Consilierea Si Rolul sau In Formarea Unui Stil de Viata Sanatos la Elevii cu C.e.s

LUCRARE DE LICENȚA

CONSILIEREA ȘI ROLUL SĂU ÎN FORMAREA UNUI STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS LA ELEVII CU C.E.S

CUPRINS

Introducere

Capitolul I.Problematica elevilor cu CES

1.1Aspecte privind nivelurile de integrare la elevii cu CES

1.2 Integrarea elevilor cu CES in scoala de masa

1.2.1Dreptul la ’’Educatie pentru toti’’

1.4Adaptarea curriculara pentru elevii cu CES

Capitolul II.Aspecte ale consilierii psihopedagogice pentru elevii cu CES

2.1Consilierea psihopedagogica/educationala-aspecte definitorii,caracteristici,obiective,principii

2.2Aspecte specifice consilierii elevilor cu CES

2.3Consilierea elevilor cu deficiente de intelect

2.3.1Deficienta de intelect.Notiuni introductive

2.3.2Clasificarea deficientei de intelect

2.3.3Caracteristici ale deficientilor de intelect

2.3.4Aspecte ale integrarii scolare ale deficientului de intelect

2.3.5Documente curriculare specifice procesului instructiv-educativ in scoala speciala

2.3.6Activitati de consiliere psihopedagogica pentru elevii cu deficiente de intelect….

Capitolul III.Formarea unor atitudini si comportamente sanatoase la elevii cu CES

3.1Conceptul de sanatate

3.2Aspecte privind igiena corporala

3.2.1Aspecte privind miscarea si odihna

3.2.2Aspecte privind igiena alimentara

Capitolul IV.Cercetare pedagogică

4.1Ipoteza cercetarii

4.2Obiectivele cercetării

4.3Descrierea lotului de subiecți

4.4Descrierea metodelor cercetării

4.4.1Metoda observației

4.4.2Metoda anchetei pe bază de chestionar

4.4.3Metoda convorbirii

4.4.4Experimentul pedagogic

4.4.5Metoda statistico-matematică

4.5Analiza,prelucrarea si interpretarea rezultatelor cercetarii

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE:

Dictonul ,,Mens sana in corpore sano’’ sintetizează o adevărată filosofie a educației pentu sănătatea fizică,morală și spirituală.Deoarece transformărilr și reformele din țară,din diferite domenii,au infuențat negativ starea de sănătate a populației,indicatorii ei cunoscând o diminuare dramatică în ultimii ani,consider că este de datoria noastră ca prin intermediul școlii să-i ajutăm pe elevi să înțeleagă că ei sunt o parte importantă a comunității și sănătatea acesteia în ansamblu este dată de sănătatea tuturor indivizilor care o alcătuiesc.Sănătatea trebuie privită ca un dar neprețuit,pe care avem obligația nescrisă de a-l păstra.

Alegerea temei ce vizează stilul de viață sănătos vine în sprijinul elevilor cu cerințe educative speciale deoarece conform multor teorii comportamentale toți tinerii nu doar o anumită categorie au nevoie de cunoștințe specifice despre sănătate,ca o premisă pentru adoptatea unui stil de viață sănătos și minimizarea riscurilor. Viitorul lor depinde de felul în care sunt educați și îngrijiți ca să devină adulți sănătoși și creativi într-o lume tot mai complexă deoarece în ciuda eforturilor enorme depuse în ultimii ani,există în continuare o serie de provocări majore în ceea ce privește asigurarea unei vieți sănătoase copiilor cu dizabilități intelectuale.‘’Copiii cu dizabilități intelectuale au aceleași drepturi la servicii medicale și sociale, la educație și protecție ca orice alți tineri. Trebuie să beneficieze de aceleași șanse de a trăi o viață stimulantă și împlinită în comunitate, alături de familiile lor și de ceilalți copii,” afirmă Zsuzsanna Jakab, Director Regional pentru Europa al OMS.

Prin elaborarea și implementarea unui program educațional de formare a unui stil de viață sănătos la elevii cu deficiență de intelect ne-am propus și am realizat o îmbogățire a nivelului de cunoștințe,atitudini și practici ale acestora privitor la sănătatea și dezvoltarea lor.Desfășurarea programului de sănătate pe o perioadă lungă de timp apare ca o necesitate educațională a elevilor cu cerințe educative speciale.

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului.Conform Organizației Mondiale a Sănătății,sănătatea individului este definită drept "o stare de bine fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmității".Starea de sănătate și de boală este influențată nu doar de factorii biologici, chimici sau genetici, ci și de factorii psihologici și sociali.

Factorii psihosociali care influențează starea de sănătate și boală sunt: comportamentele sănătoase sau de risc,abilități cognitive,emoționale și sociale,atitudini și valorile personale relaționate cu sănătatea,normele socio-culturale de gen.

Principalii factori care au impact asupra stării de sănătate și boală sunt comportamentele care descriu stilul de viață:alimentație echilibrată,practicarea exercițiului fizic,reducerea consumului de alcool,renunțarea la fumat,folosirea metodelor de prevenție a bolilor cu transmitere sexuală,adoptarea altor comportamente preventive(vaccinări,verificări medicale periodice,screeninguri), respectarea orelor de somn.

În zilele noastre se observă existența unor probleme seriose in ceea ce privește starea de sănătate și a conditie fizice a copiilor normali cât și a celor cu cerințe educative speciale.Ele însă pot fi evitate prin practicarea sportului și prin menținerea unui stil de viață sănătos.Stilul de viață reprezintă opțiunea strategică adoptată de către un individ,ce-i va orienta deciziile,comportamentele si condițiile de viață.

Stilul de viăță este tribtar credințelor,reprezențărilor și imaginilor pe care individul și le-a format individul despre lume si viață,în virtutea cărora el alege,se comportă,acționează,ia hotarâri ce-l pot conduce spre reușită sau eșec.

Comportamentele sănătoase sunt învățate social de către copii prin observarea și imitarea adulților.De exemplu,alimentația,practicarea exercițiului fizic sunt comportamnte care se învață din familie în perioada timpurie de dezvoltarea și au un rol definitoriu în dezvoltarea atitudinilor și practicilor din perioadele ulterioare de dezvoltare și din viața adultă relaționate cu stilul de viață sănătos.Copii învață comportamente prin observarea și imitarea adulților, își formează atitudinile față de comportamentele sanogene și de risc.Părinții și adulții care interacționează direct cu copii au un rol major în dezvoltarea comportamentelor sanogene cu rol protectiv asupra sănătății.Adulții inflențează comporatementele adoptate de copii prin modelul pe care îl reprezintă.De asemenea,aceștia sunt principalii furnizori ai oportunităților de petrecere a timpului liber și ai diversității alimentare.Părinții și educatorii sunt cei care conturează preferințele copiilor și atitudinile lor față de comportamentul alimentar,exercițiul fizic și comportamentul sexual,prin întăririle și recțiile aversive pe care le exprimă deoarece prin promovarea comportamentelor sanătoase școala poate fi/este și ea mediul perfect pentru transmiterea informațiilor despre modul sănătos de viață către elevi pentru insușirea deprinderilor în acest domeniu și are abilitatea și capacitatea de a se adresa unui procent reprezentativ din populație.

Dobândirea unui stil de viață sănătos presupune un cadru educațional care să permită utilizarea cunoștințelor în situații reale și transformarea abilităților în deprinderi curente prin exercițiu repetat.De aici,dorința de a crea situații de învățare în cadru real și de a cerceta impactul acestora asupra dezvoltării unui stil de viață sănătos.

Nu putem vorbi despre un stil de viață sănătos fără să vorbim despre alimentație sănătoasă, igienă și mișcare fizică.

Formarea și dezvoltarea comportamentului alimentar sanogen presupune acumularea de cunoștințe despre produsele alimentare și influența lor asupra organismului uman, despre regulile de igienă (igiena produselor,igiena personală și igiena mediului în care se servește masa),dar și dobândirea unui comportament alimentar corect (când mâncăm,cum mâncăm,cât mâncăm,unde mâncăm)sau înțelegerea unor noțiuni mai dificile ca legătura dintre alimentație și starea sănătății,surse credibile și îndoielnice de informare asupra calității produselor alimentare,ș.a.

Mișcarea,exercițiile fizice și sportul fac parte dintr-un stil sănătos de viață.Numai dacă mișcarea face parte din prioritățile curente ale unui om,putem vorbi despre sentimentul de bine,energie,somn liniștit,controlul greutății,voința și spirit sănătos.

Acestea sunt principalele motive pentru care apreciem oportună studierea accesibilității unei programe de consiliere educațională care se referă la aceste tipuri de cunoștințe,abilități, deprinderi și atitudini.

Organizația Mondială a Sănătății consideră că pentru promovarea unui stil de viață sănătos ar fi necesar ca toate statele Europei să adopte politici naționale care să asigure mecanismele legislative, administrative și economice menite să furnizeze un suport intersectorial larg și resursele necesare, inclusiv participarea oamenilor la toate nivelele la care se elaborează asemenea politici.

Ar fi necesar,de asemenea,ca toate statele membre ale Regiunii Europene a Organizației Mondiale a Sănătății,să aibă programe speciale menite să întărească rolul major al familiei și a altor grupuri sociale în dezvoltarea și susținerea unui mod de viață sănătos.

Programele educaționale din toate statele membre ar trebui să contribuie la creșterea nivelului educațional, motivația și formarea deprinderilor adecvate a întregii populații în vederea realizării și menținerii stării de sănătate.

Cercetările în domeniu au demonstrat că alimentația sănătoasă crește vitalitatea organismului,elimină riscul de îmbătrânire și asigură o dezvoltare armonioasă,iar alimentația nesănătoasă afectează grav sănătatea și viața omului.

Dorim a încerca să descoperim dacă prin implementarea unui proiect educațional de formate a unui stil de viață sănătos la elevii cu deficiențe de intelect va conduce la învațarea unor comportamente sănătoase din punct de vedere alimentar.

Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezente în literatura de specialitate cu privire la stilul de viață pe care îl au elevii cu C.E.S,precum și rezultatele unei cercetări personale,prin care ne-am propus investigarea stilului de viață în rândul acestora.

Tema este abordată din dublă perspectivă:teoretică(în cadrul primelor trei capitole),dar și practic-aplicativă,propunându-și ca rezultatul final a-l modelului de program educațional de formare a unui stil de viată sănătos să vină în sprijinul cadrelor didactice implicate în promovarea stilului de viață sănătos în rândul elevilor cu deficiențe de intelect.

Prezenta lucrare este stucturată în patru capitole:

Capitolul I.Problematica elevilor cu cerințe educative speciale(CES)

Capitolul II. Aspecte ale consilierii psihopedagogice pentru elevii cu CES

Capitolul III. Formarea unor atitudini si comportamente sanatoase la elevii cu CES

Capitolul IV.Cercetarea pedagogică privind formarea unui stil de viață sănătos prin activități de consiliere psihopedagogică la elevii cu CES

În primul capitol al acestei lucrări ’’Problematica elevilor cu cerințe educative speciale’’am prezentat câteva aspecte privind integrarea elevilor cu cerințe educative speciale în școală

PARTE TEORETICĂ

CAPITOLUL I

PROBLEMATICA ELEVILOR CU C.E.S

1.1Aspecte privind nivelurile de integrare la elevii cu C.E.S

C.E.S. – sintagmă lansată în 1978 în Marea Britanie odată cu Raportul Warnok,document ce a reprezentat fundamentul reformei educației speciale în această țară.

C.E.S.  = desemnează acele nevoi/cerințe specifice  față de educație,derivate sau nu dintr-o deficiență,care sunt suplimentare dar și complementare obiectivelor generale ale educației ș Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezente în literatura de specialitate cu privire la stilul de viață pe care îl au elevii cu C.E.S,precum și rezultatele unei cercetări personale,prin care ne-am propus investigarea stilului de viață în rândul acestora.

Tema este abordată din dublă perspectivă:teoretică(în cadrul primelor trei capitole),dar și practic-aplicativă,propunându-și ca rezultatul final a-l modelului de program educațional de formare a unui stil de viată sănătos să vină în sprijinul cadrelor didactice implicate în promovarea stilului de viață sănătos în rândul elevilor cu deficiențe de intelect.

Prezenta lucrare este stucturată în patru capitole:

Capitolul I.Problematica elevilor cu cerințe educative speciale(CES)

Capitolul II. Aspecte ale consilierii psihopedagogice pentru elevii cu CES

Capitolul III. Formarea unor atitudini si comportamente sanatoase la elevii cu CES

Capitolul IV.Cercetarea pedagogică privind formarea unui stil de viață sănătos prin activități de consiliere psihopedagogică la elevii cu CES

În primul capitol al acestei lucrări ’’Problematica elevilor cu cerințe educative speciale’’am prezentat câteva aspecte privind integrarea elevilor cu cerințe educative speciale în școală

PARTE TEORETICĂ

CAPITOLUL I

PROBLEMATICA ELEVILOR CU C.E.S

1.1Aspecte privind nivelurile de integrare la elevii cu C.E.S

C.E.S. – sintagmă lansată în 1978 în Marea Britanie odată cu Raportul Warnok,document ce a reprezentat fundamentul reformei educației speciale în această țară.

C.E.S.  = desemnează acele nevoi/cerințe specifice  față de educație,derivate sau nu dintr-o deficiență,care sunt suplimentare dar și complementare obiectivelor generale ale educației școlare, nevoi care solicită o școlarizare adaptată particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe (ori tulburări de învățare), precum și o intervenție specifică, prin reabilitare/recuperare adecvate.
 = exprimă nevoia de a se acorda unor copii o asistență educațională suplimentară (un fel de discriminare pozitivă),fără de care nu se poate vorbi de egalizarea șanselor,de acces și participare și integrare școlară și socială;
  = semnifică  „un continuum” al problemelor speciale în educație,de la deficiențe grave și profunde la dificultăți ușoare de învățare,care impune cu necesitate individualizarea evaluării și demersului educațional,o analiză plurifactorială și dinamică a cauzelor eșecului școlar.

Categorii de C.E.S
În accepția UNESCO (1995) sunt 7 categorii de „cerințe educaționale speciale”:

dificultăți/dizabilități de învățare;

întârziere/deficiență mentală / dificultăți severe de învățare;

tulburări (dezordini) de limbaj;

deficiențe fizice/motorii;

deficiențe vizuale;

deficiențe auditive;

tulburări emoționale (afective) și de comportament.

Un elev este considerat ca având cerințe educative speciale dacă acesta are dificultăți de învățare care necesită servicii educaționale speciale.

Un elev are cerințe educative speciale,dacă:are o dizabilitate de învățare semnificativ mai mari comparativ cu ceilalți copii de aceeași vârstă,are o dizabilitate care îl împiedică sau îl oprește să folosescă facilitățile edcaționale de un anumit tip care sunt puse la dispoziția copiilor de aceeași vârstă.

Problematica elevilor cu C.E.S a devenit în ultimii ani o preocupare aparte în rândul specialiștilor.Apariția conceptului de educație integrată și școală incluzivă a determinat modificări fundamentale in percepția actului educativ.

Analizând particularitățile specifice procesului de învățare a copiilor cu diferite tipuri de deficiență,se ajunge la concluzia că una dintre calitățile esențiale ale curriculum-ului școlar vizează un grad cât mai mare de flexibilitate,astfel să permită fiecărui copil sa avanseze în ritmul său și să fie tratat în funcție de capacitățile sale de învățare.

Una dintre problemele cu care se confruntă elevii cu C.E.S este aceea de intergrare.Ca ființa umana, omul este dependent de ceilalți oameni.Aceasta dependenta înseamnă,de fapt,ajutor,posibilitatea de a comunica și coopera.Acest lucru dă naștere la sentimentul de apartenența și solidaritate umana,precum și la sentimentul de securitate al individului.

Intâlnim pretuindeni oameni cu deficiențe.Perceperea lor socială nu este intotdeauna constantă,ea varianză de la societate la societate,furnizând semnificații diferite,funcție de cultură și de valorile promovate.

Nirje B. spune ca ’’integrarea înseamna să ți se permită să fi capabil,să fii tu însuți pentru ceilalți’’.Integrarea se referă la’’’relația care se instaurează între individ si societate’’.Ea se realizează pe mai multe niveluri,de la simplu la complex.

Aceste niveluri sunt urmatoarele:

-integrarea fizică

-integrarea functională

-integrarea socială

-integrarea personală

-integrarea în societate

1.Integrarea fizică,permite persoanelor cu CES satisfacerea nevoilor de bază ale existenței și realizarea ritmurilor existențiale.Prin integrarea fizică,se asigură construirea locuințelor în zone rezidențiale,organizarea claselor și grupelor în școli obișnuite,profesionalizarea în domenii diverse,locuri de muncă(rezervarea persoanelor cu CES) și petrecerea timpului liber în condiții obișnuite.

2.Integrarea functională,se află în prelungirea celei fizice.Ea se referă la asigurarea funcționarii persoanei în mediul înconjurator,prin folosirea tuturor facilităților si serviciilor,pe care acesta le ofera(de exemplu folosirea mijlocelor de transport în comun,restaurante,hoteluri.etc.)

3.Integrarea socială,se refera la ansamblul relațiilor sociale dintre persoanele cu CES și persoanele normale,indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se intersectează(vecini,colegi de serviciu,membrii ai comunitații).Aceste relații sunt influențate de atitudinile de respect și stimă,pe care trebuie să se bazeze și de ansamblul manierelor de interacțiune dintre persoanele normale și cele cu CES.

4.Integrarea personală este legată de dezvoltarea relațiilor de interacțiune cu persoane semnificative,în diversele perioade ale vieții.Aici sunt incluse categorii de relații diverse,în funcție de vârsta sa.De exemplu:pentru un copil relația cu părinții,rude,prieteni;pentru adult relațiile cu copii,rudele,soția/soț.

Un copil cu CES mutat din familia de apartenența este traumatizat prin segregare și pierde elementele esențiale ale integrarii personale.Un adult care nu se poate muta din casa parinților și nu poate duce o existența individuală,conform vârstei,pierde aspecte esențiale de integrare personală.Pentru o integrare eficientă,se impune anumite condiții:pentru un copil existența unor relații cat mai apropiate cu familia,iar pentru un adult ,asigurarea unei existențe demne,cu relații diverse în cadrul grupurilor sociale din comunitate.

5.Integrarea în societate se refera la asigurarea de drepturi egale și respectarea autodeterminării persoanei cu CES.Adesea,grupurile de persoane cu CES sunt tratate diferit fața de ceilalți cetățeni,integrarea lor nefiind respectată.Programele și deciziile persoanelor cu CES trebuie să le aparțina în totalitate.Posibilitațile de exprimare la nivel de grup trebuie respectate.

1.2 Integrarea elevilor cu CES in școala de masă

’’Există un singur fel de a înțelege oamenii, anume de a nu ne grăbi să-i judecăm, ci de a trăi în preajma lor, de a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi, să se zugrăvească ei înșiși în ei…”
(Charles Augustin Saine – Beune)

Integrarea consta în a-l lăsa pe elevul cu nevoi speciale să evolueze și să progreseze în clasa de vârstă obișnuită,cu sprijin corespunzător,în cazul în care aptitudinile sale îi permit acest lucru în interesul dezvoltării sale personale.Trebuie cu prioritate ca orice integrare să fie în profilul elevilor respectivi și nu doar din punct de vedere al unei stimulări sociale.O integrare reală presupune o pegagogie de incluziune în toate activitățile în măsura posibilului în funcție de aptitudinile acestor elevi.

Integrarea educativă vizează reabilitarea și formarea elevilor(persoanelor cu nevoi speciale) cu CES aflații în dificultate psiho-motorie,cu dizabilități senzoriale,intelectuale,de limbaj,psiho-comportamentale,printr-o serie de măsuri de natura juridică,politică,socială și pedagogică.Principiul de bază al acestei tendințe este acela de a adapta școala și educația la diversitatea tipurilor și a posibilităților de învățare,la interesele si abilitățile de care acești copii dispun.În sens mai larg,integrarea educativă presupune schimbarea mentalității cu privire la rolul social al școlii,schimbarea mentalității în plan individual,al cadrelor didactice,al părinților,etc.’’Statutul persoanelor cu dificultăți de învățare sau al celor cu dizabiliăți decurge din atitudinea societății față de deficiență și deficienți,deoarece ea este cea care construiește o anumita imagine socială a omului și care este investită cu valoarea deplină în societate’’.(C.Enachescu,p.188)

Problematica integrării copiilor cu CES în învățământul de masă aduce după sine conceptul de egalitate a șanselor.Prin egalitatea șanselor se înțelege acel proces prin care diversele sisteme ale societății și mediului sunt puse la dispoziția tuturor,în particular a persoanelor cu handicap.Existența copiilor cu CES a pus in fața învățământului probleme dintre cele mai diverse,de la forme de organizare a activității și a conținuturilor învățării până la complexa problema a segregării și integrării acestor copii în învățământul de masă.

