Aspecte Sociale Legate de Deteriorarea Relatiei Detinutilor cu Mediul de Suport Primar

Psihologie

Aspecte Sociale Legate de Deteriorarea Relatiei Detinutilor cu Mediul de Suport Primar

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

INTRODUCERE

Capitolul 1 : Penitenciarul. Reglementări naționale.

1.1. Observații generale privind mediul privativ de libertate în România

1.2. Modul de viață în spațiul penitenciar cu normele si valorile formale și informale

1.3. Reglementări internaționale privind tratamentul persoanelor private de libertate

1.4. Consecințe socio-psihologice ale privării de libertate

1.5. Deposedarea de rolurile parentale

Capitolul 2 : Orientări teoretice explicative ale delincvenței

2.1 Teoria dezorganizării sociale

2.2. Teoria asocierii diferențiale

2.3. Teoria controlului social

2.4. Teoria reacției la frustrare

2.5. Teoria anomiei sociale

Capitolul 3 : Familia în viața deținutului

3.1. Mediul de suport primar

3.2.Funcțiile familiei

3.3. Importanța timpului petrecut în familie ca și element ce coordonează viața

3.4. Rolul asistentului social în menținerea legăturii cu familia deținutului

3.5. Factorii deteriorării relațiilor de cuplu și detenția

3.6.Cercetari internationale legate de deținuti și familie

Capitolul 4: Cercetarea

4.1. Motivația alegerii temei de cercetare

4.2. Scopul,obiective,întrebări de cercetare

4.2.1. Grupul țintă

4.3. Cadrul metodologic

4.3.1 Modalități și tehnici de culegerea și prelucrare a informații

4.4. Rezultatele cercetării:

4.5. Concluziile părții de cercetare

Capitolul 5 : Prezentarea intervenției de tip asistență socială

5.1. Justificarea intervenției în raport cu rezultatele cercetării

5.2. Scopul intervenției

5.3 Planul de interventie

5.4 . Prezentarea propriu-zisă a intervenției de tip asistență socială

5.5. Prezentarea rezultatelor descriptive ale intervenției

Capitolul 6: Concluzii finale

INTRODUCERE

Motivația alegerii temei de studiu

“ Aspecte sociale legate de deteriorarea relațiilor deținuților cu mediul de suport primar”

Nu am ales în mod întâmplător să studiez această temă, alegerea fiind făcută atât din punct

de vedere personal cât și profesional. La sfârșitul anului I de studiu al asistenței sociale am

început practica profesională de vară la Penitenciarul Gherla,fără să mă gândesc că o să devin

pasionată de acest domeniu specific al asistenței sociale si anume munca cu persoanele

private de libertate.

Ulterior, mi-am desfășurat toate stagiile de practică profesională din decursul celor trei

ani de studiu la Penitenciarul Gherla și tot aici am decis să-mi fac cercetarea și intervenția

pentru lucrarea de licență.

Importanța si actualitatea problematicii sociale studiate

Consider că tema aleasă de mine are o deosebită relevanță socială deoarece familia este cel

mai important mediu de suport din viața fiecăruia dintre noi. Tocmai din motivul importanței

suportului familial ,relația cu familia trebuie sa fie păstrată și după încarcerare.

În timpul petrecut în detenție se poate lucra asupra capacității de relaționare cu mediul de

suport prin dezvoltarea unor programe specializate in domeniile psiho-sociale.

În timpul perioadei de practică am observat că multe dintre persoanele private de libertate

se confruntă cu lipsa unui suport adecvat din partea familiei, relație tensionată cu partenerul/a

de viață,abilități scăzute de comunicare si relaționare. Aceste aspecte reprezintă cauzele unui

risc ridicat de recidivă.

Capitolul 1 : Penitenciarul. Reglementări naționale.

1.1. Observații generale privind mediul privativ de libertate în România

În subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor , coordonată de Ministerul Justiției , există 43 de instituții de detenție.

În perioada 2004-2009 s-a înregistrat modificarea legislației specifice mediului privativ de libertate prin :

– Hotărârea Guvernului nr.1849/2004 privind organizarea , funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor , cu modificările și completările ulterioare ;

-Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

– Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

-Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare ;

-Ordinul nr.2714/C/2008 privind durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate;

-Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești;

Studiul realității dar și al acestor legi enumerate indică faptul că există politici de educație și asistență psihosocială pentru persoanele private de libertate , ce au loc în perioada executării pedepselor privative de libertate dar nu există o politică referitoare la responsabilități interinstituționale după executarea penală. Sistemul de siguranță trebuie sa garanteze paza eficientă dar materialele cu care se face acest lucru sunt învechite , condițiile de detenție rămân precare în ciuda prevederilor legate de necesitatea normelor de funcționare de natură organizatorică și logistică. Urmările economice ale infracționalității din România sunt considerabile , făcându-se cheltuieli privind controlul acestui fenomen. Mai mult , familiile deținuților, rămân fără sprijin material fiind beneficiare de ajutor social , consumând deci fonduri ale statului.

În anul 2014 au avut loc modificări ale Codului Penal al României și al Codului de Procedură Penală , modificări ce au determinat micșorarea numărului de indivizi aflați în arest preventiv. Legislația actuală contribuie într-o mică măsură la recuperarea socială a deținuților.

Sunt importante aceste precizări referitoare la mediul privativ de libertate întrucât aglomerarea penitenciarelor depinde în primul rand de oamenii care răspund de politica penală și apoi de infractori ; ar fi benefic deci ca parlamentul nostru să dezbată anual legislația penală iar politica să identifice soluții realiste în spirit european.

Ca noutate în ceea e privește pedeapsa privativă de libertate , cuantumul acesteia se prezintă astăzi , în felul următor :

– pentru infracțiunea de distrugere, persoana era sancționată cu o lună-3 ani iar de acum va fi sancționată cu 3 luni-2 ani ;

– pentru furt calificat pedeapsa scade de la 15 la 10 ani;

– pentru hărțuire sexuală pedeapsa scade de la 2 la un an;

– pentru înșelăciune, pedeapsa scade de la 15 la 3 ani;

– pentru lipsirea de libertate în mod ilegal pedepsele erau 3-10 ani, acum vor fi 1-7 ani;

– pentru șantaj pedeapsa scade de la 6 luni la un an;

– pentru trafic de minori pedepsele scad de la 5-15 ani la 3-10 ani închisoare;

– pentru violare de domiciliu pedeapsa scade de la 6 luni-4 ani la 3 luni-2 ani.

În categoria infracțiunilor intra conform noii legi : hărțuirea unei persoane, sancționată cu 3-6 luni, respectiv 1-3 luni închisoare ; solicitarea de favoruri sexuale pentru întocmirea de acte , solicitare a unui funcționar public , sancționată cu închisoare de 6 luni-3 ani.

Odata cu noua legislație , deținuții pot păstra legătura cu familia prin : corespondență , comunicare on-line , convorbiri telefonice ; ei au dreptul de a primi vizite, pot beneficia de vizita intima a soțului/soției dacă îndeplinesc anumite condiții prestabilite legal. Totodată persoanele condamnate au dreptul la încheierea căsătoriei în penitenciar, după care soții pot beneficia de vizită intimă, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.

În cazuri excepționale de deces/îmbolnăvire a unui membru din familie , individul privat de libertate i se poate permite să iasă din penitenciar .

Cadrul legal de organizare și funcționare a penitenciarelor din România nu prevede ca directorii de penitenciare să aibe o autonomie care să-i salveze de birocrație, nu promovează structuri suple în vederea creșterii eficienței, Institutul Național de Criminologie s-a desființat, specialiștii ce realizau studii necesare unor legi solide sau unor strategii de prevenire , fiind redistribuiți.

O soluție comună pentru reducerea numărului de persoane private de libertate, care pare cea mai potrivită, o constituie întărirea rolului comunității și implicarea sa directă în acțiunile de prevenire. În acțiunile de prevenire a infracțiunilor atât organizațiile guvernamentale, conducerile organizațiilor nonguvernamentale cât și comunitatea trebuie să-și unească eforturile, pentru a pune în aplicare o strategie comună, a cărei eficiență nu va întârzia să-și arate roadele în viitor.

1.2. Modul de viață în spațiul penitenciar cu normele si valorile formale și informale

Viața în închisoare este o viață grea, aici este anulată orice intimitate, totul este la vedere pentru ceilalți. Relațiile interpersonale din cadrul grupurilor eterogene de deținuți diferă : sunt relații de atracție , de respingere , de indiferență. Relațiile interpersonale sunt o golire de sine, nu te poți ascunde de partea rea a conduitei celor din jur.

Penitenciarul creează un tip aparte de relații interpersonale , influențate de : modul de organizare al penitenciarului , activitățile desfășurate în interiorul acestuia , specificul deținuților. În detenție pot să apară efecte de corupție reciprocă a deținuților, având loc un proces de socializare inversă. Condamnatul se simte eliminat de societate, astfel încât își dezvoltă o tehnică de reacție față de controlul formal ; se dezvoltă astfel o subcultură, ceea ce favorizează creșterea ratei de recidivism.

Erving Goffman , în lucrarea Aziluri , consideră penitenciarul ca fiind o ,,instituție totală’’ , o formă de protecție ca și orfelinatele , sanatoriile , azilurile de batrani sau spitalele de psihiatrie în care își trăiesc viața reglementată oficial , un numar mare de indivizi , separați de societate pentru o perioada de timp. Trăsătura acestei instituții accentuează sentimentele de frustrare și schimbare , prin interzicerea interacțiunilor sociale , prin imaginea zidurilor sau a gratiilor , prin impunerea unui program zilnic strict, prin îngrădirea libertății. Protecția victimelor se face prin ruptura de mediul social , al omului vinovat și nu este flexibilă în satisfacerea nevoilor personale ale celui condamnat. Goffman menționează că viața în penitenciar poate înrăutăți comportamentul și diferitele atitudini , datorită contactului cu indivizi dezorganizați moral.

1.3. Reglementări internaționale privind tratamentul persoanelor private de libertate

Consiliul Europei a fost creat cu scopul de a promova drepturile omului și importanța legii , are 47 de membri iar România a devenit membră a lui , în anul 1993, ratificând Convenția Europeană a Drepturilor Omului în 1994 prin Legea nr. 30 din data de 18 mai 1994. Un document important ce stă la baza activității Consiliului Europei este Convenția Europeanã a Drepturilor Omului , adoptată încă din anul 1953.

,, În ceea ce privește tratamentul persoanelor condamnate, Convenția cuprinde câteva articole cu impact direct:

– art. 3 . interzicerea torturii, a pedepselor și tratamentelor inumane și degradante,

– art. 4 . interzicerea muncii forțate,

– art. 5 . dreptul la libertate și siguranță,

-art. 6 . dreptul la un proces echitabil,

-art. 8 . dreptul la viață privată, familie, domiciliu și corespondență. ‘’

Consiliul Europei a adoptat o serie de recomandări asupra regulilor europene privind penitenciarele , una dintre acestea fiind Recomandarea (2010) 1 asupra regulilor europene privind probațiunea ; recomandarea stabilește principii de bază referitoare la incluziunea socială a infractorilor, administrarea echitabilă a justiției, respectul pentru drepturile infractorilor, interdicția de a aplica restricții suplimentare asupra depturilor condamnaților. În programul adoptat de Consiliul European în prin ruptura de mediul social , al omului vinovat și nu este flexibilă în satisfacerea nevoilor personale ale celui condamnat. Goffman menționează că viața în penitenciar poate înrăutăți comportamentul și diferitele atitudini , datorită contactului cu indivizi dezorganizați moral.

1.3. Reglementări internaționale privind tratamentul persoanelor private de libertate

Consiliul Europei a fost creat cu scopul de a promova drepturile omului și importanța legii , are 47 de membri iar România a devenit membră a lui , în anul 1993, ratificând Convenția Europeană a Drepturilor Omului în 1994 prin Legea nr. 30 din data de 18 mai 1994. Un document important ce stă la baza activității Consiliului Europei este Convenția Europeanã a Drepturilor Omului , adoptată încă din anul 1953.

,, În ceea ce privește tratamentul persoanelor condamnate, Convenția cuprinde câteva articole cu impact direct:

– art. 3 . interzicerea torturii, a pedepselor și tratamentelor inumane și degradante,

– art. 4 . interzicerea muncii forțate,

– art. 5 . dreptul la libertate și siguranță,

-art. 6 . dreptul la un proces echitabil,

-art. 8 . dreptul la viață privată, familie, domiciliu și corespondență. ‘’

Consiliul Europei a adoptat o serie de recomandări asupra regulilor europene privind penitenciarele , una dintre acestea fiind Recomandarea (2010) 1 asupra regulilor europene privind probațiunea ; recomandarea stabilește principii de bază referitoare la incluziunea socială a infractorilor, administrarea echitabilă a justiției, respectul pentru drepturile infractorilor, interdicția de a aplica restricții suplimentare asupra depturilor condamnaților. În programul adoptat de Consiliul European în 2000 , se arată că tratarea în mod identic a deciziilor judiciare ale unui stat membru al UE de către alt stat UE poate să îmbunătățească tratamentul persoanelor private de libertate.

