Asistenta Tehnico Criminalistica A Descoperirii Furturilor DIN Apartamente
ASISTENȚA TEHNICO-CRIMINALISTICĂ A
DESCOPERIRII FURTURILOR DIN APARTAMENTE
CUPRINS
INTRODUCERE
1. GENERALITĂȚI PRIVIND ASISTENȚA TEHNICO-CRIMINALISTICĂ ȘI CARACTERISTICA CRIMINALISTICĂ A FURTURILOR DIN AARTAMENTE
1.1. Noțiunea și conținutul asistenței tehnico-criminalistice a descoperirii infracțiunilor
1.2. Rolul informativ al caracteristicii criminalistice în soluționarea cauzelor privind furturile din apartamente
2. ASISTENȚA TEHNICO-CRIMINALISTICĂ A ACȚIUNILOR DE URMĂRIRE PENALĂ ȘI MĂSURILOR SPECIALE DE INVESTIGAȚII ÎN ETAPA INIȚIALĂ A CERCETĂRII FURTURILOR
2.1. Asistența tehnico-criminalistică a cercetării locului faptei
2.2. Examinarea preliminară și interpretarea urmelor și altor materiale de probă
2.3. Ordonarea expertizelor privind cauzele de furt din apartamente
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Anexa 1. Analiza dos.penal 2006437 privind săvârșirea furtului calificat de către inculpații S.M. și D.M
Declarație privind originalitatea conținutului lucrării de licentà/master
INTRODUCERE
Actualitatea temei abordate. După cum mărturisesc datele statistice, la ora actuală aproape fiecare al treilea furt din averea personală a cetățenilor este săvârșit din apartament, locuință sau casă aflată pe pământ. Aceste infracțiuni pricinuiesc locuitorilor pagube esențiale, deoarece oricare din ele este legată de tragedie familiară condiționată uneori nu numai de pierderile materiale, ci și de prejudicii morale. Căci casa, apartamentul nu este doar locul unde se găsește averea personală. Întâi de toate, ele sunt predestinate pentru a crea omului unele condiții indispensabile satisfacerii necesităților vitale, care se pot realiza, de regulă, în condiții de isolate. O parte din obiectele de uz casnic prezintă nu numai valoare materială, dar pot fi legate și de amintiri dragi, altele sunt necesare pentru viață, îndeplinind menirea lor funcțională etc.
În acest context pătrunderea infractorilor în apartamente este o lovitură pentru orice familie-financiară și psihologică totodată. Ca rezultat, oamenii își pierd siguranța în inviolabilitatea lăcașului său, integritatea averii, î-și tulbură liniștea, le scade capacitatea de muncă, apar alte multe consecințe destabilizatoare a personalității omului [19, p.5].
Starea critică ce s-a creat este agravată de tensiunea social-economică, sărăcia și instabilitatea materială a majorității populației republicii, soldându-se astfel cu un nivel scăzut al calității vieții în ansamblu. Iată de ce, problema privind starea și măsurile elaborate în această privință pe parcursul unui timp îndelungat se află în atenția conducerii
Dar, necătând la măsurile întreprinse, situația lucrurilor nu se îmbunătățește, descoperirea furturilor din apartamente rămâne în ultimii ani nesatisfăcătoare. Acest tablou este condiționat și de faptul că nu totdeauna deciziile luate în acest sens se sprijineau pe rezultatele analizei multilaterale a acestui tip de infracțiuni, pe recomandările criminalisticii privind utilizarea metodelor și mijloacelor de depistare și utilizare a urmelor materiale ale infracțiunii. Actualitatea temei se observă și din lipsa de reflectare cuvenită în sursele științifice și didactice a acestei problme. Cu toate că o parte din chestiunile acestei probleme sunt oglindite în lucrărirele savanților din spațiul românesc, precum V.Bercheșan, Gh. Golubenco, S. Doraș, E. Stancu, dar și în publicațiile criminaliștilor ruși (Белкин Р.С., Васильев А.Н., Волынский В.А.), tema vizată nu-și găsește abordare suficientă în literatura științifică autohtonă.
Scopul și obiectivele proiectului. Scopul lucrării de față este analiza doctrinei criminalistice privind asistența tehnico-criminalistică a descoperirii furturilor din apartamente, elaborarea pe această bază a unor concluzii și recomandări orientate spre perfecționarea activităților de investigare a acestui gen de infracțiuni. Din scopul menționat au decurs și obiectivele studiului nostru: – a formula noțiunea, importanța și sistemul asistenței tehnico-criminalistice a descoperirii infracțiunilor; – a determina conceptul și elementele componente ale caracteristicii criminalistice a furturilor; – a face o introducere privind asistența tehnico-criminalistică practică a descoperirii și cercetării infracțiunilor; – a aborda asistența tehnico-criminalistică a depistării, fixării, pachetării și ridicării urmelor și altor obiecte materiale de probă în cadrul cercetării la fața locului; – a developa asistența tehnico-criminalistică a activității de expertizare a urmelor și altor obiecte materiale ridicate din scena infracțiunii
Metodologia cercetării. Metodologia de cercetare are ca suport metoda dialectică materialistă de cunoaștere a realității obiective. În cadrul cercetării temei au fost utilizate metode logico-juridice, istorice, analitice, de drept comparat, precum și statistice.
Baza normativă a cercetării o constituie prevederile Constituției Republicii Moldova [1], ale Codului penal și de procedură penală a Republicii Moldova în vigoare [2, 3], Legea Republicii Moldova “Cu privire la expertiza judiciară” nr.1086-XIV din 23.06.2000 [4], alte acte normative departamentale ce țin de criminalistică, activitatea specială de investigații [5, 6].
Importanța teoretică și valoarea aplicativa a proiectului. Importanța teoretică a cercetării efectuate constă în aceea că în ea se conține rezultatul unei analize complexe a stării actuale a literaturii de specialitate privind asistența tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiunilor de furt, în baza căreia se formulează concluzii și recomandări, a căror realizare în opinia autorului va optimiza aplicarea cunoștințelor criminalistice de specialitate în investigarea lor în cadrul procesului penal. Valoarea aplicativă a proiectului se observă din modul de expunere a ei – strict științific, coerent ce permite utilizarea datelor în procesul de instruire juridică profesională a studenților, dar și ca ghid practic pentru practicieni în activitatea de combatere a criminalității.
Sumarul compartimentelor proiectului.
În primul compartiment „Generalități privind asistența tehnico-criminalistică și caracteristica criminalistică a furturilor din apartamente” ne-am referit la aspectele introductive ale temei privind conceptual de asistență tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiunilor și la rolul caracteristicii criminalistice în cadrul investigării furturilor din apartamente.
În compartimentul al doilea „Asistența tehnico-criminalistică a acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații în etapa inițială a cercetării furturilor” s-a abordat teoria și practica asistenței tehnico-criminalistice a depistării, fixării și expertizării urmelor infracționale în condiții de aplicare a tehnicii instrumentale, aici se analizează experiențe concrete de asistență tehnico-criminalistică a căutării urmelor, fixării, ridicării și expertizării lor în condiții de teren și de laborator.
1. GENERALITĂȚI PRIVIND ASISTENȚA TEHNICO-CRIMINALISTICĂ ȘI CARACTERISTICA CRIMINALISTICĂ A FURTURILOR DIN AARTAMENTE
1.1. Noțiunea și conținutul asistenței tehnico-criminalistice a descoperirii infracțiunilor
Conceptul de asistență tehnico-criminalistică presupune nu numai tehnica criminalistică propriu-zisă, dar și sfera relațiilor juridice, organizaționale ce vizează aplicarea practică a acestora, precum și problematica elaborării, însușirii și utilizării lor nemijlocite în procesul de descoperire și cercetare a infracțiunilor.
Pentru a elucida mai profund problema în cauză este necesar a da unele explicații în plus.
Este cunoscut că în sistemul de metode și mijloace utilizate de criminalistică se reflectă cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii. Acest fapt condiționează imperios necesitatea de a perfecționa neîncetat reglementarea juridică a implementării acestora în practica de urmărire penală. Unui anumit nivel de dezvoltare a tehnicii, care este mereu în creștere și desăvîrșire, trebuie să-i corespundă și un sistem adecvat de măsuri organizaționale, procesuale, pentru a transpune în fapt aceste realizări de vîrf. Aceasta se simte mai cu seamă în etapa actuală, cînd, odată cu înrăutățirea situației criminogene, organele de drept depun eforturi considerabile de valorificare a tehnologiilor informaționale contemporane în scopul utilizării acestora la descoperirea și cercetarea crimelor.
Prin urmare, noțiunea de asistență tehnico-criminalistică cuprinde un sistem de elemente: – totalitatea de mijloace tehnice propriu-zise și activitatea de elaborare și perfecționare a acestora; – reglementarea juridică a folosirii mijloacelor criminalistice; – pregătirea tehnico-criminalistică a subiecților aplicării tehnicii (specialiștilor-criminaliști, anchetatorilor, lucrătorilor operativi ș. a.); – problemele organizaționale privind procesul de utilizare a mijloacelor tehnico-științifice în cursul descoperirii și cercetării infracțiunilor.
Deci, luînd în considerație pozițiile savanților în această problemă, practica utilizării cunoștințelor de specialitate, asistența tehnico – criminalistă poate fi definită ca o activitate a anumitor subiecți, orientată spre crearea și menținerea unor condiții de pregătire permanentă a colaboratorilor organelor de drept în vederea soluționării sarcinilor tehnico-criminalistice, precum și realizarea practică a acestor condiții în cadrul cercetării infracțiunilor concrete.
Aceste elemente, în opinia noastră prezintă și conținutul de bază al sistemului de asistență tehnico – criminalistică a descoperirii și cercetării infracțiunilor. O abordare asemănătoare a noțiunii și conținutului asistenței tehnico-criminalistice se observă și în alte lucrări științifice. Astfel, spre exemplu, P.Scorcenko în materialul său didactic, acordănd o atenție sporită aspectelor tehnice a problemei, aplicării metodelor și mijloacelor tehnice în scopul colectării urmelor infracționale, definește asistența tehnico-criminalistică ca o activitate specifică și evidențiază direcțiile ei principale: 1) Asistența legislativă; 2) Asistența științifică; 3) Asistența organizatorică [26, p.6]. De altfel, la cele menționate s-ar putea de adăugat și asistența metodică, informațională, tehnică, care, în fond și sunt reflectate pe paginile acestei lucrări.
În definiția nostră se menționează că asistența tehnico-criminalistică este o activitate îndreptată, pe de o parte, spre elaborarea măsurilor pentru obținerea, menținerea și păstrarea gătinței permanente a serviciilor și unităților organelor ocrotirii normelor de drept pentru îndeplinirea sarcinilor tehnico-criminalistice, iar pe de altă parte–spre realizarea practică a astfel de gătințe de către specialiștii nivelului funcțional-tehnologic în situațiile tehnico-criminalistice.
Totodată prin pregătirea permanentă (de zi cu zi), înțelegem o așa stare a serviciilor operative și a unităților organelor respective (asigurarea lor tehnico-materială, informațională, resurse, cadre, etc.), care corespunde cerințelor practicii descoperirii infracțiunilor, precum și nivelului contemporan de dezvoltare al tehnicii și științei. Un asemenea nivel de pregătire poate fi obținut și păstrat numai prin activități neîntrerupte, care ar cuprinde problemele organizării, reglementării juridice, asigurării tehnico-materiale, metodice și informaționale.
Concret aceasta trebuie să se manifeste în elaborarea unei structuri organizatorice optimale a subdiviziunilor de expertiză judiciară și criminalistică, completarea lor cu cadre bine pregătite profesional, în perfecționarea formelor și metodelor de colaborare cu secțiile operative de investigație, îmbunătățirea și perfecționarea metodelor și mijloacelor criminalistice existente, în perfecționarea normelor juridice care reglementează procesul și aprecierea rezultatelor folosirii metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice în urmărirea penală. Este evident că sistemul în cauză este destul de dinamic, ii descoperirii infracțiunilor, precum și nivelului contemporan de dezvoltare al tehnicii și științei. Un asemenea nivel de pregătire poate fi obținut și păstrat numai prin activități neîntrerupte, care ar cuprinde problemele organizării, reglementării juridice, asigurării tehnico-materiale, metodice și informaționale.
Concret aceasta trebuie să se manifeste în elaborarea unei structuri organizatorice optimale a subdiviziunilor de expertiză judiciară și criminalistică, completarea lor cu cadre bine pregătite profesional, în perfecționarea formelor și metodelor de colaborare cu secțiile operative de investigație, îmbunătățirea și perfecționarea metodelor și mijloacelor criminalistice existente, în perfecționarea normelor juridice care reglementează procesul și aprecierea rezultatelor folosirii metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice în urmărirea penală. Este evident că sistemul în cauză este destul de dinamic, elementele lui aflându-se într-o legătură reciprocă.
Respectiv pot fi desemnate două grupe de subiecți ai asistenței tehnico-criminalistice a descoperirii și cercetării infracțiunilor. Prima: colaboratorii structurilor de organizare și dirijare a muncii tehnico-criminalistice, a instituțiilor cu funcții practico-științifice în ramura Criminalisticii și Expertizei Judiciare (Centrul Tehnico-Criminalistic și de Expertize Judiciare a , Centrul Național de Expertiză Judiciară de pe lăngă Ministerul de Justiție, Academia de Poliție, Centrul de Informație și Evidență Operativă al etc.). A doua grupă: angajații subdiviziunilor speciale, ofițerii de urmărire penală, procurorii, experții-criminaliști, specialiștii, adică subiecții nivelului execuțional.
În această ordine de idei, posibilități, practic nelimitate, rămân în aplicarea cu maximum de randament a realizărilor științei și tehnicii, a tehnologiilor informaționale contemporane. Utilizarea surselor materiale de informație, a “martorilor taciți” permite a lărgi baza probantă, precum și posibilitatea de a obiectiviza însăuși procesul probatoriu. Numai coroborarea acestor probe materiale cu cele obținute din surse verbale de informație permit a soluționa sarcinile principale ale procedurii penale.
Deci, mijloacele de implimentare în practică a acestora servesc utilajele tehnico-criminalistice, care reprezintă și cunoștințele criminalistice materializate, diferite îndrumări practice, instrucțiuni, indicații metodice, manuale, sisteme de informare etc. Totalitatea de literatură științifică, științifico-practică și didactică în combinație cu sisteme tehnico-criminalistice prezintă fișierul materializat de cunoștințe științifice pe care știința criminalistică îl oferă organelor de drept pentru a-l folosi în diferite activități practice de ocrotire a ordinii publice și combaterii criminalității. Pentru ca cunoștințele criminalistice să devină o pîrghie, un instrument al practicii, ele trebuie să parcurgă etapa instruirii (învățării), în rezultatul căreia cunoștințele criminalistice se transformă în element de cunoștințe și deprinderi profesionale.
Deci, instruirea criminalistică este un sistem integral de formare a specialiștilor după parametrii respectivi de pregătire a lucrătorilor organelor de drept în materia utilizării metodelor și mijloacelor criminalistice de descoperire și cercetare a infracțiunilor. Instruirea criminalistică este o cale pe care cunoștințele criminalistice se implementează în practica organelor ocrotirii normelor de drept. Rolul acestei căi îl îndeplinește disciplina de studii “criminalistica”, care reprezintă componenta obligatorie și indispensabilă a tuturor etapelor de pregătire profesională a juriștilor – de la colegiile speciale de drept până la facultățile de drept ale Universităților Republicii Moldova, precum și a Academiei de poliție “Ștefan cel Mare”. Cursul acestei disciplini se formează în dependență de nivelul și profilul ascultătorilor. Esența concepției contemporane de formare criminalistică constă în complexarea instruirii inițiale (de bază) cu perfecționarea sa sistematică ulterioară a nivelului de calificare în baza alternării învățământului staționar cu instruirea de sinestătătoare [25, p.26].
Instruirea criminalistică trebuie să fie întratât fundamentală, ca să educe capacitatea de autoinstruire și în același timp întratât de aplicată, ca priceperile și deprinderile însușite să permită a soluționa sarcinile criminalistice concrete ce privesc descoperirea și cercetarea infracțiunilor. Pe lângă aceasta, ca să ții pasul cu ceea ce este nou în timpul de astăzi, când legislația suferă prefaceri rapide, când știința și tehnica se află într-un impetuos avânt este necesară învățătura zilnică, necontenită. Aceasta permite a te ajuta să reziști impactului zilnic, să te adaptezi, să devii eficient într-o competiție dură, când criminalitatea națională și transnațională a dobândit amploare, nu numai cantitativ, dar și calitativ fără precedent [11, p.127]. În condițiile revoluției tehnico-științifice conținutul oricărei științe se reînnoiește pe parcursul a 5-7 ani, ceea ce impune un dinamism și continuitate în învățătură.
Prin ce se determină necesitatea instruirii criminalistice a juriștilor și, în particular, a conducătorilor unităților poliției judiciare; care, în primul rând au datoria să organizeze lupta contra criminalității și să asigure pacea și liniștea publică? Credem că, în primul rând, conducătorii acestor subdiviziuni care nemijlocit organizează activitatea profesională de combatere a criminalității trebuie să cunoască principiile elaborate de criminalistică ce vizează descoperirea și cercetarea infracțiunilor, metodele și formele de coordonare și interacțiune a activităților operative de investigație și de anchetă, mijloacele tehnice folosite, posibilitățile contemporane ale expertizelor judiciare. În al doilea rând, pentru a controla activitatea acestor unități, conducătorii în cauză sunt obligati a cunoaște și erorile tipice admise de ofițerii de instrucție și de experții judiciari cu ocazia utilizării cunoștințelor de specialitate, căile de prevenire și minimizare a acestor greșeli.
În sfârșit, în anumite condiții conducătorul luând “comanda în mâinile sale” trebuie să îndeplinească la un înalt nivel profesional munca subalternului său – ofițerului de urmărire penală ori a lucrătorului operativ. Cu alte cuvinte, conducătorul trebuie să cunoască și să se priceapă a face tot ce cunosc și trebuie să cunoască și să facă inferiorii săi.
Particularitățile cunoștințelor criminalistice de specialitate constau în aceea că partea cea mai însemnată a lor se realizează în practică prin folosirea unor anumite metode și mijloace tehnice. Tocmai, deaceea al treilea component al asistenței criminalsitice în munca de descoperire a infracțiunilor servește tehnica criminalsitică, asistența tehnico-criminalistică a acestor activități.
În acest context, tehnica criminalistică este tratată ca o categorie a științei criminalistica și ca compartiment al disciplinei de studii “Criminalsitica”, dar și ca o totalitate de mijloace tehnice necesare realizării cunoștințelor criminalistice și deprinderilor obținute în procesul de instruire întru depistarea, strângerea, examinarea și utilizarea informației probante pentru descoperirea infracțiunilor. Așa mod de abordare a problemei justifică incorporarea în această totalitate nu numai mijloace tehnico-criminalistice – utilaj de căutare și de cercetări laborioase, complexele lor staționare și mobile, tehnologiile și materialele de lucru cu ele, dar și audio-, video-, fotoaparatul, mijloacele de legătură, tehnica de calcul – într-un cuvânt toate mijloacele tehnice, care azi și în viitor pot fi folosite de procurori, ofițeri de investigație în activitatea de descoperire a infracțiunilor și care au suport metodic, adică indicații de utilizare [21, p.96].
Experiența de organizare a asistenței tehnico-criminalistice de către poliția statelor dezvoltate mărturisește că direcția predominantă în această activitate este organizarea de către poliție a unui “servis” tehnic criminalistic mobil coordonat cu firmele producătoare a mijloacelor tehnice [după 21, p.82]. Totuși în condițiile republicii noastre la etapa actuală trebuie de acordat preferință structurii “servisului” tehnico-criminalistic pe cauzele extrem de serioase și în ipoteza unor expertizări complicate și costisitoare cu autodeservire criminalistică în raioanele îndepărtate ale țării.Eficacitatea aplicării metodelor și mijloacelor criminalistice în practică este determinată de respectarea următoarelor condiții: – 1) sistemul asigurării criminalsitice în activitatea organelor de drept trebuie să aibă o prioritate în cadrul măsurilor de prefecționare a activității lor, întrucât el prezintă unul din principalele căi de implimentare a realizărilor progresului tehnico-științific în lupta contra criminalității; – 2) pentru sporirea eficienței sistemului asigurării criminalsitice este impunător ca știința criminalistică să se dezvolte cu un ritm mai avansat; – 3) instruirea criminalsitică în sistemul organelor de drept trebuie să fie orientată spre rezultatele actuale și perspective ale cercetărilor științifice, precum și perfecționarea continuă a colaboratorilor; – 4) mijloacele tehnice menite să fie folosite în cadrul activităților de anchetă și acțiunilor investigativ-operative vor fi folosite cu eficiență doar atunci când procurorilor și altor specialiști le va fi convenabil și avantajos, când rezultatele aplicării vor avea însemnătate probantă, vor fi puse în balanță de instanța de judecată și reflectate în sentințe; – 5) funcționarea sistemului de asigurare criminalistică va fi efectiv în ansamblu doar cu condiția funcționării eficiente a fiecărei din subsistemele ei.
