ Diriginte
□ Alti profesori de incredere
□ Alte institutii
9. Cum apreciați colaborarea cu profesorii?
FOARTE BUNĂ □ BUNĂ □ INSUFICIENTĂ □ NU ESTE NECESARĂ □
10. Obișnuiți să luați legătura cu cadrele didactice:
□ Periodic (lunar, semestrial )
□ Numai cand sunteti chemati la scoala
□ Rareori
□ Nu obisnuiesc
11. Ce apreciați mai mult la un profesor al copilului dumneavoastră?
□ Ca este apropiat de copii
□ Ca este exigent
□ Ca este apropiat de parinti
□ Ca va puteti sfatui impreuna privind educatia copilului
□ Ca stie sa stimuleze copiii
12. Cum urmãriți progresul școlar al copilului dumneavoastrã?
□ Prin discutii cu dirigintele/ profesorii clasei
□ Carnetul de elev
□ Discut cu el si imi spune tot ce vreau sa aflu
□ Intalniri cu profesorii care imi semnaleaza probleme
□ Nu il urmaresc pt. ca nu am timp
13. Credeți cã evaluarea/notarea elevilor se realizeazã corect:
□ In mare masura
□ In mica masura
14. Cât timp petreceți zilnic cu copilul/copiii dvs.?
……………………………………………………………
15. Care sunt cele mai frecvente cauze ale discuțiilor în contradictoriu cu copilul/copiii dvs.?
vestimentație
limbaj
anturaj (prieteni)
timp liber
școala
bani
altele. Care?……………………………………………………………………….……..
16. Cum procedați atunci când copilul/copiii dvs. încalcă regulile?
……………………………………………………………………………………………………………………
17 Considerați că agresivitatea copiilor se datorează unor disfuncții apărute la nivelul ?
familiei;
școlii;
alți factori educaționali. Care ? …………………………………………………………………………….
18 În general, considerați că fiul / fiica dumneavoastră este o persoană care: (alegeți varianta/ variantele care considerați că sunt cele mai potrivite)
generează conflicte;
alimentează conflicte deja existente;
aplanează conflicte;
nu se implică în conflicte (le evita).
19. Ati incercat sa luati legatura cu un specialist ( consilier scolar, medic , psiholog, …) pentru a rezolva anumite probleme ale copilului dumneavoastra ?
Da o NU
20. Copilul dumneavoastra este intr-o relatie de prietenie ?
O mama O bunica O alta relatie
O tata O bunicul O frate/sora
Chestionar 2.
Chestionar pentru părinți
1.Sunt informat asupra ofertei educaționale a școlii ?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
2.Vorbesc cu învățătorul despre obiectivele educaționale propuse în activitatea cu elevii?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
3.Am prezentat idei și sugestii învățătorului pentru îmbunătățirea activității educative?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
4.Am fost solicitat de către învățător pentru participarea la activități educative?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
5.Conducerea școlii stimulează cooperarea între învățători și părinți?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
6.Îmi spijin copilul la realizarea activităților de învățare pentru acasă?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
7.Particip la activitățile extracurriculare (ședințe,mese
rotunde,lectorate,excursii )organizate de școală?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
8.Copilul meu are o ambianță adecvată studiului la școală?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
9.Solicit învățătorul în soluționarea problemelor copilului meu,legate de dezvoltarea personală a lui?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
10.Sunt informat asupra progreselor școlare realizate de către copilul meu?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
11.Sunt informat când copilul meu prezintă probleme de învățareși de comportament?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
12.Contribui la sporirea resurselor materiale și financiare ale școlii?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
13.Mențin legătura cu învățătorul?
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
14.Cum apreciați aportul pe care și-l aduce învățătorul la educarea copilului dvs.?
a) foarte bun b) bun c) satisfăcător d) insufficient e) nu înțeleg întrebarea f) nu știu să răspund
15.Care este factorul cel mai important din școală în educarea copilului dvs.?
a) programele școlare b) învățătorii c) dotarea materială a școlii d) mediul educativ creat e) altceva f) nu înțeleg întrebarea g) nu știu să răspund
16.Care ar trebui să fie factorul cel mai important al școlii în educarea copilului dvs.?
a) programele școlare b) învățătorii c) dotarea materială a școlii d) mediul educativ creat e) altceva f) nu înțeleg întrebarea g) nu știu să răspund
17.Ce anume vă nemulțumește în relația familie-școală?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
1. Chestionarul pentru elevi
Este evident faptul că părinții și profesorii împărtășesc o responsabilitate uriașă.
Împreună oferă copiilor dorința de a învăța și de a muncii din greu.O bună colaborarea între ei este esențială succesului motivării copiilor pentru învățare și al creșterii interesului lor în această direcție.
Pentru a ne ajuta în activitatea de cercetare a implicării familiei în educația copilului, vă rugăm să răspundeți la următoarele întrebări:
Considerați că școala colaborează suficient cu membrii familiei tale?
Care crezi că este cea mai bună metodă prin care școala ar trebui să comunice cu familia?
Vă înștiințați părinții despre eventualele probleme apărute la școală?
Considerați că este de datoria scolii să înștiințeze familia despre problemele apărute în școală?
Credeți că înștiințarea părinților de către școală ar reduce riscul apariției anumitor probleme?
Te rog să apreciezi despre care dintre următoarele probleme crezi că ar trebui înștiințată familia ta periodic?
Credeți că părinții se vor sesiza dacă vor fi înștiințați prin bilete despre situația la învățătură și purtare?
Cum credeți că va evolua relația vostră cu părinții dacă aceștia vor afla situația voastră școlară, precum și problemele de comportament?
Regulamentul de ordine interioară al unității școlare de care aparțineți este cunoscut de părinți?
Cât de des sunteți întrebați de catre un membru al familiei despre ce s-a mai întâmplat la școală?
Ce părere au părinții dumneavoastră dacă veniți acasă cu o notă proastă?
S-a întâmplat să fiți pedepsiți dacă părinții au fost înștiințați despre deviațiile comportamentale apărute în cadrul unității școlare?
