Consecintele Abuzului Psiho Emotional In Relatia de Cuplu

Consecințele abuzului psiho-emoțional în relația de cuplu

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I

Delimitări conceptuale privind violența intrafamilială

1. Abuz, agresivitate, violență, violență domestică, violență intrafamilială

2. Cauzele violenței în relația de cuplu

3. Forme de manifestare ale abuzului în relația intrafamilială

CAPITOLUL II

Importanța consilierii femeii abuzate în relația de cuplu

1. Efectele abuzului asupra profilului emoțional al femei

2. Rolul serviciilor sociale în prevenție și intervenție

3. Cauzele neaccesării serviciilor de suport

Stabilirea consecințelor abuzului psiho-emoțional asupra femeii: studii de caz

1. Stabilirea problemei sociale

2. Universul studiului și metodologia aplicată

3. Stabilirea metodei de cercetare

4. Operaționalizarea conceptelor

5. Obiectivele studiului

6. Ipotezele studiului

7. Prezentarea și interpretarea datelor

8. Concluziile studiului

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Punctul de pornire de la care a plecat alegerea temei de licență constă în inconștiența multor femei care se confruntă cu abuzul psiho-emoțional în cadrul unei relații. Numeroase femeii nu realizează că sunt abuzate psiho-emoțional de către partener decât atunci când sunt agresate fizic, ceea ce este total greșit. Abuzul psiho-emoțional nu este întotdeauna însoțit de cel fizic, se poate manifesta pur și simplu, prin simpla izolare a femeii, fără ca agresorul să recurgă la lovituri. Acesta se folosește doar de puterea psihică pe care o deține de a-și controla partenera, prin intermediul căreia reusește s-o manipuleze, determinând-o să facă tot ce el își dorește, de aici rezultă diferența de putere dintre cei doi, indiferent de nivelul lor social.

Abuzul psiho-emoțional, spre deosebire de cel fizic, trece mult mai greu, necesită timp, deoarece duce la scăderea stimei de sine, care este extem de greu de recuperat fără suportul emoțional al celor din jur, în special al familiei extinse. Pe lângă scăderea stimei de sine mai există și alte consecințe care sunt la fel de importante, femeia fiind privată de o serie de lucruri fără de care aceasta nu mai poate să fie sigură pe ea, întrucât aceste elemente constituie o necesitate. În aceste condiții femeii îi este tot mai greu să ia decizii de una singură, care să vină în ajutorul ei, dându-i puterea de a ieși din relația abuzivă. Partenerul este singurul care ia decizii în privința relației, iar partenerei tot ce îi rămâne este să-l asculte și să fie de acord cu el, chiar dacă dorințele lor nu coincid, ca și așteptările pe care le au față de relația și unul față de celălalt. În acest sens, în cadrul unei relații, bărbatul este cel care deține rolul de dominator, datorită puterii fizice și psihice pe care le deține, în comparație cu femeia care este dominată, reușind s-o manipuleze, fără să țină cont de aspectele morale, profitând de slăbiciunea ei. Întotdeuna cel care este slab cedează în fața celui mai puternic, astfel se ajunge la conflicte din cauza puterii inegale pe care o dețin cei doi parteneri.

Având în vedere aceste aspecte, abuzul psiho-emoțional constituie o temă destul de vastă de analizat, tinând cont doar de consecințele sale negative asupra psihicului uman. De cele mai multe ori consecințele nu sunt vizibile, ca să-ți dai seama că o persoană a fost afectată, trebuie să cunoști consecințele abuzului destul de bine. Astfel în primul capitol sunt surprinse câteva delimitări conceptuale cu privire la violența în relația de cuplu, apoi în următorul capitol este abordată importanța pe care o are consilierea pentru victimă, urmată de partea de studiu, care ajută la cunoașterea fenomenului studiat.

Capitolul I

Delimitări conceptuale privind violența intrafamilială

Abuz, agresivitate, violență, violență domestică, violență intrafamilial

În fiecare zi sunt mediatizate diverse cazuri de violență în cuplu. De cele mai multe ori mediatizarea se face într-un mod abuziv influențând următoarele generații. Violența nu reprezintă o soluție, mai degrabă ea poate fi definită ca fiind o armă a persoanelor slabe utilizată pentru răzbunare, o replică a celor care nu știu să comunice și de asemenea mai poate fi o modalitate de scăpare a persoanelor incapabile să-și gestioneze conflictele pe care le au cu diverse persoane.

Violența și abuzul nu au legătură, sunt diferite, abuzul se referă de multe ori la exercitarea unui control asupra femei de către partener, cu scopul de a obține ceea ce își dorește prin inducerea fricii, folosind intimidarea partenerei, profitând de jena pe care ar putea s-o simtă față de celelalte persoane. Fără să stea la îndoială, agresorul se folosește de orice metodă ca să obțină ce își dorește, fără să conteze că dorințele lui nu coincid cu cele ale partenerei. Acest control se poate manifesta la vedere, într-un fel în care partenera poate să-și dea seama că este abuzată și de multe ori alege să tacă mai ales dacă au copii împreună, considerând că este mai bine pentru copil să crească într-un mediu în care părinți se ceartă, dar se poate manifesta și într-un mod ascund, fără ca partenera să realizeze că este o victimă a abuzului săvârșit de către partener. Nu este o regulă în ceea ce privește tipurile de relații în care apare abuzul, acesta este întâlnit atât în cuplurile heterosexuale cât și în cuplurile de același sex.

Indiferent de ce se întâmplă, într-o relație de cuplu nu există justificare pentru agresivitate, aceasta având „de cele mai multe ori un caracter distructiv” (Eibl-Eibesfeldt, 2009, 185). Într-un sens mai ușor de înțeles, agresivitatea este acel tip de comportament distrugător îndreptat spre o ființă umană cu scopul de ai provoca anumite daune fizice, materiale, morale, sau chiar mixte. De asemenea agresivitatea este definită ca fiind o: tendință constantă de a controla colectivitatea sau grupul social din care faci parte; tendința de a se remarca prin promovarea categorică a intereselor personale.

Alți specialiști precum Arnold H. Buss, Robert A. Baron și D. Richardson (apud, Chelcea, 2010), definesc agresivitatea ca fiind un act săvârșit cu scopul de a cauza o daună unei alte ființe, sau mai poate fi definit ca fiind un comportament orientat cu scopul de a răni sau jigni o altă persoană care se ferește de acest tratament, din diverse motive.„Agresivitatea are, indubitabil, un caracter natural, instinctiv, ea jucând un rol important în supraviețuirea speciilor” (Turliuc, 2009, 13). Septimiu Chelcea (apud Chelcea, 2010) definește agresivitatea ca pe un comportament, care se manifestă în mod acțional sau verbal, care are ca scop umilirea unei persoane, care ocolește acest tip de comportament.

Agresivitatea se manifestă într-un mod verbal sau acțional, având următoarele caracteristici: este un comportament voit; un comportament îndreptat spre o persoană motivată să prevină această conduită agresivă; rezultatul comportamentului agresiv constă în aducerea unor daune de ordin fizic, material, moral sau psihologic unei persoane; nu este un comportament defensiv, ci unul ofensiv (Chelcea, 2010, 209).

Recent violența față de femeii a intrat în atenția asistenților sociali și a sociologilor din lumea întreagă, fiind un fenomen extrem de complex. Dezbaterile sociale, au fost însoțite de studii ce vizau mecanismele violenței dar și consecințele sale atât pe plan personal cât și social, dezvoltându-se în același timp diverse servicii de suport pentru victimă cât și pentru agresor.

„Violența este un comportament învățat în scopul de a obține putere și control” (Stancu, 2007, 18). Familia și societatea sunt două locuri în care se poate învăța violența, mai întâi prin observare apoi prin întărirea și punerea în aplicare a acelor comportamente pe care le codificăm sunt forma unor senzori auditivi sau vizuali. Astfel de la o generație la alta, comportamentul violent se transmite. Violența se poate manifesta de la cea mai simplă formă, violență verbală, până la cea mai gravă formă de violență, adică violență fizică, cu cele mai grave consecințe, care pot provoca moartea victimei. „Violența domestică se dezvoltă în intimitate, victimele în mare majoritate evită să declare că au fost agresate din jenă, de teamă sau dintr-un sentiment prost înțeles de loialitate față de familie” (Morăreanu, 2006, 91).

Încă din copilărie învățăm cum să înțelegem, să analizăm, să judecăm dar și cum să răspundem imboldurilor care vin din afară. Comportamentul violent este influențat de multe ori de mediul familial în care creștem, influența poate fi negativă sau pozitivă, depinde de modul în care fiecare dintre noi percepem situațiile. Părinții sunt cei care reprezintă un model pentru proprii copii. Copiii singuri aleg să-i imite sau nu și mai ales modul în care s-o facă.

Strark și Flitcraft (apud Muntean, 2007) definesc violența domestică din perspectivă clinică, ca fiind o amenințare sau instigare, care s-a întâmplat în trecut sau chiar în prezent, a unei vătămări fizice, în cadrul unui cuplu. Majoritatea definițiilor violenței domestice fac referire la femeie ca fiind o victimă, datorită diferenței de gen dintre cele două sexe, masculin și feminin. Există cupluri în care relația dintre parteneri se bazează pe un raport de forțe dominator-dominat, bărbatul fiind de obicei cel care domină, este responsabil de declanșarea stărilor conflictuale, în timp cel dominat, femeia, are un rol pasiv. De asemenea, raportul de putere dintre parteneri poate fi influențat și de valoarea veniturilor pe care fiecare membru le aduce în relație, astfel familia este înțeleasă ca un sistem de putere, sursa puterii fiind resursele aduse în relație. „Violența în familie nu este decât o parte a violenței împotriva femeilor și implică relații personale și intime între agresori și victime” (Liiceanu, 2008, 25). De multe ori termenul de violență este înțeles din ce în ce mai des ca violență fizică. Acest lucru este valabil doar în cazul în care înțelegem violența ca pe o faptă ce presupune folosirea forței fizice.

Urmările violenței domestice pot influența comportamentul tuturor membrilor din familie, manifestându-se pe o perioadă mai mare de timp. Din punct de vedere fiziologic se împart în fracturi, leziuni, contuzi, dinți fisurați, insomnie, oboseală cronică, chiar și probleme cu auzul. Din punct de vedere psihologic urmările se împart în funcție de trei niveluri: la nivel cognitiv se confruntă cu confuzie, stimă de sine foarte scăzută, victima crede că este vinovată, îi este greu să ia anumite hotârări, distorsiuni cognitive, consideră că viața nu mai are sens; la nivel emoțional se confruntă cu consecințe precum tristețea, frică, groază, rușine, nesiguranță, furie, singurătate, descurajare, sensibilitate, nervozitate, incapacitate, neîncredere; la nivel comportamental se pot confrunta cu izolarea, absența atenției, nu se mai pot controla la fel de bine ca înainte, încercări de suicid, comportament autodistructiv dar și dependent, încearcă să prevină orice tentativă de violență a partenerului. Din punct de vedere relațional apar modificări la nivelul relației cu partenerul, victima alege să tacă indiferent de situație, anumite lucruri le ascunde față de partener, începe să mintă pentru a se proteja pe ea sau copii, nu prea mai își dorește să întrețină relații intime cu partenerul, este distantă, este de acord și îi dă dreptate partenerului dar și la nivelul relației cu proprii copii, victima se simte vinovată, copii o pot influența pe mamă, fie să își părăsească partenerul, fie să rămână în relația abuzivă, neputință, poate avea față de copii un comportament violent, iar uneori în fața tatălui îi apără și în cele din urmă la nivelul relației cu familia extinsă victima simte jenă, frică că va fi judecată, teamă de respingere, izolare.

În anii ’70 a apărut conceptul de violență intrafamilială; „violența intrafamilială se datorează în mare măsură unor cauze obiective, fiind și consecința recesiunii, a crizei pe care o traversează societatea românească, a șomajului și inflației, care determină, toate la un loc, inegalități economice frapante, sentimente de nesiguranță și frustrare” (Stancu, 2007, 21). Violența intrafamilială cuprinde diverse forme de violență precum: violența fizică (lovire), violență sexuală (sodonomie, viol marital), violență psihologică (denigrare, izolare, șantaj), violență economică (privarea lucrurilor esențiale). Abuzatorul încearcă s-o domine și s-o controleze pe parteneră prin prisma comportamentului violent, folosind forța și profitând de incapacitatea partenerei de a se apăra.

„Studiile de specialitate identifică, în principal, următoarele forme ale violenței intrafamiliale: violența agresiune, violența pedeapsă, violența pedeapsă cu simetrie latentă, violența fizică, violența psihologică, violența emoțională, violența economică, abuzul sexual și incestul” (Ropotică, 2007, 50). Violența agresiune are loc în relația egalitară, fiind bidirecțională, mutuală și publică în care ambii membri ai relației încearcă să obțină statutul de putere, încercând să-l domine pe celălalt atât fizic cât și psihologic. Violența pedeapsă se întâmplă în cazul partenerilor cu poziții inegale în cadrul relației de cuplu. Pedepsirea, maltratarea, neglijența și tortura sunt mijloacele utilizate pentru săvârșirea faptelor de violență. Aceasta fiind una intimă și unidirecțională, agresorul se consideră superior față de victimă. Puterea face diferența între cei doi parteneri, cel care deține puterea îl supune pe celălalt. Violența fizică este cea mai frecventă formă de abuz întâlnită care produce suferință, manifestându-se prin: loviri, îmbrânceli, întoarcerea brațelor și altele. Violența psihologică se referă la instalarea sentimentului de frică, o metodă prin care agresorul încearcă să-și controloze victima. Relație de putere dintre cei doi parteneri este asimetrică, favorizând astfel un mediu conflictual. Violența emoțională este greu de identificat, fiind folosită în mod voit cu scopul de a face rău, provocând suferință la nivelul psihicului. Violența economică se referă la deținerea controlului absolut asupra resurselor financiare, cât și oprirea partenerei de a se angaja, astfel încât să devină independentă financiar. De asemenea se mai poate referi la negarea drepturilor comune față de resursele financiare, precum și alte obiecte. Abuzul sexual reprezintă orice act sexual indezirabil de către unul dintre parteneri. „Violența sexuală în familie este considerată o formă de violență domestică. Contactul sexual fără consimțământ este considerat atac sexual” (Răduț, 2008, 100). Atacul sexual se poate realiza prin diverse metode de hărțuire, constrângere, amenințare și intimidare, nu doar folosind forța fizică. Incestul reprezintă totalitatea relațiilor sexuale întreținute de aceleași rude, bunicul cu nepoata, frate cu soră. „Urmările cele mai grave asupra personalități copilului le are incestul –o formă de abuz devenită foarte frecventă” (Morăreanu, 2006, 111). Victimele incestului ajung să sufere de depresie și anxietate, iar în cazul victimelor de sex masculin riscul de aș dezolta mai târziu o orientare de tip homosexual crește cu până la patru ori.