Să analizăm componenta tehnicii criminalistice ca totalitate de metode și mijloace aflată în dotarea organelor de drept.
Diversitatea foarte mare de urme, ce se depistează în scena infracțiunii condiționează și mulțimea de metode și mijloace utilizate în practica criminalistică. În dependență de destinația lor funcțională acestea se împart în mijloace de descoperire, de fixare și de ridicare a urmelor și altor materiale de probă. Să examinăm principalele [după 12, p.35]:
I. Mijloace de căutare și descoperire a urmelor. 1. Mijloace de iluminare folosite în cazul insuficienței de lumină. Mai frecvent se aplică: – aparate de iluminare generală (lanterna de buzunar, felinarul electric obișnuit, aparatul electric de iluminat “Свет- ș.a.; – surse de lumină orientată, ce permit o concentrare a fasciculului de lumina pentru căutarea microurmelor (ОИ-9, OИ-21); – surse speciale de lumină (detectoare cu radiații ultraviolete – УК-1, ОЛД-41, “ТАРАН”, “ФОТОН”, УФО ș.a., destinate depistării resturilor de sînge, salivă, spermă, carburanți, lubrifianți și altor substanțe chimice; utilaj de lumină cu radiații infraroșii (transformatoare optico-electronice “ОРЕЛ” conectate cu fotoaparate, CC-330, ЭОП ș.a. În investigațiile operative pentru căutarea sau observarea în timp de noapte a unor persoane sau activități infractionale se utilizează aparate de tip “ВОРОН-, “ЭДЕЛЬВЕЙС”, “ФИЛИН”, C-270, HH-12, НСПУ ș.a. 2. Utilaj optic ce lărgește posibilitățile ochiului uman în scopul depistării obiectelor de dimensiuni mici – diferite lupe (pliante, cu picior, de măsurare, binoculare, cu iluminare ș.a.) cu o mărire de pînă la 10X . În examinările obiectelor de proporții mai mici se folosesc microscoapele obișnuite (MBS-2, MBS-10 ș.a.) 3.Aparataj de detecție destinat pentru depistarea anumitor obiecte, precum: cadavre îngropate în pămînt, obiecte metalice, pietre și metale prețioase în ascunzișuri etc. În aceste scopuri se folosesc detectoare de cadavre, detectoare de metale, termovizoare, analizatoare de gaze, aparate pentru relevarea urmelor de praf pe covoare și pe alte suprafețe de tip“MES”, “КОРПУС”, magneți puternici cu o capacitate de ridicare pînă la , năvoade pentru scoaterea din apă a diferitor obiecte, detectoare – lazer portative pentru căutarea urmelor de mîini ș.a. 4.Substanțe și reactivi chimici de detecție pentru a descoperi urme de natură organică: Spre exemplu, pentru a releva urme digitale latente, se aplică cianocrilați, soluții de ninhidrină, de alloxan; resturile de sînge se depistează cu ajutorul soluției de luminol, plăcilor indicatoare “Гемоцвет-, “ГемоФан”, apă oxigenată, reactivul “Воскобойников” ș.a.
În activitatea specială de investigații se folosesc pe larg “capcanele” chimice pentru crearea artificială a urmelor pe ambalaje, bani, documente, care ajută la stabilirea pătrunderii nesancționate în interiorul obiectelor păzite, precum și la descoperirea luărilor de mită și altor infracțiuni, căilor de comercializare a obiectelor furate etc.
II. Mijloace de fixare. Fixarea este un element important al procesului de colectare a probelor. Distingem fixarea procesuală și fixarea tehnică a stărilor de fapt și urmelor infracțiunii.
Prima vizează descrierea deplină și precisă în procesul-verbal a tuturor activităților desfășurate în cadrul acțiunii de urmărire, a mijloacelor utilizate, a rezultatelor obținute.
A doua cuprinde utilajul și procedeele tehnice de înregistrare și modelare a obiectelor și însușirilor acestora. Fixarea fotografică se realizează cu aparate de tip “Zenit”, “Киев” ș.a., precum și cu accesoriile lor (inele prelungitoare, filtre, riglă gradată). De menționat că specialiștii au în dotare și tehnică de fotografie digitală – realizare recentă a științei. Totodată fixarea presupune și videoînregistrarea, alcătuirea diferitor schițe, desene cu folosirea largă a instrumentelor de măsurare (rigle, șublere, echere, busole ș.a.). În cazul modelării unor urme de adîncime se aplică plastelina, ceara, parafina, ghipsul, substanțe polimerice (pasta “K”, CKTH-1, У-4) ș.a.
III. Mijloace de ridicare. Modalitatea optimală de ridicare a urmelor infracțiunii este ridicarea lor împreună cu obiectul purtător sau cu o parte a acestuia. În cazul cînd acest lucru este imposibil de efectuat, în funcție de natura urmelor (solidă, lichidă, gazoasă) pentru soluționarea acestei sarcini se aplică un instrumentariu difersificat (trusă cu instrumente, diamant de tăiat sticlă, pinsete, pipete, eprubete ș.a.) [12, p.24].
IV. Trusele criminalistice portabile cuprind minimul de instrumente, materiale și substanțe necesare cercetării locului faptei, percheziției și altor acțiuni de anchetă.
După natura echipamentului trusele se clasifică în două grupe: a) truse universale, menite efectuării principalelor operațiuni tehnico-criminalistice cu un instrumentariu diversificat pentru depistarea, fixarea și ridicarea urmelor, executarea mulajelor, diferitelor măsurări și marcări ale obiectelor, realizarea schițelor, amprentarea persoanelor și cadavrelor etc.
Conținutul acestei truse criminalistice universale ce se află în dotarea majorității comisariatelor de poliție la ora actuală "P-78"- (Polonia) este completat după principiul blocurilor funcționale cu șase complete de mijloace tehnico-criminalistice pentru descoperirea, fixarea, ridicarea și examinarea preliminară a majorității probelor depistate la fața locului în cadrul cercetării diverselor categorii de infracțiuni.
Aceste compartimente cuprind: Nr 1 – mijloace pentru depistarea, fixarea și ridicarea urmelor de mîini: pensula magnetică și cea cu păr de veveriță; complete de prafuri; peliculă dactiloscopică de culoare albă și neagră; mănuși de bumbac și de polietilenă; lanternă; lupă cu iluminare; sticlograf; cariocă. Nr 2 – rechizite pentru efectuarea mulajelor: lingură pentru amestecul masei de mulare; pastă de silicon "Dentaflex"; solidificator "Vulcanit"; lac pentru păr; pensetă destinată înlăturării corpurilor străine de pe suprafața urmei. Nr 3 – mijloace pentru amprentare: o placă din masă plastică de dimensiunile 15×20 cm, acoperită cu o peliculă de protecție, rulou de cauciuc; tub cu vopsea tipografică; dispozitiv pentru amprentarea cadavrelor; mănuși chirurgicale; șervețele igienice. Nr 4 – instrumentar pentru ridicarea, pachetarea și conservarea microobiectelor: seringi de masă plastică de 5 ml; pensetă; patru containere de masă plastică introduse unul în altul; două containere de sticlă; pungi de polietilenă; sticle-suport. Nr 5 – compartiment cu instrumente: ciocan; almaz; scalpel; ferăstrău; daltă; foarfece; clește; două șurubelnițe; indicator electric; cuțitaș universal de buzunar. Nr 6 – compartiment cu rechizite pentru alcătuirea schițelor, schemelor: placă netedă cu fixator pentru a prinde hîrtia milimetrică; riglă; busolă; transportor; toc; cariocă; creion; cretă de diverse culori; bande metrice de 2 și 10 metri; plasture medicinal de lungime și lățime [12, p.33-34].
V. Laboratoare criminalistice mobile. Acestea, de regulă, sint instalate pe automobile si dotate cu utilaj și aparatură mai complexă, ce permite a realiza atît operațiunile tradiționale de cercetare a locului faptei, cît și examinarea preliminară a urmelor ridicate în scopul descoperirii infracțiunilor pe urme proaspete. Principalele compartimente ale laboratorului sînt [22, p.34]: de cercetare a diferitor tipuri de urme; de examinare a cadavrelor; secția detectoarelor; a videomagnetofonului; a mijloacelor de iluminare, legătură și semnalizare; trusa de instrumente; setul de mijloace pentru asigurarea securității (stingător de foc, mască antigaz, trusă farmaceutică de prim-ajutor, scafandru ș.a.).
VI. Metode și mijloace de expertiză a urmelor infracțiunii. În prezent criminalistica dispune de numeroase și extrem de variate mijloace de expertizare a urmelor bazate, în mare parte, pe metode fizice, chimice, fizico-chimice, biologice etc. În procesul cercetărilor de expertiză alegerea metodei și, respectiv, a mijloacelor tehnice concrete este condiționată de natura obiectelor examinate și scopul cercetării. Mai frecvent se folosesc următoarele metode[7, p.361]:
1. Microscopia optică, care permite a efectua cercetări atît în lumina incidentă (obiectele opace), cît și la cea penetrantă (obiectele transparente). Tot mai larg experții aplică și microscopia în lumină polarizată pentru identificarea sau diferențierea structurii unor fibre naturale sau chimice, substanțelor cristaline ș.a. În laboratoarele criminalistice se folosesc microscoape biologice, stereoscopice, metalografice, de comparație ș.a. Ultimele permit confruntarea simultană a detaliilor microreliefului a două obiecte (spre ex. glonțul extras din cadavru și glonțul tras cu pistolul ridicat de la bănuit).
2. Microscopia electronică permite a examina urmele cu o mărire ce depășește o sută de mii de ori. Mai frecvent se utilizează microscopul electronic cu baleiaj (scanning). Imaginea în acest tip de microscop se formează de un fascicul foarte fin de electroni, care baleiază (“mătură”) suprafața, dînd o mare claritate obiectului în profunzime și o imagine spațială.
3. Analiza spectrală este bazată pe examinarea spectrelor de lumină a substanțelor, plasate în flacăra arcului voltaic. Prin această metodă se determină substanța necunoscută, compoziția ei chimică (particule de sol, lac și vopsea, carburanți, lubrifianți ș.a.).
4. Analiza luminiscenței este întemeiată pe capacitatea unor substanțe de a lumina sub influența radiațiilor ultraviolete sau infraroșii. Fixarea luminiscenței se efectuează vizual sau cu ajutorul transformatoarelor optico-electronice (“ЭОП”). Se aplică pentru a detecta o eventuală înlăturare de text, pete invizibile de sînge, de spermă, de ulei în urmele de împușcătură ș.a.
5. Metodele cromatografice au obținut răspîndire aplicindu-se in scopul determinarii substanțelor ce formează amestecuri complexe în urma separării lor selective pe un absorbant.
1.2. Rolul informativ al caracteristicii criminalistice în soluționarea cauzelor privind
furturile din apartamente
Imaginea deplină a oricărei fapte penale este alcătuită din ansamblul de date ce o caracterizează sub aspect juridico-penal, criminologic, psihologic, criminalistic.
Caracteristica juridico-penală urmărește scopul de a asigura calificarea corectă a activităților ilicite, de a stabili împrejurările ce pot înlesni individualizarea pedepsei. Savanții criminologi studiază cauzele, starea, structura și dinamica criminalități. Psihologii analizează activitatea infracțională în funcție de starea psihică a făptuitorilor și manifestarea acesteea în cursul pregătirii, comiterii și tăinuirii faptei.
Caracteristica criminalistică a infracțiunii este la fel, un sistem de cunoștințe ce reflectă particularitățile tipice ale anumitor categorii și grupuri de infracțiuni, analiza cărora permite a judeca despre căile optimale de descoperire și cercetare a acestora. În definițiile unui rând de savanți se evidențiază alte aspecte care complementează cele menționate. Astfel, prof. V.Obrazțov notează că caracteristica criminalistică este un model informațional tipic ce reprezintă cele mai comune și repetabile trăsături ale unei clase de infracțiuni [după 16, p.76], A.Kolesnicenko – că aceasta este un sistem de date semnificativ criminalistice ale infracțiunii ce se oglindesc în realitatea obiectivă și în conștiința oamenilor sub formă de urme materiale și ideale [după 16, p.77]. În general, literatura de specialitate înregistrează unitate de păreri, precum că caracteristica criminalistică constituie o noțiune abstractă, un rezultat al analizei științifice a practicii judiciare privind un anumit gen de infracțiuni, generalizarea trăsăturilor și particularităților tipice ale acestora.
În așa calitate ea este folosită la elaborarea unor metodici particulare privind descoperirea și cercetarea anumitor categorii de infracțiuni. Deci, noțiunea de caracteristică criminalistică se referă doar la o categorie (tip, gen, grupă) de infracțiuni și nu la unele manifestări infracționale izolate, în ea comprimându-se date despre caracteristicele lor tipice.
Desigur, în plan practic, se poate vorbi și despre caracteristica unor infracțiuni aparte 9, p.401, însă în astfel de situații se vor menționa împrejurările reale ale infracțiunii concrete care pot fi atipice și deci, inutile pentru aplicarea lor în descoperirea și cercetarea altor infracțiuni de acest fel. Cele mai relevante elemente ale caracteristicii criminalistice a infracțiunii sunt: – Trăsăturile distinctive ale informației inițiale privind evenimentul delicvent, sursele și condițiile de obținere a acestora; – Date privind obiectul atentatului ce permit a judeca despre interesele făptuitorului; – Informații vizând modul de pregătire, comitere și tăinuire a infracțiunii, precum și consecințele tipice ale acțiunilor criminale.
Însemnătatea prognostică a cunoștințelor privind modul de operare al infractorului rezidă în aplicarea acestor date la elaborarea versiunilor de urmărire, determinarea zonelor prezumtive unde pot fi găsite urmele autorului, utilizarea evidențelor criminalistice după modus operandi ș.a.
Informații privind particularitățile tipice ale persoanei făptuitorului și a victimei. Investigațiile criminologice (inclusiv victimologice) 19, p.20 și criminalistice demonstrează că între victimă și infractor există legături specifice, stabilirea cărora facilitează elaborarea programului de cercetare. Astfel, în urma unui studiu efectuat de savantul rus L.Vidonov a unui număr important de omucideri în regiunea Gorki (Rusia) s-a stabilit că toate victimele de sex femenin în vârstă de 28-70 ani, găsite în afara locuințelor au fost săvârșite de vecini, colaboratori sau convețuitori, ca urmare a unor insultări din partea victimei; 75% de omoruri ale bărbaților în vârstă de până la 17 ani comise în zone izolate în afara locuințelor au fost comise de prietenii și cunoscuții victimelor cu vârste cuprinse între 15-19 ani după 19, p.31. Date generalizate despre cele mai obișnuite motive ale infracțiunii indică la fel autorul ei prezumtiv.
Lista elementelor caracteristicii criminalistice susindicate nu este limitativă. Pe măsura dezvoltării criminalisticii ea se va complementa pentru fiecare categorie de infracțiuni. Este important a reține, că legăturile corelative și interdependențele componentelor caracteristicii criminalistice au valoare doar pentru o anumită regiune teritorială și o anumită perioadă de timp, (1-2 ani) de unde și necesitatea concretizării lor după loc și actualizarea permanentă a datelor.
În cazul nostru, indicii statistci din Anuarul Statistic al Moldovei ce caracterizează dinamica furturilor din apartamente atestă o creștere a numărului acestor infracțiuni.Totodată, partea aferentă a acestor atentate în structura furturilor din averea personală a cetățenilor, s-a majorat în ultimii ani până la 32,0%. Acest fenomen poate fi lămurit prin modificarea structurii criminalității spre atentate la bunurile materiale ca consecință a transformărilor radicale în relațiile de proprietate, a schimbărilor în climatul socio-psihologic al societății, precum și a variabilității legislației penale.
Bunăoară, în art.186 al Codului Penal “Furtul” acest termen nu este menționat. În această normă este formulată noțiunea generală de sustragere pe ascuns a bunurilor altei persoane (furtul) – ca acțiune sau un șir de acțiuni ale individului, îndreptate spre sustragerea ilegală și gratuită a averii ce aparține cetățenilor, cât și organizațiilor statale, unităților econoomice etc.
Deci, furtul averii proprietarului este una din activitățile infracționale interzisă prin sancțiuni. Ea reflectă nu numai raportul dintre om și lucruri, dar exprimă și atitudinea lui față de alți oameni. Cu alte cuvinte, prin sustragerea tainică a bunurilor se manifestă atitudinea vădit negativă a făptuitorului față de proprietar. Acest raport este exprimat prin gradul de periculozitate a infracțiunii, care, evident, crește când se fură din locuințele oamenilor (al.2, p.c al art.186), întrucât se încalcă grosolan și principiul constituțional al inviolabilității domiciliului.
Deaceea, legislatorul, cu scopul de a accentua responsabilitatea pentru aceste atentate, a introdus un nou indiciu calificativ, ca “pătrunderea în încăperi, în alt loc pentru depozitare sau locuințe” fixându-l în al.2, p.”c” al art.186. Pornind de la tălmăcirea textuală a termenului “locuință”, ca locul unde trăiesc oamenii și din explicațiile Plenului Curții Supreme de Justiție din 28.06.2004, că “locuința” este o încăpere, menită pentru locuirea vremelnică sau permanentă a oamenilor în care se află bunurile lor materiale, precum și părțile ei integrante, în care oamenii pot să nu se afle ori nemijlocit să nu locuiască putem concluziona că noțiunea “locuința” este mai cuprinzătoare decât “apartamentul”.Ea îmbrățișează în sine localurile caselor de stat, comunale, cooperative, case pe pământ, fazende, lagăre, căminuri, sanatorii etc.
Deci, prin noțiunea de “furt din apartament” în opinia noastră, trebuie de înțeles sustragerea pe ascuns a averii proprietarului, aflate în localurile menite pentru domiciliu permanent a familiilor sau a unor oameni aparte. La aceste atentate se alătură și furturile săvârșite și din părțile componente ale acestor încăperi (balcoane, coridoare, verande, mansarde, subsoluri, etc.), care sunt elemente integrante a acestor localuri. Asemenea interpretare a terminologiei analizate poate conduce la sporirea autenticității informației statistice despre răspândirea acestor infracțiuni și interpretarea unitară a noțiunii “furt din apartament”.
Elementele mai însemnate ale caracteristicii criminalistice a furturilor sunt: modul de operare a infractorului, urmele tipice, lăsate de dânsul, starea de fapt, personalitatea făptuitorului.
Modul de săvârșire a infracțiunii este o noțiune multilaterală, care în situațiile concrete este firesc legată cu crearea urmelor, descoperirea și cercetarea cărora permite a stabili personalitatea făptuitorului. Un aport esențial în elaborarea acestei probleme a adus G.G.Zuikov, după părerea căruia “modul de săvârșire a infracțiunii prezintă un sistem de acțiuni ale infractorului subordonate unei unice intenții (plan) la pregătirea, săvârșirea și acoperirea infracțiunii efectuate pe deplin sau parțial în funcție de factorii obiectivi și subiectivi, coroborați cu utilizarea mijloacelor și uneltelor respective”[23, p.105].
Studiind literatura de specialitate și modurile de săvârșire a furturilor din apartamente, am urmărit de asemenea scopul de a stabili un sistem de acțiuni îndreptate spre a pregăti, săvârși și tăinui acest gen de infracțiuni, elemente aflate în relații de reciprocitate și interdependență. În acest sens, acțiunile infractorului pentru pătrunderea la locul faptei prezintă un element principal în structura modului de săvârșire a furtului din apartament, întrucât, anume aceste activități determină procesul de dezvoltare și de reflectare a evenimentului delict în mediul ambiant sub forma unor urme”[17, p.27].
Însuși așezarea apartamentului, planificarea lui, existența sau lipsa legăturii infractorilor cu victima, cu vecinii lui, prezența unor mijloace tehnice etc. pot nemijlocit influența alegerea procedeelor și uneltelor de săvârșire a furtului. Un rol important aici îl joacă factorii subiectivi și, în particular, deprinderile profesionale, obișnuințele, vicleșugurile subiectului infracțiunii, vârsta și posibilitățile fizice ale lui, etc. Toate aceste elemente (obiective și subiective) se află într-o interacțiune pronunțată prezentând în ansamblu modul furtului din apartament. În contextul ideilor deja așezate în literatura de specialitate vizând modul infracțiunii s-ar putea concretiza noțiunea și conținutul modului de săvârșire a furtului din locuință. În opinia noastră, el prezintă un sistem de acțiuni ale infractorului îndreptate spre pregătirea, săvârșirea și tăinuirea infracțiunii, determinate de realitățile de fapt concrete, calitățile personalității făptuitorului și caracterizate prin folosirea diferitor unelte în scopul realizării concepției infracționale.
