Coming Out. Dezvoltarea Orientarii Homosexuale Si Bisexuale
LUCRARE DE DISERTAȚIE
IMPACTUL HOMOFOBIEI ASUPRA PERSOANELOR HOMO/BISEXUALE ÎN ROMÂNIA
Cuprins
INTRODUCERE
I. Noțiuni generale privind discriminarea
1.1 Legislația României privind sexualitatea din trecut până în prezent
1.2 Drept penal și drept civil
1.3. Inegalitatea moștenită
1.4 Politicile șanselor egale
1.5 Egalitatea de șanse în contextul național
1.6 Extinderea influenței sferei sociale în viața privata
1.7 Tratamentul egal
II. SEXUALITATEA
2.1 Identitatea sexuală în România
2.2 Tipuri de discriminări
2.3. Instituții cu responsabilități în domeniul anti-discriminării
III. Coming out dezvăluirea orientării homo/bisexuale-studiu de caz
3.1 Importanța
3.2 Abordarea
3.3. Homofobia și homonegativitatea
3.4 Recomandări
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
De la împăratul Alexandru cel Mare la Platon sau Gothe, de la Christian Dior la Versace sau Sir. Elton John homosexualitatea s-a găsit în societatea omenească încă de la începuturile civilizației.
Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari împărați ai lumii antichității și-a recunoscut fără inhibiții dragostea față de Hephaestion. Cezar, marele conducător al Romei, cel care a reușit să cucerească mare parte din Europa, spunea despre el cu umor: “bărbatul tuturor femeilor, femeia tuturor bărbaților”
Pentru că a întreținut relații sexuale inoportune cu un bărbat de 17 ani, în 1480, marele Leonardo da Vinci este arestat.
În Grecia antică sau Roma Imperială, în Italia renascentistă sau Anglia protestantă homosexualitatea s-a manifestat încă din timpurile cele mai vechi și nu doar la persoane obișnuite, ci după cum se vede și la inși care au schimbat nu de puține ori cursul omenirii și al societății. Dacă orientarea sexuală nu a afectat negativ carierele acestor oameni, iar istoria a ales să lase în seama vorbelor de culise aceste detalii pentru a scoate în față uimitoarele realizări ale acestora, atunci în secolul XXI de ce nu am proceda la fel?
De-a lungul secolelor atitudinea socială față de orientăriile sexuale a fost în strânsă legătură cu poziția biserici față de acest lucru.
Dreptul la șansa de dezvoltare personală indiferent de orientarea sexuală, la egalitate și protecția împotriva agresorilor reprezintă norme fundamentale ale legislației internaționale în materie de drepturi ale omului.
“Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unule față de altele în spiritul fraternității” articolul 1 din DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI
Totuși, deși suntem într-un an în care am ajuns cu dezvoltarea tehnologică și economică la un nivel foarte înalt, în domeniul social și al egalității între semeni avem mult de lucrat, de aflat și de a pune în aplicare legile deja existente în țara noastră. Recunoașterea și posibilitatea de a se bucura de drepturi egale încă nu este la îndemâna unei mari părți a societății țării noastre.
În decursul timpului s-a incercat schimbarea percepției asupra orientării sexuale în dorința promovării principiului egalității de șansă, principiu susținut odată cu înființarea Uniunii Europene.
Azi suntem într-o societate ce se află în tranziție. Apar întrebări în legătură cu orientarea sexuală. Este ea o chestiune privată? Are legătură cu domeniul medical? Este societatea gata să-i accepte pe cei care sunt diferiți? Sunt întrebări prezente în mintea tuturor care au avut contact, chiar și într-o mică măsură, cu persoane din comunitatea LGBT.
În lucrarea de față am vrut să dau glas acestei comunități pentru a-și expune trăirile în momentul în care au prins curaj și au dezvăluit apropiaților un mare secret. Acest proces de dezvăluire poartă numele de “coming out” și cu ajutorul studiului am arătat ce efect au acțiunile persoanelor din jur, asupra celor ce au o altă orientare sexuală.
Eliminarea discriminărilor după criterii de orientare sexuală, fie ele vizibile sau discrete, este una dintre condițiile necesare pentru construirea unei societăți echitabile.
Educarea societății prin programe de conștientizare și cunoaștere a acestei lumi până acum nevăzută sau ignoarată poate fi un pas pentru incluziunea peroanelor LGBT în societate. Școlirea copiilor și adolescenților spre a întelege că a fi diferit nu înseamnă a fi personajul negativ.
De-a lungul timpului, în istoria societății românești, mai multe nume sonore au fost bănuite, acuzate și chiar pedepsite pentru comportament homosexual:
1933 – în penitenciarul Văcărești este închis scriitorul Geo Bogza pentru atentat la bunele moravuri.
(Codul Penal din 1864, art. 262: Actele au fost săvârșite în așa chip încât au adus un ultragiu public contra pudoarei)
1934 – în jurul grupului cultural Criterion, din care făcea parte și omul de cultură Petre Comărnescu, cunoscut ca fiind homosexual, se naște un scandal în urma campaniei lansate de publicația “Credința” împotriva a ceea ce numeau <cavalerii de Curlandia>.
1981-1985 – Miliția Capitalei, secția Moravuri, a derulat în această perioadă o anchetă de mari proporții urmând ca 54 de persoane cu orientări homosexuale să fie judecați și condamnați, dosarul fiind însă stopat de ministrul Culturii din acei ani, Suzana Gadea.
1993 – Ioan Luchian Mihalea este ucis de doi dintre partenerii săi sexuali, iar homosexualitatea intră într-o aprigă și violentă dezbatere publică, presa publicând în următorii ani tot mai multe cazuri de crime între homesexuali.
1998 – Președintele Emil Constantinescu o grațiază pe Mariana Cetiner ce fusese arestată cu 3 ani în urmă pentru că încercase să convingă o altă femeie să întrețină relații sexuale cu ea. Mariana Cetiner a fost grațiată la insistențele organizației internaționale pentru protecția drepturilor omului “Amnesty International” fiind și ultimul cetățean român închis în baza articolului 200.
CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND DISCRIMINAREA
A discrimina apare în dicționarul explicativ al limbii române ca: vb. a separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. — Din lat., it. discriminare, fr. discriminer.
Discriminarea este tratarea diferită a persoanelor și lipsirea lor de drepturi fără un temei legal. În țările democratice există legi împotriva diferitelor forme de discriminare, iar Constituția garantează egalitatea de tratament.
În sociologie, termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al unui individ sau al unui grup de indivizi bazat pe aparteneța lor la o anumită "clasă" sau "categorie". Discriminarea se referă la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup de persoane o au împotriva membrilor respectivei clase sau cateogrii. Poate implica excluderea sau limitarea accesului membrilor grupului de persoane discriminat de la exercițiul anumitor drepturi și șanse care altfel sunt disponibile celorlalte grupuri sociale. Filosofii morali l-au definit ca fiind un tratament sau o atenție defavorabilă . Aceasta este o definiție comparativă. Un individ nu trebuie neapărat să fie lezat pentru a fi discriminat. El sau ea, trebuie doar să fie tratați mai rău decât alții pentru anumite motive arbitrare, pentru a fi discriminați. Ca exemplu, dacă cineva decide să doneze pentru a ajuta copiii orfani, dar decide să doneze mai puțin, să spunem, pentru un copil negru dintr-o atitudine rasistă, donatorul va acționa în mod discriminatoriu, chiar dacă îi ajută cu bani.
Una din supozițiile cele mai importante este accea că discriminarea este greșită din punct de vedere moral. Aceasta este condiția care face posibilă atât legislația împotriva discriminării cât și descrierea pe care o face aceasta diverselor cazuri în care ea se manifestă.
Discriminarea vine în diferite forme plecând de la discriminarea pe bază de vârstă, rasă sau sex până la convingeri politice, religie sau orientare sexuală.
Discriminarea bazată pe sex poate varia de la o țară la alta, dar în termeni generali ea poate fi definită ca o acțiune ostilă împotriva unei alte persoane, dar care nu ar fi avut loc dacă persoana ar fi fost de alt sex.
Legislația internațională împotriva discriminării este acceptată și în România. În acest context, cred că una dintre întrebările cele mai pertinente pe care ni le putem pune în legătură cu societatea în care trăim în momentul de față este următoarea: în ce măsură ne privește această problemă a discriminării? Cât de actuală și de acută este ea?
Legislația României privind sexualitatea din trecut până în prezent
În 1791 sistemul penal francez abolise discriminarea penală a homosexualității.
Cu mai bine de jumătate de secol mai târziu, în 1864, Codul Penal, inspirat din cel francez, promulgat de Alexandru Ioan Cuza, elimină diferențele de tratare a relațiilor sexuale hetero sau homosexuale. La sfârșitul secolului XIX, Codul Penal transilvănean intrat în vigoare începând cu anul 1878, pedepsea doar agresarea homosexuală:
"Articolul 242: Constituie crimă de acte impudice nefirești, care se pedepsește cu recluziunea până la cinci ani, când asemenea acte se săvârșesc între bărbați, prin violență sau amenințări, iar dacă crima a pricinuit moartea părții vătămate, cu temniță grea pe viață."
În 1930, publicația “Curierul Judiciar” publică un rezumar al situației legislative a momentului cu privire la relațiile sexuale:
"Codul nostru penal actual a urmat sistemul Codului francez, adică actele sexuale contra naturii sunt din punct de vedere penal sancționate în aceleași situațiuni când devin pedepsibile și relațiile sexuale normale. Așadar, numai atunci când se constată ca atare că actele au fost săvârșite cu violență (art. 263 CP) sau în așa chip încât s-a adus un ultragiu public contra pudoarei (art . 262 CP), ele vor cădea sub rigorile legii penale."
Curierul Judiciar nr. 6
9 februarie 1930
Codul Penal al lui Carol al II-lea din 1937 este cel care introduce în legislația română încriminarea discriminativă a homosexualități; coincizând cu momentul de ascensiune a nazismului în Europa.
Articolul 431 era rezervat homosexualității și care în urma unor mici modificări, în 1938 capătă următoarea formă:
„alin. 1: Actele de inversiune sexuală săvârșite între bărbați sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală și se pedepsesc cu închisoare corecțională de la 6 luni la 2 ani.
alin. 2: Dacă actul s-a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 18 ani, pedeapsa este închisoare corecțională de la 1 la 3 ani.
alin. 3: Aceeași pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică și în cazul când actul s-a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s-a produs scandal public.“
După cel de-al II-lea Război Mondial, în Codul Penal al Republici Populare Române promulgat în 1948, apar modificări ale articolului 431, iar în anul 1957 dispare condiționarea “scandalului public” și începe incriminarea oricărui raport între persoane de același sex, fiind el chiar și consimțit.
Odată cu venirea comunismului în România, atitudinea față de multe aspecte ale vieții sociale se schimbă. În această direcție se poate înscrie și evoluția legislației împotriva minorității homosexuale. Perioada comunistă de sub Nicolae Ceaușescu a venit cu o scurtă perioadă de relativă liberalizare, urmând ca în anii următori, instrumentele de control și de îngrădire a vieții private să fie perfecționate.
Codul Penal din 1936, art. 200, alin. 1 spune: “relațiile sexuale între persoane de același sex se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 5 ani”
Din punctul de vedere al comuniștilor, homosexualitatea era neproductivă, fiind nevoie de “mame eroine” și de un salt demografic rapid.
Din punct de vedere socio-politic, articolul 200 a constituit un instrument eficient de șantaj politic și a împiedicat dezvoltarea publică a oricărui tip de identitate homosexuală. Abia în anul 1993, din celebrul articol 200, este eliminat aliniatul 1, însă rămân în vigoare alinesexuale. Perioada comunistă de sub Nicolae Ceaușescu a venit cu o scurtă perioadă de relativă liberalizare, urmând ca în anii următori, instrumentele de control și de îngrădire a vieții private să fie perfecționate.
Codul Penal din 1936, art. 200, alin. 1 spune: “relațiile sexuale între persoane de același sex se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 5 ani”
Din punctul de vedere al comuniștilor, homosexualitatea era neproductivă, fiind nevoie de “mame eroine” și de un salt demografic rapid.
Din punct de vedere socio-politic, articolul 200 a constituit un instrument eficient de șantaj politic și a împiedicat dezvoltarea publică a oricărui tip de identitate homosexuală. Abia în anul 1993, din celebrul articol 200, este eliminat aliniatul 1, însă rămân în vigoare alineatele ce fac referire la scandaluri publice, pedofilie și viol.
În anul 2001 Guvernul României adoptă ordonanța de urgență prin care este abrogat articolul 200 din Codul Penal pentru a elimina orice formă de discriminare pe motiv de orientare sexuală.
Suportul legal împotriva discriminării
Constituția României
Titlul I – Principii Generale
În prezent, Constituția și legislația României cuprind:
Art. 4(2): “România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.”
Art. 6(1): “Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.”
Art. 6(2): “Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români.”
Titlul II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale
Capitolul I – Dispoziții comune
Art. 20(1): “Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.”
Art. 20(2): “Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Capitolul II – Drepturi și libertăți fundamentale
Art. 30(7): “Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”
Art. 41(4): “La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații.”
Art. 53(2): “Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.” [6]
Statutul persoanelor LGBT (Lebiene, Gay, Bisexuali, Transsexuali) din România este reglementat de la nivelul Uniunii Europene prin două directive adoptate în anul 2000:
Directiva Consiliului 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în domeniul angajării
Directiva Consiliului 2000/43/EC din 29 iunie 2000 pentru implementarea principiului de tratament a persoanelor, indiferent de originea rasială sau etnică.
Conform acestor directive, legislația națională a țărilor membre ale Uniunii Europene, precum și a statelor candidate trebuie adaptată în așa fel încât să reflecte prevederile acestor legi europene.
În România nu există în prezent o legislație specifică ce să reglementeze situația persoanelor LGBT. Drepturile și libertățile persoanelor LGBT sunt apărate de legislația antidiscriminare.