Cauzele violenței în relația de cuplu

Unele din cauzele violenței în relația de cuplu sunt veniturile mici, care duc la dificultăți financiare. „Factorul economic constituie o sursă de stres cu atât mai mare cu cât singura sursă de venituri ale familiei o reprezintă bărbatul” (Muntean, 2007, 70). În această condiție, statutul autoritar al bărbatului se întărește în familie, crescând în acest mod totalitatea actelor agresive. Acest lucru este întâlnit în cuplurile căsătorite cât și în cazul persoanelor aflate într-o relație de concubinaj.

Multe persoane fac credite la bancă pentru a putea cumpăra diverse lucruri necesare, așa cum este o mașină sau o casă. Astfel plata facturilor cauzează un stres, care poate duce la destrămarea unor relați extrem de solide. Certurile în contradicție referitoare la banii puțini și prost gestionați, din punctul partenerului în raport cu celălalt, încep să apară.

Veniturile reduse mai pot fi un pretext care declanșează anumite resentimente adunate de-a lungul timpului de către unul din parteneri. Acest lucru nu mai ține de administrarea nepotrivită a banilor, ci mai degrabă de profunditatea relației. În acest context cauza conflictelor intrafamiliale au o altă bază, dezvoltată pe fondul stresului acumulat de-a lungul timpului.

Consumul exagerat de alcool reprezintă una dintre numeroasele cauze ale violenței domestice, cu efecte asupra sănătăți. Alcoolul afectează sistemul nervos, mai ales funcțiilor cerebrale plurivalente ale omului, spre deosebire de funcțiile inferioare, precum emoțiile sau conștiința. „Alcoolismul, s-a constatat că este de cinci ori mai influent în manifestarea violenței psihologice și fizice decât ceilalți factori, făcând ca peste două treimi din victimele violenței familiale să provină din familii în care cineva este alcoolic” (Morăreanu, 2006, 125). Dependența de alcool provoacă o creștere considerabilă a violenței intrafamiliale, persoanele care consumă alcool au probleme de ordin social, profesional și psihologic. Violența provocată de consumul de alcool nu o afectează doar pe parteneră ci și pe copii, în cazul în care cei doi au. Copiii asistă la actele de violență dintre părinți fără să înțeleagă prea mult din ce se întâmplă, mai ales dacă au o vârstă mică.

O copilărie plină de abuzuri este o altă cauză a violenței în cuplu. De cele mai multe ori agresorul a avut parte de o copilărie plină de certuri, violență fizică dar și verbală, care l-a influențat pe parcursul vieții într-un mod negativ mai mult sau mai puțin, dezvoltându-și un comportament agresiv. În copilărie agresorul înțelege că așa este normal să se procedeze într-o familie, și așa va face și cu propria lui familie, mai târziu.

Principiul conform căruia bărbatul îi este superior femei poate duce la apariția formelor de violență. „Societățile moderne continuă să fie societăți patriarhale ce acordă mai multă importanță muncii efectuate de bărbați decât celei efectuate de femei. Bărbații continuă să dețină poziții cheie în viața economică, politică, și în sistemul de putere” (idem, 91). Mulți bărbați consideră că femeia le este inferioară din orice punct de vedere, prin urmare unii bărbați își supun partenera la umilire și diverse forme de violență, menite să distrugă stima de sine a victimei. Între cele două sexe are loc un dezechilibru de capacitate, referitor la ceea ce pot face fiecare individual. O serie de concepte și tradiții, potrivit cărora bărbatul îi este superior femei, stau la baza violenței intrafamiliale, bărbatul este considerat capul familiei, fiind singura persoană care ia decizii pentru ceilalți membrii. Bărbatul se consideră stăpânul casei, el are ultimul cuvânt de spus cu privire la orice se întâmplă în casă, pe când părerea femei este prea puțin sau deloc luată în considerare.

Prezența unui copil. Apariția unui copil schimbă total viața unui cuplu, această schimbare poate fi una pozitivă în care familia este mult mai unită, iar membrii familiei se implică din ce în ce mai mult în activitățile familiale, dar și una negativă, în care mama îi acordă mai multă atenție copilului, devenind hiperprotectivă, pe când partenerul este pus pe locul doi. De obicei proaspeții părinți nu sunt conștienți de aceste schimbări. Apare lipsa comunicări și a înțelegeri între parteneri, care duce la dezmembrarea relației. Încetul cu încetul apar discuții, la început partenera nu sesizează agresivitatea din limbajul partenerului, mai târziu certurile devin mai intense. Bărbatul consideră că nu primește suficientă atenție din partea partenerei, el nu înțelege nevoie de atenție pe care o are un copil, mai ales dacă are o vârstă mică, iar răspunderile sale „cresc pe măsură ce copilul crește” (Neamțu, 2011, 673). Partenerul dă vina pe copil atunci când nu se poate odihni iar consecințele le suportă mama, reprosându-i că nu este în stare să-l crească așa cum trebuie, fără să-și dea seama că un copil are nevoie atât de mama cât și de tată, pentru o dezvoltare cât mai armonioasă.

Gelozia. „Parte a mecanismului de control asupra victimei, gelozia este percepută la nivelul mentalității colective, ca o justificare a violenței” (Muntean, 2007, 61). Astfel agresorul consideră că are o scuză pentru comportamentul său violent raportat la cel al victimei, în cadrul crizelor de gelozie. Femeile îndură sistematic și ocazional diferite tipuri de violență, de la cele mai subtile la cele mai vizibile și grave, reflectând astfel un raport de putere disproporționat în relația de cuplu.

„Adesea, gelozia este interpretată ca o probă de afecțiune și de iubire și există numeroase exemple ce arată existența unei legături între gelozie și iubirea romantică” (Turliuc, 2008, 75). Dragostea și gelozia apar împreună, însă atunci când dragostea încetează, gelozia rămâne în continuare. Uneori gelozia devine o boală, care poate provoca diferite episoade delirante, care duc la distrugerea relației, fiind numită de către specialiștii din domeniu gelozie patologică. Persoana geloasă are un sentiment puternic de dominare față de partener, făcându-l să devină vulnerabil, prin întărirea trăirilor care îl frustrează.

Tranziția reprezintă trecerea de la o stare materială la alta, formând structuri sociale și economice diferite de cele anterioare. „Cu toate că avem la îndemână date statistice care să demonstreze accentuarea violenței domestice în timpul perioadei de tranziție, se poate remarca, mai ales sub influența mass-mediei, o creștere generală a criminalității și violenței, și chiar o accentuare a acceptării sociale a violenței, considerată drept manifestare a libertății de exprimare câștigată prin eforturi revoluționare” (Muntean, 2007, 70). De asemenea tranziția mai produce și neajunsuri economice, fiind asociate unui nivel mare de dezorganizare familială și socială, în cadrul căreia violența este acceptată. Trecerea percepției violenței familiale de la o problemă particulară la una socială nu a dus lipsă de dezbateri și analize publice, ducând la apariția unor tentative de înlocuire a unui model deja acceptat de multe generați cu privire la rolul familiei și pe de altă parte la schimbarea frontierelor vieții de familiei, generând multe reacții.

Forme de manifestare ale abuzului în relația intrafamilială

Un abuz presupune „să ne folosim de alții, fără consimțământul lor sau fără ca ei să înțeleagă ce li se întâmplă, pentru realizarea propriilor noastre scopuri” (Griffin, 2010, 15-16). În limba engleză cuvântul abuz mai poate însemna brutalitate, violență, agresivitate și maltratare. Cu alte cuvinte tratăm persoanele ca pe niste obiecte, manipulându-i în așa fel incât să ne atingem scopurile, fără să ținem cont de dorința celuilalt. În funcție de frecvența și intensitatea abuzului, putem să vorbim despre violența patologică ce ține de personalitatea agresorului dovedită din punct de vedere medico-legal cu consecințe grave precum sechele neuropsihice, vătămări corporale grave care ulterior pot provoca decesul victimei și violența cronică „având drept particularitate faptul că se bazează pe modalitatea în care violența domestică este percepută în societate” (Buzducea, 2010, 250).

O conduită abuzivă poate cuprinde următoarele forme:

Abuzul fizic se poate identifica prin: loviri cu pumnul, plesnire, trasul de păr sau haine, prin ruperea oaselor sau întoarcerea brațelor, îmbrâncirea în mobilă sau perete, desfigurarea, provocarea de contuzii, arsuri, vânătăi, traumatisme craniene, fracturarea oaselor. Unele dintre ele pot determina în cele din urmă decesul victimei. Abuzul fizic „este de patru ori mai frecvent la femei decât la bărbați, indiferent de vârstă sau etnie și de trei ori mai frecventă la persoanele cu cel mult opt clase decât la cele cu educație superioară” (Morăreanu, 2006, 117). Un astfel de comportament este utilizat pentru constrângerea victimelor, având consecințe rapide, mai ales dacă persoana maltratată nu poate apele la ajutorul membrilor familiei, fiind izolată. Majoritatea victimelor sunt amenințate de către agresor cu moartea, folosind anumite arme cum sunt: armele de foc, bătele, topoarele sau cuțitele. Abuzul fizic se poate sfârși cu vătămări fizice severe dar și cu moartea în cel mai rău caz, de asemenea „mai are ca rezultat și distrugerea bunurilor ce aparțin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc și utilizează împreună” (Muntean, 2007, 48-49). Distrugerea bunurilor personale face parte din cadrul unor mecanisme de impunere a autorității folosind forța.

Abuzul sexual se caracterizează prin constrângerea unei persoane de către o altă persoană de a întreține relații intime nedorite. Cei care au studiat această formă de abuz au remarcat că victimele declară, „într-o primă fază, abuzurile fizice și ascund abuzurile sexuale, constând în acte sado masochiste, sodomie, sex oral, introducerea diverselor obiecte în vagin, obligarea de a viziona filme pornografice în vederea asimilării tehnicilor sexuale, obligarea partenerei să se prostitueze, viol marital” (Buzducea, 2010, 253). Câteva dintre urmările unui abuz sexual sunt: o sarcină nedorită, depresie, o boală căpătată prin transmitere sexuală, consumul exagerat de droguri și/sau băuturi alcoolice, încercări de suicid.

Un agresor cunoaște perfect ceea ce face și fără să fie influențat de către nici o persoană, profită de încrederea și puterea pe care o are, așa că ideea că nu își poate stăpâni nevoile sexuale este total eronată. Agresorul își păcălește partenera spunându-i că este normal să se întâmple așa, determinând-o să păstreze secret cele petrecute între ei. Acest lucru se întâmplă de regulă în cadrul cuplurilor în care partenera nu își dă seama că este abuzată din punct de vedere sexual și nu numai. Există situați în care victimele sunt dezbrăcate cu forța și violate, bătute constant de către parteneri, supuse la perversiuni sexuale prin folosirea pornografiei explicite și grafice.

„Violența sexuală începe cu comentarii degradande la adresa femeii și continuă cu atingeri neplăcute și diverse injurii provocate victimei în timpul sau în legătură cu actul sexual” (Muntean, 2007, 49). Abuzul sexual este cu atât mai greu de identificat în cazul cuplurilor căsătorite, deoarece conform unor principii tradiționaliste femeia trebuie să se supună bărbatului și să-i satisfacă orice dorință pe care bărbatul o are.

„Abuzul emoțional și cel psihologic sunt interrelaționate, având o prevalență ridicată în toate formele de abuz exercitate de partenerul violent asupra femeii” (Buzducea, 2010, 253). Abuzul emoțional este mult mai dureros decât abuzul fizic, deoarece provoacă răni sufletești mult mai greu de vindecat. Această formă de abuz duce la nimicirea stimei de sine și apare în toate celelalte forme ale violenței. Stima de sine a unei persoane este distrusă prin critici, jigniri și acuzații de multe ori nefondate. Persoana abuzată încep să creadă că ceva se întâmplă cu ea însăși, ba mai mult se consideră vinovată pentru abuz, considerând că merită ce i se întâmplă, astfel din cauza unui moment de rătăcire își pierde raționamentul și începe să-i fie teamă. Victimele abuzului emoțional sunt înjosite în permanență, criticate, amenințate în mod constant că vor fi omorâte. Sunt monitorizate și verificate mereu, iar atunci când se referă la victimă, abuzatorul o face într-un mod jignitor, insultător. „Femeile care raportează violența psihologică suportă fie ocazional, fie cu regularitate înjurături și amenințări în familie, pentru perioade lungi de timp spre deosebire de bărbații care au suferit agresiunea de câteva ori si pe perioade mai scurte de timp” (Morăreanu, 2006, 115). Sunt situații în care această formă de abuz se poate manifesta într-un mod izolat, agresorul utilizează diverse metode cu care o constrânge pe victimă să renunțe la dorințele și nevoile personale, recurgând la intimidare, amenințări, injurii, oprirea victimei de a comunica cu părinții, prietenii, rudele, vecinii. Din cauza abuzului emoțional se poate ajunge la depresie, scăderea stimei de sine treptat și sigur, la sentimente puternice de învinovățire, iar credința în propriile calități dispare pe zi ce trece.

