Bombardamentul Subliminal Utilizat In Combaterea Anxietatii
BOMBARDAMENTUL SUBLIMINAL UTILIZAT ÎN COMBATEREA ANXIETĂȚII
CUPRINS:
INTRODUCERE
CAP.1. PERCEPȚIA. PERCEPȚIA SUBLIMINALĂ ȘI FORMELE EI
1.1. Percepția direct și percepția indirectă
1.2. Relația înnăscut-dobândit
1.3. Factorii comportamentali și rolul lor
1.4. Percepția subliminală
CAP.2. MESAJELE SUBLIMINALE
2.1. Tipuri de mesaje subliminale
2.1.1. Mesajul subliminal vizual
2.1.2. Mesajul subliminal auditiv
2.2. Probleme metodologice de principiu în abordarea experimentală a percepției subliminale
2.3. Metode de obiectivare a percepției subliminale
2.4. Durata influenței stimulilor percepuți subliminal
2.5. Aplicații ale percepției subliminale
2.6. Dificultăți în abordarea experimentală a percepției subliminale
CAP.3. ANXIETATEA
3.1. Definiții și puncte de vedere referitoare la anxietate
3.1.1Caracterizare generală
3.1.2Anxietatea și stresul cronic
3.1.3 Tulburări anxioase. Clasificare după DSM IV R
3.2. Psihoterapia anxietății
3.2.1. Obiectivul psihoterapiilor
3.2.2. Psihoterapia cognitivă a tulburărilor anxioase
3.2.3. Verificarea îndeplinirii temelor pentru acasă
3.2.4. Trasarea unor noi sarcini pentru acasă
3.3. Anxietatea ca stare și ca trăsături de personalitate
3.4. Nevroza anxioasă
3.5. Factorii ce stau la baza apariției comportamentului anxios
3.6. Atitudinile și conflictele central
3.7. Mecanisme de apărare
3.8. Anxietatea ca factor provocator de inhibiție
3.9. Definirea și abordarea fobiei sociale din mai multe perspective
3.10. Modelul biologic
3.11. Modelul psihocomportamental
CAP.4. Cercetare experimentală
4.1. Obiectivele și ipotezele lucrării de cercetare
4.1.1 Obiective
4.1.2 Metodologia cercetării
4.2. Studii de caz
4.2.1. Studiu de caz 1. A.L
4.2.2. Studiu de caz 2. C.A
4.2.3. Studiu de caz 3 M.T
4.2.4. Studiu de caz 4. A.D
4.2.5. Studiu de caz 5. O.E
CONCLUZII
ANEXA I Scara de anxietate Cattel
ANEXA II Aplicarea și corectarea testelor
ANEXA III Recomandări pag
ANEXA IV Lista întrebărilor testului
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
În lucrarea care urmează m-am referit asupra cunoștințelor recente în ceea ce privește anxietatea. Mai precis, m-am întrebat care sunt intervențiile ce și-au dovedit eficiența acestei tulburări. Am început cu o descriere a percepției, după care am descris formele speciale ale percepției și anume percepția subliminală.
M-am oprit apoi asupra unor probleme importante pentru evaluarea personalității clientului cu anxietate.
Problematica anxietății este foarte complexă, și a antrenat preocupările multor cercetători din domeniul științelor umane. S-a ajuns, astfel, prin calcule statistice, să se evidențieze scoruri ridicate ale unor factori ce influențează defavorabil sentimentul siguranței lumii în care trăim, facilitând, prin această stare de fapt, instalarea germenilor anxietății. Omul de rând din este prea puțin conștient de importanța pe care anxietatea. O are în viața noastră. Anxietatea poate fi un factor determinant în viața noastră fără să știm lucrul ăsta.
Se stie ca primele declarații în cabinetul terapeutului sunt de regulă inexacte. Toata terapia acestor persoane duce la descoperirea, în pofida aparențelor, a unei anxietăți la fel de intense, dacă nu cumva mai intense. Individul anxios ar da orice ca să scăpe de anxietatea sa spre a evita senzația aceasta. Manifestările acesteia variază mult, aceasta poate să apară ca anxietate difuză, sau dimpotrivă, sub forma unor atacuri de anxietate.
În cazul anxietăți se vor folosi mesaje subliminale atât auditive cât și video. Ca o noutate a metodei să aibe un succes, persoană trebuie să perceapă mesajul că pozitiv, să fie deplin relaxat. Percepția este fundamentală în acest caz, și nu trebuie să se facă confuzie cu iluzia.
CAP. 1. PERCEPȚIA. PERCEPȚIA
SUBLIMINALĂ ȘI FORMELE EI
1.1. Percepția directă și percepția indirectă
Percepția poate fi definită ca fiind un proces de formare a ipotezelor referitoare la ce ne spun simțurile (R.L. Gregory, 1966). Percepția este înțeleasă ca un ansamblu de procese prin care recunoaștem, organizăm și dăm sens senzațiilor determinate de stimuli din mediu (Epstein și Rogers, 1995)
Un prim aspect ar fi legat de procesele perceptive, modul în care observatorul se folosește de informațiile senzoriale pentru a face interpretările perceptive. Un răspuns la aceste probleme este oferit în două direcții. Prima ar fi cea a psihologului american Gibson care arată că o abordare directă explică percepția, fiindcă doar cel care percepe poate culege și informațiile, într-un mod natural, și fără să reflecteze asupra lor. A doua directivă este cea a psihologului Gregory, care susține abordarea indirectă.
Cercetările ulterioare, cum ar fi cele efectuate de McClelland și Rummelhardt asupra fenomenului de lecturare, au ajuns la trei concluzii prin identificarea a două modalități de analiza: cea a abordării pe litere și cea din contextul cuvântului. Ele sunt următoarele:
– Nivelul particularităților sau aspectul, unde sunt recunoscute aspectele caracteristice fiecărei litere;
– Nivelul literei;
– Nivelul cuvântului .
O teoria formulată de Ittelson și Ames arată că abordarea directă cât și aceia indirectă, împreună cu relația lor, pune în calcul teoria tranzacțională a percepției. Ei arată că noi avem inclinatia să alegem banuieli verificate în experiențe anterioare, astfel valoarea obiectului ține de experiența individuala. Mai pe scurt, cam ceea ce urmează a fi perceput, alcătuiește viitorul și anticipează experiențele din trecut.
1.2. Relația înnăscut-dobândit
Teoria empirică a lui Helmholz este expresia abordării indirecte, el insistând pe importanța experienței trecute, a factorului obtinut în percepție. Atunci când ne confruntăm cu o scenă vizuală nouă, pe care o interpretăm, si tragem concluzia că sugestiile pe care le simțim semnifică relieful. După Helmholmz, aceste deducții inconștiente apar rapid, fără gândiri conștiente, un fel de deprindere vizuală.
De cealalta parte sunt ineiștii (nativiștii), care susțin că felul in care noi percepem este unul înnăscut, iar mecanismele perceptive sunt aparute inca de la naștere (gestaltiștii). Ei susțin că omul percepe datorită unei tendințe înnăscute, interne, și se orientează după principiul pregnanței.
În concluzie, experiența are un rol foarte important în percepțiile care dobândesc un înțeles. Totalitatea actelor perceptive sunt interacțiuni între comportamentele ineiste și cele dobândite.
1.3. Factorii comportamentali și rolul lor
F.H. Allport (1958) a sistematizat rolul factorilor comportamentali, centralizând toate cercetările experimentale din percepție, ne propune o teorie a stărilor central-directoare. Allport a încercat să demonstreze rolul factorilor comportamentali în percepție, arătând că toti oamenii percep în funcție de trebuințele lor, de valorile, tensiunile, și reacțiile defensive, în funcție de personalitatea lor.
Teoria s-ar rezuma la șase ipoteze:
1). Trebuințele, nevoile biologice tind să determine tot ceea ce se percepe; Intr-un experiment, unor subiecți înfometați li s-au prezentat imagini ambigue, constatându-se că ei aveau tendința să vadă hrana, cu o creștere a răspunsurilor de tip ”hrană” după trei ore, și mai amplu după șase ore. Dar cu o scădere după două ore, asta datorită mecanismelor de apărare biochimice.
2). Pedeapsă și recompensa asociate percepției obiectului incearca să determine ceea ce este perceput. Experimental s-au utilizat două figuri cu mici diferențe; la recunoașterea unuia s-au folosit sistematic recompense, iar la celălalt după recunoaștere, pedeapsa. La repetarea experimentului, s-a realizat că profilul la care se acordă recompensa este mai rapid recunoscut.
3). Fiecarue individ are valorile lui caracteristice care tind să determine viteza de recunoaștere asociata acestora. Subiecților participanți la experiment li s-a cerut să completeze un chestionar de valori (Allport-Vernon), chestionar care viza șase tipuri de valori: sociale, economice, politice, religioase, estetice și teoretice. Ulterior, folosind un tahistoscop, s-au prezentat cuvinte dintre care unele neutre, iar altele aparținând sistemului propriu de valori, cele din urmă au fost recunoscute mult mai repede.
4). Valoarea pe care o reprezintă un obiect pentru un individ tinde să determine aparența de mărime a acestuia. Ca experiment s-a folosit o monedă de douazeci și cinci de crnti, urmărindu-se reacția copiilor săraci și a celor bogați. Experimentul a fost criticat sub aspect etic; s-a făcut altul pe un grup diferit de studenți. Aceștia prin sugestie hipnotică au fost determinați să creadă că sunt toți foarte săraci ori foarte bogați. Au primit sarcina estimării monedei. Rezultatul a fost același. Cei săraci au supraestimat moneda față de cei bogați care au subestimat-o.
5). Personalitatea fiecărui individ îl predispune să perceapă de o manieră in conformitate cu acesta. Un exemplu ar fi testele proiective.
6). Un stimulul verbal perturbator de tip afectogen, tinde să prelungească timpii de recunoaștere față de stimulii neutri, în același timp semnificația și forma stimulilor neutri tinde să fie percepută alterat. Cuvintele de tip afectogen provoacă reacții emoționale mai înainte de a fi percepute. Experimentul făcut de Postman (1953) a dovedit că, cuvintele tabu trezesc reacții emoționale care preced o reacție verbală, dupa care urmează un blocaj al subiectului și distorsiuni între cuvintele care urmează.
Postman a folosit patru grupuri de subiecti: neinformați, informați neutru, cei care au primit facilitate afectivă și al patrulea grup cei inhibați mental. Cele mai bune performante au fost la grupul al treilea urmat de grupul doi, patru și primul. Explicația vine datorită existenței unor mecanisme de apărare care implică o intelectualizare a stimulilor tabu și refulare a lor. In perspectiva psihologiei cognitive, s-ar presupune că, existența la nivelul inconștient a unor mecanisme infradecizionale implică opțiunea de "percep sau nu percep" și care acționează în maniera apriori. Aici s-a ajuns la o altă formă specială a perceptiei, si anume perceptia subliminală.
1.4. Percepția subliminală
Percepția subliminală este o formă specială de percepție, și se referă la o capacitate a organismului de a înregistra și de a răspunde la stimuli care nu ajung la pragul absolut minimal. Subliminalul înseamnă, sub pragul conștiinței. Din acest motiv, se poate spune că, că termenul de percepție este impropriu și sunt necesare unele explicații pentru a contribui la o mai bună înțelegere.
Reuchlin (1988) folosește ca termen, “subcepție” pentru a denumi procesele de recunoaștere a unor stimuli anteriori percepției, indiferent la ce termeni se recurge, fenomenul nu poate fi contestat. Cu ajutorul experimentelor s-a demonstrat că subiecții reacționează la stimuli, chiar și atunci când nu sunt capabili să îi denumească. S-au realizat mai multe modalități senzoriale. Noizet și Brouchon (1967) au înregistrat răspunsurile electrodermale (RED) ale unor subiecți în timpul unei prezentări subliminale la tahistoscop a doisprezece cuvinte, unele afectogene și altele neutre. Subiecții răspundeau electrodermal la ambele
categorii, dar mai puternic la cele efectogene.. Astfel s-a demonstrat experimental că mesajele senzoriale pot fi încadrate psihic, chiar dacă individul nu are conștiința lor.
Alte modalități utilizate ar fi: înregistrarea undelor din creier în timpul prezentărilor rapide, sub pragul absolut al unor cuvinte (Ghevrin, 1975) sau experimentele prin sensibilizare subliminală a subiectului pentru anumiți excitanți (Corteen și Dunn în 1974).
Zuckerman (1960) a dorit săi: neinformați, informați neutru, cei care au primit facilitate afectivă și al patrulea grup cei inhibați mental. Cele mai bune performante au fost la grupul al treilea urmat de grupul doi, patru și primul. Explicația vine datorită existenței unor mecanisme de apărare care implică o intelectualizare a stimulilor tabu și refulare a lor. In perspectiva psihologiei cognitive, s-ar presupune că, existența la nivelul inconștient a unor mecanisme infradecizionale implică opțiunea de "percep sau nu percep" și care acționează în maniera apriori. Aici s-a ajuns la o altă formă specială a perceptiei, si anume perceptia subliminală.
1.4. Percepția subliminală
Percepția subliminală este o formă specială de percepție, și se referă la o capacitate a organismului de a înregistra și de a răspunde la stimuli care nu ajung la pragul absolut minimal. Subliminalul înseamnă, sub pragul conștiinței. Din acest motiv, se poate spune că, că termenul de percepție este impropriu și sunt necesare unele explicații pentru a contribui la o mai bună înțelegere.
Reuchlin (1988) folosește ca termen, “subcepție” pentru a denumi procesele de recunoaștere a unor stimuli anteriori percepției, indiferent la ce termeni se recurge, fenomenul nu poate fi contestat. Cu ajutorul experimentelor s-a demonstrat că subiecții reacționează la stimuli, chiar și atunci când nu sunt capabili să îi denumească. S-au realizat mai multe modalități senzoriale. Noizet și Brouchon (1967) au înregistrat răspunsurile electrodermale (RED) ale unor subiecți în timpul unei prezentări subliminale la tahistoscop a doisprezece cuvinte, unele afectogene și altele neutre. Subiecții răspundeau electrodermal la ambele
categorii, dar mai puternic la cele efectogene.. Astfel s-a demonstrat experimental că mesajele senzoriale pot fi încadrate psihic, chiar dacă individul nu are conștiința lor.
Alte modalități utilizate ar fi: înregistrarea undelor din creier în timpul prezentărilor rapide, sub pragul absolut al unor cuvinte (Ghevrin, 1975) sau experimentele prin sensibilizare subliminală a subiectului pentru anumiți excitanți (Corteen și Dunn în 1974).
Zuckerman (1960) a dorit să afle influența fenomenului asupra comportamentului, utilizând proiecția a treizeci de tablouri pe două grupuri – unul experimental și unul de control, trebuind să redacteze povestiri descriptive. La început cele două grupuri au fost tratate similar, se prezenta tabloul după care descrierea lui. S-a constatat că lungimea poveștilor nu a fost diferită semnificativ. La următoarele zece prezentarea a fost însoțită de mesajul, “Scrie mai mult” sau, “Scrie mai puțin”. Aici fiecare a scris în funcție de mesajul primit apărând diferențe.
Prin urmare “percepția subliminală este un fenomen gratuit, fără efecte asupra comportamentului, ci din contră, ea este capabilă de a induce anumite conduite subiecților fără ca aceștia să fie conștienți de un asemenea fapt”.
CAP.2. MESAJELE SUBLIMINALE
Mesajul subliminal este un stimul, un agent susceptibil de a induce o modificare de comportament la subiectul observant, el ne fiind perceput în mod conștient de către un individ care îl primește, el aflându-se dincolo de nivelul conștient, dar care excită toate simțurile. Nu s-au aflat încă toate mecanismele puse în joc, însa prea poate că, creierul să nu implice același filtru la toate nivelurile constiinței. Informațiile pot sa influiențeze emoțiile fără ca creerul, organul cognitiv, să aibe vreun acces. De aceia motivul pentru care unele mesaje ar trebui să fie considerate subliminale este că, de vreme ce conștientul nu își dă seama de el, nu poate să-l respingă, să-l analizeze sau să-l critice.
Sugestiile subliminale pot acționa precum sugestia hipnotică. Este un adevăr că noi suntem influențați și conduși de toate impulsurile inconștiente. Astfel influențând inconștientul prin sugestie se pot manifesta schimbări puternice într-un mod foarte natural. Pratkanis a încercat să demonstreze lipsa efectelor mesajelor subliminale asupra comportamentului individului; cu toate acestea reproșurile lui au fost exagerate.
Practica stimulării subliminale ridică probleme deontologice, morale și democratice. Unele state au interzis folosirea mesajelor subliminale datorită folosirii în scopuri incorecte.
De exemplu: radioul a folosit împotriva televiziunii mesajul “Televiziunea este plictisitoare”, folosirea mesajelor în scop politic sau comercial, generând scandaluri politice datorită propagandei electorale, sau abuzurile în reclame, în muzică, cum ar fi muzica rock, s-au înregistrat de multe ori cazuri de sinucidere, fapte comise, acte reprobabile, datorate mesajelor subliminale. De aceea atacurile publice și acțiunile civile au avut efect. În S.U.A., Comisia Federală a Comunicațiilor a interzis folosirea mesajelor subliminale de către membrii ei. Mai târziu, Anglia și Australia au aplicat și ele interdicția.
Acest fenomen odată descoperit a fost preluat și aplicat în diverse domenii ale vieții noastre sociale. Un exemplu ar fi în comerț unde este folosit pentru încurajarea creșterilor vânzărilor sau lupta contra hoților, unde pe o bandă sonoră cu înregistrarea unor melodii s-au pus mesajele subliminale: “Nu voi fura! “sau “Dacă fur, merg la închisoare!” sau “Beți Coca-Cola!”.
În atenția cercetătorilor sau practicienilor, metoda a intrat în mai multe domenii: lectura rapidă, încetarea fumatului, scăderea în greutate, ș.a.m.d.
În cazul psihoterapiei s-au obținut influențe terapeutice în cadrul depresiei, anxietății, vindecării în sine, alcoolismului etc. Aria se poate prelungi, astfel mesajele subliminale pot direcționa derularea unor fenomene cum ar fi visele, halucinațiile, pot crește performanta memoriei și a învățării.
Astfel merită reținut că în ciuda tuturor disputelor și opiniilor divergente, determinate de situația din plan teoretico-metodologic, dar și în plan practic- acțional, percepția subliminală atrage asupra ei trei idei.
A – Omul este capabil să înregistreze și să proceseze mai multe informații decât poate conștientiza;
B – Viața și comportamentul uman pot fi influențate într-o manieră subtilă, chiar fără ca cel care suportă o asemenea influență să-și poată da seama;
C – Efectele influențării subliminale depind de intențiile celui care o utilizează.
Ca o concluzie, pot fi făcute câteva generalizări ce reies din ultimele studii:
1. Indivizii sunt capabili să primească informații prezentate la un nivel de care ei nu sunt conștienți, urmând ca, ulterior, să evalueze și să reacționeze la conținutul informației, împotrivindu-se conținutului negativ și acceptând mai ușor conținutul pozitiv.
2. Indivizii pot învăța noi răspunsuri la niveluri precise de conștiință și pot folosi informația subliminală pentru o rezolvare de probleme mai eficientă.
3. Un răspuns predispus nu este întotdeauna necesar pentru o sugestibilitate subliminală care să aibă efect. Noi răspunsuri la stimuli pot fi induse.
4. Subiecții nu reacționează uniform la mesajele subliminale prezentate la același nivel de intensitate și durată. Oamenii au niveluri diferite în ce privește limita de conștientizare a unui stimul.
5. Anumite trăsături de personalitate pot predispune anumite persoane să fie mai sugestibile la mesajele subliminale decât altele. Deși aceasta ar putea să scadă eficacitatea globală a aparatelor ce generează stimuli subliminali, rămâne întrebarea impactului pe care mesajele subliminale îl au asupra populației mai sugestibile.
6. Eficacitatea mesajelor subliminale poate fi dependența de starea motivațională și emoțională a persoanei. Termenul de percepție subliminală a generat și încă mai generează multe controverse. Cert este că aceasta există, iar felul în care poate fi folosită, cauzele cât și efectele ei, rămân discutabile și tributare mai multor circumstanțe. În orice caz, percepția subliminală vine să confirme un fapt deja cunoscut și fascinant, și anume, complexitatea umană.
2.1. TIPURI DE MESAJE SUBLIMINALE
2.1.1. Mesajul subliminal vizual
Imaginile care apar într-un mesaj subliminal vizual sunt invizibile pentru ochiul uman. Ochiul uman nu le va putea sesiza iar spectatorul nu se va putea întreba ce a fost acel lucru prezentat pe ecran, pe care l-a văzut pentru foarte scurt timp, decât numai in cazul in care știe că se afla o imagine subliminală și pe care doreste să o caute și asupra căruia să se concentreze. Numai în acest caz va putea să o întrezărească, dar chiar dacă nu a sesizat-o înainte, va ști unde este și va reuși să o vizualizeze.
Într-un film se pot înlocui imagini în fiecare secundă cu o copie a unei imagini care nu are nicio legătură cu filmul. Se știe că într-o secundă sunt 24 imagini; această imagine nu va putea fi afișată decât timp 417/10.000 miimi de secundă. De exemplu unii producători de filme horror au folosit imagini încorporate între cele reale pentru a stârni interesul și a mări efectul de neliniște (un exemplu ar fi filmul, “Exorcistul” de W. Friedkin, în varianta prelungită a lui).
Un exemplu negativ de folosire a mesajului subliminal vizual este în anul 2001 când la alegerile din S.U.A. s-a descoperit din întâmplare o imagine strecurată în spotul publicitar al candidatului G.W. Bush. Acest mesaj subliminal conținea cuvântul, “rat” (șobolan, gunoi) exact atunci când spotul publicitar făcea referire la contracandidatul Al Gore. Cei care au făcut spotul au spus că este o greșeală de ordin tehnic. Conform unui studio făcut de Joel Weinberger profesor la Universitatea Adelphi din S.U.A. a arătat că acel spot ar fi putut crește părerile negative față de celălalt candidat.
2.1.2. Mesajul subliminal auditiv
Unele cercetări au arătat că percepția subliminală este o realitate. Unii cercetatori precum: Dixon, Mykel și Daves, dar și Clarck și Ayres, cercetători din cadrul Fundației pentru Cercetarea Impresiilor Subliminale (FRIS), au demonstrat acest lucru printr-o modalitate simplă. Teoria a fost verificată de către Dixon, într-un studio, la acest subiect în funcție de intensitatea stimulului distinge patru zone de percepție.
Un mesaj subliminalul auditiv nu se bazează pe durată precum mesajul subliminalul vizual, el se bazează pe intensitate. De exemplu o frază este prezentata la un nivel scăzut, mult prea scăzut pentru a fi percepută în mod conștient, dar totuși creierul o înregistrează și o decodează. Astfel, atunci când se ascultă o melodie care conține mesaj subliminal, în general nu se aude decât melodia. Melodiile alese sunt la baza sintetizatorilor care formează niște “pânze” sonore fără întreruperi care sa fie evidente. Mesajul este pur și simplu prezent la un nivel inferior celui de douăzeci sau treizeci de decibeli, folosind efectul mască binecunoscut de la cercetările lui Wegel, Lane și Flether. Procedeul nu permite recunoașterea conștientă a mesajului care se află ascuns în spatele muzicii.
Înca o metodă ar fi înregistrarea mesajului într-o zonă de frecvență aflată între 14000 și 20000 Hertzi, frecvența situată undeva la limita percepției umane a auzului. O altă metodă ar fi codarea mesajelor pe un zgomot alb.
Cel mai reușit exemplu de cercetare este cel al doctorului Hal Becker care, în 1951, și-a început cercetările asupra efectului sugestiei subliminale. Într-unul din studii implică mesajul subliminal încorporat în sistemul audio din centrul medical Mc Donagh din Missouri, unde testul care a durat șase luni a dat rezultate spectaculoase.Unele leșinuri datorate injecțiilor a scăzut la zero, numărul fumătorilor din rândul membrilor personalului din centru a scăzut cu 79%, iar accesele de stări proaste a persoanelor aflate în sala de așteptare mai mereu suprapopulată, au fost reduse cu aproape 60%. Toate problemele au revenit la normal după încetarea difuzării mesajelor datorate terminării studiului.
Un studiu asemănător a fost efectuat și de doctorul Silverman în anul 1980, în care a încorporat mesaje subliminale unei jumătăți de grup de fumători care se străduiau să se lase de fumat folosind și o terapie comportamentală. După o lună 66% din fumătorii care au fost expuși mesajelor subliminale s-au lăsat de fumat în timp ce din celălalt grup doar 13%. De asemenea, Silverman a sesizat și afirmat că a apărut un efect pozitiv în timpul stagiilor de afirmare de sine la tinerii care urmau psihoterapii, la studenții care se aflau în terapii de grup, la alcoolicii care participau la Programele Alcoolicilor Anonimi dar și la persoanele care urmau terapii împotriva fobiilor, anxietății sau a surplusului de kilograme.
2.2. UNELE PROBLEME METODOLOGICE DE PRINCIPIU CE APAR ÎN ABORDAREA EXPERIMENTALĂ A PERCEPȚIEI SUBLIMINALE
Cu o abordare experimentală strictă a percepției subliminale se impune să se răspundă la două întrebări: Prima ar fi în ce măsură se poate vorbi despre o procesare semantică inconștientă a stimulilor subliminali. Iar a doua dacă se poate vorbi despre un asemenea proces, și în ce măsură aceste procesări subconștiente pot avea un efect usor detectabil în sfera cognitiv-comportamentală.
Aici se impune o distincție între cele doua praguri: cel senzorial obiectiv si cel senzorial subiectiv. Diferența dintre cele doua praguri este ca pragul senzorial obiectiv reprezintă intensitatea minimă a unui stimul, necesară pentru ca acesta să fie receptat de analizator; acest nivel poate fi determinat prin metode obiective de măsurare, iar pragul senzorial subiectiv reprezintă intensitatea minimă de la care subiectul poate conștientiza prezenta stimulului, fără ca acesta să poată să ofere informații despre semnificația și natura acestuia. Dacă ar fi sa echivalăm conștiința cu capacitatea subiectului de a alege singur răspunsuri în mod conștient, atunci ceea ce percepe subiectul în maniera subiectivă este o percepție inconștientă. Astfel reiese ca pragul senzorial subiectiv constituie un indice al percepției subliminale.
Referitor la un raspuns al primei intrebari, Wakins in 1973 a realizat un experiment în care mesajul subliminal se afla mesajul ”Drink Coke”. Toți subiecții au fost rugati să se autoevalueze pe o scală nivelul lor de însetare, dar să-și și exprime preferința lor pentru bautura ”Coca-Cola” dintr-o listă de alte băuturi răcoritoare. În raport cu lotul de control, senzația de sete a subiecților a fost de două ori mai puternică, dar totuși nu s-a sesizat o înclinație mai deosebită pentru Coca-Cola. Drept urmare, acest experiment pune la îndoială existența unei procesări semantice.
In 1981 R. Fowler a evidențiat un anumit nivel de procesare semantică prin context. Fowler a prezentat mesajul subliminal alcătuit dintr-un singur cuvânt, "lodge” (locuința, adăpost), apoi a prezentat la tahistoscop unele grupuri de câte două cuvinte (de exemplu: hotel, book). Le-a solicitat subiecților să spună care anume dintre cele două cuvinte este similar ca semnificație cu mesajul subliminal anterior. Aproximativ 95% dintre subiecți au dat răspunsuri corecte. În concluzie, se pare că există o procesare semantică parțială a mesajului subliminal. Aceasta procesare vizează, în special, categoria semantică din care face parte stimulul.
În ceia ce priveste percepția subliminală auditivă, s-au încercat si alte experimente care să o dovedească, dar nu au fost relevante. Iata de ce perceptia subliminala auditiva nu este eficienta:
1- Prin totalitatea elementelor analizatorului vizual. Ochiul uman preia o cantitate enormă de informație brută, în raport cu cea selectată pentru acțiunea conștientă (1/100.000);
2- Toate reprezentările vizuale sunt de regula foarte diverse și mult mai bogate în conținut decât reprezentările auditive, și astfel prilejuiesc procesări prin context.
3- Analizatorul auditiv este marcat de principiul vizualizării, care guvernează funcționarea tuturor analizatorilor; acest principiu postulează că informația parvenită pe alte căi decât cea vizuală tinde să fie vizualizată, transpusă într-o imagine mentală cu atribute vizuale.
