Conflictul O Privire de Ansamblu

INTRODUCERE

Ideea acestei teme pentru lucrarea de licenta se leagă de observațiile pe care le-am făcut în viața de zi cu zi: există persoane care, în cadrul cuplului prezinta un nivel crescut al conflictualitatii, iar alte persoane care reușesc să-și construiască relații de cuplu satisfăcătoare si prezinta un nivel de conflictualitate scazut. Există așadar, persoane care mențin fără eforturi deosebite (cel puțin la prima privire) echilibrul în relația de cuplu comunicand eficient si gestionand conflictele, și persoane care, deși se străduiesc, mentin foarte greu sau nu obțin echilibrul si satisfactia în cuplu marital. Observatiile practicilor terapeutice actuale identifica tendinte ingrijoratoare la cresterea semnificativa a instabilitatii conjugale, corelate cu cresterea ratei de divort, iar conflictualitatea intramaritala a devenit o forma de comunicare obisnuita,desi este evident ca aceasta este distructiva si disfunctionala.

De asemenea acest fenomen conduce la fragilizarea relatiilor dintre soti cumulata cu psihopatologizare, distorsiuni ale exercitarii rolurilor maritale.

A trăi în cuplu, căsătoriti sau necăsătoriti, presupune dezvoltare si provocare pe numeroase laturi ale psihicului nostru: sentimente, convingeri și valori. În cuplu descoperim iubirea erotică, intimitatea, învățăm a ierta dar in acelasi timp ne manifestăm și emoțiile negative. De aceea, consider că a face parte din cuplu este o provocare pentru fiecare persoana si reprezinta o provocare pentru autodezvoltare și autoevoluție. Intr-o relație profundă și satisfăcătoare, diferențele se completează si se afla in echilibru .Dar până la aceast echilibru, cuplu trece prin etape caracterizate de certuri, dezamagiri, conflicte, momente de separare emoțională și reveniri. Orice relație se afla si „pe culmile raiului și în adâncurile iadului” (P. Ferrini, 2002, p. 130).

De altfel, relaționarea permite oamenilor să formeze un cuplu iar abilitățile formate si dezvoltate în prima copilărie și se definitivează în tinerețe, cand se orienteaza spre formarea cuplului. Astfel apare nevoia de a petrece timpul și a trăi alături de o singură persoană si ,de obicei, aceasta duce la oficializarea relației, adică la căsătorie și, astfel, la întemeierea familiei.

”Dacă judecăm după abundența de cereri de reglare a conflictelor familiale și după creșterea ratei divorțurilor, sunt mai numeroase cuplurile care prezintă conflicte decât cuplurile fericite” spuneau I.Mitrofan, N. Mitrofan intr-un studiu dedicat analizei disfuncționalității maritale.

Există oare niște abilități, aspecte psihice și chiar o structură de personalitate care să favorizeze dezechilibrul cuplului? Dacă acestea există, pot fi măsurate prin mijloace psihodiagnostice și remediate în context psihoterapeutic pentru a imbunătății mediul familial?

Capitolul I încerca să ofere o privire de ansamblu asupra conflictului, fiind enumerate pe rand diferitele tipologii de conflicte. Deseori conflictul a fost asemanat cu alte fenomene sau procese, printre care se poate aminti competiția și dezacordul. O lungă perioadă de timp, conflictul a fost vazut ca fiind un lucru daunator, indezirabil care nu face altceva decât să distrugă coeziunea și stabilitatea grupurilor și a societății în general. Totusi, conflictul prezintă avantaje și deazavantaje, avand deopotrivă efecte constructive sau efecte distructive. Modul în care este gestionat conflictul, poate avea repercusiuni benefice, sau din contră negative.

Pe parcursul capitolului II vor fi prezentate principalele teorii ce abordeaza cuplul, un subiect al realitatii sociale complexe si obiect a numeroase cercetari inter si multi-disciplinare precum psihologia sociala, antropologie, sociologie, psihoterapie si psihopatologie.

Ultimul capitol își concentreaza eforturile asupra analizei conflictualitatii cuplurilor moderne, metoda de analiză fiind chestionarul.

CAPITOLUL I

Conflictul – o privire de ansamblu

Societatea complexă in care trăim, ce pare a fi pe zi ce trece tot mai preocupată de evoluția tehnologică uitând a mai investii în relațiile interumane, în comunicarea interpersonală. Treptat se ajunge ca relațiile, si implicit comunicarea interpersonală, să fie transferate în spațiul virtual unde totul este posibil, iar realitatea suferă unele modificări, si adevărul se transforma intr-un lucru relativ. Pe aceasta baza, apar perturbări în procesul de comunicare ce inevitabil conduc la conflict.

Defectuoasa comunicare este principalul ingredient ce provoacă apariția conflictelor. Imposibilitatea comunicarii intentiilor si asteptarilor părților implicate în conflict determina aparitia neînțelegerilor ce dacă nu sunt rezolvate se transforma în conflicte. Dar conflictul nu trebuie privit obligatoriu ca fiind ceva rău, daunator, ci din contră poate fi înțeles ca un fenomen natural ce face parte din interacțiunea sociala, fiind un rezultat al diversității oamenilor. Diferențele individuale ce fac fiecare individ unic, interesant din punct de vedere social conțin esenta potențialelor conflicte cu ceilalți semeni; diferențe referitoare la etnie, rasă, valori, vârstă, opinii și educație diversifica mediul social, dar în același timp tensionează relații de tip conflictual.

1.1 Delimitări conceptuale

Termenul de ,,conflict” isi are originea in latinescul ,,conflictus” ce semnifică ,,a ține împreună cu forța”, dar ca fenomen este o poziție deschisă, lupta între grupuri, indivizi, clase sociale, comunități, partide,state cu interese politice, economice, etnice, religioase, rasiale incompatibile sau divergente, avand efecte distructive asupra interacțiunilor sociale.

O altă definiție a conflictului imbină importanța pastrarii legăturilor si a comunicării: ,,divergență între două sau mai multe persoane ori grupuri, caracterizată de tensiune, emotivitate, contradicții si polarizare, atunci când legăturile sunt rupte sau lipsesc cu desăvârșire.”

Există însă și situatii în care,chiar daca persoanele au dezacorduri și contradicții majore, ele izbutesc să mentina legătura, iar conflictul nu mai are loc. Un exemplu poate fi și cuplul care are convingeri politice ,culturale sau religioase diferite, si totuși reușeste să mențină o căsnicie fericită multumită relatiei lor sentimentale foarte puternice. Dar, există și sitautii în care persoanele transformă neintelegerile minore în conflicte majore și se afla în lupte permanente, ce conduc uneori chiar la agresivitate fizica. Diferența consistă în valoarea pe care fiecare persoană o dă interesului său personal. Deși exista posibilitatea ca neințelegeri majore sa fie prezente, nu se transformă în conflict deoarece cei implicați în acea relație acordă o mai mare valoare menținerii relației decât interesului personal, spre deosebire de persoanele care au neințelegeri minore dar care provoaca conflicte datorita faptului că interesul lor personal este considerat mai important decat menținerea relației.