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în M.Of. al României, Partea.I, nr. 431 din 2 septembrie 2000
Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în M.Of. al Romaniei, Partea.I, nr. 69 din 31 ianuarie 2002
Hotărârea nr. 1.194 din 27 noiembrie 2001 privind organizarea și funcționarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, publicată în M.Of, Partea I, nr. 792 din 12 decembrie 2001
Ordonanța Guvernului nr. 77/2003 pentru modificarea O.G. nr. 137/2003, publicată în M.Of. al Romaniei, Partea.I, nr. . 619 din 30 august 2003
Legea nr. 27/2004 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 77/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în M. Of. Al României, Partea I, nr. 216 din 11 martie 2004
Instrucțiunea CNCD, nr. 1 din 5 martie 2003, publicată în M.Of., Partea I, nr.235 din 7 aprilie 2004
Hotărâre nr. 258 din 3 august 2004 privind aprobarea Planului național de acțiune pentru combaterea discriminării, publicată în M. Of. Al României, Partea I, nr. 775 din 24 august 2004
Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sanctionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în M. Of. Al Romaniei, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006
Din punct de vedere sociologic, minoritățile pot fi grupuri mari, dar care nu dețin controlul asupra resurselor și deciziei. Minoritășile numerice cunt cele etnice(în cazul nostru: maghiari, rromi, germani, evrei, sârbi, turci, ucrainieni, ruși, armeni, slovaci, greci, croați, macedoneni, polonezi etc.); religioase(peste 18 culte religioase, în urma recensământului din 2011); sexuale(comunitatea LGBT); lingvistice(coincid cu cele etnice). [1]
Discriminarea este o acțiune individuală, dar dacă, prin definiție, membrii aceleiași clase sunt tratați în mod asemănător, ea este în același timp un model social de comportament colectiv. De vreme ce este socială, discriminarea implică la un moment dat consecințe asupra comportamentului în ocazii ulterioare. Modelele de inegalitate stabilite într-o generație sunt transmise ușor generațiilor următoare, deoarece oamenii se maturizează socotindu-le atât corecte din punct de vedere moral, cât și naturale.
Pentru ca o acțiune să fie discriminatorie din punct de veder juridic, trebuie mai întâi să existe o lege, care trebuie să definească temeiurile de acțiune interzise, persoanele protejate prin lege și condițiile în care acestea sunt protejate. Conceptul de temei sau de cauză al avocatului poate adesea să nu coincidă cu cel al făptașului. Oamenii sunt conștienți de intențiile și de scopurile lor, în vreme ce acțiunile lor pot izvorî din temeiuri de care ei nu sunt conștienți sau pe care nu vor să le recunoască. Un temei este mai degrabă un motiv. O întreagă serie de acțiuni întreprinse de aceeași persoană pot fi motivate de ambiție, gelozie sau lăcomie, dar intenția va varia într-o oarecare măsură de la o acțiune la alta. Dacă acțiunea are succes, ea poate constitui un pas în procesul de îndeplinire a unei ambiții sau de satisfacere a sentimentului de gelozie. Motivele sunt adesea amestecate, iar oamenii pot să nu fie conștienți de unele dintre forțele care le stimulează comportamentul. Prin urmare, temeiurile unei acțiuni sunt ceva mai mult decât motivele pe care le poate oferi persoana însăși drept explicație. Aceste temeiuri sunt factori pe care un observator independent sau o curte, le identifică drept cauze sau motive ale unei acțiuni.
La fel cum definește anumite clase protejate, legea definește și domeniile protejate. O persoană poate invita la o petrecere numai membri ai unei anumite rase sau ai unui anumit gen; este vorba despre o decizie privată. Legea încearcă să interzică discriminarea în viața publică, iar pentru aceasta ele trebuie să specifice în ce domenii ale acestei vieți publice vor opera sacțiunile sale. În Marea Britanie și în Statele Unite, principalele domenii protejate sunt acelea ale administrării justiției, locurilor de muncă, educației, locuințelor și furnizării de bunuri, facilități și servicii. Acestea sunt definite cu grijă, astfel încât, în Statele Unite ele permit “acțiunea afirmativă” în favoarea minorităților. În Marea Britanie, permit “acțiunea pozitivă”, ceea ce duce ca în anumite împrejurări, a fi de o anumită origine etnică să reprezinte o veritabilă calificare ocupațională.
“Acțiunea afirmativă” și “acțiunea pozitivă” denumesc acele strategii politice adoptate în Statele Unite și Marea Britanie care urmăresc să compenseze într-o oarecare măsură dezavantajul pe care îl au anumite persoane din punct de vedere profesional, deoarece grupul social din care fac parte a fost discriminat multă vreme (ex: femeile, persoanele de culoare, hispano-americanii etc.). Instituțiile din anumite domenii pot alege să adopte sau nu o astfel de strategie. Unele instituții fixează procentaje de preferențiere a candidaților ce provin din grupuri discriminate(ex: pot decide că vor admite 5% persoane cu nevoi speciale preintre angajații lor.)
Ar trebui să fie limpede în zilele noastre că discriminarea este un concept de o importanță crescândă arât în țtiințele sociale, cât și în domeniul acțiunilor întreprinse pentru a proteja drepturile omului. Ea este , de asemenea, un concept în curs de dezvoltare. Implicațiile sale nu au fost pe deplin cercetate și nici caracterul său fundamental nu este întotdeauna înțeles. Dezvoltarea sa este condusă de înseși preocupările practice ale celor ce vor o justiție mai bună, dar chiar aceste preocupări au ridicat uneori obstacole în calea unei gândiri limpezi.
Dacă cea mai bună protecție împotriva discriminării se află în inimile oamenilor, atunci cel mai bun remediu pentru cel care a fost victima discriminării este ca persoana răspunzătoare să își ceară scuze din proprie inițiativă, să ofere o recompensă și să renunțe la această practică. Deseori afirmația că s-a făcut o discriminare va fi contestată, poate din motive întemeiate. Este nevoie de legi care să întărească protecția și să se îngrijească de rezolvarea reclamațiilor. Aceste legi au adesea o importantă valoare educativă. Prin urmare, apar întrebări cu privire la tipurile de legi cele mai eficiente.
1.2. Drept penal și drept civil
Infracțiunile de drept penal reprezintă infracțiuni împotriva statului, ce trebuie distinse de delictele civile, ce reprezintă dispute între cetățeni în care se poate ca statul să nu aibă nici un interes. Din pricina acestei diferențe fundamentale, procedurile juridice sunt de asemenea diferite. Procedura civilă poate oferi victimei discriminării unele remedii mai eficiente, deoarece:
standardul probelor este diferit. În cazul procedurii penale, statului, deoarce este atât de puternic, i se cere să își dovedească acuzația dincolo de orice îndoială rezonabilă. În cazul procedurii civile, reclamantul trebuie doar să își dovedească acuzația mai probabilă decât ceea ce susține apărarea.
în cadrul procedurii penale, acuzatul poate avea dreptul de a tăcea, atunci când se află fie în custodia poliției, fie în fața curții. Prin urmare, nu este nevoie ca el sau ea să depună mărturie sau să se expună interogatorului încrucișat, neputând fi trasă concluzia vinovăției din faptul că nu vorbește. Conform legislației britanice asupra discriminării, dacă pârâtul nu răspunde la întrebări, tribunalul poate trage concluzia că prezentarea făcută de reclamant faptelor este demnă da încredere.
de obicei poliția este cea care inițiază procedura penală, iar procurorul este cel care ia decizia finală. Victimele sau rudele acestora reclamă deseori șovăiala acestuia în a aduce cazul în fața instanței sau în a prefera acuzația cea mai gravă. În cazurile de discriminare, reclamantul are acces direct la tribunal.
procedura penală are un caracter de tipul „totul sau nimic” (deși procurorul acceptă uneori ca acuzatul să pledeze vinovat pentru un cap de acuzare mai puțin grav, în loc să se continue audierea unor mărturii contestate în cazul unui cap de acuzare mai grava). În cazurile de discriminare, părțile pot face aranjamente private fără ca pârâtul să își recunoască greșeala.
În Marea Britanie, când cineva bănuiește că a fost tratat mai puțin favorabil din motiv de rasă sau sex, poate apela la biroul tribunalului industrial regional, completând un formular. El sau ea devine, în acest caz, reclamantul, în vreme ce persoana sau compania împotriva căreia depune plângere devine pârâtul. O copie a formularului este trimisă pârâtului, cere trebuie să răspundă acuzației. Copii ale formularului și ale răspunsului ajung la Serviciul de consiliere, conciliere și arbitraj (SCCA), care scrie părților, oferindu-și ajutorul pentru ca acestea să ajungă la un aranjament fără a fi nevoie ca respectiva chestiune să ajungă în fața tribunalului.
În dreptul britanic, este stabilit că un patron are datoria de a-și proteja angajatul de abuz sexual sau rasial. De pildă, Poliția Metropolitană a plătit 20000 de lire despăgubire unui sergent originar etnic din vestul Africii care fusese supus abuzului rasial de către alți ofițeri de poliție. În definiția hărțuirii sexuale sunt cuprinse nu numai actele nebinevenite în care este implicat contactul fizic de natură sexuală, ci și contactul ce merge foarte aproape de asemenea acte, precum și comportamentul a cărui intenție nu este aceea de a hărțui. Aceasta include remarcile sugestive, glumele ofensatoare, privitul fix în mod deliberat sau aluziile sexuale. Această definiție este adecvată reglementărilor codului Comisiei Europene, privind conduita care creează un mediu de lucru intimidant, ostil sau umilitor. Un bărbat poate depune plângere de hărțuire sexuală dacă este hărțuit fie de un bărbat, fie de o femeie, așa cum o poate face și o femeie hărțuită de un bărbat sau de o altă femeie.
În Statele Unite, o persoană care crede că a suferit o discriminare poate profita, de obicei, fie de o soluționare la nivel de stat, fie de unul federal, fie de ambele. De exemplu în Washington D. C., o astfel de persoană poate adresa Departamentului Omului și Dezvoltării Afacerilor Minorităților, unde un consilier o va ajuta să redacteze o reclamație în forma cuvenită. Apoi are loc o întâlnire de prezentare a faptelor, în care reclamantul și pârâtul vor încerca să ajungă la un aranjament echitabil. Reclamația poate fi respinsă sau i se poate descoperi o „cauză rezonabilă”, ceea ce va conduce la încercarea de conciliere. Dacă aceasta eșuează, Comisia pentru drepturile omului poate judeca respectivul caz, sau reclamantul poate continua și prin intentarea unui proces.
1.3. Inegalitatea moștenită
Acest tip de inegalitatea este și mai periculos din punct de vedere social și politic. Deoarece legile ce pun la dispoziția indivizilor soluții împotriva discriminării au prea puțin efect asupra dezavantajului moștenit, acesta ar putea fi un argument în favoarea unor intervenții mai drastice, dar orice argument în favoarea cotelor devine foarte repede o chestiune extrem de politică.
Avantajele și dezavantajele sunt transmise prin intermediul factorului investițional. Cercetările făcute sugerează că investiția emoțională și financiară în creșterea copiilor este mai scăzută atunci când părinții se despart, decât atunci când copilul este crescut de un părinte vitreg. Acest efect este mai marcat chiar și decât atunci când unul dintre părinți moare, iar copilul este crescut de părintele supraviețuitor. Conform unor cercetări întreprinse în Marea Britanie, s-a calculat că, dacă, în cazul unui copli crescut de ambii părinți, probabilitatea ca el să fugă de acasă din cauza neînțelegerilor este considerată de 1,0, această probabilitate este pentru cel crescut de o mamă singură de 1,4, în vreme ce, dacă este crescut cu un părinte sau frați vitregi, aceasta este de 3,45, de aproape trei ori și jumătate mai mare decât prima cifră. Este mai frecvent ca acei copii ai căror părinți sunt divorțați să părăsească școala mai devreme, să-și găsească un partener, să se căsătorească sau să devină părinți înainte de a împlini douăzeci de ani. S-a observat că ei devin delincvenți sau pot fi șomeri în jurul vârstei de treizeci de ani.
Copiii unora dintre părinți divorțați pot crește în împrejurări mai favorabile decât unii copii din case în care există ambii părinți, dar cifrele arată că crește într-o familie cu un părinte sau frați vitregi înseamnă a crește cu un handicap semnificativ. Unii copii trec peste acest handicap, dar trebuie lăsat loc pentru posibilul efect el acestei situații atunci când se fac comparații, deoarece procentajul de părinți despărțiți este mai mare în anumite clase sociale și grupuri etnice decât în altele. Faptul că este de dorit să se țină seama că factorii de mediu familial contribuie la dezavantajare reprezintă un argument în plus că este recomandabil ca asemenea influențe să fie analizate obiectiv, înainte de a se încerca să se tragă niște concluzii morale din aceste cifre.
1.4. Politicile șanselor egale
„Ceea ce se așteaptă cei mai mulți oameni de la viață esta să aibă șanse corecte și egale de a-și urmări și realiza propriile planuri de viață” (H.J. Gans, 1991)
„Egalitatea șanselor – oportunități egale presupune rezolvarea discrepanței dintre dreptul la auto-determinare și experiența efectivă a auto-determinării.” (D.E Mithaug, 1996)
Formularea multor legi, la noi în țară, se face folosind termeni generali, lucru care împiedică aplicarea lor atât în situații complexe cât și în cazuri concrete, lăsând întotdeauna „portițe de scăpare”, motiv pentru care implicarea clasei politice în promulgarea unor legi clare este absolut necesară. Folosirea unor termeni exacți și a unor exemple cât mai clare cu putință în alcătuirea legilor va ajuta la interpretare lor într-o manieră cât mai corectă.
Se dorește ca o cât mai mare diversitate de companii private, instituții ale statului, școli, asociații și ONG-uri să înglobeze în politicile și regulile interne puncte care să atribuie șanse egale minorităților sexuale.
