Asistenta Minorului Traficat Si Repercusiuni In Mass Media ale Fenomenului

Capitolul 1. Repere orientative privind fenomenul traficului de persoane

Evoluția fenomenului

Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională.

Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează constant.

În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilității foarte mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor, iar, în al doilea rând, din obscuritatea fenomenului, asigurată de menținerea manifestărilor sale în contextul unor activități aparent legale.

În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, Europa de est fiind citată cu țări de origine și de tranzit pentru marile rețele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar și din țările vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinația în țările din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum și Turcia, Grecia sau statele din Europa Occidentală.

Deși fenomenul ia amploare în întreagă lume, el se manifestă cu precădere în zonele în care lipsește o legislație corespunzătoare și un sistem de cooperare eficient între instituțiile guvernamentale și societatea civilă.b#%l!^+a?

De aceea, un prim aspect care privește traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariția.

Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale poliției din alte state, datate la sfârșitul secolului al XIX-lea, care indicau răpiri și vânzări de copii și fete din satele locuite de evreii din Țara Galilor și din alte țări ale Europei Centrale și de Est în bordelurile din toată lumea, în special în America de Sud. În America Latină și în Caraibe, în particular Argentina și Brazilia, date despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii 1860.

Peste mai bine de un secol și jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic b#%l!^+a?b#%l!^+a?aceiași, însă datorită tendințelor de industrializare, internaționalizare și globalizare au apărut și cauze noi.

O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea fenomenului traficului de ființe umane, face posibilă gruparea acestora.

Discriminarea pe piața muncii relevată prin ratele ridicate ale șomajului (pe piața muncii femeile sunt ultimele angajate și primele concediate, în acest mod fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenționale ale economiei, trebuind să muncească „la negru” pentru a-și câștiga existența, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piața muncii „la negru” fiind industria sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii și cu ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în țările mai dezvoltate, ca unică b#%l!^+a?soluție.

Corupția autorităților poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane; traficul și corupția se completează reciproc, prin aceea că traficul creează multiple oportunități care au ca finalitate coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor de subminare a întregului efort depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen.

Controlul slab al granițelor, lipsa sistemului de evidență a persoanelor care emigrează, în țara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existența unui cadru legislativ neadecvat, inaplicabil referitor la migrație, la combaterea traficului de persoane, protecția victimelor și a martorilor constituie, de asemenea, cauze care au determinat apariția și dezvoltarea traficului de ființe umane.

Restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de destinație, precum și reglementările foarte restrictive cu privire la migrația legală impuse de țările cu o economie mai dezvoltată, spre care tind victimele traficului, limitează cu severitate orice formă de migrație legală, situație care favorizează traficul.

Internaționalizarea grupărilor criminale și profiturile mari obținute în urma traficului de femei au creat premisa ca Interpolul să califice traficul ca fiind crima cu cea mai rapidă ascensiune din lume, iar O.N.U. accentua că traficul a devenit un business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari.

Factorii informaționali scăzuți privind realitățile pieței muncii sau nivelul de trai în țările de destinație, posibilitățile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare, consecințele muncii b#%l!^+a?b#%l!^+a?b#%l!^+a?la negru determină aprecierea incorectă a șanselor reale de succes, favorizând traficul.

Potrivit unui studiu comandat de O.I.M. în România, s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină și preced apariția traficului de ființe umane, astfel:

– amplasarea geografică „avantajoasă”; România fiind țară de origine, de tranzit și de destinație favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova și Muntenia) și rezidența într-o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele care locuiesc în marile orașe sunt mai vulnerabile față de trafic, în comparație cu cele care locuiesc în comunități mici, rurale);

– grupurile de apartenență; tinerele care locuiesc într-un mediu instituționalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;

– abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și dezintegrarea socială; astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într-o instituție, crește substanțial vulnerabilitatea față de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de migrație și trafic, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându-le pe tinere să-și caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinți și tinere generează sentimentul de nonapartenență la familie și mărește vulnerabilitatea față de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării și facilitează desprinderea de familie și de comunitate; b#%l!^+a?

– achizițiile și aspirațiile personale; dorința de realizare personală și independență financiară se află într-un raport de directă proporționalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinatate este o cauză dominantă în apariția traficului);

În altă ordine de idei, cauzele traficului pot fi raportate la cele trei mari nivele de coexistență: traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării forței de muncă și donarea de organe.

Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare și mai importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanți. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

În concluzie, se poate spune că sărăcia, șomajul, discriminarea pe piața muncii, violența domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în general, nașterea unei dorințe de „evadare către o lume mai bună,” astfel încât ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate cu ușurință.

Cauzele apariției și evoluției fenomenului precum și formele acestuia

Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională.

Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând b#%l!^+a?profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind oproblemă ce se agravează constant.

În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, România fiind citată ca țară de origine și de tranzit pentru marile rețele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar și din țările vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinația în țările din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum și Turcia, Grecia sau statele din Europa Occidentală.

Deși fenomenul ia amploare în întreagă lume, nu doar în țara noastră, el se manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc o legislație corespunzătoare și un sistem de cooperare eficient între instituțiile guvernamentale și societatea civilă.

Prevenirea și combaterea traficului de persoane (în special femei și copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor (de origine, tranzit, destinație) o abordare globală și internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a b#%l!^+a?b#%l!^+a?traficanților și de protecție a victimelor. b#%l!^+a?

Din definiția traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor si copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune, în raport de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului ).

Privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de ființe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu.

Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriașe), rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic și pe baza cărora se realizează activitatea de traficare).

Din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în sine, eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de experiențe sexuale către est, unde piața prostituției

este mai tentantă.

Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiția de “marfă”, sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluție viitoare.

Din perspectiva implicațiilor sociale, datorită creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de b#%l!^+a?persoane devine un fenomen național și transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor moderne.

Discriminarea femeilor

Perioadele de criză determinate de conflicte sau de creșterea șomajului, sunt însoțite deseori de reinstalarea stereotipurilor de genul: bărbatul câștigă banii, locul femeii este acasă pentru a munci în gospodărie. În unele țări, de exemplu în Repulica Moldova, nu există o lege care interzice discriminarea femeilor; studiile efectuate în această țară arată că, de multe ori, femeile nici nu sunt conștiente că ar trebui să aibă dreptul să fie tratate în mod egal cu bărbații.

În alte țări, chiar dacă legislația națională interzice discriminarea pe criterii de sex, b#%l!^+a?b#%l!^+a?legea respectivă nu conține o definiție clară a discriminării, sau se operează cu o definiție de lucru, creată în practica judiciară. Lipsa unei definiții clare împiedică aplicarea legii. Alte deficinețe sunt faptul că discriminarea femeilor nu este prevăzută în programa facultăților de drept ca temă de studiu distincă, și faptul că nu există avocați și judecători pregătiți sau cu experiență în rezolvarea acestui tip de cazuri. Din acest motiv, persoanele care se fac vinovate de discriminare pe motiv de sex nu pot fi trase la răspundere, iar victimele nu pot cere despăgubiri, nici pe cale judiciară, nici pe alte căi.

Discriminarea pe piața ocupării forței de muncă

Pe piața ocupării forței de muncă, femeile sunt ultimele care sunt angajate și primele b#%l!^+a?care sunt concediate. Pentru a-și câștiga existența, ele sunt din ce în ce mai mult nevoite să accepte munca "la negru". Unul dintre cele mai dinamice sectoare ale muncii la negru este industria sexului, în care femeile au un grad foarte înalt de risc.

În concluzie, când aceste femei nu mai au acces la locurile de muncă legale și reglementate, ele sunt obligate să lucreze în cadrul unor rețele criminale, fără protecție socială, fiind exploatate sexual sau muncind în gospodărie în condiții inumane.În plus, discriminarea pe piața ocupării forței de muncă se manifestă și prin hărțuire sexuală. De exemplu, în multe firme din Rusia nu este nimic ieșit din comun ca un șef să pretindă de la secretara sa să întrețină relații sexuale cu el. În anunțurile din ziare se caută deseori secretare "fără complexe" și toată lumea știe că această expresie se referă la femei care doresc o relație sexuală. Unele state, inclusiv Rusia, interzicerea hărțuirii sexuale încă nu a fost introdusă în legislația muncii sau în codul civil.

Factorii sociali

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Cercetările efectuate în ultimii anii arată că mai există și alte motive, în afara celor economice, care determină un mare număr de femei din Estul și Sud-Estul Europei să plece în b#%l!^+a?străinătate pentru a se prostitua. Tocmai în perioadele de criză economică apar în societate tendințe de austeritate, prin care structurile patriarhale și diferențele dintre bărbați și femei joacă un rol mult mai mare ca înainte. Femeile, care se aflau oricum într-o situație de inferioritate față de bărbați, au acum o "valoare" și mai redusă. În aceste regiuni europene, multe femei și fete sunt condiționate social să considere propriul corp și propria sexualitate ca fiind o "resursă" – deseori ele cred că este singura lor "resursă". Aceste concepții determină perpetuarea fenomenelor de marginalizare și discriminare a femeilor în viața de zi cu zi, ele nemaiavând posibilitatea să joace un rol activ în transformarea și conducerea societății în general.

Violența îndreptată împotriva femeilor

Violența împotriva femeilor, mai ales violența în familie (domestică), este o altă cauză a vulnerabilității femeilor la traficul de persoane. Violența în familie determină un mare număr de fete și femei tinere să își părăsească familiile și țara de origine, deoarece ele nu primesc nici un fel de ajutor sau protecție din partea statului respectiv.
Pentru femeile confruntate de șomaj, hărțuire sexuală și violență în familie, promisiunea unui loc de muncă în străinătate bine plătit, apare ca o salvare magică într-o lume mai bună.

Factorii care le "împing" pe femei să-și părăsească mediul lor de viață sunt, între altele:

Șomajul

Sărăcia

Gradul redus de educație școlară și profesională

Discriminarea femeilor

Violența b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Alături de acești factori negativi, de discriminare, mai există și o serie de factori "de atracție" a femeilor și fetelor spre avantajele vieții într-o țară occidentală bogată, făcându-le mai vulnerabile pentru traficul de persoane:

Speranța unui loc de muncă și a unui salariu

Speranța prostituatelor de a câștiga mari sume de bani

Accesul la facilitățile vieții în occident

Speranța la o poziție mai bună în societate și la tratamente mai umane

Percepția occidentului ca un mediu "strălucitor", de lux

Cererea de femei "reproductive"

Cererea de prostituate "exotice"

Cererea de forță de muncă ieftină

Consideratii juridice privind infracțiunea de trafic de persoane b#%l!^+a?

Prin definiție o activitate economică ilegală, traficul și exploatarea victimelor sunt instrumente ale criminalității organizate, pentru acumularea resurselor financiare uriașe. Ca încălcare majoră a drepturilor fundamentale ale omului, este o ofensă adusă demnității umane, pe care România nu o poate trece cu vederea. Ca activitate ilegală transfrontalieră, este un element care amenință securitatea și un domeniu de cooperare important în interiorul UE și în parteneriat cu state, regiuni și terțe organizații internaționale.

Reacția socială oportună împotriva traficului de persoane reclamă o abordare multidisciplinară și multiinstituțională. Răspunsul normativ a avut în vedere, în anul 2012, incriminarea cât mai riguroasă, dură, explicită și posibil rezonabilă în termeni de timp consumat, a infracțiunilor de trafic de persoane, precum și înlesnirea și promovarea măsurilor privind asistența victimelor.

În ultimii ani, factorii de decizie din Uniunea Europeană lansează apeluri repetate către comunitatea internațională, inclusiv către instituțiile de la nivel regional și național, organizații non-guvernamentale, internaționale și alte organizații ale societății civile, precum și către instituțiile și agențiile Uniunii Europene, atât pentru a contracara provocările ridicate de infracționalitatea transnațională, cât și pentru a oferi o reacție clară și cuprinzătoare în direcția b#%l!^+a?unor politici multidisciplinare, coerente și coordonate, cu implicarea tuturor actorilor vizați din b#%l!^+a?țările de origine, tranzit și destinație pentru traficul de persoane și exploaterea victimelor. O astfel de reacție explicită trebuie să fie în concordanță cu standardele drepturilor b#%l!^+a?omului, acordându-se o atenție particulară traficului de femei și copii, în conformitate cu instrumentele internaționale.

Reglementarea normativă a multiplelor variabile ale fenomenului traficului de persoane, luat în considerare cel puțin ca fenomen social, economic, psihologic și infracțional, joacă rolul consistent al orientării acțiunilor instituționale a agenților sociali care participă în diferitele arii ale intervenției organismului social, centrate fie către combaterea infracționalității, fie către intervenția bazată pe conceptele de prevenire, cea care urmărește protecția și asistența specializată a victimelor, ori cooperarea între instituții sau între acestea și organizațiile societății civile, de profil.

In ceea ce privește reglementarea normativă a multiplelor aspecte incidente unui fenomen social și de criminalitate organizată, cum este fenomenul traficului de persoane, era dată de eforturile cumulate ale reprezentanților diferitelor autorități publice centrale și organizații ale societății civile în elaborarea proiectului noii strategii naționale în domeniul prevenirii, asistenței victimelor și combaterii traficului de persoane (SNITP) pentru perioada 2012-2016. Iată că putem vorbi astăzi de o strategie multianuală2 și de un plan de acțiune pentru implementarea Strategiei în următorii doi ani.

H.G. nr. 1.142 din 27 noiembrie 2012 privind aprobarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016 și a Planului național de acțiune 2012-2014 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016.

b#%l!^+a?

Ambele pun în valoare punctele de vedere ale diferitelor autorități centrale și organizații ale societății civile care au participat la elaborarea strategiei.

Deloc lipsit de importanță este faptul că acest document de politici publice oferă un răspuns bazat pe realitățile și legislația europeană în materie, preconizând, printre altele:

reconfigurarea sistemului de servicii de protecție și asistență a victimelor traficului de b#%l!^+a?persoane, b#%l!^+a?

îmbunătățirea capacității de identificare timpurie a victimelor și de referire către furnizorii de servicii specializate,

creșterea gradului de includere a victimelor traficului de persoane în programe specializate de reabilitare și reintegrare socială,

eficientizarea măsurilor de sprijinire a victimelor, care se constituie martor sau parte b#%l!^+a?vătămată, pe durata procesului penal și facilitarea accesului la formele de compensație financiară.

Ca rezultat remarcabil al demersurilor de reglementare legislativă din aria politicilor publice, SNITP 2012-2016 și-a fixat ca scop dinamizarea activităților instituțiilor statului, încurajarea participării și implicării organizațiilor internaționale și non-guvernamentale în lupta împotriva traficului de persoane, motivarea cooperării interinstituționale și internaționale, aducerea, în mentalitatea colectivă a realității problematice a acestui fenomen, prin trimitere la efectele negative implicate, adaptarea și îmbunătățirea calității serviciilor de asistență oferite victimelor traficului de persoane.

Pentru a contextualiza oportunitatea adaptării SNITP la realitățile globale, anii 2012 și 2013 au fost caracterizați, pe plan european, printr-o activitate extrem de intensă a factorilor de decizie, prin inițiative de modernizare a actualului cadru legislativ, prin organizarea unor conferințe ministeriale de impact.

Un obiectiv important al acestor conferințe a fost acela de a oferi prilejul abordării unor provocări din ce în ce mai importante pentru Uniunea Europeană, de a-și consolida capacitatea de acțiune în parteneriat și cooperare la nivel internațional, în domeniul prevenirii, protecției victimelor traficului de persoane și al trimiterii în judecată a traficanților.

Dimensiunile psiho-socială, economică și infracțională ale fenomenului traficului de persoane solicită organismului social un tip de adaptare permanentă la dinamica accentuată a acestui fenomen. Este motivul pentru care SNITP fixează, prin obiective generale, sectoriale și b#%l!^+a?b#%l!^+a?acțiuni punctuale, cadrul general care va permite dispozitivului național antitrafic mobilizarea de resurse și acțiuni multiple și coordonate, subsecvente domeniilor prevenirii, combaterii fenomenului și asistenței acordate diferitelor categorii de victime ale traficului de persoane (VT).

