Constelatia Factorilor Ce Stau la Baza Succesului Scolar

Pentru atingerea pragului de performanță școlară, literatura de specialitate consemnează două mari categorii de factori:

Factori externi/sociali

Factori socio-culturali

Factorii educaționali

Factori interni/individuali

Factori intelectuali

Factori nonintelectuali

Factori biofiziologici

Factorii socio-culturali definiți de zona de rezidență a elevului, preocupările, valorile și normele morale ale comunității și grupului de apartenență, structura familiei, climatul socio-afectiv, nivelul de cultură și educație, de aspirațiile membrilor componenți, de anturaj și de condițiile socioeconomice de trai, mass-media.

“Pecetea pe care parintii o lasa asupra structurii si profilului spiritual-moral al personalitatii propriilor copii se mentine toata viata ” (M. Golu)

Familia este primul mediu social cu care copilul intră în contact. În sociologie, familia desemnează aceș grup social caracterizat prin legături de sânge, corezistență, experiențe de viață comune, istorie comună și legături afective puternice.

Principala funcție a familiei este socializarea copiilor. Pe traseul dezvoltării microgrupului social, relațiile dintre membrii săi se schimbă o dată cu nevoile și problemele conforme cu societatea, orice schimbare la nivel emoțional, cognitiv, comportamental a unui membru, producând repercusiuni în funcționarea întregii familii.

Conform Anei Muntean (2003, p. 68), pe lângă funcția de socializare, familia trebuie să:

Asigure confortul necesar prin satisfacerea tuturor nevoilor membrilor săi;

Crească și să educe noile generații

Astfel, pentru a ajunge la un nivel al performanței școlare este necesar un confort psihic și fizic al individului în grupul social de apartenență.

În acest sens, Maslow amintește de nevoile fiziologice ale individului de siguranță și securitate, de apartenență și dragoste, de respect și stimă de sine și de autodezvoltare, astfel pentru a putea ajunge la autodezvoltare și succes, trebuie ca toate celelalte nevoi să fie satisfăcute. Un mediu educațional familial compus din opțiuni educaționale limitate, din acte de violență domestică, ori un statut socioeconomic modest, coroborat cu un nivel de cultură și educație deficitar, va închide orizonturile copilului și îi va forma un model de dezvoltare ca atare.

Pe de altă parte, nivelul de instruire al părinților poate influența dezvoltarea cognitivă a copiilor prin calitate și cantitatea stimulărilor la care aceștia sunt expuși. Stimulările ce vizează un spectru mai larg de experiențe (senzorice, verbale, socio-adective) îl voi ajuta pe copil să-și dezvolte procesele cognitive în raport cu realitatea mediului înconjurător. Astfel, performanța școlară a copiilor este susținută printr-un efort intelectual, material și afectiv în concordanță cu exigențele și aspirațiile ridicate din partea familiei.

Cristina Neamțu(2003, pp.70-71), propune un cumul de standarde obligatorii pentru ca membrii familiei să-i determine pe elevi să atingă treptele succesului școlar. Autoarea consideră că familia este responsabilă pentru formularea unor exigențe vizând zona proximei dezvoltări, facilitarea învățăturii și stimularea gândirii, oferirea de recompense în cazuri meritate și pedepsirea greșelilor și prezentarea realității nevoalate, obiective.

Un alt factor socio-cultural marcant în dezvoltarea școlarului mic este reprezentat de comunitatea și anturajul din care face parte. Potrivit lui Maslow, tendința de afiliere este una fundamentală pentru realizarea socializării secundare, astfel că presiunea sau cerințele grupurilor la care elevul este afiliat îl poate influența pe școlarul mic în reușita sa școlară, respectiv eșecul școlar. În interiorul grupului se formează comportamente precum responsabilitatea, toleranța, dezvoltarea curajului, a cooperării etc, altfel spus, prezența altora poate influența comportamentul elevului, determinându-l să se manifeste diferit poate de modul în care s-ar fi comportat în mod normal. Cercetările au arătat că elevii cu un număr redus de interacțiune socială în cadrul școlii, au tendința de a se identifica și asocia cu grupuri în care succesul este greu de realizat, crescând riscul astfel de manifestare a comportamentelor deviante în școală prin intermediul fenomenului „învățării sociale”. Atfel, am putea aprecia că grupurile socio-culturale cu care se identifică elevii joacă un rol deosebit de important în modelarea dezvoltării lor.

Mass-media, după însăși denumirea, „desemnează ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc”(Wikipedia). Ansamblul acestor mijloace crează conturarea de modele și tipare pe care copiii sunt tentați să le imite, mai ales în ceea ce privește comportamentele negative ale acestora. După cum afirma biofizicianul Virgiliu Gheorghe, și anume, televiziunea este un mijloc evazionist care poate induce relaxare, pasivitate, demotivare, își pierd individualitatea și tind să se uniformizeze, stări negative precum: singurătatea, teama, neliniștea etc.

