Caracteristicile Dezvoltarii Psihointelectuale Specifice Prescolaritatii

INTRODUCERE

Motivația alegerii temei

,, Copiii iubesc muzica, iar un cântec frumos este pentru ei o

jucărie care nu se strică niciodată .’’

Liviu Comes

Dintre toate artele, cea mai apropiată de sufletul omenesc este muzica, ea fiind prezentă în viața omului în toate etapele dezvoltării sale. Accesibilă copiilor înaintea cuvântului, muzica lasă în sufletele lor impresii ce ramân imprimate adânc toată viața. Încă de la vârsta gânguritului, copilul este atras de lumea sunetelor, este atent la zgomotele pe care le aude, recunoaște vocea persoanelor care-l îngrijesc, este receptiv la muzică. Bebelușului îi place să i se vorbească, să i se cânte.

Copilul aude cu mult timp înainte de a fi în stare să vadă. De timpuriu el fredonează, pentru ca la vârsta preșcolară să cânte de obicei corect. El repetă în mod frecvent melodiile pe care le aude și-i face plăcere să asculte piese instrumentale.

Puterea muzicii de a modela personalitatea și a sensibiliza sufletul omului se constituie ca argument de necontestat pentru o educație muzicală bine organizată. Afectele dobândite în copilărie determină întreaga viață psihică a tânărului și adultului de mai târziu.

Educația muzicală răspunde nevoii spontane și naturale a copilului de mișcare și de joc; ea reprezintă un punct de plecare pentru tot ce urmează să învețe în grădiniță și o bază pentru dezvoltarea sa echilibrată și armonioasă. Scopul educației muzicale în grădinița de copii este stimularea muzicalității lor, cultivarea deprinderii de a asculta muzică și a dorinței de a se manifesta prin acțiuni muzicale.

Educația muzicală este o disciplină de sinteză cu ajutorul căreia se pot realiza toate cerințele și obiectivele învățământului preșcolar.

Pornind de la ideea că toți copiii sunt capabili a se dezvolta muzical, grija mea permanentă este de a găsi noi modalități și căi de influențare a simțului muzical. Pentru aceasta, am căutat în primul rând să stimulez interesul copiilor pentru cântec prin audiții și jocuri alese cu grijă, care însoțesc orice moment al zilei : în timpul răsfoirii unor cărți sau reviste, în timp ce copiii colorează, construiesc, etc. O activitate începută cu un cântec creează o atmosferă favorabilă desfășurării ei, îi introduce pe copii în atmosfera de lucru într-un mod agreabil și mobilizator, după cum, încheierea activității cu un cântec legat de tema abordată, produce copiilor un sentiment de satisfacție pentru lucrul terminat cu bine.

Cântatul – ca și vorbirea – este „ o manifestare fundamentală a ființei umane; […] se deprinde la vârstele mici prin exemplul anturajului adult și în primul rând al părinților ” (Liviu Comes).

Un cântec frumos este un bun educator căci a cânta despre frumusețile patriei, despre oameni și fapte înseamnă a fi rezonatorul afectiv al acestor realități. Buna dispoziție obținută prin cântare, relaxarea copilului după o „cură” de muzică refac energia nervoasă printr-o formă de odihnă activă. Iar toate acestea au consecințe pozitive asupra dezvoltării copilului, în disciplinarea acestuia și în atitudinea lui generală.

Mulțimea de idei și date conținute în cântece le îmbogățește cunoștințele și le prezintă lumea înconjuratoare. Așa cum afirmă specialiștii în acest domeniu, reiese clar ideea că, din conținutul cântecelor cu referiri la viața plantelor, a insectelor a animalelor, cu referire la anotimpuri, părinți și prieteni, din aceste prezentări directe sau metaforice învață copiii să fie buni, generoși, corecți, curajoși, demni, iubitori. Discuțiile educative pe marginea cântecelor constituie un moment foarte important în învățarea unui cântec. Pe parcursul acestei activități, educatoarea are menirea de a crea și întreține între copii o puternică atmosferă afectivă, dusă chiar până la emoționare, cunoscut fiind rolul extraordinar al emoțiilor pozitive din copilărie în dezvoltarea ulterioară a adultului.

Arta în general și muzica, în special, din mijloc de formare intelectuală a copilului pot deveni și etalon, unitate de măsură a capacității acestuia. Educația artistică, dacă este folosită ca modalitate de exprimare și nu ca un exercițiu de îndemânare, poate fi reprezentativă pentru caracterul și comportamentul copilului, pentru nivelul mental, imaginația, sensibilitatea, puterea de abstractizare, gustul, posibilitățile de exprimare, de stăpânire și coordonare a mișcărilor acestuia.

Mi-am propus să studiez despre dezvoltarea intelectuală a copilului prin intermediul educației muzicale deoarece consider că jocul și cântecul sunt ceea ce avem mai la îndemână, mai puțin costisitor și mai pe placul copilului, și totodată, mijloace la care copilul se angajează firesc și cu afectivitate, în această manieră realizăndu-se pe neobservate și cu plăcere un deziderat al învățământului de azi : dezvoltarea capacităților intelectuale ale copiilor.

De binefacerile muzicii trebuie să aibă parte orice copil.

Forța muzicii de a sensibiliza sufletul omenesc, ca și valențele ei educative și formative, îndreptățesc eforturile noastre de a optimiza educația muzicală.

CAPITOLUL I

Fundamentare teoretică

Caracteristicile dezvoltării psihointelectuale specifice preșcolarității

Denumită și „vârsta de aur a copilăriei”, vârsta preșcolară se caracterizează prin multiple achiziții pe plan intelectual, fizic și comportamental. O dată cu intrarea în grădiniță copilul vine în contact cu o multitudine de necunoscute, el deschide un cufăr al comorilor, pe care, plin de curiozitate, îl cercetează și și-l însușește după propriile posibilități, în funcție de specificul vârstei și individual. Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul își satisface curiozitatea prin joc, prin acțiunea directă cu obiectele. În această perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele operațiilor gândirii (sinteză, analiză, abstractizare, generalizare, comparație); prin acțiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă gândirea, memoria, atenția, imaginația și în același timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, își dezvoltă abilități, atitudini și sentimente care îi vor fi utile mai târziu, la școală : sentimente de prietenie, respect, atitudinea de cooperare, de apartenență la un grup, spiritul de învingător.

Adaptându-se la cerințele actuale ale societății, noul curriculum pentru învățământul preșcolar subliniază rolul important pe care îl are educația timpurie în dezvoltarea copiilor și concentrează actul didactic în jurul câtorva principii :

– abordarea holistă a dezvoltării copiilor – adică educatoarea trebuie să acorde aceeași atenție tuturor domeniilor de dezvoltare : fizică, psihică, emoțională;

– centrarea acțiunii pe copil, pe relaționarea cu mediul social;

– adaptarea educației la particularitățile vârstei;

– valorificarea învățării active, bazate pe acțiunea copiilor cu mediul .

Respectarea acestor principii va contribui la dezvoltarea armonioasă, integrală a copiilor, formarea unei personalități active, creatoare, cooperante, imaginative, capabile să găsească soluții la probleme de viață și la integrarea lui în mediul social și educațional cu care interacționează.

De-a lungul timpului, psihologi în domeniul educației au elaborat o serie de teorii vizând dezvoltarea copiilor de vârstă preșcolară. Unele dintre ele, deși au fost elaborate cu zeci de ani în urmă, au fost adaptate perioadei actuale, fiind, putem spune, primele teorii care au stat la baza abordării holiste a preșcolarității.

Dintre acestea enumerăm:

– teoria constructivismului, conform căreia există o relație puternică între cunoștiințe și realitate, orice cunoaștere fiind socotită un instrument care duce la dobândirea experienței, după cum afirma Eugen Noveanu în lucrarea ,,Constructivismul’’; reprezentantul acestui curent, Jean Piajet, afirma că dobândirea cunoștințelor se realizează prin experiență personală, subiectivă, iar limbajul nu este un instrument de transport al ideilor de la educator la copil, ci un mijloc de orientare a efortului propriu al celor educați spre dobândirea cunoștințelor.

– un alt pedagog, Jerome Bruner, atrăgea atenția specialiștilor în domeniul educației asupra caracterului activ pe care trebuie să îl aibă învățarea, rolul educatorului fiind acela de a încuraja copiii să descopere ei singuri, conform vârstei și nivelului individual, soluții la diverse probleme .

Bruner spunea că, atunci când educatorul proiectează activitatea, el trebuie să țină cont

de :

înclinația spre învățare a copiilor;

modul de structurare a informației care să faciliteze asimilarea lor de către copii;

secvențele în care materialul este structurat;

natura recompenselor și a pedepselor.

El sublinia importanța pe care o are crearea unor contexte cât mai variate pentru procesarea unei informațiii (Bruner J., 1996) și a intuit rolul social, cultural și practic al învățării.

– importanța pe care experiența personală o are în procesul dezvoltării integrale a copiilor este sesizată, încă din secolul XIX, de către John Dewey; acesta afirma necesitatea concentrării curriculumului în jurul copilului și spunea că mediul școlar trebuie să devină o societate în miniatură, un mic habitat;

– teoria dezvoltării psihosociale a lui Erickson – conform acestei teorii dezvoltarea copilului integrează factorii bilogici cu cei de educație și sociali;

– una dintre cele mai importante teorii adoptate și adaptate de educația timpurie actuală este teoria inteligențelor multiple, elaborate de Howard Gardner.

Aflată în contradicție cu perspectiva psihometrică, unidimensională a inteligenței, cea a capacității de a rezolva probleme apelând la abilități logico-matematice și lingvistice, teoria inteligențelor multiple subliniază faptul că există 7 tipuri de inteligențe, pe care cadrul didactic trebuie să le abordeze:

inteligența verbală;

inteligența logică/matematică;

inteligența muzicală;

inteligența interpersonală;

inteligența intrapersonală;

inteligența naturalistă .

Fiecare subiect al educației are un tip de inteligență dominant, însă toate cele 7 trebuie să atingă un anumit nivel de realizare, să înregistreze progrese, astfel încât este necesară abordarea tuturor și nu doar a celor spre care copilul este predispus. Cu toate acestea, trebuie ținut cont de existența unei limite, a unui interval în care se poate realiza evoluția inteligenței respective. Spre exemplu, în cazul inteligenței muzicale, un copil care are înclinație spre aceasta va înregistra progrese mult mai mari decât unul care nu are această calitate. Încă de la grădiniță, activitățile muzicale se concentrează pe dezvoltarea acestei inteligențe, chiar dacă la un nivel mai simplu, adaptat caracteristicilor psiho-intelectuale ale acestora și nivelului lor individual.

Inteligența muzicală – se conturează prin gradul de sensibilitate pe care individul îl are la sunet și prin capacitatea de a răspunde emoțional la acest tip de stimuli. Pe măsură ce copiii își dezvoltă conștiința muzicală, își dezvoltă și fundamentele acestui tip de inteligență aceștia fiind capabili să creeze variațiuni pornind de la un inventar limitat de sunete, să cânte la un instrument, să compună. Ea se dezvoltă în timp ce copiii dobândesc, în urma audițiilor, un gust rafinat. Acest tip de inteligență reprezintă „capacitatea de a percepe (în calitate de meloman), de a discrimina (în calitate de critic muzical), de a transforma (în calitate de compozitor), și de a exprima (în calitate de interpret) formele muzicale”(Armstrong, 2000).

Inteligența muzicală este solicitată foarte mult la preșcolari, se adaugă atunci când faptele individuale sunt memorizate ritmic sau sunt folosite cântece, ori când muzica clasică este folosită pentru un conținut oral care tocmai a fost folosit.

Una din lucrările de referință în care se fac referiri la caracteristicile dezvoltării psiho-fizice ale copilului este lucrarea intitulată „Psihologia copilului”, scrisă de Jean Piajet și Barbel Inhelder.

Lucrarea, o sinteză a mai multor scrieri din domeniul psihologiei, aducea la momentul apariției ca noutate ideea că viața psihică a copiilor are anumite trasături comune și fiecare set de trăsături este specific unui anumit nivel de vârstă.

Astfel, cei doi realizează o diviziune a acestor nivele în mai multe stadii:

– stadiul senzorio-motor, caracteristic copiilor cu vârste între 0 și 2 ani;

– stadiul preoperațional, specific vârstei preșcolare (2-7ani);

– stadiul operațiilor concrete (7-12 ani);

– stadiul operațiilor formale (12-16 ani).

Aceste stadii sunt împărțite în mai multe substadii. Astfel, stadiul preoperațional, în care intră și preșcolaritatea, are ca și substadii:

– substadiul gândirii simbolice (2-4 ani);

– substadiul gândirii preoperatorii, al intuiției (4-7 ani).

În stadiul preoperațional operațiile mintale încă nu sunt formate, nu sunt reversibile, ci sunt orientate doar într-un singur sens. Acum începe o perioadă de o intensă dezvoltare mintală, dominată de gândirea în imagini, pe care Piajet o numește preoperatorie, pentru că îi lipsește operația logică propriu-zisă. În această perioadă apare posibilitatea de interiorizare a acțiunilor practice, ca urmare a dezvoltării limbajului. În preșcolaritate limbajul devine principalul instrument cu care copilul operează și care asigură transferul acțiunii din plan extern în plan intern. Dezvoltarea limbajului are rol determinant pentru toate celelalte acumulări care vor duce la dezvoltarea personalității sale. Din punct de vedere al structurii, limbajul este încă predominant unul situativ, concret, fiind legat de particularitatea situațiilor prin care trec direct copiii, apoi limbajul situativ începe să fie înlocuit de cel contextual, cele două coexistând pentru o perioadă scurtă de timp.

Între 3 ani jumătate și 5 ani jumătate apare limbajul interior, în acest moment copilul fiind capabil de a-și planifica și regla mintal activitatea. Vorbind cu sine, mai ales în situații problematice, copilul își ordonează acțiunile, găsește soluții. Limbajul interior reprezintă mecanismul fundamental al gândirii.

Caracteristică preșcolarității este apariția noțiunilor empirice și a primelor operații ale gândirii. Piaget afirma că acum este perioada preoperatorie a dezvoltării acestui proces mental.

Gândirea este un proces psihic de reflectare generalizată și mijlocită a realității obiective, a însușirilor și relațiilor esențiale ale obiectelor și fenomenelor. La baza gândirii se află senzațiile, percepțiile și reprezentările. Principalele operații ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.

În acest stadiu gândirea preșcolarului este una dominată de imagini, de situații concrete, care operează încă cu reprezentări și nu cu noțiuni propriu-zise. La această vârstă indicațiile și explicațiile verbale ale adulților sunt înțelese de copii numai dacă ele sunt suținute de experiența nemijlocită a preșcolarilor cu obiectele, fenomenele, acțiunile. Gândirea preșcolarului este o gândire egocentrică. El nu distinge între realitatea externă și cea internă, are tendința de a raporta totul la propriul eu. Este o gândire intuitivă, concretă, dependentă de percepții, de imagine.

Gândirea se dezvoltă odată cu dezvoltarea operațiilor mintale, ce nu se pot separa unele de altele, ele se împletesc și se subordonează unele altora în funcție de sarcina dată. Ca operații ale gândirii, analiza și sinteza sunt utilizate de timpuriu. Copilul se raportează de la cea mai fragedă vârstă la lumea concretă, stabilește asemănări, deosebiri, comparații între obiecte, fenomene, situații. Prin analiză copilul descompune un obiect sau fenomen în părți componente, stabilește relații între ele, funcțiile lor și cum se leagă părțile între ele.

La baza oricărui proces de cunoaștere stă comparația prin care se stabilesc asemănările și deosebirile, ținând seama de un anumit criteriu ( formă, culoare, mărime,etc). Abstractizarea este o formă superioară de analiză . Ea se referă la relații și însușiri ascunse, pe care le extrage dintr-o mulțime ca factor comun al unei categorii de obiecte sau fenomene.

Generalizarea este o operație care face trecerea de la individual la general. Prin generalizare se definesc clase de obiecte și fenomene care au un anumit model informațional. Opusă generalizării este concretizarea, care face trecerea de la abstract la concret.

În grădiniță copiii fac cunoștință cu un număr mare de obiecte și fenomene din natură și societate. Formele activității lor devin tot mai complexe: jocurile se complică, ei încep să deseneze, să modeleze, să construiască, să efectueze forme elementare de muncă. Crește, de asemenea, cercul cunoștințelor pe care copiii le primesc pe baza descrierilor și explicațiilor verbale, de la adulți.

Un alt proces psihic, care cunoaște o puternică dezvoltare în preșcolaritate, este memoria. Aceasta constă în întipărirea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare. Dacã la vârsta antepreșcolarã, memoria este spontană, în preșcolaritate, prin faptul că se interiorizează gândirea și limbajul, memoria mecanică și neintenționată este însoțită tot mai mult de memoria inteligibilă și intenționată, în condițiile în care informațiile au o semnificație pentru preșcolar. Tot ceea ce îi trezește copilului interesul: imagini, mișcări, cuvinte, idei, îi solicită memoria. Prin plasticitatea sistemului nervos, copiii sunt capabili să rețină ușor cântece, poezii, basme sau alte informații specifice acestei perioade, iar cu timpul acestea pot fii recunoscute după o perioadă tot mai îndelungată. Copiii rețin mai ușor, iar durata păstrării în memorie este mai mare atunci când este trezit interesul lor pentru obiectele, fenomenele respective. Ei memorează mai ales acele aspecte ale obiectelor și faptelor care sunt deosebit de evidente, impresionante. Apare însă tendința memorării mecanice și memorarea neintenționată. Copilul reține fără să își propună, în mod spontan. Capacitatea memoriei de a păstra materialul întipărit crește și ea odată cu vârsta. Pe măsura dezvoltării copilului, a maturizării morfologice și fiziologice a celulelor nervoase crește și durata păstrării, iar grădinița, prin activitățile specifice desfășurate, contribuie la dezvoltarea acestei capacități.

Imaginația are și ea, la această vârstă, trăsături specifice: spre deosebire de adulți, care au o imaginație mai puțin liberă, mai controlată, mai disciplinată, la copii ea este cea prin care aceștia își reglează sufletește contradicția dintre dorințe și posibilități. Datorită confuziei și a faptului că nu diferențiază percepțiile, ei nu disting clar realitatea de imaginație. La această vârstă se manifestă 2 caracteristici psihice și anume animismul, care se referă la însuflețirea lucrurilor și artificialismul (credința că totul e fabricat de om).

Atenția este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectãrii lor adecvate. În preșcolaritate începe, sub influența gândirii și a limbajului, organizarea atenției voluntare, sporește capacitatea de concentrare ca și stabilitatea prin activitate. De asemenea se mărește volumul atenției, care capătă un caracter tot mai selectiv. Totuși, în preșcolaritate, predomină atenția involuntarã, de aceea copiii pot fi ușor distrași de la sarcinile de îndeplinit. Rolul educatoarei este acela de a trezi atenția involuntară și de a o menține pe cea voluntară cât mai mult timp. Mobilul prin care poate face acest lucru este stimularea motivației de învățare a acestuia care, la început, este una extrinsecă, educatoarea având sarcina de a crea condițiile pentru trecerea treptată spre motivația intrinsecă, care apare la vârsta școlară .

Preșcolaritatea este vârsta curiozității vii, e vârsta descoperirilor. Acum are loc o dezvoltare puternică a tuturor proceselor psihice, e vârsta unor achiziții importante în plan mental, pe care copilul le interiorizează prin acțiune nemijlocită cu obiecte.

Aceste particularități psihice constituie premise pentru organizarea și desfășurarea tuturor formelor de activitate din grădiniță, inclusiv ale celor muzicale într-o manieră care să pună accent pe acțiune, pe participare directă, pe stimularea tuturor proceselor psihice: gândire, memorie, imaginație, atenție, pe formarea unei personalități active și creatoare, capabile să se integreze cu succes în mediul școlar și în mediul de viață din care face parte.

B.Educația muzicală la vârsta preșcolară

Noi abordări ale curriculumului în  educația muzicală

Cei mai multi dintre noi, când ne gândim la muzică, avem în vedere în primul rând melodia. Pentru unii, e aproape același lucru – melodia înseamnă muzică și, într-un fel, au dreptate, pentru că ce este muzica în fond, altceva decât sunetele care se schimbă și se desfașoară în timp?

Ca artă a sunetelor cântate, muzica declanșează trăiri profunde și de durată, emoții intense mai mult sau mai puțin conștientizate, educă sensibilitatea, dezvoltă sentimentele cu rezonanță biologică cum ar fi: bucuria, tristețea, mânia, durerea. Putem spune că muzica reprezintă tot ceea ce înseamnă dragoste pentru frumos, sensibilitate, emoții, sentimente, viață.

În gradiniță, se face educație muzicală în mod organizat și sistematic, cu mijloace și procedee specifice fiecărui ciclu. Cu cât ele se realizează mai de timpuriu, cu atât rezultatele sunt mai bogate și se răsfrâng mai puternic asupra dezvoltării armonioase a copilului.

Noul curriculum optează pentru o educație muzicală orientată mai mult înspre valorificarea laturii artistice, încercându-se astfel eliminarea "mimetismul academic" în favoarea unei educații de tip pragmatic. Echilibrul optim între a ști și a face, între a cunoaște și a aplica în educația muzicală, impune caracterul formativ al acesteia. Se impune alegerea unor modalități care să ducă la progres și perfecționare, la creșterea randamentului muzical și a formării prin muzică, modalitați care să fie acceptate și totodată pe placul copiilor de azi.

Educatoarele se confruntă atât cu noile cerințe impuse de reforma din învățământ, dar mai ales, se confruntă cu cerințele copiilor, care nu mai acceptă doar informații rigide si nici atitudinea de dominare și constrângere. Urmarea acestei situații se răsfrânge asupra atitudinii tinerilor, pentru care lecția de muzică reprezintă locul și timpul în care se învață despre muzică, în loc să se "facă muzică". Atrași dintotdeauna de activitățile artistice, ei își găsesc singuri drumul unei practici muzicale, care, din pacăte, scoate în evidență lipsa de cultură, lipsa contactului nemijlocit cu muzica de calitate.

Din nefericire, această tendință nu poate să dispară dintr-o dată din practica didactică, astfel că reforma trebuie înfăptuită la grupă, de către fiecare educator. Educația muzicală a copiilor, indiferent de vârsta pe care o au, nu se realizează numai în cadrul activităților de muzică obligatorii, cântecul fiind prezent pe întreaga durată a preșcolarității și în interdisciplinaritate cu toate celelalte categorii de activități desfășurate în grădiniță.

Interdisciplinaritatea – formă modernă de organiare a activităților muzicale în grădiniță

Problema „interdisciplinarității” a fost atinsă de filosofi și pedagogi încă din cele mai vechi timpuri: de sofiștii greci, Plinius, Comenius și Leibnitz, iar la noi de Spiru Haret, Iosif Gabrea, G. Găvănescu, G. Văideanu. În opinia lui Văideanu interdisciplinaritatea „implică un anumit grad de integrare între diferitele domenii ale cunoașterii și între diferite abordări, ca și utilizarea unui limbaj comun permițând schimburi de ordin conceptual și metodologic” . Termenul de interdisciplinaritate apare în „Dicționarul de neologisme” de Fl. Marcu și C. Maneca, ediția a III-a din 1978 și în „Le petit Larousse en couleurs” din 1995 unde era definit ca fiind „stabilirea unor relații între mai multe științe sau discipline”.

Prin activitățile interdisciplinare granițele dintre domenii aparent opuse sau diferite sunt depășite, preșcolarilor oferindu-li-se oportunitatea de a găsi căi complexe și variate de rezolvare a unor probleme, prin corelarea diverselor activități din grădiniță. Abordarea interdisciplinară a activităților muzicale în grădiniță în vederea activizării preșcolarilor presupune o serie de măsuri pe care educatoarea le ia în considerare pentru organizarea acestor activități: stabilirea metodelor didactice, a materialelor, a formelor de organizare a activității, a conținuturilor, stabilirea modalităților de corelare a conținuturilor, măsuri prin care educatoarea urmărește atingerea obiectivelor stabilite pentru fiecare nivel de vârstă.