Școlile trebuie să includa în procesul de învățare toți copiii,indiferent de condițiile fizice,intelectuale,lingvistice sau de altă natură.Învățământul trebuie adaptat la cerințele copilului și nu copilul să se adapteze la cerințele prefabricate.Școala incluzivă trebuie să recunoască și să reacționeze la diverse cerințe ale elevului prin:programe de învățământ adecvat,organizare eficientă,strategii didactice corecte,parteneriate cu celelalte instituții ale comunității,folosirea optimă a resurselor.

Copilul deficient trebuie să primească întregul sprijin suplimentar de care are nevoie pentru obținerea de performanțe proprii dupa posibilitățile lui.Succesul integrării poate fi realizat numai prin funcționarea unor parteneriate autentice la nivelul instituțiilor guvernamentale,al asociațiilor nonguvernamentale al elevilor,cadrelor didactice,părinților și al comunității locale.

Dacă E.Bonchis(2000,p.127) consideră că ’’a instituționaliza un copil înseamnă a-l plasa într-un mediu din care lipsesc lucrurile personale,evenimentele personale,lipsesc activitățile adecvate/individulalizate fiecărei persoane,lipsește contactul cu lumea exterioară și perspectiva viitorului’’,F.E.Verza(2002,p.285)definește instituționalizarea ca’’reprezentând încadrarea unor copii cu diverse tipuri de deficiențe în instituții specializate unde aceștia beneficiază de hrană,îngrijire,odihnă,educație specializată și chiar locuri de muncă,sub supravegherea unui personal specializat’’.

Astfel se poate observa că există argumente pro so contra în ceea ce privește instituționalizarea copiilor cu CES precum și rolul societății în cadrul acestui proces.

În anul 1988 UNESCO a elaborat și lansat o noua teză care,ulterior ,a stat la baza directivelor de acțiune ale Conferinței Mondiale a Educației Speciale de la Salamanca din anul 1994: ’’ Educația integrată și reabilitarea pe baza resurselor comunitare reprezintă abordări complementare care se sprijină reciproc în favoarea acordării de servicii pentru persoanele cu cerințe speciale.’’(UNESCO,1988).Prin această teză se arată că reabilitarea în comunitate a persoanelor cu dizabilități este parte componentă a dezvoltării unei comunități și vizează implicarea prin eforturi combinate a persoanelor cu deficiente,a familiilor lor si a membrilor comunității din care fac parte,împreuna cu serviciile de sănătate,educație și sociale din comunitatea în care trăiesc.Un alt moment de referință a fost Conferința UNESCO a miniștrilor educației de la Jomtien,Tailanda(1990) care a reprezentat deschiderea unei noi direcții a politicilor educaționale în lume:educația pentru toți.Acesta are în vedere nevoia de deschidere a sistemelor de educație pentru a fi în măsură să primească și să sprijine toți copiii(Simmons Deborah C.,Kameenui Edward J.,2008).Educația pentru toți a fost definită ca ’’acces la educație și calitatea acestuia pentru toți copii’’(Salamanca,1994).

În Declarația de la Salamanca se spune că:’’școala obișnuită cu o orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare,un mijloc care creează comunități primitoare,construiesc o societate incluziva si ofera educație pentru toți.’’

Declarația adoptată de reprezentanții a 88 de guverne și 25 de organizații internaționale mai include și următoarele puncte:

’’fiecare copil are dreptul fundamental la educație și fiecarui copil trebuie să i se ofere șansa de a ajunge și de a se putea obține la un nivel acceptabil de învățare;

fiecare copil posedă caracteristici,interese,aptiudini și necesități de învățare proprii;

proiectarea sistemelor educaționale și implementarea programelor educaționale trebuie să țină seama de marea diversitatea a caracteristicilor și trebuințelor copiilor incluși în procesul educațional;

copiii cu cerințe speciale trebuie să aiba acces în școlile obișnuite(școlile publice),iar aceste școli trebuie să-și adapteze procesul didactic conform unei pedagogii centrate asupra copilului,capabilă de a veni în întâmpinarea nevoilor de cunoaștere a fiecarui elev în parte;

școlile obișnuite,care au adaptat această orientare,sunt cele mai importante instațte de combatere a atitudinilor discriminatorii,construind o societate bazată pe spiritul de acceptare și respect,oferind șanse egale de acces la educație pentru toți elevii;mai mult,ele asigura o educație utilă pentru majoritatea copiilor,îmbunătățind eficiența și gradul de utilitate socială al întregului sistem educațional’’(Declarația Conferinței de la Salamanca).

Având în vedere aceste aspecte putem afirma că procesul educației în lume a intrat într-o nouă etapa de dezvoltare-trecerea de la atitudinea și abordarea segregaționistă a procesului didactic,la deschiderea și atitudinea integratoare,profund umanistă a școlii.

Fiecare copil prezintă particularități individuale și de relație cu mediul,trasături care necesită o evaluare și o abordare personalizată.Copii cu deficiențe au și ei aceleași trebuințe în creștere și dezvoltare.Acești copii au în același timp și anumite necesități ,particulare ,specifice, individualizate.Ei sunt diferiți din punct de vedere al temperamentului,motivațiilor,capacității chiar dacă prezintă același tip de deficiență.

Integrarea școlară este un proces de includere în școlile de masă obișnuite la activitățile educative formale și nonformale,a copiilor considerați ca avand cerințe educative speciale.

Integrarea școlară reprezintă o paricularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii,proces care are o importanță fundamentală în facilitarea integrării ulterioare în viața comunitară prin formarea unor conduite și atitudini,a unor aptitudini și capacități favorabile acestui proces.Integrarea copiilor cu CES permite sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice,perceperea și înțelegerea corectă de către elevii normali și problematicii și potențialului de relaționare și participarea lor la serviciile oferite în cadrul comunității.

Educația specială se referă la adoptarea,completarea si flexibilitatea educației pentru anumiți copii în vederea egalizării șanselor de participare la educație în medii de învățare obișnuite.

Condițiile de care are nevoie copilul cu CES sunt:

Flexibilitate didactică;

Adaptare curriculară la posibilitățile individului;

Condiții de stimulare și sprijin a dezvoltării din cele mai timpurii perioade;

Programe individualizate de intervenție;

Protecție socială;

Integrare școlară și socială;

Educația integrată reprezintă un proces ce se referă în esență la integrarea în structurile învățământului general a copiilor cu CES pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase și cât mai echilibrate acestor categorii de copii.

Autorul Alois Gherguț subliniază că educația integrată a copiilor cu CES urmarește dezvoltarea la aceștia a unor capacități fizice și psihice care să-i apropie cât mai mult de copiii normali,a implementării unor programe cu caracter corectiv-recuperator,stimularea potențialului restant ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcții menite să le suplinească pe cele deficitare,crearea climatului afectiv în vederea formării motivației pentru activitate,în general și pentru învățare,în special asigurarea unui progres continuu în achiziția comunicării și a cogniției,formarea unor abilități de socializare și relaționare cu cei din jur.Tot el afirmă/demonstrează că copilul nu poate răspunde în mod eficient cerințelor specifice comunitaății persoanelor normale și dacă eșecurile se repetă pe perioade lungi de timp,el se poate deforma și chiar regresa în plan psihic.

Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program adecvat și adaptat de recuperare,care să-i dezvolte maximal potențialul fizic și psihic pe care îl are.Când deficiența copilului este gravă sau când același copil prezintă deficiențe asociate,aceste dificultăți ale integrarii sporesc,dar marea majoritatea a copiilor cu CES prezintă forme ușoare sau lejere,ceea ce le permite o adaptare,relativ bună,la comunicarea cu copii normali.Integrarea urmarește,pe de o parte,valorificarea la maximum a disponibilităților copilului deficient,dar pe de altă parte,antrenarea în mod compensatoriu a palierelor psiho-fizice care nu sunt afectate în așa fel încât să preia activitatea funcțiilor deficitare și să permită însușirea de abilități care să înlesnească integrarea eficientă în comunitatea normală.

Un criteriu fundamental de diferențiere a formelor de integrare se referă la durata prezenței copilului cu CES în școala obisnuită.Astfel putem întâlni:

forme de integrare totală-elevii cu CES petrec tot timpul în școala obișnuită cu excepția eventualelor programe terapeutice care se pot desfășura în spații special destinate acestui scop;

forme de integrare parțială-elevii cu CES petrec doar o parte din timpul său în școala obișnuită sau la anumite discipline școlare unde pot face fața;

integrare ocazională-participarea în comun la diferite excursii,serbări,întreceri sportive,spectacole,etc.

1.2.1Dreptul la ’’Educație pentru toți’’

’’Noi credem și declarăm că fiecare copil are dreptul fundamental la educație și fiecărui copil trebuie să i se ofere șansa de a ajunge la un anumit nivel și a se putea păstra la un nivel acceptabil de învățare.(…..)Sistemele educaționale ar trebui proiectate și programele educaționale implementate în așa fel încât să țină seama de marea diversitate a copiilor.’’(Declarația de la Salamanca,1994).

În dicționarul pedagogic ,’’șansa la educație’’ presupune un context care solicită’’condiții și posibilități capabile să asigure concordanță între potențialul nativ și sistemul de influențe educative în procesul formării personalității în diferite etape de dezvoltare’’.(’’Dicționar de pedagogie’’,EDP,1979).

Bruno Wuțz,referindu-se la principiile noii paradigme a educației amintește în 1992 principiul egalitarist și flexibilitate și integrarea vârstelor,făcând referire la faptul că ritmurile înaintării în materie pot fi diferite,datorita diversității individuale.

În anul 1976,Bernard Schwartz consemnează faptul că egalizarea șanselor de reușită în învățământ nu înseamnă promovarea unui egalitarism,a unui ’’tratament identic pentru toți în numele egalității’’,ci din contră,egalizarea înseamnă ’’a oferi fiecărui individ un ritm și forme de învățare care să i se potrivească.’’

Școlile trebuie să includa în procesul de învățământ toți copiii,fie ei cu handicap sau supradotați,copii ai stăzii sau copii care provin din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizate.

Importanța educației este deosebită,întregul sistem educațional trebuie să se bazeze pe premisa că fiecare individ poate fi educat,poate fi ajutat să treacă de la o etapa la alta,atâta timp cât influențele educative se adresează ’’zonei proximei dezvoltări’’(L.S.Vigotski).Izvorul dezvoltării psihice îl constituie contradicțiile interne care apar ca urmare a solicitărilor externe.Crearea mijloacelor necesare pentru depășirea și rezolvarea acestor contradicții revine,în primul rând,educației.Pe de o parte,educația ofera conținuturile ce urmează să fie asimilate,pe de alta parte ea se preocupă de modul în care să fie asimilate,de formarea capacităților omului.

Dreptul fiecărui individ la educație trebuie conștientizat de societate,iar daca sistemul școlar general nu vine în întâmpinarea necesităților tuturor persoanelor,trebuie avut în vedere educația specială,care se referă la toți acei copii ale căror cerințe sunt generate de incapacități sau dificultăți în a se adapta cerințelor educaționale și societale ca si cei considerați ’’normali’’ de către societate.

1.4Adaptarea curriculara pentru elevii cu C.E.S

Organizarea și desfășurarea procesului educațional pentru elevii cu CES în școlile obișnuite,inclusiv adaptarea curriculara,implică respectarea unor principii care au menirea de a eficientiza acest proces deosebit de complex și de a-l realiza cu maximă responsabilitate și competentă.

Principiile de bază care trebuie să ghideze activitatea de adaptare curriculara sunt:

a)principiul drepturilor egale în educație

b)principiul interesului superior al copilului

c)principiul egalizării șanselor

d)principiul nondiscriminării,toleranței și valorificării tuturor diferențelor

e)principiul intervenției timpurii

f)principiul individualizării procesului de educație și dezvoltare la maximum a potentialului fiecărui copil

g)principiul flexibilitătii curriculare

h)principiul asigurării serviciilor de sprijin

i)principiul flexibilității în activitatea didactică

j)principiul managementului educațional participativ

k)principiul cooperării și parteneriatului social

În accepțiunea lui A.Gherguț,principiul normalității ține de asigurarea unor condiții adecvate de educație pentru copiii cu cerințe speciale pentru ca aceștia să progreseze.

Adaptarea curriculară(apud A.Ghergut) presupune:

-delimitări ale curriculumului comun,diferențierea unor componente în funcție de cerințele specifice ale elvului;

-că nu toți elevii cu CES vor avea aceleași competențe(ca de altfel și nu toți elevii fara CES)

-adaptare care să poată răspunde necesităților tuturor copiilor ,adică perceperea elevilor ca o resursa de sprijin,nu ca o problemă

-programe flexibile și trasee individulaizate

-servicii de suport pentru elevii cu dificultăți de învățare

-asigurarra accesului la oportunități

-adaptarea materiilor si mijloacelor didactice conform cerințelor copiilor,etc.

Un curriculum adaptat prevede si adaptarea componetelor sale:

(FIGURA COMPONENTE CURRICULUM)

Fiecare componenta curriculara poate fi adaptată prin:

1.Eliminarea unor conținuturi pe care elevii cu CES le însușesc cu dificultate sau nu le însușesc deloc.

2.Comasarea-integrarea a doua sau mai multe discipline.

3.Extensiunea,pentru elevii al căror potențial intelectual nu este afectat,presupune aplicarea unor activități suplimentare de însușire a materiei,prin folosirea unor limbaje alternative de comunicare.

4.Diversificarea se realizează la nivel de:

a.promovare a unor abordări moderne de instruire,prin metode interactive de predare-învățare-evaluare

b.timp suplimentar alocat pentru îndeplinirea sarcinilor didactice,pentru înțelegerea materiei

c.promovare a formelor variate de instruire(individuale,în pereche,în grup)

d.asistență personală/individuală suplimentară din partea pedagogului(cadrului didactic de sprijin),părinților,altor asistenți eficienți;

e.limbajul adecvat dizabilităților copilului,clar,accesibil pe care îl folosesc cadrele didactice și de asistentă;

f .adaptare a mijloacelor tehnice la necesitățile specifice ale elevilor;

FIGURA MODALITATI DE ADAPTARE

În contextul promovării și/sau aplicării curriculumului adaptat,se înscriu și unele discipline,activități adiționale,complementare celor de bază,accesibile tuturor copiilor,care să asigure egalizarea șanselor.Asemenea activități se realizeaza ca intervenții sau terapi specifice,fiind recomandate în rezultatul evaluării complexe și multidisciplinare a copilului cu CES.

În funcție de cerințele/necesitățile individuale de învățare și dezvoltare pot fi recomandate:

-terapia/intervenția logopedică;

-kinetoterapia;

-asistență educatională;

-asistență psihologică;

-mobilitate și orientare în spațiu;

-educație vizuală-perceptivă;

-educație auditiv-perceptivă,etc.(T.Vrasmas s.a.,2010)

Capitolul II

Aspecte ale consilierii psihopedagogice pentru elevii cu CES

2.1 Consilierea educațională/psihopedagogică.Caracteristici,obiective

Consilierea a aparut,ca varianta a serviciilor psihoterapeutice,în SUA,spre mijlocul secolulul XX și s-a extins,treptat,în Europa.

Prin conturarea domeniului consilierii în cadrul aplicativ al psihologiei,sprijinul psihologic specializat se extinde,de la patologia psihică și strategiile curative spre educarea populației în sens profilactic,preventiv,prin învățarea unor deprinderi de viața sănătoase(I.Holdevici,1996).

Termenul de consiliere descrie relația interumana de ajutare dintre persoana specializată(consilierul)și persoana care solicită asistența de specialitate(cel consiliat).

Procesul de consiliere implică o relatie specială între conslier și elevi,relație bazată pe responsabilitate,confidențialitate,încredere și respect.

În literatura de specialitate există numeroase definiții date conceptului de consiliere.

’’Consilierea psihopedagogică reprezintă un demers calificat,organizat pe principii știintifice,ce permite acordarea unei asistențe de specialitate acelor persoane implicate în procesul educațional(elevi,studenți,cadre didactice,părinți,diriginți,director de instituții educaționale),care întâmpină anunite dificultăți(Dumitriu,Gh.,Dumitriu,C.,2003,p.192).

’’Consilierea presupune existența unei persoane care are temporar sau permanent rolul de consilier și care oferă sau acceptă în mod explicit să acorde timp,atenție și respect uneia sau mai multor persoane,cu rol temporar de client.Sarcina consilierii este de a oferi clientului oportunitatea de a explora,descoperii și clarifica moduri de a tari valorificându-și resursele,ceea ce conduce la sentimentul de bine interior,îndreptându-se spre o cât mai bună existență’’.(Asociația Britanică pentru Consiliere,dupa Dafinoiu,2000,pag.19).

După J.W.Gustad(cea mai răspândită definiție) acțiunea de consiliere este un ’’proces de orientare/învățare care se desfășoară în spațiul realității între două persoane,cuplu în care<<sfătuitorul>> cu competențe în problemele psihologice îi oferă clientului său metode adecvate nevoilor proprii,în raport cu contextul evenimentelor vieții,stabilindu-se astfel un program personal în care sunt incluse urmatoarele:luarea la cunoștință despre sine,înțelegera situațiilor,evaluarea efectelor acestora,realism și simț practic în soluționarea situațiilor critice,în vederea restabilirii echilibrului cu realitatea vieții într-o maniera armonioasă și care să permită evoluția pozitivă a subiectului în continuare’’.

Într-o formă mai concisă,consilierea poate fi definită ca un proces în care un profesionist stabilește o relație bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin.Prin consiliere,persoana respectivă este ajutată să se cunoască mai bine,să își constientizeze și să își înțeleagă problemele,sentimentele,motivațiile și să ia decizii importante,să își rezolve problemele.

Abordată ca proces,consilierea seamănă în mai multe privințe cu psihoterapia și orientarea școlară și profesională.Consilierea pune accent pe dezvoltarea psihocomportamentală,iar psihoterapia pune accent pe recuperare.Deși par a fi bine delimitate ca domeniu,consilierea și psihoterapia se întâlnesc în ceea ce am putea numi ’’zona de dificultate’’ existențială a persoanei,în care se pun probleme de adaptare la situațiile de tip relațional-extern sau dificultăți de echilibru psihic.Aceste aspecte rezultă din schema ce urmează(vezi fig 1):.

Zona normalului I Zona de dificultate I Zona patologicului

Figura 1. Zona de dificultate existențială a persoanei

În sens larg,consilierea este o acțiune complexă prin care se urmărește sugerarea modului în care se poate proceda într-o situație dată(de criză) sau în general în viața cotidiană.Consilierea reprezintă o relație ce are în centrul sau un set de principii și se caracterizează prin aplicarea uneia sau mai multor teorii psihologice.În cadrul relației de consiliere trebuie să existe deprinderi de comunicare de la preocuparile intime ale subiectului,la problemele și aspirațiile lui.

Literatura de specialitate identifică mai multe tipuri de consiliere(cf.A.Baban 2001,p.16,Holdevici 1996,p.204)

consilierea informațională-oferirea de informații pe domenii/teme specifice;

consilierea pastorală-realizată de preoți și care oferă sprijin,consiliere de perspectivă religioasă;

consilierea psihologică-este realizată de psiholog în scopul optimizării personale,autocunoașterii și dezvoltării personale și în scopul prevenției și remedierii problemelor emoționale,cognitive și de comportament

-are ca scop ajutarea clientului să funcționeze mai eficient în viața cotidiană și să aibă relații pozitive cu cei din jur;

consilierea educațională-realizată de cadre didactice în orele de consiliere și orientare și are ca obiective dezvoltarea persoanală,promovearea sănătății și a stării de bine,prevenția unor comportamente care pot afecta sănătatea

consilierea vocațioanală-constă în dezvoltarea capacității de planificare a carierei;

consilierea sporită-reprezintă oferirea unui suport emoțional,în perioade în care persoana se confruntă cu probleme de natură emoțioanală de intensitate relativ redusă;

consiliere de criză-constă în asistarea psihologică a persoanelor care se află în situații de criză(au suferit psihotraume grave,au avut tentative de suicid,etc.)

consiliere de dezvoltare personală-contribuie la formarea de abilități și atitudini care să permită o funcționare personală și socială flexibilă și eficientă în scopul atingerii stării de bine;

Consilierea psihopedagogică vizează dimensiunea de prevenire a tulburarilor emoționale și comportamentale,pe cea a dezvoltării personale și a rezolvării de probleme cu care elevii,în special,se pot confruntă.