În demersurile de elaborare a SNITP, partenerii au urmat un plan de lucru, care a inclus și o secvență de analiză a eficienței strategiei anterioare, cu trimitere directă la calitatea realizării obiectivelor, impactul acțiunilor singulare și interinstituționale etc. Consumul de timp pentru elaborarea SNITP a fost determinat de:

procesul de durată al consultărilor interinstituționale organizate de către ANITP, cu participarea ansamblului instituțiilor publice și a unor organizații ale societății civile. Au fost analizate și dezbătute puncte de vedere și perspective instituționale și multidisciplinare, în desfășurarea mai multor întâlniri de lucru și consultative, rezervate câtorva subdomenii de acțiune: combaterea traficului de persoane, prevenire și asistența victimelor, toate având ca punct de plecare rezultatele evaluării implementării Strategiei anterioare, dar mai ales dinamica accentuată a evoluției fenomenului traficului de persoane din ultimii ani. Un grup tematic a fost rezervat consultării ONG ce desfășoară activități în domeniu, în vederea adăugării perspectivei societății civile în conținutul Strategiei; b#%l!^+a?

consultarea strategiilor naționale ale SM ale UE, în domeniu;

nevoia de integrare a perspectivei europene în filosofia și conținutul SNITP 2012-2016. Acest lucru a fost posibil și prin analiza prevederilor Directivei nr. 36/2011 a

Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia;

necesitatea realizării evaluării rezultatelor implementării strategiei anterioare, care a permis identificarea acelor obiective și acțiuni ce au favorizat progrese semnificative, dar și identificarea punctelor slabe pentru al căror răspuns noul proiect de strategie identifică și propune obiective și acțiuni adaptate realităților dinamicii fenomenului b#%l!^+a?b#%l!^+a?traficului de persoane din ultimii ani. Acest proces a consumat aproape un an, în condițiile organizării consultărilor interinstituționale, prin intermediul unei anchete pe bază de chestionar;

s-a avut în vedere, ca referință importantă, adoptarea, de către UE, a strategiei împotriva traficului de persoane. Întârzierea adoptării acestui act normativ de referință pentru toate statele membre ale UE a fost un alt motiv pentru care strategia României a stat în așteptare. b#%l!^+a?

Proiectul SNITP a fost abordat și din perspectiva recentelor priorități ale Președinției Consiliului UE, în domeniul justiției și afacerilor interne, statuate în Programul Stockholm. Acestea vin să completeze rolul instituțiilor din România și impun noi obiective:

1. politică eficientă, coerentă și coordonată în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane;

2. adaptarea legislației în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, precum și al asistenței oferite victimelor.

Propunerea noii directive a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimei, demonstrează viitoarele priorități în domeniu la nivel european, respectiv:

a) măsuri pentru adecvarea pedepselor la gravitatea infracțiunilor comise;

b) competența extrateritorială mai extinsă și cu un grad de obligativitate mai ridicat, statele membre fiind astfel obligate să îi urmărească penal pe resortisanții sau persoanele care își au reședința pe teritoriul lor și care au comis infracțiunea de trafic în afara teritoriului statului respectiv;

c) îmbunătățirea asistenței acordate victimelor, în special a tratamentului medical, precum și a măsurilor de protecție.

Reflectarea fenomenului în mass media

Apariția și dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă au jucat și continuă să joace un b#%l!^+a?rol central în cadrul sistemului social indiferent de perspectiva de abordare. Din punct de vedere politic, presa este considerată “a patra putere”, din punct de vedere economic industriile culturale vehiculate prin mass-media implică circulația celui mai mare volum de capital din industriile civile. Din perspective socio-culturale, psihologice și psiho-sociologice, impactul și b#%l!^+a?b#%l!^+a?influența mass-media au făcut obiectul preocupărilor a numeroși cercetători, ajungându-se la ipoteze și concluzii dintre cele mai diverse, toate având ca punct comun recunoașterea rolului central pe care îl ocupă comunicarea în masă – sub toate formele sale – în procese psiho-sociale fundamentale cum sunt socializarea, controlul social, atribuirea, comportamentul pro- și anti-social, influența socială, stereotipuri, prejudecăți, discriminare și reprezentări sociale.

Inutil de menționat că studierea comunicării în general și cea a comunicării în masă, în mod special, obligă la abordări pluridisciplinare și constituie un subiect prea vast și complex pentru a putea fi supus unei cercetări care să treacă de sfera teoretică în cadrul prezentei lucrări. Pentru atingerea obiectivelor propuse și pentru stabilirea cadrului conceptual în care se înscrie demersul de față, este suficientă o trecere în revistă a principalelor teorii privind impactul mediatic.

Problema este abordată în literatura de specialitate în termeni de funcții, roluri, efecte și influențe ale media în cadrul sistemului social per ansamblu și pentru fiecare subsistem în parte. Dacă primele două acoperă, în principal latura, funcțională și normativ-deontologică a

activității de comunicare în masă referindu-se la obiective, misiuni, locul ocupat de instituțiile media în diferite sisteme sociale, cele din urmă privesc latura mai subiectivă, variabilă și, b#%l!^+a?inevitabil, dificil de măsurat, a implicațiilor și rezultatelor mai mult sau mai puțin așteptate,

mai mult sau mai puțin benefice ale acestui tip de comunicare socială.

Înainte de toate, mass-media constituie, prin însăși natura tipului de interacțiune pe care o implică, entități care structurează și determină procesele sociale.

Într-un mod fundamental, folosirea mijloacelor de comunicare transformă organizarea spațială și temporală a vieții sociale, creând noi forme de acțiune și de interacțiune, și noi moduri de exercitare a puterii, care nu mai sunt legate de împărtășirea unui spațiu comun.

În plus, mass-media au o universalitate pe care nu o are nici o altă instituție: oferă un bagaj comun de idei și imagini, care depășește barierele sociale și geografice”.

Efectele și influențele mass-media se manifestă, așa cum arată studiile întreprinse până în prezent dublate de experiența empirică a fiecăruia dintre noi, la nivel individual, la nivel de grup sau colectivitate și la nivelul întregii societăți. De cele mai multe ori, un anume efect micro-social se traduce la un nivel superior într-un mod cu totul diferit. Cu alte cuvinte, ceea ce b#%l!^+a?b#%l!^+a?produce un efect pozitiv pentru un individ sau grup, poate produce un alt efect (pozitiv sau negativ) asupra altui individ, grup, sau asupra restului societății. De asemenea, efectele media privite ca “ansamblu de procese și de consecințe pe care le presupune receptarea mesajelor, procese și consecințe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare” se pot manifesta cu valențe și intensități diferite pe termen scurt, mediu și lung.

După cum reiese din aceste considerații, nu putem vorbi de un efect al mediatizării unui eveniment ci vorbim de efecte diverse, asupra unor entități sociale diverse, în perioade de timp diverse. O categorie aparte de influențe pe care mediatizarea unor evenimente le produce în b#%l!^+a?sfera socială sunt așa-numitele “efecte perverse” care influențează negativ procese, fenomene, comportamente sociale și care nu mai pot fi contracarate decât printr-o reacție a posteriori. Acestea apar incidental și independent de voința vreunuia dintre actorii implicați în eveniment sau în actul de comunicare, nu sunt dorite dar nici prevăzute, pot fi însă intuite sau determinate probabilistic. Cum vom demonstra în subcapitolul următor, logica editorială și ritmul alert al modalității în care realitatea se desfășoară în planul actualității mediatice nu permit alocarea unui timp suficient pentru cercetarea eventualelor efecte perverse pe care le pot avea unele acte de comunicare și, mai mult decât atât, nu există timp suficient (nici la emițător nici la receptor) pentru a remedia erorile identificate post factum.

Preocupările studierii impactului media asupra publicului vizavi de mediatizarea fenomenului terorist, se înscriu în sfera efectelor și influențelor la nivel macrosocial. Din acest punct de vedere, D. Mc Quail identifică două categorii: efectele centrifuge ale media și efectele centripete. Primele privesc tendințele de fragmentare, dispersie, atomizare socială provocate de izolarea indivizilor, masificarea lor, reprimarea acțiunii critice colective și coezive prin ruperea legăturilor inter-individuale determinate de expunerea la conținuturile media; cele din urmă se traduc în capacitatea media de a acționa pentru integrarea individului, întărirea legăturilor sociale și a controlului social, provocând o consolidare a conștiinței colective.

Teoriile fundamentale privind impactul media se structurează pe trei niveluri de profunzime ce corespund, în același timp, unor perioade distincte de cercetare a comunicării în masă. M. Coman le clasifică, după intensitatea atribuită impactului media asupra publicului, în b#%l!^+a?teoriile efectelor puternice, limitate, și slabe.

Teoriile din prima categorie, corespunzând primei vârste a cercetărilor privind b#%l!^+a?b#%l!^+a?comunicarea în masă – perioada interbelică și imediat după cel de-al doilea război mondial – au ca premise de bază un public slab, fără spirit critic, neinstruit și lipsit de posibilități reale de punere în discuție a conținuturilor vehiculate de media care constituie vocea unică. În acest context, media sunt atotputernice, iar relația cu publicul este una de tip stimul-răspuns în care mesajul își atinge întotdeauna ținta determinând atitudinea și comportamentul dorit de comunicatori. Pluralismul și interacțiunea inter-personală sunt copleșite de mesajul manipulator al media. În această ordine de idei, clasele dominante își manifestă puterea și controlează masele prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic folosindu-se de sistemul educațional și de canalele de informare în masă pentru a-și impune ideologia. Aceste prime studii au fost evident influențate de războiul propagandistic declanșat în cel de-al doilea război mondial (propaganda nazistă și cea comunistă, contra-propaganda occidentală) care au oferit sociologilor și analiștilor subiecte de cercetare foarte interesante și ilustrative pentru înțelegerea mecanismelor persuasiunii, propagandei, manipulării și potențialului oferit de media în aceste ipostaze.

Teoriile efectelor limitate sunt specifice celei de-a doua vârste a studiilor privind impactul media – anii ’50, ’60, ’70 – și iau în considerare noi elemente impuse de o educare a publicului în privința receptării mesajului mediatizat. În aceste condiții, individul nu mai este la fel de slab și neputincios, iar media nu mai sunt atotputernice în raport cu diversele publicuri structurate pe criterii conjuncturale: “Anumite tipuri de comunicare, referitoare la anumite probleme, aduse în atenția unor anumite categorii de public, în anumite condiții, pot produce anumite efecte”. Se teoretizează conceptul de opinie publică, spațiu public, persuasiune, argumentare. Apare noțiunea de lider de opinie ca factor analitic interpus între media și individ, receptarea transformându-se într-un “flux în doi pași” în care comunicarea inter-personală capătă un rol predilect în formarea opiniilor.

Teoriile efectelor slabe sunt caracteristice perioadei exploziei tehnologice și a expansiunii rețelelor de comunicare în care pluralismul și libertatea informării sunt privite ca factori care elimină posibilitatea manipulării individului prin mesaje media. Publicul considerat până la acest moment pasiv devine o entitate activă care caută informația în funcție de propriile interese și convingeri. Apar concepte ca “expunere selectivă”, “lectură activă”, “adecvare la public” care conduc într-o direcție diametral opusă primelor studii: nu media sunt cele care b#%l!^+a?b#%l!^+a?controlează individul ci, dimpotrivă, individul alege media în funcțiile de utilitatea și de gratificațiile pe care acestea i le oferă.

Noile tehnologii aduc și noi efecte din ce în ce mai greu de sesizat și cercetat, iar simpla împărțire a influențelor media în funcție de intensitatea cu care pot sau nu impune un mesaj persuasiv sau altul, condiționând astfel atitudini și comportamente, nu mai corespunde cerințelor impuse de fenomene ca post-modernismul și globalizarea. Teoriile timpurii, în esență critice, ale Școlii de la Frankfurt, în care sunt teoretizate conceptele ca “de-politizarea spațiului public”, “imperialismul cultural”, “industrii culturale”, sunt urmate de teoria “determinismului tehnologic” a lui M. Mc Luhan, și cercetări ale noilor evoluții privind “Căile Persuasiunii”, b#%l!^+a? “Sfera Dezinformării”, teorii care – aplicate în studiul comunicării de masă – nu pot fi cuprinse într-o singură categorie de efecte.

M. Petcu face o împărțire mai subtilă și mai aprofundată a teoriilor impactului media distingând între efecte majore, limitate și complexe116. Dacă în primele două categorii intră teoriile de referință prezentate și de M. Coman, cea de-a treia include și abordările mai cuprinzătoare ce iau în calcul multiple condiționări tehnice, politice, psihologice, socioculturale:

determinismul tehnologic, efectul cultivării, spirala tăcerii, funcția de agendă a mass-media, teoria decalajului cognitiv.

În studierea literaturii de specialitate privind efectele particulare ale acoperirii mediatice a fenomenului terorist vom stabili ca bază de pornire aceste efecte complexe, reținându-le ca punct de reper și pe cele ce le preced (deși țin de școli de gândire diferite și sau conturat în perioade distincte) ca pe un complex de corelații care constituie un ghid pentru diverse situații și contexte actuale ale comunicării în masă.

Într-o societate deschisă este imposibil de garantat că strategiile și acțiunile antiteroriste nu vor fi blocate sau întrerupte de unele practici jurnalistice mai mult sau mai puțin responsabile.

Întrucât teroarea este îndreptată spre media și nu spre victime, succesul ei este definit în termeni de acoperire mediatică. Și nu există în Vest o alternativă în care să nu existe acoperire mediatică pentru că se acționează într-o societate liberă. b#%l!^+a?

Însă în sistemele caracterizate de o cultură politică solidă și de o practică democratică matură b#%l!^+a?b#%l!^+a? “contribuțiile aduse de media în lupta antiteroristă sunt atât de valoroase încât depășesc riscurile neîndoielnice de prejudiciere aduse de jurnaliștii neprofesioniști”.

Această afirmație nu este un adevăr a priori, nu este o lemă a spațiului public și nici o profeție. Acolo unde nu există legi și concepte universal valabile, ci doar variabile și noțiuni abstracte, acolo unde pluralismul și jocul democratic stabilește și reevaluează constant dimensiunile și definițiile acestora, singurul punct de sprijin al tuturor entităților implicate este principiul reglator. În problema de față afirmația de mai sus reprezintă acest principiu reglator al sistemului fără de care nu poate exista homeostazia.

Capitolul 2. Traficantul de persoane (psihologie,comportament, personalitate)

2.1 Infractorul ca “personalitate”- perspectiva psihologiei juridice asupra traficului de persoane

Cine sunt traficanții? De obicei sunt bărbați, dar și femei, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Majoritatea au ocupații legate de locuri care le dau posibilitatea unui contact direct cu potențialele victime: barmani, chelneri, taximetriști etc. Ei au aerul unor persoane demne de încredere și afișează discret semne ale bunăstării. Sunt foarte convingători și au mereu la îndemână o poveste despre cineva care a plecat și s-a realizat din toate punctele de vedere în străinătate. Acești “binevoitori” dispuși să ajute o tânără să câștige mai bine peste hotare sunt, uneori, cunoștințe sau chiar rude ale ei. Când oferta vine din partea unei cunoștințe directe, aceasta este fie ocazională (întâlnirea a avut loc într-un bar, de exemplu), fie vagă (foști colegi sau alte persoane întâlnite în trecut).

Traficanți români, sârbi, albanezi etc., sunt organizați în rețele transfrontaliere, cu b#%l!^+a?tentacule până în satele și orașele din FRI Macedonia, Bosnia-Hertegovina sau regiunea Kosovo, unde tinerele sunt vândute pentru prostituție în barurile de noapte. Iar “proprietarii” lor nu ezită să le vândă mai departe, la un preț din ce în ce mai mare, atunci când au nevoie de noi atracții …

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM)

Organismul care încearcă să combată și să prevină traficul de ființe umane la nivel mondial. În România, OIM desfășoară un program de asistență pentru victimele traficului, prin b#%l!^+a?b#%l!^+a?multe tinere au fost repatriate voluntar și ajutate să reînceapă o viață normală.

Sunt încă mulți cetățeni, în special tineri – ei reprezintă segmentul cel mai vulnerabil, atât din mediul urban, cât și rural-, care nu cunosc cu adevărat riscurile pe care le prezintă plecarea în străinătate, lucru pe care se bazează și traficanții. Lipsa de informare, precum și situația materială precară reprezintă factorii favorizanți ai traficului. Proveniența dintr-o familie dezorganizată sau dintr-un mediu în care tânara a suferit abuzuri crește riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinatate. Nivelul scăzut de educație impiedică viitoarea victimă să evalueze corect și realist informațiile și planurile prezentate de recrutor. Motorul fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susținută de credința nefondată că, în străinatate, realizarea personală este mai ușoară. O atare decizie se manifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situație materială grea și cu o lipsă de perspective în propria lor țară.

Obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de persoane îl constituie relațiile sociale referitoare la respectarea unora dintre drepturile și libertățile fundamentale ale omului cum sunt dreptul al viață și integritate corporală, dreptul la muncă liber aleasă prestată în condiții de igienă și securitate și remunerată echitabil, dreptul la libertate individuală, dreptul de a nu fii supus la tratamente crude, inumane sau degradante, dreptul la onoare și reputație proprie, astfel cum au fost consacrate în Constituție și în Pactele internaționale la care țara noastră este parte.

Obiectul material al infracțiuni îl constituie corpul ființei umane asupra căreia se b#%l!^+a?răsfrâng acțiunile exercitate de traficant.

b#%l!^+a?

Subiecții infracțiunii

-Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale cerute pentru subiectul activ al unei infracțiuni,fără a îndeplini o calitate specială

-Subiect pasiv al infracțiunii poate fi orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani. Dacă subiect pasiv este o persoană care nu a împlinit 18 ani fapta constituie infracțtiunea de trafic de minori prevăzută la articolul 13 din legea 678/2001.

b#%l!^+a?

Latura obiectivă

Traficul de persoane este o infracțiune cu conținuturi alternative, care în forma sa b#%l!^+a?simplă se poate realiza prin oricare din următoarele acțiuni-rezultat:

a)recrutarea unei persoane,

b)transportarea unei persoane,

c)transferarea unei persoane,

d)cazarea unei persoane,

e)primirea unei persoane,

obținute (comise) printr-una din următoarele acțiuni-mijloc:

1)amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere,

2)răpire, fraudă ori înșelăciune,

3)abuz de autoritate,

4)profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința,

5)oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane,

toate acestea în scopul exploatări unei persoane care este victimă.

Practic, latura obiectivă a infracțiuni se poate realiza prin oricare dintre acțiunile-rezultat de la litera a) la e) ca urmare a folosirii oricăreia dintre ”metodele de convingere” (sau acțiuni-mijloc) de la punctele 1-5, pentru atingerea unui scop clar: exploatarea persoanei. De exemplu pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii este suficient ca acțiunea d recrutare a persoanei să se facă prin oricare din metode (acte comisive și ele) precum: amenințare, răpire sau prin abuz de autoritate…sau prin darea de alte foloase pentru obținerea consimțământului…ș.a.m.d., în scopul prestabilit al exploatării persoanei recrutate. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Printre termenii folosiți la incriminarea faptei legea îl explică doar pe cel de b#%l!^+a?”exploatare”. Credem că pentru înțelegerea sensului celor 5 termeni enumerați la literele a-e, este necesar să redăm explicațiile date de D.E.X. după cum urmează:

A recruta înseamnă aici a angaja, a primi pe cineva pe baza unei alegeri, a câștiga pe cineva pentru o anumită activitate.

A transporta înseamnă a duce cu un vehicul persoane dintr-un loc în altul.

A transfera înseamnă a muta de la o instituție la alta (în aceeași localitate sau în alta), a-și schimba locul de muncă ori a transmite un drept de la cineva la altcineva, a face schimb de la un sistem la altul.

A caza are înțelesul de a instala pe cineva într-o locuință sau spațiu construit, pentru o perioadă de timp.

A primi semnifică a accepta ceea ce ți se oferă, a admite sau a include pe cineva într-o întreprindere, instituție sau organizație, a accepta sau admite ceva sau pe cineva.

Sensul termenilor “prin amenințare”, “prin violență”nu ridică probleme de interpretare ți se vor avea în vedere explicațiile date de doctrină al articolele 193 și 180 C.pen. în timp ce sintagma ”prin alte forme de constrângere” ar putea include chiar și șantajul.

Înțelesul expresiei ”prin răpire“ folosit de legiuitor și în cazul formei agravate a infracțiunii de lipsire de libertate și anume procedeul prin care făptuitorul ia persoana din locul unde se află și o duce într-un alt loc împotriva voinței sale. În acest caz se pune problema dacă infracțiunea de lipsire de libertate a persoanei se absoarbe în infracțiunea de trafic de persoane b#%l!^+a?sau ne aflăm în cazul unui concurs de infracțiuni.

2.2 Etapele principale in savarsirea infractiunii : faza recrutarii, faza transportarii, faza trecerii frontierei, faza vanzarii, faza exploatarii

Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională.

În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilității foarte mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor, iar, în al doilea rând, din b#%l!^+a?obscuritatea fenomenului, asigurată de menținerea manifestărilor sale în contextul unor activități aparent legale.

Deși fenomenul ia amploare în întreagă lume, el se manifestă cu precădere în zonele în care b#%l!^+a?lipsește o legislație corespunzătoare și un sistem de cooperare eficient între instituțiile guvernamentale și societatea civilă.

De aceea, un prim aspect care privește traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariția.

Peste mai bine de un secol și jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic aceiași, însă datorită tendințelor de industrializare, internaționalizare și globalizare au apărut și cauze noi.

O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea fenomenului traficului de ființe umane, face posibilă gruparea acestora.

Corupția autorităților poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane; traficul și corupția se completează reciproc, prin aceea că traficul creează multiple oportunități care au ca finalitate coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor de b#%l!^+a?subminare a întregului efort depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen.

Factorii informaționali scăzuți privind realitățile pieței muncii sau nivelul de trai în țările de destinație, posibilitățile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare, consecințele muncii la b#%l!^+a?negru determină aprecierea incorectă a șanselor reale de succes, favorizând traficul.

Potrivit unui studiu comandat de O.I.M.[11] în România, s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină și preced apariția traficului de ființe umane, astfel:

– grupurile de apartenență; tinerele care locuiesc într-un mediu instituționalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;

– abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și dezintegrarea socială; astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într-o instituție, crește substanțial vulnerabilitatea față de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de migrație și b#%l!^+a?trafic, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându-le pe tinere să-și caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinți și tinere generează sentimentul de nonapartenență la familie și mărește vulnerabilitatea față de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării și facilitează desprinderea de familie și de comunitate;

– achizițiile și aspirațiile personale; dorința de realizare personală și independență financiară se b#%l!^+a?află într-un raport de directă proporționalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinatate este o cauză dominantă în apariția traficului);

3.1. Forme ale traficului de ființe umane.

Din definiția traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor si copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate[12], rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune, în raport de caracteristicile persoanelor traficate și b#%l!^+a?traficante, de scopul urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).

− Privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de ființe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu. b#%l!^+a?

− Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriașe), rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic și pe baza cărora se realizează activitatea de traficare).

− Din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în sine, eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de experiențe sexuale către est, unde piața prostituției este mai tentantă.

− Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiția de “marfă”, sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluție viitoare.

– Din perspectiva implicațiilor sociale datorită creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen național și transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor moderne.

– Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scăzute pentru societate și profituri uriașe pentru traficanți, care reinvestesc veniturile obținute în derularea în continuare a activităților ilicite. Prostituția (în general exploatarea sexuală a femeilor și copiilor) constituie b#%l!^+a?principalul scop al traficului și modalitatea de obținere a celor mai mari câștiguri, de asemenea traficul în scop de muncă forțată, comiterea de infracțiuni prin constrângere de către victimele traficului și prelevarea de organe (victimele sunt bărbați, femei, copii).

Formele traficului variază în funcție de: numărul persoanelor implicate, tipul de traficanți, de victime sau de „clienți” ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului și în raport de care traficul rămîne național sau se extinde peste granițe. În traficul de ființe umane pot fi implicatepersoanele fizice (agenți de recrutare, contrabandiști, complici care au abuzat de poziția lor din cadrul autorităților administrative ale statelor implicate), dar și persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societăți de transport, firme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care oferă spectacole de strip-tease etc).

Din perspectiva organizării traficanților, traficul îmbracă următoarele forme : b#%l!^+a?

− traficul ocazional, când se raportează doar la transportare internă/internațională a victimelor ;

– traficul în bande sau grupări mici, când traficanții sunt bine organizați și specializați în traficarea cetățenilor în afara granițelor, folosind aceleași rute;

– traficul internațional, cel mai laborios organizat, derulat de rețele periculoase și greu de combătut.

Din perspectiva victimelor- copii traficați, traficul poate fi clasificat în funcție de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează :

− aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor), lipsa puterii de decizie, lipsa b#%l!^+a?accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool și droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei să-și recruteze la rândul ei rudele sau prietenii);

− aspectul juridic (deposedarea de acte de identitate, posedarea și utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la poliție);

− aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor plăți nejustificate).

3.2. Modalitățile alternative.

Traficul de persoane, adulte sau minore, presupune comiterea uneia dintre modalitățile alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia.[13]

Recrutarea constă în racolarea potențialelor victime prin atragerea lor de către traficanți prin diferite procedee, cele mai frecvente fiind poveștile de succes ale altor persoane care au fost ajutate să plece în străinătate și care au revenit cu mari sume de bani după o perioadă relativ scurtă de timp.

Metodele și tehnicile de recrutare utilizate sunt diferite, în funcție de gradul de vulnerabilitate a victimei, datorită vârstei, nivelului ei de instruire, stării sale materiale, de cele mai multe ori precară, lipsei experienței de viață, naivității, toate acestea fiind speculate de traficanți.

Principalele mijloace de recrutare constau în:

ü promisiunea unei slujbe onorabile și bine plătite în țări din Occident, făcută direct de către traficant, ori prin intermediul rudelor sau prietenilor victimei care se bucură de încredere din b#%l!^+a?partea ei. Acesteia i se promite o carieră de model, servicii în baruri, cluburi, ori un post de bonă sau menajeră. b#%l!^+a?

Cel mai recent, victimele au fost atrase cu promisiuni privind burse academice. Propunerea de angajare în altă țară poate veni și din partea unor cunoștințe recente ale victimei, abia întoarse din străinătate și care lucrează pentru traficanți, fiind ele însele anterior victime ale traficului.

De regulă, după ce victima a acceptat promisiunea traficantului de a-i găsi un loc de muncă peste hotare, se scurge un interval foarte scurt până la momentul plecării efective, pentru ca victima să nu aibă prea mult timp de gândire și să nu aibă posibilitatea de a vorbi cu alte persoane care ar putea să o determine să se răzgândească. b#%l!^+a?

În toate cazurile, decizia de a pleca peste hotare a victimei a fost influențată în mod exclusiv de traficanți, aceștia fiind cunoștințe sau prieteni apropiați care i-au sugerat să nu își informeze rudele despre plecare.

După racolarea victimei, traficantul se ocupă de obținerea documentelor necesare trecerii granițelor și de organizarea deplasării, însă din momentul recrutării inițiale și până la sosirea în țara de destinație femeile sunt vândute de două sau mai multe ori.

ü anunțurile din ziare privind oferte de locuri de muncă în străinătate, deosebit de atractive sub aspectul salariului foarte mare ce poate fi obținut, în raport de condițiile minime privind pregătirea cerute viitorilor angajați. Traficanții racolează victimele pe care le transportă în țara de destinație, unde sunt vândute, deposedate de acte, situație în care ele devin vulnerabile și ușor de constrâns.

ü anunțuri ale agențiilor matrimoniale. Victimele sunt atrase de perspectiva căsătoriei cu cetățeni occidentali pe care o privesc ca fiind unica posibilitate de a scăpa de sărăcie și de a-și b#%l!^+a?ajuta familiile, însă după ce ajung în țara de destinație, traficanții le confiscă pașapoartele și apoi le obligă să se prostituieze.

Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul în interiorul țării de proveniență ori din statul de origine direct în statul de destinație sau prin țările de tranzit.

Uneori, transportul este organizat de recrutor și se realizează de cele mai multe ori prin trecerea legală a frontierei statului de origine, prin intermediul unor agenții de transport internațional ori cu autoturisme închiriate.

În alte cazuri, atunci când victimele nu posedă documentele necesare sau acestea nu întrunesc b#%l!^+a?condițiile legale (eventuale vize pentru țara de destinație ori termenul de valabilitate), traficanții utilizează o varietate de modalități: utilizează pașapoartele sustrase de la victimele anterioare, din care se alege cel al cărei fotografie seamănă cât mai mult, cu noua victimă ori procedează la falsificarea vizelor. Unii traficanți, pentru a reduce cheltuielile și a evita riscurile suplimentare, nu traversează frontierele prin punctele vamale pentru a nu intra în contact cu autoritățile și trec granița ilegal, prin intermediul călăuzelor.

Uneori, mai ales în țările de tranzit, traficanții apelează la unii cetățeni care se pregătesc să treacă granița cu autoturismul (și care au aceeași naționalitate ca și victimele) și cărora li se solicită să ia în mașina lor, contra unei sume de bani, persoana ori persoanele ce fac obiectul traficului.

Transferarea ca modalitate prin care se realizează traficul constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută, pur și simplu, ca o marfă, inițial fără ca ea să știe, b#%l!^+a?sau face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți (de ex. schimbul ori achitarea unei datorii).

Vânzarea are loc în țările de destinație, iar vârsta și aspectul fizic sunt elementele în raport de care se fixează prețul de vânzare (care poate pleca și de la 300 dolari SUA până la 4000 dolari SUA, ori chiar mai mult).

Victimele își dau seama că au fost vândute și că au devenit “proprietatea” unor patroni atunci când sunt deposedate de acte, duse în locuri izolate și permanent supravegheate unde sunt lipsite de orice mijloc de comunicare, nu li se permite să intre în contact cu alte persoane și sunt supuse unor tratamente inumane pe fondul cărora devin foarte vulnerabile și ușor de exploatat: captivate, amenințări cu moartea, maltratare, violuri comise de una sau mai multe persoane.

În aceste condiții, victima este supusă exploatării, devenind practic un obiect în mâinile traficanților care îi impun prestări de servicii ca restituire a unei așa-zise „datorii”. În cele mai multe cazuri, victima este revândută unui alt „patron”ce continuă să o exploateze, pretinzând că trebuie să-și recupereze banii din „munca” ei.

Cazarea constituie o altă modalitate normativă prin care se efectuează traficarea și se concretizează în instalarea unei persoane temporar într-o locuință ori într-un alt amplasament având această destinație (hotel, motel, cabană, camping).

De regulă, cazarea este o activitate cu caracter organizat și presupune instituirea unui raport patrimonial între traficant și persoana care cazează, atunci când primul apelează la o terță b#%l!^+a?persoană.

Acțiunea de cazare este înfăptuită întotdeauna în scopul exploatării persoanei cazate și printr- b#%l!^+a?unul dintre mijloacele expres prevăzute de lege (prin amenințare, violență sau prin alte forme de contrângere, prin răpire, fraudă, ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane).

Găzduirea este o modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de minori și semnifică primirea unei persoane sub 18 ani într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia.

În esență, ea presupune acceptul persoanei care posedă locuința de a oferi spațiu, hrană, în general condiții de locuit unei alte persoane în care are încredere, aceasta reprezentând caracteristica găzduirii. Ca activitate de traficare a victimei minore, găzduirea trebuie să fie efectuată în scopul exploatărării acesteia.

Primirea presupune preluarea victimei de un traficant, de la un altul, ca urmare a unei tranzacții intervenite între cei doi.

Pentru a constitui o modalitate alternativă prin care are loc traficarea, primirea trebuie să se realizeze în scopul exploatării persoanei, iar în cazul în care aceasta are peste 18 ani, este necesar ca făptuitorul să utilizeze diferite forme de constângere, abuzul de autoritate sau de situația de vulnerabilitate în care se află victima, diverse metode prin care să înfrângă voința acesteia ori să obțină consimțământul persoanei care are autoritate asupra ei prin stimulente materiale.

Mijloacele utilizate de traficanți pentru realizarea acțiunilor de traficare sunt: amenințarea, b#%l!^+a?violența, alte forme de constrângere, răpire, fraudă sau înșelăciune, abuz de autoritate, profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra ori de a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane.

De cele mai multe ori, traficanții folosesc nu doar unul dintre aceste mijloace față de victime, amenințarea fiind însoțită de acte de violență, după ce, eventual victima a fost atrasă prin promisiuni false cu privire la o slujbă în străinatate, ori a fost răpită și supusă ulterior unor b#%l!^+a?tratamente degradante. b#%l!^+a?

Acțiunile prin care se realizează traficarea se săvârșesc de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor care, datorită tratamentului aplicat de către traficanți, acționează împotriva voinței lor, acceptând și supunându-se cererilor acestora.