Unii autori definesc conflictele ca fiind: ,,relațiile stabilite între două sau mai multe entități sociale, atunci cînd acestea doresc o resursă similară limitată, atunci când au preferințe comportamentale exclusive referitoare la acțiunea lor comună sau când au atitudini, valori, credințe diferite”. Într-o altă manieră conflictul poate fi: ,,o situație în care actorii sociali urmăresc scopuri opuse, aderă la valori antagoniste și au interese divergente.”

Astfel, conflictul poate fi vazut și ca ,,o situație în care persoanele interdependente sunt își exprimă în mod deschis sau latent divergențele pe care le au la nivelul satisfacerii nevoilor și a intereselor personale și experimentează intervenții reciproce în calea atingerii obiectivelor lor.” Conflictul reprezinta o stare tensională ce ia naștere cand două sau mai multe părți interacționeaza pentru a îndeplini o sarcină, a realiza un obiectiv sau a lua o decizie și a soluționa o problemă. Părțile, având scopuri diferite, acționează într-un mod diferit, ceea ce provoaca reacții negative din partea ambelor parti,acestea fiind incapabile a rezolva controversa, fiind mai preocupate în critica reciproca.

1.2 Concepții eronate

O conceptie eronata ,frecvent intalnita face referire la atribuirea unui sinonim incorect termenului conflict, acesta fiind indelung folosit, chiar și în literatura de specialitate, ca sinonim al competiției. Pentru a evidentia diferența dintre acești termeni, este necesara o definiție care să puna in evidenta elementele distinctive ale fiecărui concept.

Conform unei asemenea definiții înțelegem că competiția ,,desemnează căutarea simultană a aceluiași scop de către doi sau mai mulți actori sociali interdependenți, astfel încât probabilitatea ca unul dintre aceștia să își atingă scopul crește, în timp ce probabilitatea celuilalt descrește.” Conflictul ,,pare să definească o situație în care actorii sociali urmăresc scopuri opuse, aderă la valori antagoniste și au interese divergente.” Intelegem astfel, ca relațiile conflictuale se definesc prin lupta dintre doua sau mai multe parti, cu interese și scopuri diferite, dar și valori contrarii. Totusi în cadrul acesta se mai pot întâlni și situatii în care ambele parti să tintească in acelasi timp și si in competie același scop .

Astfel, competiția poate duce la un conflict, dar asta nu inseamna in mod obligatoriu ca un conflict presupune și existența unei competiții cu rol declanșator. Touzard sustine că elementul ce poate facilita diferentierea corectă dintre competiție și conflict este reprezentat de putere. Termenul de putere este definit precum posibilitatea unui actor social de a controla sau influența acțiunile și comportamentul, atitudiniile și sentimentele altui actor social. Atunci cand dorința de a controla cealalta parte devine esentiala și este singura modalitate de a atinge scopul dorit, reprezinta un conflict și nu o competiție.

Notiunea de conflict mai este asemanat cu contradicția, dezacordul, mulți sustinand că aceste notiuni reprezintă același lucru. Este necesar a înțelege despre conflict ca infatiseza un fenomen mult mai complex, mai grav decât dezacordul, implicand obiective incompatibile, în timp ce simpla contradicție poate fi mediata prin buna înțelegere a lucrurilor ce au dus la apariția acestui fenomen, dar și prin empatizarea punctului de vedere a celuilalt.

Altă concepție eronata este că armonia este de dorit și normală, iar conflictul este anormal si trebuie evitat. Percepția aceasta este sustinută și prin faptul că mulți autori din literatura de specialitate și-au manifestat negativitatea față de conflict, fiind considerat un fenomen nociv ce daunează relațiilor. Dar armonia si conflictul nu trebuiesc luate ca norme ce se resping reciproc, conflictul fiind un fenomen natural ce defineste orice relație umană.

Frecvent se neglijeaza fatetele conflictului ce pot fi pozitive și benefice, deoarece faciliteaza progresul. Conflictualitatea a doua persoane, din cauza manierei acestora de a rezolva o problema, acestea prezentand soluții contradictorii. Diversitatea soluțiilor de rezolvare a unei probleme, este proportionala cu existenta a mai multor sanse de a accepta o soluție favorabila și potrivită. De aici se poate desprinde ideea că conflictualitatea este de fapt solutia pentru progresul societății, avand condiția ca cei care au declanșat conflictul să devina constienti de acest lucru și să nu îl considere un proces nociv ce trebuie îndepartat cât mai repede.

Se observă că în literatura de specialitate sunt mai des prezentate maniere de a media, evita conflictul sau de a-i face față, si mult mai puțin fiind puse in evidenta manierele de a-l depasi pentru a fi folosit în scop pozitiv. Este o parere in mod general acceptată că într-o situație dificila să se apeleze la soluționarea problemei, decât la marirea conflictului deoarece conflictul poate provoca pierderi, dar soluționarea problemei va satisface nevoile părților implicate.

Frecvent conflictul este considerat ca fiind o problemă a personalitatii, dar Fisher sustine că nu personalitatea creează conflictul ci comportamentul are o influență majoră în debutul conflictului.Această concepție eronata este legată și de considerentul că conflictul ar fi considerat în mod gresit ca fiind patologic.De altfel, mulți considera conflictul ca fiind obligatoriu caracterizat și de reacții de mânie și furie, omitand diferențierea dintre conflictele de idei și cele afective. In majoritatea conflictelor sunt implicate emoțiile, apărând frecvent sentimente de supărare, tristețe, dorință de câștig dar și mânie. Dar nu este obligatoriu ca toate conflictele sa aiba latură afectivă, de exemplu la confruntarea dintre doi avocați la curtea de judecată este foarte puțin probabil acestia să manifeste reacții de furie, acestia fiind caracterizați de profesionalism și etică profesională.

1.3 Intre realitate și mit : Conflictul

Conflictul are fatete bune și fatete mai puțin bune, si poate fi considerat fenomen pozitiv dar și fenomen negativ cu rezultate constructive dar și distructive. Vreme indelungata acest fenomen a fost considerat exclusiv negativ, consumator de resurse și o piedica în procesul dezvoltării societății. Frecvent, la pronunțarea cuvântului ” conflict’, ne vin in minte furia, mânia, reacții nepotrivite, cu tendința de a raspunde agresiv, cu rezistență sau negare. Dar in principiu, conflictul nu negativ, rău ci este un caracteristic natural al societății complexe. Poate deveni dăunător dacă nu e gestionat în mod corespunzator. Posibilitatea de a fi privit ca o activitate de tip pierdere-câștig, ceea ce afecteaza dispoziția părților implicate, de a soluționa optim intr+un mod satisfăcător pentru ambele părți.