Un astfel de cod trebuie supus înainte de toate unei consultări largi sub formă de proiect preliminar, revizuit în lumina comentariilor, iar apoi adoptat oficial și popularizat. Fiecare articol al codului necesită propria sa declarație de implementare care să explice cum va fi pus în practică principiul respectiv. Deoarece împrejurările se schimbă, aceste declarații de implementare pot constitui responsabilitatea unor departamente specializate, capabile să le revizuiască atunci când este necesar.
O politică de egalitate a șanselor poate cere ca persoanele răspunzătoare pentru completarea locurilor de muncă libere să prezinte mai întâi o descriere a activității respective, să țină evidența candidaților și a criteriilor de selecționare pe priorități, atât pentru interviu, cât și pentru ofertele de muncă ulterioare. Pe lângă valoarea lor ca mijloc de control extern, aceste cerințe au și rolul de a le aminti celor ce iau deciziile de anumite puncte pe care trebuie să le ia cu grijă în considerație.
1.5. Egalitatea de șanse în contextul național
Din punct de vedere juridic, având în vedere legislația în vigoare adaptată după normele europene impuse, situația actuală poate fi considerată stabilă, deși discriminarea lesbienelor, homosexualilor și a persoanelor trans-gender este de actualitate în domenii precum serviciile publice, atitudinea și acțiunile angajaților Poliției Române, sistemul de încarcerare, reflectarea în mass media, chiar și în relațiile de familie. Realitatea arată că majoritatea românilor au întipărite prejudecăți și stereotipuri cu privire la persoanele trans-gender, fiind considerate anormale.
Barometrul de opinie publică din luna noiembrie 2000 al Fundației pentru o Societate Deschisă, arată că un procent foarte mare, de aproape 86% dintre cei invervievați nu ar dori să aibă homosexuali drept vecini, în timp ce un studiu asemănător din luna iulie a anului 2002 arată cum că aproximativ 59% din români nu consideră persoanele trans-gender a fii normale. Concluzia generală a studiilor de opinie este că la noi în țară, minoritățile sexuale sunt cele mai respinse grupuri minoritare.
La baza discriminării după orientarea sexuală, stau următoarele fenomene:
Intoleranța față de persoanele cu o altă orientare sexuală (lesbiene, homosexuali, bisexuali) decât cea convențională.
Auto-acceptanța dificilă a identității sexuale pentru persoanele trans-gender, ce are ca efect lipsa vizibilității sociale și personale.
Izolarea socială a persoanelor cu o altă orientare sexuală, în special a persoanelor trans-gender.
Violența îndreptată împotriva comunității trans-gender din România și a membrilor acesteia.
Regăsirea în mass media a stereotipurilor și prejudecăților referitoare la comunitatea trans-gender din țară.
1.6. Extinderea influenței sferei sociale în viața privată
Viața privată nu mai este de mult privată, iar viața socială este mai mult de jumătate virtualizată. Facebook, Twitter, Google+ și alte platforme de socializare, joacă un rol mai mult decât important în viața noastră. „Grupurile sociale” nu se mai întâlnesc la serate de dezbateri în care se discuta despre viața publică, ci s-au transformat în grupuri de socializare virtuale în care se discută deschis despre viața personală a fiecăruia. Poze personale, sentimente, trăiri, toate sunt „share-uite” la liber de toată lumea și în special pentru toată lumea. Cu cât limba de comunicare este de circulație internațională, cu atât opiniile, părerile și sfaturile sunt mai diverse.
Dacă în trecut efectele vieții sociale în viața particulară se resimțeau într-o mai mică pondere, în zilele noastre, societatea are un cuvânt foarte important de spus în ceea ce alegem să facem, să gândim sau să decidem ce să facem sau nu, fie că ne privește pe noi sau pe cei din jurul nostru. Deși modul de coexistență a oamenilor s-a schimbat, într-un fel de-a spune, regulile după care societatea se ghidează, au rămas în mare aceleași, iar maleabilitatea și toleranța la „diferit” nu a suferit îmbunătățiri. Chiar dacă cantitatea de informație cu care ne întâlnim este foarte mare, teama de schimbare, de diferit, de orice iese din tiparul convențional, atrage de la sine sentimente de ostilitate și repulsie.
Unul dintre motivele pentru care se opune rezistență măsurilor în favoarea egalității șanselor este că acestea antrenează punerea sub semnul întrebării a ideilor tradiționale și introduc reguli exterioare în niște procese care înainte se reglementau de la sine. Măsurile acestea extind sfera controlului public și o diminuează pe aceea a aranjamentelor private. Din acest punct de vedere, ele sunt parte a unui curent pe termen lung. În etapele timpurii ale industrializării, patronul credea că decizia de a angaja pe cineva îi aparținea în exclusivitate; o slujbă reprezenta cadoul său personal. În limba germană, cuvântul pentru patron însemna „cel care oferă o slujbă”. Această perspectivă a fost curând pusă sub semnul întrebării de către o mișcare care a conturat conștiința unei poziții de clasă comune și a inspirat o vastă legislație a muncii prin care raporturile de la locul de muncă erau supuse controlului exercitat de stat. Ultimele decenii au fost martorele unor schimbări similare în alte domenii, inclusiv în mai larga folosire a legii pentru reglementarea relațiilor din interiorul cuplurilor, precum și în cele dintre părinți și copii.
Argumentele în favoarea legislației împotriva discriminării au unele elemente comune cu celelalte exemple ale acestui curent de gândire, întâmpinând obiecții asemănătoare cu privire la nevoia de a se apăra libertățile individuale și sferele vieții private.
Legislația împotriva discriminării joacă un rol esențial în protecția drepturilor, însă nu este suficientă. Legile nu pot reglementa totul, iar pentru a fi eficiente trebuie să fie sprijinite de preocuparea publicului. Nu trebuie așteptat ca toată lumea să susțină integral asemenea legi, îndeosebi atunci când ele contravin celorlalte interese ale oamenilor.
1.7. Un tratament egal
Se spune că drepturile omului sunt universale. Prin urmare, nu este echitabil ca drepturile celor ce trăiesc într-un anumit stat să fie mai bine protejate decât ale celor care trăiesc în alt stat. Însă, inevitabil, așa stau lucrurile. Statul este cea mai eficientă instituție de protejare a drepturilor, chiar dacă nu este singura. Cetățenii trebuie să coopereze pentru a se asigura că legislația statului din care fac parte adoptă și apoi aplică legile adecvate. Dacă reușesc, de acțiunile lor vor beneficia generațiile viitoare.
În fața legii, persoanele, indiferent de apartenența lor la categoriile sociale, sunt egale.
Principiul tratamentului egal se referă la tratamentul egal al indivizilor, însă ființele umane nu pot trăi doar în calitate de indivizi izolați. Ei pot supraviețui din punct de vedere fizic și emoțional numai ca membrii ai unor grupuri ce fraternizează. Familia este un grup cooperant care cuprinde de obicei mai multe generații și reprezintă unul dintre principalele mijloace de transmitere a inegalității.
Definirea clasei protejate și a domeniilor protejate poate crea mai multe probleme atunci când se ajunge la interzicerea discriminării pe temeiul orientării sexuale. Granițele clasei protejate nu sunt vizibile, precum în cazul rasei sau sexului, ori la fel de ușor stabilite ca în cazul vârstei sau religiei, ci depind în mai mare măsură de identificarea voluntară a individului cu acea clasă. Aceste granițe nu sunt nici stabile, deși unii indivizi au fost homosexuali toată viața lor adultă și nu ar putea trăi altfel. Mulți indivizi sunt bisexuali și pot alege să se comporte în mai multe feluri, astfel încât, sub acest aspect, există un continuum al gradelor de homosexualitate. Unii oameni sunt heterosexuali într-o etapă a vieții lor și homosexuali în alta. Unii oameni au o identitate homosexuală, alții au o preferință homosexuală, iar alții se angajează într-un comportament homosexual numai din când în când. Atât homosexualii, cât și bisexualii se comportă uneori în moduri care nu îi disting de heterosexuali, iar dacă sunt tratați egal, atunci nu au nevoie de nici o protecție specială în aceste domenii.
Problema protecției ia naștere atunci când cineva discriminează o persoană homosexuală din cauza că se crede că ar fi homosexual. Aceasta înseamnă a trata diferit o persoană nu din cauza a ce a făcut, ci din cauza presupusei sale apartenențe la o categorie.
Dacă orientarea sexuală trebuie sau nu privită drept o chestiune privată reprezintă un subiect de discuție în privința căruia părerile diferă în mod categoric, deseori în asociere cu credința religioasă. În puține țări oamenii acceptă într-adevăr delimitarea netă dintre religie și stat, așa cum este ea promovată în Statele Unite. Mulți insistă ca guvernul să-și folosească toate puterile pentru a promova cauza a ceea ce cred ei că reprezintă adevărata religie. Unii socotesc practicile homosexuale contrare credinței lor.
Pot exista, de asemenea, conflicte între dorințele și credințele individuale referitoare la politicile de care e nevoie pentru a fi promovate interesele colective. Se poate susține că statul are datoria de a se îngriji de nașterea unei noi generații suficiente ca număr, ca și cu alte însușiri, încât să înlocuiască generațiile precedente și să preia povara întreținerii celor în vârstă.
Viața de familie ridică mai multe probleme dificile în ceea ce privește discriminarea decât locurile de muncă sau prestarea de servicii. De exemplu în Marea Britanie, cererile cuplurilor homosexuale de a adopta copii nu sunt acceptate, de vreme ce se consideră că este în interesul copilului să crească alături de doi părinți de sexe opuse.
Poziția juridică din Europa este mai complicată, deoarece unele state au mers mai departe decât altele în recunoașterea cuplurilor homosexuale. O lege daneză din 1989 face posibil ca un cuplu de același sex să încheie „o căsătorie înregistrată” la primăriile orașelor (dar nu și într-o biserică). În Danemarca, această prevedere are cea mai mare parte din efectele juridice ale căsătoriei. Mișcări similare s-au petrecut în Olanda și Franța unde în aprilie 2013, în ciuda unor proteste populare masive, s-au legalizat căsătoriile între persoane de același sex, conferind drepturi civile cuplurilor gay și posibilitatea de a adopta copii. Ce se întâmplă dacă un cuplu homosexual din Danemarca se mută în altă țară a Uniunii Europene? Comisia Europeană a Drepturilor Omului a susținut că statele membre pot acționa în mod legitim pentru a proteja viața de familie, însă raporturile homosexuale intră în domeniul vieții private și nu în acela al vieții de familie. Curtea Europeană de Justiție a susținut că, acolo unde un stat acordă unele drepturi cuplurilor de același sex ce dețin naționalitatea sa, el trebuie să permită un drept similar celor de altă naționalitate a Comunității Europene.
Întrebarea dacă părțile unei relații de același sex trebuie sau nu să aibă același drepturi ca părțile dintr-o căsătorie ia naștere, de asemenea, la moartea unuia dintre parteneri. În câteva țări ale Uniunii Europene, taxa ce trebuie plătită pentru moștenire (taxa de succesiune) este mai mare în cazul testamentului unei persoane necăsătorite. Partenerul homosexual poate descoperi că este dificil să obțină drepturile de succesiune la o locuință închiriată, chiar dacă el sau ea locuia, poate, în apartamentul respectiv înainte de moartea partenerului.
Pentru a se conforma legislației europene, orice diferențe de tratament trebuie să aibă justificări obiective proporționale cu scopul ce trebuie atins. Justificările respective trebuie să fie explicite. Pentru a proteja drepturile copilului și ale altor oameni, poate fi necesar să se restrângă drepturile bărbaților și femeilor, dar toate restricțiile trebuie să fie convingătoare și capabile să reziste la o punere rezonabilă sub semnul întrebării.
Legile care reglementează căsătoria și divorțul, furnizând și remedii pentru victimele discriminării, reprezintă responsabilitatea guvernelor. Convențiile internaționale stabilesc standarde la care trebuie să se conformeze guvernele atunci când adoptă legi, interzicând, de asemenea, discriminarea făcută de guverne.
Concluzie
Secolul al XX-lea a fost martorul răspândirii ideii de democrație din sfera politică înspre cele mai multe domenii ale vieții sociale. Gândirea că oamenii sunt egali în demnitate și drepturi a fost întărită de instituțiile publice, în special de industria de divertisment, care dezvoltă capacitatea persoanei obișnuite de ase pune pe sine în locul altora și de a privi viața așa cum ar fi privită de ei. Dezvoltarea empatiei are o importanță crucială, atât pentru recunoașterea discriminării, cât și pentru încercările de a o reduce. În cadrul acestei mișcări fundamentate pe sentiment, ideea de discriminare a ajuns să fie folosită din ce în ce mai mult, începând din anii ’50, pentru a desemna o acțiune sau o practică ce contestă egalitatea tratamentului, putând fi pusă așadar sub semnul întrebării. Cei privați de tratament egal au deseori un sentiment mai pronunțat de supărare decât pot estima vreodată cei ce nu trec prin asemenea experiențe. Astfel, este foarte probabil că apelurile la ajutor pentru eliminarea discriminării vor continua să provoace câteva decenii de acum încolo reacții emoționale de tipul simpatiei sau exasperării.
Discriminarea este atât o idee ce apare în conversațiile obișnuite, cât și un concept al științelor sociale. Economia, psihologia și sociologia au toate ceva de spus despre natura și cauzele sale, științele politice despre distribuția inegalităților ce îi pot fi asociate. Discriminarea are întotdeauna un preț, însă deseori acesta nu este vizibil.
Legislatorii s-au bazat pe înțelegerea problemelor oferită de științele sociale, pentru a furniza protecții și remedii atât la nivel internațional, cât și la nivel național. Cu toate acestea cercetarea elementelor aflate în joc ridică probleme filosofice. Lucrurile asemănătoare trebuie tratate asemănător; lucrurile neasemănătoare trebuie tratate conform diferențelor dintre ele. Uneori discriminarea este definită drept tratament diferențiat prilejuit de neasemănări irelevante, însă ar trebui să fie limbede în momentul de față că poate fi foarte dificil de decis ce este nerelevant din punct de vedere juridic și moral în cazuri particulare.