Raspunsul la a doua întrebare,’’în ce măsură comportamentul poate fi influențat prin mesaje subliminale?”, acesta este ca procesarea semnalelor subliminale vizuale vizează, în cel mai fericit caz, familia semantică de care aparține acelui mesaj, dar nu semnificația individuală a stimulului în cauză. În aceste condiții, se poate afirma că mesajele subliminale vizează o clasă de comportamente, dar nu pot induce un comportament specific. Atunci explicația este aceea că, odată cu mesajele subliminale, indivizilor este stimulat și cu multiple mesaje puternice supraliminale.
De aceia o procesare descendentă, de tipul top-down, poate sa inhibe mesajul subliminal sau sa îl poate favoriza. Drept urmare, un mesaj subliminal are șanse să producă unele efecte vizibile în comportamentul individului în măsura în care el se înscrie în setul de obiceiuri, înclinații, experiențe, dorințe și asteptari ale subiectului.
2.3. METODE DE OBIECTIVARE A PERCEPȚIEI SUBLIMINALE
1. O metoda si cea mai veche este introspecția, sau raportul verbal; fiind considerată însă ca fiind una dintre metodele cu grad mare de subiectivism.
2. O alta metoda este evidențierea indicatorilor comportamentali. K. Wilson și Zajonc (1980) au realizat un experiment in care au încercat să demonstreze că reacțiile conștiente sunt influientate de stimulii perceputi inconstient.
În prima etapă, li s-au prezentat subiectilor zece forme geometrice neregulate, fără o semnificație anume, timp de o miime de secundă; niciun unul dintre subiecti nu a raportat că ar fi perceput ceva.
În a doua etapa, percepția figurilor a fost evaluată printr-o sarcină de recunoaștere forțată, ca indicator al conștientizării, și printr-o sarcină de preferință forțată, ca indicator al percepției subliminale. Pentru fiecare sarcină s-au folosit zece perechi de figuri, una din setul vechi și una nouă. Prima sarcină a constat în cerința ca subiecții să aleagă, din fiecare pereche, figura prezentată în etapa întâi a experimentului. A doua sarcina a constat în cerința ca subiecții să selecteze, din fiecare pereche, figura preferată. Răspunsurile pentru prima sarcină au fost corecte în proporție de 50%, iar pentru a doua, în proporție de 60%.
3. Prin evidențierea indicatorilor afectivi. Zajonc și Murphy(1993) au realizat un experiment folosind aceast tip de metodă. Tuturor subiecților li s-au prezentat un set de ideograme chinezești și li s-a cerut să evalueze, pe o scală de cinci puncte, dacă ele reprezintă ceva rău sau ceva bun. Subiecții au fost împărțiți în două grupe și apoi s-a reluat prezentarea ideogramelor. Pentru prima grupă, după fiecare ideogramă s-a prezentat, timp de patru miimi de secundă, o figură umană zâmbitoare sau o figură umană înfricoșătoare. Pentru grupa a doua, subiecților li s-a prezentat, de asemenea, o figură umană zâmbitoare sau înfricoșătoare după fiecare ideogramă, dar supraliminal și cu instructajul de a o ignora. S-a constatat că subiecții din prima grupă au atribuit adjectivul de bun sau rău în funcție de imagini, iar pentru cei din grupa a doua, imaginile nu au avut nici o influență. Așadar, percepția subliminală are o influență calitativă importantă asupra reacțiilor afective, mult mai mare decât percepția conștientă.
4. Îndeplinirea unor instructaje specifice sau sarcini specifice. Un experiment efectuat de Merikle și Jordans (1997) a presupus prezentarea la tahistoscop a unui singur cuvânt, a cărui calitate perceptivă era controlată prin timpul de expunere (50 miimi de secundă). În majoritatea cazurilor, cuvântul a fost perceput inconștient. Într-o altă situație experimentală, se prezenta tot un singur cuvânt, cu durata de expunere mai lungă (150 milisecunde) și, deci, era perceput conștient. După fiecare cuvânt s-a aplicat un test de memorie: erau afișate primele trei litere ale cuvântului, subiectul având cerință de a completa așa încât să obțină orice cuvânt cu excepția celui prezentat anterior. Subiecții au avut mari dificultăți de a urmă instrucțiunile dacă stimulul fusese prezentat subliminal.
5. Evidențierea influenței contextului. Percepția subliminală poate fi mai ușor obiectivată prin contextul perceptiv
2.4. DURATA INFLUENȚEI STIMULILOR PERCEPUȚI SUBLIMINAL
– Fenomenul Poetzl. Poetzl a studiat, în anii '60 – '70, impactul percepției subliminale asupra conținutului manifest al viselor. El a prezentat subiecților, timp de 100 milisecunde, fișe complexe care reprezentau scene naturale. El a măsurat reconstrucția conștientă a acestor scene cerând subiecților să descrie sau să deseneze ce au văzut. Apoi subiecților li s-a cerut să-și noteze detaliat visele din timpul nopții respective, iar a doua zi s-au reîntâlnit cu cercetătorul și i-au prezentat visele. S-a constatat că aceste descrieri conțineau foarte multe dintre scenele percepute subliminal. Acest experiment are însa un viciu, anume faptul că, prin conștientizare și prin descrierea imaginilor prezentate subliminal imediat după perceperea lor s-a produs și fixarea lor în memorie, astfel ca prezența acelor scene în vise putea să fie tocmai rezultatul acestui proces.
– Memorarea evenimentelor din timpul anesteziei. Exista o dovadă certă a memorării informațiilor prezentate în timpul anesteziei; informațiile percepute la nivel inconștient sunt păstrate pentru mai mult de 24 ore. Exista un singur experiment care afirmă că stimulii cu un grad mare de relevanță personală au impact pe o perioadă de timp considerabil. Autorul lui, Levinson (1965), în timpul unor intervenții chirurgicale, a simulat o situație de criză, afirmând că pacientul nu mai are oxigen, nu mai respiră, nu îi mai bate inima etc. O lună mai târziu, patru dintre pacienții-subiecți își aminteau foarte bine incidentul, iar alți patru își mai aminteau câte ceva.
2.5. APLICAȚII ALE PERCEPȚIEI SUBLIMINALE
– Percepția subliminală din psihologia reclamei a fost utilizată direct, dar și indirect.Este folosita cu mai mare succes, prin asociere cu alți stimuli alcătuind un mesaj supraliminal congruent; această abordare se apropie mai mult de acele tehnici sugestive.
– Aplicatii in psihoterapie, percepția subliminală este utilizată pe suport psihanalitic. Se stie dacă simptomatologia nevrotică este determinată și de dinamică inconștientului, intervenția asupra ei prin stimuli subliminali poate duce la ameliorarea simptomelor. Se aplică, cu succes, în bulimia nervoasă, anxietate
– În învățare, mai ales a limbilor străine, se poate utiliza, dar este un procedeu costisitor și nesigur.
2.6. DIFICULTĂȚI ÎN ABORDAREA EXPERIMENTALĂ A PERCEPȚIEI SUBLIMINALE
– Nu se poate spune că există o durată optimă; ea poate fi cuprinsă între 1 – 100 milisecunde; de aici decurg problemele de control al variabilei independente.
– O singură prezentare nu este suficientă; trebuie să se realizeze așa-numitul "bombardament subliminal", constând în 10 – 40 prezentări
– Cabinetul trebuie să aibe dotări speciale. Izolarea fonică trebuie să fie de bună calitate, pentru ca alte sunete sau zgomote să influienteze audiția. Să fie dotat cu aparatura de proiecție și de sunet cât mai performante. Claritatea sunetului și a imaginilor proiectate să fie cât mai clare. Mobilierul trebuie să fie cât mai lejer posibil pentru a nu jena clientul pe perioada prezentării.
– Dacă clientul devine agitat, reacții fobice, sau alte manifestări negative cu reacție la prezentare, procedeul se întrerupe. Dacă nu dorește să i se facă prezentarea nu trebuie insistat. Trebuie recurs la diferite metode de relaxare emoțională.
CAP.3. ANXIETATEA
3.1. DEFINIȚII ȘI PUNCTE DE VEDERE REFERITOARE LA ANXIETATE
O definitie a anxietatii a fost data de Golu Mihai: ”Întreaga dinamică, a sistemului personalității umane este circumscrisă și condiționată în mod nemijlocit de dialectica raportului dintre solicitările interne (stările de motivație proprii individului) și solicitările externe (existențele și stările de motivație proprii mediului existențial, în primul rând celui social)” (Golu Mihai, 1993).
Se stie ca anxietatea este un dezechilibru social de tip reactiv și care se poate manifesta în grupele comunitar – umane, simultan acțiunilor unor factori stresanți, exogeni, cu acțiune prelungită și repetată, care limiteaza capacitățile de finalizare a comportamentului uman în raport cu propriile sale tendințe sau aspirații naturale.
În ceia ce priveste reacția la stres un rol vital îl au procesele psihice care includ evaluari și interpretari personale. Reacția aceasta survine sub o formă de luptă pentru controlul și stăpânirea a situațiilor , mai ales atunci când ele sunt difuze, neclare pentru persoana. Endler a elaborat un model interacțional al anxietății, conform căruia indivizii au o ”predispoziție” de a reacționa la stres cu anxietate crescută (Golu Mihai, 1993).
Lader (1977) a definit anxietatea drept “o stare afectivă neplăcută având calitățile subiective ale fricii, asociată cu sentimentul unui pericol, amenințarea fiind difuză, disproporționată în raport cu intensitatea emoției, sau aparent, această amenințare lipsește”.
După Bălcescu și Nicolau defineau: ”anxietatea este o stare afectivă negativă, aflată în strânsă legătură cu disconfortul creat de instalarea unei stări de motivație”. Unul dintre motive ar fi teama de a fi respins, ceea ce s-ar putea traduce prin inabilitatea și insatisfacția comunicațională și trăirea sentimentului de incapacitate în ceea ce privește menținerea unei relații. Indivizii au manifestări ca fiind timide, neîncrezătore , încordate, anxioase, îngrijorate și banale, creând disconfort pentru ceilalți cu care relaționeaza.
Spielberger arată că anxietatea este o stare emoțională sau condiție neplăcută, caracterizată printr-o senzație tensionată subiectivă, teamă și supărare, ea fiind stimulată de activarea sistemului nervos autonom.
V. Satir descrie starea de anxietate în felul următor: "Atunci când percepem situația ca fiind periculoasă, simțim dureri de stomac, încordare musculară, se dereglează ritmul respiratoriu, uneori se întâmplă să avem amețeli, în cap ne vin idei de genul: ”Eu nu trebuiesc nimănui. Nimeni nu mă iubește. Eu nu pot face nimic”. Aceasta indică scăderea autoaprecierii. Ca urmare obținem comportamente distorsionate, inadecvate situației.
C. Money a folosit mai înainte termenul ca fiind asemănător cu teama, indicând prin aceasta o înrudire între anxietate și teamă. Amandoua sunt, reacții emoționale față de un pericol și ambele pot fi însoțite de senzații fizice, cum sunt tremurătura, transpirația, palpitațiile violente care pot fi atât de puternice încât o spaimă instantanee poate să ducă la moarte. Trebuie făcută o deosebire aici între anxietate și frică. Si anume ca frica este proporțională cu pericolul pe care cineva îl are de înfruntat, iar anxietatea este o reacție disproporțională la pericol, ba chiar o reacție la un pericol imaginar. O astfel de reacție a fost numită de către C. Horney – "anxietate nevrotică". Conținutul anxietății nevrotice proclamă o anumită atitudine neîntemeiată, cu toate că nu va întâmpina nicio dificultate ca să dea acțiunii sale o bază rațională. Impresia de reacție disproporțională se risipește de îndată ce este înțeles sensul anxietății. Ca exemplu, persoanele care manifestă anxietatea în legătură cu moartea, datorate suferințelor pe care ele îndură, nutresc în secret dorința de a muri.
Unii teoreticienii spun că această stare ar fi o reacție de teamă condiționată, o tendință dobândită a individului la orice amenințare a armoniei și echilibrului său interior. Apar trei tipuri de reacție a omului la unele amenințări, cum ar fi: frica, rușinea, vina. Ele sunt trezite de comentariile celor apropiati, sau, mai grav, de comentarii proprii, sunt uneori depășite rapid, dar alteori persistă.
După Hawton, Salkovskis, Kirk și Clark (1989) “anxietatea este definită ca fiind o teamă nespecificată, fără legătură cu situațiile externe și care nu este asociată cu comportamentul de evitare sistematică a anumitor stimuli, cum se întâmplă în cazul fobiilor.
Cu toate acestea, interviurile realizate asupra unor pacienți suferind de anxietate au condus la concluzia că nu este vorba chiar de o teamă fără obiect pentru că respectivii pacienți percep mediul înconjurător ca fiind amenințător și anxiogen. Astfel “anxietatea este un răspuns logic la o interpretare eronată a realității” (Holdevici, 1996).
Cercetările recente au evidențiat prezența a două tipuri de manifestare a anxietății. (Barlow, Blanchard, Vermilya și Di Nardo, 1986; Clark ș. a., 1988):
– Atacurile de panică,
Evaluarea nerealistă anxioasă a evenimentelor existențiale (ea poate fi însoțită și de simptome somatice).
Aceste două tipuri de anxietate sunt clasificate în D.S.M. IV-R sub denumirea de:
– Tulburare de tip panică;
– Tulburare caracterizată prin anxietate generalizată.
Marea majoritate a pacienților suferă de ambele tipuri de anxietate. Lader și Marks (1971) afirmă că tulburările de anxietate sunt prezente la aproximativ 81 din pacienți care se adresează la cabinetul de psihiatrie sau psihoterapie. Tulburările fobice afectează un număr mult mai redus de pacienți.
Unii autori tind să pună un semn de egalitate între anxietate și angoasă, pe care le consideră după aspecte ale aceleiași stări, prima pe plan psihologic, cea de-a doua pe cel somatic. Angoasa este reprezentată de tulburările fizice care însoțesc anxietatea, traducând mobilizarea tuturor resurselor energetice ale individului, o anxietate pe un organ (Sârbu Aurelia, 1979). Dicționarul Larousse păstrează aceeași poziție: “Anxietatea se deosebește de angoasă prin absența modificărilor fiziologice”; faptul că aceasta arată că este doar o delimitare teoretică.
Trebuie explicat aici ce e fobia socială în raport cu anxietatea. Sursele susțin că fobia socială este aceeași anxietate mai precis – anxietate generală (D.S.M III R), anxietatea fundamentală după C. Horney, anxietatea anticipatorie fixată pe viitor care își are obiectul său strict determinat – societatea și tot ce ține de ea.
Beck spune că “trăirea noastră negativă este generată sau amplificată de o atitudine nerealistă, de o percepție distorsionată a informației care ne parvine, accentuându-le caracterul negativ, și care sunt întreținute de un monolog nepotrivit”.
Din perspectiva corelațional-emotivă tulburările emoționale și comportamentale ele sunt consecința sistemului perfecționist, catrastrofizant și auto-evoluativ de a vedea existența propriei persoane.
Existențialiștii (Cassier, 1994) susțin ideea că anxietatea, teama, panica sau sentimentul de culpabilitate apar datorită unei subestimări a propriei persoane sau a neacceptării condiției umane, fapt ce duce la o depersonalizare și apariție la “situația-limită” ce determină o existență umană alienată, absurdă, izolată și lipsită de sens.
Analiza tranzacțională mai adaugă aici “Persoana anxioasă” care se încadrează într-un scenariu existențial de pe poziția căruia comunică “Eu nu sunt bine.”. Un anxios este un hipercriticist, imatur, suferă de singurătate și depresie, ce face abuz de trucuri, mecanisme defensive și recurge la diferite jocuri psihologice, de exemplu cum ar fi jocul “Victima” (“eu sunt fără ajutor”).
Terapia realitate se conduce de următoarea ipoteză “Omul fără identitate, fără nume, este anxios, nesatisfăcut… suferința noastră se datorează unei necongruențe între ceea ce simțim și ceea ce facem, iar aceasta duce la izolare, stare de confuzie, anxietate socială, plictiseală, neputință”. “Când libertatea experențială a subiectului este amenințată, acestuia nu-i este permis să simtă sentimentele pe care le simte totuși în mod manifest, sub pedeapsa de a pierde condițiile de care depind actualizarea să și, anume, afecțiunea sau stima celor din jur. Aceasta îi produce starea confuză, de dezorientare, pe scurt anxietatea”, (Rogers).
Conform teoriei gestaltiste – “anxietatea în contact cu sine și cu alții este întreținută de confuzie, ce parvine din neconștientizarea de sine”.
Analiza bioenergetică – “Când în aceeași situație, există și posibilitatea plăcerii și amenințarea durerii trăim anxietatea”.
Psihanaliști spun că anxietatea s-ar explica prin frustrarea libidoului și interdicțiile dictate de Supraeu, anxietatea ar fi semnalul de pericol adresat Eului – adică persoanei conștiente – care astfel prevenite poate reacționa prin măsuri adecvate sau mobilizându-și mecanisme de apărare. Aceste pericole se schimbă pe parcursul dezvoltării psihosexuale ale individului și sunt, în ordinea apariției lor:
1) pericolul de a pierde obiectul dragostei;
2) pericolul de a pierde dragostea obiectului;
3) castrare și
4) pericolele rezultând din Supraeu.
Toate aceste definiții prin suprapunere vin să se completeze, dar în esență sensul rămâne același: “Anxietatea este o stare afectivă de tip reactiv, caracterizată ca fiind difuză, greu de legat de un anumit obiect sau situație. Aceasta se datorează fie neconștientizării de sine, fie lipsei de identitate sau autoaprecierii scăzute, ceea ce presupune o interpretare subiectivă, distorsionată a realității. Deci, anxietatea apare la confruntarea propriilor solicitări și interpretări cu cerințele, condițiile mediului. Simptomatologic ea se manifestă printr-o stare de neliniște, de apăsare, tensiune, îngrijorare și teamă nemotivată, fără obiect, care este neconfortantă din punct de vedere psihologic.
Sunt dominate sentimente intense de insecuritate (generate de teama abandonului, pedepsirii, a producerii unor accidente, a unei nenorociri și catastrofe iminente, Dicționar de psihologie coord N.Schiopy, 1997). Această stare pune stăpânire pe persoana umană și o domină, provocând senzații penibilă de neputință în fața pericolelor care le simt că se apropie, au scăderi de randament intelectual.
În anxietate sunt diferite grade de profunzime. Când este prezentă într-o proporție mai redusă, ca atare, generalizată de fond, poate fi considerată fenomen normal, cu valențe motivaționale și chiar cu rol declanșator al creativității, când este mai accentuată și mai profundă devine simptom al unor tulburări psihice (este prezentă în depresiuni, psihostenii, în cele mai multe dintre nevroze).
3.1.1 Caracterizare generală
Anxietatea este întâlnită frecvent de-a lungul vieții, contribuind la activarea mecanismelor de alertă ale organismului și la pregătiri pentru acțiune. Astfel, în fața unei situații nou apărute, anxietatea îl ajută pe om să se adapteze mai bine.
Anxietatea, teama și instinctul de a fugi ele sunt mecanisme de apărare împotriva unui pericol. Temerile nu mai sunt considerate normale când ele devin cvasipermanenti și impietează asupra vieții cotidiene. Anxietatea patologică este distinctă de neliniștea sau teamă obișnuită, resimțită de orice subiect în fața unei situații noi sau cu un grad de dificultate sporit, al cărei răsunet asupra activităților este pozitiv (concentrare, mobilizare a forțelor)
Anxietatea prezintă următoarele caracteristici:
– Este nemotivată;
– Se referă la un pericol iminent și nedeterminat, față de care apare o atitudine de așteptare (stare de alertă);
– Este însoțită de convingerea neputinței și dezorganizării în fața pericolului;
– Asocierea unei simptomatologii vegetative generatoare de disconfort somatic; se declanșează astfel un cerc vicios prin care anxietatea se autoîntreține;
Anxietatea nevrotică – toate stările nevrotice au ca element comun prezența anxietății, ele ocupă de obicei un loc important în tabloul simptomatologiei.
Anxietatea psihotică – este un însoțitor al depresiei sau independentă de aceasta, ca în schizofrenie și psihozele organice. Ea determină perturbări majore vegetative ale instinctului alimentar și ritmului hipnic.
Raptusul anxios poate apărea în reacții acute de șoc sau psihoze, ca o izbucnire impulsivă manifestată printr-o intensă accentuare a stării anxioase, bolnavul putând face tentative suicidare sau mai rar acte heteroagresive.
3.1.2 Anxietatea și stresul cronic
Bârneț (1985) arată că anxietatea este o teamă difuză, fără obiect bine precizat, adesea însoțită de acuze somatoforme: presiune toracică, tahicardie, transpirație, cefalee, tendința imperioasă de a urină.
Autorii disting:
A. anxietatea situațională (se apropie mai mult de fobie; frica de examene, anxietate precompetițională, etc.);
B. Anxietate difuză, persistentă care este de fapt anxietatea cronică.
Gellhorn (1965) consideră că această anxietate cronică se datorează acțiunii repetate a unor stimuli anxiogeni care alterează sistemul nervos autonom producând descărcări de adrenalină.
Stimulii care produc o astfel de anxietate se numesc stresori.
Pentru că un eveniment să se dovedească stresant trebuie să avem în vedere: natura evenimentului, resursele adaptative de a-i face față și gradul de adecvare al mecanismelor de apărare ale Ego-ului.
Dacă aceste mecanisme adaptative nu sunt adecvate, va apare anxietatea care îl va determina pe individ să-și mobilizeze resursele adaptative.
Stresul psihic cronic rezultă din conflictul permanent dintre seturi de atitudini și convingerile contradictorii. De exemplu, în cazul anxietății de examen, convingerea inconștientă este că studentul va pierde examenul, ceea ce vă atrage după sine dezaprobarea celorlalți. Această convingere este în conflict cu cealaltă convingere conform căreia studentul a studiat suficient și are capacitatea de a promova examenul.
Toți acești stresori declanșează răspunsuri neuroendocrine mediate de hipotalamus și glanda pituitară care, la rândul lor prin intermediul hormonului adrenocorticotrop, stimulează activitatea glandelor suprarenale determinându-le să secrete adrenalină și cortizon. Acești hormoni produc efectele fizice și emoționale specifice anxietății și stresului cronic.
Freud (1926) a considerat inițial că anxietatea reprezintă rezultatul refulării impulsurilor instinctive. Mai târziu (1936) el a inversat relația dintre anxietate și refulare, el considerând că anxietatea este cauza refulării impulsurilor inacceptabile.
Horney (1937) consideră că anxietatea se datorează reprimării ostilității copilului ce nu-și poate permite să exprime agresivitatea atâta timp cât este neajutorat și izolat într-o lume dușmănoasă.
Rank (1952) consideră că originea anxietății ar fi trauma suferită de copil la naștere, anxietatea de separare fiind prima experiență afectivă a noului născut.
Sullivan (1953) consideră că anxietatea rezultă din teamă copilului de dezaprobarea mamei.
Rado (1962) a arătat că starea psihică a mamei poate influența starea afectivă a fătului astfel încât fricile și sentimentul de culpabilitate ale mamei pot constitui cauze primare ale tuturor disfuncțiilor în sfera comportamentului copilului.
Reacția la stres are trei componente:
1. Stimulul;
2. Evaluarea acestuia;
3. Răspunsul emoțional și fiziologic la acesta;
Reacția la stresul cronic variază, printre altele, și în funcție de vârsta individului. Astfel, la copii apar mai multe tulburări în sfera conduitei ca:
– Onicofagie;
– Enurezis;
– Tulburări de comportament;
– Suptul degetului.
La adolescenți anxietatea se manifestă prin:
– Lipsa încrederii în sine;
– Sentimentul inadecvării personale;
– Timiditate;
– Tendința de retragere;
– Înclinația spre masturbare.
La adulții tineri, anxietatea este asociată frecvent cu nivele de aspirație excesiv de înalte și cu stabilirea unor scopuri imposibile. Esecurile sunt asociate cu scăderea autostimei, retragerea în sine și susceptibilitate crescută la stresori din mediu, care produc atât anxietate, cât și reacții de tip depresiv.
La vârstnici anxietatea este frecvent asociată cu:
– Nemulțumire și supărare refulată;
– Teama de abandon și de a singurătate îi împiedică să-și exprime deschis nemulțumirile.
În unele limite anxietatea este un fenomen normal pentru că transmite Ego-ului semnale că trebuie să declanșeze mecanismele de apărare.
Anxietatea cronică este un fenomen patologic pentru că amenințarea este percepută doar la nivel inconștient. (Stimulul real anxiogen a dispărut demult, dar individul pare să nu fie conștient de acest lucru). Individul crede că trebuie să-și mențină nivelul subconștient de vigilență, ceea ce în plan conștient se traduce în anxietate.
Laughlin (1967) este de părere că anxietatea reprezintă o sumă a tuturor problemelor psihologice ale individului, anxietatea reprezentând expresia unui conflict persistent dintre tendințele inconștiente și solicitările pe care le pune în față conștiința. Conflictul este reprimat, acesta cauzând, la rândul său, simptome emoționale, ceea ce produce un cerc vicios.
3.1.3 Tulburări anxioase. Clasificare după DSM-IV-R
A) Tulburările anxioase fobice:
Agorafobia este anxietatea referitoare la, sau evitarea de locuri sau situații din care scăparea poate fi dificilă (sau jenantă) sau în care ajutorul poate să nu fie accesibil, în eventualitatea unui atac de panică sau de orice simtom asemănător panicii.
Fobia specifică se caracterizează printr-o anxietate semnificativă clinic provocată de expunerea la un obiect sau situație temută, ducând adesea la un comportament de evitare.
Fobia socială se caracterizează printr-o anxietate semnificativă clinic provocată de expunerea la anumite tipuri de situații sociale sau de funcționare, ducând adesea la un comportament de evitare.
Atacuri de panică. Un atac de panică este o perioadă discretă în care există debutul brusc al unei aprehensiuni, frică sau terori intense, asociate adesea cu senzația de moarte iminentă. În timpul acestor atacuri sunt prezente simptome, cum ar fi: scurtarea respirației, palpitații, durere sau disconfort precordial, senzații de sufocare sau de strangulare și frica de „a nu înnebuni” sau de a pierde controlul.
Tulburarea anxioasă generalizată se caracterizează prin cel puțin șase luni de anxietate și preocupare excesivă și persistentă
Tulburarea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin obsesii (cauzează o anxietate sau detresă mascată) și/sau prin compulsii (ce servesc la neutralizarea anxietății).
Reacția acută la stress se caracterizează prin simptome similare celor ale stresului posttraumatic care apar imediat, ca urmare a unui eveniment traumatic extern
Tulburarea de stres posttraumatică se caracterizează prin reexperimentarea unui eveniment traumatic extrem, acompaniată de simptome de excitație crescută și de evitare a stimulilor asociați cu trauma.
B) Fobiile
În contrast cu ambele anxietăți difuze, care reprezintă un amestec de emoții negative și atacuri de panică, care sunt în mod frecvent neașteptate, fobiile sunt persistente, iraționale, temeri îngust definite care sunt asociate cu un obiect specific sau o situație. Evitarea este un component important în definirea fobiilor.
O teamă nu este considerată fobică dacă persoana evită contactul cu sursa fricii sau experimentează o anxietate intensă în prezența stimulului. Fobiile sunt de asemenea iraționale sau nerezonabile. Evitând numai șerpii care sunt veninoși sau numai armele care sunt încărcate nu ar trebui considerate lucruri fobice. Cele mai multe tipuri de fobii directe implica teama de obiecte specifice sau situații. Diferite tipuri de fobii specifice au fost în mod tradițional denumite în acord cu denumirea lor în greacă. Exemple de fobii specifice tipice includ frica de înălțimi (acrofobia), frica de spații închise (claustrofobia), frica de animale mici (zoofobia), frica de sânge sau rănire și frica de călătorie cu avionul.
Unii oameni experimentează o frică marcantă atunci când sunt forțați să se implice în anumite activități, ca de exemplu alocuțiunile publice, începerea unei conversații, servitul mesei în restaurante sau folosirea toaletelor publice care ar putea să implice observarea lor sau evaluarea de către alți oameni. Încercările de a evita aceste situații cauzează deranj în viața socială și activitățile ocupaționale ale persoanei
Cea mai complexă și incapacitantă formă de tulburare fobică este agorafobia, care în mod literal înseamnă “frica de piață (sau locuri de adunare)” și este descrisă ca frica de spații publice. Un caz clinic ne dă o scurtă descriere a tipurilor de probleme experimentate de o persoană suferindă de agorafobie. Frica devine în mod normal mai intensă pe cât distanța între persoană și împrejurimile sale familiare se mărește, sau pe cât căile de scăpare sunt închise. În acest sens agorafobia este cumva diferită de alte fobii deoarece nu este atât de mult o teamă de a fi aproape de un obiect specific sau situație (de exemplu, animale, cuvântări publice) pe cât este teamă de a fi separat de semnalele asociate cu siguranța.