Interdisciplinaritatea devine un concept cheie, cu ajutorul căruia educatoarea poate realiza un demers educativ centrat pe nevoile copilului preșcolar, posibilitățile și ritmurile lui de învățare, pe rolurile și demersurile celui ce învață. Structurarea interdisciplinară a curriculumului răspunde unei necesități a copiilor de a explora mediul înconjurător, de a-l cunoaște și stăpâni, modului natural de a învăța al preșcolarilor, prin joc, prin acțiune, prin integrarea informațiilor în jurul unei teme sau a unor elemente de viață socială.

Interdisciplinaritatea este o resursă inepuizabilă, care oferă educatoarei un arsenal bogat de acțiune, modalități multiple de organizare, activitățile interdisciplinare sunt atractive, antrenante prin diversitate și metodele utilizate, și deci mai eficiente, preșcolarul fiind tratat ca și un subiect al cunoașterii și acțiunii, nu ca și un simplu receptor.

Interdisciplinaritatea s-a impus în învățământul actual ca urmare a volumului mare de cunoștințe cu care se confruntă copiii din ziua de azi, informații care trebuie organizate, selectate, prelucrate, valorificate.

Integrate în procesul educațional din grădiniță, activitățile interdisciplinare au câteva avantaje care nu pot fi neglijate:

– prin abordarea interdisciplinară se cultivă aptitudinile creative: flexibilitatea, fluiditatea, originalitatea, se încurajează unicitatea copiiilor.

– prin organizarea interdisciplinară a conținuturilor educatoarea depășește granițele limitate ale unei specializări, ceea ce contribuie la formarea la preșcolari a unei viziuni globale, integratoare asupra temelor abordate și a vieții în general.

– interdisciplinaritatea stimulează interesul preșcolarilor pentru cunoaștere și îi familiarizează cu tehnici de cercetare diverse.

Interdisciplinaritatea nu anulează monodisciplinaritatea, ci vine ca o completare la această formă tradițională de organizare a activităților, ea încercând să diminueze granițele artificiale dintre discipline. Fiecare dintre discipline are arealul său de conținuturi, metode, dar toate fac parte dintr-un întreg. Acest fapt a contribuit la regândirea conținutului programelor, a planurilor de învățământ.

Activitățile interdisciplinare au câteva funcții. Astfel, acestea îndeplinesc:

– o funcție cognitivă, care este dată de faptul că, prin corelarea conținuturilor, metodelor din domenii diferite se asigură o asimilare mai profundă a cunoștințelor;

– o funcție formativă – interdisciplinaritatea modelează personalitatea creatoare a copiilor.

Interdisciplinaritatea presupune abordarea globală, complexă a unui fenomen, prin care se realizează transferul de cunoștințe, metode de la un domeniu la altul. Organizarea interdisciplinară a conținuturilor învățării este o caracteristică a epocii noastre, o dominantă a politicilor educaționale actuale, inclusiv a celei de la nivel preșcolar. Noul curriculum pentru învățământul preșcolar recomandă abordarea conținuturilor într-o viziune integrată. Există mai multe forme de interdisciplinaritate pentru învățământul preșcolar, fiind importante următoarele două tipuri:

– interdisciplinaritatea ca transfer din domenii învecinate ( ex. Muzica și activitățile artistic-plastice – în grădiniță acestea fac parte din domeniul estetic și creativ).

– interdisciplinaritatea ca transfer de metode de la o disciplină la alta (metoda povestirii utilizată de obicei în activitățile de educarea limbajului poate fi utilizată și în activitățile muzicale).

În procesul de învățământ s-au manifestat trei caracteristici ale interdisciplinarității:

– corelarea oricărei discipline cu muzica;

– interdisciplinaritatea reductivă (corelarea disciplinelor apropiate la început, apoi a celor mai îndepărtate);

– interdisciplinaritatea integrativă, care prefigurează transdisciplinaritatea.

Interdisciplinaritatea ajută subiectul învățării, în acest caz preșcolarul, să își dezvolte o gândire integratoare, îi formează o imagine unitară asupra realității prin faptul că el este pus în situația de a observa legăturile care se pot stabili între discipline diferite. Grădinița în general și activitățile muzicale în special reflectă scopul pregătirii copiilor pentru complexitatea problemelor vieții, iar cea mai importantă problemă de esență formativă este aceea a transferului celor învățate de copii în cadrul activităților muzicale în alte activități. Utilizarea muzicii în diverse domenii de viață a dus la depășirea granițelor tradiționale între ramurile științelor, între metodele lor de investigare, transformând muzica într-o disciplină nucleu. Cunoștințele, priceperile și deprinderile care sunt însușite la activitățile muzicale au aplicabilitate și în alte activități desfășurate în grădiniță, dar și în viața de zi cu zi. Totodată, celelalte activități pot constitui calea prin care educatoarea consolidează și evaluează obiectivele muzicii.

Interdisciplinaritatea se poate realiza prin transferul metodelor didactice de la o disciplină la alta sau prin combinarea disciplinelor în vederea atingerii unui obiectiv comun. De exemplu povestirile, memorizările și ghicitorile de la educarea limbajului, observările și experimentele folosite la activitățile de cunoașterea mediului, exercițiile fizice și jocurile de mișcare de la educație fizică, desenul, pictura, modelajul utilizate în activitățile artistico-plastice, precum și metodele specifice activităților practice (colaj, tăiere după contur, aplicație, înșiruire,etc) pot reprezenta și un mijloc de realizare a obiectivelor educației muzicale.

Cunoștințele și deprinderile dobândite în activitățile muzicale pot fii abordate în toate categoriile de activități din grădiniță, acestea contribuind la fixarea și consolidarea conținutului informativ și formativ al celorlalte activități.

În toate activitățile desfășurate în grădiniță atât în sala de grupă, cât și în aer liber, atât în activitățile dirijate cât și în cele complementare, copiii au posibilitatea de a exersa cântece și jocuri muzicale.

Prin abordarea interdisciplinară a conținuturilor diferitelor arii curriculare, educatoarea crează condiții pentru dezvoltarea la preșcolari a capacității de a realiza mai ușor corelații între domenii diferite de cunoaștere, de a integra cunoștințele în domenii diferite și diverse de viață, de a utiliza un limbaj comun pentru mai multe categorii de activități. Prin aceste activități interdisciplinare copiii fac primii pași spre conștientizarea faptului că muzica nu este o disciplină abstractă, dificilă, ci ea poate fi abordată în forme multiple și, de asemenea poate contribui, prin corelarea cu alte activități, la rezolvarea unor probleme de viață, la abordarea acestor probleme din unghiuri diferite, dar care se completează reciproc.

Caracterul interdisciplinar al achizițiilor din domeniul muzicii pe care și le însușesc preșcolarii, poate fi relevat în:

– activități de predare-învățare a unor noi cunoștințe;

Exemplu: educatoarea poate familiariza copiii cu cifrele prin diverse cântece, jocuri muzicale, ghicitori muzicale.

– activitățile de consolidare-evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

Exemplu: într-o activitate interdisciplinară muzică – educarea limbajului cu tema „Albă ca Zăpada” educatoarea, pe lângă învățarea cântecului poate consolida cunoștințele despre personajele din poveste.

Activitățile interdisciplinare oferă astfel educatoarei oportunitatea de a proiecta actul didactic și, în acest caz, activitățile muzicale în forme variate și complexe, ceea ce va asigura implicarea activă a preșcolarilor și deci, va conduce la rezultate mai bune obținute în urma evaluărilor sumative și finale. Pregătirea preșcolarului pentru școală și viață trebuie făcută în sensul unei dezvoltări dirijate a acelor deprinderi și capacități care vor permite o rapidă și facilă adaptare la cerințele școlii și societății.

Cântatul, ca si vorbirea, este o manifestare fundamentală a ființei umane. Un cântec frumos, se spune, este un educator. Pe parcursul învățării unui cântec, educatoarele au obligația de a trezi și menține în sufletul copiilor o puternică atmosferă afectivă adusă  până la emoționare.

Grădinița trebuie să contribuie la pătrunderea mesajului muzicii în toate sufletele de copii, indiferent de zestrea cu care au venit pe lume; de binefacerile muzicii nu trebuie lipsit nici un pământean căci, așa cum zice Ludwig van Beethoven într-o scrisoare a sa: "muzica este o revelație mai înaltă decât orice înțelepciune și orice filozofie".

Muzica și elementele sale structurale

Educația muzicală a secolului XXI pune accent pe cultivarea sensibilității copilului, pe dezvoltarea simțului estetic și pe dispoziția ce ar trebui să o provoace practicarea muzicii. Analizată ca obiect de învățământ, educația muzicală este concepută ca o promovare a valorilor autentice cu valențe estetice, morale și educative în cadrul activității de muzică prin cântarea practică și audiții muzicale.

Prin intermediul acestor mijloace pedagogice se urmărește formarea la copii a capacității de receptare și decodare a mesajelor cântecelor din repertoriul propus. Atracția către muzică se observă încă din copilărie când multe jocuri sunt însoțite de muzică sau fond muzical. Cei mai mulți specialiști consideră că nu există copii insensibili la muzică. În același timp, însă, se știe că nu toți cei care ascultă muzica o și înțeleg. Există o mare deosebire între a auzi, a asculta și a înțelege muzica, în funcție de existența sau absența ambianței muzicale în familia din care provine preșcolarul. Muzica este prezentă în nenumărate manifestări ale vieții noastre, fie cǎ o ascultǎm sau o interpretǎm, intrând în contact direct sau fortuit, pentru o perioadǎ mai mare sau mai micǎ de timp. Indiferent de aceste aspecte, ea ne încântă sau ne întristează, ne determinǎ apatia, nostalgia sau furia, dezvăluindu-ne un bogat conținut de idei, ne ajută să înțelegem mai bine gânduri, sentimente și evenimente, ne mobilizează forțele, ne îndeamnă la realizări nobile.

Considerată ca fiind cea mai complexă și profundă dintre arte, muzica este însăși exprimarea ideilor și sentimentelor prin mijlocirea sunetelor muzicale menite sǎ sprijine dezvoltarea intelectuală. Omul a început să cânte cam în același timp când a început să vorbească. Muzica trezește în noi o întreagă lume de gânduri și emoții și mai toate ființele umane reacționează la muzică, dar în mod diferit și nu la același gen muzical. ,,Nu trebuie să aibă cineva o ureche perfectă ca să-i placă muzica, dar o destul de bună ureche muzicală permițând reproducerea corectă a unei melodii- trebuie să aibă, iar atunci, copilul va începe să exercite plăcerea de a cânta și / sau de a asculta muzica.”

Dragostea pentru muzică este în strânsă legătură cu latura afectivă a psihicului copilului, cel dintâi indiciu al predispozițiilor naturale ale omului pentru artă. Viața preșcolarului, atât de bogatǎ în stǎri afective, își gǎsește în muzicǎ un mijloc de trǎire emoționalǎ potrivitǎ firii lui. Faptul că această stare îi este plăcută și necesară, ne conduce la ideea că educația muzicală trebuie să înceapă cât mai de timpuriu pentru a-și atinge scopurile propuse în educația simțului estetic, a comportării civilizate, a atitudinii pozitive față de semeni și față de mediu, a stăpânirii de sine și nu în ultimul rând realizarea procesului instructiv-educativ și a activităților extracurriculare.

Melodia

Etimologia cuvântului provine din grecescul melos – cântec și ade- cântare, sugerând adliteram- cântarea cântǎrii, altfel, referindu-se la o înșiruire coerentǎ de sunete, ,,al cǎrei sens poate fi perceput ca un întreg, […], ca element primordial și în același timp definitoriu al muzicii.”

Această succesiune logică de ,,sunete de diferite înălțimi, posedând un ritm propriu”, acest element de limbaj muzical este ,,eroul” compoziției muzicale, elementul vital al muzicii ,,este punctul de sprijin al ascultătorului, este poteca pe care se înaintează în înțelegerea unei piese muzicale, poate să sugereze sau să evoce idei sau simple obiecte, dar mai ales trezește puternice sentimente.” Considerată cel mai important mijloc de exprimare muzicală, intonarea este definitorie pentru capacitatea fiziologică a omului de a percepe și de a reda raporturile de înălțime dintre sunete. De aceea o condiție a muzicalității o reprezintă perceperea duratei sunetelor, unele fiind surprinse în timpul inspirației, altele în timpul expirației.

Melodia este susținută de atractivitatea ei, dezvoltarea tematică, transformările unor componente ale melodiei, opoziția lor cu alte teme, modul în care intervine sursa acompaniatoare și nu în final, culorile timbrale ce pot crea senzații auditive deosebit de plăcute. În compunerea unei melodii se ține cont de succesiunea sunetelor muzicale, intervale, formule melodice și expresivitatea dată de îmbinarea elementelor muzicale precum și fuziunea cu textul literar. Nimeni nu contestă rolul melodiei ca element muzical ce poate genera un impact psihologic, uneori mai puternic decât ritmul. De aici și zicala: ,,Tonul face muzica.” Publicul auditor percepe, înaintea oricărui alt element muzical, melodia. Dacă aceasta reușește să atragă atenția ascultătorului cu certitudine va fi curios să afle mai mult, să caute să înțeleagă mesajul înlănțuirilor sonore și al rândurilor muzicale, să urmărească dezvoltarea tematicii, să aprecieze tempoul și să guste rafinamentul armonico-timbral.

La fel de cunoscut este faptul că muzica poate influența dispoziția copilului și chiar să-l determine a desfășura diferite acțiuni, toate structurile analizatorului acustic fiind implicate în apariția emoției ca fenomen psihic. Desenul melodic poate induce în mintea ascultătorului, prin succesiunile sonore diferite ca lungime, timbru sau intensitate, o serie de imagini vizual-auditive precum zborul păsărilor, cursul unei ape, fenomene ale naturii, etc. Ca și pictura, muzica poate fi interpretatǎ în funcție de nivelul cultural al fiecǎrui individ și putem înțelege apariția genurilor muzicale. Civilizația a produs schimbǎri majore atât în viața omului ca specie, cât și în mijloacele acestuia de supraviețuire, muzica fiind parte ,,componentǎ” din viața lui, ,,este un produs artistic, o creație care satisface necesitǎți spirituale, estetice, afective, […], este o permanențǎ a vieții umane, este și motivul pentru care a fost numitǎ împǎrǎteasa artelor.” Marii melodiști reclamă în Vivaldi, dintre toți compozitorii, campionul emoției tradusă în melodie, confirmându-se impactul pozitiv al melodiei asupra ascultătorului.

Ritmul muzical

Cunoscut și sub numele de măsură sau tact, provenind din neogrecescul rithmos, întâlnit și în scrierile latinești – ritmul presupunea o mișcare cadențatǎ. Ritmul muzical reprezintă succesiunea periodică a unor accente tonice în desfășurarea fluxului sonor. Melodia nu poate fi separată de ritm. Perceperea ritmului facilitează înțelegerea structurii melodice a unei compoziții muzicale prin stimularea capacității de a trăi activ muzica, de a simți expresivitatea emoțională a melodiei. Este și cel mai studiat element de limbaj muzical datorită accesibilității observării. Specialiștii în meloterapie afirmă că alternarea accelerării ritmului muzical produce concomitent creșterea valorilor impresiei muzicale, dar și a frecvenței respiratorii, a celei cardiace și creșterea tensiunii arteriale. Iată certitudinea corelației între tempoul muzicii și bioritmurile ascultătorului.

Orice creație muzicală are ritmul său specific, la fel cum fiecare ființă umană are ritmul său propriu ce poate fi dezvoltat prin exerciții susținute.

Ritmul este apreciat ca fiind muzica în interiorul muzicii care înfrumusețează melodia, îi dă acea ,,pată de culoare” ce poate să atragă atenția ascultătorului și chiar să rămână în mintea acestuia ca un simbol, o amintire. Ritmul, însoțit sau nu de melodie poate influența pozitiv sau negativ starea ascultătorului. Astfel, în timpul ascultării unei muzici dansante, piciorul aderă spontan la ritm tactând măsura. Mișcarea produsă de ritmul muzicii generează bucuriile celor mari și mici pentru că trăirea muzicii și mișcările formează un tot unitar.

Pornind de la premisa că ,,ritmul, în esență, este mișcare, el va fi exprimat de copii prin tot corpul”, în cadrul activităților de educație muzicală. În scopul perceperii ritmului din cântece se procedează cu bătăi din palme pe fiecare durată din cântec, pe fiecare silabă pronunțată, simultan cu intonarea. Pentru varietate se va folosi bătutul alternativ din palme cu bătutul ritmic pe masă, pe diferite instrumente de percuție, inclusiv mersul ritmic.

Perceperea duratelor de timpi se poate realiza prin recitarea versurilor ,,acompaniate” de bătăile din palme, pe masă, prin mers ritmic sau folosirea instrumentelor de percuție. Datoritǎ nepotrivirii dintre denumirea duratelor și interpretarea lor muzicală s-a recurs la un limbaj ritmic convențional care include silabele ritmice, care prin caracterul lor sugestiv, se asociază mersului în pas obișnuit, grăbit, lent, tărăgănat sau vioi, exprimând scurgerea duratelor. Alături de marcarea pauzelor, combinațiile, improvizațiile precum și dicteele ritmice urmăresc dezvoltarea simțului ritmic. Dacă ritmul este forța și vigoarea muzicii, melodia constituie elementul expresiv și emoțional al artei muzicale, ambele în strânsă relație cu armonia, între ele existând o sincronizare deosebită.

Armonia

Cǎ ne referim la relațiile dintre oameni, instituții sau fenomene, cuvântul armonie exprimǎ înțelegere, echilibru, simbiozǎ. Dezvoltarea vieții omului a determinat atât perfecționarea vechilor instrumente muzicale, cât și crearea altora de tip nou. Dorința fireascǎ de îmbogǎțire a melodiei a condus la îmbinarea ei cu alte sunete executate în același timp, sau cu alte melodii cântate împreunǎ, dând melodiei o hainǎ nouǎ, armonia sau polifonia, care, s-a dezvoltat în timp, dupǎ anumite reguli.

Ca element al limbajului artistic, armonia se referǎ la concordanța fonicǎ între sunete, teoria muzicii rezervându-i un spațiu generos pentru studiul efectului determinat de acordurile în compoziția muzicalǎ, prin intermediul cǎrora se înfrumusețează vibrațiile sunetelor ingenios ordonate. Numită concordanță fonică sau îmbinare melodioasă a mai multor sunete, armonia se identifică, în fapt, cu redarea concomitentă a mai multor sunete dintr-o melodie sau dintr-un acord, ,,este un complex sonor, format din mai multe sunete emise simultan și aflate în raporturi bine definite”. Specialiștii în domeniu apreciază că ritmul și armonia sunt aptitudini muzicale și numai cei înzestrați cu astfel de aptitudini constată ușor dizarmonia apărută într-o unitate melodică în care componentele ar trebui să se îmbine perfect. Recunoașterea acordurilor, dintr-o lucrare muzicală, este rodul intuiției muzicale ce depinde în mare parte de particularitățile analizatorului acustic, fie că vorbim de armonie vocală, fie că ne referim la cea instrumentală.

Primele activitǎți muzicale menite sǎ dezvolte simțul armonic al copiilor, în care aceștia aud și cântǎ elemente armonice, se vor desfǎșura sub forma jocurilor muzicale de genul ,,întrebare- rǎspuns”, cântare pe roluri. Primele forme de cântare armonicǎ își au începutul în cântarea acompaniatǎ de ținerea isonului, scopul fiind formarea deprinderilor de cântare a melodiei. Cântatul reprezintă pentru mulți copii o acțiune stimulatoare ce mobilizează propriile resurse, un adevărat resort declanșator de aptitudini latente și capacitați nebănuite, mai ales în cazul copiilor timizi. Ca și celelalte elemente de limbaj muzical, armonia influențează sfera cognitivă și afectivă a auditoriului prin acordurile consonante și disonante diferite, auzul armonic dezvoltându-se atât prin cântarea vocalǎ, la activitățile de educație muzicalǎ, cât și pe calea audițiilor muzicale, copiii având prilejul sǎ asculte piese corale și instrumentale cu diverse aranjamente armonice.

Impactul muzicii asupra dezvoltării proceselor și capacităților psihice

la vârsta preșcolară

Acest ,,fenomen” debutează cu ajutorul proceselor senzoriale, atenția și voința.

Atenția, ca formǎ activǎ de percepere a obiectelor și fenomenelor, deși instabilă în perioada preșcolarității, sub influența activității preșcolare, devine mai voluntarǎ și crescând capacitățile cognitive, ajutǎ la dezvoltarea funcțiilor intelectuale. Ca proces adaptativ care ia naștere și se elaborează din necesitatea de a selecta informați atenția constǎ în orientarea, relativ stabilǎ, și concentrarea activitǎții cognitive asupra unor fenomene sau obiecte din imediata apropiere sau din exterior, precum și asupra unor conținuturi psihice. Acest proces are rolul unui filtru care asigură predominarea unei activități asupra altora, în raport cu semnificația solicitărilor, având o serie de calități strâns legate între ele: intensitatea, stabilitatea, flexibilitatea și distribuția.

Factorii motivaționali care intervin în trezirea și menținerea atenției sunt în primul rând trebuințele și interesele. La preșcolari atenția involuntară, care depinde de particularitǎțile stimulilor, este dominantă sub influența unor impresii senzoriale prezente accidental în timpul activității, iar atenția voluntară este determinatǎ de personalitatea subiectului.

Prin natura sa, activitatea preșcolară îl ,,obligă” pe copil să fie atent la rezolvarea diferitelor sarcini de lucru, condiționatǎ de calificative, punctaje sau ,,stimulente”, fapt care determină în timp, dezvoltarea anumitor particularități ale atenției voluntare. Un rol deosebit în prevenirea sau eliminarea neatenției îl are educatoarea prin modul optim de organizare și desfășurare a activității, astfel încât fiecare copil sǎ fie ocupat cu rezolvarea unei sarcini de lucru, cu sentimentul că este util ceea ce face, raportând, apoi rezultatele fiecăruia prin evaluare și autoevaluare.

Voința- ca formǎ superioarǎ de reflectare activǎ a realitǎții – are un rol de reglare voluntară a gândirii și comportamentului uman și se poate manifesta prin inițierea, dar și susținerea unor activități cu finalitate stabilită conștient. Acest lucru are rol mobilizator atât fizic, cât și psihic deoarece se încearcă ,,învingerea” unor obstacole materiale și spirituale care se interpun între subiect și scopul stabilit, atenția fiind solicitată în activitatea desfășurată. ,,În timpul studiului copilul își exersează voința prin sustragerea de la jocuri și subordonarea interesului unei activități didactice; atenția distributivă prin angajarea simultană a mai multor cerințe […], memoria prin reținerea și redarea personală a cântecului; afectivitatea prin efectul benefic pe care îl are muzica asupra spiritului.” Conturarea particularităților volitive la preșcolari se manifestă atât prin formarea trăsăturilor pozitive, cât și a celor posibil-negative. Așa sunt remarcați copiii înțelegători, indiferenți, încăpățânați sau capricioși.

Voința este caracterizatǎ de particularitǎți pozitive precum: perseverența, stǎpânirea de sine, inițiativa și independența, dar cunoaște și particularitǎți negative precum: încǎpǎțânarea sau negativismul. Calitǎțile dominante ale voinței se constituie ca trǎsǎturi de caracter ale personalitǎții respective.

Dezvoltarea atenției și voinței cere timp, mai ales pentru disciplinarea impulsivității motrice, care-l caracterizează pe copil, din nevoia lui firească de cât mai mult zgomot și mișcare. Pentru acest obiectiv trebuie să ținem cont atât de condițiile optime din timpul activității, cât și de erorile din educația primită acasă. În paralel cu dezvoltarea psihicului se produce și dezvoltarea bio-fizică. Dezvoltarea este continuă și are caracter progresiv de acumulare prin două fenomene majore: creșterea și maturizarea.