Analiza datelor publicate în literatura de specialitate demonstrează că în orașe și centre raionale se săvârșesc peste 60% de furturi, iar din casele de locuit ale satelor peste 25%.”[după 18, p.26]. Însă caracteristica criminalistică a furturilor din apartamente este într-o măsură oarecare determinată și de timpul săvârșirii acestor infracțiuni. Mai puternic atacată, după cum se vede din analiza literaturii este porțiunea de timp de la 08-00 dimineața până la 14-00, când locătarii în marea majoritate se află în afara casei, și timpul de noapte de la 01-00 până la 03-00, când oamenii se odihnesc. De aici, și pătrunderile în locuințe se caracterizează prin folosirea mijloacelor tehnice sau calculelor tactice”, inclusiv cercetări și recunoașteri preliminare.
Clasificarea furturilor din apartamente după modul de pătrundere este baza planificării măsurilor în scopuri profilactice a acestor infracțiuni, elaborarea versiunilor la descoperirea lor cu folosirea urmelor apărute în câmpul infracțional și localizarea lor.
Analizând literatura de specialitate și luând în considerație modurile de pătrundere, infracțiunile în cauză pot fi divizate în două mari grupe: a) săvârșite pe calea accesului liber. Se are în vedere intrarea liberă prin ușile și ferestrele lăsate deschise, cu consimțământul victimei în baza unor relații de încredere sau prin înșelăciune. b) săvârșite prin învingerea clandestină a diferitor obstacole. În aceste cazuri este caracteristică aplicarea unor mijloace tehnice de efracție a ușilor, ferestrelor, podurilor, etc., deschiderea lacătelor și altor încuietori (potrivirea cheii, șperaclului), pătrunderea prin geamul scos al ferestrei sau ferestruicei”[23, p.111].
După datele publicate, fiecare al 5-lea furt se săvârșește cu folosirea comportamentului neadecvat al victimei, prin intrarea liberă în baza unor relații de prietenie, de rudenie, amicale sau prin fereastra ori ușa lăsată deschisă. Furturile prin spargere cu o structură deplină includ, de regulă, un șir de acțiuni specifice: alegerea prealabilă a apartamentului victimei; stabilirea (pe calea spionajului criminal) a ordinei de zi a locatarilor; verificarea existenței sau lipsei lor înainte de săvârșirea furtului; pătrunderea în apartament; căutarea și alegerea valorilor materiale; pachetarea și transportarea lor; acoperirea urmelor infracțiunii.
Aproximativ în fiecare al patrulea furt, infractorii în scopul asigurării securității personale folosesc mijloace de mascare a aspectului exterior, mănuși, substanțe de alterare a urmelor, a mirosului, etc. Aproape fiecare al doilea infractor condamnat pentru furt din apartament folosea soneria electrică ca să verifice prezența locatarilor, o altă parte fixau o supraveghere a apartamentului pentru a stabili ordinea de zi a locuitorilor (unii foloseau pentru aceasta obiecte de signalizare instalate pe ușă – fire de păr, chibrite, mucuri de țigară, gumă de mestecat, etc.), alții făceau vizită sub pretext planzibil (propuneau a cumpăra ceva, a acorda un serviciu, etc.).
De remarcat, că cu scopul de a tăinui infracțiunea sau urmele create infractorii folosesc următoarele modalități: – restabilesc ordinea în apartament, șterg obiectele de care s-au atins; – folosesc mănuși, încălțăminte de schimb; – aplică substanțe în albia urmelor create cu o mirosnă puternică (odecolon, tutun, praf de spălat, etc.); – astupă ochiurile ușilor la vecini cu gumă de mestecat sau alte substanțe.
Examinând datele statistice sub aspectul personalității infractorului, se poate afirma că 10-15% de infractori sunt femei, în ce privește vârsta – aproximativ 60% constituie persoane de la 18 până la 30 ani, mai mult de jumătate din infractorii condamnați au antecedente penale, altă parte le săvârșesc în grup (40%)”[după 18, p.115].
Studierea modurilor de pătrundere a infractorilor în apartament predetermină analiza obiectelor creatoare de urme (uneltelor infracțiunii) și a consecințelor folosirii lor, a legităților formării și localizării urmelor. La pătrunderea infractorului în apartament, însoțit de spargere, sunt folosite diferite mijloace tehnice ce facilitează accesul la bunurile materiale. În această calitate se folosesc unelte pregătite special – “Balerina”, “Coroana”, formate din discuri suprapuse ce acționează ca un burghiu [22, p.84], complet de chei, șperacle, fie instrumente de uz casnic – gospodăresc toporul, dalta, cleștele, sfredelul, burghiul, cuțitul, șurubelnița, etc.
Unii autori subliniază, că monotonia microraioanelor de locuit, asemănarea mobilierului apartamentelor conduce la răspândirea modurilor tipice de efracție și micșorarea celor rafinate, subtile. Hoții contemporani de apartamente în majoritatea lor nu se referă la categoria “specialiștilor de înaltă calificare” în acest domeniu al activității infracționale – scrie Iu.I.Bâtko [18, p.18]. În acest context, V.P.Petrunev, pe bună dreptate menționează, că analizând în fond furturile descoperite ar fi incorect să extindem rezultatele studiului asupra ansamblului general de furturi. “Dacă printre tâlharii reținuți o mare parte reprezintă rude și cunoscuți ai victimei, hoți accidentali, se poate presupune – prelungește autorul, – că majoritatea celor rămași în umbră – sunt profesioniști” [după 18, p.23].
Utilizarea de către infractori a mijloacelor și uneltelor susmenționate se caracterizează prin urme specifice, examinarea cărora are particularitățile sale. Informația obținută în rezultatul analizei acestor urme poate fi folosită atât la diagnosticarea grupei de unelte spărgătoare, cât și la identificarea lor ulterioară în cadrul expertizei traseologice. În cele ce urmează ne vom opri la unele moduri de pătrundere în apartament și vom analiza succint urmele și localizarea lor.
Pătrunderea prin ușă. De regulă, se asociază cu sfărâmarea lăcăților, broaștelor și ușilor. Se comit fie prin utilizarea diferitor instrumente și dispozitive special confecționate (rangă, “Balerină”), fie a unor obiecte cu menire gospodărească (toporul, dalta, burgiu, etc.). totuși acest mod este mai puțin “calificat” și nu reclamă cunoașterea mecanismelor de încuiere, caracterizându-se printr-un oarecare primitivism. Ușa se rupe din balamale, încuietoarea lăcății se sfărâmă. Rămân urme de mâini, așchii de lemn, microurme ale instrumentului folosit, particule de vopsea, de metal, rugină, tencuială, etc.
Forțarea (spargerea) ușii. Ușa se sparge din fugă printr-o lovitură de umăr sau de picior în locul fixării lacătului. În procesul de examinare a ușii se caută fibre de materie, fire de păr, depuneri de sudoare, urme de încălțăminte, urme de mâini. Totodată și infractorul preia pe haină, încălțăminte microparticule de tencuială, vopsea, așchii de lemn.
Descuierea lacătului cu o cheie potrivită sau cu un șperaclu. De regulă, acest mod nu este asociat cu distrugeri exterioare. totuși, zgârâieturi la gaura cheii (în lacătele cu mecanism cilindric), fragmente de șperacle rămase în gaură, starea intermediană a zăvorului lacătului, particule de plastilină, gumă de mestecat vor informa despre modul în cauză.
Acest mod semnalează despre un anumit “profesionalism” al infractorului, cunoașterea construcției lăcăților. Mai frecvent aplică o trusă de chei sau șperacle, mai rar desăvârșește cheia la locul faptei. În acest caz este posibil depistarea pliturii de fier, uneori și a instrumentului. Bineînțeles se caută și urme tradiționale – de mâini, încălțăminte, de urechi (când se ascultă la ușă cu urechea lipită), mucuri de țigară, chibrite, etc.
Pătrunderea în apartament prin fereastră. Mai frecvent făptuitorul strică ochiul de sticlă, uneori îl taie cu diamantul folosind și ventuze speciale, lentă lipicioasă sau prin încleiere cu hârtie. În atare situație rămân urme de mâini pe cioburile de sticlă, pe pervazul ferestrei, alterori urme de sânge, clei, etc. Procedeele de pătrundere a autorilor în apartamente analizate mai sus înserează doar cele mai generale caracteristici, de aceea, în fiecare caz aparte trebuie de pornit de la locului. circumstanțele concrete și acțiunile ipotetice ale infractorului.
Lumea infractorilor este în permanentă evoluție, iar hoții se perfecționează pentru a fi mereu cu un pas înaintea polițiștilor. Un procedeu nou folosit de bandele de spărgători de locuințe este „închirierea" unui profesionist, căruia i se spune „șplingar”, în fața căruia nu rezistă nici o încuietoare și care după ce „operează" dispare și-și primește procentul din „afacere" după câteva zile, uneori prin intermediari”[15, p.505].
Până mai de curând șplingarii acționau după tipicul clasic: primeau pontul, urmăreau mișcările membrilor familiei și a locatarilor, uneori prin telefoane repetate pentru a stabili cu exactitate orele în care locuința este goală, verificau programul celor din zonă, iar când totul era stabilit și cunoscut, acționau. Membrii bandei au sarcinile împărțite, în timp ce unul forțează ușa ceilalți ocupă pozițiile de gardă, pe hol, în curte, la intrarea în imobil, pe trotuar și lângă mașina cu care au venit și care de regulă este parcată în trafic, în aglomerație sau la ieșirile din spate unde nu pot fi văzuți de persoanele care frecventează intrarea. Legătura dintre infractori se face permanent prin telefonul mobil sau stații miniaturale de emisie-recepție.
În situația în care grupul constituit nu include hoți cu experiență dovedită, se închiriază un șplingar pentru deschiderea încuietorilor. El este dispus să lucreze cu oricine plătește și în funcție de valoarea pontului își negociază comisionul. Profesionistul vine la „obiectiv" întotdeauna numai cu o geantă mică sau borsetă. După ce își face treaba „acoperă locul" înlocuiește butucul rupt, aplică șildul, ș.a. pentru a nu se observa ușor forțarea încuietorii și dispare din zonă. La acești „meseriași", care și-au făcut un nume în localitate, se ajunge numai printr-un sistem de relații bine reglementat, în care „țepele" generează excluderea grupării respective de pe „piață" și intolerarea acestora în mediile respective.
După evaluarea prăzii șplingarii își primesc partea prin intermediari și aceasta este marea problemă a organelor de urmărire penală deoarece, în condițiile în care zăbovesc la locul faptei foarte puțin (minute sau chiar secunde), nu transportă bunuri furate, oricând pot scăpa de geanta sau borseta în care țin sculele, negocierile pentru comision și primirea acestuia se face în cerc foarte restrâns și dacă se încearcă folosirea ca martor a unui asemenea infractor care apelează la serviciile meseriașului, acesta nu este credibil. Dacă nu sunt prinși în flagrant sunt foarte greu de reținut și de dovedit activitatea lor.
În situația în care întâlnesc o încuietoare ce nu poate fi descuiată sau care nu o pot sparge, se ambiționează și tot o dau gata. De regulă, trusa acestor spărgători include: butuci falși; „oarbă” și „ruptor". Ruptorul este universal, presează partea exterioară în momentul în care aceasta poate fi apucată. O simplă rotire este suficientă pentru ca butucul să se rupă de la mijloc, unde de regulă se află orificiul de fixare al acestuia în broască. Prima parte este înlăturată după care în canal este introdus un butuc fals cu mâner, care acționează ca o cheie, în timp ce casa este scotocită, hoții pun „de ochii lumii" un alt butuc în orificiu, ca să nu dea de bănuit trecătorilor. Nici la plecare nu dau de bănuit, obiectele furate fiind de regulă mici ca dimensiuni dar valoroase (aur, bijuterii, bani, obiecte de patrimoniu, ș.a.) ”[21, p.180].
Analiza minuțioasă a câmpului infracțional permite, de regulă, alcătuirea modelului ideal al mecanismului evenimentului cercetat cu referința la numărul participanților, sexul, vârsta, disponibilitățile fizice. Este important a stabili, dacă ar fi reușit autorul să depășească vreun obstacol fără a fi ajutat de cineva, să săvârșească anumite acțiuni operând singur la fața locului.
Toate acestea pot fi soluționate numai în cadrul cercetării la fața locului, acțiune de o importanță majoră la etapa inițială, calitatea realizării căreia depinde în mare măsură de asigurarea tehnico-criminalistică. La aceste aspecte ne vom opri în paragraful următor.
2. ASISTENȚA TEHNICO-CRIMINALISTICĂ A ACȚIUNILOR DE URMĂRIRE PENALĂ ȘI MĂSURILOR SPECIALE DE INVESTIGAȚII ÎN ETAPA INIȚIALĂ A CERCETĂRII FURTURILOR
2.1. Asistența tehnico-criminalistică a cercetării locului faptei
Cercetarea la fața locului este unul din cele mai efective moduri de recoltare a informației despre faptă și făptuitor, folosirea cu dibăcie a căreia conduce la descoperirea infracțiunii pe urme proaspete și la identificarea personalității infractorului. Există o legătură strânsă între datele obținute de la fața locului și conținutul activităților desfășurate ulterior. Analiza practicii arată, că lipsa unei baze informative cuvenite anume la începutul cercetării, realizarea necalitativă a examinării locului faptei și fixarea urmelor, făcută cu neîndemânare îngreuiază, iar uneori fac imposibil descoperirea și cercetarea la momentul oportun al furtului din locuință.
Eficacitatea cercetării locului faptei depinde de mulți factori, principalii sunt următorii: – cunoașterea clară a a ofițerului de urmărire penală a sarcinilor cercetării locului faptei și legătura lor cu necesitatea depistării, fixării și cercetării urmelor infracțiunii; – cunoașterea de către ofițerului de urmărire penală a procedeelor tactice de cercetare și priceperea lui de a organiza munca participanților acestei acțiuni de urmărire penală”[8, p.320].
Analiza literaturii de specialitate permite a schița un program (algoritm) de acțiuni a ofițerului de urmărire penală sosit la fața locului în componența echipei operative de cercetare:
1) înlăturarea curioșilor și organizarea pazei locului faptei (dacă ultima nu s-a făcut până la sosirea echipei). În legătură cu faptul că câmpul infracțional vizând furturile din locuințe are, de regulă, o suprafață neînsemnată, la cercetarea locului, iau parte un număr limitat de persoane: procurorul, ofițerul de urmărire penală, specialistul, martorii asistenți la necesitate (după noua legislație nu este obligatoriu), partea vătămată, colaboratorul poliției criminale;
2) lămurirea drepturilor și obligațiunilor tuturor participanților la cercetare;
3) distribuirea atribuțiilor și formularea sarcinilor concrete membrilor echipei, stabilirea de comun acord cu dânșii a direcțiilor de căutare a martorilor oculari, a urmelor făptuitorului și a personalității lui;
4) luarea de cunoștință împreună cu chinologul de particularitățile locului faptei în scopul de a determina punctul incipient de aplicare a eâinelui de urmărire;
5) audierea martorilor oculari pentru a constata semnalmentele exterioare ale infractorilor prezumtivi și direcțiile de părăsire a locului faptei;
6) organizarea urmăririi și reținerea persoanelor bănuite de către lucrătorul operativ;
7) ascultarea victimei, vizând modificările introduse de către infractor în ambianța câmpului infracțional, locurile unde se păstrau obiectele furate, despre acțiunile însăși a victimei până la sosirea echipei operative de cercetare;
8) examinarea preliminară împreună cu spcialistul-criminalist a locului faptei, determinarea modului și ordinei de cercetare la fața locului.
La stabilirea locurilor prezumtiv purtătoare de urme se ia în considerație următoarele: – modul și caracterul depășirii obstacolelor la acces i la părăsirea locului faptei; – “experiența” infractorului, cunoașterea mecanismelor de încuiere a lacătelor; – efectele diferitelor acțiuni infracționale (spre exemplu, obiectele și lucrurile sunt mișcate din loc, prezența unor obiecte străine ce nu-i aparțin pătimașului); – rezultatele aplicării câinelui de urmărire; – starea și particularitățile suprafețelor primitoare de urme”[13, p.259].
Pentru soluționarea acestor sarcini este necesar a fotografia, mai întâi de toate, locul faptei conform principiilor fotografiei judiciare, de realizat o schiță de desen în ciornă a locului faptei, în care va fi oportun de indicat poziția ușilor, ferestrelor, mobilei și altor obiecte a mediului apartamentului. Alte date necesare (mijloace de comitere a infracțiunii, lucruri cu apartenența necunoscută etc.) se introduc pe parcursul cercetării locului faptei.
Odată terminate acțiunile susmenționate, ofițerul de urmărire penală trece la efectuarea cercetării detaliate, care se începe, de regulă, de la locul de acces în apartament. Dacă acesta este fereastra sau mansarda, atunci examinarea se execută la început pe dinafară, apoi se prelungește de la ușa de intrare pe urmă – de-a lungul pereților [14, p.317].
Studiind realitățile de fapt a locului infracțiunii ofițerul de urmărire penală insistă a da răspuns la una din principalele întrebări: cine este autorul infracțiunii? Analiza modului de pătrundere a făptuitorului în apartament permite a înainta versiunea despre “profesionalitatea” lui. Studierea direcției de mișcare dă posibilitate să apreciem cum se orienta hoțul în apartament: la sigur, cu fermitate sau pe ghicite, alegea obiectele de furat sau le ridica pe nimerite.
O mare atenție se acordă căutării și examinării urmelor de mâini. În interiorul imobilului urmele de mâini se caută pe ușile dulapurilor, servantelor, pe oglinzi, pe obiectele unde s-au păstrat lucruri de preț (cutii, casete, lădițe). O atenție deosebită se atrage la sertarele deschise ale meselor, tumbelor, altor locuri de depozitare, precum și la obiectele strămutate. De menționat, că uneori, urme destul de clare pot fi descoperite pe fotografii, acte, alte documente împrăștiate de infractor. Aici, metoda de bază la depistarea urmelor este pudrarea sau pulverizarea obiectelor. Cu toată simplitatea și universalitatea acestei metode ea are și unele neajunsuri (relevarea doar a urmelor proaspete, capacitatea de rezoluție destul de joasă, îmbâcșirea cu praf a obiectului purtător de urmă etc.), ceea ce diminuează eficacitatea metodei în ansamblu.
Metodele chimice, care nu arareori se aplică în practica criminalistică (soluția de ninhidrină, aloxanul, azotatul de argint) schimbă ireversibil proprietățile obiectului prelucrat, conduce la distrugerea sudoarei, exceptând examinarea ei ulterioară prin metode biologice.
În această ordine de idei, sunt binevenite unele metode noi de relevare a urmelor latente atât în condiții de “teren”, cât și de laborator. În special, metoda lazerului portabil, esența căruia constă în iluminarea suprafeței cercetate cu lumina lazerului și observarea urmelor sudorale latente după iluminarea lor fluoroscentă. Această metodă depășește substanțial cele tradiționale după sensibilitatea sa, permite a căuta urmele pe o gamă largă de suprafețe cu examinarea lor ulterioară prin alte genuri de expertiză. Extrem de înaltă putere de rezoluție la depistarea urmelor digitale oferă metoda “termovacuum”, aplicată în condiții de laborator. Esența ei constă în capacitatea substanței sudorale de a-și schimba electropotențialul suprafeței în locul spațierii sale. Ca consecință vaporii de metal în vacum se așează neuniform, relevând în așa mod urmele digitale. Utilizarea acestei metode nu exclude analiza medico-biologică a substanței sudorale.
Trebuie de menționat, în acest context, încă o metodă, care deasemenea nu are răspândire mare în practica expertuală. Este vorba de metoda cianocrilaților. Metoda are la bază capacitatea cianocrilaților de a se polimeriza pe porțiunile cu umeditate sporită și este efectiv la descoperirea urmelor digitale pe suprafețe curate. Obiectul de cercetat se plasează într-un volum ermetic închis (acvarium) în care se introduce câteva picături de substanță celioasă-cianocrilat. Procesul de relevare a urmelor se controlează vizual”[26, p.88.
Destul de frecvent la fața locului cu ocazia furtului din apartament se depistează și urme de încălțăminte. Atare urme se pot descoperi pe pervazuri, pe mese, scaune, pe unele hârtii, împrăștiate de făptuitor, pe podeaua vopsită, linoleum, teracotă etc.
Suprafețele prezumtiv purtătoare de urme se prăfuiesc cu oxid de zinc, oxid de cupru, funigine, prafuri magnetice Malahit“, “Rubin” etc. În cazul când se presupune prezența unor urme invizibile pe covoare, se folosește aparatul de tip “MES-, care permite a fixa și ridica urmele de colb pe o peliculă specială electrostatică și fotografierea ei ulterioară”[12, p.39-40.
Uneori în locurile comiterii furturilor din apartament se găsesc urme ale instrumentelor de spargere. Studierea lor minuțioasă permite a rezolva un șir de probleme: – cu ce unealtă sau instrument a fost săvârșită spargerea; – cât timp a fost necesar pentru a depăși obstacolul; – putea oare o singură persoană să săvârșească efracția ținând cont de particularitățile construcției mecanismelor de încuiere?