S-a întămplat ca părinții dumneavoastră să aibă păreri diferite referitoare la educația dumneavoastă?
Ce părere au părinții despre comportamentul vostru în societate și în cardul școlii?
Considerați că părinții colaborează suficient cu școala?
Cât de des vin la școală părinții tăi pentru a se interesa de evoluția ta?
Ce considerați că ar trebui să facă scoala pentru a exista o mai bună colaborare între familie si școală?
2. Chestionarul pentru părinți
Sexul?
Studiile dumneavostră?
Profesia?
Mediul de proveniență?
Starea civilă?
Familie monoparentală, datorată?
Vă întrebați în fiecare zi copilul despre ce s-a întâmplat la școală?
Se întămplă des ca atitudinea dumneavoastra față de copil să nu fie în concordanță cu cea a dirigintelui?
Este necesar să insiste copilul dumneavoatră pentru ca să participați la ședințele cu părinții?
Țineți cont de părerile și sfaturile profesorului diriginte?
Cum considerați colaborarea dumneavoastră cu școala?
Cât de des vizitați școala copilului dvs?
Când vizitați școala copilului dvs?
Cum păstrați legătura cu dirigintele copilului?
Considerați că acordați timp suficient și atenție suficientă problemelor școlare ale copilului?
Care este motivul pentru care acordați atât de puțin timp discutării problemelor școlare cu copilul dumneavoastră?
Cui credeți că se datorează lipsa succesului școlar al copilului dumneavoastră?
Vă rugăm să vă exprimați acordul în ceea ce privește regulile și regulamentul școlar .
Cum apreciați contribuția școlii la succesul pesonal și profesional al copilului dumneavoastră?
Considerați că i-ați oferit copilului dumneavoastră o bună educație în familie?
Ce considerați că ar trebui să facă scoala pentru a exista o mai bună colaborare între familie si școală?
Prezentarea și interpretarea datelor
a) chestionarul destinat elevilor
Scopul principal al acestui chestionar a fost determinarea părerii elevilor referitor la actuala implicare a familiei de catre școală în educația lor, precum și aflarea consecințelor ce vor apărea dupa o implicare mai agresivă în educația lor a părinților.
Eșantionul a fost reprezentat de 50 de elevi din clase diferite, aparținăndunor categorii sociale diferiete și provenind din medii diferite.
Un set de întrebări a vizat dezvăluirea condițiilor în care se face în momentul actual colaborarea dintre familie și școală. Răspunsurile date de elevi au relevat faptul că în momentul de față nu există o colaborare strânsă între părinți și școală, fapt care le permite să aibă o atitudine superficială față de sistemul educațional. Peste 75% dintre cei intervievați au ajuns la concluzia că implicarea și informarea căt mai bună, eficientă și periodică a părinților despre situația lor școlară și comportamentul lor ar duce la diminuarea problemelor comportamentale și o implicare mai activă în procesul de învățare.
La intrebarea: Cât de des sunteți întrebați de catre un membru al familiei despre ce s-a mai întâmplat la școală?, elevii au raspuns:
a) zilnic 12%
b) de două ori pe saptămână 15,23%
c) în weekend 11%
d) o data pe săptămână 35%
e) o dată pe lună 26,77%
O reprezentate grafică pentru o mai bună exemplificare a implicării familiei îm viata copilului, de fapt se pare a neimplicării, este următoarea:
Sau aceasta, echivalentă cu prima dar sub alta formă:
După cum se poate observa din aceste grafice, implicarea familiei în acest moment în educația copilului este deficitară.
După cum se poate observa din aceste grafice, implicarea familiei în acest moment în educația copilului este deficitară.
Din următorul grafic va rezulta foarte clar părerea celor chestionați despre modificarea comportamentului lor în cazul unei mai bune colaborări dintre familie și școală.:
„Credeți că înștiințarea părinților de către școală ar reduce riscul apariției anumitor probleme?”
b) chestionarul destinat părinților
Chestionarul adresat părinților scoate în evidență o situație de interes a acestora față de școală cel mai des în momentul în care sunt atenționați prin diferse metode de catre diriginte despre situația școlară a elevului sau despre deviațiile comportamentale ale acestuia.
Când vizitați școala copilului dumneavoastră?
a) Când sunteți invitat la scoală
b) Când aveți anumite plângeri/ nemulțumiri
c) Prin participare voluntară la proiectele școlare
d) Zilnic prin intermediul internetului
e) Alte situații (vă rugăm să le menționați)
Am aplicat si cateva chestinare amuzante pentru ca parintii sa-si descopere propria personalitate, pentru a destinde atmosfera care avea un aer de prea mare de seriozitate,si pentru a face acest curs mai atractiv.
TEST DE PERSONALITATE
Denumnirea testului: CINE SUNT ?
Mod de realizare:
Folosește o foaie de hârtie ca sa-ți notezi răspunsurile pe întrebări.
Fii sincer și așteaptă amuzanta interpretare.
Întrebări:
1. Numerotează de la 1 la 5 animalele următoare, în funcție de preferințe:
Iepure: __________
Lup : __________
Oaie : __________
Hienă : __________
Leu : __________
2. Gândește-te la câte o persoană importantă imediat ce auzi cuvintele următoare:
Portocală :__________
Soare : ____________
Foc : ____________
Nori: ____________
Iarbă : ____________
3. Scrie primul cuvânt care îți vine în minte ce descrie următoarele cuvinte(exemplu: iepure-fricos):
Cal: _____________
Tigru: ____________
Sconcs:___________
Lapte:____________
Râu:______________
4. Scrie primul număr care îți vine în minte, între 0 și 100:
______________
5. Scrie un oraș din lume care îți place:
_______________
Mod de interpretare:
Interpretează ceea ce ai scris pe foaie cu aceste răspunsuri ghid.
O să vă distrați.