Situațiile tipice care cauzează probleme includ străzi aglomerate și magazine, spații publice închise ca de exemplu cluburile, teatrele și bisericile, călătoria cu mijloace de transport public, condusul automobilului pe poduri, în tunele sau pe autostrăzi care sunt aglomerate. În toate aceste situații, prezența unei persoane de încredere poate ajuta persoana agorafobică să se simtă mai confortabil. În cele mai extreme forme ale aceste tulburări, persoanele cu agorafobie nu sunt capabili să se aventureze din casele proprii. Anumiți oameni cu agorafobie sunt în stare să viziteze locuri publice (de exemplu mall-uri sau teatre), dar trebuie să rămână lângă ieșiri în așa fel încât ieșirea să nu fie ușor de blocat. Senzațiile de disconfort experimentate de oameni cu agorafobie sunt asemănătoare cu cele care au fost deja descrise pentru alte forme de tulburări de anxietate. Ele variază de la sentimente vagi de aprehensiune la senzații fizice specifice și atacuri de panică depline. Persoanele care au agorafobie se tem frecvent că vor experimenta un “atac” cu aceste simptome care ori îi vor incapacita ori îi vor pune într-o situație jenantă și că nu vor putea beneficia de ajutor. Mulți dintre ei spun că sunt înspăimântați de amețeală, pierderea echilibrului, palpitații. În unele cazuri, experiențe precedente de acest tip au declanșat o teamă persistentă de repetare a episoadelor.
Unii clinicieni au sugerat că “frica de frică” este principalul punct în agorafobie (Goldstein and Chambless, 1978; Klein, 1981). Evenimentul crucial care declanșează temeri repetate este adesea un atac de panică neașteptat. Ca unei asemenea experiențe, persoană poate deveni în mod acut conștientă de senzații corporale interne care por semnaliza pornirea unui alt atac. Frica de pierderea controlului asupra acestor experiențe interne conduce apoi în mod paradoxal la o mai mare creștere a anxietății. Acest concept a fost extins să includă frica de anumite emoții puternice, variate, incluzând mânia și depresia precum și anxietatea (Williams, Chambless and Ahrens, 1997).
3.2 PSIHOTERAPIA ANXIETĂȚII
3.2.1 Obiectivul psihoterapiilor
Obiectivul psihoterapiilor este, în general, acela de a înțelege comportamentul persoanei și de a o ajuta să-și modifice acest comportament, astfel că dificultățile existențiale ale acestuia să fie diminuate sau poate chiar înlăturate. Psihoterapeutul are rolul de a elibera persoana de anxietate, depresie sau alte trăiri afective care îl împiedică pe acesta să se adapteze corect mediu, perturbându-i comportamentul și având efecte negative chiar și asupra celor din jur, afectând activitatea profesională, relațiile interpersonale, viața sexuală, imaginea de sine, etc.
Psihoterapia se bazează pe faptul că modul în care un individ își va percepe și evalua starea sa precum și strategiile adaptative pe care le folosește, joacă un anumit rol în evoluția tulburării, aceste strategii trebuind să fie modificate în cazul în care dorim ca afecțiunea să evolueze favorabil.
De psihoterapie pot beneficia și unele persoanele care, deși sunt realizate pe majoritatea planurilor, trăiesc cu impresia că nu au trăit la nivelul așteptărilor și nu și-au realizat potențialul la nivel maximal. Vorbind despre normalitate, se știe că nu există un model standard al acesteia și că modalitățile de adaptare a omului la mediu sunt foarte variate. Astfel, o soluție psihoterapeutică eficientă pentru un client, se poate dovedi a fi ineficientă pentru altul, terapeutul trebuind să aibă în vedere clientul, dar și realitatea situațională a lui și să încerce să-i deblocheze propriile disponibilități, optimizând propria configurație a personalității acestuia, astfel încât el poată rezolva problemele într-un mod matur și realist. Schițând, de exemplu, portretul personalităților depresive: dau dovadă de pesimism, în orice situație se afla, ei reușind să vadă doar latura sumbră a acesteia și posibilele riscuri, supraevaluând aspectul negativ și minimalizându-l pe cel pozitiv. De obicei, dispoziția lor este tristă și posacă, chiar și atunci când evenimentele neplăcute lipsesc. Nu sunt în stare să resimtă plăcerea, nici măcar în situațiile care, în mod obișnuit, sunt considerate ca fiind agreabile (întâmplări fericite, zile de vacanță, etc.). Chiar și când sunt apreciați de către ceilalți, ei au sentimentul de incapacitate, de vină, simt că nu sunt „la înălțime”. În general, găsim la personalitățile depresive o triplă viziune negativă: asupra propriei persoane, asupra lumii și asupra viitorului. Pentru acest tip de clienții au fost elaborate, recent, terapiile numite cognitive, acestea considerând depresia ca fiind legată de anomalii în prelucrarea de către clienta informației. Clientul este, astfel, ajutat să-și reconsidere viziunea pesimistă asupra lumii și asupra sa, este mobilizat să se antreneze în activități agreabile, pe măsura lor. Putem să dăm câteva „sfaturi” privind lupta împotriva depresiei: să încerce ca în orice situație să vedeți „jumătatea plină” a paharului, nu „jumătatea goală” așa cum sunt obișnuiți; chiar dacă au tendința de a respinge activitățile și ocaziile care ar putea procura plăcere, de teama de a nu fi la înălțimea situației, să încerce totuși să se implice în ele, să încerce să se angreneze în cât mai multe activități agreabile; să exprime emoțiile negative, în loc să stea îmbufnați; să încerce să vorbească despre gândurile lor sumbre, în loc să se frământe de unul singur.
3.2.2 Psihoterapia cognitivă a tulburărilor anxioase
Terapia cognitivă a tulburărilor anxioase este limitată în timp, focalizată pe problemă și bazată pe modelul cognitiv al anxietății. Tratamentul trebuie să fie colaborare între terapeut și client, amândoi fiind angajați în procesul rezolvării problemelor. Pe întreg parcursul terapiei se realizează evaluări, precum și o serie de experimente în plan comportamental pentru verificarea în ce măsură simptomele s-au ameliorat sau au dispărut și pentru a adresa provocări gândurilor negative disfuncționale.
Cel mai important rol îl au și temele pentru acasă, teme în cadrul cărora clientului i se cere să îndeplinească unele sarcini între ședințele de lucru cu terapeutul.
Strategiile utilizate sunt atât cognitive, cât și comportamentale. Strategiile cognitive se referă la identificarea gândurilor și convingerilor negative automate prin intermediul rememorării unor situații, a analizei comutărilor i sfera emoțională, a jocului de rol, a tehnicii imaginației dirijate, a sarcinilor de expunere la situații anxiogene, a jurnalelor și chestionarelor.
Se mai poate utilizează și metoda descoperiri dirijate pentru a determina semnificația și natura gândurilor automate disfuncționale care stau în spatele acestora.
Se procedează apoi la verificarea veridicității gândurilor negative, a convingerilor și supozițiilor disfuncționale prin tehnici de contraargumentare și verificarea dovezilor, procesul încheindu-se cu înlocuirea acestor gânduri cu gânduri mai realiste.
Tehnicile comportamentale sunt îndreptate de regulă în direcția reducerii simptomelor, printre acestea numărându-se relaxarea, hipnoza, tehnicile de expunere la stimuli anxiogeni, tehnici de distragere, mesaje subliminale
Trebuie subliniat însă faptul că metodele comportamentale nu vor da rezultatul scontat dacă nu se va reuși restructurarea stilului de gândire care generează tulburările anxioase.
Durata totală a terapiei este între 10 și 15 ședințe, dar pot să depășească numărul. Care se desfășoară săptămânal, și au o durată cuprinsă între 45 și 60 de minute fiecare.
În cazul unor situații mai complexe, cum ar fi, de pildă, problemele multiple: anxietate combinată cu tulburări de personalitate sau cu depresie majoră, este nevoie de un număr mai mare de ședințe, precum și un tratament psihiatric adecvat.
După remiterea simptomelor se încheie terapia prin intermediul ședințelor săptămânale, pacienții fiind invitați să se prezinte la control de 2-3 ori la interval de 5-6 luni.
Structura unei ședințe de psihoterapie implică (Wells, 1999):
– Revederea datelor obținute prin intermediul metodelor de autoevaluare și verificarea reacției pacientului față de ședința anterioară se psihoterapie;
– Stabilirea planului sau a agendei de lucru;
-Verificarea îndeplinirii temelor pentru acasă;
– Reacții la lectura bibliografiei pe teme de psihoterapie cognitivă;
– Feedback-uri legate de monitorizarea gândurilor;
– Rezultatele mini experimentelor din sfera comportamentală;
– Probleme care au apărut la îndeplinirea temelor pentru acasă;
– Identificarea gândurilor negative automate și a supozițiilor;
Disfuncționale și testarea gradului lor de veridicitate:
– Reamintirea unui episod recent când subiectul s-a simțit anxios;
– Întrebări cu caracter provocator adresate gândurilor negative și aducerea de contraargumente împotriva acestora;
– Experimente în sfera comportamentală;
– Identificarea distorsiunilor cognitive.
– Discutarea unor probleme legate de gândurile negative, simptomele și comportamentele de evitare
– Efectele comportamentale de evitare asupra simptomelor;
– Rolul comportamentelor de evitare care împiedică procesul de infirmare a gândurilor negative;
– Influența evaluării pericolului asupra comportamentului;
– Efectele gândurilor negative asupra stărilor emoționale.
Trasarea de sarcini pentru acasă:
– Notarea unor noi sarcini pentru acasă;
– Expunere cu renunțarea la comportamentele de asigurare;
– Solicitarea unor feedback-uri legate de modul de îndeplinire a temelor pentru acasă;
– Implementarea în practică a unor strategii specifice terapiei cognitiv-comportamentale;
– Trasarea efectivă a noilor teme pentru acasă;
– Rezumatul ședinței de psihoterapie și obținerea unor feedback-uri de la pacient;
Metode folosite în terapia cognitiv-comportamentală:
– Metoda dialogului socratic;
– Metode de evidențiere a gândurilor negative automate;
– Jocurile de rol;
– Administrarea de feedback-uri audiovizuale;
– Manipularea comportamentelor de asigurare;
– Tehnica inducerii simptomelor;
– Strategii cognitive de reatribuire;
– Identificarea distorsionărilor cognitive;
– Analiza costurilor și beneficiilor;
– Descoperirea unor cauze alternative pentru diverse evenimente;
– Metoda informării;
– Contraargumentare în cadrul jocului de rol;
– Tehnica manipulării imaginilor;
– Antrenamentul mental;
– Strategii de reatribuire în plan comportamental;
– Tehnica expunerii;
– Tehnici de modificare a schemelor cognitive
3.3. ANXIETATEA CA STARE ȘI CA TRĂSĂTURI DE PERSONALITATE
Cattel și Scheier (1958, 1961, Cattel, 1966) în urma unor studii, de analiză, factorială identifică doi factori distincți ai anxietății anxietatea ca stare (state anxiety) și anxietatea că trăsătură (trăit anxiety). Anxietatea că trăsătură descrie o particulă a persistenței relativ stabilă, accentul căzând pe diferențele individuale sau comportamentul anxios ce-l caracterizează pe diferiți indivizi. Dar anxietatea se poate referi și la un complex de reacții sau răspunsuri – o stare tranzitorie sau condiția organismului care-l poate varia în intensitate și fluctua în timp. Acesta este sensul anxietății ca stare (Spielberger, 1966).
Anxietatea ca particularitate stabilă a persoanelor (trăit anxiety) se considera că o dimensiune ce afectează, nemijlocit eficiența funcțională a sistemului cognitiv (Spielberger, Gorsuck și Lushene, 1970). În general ei i se atribuie o combinație negativă în legătură cu performanța indiferent că este vorba de performanțele academice sau profesionale. În orice activitate pe care o desfășurăm, reacția anxiogenă constituie ca o condiție mai mult sau mai puțin prezentă, dar prezența, uneori cu cazul ușor de identificat (prezentarea la un examen, contractul cu o situație necunoscută etc.), alteori cauzele pot rămân necunoscute.
C. Horney propune noțiuni cam care ar putea echivala cu cele descrise de Cattel – anxietatea fundamentală și anxietatea specifică.
Anxietatea fundamentală este o atitudine caracterială (sau trăsătura după Cattel) obținută în urma repetării unor reacții specifice caracteristice iar anxietățile specifice sunt reacții nevrotice la situații de conflict bine motivate, determinate, nealterând structura personalității. C. Horney distinge:
– Anxietate fundamentală (sau nevroză caracterială)
– Anxietăți specifice (sau nevroze simple, situaționale echivalent după Cattel – anxietate că trăsătură, anxietate ca stare). Anxietățile specifice pot fi provocate de o cauză reală, anxietatea fundamentală continuă să existe chiar dacă nu există la un stimul. Prima constă din reacții nevrotice la situații conflictuale de moment, din partea persoanelor ale căror relații particulare sunt netulburate dar există o relație indecvată între situația conflictuală dar și o reacția nevrotică. Această relație nu se găsește în nevroza caracterială.
Formulele de manifestare ale anxietății sau de protecție împotriva acesteia sunt multe și variază de la persoana la persoană, anxietatea fundamentală este mereu mai mult sau mai puțin la fel, deosebindu-se doar în extensiune și în intensitate. Acest lucru poate fi descris printr-o senzație de a fi mic, nesemnificativ, părasit, periclitat, într-o lume care se arată plină de atacuri, trădari, umilințe, invidii înșelăciuni și abuzuri,
Anxietatea fundamentală stă la baza tuturor relațiilor cu oamenii. Ea se manifestă printr-o neîncredere față de toată lumea, care se poate disimula în convingerea superficială, acea ca oamenii în general sunt plăcuți, iar această convingere poate coexista cu instituirea mecanică de bune relații cu ceilalți; disprețul față de toată lumea se poate camufla în predispoziția de a-i admira pe toți.
Anxietatea fundamentală are implicații precise în atitudinea individului față de sine și față de ceilalți. Aceasta înseamnă o izolare emoțională, dar mai greu de suportat cu cât ea coincide cu un simțământ de slăbiciune intrinsecă a Eului. Aceasta înseamnă o slăbire a încrederii în sine. Și poartă germenul unui conflict potențial între dorința de a se încrede în ceilalți și imposibilitatea de a o putea face, din cauza profundei suspiciuni și a neîncrederii față de ei. Aceasta înseamnă că din cauza slăbiciunii sale, individul dorește să arunce toată responsabilitatea pe alții, dorește să fie protejat și ocrotit, în timp ce, pe fondul ostilității fundamentale, există mult prea multă neîncredere pentru că această dorință să fie dusă la bun sfârșit. Dar urmarea este mereu aceea că el are a-și cheltui cea mai mare parte a energiei întru asigurarea liniștii.
Cu cât mai insuportabilă este anxietatea, cu atât mai meticuloase trebuie să fie mijloacele cu care trebuie să se protejeze. Există în societatea noastră patru modalități principale în care o persoană încearcă să se protejeze împotriva anxietății fundamentale: afecțiunea, supunerea, puterea, retragerea.
Afecțiunea securizantă, poate fi subdivizată, în orice formă, poate servi ca o protecție puternică împotriva anxietății.
Deviza este: “Dacă mă iubești, nu mă vei lovi!”.
Supunerea, poate fi subdivizată, după cum se referă sau nu la anumite persoane sau la unele instituții.
Aceasta poate există în supunerea la tradiții, la ritualurile unei religii sau la cerințele unora persoane puternice, adică prin ascultarea de reguli sau de cerințe. Atitudinea respectivă poate lua forma lui a trebui să fie “Bun”.
Aceasta atât poate lua o formă mai generală de conformare la cerințele potențiale ale tuturor persoanelor și de evitare a orice ar putea să genereze unele resentimente. În asemenea cazuri individul, își reprimă o critică la adresă celorlalți, este dispus să se lase a fi el însuși obiect de abuz, fără o discriminare.
Deviza supunerii este: “Dacă mă predau, nu voi fi lovit!”
Puterea. Individul caută să realizeze toată securitatea prin câștigarea în fapt a puterii, sau prin succes, posesiunile, admirație și superioritatea intelectuală.
Deviza este: “Dacă am putere, nimeni nu mă poate lovi!”.
Retragerea din lume înseamnă realizarea unei independente față de ceilalți, față de țoște treburile exterioare, care poate fi ușor dobândită, de exemplu, prin acumularea de proprietăți. Dar există de obicei și o îngrijorare exagerată legată de savurarea acestora, ele fiind păstrate cu reticența, deoarece singurul motiv este de a fi protejat împotriva tuturor eventualităților. Un alt posibilitate care servește aceluiași scop al independenței exterioare este restrângerea la minimum a trebuințelor.
Individualitatea, în raport cu trebuințele interne poate fi dobândită, de exemplu prin sforțarea individului de a se detașa emoțional faza de oameni, așa încât nimic să nu-l poată lovi sau descumpăni. Acesta înseamnă reducerea la tăcere a propriilor trebuințe emoționale, sau renunțarea la propriile dorințe.
Deviza este “Dacă mă retrag, nimeni și nimic nu mă poate lovi!”.
Toate aceste variante tentative de protejare împotriva anxietății fundamentale pot duce la evaluarea unei nevroze. Dar și aceasta depinde de intensitatea lor potențială.
Deci, “nevroza se produce numai dacă conflictul dintre dorințele individuale și cerințele sociale generează o anxietate și dacă tentațiile de a risipi anxietatea conduc în schimb la tendințe defensive care deși, la fel de imperative, sunt totuși incompatibile una cu alta (Caren Horney)”.
3.4. NEVROZA ANXIOASĂ
În concepția lui Freud “nevroza anxioasă” este definită în felul următor: “Combinație variată de manifestări fizice și mintale de anxietate neprovocate de un pericol real și survenind sau prin accese, sau sub forma unei stări permanente. Anxietatea este de obicei difuză și poate deveni panică”. Freud descrie trei categorii de tulburări anxioase:
– Anxietate ușoară sau anxietate de așteptare (expectanță);
– Anxietate fobică sau de situație,
– Accesele de angoasă.
Se mai numesc traumatice, atunci când ele sunt puternice și interne, și intense, și anxietate de semnalare în cazul unei manifestări mai benigne. Inerente fiecăruia în anumite momente existențiale, anxietatea nu se înscrie întotdeauna în sfera psihopatologie, având uneori când se desfășoară într-o amplitudine mai redusă, rol mobilizator și adaptiv.
Mai sunt unele cazuri când anxietatea este detașată de concret, nedistinctă, este proiectată în viitor, un viitor pe care individul îl percepe ca fiind încărcat de surprize neplăcute, de neprevăzut, cu semnificații implacabile. Când atinge o amplitudine clinică, anxietatea fie scade randamentul și capacitățile de adaptare (în nevroze), fie dezorganizează conduita, constituind fundalul propice dezvoltării unor elemente psihotice . Se întâlnește în special în melancolia anxioasă, psihastenia, neurastenia, stări paranoide, intoxicații, în perioadele de debut a psihozelor, în cursul unor afecțiuni endocrine.
După Caren Korney, unul dintre criteriile la care recurgem spre a numi nevrotică o persoană este acela dacă modul său de viață coincide cu vreunul din modelele de comportament recunoscute în prezent. Conceptul de normal variază de la o societate la alta, variază și în cadrul aceleiași societăți, în funcție de persoană, în funcție de clasa socială, variază în raport cu sexul.
Există două caracteristici pe care le putem descrie în toate nevrozele, fără a avea o cunoaștere profundă a structurii personalității:
– O anumită rigiditate în reacție;
– O discrepanță între potențialități și realizări.
Prin rigiditate în reacții se subînțelege acea lipsă de flexibilitate care ne face incapabile de a reacționa diferit n situații diferite. O persoană nevrotică poate fi suspicioasă tot timpul, indiferent de situație, fie că este conștientă sau nu de starea sa. Ea poate reacționa cu dușmănie la orice insinuare, chiar dacă înțelege că aceasta este în propriul său interes. Un nevrotic poate fi mereu nehotărât.
Este un semn de nevroză dacă, în pofida aptitudinii lor rămâne neproductivă sau dacă, în pofida tuturor posibilităților pe care le are de a fi fericită, persoana respectivă, nu se poate bucura de ceea ce are; sau dacă o femeie frumoasă se simte incapabilă de a fi atractivă pentru bărbați. Cu alte cuvinte nevroticul are impresia că el însuși este o barieră în calea propriei fericiri.
Dinamica afectivă a producerii nevrozelor e pusă în mișcare de anxietate și mecanismul de apărare construite împotriva acesteia.
Stările de anxietate sau de teamă sunt omniprezente. Este o reacție de teamă sau de apărare. Atunci când ne e teamă de ceva și facem tot posibilul ca să ne apărăm de posibilele accidente, factor de teamă și apărare sunt de asemenea prezenți.
3.5. FACTORII CE STAU LA BAZA APARIȚIEI COMPORTAMENTULUI ANXIOS
Apariția comportamentului anxiogen de tip nevrotic nu are deloc de-a face cu gradul de conștiință sau de raționalitate. În primul rând, condițiile de viață din orice societate generează unele temeri. Ele pot fi cauzate de:
– posibile pericolele exterioare (catastrofe naturale, dușmani);
– formele de relații sociale ( nedreptatea, dependente forțate, frustrare);
– condițiile culturale (frica de demoni, frica de violare a tabuurilor).
3.6. ATITUDINILE ȘI CONFLICTELE CENTRALE
De aceste temeri nu scapă nimeni, insă, nevroticul nu numai împărtășește temerile comune tuturor indivizilor din societatea respectivă, ci date fiind condițiile vieții sale individuale încearcă temeri care, atât cantitativ cât și calitativ, deviază de la acela ale modelului social.
În al doilea rând, temerile care se manifestă într-o societate dată sunt în general amortizate prin anumite procedee de protecție (cum sunt tabuurile, ritualurile sau obiceiurile). O persoană normală se supune temerilor și defensele dintr-o societate în care trăiește și totodată e capabil să-și valorifice potențialul și să se bucure de satisfacțiile pe care i le oferă viața. Nevroticul are mereu de plătit un preț exorbitant pentru defensele sale, ceea ce duce la deteriorarea a vitalității și comunicativității sau lucru și mai specific, la deteriorarea capacității sale de autorealizare și de desfătare. Ea suferă în permanență.
Mai este o altă caracteristică esențială a nevrozei anume prezența unor tendințe conflictuale în planul existenței, despre care nevroticul însuși nu este conștient (ce privește conținutul lor) și în legătură cu care el încearcă să găsească unele soluții de compromis realizate cu o mare risipă de resursele ale întregii personalități.
Ca o definiție: Nevroza este o tulburare psihică caracterizată de spaime și mecanisme de apărare împotriva acestor spaime cât și de tendința de a găsi soluții de compromis pentru tendințe aflate în conflict. Numim nevroza această tulburare numai în cazul în care există o deviere de la modelul de comportament propriu unei societăți date.
Din perspectiva socială, formarea caracterului este mai importantă decât simptomul, deoarece caracterul și nu simptomele influențează comportamentul uman.
Putem pune problema dacă persoanele nevrotice au în comun trăsături atât de esențiale. Similaritățile la care ne gândim nu privesc manifestările sau căile lor de apariție, care privesc însuși conținutul conflictului (conflictele care pun actualmente persoana în stare de agitație).
Prin urmare a psihoanalizei celor mai variate categorii de personalități, ținând cont de diferite tipuri de nevroze, diferite ca vârstă, temperamente și interese și provenind din diferite straturi sociale s-a descoperit că atât conflictele centrale cât și interelațiile acestora în ceea ce privește dinamica conținutului, erau în esență similare la toate acestea.
Problemele care pot fi prezente în nevroză:
– Lupta cu problemele de competiție
– Teama de eșec
– Izolarea emoțională
– Neîncrederea în ceilalți și ei înșiși
Acestea diferă doar cantitativ de problemele care în societatea noastră le dau bătaie de cap persoanelor normale. Similaritatea în ceea ce privește conflictele fundamentale este similaritatea atitudinilor accesibile observației de suprafață. Ele pot fi clasificate:
1) atitudinea referitoare la acordarea și receptarea afecțiunii;
2) atitudinea referitoare la evaluarea Eului;
3) atitudinea referitoare la afirmarea de sine;
4) agresiune;
5) sexualitate.
1) Una dintre tendințele predominante ale nevroticelor epocii noastre este excesiva lor dependență de aprobarea sau de afecțiunea celorlalți. La nevrotici există o foame oarbă de apreciere sau afecțiune, indiferent dacă ei manifestă vreun interes față de persoanele în cauză sau dacă judecata acelei persoane are vreo importanță pentru ei.
În afară de aceasta există o contradicție pronunțată de aprobare sau de afecțiune și propria lor capacitate de a se manifesta afectiv. Pretențiile excesive privind luarea în considerare a propriilor lor dorințe pot merge mâna în mână cu o mare lipsă de considerație pentru ceilalți.
2) Insecuritatea exprimată în această dependență de ceilalți este în a doua trăsătură – sentința de inferioritate și lipsa de adecvare a comportamentului. Ele pot să apară sub diferite aspecte – cum ar fi convingerea de a fi incompetent, stupid și neatractivi și pot să manifeste fără să aibă nici o bază în realitate.
Sentimentele de inferioritate pot să apară sub form de plângeri sau neliniști, iar pretinsele defecte pot fi luate drept un fapt dovedit. Nevroticii pot tăinui pe de altă parte, trebuințe compensatoare de automărire, manifestă o înclinație compulsivă de a se pune în valoare, de a-i impresiona pe alții și pe ei înșiși cu tot felul de atribute care conferă prestigiu în societatea noastră cum sunt banii, cunoștințe de eruditate ș.a.
3) Atât referitoare la afirmarea de sine include inhibiții bine definite Ei manifestă inhibări în exprimarea propriilor dorințe sau în cerințe, atunci când se pune problema să facă ceva în interes personal, în exprimarea unei opinii sau a unei critici justificate, în punerea la punct a cuiva, în selectarea oamenilor cu care doresc să se asocieze, în contactul cu semenii, și așa mai departe există inhibiții și cu privire la apărarea propriei poziții. Ei sunt adesea incapabili să se apere ei însuși împotriva unui atac sau să spună “nu” dacă nu doresc să consimtă la dorințele altora. E vorba, la urma urmei, de inhibiții care se referă la a ști ce vor: dificultăți în luarea deciziilor, în formarea opiniilor, în a îndrăzni să dea expresie dorințelor.
4) Prin agresiune se are în vedere acte împotriva cuiva, atacuri defăimare, uzurpare, ca și orice comportament ostil. Tulburări de acest fel se manifestă în două moduri diferite:
– Înclinațiile spre agresivitate, dominațiile, hiperexigență, la pornirea de a o face pe stăpânul, de a escroca și de a căuta nod în papură.Unele persoane sunt conștiente de faptul că sunt agresive, iar altele în sinea lor sunt convinse că întruchipează onestitatea sau că pur și simplu își exprimă părerea, deși în realitate sunt mai ofensive.
– Găsim la suprafață atitudinea de a se simți lesne înșelați, dominați, dăscăliți, manevrați sau umiliți. Adesea aceste persoane nu sunt conștiente de propria lor atitudine, ei cred cu tristețe, că toată lumea le stă împotrivă.
5) Sfera sexualității include următoarele particularități:
– Trebuințe compulsive de activitate sexuală.
– Fie inhibiții legate de asemenea activități.
– Particularități descrise în grupele precedente.
Inhibițiile pot să apară la orice persoană care conduce la satisfacția sexuală. Ele intervin în abordarea persoanelor de sex opus, în pețit, în actul sexual ca atare sau plăcerea sexuală.
3.7. MECANISME DE APĂRARE
În societatea noastră există patru modalități principale de a scăpa de anxietate: să o raționalizezi; să o negi; să o marchezi; să eviți gândurile, sentimentele impulsurile și situațiile care ar putea să o evoce.
Raționalizarea este cea mai valabila explicație în ceea ce privește fuga de responsabilitate. Raționalizarea constă în transformările anxietății într-o frică rațională.