CAPITOLUL II
SEXUALITATE
În majoritatea familiilor, sexualitatea este un subiect despre care rareori se vorbește deschis. De cele mai multe ori, elementele de educație sexuală precizate de părinți se rezumă, în cazul fetelor, la anunțarea ciclului menstrual si a pericolului de a rămâne însărcinată, iar pentru băieți la interdicția de a „lăsa vreo fata gravidă”.
În această situație este de înțeles de ce tinerii de 12-18 ani, aflati în proces de maturizare sexuală, sunt nevoiți să recurgă la metode de informare nu totdeauna corespunzătoare.
2.1. Identitatea sexuală în România
Sexualitatea umană poate fi definită drept o componentă a ființei umane ce cuprinde cunoștințele, convingerile, valorile și comportamentele sexuale ale unui individ, precum și anumite preferințe, emoții, senzații fizice etc. Sexualitatea are legatură cu anatomia, fiziologia și biochimia unui organism uman(are legătură cu funcția reproductivă a organismului, dar și cu rolurile sociale, identitatea și personalitatea unui individ, cu gândurile, sentimentele, comportamentul acestuia, precum și cu relațiile pe care acesta le dezvoltă cu semenii săi.
În trecut, numeroase tipuri de preferințe și comportamente sexuale au fost considerate nenaturale, perverse sau imorale. Aproape toate activitățile sexuale în afara celor reproductive în cadrul familiei au fost considerate la un moment dat imorale sau nenaturale, în timp ce acum multe dintre acestea sunt considerate normale și sunt practicate de multe persoane. În general, sexualitatea nu era considerată în trecut un subiect legitim de discuție în cele mai multe contexte, fiind supusa unor norme sociale restrictive.
Mulți oameni consideră astăzi că practicile sexuale constituie o chestiune de gust, de preferință personală, atâta timp cât au loc între persoane care au împlinit vârsta de consimțământ (vârstă care în România este de 15 ani, atât pentru băieți, cât și pentru fete).
Vârsta adolescenței (12-18 ani) reprezintă perioada în care fiecare individ își cristalizează identitatea sexuală și, în marea majoritate a cazurilor, își începe viața sexuală.
E o parte firească a vieții de a avea sentimente sexuale. Oameni trec de la copilărie, prin adolescență, la maturitate, iar odată cu acest lucru sentimentele lor sexuale se dezvoltă și se pot modifică.
În timpul adolescenței sentimentele sexuale sunt dezvoltate în noi moduri, din cauza schimbărilor hormonale și fizice. Aceste modificări implică atât corpul cât și mintea.
Orientarea sexuală este una din cele patru componente ale sexualității și se caracterizează printr-o atracție emoțională, sexuală sau afectivă față de indivizi de un anume gen. Celelalte trei componente ale sexualității sunt: sexul biologic, identitatea sexuală, și rolul social al sexelor (apartenența la normele culturale specifice comportamentului feminin sau masculin). Există mai multe tipuri de orientare sexuală:
Heterosexuală.
Homosexuală.
Bisexuală.
Nu oamenii aleg orientarea lor sexuală
1973 este anul în care homosexualitatea a fost exclusă de pe lista dereglărilor și tulburărilor psihice, de către Asociația Psihiatrică Americană. În 1975 Asociația Psihologică Americană a reiterat această decizie, declarând că „se opune portretizării lesbienelor, gaylor și bisexualilor, pe baza orientării lor sexuale, drept bolnavi mintal” și că „sprijină diseminarea de informații corecte în ce privește orientarea sexuală și sănătatea mentală precum și demersurile menite să contracareze prejudecățile bazate pe ignoranță sau pe convingeri nefondate referitoare la orientarea sexuală.” În 1993 Organizația Mondială a Sănătății, din care face parte și România, a declarat homosexualitatea drept variantă firească de exprimare a sentimentelor umane. Nefiind o boală, homosexualitatea nu poate fi „vindecată”. [3]
Cele mai multe organizații medicale cum ar fi Academia Americană de Pediatrie (AAP) și Asociația de Psihologie Americană (APA) cred că orientarea sexuală implică un amestec complex de biologie, psihologie, precum și de factori de mediu(sociali, culturali). Un rol îl joacă genele și hormonii. Aceste organizații cred că în cele mai multe cazuri, orientarea sexuală nu este pur și simplu aleasă.
Persoanele de orientare homosexuală sunt numite gay (termen care se folosește pentru ambele sexe) sau lesbiene (termen care se folosește exclusiv la femei).
Identitatea sexuală este modul în care fiecare individ se percepe din punct de vedere psihologic, ca barbat sau ca femeie.
Identitate de gen este interiorizarea psihologică a trasăturilor feminine/masculine și rezultatul unui proces complex de interacțiune între sine și ceilalți. Identitatea de gen rezultă din sistemul de relații și instituții sociale care, prin socializare, duc la asimilarea de către individul uman a normelor, valorilor cultural determinate, interiorizarea unui ansamblu de statusuri și roluri sociale care-i orientează conduitele în raport cu realitatea obiectivă.
Heterosexismul are la bază principiul că toți oamenii trebuie să fie heterosexuali, heterosexismul reprezintă instituționalizarea heterosexualității: este un sistem de avantaje acordate heterosexualilor într-o serie de practici sociale ca scoala, armata, piața muncii, serviciile medicale, mass-media ori instituțiile religioase.
Transgender este un termen „umbrelă” folosit pentru a descrie acele persoane a căror identitate sau expresie de gen diferă de așteptările convenționale date de sexul atribuit lor la naștere. Această categorie cuprinde:
transsexualii – care trăiesc sau doresc să trăiască permanent ca membri ai sexului opus
travestitii – care se îmbracă în hainele sexului opus
persoanele intersex – care din punct de vedere genetic nu pot fi încadrate în nici unul dintre cele două genuri (masculin, feminin)
androginii, lesbienele foarte masculine, bărbății gay efeminați, oamenii care ar prefera să folosească alte pronume sau nici unul dintre ele, heterosexuali atipici etc.
A fi transgender nu însemnă că esti homosexual. Mulți dintre transgenderi sunt heterosexuali. Identitatea sexuală și orientarea sexuală sunt două chestiuni distincte. O persoană înregistrată în actul de identitate ca femeie, dar care se simte bărbat, în cazul în care se simte atras de femei, se va considera bărbat heterosexual, și nu femeie lesbiană.
Homofobia este componeta cea mai activă și mai vizibilă a heterosexismului. Ea este definită ca teama irațională față de gay, lesbiene, bisexuali, transsexuali și față de homosexualitate.
2.2. Tipuri de discriminări
Discriminarea pe motiv de orientare sexuală
Acest gen de discriminare constă în lipsa unui tratament egal a persoanelor care au altă orientare sexuală decât cea majoritară, sau sunt bănuiți că ar avea o orientare sexuală diferită. Există cazuri când o persoană e discriminată și atunci când este asociată sau înrudită cu o persoană de orientare sexuală diferită (lesbiană, gay, bisexuală). [4]
Tipuri de discriminare pe motiv de orientare sexuală:
Discriminarea directă
Aceasta apare când o persoană de altă orientare sexuală este tratată mai puțin favorabil în comparație cu alte persoane, în aceleași circumstanțe sau în circumstanțe asemănătoare.
Ex: În urma unui interviu, angajatorul refuză angajarea unei femei, deși are calificarea și experiența necesară ocupării postului, deoarece crede că ar fi lesbiană.
Discriminare indirectă
Apare când un anumit criteriu, procedură, practică, dezavantajează persoanele cu o orientare sexuală diferită și nu poate fi justificată în mod obiectiv.
Dacă se demonstrează că această procedură, practică este absolut necesară pentru atingerea unui scop bine stabilit, discriminarea indirectă nu contravine legii.
Ex: Un patron caută un cuplu căsătorit pentru administrarea unui hotel. Refuză un cuplu de homosexuali pe motiv că nu sunt căsătoriți. În cazul de față, patronul nu-și poate justifica cererea.
Victimizarea
Este o altă formă de discriminare care apare când o persoană este tratată mai puțin favorabil deoarece a depus o plângere, sau intenționează să depună o plângere că a fost discriminată pe motiv de orientare sexuală.
Ex: În urma concedierii unui angajat ce s-a aflat că este gay, un fost coleg depune mărturie la tribunal în favoarea celui concediat. După proces, patronul îi reproșează că a depus mărturie împotriva firmei și îl avertuzează că șansele lui de promovare au scăzut în mod considerabil.
Hărțuirea
Este definită ca o un comportament nedorit care are ca efect violarea demnității unei persoane și crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. Hărțuirea se poate manifesta în diverse forme: de la agresiunea fizică (atac), la cea verbală (bancuri, glume, porecle, cântece) și cea scrisă (graffiti, postere, fotografii, e-mail-uri etc.).
Ex: O femeie lesbiană primește mesaje scrise cu bancuri despre lesbiene, ce sugerează că acest gen de persoane sunt un pericol pentru copii. Astfel de glume sunt jignitoare la adresa femeii.
Trimiterea acestui gen de mesaje sunt sinonime cu hărțuirea, indiferent dacă cel care le-a trimis a avut sau nu intenții jignitoare.
Discriminarea după încetarea raporturilor de muncă
Poate fi de asemenea ilegală hărțuirea sau aplicarea unui tratament inegal unei persoane gay după încheierea raporturilor de muncă. Acest tip de hărțuire se poate manifesta prin refuzul de a-i oferi recomandări – scrise sau verbale- sau prin oferirea de recomandări incorecte. Se consideră discriminatorie și situația în care nu i se oferă recomandări deoarece a făcut o plângere că este discriminat/ă de către angajator pe motiv de orientare sexuală.
Ex: Un bărbat aplică pentru un loc de muncă într-o organizație. Managerul îl contactează pe fostul angajator pentru a cere informații suplimentare despre bărbat. Acesta refuză să-l recomande spunând că a fost nepotrivit pentru slujbă, pe motiv că este bisexual.
2.3. Instituții cu responsabilități în domeniul anti-discriminarii
Instituții guvernamentale
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) înființat prin HG nr. 1194 din 2001 este organul de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului însărcinat cu aplicarea legislatiei anti-discrimnare în România.
Atribuții:
Prevenirea faptelor de discriminare
Medierea faptelor de discriminare
Investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare
Monitorizarea cazurilor de discriminare
Acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminarii
Sancțiuni aplicate de CNCD
Faptele de discriminare se încadrează, în general, în rândul faptelor contravenționale și se sacționează în funcție de gravitate cu avertisment sau amendă contravențională. CNCD are calitate de agent constatator și de organ care aplică sancțiuni.
Când fapta de discriminare vizează o persoană fizică, amenda este de la 200 RON la 2000 RON.
Cand fapta de discriminare vizează un grup de persoane sau o comunitate, amenda este de la 400 RON la 4000 RON, cf art. 20 din ordonanța Guvernului 137/2000 actualizată până în iulie 2006.
Banii pentru achitarea amenzii contravenționale devin venit la bugetul de stat. Ei nu reprezintă despăgubiri pentru suferințele victimei, ci sancțiunea aplicată de stat pentru nerespectarea legii, a valorilor societății. Pentru a obține despăgubiri civile, victima trebuie să se adreseze instanțelor de judecată civilă.
Instanțele civile
În toate cazurile de discriminare prevăzute în Ordonanța de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea de despăgubire este scutită de taxa judiciară de timbru.
La cerere, instanța poate dispune retragerea, de către autoritățile emitente, a autorizației de funcționare a persoanelor juridice care, printr-o acțiune discriminatorie, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deși cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile Ordonanței de Guvern nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Organizații neguvernamentale
Centrul de Resurse Juridice
Oferă consultanță în cazuri strategice (care pot crea jurisprudența în România) în materie de combatere a discriminării pe criteriul de orientare sexuală.
Asociația ACCEPT
ACCEPT este cea mai mare organizație neguvernamentală din România pentru drepturile persoanelor LGBT. În afară de promovarea drepturilor LGBT, organizația este implicată în încurajarea metodelor contraceptive și prevenirea bolii SIDA.
MISIUNE
Apărarea și promovarea drepturilor persoanelor LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transgender) din România, ca drepturi ale omului.
VIZIUNE
O societate în care orientarea sexuala și identitatea de gen sunt considerate simple caracteristici ale ființei umane.
SCOP
Schimbarea atitudinilor sociale negative față de persoanele LGBT din România.
VALORI
1. Respectul față de drepturile omului. Respectăm dreptul la demnitate personală și de grup.
2. Respectul față de diversitate. Considerăm fundamentală respectarea convingerilor, a valorilor, a sentimentelor și a identității.
3. Respectul față de propria persoana și față de comunitățile din care facem parte. Susținem și încurajăm afirmarea identității și respectul de sine. Acționăm cu profesionalism. Promovăm principiile transparenței instituționale.
4. Combaterea intoleranței și a discriminării față de persoane și de grupuri pe criteriul orientării sexuale și al identității de gen.
OBIECTIVE
• apărarea prin toate mijloacele legale a persoanelor lezate în drepturile și libertățile lor fundamentale, așa cum sunt prevăzute în Constituția României și în tratatele internaționale ratificate de statul român;
• educarea societății și mass-media cu privire la LGBT;
• organizarea de acțiuni pentru respectarea drepturilor și libertăților persoanelor LGBT;
• dezvoltarea solidarității între membrii comunității LGBT;
• colaborarea cu organizații care promovează interesele minorităților;
• dezvoltarea de servicii care răspund nevoilor specifice LGBT din România.
ACCEPT este coordonatoare a Coaliției Antidiscriminare din România și membră ILGA Europe, TGEU-Transgender Europe și Inter Pride.