În încercarea de a cunoaște tratamentul persoanelor private de libertate , importantă este de studiat si Recomandarea referitoare la Regulile Penitenciare Europene reguli ce dezbat aspecte ale regimurilor penitenciare referitoare la tratamentele medicale, suprapopularea penitenciară, eliberarea condiționată, educația și munca în penitenciare.

Totodată există informații în mass-media ale tratamentului deținuților , informații în urma cărora se poate observa dacă reglementările internaționale specifice sunt sau nu aplicate.

Respingerea condițiilor de trai inumane este un principiu de care unele țări țin cont poate într-o manieră exagerată : multe penitenciare cum este cel din Norvegia (Halden) , au condiții foarte bune și celule dotate cu frigider , baie privată sau tv ; în Spania , principiul referitor la dezvoltarea relațiilor copii – părinți a determinat ca celor privați de libertate să li se permită a locui în penitenciar cu fiii sau fiicele pâna la împlinirea de către copii , a vârstei de trei ani. ( http://usatoday30.usatoday.com/familyprison )

În Bolivia și Austria , există penitenciare în care deținuții sunt tratați precum în stațiuni. Suprapopularea penitenciarelor a determinat autoritățile din Marea Britanie , să nu priveze de libertate decât pe cei care au comis infracțiuni grave , pentru cei ce au de ispășit un an de zile soluția fiind munca în folosul comunității. Tot aici , în unele penitenciare cheile de la celule sunt puse la dispoziția deținuților lucru menit să le redea demnitatea stipulată de către dreptul intern , lucru ce determină ca ei să se protejeze. În Kenia , au loc fapte terifiante în celulele care găzduiesc peste 30 de indivizi ; aici nu se oferă apă pentru baie sau servicii medicale. Toate aceste aspecte sunt generalizate în cartea lui Jeffrey Archer ,, Prison Dairy ‘’ – Volumul 2 ,,Purgatory ‘’ ( 2010 ). În ,,Midnight Express’’ ( 1977 ) , Billy Hayes povestea experiențele dintr-un penitenciar aflat în Turcia , unde gardienii aplicau tratamente inumane deținuților. ,, Închisoarea din Carandiru este recunoscută și ea pentru execuțiile sau torturile finalizate cu moartea deținuților , pentru condițiile igienice mizere , pentru lipsa anesteziilor în cauzuri de operație.’’

1.4. Consecințe socio-psihologice ale privării de libertate

Nu există om care să nu tindă spre libertate. Nu toți oamenii știu , însă , ce este libertatea și o înțeleg cel mai bine atunci când se află in spatele porților unui penitenciar.

Ce înseamnă a fi privat de libertate ? Înseamnă că nu poți face absolut orice dorești , dupa bunul plac. Înseamnă că nu poți acționa cum vrei , ținând seama doar de propriile plăceri și interese. Înseamnă că ești un om care confunzi libertatea cu libertinajul , comportament ce sfidează regulile moralei și ale decenței. Înseamnă că nu admiți regulile majorității și legile statului. Privarea de libertate presupune deposedarea persoanei de intimitate , de bunurile și acțiunile care-i aparțineau cândva în mod exclusiv dar și o șansă prin reabilitare , de a participa la constituirea voinței colectivității. Reducerea libertății pe durata detenției cuplată cu dizolvarea capacităților de trăire normală a legăturilor afective cu familia sau prietenii influențează integritatea psihică a celui încarcerat.

Analizând consecințele socio-psihologice ale privării de libertate menționăm că durata condamnării ( mai mare sau mai mica ) este principalul factor stresor , urmat de o serie largă de frământări psihice , începând cu criza de detenție. Omul , ca urmare a privării de libertate este obligat să se conformeze regulamentelor de ordine interioară. Pătrunzând în psihologia deținutului am putea spune că ,, din punct de vedere al dezvoltării afective se află într-o situație spre limită, cu tendință spre dezechilibru afectiv. Anxietatea lui este accentuată atât ca stare cât și ca trăsătură ; percepe timpul petrecut în penitenciar dintr-o poziție apăsătoare. Uneori are stări afective de tip depresiv, tensiune, teamă, nervozitate, frică, neplăceri și nemulțumiri , resimțind pierderea libertății. Mulți au un trecut care apasă asupra conștiinței lor. Trăirile afective ale unui deținut se reflectă la nivelul organismului în diferite probleme fiziologice și disconfort. Mulți se plâng adesea de dereglări somatice difuze ca dureri de cap, tulburări digestive, insomnie. Deținuții sunt persoane care își face numeroase griji și prezintă o stare general dezagreabilă, au o motivație slab dezvoltată , o slabă putere a voinței. Unora le place, uneori compania altor deținuți, dar cel mai des majoritatea au nevoie de momente de singurătate în care să citească, să mediteze sau să aibă liniște. În relațiile cu ceilalți indivizi din penitenciar , un deținut oscilează între respingere și acceptare ; dă dovadă uneori de intoleranță. Este prins între reținerea de a stabili legături și dorința de a se apropia de ceilalți. Această ambivalență îl face să fie selectiv în relații. Deținutul are de regulă disponibilități energetice reduse, este puțin rezistent la eforturi îndelungate și de aceea, în condiții de suprasolicitare se epuizează rapid. ‘’

1.5. Deposedarea de rolurile parentale

Ceea ce îi deosebește pe toți deținuții este caracterul unic al rolurilor sociale din spațiul închis al penitenciarelor și pierderea unor statusuri , a unor poziții sociale pe care le aveau în libertate. Dacă este adevărat că cei privați de libertate pot fi grupați după caracteristici comune : neadaptați social, infractori , tâlhari etc , bazate pe etichetarea lor , este la fel de adevărat că unii indivizi închiși nu se încadrează perfect in aceste categorizări. Acești ultimi indivizi , ajunși in detenție datorită încălcării normelor de conviețuire socială , întâmpină diverse dificultăți în viața grea a închisorii : socializare dificilă , predispunere la accidente , adaptări dificile la schimbări , letargie.

Există situații în care o mamă singură sau un tată lipsit de sprijinul partenerei de viață este condamnat la închisoare , pentru rele tratamente aplicate propriului copil. Mulți părinți de acest gen ajung in penitenciarele din România pierzând custodia minorilor respectivi ( cauza fiind nu atât încarcerarea ci abuzul sau neglijarea gravă de care au dat dovadă , asupra propriilor fii sau fiice ). Vorbim deci de o deposedare a deținuților de calitatea parentală. Acești copii pot ajunge să rămână în centre de plasament pentru perioade lungi de timp, până când sunt luate decizii cu privire la custodie. Propunerile recente de scurtare a perioadei în care copiii acestor oameni rămân în sistemul de protecție includ utilizarea categoriilor de abuz pentru a ghida deciziile cu privire la custodie. Această abordare presupune că astfel de fapte sunt incompatibile cu un parenting securizant. Totuși, conform evaluării cu metodologia curentă : Parenting Risk Assesment (Evaluarea Riscului Parental) , acești părinți au fost găsiți ca prezentând un risc slab de viitoare maltratare a copilului și violență , după eliberarea din penitenciar. Este pusă astfel la îndoială ipoteza că privarea de libertate a unui părinte abuzator este incompatibilă cu un parenting sigur.

Atunci când se confirmă dovada de abuz sau neglijare a copilului, iar părintele aflat în detenție își pierde custodia, trebuie luate decizii privind capacitatea părintelui de a-și relua responsabilitățile parentale sau dacă drepturile parentale ar trebui să înceteze.

În Statele Unite, a apărut o mișcare de accelerare a acestor cazuri și a altora din sistemul foster, care constă în a decide într-o scurtă perioadă de timp dacă drepturile parentale ar trebui încetate sau dacă copiii din foster ( abuzați de propriul tată sau de propria mamă) ar trebui să se reîntoarcă la părinții lor. Această mișcare este importantă deoarece separarea prelungită poate avea un impact negativ pe termen lung atât asupra funcționării copiilor cât și asupra părinților din penitenciare. Această abordare recomandă utilizarea a 3 categorii de maltratare pentru determina rezultatul într-un caz dat :

,, -tipul I de abuz, care se referă la abuzul sexual și la tortură din partea părintelui -deținut, ar duce automat la terminarea drepturilor parentale cu excepția cazului în care este dovedit că acest curs al acțiunii este contrar interesului superior al copilului ;

-tipul II de abuz, care se referă la abuzul fizic grav, neglijarea de lungă durată și la abandon, precum și la probleme de lungă durată ( ale părinților ) cu alcoolul sau drogurile, cursul acțiunii recomandat este acela de a înceta drepturile parentale dacă părinții nu au dovedit în perioada detenției că sunt capabili să își îngrijească copiii ;

-tipul III de abuz, care include cazuri în care un părinte a fost implicat într-un abuz minor sau o neglijare mai puțin gravă sau are probleme mai puțin grave cu alcoolul sau drogurile, cursul recomandat este de a rezolva cazul prin intervenția asistenței sociale în afara instanței. ’’

Această abordare postulează că, în unele cazuri, riscurile pentru copii sunt atât de evidente și atât de extreme încât a acorda părinților din penitenciare timp pentru ca să își îmbunătățească abilitățile parentale ar fi inutil și, prin urmare, dăunător pentru copii.

Există dovezi empirice substanțiale că penitenciarul poate compromite abilitățile parentale. În același timp, unele persoane aflate in detenție sunt capabile dupa eliberare de creșterea copiilor lor în condiții de siguranță. Ceea ce nu este clar este dacă există o bază empirică pentru a presupune despre oricare categorie de părinți deținuți că este permanent incapabilă de a fi părinte în condiții de siguranță, chiar și în cele mai extreme cazuri de mame care au ucis pe cineva.

În studiul Mentally Ill Mothers Who Have Killed ( 1998 ) , Dr. Teresa Jacobsen a constatat că doar un mic procent din mamele care ucid sunt periculoase și prezintă risc pentru violența viitoare. Pe de altă parte, psihiatria americană a constatat că bărbații care își bat nevestele, ajungând astfel în penitenciare , au indicat o mai mare propensiune spre violența asupra copiilor.

Riscul ca parintele eliberat sa săvârșeasca o noua fapta ilicită e o estimare probabilistă care se poate modifica în timp și în diferite contexte. Mai mult decât atât, factorii de risc pot varia ca importanță, în funcție de modul în care ei interacționează cu alți factori de risc și alte situații.

Capitolul 2 : Orientări teoretice explicative ale delincvenței

Tematizarea delincvenței în rândul teoriilor sociologice este rezultatul îngrijorărilor profunde la nivelul conștiințelor responsabile.

Konrad Lorenz , laureat al Premiului Nobel pentru medicină , cu preocupări privind studiul comportamentelor , plasa violența pe primul loc între cele șapte păcate ale omenirii civilizate. La timpul său , Albert Einstein își avertiza contemporanii asupra unei realități pe care o trăim și azi : ,, lumea este periculoasă nu atât din cauza celor care fac rău , cât din vina celor care îi privesc și îi lasă să facă acest rău. ‘’

Unii analiști împart teoriile delincvenței în două mari clase: teorii cauzale și teorii comprehensive. Acest lucru presupune că delincvența e vazută ca o încalcare a normativității sociale, având o cauzalitate și o condițioanare multiplă, ceea ce impune analiza atât a factorilor de natură individuală, cum ar fi personalitatea, în stransă legatură cu factorii ce țin de mediul socializant al familiei, precum și a factorilor ce țin de societatea în ansamblul ei.

Ogien consideră că teoriile cauzale iau act de existența criminalității și încearcă să explice trilogia actului criminal, iar teoriile comprehensive încearcă să explice motivația conduitei deviante, luând în considerare noțiunea de infracțiune, precizând locul pe care îl deține reacția familiei , a societății în definirea actului delincvent.

Mecanismele explicative ale declanșării conduitei delincvente sunt abordate de următoarele teorii :

Teoria dezorganizării sociale

Sociologii americani Clifford Show și Henry McKay au formulat în studiile proprii , teoria conform căreia , delincvența , este un rezultat al factorilor de mediu , al dezorganizării familiale și sociale , procesul de industrializare rapidă impulsionând comportamentul cetățenilor. Pe baza acestei teorii , se subliniază cum ,,delincvența apare ca rezultat al îmbinării dintre situația social economică și culturală , personalitatea delincventului și condițiile favorizante’’.