S-a constatat că mai toate ființele umane reacționează cu plăcere la muzică, dar în grad diferit și la genuri diferite. Psihicul este elementul central în receptarea muzicii ca urmare a prelucrării informațiilor transmise corect, deformat sau excelent de către ureche. În receptarea mesajului muzical un rol important îl are și cultura muzicală individuală deoarece fiecare individ are propriul laborator de prelucrare a datelor, fără de care nu se poate vorbi de percepție și reprezentare, sensibilitatea auditivă capătând funcții cognitive și psihologice tot mai pronunțate.

Acuitatea auditivă se caracterizează prin capacitatea de a percepe cele mai diferite sunete. Auzul este simțul de absolută importanță, prin intermediul acestuia realizându-se comunicarea și colaborarea între oameni. Mulți copii au auzul fin dar nu toți sunt înzestrați muzical. Perceperea sunetelor muzicale trebuie ,,decodate” iar acest lucru cere voință deoarece ,,calitățile volitive ale omului nu sunt ereditare, nu se moștenesc, se acumulează în cursul dezvoltării psihice individuale”. S-a constatat că puțini copii manifestă interes față de utilitatea cunoașterii, a ceea ce doresc dascălii să-i învețe. De aceea avem sarcina de a le suscita interesul, dorința de cunoaștere și hotărârea de a învăța, referindu-ne la copiii al căror interes este în principiu preexistent.

Concomitent se constată și o dezvoltare a capacității de orientare în timp și spațiu, la început reprezentările fiind concretizate în imagini și modele de oameni, cele auditive incluzând zgomote, sunete muzicale și mai ales structuri melodice sau verbale. Este vârsta când creierul se comportă ca un burete care absoarbe informația. Atât senzațiile cât și percepțiile apar ca urmare a influenței directe a excitanților din mediul extern și intern. Senzațiile interne se diminuează mult în intensitate. Este vorba de stadiul echilibrului funcțional foarte activ al balanței chimismului intern. Așadar, dezvoltarea psihică și influența educativă duc la organizarea gândirii în jurul noțiunilor fundamentale: de timp, spațiu, mișcare, număr, noțiuni care permit înțelegerea realității observabile prin intermediul unei serii de raporturi.

În momentul audiției copilului îi sunt deșteptate o serie de imagini sau trǎiri emoționale personale, structura muzicalǎ permițând analogii prin ritm, armonie și chiar intensitate. Astfel, prin mimică, se observă trăirea bucuriei, a tristeții, a nostalgiei, a disprețului sau furiei. Melodiile ritmate, Vivace, stimulează buna dispoziție, iar cele lente, în tempo de Andante, stimulează nostalgia. Putem spune că muzica influențează dispoziția fundamentală a stărilor sufletești. Toate aceste schimbări au o importanță deosebită ,,…deoarece viața și activitatea preșcolară necesită din partea copilului o însemnată încordare intelectuală și o mare rezistență fizică”.

Muzica și afectivitatea

Sunt considerate ca ,,părți componente” ale procesului formativ-educativ în grădiniță

deoarece muzica educă și dezvoltă la copii o serie de procese psiho-intelectuale,, priceperi și deprinderi precum gândirea logică, memoria, atenția, afectivitatea, imaginația și creativitatea. Se pare că există o relație strânsă între zonele corticale auditive, frontale și sistemul limbic, cel din urmă având rolul de a integra viața intelelectuală cu cea emoțională și cea vegetativ – viscerală a organismului.

S-a lansat ideea că sub influența timbrului, a melodiei și a armoniei muzicale, se eliberează intracerebral endorfinele, cunoscuții hormoni ai plăcerii, dar și cu rol de stimulare a imunității. Așa se explică starea emotivă la auzul unei muzici care ne produce gânduri și sentimente însoțite de modificări neurovegetative și viscerale (ni se ,,taie” respirația, apar palpitațiile, ni se face pielea ,,ca de găină”, tactăm măsura cu piciorul, etc). Poate și din acest motiv se susține teoria conform căreia creierul, acel seif de informații, promovează stimulii capabili să fie prelucrați dar și anticipați.

Audițiile muzicale ne pot oferi câteva puncte de sprijin în înțelegerea legăturii dintre muzică și afectivitate. Compozitorii își lasă amprenta în structura piesei muzicale, așa încât putem deveni, în timpul audiției melancolici sau cu tonusul ridicat. În centrul trăirilor afective ale preșcolarului se află rezonanța socială a activității preșcolare, el reacționând printr-o variată gamă de stări afective: de plăcere, bucurie, tristețe, satisfacție sau nemulțumire față de realizările sau eșecurile sale.

Un loc deosebit îl ocupă emoțiile și sentimentele. Aceste stări nu se învață, se trăiesc de câte ori intervine situația generatoare. Registrul emoțiilor este destul de extins și sunt în strânsă legătură cu situațiile concrete în care se află copilul.Tonusul emoțional accentuează sensibilitatea și receptivitatea la schimbările ce intervin în ambianța din care face parte. Viața copilului este stimulată și întreținută de modul în care sunt sau nu satisfăcute anumite trebuințe privind modul de conservare a vieții: foame, somn, sete, precum și trebuințele privind conviețuirea socială: comunicarea, ocrotirea, etc. În funcție de (ne)respectarea acestor necesități se instalează starea de confort sau disconfort. Comparativ cu emoțiile, sentimentele sunt mai stabile, constituind un liant al personalității. De aceea, ideal ar fi dacă, procesul instructiv-educativ s-ar desfășura într-o atmosferă în care predominǎ emoțiile pozitive. Atât prin specificul și conținutul său, cât și prin virtuțile sale formative, muzica trebuie să solicite fondul intelectual dar și cel afectiv, psihologic, implicate în declanșarea unor stări emoționale menite să pregătească preșcolarul pentru ,,vibrația” marilor probleme ale vieții.

Muzica și memoria

Aceste două elemente sunt implicate în ,,urcușul” spre cunoașterea universului dezvoltării capacității de receptare a muzicii care, considerată ca neimportantǎ, sau cel mult distractivă, contribuie la fixarea / consolidarea unor conținuturi didactico-cognitive. Stimulându-se și păstrându-se atenția prin crearea condițiilor optime (sala de audiție muzicală, jocuri muzicale, imagini, scurte texte narative), alături de memorie și gândire, se asigură asimilarea unor cunoștințe, priceperi și deprinderi necesare pentru a răspunde pozitiv sarcinilor preșcolare. La vârsta preșcolară actul memorării se sprijină pe ceea ce l-a impresionat mai mult pe copil, știut fiind cǎ ,,actul memorării este la intrarea în grădiniță de scurtă respirație insistând asupra elementelor nesemnificative”.

Ca proces psihic, memoria are ,,rolul” de a întipări, a păstra și a actualiza o experiență, constând în informații cognitive, afective și volitive. Datorită memoriei se poate realiza sinteza dintre trecut și prezent, asigurându-se continuitatea ideilor, a trăirilor psihice. În perioada prenotației, activitatea predominantă în cadrul activitații de educație muzicală privind solicitarea memoriei este învățarea cântecelor după auz și recunoașterea unor cântece învățate anterior. În strânsă interdependență cu atenția muzicală, memoria muzicală se dezvoltă prin exerciții ritmice, melodice sau ritmico-melodice, urmărindu-se formarea deprinderilor de a reproduce corect anumite fragmente muzicale, cu condiția ca materialul supus atenției să fie plăcut auzului și conform cerințelor legitime ale copiilor.

Copiii înzestrați muzical pot fredona fragmente din melodia audiată, după câteva perceperi redând-o în totalitate. Este evidentă dezvoltarea mai multor calități ale memoriei: perenitatea informației sub forma cântecului, exactitatea reproducerii, promptitudinea și rapiditatea reactualizării, precum și volumul memoriei. Dintre tipurile de memorie cunoscute amintim doar pe acelea care fac obiectul temei de față: memoria imaginativă – asigură și redă reprezentările; memoria verbal-logică – privind ideile; memoria afectivă – permite retrăirea emoțiilor și sentimentelor și memoria motrică – dă posibilitatea formării priceperilor și deprinderilor.

În mare măsură, la dezvoltarea memoriei și randamentului acesteia, contribuie audițiile muzicale și materialul literar sau muzical supus memorării. Trebuie să ținem cont de dispoziția copilului și de anumite mijloace de memorare și reproducere a materialului. În această perioadă memoria își accentuează treptat caracterul voluntar și conștient și se îmbogățește volumul de cunoștințe prin intermediul cǎrora se creează o nouă bază de motivație, de trebuințe și interese cognitive mărind ansamblul domeniilor de operare eficientă a memoriei copilului. Treptat copiii devin capabili să-și planifice memorarea unui cântec și să se autocontroleze în timpul redării acestuia, formele logice ale memoriei bazându- se pe legăturile de sens dintre date.

Funcția cognitivǎ a muzicii

Perioada preșcolarități se definește printr-o deosebită dezvoltare a sensibilității și receptivității senzoriale, în cadrul activităților de educație muzicală copiii însușindu-și o serie de cunoștințe, priceperi, deprinderi muzicale, idei, trăiri și sentimente ale altor oameni față de fenomene sau evenimente sociale. Pentru aceasta este necesară o bună acuitate auditivă spre a se putea percepe înălțimea sunetelor, intensitatea lor, ritmul, armonia și timpul. Stimularea imaginației și dezvoltarea gândirii fac ,,obiectul” educației muzicale.

Imaginația este ,,instrumentul” care poate facilita trecerea spre real. În munca preșcolară se antrenează imaginația reproductivă sau reconstructivă privind completarea și organizarea semnificației cunoașterii, la început sub formă de joc și orientată spre real, produsul caracterizându-se prin originalitate și ingeniozitate. Preșcolarul intervine în mod activ în subiectul poveștilor, își imaginează lucruri și întâmplări noi, din proprie inițiativă, dar și la solicitarea educatoarei. La dezvoltarea imaginației contribuie și abilitățile solicitate de alte domenii ale artei precum desenul și compunerea muzicalǎ, la care se poate ,,adăuga” creația literară personalǎ sugerată de audiție. Prin intermediul imaginației creatoare, în strânsă relație cu imaginația reproductivă, se elaborează ingenioase asocieri, muzicianul unificând într-o structură melodică sunete variate cu mare putere de influențare a subiectului.

Preșcolarul acceptǎ corespondența între acțiuni, fapt care îi permite revenirea la starea anterioară. Se dezvoltă operațiile de clasificare, incluziune, subordonare, cauzalitate, copiii încercând să înțeleagă și să examineze lucrurile având suport motivațional.

Sub efectul influențelor educative și al dezvoltării psihice, gândirea tinde să se centreze în jurul noțiunilor fundamentale legate de: timp, spațiu, număr, mișcare, noțiuni care formează suportul gândirii logice, facilitând înțelegerea realității observabile. Primând gândirea greoaie, preșcolarul se sprijină încă, pe intuiție dar posedă destule cunoștințe și manifestă interese cognitive.Treptat, el își formează deprinderi de muncă intelectuală și se conturează particularități ale personalității. Tot acum se conturează și primele însușiri ale gândirii, condiționate de volumul de cunoștințe.

Funcția socialǎ a muzicii

Comunicarea și coeziunea de grup sunt douǎ elemente de referință care induc și oferă conturarea unor sentimente intelectuale precum dorința de a se remarca în colectivul de apartenențǎ, dorința de autodepășire, pasiunea pentru anume genuri de activități, posibile prin activitatea de învățare, cu succesele și obstacolele sale. Acum se integrează grupului, activitatea fundamentală fiind învățarea. Se constată două tendințe convergente: una de atașare față de anumite persoane și alta de întoarcere spre sine, așa- zisa tendință a interiorității, a concentrării asupra lui însuși.

Prin educația muzicală se urmărește și dezvoltarea convingerilor, oferind ,,tipare’’ umane demne de urmat, modelarea trăsăturilor de caracter, socializarea copiilor, cultivarea sentimentelor morale, a creativității, perseverenței, autocunoașterii și a responsabilității pentru ceea ce realizează. Structurile interrelaționale constituite la nivelul grupului formează matricea de bazǎ a socializării și, ideal ar fi dacă, procesul instructiv-educativ s-ar desfășura, pe cât posibil, într-o atmosferă de bunǎ dispoziție ce favorizeazǎ formarea sentimentelor superioare, de natură intelectuală, morală și estetică.

Activitatea preșcolară este declanșată și întreținută de un complex de motive cu rol activator și dinamizator ce pot influența pozitiv performanța copiilor, fără a se exagera. Îmbinând jocul cu munca, educatoarea poate obține rezultate superioare deoarece preșcolarul este interesat atât de activitatea de învățare cât și de modul organizării comunicării cu ceilalți copii.

O altǎ problemǎ a preșcolarității o reprezintă planificarea conduitei copilului care se ,,lovește” adesea de factorul ,,trebuie”, imperativ – la început ca o cerință externă, impusă de adulți, iar apoi devine factor intern de autoreglare a conduitei, a desfășurării proceselor psihice.

Amplificarea interacțiunilor psihosociale ale vieții și lucrului în echipă conduc la accentuarea sensibilității umane, la consolidarea unor sentimente morale de prietenie, de respect, atașament, încredere. Simultan cu apariția unor manifestări de izolare sau neacceptare, se constată o accentuare a spiritului de cooperare prin trebuința de a participa la activitǎți comune, de a constitui echipe competitive. Stimularea mecanismului coordonare – competiție constituie o preocupare importantă a educatoarei, evitând exagerarea care poate conduce la apariția unor stări conflictuale, iar lipsa acestora poate ,,priva” interacțiunea psihosocială de unul dintre factorii stimulativi care o întrețin. În concluzie, sentimentul apartenenței la grup funcționează din plin la această vârstă.

Receptarea muzicii la vârsta preșcolară

Aspectul receptǎrii muzicii la aceastǎ vârstǎ, cât mai temeinic, trebuie să fie rodul preocupării susținute a educatoarei. Activtatea din grădiniță impune și situații în care copilul trebuie să facă diferențieri, să observe și să asculte atent, senzațiile căpătând caracter conștient. Deși maturizarea organelor de simț precum urechea, ochiul, corpusculii tactili se definitivează destul de timpuriu în dezvoltarea ontogenetică, dezvoltarea senzațiilor reprezintă un proces în continuă desfășurare. Ca procese psihice elementare senzațiile prezintă, în forma imaginilor simple și primare, însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor în timpul acțiunii directe a stimulilor asupra organelor de simț. Preșcolarul manifestă ,,curiozitate senzorială pe baza căreia culege tot mai multe informații și percepe detalii ale realității, prin senzațiile vizuale, auditive, olfactive, gustative.

Muzica este intereresată de senzațiile auditive în special, explicate pe baza teoriei rezonanței, conform căreia sunetul de o anume frecvență întâlnind un corp în stare de vibrație produce aceeași frecvență sonoră, începând să vibreze. Vibrațiile sunt conduse la celulele, senzoriale din organul lui Corti, numit și urechea internă, apoi prin nervul auditiv, la scoarța cerebrală, unde se produce senzația auditivă. Pentru a fi perceput sunetul, vibrația lui trebuie să aibă o frecvență între 16- 20.000 de perioade pe secundă, maximum de sensibilitate auditivă corespunzând frecvenței de 1000 vibrații pe secundă. Sunetele muzicale diferǎ de zgomote prin structura lor sonoră, ca vibrații organizate, față de cele aperiodice, neregulate.

Urechea umană s-a adaptat sǎ perceapǎ sunete muzicale și zgomote. Capacitatea de receptare a muzicii este în directă legatură cu auzul fizic- absența acestuia stopând perceperea informațiilor transmise verbal sau intonate. Altfel spus, ereditatea joacă un rol important în structurarea caracteristicilor biologice, dar mediul și educația contribuie la constituirea capacităților intelectuale și comportamentale prin intermediul unor procese psihice.

Senzațiile se subordonează învățării, modelându-se în funcție de solicitările diferitelor tipuri de acțiuni. Orice senzație evocă altele, rezultând un fenomen complex numit percepție – proces psihic ce constă în cunoașterea obiectelor și fenomenelor în ansamblul lor cât și momentul când acestea acționează asupra organelor senzoriale.

Percepțiile apar datoritǎ influenței directe a excitanților din mediul extern și intern. Sub influența structurilor operatorii ale gândirii, percepția dobândește calitatea de a identifica obiectul prin includerea lui în clasa corespunzǎtoare, înțelegerea presupunând, în general, organizarea ei inițială ca reprezentare, ca intuiție.

Reprezentările alături de percepții și senzații, constituie materia primă a gândirii, imaginației și memoriei ca procese și capacități fundamentale a proceselor psihice cognitive. Pe parcursul preșcolarității, copilul dovedește numeroase reprezentări despre obiectele, fenomenele și activitățile din mediul înconjurător, dar sunt oarecum confuze pentru că se sprijină pe contactul nemijlocit și permanent cu lumea imediat apropiată. Sub acțiunea învățării, reprezentările suportă modificări esențiale în privința sferei, a conținutului și a modului de a se produce și de a funcționa. Se dezvoltă numeroase reprezentări privind evenimente, fenomene, situații, reprezentări tipografice care aderă la modele de oameni, de acțiuni umane (imagini privind sportul, desenul, muzica, etc).

Cercetările psihologice arată că, multe din fenomenele psihice care apar simultan cu activitatea practică a copilului, sunt dependente de activitatea externă. Copilul se integrează în relațiile sociale însușindu-și o anume experiență numai în procesul activității, în afara căreia el nu poate să cunoască realitatea, nici să trăiască o atitudine față de aceasta, cu atât mai puțin să-și formeze sau să-și modifice trăsături ale personalității. Educația se realizează prin acțiuni instructive, cea muzicală fiind posibilă prin conținutul programei sale. Cântul și cuvântul se îmbinǎ armonios, virtuțile muzicale ale cuvintelor fiind puse în valoare de melodie. Îndrăgite sunt și cântecele care includ mișcări, colindele, cântecele de drumeție, cele care descriu anotimpurile, unele elemente din natură sau din zona propriului habitat, capacitatea de receptare a muzicii fiind atinsă la un nivel ridicat

Procesele psihice precum atenția și memoria antrenează voința, ca urmare a exercițiilor de repetare, integrate activității de învățare în vederea producerii actului cultural complet. Dornici să fie apreciați, preșcolarii vor depune eforturi deosebite să rețină versurile și să redea melodia. Simțul competițional are cote majore în această perioadă. Pentru că aceștia învață și folosesc cuvinte care denumesc ființe, obiecte, fenomene, stări sufletești, etc., muzica are și rolul de repetare și consolidare a pronunției corecte, prin exerciții de dicție, de memorare precum și asocierea noțiunilor cu diferite atribute (explicate înaintea cântǎrii) le îmbogǎțesc vocabularul. Prin intermediul muzicii află șirul diferitelor întâmplări sau evenimente, iar folosirea diferitelor materiale didactice (planșe, diapozitive, etc), va conduce la mai buna înțelegere a mesajului, realizându-se corelarea percepție-reprezentare. În timp, preșcolarii vor recunoaște cântecele învățate audiind melodiile acestora. Acest lucru demonstreazǎ cǎ auzul fonematic este dezvoltat și ,,secondat” de memorie se pot evidenția însușirile anumitor cunoștințe. Treptat se trece la prelucrarea aptitudinilor, a calităților vocale.

Deseori confundat cu auzul fizic, auzul fonematic nu poate ,,funcționa” fără celălalt. Sub acest aspect se poate spune că are loc o intensă îmbogățire a experienței perceptive care ocupă o poziție de relativă predominare față de procesele cunoașterii logice. Piesele muzicale alese spre audiție, contribuie la cultivarea proceselor senzoriale sporind acuitatea și capacitatea de diferențiere a organelor de simț, contureazǎ percepția spațiului și a timpului, perfectează reprezentările, contribuie la îmbogățirea bagajului de cunoștințe, dezvoltă vorbirea, deprinderea de calcul matematic, desenatul, perspicacitatea, inventivitatea.

Educația muzicală, ca și celelalte categorii de activități, este o disciplinǎ ,,susținutǎ” de obiective cadru și de referințǎ, conținuturi și activitǎți de învǎțare ale cǎror finalitǎți specifice se regǎsesc în Curriculum-ul preșcolar.

Se urmărește formarea și dezvoltarea vocii și auzului muzical prin valorificarea în practica muzicală vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate și exprimarea prin muzică. Percepută ca proces individual continuu educația muzicală are o importanță deosebită în realizarea celorlalte laturi ale educației, deoarece ,,…răspunde unor nevoi reale pe care le simte orice persoană, de a-și lămuri unele idei, de a-și motiva unele comportamente și de a-și fundamenta unele atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând.”

Scopul final al educației muzicale este atingerea unui standard cât mai ridicat în formarea și modelarea personalității copiilor, cultivarea aptitudinilor și a capacităților de a cunoaște realitatea, învățând pe calea emoțiilor artistice să admire frumosul, să adopte o atitudine civilizată și sensibilă în relațiile cu ceilalți. Emoțiile estetice joacă un rol deosebit în viața omului, iar conținutul trebuie acordat cu mediul social pentru că există atitudini diferite la copiii proveniți din medii diferite de trai, iar diferențele sunt acceptate dacă nu sunt mari. Nu trebuie să fim ,,la unison pentru că o școală uniformă, aceeași pentru toți e în același timp o greșeală și un pericol”. Din orice activitate putem extrage acel ceva care dă culoare unei viitoare activități.

În același context și simultan, este vizat procesul familiarizării cu valențele expresive ale muzicii, urmărindu-se dezvoltarea tuturor ramurilor personalității umane, atât cele afective cât și cele psiho-motrice și intelectuale. Educația muzicală la preșcolari este un proces complex și unitar, care se însușește după auz, prin cântare, mișcare și acompaniament ritmic de jucării sonore sau instrumente de percuție.

În grădiniță sunt folosite intens activitățile concrete (mai ales în etapa prenotației), utilizând foarte mult jocul, mișcarea, obiectele și instrumentele care produc diverse sunete. În această perioadă copilul, în mod neintenționat, cântă pentru a-și asigura bazele senzoriale, fizice și afective ale educației muzicale, urmând ca pe parcurs, să apară analiza și conștientizarea, trecând de la stadiul de a auzi la acela de a asculta și de a cânta în mod conștient.

În acest context, s-a stabilit că din cele trei funcții de bază ale educației muzicale, funcția cognitivă are un puternic caracter emoțional și prin operarea cu valori artistice de certă autenticitate, vizeazǎ însușirea unor cunoștințe, priceperi, deprinderi, trăiri și sentimente muzicale în vederea dezvoltării capacităților de receptare și interpretare, precum și a memoriei muzicale. Prin funcția intelectuală, muzica și educația muzicală se bazează pe cunoștințe și deprinderi ce urmăresc apropierea copiilor de arta muzicală și mai ales de aspectul ei cultural, îi îndeamnă la reflectare și acțiune, contribuind la formarea și îmbogățirea proceselor de cunoaștere.

Educația muzicală, ca formă de activitate, se desfășoară conform programei de specialitate, a conținuturilor, scopurilor și sarcinilor instructiv- educative fiind întregite de audițiile muzicale prin căi directe sau indirecte. Simțul estetic ,,angajează” gândirea, memoria, imaginația, atenția distributivă și creativitatea prin reținerea și redarea materialului sonor, aflarea corespondențelor concrete pentru mesajul muzicii respective și solicitarea tuturor copiilor atât la interpretare cât și la creație muzicală. Toți analizatorii implicați contribuie la formarea de priceperi și deprinderi care nuanțează personalitatea preșcolarului, îi dezvoltă sensibilitatea estetică și capacitatea de exprimare și receptare muzicală prin activități practice de cânt și audiții muzicale, coroborate cu activități de educație artistico – plastică, educarea limbajului, precum și activități de educație fizică – prin dans tematic.