Caracteristicile consilierii psihopedagogice(CP)

CP se adresează persoanelor aflate în diferite ipostaze și stadii ale procesului de formare și dezvoltare a propriei personalități;

CP are la bază un model psihoeducațional al formării și dezvoltării personalității

Rolul CP este cu precădere preventiv și de dezvoltare,astfel spus acela de a sprijini indivizii să se ajute singuri pentru a-și rezolva problemele(consilierul nu are soluția dinainte pregatită,iar succesul nu este garantat:el ajută elevul/persoana să gasească singur/a soluția cea mai bună pentru rezolvarea problemei sale);

Consilierea este:-o relație;

-o formă specială de comunicare;

-implică ascultare;

-previne situațiile de criza-rol proactiv;

-formaă confidențială de a oferi ajutor;

-înseamnă a-i ajuta pe alții să-și identifice și să-și clarifice problemele

-se ghidează după anumite teorii și după metode specifice domeniului

(după Hough M.,1998)

Rolul proactiv al consilierii școlare înseamnă ca ea,consilierea încearcă prevenirea situațiilor de criză personală,educațională și socială a elevilor.Scopurile consilierii se ating prin informații,discuții de lamurire,încurajare,prelucrare în comun a deciziilor.

Consilierea nu este:-o relație de prietenie;

-a trata pe cineva ca un doctor;

-a instrui sau a preda;

-a sfatui;

-a judeca;

-doar folosirea deprinderilor și abilităților de consiliere;

(după Sanders P.,1999)

Scopuri fundamentale ale consilierii psihopedagogice

’’Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în școală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viața și întărirea comportamentului inițional.O persoană orientată spre un scop este capabilă să pună în acțiune modele alternative de comportament,să abordeze problemele de viață din perspective diferite,dar fără a se canțona rigid în anumite situații prefabricate’’(Gheorghe Tomșa,1999.p.85).

Când vorbim de consiliere psihopedagogică/educațională ne referim și la relația interumană de asistență și suport dintre persoana specializată în psihologia și consilierea educațională și grupul de elevi,în scopul dezvoltării personale și prevenției situațiilor problematice și de criză,dar și la asistența educațională realizată de către orice cadru didactic pregătit/format în tematica consilierii educaționale.

Consiliera educațională se face în clasă(la ora de consiliere sau la orice altă oră)atunci când se realizează dezvoltarea abilităților de autocunoaștere,a abilităților de relaționare interpersonală sau a stilului de învățare.

Scopul consilierii psihopedagogice este acela de promovare a unor schimbări evolutive voluntare în atitudinile și comportamentul indivizilor,în direcția asumării conștiente,de către fiecare,a unui mod de viață dezirabil social,care să-i aducă satisfacții și sentimentul autorealizării.

Obiectul consilierii educaționale îl constituie orientarea școlară și profesională și fenomene educaționale precum absenteismul,agresivitatea,relațiile deficitare între elevi-profesori, elevi-elevi.

Profesorul trebuie să aibă în vedere în procesul de consiliere,realizarea următoarelor obiective:dezvoltarea personală,promovarea sănătății și a stării de bine a elevului și prevenția.

Dezvoltarea personală:cristalizarea unei imagini de sine pozitive,sporirea responsabilității personale față de sine,alții,societate,păstrarea echilibrului în situații de succes și eșec,creșterea rezistenței la frustrare,marginalizare temporară,critică,cunoașterea clară a calităților personale și punctelor slabe,stăpânirea situațiilor de incertitudine.

Promovarea sănătății și a stării de bine-presupune funcționarea optimă a persoanei,atât din punct de vedere somatic,fiziologic,cât și din punct de vedere mental,emoțional,social și spiritual.

Activitarea de consiliere nu rezolvă independent dezvoltarea și menținerea stării de bine,ci împreună cu alți factori cum ar fi:școala,familia,alte medii educaționale care condiționează acest proces.Din pacăte se constată că nu de puține ori,școala și familia perturbează încrederea în sine a elevilor,restrângând autonomia și independența lor,supralicitează eficiența competițională în defavoarea cooperării și colaborării,induc percepții eronate asupra lumii și a vieții.Tendinta școlii de a se focaliza în special pe aceste directive,elucidând nevoile emoționale și sociale ale elevilor,nu face decât să accentueze riscul perturbării de bine a acestora.

Componentele stării de bine:

Acceptarea de sine-atitudine pozitivă față de propria persoană,acceptarea calităților și defectelor personale,percepția pozitivă a experiențelor trecute și a viitorului.

Relații pozitive cu ceilalți:încrederea în oamenii,nevoia de a primi și a da afecțiune,atitudine empatică,deschisă și caldă.

Autonomie:rezistă presiunilor de grup,se evaluaează pe sine după standardele personale,nu este excesiv preocupat de expectanțele și evaluările celorlalți.

Control:sentimentul de competență și control personal asupra sarcinilor.

Sens și scop în viață:experienta pozitivă a trecutului,bucuria prezentului și relevanța viitorului,convingerea că merită să te implici,curiozitate.

Dezvoltare personală:sentimentul de calorizare a potențialului propriu,capacitatea de auto-reflexie,percepția schimbărilor de sine pozitive.

Stilul de viață sănătos joacă un rol esențial în promovarea și menținerea sănătății și prevenirea îmbolnăvirii.Stilul de viață patogen este format din comportamente de risc pentru starea de sănătate.Comportamentele de risc au consecinte negative fie pe tremen scurt cât și lung,asupra sănătății fizice și psihice și în consecintă,reduc calitatea vieții și starea de bine a persoanei.

3.Prevenție a dispoziției afective negative,a încrederii în sine,a comportamentelor de risc,a conflictelor interpersonale,a dificultăților de învățare,a dezadaptării sociale,a disfuncțiilor psihomotrice,a situațiilor de criza.

În concluzie obiectivul fundamental al consilierii psihopedagogice este succesul școlar și bunăstarea psihică,fizică și socială a elevului.Prin urmare,sarcina consilierului școlar nu este de a da sfaturi,ci de a ajuta ca persoana aflata în dificultate să devina apta să-si rezolve singură problemele cu care se confruntă.De aici rezulta ideea că cel care consiliază(dascalul sau consilierul specializat) nu are niciodata soluții dinainte stabilite pentru cazul respectiv.El doar ajuta persoana ca,pe parcursul procesului de consiliere,să gasească singură soluțiile cele mai eficinete.

Consilierea psihopedagogică se focalizează pe sprijinul și îndrumarea elevului astfel încât acesta să învețe:

Să atingă un nivel de congruenta între gânduri,emoții și comportamentele proprii,între ceea ce gândeste,simte și face;

Să se accepte așa cum este;

Să se simtă bine,confortabil cu sine însusi;

Să creadă în posibilitatea schimbării sale evolutive dezirabile;

Să abordeze cu luciditate problemele emoționale;

Să ia decizii și să-și asume responsabilitatea;

Să-și exprime opiniile;

Sa adopte un stil de viata sanatos;

Să-și maximizeze disponibilitățile proprii și să-și minimizeze comportamentele dezadaptative;

Consilierea psihopedagogică școlară este considerată un domeniu situat la confluența dintre psihologie,sociologie și pedagogie și care are ca scop gândirea‚’problemelor’elevilor împreună cu aceștia și prevenirea unor situații de criză prin corelația permanentă a ceea ce clientul gândește,simte și face.

Ca și adulții,adolescenții se pot confruntă cu situații de criză care să le afecteze modul cum gândesc,simt și acționează.Aceste probleme sunt reale și dureroase și pot duce la abandon școlar,la conflicte familiale,alcool,violență.Aceste probleme limiteaza abilitățile curente sau viitoare ale elevilor de a fi productivi.

Principii în consiliere

Intervenția socio-psiho-educațională se adreseaza persoanei și grupului mic(familie,clasă de elevi/studenți),unor grupe de vârste diferite(copii,adolescenți,tineri,persoane de vârsta a treia)și diverselor catergorii socio-profesionale.

Consilierea,intervenția de criză și psihoterapia fiind activități de influențare,transformare și restructurare a persoanei normale,cu tulburari psiho-patologice sau cu dificultăți existențiale se raportează la o bază comună și anume la principii,care acestea fundamentează aceste demersuri.

Pentru a putea descoperii aceste principii ale intervenției socio-psiho-educaționale trebuie să pornim de la cele mai generale și anume-principiile etice,fără de care nu se poate instala echilibrul inter-emotional(Socrate,Horney,Egan)spre cele specifice consilierii psihologice,pedagogice și educaționale.Cele mai importante principii etice comune activității de intervenție socio-psiho-educațională sunt prezente în relație cu principiile etice specifice activității de consiliere educatională.

1.Principiile etice

Promovarea,menținerea,dezvoltarea sănătății psihice și educaționale

Becker si Minsel(apund W.Hunber,cit.,p.16,1986) prezinta urmatorii indicatori ai stării de sănătate și de boala,la care adaugăm indicatorii de echilibru persoană-mediu educațional.

Interzicerea actiunilor non-etnice

Relația afectivă dintre partenerii procesului de consiliere creeaza tendințe afective,materiale sau chiar sexuale.Dependența afectivă prezenta în toate tipurile de terapie,inclusiv în consiliere este benefică în prima parte a procesului terapeutic,când se construiește climatul afectiv absolut necesar însă în partea a doua fiind negativă.

Respectul reciproc-este asigurat de către consilier prin statutul său profesional,prin competența și prin rezultatele sale practice,dar și prin atitudinea sa umană de a se raporta ca om la o ființă umana.Viziunea umanistă(Rogers,Maslow) este cea mai generoasă pentru conturarea contextului filozofico-psihologic în care se poate manifesta consilierea.Respectul reciproc se caștigă permanent pe parcursul procesului de consiliere,atât de către consilier,cât și de către consiliat.Consilierul trebuie să evite umilirea clientului,cât și mila față de consiliat.Ajutorul oferit de către consilier trebuie să fie unul profesionist și nu etic sau religios,care să includa conceptul de milă.În acest sens,arată C.Oancea(2002),consilierea poate fi înțeleasă ca o inclinație,ca o capacitatea de a acorda ajutor,dar prin profesionalizare consilierul devine competent să asigure ajutor profesionist.

Principiul ’’adevarului personal’’ al consilierului în unitate și în acord cu adevarul moral

Adevărul personal” este vectorul lumii personale a consiliatului ca sinteză între structura sa de personalitate și contextul socio-uman în care el trăiește. El nu este opus adevărului moral ci este doar propriu, specific unui subiect sau altuia.Boala,tulburarea psihica sau dificultatea educațională pot fi considerate consecințe ale „păcatelor”, dar nu în sens religios ci în sensul acelui dezechilibru între rațiune,afect și voința la care se referea însuși Platon.Datoria componentei raționale este de a le controla pe celelalte,îndeosebi tendința naturală către plăcere este necesar să fie contracarata de înțelepciune și prudență (apud C. Oancea, 2002).
Consilierul are rolul de a pătrunde prin abilitățile sale în această lume personală și de a descoperi acest „adevăr personal” la care să-și raporteze acțiunea de modelare.Insight-ul, cum se numește el în psihoterapie,este fundamental pentru asigurarea succesului consilierii.
Dar sănătatea și durata rezultatelor obținute în procesul consilierii depind de acordul între adevărul personal și adevărul moral.O consiliere care nu ține seama de „adevărul moral”, de valorile morale general acceptate nu poate fi o consiliere justă și de durată (Exp. Consilierea unui delincvent sau criminal).

Principiul non-agresivității consilierii

Consilierul însuși trebuie să se afle în starea psihică de echilibru și satisfacție personală pentru a evita orice manifestare agresivă prin limbaj verbal,mimică sau gestică.Această stare se obține prin pregătirea de specialitate a consilierului,prin supervizarea acțiunilor sale de consiliere sau prin discuția sa profesională cu un coleg.În ceea ce privește agresivitatea clientului ea poate fi admisă doar ca „eliberare”, „descărcare”, catharsis al impulsurilor agresive blocate, al stress-ului cotidian.Identificarea unor manifestări agresive grave trebuie să conducă la orientarea clientului către alte forme de asistență psihologică sau psihiatrică.

Principiul influenței benefice și nu al manipulării

Consilierea este un proces de influență,de orientare,de modelare a clientului dar cu acordul acestuia.Manipularea care presupune reducerea gradului de conștientizare și de acord intern al subiectului (R.Mucchielli, 2002) nu este benefică pentru dezvoltarea potențialului psihologic sau educațional al consiliatului.

Principiul confidențialității

Asigurarea confidențialității conduce la creșterea încrederii consiliatului în consilier și în procesul consilierii. Confidențialitatea este o condiție a tuturor formelor de intervenție socio-psiho-educațională dar în ceea ce numim consiliere educațională în forma sa individuală se raportează la cuplul consilier – client iar în forma sa de grup se raportează la interesele și scopurile grupului respectiv.

Principiul neculpabilității

Consilierea nu este un proces de judecată care se încheie cu pronunțarea unui verdict ca „vinovat” sau „nevinovat” ci un proces de clarificare,de orientare învățare care se finalizează cu creșterea potențialului de sănătate și responsabilitate a subiectului

2.Principiile pedagogice în consiliere

Deoarece consilierea a fost definită ca ’’un proces de orientare-învățare’’(Gustad) care se adreseaza problemelor de adaptare-integrare(C.Enachescu)ale subiectului normal cu probleme existențiale,se consideră că acesta are un caracter predominant psiho-pedagogic.Ca urmare,principiile educationale specifice pedagigiei se aplică și în cazul consilierii,mai ales ale celei educaționale.

Optimismul pedagogic se referă atât la posibilitățile ființei umane de a se modela,de a se transforma,de a se dezvolta cât și la forța benefică a consilierii și a disciplinelor educaționale în general.Consilierul pornește în demersurile sale de la nivelul maxim al optimismului pedagogic ajungând în procesul consilierii și în relația directă cu consiliatul la nivelul optim al acestui principiu.

Încrederea reciprocă este în corelație directă cu optimismul pedagogic,asigurând o personalizare crescută relației consilier –consiliat.Încrederea reciprocă are o structură predominant afectivă fiind cea care creează climatul optim de acțiune a influențelor modelatoare ale consilierii.Încrederea reciproca,dar mai ales al subiectului consilierii în consilier derivă din viziunea umanistă(Maslow, Rogers, Egan) mai veche sau mai nouă care creează și asigură climatul cel mai cald, apropiat și benefic procesului de consiliere.

Evoluția consiliatului,urmărirea și constatarea unui progres treptat în procesul consilierii.

Transmiterea de informații și experiență este un proces bilateral atât de la consilier la consiliat cât și invers. Întrebarea consiliatului, răspunsul consilierului, exemplele vehiculate fac parte din procesul pedagogic biunivoc de învățare socială (P. Mureșan, 1980).

Principiul orientării ca principiu de acțiune educațională constă în concentrarea procesului consilierii spre zona de întâlnire între predispozițiile,înclinațiile,capacitățile subiectului cu dorințele,interesele,aspirațiile sale și cu necesitățile socio-economice la un moment dat.

Principiul adaptării principiu al consilierii se referă la clarificarea și creșterea rolului culturii și educației la transformarea mediului problematic de către subiect,la transformarea propriei persoane pentru a restabili echilibrul acestuia cu mediu său.

Principiul integrării se poate raporta atât la componența psihică de sinteză cognitivă (piramida noțiunilor),la sinteză motivațională(piramida trebuințelor – Maslow)la sinteza personalității (personalitatea=suprasistem, viziune cibernetică),cât și la componenta socială specifică pentru procesul consilierii.

Principiul managementului sau al artei de a conduce un proces interpersonal complex.Deoarece se adresează nivelului conștient al persoanei consilierea are un caracter preponderent directiv,dar această directivitate nu înseamnă comandă și control ci convingere și orientare.

3.Principiile psihologice

Transferul-a fost definit de P.P.Nevranu ca raport și proces de interacțiune între doua sisteme(de acțiune,informaționale,de personalitate)cu efect de transport sau transmitere a unui model dintr-unul în celalalt.Cel care a studiat transferul ca mecanism al terapiei și vindecării a fost S.Freud.Transferul în procesul consilierii se deosebește de transferul psihanalitic,în procesul consilierii transferul se realizează între cele doua Euri.Astfel,în prima etapă se produce un „transfer proiectiv” de la client către consilier. Clientul proiectează asupra consilierului propriile sale „probleme” ca întrebări legate de anumite situații critice personale cu care este confruntat,iar consilierul preia întrebările clientului pentru a-i oferi acestuia răspunsuri.În cea de-a doua etapă consilierul elaborează răspunsul la nivelul Eului său pe care îl comunică printr-un mecanism de transfer cu valoare de explicare – consiliere Eului clientului său (C.Enăchescu, 1999).

Interiorizarea- acesta reprezintă mecanismul care garantează eficiența oricărui proces de modelare a personalității.Numai dacă din „sfat” al altuia devine soluție proprie acesta devine operațional și poate fi exteriorizat ca decizie și acțiune transformatoare.

Conștientizarea problemei,a soluției,a căilor de acțiune reprezintă principiul psihologic prin care persoana devine cu adevărat conștientă,poate verbaliza,poate formula clar și rațional o problemă,poate explica o soluție sau căile prin care s-a ajuns la ea.Putem explica o anumită problemă numai dacă suntem conștienți cu adevărat de ea.În acest sens poate fi prezentat exemplul frecvent al elevilor care atunci când nu învață suficient se justifică spunând:„știu dar nu mă pot exprima”.În consilierea educațională modernă conștientizarea parcurge toate etapele rezolvării de probleme: identificarea problemei,definirea acesteia,calibrarea ei,diferențierea alternativelor de rezolvare și alegerea variantei optime pentru subiect.

Empatia- După C. Rogers„a fi empatic înseamnă a percepe cadrul intern de referință al altuia cu toate componentele sale emoționale „ca și cum” ai fi cealaltă persoană,dar fără a pierde condiția de „ca și cum”.S.Marcus subliniază structura complexă a empatiei,nu numai afectivă ca în simpatie ci și cognitivă.

Actualizarea- este consideră C. Enăchescu – procesul de înaintare a individului în propria sa viață,evitând dificultățile și beneficiind din plin de situațiile favorabile. Aceasta implică o adaptare a posibilităților sale la „presiunile” exterioare ale vieții în scopul evitării producerii conflictelor,a situațiilor frustrante,a eșecurilor sau chiar a stărilor nevrotice.Din punctul de vedere al consilierii educaționale,„actualizarea” reprezintă principiul libertății persoanei consiliate de a alege cele mai potrivite soluții pentru ea din cele oferite de viață.

Autenticitatea-Eficiența consilierii este determinată de gradul de autenticitate al subiectului,de deschiderea și sinceritatea sa și în aceeași măsură de maiestria consilierului.

Tranzacția- Procesul consilierii nu este o dirijare,o constrângere a clientului de a realiza anumite scopuri prin anumite mijloace alese de consilier.El reprezintă o permanentă tranzacție între consilier și consiliat în viziunea celor mai moderne școli tranzacționale atât în ceea ce privește obiectivele optime pentru subiect cât și mijloacele de realizare a lor.

Interpretarea-se referă la căutarea motivelor și a mobilurilor din inconștientul clientului care au determinat ca circumstanțele vieții acestuia să aibă caracterul de „situații critice”cărora trebuie să le facă față.În procesul consilierii mai ales educaționale este eficientă abținerea consilierului de la interpretare (psihanalitică) pentru a evita proiecția inconștientă a propriilor probleme și soluții asupra clientului.Interpretarea în consilierea educațională are un caracter predominant rațional,conștient,centrându-se pe problemele educaționale actuale și pe modalitățile de rezolvare a lor ca mecanisme de anticipare a unor soluții viitoare.

4.Principii specifice consilierii

Susținerea afectivă-Ca urmare a problemelor sale existențiale și educaționale persoana/clientul se simte frustrat în ceea ce privește necesitățile și interesele sale și solicită ajutorul unui specialist.El așteaptă în mod conștient sau nu de la acesta în primul rând o susținere afectivă .

Susțnerea cognitivă-înseamnă identificarea de către consilier a mecanismelor cognitive ale consiliatului care pot constitui pârghii pentru rezolvarea problemelor sale.În procesul consilierii aceste mecanisme cognitive înțelegerea,interiorizarea,conștientizarea, problematizarea pot fi dezvoltate pentru a fi atinse obiectivele identificate în comun.

Susținerea volitiv-decizionala-de multe ori persoana care solicită ajutorul unui consilier știe ce problemă are sau cum poate fi rezolvată aceasta, dar nu are suficientă voință și capacitate decizională pentru a alege cea mai bună soluție și pentru a o aplica. Ca urmare rolul consilierului este de a crește și întări încrederea consiliatului în capacitatea sa de a lua hotărârea optimă pentru el. Mai mult consilierul trebuie să sublinieze faptul că nimeni altcineva nu poate lua cea mai bună decizie pentru el decât clientul însuși.