Pentru a descrie dezvoltarea , cei doi cercetători au utilizat noțiunea de << zone concentrice >>, definind cartierele din cadrul unui oraș , diferite de restul zonelor , ca urmare a expansiunii urbane. Statisticile interprinse în perioada 1900-1933 , subliniază că cele mai mari rate ale violențelor s-au înregistrat în teritoriile locuite de emigranți , unde ponderea comercială este ridicată , respectiv în mahalale ; aici , bandele de cartier sunt formate din indivizi ce provin din familii în care se practică abandonul școlar. Sau prostituția

S-a constatat că ratele delincvenței scad în zonele situate central , unde comunitățile metropolelor au un grad mai ridicat de coeziune , unde controlul social este mult mai ridicat.

Așadar o societate este dezorganizată atunci când nu sunt negate toate formele delincvenței , atunci când există relații de putere inegale , o lipsă de control a șanselor la viață demnă , atunci când valorile tradiționale familiale nu pot regla conduitele.

,, La polul opus , societatea este organizată dacă fiecare cetățean fiind activist , își cunoaște obligațiile , cerând de la ceilalți respectarea valorilor tradiționale ale culturii din care fac parte .’’

Teoria este relevantă pentru lucrarea de față întrucât se concentrează pe analiza particularităților psihice, înnăscute sau dobândite, ale personalității umane, fără însă a ignora influențele condițiilor de mediu în determinarea tendintelor spre delincvență.

Sărăcia și lipsa unui sprijin material sigur, favorizează comportamentul infracțional . În mod real, marea majoritate a tinerilor care ajung să fie in conflict cu lege trăiesc în condiții materiale sub limită. De multe ori lipsește venitul stabil al familiei în care trăiesc. În astfel de situații sunt nevoiți să fure cel puțin alimentele necesare pentru existența de zi cu zi.

2.2. Teoria asocierii diferențiale

evidențiază faptul că reacția unei personalități nu depinde de factorii de mediu sau familiali. Edwin Sutherland (1939) este de părere că, atât tinerii cât și adulții pot învața comportamente pozitive, de conformare la norma socială cât și comportamente negative, nonconformiste ; Sutherland a utilizat în descrierea procesului de învățare a comportamentelor deviante , conceptul de <<asociere diferențială >>. Membrii unui sistem sunt interdependenți și ceea ce afectează un membru al grupului îi afectează pe toți membrii grupului. Modelele de interacțiune deviantă din grup/familie influențează comportamentul fiecărui membru al sistemului. Aceste modele de interacțiune sunt comportamente defectuoase ale membrilor grupului/familiei care, prin repetiție, devin comportamente obișnuite. Puterea exemplului accesibil este mai mare decât puterea unor reguli cu reprezentare abstractă în mintea oamenilor și va fi mai curând urmat.

În intervenția pentru modificarea comportamentului este necesară concentrarea asupra sistemului , prin schimbarea interacțiunilor grupului care sunt asociate cu comportamentele de tip infracțional (de exemplu, atunci când membrii sistemului își direcționează sentimentele negative către oamenii cu manifestări discomportamentale). Negativitatea membrilor grupului afectează în mod direct manifestarea comportamentului delincvent de către individ.

Comportamentul deviant este învățat . repetat , menținut și schimbat prin intermediul mecanismelor comportamentale de genul celui conformist.

Teoria asocierii diferențiale explicată de Sutherland (1974) în Criminology, Editura J.B. Lippincott Company, punctează faptul că delincvența nu are loc datorită predispoziției genetice întrucât omul e înzestrat cu o capacitate rațională de dirijare a impulsurilor. Învățarea comportamentelor infracționale se face datorită expunerii excesive la modele familiale privind dereglarea socială , implicit cele oferite prin mass-media. Totodată expunerea în timpul copilăriei la devianță comportamentală poate determina învățarea de către om a acestei atitudini ce pot persista ulterior toată viața.

În sensul cel mai larg, indivizii sunt preocupați de obținerea unor foloase materiale , unii prin atitudini conformiste alții prin atitudini infracționale. Avand în vedere că cei din prima categorie își canalizează comportamentul asupra unui lucru benefic pentru echilibrul material/familial , teoria concluzioneză faptul că delincvența nu poate fi explicată prin intermediul motivațiilor. Abordările acestei teorii neglijează trăsăturile de personalitate ale delincventului și comportamentele față de valorile sociale.

2.3. Teoria controlului social

evidențiază că un individ preocupat de activități convenționale va adopta mereu modelul familiei creștine, caracterul conduitelor nefiind înlocuit cu distrugerea relațiilor. Teoreticienii Travais Hirschi și Walter Reckless au elaborat ideea că ,,oamnii au o tendință naturală către devianță , putând fi controlați prin norme sociale sau legi’’.

Teoria înfrânării a lui Walter Reckless indică cum creierul uman simte sau nu dezgust în activități ilicite , cel mai important factor de control fiind conștiința de sine. Incidența delincvenței poate fi micșorată prin înfrânare , supraveghere sau control.

Potrivit lui Travais Hirschi , devianța rezultă din ruperea relațiilor omului cu societatea, evitarea acestui fapt putând fi făcută doar prin intervenția instituțiilor sociale. Conexarea omului cu societatea e compusă din : atașament , angajament , implicare și credință.

Analizând această teorie , am putea spune că viitorul este indisolubil legat de mediul familial în primul rând ; indivizii trebuie să aibă modele de atașament sigur, iubire și susținere, de asertivitate și de adaptabilitate pentru a depăși obstacolele sociale, precum și de experiențe de îngrijire, relații și abilități sociale ce descurajează delincvența. Tinerii ar trebui să aibă mai multă încredere în părinții lor dar și în școală decât în prietenii proprii. Astăzi , părinții au acces la studii privind pericolele delincvenței și de aceea se recomandă ca în primul rand ei să aibe un dialog permanent cu copiii , privind viața intimă.

Angajamentul impune focalizarea omului pe evaluarea nevoilor și a progreselor în propria lor dezvoltare. Conceptul arată că un comportament deviant înseamnă pierderea prestigiului sau a bunurilor ; acestea sunt realizări prin care sistemul social se asigură că cetățenii nu încalcă normele de conviețuire. Implicarea presupune participarea oamenilor

la activități aducătoare de satisfacție , activități sportive, academice, de dezvoltare spirituală ; o astfel de persoana va avea întotdeauna angajamente, ceea ce o va ținde departe de acte deviante.

În cele din urmă , utilizarea credințelor implică ipoteza conform căreia ele sunt doar niște cuvinte care nu au esență în lipsa formelor de control ; Hirschi menționează că un om poate încălca o normă etică și în același timp poate să își păstreze credința în ea.

2.4. Teoria reacției la frustrare

elaborată de Albert Cohen subliniază faptul că tinerii aparținând claselor de jos nu au planuri mari de viitor și cred într-o lume în care există infracționalitate. Atunci când intervin factori ostili ai mediului social , reprezentările stării de bine se restrâng iar aceasta situație determină omul să se adapteze deviant , în funcție de reperele colectivității, repere la care el alege să se raporteze.

Teoria arată că ,,agresivitatea si delincvență sunt într-o legătură ce poate fi mediată. ‘’

Viziunea teoreticienilor este cea conform căreia , delincvența este o însușire atribuită prin etichetarea clasei de jos de către indivizii superiori acestei clase. Albert Cohen este un critic al teoriei presiunii sociale , tratată de sociologul american Robert K. Merton. Daca Cohen discută despre o generație care își abandonează treptat aptitudinile de a se achita de o activitate cu caracter moral , conștiința de sine și capacitatea de comportare normală transformandu-se treptat în acte deviante , Merton arată că delincvența este un salt brusc de la o stare de anxietate sau tensiune la o stare de devianță. Cohen abordează reacția delincventă perturbatoare a tinerilor din clasa de jos aflați în imposibilitatea generată de presiunea statusurilor clasei mijlocii. Există o diferență între gusturile , valorile, preferințele sau posibilitățile materiale ale clasei mijlocii și universul interior al tinerilor din clasa de jos , ceea ce conduce la diferențe de status și la proliferarea în clasa de jos a problemelor emoționale , a nivelului ridicat de anxietate , a dificultăților de adaptare la viața socială.

Merton a contribuit la explicarea delincvenței , prin teoria presiunii sociale , explicând modalitatea prin care modelele acționale și comunitare exercită o presiune asupra unor indivizi , astfel încât aceștia se angajează în acțiuni ilicite. Pentru formarea unor modele de conduită formativă , importante sunt potrivit acestei teorii , obiectivele promovate social și modelele acceptabile social pentru atingerea acestor scopuri.

Cu cât suntem mai satisfăcuți sub raport socio-material , atingandu-ne obiectivele prin mijloace conformiste cu atât ne întoarcem mai ostentativ către manifestările negative ale delincvenței. Potrivit lui Merton , într-o societate există un zid între oameni , fiind diferențe între condițiile sociale și condițiile prin care un om se poate realiza pe plan social. Această stare de anomie duce la pierderea echilibrului interior , la pierderea controlului bunului simț și al rațiunii care vor capitula în fața instinctelor delincvente.

Conformarea , inovarea , ritualismul , retragerea și rebeliunea reprezintă forme de adaptare la starea de anomie. Ideea conformismului presupune acceptarea obiectivelor dezirabile social dar concomitent și a recomandărilor legitime de atingere a lor.

Inovarea se caracterizează prin hranirea individului cu scopuri sociale dar la care ajunge prin acte dezaprobate social.

Valoarea ritaulismului este respingerea scopurilor sociale și acceptarea mijloacelor legitime fixate de anumite norme , individul practicând comportamente restrictive , renunțând la efort pentru satisfacerea scopurilor legitime.

Retragerea este valabilă în cazul grupurilor vulnerabile formate din consumatori de droguri , prostituate , psihotici , alcoolici , grupuri care se află în imposibilitatea de a contribui la dezvoltarea principiilor unei vieți sănătoase. Acest mecanism de a scăpa de cerințele vieții , are loc datorită dezechilibrului lor interior si fizic , realizându-se prin renunțarea la scopurilor sociale dar și la mijloacele legitime de atingere a acestora ; Iar , rebeliunea servește unor oameni , ca modalitate de a respinge atât scopurile valorizate social cât și modalitatea legală , de acces la ele , ajutându-i să rezolve totul , într-o manieră ilicită : exemplu culturile teroriste sau fanatice care aspiră la înlocuirea ordinii sociale cu una nouă.

Concluzionând , nu valorile categoriilor sociale conduce la delincvență ci condițiile lor de viață. Criticile au subliniat faptul că nu ne putem mulțumi cu explicația conform căreia delincvența e determinată de contextul sociocultural căruia îi aparține individul, trebuind să se adâncească studiul spre sistemul valoric al influenței factorilor socio–culturali.

2.5. Teoria anomiei sociale

Guyau introduce pentru prima dată ( în a doua jumătate a secolului al XlX-lea )

termenul de anomie, care poate fi definită ca o distanță între o anumită normă morală, ca normă ideală și norma interiorizată, sub forma în care se găsește în sistemul axiologic a unui subiect. Efectul acestei situații anomice, ar fi incapacitatea societății de a mai structura un comportament adecvat, lipsa acestuia ducând la dezechilibre, făcându-i pe oamenii anxioși, dezorientați.

În forma clasică , această teorie îl are ca fondator pe Emile Durkheim , care privește delincvența ca având un caracter universal , fiind caracteristică fiecărei societăți. ,,Durkheim definește ca anomie starea obiectivă a mediului social caracterizată printr-o dereglare a normelor sociale , ca efect al unei schimbări bruște. Ea apare ca urmare a ruperii solidarității sociale la nivelul instituțiilor sociale mediatoare ( familia , comunitatea ) , a neputinței de a asigura integrarea normală a indivizilor în colectivitate , deoarece nu mai au norme clare. Nu este vorba de o absență totală a normelor ci de suspendarea temporară a funcționalității normelor de bază cu consecințe la nivelul multiplicării comportamentelor deviante . ‘’

Anomia afectează un grup social , prin ruperea echilibrului ordinii sociale , prin sentimentul de dezorientare rezultat din confruntarea cu noua situație. Prin suspendarea funcționalității normelor de bază ale societății , starea de anomie poate genera delicte , crime , sinucideri.

Pentru W.I. Thomas și Fl. Znaniecki dereglarea socială are un impact asupra „dezorganizării personalității prin incapacitatea individului de a-și construi un mod de viață conform dorințelor personale , fapt ce conduce la demoralizare, în lipsa unor reguli interiorizate ”.

Profesioniștii din penitenciare vor trebui să acționeze pentru dezvoltarea caracteristicilor individuale , aceștia alături de factorii de mediu , fiind cei care pot reduce probabilitatea unei recidive.

Capitolul 3 : Familia în viața deținutului

3.1. Mediul de suport primar

Grupul social primar de care aparține un individ este familia sa , aceasta înlăturând posibilitatea de îngrădire a deținutului. Familia se întemeiază pe relații de căsătorie și rudenie, de sentimente și valori comune membrilor săi. Greșelile sunt sancționate de societate , familia rămânând uneori unica instituție socializatoare pentru care un om își dezvoltă respectul. Factorii frecvent negativi ce afectează familia sunt dezbinarea , scandalurile , alcoolul , gelozia de aceea între membrii unei familii trebuie să primeze raportul instructiv-educativ , pentru că în familie se învață bazele activității sociale , se asimilează regulile.

