Probleme Fundamentale ale Ocrotirii Mediului In Epoca Contemporana
BIBLIOGRAFIE
1. Anghel P., Instituții europene și tehnici de negociere în procesul integrării, [NUME_REDACTAT], 2004
2. [NUME_REDACTAT], Drept administrativ, vol.II, ed.II, Editura C.H.Beck, București, 2009
3. Baron V., Practica managementului de mediu, Ed. Tehnică, București, 2001.
4. Bădescu V.Dreptul mediului.Sisteme de management de mediu, Editura C.H.Beck, București, 2011
5. [NUME_REDACTAT]., Drept civil roman.Introducere în dreptul civil.Subiectele dreptului civil, ediția XI revăzută și adăugită, [NUME_REDACTAT] Juridic, București, 2007
6. [NUME_REDACTAT]., Gorunescu M., Protecția penală a mediului, [NUME_REDACTAT], București,
2007
7. [NUME_REDACTAT] , Ecologie generală și protecția mediului, Ed. ASE, București, 2000.
8. Cairns W., Introducere în [NUME_REDACTAT] Europene, [NUME_REDACTAT] Dalsi, 2001
9. Dragomir C., Afaceri economice internaționale. Probleme, provocări și perspective, Ed. Expert, 2004.
10. [NUME_REDACTAT], Dreptul mediului.Răspunderea pentru daune ecologice, [NUME_REDACTAT], 2004
11. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Dreptul mediului, Răspunderea juridică pentru daune ecologice, [NUME_REDACTAT] Iași, 2004
12. [NUME_REDACTAT]., Tratat de dreptul mediului, Editura K.H.Bech, București, 2007
13. [NUME_REDACTAT], Principii și instituții de drept comunitar al mediului, Editura economică, București, 2005
14. [NUME_REDACTAT], Recunoașterea și garantarea dreptului fundamental la mediu în România, revista dreptul nr.6/2004
15. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], editura [NUME_REDACTAT], București 2005
16. Lupan E., Cu privire la noțiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul, nr.3/2003
17. Lupan E., Tratat de dreptul protecției mediului, Editura C.H.Beck, București, 2009
18. Lupan E., Dicționar de protecția mediului, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 1997
19. Lupan E., Dreptul mediului, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 2001
20. [NUME_REDACTAT]/[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] la un mediu sănătos în România, București, 2009
21. Ruxandra –[NUME_REDACTAT]-Mag , Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile, [NUME_REDACTAT], 2011
22. Ruxandra –[NUME_REDACTAT]-Mag, Politici, instituții și legislație pentru mediu, Editura
AcademicPres, [NUME_REDACTAT], 2008
23. Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, ediția II, [NUME_REDACTAT] juridic
București, 2007
24. Mazilu D., Dreptul comunitar al mediului, editura [NUME_REDACTAT], București 2006
25. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT] Ecologie și protecția calității mediului, Editura balneară 2011
2 6 . N a u m e s c u V a l e n t i n – Sisteme politice comparate, elemente de bază , [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Cluj–Napoca, 2003.
27. Negrei C., Economia mediului, Ed. ASE, București, 1995.
28. Oprean C., Suciu O., Managementul calității mediului, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2003
2 9 . P ă u n , N i c o l a e – Istoria construcției europene, V o l . I , C lu j– N ap oc a, Ed it ur a Fu nd aț ie i pentru [NUME_REDACTAT], 2000
30. Petrescu I., Managementul mediului, Ed. Expert, București, 2005
31. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.I, [NUME_REDACTAT], București, 2002
32. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.II, [NUME_REDACTAT], București, 2002
33. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.III, [NUME_REDACTAT], București, 2002
34. Preda M., Drept administrativ.Partea generală, ed.III, [NUME_REDACTAT] Lex, București,
2004
35. Prisecaru P, Politici commune ale [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București,
2004
36. [NUME_REDACTAT]., Evaluarea impactului ecologic și auditul de mediu, Ed. ASE, București,
2004.
37. Teodoroiu S.M., Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 2003
38. Teodoroiu S.M., Dreptul mediului și dezvoltarea durabilă, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 2009
3 9 . T u d o r o i u T h e o d o r – Tratatul de la Amsterdam , Tratatul asupra [NUME_REDACTAT] șiT ra ta tu l i ns ti tu in d C om un it a te a E ur op ea nă cu m od if ic ăr i l e a du se d e t ra ta tu l d e l a Amsterdam , [NUME_REDACTAT], București,
1999
40. [NUME_REDACTAT], Dreptul mediului, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 2004
41. Uliescu M.,Dreptul mediului înconjurător, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]
Cantemir, București, 1998
42. Ursuța M., Procedura contravențională, ediția II, [NUME_REDACTAT] Juridic, București,
2009
43. [NUME_REDACTAT], curs de drept comparat-geografie juridică, [NUME_REDACTAT] România de mâine, București 1995
LEGISLAȚIE
1. [NUME_REDACTAT] revizuită prin Legea 429/2003, aprobată prin [NUME_REDACTAT] din 18-19 octombrie 2003
2. Codul civil al României , Legea 287/2009, republicat 2011
3. Codul penal al României, Legea 278/2006 pentru modificarea și completarea codului penal
4. Versiunea consolidată a Tratatului privind [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] al
[NUME_REDACTAT], C 83, 30.03.2010, versiunea originală în limba română.
5. Versiunea consolidată a Tratatului privind [NUME_REDACTAT] Europene, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT], C 83, 30.03.2010, versiunea originală în limba română.
6. Regulamentul nr.614/2007 al [NUME_REDACTAT] și al Consiliului din 23 mai
2007 privind instrumentul financiar pentru mediu
7. [NUME_REDACTAT], Programul de guvernare 2013-2016
8. [NUME_REDACTAT] din România, Politica de mediu, seria micromonografii, politici europene
9. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] a României, Orizonturi 2013-2020-2030, publicat în M.Of.824/2008
10. Legea 18/1991, Legea fondului funciar, republicată 1998
11. Legea 107/1996, Legea apelor
12. Legea 265/2006, pentru aprobarea OUG 195/2005, M.Of.586/2006
13. Legea 27/2007 pentru aprobarea OUG 61/2006 privind regimul deșeurilor
14. Legea 193/2009 pentru aprobarea OUG 193/2008 privin modificarea Legii 46/2008, [NUME_REDACTAT]
15. OUG 78/2000 , privind regimul deșeurilor
16. OUG 195/2005 ,privind protecția mediului
17. OUG 68/2007, privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului.
18. OUG 114/2007, pentru modificarea și completarea OUG 195/2005 privind protecția mediului
19. OUG 164/2008, pentru rectificarea și completarea OUG.195/2005
20. HG 1005/2012, privind organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT] de Mediu
21. HG 983/1990, privind organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT]
22. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], București, 2008
23. Conferința interguvernamentală pentru aderarea la [NUME_REDACTAT], Documentul de poziție al Românie
24. [NUME_REDACTAT] Unite asupra [NUME_REDACTAT], Stockholm, 1972
25. Conferința de la Rio de Janeiro din 1992
26. Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă, Johannesburg, 2002
27. [NUME_REDACTAT] Europene-Ghidul privind aproximarea legislației de mediu a
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] www.mmediu.ro
www.apmbm.ro/proiecte-programe/programe-mediu www.avocatnet.ro
www.cjo.ro/coduri www.oecd.org http//en.wikipedia.org http//ec.europa.eu http//portaljust.ro
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ A DREPTULUI
1.1 Formarea și dezvoltarea dreptului internațional al mediului
1.2 [NUME_REDACTAT] Europene în privința mediului înconjurător
CAPITOLUL 2. LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI
2.1 Scurt istoric al legislației ce vizează protecția mediului în România
2.2 Legislația romănească în perioada preaderare și postaderare la [NUME_REDACTAT]
2.3 Perspective privind aplicarea legislației de mediu în România
CAPITOLUL 3. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL PROTECȚIEI MEDIULUI
3.1 Răspunderea civilă în dreptul mediului
3.2 Răspunderea contravențională în dreptul mediului
3.3 Răspunderea penală în dreptul mediului
STUDIU DE CAZ
CONCLUZII .
BIBLIOGRAFIE
Cuprins:
INTRODUCERE ……………………………………………..………………..…… pag 4-8
CAPITOLUL 1. DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ A DREPTULUI
1.1 Formarea și dezvoltarea dreptului internațional al mediului ……..…………….…..pag 9-15
1.2 [NUME_REDACTAT] Europene în privința mediului înconjurător ………..….. pag 16-21
CAPITOLUL 2. LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI
2.1 Scurt istoric al legislației ce vizează protecția mediului în România…….……pag 22-25
2.2 Legislația romănească în perioada preaderare și postaderare la [NUME_REDACTAT] …………………………………….…….…………….……….… pag 26-40
2.3 Perspective privind aplicarea legislației de mediu în România ….………..…. pag 41-43
CAPITOLUL 3. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL PROTECȚIEI MEDIULUI
3.1 Răspunderea civilă în dreptul mediului ………………………………….………pag.44-46
3.2 Răspunderea contravențională în dreptul mediului ……………..…….……..…. pag 47-52
3.3 Răspunderea penală în dreptul mediului ………………………….……. ………. pag 53-55
STUDIU DE CAZ ……………………………………………….………………pag 56-57
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………pag.58-64
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………..pag.65-68
[NUME_REDACTAT] de mediu înconjurător este una dintre noțiunile fundamentale care stau la baza ecologiei (din grecescul aeikos=loc de trai, adăpost și logos= știință) ca știință, ea poate suferi modificări în raport cu necesitatea punerii în valoare sau ocrotirii elementelor sale componente, de reglementare juridică. Mediul reprezintă totalitatea condițiilor energetice, fizice, chimice și biologice care înconjoară o ființă sau grupurile de ființe și cu care acestea se gasesc în relații permanente de schimb. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din 27 iunie 1967 definește mediul prin ,, apa, aerul, solul și relațiile dintre ele, precum și relațiile dintre acestea și organismele vii”.
Raportarea la condițiile naturale primare de subzistență a produs reguli obligatorii minime, care mai apoi s-au transpus în cadrul existenței sociale. Aceste norme primordiale de predrept, legate atât de natural au constituit certificatul de naștere al dreptului care a apărut ca drept al mediului al raporturilor dintre om și natură, condiția naturală fiind esențială. Apariția și afirmarea presantă a problemelor ecologice în a doua jumătate a secolului XX-lea au necesitat implicarea reglementărilor juridice pentru diminuarea efectelor permanentei degradări a mediului înconjurător1.
Poluarea îndelungată a mediului natural a determinat acumularea problemelor ecologice contemporane, exprimabile printr-o discordanță accentuată între mediul creat de om si cel natural, cu perspective reale de deteriorare a condițiilor de viață ale omului planetar si ale dezvoltării civilizației viitorului2.
Omul nu și-a pus mult timp problema de a proceda rațional, în condiții normale de echilibru și dezvoltare a vieții sesizând târziu că este creația și creatorul mediului său înconjurător care îi asigură existența biologică și totodată, cea intelectuală. Exploatarea irațională a resurselor regenerabile (păduri, floră, faună etc.)și a celor neregenerabile (bogății minerale ale subsolului)a accentuat efectul nociv al acțiunilor omului asupra naturii.
Folosindu-se pe scară largă știința și tehnologia în scopul dezvoltării industriale, s-a ignorat necesitatea păstrării unui echilibru între satisfacerea nevoilor materiale proprii și continuă creștere și protecția tuturor factorilor mediului înconjurător. Ruperea de către om a echilibrelor naturale este o caracteristică a celei de a doua jumătăți a secolului XX, deși fenomene izolate au apărut cu mult înainte. Revoluția tehnico-științifică contemporană care se desfășoară într-un ritm din ce în ce mai accelerat, în toate țările lumii a pus în fața omenirii mai multe probleme determinate de situațiile previzibile ale ultimului deceniu al secolului XX
1 [NUME_REDACTAT], Dreptul mediului.Răspunderea pentru daune ecologice, [NUME_REDACTAT], 2004
2 [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], editura [NUME_REDACTAT], București 2005
și începutul mileniului trei o populație de peste 6 miliarde de oameni; dorința firească a tuturor oamenilor de a atinge un nivel de viață cât mai ridicat ; necesitatea creșterii producției agricole vegetale și animale pentru a asigura hrana tuturor oamenilor; necesitatea cresterii producției de materii prime, de combustibil si energie.
Din aceste cauze, pretutindeni în lume, din ce în ce mai insistent, se impun acțiuni în sprijinul protecției mediului îconjurător, aceasta fiind una dintre preocupările contemporane prioritare.
Globalizarea sau mondializarea reprezintă un proces de integrare la nivel planetar, cu patru dimensiuni: economică (comerț, investiții și fluxuri de capital), informațională , politică și culturală. Ea contribuie la accelerarea creșterii economice prin angajarea unor schimbări structurale la nivel industrial, ce antrenează modificarea gradului de utilizare a resurselor naturale și a nivelului de poluare.
Globalizarea difuzează capitalurile și tehnologiile pe largi arii geografice, cu efecte directe asupra mediului. Prin aceasta, contribuie la întărirea companiilor multinaționale dar și marginalizarea unor economii și populații, cu antrenarea sărăciei prin epuizarea resurselor naturale. Acest proces impune noi standarde ecologice pentru produse, ce conduc la creșterea competitivității lor și la efecte benefice pentru mediu.
Fenomenele ce afectează calitatea mediului au dobândit în ultima perioadă caracter global, fiind în centrul atenției instituțiilor internaționale de mediu.
Efectul de seră cu antrenarea schimbărilor climatice, diminuarea grosimii stratului de ozon, reducerea biodiversității la scară planetară, defrișarea masivă a pădurilor (în special în zonele ecuatoriale), aridizarea terenurilor agricole sunt elemente definitorii ale crizei ambientale actuale.
Suprapopularea și concentrarea populației preponderent în zonele urbane, cu apariția
„mega-orașelor“ (orașe cu peste 8 milioane de locuitori), au condus la creșterea nivelului poluării, datorită noxelor emise (gaze toxice, ape reziduale, deșeuri), dar și „presiunii“ construcțiilor, care conduce la micșorarea spațiilor verzi, atât de necesare pentru un „mediu sănătos“. În același timp, aceste metropole sunt mari consumatoare de resurse, de la energie și apă la alimente.
Poluarea a devenit în ultimele decenii o reală sursă de preocupare pentru autoritățile guvernamentale, dar și pentru opinia publică, căutându-se soluții locale și regionale la problemele globale.
În legislația românească actuală, poluarea este definită ca fiind „introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei activități desfășurate de om, de substanțe, vibrații, căldură și/sau zgomot în aer, apă ori în sol, care pot aduce ori pot cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime).
Poluantul reprezintă „ modifică echilibrul constituenților prejudicii sănătății umane sau calității mediului, care pot dăuna bunurilor materiale acestuia sau al organismelor vii și aduce orice substanță solidă, lichidă, gazoasă, sub formă de vapori sau sub formă de energie, care, introdusă în mediu,modifică echilibrul constituienților acestuia sau al organismelor vii și aduce daune bunurilor materiale“.
Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare consideră poluarea „ca fiind orice alterare fizică, chimică, biologică sau depășirea nivelului natural de radioactivitate, produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie folosirii normale în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni poluarea“.
În O.U.G. nr. 195/2005 se folosește și o noțiune mai largă decât cea de poluare, care o înglobează, și anume cea de „deteriorare a mediului“, care reprezintă „alterarea caracteristicilor fizico-chimice și structurale ale componentelor naturale ale mediului, reducerea diversității sau productivității biologice a ecosistemelor naturale sau antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calității vieții, cauzate în principal de poluarea apei, atmosferei și solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea și valorificarea lor deficitară, ca și prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului“.
[NUME_REDACTAT] consacră și garantează în mod expres , de sine stătător dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos, art.35 intitulat ,,Dreptul la un mediu sănătos”, cuprinde o reglementare structurată pe 3 alineate: „(1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și ameliora mediul înconjurător”3.
Pentru stabilirea conținutului dreptului la un mediu sănătos, o semnificație aparte o reprezintă raportul dintre dreptul de proprietate și dreptul la mediu. În acest sens [NUME_REDACTAT] stabilește în art.44 alin.7 că ,, Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului”. În virtutea acestor prevederi
3 [NUME_REDACTAT] revizuită prin Legea 429/2003 aprobată prin Referendumul din 18-19.10.2003
constituționale, toate reglementările juridice în materia proprietății sunt țărmurite în efectele lor de prevederile legislației privind protecția mediului4.
Obiectul legislației în vigoare îl constituie reglementarea protecției mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societății.
Principiile și elementele strategice ce stau la baza legislației de mediu, în scopul asigurării unei dezvoltări durabile, sunt: principiul precauției în luarea deciziei; principiul prevenirii, reducerii și controlului integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitățile care pot produce poluări semnificative; principiul prevenirii riscurilor ecologice și a producerii daunelor; principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural; principiul "poluatorul plătește"; înlăturarea cu prioritate a poluanților care periclitează nemijlocit și grav sănătatea oamenilor; crearea sistemului național de monitorizare integrată a mediului; utilizarea durabilă a resurselor naturale; menținerea, ameliorarea calității mediului și reconstrucția zonelor deteriorate; participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul; dezvoltarea colaborării internaționale pentru asigurarea calității mediului5.
Modalitățile de implementare a principiilor și a elementelor strategice sunt: adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare; obligativitatea evaluării impactului asupra mediului în faza inițială a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului; obligativitatea efectuării unei evaluări de mediu înaintea aprobării planurilor și programelor; corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului și de urbanism; introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive; rezolvarea, pe niveluri de competență, a problemelor de mediu, în funcție de amploarea acestora; propunerea de acte normative armonizate cu reglementările europene și internaționale în domeniu; introducerea și urmărirea realizării programelor pentru conformare; recunoașterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice; promovarea cercetării fundamentale și aplicative în domeniul protecției mediului; instruirea și educarea populației, precum și participarea organizațiilor neguvernamentale la elaborarea și aplicarea deciziilor.
Politica de mediu este concepută ca formă a politicii generale a statului,având ca sarcină stabilirea strategiilor,obiectivelor și priorităților,metodelor și mijloacelor implicate în acțiunile
4 [NUME_REDACTAT]/[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] la un mediu sănătos în România, București,
2009
5 [NUME_REDACTAT], Dreptul mediului.Răspunderea pentru daune ecologice, [NUME_REDACTAT], 2004
desfășurate pe plan național în scopul prevenirii și combaterii poluării,a conservării și dezvoltării durabile a mediului.
Reprezentând o politică specială(atât la nivel național cât și internațional),politica de mediu înseamnă în același timp și evaluarea situațiilor reale ale mediului,constatarea influențelor negative asupra mediului,stabilirea instituționalizată a măsurilor necesare organelor statale în protejarea și conservarea mediului,precum și stabilirea sistemelor de sancționare în caz de poluare și a cuantumului sancțiunilor aplicabile.