Organizația oferă consiliere juridică pentru persoane în situații de discriminare pe motiv de orientare sexuală, gen și statut HIV pozitiv.
ACCEPT poate documenta cazurile de discriminare și va decide dacă le poate susține, fie în instanță, fie în relația cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Cei ce pot solicita sprijin sunt:
-persoanele fizice, organizațiile neguvernamentale, instituțiile publice, orice persoană juridică legal constituită.
Istoric
În 1994 s-a constituit grupul de inițiativă Bucharest Acceptance Group cu scopul de a promova un dialog deschis și rațional despre subiectul complex al relațiilor dintre persoane de același sex.
În mai 1995 Bucharest Acceptance Group a organizat la București simpozionul „Homosexualitatea – un drept al omului?” La simpozion au participat reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, Bisericii Ortodoxe Române și ai organizațiilor LGBT și de drepturile omului. Una dintre consecințele pozitive ale simpozionului a fost decizia micului grup de voluntari și simpatizanți de a înființa o organizație independentă stabilă.
ACCEPT a fost înregistrată ca organizație neguvernamentală de drepturile omului la data de 25 octombrie 1996.
În 1997 ACCEPT a lansat o campanie națională și internațională pentru abrogarea Articolului 200 din Codul Penal al României prin care erau incriminate relațiile dintre persoane de același sex. Ca urmare a acestei campanii, la 30 ianuarie 2002 s-a încheiat procesul legislativ de abrogare a articolului 200.
În luna mai 1999 Asociației ACCEPT i s-a decernat, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, premiul EGALITÉ („Equality for Gays and Lesbians in the European Institutions”) pentru activitatea de apărare a drepturilor și libertăților persoanelor LGBT din România. Tot in 1999, ACCEPT a fost nominalizată la premiul Sacharov al Parlamentului European.
ACCEPT a organizat la București, între 4 si 8 octombrie 2000, cea de-a XXII-a Conferință Europeană ILGA, cu titlul „ACCEPTing Diversity”.
În 2004 ACCEPT a organizat primul festival gay din România, sub titlul “Festivalul Diversității”, eveniment care a cuprins un mini-festival de film gay, o expoziție de afișe și fotografii, lansări de carte și dezbateri publice.
În 2005 în cadrul GayFest 2005, în București are loc primul GayPride românesc, eveniment istoric pentru mișcarea LGBT din România care a stârnit numeroase reacții în rândul oficialităților și a opiniei publice devenind unul dintre cele mai mediatizate subiecte ale acelor zile. Deși această paradă a fost aproape blocată de primarul Bucureștiului, Adriean Videanu, festivalul a continuat, după ce Traian Băsescu și Monica Macovei au intervenit în favoarea grupării ACCEPT.
În 2006, cu ocazia Festivalului Gay desfășurat sub sloganul “Aceleași drepturi, aceleași obligații”, ACCEPT a pus pe agenda publică problema căsătoriei/parteneriatului înregistrat între persoane de același sex.
Tradiția continuă și în anul 2007…. A III a ediție a acestui eveniment a debutat pe 4 iunie 2007, la fel ca în anii precedenți, cu o conferință de presă care întărea încă o dată, existența unui eveniment tradiție.
Au fost organizate, dezbateri, expoziții, un workshop, o piesă de teatru și un festival de film. Un real success a fost expoziția numită – “Ce fac gayii și lesbienele în pat?” – dar nu în ultimul rând dezbaterile care au avut ca teme – “Grupurile parlamentare și discriminarea” și “Religie și democrație” – .
În 2011, GayFest a ajuns la a opta ediție. Tot în 2011, se împlinesc 10 de ani de la abrogarea articolului 200, articol care a încriminat homosexualitatea până în 2001.
Proiecte desfășurate de ACCEPT
ACCEPT a implementat sau a participat la mai multe proiecte în sprijinirea persoanelor LGBT:
Cele mai mediatizate sunt -Luna istoriei LGBT- și -Gay Fest-
Luna Istoriei LGBT
Donator: Comisia Europeană, prin Programul Drepturi Fundamentale și Cetățenie
Perioada de implementare: 2-27 Februarie, 2012
Buget: 3 100 Euro
Parteneri: Galeria 26 (OTA), Make a Point, Facultatea de Sociologie, Centrul pentru Jurnalism Independent, Home Mătăsari, Biblioteca Națională, Biblioteca Alternativă, Cafe Voyage, Club Purple, Club Control, Club Alexander
Scopul Proiectului: Luna Istoriei LGBT are loc în România și în alte 8 țări europene în fiecare an, în luna Februarie. Reprezintă o oportunitate de a celebra viețile și cultura persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuale, transgender), explorând poveștile personale și ale celorlalți într-un context LGBT. Este, de asemenea, o ocazie de a învăța, a discuta și a dezbate pe marginea luptei continue pentru drepturile LGBT în România și în întreaga lume. În România Luna Istoriei LGBT a avut loc pentru prima oară în anul 2012.
Gay Fest
Donator: Fundația ERSTE, Institutul pentru o Societate Deschisă
Perioada de implementare: 25-30 Iunie, 2012
Buget: 6 000 Euro
Parteneri & Susținători: Ambasada SUA, Ambasada Marii Britanii, Muzeul Național de Artă Contemporană, Noul Cinematograf al Regizorului Român (Muzeul Țăranului Român), Centrul Ceh, Home Mătăsari, Spațiul Platforma, Atelier Mecanic, Club Control, Biblioteca Alternativă, Green Hours, Voyage Cafe, Metropotam, Decât o Revistă, Revista de Povestiri, Sub25, baboom.ro, Urban Things, Modernism, getlokal, feminism.ro, etc.
Scopul proiectului: În fiecare an, începând din 2004, Asociați ACCEPT organizează GayFest – un festival al Pride-ului, pentru recunoașterea și sărbătorirea diversității. Festivalul este dedicat comunității LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, transgender, queer) din România și prietenilor, aliaților și susținătorilor lor.
GayFest este expresia persoanelor implicate în mișcarea pentru drepturile civile LGBT, un eveniment ce reunește activismul politic (Marșul Diversității, dezbateri) cu activismul cultural (piese de teatru, filme și expoziții). GayFest este o acțiune proactivă, prin intermediul căreia se atrage atenția asupra drepturilor persoanelor LGBTQ.
GayFest este un eveniment cultural, o mișcare de promovare a cuturii LGBTQ, un eveniment de sine stătător care prezintă valorile comunității LGBTQ, prin intermediul teatrului, al filmelor și al imaginilor, întărind faptul că persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender/transexuale și queer trăiesc, muncesc, iubesc și trec prin aceleași probleme ca și cele heterosexuale. Cu toate acestea, ele se confruntă și cu o discriminare nejustificată.
Rupe tăcerea! A avut ca scop principal să sporească accesul victimelor infracțiunilor motivate de ură la informații și servicii de suport. Activitățile au abordat problematica infracțiunilor motivate de ură, în general, și au inclus activități specifice concentrate pe infracțiunile motivate de ură ce vizează populația LGBT.
Donator: Ambasada Regatului Țărilor de Jos din București
Perioada de implementare: August 2012- Iulie 2013
Buget: 24 500 Euro
Parteneri: ISOP, Institutul de Studii pentru Ordine Publică (instituție subordonată Ministerului Administrației și Internelor, responsabil cu oferirea unor programe de dezvoltare a cunoștințelor în plan profesional pentru agenții de poliție); CNCD; Coaliția Antidiscriminare din România (un grup informal alcătuit din 9 ONG-uri specializate în promovarea drepturilor omului)
Obiective specifice: Creșterea nivelului de conștientizare a publicului general în ceea ce privește infracțiunile motivate de ură (cum se poate identifica o infracțiune motivată de ură și cum poate reacționa o persoană în calitate de victimă sau de martor). Îmbunătățirea accesului victimelor la serviciile de suport existente (în cadrul Coaliției Antidiscriminare din România). Elaborarea și realizarea unui training specializat pe abordarea infracțiunilor motivate de ură împotriva persoanelor LGBT pentru agenții de poliție (în parteneriat cu ISOP și CNCD).
Rezultate: O secțiune pentru infracțiuni motivate de ură pe site-ul antidiscriminare.ro (site-ul oficial al Coaliției Antidiscriminare), conținând informații specifice; O campanie de conștientizare în social media; Un sistem online de raportare pentru persoanele care au fost victime sau martore ale infracțiunilor motivate de ură, de orice natură, pe site-ul antidiscriminare.ro.; Oferirea de consiliere juridică în 10 cazuri de discriminare și săvârșire de infracțiuni motivate de ură asupra persoanelor LGBT; O curriculă de training axată pe abordarea infracțiunilor motivate de ură și a discriminării persoanelor LGBT.
Pentru a reuși să implementeze cat mai multe din proiectele pe care le au în agendă, ACCEPT are o echipă bine structurată, un număr de membrii activi, voluntari, iar cei ce nu dispun de timp, pot face donații. Voluntarii asociației desfășoară activități atât în sediul organizației cât și în acțiunile, evenimentele pe care ACCEPT le are în afara organizație.
Activitățile de voluntariat sunt: traduceri, participări la seminarii în numele organizației pe plan local, național sau internațional, voluntariat la sediul ACCEPT (confecționare măști, stegulețe, ajutor bibliotecă), participarea la evenimente (GayFest, Salonul Internațional de Psihologie, Târgul Erotic, campanii de informare, cursuri organizate de ACCEPT sau dezbateri).
Periodic voluntarii participă la întâlniri în cadrul cărora discută despre activitățile organizației și modul în care se pot implica. La aceste întâlniri sunt încurajați să facă propuneri, sugestii despre activitățile desfășurate sau evenimente viitoare.
În toată lumea există țări unde sunt interzise relațiile homosexuale (Algeria, Agola, Iran, Ethiopia); țări unde sunt permise doar relațiile de tip lesbian(Bahrain, Bangladesh, India, Jamaica); țări unde homosexualitatea poate duce la pedeapsa cu moartea(Iran, Sudan, Emiratele Unite Arabe); țări unde vârsta pentru a avea relații sexuale de tip homosexual este mai mare decât vârsta pentru cele heterosexuale(Bahamas, Chile, Indonesia); țări unde este permisă căsătoria între persoane de același sex(Belgia-2003-, Canada-2005-, Spania-2005-, Massachusetts-2004-, Olanda-2001-)
În România, persoanele de același sex, au drept de o viață trăită împreună din anul 1996, dar relațiile au fost pe deplin legale începând cu anul 2001. Femeile au dreptul la înseminare artificială dacă sunt într-o relație cu o altă femeie. Tot din 1996 le este permis transexualilor săși schimbe documentele personale în funcție de genul pe care îl au după intervenția chirurgicală. Din anul 2000 sunt interzise discriminările sexuale în orice domeniu, inclusiv la locul de muncă. În ceea ce privește acceptarea în armată, România nu este nici pentru dar nici împotriva persoanelor homosexuale de a face stagiul militar.
În urma unui studiu făcut de organizația ACCEPT în colaborare cu ILGA (International Lesbian and Gay Association-Europe) pe un eșantion de 392 de persoane ce au o orientare sexuală diferită de cea heterosexuală, s-au observat următoarele:
– majoritatea membrilor familiilor nu cunosc orientarea sexuală a persoanelor intervievate (61,2%)
– prietenii cunosc orientarea lor sexuală
– primele persoane cărora se destăinuie cu privire la orientarea sau identitatea sexuală sunt prietenii, mama, frate/soră, iar apoi urmează un grup restrâns din colegii de la serviciu.
În cele mai multe cazuri persoanele cărora le spuneau despre propria lor orientare, reacționau într-un mod negativ, ce ducea adesea la violențe de tip verbal și fizic.
Consider că pentru a elimina piedicile și stereotipurile deja existente ar trebui să se clarifice care sunt nevoile persoanelor LGBT și să se dezvolte abilitățile necesare pentru a satisface aceste nevoi. La nivel de individ este necesară încurajarea încrederii în sine și respectul de sine. Sistemul medical ar trebui să fie structurat și promovat ca un modiu primitor și non discriminatoriu față de persoanele LGBT, iar unul dintre cele mai importante aspecte este să se asigure confidențialitatea datelor clienților.
Ordonanța Guvernului 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a constituit la data adoptării un instrument juridic modern în domeniul egalității de șanse.
Potrivit actului normativ, în România, demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate de lege. Statul garantează principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării în exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale. Totuși aplicarea principiului rămâne, la nivel național, la stadiul declarativ. O dovadă a înțelegerii precare a principiului stă în absența unor criterii cum ar fi orientarea sexuală din programe de incluziune socială.
Nivelul ridicat de respingere socială al persoanelor de o altă orientare sexuală nu a fost combătut de instituțiile statului român, deși orientarea sexuală apare drept unul dintre cele șase criterii de vulnerabilitate în Tratatul Uniunii Europene consolidat.
Din Constituția României articolele 4 și 16 afirmă principiul nediscriminării și egalității. Aceste articole se referă în mod expres doar la anumite criterii de discriminare, neregăsindu-se criteriul orientării sexuale sau identității sexuale. Această enumerare ar trebui interpretată ca fiind exemplificativă nu exhaustivă. Nemenționarea expresă a unui criteriu poate produce dificultăți în interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor constituționale și legale.
În România este nevoie de definirea clară și cuantificabilă a standardelor și obiectivelor alături de monitorizarea și evaluarea continuă a oricăror politici și inițiative. Deasemenea este nevoie realizarea de campanii instituționale de informare, care vizează nu doar informarea cu privire la existența unei legislații de nediscriminare ci vizează și încurajarea dialogului social, și a cooperării inter-instituționale în scopul combaterii excluziunii sociale. Astfel există posibilitatea de a se ajunge la înlocuirea ideii conform căreia grupurile vulnerabile ar fi o povară, cu cea în care grupurile vulnerabile sunt un avantaj al diversității.