In cealaltă extremă se afla credinta că acest fenomen este în mod exclusiv doar pozitiv. Calea cea de mijloc este cea mai bună, punand în balanță conflictul și observand oportunitățile, cât și disfuncționalitățile ce pot apărea în cadrul acestui proces. Apelul la stimularea controlată a opozițiilor și diferențelor, poate deveni un pericol real pentru echilibrul oricărei structuri sociale. Folosită în mod inconștient și abuziv, această terapie socială poate submina funcționalitatea structurilor sociale, conducand chiar la dispariția acestora. Un alt mare risc constă în provocarea unor nedorite fenomene psihoindividuale, precum frustrarea ,anxietatea nevrotică.

Astfel, formarea profesioniștilor specializați în dezvoltarea, provocarea, controlul și rezolvarea conflictului, are ca scop reducerea riscurilor unei astfel de terapii sociale. Dar este de preferat ca acești specialiști să se situeze independenți de structurile sociale în cauză și să formeze o organizație independentă la care să se apeleze ori de câte ori o cere situația.

1.3.1 Efecte constructive

Conflictul devine dezirabil și este considerat progres atunci când faciliteaza identificarea surselor de disconfort și disfuncționalitate, precum si a problemelor aflate în stare latentă dar care este necesar a fi rezolvate. Conflictul devine benefic atunci cand participanții conștientizeaza și se implica în rezolvarea problemelor identificate. Alte avantaje obținute prin intermediul unui conflict constau în clarificarea scopurilor, problemelor, soluțiilor, permițând in acest mod centrarea pe obiective și scopuri prioritare pentru partile implicate. Conflictul mai poate contribui la determinarea și descărcarea tensiunilor periculoase, reducând in aceasta maniera nivelul anxietatii, emoțiilor si stresului partilor implicate. Putem afirma că astfel se blochează într-o maniera formala apelul la comportamente agresive.

În cele din urma, caracteristicile raționale ajung să se impuna in fata celor emoționale, reprezentand un antrenament eficient în adaptarea comportamentelor și percepțiilor. Conflictul poate transmite celor implicati o stare motivațională de acțiune, stimuland creativitatea socială, si transmitand acelor persoane o stare de vigilență socială, de activare. In urma conflictului se pot obține si alte aspecte pozitive ce constau în restructurarea comunicării, in acest timp eforturile participanților îndreptandu-se spre negociere, luandu-se în calcul abordările de tip câștig-câștig. Printre alte efecte se remarcă ,in perioada postconflict o considerabilă îmbunătățire a coeziunii grupurilor.

Efectele constructive ale conflictului de la nivelul structurilor sociale sunt urmatoarele: creșterea capacității de adaptare, flexibilizarea, precum și pastrarea unei stări de vitalitate și energie. In acelasi timp crește și rezistența celor implicati fata de presiunile exterioare. Observand participanții conflictului, se poate constata că acesta are capacitatea de a restructura sistemele lor de valori, dar simultan descopera și valorifică diferențele individuale la maxim. Focalizând atenția participanților conflictul poate ajuta la separarea de problemă, de sursa neînțelegerilor pe interese ci nu pe pozițiile ocupate.Astfel, se poate spune despre conflict că provoacă mai multe posibilități de soluționare înainte de luarea unei decizii finale, in acest mod este acceptată planificarea interacțiunilor viitoare.

1.3.2 Efecte distructive

Utilizarea mecanismelor obstructive, agresive pentru rezolvarea problemelor și neintelegerilor, reprezinta unele dintre cele mai nedorite efecte ce apar în rândul partilor implicate in conflict. In acest mod apar comportamente inadecvate precum anxietatea și stresul ce pot acapara usor psihicul celor aflati in conflict ,iar moralul, creativitatea, productivitatea sau eficiența partilor implicate este afectata considerabil. Primind o conotație exclusiv emoțională, aspectele raționale ale conflictului dispar în penumbră in timp ce existentele sisteme valorice devin rigide, discriminările și prejudecățile sunt intensificate in vreme ce se exacerbeaza diferențele individuale.

Conflictul poate vulnerabiliza relațiile dintre partile implicate, o perioada îndelungata coeziunea participanților poate indica o majoră scădere. Are de suferit si comunicarea, eforturile participanților canalizandu-se spre confruntare mai mult decât spre cooperare. In acest caz nu se mai face apel la abordarea de tip câștig-câștig, ci la strategia câștig-pierdere, dar prin aceasta abordare partile implicate nu vor fi satisfacuți și vor indica resentimente in legatura cu soluționarea problemelor.

1.4 Tipologia conflictelor

Foarte des apar in literatura de specialitate diferite clasificări, considerand mai multe criterii dupa cum urmeaza: localizare, aparență, nivel, rezultat al conflictului, natură intrinsecă, sisteme-părți implicate, orientare, mod de percepere al adversarului.

1.4.1 Criteriul localizării

Acest criteriu împarte conflictul în două categorii: de factură internă și de factură externă. Aceste forme sunt strâns legate, o persoană ce prezinta un conflict intern, in mod inevitabil va provoca si conflicte externe, cauzate ori de exteriorizarea stării sale emoționale, sau datorită unor acte ce trădează adevăratele trairi ,,întrucât este adesea privat și ascuns, poate participa la declanșarea sau amplificarea conflictului interpersonal, în special dacă individul interpretează eronat comportarea, motivele sau nevoile altora, gândește irațional sau își bazează judecata pe sentimente contradictorii.” Dar poate fi valabil si invers, factorul extern devenind sursa conflictului intern.

Conflictul intern (psihic) (Constantin 2004) exprimă tensiunile interioare de natură afectivă, cognitivă sau perceptivă. Cel mai frecvent conflict intrapersonal este indecizia, legată de actul opțiunii voluntare, dar și dilema morală sau cazul de conștiință. Sunt prezente cerințe, nevoi și drepturi aflate în concurență; cinstea vs. necinstea; valori aflate în conflict; vinovăția; cele două pulsiuni Eros și Thanatos; motivații în conflict, cunoscut fiind “conflictul de apropiere-evitare”. Acest tip de conflict intern in momentul in care un scop este și atractiv, și repulsiv. Fiecare nouă experiență implică un tip de conflict apropiere-evitare.

Referitor la conflictul intern psihanaliștii sustin urmatoarele :

Sigmund Freud face diferenta dintre mai multe forme de conflicte potențiale amintind componentele personalității: Sine, Eu și Supra-eu. Este remarcat conflictul dintre Eu și Sine, Eu și lumea exterioară și conflictul dintre pulsiuni ,acesta se produce atunci când o pulsiune este preluată de Eu și o alta pulsiune este refuzată.

Adolf Adler considera că persoanele ce se confruntă cu un conflict intrapsihic, au tendința de a dezvolta fenomenul compensării sau supracompensării, aceste persoane dezvoltand un complex în scopul de a dobândi abilități excepționale ce vor compensa lipsa. Privit

Dintr-o perspectivă non-psihanalitică, conflictul intern este considerat ori o caracteristică normală a psihicului și condiție necesară pentru autodepășire și progres, ori o consecință negativă aparută din perturbarea personalității.