În paralel, educația muzicală contribuie la formarea priceperilor și deprinderilor de bază de tip reproductiv – interpretative, îndrumǎ generațiile tinere spre cunoașterea și practicarea creației și interpretării muzicale la un nivel estetic elevat, stimulându-le spiritul creativ. Metodologia contemporană vizează realizarea educației muzicale prin intermediul cântului vocal, prin intermediul mișcărilor coregrafice (dans popular și clasic adaptat particularităților de vârstă), dar și prin intermediul instrumentelor muzicale. Dar, cel mai expresiv,,instrument” este vocea umană datorită accesibilității și universalității, capabilă să atragă preșcolarii. Psihicul copilului vibrează mai întâi la faptele sonore, nu la simbolurile grafice pe care nu le înțelege.

Conținuturile învățării sunt alese respectând particularitățile de vârstă și cerințele de cânt, dezvoltându-se atitudinea față de fenomenul muzical, capacitǎțile de a auzi, a asculta, a percepe și a reda sunetele muzicale, activitatea de bază fiind cântarea vocală cu sau fară acompaniament instrumental. Calitatea sunetului muzical are un rol hotărâtor în captarea atenției și antrenarea copiilor în activități muzicale. Tonalitatea, ritmul, intensitatea, iată aspecte ce pot influența capacitatea de receptare a muzicii.

Un alt aspect în realizarea actului de cultură și educație îl constituie ambianța și starea psihică a preșcolarului. Muzica are capacitatea de a stimula, de a provoca și de a creea senzații, stări și imagini. Activitățile antrenante stimulează atenția crescând gradul de receptare. Cele mai îndrăgite activități muzicale sunt cele care implică gestica, mimica și jocul de rol. Decorurile și alte materiale auxiliare fac din preșcolari adevărați actori sau interpreți . Lucrul pe grupe va conduce nu doar la competiție, ci și la captarea atenției prin distribuirea sarcinilor, fiecare grupă realizând altceva, încât noutatea situației sǎ nu le permitǎ timp pentru alte preocupǎri. Astfel, unii cântă, alții acompaniază cu jucării muzicale, alții desenează ceea ce le inspiră audiția, etc. Copiii trebuie să păstreze ritmul, să marcheze intrarea cântăreților, să se omogenizeze cu vocile colegilor-interpreți, să formeze un tot, iar desenatorii trebuie să redea imaginile în timpul stabilit. În cadrul altor activități se pot exersa jocuri de mișcare sugerate de ritmul, textul și melodia audiată.

Exersarea acuității auditive se poate realiza prin recunoașterea sunetelor din natură, a zgomotelor sau a cântecelor învățate anterior ascultând piese muzicale adecvate (selectiv sau integral), înregistrări ale sunetelor emise de animale, zgomote produse de fenomene ale naturii, ale utilajelor / uneltelor- sub forma unui concurs de genul: ,,Ce recunoaștem?”, copiii alegând de pe fișă varianta corectă. Pentru aceeași temă se poate proceda cu bătăi din palme sau cu piciorul, pocnitul degetelor, etc.

Imaginarea muzicală este un act al expresiei omului ca ființă etică și afectivă, iar gradul de dezvoltare poate fi constatat în urma audițiilor care urmăresc nivelul de dezvoltare a capacității de decodificare a mesajului muzical transmis de compozitor prin intermediul unei creații plastice și dezvoltarea capacității de identificare a conținutului de idei și sentimente exprimat de text și muzică. Ca expresie estetică a eticii umane, referindu-ne strict la actul cântǎrii individuale sau în grup, trebuie amintit că o bună receptare a muzicii este strâns legată de dezvoltarea psiho-fizică, datul nativ, mediul natural și nu în ultimul rând educația.

Copiii au o înclinație naturală către muzică, se antrenează cu mare plăcere în activitățile însoțite de melodie. Deși gustul artistic pornește de la joc, treptat se cristalizeazǎ plăcerea estetică de a crea, de a cânta frumos, de a asculta muzica. Universul sonor constituie suportul afectiv pe care se însușesc diferite noțiuni și este calea principală de sensibilizare și modelare a personalității preșcolarului, se echilibrează și se relaxează prin exerciții, jocuri și audiții muzicale, contribuind la familiarizarea lor cu limbajul muzical. Diferențierea calităților sunetului și a sunetelor cântate față de cele vorbite se face prin exerciții- joc de audieri comparate, recunoscând felul sunetelor, exerciții – joc de recunoașterea, după voce, a celor care îi strigă, diferențierea unor sunete lungi sau scurte, identificarea unor animale și recunoașterea unor fenomene după sunetele emise și imitarea folosind onomatopeele.

Toate acestea contribuie la dezvoltarea auzului muzical, la care putem adǎuga reproducerea cântecelor din repertoriul propus, după auz, respectând intonația corectă, redarea selectivă și integrală, în grupuri și individual a cântecelor. La baza educării auzului melodic și formării deprinderilor necesare redării și receptării elementelor melodice stau perceperea raporturilor de înălțime dintre sunete, cântecul fiind receptat ca un tot unitar, melodia însăși.

Respectarea cerințelor de cânt se constată mai ales la concursuri sau serbări, când copilul sau grupul de copii dorește să- și evidențieze calitățile și aptitudinile, atenția fiind solicitată la maximum, urmărind orice gest al educatoarei. Subconștientul și conștientul sunt ,,mână în mână”, este momentul când ,,respiră la comandă”. În perioada prenotației, trebuie să reținem ceea ce este natural în psihologia lor, că muzica se împletește cu jocul, copilul cântând din proprie inițiativă, improvizând cu ușurință mici motive ritmice sau melodice, pe care le integrează în joc. Iatǎ cǎ interdisciplinaritatea ar putea favoriza dezvoltarea experiențelor formative ale creativității copiilor, a viziunii globale, transferul informațiilor în contexte diferite.

Activitățile pot fi mai atractive când sunt implicate și alte domenii experiențiale: educarea limbajului, cunoașterea mediului, educație fizică, educație plastică dar, și calea imaginilor concret-senzoriale (teatrul și filmul), cu influențe pozitive asupra modului de viață și a comportamentului copilului, față de cei din jur. Pornind de la cele mai simple creații, copiii trebuie orientați către înțelegerea conținutului de idei al muzicii și o participare activă la împlinirea actului muzical. Ca și celelalte discipline de studiu, muzica – această ,,…limbă maternă a sufletului omenesc”, nu-și propune să formeze genii, ea concură doar la evidențierea valorilor individuale ale copiilor, la pregătirea pentru viață a oamenilor cu personalitate sănătoasǎ.

Mijloace de realizare a educației muzicale în gradiniță

Toate activitățile organizate în grădiniță au valențe estetice dar un rol deosebit revine activităților de educație muzicală. Copilaria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a omului. Vârsta copilariei e aptă nu numai de educație în general dar și de educație muzicală în special.

Muzica impresionează de timpuriu pe copii. Ea le produce emoții plăcute și puternice.

Structurile sonore și ritmice intuite în primii ani sunt continuate în grădiniță în cadrul procesului instructiv-educativ.

Obiectivele urmărite în cadrul educației muzicale sunt:

Formarea capacităților de exprimare prin muzică;

Formarea capacității de receptare a muzicii;

Cunoașterea marilor valori ale creației artistice naționale și universal;

Formarea capacității creatoare prin cultivarea imaginației .

Prin imbinarea armonioasa a mijloacelor de realizare a educației muzicale ( cântecul, jocul muzical, audiția muzicală ) și folosirea mijloacelor audio-vizuale, contribuim la consolidarea cunoștințelor și a deprinderilor muzicale, la dezvoltarea dispozițiilor speciale care se vor transforma ulterior în aptitudini sau chiar talent : “ Cu cât copilul va fi mai atras spre muzică, cu atât mai mult el va deveni beneficiarul emoțiilor artistice. Muzica va fi pentru el un izvor curat de munte care, pe unde trece, face să rodească pământul și cu timpul modelează chiar și piatra.”

Grădinița acordă pe tot parcursul preșcolarității o atenție deosebită cultivării vocii copiilor, dezvoltării auzului muzical, a simțului ritmic și melodic. Muzica are deosebite valențe formative, învățarea și practicarea ei constituind o adevarată “terapie” pentru intelectul copilului preșcolar. Ea educă și dezvoltă o serie de procese psihice : gândirea, memoria, atenția, afectivitatea, voința , etc.

Atunci când preșcolarul cântă urmărim să fie atent la multe operații care, însumate, dau viață cântecului ( este solicitată atenția), trebuie să-și amintească textul cântecului ( memoria), în cadrul jocurilor muzicale să respecte anumite reguli, să dea dovadă de acuitate auditivă și să fie disciplinat în joc ( atenția, voința, gândirea ).

Educația muzicală își extinde influența și asupra dezvoltării fizice a copiilor. Cântecele, jocurile cu cântec sau jocurile muzicale interpretate de copii contribuie la dezvoltarea aparatului respirator, aparatului vocal și asigură o mai bună oxigenare a sângelui. Mișcarile executate ritmic devin mai puțin obositoare și în același timp dau corpului suplețe și frumusețe.

Educația muzicală desfășurată în grădiniță dezvoltă gustul pentru frumos și sensibilitatea copiilor. Jean Lupu spune: “ Să-i învățăm pe copiii noștri cum să cânte frumos și astfel vor avea muzică în ei toată viața “ .

Conținutul de idei al cântecelor influențează pozitiv procesul de formare al caracterului

copiilor. Aceștia învață să fie harnici, buni, generoși, corecți, să-și iubească familia, ținutul natal, natura înconjurătoare. Cântecele și jocurile muzicale îi fac pe copii veseli, vioi, disciplinați, perseverenți, prietenoși.

Educația muzicală influențează pozitiv pe copii si sub aspect intelectual. Perceperea clară, bine dirijată a unor materiale ( tablouri, imagini ), familiarizarea cu conținutul cântecelor și apoi povestirea acestora le dezvoltă copiilor spiritul de observație, le îmbogățește cunoștințele și vocabularul cu noi cuvinte.

Pledând pentru o educație muzicală bine organizată, renumitul etnomuzicolog George Breazul vede copilul astfel: “ un mugur prins de o ramură, ca o mlădiță dintr-o tulpină, ca o sămânță ce încolțește, prinde rădăcină și crește în solul sufletesc al neamului nostru” iar manifestările muzicale ale copilăriei sunt ,, acele exprimări sonore ale bucuriei, plăcerii, satisfacției ’’.

Educația muzicală – ocupă un loc important în procesul instructive – educativ din

grădiniță și aduce o contribuție de seamă la educația estetică a copiilor, precum și la educația lor morală, intelectuală și fizică.

Educatoarei îi revine menirea ca, treptat, cu răbdare și înțelegere, să treacă la

conștientizarea elementelor muzicale fiind convinsă că ceea ce înregistrează copilul la această vârstă devine hotărâtor pentru evoluția sa ulterioară.

“ A aștepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el, ar

fi o copilărie “ ( Mihai Eminescu – “Cugetări”) .

Pentru atingerea obiectivelor prevăzute în Curriculumul pentru învățământul preșcolar se organizează activități și jocuri, exerciții prevocale și vocale care pregătesc aparatul vocal al copiilor pentru cântarea corectă și expresivă, sunt selectate cântece și jocuri muzicale care să faciliteze dezvoltarea aptitudinilor artistice la această vârstă.

Mijloacele specifice educației muzicale sunt:

cântecul

exercițiile muzicale

jocurile muzicale

audițiile muzicale

In colecțiile de cântece și jocuri muzicale pentru preșcolari se urmărește ca îmbinarea dintre text și muzică să se sudeze perfect, astfel încât să fie o unitate, pentru a putea reda frumosul, adevărul, dreptatea, umanitatea și pentru a putea înlătura minciuna, nedreptatea, necinstea, toate acestea în versuri care respectă puterea de întelegere a copilului de vârsta preșcolară.

Cântecul

Cântecul, principalul mijloc de realizare a educației muzicale în grădiniță dezvoltă dragostea copiilor pentru familie, pentru ținutul natal și natură etc. Preșcolarii sunt deprinși de timpuriu să asculte muzica, să manifeste interes pentru ea ; li se formează unele deprinderi elementare de a cânta în colectiv și individual; li se dezvoltă vocea și auzul muzical, simțul melodic, precum și cel ritmic. O atenție deosebită trebuie acordată selecționării cântecelor ce se învață cu preșcolarii.

In acest scop, cântecul trebuie să fie accesibil și educativ.

Din punct de vedere ritmico-intonațional cântecul trebuie să fie pe măsura puterii de înțelegere și execuție a copiilor. Ritmul să nu fie prea greoi, iar intervalele melodice să cuprindă salturi firești, nici prea mari nici prea mici, care nu pot fi sesizate și chiar intonate de către copii.

Melodiile care nu întrunesc astfel de calități duc la demobilizarea copiilor, la renunțarea de a se angaja în învățarea cântecelor sau au ca repercursiune melodică o învățare incorectă, falsă.

Pentru formarea deprinderii de a cânta este necesar să dezvoltăm auzul muzical – ca mijloc de percepere a muzicii și vocea – ca mijloc de redare.

Invățarea cântecelor de către preșcolari trebuie să aibă în vedere și stadiul dezvoltării lui psihice.

Materialul muzical folosit în grădiniță cuprinde piese muzicale cu un conținut foarte variat: întâmplări și fapte din viața copiilor ( “La grădiniță”, “Copilul politicos”, “Familia mea”), fenomene din natură ( “Ploaia”, “Primavara a sosit”), aspecte din viața plantelor si animalelor

( “Floarea”, “Brăduțul”, “Veverița”), etc.

In grădiniță copiii învață și cântece din folclorul copiilor, familiarizându-se astfel de timpuriu cu creația populară. “Folclorul copiilor este reprezentat prin realizări literare, legate de gestică, mișcare, joc, cântate sau scandate. Constituind punctul central al activității lor, felul specific de manifestare – producțiile lor artistice trebuie considerate ca având nu numai o utilitate distractivă ci, în același timp, educativă – didactică : dezvoltă spiritul de cooperare, de acțiune, dezvoltarea limbajului, a sensibilității, a percepției verbale și muzicale, punându-i în mișcare forțele spirituale și corporale – pedagogică și socială : învață să numere, să-și cunoască părțile corpului, zilele săptămânii, etc, înainte de faza școlarizării “ .

Cântecul – creația ce se înscrie cel mai bine în universal copilăriei reprezintă deci, mijlocul principal de realizare a educației muzicale în grădiniță.

Exercițiile muzicale

Compozitorul Paul Hindemith numește exercițiile ritmice “ acțiune în timp”, iar pe cele melodice, “ acțiune în spațiu”.

In funcție de elementul muzical la care se referă, exercițiile muzicale se clasifică astfel:

melodice

Aceste exerciții au în vedere relațiile de înălțime ce există între sunetele muzicale. Sunetele înalte sunt asociate cu ridicarea brațelor, iar sunetele joase sunt asociate cu lăsarea brațelor în jos. Sunetele care urcă treptat sau coboară treptat, ca pe o scară sunt asociate cu ducerea corespunzatoare a brațelor ( din ce în ce mai sus sau mai jos).

DO2 DO2

SI SI

LA LA

SOL SOL

FA FA

MI MI

RE RE

DO1 DO1

DO2

FA

MI MI MI MI

RE RE RE RE RE RE

DO DO DO

ritmice – pentru perceperea duratei sunetelor;

Se realizează prin bătăi ritmice din palme concomitent cu intonarea unui fragment muzical.

armonico – polifonice – însoțite de gesturi realizate de către doi copii ( unul indică sunetele de sus, iar celălalt sunetele de jos);

pentru însușirea elementelor de expresie – aceste exerciții sprijină interpretarea artistică, copiii indicând nuanța forte prin îndepărtarea brațelor, iar nuanța pianissimo prin apropierea brațelor;

de cultură vocală – ținuta corpului, respirația, dicția;

de mișcare – aceste exerciții se realizează printr-o sincronizare între pași și muzică;

Jocul muzical

S-a afirmat adeseori că în viața copilului jocul îndeplinește același rol ca și munca în viața adultului.

In ierarhia mijloacelor folosite în educația muzicală a preșcolarilor, jocurile muzicale ocupă un loc de frunte , alături de cântece, deoarece prin structura lor deosebită, pot rezolva cu mare eficiență majoritatea obiectivelor prevăzute în programa instructive – educativă din grădinițele de copii.

Jocurile muzicale îmbină în mod specific elementele din joc cu melodia și trec de la simpla executare motorie la o stare afectivă.

Muzica le ridică tonusul, activează și provoacă dorința de mișcare. Adesea se întamplă ca veselia copiilor să se nască independent de intenția educatoarei, numai la auzul muzicii.

Pentru formarea unor deprinderi de a executa mișcări după textul cântecului și în ritmul melodiei sunt prevăzute în programa instructiv – educativă jocuri muzicale, în așa fel încât în toate grupele – mică, mijlocie, mare – copilul să poată executa mișcări în ritmul melodiei și al textului.

Jocurile muzicale se apropie prin structură de jocurile didactice. Ele presupun sarcini precise (sarcini muzicale), unele reguli de desfășurare și elemente specifice jocului: mișcarea, întrecerea, ghicirea, surpriza.

Prin jocurile muzicale se urmărește pe de o parte, fixarea și consolidarea deprinderilor și pe de altă parte însușirea de noi cunoștințe care se realizează nu numai prin cântare, ci și prin mișcare.

In concluzie, jocurile muzicale exercită o puternică influență asupra copiilor, contribuind la dezvoltarea simțului lor ritmic (la formarea capacității de a percepe ritmul și a-l respecta în cântece și jocuri) și melodic.

Audițiile

Audițiile muzicale susținute în grădinița de copii ocupă un loc important în educația muzicală a preșcolarilor. Cu ajutorul acestora se formează de timpuriu la copii dragostea pentru muzică, priceperea de a desluși unele idei și sentimente pe care le transmite cântecul.

Audiția muzicală în forme neorganizate constituie primul contact al copiilor cu muzica, iar cele organizate ocupă un loc însemnat printre mijloacele educației muzicale folosite în grădiniță.

Cu ajutorul acestora se continuă și se îmbogățește experiența preșcolarilor. Copiii sunt deprinși să asculte, să înțeleagă și să îndrăgească diferite piese muzicale: li se formează capacitatea de concentrare la un singur stimul, stimulul auditiv.

Audițiile muzicale includ un bogat fond informațional legat de exprimarea unor sentimente și gânduri despre lume și viață, iar ca valoare formativ – educativă stimulează capacitatea intelectuală, dezvoltă memoria voluntară și asigură o justă legatură între aparatul auditiv și fonator.

Audiția muzicală se organizează și se desfășoară în funcție de grupa cu care lucrează educatoarea și de scopul pe care aceasta îl urmărește în activitatea obligatorie și în funcție de conținutul și caracterul pieselor muzicale pe care urmează să le asculte copiii.

Serbările

Există momente în viața personală a copiilor preșcolari care sintetizează în ele amintiri dragi.

Printre acestea se numără și activitățile artistice care au un farmec aparte. Preșcolarii manifestă un viu interes pentru pregătirea serbărilor și participarea la programe distractive. În cadrul acestor activități avem prilejul să le formăm unele deprinderi de a cânta melodios, de a recita expresiv, de a dansa elegant,etc.

Interesele și aptitudinile le vom dezvolta în strânsă legatură cu celelalte procese și însușiri psihice ale copiilor: gândirea, limbajul, atenția, sentimentele, voința, etc.

Valoarea educativă a activităților artistice constă în aceea că își aduc contribuția la educație în general și la educația estetică în special.

Succesul și adevărata valoare pedagogică a serbărilor nu se obțin prin fast și abundență de efecte exterioare, ci prin sentimentul măsurii artistice și pedagogice prin conținut și organizare.

CAPITOLUL II

Obiectivele, ipotezele cercetării si metodologia de lucru

A. Obiectivele cercetării

Învățământul preșcolar are scopul de a contribui la dezvoltarea multilaterală, armonioasă a copilului, la formarea personalității individuale a acestuia, ținând seama de ritmul său propriu, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală – jocul.

Eficiența procesului instructiv-educativ din gradiniță depinde nu doar de stabilirea adecvată a conținutului cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor pe care vrem să le formăm, ci și de modalitățile prin care acestea ajung să fie însușite de copii.

O modalitate eficientă prin care se poate realiza o bună parte a obiectivelor pedagogice prevăzute de Noul curriculum pentru învățământul preșcolar în grădiniță este muzica, sub toate aspectele ei (cântec, joc muzical, joc cu cânt, audiții muzicale etc).

O educație muzicală științific realizată, constă în a pune în centrul preocupărilor didactice valoarea cognitiv- educativă a muzicii, chiar de la cea mai fragedă vârstă.

Prin conținutul de idei al cântecelor, prin mesajul artistic pe care-l poartă opera de artă, cât și prin mijloace artistice proprii, care-i asigură forța de a emoționa, muzica e un mijloc important de înfăptuire a educației intelectuale si morale, motrice și corporale (prin dezvoltarea simțului ritmic). Educația muzicală familiarizează copiii cu specificul acestei arte, le dezvoltă capacitatea de a înțelege frumosul, de a cultiva aptitudini pentru a crea frumosul și a-l aplica în toate împrejurările din viață.

Cu cât copilul va fi educat muzical mai timpuriu, cu atât mai mult va beneficia de multiplele avantaje oferite de această educație.

Muzica e un mod de modelare a ființei umane, iar procesul complex al educației muzicale este o activitate continuă, sistematică și unitară care începe din copilărie și continuă de-a lungul vietii.

Muzica nu e numai un divertisment (cum e apreciată uneori superficial) și nici numai o cale de sensibilizare a copiilor, ci ea educă și dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi și deprinderi cum ar fi : gândirea logică, memoria, atenția distributivă, afectivitatea, voința, imaginația, creativitatea, spiritul de ordine și disciplină, punctualitatea.

Cunoscând receptivitatea, aproape generală, a copiilor față de lumea sunetelor, este de înțeles eficiența folosirii muzicii în interdisciplinaritate cu celelalte categorii de activități desfășurate în grădiniță.

Așadar, obiectivul central al cercetării de față este: “ Utilizarea muzicii monodisciplinar sau în interdisciplinaritate cu celelalte categorii de activități desfășurate în grădiniță sporesc eficiența actului didactic și contribuie la dezvoltarea intelectuală a copilului ” .

Realizarea acestui obiectiv a presupus următoarele etape :

stabilirea nivelui inițial de pregătire al preșcolarilor prin teste inițiale;

implicarea preșcolarilor în desfășurarea unor activități cu caracter interdisciplinar (muzică – matematică; muzică – educarea limbajului; muzică – educație fizică etc.);

evidențierea efectelor produse după utilizarea activităților muzicale mono și interdisciplinare în grădiniță.

Ipotezele cercetării

Muzica este o disciplină prin experiență practică și ea se învață numai practicând-o, iar mesajul ei se pătrunde și se receptează cel mai bine tot în practică. Tocmai această caracteristică a sa o așează în rândul disciplinelor formative și în această ordine de idei iată ce relevă Victor Țărcovnicu în manualul de Pedagogie generală: „este greșit să se creadă că numai anumite obiecte de învățământ cum ar fi matematica și gramatica ar contribui la formarea proceselor intelectuale… Dezvoltarea proceselor intelectuale se formează prin exercițiu, prin activizare”. Ori noi știm prea bine că la activitatea muzicală se dezvoltă bine nu atât copiii dotați numai cu aptitudini muzicale, cât mai ales cei care sunt buni și la matematică și la educarea limbajului, fiind aceasta încă o dovadă că muzica face apel la procesele intelectuale, pe care le educă prin exersare și cultivă mai ales operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, asocierea, disocierea, abstractizarea, generalizarea și concretizarea pe care le antrenează în procesul învățării.

Când copilul cântă trebuie să fie atent la mai multe operații care însumate dau viață cântecului: este deci solicitată atenția distributivă, trebuie să-și amintească textul cântecului, deci se solicită memoria, iar în cazul unor jocuri muzicale trebuie să dea dovadă de acuitate auditivă, să respecte anumite reguli impuse și de disciplină a jocului, deci se solicită atenția, voința și gândirea.