În cazul în care întâlnim o viguroasă apărare a atitudinilor iraționale, putem fi siguri atitudinea apărată îndeplinește o funcție importantă pentru un individ. În loc să se simtă o pradă ușoară pentru emoțiile sale, individul va simți că poate întreprinde ceva în situația dată, pentru că el se simte în întregime rațional și îndreptățit.
Negarea existenței anxietății înseamnă excluderea ei din conștiință. În asemenea cazuri nimic nu se face în legătură cu anxietatea, sunt vizibile doar formele fizice care însoțesc frica sau anxietatea, cum sunt transpiratul, transpirația, accelerarea bătăilor inimii, senzația de sufocare, frecventul imbold de a urină, diareea, accesele de vomă, iar în sfera mentalului o senzație de agitație de neliniște. Toate acestea pot fi expresia exclusivă a unei anxietăți existente, dar care este reprimată. De exemplu, i se face greață în tren transpiră noaptea.
Este de asemenea posibilă o tăgăduire conștientă a anxietății, o încercare conștientă de a învinge, de exemplu, tratând-o cu indiferență sau prin expunere. Dar tot ceea ce nevroticul poate obține prin “împăcarea cu sine” este să înlăture o anumită manifestare a anxietății. De obicei, rezultatele sunt subestimate, ele nu au influențat la nivel psihic în vederea consolidării aprecierii de sine. Cu alte cuvinte, dinamica esențială a personalității rămâne neschimbată și atunci când nevroticul nu mai are manifestări vizibile ale tulburării sale el pierde în același timp un stimul vital în lupta lui cu ele.
Agresivitatea uneori poate fi o expresie a procesului în luptă cu anxietatea sau cu timiditatea sub presiunea sentimentului că poate fi atacat, adesea fiind luată drept o expresie directă a unei ostilități reale.
Narcotizarea – o modalitate de a se elibera de anxietate inconștient prin consumarea de ași face acest lucru, de a se consacra unor activități sociale din frică de singurătate, situația nu se schimbă în cazul în care este recunoscuți ca atare. O altă modalitate de narcotizare este aceea de aceea de a se cufunda în muncă, procedeu care este recunoscut în caracterul compulsiv al muncii și în indispoziția care apare în zilele de sărbătoare dar și în zilele nelucrătoare. Aceeași modalitate ar putea servi drept supapă de siguranță prin care să fie eliminată anxietatea.
Evitarea tuturor situațiilor, gândurilor sau sentimentelor care ar putea să genereze anxietate. Aceasta poate fi un proces conștient. Mai exact, o persoană poate fi conștientă că are stări anxioase și poate fi conștientă de faptul că le poate evita. Pe de altă parte, persoană poate fi numai vag conștientă sau nicidecum conștientă de stările sale anxioase, de încercările sale de a le evita. Cum poate de exemplu, să tărăgăneze pe o zi pe alta chestiuni care au legat cu anxietatea, cum ar fi luarea de decizii participarea la o abatere, despărțirea de cineva – acest lucruri sunt interpretate ca neavând importanță, sau poate să pretindă” că acest lucru nu-i sunt pe plac și în consecință, le desconsideră. Când o astfel de evitare are loc în mod automat, avem de-a face cu fenomenul inhibiției sale.
3.8. ANXIETATEA CA FACTOR PROVOCATOR DE INHIBIȚIE
Influența ei asupra activității și stilului de comunicare
Inhibiția constă în neputința de a putea face, de a simți sau gândi anumite lucruri, iar funcția ei este aceea de a evita anxietatea, care ar apărea în cazul în care persoana ar încerca să facă, să se simtă, sau să gândească acele lucruri. Anxietatea nu este o conștientă nu poate fi vorba de un efort conștient. În forma lor inhibițiile au loc în blocajele funcționale caracteristice isteriei: orbiri, muțenii, paralizii ale membrilor; în sfera sexuală, inhibițiile sexuale le reprezintă frigiditatea și impotența; în sfera mentalului – inhibiții de concentrare de formare sau de exprimare a opiniilor, de contactare a oamenilor.
Precondițiile necesare conștientizării inhibițiilor:
1) Trebuie, în primul rând, să fim conștienți de dorința de a face ceva ca să fim conștienți de neputință de a se trece la faptă. De exemplu, este necesar să nutrim unele ambiții mai înainte de a se înțelege că ne izbim în această direcție de inhibiții.
2) Un al doilea factor care poate să împiedice conștientizarea se face atunci când inhibiția are o funcție atât de importantă în viața individului încât aceasta preferă să insiste asupra faptului că este vorba de de o situație imuabilă. Individul se consideră apt de a face unei competiții și aceasta îl ajută, pe când dacă i s-ar face cunoștință că e inhibat, el ar fi expus unei anxietăți îngrozitoare.
3) Exista posibilitatea de a deveni conștient de inhibițiile personale în cazul în care acestea coincid cu formele de inhibare socialmente aprobate, ori dacă ele se încadrează în ideologiile existente.
Inhibiția oricărei revindecări se raportează ușor la o dogmă că modestia este o virtute, o inhibiție privind gândirea critică la adresa dogmelor dominante în politică, religie sau în orice alt domeniu poate să ne scape atenției și putem fi pe deplin inconștienți de existența unei anxietăți privind faptul de a ne expune pedepsei, criticii sau ostracizării.
Proiecția: constă în atribuirea propriilor caracteristici ale sinelui altor oameni.
Regresia și fixația – în perioadele de stres acut, o persoană poate, în mod inconștient, să caute să se întoarcă într-un stadiu de dezvoltare anterior, cu scopul de a scăpa de anxietatea existentă. Ia poate începe să se poarte în moduri care caracterizează perioada în care avea mai puțină răspundere și mai multă dependență protectivă.
Fixația asupra unui aspect de personalitate reușește să elimine anxietatea care se pare că acompaniază orice dezvoltare a personalității. Se caracterizează prin caracteristicile imature la o persoană matură cronologic.
Somatizarea – reacțiile emoționale se reflectă în simptome fizice. Reacțiile emoționale la situații puternic semnificante să reușească evitarea câmpului conștient printr-o conversie somatică. Pacientul se agață cu disperare de simptome oricât de dureros sau incapacitant ar fi fost.
Contrareacția – un impuls inacceptabil este exprimat în interesul evitării pedepsei sau amenințării pedepsei. De exemplu, sunt comportamente care presează individul dinăuntru lui, reflectând tendința de a cuceri anxietatea, prin provocarea ei. Individului îi este, cumva, mai frică de a-i fi frică decât îi este de stimulul care i-o provoacă. (E. E. Levit, 1975).
Compulsivitatea – conștientizarea anxietății, a stresului, a fricii, care este evitată printr-un comportament care, dar în mod sigur, este asociat cu o aprobare puternică, cu o recompensă pozitivă. Cunoscut și sub numele de “sindrom de anticompetență copilărească”, el acționează foarte frecvent în forme benigne, conducând la formele benigne, conducând la formarea unor caracteristici utile și adaptive ale personalității adultului.
Acei oameni mai mult predispuși sau expuși la anxietate, la stres, dezvoltă astfel de comportamente compulsive. Ele pot varia, de la reacții fobice la insecte sau praf la tensiuni generate de dezordine în casă sau pe masa de lucru; sau de la nevoia punctualitate exagerată la comportamente bizare, cum ar fi spălarea pe mâini de mai multe ori pe zi, etc. “Este cel mai bun mecanism de apărare, care aduce mari servicii nu numai celui ce-l practică, ci și comunității în care trăiește. Condiția care se cere este să fie folosit în limite rezonabile, iar pericolul care apare este de a-l transforma pe ce-l care-l folosește într-un “om mecanic” atunci când nu este în apele lui, când este anxios, frustrat sau prea stresat”11. (Irina Scorban, rev. Psihologia, B, 1997)11. Anxietatea conectată cu aceste atitudini exercită influențe asupra activităților ca atare:
– În primul rând, a întreprinde o activitate pe care o simțim anxioasă produce o senzație de tensiune, oboseală sau istovire. Multe dificultăți sunt atribuite, de obicei, suprasolicitării, sunt în realitate cauzate nu de munca însăși, ci de anxietatea referitoare la relațiile cu colegii.
– În al doilea rând, anxietatea raportată la activități va aduce la o înrăutățire a acelei activități. Dacă există, de exemplu, o anxietate legată de darea ordinelor, atunci acestea vor fi date de parcă s-ar prezenta scuze, așadar ineficient.
– În al treilea rând, anxietatea raportată la activitate, va strica plăcerea care, de altfel, ar fi savurată. Lucrul acesta nu de adevărat în ceea ce privește anxietățile minore; dimpotrivă ele pot să producă un exces de zel. O anxietate puternică referitoare la relațiile sexuale va face ca acestea să fie total neîmbucurătoare.
Așadar, un individ poate fi mai anxios decât crede el că este. Anxietatea se poate ascunde în spatele unor senzații de indispoziție, cum sunt durerile cardiace și oboseală; ea se poate disimula în stări de teamă care par a fi raționale și justificate. Ea poate să ia forma acelei forțe care ne împinge la beție sau ne face să ne cufundăm în tot felul de distracții. Adesea o vom găsi la originea neputinței de a ne bucura de anumite lucruri și întotdeauna o vom descoperi că factor provocator de inhibiții.
3.9. DEFINIREA ȘI ABORDAREA FOBIEI SOCIALE DIN MAI MULTE PERSPECTIVE
Gillian Butler (1989) arată că fobia reprezintă o teamă exagerată și persistentă de un obiect sau de o situație care de regulă sunt nepericuloase. În cazul fobiilor sociale vedem dezvoltându-se o “frică persistentă, irațională și o dorință reținută de la a evita situații în care subiectul poate fi observat atent de altcineva”. Uneori subiectul se teme de lucruri cum ar putea fi evaluările negative, critică sau teamă de a fi respins. Fobiile sociale se pot contra pe unele aspecte concrete cum ar fi teamă de a vorbi, în public, de a mânca în public. În aceste cazuri evitarea situației anxiogene este mai dificil de realizat decât în cazul altor fobii.
Nu se stie exact originea fobiilor, rareori pacientul fobic poate descrie clar un eveniment psihotraumatizant despre care poate sustine că stă la originea fobiei. Unii autori (în special comportamentaliștii) sunt de părere că acestea sunt frici dobândite ca urmare a unor experiențe nefericite, uneori amplificate de reacții excesive ale anturajului său de insecuritatea datorită absenței tatalui sau a mamei. Deseori această condiționare se fixează în perioada de stres puternic sau în stări de supraactivare.
Psihoanaliștii, cred ca mecanismul cauzal este un conflict intrapsihic inconștient. Individului îi este teamă ca impulsurile lui pe care nu și le poate asuma le neagă realitatea, deplasand aceste frici peobiect sau situatie. Prezența și natura factorilor precipitatori nu au o legătură directă cu tulburarea fobică și nu este necesar să cunoaștem cauza care a produs fobia pentru a o trata cu succes.
3.10. MODELUL BIOLOGIC
Clientii care se plâng de fobii sociale suferă de tahicardie, tremurături, de transpirație etc.,in momentul când se află în situații ce implică o evaluare socială si
aceasta indică o activitate autonomă crescută. Observațiile acestea, au dat naștere ipotezei după care fobia socială ar putea fi consecința unei producții excesive de catecolamină în situații de stres sau a unei sensibilități crescute la creșterea normală de catecolamină. Ea a putut fi confirmată parțial, dar nu se dovedea atat de suficientă pentru a explica fobiea sociala.
Pentru posibilitatea tratarii fobiei sociale, după acest model,care este bineînțeles de natură biologică se vizează sedarea excitației autonome printr-o reglare chimică cu ajutorul mijloacelor farmacologice care s-au dovedit eficiente.
3.11. MODELUL PSIHOCOMPORTAMENTAL
Concepția psihofiziologică sublin- Inhibitorii monoamin-oxidazei (I.M.A.O.): (exemplu: fenelzina propusă de Ziebowitz și al. În 1986)
– Beta-blocantele: propanol (Faloon ș. a (1981), atenalol (Gorman și al (1985))
– Antidepresive triciclice și benzodiazepinele: clomipramina și imipramina, alprazdamul, diazepina
Aceste medicamente au fost folosite în cercetări clinice; rezultatele nu sunt totuși clare. Ele cu mult cedează efectului placebo.
Criză de panică, de regula, nu este considerată ca fiind spontană, fără stimul declanșator intern sau extern, ci ca un produs de interacțiuni complexe între senzații corporale primare (de ex. O creștere a ritmului cardiac), procesele afectivo-cognitive și o reacție consecutivă a pacientului. Așa cum se ilustrează schema de mai jos, fenomenele biologice sau psihice sunt percepute mult mai puțin chiar și interpretate ca “pericol”. Aceasta antrenează dezvoltarea anxietății și panicii care acționează, la rândul lor, asupra diferitelor elemente intensificându-le sau modificându-le. Derularea concretă e influențată de caracteristicile biologice și istoria însușirii de cunoștințe individuale, tipul și eficacitatea strategiei de control, cât și de particularitatea situației.
Schema dezvoltării unei crize de panică (după Clark și Salkovskis, 1987)
Intotdeauna un tratament trebuie să vizeze diminuarea anxietății și să desfacă legăturile sale cu senzațiile corporale și procesele cognitive ce însoțesc tulburarea. În perioada fazei diagnostice a tratamentului se caută astfel mai întâi factorii declanșatori și condițiile ce însoțesc crizele de anxietate (hiperventilație mod de a se hrăni, cogniții, situații interpersonale). Etapa următoare, informațiile obținute sunt folosite în timpul comunicării unui model explicativ individual care se referă la modelul psihofiziologic al tulburările iraționale menționate mai sus. Urmează apoi prezentarea metodelor de confruntare și de control al anxietății indicate pentru simptomatologia în cauză care sunt produse pentru a rupe cercul vicios. Este vorba despre tehnici respiratorii, cât și de diferite strategii de stăpânire de sine care să permită controlul simptomelor anxioase.
CAP.4. CERCETARE EXPERIMENTALĂ
4.1. OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII EXPERIMENTALE
4.1.1 Obiective
– Înțelegerea factorilor care mențin problemele de anxietate;
– Dobândirea unor strategii eficiente de relaxare;
– Schimbarea modului de gândire care se predispune la anxietate;
– Corectarea comportamentelor care mențin anxietatea;
– Dobândirea unor strategii de dezvoltare a emoțiilor pozitive și a laturii pozitive a vieții;
– Dobândirea unor strategii de prevenție a recăderilor;
– Reducerea simptomelor de depresie care adesea însoțesc anxietatea.
Obiectivele generale ale terapiei:
2. Reducerea, eliminarea simptomului.
3. Întărirea Eu-lui și capacităților integrative ale Eu-lui.
4. Modificarea opiniilor eronate ale subiectului despre ei însuși și despre lumea înconjurătoare.
5. Dezvoltarea la subiect al unui sistem clar al identității personale.
6. Rezolvarea, restructurarea conflictului intrapsihic al pacientului.
IPOTEZE
O ipoteză a lucrării este că prezentarea subliminală a unor cuvinte sau imagini cu valență afectivă pozitivă în cazul anxioșilor, asociată poate produce modificări asupra anxietății și comportamentului anxios.
Dacă acestea sunt păstrate și după terminarea terapiei asta ar însemna că metodă este valabilă ca procedeu terapeutic, compatibilă și în asocierea cu alte terapii.
O altă ipoteză dacă metoda bombardamentului subliminal este perceput și influienteaza indiferent de vârsta a clientului și indiferent de modelul terapeutic folosit.
4.1.2. Metodologia cercetării
1. Studiul de caz
2. Antrenamentul de relaxare (treninghul autogen Schultz).
3. Procedee comportamental cognitive.
-Procede de expunere (în vivo, în plan imaginativ)
-Restructurarea cognitivă
-Antrenamentul abilităților sociale
4. Tehnici pentru întărirea Eu-lui (sugestii țintite).
6. Materiale:
– Subliminal Blaster 4;
– Windows Movie Maker;
– Instrumente de autoevaluare (C.P.I.) Allport;
– Chestioanr de anxietate;
– Autoevaluarea zilnică a anxietății;
– Tehnici proiectice (testul familiei, arborelui, psihodrama).
Interviul clinic
Etapele desfășurării interviului clinic:
1. Trebuie determinată natura exactă a fobiei;
2. Sa se evalueaze nivelul corect al anxietății (DSM IV – R);
3. Cum se manifestă simptomul în viața pacientului si rolul său perturbator;
4. Care sunt factorii declanșatori și ce condiții însoțesc criza de anxietate (hiperventilație, modul de a se hrăni, cogniții, situații interpersonale);
5. Se evaluează comportamentul fobic în scale ierarhice gradate;
6. Se face o evaluăre de tip cognitivist și anume a gândurilor negative sau predicțiile în legătură cu ceea ce crede că se poate întâmpla;
7. Evaluarea pozitivă și negativă a simptomului de către pacient. Conștientizarea beneficiului secundar.
8. Scoaterea în evidență a resurselor pacientului (hobby – uri, prieteni, particularități ale persoanelor).
Interviul de evaluare (conform teoriei cognitiv comportamentale):
1) Istoricul instalării comportamentului fobic;
2) Cere sunt factorii care-l mențin;
3) Ce gânduri are privire la problema sa;
4) Ce strategii adaptive a folosit.
4.2. STUDII DE CAZ
4.2.1. Studiu de caz 1. A.L.
Descrierea succintă a cazului:
A.L. este o adolescentă de de 17 ani, eleva în clasa a Xl-a la un liceu din Brăila și este foarte îngrijorată în legătură cu mai multe situații: cu felul în care se va descurca la scoală, cu sănătatea să și a părinților săi, cu problemele financiare. Are o teamă să-și facă prieteni noi, să-și îndeplinească sarcinile. Întotdeauna exista ceva care o sperie. Deși adolescenta știe că nu ar trebui să-și facă atâtea griji pentru orice, ea nu poate să se abțină și își dorește să nu mai fie neliniștită tot timpul.
De asemenea, în situațiile tensionate, manifesta dureri abdominale, senzație de greață, tremur, transpirații.
Mama afirmă că A.L. este o perfecționistă și că întotdeauna vrea ca lucrurile să iasă perfect. Este o elevă bună și își face temele cu conștiinciozitate, iar când se întâmpla să greșească, reface totul de la capăt.
Lui A.L. îi mai este teamă de injecții și nu-i place să vadă sânge, iar atât cât poate, evita să meargă la doctor, din cauza acestei frici. Mama este nevoită s-o oblige să meargă la doctor atunci când este foarte bolnavă și ori de câte ori trebuie să i se facă o injecție, trebuie să ducă o muncă de lămurire susținută cu ea.
După relatările mamei, A.L. a fost întotdeauna mai timidă și temătoare, însă aceste probleme s-au accentuat după divorțul părinților.
A.L. face parte dintr-o familie în care ea este unicul copil. Părinții lui A.L. sunt despărțiți de cinci ani și divorțați de optsprezece luni. A.L. își vede tatăl la două săptămâni și își petrece jumătate din vacanțele școlare cu el. Mama spune că tatăl nu considera că A.L. ar avea o problemă, iar acest comportament pe care adolescenta îl manifesta, este specific vârstei ei. De asemenea, tatăl considera că mama își face griji pentru nimic, iar fata va depăși aceste momente odată cu maturizarea.
Diagnostic pozitiv și diferențial: În urma interviului și a probelor aplicate, am constatat că A.L. suferă deanxietate generalizată și o ușoară fobie specifică, de subtipul fobiei sange-injectii-plagi, dar aceasta din urmă nu este suficient de severă pentru a justifica un diagnostic.
Lista de probleme:
• Îngrijorare, tema
• Perfecționism
• Gânduri iraționale care o determina să se comporte inadecvat
• Frica de injectii-sange-doctori
• Lipsa de asertivitate
• Manifestări somatice cum ar fi: dureri abdominale, greață, tremur, transpirații
Obiective:
– Nivel cognitiv: modificarea credințelor auto-distructive și rigide; restructurarea distorsiunilor cognitive și a gândurilor negative care provoacă îngrijorările; analiza discursului interior care întărește/menține îngrijorările; sporirea gândirii flexibile și realiste; creșterea auto-acceptarii; modificarea credințelor care scad toleranță la frustrare sau durere;
– Nivel comportamental: stingerea comportamentelor care sunt distructive și nedorite (încetarea evitărilor inutile sau iraționale); restructurarea comportamentală (a începe să folosească comportamente eficiente pentru atingerea realistă a scopurilor terapeutice și de viață); autocontrolul comportamentelor determinate de gândurile de îngrijorare (evitarea, autoizolarea, reacțiile exagerate la diverse situtii de viață, irascibilitate, agitație comportamentală), îmbunatățirea abilitaților asertive;
– Nivel somatic: atenuarea manifestărilor somatice.
Tehnici propuse: monitorizarea, restructurarea cognitivă, explicația funcțională, management comportamental, psihoeducatia, evaluarea îngrijorărilor, analiza perspectivelor, prescripțiile comportamentale, tehnici de control a manifestărilor comportamentale cauzate de îngrijorări
Interviul preliminar
Explicarea modului în care gândurile generează stări emoționale
Automonitorizarea
Evaluarea intensității stărilor emoționale
Identificarea distorsionărilor cognitive
Restructurarea cognitive
Urmatorii pași restructurării cognitive sunt:
– Identificarea gândului din spatele emoției,
– Căutarea unor dovezi care susțin gândul,
– Evaluarea gândurilor pe baza dovezilor adunate,
– Analiza consecințelor evenimentului temut,
Exerasarea restructurărilor cognitive,
Relaxarea,
Expunerea,
Antrenamentul asertiv,
Etapa finală,
Pe plan subliminal, atât familia cât și clienta au fost de aocord cu bombardamentul subliminal. În cadrul tehnicilor de relaxare, s-au folosit atât imagini proiectete cât și audio. Am folosit intensități diferite cât și perioade diferite de apariția a mesajelor. La unele am dorit să fie sesizabile la altele nu. Reacția a fost diferită astfel:
– La cele ușor vizibile le-a sesizat mai repede a înțeles mesajul
– Cu cât au fost mai compacte ca timp de expunere, atât la flash video cât și audio clientă a început să nu le mai sesizeze vizual și auditiv.
Clientă a confirmat că a sesizat mesajul în timpul somnului, mai ales după prelungirea timpilor de expunere și o repetare cu o constantă raportată la timp. Adică la o expunere de 40 min, am introdus mesajele la 10 min, ajungând spre ultimile ședințe la aceia frecventa de perioadă, accentuindule ajungând la pragul maxim la mijlocul ședințelor.
Mesajele scrise folosite în acest caz au fost:
-,, Nu am teama , curajul mă reprezintă”
-, Eu sunt motivată, pot comunica”
-, Vreau să merg cu metroul”
-, Să merg în piață la cumpărături este țelul meu”
-, Și ce dacă fac o injecție, nu o samă doara”
Imaginile folosite au fost neutre, la un moment dat am implicat și imagine clară cu expunere pe tema. Dacă a fost o teamă de început, treptat am constatat o acomodare, în special la timpii scurți, audio aproape nu i-a sesizat, mai ales când s-a folosit o frecventa ușor perceptibilă.
Profilul psihodiagnostic
Rezultatele oferite de Chestionarul „C” Cattel, pun în evidență următoarele caracteristici (prezentate în ordine descrescătoare a intensităților de manifestare):
– Nota brută (A+B= 57, după corecție, 53) și nota standard 9 dezvăluie o anxietate puternică și necesită aplicarea altor probe și terapie.
– A< B indica anxietate accentuată, manifestata.
Programul de intervenție
Pentru terapia cazului de anxietate generalizată, am recurs la o intervenție bazată pe terapia cognitiv-comportamentală. Aceasta constă în două elemente de bază: relaxarea și modificarea cognitiv-comportamentală. Terapia anxietății la copii și adolescenți urmează în general aceleași principii, însă adaptate corespunzător vârstei.
A. Relaxarea presupune modificarea simptomelor fizice ale angoasei.
Are drept scop învățarea unei metode de relaxare aplicabilă în situații generatoare de anxietate.
B. Modificarea cognitiv-comportamentală:
Sunt necesare mai mai multe etape:
– Punerea în relație a emoției, comportamentului și situației (evenimentului)
– Stabilirea legăturii situație – emoție anxioasă.
Ședințele 1-3
Interviul preliminar
Acesta a constat într-o discuție cu clienta referitoare la problemele cu care se confruntă, istoricul bolii, relațiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianța terapeutică și au avut loc discuții de principiu privind modul și condițiile de desfășurare a întâlnirilor.
Interviul de evaluare
Am evaluat simptomele specifice de anxietate cu Scara de anxietate Cattell, la care clientă a obținut o notă brută de 53 și nota standard 9. Aceasta indică un grad de anxietate ridicat, provenit din: slăbiciunea Eu-lui, nivelul slab de dezvoltare a conștiinței de sine, precum și de presiunile și necesitățile, trebuințele, impulsurile, tensiunile nesatisfăcute de orice fel.
Ședințele 4-5
Familiarizarea cu intervenția
I-am explicat clientei modul în care persoanele diagnosticate cu anxietate generalizată pot resimți tensiune musculară și stări de activare și modul în care îngrijorările reprezintă partea esențială a anxietății generalizate, precum și modul în care îngrijorările sunt întărite tocmai de faptul că nu se adeveresc.
Ședința 6-7
Am discutat despre tema de acasă, am trecut în revista lista de probleme și ierarhizarea lor, precum și răspunsul clientei în legătură cu stadiul rezolvării acestora, pentru a mă putea edifica asupra standardelor și termenelor de realizare a lor.
Tema de casă
Să-și monitorizeze îngrijorările prin Jurnalul îngrijorărilor.
Să exerseze relaxarea prin respirație, relaxarea musculară progresivă.
Jurnalul stărilor mele sufletești
1) Împrejurările indispozițiilor mele:…
2) Sentimentele mele negative. Exemplu: tristețe, anxietate, furie etc și intensitatea lor pe o scară între 1 (minim) și 10(maxim).
Ședințele 8-9
Am discutat despre tema de acasă, am trecut în revista Jurnalul îngrijorărilor – frecvența, situația, cum s-a simțit înainte să se îngrijoreze, îngrijorarea, cât de intensă a fost emoția, ce comportamente a avut ca răspuns la anxietate, cum s-a simțit după.
Am continuat cu identificarea, modificarea, acceptarea de către clientă a gândurilor și sentimentelor negative.
Tema de casă
Să se gândească la convingerile realiste pe care le-am identificat împreună și să le scoreze pe o scală de la 0 la 10 în funcție de cât de mult crede în ele.
Să exerseze relaxarea prin respirație, relaxarea musculară progresivă
Să continue monitorizarea îngrijorărilor sale prin Jurnalul îngrijorărilor
Ședințele 10 -12
După ce am evaluat tema pentru acasă, am continuat identificarea temelor specifice îngrijorărilor clientei. Am trecut în revista Jurnalul îngrijorărilor – frecvența, situația, cum s-a simțit înainte să se îngrijoreze, îngrijorarea, cât de intensă a fost emoția, ce comportamente a avut ca răspuns la anxietate, cum s-a simțit după.
Una dintre problemele majore ale lui A.L era tendința ei de a fi perfecționista, evitând în permanență să facă greșeli. Ea era atât de preocupată și de ceea ce credeau alții despre ea, încât încerca tot timpul să nu facă nicio greșeală. Ca urmare, era adesea îngrijorată dacă nu cumva a spus sau a făcut ceea ce nu trebuia.
După ce am discutat cu clienta nevoia expunerii (testarea realității pas cu pas) și i-am explicat în ce consta această tehnică, a fost dezvoltată o ierarhie a expunerii care a avut ca scop confruntarea adolescentei cu posibilitatea de a face greșeli, pentru că ea să învețe că nu este o problemă majoră dacă se întâmplă să greșească. Mai întâi am exersat expunerea în imaginar, apoi i-am recomandat să exerseze expunerea și în realitate.
Obiectivele lui A.L.: Să nu fie deranjată foarte tare, dacă se întâmplă să facă greșeli la școală.
Scara de expunere:
– Să asculte muzică cel puțin jumătate de oră, înainte de a-și face temele.
– Să facă o greșeală în tema de acasă și să nu-și refacă tema.
– Să facă în mod intenționat o greșeală în tema de la matematică.
– Să deseneze pe marginea unei teme care urmează să fie predată.
– Să strecoare greșeli de scriere într-un eseu.