La fixarea urmelor de spargere este indicat a folosi informația conținută în ghiduri speciale [33]. În determinarea locurilor de aflare a urmelor un ajutor însemnat poate fi acordat nu numai de specialist, dar și de persoana vătămată prin ilucidarea modificărilor ce s-au produs în apartament ca rezultat al activității infracționale.
Spre exemplu, în momentul comiterii furtului infractorul a lăsat în apartament o pungă pentru schimb de încălțăminte, pe care era indicat numele lui de familie. Anchetatorul, care a cercetat locul destul de superficial n-a atras atenția la prezența acestei probe materiale. Punga de celofan a fost depistată de către victimă. Nu mai puțină atenție trebuie acordată căutării, ridicării și păstrării microparticulelor, urme ce pot fi descoperite practic pe orice obiect de care s-a atins făptuitorul. În acest sens mai caracteristice sunt firele de păr, sânge, salivă, substanțe sudorale și altele de proveniență biologică, fibre și particule de materie. De multe ori microobiectele ridicate caracterizează unele deprinderi și înclinații ale autorului (particule de tutun, de produse alimentare etc.), statutul profesional (particule de substanțe caracteristice unor ocupații), microobiecte de sol, de plante separate de la încălțămintea sau haina infractorului, particule de vopsea, metale, aliaje pe uneltele de spargere (răngi, dalte, topoare).
Tactica de lucru cu microobiectele la locul faptei este condiționată de dimensiunile lor mici și metodele de examinare ulterioară, care se stipulează până la începutul cercetării locului faptei. Totodată, se iau măsuri pentru a limita accesul valului de curioși în apartament (vecini, rude etc.) și a minimaliza mișcările prin odăi pentru a păstra intactă starea de fapt.
Pentru a controla o eventuală introducere în câmpul infracțional a unor microparticule este oportun a alcătui o listă a persoanelor ce s-au aflat în timpul sau înaintea cercetării locului pentru a prelua de la ei mostre de comparație (microfibre, particule de glod, murdărie de pe încălțăminte etc.). În acest scop membrilor echipei de cercetare nu le este indicat a fuma, a mânca, a se sprijini de uși, pereți, a se așeza pe scaune, în fotolii etc. Se iau măsuri pentru a evita curent de aer, strămutarea unor obiecte fără necesitate neapărată [32, p.16.
Căutarea și descoperirea microobiectelor se înfăptuiește odată cu depistarea urmelor tradiționale (de mâini, de picioare, de spargere etc.). Nu se poate de executat o căutare selectivă, de pildă numai a urmelor tradiționale ignorând microfibrele sau invers. Tot lucrul la locul comiterii furtului vizând căutarea, fixarea și ridicarea urmelor “clasice” și a microobiectelor este un proces unic și indivizabil în timp. Ba mai mult, ca căutarea microobiectelor se observă, în primul rând, urmele de mâini, de picioare, de spargere întrucât în ele, sau în vecinătate se vor afla și diferitele microurme.
Pentru descoperirea microurmelor se efectuiază căutarea lor locală în cursul căreia ofițerul de urmărire utilizează informația despre stările de fapt de care dispune la momentul respectiv. Acesta dă cercetărilor un scop bine defenit, stimulează anchetatorul spre căutarea particulelor cu caracteristici cunoscute. În particular, la cercetarea violurilor, omorurilor cu folosirea armelor albe, anchetatorul cunoscînd obiectele vestimentare ale victimelor caută microfibre cu calități deja cunoscute (culoarea, materia, morfologia). La fel pot fi găsite particule de păr cu caracteristici de culoare și de nuanță deja cunoscute. Dacă sunt date despre accidentul rutier căutarea microurmelor de lac și vopsea, de sticlă, de lubrifianți și caraburanți se facilitează simțitor cunoscînd culoarea și materialul acestor particule.În cauzele privind aplicarea otrăvurilor, stupefianților se duc cercetări, căutări a particulelor cu indicii indicați de specialișt.
Uneori, se crează situația cînd ofițerul de urmărire penală nu are nici o informație despre particulele care pot fi găsite în cadrul acestor cauze și nici de posibilile locuri de aflare. În acestă situație un rol important îl joacă metoda modelării evenimentului infracțional cu înaintarea unor versiuni concrete. În esență, căutarea particulelor constă în verificarea presupunerilor despre faptul unde se pot afla aceste microparticule ce au însemnătate pentru cauză. În acest sens, se ia în considerare și psihilogia comportamentului infracțional. Imaginîndu-se scopul care este urmărit de infractor se poate de presupus cum a fost atins acest scop de către infractor și unde a putut să lase microparticule. Se elaborează versiuni despre contactul posibil al infractorului cu obiectele corp-delict care este iminent în așa situații. Aceste contacte conduc și la faptul că infractorul preia de la fața locului particule pe haine și pe încălțăminte. În cursul unei nopți de iarnă din magazinul nr. 8 com. Sărăteni, sectorul Leova a fost săvîrșit un furt prin spargere. Operînd în întuneric, infractorii n-au observat covorașul – "capcană" de la intrare așezat de vînzător la închiderea magazinului, care era îmbibat cu substanță chimică specială. După comiterea furtului cei doi făptași nebănuind nimic, s-au îndreptat cu bunurile furate spre casa unuia dintre ei. Echipa operativă de anchetă sosită la fața locului a doua zi dimineața n-a sesizat urmele de încălțăminte lăsate de hoți, acoperite deja cu ninsoarea căzută peste noapte. Mai tîrziu însă, cînd soarele a început să topească zăpada, specialistul-criminalist a observat două cărări de pași de culoare roșietică ce duceau direct spre casa unde locuia unul dintre tîlhari [12, p. 76].
Totodată persoanele care au nimerit în orbita infracțiunii se folosesc de diferite obiecte și unelte infracționale (arme, transport, instrumente etc.) care la fel pot fi surse sau purtători de microobiecte. Uneori informație despre posibilele locuri de aflare a microparticulelor se poate obține în rezultatul experimentului de urmărire. Dacă în cursul căutării microparticulelor apare versiunea că obiectele purtătoare au fost supuse curățirii, au fost șterse sau podeaua s-a măturat este indicat a se cerceta măturile, cîrpele, aspiratoarele și alte obiecte pe care s-au transferat aceste particule, precum și locul unde a fost aruncat gunoiul.
În procesul de căutare a microparticulelor se folosește nu numai informația despre stările de fapt ale cauzei dar și practica, experiența generalizată de anchetă prezentă în diferite recomandări metodice. Practica demonstrează cu prisosință că mai frecvent obiectele purtătoare de microobiecte sunt: – Corpul, haina și încălțămintea omului (a infractorului și părții vătămate); – Arma albă și alte inelte traumatoare; – Instrumente și unelte de spargere, încuietoare; – Obiectele deteriorate; – Porțiuni de drum, precum și mijloacele de transport; – Corpul persoanelor vii sau a cadavrului este purtător de diferite microparticule.
Căutarea acestora se efectuiază în cursul examinării corporale. Localizarea microparticulelor pe corpul omului depinde de tipul și caracterul infracțiunii, dar în cele mai multe cazuri acestea sunt microparticule, fire de păr, microurme de sînge și de țesut al organismului, particule de sol, de plante. În palmele victimei pot fi găsite diferite particule de substanță, în orificiul de intrare al rănilor se pot găsi microfibre de haine, metalizare, unsoare de la armă și alte particule. Acestea pot fi găsite și în coafură, în canalul auditiv, în orificiul nazal. Infracțiunile sexuale sunt asociate cu găsirea microparticulelor în zona organelor sexuale și în alte locuri examinate de către medicul-legist. Pe încălțămintea infractorilor pot fi depistate aceleași particule ca și pe haine. Acestea se localizează pe talpa și tocul încălțămintei, pe colțuni.
Alteori se găsesc microparticule de sticlă, pilitură de metal în masa tălpii sau a tocului în care se păstrează destul de mult timp. Aici însă trebuie de avut în vedere că încălțămintea poate fi reparată, că aceste particule pot nimeri pe haină sau încălțăminte pînă sau după săvîrșirea infracțiunii [30, p. 172].
Arma albă și alte unelte traumatice sunt purtători de microobiecte ce provin de la organismul iman (sînge, fire de păr, țesut al organismului). Aceste microobiecte se spațiază pe lama cuțitului și pe suprafețele percutante. Pe instrumente care au fost folosite la efracție se depistează particule de la obiectele deteriorate (particule de lemn, de cărămidă, tencuială, ceramică, azbst etc.). La fel pe obiectele deterioraate se pot afla microurme de substanțe de la uneltele de spargere (rugină, metalizare, vopsea, lubrifianți și altă murdărie).
Ca purtători de microparticule poate fi și transportul (automobile de tonaj mare, autoturisme, motociclete, autobuze, troleibuze etc.). În cauzele de accidente rutiere mijlocul de transport devine purtător de microparticule preluate de la partea vătămată și de la obiectele pe care acesta le poartă. Localizarea acestor particule pe mijlocul de transport depinde de particularitățile de construcție ale transportului și de stările de fapt. Mai frecvent în practică se găsesc microparticule pe părțile de dinainte ale transportului, pe roți și pe fundul transportului. În cazurile de ciocnire a transporturilor microparticulele se spațiază în deformările și deteriorările acestor transporturi (particule de lac și vopsea, particule de striclă, microcantități de substanțe lubrifiante și carburante, cauciuc, particule de lemn etc.). În situațiile cînd infracțiunea este comisă în interiorul transportului (viol, omor, jaf) apar microparticule în locul de contact a infractorului și jertfa precum și cu interiorul salonului, cabinei, caroseriei transportului. Pe obiectele din salon (scaune, mîinere, podea etc.) pot fi găsite microparticule desprinse de la obiectele creatoare de urme.
În procesul de cercetare a locului faptei organul de urmărire penală trebuie să stabilească legătura urmelor depistate cu evenimentul în cauză, oportunitatea ridicării lor. În acest sens, la indicația ofițerului de urmărire penală, specialistul-criminaist efectuează unele examinări prealabile ale urmelor pentru a determina valabilitatea lor, precum și unele date diagnostice ori identificatoare vizând autorul cauzei date.
O actualitate sporită reprezintă examinarea preliminară a urmelor de mâini și de picioare, fiindcă din ansamblul de amprente existente la fața locului trebuie de ales tocmai cele create de persoanele ce prezintă interes operativ. În așa situații se recomandă totodată de amprentat toți membrii familiei ce locuiește în apartament pentru a exclude urmele lăsate de dânșii din totalitatea de urme depistate.
După înfăptuirea programului de acțiuni vizând organizarea și cercetarea nemijlocită a locului faptei, organul de urmărire trece la etapa de încheiere, menirea căreia este de a fixa informația obținută. În acest sens el alcătuiește procesul-verbal de cercetare a locului faptei, dirijează activitățile de ridicare și pachetare a urmelor și obiectelor.
Cerințele înaintate față de partea descriptivă a procesului-verbal a cercetării locului faptei se reduc, în principal, la descrierea obiectivă, și clară a totului ce a fost supus cercetării, ce acțiuni legate de descoperirea și fixarea probelor materiale au fost efectuate și ce metode și mijloace tehnico-științifice au fost folosite, care sunt rezultatele cercetării. Descrierea se face în ordinea în care s-a realizat cercetarea. Este important a stabili gradul de detalizare a descrierii obiectelor situației de fapt, a diferitor lucruri. Aici principalul este referința prezumtivă a acestor obiecte la cauza cercetată. Ele trebuie descrise cu maximum detalii în așa fel, ca ulterior să se poată evidenția din altele asemănătoare.
În procesul-verbal se descrie detaliat starea de fapt din apartament, inclusiv așezarea odăilor și dependențelor, particularitățile lor, prezența și caracteristica mobilei, altor obiecte. Reflectării minuțioase în procesul-verbal sunt supuse obiectele pe care au fost descoperite urme – spațierea lor, modul de descoperire, ridicare și tehnicile folosite în această activitate [33, p. 92].
În practica cercetării furturilor din apartamente o mare importanță are și munca inspectorilor-chinologi la fața locului. Acțiunile lui poartă un caracter oarecum independent, dar, din altă parte – auxiliar. Totuși, în ambele cazuri lucrul lui trebuie să fie sub controlul ofițerului de urmărire.
În procesul aplicării câinelui de urmărire se deschid posibilități de a determina itinerarul infractorului după săvârșirea furtului, de a descoperi diferite urme și obiecte, abandonate de dânsul (uneltele infracțiunii, haine etc.). Cu ocazia folosirii câinelui de urmărire se alcătuiește un act în care se reflectă tot lucrul efectuat la fața locului și rezultatele obținute.
Rezumând cele expuse, trebuie de subliniat, că cercetarea la fața locului, organizată cu pricepere, cu concursul a mai multor specialiști, dotați cu tehnică specială necesară, conduce la realizarea acestei acțiuni de urmărire penală la nivelul cerințelor respective, iar uneori și la stabilirea personalității infractorului. Acest fapt în mare măsură este favorizat de examinările preliminare a urmelor, metodologia realizării cărora va fi analizată în paragraful ce urmează.
2.2. Examinarea preliminară și interpretarea urmelor și altor materiale de probă
Efectuarea calitativă a cercetării locului faptei privind cauzele comise mai cu seamă în împrejurări neevidente orientează organul de urmărire penală să insiste la obținerea unui volum maximal posibil de informație despre circumstanțele infracțiunii și personalitatea autorului la o etapă cât mai timpurie a cercetării cauzei. Unul din mijloacele de dobândire a informației, uneori calitativ superioare, ce impulsionează elaborarea unor versiuni în cadrul planificării investigațiilor este examenul preliminar al obiectelor materiale la fața locului. Rolul acestor cercetări este de a furniza informație orientativă ce caracteriezază factorul creator și modul de operare indispensabile descoperirii infracțiunii la etapa inițială, în special pe “urme proaspete”.
Examinările preliminare a urmelor sunt activități realizate de un cerc larg de subiecți în condiții “de teren” prin metode, cu precădere vizuale și microscopice pentru obținerea unor date orientative referitoare la personalitatea infractorului, mecanismul infracțiunii și altor împrejurări ale cauzei în scopul descoperirii infracțiunii pe „urme proaspete” [24, p.193].
În cele ce urmează ne propunem să analizăm unele metode de cercetare preliminară a urmelor și altor obiecte materiale, rezultatele cărora ar putea furniza date despre personalitatea factorului creator – element, care contribuie la descoperirea pe urme proaspete a infracțiunii.
1. Cercetarea urmelor de mâini. Pe baza unei oarecare experiențe și dându-se dovadă de atenție și răbdare, urmele pot fi interpretate la fața locului, furnizând date importante. În funcție de faptul dacă urmele sunt îmbibate cu praf din pereții casei de bani, cu sânge, cu norori, grăsime sau alimente, unsoare de mașini ori vopsea, se deduce pe unde a umblat autorul, ce a făcut acesta la fața locului, sau se poate stabili eventual profesia sa (în cazul când a avut mâinile murdare cu substanțe specifice). Uneori, la urmele rămase pe suprafețe fine, ca sticla, porțelanul, se poate vedea dacă este o mână aspră sau una îngrijită, care reflectă un desen papilar clar. După mărimea urmelor se poate aprecia că ar putea fi lăsate de copii sau de adolescenți ori de către persoane adulte. Vîrsta aproximativă, mai exact – grupa vîrstnică a subiectului, poate fi determinată analizînd densitatea și lățimea crestelor papilare. La o persoană adultă pe un segment de al desenului papilar sunt așezate 9-10 creste (la cei corpolenți – 6-7), la minori – 10-12, la copiii de 9-12 ani încap 12-13 creste papilare. Totodată trebuie luate în considerație dimensiunile anumitor zone ale palmei, mecanismul imprimării crestelor papilare. La persoanele de vîrstă avansată, spre exemplu, crestele par uzate, detaliile sunt neclare, se observă o multitudine de cute, riduri, șanțuri 12, p.47.
Înălțimea la care s-au creat urmele poate furniza indicii referitoare la talia persoanei, după cum locul de unde a apucat unele obiecte sau mobila poate atesta obișnuința sau stângăcia față de astfel de manevre. Urma palmară rămâne în rare cazuri imprimată în totalitatea ei la fața locului. Cel mai frecvent se întâlnesc urme lăsate de anumite regiuni ale palmei. De aceea, a se determina cărei mâini și regiuni din ea îi aparține urma găsită prezintă o deosebită importanță în identificarea autorului. Cunoscându-se însă structura desenului papilar, determinarea mâinii și a regiunii nu constituie o problemă.
La urmele lăsate de mâna dreaptă, șanțul de flexiune a degetului mare, care pornește de la baza desenului papilar, urmează o curbă ascendentă spre stânga, delimitând astfel regiunea tenară, iar șanțul flexiunii metatarsiene, care pornește de sub degetul mic, se curbează spre stânga sus în direcția degetului arătător. Șanțurile de flexiune care despart cele trei regiuni palmare sunt cute ale pielii, fără creste, iar urmele acestora sunt reprezentate de linii albe. La urmele lăsate de mâna stângă, șanțul de flexiune a degetului mare se îndreaptă spre dreapta, ca de altfel și șanțul flexiunii metatarsiene.
Rezultă, deci, că inversul direcției în care sunt dirijate șanțurile de flexiune ale unei dactilograme palmare indică mâna care a lăsat urma la locul faptei. Deosebit de caracteristic se prezintă desenul în regiunea digito-palmară, unde se găsesc, de regulă, delte la baza fiecărui deget, iar arcurile care se formează aici sunt concave și orientate cu deschizătura în dreapta la mâna dreaptă, și cu deschizătura în stânga la mâna strângă.
Fiecare din celelalte regiuni ale palmei are creste papilare de formă și structură caracteristice, ceea ce, conjugat cu urmele lăsate de șanțurile flexorale, ajută să se stabilească care este regiunea ce a creat urmele la fața locului.Acest fapt are importanță și în examinarea comparativă criminalistică, deoarece, în cazul descoperirii unor urme fragmentate – și acesta este cazul cel mai frecvent – specialistul compară urmele respective, în primul rând, cu regiunile din care este cel mai probabil ca ele să provină.
De mare importanță pentru identificarea regiunii palmare care a lăsat urma este examinarea amănunțită și atentă la fața locului a obiectelor purtătoare de urme. După modul de formare a urmei și după felul cum a fost prins obiectul se pot stabili mâna și chiar degetul care a creat-o. De regulă, o sticlă, un ciob de geam sau alt obiect asemănător este prins cu cele patru degete de o parte și cu policele în partea opusă la același nivel. După modul de formare, în cazul mâinii drepte urma arătătorului va fi mai jos decât nivelul urmei degetului mijlociu și plasată în stânga acestuia, iar în dreapta se va afla urma inelarului care este mai jos decât a mijlociului, dar ceva mai sus decât a arătătorului și plasată în partea dreaptă a grupului de urme. Pentru mâna stângă situația este inversă 14, p.251.
Talia aproximativă a făptașului după urmele de mîini descoperite în scena infracțiunii se stabilește în cazul descoperirii amprentei palmare sau a degetului mijlociu în totalitate. În acest scop se măsoară lungimea urmei palmare și la mărimea obținută se adaugă , iar la lungimea degetului mijlociu – și după tabele speciale se constată talia aproximativă a criminalului (a se vedea tabelul 1 de mai jos).
Dimensiunile mîinii în raport cu talia subiectului (după 12, p.57)
Tabel orientativ 1
În literatura de specialitate sunt informații și mai detaliate privind lungimea fiecărui deget în raport cu talia subiectului. Trebuie să se țină seama că aceste date nu garantează totdeauna exactitatea rezultatelor, fapt ce reclamă utilizarea lor cu o anumită precauție.
Vîrsta aproximativă, mai exact – grupa vîrstnică a subiectului, poate fi determinată analizînd densitatea și lățimea crestelor papilare. La o persoană adultă pe un segment de al desenului papilar sunt așezate 9-10 creste (la cei corpolenți – 6-7), la minori – 10-12, la copiii de 9-12 ani încap 12-13 creste papilare. Totodată trebuie luate în considerație dimensiunile anumitor zone ale palmei, mecanismul imprimării crestelor papilare. La persoanele de vîrstă avansată, spre exemplu, crestele par uzate, detaliile sunt neclare, se observă o multitudine de cute, riduri, șanțuri.
În cazul în care la fața locului se descoperă urmele a trei și mai multor degete (arătător, mijlociu, inelar), pentru diferențierea sexului pot fi folosite caracteristicile falangometrice. După observările făcute de G.Dașkov pe un eșantion de 7000 de persoane rezultă că frecvența desenelor papilare la bărbați și femei este diferită și constituie: desenele de tip arc 3 % și respectiv 8 %, desenele de tip laț 62 % și 77 %, cerc 35 %-15 % [după 12, p. 50].