Consecințele pe care le are un mediu social caracterizat printr-o aditudine de discriminare și prin prisma unor stereotipuri predominant incorecte sunt pentru un adolescent gay următoarele:
Negarea propriei orientări sexuale și reprimarea sexualității, rezultând în ura de sine, depresie și, în cazuri extreme, sinucidere.
Recunoașterea față de sine a propriei orientări sexuale, dar adoptarea unei vieți duble și ipocrite, pentru a evita reacțiile adverse ale familiei, prietenilor, profesorilor sau medicilor de orientare heterosexuală. Riscul unui stres psihologic continuu, al pierderii respectului de sine și al sexului „clandestin”, neprotejat, din lipsa de informații medicale adecvate, este implicit.
Recunoașterea față de sine și față de alții a propriei orientări sexuale, dar expunerea, din această cauză, la posibile agresiuni, violență și discriminare. Ca efect al acestora, adolescentul în cauză poate începe să lipseasca de la școală, poate renunța la studii, sau poate recurge la alcool, droguri, ori chiar la acte de violență.
Pentru a preveni oricare dintre aceste consecințe, esențiale sunt informarea corectă a adolescenților cu privire la orientarea sexuală, comunicarea deschisă și onestă cu ei, precum și indicarea unor grupuri de suport sau organizații care îi pot ajuta cu informații specializate.
CAPITOLUL III
Coming out – dezvăluirea orientării homo/bisexuale
„Coming out” este un termen din limba engleză care nu are echivalent în română. Provine din expresia „to come out of the closet”, care înseamnă, literal, „a ieși din debara” – în sens figurat, „a da în vileag un lucru secret”.
Coming out se referă la procesul prin care un gay, o lesbiană sau o persoană bisexuală conștientizează faptul că este atras/ă de persoane de același sex, ajunge să își identifice orientarea sexuală și să o dezvăluie și altora.
Studii recent efectuate în universități nord-americane arată că majoritatea tinerilor gay își identifică orientarea sexuală până la vârsta de 13 ani. Felul și momentul în care aceștia decid să vorbească și altora despre identitatea lor diferă de la individ la individ. Majoritatea își dezvăluie orientarea sexuală și altora în următoarea ordine: altor persoane gay de aceeași vârstă, prietenilor heterosexuali apropiați, membrilor familiei de vârste apropiate cu ale lor și, în final, părinților. Este important de reținut următorul fapt: coming out nu este un act singular, realizat o dată în viață, ci, mai degrabă, un proces continuu. Aceasta deoarece, condiția de gay nefiind „vizibilă” precum cea a unei persoane de culoare, de exemplu, în viața unei persoane gay vor apărea tot timpul noi cunoștințe (amici, noi membri ai familiei, colegi de serviciu, parteneri de afaceri, etc.) față de care persoana gay poate să considere important să se identifice.
3.1. Importanța
Fără nici un dubiu, coming out-ul este preocuparea majoră, dacă nu chiar cea mai apăsătoare, a majorității gaylor. De ce? În primul rând, din motive de sănătate și bunăstare personală: a nu îți dezvălui orientarea homo/bisexuală înseamnă a duce o viață dublă, a-ți trăi relațiile „pe ascuns”, a fi nevoit să minți sau să te cenzurezi tot timpul – ceea ce afectează negativ psihologia oricărui om în situații similare.
În al doilea rând, din motive sociale: o persoană gay poate foarte bine să nu dezvăluie și altora orientarea sa sexuală, însă asta înseamnă că el/ea nu va vorbi cu mulți dintre cunoscuți despre o parte importantă din sine – ceea ce înseamnă că relațiile sale cu colegii, amicii sau familia vor fi limitate și, prin urmare, lipsite de genul de mulțumire pe care ți-o dă comunicarea deschisă cu cei dragi. În special într-o societate ostilă homosexualilor, coming out-ul presupune un curaj considerabil și o sinceritate totală pe care mulți nu le au, preferând să trăiască „pe ascuns” o viață întreagă.
Odată cu dezvăluirea orientării sale sexuale, o persoană gay își poate pierde prietenii cei mai buni, poate fi renegată de familie ori discriminată la școală sau la locul de muncă. În plus, coming out-ul reprezintă începutul unei vieți normale și demne pentru orice gay, chiar dacă și viața aceasta are dificultățile ei. Acest act de asumare a identității gay a stat la baza mișcărilor de emancipare a homosexualilor de pretutindeni. Atunci când un bărbat gay sau o femeie lesbiană se hotărăsc să nu se mai ascundă, contribuie nu numai la propria lor bunăstare, dar și la a celorlalți gay și lesbiene.
3.2. Abordare
Un gay care decide să își asume toate aceste riscuri trebuie să știe cum să o facă, astfe posibilitatea unor reacții negative dăunătoare să fie cât mai mici și pentru sine, și pentru persoana căreia i se dezvăluie. Un tânăr gay ar trebui să reflecteze asupra următoarelor:
Clarificarea propriilor sentimente: ești „ok” cu orientarea ta sexuală? Dacă nu, încearcă să obții ajutor (fie de la alte persoane cum ar fi psihoterapeuții, fie din publicații tematice) ca să lămurești dacă motivele pentru care nu te simți bine sunt interioare ori datorate prejudecăților mediului referitoare la homosexualitate? Nu îti face coming out-ul câtă vreme nu te simți împacat/ă cu tine însuți/însăți și nu lăsa pe nimeni să te forțeze să te dezvălui, dacă nu esti cu adevarat pregatit/ă.
Alegerea momentului pentru coming out: fii constient/ă de starea de sănătate, dispoziția și problemele celor cărora te pregătești să te dezvălui. Dacă în acel moment ei sunt îngrijorați sau stresați din vreun motiv fără a avea legatură cu tine, ori dacă sunt prinși într-o dispută cu cineva, nu vor fi receptivi la ce ai să le spui și e foarte probabil să reacționeze ostil, vărsându-si nervii pe tine.
Anticiparea reacției: fii pregatit/ă ca mărturisirea ta să stârnească surprindere, furie sau supărare. Deși asemenea reacții sunt foarte frustrante, nu reacționa tot cu furie, lasă-le timp celorlalți să se gândească în liniște la cele spuse.
Reafirmarea aprecierii tale față de ei: explică faptul că ți-a trebuit mult curaj până să te simți pregătit/ă pentru această dezvăluire, că le-ai facut-o pentru că îi consideri importanți pentru tine și că îi respecți într-atât încât să consideri că trebuie să te cunoască așa cum ești. Reamintește-le că ești aceeași persoană: dacă ieri erai fiul iubitor sau fiica grijulie, la fel vei fi și mâine.
Continuarea comunicării: fii pregatit/ă să răspunzi cu calm și sinceritate la întrebările lor. E important să fii bine informat/ă pentru a le putea clarifica nelămuririle. Poate fi foarte util să căutați împreună materiale informative, să le citiți și să discutați pe marginea lor.
Păstrarea respectului de sine: dacă obții reacții incriminatorii, negative ori violente, ori dacă persoana căreia i te dezvălui îți întoarce spatele, nu te lăsa nici umilit/ă, nici deznădăjduit/ă. Cunoaște-ți valoarea ca individ, cunoaște-ți calitățile, apreciază-ți-le și, în funcție de acestea, estimează pe cine merită să păstrezi alături de tine și pe cine nu.
Chiar dacă este un proces riscant și care necesită multă răbdare și discernământ, coming out-ul este premisa unei mai bune integrări sociale, poate duce la consolidarea relațiilor cu cei apropiați și oferă o perspectivă mai matură asupra realităților legate de dragoste, prietenie, comunicare etc. Este de asemenea o condiție necesară pentru acceptarea deplină a propriei orientări sexuale și a dezvoltării respectului de sine.
3.3. Homofobia și homonegativitatea
Ostilitatea față de persoanele de orientare homo/bisexuală este adesea numită homofobie. Aceasta este o problemă a heterosexualității, iar prin extindere, devine o problemă a întregii societăți. Interpretând ce spune sociologul Pavel Câmpeanu despre homofobie, aș enunța că este un resentiment irațional ce își caută motivații raționale. Este mai mult decât o teamă irațională, fiind justificată și mobilizată în termenii națiunii, tradițiilor, a modelelor culturale și a instictului de perpetuare a speciei.
Homofobia vine însoțită de o gamă de sentimente și atitudini negative, de un comportament agresiv și defectuos față de indivizi indentificați sau percepuți ca fiind LGBT. Lipsa unei legislații corespunzătoare poate duce la acțiuni ale societății bazate pe ură, prejudecată, dispreț, mergând până la violența fizică.
Definiție: Homofobia este termenul prin care se definește un „complex de emoții precum anxietatea, dezgustul, aversiunea, furia, stinghereala și frica” pe care le simte o persoană de orientare heterosexuală față de un gay, o lesbiană, un bisexual sau o bisexuală”.
„Homofobia” nu este o „fobie” în sens tradițional, clinic, deoarece nu se referă la o reacție patologică, incontrolabilă față de homosexuali, ci la o atitudine cognitivă și emoțională negativă determinată de educație. Homofobia nu este o boală ce trebuie tratată, ci o atitudine care poate fi modificată pozitiv. De aceea homofobia se referă nu numai la emoții, ci și la opinii și atitudini negative față de homosexuali. Homofobia afectează nu doar persoanele non-gay, ci și pe gayi înșiși, în momentul în care aceștia preiau și internalizează mesajele negative ale societății cu privire la homosexuali.
Exemple de manifestări homofobe internalizate: ura de sine (cu efectele aferente asupra celor din jur) rezultată din acceptarea opiniilor negative față de homosexualiate, stânjeneala în compania gaylor deschiși în ce privește orientarea lor sexuală, respingerea și denigrarea tuturor heterosexualilor („heterofobie”) etc.
Ca și în cazul rasismului, homofobia se întemeiază pe eșecul anumitor persoane în asumarea nu numai a deosebirii față de persoana homosexuală, dar și asemănarea cu el. Pentru unii, a fi homofob, este o modalitate mai puțin directă de a proba și garanta, lor înșile și celorlalți, o heterosexualitate exclusivă. Sunt implicate uneori și practicile și politicile discriminatorii împotriva minorităților sexuale, fixate de stat și întreținute de legislație și de către biserică. Ajungând sub aripa protectoare a societății și al autorităților, homofobia ajunge să fie percepută ca o virtute patriotică.
Cauzele homofobiei sunt multiple. Ignoranța și lipsa de informații corecte despre homosexualitate sunt motivele principale pentru prejudecățile negative și iritabilitatea cu privire la comportamentul și personalitatea homosexualilor. Un alt motiv ar fi dinamica sexuală a relațiilor homoerotice, la care contribuie și suspendarea sau nestatornicia rolurilor sexuale, ce compromite ordinea patriarhală. Tot o cauză este teama individului de orientare heterosexuală de a deveni obiect al atracției sexuale pentru cei ce aparțin aceluiași sex. Deasemenea, pentru bărbați, faptul de a fi iubit și de a te bucura de dragostea manifestată de alți bărbați, este ceva înspăimântător, deoarece suntem învățați ca bărbații între ei să se raporteze la un nivel competitiv.
Aceste motivații pornesc de la presupunerea deja înrădăcinată, că heterosexualitatea reprezintă norma acestei lumi, iar membrii ei nu pot fi decât heterosexuali. Restul nu contează sau sunt considerați inexistenți. Ca efect al conformismului social, homofobia pedepsește orice îndepărtare de la normele majorității și o cataloghează ce pe o deviație. Rezultatul persecutării homosexualului duce la politici de contestare preferențiale și limitarea de drepturi ale acestuia, ba mai mult, îi este răpită și posibilitatea de a-și cere aceste drepturi.
Astfel homosexualii devin persoane în ajutorul cărora nimeni nu se grăbește să sară, iar astfel devin țapi ispășitori pentru tot ce nu merge bine în societate.
Condamnarea victimei poate funcționa cu răsunet, în momentul în care este co- implicată. Victimele homofobiei adesea sunt străini și de ei înșiși. Sunt crescuți, educați și socializați pentru a fi heterosexuali. Cresc într-o lume în care homosexualitatea este blamată, din acest motiv, în momentul conștientizării a diferenței de orientare sexuală, se confruntă cu rușinea, vina și o ură față de sine.
În România, mostrele caracteristice ale homofobiei sunt în fucție de cei care le profesează. Deseori sunt situate pe vechile fobii ca xenofobia și antisemitismul. Tipurile de homofobii existente sunt:
– homofobia naționalistă – cuprinde formațiunile de extremă dreaptă
– homofobia anticapitalistă – cuprinde formațiunile de extremă stânga
– homofobia cucernică
– homofobia defensivă
Pentru a preveni perpetuarea scindării sociale dintre gay și majoritatea populației, precum și numeroasele consecințe negative ale homofobiei, tinerii ar trebui să înțeleagă mecanismul prin care homofobia generează comportamente negative ca etichetarea, hărțuirea, discriminarea și violența.
Mecanism
Din perspectiva orientării sexuale, noțiunile de „normal” și „anormal” sunt încă atât de împământenite încât, atunci când facem cunoștință cu o persoană, nu doar că presupunem din capul locului că este heterosexuală, dar nici nu ne gândim vreo clipă că ar putea să nu fie heterosexuală. Odată pronunțat, cuvântul „homosexual” invocă automat ideea de „anormal”. Fobia față de gay își are rădăcinile în această asociere: ne este, în general, frica de ce este considerat „anormal”, neobișnuit, necunoscut. O persoană altfel decât „normală” inspiră automat celorlalți nesiguranță sau frică. „Această emoție primară poate genera o atitudine negativă care, la rândul ei, poate duce la un comportament negativ." În cazul homofobiei, frica față de „anormalul” gay naște o atitudine de superioritate: heterosexualii sunt superiori gaylor. De aici, adoptarea unor comportamente negative față de gay: ca „superiori”, heterosexualii se considera „îndreptățiți” să îi eticheteze, hărțuiască, agreseze, discrimineze.