– Să răspundă la o întrebare care i se adresează în clasă, chiar dacă nu este sigură de răspuns.
– Să nu returneze la timp cărțile de la bibliotecă.
– Sa de în mod deliberat un răspuns greșit atunci când i se adresează o întrebare.
– Să nu aibă la ea manualul corespunzător la o anumită disciplină.
– A fost instruita și cum să-și acorde autorecompense atunci când obiectivul a fost atins.
– Am antrenat subiectul în generalizarea relaxării la situații
Teme de casă
Să exerseze în continuare relaxarea prin respirație, relaxarea musculară progresivă.
– Am îndrumat-o să practice exercițiul fizic.
– Să continue monitorizarea îngrijorărilor sale prin Jurnalul îngrijorărilor
– Să realizeze expunerea în realitate, după scara de expunere discutată și să-și acorde autorecompense.
Ședințele 13-15
După ce am evaluat tema pentru acasă, am continuat identificarea temelor specifice îngrijorărilor clientei. Am trecut în revista Jurnalul îngrijorărilor – frecvența, situația, cum s-a simțit înainte să se îngrijoreze, îngrijorarea, cât de intensă a fost emoția, ce comportamente a avut ca răspuns la anxietate, cum s-a simțit după.
Am continuat întărirea gândurilor și convingerilor pozitive dobândite în ședințele anterioare prin exploatarea situațiilor în care clientă a repurtat succese.
Teme de casă
Am îndrumat-o pe clienta să-și dea teme de casa axate pe identificarea posibilelor probleme care ar putea apărea în viitor.
Recomandări pentru familie
Părinții sunt acele persoane care trebuie să se implice activ în procesul de atenuare a anxietății la adolescenți. Practicile pe care părinții îi pot întreprinde pentru a controla și reduce anxietatea copilului său:
– Un mijloc foarte important de a-i reda încrederea în sine unui adolescent anxios este ca părintele să continue să fie „părinte”. Părintele nu trebuie să instituie domnia legii și să-și trateze copilul ajuns adolescent ca pe un copil mic.
– Adulții trebuie zilnic să aprecieze și să sublinieze succesele copilului accentuându-le în fața altor membri ai familie (de exemplu în timpul cinei comune).
– E bine că părinții să nu fixeze standarde înalte pentru copiilor.
– Atingerile gingașe ale părinților vor ajuta adolescența să recapete încrederea în sine și în lumea înconjurătoare.
– În comunicarea cu copilul anxios este binevenit ca părinții să nu submineze autoritatea persoanelor importante pentru copil („Prietena ta nu înțelege aproape nimic, mai bine ascultă-mă pe mine!”).
– În timpul activităților în comun se poate folosi umorul. Umorul este și va rămâne mereu una din armele cele mai eficiente împotriva anxietății.
Recomandări pentru profesori
Profesorii în lucrul cu adolescenții anxioși pot ține cont de următoarele recomandări propuse în vederea diminuării acesteia:
– Este necesar ca profesorii să evite momente și jocuri competitive în care se iau în considerare viteza îndeplinirii activităților ca de exemplu: „Cine este mai rapid?”
– Este indicat că profesorii să favorizeze ridicarea autoaprecierii elevului, să-l laude mai des, dar să nu uite că elevul trebuie să știe pentru ce este lăudat.
– Pozitiv este și utilizarea prenumelui ori de câte ori se adresează adolescentului.
– În nici un caz elevul anxios nu trebuie să fie comparat cu alții
Etapa finală
La finalul terapiei, s-a aplicat iar Scara de anxietate Cattel obtinanduse după corectare o notă standard 4, nemaifiind necesare extragerea notelor componente (Q3, C, L, O, Q4) obținute din notele brute totale ale acestori factori din coloanele A și B
În cadrul ședințelor de încheiere, m-am asigurat că atât clienta cât și familia acesteia pleacă înțelegând câștigurile pe care clienta le-a obținut și conștientizând nevoia de a menține aceste câștiguri. Am subliniat faptul că schimbarea s-a datorat atât muncii realizate, cât și tehnicilor utilizate. De asemenea am mai evidențiat și faptul că finalul ședințelor oficiale nu înseamnă neapărat încetarea schimbărilor, ci adolescenta trebuie să continue să exerseze ceea ce a învățat și mai ales, să se confrunte cu situațiile de care se teme.
În cele din urmă, am readus în discuție situația recăderilor și am explicat că întoarcerea anxietății se poate întâmpla din mai multe motive. În unele cazuri, atunci când persoana nu se mai confrunta cu dificultăți, poate deveni mai comodă și nu mai pune în practică tehnicile pe care le-a învățat, iar anxietatea poate reveni gradual și pe nesimțite. Anxietatea poate reveni, datorită unui eveniment major din viață, sau un număr infinit de alte evenimente care atacă încrederea persoanei. I-am asigurat atât pe clientă, cât și familia acesteia, ca recăderea poate fi contracarată pur și simplu revenind la abilitățile de bază și reîncepând programul.
Am recomandat să continuie expunerea la stimuli subliminali atunci când crede și dorește acest lucru, Am recomandata varianta instalării programului Subliminal Blaster 4 în calculatorul său.
CAND S-A REALIZAT INTERVENȚIA SUBLIMINALĂ???
Concluzie: Metodă terapeutică a avut success. EVALUAREA ATINGERII OBIECTIVELOR TERAPEUTICE
4.2.2. Caz 2 C.A.
Descrierea succintă a cazului
C.A, 16 ani elev în clasa a X-a, la Liceul de Arta “H. Darclee” Brăila
Fata este trimisă de medicul de familie pentru “impulsivitate, nervozitate crescută, stima de sine scăzută, slabă integrare în mediul școlar”. Vine însoțită de mama. Inițial intra amândouă apoi C. părăsește cabinetul.
Anamneza cu date de la mama: fata provine din familie legal constituită, mama (39 ani) este economist, tatăl (40 ani) este economist.
A) factori de dezvoltare: mama a fost sănătoasă în timpul sarcinii, nu a consumat alcool, nu a fumat și nu a luat medicamente. S-a născut la timp, normal; fără probleme de sănătate deosebite în copilăria mică.
B) istoria medicală: în urma unui accident rutier survenit în anul 2010 față a suferit un traumatism cranio-facial ce a necesitat spitalizare
C) istoricul școlar: s-a adaptat bine la mediul școlar la începutul clasei a IX-a (2010-2011). După accident, pierderea incisivilor de pe maxilar au făcut ca relațiile cu colegii să devină tensionate, iritante, C. răspunzând ironiilor acestora în mod agresiv și autoinhibitor. Aspectul fizic, fiind foarte important mai ales în perioada adolescentei, i-a provocat acesteia închidere în sine.
D) istoricul social: s-a adaptat bine în mediul școlar în clasele I-VIII, era vorbăreață, avea mulți prieteni dar toate astea s-au schimbat după accident deoarece ea a devenit agresivă cu cei din jur și nu mai are răbdare și nici dorința să își facă noi prieteni.
Lista de probleme:
• Îngrijorare, tema
• Gânduri iraționale care o determina să se comporte inadecvat
• Lipsa de asertivitate
• Manifestări somatice: dureri abdominale, greață, tremur, transpirații• nervozitate, iritabilitate
• Comportament agresiv și opozant
• Agitație psiho-motorie
Observații în timpul convorbirii cu mama: vorbește repede, gesticulează, aspect fizic îngrijit
Date culese de la client:
Problemele curente:
A) slabă concentrare a atenției în sarcina, atunci când aceasta este complexă
B) se enervează foarte repede, uneori fără motiv întemeiat
C) nu își mai găsește locul în colectivitate, la școală
D) au apărut probleme de învățare la unele materii, în special la cele de profil real
E) are uneori senzații de amețeală și leșin
F) insomnii, atunci când reușește totuși să adoarmă are somnul foarte agitat
G) are uneori senzația că este urmărită de cineva, moment în care intervine panica
Tehnici propuse: monitorizarea, restructurarea cognitivă, explicația funcțională, management comportamental, psihoeducatia, evaluarea îngrijorărilor, analiza perspectivelor, prescripțiile comportamentale, tehnici de control a manifestărilor comportamentale cauzate de îngrijorări.
1. Interviul preliminar
2. Explicarea modului în care gândurile generează stări emoționale
3. Automonitorizarea
4. Evaluarea intensității stărilor emoționale
5. Identificarea distorsionărilor cognitive
6. Restructurarea cognitive
Pașii restructurării cognitive:
• Pasul 1: Identificarea gândului din spatele emoției,
• Pasul 2: Căutarea dovezilor care susțin gândul,
• Pasul 3: Evaluarea gândurilor pe baza dovezilor adunate,
• Pasul 4: Analiza consecințelor evenimentului temut,
7. Exerasarea restructurărilor cognitive,
8. Relaxarea,
9. Expunerea,
10. Antrenamentul asertiv,
11. Etapa finală,
Pe plan subliminal, atât familia cât și clienta au fost de aocord cu bombardamentul subliminal. În cadrul tehnicilor de relaxare, s-au folosit atât imagini proiectete cât și audio:,
Nu sunt singur”,
Sunt calm și relaxat”,
Nimeni nu îmi vrea răul”
Interviul de evaluare
Observații în timpul examinării: C.A. răspunde la întrebările adresate direct fără a iniția sau susține contactul vizual, își găsește diverse preocupări cu obiectele pe care le are la dispoziție
Pentru problemele emoționale am ales teste proiective (T.Arborelui) și Chestionarul “C” de anxietate, Chestionarul personalității sociale S.P. 13
Testul arborelui
• Coroana turtită (sentimentul apăsător al unei presiuni din exterior și lipsă de speranță, încercarea de a respinge sau nega o existență dureroasă)
• Îngroșarea conturului periferic al trunchiului (sugerează nevoia de a menține controlul și integritatea personalității dar poate fi și manifestarea unor mecanisme de tip compensator).
• Trăsături energice ale contururilor: (vivacitate, energism, exteriorizare)
Chestionarul “C”: scor 9 (anxietate ridicată de natura nevrotică)
Chestionarul de personalitate S.P. 13
• Scala 4 – Depresie (scor 8) – tendințe depresive, denota existența unei structuri melancolice, lipsite de necesitatea unei implicări active
• Scala 2 – Imaturitate și labilitate emoțională (scor 8) – dezvoltare întârziată pe plan afectiv-emotional, imaturitate afectiv-relationala (situaționala) și labilitate psiho-comportamentala. Reactivitate excesivă fata de familie sau față de alte persoane
• Scala 9 – Psihopatie (scor 9) – Fragilitate psihică, comportamente de tip extrem (între pasivitate exagerată și reactivitate exagereta de tip imprevizibil, dificultăți în păstrarea autocontrolului)
• Scala 12 – Echilibrul emoțional (scor 10) – Echilibrul emoțional fragil, combinat cu imaturitate da naștere la probleme de atașament. Intensități ale reacțiilor emoționale de cele mai multe ori exagerate. Timiditatea exagerată/excesiva pe de o parte și excitabilitatea excesivă, greu controlabila în sfera emoțională, pe de altă parte, sunt de obicei sursele decompensărilor și a conduitelor dezordonate în contrast cu normele și rigorile mediului social.
CONCLUZII:
Persoana cu trăsături de tip excitabil sub influența unor factori de mediu și a unor conflicte cu cei din jur, dezvolta tendințe anxios-depresive, impulsivitate, instabilitate emoțională, somatizări.
Ședințele 3-4
Familiarizarea cu intervenția
I-am explicat clientului modul în care persoanele diagnosticate cu anxietate pot resimți tensiune musculară și stări de activare și modul în care îngrijorările reprezintă partea esențială a anxietății, precum și modul în care îngrijorările sunt întărite tocmai de faptul că nu se adeveresc.
Ședința 5-7
Am discutat despre tema de acasă, am trecut în revista lista de probleme și ierarhizarea lor, precum și răspunsul clientei în legătură cu stadiul rezolvării acestora, pentru a mă putea edifica asupra standardelor și termenelor de realizare a lor.
Tema de casă
Să-și monitorizeze îngrijorările prin Jurnalul îngrijorărilor.
Să exerseze relaxarea prin respirație, relaxarea musculară progresivă.
Jurnalul stărilor mele sufletești
1) Împrejurările indispozițiilor mele:…
2) Sentimentele mele negative. Exemplu: tristețe, anxietate, furie etc și intensitatea lor pe o scară între 1 (minim) și 10 (maxim).
Ședințele 8-9
Am discutat despre tema de acasă și am trecut în revista Jurnalului. Am continuat cu identificarea, modificarea, acceptarea de către clientă a gândurilor și sentimentelor negative.
Tema de casă
– Să se gândească la convingerile realiste pe care le-am identificat împreună și să le scoreze pe o scală de la 0 la 10 în funcție de cât de mult crede în ele.
– Să exerseze relaxarea prin respirație, relaxarea musculară progresivă
– Să continue monitorizarea îngrijorărilor sale prin Jurnalul îngrijorărilor
Ședințele 10 -12
După ce am evaluat tema pentru acasă, am continuat identificarea temelor specifice îngrijorărilor clientului. Am trecut în revista Jurnalul îngrijorărilor – frecvența, situația, cum s-a simțit înainte să se îngrijoreze, îngrijorarea, cât de intensă a fost emoția, ce comportamente a avut ca răspuns la anxietate, cum s-a simțit după.
Teme de casă:
Să exerseze în continuare relaxarea prin respirație, relaxarea musculară progresivă.
L-am îndrumat să practice exercițiul fizic.
Să continue monitorizarea îngrijorărilor sale prin Jurnalul îngrijorărilor
Să realizeze expunerea în realitate, după scara de expunere discutată și să-și acorde autorecompense.
Ședințele 13-15
După ce am evaluat tema pentru acasă, am continuat identificarea temelor specifice îngrijorărilor clientului. Am trecut în revista Jurnalul îngrijorărilor – frecvența, situația, cum s-a simțit înainte să se îngrijoreze, îngrijorarea, cât de intensă a fost emoția, ce comportamente a avut ca răspuns la anxietate, cum s-a simțit după.
Am continuat întărirea gândurilor și convingerilor pozitive dobândite în ședințele anterioare prin exploatarea situațiilor în care clientă a repurtat succese.
Teme de casă
Am îndrumat-o pe clientul să-și dea teme de casa axate pe identificarea posibilelor probleme care ar putea apărea în viitor.
Etapa finală
La finalul terapiei, s-a aplicat iar Scara de anxietate Cattel obtinanduse după corectare o notă standard 3.
Am readus în discuție situația recăderilor și prevenirea lor. Anxietatea poate reveni, datorită unui eveniment major.
Recomandările în acest caz pentru familie și client au fost:
– Petrecerea a cât mai mult timp posibil împreună.
– Aprecierile zilnice fără standarde înalte de cerințe.
– Încurajări în luarea deciziilor.
– Plimbări dese în special seara, în natură, în parc.
– Frecventarea unor săli de teatru sau cinematograf, a unei biblioteci.
– Dacă este relaxat poate asculta/viziona mesajele subliminale:
-, Nu mi-e frică, nu sunt singur”
-, Sunt calm și liniștit”
-, Nimeni nu îmi vrea răul”
4.2.3. Studiu de caz 3. M.T.
Descrierea succintă a cazului
M.T., o adolescentă de 18 ani, eleva în clasa a X-a, la un liceu de elită din Brăila, cu o inteligență bună, s-a prezentat la cabinet împreună cu mama sa, acuzând simptome anxioase de aproximativ un an.
Clienta provine dintr-o familie cu doi copii, ea fiind cea mai mare. Mama lucrează ca economist la o firmă privată și este cea care o susține din toate punctele de vedere pe M.T. Tatăl, ofițer de profesie, o persoană autoritară și perfecționista este cel care generează, de multe ori, tensiuni în familie. Îi impune M.T. standarde foarte înalte, iar atunci când ea nu reușește să se ridice la înălțimea acestora, tatăl o critica, o ironizează sau chiar tipa la ea. Situația tensionată din familie îi provoacă lui M.T. stări de agitație și iritabilitate nervoasă.
Mama fetei afirma că fiica ei se se îngrijorează în legătură „cu tot și cu orice”. Este preocupată de multe probleme generale, precum temele, performantele școlare, sănătatea și chiar problemele de la locul de muncă al părinților. Chiar și emisiunile TV, precum știrile de seară sau dramele polițiste o transformă pe Alina într-un „pachet de griji”, pentru câteva zile.
Profilul psihodiagnostic
În urma aplicării Chestionarul „C” Cattel, s-au evidențiat următoarele carcteristici (prezentate în ordine descrescătoare a intensității de manifestare):
– Nota bruta (A+B= 62; după corectie- 57) și nota standard 10dezvaluie o anxietate nevrotica foarte puternică și necesită aplicarea altor probe suplimentare și terapie.
– A< B indica anxietate accentuată, manifesta.
Lista de probleme:
• Îngrijorare, tema
• Perfecționism
• Gânduri iraționale care o determina să se comporte inadecvat
• Lipsa de asertivitate
• Manifestări somatice: dureri abdominale, greață, tremur, transpirații
Demersul terapeutic (după Rapee și colab., 2009)
Intervenția la nivel cognitiv și comportamental
Obiective:
– Nivel cognitiv: modificarea credințelor auto-distructive și rigide; restructurarea distorsiunilor cognitive și a gândurilor negative care provoacă îngrijorările; analiza discursului interior care întărește/menține îngrijorările; sporirea gândirii flexibile și realiste; creșterea auto-acceptarii; modificarea credințelor care scad toleranță la frustrare sau durere;
– Nivel comportamental: stingerea comportamentelor care sunt distructive și nedorite (încetarea evitărilor inutile sau iraționale); restructurarea comportamentală (a începe să folosească comportamente eficiente pentru atingerea realistă a scopurilor terapeutice și de viață); autocontrolul comportamentelor determinate de gândurile de îngrijorare (evitarea, autoizolarea, reacțiile exagerate la diverse situtii de viață, irascibilitate, agitație comportamentală), îmbunatățirea abilitaților asertive;
– Nivel somatic: atenuarea manifestărilor somatice
1. Interviul preliminar
Acesta a constat într-o discuție cu clienta referitoare la problemele cu care se confruntă, istoricul bolii, relațiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice.
2. Explicarea modului în care gândurile generează stări emoționale
I-am explicat ca stările emoționale sunt rezultatul modului în care interpretează un eveniment, cât și de faptul că modificarea acestei interpretări schimba și starea afectivă. Pentru a înțelege mai bine, am recurs la exemplificări: pentru gânduri: „voi lua notă proastă la matematica”, pentru starea emoțională: „anxios”. I-am explicat, de asemenea, care este diferența dintre gânduri și stări emoționale, precum și maniera în care gândurile le creează, le mențin sau le accentuează.
3. Sesizarea distincției dintre gânduri și fapte reale
Deoarece adesea persoanele speriate considera gândurile care le trec prin minte că pe un fel de fapte reale, i-am explicat clientei faptul că, dacă ea nutrește un anumit gând, nu înseamnă că acesta este și real. Pentru a o determina să înțeleagă mai bine, am recurs la exemplificări: un client cu trac la examene vă spune:” Sunt sigur de faptul că voi lua o notă proastă la lucrare”, situație care poate fi tot atât de adevărata cât și falsă, sau, „dacă eu cred că sunt un leu, nu înseamnă că și sunt un leu”.
4. Automonitorizarea
Am recurs la automonitorizare din mai multe motive: pentru că reprezintă și o modalitate de a nu uita să realizeze diversele exerciții primite ca tema, de a ajuta la creerea unei mai bune și clare înțelegeri a problemei persoanei, ajutând la identificarea posibilelor cauze ale problemelor. Astfel, după fiecare ședință, clientă a primit diverse exerciții pe care a trebuit să le realizeze între ședințe.
5. Exersarea abilităților
În urma discuției despre legătura dintre gânduri și emoții, tema în această etapă a constat în a-i cere clientei să aloce un interval de timp pentru monitorizarea propriilor gânduri și emoții asociate anxietății, folosind o fisă de exercițiu. I-am cerut ca acest exercițiu să-l relizeze oricând se simte îngrijorată, cel puțin o dată pe zi. El este este important în cadrul terapiei deoarece o determina pe clienta să înceapă să se gândească la modul în care anxietatea ei variază în timp, precum și ce tip de modificări se asociază cu aceste variații (mai ales modificări la nivelul gândurilor).
6. Evaluarea intensității stărilor emoționale
Deoarece pentru demersul terapeutic este important de cunoscut intensitatea trăirilor afective, precum și cât de mult crede clienta în adevărul gândurilor și convingerilor sale negative, am învățat-o să diferențieze intensitatea emoțiilor, precum și gradele diferite în care crede în gândurile și convingerile negative. Astfel, i-am cerut clientei să evalueze pe o scală gradată, de la 0 la 10, intensitatea stărilor emoționale și credința în veridicitatea gândurilor negative.
7. Identificarea distorsionărilor cognitive
I-am explicat clientei, pe înțelesul specific vârstei ei, ca gândurile și convingerile negative au la baza anumite erori de logică, denumite de specialiști distorsionări cognitive. După ce i-am prezentat o listă cu principalele distorsionări cognitive, am ghidat-o pe clienta să sesizeze distorsionările cognitive care apar în gândirea sa. S-au identificat distorsionările cognitive pornind de la relatările verbale ale clientei, cum ar fi: „Voi lua notă proastă la test”, „Nu m-am pregătit suficient pentru acest test”, „Voi întârzia la școala pentru că nu voi auzi ceasul”, „Dacă plec în tabără, e posibil să mă îmbolnăvesc sau să mi se întâmple ceva neplăcut”,
8. Restructurarea cognitivă
Am început restructurarea cognitivă prin a introduce motivația pentru aceasta și principalele tehnici implicate în disputarea gândurilor, urmând ca în ședințele următoare să parcurg mai multe exemple în acest sens. În aplicarea tehnicii, am folosit termenul de „gândire realistă
Pașii restructurării cognitive
• Pasul 1: Identificarea gândului din spatele emoției
Sarcina principală în acest pas a fost că adolescența să identifice evenimentul neplăcut pe care îl așteaptă să se întâmple într-o anumită situație. Adică, identificarea unei afirmații clare și specifice care să exprime predicțiile negative pe care le face clienta antr-o anumită situație, această afirmație fiind denumita „gând îngrijorat”.
• Pasul 2: Căutarea dovezilor care susțin gândul
Acest pas presupune căutarea de dovezi legate de „gândul îngrijorat”. Am introdus acest pas, sugerându-i clientei ca o modalitate bună de a face fata gândurilor îngrijorate este analiza dovezilor care le susțin.
9. Exerasarea restructurărilor cognitive
Pentru exersarea abilitaților dobândite, am propus clientei mai multe fise cu exerciții, precum: exerciții pentru înregistrarea dovezilor și evaluarea gândurilor îngrijorate; exerciții de genul „gândirii de detectiv”, în care adolescenta trebuia să înregistreze evenimentul provocator de anxietate, predicția negativă pe care o realizează în această situație, dovezile găsite și un „gând calm” care să reflecte o altă posibilitate alternativă, una care să producă mai puțină anxietate; exercițiul pentru „gândirea realistă”, în care sunt examinate consecințele evenimentului temut, iar în ultima parte, clienta trebuia să noteze cel mai rău lucru care considera că se putea întâmpla și modalități în care ar putea să-i facă față.
10. Testarea predicțiilor
Testarea predicției se referă la investigarea unei predicții negative, prin testarea acesteia în vivo și prin adunarea unor dovezi din viața reală.
11. Relaxarea
În scopul relaxării, am abordat cu clientă, o formă scurtă a relaxării progresive musculare, care are la baza procedurile descrise de Bernstein și Borkovek (1973, cât. Rapee, 2009). Această tehnică implica tensionarea și apoi relaxarea unor grupe individuale de mușchi, adăugând și imagini și formule relaxante. Am folosit relaxarea atât pentru a aborda simptomele somatice ale anxietății, cât și pentru a ținti aspectele de ordin cognitiv ale acesteia.
12. Expunerea
După ce am discutat cu clienta nevoia expunerii (testarea realității pas cu pas), i-am explicat în ce consta această tehnică și anume, confruntarea persoanei cu stimulii anxiogeni. Pentru a ilustra principiul reducerii anxietății pe parcursul expunerii, am utilizat un grafic prin care am reprezentat modul în care nivelul anxietății scade pe parcursul expunerii la situația anxiogenă.
13. Antrenamentul asertiv
Am început prin a-i explica clientei sintagma „a fi asertiv”, care reprezintă un mod de comportament și de gândire pe care o persoană ar trebui să-l manifeste în situațiile în care este nevoit să-și exprime sentimentele, să solicite ceva sau să refuze ceva. Am informat-o pe adolescenta că scopul este ca în urma antrenamentului asertiv, să fie capabilă să comunice deschis, direct și clar, fiind mai degrabă activa în urmărirea propriilor scopuri decât pasivă și neajutorată. De asemenea, am informat-o că va putea să-și accepte propriile limite și pe cele ale situației cu care se confrunta și să fie conștientă că nu poate câștiga întotdeauna.
14. Etapa finală
La finalul terapiei, s-a aplicat iar Scara de anxietate Cattel obtinanduse după corectare o notă standard 5
În cadrul ședințelor de încheiere, m-am asigurat ca atât clienta cât și familia acesteia pleacă înțelegând câștigurile pe care clienta le-a obținut și conștientizând nevoia de a menține aceste câștiguri. Am subliniat faptul că schimbarea s-a datorat atât muncii realizate, cât și tehnicilor utilizate. De asemenea am mai evidențiat și faptul că finalul ședințelor oficiale nu înseamnă neapărat încetarea schimbărilor, ci adolescenta trebuie să continue să exerseze ceea ce a învățat și mai ales, să se confrunte cu situațiile de care se teme. Anxietatea poate reveni, de asemenea, și datorită unui eveniment major din viață, sau un număr infinit de alte evenimente care atacă încrederea persoanei. Le-am asigurat atât pe clientă, cât și pe familia acesteia, ca recăderea poate fi contracarată pur și simplu revenind la abilitățile de bază și reîncepând programul.
Pe perioada ședințelor mesajele subliminale au fost înțelese și apreciate. La început au manifestat un scepticism referitor la metodă, dar ulterior au acceptat metoda. Nu a dorit instalarea programului, urmând să revină dacă v-a fi cazul
Recomandări pentru familie
Părinții trebuie șase implice activ în procesul de atenuare a anxietății la adolescenți. În cele ce urmează voi prezenta pasi practici pe care părinții îi pot urma pentru a controla și reduce anxietatea copilului său:
• Un mijloc foarte important de a-i reda încrederea în sine unui adolescent anxios este ca părintele să continue să fie „părinte”
• E bine că părinții să nu fixeze standarde înalte pentru copiiilor.
• Este important ca adulții să-i amintească adolescentei ca fiecare om este altfel, ca fiecare are talentele sale și că nu trebuie să facă tot ce fac prietenii săi sau tot ce este la modă în prezent.
• Este pozitiv de a reduce la minim numărul de observații și critici. Părinților li se propune pe parcursul unei zile să înscrie toate observațiile pe care vor să le facă copilului. Iar seara se poate citi lista împreună cu copilul.
4.2.4. Studiu de caz 4. A.D.
Scurt istoric al cazului
A.D. 24 ani, subinciner, operator I.T. s-a prezentat la pcabinetul psihologic susținând că are o fobie de ascensor. A.D. s-a mutat de curând intrun bloc cu 10 nivele, locuind la etajul 4. Deși blocul este dotat cu lift acesta nu l-a folosit niciodată.
Acum datorită noului loc de muncă a realizat că trebuie să folosească foarte des ascensorul, ceea ce îi produce o profundă stare de disconfort cu manifestări vegetative: transpirații, senzații de sufocare, că nu mai are aer. Faptul că a obținut acest post după susținerea unui examen destul de dur îl bucură enorm și îl motivează pentru terapie. Din istoricul problemei, din anamneză reiese că în urmă cu aproximativ 11 ani, în adolescent, în timp ce se afla singur în ascensor, se întrerupe curentul electric, iar el rămâne blocat pe întuneric între etaje. Neavând experiența utilizării ascensorului se sperie, începe să țipe, spune că avea senzația că pereții ascensorului vin peste el și îl sufocă. Într-un târziu, după aproximativ 20 minute, o mătușa își dă seama că s-a întâmplat ceva și merge și îl scoate de acolo cu ajutorul unui vecin.