Apartenența profesională a subiectului poate fi stabilită cu mai mare certitudine dacă urmele sunt lăsate de persoane ce se ocupă cu munca fizică. În cadrul examinărilor se studiază caracterul și localizarea amprentelor lăsate de cicatrice, bătături, alte formațiuni ale pielii de pe mînă. Spre exemplu, la lăcătuși, montori de utilaj industrial, tehnicieni bătăturile sunt dispuse pe palmă și pe falangetele degetelor. La ziditori, mineri bătăturile sunt spațiate pe unele porțiuni ale palmei ca Tenar-2, Tenar-3 și Tenar-4. La bucătari se observă o bătătură pronunțată pe falanga arătătorului mîinii drepte. A.Purtov semnalează calozitățile ce se ivesc pe mîinile croitorilor: pe partea interioară a falangetei arătătorului mîinii stîngi se formează adîncituri punctate de la înțepăturile acului imprimate în urmele colorate cu prafuri ca niște puncte albe. O mare însemnătate pentru urmărirea și stabilirea făptașului prezintă și imprimările în urme ale particularităților de construcție a mîinii în întregime (lipsa unuia sau a mai multor degete, prezența a celui de-al șaselea deget, deformații ale mîinii, îngroșări excesive ale încheieturilor degetelor și alte anomalii, precum și prezența pe palmă sau pe degete a obiectelor străine (spre exemplu, inele, pansamente etc.). În unele cazuri este nevoie să fie consultat specialistul în domeniul dermatologiei, geneticii, chirurgiei, biologiei pentru diagnosticarea semnelor de boală, a schimbărilor patologice ale pielii sau a configurației palmei în totalitate.
La persoanele bolnave de epilepsie s-a depistat o frecvență excesivă a desenelor papilare de tip arc, micșorarea dimensiunilor desenului, alterarea configurației nucleului acestor desene. La indivizii ce suferă de schizofrenie, dimpotrivă, dimensiunile dintre punctele de bază ale desenului sunt mărite, frecvența cutelor trasversale pe mîna dreaptă este ridicată, există și alte schimbări în raport cu persoanele sănătoase în ce privește frecvența tipurilor, subtipurilor și varietăților desenelor papilare pe degetele mîinilor.
În toate cazurile de examinare preliminară a urmelor de mîini, datele obținute se confruntă cu informațiile rezultate din analiza altor categorii de urme, pentru a le verifica veridicitatea și de a le utiliza cu siguranță la elaborarea versiunilor întemeiate privind persoana făptașului.
Când se găsesc urme de sprijin la sărirea ferestrelor sau urme papilare produse datorită mutării unor obiecte, studiindu-se poziția în care autorul putea acționa se poate deduce ce mână s-a folosit 9, p.131.
În situația, când se deschide o ușă de dulap ori șifonier și ea se apucă de partea de sus cu mâna este mai comod ca partea din stânga a acesteia să se prindă cu mâna stângă și cea din dreapta cu mâna dreaptă. În general, prin studierea urmei la locul unde a fost găsită se poate determina mâna care a lăsat-o. Concluziile specialistului privind această operație se consemnează într-un raport de constatare tehnico-științifică.
Din studiile efectuate privind frecvența pe degete a unor tipuri și subtipuri de desene papilare la mâna dreaptă sau stângă se desprind următoarele concluzii: – în general, la tipul arc, direcția înclinării crestelor indică mâna de la care provin; – frecvența este foarte mare a dextrodeltelor la mâna stângă și a sinistrodelterlo la mâna dreaptă; – la bideltice: lațurile gemene dreapta, spiralele duble dreapta, eleptoidele înclinate dreapta provin aproape întotdeauna de la degetele mâinii stângi, iar cele spre stânga de la mâna dreaptă. Spiralele simple dreapta, cercurile legate de spirale dreapta, lațurile spirale dreapta provin aproape întotdeauna de la mâna stângă și invers [30, p.141].
Aprecierea vechimii se poate face pe baza examinării amănunțite a aspectului ei înainte de relevare, a suportului acesteia și a modului cum reacționează urma în timpul relevării și ulterior. Această apreciere se impune, uneori, pentru a se putea face legătura între faptă și urmă.
2. Cercetarea urmelor de picioare. Interpretarea se face atât pe baza caracteristicilor generale, cât și a celor individuale. În acest scop se examinează atât urmele de picior izolate, cât și cărarea de urme. Prin cercetarea preliminară ce se face asupra urmelor izolate de picioare se poate ajunge la concluzii privind: numărul făptuitorilor, defecțiuni ale mersului, înălțimea lor, dacă au alergat, cu sărit sau au mers în pas normal, etc.
La cărarea de urme lăsate de făptuitor, prin cercetarea prealabilă a elementelor caracteristice se pot desprinde concuzii privitoare la: direcția reală de deplasare, defecte ale construcției anatomice, diferite particularități ale mersului etc. Trebuie însă de avut în vedere, că lungimea pasului variază în funcție de sex, înălțimea persoanei, vârsta, uneori și de natura ocupației. În general, lungimea pasului obișnuit la bărbat este de aproximativ , iar la femeie de circa . Lungimea pasului poate fi influențată de viteza de deplasare, condițiile de iluminare, cauze patologice, precum și de faptul dacă poartă sau nu greutate.
Unghiul de mers poate fi influențat de vârstă și natura profesiei. Persoanele în vârstă, obezii, precum și cei care au călătorit mult timp, stând în picioare, cu diferite mijloace de trasnport – marinarii, navetiștii etc. – prezintă un unghi de mers mai mare.
Uneori cărarea de urme poate să redea și unele caracteristici fizice ale făptuitorului. Șchiopătarea se reproduce în cărarea de urme prin lungimea diferită a pașilor unui picior față de celălalt. Un picior rănit va călca mai scurt și mai puțin apăsat. De asemenea, pot apărea urme de târâre a piciorului și urme caracteristice folosirii bastonului, cârjei ori a unei proteze.
Amplasarea neregulată a urmelor picioarelor, oscilațiile în direcția de mers, opririle repetate, revenirile și schimbarea sensului deplasării, urmele de cădere indică faptul că au fost lăsate de o persoană rănită, bolnavă, obolistă ori în stare avansată de ebrietate etc. În asemenea cazuri, echilibrul corpului nu poate fi controlat și, în general, elementele caracteristice nu vor mai fi constante 28, p.121.
Direcția de deplasare în condițiile unui mers normal este indicată de poziția picioarelor și a unghiului de mers. Conturul exterior al călcâiului va fi neted, având punctul incipient bine conturat, cu o ușoară tendință de alunecare în față. La vârful degetelor se remarcă o adâncitură produsă printr-o împingere înapoi, iar prin ridicarea degetelor, conturul urmei va fi rupt neregulat, antrenând în același timp în fața urmei particule de sol.
În cazul urmelor de suprafață, direcția reală de deplasare poate fi determinată după faptul că forma călcâiului capătă o imprimare clară, iar forma vârfului degetelor apare mai ascuțită și alungită. Ritmul mersului sau viteza de deplasare se poate stabili aproximativ, indicându-se numai dacă făptuitorul s-a deplasat relativ normal sau a fugit. Urmele create în fugă capătă o formă caracteristică arcuită, iar uneori se imprimă doar vârful tălpilor.
Informația privind persoana făptașului poate fi completată simțitor prin cercetarea la fața locului a urmelor formate de încălțămintea lui. Analiza acestora permite a se stabili numărul infractorilor, talia aproximativă, sexul, existența unor deficiențe fizice sau particularități ale încălțămintei ori ale plantei piciorului. Toate acestea sunt lesne determinabile dacă urmele depistate sunt lăsate de o persoană concretă. Această problemă se rezolvă înainte de toate pentru a exclude eventuala generare de urme de către pătimit sau alte persoane cunoscute, care au avut acces în scena infracțiunii.
2.1. Numărul persoanelor – participanți la infracțiune se stabilește după grupa generică a urmelor de încălțăminte (picioare) depistate la fața locului.
2.2. Stabilirea taliei individului după o urmă izolată de picior este posibilă, apelîndu-se la caracteristicile ei dimensionale. După rezultatele unor studii antropometrice publicate în literatura de specialitate, mărimea plantei piciorului la bărbați și la femei în raport cu talia lor constituie 15,8 % și respectiv 15,5 % 20, p.451. Anume această corelație este socotită de bază în criminalistică, folosindu-se la stabilirea aproximativă a înălțimii subiectului după urmele de picioare. Prin urmare, în cazul în care se depistează amprenta piciorului gol, pentru a afla înălțimea lui este suficient a se înmulți dimensiunea lungimii urmei cu 100, iar rezultatul obținut a se împărți la 15,8 sau la 15,5. În ipoteza depistării unor urme lăsate de încălțăminte pentru a stabili talia autorului este necesar întîi de toate a se scădea din lungimea urmei1- (cu această mărime branțul încălțămintei este mai scurt decît amprenta). Calculul se realizează conform formulei după 12, p.62:
(L-b)x100 T e talia subiectului,
T=––––––-, în care: L – lungimea urmei,
15,5 b – depășirea lungimii tălpii comparativ
cu mărimea branțului încălțămintei.
Destul de comod pentru utilizarea în condiții de cîmp pare și tabelul determinării înălțimii omului după lungimea urmei de încălțăminte, prezentat în îndrumarul practic destinat organelor de urmărire penală.
Lungimea urmei de încălțăminte în raport cu talia subiectului după 12, p.63
Tabel orientativ – 4
În cazul în care se descoperă urme de picioare desculțe, pentru a aplica datele tabelului la lungimea urmei se adaugă .
Uneori, la locul faptei talpa încălțămintei se imprimă parțial. În cazul în care în urmă s-au oglindit numai muchiile marginilor interioare și ale celor exterioare ale pingelei încălțămintei, se măsoară distanța dintre ele în partea cea mai lată și rezultatul obținut se înmulțește cu coeficientul 2,7. Drept urmare, dobîndim lungimea totală a urmei de încălțăminte, după care poate fi determinată talia aproximativă a făptașului.
Însă dacă în urmă s-au reflectat doar bordurile călcîiului, se măsoară lățimea lui în punctele cele mai depărtate și cifra obținută se înmulțește cu coeficientul 3,9, rezultatul indicînd lungimea urmei, pusă mai apoi la baza aflării taliei orientative a obiectului creator.
2.3. Pentru determinarea caracteristicilor ce țin de sex și de vîrstă ale individului după urmele de încălțăminte, se analizează forma și dimensiunile urmelor, semnele de marcă a fabricii producătoare, microrelieful desenului tălpii, forma și dimensiunile tocului și alte caracteristici distinctive. În măsura posibilităților se determină lungimea pasului făptașului. Se știe că la bărbați ea este egală cu 70-, iar la femei – cu 50-. Se stabilește unghiul mersului, care la bărbați este ceva mai mare și constituie 18-25°, la femei el variază în limitele a 12-20°. Acești parametri se deduc după cărarea de urme, care în practica criminalistică se întîlnește destul de rar. De aceea, pentru a determina unghiul mersului după o urmă izolată, e posibilă aplicarea metodei bazată pe analiza semnelor de uzură a călcîiului.
În acest scop, cu o linie dreaptă se unesc punctele extreme A și B ale uzurii tocului. În punctul de intersecție C al acestei linii cu axa longitudinală a tocului se reproduce o perpendiculară raportată la rectilinia AB. Unghiul de desfacere a plantei piciorului este cuprins între perpendiculara CD și axa longitudinală a tocului. Dacă urma este lăsată de tocul încălțămintei piciorului drept, unghiul este pozitiv, dacă de cel stîng – negativ. Mersul neîndemînatic conduce la deformarea încălțămintei în care partea ei de sus lunecă de pe platformă. După urmele lăsate de partea superioară a încălțămintei este cu putință să se determine atît faptul stîngăciei mersului, cît și orientarea concretă a acesteia.
Înălțimea făptașului după cărarea de urme poate fi determinată după formula: T=2,3xL, unde: T este talia aproximativă a subiectului (cm), iar L- lungimea medie a pasului (cm).
Cercetarea cărării de pași oferă și alte informații referitoare la persoana făptașului atunci cînd se ține cont de următoarele legități: lățimea excesivă a pasului este caracteristică pentru persoanele ce poartă greutăți (lungimea pasului din partea încărcăturii este mai scurtă, iar urmele mai adîncite), precum și pentru cele avansate în vîrstă, obeze sau obișnuite cu ocupații pe suprafețe instabile; unghiul de desfacere a plantei piciorului stîng al individului stîngaci este mai mic în raport cu unghiul piciorului drept; lungimea pasului stîng la persoanele stîngace este mărită; prezența traumelor, afecțiunilor, protezelor se exteriorizează prin lățimea mică a pasului, tîrîrea piciorului bolnav și depistarea amprentelor de baston; totodată lungimea pasului piciorului maladiv este mult mai mică comparativ cu cea a piciorului sănătos; urmele de adîncime lăsate de piciorul beteag sunt mai puțin adîncite 27, p.301.
2.4. Analiza cărării de urme permite să se stabilească și viteza de deplasare. Uneori determinarea direcției de deplasare sau specificitatea urmelor poate juca un rol hotărîtor la descoperirea infracțiunii pe urme proaspete: În cursul unei nopți de iarnă din magazinul nr. 8 com. Sărăteni, sectorul Leova a fost săvîrșit un furt prin spargere. Operînd în întuneric, infractorii n-au observat covorașul – "capcană" de la intrare așezat de vînzător la închiderea magazinului, care era îmbibat cu substanță chimică specială. După comiterea furtului cei doi făptași nebănuind nimic, s-au îndreptat cu bunurile furate spre casa unuia dintre ei. Echipa operativă de anchetă sosită la fața locului a doua zi dimineața n-a sesizat urmele de încălțăminte lăsate de hoți, acoperite deja cu ninsoarea căzută peste noapte. Mai tîrziu însă, cînd soarele a început să topească zăpada, specialistul-criminalist a observat două cărări de pași de culoare roșietică ce duceau direct spre casa unde locuia unul dintre hoți 12, p.78.
Anumite dificultăți prezintă deducerea modelului de încălțăminte, deoarece pentru fabricarea diverselor modele de multe ori se utilizează aceeași platformă (talpă). Cu toate acestea, desenul și profilul tălpii imprimat în urmă poate indica modul de confecționare, dacă aceasta este lăsată de încălțăminte sportivă sau obișnuită, de utilitate cotidiană.
Concluziile privind sexul persoanei autorului vor fi probabile, întrucît încălțămintea de astăzi, destinată atît pentru bărbați, cît și pentru femei, după configurație, formă și relieful tălpii are multe elemente comune. Iată de ce concluzia vizînd apartenența sexuală a individului după urmele unitare, izolate poate fi exactă doar în cazul depistării încălțămintei tipic femeiești sau cînd unele detalii ale încălțămintei indică direct grupa vîrstnică și cea sexuală ale purtătorului ei (spre exemplu, cînd suprafața din urmă a tălpii sau a tocului este specifică numai pentru încălțămintea femeiască). Existența unor urme ce conduc direct la locul faptei, mai ales printr-un teren greu accesibil, sau direct la unele obiecte bine ascunse poate demonstra faptul că făptuitoul cunoaște terenul ca urmare a familiarizării sale cu acesta.
3. Examinarea preliminară a urmelor de sânge. Prin examinarea urmelor de sânge se pot formula unele ipoteze cu privire la numărul făptuitorilor, contribuția fiecăruia la crearea leziunilor, deprinderile pe care le posedă unele persoane de a produce leziuni corporale în zone vitale, de asemenea se pot obține date cu privire la profesia făptuitorilor.
În ceea ce privește obiectul creator, prin interpretarea urmelor de sânge se pot determina felul, natura, numărul, gradul de ascuțire a instrumentelor utilizate, forma și mărimea suprafețeleor obiectelor contodente, direcția și locul unde se găsea făptuitorul.
Prin examinarea aspectului urmelor de sânge, îndeosebi a culorii și a stadiului de coagulare, se poate determina, cu oarecare aproximație, vechimea lor, ținându-se seama și de temperatura mediului înconjurător și iluminarea existentă.
Forma dârelor de sânge, a diverselor scurgeri sau a picăturilor ajută la determinarea distanței (înălțimii) și a unghiului sub care s-au scurs, inclusiv, a poziției reciproce dintre victimă și agresor ori a altor acțiuni întreprinse. Amplasarea picăturilor de sânge pe sol, precum și reducerea cantitativă a acestora până la eventuala lor dispariție pot indica traseul parcurs de persoana care sângerează. Existența unei bălți de sânge între trasee cu dâre sau picături poate indica locul de staționare vremelnică a celui rănit sau de încercare a opririi hemoragiei.
Discirdanța evidentă între leziunile vasculare constatate și cantitatea de sânge descoperită la fața locului permite stabilirea unor “împrejurări negative” în snsul că nu în acest loc s-a cauzat moartea victimei prin folosirea de obiecte tăietor-înțepătoare.
Aspectul urmelor de sânge de la fața locului poate oferi date și cu privire la unele încercări de înlăturare intenționată a lor prin acțiuni ca: ștergere, răzuire, spălare, etc. Așa, de exemplu, spălarea incompletă a urmelor de sânge de pe un suport textil va determina apariția pe acesta a unei pete prezentând o zonă centrală mai intens colorată și una periferică, având o tentă cromatică care se degradează treptat.
4. Examinarea urmelor de spargere la fața locului furtului conduce la determinarea unor caracteristici ale eventualului autor, în special, a înălțimii lui 13, p.91.
De regulă, obstacolul se forțează în locul mai convenabil prin folosirea unui instrument. Urmele de tăiere, de sfredelire se află, de regulă, la nivelul umărului; dacă urma de sfredelire este mai ridicată atunci orificiul are un canal oblic față de suprafața obstacolului.
Totodată, trebuie de reținut că spargerea poate fi realizată și dintr-o poziție inconvenabilă (stând în genunchi, așezat pe ceva, înclinat, culcat, etc.); în această situație după spațierea urmelor de spargere este imposibil de dedus talia autorului [12, p.83-84]. De multe ori datorită examinărilor preliminare se stabilește poziția încuietorii în care i s-au pricinuit deteriorări. Astfel, lipsa rugumeturii de metal la fața locului cînd toarta lacătului este tăiată, urmele de menghină pe cutia acestuia atestă faptul că lacătul a fost scos și distrus în condiții de atelier, ceea ce este caracteristic pentru înscenarea spargerii. Concludent este următorul exemplu: La secția de gardă a comisariatului de poliție Șoldănești a parvenit o sesizare vizînd spargerea unui magazin din oraș. Sosită la fața locului, echipa operativă de anchetă a desfășurat cercetările în cursul cărora la intrare s-a depistat lacătul cu toarta tăiată care, după spusele vînzătoarei, se folosea pentru a încuia ușa magazinului. Examinînd atent încuietoarea, specialistul-criminalist a observat că suprafețele tăiate ale toartei poartă semne de rugină. Totodată, urme colaterale (zgîrîieturi, frecări) ce ar putea fi produse de bomfaier pe ușă în cazul tăierii acestuia în poziție suspendată lipseau. Pe lîngă aceasta, nu s-a descoperit vizual pilitură de metal în locul respectiv de la intrare, fapt ce a permis concluzia unei înscenări de spargere pentru a acoperi sustragerea de bunuri. Expertiza ulterioară a solului ridicat de pe porțiunile de teren de la intrare, pe care în mod normal trebuia să existe rugumetură de metal, a confirmat aceste presupuneri. În fața dovezilor prezentate, vînzătoarea a recunoscut vinovăția, depunînd mărturii despre cele întîmplate.
5. Analiza preliminară a resturilor de fumat se efectuează în privința mucurilor de țigară, scrumului, a cutiilor de chibrite etc. La majoritatea oamenilor deprinderea de a fuma este destul de stabilă, constante rămân și acțiunile ce însoțesc acest proces. Obișnuința de a cumpăra una și aceeași marcă de țigarete, de a deschide pachetul nou procurat sunt individuale și depinde de mulți factori. P.Ișcenco menționează în acest sens, că persoanele, care muncesc la uzine și fabrici cu condiții de lucru dăunătoare deschid pachetul nu din partea filtrului, dar din cealaltă, ca să nu se atingă cu degetele murdare de filtru [după 12, p.55]. La examinarea mucurilor de țigară se pot fixa particularități ce privesc stingerea lor: unii nestingându-le le aruncă sub picioare sau departe în fața lor, alții le sting cu salivă sau le strivesc cu picioarele.
Examinarea cutiei de chibrite de asemenea indică unelete obișnuințe ale persoanei ce a purtat-o: dacă sunt desprinse așchii de la capul tocului, aceasta vorbește despre deprinderea de a curăți dinții cu scobitori de lemn, la fumătorii, care lucrează în aer liber, în vânt (constructorii de case, lucrătorii de dreumuri etc.) se statornicește deprinderea de a aprinde țigara de la chibritul introdus în nișa cutiei scoasă pe jumătate. Despre aceasta ne indică urmele de funigină în interiorul cutiei. O altă deprindere este depozitarea cibritelor arse sub cutie. Uneori după mirosul și murdăria de pe cutie se poate determina statutul profesional al proprietarului (benzină, motorină, rămășițe de lubrifianți).Dacă la locul faptei se descoperă câteva mucuri de țigară fumate de o unică persoană, iar chibrite arse nu sunt se poate presupune că fumătorul a folosit bricheta. După rujul rămas pe mucul de țigară se poate judeca despre sexul fumătorului.
