Caracteristicile Copilului de 9 Ani

Psihologie

Caracteristicile Copilului de 9 Ani

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

Motivarea alegerii temei

1. CARACTERISTICILE COPILULUI DE 9 ANI

2. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PARALIZIA CEREBRALĂ

2.1. Forme clinice după topografia paraliziilor cerebrale

3. RELAȚIA PARALIZIE CEREBRALĂ – CALITĂȚIILE VIEȚII

3.1. Dificultăți întâmpinate de copiii cu paralizie cerebrală

4. SCOP

5. OBIECTIVELE STUDIULUI

6. MATERIAL ȘI METODE

6.1. Subiecți și locul desfășurării studiului

6.2. Metode de evaluare

6.2.1. Evaluarea somatoscopică

6.2.2. Evaluarea calității vieții: Indicele Barthel

6.2.3. Scala pediatrică de evaluare a calității vieții (PEDSQL)

6.2.4. Funcția motorie grosieră (Gross Motor Function)

6.2.4. Aprecierea statusului funcțional general prin fișa ADL (Activities of daily living) a Universității Ilinois, prescurtată

6.3. Mijloace de intervenție kinetică

6.3.1. Terapia Vojta

6.3.2. Terapia Bobath

6.3.3. Electrostimulare

6.3.4. Parafină

6.3.5. Miofibrotomie subcutanata pe etape dupa metoda prof. Ulizibat

7. REZULTATE ȘI DISCUȚII

8. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

"A trăi înseamnă a alege. În fiecare moment al vieții noastre ne confruntăm cu diferite probleme, când trebuie să luăm o decizie în legătură cu direcția spre care ne îndreptăm, viața ne demonstrează că suntem mereu obligați să apreciem cartea pe care o vom juca. Viața este, de asemenea, ca o piesă de teatru în care rolurile sunt distribuite diferit, în așa fel încât fiecare dintre noi să poată avea un rol".

(Jalenques, 2008, pag.51)

Paralizia cerebrală reprezintă cea mai frecventă cauză a deficienței motorii a copilului, între 1 și 4 din 1000 de copiii născuți pot avea paralizie cerebrală.

Evaluarea îngrijirii copilului cu paralizie cerebrală este o prioritate, mai ales în privința apriecerii calități vieții, creșterea calități tratamentului de recuperare, integrarea acestor copii în școală și societate.

Programul de recuperare bazat pe mijloacele educației fizice și sportului este în măsură să crească gradul de independență motrică și funcțională, dacă se aplică după o metodologie specifică, făcând posibilă integrarea socială a copiilor cu dizabilități.

Întregul proces de recuperare este de durată și adeseori poate părea irealizabil; privită ca finalitate integrarea socială a acestor copii, adaptarea lor la exigențele unei societăți adeseori incapabile de a-i accepta are ca efect pe termen lung autoeducarea noastră, a întregii societăți. Adulții de mâine vor manifesta o mai mare deschidere către o astfel de categorie socială. Feed-back-ul este astfel unul continuu.

Terapia ocupațională stimulează încrederea în sine a bolnavilor și dezvoltarea firească a personalității, organizează un program de mișcări dirijate în condiții de lucru, constată capacitățile și înclinațiile restante ale bolnavului, corelează recuperarea medicală cu cea profesională, realizează reinserția cât mai rapid cu putință în viața socială, economică și profesională.

Rolul familiei în acest proces, uneori anevoios este, fără doar și poate, unul decisiv; orice terapie este complementară și nu poate substitui în nici un chip rolul familiei.

Istoria kinetoterapiei

Kinetoterapia are o dezvoltare de sine stătătoare, marcată de evenimente majore de ordin social- istoric, are ritmul și legile ei de evoluție. Chiar studiul corpului omenesc, fie el sănătos sau capabil de o performanță, este o problemă de istorie, ce antrenează în evoluția sa însăși istoria universală a culturii și civilizației, începând cu cea a lumii vechi.

Vechimea terapiei prin mișcare atestă de aproape cinci mii de ani, încă din trecutul îndepărtat al omului, terapia născându- se odată cu el.

Medicii, cum ar fi Hipocrate "Părintele medicinei" și mai târziu Galenus, au fost primii practicanții de terapie fizică, predând masaj, manual de terapie tehnici și hidroterapie, pentru a trata oamenii în anul 460 î.Hr.

Hoffmann, Stahl și Boerhaave, prin scrierile lor de la începutul secolului al XVIII- lea, văd în mișcare însăși expresia vieții. Hoffmann în lucrarea sa ʺDisertații fizico- medicaleʺ publicată în 1708, constată că circulația sângelui este favorizată de mișcare, prin contracția mușchilor.

Per Henrik Ling este considerat "Tatăl Gimnasticii Suedeze", el a fondat Royal Central Institute of Gymnastics (RCIG) în 1813 pentru masaj, manipulare și exercițiu.

Rudolph Kalppa a debutat în kinetoterapie în secolul al XX- lea, prin exerciții pentru reeducarea sclerozelor, exerciții ce se practică și în zilele noastre în sălile de kinetoterapie. Acest secol analizează treptat diferite boli și segmente corporale în parte, rezultând un mare progres în kinetoterapie. Cel mai însemnat progres fiind tehnicile de facilitare neuromusculare, dezvoltate de nume precum Kabat, Knott, Voos, Bobath, Rood, etc. Aceste tehnici au pus bazele unei kinetoterapii noi, ajutate și de tehnicile bazate pe componenta motivațională a sistemului motor (Kuypers) sau de efectul tranchilizant al exercițiului fizic (De Vries și colaboratorii).

Motivarea alegerii temei

Am ales această temă deoarece majoritatea persoanelor diagnosticate cu tetrapareză spastică ajung la maturitate să fie dependenți de părinți. De aceea, părinții cu astfel de copii își doresc ca ei să fie cât mai independenți, să poată face anumite lucruri singuri fără a fi în permanență cineva lângă ei.

Văzând evoluția subiecților de la un program kinetic la altul, am observat că progresele făcute se pierd deoarece nu sunt suficiente 21 de zile de 3-4 ori pe an ci ar trebui continuat programul kinetic zilnic.

1. CARACTERISTICILE COPILULUI DE 9 ANI

Analiza comparativă privind caracteristicile morfofuncționale ale copilului de 9 ani sănătos versus copil cu paralizie cerebrală:

Caracteristicile copilului sănătos:

la școlarul mic, creșterea este relativ lentă din punct de vedere somatic, talia băieților de 9 ani fiind de 130,4 cm, masa corporală de 28,43 kg, iar perimetrul toracic de 64,8 cm;

din punct de vedere funcțional, frecvența cardiacă este de 80- 85/min., iar tensiunea arterială ajunge la 90/53 mmHg;

se dezvoltă masa musculară;

se dezvoltă craniul și masivul facial;

are loc osificarea vertebrelor, începe sudarea celor 3 oase la nivelul bazinului, însă sistemul osos rămâne flexibil și deformat;

rămâne dominantă activitatea tiroidei și a hipofizei;

devine mai responsabil; știe să citească și să scrie; știe cât e ceasul;

vorbește clar, fără probleme;

are anumite activități precum jucatul cu mingea, mersul pe bicicletă, poate să înoate și să se cațere;

pentru această perioadă e carcteristică consolidarea, echilibrarea și perfecționarea organismului, copilul se integrează conștient în colectivitatea școlară.

Caracteristicile copilului cu paralizie cerebrală:

subiecții studiului, din punct de vedere al examenului somatic sunt dezvoltați normal, cu mici diferențe ale taliei și masei corporale. La primul subiect talia este de 121 cm, masa corporală de 43 kg și perimetrul toracic de 60 cm, iar la al doilea subiect examinat, talia este de 117 cm, masa corporală de 32 kg și perimetrul toracic de 65.5;

din punct de vedere funcțional, frecvența cardiacă la primul subiect este de 80/min. și tensiunea arterială de 90/54 mmHg, iar la al doilea subiect frecvența cardiacă este de 85/min. și tensiunea arterială de 95/56 mmHg;

primul subiect nu știe să scrie și să citească, față de al doilea subiect care poate să le facă pe ambele, poate și să scrie și să citească;

primul subiect vorbește, dar cu mici dificultăți, iar al doilea poate să vorbească clar;

nu pot să meragă cu bicicleta, nu se pot cățăra, însă pot să se joace cu mingea și să înoate;

2. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PARALIZIA CEREBRALĂ

"Paralizia cerebrală infantilă (PCI) descrie un grup de tulburări permanente ale dezvoltării motricității și posturii, ce determină sau cauzează limitări ale activității, care sunt atribuite unor afectări nonprogresive ce apar în dezvoltarea encefalului fetal sau al copilului mic. Aceste tulburări motorii ale paraliziei cerebrale sunt adesea acompaniate de tulburări senzoriale, de percepție, cognitive, de comunicare și comportament, epilepsie și afectări musculoscheletale secundare". (Rosenbaum P, Paneth N, Leviton A, Goldstein M, Bax M, Damiano D, Dan B, Jacobsson B. – The definition and classification of cerebral palsy. Dev Med Child Neurol. 2007)

Paralizia cerebrală este o boală cerebrală cronică definită ca un grup de afecțiuni motorii neprogresive care debutează în primul an de viață și care sunt secundare leziunilor survenite la un creier aflat în dezvoltare. Paralizia cerebrală reprezintă la copil o problemă importantă de sănătate care influiențează negativ dezvoltarea și integrarea pacientului în societate. Aceștia întâmpină și dificultăți în legătură cu activitățile de zi cu zi, etiologia PC este diversă si multifactorială. Majoritatea cazurilor de PC apar prin afectarea cerebrală în perioadele prenatală (în cursul sarcinii), perinatală (la naștere), postnatală (dupa naștere).