,,Familia este deci baza procesului de devenire și transformare spirituală , o modalitate de a extinde ajutorul pentru cei privați de libertate și de a aduce acolo unde este posibil , reabilitarea.’’

Conduita persoanelor delincvente se măsoară după încarcerare si prin calitatea interacțiunii familiei. Penitenciarul afectează multiple dimensiuni ale vieții omului: creează noi legături și le afectează pe altele, schimbă paternuri de interacțiune, scopuri și valori. Pentru deținuți , familia s-a dovedit a fi o resursă informațională, ce conferă dincolo de zidurile penitenciarului , un sentiment de pregătire și elimină riscul unor expectanțe eronate. Lipsa familiei din viața unui deținut conduce la frustrare și la sentimentul de a fi copleșit de experiențele penitenciarului.

Familia trebuie să își schimbe si ea prejudecățile și așteptările cu privire la calitatea unui deținut.

Este foarte importantă împărtășirea trăirilor cu alte familii ai căror membri sunt închiși. Rolul presupune multe responsabilitati, sacrificii, frustrări, renunțări. Problematica emoțională legată de asumarea rolului de familie a unui deținut este deci complexa. Pe scurt este foarte important ca viața familiei să fie trăită normal.

3.2.Funcțiile familiei

Individul se dezvoltă în functie de relatiile socio-afective din mediul familial. Familia îndeplinește următoarele funcții : reglatoare, socializatoare si individualizatoare.
În primii ani de viață , comportamentului copilului este reglat prin interdicții ; treptat , copilul le interiorizează , ajungand sa evite ceea ce este nepermis , pentru faptul că e conștient de caracterul deviant al acelor acțiuni.

Rolul familiei este de a reprezenta un model astfel încât sa constitue un suport pentru integrarea socială. Autoritatea familiei este baza autoreglarii conduitei la care va ajunge copilul ; lipsa siguranței prin neîndeplinirea unei funcții provoacă delincvență.

Familia ar trebui văzută ca un mediu în care, individul să-și contureze clar procesul de socializare, însă este clar cunoscut faptul că pe lângă familii caracterizate prin respect și înțelegere există și familii care adoptă un sistem educativ deficitar, având o atitudine tolerantă fată de atitudinile neadecvate ale membrilor săi.

3.3. Importanța timpului petrecut în familie ca și element ce coordonează viața

Viața a demonstrat că o familie este mai bună, oricât de multe resurse ar găsi individul în afara ei. Părerea generală este că timpul petrecut în familie devine o sursă de fericire , de forță , de a merge mai departe și alteori o sursă de probleme , conflicte. Natura relațiilor familiale este influențată de personalitatea oamenilor , de capacitatea de a înțelege ceea ce trăiesc , de maturitatea lor emoțională , de sistemul lor de valori. Pierderea unei persoane dragi prin încarcerarea acesteia constituie un dezavantaj sau un regres din punct de vedere temporal , ducând nu doar la necaz ci și la dereglări psihice. Frumusețea unei familii este de a oferi timp deci responsabilitate , unul altuia.

Rațiunea dură și rece determină omul să conștientizeze ca timpul cu familia va fi presărat și cu probleme sau griji , acestea trebuind a fi conștientizate devreme. Simpla conștientizare duce la identificarea unui sprijin moral in familie.Adesea , în spatele unui cuplu cu o aprență bună se ascund importante tulburări funcționale. Numeroase studii sociolgice americane remarcă faptul că tulburările din interiorul unei familii sunt rezultatul unor stări depresive , rezultatul stresului sau al consumului de solvenți. Aceste persoane evoluează separat de parteneri sau familie fiind viitori delincvenți.

3.4. Rolul asistentului social în menținerea legăturii cu familia deținutului

Principalul rol al aistentului social ce lucrează cu indivizi privați de libertate este creșterea nivelului de cunoaștere și înțelegere a situației familiale. Ordinul nr. 2199 din 28 octombrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de organizare și desfășurare a activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială din penitenciare reglementează realizarea intervenției asupra deținuților pentru o stare de bine a lor din punct de vedere psihologic , educativ și social. Evaluarea persoanelor private de libertate presupune interpretarea de către asistentul social a datelor și problemelor familiale ale acestora în scopul orientării deciziei și acțiunii specializate.

Această evaluare stabilește elementele pozitive din sistemul familial al deținutului , care vor constitui punctul de plecare în activitatea de reabilitare comportamentală. Evaluarea familială fără intervenție educativă este deci un nonsens. Ea presupune un proces de planificare și programare ce orientează elaborarea planului de servicii personalizate și programele de intervenții personalizate, pentru fiecare persoană condamnată.

Conform articolului 185 din prezentul ordin , ,,evaluarea și consilierea se desfășoară individual sau în grup, atât în cabinetul de asistență socială, cât și în spațiile special amenajate pentru desfășurarea activităților educative și de asistență psihosocială’’.

Dacă rezultatele evaluării demonstrează că persoana privată de libertate are nevoie de sprijinul familiei , de îmbunătățrea abilităților parentale sau sociale , atunci scopul trebuie să reflecte această cerință. ,, Programele de asistență socială reprezintă demersul structurat cu caracter specific ce cuprinde ansamblul de metode și tehnici de specialitate, care se adresează nevoilor și riscurilor identificate, în vederea îmbunătățirii relațiilor persoanelor private de libertate cu mediul de suport.’’

Potrivit aceluiași Ordin , ,, consilierea pe probleme sociale este demersul semistructurat cu caracter specific prin care se acordă sprijin calificat persoanelor private de libertate, în vederea ameliorării sau soluționării problemelor sociale cu care se confruntă și a pregătirii acestora pentru reintegrarea în familie și comunitate după liberarea din penitenciar. Consilierea pe probleme sociale se poate acorda și membrilor familiilor persoanelor private de libertate, atunci când situația impune acest demers, în cadrul locului de deținere, în spații special amenajate. ‘’

Asistentul social realizează și alte modalitati concrete de mentinere / mediere a legaturii cu familia celor privați de libertate : prin convorbiri, în spații anume destinate din locul de deținere, prin adrese scrise sau telefonic în cazuri temeinic justificate.

Cunoașterea familiei celor privați de libertate și favorizarea menținerii legăturilor cu acestea , reprezintă una dintre cele mai importante preocupări ale asistenților sociali și și este o constantă în activitatea acestora. Alături de psihologi , educatori specializați sau instructori , asistentul social care își desfășoară activitatea în penitenciare urmărește și reinserția socială a celor încarcerați , oferindu-le posibilitatea dezvoltării comportamentelor dezirabile social. Specialistul în asistență socială întocmește evaluări ale nevoilor sociale ale persoanei private de libertate, consiliază deținuții să accepte mai ușor situația separarii de familie. Ĩn același timp familia lor este sprijinită pentru a fi capabilă să utilizeze toate oportunitățile astfel încât separarea de familie să nu se mai repete.

3.5. Factorii deteriorării relațiilor de cuplu și detenția

Persoanele din penitenciare au nevoie de sprijin terapeutic și de principii spirituale pentru a-și canaliza comportamentul asupra unui lucru benefic pentru dezvoltarea personalității și pentru echilibrul emoțional.

Sistemului penitenciar distruge relațiile de cuplu , comunicarea existând , prin “vorbitor ‘’ , în condiții speciale , în funcție de programul penitenciarului , întâlnirile fiind desori rare, fie în sala de judecată fie de sărbători. Foarte puține cupluri supraviețuiesc astfel , deținuții ajungând a fi oameni singuri. Pentru aceste cupluri , ajutorul trebuie să sosească înainte ca ele să integreze în mod negative pierderea.

Detenția deformează legăturile familiale , cei delincvenți ajungând să capete dorința de a practica activități contraindicate iar membrii familiei trăiesc sentimente de rușine , uneori refuzând colaborarea cu specialiștii.

Separările prelungite (ale copiilor de părinții din penitenciare), mai ales atunci când un copil este mic, pot avea și ele un impact puternic și negativ asupra dezvoltării psihice ale adulților în cauză , încarcerați.

Persoanele private de libertate au nevoie deci de intervenții ale psihologilor care să permită scăderea riscului de pierdere de către indivizi a factorilor protectivi precum familia.

Pentru unele persoane private de libertate care au recidivat , penitenciarul poate avea efecte pozitive , oamenii fiind departe de conduitele ce sfidează legalitatea , putând renunța la atitudin infracționale , familia fiind astfel protejată prin stoparea perpetuării în interiorul ei a actelor de delincvență.

Etichetarea socială reprezintă și ea un factor ce poate deteriora menținerea relațiilor strânse între familie si deținuți. Prin etichetare individul și familia lui , sunt trecute de la o poziție socială considerată normală în societate, la una de deviantă. Deținuții etichetați ca fiind devianți adoptă o conduită conformă cu această etichetă , căutând dupa eliberare , compania unor persoane care au aceeași identitate și împărtășesc același stil de viață , neglijându-și familia. Pentru ca privarea de libertate să nu determine asemenea consecințe sociale este foarte important ca delincventul însuși , ajutat de profesioniști , să distrugă prejudecățile legate de el însuși.

3.6.Cercetari internationale legate de deținuti și familie

Cercetările întreprinse în domeniul persoanelor private de libertate demonstrează faptul că neîntelegerile cu membrii familiei , alcoolismul, agresivitatea, duc la accentuarea femonenului lipsei de suport. Detenția fiind vazută ca o încalcare a normativității sociale, are o cauzalitate și o condiționare multiplă, ceea ce impune analiza atât a factorilor de natură individuală, cum ar fi personalitatea, în stransă legatură cu factorii ce țin de mediul socializant al familiei.

Unii sociologi preum Albert Ogien , consideră că teoriile cauzale iau act de existența criminalității și încearcă să explice trilogia actului criminal, iar teoriile comprehensive încearcă să explice motivația conduitei deviante, luând în considerare noțiunea de infracțiune, precizând locul pe care îl deține reacția familiei în definirea actului delincvent.

În Masca sănătații mental, Hervey Clecklei (1976) prezintă câteva criterii pe baza cărora se poate observa personalitatea unui deținut. Tot în această cercetare se vorbește despre posibilitatea manipulării infractorului , de către familie , prin stimulare; despre absența conștientizării greșelilor față de consecințele negative ale faptelor comise; despre conduitele impulsive, de cele mai multe ori nemotivate, acțiuni dificil de înteles sau anticipat; despre incapacitatea de a învața din experiențele trecute.

Capitolul 4: Cercetarea

4.1. Motivația alegerii temei de cercetare

Nu este o întâmplătoare alegerea de a cerceta problematica deteriorării relației deținuților cu mediul de suport primar , în perioada încarcerării. Ea este justificată de primele mele activități de practică în domeniul asistenței sociale , mai exact la Penitenciarul Gherla din județul Cluj. Tema aleasă de mine consider că are o deosebită relevanță socială deoarece pentru viața oricăruia dintre noi, cel mai important lucru este familia. Iar dacă ar fi să menționăm un concept care să marcheze negativ cuvântul familie , acesta ar putea fi cel referitor la colectivitatea specifică penitenciarelor. Această colectivitate este caracterizată mai mult de lipsa suportului partenerului de viață sau al familiei de origine , de contexte existențiale eronate.

În ceea ce privește persoanele care se implică în procesul de reintegrare socială a celor încarcerați, procentul cel mai mare ar trebui să fie reperezentat de familie, dar nu in toate cazurile familia se implică oferind suport material și moral. Pe lângă familie se pot implica și prietenii apropiați sau membrii familiei extinse. De asemenea comunitatea reprezentată atât de instituțiile locale ( Penitenciarul Gherla , Serviciul de Probațiune Cluj , Inspectoratul Județean de Poliție Cluj , Direcția Județeană de Sănătatea Publică , Agenția Judeteană de Ocupare a Forței de Muncă , Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului , Primaria ) cât si de organizații neguvernamentale sau oameni simpli pot contribui la reintegrarea familială a deținutului prin susținere în vederea ocupării unui loc de muncă sau continuării studiilor fără a-l stigmatiza, sau marginaliza, prin modificarea cognitiv- comportamentală a indivizilor, prin explorarea nevoilor și problemelor celor aflați în penitenciar și a familiilor lor.

Dacă în primele capitole am abordat problematica celor privați de libertate și am privit actul infracțional ca pe o stare patologică determinata de multiple disfunctionalități ,ce trebuie prevenită sau corectată , ca pe o invitație adresată familiilor , comunității si specialiștilor , o invitație la cunoașterea , ajutorarea si întelegerea acestor persoane , in acest capitol voi demonstra veridicitatea situațiilor unor deținuți, care in viitor o sa se reintegreze in familie sau o sa isi intemeieze o familie.