A constrânge înseamnă a sili pe cineva, a forța, a obliga o persoană să facă un anumit lucru pe care de bună voie nu l-ar face sau să aibă o anumită conduită ori un anume comportament.

Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală), iar mijloacele prin care se obține în fapt sunt amenințarea și violența.

Constrângerea fizică presupune întrebuințarea unor acte de violență sau a oricăror acte care presupun folosirea forței fizice a făptuitorului pentru înfrângerea rezistenței victimei[14].

Constrângerea morală presupune amenințarea victimei cu producerea unui rău îndreptat în mod nemijlocit asupra acesteia, asupra soțului sau unei rude apropiate[15], rău care poate fi îndepărtat numai prin acceptarea cererilor făptuitorului. b#%l!^+a?

Amenințarea constituie unul dintre procedeele cele mai frecvent utilizate de traficanți, prin care victimelor li se insuflă temerea că vor fi expuse unui pericol grav, ele sau unele persoane de care sunt legate printr-un sentiment de afecțiune puternică, toate astea pentru a fi intimidate și determinate să cedeze presiunilor, astfel încât să se supună pretențiilor traficanților.

Adeseori victimele care au intrat în puterea traficanților sunt amenințate cu moartea, fiind constrânse în acest mod să accepte abuzurile și umilirile din partea celor în stăpânirea cărora se află.

În alte cazuri victimelor li se spune că li se cunoaște familia, iar în cazul în care nu se supun, rudele lor vor fi ucise, traficanții oferind chiar exemple concrete cu privire la mutilarea membrilor familiilor unor alte tinere care nu au vrut să coopereze.

Alteori, victimelor li se prezintă fotografii ale celor apropiați lor și li se sugerează să fie înțelelegătoare pentru că altminteri aceștia vor avea de suferit.

Violența față de obiecte poate constitui o amenințare pentru victimă, respectiv, ruperea legăturilor telefonice, distrugerea soneriei, incendierea unor lucruri aparținând victimei, distrugerea cu violență a unor bunuri în fața victimei, toate având un efect intimidant asupra victimei și fiind de natură să o alarmeze și să exercite o puternică constrângere morală a acesteia.

Violența constituie un alt mijloc coercitiv prin care se săvârșesc acțiunile de traficare b#%l!^+a? (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei), sub influența căruia persoana față de b#%l!^+a?care este întrebuințat nu mai are posibilitatea de a acționa liber, conform propriei voințe.

Violența – ca modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de persoane (minore și majore) – presupune folosirea forței fizice față de victimă ori a altor procedee brutale prin care aceasta este constrânsă să se supună voinței traficantului.

Violența exercitată de traficanți asupra victimei este „raționalizată”, controlată și dirijată, în mod conștient, asupra acesteia, pentru a atinge un anumit rezultat și anume, coerciția și controlul victimei respective.

Alte forme de constrângere utilizate de făptuitor pentru realizarea acțiunilor de traficare se pot materializa în lipsirea de libertate a victimei (atunci când aceasta este sechestrată, ținută în captivitate și obligată să se supună pretențiilor traficantului), confiscarea documentelor victimei care astfel este lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber, servitutea pentru plata unei datorii întotdeauna exagerate și care reprezintă un mijloc pentru a ține victima în condiții de sclavie sau munca forțată, folosirea drogurilor de către traficanți pentru manipularea victimei.

Răpirea presupune luarea victimei de către traficanți de la locul unde se află, prin constrângere ori prin înșelare și ducerea ei, cu încălcarea voinței sale, în locul decis de aceștia, unde intră în stăpânirea lor.

În concret, femeile tinere cu insuficientă experiență de viață, naive și cu o educație precară, sunt atrase de către traficanți sub diverse pretexte în locuri izolate sau puțin circulate unde, prin diverse metode – administrarea de narcotice, uzul de forță, amenințare ori alte procedee de b#%l!^+a?intimidare – sunt constrânse să dea curs cererilor traficanților.

În unele situații, răpirea se realizează prin seducerea femeilor tinere de către traficanți cu false promisiuni de căsătorie în străinătate, unde odată ajunse, sunt exploatate chiar de către cei care le-au captat încrederea ori sunt vândute ca niște mărfuri.

Frauda ca mijloc de realizare a elementului material al infracțiunilor de trafic de persoane semnifică actul ori actele de rea credință săvârșite de făptuitor, de obicei pentru a obține un avantaj material prin încălcarea drepturilor altei persoane. Conform definițiilor folosite în majoritatea jurisdicțiilor penale, frauda este un termen mai îngust sau mai specific și poate fi inclus în noțiunea de înșelăciune.

Înșelăciunea reprezintă un procedeu frecvent folosit de traficanți pentru a convinge victimele să b#%l!^+a?accepte propunerile lor și se materializează în activități de inducere a acestora în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, ca, de exemplu, amăgirea victimei prin false promisiuni privind locuri de muncă în străinătate foarte bine plătite și care nu necesită o pregătire specială.

2.3 Mecanisme de control asupra victimelor

De cele mai multe ori, traficantul dă asigurări victimei – care provine, de obicei din zone ori localități defavorizate, are un nivel redus de pregătire, nu vorbește limbi străine și este discriminată acasă și, eventual, la locul de muncă – că-i va facilita obținerea unei slujbe în străinătate, se va ocupa de transportul ei, de cazare și de procurarea actelor necesare deplasării. În acest context, traficantul oferă totodată sprijin financiar victimei, convenind cu ea ca banii să-i fie restituiți după angajare. Odată ajunsă în țara de destinație, victima este prinsă într-un lanț al datoriilor, fiind obligată să muncească în cu totul alte condiții decât cele promise de traficant, ori constrânsă să practice prostituția, aceasta în cazul în care nu este transmisă altor persoane în vederea exploatării.

Prin abuzul de autoritate se înțelege folosirea, exercitarea în exces, ori cu încălcarea legii ori a normelor specifice, a puterii, a influenței de orice natură, instituțională sau nu, pe care o persoană o are asupra alteia (de ex. autoritatea părintelui asupra copilului sau a tutorelui față de minor, a preotului asupra enoriașului său, dar și instituțională rezultată din funcționarea unor organisme însărcinate cu ocrotirea unor anume categorii de persoane ș.a.)[16].

Reținerea acestui element circumstanțial presupune preexistența unei relații speciale privitoare la raporturile dintre victimă și o terță persoană care, în calitatea pe care o deține, are înrâurire ori ascendent asupra acesteia, aspecte care sunt speculate de făptuitor în scopul traficării victimei.

Profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința reprezintă unul din mijloacele prin care se săvârșesc acțiunile de traficare a unei persoane, constituind un element circumstanțial care agravează fapta atunci când victima este minoră.

Profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința presupune abuzarea de către făptuitor de o anumită stare ori situație specială în care se află victima și datorită căreia aceasta este incapabilă să opună vreo rezistență.

Imposibilitatea persoanei de a se apăra semnifică incapacitatea sa fizică de a se împotrivi b#%l!^+a?făptuitorului și care poate fi determinată de o boală, infirmitate, stare de leșin, oboseală extremă, intoxicație cu alcool sau alte substanțe.

Se află în imposibilitate de a-și exprima voința persoana care, datorită stării ori situației în care găsește, nu își poate da acordul ori manifesta dezacordul față de activitatea desfășurată de traficant. Starea ori situația ce împiedică persoana să își dirijeze în mod liber actele de conduită poate avea aceleași cauze care generează și imposibilitatea persoanei de a se apăra, însă uneori pot fi determinate și de anumite afecțiuni ale acesteia (alienare mintală, stări schizofrenice).

Oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acesteia reprezintă alte mijloace prin care poate fi realizat elementul material al laturii obiective a traficului de persoane.

Oferirea constă în acțiunea făptuitorului de a pune la dispoziție, a înfățișa, a prezenta, a dărui, a propune altei persoane să primească bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, în scopul exploatării acesteia.

Darea semnifică remiterea efectivă a banilor sau a altor foloase de natură materială. Acceptarea reprezintă încuviințarea expresă sau tacită privind primirea banilor sau altor foloase în scopul obținerii consimțământului persoanei care poate influența potențiala victimă a traficului să dea curs solicitărilor făptuitorului.

Primirea constă în acțiunea de a intra efectiv în posesia banilor ori foloaselor destinate obținerii consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Oricare dintre aceste modalități trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase (avantaje de ordin patrimonial sau nepatrimonial) și care reprezintă o răsplată pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării.

Persoana care are autoritate asupra unei alte persoane – și care, în cele mai multe situații, are calitatea de părinte al acesteia – are aptitudinea de a o influența în luarea deciziilor sale datorită naturii speciale a relațiilor dintre ele.

b#%l!^+a?

Capitolul 3. Minorul-victima a abuzului, exploatarii sexuale in scopuri comerciale si a traficului de fiinte umane

3.1 Profilul socio-demografic al copiilor victime ale traficului de fiinte umane

România, ca entitate statală din Europa de Est, este în primul rând o țară de origine pentru victimele traficului de ființe umane.

US Department Report caracterizează România ca țară de origine și de tranzit în special pentru femei și fete traficate în Bosnia, Serbia, Macedonia, Kosovo, Albania, Grecia, Italia și Turcia în scopul exploatării sexuale.

În Europa de Est, România și Moldova se poziționează între fostul bloc sovietic și țările fostei Iugoslavii care au suferit nu doar efectele negative ale tranziției, ci și consecințele războiului. Datorită poziției sale geografice, România este o importantă rută (țară de tranzit) pentru victimele traficului din Republica Moldova, Ucraina și, uneori, din unele țări asiatice.

Până în 2002, zona Balcanilor reprezenta principala arie către care erau traficate persoanele din România, de aici fiind repatriat numărul cel mai ridicat de victime. Persoane din România și din Republica Moldova erau traficate prin România cel mai adesea în Serbia și Muntenegru, iar de aici în alte țări balcanice sau vest europene.

Cazuri de femei și copii traficați din România, dar și din Moldova, au fost raportate în Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru și Serbia (inclusiv Kosovo). De asemenea, astfel de cazuri sunt întâlnite în țări vest europene ca Belgia, Luxemburg și Franța. În afara Europei, cazuri izolate de victime din România au fost raportate în Cambogia, Canada sau Africa de Sud.

Începând cu anul 2003, principalele destinații ale victimelor traficului din România sunt Spania, Italia, Franța, Olanda, Austria și Grecia. Cel mai mare număr de copii traficați și de copii separați de familie au fost returnați din aceste țări. Această schimbare în destinațiile copiilor victime ale traficului este în strânsă legătură cu migrația pentru muncă, dar și cu b#%l!^+a?cererea din aceste țări.

Jurnaliștii prezintă cazurile unor copii implicați în prostituție sau în muncă forțată, traficați chiar de părinții lor sau de persoane care îi au în îngrijire. Considerăm că problema traficului intern necesită atenție atât din partea instituțiilor statului responsabile, cât și din partea organizațiilor neguvernamentale.

Profilul victimelor.

Factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la trafic.

Există o combinație de factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la situația de a fi traficați. Aceștia pot fi identificați la diferite nivele de analiză, de la individual la nivel național.

Factorii sociali, respectiv situația familială (nivel scăzut al educației în familie, istorie de abuz, părinți alcoolici, lipsa comunicării între părinți și copii, familii dezorganizate-divorț, familii monoparentale, lipsa îngrijirii părintești (viața într-o instituție de protecție sau viața pe stradă), zona de proveniență ( lipsa oportunităților de angajare în orașe mari sau zone rurale din ariile foarte sărace ale țării, nivel ridicat al migrației ciclice pentru muncă în străinătate, povești de succes din partea celor care au fost plecați pentru muncă în străinătate), lipsa unei culturi a migrației (lipsa informațiilor privind instituțiile implicate în procesul de migrare și asupra posibilităților legale de obținere a unui loc de muncă în străinătate, lipsa informațiilor privind drepturile angajaților, lipsa informațiilor privind țara în care doresc să migreze pentru muncă-o imagine iluzorie privind viața în țările vestice), sunt factori primordiali în vulnerabilitatea copiilor la trafic.

Deasemenea, factorii economici generali sărăcia și sărăcia extremă, nivelul ridicat al șomajului, retribuții scăzute pentru muncă necalificată, insecuritatea locului de muncă, sporesc punctele sensibile de trafic.

Statele sursă, prin instituțiile abilitate își aduc un aport indirect de risc prin factori de politică socială,respectiv strategii ineficiente de combatere a șomajului și sărăciei; sistem educațional inadecvat în raport cu cerințele pieței forței de muncă; un cadru instituțional relativ nou privind combaterea fenomenului traficului de ființe umane; alocare bugetară insuficientă pentru implementarea Planurilor Naționale privind sărăcia, combaterea traficului de ființe umane, tineretul, copiii care părăsesc centrele de protecție; nu există coerență între Planurile Naționale care vizează copilul (întârzierea în apariția legii copilului). b#%l!^+a?

Traficul de copii și crima organizată. Rețele de traficanți.

Grupuri criminale organizate sunt implicate în majoritatea cazurilor de trafic de copii. Rețelele sunt bine organizate, activitatea acestora fiind condusă după reguli stricte. Recrutorul este prima verigă a rețelei de traficanți care vine în contact cu victima, aceasta trecând progresiv de la o persoană la alta până ajunge la exploatator. Capul rețelei conduce și controlează activitatea membrilor rețelei. De obicei rețelele sunt organizate mai bine în exteriorul țării țintă, decât în interior.

Interviurile au evidențiat faptul că este dificil să intri într-o astfel de rețea și mai ales este deosebit de periculos. Chiar și pentru unitățile specializate din poliție este periculos să se infiltreze în astfel de rețele, însă prin aceste modalități au fost neutralizate multe dintre acestea.

În cadrul rețelelor de traficanți au fost identificate cel puțin patru roluri. Acestea includ recrutorul(persoana care identifică copilul și îl recrutează), intermediarul – persoana care se ocupă de obținerea documentelor necesare și organizează transportul, transportatorul (cel care trece granița împreună cu copilul prin mijloace legale sau ilegale) și persoana care primește, găzduiește și exploatează copilul. În fiecare categorie pot activa una sau mai multe persoane.

Rețeaua de traficanți este bazată pe o experiență îndelungată, membrii cunoscându-se între ei și acționând pe principiul maximizării profitului. Aceste rețele activează sub acoperirea unor activități legale, analizând toate acțiunile dintr-un punct de vedere economic (studierea cererii, distribuirea și promovarea serviciilor oferite de către victime).

În acest sens traficanții apelează la diverse tehnici ce diferă în funcție de tipul de exploatare a victimelor. În cazul traficului în scopul exploatării prin muncă (cerșetorie, furt), traficanții adoptă o strategie de rotație a copiilor victime. Cei care controlează ariile în care copiii sunt exploatați schimbă periodic locația acestora pentru a crește profitul. De obicei copiii rămân cu același traficant, motivul fiind faptul că exploatatorul câștigă autoritate asupra copilului, utilizând forța sau alte metode coercitive prin care obține supunerea copilului.

Exploatarea are loc în diverse locații (baruri, hoteluri, bordeluri, saloane de masaj etc) pe care traficanții le controlează. Copilul este mutat doar în momentul în care este vândut către un alt exploatator. O altă motivație a vânzărilor repetate este aceea că în fiecare arie clienții b#%l!^+a?sunt de obicei aceiași. De aceea traficanții aduc mereu alte victime pentru a-și păstra clienții.

Este foarte greu de stabilit relația dintre vârsta și sexul copiilor traficați și cererea din țara de destinație. Persoanele intervievate însă au evidențiat faptul că rețelele de traficanți devin din ce în ce mai specializate în relație cu caracteristicile copiilor. Ceea ce este luat în considerare de către traficanți este faptul că minorii sunt mai vulnerabili, mai ușor de influențat și de controlat decât adulții (prin violență și alte abuzuri), dar și faptul că sub o anumită vârstă, copiii nu au răspundere legală pentru infracțiunile comise.

Principalele scopuri ale traficului de copii sunt exploatarea sexuală și exploatarea prin muncă. Există diferențe între traficul de fete și traficul de băieți din perspectiva scopului. În cazul majorității fetelor repatriate, traficarea a avut ca scop exploatarea sexuală, iar în cazul băieților exploatarea prin muncă. Sunt însă și cazuri de fete traficate în scopul exploatării sexuale către Italia, dar care au fost considerate prea tinere și au fost forțate să muncească în Macedonia.