2.1. Forme clinice după topografia paraliziilor cerebrale

a. Hemipareza (hemiplegia)- afectare unilaterală a membrului superior și inferior de aceeași parte.

b. Paraplegia- afectare motorie a membrelor inferioare, uneori cu afectare ușoară a celor superioare.

c. Triplegia- trei membre afectate

d. Tetraplegia- afectare concomitentă a tuturor celor patru membre cu afectare funcțională a întregului corp care ar trebui să le facă, față de un copil normal care poate să le facă cu ușurintă.

Tetraplegia este o paralizie cerebrală care afectează mușchii întregului corp a copilului. Mușchi trunchiului, brațelor și picioarelor nu funcționează în mod corespunzător. Pot fi afectați, de asemenea, mușchii feței. Acestă cazuă poate duce la probleme de alimentație și de vorbire, în plus față de dificultățile motorii grosiere. (Sieglinde Martin, 2006, pag. 9)

Scopurile terapiei sunt să dezvolte, să îmbunătățească și să mențină starea de bine și participarea activă a individului la viața societății și a comunității din care face parte. Terapia poate să fie privită ca o paletă de intervenții variate, aplicate sau prescrise, în scopul atingerii scopurilor individualizate, indiferent de profesionistul care a prescris sau care a realizat terapia. Se poate defini terapia ca orice intervenție executată sau prescrisă de către terapeut pentru a promova independența, îmbunătățirea abilităților funcționale și minimizarea impactului dizabilității. (Teză de doctorat. Zăvăleanu Mihaela, Craiova 2008, pag 4).

După Robănescu, handicapul reprezintă dezavantajul social ce rezultă pentru un individ, ca urmare a unei deficiențe sau a unei incapacități, și care împiedică sau limitează îndeplinirea unui rol normal (în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali și culturali).

Terapia prin mișcare deservește pe deplin medicina fizică fiind considerată mijloc de bază al ei. Această terapie are la bază știința denumită kinesiologie (kinesi- mișcare; logos- știință), ramură a științelor biologice ce se ocupă cu studiul mișcărilor locomotorii. Kinesiologia sau kinetologia studiază mecanismele neuromusculare și articulare care asigură omului activități motrice normale, preocupându- se totodată de înregistrarea, analizarea și coordonarea mecanismelor neuromusculare. (Iacob Hanțiu, 2010, pag 7)

Kinetologia de recuperare reprezintă principala armă a asistenței de recuperare funcțională, ea având azi o largă accepțiune atât în cadrul corpului medical, cât și printre pacienți. (Tudor Sbenghe, 1987, pag 16)

Terapia paraliziei cerebrale este complexă și presupune existența unui plan de îngrijire care trebuie să aibă în vedere recuperarea fizică, asigurarea nevoilor sociale și materiale ale copilului.

Principiile care vizează protecția, integrarea și incluziunea socială au în vedere eliminarea barierelor dintre persoanele cu dizabilități și ceilalți membri ai comunități, datorită strategiilor naționale adresate acestor persoane. Au acces la servicii medicale, sociaenumită kinesiologie (kinesi- mișcare; logos- știință), ramură a științelor biologice ce se ocupă cu studiul mișcărilor locomotorii. Kinesiologia sau kinetologia studiază mecanismele neuromusculare și articulare care asigură omului activități motrice normale, preocupându- se totodată de înregistrarea, analizarea și coordonarea mecanismelor neuromusculare. (Iacob Hanțiu, 2010, pag 7)

Kinetologia de recuperare reprezintă principala armă a asistenței de recuperare funcțională, ea având azi o largă accepțiune atât în cadrul corpului medical, cât și printre pacienți. (Tudor Sbenghe, 1987, pag 16)

Terapia paraliziei cerebrale este complexă și presupune existența unui plan de îngrijire care trebuie să aibă în vedere recuperarea fizică, asigurarea nevoilor sociale și materiale ale copilului.

Principiile care vizează protecția, integrarea și incluziunea socială au în vedere eliminarea barierelor dintre persoanele cu dizabilități și ceilalți membri ai comunități, datorită strategiilor naționale adresate acestor persoane. Au acces la servicii medicale, sociale și educaționale, de asemenea un rol important îl joacă și familia.

Protejarea persoanelor îi ajută să își asigure nevoile sociale, să își dezvolte propiile capacității și să participe activ la viața socială. Asistența socială face parte din sistemul de protecție socială văzută ca reprezentând "serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltări capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială". (Legea 47/2006, p 1 apud Cherecheș Claudia, 2011)

Perceperea oamenilor cu deficiențe nu este constantă, ea variază de la societate la societate. Despre evanghelicul orb din naștere, Homer, pe care Iisus l-a vindecat se spune că vede ce alții nu văd și nici nu înțeleg. Principiul separării oamenilor cu deficiențe de restul societăți exprimă frica de a-și transfera propiile eșecuri sociale, politice și economice asupra celorlalți.

Forma spastică a PCI este caracterizată prin sindromul spastic. Spasticitatea reprezintă un tip de hipertonie musculară caracterizat printr-un răspuns anormal de puternic și prelungit la întinderea musculară rapidă, accentuat la mișcarea voluntară datorită afectării agonișilor și antagoniștilor unei mișcări. Semnele clinice sunt cele ale sindromului de neuron motor central: paralizie/pareză, pe teritoriu întins, ce poate determina hemi, para, tetraplegie. Mușchii afectați sunt spastici, cu hipertonie musculară (exprimată prin rezistență anormală la executarea mișcărilor pasive) predominant pe mușchii flexori la membrul superior și pe mușchii extensori la membrul inferior, mai ales la nivelul musculaturii distale (cot-biceps, pumn-degete flexori, gleznă-triceps sural), caracteristic fiind "fenomenul lamei de briceag". Starea de hipertonie – contractura musculară poate evolua în timp către fixare, devenind permanentă cu apariția retracturilor musculare; retracturile pot genera anomalii de postură și deformări ale membrelor afectate (picior equin, varus equin) sau ale coloanei vertebrale (scolioza). Sunt prezente reflexele patologice (Babinski, Hoffmann etc.), reflexele osteotendinoase sunt exagerate, poate să apară clonusul și/sau spasme musculare. Evaluarea-cuantificarea spasticității mușchilor afectați se poate realiza cu ajutorul Scalei Ashworth Modificată (Ashworth Modified Scale) pentru copilul cu paralizie cerebrală. (Franjoine MR, Gunther JS, Taylor MJ – Pediatric Balance Scale: A Modified Version of the Berg Balance Scale for the School-Age Child with Mild to Moderate Motor Impairment. Pediatr Phys Ther. 2003).

Spasticitatea – este rezultatul eliberării activității tonice reflexe. Cauza tulburărilor motorii este în mare măsură datorată eliberării căilor primitive reflexe de postură și mișcare de sub inhibiția cortexului (lezarea tractului cortico-spinal piramidal și a tractului reticulo-spinal). Inhibiția centrală nu este un fenomen dezvoltat în întregime la naștere; ea se instalează, pentru multe acte motorii, odată cu evoluția individului. (Bertha și Karel Bobath)

Terapia ocupațională este profesia care se preocupă de promovarea sănătății și stării de bine prin intermediul ocupației. Scopul primar este de a permite indivizilor participarea la activitățile cotidiene. Este o profesie ce aparține de domeniul sănătății și care are la bază concepția conform căreia o activitate cu scop poate promova sănătatea și starea de bine în toate aspectele vieții cotidiene. (World Federation of Occupational Therapists , 2008).