Interpretări:
1. Prioritățile tale în viață:
Iepure este Carieră;
Oaie este Familie;
Lup este Dragoste;
Hienă este Mândrie;
Leu este Bani;
2. Descriere personalităților:
Descriere Calului este personalitatea ta;
Descrierea Tigrului este personalitatea persoanei iubite;
Descriere Sconcsului este personalitatea dușmanilor tăi;
Descrierea Laptelui este felul în care te joci.
Descrierea Râului este felul în care vezi viața ta.
3. Persoane de la…..:
Soare- e cineva de neuitat;
Portocală- e un prieten adevărat;
Foc- e persoana model;
Iarbă- e cineva care se va gândi mereu la tine;
4. Numere și noroc:
Ai ales un număr între 0 și 5 – ai mult noroc în viață;
Ai ales un număr între 5 și 10- ai mult noroc la jocuri;
Ai ales un număr între 10 și 50 – ai mult noroc la alegeri;
Ai ales un număr între 50și 100 – ai noroc de bani:
Orașe și personalitate:
Ai ales un oraș capitală- ești conformist;
Ai ales un oraș din România – ești simplu;
Ai ales un oraș exotic- ești pasional;
Ai ales un oraș mic- ești romantic;
Ai ales un oraș mare și cunoscut- ești petrecăreț.
TEST FUN, DISTRACTIV
Denumirea testului: CÂTĂ IMAGINAȚIE AM?
Mod de completare:
Alege una dintre variantele afișate la fiecare întrebare.Poți scrie pe o foaie separată răspunsurile tale, cu numărul întrebării și litera care indică răspunsul tău. În acest fel, testul poate fi plăcut mai multor persoane, fără ca acestea să vadă cea au răspuns cei dinainte.
Întrebări:
Cum iese un negru din Marea Roșie?
negru;
roșu;
nu mai iese;
ud.
2. Zebra este un animal alb cu dungi negre, sau un animal negru cu dungi albe?
a) un animal alb-negru;
b) un animal alb cu dungi negre;
c) un animal negru cu dungi albe;
d) este o trecere de pietoni.
3. Ce este alb-negru și roz peste tot?!
a) dacă e alb-negru nu are cum să fie și roz;
b) o combinație de culori;
c) planșa mea la desen;
d) o zebră jenată.
4. Cu ce viteză se deplasează întunericul?
a) întunericul nu se deplasează;
b) depinde cât de repede răsoare soarele;
c) repede,cât aprind lumina;
d) cu viteza luminii.
5. Ce este negru și cu două puncte albe?
a) o tablă neagră pe care am desenat două puncte albe;
b) două lumânări în întuneric;
c) un costum de carnaval;
d) un purice cu vată în urechi.
6. Ce poți prinde, dar nu poți arunca?
a) ceva ce pică din cer;
b) pisica în brațe;
c) pe cineva de urechi;
d) o răceală.
7. Primești bani înapoi dacă taxiul merge cu spatele?
a) nu cred;
b) parcurgi aceeași distanță indiferent dacă mergi cu fața sau cu spatele;
c) am vrea noi;
d) nu, altfel ar merge toate taxiurile cu spatele.
8. Un avion se prăbușește la granița dintre SUA și Canada, unde vor fi îngropați supraviețuitorii?
a) în Canada;
b) pe graniță;
c) la primul cimitir;
d) cum să îngropi oamenii de vii? .
9. Cum împarți 5 mare la 4 copii în mod egal?
a) nu poți;
b) le tai bucățele mai mici;
c) o rogi pe mama să facă prăjitură cu mere;
d) făcându0le compot.
10. Dacă aveți 6 mere și luați deoparte 4 mere, câte mere aveți? a) două mere;
b) șase cai…mere;
c) depinde cât mănânc;
d) compotul din întrebarea de mai sus.
Instrucțiuni de interpretare:
După ce ai răspuns la toate întrebările, numără câte litere ai din fiecare. Dacă ai mai multe răspunsuri cu una dintre litere, de exemplu a, aceasta este majoritatea la care cauți interpretare.
Interpretări:
Dacă ai litera A:
Stai cam slab cu imaginația
Imaginația nu este inteligență. Poate că ești inteligent, dar imaginația ta suferă. Nu trebuie să dai răspunsuri corecte, doar amuzante.Mai încearcă, până la urmă vei reuși.
Dacă ai lierta B :
Mai trage de fiare, că poți
Încerci dar nu prea îți iese.Imaginația se poate antrena, dar numai dacă ai un punct de pornire. Lasă-ți mintea liberă și începe să gândești în afara limitelor.
Dacă ai litera C:
Mă uimești, îți merge mintea
Ai potențial. Imaginația ta scornește lucruri amuzante. Dar nu e niciodată destul.Amuzant este una, total în afara limitelor este alta. Gândește lucruri pe care doar tu le poți gândi și atunci o să fii recunoscut pentru imaginația ta.
Dacă ai litera D:
Ai o imaginație de speriat
Imaginația ta nu are limite. Ține-o tot așa și nu îți folosi imaginația doar când e vorba de teste.Scrie, inventează și distrează-te. O să reușești.
Pentru ca subiectul principal pe care il au aceste intalniri este copilul,inainte de discutiile pe care le vom purta in timpul sedintelor,am vrut sa vad printr-un mic chestionar,cat de bine isi cunosc copiii,si cat timp si-l dedica lor.
Părinte, Chestionar
1. Cunoașteți programul copilului Dvs.? (La școala și acasă)
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
2. Vă faceți timp să le verificați temele orale și scrise?
…………………………………………………………………………………………….………………
3. Ce măsuri luați dacă nu-și pregătesc temele?
……………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
4. Înainte de a le crede spusele verificați dacă vă spun adevărul?
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
5. Credeți că numai profesorii sunt vinovați de slabele rezultate ale copilului Dvs.?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
6. Cunoașteți cum își petrec copiii Dvs. timpul liber?
……………………………………………………………………………………………………………
7. Le cunoașteți prietenii?
…………………………………………………………………………………………………………….
