Consolidarea Stimei de Sine la Varsta Adolescentei Si Tineretii

Stima de sine este o dimensiune fundamentală pentru orice ființă umană, adolescent, adult sau vîrstnic, indiferent de cultură, personalitate, interese, statut social, abilități etc.

„Într-un proces de orientare, inclusiv în procesul de proiectare a carierei, o stimă de sine înaltă va ajuta persoana să reflecteze asupra propriei personalități, să ia decizii corecte și să acționeze pentru a deveni mai bun decît este în conformitate cu aspirațiile sale.”(7)

In articolul dat vor fi oferite două exemple de programe formative pentru consolidarea stimei de sine la vîrsta adolescenței și vîrsta tinereții.

Cuvinte cheie: stimă de sine, alegere, dezvoltare, program, formare, adolescență, tinerețe

***

Stima de sine reprezintă o nevoie umană profundă și puternică, esențială pentru o adaptare sănătoasă a individului, adică pentru o funcționare optimă și împlinire de sine. Cu alte cuvinte, stima de sine reprezintă încrederea autentică în propria minte, în propriul discernământ, înseamnă încrederea în capacitatea de a lua decizii corecte și de a face alegeri adecvate.

Stima de sine se referă la încrederea în capacitatea proprie de a gândi, în capacitatea de a face față provocărilor fundamentale ale vieții și la încrederea în dreptul și posibilitatea noastră de a avea succes, de a fi fericiți, la sentimentul că suntem îndreptățiți să ne afirmăm trebuințele și dorințele, să ne împlinim valorile și să ne bucurăm de rezultatele eforturilor noastre.(1)

Stima de sine corelează în mod semnificativ cu raționalitatea, creativitatea și capacitatea de a gestiona schimbarea, cu disponibilitatea de a recunoaște și de a corecta posibilele erori. Nivelul global al stimei de sine al unei anumite persoane influențează considerabil alegerile pe care le face în viață și stilul său existențial. În acest context, o stimă de sine înaltă este asociată cu strategii de căutare a dezvoltării personale și de acceptare a riscurilor, erorilor, în timp ce o stimă de sine scăzută, în mod constant, implică mai curând, strategii de apărare și de evitare a riscurilor și eșecurilor (1).

Adolescenții și tinerii, în comparație cu alte vîrste, sunt cei care pot beneficia de numeroase oportunități specifice vîrstei dar sunt supuși și provocărilor vieții. Este vîrsta cînd se fac numeroase alegeri privind viața de familie, cariera. Vîrsta adolescenței și tinereții sunt perioade care pregătesc tinerii pentru viața adultă și activă precum și de a-și asuma responsabilitatea pentru alegerile făcute. În aceste condiții, stima de sine ar facilita ansamblul de acțiuni întreprinse de persoană în sensul identificării posibilităților de maximă valorificare a potențialului individual.

Oferim în continuare un program formativ pentru consolidarea stimei de sine la adolescenți (16 ani – 18/20ani) și un program de completare de propoziții pentru construirea stimei de sine la vîrsta tinereții (20/25ani-35 ani).

Ambele programe formative sunt bazate pe teoria lui Nathaniel Branden, psihoterapeut și filozof, considerat și părintele mișcării stimei de sine. El afirmă că « Respectul de sine este o nevoie umană fundamentală”. Raportat la carieră, el menționează că „un respect de sine neadecvat se traduce prin alegerea unei cariere care nu duce niciodată nicăieri”.(2)

Prezentăm în continuare prima ședință, introductivă, care poate fi aplicată atît în cadrul programului formativ dedicat adolescenților cît și în cel dedicat vîstei tinereții.

Ședința I

Tema: Stima mea de sine

Scopul: informarea respondenților privind importanța stimei de sine și familiarizarea cu activitățile în care vor fi implicați pe parcursul programelor formative.

Obiective :

Evaluarea expectanțelor participanților față de programul formativ propus

Metoda : Fotolimbaj

Analiza conceptului de stimă de sine și tipuri de stimă de sine

Metoda: Brainstorming

Evaluarea stimei de sine a participanților

Metoda : Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg/ Chestionar Nivelul stimei de sine, Cristophe André și François Lelord, 1999

Identificarea caracteristicilor unei persoane cu o stimă de sine scăzută/înaltă

Metoda: Metoda porcușorului de guineea

Cunoașterea de sine

Metoda : Cine sunt eu ?

Consolidarea stimei de sine

Metoda : Cinci pași în dezvoltarea stimei de sine

Următoarele ședințe ale programelor formative pentru adolescenți și tineri vor fi diferite ca conținut.

Programul formativ pentru adolescenți conține 14 ședințe (inclusiv ședința introductivă). Durata unei ședințe va fi de o oră și treizeci minute. Programul este prevăzut pentru șapte săptămani, a cîte două ședințe pe săptămînă.