Descărcarea emoțională-este principiul prin care orice formă de intervenție educațională permite clientului să-și exprime liber propriile sale trăiri pozitive sau negative

Principiul orientare-dirijare-învățare.Învățarea ca principiu al consilierii educaționale este o învățare socială pe bază de model inter-relațional,o învățare activă,de tip creativ.

2.2Aspecte specifice consilierii elevilor cu CES

Consilierea elevilor cu insuficiențe,deficiente sau dizabilități are caracteristici specifice.Consilierea elevilor cu CES are loc în colaborare cu medici,psihologi,psihopedagogi,asistenți sociali cât și cu familia.Consilierul obține de la specialiști informații despre conduita elevului și le pune la dispoziția acestuia,cu evidențierea aspectelor pozitive și posibilităților,oportunităților de integrare școlara,socială,profesională,dupa caz.

Perspectiva din care lucrează consilierul este de întărire a parților pozitive,de maximizare a potențialului copilului pentru asumarea de roluri sociale posibile și realiste,care ofera perspectiva unor performanțe bune.

Consilierea psihopedagogică a elevilor cu CES trebuie să îndeplinească unele funcții:

1.Funcția investigativă –obținerea datelor despre elevul/persoana ce urmează să fie consiliată(nivel intelectual,familie,interese,aptitudini,performanțe,eventuale tulburari psihice, nevoi speciale,etc.)

În cazul copiilor cu cerinșe speciale trebuie să îi cunoști ca personalitate,trebuie să cunosti dificultățile de învățare,adaptare(la școală)și în general,trebuie să cunoști potențialul restant.Programele ar trebui să fie concepute de așa natura încât să se centreze pe valorificarea la maxim a potențialului restant.

2.Funcția informativă – se activează în cazul orientării școlare și profesionale

-este prea mic spectrul școlilor,nu prea există

3.Funcția formativ-educativă –dezvoltarea progresivă a capacităților,competențelor care să conducă spre integrarea școlară și profesională optimă și de obținere a rezultatelor.Ea presupune și autocunoaștere și autoapreciere a capacităților,aptitudinilor,pentru a exista un echilibru între ele.

Presupune consilierea copiilor,tinerilor cu cerințe speciale și ajutorarea acestora în asumarea statutului de persoana cu deficiență și acceptarea limitelor presupuse de deficiență. Se materializează în formarea deprinderilor de viață cotidiană și cele de adaptare care să le usureze viața.

Feltham și Horton(1996) precizează că puțini dintre cei care au trăit dintotdeauna cu o dizabilitate apelează la servicii de consiliere.Motivele par a fi multiple:fie pentru că au fost văzuți deja de foarte mulți specialiști(medici,psihologi etc.),fie pentru ca nu au acces la astfel de sericii,fie pentru că nu își doresc acest lucru.Tot ei subliniază că un obiectiv realist este acela de a încuraja persoana să depășească neajutorarea și să inițieze acțiuni pozitive în viața personală.

Consilierii care lucrează cu persoane cu deficiențe și dizabilități pot avea o pregătire teoretică diversă,corespunzătoare unei anumite orientări terapeutice.Setul de abilități și tehnici folosite în consilierea persoanelor cu nevoi speciale va fi aceeași ca și în cazul persoanelor normale și va reflecta formarea teoretică și practică a specialistului.Diferențele care apar țin de aspectele practice ale contextului consilierii persoanelor cu deficiențe/dizabilități,cum ar fi:

Nevoia unui interpret,facilitator(ex.deficiențe auditive,de vedere)

Locația-trebuie să fie accesibilă persoanei în cauză(ex. Deficiențe auditive,de vedere)

Vizite la domiciliu sau consiliere prin telefon-pentru persoanele imobilizate care nu se pot prezenta sau nu pot fi aduse la cabinet

Aspecte financiare-multe persoane cu nevoi speciale trăiesc din venituri minime,motiv pentru care este necesară adecvarea și negocierea plății în acord cu posibilitățile persoanei

Acordarea de sprijin,asistență-în cazurile în care o persoană are nevoie să fie însoțită până la ușă,ajutată să ia loc,etc.) în aceste situații atitudinea trebuie să fie strict profesională,ca un fapt în sine.

Aspectele cele mai importante pentru consilierii care lucrează cu persoanele cu deficiență și dizabilități se referă la:

Folosirea aceluiași set de abilități și tehnici pe care le utilizează cu clienții obișnuiți

Înțelegerea impactului factorilor sociali cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale(ex. limite fizice,imposibilitatea de a lua parte la diferite activități,evenimente,dependența de ajutorul altcuiva,etc.)

Valoarea supervizării din partea unei persoane atestate care are și experiența unei dizabilități(chiar și telefonic)

Strategii utilizate in consiliere

I.Strategii de identificare a atitudinilor și sentimentelor negative

-exprimare expresă a problemelor celui consiliat,de asa natura încat să își conștientizeze bine problema și să accepte o schimbare pozitiva a atitudinilor.Consta in metode:

1.clarificarea și reflectarea sentimentelor elevului asa cum sunt ele exprimate

2.modelarea sentimentelor de către consilier

3.strategia cercurilor concentrice(consilierul deseneaza niște cercuri concentrice,în centru se afla spațiul privat,problemele cele mai greu de dezvăluit,apoi în alt cerc-problemele dezvăluite prietenilor apropiați;alt cerc-problemele spuse cunoștințelor;alt cerc-problemele generale.Ideea-să meargă dinspre exterior spre centru,consilierul încearcă să-l convingă pe client că spațiul personal este personificat,dar că mulți au aceleași probleme.

4.confruntarea și întâlnirea sentimentelor-elevul/persoana retraieste anumite probleme

5.căutarea gândurilor ascunse sau neexprimate-consilierul încearcă să îl convinga pe elev că dacă ascunde problemele ele pot avea anumite consecințe

6.confruntarea persoanei/elevului cu imaginea de sine(persoana se vede într-o oglindă)și trebuie să rationalizeze imaginea proprie

II.Strategii de schimbare a comportamentelor indezirabile

1.aproximarea succesivă a comportamentului-dezmembrarea comportamentului în mai multe acțiuni simple,pe care trebuie să le conștientizeze si să vadă care au valoare negativă și care au valoare pozitivă

2.strategia practicii negative-consilierul creeaza situații în care persoana/elevul trebuie să practice un comportament până se plictiseste de acel comportament.Poate să devina tehnică de grup-strategiă contactului de grup

3.strategia modelarii indirecte-este bună pentru elevii cu probleme comportamentale(constă în urmarirea/observarea unor persoane cu comportamente negative și judecarea lor)

4strategia autocontrolului-se încearcă întărirea cenzurii conștiente

2.3Consilierea elevilor cu deficiente de intelect

În orice societate există anumite persoane care,din cauza unor deficiențe,incapacități nu se pot integra în comunitate prin propriile lor forțe.Handicapul,problematica persoanelor cu dizabilități/nevoi speciale,înainte de a fi problemă de ordin emoțional este problemă de ordin social.De aceea,societatea,prin diverse mecanisme și parghii,trebuie să urmarească și satisfacerea nevoilor reale ale persoanelor cu dizabilități/nevoi speciale,să le asigure respectarea deplină a intereselor acestora,a demnității și a drepturilor lor în orice împrejurare și în raport cu orice sitem de referință,în vederea integrării acestora ca membrii deplini ai societății.

Prin termenul de deficiență mintală/de intelect întelegem reducerea semnificativă a capacităților psihice care determină o serie de dereglări ale reacțiilor și mecanismelor de adaptare ale individului la mediul înconjurator.În aceste condiții,individul se găseste într-o situație de incapacitate și inferioritate,resimtită ca o stare de handicap în raport cu ceilalți membrii ai societății din care face parte.

În vederea soluționării problemelor de natura personale,existențiale,educaționale și profesionale există consilierea.

2.3.1 Deficiența de intelect.Noțiuni introductive

Deficiența de intelect este o categorie foarte eterogenă din punct de vedere al etiologiei și al formelor de manifestare,al gravității fenomenului,inclusiv al caracterului,duratei și al modalităților prin care trebuie și poate fi acordat sprijinul necesar.Deficiența de intelect reprezintă o insuficiență globală ce vizează întreaga personalitate,structura,dezvoltare intelectuală,afectivă,psihomotrică,comportamental-adaptativă,de natură ereditară sau câștigată în urma unei leziuni organice sau funcționale a sistemului nervos central,care se manifestă din primii ani de viață,în grade diferite de gravitate în raport cu nivelul mediu al populației,cu urmări directe în ceea ce privește adaptarea socio-profesională,gradul de competență și autonomie personală și socială.

Complexitatea acestei disfuncții psihice este evidentă și în pluritatea noțiunilor utilizate cu aceeași accepție:oligofrenie,retard mintal,înapoiere mintală sau întârziere mintală,deficiență mintală,insuficiență mintală.

Una dintre primele definiții ale deficienței de intelect a fost formulată în Romania de către cunoscutul psiholog clujean Alexandru Roșca(1936,pag.32)-’’starea de anormalitate’’reprezintă ’’o potențialitate restransă sau o oprire a dezvoltării cerebrale în urma căreia persoana atinsa este incapabilă la matruritate să se adapteze la mediul său,la cerințele comunității în așa fel încât să-și poată menține existenta,fără supraveghere și sprijin extern’’.

Psihologul american E.A.Doll(1941) publică mai târziu într-un articol al său,o definiție asemanătoare,prin care pune în evidență următoarele caracteristici:

-o stare de subnormabilate mintală;

-datorată unei opriri a dezvoltării;

-de origine constituțională;

-concretizându-se într-o stare de incompetență socială,ce se constată la maturitate.

O definiție a ’’deficienței mentale’’,dată de către Asociația Americană de Psihiatrie,sub denumirea de ’’retardare mentală’’,publicată la Washington și Londra în anul 2000 și tradusă în românește prin D.S.M IV,(București 2003,pag 39):’’Această tulburare este caracterizată printr-o funcționare intelectuală semnificativ sub medie(un Q.I de aproximativ 70 sau sub)cu debut înainte de 18 ani și prin deficite sau deteriorări concomitente în functionarea adaptativă.’’

După Alois Gherguț(2005,pag.108)-’’Prin deficiență mintală,înțelegem reducerea semnificativă a capacităților psihice care determină o serie de dereglări ale reacțiilor și mecanismelor de adaptare ale individului la condițiile în permanentă schimbare ale mediului înconjurător și la standardele de conviețuire socială dintr-un anumit areal cultural,ceea ce plasează individul într-o situație de incapacitate și inferioritate,exprimată printr-o stare de handicap în raport cu ceilalți membrii ai comunității din care fac parte.Deficiența mintală este înțeleasă ca o deficiență globală care influențează semnificativ adaptarea socio-profesională,gradul de competență și autonomie personală și socială,afectând întreaga personalitate:structura,organizare,dezvoltare intelectuală,afectivă,psihomotorie,adaptare comportamentală.Statisticile OMS arată că deficiența mintală este întalnită la aproximativ 3-4% din populația infantilă,având diferite grade de intensitate și variate forme de manifestare clinică’’.

Termenul de specificitate a fost introdus de R. Zazzo (1960), în lucrările referitoare la caracteristicile deficienților mintal, în special, la heterocronia dezvoltării acestora.

În literatura de specialitate există puncte de vedere care oscilează între considerarea deficienței mintale ca o formă de manifestare a normalității sau ca un alt mod de organizare

mintală.

R. Zazzo, în „Debilitățile mintale” 1979 (trad.), evidențiază că: ”Nu există un caracter specific general al debilității mintale. Trăsăturile specifice variază de la un grad de debilitate

la altul, pe întreg conținutul stărilor de înapoiere. Și pentru un același Q.I., trăsăturile specifice

se modifică de la o vârstă la alta și pot chiar să dispară”.

Gh. Radu se referă la specificitatea deficienței mintale, când face analiza dificultăților aparte pe care le întâmpină elevii cu deficiență mintală la discipline școlare, a frecvenței și modului de manifestare a unor tulburări instrumentale, de comportament și de comunicare verbală sau prin alte mijloace.

C. Pufan (1969) se referă la imobilitatea structurilor verbale însușite contextual,concretizată într-o incoerență a exprimării verbale, în înțelegerea sau interpretarea eronată a expresiilor figurate, în neînțelegerea substratului contextual etc.

E. Verza a demonstrat fragilitatea și labilitatea conduitelor verbale ale deficienților mintal, caracterul imatur și dizarmonia structurilor de personalitate.

M. Roșca (1965) subliniază că „singura manifestare cu caracter patognomic a copiilor întârziați mintal – care nu apare la copiii normali – o constituie relatarea verbală cu caracter pronunțat stereotip și în totală neconcordanță cu modificările apărute în stimuli,ceea ce dă unei atari relații caracterul absurd specific”.

Manifestări aparte pot fi considerate și caracterul limitat al zonei proximei dezvoltări (Vîgotski); heterocronia (Zazzo); vâscozitatea genetică (Inhelder); inerția oligofrenică (Luria).

Aceste trăsături nu au un caracter strict specific, nu se întâlnesc doar la deficienții mintal, putând fi observate și la persoanele normale,în grade și forme diferite de manifestare.

Exista grade diferite ale handicapului de intelect,iar clasificarea acestora se realizează pe baza măsurării coeficientului de intelect,a coeficientului de dezvoltare psihică,a evaluării posibilităților de adaptare și integrare,de formare a autonomiei personale,de elaborare a comportamentelor comunicaționale și relaăionale cu cei din jur.

Pe baza acestora s-a ajuns la următoarea clasificare:

– intelectul de limita sau liminar – Q.I.- 85-90 și marchează granița dintre normalitate și handicap;

– debilitate mintala – handicap mintal ușor – lejer – Q.I. – 50-85;

– handicap de intelect moderat – imbecilitate – Q.I. – 20-50;

– handicap mintal sever (profund) – idiot – Q.I. sub 20.

Dupa Manualul de Diagnostic și Statistică(DSM),care reprezinta biblia psihologilor și psihiatrilor americani și a celor din Europa,retardarea mintală este definită astfel: "tulburare care este caracterizată printr-o disfuncție intelectuală sub medie (Q.I. 70 sau sub 70),care debutează înainte de 18 ani și care este însoțită de existența unor deficite în funcționarea adaptativă-adica modul în care persoanele fac efectiv față vieții cotidiene și standardelor comunității căreia îi aparțin".

Conform clasificării oferite de DSM există 5 grade de retardare mintală: ușoară,moderată, severă,profundă,de severitate nespecificată.

Forme clinice ale deficienței mintale

Se diferențiază calitativ prin nivelul deficitului intelectiv în:

–  deficiențe de gradul I (debilitate mintală)

–  deficiențe de gradul II (imbecilitate)

–  deficiențe de gradul III (idioția)

IDIOȚIA

Constituie starea cea mai gravă a deficienței mintale.

Malformațiile frecvente și grave ale corpului,ale craniului,lipsa de expresivitate,fixitatea expresiei,gura întredeschisă și altele,indică de la prima vedere existența anormalității.La idioți sunt frecvente și profunde numeroase deficiențe ale motricității.Se întâlnesc numeroase cazuri de paralizii.Unii învață să meargă foarte târziu,iar alții nu reușesc niciodata.Mișcările idioților sunt lipsite de precizie și de coordonare.

Deficiența mintală severă este frecvent însoțită de deficiențe ale senzațiilor.În afară de cazurile de orbire sau de surditate,se constată o slaba dezvoltare a mirosului și gustului. Datorită acestor aspecte și ale lacomiei,unii idioți mănâncă tot ce le este la îndemână.Atenția apare numai în forma sa involuntară și numai pentru scurt timp.Posibilitățile de comunicare cu cei din jur sunt reduse la minimum,constând doar din câteva sunete nearticulate,care indica starea lor afectivă sau trebuințele fundamentale.

Gândirea este extrem de elementară și constă în capacitatea de a stabili relații elementare între trebuințele de bază și obiectele uzuale care le pot satisface.

Emoțiile copilului idiot se reduc la manifestări elementare de bucurie în prezența persoanelor care-l îngrijesc sau la manifesări de nemulțumire și de agresivitate atunci când condițiile de viață se modifică în mod evident sau atunci când sunt constrânși Unii idioți sunt predominant placizi,iar altii agitați.

Idiotul este inapt pentru o viață independentă,deoarece nu e capabil să se îngrijească singur,să vegheze asupa securității proprii,să se ferească de cele mai elementare pericole fizice.Durata vieții lor nu depășeste de obicei 20-30 de ani.

IMBECILITATEA

Reprezintă gradul intermediar al deficienței mintale.

Imbecilii încep să meargă pe la 3-4 ani și să vorbească pe la 5-6 ani.Mersul și micările se caracterizează printr-o precizie insuficientă și prin coordonare defectuoasă.

Pe plan intelectual,spre deosebire de idioți,reușesc să-și însușească sistemul simbolic al limbajului în vederea comunicării,dar prezintă numeroase defecte de articulație, inteligibilitatea este redusă,vocabularul este limitat și vorbirea lor se desfășoara în fraze cu o structura gramaticală defectuoasă.

Nu toți imbecilii își pot însuși scrisul,iar dacă și-l însușesc,deprinderea este mecanică, partială,imperfectă.

Gândirea imbecililor este o gândire concretă,situațională,restrangându-se la rezolvări mecanice.La sfârșitul dezvoltării lor,imbecilii nu depășesc mecanismele gândirii conceptuale și modurile operative de operații mintale.Unii își însușesc cu greu adunarea și scăderea cu numere mici.

Atenția se caracterizează prin instabilitate.Dacă este interesat se poate concentra pentru scurtă vreme.

Memoria este diminuată,însă uneori poate să fie hipertrofiată,exceptională(idioți savanți, imbecili calculatori).Acești imbecili cu memorie excepțională ilustrează tocmai această dizarmonie a dezvoltării intelectuale întalnită la deficienții mintali.

Sunt considerați parțial recuperabili,dar nefiind capabili să se autoconducă,rămân dependenți sociali.

DEBILITATEA MINTALĂ

Este gradul cel mai ușor al deficienței mintale.

Absența unor anomalii fizice evidente face ca mulți debili mintali să nu se deosebească de persoanele normale.Debilul mintal poate trece neobservat în perioada preșcolară,mai ales dacă familia se ocupa intens de educația lui,dacă nu prezintă tulbrari de conduită,datorită faptului ca memoria îl ajută să achiziționeze o serie de cunoștinte elementare și cu caracter concret.

Dupa cum declara și Binet:"în mod necesar între copilul normal și cel debil există unele diferențe evidente și altele ascunse".

2.3.1Caracteristici ale proceselor psihice la deficientul de intelect/mintal

Trasătura comuna a tuturor celor cu deficiența mintală constă în incapacitatea de a desfășura activitatea,în special activități ce implica în mare măsura operațiile de abstractizare, generalizare sau operații instructiv -educative la nivelul realizat de indivizi de aceeași etate și care au avut condiții similare de dezvoltare.Deficiența mentală se caracterizează în planul vieții psihice printr-o serie de trasături generale specifice:vâscozitate genetica,heterocronie, rigiditate psihică,rigiditate a conduitei,deficiențe de comunicare,heterogenitate, heterodezvoltare intelectuală.

Inhelder,introducând termenul de vâscozitate genetica,a studiat particularitățile procesului dezvoltării la deficientul mintal și a ajuns la concluzia că,în timp ce la copilul normal dezvoltarea se caracterizează prin fluența și dinamism susținut în procesul de maturizare intelectuală,la copilul deficient mintal dezvoltarea este anevoioasă și neterminată.Dacă la normal,mai devreme sau mai târziu,construcția mintală se desăvârșește la nivelul operațiilor formale,la deficientul mintal – îndeosebi debilul mintal – aceasta construcție se împotmolește, stagnează,se oprește undeva în zona operațiilor concrete.Inhelder consideră că deficientul mintal – în speța debilul mintal – regresează adesea de pe poziția stadiului atins la un moment dat în dezvoltare,alunecând înapoi spre reacții proprii stadiilor anterioare.Acest fenomen lasă impresia unei "fugi de efort" în fața solicitărilor intelectuale mai intense,echivalentă mai degrabă cu un reflex de apărare al debilului mintal decât cu o eschivare intenționată a acestuia.

O caracteristică aparte a deficientului mintal este reprezentată de infantilism,conduitele acestuia fiind marcate de interese puerile.

Realizând o paralela între copilul normal și cel deficient mintal,L.Not(1973) prezenta rezumativ asemanările și deosebirile existente între acești copii: atât copilul normal,cât și cel cu deficiență mintală parcurg același traseu al dezvoltării intelectuale,dar în ritmuri diferite. În timp ce în jurul vârstei de 14 ani copilul normal atinge stadiul operațiilor concrete,deficientul mintal stagnează,rămânând undeva la nivelul treptelor intermediare operational-concrete; procesul de invarianță a noțiunilor,care la copilul normal se conturează pe la 10-11 ani,la deficientul mintal prezintă serioase întârzieri,adesea rămânând neterminat.Deficientului mintal ajuns în faza ultima a dezvoltării sale intelectuale îi ramâne inaccesibil raționamentul propozițional bazat pe operații logice formale,cu noțiuni abstracte.