Investiția de timp pentru predarea muzicii în grădinițe nu este făcută nicidecum în defavoarea celorlalte obiecte de învățământ, ci paradoxal, tocmai în favoarea lor. Muzica educă și dezvoltă o serie de procese intelectuale, care devin productive la alte discipline. La întrebarea dacă, indiferent de orientarea ulterioară a copilului, educația muzicală este necesară formării intelectului, s-a răspuns pozitiv. Iată câteva opinii la această întrebare: Jan Wyerszytowski arăta : "Anumite trăsături formate prin educația muzicală, în special creativitatea, sunt productive mai târziu și în alte domenii ale vieții, care nu se integrează în artă”, iar în convingerea cărturarului moldovean Gheorghe Asachi "muzica exercită o înrâurire misterioasă asupra sensibilității, imaginației și inteligenței copilului.

Chiar gustul pentru frumos și sensibilitatea copilului tot prin practicarea muzicii se dezvoltă mai bine, în condițiile angajării directe în actul interpretării în vocale. Așa cum prin activitățile de educație plastică educatoarea le dezvoltă copiilor gustul pentru artele plastice, punându-i pe ei să creioneze, să deseneze, să picteze, așa cum pot, și să nu contemple la infinit creații celebre, tot așa și prin activitățile de muzică, educatoarea trebuie să-i muzicalizeze pe copiii săi, lucrând practic cu ei.

Orice cântecel predat este o problemă cu mai multe necunoscute pe care copilul, orientat de către educatoare și nu anulat de către aceasta ajunge să o dezlege prin efort propriu și să guste, astfel, rodul muncii sale. Ințelepciunea chinezească ne învață că: "dacă îi dai unui cetățean un pește el se va sătura o dată, dar dacă îl înveți să pescuiască el se va sătura toată viața". Deci să-i învățăm pe copiii noștri cum să cânte, ce să cânte și astfel vor avea muzica în ei toată viața. Invățământul modern ne cere să nu dopăm copiii, ci să le dezvoltăm propriile capacități. Este concludent faptul că numai aceasta este calea de realizare a unui învățământ muzical eficient. Cunoscând aceste aspecte ale problemei în grădiniță trebuie să se cânte și să se învețe muzica și pentru a asigura dezvoltarea intelectuală a copiilor. Herbert în predarea disciplinelor artistice arăta că: "Prima condiție pe care o pune dezvoltarea culturii în țările care au atins un anumit grad de civilizație este existența unui sistem de învățământ sau de educație care își propune să întrețină sensibilitatea înnăscută a copilului, dar face din această sensibilitate chiar baza dezvoltării sale intelectuale". Astfel la grădinițele de copii din Franța, arată Anne Bustarret se cântă și se dansează zilnic, scopul acestor activități nefiind acela de a se realiza o educație muzicală propriu-zisă, ci de a se asigura dezvoltarea fizică și intelectuală a copiilor.

Experiența în munca acumulată cu copiii, mi-a dat posibilitatea să văd în muzică un mijloc eficient de dezvoltare intelectuală deoarece aceasta antrenează intens copilul stimulându-i gândirea, limbajul, memoria, atenția, imaginația, creativitatea, afectivitatea, voința, spiritul de ordine și disciplină, perseverența.

Așadar, cercetarea de față s-a desfășurat în vederea validării următoarei ipoteze:

“Dacă folosim cântecul, jocul muzical, audițiile muzicale în activitățile din grădiniță, stimulăm dezvoltarea intelectuală a copiilor sub toate aspectele (memorie, gândire, limbaj, atenție, imaginație etc)”.

Metode de cercetare

Cercetarea pedagogică este o strategie întreprinsă în vederea surprinderii unor relații inedite între componentele acțiunii educaționale și a desprinderii unor soluții și variante optime în desfășurarea sa ulterioară. Cercetarea pedagogică conduce în mod inevitabil la descoperirea unor manifestări și interacțiuni proprii educației și sugerează reguli în vederea creșterii randamentului său.

In cadrul cercetării pentru elaborarea lucrării de față s-au folosit următoarele metode de investigare : observația, convorbirea, metoda testelor, metoda reprezentării grafice, studiul de caz și metoda analizei produselor activității.

Metoda observației – constă în urmărirea faptelor de educație așa cum se

desfășoară ele în condiții obișnuite, consemnarea observațiilor efectuate, prelucrarea datelor în vederea desprinderii unor concluzii teoretice. Important este ca preșcolarii să nu-și dea seama că sunt observați. Această metodă se folosește în toate etapele cercetării și însoțește , de obicei, toate celelalte metode , oferind date suplimentare asupra fenomenului investigat. Ca metodă de cercetare se deosebește de observația spontană prin aceea că presupune elaborarea prealabilă a unui plan de observație cu precizarea obiectivelor ce vor fi urmărite, a cadrului în care se desfășoară și a eventualelor instrumente ce vor putea fi folosite pentru înregistrarea celor observate. Eficacitatea acestei metode constă, în primul rând, în faptul că permite observatorului cunoașterea copiilor, a gradului de înțelegere a mesajului cognitiv prezentat.

Metoda convorbirii – este o formă de anchetă care constă într-un dialog dintre cercetător

și subiecții supuși investigației în vederea colectării unor date în legatură cu fenomenele pe care le urmărește. Ea se desfășoară pe baza unui plan și a unor întrebări dinainte elaborate.Vor fi evitate întrebările directe care angajează în mod nemijlocit personalitatea interlocutorului. Intrebările cercetătorului nu trebuie să fie prea simple, să dirijeze strict răspunsurile copilului, ci trebuie să-l pună pe acesta într-o situație problematică, care să-i stimuleze atenția, gândirea. Răspunsurile la întrebările formulate în cadrul convorbirii vor fi consemnate imediat în limita posibilităților fără ca cel ce răspunde să observe acest lucru.

Metoda studiului de caz – constă în urmărirea și observarea unui singur subiect într-o

perioadă mai îndelungată de timp. Se aplică mai ales în studierea copiilor care constituie excepții: cu tulburări de comportament, de limbaj, rămâneri în urmă la învățătura, întârziați mintal, etc.Pentru fiecare caz în parte cercetătorul întocmește o fișă în care consemnează toate datele obținute.

Metoda reprezentării grafice – constă în interpretarea rezultatelor globale ale

cercetării. Interpretarea lor se poate face după alura curbei de distribuție (plusarea ei predominant spre stânga sau spre dreapta, înălțimea, forma pe care o are). Cele mai cunoscute forme de reprezentare grafică sunt histograma și diagrama radială.

Pentru măsurarea diferențelor individuale, în corelarea cu alte metode se mai poate

folosi metoda testelor. Aceasta se poate folosi în cadrul unui joc didactic sau dupa un șir de jocuri didactice bazate pe același obiectiv fundamental de îndeplinit. Se pot folosi teste orale sau scrise pe baza nivelului intelectual al copiilor și se urmărește eficiența modalităților de stimulare a proceselor psihice prin jocuri didactice desfășurate, mai ales în cadrul activităților matematice și de cunoaștere a mediului. Se poate observa astfel, existența unor puncte critice și se trece apoi la ameliorarea lor.

Metoda analizei produselor activității – metoda care este eficientă în stabilirea

nivelului de dezvoltare a copilului într-o anumită etapă a procesului instructiv-educativ. Este vorba de fișele de lucru individual folosite cu succes în cadrul tuturor activităților desfășurate în grădiniță.

Analiza psihologică a acestor fișe (produse ale activității) furnizează numeroase informații despre însușirile psihice ale copilului investigat. Se poate deduce din această analiză dacă respectivul copil are sau nu spirit de observație, dacă percepe corect forma, culoarea, proporțiile, etc, ajungând astfel la o mai bună caracterizare a lui.

In cercetarea de față am folosit ca lot experimental grupa mare de la Gradinița cu program normal Poienarii Burchii, având un efectiv de 20 de preșcolari, dintre care 10 fete și 10 băieți cu vârsta cuprinsă între 5-6 ani. Anul acesta prezența a fost între 85% – 95% zilnic, absențele fiind doar din motive obiective (condiții climatice, probleme de sănătate). Majoritatea copiilor provin din familii cu studii medii, care și-au manifestat o mare deschidere spre cunoaștere, dorind să asigure copiilor o cât mai bună educație.

CAPITOLUL III

Etapele, desfășurarea și rezultatele cercetării

Etapele cercetării

– etapa constatativă s-a desfășurat în primele 2 săptămâni din anul școlar 2013-2014, în perioada evaluării inițiale : 16 – 30 septembrie 2013 (vezi anexa nr.1 – Test de evaluare inițială – grupa mare). Rezultatele obținute la probele inițiale mi-au furnizat informații despre nivelul de dezvoltare intelectuală la care se află preșcolarii la începutul anului școlar.

Am constatat următoarele: – copiii au un vocabular sărac și o vorbire incorectă din punct de vedere gramatical; – lipsa exercițiului verbal; – reprezentări matematice sărace; – dificultăți de pronunție; – un bagaj de cunoștințe sărac; – dificultăți în coordonarea mișcărilor; – potențial creativ redus; – imaginație săracă, etc.

Rezultatele evaluării inițiale sunt centralizate în tabelul de mai jos.

REZULTATELE TESTELOR INIȚIALE

GRUPA MARE

ANUL ȘCOLAR 2013-2014

– etapa experimentală s-a desfășurat în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014. În urma centralizării datelor furnizate de testele inițiale s-au proiectat o serie de activități interdisciplinare, care răspund solicitării noului curriculum vizavi de integrarea metodelor activ-participative în activitățile din grădiniță. În această perioadă s-au măsurat cunoștințele preșcolarilor prin teste mono și interdisciplinare, dar și prin observări efectuate în timpul activităților asupra comportamentului copiilor și asupra rezultatelor, a produselor obținute în urma activităților desfășurate în grădiniță.

– etapa finală s-a desfășurat în mai 2014. După aplicarea testelor inițiale, sumative și finale, s-au centralizat datele furnizate de acestea în tabele centralizatoare analitice și sintetice, care au facilitat sesizarea eventualelor lacune, a eficienței mai mari sau mai reduse a strategiilor alese, inițierea unor programe de compensare sau dezvoltare specifice, prin valorificarea valențelor activ-participative ale metodei didactice ce a fost aleasă ca factor de progres.

Desfășurarea și rezultatele cercetării

Aptitudinea de școlaritate presupune un anumit grad de dezvoltare intelectuală a copilului care să-i permita să-și exprime corect gândurile, dorințele, intențiile și trăirile emoționale, să verbalizeze adecvat ceea ce vrea să comunice, să facă diferențieri analitice, să observe și să asculte atent, deci, să se adapteze cu ușurință la noul stadiu de dezvoltare.

Fiecare copil, este un ,,individ unic’’, cu particularități și caracteristici proprii, riguros individualizate. Sub aspect cognitiv, predarea – învățarea – diferențiat individualizată ține seama de faptul că fiecare copil dispune de ritmuri proprii de asimilare – formare – dezvoltare.

Un aspect important al dezvoltării intelectuale la vârsta preșcolară îl constituie declanșarea și stimularea activității de învățare. Copilul preșcolar nu trebuie să fie un simplu ascultător al celor transmise de educatoare, ci un factor activ, să învețe acționând.

Instrucția la această vârstă are un caracter oral fapt ce impune educatoarei folosirea de metode și procedee variate neuitând că jocul exprimă copilul în esența sa de copil. Copilul care nu se joacă este expus la nevroze, iar copilul care se joacă ramâne un copil .

Cu toate posibilitățile largi pe care le oferă, jocul nu e suficient pentru a-i asigura copilului dezvoltarea psihică necesară. Activitatea care întregește și desăvârșește funcția educativă a jocului este activitatea frontală.

In funcție de nivelul de dezvoltare psihică a preșcolarului procesul de învățare prezintă anumite particularități.

La grupa mică (3-4 ani) prin îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc și invers, copilul își însușește unele cunoștințe și face primii pași în formarea deprinderilor efortului intelectual. Această particularitate psihologică a învățării la vârsta preșcolară mică face necesară includerea jocului în activitățile frontale.

La vârsta preșcolară mijlocie, dar mai ales la cea mare (5-6 ani) procesul de însușire a cunoștințelor și de formare a deprinderilor începe să se elibereze treptat de acțiunile cu caracter de joc. Preșcolarul începe să înțeleagă că mai întâi trebuie să fie atent la explicații, pune întrebări, îi cere precizări educatoarei. Toate acestea atestă că înainte de a se apuca de lucru el își reprezintă acțiunea pe un plan mintal, se gândește la ceea ce are de făcut, își obiectivează anumite sentimente, dorințe, interese, convingeri, atitudini, care vor deveni treptat motive pentru învățarea școlară. Deci învățarea în cadrul activităților frontale capătă caracter motivat, intenționat.

Jocul, învățarea, creația, munca sunt forme de activitate specifice și educației muzicale; ele exercită o influență pozitivă asupra dezvoltării intelectuale a copiilor preșcolari, favorabilă pregătirii lor pentru activitatea de învățare din școală.

Desfășurarea educației muzicale incipiente impune o bună cunoaștere a particularităților dezvoltării psihice și fizice a preșcolarului.

Preșcolarul se naște cu simțul auditiv și dacă această particularitate este sub influența unui mediu și a unei educații corespunzătoare ea poate deveni aptitudine sau predispoziție psihică individuală.

Așa se explică faptul că unii copii sunt mai atrași de cântece decât alții sau sunt capabili să rețină repede și apoi să reproducă melodii adecvate vârstei lor.

Percepția muzicală se formează în momentul interpretării cântecelor sau a jocurilor muzicale.

Formarea reprezentărilor sonore are o importanță deosebită în dezvoltarea memoriei muzicale. Prin repetarea cântecului și a jocului muzical se vor forma reprezentări muzicale clare, precise care conduc spre o receptivitate muzicală pronunțată.

Memoria preșcolarului este vie, dar mecanică, el reușind să memoreze repede, dar pentru o durată scurtă de timp. Copiii memorează ceea ce i-a impresionat plăcut, cât și ceea ce este neplăcut; memoria lor fiind străns legată de afectivitate.

Memoria muzicală a preșcolarului se dezvoltă prin exerciții de recunoaștere a unor cântece cunoscute, după un fragment cântat de educatoare.

Atenția spontană a copiilor se dezvoltă prin intermediul unor cântece cu texte atrăgătoare, inspirate din viața lor, cu ajutorul jocurilor muzicale însoțite de mișcări, prin antrenarea copiilor în activitățile muzicale urmărindu-se mereu corectarea pronunției silabelor și cuvintelor.

În cadrul tuturor activităților din gradiniță se urmărește dezvoltarea limbajului. O primă condiție pentru o vorbire corectă și expresivă este dezvoltarea aparatului fonator. Pentru o justă educare a vocii și a vorbirii se desfașoară jocuri și exerciții muzicale în care se urmărește pronunțarea corectă și neforțată a silabelor și cuvintelor, deschiderea normală a gurii, mișcarea buzelor și a limbii.

Ascultând muzică, executând mișcări ritmice și interpretând cântece frumoase copiii se dezvoltă din punct de vedere afectiv, începând să se contureze anumite sentimente: morale, intelectuale, estetice.

Deprinderile specifice educației muzicale din grădiniță sunt: deprinderea de a asculta cântece, de a cânta corect și expresiv în colectiv, de a respira corect, de a avea o poziție corespunzătoare în timpul cântării, de a percepe, recunoaște și reproduce durata, intensitatea, timbrul și înălțimea sunetelor.

Aptitudinile și dispozițiile muzicale ale preșcolarului se manifestă printr-o reproducere corectă a cântecelor învățate și o memorie muzicală dezvoltată, ca urmare a unei educații muzicale sistematic realizată.

Cunoscând aceste particularități psiho-intelectuale ale preșcolarilor, dar și faptul că înaintea cuvântului, cântecul lasă în candidele lor suflete impresii ce rămân imprimate adânc toată viața mi-am propus să demonstrez în cele ce urmează ipoteza potrivit careia : “Dacă folosim cântecul, jocul muzical, audițiile muzicale în activitățile din grădiniță, stimulăm dezvoltarea intelectuală a copiilor sub toate aspectele (memorie, gândire, limbaj, atenție, imaginație etc)”.

In vederea validării ipotezei am exemplificat printr-o serie de jocuri și activități muzicale pe care le-am experimentat în practica pedagogică și care s-au dovedit a fi deosebit de eficiente în demersul întreprins în vederea stimulării și dezvoltării intelectuale a preșcolarilor .

La venirea în grădiniță, după evaluarea inițială am constatat: – copiii au un vocabular sărac și o vorbire incorectă din punct de vedere gramatical; – lipsa exercițiului verbal; – reprezentări matematice sărace; – dificultăți de pronunție; – un bagaj de cunoștințe sărac; – dificultăți în coordonarea mișcărilor, etc.

Pornind de la această realitate și cunoscând importanța cântecului în viața copiilor, am desfășurat o serie de activități muzicale mono și interdisciplinare prin care am urmărit să stimulez limbajul, gândirea, atenția, imaginația, creativitatea, etc.

Educația muzicală și educarea limbajului

Grija pentru educarea limbajului la copii, trebuie să constituie o preocupare permanentă a părinților și mai ales a educatoarelor.

Particularitățile vorbirii preșcolarilor sunt legate, în primul rând, de vârsta acestora. Limbajul se dezvoltă și progresează în permanență la copil, iar nouă educatoarelor nu ne revine decât sarcina de a organiza și planifica experiențele de limbaj ale fiecăruia, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare. O atenție deosebită trebuie să acordăm vocabularului copiilor, deoarece cuvântul este baza întregii activități verbale.

Cântecele și jocurile muzicale sunt un prilej pentru îmbogățirea și activizarea vocabularului, pentru perceperea corectă a sunetelor limbii române și exersarea pronunției, însușirea modelului de exprimare corectă din punct de vedere gramatical, dar și pentru expresivitatea și creativitatea limbajului.

In vederea educării limbajului la vârsta preșcolară avem sarcina să le vorbim copiilor, să vorbim cu ei, nu doar către ei, să-i ascultăm și să-i învățăm să asculte la rândul lor, să le arătăm cărți, imagini, să le descifrăm împreună cu ei, să-i învățăm să le folosească, să folosim tot ce ne oferă ei ca experiență și limbaj, în sprijinul lor, să căutăm modalitățile cele mai eficiente de lucru cu aceștia pentru a le da posibilitatea de a opera cu materialul verbal fără a se plictisi sau a obosi.

In acest sens muzica aduce beneficii în planul limbajului copiilor, nu doar ca activitate de sine stătătoare ci și folosită ca metodă sau mijloc de realizare a sarcinilor în cadrul altor activități desfășurate.

Un exemplu concret este activitatea muzicală cu tema: ,,Povestea unui ciobănaș”- predare cântec, pe care am desfășurat-o cu preșcolarii de grupă mare și care a avut un impact emoțional puternic asupra copiilor.

În introducerea în activitate am folosit ca metodă povestirea, prin care copiii sunt familiarizați cu textul cântecului: ,, A fost odată ca niciodată un ciobănaș care mergea cu oile pe imaș la păscut. Stând pe iarba moale el le cânta din fluieraș. Într-o zi un pițigoi a anunțat o primejdie, care se apropia : venea lupul. Acesta a alergat degrabă la vânător să-l cheme cu pușca lui să le vină în ajutor. Vânătorul iscusit îndată a sosit și a îndepărtat primejdia. Ciobănașul și-a continuat cântecul în mijlocul mioarelor, bucuros că a scăpat de lup’’.

Pe parcursul povestirii am realizat exerciții pentru încălzirea vocii, prilej pentru a exersa limbajul copiilor sub aspectul pronunției; copiii imită cântecul pițigoiului, vântului, urletul lupului, fluieratul ciobănașului . Se trece la interpretarea model de către educatoare după care urmează o pauză psihologică , un moment de liniște, o pauză în care copiii savurează plăcerea produsă de audiția cântecului.

Am explicat cuvintele necunoscute pentru a accesibiliza textul cântecului și pentru a evita însușirea de către copii a unor cuvinte cărora nu le cunosc sensul : ,,ciobănaș’’ , ,,fluieraș’’ , ,,voios’’ , ,,crâng’’ , ,,pițigoi’’ , iscusit’’ .

În continuare am executat interpretarea cântecului cu copiii pe strofe, individual sau în grup, urmărind pronunțarea corectă a cuvintelor și corectându-i acolo unde este cazul. Însușindu-și textul cântecului și linia melodică a acestui cântec copiii își exersează memoria.

După asimilarea cântecului de către copii, am purtat o discuție despre conținutul cântecului , activizându-le astfel vocabularul:

Ce făcea ciobănașul ?

Despre cine este vorba în cântec ?

Cine anunță primejdia?

Cine salvează oile?

Am avut grijă ca preșcolarii să ofere răspunsuri cât mai complete, să se exprime în propoziții și să utilizeze cuvinte și expresii nou însușite.

În continuare pentru a dinamiza și a menține interesul copiilor pentru activitate am propus jocul muzical ,,Eu cânt tare, tu cânți încet’’.

Am demonstrat jocul cântând anumite fragmente din cântecul ,,Povestea unui ciobănaș’’ , copiii trebuind să răspundă cântând în nuanțe contrastante. Jocul muzical a stimulat puternic atenția copiilor aceștia fiind puși în situația de a diferenția intensitatea sunetelor muzicale și a le reda în contrast cu modelul prezentat de educatoare.

De asemenea, prin acest joc copiii își însușesc noțiunea de ,,tare-încet’’, înțelegând sensul opus al cuvintelor (antonime).

Metodele și procedeele folosite pe parcursul activității au susținut interesul și participarea activă a copiilor, iar cântecul și jocul muzical au întreținut atmosfera de bună dispoziție și confort psihic realizându-se cu succes obiectivele propuse .

Copilăria tuturor timpurilor nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferit de basme, povestiri si povesti. Deși în aparență lecturile, poveștile, povestirile fiind statice par monotone, acestea implică un grad mare de participare din partea copiilor. In atmosfera lor preșcolarul nu participă motric ci intelectual și afectiv. Insoțind firul poveștilor care se deapană dintr-o lume, uneori total necunoscută, copilul nu face altceva decât un intens efort de a și-o reprezenta și, în același timp încearcă a o judeca cu modesta sa putere de discernământ, după fapte și situații. El, copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce le sugerează verbal. Efortul copilului de a-și imagina și înțelege nu poate fi conceput în afara unei gimnastici intense a memoriei, a gândirii, a voinței și a limbajului.

De exemplu : jocul didactic de educare a limbajului ,,Trăistuța cu povești’’, s-a dovedit deosebit de eficient în încercarea de a stimula expresivitatea și creativitatea copiilor în comunicarea verbală, capacitatea de exprimare corectă și coerentă.

Satisfacerea obiectivului vizat a fost puternic susținută de materialul folosit în desfășurarea jocului, care a adus în fața copiilor imagini și personaje din povești cunoscute de aceștia: Capra cu trei iezi, Fata babei și fata moșneagului, Ursul păcălit de vulpe (Ion Creangă) și Scufița Roșie (Charles Perault) dar mai ales de fragmentele muzicale și cântecele inspirate din aceste povești.

Cântecele alese au oferit copiilor posibilitatea de a reface firul epic al fiecărei povești recunoscute și de a le folosi exersând astfel capacitățile operaționale ale gândirii și în plan verbal cuvinte și expresii noi întâlnite în textul acestor fragmente muzicale, activizând astfel vocabularul .

Pentru a stârni interesul și curiozitatea copiilor încă din primele momente ale activității am creat o ambianță plăcută și destinsă folosind un fundal muzical pe care am ales să fac introducerea în activitate și anunțarea temei .

O fetiță de la grupa mică se prezintă cu traista de povești în mână și spune că a primit-o de la bunicuța care-i foarte bolnavă și nu poate să-i mai spună povești ca altădată; cere sprijinul colegilor de la grupa mare s-o ajute să descopere poveștile ascunse în trăistuță.

Fundalul muzical folosit a reușit să creeze acea atmosferă de poveste, le-a captat copiilor atenția și le-a stimulat interesul pentru ceea ce urma, pregătindu-i pentru a cunoaște regula de defășurare a jocului: un copil vine și alege din traistă o imagine, recunoaște din ce poveste face parte și povestește pe scurt momentul ilustrat. Ceilalți copii din grupă trebuie să interpreteze cântecul inspirat din povestea respectivă.