8. Vorbiți cu ei despre ceea ce-i interesează, despre visele lor, despre confuziile lor?
……………………………………………………………………………………………………………
9. Preferați ca modalitate de comunicare „ordinele” date în fugă sau le explicați de ce trebuie să procedeze într-un anumit fel?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
10. Credeți că învățătorul greșește? Unde? Când? În ce privință?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
11.Sunteți bucuroși când își ocupă timpul cu Internetul pentru că vă lasă în pace sau sunteți îngrijorați?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
12. Vreți ce-i mai bun pentru copiii Dvs. Cum îi ajutați?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
13. Considerați că pot lua decizii asupra viitorului lor singuri?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
14. Cum veți colabora cu învățătorul pentru a eficientiza munca copiilor Dvs.?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI
1.Copilul are camera sa de lucru ?
Da Nu
2.Dacă nu are cameră separată îi oferiți un spațiu care să fie doar al lui ?
Da Nu
3.Câți bani de buzunar îi dați copilului , în medie,într-o săptămână ?
aprox…………. lei
4.Cât timp acordă copilul dumneavoastră pentru pregătirea lecțiilor?
1 oră
2 ore
mai mult de 2 ore
5.Când își pregătește copilul lecțiile ?
la sosirea de la școală
după ce se odihnește
seara
6. Cine se ocupă mai mult de supravegherea copilului ?
tata
mama
altcineva
7.Controlați copilul dacă și-a făcut lecțiile?
zilnic
sporadic
niciodată
8. Verificați rezultatele copilului dumneavoastră :
zilnic
săptămanal
cateodata
9.Sunteți mulțumit de interesul pentru scoală si de rezultatele la învățătură ale copilului. ?
Foarte mulțumit
Mulțumit
Nemulțumit
10. Luați măsuri în cazurile în care sunteți nemulțumit ?
totdeauna
uneori
niciodată
11. Acordați recompense copilului ?
des
rar
niciodată
12.Sunteți mulțumit de modul în care se desfășoară procesul- instructiv educativ în școală ?
foarte mulțumit
mulțumit
nemulțumit
13. Cum apreciați dotarea școlii cu mijloace de învățământ ?
foarte bună
bună
satisfăcătoare
nesatisfăcătoare
14. Cunoașteți prietenii cu care își petrece copilul timpul liber ?
Da Nu
15. Știți totdeauna unde și cum își petrece copilul timpul liber?
Da Nu
16. Copilul vă informează din proprie inițiativă despre activitatea lui în școală ?
Da Nu
17.Aveți aceleași păreri în familie referitor la educația copilului ?
Da Nu
18. Participați regulat la ședințele cu părinții ?
Da Nu
19. Ce alte modalități de relaționare cu școala folosiți ?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
20.Exprimați câteva păreri privitor la îmbunătățirea procesului instructiv-educativ în școală.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
In lucrarea de fata am sa va prezint cateva din ideeile principale,principii pe care le are cursul de educatie parentala care l-am desfasurat cu acest grup de parinti.Vreau sa mentionez faptul ca am fost pregatita pentru desfasurarea acestui curs in cadrul unui proiect desfasurat de Fundatia COPIII NOSTRI.
Am incercat pentru inceput sa-i sensibilizez pe parinti explicandu-le ca pentru a-ti exprima dragostea și aprecierea față de cei apropiați îți ia ceva timp. Dar niciodată să nu regreți, pentru că mai tîrziu vei culege "roadele" acestui "timp pierdut". Niciodată nu trebuie să presupuneți că copiii știu deja cît de mulți îi iubiți, spuneți-le! Exprimați-vă sentimentele pentru reușitele sale și ajutați-i să depășească situațiile de criză. Ori de cîte ori aveți ocazia arătați-le copiilor voștri cît de mult îi respectați pentru meritele academice, pentru performanțele sportive sau pentru orice altceva. Spuneți-le cît de mîndri sînteți de ei. Atunci cînd v-ați dat seama că ați greșit cu ceva în fața copilului dvs. nu ezitați să i-o spuneți. Recunoașteți-vă greșelile proprii, și copilul vă va respecta și mai mult decît pînă acum. Atunci cînd copilul / elevul merită, nu vă zgîrciți să-l lăudați.
Două reguli în administrarea laudelor
1. Laudele trebuie să fie sincere.
Simpla lingușeală este ușor de detectat și nu ajută nici uneia dintre cele două părți. Nu uitați că întotdeauna există ceva bun și care merita laude, cu condiția să căutați cu grijă. E mult mai bine să vă lăudați copilul pentru un fleac – dar sincer – decît să alegeți ceva mai important și s-o faceți nesincer.
Este mult mai bine, de exemplu, să-i spuneți copilului "Ai fost extraordinar săptămîna aceasta la orele de matematica" și să credeți asta sincer, decît să-i spuneți "Ești cel mai deștept elev din școală", mai ales dacă nu este.
2. Lăudați faptele sau calitățile, și nu neapărat persoana. Lăudați persoana pentru ceea ce face, nu pentru ceea ce este.
Exemple:
CORECT: Dragul meu, tot ce ai făcut la arta plastică în ultima vreme este realmente excelent.
GREȘIT: Dragul meu, lucrezi bine.
CORECT: Ion, săptămîna trecută succesele tale le-au depășit pe toate celelalte din toată clasa.
GREȘIT: Ion, ești cel mai bun.
CORECT: Doinița, ai un păr foarte frumos.
GREȘIT: Doinița, toate cunoștințele mele îmi spun că ești o persoană drăguță.
Atunci cînd lăudați o faptă sau o calitate, practic lăudați ceva anume și sună mult mai sincer. De asemenea, cele mai bune rezultate se obțin atunci cînd persoana cealaltă știe exact pentru ce este lăudată. Lăudarea faptei, și nu a persoanei, evită accesele de favoritisme sau de prejudecăți. De asemenea, evită momentele penibile.
Copilul dvs. se poate simți stînjenit (sau să aibă impresia că-i întindeți o momeală) dacă îi spuneți doar în trecere: "Ești un tip nemaipomenit".