Termenul de vâscozitate genetică nu epuizează toate particularitățile dinamicii dezvoltării la deficientul mintal,fenomenul dezvoltării trebuind să fie corelat cu particularitățile proximei sale dezvoltări,adică în legătură cu posibilitățile de a progresa spre stadiul următor al evoluției sale.

L.S.Vîgotski(1960) consideră că handicapatul mintal se caracterizează printr-o zonă limitată a proximei dezvoltări,cu atât mai restrânsă cu cât gravitatea handicapului mintal este mai mare.Dacă dezvoltarea handicapatului mintal se menține mereu sub influența etapei parcurse anterior,dezvoltarea copilului normal este puternic orientată spre viitor.Alte caracteristici ale deficientului mintal sunt: fragilitatea achizitiilor realizate anterior,caracterul limitat al perspectivelor dezvoltării ulterioare,alunecările ample spre reacții și comportamente specifice stadiilor anterioare.

Fragilitatea personalității poate fi disociată(aparând manifestari de duritate,de impulsivitate și de lipsa de control) sau mascata (apare la debilii care trăiesc într-un mediu securizant, facând posibilă disimularea acesteia).

Fragilitatea se poate manifesta și în planul conduitei verbale,asociindu-se cu fenomenul labilității verbale.Deficientul mintal nu se poate exprima logico-gramatical,nu poate menține un nivel constant de progres verbal, nu-și poate adapta adecvat conduita verbală la situații.

O altă trasatură specifică acestui deficient este reprezentată de rigiditate,J.S.Kounin subliniind faptul că la deficientul mintal "regiunile psihologice" nu permit schimbul funcțional între ele,schimb corespunzător vârstei cronologice,din cauza rigidității lor.

R.Zazzo descrie o altă caracteristică a deficientului mintal -heterocronia. Autorul consideră că debilul mintal se dezvoltă psihologic diferit de la un sector la altul,heterocronia cea mai evidentă remarcându-se între dezvoltarea fizică și cea mintală,între somatic și cerebral.Ca atare,diferitele funcții și procese psihice ale debilului mintal nu se dezvoltă echilibrat, dezvoltarea uneia putând fi în detrimentul alteia.

Slabul activism în fața sarcinii și posibilitățile reduse de implicare în activitate ale deficientului mintal au la baza o motivație deficitară(lipsa unor scopuri și aspiratii reale), superficialitate în emiterea judecatilor de valoare,infantilism afectiv(cu o accentuată instabilitate în relațiile afective și cu o frecvență trecere de la o stare afectiva la alta).

Cel mai pregnant însă se manifestă carențele în planul proceselor cognitive.

A. Senzațiile

Analizând definiția senzației dată de U.Șchiopu în Dicționarul de psihologie(1997),

potrivit căruia, aceasta reprezintă un proces psihic prin intermediul căruia se reflectă nemijlocit,direct,sub formă de imagini,realizate prin legăturile temporare primare,efectuate prin intermediul activității nervoase superioare,în timpul acțiunii acestora asupra organelor de simț,putem deduce afectarea acestora,ca urmare a tulburărilor la nivelul sistemului nervos central al deficientului mintal.

N.Sillamy (1996) subliniază că sensibilitatea – capacitatea mai mare sau mai mică a fiecărui individ de a avea senzații – este dependentă de integritatea și maturitatea căilor nervoase.La copii cu deficiență mintală există probabilitatea mai mare de diminuare a sensibilității,fapt confirmat de dificultățile senzoriale frecvente pe care acești copii le manifestă.La copiii cu deficiență mintală,ca urmare a afectării difuze a cortexului,deci a segmentului central al analizatorilor,sensibilitatea lor,îndeosebi cea diferențială rămâne scăzută,pe fondul unor praguri senzoriale ridicate.De asemenea,se constată frecvent o creștere a tipului de latență sau,dimpotrivă,o precipitare în relațiile lor la stimuli senzoriali. Afectarea sensibilității este una din trăsăturile ce pot fi constatate de timpuriu la deficienții mintal și care va exercita o influență negativă asupra activității senzorial-perceptive și a formării capacității cognitive a acestor deficienți.

B. Percepțiile

Literatura de specialitate relevă o serie de particularități ale percepției la copiii cu deficiență mintal, subliniind caracterul fragmentar, incomplet, limitat, sărăcia imaginilor mintale. Caracteristicile respective sunt urmare a unei activități perceptive rigide, lente,dezorganizate, a sensibilității scăzute, a dificultăților de analiză și sinteză.

S.I.Rubinstein arată că percepția deficientului mintal se caracterizează printr-un volum limitat și o accentuată nediferențiere a celor percepute,lipsă de activism și încetineală a actului perceptiv.

– copiii cu deficiență mintală desprind din imagini mai puține detalii,ceea ce face ca percepțiile să fie insuficient de specifice și să apară confuziile.

– îngustimea câmpului perceptiv, capacitatea redusă de a stabili în plan intuitiv relația dintre obiecte fac ca orientarea în spațiu să fie dificilă.La deficienții mintal s-a constatat o disociere între percepția imaginii și verbalizare.Astfel,se poate ca,arătând o parte a unei imagini,să denumească altă parte sau să indice o caracteristică absentă.

C. Reprezentările

Reprezentările sunt imagini mintale secundare ale realității,pe care o reflectă cu un anumit grad de generalitate și selectivitate.Caracterul mai mult sau mai puțin cuprinzător al reprezentărilor,bogăția sau sărăcia lor depind de calitățile activității perceptive în contextul în care s-au format.Reprezentările interacționează cu limbajul,care activează imaginile mintale.

La copiii cu deficiențe mintale,toate aspectele interacțiunii reprezentărilor – pe de-o parte cu activitatea perceptivă, pe de altă parte,cu limbajul,gândirea,imaginația – sunt afectate ca urmare a limitării sub o formă sau alta a accesului la informație,a inactivismului cognitiv sau, la unii, a activismului haotic.

Cel mai puțin accesibile deficientului mintal le sunt reprezentările complexe,când imaginile sunt supuse unei intense prelucrări prin gândire și imaginație,din cauza implicării imaginației, proces cognitiv deosebit de afectat.

Copiii deficienți mintal din ciclul primar prezintă anumite caracteristici ale reprezentărilor, situația ameliorându-se în clasele mai mari:

– slaba diferențiere între reprezentări de aceeași categorie, asemănătoare între ele;

– caracterul îngust și unilateral,sărăcia bagajului de reprezentări;

– rigiditatea,lipsa de dinamism,de flexibilitate a reprezentărilor,insuficienta corelare cu

experiența;

– pierderea treptată a specificului reprezentărilor formate,în legătură cu lipsa accentuată a

fidelității memoriei;

Constantin Păunescu a demonstrat (1976) că în timp ce procesele psihice ale copiilor normali,inclusiv reprezentările pe bază de simboluri,prezintă un traseu ascendent,cu precădere în ciclul primar,între 7-11 ani,când faza concret operațională atinge limita maximă,la deficientul mintal, curba este foarte lentă la aceeași vârstă, cu un oarecare salt între 11-13 ani.

La copiii cu deficiență mintală necuprinși într-un proces de terapie specifică,reprezentările ce se formează vor fi lacunare în dublu sens,sub aspectul conținutului senzorial-perceptiv și al operativității specifice.

D. Gândirea

Caracteristic pentru deficientul mintal este dereglarea dinamicii psihointelectuale, manifestată prin:

– Caracterul limitat al zonei proximei dezvoltări (Vîgotski)

Se referă la faptul că,în condițiile activității de grup sau cu ajutorul adultului,orice copileste capabil să rezolve o serie de sarcini,inclusiv cognitive,pe care nu le poate rezolva singur.Diferența dintre nivelul rezolvării unei sarcini cu ajutorul adultului și nivelul rezolvării

aceleiași sarcini independent,definește zona proximei dezvoltări a copilului respectiv și pune în evidență perspectivele de dezvoltare în etapa imediat următoare.

Astfel,în timp ce copilul cu intelect normal are o zonă proximă largă, eficientă sub raportul realizării noilor achiziții cognitive,dar și din domeniul afectivității,al comportamentului,al comunicării,la deficientul mintal,zona proximei dezvoltări este limitată,lipsită de dinamism operațional și puțin eficientă sub aspectul achizițiilor posibile,cu atât mai îngustă,cu cât gravitatea deficitului mintal este mai mare.Copilul cu deficiență mintală nu se descurcă singur în rezolvarea unei sarcini de învățare, nu solicită ajutorul adultului,nu resimte nevoia de feedback,participă mecanic,stereotip, fără o raportare conștientă și permanentă la obiectivul urmărit.

E. Memoria

Memoria interacționează mai ales cu reprezentarea,gândirea,imaginația,deprinderile,adică cu acele funcții și procese psihice evident afectate la deficienții mintal.Vîgotski caracterizează memoria deficienților mintal prin:

– ritmul încetinit de însușire a noilor informații;

– instabilitatea păstrării noilor informații,

– inexactitatea reproducerii.

M.Roșca subliniază că la deficientul mintal„memorarea nu dobândește un caracter suficient de voluntar ei recurg,în măsura necesară,la procedeele de fixare intenționată,nu-și elaborează un plan de organizare a materialului în fixare,nici în reproducere”.

Dificultățile în întipărirea și fixarea informației duc la un volum redus al memoriei.Memoria,ca și gândirea,sunt dominate de inerție și viscozitate,cu consecințe negative în realizarea transferului de informații.

Memoria mecanică e mai dezvoltată decât cea logică,iar uitarea se instalează rapid.Cazurile rare de hipermnezie,numai pe anumite paliere,reprezintă doar manifestări patologice.

F. Atenția

Funcția de pregătire și orientare a subiectului pentru activitate este puternic diminuată,mai ales în debutul școlar al deficientului mintal.Funcția de detectare și selectare a obiectului acțiunii este afectată,deoarece deficientul mintal întâmpină dificultăți în distingerea obiectului de fond,a obiectivului activității.

Atenția se caracterizează prin insuficientă concentrare și stabilitate, sau fixare rigidă pe anumite aspecte.Se manifestă,de asemenea,lipsă de rezistență în fața solicitărilor intense,fuga

instinctivă de efort.

Se întâlnesc dezechilibre între memoria involuntară și cea voluntară,mai ales la nivelul claselor mici.Se remarcă o lipsă de concentrare a atenției,o stabilitate redusă în timp, distributivitatea și flexibilitatea atenției sunt foarte dificil adesea dificil de atins.De asemenea, volumul atenției,adică numărul de elemente asupra cărora se poate concentra simultan,este foarte redus.

La deficientul mintal,exersarea atenției postvoluntare,a deprinderii de a fi atent,are o valoare compensatorie și educativă.

G. Limbajul

Dereglarea dinamicii corticale –ca element important al specificității mintale –se reflectă și asupra limbajului deficienților mintal,provocând, printre altele,o anumită disociere între activitatea lor verbală și activitatea de gândire,fenomen cu influențe negative asupra ambelor procese și cu numeroase consecințe defavorabile pentru comunicare, pentru activitate în general, și în mod special pentru activitatea de învățare.

După cum demonstrează C.Păunescu și I.Mușu,manifestarea tulburărilor funcțiilor semiotice, chiar și la nivelul limbajului nonverbal al acestor copii,reprezintă „unul dintre cele mai serioase handicapuri ale procesului informațional,dar mai ales,funcțional,de comunicare cu mediul înconjurător”.

Emil Verza evidențiază fragilitatea și labilitatea comportamentului verbal al deficienților mintal,adică marile sale dificultăți în a exprima logico-gramatical conținutul situațiilor în care se află și în a-și adapta conduita verbală la modificările ce apar în mediul înconjurător.

La copilul normal,în perioada de dezvoltare a limbajului,între aceste două aspecte poate să existe o oarecare disociere,dar odată cu maturizarea psihică,ele se prezintă din ce în ce mai unitar.În ceea ce-i privește pe deficienții mintal,disocierea respectivă se menține adesea până târziu.Așa se explică de ce unii elevi cu handicap mintal,chiar și în clasele maimari,nu înțeleg întotdeauna conținutul exact,adică sensul unor cuvinte,chiar dacă sub aspectul reproducerii mecanice a acestora,ei pot să nu întâmpine dificultăți deosebite.Există însă situații în care unii elevi deficienți mintal nu reușesc să exprime în cuvinte ceea ce știu să execute destul de corect,de aici,necesitatea ca evaluarea acestor elevi să nu se facă exclusiv verbal sau exclusiv prin rezolvarea unor sarcini practice.

La copiii cu deficiență mintală, limbajul își pierde rolul de reglator pe care îl exercită în mod obișnuit,la cei cu intelect normal, asupra activității practice.Rezolvarea unei situații problemă, necesitând două sau mai multe operații, reprezintă o sarcină dificilă pentru deficienții mintal, pentru că ei nu reușesc să-și dirijeze singuri, la nivelul limbajului interior,care este slab dezvoltat și lipsit de dinamism, activitățile de rezolvare.De asemenea,în cazul acestor elevi, este lipsit de eficiență solicitarea de a verbaliza cu voce tare sau la nivelul limbajului interior, de a-și autocontrola desfășurarea etapelor de desfășurare corectă a acestor activități, chiar dacă anterior ele au fost exersate.

Gh. Radu demonstrează în urma cercetărilor efectuate,că printre cele mai frecvente tulburări de limbaj la elevii școlilor speciale,se număr tulburările de pronunție – dislaliile simple și cele polimorfe.Principalele cauze ale frecvenței ridicate a tulburărilor de pronunție la deficienții mintal le găsim în capacitatea scăzută a auzului lor fonematic,în afectarea procesului de percepție și reproducere corectă a modelelor verbale, în afectarea organică a aparatului fonoarticulator, uneori este implicată și etiologia centrală a tulburărilor de pronunție.

O pondere însemnată la deficienții mintal o dețin tulburările limbajului scris,inclusiv dislexo-disgrafiile.

Emil Verza sesizează o serie de manifestări comune ale elevilor cu handicap mintal, comparativ cu manifestările similare ale copilului cu intelect normal, în ceea ce privește fenomenele dislexo-disgrafice:

– înlocuiri sau substituiri de foneme și grafeme, după principiul asemănărilor vizuale sau auditive, al poziției în spațiu, al simetriei pe verticală sau pe orizontală;

– omisiuni de grafeme și litere, mai ales în sistemul vocalic, în combinațiile de diftongi sau triftongi;

– adăugiri, cu o frecvență mai mare pentru unele vocale;

– inversări de grafeme în interiorul cuvântului;

– deformări de cuvinte, mai ales a celor mai puțin cunoscute sau a celor cu conținut abstract;

– contopiri sau fuziuni de cuvinte;

– repetări de cuvinte, ca urmare a inerției și perseverărilor în gândire.

Școlarii cu handicap mintal,care prezintă tulburări disgrafice, manifestă și o alterare în ceea ce privește estetica grafismului,o scriere foarte mică,ascuțită și înghesuită,greu lizibilă,alteori, scrisul este exagerat de mare.

H. Afectivitatea

Afectivitatea deficientului mintal trebuie să preceadă modificările caracteristice organizării personalității acestuia.Ea este modificată prin:

– organizarea deficitară generală a structurilor și funcțiilor neuropsihice.

– autonomie marcantă a structurilor psihice, cu predominarea structurilor energetice;

– dezorganizarea mecanismului neuroendocrin;

– dereglarea mecanismului neuroendocrin.

– slaba corticalizare care dă o nediferențiere a comportamentului emoțional.

– structura axiologică a comportamentului emoțional care prezintă o slabă forță de integrare

valorică.

Mai mult decât la copilul normal,afectivitatea deficientului mintal este legată de procesul de motivație existențială.Inserția socială a deficientului mintal,din cauza tulburărilor procesului de formare a eu-lui creează totdeauna o stare conflictuală.De aceea,un dintre caracteristicile de bază care definesc formula afectivității deficientului mintal este starea conflictuală(C. Păunescu – Deficiența mintală și organizarea personalității,1977).

Pentru unii autori,tulburările emoționale sunt o componentă ce nu lipsește din tabloul întârzierii mintale.Alți autori arată că aceste tulburări apar mai frecvent la deficienții mintal decât la normali,fără a fi însă prezente la toți.Diferențe semnificative între cele două categorii de copii apar sub următoarele aspecte: depresie,ostilitate față de adulțitensiune emotivă,care sunt mai frecvente la deficienții mintal decât la normali.În cazul manifestărilor de depresie, frecvența mai mare a fost constatată la elevii deficienți mari; la elevii deficienți mintal de vârstă mică,pe primul plan se situează manifestările de agitație și anxietate.

Insecuritatea afectivă reprezintă o altă particularitate prezentă la copiii cu deficiență mintală. Ea face ca un copil de vârstă școlară să aibă adeseori manifestări proprii preșcolarilor,sub aspectul emoțiilor și sentimentelor.Acești copii sunt capabili să lucreze eficient numai dacă profesorul le oferă un permanent feedback pozitiv,încurajându-i și aprobându-i permanent.

Manifestările emotive ale deficienților mintal sunt adeseori exagerat de puternice în raport cu cauza care le-a produs.Aceasta se explică printr-o lipsă de diferențiere a situației prezente, de o altă situație, adeseori necunoscută observatorului,în legătură cu care copilul a avut o experiență neplăcută.Emoția de mânie ia proporțiile unei crize de furie,însoțită de reacții agresive față de cei din jur, distrugerea obiectelor sau agresivitate. Veselia se poate transforma în crize de râs nestăpânit.Lipsa de reținere se constată în manifestările lor de simpatie.

Manifestările exterioare puternice sunt efectul capacității reduse a scoarței cerebrale de a realiza un control asupra centrilor corticali.Prin caracterul lor exploziv și haotic,emoțiile au adeseori un efect dezorganizator asupra activității deficienților mintal.În plus, capacitatearedusă de a controla expresiile emoționale complică relațiile acestor deficienți cu cei din jur.Când trebuințele sunt satisfăcute și controlate de subiect,chiar și parțial,relațiile ce se stabilesc cu cei din jur devin mai stimulative,iar trăirile motivaționale și emoționale

contribuie la formarea armoniei personale.

2.3.2Aspecte ale integrarii scolare ale deficientului de intelect

2.3.3 Documente curriculare specifice procesului instructiv-educativ in scoala speciala

2.3.4Activitati de consiliere psihopedagogica pentru elevii cu deficienta de intelect

CAPITOLUL III

Formarea unor atitudini si comportamente sănătoase la elevii cu CES

3.1Conceptul de sanatate

Nu există o definiție unică a sănătății,ci o pluralitate de definiții.În lista foarte largă a definițiilor sănătății se folosesc mai multe criterii pentru definirea sănătății,fiecare bazându-se pe unul,două sau toate cele trei criterii utilizate cel mai frecvent, respectiv,

bunăstarea funcțională

capacitatea organismului de a se adapta la condițiile variate de viață și muncă

condiția umană care îl face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului.Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS),sănătatea individului este definită drept „o stare de bine fizică, mentală și socială,și nu doar absența bolii sau a infirmității”.

Adriana Băban susține că „stilul de viață se referă la totalitatea deciziilor și a acțiunilor voluntare care ne afectează starea de sănătate.Stilul de viață sănătos (sanogen) joacă un rol esențial în promovarea și menținerea sănătății și în prevenirea îmbolnăvirilor.Stilul de viață negative(patogen) este format din comportamente de risc pentru starea de sănătate. Comportamentele de risc au consecințe negative,pe termen scurt și lung,asupra sănătății fizice și psihice și, în consecință, reduc calitatea vieții și starea de bine a persoanei”.

Un stil de viață sănătos este un mod de-a trăi care e în folosul întregii familii.Cei care aleg un asemenea stil de viață sunt un model pozitiv pentru tot restul familiei,mai ales pentru copii – care au totodată ocazia să se dezvolte într-un mediu sănătos.Exemplul dat va contribui la sănătatea celor din jur si îi va ajuta să guste din plin viața,acum și în viitor.

Sănătatea are câteva dimensiuni -emoțională,intelectuală,fizică,socială și spirituală,fiecare dintre acestea contribuind la condiția de bunăstare a unei persoane.

Sănătatea emoțională

Sănătatea emoțională se referă la capacitatea de exprimare și de soluționare a emoțiilor unei persoane într-un mod constructiv.

Sănătatea intelectuală

Sănătatea intelectuală se referă la capacitatea de evaluare a informației și de luare a unei decizii importante.