„Violența psihologică se manifestă prin instalarea fricii, modalitate prin care abuzatorul se asigură că domină victima” (Ropotică, 2007, 55). Abuzatorul încearcă să preia controlul, într-un mod subtil sau zgomotos, folosind dezinformarea și izolarea astfel încât să-și poată urmări obiectivul, pe care și-l propune. Metodele de dezinformare utilizate constau în născoceli legate de victimă cu scopul de ai strica simțul veridicități.

Abuzul economic se definește prin controlul nejustificat al resurselor financiare comune, sau se mai poate referi la oprirea partenerei de a-și lua un loc de muncă, cu ajutorul căruia să fie independentă din punct de vedere financiar, fie prin contestarea dreptului de a accesa bunurile comune. Într-o astfel de situație agresorul își pune victima într-o postură dependentă financiar față de el. „Abuzatorul decide modul în care vor fi cheltuiți banii, fapt ce poate implica diferite cunoștinte financiare sau se poate intersecta cu anumite paliere economice” (ibidem). De asemenea victima este obligată să justifice orice cheltuială făcută, cu ajutorul chitanțelor, nu are voie să-și cumpere lucruri de uz intim, așa cum sunt absorbantele.

Abuzul social. Izolarea socială este considerată de către agresor un mecanism de control al relației, considerând că tot ce vine din afară o influențează pe parteneră, dându-și seama de anormalitatea comportamentului violent. Agresorul își critică și umilește în public partenera, făcând glume proaste referindu-se la intelingența sa, aspectul fizic, și o înjosește, pe când în alte situații victima este închisă în afara casei sau chiar în casă, fiind controlată cu regularitate, indiferent de locul în care se află.

De multe ori femeile dau vina pe oboseala sau stresul partenerului, considerând că este doar o chestiune de timp, care va trece cu siguranță. Ulterior aleg să tacă ca să evite rușinea, iar uneori îl apară pe agresor în fața legii. Situația victimei se înrăutățește, își face apariția rolul sexual rigid, evidențiat de așteptările pe care societatea le are față de bărbat și femei „și care în continuare va limita resursele existente în comunitate pentru a ajuta femeia victimă sau chiar o va blama pe aceasta pentru situțiile de violență pe care le trăiește” (Muntean, 2007, 49).

Acest fenomen îl întâlnim de la cele mai sărace familii până la cele mai înstărite, cu un nivel ridicat de educație. Violența intrafamililă afectează și relația cu ceilalți membrii ai familiei, nu doar relația de cuplu, în care se reflectă puterea inegală dintre un bărbat și o femeie, scotând în evidență raportul de dezechilibrare dintre cei doi. Astfel problema violenței în cuplu este tratată în diverse documente legislative, menite să pună capăt acestor conflicte.

Capitolul II

Importanța consilierii femeii abuzate în relația de cuplu

Efectele abuzului asupra profilului emoțional al femei

„Existența umană nu poate fi concepută în afara relațiilor sociale” (Hogaș, 2010, 15). Familia reprezintă o caracteristică importantă în procesul cronologic al societății, cea mai întâlnită formă de conviețuire, locul în care se pot crea cu ușurintă relații spirituale, biologice, sociale și materiale între membrii familiei, între persoanele cu același sânge sau chiar prin adopție. Acest fenomen social se modifică în raport cu dezvoltarea societății, iar schimbările făcute sunt marcante. „În mod paradoxal, familia este mediul în care se formează și se manifestă trăirile cele mai intense, personalitatea complexă a ființei umane, dar în același timp este și locul unde intervin, mai mult sau mai puțin factorii și influențele care tensionează sau zdruncină coeziunea și armonia mediului familial” (idem, 16).

O căsătorie stabilă presupune înțelegere, corectitudine, afecțiune între cei doi parteneri, reciprocitate cu privire la datoria morală pe care o au față de familie cât și societate. Totuși, uneori, stabilitatea căsătoriei este atacată de tot felul de fenomene, care au o evoluție constantă. Astfel violența intrafamilială reprezintă un punct nevralgic, care face parte din societatea europeană modernă. „Violența în familie este un fenomen omniprezent, iar prin caracteristica sa de vizibilitate socială redusă este periculos și greu de controlat, de asemenea, dificil de surprins în statisticile oficiale” (Stancu, 2007, 21).

După cum am menționat, familia reprezintă un nucleul al societăți, iar femeia are cel mai important rol, deoarece aceasta dă nastere unui copil, la un moment dat, lucru ce duce la împlinirea cuplului. Apoi tot femeia se ocupă în mare parte de creșterea și educarea corespunzătoare a copilului, deși și tatăl are responsabilități, el are un rol mai puțin important decât al femei. Raportul de putere dintre parteneri este fundamentat încă din familia de origine, bărbații învață să fie un sprijin pentru parteneră sau dimpotrivă, iar femeile învață același lucru.

Grație caracteristicilor psihocomportamentale și bio-constituționale, femeile se încadrează în cadrul persoanelor care au o vulnerabilitate foarte mare. În comparație cu statutul bărbatului, din păcate femeia beneficiază de un statut mai puțin bun, astfel ea este supusă cu ușurință diverselor forme de abuz sau înjosire. Cea mai gravă formă de violență este considerată abuzul emoțional, deoarece este cel mai primejdios mod prin care se poate nimici stima de sine, provocând răni, care se pot vindeca, însă de cele mai multe ori se vindecă mai greu decât cele provocate de un abuz fizic. Într-un sens mai simplu de înțeles abuzul emoțional se referă la invadarea emoțiilor proprii de către ceilalți, crearea unor stări negative prin manipulare, bruiaj, prin provocarea fricii, impunerea concepțiilor și credințelor proprii asupra altor persoane, batjocorire, dominare, explorarea defectelor, șantajul emoțional, umilire, criticare permanentă, etichetare, dar și neglijarea sentimentelor. Efectele abuzului emoțional sunt mascate, persoanele care au avut parte de un abuz fizic sau sexual, afirmă că abuzul emoțional este mai distrugător, cu consecințe pe termen lung. Acest tip de abuz se manifestă frecvent, este interiorizat de către victimă, având repercursiuni, începe să se simtă fără valoare, nevrednică de încredere, se simte ca și cum ar fi făcut ceva rău, confuză, izolată, tristă și furioasă.

Încet dar sigur folosind abuzul emoțional, utilizând insulte, critici și incriminări nejustificate de multe ori, este distrusă stima de sine a femei, acest lucru se întâmplă de multe ori înainte ca victima să poată analiza într-un mod rațional situația în care se află. Femeia crede că ceva cu ea nu este în ordine, începe să-i fie teamă și se consideră vinovată pentru abuzul suferit. Apariția abuzului emoțional se datorează în unele cazuri datorită unei tradiții de familie, cât timp fata are o vârstă mică și locuiește cu părinți nu iese din cuvântul lor, iar mai târziu nu iese din cuvântul partenerului, care o abuzează, deoarece este dependentă de acesta, de cele mai multe ori financiar, fiind în imposibilitatea de a părăsi relația abuzivă.

În cadrul literaturi de specialitate, de multe ori întâlnim efecte ale abuzului emoțional, precum: depresia, confuzia, negarea, scăderea stimei de sine, depersonalizarea, lipsa speranțelor, dificultăți în luarea unor decizii, un sentiment puternic al inutilități dar și al eșecului, autodistrugere. Victima își pierde sentimentul propriei valori, odată cu încrederea în sine, la fel ca și încrederea în raționamentele și percepțiile proprii. În cele din urmă rezultatul este același, victima se desconsideră, fie că este vorba de o subapreciere, blamare continuă sau intimidare.

De obicei o perioadă victima neagă gravitatea problemei cu care se confruntă, față de ea și față de persoanele care o înconjoară, crezând că în acest mod își protejează imaginea. Victima vrea ca cei din jur să creadă că relația ei merge bine, bazându-se pe latura pozitivă a relației sale. O relație sănătoasă de cuplu, o ajută pe femeie în cadrul unei dezvoltări și bunăstări cât mai bune, iar nereușita unei relați este experimentată de către femeie ca fiind o greșeală proprie care se manifestă prin depresie, vină dar și jenă.

Prin utilizarea abuzului emoțional, partenerul abuzat își pierde propria identificare, iar pe măsură ce victima se aproprie de agresor, identificarea ei dispare și în față partenerului agresiv. Odată cu negarea dependenței se manifestă dominarea, bărbatul încearcă să nu se mai identifice cu dependența față de mama sa, devenind în propria relație cu partenera puternic și dominant. Persoanele care manifestă un astfel de comportament au avut parte de o copilărie mai puțin bună, abuzivă, iar atunci când se măresc la rândul lor își fac victime proprii, precum partenera de cuplu. În acest fel se crează un ciclu, în cadrul căruia cu cât partenerul este mai dominant, partenera își pierde mai mult stima de sine. Mai mult decât atât victima este nevoită să se adapteze abuzatorului, dacă nu pleacă din relație abuzivă, astfel ea își pierde propria identitate, iar crearea unei legături strânse este practic nerealizabilă între cei doi parteneri.

Multe femei care sunt abuzate emoțional au tendința de aș asuma criticile primite, cât și respingerea partenerului, încep să se afle într-o agitație continuă, fiind dezorientate cu privire la relația pe care o au, neștiind ce să facă, fie să rămână sau să plece din relația abuzivă, sau dacă într-adevăr sunt așa de incapabile precum partenerul abuzator spune că ar fi. În cele din urmă, din cauza timpului acordat în exces partenerului, multe dintre victimele abuzului emoțional, încep să ajungă la punctul în care se învinovățesc pentru problemele prin care cei doi trec în relația de cuplu, consideră că nu merită să fie iubite și încep să se desconsidere. Relația de cuplu devine una ostilă bazându-se pe dispreț și ură, chiar dacă la un moment dat cei doi s-au iubit, iar când abuzul emoțional apare, iubirea este suplinită de furie, vină, teamă și jenă, indiferent de modul în care se abuzează, fie doar unul dintre parteneri îl abuzează de celălalt, fie se abuzează reciproc, în realizarea unor scopuri personale, relația de cuplu a celor doi se sfârșește.

Atât abuzatorul cât și victima uită de calitățile celuilalt. Abuzatorul se simte liber și mai puternic, începe să-și critice și să-și domine partenera, o va respecta din ce în ce mai puțin, pe de altă parte victima va tinde să-l urască pe abuzator, datorită abuzului emoțional la care este supusă frecvent. Apariția urei și absența respectului dintre cei doi parteneri duce la consolidarea abuzului emoțional, cât și la motivarea comportamentului distructiv, al ambilor parteneri. Odată cu accentuarea abuzului emoțional, victimei îi este tot mai greu să găsească o cale de scăpare și să se lupte pentru ea. Rănile lăsate sunt interioare, putând fi vizibile de către ceilalți doar dacă sunt atenți și pot face o anumită legătură între manifestările fizice și psihice.

Partenerul abuzator încearcă să-și sufoce partenera, care se blochează și este împiedicată să fie ea însăși. Prin utilizarea abuzului emoțional împotriva partenerei, agresorul renunță la empatie și începe să-și exercite forța asupra partenerei, fără să fie înțelegător cu nevoile ei personale și fără să aibă compasiune.

Deși abuzul emoțional reprezintă o acțiune insensibilă care nu ține cont de sentimentele celorlalți continuăm să îl menținem la nesfârșit, chiar și față de noi, pentru că în unele situații, într-un fel sau altul fiecare am fost obligați să renunțăm la veridicitatea propriului sine, îmbrățisând o imagine total opusă și tot felul de comportamente create în acord cu ce vor să vadă ceilalți la noi. Cu timpul începem să jucăm anumite roluri care ne fac să renunțăm la felul nostru de a fi, doar ca să fim priviți de către ceilalți cât mai bine. O astfel de atitudine determină consecințe grave, afectându-ne starea de sănătate mentală, relațiile cu ceilalți din jurul nostru, secătuindu-ne de putere treptat.

Multe dintre persoanele care au trecut printr-un abuz emoțional se confruntă cu dificultăți de înțelegere, în astfel de momente cei din jur trebuie să țină cont de sentimentele victimelor, în așa fel încât să nu le afecteze încrederea, imaginea cât și stima de sine. Membrii familiei pot fi un real ajutor pentru victime, pe lângă cel acordat de un consilier, sprijinindu-i cu privire la orice decizie pe care o iau în legătură cu viața loc personală, fără să-i critice.

„Starea de dispoziție a victimelor se caracterizează prin labilitate, fiind cu precădere depresive” (Morăreanu, 2006, 131). La sinucidere se gândesc de multe ori, sănătatea este afectată, și încep să sufere de insomnie. De exemplu personajul Ana din romanul Ion de Liviu Rebreanu ne oferă destul de clar un exemplu de efect al violenței, omorându-se din cauza violenței la care era supusă atât de Ion cât și de tatăl ei. Stima de sine scade, iar atitudinea față de soț este una distantă, de nerecunoscut. În cazul în care victima se află într-o situație materială precară, îi este greu să poată găsi o soluție ca să treacă peste situația dificilă în care se află. Pentru siguranța ei, dorește o soluție imediată cât și a copiilor, cum ar fi un adăpost, unde ar putea să trăiască în liniște, fără să fie frământată de gânduri, iar dacă partenerul agresiv este alcoolic să-l poată interna într-o clinică de dezalcoolizare.

Eșecul familial îi provoacă victimei un puternic sentiment de vină, fapt ce duce la scăderea capacități de concentrare și îi îngreunează posibilitatea găsirii unei soluți potrivite. Victimele care au copii, au un sentiment de vinovăție față de ei pentru că nu a reușit să le ofere un mediu familial bun pentru o dezvoltare cât mai armonioasă. De asemenea victimele pot dezvolta sindromul de stres post-traumatic, acestea sunt traumatizate în timpul abuzului cât și după. Cele mai frecvente simptome sunt disocierea și anxietatea.