Lăudarea faptelor și a calităților sporește părerea bună despre sine, ceea ce stă la baza orgoliului și a siguranței de sine.
Lăudarea celuilalt numai ca persoană îl va face să fie foarte încrezut.
Dacă însă copilul dvs. a făcut vreo gafă pentru care ați fost chemat la școală și venind acasă intenționați să-l criticați, fiți atent cum o faceți. Atît o laudă nereușită, cît și o critică făcută greșit pot lăsa amprente adînci în inima copilului dvs.
Cum arta criticii este atît de puțin cunoscută, iar 99% dintre oameni sînt total nepricepuți, pînă și cuvîntul în sine critica lasă un gust rău. Cînd ne gîndim la cuvînt, ne închipuim acei bărbați și acele femei care ne-au criticat enorm. Ne imaginăm niște persoane care "ne sar la beregată", "ne umilesc" arătîndu-ne cu degetul, ne minimalizează.
Și totuși, adevăratul scop al criticii nu este umilirea, ci îndreptarea. Nu jignirea, ci dorința de a ajuta copilul să facă o treabă mai bună.
Atunci cînd copilul a greșit cu ceva este important să țineți cont de cele șapte lucruri obligatorii într-o critică reușită.
1. Critica trebuie făcută între patru ochi.
Dacă doriți să faceți o critică eficientă, nu trebuie să amestecați orgoliul celuilalt în povestea asta. Rețineți doar care este scopul – să obțineți un rezultat final pozitiv sau să-l readuceți pe drumul cel bun, și nu să îi jigniți orgoliul. Chiar dacă motivele sînt foarte nobile și știți cum să îl criticați pe celălalt, nu uitați că singurul lucru care contează este ce simte el. Cea mai neînsemnată critică făcută în prezența altora va fi resimțită violent de celălalt. Justificat sau nu, el are impresia că s-a făcut de rîs în fața întregi familii. Cu certitudine că o discuție în doi va avea efectele scontate.
Dacă veți respecta sau nu această regulă reprezintă totodată un indiciu asupra adevăratelor motive pentru care criticați persoana respectivă. "Corectați" felul în care mănîncă copilul dumneavoastră în prezența altora? În acest caz se prea poate ca adevăratul scop al criticii făcute nu numai să nu-l ajute pe celălalt, dar și să-l atingă în orgoliu, umilindu-l.
2. Începeți critica printr-o vorbă frumoasă sau printr-un compliment.
Vorbele frumoase, complimentele, laudele au capacitatea de a stabili o atmosferă prietenească. În felul acesta, copilul își dă seama că nu îi atacați orgoliul și se simte mai în largul său. Reacția firească a cuiva "chemat la judecată" este să își apere orgoliul. Lauda și complimentele îl fac pe celălalt mai receptiv:
"Mihai, ai făcut un referat excelent, care cuprinde toți factorii importanți. Totuși, ar fi o problemă…"
"Angela, ai făcut o treabă minunată de cînd te-ai întors din vacanță. Îți apreciez eforturile făcute. Ar fi totuși loc și pentru mai bine, și nu cred că îți va părea rău să…"
"Ioan, ești un copil atît de sîrguincios , dar știi că…"
"Dragă Lorena, știu din experiența trecutului că întotdeauna ai căutat căi pentru a-ți face treaba și mai bine. Dar tocmai mă gîndeam că…"
3. Critica trebuie să fie impersonală. Criticați fapta, nu persoana.
Din nou puteți ocoli orgoliul copilului criticîndu-i faptele sau comportamentul, și nu persoana. La urma urmei, faptele sale vă interesează. Concentrîndu-vă critica asupra acțiunilor sale, îi puteți face și un compliment, satisfăcîndu-i orgoliul în același timp:
"Alexandru, știu din tot ceea ce ai făcut pînă acum că o asemenea greșeală nu este tipică pentru stilul tău." "Maria, ți-am pomenit de asta pentru că știu sigur că poți mai mult. Ceea ce ai făcut nu se ridică la standardul tău obișnuit." În felul acesta îi subliniați greșelile, dar îl și încurajați, în loc să-i spuneți: "Nu ești bun de nimic", îi spuneți în esență: "Cred că ești mult mai bun decît ce ai arătat acum".
În felul acesta îl faceți să înțeleagă că îl considerați mai bun decît greșeala pe care a făcut-o. Că vă așteptați la mai mult, acesta fiind un puternic stimulent pentru a-l determina să "se ridice" la nivelul așteptărilor dvs.
CORECT: "Alexandru, mai verifică o dată calculul."
GREȘIT: "Ce greșeală tîmpită!"
CORECT: "Ioan, trebuie să înveți mai mult ca să-ți mărești media."
GREȘIT: "Cum poți să fii atît de tîmpit?"
Pot interveni situații în care este mult mai diplomatic să subliniați un anumit lucru în legătură cu copilul dvs. decît fapta în sine. De exemplu:
"Andrei, nu știu ce s-a întîmplat, dar performanțele tale la sport din această lună au scăzut considerabil. (Presupunem că Andrei învață și la o școală sportivă.) S-a întîmplat ceva despre care ai vrea să discutăm?"
Și nu: "Andrei, ești o pacoste!"
4. Dați o soluție
Cînd îi spuneți copilului că a greșit – explicați-i și cum trebuie să facă bine. Accentul nu trebuie să cadă asupra greșelii, ci asupra posibilităților de corectare a greșelii și de evitare a repetării sale.
Nimic nu poate scădea mai mult moralul în atmosfera de acasă decît acea stare de veșnică nemulțumire, fără a defini exact ce se dorește de fapt. Cei mai mulți copii sînt chiar nerăbdători să facă "bine" dacă ți se spune ce înseamnă acest "bine".
5. Rugați-l să fie cooperant, dar nu i-o cereți imperios
O rugăminte este întotdeauna mult mai eficientă pentru a obține cooperarea copilului. "Vrei să faci corecturile astea?" este o formulă care trezește mult mai puține resentimente decît "Hai, fă-o mai repede și, pentru Dumnezeu, sper ca de data aceasta să faci cum trebuie!"