Politica de mediu este strâns legată și condiționată de politica economică,administrative- financiară și legislativă,corelație ce se bazează pe o cointeresare națională și internațională întrucât reprezintă deopotrivă relații teoretice și relații practice concrete.
O parte importantă a legislației mediului este consacrată reglementării cadrului organizatoric propriu. Ideea centrală a acestor reglementări este că sistemul organizatoric respectiv este chemat să asigure un cadru corespunzător pentru realizarea de către organe și organizații statale și neguvernamentale, precum și de către toate celelalte persoane, a sarcinilor în domeniul protecției mediului.
Sistemul organizatoric național al protecției mediului este conceput în așa fel încât să cuprindă pe toți participanții la raporturile de dreptul mediului: statul și unitățile administrative-teritoriale cu autoritățile centrale și locale care au atribuții, directe sau indirecte, în domeniul protecției mediului; persoanele juridice private care au ca scop protecția mediului sau care sunt potențiali poluatori ori victime ale poluării; persoanele fizice în calitatea lor de victime sau de poluatori6.
Sarcinile politice de proțectie a mediului sunt diferite și complexe, principala răspundere a politicii mediului revenind guvernelor fiecărei țări precum și autoritaților naționale și locale de specialitate. In ceea ce privește prioritățile identificate,acestea reflectă atât nevoile naționale cât și tendințile și inițiativele existente pe plan global.
CAPITOLUL 1. DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ A DREPTULUI
6 [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Book, București, 2005
1.1.Formarea și dezvoltarea dreptului internațional al mediului
Dreptul mediului este constituit din ansamblul complex al normelor juridice care reglementează relațiile care se stabilesc între oameni și atitudinea lor față de mediu ca element vital al vieții, în procesul folosirii în scopuri economice, sociale și culturale a componentelor sale, naturale și artificiale, precum și relațiile legate de protecția, conservarea și dezvoltarea lor durabilă.
În ultimele două secole s-a făcut simțită încercarea omului de a domina natura, de a o modela, de a folosi în interes propriu toate bogățiile naturale, toate acestea conducând la criza ecologică.
Dezvoltarea civilizației industriale de la mijlocul secolului XIX a produs modificări dramatice mediului înconjurător prin despăduririle masive pentru noi terenuri pentru agricultură și obținerea de masă lemnoasă, exploatarea bogățiilor minerale ale subsolului, intensificarea utilizării pășunilor. Creșterea demografică rapidă favorizată de dezvoltarea civilizației industriale a crea aglomerări umane pe spații tot mai restrânse.
Dorința oamenilor de a atinge un nivel de viață cât mai ridicat, nevoia de creștere a producției de materii prime, combustibil și energie, necesitatea creșterii producției agricole vegetale și animale pentru asigurarea hranei populației mereu în creștere cauzează degradarea permanentă a mediului înconjurător, acțiunile privind protecția mediului fiind una dintre marile preocupări contemporane7.
În dezvoltarea sa istorică dreptul internațional al mediului a cunoscut o etapă premergătoare, încă din [NUME_REDACTAT] fiind adoptate serie de măsuri juridice internaționale pentru diminuarea efectelor poluării. În secolul XIX apar o serie de tratate internaționale dedicate pescuitului, iar la sfărșitul acestui secol apare prima speță din dreptul internațional al mediului cu privire la focile din [NUME_REDACTAT].
Etapa utilitaristă a dreptului internațional al mediului debutează odată cu începutul secolului XX odată cu apariția primelor convenții internaționale cu privire la proteția unor specii de faună.Convenția pentru protecția păsărilor utile agriculturii de la Paris din anul 1902, precum și două tratate care priveau protecția focilor din anul 1911. Au fost adoptate și texte cu privire la utilizarea echitabilă și protecția apelor de frontieră împotriva poluării.
Etapa ocrotirii și conservării naturii care a debutat la începutul anilor 1930 este considerată o etapă protoecologică, având în vedere faptul că protecția mediului era deja prezentă printre obiectivele reglementărilor naționale. Convenția privind conservarea florei și faunei în stare
naturală de la Londra din anul 1903 și convenția privind protecția florei, faunei și frumuseților naturale ale țărilor Americii de la Washinghton 1940 sunt două documente semnificative pentru această perioadă.
Perioda dreptului internațional al mediului a protecției și conservării mediului începe în anii
1960 odată cu debutul crizei economice mondiale. În anul 1968 [NUME_REDACTAT] a adoptat primele două texte proclamate de către o organizație internațională de protecție a mediului, Declarația asupra luptei contra poluării aerului și [NUME_REDACTAT] a apei, iar [NUME_REDACTAT] Africane a adoptat în același an [NUME_REDACTAT] asupra conservării naturii și resurselor naturale.
[NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] Unite a adoptat o rezoluție prin convocarea unei conferințe mondiale asupra mediului urban, care a sta la baza pregătirii primei mari conferințe mondiale a mediului.
Pregătirea pentru conferința de la Stockholm a fost coordonată de un comitet special compus din reprezentanții a 27 state, fiind stabilit ca aceasta să se desfășoare în Suedia în perioada 5-
17 iunie 1972 la ea find prezenți delegați din 113 state, reprezentanți ai ONG de specialitate, observatori, invitați, ziariști.
Declarația conferinței ONU asupra mediului uman de la Stockholm (1972) este primul document internațional care proclamă expres dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos, fiind formulat ca prim principiu ,, Omul are dreptul fundamental la libertate, egalitate și condiții de viață satisfăcătoare, într-un mediu a cărei calitate îi permite să trăiască în mod demn și în prosperitate. El are datoria sacră de a proteja și îmbunătății mediul înconjurător pentru generațiile prezente și viitoare”8. Acest text internațional relevă legătura dintre drepturile omului și protecția mediului, ca un mijloc important de a realiza condiții adecvate pentru o viață prosperă care sunt garantate.
Existența și sănătatea umană protejate juridic prin dreptul la viață și ocrotirea sănătății sunt dependente de existența unui mediu curat.
Conferința a dus la adoptarea mai multor texte printre care o declarație generală, peste 100 de recomandări și o rezoluție privind dispozițiile instituționale și financiare.
Declarația de la Stockholm cuprinde un preambul de 7 puncte și 26 de principii generale. În preambul se găsesc o serie de idei precum faptul că omul este atât creația cât și creatorul său, protecția mediului fiind o caracteristică fundamentală în dezvoltarea populației. Primul principiu este dreptul fundamental al omului la libertate, egalitate și condiții de viață
8 [NUME_REDACTAT] Unite asupra [NUME_REDACTAT], Stockholm, 1972
satisfăcătoare într-un mediu de calitate care sa-i permită să trăiască în demnitate. De la punctul 2 la 7 se proclamă idei precum faptul că apa, aerul, solul, flora, fauna sunt resurse naturale ce trebuie rezervate în acest sens, iar omul are nevoie să le gestioneze rațional. De la punctul 8 la 20 se referă la protecția propriu zisă a mediului, în sensul că se stabilesc legături de interdependență între dezvoltarea economică și socială și protecția mediului.
Principiile enumerate de la punctul 21 la 26 sunt consacrate cooperării internaționale și stabilesc drepturile internaționale ale statelor de a explora bogățiile economice, fără însă ca activitățile economice să cauzeze prejudiciu mediului altor state sau regiuni aflate în afara unei jurisdicții internaționale.
În decenile care au urmat Conferinței de la Stockholm s-au afirmat o serie de noi probleme globale, efectul de seră, poluarea atmosferică, etc. În anul 1987 a fost elaborat de către [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] Unite un studiu al programelor națiunilor unite pentru mediu privind perspectivele în materie de mediu până în 2000 și în continuare. În același an a fost elaborat tot de către [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] Unite raportul comisiei pentru mediu și dezvoltare ,,Viitorul nostru comun”- raportul Brundtland care conține cea mai bună definiție a dezvoltării durabile care reprezenta de atunci laitmotivul politicii internaționale de mediu și anume că dezvoltarea durabilă este cea care răspunde nevoilor actuale fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi.
Conferința de la Rio de Janeiro s-a desfășurat între 3-14 iulie 1992, Conferința națiunilor unite privind mediul și dezvoltarea a reunit 145 de președinți, vicepreședinți și premieri fiind considerată cea mai amplă reuniune la nivel înalt a secolului XX.Conferința s-a desfășurat în două etape la prima etapă participând miniștrii mediului, reprezentanți ai altor organisme similare și reprezentanți ai altor instituții, organisme și programe specializate ale ONU, reprezentanții unor organisme interguvernamentale și neguvernamentale din 181 de state, iar a doua etapă fiind intitulată [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] de la Rio s-au concretizat în următoarele documente: Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea, Agenda 21, Convenția privind biodiversitatea, Convenția cadru privind schimbările climatice, Declarația privind pădurile, Declarația privind deșertificarea.
Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea a reprezentat un compromis între țările industrializate și cele în curs de dezvoltare. Deși asemănătoare Conferinței de la Stockholm ea reflectă și noile preocupări apărute în domeniu, deteriorarea mediului sau conștientizarea faptului că există o interdependență în progresul economic și protejarea mediului. Declarația
de la Rio afirmă că din moment ce omenirea este interesată în primul rând de o dezvoltare susținută, statul este responsabil pentru îndeplinirea nevoilor de dezvoltare și de mediu ale generațiilor prezente și viitoare. Aceasta solicită ca toate statele să coopereze în parteneriat global prin sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare care sunt ecologic vulnerabile.În plus declarația solicită punerea în aplicare a unei legislații de mediu eficiente, care să abordeze problemele legate de degradarea mediului, concentrându-se nu numai asupra speciilor și habitatelor dar și a ecosistemelor. De asemenea declară că statele trebuie să respecte legislația internațională prin protejarea mediului în perioadele de conflict armat.
Agenda 21 este considerat a fi cel mai politic și complex din punct de vedere tehnic realizat de ONU în domeniul ecologic. Acest document statuează faptul că mediul și economia sunt strâns legate între ele, iar integrarea considerațiilor ecologice în planificarea dezvoltării socio- economice este esențială pentru realizarea unei dezvoltări durabile. Acest plan de acțiune stabilește obiectivele, costurile estimative, modalitățile de acțiune și responsabilitățile statelor și organismelor internaționale în domeniu. Prevederile acestui document sunt grupate în jurul a 4 axe tematice : dimensionarea socio-economică, conservarea și managementul resurselor umane și naționale, rolul organizațiilor neguvernamentale și grupurilor sociale, mijloacele de implementare a măsurilor stabilite
Națiunile care și-au luat angajamentul de a lua parte la Agenda 21 sunt monitorizate de [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] și sunt încurajate sa promoveze Agenda 21 la nivel local și regional în cadrul proprilor țări.
Agenda 21 abordeaza problema dezvoltării societăților și economiilor prin concentrarea asupra conservării si protecției mediului și a resurselor naturale. În cadrul [NUME_REDACTAT] de la Rio, [NUME_REDACTAT] au convenit ca punctul de pornire pentru realizarea unei dezvoltării durabile se afla la nivel local. De altfel, două treimi din cele 2500 de obiective de acțiune din cadrul Agendei 21 se adresează consiliilor locale. Fiecare autoritate locală trebuie să își conceapă propria strategie, în urma discuțiilor purtate cu cetățenii asupra problemelor de interes major.
Agenda 21 reprezinta modelul de dezvoltare durabilă din punct de vedere social, economic și de mediu. Actori precum guvernele, organizațiile non-guvernamentale , industria și societatea civilă sunt încurajați să ia parte în acest proces. Agenda 21 oferă un cadru pentru abordarea problemelor sociale și de mediu precum poluarea aerului, apei și solului, defrișările, pierderea biodiversității, sănătatea, tendințele demografice, sărăcia, consumul de energie,
problemele legate de producția și transportul deșeurilor. Principiile dezvoltării durabile trebuie să constituie o parte centrală a oricărei strategii locale.
[NUME_REDACTAT] 21 abordează tema dezvoltării durabile ca o preocupare a comunităților, implicând toate sectoarele societății, inclusiv grupurile comunitare, intreprinderile și minoritățile etnice. Implicarea intregii societăți va oferi tuturor oportunitatea de a lua parte în acest proces și va genera o sursa de entuziasm, talent și expertiză, care este vitala pentru realizarea dezvoltarii durabile. [NUME_REDACTAT] se concentreaza asupra problemelor de ordin social, economic și de mediu și propune soluții la problemele existente prin încurajarea unor practici mai eficiente. Se conștientizează faptul că dezvoltarea durabilă poate fi realizabilă fara a face rabat de la calitatea vieții, prin însusirea unei gândiri creatoare și practicarea unui comportament sustenabil. [NUME_REDACTAT] Pamântului de la Rio, campanii de succes [NUME_REDACTAT] 21 au avut loc in Bolivia, China, Suedia, [NUME_REDACTAT], Turcia, Bulgaria, pentru a numi doar cateva state angajate în acest proces. Romania este, de asemenea, considerata drept un exemplu de succes în implementarea [NUME_REDACTAT] 21.
Un rol important pentru afirmarea dezvoltării durabile l-a avut Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă din 2002 de la Johannesburg, organizat sub egida ONU.
Obiectivul principal al Reuniunii „Rio + 10“ de la Johannesburg a fost amplificarea eforturilor internaționale de implementare a AGENDEI – 21. În acest sens, conferința a adoptat două documente declarative Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă și Planul de implementare.
Summit-ul „Rio + 10“ a confirmat faptul că dezvoltarea durabilă reprezintă un element central al preocupării statelor, relevându-se legătura dintre sărăcie, mediu și utilizarea resurselor naturale.
Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă cuprinde șase capitole:9 Primul capitol intitulat „De la originile noastre spre viitor“ – cuprinde un complex de angajamente în favoarea dezvoltării durabile.
Al doilea capitol intitulat„De la Stockholm la Rio de Janeiro și Johannesburg“ – rememorează „drumul comun către o lume care respectă și implementează conceptul dezvoltării durabile“, parcurs de cele trei conferințe mondiale pentru mediu și dezvoltare organizate sub egida ONU.
9 Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă
Al treilea capitol „Provocările pe care le înfruntăm“ – recunoaște marile sfidări ale perioadei actuale: necesitatea eradicării sărăciei, a înlocuirii modelelor nedurabile de consum și producție, a diminuării suferințelor agrare ale mediului global.
Capitolul patru „Angajamentul pentru dezvoltarea durabilă“ – cuprinde ansamblul măsurilor proclamate în vederea continuării procesului declanșat la Rio de Janeiro: stabilirea de parteneriate constructive, promovarea dialogului și cooperării între state, asigurarea accesului fiecărui locuitor al planetei la cerințele de bază: apă, locuințe, igienă etc.
Capitolul cinci „Multilateralitatea este viitorul“ – declară instituțiile internaționale din sistemul ONU drept instrumente de promovare la nivel internațional a dezvoltării durabile.
Al șaselea capitol „Să facem ca lucrurile să se întâmple“ – cuprinde angajamentul participanților de a înfăptui obiectivele dezvoltării durabile.
Planul de implementare cuprinde un ansamblu de măsuri – administrative, juridice, politice – vizând continuarea procesului de implementare a principiilor și obiectivelor dezvoltării durabile stabilite prin Agenda 21, adoptată la Rio în anul 1992.
El completează acest document internațional cu principiile cuprinse în „Declarația mileniului “ și în alte convenții și acorduri internaționale, încheiate sub egida ONU.
Planul de implementare promovează integrarea dimensiunilor economică, socială și de mediu în strategiile naționale privind dezvoltarea durabilă.
Globalizarea problemelor ecologice și acutizarea fenomenelor de poluare au făcut ca protecția mediului să devină un obiectiv prioritar al strategiilor naționale de dezvoltare și al cooperării internaționale.
Un proiect internațional de anvergură consacrat soluționării unei probleme ecologice globale este Protocolul de la Kyoto din 11 decembrie 1997 care se referă la respectarea angajamentelor de limitare cantitativă și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră față de nivelul anului 1989 în perioada obligatorie 2008-2012. După modelul și experiența relative reușită în privința problemei stratului de ozon aferentă adoptării și aplicării Conventiei de la Viena, din 22 martie 1985, pentru protecția stratului de ozon, și a Protocolului de la Montreal, încheiat la 16 septembrie 1987 privind substanțele care sărăcesc stratul de ozon), Convenția- cadru privind schimbările climatice din 9 mai 1992 a enunțat principiile și a prefigurat mecanismele care să ofere raspunsuri la obiectivul general propus, acela de stabilizare a concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, la un nivel care să împiedice orice perturbare periculoasă a sistemului climatic. Ca instrument conex documentului, Protocolul
a declanșat procesul de aplicare efectivă a sa, sub forma unei strategii mondiale de limitare si reducere a emisiilor la gazele cu efect de seră, prin obiective precise și mecanisme specifice.
Divergențele apărute între marile puteri pe tema consecințelor economice negative ale aplicării efective a documentului și, în special, retragerea SUA (prin refuzul ratificării) în martie 2001 au perturbat major evoluțiile în materie. Preluând initiativa proiectului, UE a reușit să atragă un numar suficient de state (peste 131), care să permită întrunirea condițiilor de intrare în vigoare a Protocolului , ratificarea de peste 55 de state, care să producă minimum
55% din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră și să dovedească astfel că se poate gestiona o problemă ecologică globală și fără SUA, evident cu limitele inevitabile.
1.2 [NUME_REDACTAT] Europene în privința mediului înconjurător
Preocuparea pentru mediu a [NUME_REDACTAT] a apărut la începutul anilor 1970 și a dobândit un caracter distinct odată cu semnalarea de către Clubul de la Roma a diminuării resurselor naturale și a deteriorării rapide a calității apei, aerului și solului.
După prima Conferință de Mediu a [NUME_REDACTAT] Unite de la Stockholm din 1972, [NUME_REDACTAT] a adoptat primul din cele șase programe de acțiune pentru mediu, iar acest prim program (1973-1976) a stabilit principiile și prioritățile pentru orientarea politicilor statelor membre pe viitor. Al doilea Program de Acțiune pentru Mediu (EAP) (1977 – 1981) este continuarea primului program în termeni de abordare și obiectiv, aducând în plus o gamă extinsă de probleme care necesitau soluționare.
[NUME_REDACTAT] a primit o atenție deosebită. Primul și al doilea Program de Acțiune pentru Mediu au stabilit liste detaliate de acțiuni menite să țină sub control toate problemele de poluare. S-au prevăzut unsprezece principii și priorități pentru politicile de mediu, care au ramas valabile în programele de acțiune ulterioare.