Atât timp cât victima crede că suferă doar ea, iar copilul nu, aceasta va rămâne în relație „pierzându-și încetul cu încetul sentimentul puterii de a stăpâni o situație, sentimentul generozități și a capacității de a dărui dragoste și de a crea bucurie în jur, adică acele caracteristici care definesc feminitatea ca opus al masculinități” (ibidem). Femeile victime devin conștiente de gravitatea situației în momentul în care copilul se află în pericol. Astfel instinctul matern iese la iveală când simte un pericol față de copil, dar când nu au copii, „propria lor situație nu le determină la un gest de autoprotecție și ele rămân în relația violență, alterându-și și progresiv imaginea de sine” (idem, 132).

Când o persoană este prinsă într-un cerc defectuos din cauza violenței, atunci acea persoană devine: disperată, se autoînvinovătește, încrederea în sine și în capacitatea personală de a acționa scade treptat. Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care unele persoane din cauza suferinței și emoțiile trăite aleg să apeleze la ajutorul unui consilier, evocând probleme precum o stare proastă, pierderea stimei de sine, anxietate, traume avute din cauza violenței în familie. Pe parcursul consilierii se vor străbate mai multe etape, prin intermediul cărora beneficiarii ajung să conștientizeze acele gânduri disfuncționale, ulterior este analizat modul în care aceste gânduri influențează și mențin emoțiile beneficiarului și care îi provoacă suferință.

Abordarea fenomenului de violență în cuplu reprezintă o problemă socială, care stârnește implicații multitudinale, indivizi sunt afectați în mod direct dar și indirect, astfel s-a ajuns la crearea unor servicii pentru victimele violenței (Moldovan, 2010, 34). Astfel s-au dezvoltat serviciile de consiliere telefonică pe lângă suportul juridic și consiliere, serviciile de asistență socială, consiliere psihologică și adăpost, dovedindu-se eficiente și utile în cazurile de violență domestică. Un lucru important de știut și de care consilierii trebuie să țină cont, constă în faptul că abuzul nu se petrece doar o dată, el se repetă până când victima va decide să părăsescă relația abuzivă.

Derham, I. și Womersley, L. (1995) (apud Moldovan, 2010) au făcut un studiu prin intermediul căruia au încercat să afle cât de eficientă este consilierea telefonică și procesul în sine, cât și calitațile consilierului telefonic. Din studiu au făcut parte 40 de consilieri telefonici, cu experiență și pregătiți, mai exact 15 bărbați și 25 de femei, care aveau o experiență între 2 luni-10 ani. De cealaltă parte rolul beneficiarului la jucat o actriță care în urma despărțiri de soț era cuprinsă de anxietate și teamă. Știind doar că cercetătorii urmăresc îmbunătățirea procesului de consiliere , nu și obiectivul urmărit, celor 40 de consilierii le-a fost prezentată aceeași criză standardizată.

Rezultatele au fost scos în evidență faptul că sunt mai buni acei consilieri, activi din punct de vedere verbal, care au comunicat des și la obiect, răspunzând rapid la afirmațiile auzite, fără să permită instalarea tăcerii. De asemenea consilierii au fost empatici, frecvent au sumarizat reflectând înțelegerea beneficiarului față de situația în care se află. Chiar dacă sunt puține la număr serviciile de consiliere se dezvoltă cu rapiditate, „fiind prezente în toate organizațiile nonguvernamentale care se ocupă cu problemele de violență” (Mândrilă, 2009, 211). Multe femeii sunt victime ale violenței în cuplu, însă o mică parte refuză să ceară ajutor din cauza jenei astfel specialiștii sunt împiedicați să pună în practică măsuri de combatere a violenței în familie.

Rolul serviciilor sociale în prevenție și intervenție

Un rol important îl joacă ONG-urile, în realizarea cadrului legislativ din România, cu privire la violența în familie. Societatea civilă a simțit nevoia unei încadrări juridice și legiferări a violenței în familie, întrucât se vedeau în imposibilitatea apărări victimelor violenței familiale. „Astfel, în anul 2003 este publicată Legea 217 – lege ce recunoaște și reglementează violența în familie” (Georgescu, 2010, 22). Ulterior, la sfârșitul anului 2003 s-a înființat Coaliția Națională a ONG-urilor, astfel din toată țara se reuneau 33 de organizații cu programe privind violența domestică. Un an mai târziu, pe 12 iulie 2004, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a elaborat „ordinul nr. 383 privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protecției victimelor violenței în familie și ordinul nr. 385 privind aprobarea Instrucțiunilor de organizare și funcționare a unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie” (ibidem). În anul 2005 pe data de 12 iulie a fost admisă Strategia natională cu privire la prevenirea și diminuarea fenomenului de violență intrafamilială, prin Hotărârea Guvernului Nr. 686, având ca scop respectarea și asigurarea drepturilor victimelor violenței în familie. De asemenea urmărește dezvoltarea unor servicii sociale și programe profesioniste adresate victimelor violenței în familie dar și instituirea unor politici la nivel național, de prevenire și combatere a violenței. Înainte de anul 2003, a fost adoptată o altă lege nr. 197/2000, în cadrul căreia au fost stabilite sancțiuni și măsuri împotriva persoanelor care comit fapte de violență care au ca efecte suferințe psihice și fizice, asupra celorlalți membrii din familie.

Autoritățile abilitate în cazul situațiilor de violență domestică sunt nevoite să-și exercite atribuțiile față de victimă și agresor, asigurând confidențialitatea tuturor informațiilor primite. Victima este tratată cu empatie, demnitate, cu încredere în resursele și capacităcile personale, prin respect și susținerea tuturor deciziilor luate cu privire la viața personală, fără să fie criticată sau judecată. În ceea cel privește pe agresor autoritățile vor avea o atitudine bazată pe înțelegerea sa. Intervenind în cazurile de violența domestică, autoritățile vor încercă să ducă la bun sfârșit anumite scopuri precum: asigurarea protecției membrilor care suferă din cauza violenței domestice; prevenirea actelor de violență în cadrul familiei; după caz, dacă se poate reabilita abuzatorul; de asemenea urmăresc ca agresorul să fie tras la răspundere; și dacă este necesar, pot asigura o nouă intervenție.

Pentru rezultate cât mai bune o intervenție trebuie să aibă o bază reală de la care să pornească. Astfel s-a observat că intervențiile făcute cu scopul diminuării conflictului sau conservarea familiei sunt mai puțin centrate pe securitatea individului și mai mult pe nucleul familiei. Prin aceste intervenții se caută responsabilizarea agresorului și protejarea victimei.

Prevenirea violenței intrafamiliale cuprinde totalitatea măsurilor, tehnicilor cu scopul de a reduce toleranța pentru violența domestică și diminuarea comportamentelor de tip agresiv. Prevenirea violenței în familie se împarte în mai multe feluri: prevenirea primară care cuprinde toate programele, campaniile și acțiunile adresate unei comunități largi, cu scopul de a-i impresiona și de a le reduce îngăduința cu privire la violență, acest gen de campanii au mesaje precise, inteligibile, clare, adaptate la populația vizată; prevenirea secundară are ca țintă grupurile ce au un grad crescut de victimizare, precum femeile cu venituri mici și fără un loc de muncă, copiii, mamele singure; „prevenirea terțiară este stadiul în care se realizează intervenția organelor și a organismelor abilitate în soluționarea problemei” (Mândrilă, 2009, 264).

Serviciile de intervenție au ca scop prevenirea și combaterea actelor de violență dintre membrii familiei, susținerea persoanelor din familiile agresive, aflate într-o situație dificilă, protejarea victimelor, păstrând secretă identitatea lor, promovarea credințelor familiale, internarea agresorilor în centre de dezintoxicare, dezalcoolizare, psihologice. Aceste servicii sunt acordate de către administrația locală, sau alte persoane private sau juridice publice. Administrația locală asigură oferirea acestor servicii, prin intermediul diverselor instituții. Aceste servicii sunt oferite în funcție de anumite planuri și proceduri de intervenție, având ca grijă de asemenea și monitorizarea acestor servicii și eficiența lor, conform legii în vigoare.

Multe țări din Uniunea Europeană s-au confruntat cu probleme stârnite de violența intrafamilială, efectele fenomenului fiind conștientizate relativ recent. În România serviciile sociale nu sunt foarte dezvoltate, „furnizarea de servicii de asistență în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie fiind asumată de societatea civilă îndeosebi” (Popa, 2007, 98). Astfel autoritățile locale în colaborare cu societatea civilă, au dezvoltat servicii sociale orientate către agresori și servicii specializate pentru victimele violenței intrafamiliale. Serviciile sociale se pot clasifica în: servicii de prevenire din care fac parte biserica, școala și mass-media; servicii de intervenție fiind alcătuite din instanțe judecătorești, servicii de consiliere, adăposturi de urgență, spitale; și servicii de sesizare a cazurilor de violență din care fac parte serviciile medicale de urgență, institute medico-legale, poliția, liniile de urgență telefonică,

Specificitatea și consistența legislației depinde de crearea acestor servicii de intervenție. „Deoarece pe plan național nu sunt oportunități de pregătire a practicienilor care intervin în situații de violență în cadrul familiei, serviciile chemate să intervină realizează o abordare a situației destul de confuză și lasată la bunul plac al celor care intervin” (ibidem).

Persoanele care au fost victime ale violenței intrafamiliale pot apela la următoarele instituții: poliție, unde pot depune o plângere; Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului unde pot beneficia de servicii sociale plurivalente, mai ales dacă victima are copii; Centrul de Violență în Familie, un centru unde au parte de asistență socială, adăpostire temporară, consiliere juridică și psihologică, informare, ghidare către diverse instituții, cu alte cuvinte un centru în care victimele se pot recupera în urma traumei trăite; Unității de Primiri Urgențe din interiorul Spitalului pentru servicii medicale necesare; Direcția de Muncă și Protecție Socială pentru consiliere și îndrumarea victimelor; ONG-uri care se ocupă de victimele violenței în familie.

„Poliția Română exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice” (Captari, 2008, 21). Poliția poate acționa în urma unei sesizări scrise sau telefonice făcută la 112, la sediul poliției în cazul neînțelegerilor familiale. Intervenția este făcută de către doi sau trei politiști, de preferință cu experiență și abilități de comunicare. Deplasarea la imobilul în cauză se va face fără semnale luminoase sau sonore. Ajunși la imobil poliția se va prezența într-un mod cât mai plăcut, vor spune motivul intervenției lor, vor întreba câte persoane locuiesc, dacă sunt minori prezenți, pe urmă se vor asculta părțile implicate, fără să intervină, ca să creeze un climat de încredere cu ajutorul căruia să diminuieze starea de tensiune a conflictului. Treptat se va discuta despre motivele care au generat conflictul, fără să se facă observați sau interpretări. Această discuție se poartă cu calm, fără jigniri, pe un ton adecvat. Ulterior după ce se aplanează conflictul persoanele implicate vor fi informate cu privire la procedurile penale care s-au aplicat. Dacă familia are copii care sunt puși în pericol poliția va anunța Direcția pentru Protecția Copilului, iar dacă se consideră că locuința nu este un mediu sigur, victima va fi îndrumată către un centru de adăpostire. Dacă se întâmplă ca agresorul să fie violent și în prezența poliției, atunci se vor luat măsurile necesare pentru protecția victimelor. Adăposturile pentru victime și copii asigură „următoarele servicii: protecție împotriva agresorului, îngrijire medicală, hrană, cazare, asistență psihologică și consiliere juridică, pe o perioadă determinată, până la rezolvarea situației familiale” (Stancu, 2007, 48).

Diferența de gen scoate în evidență o diferență de putere între cei doi parteneri. Puterea se manifestă sub diverse forme, fiind utilizată pentru a controla. Sagebiel (apud Mândrilă, 2009) menționează că în opere literare precum Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, întâlnim personaje care redau structura patriarhală a societății, care surprinde concepția de supunere a femeii, și sancționarea ei atunci când nu acționează în mod corect cu modelul ideal. În opinia Bisericii, această relație de supunere a femei față de bărbat devine mult mai puternică prin taina căsătoriei. De asemenea Biserica Ortodoxă consideră că violența este un efect care ține de viața spirituală a fiecărui om. De multe ori violența în cuplu reprezintă un semn de inconștiență, multe persoane nu înțeleg care sunt urmările comportamentului violent, deoarece nu își asumă rolul, în calitate de creștini din cadrul unui cuplu (idem, 35). De-a lungul timpului Biserica a încercat să susțină o dezvoltare armonioasă între membrii familiei, încurajând discuțiile deschise dintre ei cu privire la motivele care generează starea conflictuală. În cadrul grupurilor vulnerabile Biserica are un rol important. Preoții pot călăuzi membrii familiei, în creerea unui climat afectuos, făcându-i să-și formeze o atitudine de îngăduință zero față de violență.

Medicina legală se află la frontira dintre științele juridice și medicină, având ca scop urmărirea interesului justiției, aplicând cu obiectivitate și corectitudine cunoștințele sale. Aceasta sprijină victimele violenței în familie, care au suferit leziuni corporale, oferindu-le de asemenea un suport profesionist pentru derularea tuturor procedurilor juridice, odată cu rezolvarea problemelor de sănătate.

De regulă atunci când ideea separării se accentuează în relația de cuplu, multe dintre victime apelează la instanțele judecătorești pentru desfacerea căsătoriei. Însă sunt și victime care nu apelează la instanțele judecătorești din cauza costurilor mult prea ridicate. Astfel s-au creat diferite centre, care pe lângă alte servicii gratuite, oferă și consiliere juridică, prin intermediul căreia victimele pot întrerupe relația abuzivă.

Multe dintre victime încearcă din răsputeri să-și ascundă suferința, dar în unele situații acest lucru tot iese la iveală, mai devreme sau mai târziu. Indiferent de locul în care victima se duce, fie la poliție sau un cabinet medical, cele două instituții trebuie să mențină o relație de colaborare extrem de strânsă. Totuși personalul medical nu poate rezolva cazurile de violență domestică, însă modul în care intervine face de multe ori diferența, deoarece nu doar rănile fizice trebuiesc tratate. Personalul medical trebuie să cunoască îndeaproape semnele provocate de violență, ulterior s-o poată îndruma pe victimă spre diverse instituții.