Exemplu cântec : ,,Scufița Roșie’’

1.La bunica prin pădure 2.Bunicuța e bolnavă

Singură-am plecat , Și la ea mă duc

Coșulețul cu merinde , Lapte, bunătăți și cozonac

Mama mi l-a dat. Eu am să-i duc

Și mi-a spus să fiu cuminte , Drumul n-am să-l părăsesc

De la drum să nu m-abat, Și cu nimeni nu vorbesc

Prin pădure-i lupu-nfometat. Fiindcă mama-așa m-a învățat.

Ce pădure minunată

Să mă joc un pic

Că drumul pân’ la bunica

E atât de mic

Drumul n-am să-l părăsesc

Și cu nimeni nu vorbesc

Fiindcă mama-așa m-a învățat.

Intrepretând cântecul copiii își reactualizează cunoștințele din povești, își exersează vocabularul, pronunția corectă a sunetelor limbii române, memoria, înregistrând astfel achiziții importante în plan intelectual (gândire, limbaj, memorie) făcând asta într-un mod plăcut și fără să simtă dificultatea sarcinilor.

Jocul se repetă până sunt epuizate cele patru cântecele : Albă ca zăpada, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe (vezi anexa nr.2).

Interpretând cântecul Capra cu trei iezi este și un exercițiu pentru prelucrarea aparatului fono – articulator în vederea formării pronunției corecte (exemplu refrenul cântecului :

Me-he-he , me – he – he

Cine bate cine e ? ).

Pe tot parcursul activității copiii au fost antrenați și stimulați activ și afectiv de muzicalitatea versurilor cântecelor, de atmosfera plăcută creată de muzică manifestând dorința de a se exprima prin cântec.

Metoda folosită, cântecul, a stârnit interesul copiilor dinamizând întreaga grupă, eliminând toate momentele de plictiseală, oboseală, dezinteres.

Cântecele interpretate de copii au servit și ca tranziție în trecerea de la o poveste la alta orientând atenția copiilor către un alt conținut și pregătindu-i pentru a-și restructura cunoștințele dintr-o altă poveste.

În încheierea activității copiii își satisfac nevoia de mișcare pe melodia cântecului ,,Ursul păcălit de vulpe ‘’ imitând mersul ursului prin pădure, pescuitul, dar și cearta dintre urs și vulpe, folosind limbajul nonverbal.

Cunoscând posibilitățile de exprimare greoaie ale copiilor atunci când sunt puși în situații de a reface firul epic al poveștilor chiar și când au suport intuitiv, consider că folosirea cântecului le-a dat copiilor posibilitatea să realizeze acest lucru mult mai ușor, făcând apel la memorie, la posibilitatea de a reda cunoștințele din povestire însușite anterior.

Întreaga activitate s-a desfășurat într-un ritm antrenant, aducând în fața copiilor o lume minunată, despre care le face o reală plăcere să vorbească. Lumea poveștilor îi fascinează deoarece ei găsesc aici un univers propriu copilăriei, un univers în care personajele sunt de cele mai multe ori de vârsta lor și le oferă adevărate modele inclusiv în ceeea ce privește comportamentul verbal. Prinși în această lume minunată a poveștilor completată de plăcerea de a asculta și de a se exprima prin cântec, imaginându-și întâmplări, dramatizând episoade copiii se angajează cu ușurință, fără a simți dificultatea în rezolvarea oricărei sarcini didactice, chiar și atunci când aceasta vizează limbajul, capacitatea de exprimare liberă, creativă.

Cunoscând plăcerea copiilor de a se exprima prin intermediul cântecului, după ce le-am povestit poznele lui Nică din ,,Amintiri din copilărie ’’de Ion Creangă, am programat activitatea muzicală care a avut ca scop: familiarizarea copiilor cu textul și linia melodică a cântecului ,,Pupăza din tei’’.

După intrepretarea model a cântecului copiii și-au dat seama că este vorba despre un conținut pe care ei îl cunosc dintr-o povestire a lui Creangă și anume ,,Pupăza din tei’’. Faptul că educația muzicală s-a desfășurat după activitatea de povestire a fost benefică, ei memorând mai ușor, însușindu-și cu ușurință textul cântecului și imaginându-și totodată cele întâmplate.

Dincolo de a fi o simplă activitate de predare – învățare a unui cântec, ea aduce achiziții importante în plan intelectual sub aspectul limbajului, memoriei și atenției.

Plăcerea de a cânta îi stimulează pe copii și-i motivează pentru a folosi în plan verbal expresii și cuvinte noi însușite anterior în activitatea de educarea limbajului.

Copiii exersează cuvinte și expresii precum: ,,am să-ți vin de hac’’ , ,,capcană’’ , ,,ți-o coc’’ , ,, iarmaroc’’ , ,,negustori’’ , ,,pupăză’’ , ,,marfa’’ , ,,pradă un negustor’’ , ,,dihania’’ , ,,spurcat-o’’ , ,,veacul de apoi’’ .

Achizițiile în planul limbajului sunt extrem de importante, iar înțelegerea de către copii a sensului și semnificației cuvintelor îi ajută la dezvoltarea capacității de exprimare corectă, coerentă a ideilor, exprimarea cu ușurință în plan verbal a ceea ce gândesc.

Ca la orice activitate muzicală, atunci când se intrepretează în cor cu întreaga grupă sau grupuri mai mici de copii, acestora li se dezvoltă atenția și prin faptul că ei trebuie să înceapă la semnalul educatoarei , atunci când aceasta dă tonul.

Tot ca un exercițiu de atenție, urmărind să perceapă durata și intensitatea sunetelor muzicale, am propus la finalul activității jocul muzical ,,Mergi cum cânt ’’ , desfășurat în formă de cerc.Le-am explicat și demonstrat regula jocului: ,,Când eu cânt tare, copiii trebuie să meargă repede, iar când cânt încet, ei trebuie să meargă rar’’ . Deși pare un simplu joc în care copiii sunt atrași mai ales de mișcare, ca o nouă achiziție în planul limbajului aceștia își însușesc sensul opus al cuvintelor ,,tare-încet’’ , ,,rar-repede’’ (antonime).

În încheiere, pentru a evalua măsura în care copiii și-au însușit textul cântecului, dar și ca un joc de stimulare și exersare a atenției, le-am propus jocul ,,Spune mai departe’’ :

,,Eu cânt cântecul și la un moment dat mă opresc pentru ca ei să poată continua cântând’’.

Procedeul folosit de a ascunde melodia și de a cânta în gând o dată cu mine le-a stimulat foarte mult atenția și voința de a reuși să facă acest lucru. Activitatea și-a atins scopul propus deoarece muzica i-a stimulat pe copii să participe activ, le-a creat acea plăcere și bună dispoziție , o stare de confort necesară pentru însușirea cu ușurință a unor noi cunoștințe.

Prin alte cântecele am încercat să stimulez limbajul nonverbal. Un exemplu este cântecul ,,Povestea unui fluturaș ’’, pe care l-am transmis copiilor prin audiție muzicală.

1. A zburat un fluturaș Curcubeie de culori

Vesel prin livadă Semănau în soare

Florile au tresărit Larg potir își desfăcea

Toate ca să-l vadă Fiecare floare

Refren:

La, la, la, la…..

2.S-așeza curtenitor, Dar veni un băiețel

Crai al dimineții C-o capcană nouă

Fluturașul, picurând Și s-a stins povestea lui,

Mir din taina vieții. Ca un bob de rouă…..

Textul cântecului dezvoltă sentimente de compasiune și milă față de frumusețea și gingășia fluturașului supus, fără posibilitatea de apărare. După ce copiii și-au însușit cântecul, am desfășurat un dans tematic pe baza acestuia, cu roluri de fluturaș, flori și copilul care prinde fluturașul . Dansul tematic a fost foarte îndrăgit de copii, aceștia transpunându-se în personajele respective, trăind intens emoția fiecărui moment și exprimând prin mișcări grațioase, prin mimică și gestică zborul fluturașului și bucuria lui de a se afla în mijlocul florilor , dansul gingaș al florilor, dar și tristețea adusă în sufletele lor de finalul tragic al fluturașului care este prins de un băiețel , deci tot ceea ce le sugerează textul cântecului și melodia.

Latura afectivă a personalității este stimulată puternic, copiii trăind emoții puternice și contrastante ( de bucurie-tristețe).

Simpla audiție muzicală ar fi devenit o activitate plictisitoare și doar un exercițiu de memorare a unor versuri, însă ceea ce a creat plăcerea copiilor de a participa activ și afectiv la activitate a fost dansul tematic.Aceasta le-a satisfăcut pe de o parte nevoia de mișcare și pe de altă parte, plăcerea de a se exprima prin dans, realizând totodată și o coordonare a mișcărilor.

Prin conținutul textului cântecului presărat cu destul de multe expresii metaforice : ,,curcubee de culori’’ , ,, larg potir’’ , ,,crai al dimineții’’ , ,,picurând mir din taina vieții’’ , este puternic stimulată latura expresivă și creativă a limbajului.

Iată cum activitățile muzicale contribuie din nou la dezvoltarea intelectuală a copilului preșcolar.

Cum limbajul nu vizează doar înbogățirea vocabularului sau exprimarea corectă din punct de vedere gramatical , am să mă refer în următorul exemplu la modul în care cîntecul poate să contribuie la formarea capacității de percepere diferențiată a sunetelor și de analiză și sinteză fonematică. Așadar am predat copiilor cântecul ,,Acum e toamnă , da! ’’ , care a fost un adevărat exercițiu de pronunție diferențiată a vocalelor.

,, A, a, a, acum e toamnă da

E, e, e, plăcută vreme e

I, i, i, veniți copii la vii

O, o, o, se duc cocorii în stol’’

Exercițiul muzical influențează capacitatea de diferențiere fonematică a cuvintelor , stabilirea sunetelor inițial , median , final.

Pronunțarea silabisită a cuvintelor din textul cântec este și un exercițiu premergător însușirii și înțelegerii noțiunii de silabă.

De asemenea, în plan mental copilul operează cu o serie de cunoștințe , însușiri , despre anotimpul toamna, bogățiile și fenomenele specifice anotimpului toamna.

Tot în scopul exersării pronunției corecte și a diferențierii sunetelor am desfășurat jocul muzical ,,Muzicanții’’. Prin imitarea sunetele diferitelor instrumente muzicale – (tim, tim, tim – vioara ; ta, ta,ta – trompeta, etc.), jocul muzical devine un veritabil exercițiu de pronunție.

Am dezvoltat în cele de mai sus doar câteva exemple de activități pe care le-am experimentat cu succes în practica pedagogică și care m-au condus la convingerea că atunci când folosim muzica atât ca activitate cât și ca metodă, totul este mai plăcut, cunoștințele sunt însușite mult mai ușor fără ca preșcolarii să simtă efortul, iar limbajul copiilor este dezvoltat sub toate aspectele ( fonetic, lexical, gramatical , expresiv, etc)

Deci, iată cum, sarcini destul de complexe, cu impact puternic intelectual, se pot realiza foarte ușor îmbinând latura distractivă creată de cântec sau jocuri muzicale cu cea formativ-informativă a unei activități.

Încercând să evaluez nivelul de dezvoltare al limbajului copiilor am aplicat testul nr.1.

Probă de evaluare finală la grupa mare:

Categoria de activitate: educarea limbajului

Grupa: mare

Tema: „Călătorie în lumea poveștilor!”

Forma de realizare: fișă individuală ( anexa nr. 3 – fișa de evaluare finală)

Forma de organizare: individual

Scop: – evaluarea capacității de exprimare corectă , coerentă și expresivă folosind cunoștințele din povești și basme; capacitatea de analiză-sinteză fonematică ; capacitatea de concentrare a atenției.

Obiective operaționale:

O1 să recunoască personaje din povești cunoscute;

O2 să asocieze personajul cu povestea din care face parte;

O3 să coloreze personajele pozitive ;

O4 să taie personajele negative;

O5 să despartă în silabe cuvintele ilustrate;

O6 să asocieze cuvântul cu litera corespunzătoare.

Strategii didactice:

– metode didactice: conversația, explicația, exercițiul individual;

– material didactic: fișe de lucru individual, culori;

Desfășurarea activității:

S-au intonat cântecelele ,,Scufița Roșie’’, ,,Capra cu trei iezi’’ și ,,Ursul păcălit de vulpe’’, reactualizându-se astfel cunoștințele copiilor din povești. Am introdus tranziția : ,,Um-blă ur-sul prin pă-du-re / Du-pă fragi și du-pă mu-re ……’’, pentru a exersa pronunția silabisită a cuvintelor.

In continuare am explicat, pe rând, cerințele de pe fișa de lucru, care au vizat obiectivele propuse, iar copiii au trecut la rezolvarea sarcinilor cerute.

Transformarea punctajului în dimensiuni ale domeniilor de dezvoltare:

A – comportament atins; D – comportament în dezvoltare;

Descriptori de performanță:

I1 (15 puncte) (A): asociază corect personajul cu povestea din care face parte ;

(10 puncte) (D): asociază cel puțin două personaje cu poveștile corespunzătoare;

I2 (15 puncte) (A): recunoaște și colorează povestea preferată;

(5 puncte) (D): colorează povestea dar nu o recunoaște;

I3 (10 puncte) (A): recunoaște și colorează personajele pozitive;

(5 puncte) (D): recunoaște și colorează cel puțin două personaje pozitive;

I4 (10 puncte) (A): recunoaște și taie personajele negative;

(5 puncte) (D): recunoaște și taie cel puțin un personaj negative;

I5 (20 puncte) (A): desparte corect toate cuvintele în silabe și reprezintă grafic;

(10 puncte) (D): desparte corect în silabe cel puțin două cuvinte și reprezintă grafic;

I6 (20 puncte) (A): unește corect litera cu imaginea corespunzătoare;

(10 puncte) (D): unește corect cel puțin două imagini cu litera corespunzătoare;

S-au acordat 10 puncte din oficiu. TOTAL : 100 de puncte.

După înregistrarea datelor în tabelul centralizator 1 s-a constatat că: – 12 copii au obținut calificativul FB ( au obținut între 85 și 100 puncte); – 4 copii au obținut calificativul B ( au obținut între 70 și 84 puncte); – 4 copii au obținut calificativul S (au obținut între 53 și 69 puncte);

În urma evaluării finale s-a constatat că: – toți copiii au progresat față de evaluarea inițială . Au mai rămas 4 copii cu calificativul Suficient, care au înregistrat progrese mai reduse. Aceștia au o pronunție insuficient dezvoltată , un vocabular sărac care nu le dă posibilitatea de a se exprima fluent și sunt atrași de obicei de partea distractivă a activităților din grădiniță înregistrând mai puține achiziții în planul cunoașterii.

Matematica prin muzică

Este cunoscut faptul că încă de timpuriu, din primii ani din viață, copiii deprind număratul în limitele 1-10, cu mult înainte de a înțelege noțiunea de număr, aspectul cardinal și ordinal al acestuia. Încă de la această vârstă cântecul este mijlocul principal prin care adulții reușesc să transmită copiilor număratul, chiar dacă el este doar un simplu exercițiu de memorie, numerele fiind lucruri abstracte pentru ei.

Treptat, ajungând în grădiniță copiii încep să-și însușească numerele și număratul conștient prin raportare la cantitate, formare și comparare de mulțimi. Este perioada în care se dezvoltă operațiile prematematice. Raportând numărul la cantitate copilul ajunge să înțeleagă noțiunea de număr care reprezintă o mulțime de elemente.

Dacă până acum era solicitată memoria, de acum începe să fie solicitată puternic gândirea, cu toate operațiile ei (analiză, sinteză, comparație, generalizare). După familiarizarea copiilor cu aspectul cardinal și ordinal al numerelor în limitele 1-10 copiii pot exersa conștient număratul în ordine crescătoare sau descrescătoare.

Deoarece număratul în ordine crescătoare este deprins ca un automatism încă de timpuriu ,copilul îl exersează cu ușurință de fiecare dată, însă întâmpină dificultăți atunci când trebuie să numere în ordine descrescătoare, deoarece lor nu le este clară deocamdată noțiunea de crescător-descrescător.

Astfel, cântecele și jocurile muzicale ne sunt la îndemână pentru a depăși această barieră .

Exemplific prin cântecul ,,Numărătoarea’’( vezi anexa nr.4 ) pe care l-am predat copiilor cu scopul de a exersa număratul în limitele 1-10 în ordine crescătoare și descrescătoare și al însușirii conștiente a locului fiecărui număr în șirul numeric.

Jocul muzical este un prilej pentru exersarea memoriei (copiii însușindu-și textul cîntecului),dar mai cu seamă un exercițiu de gândire și de stimulare puternică a atenției .Copilul nu numără pur și simplu, ci face anumite conexiuni între un număr și vecinul lui mai mare, atunci când numără crescător; între un număr și vecinul lui mai mic, atunci când numără descrescător.

Este activizată gândirea cu toate operațiile atunci când spune,,Hai să zicem una să se facă două’’, copilul deja în mintea lui face operații (1+1 =2).Faptul că fiecare număr are un loc în scara numerică , iar copilul în jocul muzical nu trebuie să omită vreunul dintre acestea, sau să schimbe ordinea numerelor este și un joc important pentru dezvoltarea atenției.Intepretând cântecul copilul trebuie să fie atent de fiecare dată la ce număr a rămas pentru a cânta mai departe fără a omite vreun număr.

Jocul muzical mi-a fost tot timpul la îndemână în cadrul activităților matematice, mai ales în cele de evaluare, fiind un mijloc eficient prin care am reușit să mențin trează atenția copiilor și să rezolv cu ușurință sarcinile destul de complexe ale matematicii.

Cunoscând plăcerea copiilor de a exersa număratul prin cântec am folosit jocul și ca tranziție pentru a trece cu ușurință de la un tip de activitate la alta, orientând atenția copiilor în direcția dorită, dar și în cadrul activităților liber-creative și în orice alt moment al programului zilnic din grădiniță.

Încercând să familiarizez copiii cu noțiunea de ordine descrescătoare și cunoscând dificultățile pe care le întâmpină aceștia atunci când trebuie să exerseze număratul în ordine descrescătoare am predat copiilor cântecul ,, 10 negri mititei’’ . ( vezi anexa nr.5 )

Copiii exersează de această dată operații importante ale gândirii și anume , aprecierea cantității prin lipsa unui element (scădere) . Aceștia sunt angajați într-o activitate de joc așa cum le place lor, dar realizează sarcini foarte complexe cu influențe puternice în plan intelectual.

Melodia cântecului și plăcerea de a se exprima prin muzică le menține efortul pentru activitate și interesul pentru a-și însuși cât mai corect textul cântecului.

Am predat acest cântec tocmai pentru a avea la îndemână un instrument pe care îl pot folosi în orice activitate matematică ,în scopul de a elimina momentele de plictiseală , de a dinamiza copiii , de a-i scoate din starea de oboseală și de a le crea condiții plăcute în vederea realizării obiectivelor propuse.

Tot în scopul de a exersa număratul în limitele 1-10 și pentru a da o notă distractivă, am desfășurat jocul muzical ,,1, 2, 3 …… fuga după ei’’ ,

Cântec : ,,1, 2, 3 ….fuga după ei’’

1, 2, 3 ….fuga după ei

Stai cu fața la perete,

Numără pe îndelete

4, 5, ne pitim aici

Cine nu e gata îl iau cu lopata.

6, 7 , spune mai departe!

Numără 8, 9 ,10 ,

Peste nu se trece.

Jocul satisface pe deplin dorința de mișcare a copilului iar caracterul distractiv este creat de mișcările pe care le sugerează textul cântecului. Acest joc l-am folosit și cu alte ocazii în special ca tranziție și ori de câte ori am simțit că se instalează starea de oboseală în rândul copiilor.

Într-o formă mai evoluată , după ce copiii își însușesc numerele și număratul , o altă sarcină a matematicii urmărește familiarizarea copiilor cu numerele pare și impare.

Dacă prin activitățile matematice am urmărit să îl determin pe copil să înțeleagă noțiunea de număr par / impar, operând cu mulțimi de obiecte , prin cântece am reușit să îi ajut să își însușească număratul din doi în doi în limitele 1-10 ( numere pare / impare) .

Un exemplu este jocul muzical ,,Șade rața pe butoi’’, pe care l-am transmis copiilor tocmai cu scopul de a depăși dificultatea însușirii număratului din doi în doi. Memorând textul cântecului copiii învață numerele pare și impare, iar treptat ajung să conștientizeze că număratul din 2 în 2 însemnă să sară tot timpul peste un număr vecin.

Cântec ,,Șade rața pe butoi’’

Șade rața pe butoi Șade rața pe butoi

Numărând din doi în doi Numărând din doi în doi

2, 4, 6, 8, 1, 3, 5, 7, 9,

Cozonacul este copt Dimineața mâncăm ouă

Dar ca să-l mâncăm Ca să creștem mari

Pe mâini ne spălăm. Să fim buni școlari.

Șade rața pe butoi

Măcănind cu drag la noi

Mac , mac , mac și iarăși mac

Pe copii îi văd ce fac

Iar noi învățăm

Cum să ne purtăm.

Acest joc muzical este foarte îndrăgit de copii, îl exersează oricând cu plăcere, chiar și în jocurile liber creative , îl folosesc și ca numărătoare, iar în cadrul activităților matematice le dezvoltă motivația și voința de a participa cu efort propriu la rezolvarea sarcinilor didactice.

Treptat după ce copiii își însușesc număratul, trec la rezolvarea unor sarcini mai complexe de compunere și descompunere a numărului natural , ajungând treptat să deprindă operațiile matematice de adunare și scădere cu 1 ,2 unități. De la operații simple în plan concret cu obiecte, copiii ajung mai târziu să opereze în plan mental , făcând asociații între număr și cantitate , rezolvând probleme și exerciții simple , făcând astfel apel la judecata logică.

Voi exemplifica prin jocul didactic,, Hai să socotim’’ pe care l-am desfășurat cu copiii de grupă mare în scopul de a verifica reprezentările copiilor despre numere și numerație în limitele 1-10 , aspectul cardinal și ordinal al numerelor, dar și pentru a exersa capacitățile operaționale ale gândirii prin rezolvarea unor operații simple de adunare și scădere , prin compunerea și rezolvarea unor probleme pe baza materialului intuitiv.Pentru a stimula interesul copiilor pentru activitate și a menține trează atenția acestora, am folosit pe parcursul jocului ghicitori muzicale.

Pe lângă faptul că am păstrat aspectul ludic al activității am stimulat foarte mult gândirea copiilor, aceștia fiind solicitați să facă anumite conexiuni și să realizeze în plan mental operații simple pentru a putea răspunde la ghicitorile muzicale ( vezi anexa nr.6 ).

Exemplu: Roaba care o împingi întruna

Câte roți ea are ? (una)

Cartea ce o păstrezi ca nouă

Câte scoarțe are ? (două)

În complicarea jocului și tot pentru a menține în continuare trează atenția copiilor am folosit cântecul ,,Aritmetica muzicală’’ de Sofica Matei, urmărind realizarea obiectivelor stabilite, dar folosind un alt procedeu tocmai pentru a întreține o atmosferă plăcută , antrenantă și a stimula efortul susținut al copiilor.

Cântec ,,Aritmetica muzicală’’de Sofica Matei

Un rățoi e pe cărare

Unul vine-n fuga mare.

Câți rățoi sunt pe cărare? 1+1=2

Unul și cu unul – Doi

Strigă vesel un pisoi.

Doi rățoi sunt pe cărare

Unul…….

Mere, mere, fermecate

Mere roșii dulci și coapte

Într-un coș le duc pe umăr

Rând pe rând le număr:

Trei mere și încă două

Câte fac copii? 3+2=5

Fac cinci mere roșioare

Bune de mâncare.

Trei gâscuțe în grădină

Ciugulesc dintr-o sulfină,

Două din ele-au plecat 3-2=1

Ga, ga, ga fuga pe lac

Trei fără două – una fac

A răspuns rățușca ,,Mac”.