Sănătatea mentală

Sănătatea mentală reprezintă deschiderea minții către tot ce este nou și folositor pentru o viață armonioasă:deschiderea către a citi,a auzi,a vedea,a discuta,a întelege,toate acestea în scopul îmbunătățirii propriei vieți.Ea înseamnă capacitatea de a gândi,analiza,crea,a lua cele mai bune decizii care duc la liniștea,mulțumirea și împlinirea sufletească.Emoțiile pot altera capacitatea de a gândi a unei persoane,iar gândirea confuză poate accentua și mai mult problemele.

Sănătatea fizică

Sănătatea fizică înseamnă buna funcționare a organismului uman –a creierului,a tuturor organelor,sistemelor -ceea ce duce la o stare de vitalitate,putere interioară,claritate a minții.

Sănătatea socială

Sănătatea socială reprezintă capacitatea de a aranja,de a se bucura,de a contribui și beneficia de relațiile dezvoltate cu alte persoane.

Sănătatea spirituală

Sănătatea spirituală se referă la sensul de consistență,armonie și de echilibru ce apare în promovarea energiei și de educare a sănătății în ansamblu.

În concluzie,armonia fizică,psihică,socială și spirituală reprezintă sănătatea,reprezintă viața. Sănătatea reprezintă starea în care ființa umană funcționează optim în toate domeniile vieții sale,în care se simte fericită cu adevarat și în care se îndreaptă către realizarea potențialului său interior maxim.

Pentru a funcționa optim,a fi fericit și a-ți realiza potențialul,este necesar să avem sănătate fizică,intelectuală, mentală,emoțională și spirituală.Din păcate,sănătatea devine importantă doar atunci când lipsește.Atâta vreme cât omul consideră că are ceea ce se numește “sănătate” din punctul de vedere al Modelului Medical (adică nu simte neplăceri în starea corpului),el are tendința de a ignora toate ideile bune care îl pot ajuta să-și păstreze sănătatea pe termen lung.

Fiecare persoană conferă o anumită importanță celor cinci dimensiuni ale sănătății.Unii indivizi sunt mult mai interesați de sănătatea emoțională sau intelectuală decât de sănătatea fizică.Alții își pot extrage o mare satisfacție din relațiile lor cu alte persoane sau din implicarea lor în munca pentru idealurile religioase.

Dimensiunile sănătății formează un tot – fiecare are un efect asupra celorlalte.Toate aceste dimensiuni distincte lucrează împreună pentru a asigura randamentul funcțiilor și astfel să asigure confortul.Cultivarea unei anumite dimensiuni atrage după sine dezvoltarea celorlalte dimensiuni.În mod similar,neglijarea unei singure dimensiuni poate induce consecințe severe asupra sănătății pe ansamblu,cât și bunei dispoziții.Pentru menținerea sănătății, trebuie să acordăm atenție celor cinci dimensiuni,identificând legăturile dintre ele și încercând să le menținem în echilibru astfel încât ele să asigure un optimum.

Stilul de viață include câteva componente cum ar fi:munca,recreerea/odihna,hrănirea, soluționarea problemelor și altele.

Componentele stilului de viață constau astfel în tipologii generale de comportament.De exemplu,ieșirea în mod frecvent cu prietenii indică un stil de viață înalt, din punct de vedere social.

Diversitatea de conduite ce alcătuiesc stilul de viață al unei persoane,indică faptul că,stilul de viață este afectat de multe variabile și sugerează că este greu de a fi controlat și modificat.

Stilul de viață este caracteristic fiecărei categorii socioprofesionale,având la bază piramida trebuințelor, piramida conceptualizată de Abraham Maslow.

Fiecare individ își dezvoltă un stil de viață în mare parte prin încercare și eroare.Oamenii încearcă diferite acțiuni și de obicei adoptă ca obiceiuri acele comportamente care conferă cea mai mare reușită și satisfație.Aceste comportamente pot fi grupate într-un număr de structuri întrepătrunse, ceea ce crează componentele stilului de viață.

Componentele stilului de viață sunt stilul de lucru,stilul de recreere,stilul de distracție,stilul de comunicare,stilul de relaționare, stilul de cunoaștere, stilul de consum, stilul de alimentație și stilul de ecologie.

Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) a propus în 1946 urmatoarea definiție pentru sanatate: „Sanatatea este o stare pe deplin favorabilă atăt fizic,mintal cât și social,și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”.Mai tarziu,a fost inclusă în această definiție și „capacitatea de a duce o viață productivă social și economic”.Exista,totuși,unele stări care ne pot direcționa foarte ușor spre o stare de boala.Includem aici câteva din cele mai recente flageluri care au invadat societatea contemporana și implicit,societatea românească:sedentarismul, alimentația dezechilibrată,stresul psihic cu întregul șir de afecțiuni pe care acestea le generează:obezitate, diabet, boli cardiovasculare, cancer etc.

Adevărata preocupare pentru stilul de viața ar trebui să includă preocuparea pentru sănătatea fizică,dar și preocuparea pentru activități ale minții si sufletului.Corpul fizic nu este altceva decat un vehicul pentru suflet si pentru spirit.Ca motivație interioară pentru a menține un stil de viață sănătos trebuie să ne amintim cuvintele lui Schopenhauer:„Sanatatea nu este totul, dar fara sanatate,totul este nimic”.

Omul înseamnă mai mult decât corpul său fizic.Omul are și o personalitate,care include mintea logică,emotiile și corpul fizic” (Dr.Christine Page).Medicii din toate timpurile au înțeles și recunoscut importanța abordării holistice a sănătății.Părintele medicinii,Hipocrate,a urmat o școala de preot vindecător. Preotii vindecători credeau că vindecarea totală trebuie să includă deopotrivă trupul, mintea si spiritul.

În secolul al XIX-lea,cercetatorul Claude Bernard spunea:”Bolile ne afecteaza pe toti; germenii patogeni sunt imprastiati de vânturi,dar nu încolțesc decât pe terenul care este pregătit să-i primească”.

Profesorul L.Pasteur,parintele microbiologiei,a spus:“Bernard avea dreptate.Germenul patogen nu înseamnă nimic.Totul depinde de terenul pe care cade el”.Terenul se referă la mediul în care trăim,iar acesta include deopotriva lumea noastra exterioară și lumea interioară.

În afară de corpul fizic, se vorbește despre “corpuri subtile”, pentru că acestea nu pot fi văzute cu ochii fizici.Aceste corpuri reprezintă câmpuri energetice interconectate care vibrează pe frecvențe diferite.Ele se intrepătrund și alcătuiesc aura energetică.

Cele 7 corpuri sunt:

– Corpul Divin, Corpul Spiritual, Corpul Sufletului – alcatuiesc Sinele Superior

– Corpul Mental,Corpul Astral,Corpul Eteric,Corpul Fizic–alcatuiesc Sinele Inferior/Personalitatea/Ego-ul

Nevoile corpului fizic:

– respirația

– ingestia

– digestia

– eliminarea

– explorarea

Nevoile corpului mental:

– adevărul

– individualitatea

– respectul

– siguranța

– integritatea

– a acorda sprijin celorlați

– rațiunea de a fi

Nevoile corpului emoțional:

– frumusețea

– creativitatea

– încrederea în sine

– apartenența

– speranța

– afecțiunea

– scopul,țelul

Nevoile corpului spiritual:

– credința

– meditația

– racordarea la tot

Datorită existenței acestor corpuri și a nevoilor lor,un stil de viață sănătos presupune aplecarea atentă asupra tuturor acestor corpuri,nu numai asupra corpului fizic.

Stil de viață în teoriile explicative asupra psihicului

În psihologie, notiunea ca atare- stil de viață sau plan de viață- a fost dezvoltată de către Alfred Adler.În conformitate cu teoria lui, gandurile, emotiile, sentimentele și acțiunile prezente se supun unei matrițe ce se formeaza în primii patru-cinci ani ai vieții în strânsă legatură cu ordinea venirii pe lume -primul nascut, al doilea sau al treilea și cu experimentarea timpurie a sentimentului de inferioritate. Mecanismele folosite în această etapă pentru a face față inferiorității se constituie în strategii care ne vor guverna de acum încolo exisțentă.
Dincolo de terminologia folosită, ideea creării unui plan de viață în prima copilarie este regăsită în majoritatea teoriilor explicative asupra dezvoltării umane.

Adler privea personalitatea ca fiind stilul de viață pe care fiecare îl alegem încă din copilărie -în jurul vârstei de 5 ani, adică modul în care trăim, ne rezolvăm problemele și dezvoltăm relațiile interumane("un tipar generalizat de răspunsuri în majoritatea situațiilor,unic fiecărui individ"). Potrivit lui Adler, omul are patru convingeri despre stilul de viata: conceptul despre sine (cine sunt); sinele ideal (cine ar trebui să fiu pentru a-mi găsi locul în lume); imaginea despre lume (convingerile despre ceilalți); convingerile etice (codul personal de bine și rău).

Respingând încadrarea oamenilor în categorii cu caracter exclusiv, doar din rațiuni didactice, Adler a propus o tipologie formată din patru tipare ce pot domina stilul de viață în general:

•  Tipul dependent -cel care ia fara să dea înapoi. Pentru a face față dificultăților în viață trebuie să se sprijine pe cei din jur.Cantitatea de energie sau interesul social este foarte scăzut, iar în momentul în care se simte copleșit poate dezvolta tulburari psihice precum fobii, obsesii,compulsii,anxietate generalizata.
•  Tipul evitant – cel care evita contactul social, de teama eșecului sau de a fi respins. Are cel mai scăzut nivel de energie sau interes social și este predispus la psihoza.
•  Tipul conducător – caracterizat înca din copilărie de tendința de a fi dominant și agresiv. Nivelul ridicat de energie îl face să urmarească puterea personală cu orice preț. Este predispus la comportament antisocial-sadic,alcoolic,dependent de droguri,sinucigas.
•  Tipul util social -cel sănătos, deschis și activ. Are un nivel optim de energie și interes social. Este o persoana matură, pozitivă, adaptată, grijulie cu cei din jur.Nu dorește să fie superioară celorlalți,ci dorește să-și rezolve problemele astfel încât să fie de folos și celorlalți.

Spre deosebire de Freud, care consideră ca omul este motivat de instincte ce trebuie să fie controlate sau transformate pentru a avea un comportament acceptat de societate, în cadrul psihologiei adleriane comportamentul este învățat ți se afla sub control.Dinamica psihologiei umane este explicată prin existența unor obiective și idealuri de perfecțiune care ne motivează.
Omul este privit ca o ființă socială dominată mai degrabă de conștient decât de inconștient. Ceea ce suntem și ceea ce facem depinde în totalitate de noi și nu de conținutul inconștientului,ne controlăm singuri soarta și nu suntem o victima a acesteia. Fiecare își construiește realitatea din jurul său, în funcție de modul în care privește lumea.
Din perspectiva adleriană oamenii nu sunt fundamental buni sau răi, însă pot alege să fie buni sau răi, în funcție de evaluarea situației și a eventualelor beneficii. Interesul social este înnăscut și reprezintă capacitatea și voința de a participa și contribui la societate. Pentru sănătatea psihică este necesar suficient interes social -prea puțin sau prea mult duce la deficiențe și neadaptare. Apartenența socială este un obiectiv urmărit pe toata durata vieții și se reflectă în efortul de "a ne găsi locul în lume".

3.2Aspecte privind igiena corporală

Igiena este foarte importanată în viața fiecărei persoane.Igiena este știința care se ocupă cu promovarea și menținerea sănătății individului și comunității și reprezintă, de fapt, o serie de condiții și practice care au ca scop să mențină sănătatea și viața sănătoasă. Igiena are multe aspecte care încep cu igiena personală (deprinderi de viață sănătoasă, curațenia corpului și a hainelor, alimentație sănătoasă, un regim echilibrat de odihnă și mișcare),continua cu igiena gospodăriei(pregătirea în condiții igienice a alimentelor, curățenia, iluminarea și aerisirea casei),terminând cu igiena muncii (măsuri care au ca scop eliminarea riscurilor apariției bolilor profesionale și a accidentelor), sănătatea publica (supraveherea alimentării cu apa și alimente, prevenirea răspindirii bolilor infecțioase, eliminarea gunoaielor menajere și a apelor reziduale, controlul poluarii aerului și a apei) și igiena mentală – recunoașterea factorilor psihologici și emoționali care contribuie la o viață sănătoasă.O bună igienă are drept scop evitarea îmbolnăvirilor și menținerea sănătății.

La început,igiena se referea la combaterea bolilor.Cu timpul,igiena s-a ocupat și de prevenirea îmbolnăvirilor. Într-un sens mai larg, igiena înseamnă și consolidarea sănătății.

Igiena se ocupa de aspecte ale igienei personale, igiena în colectivitate, igiena la locul de muncă, igiena vederii, igiena mediului înconjurător,igiena alimentației s.a.

Igiena orală implică :

– spălatul pe dinți și folosirea aței dentare cu regularitate

– vizite la medicul stomatolog pentru controale de rutină

– curățarea dinților

– o alimentație optimă pentru sănătatea cavității bucale.O astfel de alimentație include alimente bogate în semințe de cereale, fructe și legume și produse lactate.

Menținerea sănătății dinților și a gingiilor necesită o alimentație optimă și spălarea dinților cu regularitate.Dinții au un rol deosebit în digestie și pentru vorbirea corectă. Lipsa unor dinți duce la pronunțarea defectuoasă a cuvintelor.

Dinții sunt organe vii, legate de restul organismului.Orice îmbolnăvire a dinților se resimte în tot organismul, iar infecțiile dentare netratate pot provoca îmbolnăviri ale articulațiilor, inimii, rinichilor etc.

Îngrijirea pielii

Pielea este cel mai mare/întins organ,din punct de vedere medical și substanțele care vin în contact cu pielea sunt la fel de importante ca și cele care sunt introduse în organism prin alimentație.Substanțele naturale sunt acelea care nu au fost prelucrate din punct de vedere chimic,sau au fost prelucrate într-o foarte mică măsură.Ele nu conțin adaosuri de chimicale

sau ingrediente sintetice și din acest motiv sunt blande pentru piele și în același timp și eficiente, fără a avea efecte secundare notabile.

Îngrijirea zilnică a pielii depinde de tipul de ten al fiecarei persoane în parte. Acesta, la rândul său este determinat genetic.Pielea are rolul de a apăra corpul de acțiunile dăunătoare ale frigului, căldurii, umezelii, vântului, loviturilor etc. Datorită secrețiilor ușor acide, ea reușește să distrugă microbii depuși pe suprafața sa.

Menținerea integrității pielii se face prin menținerea unei bune curățenii corporale. La copii, este de mare importanță, deoarece pielea lor este mai fragilă și mai expusă la acțiunea nocivă a factorilor externi.

Zilnic, în funcție de posibilități, copiii trebuie să se spele cu săpun și să facă duș cu apă caldă, urmat de un duș rece, care contribuie la călirea organismului. Este recomandat ca dușul să se facă înainte de culcare, pentru a fi înlăturate toate impuritățile acumulate pe corp în timpul zilei. Dușul cald calmează sistemul nervos și intensifică circulația sângelui, fapt ce contribuie la crearea unei stări de bună dispoziție, de relaxare după activitatea zilnică și la ușurarea somnului de noapte.

Îngrijirea feței

Îngrijirea feței trebie să fie o parte integrantă a rutinei zilnice în vederea obținerii sănătății pielii.Îngrijirea feței include spălarea, hidratarea, exfolierea și tratamentele faciale.Trebuie alese acele produse care se pot folosi cu ușurință și care sunt dedicate fiecărui tip de ten în parte.

Îngrijirea corporală

– dușul zilnic

– baia cu diferite plante, săruri, arome relaxante

– substantele folosite nu trebuie să modifice pH-ul pielii

– prosoapele să fie individuale

Igiena mâinilor și a unghiilor – cartea ta de vizita

Spălatul pe mâini trebuie să se facă cât mai des, ori de câte ori este nevoie – dupâ folosirea toaletei,dupâ ce ai ajuns acasă, înainte de a mânca, după masă, după ce ai mângâiat animalele s.a.

Igiena părului – trebuie să se facă cel puțin 1 data/săptămână, cu produse adecvate tipului de par (uscat, sensibil/gras). Periajul este obligatoriu dimineața și seara.

Modelul Florii

Cele 6 dimensiuni ale starii de sanatate (dupa OMS)

3.2.1Aspecte privind miscarea si odihna

Importanța exercițiilor fizice în menținerea unei cât mai bune stări de sănătate a fost apreciată încă din vremuri străvechi. Următorul citat din tradiția ayurvedică este foarte semnificativ: „Activitatea trupului care este destinată creșterii puterii și fermității corporale este numită exercițiu fizic. El trebuie practicat cu regularitate și într-o măsură corectă. Ușurința fizică, fermitatea trupului, capacitatea de muncă, rezistența fizică la ridicarea unor greutăți, eliminarea tulburărilor fiziologice și stimularea funcțiilor digestive se poate obține în mod eficient prin exercițiu fizic care este realizat corect. În schimb,supra-efortul duce la oboseală, epuizare,ori poate da naștere altor neajunsuri trupești.”

Odihna este necesară pentru refacerea energiei consumate și pentru a ne putea continua activitățile.De aceea, este indicat să respectăm obiceiurile legate de odihnă, astfel încât să beneficiem de o bună sănătate a organismului.

Odihna îmbracă două forme: activă și pasivă. Activă înseamnă că se realizează prin schimbarea unui tip de activitate cu un altul sau prin practicarea diferitelor exerciții fizice sau a diferitelor forme de sport.

Odihna activă este foarte necesară, în special în cazul persoanelor care practică o muncă sedentară, dar și al celor care efectuează munci fizice cu mișcări foarte limitate: cei care lucrează în mecanică fină, șoferi, croitori, intelectuali, funcționari din instituțiile administrației publice. Pentru odihnă activă, foarte multe persoane au câte o pasiune sau chiar două, asta însemnând că le interesează și o altă ocupație decât cea profesională. Unei activități statice trebuie să-i corespundă obligatioriu și un hobby dinamic. Iată câteva forme de odihnă activă: mersul pe jos, grădinăritul, ciclismul, înotul.

Neglijarea odihnei, în general, inclusiv a celei active, poate duce la situații neplăcute.

Odihna pasivă înseamnă somn. Odihna activă nu poate substitui și anula odihna prin somn. Iar atunci când vorbim despre somn trebuie să ne gândim atât la durata, cât și la calitatea lui. Durata de somn recomandată variază de la un individ la altul, în funcție de vârstă. Astfel, nou-născuții dorm până la 20-22 de ore, cu trezire doar pentru masă, copiii cu vârsta de un an dorm 16 ore, cei cu vârsta de trei ani – 13 ore, iar adolescenții de 16 ani – 8 ore. La adulți somnul oscilează între 7 și 8 ore. Există, însă, abateri importante de la această limită, considerată media populației. Unii dorm 4-5 ore pe noapte și mulți dintre aceștia obișnuiesc să doarmă neapărat circa un sfert de oră după masa de prânz. În perioada somnului, refacerea energiei consumate în timpul muncii are loc printr-o încetinire a ritmului de funcționare a multor organe: se relaxează mușchii, scade frecvența contracțiilor inimii, se rărește ritmul respirației, scade puțin tensiunea arterială. În timpul somnului nu are loc numai refacerea capacității de muncă (acțiune) a omului, ci și revigorarea întregului organism și chiar o mai bună recuperare în cazul celor care suferă de o anumită boală.

Somnul salvează organismul de boală, împiedicându-l să evolueze spre surmenaj, și ajută la refacerea sistemului nervos central, restabilind capacitatea de lucru a celulelor nervoase. Când somnul este profund, capacitatea sistemului nervos se reface complet, ceea ce își găsește expresie și în faptul că la trezire omul se simte vioi și dornic de activitate.

Activitatea fizică este una din coordonatele esențiale ale unei vieți sănătoase.Cu atât mai mult,pentru cei cu nevoi speciale,își dovedește capacitățile terapeutice,fie că este vorba despre sporturi de recuperare,de performanță,ori pur și simplu despre mișcare în scopuri recreative.

Sportul este folosit ca terapie complementară,asociată fizioterapiei.De pildă,sporturi precum ridicatul greutăților,ori tirul cu arcul ajută la dezvoltarea musculaturii în cazul persoanelor paraplegice.Basketul în scaunul cu rotile solicită capacitatea de a lucra în echipă și coordonare.Înotul este unul dintre cele mai folosite sporturi în recuperarea dizabilităților fizice,flotabilitatea apei ajutând membrele afectate să se miște mai ușor.

Persoanele cu dizabilități au trebuințe speciale și resimt nevoia de independență,apartență la grup și de acceptare în societate.Sportul crează cadrul proprice stabilirii de contacte între persoane care au aceleași necesități și probleme și ajută la legarea de noi prietenii.Interacționând cu alți oameni care se confruntă zilnic cu același tip de dificultăți,persoanele cu handicap pot înțelege că nu sunt singuri și își pot împărtăși lesne experiențele.