Al treilea Program de Acțiune pentru Mediu (1982 – 1986) a fost adoptat în 1982 și încerca să furnizeze o strategie globală pentru protecția mediului și a resurselor naturale în interiorul [NUME_REDACTAT]. Prin acest program, atenția s-a deplasat de la controlul poluării, îndreptându-se asupra prevenirii poluării si conceptul de protecție a mediului s-a extins pentru a încorpora planificarea dezvoltarii urbane și integrarea preocuparilor de mediu în celelalte politici ale [NUME_REDACTAT].
Al patrulea Program de Acțiune pentru Mediu (1987-1992) a dat substanță noilor obligații de integrare a dimensiunii de mediu în alte politici ale Comunității prin reliefarea a patru zone de activitate: punerea în aplicare a legislației comunitare existente, reglementarea tuturor efectelor pe care „substanțele” și „sursele” poluante le au asupra mediului, acces public sporit la informație și comunicarea informatiei și crearea locurilor de munca. Acesta a fost angajamentul inițial pentru reorientarea strategică a politicilor de mediu în [NUME_REDACTAT]. "Dezvoltarea durabilă" a devenit treptat o referință normativă pentru politică de mediu în [NUME_REDACTAT] începând din anii 1990.
Reorientarea strategică vizibilă la sfârșitul celui de-al patrulea Program de Acțiune pentru Mediu a fost formulată ulterior în mod explicit în al cincilea Program de Acțiune pentru Mediu (1993 -2000). Abordarea și strategia în sens general prevăzute de al cincilea Program de Acțiune pentru Mediu erau diferite de programele anterioare. Dupa cum sugerează titlul
'Scop: Durabilitatea', programul a prevăzut obiective pe termen mai lung și s-a concentrat pe o
abordare globală. Legislația pentru al cincilea Program de Acțiune pentru Mediu la sfarsitul anilor ’90 era impresionantă. Aceasta cuprindea: o legislație-cadru nouă, complexă , precum Directiva privind calitatea aerului înconjurator (1996/62), Directiva – Cadru privind apa (2000/60) sau Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării (1996/61), ce formulau un program de lucru ambițios pentru câteva decenii.
Elaborarea politicilor la nivelul [NUME_REDACTAT] a devenit un proces cu un caracter participativ sporit, în care organizațiile neguvernamentale din domeniul mediului au fost invitate să ocupe un rol în comitete, rețelele de experți și în numeroase procese consultative și, pe cale de consecință, să contrabalanseze ușor influența procesului de lobbying din partea industriașilor la toate nivelele Comisiei.
Al șaselea Program de Acțiune pentru Mediu este o decizie a [NUME_REDACTAT] și a Consiliului adoptată la 22 iulie 2002. Programul stabilește cadrul pentru procesul legislativ în domeniul mediului în [NUME_REDACTAT] pentru perioada 2002-2012 și subliniază acțiunile care trebuie întreprinse pentru a îndeplini obiectivele prevăzute. Al șaselea Program de Acțiune pentru Mediu identifică patru domenii prioritare: schimbările climatice, natura si biodiversitatea, mediul si sănătatea și resursele naturale și deșeurile. Al șaselea Program de Acțiune pentru Mediu promovează integrarea deplină a cerințelor de protecție a mediului în toate politicile și acțiunile Comunității și furnizează componenta de mediu a strategiei Comunității pentru dezvoltare durabilă.
Summitul de la Paris din anul 1972 a evidențiat necesitatea acordării unei atenții deosebite protecției mediului în contextul expansiunii economice și a îmbunatățirii standardelor de viață. În cadrul summitului s-a decis ca problemele legate de mediu să fie urmărite nu numai de către statele membre, dar și de către [NUME_REDACTAT]. Ca și consecință în anul următor se aprobă deja primul Program de Mediu 1973-1977 care avea în obiectivele sale prevenirea și evaluarea consecințelor degradării mediului, utilizarea rațională a resurselor, cooperarea. La acel moment nu exista în tratate legislație specifică, de aceea referirile legale ale Programului 1973-1977 se fac la articolele legate de înfăptuirea [NUME_REDACTAT] (art.100-
102 TCE, art.235 actual 308 TCE sau art.130 s.AUE). Acțiunea comunitară s-a continuat prin programe de acțiune pentru anii 1977-1981 și 1982-1986 pentru ca odată cu apariția [NUME_REDACTAT] European în anul 198710.
10 Ruxandra –[NUME_REDACTAT]-Mag , Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile, [NUME_REDACTAT], 2011
[NUME_REDACTAT] European din anul 1987 reprezintă un punct de referință al politicii europene de mediu, fiind menționată pentru prima dată în cadrul unui tratat al [NUME_REDACTAT].[NUME_REDACTAT] European modifică regulile de funcționare a instituțiilor europene și extinde competențele comunitare mai ales în domeniul cercetării și dezvoltării, al mediului și al politicii externe comune. Preocupările privind protecția mediului la nivel comunitar erau deja menționate în Tratatul de la Roma. [NUME_REDACTAT] introduce trei articole noi (articolele 130R,
130S și 130T din Tratatul CEE), care permit Comunității „conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, contribuie la protecția sănătății persoanelor și utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale”. Se precizează faptul că intervenția Comunității în domeniul mediului are loc doar dacă această acțiune poate fi realizată mai bine la nivel comunitar decât la nivelul statelor membre (principiul de subsidiaritate).
Tratatul de la Maastricht semnat la 7 februarie 1992 a conferit protecției mediului un statut complet în cadrul politicilor europene. Tratatul privind [NUME_REDACTAT] a preluat ca regulă generală principiul subsidiarității, care era aplicat politicii de mediu în [NUME_REDACTAT] European. Acest principiu afirmă că în cazul în care Comunitatea nu are o competență exclusivă, aceasta nu intervine decât dacă obiectivele pot fi realizate mai bine la nivel comunitar decât la nivel național. Articolul A prevede că Uniunea ia „decizii la nivelul cel mai apropiat posibil de cetățeni”.
Tratatul de la Amsterdam semnat pe 2 octombrie 1997 și intrat în vigoare la 1 mai 1999 a consolidat baza legală a politicii vizând protecția mediului precum și promovarea dezvoltării durabile în cadrul [NUME_REDACTAT]. Dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de responsabilizare și educație pentru protecția mediului
[NUME_REDACTAT] de la Lisabona din anul 2000 a reunit conducătorii statelor membre UE care s-au angajat să creeze, până în anul 2010 ,,cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume”.S-au definit prioritățile pentru cel de-al șaselea Program de Acțiune pentru Mediu care susține strategia dezvoltării durabile și accentuează responsabilitatea implicării în deciziile ce afectează mediul.Sunt identificate 4 arii prioritare ale politicii de mediu în următorii 10 ani : schimbarea climatică și încălzirea globală, protecția naturii și biodiversitatea, sănătatea în raport cu mediul, conservarea resurselor naturale și gestionarea deșeurilor.
Conferința de la Goetheborg din anul 2001 a adoptat Strategia de [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] ca și strategie de dezvoltare pe termen lung ce concentrează politicile de dezvoltare durabilă în domeniul economic, social și al protecției mediului.
Tot în domeniul strategiilor iese în evidență și anul 2003, prin adoptarea
Strategiei europene
de mediu și sănătate (SCALE), care are în vedere relația complexă și direct cauzală existentă
între poluarea și schimbarea caracteristicilor mediului și sănătatea umană. Elementul de noutate al acestei strategii este centrarea, pentru prima dată în politicile de mediu, pe sănătatea copiilor – cel mai vulnerabil grup social și cel mai afectat de efectele poluării mediului.
În anul 2005 Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de [NUME_REDACTAT], proces care a cuprins mai multe etape: în februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare inițială și a trasat o serie de direcții de urmat. Au fost evidențiate anumite direcții de dezvoltare non- durabilă care au avut efecte negative: schimbările climatice, amenințări la adresa sănătății publice, creșterea sărăciei și a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale și afectarea biodiversității; în iunie 2005, șefii de stat și de guverne din UE au adoptat o declarație privind liniile directoare ale dezvoltării durabile, care susținea că Agenda reînnoită de la Lisabona este o componentă esențială a obiectivului dezvoltării durabile11.
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de la Bruxelles din 26 iunie 2006 a fost adoptată Strategia de [NUME_REDACTAT] pentru o [NUME_REDACTAT] extinsă. Scopul general al Strategiei revizuite de [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] este de a identifica și dezvolta acțiunile care permit UE să obțină o îmbunătățire continuă a calității vieții, atât pentru generațiile prezente, cât și pentru cele viitoare, prin crearea de comunități durabile capabile să-și administreze și să-și folosească eficient resursele, precum și să valorifice potențialul inovator social și ecologic al economiei, asigurarea prosperității, a protecției mediului și coeziunii sociale.
Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007, primul tratat semnat și de România în calitate de stat membru al [NUME_REDACTAT] cuprinde și protocoale adiționale privind schimbările climatice și lupta împotriva încălzirii globale. Câteva prevederi ale Tratatului se referă la solidaritatea în probleme legate de furnizarea de energie și a schimbărilor în domeniul politicii energetice europene. Tratatul de la Lisabona recunoaște combaterea schimbărilor climatice drept una dintre cele mai importante provocări la nivel global și identifică măsuri prin care [NUME_REDACTAT] să poată să răspundă acestora.
[NUME_REDACTAT] al Uniunii confirmă obiectivele privind protecția mediului incluse în Tratatul de la Nisa, care fac referire la asigurarea unei dezvoltări durabile a Europei și a unor standarde
11 Ruxandra –[NUME_REDACTAT]-Mag , Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile, [NUME_REDACTAT], 2011
înalte de protecție a mediului,precum și la promovarea dezvoltării durabile în contextul activităților Uniunii în plan internațional.Tratatul de la Lisabona include obiectivul promovării în plan internațional a măsurilor privind combaterea schimbărilor climatice.
Majoritatea legislației [NUME_REDACTAT] este sub formă de directive, acestea fiind o formă particulară a legislației UE. Directivele sunt cele mai frecvent folosite în cadrul legii mediului a [NUME_REDACTAT], statele membre trebuie să adopte legi, regulamente și proceduri pentru a da efect directivelor până la data transpunerii care este de obicei la doi ani după intrarea în vigoare.
Regulamentele sunt folosite când este necesar un sistem unificat : fonduri, instituții, programe voluntare al UE cum ar fi eco-etichetările, regulamente de fabricare sau comerț, specii amenințate, transportul deșeurilor iar statele member trebuie să stabilească instituțiile și procedurile și în același timp să respingă prevederile naționale contradictorii. Deciziile sunt folosite pentru a specifica cerințe administrative detaliate sau pentru reânnoirea aspectelor tehnice ale Regulamentelor și Directivelor. Recomandările, rezoluțiile și avizele sunt acte fără caracter obligatoriu, instrumente indirecte pentru apropierea legislațiilor și practicilor naționale12.
Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 – 176 ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 și 95. Articolul 174 este cel care trasează obiectivele politicii de mediu și conține scopul acesteia – asigurarea unui înalt nivel de protecție a mediului ținând cont de diversitatea situațiilor existente în diferite regiunii ale Uniunii. În completarea acestuia, Articolul 175 identifică procedurile legislative corespunzătoare atingerii acestui scop și stabilește modul de luare a deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar articolul 176 permite adoptarea unor standarde mai stricte. Articolul 95 vine în completarea acestuia și are în vedere armonizarea legislației privitoare la sănătate, protecția mediului și protecția consumatorului în [NUME_REDACTAT], iar o clauză de derogare permite acestora să adauge prevederi legislative naționale în scopul unei mai bune protejări a mediului.
Funcționând într-o altă direcție, Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politică transversală a [NUME_REDACTAT] și subliniază astfel nevoia de a integra cerințele de protecție a mediului în definirea și implementarea politicilor europene sectoriale. Acestora li se adaugă peste 200 de directive, regulamentele și deciziile adoptate, care constituie legislația orizontală și legislația sectorială în domeniul protecției mediului.
12 Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, ediția II, [NUME_REDACTAT] juridic București, 2007
Legislația orizontală cuprinde acele reglementări ce au în vedere transparența și circulația informației, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activității și implicării societății civile în protecția mediului, Directiva 90/313/CEE privind accesul liber la informația de mediu, Regulamentul 1210/90/CEE privind înființarea [NUME_REDACTAT] de Mediu, etc.).
Spre deosebire de aceasta, legislația sectorială (sau verticală) se referă la sectoarele ce fac obiectul politicii de mediu și care sunt: gestionarea deșeurilor, poluarea sonoră, poluarea apei, poluarea aerului, conservarea naturii (a biodiversității naturale), protecția solului și protecția civilă (care se regăsesc în planurile de acțiune și în strategiile elaborate).
În prezent, politica [NUME_REDACTAT] în ceea ce privește protecția mediului este bazatã pe ideea conform cãreia standardele ridicate de protecție a mediului stimuleazã inovația și creazã noi oportunitãți de afaceri. Domeniul economic, social și cel al protecției mediului sunt strâns legate unul de celãlalt. [NUME_REDACTAT] Europene este sã ofere un nivel adecvat de protecție a mediului în întreaga Uniune, fãrã a neglija circumstanțele locale și restricțiile economice aferente.
Toatã politica privind protecția mediului este bazatã pe principiul „poluatorul plãtește”.Astfel, sursa poluantã poate sã „plãteascã” fie prin intermediul investițiilor efectuate în creșterea standardelor de protecție, fie prin plata unei taxe care acoperã utilizarea produselor poluante, fie de cãtre industrie sau de cãtre consumatorii obișnuiți. Plata efectuatã poate de asemenea sã includã obligativitatea de a recupera, recicla sau distruge produsele utilizate.
Comisia a propus de asemenea ca emisiile ilegale de produse dãunãtoare calitãții aerului, apei sau solului, transporturile ilegale și deversarea ilegalã a deșeurilor, precum și traficul ilegal al speciilor aflate pe cale de dispariție sã fie considerate fapte penale și pedepsite ca atare. Pașii ulteriori ce urmeazã a fi efectuați sunt în discuție.
Politica mediului este probabil una din cele mai dificile politicii ale [NUME_REDACTAT]. În timp ce [NUME_REDACTAT] se pot bucura de frumusețile naturii din Europa, ele trebuie de asemenea sã împartã responsabilitatea pentru ploile acide, apele poluate, aerul contaminat cu produse chimice și deșeurile deversate în mod necorespunzãtor. Condițiile extreme de vreme au început sã devinã tot mai pronunțate, ilustrând faptul cã schimbarea climei este o problemã care îi preocupã pe toți cetãțenii și care trebuie sã fie abordatã la toate nivelele politicii de protecție a mediului.
CAPITOLUL 2. LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI
2.1 Scurt istoric al legislației ce vizează protecția mediului în [NUME_REDACTAT] dovezi legate de inițiative în domeniul ocrotirii naturii în țara noastră se găsesc în operele cronicarilor [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] ,[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], care au făcut descrieri referitoare la problema ocrotirii mediului înconjurator prin mijloace juridice încă din veacurile medievale.
Prima lege în acest sens îi aparține domnitorului Ștefan cel Mare (1457-1504) – "Legea brăniștei", brăniștea (opreliștea de stricare a naturii) fiind acel loc unde nimeni nu avea voie să vâneze, să pescuiască, să taie copacii și să pășunească. Despre brăniște pomenesc și actele domnești emise de voievozii [NUME_REDACTAT] (1533), [NUME_REDACTAT] (mai 1646), [NUME_REDACTAT] (1621), ea funcționând totodată și în Transilvania, în timpul domniei lui [NUME_REDACTAT] care în 1588 emite instrucțiuni de interzicere a vânatului ,a tăierii pădurilor pe hotarele moșiei sale de lângă [NUME_REDACTAT]. În 1706 apare [NUME_REDACTAT] de la Focșani ce cuprinde reguli ce interziceau ca muntenii să treacă și să taie lemne din pădurile moldovenilor. În 1739, în Banat s-a instituit serviciul silvic regulat, iar prima reglementare oficială în materie datează din 1781.
In secolul XVII în Bucovina se dă de către împăratul Iosif al II-lea "Orânduiala de pădure", acesta fiind primul cod silvic românesc care în cele 12 articole ale sale cuprindea îndrumări privind tăierea copacilor, igienizarea pădurii, și organizarea școlilor de pădurari. Aceasta lege a fost urmata în 1791 de alte două legi ce privesc atât circulatia juridică a pădurilor, dreptul de proprietate cât și exploatarea și protecția acestora. [NUME_REDACTAT], Al. Moruzzi emite (între anii
1792 – 1794) Reglementări privind ocrotirea codrilor, dumbrăvilor si luncilor. În țara Româneasca o astfel de reglementare este dată în anul 1793. Condica lui Calimah (Moldova) și Legiuirea lui Caragea ([NUME_REDACTAT]), nu cuprindeau dispoziții exprese privind ocrotirea naturii, a pădurii și a vânatului, acestea fiind deduse pe cale de interpretare. Tratatul de la Adrianopol (1829) prin care se liberaliza comerțul cu cereale, a avut o influentă nefastă, ducând la distrugerea fără precedent a pădurilor; apar reglementări oficiale ce cuprindeau dispoziții cu privire la exploatarea ratională a pădurilor ce aparțin bisericii și clerului.
[NUME_REDACTAT] român promulgat la 30 octombrie 1864 și pus în aplicare la 1 mai 1865 cuprindea două articole prin care se sancționau vânătoarea în parcurile închise precum și pescuitul în iazuri și heleștee și două articole privind incendierea pădurilor și a fânețelor. În ceea ce privește vânătoarea, Codul făcea referire la perioada de prohibiție și la stoparea totală
a vânătorii pentru anumite specii. Deși odată cu secolul XIX biblioteca juridică română se îmbogățeste cu noi coduri de legi, parte din ele de inspiratie anglo-saxonă, germanică sau italiană, acestea nu cuprind notificări cu privire la natură.
La data de 25 decembrie 1868 intră în vigoare ,, Legea pentru poliția rurală”, unde este specificată interdicția vânătorii timp de 4 luni pe an.
În 1872 apare prima lege a vânatului ce cuprindea norme privind: dreptul la vânătoare, perioadele de prohibiție a vânătorii, precum și sancționarea infracțiunilor săvârșite. Aceasta lege nu a fost suficient cunoscută și nici respectată la vremea aceea, lucru ce reiese din lucrările lui Al. Odobescu (Pseudokinegeticos 1874) și [NUME_REDACTAT] (Istoria vânatoarei).
La 14 iunie 1874 a fost adoptată ,,Legea asupra serviciului sanitar”, prin care proprietarii stabilimentelor industriale erau obligați să nu afecteze mediul înconjurător și să nu producă zgomot sănătății oamenilor și animalelor.