Cauzele neaccesării serviciilor de suport

În prezent, în multe țări violența domestică reprezintă un subdomeniu, care face parte din cercetările criminologice. „În sfera de preocupări ale științelor sociale din întreaga lume, ea s-a impus relativ recent, între anii 1960-1970, rămânând un teren de cercetare în care conceptualizările suportă controverse și nepotriviri, iar operaționalizarea, inclusiv abordarea statistică, întâmpină dificultăți legate de taxinomii care nu se validează reciproc și de consensul privind definițiile de lucru” (Liiceanu, 2008, 15).

Violența în familie atinge cote mari, o familie din trei famili trec prin situații de violență în familiei, iar la trei zile, în bătaie o femeie este ucisă. Violența în familie reprezintă o problemă gravă cu care societatea modernă se confruntă, totuși instituțiile care vin în sprijinirea victimelor se confruntă cu numeroase lacune dar și cu resurse financiare puține, îngreunând susținerea serviciilor de asistență socială de suport.

În funcție de caz serviciile sociale de suport sunt acordate doar dacă sunt solicitate. Aceste servicii de suport pentru victime se acordă în baza unui contract, realizat între beneficiar și cel care oferă aceste servicii. În contract sunt menționate atât drepturile cât și obligațiile persoanelor implicate.

Aceste servicii pentru victimele violenței în familiei și asistarea agresorului, în România încă sunt în curs de dezvoltare. Femeile se confruntă cu diverse bariere atunci când vor să apeleze la serviciile de suport, victimele nu au destule informații despre serviciile de suport sau nu au în apropriere un centru la care pot apela și în unele cazuri se confruntă cu lipsa experienței de a apela la suportul instituțional (Rădulescu, 2008, 117).

Deși există numeroase centre unde victimele pot cere ajutor, ele refuză să facă acest lucru și aleg să nu declare abuzul la care sunt supuse de către soț sau partenerul de cuplu. De multe ori victimele evoca ca motiv dependența financiară față de abuzator iar o eventuală despărțire le-ar putea aduce probleme financiare mult mai grave, cu care nu s-ar putea descurca, decât o bătaie primită, considerând că ar putea să rămână fără adăpost și fără bani punându-le în imposibilitatea de a întreține copiii singure. Un alt motiv îl reprezintă frica față de partener, multe dintre victime cred că nu pot scăpa de abuzator chiar dacă cer ajutorul unui centru specializat în violența domestică. Chiar dacă aceste centre potrejează identitate victimelor, ale tot cred că abuzatorul va găsi o metodă prin care să le localizeze iar atunci le va fi mult mai greu, în opinia lor, așa că preferă să nu-l părăsească, rămânând în relația abuzivă. Există cazuri în care agresorii sunt politiști sau persoane care au un statut înalt, acest lucru contribuie la întreținerea fricii și a îndoielii (Captari, 2008, 13). De asemenea sunt femei care nu cer ajutor până când nu văd pericolul care îl pândește pe copil, crezând că doar ele sunt afectate nu și cei din jur. Copilul are nevoie în primul rând de afecțiune și dragoste, pe urmă vin și celelalte lucruri necesare. Copii care iau parte la violența în familie prezintă un grad mare de sensibilitate, este posibil ca pe viitor să-și dezvolte viața personală într-un mod negativ, devenind agresori (Manu, 2009, 106).

În alte situați victimele nu accesează serviciile de suport din cauza jenei. Aceastea nu vor ca ceilalți membrii ai familiei să cunoască situația dificilă prin care trec, iar în fața lor joacă un rol prin care vor să exprime că totul este în regulă cu ele.

Există victime care simt o „dependență emoțională față de agresor” (Stancu, 2007, 44), astfel ele nu văd în ei niște agresori, nu realizează că sunt abuzate. Acestea tind să le dea dreptate tot timpul, iar în unele situați îi apără în fața legii.

La fel cum există servicii pentru sprijinirea victimelor violenței în cuplu, la fel există și servicii pentru asistarea persoanelor agresive, care s-au format pe baza unor diverse teorii precum teoria învățării sociale sau teoria cognitiv-comportamentală. Obiectivul principal fiind schimbarea atitudinilor agresive, în vederea reduceri violenței la nivel familial sau de cuplu. Cu toate astea există multe aspecte care privesc specificul problemei violenței în cuplu care trebuiesc luate în considerare atunci când sunt create serviciile de suport social (Rădulescu, 2008, 118). Toate aceste servicii de suport atât pentru victime cât și agresor nu sunt suficiente pentru reducerea fenomenelor violente. Trebuie acționat și în privința toleranței față de violența în familie, prin punerea în practică a unor diverse programe la nivel național prin care să se explice unde se poate ajunge cu violența în familie și nu numai și cât de grave sunt urmările acestui gen de comportament, felul în care celelalte generații sunt influențate, cât și modalitățile prin care se poate oprii evoluția fenomenului, urmând ca la sfârșitul programelor să facă o verificare pentru a vedea cât de eficiente au fost aceste programe și punerea în practică a acestora, dar și o oportunitate de a vedea aspectele pozitive și negative ale acestora.

Stabilirea consecințelor abuzului psiho- emoțional asupra femei: studii de caz

Stabilirea problemei sociale

Abuzul psiho-emoțional duce la comportamente dezechilibrate, victimele devin confuze, izolate, se simt lipsite de valoare și orice putere asupra vieții personale dispare treptat. De multe ori abuzul psiho-emoțional se manifestă prin manipulare, cel care deține puterea, de regulă bărbatul, încearcă să-și domine partenera, încercând să obțină în acest mod anumite beneficii fără să țină cont de răul pe care i l-ar putea face partenerei. „Definirea violenței domestice necesită anumite delimitări conceptuale care să permită clarificarea termilor folosiți și explicarea fenomenului prin elementele sale constituente” (Pop, 2002, 805).

Dacă ar fi să facem o perpectivă asupra istoriei violenței domestice, a fost recent recunoscută, în secolul XIX, drept o problemă fiind „în mod gradual conceptualizată, folosind termenii: bătaia soției, violența domestică, violența în relația de cuplu, conflict conjugal, violența maritală, violența în familie, violența împotriva femeii” (ibidem). Toate aceste concepte fac parte din reprezentarea problemei în sine, ale au în comun diverse caracteristici. Cele mai evidente sunt locul în care se desfășoară, adică în cadrul relațiilor de cuplu dar și puterea dintre cei doi parteneri care face de cele mai multe ori diferența, scoțând în evidență faptul că violența se manifestă mai ales în jurul relațiilor în care diferența dintre parteneri este extrem de mare și evidentă. Prin intermediul puterii se poate controla cu sau fără voie, comportamentul celorlalți, arătând neputința celui care este controlat. Cel mai mult violența dăunează familiei, deoarece are loc de cele mai multe ori în cadrul familiei, locul în care sunt șanse mult mai mari de a se întâmpla ceva grav decât pe strada.

Abuzul psiho-emoțional nu este ușor de observat de către ceilalți, mai mult decât atât multe dintre femeile victime, din cauza jenei preferă să ascundă faptul că sunt abuzate de către partener. Prin vorbe jignitoare, partenerului reușește s-o facă pe parteneră să-și pierdă încrederea în ea. În cele din urmă aceasta ajunge să fie dependentă de partener, nu mai poate să ia o decizie de una singură. Chiar dacă așteptările sale morale îi sunt încălcate, prin intermediul oricărei decizii pe care partenerul o ia în legătură cu relație lor de cuplu, femeia victimă mereu va fi de acord cu acesta. Cu alte cuvinte prin intermediul abuzului psiho-emoțional se ajunge la scăderea stimei de sine. Dacă aveam o stimă de sine ridicată, automat putem să avem mai multă încredere în noi atunci când luăm anumite decizii cu privire la viața personală.

Universul studiului și metodologia aplicată

Universul studiului este reprezentat de femeile victime ale violenței în cuplu, în număr de cinci cazuri, atât persoane căsătărite dar și persoane care trăiesc în concubinaj, preluate de la Așezământul Social „Patriarhul Justinian Marina”, care face parte din Asociația Diaconia. În anul 1999 s-a întemeiet Asociația Diaconia, în București, drept o organizație de tip nonguvernamental, care se ocupă cu sprijinirea persoanelor dezavantajate din punct de vedere material și nu numai, dar și cu ocrotirea victimelor violenței în cuplu, prin intermediul unui complex de servicii sociale specializate.

După câtiva ani, în anul 2004 a fost înființet Așezământul Social „Patriarhul Justinian Marina”. Acest centru vine în ajutorul femeilor victime și a copiilor defavorizați, pe o perioadă determinată, în care se urmărește recuperarea lor pentru societate, prin intermediul unui complex de servicii sociale, dintre care enumerăm: consiliere socială, terapie, consiliere juridică, pe lângă asta femeile victime sunt ajutate să-și găsească un loc de muncă. Prin intermediul acestor servicii se încearcă reducerea fenomenului de violență, abandonul școlar, evitarea delicvenței juvenile prin diverse programe, sprijinirea familiilor care întâmpină greutăți de relaționare.

Stabilirea metodei de cercetare

Tinând cont de tema aleasă am realizat o cercetare de tip calitativ, care mi-a putut permite să înțeleg mult mai bine fenomenul de violență în cuplu, îndreptat împotriva femeilor, în acest mod am putut să interpretez informațiile obținute într-o manieră complexă, punându-le în perspectivă. Ca tehnică de cercetare am apelat la analiza documentară, bazându-mă pe toate informațiile obținute din diverse documente. În acest mod am reușit să studiez un număr restrâns de femeii, victime a violenței în cuplu, bazându-mă pe situații faptice, în scopul găsiri și creării unor soluții în vederea soluționări diverselor probleme din cadrul societăți cu care ne confruntăm la un moment dat.

În comparația cu cercetarea cantitativă, cercetarea calitativă presupune costuri de realizare mult mai mici, mai mult decât atât acestea se pot realiza de către o singură persoană în comparație cu cele cantitative care necesită o echipă întreagă (Mărginean 2004, 62). Cercetarea calitativă mă poate să înțeleg mai bine fenomenul studiat, însă rezultatele obținute, nu le pot generaliza.

Operaționalizarea conceptelor

Agresivitatea reprezintă un comportament violent și destructiv axat spre alte persoane. Agresivitatea este un comportament care se învață, acesta este modelat în funcție de anturajul în care fiecare persoană se dezvoltă. Mediul de dezvoltare lasă asupra comportamentului urme foarte importante. De exemplu dacă într-o familie ambii părinți sunt alcoolici, se bat și se ceartă des, atunci posibilitatea ca un copil să dezvolte un comportament agresiv este extrem de mare. Acesta se poate manifesta agresiv atât față de el cât și față de ceilalți care-l înconjoară, exprimându-și în acest mod frustarea ce a înmagazinat-o de-a lungul vieții. Comportamentul agresiv ia naștere pe un fond psihic sau emoțional. Manifestarea acestui comportament duce la eliberarea stări de tensiune acumulată pe măsură ce întâlnim obstacole peste care nu putem trece într-un mod cât mai echilibrat.

Tinând cont de scopul urmărit, comportamentul agresiv este unul orientat spre obținerea unor beneficii, în urma producerii unui rău altor persoane, pe lângă asta, mai poate fi o modalitate de dovedire a puterii masculine. Agresivitatea nu trebuie confundată cu comportamentul antisocial, dar nici cu violența, deoarece sunt tipuri de comportament diferite. De exemplu un gest agresiv fără să implice violență este otrăvirea unui animal sau chiar a unei persoane.

Violența și agresivitatea sunt de multe ori confundate și înțelese în mod greșit, violența are ca scop satisfacerea anumitor dorinței prin cauzarea anumitor suferințe, pe când agresivitatea face referire la acel tip de comportament care presupune vătămarea altor persoane sau chiar pe sine. „Formele de agresiune pot fi foarte diferite și înglobează orice reacție directă sau indirectă, activă sau pasivă, motorie sau verbală, destinată să aducă un prejudiciu abuziv” (Doron, 2006, 38).

Violența domestică face referire la suma tuturor faptelor desfășurate în mod voit, cu scopul produceri unor răni fizice și/sau psihice. De asemenea se referă la exercitarea unei puterii asupra partenerei/partenerului având ca scop controlarea lui. În cele mai multe cazuri violența este săvârșită de către bărbat asupra femeii, diferința de putere dintre cei doi este semnificatică, cel care deține puterea o foloseste în favoarea lui pentru al domina pe celălalt mai sclab. Violența domestică face referire la o serie de abuzuri fizice, emoționale, cât și de ordin financiar sau social. Ducând la afectarea femeilor victime din cauza evenimentelor neplăcute care se petrec în propria relație. Ele ajung să se interiorizeze, treptat încrederea în sine dispare, se instaleaza frica și jena de a cera ajutorul celorlalți pentru a putea ieși din situația de criză pe care o parcurg. Le este teama de judecată și critica celorlalți, mai ales a familiei extinse, astfel ajuns să tacă și să sufere în tăcere. Pe măsură ce timpul trece se desconsideră tot mai mult astfel le va fi tot mai greu să poată găsi o soluție prin intermediul căreia poate să scape.

Abuzul fizic face referire la producerea unei răni fizice, însă nu întotdeauna lasă urme și simpla tragere de păr a unei persoane constituie un abuz fizic. Abuzul fizic se manifestă sub diverse forme, însă nu toate sunt recunoscute precum un abuz fizic, așa cum este îmbrâncirea sau răsucirea bratelor. Gravitatea abuzului diferă în raport cu vătămarea corporală care i s-a produs persoanei în cauză, în unele cazuri poate provoca moartea victimei. O formă aparte a abuzului o reprezintă cel realizat împotriva femeilor însărcinate, astfel de multe ori se ajunge la avortul spontan, consecințele le resimte și fătul nu doar mama (Buzducea, 2010, 253).