De asemenea, există o serie de semnale (fără a exista însă date statistice sau studii în acest sens) privitor la băieți foarte tineri traficați în țări vest europene în scopul prostituției ori care trec din rețele de exploatare a muncii în rețele de exploatare sexuală.

Preferința traficanților pentru copii poate avea cel puțin trei motive: cererea din țările de destinație, copiii traficați nu se pot apăra singuri, fiind mai ușor de manipulat și nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite. Persoanele intervievate au sugerat faptul că există o cerere în țările de destinație pentru categorii specifice de vârstă și gen, altfel traficanții nu ar risca pedepsele mărite în cazul traficului de copii (considerând faptul că este mai ușor ca o persoană peste 18 ani să susțină, dacă este prinsă de poliție, că este o simplă dansatoare sau chelneriță, ori că se prostituează voluntar).

În cazul traficului fetelor în scopul exploatării sexuale, prețul pe care îl cer traficanții variază în funcție de vârsta și calitățile naturale ale victimei (aspect fizic, bună dansatoare pentru că multe dintre fete încep ca dansatoare în cluburi de streaptease). Prețul pe care îl obțin pentru vânzarea unei fete variază în funcție de poziția traficantului în rețeaua criminală[20].

#%l!^+a?

3.2 Victimizarea minorilor abuzati si exploatati sexual

Modalitățile prin care copiii ajung să fie traficați, ca formă a migrației, în scopul b#%l!^+a?exploatării sexuale sau a exploatării prin muncă sunt diferite.

Cea mai des întâlnită modalitate de recrutare în cazul traficului în scopul exploatării sexuale este promisiunea falsă a unui loc de muncă în afara țării, venită din partea unor cunoștințe recente, a unor prieteni sau rude. Uneori chiar părinții sunt implicați în traficarea propriilor copii, dându-și acordul în scris pentru părăsirea țării, chiar dacă știu ce va urma. În alte cazuri, prieteni sau cunoștințe recente abordează viitoarea victimă promițându-i o slujbă foarte bine plătită în afara țării (de obicei bonă, chelneriță sau menajeră) și care nu necesită o pregătire profesională specială. Abordarea are loc în locații frecventate de către copil/adolescent (în discotecă, pe stradă sau chiar în casa părintească).

În cadrul interviurilor au fost semnalate și cazuri în care copiii implicați deja în prostituție reprezintă o țintă a recrutorilor. În cazul acestora, recrutarea constă în promisiunea unor slujbe care implică activități sexuale „inocente” în cluburi private sau saloane de masaj, ori în prezentarea unor posibilități de câștig mai mari prin practicarea prostituției în afara țării, ori chiar prin cumpărarea acestora de la proxeneți locali.

Răpirile reprezintă o modalitate de recrutare mult mai rară decât falsele promisiuni de muncă, însă cu atât mai violente și mai traumatizante pentru victime. În aceste cazuri, recrutorul folosește violența încă de la început. În cazul răpirilor, posibilitatea de a trece granița în mod legal este scăzută, așa că traficanții apelează la „călăuze” care, contra cost, facilitează trecerea frontierei ocolind punctele de control.

În cazul traficului de copii în scopul exploatării prin muncă, familia copilului este implicată într-un mod direct sau indirect în acest proces. În multe cazuri este vorba de migrația întregii familii în altă țară, de obicei cu destinație vest europeană. Acest proces este văzut ca singura modalitate de a duce o viață cu mult mai bună, uneori ca singura șansă de supraviețuire.

Plecarea familiei este organizată din timp, urmărindu-se asigurarea transportului, a trecerii graniței (de cele mai multe ori în mod legal) și a asigurării unui contact în țara de destinație. De obicei familia își pregătește plecarea bazându-se pe experiența altor rude, prieteni sau cunoștințe care au mai fost plecate sau se află în străinătate.

În aceste cazuri, familia se transformă în traficant, dar și exploatator, pentru că de cele mai multe ori copiii sunt folosiți în țara de destinație pentru a asigura venitul necesar întregii familii prin diverse modalități, cele mai frecvente fiind cerșetoria și furtul, neexcluzând însă și b#%l!^+a?exploatarea sexuală. De multe ori, adulții din aceste familii se întorc acasă, copiii fiind lăsați în „grija” unor rețele locale de exploatare care lunar trimit familiilor anumite sume de bani.

În alte cazuri, părinții își dau acordul ca minorii să părăsească țara pentru a munci în străinătate, fiind însoțiți de rude sau cunoștințe care deja activează ca „transportatori”, facilitând procesul de deplasare al copiilor până în țara de destinație. Unii dintre aceștia se ocupă și de „plasarea” copiilor în diverse rețele de exploatare. Părinții ignoră pericolele la care sunt expuși copiii, considerând că le oferă acestora șansa unei vieți mai bune.

În cazurile în care familia este implicată într-un mod sau altul în procesul de traficare, copii nu se opun, fiind convinși că e de datoria lor să-și ajute familia și că vor avea un viitor mai bun.

Influențați de grupul de prieteni, percepând rămânerea în țară ca pe o viață lipsită de perspective, o parte însemnată a minorilor neînsoțiți aflați în străinătate pleacă pe cont propriu.

Majoritatea sunt băieți. Și în aceste cazuri însă există adulți care facilitează cel puțin transportul. Aceste persoane sunt cunoscute prin intermediul prietenilor sau cunoștințelor.

Fără protecție, fără bani și fără locuință, acești copii intră cu ușurință în rețele de hoți sau cerșetori. O mare parte dintre aceștia ajung însă să fie racolați de rețele de proxeneți în scopul exploatării sexuale. Nu există evidențe clare în acest sens (date statistice, studii), ci declarații ale unor reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din țări de destinație ca Franța, Italia și Belgia.

3.3 Pornografia infantila, cersetoria, sclavia

Conform articolului 1 al Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, copil este orice persoană care nu a atins vârsta de 18 ani, dacă legislația națională nu prevede o vârstă mai mică de identificare a atingerii majoratului. Înainte de a veni cu unele definiții este important să elucidăm în ce constă vârsta consimțământului. Vârsta, la care o persoană este considerată aptă să accepte relațiile sexuale cu o altă persoană (în continuare vârsta consimțământului) este stabilită prin lege. Această vârstă este diferită în diferite țări și poate varia chiar și în limitele unei singure țări. După cum decurge din prevederea Codului familiei al Republicii Moldova, vârsta matrimonială minimă este de 18 ani, iar în caz de necesitate ea poate fi redusă cu doi ani. Codul penal al Republicii Moldova incriminează raportul sexual cu minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani. De unde am putea deduce că minorul de la 16 ani este apt să-și exprime consimțământul la un raport sexual. În același timp, potrivit prevederii art. 206 al b#%l!^+a?aceluiași Cod penal, cu referință la traficul de copii, acțiunea criminală de exploatare sexuală cu implicarea copiilor va fi calificată ca trafic de copii, și nu ca proxenetism. Iar copil, potrivit Legii privind drepturile copilului, este orice persoană până la împlinirea vârstei de 18 ani. Așadar, în legislația Republicii Moldova există o neconcordanță în ceea ce privește vârsta la care minorul își poate exprima consimțământul la întreținerea relațiilor sexuale. Deci, pe de o parte, nu va fi incriminat și pedepsit raportul sexual cu o persoană care a împlinit deja 16 ani, iar pe de altă parte, orice acțiune de exploatare sexuală cu implicarea copilului va fi calificată ca trafic de copii, și nu ca proxenetism. Vârsta consimțământului poate fi de asemenea diferită în funcție de principiul abordării în bază de gen. Ea poate fi mai mare pentru bărbați decât pentru femei, în special în țările unde legislația nu prevede egalitatea în drepturi pentru bărbați și femei. Din alt punct de vedere, multe legi pentru protecția copiilor de exploatarea sexuală comercială din unele țări prevăd doar situațiile de exploatare a fetelor, în timp ce exploatarea băieților rămâne a fi în afara actului legal. Nici la nivel internațional nu există o opinie unică privind vârstă care ar fi una acceptabilă pentru ca persoana să fie recunoscută ca fiind aptă să-și exprime acordul de a întreține un raportul sexual (la momentul dat vârsta variază de la 12 la 18 ani). În același timp, stabilirea unei vârste de consimțământ timpurii sporește vulnerabilitatea copiilor la exploatarea sexuală comercială. În țările unde vârsta consimțământului este mică, copiii care au atins această vârstă sunt deosebit de vulnerabili în fața violenței și exploatării, în special dacă în legislație nu este stipulată nici noțiunea de exploatare a copiilor în prostituție și pornografie, și nici pedeapsa pentru această infracțiune. Dar indiferent de inadvertențele legislației, un lucru este totuși cert: copiii niciodată nu pot da benevol acordul de a fi abuzați sau exploatați.

3.4 Efectele si consecintele psihologice asupra minorilor

Dintre cazurile de copii, asistate de către OIM, categoria de vârstă cea mai des întâlnită este 15 – 17 ani, majoritatea covârșitoare fiind fete. Nivelul de educație al copiilor este scăzut, aceștia abandonând școala. Copiii provin în special din zona Moldovei, din familii dezorganizate, în care sărăcia accentuează toate celelalte probleme (alcoolism, abuz, violență fizică și verbală). Familia este caracterizată de asemenea de un nivel redus al educației. Relațiile copilului cu familia sunt slabe, acesta fiind astfel mult mai vulnerabil la influențe exterioare.

Un alt factor care contribuie la vulnerabilitatea copiilor sunt „poveștile de succes”: b#%l!^+a?cazurile persoanelor care au fost plecate în străinătate și care s-au întors după o perioadă scurtă de timp cu sume mari de bani. Din acest punct de vedere, zona nordică a țării este cunoscută ca o importantă sursă a emigrației ciclice pentru muncă. În aceste condiții este relativ ușor să recrutezi un copil utilizând false promisiuni de muncă în afara țării. De asemenea, există familii care pleacă împreună cu copiii în afara țării sau își dau consimțământul pentru ca aceștia să călătorească singuri sau însoțiți de alte persoane (rude, prieteni, cunoștințe), neștiind sau nevrând să știe la ce fel de „muncă” vor fi supuși copiii.

S-a constatat că o caracteristică importantă a copiilor care părăsesc țara o reprezintă percepția acestora asupra posibilităților de realizare personală în locul/țara nativă. Având un nivel al școlarizării și al pregătirii profesionale scăzut, copiii percep viitorul lor în țară ca fără posibilități de a avea un trai decent. De asemenea, lipsa informațiilor despre modalitățile legale de a munci într-o altă țară (vârsta minimă legală, acte necesare, pregătire profesională) îi fac vulnerabili în fața unor promisiuni de slujbe foarte bine plătite și care nu necesită o pregătire specializată.

Factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la trafic.

3.5 Teorii explicative privind maltratarea copilului

Teoria violenței înnăscute consideră că violență este o caracteristică de baza a ființei umane. Tendințele agresivității umane sunt inerente; numai societatea prin procesul de socializare, ține violență sub control. Această teorie nu s-a putut testa prin cercetarea științifică. Că o contrareplica la această teorie, cercetările biologice, psihologice, sociologice au demonstrat că violență nu este înnăscută, ci apare pe parcursul socializării indivizilor și este determinată de condițiile în care trăiesc oamenii și grupurile umane (Newcombe, 1978, 798-817, apud Mihăilescu, 2000, 160).

Explicațiile care stau Ia baza cercetării științifice sunt teoria frustrării și teoria socializării.

Teoria violență – frustrare consideră că violență este rezultatu1 frustrării, al privării indivizilor de plăcerea satisfacerii anumitor trebuințe și dorințe (Prescott, 1975, 66-74 apud Mihăilescu, 2000, 161). Această teorie susține că: în măsură în care indivizii pot să-și satisfacă nevoile, sunt neagresivi. Când însă acest lucru nu se întâmplă, ei devin agresivi. În explicarea cauzelor frustrării s-au luat în calcul atât factori naturali cât și socia1i. Că factor natural, a fost invocat cel mai adesea raritatea produselor. Însă această explicație este plauzibilă numai la nivelul lumii arhaice, nu moderne. Pentru a explică frustrarea în lumea modernă s-a făcut apel la factorii sociali. Teoria violenței – frustrare prin factori sociali prezintă mai multe variante: teoria privării relative, elaborată de Ted Robert Gurr, teoria frustrării sistematice, elaborată de I.K. Keieraberd și Nosvold teoria frustrării prin modernizare a lui Samuel Huntington (Mihăilescu, 2000, 162).

Teoria violență – învățare. Teoria culturală explică violență prin procesele de socializare, prin influență pe care o exercită modul de funcționare și organizare al societății, asupra socializării b#%l!^+a?și comportamentelor indivizilor. Această teorie pornește de la stabilirea factorilor societali care determina, sau cel puțin favorizează comportamentele violente: șomajul, recesiunea, creșterea economică, mobilitatea geografică și socială, scăderea funcției socializatoare a familiei, suprapopularea, discriminarea rezidențială, mărimea imobilelor, a orașelor, alcoolismul, drogurile, etc.

Tot în această direcție se înscriu și cercetările lui Herbert Marcuse, care consideră că sursele agresivității sunt "dezumanizarea procesului de producție și a procesului de consum" și "starea de supraaglomerare, vacarm, conviețuire forțată caracteristice societății de masă.

Teoria frustrării și teoria învățării nu sunt incompatibile. Knud Larsen (Larsen,

1963, apud Mihăilescu, 2000, 167) propune o explicație sintetică a celor două teorii. În concepția să violență este în funcție de nivelu1 de frustrare de riscul de represalii și de sprijinul colectiv .Ea nu se produce când nivelul frustrărilor este scăzut, când riscul represaliilor este ridicat și când sprijinul grupului este slab.

Cele două teorii nu pot explică în întregime fenomenul violenței. Prima explică violență directă, personală" motivația violenței și impulsurile violente. Ea este considerată o teorie a violenței-răspuns. Teoria culturală explică modul în care se exercită violență, modul în care se poate soluționa frustrarea, tehnică violenței, răspândirea ei. Este o teorie a violenței-învățare. Limitele acestor teorii impun extinderea etiologiei vio1entei.

Teoria violenței – funcționalitate. Această explicație plasează cauzele violenței în interiorul sistemelor și organizațiilor societale, în modu1 for de funcționale. Pentru multe organizații și sisteme, violență este un mijloc facil direct de realizare a scopurilor și intereselor; ea asigura funcționarea lor. Violență funcțională nu este o formă de patologie, socială; ea este la fel de normală pe cât sunt normele societăților respective.

Toate aceste trei explicații etiologice ale violenței prin frustrare, socializare și funcționalitate sunt complementare.

Violență în formele ei individuale sau colective, spontană sau organizată, mergând până Ia acțiuni teroriste – cunoaște o largă răspândire la ora actuală în lume. Trebuie menționat, totuși, că secolul XX a reprezentat o explozie a invențiilor, mass-media nefăcând abstracție de la această dezvoltare. Televizorul, internetul și în general tot ce ține de audio-vizual, au contribuit într-o măsură mai mică sau mai mare la formarea unor indivizi capabili de acte violente. În ultimul timp, s-a încercat explicarea violenței prin influență mass-mediei (Julian și b#%l!^+a?Kornblum, 1983, 213-215). Această teorie susține că mass-media influențează comportamentul uman într-un mod indirect, prin impacturile sale

Î n învățarea valorilor și atitudinilor sau prin impresiile generale pe care le comunica despre realitatea socială. S-a constatat că programele în care predomină violență au audiență mai mare la public. Violență excesivă din aceste programe conduce direct la comportament agresiv și violent în rândul adolescenților în special, afirmă susținătorii acestei teorii. Tinerii nu devin neapărat violenți, dar pot deveni toleranți la violență.

Delicvența și infracționalitatea constituie formele de vârf ale manifestării violenței. Statisticile întocmite în diferite țări arată o creștere îngrijorătoare a ratelor acestui fenomen, la sfârșitul celui de-al doilea mileniu. Numai În SUA, de exemplu, la fiecare 6 minute se comite un viol; În fiecare minut, o altă persoană devine victima unui atac tâlhăresc; la fiecare 22 de secunde se comite un furt de mașină; la fiecare 25 de minute se comite un omor, etc. (Karmen, 1990, apud Mitrofan, 1996, 433).

România nu face abstracție de la acest model. În special, în perioada de tranziție, țară noastră a cunoscut o amplificare fără precedent a violenței sub toate formele sale.