Apare în 1881 primul Cod silvic al României independente ce cuprinde norme ce reglementau regimul de exploatare al pădurilor și de ocrotire a lor, administrarea și controlul proprietăților forestiere. S-a aplicat timp de 30 de ani, până in 1910 când s-a adoptat un nou Cod silvic ce a introdus ideea unei reforme silvice. Se iau o serie de masuri antipoluante, de ocrotire a naturii, prin intermediul unor regulamente, cum ar fi: Regulamentul pentru industriile insalubre (24 septembrie 1894) Regulamentul pentru consiliile de igienă și salubritate publică (7 octombrie 1893) Regulamente privind construirea de locuințe (1894), Regulamentul pentru apărarea sănătății publice față de exploatările de petrol (1889) Regulamentul privind arendarea dreptului de vânatoare prin permis pe proprietațile statului ( 21 octombrie 1899) Regulamentul pentru alinierea satelor și construirea locuințelor țărănești (16 mai 1900) . În anul 1896, [NUME_REDACTAT] propune proiectul de lege asupra pescuitului.
Nașterea primei mișcări de ocrotire a naturii din țara noastră are loc în anul 1920, prin organizarea la Sinaia a ,,[NUME_REDACTAT] de ocrotire a naturii”.Tot în 1920 se înființează Asociația 'Hanul drumeților' care se transformă ulterior în 'Societatea pentru protecția naturii'
– care lanseaza ideea de creare a primului parc național din România în [NUME_REDACTAT]. În
1920 [NUME_REDACTAT] înființează la Cluj primul Institut de speologie din lume și intemeiază Asociația 'Frația munteană' care prevedea în statutul său ca scop ,,apărarea munților și pădurilor de devastări', 'apărarea florei, faunei, a frumuseților geologice și speologice din țara noastră'. În anul 1921 se înființează ,,Societatea de Turism pentru protecția naturii”.
În 1924, Al. Borza publică lucrarea de sinteză 'Protecțiunea naturii în România' care a rămas manifestul – program al mișcarii pentru ocrotirea naturii în țara noastră. În 1928 are loc la Cluj primul Congres al Naturaliștilor din România unde s-a dezbatut problema ocrotirii naturii în țara noastră și s-a propus elaborarea unei legi în acest sens, precum și pentru constituirea primului parc național. În 1930 se elaborează prima lege pentru protecția [NUME_REDACTAT], în anul 1932 se instituie Comisia monumentelor naturii, iar din 1933 se înființează astfel de comisii regionale în toata țara. În 1935 se înființează [NUME_REDACTAT] Retezat, apoi alte rezervații naturale (Codrul secular Slătioara, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT]). [NUME_REDACTAT] Retezat a fost inclus (1980) în [NUME_REDACTAT] a parcurilor naționale, întocmită de UICN ([NUME_REDACTAT] for Corservation of Nature).
În anul 1943 se publică prima listă oficială a rezervațiilor din țara noastră, fiind demarat astfel primul inventar al ariilor protejate.
În perioada 1944 – 1989, măsurile de protecție a mediului s-au bazat pe eforturile instituționale făcute anterior de oameni de știintă cum au fost Al. Borza si [NUME_REDACTAT]. În anul 1973 s-a adoptat Legea mediului nr.9/1973 ce cuprindea prevederi legate de conservare și protecția mediului și în baza căreia în anul următor a luat ființă [NUME_REDACTAT] pentru protecția mediului, care datorită dezvoltării forțate, cu orice risc a industriei, a desfășurat o activitate mai mult formală.
Pe baza juridică generală a Legii mediului nr.9/1973 ulterior s-au adoptat, o serie de acte normative vizând protecția unor factori de mediu precum : apa prin Legea apelor nr.8 din
1974, Legea privind gospodărirea rațională, protecția și asigurarea calității apelor nr.5 din
1989, solul prin Legea privind fondul funciar nr.58 din 1974 și Legea privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale nr.59 din 1974, pădurile prin Legea privind conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor rațională, economică si menținerea echilibrului ecologic nr.2 din 198713.
De asemenea, au fost instituite o serie de reglementări speciale referitoare la unele substanțe și produse chimice sau alte produse care, prin natura lor, pot afecta negativ mediul, domeniul nuclear, regimul materialelor explosive , regimul și produsele toxice etc. Au fost adoptate o serie de programe privind gestiunea unor importanți factori de mediu, precum: “Programul național de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice” (Legea nr.1 din 1976), “Programul național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier în perioada 1976-
2010” (Legea nr.2 din 1976) etc. Totodată, prin legile anuale ale “planului național unic de
13 [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Book, 2005, București
dezvoltare economico- socială” s-au stipulat o serie de indicatori economici referitori la calitatea mediului, eliminarea pagubelor aduse economiei prin poluarea și degradarea naturii, precum și recuperarea pe scară largă a substanțelor reziduale, utilizabile în domeniul economic. Sub raport instituțional, în 1974 s-a creat [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Înconjurător, ca organ central al administrației de stat, cu filiale teritoriale departamentale.
Cu toate realizările obținute în domeniu, una din marile deficiențe ale legislației ecologice din această perioadă a constituit-o slaba preocupare vizând aplicarea sa, inclusiv în privința utilizării mijloacelor juridice contravenționale sau penale, are, deși stipulate în diverse acte normative , au fost rareori aplicate). Prioritatea absolută a factorului economic a dus la neglijarea (aproape totală) a dimensiunii ecologice a dezvoltării, în ciuda declarațiilor oficiale.
2.2 Legislația romănească în perioada preaderare și postaderare la [NUME_REDACTAT]
În anul 1990 se înființează [NUME_REDACTAT] prin Hotărârea de Guvern nr.983 din 25 august ca ,, organ central de specialitate al administrației de stat care, pentru îmbunatățirea calității vieții, înfăptuiește, pe baze moderne, gospodărirea rațională și eficientă a apelor țării, întreținerea și exploatarea pădurilor, supravegherea și protecția mediului înconjurator, menținerea echilibrului ecologic, ameliorarea factorilor de mediu și controlul activităților nucleare”14.
[NUME_REDACTAT] înființat în anul 1990 era structurat în 4 departamente: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Nucleare. În anul 1992 a fost elaborat primul document oficial ce stabilește obiectivele naționale în domeniu – „[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]”. Strategia este structurată în două părți: enumerare a principalelor resurse naturale, elemente privind starea economică și calitatea factorilor de mediu, și strategia propriu-zisă, adică principiile generale de protecție a mediului, prioritățile, obiectivele pe termen scurt, mediu și lung. Încă din 1996 se poate observa o adecvare a strategiei naționale cu cea comunitară în ceea ce privește principiile, prioritățile și obiectivele . Astfel, principiile urmărite sunt: conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate a oamenilor; dezvoltarea durabilă, prevenirea poluării, conservarea biodiversității, conservarea moștenirii culturale și istorice, principiul „poluatorul plătește”, stimularea activității de redresare a mediului prin acordarea de subvenții, credite cu dobândă mică.
Prioritățile reflectă tendințele și inițiativele existente pe plan internațional, pe lângă necesitățile naționale ale României acestea fiind: menținerea și îmbunătățirea sănătății populației și calității vieții, menținerea și îmbunătățirea potențialului existent al naturii, apărarea împotriva calamităților și accidentelor naturale, raportul maxim cost-beneficiu, respectarea programelor și convențiilor internaționale privind protecția mediului.
Obiectivele stabilite sunt împărțite în obiective pe termen scurt (până în anul 2000), mediu
(până în anul 2005) și lung (până în anul 2020).
Politica natională de mediu a României a fost structurată prin strategiile de dezvoltare durabilă a României din anul 1992 și 1996 și prin [NUME_REDACTAT] de Aderare la Uniunea
14 HG 983/28.08.1990 publicat în M.Of. nr.105/14.09.1990 privind organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT]
Europeană adoptat în anul 1999. Strategia de dezvoltare durabilă a României este completată anual cu documente adiționale ,,Raportul privind starea mediului în România”, care analizează principalii factori de mediu , cadrul natural, aer, apă, sol, biodiversitate, deșeuri, radioactivitate, mediul urban, presiunile asupra mediului și cheltuielile pentru protecția mediului.
La data de 30 decembrie 1995 a intrat în vigoare Legea protecției mediului nr. 137/1995, concepută ca o reglementare-cadru în materie, în temeiul și dezvoltarea căreia se prevedea expres adoptarea a 17 legi speciale.
Legea nr.137/95, republicată, privind protecția mediului stabilește: obligativitatea acordului și/sau autorizației de mediu pentru desfășurarea activităților economice și sociale cu impact asupra mediului; obligativitatea de a se efectua evaluări ale impactului unor proiecte specifice asupra mediului, pe baza unor criterii comune preluate din legislația [NUME_REDACTAT], desemnarea autorității centrale pentru protecția mediului și a autoritătilor teritoriale pentru protectia mediului, dezvoltarea unor proceduri prin care se asigură accesul la informația de mediu și participarea publicului la luarea deciziei în probleme de mediu.
Ordinul ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr.125/1996 pentru aprobarea procedurii de reglementare a activităților social economice cu impact asupra mediului înconjurator detaliază procedurile de autorizare pentru realizarea noilor investitii și a activităților existente, precum și metodologia de elaborare a studiilor de impact.
Ordinul ministrului apelor, pădurilor și protectiei mediului nr. 278/1996 pentru aprobarea regulamentului de atestare pentru elaborarea studiilor de impact asupra mediului și bilanțurilor de mediu stabilește condițiile de atestare a unitătilor specializate, a persoanelor fizice si juridice în vederea realizării evaluării impactului asupra mediului și a bilanțurilor de Mediu.
Având ca reper fundamental Legea-model privind protecția mediului elaborată sub egida [NUME_REDACTAT] (1991) această lege-cadru a marcat încheierea primei faze a tranziției, caracterizată prin abandonarea vechii concepții planificant-totalitar și afirmarea celei de tip occidental în materie de protecția mediului. Alături de stipularea „principiilor și elementelor strategice” care să stea la baza reglementărilor juridice privind mediul și celelalte probleme
„orizontale”, Legea nr. 137/1995 a stabilit regulile fundamentale ale reglementărilor orizontale (regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, precum și a altor deșeuri, regimul îngrășămintelor chimice și al pesticidelor, protecția împotriva radiațiilor ionizante, protecția
resurselor naturale și conservarea biodiversității, protecția apelor, a atmosferei, solului și subsolului și a ecosistemelor terestre etc.
Astfel, au fost adoptate noi reglementări în domeniul silvic Legea nr. 26/1996 [NUME_REDACTAT], în domeniul gestiunii și protecției apelor Legea nr. 107/1996, regimul activităților nucleare Legea nr. 111/1996, regimul ariilor naturale protejate, conservării habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 236/2000, protecția atmosferei Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 243/2000, regimul deșeurilor Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000 .
Noua legislație consacră concepția continentală conform căreia protecția mediului constituie
„un obiectiv de interes public major” și face parte din strategia generală de dezvoltare durabilă. Drept principii au fost stipulate: principiul precauției în luarea deciziei, principiul prevenirii riscurilor ecologice și a producerii daunelor, principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor cadrului biogeografic natural, principiul poluatorul plătește, utilizarea durabilă. Ca element strategic de bază a fost prevăzută și introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive, acționându-se în acest sens mai ales prin constituirea unui fond special de mediu.
Pentru a răspunde nevoilor în domeniul gestionării deșeurilor și pentru transpunerea [NUME_REDACTAT] privind deșeurile nr.75/442/EEC, a fost adoptată ,,[NUME_REDACTAT] privind Deșeurile” preluată în legislația română de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.78 din 16.06.2000 privind regimul deșeurilor, aprobată și completată prin Legea 426/200115.
Etapele de dezvoltare a strategiei constau în: analiza situației existente, identificarea problemelor, stabilirea obiectivelor strategice, evaluarea opțiunilor de atingere a obiectivelor și elaborarea unui „[NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor”. Acest plan, elaborat de un grup de lucru format din reprezentanți ai industriei, ministerelor implicate, ONG-urilor cuprinde două părți distincte: acțiuni cu caracter general: identifică tipurile de acțiuni necesare implementării strategiei, precum și entitățile responsabile, termenele de realizare, costurile estimate și posibilele surse de finanțare și proiecte cu caracter concret: se adresează unor obiective la nivel local, propuse din teritoriu.
[NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor se ajustează în funcție de propunerile incluse în planurile regionale, locale și sectoriale și propune măsuri pentru următoarele tipuri de deșeuri: deșeuri municipale, deșeuri de producție, deșeuri periculoase și deșeuri reglementate prin acte legislative specifice.
15 OUG 78/2000 , M.Of.283/2000 privind regimul deșeurilor
In anul 2002 au fost deschise negocierile de aderare pentru Capitolul 2216-[NUME_REDACTAT] și s-a elaborat documentul intitulat,,Foaia de parcurs”care menționează aspecte de mediu ce vizează dezvoltarea capacităților de implementare a legislației de mediu adoptate în scopul promovării dezvoltării durabile și transformării politicii de mediu în politică transversală. Aspectele avute în vedere se referă la continuarea transpunerii legislației comunitare,implementarea legislației de mediu deja adoptate și la întărirea structurilor administrative necesare implementării complete a aquis-ului de mediu ce reprezintă legislația orizontală și sectorială care reglementează politica de mediu a U.E.
Strategiile de dezvoltare a politicii naționale de mediu în perioada de pre-aderare au fost conturate în funcție de prioritățile aderării României la U.E.și de necesitățile naționale,coroborate cu prioritățile naționale.Inițiativele comunitare active în domeniul politicii naționale de mediu sunt reprezentate de instrumente de pre-aderare sub forma programelor de sprijin:Programul PHARE,ce reprezintă principalul instrument de asistență tehnică și financiară,cu rol implementarea aquis-ului comunitar de mediu și mobilizarea investițiilor în domeniul mediului;Programul ISPA,concentrat pe finanțarea proiectelor de infrastructură în domeniul mediului;Programul LIFE ,ce finanțează proiecte ce vizează protecția și conservarea calității mediului și a biodiversității.17
Odată cu anul 2000 și cu începerea negocierilor de aderare, politica de mediu se dezvoltă conform strategiei elaborate de [NUME_REDACTAT] pentru țările candidate în cadrul Agendei
2000. România în calitate de țară candidată trebuie să stabilească obiectivele cheie ce trebuie realizate până la data aderării, să identifice ariile prioritare de acțiune, să stabilească termenele de adoptare, transpunere și implementare a acquis-ului de mediu. Principalele priorități identificate de către [NUME_REDACTAT] se referă la calitatea aerului, poluarea apei și gestionarea deșeurilor.
În anul 2002 au fost deschise negocierile de aderare pentru capitolul 22- [NUME_REDACTAT]. Capitolul de negociere „Protecția mediului înconjurător” (capitolul 22) a fost deschis în mai
2002 și încheiat în 2004; în urma negocierilor, România a obținut următoarele perioade de tranziție: 3 perioade de tranziție, cu durate de 1, 2 și 3 ani, pentru conformarea cu prevederile directivei referitoare la controlul emisiilor de compuși organici volatili (COV) rezultați din depozitarea benzinei și distribuția sa de la terminale la stațiile de distribuție a benzinei;3
16 Conferința interguvernamentală pentru aderarea la [NUME_REDACTAT], Documentul de poziție al României
17 Acest program a fost premergător Fondului de Coeziune;a se vedea,W.Cairns,Introducere in legislația [NUME_REDACTAT],Ed.[NUME_REDACTAT],2001,pag.41.
perioade de tranziție, cu durate de 3, 5 și 5 ani, pentru atingerea obiectivelor de recuperare/reciclare pentru plastic, sticlă și lemn, prevăzute de conformarea cu prevederile directivei privind ambalajele și deșeurile de ambalaje; 2 perioade de tranziție cu durate cuprinse între 1 și 2 ani, pentru conformarea cu prevederile directivei privind incinerarea deșeurilor; 3 perioade de tranziție cu durate de de 3, 7 și 9 ani pentru conformarea a 130 depozite cu prevederile directivei privind depozitarea deșeurilor; 2 perioade de tranziție cu durata de 2 ani pentru atingerea țintelor de colectare, reciclare, valorificare prevăzute de directiva privind deșeurile de echipamente electrice și electronice; 2 perioade de tranziție de 5 și 9 ani pentru aplicarea integrală a prevederilor regulamentului privind transportul deșeurilor și o derogare de la aplicarea art. 7(4) pe perioada în care se aplică derogarea temporară instalației de destinație; 2 perioade de tranziție de 9 și 12 ani pentru aplicarea prevederilor directivei referitoare la epurarea apelor uzate urbane; 2 perioade de tranziție de 4 și 9 ani pentru respectarea a 9 parametri de calitate prevăzuți de directiva privind calitatea apei potabile; – 1 perioadă de tranziție de 3 ani pentru 51 unități industriale pentru 8 substanțe periculoase; – 1 perioadă de tranziție cu durata de 8,2 ani pentru 195 de instalații ce se află sub incidența directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării; – 3 perioade de tranziție cu durata de 6 ani pentru valorile limită de SO2 pentru 34 instalații mari de ardere, pentru respectarea valorilor limită de NOx pentru 69 instalații, pentru valorile limită de pulberi pentru 26 instalații și 1 perioadă de tranziție de 1 an pentru respectarea valorilor limită pentru NOx pentru 6 instalații.18
România acceptă acquisul comunitar privind Capitolul 22- Protecția mediului înconjurător și se angajează să implementeze acquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului până la data aderării. Monitorizarea și controlul aplicării legislației revine Inspectoratelor de protecție a Mediului existente la nivelul fiecărui județ și la nivelul municipiului București constituite prin reorganizarea Agentiilor pentru [NUME_REDACTAT], în baza Hotărârii de Guvern nr.17/2001. În conformitate cu cerințele Directivei cadru în domeniul calității apelor, a fost aprobată HG nr.1212/2000 privind aprobarea Regulamentului de organizare și functionare a Comitetelor de Bazin.
Aceste organisme alcătuite din reprezentanți ai [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Familiei, autorităților administrației publice locale, [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]” , [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], organizațiilor neguvernamentale de protecție a mediului. Printre atribuțiile acestor organisme
18 [NUME_REDACTAT] Europene, (2004), p70-75
se evidențiază avizarea schemelor de gospodărire a apelor pe bazine hidrografice, aprobarea încadrării în categorii de calitate a apelor cursurilor de apă din acel bazin hidrografic, precum și analiza și recomandarea priorităților de finanțare autorităților administrației publice centrale și locale.
Pentru realizarea proiectelor prioritare în domeniul protecției mediului, în scopul accelerării procesului de implementare a noii legislații, a fost adoptată Legea nr. 73/2000 privind Fondul de Mediu. În scopul operaționalizării Fondului de Mediu a fost aprobată OUG nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea acestei legi, urmând ca după adoptarea Legii de aprobare a OUG nr.93/2001 să fie definitivată structura instituțională a [NUME_REDACTAT] de Mediu și aprobată prin Hotarare de Guvern.
Pentru transpunerea completă a prevederilor [NUME_REDACTAT] nr.85/337/EEC modificată prin [NUME_REDACTAT] nr.97/11/EC privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului s-au elaborat ordine de ministru pentru procedura de reglementare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului, procedura de evaluare a impactului și de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontalier, stabilirea domeniului studiului de impact și revizuirea calității studiului de impact.