6. Cercetarea urmelor de dinți și de buze. Informații prețioase pentru diagnosticarea persoanei infractorului pot fi obținute și prin exploatarea urmelor de dinți. Mai frecvent ele se depistează pe cartonul țigărilor și țigaretelor, pe resturile produselor alimentare (cașcaval, ciocolată, fructe etc.). Sunt cunoscute cazuri cînd făptașii au lăsat urme de dinți pe săpun, dopuri metalice de la sticle de bere, pe felii de staniolă cu care se învelesc uneori dopurile sticlelor de vin. Pe scurt, în toate situațiile în care dinții îndeplinesc funcții ale unui instrument.
Întrucît procesul de stabilire a semnalmentelor individului se bazează pe cunoașterea însușirilor aparatului dentar, studiul diagnosticator este oportun să se desfășoare în comun de către specialiștii-criminaliști și stomatologi. Acesta din urmă poate fi consultat și după finisarea cercetărilor la fața locului, cel puțin pentru a realiza unele mulaje de comparație, dacă bănuitul este stabilit: într-un caz de furt a 24 litri de coniac din apartamentul cet. A din Leova în cadrul cercetării locului faptei a fost ridicat un căpăcel de aluminiu provenit de la o sticlă de coniac “Struguraș”, pe suprafața căruia s-au depistat urme dinamice de dinți cu suficiente elemente identificatoare. Lipsa conclucrării specialistului-criminalist cu stomatologul a condus la faptul că la expertiză s-au prezentat modele pentru comparație a dentiției bănuitului de natură statică, și nu dinamică, după cum se cerea pornindu-se de la aspectul urmelor depistate, ceea ce a făcut imposibilă rezolvarea problemelor formulate 12, p.79.
La stabilirea sexului persoanei se ia în considerare faptul că la femei dinții incisivi dispuși în mijlocul maxilarului sunt mai lați decît caninii; la bărbați lățimea acestor dinți este egală. Diferența în lățime a dinților incisivi centrali de cei laterali la femei constituie în medie , la bărbați – ; diferența de lățime a incisivilor laterali de cei canini la femei este egală cu , la bărbați – (în medie). La persoanele de sex masculin se întîlnesc mai frecvent decît la femei dinți supracomplicați, iar molarii (măselele de minte) lipsesc foarte rar.
Ca indici privind vîrsta subiectului după urmele dentare pot fi folosite particularitățile uzurii dentiției, caracteristicile dimensionale ale dinților, modificările patologice.
Semnele de vîrstă ale dinților sunt expuse în lucrarea lui N. Mailis după 12, p.72, care a propus și modelul grafic al schimbărilor dentiției în raport cu avansarea în vîrstă a individului. Pentru o apreciere mai exactă a vîrstei este oportun a se complementa datele obținute prin exploatarea urmelor de dinți cu rezultatele cercetărilor diagnostice ale altor tipuri de urme (de mîini, de picioare) cu condiția că analiza situalogică a mecanismului infracțiunii indică formarea ansamblului acestor urme de o singură persoană.
Frecvența diferitelor modificări patologice ale dinților și ale aparatului dentar este foarte pronunțată. Indici patologici mai însemnați care se oglindesc în urme sunt: prezența și localizarea diastemelor – interval între dinți ( și mai mare); lipsa unor dinți (adenția), întreruperea integrității arcadei dentare; prezența și tipul eventualelor proteze;În urmele anumitor dinți se pot de asemenea imprima:• anomalii dimensionale – dinți mărunți, dinți giganți, alte malformații dentare;• anomalii de formă ale coroanei dentare;• particularități ale protezelor unor dinți etc. În cadrul cercetărilor urmelor de dinți pentru stabilirea unor caracteristici profesionale ale subiectului în literatură se menționează, că modificările de dinți, rezultate din activitățile profesionale la ziua de azi se întîlnesc destul de rar.
Examinările acestor indici furnizează în anumite cazuri informații prețioase care nu se vor ignora la modelarea persoanei făptașului. În cazul în care colțurile mediale la toți cei patru incisivi sunt uzate și coșlefuite, conducînd astfel la apariția unor defecte de formă romboidală cu laturi netede și drepte, se poate presupune că subiectul mult timp a ținut mult timp între dinți obiecte mici și destul de dure, efect întîlnit la cizmari, care au obișnuința să țină între dinți cuie și alte obiecte metalice.
Printre vătămările traumatice profesionale ale dinților se numără și marginile neregulate ale incisivilor inferiori la suflătorii de sticlă, adînciturile sferice pe suprafețele din față ale incisivilor centrali la muzicanții ce cîntă la instrumente de suflat etc.
7. Urmele formate de unele părți ale capului. În cadrul cercetărilor la fața locului, de rînd cu amprentele digitale și de încălțăminte, se pot întîlni și urme lăsate de alte părți ale corpului uman, care trebuie confruntate între ele pentru a obține informații mai ample despre infractor. În special o astfel de comparare se poate înfăptui cu rezultatele cercetărilor urmelor lăsate de diverse elemente faciale (fruntea, nasul, obrajii, buzele, urechea ș. a.).
Microrelieful pieii de pe fața (figura) umană se deosebește de structura pilii de pe palme prin faptul că aici lipsesc crestele papilare. Desenul pieii pe aceste suprafețe se prezintă prin detalii în formă de gropițe, cavități și proeminențe punctiforme ale epidermei, porilor, firelor de păr, negilor, alunițelor etc., fapt ce îl distinge de microrelieful corpului în întregime, compus din cîmpuri rombice și triunghiulare 12, p.68.
Examinarea preliminară a urmelor formate de elementele componente ale fizionomiei poate furniza informație importantă privind sexul, vîrsta, aspectul exterior, semnalmentele frapante ale infractorului ș. a. Complexitatea problemei constă în determinarea zonei faciale de la care provine urma. În cazul în care amprentele sunt binare, adică în pereche (bunăoară, amprenta pavilionului urechii și al regiunii obrazului, urma frunții și piramidei nazale), situația este mai simplă, putîndu-se ușor localiza urma (partea ei bazală și cea superioară). În caz contrar, se folosesc deosebirile de microrelief ale diferitelor regiuni ale corpului uman.
S. Nenașev semnalează că microrelieful frunții se evidențiază prin prezența unor pori liniari sau ovaluri alungite, cavități în formă de pîlnie, felii orizontale de piele după 12, p.67. Ridurile și încrețiturile frunții aproape totdeauna sunt poziționate orizontal cu excepția celor de la nivelul rădăcinii nasului (glabelei), așezate vertical sau oblic.
Microstructura pieii obrajilor prezintă folicule stelare și pori ce n-au întindere orizontală, iar ridurile tegumentului de pe obraji sunt situate oblic sau vertical. Urmele lăsate de vîrful nasului se caracterizează prin formă trapezoidală, triunghiulară sau rotundă cu o suprafață mică, partea ei îngustă fiind orientată spre frunte.
Forma și dimensiunile urmelor de buze și de urechi sunt foarte specifice, element ce ușurează diferențierea lor de urmele altor zone faciale. Un anumit interes prezintă posibilitatea determinării după urmele figurii umane a vîrstei, sexului, înălțimii și altor semnalmente.
Vîrsta subiectului se stabilește în funcție de gradul de imprimare a particularităților vîrstnice ale pieii. La adolescenți (pînă la 29 ani) pe față sunt prezente încă fire de păr pufos, forme rotunjite ale elementelor înfățișării, buze "umflate", lipsă de riduri. Pentru persoanele de vîrstă medie (pînă la 55 ani) este specifică prezența cutelor pe frunte, numărul cărora corespunde cu aproximație numărului de zeci de ani ai individului, adică 2 cute – de la 20 pînă la 30 de ani, 3 – de la 30 pînă la 40 ani etc. La persoanele în etate (peste 55 ani) crește gradul de ridare generală a pieii, cutele și încrețiturile de pe față devin mai pronunțate și, prin urmare, mai vădite în urme. Amprentele buzelor capătă caracterul unor dungi înguste.
Determinarea sexului se bazează pe semnele antropometrice distinctive dintre bărbați și femei. Regiunile faciale producătoare de urme ale bărbaților, raportate la cele femeiești, sunt mai pronunțate dimensional. Urmele "femeiești" sunt mai puțin clare din cauza prezenței sporite a grăsimii pe față și a firelor de păr pufoase, care atenuează microrelieful pieii.
Talia făptașului se determină în funcție de locul situării urmei pe suprafața obiectului. Se pun în balanță de asemenea raporturile antropometrice dintre talie și mărimile verticale ale zonelor feței producătoare de urme: persoanei mai înalte îi este caracteristică o frunte mai înaltă, buze, bărbie, nas și pavilionul urechii mai mari. Uneori, de un real folos pot fi chiar și datele bine cunoscute privind canoanele proporțiilor corpului uman. Este știut, spre exemplu, că înălțimea capului împreună cu cea a gîtului este egală cu lungimea tălpii piciorului și constituie a șasea parte a taliei individului. Lățimea brațelor desfăcute este la fel ca și înălțimea persoanei (pătratul anticilor). Lungimea palmei este deopotrivă cu înălțimea feței umane, lungimea tălpii piciorului este egală cu lungimea antebrațului. Lățimea umerilor constituie a patra parte a înălțimii omului. Lungimea circumferinței pumnului este aceeași ca și lungimea tălpii piciorului etc. 14, p.261.
Unele corelații pot fi remarcate după corpolența subiecților: persoanelor grase le este caracteristică majorarea dimensiunilor orizontale în zonele fizionomiei producătoare de urme.Distanța medie dintre pavilion și creștetul capului este egală cu . Înclinarea medie a urechii în timpul audiției (înclinarea capului): la dreptaci: urechea dreaptă = , urechea stîngă = , la stîngaci: urechea dreaptă = , stîngă = . Semnalmente frapante, imprimate în urmă, pot fi considerate particularitățile rezultate din traume sau boli de piele: cicatrice, arsuri, tăieturi, negi, coșuri, pete pigmentare, pete păroase, alunițe, dermatite, exeme etc., care înregistrează specificități în cazul imprimării acestora în urme. Spre exemplu, negii au înfățișarea unor pete negre (de regulă pînă la ), cicatricele – a unor linii, puncte albe și negre așezate compact etc.
2.3. Ordonarea expertizelor privind cauzele de furt din apartamente
Caracterul clandestin al furturilor din apartamente, deseori lipsa martorilor presupune imperios necesitatea folosirii pe scară largă a informației cuprinse în probele materiale. Dacă pentru depistarea și examinarea lor sunt necesare cunoștințe de specialitate atunci, în corespundere cu art. CPP RM se dispune expertiza respectivă. Mai frecvent la cercetarea acestor cauze se dispun următoarele expertize 16, p.149:
1) Expertize dactiloscopice cu aportul cărora pot fi soluționate mai multe probleme: – dacă este sau nu creată urma de mână, descoperită într-un anumit loc de o persoană concretă? – care este degetul și mâna, care a creat urma descoperită la fața locului? – care este mecanismul creării urmelor pe obiect? – sunt oare lăsate de una și aceeași persoană urmele ridicate din diferite locuri ale infracțiunii? – ce concluzii se pot trage despre particularitățile construcției mâinii unei persoane anumite care a lăsat urma la fața locului (lipsa unuia sau mai multor degete, prezența unor bătături, cicatrici etc.)?
2) Expertiza urmelor de încălțăminte poate răspunde la următoarele întrebări: – cu ce fel de încălțăminte au fost lăsate urmele și care sunt partiuclaritățile ei (mărimea, modelul, existența unor rosături, uzuri etc.)? – dacă este sau nu lăsată urma ridicată de la fața locului de încălțămintea persoanei bănuite? – de una și aceeași sau de diferite varietăți de încălțăminte este lăsată urma? – cum s – a mișcat făptuitorul, urmele căruia au fost descoperite la fața locului – lent, cu pas grăbit, alerga? – reeșind din urmele găsite – care sunt particularitățile fizice ale autorului furtului, starea lui fizică (talia aproximativă, sexul, deficiente fizice etc.)?
Pentru soluționarea ultimelor două probleme este necesar a dispune o expertiză complexă (criminalistică și medico-legală) și de prezentat cărarea de urme în realitate sau fotografia lor înfăptuită la scară, adică cu rigla gradată.
3) În ipoteza depistării la fața locului a urmelor de dinți pe produse alimentare sau pe alte obiecte se ordonă expertiză complexă efectuată în baza cunoștințelor de specialitate criminalistice și medico-legale (stomatologice) 29, p.77.
Ea poate rezolva următoarele chestiuni: – urmele create pe obiectele prezentate la expertiză sunt create de dinții animalului sau a omului? – dacă ele sunt sau nu apte pentru identificarea persoanei ce le-a creat; – nu sunt lăsate oare urmele (în totalitate sau în parte) la fața locului de proteze dentare? – nu s-au imprimat cumva în urme careva particularități de construcție și de stare a maxilarelor și dinților omului după care este posibilă identificarea lui? – nu sunt oare lăsate aceste urme de o persoană concretă?
4) Urme de spargere se întâlnesc practic în majoritatea cazurilor de pătrundere în apartament. Prin intermediul cercetărilor traseologice aici se pot soluționa următoarele probleme: – nu sunt oare create urmele de instrumentul (unealta) prezentată? – care este felul uneltei cu care s-a produs spargerea (cuțit, daltă, șurubelniță etc.)? – prin ce mod a fost efectuată spargerea obstacolului (ușă, fereastră, perete etc.)? – care este timpul minimal necesar a realiza această efracție? – este oare în stare funcțională lăcata prezentată și dacă nu, ce defecte are, este ea utilă pentru a fi folosită după destinație? – posibil de a descuia această lăcată cu o cheie concretă sau cu alt obiect concret? – a fost descuiat lacătul cu cheie netitulară, șperaclu sau alt obiect concret?
5) Ordonarea expertizei întregului după părțile sale componente este oportună în situația în care la fața locului sunt descoperite bucăți ale uneltei de spargere fie bănuitul a luat cu sine de la locul furtului unele părți ale obiectelor.
Întrebările orientative ce se pun în fața expertizei: – a alcătuit oare anterior un întreg fragmentul de nasture a hainei bănuitului și părticica de nasture găsită la fața locului? – a alcătuit oare anterior o unitate întreagă tocul ridicat de la bănuit și capacelul tocului descoperit la locul furtului? – a constituit un tot întreg cioburile de sticlă depistate în buzunarul bănuitului și ochiul de sticlăscos din fereastră la comiterea furtului? – a alcătuit un întreg anterior fragmentul de lamă a cuțitului găsit la locul furtului cu cuțitul ridicat de la bănuit?
6) În alternativa descoperirii unor urme de încălțăminte ale infractorului în locurile de acces, constatate nevalabile pentru identificare, ordonatorul expertizei, ridicând mostre de sol, iar mai pe urmă și încălțămintea bănuitului, poate formula în fața expertizei odorologico-judiciară următoarele întrebări: – pe încălțămintea persoanei concrete sunt oare depuneri străine; dacă sunt atunci nu se referă ele la stratificări de sol? – care este felul, genul sau grupul de care aparține substanța de sol pe obiectele – purtătoare și mostrele de pământ ridicate de la locul faptei? – n-au aparținut oare anterior stratificările de pământ pe obiectele – purtătoare unui sector concret?
7) La cercetarea furturilor din apartamente se pot folosi și posibilitățile altor genuri de expertiză. Bunăoară, dacă la locul faptei sunt depistate urme de sânge (când făptuitorul sparge obstacolul), se dispune expertiza medico-legală pentru a determina grupa sânguină, identificarea după metoda ADN 32, p.21.
8) Insuficient se aplică la cercetarea furturilor din apartamente și posibilitățile expertizei judiciare a materialelor și țesăturilor fubroase, a articolelor confecționate din ele cu toate că există și exemple pozitive. Bunăoară, de la bănuit a fost ridicat un palton de damă confecționat din piele care, după spusele lui a fost demult procurat în alt oraș. Ofițerul de urmărire trimite la expertiza menționată paltonul și costumul victimei. Expertul a stabilit cu certitudine că pe palton există depuneri de la costumul prezentat la expertiză (Atare expertiză este indicat a o dispune când pătrunderea în apartament s-a produs prin fereastră sau ferestruică pe care posibil să rămână fibre de la haina infractorului, precum și în ipoteza schimbării ulterioare a obiectelor furate).
S-ar putea de propus următoarea listă a întrebărilor: – există oare pe obiectul prezentat (ferestruică, fereastră, etc.) microfibre? – este oare bucățica de țesut descoperită la locul faptei parte integrantă a cămășii (vestă, costum, etc.) ce aparține bănuitului? – dacă cu ața prezentată a fost cusut nasturele găsit la locul furtului? – a avut loc interacțiunea de contact între haina bănuitului A. și haina victimei B.? – constituie oare un ansamblu mănușa, găsită la fața locului și mănușa ridicată de la bănuit?
Problemele tehnico-criminalistice și tactice de pregătire a materialelor și dispunere a diferitor expertize sunt tratate în diferite surse [33, p.313]. De menționat, că expertiza până la intentarea dosarului penal nu poate fi ordonată, însă deja la cercetarea locului faptei trebuie să se prevadă efectuarea ulterioară a ei, să ridice și să pregătească obiectele și mostrele respective (sol, tencuială, etc.). Însă, dacă în procesul de luare a deciziei privind pornirea procesului penal se iscă necesitatea obținerii unor concluzii, bazate pe cunoștințe de specialitate, specialistul-criminalist din porunca ofițerului de urmărire penală (ofițerii de investigație) realizează o cercetare preliminară a obiectelor în următoarele condiții: a) specialistul se avertizează despre răspunderea lui în cazul unui eventual refuz de a îndeplini obligațiile sale sau pentru dare de concluzii false (al.4, art.87 CPP); b) obiectele în cadrul examinărilor prelabile nu vor fi esențial modificate; e) răspunsul la întrebările formulate se perfectează în formă de constatare tehnico-științifică, care poate fi considerată în calitate de probă judiciară conform al.2, p.7, art.93 CPP.
O examinare preliminară a urmelor nu prea complicată poate fi efectuată și de ofițerul de urmărire, în această situație concluziile constatării tehnico-științifice nu se formulează, însă aceste rezultate pot fi incluse în procesul verbal de cercetare a locului faptei (al.3 al art.141 CPP)
După intentarea dosarului penal pentru a obține informație probantă pe problemele, răspunsurile la care sunt formulate în constatarea tehnico-științifică este indicat a dispune expertiza respectivă. Într-un șir de cazuri de furturi din apartamente infractorii sustrag obiecte de cult, icoane, tablouri, etc. Aici apare necesitatea de a dispune expertize de artă, chimică, mineralogică, tehnologică, etc. Expertiza operelor de artă se efectuează pentru a determina valoarea lor artistică și istorică, precum și pentru a aprecia lucrurile și articolele artelor plastice, stabilirea autenticității acestor obiecte, timpului de confecționare ș.a.m.d. În fața expertizei pot fi formulate următoarele întrebări: – care este denumirea corectă și destinația obiectului prezentat la expertiză (icoană, obiect de cult, etc.)? – prezintă oare obiectul dat valoare istorică și artistică, timpul și locul confecționării lui? – care este tehnica de înfăptuire a picturii, componentele vopselelor? – există oare pe tablou urme de restaurare, timpul apariției lor, tehnica și măiestria îndeplinirii?
Expertiza chimică se petrece pentru a estima calitatea și calitățile unor aliaje metalice, a diferitor vopseli, substanțe chimice, precum și cercetarea microparticulelor de metal pe obiecte.
În fața expertizei chimice pot fi formulate următoarele întrebări: – este oare metalul prezentat prețios, dacă da, atunci ce fel de metal este (aur, argint, platină, etc.)? – este oare aurul prezentat industrial, care este puritatea lui chimică? – care este conținutul aurului (argintului) chimic curat în metalul prezentat spre expertizare? – există oare pe obiectele prezentate microparticule de metale prețioase?
Astfel, în cadrul unei percheziții, în apartamentul inculpatului a fost depistat un rucsac. A apărut o presupunere, că în el au fost transportate icoanele și obiectele de cult furate. S-a ordonat expertiza chimică și s-a formulat în fața expertului întrebarea – există pe rucsacul prezentat particule de metal, vopsea, dacă da, atunci – felul lor, conținutul chimic 27, p.512.
În raportul de expertiză chimică s-a menționat că pe reversul rucsacului există particule de metal (cupru) și urme de vopsea cu conținut de ulei de in, casein și smoală. Aceste componente se folosesc la alcătuirea vopselelor pentru a picta icoanele.
În procesul de pregătire și dispunere a expertizei operelor de artă și chimice, reieșind din situația cercetării cauzei și prezența materialelor de comparație anchetatorul poate dispune expertiza complexă. Totodată este necesar a consulta specialiștii respectivi vizând efectuarea eventuală a cercetărilor expertuale, instrumentariul necesar, utilizarea oportună a obiectelor și materialelor, a consecutivității examinării lor.