Diagnostic diferențial
– Diagnosticul de fobia utilizării ascensorului din motive medicale este exclusă, datorită istoricului, examinărilor clinice, paraclinice și de laborator;
– Diagnosticul de fobia utilizării ascensorului indus de o substanță este infirmat datorită faptului că pacientul nu consumă droguri și nu face abuz de substanțe;
– Alte tulburări pe axa I sunt excluse ca urmare a datelor obținute din interviul clinic, a simptomatologiei și istoricului tulburării.
Intervenția terapeutică
Ședința 1. Stabilirea obiectivelor, ierarhizarea situațiilor anxiogene.
Se prezintă clientului folosirea bombardamentului subliminal și se oferă informații despre psihoterapia cognitiv-comportamentală. Am stabilit un climat psihologic în cadrul căruia clientul s-a simțit acceptat, înțeles și valorizat ca persoană. S-a realizat o relație empatică și caldă cu clientul. Clientul a fost ascultat cu mare atenție și cu o atitudine de acceptare a ceea ce a avut de comunicat și a acceptat modelul terapeutic După obținerea acordului pentru terapie am stabilit împreună cu clientul numărul ședințelor: 2 ședințe pe săptămână, câte 45 minute ședința, iar numărul de ședințe între 12 și 15 ședințe în funcție de rezultate și progresul terapiei. De comun acord cu clientul stabilim obiectivele terapiei:
– Desensibilizare față de situația problematică;
– Creșterea încrederii în sine;
– Dezvoltarea abilităților sociale.
Împreună cu clientul se stabilește o ierarhie a situațiilor anxiogene dând note de la 0 (zero) la 100, în care nota 0 (zero) reprezintă lipsa anxietății, iar 100 reprezintă situația cu gradul de anxietate cel mai mare. Ierarhizarea se prezintă astfel:
1. se află în autobuz și se apropie de locul de muncă – 15
2. Coboară din autobuz și se îndreaptă spre serviciu – 18
3. se află pe aleea care duce spre intrarea în clădire – 20
4. se află în fața clădirii – 25
5. se află în holul clădirii unde sunt ascensoarele – 37
6. Apasă pe buton să cheme liftul – 45
7. Aude liftul venind – 50
8. se deschid ușile liftului – 59
9. Pășește în lift – 70
10. Apasă pe butonul pentru etajul la care trebuie să ajungă – 80
11. se închid ușile liftului – 90
12. Liftul pornește – 100
După ce am realizat ierarhizarea situațiilor fobogene facem un exercițiu de relaxare. cu o prezentare audio. După încheierea acestuia stabilim următoarea ședința.
Ședința 2. Desensibilizare in-vivo
Recapitulăm împreună cu clientul problemele din prima ședință, întrebăm dacă au mai apărut probleme noi. Cum nu au mai apărut probleme, îi cerem clientului să se relaxeze folosind un exercițiu imaginativ care să arate situațiile anxiogene.
Am folosit un set de proiecții cu ușoare caracteristici de spații închise gen: peșteri, grote, camera mici și înguste. Mesajul ascuns:, Nu mi-e teamă de nimic’’
Tema pentru acasă – să încerce să repete în relaxare.
Ședința 3, 4, 5 Desensibilizare sistematică
Recapitulăm împreună problemele din primele ședințe și verificăm dacă a reușit să se relaxeze. Spune că la început nu a reușit să obțină o relaxare asemănătoare cu cea din cabinet, dar că va exersa în continuare. Îl felicităm pentru perseverență, după care inducem starea de relaxare și trecem la situația anxiogenă numărul 5, când se afla în holul unde sunt ascensoarele. După numai două expuneri în imaginație semnalizează scăderea anxietății în această situație.
Folosind același tipar trecem la desensibilizarea sistematică in-vitro pentru situațiile 6, 7, 8, până se semnalizează o anxietate de 7.
Încheiem ședința cu scenariul de relaxare și stabilim ședința următoare.
Ca prezentare subliminală am folosit același set de imagini, pe altă muzică de data ăsta folosind melodia interpretată de Richard Clayderman- Ballade pour Adeline. Clientul asculta frecvent acest gen de muzică, de aceia m-am orientat la acest pianist.
Tema pentru acasă – să repete acasă în stare de relaxare pe fond musical.
Ședința 6, 7, 8
Recapitulăm împreună problemele din primele ședințe și verificăm dacă a reușit să se relaxeze. Clientul ne spune că de această dată a reușit relaxarea, se simte mai calm și mai liniștit.
Inducem starea de relaxare și trecem la desensibilizarea situațiilor anxiogene 9, 10, 11, 12. După 6 repetări, ne semnalează o anxietate de 20.
Inducem relaxarea învățată și îl întrebăm dacă există posibilitatea ca cineva din anturaj să-1ajute la un moment dat în timpul terapiei. Clientul spune că prietena să îl iubește foarte mult și are o atitudine suportivă față de problema lui. Chiar au venit împreună. De comun acord cu pacientul, hotărâm să trecem la desensibilizarea in-vivo. De aceea îl rugăm ca la ședința următoare să vină însoțit de prietenă.
Tema – să repete acasă în stare de relaxare:
– Scrierea unui bilețel cu următoarea formulare: „Am reușit să fac față și înainte acestei încercări și voi reuși și acum. Mă relaxez și înaintez încet. Nu e nevoie să mai forțez. Exersez câteva respirații abdominale. Nu mi se poate întâmpla nimic serios. Este foarte bine pentru mine că realizez acest lucru. Astăzi fac doar ce pot. Totul va fi foarte bine. Am mai reușit și altă dată. Nu trebuie să fiu perfect, pentru că nu sunt decât o ființă omenească. Îmi voi imagina că mă aflu în locul meu liniștit atunci când mă voi confrunta cu situația respectivă. Îmi voi monitoriza anxietatea și mă voi retrage din situație dacă simt nevoia să o fac. Lucrurile nu stau chiar atât de rău cum credeam. Pe măsură ce voi practica exercițiile va fi tot mai bine”.
Ședința 9 Desensibilizare sistematică in-vivo
Clientul se prezintă la cabinet împreună cu prietena sa. Din discuția cu aceasta reiese că este dornică să-1 ajute să-și rezolve problema, așa că îi dăm câteva îndrumări: să aibă o atitudine caldă, suportivă, să nu îl critice, sau să-1 evalueze, să-1 încurajeze să se confrunte cu temerile sale cu răbdare și perseverență. După aceste îndrumări îi dăm prima temă pentru desensibilizarea in-vivo: să meargă împreună cu pacientul la Mall și să privească ascensoarele într-una când staționează și să stea acolo în situație.
Inducem starea de relaxare și îi cerem să se imagineze în situația 12 când se afla în lift și liftul pornește. Folosim același tipar și după două repetări, anxietatea scade la 7.
Încheiem ședința cu relaxare.
Proiecții neutre și cu tematica de spații închise proiectate aleator. Ambiental am folosit sunetul valurilor mării la mal.
Temă pentru acasă:
– să execute exercițiul împreună cu prietena;
– exercițiu de relaxare acasă.
Ședința 10
Se discută împreună cu clientul și prietena acestuia desfășurarea temei pentru acasă. Prietena relatează că au fost de trei ori la Mall. Prima dată doar s-a uitat la ascensoare cum urcă și coboară, așezat fiind la o masă la o cafenea. Când 1-a rugat să se urce împreună în ascensorul care staționa, acesta a refuzat. A doua și a treia oară s-au urcat și au coborât până să se închidă ușile și ascensorul să plece.
Clientul declară că citirea bilețelului 1-a ajutat să-și învingă teama și împreună cu prietena să se poată urca în ascensor.
Rugăm clientul și prietena să repete acest lucru, iar la un moment dat, clientul să rămână singur în lift, iar prietena să-1 aștepte afară.
Ședința se încheie cu relaxare. Prezentarea a fost doar audio.
Tema pentru acasă – să execute exercițiul împreună cu prietena;
– Exercițiu de relaxare acasă.
Ședința 11
Discutăm împreună progresele obținute. Prietena ne relatează că au fost de două ori la Mall, odată au fost împreună în liftul care staționa, iar a doua oară a reușit singur, citind bilețelul înainte de acțiune.
Acum dăm sarcina să urce și să coboare cu liftul un etaj, împreună cu prietena. Analizăm împreună cu pacientul stările simțite în momentul intrării în ascensor. Acesta relatează că a simțit un ușor disconfort dar că până la urmă a făcut față acestui lucru.
Ședința se încheie cu relaxare
Tema pentru acasă – să repete exercițiul de relaxare și să execute sarcina trasată.
Ședința 12, 13, 14
Recapitulăm împreună progresele obținute. Prietena îl lasă pe client să relateze desfășurarea acțiunii. Acesta spune că prima dată când s-a urcat la primul etaj a avut iarăși senzația „Că pereții vin peste mine. Noroc că prietena m-a ținut de mână…” După trei urcări și coborâri de la parter la etajul 1, nu au mai existat senzații de disconfort. Îl felicităm pentru reușită, îi explicăm că desensibilizarea nu este o cursă contra cronometru. Că nu trebuie să acționeze sub presiune, ci trebuie să lucreze calm, cu răbdare, să considere fiecare mic progres, un succes.
Treptat îi cerem:
– Să urce și să coboare două-trei etaje, împreună cu prietena;
– Să urce și să coboare două-trei etaje singur în timp ce prietena îl așteaptă la ieșirea din ascensor;
– Să crească progresiv numărul de etaje pe care le parcurge la început cu prietena, apoi singur, prietena așteptându-1 la ieșirea din lift;
– Să urce și să coboare singur mai multe etaje.
Exercițiile trebuie să fie făcute sistematic.
Prevenirea recăderilor: i se explică pentru a conștientiza faptul că eșecurile reprezintă un fenomen natural și fac parte din cadrul procesului de psihoterapie. Acest lucru nu trebuie să-1 demoralizeze sau să-i scadă interesul pentru terapie.
Începând cu cea de-a 14 ședință, am intrat în faza finală a programului nostru psihoterapeutic, pregătind pacientul în vederea lichidării alianței terapeutice. În acest scop, s-a pus accent pe exersarea deprinderilor sale de a face față singur situației generatoare de stres (ascensorul), accentul trecând de la heteroterapie la autoterapie.
Concluzia în acest caz este că terapia cognitiv-comportamentală asociata cu mesaje subliminale este net superioară absenței oricărui tratament și continuă să dea rezultate pozitive, mult mai bune decât tratamentele non-directive.
4.2.5. Studiu ce caz 5. O.E.
Scurt istoric al cazului
O.E.. în vârstă de 45 de ani, este funcționar public de conducere, secretar de comună, are doi copii, o fată și un băiat, locuiește cu soțul și copii, urmează cursurile facultății de drept, ultimul an.
Anamneza – Motivul apelării la consultație
O.E., solocită serviciul de urgență pentru atacuri de panică. Cu câteva zile în urmă ea fusese adusă la Centru Primiri Urgențe a spitalului Roman pentru durere toracică și palpitații. Ea prezenta în plus senzație de sufocare, tremurături, amețeli și certitudinea unei morți iminente. Toate examinările au avut rezultate normale și simptomele au dispărut în urma administrării unui comprimat de alprazolam de 1 mg. Medicul de gardă a recomandat pacientei un tratament ambulatoriu, consultație psihologică și psihiatrică.
Istoricul tulburării prezentate
Doamna O.E. suferă de atacuri de panică și agorafobie de 5 ani. Ea este incapabilă să precizeze ziua și circumstanțele exacte ale primei crize, își amintește că a survenit după ce în famile au fost multe conflicte însoțite de violență verbală și fizică din partea soțului. Doamna V. consideră că evenimentele stresante au precedat declanșarea afecțiunii. Crizele de atac de panică au fost mai dese în primul an (trei, patru pe săptămână), după care a urmat la indicațiile medicului tratament cu xanx și crizele sau diminuat fără să dispară. În ultimele luni, frecvența și intensitatea lor s-au amplificat iar situația a devenit insuportabilă, atât pentru pacientă cât și pentru familia sa. Atacurile de panică se manifestă atât ziua cât și noaptea. Simptomele ating un paroxism insuportabil în mai puțin de 10 minute și nu dispar niciodată în mod spontan. Pacienta estimează că a avut 10 atacuri de panică în ultima săptămână (dintre care 4 nocturne) și a luat 14 de comprimate a câte 0,25 mg de alprazolam pe care le numără din cutia cumpărată în urmă cu o săptămână. Regretă că nu mai poate conduce de teama de a nu face un atac de cord la volan și implicit un accident.
Caracteristicile atacului de panică:
– Atacuri de panică inopinate (nesemnalizate), clienta nu asociază debutul cu un declanșator situațional intern sau extern, atacul este perceput ca survenind spontan” din senin”, (mai ales cele nocturne);
– Atacuri de panică circumscrise situațional, declanșatorii situaționali includ semnale externe (a avut un atac de panică în ascensor oprit între etaje) și interni (cogniții catastrofice referitoare la consecințele palpitațiilor cardiace). Clienta descrie unele atacuri de panică care survin aproape invariabil la expunerea sau la anticiparea expunerii la un semnal sau declanșator situațional (la ședințe, la facultate, când trebuie să vorbească în public, după un conflict cu soțul sau când acesta nu-i vorbește);
– Atacuri de panică predispuse situațional, clienta spune că uneori atacurile nu sunt asociate invariabil cu semnale și nu survin necesarmente imediat după expunere.
S-a prezentat de mai multe ori la serviciul de urgență însă bilanțul somatic să dovedit a fi negativ. Aceste crize se reproduc în locurile publice aglomerate, la servici, la ședințe, la facultate, uneori înainte de colocvii sau în timpul orei, în magazinele aglomerate, biserică, uneori în cursul nopții după un conflict în familie (situație stresantă) și uneori criza apare fără un factor declanșator identificat de către clientă.
Dacă la începutul manifestării tulburării clienta nu acuza și simptome de agorafobie, accentuarea frecvenței și a severității atacurilor de panică îi provoacă teama de a se confrunta cu o asemenea problemă în anumite situații și de a deveni din acestă cauză ridicolă. Atacurile de panică au devenit cvasisistematice atunci când pacienta se afla într-un mare magazin în mulțime, la ședințele de lucru sau când are program cu publicul și în birou este foarte multă lume. Nu mai are curaj să se plimbe, să facă cumpărături, să mergă la biserică, mănăstiri, nici să călătorească cu mijloacele de transport în comun atunci când este singură. Nu mai suportă să rămână singură, chiar și în locuința sa, de teamă să apară o problemă medicală gravă sau să nu poată să cheme pe cineva în ajutor. De asemenea clienta este foarte deranjată de faptul că la servici este consolată, și de faptul că prietenele și colegii aduc mereu în discuție compotamentul soțului (clienta afirmă că a mers la servici de mai multe ori cu echimoze la nivel facial).
Biografie (istoricul personal și social) – clienta face parte dintr-o familie cu cinci copii, ea fiind al patrulea copil al familiei.
Atunci când pacienta avea cinci ani tatăl său a plecat să lucreze la mină și nu s-a mai întors. Clenta a suferit după tatăl său, aceasta fiind foarte apropiată de el, iar cu mama să nu avea o relație foarte apropiată. Își amintește că mama să o jicnea adesea, o lovea fară motiv real, era nemulțumită de aspectul fizic al acesteia, iar uneori o pedepsea spunându-i că nu a fost cuminte, ducând-o când la bunicii de pe tată, când la bunicii de pe mamă.
Perioada școlară nu a prezentat particularități deosebite. Ea a urmat studii secundare generale și apoi liceul. După terminarea liceului și-a găsit imediat servici în domeniu. Lucrează pe funcția de secretar la primărie, ofițer de stare civilă.
La 21 de ani s-a căsătorit la îndemnul mamei sale, pe considerentul că băiatul are avere. Căsătoria s-a dovedit a fi un eșec, chiar o traumă. Noaptea nunții a fost traumatizantă. După câteva zile a primit și prima palmă de la soț. După cinci săptămâni s-a mutat cu bagajul la mama ei deoarece nu mai suporta abuzurile sexuale și violența fizică, verbală, emoțională din partea soțului. Mama acesteia nu a aceptat ideea despărțirii încercând să o convingă să se gândească la împăcare. După plecarea de acasă a clientei, soțul ei a spus lucruri neadevărate despre ea care au determinat-o să i-a decizia finală – divorțul. Prima căsătorie a durat cinci săptămâni. După doi ani se căsătorește tot la insitențele mamei. Actualul soț este un fost coleg de clasă, nu a mai fost căsătorit. Nici această căsătorie nu este reușită, acesta fiind gelos, violent verbal și fizic. Clientă a afirmat că a lovit-o de foarte multe ori, chiar și în prezența copiilor.
Relațiile dintre membrii familiei sunt încordate, între soți fiind un conflict deschis; se stresează reciproc învinuindu-se că relația nu merge bine; nu știu să comunice: mesajele nu sunt clare, se relatează o problemă și se divaghează la alta, sunt preponderent acuzatoare. Este foarte deranjată de faptul că au aflat colegii de servici și prietenii că relația cu soțul nu este una bună.
Are doi copii o fată S. L., 21 de ani, și un băiat S.R., 14 ani. Copii au fost adesea victime ale agresiunii soțului clientei. În urmă cu 8 ani soțul acesteia a plecat la muncă în străinătate, în Italia. Atunci a început să se simtă cu adevărat liberă la gândul că soțul este departe și atât ea cât și copiii nu mai au de cine să se teamă. A fost o mamă devotată, grijulie și atentă la nevoile copiilor.
În ultimul an de liceu fiica acesteia și-a întrerupt studiile mutându-se de la gazdă la un băiat, iar doamna O.E.. când a aflat avut un șoc. A trebuit să suporte reproșurile soțului, că nu a știut să-și educe fiica. După 4 ani de muncă în Italia revine în țară pentru a rezolva problemele cu fiica sa. Aceasta era plecată de acasă și clienta trebuia să dea explicații. A fost o perioadă foarte grea, care a marcat-o foarte mult, o descrie ca fiind foarte tensionată (este monentul în care își anintește că s-au accentuat atacurile de panică). După mult efort reușeșete să-și convingă fiica să-și reia studiile și la rugămințile acesteia își termină liceul.
După finalizarea liceului fiicei sale soțul pleacă înapoi la muncă în Italia, deoarece relația cu familia era una conflictuală, tensionată. Doamna O.E.. a hotărât ca la întoarcerea acestuia să divorțeze pentru că prezența soțului o tulbura foarte mult.
Într-un exces de furie îi spune telefonic acestuia intențiile pe care le are. Spre surprinderea clientei la revenirea în țară, după un an, acesta are un comportament total schimbat, îi vorbește frumos, și încercă să-i îndeplinească toate dorințele. Singurul lucru asupra căruia nu s-a schimbat este gelozia. Îi reproșează că la servici ar avea pe cineva, lucru care nu este adevărat (relatează clientă).
Istoric medical (date privind starea de sănătate fizică și mentală a clientei):
sănătatea fizică: din punct de vedere fizic pacienta este sănătoasă
sănătatea psihică (statusul mintal): clienta este ușor depresivă, și-a pierdut interesul pentru întâmplările și oamenii din jur și resimte o epuizare psihică, este bine orientată spațio- temporal.
Analiza funcțională – Sincronie
Anticipare
– Mi se face rău în spații aglomerate
– Vor crede că sunt nebună sau vor râde de mine
– Mi se va face rău atunci când voi fi singură acasă
– Va fi ceva grav (infarct)
– Voi fi incapabilă să cer ajutor
– Voi muri
– Mi se va face din nou rău în această noapte
– Îmi voi speria copiii
– Se vor enerva pe mine și nu mă vor mai iubi
– Voi face un accident
Situație
– A fi singură acasă
– Magazin mare, mulțime, biserică, facultate, ședințe
– A dormi, noaptea
– Să conducă
– Conflicte cu soțul
Emoție
– Angoasă
– Palpitații, jenă sau durere toracică
– Dificultăți respiratorii, senzații de sufocare
– Amețeli, vertij, lipotimie
Diacronie
– Genetice: nu există tulburări în familie
– Personalitate: nu există tulburări de personalitate, a fost mereu anxioasă, are un nivel ridicat de exigență personală (nevoia de a fi perfectă).
Factori istorici posibili de menținere
– Dificultăți în copilărie: rigiditatea mamei, ideea întreținută de aceasta că o nenorocire poate să se întâmple în orice moment.
– Factori de stres actuali, destabilizatori și insecurizanți: violența din partea soțului, loc de muncă stresant.
– Factori actuali de menținere a problemei: evitarea oricărei situații care ar conduce la o confruntare cu angoasele sale, situațiile conflictuale din familie.
Factori declanșatori inițiali invocați
– Violența din familie
– Primul raport sexual, următoarele
– Tendința perfecționistă
– Asumarea responsabilității: asumare rolului de mama pentru fiica plecată de acasă.
– Dorința ca totul să fie perfect
Evenimente care au precipitat apariția tulburărilor
– Violența verbală, fizică, emoțională
– Sentimentul de pericol, când copii sunt doar cu soțul acasă
– Atac de panică în prezența copiilor: stare de disconfort importantă la ideea că s-a manifestat astfel în fața copiilor
– Atac de panică la servici: stare de disconfort la ideea că s-a manifestat astfel în fața colegilor.
Tratamente anterioare
– Paroxetină: 1 comprimat pe zi; tratament timp de 1 an, întrerupt în urmă cu 7 ani; asociere cu o trăire negativă
– Alprazolam: 0,25 mg dimineața, 0,25 mg la nevoie, rețetă care se poate reînnoi de trei ori.
Diagnostic DSM- IV
Axa I (tulburări clinice): Tulburare de panică cu agorafobie (F40.01) și tulburare de anxietate generalizată; depresie subclinică – clienta prezintă unele simptome de depresie, fără însă a fi îndeplinite toate criteriile pentru nici una dintre tulburările depresive.
Axa II (tulburări de personalitate): nimic semnificativ clinic (tulburare de personalitate, fără reterd mintal). Clientaa prezintă unele caracteristici de personalitate dependentă. Totuși, în urma unei analize atente, comportamentele dependente au reieșit că sunt legate de tulburările de anxietate, iar celelalte caracteristici ale personalității nu îndeplineau toate criteriile pentru un diagnostic separat de tulburare de personalitate de tip dependent.
Axa III (boli somatice sau alte condiții medicale): Fără afecțiune medicală generală
Axa IV (stresori psihosociali): suport social inadecvat, copleșită de împrejurările vieții (de exemplu, probleme la domiciliu, condiții de muncă solicitante, solicitări academice).
Axa V (indicele global de funcționare – GÂF) GÂF 60 (curent)
Date privind educația clientei:
S.V. a urmat 12 clase și acum este la facultate în anul al treilea (drept și administrație publică), pe care o face pentru completarea studiilor, aprofundarea cunoștințelor și mărire de salar.
Prezentarea problemelor emoționale ale subiectului:
Doamna O. și-a piedut interesul pentru tot ce o înconjoară. Ea crede că nimeni nu o iubește.
Evaluarea – Terapeutul îi cere pacientei să completeze chestionare și scăli care vor măsura starea sa anxioasă înainte de terapie și la sfârșitul terapiei (chestionare: inventarul de anxietate al lui Beck, scala Hemilton cu 17 itemi, fișa HAS- G, anxietate generalizată, fișa HASS P atacul de panică, chestionar pentru evaluarea fricii, scala impactului evenimentelor, scala atitudinii disfuncționale), pentru a măsura rezultatele.
Protocolul terapeutic După ce i s-a explicat diagnosticul, terapeutul îi propune un contract terapeutic precizând obiectivele care urmează a fi atinse, durata tratamentului, precum și tehnicile utilizate. Aceasta îi explică fiecare element în parte și pacienta își dă acordul.
Obiectivele terapeutice:
– Să învețe să-și controleze atacurile de panică și să diminueze impactul acestora
– Să poată rămâne singură acasă
– Să-și poată continua lucrul
– Să poată face cumpărături singură, într-un mare magazin, la ore de vârf
– Să poată călători cu mijloacele de transport în comun, singură la ore de vârf
– Să iasă din casă pentru a se relaxa împreună cu familia
– Să stopeze tratamentul medicamentos
– Îmbunătățirea comunicării în familie pentru a optimiza relația de cuplu
– Aducerea la lumină a mesajelor acoperite, pentru a elimina simptomul
– Îmbunătățirea dinamicii familiale pentru obținerea unui mediu familial – funcțional
– Înlesnirea interacțiunii dintre membrii familiei pentru crearea unui climat confortabil fiecărui membru
Intervenția la nivelul contextual și al experiențelor de viață
Obiective:
– Identificarea elementelor legate de contextul istoriei personale sau de contextul prezent care generează atacul de panică;
– Dobândirea abilităților interpersonale necesare unei bune adaptări sociale (îmbunătățirea asertivității, abilităților de comunicare, sociale și de relaționare).
Intervenția la nivel cognitiv și comportamnental
Obiective:
La nivel cognitiv:
– Restructurarea distorsiunilor cognitive și a gândurilor negative care provoacă îngrijorările; – îmbunătățirea abilităților de rezolvare de probleme;
– Modificarea credințelor auto-distructive și rigide;
– Analiza discursului interior care întărește/menține îngrijorările;
– Sporirea gândirii flexibile și realiste;
– Creșterea auto-acceptării;
– Modificarea credințelor care scad toleranța la frustrare sau durere (de exemplu, de la „nu pot să suport asta” la „nu îmi place, dar sunt dovada vie că pot suporta”).
– Informarea corectă și corectarea informațiilor incomplete și/sau greșite;
– Dificultăți de concentrare și blocaj, cauzate de frică.
La nivel comportamental:
– Încetarea comportamentelor care sunt distructive și nedorite (încetarea evitărilor inutile sau iraționale);
– Restructurarea comportamentală (a începe să folosească comportamente eficiente pentru atingerea realistă a scopurilor terapeutice și de viață);
– Autocontrolul comportamentelor determinate de gândurile de îngrijorare (evitarea, autoizolarea, reacțiile exagerate la diverse situțtii de viață, irascibilitate, agitație comportamentală).
La nivel fiziologic – biologic
– Gestionarea manifestărilor, nevoilor și proceselor fiziologice-biologice-corporale prin tehnici de identificare a manifestărilor în corp, îmbunătățirea și controlul acestora (tensiune musculară, amorțeli, senzația de sufocare, leșin, amețeală, greață, dureri în piept, palpitațății, tahicardie, tremor);
Biologic: o alimentare corectă și mai multă mișcare;
La nivel emoțional
– Gestionarea sentimentelor neplăcute (frica, teama, vinovații, rușine) și sporirea trăirilor pozitive;
– Abreacția (de exemplu trăirea și repovestirea experientelor și emoțiilor trăite).
Planul de intervenție:
Structura unei ședințe de psihoterapie implică (Wells, 1999):
Revederea datelor obținute prin intermediul metodelor de autoevaluare și verificarea reacției pacientului față de ședința anterioară de psihoterapie.
Stabilirea planului sau a agendei de lucru.
Acceptarea programului terapeutic folosind mesajele subliminale.
Verificarea îndeplinirii temelor pentru acasă:
– Reacții la lectura bibliografiei pe teme de psihoterapie cognitivă;
– Feedback-uri legate de monitorizarea gândurilor;
– Rezultatele miniexperimentelor din sfera comportamentală;
– Probleme care au apărut la îndeplinirea temelor pentru acasă.
Identificarea gândurilor negative automate și a supozițiilor disfuncționale și testarea gradului lor de veridicitate:
– Reamintirea unui episod recent când subiectul s-a simțit anxios;
– Întrebări cu caracter provocator adresate gândurilor negative și aducerea de contraargumente împotriva acestora;
– Experimente în sfera comportamentală;
– Identificarea distorsiunilor cognitive.
Discutarea unor probleme legate de gândurile negative, simptomele și comportamentele de evitare:
– Efectele comportamentale de evitare asupra simptomelor;
– Rolul comportamentelor de evitare care împiedică procesul de infirmare a gândurilor negative;
– Influența evaluării pericolului asupra comportamentului;
– Efectele gândurilor negative asupra stărilor emoționale.
Trasarea unor noi sarcini pentru acasă:
– Notarea unor noi sarcini pentru acasă;
– Expunere cu renunțarea la comportamentele de asigurare.
– Solicitarea unor feedback-uri legate de modul de îndeplinire a temelor pentru acasă.
– Trasarea efectivă a noilor teme pentru acasă.
– Rezumatul ședinței de psihoterapie și obținerea unor feedback-uri de la pacient.