Punctul de plecare în terapia ocupațională este de a face posibil ca oamenii să poată participa la ocupațiile vieții cotidiene. O ocupație este "un grup de activități care au o însemnătate personală, care sunt numite în cadrul unei culturi și sprijină participarea în societate".( European Network of Occupational Therapy in Higher Education, 2008).

Terapia ocupațională (TO) este forma de tratament care folosește activități și metode specifice, pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfășura activitățile necesare vieții individului, de a compensa disfuncții și de a diminua deficiențele fizice.(American Occupational Therapy Association ,2008). .

După Tudor Sbenghe, terapia ocupațională este o metodă sintetică, globală, specială a kinetoterapiei care se preocupă de integrarea familială, socială și profesională a handicapaților , și care cere o particularitate comandată și întreținută psihic .(Tudor Sbenghe, 1987)

2.2. Etiologie

Este determinată de factorii postnatali precum traumatisme cranio- cerebrale, dezhidratări, icter negru, prematuritatea (nașterea înainte de 37 săptămânii de sarcină), greutatea mică la naștere, vârsta prea înaintată a mamei. Paralizia cerebrală este consecința lezării sau dezvoltării anormale a sistemului nervos.

2.3. Simptomatologie

mai întâi motorie (probleme locomotorii și de postură)

dizabilitatea intelectuală sau retard mintal;

întârzieri în dezvoltarea vorbirii sau dificultăți de vorbire;

rigiditate musculară;

dificultăți de a controla unele mișcări;

convulsii la subiectul I.

2.4. Tratament

Tratament kinetic: Kinetoterapie după metoda Vojta, Kinetoterapie cu stimulare pe etape de vârstă, Electrostimulare, Curapuls, Parafină

Tratament medicamentos: Carbamazepina 200 mg și Depakine chrono 500 mg la subiectlul I

Intervenții chirurgicale: Miofibrotomie

3. RELAȚIA PARALIZIE CEREBRALĂ – CALITĂȚIILE VIEȚII

Robănescu ne amintește că readaptarea este un complex de măsuri medicale, educaționale și sociale, cu ajutorul cărora handicaparea este redusă la minimum din punct de vedere fizic, psihic și social, astfel încât handicapul să fie redat unei vieții potrivite posibilităților lor.

Recuperarea socială se face prin învățământ, profesionalizare, plasament în muncă și ocrotire socială. De aceea, societatea este o denumire pe care o folosim atunci când vorbim de mai mulți indivizi care conviețuiesc într-un perimetru geografic și care trăiesc după aceleași reguli și norme. De aici reiese că normalitatea reprezintă însușirea și trăirea în acord cu anumite norme, valori și reguli acceptate din punct de vedere al societăți, incluzând și transmiterea informațiilor de la un individ la altul.

Deși societatea se dezvoltă din ce în ce mai mult, realizăm că persoanele cu dizabilități sunt date la o parte, iar integrarea lor socială nu se poate realiza. Din acest studiul observăm că integrarea în societate e din ce în ce mai limitată.

Bunăstarea socială și calitățile vieții individului în societate influiențează în mod pozitiv sau negativ dezvoltarea, formarea și integrarea copilului în societate, precum și afirmarea acestuia.

Caliatea vieții este un concept calitativ global, cu ajutorul căruia numeroase aspecte ale vieți pot fi evaluate în mod sintetic. Drepturile și principiile trebuie respectate pentru a asigura o calitate a vieții mai bună. Fiecare persoană are drepturii, opinii, principii, iar acestea trebuie respectate de către ceilalți.

Zanc și Lupu (2004), în lucrarea lor "Indicatorul Libertății umane", vorbesc de următoarele "dimensiuni ale calității vieții":

Bunăstarea emoțională sau psihică, ilustrată prin indicatori precum: fericirea, mulțumirea de sine, sentimentul identității personale, evitarea stresului excesiv, stima de sine, bogăția vieții spirituale, sentimental de siguranță.

Relațiile interpersonale, ilustrate prin indicatori precum: a te bucura de intimitate, afecțiune, prieteni și prietenii, contacte sociale, suport social.

Bunăstarea materială, ilustrată prin indicatori precum: proprietate, siguranța locului de muncă, venituri adecvate, hrană potrivită, loc de muncă, posesie de bunuri, locuință, statut social.

Afirmarea personală, care însemnă: competență profesională, promovare profesională, activități intelectuale captivante, abilități/deprinderi profesionale solide, împlinire profesională, niveluri de educație adecvate profesiei.

Bunăstarea fizică, concretizată în sănătate, mobilitate fizică, alimentație adecvată, disponibilitatea timpului liber, asigurarea asistenței medicale de bună calitate, asigurări de sănătate, activități preferate interesante în timpul liber (hobbyuri și satisfacerea lor), formă fizică optimă.

Independența, care înseamnă autonomie în viață, posibilitatea de a face alegeri personale, capacitatea de a lua decizii, autocontrolul personal, prezența unor valori și scopuri clar definite, auto-conducerea în viață.

Integrarea socială, care se referă la prezența unui statut și rol social, acceptarea în diferite grupuri sociale, accesibilitatea suportului social, climat de muncă stimulativ, participarea la activități comunitare, apartenența la o comunitate spiritual-religioasă.

Asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, cum sunt: dreptul la vot, dreptul la proprietate, la intimitate, accesul la invățătură și cultură, dreptul la un proces rapid și echitabil.

Dimensiunile calității vieții enunțate mai sus au fost formulate pentru adult dar pot fi extrapolate și la copil și adolescent, cu precizarea că există anumite particularități în funcție de varstă: asigurarea protecției, îngrijirii, siguranței precum și accesul la educație, menținerea într-o școală care să îi asigure ulterior independența și bunăstarea.

În vederea promovării integrării și incluziunii copiilor normali sau cu probleme sunt necesare următoarele aspecte:

informarea publicului cu privire la avantajele educației integrale;

adaptatrea unor programe extinse de orientare și instruire a personalului didactic;

colaborarea cu părinții, instruirea lor cu privire la educația copiilor;

dezvoltarea unor servicii de specialitate;

monitorizarea și evaluarea periodică a calității educației copiilor.

În concluzie, cu cât condițiile pentru integrarea în societate sunt optime, cu atât formarea, dezvoltarea, afirmarea și contribuția copilului în folosul comunității este mai mare.

Rolul societății

Inserarea socială a copiilor cu handicap întâmpină mari dificultăți și în modul în care membrii societății îi privesc în mediul lor. Mila, compasiunea, tendința de a îndepărta sau de a izola acești handicapați trebuie înlocuite cu un sentiment de cooperare, de înțelegere și de ajutor.

La copii contactele cu alte persoane trebuie stabilite precoce, chiar dacă alegrea adevăraților prieteni se face după vârsta de 9 ani trebuie încurajate contactele cu alți copiii . Familia trebuie să intervină activ prin educarea celorlalți membr ai familiei, a cunoștințelor apropiate. În casă trebuie creată o ambianță plăcută care să atragă alți copii prin muzică, prin jocuri, prin comunicarea între ei.

Rolul familiei

Familia joacă un rol foarte important, hotărâtor și indispensabil. Familia și anturajul reprezintă sprijinul cel mai mare în ajutorarea acestor copiii. Armonia dintre soți, modul de a comunica și a înțelege, îi ajută pe micuții cu handicap. Acești copii având nevoia de a se ocupa cineva de ei în mod special. De asemenea, existența unor copii normali în familie îi influiențează foarte mult în dezvoltarea și evoluția lor. Greșeala cea mai mare este aceea de a acorda acestor copii o protecție excesivă, ei trebuie lăsați să facă ceea ce pot, poate câteodată cu ajutor, însă cu ajutorul lor pentru că doar așa vor putea fi independenți.

Programul de gimnastică este foarte important, însă pe lângă acest program, părinții trebuie să se joace cu copiii, aceasta fiind o necesitate prin care poate fi și un mijloc excelent de educație. Jocurile precum atingerea unor obiecte cu obrazul sau cu mâna pot ajuta la simțirea unor diferențe dintre moale și tare, neted și aspru, rece și cald; pe lângă aceste simțuri pot fi folosite și ca stimulent, prin care pot executa activități care în afara jocului ar fi imposibil de realizat.

Educația artistică

Aceasta este foarte utilă deoarece un copil cu handicap nu poate dansa sau nu se poate plimba, însă se va putea bucura de satisfacțiile muzicii, ale poeziei și ale picturii. Muzica poate fi un auxiliar al kinetoterapiei, deoarece muzica este un bun relaxant al mișcărilor necontrolate, desenul fiind un mijloc de exerciții pentru mâini, poezia ajutând la împrospătarea memoriei.