Expertiza minerologică se petrece pentru a stabili calitatea, propirietățile și estimarea pietrelor prețioase, semiprețioase și a pietrelor-bibelon. Expertiza vizată poate răspunde la următoarele întrebări: – care este denumirea corectă și menirea pietrelor prezentate la expertiză? – care este natura pietrelor, sunt oare ele naturale, artificiale, sintetice sau o imitare a lor? – sunt oare pietrele date prețioase, semiprețioase ori pietre-bibelon? – au fost oare pietrele prezentate la expertiză anterior ansamblul unui articol de bijuterie? – prezuntă oare piatra dată valoare istorică, artistică, timpul și locul fabricării? – la ce preț pot fi evaluate pietrele prezentate la expertiză?
Expertiza tehnologică se ordonă cu scopul de a stabili genul tehnologiei (fabricație industrială sau artizanală) de fabricare a articolelor de bijuterie, precum și lucrurilor cu caracter decorativ-aplicat (ștanțare artistică, veselă, medalii, obiecte scripturale, etc.). Atare expertiză poate răspunde la următoarele întrebări: – din ce fel de metal sau material este confecționat articolul prezentat? – dacă articolul este confecționat din metal prețios, atunci din care anume (aur, argint)? – obiectul prezentat este de fabricație industrială sau artizanală? – dacă articolul este de fabricație artizanală, atunci care este caracterul proceselor tehnologice?
Aprecierea rezultatelor expertizei este acordată organului de urmărire. Dacă în rezultatul analizei raportului de expertiză ofițerul de urmărire va conluziona că examinarea este nedeplină, controversată, atunci în scopul asigurării plenitudinii și veridicității probelor el este în drept să audieze expertul, să dispună o expertiză suplimentară sau o contraexpertiză. Întrucăt această apreciere este destul de dificilă pentru organul de urmărire, care nu deține cunoștințe de specialitate în ramura concretă, trebuie să facem unele precizări 11, p.127.
Se știe că din punctul de vedere al legii procesual penale nu se face o ierarhizare a probelor. Valoarea lor nu este prestabilită, urmând a fi determinată contribuția concretă a fiecăreia din ele la soluționarea cauzei. Raportul de expertiză, conform al.2 al art.93 al Codului de procedură penală prezintă probă și, de rând cu alte dovezi, trebuie supus unei verificări critive și multilaterale după regulile procesuale generale.
Totuși, nu trebuie trecut cu vederea, că acest mijloc de probă este destul de specific, explicat prin faptul că concluziile expertului se întemeiază pe cunoștințe de specialitate pe care anchetatorul și judecătorul nu le dețin. De aici și complexitatea aprecierii veridicității acestor concluzii, formulate de către expert. În practică, valoarea raportului de expertiză este adeseori exagerată. Se crede că probei materiale, obiective și expertizabile științific, trebuie să I se acorde mai mare încredere în fața unei probe testimoniale, subiective și expuse relei-credințe.
Or, concluziile expertului se pot dovedi eronate sau incorecte din diverse motive, atât obiective (expertului i s-au prezentat modele de comparație neautentice, date inițiale neconforme adevărului), cât și subiective (calificarea insuficientă a expertului, metodica de expertizare neaprobată în practică sau nevalidată științific).
Prin aprecierea raportului de expertiză se înțelege determinarea admisibilității raportului ca probă, stabilirea căilor de utilizare a raportului în procesul de probațiune. Instanța de judecată, organul de urmărire penală apreciază raportul, sprijinindu-se pe convingerea intimă și cercetarea minuțioasă și integrală a tuturor împrejurărilor cauzei. Procesul de apreciere este compus din câteva etape consecutive 11, p.128:
1) Verificarea respectării cerințelor legii în cadrul ordonării expertizei: – dacă expertul este competent și dacă acesta n-a ieșit din limitele competenței sale. Spre ex.: na- rezolvat întrebări de ordin juridic; – dacă expertiza n-a fost efectuată de o persoană care trebuia recuzată; – dacă au fost respectate drepturile participanților la proces la momentul ordonării expedrtizei.
Adică, ordonatorul trebuie să familiarizeze învinuitul, bănuitul cu ordonanța de dispunere a expertizei, să lămurească drepturile lui. Să familiarizeze și cu raportul de expertiză și să-i explice dreptul de a prezenta lămuriri, să declare obiecții, dezacord, să ceară formularea unor întrebări suplimentare expertului, să solicite expertiza repetată sau suplimentară.
De regulă, învinuitul se interoghează în legătură cu efectuarea expertizei: – dacă nu s-a încălcat legea la obținerea materialelor de comparație, adică dacă este alcătuit proces-verbal în legătură cu aceasta; – dacă însăși raportul de expertiză deține toate rechizitele prevăzute de lege.
2) Verificarea autenticității și plenitudinii probelor și mostrelor supuse expertizei.
3) Aprecierea temeiniciei științifice a metodicii utilizate și justeței aplicării ei în cazul dat.
4) Verificarea și aprecierea plenitudinii raportului, adică: – dacă toate obiectele prezentate au fost expertizate; – dacă expertul a răspuns la toate întrebările; – dacă este menționat pe deplin mersul și rezultatele expertizei.
5) Argumentarea logică a mersului și a rezultatelor cercetării de expertiză, adică: – dacă concluziile sunt niște urmări logice ale procesului de investigație; – raportul conține unele controverse, iar concluziile sunt insuficient motivate.
6) Dacă rezultatele expertizei se referă la cauza dată, adică dacă faptul stabilit de expert este sau nu obiectul probațiunii.
7) Dacă concluziile expertului se potrivesc celorlalte probe administrate la dosar.
Acestea sunt elementele procesului tipic de apreciere a raportului de expertiză. Însă, dacă expertul a refuzat să răspundă la întrebări, trebuie analizate temeiurile de refuz.Dacă expertul a modificat întrebările și sarcina de expertiză trebuie de apreciat legalitatea acestor reformulări și dacă nu s-a schimbat înțelesul lor. Dacă expertul ce a efectuat expertiza repetată a analizat critic prima expertiză, trebuie de verificat argumentele acestei critici, mai ales când concluziile sunt diametral opuse.
În concluzie, trebuie subliniat, că dacă rezultatul aprecierii este pozitiv, raportul de expertiză este folosit în probațiune pentru a obține noi probe sau pentru a verifica cele adunate sau pentru a recunoaște un oarecare fapt dovedit. În caz negativ (contrar) poate fi numită expertiza repetată, adică în cazul încălcărilor procesuale, incompetența expertului, îndoieli în veridicitatea rezultatelor. Expertiza repetată este un drept și nu o obligație a anchetatorului și judecătorului. Nu poate fi dispusă expertiza repetată din motiv că conluziile expertului nu-l aranjează pe anchetator sau judecător, acestea fiind de probabilitate, sau că ele nu se încadrează în versiunea, căreia i se dă prioritate 11, p.128. Concluziile de probabilitate nu prezintă bază de a numi expertiza repetată, dacă nu sunt îndoieli în ce privește argumentarea științifică și competența expertului. În instanța de judecată raportul de expertiză poate fi apreciat de orice participant al dezbaterilor judiciare. Instanța poate accepta orice apreciere, dar poate și respinge raționamentele înaintate. Numai după o astfel de apreciere raportul devine probă judiciară în înețelesul deplin al cuvântului.
Î N C H E I E R E
1. La etapa actuală, fenomenul infracțional s-a amplificat în formele sale mai grave și, depășind frontierele statelor, a devenit un flagel mondial.Acest fenonomen în Moldova, sub aspectul infracțiunilor grave este în creștere ceea ce face ca lupta conta criminalității și prevenirea ei să preocupe în cel mai înalt grad structurile statului și întreaga populație a țării.
Dar, pentru a acționa eficient împotriva acestui fenomen este necesar să avem informații foarte exacte asupra amploarei, formelor, localizării, precum și asupra evoluției diverselor sale aspecte. Unul din ele – atentatele contra bunurilor proprietarului, care marchează o amploare fără precedent, dictează necesitatea căutării unor moduri, abordări mai eficiente vizând descoperirea și cercetarea furturilor din apartamente. În special, este evidentă nevoia perfectării sistemului de asistență tehnico-criminalistică a descoperirii acestor infracțiuni. Un astfel de sistem poate fi definit ca ansamblu de cunoștințe criminalistice, deprinderi și priceperi, bazate pe aceste cunoștințe ale colaboratorilor organelor ocrotirii normelor de drept, ce au datoria profesională să folosească recomandările criminalistice, să aplice mijloacele și tehnologiile științifice contemporane în prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor.
2. Analiza practicii judiciare arată că în republică nu există un sistem de pregătire, instruire și perfecționare a cadrelor de experți judiciari pe baze permanente. Socotim important, că în cadrul unei instituții de învățământ juridic superior de stat să se inițieze pregătirea acestor cadre, fapt care va influența pozitiv activitatea de specialitate în acest domeniu. Este oportun ca programele acestor instituții de pregătire a cadrelor expertuale să prevadă studierea pe lângă disciplinele juridice și speciale – și cele de factură naturală (fizica, chimia, optica, etc.).
3. Furtul din apartament poate fi definit ca o sustragere pe ascuns a averii proprietarului, aflate în localurile destinate pentru domiciliu permanent a familiilor sau a unor persoane aparte. La aceste infracțiuni se alătură și furturile comise din părțile componente ale acestor încăperi (balcoane, coridoare, verande, mansarde, subsoluri, etc.), elemente integrante ale lor.
4. Asistența criminalistică a descoperirii și cercetării furturilor trebuie înfăptuită punând în balanță rolul informațional al componentelor caracteristicii criminalistice a furturilor (modul de pregătire, săvârșire și tăinuire a furtului, urmele tipice, starile de fapt ale infracțiunii, personalitatea făptuitorului).
5. Analiza unor procese-verbale, alcătuite cu ocazia cercetării furturilor din apartamente demonstrează că cercetarea la fața locului rămâne încă o acțiune nesatisfăcătoare privită prin prisma rezultatelor finale. Se propune:
5.1. a reglementa procesual activitatea echipei-operative de urmărire în Codul de procedură penală.
5.2. a implementa în practică obligatoriu redactarea procesului-verbal la calculator și fotografierea locului faptei în ansamblu.
5.3. a implementa în practica cercetării locului faptei metode și mijloace contemporane de depistare și ridicare a urmelor făptuitorilor (metoda lazerului portativ, metoda odorologică, etc.).
6. O primă formă de cercetare a urmelor materiale pe cauzele de furturi din apartamente la etapa inițială a cercetării, de regulă, se realizează în formă de cercetare preliminară, atât la fața locului, cât și în condiții de laborator. Ca efectele acestor examinări să contribuie la descoperirea furturilor pe urme proaspete credem că ar fi oportun a reglementa procesual această activitate prin introducerea în Codul de procedură penală a unui alineat special vizând această activitate în art.118 CPP. Pe lângă aceasta, ca rezultatele acestei activități să nu se piardă ele trebuie să se reflecte într-un act analitic separat al specialistului atașat, la procesul-verbal al cercetării locului faptei, de rînd cu fototabela, schița etc.
7. Furturile din apartamente prezintă un gen de infracțiuni în urma cărora se crează un volum substanțial de urme materiale (de mâini, de încălțăminte, efracție, microfibre, microparticule, etc.). Recoltarea lor calitativă, examinarea preliminară în cadrul cercetării locului faptei și expertizarea ulterioară în mare măsură determină rezultatul pozitiv al acestor activități.
Cunoașterea nivelului contemporan al criminalisticii, a posibilităților expertizelor tradiționale și netradiționale de către slujitorii Femidei este un imperativ al timpului, o condiție obligatorie în opera de înfăptuire a Justiției.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1,1994.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496
Codul de procedură penală al Republicii , adoptat prin Legea Republicii nr. 122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-110/ 447 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970
Codul penal al Republicii , adoptat prin Legea Republicii nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 (1013-1014) din 13.09.2002. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=33126
Legea Republicii “Cu privire la expertiza judiciară” nr.1086-XIV din 23.06.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 144 – 145/1056 din 16.11.2000.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311530
Legea Republicii privind statutul ofițerului de urmărire penală. Nr.333, adoptată la 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii nr.195 din 22.12.2006. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Hotărîrea nr.23 a Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 23 iunie 2004 “Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, nr.8, 2004, p.5-11.
// http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331431
Monografii, articole de specialitate
Bercheșan V. Tratat de tehnică criminalistică. București: Little Star, 2004. 840 p.
Ciopraga A., Criminalistica. Iași: Junimea, 2001. 526 p.
Doraș S. Criminalistica. Chișinău: Știința, 2011. 630 p.
Ionescu L., Sandu D. Identificarea criminalistică. București: Ed. Științifică, 1990. 262 p.
Golubenco Gheorghe, Colodrovschi Vitalie. Aprecierea raportului de expertiză în cadrul instruirii specializate. În: Perfecționarea continuă a cadrelor din organele afacerilor interne și optimizarea procesului de instruire profesională. Materialele conferinței științifico-practice internaționale, 20-21 decembrie 2002. Chișinău: Academia de poliție, 2003, p.127-128.
Golubenco Gh. Urmele infracțiunii. Teoria și practica examinării la fața locului. Chișinău: Garuda-Art. 1999, 159 p.
Criminalistica. : Junimea, 2010. 430 p.
Suciu C. Criminalistica. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1972. 692 p.
Stancu Em. Tratat de criminalistică. București: Universul Juridic, 2013. 830 p.
Белкин Р.С. Курс криминалистики: Учеб. пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. Москва: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2001. 670 с.
Быков В.Н. Психологические аспекты применения технико-криминалистических средств при расследовании преступлений. В: Теория и практика собирания доказательственной информации техническими средствами на предварительном следствии. Киев: КВШ, 1980, с.26-30.
Бытко Ю.И. Квартирные кражи и некоторые меры их предупреждения. Саратов: СВШМ 1989. 241 c.
Бышевский Ю.В. Криминологическая характеристика квартирных краж. Борьба с квартирными кражами: Межвузовский сборник научных трудов. Омск: ВШМ МВД СССР, 1987. 167 c.
Василиев А.Н. Криминалистика. Москва: МГУ,1980. 634 с.
Волынский В.А. Криминалистическая техника: наука-техника-общество-человек. Москва: ЮНИТИ-ДАНА, 2000. 310 с.
Гончаренко В.И. Научно-технические средства в следственной практике. Киев: КВШ, 1984.162 с.
Каныгин В., Лубин А. Расследование преступлений против личности и собственности. СПб.: Питер, 2008. 298 c.
Криминалистика: учебник для бакалавров. Москва: Проспект, 2014. 567 с.
Коломацкий В.Г. Концепция криминалистического образования (понятие, система, структура). В: Проблемы криминалистики и криминалистической подготовки кадров ОВД в условиях правовой реформы. Тезисы выступлений участников совещания-семинара преподавателей криминалистики и уголовного процесса. Калининград: КЮЗШ МВД РФ, 1992, с.26-31.
Скорченко П.Т. Криминалистика. Технико-криминалистическое обеспечение расследования преступлений. Учеб. пособие для вузов. Москва: Былина, 1999. 270 с.
Филиппов А., Волынский А. Криминалистика. Москва: Норма, 1998. 543 c.
Шевченеко Б.И. Теоретические основы трасологической идентификации в криминалистике. Москва: Юридическая литература, 1975. 164 с.
Эйсман А. А. Заключение эксперта. Москва: Юридическая литература, 1969. 252 с.
Яблоков H.П.Kpиминалистика. Moсква: Норма, 2008. 400 с.
Culegeri de documente, practica judiciară
Tratat practic de criminalistică.V.I. București: Institutul de criminalistică, 1976. 694 p.
Криминалистическое обеспечение раскрытия и расследования корыстно-насильственных преступлений. Спецкурс лекций: Учеб.пособ. для вузов. Под ред. В.П.Лаврова. Москва: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2003. 76 с.
Справочная книга криминалиста. Под ред. Н.А.Селиванова. Москва: НОРМА, 2000. 712 c.
ANEXE
Anexa 1
Analiza dos. penal 2006437 privind săvârșirea furtului
calificat de către inculpații S.M. și D.M.
Circumstanțele cauzei:
În cursul lunii noiembrie 2005, inculpatul Sima Mihai s-a certat cu părinții și s-a mutat Robert care stătea cu chirie în mun. Tulcea Str. I.C. Brătianu Bl. 6, sc. 1, ap.1, jud.Tulcea, trăind în concubinaj și având doi copii minori de întreținut.
Întrucât ambii erau recent eliberați din penitenciar și nu aveau surse de venit, s-au hotărât să fure. Împreună, în noaptea de 11 noiembrie 2005, au sărit gardul la numita Răscitor Măria de unde au furat mai multe păsări pe care le-au dus la locuința unde stăteau cu chirie și le-au consumat. Prejudiciul creat a fost de 5.000.000 lei ROL.
La câteva zile, cunoscând că în apartamentul numitei Bugeac Floarea nu locuia nimeni, aceasta având domiciliul în mun. Galați, au forțat un geam de la apartament și au pătruns în interior de unde au sustras tot ce au găsit (obiecte de îmbrăcăminte, covoare, lenjerie de pat, paturi, veselă, câteva sticle cu țuică) bunuri pe care le-au dus la apartamentul unde stăteau cu chirie. Prejudiciul creat a fost de 10.000.000 lei ROL.
Pe data de 5 decembrie 2005, împreună, au sărit gardul la numita Pândele Lenuța de unde au sustras 6 găini și un cocoș, un bidon cu murături și niște ceapă, în valoare totală de 2.000.000 lei ROL. Tot în aceeași noapte au escaladat gardul locuinței numitului Ignat Vasile și din curte au sustras niște țevi metalice, un plug, iar de sub o aplecătoare mai multe bidoane din plastic, o găleată, ceapă, fasole.
La câteva zile, pe timp de noapte, au pătruns în apartamentul numitului Hurduc Costică, au forțat un geam de la acesta, au pătruns în interior de unde au sustras două paturi, un covor, un topor, două perechi cizme, obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 15.000.000 lei ROL.
In baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii decembrie, pe timp de noapte, cei doi inculpați s-au deplasat la locuința numitului Bugeac Ionescu Ștefan, prin escaladarea gardului au pătruns în interior, de sub o aplecătoare au luat mai multe țevi metalice, veselă, o presă de zdrobit struguri, bidoane, sârmă, pe care le-au transportat pe malul digului de protecție al Dunării, inculpatul Drăgoiu Marius Robert a rămas să le păzească, iar Sima Mihai s-a deplasat la locuința părinților săi să ia căruța și să transporte lucrurile. Prejudiciul creat a fost de 7.000.000 lei ROL.
Situația de fapt așa cum a fost mai sus reținută este dovedită în cauză cu plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de cercetare la fața locului, procesele verbale de identificare și predare a bunurilor sustrase, planșe foto, declarațiile martorului Neculcea Vasile, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților în faza urmăririi penale.
În drept, faptele inculpaților Sima Mihai și Drăgoiu Marius Robert care în baza aceleiași rezoluții infracționale în mod repetat în perioada noiembrie-decembrie 2005, pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, au sustras de , Pandele Lenuța, Ignat Vasile, Hurduc Costică, Bugeac Ionescu Ștefan și Râșchitor Măria bunuri evaluate la 54.000.000 lei ROL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. și pedepsită de art. 208 alin. 1- 209 alin. l, lit. a, g și i Cp. cu apl. art.41alin. .p.a României, texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora urmează să se pronunțe condamnarea lor.
Din fișa de cazier și actele existente la dosar rezultă că inculpatul Sima Mihai, prin s.pen.nr.620/2004 a Judecătoriei Galați rămasă definitivă prin d.pen.nr.460/2004 a Tribunalului Galați și d.p.nr.626/2004 a Curții de Apel a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 9 luni închisoare.
Inculpatul a fost arestat la 27 martie 2003 și a fost eliberat condiționat prin s.p.nr.562/15 martie 2005 a Judecătoriei Galați la data de 21 martie 2005 cu un rest neexecutat de 431 zile.
În aceste condiții inculpatului îi sunt aplicabile și prevederile art.37 lit. »a » Cp. referitoare la recidiva postcondamnatorie.Urmează ca instanța în baza art.61 alin. l teza II Cp. să dispună revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 431 zile închisoare urmând să se contopească acest rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.
În baza art. 71 Cp. se vor interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei drepturile civile prev. de art.64, alin. l lit. a,b și c C. pen.
Din fișa de cazier a inculpatului Drăgoiu Marius Robert și actele existente la dosar rezultă că prin s.pen. 1304/2002 a Judecătoriei Tulcea, modificată prin dec.pen.nr.321/2002 a Tribunalului Tulcea și rămasă definitivă prin d..pen. nr.335/P/2003 a Curții de Apel a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.