Tratatul de aderare România – [NUME_REDACTAT], semnat la 25 aprilie 2005, și protocoalele anexate cuprind angajamentele concrete ale României de transpunere în practică a întregului acquis comunitar și prevăd unele decalări ale termenelor de implementare ale unor obligații de mediu (până în 2015 pentru instalațiile industriale cu grad ridicat și complex de poluare, până la 16 iulie 2017 pentru depozitele municipale de deșeuri, 2018 pentru extinderea sistemelor urbane de alimentare cu apă potabilă și tratare a apelor uzate)19.
În privința calității aerului , pentru respectarea [NUME_REDACTAT] nr.96/62/EEC, privind evaluarea și managementul calității aerului, nr.99/30/EC privind valorile limită pentru dioxid de sulf, dioxid de azot și oxizi de azot, particule în suspensie și plumb în aerul atmosferic, nr.92/72/EEC privind poluarea aerului, nr.2000/69/EC privind valorile limită pentru benzene și monoxid de carbon în aerul înconjurător a fost aprobată OUG nr.243/2000 privind protecția atmosferei care prevede adoptarea de acte normative prin care vor fi transpuse în totalitate prevederile acestor directive.
În privința managementului deșeurilor pentru respectarea Directivei cadru privind deșeurile nr.75/442/EEC amendată de directive nr.91/156/EEC ,au fost emise Legea 426/2001 pentru
aprobarea Ordonanței de Urgență nr.78/2000 privind regimul deșeurilor, HG nr.155/1999 privind introducerea evidenței gestiunii deșeurilor și al [NUME_REDACTAT] al Deșeurilor,
20HG. nr.173/2000 privind reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și a altor compuși similari, HG nr.662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, Legea nr.465/2001 privind aprobarea OUG nr.16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile.
Legea nr.426/2001 pentru aprobarea Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr.78/2000 privind regimul deșeurilor a preluat în cadrul legislativ intern toate prevederile Directivei cadru nr.75/442 cum ar fi cele referitoare la: definirea deșeurilor, precum și a operațiilor de gestionare, valorificare, reutilizare și eliminare a deșeurilor; autorizarea activităților referitoare la gestionarea deșeurilor; înregistrarea și controlul activităților privind gestiunea deșeurilor; obligațiile generatorilor de deșeuri, transportatorilor și operatorilor în domeniul valorificării și eliminării deșeurilor; costurile legate de colectarea, transportul, depozitarea, valorificarea și eliminarea deșeurilor.
[NUME_REDACTAT] nr.94/3/EC au fost preluate în legislația natională prin Hotărârea de Guvern nr. 155/1999 pentru introducerea evidenței gestiunii deșeurilor si a [NUME_REDACTAT] al Deseurilor. Pe baza acestui act normativ și tinand cont de informațiile furnizate de Inspectoratele de Protecție a Mediului, se întocmeste anual, la nivelul [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], banca de date națională pentru deșeuri. În baza Legii nr.426/2001, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a fost desemnat cea mai înaltă autoritate de decizie și control a gestiunii deșeurilor și responsabil de elaborarea Planului national de gestionare a deșeurilor. Acest plan conține informații referitoare la : tipurile, cantitățile și originea deșeurilor care urmează să fie valorificate sau eliminate; măsuri specifice pentru categorii speciale de deșeuri; zone și instalații de valorificare sau de eliminare a deșeurilor, persoanele fizice și juridice autorizate să desfășoare activități de gestionare a deșeurilor ; costurile estimative ale operațiilor de valorificare și eliminare a deșeurilor ,masuri pentru încurajarea colectării, valorificării și tratării deșeurilor.
Planul national de gestionare a deseurilor se elaborează pe baza planurilor județene întocmite de Inspectoratele de Protecție a Mediului, a caror sursă de informații o constituie planurile realizate de consiliile locale și de producatorii de deșeuri. Aceste planuri stabilesc măsuri pentru diminuarea sau limitarea generării de deșeuri, reciclarea, regenerarea sau alte forme de utilizare a deșeurilor, neutralizarea din punct de vedere ecologic a deșeurilor.
20 [NUME_REDACTAT] pentru Aderarea la [NUME_REDACTAT]- Documentul de poziție al [NUME_REDACTAT] pentru gestionarea activităților legate de deșeuri, prevăzute în planuri cuprind analiza situației și prognozarea tipurilor, proprietăților și cantităților de deșeuri generate și valorificate; obiective, etape si termene pentru implementarea programului; resurse pentru implementarea programului; metode, tehnologii și instalații de tratare, valorificare și eliminare a deșeurilor precum și decizii legate de amenajarea acestor amplasamente.
În privința calității apei în legislația românească este prevăzută obligația colectării și epurării apelor uzate urbane prin Legea apelor nr.107/1996 și prin Hotărârea de Guvern nr.730/1997 care stabilește condițiile în care pot fi descărcate apele uzate în receptorii naturali. Odată cu adoptarea Legii nr.171/1997 privind aprobarea [NUME_REDACTAT] de amenajare a teritoriului – Sectiunea II – Apa, in România au fost stabilite zonele și localitățile care constituie priorități din punct de vedere al dotării și reabilitării sistemelor de canalizare și stațiilor de epurare a apelor uzate.
Directiva nr. 76/464/EEC privind poluarea cauzată de anumite substanțe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunității ( și cele 7 Directive ,,fiice”) a fost implementată prin elaborarea Normativului care stabilește limitele maxime admisibile pentru cele mai importante substanțe poluante din apele uzate înainte de deversarea lor în receptori naturali – NTPA 001 aprobat prin HG nr.730/1997.
În cadrul Convenției pentru [NUME_REDACTAT] Dunărea (ratificata prin Legea nr. 14/1995, România și-a asumat o serie de obligatii referitoare la calitatea apelor de suprafață din bazinul Dunării și la programul de monitorizare a substanțelor periculoase. In acest sens, prin [NUME_REDACTAT] apelor și protecției mediului nr. 377/2001 privind aprobarea obiectivelor de referintă pentru calitatea apelor de suprafață, România a început alinierea, cu caracter experimental, la valorile de referință pentru calitatea apelor de suprafață din bazinul Dunării.
Acest ordin conține limitele admisibile pentru substantele periculoase în apele de suprafață, deși nu există limite de emisie ale tuturor acelorași substante pe unitatea de produs prevăzute în avizele de gospodarire a apelor.
Hotărârea de Guvern nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecție a calității apelor stabilește plățile pentru descarcarea de ape uzate, taxele și penalitățile pentru depașirea valorilor limită stabilite.
Prin HG nr.981/1998 se înființează [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] cu 11 subunități bazinale organizate pe bazine hidrografice care administrează apele din domeniul public al statului și infrastructura [NUME_REDACTAT] de Gospodărie a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundațiilor, canale, derivații interbazinale, prize de
apă și alte lucrări specifice, precum și infrastructura sistemelor naționale de veghe hidrologică, hidrogeologică și de monitorizare a calității resurselor de apă aflate în patrimoniul său , în scopul cunoașterii și gestionării unitare pe ansamblul țării a resurselor de apă de suprafață și subterane.
În domeniul protecției naturii pentru implementarea Directivei nr.92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice și a Directivei nr.79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice și cu respectarea convențiilor și acordurilor internaționale ratificate de România cadrul legislative național cuprinde Decretul nr.187/1990 privind acceptarea Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, Legea nr. 5/1991 de ratificare a Convenției privind zonele umede de importanță internațională, Legea nr.13/1993 de aderarea a Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, Legea nr.58/1994 de ratificare a Convenției privind diversitatea biologică Legea nr.13/1998 de ratificare a Convenției privind conservarea speciilor migratoare de animale salbatice, Legea nr.89/2000 de ratificare a Acordului privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice, Legea nr.90/2000 de ratificare a Acordului privind conservarea liliecilor în Europa, Legea nr.91/2000 de ratificare a Acordului privind conservarea cetaceelor din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și din zona contiguă a Atlanticului.
O mare parte din prevederile comunitare se regăsesc în legislația internă, cele mai importante în acest sens fiind Legea nr.137/1995 privind protecția mediului, republicată în
2000, Legea 18/1991 legea fondului funciar, [NUME_REDACTAT] Legea nr. 26/1996, Legea fondului cinegetic si a protectiei vanatului Legea nr. 103/1996, Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului national – secțiunea a 3-a – Zone protejate.
Transpunerea în întregime a legislației comunitare a fost realizată prin Legea nr.462/2001 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră si faună salbatică, prin care se stabilește cadrul legislativ necesar dezvoltării rețelei Natura 2000 în România.
Conform art.14 alineatele (1) si (2) din OUG nr.236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice, ariile naturale protejate(inclusiv ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică) sunt evidențiate în planurile naționale, zonale și locale de amenajare a teritoriului și de urbanism, în perimetrul și în vecinatatea acestora fiind interzisă orice lucrare sau activitate susceptibilă să genereze un impact negativ asupra acestora. Pentru evitarea supraexploatării speciilor
sălbatice de floră și faună de pe teritoriul României a fost reglementat regimul de desfașurare a activitaților de recoltare/capturare și achizitie a speciilor salbatice și a altor bunuri ale patrimoniului natural, în scopul comercializării pe piata internă si la export.
Aceste reglementări au fost îmbunatațite prin [NUME_REDACTAT] apelor, pădurilor si protecției mediului nr. 322/2000 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare și/sau achiziție și comercializare pe piata internă sau la export a plantelor și animalelor din flora și fauna salbatică, precum și a importului acestora, luând în considerare și procedurile instituite la nivelul [NUME_REDACTAT] și pe plan internațional. În completarea acestuia a fost aprobat Ordinul MAPM nr.647/6.06.2001 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare și/sau de achizitie și comercializare pe piața internă sau la export a plantelor și animalelor din flora si fauna salbatică, precum si a importului acestora ce clarifica unele aspecte procedurale privind activitatea de comercializare cu specii sălbatice periclitate și nepericlitate.
S-au pus astfel în aplicare și prevederile Convenției privind comerțul internațional cu specii de flora si faună salbatică pe cale de disparitie, ratificată prin Legea nr.69/1994. Legea 49 din
7 aprilie 2011 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice garantează conservarea și utilizarea durabilă a patrimoniului natural.
Controlul poluării industriale prin implementarea Directivei nr.96/61/EC privind prevenirea și controlul integral al poluării.Activitățile industriale joacă un rol important în bunăstarea materială a unei țări, contribuind totodată la o creșterea economică durabilă. Cu toate acestea, activitățile industriale au, de asemenea, pe lângă acest efect benefic și un impact semnificativ asupra mediului.
Emisiile generate de cele mai mari instalații industriale reprezintă o parte considerabilă din totalul emisiilor principalilor poluanți atmosferici cu efecte importante asupra mediului, respectiv din emisiile în apă și sol, cărora li se adaugă deșeurile generate dar și consumul de energie. Posibilitatea de a controla activitatea instalațiilor industriale astel încât emisiile, deșeurile rezultate și consumurile de energie să fie cât mai mici a făcut obiectul unei legislații la nivelul [NUME_REDACTAT], care au condus, în cele din urmă, la adoptarea următoarelor directive: Directiva IPPC privind prevenirea și controlul integrat al poluării stabilește principiile pentru autorizare și control a instalațiilor bazate pe o abordare integrată și aplicarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT), care sunt cele mai eficiente tehnici pentru a atinge un nivel ridicat de protecție a mediului, luând în considerare costurile și beneficiile.
Directive sectoriale care stabilesc cerințe specifice minime, inclusiv valorile limită de emisie pentru anumite activități industriale (instalații de ardere mari, incinerarea deșeurilor, activități care implică folosirea solvenților organici și producția de dioxid de titan).
Registrul poluanților emiși și transferați (E-PRTR) care permite publicului să acceseze informațiile privind emisiile și transferurile în afara amplasamentului ale poluanților și deșeurilor din instalații industriale.
Directiva 2008/1/CE – IPPC referitoare la prevenirea și controlul integrat al poluării mediului are ca scop atingerea unui nivel înalt de protectie a mediului , prin implementarea de măsuri de prevenire sau de reducere a emisiilor în atmosferă, apă și sol, inclusiv aplicarea unor măsuri privind managementul deșeurilor, eficiența energetică și a resurselor și prevenirea accidentelor.
Directiva IPPC stabileste principii în vederea autorizării și controlului instalațiilor, cât și o abordare integrată prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru atingerea unui nivel înalt de protecție a mediului în ansamblul său, luând în considerare costurile și beneficiile.
Principiile de baza în aplicarea Directivei IPPC, în vederea realizării unui sistem integrat pentru prevenirea și controlul poluării provenite de la activități specifice, sunt: abordarea integrată care să țină cont de performanța de mediu a întregii instalatii, cuprinzând, de exemplu emisiile în aer, apă și sol, generarea de deșeuri, utilizarea de materii prime, eficiența energetică, zgomot, prevenirea accidentelor, precum și readucerea amplasamentului în momentul închiderii la o stare satisfăcătoare, aplicarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT) în condițiile autorizării, inclusiv stabilirea valorilor limită de emisie (VLE) care trebuie să se bazeze pe aceste tehnici BAT, flexibilitatea permite autorităților competente pentru protecția mediului ca în determinarea condițiilor de autorizare să țină seama de caracteristicile tehnice ale instalației, amplasarea geografică a acesteia și condițiile locale de mediu, participarea publicului la procesul decizional de emitere a autorizațiilor integrate de mediu și informarea lui cu privire la emiterea autorizațiilor pentru instalații noi, pentru orice modificare substanțială sau a condițiilor unei autorizații.Autoritatea competentă pune, de asemenea, la dispoziția publicului detalii cu privire la măsurile luate de către operator la încetarea definitivă a activităților, precum și rezultatele monitorizării emisiilor, așa cum sunt prevăzute în temeiul condițiilor de autorizare și deținute de către autoritățile competente.
[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] (ANPM) este autoritate de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, conform art. 8 din OUG 195/2005 privind protecția
mediului aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Autoritățile competente pentru protecția mediului, cu excepția [NUME_REDACTAT] de Mediu și a structurilor subordonate acesteia, conduc procedura de reglementare și emit, după caz, acte de reglementare, în condițiile legii. Agenția coordonează activitatea de reglementare la nivel național, parcurge proceduri și emite acte de reglementare conform competențelor date de actele normative, asigură suportul tehnic pentru elaborarea proiectelor de acte normative promovate de autoritatea centrală pentru protecția mediului, asigură și coordonează implementarea legislației specifice care transpune [NUME_REDACTAT] din domeniul legislație orizontală, asigură verificarea conformării cu actele de reglementare emise și ia măsurile legale ce se impun în cazul nerespectării acestora, asigură stabilirea obligațiilor de mediu pentru activitățile/proiectele care fac obiectul aplicării art. 10 din OUG 195/2005 privind protecția mediului aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Actele de reglementare avute în vedere pentru domeniul reglementări sunt: aviz de mediu- actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus adoptării;
acord de mediu- actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect; autorizație de mediu- actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune; autorizație integrată de mediu- actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalație, în anumite condiții, care să garanteze că instalația corespunde prevederilor privind prevenirea și controlul integrat al poluării; autorizația poate fi emisă pentru una sau mai multe instalații ori părți ale acesteia, situate pe același amplasament și exploatate de același operator.
[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] acționează pentru a asigura populației un mediu sănătos în armonie cu dezvoltarea economică și cu progresul social al României. [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] își indeplinește misiunea prin exercitarea următoarelor atribuții: planificarea strategică de mediu; monitorizarea factorilor de mediu; autorizarea activităților cu impact asupra mediului; implementarea legislației și politicilor de
mediu la nivel național și local; raportările către [NUME_REDACTAT] de Mediu, pe următoarele domenii: calitatea aerului, schimbări climatice, arii protejate, contaminarea solului, apă.
Responsabilități: asigurarea suportului tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ, a strategiilor si politicilor sectoriale de mediu armonizate cu acquis-ul comunitar și bazate pe conceptul de dezvoltare durabila; implementarea legislației din domeniul protecției mediului; coordonarea activităților de implementare a strategiilor și politicilor de mediu la nivel național, regional si local; reprezentarea în domeniul protecției mediului în relațiile interne si externe, conform mandatului acordat de către [NUME_REDACTAT] și Pădurilor; autorizarea activităților cu impact potențial asupra mediului și asigurarea conformării cu prevederile legale; asigurarea funcționării laboratoarelor naționale de referință pentru aer, deșeuri, zgomot și vibrații, precum și pentru radioactivitate; coordonarea realizării planurilor de acțiune sectoriale și a planului național de acțiune pentru protecția mediului.
[NUME_REDACTAT] de Mediu, este instituție publică și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului.21
[NUME_REDACTAT] de Mediu este un corp specializat de inspecție și control, iar comisarii sunt funcționari publici cu statut specific care pot lua măsuri de sancționare, de suspendare/sistare a activității ca urmare a poluării și deteriorării mediului sau pentru nerespectarea condițiilor impuse prin actele de reglementare și a măsurilor stabilite în notele de constatare și în rapoartele de inspecție și control.
[NUME_REDACTAT] de Mediu este responsabilă de asigurarea controlului implementării profesioniste, uniforme și integrate a politicii Guvernului de aplicare a legislației naționale armonizate cu cea comunitara în domeniul protectiei mediului, atribuții în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării și sancționării încalcării prevederilor legale privind protecția mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale și managementului riscului, substanțelor și preparatelor periculoase, biodiversității și ariilor naturale protejate, fondului de mediu și altor domenii prevăzute de legislația specifică în vigoare, îndeplinește un rol activ pentru asigurarea securității mediului prin acțiuni de prevenire a riscurilor și limitarea amenințărilor de ordin ecologic, respectiv poluarea resurselor de apă, a aerului, diminuarea fertilității solului, poluarea transfrontalieră .
21 Hotărârea de Guvern 1005/2012, M.Of. 729/2012, privind organizarea și funcționarea Gărzii de [NUME_REDACTAT] identificarea amenințărilor și riscurilor la adresa securitatii mediului, dezvoltă cooperarea transfrontalieră la toate nivelurile, în scopul adoptării măsurilor comune privind prevenirea și diminuarea impactului în cazul accidentelor majore și al situațiilor exceptionale, precum și informarea și atragerea publicului în soluționarea problemelor ce țin de amenințările securității mediului.
[NUME_REDACTAT] de Mediu participă împreună cu celelalte autorități și instituții publice ale statului, la consilierea, educarea și informarea populației pentru asigurarea unei protecții proactive și responsabile a mediului și editează publicații de specialitate în domeniul protecției mediului. Poate sprijini asociațiile/organizațiile care au ca obiect de activitate protecția mediului în actiunea de înființare și funcționare a centrelor de consultanță, informare și educare a cetațenilor.