Nicolae Mărgineanu (1976) propunea diferențierea conflictelor interne sau psihologice în analitice și sintetice.

Conflictele analitice pot prezenta tipurile:

a) Balanța emotivă euforică sau depresivă poate fi considerate sursa unui astfel de conflict: factori endocrini ce influenteaza biotonusul sau provoaca stări depresive, ori factori de mediu (unii nu se mai căsătoresc din cauza dezamagirii din prima căsătorie ).

b) Alte exemple de conflicte analitice: conflict dintre bugetul familiei și nevoile ce trebuiesc sacrificate sau reduse (hrană, îmbrăcăminte, educatie etc.); conflict între viața profesională și familie.

Conflictele sintetice pot fi de trei feluri:

a) Conflictele dintre conștiință și inconștient: tirania Sinelui tradusa prin lipsa de integrare, organizare, ceea ce face imposibilă închegarea caracterului și întreținerea unor relații armonioase cu cei din jur. Când Supra-Eul și conștiința morală domină, inhibă, tiranizează Eul, primul rezultat este integrarea, dar ea este unilaterală și exagerată, tiranică și fără măsură, iar persoana devine meticuloasa sau ultramoralista;

b) Conflictele din inconștient ce implică atât Sinele, dar și o parte din normele sociale sădite de mamă înainte de apariția conștiinței și care țin de Supra-Eu

c) Conflictele din conștiință.

Conflictele externe pot implica două sau mai multe persoane, precum și ideologii sau valori,iar complexitatea conflictului interpersonal este in legatura directa cu varietatea relațiilor și a raportului dintre indivizi .

La conflictul interpersonal se disting următoarele categorii de relații și conflicte:

In prietenie sunt prezente mici conflicte curente ce sunt de obicei usor rezolvate, fiindca ambele părți considera prietenia mai importantă decât subiectele asupra cărora au apărut conflictele.

Corezidența, fără a fi implicata o relație personală – participantii la conflict pot avea multe pareri diferite față de gospodărire și diferite valori și asteptari.

Relațiile romantice sunt caracterizate de o intensă implicare emoțională, unde nevoile de identitate, siguranță și stimă de sine sunt influentate de sprijinul și răspunsul celuilalt. Emoțiile poate accentuate atât de aspectele pozitive, cât și pe cele negative ale relației, in timp ce expectanțele diferite față de relații și in special față de cea prezentă, pot duce la conflict.

Relațiile sexuale – in aceasta categorie conflictul atrage probleme sensibile și tensionante, in special în cazul bărbaților, provocand consecinte asupra imaginii și a stimei de sine. Relațiile sexuale sunt caracterizate de nesiguranță și neclaritatea regulilor, datorita lipsei discutiei regulilor.

Relațiile de cuplu /maritale. Relațiile maritale fac referire la conexiunea dintre doua persoane ce au: o relație romantică, sexuală, traiesc împreună și sunt recunoscuti public drept un cuplu. Ne referim la cuplurile căsătorite legal dar și la căsătoriile nelegalizate (concubinajele). Cuplurile de homosexuali prezinta cauze asemanatoare de conflict cu cele din cuplurile de sex opus, si in plus lipsa structurii legale și a suportului social. Viața de familie fiind prețuita cel mai mult, reprezinta și sursa celor mai mari conflicte.

Dintre cauzele cele mai frecvent intalnite ale conflictualitatii familiale amintim: diferențele sexuale și insatisfacția, modificarea modelelor și așteptărilor privind mariajul, probleme legate de partea financiara și diferențele de opinii referitoare la rolurile de părinte.

Conflictele sexuale apar datorită frecvenței, tehnicii, dorinței de experimentare, contracepției și relațiilor sexuale extramaritale.

Asteptarile față de mariaj fac referire la modelele comportamentale ale soților, si modalitatea de funcționare a familiei.

Conflictele financiare apar datorita dezacordurilor privitoare la modalitatea de administrarea a banilor

Alte conflicte ce pot aparea sunt cele legate de educația copiilor, conflicte morale și religioase dar și disciplină și exercitarea autorității.

Violența casnică (fizică și verbala) implica factori precum alcoolul, perioadele șederii acasă ,șomajul , bani și lipsa intereselor și activității.

Construirea identității personale și a stimei de sine poate fi altă sursă de conflict.

Alte aspect ce intervin in conflictele maritale : proprietatea, copiii, rudele.

Conflictele familiale-modelele referitoare la familie deriva din propriile lor familii, din familiile apropiate sau din mass-media.

Posibile cause ale conflictelor familiale:

Modificarea centrului autorității și puterii;

Diferite valori dezvoltate individual;

Stiluri de viață diferite sau moduri diferite de a privii viata

Conflictul de rol desfasurat alaturi de alte schimbari (copii din alta casatorie) si se agraveaza atunci cand rolul este mai puțin familiar .

Solutionarea conflictelor familiale poate fi dificilă datorita faptului că membrii stau mult timp împreună; imposibilitatea de a trai separat; presiunea de cooperare a traiul împreună și din cauza dependenței unor membri de alții (financiar).

Conflictele din relațiile interpersonale pot avea urmatoarele cauze: crize de viață, modificarea rolurilor, schimbarea interdependenței părților, aparitia unei a treia părți .

1.4.2 Criteriul aparenței

Acest criteriu diferentiaza conflictul manifest și nemanifest/subteran/de substituție /“adevăratul motiv”), despre care vorbește Morton Deutsch. Acesta denumeste conflictul "simptomul" (conflictul manifest, observabil) și "cauza” (conflictual subteran). Cateodata chiar si persoana care ne dezorientează nu are conștintă de conflictul nemanifest.Astfel, este inutila tratarea conflictului aparent, când există o cauza a conflictului necunoscuta pentru noi.

1.4.3 Criteriul nivelului

Utilizat de Helena Cornelius & Shoshana Faire (1996), acest criteriu frecvent folosit în analiza conflictelor, diferentiaza 5 tipuri de conflict: disconfortul, incidentul, neînțelegerea, tensiunea și criza.

Disconfortul reprezinta cea mai ușoară formă a conflictului; individul are sentimentul că ceva nu este în ordine dar nu se vorbeste despre acest lucru. Pe de alta parte, incidentul este un conflict imprevizibil ,fără efecte distrugatoare și poate fi expus ca un schimb de replici acut și scurt, sau de atitudini și fapte supărătoare.

Neînțelegerea reprezinta nepotrivirea dintre sensul exprimat și cel receptionat, întâlnită in urmatoarele situatii: ,,atribuirea unui alt sens pentru un cuvânt cheie, deplasarea accentului pe un alt cuvânt sau grup de cuvinte, pierderea contextului semnificativ, neînțelegerea ideii generale și a intenției emițătorului, citirea printre rânduri a unei semnificații pe care emițătorul nu a avut-o în vedere, sau umplerea arbitrară a unei lacune a mesajului.”