Abuzul psiho-emoțional contribuie la dezvoltarea unui comportament traumatic, care poate duce la depresie, anxietate, stres post-traumatic. Victimele înclină spre culpabilitate dar și neîncredere în sine, pe care o pierd treptat, în acest mod victimele devin persoane slabe dependente de partener. Abuzul psiho-emoțional presupune control și forță, ducând la degradarea comunicări în cuplu. Multe femeii interiorizează abuzul de teama de a nu fi judecate, acest gest duce la consecințe negative, făcănd-o să se simtă fără valoare, să creadă că nu merită să fie iubită și că trebuie să fie pedepsită deoarece se simte vinovată.

Abuzul sexual este dificil de caracterizat deoarece este de regulă o problemă internă. Abuzul sexual și violul nu este același lucru. În cazul abuzului sexual partenerul este cel care domină iar partenera este supusă. Bărbații sunt cei care apelează la abuzul sexual pentru satisfacerea unor dorințe personale. Aceștia profită de încrederea acordată de către parteneră și de puterea lor, știind perfect ceea ce fac. Mai mult decât atât, în mod mișelesc își manipulează partenara spunându-i că este normal să se întâmple așa și că nimeni nu trebuie să afle, deoarece este un secret.

Este greu de recunoscut un abuz sexual, pentru asta este nevoie să cunoști îndeaproape semnele abuzului ca să-ți dai seama. Nu doar semnele sunt importante ci și contextul în care se produc. Primele indiciii de obicei sunt schimbările bruște de comportament, iar cel mai evident comportament este cel sexual. Din păcate sunt situații în care de la statutul de victimă se trece la cel de agresor, căutând astfel o modalitate de a trece peste tragedia suferită. În alte situații se ajunge la abuzul de sine, victimele încep să consume alcool sau droguri.

Abuzul economic se poate defini precum un control nedrept asupra veniturilor comune, sau chiar împiedicarea partenerei de a se angaja devenind în acest mod o persoană independentă, fie prin împiedicarea terminări studiilor, sau chiar prin negarea unor drepturi pe care le are și partenera față de bunurile comune ale familiei. De asemenea agresorul mai poate să-i interzică partenerului controlul asupra oricărui venit, fiind în același timp atenți la felul în care banii sunt cheltuiți, monitorizând orice mișcare pe care o face partenera și făcând-o să justifice orice cheltuială prin chitanțe. Un abuz economic mai poate fi distrugerea unor bunuri personale care aparțin victimei.

În astfel de condiții victima dezvoltă față de agresor o dependență financiară, pe zi ce trece devine tot mai nesigură iar teama de a-și lua un loc de muncă se va accentua și totodată va începe să creadă că viața fără partener este pierdută și că nu poate să se descurce pe cont propriu.

Abuzul social face referire la restricționarea victimei de către partener asupra libertăți de a-și putea vedea prietenii sau rudele sau chiar prin oprirea victimei de a se duce la serviciu. Metoda pe care agresorul o utilizează este izolarea partenerei fată de ceilalți, această izolare poate fi totală sau parțială, depinde de modul în care agresorul gândește și vede lucrurile. Principalul scop al izolări victimei îl reprezintă privarea acesteia de orice ajutor pe care l-ar putea primi din afara relației, putând prin intermediul ajutorului primit să-l părăsească pe partenerul agresiv. Nimeni nu poate să trăiască izolat de ceilalți, omul se dezvoltă și conviețuiește în priajma comunităților (Bonea, 2012, 237). În cadrul unui cuplu, izolarea partenerei duce la apariția unor dereglări comportamentale la nivelul psihicului, pentru fiecare dintre noi libertatea reprezintă ceva vital.

Socializarea în funcție de gen reprezintă o componentă a întregului proces de socializare, prin intermediul căruia se învată, se dobândesc și se transmit criteriile de gen ale momentului, încurajându-se anumite atitudini sau comportamente considerate a fi potrivite din punct de vedere cultural și social. Socializarea reprezintă un proces important de trasmitere următoarelor generații cultura, asigurându-se în acest mod stabilitatea, continuitatea, cât și perpetuarea societăți. Datorită proceselor de socializare indivizi asimilează prin învățare și interiorizează identitatea de gen. Din păcate comunitatea nu ia atitudine decât în situațiile extrem de grave, mai ales în momente în care este mult prea târziu. Bărbătul este cel care deține puterea în cuplu, indiferent de nivelul social.

În unele situații socializarea în funcție de gen duce la apariția izolării în funcție de gen și la discriminare. Prin intermediul socializări în funcție de gen sunt promovate diverse stereotipuri de gen, un exemplu concret legat de stereotipuri îl reprezintă faptul că femeiile de multe ori sunt considerate ori deștepte ori frumoase, provocând în acest mod printre femeile frumoase un complex al lipsei de inteligentă.

De cele mai multe ori femeile sunt îndrumate către domenii care implică poziții de subordonare, fiind valorizate economic și social într-un mod cât mai slab. De cealaltă parte bărbații sunt îndrumați de mici către profesii care implică un statut social înalt și recunoscut din punct de vedere economic. Feminitatea cât și masculinitatea nu sunt însușiri care se determină biologic, cele două se dobândesc pe parcursul vieții. Aceste roluri sunt influențate socio-cultural și pot fi schimbate mai ales dacă se consideră a fi discriminatori.

Învățarea socială permanent ne confruntăm cu diverse situații din care avem ce învăța. Fiecare dintre noi alegem ce anume să învățăm din tot ce vedem și mai ales dacă vrem să punem în aplicare ce am învățat. Acțiunile înterprinse de către individ duc la anumite consecințe care pot fi urmate de pedepse sau în caz contrar de recompense. La rândul lor cele două îl pot influența ulterior pe individ.

Învățarea socială se face prin observare, fără observare ar fi greu să înmagazinăm informații. Teoria cuprinde patru faze ale învățării: faza atenției, fără să fim atenți nu putem observa, de multe ori s-a constatat că modelele care sunt observate sunt acele persoane care au un statut înalt; faza reținerii, individul își codifică faptele observate în cuvinte, reținând în acest mod mai bine comportamentul, observarea este mai ușor de reținut dacă intervine repetarea; faza reducerii informațiilor acumulate de-a lungul timpului; faza motivației, dacă consecințele comportamentului dau rezultate pozitive atunci motivarea reproducerii comportamentului este întărită și repetată, iar când consecințele sunt negative comportamentul este înlăturat.

Relația traumatică frecvent constituie un subiect de studiu al psihoterapeuților. Pacientul împreună cu terapeutul încearcă să treacă peste acele tipare relaționale deficitare, în cadrul cărora se află în permanență într-o poziție de victimă sau din contră victima în unele situații caută o identificare cu agresorul. Sunt situații în care victimele maschează relația traumatică din cauza percepției sociale, încercând prin acest mod să scape de orice rușine. Astfel victimele se expun în continuu la situați periculoase atât pe ele cât și pe copiii lor, dacă au. Un caz aparte îl reprezintă situațiile în care copiii vin pe neașteptate atunci în cuplu, astfel se crează o stare de tensiune, partenerul o învinovătește pe parteneră, spunându-i că a fost neatentă și îi dă de înțeles încă de la începutul sarcini că este un copil nedorit de către el și o îndeamnă către avort. Reacțiile de acest gen de cele mai multe ori le traumatizeză pe femeii, se simt date la o parte de către partener și nedorite și dacă numărul avorturilor este mare atunci trauma relațională este destul de mare, afectând-o pe femeie o perioadă îndelungată, ducând după sine efecte negative la nivel interpersonal și familial.

Percepție socială violența familială este o temă care pune numeroase întrebări, dar și șochează în același timp. Adesea în mentalul colectiv noțiunea de violență domestică este îndreptată împotriva femeilor. Există multiple forme de violență, însă societatea o recunoaște pe cea fizică săvârșită de către partener asupra partenerei, celelalte forme de violență sunt mai subtile și greu de observat, astfel ele sunt slab conștientizate de către ceilalți. Multe femei ascund faptul că sunt victime ale violenței familiale de teamă de a nu fi judecate de către ceilalți oameni dar și înțelese greșit, mai ales dacă aceste femei și-au pierdut treptat încrederea în sine, îi va fi și mai greu să recunoască că sunt victime. Percepția socială este greu de schimbat, deși există numeroasă modalități de a o face, însă rezultatele sunt slab vizibile.

Suportul emoțional face referire la un sprijin moral care poate fi acordat unei persoane care se află într-o situație de criză în vederea depășirii ei. Suportul emoțional poate fi acordat de către oricine. Acesta presupune empatie, încurajare, respect și o atitudine pozitivă față de persoana care are nevoie și solicită ajutorul. Suportul emoțional nu face referire doar la cuvintele de încurajare ci și la atitudinea pe care o ai, aceasta trebuie să fie una pozitivă. Se poate manifesta sub diverse forme, însă forma prin care își manifești suportul emoțional trebuie aleasă cu grijă în raport de nevoia și personalitatea fiecărei persoane. Atunci când tratamentul încetează nu înseamnă că și nevoia de suport emoțional încetează. Chiar dacă simțim că nu avem nevoie de suport emoțional este bine să știm că întotdeauna putem să găsim un sprijin în persoanele apropiate.

Obiectivele studiului

Obiectivele studiului sunt următoarele:

1.Efectele abuzului din relația intimă asupra femeii victimă.

2.Identificarea obstacolelor de ordin informal și formal care determină femeia victimă să nu părăsească relația abuzivă.

Ipoteze

Având în vedere obiectivele studiului, ipotezele sunt următoarele:

1.Abuzurile săvârșite de către partener influențează major starea psiho-emoțională a femei.

2.În situații în care femeile abuzate nu sunt informate și sunt socializate în medii în care violența este învățată, atunci cresc cauzele ca aceasta să perceapă violența intimă ca un fapt normal.

Prezentarea și interpretarea datelor

Cazul nr. 1

Principala problemă o reprezintă comportamentul agresiv al soțului, dar și al soacrei și cumnatei, probleme financiare cu care membrii familiei U. se confruntă, deoarece singurul venit este alocația copiilor. Un adăpost stabil de unde să nu mai fie izgonită împreună cu cei cinci copii.

Tinând cont de natura problemei cu care se confruntă doamna U.M. are nevoie de consiliere psihologică deoarece este agresată de către soț, soacră și cumnată, consiliere juridică, consiliere moral-religioasă, consiliere socială. Luând în considerare că singurul venit sigur este alocația celor cinci copii, doamna U.M. are nevoie de sprijin în căutarea unui loc de muncă și îndrumare spre recalificale profesională. Gâzduire temporară deoarece este alungată de acasă împreună cu cei cinci copii cât și protecție și sprijin în vederea depășiri situației de criză. Având în vedere accidentul vascular pe care l-a suferit din cauza celei de-a patra naștere, doamna U.M. are nevoie de o examinare medicală pentru a vedea care este starea ei de sănătate.

Conform declarațiilor date de U.M. reiese faptul că atât ea cât și copii au nevoie de servicii sociale. Pe perioada șederii la centru, doamna U.M. cât și copii au beneficiat de următoarele servicii: asistentă socială, consiliere socială, consiliere juridică, consiliere psihologică, gâzduire pe termen determinat. De aceste servicii a avut parte pe perioadă limitată, în cadrul Așezământului social „Patriarh Justinian Marina”.

Având în vedere că doamna U.M. este o victimă a violenței în familie pe lângă asta a fost dată afară din casă împreună cu cei cinci copii, cea mai potrivită soluție este intervenția în criză. Teoria intervenției în criză vine în ajutorul doamnei U.N., scopul teoriei fiind refacerea capacităților de colaborare și adaptare, punându-se accentul asupra tuturor metodelor ușoare pe care ar putea să le folosească, prin intermediul cărora se poate facilita depășirea situației dificile pe care o tranversează. Suportul emoțional oferit în vederea depăși situației prin care trece este extrem de important. Suportul emoțional reprezintă un sprijin util, în unele momente dificile, poate fi adaptat în funcție de nevoile doamnei U.M. și în funcție de vârsta copiilor pe care îi are.

Consilierea psihologică individuală dar și cea de grup, o va putea ajuta pe doamna U.M. În cadrul consilieri de grup doamna U.M. va putea avea ocazia să asculte diverse povești asemănătoare cu a ei și va putea realiza ca nu este singura persoană care se confruntă cu violența în familie. Aceasta ar putea fi o modalitate prin care doamna U.M. poate să-și recapete încrederea în sine și în propriile calități, găsindu-și astfel forța interioară de care are nevoie pentru a trece peste perioada dificilă pe care o parcurge. În același timp poate fi încurajată de către ceilalți și sfătuită în legătură cu diferite probleme cu care se confruntă.

În caz este menționat faptul că doamna U.M. vrea să se întoarcă la soț deși a fost alungată de acasă împreună cu cei cinci copii, iar soacra și cumnata se poartă urât cu ea. Prin utilizarea metodelor de consiliere, mai exact prin activități structurate este necesar să aflăm care anume sunt motivele care o determină pe doamna U.M. să se întoarcă la soțul ei, domnul U.N., deși o agresa săptămânal, și totodată dacă este conștientă de ceea ce își dorește și mai ales care ar putea să fie urmările hotărârilor luate asupra ei cât și a copiilor. Apoi domnul U.N. va fi invitat să participe împreună cu soția la ședințele de consiliere, ca să vedem care este și punctul lui de vedere și ce anume își dorește el, dar și felul în care vede soluționarea problemelor conjugale, urmându-se să se ajungă la un consens împreună, după ce sunt decoperite și înțelese aspectele pozitive și mai puțin pozitive ale relației lor. În acest sens trebuie, să se ajungă la un consens, în ceea ce privește relația celor doi. Din dorința doamnei U.M. reiese teoria atașamentului față de agresor, respectiv față de domnul U.N., teoria scoate în evidență nevoia de a menține relațiile emoționale față de alte persoane. La rândul ei teoria atașamentului este strâns legată de teoria sistemelor, părțile sistemelor nu pot acționa în mod separat ci doar împreună, atunci când un membru se confruntă cu diverse probleme, ceilalți membrii simt. De asemenea trebuie să ținem cont și de relația celor trei femei, doamna U.M., soacra și cumnata ei, deoarece nu se înțeleg bine. Să aflăm cât de tensionată este relația lor, având în vedere că locuiesc împreună, dar și care sunt nemulțumirile lor, una față de alta, și care sunt așteptările pe care le au. Totodată este bine să avem în vedere relația celor cinci copii cu bunica, aceștia au fost alungați împreună cu mama lor, din acest motiv trebuie să verificăm care este relația dintre ei, care este atitudinea bunicii față de ei, și felul în care fiecare dintre ei percep relația lor cu bunica. Urmând mai apoi să se ia o soluție pentru a depăși situația dificilă prin care trec atât doamna U.M. dar și copii.