Cînd cereți ceva imperios, îl puneți pe copil în poziția de sclav, iar pe dumneavoastră în cea de stăpîn. Cînd îl rugați, îl puneți în poziția de membru al familiei dumneavoastră.
Contează la fel de mult dacă porniți de la ideea "Eu sînt părintele tău (citește: șeful) și ai să faci așa pentru că așa spun eu", și nu de la "Iată ce urmărim de fapt și cum ai putea ajuta să ne atingem scopul".
Veți obține mult mai mult dacă îl veți stimula pe copil să-și dorească să-și schimbe felul de a fi decît dacă îi veți da un simplu ordin.
6. La o greșeală, o singură critică
E justificat faptul că vreți să atrageți atenția o dată asupra unei greșeli. N-are însă rost s-o faceți de două ori, iar de trei ori înseamnă deja cicăleală. Nu uitați care e scopul criticii: treaba să fie bine făcută, și nu să câștigați bătălia împotriva orgoliului copilului dvs.
Asta nu ajută niciodată. Este mai puțin probabil ca copilul să se "îndrepte" în prezent, chiar e mult mai probabil să aibă exact efectul contrar.
7. Încheiați într-o atmosferă prietenească
Pînă ce nu rezolvați o problemă pe o notă prietenoasă, ea de fapt nu s-a încheiat. Nu lăsați lucrurile să plutească în aer pentru a reveni la ele mai tîrziu. Puneți-le la punct. Încheiați socotelile și uitați de ele.
Încurajați-l pe copil la începutul și la sfîrșitul discuției. Amintirea cu care pleacă să fie o bătaie ușoară pe umăr, și nu un șut.
CORECT: (zîmbind) "Știu că pot conta pe tine."
GREȘIT: "Acum că ți-am atras atenția, sper să nu se mai repete."
CORECT: "Știu că poți. Străduiește-te doar."
GREȘIT: "Dacă nu constat un progres cît de curînd, să știi că ai încurcat-o!"
Cheia succesului atunci cînd criticați constă în spiritul criticilor aduse.
Dacă nu criticați decît ca să "umiliți pe cineva" sau ca să "vă dați mare" sau ca să "îl puneți la punct" nu veți obține nimic altceva decît satisfacția că v-ați descărcat nervii, în vreme ce copilul vă va purta pică pentru că nimănui nu-i place să fie criticat.
La finalul ședintelor s-au evaluat cunoștințelor dodândite și abilitățile formate prin chestionare aplicate, prin jocuri de rol și dezbateri,cat si efectul pe care l-a avut aplicarea acestora asupra copiilor.
Acestea au condus la concluzia că întâlnirile au fost eficiente și bine venite, părinții participanți le-au recunoscut importanța în schimbarea comportamentului propriu fața de copii și contribuția în îmbunătățirea atmosferei familiale în perioada participării la cursuri.
Concluzii
Familia, în orice societate, joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea copilului deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare fiind astfel primul său intermediar în relațiile cu societatea și, de asemenea, constituie matricea care îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale. Privită ca nucleu social, familia este prima care influențează dezvoltarea copilului deoarece își pune amprenta pe întreaga sa personalitate iar trăinicia edificiului depinde de calitatea temeliei. În altă ordine de idei, rolul familiei este acela de a pregăti copilul pentru viață oferindu-i cel mai potrivit cadru în care să își formeze principalele deprinderi, pentru transmiterea principalelor cunoștințe asupra realității și pentru formarea primelor principii de viață.
Familia reprezintă pentru copil structura socio-afectivă securizantă, principala structură protectoare, oricând și întotdeauna primitoare absolut necesară existenței lui. În familie copilul are parte de primele lecții de viață, părinții sunt cei care îi oferă un prim model de învățare.
În cadrul familiei, copilul își însușește normele și valorile sociale devenind apt să relaționeze cu ceilalți membrii ai societății. În cadrul familiei, socializarea are patru componente: (1) normativă – prin care se transmit copilului principalele reguli și norme sociale; (2) cognitivă – copilul dobândește deprinderile și cunoștințele necesare formării ca adult; (3) creativă – copilul învață să gândească creativ pentru a se putea adapta noilor situații; (4) psihologică – pentru a relaționa cu persoanele foarte apropiate cât și cu alte persoane, este nevoie de dezvoltarea afectivității.
Relația părinți-copii are o deosebită importanță atât în fixarea celor mai adecvate deprinderi comportamentale, cât și în asigurarea unor condiții psihologice normale. Temelia bunei desfășurări a acestei relații constă în norme precise care corespund următoarelor obiective:
– dragostea părintească concretizată în asigurarea protecției, securității și orientării copilului, în formarea unor aptitudini și atitudini pozitive presupune încredere și siguranță din partea copilului , afecțiune și înțelegere din partea părinților;
– asigurarea unor raporturi relaționale, juste și echilibrate care se concretizează datorită modelelor de conduită adecvată oferită copiilor de către părinți deoarece calitățile și atitudinile lor au o influență formativă decisivă;
– complementaritatea rolurilor parentale presupune ca părinții să formeze în raport cu copilul o unitate inseparabilă care-și împarte rolurile și sarcinile, care trebuie să se completeze reciproc astfel încât tatăl să reprezinte autoritatea supremă iar mama, afectivitatea căminului.
Sentimentul de siguranță, pentru copil, se întemeiază pe sentimentul de a fi acceptat așa cum este și drept ceea ce este de către anturajul său imediat, dar mai cu seamă de către părinți iar pentru a se simți acceptat înseamnă mai înainte de orice a se simți iubit. Sentimentul de iubire nu poate fi pentru copil un sentiment abstract motiv pentru care dragostea trebuie să fie simțită de către copil, să fie exprimată prin acordarea unor satisfacții concrete. Dovada acestei iubiri constă în atât tandrețea părinților față de copil cât și în calitatea hranei și a îngrijirilor, în gingășia contactelor sale cu mama, în duioșia micilor sale jocuri cu mama și tata. De asemenea, în timp, copilul va simți dragostea părinților și din bunăvoința ce i se arată, din bucuriile ce i se oferă, și, în special, din interesul pe care părinții îl acordă faptelor lui și din timpul pe care i-l consacră.