Etichetarea
Etichetarea presupune desemnarea unui gay, a unei lesbiene, a unui bisexual sau a unei bisexuale printr-un anume „atribut”, doar pe baza preferințelor lor sexuale. Aceste atribute sunt rezultatul unor stereotipuri precum „gayi sunt efeminați” sau „lesbienele urăsc bărbații”. Etichetarea poate avea efecte puternice. Dacă un om este supus etichetării pentru o perioadă îndelungată, este posibil să înceapă să se comporte conform etichetei respective pentru că asta așteaptă mediul înconjurător de la el.
Hărțuirea
Hărțuirea presupune un comportament de natură sexuală față de o persoană care nu l-a solicitat și nu îl apreciază, considerându-l jignitor și indezirabil. Exemple de „comportament de natură sexuală” care pot apărea și în școli sau licee: avansuri de natură sexuală, atingeri sau gesturi cu tentă sexuală, graffiti cu mesaje de natură sexuală, expunerea sau distribuirea de materiale, fotografii sau desene în care temele sexuale sunt explicite, glume despre sex/glume „murdare”, exercitarea de presiuni pentru acordarea de „favoruri” sexuale, auto-erotizarea în fața altora sau discutarea în public a intimităților de natură sexuală și răspândirea de zvonuri legate de activitatea sau „performanța” sexuală a altora.
Hărțuirea repetată a unui elev de către profesori sau de către alți elevi poate crea un mediu ostil pentru victimă, având efecte precum absenteismul, dificultăți în a învăța și scăderea randamentului, pierderea încrederii în autoritățile școlare, izolarea, nesiguranța sau pierderea respectului de sine. Din 2000 și în România există prevederi legislative care pedepsesc hărțuirea.
Discriminarea
Discriminarea implica nu doar comportamente negative față de o persoană sau un grup gay, ci și un set de dezavantaje specifice de multe ori deliberat instituite. În general, comportamentele negative sunt mult mai ușor de recunoscut decât dezavantajele, care nu sunt întotdeauna evidente/vizibile. De exemplu, formularele obișnuite pe care un cetățean le are de completat în diverse situații par concepute conform normelor heterosexuale, cuprinzând, la secțiunea „stare conjugală”, doar câteva opțiuni-standard: „necăsătorit/ă”, „căsătorit/ă” sau „divorțat/ă”. Unii gay consideră lipsa unei a patra opțiuni valabile și pentru ei (de pildă, „parteneriat civil” – în cazul gaylor din statele unde aceste parteneriate sunt legale) o formă de discriminare mai puțin vizibilă decât altele (cum ar fi interzicerea accesului gaylor într-un bar), însă la fel de discriminatorie.
În România anului 2001, situația cu privire la discriminarea gaylor era, conform unui studiu efectuat de Asociația ACCEPT sub îndrumarea ILGA-Europe (The European Region of International Lesbian and Gay Association), următoarea: 28% din subiecții gay chestionați fuseseră agresați fizic, 41,5% fuseseră hărțuiți, 35,8% avuseseră experiențe negative în familie, iar 29,3% fuseseră discriminați la locul de muncă. Un alt studiu recent întreprins în câteva țări din Comunitatea Europeana propune o explicație inovatoare (si, posibil, generatoare de soluții noi) pentru felul cum functionează discriminarea împotriva gaylor. Conform acestui studiu, perpetuarea comportamentelor discriminatorii se datorează existenței unui cerc vicios. Întrucât cei mai mulți gay optează pentru „invizibilitate”, preferând să nu își dezvăluie orientarea sexuală și comportându-se ca și cum nu ar fi gay, majoritatea heterosexuală nu poate decât să își facă despre gay imaginea sugerată de acei câtiva gay vizibili (în presă, la televizor, în filme sau la spectacole). Astfel, cititorii articolelor de scandal care descriau „escapadele” homoerotice ale cântăretului George Michael prin toalete publice ajungeau la convingerea că gayi sunt promiscui. La fel, privitorii concertului oferit de trupa rusească tATu în timpul concertului lor din România nu puteau concluziona decât că lesbienele sunt un fel de femei imature cărora le place să „se dea în spectacol”. Având la dispoziție doar astfel de exemple de gay, heterosexualii nu pot decât să își formeze o impresie generală viciată despre gay – o impresie bazată pe câțiva gay vizibili care, chiar dacă nu sunt reprezentativi pentru comunitatea gay, au avut îndrăzneala de a-și asuma (sau de a-și „juca”) public orientarea sexuală.
Cercul vicios se închide atunci când, intimidați de impresia generală în continuare proastă a majorității heterosexuale despre gay, majoritatea gaylor continuă să prefere invizibilitatea. Pare evident că, pentru depășirea acestui blocaj, este important ca mai mulți gay (gayi obișnuiți, nu neapărat gayi vedete) să opteze pentru coming-out, și este la fel de important ca mai mulți heterosexuali să își pună sub semnul întrebării stereotipurile.
Din punct de vedere legal, începând din 2000 discriminarea pe criteriul orientării sexuale este considerată o infracțiune și în legislația română.
Violența
Violența fizică împotriva minorităților, inclusiv a gayilor, are o denumire specială în literatura de specialitate: „hate crimes” – infracțiuni (de la vătămări corporale la crime) comise asupra unor victime gay și motivate de orientarea sexuală a acestora. În unele cazuri extreme, agresorii își planifica atacul în locuri pe care le știu frecventate de gay. În cele mai multe cazuri, însă, actele de violență sunt neplanificate și se produc atunci când agresorii recunosc gay sau lesbiene în locuri publice. Cea mai cunoscută „hate crime” este, poate, aceea petrecută în anii ’70 într-un orășel din statul american Nebraska și ecranizată în „Boys Don’t Cry”, un film pe care și telespectatorii români au avut ocazia să-l vadă, este povestea unei adolescente, Teena Marie Brandon, ucisă de prietenii săi după ce aceștia descoperă că trecea drept băiat și avusese o relație lesbiană.
Confruntați cu comportamente homofobe precum cele patru descrise mai sus, mulți adolescenți (fie victime, fie martori) preferă să păstreze tăcerea cu privire la asemenea incidente, din teama de a nu provoca și mai multă violență. A păstra tăcerea nu este, însă, o soluție pentru eradicarea violenței. Informând populația despre existența unei legislații care pedepseste hărțuirea, discriminarea și agresiunea, se actionează în spiritul prevenirii unor astfel de manifestări.
STUDIU DE CAZ
Minoritatea homosexuală este privită cu ochi răi de lumea majoritară care manifestă sentimente de ură radicale. Iar acest lucru se datorează faptului că homosexualii sunt “altfel” decât majoritatea.
De regulă, heterosexualii percep ca disconfortabilă apropierea de un homosexual și astfel au o reacție de respingere și ostilitate. Ceea ce agravează oarecum lucrurile este că homosexualii și lesbienele reacționează la homofobie printr-o atitudine de trasare a unor granițe din ce în ce mai accentuate. Dar a cui este vina? Există o asemenea vină? Ei cum percep lucrurile? Cum se simt? La astfel de întrebări încearcă să răspundă studiul următor.
Am intervievat un lot de persoane care se confruntă cu problemele în urma acțiunii lor de coming out și care pot furniza informații asupra modului în care sunt percepuți de către persoanele cele mai importante lor: familia, prietenii și de ce nu, colegii de muncă.
Deși în ghidul de interviu nu există o întrebare prin care subiecților să li se ceară să comenteze modul în care s-au simțit când au dezvăluit familiei orientarea lor sexuală, am întâlnit situații în care aceștia au simțit nevoia să-și exprime sentimentele. Aceste sentimente au fost diverse, unele chiar duse la extrem. Au fost cazuri în care încărcătura emoțională fiind prea mare, probabil și datorită faptului că evenimentele au fost destul de recente, au izbucnit în excese de furie sau de plâns.
Eșantionul ales este de tip „lanț”. Adică am solicitat fiecărei persoane să recomande o alta, deoarece întâlnirea acestui tip de populație și disponibilitatea persoanelor LGBT de a vorbi deschis despre propriile întâmplări este destul de dificilă. Recomandarea unui cunoscut prezintă un avantaj de a elimina acel sentiment de nesiguranță și anxietate pe care oricine îl are față de o persoană care îi cere informații de natură personală asupra cărora ulterior nu mai are nici un control în privința modului în care vor fi utilizate.
Interviurile au fost luate de la 20 de persoane (9 homosexuali, 7 lesbiene și 4 bisexuali), cu vârste cuprinse între 18 și 30 ani, cu profesii diferite și statusuri sociale diferențiate în funcție de nivelul de pregătire, rapiditatea ascensiunii profesionale etc.
Interviu a cuprins 20 de întrebări semi-structurate prin care s-a urmărit aflarea:
-tipurile de discriminare la care au fost supuși
-serviciile oferite victimelor
-nivelul educației populației în domeniu
-importanța mass mediei pentru ei cu privire la homosexualitate
-gradul de conștientizare a drepturilor și obligațiilor pe care le au
-dacă principiul egalității de șanse este prezent la nivelul culturii instituționale atât prin regulamentul de ordine interioară cât și prin programele de formare la care participă ca angajați
-modul în care sunt priviți de către persoanele din jurul lor, în urma coming out-ului; dacă planurile lor de viitor în raport cu familia s-au schimbat
Primele întrebări le-am pus pentru a afla mai multe despre vârsta pe care o au, studiile făcute, locul de muncă, domiciliul.
Eșantionul a fost destul de pestriț în ceea ce privește vârsta. Au fost 6 persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 20 ani, 8 cu o vârstă între 21-25 și 6 de 26-30 ani.
„Nu cred că am înțeles din prima ce se întâmplă. Oricum eram timidă de când eram mică, dar în preajma fetelor aveam și emoții. Când am mai crescut, cu băieții mă înțelegeam bine și îmi plăcea să ies cu ei. Am făcut sex pentru prima dată tot cu un băiat; dar ceva nu mergea bine. […] Când am întâlnit-o pe ea, prima dată am crezut că este doar ciudată. Am ieșit împreună și a început să-mi placă. […] Într-o seară a început să mă mângâie și într-un final m-a sărutat. Abia apoi mi-a spus că ei îi plac fetele, mi-a spus cum si-a dat seama, cum au reacționat prietenii, familia, iar eu am înțeles de ce este atât de diferită.” (F. 21ani)
Toate persoanele intervievate, la început, nu știau ce se întâmplă sau de ce se simt altfel în preajma persoanelor de același sex cu al lor. Conștientizarea a venit pe parcurs. S-au informat, au testat și-au hotărât. De cele mai multe ori, teama de a părea sau chiar de a fi diferiți, i-a făcut reticenți și nu vroiau să-și accepte condiția.
„A fost puțin ciudat. Îl cunoșteam pe tipul ăsta de ceva vreme și mi se părea ok. Era amuzant. Într-o seara am ieșit pe la bloc și m-am întâlnit cu el. Am început să vorbim și el mi-a spus că este bisexual și că îi place de mine. Mi s-a părut amuzant. Dar nici nu l-am îndepărtat. Tot în acea seară m-a sărutat și de atunci suntem împreună.” (B. 19ani)
Au fost două cazuri în care până să li se facă avansuri de către persoane de același sex, nu aveau tendințe homosexuale. În opinia mea au fost puțin convinși. Ei nu au mai avut alte contacte cu alți homosexuali nici până la acel moment nici după.
Cei de 18-20 de ani s-au destăinuit mai întâi prietenilor, apoi familiei și doar în două cazuri și colegilor de la școală.
„Nuuu… Nici nu mă gândesc să le spun colegilor de la școală. O prietenă a făcut acest lucru și a trebuit să-și schimbe școala. […] De ce?! Colegii ei nu au reacționat violent, dar pur și simplu au exclus-o și mai făceau și niște glume nesărate… […] Bine că maică-sa a-nțeles-o, mai rar așa părinți.” (B. 19ani)
Teama de a nu experimenta aceleași sentimente de excluziune este mai puternică decât frustrarea la neputința lui de a vorbi liber despre propria orientare.
Nu le place ideea că ar trebui să își schimbe grupul de prieteni în cazul în care nu sunt acceptați. Preferă să își ascundă preferințele sexuale de restul grupului, cel puțin deocamdată.
„A fost… trist. Țin minte că într-o săptămână s-a schimbat tot universul meu. … Tata mi-a tras o palmă și mi-a spus să nu le spun vecinilor. Mama… mama nu a înțeles. Vroia să mă ducă la psiholog, că e doar o toană.” (B. 30ani)
În aceeași săptămână și-a luat lucrurile și a plecat. A terminat liceul dar nu și-a continuat studiile. Acum are propria firmă de web design. Când a plecat din casa părinților a stat o vreme la o prietenă. Este unul din cei 16 subiecți care a întreținut relații sexuale și cu parteneri de sex opus.
Patru din cei intervievați nu au avut relații sexuale cu parteneri de sex opus. Trei dintre ei nici nu au vrut să încerce. Au spus că nu înțelegeau de ce nu pot să fie cu cineva care sunt băieți ca și ei.
În cazul celor trei se observă o tendință de siguranță față de sexul masculin. Unul dintre ei mi-a spus în glumă că nu are încredere în fete. Am observat o ușoară discriminare de gen în cazul lui.
„Am o mătușă bisexuală. De fapt acum e singură, dar a avut relații și cu băieți, dar și cu fete. […] Tata râde și spune că este ușurat, deoarece pare că bisexualitatea a fost moștenită doar pe linia feminină în familia noastră. Totuși nu i-a picat bine când i-am mărturisit că îmi plac și fetele… Șocul cel mai mare l-au avut când mi-am adus prietena din perioada respectivă, acasă. Ambii m-au sfătuit, mai degrabă impus, să am un singur partener; pe rând. Fie el bărbat sau femeie. La noi în familie nu se înșeală și nu se umblă cu minciuni.” (F. 29ani)
Acesta este un caz fericit, în care familia acceptă homosexualitatea. Poate motivul este și pentru că există un precedent la ei în familie, poate țin atât de mult la fiica lor, încât nu vor să o îndepărteze sau să o facă să sufere.