Cântecelul ,,Aritmetica muzicală’’este un mijloc eficient și plăcut de exersare a gândirii , de formare a capacității de a rezolva probleme simple și de a înțelege ce se întâmplă cu o mulțime atunci când adaugi un element sau când scazi un element.

Elementele muzicale prezente în desfășurarea jocului au fost instrumente prețioase dând o notă de bună dispoziție, susținând puternic efortul propriu al copiilor în rezolvarea sarcinilor propuse.

Ghicitorile muzicale și ,,Aritmetica muzicală’’au fost foarte plăcute de copii și la cererea lor le-am mai reluat și în cadrul activităților liber creative.

Tot în scopul evaluării numerației în limitele 1-10 , a capacității de a efectua operații simple de adunare și scădere, am desfăurat jocul muzical ,,În pădurea cu alune’’ , un bun prilej de a stabili corelații între muzică și matematică. Astfel pe suportul cântecului ,,În pădurea cu alune’’ copiii au avut de rezolvat operații simple de adunare cu o unitate.

Am solicitat copiii să interpreteze câte o strofă din cântec și la nivelul fiecărei strofe am identificat împreună câte personaje sunt, câte mai sosesc, și câte sunt la sfârșitul strofei. Am folosit fișa de lucru individual și metoda cadranelor, iar copiii au avut de desenat în fiecare cadran tot atâtea personaje câte sunt în fiecare strofă.

Exemplu: În prima strofă 2 pitici + 1 pupăză = 3 personaje.

Pentru a complica jocul am considerat necesar să apelez la imaginația copiilor punându-i să deseneze în ultimul cadran (al patrulea) – un personaj la alegerea lor, care nu face parte din cântec , iar apoi să calculeze câte personaje ar intra în cazul acesta în căsuță.

În încheierea activității am cântat în cor cântecul ,, În pădurea cu alune’’, iar pentru a evita monotonia și plictiseala am interpretat cântecul pe roluri, solicitându-le astfel atenția copiilor și exersând memoria muzicală. S-au repartizat rolurile ( povestitor, doi pitici, pupăza, broscuța, șoricelul ), am explicat și demonstrat, pentru fiecare rol în parte, care este momentul intrării și fragmentul muzical ce-i revine de interpretat. Am continuat interpretând pe grupe. Fiecărui rol i s-a repartizat acum o grupă de copii : grupa povestitorilor, grupa piticilor, grupa pupezelor, grupa broscuțelor, grupa șoriceilor.

Jocul a fost extrem de antrenant și un prilej de exersare a atenției și memoriei.

Cântec ,,În pădurea cu alune’’

1.În pădurea cu alune 2.Șoricelul strigă-ndată

Aveau casă doi pitici Iată și eu am venit

Vine pupăza și spune ; Casa voastră e curată

Vreți să stau și eu aici? Noroc, bine v-am găsit.

Pu, pu, pu, pu, pu, pu Chiț, chiț, chiț, chiț, chiț, chiț

Vreți să stau și eu aici ? Noroc, bine v-am găsit.

3.A venit și o brocuță 4.Și-n căsuța cea drăguță

Hop, hop, hop, sărind mereu Stau vreo cinci prieteni mici

Dac-aveți loc în căsuță, Șoricelul și-o broscuță,

M-am gândit să stau și eu. Pupăza și doi pitici.

Oac, oac, oac, oac, oac, oac, Tra, la, la, tra, la, la,

M-am gândit să stau și eu. Stau vreo cinci prieteni mici.

Pentru perceperea corectă a formelor geometrice și formarea reprezentărilor despre acestea, după mai multe activități matematice în care copiii au operat obiectual cu aceste forme, am folosit cântecelul ,,Geometrie’’, de Monica Lenoș.Copiii au făcut apel la reprezentările matematice despre figurile geometrice pentru a le putea reda în desen.

Îmbinând armonios cântecul cu desenul și cu matematica, această activitate a stârnit interesul copiilor, aceștia străduindu-se să redea cât mai exact cercul , pătratul , rombul ,dreptunghiul , făcând anumite conexiuni între imaginea pe care și-o reprezintă mental și posibilitățile de a reda prin desen acest lucru.

Urmărind să evaluez reprezentările copiilor despre numere și numerație în limitele 1-10, dar și capacitățile operaționale ale gândirii, am aplicat următoarea probă de evaluare finală, pentru a observa evoluția copiilor, pe parcursul anului școlar.

Probă de evaluare finală la grupa mare:

Categoria de activitate: activitate matematică

Grupa: mare

Tema: „Cine știe, câștigă!”

Forma de realizare: fișă individuală (anexa nr.7 – fișa de evaluare finală)

Forma de organizare: individual

Scop: – evaluarea reprezentărilor matematice despre numere și numerația în limitele 1-10, a capacității de a efectua adunări și scăderi în limitele 1-10, de a compara 2 mulțimi și de a raporta numărul la cantitate, de a rezolva probleme ; capacitatea de concentrare a atenției.

Obiective operaționale:

O1 să raporteze corect numarul la cantitate;

O2 să asocieze fiecărei mulțimi cifra corespunzătoare;

O3 să completeze șirul crescător și descrescător în lim, 1-10 cu cifrele care lipsesc;

O4 să scrie vecinul mai mare și mai mic al unor numere;

O5 să rezolve problema din imagine;

Strategii didactice:

– metode didactice: conversația, explicația, exercițiul individual, problematizarea;

– material didactic: fișe matematice, culori;

Desfășurarea activității:

S-au intonat cântecele ,,Numarătoarea’’ și ,,10 negri mititei’’, exersându-se astfel număratul în limitele 1-10, crescător și descrescător; s-au folosit câteva ghicitori muzicale pentru exersarea operațiilor simple de adunare și scădere;s-a realizat pe flanelograf scara numerică cu mulțimi de elemente și raportând numărul la cantitate.

In continuare am explicat, pe rând, cerințele de pe fișa de lucru, care au vizat obiectivele propuse, iar copiii au trecut la rezolvarea sarcinilor cerute.

Transformarea punctajului în dimensiuni ale domeniilor de dezvoltare:

A – comportament atins; D – comportament în dezvoltare;

Descriptori de performanță:

I1 (20 puncte) (A): raportează corect numărul la cantitate ;

(10 puncte) (D): raportează parțial numărul la cantitate;

I2 (10 puncte) (A): asociază corect numărul la cantitate;

(5 puncte) (D): asociază parțial numărul la cantitate;

I3 (20 puncte) (A): completează corect șirul numeric atât crescător cât și descrescător;

(10 puncte) (D): completează corect doar șirul numeric crescător / descrescător;

I4 (20 puncte) (A): scrie corect vecinii numerelor;

(10 puncte) (D): scrie parțial vecinii numerelor;

I5 (20 puncte) (A): compune și rezolvă corect problema ilustrată;

(0 puncte) (D): nu rezolvă corect problema ilustrată;

S-au acordat 10 puncte din oficiu. TOTAL: 100 de puncte.

După înregistrarea datelor în tabelul centralizator 2 s-a constatat că: – 14 copii au obținut calificativul FB ( au obținut între 85 și 100 puncte); – 4 copii au obținut calificativul B ( au obținut între 70 și 84 puncte); – 2 copii au obținut calificativul S (au obținut între 53 și 69 puncte);

În urma evaluării finale s-a constatat că : – toti copiii au progresat față de evaluarea inițială . Au mai rămas 2 copii cu calificativul Suficient, care au înregistrat progrese mai reduse. Aceștia au avut probleme de sănătate, având multe absențe.

Muzica și cunoașterea mediului

Însușirea cunoștințelor despre mediul înconjurător este un obiectiv important al educației preșcolare.Copilul ajunge să cunoască lumea și viața , să-și însușească conștient anumite cunoștințe legate de mediu, doar prin contactul direct cu acesta. Orice schimbare în mediul imediat apropiat reprezintă pentru copil o nouă situație de învățare.Concomitent cu însușirea cunoștințelor despre natură și om , copilul ajunge să înțeleagă anumite noțiuni de fruct, legumă, anotimp , plante, animale.

Cunoștințele însușite conștient se fixează puternic în memoria copiilor , el fiind capabil să le utilizeze , să le structureze și să le aplice în contexte variate.

Însă, pentru a ajunge la înțelegerea unor noțiuni, copilul are de străbătut un drum anevoios: observă fructe, legume, fenomene ale naturii, stabilește conexiuni, compară ,sintetizează. Numai urmând această cale, el reușește să integreze cunoștințe noi în alte sisteme și să le folosească sau să le aplice în diferite situații.

Când copilul ajunge la această performanță putem vorbi de capacitatea de generalizare și abstractizare a gândirii. Așa cum muzica dă roade bune în interdisciplinaritate cu celelalte categorii de activități din grădiniță și pentru însușirea cunoștințelor despre mediu ea poate fi folosită cu succes.

Există o serie de cântece care consolidează cunoștințele copiilor despre anotimpuri .

Exemplu: ,,Iarna ne-a sosit în zori’’, ,, Vine, vine, primăvara’’ , ,, Toamna’’, ,,O, vino mai cu soare’’, ,,Vara’’ , ,,A sosit pe dealuri toamna’’ etc.

Prin textul cântecelor, copiii exersează cunoștințele referitoare la fenomenele specifice unui anotimp, schimbările care se produc în natură și tot ceea ce este caracteristic anotimpului respectiv.

După ce am observat fructele și legumele toamnei și am realizat plimbări pentru observarea schimbărilor petrecute în natură am planificat activitatea de educație muzicală cu tema ,,A venit pe dealuri toamna’’ , în scopul consolidării și sistematizării cunoștințelor copiilor despre anotimpul toamna.

Versurile cântecului amintesc copiilor bogățiile toamnei: fructele, legumele (,,Fructe parfumate și legume coapte’’), fenomenele caracteristice acestui anotimp (,,Vânturi, ploaie, nori și ceață’’) și chiar plecarea păsărilor călătoare alungate de frigul toamnei (,,Au plecat și păsărele / În stoluri pe sus’’). Linia melodică a cântecului și ritmul îi antrenează activ pe copii în activitate motivându-i să își însușească textul cântecului.

După predarea și exersarea cântecului și pe baza cunoștințelor însușite anterior, ca o performanță a copiilor, aceștia au reușit să răspundă prin fragmente muzicale la anumite întrebări:

,,Ce ne-a adus toamna ?’’ – copiii răspund redând fragmentul muzical ,, Vânturi, ploaie, nori și ceață / Toamna ne-a adus’’.

,,Ce s-a întâmplat cu păsărelele ? – copiii răspund în același mod ,,Au plecat și păsărele / În stoluri pe sus’’.

Prin acest procedeu ,,întrebare- răspuns ‘’, am reușit să stimulez atenția copiilor, aceștia apelând la memorie pentru a răspunde folosind fragmentul muzical corespunzător.

Cântecele despre anotimpuri le-am folosit pe tot parcursul derulării unui proiect tematic despre anotimpul respectiv, în orice activitate și în orice moment al acesteia, ca tranziție, cu scopul de a dinamiza, de a participa cu plăcere la activitate și, nu în ultimul rând, pentru a stimula dezvoltarea intelectuală a acestora.

Cântec ,,A sosit pe dealuri toamna’’

1.A sosit pe dealuri toamna 2. Au plecat ș păsărele

Cu vânturi și ploi, În stoluri pe sus,

S-o primim cum se cuvine Vânturi, ploaie, nori și ceață

Și să-i cântăm în cor. Toamna ne-a adus.

Refren:

Fructe parfumate și legume coapte

Cu drag le primim și îi mulțumim.

Pentru însușirea și consolidarea cunoștințelor despre animale, cântecele, ghicitorile muzicale și jocurile cu text și cânt mi-au fost de un real folos. Exemplu:

Animalele sunt îndrăgite de copii, iar însușirea unui cântec despre acestea este un moment de bucurie pentru aceștia, la care participă cu mult interes.

Cântecul ,,Masă bună’’( vezi anexa nr.8 ), l-am desfășurat cu scopul de a exersa cunoștințele copiilor despre animale și hrana acestora.

Cunoștințele deja existente despre animale, pe care copiii și le-au însușit în cadrul activităților de observare, de vizionare a unor filmulețe ,i-a ajutat să își însușească cu rapiditate textul cântecului. Pentru ca activitatea să nu devină plictisitoare am exersat cântecul pe fragmente muzicale ca răspuns la anumite întrebări adresate copiilor.

Exemplu ,,Care este hrana cățelului?’’- întrebare

Copiii au răspuns prin fragmentul muzical respectiv: ,, Cățelușul vrea un os

Plin de carne și gustos’’

Folosind cântecul în diferite momente ale zilei am exersat memoria și atenția copiilor.

În activitatea de cunoaștere a mediului ,,Jocurile copiilor în anotimpurile iarna’’- lectură după imagini, cântecul ,,Iarna ne-a sosit în zori ‘’, ne-a fost de un real folos, pentru a-i sprijini pe copii să descifreze conținutul imaginilor prezentate.

Folosindu-l în introducerea în activitate, le-am captat atenția copiilor și i-am dirijat spre a-și aminti cunoștințele despre anotimpul iarna. Cântecul a orientat atenția copiilor asupra imaginilor suport și i-a sprijinit în descifrarea acestora, copiii străduindu-se să formuleze cât mai multe enunțuri.

În formularea enunțurilor, copiii nu au apelat decât la informațiile pe care le ofereau imaginile și la cunoștințele dobândite în cadrul activităților anterioare, ci și la textul cântecului care a fost un mijloc important de reactualizare a cunoștințelor .

În final, copiii au intrepretat cântecul alegând imaginea sugerată de versurile acestuia.

Exemplu : ,,Cu zăpadă ne jucăm

Și cu bulgări aruncăm’’- copiii au ales imaginea care ilustra bătaia cu bulgări de zăpadă.

Prin alte cântece și jocuri muzicale (exemplu ,,Iepurașul Țup’’), copiii și-au însușit într-un mod plăcut și distractiv cunoștințe despre animale: înfățișare ( Am picioare lungi de tot / Lungi urechi, mustăți la bot / Însă , toate-s de prisos / Coadă n-am, sunt furios), mod de hrănire, mediul de viață, etc.

Cântecele și jocurile muzicale referitoare la anotimpuri, animale, plante, etc. fac apel tot timpul la cunoștințele despre natură și om ale copilului, consolidându-le și îmbunătățindu-le, și sunt folosite atât cu scopul de a destinde atmosfera, ca tranziții, aducând multe beneficii în dezvoltarea intelectuală a copiilor atât sub aspectul limbajului, al memoriei, dar mai cu seamă în exersarea operațiilor gândirii (analiza, sinteza, comparația, generalizarea).

Ele ajută la educarea unei calități foarte importante a gândirii – înțelegerea – fără de care totul în jurul copilului ar fi abstract.

Pentru verificarea cunoștințelor copiilor despre anotimpuri, animale, plante, a capacității de a stabili unele relații între anotimpuri și elementele lor caracteristice am desfășurat următoarea probă de evaluare finală.

Probă de evaluare finală la grupa mare:

Categoria de activitate: cunoașterea mediului

Grupa: mare

Tema: „Anotimpurile”

Forma de realizare: fișă individuală ( anexa nr.9 – fișa de evaluare finală)

Forma de organizare: individual

Scop: – evaluarea cunoștințelor copiilor despre anotimpuri și animale; capacitatea copiilor de a stabili relații între anotimpuri și fenomenele caracteristice; capacitatea de concentrare a atenției .

Obiective operaționale:

O1 să recunoască anotimpurile din imagine;

O2 să coloreze imaginea specifică anotimpului toamna;

O3 să recunoască și să coloreze animalele polare;

O4 să coloreze elementele specifice anotimpului iarna;

O5 să încercuiască fructele și legumele de toamnă;

O6 să coloreze accesoriile specifice jocurilor de iarnă ;

O7 să taie cu o linie obiectele care nu aparțin anotimpului iarna;

Strategii didactice:

– metode didactice: conversația, explicația, exercițiul individual, problematizarea;

– material didactic: fișe de lucru individual , culori;

Desfășurarea activității:

S-au intonat cântecelele ,,Iarna ne-a sosit în zori’’ și ,,A sosit pe dealuri toamna’’, reactualizându-se astfel cunoștințele despre anotimpuri, fenomene caracteristice, elemente specifice fiecărui anotimp , etc. În acest sens s-a desfășurat jocul ,,Ghici , ghicitoarea mea!’’ exersându-se memoria și capacitățile operaționale ale gândirii și atenția.

In continuare am explicat, pe rând, cerințele de pe fișa de lucru, care au vizat obiectivele propuse, iar copiii au trecut la rezolvarea sarcinilor cerute.

Transformarea punctajului în dimensiuni ale domeniilor de dezvoltare:

A – comportament atins; D – comportament în dezvoltare;

Descriptori de performanță:

I1 ( 15 puncte) (A): recunoaște și încercuiește imaginea corespunzătoare anotimpului iarna ;

( 0 puncte) (D): nu recunoaște imaginea corespunzătoare anotimpului iarna;

I2 ( 15 puncte) (A): recunoaște și colorează imaginea corespunzătoare anotimpului toamna;

( 0 puncte) (D): nu recunoaște imaginea corespunzătoare anotimpului toamna;

I3 ( 15 puncte) (A): recunoaște și colorează animalele polare;

( 5 puncte) (D): recunoaște și colorează cel puțin un animal polar;

I4 ( 10 puncte) (A): recunoaște și colorează elementele specific anotimpului iarna;

( 5 puncte) (D): recunoaște și colorează cel puțin un element specific anotimpului iarna;

I5 ( 15 puncte) (A): recunoaște și încercuiește fructele și legumele de toamnă ;

( 10 puncte) (D): recunoaște și încercuiește cel puțin un fruct și o legumă de toamnă;

I6 ( 10 puncte) (A): colorează accesoriile specific jocurilor de iarnă ;

( 5 puncte) (D): colorează cel puțin un accesoriu specific jocurilor de iarnă;

I7 ( 10 puncte) (A): recunoaște și taie cu o linie ce nu se potrivește anotimpului iarna ;

( 5 puncte) (D): recunoaște și taie cu o linie cel puțin un element necorespunzător anotimpului iarna;

S-au acordat 10 puncte din oficiu. TOTAL: 100 de puncte.

După înregistrarea datelor în tabelul centralizator 3 s-a constatat că: – 12 copii au obținut calificativul FB ( au obținut între 85 și 100 puncte); – 6 copii au obținut calificativul B ( au obținut între 70 și 84 puncte); – 2 copii au obținut calificativul S (au obținut între 53 și 69 puncte);

În urma evaluării finale s-a constatat că: – toți copiii au progresat față de evaluarea inițială . Au mai rămas 2 copii cu calificativul Suficient, care au înregistrat progrese mai reduse. Aceștia au avut absențe , iar părinții acestora manifestă dezinteres față de activitățile din grădiniță.

Muzica și mișcarea

Deprinderile psihomotrice se formează de timpuriu începând de la grupa mică când

copiii realizează instinctiv mișcări de legănare corporală, bătăi cu palma în măsuțe, bătăi din palme sau din picioare, pe timpi. Antrenarea corespunzătoare a copiilor pentru a le dezvolta simțul ritmic se poate face și în afara activităților de educație muzicală, practic oricând se apelează la jocuri ritmice și cânt.

Trebuie totuși insistat ca să existe o coerență logică între mișcările efectuate de copil

și versurile respective. Răspunzând acestor particularități, mișcările se exersează pe diferite cântece și jocuri ritmice, de dans, de ilustrare a conținutului cântecului. Alegerea și efectuarea mișcărilor celor mai potrivite denotă capacitatea copiilor de a înțelege conținutul cântecelor și de a conștientiza elementele muzicale. În perioada preșcolară educatoarea va avea în vedere formarea deprinderilor psihomotrice de bază.

În acest sens am desfășurat jocuri – dans, selecționate din folclorul copiilor : ,,Alunelul’’, ,,Drag mi-e jocul românesc’’, ,,Hora’’, ,,Brâul’’, ,,Bătuta’’, ,,Ana Lugojana’’ etc.

1.Drag mi-e jocul românesc 2.Bine de nu l-oi porni

Dar nu știu cum să-l pornesc Eu rușine o-i păți

Hei ,tra, la, la, la , la Hei ,tra, la, la, la , la

La,la, la,la, la,la, la La,la, la,la, la,la, la.

Am solicitat scandarea versurilor concomitent cu marcarea ritmică a timpilor accentuați (bătăi din palme). Cântecul s-a interpretat apoi pe două grupe – una interpretează linia ritmico-melodică, cealaltă marchează timpii cu ajutorul instrumentelor de percuție.

Aceste activități de învățare au pregătit copiii pentru o executare corectă din punct de vedere ritmic a pașilor de dans ( în cerc, mișcare spre dreapta – faza 1 ; mișcare spre stânga – faza 2 ; spre centru – faza 3 ; spre exterior – faza 4).

Urmărind dezvoltarea deprinderilor de coordonare psihomotrică, dar și capacitatea de exprimare prin muzică, am desfășurat activitatea muzicală prin care am transmis copiilor jocul cu text și cânt ,,Podul mișcător’’ și am fixat cântecul ,,La moară’’ (vezi anexa nr.10 – proiect de activitate ).

Pentru a satisface obiectivele propuse copilul trebuia :

-să asculte cu atenție și să-și însușească linia ritmico-melodică a cântecelor ;

-să-și coordoneze mișcările în conformitate cu ritmul și textul cântecului, cu regula jocului ;

Am folosit ca material didactic planșe ilustrative, iar ca metode și procedee cele mai eficiente au fost conversația, demonstrația , exercițiul, povestirea.

După introducerea în activitate am efectuat o serie de exerciții de cultură vocală în scopul încălzirii vocii copiilor : a) exerciții de respirație : ,,Umflăm balonul’’ , ,,Stingem lumânările

tortului’’;

b) exerciții melodice : -,,Cântecul ursului’’

-,,Cântăm ca trompetiștii’’

c) exerciții de omogenizare : ,,Ne mirăm cât de frumoase sunt

jucăriile’’ ;

d) exerciții ritmice : ,,Batem ca ciocanul ’’- exercițiul este însoțit

de bătăi din palme.

Am explicat și demonstrat toate exercițiile mai sus menționate și le-am executat cu întreaga grupă de copiii.

Pe baza unei planșe ilustrative am purtat o discuție cu copiii despre cum arată un pod, din ce este alcătuit, dacă se poate mișca, cum sunt stâlpii, etc.

Această scurtă conversație i-a pregătit pe copii pentru anunțarea temei: jocul cu cântec ,,Podul mișcător’’, pe care copiii îl vor juca, dar îl și vor cânta.

Folosind ca metodă povestirea le-am explicat copiilor că este vorba despre un pod, dar nu despre unul adevărat ca cel din imagine, care se construiește peste ape, văi, râpe , etc, ci despre un pod făcut de copiii care se joacă de-a podul.

Ei se așează în perechi și îl clădesc fără nici un fel de material, doar ridicând mâinile sus, prinse una de alta ,formând o boltă. Stâlpii podului sunt corpul fiecărui copil. Este vorba despre un pod mișcător pentru că, după ce toți copiii din rând își prind mâinile , cei din urmă lasă brațele jos.Deci, bolta cade și intră pe sub celelalte brațe făcute de ceilalți copii; când ajung din nou la capăt intră iarăși în rând și fac boltă la începutul rândului; astfel, podul se mișcă , este mișcător.

Metoda aleasă – povestirea – a fost folosită tocmai pentru a explica copiilor modul de desfășurarea a jocului.

În derularea jocului am intepretat cântecul fără mișcări, apoi am reluat cu întreaga grupă de copii, după care am interpretat cântecul însoțit de mișcări, repetând exercițiul cu întreaga grupă de copii.

Îmbinând cântecul cu dansul, copiii au reușit să își coordoneze mișcările în conformitate cu ritmul , textul cântecului și cu regula jocului.