În exercitarea atributiilor sale, [NUME_REDACTAT] pentru Mediu cooperează cu autorități si instituții publice ale statului ,ale administrației publice centrale și locale, cu reprezentanți ai societății civile, cu persoane juridice și fizice, în limitele prevederilor legale în vigoare, și își desfasoară activitatea în mod independent sau în colaborare și cooperare cu acestea, pe baza protocoalelor încheiate ,cooperează cu instituții cu atribuții similare din alte state, pe baza tratatelor internaționale la care România este parte, a protocoalelor încheiate sau pe bază de reciprocitate, precum și cu organisme internaționale de drept public și privat din cadrul [NUME_REDACTAT] în cauzele de interes comun sau în ceea ce priveste derularea proiectelor și programelor internationale.
Fondul pentru Mediu (FM) este constituit conform principiilor europene „Poluatorul plătește” și “Responsabilitatea producătorului”, în vederea implementării legislației privind protecția mediului înconjurător, armonizată cu prevederile acquis-ului comunitar. [NUME_REDACTAT] este gestionat de către [NUME_REDACTAT] pentru Mediu (A.F.M.), instituție publică, aflată în coordonarea [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] pentru Mediu acordă sprijin financiar pentru realizarea proiectelor prioritare de protecția mediului, ajutând pe de o parte autoritățile publice locale să implementeze prioritățile [NUME_REDACTAT] de Dezvoltare și [NUME_REDACTAT] Europene, pentru sporirea potențialului de investiții, reabilitarea mediului și creșterea calității vieții în cadrul comunităților, precum și protejarea sănătății populației, și pe de altă parte, ca operatorii economici să-și îndeplinească obligațiile cuprinse în programele de conformare.
Pentru a îndeplini obligațiile asumate de România în procesul de negociere a Tratatului de
Aderare la [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru Mediu finanțează următoarele
categorii de proiecte: prevenirea poluării; reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului; reducerea nivelurilor de zgomot; utilizarea de tehnologii curate, gestionarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase; protecția resurselor de apă, stațiile de tratare, stațiile de epurare pentru comunități locale; gospodărirea integrată a zonei costiere, conservarea biodiversității; administrarea ariilor naturale protejate, educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului, creșterea producției de energie din surse regenerabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor, împădurirea terenurilor degradate situate în zonele deficitare în păduri, stabilite în condițiile legii, închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier, lucrări destinate prevenirii, înlăturării și/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului.
Conform O.U.G. nr. 50/2008 aprobată și modificată prin Legea 265/200, din sumele provenite din taxa pe poluare pentru autovehicule se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, și anume: programul de stimulare a înnoirii parcului auto național; programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități; proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, microhidrocentrale; proiecte privind împădurirea terenurilor agricole degradate, a terenurilor din fondul forestier național afectat de calamități naturale și a terenurilor defrișate; proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural; proiecte de realizare a pistelor pentru bicicliști.
Sprijinul financiar din Fondul pentru Mediu se acordă în scopul stimulării investițiilor de mediu necesare modernizării, retehnologizării și achiziționării instalațiilor pentru producerea energiei din surse regenerabile, realizării de instalații care folosesc tehnologii curate în toate sectoarele industriale, care permit reducerea consumurilor de materii prime și energie, reducerea cantităților de deșeuri depozitate și introducerea acestora în circuitul economic, creșterea gradului de recuperare, reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaje, utilizarea substanțelor cel mai puțin periculoase, reducerea emisiilor poluante, creșterea suprafețelor împădurite, prevenirea eroziunii solului, reducerea riscului de inundații.
2.3 Perspective privind aplicarea legislației de mediu în [NUME_REDACTAT] în domeniul protecției mediului are scopul de a garanta generației actuale și celor viitoare un mediu curat și sănătos, care să asigure protejarea naturii, calitatea vieții, în corelare cu o dezvoltare economică verde și competitivă, cu emisii reduse de dioxid de carbon și eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor.22
Se urmărește îmbunătățirea infrastructurii de mediu și reducerea decalajului existent față de alte state membre ale UE, conservarea biodiversității, reducerea poluării și îmbunătățirea calității aerului și, în același timp, promovarea producției de energie din surse alternative,regenerabile și nepoluante si stimularea creșterii economice durabile, cu accent pe crearea de noi locuri de muncă “verzi”. Un instrument esențial va fi creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene prin [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], precum si pregatirea [NUME_REDACTAT] Multianual 2014-2020.
[NUME_REDACTAT] de Acțiune pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,în sectoarele care intră sub incidența Deciziei nr. 406/2009/CE privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră (sectoare care nu intra sub incidenta schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de sera) reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru îndeplinirea, până în 2020, a angajamentelor asumate de România pentru implementarea pachetului ”Energie schimbări climatice”.
[NUME_REDACTAT] naționale de adaptare la efectele schimbărilor climatice, în acord cu Carta europeana a adaptării, aprobarea și implementarea Strategiei naționale și a Planului de Acțiune privind conservarea biodiversității 2013-2020;
Măsurile care se vor lua privind managementul integrat al zonei costiere pentru asigurarea sistemului suport necesar conservării resurselor aferente zonelor de coasta, ca parte a rețelei europene Natura 2000, desemnata conform prevederilor comunitare in domeniu.
Ca stat membru al [NUME_REDACTAT] , România se aliniază eforturilor depuse de UE pe plan internațional (pentru combaterea schimbărilor climatice) și va trebui sa adopte la nivel național politici și strategii de valorificare economică și socială a nivelului redus de emisii din prezent și de încadrare în limitele angajamentelor viitoare pentru perioda post-Kyoto (post-
2012); Este importantă analiza posibilității îndeplinirii unor obiective pe termen lung de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, care vor fi la baza elaborarii viitoarelor strategii
22 [NUME_REDACTAT], Programul de guvernare 2013-2016
și planuri de acțiune pentru schimbări climatice pe termen lung pentru România. Astfel de strategii nu pot fi realizate fără o analiză a politicilor/strategiilor existente și în alte sectoare ale economiei din România, îndeosebi în sectoarele industriei, energiei și transporturilor. În promovarea unei astfel de strategii trebuie avut în vedere nivelul actual al emisiilor de gaze cu efect de seră din România și scenariile posibile privind nivelurile viitoare ale emisiilor.
Continuarea procesului de întărire a capacității instituționale, în scopul unei implementări eficiente a legislației din domeniul protecției mediului, precum și a celor care vor fi adoptate la nivel comunitar, în viitorul apropiat (în domeniul managementului deșeurilor, calității apelor, calității aerului, substanțelor chimice, etc);
O etapă decisivă în atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă este reprezentată de managementul eficient al resurselor naturale.
În concepția de elaborare a strategiilor și politicilor economice ale guvernelor s-a produs o modificare esențială potrivit căreia s-a considerat ca activitatea de protecție a mediului reprezintă o componentă necesară transformării sistemului economic și a dezvoltării durabile a societății. Astfel, politicile și strategiile sectoriale care se vor dezvolta în Romania trebuie să țină cont de dimensiunile economică, socială si de mediu ar trebui sa aibă o importanță egală, ele să se susțina reciproc, promovându-se astfel, ideea echilibrului între dezvoltarea economică, echitatea socială, utilizarea eficientă și protecția mediului.
În ceea ce privește indicatorii care să monitorizeze dezvoltarea durabilă, aceștia trebuie să dea o imagine reprezentativă celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: societate, economie și mediu.
Dezvoltarea durabilă asigură nevoile prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a‐și asigura propriile nevoi; este un proces în care exploatarea resurselor direcționarea investițiilor, orientarea dezvoltării tehnologice și schimburile internaționale sunt în armonie pentru a asigura nevoile și aspirațiile omului; un nivel optim al interacțiunii sistemelor biologic, ecologic și social, realizat printr-un proces dinamic și adaptiv al cererii și ofertei.
Agricultura durabilă: producție intensivă de produse competitive prin utilizarea științifică,
armonioasă a tuturor componentelor tehnologice: lucrările solului, rotația culturilor, fertilizare, irigare, combaterea bolilor și dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, la creșterea animalelor, stocarea, prelucrarea și utilizarea reziduurilor rezultate din activitățile agricole etc., pentru realizrea unor producții ridicate și stabile în unități multiltisectoriale (vegetale și zootehnice).
Agricultura biologică: mediu intensivă și astfel mai puțin agresivă în raport cu factorii de mediu, cu rezultatele (produse) agricole mai puțin competitive din punct de vedere economic pe termen scurt, dar care sunt considerate superioare din punct de vedere calitativ. În raport cu mediul înconjurător acest sistem este mai bine armonizat, tratamentele aplicate pentru combaterea bolilor și dăunătorilor sunt de preferință biologice, totuși sunt acceptate și doze reduse de îngrășăminte minerale și pesticide.
Agricultura biologică (ecolgică, organică, bio‐organică, bio‐dinamică) este considerată o
soluție viabilă, care rezolvă impactul negativ al agriculturii asupra mediului și a calității produselor. În acest sistem alte substanțe organice și minerale naturale înlocuiesc fertilizanții minerali, pesticidele, medicamentele și stimulatorii de creștere.
Agricultura organică: se deosebește de cea biologică prin utilizarea exclusivă a îngrășămintelor organice în doze relativ ridicate, aplicate în funcție de specificul local, cu predilecție în scopul fertilizării culturilor și refacerii pe termen lung a stării structurale a solurilor, degradată prin activități antropice intensive sau datorită unor procese naturale.
Prevenirea și combaterea poluării solului presupune desfășurarea lucrărilor și practicilor curente din agricultură și silvicultură în conformitate cu o serie de norme tehnice de protecție a calității solului. Lucrările și practicile curente din agricultură trebuie să se desfășoare în conformitate cu o serie de norme tehnice de protecție a calității solului.23
23 [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT] Ecologie și protecția calității mediului, Editura balneară 2011
CAPITOLUL 3. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL PROTECȚIEI MEDIULUI
3.1 Răspuderea civilă în dreptul mediului
În situațiile în care se costată producerea unui prejudiciu prin diferitele comportamente care pot fi adoptate în domeniul protecției mediului, se impune a se realiza recuperarea acestuia pe calea răspunderii civile. În cadrul răspunderii civile se sancționează, în general, o conduită reprobabilă, antisocială a subiectelor de drept (persoane fizice și juridice) care prin faptele lor ilicite produc pagube mediului în ansamblul său.
În domeniul protecției mediului se face apel la două instituții clasice de drept civil și anume: la normele referitoare la raporturile de vecinătate, a căror esență privește concilierea intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se atât limitele admisibile ale poluării, cât și obligația corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce poluează și norme care reglementează răspunderea civilă reparatorie. Dreptul civil nu poate servi intereselor de recuperare a prejudiciilor din domeniul mediului pentru că el apără interese private, în timp ce prejudicial ecologic afectează interesul public. Recurgerea care se face în prezent la folosirea mijloacelor de drept civil pentru protecția mediului este mai mult o alternativă.
Pentru asigurarea răspunderii civile în domeniul dreptului mediului este necesară îndeplinirea mai multor condiții și anume: să fie săvârșită o faptă cu caracter ilicit, să existe un prejudiciusau daună ecologică, să existe culpa autorului și existența capacității delictuale a autorului în momentul săvârșirii faptei.
Și în domeniul dreptului mediului înconjurător, prejudicil trebuie să fie cert. Dacă nu se cunoaște întreaga întindere a pagubei ,ceea ce se întâmplă cel mai des atunci când este vorba de poluarea factorilor de mediu, instanțele de judecată se vor limita numai la obligarea reparării prejudicilui constat cu certitudine, putând ulterior să revină pentru a acorda întrega reparație pentru prejudiciile ivite după pronunțarea hotărârii cu singura condiție de a dovedi că ele provin din aceeași faptă.
În dreptul mediului înconjurător, pentru prejudiciu se folosește și termenul de ,,daună ecologică” care include atât pagubele suferite prin poluare de mediul natural, cât și pe cele suportate de om sau de bunuri. Există și o serie de particularități ale răspunderii civile pentru fapte de mediu față de răspunderea consacrată în dreptul civil. Răspunderea civilă pentru fapte de mediu este foarte importantă este definirea noțiunii de daună ecologică a cărei definire a suscitat o serie de discuții în literatura de specialitate, discuții care nu sau finalizat cu
identificarea unei definiții unanim acceptate, acest insucces datorându-se, se pare, faptului că se pornește de la premisa greșită că prejudiciul ecologic este un prejudiciu civil, când, în fapt, între cele două instituții există diferențe fundamentale.
Definiția legală a noțiunii de prejudiciu este dată de articolul 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 ca fiind o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare cuantificabilă a funcțiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau indirect.
Într-o formulare doctrinară s-a considerat că „prejudiciul ecologic” este orice atingere, cu efecte negative( patrimoniale sau nepatrimoniale) aduse unui factor de mediu, indiferent dacă acesta este sau nu apropiat, produse ca urmare a poluării mediului. Dauna ecologică este acea vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem și care, datorită caracterului său indirect și difuz, nu permite constituirea unui drept la reparație, dacă victima unei asemenea daune este omul sau mediul său, unii autori consideră că dauna ecologică este cea cauzată persoanelor și bunurilor de către mediul în care acestea se găsesc, mediul fiind deci considerta cauza și nu victima daunelor.
Daunele ecologice sunt ireversibile, sunt prejudicii difuzate în manifestarea lor și în stabilirea legăturii de cauzalitate.
În ceea ce privește stabilirea întinderii prejudiciului cauzat, aceasta este greu de făcut deoarece multora din elementele componente ale mediului nu li se poate atribui o valoare economică. Anumite prejudicii aduse mediului sau componenetelor sale pot să nu fie cauzate prin fapta ilicită a unei singure persoane, ci să existe un raport de cauzalitate între prejudiciu și comportarea ilicită a mai multor persoane. În acest caz, pentru a considera un rezultat ca fiind cauzat în comun, nu este necesar ca persoanele să acționeze prin fapte simultane, de aceeași intensitate sau că faptele să fie legate printr-un scop unic și nici ca persoana care a cauzat rezultatul, împreună cu alte persoane, să cunoască faptele celorlalți este necesar doar ca faptele ilicite ale persoanelor să constituie, în ansamblul lor, un tot indivizibil, cauza prejudiciului.
O particularitate a răspunderii civile pentru daune ecologice este aceea că ea nu se mai ghidează după prevederile articolului 1381 și următoarele Cod civil, în baza cărora victima nu se poate obține repararea prejudiciului ecologic decât dacă probează culpa făptuitorului.
Elementul subiectiv al răspunderii civile este culpa. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 consacră în articolul 95 alineat 1 două principii care guvernează răspunderea
civilă pentru fapte de mediu, răspunderea obiectivă independentă de culpa și răspunderea solidară în caz de pluralitate de făptuitori.
Articolul 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 consacră o regulă procedurală deosebită, aceea a acordării dreptului la acțiune în justiție în vederea conservării mediului organizațiilor neguvernamentale, indiferent cine este cel care a suferit prejudiciul.
Situația nu este specifică numai dreptului mediului din România. Și alte sisteme juridice recunosc dreptul organizațiilor la acțiune în justiție în materie de protejarea mediului.
Daca în dreptul civil, culpa reprezintă temeiul principal de drept comun, al răspunderii delictuale, el nu este și unicul. Astfel, în domeniul daunelor nucleare, în legătură cu care există o reglementare specială, răspunderea delictuală, nu mai este fundamentată pe ideea de culpă, ci pe cea de risc.
3.2 Răspunderea contravențională în dreptul mediului
Apariția și recunoașterea juridică a prejudiciului ecologic au forțat lărgirea spectrului de aplicare și adecvarea regimului de răspundere la noile realități a concepției clasice a răspunderii civile. Răspunderea civilă apare în dreptul mediului ca un mijloc la care se recurge în ultimă instanță, prioritatea fiind acordată celorlalte tehnici și instrumente, cu precădere celor de natură economico-fiscală.
Răspunderea contravențională ocupă un loc important în sistemul reglementărilor privind răspunderea juridică având un rol economicși constituind totodartă un serios mijloc de prevenire.
Persoanele fizice și juridice care desfășoară activități potrivnice regulilor cuprinse în normele privind protecția mediului, ori care nu îndepluinesc obligațiile legal se decurg din rapoturile juridice de drept al mediului sunt pasibile de răspundere contravențională a cărei întindere este proporțională cu gradul de poluare cauzat, cu consecințele și periculozitatea socială a faptei respective.
Conform legii-cadru românești în materie (O.U.G. nr. 195/2005 cu modificările și completările ulterioare, prejudiciu înseamnă „efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătății oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat de poluanți, activități dăunătoare ori dezastre.24
Răspunderea contravențională este acea formă a răspunderii juridice care constă în aplicarea unor sancțiuni contravenționale persoanelor vinovate de comiterea unor fapte încadrate de legiuitor în categoria contravențiilor. Răspunderea contravențională este reglementată atât prin actul normativ cadru cât și prin legi speciale privind pretecția diferitelor elemente ale mediului sau în reglementări cuprinse în acte normative al căror obiect îl constituie alte raporturi juridice decât cele de protecție a mediului dar care privesc tangențial și aceste din urmă raporturi.