După părerea mea, motivul este undeva la mijloc. Deoarece există o persoană bisexuală la ei în familie, atunci sunt sigură că s-au informat în legătură cu acest subiect, tocmai pentru a o înțelege și de a o sprijini. De aici rezultă și dragostea pe care o au în familie pentru fiecare membru în parte.
„Cum ai vrea să reacționeze cineva când citește ceva rău despre relațiile homosexuale? Este foarte important modul în care ne facem văzuți.”
„Fiecare grup are oameni de care nu sunt mândrii. Dar așa se întâmplă, cei care nu respectă reguli, care fac lucruri de care nu suntem mândrii, apar și la știri. Noi ceilalți care suntem „cuminți” și ne vedem de treabă ne integrăm și nu facem valuri. Dar aparent lumea vrea senzaționalul și îi vede doar pe cei ce nu reprezintă majoritatea dintre noi.”
Subiecții consideră că modul în care mass-media prezintă știrile și aduc la cunoștință noutățile este important în alcătuirea atitudinilor și comportamentului din partea populației. Ei consideră că romii, membrii sectelor și homosexualii sunt grupurile cele mai susceptibile de a fi discriminate. Știrile ce sunt în principal neutre sunt cele despre persoanele de culoare, maghiari, asiatici.
Este adevărat că populația deja săturată de multitudinea de articole în care subiectul este homosexualitatea, unde este prezentată ca pe ceva negativ și dăunător, nu mai este atât de deschisă la aflarea celeilalte părți. Nu mai au încredere în declarațiile pe care le fac persoanele discriminate.
„Legile?! Sunt o porcărie” (F. 21ani)
Unul singur are încredere în legislație, dar și el consideră că birocrația prin care trebuie să treci în cazul discriminării, mai ales a celei sexuale, este una foarte greoaie, aproape părtinitoare.
„Am avut impresia că mă lupt cu un sistem care nici nu vroia să știe de existența mea… Parcă toată procedura era îngreunată în mod intenționat pentru a mă face să mă răzgândesc și să-mi retrag plângerile.” (B. 21ani)
În cazul acesta, subiectul a fost agresat fizic pe stradă de necunoscuți, deoarece l-au văzut sărutându-se cu prietenul lui. A depus o plângere, ce a dus la un proces, iar după o perioadă de peste 1 an, a primit și despăgubiri.
Acest caz a fost singurul pe care l-am întâlnit, în care a fost vorba și despre violență fizică, din partea unor necunoscuți, la adresa persoanei, pe motiv de orientare sexuală.
„Eu nu am încredere în sistem în general. Legile de tipul toți suntem egali le cunosc în general. În cazul în care voi întâmpina dificultăți, mă voi interesa la momentul respectiv.” (B. 19ani)
Mai mult de jumătate din ei nu cunosc legislația din România și nu știu exact la ce instituții trebuie să apeleze în cazul în care asistă sau sunt ținta unei acțiuni homofobe.
Mulți dintre ei au avut întâlniri mai puțin plăcute cu statul în momentul în care vroiau să își deschidă o afacere sau la schimbarea domiciliului și din acest motiv nici nu mai vor să audă de legi, sperând că se vor descurca în momentul în care vor întâmpina problemele.
Cu excepția a două persoane:
„Nu mă mai interesează atât de tare că se află acest lucru (faptul că este gay), important este să-mi răspundă la întrebări, să mă consulte și să-mi administreze tratamentul dacă este cazul” (B. 27ani)
„Pentru mine nu a fost vreo problemă să se știe că sunt bisexuală. După cum ți-am spus, unii cred că este ceva trecător, iar altora li se pare sexy” (F. 28ani)
subiecții consideră confidențialitatea un factor foarte important, iar pentru 3 dintre ei chiar hotărâtor în alegerea de a merge la doctor sau nu.
Când au fost întrebați dacă au impresia că pot avea încredere că medicul lor va păstra confidențialitatea, 3 au răspuns pozitiv, 12 au spus nu și 5 au spus că nu știu.
Teama lor asupra lipsei de confidențialitate a doctorilor este justificată. În urma unui studiu făcut de asociația ACCEPT pentru evaluarea atitudinii și opiniilor medicilor dermato-venerologi din București în anul 2002, au arătat că o parte dintre medici nu iau în serios această clauză de confidențialitate, ba chiar fac publice rezultatele testelor, cu precădere cele făcute pentru bolile cu transmitere sexuală și le leagă de activitățile sexuale practicate de pacienții lor gay.
Când i-am întrebat de CNCD și de ACCEPT, două instituții ce lupta împotriva discriminării, toți respondenții știau de cele două organizații. Două persoane chiar au depus sesizări la sediul lor. Bărbatul de 21 de ani, ce a trecut printr-un proces, a fost mulțumit de modul de abordare a instituțiilor din momentul în care au aflat despre cazul lui, până la soluționarea acestuia. Cea de-a doua persoană consideră că asociația ACCEPT este mai accesibilă deoarece se concentrează exclusiv pe comunitatea LGBT și pe cei ce poartă virusul HIV/SIDA.
„E bine că există asemenea instituții. Mie personal îmi conferă o stare de liniște faptul să știu că am cui mă adresa în cazul unui abuz.”
„Cunosc despre ele doar ce am aflat de pe internet sau de la cunoscuți”
În cazul în care nu au avut motiv să apeleze la una din instituții, nu au cunoștință despre cum anume acționează ele. Partea încurajatoare este că au cunoștință despre ele și majoritatea au încredere că aceste instituții îi pot sprijini în rezolvarea problemelor în cazul în care vor apărea.
Ceea ce nu se poate spune de alt gen de instituții. Ca în cazul aplicativității legilor de către stat, respondenții nu au o viziune favorabilă asupra poliției sau asupra bisericii.
„Când i-am spus preotului mi-a spus să mă lepăd de astfel de practici. Mi-a recomandat să merg la doctor să mă vindec și m-a învățat ce să fac pentru a fi iertat. […] Am vrut să-l întreb dacă are cunoștințe despre ce înseamnă să fi homosexual, dar m-am lăsat păgubaș. Era prea însuflețit și pornit împotriva mea.”
Cei ce și-au dezvăluit orientarea sexuală bisericii, nu au fost agresați fizic sau verbal, dar nici nu au primit înțelegere. Li s-a recomandat în general să nu mai spună nimănui și să urmeze un tratament.
În privința planurilor de viitor, subiecții mai tineri sunt mai confuzi. Își doresc continuarea studiilor, dar nu pot continua deoarece au nevoie de sprijin financiar, iar familia nu îi ajută.
„Ai mei mi-au spus că după liceu ei nu mai bagă bani în fundul meu, că doar nu așa m-au crescut. […] Că ce va zice lumea despre ei, că îi vor vorbi pe la spate. […] Întotdeauna, mai ales maică-mea, a fost o egocentrică. Vroia să fie admirată și să i se recunoască meritele la scenă deschisă. Când mergeam cu ea pe undeva mai mereu îmi verifica ținuta, îmi critica modul în care mi-am prins părul, iar acasă îmi reproșa unele lucruri pe care le-am spus sau față de care mi-am expus părerea.”
„Tot mă încurajau să-mi găsesc un job și să merg pe picioarele mele. La început am fost debusolată. Aveam planuri pe care le-am făcut împreună cu ei. Am ales facultatea, am vorbit despre locul în care voi locui și erau nerăbdători de perioada vacanțelor, când aș fi venit acasă și am fi mers împreună în excursii. Chiar îmi ziceau să vin cu o prietenă sau cu un iubit și să ne petrecem vacanța împreună. Acum, în urma „marii” dezvăluiri… parcă au dispărut.”
„Nici înainte nu erau prea implicați în planurile pe care le aveam, dar măcar erau puțin interesați
CONCLUZIE
Din 2001, în România, relațiile homosexuale sunt pe deplin legale, deși în istoria acestei țări, oamenii cu această orientare au fost deseori persecutați de poliție, în special în anii comunismului, dar și de către societatea acelor zile. Singura scăpare era să devină conspiratori ai Securității sau să presteze alte servicii în cadrul sau în favoarea acestei instiuții, astfel orientarea lor sexuală să nu fie dezvăluită. Însă, înainte de dictatura lui Carol al II-lea și de perioada comunistă, Codul Penal prevedea încriminarea homosexualității decât dacă era săvârșită prin fortă, în alte cuvinte, era condamnat violul.
Astăzi, în secolul XXI, în anul 2014, sentimentele și trăirile care duc la discriminarea homosexuală și mai departe la existența homofobiei, sunt aceleași cu cele din 1937. Teama față de nou, ostilitatea față de neconvețional, și repulsia față de diferit, sunt trăiri ale omului pe care le-am moștenit din timpuri demult apuse, în care informațiile erau într-un număr mic și greu de obținut, până în ziua de astăzi în care avem la îndemână și imediat o cantitate uriașă și atât de vastă de informații și cunoștințe, încât sunt puține lucruri care ne înconjoară și despre care nu știm măcar dacă ne sunt sau nu dăunătoare.
Bun. Și dacă în trecut lipsa cunoștințelor și a informației era cauza temerilor față de schimbări și față de nou, în momentul de față această problemă este rezolvată. Din asta rezultă că problema nu se axează pe a avea sau nu cunoștințe, ci de a accepta sau nu realitatea.
În decursul istoriei, homosexualitatea a fost acceptată într-o măsură mai mare sau mai mică, ținându-se cont și de clasa socială din care făceau parte partenerii.
Respingerea homosexualității a început în momentul în care unele din instituțiile statului au respins ideea catalogând-o ca fiind nenaturală și prin urmare s-a început o politică de înlăturare (eradicare).
Această acțiune, cam mai toate de acest tip, au dus la crearea unor grupuri și mai târziu unor societăți ascunse văzului public. Acest mod de a-ți trăi viața, ascuns, temător, a devenit caracteristic pentru majoritatea persoanelor cu orientări homosexuale.
Din punctul de vedere al diferenței de gen, nu am obținut răspunsuri într-o mare măsură diferite. „Rușinea”, „sentimentele rănite”, „teama” eu fost prezente în toate cazurile în momentul în care au hotărât să accepte față de ei și față de cei prezenți în viața lor, că atracția lor sexuală este puțin diferită față de a majorității persoanelor.
Am observat că persoanele trecute de 25 de ani au o încredere mai mare că există șanse ca populația României să îi accepte la un momentdat pentru ceea ce sunt și pentru aportul pe care îl aduc societății. Ei spun că societatea și-a schimbat atitudinea față de acum 10 ani. În schimb cei mai tineri nu sunt convinși că vor putea trece peste obstacole nevătămați, din contră doi dintre ei ridică mari semne de îngrijorare. Lumea lor este întunecată. Nu-și cunosc foarte bine drepturile și nu sunt siguri cum ar trebui să reacționeze la homofobia venită de la persoanele din jur.
Din aceste motive o atitudine mai deschisă a insitituțiilor statului, în special a celor de învățământ, atât cel superior cât și cel primar ar ajuta persoanele tinere cu orientări de tip homosexual în a-și găsi mai ușor răspunsurile la întrebările lor.
Ce este interesant de observat e faptul că respondenții au pus un accent diminuat pe comportamentele negative și s-au axat mai mult pe persoanele care au avut aceste reacții negative.
Efectul este adesea psihologic. Faptul că nu sunt acceptați în societate, dar mai ales de către persoanele cele mai apropiate, persoanele homo/bisexuale rămân marcate. Își pierd încrederea în oameni în modul general, dar și mai important își pot pierde încrederea în ei înșiși, în posibilitatea unei zile mai bune mâine. Lipsa de încredere în sine duce la sentimentul de delăsare generală, la lipsa de respect față de sine și de acolo la lipsa de respect față de viață în mod particular, dar și față de viață la modul general.
De aceea acceptarea este foarte importantă. În primul rând trebuie să se înceapă cu propria persoană. Este falsă acceptarea de către societate, dacă tu ca individ nu te accepți în primul rând. Acest lucru este valabil pentru toate categoriile de persoane. Nu spun că trebuie să fi infatuat, ci doar sigur pe ceea ce ești și bine informat.
Teama de necunoscut a populației a făcut-o să devină opacă la cerințele și drepturile pe care le au persoanele homo/bisexuale.
În cele mai multe cazuri persoanele cărora le spuneau despre propria lor orientare, reacționau într-un mod negativ, ce ducea adesea la violențe de tip verbal și fizic.
Nivelul ridicat de respingere socială al persoanelor de o altă orientare sexuală nu a fost combătut de instituțiile statului român, deși orientarea sexuală apare drept unul dintre cele șase criterii de vulnerabilitate în Tratatul Uniunii Europene consolidat.
În urma expunerii unui lucru tăinuit o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, te supui riscului. În urma unor reacții negative, impactul psihologic poate fi într-o mare măsură negativ, iar în unele cazuri ireparabil. Persoanele implicate pot să-și întrerupă studiile, pot recurge la substanțe ce dau dependență sau chiar pot duce la acte de violență.
BIBLIOGRAFIE
[1]„Discriminarea” Michael Banton, ed.DU Style, București 1998
[2]„Direcții și teme de cercetare în studiile de gen din România” Colegiul Noua Europă, București iulie 2002
[3]accept-romania.ro
[4]antidiscriminare.ro
[5]wikipedia.org
[6]cdep.ro
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
[1]„Discriminarea” Michael Banton, ed.DU Style, București 1998
[2]„Direcții și teme de cercetare în studiile de gen din România” Colegiul Noua Europă, București iulie 2002
[3]accept-romania.ro
[4]antidiscriminare.ro
[5]wikipedia.org
[6]cdep.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Coming Out. Dezvoltarea Orientarii Homosexuale Si Bisexuale (ID: 164806)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.