CONCLUZII
Anxietatea generalizată are o frecventă ridicată în adolescență dar și la adult, și duce la un comportament dezadaptativ, fiind periclitata funcționarea normală a adolescentului în plan școlar, familial și social.
Anxietatea generalizata poate fi diminuata și ameliorata prin utilizarea programelor de intervenție cognitive și comportamentale, care influențează pozitiv dezvoltarea, optimizarea și susținerea afectivității adolescentului sau copilului, prin însușirea abilitaților de autoreglare emoțională și personală, prin eliminarea inhibițiilor și prin dezvoltarea constituentelor esențiale ale conștiinței de sine.
În urma aplicării programului de intervenție, în comportamentul acestor tineri dar și adulților aflate în studiu de caz, s-au produs următoarele modificări: diminuarea îngrijorărilor, atenuarea instabilității, emotivității, nervozității, tensiunii psihice, precum și a manifestărilor somatice.
Rezultatele obținute arata că aplicarea unui program de intervenție psihoterapeutică de diminuare a anxietății generalizate și a repecusiunilor acesteia are un impact pozitiv asupra dezvoltării emoționale, și în special, a personalității adolescentului în întregime, și ca urmare, a reducerii anxietății.
Clienții s-au adaptat la bombardamentul subliminal, acesta influientand procesul terapeutic, unii din ei acceptând să continuie separat de cabinet utilizarea lui. Propunerea mea a fost să nu se abuzeze de el, folosindul doar atunci când clientul simte nevoia și dorește acest lucru.
În comportamentul și în personalitatea subiecților se profilează calmul, încrederea în sine, autocontrolul, capacitate mai mare de adaptare la situații noi, un tonus psihic pozitiv și un echilibru emoțional, diminuându-se și atenuându-se îngrijorarea, labilitatea, inconsecventă, sensibilitatea, iritarea, surescitarea, tensiunea psihică. Totodată, prin includerea subiecților în activități de intervenție psihologică, a fost posibilă reducerea nivelului anxietății doar parțial, de la un nuvel ridicat la unul moderat.
ANEXA I
Scara de anxietate
Cattel
1.R. B. Cattel și testul său de personalitate:
Unul dintre marii specialiști care s-a preocupat de problematica personalității umane a fost și psihologul american R. B. Cattel. Acesta s-a născut în Anglia, în anul 1950, trăgându-se dintr-o familie de ingineri cu origini mai vechi în Scoția și cu o linie îndepărtată de rudenie cu Mc. Ken Cattel unul dintre părinții psihologiei americane din secolul trecut, care, între altele, a folosit pentru prima dată termenul de test mental. La 19 ani, R. B. Cattel a obținut la Universitatea din Londra diploma în fizică și chimie. Sperman și Bot I-au deschis gustul pentru psihologie, în special pentru măsurarea capacităților umane.
În anul 1937 se stabilește în SUA ca cercetător în subordinea lui Thorndike la Teachers College (Columbia University). Din 1954 funcționează ca profesor la Universitatea Illinois unde s-a preocupat în special de măsurarea trăsăturilor de personalitate.
Printre instrumentele elaborate de el, se numără și chestionarul de anxietate “C”.
2. Definirea generală a conceptelor utilizate:
Nevrotismul – se prezintă ca un defect general de adaptabilitate, surmenaj, epuizare fizică și psihică fără vreun motiv obiectiv, rigiditate.
Anxietatea – se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsa de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur și alte reacții neurovegetative, diverse semne psihosomatice.
S-a observat, în general, că există o tendință la nevrotici de a avea o notă crescută la anxietate, însă acest fapt nu este suficient pentru a confunda anxietatea cu nevroza, sau pentru a asimila aceste concepte, deoarece nevroticii pot avea o notă foarte ridicată la anxietate într-o anumită situație realmente provocatoare de anxietate. De aceea, ar fi o eroare să se confunde anxietatea cu nevroză.
Anxietatea este deci “o emoție penibilă de așteptare”, “o teamă fără obiect” care se produce în așteptarea unui eveniment, est o trăire subiectivă care poate fi supusă controlului voluntar prin dezvoltarea conștiinței de sine.
3. Definirea scărilor testului:
Eul social ideal (Q3) – arată gradul de motivație în integrarea comportamentului individual în jurul unui sentiment de sine acceptat conștient și a standardelor sociale aprobate. Absența unei asemenea integrări a comportamentului în jurul unui concept clar de sine este una dintre cauzele majore ale anxietății. Factorul Q3 arată gradul în care s-a legat anxietatea cu structurile caracteriale și cu obișnuințele sociale acceptate.
Forța Eului – emotivitatea (C) – este capacitatea de a controla imediat și de a exprima tensiunile într-un mod adaptat și realist, deoarece o tensiune anxioasă puternică poate cauza o anumită regresiune și poate împiedica o creștere normală a forței Eului.
Insecuritatea – tendința paranoică (L) – reprezintă cotă cu care participă lipsa de securitate socială la creșterea anxietății.
Insecuritatea în direcția culpabilității (O) – culpabilitatea anxioasă depresivă reprezintă o anxietate combinată cu autoacuzare cauzată de presiunile SuperEului care generează sentimentul de anxietate și depresie.
Tensiunea ergică (Q4) – în acest caz anxietatea apare prin presiunea pe care o exercită pulsiunile trezite și nevoile nesatisfăcute de orice fel. Excitarea apetitului sexual, nevoia de considerație, teama de o situație sunt pulsiuni legate de această componentă. Nivelul acestei componente se manifestă în înclinarea către emotivitate, tensiune, iritabilitate și nervozitate.
Anexa II
2. Aplicarea și corectarea testului:
Testul poate fi dat individual sau colectiv și va fi anunțat subiecților ca fiind o foaie de autoanaliză.
Consemn
“În aceste foi veți găsi 40 (patruzeci) de întrebări cu privire la greutățile de sine pe care cea mai mare parte dintre oameni le poate întâmpina uneori în viață.
Pentru a putea înțelege propriile dumneavoastră reacții este absolut necesar să dați un răspuns absolut sincer la fiecare punct, marcând fie Da-ul fie Nu-ul fie răspunsul intermediar, astfel încât să puteți arăta problemele pe care le puteți avea.
Începeți cu cele două exemple de mai jos pentru a vă putea da seama exact de ceea ce trebuie să faceți. După cum puteți observa, fiecare punct este prezentat în realitate sub forma unei fraze. Veți arăta felul în care aceasta se aplică la dumneavoastră, punând o cruce, într-una din cele 3 (trei) căsuțe care se găsesc la dreapta.
Începeți deci să rezolvați primul exemplu (se vor da explicațiile necesare celor cu neclarități astfel încât sarcina să fie bine înțeleasă).
Observați că există o căsuță la mijloc pentru cazul în care nu ați putut să răspundeți în mod categoric prin Da sau Nu. Se recomandă să se utilizeze această căsuță cât mai puțin posibil.
Aproximativ jumătate din problemele pe care le veți găsi duc la alegerea între Da sau Nu, așa că în exemplul de mai sus. Rețineți că variantă Nu este la dreapta și aveți grijă să nu faceți confuzii. Țineți minte că nu trebuie să utilizați răspunsul “între cele două” sau “nu știu” decât dacă vă este cu adevărat imposibil să alegeți între Da sau Nu.
Fiți atenți să nu săriți nici o problemă, să nu răspundeți la fiecare problemă printr-un singur răspuns. Răspunsurile dumneavoastră vor fi strict confidențiale, așa încât fiți sinceri în răspunsurile pe care le veți da.
Nu pierdeți timp cu ezitările. Răspundeți imediat la fiecare întrebare, în funcție de ceea ce gândiți chiar în clipa aceea și nicidecum în funcție de ceea ce ați gândit în săptămâna trecută sau de cum gândiți în mod obișnuit. Este posibil să fi răspuns și altădată la întrebări asemănătoare; acum răspundeți funcție de ceea ce simțiți în momentul de față.
Majoritatea oamenilor termină acest test în 5 (cinci) minute, unii în maximum 10 (zece) minute.
Predați foile dumneavoastră imediat ce le-ați completat în totalitate.
În cazul în care ați greșit, încercuiți răspunsul eronat și marcați noul răspuns în căsuța corespunzătoare.
Corectare
După colectarea tuturor foilor de răspuns, se vor aplica grilele transparente și se vor număra 2, 1 sau 0 puncte pentru fiecare item, funcție de căsuța marcată.
Dacă se dorește nota parțială, se vor marca, sub fiecare coloană, notele Q3, C, L, O și Q4 prin adunarea punctelor 2 și 1. Totalizând notele parțiale se poate obține o notă totală pe care o veți marca în rubrica respectivă de pe foaia de răspunsuri. Extrageți separat notele totale din coloana A și B, raportați-le (A/B) și treceți rezultatul pe foaia de răspunsuri în rubrica destinată acestui scop. Adunând aceste două note, A și B, se va obține nota brută totală. Efectuați (dacă este necesar) corecția de vârstă și transformați, utilizând tabelul 2, nota brută în notă standard. Transpuneți această notă standard în coloana destinată acestui scop, nu înainte de a efectua, dacă circumstanțele o cer, corecția de vârstă și sex.
După aceasta, cu ajutorul tabelului 3, etalonați aceste note și indicați sub fiecare notă brută, nota standard corespunzătoare.
Interpretarea notelor
După corectarea testului, sunt posibile 3 (trei) note finale.
O singură notă totală de anxietate – suma punctelor pentru toți cei 40 de itemi. Este practic suma notelor A și B.
O distincție între notă A (anxietatea voalată, acoperită), care este suma punctelor obținute în coloana 1, itemii 1 – 20 și nota B (anxietatea manifestă, simptomatică), suma punctelor obținute în coloana 2, itemii 21 – 40.
O distincție între toate cele 5 note, corespunzătoare structurilor care intervin în anxietate. Este suma punctelor obținute pentru fiecare din cei 5 factori, din ambele coloane (A și B).
Este util a se dispune separat itemii cu “simptome manifeste”, în primul rând ca indice al anxietății reale, iar în al doilea rând pentru a indica în ce măsură este bolnavul conștient de problema să și în sfârșit, de tentativa să de a exagera simptomele.
Corectarea primelor 20 de întrebări ne va da notă A (anxietatea voalată), iar corectarea celorlalte 20 de întrebări ne dă notă B (anxietatea manifestă).
O notă standard de la 4 la 6 indică un grad normal de anxietate.
O notă cuprinsă între 0 – 3, indică o persoană liniștită, flegmatică, tenace, placială, distinsă.
În cazul în care nota standard este peste 8, se vor extrage și notele componente (Q3, C, L, O, Q4), obținute din notele brute totale ale acestor factori, din coloanele A și B.
Aceste note se transformă apoi în note standard utilizând tabelul 4. Limitele normalității se află situate între notele standard 4 și 5. Cota maximă va indica factorul implicat cel mai profund în creșterea anxietății subiectului.
Se pot adăuga comentarii calitative și clinice rezultând din observarea subiectului în momentul aplicării probei, sau date rezultate din anamneză, în scopul creării unei imagini cât mai clare posibil a problemei sale.
În cazul în care notele depășesc valoarea standard de 8, se indică aplicarea unor probe mai performante, cum ar fi de exemplu proba 16 P.F.
3. Interpretarea psihologică a notelor standard
Una dintre primele obligații ale clinicianului este aceea de a distinge întotdeauna anxietatea normală legată de o situație oarecare, de o anxietate patologică de origine nevrotică. Experiențele arată că Q3 și Q4 sunt mai puternic influențate de mediu decât celelalte și ca anumite influențe constituționale intră în forța Eului. Factorul C variază cel mai puternic cu schimbările de situație pe termen scurt, iar factorii O și L rămân constanți.
Se poate presupune că situațiile de stress nu numai că generează o puternică presiune la pulsiunea Q4, dar în același timp tulbură și slăbește forța Eului, în acest fel putând să apară și boala psihică.
Modul de calcul al indicelui T și efectuarea corecției de vârstă
Se stabilește nota brută totală.
Se calculează diferența în ani dintre vârsta subiectului și vârsta de referință de 27 de ani și 6 luni.
Se adaugă valoarea acestei diferențe la nota brută totală în cazul în care subiectul are o vârstă mai mare de 27 de ani și 6 luni și se scade în cazul în care vârsta subiectului este mai mică de 27 de ani și 6 luni.
Observație:
Aceste operații de adunare sau scădere a valorii diferenței dintre vârsta subiectului și vârsta de referință la nota brută totală se fac în ideea că anxietatea scade odată cu vârsta. În general, diferența este un punct la 5 ani.
Interpretarea va avea în vedere distincția dintre anxietatea situațională, de moment, care este trecătoare și este întâlnită în mod curent la oamenii sănătoși și anxietatea patologică, prezentă ca dezvoltare îmbinată dintre un teren constituțional predispozant și situațiile sociale frustrante și stresante. Această distincție se poate realiza printr-o anamneză și o analiză temeinică a psihicului subiectului. Forma patologică necesită psihoterapie de lungă durată și supravegheată atent.
Anexa III
Raportul A/B = indice asupra tendinței de a masca sau a accentua anxietatea
A > B = anxietatea este voalată, ascunsă, mascată.
A < B = anxietatea este accentuată, manifestă.
A = B = tratarea corectă a probei.
Tabelul I
Tabelul II
Transformarea notelor brute în note standard
Tabelul III
Etalonarea notelor brute pentru componentele personalității
Tabelul IV
Mărimea și semnificația diferențelor dintre grupele normale și nevrotice
Tabelul V
Corecțiile aplicate la notele componentelor personalității înainte de a utiliza etalonarea din tabelul 3
Anexa IV
Lista întrebărilor testului
Interesul meu pentru oameni și diferite distracții tinde să se schimbe destul de des.
Faptul că unii oameni n-au o bună părere despre mine nu mă împiedică să fiu liniștit.
Înainte de a-mi da o părere, obișnuiesc să aștept până când sunt sigur că ceea ce spun este corect.
Am tendința să mă las cuprins de sentimentul gelozie.
Dacă ar fi să-mi reîncep viața: – ași organiza-o cu totul altfel;
– Ași dori să fie la fel cum a fost;
6. Îmi admir părinții în toate împrejurările importante.
7. Îmi este neplăcut să aud că mi se răspunde “nu” chiar atunci când știu că ceea ce cer este imposibil.
Am îndoieli asupra sincerității oamenilor care se arată față de mine mai prietenos decât m-aș fi așteptat.
Atunci când părinții (sau cei care m-au crescut) îmi dădeau ordine sau îmi cereau să-I ascult: – au fost întotdeauna rezonabili;
– Deseori n-au fost rezonabili;
Am mai multă nevoie de prieteni mei decât s-ar părea că au ei nevoie de mine.
Sunt sigur că aș putea să-mi adun forțele pentru a face față unei dificultăți care s-ar ivi pe neașteptat.
Când eram mic, îmi era frică de întuneric.
Mi se spune uneori că îmi trădez prea ușor emoția prin glas și comportament.
Dacă oamenii profită pe nedrept de amabilitatea mea: – mă simt jignit și nu le-o iert;
– Uit imediat și iert;
Criticile pe care mi le aduc oamenii reușesc mai curând să mă tulbure decât să mă ajute.
Mi se întâmplă deseori să mă înfurii cu ușurință împotriva oamenilor.
Mă simt neliniștit că și când aș dori ceva fără să știu ce.
Mă întreb uneori dacă oamenii cărora vorbesc sunt într-adevăr interesați de ceea ce le spun.
N-am simțit niciodată vreo indispoziție precisă, ca de pildă: tulburări de digestie, dureri nedefinite, senzația că-mi bate inima etc.
Discutând cu anumite persoane, mă simt atât de stingherit încât abia îndrăznesc să scot o vorbă.
Atunci când am ceva de făcut, cheltuiesc mai multă energie decât majoritatea oamenilor, deoarece fac totul sub tensiune.
Îmi impun să nu fiu distrat și să nu uit amănunte.
Oricât de grele și de neplăcute ar fi piedicile, întotdeauna perseverez și nu părăsesc intențiile cu care am pornit.
În situațiile grele, am tendința să fiu agitat și dezorientat.
Din când în când am vise foarte puternice care îmi tulbură somnul.
Am întotdeauna suficientă energie atunci când mă aflu în fața unei dificultăți.
Uneori, nu mă pot împiedica de a număra diferite lucruri, deși o fac fără nici un rost.
Majoritatea oamenilor sunt puțin ciudați, cu toate că nu le place să recunoască acest lucru.
Când fac o gafă în societate sunt în stare s-o uit imediat.
Mă simt ursuz și nu vreau să văd pe nimeni: – uneori;
– Deseori;
Atunci când îmi merge prost, aproape că îmi vine să plâng.
Chiar atunci când mă aflu în mijlocul oamenilor am sentimentul singurătății mele și a lipsei mele valoare.
Mă trezesc noaptea și mi-e greu să adorm din cauza preocupărilor mele.
În general fac față oricare ar fi greutățile care îmi stau în cale.
Mă simt uneori vinovat și am remușcări pentru lucruri fără importanță.
Nervii mei sunt atât de încordați încât cel mai mic zgomot, de pildă un scârțâit de ușă, mi se pare de nesuportat și mă face să tresar.
Dacă ceva mă tulbură în mod special, îmi regăsesc în general calmul cu ușurință.
Mi se întâmplă să tremur sau să transpir atunci când mă gândesc la o sarcină grea pe care trebuie s-o îndeplinesc.
În mod obișnuit adorm ușor, în câteva minute, îndată ce mă culc.
Uneori resimt o stare de tensiune sau de agitație gândindu-mă la lucruri care m-au preocupat și interesat puțin înainte.
BIBLIOGRAFIE
APA, APLR (limba romană), DSM IV- Manual de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale, Tipografia Pegasus, București, 2000.
APA, APLR, DSM-IV-TR 2000. Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Tipografia Pegasus, 2003
Chiriță, R. și V., Manual de psihiatrie clinică și psihologie medicală, Editura Andrei Șaguna, Constantă, 2002.
Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996.
Dafinoiu, I., Vargha, J.L., Psihoterapii scurte – Strategii, metode, tehnici, Editura Polirom, Iași, 2005.
David, D., Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom, Iași, 2006.
David, D., Prelucrări inconștiente de informative, Editura Tritonic, București, 2014
Dobrescu, I., Psihiatria copilului și adolescentului – Ghid practic, Editura Medicală, București., 2003.
Epstein and Rogers, Perception of space and motion, Copyright © 1995 Elsevier Inc.
Gregory R.L., Eye and Brain: the psychology of seeing. London: Weidenfeld & Nicolson, 1966.
Golu, M., Dinamica personalității, Ed. Geneze, București, 1993.
Holdevici, I. Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală, Editura Trei, București, 2009.
Holdevici, I., Neacșu V., Sisteme de psihoterapie și consiliere psihologică, Editura Kullusius, București, 2008.
Holdevici, I., Psihoterapia cognitiv-comportamentală – Managementul stresului pentru un stil de viața optim, Editura Științelor Medicale, București, 2005.
Holdevici, I. Psihoterapia tulburărilor anxioase. Frici, obsesii și fobii, Editura Ceres, București, 1998.
Huber, W. Psihoterapiile. Terapia potrivită fiecărui pacient, Editura Știința și tehnică, București, 1997.
Ioan-Bradu Iamandescu, Muzicoterapia receptivă, Editura Fundației “Andrei Șaguna “, Constanța, 2011.
K. Horney, Conflictele noastre interioare, Editura IRI, București, 1998.
Lăzărescu, M. (coordonator pentru limba romană) ICD-10, Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, Editura ALL, București, 1998.
Leahy, R.L., Holland, J.S., Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și anxietate, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2009.
Petrovai, D. Tulburările de anxietate la copii și adolescenți, Organizația Salvați Copiii, București, 2009.
Predescu, V., Psihiatrie, Editura Medicala. Bucuresti, 1989.
Radu, I., Introducere în psihologie, Editura Lincon, Cluj-Napoca, 1991.
RAPEE, R.M. ȘI COLAB. Tratamentul anxietății la copii și adolescenți, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2009.
Tudose, F. Psihopatologia și orientări terapeutice în psihiatrie, Editura Fundația România de Mâine, București.2007.
Tusose, F., Fundamente în psihologia medicală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008.
Zlate, M., Fundamentele psihologiei, Editura Pro-humanitate, 2000.
Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, 1999.
BIBLIOGRAFIE
APA, APLR (limba romană), DSM IV- Manual de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale, Tipografia Pegasus, București, 2000.
APA, APLR, DSM-IV-TR 2000. Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Tipografia Pegasus, 2003
Chiriță, R. și V., Manual de psihiatrie clinică și psihologie medicală, Editura Andrei Șaguna, Constantă, 2002.
Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996.
Dafinoiu, I., Vargha, J.L., Psihoterapii scurte – Strategii, metode, tehnici, Editura Polirom, Iași, 2005.
David, D., Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom, Iași, 2006.
David, D., Prelucrări inconștiente de informative, Editura Tritonic, București, 2014
Dobrescu, I., Psihiatria copilului și adolescentului – Ghid practic, Editura Medicală, București., 2003.
Epstein and Rogers, Perception of space and motion, Copyright © 1995 Elsevier Inc.
Gregory R.L., Eye and Brain: the psychology of seeing. London: Weidenfeld & Nicolson, 1966.
Golu, M., Dinamica personalității, Ed. Geneze, București, 1993.
Golu, M.,Fundamentele psihologiei, Ed.Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2007.
Holdevici, I. Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală, Editura Trei, București, 2009.
Holdevici, I., Neacșu V., Sisteme de psihoterapie și consiliere psihologică, Editura Kullusius, București, 2008.
Holdevici, I., Psihoterapia cognitiv-comportamentală – Managementul stresului pentru un stil de viața optim, Editura Științelor Medicale, București, 2005.
Holdevici, I. Psihoterapia tulburărilor anxioase. Frici, obsesii și fobii, Editura Ceres, București, 1998.
Huber, W. Psihoterapiile. Terapia potrivită fiecărui pacient, Editura Știința și tehnică, București, 1997.
Ioan-Bradu Iamandescu, Muzicoterapia receptivă, Editura Fundației “Andrei Șaguna “, Constanța, 2011.
Lăzărescu, M. (coordonator pentru limba romană) ICD-10, Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, Editura ALL, București, 1998.
Leahy, R.L., Holland, J.S., Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și anxietate, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2009.
Petrovai, D. Tulburările de anxietate la copii și adolescenți, Organizația Salvați Copiii, București, 2009.
Predescu, V., Psihiatrie, Editura Medicala. Bucuresti, 1989.
Radu, I., Introducere în psihologie, Editura Lincon, Cluj-Napoca, 1991.
Rusu, E. C.,Psihologie cognitive, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2008.
RAPEE, R.M. ȘI COLAB. Tratamentul anxietății la copii și adolescenți, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2009.
Tudose, F. Psihopatologia și orientări terapeutice în psihiatrie, Editura Fundația România de Mâine, București.2007.
Tusose, F., Fundamente în psihologia medicală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008.
Zlate, M., Fundamentele psihologiei, Editura Pro-humanitate, 2000.
Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, 1999.
=== anexa ===
ANEXA I
Scara de anxietate
Cattel
1.R. B. Cattel și testul său de personalitate:
Unul dintre marii specialiști care s-a preocupat de problematica personalității umane a fost și psihologul american R. B. Cattel. Acesta s-a născut în Anglia, în anul 1950, trăgându-se dintr-o familie de ingineri cu origini mai vechi în Scoția și cu o linie îndepărtată de rudenie cu Mc. Ken Cattel unul dintre părinții psihologiei americane din secolul trecut, care, între altele, a folosit pentru prima dată termenul de test mental. La 19 ani, R. B. Cattel a obținut la Universitatea din Londra diploma în fizică și chimie. Sperman și Bot I-au deschis gustul pentru psihologie, în special pentru măsurarea capacităților umane.
În anul 1937 se stabilește în SUA ca cercetător în subordinea lui Thorndike la Teachers College (Columbia University). Din 1954 funcționează ca profesor la Universitatea Illinois unde s-a preocupat în special de măsurarea trăsăturilor de personalitate.
Printre instrumentele elaborate de el, se numără și chestionarul de anxietate “C”.
2. Definirea generală a conceptelor utilizate:
Nevrotismul – se prezintă ca un defect general de adaptabilitate, surmenaj, epuizare fizică și psihică fără vreun motiv obiectiv, rigiditate.
Anxietatea – se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsa de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur și alte reacții neurovegetative, diverse semne psihosomatice.
S-a observat, în general, că există o tendință la nevrotici de a avea o notă crescută la anxietate, însă acest fapt nu este suficient pentru a confunda anxietatea cu nevroza, sau pentru a asimila aceste concepte, deoarece nevroticii pot avea o notă foarte ridicată la anxietate într-o anumită situație realmente provocatoare de anxietate. De aceea, ar fi o eroare să se confunde anxietatea cu nevroză.
Anxietatea este deci “o emoție penibilă de așteptare”, “o teamă fără obiect” care se produce în așteptarea unui eveniment, est o trăire subiectivă care poate fi supusă controlului voluntar prin dezvoltarea conștiinței de sine.
3. Definirea scărilor testului:
Eul social ideal (Q3) – arată gradul de motivație în integrarea comportamentului individual în jurul unui sentiment de sine acceptat conștient și a standardelor sociale aprobate. Absența unei asemenea integrări a comportamentului în jurul unui concept clar de sine este una dintre cauzele majore ale anxietății. Factorul Q3 arată gradul în care s-a legat anxietatea cu structurile caracteriale și cu obișnuințele sociale acceptate.
Forța Eului – emotivitatea (C) – este capacitatea de a controla imediat și de a exprima tensiunile într-un mod adaptat și realist, deoarece o tensiune anxioasă puternică poate cauza o anumită regresiune și poate împiedica o creștere normală a forței Eului.
Insecuritatea – tendința paranoică (L) – reprezintă cotă cu care participă lipsa de securitate socială la creșterea anxietății.
Insecuritatea în direcția culpabilității (O) – culpabilitatea anxioasă depresivă reprezintă o anxietate combinată cu autoacuzare cauzată de presiunile SuperEului care generează sentimentul de anxietate și depresie.
Tensiunea ergică (Q4) – în acest caz anxietatea apare prin presiunea pe care o exercită pulsiunile trezite și nevoile nesatisfăcute de orice fel. Excitarea apetitului sexual, nevoia de considerație, teama de o situație sunt pulsiuni legate de această componentă. Nivelul acestei componente se manifestă în înclinarea către emotivitate, tensiune, iritabilitate și nervozitate.
Anexa II
2. Aplicarea și corectarea testului:
Testul poate fi dat individual sau colectiv și va fi anunțat subiecților ca fiind o foaie de autoanaliză.
Consemn
“În aceste foi veți găsi 40 (patruzeci) de întrebări cu privire la greutățile de sine pe care cea mai mare parte dintre oameni le poate întâmpina uneori în viață.
Pentru a putea înțelege propriile dumneavoastră reacții este absolut necesar să dați un răspuns absolut sincer la fiecare punct, marcând fie Da-ul fie Nu-ul fie răspunsul intermediar, astfel încât să puteți arăta problemele pe care le puteți avea.
Începeți cu cele două exemple de mai jos pentru a vă putea da seama exact de ceea ce trebuie să faceți. După cum puteți observa, fiecare punct este prezentat în realitate sub forma unei fraze. Veți arăta felul în care aceasta se aplică la dumneavoastră, punând o cruce, într-una din cele 3 (trei) căsuțe care se găsesc la dreapta.
Începeți deci să rezolvați primul exemplu (se vor da explicațiile necesare celor cu neclarități astfel încât sarcina să fie bine înțeleasă).
Observați că există o căsuță la mijloc pentru cazul în care nu ați putut să răspundeți în mod categoric prin Da sau Nu. Se recomandă să se utilizeze această căsuță cât mai puțin posibil.
Aproximativ jumătate din problemele pe care le veți găsi duc la alegerea între Da sau Nu, așa că în exemplul de mai sus. Rețineți că variantă Nu este la dreapta și aveți grijă să nu faceți confuzii. Țineți minte că nu trebuie să utilizați răspunsul “între cele două” sau “nu știu” decât dacă vă este cu adevărat imposibil să alegeți între Da sau Nu.
Fiți atenți să nu săriți nici o problemă, să nu răspundeți la fiecare problemă printr-un singur răspuns. Răspunsurile dumneavoastră vor fi strict confidențiale, așa încât fiți sinceri în răspunsurile pe care le veți da.
Nu pierdeți timp cu ezitările. Răspundeți imediat la fiecare întrebare, în funcție de ceea ce gândiți chiar în clipa aceea și nicidecum în funcție de ceea ce ați gândit în săptămâna trecută sau de cum gândiți în mod obișnuit. Este posibil să fi răspuns și altădată la întrebări asemănătoare; acum răspundeți funcție de ceea ce simțiți în momentul de față.
Majoritatea oamenilor termină acest test în 5 (cinci) minute, unii în maximum 10 (zece) minute.
Predați foile dumneavoastră imediat ce le-ați completat în totalitate.
În cazul în care ați greșit, încercuiți răspunsul eronat și marcați noul răspuns în căsuța corespunzătoare.
Corectare
După colectarea tuturor foilor de răspuns, se vor aplica grilele transparente și se vor număra 2, 1 sau 0 puncte pentru fiecare item, funcție de căsuța marcată.
Dacă se dorește nota parțială, se vor marca, sub fiecare coloană, notele Q3, C, L, O și Q4 prin adunarea punctelor 2 și 1. Totalizând notele parțiale se poate obține o notă totală pe care o veți marca în rubrica respectivă de pe foaia de răspunsuri. Extrageți separat notele totale din coloana A și B, raportați-le (A/B) și treceți rezultatul pe foaia de răspunsuri în rubrica destinată acestui scop. Adunând aceste două note, A și B, se va obține nota brută totală. Efectuați (dacă este necesar) corecția de vârstă și transformați, utilizând tabelul 2, nota brută în notă standard. Transpuneți această notă standard în coloana destinată acestui scop, nu înainte de a efectua, dacă circumstanțele o cer, corecția de vârstă și sex.
După aceasta, cu ajutorul tabelului 3, etalonați aceste note și indicați sub fiecare notă brută, nota standard corespunzătoare.
Interpretarea notelor
După corectarea testului, sunt posibile 3 (trei) note finale.
O singură notă totală de anxietate – suma punctelor pentru toți cei 40 de itemi. Este practic suma notelor A și B.
O distincție între notă A (anxietatea voalată, acoperită), care este suma punctelor obținute în coloana 1, itemii 1 – 20 și nota B (anxietatea manifestă, simptomatică), suma punctelor obținute în coloana 2, itemii 21 – 40.
O distincție între toate cele 5 note, corespunzătoare structurilor care intervin în anxietate. Este suma punctelor obținute pentru fiecare din cei 5 factori, din ambele coloane (A și B).
Este util a se dispune separat itemii cu “simptome manifeste”, în primul rând ca indice al anxietății reale, iar în al doilea rând pentru a indica în ce măsură este bolnavul conștient de problema să și în sfârșit, de tentativa să de a exagera simptomele.
Corectarea primelor 20 de întrebări ne va da notă A (anxietatea voalată), iar corectarea celorlalte 20 de întrebări ne dă notă B (anxietatea manifestă).
O notă standard de la 4 la 6 indică un grad normal de anxietate.
O notă cuprinsă între 0 – 3, indică o persoană liniștită, flegmatică, tenace, placială, distinsă.
În cazul în care nota standard este peste 8, se vor extrage și notele componente (Q3, C, L, O, Q4), obținute din notele brute totale ale acestor factori, din coloanele A și B.
Aceste note se transformă apoi în note standard utilizând tabelul 4. Limitele normalității se află situate între notele standard 4 și 5. Cota maximă va indica factorul implicat cel mai profund în creșterea anxietății subiectului.
Se pot adăuga comentarii calitative și clinice rezultând din observarea subiectului în momentul aplicării probei, sau date rezultate din anamneză, în scopul creării unei imagini cât mai clare posibil a problemei sale.
În cazul în care notele depășesc valoarea standard de 8, se indică aplicarea unor probe mai performante, cum ar fi de exemplu proba 16 P.F.
3. Interpretarea psihologică a notelor standard
Una dintre primele obligații ale clinicianului este aceea de a distinge întotdeauna anxietatea normală legată de o situație oarecare, de o anxietate patologică de origine nevrotică. Experiențele arată că Q3 și Q4 sunt mai puternic influențate de mediu decât celelalte și ca anumite influențe constituționale intră în forța Eului. Factorul C variază cel mai puternic cu schimbările de situație pe termen scurt, iar factorii O și L rămân constanți.
Se poate presupune că situațiile de stress nu numai că generează o puternică presiune la pulsiunea Q4, dar în același timp tulbură și slăbește forța Eului, în acest fel putând să apară și boala psihică.
Modul de calcul al indicelui T și efectuarea corecției de vârstă
Se stabilește nota brută totală.
Se calculează diferența în ani dintre vârsta subiectului și vârsta de referință de 27 de ani și 6 luni.
Se adaugă valoarea acestei diferențe la nota brută totală în cazul în care subiectul are o vârstă mai mare de 27 de ani și 6 luni și se scade în cazul în care vârsta subiectului este mai mică de 27 de ani și 6 luni.
Observație:
Aceste operații de adunare sau scădere a valorii diferenței dintre vârsta subiectului și vârsta de referință la nota brută totală se fac în ideea că anxietatea scade odată cu vârsta. În general, diferența este un punct la 5 ani.
Interpretarea va avea în vedere distincția dintre anxietatea situațională, de moment, care este trecătoare și este întâlnită în mod curent la oamenii sănătoși și anxietatea patologică, prezentă ca dezvoltare îmbinată dintre un teren constituțional predispozant și situațiile sociale frustrante și stresante. Această distincție se poate realiza printr-o anamneză și o analiză temeinică a psihicului subiectului. Forma patologică necesită psihoterapie de lungă durată și supravegheată atent.
Anexa III
Raportul A/B = indice asupra tendinței de a masca sau a accentua anxietatea
A > B = anxietatea este voalată, ascunsă, mascată.
A < B = anxietatea este accentuată, manifestă.
A = B = tratarea corectă a probei.
Tabelul I
Tabelul II
Transformarea notelor brute în note standard
Tabelul III
Etalonarea notelor brute pentru componentele personalității
Tabelul IV
Mărimea și semnificația diferențelor dintre grupele normale și nevrotice
Tabelul V
Corecțiile aplicate la notele componentelor personalității înainte de a utiliza etalonarea din tabelul 3
Anexa IV
Lista întrebărilor testului
Interesul meu pentru oameni și diferite distracții tinde să se schimbe destul de des.
Faptul că unii oameni n-au o bună părere despre mine nu mă împiedică să fiu liniștit.
Înainte de a-mi da o părere, obișnuiesc să aștept până când sunt sigur că ceea ce spun este corect.
Am tendința să mă las cuprins de sentimentul gelozie.
Dacă ar fi să-mi reîncep viața: – ași organiza-o cu totul altfel;
– Ași dori să fie la fel cum a fost;
6. Îmi admir părinții în toate împrejurările importante.
7. Îmi este neplăcut să aud că mi se răspunde “nu” chiar atunci când știu că ceea ce cer este imposibil.
Am îndoieli asupra sincerității oamenilor care se arată față de mine mai prietenos decât m-aș fi așteptat.
Atunci când părinții (sau cei care m-au crescut) îmi dădeau ordine sau îmi cereau să-I ascult: – au fost întotdeauna rezonabili;
– Deseori n-au fost rezonabili;
Am mai multă nevoie de prieteni mei decât s-ar părea că au ei nevoie de mine.
Sunt sigur că aș putea să-mi adun forțele pentru a face față unei dificultăți care s-ar ivi pe neașteptat.
Când eram mic, îmi era frică de întuneric.
Mi se spune uneori că îmi trădez prea ușor emoția prin glas și comportament.
Dacă oamenii profită pe nedrept de amabilitatea mea: – mă simt jignit și nu le-o iert;
– Uit imediat și iert;
Criticile pe care mi le aduc oamenii reușesc mai curând să mă tulbure decât să mă ajute.
Mi se întâmplă deseori să mă înfurii cu ușurință împotriva oamenilor.
Mă simt neliniștit că și când aș dori ceva fără să știu ce.
Mă întreb uneori dacă oamenii cărora vorbesc sunt într-adevăr interesați de ceea ce le spun.
N-am simțit niciodată vreo indispoziție precisă, ca de pildă: tulburări de digestie, dureri nedefinite, senzația că-mi bate inima etc.
Discutând cu anumite persoane, mă simt atât de stingherit încât abia îndrăznesc să scot o vorbă.
Atunci când am ceva de făcut, cheltuiesc mai multă energie decât majoritatea oamenilor, deoarece fac totul sub tensiune.
Îmi impun să nu fiu distrat și să nu uit amănunte.
Oricât de grele și de neplăcute ar fi piedicile, întotdeauna perseverez și nu părăsesc intențiile cu care am pornit.
În situațiile grele, am tendința să fiu agitat și dezorientat.
Din când în când am vise foarte puternice care îmi tulbură somnul.
Am întotdeauna suficientă energie atunci când mă aflu în fața unei dificultăți.
Uneori, nu mă pot împiedica de a număra diferite lucruri, deși o fac fără nici un rost.
Majoritatea oamenilor sunt puțin ciudați, cu toate că nu le place să recunoască acest lucru.
Când fac o gafă în societate sunt în stare s-o uit imediat.
Mă simt ursuz și nu vreau să văd pe nimeni: – uneori;
– Deseori;
Atunci când îmi merge prost, aproape că îmi vine să plâng.
Chiar atunci când mă aflu în mijlocul oamenilor am sentimentul singurătății mele și a lipsei mele valoare.
Mă trezesc noaptea și mi-e greu să adorm din cauza preocupărilor mele.
În general fac față oricare ar fi greutățile care îmi stau în cale.
Mă simt uneori vinovat și am remușcări pentru lucruri fără importanță.
Nervii mei sunt atât de încordați încât cel mai mic zgomot, de pildă un scârțâit de ușă, mi se pare de nesuportat și mă face să tresar.
Dacă ceva mă tulbură în mod special, îmi regăsesc în general calmul cu ușurință.
Mi se întâmplă să tremur sau să transpir atunci când mă gândesc la o sarcină grea pe care trebuie s-o îndeplinesc.
În mod obișnuit adorm ușor, în câteva minute, îndată ce mă culc.
Uneori resimt o stare de tensiune sau de agitație gândindu-mă la lucruri care m-au preocupat și interesat puțin înainte.
BIBLIOGRAFIE
APA, APLR (limba romană), DSM IV- Manual de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale, Tipografia Pegasus, București, 2000.
APA, APLR, DSM-IV-TR 2000. Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Tipografia Pegasus, 2003
Chiriță, R. și V., Manual de psihiatrie clinică și psihologie medicală, Editura Andrei Șaguna, Constantă, 2002.
Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996.
Dafinoiu, I., Vargha, J.L., Psihoterapii scurte – Strategii, metode, tehnici, Editura Polirom, Iași, 2005.
David, D., Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom, Iași, 2006.
David, D., Prelucrări inconștiente de informative, Editura Tritonic, București, 2014
Dobrescu, I., Psihiatria copilului și adolescentului – Ghid practic, Editura Medicală, București., 2003.
Epstein and Rogers, Perception of space and motion, Copyright © 1995 Elsevier Inc.
Gregory R.L., Eye and Brain: the psychology of seeing. London: Weidenfeld & Nicolson, 1966.
Golu, M., Dinamica personalității, Ed. Geneze, București, 1993.
Holdevici, I. Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală, Editura Trei, București, 2009.
Holdevici, I., Neacșu V., Sisteme de psihoterapie și consiliere psihologică, Editura Kullusius, București, 2008.
Holdevici, I., Psihoterapia cognitiv-comportamentală – Managementul stresului pentru un stil de viața optim, Editura Științelor Medicale, București, 2005.
Holdevici, I. Psihoterapia tulburărilor anxioase. Frici, obsesii și fobii, Editura Ceres, București, 1998.
Huber, W. Psihoterapiile. Terapia potrivită fiecărui pacient, Editura Știința și tehnică, București, 1997.
Ioan-Bradu Iamandescu, Muzicoterapia receptivă, Editura Fundației “Andrei Șaguna “, Constanța, 2011.
K. Horney, Conflictele noastre interioare, Editura IRI, București, 1998.
Lăzărescu, M. (coordonator pentru limba romană) ICD-10, Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, Editura ALL, București, 1998.
Leahy, R.L., Holland, J.S., Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și anxietate, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2009.
Petrovai, D. Tulburările de anxietate la copii și adolescenți, Organizația Salvați Copiii, București, 2009.
Predescu, V., Psihiatrie, Editura Medicala. Bucuresti, 1989.
Radu, I., Introducere în psihologie, Editura Lincon, Cluj-Napoca, 1991.
RAPEE, R.M. ȘI COLAB. Tratamentul anxietății la copii și adolescenți, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2009.
Tudose, F. Psihopatologia și orientări terapeutice în psihiatrie, Editura Fundația România de Mâine, București.2007.
Tusose, F., Fundamente în psihologia medicală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008.
Zlate, M., Fundamentele psihologiei, Editura Pro-humanitate, 2000.
Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, 1999.
ANEXA I
Scara de anxietate
Cattel
1.R. B. Cattel și testul său de personalitate:
Unul dintre marii specialiști care s-a preocupat de problematica personalității umane a fost și psihologul american R. B. Cattel. Acesta s-a născut în Anglia, în anul 1950, trăgându-se dintr-o familie de ingineri cu origini mai vechi în Scoția și cu o linie îndepărtată de rudenie cu Mc. Ken Cattel unul dintre părinții psihologiei americane din secolul trecut, care, între altele, a folosit pentru prima dată termenul de test mental. La 19 ani, R. B. Cattel a obținut la Universitatea din Londra diploma în fizică și chimie. Sperman și Bot I-au deschis gustul pentru psihologie, în special pentru măsurarea capacităților umane.
În anul 1937 se stabilește în SUA ca cercetător în subordinea lui Thorndike la Teachers College (Columbia University). Din 1954 funcționează ca profesor la Universitatea Illinois unde s-a preocupat în special de măsurarea trăsăturilor de personalitate.
Printre instrumentele elaborate de el, se numără și chestionarul de anxietate “C”.
2. Definirea generală a conceptelor utilizate:
Nevrotismul – se prezintă ca un defect general de adaptabilitate, surmenaj, epuizare fizică și psihică fără vreun motiv obiectiv, rigiditate.
Anxietatea – se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsa de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur și alte reacții neurovegetative, diverse semne psihosomatice.
S-a observat, în general, că există o tendință la nevrotici de a avea o notă crescută la anxietate, însă acest fapt nu este suficient pentru a confunda anxietatea cu nevroza, sau pentru a asimila aceste concepte, deoarece nevroticii pot avea o notă foarte ridicată la anxietate într-o anumită situație realmente provocatoare de anxietate. De aceea, ar fi o eroare să se confunde anxietatea cu nevroză.
Anxietatea este deci “o emoție penibilă de așteptare”, “o teamă fără obiect” care se produce în așteptarea unui eveniment, est o trăire subiectivă care poate fi supusă controlului voluntar prin dezvoltarea conștiinței de sine.
3. Definirea scărilor testului:
Eul social ideal (Q3) – arată gradul de motivație în integrarea comportamentului individual în jurul unui sentiment de sine acceptat conștient și a standardelor sociale aprobate. Absența unei asemenea integrări a comportamentului în jurul unui concept clar de sine este una dintre cauzele majore ale anxietății. Factorul Q3 arată gradul în care s-a legat anxietatea cu structurile caracteriale și cu obișnuințele sociale acceptate.
Forța Eului – emotivitatea (C) – este capacitatea de a controla imediat și de a exprima tensiunile într-un mod adaptat și realist, deoarece o tensiune anxioasă puternică poate cauza o anumită regresiune și poate împiedica o creștere normală a forței Eului.
Insecuritatea – tendința paranoică (L) – reprezintă cotă cu care participă lipsa de securitate socială la creșterea anxietății.
Insecuritatea în direcția culpabilității (O) – culpabilitatea anxioasă depresivă reprezintă o anxietate combinată cu autoacuzare cauzată de presiunile SuperEului care generează sentimentul de anxietate și depresie.
Tensiunea ergică (Q4) – în acest caz anxietatea apare prin presiunea pe care o exercită pulsiunile trezite și nevoile nesatisfăcute de orice fel. Excitarea apetitului sexual, nevoia de considerație, teama de o situație sunt pulsiuni legate de această componentă. Nivelul acestei componente se manifestă în înclinarea către emotivitate, tensiune, iritabilitate și nervozitate.
Anexa II
2. Aplicarea și corectarea testului:
Testul poate fi dat individual sau colectiv și va fi anunțat subiecților ca fiind o foaie de autoanaliză.
Consemn
“În aceste foi veți găsi 40 (patruzeci) de întrebări cu privire la greutățile de sine pe care cea mai mare parte dintre oameni le poate întâmpina uneori în viață.
Pentru a putea înțelege propriile dumneavoastră reacții este absolut necesar să dați un răspuns absolut sincer la fiecare punct, marcând fie Da-ul fie Nu-ul fie răspunsul intermediar, astfel încât să puteți arăta problemele pe care le puteți avea.
Începeți cu cele două exemple de mai jos pentru a vă putea da seama exact de ceea ce trebuie să faceți. După cum puteți observa, fiecare punct este prezentat în realitate sub forma unei fraze. Veți arăta felul în care aceasta se aplică la dumneavoastră, punând o cruce, într-una din cele 3 (trei) căsuțe care se găsesc la dreapta.
Începeți deci să rezolvați primul exemplu (se vor da explicațiile necesare celor cu neclarități astfel încât sarcina să fie bine înțeleasă).
Observați că există o căsuță la mijloc pentru cazul în care nu ați putut să răspundeți în mod categoric prin Da sau Nu. Se recomandă să se utilizeze această căsuță cât mai puțin posibil.
Aproximativ jumătate din problemele pe care le veți găsi duc la alegerea între Da sau Nu, așa că în exemplul de mai sus. Rețineți că variantă Nu este la dreapta și aveți grijă să nu faceți confuzii. Țineți minte că nu trebuie să utilizați răspunsul “între cele două” sau “nu știu” decât dacă vă este cu adevărat imposibil să alegeți între Da sau Nu.
Fiți atenți să nu săriți nici o problemă, să nu răspundeți la fiecare problemă printr-un singur răspuns. Răspunsurile dumneavoastră vor fi strict confidențiale, așa încât fiți sinceri în răspunsurile pe care le veți da.
Nu pierdeți timp cu ezitările. Răspundeți imediat la fiecare întrebare, în funcție de ceea ce gândiți chiar în clipa aceea și nicidecum în funcție de ceea ce ați gândit în săptămâna trecută sau de cum gândiți în mod obișnuit. Este posibil să fi răspuns și altădată la întrebări asemănătoare; acum răspundeți funcție de ceea ce simțiți în momentul de față.
Majoritatea oamenilor termină acest test în 5 (cinci) minute, unii în maximum 10 (zece) minute.
Predați foile dumneavoastră imediat ce le-ați completat în totalitate.
În cazul în care ați greșit, încercuiți răspunsul eronat și marcați noul răspuns în căsuța corespunzătoare.
Corectare
După colectarea tuturor foilor de răspuns, se vor aplica grilele transparente și se vor număra 2, 1 sau 0 puncte pentru fiecare item, funcție de căsuța marcată.
Dacă se dorește nota parțială, se vor marca, sub fiecare coloană, notele Q3, C, L, O și Q4 prin adunarea punctelor 2 și 1. Totalizând notele parțiale se poate obține o notă totală pe care o veți marca în rubrica respectivă de pe foaia de răspunsuri. Extrageți separat notele totale din coloana A și B, raportați-le (A/B) și treceți rezultatul pe foaia de răspunsuri în rubrica destinată acestui scop. Adunând aceste două note, A și B, se va obține nota brută totală. Efectuați (dacă este necesar) corecția de vârstă și transformați, utilizând tabelul 2, nota brută în notă standard. Transpuneți această notă standard în coloana destinată acestui scop, nu înainte de a efectua, dacă circumstanțele o cer, corecția de vârstă și sex.
După aceasta, cu ajutorul tabelului 3, etalonați aceste note și indicați sub fiecare notă brută, nota standard corespunzătoare.
Interpretarea notelor
După corectarea testului, sunt posibile 3 (trei) note finale.
O singură notă totală de anxietate – suma punctelor pentru toți cei 40 de itemi. Este practic suma notelor A și B.
O distincție între notă A (anxietatea voalată, acoperită), care este suma punctelor obținute în coloana 1, itemii 1 – 20 și nota B (anxietatea manifestă, simptomatică), suma punctelor obținute în coloana 2, itemii 21 – 40.
O distincție între toate cele 5 note, corespunzătoare structurilor care intervin în anxietate. Este suma punctelor obținute pentru fiecare din cei 5 factori, din ambele coloane (A și B).
Este util a se dispune separat itemii cu “simptome manifeste”, în primul rând ca indice al anxietății reale, iar în al doilea rând pentru a indica în ce măsură este bolnavul conștient de problema să și în sfârșit, de tentativa să de a exagera simptomele.
Corectarea primelor 20 de întrebări ne va da notă A (anxietatea voalată), iar corectarea celorlalte 20 de întrebări ne dă notă B (anxietatea manifestă).
O notă standard de la 4 la 6 indică un grad normal de anxietate.
O notă cuprinsă între 0 – 3, indică o persoană liniștită, flegmatică, tenace, placială, distinsă.
În cazul în care nota standard este peste 8, se vor extrage și notele componente (Q3, C, L, O, Q4), obținute din notele brute totale ale acestor factori, din coloanele A și B.
Aceste note se transformă apoi în note standard utilizând tabelul 4. Limitele normalității se află situate între notele standard 4 și 5. Cota maximă va indica factorul implicat cel mai profund în creșterea anxietății subiectului.
Se pot adăuga comentarii calitative și clinice rezultând din observarea subiectului în momentul aplicării probei, sau date rezultate din anamneză, în scopul creării unei imagini cât mai clare posibil a problemei sale.
În cazul în care notele depășesc valoarea standard de 8, se indică aplicarea unor probe mai performante, cum ar fi de exemplu proba 16 P.F.
3. Interpretarea psihologică a notelor standard
Una dintre primele obligații ale clinicianului este aceea de a distinge întotdeauna anxietatea normală legată de o situație oarecare, de o anxietate patologică de origine nevrotică. Experiențele arată că Q3 și Q4 sunt mai puternic influențate de mediu decât celelalte și ca anumite influențe constituționale intră în forța Eului. Factorul C variază cel mai puternic cu schimbările de situație pe termen scurt, iar factorii O și L rămân constanți.
Se poate presupune că situațiile de stress nu numai că generează o puternică presiune la pulsiunea Q4, dar în același timp tulbură și slăbește forța Eului, în acest fel putând să apară și boala psihică.
Modul de calcul al indicelui T și efectuarea corecției de vârstă
Se stabilește nota brută totală.
Se calculează diferența în ani dintre vârsta subiectului și vârsta de referință de 27 de ani și 6 luni.
Se adaugă valoarea acestei diferențe la nota brută totală în cazul în care subiectul are o vârstă mai mare de 27 de ani și 6 luni și se scade în cazul în care vârsta subiectului este mai mică de 27 de ani și 6 luni.
Observație:
Aceste operații de adunare sau scădere a valorii diferenței dintre vârsta subiectului și vârsta de referință la nota brută totală se fac în ideea că anxietatea scade odată cu vârsta. În general, diferența este un punct la 5 ani.
Interpretarea va avea în vedere distincția dintre anxietatea situațională, de moment, care este trecătoare și este întâlnită în mod curent la oamenii sănătoși și anxietatea patologică, prezentă ca dezvoltare îmbinată dintre un teren constituțional predispozant și situațiile sociale frustrante și stresante. Această distincție se poate realiza printr-o anamneză și o analiză temeinică a psihicului subiectului. Forma patologică necesită psihoterapie de lungă durată și supravegheată atent.
Anexa III
Raportul A/B = indice asupra tendinței de a masca sau a accentua anxietatea
A > B = anxietatea este voalată, ascunsă, mascată.
A < B = anxietatea este accentuată, manifestă.
A = B = tratarea corectă a probei.
Tabelul I
Tabelul II
Transformarea notelor brute în note standard
Tabelul III
Etalonarea notelor brute pentru componentele personalității
Tabelul IV
Mărimea și semnificația diferențelor dintre grupele normale și nevrotice
Tabelul V
Corecțiile aplicate la notele componentelor personalității înainte de a utiliza etalonarea din tabelul 3
Anexa IV
Lista întrebărilor testului
Interesul meu pentru oameni și diferite distracții tinde să se schimbe destul de des.
Faptul că unii oameni n-au o bună părere despre mine nu mă împiedică să fiu liniștit.
Înainte de a-mi da o părere, obișnuiesc să aștept până când sunt sigur că ceea ce spun este corect.
Am tendința să mă las cuprins de sentimentul gelozie.
Dacă ar fi să-mi reîncep viața: – ași organiza-o cu totul altfel;
– Ași dori să fie la fel cum a fost;
6. Îmi admir părinții în toate împrejurările importante.
7. Îmi este neplăcut să aud că mi se răspunde “nu” chiar atunci când știu că ceea ce cer este imposibil.
Am îndoieli asupra sincerității oamenilor care se arată față de mine mai prietenos decât m-aș fi așteptat.
Atunci când părinții (sau cei care m-au crescut) îmi dădeau ordine sau îmi cereau să-I ascult: – au fost întotdeauna rezonabili;
– Deseori n-au fost rezonabili;
Am mai multă nevoie de prieteni mei decât s-ar părea că au ei nevoie de mine.
Sunt sigur că aș putea să-mi adun forțele pentru a face față unei dificultăți care s-ar ivi pe neașteptat.
Când eram mic, îmi era frică de întuneric.
Mi se spune uneori că îmi trădez prea ușor emoția prin glas și comportament.
Dacă oamenii profită pe nedrept de amabilitatea mea: – mă simt jignit și nu le-o iert;
– Uit imediat și iert;
Criticile pe care mi le aduc oamenii reușesc mai curând să mă tulbure decât să mă ajute.
Mi se întâmplă deseori să mă înfurii cu ușurință împotriva oamenilor.
Mă simt neliniștit că și când aș dori ceva fără să știu ce.
Mă întreb uneori dacă oamenii cărora vorbesc sunt într-adevăr interesați de ceea ce le spun.
N-am simțit niciodată vreo indispoziție precisă, ca de pildă: tulburări de digestie, dureri nedefinite, senzația că-mi bate inima etc.
Discutând cu anumite persoane, mă simt atât de stingherit încât abia îndrăznesc să scot o vorbă.
Atunci când am ceva de făcut, cheltuiesc mai multă energie decât majoritatea oamenilor, deoarece fac totul sub tensiune.
Îmi impun să nu fiu distrat și să nu uit amănunte.
Oricât de grele și de neplăcute ar fi piedicile, întotdeauna perseverez și nu părăsesc intențiile cu care am pornit.
În situațiile grele, am tendința să fiu agitat și dezorientat.
Din când în când am vise foarte puternice care îmi tulbură somnul.
Am întotdeauna suficientă energie atunci când mă aflu în fața unei dificultăți.
Uneori, nu mă pot împiedica de a număra diferite lucruri, deși o fac fără nici un rost.
Majoritatea oamenilor sunt puțin ciudați, cu toate că nu le place să recunoască acest lucru.
Când fac o gafă în societate sunt în stare s-o uit imediat.
Mă simt ursuz și nu vreau să văd pe nimeni: – uneori;
– Deseori;
Atunci când îmi merge prost, aproape că îmi vine să plâng.
Chiar atunci când mă aflu în mijlocul oamenilor am sentimentul singurătății mele și a lipsei mele valoare.
Mă trezesc noaptea și mi-e greu să adorm din cauza preocupărilor mele.
În general fac față oricare ar fi greutățile care îmi stau în cale.
Mă simt uneori vinovat și am remușcări pentru lucruri fără importanță.
Nervii mei sunt atât de încordați încât cel mai mic zgomot, de pildă un scârțâit de ușă, mi se pare de nesuportat și mă face să tresar.
Dacă ceva mă tulbură în mod special, îmi regăsesc în general calmul cu ușurință.
Mi se întâmplă să tremur sau să transpir atunci când mă gândesc la o sarcină grea pe care trebuie s-o îndeplinesc.
În mod obișnuit adorm ușor, în câteva minute, îndată ce mă culc.
Uneori resimt o stare de tensiune sau de agitație gândindu-mă la lucruri care m-au preocupat și interesat puțin înainte.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Bombardamentul Subliminal Utilizat In Combaterea Anxietatii (ID: 164743)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.