În ceea ce privește efectele mass-mediei asupra învățării și a randamentului școlar, Cristina Vameșu subliniază: „Cu o motivație scăzuta privind invatarea de noi cunostinte, incapabili sa se concentreze cu atentie si agitati permanent din cauza unei hiperactivitatii excesive, copiii raspund tot mai greu cerintelor scolare. In completarea tabloului simptomatologic al deficientelor de invatare observate la copiii de astazi, un rol esential il joaca dezechilibrele pe care vizionarea le induce in functionarea emisferei cerebrale stingi, aceea care guverneaza gindirea logica si analitica, construirea sintaxei si discursivitatea. Prin urmare, dificultatile in deprinderea limbii, in dezvoltarea capacitatii de citire si in stapinirea rationamentului matematic sint determinate, in principal, de lipsa dezvoltarii normale a retelelor neuronale din emisfera cerebrala stinga, sisteme a caror activitate este subminata pe parcursul vizionarii”.

Se pare astfel că în urma vizionării progamelor mass-media, elevii se confruntă cu o motivație scăzută școlară, manifestă hiperactivitate și deficit de atenție și concentrare, dificultăți în deprinderea limbii și a capacităților scris-cititului ș.a.m.d. În consecință, se impune selectarea programelor vizionate de elevi și de a-i ajuta să discearnă între experiențele benefice și cele negative prezentate ca un tot-unitar în realitatea virtuală.

Factorii educaționali, reprezentați de caracteristicile generale ale școlii în care elevul studiază, nivelul general de pregătire al clasei, calitatea corpului didactic ce instruiește clasa respectivă, climatul educațional școlar, colegii de clasă, nivelul de adaptare al curriculumului la nivelul de pregătire al elevilor, obiectivele educaționale stabilite în conformitate cu specificul clasei.

În România, Sistemul Național de Educație a fost marcat în ultimele decenii de incertitudini, incoerență și inconsistență la nivelul politicilor educaționale, simplu spus, instabilitate managerială. Tendința majoră pe care s-a axat Învățământul românesc începând cu anul școlar 1998-1999 a fost cea a centrării „Noului” Curriculum pe conținuturi și mai puțin pe elev și pe satisfacerea nevoilor formative ale acestuia pentru a se dezvolta. Toate acestea pot conduce la eșec școlar, indisciplină, neintegrare socială sau pe piața muncii, mai ales că dacă am privi atent asupra cerințelor angajatorilor, am putea observa că aceștia caută abilități și competențe de comunicare, mai ales, organizatorice, proactivitate, dorința de autoperfecționare etc., adică tocmai ce lipsește în activitățile de instruire prin care trec elevii centrate pe conținuturi. Conținuturile informaționale ar trebui să stimuleze interesul și motivația elevilor în învățare, formarea gândirii critice și autoanalizei , formarea autonomiei morale și socio-culturale și dobândirea unor competențe de comunicare, însușirea unor valori precum toleranța, cooperarea, respectul, solidaritatea, responsabilitatea, dezvoltarea abilităților de manageriere a propriei persoane și a stărilor conflictuale interne și externe etc.

Un alt element reprezentativ pentru influența factorilor educaționali în atingerea succesului școlar este dat, indubitabil, de stilul de predare al profesorului și metodele, tehnicile, procedeele și mijloacele utilizate de acesta în activitatea didactică. Cele trei stiluri didactice (Stilul didactic autocrat- cel în care profesorul ignoră punctele de vedere și aspirațiile elevilor, încercând să-și mențină opinia și interesele proprii, stilul didactic democrat- profesorul negociază regulile și obiectivele cu eleviii, pentru a le putea stimula interesul în învățare și stilul laissez-faire-specific profesorului care ține cont doar de îndeplinirea obiectivelor din programa școlară, fără a fi interesat de problemele cu care se confruntă elevii) se regăsesc în proporții diferite în activitățile instructiv-educative ale profesorului, fără a se exclude unul pe celălalt. Stilul de predare cu metodele și mijloacele utilizate de profesor se poate face responsabil fie de succesul, fie de insuccesul școlar al elevilor săi. Spre deosebire de realitatea educațională, profesorul dezirabil ar trebui să dețină cunoștințe pedagogice și psihopedagogice solide, calități psihofizice deosebite, o personalitate deschisă, dinamică și flexibilă, cu abilități de lider și manageriale extraordinare, cu un simț al umorului dezvoltat, cu un grad mare de empatie și rezistență la stres și oboseală.

Factorii intelectuali reprezentați de operațiile gândirii, percepția, atenția, limbajul, memoria, transferul, imaginația, creativitatea, nivelul intelectual general.