Copiii au efectuat corect mișcările și au respectat regula jocului ceea ce denotă capacitatea acestora de a înțelege conținutul cântecului și de a conștientiza elementul muzical.

Nevoia de mișcare le stârnește puternic motivația pentru a realiza cât mai corect jocul cu cântec. În paralel au deprins linia ritmico – melodică a cântecului și și-au însușit textul acestuia.

După ce le-am reamintit integral cântecul ,,La moară ’’, l-am repetat cu întreaga grupă de copii, apoi pe echipe, apoi pe roluri (copiii sunt personaje din cântec; ei cântă replicile personajelor, refrenul fiind interpretat de toți copiii).

În final am repetat cântecul individual cu preșcolarii în ordinea strofelor cântecului.

Interpretând cântecul pe roluri copiii trebuie sa fie foarte atenți pentru a interveni atunci când le vine rândul și a reda fragmentul muzical care le revine de interpretat.

Tot în vederea coordonării mișcărilor copiilor pentru ca acestea să devină cât mai ritmice și mai expressive, am exersat în practica pedagogică o serie de jocuri cu cântec care au contribuit totodată și la dezvoltarea simțului melodic al preșcolarilor.

Aceste jocuri cu cântec îmbină într-o structură unitară elementele de mișcare cu textul și melodia , mișcarea fiind subordonată direct conținutului cântecului.

Jocul se desfășoară în concordanță cu imaginile evocate de textul cântecului, imagini pe care copiii le transpun în joc cu mijloace specifice vârstei pe care o au.

Exemplu: Jocul cu cântec ,,Bat din palme ‘’ indică copiilor precis mișcările pe care trebuie să le execute, dar și ordinea în care trebuie să decurgă aceste mișcări.

,,Bat din palme , clap , clap, clap ‘’- (copiii cântă și bat din palme la cuvitele ,,Clap,clap,clap’’)

,,Din picioare trap trap,trap’’- (copiii cântă și bat din picioare la cuvintele ,,Trap ,trap,trap ‘’).

Am folosit în practica pedagogică și jocuri care se limitează doar la a sugera mișcările ce urmează să fie transpuse de copil în joc.

Exemplu : ,,Mișcă vântul frunzele’’

,,Mișcă vântul frunzele’’-(copiii cântă și imită în același timp mișcarea crengilor).

,,Se învârtesc moriștile’’-( copiii cântă și imită învârtirea moriștilor)etc.

Exemplu: ,,La pădure’’ – joc cu cântec

Prima strofă a cântecului este următoarea:

,,Când am fost noi la pădure,

Am cules la fragi și mure,

Uite –așa, uite – așa”

La cuvintele ,,Uite – așa, uite așa’’, copiii imită culesul fragilor și a murelor.

Următoarele strofe sugerează de asemenea anumite mișcări: săritura iepurașului, zborul fluturașului, zborul păsărelelor, săritura broscuței, plimbarea prin pădure, etc.

Urmărind formarea deprinderilor de respirație corectă în cânt, în scopul influențării limbajului sub aspectul pronunției corecte, a coerenței și expresivității în comunicare, am desfășurat o serie de jocuri muzicale cu suport pe exercițiu ca: ,,Suflăm lumânările de pe tort’’, ,,Zboară fulgul de păpădie’’, ,, Astăzi la plimbare’’.

Exemplu : Jocul ,, Astăzi la plimbare’’:

Jocurile cu text și cânt exemplificate sunt doar câteva din cele pe care le-am exersat în practica pedagogică și care s-au dovedit a fi mijloace eficiente în stimularea dezvoltării intelectuale a copilului.

Coordonarea mișcărilor, care se educă foarte bine prin aceste jocuri și exerciții muzicale, presupune multă atenție din partea copilului, solicită gândirea deoarece copilul trebuie să înțeleagă textul pentru a putea reda în mișcări cât mai coordonate ceea ce acesta îi sugerează. Au o contribuție importantă în dezvoltarea imaginației, copiii fiind puși în situația de a interpreta anumite roluri și afectivității– prin mișcare copilul exprimă starea creată de secvența muzicală respectivă (de bucurie, de tristețe, de încântare, etc).

Plăcerea jocului și nevoia de mișcare, linia melodică a cântecului le amplifică nevoia de a participa activ la joc.

Muzica și activitățile artistico – plastice

Activitățile artistico-plastice sunt preferate de copii, motiv pentru care sunt frecvent

întâlnite în practica grădiniței. Desenul este o manifestare spontană a creativității copiilor care își face debutul încă de timpuriu. În desen se reflectă imaginația, creativitatea și inventivitatea copiilor. Dacă la vârsta preșcolară mică, desenele par a fi sărace, chiar uneori abstracte, simple ,,măzgălituri ’’ cum le numesc adulții, ele vorbesc de fapt de imaginația săracă a copiilor.

Treptat, pe măsură ce cunoștințele despre lume ale preșcolarului se îmbogățesc, desenele lui din imaginație vor fi mai interesante, copilul învățând să vadă cu ,,ochii minții’’, lucruri care nu se află în prezența lor.

Desenul ca limbaj al formelor și culorilor constituie o modalitate prin care copilul își exprimă percepțiile, emoțiile, dorințele. Desenul devine astfel, deopotrivă mijloc de reprezentare a realității și funcție de comunicare.

Există posibilități variate la vârsta preșcolară prin care poate fi stimulată imaginația și creativitatea copiilor. O modalitate foarte eficientă este muzica. Muzica inspiră de multe ori copilul în realizarea unei teme. Ascultând cântecele despre anotimpuri , despre animale, povești muzicale, copilul își imaginează și încearcă să redea prin desen, în funcție de posibilitățile sale artistico-creative, imaginea unui animal, o scenă din poveste, o floare, un fluture, etc.

Cu cât sunt mai bogate reprezentările vizuale ale copiilor, pe baza cărora se creează imagini noi, cu atât desenele lor vor fi mai închegate, mai complexe, mai sugestive.

Am constatat de multe ori că atunci când copilul ascultă muzică posibilitățile sale de creație sunt mai intense . Deci, muzica folosită ca fundal în cadrul activităților artistico-plastice inspiră copilul, îi trezește unele reacții emoționale de ordin estetic, ce stimulează imaginația și fantezia.

Exemplu : având pe fundal ,,Anotimpurile’’ de Vivaldi, copiii de grupă mare au creat spontan imagini destul de expresive,de complete despre anotimpul primăvara, incluzând elemente ca – flori, fluturi, pomi, păsărele, buburuze, copaci, copii, nori. Modul cum sunt așezate elementele în desen sugerează trăirile emoționale ale copiilor, starea de bucurie, exuberanța, liniștea creată de ascultarea muzicii, pofta de viață, toate acestea redate într-o manieră liberă, copilul acordând imaginii desenate corespondențe din lumea înconjurătoare, fără să i se inhibe viziunea lui. Mișcarea este sugerată în imagine prin zborul fluturașilor, al păsărelelor, al buburuzelor, iar liniștea, plăcerea de a trăi în mijlocul naturii, prin prezența unei mame care-și plimbă bebelușul. Bucuria, starea de bine, relaxarea este redată prin culorile calde folosite: verdele crud – iarbă, bleu – seninul cerului, galben – strălucirea soarelui, toate specifice unei primăveri liniștite.

O creație pe aceeași temă dar fără fundal muzical, a fost mult mai săracă în elemente, mai puțin sugestivă și mai puțin relevantă pentru a cunoaște trăirile emoționale ale copilului în acel moment. Imaginea este mai rigidă și această senzație este creată de linia bine delimitată a cerului și a pământului care nu au nici un punct comun, lipsa viețuitoarelor și chiar a copiilor care ar fi putut îmblânzi puțin atmosfera creată. Marcarea firelor de iarbă, toate având aproape aceeași dimensiune, aceeași poziție orientată de sus în jos, situate la aceeași distanță, creează impresia de imagine șablon, nicidecum reflectarea unor reprezentări clare și precise despre anotimpuri .

Așadar, atunci când ascultă muzică, copilului i se creează acea stare de bine și confort, găsindu-și acolo un mod de trăire emoțională potrivit firii lui. Copiii au înclinație naturală către muzică, se antrenează cu mare plăcere în activitățile însoțite de melodie. Universul sonor constituie suportul afectiv pe care se însușesc diferite noțiuni și este calea principală de sensibilizare și modelare a personalității preșcolarului.

Desenând și ascultând muzică în același timp copiilor li se dezvoltă imaginația și creativitatea – două laturi importante ale dezvoltării intelectuale la vârsta preșcolară.

Pentru a susține cele mai sus menționate anexez pentru comparație două desene create de același copil unul dintre ele fiind realizat pe fond muzical.

-desen fără fond muzical -desen pe fond muzical

Cântecul și jocul muzical – tranziție în activitatea didactică

Pornind de la definiția dată în noul curriculum, tranzițiile sunt activități de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină, la alte tipuri / categorii de activități de învățare, de la o activitate de învățare la alta, în diverse momente ale zilei. Acest tip de activitate se poate realiza în diferite moduri, în funcție de vârsta copilului, de contextul momentului și de calitățile educatoarei. In acest sens, ele pot lua forma unei activități desfășurate în mers ritmat : ”După mine-n pas vioi”, a unei activități care se desfășoară pe muzică : „ In poiana verde”, „Câte unul pe cărare”, „Scaunele muzicale”, sau în ritmul dat de recitarea unei numărători sau a unei frământări de limbă, joc cu text și cânt, cu anumite mișcări cunoscute deja de copii etc.

Tranzițiile liniștesc, relaxează copiii și îi bine dispun pentru a se concentra mai ușor asupra activității ce urmează.

Tranzițiile asigură o îmbinare armonioasă între elementele componente ale procesului instructiv-educativ, care stimulează sau mențin activ interesul copiilor, le determină implicarea afectivă și îi antrenează în acțiuni dinamice. Datorită structurii lor deosebite, asigură o participare activă, atractivă și stimulatoare a copiilor, introdusă scenaristic și plăcut , cu o atmosferă de bună dispoziție.

Utilizarea tranzițiilor contribuie la evoluția personală a copiilor asigurând coeziunea grupurilor, făcând trecerea mai plăcută și atractivă de la o activitate la alta, înlesnind atât copiilor, cât și educatoarei parcurgerea conținuturilor planificate.

Tranzițiile sunt niște momente de pauză, prin urmare trebuie tratate ca atare, adică să se desfășoare în așa fel încât copiii să nu se simtă constrânși că fac ceva ci, dimpotrivă, să le facă din plăcere, relaxandu-se, detașându-se de ceea ce tocmai au terminat de făcut. Aceste scurte pauze fac ca trecerea de la o etapă la alta să fie ordonată, episoadele unei zile să decurgă armonios, având totodată și rolul de a stimula interesul copiilor pentru ceea ce va urma.

Rolul educatoarei este acela de a căuta și insera în programul zilnic acele tranziții care se armonizează cu celelalte activități și creează împreună scenariul zilei, dar care în același timp se potrivesc cu specificul si nevoile grupei. Utilizarea zilnică a tranzițiilor sub formă de cântece, jocuri muzicale, jocuri cu text și cânt, jocuri de mișcare îi determină pe copii să treacă în mod organizat de la o etapă la alta, îi ajută să își dea seama ce urmează să facă, fără să mai fie necesare indicațiile monotone și plictisitoare de genul : „Acum adunăm jucăriile și ne asezăm pe scăunele” sau „Facem rândul câte doi” etc, iar pe de altă parte frumusețea versurilor și a rimelor, a melodiilor îi încântă pe copii, astfel că ajungi să ai impresia că, anumite sarcini care erau îndeplinite fără tragere de inimă din partea copiilor ,acum sunt finalizate chiar cu plăcere, având surpriza de multe ori ca aceștia să ceară repetarea jocurilor muzicale, a cântecului, a versurilor ritmate etc.

Tranzițiile:

sunt activități care fac trecerea de la o etapă a zilei la alta, de la o activitate

de învățare la alt tip, de la un moment la altul;

pot fi folosite pe tot parcursul unei zile, fiind incluse în scenariul didactic

conceput de educatoare, ca parte absolut necesară;

asigură o tranziție dinamică și plăcută de la un moment la altul, nefiind activități de sine stătătoare, ci momente scurte și foarte concentrate;

pot fi incluse în scenariul didactic cu rolul de pauze active, amuzante și stimuloare, atât pentru copii cât și pentru educatoare, sau ca momente de relaxare, de deconectare și de pregătire mobilizatoare pentru demersul următor;

sunt activități scurte, limitate în timp;

au caracter dinamic, ritmic, recitativ sau muzical;

se aleg în funcție de tema proiectului derulat;

Mijloacele de realizare a tranzițiilor sunt diverse și variază în funcție de mai multi factori:

Contextul momentului;

Nivelul de vârstă;

Dimanica grupurilor;

Caracteristicile activităților ce dercurg una din cealaltă: statice, dinamice, de învățare, evaluative;

Inventivitatea și creativitatea educatoarei;

Mijloacele de realizare a tranzițiilor sunt variate, dar nu trebuie să uităm că jocul este activitatea fundamentală la vârsta preșcolară.

Având în vedere că jocul este activitatea dominantă la vârsta preșcolară, tranzițiile trebuie să reprezinte pentru copii o perioadă de joacă și relaxare. Astfel, ele se pot realiza prin: cântece, jocuri cu text și cânt, jocuri muzicale și imitative, dansuri ritmice cunoscute de copii, mers / alergare / sărituri însoțite de mișcări / recitări; versuri improvizate, fragmente din poezii cunoscute, versuri sau proză rimată sau ritmată, jocuri liniștitoare, recitative, numărători.

Exemplific prin câteva cântece, jocuri cu text și cânt, jocuri muzicale și imitative, dansuri ritmice pe care le-am folosit în activitatea didactică și care au adus multe beneficii, amplificând gradul de implicare al preșcolarilor în activitățile instructiv-educative și în realizarea obiectivelor propuse (vezi anexa nr.11).

Exemplu:

Utilizând tranzițiile, atât în activitățile de dezvoltare personală cât și în activitățile pe domenii experiențiale, dar și în cele liber-creative, am constatat că ele pot avea un impact puternic asupra copiilor stimulându-le dezvoltarea intelectuală, aceștia implicându-se activ și afectiv în activitate, antrenându-i în activități dinamice, înlesnind parcurgerea conținuturilor planificate, creând o atmosferă de bună dispoziție, asigurând coeziunea grupului.

Muzica în cadrul serbărilor

Există momente în viața personală a copiilor preșcolari care sintetizează în ele amintiri dragi.

Printre acestea se numără și activitățile artistice care au un farmec aparte. Preșcolarii manifestă un viu interes pentru pregătirea serbărilor și participarea la programe distractive. In cadrul acestor activități avem prilejul să le formăm unele deprinderi de a cânta melodios, de a recita expresiv, de a dansa elegant, etc.

Serbările reprezintă un nesecat izvor de bucurie și satisfacții, creând buna dispoziție și favorizând dezvoltarea copiilor, atât din punct de vedere psihic, dar și fizic. Aceastea favorizează, valorifică și dezvoltă experiențele copilului într-un climat nou, stimulativ, în care are libertatea să-și manifeste interesele, să-și exprime impresiile și trăirile, pe baza căutărilor si eforturilor personale, accentul deplasându-se cu preponderență de pe informativ pe formativ.
Serbările copiilor încântă prin farmecul lor, prin prospețimea și candoarea protagoniștilor, prin neîntrecuta spontaneitate și sinceritate, prin naturalețea și firescul comportamentului lor scenic.
Ca într-o familie, copiii, spectatorii de la mic și până la cel vârstnic, trăiesc momente unice din lumea inegalabilă a copilăriei, iar coarda sensibilă a sufletului fiecăruia dintre cei prezenți vibrează sub coarda de cristal a glasului copilăriei.
Pornind la drum cu muzica, poezia, dansul și veselia, copiii se pun pe șotii, îi satirizează pe colegii leneși, mofturoși sau dezordonați, evocă ființe dragi și tradiții scumpe românilor, se înduioșează de soarta copiilor năpăstuiți, se bucură de frumusețea anotimpurilor, interpretează personaje de vis.

 Sub semnul veseliei exprimate prin cântec, poezie și dans, de fiecare dată organizarea și desfășurarea serbărilor a fost și va rămâne un moment unic pentru cea mai importantă investiție a noastră – COPILUL. Iată de ce, în proiectarea scenariului unei serbări, de fiecare dată am ținut cont de conținuturi, care trebuie să fie apropiate experienței de viață a copilului, să răspundă nevoilor sale de cunoaștere, de nou și de frumos, dar și de celelalte coordonate majore: mișcarea, atmosfera de veselie și destindere pe de o parte, și atmosfera încărcată de emoții , ce produce o anumită tensiune interioară fiecarui copil, pe de altă parte.
Serbările desfășurate după anumite reguli, ce asigură îmbinarea armonioasă a părților într-un întreg, decorul neobișnuit, costumația copiilor, a educatoarei, ținuta sărbătorească, accesoriile necesare, fondul muzical, semnalele sonore, jocul de lumini- reprezintă toate, elemente importante ce contribuie la construirea unor valențe estetice și educative deosebite.   

  Ocaziile cu care am organizat serbări în grădiniță sunt diverse: 1 Decembrie- Ziua Națională a României, Serbarea de Moș Crăciun, Serbarea de 8 Martie, 1 Iunie- ziua copilului, Serbarea de sfârșit de an școlar.

Serbare de vară : Dramatizare ,,Greierele și furnica’’:

Serbare de Moș Crăciun: ,, Vine , vine Moș Crăciun!’’

Petrecere de Haloween: ,, Dovleacul buclucaș’’

Carnaval de ziua copilului: ,, Copilărie fericită’’

Experiența la catedră și în organizarea serbărilor, mi-a demonstrat că în alcătuirea programului acestor activități, materialul muzical are un rol important; cântecele, jocurile cu cântec, cântecele populare, acompaniamentul muzical pentru programe de gimnastică și dansuri populare nu pot lipsi din programul lor.

Repetițiile organizate în acest scop au devenit plăcute și dorite de copii, care erau nerăbdători să fie văzuți de părinți la serbare.

Latura muzicală a serbării mi-a dat posibilitatea să antrenez toți copiii în coruri, jocuri cu cântece, dansuri, să sudez legătura de prietenie între copiii din grupă, să antrenez copiii timizi și mai slab dotați.

Eficiența serbărilor nu a constat doar în activizarea și dinamizarea copiilor, ci mai mult decât atât au contribuit intens la stimularea și educarea :

– atenției ( prin respectarea indicațiilor regizorale și în special a atenției distributive prin raportarea copilului la ceilalți membri ai echipei de lucru);

– memoriei ( prin repetițiile organizate pentru consolidarea replicilor, mișcărilor, etc);

– voinței ( prin implicarea copilului în mod benevol);

– afectivității ( prin filtrarea mesajelor culturale, artistice, pe plan afectiv);

– imaginației si creativității ( prin implicarea directă a copiilor, propunând numere artistice în serbare și soluții pentru o anumită frecvență);

– atitudinilor pozitive ( prin crearea de situații concrete și inteligibile, pentru care copilul va aproba / aborda o anumită conduită);

– gândirii ( prin momentele de criză, de luare a deciziilor, când apar situații neprevăzute în derularea spectacolului).

Așadar valoarea formativă a serbărilor este de necontestat.

Succesul și adevărata valoare pedagogică a serbărilor nu se obțin prin fast și abundență de efecte exterioare, ci prin sentimentul măsurii artistice și pedagogice, prin conținut și organizare.

CONCLUZII

Grădinița, ca primă treaptă a procesului de învățământ, are sarcina de a modela “materialul uman” astfel încât să știe să exploreze și să facă primii pași în cunoașterea lumii înconjurătoare, în cunoașterea limbii materne, în înțelegerea realităților sociale.

Procesul de familiarizare a copilului cu tot ceea ce-l înconjoară implică însușirea unei serii de cunoștințe valoroase pentru dezvoltarea lui ulterioară, dezvoltarea capacității de a cunoaște și formarea interesului și dorinței de a dobândi cunoștințe noi. Copilul capătă astfel o anumită experiență care îl va ajuta să cunoască mai exact și mai profund realitatea înconjuratoare, să se adapteze cu cât mai multă ușurință la condițiile existente, să-și dezvolte relațiile cu mediul. Pe baza acestei experiențe cognitive, ca și pe baza lărgirii relațiilor cu mediul și a intensificării procesului de comunicare cu adulții are loc dezvoltarea limbajului sub toate aspectele sale. In același timp, îmbogățirea și complicarea formelor limbajului influențează în mod direct procesul de cunoaștere, care devine mai diferențiat și mai complex.

Muzica este o disciplină prin excelență practică, iar mesajul ei se pătrunde și se receptează numai practicând-o. Tocmai această caracteristică o așează în rândul disciplinelor formative. V. Țârcovnicu spune în manualul de pedagogie generală: ,,Este greșit să se creadă că numai unele din obiectele de învățământ, cum sunt matematica, gramatica ar contribui la dezvotarea proceselor intelectuale…Dezvoltarea proceselor intelectuale se realizează prin exercițiu, prin activizare’’. Se știe că prin activitatea muzicală se dezvoltă atât copiii dotați cu aptitudini muzicale, dar și cei cu aptitudini la matematică, ceea ce dovedește că muzica face apel la procesele intelectuale, pe care le educă prin exersare, cultivând mai ales operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, asocierea, abstractizarea, generalizarea și concretizarea pe care le antrenează în procesul învățării.

Experiența didactică mi-a demonstrat că muzica nu este numai un divertisment, cum este apreciată uneori, nici o simplă cale de sensibilizare a copiilor, ea are rolul de a educa o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi și deprinderi, cum ar fi :

-gândirea logică;

-memoria ;

-atenția distributivă;

-afectivitatea;

-voința;

-imaginația;

-spiritul de ordine și disciplină.

Înțelegând acest fapt, mulți părinți își îndrumă copiii să studieze muzica, nu pentru a face o carieră din ea, ci pentru a le dezvolta acele capacități intelectuale antrenate în timpul învățării și practicării ei.

În cazul învățării unui cântec se antrenează memoria, dar copilul trebuie să respecte atât raportul matematic al duratelor, cât și pe cel al înălțimii sunetelor, aceasta este dovada că învățarea unui cântec solicită intelectul copilului, chiar dacă învățarea se face după auz. În acest caz copilul nu conștientizează aceste raporturi matematice, dar efectuează un exercițiu cu plăcere, cu participare volitivă și afectivă într-o atmosferă plăcută, creată de jocul muzical sau de cântec.

Prin multitudinea de idei conținute de cântece, copilul își îmbogățește cunoștințele despre lumea înconjurătoare, despre plante și animale, anotimpuri, părinți și prieteni, iar din aceste prezentări directe sau metaforice, el învață să fie bun, generos, corect, curajos, demn, să-și iubească părinții și pe cei apropiați.

În cadrul învățării unui cântec, perceperea clară, bine dirijată a unor materiale (obiecte, tablouri, imagini), le dezvoltă copiilor spiritul de observație, le îmbogățește cunoștințele și vocabularul. Familiarizarea cu conținutul cântecelor care se învață este un moment important al lecției care trebuie bine gestionat de către educator. În acest moment este necesară întreținerea unei atmosfere afective, dusă chiar până la emoționare, pentru că rolul emoțiilor pozitive este important în formarea personalității și a conduitei morale.

Pentru mulți copii, cântatul constituie o activitate stimulatoare, care îi mobilizează, le declanșează aptitudini latente și capacități nebănuite, mai ales în cazul copiilor timizi. Cântecul și jocul cu cântec fiind activități mereu la îndemâna copiilor și pe placul lor, aceștia se angajează firesc și cu afectivitate, realizându-se cu plăcere și fără constrângere dezvoltarea capacităților intelectuale.

In concluzie, prin muzică preșcolarii sunt influențați în mod favorabil în ceea ce privește dezvoltarea capacităților intelectuale, dar și a celor volitive și de caracter. În timp ce cântă, ei își dezvoltă: atenția, voința, perseverența, imaginația, memoria , creativitatea, afectivitatea, spiritul de ordine, disciplina.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE