Aspiratiile Si Idealurile de Viata ale Tinerilor In Societatea Actuala

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………….. 5

Capitolul I: Formarea și rolul aspirațiilor; nevoile sociale

Delimitarea conceptelor de valoare, aspirații, interese, idealuri

și norme sociale…………………………………………………………………….. 6

Nevoile………………………………………………………………………………….10

Interacțiunea dintre aspirații și nevoi……………………………………..11

Structura relațiilor dintre valori, atitudini și comportamente………………………………………………………………………17

Piramida nevoilor în concepția lui Abraham Maslow………………18

Capitolul II: Formarea atitudinilor și comportamentelor

Formarea atitudinilor sociale…………………………………………………21

Interacțiuni și comparații sociale……………………………………………22

Relația dintre atitudine și comportament………………………………25

Atitudini și opinii…………………………………………………………………..26

Atitudinile și intenția……………………………………………………………..27

Persuasiunea și efectele ei ……………………………………………………..28

Rezistența la schimbare…………………………………………………………29

Schimbări de atitudine spontane……………………………………………31

Imitația ca sursă a schimbării comportamentale…………………….32

Capitolul III: Crearea și utilizarea simbolurilor și miturilor. Influența mediului social asupra aspirațiilor

Simboluri, valori și mituri……………………………………………………..34

Mituri ale tranziției……………………………………………………………….35

Mituri ale modernizării………………………………………………………….37

Influența mediului social asupra aspirațiilor…………………………..37

Dorințe și interese………………………………………………………………….39

Motivații și modele de reușită socială………………………………………40

Aspirații, individ și societate…………………………………………………..43

Capitolul IV: Aspirații, cultură și dezvoltare

Definiția culturii……………………………………………………………………..46

Sisteme de valori și aspirații culturale……………………………………..47

Modificarea nevoilor și transformarea culturală……………………..49

Capitolul V: Aspirații, relații sociale și orientări valorice ale tineretului din

Craiova

Metodologia cercetării…………………………………………………………………..52

Chestionar privind aspirațiile și idealurile de viață ale tineretului în societatea actuală …………………………………………………………………………86

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………….91

INTRODUCERE

Studiul aspirațiilor este una dintre căile de cercetare cele mai interesante pentru a înțelege raporturile dintre individ și societate, pornind de la observația că aspirațiile unui individ și acelea ale unor grupuri din care face parte sunt legate, într-un fel sau altul, între ele.

Tinerii alcătuiesc pentru orice societate resursele umane esențiale pentru dezvoltarea socială și reprezintă, totodată, motorul schimbării sociale, evoluția lor socială reflectându-se în special în derularea activităților economice și în inovațiile tehnologice. Aspirațiile, idealurile și concepțiile lor cuprind și sintetizează ideile care vor genera numeroase inițiative sociale, cunoașterea acestora permițând evaluarea tendințelor de dezvoltare a societății în care trăiesc.

Pentru a putea anticipa felul în care o să arate societatea noastră în viitor este important să cunoaștem problemele cu care se confruntă tinerii, dar și concepțiile și aspirațiile acestora. Tinerii reprezintă agenții, beneficiarii și victimele schimbărilor majore din cadrul societății și se confruntă în general cu o situație paradoxală: să încerce să se integreze într-un sistem deja existent sau să încerce să schimbe acest sistem.

De asemenea, tinerii reprezintă un procent important din numărul populației. Ei se constituie astfel într-o comunitate de larg interes ale cărei nevoi și aspirații cer o atenție deosebită. Tinerii au nevoie de sprijin și de un mediu informativ care să fie alături de ei pentru a putea trece cu succes de la dependența în copilărie la autonomia și responsabilitățile adulților. Tinerii contribuie în mod unic la dezvoltarea unei societăți, datorită energiei lor, a entuziasmului, a agerimii și a capacității de a inspira o putere de concentrare proaspătă. Pe de altă parte, tineretul reprezintă gruparea socială cu cel mai mare factor de risc din punct de vedere socio-economic. Mai ales în contextul tranziției prelungite a societății românești care a afectat, într-un fel sau altul, toate categoriile de populație. Amprenta asupra tinerilor este însă mai puternică pentru că ei au avut parte, până la aceasta vârstă, de prea puțină experiență în viață și de cele mai multe ori au fost foarte puțin expuși la informare, la resurse. În plus, faptul de a nu avea dreptul de a decide asupra vieții lor, ca și oamenii mai în vârstă, a făcut ca ei sa fie mai vulnerabili, mai neglijați și exploatați de multe ori.

Mobilizarea activității și a pasiunii tinerilor și recunoașterea perspectivei unice a lor asupra nevoilor actuale și a celor viitoare, au devenit deja priorități pentru societatea românească.

Tineretul alcătuiește o grupare unică în cadrul societății. Deși tineretul este considerat câteodată ca fiind una dintre cele mai vulnerabile grupări din cadrul structurii sociale, este totuși privită ca fiind sursa cea mai importantă din punct de vedere al speranței pentru viitorul unei țări.

Față de textele didactice curente de psihosociologie, un loc aparte le este destinat în lucrare efectelor mutațiilor macrosociale asupra restructurărilor în imaginea de sine, în raporturile dintre sinele actual și cel dorit, ale omului contemporan. Trăind într-o lume postmodernă care prin tenta ei planetar-globalizatoare, pe de o parte, îl îndeamnă la consum și comportament standardizat, pe de altă parte, îi oferă o multitudine de modele de viață, opțiuni și mijloace de realizare necunoscute lor până acum, tineretul zilelor noastre este prins într-o serie de dileme cu potențial pulverizator pentru integritatea sinelui, dar paradoxal, tocmai de aceea mobilizatoare pentru unitatea identității de sine.

În spatele datelor teoretice se ascunde un complex set de valori pe care încercăm să le surprindem în studiul de față cât mai comprehensiv, pe baza datelor statistice, a prelucrărilor și interpretărilor.

Capitolul I:

FORMAREA ȘI ROLUL ASPIRAȚIILOR

ȘI NEVOILOR SOCIALE

1. Delimitarea conceptelor de valoare, aspirații,

interese, idealuri și norme sociale

Între termenii aspirații, idealuri, valori, atitudini, norme, interese sunt multe suprapuneri semantice, iar în numeroasele contexte lingvistice ei sunt echivalenți. În psihologia socială și în sociologie conceptul de valoare a fost în largă măsură diluat în cei de normă și atitudine, dar folosindu-le pe acestea din urmă se pierde sau se neglijează un conținut psihosocial specific și relevant în explicația și predicția mentalităților și conduitelor individuale și grupale. De aceea, nu poate fi ignorat conceptul de valoare în cunoașterea marilor colectivități de oameni.

Există o varietate de definiții și interpretări date valorii, iar în disciplinele socio-umane accepțiunea cea mai frecventă este aceea de principii generale și abstracte despre ceea ce este important și prețuit în viață, despre cum trebuie oamenii să se comporte și să aprecieze situațiile, evenimentele, persoanele, precum și obiectele sociale și naturale. Trebuie precizat aici că ne referim atât la valorile sociale (ca elemente principale ale contextului socio-cultural), cât și la varianta lor interiorizată la nivel de personalitate.

Conceptul de valoare se intersectează cu cele de atitudine, normă, ideal, interes, nevoie și trăsătură de personalitate.

Față de normele sociale, valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament, fiind în același timp și scopuri, stări ultime de atins ale existenței noastre. Normele sociale ne spun cum să ne comportăm în împrejurări date, fără a construi însă mobiluri ale organizării vieții pe termen lung. A saluta pe cunoscuți este o normă, dar nu este o valoare propriu-zisă. R. Williams arată că “ valorile sunt standarde ale dezirabilității, aproape independente de situațiile specifice”.

Raportul dintre ideal si valoare nu este ușor de descifrat. Pentru Petre Andrei, idealul ar fi “o valoare generală pe care individual o formează sub influența societății și spre a cărei realizare tinde din toate puterile, valoare ce devine criteriu de apreciere a tuturor celorlalte valori”. În mod obișnuit însă, idealurile de viață ni se înfățișează ca o “țesătură a năzuințelor și aspirațiilor indivizilor cu estimarea posibilităților proprii și a tendințelor dezvoltării sociale, țesătură ce se realizează pe canavaua axiologică a persoanei în cauză”. Idealurile apar mai concrete decât valorile și nu au funcții de criterii în evaluarea acțiunilor noastre ori ale altora: idealul de a deveni medic implică anumite valori(solidaritate umană, confort material etc.), insă nu operează ca un standard al aprecierii conduitelor proprii sau ale altora.

M. Rokeach evidențiază distincția dintre valoare și interes, un interes fiind doar una dintre manifestările valorii și, prin urmare are doar câteva dintre atributele acesteia. Un interes poate ghida acțiuni, poate servi funcțiilor de adaptare, apărare și cunoaștere, dar nu trebuie clasificat ca un mod ideal de comportament sau stare ultimă a existenței.

Valorile nu pot fi identificate nici cu nevoile, nici cu trebuințele. Ele apar ca o reprezentare pe plan cognitiv a nevoilor și, la nivel individual, ca o sinteză a trebuințelor personale cu cele grupal-societale. Petru Iluț afirmă ca „eul simte de multe ori tendința de a nega, de a nu recunoaște anumite nevoi; valorile însă nu sunt niciodată negate de eu”. Spre deosebire de nevoi, valorile sunt proprii omului.

Trăsăturile de personalitate se aseamănă cu valorile prin gradul lor de generalitate în structura personalității. În vreme ce valorile sunt criterii ale dezirabilului, trăsăturile sunt mai degrabă caracteristici instrumentale neutre axiologic ale personalității, sunt stiluri de comportament, și nu scopuri de urmărit.

Valorile ocupă un rol central în configurația personalității umane și ghidează atitudinile, judecățile și acțiunile noastre. Într-un anume sens valorile se exprimă în atitudini, deci atitudinile apar ca instrumente față de valori. Ele reprezintă și principii abstracte, ca Binele, Adevărul, Frumosul, Dreptatea. Chiar și în această formă putem presupune că valorile au apărut din anumite necesități, nu atât legate de stringențele biologice individuale, cât de menținerea și evoluția speciei umane ca atare, a unor comunități etnice, clase sau grupuri sociale. Valorile reprezintă în sistemele socio-culturale operatori eficienți de autodepașire și / sau autoconsevare, fiind lianți de coeziune și factori mobilizatori pentru indivizii acțiunilor sociale.

Reprezentări, valori și nevoi – aspirațiile pot fi considerate în funcție de diferența care există între nevoi și mijloace, între obiect și valoarea sa, între comportări și reprezentări.

Nevoia este considerată din punct de vedere fiziologic ca o stare de tensiune provenind dintr-o tendință a organismului de a restabili echilturile de personalitate se aseamănă cu valorile prin gradul lor de generalitate în structura personalității. În vreme ce valorile sunt criterii ale dezirabilului, trăsăturile sunt mai degrabă caracteristici instrumentale neutre axiologic ale personalității, sunt stiluri de comportament, și nu scopuri de urmărit.

Valorile ocupă un rol central în configurația personalității umane și ghidează atitudinile, judecățile și acțiunile noastre. Într-un anume sens valorile se exprimă în atitudini, deci atitudinile apar ca instrumente față de valori. Ele reprezintă și principii abstracte, ca Binele, Adevărul, Frumosul, Dreptatea. Chiar și în această formă putem presupune că valorile au apărut din anumite necesități, nu atât legate de stringențele biologice individuale, cât de menținerea și evoluția speciei umane ca atare, a unor comunități etnice, clase sau grupuri sociale. Valorile reprezintă în sistemele socio-culturale operatori eficienți de autodepașire și / sau autoconsevare, fiind lianți de coeziune și factori mobilizatori pentru indivizii acțiunilor sociale.

Reprezentări, valori și nevoi – aspirațiile pot fi considerate în funcție de diferența care există între nevoi și mijloace, între obiect și valoarea sa, între comportări și reprezentări.

Nevoia este considerată din punct de vedere fiziologic ca o stare de tensiune provenind dintr-o tendință a organismului de a restabili echilibrul rupt în funcționarea fiziologică. Acest echilibru nu poate fi restabilit decât prin mijloace corespunzătoare, iar P. H. Chombart de Lauwe are următorul raționament în acest sens: „carența în proteine animale este redusă dacă se mănâncă mai multă carne. Dorința unei bucăți de carne este aici proporțională cu diferența dintre nevoie și mijlocul de satisfacere”.

La om, procesul este însă mult mai complex. Nu întotdeauna nevoia este cea care creează dorința. Sensul raportului poate fi inversat, întrucât uneori dorința este cea care creează nevoia, deoarece dorința își are sursa nu numai în impulsurile interne, dar și în solicitările imaginilor, ale reprezentărilor. Obiectul nu este dorit decât în funcție de valoarea pe care o poartă. Acest grad de valorificare a obiectului depinde de dorința pe care o au oamenii dintr-un grup sau dintr-o societate. Valoarea poate măsura finalmente intensitatea dorinței. Valoarea unui obiect corespunde, după cum se consideră în general, ”ideii pe care ne-o facem”, despre aceasta, astfel spus, reprezentării obiectului într-un sistem în cadrul căruia obiectul capătă un rang mai mult sau mai puțin înalt( de exemplu un diamant, un tablou etc.). În funcție de persoane sau mediu social, aceste evaluări vor atrage sau vor îndepărta un eventual cumpărător, fiecare îl va reprezenta altfel în universul său, și-i va rezerva un loc mai mult sau mai puțin important, ori îl va exclude total știind că ii este inaccesibil. Aceste imagini iau naștere într-un context social determinat.

Aceste reprezentări și imagini trebuiesc puse în raport cu comportamentele indivizilor motivate de nevoi și dorințe. Astfel, aspirațiile apar într-un sistem complex în care ele pot fi studiate în funcție de raporturile obiect-valoare, mijloc-nevoie, comportament-reprezentare, raporturi ce vor permite înțelegerea unui aspect al procesului de interacțiune dintre aspirații personale sau colective și transformările sociale.

2. Nevoile

Fiecare dintre noi are un set de necesități individuale. Unele sunt imperioase – nu putem trăi fără ele dacă nu sunt satisfăcute; altele nu sunt critice – ne descurcăm o vreme și fără satisfacerea lor. Prioritățile oamenilor nu coincid, dar se aseamănă destul de mult, așa încât diversele teorii de motivare le implică pe cele ce împart publicul în categorii. Unele specifică necesități de natură psihologică, cum sunt nevoia strictă de a supraviețui și cea de securitate fizică. Alte teorii își concentrează atenția asupra necesităților mai puțin concrete, conducând spre sensul global al traiului bun (cariera încununată de succes sau credința religioasă). Fără satisfacerea lor sau un substitut al acestora, suntem neliniștiți, anxioși, temători sau chiar furioși. Greu de cuantificat, ele se pot deduce din modelele comportamentale ale indivizilor. De exemplu, întrucât oamenii par dominați de dorința de succes, apare repede o nevoie de simboluri ale succesului.

Asemenea simboluri devin reprezentări ale împlinirii oamenilor doritori de succes. Aici putem spune că persuasiunea contemporană este orientată către promovarea sau vânzarea căilor de a veni în împlinirea necesităților psihologice și emoționale ale oamenilor.

3. Interacțiunea dintre aspirații și nevoi

Trebuie sistematic analizate problemele care privesc mecanismele genezei, formării, afirmării și realizării sau non-realizării diferitelor aspirații ale oamenilor, studierea relației dinamice dintre nevoi și aspirații. Geneza aspirațiilor se efectuează în relație cu un sistem economic și cu o cultură proprie unei anumite societăți; ea depinde de o evoluție istorică marcată transformării tehnice și economice, fiind legată în același timp de imaginile și reprezentările omului, de structurile sociale, de cultură.

Francesco Alberoni afirmă că cercetarea „unor alternative posibile este, dimpotrivă, în același timp practică și etică , fiecare dintre aceste două aspecte trebuind să fie luate în considerare în mod complementar, fără a permite preponderența doar a uneia.”

În studiile mai vechi de economie, nevoia era adesea redusă la noțiunea de cerere. Conceptele de nevoie și aspirație erau uneori chiar respinse sub pretextul dificultății definirii lor, însă astăzi nu mai putem spune același lucru.

Din punct de vedere obiectiv, conceptul de nevoie corespunde în cercetările sociologice unui element exterior care nu poate lipsit fie în funcționarea unui organism, cum este hrana, fie în viața socială a unei persoane în funcție de statutul său, așa cum este o locuință potrivită, fie în viața unui grup social pentru a putea să existe și să-și mențină echilibrul într-o anumită structură socială, iar din punct de vedere subiectiv avem de-a face cu o tensiune în care se găsește individul ori grupul social atunci când este lipsit de acest element.

P. H. Chombart de Lauwe vorbește despre „nevoia-stare și nevoia-obiect” făcând distincție între acestea nu numai referitor la nevoia alimentară, la nevoia de locuință, ci și la nevoia de considerație și comunicare, obiectul putând fi un statut ori o altă persoană. Un individ nu are nevoie numai de bunuri materiale pentru a supraviețui, ci trebuie să-și exercite și rolul social așteptat. La aceasta obligație se adaugă aspirația de a trece pe o treaptă socială pe care el o socotește superioară, aspirația de a obține obiecte și un statut pe care nu-l putea pretinde până în prezent.

În raport cu nevoile, care sunt legate de impulsurile individului, ori ale ființei lui fizice și ale inconștientului său, ori în raport cu presiunile vieții sociale, aspirațiile corespund unor dorințe îndreptate spre un scop, un obiect, o finalitate. În sociologie se vorbește despre aspirațiile umane, despre aspirațiile popoarelor, ale națiunilor, aspirațiile convergente ori divergente ale grupurilor în anumite situații reale legate de condițiile demografice și economice. Ceea ce ar trebui să ne atragă atenția sunt tocmai raporturile dintre aspirațiile personale și aspirațiile grupurilor: grupurile urmăresc un țel în funcție de condițiile economice impuse, de sistemele de valori și de ideologii, iar despre indivizi, psihologii vorbesc nu numai de realizarea unei sarcini, ci de împlinirea personalității. Toate acestea nu sunt posibile decât într-o societate, într-o cultură, într-un grup în care individul participă și este mai mult sau mai puțin solidar cu aspirațiile manifestate în cadrul lor.

Aspirațiile sunt orientate de imagini, de semne, de simboluri. Legate de reprezentări este sunt comunicabile prin limbaj, atunci când nevoile și dorințele nu sunt direct exprimabile, însă aspirațiile cele mai personale poartă întotdeauna amprenta unei societăți. Aspirația înseamnă rivalitate sau participare, iar tocmai acest caracter puțin ambiguu al aspirației îi dă o importanță specială în studiul raporturilor dintre persoană și societate.

Într-un anumit moment al istoriei, individul în cadrul unei societăți se îndreaptă către un obiect, împreună ori contra cuiva. În situația istorică în care se află individul, el este solicitat de foarte multe obiecte, acordându-le mai mult ori mai puțin interes. În funcție de importanța pe care le-o rezervă și de condițiile obiective în care poate avea loc alegerea, pot fi studiate nivelul așteptărilor sau chiar nivelul aspirațiilor. Aceasta apare bine conturată în studiul psihologilor asupra consumului. Noțiunea de interes este primordială cu atât mai mult cu cât ea ne permite să înțelegem cum modificările cadrului de existență și dezvoltarea economică sunt în relație directă cu sistemul de valori. Interesul pe care îl acordăm unui obiect depinde de valoarea care îi este atribuită. Dincolo de alegerile succesive, legate de interesul mai mic sau mai mare, de situațiile diferite, o aceeași aspirație se poate preciza, se poate fixa și realiza progresiv.

O asemenea aspirație se realizează întotdeauna într-o societate, în anumite dimensiuni de timp și de spațiu, în anumite sisteme economice și politice proprii, iar în acest caz aspirațiile depind de condițiile sociale și istorice, tot așa cum sunt legate de dorință și valoare. Realizarea lor se poate efectua atunci când individul participă la viața socială printr-o acțiune sistematică, lucru ce poate fi realizat împreună cu ceilalți oameni. Aspirațiile individului sunt convergente ori divergente cu cele ale semenilor. Convergențele și conflictele legate de aspirații sunt fenomene sociale legate atât de conjunctura economică sau de evoluția demografică, cât și de anumite trăsături culturale, de ideologii, de credințe și mituri.

P. H. Chombart de Lauwe spune că „aspirațiile se modifică în funcție de trei procese principale din ce în ce mai legate între ele: urbanizarea, industrializarea și informatizarea”. Urbanizarea nu ne duce cu gândul numai la transformarea vieții materiale și a comportamentului, dar și noile forme de gândire, noile sisteme de valori care apar prin trecere progresivă de la cultura rurală la cea urbană. Industrializarea a modificat a modificat complet vechile procese de urbanizare și le-a accelerat în așa măsură încât cultura urbană tinde a se implanta pretutindeni. Aspirațiile celor din mediul rural sunt din ce in ce mai mult îndreptate în acest sens, în timp ce locuitorii marilor aglomerații tind să evadeze ca măcar în timpul lor liber să-și realizeze aspirații pe care mediul urban nu le poate satisface.

Procesul ce se numește informatizare capătă două aspecte diferite și complementare: mass-media și mașinile de calcul. Pe de altă parte, informația se răspândește cu o viteză din ce în ce mai mare datorită mijloacelor de comunicație în masă(presă, cinema, radio, televiziune), oferind astfel solicitări tot mai numeroase unor grupuri de oameni tot mai mari. Pe de altă parte, influența informaticii asupra dezvoltării industriale și asupra tuturor aspectelor vieții umane, a transformat și condițiile în care apar aspirațiile. Informatica contribuie la deplasarea limitelor libertății de care dispune individul. Având acces la mijloace din ce în ce mai eficiente de acțiune asupra materiei și asupra vieții , oamenii sunt din ce în ce mai mult prizonierii unor cadre de existență și de gândire pe care ei înșiși le-au creat. În acest sens apar aspirații contradictorii care sunt legate, unele numai de eliberarea de tehnici și de dezvoltarea economică , iar altele de căutarea unui paradis pierdut printr-o imposibilă întoarcere la viața așa zis „naturală”. Aspirațiile de un al treilea ordin ar putea oferi unele soluții acestor contradicții. Acestea apar în cadrul studiului imaginilor culturii de care sunt strâns legate.

În momentul în care condițiile de viață sunt altfel orânduite încât preocuparea pentru viața materială este dominată, nu poate exista o libertate a opțiunii. Trecerea de la comportamentele de preocupare la comportamentele de liber interes se realizează la un anumit prag al nivelului de viață care variază în funcție de societate și de gradul de dezvoltare economică. Determinarea acestui prag, depinde la un moment dat de satisfacerea nevoilor materiale elementare și de valoarea care este acordată obiectelor. Aspirațiile se multiplică în funcție de numărul și intensitatea intereselor propuse, dar atunci când aspirațiile se dezvoltă mai repede decât mijloacele de a le satisface, pragul nivelului de viață în care se menține comportamentul de preocupare, se ridică rapid și nu poate fi atins niciodată de masa populației.

În cadrul societăților de consum, oricare ar fi ele, în care informația, publicitatea, propaganda joacă un rol din ce în ce mai mare, aspirațiile nu sunt niciodată satisfăcute pentru că apar noi aspirații înainte ca nivelul celor anterioare să fi fost atins.

Aspirațiile apar și se dezvoltă în funcție de clasele sociale și de grupurile sociale diverse, cel mai des fiind divergente ori chiar opuse. Transformarea structurilor sociale are o influență directă asupra genezei aspirațiilor. Unele clase sociale, unele grupuri deosebit de dinamice au aspirații mult mai numeroase și mai înalte.

Studiul aspirațiilor este un ghid pentru a putea urmări evoluția nevoilor, apariția unor noi forme de interes și modificarea scării valorilor. Tatăl, care în familie exprimă aspirații legate de viitorul copiilor, se referă implicit la nevoia prelungirii vieții și acțiunii sale, la interes legate de noile posibilități profesionale ce se oferă, și la dorința ca prin copii să ajungă la unele valori care lui i-au fost inacceptabile. Intr-un alt domeniu, aspirațiile estetice corespund, spre exemplu, unei nevoi de comunicare și de eliberare de sine, unei deplasări a centrului de interes de la obiceiurile materiale către viața spirituală, de asemenea și preponderența esteticii specifice unei anumite culturi.

Nevoile-aspirații sunt cele ce pot fi satisfăcute într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat și îi permit mai mult sau mai puțin individului să se ridice peste condiția sa prezentă.

P. H. Chombart de Lauwe consideră că „nevoile-aspirații se transformă puțin câte puțin în nevoi-obligații, dar pe măsură ce o nevoie-obligație se fixează, ea tinde să fie depășită de apariția unei noi aspirații care declanșează din nou același proces”. Într-o societate dată, puterea nu poate să evite nevoile-obligații și, într-un sistem democratic, ea este chiar obligată să-și adapteze sistematic acțiunile sale în funcție de apariția constantă de noi aspirații și nevoi care capătă mai devreme sau mai târziu, un caracter obligatoriu, impunându-se. Astfel, nevoia de îmbrăcăminte decentă poate fi o obligație în doua feluri: pe de o parte, haina este indispensabilă pentru protecția contra frigului, pe de altă parte, haina decentă reprezintă și un anumit statut social. Nevoia-obligație este și cea care puterea nu poate să o ia in considerație la un moment dat din cauza riscurilor de a provoca reacțiile populației nesatisfăcute. Din contră, nevoia-aspirație este prin care oamenii progresează și se ridică deasupra condiției lor prezente. Ele sunt mai puțin importante ca nevoile-obligații, dar pot în anumite situații să treacă pe locul doi (nevoile culturale și spirituale).

Un exemplu de nevoie – aspirație poate fi oferit de nevoia de informație care este pentru unii o aspirație în măsura în care permite o lărgire de orizont, iar satisfacerea ei reprezintă o mai mare posibilitate de acțiune. Pentru alții, este o obligație, întrucât nu este posibil într-o societate fără a fi din ce în ce mai informat asupra vieții sociale. Ceea ce este adevărat pentru nevoia de informare, este adevărat și pentru multe alte nevoi, iar schimbările sociale au rol capital în acest sens.

Nu este imposibil în aceste condiții să se practice o anumită analiză sociologică, analizându-se aspirațiile și fixarea lor progresivă în nevoi-obligații. Această analiză nu se poate realiza decât referindu-se la transformări tehnice și economice care modifică mijloacele permițând răspuns unor aspirații și satisfăcând nevoile. Însă, distanța dintre aspirații și mijloace este în același timp un stimulent și o sursă de descurajare, dar acordând o mai mare atenție acestei distanțe poate fi vorba de o relativă armonie între acestea.

Studiul aspirațiilor este una dintre căile de cercetare cele mai interesante pentru a înțelege raporturile dintre individ și societate, pornind de la observația că aspirațiile unui individ și acelea ale unor grupuri din care face parte sunt legate, intr-un fel sau altul, intre ele.

Aspirațiile și idealurile exprimă întreaga personalitatea a individului așa cum ea s-a format în societate, dar și in mediul familial. Aspirațiile au avut întotdeauna o rezonanță personală și una socială. Ele sunt modul de legătură între cele două domenii.

Nevoia individuală este o necesitate fizică și este legată de constituția subiectului, dar corespunde de asemenea unei obligații sociale. Dorința legată de inconștient, reprezintă partea cea mai intimă a individului, având originea în cadrul evenimentelor vieții individului, iar acestea la rândul lor sunt marcate de cadrul social ambiant. Atunci când dorința îndreptată către un obiect devine aspirație, acest obiect este valorizat în funcție de un sistem de valori propriu unei societăți, unui mediu, unui grup.

Prin aspirațiile sale, individul aduce o parte intimă a lui însuși într-o acțiune socială. Aspirațiile sale în parte converg cu cele ale grupurilor la care participă, dar sunt și divergente față de acestea. Are loc o modificare reciprocă constantă între unele și celelalte, ceea ce permite când o adaptare, când o presiune asupra deciziilor.

Istoria personală a individului este strâns legată de structura și istoria societății din care face parte. Nu este posibil ca una să fie înțeleasă fără a face referiri la cealaltă. Psihologia nu poate ignora sociologia. Studiul aspirațiilor personale ale individului, legate de posibilitățile oferite și de interesele propuse de societate, scoate în evidență necesitatea unei psihosociologii. Aceasta va ține cont inevitabil de datele economice, demografice și culturale.

Structura relațiilor dintre valori, atitudini și comportamente

O temă importantă este aceea a raportului dintre ceea ce simt oamenii (și gândesc), ceea ce spun și ceea ce ei fac, temă ce a devenit centrală și pentru abordările sistematice din câmpul disciplinelor socio-umane, în particular din psihologia socială. Ea figurează aici ca raportul dintre atitudine și comportament, dar, dacă ținem seamă că atitudinea este măsurată prin opinii, atunci transcrierea din limbajul comun este: atitudini (ceea ce oamenii simt și gândesc), opinii declarate (ceea ce spun), comportament (ceea ce fac efectiv).

4. Piramida nevoilor în concepția lui Abraham Maslow

Renumitul psiholog, Abraham Maslow (1954), a oferit un punct de plecare pentru studierea nevoilor oamenilor. El le-a observat varietatea, precum și faptul că apar descresc și reapar după un timp. În piramida imaginată de el, nivelul inferior reprezintă necesitățile imperioase, iar cel superior pe cele mai puțin intense.

Nevoile primare. Nivelul inferior al piramidei lui Maslow conține necesitățile cele mai puternice – nevoile primare. Ele fac parte din categoria celor fiziologice, precum accesul regulat la hrană, aer, apă, sex, somn și eliminarea materiilor consumate. Până când nu sunt satisfăcute, altele, chiar superioare, nu ne pot preocupa. În același timp , nevoile primare motivează comportamentul. Un ce moare de foame poate fi determinat să facă orice faptă neobișnuită pentru a-și asigura hrana, de la furt și până la consumarea insectelor.

Nevoile de securitate. Al doilea nivel al piramidei lui Maslow conține nevoile de securitate. Există mai multe perspective din care acestea pot fi analizate. Dorim să fim siguri de capacitatea de a ne satisface nevoile primare. Dacă intuim ca prezentul contract de angajare se apropie de termenul – limită, simțim nevoia interioară de a ne asigura venitul și pe viitor. Atunci căutăm un loc de muncă, mai sigur. Este un tip de securitate.

În zilele noastre, insecuritatea, ca și schimbările sunt printre puținele lucruri predictibile. Opt din zece locuri de muncă pe care ar trebui să le ocupe absolvenții de mâine nici nu există încă, astfel este aproape imposibil să te pregătești pentru viitor. Trăim în vremuri cu foarte puține lucruri singure. Nu este deloc surprinzător că suntem solicitați zilnic de către politicieni, produse și organizații care au în vedere securitatea.

Nevoile de apartenență și dragoste. O dată împlinite nevoile de securitate, cel puțin parțial, devenim conștienți de cele situate la nivelul al treilea: nevoia de apartenență sau asociere și nevoia de a fi iubit. Câteva opțiuni ne stau la dispoziție pentru satisfacerea nevoii de asociere. De obicei, indivizii își satisfac această nevoie în afara familiei și a relațiilor de la serviciu, căutând grupuri disponibile. Ei devin membri ai unor organizații , ori ai unui club de bowling, de golf etc. De obicei, grupurile acestea sunt puțin numeroase și, chiar dacă am putea fi membri în mai multe, suntem activi numai în câteva. Indiferent de context, ne-am împlinit în parte nevoia de apartenență.

Asemenea nevoilor primare și a celor de securitate, nevoia de apartenență interacționează frecvent cu altele și reapare pe parcursul vieții. De asemenea, lucrurile ce ne satisfac necesitatea de apartenență diferă în funcție de vârstă. Totuși, ea ne va caracteriza în viață și este similară nevoii de a te simți parte componentă a unui grup care să te iubească și să te respecte, indiferent dacă este vorba de familie, frăție, echipă, comunitate religioasă ori politică.

Nevoia de prețuire. O dată împlinită nevoia de apartenență, survine necesitatea de la nivelul al patrulea al modelului Maslow: nevoia de prețuire. Ca membri ai unor grupuri, ne dorim să fim apreciați în cadrul lor. Vrem să fim doriți și prețuiți ca ființe umane. Suntem fericiți când familiile înțeleg și apreciază lucrurile pe care le facem. Aceasta este o necesitate care reapare. Dacă obținem stima și dragostea familiei, nevoia de ele nu se diminuează. Dimpotrivă, ne concentrăm atenția și asupra altor grupuri: colegi de serviciu, șefi, prieteni.

Tendințele culturale influențează nevoia de prețuire. De pildă, în timpuri și locuri diferite, prețuirea a fost obținută prin risipă ostentativă, prin consumul făcut pentru a ieși în evidență. Însă uneori intervin alte lucruri, modificând modalitatea în care oamenii își satisfac nevoia de prețuire. Scandalurile politice, financiare și religioase au zdruncinat credința oamenilor în instituțiile consacrate. Tinerii bătrânii, producători și consumatori, conservatori și liberali contribuie în diverse modalități la curățarea aerului, pământului și resurselor de apă.

Nevoia de realizare de sine. Deși Maslow a situat în vârful piramidei nevoia de realizare de sine, sugerându-i apariția rarisimă, ulterior el a revenit cu mențiunea că, într-un anumit sens, este intru totul firesc, ca un om să trăiască potrivit potențialului său. La început, Maslow credea că realizarea de sine se poate produce numai prin satisfacerea tuturor celorlalte necesități.

Din multe puncte de vedere, primele opinii ale lui Maslow erau corecte. Este foarte greu pentru un tânăr să se gândească să trăiască la nivelul așteptărilor; la fel de dificil ca pentru un individ care cere dragoste și prețuire din partea celorlalți, dar nu aparține nici unui grup care să-i ofere aceste sentimente. La fel de corecte sunt și părerile ulterioare ale lui Maslow despre nevoi și forța lor extrem de mare. El și-a dat seama că realizarea de sine apare numai după ceea ce a denumit „experiențe de vârf” – evenimente în care oamenii se bucură de propria personalitate, află multe lucruri despre ei înșiși și experimentează acțiuni visate. Tinerii aflați la primul serviciu după absolvire, care descoperă că dețin calități apreciate de companie și de colegi. Tendințele culturale afectează modul de satisfacere a nevoii de realizare de sine. Sociologul T. J. Jackson Lears observa, în lucrările sale de cercetare a modalităților de realizare de sine și actualizare a potențialului propriu, că acestea s-au modificat în momentul în care SUA s-au transformat dintr-o cultură a producției în una de consum. Omul a părăsit traiul sigur de la fermă și a fost acaparat de singurătatea și nestatornicia urbană, îndepărtându-se totodată de valorile tradiționale, ceea ce a condus la schimbări haotice ale stilului său de viață și a fost acaparat de singurătatea și nestatornicia urbană, îndepărtându-se totodată de valorile tradiționale, ceea ce a condus la schimbări haotice ale stilului său de viață. Lears consideră că ne putem găsi armonia interioară, reducerea sentimentelor de inutilitate și speranța împlinirii prin modele consumului descoperind mijloace de realizare de sine.

Cu siguranță, se vor găsi mulți agenți persuasivi care să pună la dispoziție variate modalități de satisfacere a acestei ultime necesități extrem de puternice.

Capitolul II:

FORMAREA ATITUDINILOR ȘI COMPOTAMENTELOR

1. Formarea atitudinilor sociale

La întrebarea: de unde vin și cum se formează diferitele noastre atitudini?, majoritatea psihologilor sociali, sociologilor și antropologilor culturali spun că ele sunt învățate social. R. Baron și D. Byrne susțin că „atitudinile au un caracter genetic”, iar A. Chircev afirmă că „atitudinea are […] o natură mai puțin nativă și mai mult socială”.

O serie impresionantă de studii experimentale și corelaționale, precum și experiența nemijlocită arată că atitudinile sunt achiziționate prin diferite mecanisme ce se întind de la simpla asociere sau expunere de stimuli până la comparații și judecăți sociale complexe.

Învățarea socială reprezintă mecanismul fundamental al socializării și resocializării și presupune, pe lângă dobândirea de cunoștințe propriu-zise, și achiziționarea de moduri de raportare evaluativă la lume, adică atitudini. O primă formă a învățării sociale este condiționarea clasică, adică prin asocierea de stimuli. Unele studii confirmă că dacă de mai multe ori un copil mic asociază reacțiile negative ale tatălui când aude sau vede polițiști, este mai mare probabilitatea ca el să-și însușească respectiva atitudine negativă, subiectul nefiind conștient de prezența stimulilor, a unora dintre ei sau a asocierii lor. Numeroase convingeri pe care le exprimă copiii, convingeri ce se manifestă și la adulți, de genul „numai prin muncă reușești”, „românii sunt buni” nu au o acoperire conștientă și nu pot fi argumentate solid. Ele s-au format prin mecanismul recompensei și pedepsei, prin urmare, al condiționării instrumentale.

Aprobarea și recompensa pot fi comunicate prin utilizarea unor obiecte și servicii palpabile, dar și printr-un zâmbet sau prin alte expresii faciale. Atitudinea pozitivă față de școală sau muncă are la bază principiul întăririi operante prin recompense, chiar și dacă în timp motivația devine intrinsecă. Copiii ca și adulții învață atitudinile și comportamentele nu numai prin experiențe directe, ci și observând comportamentele altora și observând consecințele acestora. Pe măsură ce se maturizează, indivizii umani achiziționează cunoștințe, atitudini și moduri de comportare și prin modalități mai complexe, cum ar fi relatările altora, lectura, deducția logică.

În tinerețe și maturitate formarea și schimbarea atitudinilor noastre au ca sursa compararea socială. Ne comparăm cu ceilalți pentru a vedea dacă punctele noastre de vedere asupra realității sociale sunt corecte sau nu. Atunci când constatăm o consensualitate puternică, ni se întărește convingerea că gândim bine. În acest sens, prin comparație adoptăm atitudini identice cu persoanele și grupurile pe care le prețuim sau în grațiile cărora vrem să intrăm. Compararea socială este izvorul nu doar al formării atitudinilor consensuale, ci și al celor ce ies din tiparul social. Cei ce cultivă originalitatea și au o accentuată înclinație spre unicitate procedează tot prin raportare la ceilalți.

Astfel, compararea socială presupune învățarea cognitiv-complexă și autoanaliza, formarea atitudinilor este asociată cu procesul de schimbare a acestora și deci nu poate fi pe deplin înțeleasă fără un cadru conceptual ce cuprinde persuasiunea, credibilul, sugestibilitatea, influența socială, raporturile intergrupale ș. a. m. d.

2. Interacțiuni și comparații sociale

Socializarea – procesul cel mai amplu și mai complex prin care indivizii devin nu doar ființe sociale, ci ființe umane ca atare.

Socializarea primară înseamnă socializarea propriu-zisă, care are loc în copilărie și prin care individul, născut doar cu potențialități pentru viața socială, devine un membru efectiv al ei, achiziționând cunoștințe, deprinderi, valori, atitudini și comportamente umane. Lumea socială apare, astfel, personalității în dezvoltare filtrată printr-o dublă selectivitate: statut socio-economic și profilul axiologic al persoanelor semnificante. Astfel încât un copil din păturile sărace, de exemplu, nu numai că absoarbe perspectiva respectivelor pături asupra lumii sociale, ci o absoarbe colorată de particularitățile atașate ei de părinții lui. Treptat, prin socializarea primară copilul ajunge la transgresarea situațiilor și persoanelor specifice, învață reguli și atitudini sociale. Dacă mama arată întotdeauna o atitudine negativă față de el atunci când se murdărește în timpul mesei și dacă această atitudine va fi manifestată și de alte persoane semnificative

(tatăl, bunica, sora mai mare etc.), generalizarea normei se va extinde în subiectivitatea copilului. Pasul decisiv urmează când el realizează că toată lumea înconjurătoare este împotriva practicii vizate. Trecerea de la rolurile și atitudinile unor persoane semnificative concrete la un altul generalizat reprezintă recunoașterea societății ca atare și totodată atingerea stabilității, a consistenței și continuității propriei autoidentificări. Copilul își reprezintă acum o identitate personală nu numai în legătură cu anumite persoane, ci o identitate în general care, subiectiv, este reținută ca aceeași, indiferent de indivizii pe care îi întâlnește.

Socializarea secundară este legată de diviziunea socială a muncii și de distribuirea socială a cunoștințelor. Ea presupune internanalizarea cerințelor, informațiilor, valorilor promovate de diferite instituții specializate. Dacă în prima socializare individul asimilează „lumea socială de bază” , prin socializarea secundară el își însușește realitățile parțiale. Totodată, socializarea secundară înseamnă și trecerea de la lumea copilăriei la o lume eterogenă. Și aici funcționează persoane semnificative, dar ele sunt mai fluctuante, iar individul are un anumit control asupra lor, în sensul că poate renunța la unele în favoarea altora, în vederea menținerii identității proprii. Spontan sau conștient, el va selecta din potențialul relațiilor interpersonale pe acelea care îi confirmă și întrețin autoidentificarea și stima de sine.

Intrarea în socializarea secundară ar coincide, în general, cu trecerea de la libertate și adolescență și deci condițiilor de statut socio-profesional li se suprapun noi faze ale dezvoltării intelectuale. Acum este foarte important pentru tânărul în devenire, legitimitatea sistemului axiologic propus, gândirea lui devenind din ce în ce mai mult critic-dubitativă și pretinzând argumente raționale pentru diferite practici, norme, valori și identificări sociale.

Pe de altă parte, socializarea secundară poate însemna, în fapt, o re-socializare, dacă realitatea socioculturală, și implicit cea sombolico-axiologică în care se intră este substanțial diferită de aceea internanalizată în prima socializare. Acceptând și construind subiectiv noul univers uman, individul își reconsideră întreaga experiență trecută prin prisma prezentului, iar dacă disparitatea dintre trecut și actual i se pare esențială, el recurge inclusiv la raționalizări de genul: „Atunci credeam că știu ce este bine, dar acum știu cu adevărat ” sau „Doar credeam că mă cunosc, numai acum știu cine sunt de fapt”. Când traiectoria de viață a individului continuă în același mediu sociocultural, socializarea secundară merge în prelungirea celei primare fără conflicte și fără nevoia structurării axiologice. Un exemplu ar putea fi copilul dintr-o familie de intelectuali ce locuiește într-un oraș mare, care ajunge la rândul lui intelectual în același oraș sau în unul asemănător. Avem de-a face cu o reproducere de roluri și identități, de mentalitate și de context habitual, deși putem disocia și aici între două faze ale sociabilității. Fenomenele de re-socializare sunt evidente în trecerile de la o cultură la alta.

Cele două tipuri de relație dintre socializarea primară și cea secundară – deplina continuitate și schimbarea radicală (re-socializarea) – sunt situații externe – cel puțin în societățile care cunosc adânci transformări economice, sociale și culturale. Adică prin socializarea secundară, preadolescentul, adolescentul și tânărul își însușesc o lume mai mult sau mai puțin apropiată de cea a socializării primare, dar nu total diferită.

În procesul de edificare a sinelui pe parcursul socializării, decisive sunt interacțiunile cu ceilalți, cu persoanele apropiate (și semnificative), dar în zilele noastre încă din fragedă copilărie, prin mijloacele comunicării de masă (cu deosebire prin internet), accesul la alții este cvasinelimitat. Relațiile față în față, comunicarea verbală și nonverbală în grupurile și comunitățile restrânse rămân însă în continuare de importanță vitală.

Dincolo de posibilele interpretări atașate unor date experimentale sau statistice (corelaționale), teoria dublei determinări a emoțiilor elaborată de S. Schahter are relevanță și în formarea și funcționarea sinelui. În esență, respectiva teorie susține că situații de confuzie a simțămintelor noastre, de neliniște și excitabilitate, intensitatea acestor trăiri este dată de fiziologic, dar conținutul ei, ce anume trăiri este dată de fiziologic, dar conținutul ei, ce anume trăim, adică definirea ei ține de cogniția noastră, de locul unde plasăm sursa emoțiilor și ce caracteristici îi atribuim. În acest proces de circumscriere și definire, ne servim, ori de câte ori avem ocazia, de comparația cu ceilalți, în primul rând cu persoane care au aceeași situație emoțională.

3. Relația dintre atitudine și comportament

Făcând un paralelism între răspunsurile atitudinale și cele comportamentale, fapt ce se datorează atitudinii care este o forță motivațională, generând o acțiune specifică. În această calitate ea apare drept cauză a comportamentului, multiplicându-se în actele noastre de conduită. De asemenea, prin socializare, nu numai că ne însușim anumite atitudini și crezuri, dar ni se inoculează și principiul că ele trebuie să fie respectate, la cele mai multe culturi și grupuri sociale norma promovată fiind aceea de a practica un acord între crez, vorbă și faptă. Pe o asemenea proprietate se bazează ideea că dacă schimbăm mentalitatea oamenilor se va schimba și comportamentul lor, idee atât de invocată în actualul context din România.

Dar convergența atitudine-comportament în acord cu teoria disonanței cognitive de a realiza o convergență între evaluările și comportamentul nostru, atitudinea poate apărea ca „autojustificare” (raționalizare) a acțiunilor noastre. În acest caz, comportamentul este cauza, iar atitudinea, efectul. „Mulți indivizi, mai mult sau mai puțin constrânși de împrejurări, întreprind acțiuni discrepante față de convingerile lor prealabile, iar, o dată întreprinse, respectivele acte de conduită determină o reformulare a convingerilor (atitudinilor), o adaptare a lor la noua situație ”, desigur autojustificarea poate fi dezvoltată chiar înaintea desfășurării acțiunii.

D. Bem afirma că nu este nevoie să recurgă la teoria disonanței cognitive, la autojustificare pentru explicarea concordanței atitudine/comportament, întrucât atitudinile sunt rezultatul autopercepției (percepția propriului comportament). Adică, așa cum noi deducem, de cele mai multe ori, atitudinile altora din ceea ce ei fac, tot așa se întâmplă și în cazul atitudinilor proprii: ne definim și autoatribuim o atitudine oarecare din constatarea felului în care ne-am comportat.

În cazul în care, această concordanță dintre atitudinile și acțiunile noastre pare ceva firesc, discrepanța dintre cele două planuri a condus la o serie de experimente și interpretări. Ca și pentru multe alte fenomene psihosociale, explicația mai productivă se află în interacțiunea personalitate – situație.

4. Atitudini și opinii

În nenumărate studii s-a arătat că, convingerile individuale sunt ierarhizate pornind de la cele primare foarte puternic susținute și până la cele bazate pe autoritate și nu atât de temeinic sprijinite. Milton Rokeach coagulează aceste convingeri sub formă de atitudini clasificate în două categorii: atitudini față de obiecte sau probleme și atitudini față de situații.

Ambele categorii ne predispun la acțiune, dar creează o confuzie, în special atunci când intră în contradicție una cu alta. Astfel de neînțelegeri pot fi exemplificate prin protestele părinților față de prezența în școală a unor copii infectați cu HIV. Atitudinea lor față de obiect (copilul infectat) și respectiv, de situație (posibilitatea ca proprii copii să fie infectați) sunt divergente ori convergente. Pe rând, ele apar dintr-un set complex de convingeri cu privire atât la obiect, cât și la situație. Părinții nutresc sentimente inocente față de victimele inocente, dar își mențin convingerile negative referitoare la situație. Agentul persuasiv, indiferent de partea cui s-ar afla în controversă, trebuie să se adreseze ambelor seturi de convingeri.

Opiniile sunt asemănătoare convingerilor, dar sunt mai nestatornice; după cum indică sondajele de opinie, părerile se modifică frecvent și adesea dramatic. Cu toții avem păreri despre politicieni, despre declarațiile lor din campanii și acțiunile lor după ocuparea postului. Opiniile se schimbă, mai ales in cazul în care președintele face câteva greșeli grave: o declarație neinspirată, o înfrângere ori susținerea unui prieten care se dovedește ulterior a fi corupt. Nu se poate spune ca opiniile nu influențează deloc comportamentul, doar că ele exercită o influență redusă.

Atitudinile și intenția

Atitudinile și intențiile sunt un concept nou în cercetarea atitudinilor și modificărilor comportamentale. Eticheta drept intenție comportamentală, conceptul este legat de ceea ce intenționează să întreprindă cineva în legătură cu ceva, indiferent de acțiunea realizată în final. Schimbarea atitudinală pare a precede ceea ce spun oamenii că intenționează să facă pentru mediul înconjurător – ca rezultat al modificării atitudinale, spunem că intenționăm să reciclăm, să păstrăm rezervele de apă ori să achiziționăm, să devenim membri, să votăm, să probăm și să facem donații. Când oamenii descriu intenții, ei au reacționat deja comportamental în mod simbolic.

Unul dintre neajunsurile multor teorii atitudinale este accentul pus pe factorii individualiști, intrapsihici, în vreme de contextul comunicațional și social în care sunt achiziționate ți exprimate atitudinile este relativ neglijat. Nu doar expresia, dar și experiența atitudinală se modelează după felul în care am învățat să anticipăm ce spunem și ce facem. Din aceste considerente, atitudinea este atât o experiență subiectivă, cât și un produs social, iar exprimarea unei atitudini este un act social.

5. Persuasiunea și efectele ei

Încă de mic, individul trăiește într-un câmp valoric și atitudinal și este supus determinărilor din partea instanțelor socializatoare (persoane, grupuri, instituții și organizații), determinări ce pot fi difuze și spontane sau specifice și intenționale. În cazul din urmă, atunci când respectivele instanțe inițiatoare urmăresc deliberat mai mult sau mai puțin insidioase, avem de-a face cu persuasiunea. Conceptul de persuasiune este foarte apropiat semantic de ceea ce înseamnă manipulare. De exemplu, cinematograful și televiziunea pot fi instrumente perfecționate de afaceri, și totodată, de manipulare a gândirii. Satisfacerea nevoilor evaluată, în principal, după cerere poate evolua în acest sens. În sensul cel mai general, „manipularea” cuprinde și persuasiunea, putându-se vorbi și despre o manipulare pozitivă, când strategiile de formare și schimbare de atitudini (opinii) și comportament sunt și în interesul celui „manipulat”. Persuasiunea nu are o conotație negativă, precum „manipularea” care în sensul ei cel mai larg, presupune o notă de „înșelare”, de exemplu, a publicului avizat, urmărirea unor scopuri avantajoase pentru „manipulator”.

Dacă suntem conștienți de variatele moduri în care putem fi manipulați, înseamnă că suntem pe calea cea bună în privința formării ca receptor critic. Consumatorii abili de mesaje învață să devină performanți în folosirea acestora. Este de asemenea util să examinăm modalitățile în care suntem persuadați la nivelul relațiilor interpersonale. Analiza critică a persuasiunii interpersonale ajută individul în luarea deciziilor și, în multe situații, îmbunătățește abilitățile de receptare critică.

Este cunoscută tendința mass – media de a transforma totul în senzațional, conform conceptului „cel mai mare este și cel mai bun”.

6. Rezistența la schimbare

Indivizii cărora o sursă li se adresează prelucrează informația și o însușesc diferențiat, dar dezvoltă și mecanisme specifice de apărare, de rezistență la persuasiune. Unul dintre aceste mecanisme este expunerea selectivă, procesul prin care, conștient sau nu, oamenii evită expunerea la acele informații care sunt in dezacord cu valorile, normele, atitudinile, și opiniile lor și caută preferențial informațiile ce susțin convingerile lor. Aici contează foarte mult cât de severe sunt normele grupului de apartenență și / sau de referință, dar numai în cazul în care comunitatea căreia îi aparține individul este închisă și conservatoare, șansele de a primi și interpreta informații ce subminează convingerile colective sunt mici.

Prin expunerea selectiva, în multe cazuri mesajul nici nu ajunge la receptor, iar în cazul în care ajuns, persoanele-țintă pot rezista persuasiunii prin deprecirea credibilității sursei (nu este demnă de încredere, urmărește interese ascunse ș.a.) sau prin distorsionarea mesajului (reținerea doar a afirmațiilor ce convin, ridiculizarea argumentelor ș. a. ). Se înțelege că rezistența la schimbare intervine atunci când poziția propusă de sursă nu se potrivește cu o poziție a subiectului-țintă la care acesta ține foarte mult. De aceea, pentru cei mai mulți oameni modul cel mai simplu de apărare față de persuasiune este respingerea în bloca comunicării , fără să mai recurgă la procedee de minimalizare a mesajului sau sursei.

În societățile moderne si democratice indivizii raționează asupra argumentării aduse de comunicator, ceea ce nu înseamnă ca o și acceptă, ci că, atunci când sunt predispuși la rezistență față de schimbare, ei aduc contra- argumente. Conștient sau inconștient, implicit sau explicit, în vorbe sau doar în gând, subiecții umani produc argumente care să le consolideze propria poziție și să o anuleze pe cea propusă.

W. McGuire susține că „rezistența crește prin mecanismul inoculării”, pornind de la antologia relației organism-boală virotică, el arată că atacul mesajului persuasiv (virusul) poate fi respins fie prin asimilare de către persoana-țintă unor argumente suplimentare poziției proprii (așa cum organismul se întărește prin mișcare, vitamine etc.), fie prin însușirea unor argumente (mai slabe) ale poziției sursei, care îl imunizează față de atacul ulterior masiv al acesteia (anticorpi în cazul bolii). McGuire a dovedit experimental că rezistența la schimbare este considerabil mai mare atunci când subiecții sunt inoculați, aceasta înseamnă că numai dacă li se oferă argumente consensuale cu cele pe care sursa urmează să le promoveze, decât atunci când li se oferă argumente în acord cu poziția lor.

În situația în care subiecții știu dinainte care este intenția comunicatorului și ce poziție va adopta el vor rezista mai bine persuasiunii, aici este vorba despre mecanismul prevenirii și întâmpinării argumentelor. În acest caz, indivizii au timp să dezvolte contra-argumente, aceasta chiar dacă intervalul prevenire-persuasiune este mic.

După cum arătau C. Hovland, J. Janis și H. Kelly în celebrul lor model de la Universitatea Yale, „persuasiunea trebuie văzută ca o interacțiune sursă – mesaj – receptor care se desfășoară în mai multe faze:

expunerea la mesaj (întâlnirea intenționată sau nu cu un anumit conținut de idei de la radio, TV, conferință etc.);

simplul contact nu este însă suficient, comunicatorul încercând să capteze atenția țintei vizate;

o dată asigurată concentrarea asupra mesajului urmează înțelegerea lui, desprinderea sensului, a ceea ce vrea să spună el dincolo de învelișul sonor sau imagistic, altfel spus faza comprehensivă;

înțelegând ideea propusă de comunicator, receptorul o poate accepta sau nu;

dincolo de acceptarea inițială, contează extrem de mult dacă respectiva părere persistă în timp;

în general, prin persuasiune sursa urmărește să obțină în final comportamente efective din partea oamenilor, se așteaptă deci ca atitudinea să se traducă în conduite”.

Schimbări de atitudine spontane

Educația și persuasiunea urmăresc inducerea și schimbarea unor atitudini, dar cele mai multe atitudini le achiziționăm și le transformăm în mod spontan. Psihologia socială spune că una dintre cauzele principale ale schimbării atitudinale în viața de zi cu zi este discrepanța ce apare între diferitele elemente cognitive, evaluative și comportamentale. In cadrul ei s-au dezvoltat mai multe demersuri teoretice (teoria balansării, teoria congruenței etc.).

Strâns legată de atitudini, comportamente și nevoi este dorința omului de consonanță psihologică. Căutăm o lume în care predicțiile să se verifice, oamenii care ne plac să aprobe aceleași lucruri ca și noi, iar valorile și atitudinile să nu intre în conflict cu nici un comportament. Dacă resimțim dezechilibrul, studiem modalitatea de a reduce armonia în lumea noastră. Dacă am constatat existența echilibrului ne simțim în siguranță și suntem ușor de motivat să ne continuăm activitatea în același mod. Agenții persuasivi încearcă să creeze disonanță, dacă doresc modificarea comportamentului, ori consonanță, dacă intenționează să îl păstreze. Deși fiecare este unic, stările și nevoile, multitudinea de atitudini și dorința unui echilibru psihologic sunt îndeajuns de asemănătoare încât agenții să poată folosi aceste procese ca premise prime pentru categorii largi de oameni.

7. Imitația ca sursă a schimbării comportamentale

Imitația este una dintre modalitățile cele mai însemnate de transmitere a valorilor, a atitudinilor, a pattern-urilor de gândire și comportament.

Imitația înseamnă apariția unei similitudini între comportamentul unui model și cel al unui subiect, în condițiile în care comportamentul primului a servit ca indice pentru comportamentul celui din urmă. Din păcate, multă vreme imitația a fost confundată cu mimetismul, limitând sever scopurile cercetării. În studiile realizate înăuntrul acestei paradigme, modelul se comportă într-un anume fel, fiind urmărit de subiect, după care subiectul (îl putem numi în egală măsură, observator sau imitator) este testat pentru acordarea exactă a comportamentului său în situații identice. Astfel de experimente nu puteau obține decât conduite mimetice, întărind concepția după care imitația n-ar fi decât o reproducere noncreativă. Ștefan Boncu spune că „această viziune asupra imitație nu poate sluji explicării vieții sociale, atât de complexă, presupunând deopotrivă respectarea, dar și inovarea normelor”. De aceea, mulți cercetători au dobândit convingerea că este imposibil ca prin imitație să se obțină schimbarea comportamentală.

Albert Bandura afirmă că în procesul de imitație observatorul achiziționează în primul rând reprezentări simbolice ale răspunsurilor modelului – mai degrabă decât asociații stimul-răspuns specifice. Potrivit psihologului american, fenomenele de imitație sau de modelare cuprind următoarele patru subprocese:

Procesele atenționale – se referă la activitatea de orientare și la activitatea perceptivă a observatorului atunci când înregistrează evenimentele externe. Observatorul trebuie să repereze și să perceapă comportamentul modelului pentru a profita de el mai târziu;

Procesele de fixare – se referă la procesarea și memorarea comportamentului modelului de către observator. Această componentă fundamentală a învățării imitative a fost ignorată de teoreticieni până la cercetările întreprinse de Bandura. Pentru a reproduce comportamentul celorlalți în absența lor, persoana trebuie să rețină răspunsurile observate într-o formă simbolică. Organizarea informațiilor cu ajutorul unor coduri eficiente eșuează actualizarea și deci reproducerea corectă a comportamentului modelului;

Procesele de reproducere motorie – presupun folosirea reprezentărilor simbolice în ghidarea performanței imitative. Chiar dacă observatorul a perceput cu acuratețe răspunsurile modelului și le-a stocat în memorie în așa fel încât să le actualizeze fără eforturi, el trebuie să mai posede și abilitățile motorii de a transpune această cunoaștere în acțiune. În multe cazuri, din pricina unor limite fizice ale observatorului, achiziționarea și fixarea în forme reprezentaționale nu pot garanta reproducerea comportamentală corectă;

Procesele motivaționale – chiar dacă apare o discrepanță între achiziție și performanță, reproducerea efectivă a comportamentului modelului se află sub controlul factorilor motivaționali și al întăririlor externe. În condițiile existenței abilităților motorii adecvate, reprezentarea simbolică a răspunsului modelului ghidează comportamentul imitativ numai dacă individul este motivat să imite.

Prin urmare, atenția selectivă, codarea, fixarea, capacitățile motorii de reproducere, motivația și întăririle externe anticipate, toate acestea hotărăsc măsura în acre informația despre comportamentul modelului se transformă în comportament imitativ.

Dacă nu este ea însăși un tip de influență , imitația apare adesea ca element component în diferite forme de influență. De pildă, conformismul presupune o corespondență între comportamentul majorității și cel al individului. În esență, individul reproduce comportamentul celorlalți membri ai grupului. Această reproducere este mai mult decât o imitație, dat fiind că ea se datorează presiunilor normative exercitate de grup.

Capitolul III:

CREAREA ȘI UTILIZAREA SIMBOLURILOR ȘI MITURILOR. INFLUENȚA MEDIULUI SOCIAL ASUPRA ASPIRAȚIILOR

1. Simboluri, valori și mituri

Studiind simbolurile putem sesiza mai bine importanța aspirațiilor și idealurilor care se manifestă când prin întărirea, când prin slăbirea forței lor. Urmând definiția clasică, simbolurile sunt semne care evocă obiecte absente, ori o realitate invizibilă. Ele pot exprima idei, valori, sentimente, având o puternică tentă afectivă, dar și un conținut intelectual și o forță activă. Luate în acest sens simbolurile conțin o anumită formă de proiectare în viitor a ceea ce dorim sau de respingere în trecut a ceea ce refuzăm; o aspirație care se realizează în afara lumii prezente vizibile. De exemplu „domnul cu joben , care în caricaturile sindicale vechi simbolizează patronul, ori omul cu șapcă, care în revistele burgheze simboliza muncitorul plasau personajul în lumi ostile. (…) Figura omului de afaceri, elegant, coborând dintr-un avion cu servieta în mână, este un fel de invitație la dinamism pentru conducătorii de întreprinderi ”. Acestea nu sunt doar niște stereotipuri, clasând indivizii în categorii bune sau rele, ci sunt imagini mult mai complexe.

Modelele tradiționale apasă asupra vieții sociale și tind să mențină anumite tipuri de structuri și anumite tipuri de comportament. Dar alte modele apar constant sunt impulsul aspirațiilor care tind să se fixeze imagini înainte de a se realiza în viață. Aceste imagini iau o valoare simbolică. Ele se pot substitui unui obiect, unei situații, unui rol dorit înainte ca acesta să se poată manifesta în realitate. Dar ele pot păstra o semnificație în viața actuală a unui obiect, a unui rol care în afara lor ar tinde să-și piardă rolul. Monumentele istorice, cum ar fi catedralele în domeniul religios, primăria ca expresie a puterii locale, universitatea ori palatul cultural în domeniul științelor sunt purtătoarele aspirațiilor mai mult ori mai puțin exprimate de diferitele medii sociale.

Un ansamblu de simboluri se poate armoniza în cadrul miturilor. Aici cuvântul „mit” are sens de construcție a spiritului permițând exprimarea intuițiilor atunci când nu putem sesiza realitățile prezente. Miturile sunt reprezentări, ansambluri de imagini, simboluri cu o coloratură afectivă care răspund „provizoriu” aspirațiilor profunde imposibil de satisfăcut direct dintr-o acțiune. Aceasta va duce la realizarea practică a ceea ce se dorește pentru sine, pentru grupul căruia îi aparține, pentru întreaga umanitate.

Miturile nu sunt întotdeauna generatoare de speranță, nici expresia speranței. Există mituri ale disperării a căror acțiune tinde să antreneze un întreg grup, o națiune, ori o întreagă umanitate într-un viitor amețitor fără de scăpare.

Mituri ale tranziției

Criza societății românești de la sfârșitul deceniului nouă al secolului trecut și implozia sistemului totalitar au adus cu sine nu numai reconstrucția realității sociale, a politicului și economiei, a relațiilor dintre oameni și a modului de viață, ci și reinterpretarea lumii în care trăim, reluarea marilor întrebări existențiale. Oamenii au însă nevoie de noi certitudini, simboluri, principii sau chiar de prejudecăți care să le confere liniștea interioară necesară pentru comportamentul cotidian. Această structura psihică de sprijin, de răspuns, în fața multiplelor răsturnări de obișnuințe și valori, de simboluri și raporturi interumane, de instituții și mentalități pe care le propune tranziția se construiește prin întâlnirea dintre rațiune și emoțional. Nu există o rețetă pentru dimensionarea celor două componente ale subiectivității. Interferența și sinteza lor depinde de contextul social, de capitalul cultural și nivelul de civilizație al societății, precum și de intelectualitatea fiecăruia dintre noi.

Mentalitatea nouă se articulează treptat la nivelul conștiinței sociale prin acumularea, interacțiunea și dozarea de cunoștințe, explicații, predicții cu interese sociale și politice, cu elemente de iraționalitate, de emotivitate, cu stări pasionale pentru cauze mai mult sau mai puțin nobile, mai mult sau mai puțin umane. Rezultă comportamente și atitudini ce caracterizează grupuri mari de oameni, în multe cazuri o întreagă națiune.

Conștiința socială, răspunsurile societății în fața marilor dileme existențiale, mai vechi sau mai noi, se afirmă cu dificultate. Oamenii au nevoie de factori motivaționali care să-i sprijine pentru un tip de acțiune socială sau altul. Pe acest parcurs al manifestării subiectivității sociale, miturile coexistă cu raționalitatea. Aceasta din urmă este alcătuită din explicațiile savante, critice, specializate asupra realității sociale. Istoria, sociologia, filosofia, științele politice și economice, valorile morale moderne sunt cele care furnizează mesajele menite să constituie premisele coagulării unei atitudini raționale, civilizate, echilibrate în fața sfidărilor realității sociale.

Miturile societății moderne reprezintă o ipostază a imaginarului care pleacă de la o situație reală și o interpretează mai cu seama prin filtrul aspirațiilor ideologice, stări afective, preconcepții și prejudecăți. Datorită faptului că se adresează mai cu seamă nivelelor primare ale conștiinței, ele au o mai mare forță de pătrundere în zestrea spirituală a oamenilor, îi solidarizează și îi mobilizează într-un timp mai scurt. Miturile apelează la imagini ale unor personalități, fapte sau evenimente pe care le simplifică, cărora le îngroașă voit unele caracteristici. Miturile sunt o formă de exteriorizare a capacității reflexive și de comunicare a omului. Ele pot favoriza sau frâna dinamica realității sociale, în legătură directă cu raportul care se stabilește între logica realului și semnificația mesajului ce ni se comunică. Întrucât conțin judecăți de valoare, au o coloratură partizană, miturile sunt bune sau rele.

În societatea modernă, mitul, ca expresie a împărtășirii aceleiași opinii de către grupări sociale majoritare sau influente social, are, de cele mai multe ori, o durată relativ scurtă, raportată la timpul istoriei, de câteva decenii. Longevitatea sau rezistența mitului în fața istoriei este dată de marile fracturi pe care le produce modernizarea, crize prelungite, războaie, revoluții. Toate acestea sunt prilejuri de profunde schimbări.

Mituri ale modernizării

Miza reală a tranziției este schimbarea societății românești, articularea logicii instituționale și acționale care să susțină motoarele economice, politice și stările de spirit adecvate pentru dezvoltare, progres, civilizație și bunăstare. Modernizarea este un proces deschis. Nu există o cale, ci mai multe, cu șanse diferite de realizare. Diversitatea soluțiilor se traduce și prin multitudinea imaginilor despre modernizare pe care discursul public le-a încetățenit în spațiul comunicării sociale. În acest mozaic de imagini despre ce ar fi modernizarea României, opțiunile conservatoare coexistă cu diferite orientări înnoitoare.

2. Influența mediului social asupra aspirațiilor

Aspirațiile legate de dorințele cele mai personale sunt în raport cu situația și rolul social ale fiecărui individ. Tot astfel, marile aspirații colective care par uneori să antreneze grupuri largi, în special clase sociale, chiar și societăți întregi, sunt trăite într-un fel original de fiecare în funcție de caracterul său, de personalitatea sa, de istoria și vocația sa. Aspirațiile sunt la limita dintre personal și social. Este imposibil să le studiem fără a situa oamenii care le exprimă în ansamblul structurilor sociale, în cultura lor. De exemplu, exista o strânsă legătură între fluctuațiile economice și viața cotidiană a familiilor cu un buget scăzut. Orice scădere a puterii de cumpărare riscă să rupă echilibrul bugetar al familiilor, trecându-se de la starea de liberă alegere la starea de preocupare și neliniște. Aspirațiile lor sunt imediat modificate. Din contră, schimbarea mediului de locuit, trecerea de la un cartier vechi la unul nou, poate să determine tentative noi de ridicare socială.

Deosebirile semnificative în cadrul aspirațiilor diferitelor medii sociale, referitoare de exemplu la meseria copiilor, la munca femeii, la viitorul familiei etc., evidențiază importanța condițiilor de viață pentru comportamentul și sistemul de valori propriu fiecărui mediu, ceea ce înseamnă că aspirațiile se nasc în funcție de detaliile vieții cotidiene și modalitățile de gândire specifice fiecăruia dintre mediile sociale.

Nașterea și dezvoltarea aspirațiilor sunt legate fiecare de tendințele, de mișcările afective, dar mai ales de percepția și reprezentarea lumii exterioare și a celuilalt în funcție de anumite sisteme de valori proprii într-un mediu social și cultural determinat.

P. H. Chombart de Lauwe spune că „dorința de a avea anumite obiecte de uz curent este legată de un întreg ansamblu de alte dorințe”. Sunt un anumit prag de satisfacere a nevoilor, comportamentele sunt comandate de preocupările legate de foame, de insecuritatea locuinței, teama zilei de mâine, dificultățile profesionale, tensiunile din relațiile sociale, probleme afective etc. Trebuie să exercite o anumită securitate socială materială pentru a trece la o liberă alegere. Trecerea de la o situație la alta, de la un comportament de preocupare la un comportament de liber interes, aspirațiile își schimbă nivelul și natura. Întreaga ierarhie a nevoilor și, într-o anumită măsură, sistemul valoric se transformă radical. În acest sens trebuiesc înțelese relațiile complexe care apar între condițiile de viață, mediul social, reprezentări, modele, nevoi și aspirații.

Aspirațiile se pot opune constrângerilor sociale și anumitor forme de control social care se manifestă la fel de bine în artă, în drept și în alte domenii, mai ales datorită forței modelelor impuse. Distincția lui Begson între morala – represivă și morala – aspirație arată cu claritate cum se manifestă această opoziție în domeniul moralei. Când controlul social este în mâinile unei clase dominante, voința acesteia este în conflict cu aspirația unei clase de ascensiune.

3. Dorințe și interese

Aspirațiile oamenilor, așa cum le exprimă ei în viața cotidiană, pot fi situate aparent în trei planuri succesive , urmând distanța și natura obiectelor spre care tind: dorințe, așteptări și speranțe. De fapt aceste trei noțiuni sunt legate unele de altele. Dorința este o mișcare a unei ființe către un obiect pe care îl posedă sau de păstrare și dezvoltare al unui bun pe care îl posedă. Spinoza o prezintă ca: „o poftă însoțită de conștiința sa”. Dar această conștiință poate fi clara sau confuză și psihanaliza insistă asupra aspectului subconștient al dorinței. Tendința de a corespunde dorinței poate duce subconștientul spre un obiect precis (aliment ori îmbrăcăminte) , ori spre o stare tulbure evocata în imagini neclare. În acest caz, dorința nu are limite.

Așteptarea exprimă cerința unei schimbări mai importante, a menținerii unei stări căreia îi dăm o mai mare valoare, a realizării unei situații noi pentru sine sau pentru un grup mai mult ori mai puțin larg căruia îi aparținem. Așteptarea este legată de grijă, de constrângere, de preocuparea de care vrem să scăpăm, de frica de a pierde ceea ce posedăm, de năzuința spre o ordine nouă, spre condiții noi în care se va realiza o mai mare libertate.

Există la om numeroase dorințe și speranțe care-l duc înainte, în armonie ori în conflict cu ceilalți oameni. Dar speranța corespunde unei atitudini globale a ființei, care dincolo de deziluzii și decepții păstrează o rațiune de a trăi în ciuda oricăror eșecuri.

Obiectele dintre cele mai simple pot căpăta o importanță atât de mare încât lipsa lor poate provoca gesturi de disperare, ori poate duce la atitudini depresive; din contră, atunci când anumite nevoi esențiale sunt satisfăcute, comportamentul interesului liber permite dorinței să devină bucurie într-o așteptare fără îngrijorare. Oamenii nu aspiră numai să acapareze bunuri, chiar și imateriale; ei aspiră să atingă anumite stări și să realizeze condițiile în care aceste stări vor fi posibile, în mod special formând noi structuri diferite de cele ale societății în care trăiesc. În acest sens, aspirațiile lor la condițiile materiale de existență care să corespundă nevoilor și gusturilor lor pot întâlni aspirațiile politice, estetice, umanitare, spirituale.

Atunci când vorbim de aspirațiile oamenilor, nu putem să distingem net aspirațiile unui individ de aspirațiile grupurilor din care face parte. Un om nu se îndreaptă niciodată spre un țel sau spre o stare care i se pare mai bună decât cea pe care o are. De la simpla dorință de speranță, oamenii sunt din ce în ce mai mult implicați într-o mișcare de ansamblu care îi cuprinde în întregime, fără ca ei să poată distinge ceea ce deosebește dorințele lor, ceea ce leagă așteptările lor, ceea ce-i unește în speranță.

4. Motivații și modele de reușită socială

Imaginile sunt punctul de întâlnire între elementele percepute din mediul înconjurător, modele impuse ori propuse de societate și viața intimă a individului. În acest sens, rolul imaginii și al modelului este foarte important în procesul de elaborare a unei concepții despre lume la care se referă mai mult ori mai puțin o persoană în comportamentul său cotidian.

Unul dintre motivele esențiale pentru care oamenii urmează școala, cu precădere după încheierea învățământului obligatoriu, este reușita socială: mergem la școală pentru a reuși în viață, pentru a promova în societate, pentru a câștiga un statut social superior. De aceea, coordonatele valorice (implicite sau explicite) ale modelului dominat de reușita socială reprezintă elemente fundamentale ale motivației învățării, influențând totodată dinamica pieței forței de muncă, învățarea pe durata întregii vieți și din toate activitățile și situațiile de viață și, în ultimă instanță, calitatea capitalului uman și tipul de societate spre care ne îndreptăm.

La întrebarea ce este motivația? putem spune ca este procesul care conduce, ghidează și menține comportamentele, de la cele elementare (ex. a mânca) până la cele mai complexe, determinând preferința persoanei pentru anumite acțiuni sau comportamente.

Psihologia socială operează diferențierea formală dintre motivația intrinsecă (determinată de dorințele, interesele și preferințele strict personale) și cea extrinsecă (determinată, prin impunere, din exterior). Mai simplu spus, a munci exclusiv pentru bani sau a merge la scoală pentru că așa cer părinții corespunde unei motivații predominant extrinseci: performarea unui anumit comportament are ca motiv obținerea unei recompense sau evitarea unei pedepse. Psihologii de diverse orientări sunt de acord asupra faptului că persoanele motivate predominant extrinsec tind să fie mai puțin satisfăcute de activitatea depusă în comparație cu cele motivate intrinsec. De aceea, atunci când dispare presiunea externă, oamenii tind sa abandoneze activitățile a căror motivație este predominant externă. Ca urmare, având în vedere că învățarea este o activitate care va trebui sa continue pe tot parcursul vieții și în toate aspectele vieții, școala este nevoită, acum, să dubleze motivația externă (care, ca și în cazul activităților de muncă nu poate fi evitată în totalitate) cu cea internă. Ea trebuie să ofere activități interesante și atractive pentru elevi, numai astfel elevul (devenit absolvent) va continua să învețe și atunci când nu va mai fi obligat.

Studiile asupra motivației s-au centrat de mult asupra factorilor care fac să apară, influențează și modifică comportamentele. „Teoriile inițiale se bazau pe elementele deterministice ale acestor factori; concentrându-se asupra pulsiunilor instinctuale (Freud, 1923), pe impulsurile fiziologice (Hull, 1943), sau influențele mediului (Skinner, 1953, 1971)”. Deși aceste teorii au avut (și mai au) o valoare considerabilă, viziunea lor aparentă asupra omului ca ființă pasivă, și care este împinsă încoace și-ncolo de către fiziologie sau mediu a determinat o critică crescândă. Un punct de vedere diferit a fost publicat de către White (1959) in care apărea ideea ca oamenii sunt conduși de nevoia de a fi competenți, sau eficienți în stăpânirea tuturor aspectelor mediului înconjurător. El sugerează ca atunci când încercările sunt încununate de succes, rezultatul este pozitiv, și apare un sentiment de “eficientă”, care in schimb, servește la motivarea intrinsecă a unor comportamente viitoare.

Modelele și non-modelele de succes pot fi un factor motivațional de tip intrinsec deosebit de important pentru evoluția individului. Importanța inerentă a modelului de succes poate să fie plasată nu numai la nivel conștient, ci și la cel al subconștientului, al comportamentului imitativ: „rețeta de succes este preluată în mod natural de individ, dar fără a-și pierde forța motivațională”.

Cercetări empirice, anchete de presă și diverse studii statistice disparate relevă o serie de aspecte cum ar fi:

· scăderea motivației învățării la elevi;

· căutarea de către tineri a modelelor de viață în afara spațiului școlar, deseori în spații simbolice marginale social și periculoase pentru dezvoltarea individului;

· considerarea ca modele demne de urmat a unor personalități publice controversate, care beneficiază de o notorietate conferită de mass-media.

Aceste evoluții ridică noi și dificile probleme la nivelul întregii societăți romanești.

Modelele de succes – modelele dezirabile – alături de ceea ce noi am numit non-modele, personaje sau categorii pe care tinerii le consideră a fi indezirabile, au un rol catalizator pentru evoluția personală. Modelele pot inspira și concentra energiile indivizilor pentru atingerea unui nivel similar de succes. Non-modelele – cum ar fi un sportiv care și-a ratat cariera din cauza consumului de droguri, alcool sau a unui stil de viață dezordonat – pot „sa reprezinte adevărate lecții și rețete de evitat ”, pot să arate individului care sunt riscurile și pericolele pe care trebuie să le evite în evoluția sa ulterioară. În spatele tuturor acestor “impersonări” se ascunde un complex set de valori. Conturarea unui model de succes se face în interiorul unei culturi, în care trăiește și se manifestă subiectul, iar modelul ales corespunde unor caracteristici specifice:

· caracteristici de pattern cultural sau de configurație culturală care dă sens conduitelor subiecților;

· caracteristici de comportament și de conduită socială observabilă a modelului ales;

· caracteristici de status și rol – persoana/modelul ales evoluând într-un cadru de convenții și reguli, se conformează unui set de așteptări, care prescriu înscrierea într-un anumit comportament de rol.

Ca urmare, modelul de succes corespunde unor trăsături culturale care vor fi, astfel perpetuate, va oferi modele de comportament care tind sa fie imitate și, astfel, reproduse și va contribui la perpetuarea unei anumite configurații de roluri și status-uri sociale, de aici rezultând forța formativă a modelului ales. Este important de menționat faptul că, deși modelul de succes este unul dintre factorii care influențează motivația individului, el nu este singurul și, ca urmare, nu se poate stabili o relație simplă de tip cauză-efect. Cu toate acestea, identificarea acestui element reprezintă un indicator extrem de important pentru desenarea harții axiologice care ghidează alegerile de viitor ale unei generații sau unui grup de vârstă. Identificarea acestui set de valori este importantă atât pentru diagnoza sistemului, a percepțiilor actorilor implicați în sistem la acest nivel.

Aspirațiile profesionale sunt legate de imaginea pe care indivizii o au despre meseria pe care doresc să o practice. Aspirația de a căpăta un grad superior sau așteptarea unei reușite la un examen sunt, în același timp, dorință personală de realizare și grijă pentru integrarea socială în conformitate cu imaginile rolului și modelelor proprii unei societăți sau unui grup. Aceste aspirații apar în anumite condiții și într-un mediu social dat.

5. Aspirație, individ și societate

Între individ și societate , studiul unei serii de structuri intermediare de grupuri și relații în care este implicat subiectul, permite punerea în relief fie a aspirațiilor personale, mai mult ori mai puțin legate de o situație socială și de o mișcare istorică, fie a aspirațiilor colective pe care anumiți indivizi au putut să le conștientizeze, datorită unei personalități puternice. Constant, între individ și mediul social se produce un schimb. Acest schimb constant între individ și societate, între aspirațiile personale și cele colective nu poate fi înțeles decât prin două metode complementare: geneza personalității si istoria.

Realizarea aspirațiilor depinde de libertatea alegerii. Am constatat că, în anumite condiții materiale și sociale, un individ prea absorbit de grija de a domina o situație dificilă, nu mai alege în funcție de ceea ce i-ar plăcea, ci este obligat să ia singurul obiect care îi stă la îndemâna. În loc să trăiască, el caută să supraviețuiască. Comportamentul de preocupare caracterizat prin absența posibilităților de alegere, care se opun comportamentului de interes liber la care alegerea este posibilă (apare cu o mare frecvență în familiile care se găsesc peste un anumit nivel al puterii de cumpărare). Nu este doar problema de a fi sub ori deasupra unui nivel de trai, ci doar de a vedea că și această situație „provoacă” un anumit comportament. Insuficiența veniturilor aduce după sine, în general, o situație complexă pe care doar o analiză aprofundată ne va permite să o înțelegem și corespunde unui comportament la fel de complex dominat de preocupare. Determinarea unui anumit nivel, nu explică procesul însuși, dar ne permite să relevăm apariția unui tip de comportament.

Indivizii care se găsesc în condițiile unui comportament de preocupare nu au posibilitatea de manifestare a aspirațiilor lor, și nici de a fi conștienți de aceasta. Aceasta nu înseamnă că aspirațiile nu există, dar ele nu pot deveni manifeste atât timp cât condițiile mediului social nu se vor schimba. O astfel de situație poate fi dominată doar de indivizi animați de o ideologie, de o convingere sau care participă la o mișcare ori fac parte dintr-un grup dinamic.

În acest caz nu condițiile de viață joacă un rol important, cât sistemul de relații în care individul își ocupă locul său. Apartenența la grupuri multiple îl supune anumitor presiuni, dar îi permite, de asemeni, să descopere dincolo de ele aspirații de care singur nu ar fi putut fi conștient. Aspirațiile sale sunt, în cele din urmă, în legătură directă cu ansamblul structurilor sociale și economice și nu pot fi studiate decât în acest context. Orice modificare a structurilor sistemului de relații și condiții de viață, a raporturilor de producție liberează sau frânează aspirațiile indivizilor și ale grupurilor într-o societate. Reciproc, aspirațiile unui individ pot provoca în jurul lui, într-un sector mai mult ori mai puțin larg, modificări importante care să ducă la transformări sociale.

Capitolul IV:

ASPIRAȚII, CULTURĂ ȘI DEZVOLTARE

1.Definiția culturii

Cultura este pentru individ, pentru un grup sau pentru o societate, unei structuri complexe de cunoștințe, reprezentări, valori, modele, interese, aspirații, credințe, mituri interdependente unele cu celelalte, a căror geneză se petrece în cadrul transformărilor tehnice, economice și sociale proprii unei societăți. Cultura unui individ ori a unui grup se sprijină pe istoria individuală sau colectivă, un anumit dinamism împingându-l pe individul uman spre noi obiecte, și mărindu-i stăpânirea asupra mediului înconjurător. Variațiile culturale, opozițiile culturale între grupuri (clase sociale, grupuri etnice, clase de vârstă, entități regionale etc.) joacă un rol esențial în viața socială.

Cultura este deci, pentru noi, distinctă de civilizație, care acoperă toate aspectele vieții oamenilor în societate, atât mediul înconjurător pe care și l-au creat în interacțiunea cu natura (infrastructura, substrat social…), cu structurile sociale și instituțiile, manifestările gândirii ( artă, religie, filosofie…), moduri de acțiune și decizie (viață politică). Cultura corespunde felului de gândire, de simțire și de acțiune (Durkheim), credințelor care, legate de transformările tehnice și economice, au o acțiune asupra acestora. Fie că este vorba de un individ , de un grup sau de o societate, cultura înseamnă acumulare constantă și acțiune, ea este orientată spre viitor și permite oamenilor dintr-o civilizație să-și croiască progresiv propriul lor destin. Chombart de Lauwe spune: „cunoștințele acumulate de un individ nu fac parte din cultura sa, decât dacă le utilizează pentru a comunica cu ceilalți, pentru a acționa, pentru a se dezvolta el însuși ”. Într-un sens, noțiunile de patrimoniu cultural, pe plan colectiv, ori de cunoștințe căpătate, pe plan individual, sunt ambigue. Acumulările unei civilizații nu sunt culturale decât în măsura în care sunt menținute vii într-o continuă reînnoire.

2. Sisteme de valori și aspirații culturale

Definirea nevoilor culturale ale unei societăți presupune cunoașterea concretă a comportamentelor unei întregi populații și acordul prealabil asupra definiției noțiunilor de Nevoie și Cultură.

În domeniul cultural se impune legătura dintre nevoi și aspirații, în special în studiul apariției noilor nevoi. Aceste nevoi și aspirații sunt legate de sistemele economice și de condițiile materiale de existențe, dar depind în același timp de concepția despre lume, de reprezentările și de sistemele de valori ale diferitelor medii care compun o societate.

Cultura este un progres care începe de la omul civilizat și ajunge la omul cultivat, și apoi, în stadiul superior, la omul format, educat. Această distincție pune problema raportului dintre civilizație și cultură.

Cultura este adesea opusă dezvoltării „naturale”, deoarece la un individ sau într-o societate, cultura marchează o stăpânire din ce în ce mai mare a omului asupra mediului înconjurător și asupra lui însuși, din care rezultă legătura frecventă dintre ideea de cultură și cea de progres. Se știe încă de la Kant, progresul culturii este legat de progresul rațiunii.

În acest sens se poate observa legătura culturii cu viața societății. Omul se cultivă într-un mediu social determinat, chiar dacă reușește din ce în ce mai mult să-l depășească pentru a comunica cu oamenii aparținând altor culturi și pentru a atinge un alt umanism. Dacă cultura este legată de viață și acțiune, atunci, copilul, omul, se cultivă într-un grup, într-un mediu, într-o societate, dar în același timp caută să se construiască intr-un fel original ca personalitate și să cucerească o libertate din ce în ce mai mare.

Autorii francezi în etnologie și sociologie, au vorbit adesea despre civilizația ne-materială și civilizația materială; de exemplu, mobilierul ori pregătirea hranei, munca și structurile sociale exprimă o civilizație tot astfel ca și literatura și muzica.

F. B. Taylor consideră cultura ca fiind „un complex care înglobează cunoștințe, credințe, arta, morala, dreptul, obiceiurile, și toate celelalte posibilități și practici căpătate de un om, ca membru al unei societăți ”, iar R. Linton consideră cultura ca pe „o expresie particulară a eredității sociale”, însă după T. Parsons „cultura reglează sentimentele și credințele, reprezentând valorile comune esențiale intr-un sistem de acțiune propriu unei societăți”. O cultură este marcată de o serie de modele, de imagini-ghid, de reprezentări la care se referă membrii unei societăți în comportamentele lor, în munca lor, în rolurile si relațiile lor sociale. De asemenea, tehnicile de organizare a spațiului, producției și muncii, consumul, au avut întotdeauna o importanță deosebită în transformările sociale. Acesta este jocul reciproc al legăturilor intime între manifestările materiale și aspectele ne-materiale ale culturii, raport care este esențial.

O societate, cu întreg bagajul său de opere materiale și creații spirituale, tradiții și modele vechi sau noi, comportamente și atitudini care îi dinsting pe membrii săi, constituie un tot în perpetuă transformare. Ceea ce face un artist este maniera în care percepe lumea și printr-o viziune convențională sau nu asupra realității. Cei ce receptează opera respectivă, o fac într-un mod diferit de artistul care a creat-o, în concordanță cu propriile lor personalități, aspirații, opinii sau necesități spirituale.

Orice cultură este marcată de un mediu cultural diferit, având propria sa originalitate. Clasa socială este, nu numai un mediu, dar și un grup a cărui originalitate este cu atât mai puternică cu cât este orientată spre acțiune și se opune altor clase.

Diferitele forme culturale și ideologii apar și dispar în funcție de un anumit mediu material, urban ori rural, și mediu social, în funcție de clasele sociale, regiunile și curentele istorice. Aceeași situație se poate manifesta și în cazul categoriilor de vârstă dacă tind să devină clase de vârstă.

Dar, în același timp, se pune si problema: cum putem armoniza și interpreta, la scară mondială, diversele civilizații și culturi care le corespund? De altfel, din ce în ce mai mult mediile sociale asemănătoare din două țări diferite tind sa coopereze în ciuda dificultăților de limbă, cooperare mult mai ușoară decât în cazul a două medii sociale diferite din aceeași țară(mediile științifice și ale clasei muncitoare etc.).

În ce măsură, prin aceste două noțiuni ale culturii, pe plan personal și pe plan social, putem să ne facem o idee despre cultură ori despre civilizație dincolo de culturi și de civilizații? Noțiunea de civilizație opusă celei de barbarie implică întotdeauna ideea de superioritate a unei civilizații asupra altora, a unei rase asupra altora, a unui popor asupra altora.

Ideea unei civilizații mondiale nu este periculoasă și, la limită, nici abstractă, dacă ea nu este propagată în avantajul în avantajul unei anumite civilizații, oricare ar fi ea. Chiar și ideea unei civilizații tehnice sau a unei civilizații urbane pare să fie discutabilă. Ea este mai ușor utilizată pentru a afirma superioritatea unor popoare asupra altora, progresul tehnic și gradul de urbanizare fiind dificil de degajat de noțiunea de perfecțiune intelectuală și morală. Noțiunea de dezvoltare economică și tehnică este legată de cea de putere, de prestigiu, de acumulare și de bogăție. O civilizație mondială nu poate avea sens decât ținând seama de libera expresie a culturilor, de respectul reciproc și de nevoile și aspirațiile tuturor paturilor de populație din toate țările.

3. Modificarea nevoilor și transformarea culturală

Transformările tehnice și științifice, evoluția nevoilor și schimbările de sisteme de valori sunt fără îndoială legate de două probleme de care va fi necesar să se țină seamă atunci când studiem dezvoltarea culturală. Pe de o altă parte, legătura dintre evoluția tehnică și schimbarea sistemelor de valori este limitată și trebuie să cunoaștem în ce măsură. Pe de altă parte, pentru a înțelege evoluția nevoilor trebuie mai întâi să studiem cum apar ele: acesta este indispensabil, în special în ceea ce privește nevoile culturale.

La prima problemă este posibil de răspuns doar cu ajutorul cercetărilor comparative în timp și în spațiu asupra diverselor civilizații. Există în manifestările artei, religiei, în magie și în știință, valori universale care are se degaja progresiv? În ce măsură gândirea rațională permite o comunicare între oameni, care să rezulte din diferențele culturale?

Transformările științifice și tehnice modifică fatal scara noastră de valori, în măsura în care ele ne determină să introducem noi date despre Univers și Om, în măsura în care ele deschid noi perspective. Putem să ne oprim la un anumit determinism științific în funcție de care va trebui adaptat Omul la lumea tehnică a cărui orientare nu o poate schimba? Sau , din contră, va trebui așteptat de la știință și de la evoluția tehnică o anumită orientare a propriei noastre evoluții în sensul pe care îl dorim? În acest sens, la ce scară de valori ne vom referi pentru a influența evoluția tehnică într-un sens sau altul?

Cea de-a doua problemă este în raport direct cu cea dintâi. În legătură cu transformările tehnice și dezvoltarea economică, cum apar noi nevoi? Vom relua aici distincția pe care am făcut-o mai sus – între nevoi-obligații și nevoi-aspirații – și vom încerca să aplicăm la dezvoltarea culturală schema evoluției mai largi. Nevoile-aspirații care se referă la învățământ, la cultură, la toate activitățile culturale devin progresiv nevoi-obligații, atunci când nivelul de viață și nivelul cultural sunt în creștere.

În același timp, dezvoltarea culturală nu însoțește automat dezvoltarea socială. O civilizație tehnică a confortului și a timpului liber poate să se dezvolte în condițiile unui nivel cultural mediocru. Cinematograful și televiziunea pot fi instrumente perfecționate de afaceri și, totodată, de manipulare a gândirii. Satisfacerea nevoilor evaluată, în principal, după cerere poate evolua în acest sens. Singurul mijloc de a o evita constă în ase ține seama progresiv de aspirațiile populației așa cum se manifestă ele. Studiul apariției aspirațiilor este o sarcină din ce în ce mai urgentă.

Aspirațiile nu se pot naște și nici manifesta decât într-un context economic, social și cultural favorabil. Sub un anumit nivel de viață, contrar celor spuse uneori, aspirațiile există, dar nu pot exprimate decât dacă conștientizarea lor este ușurată de o informație obiectivă și nemanipulată.

Sarcina dezvoltării culturale este, deci, imensă. Din ce în ce mai mult, nevoile-aspirații culturale vor deveni nevoi-obligații și dezvoltarea economică va depinde de dezvoltarea culturală.

CAPITOLUL V:

ASPIRAȚII, RELAȚII SOCIALE ȘI ORIENTĂRI VALORICE ALE TINERETULUI DIN CRAIOVA

METODOLOGIA CERCETĂRII

Volumul eșantionului: 200

Tipul eșantionului: aleator

Eșantionare: selecția probabilistică a tinerilor prin metoda „drumului aleator”

Reprezentativitate: eșantionul este aleator, aplicat unui grup de tineri cuprins între 17-19 de ani (clasa a XII-a) din Craiova cu o eroare tolerată de ± 2,8%

Valorile prezentate sunt cele rezultate direct din teren

Interviurile s-au desfășurat în licee

Durata desfășurării cercetării: mai 2005

Satisfacția față de viață. Nivelul de trai al tinerilor

Pentru a caracteriza starea de spirit a tinerilor s-au folosit trei indicatori: ”cât de mulțumiți sunt tinerii cum trăiesc în prezent”, “cât de mulțumiți sunt de cum trăiesc acum comparativ cu anul trecut”, “ cum cred că vor trăi anul viitor comparativ cu situația din prezent”. În prezent, se constată o evoluție pozitivă a indicatorilor analizați: crește ponderea celor mulțumiți de felul în care trăiesc, scade ponderea celor care considerã că trăiesc mai prost ca anul trecut, scade ponderea celor care cred că vor trăi mai prost anul viitor.

În ceea ce privește tema sprijinului pe care tinerii îl așteaptă sau îl caută la pornirea în viața, există în chestionar întrebări, referitoare la sprijinul venit din partea părinților, cum se materializează acestea, și zone de așteptare a sprijinului de către tineri.

1. Sunteți de părere că în România statul protejează tinerii?

Cât de mulțumit sunteți de modul în care a decurs viața dumneavoastră până acum?

3. Cum este viața ta în prezent comparativ cu cea de acum un an?

4. Cum credeți că veți trăi peste un an?

5. Cum apreciați familia din care faceți parte?

6. Cum apreciați că va fi situația familiei dumneavoastră în viitor?

7. Ce credeți că este important pentru a reuși în viață?

8. Vă rugăm să precizați cât de importante sunt următoarele lucruri pentru dvs.?

9. Așteptați sprijin din partea cuiva?

10. (Pentru cei care au ales codul 1). Cine credeți că v-ar ajuta cel mai bine să faceți față cerințelor vieții?

Activitatea școlară

Activitatea școlară este fundamentală în viața unui tânăr, în formarea sa profesională și pentru a reuși în viață. În motivul pentru alegerea liceului cei mai mulți consideră că i-au influențat prietenii cu 36%, prestigiul liceului 12%, așa au dorit părinții 14%, iar cele mai mici procente se evidențiază la variantele „este aproape de casă” 6% și „l-am considerat mai ușor” 3%.

Motivul pentru care au ales acest profil este predominant răspunsul „este un profil de viitor” cu 34% , iar cei care considera că profilul ales îi ajută la admiterea în facultatea pe care o doresc este de 20%, ceea ce înseamnă că sunt preocupați de reușita profesională.

11. Care a fost motivul în alegerea acestui liceu?

12. Care este motivul determinant în alegerea profilului la care sunteți în prezent?

13. Acest profil corespunde dorințelor dumneavoastră de formare profesională?

14. Considerați că este important să terminați studiile?

15. Dacă da, de ce?

16. Dacă nu, de ce?

17. În general, participați la activități extrașcolare?

Relațiile sociale și timp liber

Familia este instanța de sprijin la care apelează cel mai mult tinerii. Alte instanțe de sprijin: prietenii, școala, alte instituții sunt în mică măsură invocate ceea ce sugerează ca , dincolo de siguranța mediului familial, relațiile sociale sunt slabe. Oferta si disponibilitatea “celorlalți” dacă există nu sunt percepute.

Relațiile care se stabilesc cu familia, părinții sunt fie de schimb, de ajutor reciproc, bazate pe încredere. Astfel, în prezent 82% dintre tineri apreciază relațiile cu părinții ca bune și foarte bune, iar tinerii care consideră relațiile acceptabile cu părinții sunt de 14% și relațiile tensionate sunt de 2%.

Prietenii / grupul de prieteni constituie un reper important al relațiilor sociale. Întrebarea Cât de des întâlnești în grupul tău de prieteni următoarele situații vizează surprinderea unor comportamente mai puțin aprobate social, însă acestea sunt deseori valorizate la nivel de grup ca și mecanisme de integrare.

Conform opțiunilor subiecților, ponderea cea mai mare în ansamblul activităților de timp liber, o deține timpul petrecut împreună cu prietenii;

De asemenea, un segment important al tinerilor alocă timpul liber unor activități de consum cultural de masă: vizionarea unor programe TV, citesc cărți, ziare, reviste și folosesc calculatorul (internetul).

19. În ce relații sunteți cu familia?

20. Ce așteptați de la familia dumneavoastră?

21. După efectuarea activităților școlare în ce măsură vă mai rămâne timp liber?

22. În ultima perioadă cum obișnuiți să vă petreceți timpul liber?

23. Cât de des faceți acest lucru?

24. Practicați toate activitățile dorite în timpul liber?

(Pentru cei care au ales codurile 2 si 3). Care sunt motivele care vă împiedică să practicați activitățile dorite în timpul liber?

26. Ce reprezintă grupul de prieteni pentru dumneavoastră?

27. Ce ține unit grupul din care faceți parte?

Educație și muncă; tranziția de la școală la muncă

Pentru a analiza percepțiile și atitudinile tinerilor față de muncă și nivelul de instruire profesională am avut în vedere unele aspecte legate de motivațiile, așteptările, acțiunile tinerilor.

Din percepțiilor referitoare la muncă, tinerii de azi consideră munca: fiind ceva necesar pentru a-ți câștiga existența (73%) și un mijloc prin care își pot împlini visele (31%). Referitor la condițiile unui loc de muncã „ideal”, tinerii optează pentru un câștig bun în condițiile siguranței locului de muncă și realizării profesionale.

28. Ce intenționați să faceți după absolvirea liceului?

29. Considerați că urmând o facultate vă sporiți șansele de obținere a unui loc de muncă adecvat așteptărilor dumneavoastră?

30. La ce nivel de oportunități s-ar situa localitatea dumneavoastră privind cererea locurilor de muncă?

31. După părerea dumneavoastră, munca este…

32. Pentru dumneavoastră, care este factorul determinant în alegerea unui loc de muncă?

33. Alegeți trei variante care contează cel mai mult pentru ca un tânăr sa reușească, acum, în țara noastră?

34. Menționați toate sursele din care provin mijloacele dumneavoastră de trai?

35. Sunteți de acord cu afirmația: „trebuie să ai o slujbă ca să îți pui în valoare aptitudinile”?

34. Sunteți de acord cu afirmația: „este umilitor să primești bani fără să muncești pentru ei”?

37. Sunteți de acord cu afirmația: „munca este obligatorie pentru societate”?

38. Sunteți de acord cu afirmația: „munca trebuie să fie întotdeauna pe primul loc”?

Mobilitate

În scopul măsurării tendințelor de mobilitate internă și externă au fost folosite următoarele întrebări: intenționezi să pleci din localitatea în care locuiești și intenționezi să pleci din țară ?. Paradoxal, la prima întrebare, care ar trebui să fie un indicator al mobilității latente totale (internă și externă) avem un procent mai mic (45%) decât cel obținut la întrebarea a 2-a care este indicator exclusiv al mobilității externe (59%). Adică 59% dintre subiecții chestionați declară că vor să plece din țarã și 45% dintre subiecți declară că vor să plece din localitate(procent care ar fi trebuit să includă de fapt și mobilii exclusive externi). O asociere între cele două variabile ne arată faptul că prima întrebare (intenționezi să pleci din localitatea în care locuiești?) a fost înțeleasă de către subiecți mai mult ca un indicator al mobilității interne și probabil al mobilității familiale, în timp ce cea de-a doua întrebare a fost înțeleasă ca indicator al mobilității externe individuale. Astfel, 56% dintre cei care declară că doresc să plece temporar din țară și 8% dintre cei care spun că doresc să plece definitiv.

39. Intenționați să plecați din localitatea în care locuiți?

40. Dacă da, unde intenționați să plecați?

41. Care sunt motivele care v-ar determina să plecați în altă localitate?

42. Aveți în vedere să emigrați?

Cele trei variante de răspuns, Da, am deja un plan stabilit, Da, dar nu am ceva stabilit, Nu exclud această posibilitate în viitor, totalul procentelor este de 59% în comparație cu cei care exclud posibilitatea unei emigrări și cu cei nehotărâți care au în total 38%.

43. În cazul în care ați dori să plecați în străinătate, ați face-o pentru:

44. Care considerați că ar fi avantajele unei posibile emigrări?

45. Credeți că în România ar trebui să existe un plan de acțiune pentru tineret?

46. Care ar fi caracteristicile acestui plan de acțiune?

*Anexă

Chestionar privind aspirațiile și idealurile de viață ale tinerilor în societatea actuală

Satisfacția față de viață. Nivelul de trai al tinerilor

1. Sunteți de părere că în România statul protejează tinerii?

1. în foarte mare măsură

2. în mare măsură

3. în mică măsură

4. în foarte mică măsură

5. deloc

0. Nu știu/ N.R.

2. Cât de mulțumit sunteți de modul în care a decurs viața dumneavoatră până acum?

1. foarte mulțumit

2. mulțumit

3. nemulțumit

4. foarte nemulțumit

0. Nu știu/ N.R.

3. Cum este viața ta în prezent comparativ cu cea de acum un an?

1. mai bună acum

2. aproximativ la fel

3. mai proasta acum

4. Nu pot aprecia

0. N. R.

4. Cum credeți că veți trăi peste un an?

1. mai bine

2. aproximativ la fel

3. mai prost

4. Nu pot aprecia

0. N. R.

5. Cum apreciați familia din care faceți parte?

1. înstărită

2. modestă

3. săracă

0. N. R.

6. Cum apreciați că va fi situația familiei dumneavoastră în viitor?

1. la fel

2. mai bună

3. mai rea

4. Nu pot aprecia

0. N.R.

7. Ce credeți că este important pentru a reuși în viață?

1. să ai noroc

2. să muncești mult

3. să ai bani

4. să ai studii

5. să ai o meserie

6. să te ajute familia

7. Altceva (ce?)___________________ 0. N. R.

8. Vă rugăm să precizați cât de importante sunt următoarele lucruri pentru dvs.?

9. Așteptați sprijin din partea cuiva?

1. da

2. nu

0. N. R.

10. (Pentru cei care au ales codul 1). Cine credeți că v-ar ajuta cel mai bine să faceți față cerințelor vieții?

1. familia

2. prieteni

3. profesori

4. un psiholog care să te ajute și să te sfătuiască

5. instituții nonguvernamentale

6. biserica, preotul

7. Nu pot aprecia

8. N. R.

Activitatea școlară

11. Care a fost motivul în alegerea acestui liceu?

1. prestigiul liceului

2. așa au dorit părinții

3. are profilul pe care îl doream

4. este aproape de casă

5. m-au influențat prietenii

6. l-am considerat mai ușor

7. Alt motiv (care?)________________________________________________

0. N. R.

12. Care este motivul determinant în alegerea profilului la care sunteți în prezent?

1. pasiunea pentru acest domeniu

2. era cel mai accesibil

3. consider că este de viitor

4. îmi oferă pregătirea necesară pentru admiterea la facultatea pe care doresc să o urmez

5. așa au dorit părinții

6. în urma selecției am picat la acest profil

7.Altul(care?)_______________________________________________

0. Nu pot aprecia/N.R.

13. Acest profil corespunde dorințelor dumneavoastră de formare profesională?

1. în totalitate

2. parțial

3. deloc

0. N. R.

14. Considerați că este important să terminați studiile?

1. da

2. nu

0. N.R.

15. Dacă da, de ce?

__________________________________________________ 0. Nu pot aprecia

16. Dacă nu, de ce?

__________________________________________________ 0. Nu pot aprecia

17. În general, participați la activități extrașcolare?

1. da

2. nu

0. N. R.

Pentru cei care au răspuns codul 2, se trece la întrebarea 19.

18. În următoarele activități extrașcolare vă implicați în calitate de:

Relațiile sociale și timp liber

19. În ce relații sunteți cu familia?

1. foarte bune

2. bune

3. acceptabile

4. tensionate

5. nu am nici un fel de relație cu părinții

6. Nu pot aprecia

0. N. R.

20. Ce așteptați de la familia dumneavoastră?

1. ajutor material

2. sfaturi

3. libertate

4. înțelegere

5. iubire

6. nimic

0. N. R.

21. După efectuarea activităților școlare în ce măsură vă mai rămâne timp liber?

1. în foarte mare măsură

2. în mare măsură

3. în mică măsură

4. în foarte mică măsură

5. deloc

6. Nu pot aprecia

0. N. R.

22. În ultima perioadă cum obișnuiți să vă petreceți timpul liber?

1. mă întâlnesc cu prietenii

2. ascult muzică / radio

3. privesc emisiuni de televiziune

4. citesc ziare, reviste

5. citesc cărți

6. fac sport

7. merg în excursii

8. desfășor activități de voluntariat

9. folosesc calculatorul, internet

10. merg în cluburi / discoteci

11. mă odihnesc

12. Altceva(ce?)_____________________________________ 0. N. R.

23. Cât de des faceți acest lucru?

1. zilnic

2. cel puțin o dată pe săptămână

3. cel puțin o dată pe lună

4. Nu pot aprecia

0. N. R.

24. Practicați toate activitățile dorite în timpul liber?

1. în totalitate

2. parțial

3. deloc

0. N. R.

25. (Pentru cei care au ales codurile 2 si 3). Care sunt motivele care vă împiedică să practicați activitățile dorite în timpul liber?

1. lipsa banilor

2. timpul insuficient

3. lipsa prietenilor

4. comoditate

5. Altceva (ce?)_______________________________________________

6. Nu pot aprecia

0. N. R.

26. Ce reprezintă grupul de prieteni pentru dumneavoastră?

1. un loc unde îmi petrec timpul liber

2. un loc unde mă simt înțeles, iubit și ascultat

3. un loc unde mă simt liber, în largul meu

4. un loc unde îmi dezvolt personalitatea

5. un loc unde se pot iniția mici afaceri profitabile

6. un loc unde îmi lărgesc orizontul cunoașterii

7. un loc unde practic un hobby

8. Altceva____________________________________

0. N.R.

27. Ce ține unit grupul din care faceți parte?

1. vârsta apropiată

2. situația materială asemănătoare

3. hobby-uri comune

4. vecinătatea (locuim în aceeași zonă)

5. avem aceeași activitate

6. Altceva__________________________________

Educație și muncă; tranziția de la școală la muncă

28. Ce intenționați să faceți după absolvirea liceului?

1. să urmez o facultate

2. să-mi găsesc un loc de muncă

3. să pornesc o afacere

4. să emigrez

5. nu m-am hotărât

6. Altceva (ce?)______________________________________________

29. Considerați că urmând o facultate vă sporiți șansele de obținere a unui loc de muncă adecvat așteptărilor dumneavoastră?

1. categoric da

2. mai degrabă da

3. mai degrabă nu

4. categoric nu

5. Nu pot aprecia

0. N. R.

30. La ce nivel de oportunități s-ar situa localitatea dumneavoastră privind cererea locurilor de muncă?

1. foarte bun

2. bun

3. mediu

4. scăzut

5. foarte scăzut

0. Nu știu/ N. R.

31. După părerea dumneavoastră, munca este…

1. ceva necesar pentru a-mi câștiga existența

2. ceva care îmi consumă mult timp liber din viață

3. un mijloc prin care îmi pot împlini visele

4. un mijloc de a învăța lucruri noi

5. un mod plăcut de a petrece timpul

6. ceva specific ființei umane

7. valorificarea cunoștințelor mele

8. Altceva________________________________________

0. N. R.

32. Pentru dumneavoastră, care este factorul determinant în alegerea unui loc de muncă?

1. pasiunea pentru meseria respectivă

2. prestigiul social

3. câștigul material

4. posibilitățile de promovare

5. flexibilitatea programului

6. Altul (care?)______________________________________________

0. N. R.

33. Alegeți trei variante care contează cel mai mult pentru ca un tânăr sa reușească, acum, în țara noastră?

1. cunoștințele profesionale

2. aptitudinile și abilitățile practice

3. să provină dintr-o familie înstărită

4. să aibă calificare (studii) cât mai înaltă

5. sociabilitatea

6. cunoștințele, relațiile

7. să aibă talent

8. să aibă ambiție, perseverență

9. să aibă noroc

10. să aibă bani

11. Altceva(ce?)______________________________

34. Menționați toate sursele din care provin mijloacele dumneavoastră de trai?

1. din alocații

2. alte ajutoare sociale

3. de la părinți (familie)

4. din munci ocazionale (pe bază de contract)

5. Din altă parte_______________________________

0. N. R.

35. Sunteți de acord cu afirmația: „trebuie să ai o slujbă ca să îți pui în valoare aptitudinile”?

1. da, în totalitate

2. da, parțial

3. nu sunt de acord

0. N. R.

34. Sunteți de acord cu afirmația: „este umilitor să primești bani fără să muncești pentru ei”?

1. da, în totalitate

2. da, parțial

3. nu sunt de acord

0. N. R.

37. Sunteți de acord cu afirmația: „munca este obligatorie pentru societate”?

1. da, în totalitate

2. da, parțial

3. nu sunt de acord

0. N. R.

38. Sunteți de acord cu afirmația: „munca trebuie să fie întotdeauna pe primul loc”?

1. da, în totalitate

2. da, parțial

3. nu sunt de acord

0. N. R.

Mobilitate

39. Intenționați să plecați din localitatea în care locuiți?

1. da

2. nu

3. nu m-am gândit

4. nu m-am hotărât

0. N. R.

40. Dacă da, unde intenționați să plecați?

1. din orașul meu în alt oraș

2. din orașul meu într-un sat

3. într-o altă țară

0. N. R.

41. Care sunt motivele care v-ar determina să plecați în altă localitate?

1. motive de ordin material

2. motive familiale

3. motive profesionale

4. motive ce țin de petrecerea timpului liber

5. motive etnice

6. motive politice

7. Altceva____________________________________

42. Aveți în vedere să emigrați?

1. Da, am deja un plan stabilit

2. Da, dar nu am ceva stabilit

3. Nu exclud această posibilitate în viitor

4. Categoric nu

5. Nu știu

0. N. R.

43. În cazul în care ați dori să plecați în străinătate, ați face-o pentru:

1. pentru studii

2. pentru turism

3. pentru a lucra temporar în străinătate

4. pentru a-mi completa educația și calificarea

5. pentru a emigra și a trăi acolo

6. Altceva__________________________________

44. Care considerați că ar fi avantajele unei posibile emigrări?

1. câștiguri mai mari

2. obținerea unui loc de muncă corespunzător aspirațiilor mele

3. nivelul de trai mai ridicat

4.Altul(care?)________________________________

0. N. R.

45. Credeți că în România ar trebui să existe un plan de acțiune pentru tineret?

1. da

2. nu

3. nu știu

0. N. R.

Pentru cei care au ales codul 2 sau 3 se trece la întrebarea 47.

46. Care ar fi caracteristicile acestui plan de acțiune?

1. un plan care ar trebui să cuprindă oferte pentru locuri de muncă

2. întâlniri tematice în care tinerii ar trebui să comunice

3. sprijin moral și material

4. asociații cu caracter sportiv

5. asociații cu caracter cultural-artistic

6. posibilități de afirmare

7. posibilități de a-i sprijini pe alții

8. Altele (care?)___________________________________

47. Instituția de învățământ (Liceul): __________________________________

48. Profilul: __________________________________

49. Sexul: 1. F 2. M

50. Vârsta: __________

CONCLUZII

Între conceptele de valoare, aspirații, interese, idealuri și norme sociale sunt termeni cu multe suprapuneri semantice, iar în numeroasele contexte lingvistice ei sunt echivalenți. În psihologia socială și în sociologie conceptul de valoare a fost în largă măsură diluat în cei de normă și atitudine, dar folosindu-le pe acestea din urmă se pierde sau se neglijează un conținut psihosocial specific și relevant în explicația și predicția mentalităților și conduitelor individuale și grupale.

Există o varietate de definiții și interpretări date valorii, iar în disciplinele socio-umane accepțiunea cea mai frecventă este aceea de principii generale și abstracte despre ceea ce este important și prețuit în viață, despre cum trebuie oamenii să se comporte și să aprecieze situațiile, evenimentele, persoanele, precum și obiectele sociale și naturale. Trebuie precizat aici că m-am referit atât la valorile sociale (ca elemente principale ale contextului socio-cultural), cât și la varianta lor interiorizată la nivel de personalitate.

Conceptul de valoare se intersectează cu cele de atitudine, normă, ideal, interes, nevoie și trăsătură de personalitate.

Valorile ocupă un rol central în configurația personalității umane și ghidează atitudinile, judecățile și acțiunile noastre. Într-un anume sens valorile se exprimă în atitudini, deci atitudinile apar ca instrumente față de valori. Ele reprezintă și principii abstracte, ca Binele, Adevărul, Frumosul, Dreptatea. Chiar și în această formă putem presupune că valorile au apărut din anumite necesități.

Aspirațiile pot fi considerate în funcție de diferența care există între nevoi și mijloace, între obiect și valoarea sa, între comportări și reprezentări. Nu întotdeauna nevoia este cea care creează dorința. Sensul raportului poate fi inversat, întrucât uneori dorința este cea care creează nevoia, deoarece dorința își are sursa nu numai în impulsurile interne, dar și în solicitările imaginilor, ale reprezentărilor. Obiectul nu este dorit decât în funcție de valoarea pe care o poartă. Acest grad de valorificare a obiectului depinde de dorința pe care o au oamenii dintr-un grup sau dintr-o societate.

Aceste reprezentări și imagini trebuiesc puse în raport cu comportamentele indivizilor motivate de nevoi și dorințe. Astfel, aspirațiile apar într-un sistem complex în care ele pot fi studiate în funcție de raporturile obiect-valoare, mijloc-nevoie, comportament-reprezentare, raporturi ce vor permite înțelegerea unui aspect al procesului de interacțiune dintre aspirații personale sau colective și transformările sociale.

Aspirațiile sunt orientate de imagini, de semne, de simboluri. Legate de reprezentări este sunt comunicabile prin limbaj, atunci când nevoile și dorințele nu sunt direct exprimabile, insă aspirațiile cele mai personale poartă întotdeauna amprenta unei societăți. Aspirația înseamnă rivalitate sau participare, iar tocmai acest caracter puțin ambiguu al aspirației îi dă o importanță specială în studiul raporturilor dintre persoană și societate.

O serie impresionantă de studii experimentale și corelaționale, precum și experiența nemijlocită arată că atitudinile sunt achiziționate prin diferite mecanisme ce se întind de la simpla asociere sau expunere de stimuli până la comparații și judecăți sociale complexe.

În tinerețe și maturitate formarea și schimbarea atitudinilor noastre au ca sursă compararea socială. Ne comparăm cu ceilalți pentru a vedea dacă punctele noastre de vedere asupra realității sociale sunt corecte sau nu. Atunci când constatăm o consensualitate puternică, ni se întărește convingerea că gândim bine. În acest sens, prin comparație adoptăm atitudini identice cu persoanele și grupurile pe care le prețuim sau în grațiile cărora vrem să intrăm.

Făcând un paralelism între atitudine și comportament, atitudinea este o forță motivațională, generând o acțiune specifică. În această calitate ea apare drept cauză a comportamentului, multiplicându-se în actele noastre de conduită. De asemenea, prin socializare, nu numai că ne însușim anumite atitudini și crezuri, dar ni se inoculează și principiul că ele trebuie să fie respectate, la cele mai multe culturi și grupuri sociale norma promovată fiind aceea de a practica un acord între crez, vorbă și faptă. Pe o asemenea proprietate se bazează ideea că dacă schimbăm mentalitatea oamenilor se va schimba și comportamentul lor, idee atât de invocată în actualul context din România.

Atitudinile și intențiile sunt un concept nou în cercetarea atitudinilor și modificărilor comportamentale. Eticheta drept „intenție comportamentală”, conceptul este legat de ceea ce intenționează să întreprindă cineva în legătură cu ceva, indiferent de acțiunea realizată în final. Schimbarea atitudinală pare a precede ceea ce spun oamenii că intenționează să facă.

Încă de mic, individul trăiește într-un câmp valoric și atitudinal și este supus determinărilor din partea instanțelor socializatoare (persoane, grupuri, instituții și organizații), determinări ce pot fi difuze și spontane sau specifice și intenționale. În cazul din urmă, atunci când respectivele instanțe inițiatoare urmăresc deliberat mai mult sau mai puțin insidioase, avem de-a face cu persuasiunea. Conceptul de persuasiune este foarte apropiat semantic de ceea ce înseamnă manipulare.

Indivizii cărora o sursă li se adresează prelucrează informația și o însușesc diferențiat, dar dezvoltă și mecanisme specifice de apărare, de rezistență la persuasiune. Unul dintre aceste mecanisme este expunerea selectivă, procesul prin care, conștient sau nu, oamenii evită expunerea la acele informații care sunt în dezacord cu valorile, normele, atitudinile, și opiniile lor și caută preferențial informațiile ce susțin convingerile lor. Aici contează foarte mult cât de severe sunt normele grupului de apartenență și / sau de referință, dar numai în cazul în care comunitatea căreia îi aparține individul este închisă și conservatoare, șansele de a primi și interpreta informații ce subminează convingerile colective sunt mici.

Capitolul III evidențiază faptul că simbolurile sunt semne care evocă obiecte absente, ori o realitate invizibilă. Ele pot exprima idei, valori, sentimente, având o puternică tentă afectivă, dar și un conținut intelectual și o forță activă. Luate în acest sens simbolurile conțin o anumită formă de proiectare în viitor a ceea ce dorim sau de respingere în trecut a ceea ce refuzăm; o aspirație care se realizează în afara lumii prezente vizibile.

Oamenii au însă nevoie de noi certitudini, simboluri, principii sau chiar de prejudecăți care să le confere liniștea interioară necesară pentru comportamentul cotidian. Această structura psihică de sprijin, de răspuns, în fața multiplelor răsturnări de obișnuințe și valori, de simboluri și raporturi interumane, de instituții și mentalități, se construiește prin întâlnirea dintre rațiune și emoțional. Nu există o rețetă pentru dimensionarea celor două componente ale subiectivității. Interferența și sinteza lor depinde de contextul social, de capitalul cultural și nivelul de civilizație al societății, precum și de intelectualitatea fiecăruia dintre noi. Oamenii au nevoie de factori motivaționali care să-i sprijine pentru un tip de acțiune socială sau altul. Pe acest parcurs al manifestării subiectivității sociale, miturile coexistă cu raționalitatea. Aceasta din urmă este alcătuită din explicațiile savante, critice, specializate asupra realității sociale.

Aspirațiile legate de dorințele cele mai personale sunt în raport cu situația și rolul social ale fiecărui individ. Tot astfel, marile aspirații colective care par uneori să antreneze grupuri largi, în special clase sociale, chiar și societăți întregi, sunt trăite într-un fel original de fiecare în funcție de caracterul său, de personalitatea sa, de istoria și vocația sa. Aspirațiile sunt la limita dintre personal și social.

Unul dintre motivele esențiale pentru care oamenii urmează școala, cu precădere după încheierea învățământului obligatoriu, este reușita socială: mergem la școală pentru a reuși în viață, pentru a promova în societate, pentru a câștiga un statut social superior. De aceea, coordonatele valorice (implicite sau explicite) ale modelului dominat de reușita socială reprezintă elemente fundamentale ale motivației învățării, influențând totodată dinamica pieței forței de muncă, învățarea pe durata întregii vieți și din toate activitățile și situațiile de viață și, în ultimă instanță, calitatea capitalului uman și tipul de societate spre care ne îndreptăm.

Cultura este pentru individ, pentru un grup sau pentru o societate, unei structuri complexe de cunoștințe, reprezentări, valori, modele, interese, aspirații, credințe, mituri interdependente unele cu celelalte, a căror geneză se petrece în cadrul transformărilor tehnice, economice și sociale proprii unei societăți. Cultura unui individ ori a unui grup se sprijină pe istoria individuală sau colectivă, un anumit dinamism împingându-l pe individul uman spre noi obiecte, și mărindu-i stăpânirea asupra mediului înconjurător. Variațiile culturale, opozițiile culturale între grupuri (clase sociale, grupuri etnice, clase de vârstă, entități regionale etc.) joacă un rol esențial în viața socială.

În domeniul cultural se impune legătura dintre nevoi și aspirații, în special în studiul apariției noilor nevoi. Aceste nevoi și aspirații sunt legate de sistemele economice și de condițiile materiale de existențe, dar depind în același timp de concepția despre lume, de reprezentările și de sistemele de valori ale diferitelor medii care compun o societate.

Cultura este un progres care începe de la omul civilizat și ajunge la omul cultivat, și apoi, în stadiul superior, la omul format, educat. Această distincție pune problema raportului dintre civilizație și cultură.

Ultima parte a lucrării cuprinde aplicarea chestionarului privind aspirațiile tinerilor liceeni din clasa a XII-a. Modalitatea de cercetare pentru care s-a optat a fost ancheta sociologica pe baza de chestionar. Eșantionul a fost determinat, prin raportare la populația țintă din municipiul Craiova, la un volum de 200 de subiecți.

Chestionarul cuprinde 50 de întrebări, 4 întrebări conținând date demografice, iar în 46 de întrebări ale chestionarului s-a urmărit identificarea reperelor care jalonează viața socială a liceenilor craioveni, a factorilor care le condiționează și ghidează activitatea profesională, relațiile sociale, atitudinea față de societate în general. Astfel, ipotezele care au stat la baza construirii instrumentului de lucru au acoperit următoarele dimensiuni: satisfacția față de condițiile oferite în prezent de societate; deschiderea în vederea implicării sociale, a participării; atitudinea față de viață, munca, familie, prieteni si cunoștințe.

Pentru a caracteriza starea de spirit a tinerilor s-au folosit trei indicatori: ”cât de mulțumiți sunt tinerii cum trăiesc în prezent”, “cât de mulțumiți sunt de cum trăiesc acum comparativ cu anul trecut”, “ cum cred că vor trăi anul viitor comparativ cu situația din prezent”. În prezent, se constată o evoluție pozitivă a indicatorilor analizați: crește ponderea celor mulțumiți de felul în care trăiesc, scade ponderea celor care consideră că trăiesc mai prost ca anul trecut, scade ponderea celor care cred că vor trăi mai prost anul viitor.

În ceea ce privește tema sprijinului pe care tinerii îl așteaptă sau îl caută la pornirea în viața, există în chestionar întrebări, referitoare la sprijinul venit din partea părinților, cum se materializează acestea, și zone de așteptare a sprijinului de către tineri.

Activitatea școlară este fundamentală în viața unui tânăr, în formarea sa profesională și pentru a reuși în viață. În motivul pentru alegerea liceului cei mai mulți consideră că i-au influențat prietenii cu 36%, prestigiul liceului 12%, așa au dorit părinții 14%, iar cele mai mici procente se evidențiază la variantele „este aproape de casă” 6% și „l-am considerat mai ușor” 3%. Motivul pentru care au ales acest profil este predominant răspunsul „este un profil de viitor” cu 34% , iar cei care considera că profilul ales îi ajută la admiterea în facultatea pe care o doresc este de 20%, ceea ce înseamnă că sunt preocupați de reușita profesională.

Pentru a analiza percepțiile și atitudinile tinerilor față de muncă și nivelul de instruire profesională am avut în vedere unele aspecte legate de motivațiile, așteptările, acțiunile tinerilor.

Familia este instanța de sprijin la care apelează cel mai mult tinerii. Alte instanțe de sprijin: prietenii, școala, alte instituții sunt în mică măsură invocate ceea ce sugerează că, dincolo de siguranța mediului familial, relațiile sociale sunt slabe. Oferta si disponibilitatea “celorlalți” dacă există nu sunt percepute. Relațiile care se stabilesc cu familia, părinții sunt fie de schimb, de ajutor reciproc, bazate pe încredere.

Din percepțiilor referitoare la muncă, tinerii de azi consideră munca: fiind ceva necesar pentru a-ți câștiga existența (73%) și un mijloc prin care își pot împlini visele (31%). Referitor la condițiile unui loc de muncã „ideal”, tinerii optează pentru un câștig bun în condițiile siguranței locului de muncă și realizării profesionale.

În scopul măsurării tendințelor de mobilitate internă și externă au fost folosite următoarele întrebări: intenționezi să pleci din localitatea în care locuiești și intenționezi să pleci din țară ?. 59% dintre subiecții chestionați declară că vor să plece din țară și 45% dintre subiecți declară că vor să plece din localitate. O asociere între cele două variabile ne arată faptul că prima întrebare (intenționezi să pleci din localitatea în care locuiești? ) a fost înțeleasă de către subiecți mai mult ca un indicator al mobilității interne și probabil al mobilității familiale, în timp ce cea de-a doua întrebare a fost înțeleasă ca indicator al mobilității externe individuale. Astfel, 56% dintre cei care declară că doresc să plece temporar din țară și 8% dintre cei care spun că doresc să plece definitiv.

Nașterea și dezvoltarea aspirațiilor sunt legate fiecare de tendințele, de mișcările afective, dar mai ales de percepția și reprezentarea lumii exterioare și a celuilalt în funcție de anumite sisteme de valori proprii într-un mediu social și cultural determinat. Aspirațiile nu se pot naște și nici manifesta decât într-un context economic, social și cultural favorabil. Sub un anumit nivel de viață, contrar celor spuse uneori, aspirațiile există, dar nu pot exprimate decât dacă conștientizarea lor este ușurată de o informație obiectivă și nemanipulată.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