Sancțiunile contravenționale sunt principale și contravenționale.Sancțiunile principale sunt: avertismentul, amenda contravențională, prestarea unei activități în folosul comunității, iar sancțiunile contravenționale complementare cuprind confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, suspendarea sau anularea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități, închiderea unității, blocarea contului bancar, suspendarea activității agentului economic, desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5000 RON la 10000 RON pentru persoane fizice și de la 30000 RON la 60000 RON25 ,încălcarea obligației persoanelor fizice și juridice de a solicita și obține actele de reglementare, a autorizațiilor privind organismele modificate genetic, schimbarea de către autoritățile locale a destinației terenurilor amenajate ca spații verzi prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora sau strămutarea lor, încălcarea obligațiilor autorităților administrației publice locale privind îmbunătățirea microclimatului urban, prin amenajarea și întreținerea izvoarelor și a luciilor de apă din interiorul localităților și din zonele limitrofe acestora, de a înfrumuseța și proteja peisajul, de a menține curățenia localităților; încălcarea obligația autorităților administrației publice locale de a informa publicul privind riscurile generate de funcționarea sau existența obiectivelor cu risc pentru mediu și sănătatea populației; încălcarea obligațiilor autorităților administrației publice locale privind adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densității de locuire, concomitent cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori și a perdelelor de protecție stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcție ecologică, estetică și recreativă; încălcarea obligațiilor autorităților administrației publice locale de a reglementa accesul anumitor tipuri de autovehicule sau a desfășurării unor activități generatoare de disconfort pentru populație în anumite zone ale localităților, cu predominanță în spațiile destinate locuințelor, zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii și agrementului, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă; încălcarea obligației autorităților administrației publice locale de a supraveghea aplicarea prevederilor din planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, în acord cu planificarea de mediu; încălcarea obligațiilor autorităților administrației publice locale de a supraveghea operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanți sau depozitării necontrolate de deșeuri și de a dezvolta sisteme de colectare a deșeurilor refolosibile; încălcarea obligațiile autorităților administrației publice locale de a avea personal specializat pentru protecția mediului și de a colabora în acest scop cu autoritățile pentru protecția mediului; încălcarea obligațiilor autorităților administrației publice locale de a asigura, prin serviciile publice și operatorii economici responsabili, salubrizarea stradală, a spațiilor verzi, piețelor și parcurilor publice, și întreținerea acestora; încălcarea obligațiilor autorităților administrației publice locale de a respecta prevederile din planurile de urbanism cu privire la amplasarea obiectivelor industriale, a căilor și mijloacelor de transport, a rețelelor de canalizare, a stațiilor de epurare, a depozitelor de deșeuri menajere,
stradale și industriale, și a altor obiective, fără a prejudicia ambientul, spațiile de odihnă, tratament și recreere, starea de sănătate și de confort a populației; încălcarea obligațiile autorităților administrației publice locale de a amenaja, întreține și dezvolta rețele de canalizare; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a furniza și/sau utiliza informații corecte pentru elaborarea evaluărilor de mediu, evaluărilor impactului asupra mediului, a bilanțurilor de mediu și a rapoartelor de amplasament; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a asigura măsuri și dotări speciale pentru izolarea și protecția fonică a surselor generatoare de zgomot și vibrații, de a verifica eficiența acestora și de a pune în exploatare numai pe cele care nu depășesc pragul fonic admis; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a livra, manipula, transporta și de comercializa îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor ambalate cu inscripții de identificare, avertizare, prescripții de siguranță și folosire, în condiții în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport și a mediului; încălcarea obligațiilor persoanelor juridice de a stoca temporar îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri unde s-au prevăzut toate măsurile de securitate; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a nu folosi îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor în zonele sau pe suprafețele unde sunt instituite măsuri speciale de protecție; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a administra produse de protecție a plantelor cu mijloace aviatice numai cu avizul autorităților competente pentru protecția mediului, autorităților competente din domeniul sanitar și al comisiilor județene de bază meliferă și stupărit pastoral, potrivit reglementărilor în vigoare, după o prealabilă înștiințare prin mass-media; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a aplica în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecție a plantelor care sunt selective față de insectele polenizatoare; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a nu folosi momeli periculoase în activitățile de pescuit și vânătoare, cu excepția cazurilor special autorizate; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a efectua evaluarea adecvată la realizarea planurilor sau proiectelor care pot avea impact semnificativ asupra unei arii naturale protejate de interes comunitar; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice care gestionează suprafețele terestre și acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale sau pentru refacere ecologică, de a aplica măsurile de conservare stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului;încălcarea obligației persoanelor fizice și juridice de a asigura condiții optime de viață animalelor sălbatice ținute în captivitate legal, sub diferite forme; distrugerea habitatelor naturale, a florei
și faunei sălbatice de pe cuprinsul țării; desfășurarea de activități de recoltare, capturare și/sau de achiziție și comercializare pe piața internă a plantelor și animalelor din flora și fauna sălbatică, terestră și acvatică, sau a unor părți ori produse ale acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, de persoane fizice sau juridice neautorizate de autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului; remedierea zonele în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate în urma lucrărilor de prospectare, exploatare a resurselor naturale; executarea în termen a lucrărilor de asigurare a migrării faunei acvatice și de ameliorare a calității apei prevăzute în actele de reglementarea; aplicarea de către persoanele juridice a măsurilor de eliminare a deșeurilor rezultate din activitățile care implică organisme modificate genetic; asigurarea de către persoanele fizice și juridice , în cazul deținerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu instalații de stocare sau de tratare a deșeurilor, instalații de epurare a apelor uzate și racorduri de descărcare a acestora în instalații de mal sau plutitoare; amenajarea de către persoanele juridice a porturilor cu instalații de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deșeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale și maritime, și constituirea de echipe de intervenție în caz de poluare accidentală a apelor și a zonelor de coastă ; încălcarea obligației persoanelor fizice și juridice de a nu produce poluarea apelor de suprafață prin spălarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale; de a nu deversa în apele de suprafață sau subterane ape uzate, fecaloid menajere; de a nu arunca și de a nu depozita pe maluri, în albiile râurilor, apele de suprafață și în zonele umede deșeuri de orice fel; de a nu introduce în apele de suprafață și în zonele umede substanțe explozive, tensiune electrică, narcotice sau alte substanțe periculoase.
Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 7.500 RON la 15.000 lei RON, pentru persoane fizice, și de la 50.000 RON la 100.000 lei RON,26 pentru persoane juridice, încălcarea obligației persoanelor fizice de a funcționa cu respectarea prevederilor autorizației de mediu și a persoanelor juridice de a funcționa cu respectarea prevederilor autorizației/autorizației integrate de mediu pentru activitățile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului; încălcarea obligației titularului de a notifica autoritatea competentă pentru protecția mediului când intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare sau cu privire la orice modificare a condițiilor care au stat la baza emiterii acestora, înainte de realizarea modificării , obligația titularilor activităților care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al
26 OUG 195/2005 M.Of. 88/2006, privind protecția mediului
protecției mediului de a respecta termenele impuse de autoritatea competentă de protecția mediului în derularea acestor proceduri; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a asista persoanele împuternicite cu activități de verificare, inspecție și control, punându-le la dispoziție evidența măsurătorilor proprii și toate celelalte documente relevante; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a prezenta autorităților competente pentru protecția mediului un document certificat pentru conformitate cu originalul, care cuprinde obligațiile asumate privind protecția mediului încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a facilita verificarea, inspecția și controlul activităților ai căror titulari sunt și prelevarea de probe; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a asigura accesul persoanelor împuternicite la instalațiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele și instalațiile de depoluare a mediului, precum și în spațiile sau în zonele potențial generatoare de impact asupra mediului; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a realiza în totalitate și la termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare și prevederile legale, de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecția și controlul în domeniul protecției mediului; încălcarea obligațiilor persoanelor juridice de a acoperi costurile măsurilor necesare pentru prevenirea și/sau reducerea consecințelor efectelor adverse ale activităților cu organisme modificate genetic; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a produce îngrășăminte chimice și produse de protecție a plantelor numai prin tehnologii și biotehnologii autorizate, potrivit prevederilor legale; introducerea pe teritoriul țării, cu excepția cazurilor prevăzute de legislația în vigoare, de culturi de microorganisme, plante și animale vii din flora și fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului cu consultarea [NUME_REDACTAT] și, după caz, a autorității centrale pentru sănătate; exportul exemplarelor aparținând speciilor non-CITES de floră și faună sălbatică sau deplasarea acestora în vederea comercializării în una dintre țările din [NUME_REDACTAT], cu excepția cazurilor prevăzute de legislația în vigoare, fără acordul pentru export, respectiv fără certificatul de origine eliberate de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a îmbunătăți performanțele tehnologice în scopul reducerii emisiilor și de a nu pune în exploatare instalațiile ale căror emisii depășesc limitele stabilite prin actele de reglementare; încălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a suporta costul pentru repararea unui prejudiciu și de a înlătura urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plătește"; deversarea în
apele de suprafață sau subterane ape uzate, substanțe petroliere sau periculoase, ape care conțin substanțe periculoase.
3.3 Răspunderea penală în dreptul mediului
Infracțiunea de mediu reprezintă o categorie relativ nouă în cadrul general al infracțiunilor. Infracțiunea ecologică este fapta periculoasă care constă în poluarea mediului natural sau artificial, perturbarea activității de prevenire, reducere sau înlăturare a poluării de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, animalelor și plantelor sau să producă mari pagube economiei naționale, având ca rezultat afectarea obiectivă a calității mediului sau punerea în pericol a acestei valori sociale.
Infracțiunile cu privire la mediul înconjurător se pot defini ca fiind acele fapte periculoase, prin săvârșirea cărora se aduc relațiilor sociale, a căror ocrotire este condiționată de apărarea factorilor naturali și artificiali ai mediului, atingeri care se concretizează din punct de vedere a consecințelor, într-o pagubă adusă persoanelor fizice și juridice care le administrează, punerea în pericol a sănătății oamenilor, animalelor și plantelor sau producerea de pagube economiei naționale.
OUG nr.195/2005 cu modificările și completările ulterioare stipulează faptele care sunt considerate infracțiuni pentru care pedeapsa este amenda sau închisoarea ,de natură să pună în pericol viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală. Sunt considerate infracțiuni arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice; poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcționării instalațiilor, echipamentelor tehnologice și de tratare și neutralizare, menționate în prevederile acordului de mediu și/sau autorizației/autorizației integrate de mediu și se pedepsesc cu închisoare sau amendă penală.
Constituie infracțiuni poluarea prin evacuarea, cu știință, în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase; nerespectarea restricțiilor sau interdicțiilor stabilite pentru protecția apei și a atmosferei, prevăzute de actele normative în vigoare; folosirea de momeli periculoase și de mijloace electrice pentru omorârea animalelor sălbatice și a peștilor, în scopul consumului sau al comercializării; producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană; nerespectarea restricțiilor și a interdicțiilor la vânat și pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege și în zonele cu regim de protecție integrală, potrivit reglementărilor specifice; continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau autorizației/autorizației integrate de mediu; nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate; prezentarea, în lucrările privind
evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, a bilanțului de mediu sau a raportului de amplasament a unor concluzii și informații false; producerea și/sau importul în scopul introducerii pe piață și utilizarea unor substanțe și preparate periculoase, fără respectarea prevederilor actelor normative în vigoare și introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora; importul și exportul unor substanțe și preparate periculoase interzise sau restricționate; transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare; omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major; producerea, livrarea și utilizarea îngrășămintelor chimice și a produselor de protecție a plantelor neautorizate; desfășurarea de către persoanele juridice de activități cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita și obține acordul de import/export și/sau autorizațiile prevăzute de reglementările specifice.
În privința faptelor de natură să pună în pericol sănătatea umană, animală sau vegetală se pedepsesc nerespectarea interdicțiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecție a plantelor sau îngrășăminte chimice; provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiații ionizante, a contaminării mediului și/sau a expunerii populației la radiații ionizante, omisiunea de a raporta prompt creșterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenție în caz de accident nuclear; descărcarea apelor uzate și a deșeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale sau provocarea, cu știință, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanțe sau deșeuri periculoase continuarea activității după dispunerea încetării acesteia; neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri; refuzul intervenției în cazul poluării accidentale a apelor și a zonelor de coastă; refuzul controlului, la introducerea și scoaterea din țară a substanțelor și preparatelor periculoase precum și introducerea în țară a culturilor de microorganisme, plante și animale vii din flora și fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului; aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenție în caz de accident nuclear; provocarea, cu știință, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanțe sau deșeuri periculoase
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] al României, publicat în M.Of. 510/2009 și care va intra în vigoare la data de 24 iulie 2013 art.356 pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă infectarea prin orice mijloace a surselor sau rețelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor. De asemenea, art.355 pedepsește cu închisoare
de la 3 luni sau 3 ani sau cu amendă nerespectarea masurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a daunatorilor, daca a avut ca urmare răspandirea unei asemenea boli ori a daunatorilor.
Marea majoritate a infracțiunilor prevăzute în legea mediului vizează continuarea activității după suspendarea acordului sau autorizației de mediu, eliberarea acordului sau autorizației de mediu fără documentația obligatorie, incinerarea deșeurilor periculoase, continuarea activității după dispunerea sistării acesteia.
STUDIU DE CAZ
[NUME_REDACTAT] Timis a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D.E. în contradictoriu cu [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] Timis prin care reclamantul solicita anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și restituirea sumelor plătite în baza acesteia.
În susținerea acțiunii reclamantul arată faptul că în anul 2010 a cumpărat un autoturism folosit, marca Volvo, înmatriculat în Germania în data de 30.01.2007 și pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite o taxă cu titlul de ,,Taxă de poluare” pentru prima înmatriculare pe teritoriul României a autoturismului. Reclamantul consideră această taxă ilegală fiind percepută în baza unor texte de lege inaplicabilă în dreptul intern, aceasta fiind interzisă de art.90 din [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] care prevede că nici un stat membru UE nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare și condamnată în jurisprudența Curții de Justiție a [NUME_REDACTAT] pe care o definește ca fiind ,,Taxa cu efect echivalent” ce poate fi considerată astfel oricare ar fi denumirea sa tehnică ca o taxă unilateral impusă fie la momentul importului, fie ulterior și care lovește în mod specific un produs importat dintr-un stat membru, fiind excluse de la aplicarea acestei taxe produsele naționale similare, având rezultat creșterea prețului respectivului produs, având astfel asupra liberei circulații a produsului același efect ca și o taxă vamală, unul din efectele aderării României la [NUME_REDACTAT] fiind și interzicerea taxelor vamale și crearea unei piețe unice pe baza libertății de circulație a produselor. De asemenea reclamantul mai arată că prin perceperea taxei s-a aplicat un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din [NUME_REDACTAT] în scopul reînmatriculării lor în România în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, această taxă stabilită prin OUG 50/2008 nu face altceva decât să cosmetizeze vechea taxă specială de primă înmatriculare prevăzută de art.214 indice
1 din Codul fiscal, menține caracterul discriminator fiind percepută doar în cazul înmatriculării în România a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România indiferent de nivelul de poluare, în aceste condiții principiul ,,poluatorul plătește” nu s-a respectat și nici prevederile art.90 din Tratatul instituind [NUME_REDACTAT].În
argumentarea cererii, reclamantul invocă și prevederile art.148 din [NUME_REDACTAT] care instituie supremația dreptului european asupra dreptului național și care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale [NUME_REDACTAT] au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, iar alin.4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
De asemenea reclamantul arată că și în alte state membre UE a căror legislație internă prevedea dispoziții contrare legislației europene au fost obligate să aplice cu prioritate normele europene și să restituie sumele încasate în mod nedatorat, un exemplu fiind cauzele Nadashi și Nemeth (Ungaria) și Brzezinshi (Polonia) aflate pe rolul Curții de [NUME_REDACTAT], de asemenea cauza Weigel- 2004 privind libera circulație între statele membre ale [NUME_REDACTAT] în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care decurg din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din țările membre. Reclamantul menționază și cauza Simmenthal-1976 unde Curtea de [NUME_REDACTAT] a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă.
Prin întâmpinarea depusă la instanță, pârâta [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] Timis solicită respingerea acțiunii reclamatului, motivând că taxa perceputăeste legală fiind stabilită conform OUG 50/2008. De asemenea pârâta menționează că aceste taxe sunt percepute și în alte state membre ale [NUME_REDACTAT] potrivit principiului ,,poluatorul plătește”. Pârâta solicită instanței chemarea în garanție a [NUME_REDACTAT] pentru Mediu specificând că sumele plătite sub forma taxei de poluare în baza OUG 50/2008 sunt direcționate către acesta. Instanța admite cererea de chemare în garanție a [NUME_REDACTAT] pentru Mediu și în hotărârea pronunțată admite acțiunea reclamantului motivând că taxa percepută ca taxă de poluare este ilegală și nu respectă legislația comunitară fiind percepută doar produselor importate dintr-un alt stat UE. În hotărârea pronunțată instanța obligă pârâtele la plata sumei de 1490 lei și dobânda legală aferentă calculată de la data achitării până la data restituirii
efective.
CONCLUZII
Degradarea mediului înconjurător constituie astăzi una din marile probleme ale omenirii, mediul fiind afectat atât de consecințele subdezvoltării cât și a dezvoltării excesive.
Declarația de la Stockholm (1972) a avut un impact important asupra constituțiilor statelor europene, prin consacrarea explicită a dreptului la un mediu sănătos (Spania, Portugalia, Turcia, Bulgaria, Ungaria, Rusia, [NUME_REDACTAT] etc.) sau pe cale indirectă, pe cale de consecință (Grecia, Suedia etc.).
În statele în care legea fundamentală este anterioară anului 1970, dispozițiile privitoare a acestui drept fundamental sunt prezente în legislația ordinară în materie (Danemarca, Olanda) sau rezultă din practica judiciară, cum este cazul Franței și Belgiei, unde tribunalele acordă o largă protecție intereselor cetățenilor în domeniul protecției mediului, printr-o jurisprudență extensivă referitoare la protecția dreptului de vecinătate contra exceselor de folosință sau cazul Italiei, unde tribunalele sancționează sever abaterile de la obligația de ocrotire a mediului.
Reticența statelor de a recunoaște expres dreptul la un mediu curat se explică mai ales prin dificultățile obiective de realizare concretă a exigențelor sale.
Textele comunitare referitoare la protecția mediului reglementează trei drepturi conexe, care contribuie la precizarea și afirmarea semnificațiilor acestuia: dreptul la informația privitoare la mediu, dreptul publicului de a participa la luarea deciziei, precum și dreptul de a solicita în instanța de judecată remedierea pagubei ecologice sau a contesta o decizie administrativă în materie.
Libertatea de acces la informația în materie de mediu a fost recunoscută prin [NUME_REDACTAT] Europei nr. 90/313 din 1990 privind acest subiect. În baza acesteia, orice informație referitoare la mediu deținută de autoritățile publice trebuie să fie accesibilă oricărei persoane fizice sau juridice care o solicită, fără ca aceasta să fie obligată să justifice vreun interes în acest sens.
Directiva de mai sus se aplică numai autorităților naționale, nu și instituțiilor comunitare, cum sunt [NUME_REDACTAT] sau [NUME_REDACTAT]. Totuși, sub presiunea publicului, Comisia a luat măsura de a furniza informații de mediu în mod gratuit (Decizia nr.
94/90/CEE).
Ideea generală promovată la nivel comunitar este aceea că informația este fundamentală pentru a crea și controla sistemele moderne de gestiune a mediului.
[NUME_REDACTAT] dispune de trei mijloace pentru a informa și conștientiza opinia publică:
poate cere statelor membre să furnizeze în mod regulat [NUME_REDACTAT] rapoarte privind aplicarea și implementarea [NUME_REDACTAT] și a altor reglementări; poate cere Comisiei să raporteze [NUME_REDACTAT] și Parlamentului asupra aplicării acestora în statele membre; poate cere publicului să solicite anumite informații și să-și exprime opinia în cadrul procedurii legislative.
O serie de directive ce privesc controlul riscurilor unor produse chimice impun producătorului obligația de a furniza publicului informații privind efectul acestora asupra sănătății și mediului.
[NUME_REDACTAT] protecția mediului reprezintă o problemă de interes național și constituie o obligație a autorităților, administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice.Nevoia de exploatare dar și de protecție a componentelor mediului natural au determinat adoptarea unui complex de norme juridice specifice fiecărui stat.