Educația în școală

Copiii cu handicap trebuie să meargă la școli normale pentru o vastă cultură, o educație solidă și pentru ai învăța să găsească în ei înșiși resurse de voință și mijloace de satisfacție pe care infirmitatea lor îi va împiedica să le afle prin mișcare, în relațiile sociale, în munca fizică.

Omul dobândește capacitatea de a se raporta la obiectele și fenomenele pe care le percepe, de asemenea, omul se exteriorizează și comunică cu ceilalți semeni, desfășoară operații logice de comparare, măsurare și clasificare a obiectelor concrete.

Gândirea reprezintă nivelul cel mai înalt de prelucrare și integrare a informației despre lumea externă- univers, natură, societate și despre noi înșine. Realizarea normală a limbajului, în toate formele sale, internă sau externă, orală sau scrisă; constituie o condiție a formării și funcționării structurării gândirii.

Binet (1896) a introdus noțiunea de ʺvârstă mintalăʺ, deoarece acesta consideră inteligența ca fiind o disponibilitate și competență mintală dată în raport cu vârsta cronologică și cu performanța globală obținută la anumite probe și sarcini de către un subiect. Alegerea conținutului și structurii se face pornind de la vârsta cronologică, arătând nivelul dezvoltării intelectuale generale, adică vârsta mintală. Aceasta poate să corespundă cu vârsta cronologică, ceea ce reprezintă media normală; să se situeze sub vârsta cronologică, aceasta însemnând o dezvoltare întârziată sau debilitate mintală; sau să se plaseze deasupra vârstei cronologice, ceea ce demonstrează o dezvoltare mintală accelerată, superioară.

Stern (1898) consideră că inteligența se obține în forma coeficientului Qi determinat prin împărțirea vârstei mintale, la vârsta cronologică, înmulțit cu 100.

Qi = Vm/Vc x 100

valoarea 100 a lui Qi exprimă punctul normalități sau media;

valorile sub 100 exprimă diferite grade ale întârzierii și deficitul dezvoltării intelectuale;

valorile situate deasupra lui 100 exprimă nivelurile superioare ale dezvoltării intelectuale generale.

3.1. Dificultăți întâmpinate de copiii cu paralizie cerebrală

Copiii cu o paralizie cerebrală severă întâmpină dificultăți în legătură cu activitățile de zi cu zi pe care ar trebui să le facă, față de un copil normal care poate să le facă cu ușurință. Copilul cu paralizie cerebrală dobândește abilități motorii la fel ca și ceilalți copii, însă acesta are întârzieri și necesită un timp mai lung pentru a învăța competențele de bază. Acesta nu numai că se dezvoltă mai încet, dar este și diferit de copilul sănătos. Acest lucru datorat faptului că tonusul muscular este diferit în mișcările normale, dar și în controlarea acestora.

Un copil sănătos dobândește abilități începând cu vârsta de 4 luni jucându-se cu o jucarie pe care o poate întoarce pe toate părțile. Copilul cu paralizie cerebrală începe să se joace de la aceeași vârstă, poate ține o jucărie în mână, dar nu o poate întoarce în toate direcțiile și pe toate părțile. De asemenea, nu poate cuprinde jucăria cu ambele mâinii ca un copil sănătos, însă cu timpul și prin exercițiu acesta își poate îmbunătăți abilitățile, poate cuprinde jucăria cu ambele mâinii, însă poate până atunci va fi un copil mare căruia nu îi mai place să se joace din culcat dorsal. Copilul trebuie lăsat să se joace pe podea, iar pe cei mai mari care pot sta afară trebuie lăsat să se joace pe iarbă, în nisip. Au nevoie de jucării cu diferite texturi încurajând astfel copilul să le exploreze cu degetele, dacă pot construi puzzle- uri trebuie ăasați să se joace.

Pentru stimularea limbajului trebuie să asculte muzică, părinții să vorbească cât mai mult cu copiii, să le citească și să numească obiecte în timp ce le arată în poze. De asemenea, părinții trebuie să râdă cu copilul și să se joace cât mai mult pentru a dezvolta interacțiunea cu persoanele din jur.

Copiii se dezvoltă în ritm propriu, fiecare copil ar trebui să aibă anumite aptitudini la o anumită vârstă. Aceste aptitudini se încaderează în 5 categorii:

aptitudini motorii grosiere, deplasarea de-a bușilea sau mersul

aptitudini motorii fine, ca și coloratul sau construcția cu ajutorul cuburilor

aptitudini de vorbire, incluzând vorbirea și înțelegerea

aptitudini de gândire

capacitatea de interacțiune socială

Copiii care sunt născuți prematur nu prezintă același grad de dezvoltare sau forță musculară, de aceea este o întârziere în dezvoltarea aptitudinilor motorii. Copilul prezintă întârzieri ale dezvoltării limbajului și înțelegerii.

Intervenția precoce îmbunătățește nu numai gradul de dezvoltare al copilului, dar și relația dintre părinți și copil și înțelegerea afecțiunii de către părinți. În plus, s-a demonstrat că intervenția precoce asupra copilului constituie un beneficiu pe termen lung pentru copil și societate, de exemplu performanțele bune la școală. Întârzierea în dezvoltarea limbajului influiențează mai ales potențialul academic al copilului.

4. SCOP

Lucrarea de față își propune să facă o comparație între copiii sănătoși și cei cu tetrapareză spastică, contribuind, de asemenea, la îmbunătățirea calității vieții și la realizarea independenței acestora. Prin evaluarea ADL- urilor am arătăt cât de independenți pot fi copii cu tetrapareză spastică, dar și cât de diferiți pot fi și unii de alți, chiar și cei care fac parte din aceeași familie, în cazul nostru subiecții fiind gemeni, iar de aici reiese și motivul alegerii acestei teme.

Scopul cercetării este acela de a demonstra că folosirea corectă, constantă și continuă a tehnicilor de reeducare neuromotorie duc la obținerea unei independențe motorii urmată de integrarea socială a copilului cu I.M.C.

5. OBIECTIVELE STUDIULUI

Pentru îndeplinirea scopului propus în realizarea acestei lucrări s-au stabilit următoarele obiective:

Aprofundarea teoretică a patologiei abordate prin studiul bibliografiei de specialitate autohtone și străine

Selectarea celor mai acurate mijloace de evaluare a calității vieții, folosite în sfera neurologică pediatrică

Urmărirea constantă și de durată a subiecților luați în studio

Raportarea, analiza și interpretarea rezultatelor obținute la evaluări

Stabilirea statusului funcțional și a nivelului calității vieții subiecților luați în studiu.

6. MATERIAL ȘI METODE

6.1. Subiecți și locul desfășurării studiului

Studiul s-a desfășurat la Spitalul clinic de Recuperare Secția Copii din 1 Mai și Secția de Recuperare copii din Sibiu, pe un număr de doi subiecți, gemeni, cu diagnosticul de tetrapareză spastică cu vârstă cronologică de 9 ani, vârsta de dezvoltare motrică la primul subiect fiind de 3 ani jumate, iar la cel de al doilea subiect fiind de 6 ani jumate. Greutatea actuală a primului subiect este de 43 kg și greutatea la naștere a fost de 1,850 kg, iar la cel de al doilea subiect greutatea actuală este de 32 kg și greutatea la naștere a fost de 1,750 kg. Înălțimea este de 121 cm și un IMC de 29,4 la primul subiect, acesta fiind supraponderal, iar înălțimea de 117 cm și un IMC de 23,4 la cel de-al doilea subiect, acesta având o greutate normală. Sarcina a durat 7 luni, scor apgar la naștere a fost de 8 și de asemenea această afecțiune a fost dobândită în urma malpraxisului. Primul subiect necesită un tratament medicamentos format din carbamazepină de 200 mg și depakine chrono de 500 mg, subiectul II nu necesită tratament medicamentos; în schimb la amândoi subiecții li s-a inclus un tratamnt fizical alcătuit din kinetoterapie după metoda Vojta, kinetoterapie cu stimulare pe etape de vârstă , electrostimulare, curapuls și parafină. Prima operație de miofibrotomie a fost efectuată în anul 2009 și a doua în anul 2011; subiectul I având 18 intervenții cu laser la prima operație și 15 la cea de-a doua; iar subiectul II având 17 intervenții la prima și 13 la a doua.

Tabelul următor prezintă caracteristicile celor doi subiecți.

Tabel nr.1. Caractersticile subiecților

6.2. Metode de evaluare

Datele subiecților s-au obținut prin observație indirectă (cercetarea documentelor personale ale copilului în vederea colectării de informații referitoare la: Istoricul medical și psihologic, Diagnosticul medical și psihologic)

Metodele de evaluare cu ajutorul cărora a fost realizat acest studiu sunt următoarele:

6.2.1. Evaluarea somatoscopică

Somatometria reprezintă un ansamblu de măsurători antropometrice pe baza cărora, prin calcularea unor indici specifici, se apreciază nivelul de creștere și gradul de dezvoltare fizică.