Tensiunea este asemanatoare disconfortului dar mult mai puternică, atitudinea dar și legatura dintre părțile implicate dau un caracter negativ, devenind surse de stres și cu potențial exploziv. In criza, comportamentul trece de controlul rațional și apar violența fizică sau verbală.

1.4.4 Criteriul de câștigător al conflictului

Urmarind rezultatul conflictului, Morton Deutsch a realizat o nouă tipologie, considerand trei tipuri de conflicte: de sumă zero unde o parte este câștigătoare iar alta pierde, de cooperare totală cand ambele părți pierd sau câștiga, și conflictul cu motive mixte unde ambele părți ori pot câștiga sau pierde, ori doar o unii câștigă și altii pierd.

1.4.5 Criteriul naturii intrinseci a conflictului

Conform acestui criteriu din clasificarea propusă de Nicolae Mărgineanu (1976) sunt identificate următoarele tipuri de conflicte: biologice, psihologice, socioculturale și de evoluție. Conflictele biologice sunt provocate de boli organice, lipsă de adăpost și foamete, ori desfasurarea incorecta a organismului. În situatia in care unele persoane sunt lipsite de energie și mai lente, alte persoane pot avea surplus de energie. In acelasi timp și tulburările de balanță emoțională isi aduc contributia la geneza acestor conflicte. Conflictele socioculturale și de evoluție se constată între școală și familie ,iar altele sunt determinate de perioada adolescenței ,menopauzei, pensie sau somaj.

Astfel dupa Nicolae Mărgineanu (apud A.Constantin) “conflictul este o tulburare de adaptare, un dezechilibru între ființă și lume, pe care ființa trebuie să-l rezolve.”

1.4.6 Criteriul sistemelor părților implicate

Conflictele pot fi de natura endogena unde părțile ce sunt implicate reprezinta subsisteme dintr-un sistem mai mare, cu metode proprii de control al conflictului(de exemplu doi cetateni ai unei tari). Opus tipului de conflict endogen, intre două state ce apare conflictul exogen ,suprasistemul apt a controla un astfel de conflict lipseste. Conflictul simetric cuprinde părțile similare, în timp ce conflictele asimetrice sunt caracterizate prin disproporționalitatea părților.

1.4.7 Criteriul scopului

Conflictele reprezentative acestui criteriu sunt indreptate spre problemă ,rezolvandu-se prin rezolvarea dificultatilor ,iar conflictele indreptate spre structură se orienteaza spre modificarea structurii sistemului sau suprasistemului.

1.4.8 Criteriul percepției adversarului

Manierea de percepere a adversarului indica situația si tipul de conflict, dacă reprezinta un joc, o luptă sau o dezbatere. Ratiunea intervine in joc, unde este atent analizată situația si pusa la punct o strategie pentru a obține un control mai mare. Lupta este condusă de partea afectivă ce determina acțiunile, si adesea nu este luata în seamă latura rațională. Dezbaterea este controlata de partea ideologică, dorindu-se obtinerea unei schimbari la nivelul ideilor adversarului, urmarind sa-i transmita acestuia modul propriul de gândire.

Cu alte cuvinte, diferenta dintre conflictele de interese și de nevoi trebuie făcută, din cauza frecventelor confuzii. Nevoile sunt de durată și fundamentale, fiind invariabile (recunoașterea, siguranța, identitatea, respectul). Pe de alta parte, efemeritatea și superficialitatea intereselor, fac referire la lucruri materiale ce sunt relativ usor de schimbat (terenurile, locul de muncă, banii). Conflicte cele mai dăunătoare implică nevoile, dar de cele mai multe ori disputele sunt percepute ca reprezentand conflicte de interese, când in realitate la origine se afla nevoi fundamentale

CAPITOLUL 2

TEORIILE DE CUPLU SI FAMILIE

Familia reprezinta subiect al realitatii sociale complexe si obiect a numeroase cercetari inter si multi-disciplinare, dupa cum arata C. Ciuperca si I. Mitrofan (1998, p.143), printre care psihologia sociala, antropologie, sociologie, psihoterapie si psihopatologie detin pozitiile prioritare.

In prezentarea teoriilor cu privire la cuplu si familie, am optat pentru clasificarea realizata de I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998, pp. 143-163), iar informatiile au la baza o multitudine de surse informationale (P. Ilut, 2005, A. Baran-Pescaru, 2004 s.a.).

2.1 Teoria dezvoltarii (ciclurilor vietii)

Teoreticienii trateaza etapele vietii individuale si familiale in termeni de stadii specifice. Schema ciclurilor vietii familiale, elaborata de R. Hill (1970) precizeaza intervalele de timp in care se produc schimbari in dezvoltarea familiei. Stadii aduse in discutie sunt urmatoarele (cf. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 144):

stadiul initial al relatiilor familiale ale cuplului fara copii – cuplul fiind dominat de expansiunea dorintei de intretinere a confortului afectiv;

stadiul vietii cuplului cu copii prescolari este stadiul in care se (re)stabilesc regulile de baza ale cuplului, zone de toleranta si intoleranta in cresterea copiilor care sunt inca mici;

stadiul familiei cu copii de varsta scolara reprezinta stadiul in care rolul de parinte al fiecarui partener devine mai dificil datorita intrarii copiilor in scoala; este o perioada “favorabila” crizelor in cadrul relatiilor de cuplu, crize ce se pot solda chiar si cu inevitabila dezmembrare a cuplului;

stadiul familiei parasita de copiii deveniti adulti – rolul parental devine mai complex prin plecarea copiilor din casa parinteasca; asistam, de multe ori, si la o criza a identitatii profesionale datorata dezagregarii rolului profesional; aceasta perioada fiind caracterizata ori prin tensiune (anxietate, nervozitate a mamei, o urmare a menopauzei), ori prin armonie sufleteasca (reinstalandu-se, la un nivel diferit, iubirea si tandretea, pentru a diminua singuratatea si batranetea.

stadiul „familiei” omului singur (vaduvia) – apar probleme noi legate de pierderea sotului/sotiei; in schimb, aparitia nepotilor reface echilibrul vietii.

Asadar, teoria dezvoltarii analizeaza modificarile la care se pot astepta membrii familiei pe parcursul existentei lor.

2.2 Teoria structurala (dinamica rolurilor si a puterii)

Teoria structurala pune in discutie problema schimbarilor ce intervin in interiorul cuplului: tranzitia cuplului de la ostructura de tip traditional (institutional) la un de tip modern (democratic) – se discuta, in special, problema rolului fiecarui partener in cadrul cuplului.

Stoetzel defineste rolul ca fiind reprezentat de comportamentele pe care ceilalti le asteapta de la individul ce ocupa o pozitie sociala determinanta, un statut social (Stoetzel, 1963).