În legislația românească sunt considerate că infracțiuni de înalta violență omorul, tentativă de omor,. uciderea din culpă, lovirile cauzatoare de moarte, tâlhăria cu decesul victimei, vătămarea corporală gravă s! pruncuciderea, fapte pedepsite cu mare asprime de Codul Penal Român datorită pericolului social deosebit de ridicat al acestora.

Elementul definitoriu al criminalității îl reprezintă omorul, definit la art. 174 din

Codul penal că "uciderea unei persoane", cu variantele sale: omorul calificat (art.175), omorul deosebit de grav (art.176), pruncuciderea (art.177) și uciderea din culpă (art. 178).

Analizând perioada de tranziție, în special intensificarea diferitelor forme de violență, Sorin Rădulescu (Rădulescu, 1998, 124), afirmă că această nu este altceva decât reflectarea unui climat social, care în România de astăzi, poate fi descris" cel mai bine prin noțiunea de anomie.

3.6 Metode si servicii de prevenire a maltratarii copiilor la nivel regional-european precum si in legislatiile penale ale altor state

Dimensiunea și natura traficului de ființe umane nu este ușor de definit din mai multe considerente: activitatea legată de traficul de ființe umane poate fi ascunsă în prostituție sau b#%l!^+a?imigrare ilegală, de exemplu. Acest lucru duce deseori la înregistrarea altor infracțiuni și nu a celei de trafic de ființe umane. De asemenea, un aspect care cauzează multe dificultăți atunci când se încearcă descrierea fenomenului este colectarea datelor.

Se estimează că, anual, sute de mii de victime sunt traficate în țările membre ale Uniunii Europene, cea mai mare pondere înregistrându-se în cazul traficului în scopul exploatării sexuale – 76%, dintre care 70% femei, 17% bărbați, 11 % fete și 2 % băieți (Comisia Europeană, 2010). Principalele țări de origine sunt, la nivel european, Bulgaria și România, iar la nivel mondial China și Nigeria.

În Europa se înregistrează un număr în creștere de copii traficați. Raportările actuale indică faptul că securitatea socială, sistemul de sănătate și obținerea de beneficii sunt bine urmărite de către traficanții care îi folosesc pe copii pentru a susține cererea de astfel de beneficii. Asta pe lângă comisionul obținut din infracțiunile săvârșite de copii în stradă și implicarea copiilor traficați în fabricarea și furnizarea de droguri. Toate acestea sunt forme de muncă forțată care sunt „orchestrate” de grupuri infracționale organizate. Activitățile de acest fel generează profituri consistente și foarte des părinții victimei sau alți membri ai familiei sunt complici în acest proces.

Pentru grupările organizate, mutarea copilului peste granițe este o activitate care decurge relativ ușor. În multe cazuri victimele călătoresc cu acte în regulă ale adulților cu care nu sunt rude. Dacă pașapoartele includ și poze cu copiii, datorită asemănării dintre copii la o anumită vârstă, mulți copii care nu se înrudesc unii cu alții nu sunt identificați. În cadrul zonei Schengen, unde rutina și controlul sistematic la graniță nu mai există, este aproape imposibil să fie identificată o persoană traficată, adult sau copil, care se află în tranzit. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Datorită ușurinței cu care copiii pot fi mutați în Europa, ei sunt deseori trimiși dintr-o țară în alta, traficanții folosind oportunitățile oferite de slăbiciunea unor sisteme sau legi din anumite țări.

Metoda preferată de transport este cu avionul pe baza unor documente contrafăcute sau obținute în mod fraudulos. Internetul joacă un rol tot mai mare în recrutarea victimelor și pentru a face reclamă la serviciile lor.

Se înregistrează o creștere a grupurilor infracționale formate din persoane din China, Nigeria, Bulgaria și România (în special etnia rromă) iar exploatarea are loc în mai multe sectoare: în agricultură, industria de textile, construcții, servicii domestice și servicii sexuale (Europol, 2011).

La nivelul Uniunii Europene, toate statele membre trebuie să se alinieze unor măsuri comune și să dezvolte strategii de lucru la nivel național pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane.

Acțiunile prevăzute în strategia la nivelul țărilor membre UE pentru 2012-2016 (Human Trafficking in the EU, Comisia Europeană, 2010) se referă la stabilirea unui mecanism pentru o mai bună identificare, protecție și asistare a victimelor, intensificarea urmăririi traficanților și stabilirea unei platforme a organizațiilor societății civile și a furnizorilor de servicii pentru protecția și recuperarea victimelor.

La nivelul țării noastre Strategia Națională în domeniul prevenirii, asistenței victimelor și combaterii traficului de persoane pentru perioada 2012 – 2016, urmărește creșterea gradului de informare și conștientizare a populației privind implicațiile traficului de persoane, armonizarea prevederilor legislației naționale din domeniul asistenței victimelor traficului cu cele ale UE și îmbunătățirea capacității de identificare timpurie a victimelor și de referire către furnizorii de servicii specializate.

3.7 Metode si strategii pentru adaptare si ajutor

Descrierile din anii anteriori, cu privire la tipologia serviciilor oferite victimelor traficului de persoane, de către serviciile guvernamentale și cele ale ONG, rămân valabile și pentru întreg contextul anului 2015.

Potrivit statisticilor realizate de către ANITP, din totalul celor 1041 de victime ale traficului de persoane, identificate în anul 2015, au fost referite către furnizorii de servicii sociale 352 victime. Dintre acestea, 262 de victime au fost încredințate furnizorilor publici de servicii sociale, 58 de victime au fost referite către furnizorii privați, iar pentru 32 de victime măsurile de b#%l!^+a?asistența au fost asigurate în baza unui parteneriat public-privat.

Diferența dintre numărul copiilor traficați în anul 2015 și al celor referiți către furnizorii de servicii sociale se datorează procesului de introducere a datelor, în Sistemul Integrat de Monitorizare și Evidență a Victimelor Traficului de Persoane, în sensul în care, în anul 2016, va continua introducerea datelor privind victimele identificate, traficate și referite pentru asistență, în anul 2015.

O altă completare a reglementărilor legale în vigoare se referă la descrierea serviciilor oferite victimelor traficului de persoane de către sistemul de probațiune, după cum urmează:

în acord cu prevederile legale actuale, respectiv art. 7 și 11 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, serviciile de probațiune au îndatorirea de a acorda consiliere psihologică sau alte forme de asistență.

De regulă, serviciile de consiliere psihologică se acordă, în baza unui parteneriat al serviciului de probațiune cu instituții publice ori private, de către acestea din urmă, ca o consecință a faptului că, în prezent, nu toate serviciile beneficiază de personal pregătit și acreditat pentru acordarea consilierii psihologice.

De asemenea, serviciile de probațiune apelează la sprijinul altor instituții și organizații de pe plan local și pentru oferirea altor forme de asistență victimelor, având în vedere că nevoile acestora sunt complexe și necesită o relaționare cu instituții, abilitate în anumite domenii de expertiză (spre exemplu, instituții medicale, agenții pentru ocuparea forței de muncă, biroul de evidență a populației, școli etc.).

Din datele disponibile în acest moment la nivelul Direcției de Probațiune, din cadrul Ministerului Justiției, în anul 2015, serviciile de probațiune au primit două cereri de asistență și consiliere din partea victimelor traficului de persoane. Cele două victime au beneficiat de asistență, din partea serviciului de probațiune (pregătirea pentru audiere și participarea unui consilier de probațiune la audiere), iar pentru acordarea consilierii psihologice au fost referite Organizației Salvați Copiii.

În anul 2015, în evidențele serviciilor de probațiune nu au fost înregistrate cereri de asistență și consiliere din partea unor victime ale traficului de persoane de altă naționalitate decât cea română. De lege lata, victimele traficului de persoane care nu au naționalitatea română beneficiază de drepturile prevăzute în Legea nr. 211/2004 (art. 8 alin. (2), art. 14 alin. (2), art. 21 alin. (2), dispozițiile cap. 51), respectiv în Legea nr. 678/2001.

Din numărul total de victime ale traficului de persoane care s-au adresat serviciilor de b#%l!^+a?probațiune în anul 2015, una era minoră la data săvârșirii faptei și majoră la momentul când s-a adresat serviciului de probațiune.

Din perspectiva suportului oferit de serviciile de probațiune victimelor copii ale traficului de persoane, acesta este similar cu cel oferit persoanelor majore. De asemenea, nu există o diferențiere pe criteriul apartenenței de gen, în ceea ce privește serviciile oferite victimelor. În ceea ce privește persoanele cu handicap, accesul acestora la serviciile destinate victimelor se poate realiza fără dificultate, având în vedere că serviciile de probațiune sunt situate în incinta unor instituții publice, care dispun în general de facilități pentru accesul fizic al persoanelor cu handicap. De asemenea, serviciile de probațiune pot avea acces la serviciile unor interpreți sau traducători prin intermediul instanțelor de judecată.

O precizare necesară este aceea că serviciile de probațiune sunt finanțate de la bugetul de stat, banii necesari funcționării serviciilor fiind incluși în bugetele tribunalelor pe lângă care aceste servicii își desfășoară activitatea, fără o evidențiere separată a diferitelor tipuri de cheltuieli realizate de serviciile de probațiune.

O analiză a situației actuale cu privire la protecția și asistența copiilor victime ale traficului de persoane arată că aceasta se asigura în/prin serviciile rezidențiale și non-rezidențiale din cadrul sistemului național descentralizat de protecție a copilului, care funcționează în baza Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, precum și în baza dispozițiilor legislației conexe din acest domeniu, coroborate cu dispozițiile legislației specifice din domeniul antitrafic.

Capitolul 4. Cadrul legislativ in ceea ce priveste asistenta minorilor traficati

4.1 Legi,articole, conventii internationale privind drepturile copilului

Cadrul normativ specific pentru acordarea diverselor tipuri de protecție și asistență pentru copiii victime ale traficului este constituit, în esență, pe lângă dispozițiile generale ale Legii nr. 272/2004, din prevederile cuprinse în următoarele acte normative:

Normele metodologice privind Managementul de caz în domeniul protecției drepturilor b#%l!^+a?copilului (cf. Ordin Ministrul Muncii nr. 288/2006), completate cu particularizările normative introduse prin H.G. nr. 49/2011, referitoare la Managementul de caz pentru copiii victime ale traficului;

Normele metodologice privind întocmirea Planului de Servicii și a Planului Individualizat de Protecție a Copilului (cf. Ordin Ministrul Muncii nr. 286/2006), completate cu particularizările normative introduse prin H.G. nr. 49/2011, referitoare la întocmirea Planului de reabilitare și/sau de reintegrare socială (pentru copiii victime care rămân în propriile familii) și a Planului Individualizat de Protecție (pentru copiii victime pentru care se stabilesc măsuri de protecție specială în afara propriilor familii) pentru copiii victime ale traficului;

Standardele de calitate privind serviciile destinate protecției copilului, coroborate cu prevederile H.G. nr. 1238/2007 privind Standardele naționale specifice pentru serviciile specializate de asistență a victimelor traficului de persoane;

Mecanismul național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane, coroborat cu prevederile specifice referitoare la identificarea, referirea, protecția și monitorizarea copiilor victime ale traficului, din cadrul H.G. nr. 49/2011.

Convenții ale Conferinței de la Haga privind dreptul internațional privat

Convenția de la Strasbourg din 2006 asupra relațiilor personale care privesc copiii adoptată de Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat

Convenția de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii adoptată de Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat

Convenția privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor adoptată de Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat la 19 octombrie 1996

Convenția europeană asupra recunoașterii și executării hotărârilor privind custodia copiilor și de restabilire a custodiei copiilor adoptată de Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat în 20 mai 1980 – Textul în limba română

Recomandarea 874 R (84)4 cu privire la responsabilitatea părintească

Convenții și declarații ONU

Convenția asupra Drepturilor Copilului adoptată de către Adunarea Generala a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 ratificată de peste 190 de țări cu excepția SUA și b#%l!^+a?Somalia

Declarația drepturilor copilului adoptată de către Adunarea Generala a Națiunilor Unite în 2 noiembrie 1959

Declarația de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului

Acordul european asupra transmiterii cererilor de asistență judiciară adoptat la Strasbourg la 27 ianuarie 1977, ratificat prin Legea nr. 356 din 2 decembrie 2005

4.2 Protectia victimelor minore ale traficului de persoane

Factorii de protecție sau de risc sunt elementele, condițiile, circumstanțele legate de familie, comunitate sau copil care vor influența implicarea lui în exploatare sau îl vor proteja.

Factorii de protecție pot să implice elemente legate de resursele copilului, capitalul social, bunăstarea economică a familiei, mediul școlar și familial care contribuie la protejarea copilului față de exploatare.

Prezența unui factor de risc nu înseamnă neapărat că acel copil va fi o victimă a traficului, după cum un factor de protecție poate fi insuficient pentru a proteja copilul împotriva exploatării. De exemplu, deși sărăcia este un factor de risc pentru multe persoane din România, nu toți copiii săraci ajung să fie victime ale exploatării. Riscul ca un copil să devină victimă a exploatării depinde de echilibrul dintre factorii de risc și cei de protecție.

Unii factori de risc asociați cresc vulnerabilitatea copilului. De exemplu, venitul familial mic reprezintă un factor de risc important pentru exploatarea sexuală și prin muncă. Prezența altor factori de risc (aptitudini parentale limitate în supervizarea și educarea copilului, abuz sexual sau fizic) crește riscul de exploatare și gradul de vulnerabilitate în fața traficului.

Unii factori de risc variază pentru diferite tipuri de exploatare – munca în agricultură, în gospodărie, spălatul mașinii, vânzări, trafic sau activități ilicite și cerșit. De exemplu, dependența de droguri este un factor de risc mai ales pentru copiii exploatați în legătură cu activități ilicite.

Odată ce un copil este implicat într-o formă de exploatare, crește probabilitatea de a fi exploatat și într-un alt mod. De exemplu, mulți copii au fost în prealabil implicați în munca pe stradă, sau prostituție, înainte de a fi traficați.

Mulți factori de protecție sunt inter-relaționați. De exemplu, lipsa de venit a familiei contribuie la retragerea copilului de la școală, datorită costurilor directe și indirecte, precum și la decizia de a implica copilul în muncă.

Un copil care a fost victima unui abuz sexual este de cel puțin două ori mai vulnerabil la b#%l!^+a?un abuz sexual ulterior și la exploatare sexuală în scopuri comerciale decât un copil care nu a suferit o astfel de experiență traumatizantă, și datorită incapacității sale de a percepe și a evalua situațiile de risc și amenințare. Lipsa comportamentelor de autoapărare este de lipsa de încredere a copilului în propriile sale competențe, (autoeficiență, asertivitate, evitarea situațiilor de risc). Intervenția timpurie a specialiștilor care pot dezvolta factori de protecție scade probabilitatea revictimizării, chiar și atunci când copilul a trăit un eveniment traumatic, cum ar fi abuzul sexual.

Prezentăm, în cele ce urmează, în funcție de tipul de exploatare, acești factori de risc și de protecție. Criteriile luate în considerare sunt, pentru factorii de risc: familia din care face parte copilul; mediul în care acesta trăiește; caracteristici sau situații în care copilul este implicat; iar pentru factorii de protecție: abilități, cunoștințe, competențe pe care le au copilul și părinții acestuia; contextul sau mediul în care copilul trăiește (cercetare în cadrul proiectului „Dezvoltarea unei metodologii de identificare și suport a copiilor în risc și victime ale traficului”, Salvați Copiii România, 2007a).

Exploatare în Scopuri Sexuale – Prostituție Pornografie, Trafic de persoane

Factori de risc: neglijarea copilului; venit scăzut al familiei, consum de substanțe, abilități scăzute de educare și supraveghere a copiilor, boli mentale ale părinților. O comunitate cu grad mare de risc (favorizează turismul sexual, cu cerere mare de servicii sexuale, zonă aflată la granița țării etc.); istorie de abuz sexual, fizic și/sau emoțional; fugă de acasă; abandon de către părinți în instituții sociale sau în stradă; victimizare anterioaanterioară; lipsa locuinței (copiii străzii); consum de droguri.

În cazul pornografiei: victimizare on-line; marginalizare socială; atitudine negativă față de propria sexualitate.