Putem calcula, în special indicele de masă corporală (IMC) care reprezintă raportul dintre masa corporală a copilului exprimată în kilograme și pătratul înălțimii exprimat în centimetri.

Valorile normale sunt 18-19,5 kg/m2 la ambele sexe. IMC este utilizat ca test screening pentru aproximarea supragreutății și obezității. Referințele IMC sunt limitate în evaluarea gradelor obezității, deoarece modificarea greutății interesează atât masa grasă (tesutul adipos), cât și masa slabă a corpului. În procesul de creștere, copilul are tendința de mărire mai accelerată a proporției masei slabe comparativ cu masa grasă, în funcție de activitatea fizică.

IMC

VALORI IMC

18,49 sau mai puțin – Subponderal

între 18,50 și 24,99 – Greutate normală

între 25,00 și 29,99 – Supraponderal

între 30,00 și 34,99 – Obezitate (gradul I)

între 35,00 și 39,99 – Obezitate (gradul II)

40,00 sau mai mult – Obezitate morbidă

Fig. nr. 1. Scara valorilor IMC

Instrumente utilizate în cadrul evaluării specifice terapiei: Indexul Barthel; Aprecierea statusului funcțional general prin fișa ADL (Activities of daily living) a Universității Ilinois, prescurtată; Gross Motor Function; PedsQL

6.2.2. Evaluarea calității vieții: Indicele Barthel

Indicele Barthel este un instrument care măsoară abilitatea unei persoane de a efectua zece activități ale vieții de zi cu zi (ADL-uri) pentru a oferi o estimare cantitativă a gradului de independență. Acesta se adresează persoanelor de toate vârstele având ca scop principal stabilirea gradului de independență față de orice ajutor fizic sau verbal.

a. Alimentația

10 puncte = mănâncă singur de pe o tavă sau de pe o masă, așezate la o distanță potrivită; poate folosi aparate ajutătoare (tacâmuri), mărunțește mâncarea, unge felia de pâine (toate într-un interval de timp rezonabil).

5 puncte = se alimentează cu ajutor (exemplu: carnea va fi tăiată);

0 puncte = pacientul trebuie alimentat.

b. Igiena personală

5 puncte = se poate spăla pe mâini-față-dinți, pieptăna, bărbieri cu mașina electrică.

0 puncte = nu poate din cele de mai sus să realizeze aproape nici una.

c. Folosirea WC-ului

10 puncte = se deplasează până la WC singur, se dezechipează-echipează, nu murdărește îmbrăcămintea, folosește hârtia igienică; pentru unele poziții folosește dispoziții ajutătoare (de agățare, sprijin);

5 puncte = necesită ajutorm minim din partea unei persoane; utilizarea independentă la pat a oliței;

0 puncte = necesită ajutor total la pat.

d. Îmbăierea

5 puncte = face duș sau baie în vană independent, cu sau fără dispoztive ajutătoare;

0 puncte = necesită ajutorul unei persoane.

e. Îmbrăcat-dezbrăcat

10 puncte = se încalță, închide nasturii la cămașă, închide fermoarul la pantalon fără ajutor;

5 puncte = necesită ajutor minim, executând singur doar jumătate din sarcinile de mai sus;

0 puncte = nu se poate îmbrăcă-dezbrăca.

f. Controlul sfincterian anal

10 puncte = reușește fără "accidente" (eventual cu ajutorul supozitorului);

5 puncte = există mici "accidente" sau necesită ca supozitorul să fie introdus de altă persoană.

g. Control sfincterian vezical

10 puncte = nu există probleme nici ziua, nici noaptea;

5 puncte = "accidente" ocazionale ( uneori anunță necesitatea de urinare dar nu poate controla-"ține").

h. Transferul din scaun rulant în pat și invers

15 puncte = execută independent: în pat, ridicarea din decubit în așezat, manipulează suportul de picior, marginea scaunului și frânele, trece cu siguranță în scaun și înapoi în pat;

10 puncte = necesită un minim ajutor (tulburări de echilibru, frică);

5 puncte = poate să se ridice din pat în așezat dar pentru transferul propriu-zis necesită ajutor (vezi tehnici de transfer);

0 puncte = nu se poate ridica în pat, din decubit în așezat.

i. Mers pe teren plat

15 puncte = mers 50 m independent; poate folosi independent dispozitive ajutătoare (orteze, proteze);

10 puncte = parcurgerea celor 50 m necesită supraveghere, dispozitive ajutătoare, cu ajutor minim ;

5 puncte = nu poate merge dar se poate folosi de scaunul rulant, fiind capabil să-l manevrezel în funcție de necesități;

0 puncte = nu poate folosi nici scaunul rulant.

j. Urcat-coborât trepte

10 puncte = "merge" independent, fără supraveghere (eventual baston-cârjă, balustradă);

5 puncte = necesită supraveghere sau ajutor minim;

0 puncte = imposibilitate de a urca-coborî treptele.

Interpretarea scorului obținut este următoarea:

0 – 20 = Foarte sever;

25 – 45 = Sever;

50 – 70 = Moderat;

75 – 95 = Ușor;

100 = Fără deficit

6.2.3. Scala pediatrică de evaluare a calității vieții (PEDSQL)

Acest test se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani și părinților acestora. Este alcătuit dintr-o serie de întrebări legate de activitățile cotidiene, puse atât copiilor cât și părinților.

Interpretarea scorului obținut din întrebările puse copiilor:

Copiii între 8 și 12

În cazul în care nu este niciodată o problemă;

În cazul în care este aproape niciodată o problemă;

În cazul în care aceasta este uneori o problemă;

În cazul în care aceasta este de multe ori o problemă;

În cazul în care este aproape întotdeauna o problemă.

Interpretarea scorului obținut din întrebările puse părinților:

Pentru părinții copiilor de 8 – 12 ani

În cazul în care nu este niciodată o problemă;

În cazul în care este aproape niciodată o problemă;

În cazul în care aceasta este uneori o problemă;

În cazul în care aceasta este de multe ori o problemă;

În cazul în care este aproape întotdeauna o problemă.

6.2.4. Funcția motorie grosieră (Gross Motor Function)

Sistemul de Clasificare a Funcției Motorii Grosiere Extins și Revizuit (GMFCS – Gross Motor Function Classification System – Expanded and Revised GMFCS – E & R) este folosit acum la nivel internațional pentru indivizii cu paralizie cerebrală și se bazează pe mobilitatea funcțională sau limitarea activității prin evaluarea mișcării autoinițiate, cu accent pe statul în așezat, transferuri, și mobilitate

DUPĂ SEVERITATE: SISTEMUL DE CLASIFICARE AL FUNCȚIEI MOTORII

GROSIERE – mobilitate, mers – pentru copii cu vârsta între 6-12 ani

Nivelul I – Mers independent, limitări ale abilității avansate ale deplasării;

Nivelul II – Mers fară ajutor, limitări la mersul în mediul exterior sau pe teren variat;

Nivelul III – Mers cu susținătoare de mers, limitări la deplasarea în exterior sau comunitate;

Nivelul IV – Mobilitate diminuată, copilul este transportat sau necesită alte mijloace de

deplasare în exterior sau comunitate;

Nivelul V– Mobilitatea independentă este sever limitată chiar cu suport tehnic.

VÂRSTA DE LA 6 LA 12 ANI

GRADUL I: Copiii sunt capabili să meargă acasă, la școală, în afara casei și în locurile publice. Coboară și urcă bordurile fără asistență și scările fără rampe. Exercită funcții motorii grosiere cum sunt alergatul și săriturile, dar viteza, echilibrul și coordonarea sunt reduse. Pot participa la activități fizice și sportive în funcție de preferințele personale și factorii mediului înconjurător.

GRADUL II: Copiii se deplasează în poziție bipedă în majoritatea locurilor. Pot întâmpina dificultăți în mers pe distanțe mari, menținerea echilibrului pe suprafețe cu relief neregulat, în locuri aglomerate, spații restrânse și la cărarea obiectelor. Urcă și coboară scările ținându-se de rampă sau cu asistență, în cazul lipsei acesteia. În afara casei și în locurile publice se pot deplasa cu asistență, cu ajutorul dispozitivelor manuale de deplasare sau, pe distanțe mari, utilizând scaunul cu rotile. Abilitățile motorii grosiere cum sunt alergatul sau săriturile în cel mai bun caz sunt minimal dezvoltate. Pentru participare la activitățile fizice și sportive din cauza funcțiilor motorii grosiere reduse pot necesita echipamente de adaptare.