Din punct de vedere personal , practica desfășurată la Penitenciarul Gherla a reprezentat o modalitate de a acumula noi cunoștințe în anii mei de studenție , cunoștințe referitoare la lucrul cu cei privați de libertate. Accesul în aceasta instituție s-a realizat printr-un proces anevoios .Am stabilit puncte de legătură cu specialiștii , astfel încât alături de ei am observat cum se pot identifica soluții pentru diverse cazuri familiale ale deținuților.

Recuperarea individului care a săvârșit fapte penale, cuprinde măsuri de înlăturare a consecințelor conduitelor deviante , consecințe îndreptate împotriva lui, a familiei de orgine dar și a comunității în care locuiește.

Pentru a evidenția perspectivele și șansele unei persoane încarcerate de a se reintegra în familie și în societate după comiterea unor infracțiuni, voi lua în considerare atât factorii care au favorizat săvârșirea faptelor penale, cât și consecințele acestor acte asupra individului și asupra familiei lui. Astfel îmi propun analiza fenomenului de rupere a legăturii celor din penitenciar cu mediul familial, cu ajutorul metodologiei și tehnicilor de cercetare .

4.2. Scopul,obiective,întrebări de cercetare

a.) Scopul cercetării :

Evaluarea aspectelor sociale care descriu deteriorarea relatiilor deținuților cu mediu de suport primar in perioada detenției.

b.)Obiectivele cercetarii :

– evaluarea factorilor negativi care influențeaza deteriorarea relațiilor cu familia.

-stabilirea unor mecanisme de actiune pentru a descrie in ce masura poate fi imbunătățită relația deținuților cu familia lor , pe parcursul ispsășirii pedepsei privative de libertate;

– surprinderea impactului pe care privarea de libertate o are asupra deținutului și mediului său de suport primar.

c.) Întrebările de cercetare :

– În ce mod s-a schimbat relația deținuților cu familia din momentul săvarșirii faptelor de natură penală?

– Care sunt persoanele aparținând mediului de suport primar, care sprijina cel mai mult deținuții pe perioada detenției?

– Ce planuri de viitor au deținutii in legătura cu persoanele care ii sprijină pe perioda detenției?

d.) Motivul alegerii acestor obiective : doresc sa utilizez cercetarea pentru dezvoltarea unei intervenții sociale prin care să îmbunătățesc nivelul informațional cu privire la acordarea de sprijin deținuților a căror legătură cu familia proprie , nu este suficient consolidată.

e.) Relevanța socială a obiectivelor alese : proiectarea unei imagini a capacităților deținuților /familiilor lor de a depăși situațiile de dificultate pentru a nu ajunge la marginalizarea socială.

Cercetarea a fost concepută încăt să permită și testarea următoarelor ipoteze:

Ipoteză generală – multe din mediile familiale ale deținuților se caracterizează printr-o incapacitate de a acoperii nevoile emotionale a celor încarcerați , atât de importante pentru dezvoltarea unor independențe psihice.

Este distructiv pentru o reintegrare in societate dacă nu există disponibilitatea familiei de a fi aproape de cei închiși si disponibilitatea celui încarcerat de a menține legătura cu membrii familiei.

Ipoteză

Relatiile de cuplu se deterioreaza mai mult decat relatiile cu membrii familiei de origine.

4.2.1. Grupul țintă

al cercetării îl constituie un lot de 60 de persoane aflate in detentie ,de sex masculin si feminim,cu vârsta cuprinsă între 18 și 48 ani, a căror pedeapsă este ispășită în Penitenciarul Gherla din județul Cluj si Sectia extetioara Cluj-Napoca. Am ales mărimea acestui lot de subiecți în funcție de limitele cercetării : limitele au apărut în mediul instituțional. În primul rând nu am avut acces la toate întrevederile cu deținuții și nici posibilitatea de a chestiona un număr mai mare de indivizi aflați în penitenciar. În al doilea rând programul încărcat al specialiștilor din penitenciar care se ocupa de practica studenților nu mi-a dat posibilitatea de a-i intervieva și de a discuta în legătură cu evoluția atitudinal-comportamentală a celor aflați în Penitenciarul Gherla. Am avut acces la informații cu privire la programele desfășurate în cadrul Penitenciarului.

Consecințele limitelor cercetării : rezultatele deprinse pe baza studierii acestui eșantion nu pot fi generalizate și pentru un grup mai mare de deținuți care au aceleași probleme privind suportul familial.

Motivul alegerii acestui grup țintă : cunoașterea ansamblului social si familial din care fac parte câțiva deținuți , pentru a descoperi și urmări desfășurarea intervențiilor specifice , finalitatea lor.

Accesul la subiecții studiați s-a făcut în cadrul Biroului de Asistență Socială al Penitenciarului prin :

– implicare directă a persoanelor private de libertate în completarea chestionarelor . Astfel de oportunitate a fost foarte folositoare , oferindu-mi mai multe informații despre interacțiunile acestor indivizi cu propria familie;
– studiul unor documente despre situația familială a unor deținuți

4.3. Cadrul metodologic

4.3.1 Modalități și tehnici de culegerea și prelucrare a informațiilor

În cadrul cercetării ,, Aspecte sociale legate de deteriorarea relației deținuților cu mediul de suport primar ‘’ am folosit ca instrument de cercetare chestionarul.

Ca strategie de cercetare a unui lot de persoane, chestionarul este de multe ori folosit pentru a contribui la cunoștințele cu privire la indivizi, grupuri, organizații, precum și alte fenomene.

,,Printr-un chestionar se investighează un fenomen comparat în contextul său de viață reală, în special când granițele dintre fenomen și context nu sunt bine delimitate.

Investigația chestionarului se bazează pe surse multiple de dovezi, existând necesitatea ca datele să conveargă conform unui proces de triangulare și se bazează pe elaborarea unor ipoteze teoretice, în scopul de a dirija colectarea și analiza datelor’’.

Aspecte urmărite prin aplicarea chestionarului:

Fig.1

În vederea obținerii informațiilor necesare analizei cazurilor și evaluării gradului de reintegrare a delincventului în familie și societate am folosit următoarele metode de cercetare: studiul documentelor , ancheta sociologica ,observația participativă.

A) Studiul documentelor

Studiul documentelor reprezintă o sursă principală de date și informații sociologice. Pentru chestionar, rolul documentării este de a corobora dovezile provenite din alte surse. Orice investigație presupune cunoașterea lucrărilor publicate pe tema respectivă și a rezultatelor obținute în cercetări similare de către alte echipe de cercetare.

În lucrarea de față am folosit metoda studiului documentelor , studiind dosarele de penitenciar ale deținuților studiați de la Penitenciarul Gherla din judetul Cluj.

O bună documentare presupune folosirea mijloacelor adecvate de înregistrare și transfer al datelor și în special, de extragere și sintetizare a informațiilor care ne interesează din lucrările înscrise la bibliografie, precum și din dosarele de reintegrare și supraveghere.

Prin intermediul grilei de analiză, mi-am propus să aflu următoarele informații din dosarele la care am avut acces în practica desfășurată la Penitenciarul Gherla din județul Cluj:

– mediul social și familial ( relațiile din cadrul familiei, venitul familiei);

– evoluția situației profesionale;

– factorii favorizanți ai comportamentului infracțional, precum și factorii inhibitori;

– factorii psihosociali ai conduitei generale;

– estimarea gradului de recidivă;

– perspectivele de reintegrare în familie și societate;

– programul la care participă în vederea reabilitării și reintegrării în familie și societate;

– activitățile desfășurate în cadrul programului de consiliere și asistență psihosocială;

C)Observația participativă

Cea de-a treia tehnică folosită a fost observația participativă. Observația directă constituie pentru Dafinoiu (2002), o tehnică principală de investigație sociologică , întrucât oferă informații cu valoare de fapte, care constituie materialul cel mai bogat, divers și nuanțat, susceptibil de analize calitative. Observatorul trebuie să identifice, să descrie și să înregistreze rapid și eficient cele mai semnificative și reprezentative fapte care se derulează.

De asemenea am folosit observația și în momentul chestionării deținutului.

Pe lângă folosirea metodelor și instrumentelor deja amintit, am considerat necesară folosirea unor instrumente de lucru care să mă ajute la obținerea unor informații de profunzime : analiza câmpului de forțe.

Prin intermediul analizei punctelor tari și punctelor slabe, mi-am propus să indentific acele forțe care duc fie la schimbare, fie o împiedică. Indentificarea punctelor tari conduc la găsirea soluțiilor necesare în vederea shimbării comportamentului delincvent și creșterea posibilității de reintegrare în familie sau societate. De asemenea identificarea punctelor slabe contribuie la corectarea acestora și creșterea șanselor de reabilitare.

În ceea ce privește riscul deteriorării legăturii cu mediul familial sau cu partenerul de viață aflat in libertate, mi-am propus să evaluez pe baza datelor obținute atât din dosare, cât și cu ajutorul observației și chestionarului , riscul de a mai comite infracțiuni , riscul pentru siguranța publică, precum și riscul de autovătămare sau sinucidere.

Înainte de a evalua riscul de recidivă, trebuie să evidențiem factorii precipitatori ai comportamentului, punând accent pe următoarele aspecte :

Fig.2

Aspectele pe care m-am axat în vederea identificării factorilor de risc care contribuie la comiterea actelor infracționale sunt: petrecerea timpului liber( dacă individul își folosește în mod contructiv timpul liber din penitenciar sau dacă este implicat în activități antisociale). Un alt aspect vizat se referă la relațiile interpersonale, la grupul de prieteni cu care persoana intră în contact, la activitățile pe care le desfășoară, relația cu familia și cu alte persoane apropiate lui. De asemenea voi evidenția aspectele ce țin de mediul social în care trăiește delincventul. În ceea ce privește planurile de viitor, voi urmări daca acesti au perspetive dupa eliberare și modul în care lipsa perspectivelor poate determina ca individual să săvârșească infracțiuni.

Riscul l-am înțeles în termenii efectelor sale negative potențiale, în sens de pierdere a legăturii cu cei dragi sau pericol de a nu putea întemeia o căsătorie , decât cu cineva aflat în aceiași situație de detenție. Un alt aspect pe care m-am axat a fost identificarea perspectivelor de reintegrare a delincvenților în families au societate. Acest lucru se poate lua în considerare numai după estimarea riscului de recidivă a celui care a comis o infracțiune.

Fig.3:

Având la bază datele identificate cu ajutorul chestionarelor, am putut estima perspectivele de reintegrare în familie a celor din penitenciar. Pentru elaborarea perspectivelor de reintegrare în familie, am luat în vedere aspectele concrete care pot duce la corectarea comportamentului infracțional :

– dorința individului de reabilitare și de reântoarcere în familie ;

– dorința membrilor familiei de a-l sprijini în acest sens;

– oportunități oferite de mediul în care trăiește( continuarea căsniciei, calificare profesională, ocuparea unui loc de muncă);

– programele educaționale care pot corecta trăirile afective date de ruptura de familie;

– condițiile mediului în care trăiește deținutul – anturajul din penitenciar , vizitele familiei.

Obiectivul chestionarului utilizat în cercetare a fost realizarea unei imagini privind nevoile deținuților în raport cu reintegrarea familială și socială. Când am ajuns la persoana chestionata , din cadrul Penitenciarului Gherla , m-am prezentat spunând că particip la o cercetare în cadrul careia sunt intervievate persoanele private de libertate.Am arătat chestionarul , am citit întrebările , aceștia urmănd sa marcheze variantele alese.

4.4. Rezultatele cercetării:

Prin metoda anchetei sociale și a instrumentului folosit și anume chestionarul aplicat lotului de 60 de deținuți dar si prin studiu documentelor ,am încercat să ating scopul stabilit si obiectivele aferente lui care țin de : factorii negativi care influențează deteriorarea relațiilor,stabilirea unor mecanisme de acțiune pentru îmbunătățirea relațiilor și impactul pe care îl are privarea de libertate.

Tot cu ajutorul interpretării chestionarului o sa răspund la întrebările de cercetare care țin de: modul in care s-au schimbat relațiile cu mediul de suport primar după adoptarea statutului de deținut, care dintre persoanele aparținând mediului de suport primar sprijină persoanele private de libertate cel mai mult , ideea unor planuri de viitor.

a.Evaluarea aspectelor sociale care descriu deteriorarea relatiilor deținuților cu mediu de suport primar in perioada detenției.

-interpretarea chestionarelor după vârsta subiectilor: după cum se poate observa in graficul de mai jos am avut o medie de vârstă scăzută in lotul de subiecți pe care l-am cercetat și anume un procent 48.33% dintre respondenți având vârste cuprinse intre 18-28 de ani; 45 % vârste cuprinse între 29-38 ani si 6.67 vârste cuprinse intre 39-48 ani.

Graficul 1.