Inițierea și desfășurarea unei activități în România implică parcurgerea unor etape de autorizare din punct de vedere al protecției mediului în funcție de stadiul proiectului de investiții. Investitorii trebuie să obțină aviz de mediu pentru întocmirea proiectelor avute în vedere, după caz, acord de mediu pentru a putea implementa aceste proiecte și autorizație de mediu pentru a putea opera proiectele respective.
Solicitarea și obținerea avizului de mediu sunt obligatorii pentru adoptarea planurilor și programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului (de exemplu, planurile regionale de gestionare a deșeurilor, strategiile de dezvoltare a infrastructurilor de turism, programul național privind agricultura ecologică). Avizul de mediu confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus adoptării. Avizul de mediu este emis la finalul evaluării de mediu care are ca scop integrarea obiectivelor și cerințelor de protecție a mediului în pregătirea și adoptarea planurilor și programelor.
Solicitarea și obținerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru realizarea proiectelor publice ori private sau pentru modificarea/extinderea activităților existente, care pot avea impact semnificativ asupra mediului. Acordul de mediu stabilește condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect.
Legislația stabilește activitățile pentru care evaluarea impactului este obligatorie precum și cele pentru care necesitatea evaluării trebuie determinată de la caz la caz.
Sunt supuse evaluării impactului asupra mediului proiecte precum: construirea de autostrăzi, rafinării de țiței, producerea substanțelor chimice organice de bază, conducte pentru transportul gazelor, petrolului sau al produselor chimice.
Necesitatea evaluării impactului asupra mediului se stabilește de la caz la caz în domenii precum: agricultură, silvicultură și acvacultură, industria energetică, producerea și prelucrarea metalelor, industria mineralelor, industria chimică, proiecte de infrastructură.
Titularul unui proiect are obligația de a notifica în scris autoritatea competentă emitentă despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea avizului sau acordului.
Avizul de mediu și acordul de mediu își păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a planului, programului, respectiv proiectului.
Autorizația/ autorizația integrată de mediu.Desfășurarea activităților existente precum și începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizației/autorizației integrate de mediu. Autorizația de mediu stabilește condițiile și/sau parametrii de funcționare a unei activități existente sau a unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, fiind obligatorie la punerea în funcțiune.
Titularii de activități trebuie să notifice autoritatea competență în cazul în care aceștia urmează să deruleze sau să fie supuși unei proceduri de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității ori în alte situații care implică schimbarea titularului activității. Notificarea trebuie realizată înainte de finalizarea tranzacției avute în vedere. În baza acestei notificări, autoritățile relevante decid dacă autorizația de mediu rămâne în vigoare sau dacă se impune necesitatea revizuirii acesteia. Tranzacția nu poate fi perfectată în lipsa deciziei autorității de mediu.
În acest cazuri, autoritatea competentă pentru protecția mediului informează titularii cu privire la obligațiile de mediu care trebuie asumate de părțile implicate.
Funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului.
Dintre activitățile pentru care legea prevede obligativitatea parcurgerii procedurii integrate de autorizare sau pentru a căror autorizare este necesară efectuarea unui bilanț de mediu fac parte, printre altele, activitățile extractive, finisarea materialelor textile, fabricarea articolelor de papetărie, fabricarea preparatelor farmaceutice, a produselor farmaceutice de bază .
De asemenea, legislația română cuprinde prevederi speciale referitoare la regimul substanțelor și preparatelor periculoase, regimul deșeurilor, regimul îngrășămintelor chimice și al produselor de protecție a plantelor, al activităților nucleare .
În această lucrare am încercat să prezint dezvoltarea dreptului mediului la nivel internațional, la nivelul [NUME_REDACTAT] și implementarea în România a legislației care vizează mediul înconjurător.
La capitolul I am arătat cum s-a format și dezvoltat dreptul internațional al mediului începând cu primele etape privind ocrotirea mediului înconjurător, respectiv etapa premergătoare când au fost adoptate o serie de măsuri internaționale de exemplu tratatele internaționale dedicate pescuitului, etapa utilitaristă care debutează începând cu secolul XX odată cu apariția primelor convenții internaționale cu privire la protecția unor specii de faună și utilizarea echitabilă și protecția apelor de frontieră împotriva poluării.
Etapa ocrotirii și conservării naturii care a debutat la începutul anilor 1930 este considerată o etapă protoecologică, având în vedere faptul că protecția mediului era deja prezentă printre obiectivele reglementărilor naționale. Convenția privind conservarea florei și faunei în stare naturală de la Londra din anul 1903 și convenția privind protecția florei, faunei și frumuseților naturale ale țărilor Americii de la Washinghton 1940 sunt două documente semnificative pentru această perioadă.
Perioda dreptului internațional al mediului a protecției și conservării mediului începe în anii
1960 odată cu debutul crizei economice mondiale. În anul 1968 [NUME_REDACTAT] a adoptat primele două texte proclamate de către o organizație internațională de protecție a mediului, Declarația asupra luptei contra poluării aerului și [NUME_REDACTAT] a apei, iar [NUME_REDACTAT] Africane a adoptat în același an [NUME_REDACTAT] asupra conservării naturii și resurselor naturale.
Declarația conferinței ONU asupra mediului uman de la Stockholm (1972) este primul document internațional care proclamă expres dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos, fiind formulat ca prim principiu ,, Omul are dreptul fundamental la libertate, egalitate și condiții de viață satisfăcătoare, într-un mediu a cărei calitate îi permite să trăiască în mod demn și în prosperitate. El are datoria sacră de a proteja și îmbunătății mediul înconjurător pentru generațiile prezente și viitoare”27. Acest text internațional relevă legătura dintre drepturile omului și protecția mediului, ca un mijloc important de a realiza condiții adecvate pentru o viață prosperă care sunt garantate.
27 [NUME_REDACTAT] Unite asupra [NUME_REDACTAT], Stockholm, 1972
Existența și sănătatea umană protejate juridic prin dreptul la viață și ocrotirea sănătății sunt dependente de existența unui mediu curat.
La capitolul 2 am arătat cum s-a format dreptul mediului în România ca ramură de sine stătătoare și am făcut un istoric al implementării legislației de mediu în țara noastră, începând cu primele reglementări apărute în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, a voievozilor [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (Legea brăniștei). Reglementările semnificative în țara noastră privind mediul înconjurător au fost și prima lege a vânatului apărută la 1872 care cuprindea norme privind dreptul la vânătoare, perioadele de prohibiție ale vânătorii și sancționarea infracțiunilor săvârșite, Legea asupra serviciului sanitar adoptată la 14 iunie
1874 prin care proprietarii de stabilimente industriale erau obligați să nu afecteze mediul înconjurător și să nu producă zgomot sănătății oamenilor și animalelor. Primul cod silvic al României apărut în 1881 cuprindea norme ce reglementau regimul de exploatare a pădurilor și ocrotirea lor care s-a aplicat timp de 30 de ani până când a fost adoptat un nou cod silvic care a introdus ideea unei reforme silvice.
Am evidențiat și apariția primei mișcări de ocrotire a naturii din țara noastră care a avut loc în anul 1920 prin organizarea la Sinaia a [NUME_REDACTAT] de ocrotire a naturii, urmată de primul Congres al Naturaliștilor din România desfășurat la Cluj în anul 1928, elaborarea primei legi pentru protecția monumentelor naturii în 1930, înființarea [NUME_REDACTAT] Retezat în anul 1935, publicarea în anul 1943 a primei liste oficiale a rezervațiilor din țara noastră până la adoptarea în anul 1973 a Legii mediului.
Pe baza juridică generală a Legii mediului nr.9/1973 ulterior s-au adoptat, o serie de acte normative vizând protecția unor factori de mediu precum : apa prin Legea apelor nr.8 din
1974, Legea privind gospodărirea rațională, protecția și asigurarea calității apelor nr.5 din
1989, solul prin Legea privind fondul funciar nr.58 din 1974 și Legea privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale nr.59 din 1974, pădurile prin Legea privind conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor rațională, economică si menținerea echilibrului ecologic nr.2 din 198728.
De asemenea, au fost instituite o serie de reglementări speciale referitoare la unele substanțe și produse chimice sau alte produse care, prin natura lor, pot afecta negativ mediul, domeniul nuclear, regimul materialelor explosive , regimul și produsele toxice etc. Au fost adoptate o serie de programe privind gestiunea unor importanți factori de mediu, precum: “Programul național de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice” (Legea nr.1 din 1976),
28 [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Book, 2005, București
“Programul național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier în perioada 1976-
2010” (Legea nr.2 din 1976) etc. Totodată, prin legile anuale ale “planului național unic de dezvoltare economico- socială” s-au stipulat o serie de indicatori economici referitori la calitatea mediului, eliminarea pagubelor aduse economiei prin poluarea și degradarea naturii, precum și recuperarea pe scară largă a substanțelor reziduale, utilizabile în domeniul economic. Sub raport instituțional, în 1974 s-a creat [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Înconjurător, ca organ central al administrației de stat, cu filiale teritoriale departamentale.
Cu toate realizările obținute în domeniu, una din marile deficiențe ale legislației ecologice din această perioadă a constituit-o slaba preocupare vizând aplicarea sa, inclusiv în privința utilizării mijloacelor juridice contravenționale sau penale, are, deși stipulate în diverse acte normative , au fost rareori aplicate). Prioritatea absolută a factorului economic a dus la neglijarea (aproape totală) a dimensiunii ecologice a dezvoltării, în ciuda declarațiilor oficiale.
Am arătat și importanța deosebită care a început să fie acordată mediului în țara noastră începând cu anul 1990 odată cu înființarea primului minister al mediului și continuând cu adecvarea strategiei naționale cu cea comunitară în ceea ce privește principiile, prioritățile și obiectivele de mediu.
Politica natională de mediu a României a fost structurată prin strategiile de dezvoltare durabilă a României din anul 1992 și 1996 și prin [NUME_REDACTAT] de Aderare la [NUME_REDACTAT] adoptat în anul 1999. Strategia de dezvoltare durabilă a României este completată anual cu documente adiționale ,,Raportul privind starea mediului în România”, care analizează principalii factori de mediu , cadrul natural, aer, apă, sol, biodiversitate, deșeuri, radioactivitate, mediul urban, presiunile asupra mediului și cheltuielile pentru protecția mediului.
Legea protecției mediului nr. 137/1995, a fost concepută ca o reglementare-cadru în materie, în temeiul și dezvoltarea căreia se prevedea expres adoptarea a 17 legi speciale.
Odată cu anul 2000 și cu începerea negocierilor de aderare, politica de mediu se dezvoltă conform strategiei elaborate de [NUME_REDACTAT] pentru țările candidate în cadrul Agendei
2000. România în calitate de țară candidată trebuie să stabilească obiectivele cheie ce trebuie realizate până la data aderării, să identifice ariile prioritare de acțiune, să stabilească termenele de adoptare, transpunere și implementare a acquis-ului de mediu. Principalele priorități identificate de către [NUME_REDACTAT] se referă la calitatea aerului, poluarea apei și gestionarea deșeurilor.
În prezent legea cadru în materie este OUG nr.195/2005 modificată și aprobată prin Legea
265/2006, cu modificările și completările ulterioare.
La capitolul III am arătat formele de răspundere juridică în dreptul protecției mediului, odată cu apariția și recunoașterea juridică a prejudiciului ecologic care a forțat lărgirea spectrului de aplicare și adecvarea regimului de răspundere la noile realități a concepției clasice a răspunderii civile.
Obiectul legislației în vigoare îl constituie reglementare protecției mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societății.
BIBLIOGRAFIE
1. Anghel P., Instituții europene și tehnici de negociere în procesul integrării, [NUME_REDACTAT], 2004
2. [NUME_REDACTAT], Drept administrativ, vol.II, ed.II, Editura C.H.Beck, București, 2009
3. Baron V., Practica managementului de mediu, Ed. Tehnică, București, 2001.
4. Bădescu V.Dreptul mediului.Sisteme de management de mediu, Editura C.H.Beck, București, 2011
5. [NUME_REDACTAT]., Drept civil roman.Introducere în dreptul civil.Subiectele dreptului civil, ediția XI revăzută și adăugită, [NUME_REDACTAT] Juridic, București, 2007
6. [NUME_REDACTAT]., Gorunescu M., Protecția penală a mediului, [NUME_REDACTAT], București,
2007
7. [NUME_REDACTAT] , Ecologie generală și protecția mediului, Ed. ASE, București, 2000.
8. Cairns W., Introducere în [NUME_REDACTAT] Europene, [NUME_REDACTAT] Dalsi, 2001
9. Dragomir C., Afaceri economice internaționale. Probleme, provocări și perspective, Ed. Expert, 2004.
10. [NUME_REDACTAT], Dreptul mediului.Răspunderea pentru daune ecologice, [NUME_REDACTAT], 2004
11. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Dreptul mediului, Răspunderea juridică pentru daune ecologice, [NUME_REDACTAT] Iași, 2004
12. [NUME_REDACTAT]., Tratat de dreptul mediului, Editura K.H.Bech, București, 2007
13. [NUME_REDACTAT], Principii și instituții de drept comunitar al mediului, Editura economică, București, 2005
14. [NUME_REDACTAT], Recunoașterea și garantarea dreptului fundamental la mediu în România, revista dreptul nr.6/2004
15. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], editura [NUME_REDACTAT], București 2005
16. Lupan E., Cu privire la noțiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul, nr.3/2003
17. Lupan E., Tratat de dreptul protecției mediului, Editura C.H.Beck, București, 2009
18. Lupan E., Dicționar de protecția mediului, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 1997
19. Lupan E., Dreptul mediului, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 2001
20. [NUME_REDACTAT]/[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] la un mediu sănătos în România, București, 2009
21. Ruxandra –[NUME_REDACTAT]-Mag , Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile, [NUME_REDACTAT], 2011
22. Ruxandra –[NUME_REDACTAT]-Mag, Politici, instituții și legislație pentru mediu, Editura
AcademicPres, [NUME_REDACTAT], 2008
23. Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, ediția II, [NUME_REDACTAT] juridic
București, 2007
24. Mazilu D., Dreptul comunitar al mediului, editura [NUME_REDACTAT], București 2006
25. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT] Ecologie și protecția calității mediului, Editura balneară 2011
2 6 . N a u m e s c u V a l e n t i n – Sisteme politice comparate, elemente de bază , [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Cluj–Napoca, 2003.
27. Negrei C., Economia mediului, Ed. ASE, București, 1995.
28. Oprean C., Suciu O., Managementul calității mediului, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2003
2 9 . P ă u n , N i c o l a e – Istoria construcției europene, V o l . I , C lu j– N ap oc a, Ed it ur a Fu nd aț ie i pentru [NUME_REDACTAT], 2000
30. Petrescu I., Managementul mediului, Ed. Expert, București, 2005
31. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.I, [NUME_REDACTAT], București, 2002
32. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.II, [NUME_REDACTAT], București, 2002
33. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.III, [NUME_REDACTAT], București, 2002
34. Preda M., Drept administrativ.Partea generală, ed.III, [NUME_REDACTAT] Lex, București,
2004
35. Prisecaru P, Politici commune ale [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București,
2004
36. [NUME_REDACTAT]., Evaluarea impactului ecologic și auditul de mediu, Ed. ASE, București,
2004.
37. Teodoroiu S.M., Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 2003
38. Teodoroiu S.M., Dreptul mediului și dezvoltarea durabilă, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 2009
3 9 . T u d o r o i u T h e o d o r – Tratatul de la Amsterdam , Tratatul asupra [NUME_REDACTAT] șiT ra ta tu l i ns ti tu in d C om un it a te a E ur op ea nă cu m od if ic ăr i l e a du se d e t ra ta tu l d e l a Amsterdam , [NUME_REDACTAT], București,
1999
40. [NUME_REDACTAT], Dreptul mediului, [NUME_REDACTAT] Lex, București, 2004
41. Uliescu M.,Dreptul mediului înconjurător, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]
Cantemir, București, 1998
42. Ursuța M., Procedura contravențională, ediția II, [NUME_REDACTAT] Juridic, București,
2009
43. [NUME_REDACTAT], curs de drept comparat-geografie juridică, [NUME_REDACTAT] România de mâine, București 1995
LEGISLAȚIE
1. [NUME_REDACTAT] revizuită prin Legea 429/2003, aprobată prin [NUME_REDACTAT] din 18-19 octombrie 2003
2. Codul civil al României , Legea 287/2009, republicat 2011
3. Codul penal al României, Legea 278/2006 pentru modificarea și completarea codului penal
4. Versiunea consolidată a Tratatului privind [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] al
[NUME_REDACTAT], C 83, 30.03.2010, versiunea originală în limba română.
5. Versiunea consolidată a Tratatului privind [NUME_REDACTAT] Europene, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT], C 83, 30.03.2010, versiunea originală în limba română.
6. Regulamentul nr.614/2007 al [NUME_REDACTAT] și al Consiliului din 23 mai
2007 privind instrumentul financiar pentru mediu
7. [NUME_REDACTAT], Programul de guvernare 2013-2016
8. [NUME_REDACTAT] din România, Politica de mediu, seria micromonografii, politici europene
9. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] a României, Orizonturi 2013-2020-2030, publicat în M.Of.824/2008
10. Legea 18/1991, Legea fondului funciar, republicată 1998
11. Legea 107/1996, Legea apelor
12. Legea 265/2006, pentru aprobarea OUG 195/2005, M.Of.586/2006
13. Legea 27/2007 pentru aprobarea OUG 61/2006 privind regimul deșeurilor
14. Legea 193/2009 pentru aprobarea OUG 193/2008 privin modificarea Legii 46/2008, [NUME_REDACTAT]
15. OUG 78/2000 , privind regimul deșeurilor
16. OUG 195/2005 ,privind protecția mediului
17. OUG 68/2007, privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului.
18. OUG 114/2007, pentru modificarea și completarea OUG 195/2005 privind protecția mediului
19. OUG 164/2008, pentru rectificarea și completarea OUG.195/2005
20. HG 1005/2012, privind organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT] de Mediu
21. HG 983/1990, privind organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT]
22. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], București, 2008
23. Conferința interguvernamentală pentru aderarea la [NUME_REDACTAT], Documentul de poziție al Românie
24. [NUME_REDACTAT] Unite asupra [NUME_REDACTAT], Stockholm, 1972
25. Conferința de la Rio de Janeiro din 1992
26. Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă, Johannesburg, 2002
27. [NUME_REDACTAT] Europene-Ghidul privind aproximarea legislației de mediu a
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] www.mmediu.ro
www.apmbm.ro/proiecte-programe/programe-mediu www.avocatnet.ro
www.cjo.ro/coduri www.oecd.org http//en.wikipedia.org http//ec.europa.eu http//portaljust.ro
69
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Probleme Fundamentale ale Ocrotirii Mediului In Epoca Contemporana (ID: 16470)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.