Tranzitia cuplului de la structura de tip traditional la cea de tip modern aduce o serie de schimbari referitoare la factorul afectiv. Anterior, familia traditionala reprezenta o unitate de productie si reproductie si, nu in mod special, afectiva, constituind un mod de transmitere a proprietatilor si a rangului social de la o generatie la generatie. Astazi, ordinea s-a inversat, legaturile cu lumea exterioara slabind, in timp ce relatiile din interiorul cuplului s-au intarit. In societatea contemporana, factorul afectiv are intaietate in relatia cu partenerul, dar si in relatiile dintre parinti si copii. Acum indivizii cauta intimitatea dragoestei, considerata foarte importanta, fundamentala pentru supravietuirea emotionala. Personalitatea este in pericol cand intimitatea da gres. Druta (1998, p. 89) sustine ca in spatele expresiei „te iubesc” exista obiective si asteptari ce demonstreaza ca relatia de dragoste nu este simpla. Traiul in cuplu este adeseori imaginat, ca o sansa de a ne gasi fericirea, de a ne realiza propria identitate, de a ne cauta adevaratul sens al vietii mai putin egoist. Viata in cuplu trebuie sa compenseze, astfel, toate nemultumirile vietii, fiind spatiul unde omul se incarca afectiv, recastiga putere si unde gaseste armonie.

Din deceniul al 4-lea al sec. XX, psihologia sociala americana, incearca explicarea echilibrului/dezechilibrului cuplului conjugal prin marimea diferentelor dintre asteptarile partenerilor privitoare la viata de cuplu si realitate, dintre rolurile asteptate si rolurile efectiv intalnite. Problematica rolurilor, expectantelor, nazuintelor si acceptiunea rolului este des intalnita in cuplul conjugal.

Referitor la divizarea rolurilor in cuplu, unii oamenii de stiinta au scos in evidenta tendinta unei slabe diviziuni de rol in familia moderna, in special datorita integrarii femeii in viata profesionala.In mod egal, structura rolului conjugal este conditionata de categoria socio-profesionala careia ii apartin, de nivelul instructional si cultural al partenerilor, dar si de relatiile exterioare nucleului conjugal cu familia extinsa, prieteni, vecini etc.

S-a discutat in ce masura cuplul cu dubla cariera, unde atat femeia cat si barbatul au cariere ce presupun o calificare superioara si un nivel de responsabilitate comparabil, gaseste modalitati de a impaca exigentele profesionale cu cele domestice.

In termeni de pierdere si castig, partenerii angajati trebuie sa tina seama de cateva aspecte:

a) beneficiile obtinute dintr-o formula conjugala de dubla cariera, cu pretul supraincarcarii de rol (sarcini profesionale si domestice)si renuntarea la unele activitati ce par mai putin importante;

b) rezolvarea dilemelor privitoare la schimbarea mentalitatii (ce norme se cer obtinute si care inlaturate). Una dintre normele disputate este reprezentata de atitudinea fata de femeia care lucreaza in afara gospodariei ;

c) mentinerea identitatii personale reprezinta o alta problema, deoarece barbatul si femeia exercitand aceleasi roluri, se atenteaza la identitatea propria a fiecaruia;

d) relevanta rolurilor si ciclurilor de rol: deoarece femeia si barbatul sunt angajati concomitent in trei sisteme de roluri (sistemul profesional al unuia, sistemul profesional al celuilalt, sistemul conjugal al amandurora), fiind dificil de implinit la cote onorabile aspiratiile de rol.

R. Touzard (1965) insiruie 9 tipuri de interactiuni posibile ce caracterizeaza conduitele de rol in cadrul cuplului. Pornind de la urmatoarele variabile: autoritatea si puterea in cuplu, respectiv actiunea si decizia este realizata clasificarea:

1) Autonomia barbatului (barbatul actioneaza si decide).

2) Autonomia femeii (femeia actioneaza si decide).

3) Autocratia barbatului (barbatul decide, femeia actioneaza).

4) Autocratia femeii (femeia decide, barbatul actioneaza).

5) Conducerea barbatului (barbatul decide, actioneaza impreuna).

6) Conducerea femeii (femeia decide, actioneaza impreuna).

7) Diviziunea sincretica a rolurilor (el actioneaza, decid impreuna).

8) Diviziunea sincretica a rolurilor (ea actioneaza, decid impreuna).

9) Cooperarea sincretica (actioneaza impreuna, decid impreuna)

(cf. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 147).

Cuplul conjugal modern este caracterizat printr-o evidenta flexibilitate de structura, autoritate si putere. Modelul unic, dominant, in care barbatul decide nu mai exista, atat din perspectiva deciziilor referitoare la viata conjugala, cat si a celor privitoare la relatia parentala, dupa modelul intalnit in traditionalitate. Relatia contemporana surprinde reciprocitatea puterii si autoritatea, pe diferite grade si in diferite valori, in contextul egalitarismului, si tot mai des, pus in aplicare. Partea negativa a conceptului de egalitate din societatea noastre consta, in faptul ca orice diferenta este considerata o sursa de inegalitate, ce ar avea posibilitatea sa creeze impresia gresita ca toate obligatiile, toate rolurile pot fi duse la bun sfarsit atat de femeie, cat si de barbat (Mendras, 1997). Anumite elemente de specificitate diferentiaza cele doua sexe, iar de la un cuplu la altul exista deosebiri in ceea ce priveste rolurile asumate, in functie de caracteristicile partenerilor implicati in cuplu.

Rolul conjugal este format initial prin imitatie sau negare (constienta/inconstienta) a modelelor de rol similare, deja cunoscute din familie. Daca partenerul se retrage din rolul expectat, consecintele aparute duc la intensificarea unui sentiment de anxietate si frustrare, deoarece partenerii se raporteaza unul la altul conform „normelor relationale si functionale ale comportamentului conjugal al parintilor lor” (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p.150) (ex.: „parintii mei nu au facut niciodata lucrul acesta”;„tatal meu nu i-a facut niciodata asa ceva mamei”).

Studiile spun că familia se îndreaptă în general către relații de tip sincretic și ca asistam la elaborarea unui nou model cultural al structurii familiale (Idem, p. 147): tendinta semnificativa la egalizare a nivelurilor de participare a sotilor in munca domestica, educarea copiilor si repartizarea bugetului familial, in special la familiile tinere sau la cele in care sotul are un inalt nivel de pregatire. Au ca efecte urmatoarele: conduitele de rol prezinta fluență și stabilitate, diminuarea riscului disfuncționalităților, cu cât inclinarea spre egalizare a indatoririlor celor doi este mai apropiată, cu atât gradul de satisfacție creste. Unii autori sustin că în aceste cazuri, satisfacția este de zece ori mai mare decât insatisfacția.

Strânsă legat de acest model sunt și noile modele culturale de rol familial, respectiv parental și filial (Duvall, 1971), in scopul evidentierii conceptiilor despre rolul de „mama buna” si „copil bun”, scotind in evidenta existenta a doua modele de rol: traditional si modern, (I. Mitrofan, 1989, pp. 36-40). Asadar, modelul mamei moderne pune pe primul loc asigurarea suportului afectiv, creearea unui climat de încredere de susținere a creșterii și dezvoltarii copilului, fără a neglija rolul casnic, ea este preocupată de dimensiunea instructiv-formativă a copilului, de pregătirea acestuia pentru viața profesională.