– cat de des este păstrată legatura cu : mama,tata,fratii,sot/sotie/partener/a,copii

După cum am demonstrat cu ajutorul tabelelor de frecvență cea mai bine pastrată legătură este cu sotul/soția/partenerul/a ( săptămânal-61%) ,cu copiii ( săptămânal -47.7 %) si cu mama (săptămânal-42.3%) . Relația cu familia a acestor persoane private de libertate se bazeaza pe comunicare ,ei discuta problemele curente,și astfel să fie in continuare implicați in luarea deciziilor familiale si astfel să se simtă utili. Persoanele private de libertate aparținând acestei categorii sunt în general afectați de implicarea in comportamentele infracționale care au dus la încarcerare, trăind sentimente de rușine față de persoanele care păstreaza legătura cu ei,comunicând cât de des este posibil.

În funție de rezultate obținute ipoteza conform căreia relațiile de cuplu se deteriorează maimult decât relațiile cu membrii familiei de origine , se infirmă ,persoanele private de libertate păstrând legatura într-un procent mai ridicat (61%) si mai des(săptămânal) cu soții/soțiile/partenerii/partenerele decât cu ceilalți membrii ai familiei.

Tabel 1. Relația cu mama

Tabel 2. Relația cu tatăl

Tabel 3. Relația cu frați/surori

Tabel 4. Relația cu soț/soție/partener/ă.

Tabel 5 . Relația cu copiii

-Atitudinea familiei dupa încarcerare

Tabel 6.

După cum se poate observa in tabelul 6. ,46.4% dintre deținuti sunt susținuti de către

familie ,iar acest lucru este benefic deoarece favorizeaza reintegrarea sociala si scade riscul de recidiva. Familia trebuie sa fie echilibrată, unită atât în depășirea dificultăților intervenite, cât și în împărtășirea bucuriilor și succeselor fiecărui membru.

În caz de rupere a relațiilor cu mediul de suport primar (15.9%) ,crește riscul de angajare in comportamente indezirabile, crește influența din partea anutrajului cu preocupări antisociale si o capacitate scăzută de a găsi alternative la situațiile de risc.

-În ce mod s-a schimbat relatia cu mediu de suport primar din momentul comiterii infracțiunii

Conform analizei detaliate a relațiilor cu fiecare membru al familiei,cei mai mulți dintre respondenți consideră ca li s-au îmbunătățit relațiile sociale din momentul săvârșirii infractiunilor. Relațiile cu soț/soție/partener/ă s-au îmbunătățit in cazul a 62.8 % dintre respondenți, cu mama 58.9% , cu tatăl 51%.

Am observat că dintre cei a căror situație cu familia s-a îmbunătățit sunt afectați de implicarea penală trăind sentimente de rușine si considerând ca i-au dezamăgit pe cei care i-au susținut și ii susțin în continuare într-un mod sincer si necondiționat.Îmbunătățirea relațiilor cu mediul de suport primar duce la maturizarea și schimbarea cognitiv-comportamentalâ a deținutului intr-un sens prosocial.

-Evaluarea factorilor negativi care influenză deteriorarea relațiilor cu mediu de suport primar

graficul 2

În urma studierii chestionarului am identificat factorii de risc care duc la deteriorarea relațiilor cu mediul de suport primar .Acesti factori din punctul de vedere al persoanelor private de libertate și conform datelor statistice identificate in anexa 10 sunt dupa cum urmeaza: lipsa de intelegere/suport din partea mediului de suport primar (29%), ,distanța dintre domiciliu si penitenciar(28%) , durata detenției (21%)si intr-o mică măsură situația materială defavorizantă a damiliei (13%).

Lipsa de ințelegere si suport din partea familiei poate duce la rezistanță scăzută ,la influența din partea anturajului existent în penitenciar , anturaj cu preocupări antisociale.

-Care sunt persoanele care sprijină cel mai mult persoanele private de libertate pe perioada detenției? Graficul3.

Persoanele chestionate au afirmat că pe perioada detenției cel mai mult sunt sprijinite de cărte părinți(38%) ,in special de către mame și după caz de către soț/soție/partener/ă(24%),dar si de către copii unde este cazul (16%). Faptul ca sunt susținuti de către familie reprezintă un punct forte,am putut sa observ cu ajutorul metodei studiului documentelor ca persoanele care au suport părintesc și suport din partea partenerului de viață sunt implicați în activități lucrative,la nivel de penitenciar si își afirmă dorința de schimbare atitudinală si comportamentală prin participarea la diverse programe si prin lipsa rapoartelor.

Cei care nu au sprijin nici moral nici financiar din partea nimănui(9%) ,am constat conform rapoartelor ca au un comportament violent,interes pentru activități lipsite de utilitate sociala și o receptivitate scăzută față de regulile din penitenciar.

-Ar fi nevoie de o îmbunătățire a relațiilor cu mediul de suport primar?

Tabel 16. Dorința de îmbunătățire a relațiilor cu familia

Conform rezultatelor analizei chestionarelor 73.9%,dintre persoanele private de libertate consideră ca ar avea nevoie ca relația lor cu mediul de suport primar să se imbunatațească.Acest fapt se datorează susținerii si suportului necondiționat pe care au început sa le aibă din partea apropiaților și a conștientizării urmărilor negative pe care le-au adus săvârșirea infracțiunilor.

Deținuții aparținând procentului de 26.1% care consideră că nu au nevoie de o îmbunătățire a relațiilor fie consideră că nu mai au ce să imbunătățească fie au rupt total legătura datorită unor decese sau a relațiilor tensionate cu partenerul de viată care a renunțat la relație.

-Planuri de viitor ale deținuților în raport cu persoanele importante din viața lor.

Familia este centrul de siguranță al unei persoane, ea poate bloca sau dimpotrivă ajuta membrii ei să devină oameni integrii, bine motivați, responsabili, de încredere și de succes. Am rămas surprinsă să văd că in ciuda faptului că un număr mai mare de jumătate dintre cei chestionați păstrează legătura cu familia prin diverse moduri în funcție de regimul de pedepsă ,ei au afirmat că nu au nici un plan de viitor in legătura cu persoanele care ii susțin moral sau financiar(41.6%) .Potrivit legii 275/2006 persoanele private de libertate au dreptul la păstrarea legăturii cu familia prin corespondență,convorbiri telefonice,vizite,dreptul de a primii bunuri,dreptul la vizita conjugală.

Pentru succesul reintegrării in familie si societate si pentru scăderea șanselor de recidivă este foarte important ca persoanele private de libertate să fie susținute in a-și face planuri de viitor dezirabile din punct de vedere social,prin implicarea lor in programe de grup, in vederea

valorificării potențalului lor si a diminuării neîncrederii în ei dar si în ceilalți.

Prin metoda studiului documentelor am aflat ca cei 3% care au afirmat ca își doresc să își întemeieze o familie sunt persoane cu vârsta cuprinsă intre 20-22 de ani ,încarcerați pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă si viol iar analiza referatului de evaluare evidențiază faptul că sunt singurii copii ai unor familii. Detinuții respectivi regretă foarte mult fapta , de aceea doresc eliberarea pentru a-și putea întemeia o familie,cu toate ca partenerele de dinainte de încarcarere au renunțat la relație. După cum am observat suportul moral și material nu a mai putut veni decât din partea părinților, excluse fiind partenerele de viață. Din relatările acestor deținuți reise faptul că aceștia se consideră victimele unor concursuri de împrejurări , faptele fiind un rezultat al încercării de a se apăra față de agresori ( in cazul vătămărilor corporale ) ; ei regretă fapta, sunt destul de afectați de faptul că se află în penitenciar și suferă din cauza faptului că alături de ei și părinții săi lor implicați.

Graficul 4.

4.5. Concluziile părții de cercetare

În cadrul procesului de a culegere datelor am constat faptul că etapele de reabilitare și reintegrare socio-familială a deținutului sunt un proces complex , structurat pe diferite etape de intervenție: evaluarea programelor desfășurate în vederea reabilitării precum și evaluarea gradului de implicarea a familiei, grupurilor de prieteni și a instituțiilor locale.

Astfel, într-o primă instanță m-am familiarizat cu situația familială, socială, economică și educațională a persoanei în cauză. Analizând aceste informații am ajuns la concluzia că aproximativ 50% din numărul total al subiecților provin din familii dezorganizate, cu o situație economică insuficientă pentru a asigura un trai decent. De asemenea s-a evidențiat faptul că relația cu sistemul de învățământ a fost in trecut una tensionată, din lipsa banilor, a influenței anturajului sau din dezinteres. Informații cu privire În cauzele pentru care detinutii săvârșesc infracțiuni se mai adaugă existența lipsei afecțiunii din partea părinților sau a partenerului/ei de viață.

Un alt rol important al chestionarului a fost de a identifica factorii de risc care contribuie la săvârșirea infracțiunilor, precum și a celor protectivi. Factorii de risc: modele negative ale membrilor familiei, lipsa suportului lor pe perioada detenției , anturaj nepotrivit, vulnerabilitate la situații de risc, lipsa unor modalități contructive de petrecere a timpului liber în penitenciar. Factorii protectivi: suport din partea familiei, conștientizarea faptelor săvârșite, motivația deținuților de a-și schimba comportamentul.

Astfel analizând toate datele putem efectua o analiză a schimbărilor comportamental-atitudinale ale detinutilor în funcție de implicarea familiei : subiecții ce au avut sprijinul familiei sau a unui partener de viata și-au schimbat comportamentul prin implicarea în desfășurarea activităților din penitenciar, respectarea măsurilor și obligațiilor impuse , depărtarea de anturajul criminogen, astfel diminuându-se factorii de risc ai recidivei.

Pe baza studierii dosarelor și a referatelor de evaluare ce conține informații despre situația psiho-socio-economice a persoanelor încarcerate, se pot identifica nevoile și dificultățile cu care se confruntă cei condamnați : necesitatea găsirii unui loc de muncă, necesitatea dezvoltării abilităților de comunicare și relaționare,necesitatea creșterii toleranție la frustrare. Tot aici se poate lua în calcul și reevaluare riscului, acesti indivizi manifestând un risc scăzut de a comite infracțiuni de același fel, risc scăzut pentru siguranța publică.

Capitolul 5 : Prezentarea intervenției de tip asistență socială

5.1. Justificarea intervenției în raport cu rezultatele cercetării

Am considerat benefică realizarea intervenției de tip asistență socială folosind metoda de lucru cu grupurile.Grupul a fost compus din persoane private de libertate la care am identificat în urma evaluării preliminare următoarele puncte slabe: relație tensionată cu partenera de viață, lipsă de încredere in forțele proprii și in capacitatea de schimbare a comportamentelor indezirabile in comportamente prosociale,capacitate scăzută de a găsii alternative la situțiile de risc,relații sociale deficitare cu membrii mediului de suport primar.

5.2. Scopul intervenției

Îmbunătățirea capacității deținuților de a-și proiecta viitorul,prin creșterea capaciților de

comunicare,de luare a deciziilor,de indentificare și soluționare a situațiilor tensionate provocate de gelozie.

Partea de intervenție de tip asistența socială a fost realizată în cadrul Penitenciarului Gherla, din localitatea Gherla.Grupul țintă este reprezentat de un lot de 8 subiecți de sex masculin,pe care i-am selectat în urma rezultatelor cercetării,aceștia având cele mai multe nevoi

5.3 Planul de interventie

Luând în cosiderare premisele care au dus la o situație defavorizată a acestor persoane, apreciez ca fiind oportun momentul pentru a discuta despre familie,schimbarea percepției despre familie de-a lungul timpului si funcțiile familiei ;despre gelozie,tipurile de gelozie si consecințele ei,de unde începe si pană unde poate să ducă și despre importanța unor planuri de viitor dezirabile din punct de vedere social. Pentru a scoate în relief nevoile pe care deja le-am

identificat la beneficiari, dar și soluțiile pentru problemele lor am apelat la tabelul de mai jos.

În realizarea intervenției am folosit urmatoarele metode de grup cu utilitate in intervențiile de asistență socială:

tehnici de susținere

discuții cu caracter reflexiv

jocuri tematice

brainstorming

Socializarea reprezintă obiectivul fundamental al oricărui tip de grup, deoarece prin activitățile de grup se urmărește, în general, schimbarea atitudinilor și comportamentelor participanților astfel încât aceștia să devină acceptabile social.

„Nota distinctivă a grupurilor de socializare este aceea că, prin intermediul lor se urmărește explicit dezvoltarea abilităților sociale, creșterea încrederii în sine ca și planificarea unor scopuri emergente.”

Pentru realizarea obiectivelor m-am gândit pe de o parte, la o serie de activități care prin metoda discuțiilor cu caracter reflexiv să ridice întrebări serioase cu privire la viitorul lor, iar pe de altă parte prin metoda jocurilor cu caracter tematic sa cresc increderea in propriile forțe ale beneficiarilor.