GRADUL III: Copiii se deplasează în poziție bipedă în majoritatea incintelor cu ajutorul dispozitivelor manuale de deplasare. Pentru a sta pot necesita centuri de menținere a alinierii bazinului și echilibrului. Pentru a se ridica în ortostatism, de pe scaun sau podea necesită asistență fizică sau o suprafață de sprijin. În timpul parcurgerii distanțelor mari, copiii utilizează diferite tipuri de dispozitive cu roți. Pot urca sau coborî scările ținându-se de rampă sub supraveghere sau cu asistență fizică. Pentru participarea la activitățile fizice și sportive din cauza mersului dificil necesită echipament de adaptare inclusiv scaune cu rotile cu propulsie manual sau dispozitive cu propulsie electrică.

GRADUL IV: În majoritatea locurilor, copiii necesită pentru deplasare asistență fizică sau scaun cu rotile cu propulsie electrică. Necesită scaune speciale adaptate pentru controlul trunchiului și bazinului și asistență fizică pentru transfer. Acasă se deplasează pe podea prin rostogolire, târâre, se deplasează la distanțe scurte, cu asistență fizică sau cu ajutorul scaunului cu roțile cu propulsie electrică. Acasă și la școală, fiind poziționați, pot utiliza premergătoare de suport al trunchiului. La școală, afară și în locurile publice sunt transportați cu scaun cu rotile manual sau utilizează scaunul cu rotile cu propulsie electrică. Pentru participarea la activitățile fizice și sportive din cauza mobilității reduse, necesită tehnologii de adaptare inclusiv asistență fizică și/sau dispozitive cu propulsie electrică.

GRADUL V: În majoritatea locurilor copii sunt transportați în scaun cu rotile cu propulsive manuală. Controlul voluntar al mișcărilor membrelor și abilitatea de a ține capul și controla trunchiul sunt limitate. Pentru menținerea capului, asigurarea șederii, menținerea în poziție ortostatică și asigurarea mobilității necesită tehnologii de asistență, dar acestea nu compensează complet deficiențele prezente. Transferul copilului necesită asistență fizică din partea unei persoane adulte. Acasă, copiii se pot deplasa pe podea pe distanțe scurte sau pot fi transportați de adult. Pot obține mobilitate de sine stătătoare doar utilizând scaunul cu rotile cu propulsie electrică, dotat cu tehnologii extinse de adaptare (pentru asigurarea șederii și accesului). Pentru participarea la activitățile fizice și sportive din cauza mobilității reduse, necesită tehnologii de adaptare inclusiv asistență fizică și/sau dispositive de deplasare cu propulsie electrică.

6.2.4. Aprecierea statusului funcțional general prin fișa ADL (Activities of daily living) a Universității Ilinois, prescurtată

Este o scală pentru aprecierea statusului funcțional a unei persoane de a efectua abilitățile vieții de zi cu zi, începând cu mobilitatea în pat și terminând cu locomoția.

Interpretarea scorului obținut:

4- Normală;

3- Posibilă cu ajutor parțial;

2- Posibilă cu aparate speciale;

1- Foarte greu de realizat;

0- Imposibilă.

6.3. Mijloace de intervenție kinetică

6.3.1. Terapia Vojta

Dezvoltată în anii 1950-1970 de către neurologul pediatru dr. Vaclav Vojta, trapia Vojta (sau locomoția reflexă) este unul din programele de tratament fizioterapeutic considerate standard, în special în Europa, pentru copiii cu probleme locomotorii. El a studiat reacțiile ce apar în întregul corp ca rezultat al unei anumite stimulări periferice a pacientului aflat într-o anumită poziție. S-a descoperit că anumite componente ale acestei activități musculare globale provocate, se găsesc în toate formele de locomoție umană.

Tiparele generale se referă la răspunsurile motorii care apar atunci când se aplică terapia Vojta. Este activată musculatura scheletică din întregul corp, într-o manieră coordonată, iar sistemul nervos este atins în toate punctele sale importante. În afară de musculatura scheletică sunt activați și mușchii care controlează expresia facială, mișcările globilor oclari, respirația, funcțiile vezicii urinare și ale colonului.

Prin terapia Vojta, un pacient cu probleme locomotorii, capătă și abilitatea de a comunica și a iniția contactul cu o altă persoană. Pentru un copil, aceste lucruri sunt extrem de importante pentru că îl ajută să se integreze în mediul său.

Terapia poate să dureze câteva săptămâni, câteva luni sau câțiva ani, iar o ședință de tratament durează între 5 și 20 de minute.

6.3.2. Terapia Bobath

Conceptul Bobath a fost dezvoltat de Bertha Bobath, un medic german care a emigrant în SUA în anul 1930, împreună cu soțul său ceh, neurolog și psihiatru. În SUA, Bertha Bobath s-a specializat în probleme neurologice și a deschis un centru pentru copiii cu tetrapareză spastică. Descoperirile revoluționare ale Berthei Bobath au arătat că persoanele afectate de leziuni neurologice pot să-și îmbunătățească starea și să-și recapete, cel puțin parțial, abilitățile pierdute. A promovat abordarea holistică, ce susține că organismul funcționează ca un întreg și că unele abilități pot fi recuperate deși partea corespunzătoare a sistemului nervos nu mai funcționează corect.

O terapie durează în medie o oră, încercând să miște o încheietură rigidă, să alungească un mușchi rigid și scurt, să scurteze un mușchi prea lung și prea slab.

6.3.3. Electrostimulare

Electrostimularea este o procedură sigură și simplă ce constă în aplicarea de electrozi pe piele, susținuți de benzi elastice. Aparatul de electrostimulare generează impulsuri electrice, acțiunea fiind deci în profunzime. Intensitatea, durata, amplitudinea și frecvența sunt reglabile, deci oferă posibilitatea programelor personalizate. Poziționarea electrozilor este la fel de importantă. În funcție de aceste variabile, poți obține masaj de relaxare, masaj profund anticelulitic, creșterea masei musculare. Această stimulare crează o cerere uriașă de energie în mușchi.

Stimulează circulația sângelui și o îmbunătățește, ajută la accelerarea funcțiilor organismului, ajută la tonifierea musculară. Electrostimularea musculară presupune impulsuri electrice care acționează asupra musculaturii cu o frecvență și intensitate adecvată pentru a genera o mișcare vibratorie fină a mușchilor.

6.3.4. Parafină

Împachetarea cu parafină constă în aplicarea parafinei pe o anumită regiune a corpului. Este o procedură de fizioterapie des întâlnită și cu vechime în ceea ce privește procesul de recuperare medicală.

Parafina este conservată în niște pachete și ținută la o anumită temperatură într-o cuvă cu apă foarte caldă. Astfel, permite reutilizarea ei fără a-i schimba forma și fără a intra în contact direct cu pielea pacientului, evitându-se eventualele arsuri locale. Ea determinând o încălzire uniformă a zonei unde este aplicată până la 38-40°C și o creștere intensă a circulației în țesuturile subcutanate. Parafina înmagazinează caldura și o cedează lent organismului, pe măsură ce se răcește. Efectul local este cel de stimulare, urmat de un răspuns de vasodilatație periferică.

6.3.5. Miofibrotomie subcutanata pe etape dupa metoda prof. Ulizibat

Este o invenție a medicilor ruși din orșul Tula. Metoda este formată dintr-o anestezie generală,cu un bisturiu special, se incizează punctiform pielea (nu se face rezecția pielii, dar se pătrunde punctiform) și subcutanat se efectuează miofibrotomia mușchiului spastic.

Într-o singură etapă se efetuează de la 15 la 26 puncte în funcție de vârsta copilului și de gradul de afectare.

7. REZULTATE ȘI DISCUȚII

Tabel nr. 2. Centralizarea testelor și a rezultatelor

Evaluarea somatoscopică

IMC 29,4

IMC 23,4

Din aceste ecuații reiese că acești subiecți sunt devoltați normal din punct de vedere fizic și al vârstei lor.

Subiectul numărul I se încadrează în gradul supraponderal al obezității, iar subiectul numărul II se încadrează în limita normală a obezității.

Indicele Barthel

Subiectul numărul I depinde foarte mult de persoanele din jur având un grad redus de activitate, față de subiectul numărul II care prezintă un grad moderat și nu depinde în totalitate de asistența persoanele din jur, ci se poate descurca singur, de cele mai multe ori cu ajutorul membrelor inferioare.