Apoi fiecare membru va fi supus unei examinări medicale, ca să putem vedea dacă sunt sănătoși din punct de vedere medical, iar în cazul în care unul dintre ei se confruntă cu probleme de sănătate, vor putea beneficia de condiții optime, pentru a se trata. Ulterior doamnei U.M., deoarece nu are un loc de muncă, iar singurul venit lunar îl reprezintă alocația celor cinci copii, va fi ajutată să-și găsească un loc de muncă, care-i să-i ușureze trecerea prin problemele financiare, și îndrumată către cursuri de calificare profesională, fiind în acest sens sprijinită și susținută. Prin intermediul cursurilor profesionale de calificare, doamna U.M. își poate facilita intrarea pe piața muncii.

În cele din urmă, dacă doamna U.M. își dorește să reia relația cu soțul, i se va monitoriza o perioadă relația, iar în momentul în care intervin schimbări negative în relația lor, în sensul că domnul U.N. revine la vechile obiceiuri, se vor lua măsurile necesare pentru susținerea doamnei U.M. în vederea depășiri unei posibile situații dificile prin care ar putea să treacă din nou, alături de cei cinci copii.

Cazul nr. 2

Comportamentul agresiv al domnului N.M. față de concubină dar și față de fetița doamnei C.N. provenită dintr-o relație anterioară, consumul de alcool al bărbatului, lipsa unui loc de muncă. Acestea sunt printre cele mai importante probleme cu care se confruntă.

Având în vedere natura problemei, doamna C.N. și fata ei au nevoie de consiliere psihologică pentru a depăși trauma prin care trec, traumă provocată de către concubinul femeii. Sprijin în găsirea unui loc de muncă și orientare către cursuri de recalificare profesională. Examinare medicală pentru a vedea dacă vreuna din ele suferă de o anumită boală.

Doamna C.N. a fost primită în cadrul Centrului pentru a depăși situația de criză prin care a trecut. Pe perioada șederi a beneficiat de următoarele servicii sociale: consiliere juridică și socială, consiliere moral-religioasă, sprijin în găsirea unui loc de muncă. Prin intermediul acestor servicii doamna C.N. împreună cu cei doi copii, au fost feriti de mediul violent din care au plecat.

Este vorba despre un caz de violență în cuplu, în care victima este o femeie, doamna C.N., iar principale probleme sunt legate de comportamentul partenerului, care se comportă urât atât cu partenera lui, cât și cu fața ei dintr-o relație anterioară, dar și consumul de alcool cu care bărbatul se confruntă, cât și lipsa unui loc de muncă, ce o face pe doamna C.N. să se descurce cât mai greu din punct de vedere financiar. Astfel pentru început este bine să cunoaștem potențialul doamnei C.N., ca să vedem care sunt punctele forte ale dânsei, pe care ar trebui să le folosim.

Este important să știm dacă vrea să se reîntoarcă la partener. Fie că vrea sau nu să reia relația cu partenerul trebuie să-i respectăm decizia, fără s-o influențăm în nici un fel, chiar dacă credem că decizia pe care o ia este una greșită.

Un sprijin important îl poate constitui familia doamnei C.N., părinți, frați. Aceștia o pot sprijini din punct de vedere moral, să-i fie alături fără să o critice sau să o judece, determinând-o în acest mod să-i fie rușine din cauza situației prin care trece, având ca rezultat o scădere și mai mare stimei de sine și interiorizarea sa. Acest lucru trebuie evitat, doamna C.N. trebuie să vadă și să simtă că nu este singură. Dacă doamna C.N. nu se înțelege bine cu familia extinsă din diferite motive, atunci trebuie refăcută relația sau îmbunătățită, deoarece familia constituie cel mai bun suport moral într-o situație de criză. Pe lângă sprijinul familiei doamna C.N. va fi îndrumată către diverse grupuri de suport pentru victimele violenței în cuplu, unde i se poate oferi un sprijin în plus, în afara familiei, învătând ce trebuie să facă într-o astfel de situație, în cazul în care se mai repetă, care sunt pașii, cum trebuie să prevină și să gestioneze un eventual conflict prin intermediul căruia ar redobândi din nou statutul de victimă.

Nu trebuie să uităm de fata doamnei, cu care conbinul se purta urât. Ea trebuie consiliată psihologic, ca să vedem în ce manieră a fost afectată, și ce măsuri ar trebui luate în funcție de individualitatea ei și de resursele de care dispune. În tot acest demers doamna C.N. o poate susține moral, oferindu-i suportul emoțional necesar de care are nevoie. Pe lângă acest aspect doamna C.N. dar și fata ei vor putea lua parte la activități practice specifice femeilor. Pentru doamna C.N. aceste activități la care participa, pot fi o modalitate de incurajare, în sensul că, poate învăța cum să se autogospodărească, astfel aceasta va putea realiza ca deși a fost supusa abuzului psiho-emoțional și cu ajutorul suportului emoțional, se poate descurca și singură, putând astfel să treacă peste situația de criză, provocată de către concubin. Când vine vorba de fată aceste activități îi pot fi de folos pe viitor, atunci când își va întemeia o familie, și nu numai.

Un copil poate să imite ce a observat la cei din jur. Fata doamnei C.N. în urma scenelor de agresiune la care a asistat poate să învețe cum să fie o persoană agresivă, cu cei din jur, desprinzând în același timp modalități de adresare nepotrivite în vederea obținerii unor lucruri pe care și le dorește. Din acest punct de vedere asistenți sociali vor interveni, utilizând teoria centrată pe client, aceștia vor încerca să scoată în evidentă capacitatea pe care fata o are, de care aceasta se poate folosi întru-un mod plăcut. În tot acest demers fata va fi supravegheată, de către asistentul social.

Pe parcursul intervenției asistentul social o va îndruma pe doamna C.N. spre cele mai potrivite soluții la care poate apela în funcție de resursele sale. Mai întâi o va învăța cum să-și identifice problemele cu care se confruntă, apoi îi va arăta mai multe variante de soluționare dintre care doamna C.N. poate să aleagă.

Ulterior domnul N.M. poate fi îndrumat către grupuri de dezalcoolizare. În cele din urmă doamna C.N. va fi ajutată să-și găsească un loc de muncă și îndrumată către cursuri de calificare profesională cu ajutorul cărora poate să-și ușureze accesul pe piața muncii.

Cazul nr.3

Principala problemă este comportamentul agresiv al bărbatului, mai ales față de concubină dar și față de baiatul cel mare al doamnei. Altă problemă este starea de sănătate a femei, aceasta are probleme cu vederea, dar și cu una dintre urechi care i-a fost spartă. Lipsa unui loc de muncă pentru a se putea descurca este de asemenea o altă problemă cu care se confruntă doamna L.A.

Terapie individuală pentru a depăși criza conflictuală din cadrul familiei. Consiliere psihologică pentru cei doi copii mai ales pentru cel mic, deoarece are o vârstă mică iar consilierea psihologică îl va ajuta să depăsească trauma prin care a trecut. Examinare medicală pentru fiecare membru și asigurarea unei îngrijiri obtime pentru starea de sănătate a femei. Îndrumarea doamnei L.A. spre cursuri de recalificare profesională și sprijin în găsirea unui loc de muncă.

În cadrul Centrului doamna L.A. a beneficiat de următoarele servicii pentru a depăși situația de criză: consiliere socială, sprijin în găsirea unui loc de muncă, asistență socială, consiliere moral-religioasă la cerere. Prin intermediul acestor servicii s-a căutat sprijinirea doamnei L.A. și a copiilor, de asemenea și susținerea dânsei departe de mediul violent din care a plecat.

În cazul de față este vorba despre violență în cuplu, victima fiind doamna L.A. Deoarece concubinul se purta săptămânal foarte agresiv cu ea iar într-un moment de agresivitate a reuțit să-i spargă urechea, în primul rând doamna L.A. va fi examinată medical, în funcție de rezultate va primi un tratament corespunzător, rămănând în atenția medicilor o perioadă, timp în care va fi sprijinită pentru a se reface din punct de vedere al sănătății.

După analize doamna L.A. va avea parte de suport emoțional, pentru a trece peste situația în care se află, și pentru a recăpăta încrederea în sine, pe care a pierdut-o în urma conflictelor cu concubinul. Va beneficia și de consiliere psihologică, unde va primi tot sprijinul necesar de care are nevoie pentru a trece cu bine peste situația în care se află. Pe o perioadă determinată va beneficia de găzduire atât doamna L.A. cât și ce doi copii pe care îi are, deoarece condițiile în care locuiesc nu sunt potrivite pentru un trai de viață decentă. Ulterior va fi consiliată juridic, pe perioada consilieri doamna L.A. va primi informați utile cu privire la modalitățile legale și actele de care are nevoie, spunându-i-se unde ar trebui să se ducă, la cine să apeleze și care sunt pași, în cadrul unui eventual demers legal. Consilierea juridică are rolul de a media rezolvarea unor probleme cu care doamna L.A. se confruntă.

De asemenea i se va oferi oportunitatea de a participa la diferite activități, care vin în sprijinirea și susținerea victimelor violenței în familie, prin intermediul cărora poate să se formeze profesional, prin simpla participare la cursuri de integrare socială își poate ușura șansele de a se angaja. Totodată aceasta va fi sprijită în tot demersul ei de a se angaja.

Pe tot parcursul demersului doamnei L.A. i se va asigura confidențialitatea, la care are dreptul, posibilitatea de aș recăpăta încrederea în sine, medierea rezolvări problemelor cu care se confruntă, prin intermediul unor informații utile care i se comunică. De asemenea va fi monitorizată, ca să vedem care sunt rezultatele activităților la care participă și ce anume mai trebuie să facem în cazul în care ceva nu merge cum trebuie.

Cazul nr. 4

Doamna A.N. se confruntă cu comportamentul agresiv al concubinului, care se manifestă zilnic, în urma consumului de alcool, starea de sănătate a femeii, lipsa unui loc de muncă. Toate acestea reprezintă problemele cu se confruntă doamna A.N. Astfel doama A.N. are nevoie de sprijin în căutarea unui loc de muncă, examinare medicală pentru fiecare membru, pentru a putea vedea care este starea de sănătate a fiecărui membru, sprijin pentru depășirea situației dificile prin care a trecut.

Doamna A.N. și copii au avut parte de următoarele servicii, în cadrul Așezământului social „Patriarhul Justinian Marina”: consiliere socială, consiliere psihologică, dar și moral-religioasă la cerere, asistență socială și juridică, psihoterapie.

În caz se precizează faptul că doamna A.N. prezintă câteva probleme de sănătate precum înțepături în inimă și dureri de coloană, ținând cont de acest lucru esti bine s-o îndrumăm pe doamna A.N. să facă o examinare medicală pentru a vedea care este starea ei de sănătate la momentul actual. În cazul în care analizele medicale vor arăta că suferă de ceva, se vor asigura câteva condiții optime de trai precum: îngrijire specială, condiții igienico-sanitare adecvate, asistență medicală în caz de nevoie, sau chiar asigurarea unui tratament potrivit. De asemenea și cei trei copii ai doamnei trebuiesc supuși unei examinări medicale, ca să vedem dacă din punct de vedere clinic sunt sănătoși.

Întrucât doamna A.N. este o victimă a violenței în familie, cel mai important suport este cel emoțional pe care l-ar putea primi. Acest fel de suport, o poate liniști pe doamna A.N., făcând-o ulterior să se poată gândi la cele mai potrivite soluții pentru ea și copii.

Consilierea psihologică o poate ajuta să depăsească relația traumatică, utilizându-se de toate resursele personale ale doamnei A.N., cu scopul de a împiedica unele probleme de tip emoțional dar și oprirea apariției sau chiar dezvoltarea unor tulburări de comportament în urma situației trăite. Prin intermediul acestui proces doamna A.N. mai poate să fie ajutată să poată recunoască problemele cu care se confruntă atât la nivel familial cât și individual, cum să le identifice, cât și dezvoltarea unor metode diverse de gestionare a conflictelor. Ținând cont de experiența traumatică prin care doamna A.N. a trecut împreună cu copiii, este bine să-i evaluăm și pe ei din punct de vedere psihologic, ca să vedem dacă au rămas traumatizați din cauza experienței trăite. În cazul în care ies la iveală diverse semne de traumă este bine să intervenim prin metode specifice și potrivite fiecărui copil, în funcție de fiecare caracteristică în parte.

În ceea ce privește un loc de muncă, doamna A.N. nu are un loc de muncă, singurul venit lunar este de 284 de lei, bani proveniți din alocațiile copiilor. Banii sunt insuficienți pentru a se descurca, în limitele unor condiții necesare de trai. În aceste condiți doamna A.N. trebuie îndrumată către cursuri de recalificare profesională și sprijinită în căutarea unui loc de muncă, putând deveni în scurt timp o persoană independentă financiar. Un sprijin îl poate constitui asistarea doamnei A.N. în realizarea unui curriculum vitae prin intermediul căruia se poate angaja ulterior.

Teoria utilizată în cazul doamnei A.N și a copiilor este intervenția în criză. Această teorie are ca scop sprijinirea doamnei A.N. în depășirea momentului critic pe care îl parcurge. Intervenția este una de scurtă durată, în cadrul căruia asistentul social deține un rol foarte important. Asistentul social caută să-i redea încrederea în sine și siguranța de care are nevoie. Ca valoare în asistență socială am apelat la autodeterminare, încercând s-o determin pe doamna A.N. să-și descopere potențialul pe care îl are, care ulterior o va putea ajuta atât pe ea cât și pe copii ei.