5.4 . Prezentarea propriu-zisă a intervenției de tip asistență socială

Întâlnirea I

Durata primei întâlniri a fost de 60 de minute. Numarul beneficiarilor prezenti : 8.

Scopul primei întâlniri a fost : examinarea relațiilor dintre beneficiari și colaborarea

dintre ei

Obiectivele:

auto-evaluarea și evaluarea reciprocă a participanților la grup;

Îmbuătățirea nivelului de comunicare al beneficiarilor.

Prima sedință de intervenție a avut loc in data de 4 iunie 2014,in incinta Penitenciarului Gherla ,in cabinetul de asistenta psiho-sociala.

Am început prin prezentarea mea și a motivului pentru care beneficiarii se află in cabinetul de asistenta psiho-sociala,dupa care a urmat semnarea unui acord de participare.

După semnarea acordurilor de participarea la activitatea de grup și amintirea drepturilor și a obligațiilor de participare făcute de către asistentul social care m-a însoțit de-a lungul perioadei mele de practică am efectuat un exercițiu pentru a putea să mă integrez.

Acest exercițiu l-am văzut aplicat de către asistentul social în etapele mai vechi ale perioadei de practică și l-am considera foarte util.I-am invitat pe fiecare in parte să se prezinte doar cu numele mic după care să spună un cuvânt care îi caracterizează.Am avut parte de o serie variată de răspunsuri cum ar fi : culori,nume ale firmelor de mașini,caracteristici comportamentale,numele copiilor.

Am efectuat exerciții de spargere a gheții: blițul de sosire cu întrebări referitoare la starea lor de spirit din acel moment, iar apoi am trecut la activitățile pe care le-am pregătit.

Descrierea activităților :

Prima activitate efectuată prin metoda brainstorming a constat în scrierea pe foaie a decizilor care au dus la situația curentă, punând accent pe avantajele și dezavantajele pe care implicarea familiei le-a avut în acest proces. După ce au vorbit fiecare despre situația proprie, i-am rugat să găsească soluții unii pentru alții. Au colaborat între ei reușind sa indentifice alternative dezirabile in luarea vechilor decizii cu caracter indezirabil care i-au determinat sa comită infracțiuni.

Cele mai multe din soluțiile găsite au fost găsirea și păstrarea unui loc de muncă in vederea asigurării unui trai decent si renunțarea la comportamentele adictive cum ar fi consumul de alcool si frecventarea jocurilor de noroc.

Dorind să păstrez aceeași notă de colaborare între ei, am împarțit beneficiarii în două grupe, și le-am împărțit foi unde era desenat conturul hărții României.I-am rugat sa bifeze pe hartă localitațile pe care le cunosc,pe care le-au vizitat sau pe care doresc sa le viziteze.Această activitate este benefică deoarece m-a ajutat să remarc cât de implicați sunt în activitatea dată, de asemenea, am avut posibilitatea de a-i ajuta sa înceapă să aibă perspective .

Majoritatea participanților la grup au spus ca România nu este interesantă si că ar vrea sa plece în străinătate pentru a-și asigura un trai mai decent.Ca urmare a deschiderii subiectului legat de locurile de muncă unul dintre ei ne-a spus că distanța față de familia

‘’i-a deschis ochii” și a început să se gândească la o specializare in agricultură pentru a putea avea o mică afacere si siguranța unui trai decent să îl ajute sa nu se mai implice in activități infracționale.

Cu ajutorul explicațiilor din partea asistentului social i-am rugat si pe ceilalți participanți la grup să înceapă să se gândească la unele planuri de viitor dezirabile social deoarece o sa revenim la această discuție.

Activitățile de încheiere: blițul de încheiere ( le-am mulțumit că au participat și am stabilit data și ora pentru a doua întâlnire).

Pentru realizarea activităților menționate am apelat la următoarele materiale: contur hartă, marker ,pixuri și coli de hârtie albă.

Întâlnirea II

Durata celei de-a doua întalniri a fost de 60 de minute.Numărul beneficiarilor prezenți : 8.

Scopul :

Evaluarea aspectelor negative pe care le reprezintă sentimentul de gelozie.

Obiectivele:

clarificarea cu privire la manifestările de gelozie exagerată .

conștientizarea urmărilor manifestărilor de gelozie exagerată.

analizarea propriului comportament raportat la unele scene de gelozie.

A doua sedința de intervenție a avut loc in data de 6 iunie 2014.

Exerciții de spargerea a gheții: bliț de sosire la fel ca la începutul oricărei întâlniri, salutări de bun venit , întrebare referitoare la starea de spirit din acel moment și aranjarea beneficiarilor în cerc.

Descriere activităților principale:

La prima activitate am vorbit despre un subiect „delicat” pentru ei, și anume gelozia, abordând-o cu ajutorul listei următoarelor întrebări care mi-au fost sugerate ulterior de către asistentul social si anume: Ce este gelozia? Ce înseamnă defapt să fim geloși și căt este de normal acest lucru? Există vreo diferență între gelozia la femei si gelozia la bărbați? Care sunt manifestările în caz de gelozie? Ce efecte aduce gelozia? .Am scris aceste intrebări pe o foaie mare vizibilă pentru toți dar le-am citit si cu voce tare pentru cei care nu stiu sa citească.

A urmat o discuție liberă în care fiecare dintre beneficiari a fost invitat să își spună părerea în legatură cu întrebările menționate mai sus.Părerile au fost împărțite,în mod neașteptat a avut loc o dezbatere începând o întreagă discuție în care s-au împărtașit diverse scene de gelozie si urmările negative atât asupra cuplului dar în unele cazuri și asupra copiilor care au avut ghinionul de a fi martori la respectivele scene a manifestării geloziei.

După ce au îndeplinit sarcina de la primul exercițiu, am vorbit despre zodii, care se spune că au influență asupra personalității noastre.

Am destins atmosfera întrebându-i pe fiecare în parte ce zodie este .Cei mai mulți dintre ei nu își știau zodia și am căutat împreună după care le-am prezentat pe scurt caracteristicile fiecărei zodii ,punând accent mai mult pe relația de cuplu.Au fost amuzați spunând că în unele caracteristici se regăsesc împartășind cu restul participanților la grup care sunt acele particularități care se potrivesc comportamentului lor.

Activități de încheiere: bliț de încheiere le-am mulțumit că au participat și am stabilit data și ora pentru ce-a de a treia întâlnire .

Observații:

Pentru realizarea activităților menționate folosit următoarele materiale : coli de hârtie albă, cartonașe cu zodii.

Întâlnirea III

Durata celei de-a treia întâlniri a fost de aproximativ 60 de minute,unii dintre beneficiari

fiind la sport a durat până ce au fost însoțiți la cabinetul de asistență psiho-sociala.

Numărul beneficiarilor prezenți : 7.

Scopul: colaborarea cu beneficiarii în vederea rezolvării problemelor curente pe care le

implica separarea de familie.

Obiectivele:

capacitatea de detașare astfel încât problemele să pară jocuri cu nivele de dificultate ridicate

dezvoltarea abilităților de relaționare cu familia fară a se simți descurajați;

Exercițile de spargerea gheții: bliț de sosire la fel ca la începutul oricărei întâlniri, salutări de bun venit , întrebarea referitoare la starea de spirit din acel moment și aranjarea beneficiarilor în cerc.

Descriere activităților principale:

Prima activitate din cadrul celei de a treia întâlniri, a fost un joc care a solicitat imaginația beneficiarilor, astfel încât, să stimuleze crește imaginii de sine, încrederea și stima. Jocul a pornit foarte simplu , eu am rostestit un cuvânt ( portocală, de exemplu ), după care ,după mai multe incercări și cu ajutorul primit din partea asistentului social care a fost alături de mine la toate ședințele de intervenție,pe rând fiecare persoană prezentă la întâlnire a spus un cuvânt astfel încât s-a ajuns la propoziții ce aveau legatura între ele.Au rămas foarte mirați la final de reușita exercițiului.Acest joc a fost menit să le crească convingerea că o problema se rezolvă pas cu pas cu ajutorul apropiaților.

Am discutat despre familie și funcțiile familiei ,dorind ca fiecare să facă câte un tabel unde în partea stângă să scrie în parte membrii familiei și în partea dreaptă rolul fiecărui membru ,astfel reușind să găsească răspunsuri pentru ultimul exercițiu al întâlnirii.

Înainte de efectuarea exercițiului,pentru o mai bună înțelegere si desfășurare le-am prezentat pe scurt unele funcții ale familiei si anume:

Funcția biologică si sanitară: asigurarea igienei si a sănătății pentru toți membrii familiei.

Funcția economica: capacitatea de gestionare a resurselor financiare ,asigurarea unui trai

decent intr-o locuință .

Funcțiile de solidaritate :ajutorul și respectul reciproc.

Funcțiile educative si morale :asigurarea dreptului la educație și la dezvoltarea unei

personalități armonioase,invățarea regulilor sociale.

Majoritatea au susținut faptul ca rolul tatălui este de a oferii sprijin moral si financiar, iar rolul soției se bazează mai mult pe partea de asigurare a igienei și a sănătății membrilor familiei,rolul bunicilor fiind tot moral deoarece dupa spusele lor “ei ne dau cele mai bune sfaturi datorită experienței lor”.

Am rămas plăcut impresionată să văd că pot să identificet rolurile fiecărui membru al

familiei,și sper ca după eliberare in procesul de reintegrare socială să fie capabili să le pună in

practică si să păstreze o relație sănătoasă din punct de vedere social cu mediul lor de suport

primar.

Spre finalul întâlnirii am realizat ultima sarcină, cu titlul „Ce doresc de la familia mea?”. În cadrul acestei sarcini am avut discuții libere cu ei pentru a marca dacă sunt momente ce pot duce la îmbunătățirea relațiilor intrafamiliale. În susținerea acestei sarcini am recurs la următoarele puncte de plecare : activitățiile pe care vor să le desfășoare cu familia, dorințele lor cu privire la schimbarea comportamentului părinților, partenerului/partenerei sau al copiilor precum și gradul de implicare al acestora în procesul de luare a deciziilor.

Pentru a-și petrece intr-un mod util timpul în penitenciar,este de dorit ca deținuții să

participe la programe de asistare socială si cu ajutorul personalului specializat in domeniile psiho

sociale sa își poată dezvolta capacitățile de relaționare cu membrii familiei in vederea reducerii

conflictelor si a stărilor de tensiune care pot duce la acte de violență domestică.

Activitățile de încheiere: bliț de încheiere, le-am mulțumit că au participat și am stabilit data și ora pentru ce-a de a patra sesiune.

Observații:

Pentru realizarea activităților menționate am avut nevoie de următoarele materiale: coli de hârtie albă și pixuri.

Întalnirea IV

Durata ultimei intâlniri a fost de 50 de minute păstrând aceeași locație ca și întâlnirile

anterioare. Numărul beneficiarilor prezenți :8.

Scopul:

Conștientizarea beneficiilor care vin odată cu dezvoltarea unor planuri de viitor.

Obiective:

identificarea și discutarea a câte un plan de viitor.

conștientizarea avantajelor unui comportament dezirabil social.

pregătirea pentru dizolvarea grupului.

Exerciții de spargerea gheții: bliț de sosire salutări de bun venit si aranjarea beneficiarilor în cerc.

Descrierea activităților principale:

Datorită faptului că in sedințele anterioare am discutat despre rezolvarea problemelor curente și incă de la prima sedință i-am rugat să înceapă să se gândească la câte un plan de viitor ,am considerat oportun momentul pentru a întreba „Cum vă vedeți după eliberare?”. La această întrebare am dorit în mod special răspuns de la fiecare, deoarece am fost curioasă cât de ambițioși sunt și dacă planurile de viitor s-au schimbat de la momentul răspunderii la chestionarele pentru cercetare și până la sfârșitul perioadei de interventie.Am primit pe rând de la fiecare răspuns la intrebarea legată de cum se văd in viitor și am rămas plăcut impresinată sa aud că 6 din ei s-au gândit la acest aspect, exprimându-și intenția de a nu mai fi implicați în fapte penale. Ceilalți doi beneficiari erau indeciși,părea că le place traiul în penitenciar deoarece nu au grija zilei de mâine din cauza lipsei banilor pentru plata facturilor și pentru procurarea hranei.

Am discutat împreuna cu beneficiarii si despre avantajeze si dezavantajele comportamentelor dezirabile respectiv indezirabile.

În cadrul acestei întâlniri am discutat și în ce manieră exercițile pe care le-am parcurs împreună și exemplele pe care le-am dat, au dus la remedierea situației de aceea i-am invitat sa vorbească spunându-mi liber si cu cuvintele lor cum se văd in momentul de față și cum perpep in mare fiecare subiect pe care l-am abordat.

Activitățile de încheiere: bliț de încheiere, le-am mulțumit că au participat intr-un număr constant și s-au implicat in procesul de intervenție după care asistentul social prezent i-a felicitat pentru participare si implicare.