Întrebări puse copiilor pe baza testului PEDSQL

Tabel nr. 3. Activitățile copilului din răspunsurile date la întrebări

Conform tabelului despre activitățiile copiilor, subiectul numărul I întâmpină de cele mai multe ori probleme locomotorii, iar subiectul numărul II întâmpină foarte rar asemenea probleme acesta fiind mai avansat din punct de vedere al sănătății.

Grafic. nr. 1. Diferențele dintre cei doi subiecți asupra activităților acestora

Prin acest grafic din întrebările despre activitățile zilnice puse copiilor reiese că subiecții sunt diferiți în anumite situații, însă de asemenea unele activități nu reușesc să le facă nici unu dintre ei, decât cu ajutor foarte mare. La ambii subiecți le este foarte greu să facă treburile casnice și să alerge; în schimb la ridicare, la mers și la exercițiile fizice subiectul numărul II reușește să le facă cu mai mare ușurință, poate nu singur însă nu are nevoie de un ajutor foarte mare din partea persoanelor din jurul lor. În special la exerciții și la programul kinetic acesta se descurcă foarte bine.

Tabel nr. 4. Sentimentele copilului din răspunsurile date la întrebări

Acest tabel arată cât de mult realizează copiii ce se întâmplă cu ei din punct de vedere sentimental, cât de mult se tem sau sunt supărați în anumite situații. Și din acest tabel reiese că subiecții studiaț sunt diferiți.

Grafic. nr. 2. Diferența subiecților și din punct de vedere al sentimentelor

Și din acest grafic reiese diferența dintre subiecții studiului, însă aceste diferențe nu sunt foarte mari datorită faptului că sentimentele, în mare parte sunt asemănătoare. Subiecții fiind copii, aceștia nu pricep atât de multe, iar frica și supărarea nu pot fi factori ce ar putea să îi îngrijoreze. În comparație cu primul garficul, putem afirma și vedea, de asemenea, o diferență majoră între subiecți și între funcțiile acestora, deoarece în acest grafic subiecții nu pot simții ce se întâmplă cu ei decât uneori sau deloc.

Tabel nr. 5. Comportamentul copilului față de alți copii din răspunsurle la întrebările puse

Tabelul de mai sus evidențiază felul în care copii cu tetrapareză spastică pot să se înțeleagă și se pot juca cu copii de seama lor, însă aceștia fiind sănătoși; cum pot să își facă prieteni și cât de mult ceilalți vor să îi integreze în grupul lor.

Grafic. nr.3. Diferențierea subiecților pe baza relațiilor cu copiii din jurul lor

Subiectul numărul I întâmpină uneori probleme în a se înțelege cu ceilalții copiii de vârsta sa deoarece acesta este puțin mai retras, în schimb subiectul numărul II este foarte vorbăreț și foarte comunicativ cu ceilalți, poate nu în totalitate dar în mare parte poate să se înțeleagă cu copiii. Uneori se întâmplă ca ceilalți să îi tachineze, făcând glume pe seama lor.

Tabel nr. 6. Comportamentul copilului la școală din raspunsurile date la întrebările puse

Școala este o etapă însemnată în viața oricărei persoane și de aceea este important cât de repede se pot integra acești copiii în școlile normale. Atenția reprezintă o parte esențială din prcesul de integrare în mediul școlar.

Grafic. nr.4. Diferențierea subiecților cu privire la integrarea în mediul școlar

Graficul evidențiază deosebirea foarte mare a subiecților studiați din punct de vedere al integrării în școală și acordarea atenției asupra lecțiilor predate la clasă. Această diferență se datorează faptului că subiectul numărul I este mai puțin dezvoltat psihic, lucru care îl împiedică să fie atent în clasă și să țină pasul cu procesul de învățare.

Întrebări puse părinților pe baza testului PEDSQL

Tabel nr. 7. Funcțiile motorii ale copilului din punctul de vedere al părinților

Tabel nr. 8. Funcțiile emoționale ale copilului din punctul de vedere al părinților

Tabel nr. 9. Funcțiile sociale ale copilului din punctul de vedere al părinților

Tabel nr. 10. Funcțiile școlii ale copilului din punctul de vedere al părinților

Conform graficelor și tabelelor de la testul PEDSQL, se observă o diferență între cei doi subiecți studiați deoarece subiectul numărul I este mai puțin dezvoltat psihic, ceea ce duce la incapacitatea de a efectua majoritatea activităților zilnice. Atât rezultatul la răspunsurile adresate copiilor, cât și rezultatul răspunsurilor adresate părinților sunt aceleași. Diferențierea se amplifică atunci când este vorba de școală și de capacitatea de înțelegere cu ceilalți copii, însă în legătură cu sentimentele pe care le au sunt aproximativ asemănătoare, până la urmă aceștia fiind copii se comportă ca niște copii.

Funcția motorie grosieră

În funcție de gradele de independență subiectul numărul I prezintă gradul V ceea ce înseamnă că are nevoie de asistență din partea unei persoane deoarece nu se poate deplasa decât cu scaunul rulant, dar și acesta fiind împins de o altă persoană. În schimb subiectul numărul II prezintă gradul III ceea ce înseamnă că se poate deplasa în patrupedie și în ortostatism cu ajutorul aparatelor speciale, poate să manevreze scaunul rulant pe suprafețe plane sau poate puțin înclinate, poate urca și coborâ scările doar cu puțin ajutor.

Fișa de ADL- uri

Tabel nr. 11. Aprecierea statusului funcțional general prin fișa ADL (Activities of daily living) a Universității Ilinois, prescurtată

Acest tabel reprezintă realizarea activităților zilnice cu privire la manipularea din pat a unor obiecte, statul în așezat sau întoarcerea de pe o parte pe alta; alimentația, igiena și îmbrăcarea fac parte din activitățile cotidiene pe care ar trebui să le facă o persoană. De asemenea, comunicarea are un rol important în viața de zi cu zi a fiecărei persoane în parte, în special în viața copiilor deoarece aceștia au nevoi iar dacă nu sunt comunicate părinții nu își pot da seama întotdeauna. Din punct de vedere locomotor sunt mai multe activități de la a se ridica și se urca în pat, la a traversa străzi și a face diferie tipuri de mers.

Grafic. nr. 5. Diferențierea în funcție de mobilitatea în pat a subiecțillor

Graficul reprezintă mobilitatea în pat a subiecților studiului, din el observăm însă că diferența dintre cei doi nu este mare. Amândoi își pot folosi mâinile pentru a se juca, se pot întoarce în pat și pot sta în așezat fără nici un ajutor suplimentar.

Grafic. nr. 6. Diferența abilității subiecților de a se alimenta

Alimentația joacă un rol important în viața oamenilor și de aceea oricât de mult ar putea folosi un tacâm sau o cană pentru a reuși să se hrănească aceștia trebuie lăsați să o facă singuri, chiar dacă uneori se murdăresc. Cu privire la acest grafic diferența este uneori mare dar nu la fiecare activitate deoarece subiectul numărul I nu poate să manevreze un obiect așa de bine ca subiectul II, acesta putând uneori mânca felurile mai solide. În schimb amândoi nu pot folosi o lingură pentru felurile lichide de mâncare.

Grafic. nr. 7. Îndemânarea cu care pot să desfășoare activitatea de igienă personală

Igiena este un ansamblu de măsuri pe care trebuie să le respecte fiecare personă pentru a- și apăra sănătatea. De aceea spălarea întregului corp, spălarea pe față și pe dinți este importană pentru sănătatea fiecăruia. Și din acest punct de vedere există diferențe, chiar dacă folosirea membrelor superioare la ambii subiecți este mai bună decât a membrelor inferioare, aceștia întâmpină probleme.

Grafic. nr. 8. Priceperea cu care subiecții efectuează îmbrăcarea

Îmbrăcarea este o activitate zilnică pe care orice om o face. Graficul de mai sus ne arară din nou diferența foarte mare a subiecților, îmbrăcarea și dezbrăcarea fiind greu de efectuat la subiectul numărul I.

Grafic. nr. 9. Precizarea utilităților efectuate de subiecți

Din acest grafic reiese că subiectul numărul II este capabil să închidă – deschidă robinetele, ușa și fereastra și să utilizeze foarfecele, comparativ cu subicetul numărul I, care reușește să facă aceste activități într-o măsură mai mică. Niciunul dintre suniceți nu poate să răsucească butonul întrerupătorului de lumină.

Grafic. nr. 10. Diferențele vizibile de comunicare dintre cei doi subiecți

Acest graficul reprezintă activitatea copiilor cu privire la a-și scrie numele prin recunoașterea literele, a forma un număr de telefon prin cunoașterea cifrelor și manevrarea banilor, activități pe care un copil le asimilează la școală. Prin acest aspect subiecții fiind extrem de diferiții deoarece subiectul numărul I nu reușește să facă nici o activitate a comunicării precum subiectul numărul II, care nici el nu le face în întrgime însă reușește să la execute în ansamblu.