Pe de alta parte, modelul tatălui modern se ocupa de asigurarea suportului economic, privind paternitatea ca pe un privilegiu care și-l asumă, se implică în creșterea și educarea copilului, față de care manifestă și înțelegere și severitate, disciplinand cu flexibilitate, urmand implinirea scopurilor propuse.

Modelul conduitei de rol a copilului modern – este considerat un copil bun, care-și iubește părinții, orintat pe studiu, cu inițiativă, adaptabil afectiv, prezintand competență relațională.

Teoria functionala (procesuala)

Teoria aceasta porneste de la premisa ca familia trebuie sa realizeze anumite activitati. In relatie cu realizarea sau nerealizarea acestor activitatii, familiile au fost clasificate in familii functionale si familii disfunctionale. Clasificarea este relativa, considerand ca anumite structuri familiale maximizeaza anumite functii si minimizeaza altele.

Teoria functionala are implicatii asupra a patru abordari (raportate la functionalism, dar si cu o existenta de sine-statatoare), astfel:

a) abordarea comunicationala;

b) abordarea interactionist-simbolica;

c) abordarea din perspectiva conflictului;

d) abordarea sociala a schimbului.

a) Abordarea comunicationala

In cadrul aceste abordari sunt prezentate tipurile, calitatea si cantitatea intercomunicarilor maritale (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, pp. 153-155).

Tipurile de intercomunicare se refera la tipurile de interactiuni specifice cuplului: erotico-afective,senzual-senzitive, petrecerea timpului liber, socioeducational, decizional, practic-menajere si de managerierea bugetului.

Calitatea intercomunicarii se refera la invatarea deprinderilor de a comunica, la modul in care are loc comunicarea,influentand functionalitatea familiei – a stii ce, cand si cum este nevoie sa comunici in situatia de parteneriat, reprezinta o abilitate esentiala pentru desfasurarea vietii de cuplu si pentru corectia succesiva a stilului interactional.

Cantitatea intercomunicarii se refera la frecventa mesajelor emise si receptate pe diferite canale simultan si succesiv, conform cu nevoile si disponibilitatile individuale de relationare.

b) Abordarea interactionist-simbolica

Abordarea simbolica a fost inspirata de pragmatismul filosofic.G.H.Mead, este principalul sustinator siconsidera, la inceputul sec. XX, ca oamenii se prind de simbolurile impartasite pentru a se adapta la mediu. Printre interactionistii simbolici, E.Burgess, 1926, este primul care aplica punctul de vedere interactionist la studiul familiei, ca „unitate de personalitati aflate in interactiune” studiaza modul in care oamenii cladesc si comunica simboluri in timpul interactiunii lor, in timp ce reprezentarile despre propria familie a tuturor membrilor ei sunt consensuale.

Astfel, conceptele fundamentale ale acestei abordari sunt: interactiunea, simbolul, semnificatia.

Ideea fundamentala este urmatoarea: cuplul ofera posibilitatea comunicarii interioare si cu ceilalti prin intermediul simbolurilor verbale sau nonverbale (I. Mitrofan, 1998).

In interiorul cuplului, membrii interactioneaza in mod continuu intre ei, dar prin intermediul reprezentarilor, al perceptiilor reciproce, al modelui in care se definesc unul pe celalalt. Astfel, viata cuplului este rezultatul unei realitati simbolice mereu in schimbare.

Sullivan sustine ca mecanismul funcțional al cuplului este reprezentat de sistemul de imagini construit de fiecare partener despre celălalt, și mai ales maniera în care se completeaza aceste imagini, sistemul „eu si el” cu sistemul „eu si ea”. Dacă se imbină sistemele de reprezentari compatibile, relațiile pot fi sau nu agreabile,iar la combinarea prin hazard, consecințele rezultate sunt foarte problematice. Imaginea despre celălalt reprezinta un instrument ce controlează viața cuplului, relația dintre parteneri.

H. H.Wolf subliniaza semnificatia notiunii de identitate, definind trasaturile psihologice individuale infatisate la interactiunea cu ceilalti, dar in primul rand, in propria familie. In aceasta acceptiune, autorul sustine că respectul fata de propria identitate atrage respectul fata de identitatea si nevoile partenerului, diminueaza pornirile mai putin permise și isi aduce contributia la soluționarea crizelor.

Cu toate variantele sale, interactionismul simbolic a fost criticat, in general, pentru utilizarea unor concepte vagi, centrate pe ideile individului si nu pe emotiile acestuia.

c) Abordarea din perspectiva conflictului

Isi are originea in istoriografia dialectica a lui Marx si Engels, in filosofia politica a lui Thomas Hobbes, in sociologia lui Georg Simmel, si in filosofia lui Hegel. Teoriile conflictului pleaca de la ideea ca acesta este normal in interiorul grupului, dar si intre grupurile sociale, pentru ca absenta resurselor face ca obiectul de interes al unei persoane sau al unui grup sa se ciocneasca cu al altora. Conflictul este influentat de structura grupului (marime si compozitie), precum si de resurse, care incurajeaza fie competitia, fie cooperarea (cf. A. Baran-Pescaru, p. 50).

Sunt luate in discutie mai multe variante ale teoriei conflictului. Astfel, teoriile structurale ale conflictului (Simmel) sunt concentrate pe maniera in care conflictul este influentat de marimea si structura grupului. Teoria microsistemelor a lui Scanzoni explica cum poate incepe conflictul marital de la un simplu schimb de resurse initial just, pentru ca partenerii isi scad sau maresc contributiile nonreciproc (Idem, p. 50).

P. Ilut (2005. p. 23-24) pune in discutie 2 variante ale teoriei conflictului:

a) una de origine marxista ce sustine ca familia este micromediul ce reflecta in principal exploatarea omului si conflictul inseparabil situat in societatile bazate pe clase de interese opuse. Femeile sunt exploatate de catre barbati si copiii de catre parinti si pornind de la aceasta viziune, femeia este dublu victimizata: casnica fiind, lucreaza pana la epuizare, fara ca munca ei sa fie platita, iar intrata in campul muncii, castiga mai putin decat barbatul, chiar si cu aceeasi pregatire si experienta;

b) varianta amarxista si „apolitica”, sustinuta de cei ce analizeaza si asista familia, este ca intre membrii cuplului apar tensiuni ce nu pot fi evitate. Membrii familiei au aspecte psihocomportamentale diferite, aspiratii lipsite de conformitate, interese opuse, mai mult sau mai putin importante. In cadrul societatii patriarhal-autoritara, resursele membrilor familiei, exceptand tatal, erau limitate, actual insa, pe langa legitimitate si bani – characteristic parintilor– sunt importante si alte resurse de putere: inocenta copiilor, puterea activata de dragoste, calitatile psihointelectuale speciale.