Persoanele cu dizabilități au o stimă de sine scăzută și sunt predispuse la despresie și izolare,însă activitatea fizică le poate reda capacitatea de a se simți valorizate.

Activitatea fizică este deconectantă,fiind o modalitate potrivită de petrecere a timpului liber.În acest sens,persoanele cu dizabilități,în funcție de natura disfuncției pe care o au,se pot bucura fie de sporturi special create pentru ei,precum bocci(joc care presupune atingerea unei ținte cu ajutorul unor mingi),fie de sporturi adaptate,ca darts-ul,basketul în scaun cu rotile,aruncarea cu sulița,halterele,fie chiar de sporturi obișnuite,care nu au suferit modificări:bowling,înot,tenis de masă etc.

Persoanele cu deficiențe de auz sunt cele cu cel mai mare grad de participare la activitățile fizice dintre toate categoriile de dizabilități.Acestea pot participa la mai toate sporturile obișnuite,fiind însă sfătuite să le evite pe cele care necesită o bună comunicare între participanți și un echilibru deosebit.

Principalele beneficii ale practicării sporturilor obișnuite de către persoanelesurde sunt legate de interacțiunea socială,dar și de spiritul de competiție și menținerea unei forme fizice bune.

Formele de handicap locomotor sunt adesea asociate cu incapacitatea de a practica sport,ănsă în realitate,există o varietate de sporturi care pot fi practicate de persoanele afectate,acestea ar fi:

Basketul în scaun cu rotile:este unul din cele mai populare sporturi adresate persoanelor cu dizabilități locomotorii,indiferent că este vorba de paralizii,distrofii musculare sau amputări ale membrelor inferioare.Este renumit pentru capacitatea de a dezvolta spiritul de echipă și pentru că favorizează coordonarea și socializarea.

Tenisul de masă poate fi practicat fără probleme de persoanele aflate în scaun cu rotile sau care au dificultăți de deplasare din cauza unor membre amputate sau paralizate.

Tirul cu arcul poate fi practicat fără probleme de persoanele aflate în scaunul cu rotile sau care au dificultăți de deplasare din cauza unor membre amputate sau paralizate.

Oricare din aceste sporturi necesită o consultare prealabilă cu medicul specialist,pentru a evita incidentele de orice natură,dar și o supraveghere permanentă din partea însoțitorilor sau antrenorilor.

3.2.2Aspecte privind igiena alimentară

Igiena alimentației este parte a igienei care are ca obiectiv cunoașterea și punerea în valoare a efectelor favorabile ale alimentației asupra stării de sănătate și eliminarea sau îndepărtarea riscului ca produsele alimentare să devină factori de risc (dăunători) pentru consumator.

Sunt 5 grupe de substanțe nutritive: proteine, lipide, glucide, minerale, vitamine
Alimentația este rațională dacă asigură cantități optime din toate substanțele nutritive de care are nevoie organismul în diferite stări fiziologice și condiții ale mediului ambiant. Alimentele trebuie să fie salubre și oferite într-o formă acceptabilă de consumator.

Energia -> consumată în sinteza de substanțe pentru creștere și repararea uzurii, contracțiile voluntare și involuntare ale mușchilor, secreție, excreție, asigurarea unei temperaturi constante.

Igiena alimentației corecte presupune o multitudine de norme de igienă a alimentelor, respectiv prospețimea acestora, pregătirea lor, păstrarea alimentelor, spălarea fructelor crude înainte de servire, reguli de igienă a mâinilor, cu spălarea acestora înainte de fiecare masă, igiena locului de servire, reguli de servire a mesei (lecții de pregătire a unor mâncăruri simple, salate diverse, sucuri etc.), reguli de aranjare a mesei, a gustărilor din timpul recreațiilor. Despre aceasta din urmă trebuie subliniat faptul că servirea din ambalaj este modul ce asigură înlăturarea microbilor într-un grad mai mare.

Studiul alimentației umane a intrat relativ târziu în domeniul preocupărilor științifice, deși încă din cele mai vechi timpuri s-au făcut diverse legături între alimentație și îmbolnăvire.

Se știe că hrana constituie sursa de energie prin care organismul face față nevoilor vitale, că au în compoziția lor proteine, lipide, glucide, săruri minerale și apă și care suferă un proces complex de transformare în organism.

Glucidele, lipidele, proteinele, reprezintă materialul furnizor de energie pentru organism, dar pot îndeplini și funcții plastice de refacere sau de reînnoire a țesuturilor uzate.

Proteinele se găsesc în carne, pește, ouă, lapte, nuci, boabe de fasole, mazăre, cereale. Din punct de vedere procentual, o alimentație echilibrată ar trebui să conțină 15- 20% alimente bogate în proteine.

Grăsimile sunt o sursă de energie și în general furnizarea de energie este constantă. În plus, o dată supuse procesului de digestie, o anumită cantitate de grăsime va fi depozitată în „depozitele de grăsime” din organism situate sub piele și în jurul câtorva organe importante, cum ar fi rinichii, inima și ficatul. Aceste depozite apără organismul împotriva frigului și protejează oasele și organele interne împotriva rănilor. Contrar unor teorii la modă, o anumită cantitate de grăsime ce învăluie organismul este esențială pentru păstrarea sănătății. Aproape toate alimentele conțin grăsimi, cu excepția legumelor și fructelor. Produsele animale – carnea, untura, produse lactate – conțin așa numitele grăsimi saturate.

Vitaminele și mineralele sunt componente vitale ale unei alimentații echilibrate,dar se deosebesc de substanțele nutritive, iar funcția lor este și ea puțin diferită. Vitaminele și mineralele se găsesc în alimente care sunt surse principale de proteine, carbohidrați și grăsimi. Un consum echilibrat de proteine, grăsimi și carbohidrați, provin în cea mai mare parte din alimente naturale, conține în general toate vitaminele și mineralele necesare sănătății zilnice. Vitaminele și mineralele sunt distruse prin rafinare și procesare, dar și prin gătit; de aceea este necesar consumul zilnic de fructe și legume crude.

Fibrele sunt elemente importante ale unei alimentații echilibrate, deoarece contribuie la eliminarea materialelor nefolositoare din organism. Acestea măresc volumul de mâncare consumată, încetinind trecerea sa prin intestin și lăsând substanțelor nutritive timp pentru a fi extrase și absorbite. Provin din țesutul structural al plantelor, cunoscut ca celuloză, deci se găsesc doar în legume. În urma rafinării cerealelor, celuloza – sau fibra alimentară – adesea este înlăturată. Principalele surse de fibre sunt făina integrală, din care se pot obține pâine sau paste, cereale integrale pentru micul dejun, orezul brun.

Se știe că hrana influențează hotărâtor dezvoltarea fizică și intelectuală a copilului. Carența îndelungată de proteine în copilărie frânează dezvoltarea anumitor potențiale fizice și psihice. Excesul alimentar nu crește capacitatea și randamentul fizic sau intelectual, ci duce doar la formarea unui strat de grăsime excesiv.

Consumul alimentelor trebuie să se facă într-o manieră echilibrată, evitând abuzurile alimentare de orice fel sau consumul predominant al unor alimente, ca dulciuri, grăsimi.

Nu numai alimentația excesivă poate antrena diverse afecțiuni, dar și lipsa unor principii alimentare favorizează instalarea unor boli de tipul hipocalcemiei sau anemiei. Pentru o bună sănătate a individului se recomandă consumul de alimente în condiții igienice. Legumele și fructele nu se vor consuma decât după o spălare eficientă, sub jet de apă, iar spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de masă este obligatorie

Reguli de igienă alimentară

În cartea sa, A.Călugăriță ne îndeamnă să respectăm următoarele reguli de igienă alimentară:

Mâncați la ore regulate,în cantități necesare,ferindu-vă de excese, pentru a da posibilitatea organelor digestive să lucreze în condiții optime și să se odihnească;

Feriți-vă de alimentația unilaterală,incompletă; asigurați-vă o alimentație variată, echilibrată;

Mestecați încet și bine alimentele înainte de a le înghiți,ținând corpul drept; nu vă aplecați deasupra farfuriei;

Hrăniți-vă cu alimente de calitate, bine preparate, ușor digestibile și asimilabile;

Păstrați și mânuiți alimentele în condiții optime de igienă. Feriți-le de contactul cu animale sau obiecte ce le-ar putea contamina;

Utilizați corect apa potabilă, bând numai la sfârșitul meselor, pentru a dilua sucurile digestive;

Consumați cât mai multe alimente pregătite în casă;

Păstrați alimentele alterabile la rece; feriți-le de contaminare prin praf, insecte, rozătoare;

Consumați, în mod regulat, fructe și legume crude, după o atentă spălare prealabilă;

Consumați hrana proaspătă și corect preparată pentru ca alimentele să nu-ți piardă calitățile nutritive;

Mențineți la masă o stare de bună dispoziție; evitații situațiile care vă pot perturba apetitul și atenția de la mâncare, starea de oboseală, discuțiile în timpul mesei, lectura, audițiile radio-tv etc;

Produsele de tip fast-food se recomandă a fi evitate.

Capitolul IV

Cercetare pedagogică privind formarea și dezvoltarea unui stil de viață sănătos prin activități de consiliere educațională la elevii cu cerințe educative speciale

4.1Ipoteza cercetării

În demersul nostru științific am pornit de la ipoteza că implementarea unui program educational de formare a unui stil de viață sănătos la elevii cu deficiențe de intelect va conduce la învățarea unor comportamente și atitudini sănătoase.

4 .2Obiectivele cercetării

Dobândirea unui stil de viață sănătos,ca orice abilitate de viață,presupune un set de abilități,deprinderi,atitudini și comportamente necesare pentru o viață echilibrată.

Nu putem vorbi despre un stil de viață sănătos fără să vorbim despre alimentație sănătoasă,igienă și mișcare fizică.

În prezenta lucrare am stabilit următoarele obictive:

1.Proiectarea și implementarea unui program de consiliere educațional pentru formarea unui stil de viață sănătos la elevii cu deficiențe de intelect.Programul vizează însușirea unor atitudini și comportamente sănătoase din punct de vedere alimentar,al regimului de activitate și odihnă,al mișcării,etc.

2.Realizarea unui set de jocuri didactice privind învățarea unor comportamente sănătoase.

3.Înregistrarea și aprecierea rezultatelor obținute în urma implementării programului de consiliere educațională

4.3 Descrierea lotului de subiecți

Lotul de subiecți al demersului investigativ a avut două componente:

15 elevi cu deficiente de intelect cu vârste cuprinse între 12-13 ani din clasa a V-a.

15 părinți.

Cercetarea propriu-zisă a demarat în anul 2013-2014 și a avut ca subiecți elevii clasei a V-a de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ’’DELFINUL’’,județul Constanța.În această clasă sunt înscriși 15 elevi din care 6 fete și 9 băieți.Eșantionul format din cei 15 elevi au o deficiență mintală ușoară,coeficientul de inteligență(C.I.) cuprins între 50 și 70,adică limita superioară a deficienței de intelect.

Familia mi-a fost un bun colaborator,sincer și conștient,care m-a sprijinit în activitatea de cercetare,aceștia au păstrat legătura cu mine și au înțeles că elevul datorită incapacități trebuie să fie îndrumat pentru a lucra organizat și pentru a avea o mai bună putere de concentrare asupra sarcinilor date.

4.4 Descrierea metodelor cercetării

Setul de metode la care s-a facut apel în vederea colectarii informațiilor și evaluarii stilului de viață sanatos/nesanatos pe care elevii cu C.E.S îl urmează cât și scopul în care au fost utilizate sunt prezentate in continuare. Pentru realizarea obiectivelor acestui studiu s-au folosit:

Metoda observației

Metoda anchetei pe bază de chestionar

Metoda convorbirii

Experimentul pedagogic

Metoda cercetarii documentelor școlare

Metoda statistic-matematică

4.4.1 Metoda observației

Observația ca metoda psihologică constă în consemnarea sistematică și riguroasă,amănunțită și clară a tuturor reacțiilor și formelor de conduit cuprinse în programul unei cercetări.

Avantajele observației

Este vorba în primul rând de ușurința aplicării, economicitatea mijloacelor materiale necesare efectuării cercetării, naturalețea și autenticitatea fenomenelor relevante. Observația permite surprinderea manifestărilor comportamentale firești ale individului în condiții obișnuite de viață. Oferă date de ordin calitativ.

Dezavantajele observației

Observatorul trebuie să aștepte uneori mult timp până se produce fenomenul vizat, fără a putea interveni în nici un fel. La aceasta se adaugă imposibilitatea de a izola și controla variabilele. Mai mult decât atât, prezența observatorului poate determina intrarea în funcțiune a mecanismelor de apărare ale subiecților care modifică situația globală a câmpului social sau a comportamentelor celor observați, chiar fenomenul studiat pe ansamblu.

Cu ajutorul acestei metode psihologice am observant comportamentul elevilor care au constituit eșantionul ales pentru cercetare/experiment.

Observația natural m-a ajutat să adun date despre:modul în care copiii execute voluntary și correct deprinderile elementare de igienă,comportamentul alimentar al copiilor sub aspectul abiceiurilor alimentare,preferințele copiilor din perspectiva caracterului activităților pe care aceștia le aleg pentru a de relaxa.

Informațiile obținute în urma observării îmi va servii la:

Evidențierea comportamentelor actuale ale copilului si ale aspectelor care mai trebuie formate/dezvoltate

Valorificarea maximale a potențialului copilului

Planificarea intervenției

Am ales ca primă metodă de cercetare observația ca un prim pas pentru întocmirea chestionarului.

4.4.2 Metoda anchetei pe bază de chestionar

Chelcea definește chestionarul ca fiind “o tehnică și, corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual,imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.”

Prin această definiție Chelcea relevă faptul că itemii din intrument sunt reprezentați atât de o succesiune de întrebări sau imagini (desene, fotografii) fixate în scris, grafic,dar și de imagini, fotografii sau desene. Chelcea susține că într-un chestionar“combinarea și succesiunea stimulilor trebuie să fie logică, dar și psihologică”.Trebuie subliniat însă faptul că – spre deosebire de testele de personalitate –chestionarul vizează cu precădere nivelul conștiinței.

Administrarea și aplicarea chestionarelor s-a realizat în cadrul ’’Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ’’DELFINUL’’,județul Constanța.Completarea chestionarelor a avut loc în timpul ședințelor cu părinții.Am ales model de aplicare deoarece costul este scăzut,informația se recoltează rapid.Răspunsurile date de către pîrinți la întrebările închise ale chestionarului m-au ajutat la realizarea unui studiu privind stilul de viață al copiilor .

4.4.3 Metoda convorbirii

Convorbirea este o formă de anchetă care constă într-un dialog între cercetător și subiecții supuși investigației în vedere colectării unor date în legătură cu fenomenele pe care le urmărește,ce presupune încredere reciprocă,sinceritate și capacitatea subiecților deautoanaliză,de autodezvăluire.Pe parcursul cercetării au avut loc convorbirii atât individuale cât și de grup cu părinții și copiii în cadrul orelor de consiliere,dar și la ședințele cu părinții.

4.4.4Experimentul pedagogic

Cercetarea experimentală este o abordare științifică a realității cu scopul stabilirii unei relații de tip cauză-efect între două fenomene observabile și măsurabile.Cercetătorul își propune să stabilească această relație păstrând unele condiții nemodificate, controlate și variind altele, in funcție de ipotezele formulate.Datorită rigurozității sale, experimentul este considerat prototipul metodelor de cercetare științifică (Deaux și Wrightsman, 1988; Christensen, 2001). Experimentul este,așadar, o metodă de cercetare științifică a relațiilor dintre diverse fenomene într-un cadru strict controlat, bazată pe modificarea unor factori și menținerea constantă a altora.

Cea mai importantă caracteristică a experimentării este aceea de a fi o metodă predictivă. Prin aceasta, cercetătorul poate indica cu siguranță că, în anumite condiții, un anume fenomen se va întâmpla cu regularitate. Pentru atingerea acestui scop, este necesar ca predicția respectivă să fie testabilă, adică să existe posibilitatea practică de manipulare a condițiilor de derulare a fenomenelor studiate și de observare a lor (Myers și Hensen, 1997).

Experimentul pedagogic este metoda cea mai importantă în cercetare.Spre deosebire de observare,în care fenomenul pedagogic se desfășoară în condiții normale,experimental presupune modificarea condițiilor de apariție și desfășurare a fenomenului.Este o ,,observație,, provocată.

Metoda fundamentală de investigație este experimental pedagogic și are ca principale variabile:

Variabila independent reprezentată de programa de consiliere educațională

,,Izvor de sănătate,,

Variabila dependentă reprezentată de performanțele copiilor pe tot parcursul experimentului

Experimentul pedagogic conceput de mine a cuprins trei etape:

Prima etapă s-a desfășurat pe parcursul a trei săptămâni,în perioada 2-20 decembrie 2013,când s-a desfășurat evaluarea inițială și aplicarea chestionarelor către părinți.

Evaluarea inițială a constat în observarea sistematică,monitorizarea principalelor deprinderi de igienă,obiceiuri alimentare și preferințe privind activitățile de relaxare ale copiilor înainte de începerea programului educational.

Comportamentul de observant și analizat în această etapă este unul non-verbal.El constă în mișcările corporale ale copiilor atunci când se află în acțiune:de igienă,de hrană,de joc.Aceastea furnizează informații utile despre obiceiurile copiilor,despre cunoștințele și abilităților natural,metodă care nu creeează situații și evenimente care să fie percepute de subiecți ca fiind neobișnuite,neașteptate sau noi și implicit nu determină devierea comportamentului acestora,unii dintre copii trebuie să fie îndrumați spre aceste activități fapt datorat incapacități acestora de a se descurca singuri.

Tehnica utilizată a fost cea a observatorului vizibil,dar ignorant.

Etapa experimentală are ca scop introducerea unor factori de progress în vederea schimbării comportamentelor subiecților din grupul experimental prin strategiile folosite.

Etapa finală a cuprins evaluărilr finale.Aceasta s-a desfășurat în perioada 1-26 mai 2014.Aceasta a constat în observarea sistematică,monitorizarea principalelor deprinderi de igienă,obiceiuri alimentare și preferinșele privind activitățile de relaxare ale copiilor după ce a fost aplicat programul educational.

4.4.5.Metoda statistico-matematică

Este o metodă indirectă, fiind modalitatea de măsurare, modelare și cuantificare matematică a unor date pedagogice, și este materializată în lucrare printr-o serie de mijloace statistico- matematice ca : tabele numerice, procente, grafice.

Interpretarea corectă a rezultatelor obținute a reprezentat etapa cea mai importantă în aprecierea randamentului în consiliere și orientare. Exprimate cifric, concluziile au dobândit forță de convingere, conferind un plus de certitudine acțiunile întreprinse în direcția cunoașterii științifice.

Toate metodele de cercetare folosite au fost privite ca acționând în intercondiționare, alcătuind un sistem metodologic unitar.

4.5Analiza,prelucrarea și interpretarea datelor cercetării

Sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Ea înseamnă menținerea unei stări de bine din punct de vedere fizic, mintal și social.

Copiii pentru o creștere și o dezvoltare armonioasă au nevoie de hrană sănătoasă,de o stare de bine fizică și psihică și de educație.

Niciodată nu e prea târziu să reduci sau să elimini comportamentele care dăunează sănătății ca să îți schimbi viața în bine, cu cât o faci mai repede, cu atât este mai bine.

Cercetările în domeniu au demonstrate că alimentația sănătoasă crește vitalitatea organismului,elimină riscul de îmbolnăvire și asigură o dezvoltare armonioasă,iar alimentația nesănătoasă afectează grav sănătatea și viața omului.

Prezentarea rezultatelor cercetării este considerată a fi etapa cea mai importantă în cadrul unui studiu, moment în care se înregistrează, procesează, și se fac diferite corelații și comparații pe baza datelor brute obținute, între diferite categorii de informații.

Prelucrarea datelor prin procedee statistice ajută la confirmarea sau infirmarea ipotezei, la stabilirea adevărului științific, la evidențierea unor tendințe.

Datele pe care le-am obținut au stat la baza stabilirii directe a valorii metodelor și mijloacelor folosite, precum și a analizei fenomenului studiat.

După efectuarea evaluării finale privind dezvoltarea unui stil de viață sănătos a subiecților, am analizat și comparat datelor acestei testări cu cele ale testării inițiale.

Comparând rezultatele de la cele două evaluări, am constatat că s-a realizat un progres cu valori mari și semnificative datorită activităților realizate, dar și folosirii celor mai potrivite metode și procedee de învățare și consolidare.