Grafic. nr. 11. Diferențele locomotorii dintre subiecții studiați

Acest grafic reprezintă diferența foarte mare dintre subiecții studiați cu privire la locomoție. Deplasarea fără ajutor nu se poate realiza la nici unul dintre subiecți, în schimb subiectul numărul I are mai mare nevoie de asistență. Subiectul numărul II reușește să se deplaseze și singur, însă nu prin mersul biped ci în patrupedie.

La ridicarea de pe scaun și la mersul cu scaunul rulant subiecții își folosesc membrele superioare, doar că și din acest punct de vedere este o diferență destul de ridicată între subiecți, deoarece subiectul numărul II reușește să manevreze scaunul rulant față de subiectul numărul I care trebuie ajutat.

8. CONCLUZII

În urma evaluărilor efectuate pe cei doi subiecți cu tetrapareză spastică, s-a constatat că la vârsta de 9 ani, aceștia au nevoie de ajutor în îndeplinirea activităților zilnice de autoîngrijire și prezintă un grad de dependență funcțională ridicat respectiv moderat în îndeplinirea activităților zilnice.

Funcția motorie grosieră este sever afectată, mersul realizându-se cu ajutor substanțial din partea altei persoane, sau cu mijloace ajutătoare.

Așa cum reiese și din Indicele Barthel și evaluarea ADL-urilor, toate activitățile sunt greu de realizat, dar posibile cu ajutor.

Prin prisma acestor constatări, în cazul subiecților evaluați, calitatea vieții este mult afectată, lucru specificat atât de cei doi subiecți evaluați, cât și de părinții lor. Ambele părți consideră că subiecții întâmpină multe probleme în menținerea unei vieți cât mai apropiată de normal. Comunicarea în cazul copiilor cu tetrapareză spastică este importantă pentru integrarea în societate, pentru a-și putea face prieteni și pentru a nu fi marginalizați de ceilalți.

De asemenea, se constată că există diferențe între cei doi subiecți în toate aspectele evaluate. Astfel, subiectul II este normoponderal, cu grad de independență moderat în realizarea activităților zilnice, care se realizează cu ajutor; mersul se realizează cu mijloace ajutătoare, mai exact cadrul de mers. La acest subiect calitatea vieții este percepută ca fiind bună, deoarece acesta nu întâmpină probleme la activitățile desfășurate la școală, nici la intracțiunea cu alți copiii, el având nevoie uneori de ajutor dar la mers.

Subiectul numărul I este supraponderal, cu grad ridicat de dependență în realizarea activităților zilnice, mersul se realizează în patrupedie.

La ridicarea de pe scaun și la mersul cu scaunul rulant subiecții își folosesc membrele superioare, doar că și din acest punct de vedere este o diferență destul de ridicată între subiecți, deoarece subiectul numărul II reușește să manevreze scaunul rulant față de subiectul numărul I care trebuie ajutat. La subiectul I, calitatea vieții este percepută ca fiind mai slabă, deoarece acesta întâmpină multe probleme în toate aspectele evaluate: îndeplinirea sarcinilor școlare, comunicarea și interacțiunea cu alți copiii și mers, care se realizează cu ajutor.

BIBLIOGRAFIE

Adela Maria Moș (2002)- ʺElemente de psihoneurologieʺ, Editura din Oradea, Oradea.

Adrian Neculau (1996)- ʺPsihologia socială (Aspecte contemporane)ʺ, Editura Polirom, Iași.

Albu A (2001)- ʺAsistența în familie a persoanelor cu deficiență funcționalăʺ, Editura Polirom, Iași.

Benga I. (1994)- ʺIntroducere în neurologia pediatricăʺ, Editura Dacia, Cluj- Napoca.

Căciulan E (1995)- ʺApareiajul, forma de tratament complex la copiii cu I.M.C.ʺ, Sesiunea facultativă de kinetoterapie, Oradea.

Cherecheș (Oșvat) Claudia (2011)- Teză de doctorat ʺCalitățile vieții în familiile copiilor cu dizabilități neuro- motoriiʺ, Cluj- Napoca.

Erin Browne (2007)- ʺPhysical Therapy of Cerebral Palsyʺ, Publishing Springer, USA.

Ioana Grigore (2010)- Teză de doctorat ʺParalizia cerebrală- patologii asociateʺ, Iași.

Ionescu Adrian, Maziliu Vasile (1968)- ʺCreșterea normală și dezvoltarea armonioasă a copiluluiʺ, Editura CNFS, București.

Marcu V., Dan M. și coordonatorii (2006)- ʺKinetoterapiaʺ, Editura Universității din Oradea, Oradea.

Moțe D. (2001)- ʺPsihopedagogia recuperării handicapurilor neuromotoriiʺ, Editura Fundației Humanitas, București.

N. Robănescu și colaboratorii: V. Marcu, Maria Mertoiu, Ligia Robănescu, Maria Monica Stanciu (2001)- ʺReeducarea neuro- motorie; Recuperarea funcțională și readaptareʺ, Ediția a III- a revizuită și adăugită, Editura Medicală, București.

Ponea Simona (2008)- ʺO lume diferită, o lume la fel- integrarea socială a persoanelor cu dizabilități locomotoriiʺ, Editura Lumen, Iași.

Popescu Valeriu (2000)- ʺParaliziile cerebraleʺ, Revista Pedriatică numărul 2, București.

Popescu V., (2001)- ʺNeurologie Pediatricăʺ, Editura Teora, București.

Revista Română De Pediatrie (2011)- Volumul LX, Numărul 3.

Rosenbaum P., Paneth N., Leviton A., Goldstein M., Bax M., Damiano D, Dan B., Jacobsson B. (2007)- The definition and classification of cerebral palsy. Dev Med Child Neuro.

Roxana Șipoș (2012)- Teză de doctorat ʺCalitatea vieții, mecanismele de reglare emoțional a părinților și diagnosticul dimensional al copiilor cu tulburare de spectru autistʺ, Cluj- Napoca.

Russell DJ, Rosenbaum PL, Avery LM, Lane M. (2002)- ʺGross Motor Function Measure (GMFM-66 and GMFM-88) User’s Manualʺ London: Mac Keith Press

Sbenghe T. (1999)- ʺBazele teoretice și practice ale kinetoterapieiʺ, Editura Medicală, București.

Sieglinde Martin (2006)- ʺTeaching Motor Skills to Children with Cerebral Palsy and Similar Movement Discorders. A guide for parents and professionalsʺ, Publishing Woodbline House, USA.

Zanc I., Lupu I. (2004)- ʺIndicatorul Libertății Umaneʺ, cu 40 itemi, pagina 164

Zamfir C., Popescu I.A., Ștefănescu Ș., Teodorescu A., Vlăsceanu L., și Zamfir E. (1984)- ʺIndicatori și surse de variație a calității viețiiʺ, Editura Academiei RSR, București.

http://ro.scribd.com/doc/36616678/Metoda-Baboath-de-Reeducare-Neuromotorie

http://ro.scribd.com/doc/15899556/C12-Metoda-Kabat

http://ro.scribd.com/doc/44292280/Diagonale-Kabat

http://www.luckyshape.ro/electrostimulare-descriere

http://www.fizioterapie-kinetoterapie.ro/proceduri/termoterapie/

http://www.nou-nascuti.ro/agenda-medicala/terapia-vojta-pentru-copiii-cu-probleme- locomotorii.html

http://www.nou-nascuti.ro/agenda-medicala/conceptul-bobath.html

www.rehabmeasures.org

http://roemenie.subjectonline.com/t1365-dr-marcel-platon

ANEXE

Anexa 1. Nomogramă pentru calcularea suprafeței corporale la copii

Anexa 2. Fișa psihologică a subiectului II

Anexa 3. Certificat de orientare școlară și profesională a subiectului I

Anexa 4. Biletul de ieșire din Spitalul Clinic de Recuperare Medicală- Băile Felix a subiectului II

Anexa 5. Continuarea anexei 4

Anexa 6. Biletul de ieșire din Spitalul Clinic de Recuperare Medicală- Băile Felix a subiectului I

Anexa 7. Continuare la anexa 6

Anexa 8. Biletul de ieșire din Spitalul de Psihiatrie ʺDr. Gheorghe Predaʺ SIBIU subiectul I

Anexa 9. Biletul de ieșire din Spitalul de Psihiatrie ʺDr. Gheorghe Predaʺ SIBIU subiectul II

Anexa 10. Internarea în spital a subiectului I la clinica din Chișinău pentru operație

Anexa 11. Internarea în spital a subiectului II la clinica din Chișinău pentru operație