Ședința II, III

Tema: Practica de a trăi în mod conștient

Obiective:

Identificarea caracteristicilor trăirii conștiente

Delimitarea conceptuală a expresiei Minte pasivă-Minte activă

Conștientizarea propriilor emoții atunci cînd ne folosim mintea/inteligența

Analiza implicării personale în prezent

Conștientizarea propriilor nevoi raportate la prezent

Perceperea discrepanței dintre fapte, interpretări și afecte

Perceperea propriilor realități amenințătoare sau dureroase

Analiza raportului acțiune-scop

Explicarea expresiei Responsabil față de realitate

Ședința IV, V

Tema: Practica împăcării cu sine

Obiective:

Identificarea calităților pozitive și negative

Dezvoltarea abilității de acceptare a calităților pozitive și negative

Conștientizarea relației Eu – Eu

Identificarea unei greșeli și recunoașterea ei în fața propriei conștiințe

Dezvoltarea unei atitudini tolerante față de un comportament nedorit

Ședința VI, VII

Tema: Practica responsabilității față de sine

Obiective:

Identificarea propriilor dorințe și asumarea responsabilității pentru îndeplinirea lor

Elaborarea schemei Alegere – Acțiune – Responsabilitate

Identificarea diferenței dintre stima de sine și faptul de a fi iubit

Analiza propriei atitudini față de propriul nivel al stimei de sine

Ședința VIII, IX

Tema: Practica autoafirmării

Obiective:

Analiza conceptului de Autoafirmare

Identificarea cazurilor de afirmare falsă

Identificarea propriilor opinii și atitudinea față de ele

Dezvoltarea abilității de a spune NU atunci cînd dorim sa spunem Nu

Ședința X, XI

Tema: Practica de a trăi urmărind un scop

Obiective:

Stimularea creativității

Analiza orientării Active și a celei Reactive

Dezvoltarea autodisciplinei

Antrenarea în elaborarea obiectivelor și scopurilor

Identificarea acțiunilor în atingerea scopurilor elaborate anterior

Monitorizarea propriului comportament în situația de acțiune

Acomodarea comportamentului în procesul de acțiune

Evaluarea celor șase practici menționate în ședințele anterioare prin elaborarea Profilului Personal

Ședința XII, XIII

Tema: Practica integrității personale

Obiective:

Delimitarea conceptului de Coerență

Conștientizarea propriilor judecăți

Analiza propriului comportament raportat la propriile judecăți

Analiza discrepanței dintre propriile judecăți și comportamente

Programul formativ pentru consolidarea stimei de sine la vîrsta tinereții necesită mai puțin timp și resurse financiare din partea consilierului. Aceasta datorită capacității tinerilor de a lucra independent și a capacității de automotivare.

Astfel, pentru tineri vom aplica programul de completare de propoziții propus de Nathaniel Branden, dedicat construirii stimei de sine, pe care îl putem găsi în varianta originală, în limba engleză în cartea „The Six Pillars of Self-Esteem” (9) sau în variantă română, în cartea „Cei șase stîlpi ai respectului de sine”(2). Programul este foarte simplu de aplicat. Sunt suficiente doar unele îndrumări, care pot fi oferite de consilier.

Aplicarea programului Completare de propoziții:

Scopul : Consolidarea stimei de sine

În fiecare început de săptămînă, tinerilor li se va oferi cîte un set de proproziții pe care le vor completa pe parcursul săptămînii :

Exemplu :

Dacă astăzi aș aduce mai multă conștientizare în viața mea …

Dacă mi-aș asuma mai multă responsabilitate pentru alegerile și acțiunile mele de astăzi…

Dacă aș acorda mai multă atenție modului în care mă comport cu oamenii astăzi…

Dacă astăzi mi-aș ridica cu 5% nivelul de energie…

Tînărul va oferi 6-10 răspunsuri pentru fiecare propoziție. Completarea se face spontan și rapid, fără a reflecta mult. Răspunsurile pot fi absurde sau fără sens.

La sfîrșitul săptămînii studenții recitesc răspunsurile lor și completează o altă propoziție(de weekend):

Dacă ceva din ceea ce am scris săptămîna aceasta este adevărat, ar putea fi util ca eu să…

În a doua săptămînă tinerilor li se va oferi un alt set de propoziții și exercițiul se va repeta. Programul este prevăzut pentru 31 săptămîni.

Implicațiile asupra supraviețuirii, adaptabilității și împlinirii personale sunt evidente. Stima de sine ne susține și ne îmbogățește viața. Este așa de implicată în viața noastră încît nu putem să o mai ignorăm. Cu cît stima de sine este mai înaltă cu atît suntem mai bine dotați pentru a face față dificultăților care se ivesc în viața personală sau în carieră.

În general, stima de sine a fost asemănată cu sistemul imunitar al conștiinței, asigurînd rezistența, forța și capacitatea de regenerare. Și exact așa cum un sistem imunitar sănătos nu garantează că omul nu se va îmbolnăvi niciodată, dar îl face mai puțin vulnerabil la boli și mai bine dotat pentru a-și depăși o posibilă îmbolnăvire, tot astfel o stimă de sine sănătoasă nu garantează că omul nu va mai suferi de anxietate sau depresie în fața dificultăților vieții, dar îl face mai puțin susceptibil și mai bine pregătit să le înfrunte și să le depășească.

Bibliografie :

Albu, G. – „În căutarea educației autentice”, Ed. Polirom, Iași, 2002.

Branden N. – “Cei șase stîlpi ai respectului de sine”, Ed. Colosseum, București, 1996.

Pînișoară G., Pînișoară I. O. – „Motivare eficientă”, Iași, 2005.

Branden N. – “The Six Pillars of Self-Esteem”, Bantam, New York, 1994

Stutz P, Barry M. – “The Tools: Transform Your Problems into Courage, Confidence, and Creativity”, Spiegel & Grau, 2012

Waterman, Alan S.- ”The psychology of individualism”, Praeger, New York, 1984.

Michaud I. – „Conseillère d'orientation en pratique privée à Québec,Orientation professionnelle et estime de soi”,Canadian Journal of Counseling, 2008.

Similar Posts