În cazul prostituției: copilul locuiește doar cu un părinte biologic; locuiește cu tată vitreg sau tată „surogat“; abuz fizic și/sau sexual din partea tatălui sau a altei persoane apropiate; unul dintre părinți lucrează în industria sexului; convingerea că prostituția este singura modalitate de a se întreține; influență negativă a prietenilor care practică prostituția; violența domestică.

Factori de protecție: abilități ale copilului de a recunoaște și evalua situațiile de risc; abilități sociale și emoționale; stimă de sine ridicată; percepție „sănătoasă“ asupra sexualității; abilități privind siguranța personală; abilități de rezolvare a problemelor și luare a deciziilor; abilitatea de a spune „nu”, de asertivitate; existența unor programe de prevenire a abuzului și traficului; existența unor centre de reabilitare psiho-socială pentru victimele abuzului, a centrelor de zi pentru copiii străzii, care oferă programe adecvate de prevenire și intervenție. b#%l!^+a?

Chiar dacă sunt dezvoltate programe în acest sens de către ONG-uri în parteneriat cu direcțiile locale de protecție a drepturilor copilului, numărul copiilor cuprinși în aceste programe este mic în comparație cu numărul total al copiilor aflați în instituții rezidențiale.

Copiii în conflict cu legea sunt o categorie vulnerabilă, de asemenea, la trafic. Acei copii care comit infracțiuni pot face acest lucru pentru a supraviețui sau la comanda unui adult. Poate fi o dovadă a statutului lor vulnerabil, suferind de pe urma unor greutăți sociale, ceea ce conduce și la profitarea de pe urma acestora de către adulți, prin oferirea emancipării sau sentimentului de apartenență la un grup. Rezultatul poate fi acela că se regăsesc în circuitul penal și nu au sprijin pentru a scăpa de o exploatare ulterioară.

În mod evident acestea nu sunt singurele grupuri de copii cărora trebuie să li se acorde atenție, dar oferă o idee cu privire la câțiva din factorii de risc ce pot contribui la posibilitatea ca un copil să devină o victimă a traficului. Posibilitatea ca un copil să devină o victimă a traficului nu trebuie exclusă chiar și în cazul în care nu există factori de risc perceptibili.

4.3 Cooperarea institutiilor statului in prevenirea traficului de persoane minore

Infracțiunea de trafic de persoane este în continuare una din cele mai profitabile fapte pentru făptuitori, însă nocivă pentru victime și societate în ansamblul ei. Natura activităților de exploatare dezumanizează victimele, supunându-le tratamentelor inumane cu efecte uneori ireversibile asupra personalității și dezvoltării omului, în special în cazul copiilor. Sesizarea tendințelor acestui fenomen permite conturarea demersurilor viitoare ale acțiunilor de combatere și prevenire a traficului de persoane. Realitatea socială generată de existența și implicațiile fenomenului traficului de persoane a condus la nevoia configurării și dezvoltării unui sistem național centralizat de evidență a datelor privind acest fenomen (SIMEV)

SIMEV stochează și prelucrează datele obținute prin implementarea Mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane, care a fost creat pentru a permite identificarea și referirea spre asistență a victimelor și a potențialelor victime. Mecanismul național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane este instrumentul oferit instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale pentru referirea tuturor victimelor sau potențialelor victime cu care acestea intră în contact.

În perioada anilor 2006–2010 incidența anuală cu privire la victimele traficului de b#%l!^+a?persoane identificate a cunoscut o curbă descendentă pentru primii ani analizați, pentru ca începând cu anul 2010 curba să urmeze o traiectorie ascendentă. Reacția socială la această infracțiune a intervenit atât pe linia prevenirii acestei infracțiuni și a înfăptuirii justiției, cât și pentru reintegrarea și asistarea adecvată a victimelor.

Traficul de persoane constituie o încălcare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane, o amenințare asupra securității individului și a valorilor sociale și morale. Acest tip de infracționalitate afectează în mod direct individul prin impactul pe care îl are asupra unuia dintre drepturile individuale fundamentale, libertatea individuală, societatea suportând, în același timp, influențe negative generate de amplificarea fenomenului corupției, a faptelor antisociale și violente, crearea unor mecanisme criminale care obțin profituri substanțiale din acest tip de activitate, afectând stabilitatea economică și securitatea regională.

Deși se află pe agendele internaționale încă din anul 2000, traficul de persoane, ca fenomen infracțional și social, rămâne în continuare o realitate ce necesită un efort susținut și continuu din partea organismelor internaționale, a fiecărui stat în parte, dar și a întregii societăți. Conștientizarea efectelor negative, a impactului distrugător pe care îl are acest flagel asupra copiilor, tinerilor, femeilor, persoanelor cu handicap și asupra altor categorii sociale vulnerabile devine o cerință fundamentală a demersului instituțional în statul de drept modern. Dimensiuni puțin vizibile și acceptate în ultimii ani devin realități în contextul unei globalizări accentuate, al libertății de mișcare, al eliminării frontierelor interne, al liberalizării pieței muncii, apariției unor noi reglementări în domeniul transplantului de organe, al legalizării activităților sexual-comerciale în anumite state. Creșterea cererii de servicii sexuale, de forță de muncă ieftină, dorința de a obține profit cu investiții minime, reprezintă tot atâția factori care influențează în mod direct intensificarea activității rețelelor de trafic de persoane. Actualitatea economică și socială pe parcursul ultimilor ani și criza economică ce a afectat statele europene au determinat creșterea vulnerabilității la trafic a anumitor grupuri sociale. Anii 2009 și 2010 au fost caracterizați pe plan european printr-o activitate extrem de intensă a factorilor de decizie, prin inițiative de modernizare a actualului cadru legislativ, prin organizarea unor conferințe ministeriale de impact. Un obiectiv important al acestor conferințe a fost acela de a oferi prilejul abordării unor provocări din ce în ce mai importante pentru Uniunea Europeană, de a-și consolida capacitatea de acțiune în parteneriat și cooperare la nivel internațional în domeniul prevenirii, protecției victimelor traficului de persoane și al trimiterii în judecată a traficanților. b#%l!^+a?

În plus, un alt obiectiv a fost furnizarea unor date concrete și reale structurilor de lucru ale Consiliului Uniunii Europene pentru elaborarea unui document de acțiune în domeniul întăririi dimensiunii externe a Uniunii Europene în privința reacției împotriva traficului de ființe umane. Reacția instituțională trebuie să țină cont de o serie de aspecte ale traficului de persoane, respectiv: ca activitate economică ilegală, traficul fiind una dintre resursele financiare principale ale crimei organizate; ca încălcare majoră a drepturilor fundamentale ale omului, reprezentând o ofensă adusă demnității umane, pe care România nu o poate trece cu vederea; ca activitate ilegală transfrontalieră, fiind un element care amenință securitatea. Totodată, reacția instituțională reprezintă un domeniu de cooperare important în interiorul Uniunii Europene și în parteneriat cu state, regiuni și terțe organizații internaționale.

Astfel, factorii de decizie din Uniunea Europeană au lansat un apel către comunitatea internațională, inclusiv către instituțiile de la nivel regional și național, organizații neguvernamentale, internaționale și alte organizații ale societății civile, precum și către instituțiile și agențiile Uniunii Europene, atât pentru a contracara provocările ridicate de infracționalitatea transnațională, cât și pentru a oferi o reacție clară și cuprinzătoare în direcția unor politici multidisciplinare, coerente și coordonate, cu implicarea tuturor actorilor vizați din țările de origine, tranzit și destinație.

O astfel de reacție explicită trebuie să fie în concordanță cu standardele drepturilor omului, acordându-se o atenție particulară traficului de femei și copii, în conformitate cu instrumentele internaționale relevante în domeniu.

A fost elaborată la inițiativa Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane ca urmare a finalizării perioadei de implementare a Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006– 2010. În realizarea Strategiei naționale au fost implicate instituții publice cu atribuții în domeniul traficului de persoane și organizații neguvernamentale ce desfășoară activități de prevenire și de asistență a victimelor acestui fenomen. Întâlnirile de lucru organizate au vizat în principal identificarea problemelor întâmpinate în realizarea activităților caracteristice domeniilor de acțiune împotriva traficului de persoane și conturarea obiectivelor generale ale strategiei. Instituțiile participante la elaborarea strategiei au fost: Ministerul Administrației și Internelor (Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate; b#%l!^+a?Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări, Unitatea de Politici Publice), Ministerul Public (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (Inspecția Muncii, Direcția protecția copilului, Direcția protecția persoanelor cu handicap, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă), Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții) și Ministerul Sănătății (Autoritatea de Sănătate Publică, Agenția Națională de Transplant). Acest document a fost elaborat și definitivat pe baza contribuției relevante a următoarelor organizații neguvernamentale: Organizația Salvați Copiii România, ADPARE– Asociația pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare și Educație, Asociația Caritas București, AIDROM – Asociația Ecumenică a Bisericilor din România, Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual – FOCUS, Fundația Terre des Hommes, Centrul Rațiu pentru Democrație, Organizația Internațională pentru Migrație – Misiunea din România. Perioada de implementare a măsurilor din strategie este 2012–2016.

Capitolul 5. Partea de cercetare

Pentru atingerea obiectivelor studiului și ținând cont de decizia de a ne focaliza pe cunoștințele specialiștilor care lucrează cu copiii victime ale traficului, au fost alese următoarele metode:

1. Analiză secundară: o explorare cantitativă a bazei de date cu victime copii existența la nivelul ANITP. Această bază de date conține date privind vârsta, genul, nivelul de educație, proveniență, tipul de exploatare suferit precum și alte informații relevante. Datele au fost culese de structurile Ministerului Administrației și Internelor (poliție, poliție de frontieră), în momentul identificării victimelor.

2. 10 focus grupuri cu specialiști locali și regionali din domeniile prevenirii și combaterii traficului de copii, protecția drepturilor copilului, educație, sănătate. Experții au fost aleși de b#%l!^+a?către centrele regionale aparținând structurii regionale a ANITP. Pentru facilitarea analizei calitative a datelor obținute, acestea au fost codate și procesate cu softul MAXQDA.

3. Realizarea unei anchete pe baza de chestionar, în rândul specialiștilor care își desfășoară activitatea în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane sau în domenii conexe. Conținutul chestionarului (vezi anexă 1) a fost elaborat pe baza rezultatelor FGD având că scop conturarea unei perspective cantitative a fenomenului, așa cum este el perceput de către experți, referitoare la condițiile de viață ale copiilor, aspirațiile lor, metodele folosite de recrutori, actorii

principali și acțiunile preventive. Ulterior, o analiză cantitativă a chestionarelor a fost generată folosind softul SPSS.

4. Influența mass mediei

Natura cercetării a fost una preponderent descriptivă, încercând prin instrumentele alese să facă cunoscute specialiștilor în domeniu și publicului larg aspecte ale vieții minorilor vulnerabili și a situației socio-familiale înainte de implicarea în trafic. Plecând de la întrebările cercetării s-a dorit descrierea pe larg a tuturor elementelor legate de condițiile de viață ale minorului, aspirațiile și achizițiile personale precum și informații legate de natura ofertei primite și a condițiilor în care are loc recrutarea minorilor.

Aplicarea instrumentelor

1. Analiza secundară

Analiza secundară a datelor și informațiilor existente ar trebui să fie punctul de plecare pentru orice cercetare științifică. Această presupune recenzia cărților publicate sau a rapoartelor nepublicate, a tezelor, statisticilor, articolelor de presă, înregistrărilor, fotografiilor și filmărilor existente. Analiza secundară de date reprezintă mai mult decât „documentarea literară” deoarece

presupune analiză critică a datelor existente, a ideilor, prejudiciilor și neajunsurilor existente (Grup regional de lucru pentru muncă copiilor, p.44).

În cazul prezentului studiu au fost analizate datele statistice privind fenomenul traficului de copii, studiile și rapoartele relevante întreprinse de organizațiile românești sau internaționale; aceste activități, împreună cu organizarea unui grup de lucru cu actorii sociali reprezentativi în domeniul traficului de persoane au constituit etapă analizei secundare.

2. Focus-grupuri

Discuțiile din cadrul unui focus-grup reprezintă discuții centrate pe o tema specifică („focus”). Sunt utilizate în special în etapele inițiale ale cercetărilor pentru explorarea și b#%l!^+a?identificarea opiniilor, atitudinilor cât și pentru identificarea întrebărilor în scopul construirii itemilor din ghidurile de interviu sau chestionare. Este foarte important de subliniat faptul că această metodă nu produce date factuale, ea prezintă doar relatările oferite de participanți. Focusgrupurile sunt esențiale pentru identificarea cunoștințelor, ideilor, normelor, credințelor, sentimentelor, percepțiilor, atitudinilor și comportamentelor anumitor grupuri. De asemenea ele pot fi folosite pentru identificarea intervențiilor considerate a fi necesare de către grup.

Participanții la un focus-grup ar trebui să comporte aceleași caracteristici.

Dinamica unui grup în cadrul discuțiilor de grup poate limita rolul și puterea cercetătorului, ceea ce poate duce la discuții libere și pline de semnificații între participanți și obținerea unor informații uneori chiar mai oportune decât în cazul unui interviu face-to-face (Grup regional de lucru pentru muncă copiilor, p.140).

Echipa de cercetare a selectat 10 (vezi anexă 2) din cele 15 centre regionale ANITP pentru a participa la studiu prin organizarea focus grupurilor și a stabilit categoriile de specialiști care pot fi implicați. Criteriile de alegere a celor 10 centre au fost: amplitudinea fenomenului de trafic (ex: Iași ca regiune de granița cu incidența ridicată a traficului de minori); considerațiile demografice ANITP are în subordine 15 Centre Regionale cu activitate pe linie de prevenire și monitorizare a fenomenului traficului de persoane. Pe linie de prevenire Centrele Regionale asigura implementarea campaniilor naționale privind fenomenul traficului de persoane cât și inițierea și dezvoltarea campaniilor locale în funcție de specificul zonal al fenomenului, prin colaborarea cu instituțiile locale cu activitate în domeniu. Totodată, asigura formarea inițială și continuă a polițiștilor, a membrilor echipelor interinstituționale antitrafic precum și a formatorilor de opinie (jurnaliști, preoți, politicieni). b#%l!^+a? b#%l!^+a?

De asemenea, Centrele Regionale asigura implementarea programelor, proiectelor, a activităților ANITP, monitorizează aplicarea și implementarea standardelor naționale pentru asistență victimelor, coordonează la nivel regional activitatea echipelor interinstituționale antitrafic, referă victima traficului către instituții și organizații abilitate, menține contact permanent cu victima, oferă sprijin, informare și coordonare a victimei în procesul penal.

În cadrul focus-grupurilor au fost prezenți specialiști în domeniul traficului de persoane, reprezentanți ai: structurilor de Combatere a Criminalității Organizate, Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcțiilor de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Inspecției Teritoriale de Muncă, Inspectoratelor Școlare Județene, Autorității de Sănătate Publică, Inspectoratelor județene de Poliție, Inspectoratelor județene de Jandarmi, Serviciilor de Protecție și Asistență Socială, Serviciilor de Probațiune, Centrelor județene de Resurse și Asistență Educațională, ONG-uri, reprezentanți ai mass-media și ai bisericii.

Focus grupurile au avut un număr de 6-11 participanți, componentă variind de la o regiune la alta, dar cu asigurarea participării reprezentanților protecției copilului, poliției și inspectoratului școlar.

Moderatorii focus grupurilor au fost psihologii din centrele regionale selectate, specializați în problemele traficului, instruiți anterior, în cadrul

Proiectului de Înfrățire, în metode de colectare a datelor și abilități de comunicare și intervievare. Ghidul discuției de grup (vezi Anexă 3) a fost în prealabil conturat, moderatorii focus-grupurilor fiind implicați încă din această etapă preliminară aplicării instrumentului.

Durata medie a discuțiilor înregistrate în cadrul focus-grupurilor a fost de 2.30h-3h. Moderatorii au fost solicitați să înregistreze discuțiile, cu acceptul prealabil al participanților. Acolo unde acest lucru nu a fost posibil, s-a folosit stenografierea. S-a asigurat confidențialitatea participanților și a datelor, iar înregistrările vor fi păstrate pentru doi ani.