Inculpatul a fost arestat la 13 iunie 2003 și eliberat condiționat în baza s.pen.nr.1377 din 15 iulie Judecătoriei Tulcea la data de 20 iulie 2005 cu un rest neexecutat de 510 zile închisoare. În aceste condiții inculpatului îi sun aplicabile și prevederile art.37 lit. »a » cp. referitoare la recidivia postcondamnatorie. De asemeni, în baza art.61 alin.l teza IlC.pen. se va dispune revocarea liberării condiționate pentru restul de 510 zile închisoare neexecutate din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, rest ce va fi contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală.
În baza art.71 Cp. se vor interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei Drepturile civile prev. de art.64 lita,b și c Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, din declarațiile părților civile rezultă că: – Bugeac Floarea a primit o parte din bunurile sustrase astfel că prejudiciul neacoperit este de 3.000.000 lei ROL ; – Pândele Lenuța a primit o parte din bunurile sustrase astfel că prejudiciul neacoperit este de 2.650 lei ROL ; – Hurduc Costică a primit o parte din bunurile sustrase astfel că prejudiciul neacoperit este de 3.000,000 lei ROL; – Bugeac Ionescu Ștefan a primit o parte din bunurilg sustrase astfel că prejudiciul neacoperit este de 4.000.000 lei ROL.
Au rămas cu prejudiciul neacoperit Ignat Vasile și Râșchitor Măria. Urmează ca instanța să-i oblige pe inculpații Sima Mihai și Drăgoiu Marius Robert în solidar să plătească părților civile astfel: către Bugeac Floarea suma de 3.000.000 lei ROL, Pândele Lenuța- suma de 2.650.000 lei ROL, Ignat Vasile-suma de 10.000.000 lei ROL, Hurduc Costică- suma de 3.000.000 lei ROL, Bugeac Ionescu Ștefan – suma de 4.000.000 lei ROL și Râșchitor Măria- suma de 5.000.000 lei ROL. Văzând și dispozițiile art.191 C.proc.pen.
PETRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.208 alin. 1-209 alin. l, lit."a","g" și „i" C.p. cu aplic. art.41 alin.2 și art 37 lit."a" Cp. condamnă pe inculpatul SIMA MIHAI – fiul lui Iordan și Elena, născut la data de 29 octombrie 1976 în oraș Tulcea, jud. Tulcea, cu același domiciliul stabil, de cetățenie română, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar satisfacut, legitimat cu B.I. seria CP nr. 914954 eliberat de Poliția oraș Măcin, CNP-[anonimizat], recidivist la 3 (trei) ani și 6 (sase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat formă continuată, fapte săvârșite în perioada noiembrie-decembrie 2005 cu un prejudiciu total de 54.000.000 lei ROL.
În baza art.61 alin. l teza II Cp. dispune revocarea liberării condiționate pentru restul de 431 zile neexecutate din pedeapsa de 3 ani și 2 luni aplicată prin s.pen.nr.620/4 martie Judecătoriei Galați. Contopește pedeapsa aplicată prin prezenta sentință de 3 ani și 6 luni închisoare cu restul de 431 zile neexecutate urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare.
În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei drepturilor civile prev. de art.64 alin. l lit. a, b și c C. pen.("a"- dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; „b" – dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; „c".- dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii).
În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1, lit "a","g" și „i" C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C. pen. și art.37 lit."a" Cp. condamnă pe inculpatul DRĂGOIU MARIUS ROBERT – fiul lui Ghiocel și Marioara, născut la data de 20 decembrie 1975 în oraș Măcin jud. Tulcea, domiciliat în com. I.C.Brătianu, jud. Tulcea, de cetățenie română, studii 4 clase, fară ocupație, necăsătorit, cu doi copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, legitimat cu B.I. seria HC nr.343338 eliberat de Poliția Măcin, CNP-[anonimizat], recidivist, la 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat formă continuată, fapte săvârșite în perioada noiembrie-decembrie 2005 cu un prejudiciu total de 54.000.000 lei ROL.
În baza art.61 alin. l teza II Cp. dispune revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 510 zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s. pen. nr. 1304/2002 a Judecătoriei Tulcea, modificată prin d.pen.nr.321/2002 a Tribunalului Tulcea.
Dispune contopirea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință cu restul de 510 zile închisoare neexecutate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei a drepturilor civile prev. de art.64 alin. l lit. a,b și c C. pen. ("a"- dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; „b" – dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; „c" – dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii).
Obligă pe inculpați în solidar să plătească părților civile: Bugeac Floarea – suma de 3.000.000 lei ROL prejudiciu neacoperit, Pandele Lenuța – suma de 2.650.000 lei ROL prejudiciu neacoperit, Ignat Vasile suma de 10.000.000 lei ROL prejudiciu neacoperit, Hurduc Costică – suma de 3.000.000 lei ROL prejudiciu neacoperit, Bugeac lonescu Ștefan – suma de 4.000.000 lei prejudiciu neacoperit și Râșchitor Marin – suma de 5.000.000 lei ROL prejudiciu neacoperit.
Obligă pe fiecare inculpat la câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare în folosul statului din care câte 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu (av. Chirilă Manuela și Lazăr Mihaela-Livia) către Baroul Tulcea ce se vor suporta din fondul M.J.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpații și părțile vătămate.
Pronunțată astăzi în ședință publică, 8 noiembrie 2006.
Întocmită conform art.309 Cod proc. pen.
DECLARAȚIE
privind originalitatea conținutului lucrării de licentà/master
Subsemntatul……………………………………………………………………………………
absolvent(a) al (a) Universității Libere Internaționale din , Facultatea …………
specialitatea …………………………………………………………., promoția ………………………………
declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență/master cu titlul …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
elaborată sub îndrumarea dlui (d-nei)………………………………………………………………., pe care urmează să o susțin în fața Comisiei este originală, î-mi aparține și î-mi asum conținutul sâu în întregime.
Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență/master, monografii, lucrări de specialitate, articole etc., publicate sau postate pe Internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență/master fiind menționate în cuprinsul acesteia.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop.
Data………………………. Semnătură, student……………………………………………………
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1,1994.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496
Codul de procedură penală al Republicii , adoptat prin Legea Republicii nr. 122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-110/ 447 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970
Codul penal al Republicii , adoptat prin Legea Republicii nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 (1013-1014) din 13.09.2002. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=33126
Legea Republicii “Cu privire la expertiza judiciară” nr.1086-XIV din 23.06.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 144 – 145/1056 din 16.11.2000.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311530
Legea Republicii privind statutul ofițerului de urmărire penală. Nr.333, adoptată la 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii nr.195 din 22.12.2006. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Hotărîrea nr.23 a Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 23 iunie 2004 “Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, nr.8, 2004, p.5-11.
// http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331431
Monografii, articole de specialitate
Bercheșan V. Tratat de tehnică criminalistică. București: Little Star, 2004. 840 p.
Ciopraga A., Criminalistica. Iași: Junimea, 2001. 526 p.
Doraș S. Criminalistica. Chișinău: Știința, 2011. 630 p.
Ionescu L., Sandu D. Identificarea criminalistică. București: Ed. Științifică, 1990. 262 p.
Golubenco Gheorghe, Colodrovschi Vitalie. Aprecierea raportului de expertiză în cadrul instruirii specializate. În: Perfecționarea continuă a cadrelor din organele afacerilor interne și optimizarea procesului de instruire profesională. Materialele conferinței științifico-practice internaționale, 20-21 decembrie 2002. Chișinău: Academia de poliție, 2003, p.127-128.
Golubenco Gh. Urmele infracțiunii. Teoria și practica examinării la fața locului. Chișinău: Garuda-Art. 1999, 159 p.
Criminalistica. : Junimea, 2010. 430 p.
Suciu C. Criminalistica. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1972. 692 p.
Stancu Em. Tratat de criminalistică. București: Universul Juridic, 2013. 830 p.
Белкин Р.С. Курс криминалистики: Учеб. пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. Москва: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2001. 670 с.
Быков В.Н. Психологические аспекты применения технико-криминалистических средств при расследовании преступлений. В: Теория и практика собирания доказательственной информации техническими средствами на предварительном следствии. Киев: КВШ, 1980, с.26-30.
Бытко Ю.И. Квартирные кражи и некоторые меры их предупреждения. Саратов: СВШМ 1989. 241 c.
Бышевский Ю.В. Криминологическая характеристика квартирных краж. Борьба с квартирными кражами: Межвузовский сборник научных трудов. Омск: ВШМ МВД СССР, 1987. 167 c.
Василиев А.Н. Криминалистика. Москва: МГУ,1980. 634 с.
Волынский В.А. Криминалистическая техника: наука-техника-общество-человек. Москва: ЮНИТИ-ДАНА, 2000. 310 с.
Гончаренко В.И. Научно-технические средства в следственной практике. Киев: КВШ, 1984.162 с.
Каныгин В., Лубин А. Расследование преступлений против личности и собственности. СПб.: Питер, 2008. 298 c.
Криминалистика: учебник для бакалавров. Москва: Проспект, 2014. 567 с.
Коломацкий В.Г. Концепция криминалистического образования (понятие, система, структура). В: Проблемы криминалистики и криминалистической подготовки кадров ОВД в условиях правовой реформы. Тезисы выступлений участников совещания-семинара преподавателей криминалистики и уголовного процесса. Калининград: КЮЗШ МВД РФ, 1992, с.26-31.
Скорченко П.Т. Криминалистика. Технико-криминалистическое обеспечение расследования преступлений. Учеб. пособие для вузов. Москва: Былина, 1999. 270 с.
Филиппов А., Волынский А. Криминалистика. Москва: Норма, 1998. 543 c.
Шевченеко Б.И. Теоретические основы трасологической идентификации в криминалистике. Москва: Юридическая литература, 1975. 164 с.
Эйсман А. А. Заключение эксперта. Москва: Юридическая литература, 1969. 252 с.
Яблоков H.П.Kpиминалистика. Moсква: Норма, 2008. 400 с.
Culegeri de documente, practica judiciară
Tratat practic de criminalistică.V.I. București: Institutul de criminalistică, 1976. 694 p.
Криминалистическое обеспечение раскрытия и расследования корыстно-насильственных преступлений. Спецкурс лекций: Учеб.пособ. для вузов. Под ред. В.П.Лаврова. Москва: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2003. 76 с.
Справочная книга криминалиста. Под ред. Н.А.Селиванова. Москва: НОРМА, 2000. 712 c.
ANEXE
Anexa 1
Analiza dos. penal 2006437 privind săvârșirea furtului
calificat de către inculpații S.M. și D.M.
Circumstanțele cauzei:
În cursul lunii noiembrie 2005, inculpatul Sima Mihai s-a certat cu părinții și s-a mutat Robert care stătea cu chirie în mun. Tulcea Str. I.C. Brătianu Bl. 6, sc. 1, ap.1, jud.Tulcea, trăind în concubinaj și având doi copii minori de întreținut.
Întrucât ambii erau recent eliberați din penitenciar și nu aveau surse de venit, s-au hotărât să fure. Împreună, în noaptea de 11 noiembrie 2005, au sărit gardul la numita Răscitor Măria de unde au furat mai multe păsări pe care le-au dus la locuința unde stăteau cu chirie și le-au consumat. Prejudiciul creat a fost de 5.000.000 lei ROL.
La câteva zile, cunoscând că în apartamentul numitei Bugeac Floarea nu locuia nimeni, aceasta având domiciliul în mun. Galați, au forțat un geam de la apartament și au pătruns în interior de unde au sustras tot ce au găsit (obiecte de îmbrăcăminte, covoare, lenjerie de pat, paturi, veselă, câteva sticle cu țuică) bunuri pe care le-au dus la apartamentul unde stăteau cu chirie. Prejudiciul creat a fost de 10.000.000 lei ROL.
Pe data de 5 decembrie 2005, împreună, au sărit gardul la numita Pândele Lenuța de unde au sustras 6 găini și un cocoș, un bidon cu murături și niște ceapă, în valoare totală de 2.000.000 lei ROL. Tot în aceeași noapte au escaladat gardul locuinței numitului Ignat Vasile și din curte au sustras niște țevi metalice, un plug, iar de sub o aplecătoare mai multe bidoane din plastic, o găleată, ceapă, fasole.
La câteva zile, pe timp de noapte, au pătruns în apartamentul numitului Hurduc Costică, au forțat un geam de la acesta, au pătruns în interior de unde au sustras două paturi, un covor, un topor, două perechi cizme, obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 15.000.000 lei ROL.
In baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii decembrie, pe timp de noapte, cei doi inculpați s-au deplasat la locuința numitului Bugeac Ionescu Ștefan, prin escaladarea gardului au pătruns în interior, de sub o aplecătoare au luat mai multe țevi metalice, veselă, o presă de zdrobit struguri, bidoane, sârmă, pe care le-au transportat pe malul digului de protecție al Dunării, inculpatul Drăgoiu Marius Robert a rămas să le păzească, iar Sima Mihai s-a deplasat la locuința părinților săi să ia căruța și să transporte lucrurile. Prejudiciul creat a fost de 7.000.000 lei ROL.
Situația de fapt așa cum a fost mai sus reținută este dovedită în cauză cu plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de cercetare la fața locului, procesele verbale de identificare și predare a bunurilor sustrase, planșe foto, declarațiile martorului Neculcea Vasile, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților în faza urmăririi penale.
În drept, faptele inculpaților Sima Mihai și Drăgoiu Marius Robert care în baza aceleiași rezoluții infracționale în mod repetat în perioada noiembrie-decembrie 2005, pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, au sustras de , Pandele Lenuța, Ignat Vasile, Hurduc Costică, Bugeac Ionescu Ștefan și Râșchitor Măria bunuri evaluate la 54.000.000 lei ROL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. și pedepsită de art. 208 alin. 1- 209 alin. l, lit. a, g și i Cp. cu apl. art.41alin. .p.a României, texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora urmează să se pronunțe condamnarea lor.
Din fișa de cazier și actele existente la dosar rezultă că inculpatul Sima Mihai, prin s.pen.nr.620/2004 a Judecătoriei Galați rămasă definitivă prin d.pen.nr.460/2004 a Tribunalului Galați și d.p.nr.626/2004 a Curții de Apel a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 9 luni închisoare.
Inculpatul a fost arestat la 27 martie 2003 și a fost eliberat condiționat prin s.p.nr.562/15 martie 2005 a Judecătoriei Galați la data de 21 martie 2005 cu un rest neexecutat de 431 zile.
În aceste condiții inculpatului îi sunt aplicabile și prevederile art.37 lit. »a » Cp. referitoare la recidiva postcondamnatorie.Urmează ca instanța în baza art.61 alin. l teza II Cp. să dispună revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 431 zile închisoare urmând să se contopească acest rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.
În baza art. 71 Cp. se vor interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei drepturile civile prev. de art.64, alin. l lit. a,b și c C. pen.
Din fișa de cazier a inculpatului Drăgoiu Marius Robert și actele existente la dosar rezultă că prin s.pen. 1304/2002 a Judecătoriei Tulcea, modificată prin dec.pen.nr.321/2002 a Tribunalului Tulcea și rămasă definitivă prin d..pen. nr.335/P/2003 a Curții de Apel a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.
Inculpatul a fost arestat la 13 iunie 2003 și eliberat condiționat în baza s.pen.nr.1377 din 15 iulie Judecătoriei Tulcea la data de 20 iulie 2005 cu un rest neexecutat de 510 zile închisoare. În aceste condiții inculpatului îi sun aplicabile și prevederile art.37 lit. »a » cp. referitoare la recidivia postcondamnatorie. De asemeni, în baza art.61 alin.l teza IlC.pen. se va dispune revocarea liberării condiționate pentru restul de 510 zile închisoare neexecutate din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, rest ce va fi contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală.
În baza art.71 Cp. se vor interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei Drepturile civile prev. de art.64 lita,b și c Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, din declarațiile părților civile rezultă că: – Bugeac Floarea a primit o parte din bunurile sustrase astfel că prejudiciul neacoperit este de 3.000.000 lei ROL ; – Pândele Lenuța a primit o parte din bunurile sustrase astfel că prejudiciul neacoperit este de 2.650 lei ROL ; – Hurduc Costică a primit o parte din bunurile sustrase astfel că prejudiciul neacoperit este de 3.000,000 lei ROL; – Bugeac Ionescu Ștefan a primit o parte din bunurilg sustrase astfel că prejudiciul neacoperit este de 4.000.000 lei ROL.
Au rămas cu prejudiciul neacoperit Ignat Vasile și Râșchitor Măria. Urmează ca instanța să-i oblige pe inculpații Sima Mihai și Drăgoiu Marius Robert în solidar să plătească părților civile astfel: către Bugeac Floarea suma de 3.000.000 lei ROL, Pândele Lenuța- suma de 2.650.000 lei ROL, Ignat Vasile-suma de 10.000.000 lei ROL, Hurduc Costică- suma de 3.000.000 lei ROL, Bugeac Ionescu Ștefan – suma de 4.000.000 lei ROL și Râșchitor Măria- suma de 5.000.000 lei ROL. Văzând și dispozițiile art.191 C.proc.pen.
PETRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.208 alin. 1-209 alin. l, lit."a","g" și „i" C.p. cu aplic. art.41 alin.2 și art 37 lit."a" Cp. condamnă pe inculpatul SIMA MIHAI – fiul lui Iordan și Elena, născut la data de 29 octombrie 1976 în oraș Tulcea, jud. Tulcea, cu același domiciliul stabil, de cetățenie română, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar satisfacut, legitimat cu B.I. seria CP nr. 914954 eliberat de Poliția oraș Măcin, CNP-[anonimizat], recidivist la 3 (trei) ani și 6 (sase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat formă continuată, fapte săvârșite în perioada noiembrie-decembrie 2005 cu un prejudiciu total de 54.000.000 lei ROL.
În baza art.61 alin. l teza II Cp. dispune revocarea liberării condiționate pentru restul de 431 zile neexecutate din pedeapsa de 3 ani și 2 luni aplicată prin s.pen.nr.620/4 martie Judecătoriei Galați. Contopește pedeapsa aplicată prin prezenta sentință de 3 ani și 6 luni închisoare cu restul de 431 zile neexecutate urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare.
În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei drepturilor civile prev. de art.64 alin. l lit. a, b și c C. pen.("a"- dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; „b" – dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; „c".- dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii).
În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1, lit "a","g" și „i" C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C. pen. și art.37 lit."a" Cp. condamnă pe inculpatul DRĂGOIU MARIUS ROBERT – fiul lui Ghiocel și Marioara, născut la data de 20 decembrie 1975 în oraș Măcin jud. Tulcea, domiciliat în com. I.C.Brătianu, jud. Tulcea, de cetățenie română, studii 4 clase, fară ocupație, necăsătorit, cu doi copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, legitimat cu B.I. seria HC nr.343338 eliberat de Poliția Măcin, CNP-[anonimizat], recidivist, la 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat formă continuată, fapte săvârșite în perioada noiembrie-decembrie 2005 cu un prejudiciu total de 54.000.000 lei ROL.
În baza art.61 alin. l teza II Cp. dispune revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 510 zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s. pen. nr. 1304/2002 a Judecătoriei Tulcea, modificată prin d.pen.nr.321/2002 a Tribunalului Tulcea.
Dispune contopirea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință cu restul de 510 zile închisoare neexecutate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei a drepturilor civile prev. de art.64 alin. l lit. a,b și c C. pen. ("a"- dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; „b" – dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; „c" – dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii).
Obligă pe inculpați în solidar să plătească părților civile: Bugeac Floarea – suma de 3.000.000 lei ROL prejudiciu neacoperit, Pandele Lenuța – suma de 2.650.000 lei ROL prejudiciu neacoperit, Ignat Vasile suma de 10.000.000 lei ROL prejudiciu neacoperit, Hurduc Costică – suma de 3.000.000 lei ROL prejudiciu neacoperit, Bugeac lonescu Ștefan – suma de 4.000.000 lei prejudiciu neacoperit și Râșchitor Marin – suma de 5.000.000 lei ROL prejudiciu neacoperit.
Obligă pe fiecare inculpat la câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare în folosul statului din care câte 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu (av. Chirilă Manuela și Lazăr Mihaela-Livia) către Baroul Tulcea ce se vor suporta din fondul M.J.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpații și părțile vătămate.
Pronunțată astăzi în ședință publică, 8 noiembrie 2006.
Întocmită conform art.309 Cod proc. pen.
DECLARAȚIE
privind originalitatea conținutului lucrării de licentà/master
Subsemntatul……………………………………………………………………………………
absolvent(a) al (a) Universității Libere Internaționale din , Facultatea …………
specialitatea …………………………………………………………., promoția ………………………………
declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență/master cu titlul …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
elaborată sub îndrumarea dlui (d-nei)………………………………………………………………., pe care urmează să o susțin în fața Comisiei este originală, î-mi aparține și î-mi asum conținutul sâu în întregime.
Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență/master, monografii, lucrări de specialitate, articole etc., publicate sau postate pe Internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență/master fiind menționate în cuprinsul acesteia.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop.
Data………………………. Semnătură, student……………………………………………………
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asistenta Tehnico Criminalistica A Descoperirii Furturilor DIN Apartamente (ID: 164669)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.