După cum am precizat deja, dragostea părintească presupune încredere și siguranță, afecțiune și înțelegere din partea părinților. Cu alte cuvinte, dragostea părinților este un element securizant pentru copil. Atunci când acesta este lipsit de dragostea părintească el devine timid, instabil, interiorizat și complexat. Importanța prezenței familiei în viața copilului constă în faptul că acesta se identifică cu ei motic pentru care ei trebuie să fie atenți atât la ceea ce spun cât și la ceea ce fac deoarece eventualele divergențe sau neconcordanțe provoacă dezorientare și derută cu efecte negative asupra dezvoltării personalității copilului.
Părinții, pe lângă sentimentul de securitate, sentimentul de iubire și acceptare, au câteva responsabilități față de copil necesare în procesul de creștere și educare:
– asigurarea subzistenței și educației;
– educarea și dirijarea trebuințelor fiziologice în raport cu oportunitățile familiale și cu standardele sociale și culturale ale vieții;
– dezvoltarea aptitudinilor, a limbajului și stimularea exersării capacitășilor practice, cognitive, tehnice și sociale care au rolul de a facilita securitatea personală, și comportamentul autonom;
– orientarea spre lumea imediată a universului familial, spre comunitatea mai largă, spre societate, în așa fel încât adolescentul să fie pregătit să se confrunte cu marea varietate de situații și poziții sociale care vor interveni în viața de adult.
Datoria părinților este de a-i ajuta: copiii pot și trebuie să învețe “cum” trebuie să-și pregătească lecțiile, cum să-și organizeze munca, timpul, viața.
Ca părinți iubitori putem face și greșeli în educarea copiilor, încât dorindu-le binele,să le facem.
Lipsa de supraveghere, dezinteresul, indiferența față de ceea ce gândește copilul este o altă mare greșeală educativă, care duce adesea la pierderea lui de sub control, acesta devenind un copil-problemă din punct de vedere social.
Psihicul copilului este sensibil fașă de situațiile anormale care se petrec în familie. El simte cele mai mici schimbări de afecțiune față de el și între părinți, este puternic tulburat de certuri, neînțelegeri.
Pentru buna dezvoltare a copilului, pentru formarea unei personalități armonioase, căldura căminului părintesc, afecțiunea părinților, înțelegerea familială sunt esențiale. În creșterea, educarea și formarea acestuia este nevoie de mult tact, de o îmbinare corectă a înțelegerii și afecțiunii cu autoritatea părintească, astfel încât să lucreze disciplinat, dar cu plăcere, respectându-și și iubindu-și părinții. Dacă sunt neascultători sau greșesc uneori, să-i “pedepsim cu vorba”, să le explicăm calm și cu fermitate ce au greșit, vorbindu-le ca unor “prieteni” care ne înțeleg și pe care-i iubim. Să nu insultăm, să nu lovim copilul care a greșit, el se va speria, nu ne va mai respecta, iar cu timpul se va obișnui cu bătaia, se va îndepărta sufletește de noi.
Atunci când copilul aduce note mari, să-l răsplătim cu multă afecțiune, bucurându-l cu laude, dar să nu condiționăm obținerea unor daruri, obiecte mult dorite, de rezultatele la învățătură și nici să nu exagerăm răsplata, acordându-le prea multă independență de la o vârstă mică.Vom obține în acest fel modificarea în rău a comportării copiilor, care devin neascultători, încăpățânați, nestăpâniți.
“Meseria” de părinte este grea. De aceea trebuie să fim buni părinți, plini de afecțiune, pentru ca grija și eforturile noastre să fie răsplătite prin dragostea și bunele rezultate ale copilului armonios dezvoltat psihic și afectiv. Adevărata căldură familială se întâlnește în familiile în care părinții sunt în bune relații, se preocupă suficient, cu dragoste, dar și cu autoritate părintească de copiii lor, pentru care sunt și trebuie să rămână modele vii, exemple demne de urmat.
O mare importanță are și nivelul de instruire, bagajul de cunoștințe al părinților, pentru buna educare și pentru a putea ajuta în pregătirea lecțiilor acasă.
Studiul de față a reușit să adune opinii cu privire la necesitatea educației parentale în , în contextul în care se redefinește nevoia promovării și punerii în aplicare a unei strategii integrate de formare si dezvoltare a competentelor parentale. Din analiza datelor cuprinse în acest studiu ipoteza generala a fost confirmata si reiese clar necesitatea stringentă cu privire la structurarea și organizarea unui sistem integrat de educație parentală, care să aibă la bază o strategie națională în domeniu încât părinții sa găsească răspuns la întrebările lor si sa fie pregătiți pentru a face față rolului pe care-l au.
Consider ca datele furnizate de acest studiu constituie argumente solide, convingătoare pentru: • elaborarea unei strategii și programe de dezvoltare socio-educațională.
• întărirea sistemului legislativ și a sistemului instituțional, o lege a educației permanente cu o secțiune privind educația părinților și educația familială.
• dezvoltarea resurselor umane pentru programele de educație familială și de educație a părinților prin formarea de formatori, atragerea de voluntari cu pregătire corespunzătoare.
Bibliografie
Allport, G. W. (1991) Structura și dezvoltarea personalității (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București.
A.S.Makarenko- Carte pentru părinți ,E.D.S.P.,București , 1961
Atkinson, R.,L.; Atkinson,R.,C.; Bem,D., J.; Smith,E.,E., Introducere în psihologie Ediția a XI-a,, Editura Tehnică, București,2002
Chelcea, S. (1998) Dicționar de psihosociologie, Editura Institutului Național de Informație, București.
Coopersmith, S. (1984) Inventaire d’estime de soi. Manuel, Édition du Centre de Psychologie Appliquée, Paris.