S-a definit tipologia conflictualitatii din punct de vedere al fixarii limitelor dintre normal-dinamogen si patogen-dezorganizator. Tipologia aceasta indica 8 tipuri de conflicte, influentata de anumiti parametrii (I. Mitrofan, 1989):

1) gradul de tensiune generat de natura conflictului (ridicat/moderat/scazut);

2) forma de manifestare predominanta a conflictului (manifesta/latenta);

3) durata conflictualitatii (continua/intermitenta).

Acesti trei parametrii duc la urmatoarea tipologie (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 287):

1) cupluri cu conflictualitate majora de aspect manifest, continuu, cu tensiune crescuta;

2) cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune crescuta;

3) cupluri cu conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata;

4) cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune moderata;

5) cupluri cu conflictualitate submanifesta, continuua, cu tensiune moderata;

6) cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta;

7) cupluri cu conflictualitate submanifesta, intermitenta, cu tensiune moderata;

8) cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta.

Teoriile conflictului sustin interventiile – terapia si autoterapia ,asistenta sociala – directionate spre rezolvarea conflictualitatii si ameliorarea abilitatilor in negociere, precum si actiunile de reducere a injustetei sociale extinse.

d) Abordarea sociala a schimbului

Cu originea in utilitarismul filosofic si psihologic, are ca reprezentativ pe teoreticianul Ivan Nye. Principalele ipoteze ale teoriei schimbului sunt urmatoarele : Oamenii construiesc grupuri sociale, doar pentru ca este in interesul lor sa procedeze astfel. Indivizii sunt motivati de propriul interes; calculatoare rationale ale recompenselor si costurilor.

Referitor la familie, ideea principal este ca relatia interpersonala dintre parteneri este construita in scopul intalnirii propriilor nevoi individuale. Redusa la o situatie tranzactionala, relatia intima este caracterizata de contrabalansarea costurilor de beneficii (Idem,p. 159).

In viata de zi cu zi, dupa aceasta teorie functioneaza legea reciprocitatii si se considera ca o cauza importanta a disolutiei maritale este perceptia unei dezechilibru in raporturile familiale.

Un exemplu in care se aplica teoria schimbului este analiza maximizarii profitului din decizia de divort,iar probabilitatea de divort descreste odata cu acumularea de capital marital specific, cum ar fi copiii si proprietatea, a caror valoare s-ar reduce daca familia s-ar dizolva (P. Ilut, 2005, p. 26).

Aceste teorii prezinta un tablou pentru terapeutii de familie, care ii pot determina pe parteneri sa transforme relatia intr-una mai satisfacatoare si mai putin costisitoare pentru fiecare din familie. Cu toate acestea, accentuarea rationalitatii in dezavantajul emotiilor, ca structura pentru construirea familiei, a dus la numeroase critici.

2.4. Teoria sistemica (holista)

Abordarea sistemica este o conceptualizare comprehensiva a comportamentului sistemelor vii. Avandu-si originea in curentul sociologic (organicism) a lui H. Spencer, care cerceteaza principiile generale si procesele ce conduc toate fiintele vii, precum si in teoria moderna a informatiei. Perspectiva sistemelor a luat nastere in studiile referitoare la familie initial prin terapeutii de familie, precum Gregory Bateson si Don Jackson, si mai tarziu prin formulari mult mai teoretice, precum functionalismul lui Parsons si teoria generala a sistemelor a lui Buckley.

Teoreticienii sistemelor sustin ca sistemul de parti interconectate reprezinta un model util la intelegerea oricarui obiect. Intregul inseamna mai mult decat suma partilor datorita interconexiunilor. Sistemele aflandu-se in relatii dinamice cu mediul lor prin feedback, transforma unele iesiri ale sistemului in intrari. Conceptele principale includ sistemul, regulile de transformare, varietatea (flexibilitatea), legaturile, echilibrul si subsistemele feedbackul. (cf. A. Baran-Pescaru, 2004, p. 49).

Cuplul aflat in perspectiva teoriei sistemelor reprezinta un sistem constituit din doua personalitati ce interactioneaza, avand la baza structura, functionalitatea, seria de proprietati si caracteristici si intreaga abordare este concentrata asupra aspectelor comportamentale ale fiecarui partener.

Considerand aspectul functionalitatii, sunt privite ca fiind importante efectele comunicarii, calitatea si stabilitatea relatiei maritale. Satisfacerea nevoilor Eul-ui in interiorul familiei este considerate o functie de baza a familiei si reprezinta un argument insemnat al teoriei disparitiei familiei (R. Bell). Familia conditioneaza, in acest mod, schimbul afectiv dintre soți, dintre părinți și copii, cu un impact foarte puternic al empatiei în funcționarea relațiilor interpersonale de tip afectiv.

Paradigma sistemica, din perspectiva caracteristicilor, se orienteaza pe efectele mediului extern asupra relatiei conjugale, pe factorii sociali, economici , culturali, politici, de mediu fizic ce constituie contextul situațional al familiei. Sunt studiate probleme privind: despartirea îndelungată a soților si efectele acesteia.

Mc.Cubbin, Dahl si Hunter (1976) studiaza fenomenul de despartire in familie si consecințele lor disfunctionale: devitalizarea,depresia, anxietatea, actele deviante, tulburări psihosomatice; capacitatea de adaptare la stresul provocat de diferite situatii limita .

Abilitatea familiei de a detine controlul, de a se mobiliza pentru inlaturarea agentiilor stresori, a fost analizata si masurata de numerosi autori: Hill, Burr, Mc.Cubbin, Dahl, Hunter, Benson, din perspectiva teoriei stresului familial (Mc.Cubbin, 1979).

Burr (1973) defineste familia intr-o dublă perspectivă: reactor la stres și agent de focalizare a resurselor interioare pentru adaptare, combatere și depășire a stresului. Autorul arata astfel se dezvolta, strategii de adaptare si aparare la stres cum ar fi: cresterea coeziunii intrafamiliale, cresterea tranzactiilor si legaturilor cu comunitatea.

2.5. Teoria istorista (intergenerationala)

Aceasta abordare are caracteristic folosirea metodei longitudinale, concentrandu-se asupra microistoriei si genealogiei familiei. Instrumentul cu ajutorul caruia se pot elabora ipoteze privind comportamentul si atitudinile generatiilor mai tinere prin raportarea la ascendentii lor este reprezentat de arborele genealogic (P. Ilut, 2005).

Bibliografie Teorii :

Ilut, P., Sociopsihologia si antropologia familiei, Polirom, 2005

Baran-Pescaru, A., Familia azi. O perspective sociopedagogica, 2004.

Mitrofan I., Ciupercă C., Psihologia relațiilor dintre sexe- Mutații și alternative, Editura Alternative, București, 1997.

Mitrofan, I., Cuplul conjugal. Armonie si dizarmonie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989.

Mitrofan I., Ciupercă C., Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Edit. Press Mihaela, București, 1998.

Ilut, P., Sociopsihologia si antropologia familiei, Polirom, 2005