Activitățile desfășurate au influențat stilul de viață al elevilor. Acest lucru se observă din datele obținute la cele două evaluări (evaluarea inițială și evaluarea finală).

4.5.1Prezentarea și interpretarea datelor culese în etapa inițială a experimentului pedagogic

În etapa inițială a demersului am vizat evaluarea inițială a cunoștințelor,deprinderilor și abilităților copiilor,chestionarea părinților.

Evaluarea inițială a constat atât în observarea sistematică,monitorizarea principalelor deprinderi de igienă,obiceiuri alimentare și preferințe privind activitățile de relaxare cât și elaborarea unor jocuri didactice pentru captarea atenției și motivarea învățării cu privire asupra unui stil de viață sănătos și chestionarea părinților înainte de începerea programului educational.În acest sens,am considerat oportună:

1.observarea modului în care copiii execute(voluntar și corect) deprinderile elementare de igienă(spălat de mâini înainte și dupa masa,după utilizarea toaletei).

2.aprecierea general a comportamentului alimentar al copiilor sub aspectul obieceiurilor alimentare.

3.aprecierea preferințelor copiilor din perspectiva caracterului activităților pe care aceștia le aleg pentru a se relaxa.

Am ales aceste aspecte pentru că ele pot fi observate în timpul pe care copiii îl petrec în școală și au puterea de a oferi informații importante și suficiente despre stilul de viața al copilului.

De asemenea, am selectat evenimentele care urmează a fi observate în funcție de tipul de comportament de explorat și de ipoteza care urmează a fi verificată.

Comportamentul de observant și analizat în această etapă este unul non-verbal cât și verbal.Comportamentul non-verbal constă în mișcările corporale ale copiilor,atunci când se află în acțiune:de igienă,de hrană,de joc;iar comporamentul verbal constă în rezolvarea sarcinilor cerute în cerințele jocurilor didactice.

RESPECTAREA REGULILOR DE IGIENĂ ALIMENTARĂ

Primul aspect care a constituit obiectul observării se referă la deprinderile școlarilor mici de a respecta regulile elementare de igienă și în activitatea de observare am urmărit următoarele:

dacă copiii au deprinderea de a se spăla pe mâni înainte și după masă și dacă o exercită în mod voluntar;

dacă utilizează corect toaleta;

dacă copiii au deprinderea de a se spăla pe mâini după ce folosesc toaleta și dacă o exercită în mod voluntar;

dacă se spală corect pe mâini;

dacă utilizează șervețelul, vesela și tacâmurile

Ca activitate am monitorizat comportamentul fiecărui copil timp de 7 zile,urmărind frecvența apariției conduitelor riscante pentru sănătatea acestuia.

Ca instrument am folosit ’’Fișa individuală de observare a comportamentului copilului” (Anexa nr.2), pe care am completat-o zilnic, conform categoriilor atitudinale și comportamentale observate la copii în timpul zilelor monitorizate, folosind simbolul „+” pentru aspectul pozitiv al atitudinii/comportamentului copilului, iar simbolul „ – ” pentru aspectul negativ.

Ca procedeu de măsurare și înregistrare a informațiilor culese atât în timpul activității de observare cât și cele din timpul jocurilor didactice, am contabilizat de câte ori s-a manifestat aspectul pozitiv și respectiv aspectul negativ al comportamentului la fiecare copil în cele 7 zile de monitorizare și am grupat copiii după următoarea grilă de evaluare globală:

Cum ne spălam corect pe mâini?

Spală-ți mâinile în apă caldă.Asigură-te că apa nu este fierbinte pentru pielea sensibilă a copilului.

Folosește săpun și săpunește-ți bine mâinile atât pe partea exterioară,cât și pe cea interioară, prin frecarea palmelor una de cealalta. Repeta acest proces timp de 15-20 de secunde.

Nu este obligatoriu să folosești un săpun antibacterian – orice fel de săpun este bun.

Spăla foarte bine și pielea dintre degetele mâinilor, precum și unghiile și partea de dedesubt a acestora – trebuie reținut faptul că acestea sunt zone în care microbii se adună în mod special.

Nu uita de încheieturile mâinilor și pielea din această zonă intra în contact cu organele considerate "porți de intrare" a microbilor în organism (cavitatea bucală, nasul, ochii).

Clatește-ți mâinile foarte bine și apoi usucă-le prin tamponarea cu un prosop curat.

Din analiza datelor culese în etapa inițială au rezultat următoarele:

a)Executarea voluntară a deprinderilor de a se spăla pe mâini înainte și după masă

b)Respectarea regulilor de utilizare a toaletei

c)Execuarea voluntară a deprinderii de a se spăla pe mâini după utilizarea toaletei

d)Executarea de a se spăla corect pe mâini

Concluzie:

Se observă atât din analiza datelor,cât și din reprezentarea lor grafică,faptul că există în comportamentul copiilor unele obiceiuri nesănătoase.

OBICEIURI ALIMENTARE

Pentru determinarea obiceiurilor alimentare riscante pentru sănătate (și care în mod frecvent se regăsesc în comportamentul copiilor cu CES), ne-am îndreptat atenția spre următoarele: refuză fructele la gustare, acceptă greu să servească masa, au alte preocupări în timpul mesei.

Ca activitate am monitorizat comportamentul fiecărui copil timp de 7 zile, urmărind frecvența apariției conduitelor riscante pentru sănătate lor.

Ca instrument am folosit ”Fișa individuală de observare a comportamentului alimentar riscant al copilului” (Anexa nr. 3), pe care am completat-o zilnic, numai pentru comportamentele riscante urmărite, folosind simbolul „+” pentru aspectul pozitiv al atitudinii/comportamentului copilului, iar simbolul „ – ” pentru aspectul negativ.

Ca procedeu de măsurare și înregistrarea informațiilor culese în timpul activității de observare, am contabilizat de câte ori s-a manifestat aspectul pozitiv și respectiv aspectul negativ al comportamentului la fiecare copil în cele 7 zile de monitorizare și am grupat copiii după următoarea grilă de evaluare globală:

Din centralizarea datelor culese cu privire la alimentația copiilor au rezultat următoarele:

Concluzie:

Analiza informațiilor relevă prezența unor comportamente riscante din perspectiva sănătății copiilor.

PREFERINȚE DE RELAXARE

Pentru aprecierea preferințelor copiilor din perspectiva caracterului activităților ( dinamic – static) am afectat zilnic un interval de 30 minute, timp de 7 zile, în care fiecare copil a avut libertatea de a alege singur între mai multe variante de a se juca.

Pentru a stabili care sunt preferințele copiilor ( activități statice sau dinamice), am afectat timp de 7 zile un interval de 30 minute, în care fiecare copil a avut libertatea de a alege singur între mai multe variante: vizionarea TV, jocul cu jucăriile și jocuri de mișcare.

Observațiile din cele 7 zile de monitorizare le-am consemnat în “ Fișa de observație a preferințelor copilului “ (Anexa nr.4), pe care am întocmit-o pentru fiecare dintre cei 15 elevi.

Ca procedeu de măsurare și înregistrare a informațiilor culese în timpul activității de observare, am contabilizat de câte ori copilul a preferat:

vizionarea de desene animate la televizor;

jocul cu jucăriile;

jocurile distractive de mișcare.

Din centralizarea observațiilor au rezultat următoarele:

Structura clasei în funcție de caracterul activităților

Concluzie:

Școlarii cu deficienta mintala, îndeosebi, cei din clasele mici, manifestă adesea stereotipii și perseverări – expresie a inerției patologice a gândirii și comportamentului lor – nu numai la lecții, ci și în timpul liber, în momente de relaxare etc. De exemplu, jocurile spontane din recreații ale acestor elevi sunt sărace în formă și conținut sau pur și simplu, sunt ocolite (desigur nu în mod conștient), locul lor fiind luat de activități care nu solicită gândirea: deplasări, fără un anumit scop dintr-un loc în altul, manipulări întâmplătoare de obiecte (aflate prin preajmă), imitarea unor activități (jocuri) ale altor copii, de regulă mai mici etc.

În urma aplicării chestionarului(Anexa nr.5) la ședința cu părinții de la clasa a V-a a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ’’DELFINUL’’,județul Constanța am obținut următoarele date:

Deși numeroase studii au demonstrat că un mic dejun sănătos este foarte important, mai ales în cazul copiilor de vârstă mică, mulți dintre aceștia sar peste masa de dimineață (vezi graficul G1). Responsabilitatea părinților,mai ales în cazul copiilor cu CES deoarece aceștia au nevoie de o mai mare îndrumare,atenție decât ceilalți copiii,este să-i învețe despre importanța micului dejun și să le creeze obiceiul de a mânca dimineața.

Grafic G1

Mulți elevi nu mănâncă dimineața înainte de a pleca la școală din diferite motive:copiii cu CES pentru învățarea unor deprinderi trebuie să fie în primul rând îndrumați de către părinți pentru ca aceștia în timp să se obișnuiască,să învețe că este masa cea mai importantă a zilei;fie refuză,fie nu le este foame.Nici să-l forțezi nu este bine,așa că trebuie să fie învățat ce este important.

În cursul unei zile, meniul unui copil se bazează pe cinci mese inegale (mic-dejun, gustarea 1, prânzul, gustarea 2, cina). Din răspunsurile date de părinți la cea de-a doua întrebare a chestionarului aflăm că nu toți copiii servesc cinci mese pe zi (trei mese și două gustări) și mai grav 6 părinți nu țin o evidență a meselor luate de copiii lor.(vezi graficul G2)

Grafic G2

Gustarea dintre mese ar trebui să fie formată din fructe proaspete, iaurt natural cu fructe, cereale adăugate, brânză de vaci cu fructe/biscuiți.Copiii preferă dulciurile conform răspunsurilor date de părinți. (vezi graficul G3).

Grafic G3

Dulciurile constituie un real pericol dacă sunt oferite în exces; se creează așa numita dependență de dulce.Copiilor li de recomandă prăjiturile de casă: chec, cozonac, prăjitura cu fructe etc.

Regimul de activitate și odihnă,în decurs de 24 de ore,are un rol deosebit pentru o funcționare normal,pentru educarea discipinei și comportamentului. Având în vedere faptul că ei nu au capacitatea de a- și gestiona timpul, această sarcină revine adulților.

De aceea, este necesar, ca încă din primele zile de școală, să se realizeze , împreună cu elevii, un program zilnic, să se discute și să se motiveze necesitatea respectării fiecărei secvențe.

Din chestionar am aflat că un astfel de program zilnic a fost realizat și de părinții din clasa mea (graficul G4).

Grafic G4

Pentru prevenirea apariției și instalării oboselii, este necesară alternarea perioadelor de

activitate cu cele de odihnă. După masa pe prânz, este de preferat ca micul școlar să doarmă o

oră sau o oră și jumătate. La întrebarea”Copilul dumneavoastră doarme după masa de prânz?”

6 părinți au răspuns că niciodată copilul lor nu doarme după masa de prânz și doar 4 au zis că

zilnic copilul lor se odihnește după masa de prânz.(graficul G5).

Odihna este necesară pentru refacerea energiei consumate și pentru a ne putea continua activitățile.De aceea, este indicat să respectăm obiceiurile legate de odihnă, astfel încât să beneficiem de o bună sănătate a organismului

Grafic G5

Activitatea fizică este una din coordonatele esențiale ale unei vieți sănătoase.Cu atât mai mult,pentru cei cu nevoi speciale,își dovedește capacitățile terapeutice,fie că este vorba despre sporturi de recuperare,de performanță,ori pur și simplu despre mișcare în scopuri recreative.

Sportul consolidează scheletul, fortifică inima și plămânii, previne riscul obezității. El

poate influența benefic caracterul copiilor: cei timizi vor câștiga încredere în sine și vor învăța

să se exteriorizeze practicând un sport de echipă, în timp ce copiii nervoși vor învăța

concentrarea și autocontrolul.

Grafic G6

Timpul liber al elevilor trebuie folosit pentru activități cât mai variate, care să cuprindă, audiții muzicale, spectacole,activități sportive,etc.

Părinții recunosc că în timpul lor liber, copiii preferă să stea la televizor sau calculator mult timp, iar pentru plimbat,sport,joacă alocă foarte puțin timp.

Grafic 7

Concluzie:

Se confirmă faptul că există în comportamentul copiilor unele obiceiuri nesănătoase;

Copiii consumă produse care se regăsesc în lista alimentelor nesănătoase;

Concluzia evaluării inițiale:

Rezultatul observării și analiza datelor din această etapă relevă faptul că, un program de consiliere privind stilul de viață sănătos este necesar pentru consolidarea cunoștințelor, deprinderilor și atitudinilor pozitive ale copiilor și pentru modificarea sau înlăturarea comportamentelor riscante din conduita unora dintre ei.

4.5.2Programa de consiliere ’’Mișcarea și alimentația sănătoasă-ecuația vieții’’

Direcțiile intervenției formative reprezintă de fapt experimentul pedagogic propriu-zis, care în cazul nostru reprezintă o programă de consiliere educațională pentru dezvoltarea unor priceperi și deprinderi de viață sănătoasă.

Intervenșia a constat în aplicarea următoarei programe de consiliere grupului experimental, pe o perioadă de 6 luni (în perioada decembrie 2013- mai 2014).

<<Mișcarea și alimentația sănătoasă-ecuația vieții>>

’’Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască,deși aproape toți se nasc cu ea’’

Hipocrate

Propunător:Student/cercetător Păun Daniela Oana

Școala:C.S.E.I ’’Delfinul’’ Constanța

Clasa:a V-a

Aria curriculară:Consiliere și orientare

Unitatea de învățare:Stil de viață sănătos

Durata:6 luni

Modul de desfășurare:pe clasă

Argument

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, sănătatea individului este definită drept „o stare de bine fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmității”

Sănătatea e mai bună decât toate, iar pentru a ne bucura de ea trebuie să avem un stil de viață sănătos, un stil care să implice igiena, alimentația corectă, mișcarea, odihna.

Nevoile de bază ale tuturor copiillor,nu numai ale celor cu CES sunt:alimentația,protecția,sănătatea și educația.

Pentru o creștere și o dezvoltare armonioasă ei au nevoie de hrană sănătoasă,de o stare de bine fizică și psihică.

Cercetările în domeniu au demonstrat că alimentația sănătoasă crește vitalitatea organismului,elimină riscul de îmbolnăvire și asigură o dezvoltare armoniasă,iar alimentația nesănătoasă afectează grav sănătatea și viața.

În ultimii ani factorii care ne influențează sănătatea sunt din ce în ce mai nocivi și mai agresivi.Dacă poluarea ne afectează sănătatea cu sau fără voia noastră, alimentația nesănătoasă, indiferența față de artă, sedentarismul ,țin de noi înșine, de educația primită”.

Am propus acest proiect, deoarece elevii vor părăsi băncile școlii și vor fi puși în situația de a se descurca singuri, de a-și procura bunurile de consum,inclusiv alimentele, de aceea am considerat că este absolut necesar ca ei să cunoască criteriile de selectare a unui produs alimentar, de a-și forma atitudini pozitive față de artă,literatură și de a adopta un comportament sănătos privind mișcarea zilnică susținută.

Activitățile propuse vor contribui astfel la formarea unei generații tinere de consumatori, capabilă să adopte un stil de viață sănătos.

Scopul:Formarea deprinderilor de alimentație sănătoasă și dezvoltare armonioasă în rândul elevilor cu deficiență de intelect.

I.Obiective generale

promovarea în rândul comunității școlare a unui stil de viață sănătos și a principiilor unei alimentații sănătoase

formarea unor atitudini pozitive și responsabile în luare unor decizii favorabile pentru păstrarea sănătății personale

formarea și dezvoltarea unor comportamente de protejare a sănătății personale și a mediului

II.Exemple de activități de învățare

1.Promovarea în rândul comunității școlare a unui stil de viață sănătos și a principiilor unei alimentații sănătoase

2.Formarea unor atitudini pozitive și responsabile în luare unor decizii favorabile pentru păstrarea sănătății personale

3.Formarea și dezvoltarea unor comportamente de protejare a sănătății personale și a mediului

III.Conținuturile învățătrii

1.Noțiuni elementare despre anatomie și fizilogie

Corpul uman

2.Igiena personală

Igiena cavității bucale

Igiena corpului

Igiena mâinilor și unghiilor

Igiena părului

3.Sănătatea alimentației

Tipul de alimente

Orarul meselor

Spălatul fructelor și legumelor

Termenul de valabilitate al alimentelor

4.Sanătatea mediului

Să trăim într-un mediu sănătos

Curățenia în clasă și în școală

Unde pun gunoiul?

Modalități de evaluare

A.Metode și instrumente tradiționale

1.Probele orale:

a)conversația de verificare(prin întrebări și răspunsuri);

b)cu suport vizual;

c)descrierea,explicarea,instructajul;

2.Probele practice

a)întocmirea unor desene(fructe,legume,stări);

b)confecționarea/modelarea unor fructe,legume,stări;

c)trecerea unor probe sportive;

B.Metode și instrumente complementare

a)observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor din timpul activităților;

b)fișe de autoevaluare

c)portofoliul;

Desfășurarea activităților și descrierea lor

4.5.3Prezentarea și interpretarea datelor culese în etapa finală a experimentului pedagogic

După finalizarea programului de consiliere educațională cu scopul dezvoltării unui stil de viață sănătos am trecut la evaluarea rezultatelor urmărind aceleași evenimente ca și în cazul pre-testului și aceeași metodologie unde au rezultat următoarele:

a) Executarea voluntară a deprinderii de a se spăla pe mâini înainte și după masă

b) Respectarea regulilor de utilizare a toaletei

c) Executarea voluntară a deprinderii de a se spăla pe mâini după utilizarea toaletei

d) Deprinderea de a se spăla corect pe mâini

Timp de 7 zile am urmărit comportamentul copiilor și am cules informații cu privire la alimentația,activitățile și caracterul acestora.Datele obținute au fot notate în fișa individual de observare.

Rezultatele obținute în urma datelor culese cu privire la alimentația copiilor:

Rezultatele obținute în urma preferințelor de relaxare a copiilor:

Structura clasei în funcție de caracterul activităților preferate de către copii

4.5.4Prezentarea comparative a datelor cercetării

Evaluarea inițială și finală a constat în observarea și monitorizarea principalelor deprinderi de igină,obiceiuri alimentare și preferințe privind activitățile de relaxare ale elevilor cu deficiență de intelect.

Comparând rezultatele de la cele două evaluări, am constatat că s-a realizat un progres cu valori mari și semnificative datorită activităților realizate, dar și folosirii celor mai potrivite metode și procedee de învățare și consolidare

a) Analiza comparativă a datelor referitoare la executarea voluntară a deprinderii de a se spăla pe mâini înainte și după masă

Spălatul pe mâini este cea mai puternică armă în fața pandemiilor de gripă sau a virozelor respiratorii. Spălatul mâinilor trebuie să se facă frecvent, să devină un obicei și să avem în vedere că niciodată nu se întâmplă nimic rău dacă ne spălăm prea des.

Spălatul pe mâini este cea mai bună metodă pentru a preveni răspândirea germenilor și pentru a ține departe bolile infecțioase. Germenii, precum bacteriile, virușii și paraziții au mai multe căi de trasmitere, însă principalul factor favorizant dezvoltării și înmulțurii acestora este reprezentat de mâinile murdare.

În situațiile în care copiii vin în contact cu germenii, ei se infectează prin simpla atingere a obiectului contaminat de nas, de ochi sau de gură.

Spălatul mâinilor constituie prima metodă de luptă împotriva acestor microorganisme.

Boli serioase precum meningita, bronșiolita, hepatita A și diferite tipuri de diaree infecțioasă pot să fie prevenite prin simpla activitate de spălare a mâinilor.

Din graficul nr.1 putem remarca că numărul elevilor care execută întotdeauna voluntar deprinderea de a se spăla pe mâini înainte și după masă a crescut după implementarea programei de consiliere educațională privind dezvoltarea unui stil de viață sănătos la elevii cu deficiență de intelect,în timp ce numărul celor care nu execută deloc această deprindere a scăzut.

b) Analiza comparativă a datelor referitoare la respectarea

regulilor de utilizare a toaletei

a)Evaluarea initiala a comportamentelor alimentare-ofera posibilitatea de a avea o reprezentare cat mai exacta a situatiei existente(potentialul de invatare a elevilor,lacunele ce trebuiesc completate si remediate)si a formula cerintele urmatoare

Ancheta prin interviul colectiv(discutii de grup)

Aceasta metoda a fost utilizata in vederea identificarii opiniilor elevilor cu C.E.S ,cu privire la:sanatatea este ceea ce mancam,beneficiile unei alimentatii sanatoase.

b)Implementarea activitatii proiectului cu privire la formarea unui stil de viata sanatos

Experimentul pedagogic(in cazul nostru acesta va lua forma jocului)