5.5. Prezentarea rezultatelor descriptive ale intervenției

Am reușit sa realizez patru întâlniri în colaborare cu câte opt persoane private de libertate de sex masculin aflate in detentie la Penitenciarul Gherla a căror situație familială, este cea mai deficitară.Deținuții au acceptat participarea la sedințele de intervenție venind in mod constant.La o singură sedință a lipsit unul dintre beneficiari,deoarece,mi s-a spus ca a fost bolnav .Beneficiarii alesi pentru programul de intervenție au fie o relație proastă cu membrii familiei,care din diferite motive cum ar fi lipsa banilor sau rușinea că cineva din familia lor este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate nu îi sprijina moral si/sau financiar fie partenerul/a de viată a renunțat la relație din cauza geloziei sau din cauza găsirii unui nou partener.Întâlnirile au avut ca timp de derulare câte o oră și s-au desfășurat în incinta Penitenciarului ,deoarece regulile stricte nu mi-au permis să aleg o locație neutră..Din punctul meu de vedere o locație neutră ar fi fost mai convenabilă deoarece participanții mi s-au părut incomodați de prezența paznicilor. De asemenea regulile strice de acces in incinta penitencirului nu mi-au permis sa-mi desfașor intervenția si la secția de femei.

Rezultatele intervenției sunt doar descriptive si nu măsurabile,deoarece timpul limitat de acces in interiorul penitenciarului nu mi-a permis sa mai aplic un ghid de interviu.

Am ales activitatea din cadrul primei întalniri,in care i-am împarțit in două grupe si le-am împărțit foi cu harta Romaniei,cu ajurul metodei jocurilor tematice si am urmărit ca scop colaborarea excelentă între membrii fiecărei grupe, precum și creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii, atunci când la final o să fie lăudați pentru îndeplinirea sarcinii.

Exercițiul de brainstorming în care i-am rugat sa isi noteze deciziile care au dus la actul infractional a avut ca scop constientizarea imporțantei familiei in luarea deciziilor. Sunt de părere că activitatea si-a atins scopul, am obținut informații suplimentare referitoare la impactul pe care îl are familia asupra deciziei de a comite sau nu o infracțiune sau dacă s-au consultat cu cineva dintre membrii familiei înainte de comiterea infracțiunii.Din relatările lor pot spune ca toți cei 8 deținuti au comis acte infracționale in contextul anturajului, 6 dintre ei neținând cont de sfaturile părinților sau partenerului/ei de viață iar 2 dintre ei ne-au spus ca în mare parte membrii familiei sunt decedați si au acționat in contextul lipsei banilor.

Consider ca obiectivele activității numărul doi au fost îndeplinite,am clarificat conceptul de gelozie iar în urma discuțiilor dintre ei mi-am dat seama ca sunt conștienți de urmările negative ale manifestării actelor de gelozie ,unii dintre ei relatând grupului situații concrete in care au fost protagoniștii manifestărilor provocate de gelozia exageră.

Exercițiul cu caracteristicile zodiilor l-am ales fără a mă gândi ca o să mă ajute să destind atmosfera,care era destul de tensionată in urma amintirii suferințelor provocate de gelozie.

În cadrul exercițiului de brainstorming “Ce imi doresc de la familia mea” de la sedința a treia cei doi deținuti care nu au familii s-au simțit marginalizați și i-am invitat să își facă planuri cu persoanele apropiate care ii sprijină.Restul deținutilor mi-au spus in cea mai mare parte că iși doresc să nu își dezamăgească familia sau partenera/soția și să fie mai receptivi la sfaturile pe care le primesc.

Consider ca scopul si obiectivele întâlnirii cu numărul patru au fost atinse deoarece la finalul întâlnirii ,fiecare deținut a fost capabil să împărtășască pe scurt un plan de viitor dezirabil din punct de vede social.Am auzit planuri precum: “să am un serviciu decent si o familie’’, ‘’să pot să îmi păstrez soția și să nu o mai fac de rușine”, ‘’să îmi deschid proria afecere in agricultură’’.

Nu mi-am propus un scop irealizabil ,ci am dorit sa observ daca beneficiarii considera utile activitățile pe care le-am desfășurat și dacă au motive să se gândească la schimbarea situației.

Capitolul 6: Concluzii finale

Penitenciarul reprezintă o experiență destul de dură din viața unui om.

Înainte de a ajunge să identificăm posibilitățile de reabilitare a deținutului și perspectivele de reintegrare trebuie să luăm în calcul cauzele care determină comiterea unor acte infracționale.

Sărăcia și lipsa unui sprijin material sigur, favorizează comportamentul infracțional . În mod real, marea majoritate a tinerilor care ajung să fie in conflict cu lege trăiesc în condiții materiale sub limită. De multe ori lipsește venitul stabil al familiei în care trăiesc. În astfel de situații sunt nevoiți să fure cel puțin alimentele necesare pentru existența de zi cu zi.

Pe lângă sărăcie alte cauze identificate în urma analizei fenomenului sunt anturajul cu preocupări antisociale care influențează în mod neadecvat individul. Un aspect destul de important pe care l-am urmărit în cercetare a fost evaluarea modului în care familia poate contribui la schimbarea atitudinal-comportamentală. După cum am putut observa , mediul de suport primar îi ajută pe oameni să-și schimbe percepția despre viață, să conștientizeze faptele comise, să gestioneze conflictele, să găsească soluții la situațiile de risc și să le transpună în realitate, în relație cu ceilalți.

Cercetarea mea a vizat și evaluarea dorinței de reabilitare a individului. Dorința de reabilitare e demonstrată prin respectarea de către cei privați de libertate a măsurilor și obligațiilor impuse de instanță, implicarea în activități lucrative, îndepărtarea de anturajul delincvent.

În ceea ce privește persoanele care se implică în procesul de reabilitare și reintegrare a deținuților ponderea cea mai mare este reperezentată de comunitatea alcătuită din instituțiile locale și mai puțin din oamenii simpli , aceștia din urmă obișnuind să stigmatizeze sau să marginalizeze persoana privată de libertate.

Consider că reabilitarea va fi posibilă doar printr-o supraveghere adecvată a persoanelor abilitate să facă acest lucru, implicarea persoanelor eliberate în activități constructive, astfel încât să nu aibă ocazia de a se implica în acțiuni ilicite.

O soluție comună pentru reducerea numărului de persoane private de libertate, care pare cea mai potrivită, o constituie întărirea rolului comunității și implicarea sa directă în acțiunile de prevenire. În acțiunile de prevenire a infracțiunilor atât organizațiile guvernamentale, conducerile organizațiilor nonguvernamentale cât și comunitatea trebuie să-și unească eforturile, pentru a pune în aplicare o strategie comună, a cărei eficiență nu va întârzia să-și arate roadele în viitor.

Bibliografie

Abraham, P., Introducere în probațiune; supraveghere, asistență și consiliere a infractorului, Editura Național, București , 2001;

Abraham.P., Justiție penală, Editura Național, Iași , 2001 ;

Balahur. D., Fundamente socio-juridice ale probațiunii, Editura Bit, Iași , 2001 ;

Balahur, D., Sociology of law, Editura Institutul European, Iași, 2006;

Banciu. D., Control social și sancțiuni sociale, Editura Victor, , 1999 ;

Brezeanu.O, Integrare socială postpenală a infractorilor între realitate și perspectivă, Editura Fundației România de Mâine, Iași , 1999 ;

Butoi Ioana-Teodora , Butoi Alexandru , Psihologia comportamentului criminal, Editura Enmar, 1999 ;

Chelcea , Septimiu , Semnificatia documentelor sociale , 1985 ;

Dafinoiu, I, Personalitatea. Metode de abordare clinică, Editura Polirom, Iași , 2002 ;

Durnescu , Ioan , Probațiunea. Teorii , legislație și practică , Editura Polirom, 2011;

Durnescu , Ioan , Asistența socială în penitenciare , Editura Polirom , 2009 ;

Durnescu, Ioan , Manualul Consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Editura Themis, Craiova, 2001;

Durnescu, Ioan , Manualul Consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Editura Themis, Craiova , 2001 ;

Graham, J., Towl , Psychology in Prisons (Forensic Practice series) , 2003

Gal.D., Metode de grup in asistența socială,Cluj-Napoca,2004

Goffman , E , Aziluri , Editura Polirom , 2005 ;

Marginean,Ioan, Proiectarea cercetării sociologice,Polirom,2000

Mitrofan , N , Butoi , T. , Zdrenghea V , Psihologie Judiciară, Editura Șansa, București, 1992.

Miller , Alice , Prisoners Of Childhood: The Drama of the Gifted Child and the Search for the True Self , Basic Books; Reissue edition , 1996;

Ogien , Sociologia deviantei , Editura Polirom , 2002.

Petcu, M, Teorii sociale privind geneza delincventei, în Revista Academiei Române , Anuarul Institutului de Istorie << George Bariț >>, series Humanistica, nr.1 , 2003;

Poledna, Sorina (coord), Modalități de intervenție psihosocială în activitatea de probațiune, Presa Universitară Clujeană, 2002;

Preda.V, Profilaxia delincvenței și reintegrare socială, Editura Științifică și Enciclopedică, București , 1981;

Rădulescu.S., Justiția restaurativă. Tendințe și perspective în lumea contemporană; Revista de cercetare și intervenție socială., 2005, Univ. „Al.I.Cuza”, Iași, Departamentul de Sociologie și Asistența Socială & HOLT România, Programul pentru promovarea Asistenței Sociale, Editura Lumen, Iași, vol.8 , 2006 ;

Rădulescu, S , Banciu , D. , Introducere în sociologia delincvenței juvenile, București, Editura Medicală, 1990 ;

Rădulescu, S , Teorii sociologice în domeniul devianței și al problemelor sociale, Computer Publishing Center, București, 1994 ;

Rădulescu, S , Anomie, devianță și patologie socială, Edit. Hyperion, București, 1991;

Rothery , M., Leslie M. , Grinnell A. , Richard M. , Cercetarea calitativa in asistenta sociala. Faze , etape si sarcini , Editura Polirom , 2005

Sandu. M coord. Bejan.P., Asistența socială a persoanelor delincvente(curs universitar ), Iași , 2008;

Șimon.M., Strategii de resocializare, Editura Univ.Transilvania, , 2009

Varella , Drauzio , Estacao Carandiru , Ed Companhia Das Letras , 1999

Noul Codul penal;

Site-uri:

http://anp.gov.ro/

www.just.ro

http://usatoday30.usatoday.com/familyprison

Anexe :

Anexa 1 – chestionarul

I. Date factuale

1. Sexul persoanei intervievate :

masculin

feminin

2. Vârsta persoanei intervievate :___

II.Relația cu mediu de suport

3. Mențineți legătura cu următorele persoane din viața dumneavoastră / cât de des aveti contact cu ele pe perioada detentiei?

4. Cum considerați atitudinea acestora față de dumneavoastră , acum când sunteți lipsit/ă de libertate?

5. În ce mod s-a schimbat relația cu aceste persoane apropiate din momentul în care a-ți intrat în conflict cu legea și nu a-ți mai fost alături de ele?

6. După părerea dumneavoastră care sunt factorii negativi care influențează în cea mai mare măsură deteriorarea relației cu aceste persoane ( menționate la întrebarea 5 ) din viața dumneavoastră?

durata detenției

lipsa de înțelegere/suport fata de mine

situatia materiala a familiei

distanta dintre domiciliul familiei si penitenciar

7. Care din aceste persoane va sprijina cel mai mult pe perioada detentiei?

_________________

8. Cat de folositoare este pentru dumneavoastra mentinerea legaturii cu aceste persoane?

9.Ați avea nevoie să va imbunatatiti relatia cu aceste persoane ?

III.Relația cu partenerul/a de viață.

10. Pe cine va bazati cel mai mult dupa eliberare?

____________________________

11.Ati avut un partener/a stabil/a inainte de actuala condamnare?

Da

Nu

12.Ati fost casatorit legat cu acest partener/a?

Da

Nu,______________

13.Mentineti legatura pe perioada detentiei cu partenerul/a?

Da

Nu : – nu o mentin de la inceputul condamnarii

-relatia s-a rupt de la ___________ dupa inchidere

Daca nu mai mentineti legatura ,motivele pentru care nu o mai mentineti: _________________________________________________________________________________

14.Pe perioada detentiei ati gasit un nou partener partenera?

Da , suntem : casatoriți legal

păstrăm relația prin corespondență

IV.Date privind infracțiunile săvârșite

15.De cat timp sunteti inchis/a?

_____________________

16.Persoana intervievată a răspuns în calitate de persoană privată de libertate pentru infracțiunea de :

crimă

furt / tâlhărie/frauda financiara

delict sexuala: viol

trafic persoane

vătămare corporala gravă

Considerente deontologice :

-Persoanele intervievate au înțeles caracterul voluntar al studiului și faptul că au dreptul să se retragă din el; Numele lor nu a fost folosit