Cazul nr. 5

Doamna M.M. se confruntă cu mai multe probleme printre care: comportamentul agresiv al soțului care se manifestă zilnic, din cauza consumului de alcool și uneori din cauza drogurilor, dar și cu agresivitatea soacrei față de ea, la care se mai adaugă și probleme de sănătate ale fetei care suferă de obezitate, la o vârstă mică, cât și situația financiară, doamna M.M. are un venit lunar mic.

În funcție de problemele cu care se confruntă, doamna M.M. are nevoie de suport emoțional pentru a depăși perioada dificilă prin care trece, provocată de către soț și de soacra ei. Susținută în demersul ei de a-și găsi un loc de muncă mai bun. Fata ei care suferă de obezitate trebuie consultată de către un medic specialist.

Atât doamna M.M. cât și fata ei, pe perioda locuiri la Așezământului social „Patriarhul Justinian Marina” de: găzduire pe o perioadă determinată de timp, consiliere psihologie și socială, consiliere religioasă la cererea doamnei M.M., asistență medicală pentru ea și fată având în vedere că se confruntă cu obezitatea la o vârstă mică și psihoterapie.

Tinând cont de motivul deschiderii cazului, în primul rând se va face o evaluare a situației, ca să stabilim gradul de pericol la care doamna M.M. a fost supusă. După evaluare se vor stabili următorii pași pentru intervenție împreună cu doamna M.M. Mai apoi în funcție de resursele de care dispune și de gravitatea pericolului la care este supusă, se va stabili un plan de protecție și siguranță pentru ea și fata ei.

După ce s-au stabilit prioritățile în funcție de problema cu care se confruntă, cele două, doamna M.M. și fata ei, vor fi examinate medical, iar fata va fi supusă unui tratament special și specific copiilor care suferă de obezitate. Prin urmare doamna M.M. va fi învățată de către persoane specializate cum trebuie să o ajute pe fata ei, ce ar trebui să-i dea de mâncare și între ce interval de timp s-o facă, dar și cum s-o îndemne spre diferite activități, specifice vârstei ei. În toată această perioadă fata va fi monitorizată de către asistenți sociali, dar și doamna M.M. ca să vedem dacă a înțeles ce trebuie să facă și mai ales dacă își susține fata.

Pe parcursul întregului demers doamna M.M., va fi sprijinită moral, încurajată și consiliată social, în vederea identificări problemelor cu care se confruntă, dar și pentru identificarea resurselor de care dispune și a eventualelor soluții pe care ar putea să le folosească în favoarea ei pentru a trece peste situația dificilă în care se află. Consilierea o va ajuta să-și valorifice potențialul pe care îl are, cu ajutorul căruia ar putea să ia decizii atunci când se confruntă cu anumite probleme conjugale, dar și dezvoltarea capacități de a se controla în condiții de stres. La cererea doamnei M.M. poate fi consiliată și din punct de vedere moral religios. Cu ajutorul consilieri moral religioasă, își poate găsi pacea sufletească de care are nevoie, atunci când întâlnește o încercare în viață.

Deoarece locul de muncă, ca îngrijitoare de bloc nu-i oferă un venit lunar bun, cu care să se poată descurca din punct de vedere financiar, doamna M.M. va fi îndrumată către cursuri de recalificare profesional, unde va avea ocazia să se formeze profesional ușurându-și accesul pe piața muncii. După care doamna M.M. va fi consiliată juridic, i se vor aduce la cunoștință modalitățile legale la care poate apela, care sunt instituțiile abilitate la care trebuie să meargă, în momentul în care mai are probleme cu concubinul, precum și actele de care are nevoie. Consilierea juridică vine în ajutorul doamnei M.M., cu scopul de a o îndruma și ai explica cum trebuie să procedeze ca să-și rezolve probleme pe care le are.

Concluziile studiului

Studiul a scos în evidență faptul că în cazul multor femeii abuzate în relația de cuplu, violența este cauzată de dependența de alcool a partenerului și uneori de cea a drogurilor. Comportamentul agresiv la care sunt supuse zilnic sau săptămânal le determină pe aceste femeii să se desconsidere și să se subestimeze, considerând că nu se pot descurca pe cont propriu.

Într-un astfel de context la un moment dat are loc dependență față de abuzator. În cele din urmă femeia victimă îi face pe plac agresorului, îndeplinindu-i orice dorință, indiferent în ce constă aceasta, deoarece agresorul o face să devină o persoană dependentă de el, din cauza izolări la care este supusă. Abuzatorul profită de puterea lui atât în plan fizic, prin fapte, dar și pe plan verbal, partenera fiind afectată din punct de vedere psihic deoarece uneori vorbele pot durea mai mult decât o palmă primită. În cele din urmă femeia victimă rămâne tot lângă abuzator, iar dacă la mijloc se mai află și un copil, din cauza concepției tradiționaliste conform căreia un copil trebuie să crească alături de ambii părinți, îi va fi mult mai greu să părăsească relația abuzivă, preferând să rămână alături de partenerul abuzator, într-un mediu violent în care copilul va ajunge să creadă că ceea ce se întâmplă în familia lui este o normalitate și, odată ce se maturizează, poate să devină o persoană violentă și să acționeze precum tatăl lui. Prima oară comportamentul agresiv este observat, mai apoi reținut și în cele din urmă este imitat, iar dacă consecințele sunt pozitive, cu atât mai mult comportamentul este repetat, până când cel care îl imită obține tot ceea ce își dorește.

Din studiul făcut mai reiese că în fiecare caz studiat abuzul psiho-emoțional nu lipsește, spre deosebire de celelalte tipuri de abuz, care nu întotdeauna se regăsesc. Abuzul psiho-emoțional are ca rezultat principal scăderea stimei de sine. Femeile victime ajung la un moment dat să-și piardă încrederea în ele, astfel din cauza neîncrederii în propriile valori, femeia ajunge sa nu mai poată lua decizii de una singură, partenerul agresiv este singurul care hotărâște ce anume să se întâmple în relația de cuplu, chiar dacă unele aspecte moral religioase sunt încălcate cu conștiință. Pe lângă acest aspect studiul mai arată, că doar o femeie din cele cinci cazuri studiate a mai apelat la un centru de suport social, înainte să apeleze la Așezământul social „Patriarhul Justinian Marina”. De aici reiese că violența în cuplu s-a repetat, deși femeia victimă a cerut ajutorul unui centru de servicii de suport pentru persoanele defavorizate, ca să trecea mai ușor peste relația traumatică. Cu alte cuvinte se poate înțelege, că femeia victimă nu a reușit să pună în aplicare ceea ce a învățat la centru, spre exemplu cum ar trebui să gestioneze o ceartă mai aprinsă, ca să evite orice eveniment neplăcut din cadrul unei relații de cuplu.

Ultimele două cazuri, 4 și 5, scot în evidență teoria resursei, prin intermediul căreia reiese diferența de putere între cei doi parteneri, bărbatul este cel care își domină partenera. Bărbatul se folosește de puterea lui ca să obțină ce își dorește. În cele două cazuri, cei doi agresori, profită de partenerele lor și le abuzează din punct de vedere economic, în acest fel se încearcă menținerea unui control asupra situației, folosindu-se de puterea pe care un bărbat o deține. Această putere poate să fie una fizică sau chiar una mentală.

De asemenea multe dintre femeile victime se confruntă cu lipsa unui loc de muncă, care să le asigure un venit lunar sigur, cu ajutorul căruia să se poată descurca, ducând un trai cât mai decent, pe care si-l pot asigura atât lor cât și copiilor pe care îi au.

Deoarece este o cercetare de tip calitativ nu pot să generalizez rezultatele studiului, acesta a fost realizat pe un număr restrâns de persoane spre deosebire de cercetările cantitative, care presupun un numar mare de subiecți astfel încât rezultatele pot fi generalizate.

Concluzii

Abuzul psiho-emoțional este unul dintre cele mai importante forme de abuz, care se manifestă împotriva femeilor indiferent de vârstă. Consecințele comportamentului sunt printre cele mai grave, nu este simplu să treci peste ele fără un suport emoțional din partea celorlalți. Mai mult decât atât, multe femei se feresc să recunoască că sunt victime ale abuzului psiho-emoțional, și nu numai, din cauza jenei pe care o simt față de ceilalți, preferând să tacă și să încerce să treacă singure peste evenimentele neplăcute din viață. Pentru astfel de experiențe neplăcute există persoane specializate, așa cum sunt consilierii, care te ajută să treci mult mai ușor peste urmările unei relații de cuplu abuzive.

Consilierea te ajută să-ți descoperi capacitățile, aptitudinile care te caracterizează, dar și cum să le dezvolți și cum să le menții. Îți arăta modalități prin care poți comunica mai bine cu cei din jur, cu alte cuvinte consilierea reprezintă un mijloc prin care comportamentul uman poate fi schimbat prin simpla informare și susținere a beneficiarilor. Datorită acestor schimbări beneficiarul poate trece într-un mod mai simplu peste problemele pe care le întâmpină pe parcursul vieții, deoarece abilitățile lui de a-și identifica probleme cu care se confruntă se dezvoltă, la fel și capacitatea de a-și gestiona problemele pe care le are, în funcție de resursele pe care le deține. De asemenea, prin intermediul consilierii, persoanele care solicită ajutorul își pot recăpăta încrederea în sine, pe care au pierdut-o în urma diverselor probleme pe care le-au avut.

Sentimentul de neîncredere în propriile valori indică scăderea stimei de sine. Aparent multe persoane par sigure pe ele la prima vedere, dar de fapt au o stimă de sine extrem de scăzută. Stima de sine ne reflectă felul în care ne vedem în funcție de calitățile și așteptările pe care le avem, cât și în funcțiile de aspirațiile noastre. Fiecare dintre noi suntem unici, datorită tuturor acțiunilor și comportamentelor pe care ni le însușim de-a lungul timpului, cu alte cuvinte pin prisma tuturor experiențelor pe care le-am avut.

La consiliere poate apela orice persoană, fără să conteze vârsta – adoleșcenții care consideră că trec printr-un impas și întâmpină obstacole în relație, copii care au probleme la școală (de adecvare sau relaționare cu ceilați colegi sau profesori), femeile victime ale abuzului în relația de cuplu, părinții care au probleme cu copii, familiile care întâmpină probleme de relaționare etc.

Bibliografie:

Bonea, G.V., (2012), Baciu Dan Petre Gabriel (coord.) , Violența în relația de cuplu victime și agresori, București, Ed. s.n., p. 237;

Captari, V., (2008), Violența naște violență. Ghid informativ pe probleme de violență domestică, Timișoara, Ed. Imprimeria Mirton;

Doron , R., Parot, F., (2006), Dicționar de psihologie, București, Ed. Humanitas, pp. 38;

Eibl-Eibesfeldt, I., (2009), Agresivitatea umană, București, Ed. Trei;

Georgescu, I. L., (2010), Chirilă Pavel (coord.), Metode de prevenire a violenței în familie și a infectării cu HIV/SIDA prin intermediul orei de religie, Craiova, Ed. [s.n.];

Griffin P. și L., (2010), Abuzul speranță și vindecare pentru cei abuzați, Oradea, Ed. Elpis;

Hogaș, D. L., (2010), Patriarhatul, subordonarea femeii și violența domestică, Iași, Ed. Lumen;

Liiceanu, A., Săucan D.-Ș., Micle M.I., (2008), Dimensiuni psihosociale ale violenței domestice, București, Ed. Academiei Române;

Manu, B., (2009), Voinea Maria (coord.), Violența familială. Maltratarea femeii și a copilului, București, Ed. Ars Academica;

Mărginean, I., (2004), Proiectarea cercetării sociologice, Iași, Ed. Polirom;

Mândrilă, C. G., (2009), Violența în familie. O realitate dramatică, Iași, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”;

Moldovan, V. și ISAK, A., (2010), Manual de consiliere telefonică pentru situațiile de violență în familie, Timișoara, Ed. Mirton;

Morăreanu, C. Ș., (2006), Suceavă Ion (coord.), Prevenirea și combaterea violenței familiale, București, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”;

Muntean, A., (2011), Violența în familie și maltratarea copilului, în George Neamțu (coord.), Tratat de asistență socială, Iași, Ed. Polirom, pp. 659-734;

Muntean, A., Popescu M., Popa S., (2007), Victimele violenței domestice: copiii și femeile, Timișoara, Ed. Eurostampa;

Pop, L.M. coord., (2002), Dicționar de politici sociale, București, Ed. Expert, pp. 805-812;

Popa, M. S., (2007), Chiriță Roxana (coord.), Violența în familie aspecte clinico-epidemiologice și factori de morbigenează, Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, p. 98;

Rădulescu, A., (2008), Violența asupra femeii, București, Ed. Universității din București;

Răduț, C., (2008), Violența în familie în societatea românească, Craiova, Ed. Sitech;

Ropotică, I.-M., (2007), Violența intrafamilială, București, Ed. Pro Universitaria;

Rujoiu, V. (2010), Violența în relația de cuplu: aspecte psihosociale, în Doru Buzducea (coord.), Asistența socială a grupurilor de risc, Iași, Ed. Polirom, pp. 223-271;

Stancu, T. și Odorica, C. (coord.), (2007), Violența în familie prevenire și combatere, Craiova, Ed. Sitech;

Septimiu C. (coord.), (2008), Psihosociologie: teorii, cercețări, aplicații, Iași, Ed. Polirom;

Turliuc M. și Tobolcea I. (coord.), (2008), Violența în familie: Între stigmatizare, acceptare socială și intervenție terapeutică, Iași, Ed. Univerșității „Alexandru Ioan Cuza”;

Turliuc M. N., Huțuleac A. K., Dănilă O., (2009), Violență în familie, teorii, particularități și intervenții specifice, Iași, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”.