Crăciun, A. (1998) Stima de sine – vector al schimbărilor adaptative. În Anuarul Universității ,,Petre Andrei”. Tom VIII – Științe Socio-Umane, Fundația Academică ”Petre Andrei”, Iași.
Dafinoiu, I. (2002) Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Editura Polirom, Iași.
Dumitrana, M. (1998) Copilul instituționalizat, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Florescu, L., Frățiman, L. (2000) Ontogeneza dezvoltării în situații de abandon, Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța.
Golu, M. (1993) Dinamica personalității, Editura Geneze, București.
Hayes, N., Orrell, S. (1997) Introducere în psihologie (trad.), Editura All, București. 10. Macavei, E. (1989) Familia și casa de copii, Editura Litera, București.
Mihăilescu, I. (1999) Famila în societățile europene, Editura Universității, București. 12. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (1998) Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Mihaela Press, București.
Munteanu, A. (1998) Psihologia copilului și adolescentului, Editura Augusta, Timișoara.
Munteanu, A., Stadiile Dezvoltării, Editura Augusta, Timișoara, 1997
Neculau, A. (coord.) (2003) 26 de teste pentru cunoașterea celuilalt, Editura Polirom, Iași.
Osterrieth, P. (1973) Copilul și familia (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București.
Pop, O. (1998) Copilul abandonat, Editura Ando Tours, Timișoara.
Popescu-Neveanu, P. (1978) Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București.
Psihologia Online Biblioteca Online.www.psihologiaonline.ro
Radu, I. (coord.), Druțu, I., Mare, V., Miclea, M., Podar, T., Preda, V. (1991) Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron, Cluj-Napoca.
Sillamy, N. (1996) Dictionar de psihologie (trad.), Editura Univers Enciclopedic, București.
Stănciulescu, E. (1997) Sociologia educației familiale, Vol. I., Editura Polirom, Iași. 21. Șchiopu, U., Verza, E. (1989) Adolescență, personalitate și limbaj, Editura Albatros, București.
Șchiopu, U., Verza, E. (1997) Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Șchiopu, U. (coord.) (1997) Dicționar de psihologie, Editura Babel, București.
Turliuc, M. N. (2004) Psihologia cuplului și a familiei, Editura Performantica, Iași.
Ursula Șchiopu și Emil Verza – Psihologia vârstelor, Editura Didacticã și Pedagogicã, București – 1981
Verza E., Psihologia Vârstelor, ciclurile vieții, Editura Didactică și pedagogică, București, 1997 Verza E., Psihologia vârstelor, Editura Hyperion XXI, București, 1993
Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.) (1993) Dicționar de sociologie, Editura Babel
Bibliografie
Allport, G. W. (1991) Structura și dezvoltarea personalității (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București.
A.S.Makarenko- Carte pentru părinți ,E.D.S.P.,București , 1961
Atkinson, R.,L.; Atkinson,R.,C.; Bem,D., J.; Smith,E.,E., Introducere în psihologie Ediția a XI-a,, Editura Tehnică, București,2002
Chelcea, S. (1998) Dicționar de psihosociologie, Editura Institutului Național de Informație, București.
Coopersmith, S. (1984) Inventaire d’estime de soi. Manuel, Édition du Centre de Psychologie Appliquée, Paris.
Crăciun, A. (1998) Stima de sine – vector al schimbărilor adaptative. În Anuarul Universității ,,Petre Andrei”. Tom VIII – Științe Socio-Umane, Fundația Academică ”Petre Andrei”, Iași.
Dafinoiu, I. (2002) Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Editura Polirom, Iași.
Dumitrana, M. (1998) Copilul instituționalizat, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Florescu, L., Frățiman, L. (2000) Ontogeneza dezvoltării în situații de abandon, Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța.
Golu, M. (1993) Dinamica personalității, Editura Geneze, București.
Hayes, N., Orrell, S. (1997) Introducere în psihologie (trad.), Editura All, București. 10. Macavei, E. (1989) Familia și casa de copii, Editura Litera, București.
Mihăilescu, I. (1999) Famila în societățile europene, Editura Universității, București. 12. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (1998) Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Mihaela Press, București.
Munteanu, A. (1998) Psihologia copilului și adolescentului, Editura Augusta, Timișoara.
Munteanu, A., Stadiile Dezvoltării, Editura Augusta, Timișoara, 1997
Neculau, A. (coord.) (2003) 26 de teste pentru cunoașterea celuilalt, Editura Polirom, Iași.
Osterrieth, P. (1973) Copilul și familia (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București.
Pop, O. (1998) Copilul abandonat, Editura Ando Tours, Timișoara.
Popescu-Neveanu, P. (1978) Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București.
Psihologia Online Biblioteca Online.www.psihologiaonline.ro
Radu, I. (coord.), Druțu, I., Mare, V., Miclea, M., Podar, T., Preda, V. (1991) Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron, Cluj-Napoca.
Sillamy, N. (1996) Dictionar de psihologie (trad.), Editura Univers Enciclopedic, București.
Stănciulescu, E. (1997) Sociologia educației familiale, Vol. I., Editura Polirom, Iași. 21. Șchiopu, U., Verza, E. (1989) Adolescență, personalitate și limbaj, Editura Albatros, București.
Șchiopu, U., Verza, E. (1997) Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Șchiopu, U. (coord.) (1997) Dicționar de psihologie, Editura Babel, București.
Turliuc, M. N. (2004) Psihologia cuplului și a familiei, Editura Performantica, Iași.
Ursula Șchiopu și Emil Verza – Psihologia vârstelor, Editura Didacticã și Pedagogicã, București – 1981
Verza E., Psihologia Vârstelor, ciclurile vieții, Editura Didactică și pedagogică, București, 1997 Verza E., Psihologia vârstelor, Editura Hyperion XXI, București, 1993
Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.) (1993) Dicționar de sociologie, Editura Babel
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contributia Familiei la Dezvoltarea Personalitatii Copilului (ID: 164917)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.