Aplicarea de focus-grupuri specialiștilor din domeniul prevenirii, combaterii și asistenței victimelor traficului de persoane, din domeniul protecției drepturilor copilului, învățământului și sănătății a plecat de la dorința de a avea cât mai multe opinii și informații ale acestora, opinii exprimate pe larg, documentate și fundamentate pe experiență. Cum timpul alocat pentru realizarea prezentului studiu nu ne-a permis să aplicăm interviuri individuale cu aceste persoane, am ales prezența modalitate. Dinamismul focus-grupurilor poate fi considerat un avantaj față de aplicarea unui interviu individual, atingandu-se subiecte de discuție pe baza unor itemi desprinse din interacțiunea grupului, subiecte care poate nu au fost menționate în ghidul focus-grupului și care pot avea importantă pentru tema cercetării sau care au fost omise de moderatorul focus- b#%l!^+a?grupului din diverse motive.

3. Anchetă pe baza de chestionar

În general interviul structurat pe chestionarul standardizat este utilizat pentru colectarea aceluiași tip de informație de la toată populația intervievată.

Interviurile structurate sunt utilizate în mod particular pentru colectarea informațiilor valide de ordin factual. Toate întrebările din cadrul chestionarului trebuiesc adresate în aceleași condiții, cu respectarea acelorași standarde și în aceeași ordine. Acestea sunt ușor de analizat mai ales dacă sunt utilizate întrebări pre-codificate. În cazul întrebărilor închise codarea urmează ulterior aplicării (Grupul Regional pentru muncă copiilor, p.160).

Instrumentul de cercetare cantitativă a fost chestionarul de opinie, cu întrebări închise alternative (dihotomice) referitoare la factori externi și interni care au stat la baza deciziei minorului de a acceptă „oferta” precum și la posibilitatea inițierii sau derulării continue de măsuri de prevenire.

Avându-se în vedere aplicarea chestionarului pe un lot extins de specialiști din domeniile menționate mai sus, s-a urmărit crearea unui instrument ușor de aplicat de către operatori (personalul centrelor regionale ANITP) și care putea fi și autoadministrat.

Pentru fiecare județ au fost alocate un număr mediu de de chestionare care au fost aplicate de reprezentanții Centrelor Regionale ANITP fără a urmări asigurarea reprezentativității la nivel național. S-a stabilit aplicarea la nivelul fiecărui județ a unui număr egal de chestionare, iar la nivelul Bucureștiului aplicarea unui număr de chestionare atât la nivel local cât și central. Aplicarea la nivel local în București a presupus intervievarea reprezentanților birourilor de combatere a criminalității organizate, DGASPC-urilor de la nivelul celor șase sectoare, structuri teritoriale de frontieră, ONG-uri, reprezentanți ai instituțiilor media, etc. Aplicarea la nivel central pentru București a presupus anchetă prin chestionar a specialiștilor cu activitate în anumite structuri ale IGPR, (ANITP, DCCO, SAEPCI etc.), specialiști din domeniul învățământului universitar (Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”), ONG-uri etc.

Pentru operativitate și pentru o desfășurare a activității în condiții optime, s-a stabilit aplicarea chestionarului prin mai multe metode: face-to-face, telefonic sau autoadministrat după trimiterea acestuia prin poștă pe suport de hârtie sau electronic

Opiniile experților: rezultatele focus grupurilor și a chestionarelor aplicate specialiștilor

Condițiile de trăi anterioare traficării

Pentru o mai bună înțelegere a vulnerabilității victimelor în față recrutării, a fost necesară b#%l!^+a?explorarea aprofundată a condițiilor de mediu și de trăi ale copiilor anterioare traficului. Întrebările esențiale adresate specialiștilor au relevat caracteristicile sociale, economice și familiale ale vieții acestor categorii de minori.

Aceste întrebări au fost concepute pentru a identifica factorii majori comuni care ar putea crește probabilitatea de traficare a unui copil. Experții care au luat parte la FGD și care au răspuns la chestionare au confirmat că există într-adevăr un număr de factori comuni importanți, care sunt puternic inter-relationati. Analiză care urmează descrie acești factori și condițiile menționate de experți, atrăgând, în același timp, atenția asupra complexității interdependentei lor.

Impactul condițiilor socio-economice asupra familiei și comunității

Va fi descris impactul situației socio-economice a familiei, al discrepanțelor urban/rural și al paternurilor migraționiste asupra vulnerabilității copiilor.

Sărăcia și șomajul în familie

Nouă din cele 10 FGD (Constanța, Albă Iulia, București, Craiova, Brașov, Giurgiu, Cluj, Timișoara, Iași) au dezbătut impactul situației economice a familiei asupra traficului de copii, căzând de acord că sărăcia, instabilitatea financiară și șomajul au o contribuție semnificativă la apariția vulnerabilității la recrutare.

Experții au mai subliniat faptul că sărăcia afectează într-o proporție mult mai mare: familiile monoparentale cu mai mulți copii, pe cele cu un nivel scăzut de educație; emigranții la muncă; familiile din mediul rural; pe cei incapabili să-și găsească un loc de muncă; cât și pe cei care primesc salariul minim sau care prestează munci necalificate și care nu au siguranță locului de muncă.

„În aproape toate cazurile cu victime minore, statutul ocupațional al părinților nu are potențial de securitate socială; meseriile lor au o calificare modestă. În general, vorbim despre muncitori zilieri, pensionari, casnice, persoane cu venituri mici sau foarte mici” – spunea un ofițer din BCCO Constanța.

Vulnerabilitatea socială devine un factor major de risc pentru aceia care caută cu disperare să-și asigure un standard decent de viață și să scape de spectrul sărăciei. Nivelul scăzut de trăi îi face atât pe părinți cât și pe copii să fie mai vulnerabili în față promisiunilor false și să accepte oferte de muncă ce par atractive financiar, care se speră că vor asigura supraviețuirea familiei. Uneori copiii sunt obligați să abandoneze școală sau să desfășoare activități ilegale. În unele cazuri chiar și prostituția a fost acceptată că fiind unicul mod de a aduce un venit în b#%l!^+a?familie. Astfel, sărăcia face că înșiși membrii familiei să-și exploateze proprii copii. De multe ori, un astfel de istoric familial, asociat și cu un stil de viață la limita legalității, este moștenit și transmis de la o generație la altă.

„Factorul cu cea mai mare putere de respingere din mediul familial este lipsa mijloacelor de trăi, la care se adaugă moștenirea unui stil de viață, la limita legalității”. (FGD, Constanța)

90,8 % dintre specialiștii care au completat chestionarul privind aspectele relaționate recrutării au declarat că resursele economice precare sau inexistente în cadrul familiilor reprezintă unul din factorii pentru care minorii ajung victime ale traficului de persoane. Veniturile scăzute în cadrul familiei, părinții șomeri sau dependenți de câștigurile ocazionale, aflați în imposibilitatea de a oferi copiilor o viață pe măsură așteptărilor, contribuie la vulnerabilitatea acestora cât și a membrilor familiei la trafic; această presupoziție a fost menționată majoritar și în cazul discuțiilor de grup. Doar 9,2% dintre respondenți au considerat resursele economice minime sau inexistente în cadrul familiei că nefiind unul dintre factorii de influență pentru vulnerabilitatea minorilor la trafic.

Disparitățile rural/urban

Contextul socio-economic mai larg al unei regiuni, așa cum este, de exemplu, cazul județului Constanța, are de asemenea un anume impact. Astfel, județul reprezintă o zona bogată, în special în proximitatea orașului Constanța, iar 70% din populația zonei trăiește la oraș, în timp ce regiunile din nordul și vestul județului sunt mai degrabă sărace, cu rată mare a șomajului și unde lucrul cu ziua în agricultură este principala ocupație și sursă de venituri. S-a putut constată o rată mai mare a victimelor minore provenite din aceste zone.

De asemenea, mirajul orașului pentru minorii din mediul rural duce la apariția zonelor fierbinți, care au rate mari de infracționalitate (cerșetorie, prostituție etc.) cum ar fi gările, autogările sau hotelurile.

Diferențele regionale de situație economică au condus la opinii diferite între experți. De exemplu, în Albă Iulia unii experți consideră că o situație economică bună ar duce la scăderea numărului de cazuri de trafic comparativ cu alte zone. Alții au evidențiat declinul social și economic general și problemele cauzate de rată mare a șomajului. S-a afirmat că județul Albă este unul de tranzit al victimelor din alte regiuni, enumerându-se locații bine cunoscute pentru activitățile de trafic de persoane (Ocna Mureș, Blaj, și Hoparta-Silivaș) în care sărăcia predomină. b#%l!^+a?

În timp ce la unul dintre FGD s-a menționat explicit că nu există nicio implicație a discrepanțelor rural/urban asupra fenomenului traficului de copii, la jumătate dintre FGD (Iași, Craiova, Giurgiu, Cluj, Constanța) s-a afirmat contrariul. Experții au mai ridicat și problemele existente în zonele rurale: nivelul ridicat de sărăcie (recrutarea se face prin oferirea de bunuri), veniturile familiale scăzute sau dezorganizarea la nivelul familiei care conduc la acceptarea ofertelor pentru o viață mai bună venite din partea traficanților. Adesea fetele sunt determinate să abandoneze școală pentru a munci în gospodărie sau pentru a avea grijă de frații mai mici, în timp ce băieții sunt obligați să muncească la câmp. Distanță mare până la cel mai apropiat oraș contribuie, de asemenea, la menținerea unei rate mari a șomajului, la absenteismul sau abandonul școlar. La rândul lor, acestea duc la un nivel scăzut de educație și, de aici, la absența cunoștințelor și deprinderilor de auto-protecție și autodeterminare.

Copiii din zonele rurale care se mută la oraș, fără părinți, pentru a-și continua studiile, sunt de asemenea expuși riscului, mai ales în cazul fetelor.

Prin contrast, în zonele urbane, este mai probabil că viață familială să fie caracterizată de lipsa implicării parentale în viață copiilor, din cauza programului lung de lucru sau a dezintegrării familiei (adesea compensată prin bunuri și bani). Astfel, copiii devin critici acerbi ai părinților și totodată vulnerabili la bunurile și confortul emoțional oferite de recrutori.

Migrația la muncă

În 7 din cele 10 FGD (Albă Iulia, Craiova, Galați, Giurgiu, Iași, Timișoara, Constanța), participanții au menționat problema migrării la muncă a părinților.

Părinții care locuiesc pentru a munci în altă regiune a țării sau în străinătate nu mai pot să-și crească, educe și supravegheze copiii, lăsând adesea aceste sarcini pe seama vecinilor, rudelor sau comunității. De exemplu, un specialist din Constanța a subliniat existența unei rate mai mari de abandon a copiilor de către părinții plecați la muncă în zona comunelor Hârșova și Cuza Vodă. Un specialist din Galați chiar a presupus că majoritatea copiilor traficați provin din

familii din care cel puțin unul dintre părinți este plecat la muncă în străinătate. În opinia specialiștilor, migrația la muncă duce la neglijare, la comportamente deviante ale copiilor și adolescenților și la instituționalizarea lor, toți acești factori conducând la creșterea gradului de vulnerabilitate pentru trafic. Copiii din internate și centre au fost menționați că purtători ai unui risc crescut de a fi convinși de recrutori.

„Fetele care trăiesc în centre sunt mai vulnerabile în față traficanților, decât cele care b#%l!^+a?trăiesc singure sau cu familia lor.”, a declarat reprezentatul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Craiova.

Unii copii sunt obligați să-și însoțească părinții și pot sfârși prin a acceptă oferte imorale sau ilegale.

S-a menționat de asemenea și existența unui fenomen de migrație la muncă sezonieră pe timpul vacanțelor în Constanța și Cluj, ceea ce înseamnă că minori și tineri pleca pe timpul verii din zonele rurale spre porturi, stațiuni și orașe mari în căutarea unui loc de muncă sau la cerșit. Ei pot fi întâlniți la semafoare, în gări, în jurul bisericilor sau hotelurilor etc. Dorința lor de câștiguri

bănești îi face vulnerabili în față criminalității organizate pentru cerșetorie sau exploatare sexuală.

79% dintre specialiștii incluși în anchetă prin chestionar au declarat că migrația părinților în străinătate are influență în decizia minorului de a acceptă o oferta și în ajungerea acestuia în trafic. Situația familiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate devine factor de vulnerabilitate pentru copiii care sunt lăsați în grijă familiei extinse (bunici, frați, unchi sau mătuși), în grijă vecinilor sau chiar a persoanelor străine.

Diferentele etnice

Patru FGD (Cluj, Alba Iulia, Giurgiu, Timisoara) au mentionat ca minoriide origine roma sunt expusi unui risc mai ridicat de a fi traficati. Un ansamblude factori socio-economici si demografici contribuie la aceasta, cum ar fi: marea mobilitate a familiilor de romi; natalitatea ridicata, gradul mai mare de absenteism si abandon scolar, comparativ cu media populatiei, si saracia. Un reprezentant a declarat ca marea majoritate a copiilor care sunt exploatati prin cersetorie, provin din familii rome, sunt foarte mici si au sanse minime de a iesi din aceasta situatie. Adesea, familiile rome nu au acces la protectia sociala a statului deoarece nu au acte de identitate, fapt care complica si mai mult orice interventie sociala în caz de abuz al minorilor sau de activitati infractionale.

Având în vedere contextul de mai sus, se poate afirma ca decizia minorului de a accepta oferta recrutorului se bazeaza pe o strategie de viata modelata dupa o serie de factori:

Dorinta de a scapa de saracie

Conform expertilor, posibilitatile financiare precare si limitate au constitui factorul declansator pentru multi minori recrutati pentru orice tip de exploatare, iar saracia submina orice rezistenta a victimei de a nu parasi mediul propriu de viata. b#%l!^+a?

Un stimulent puternic pentru acceptarea ofertei este dorinta de a depasi conditia actuala si mediul social si material scazut, care este considerat de catre tineri un impas în planificarea propriului viitor atât pe termen scurt cât si pe termen lung.

Asa cum am aratat, specialistii au subliniat diferentele dintre zonele urbane si cele rurale din punct de vedere al posibilitatilor economice si financiare, precum si dezavantajele tinerilor si copiilor de la sate.

Zonele rurale se caracterizeaza prin informarea slaba si necorespunzatoare a populatiei; aspectele legate de traficul de persoane sunt adeseori bazate pe zvonuri publice. Saracia si greutatile cu care se confrunta familiile vor trezi la fi exact solutia potrivita.

Dorinta de evada dintr-un mediu abuziv

Un alt factor hotarâtor este legat de un mediu familial abuziv, cu parinti alcoolici si violenti. Parintele care îsi abuzeaza copilul stimuleaza mânia si dorinta minorului de a fugi de acasa. Abuzurile suferite de minori în cadrul familiei afecteaza grav starea psihica a acestora, ducând la tulburari de comportament, intensificarea instabilitatii emotionale, lipsa de încredere si respect de sine, autoizolare si incapacitatea de a face fata greutatilor. Toate acestea vor contribui la cresterea vulnerabilitatii la strategiile recrutorilor, atât atunci când minorului i se ofera o alternativa relationala pozitiva cât si când are parte de violenta cu care acesta este deja obisnuit.

Cei care ajung sa fie traficati sunt dominati adesea de dorinta de a pleca din familie, unde se înregistreaza de multe ori consum de alcool, violenta, de dorinta de a parasi comunitatea, acolo unde victima ajunge sa fie stigmatizata social din varii motive (de exemplu „a acceptat sa întretina relatii sexuale cu prietenul ei, iar apoi acesta a relatat si altora incidentul”, dupa cum preciza un ofiter de politie), sau în cazurile cele mai dureroase, datorita existentei unei situatii de abuz din partea unui parinte, astfel ca minora ar face orice sa plece de acasa.

Dorinta de autonomie personala si independenta financiara

Saracia la nivelul comunitatii si al familiei stimuleaza dorinta victimelor minore pentru independenta financiara si autonomie personala. Uneori, aceasta dorinta poate deveni foarte puternica si îi impulsioneaza pe minori sa o duca la îndeplinire folosind diferite abordari. Oferta recrutorului poate corespunde exact acestor nevoi de bunastare personala si financiara sau pentru a-si câstiga singuri existenta (exemplu, achizitionarea de diverse obiecte de îmbracaminte sau b#%l!^+a?bunuri cum ar fi un telefon mobil, un computer etc.). Dorinta de câstiguri financiare si independenta a fost caracterizata în cadrul focus-grupurilor ca o ”dependenta de bani”. Dorinta de independenta financiara fata de familie, parinti si dependenta de bani, în special a adolescentelor care ajung “sa cheltuie foarte multi bani stiind ca vor câstiga altii într-un timp foarte scurt” (reprezentant al Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, Cluj-Napoca), este un factor de vulnerabilitate la recrutare.

Copiii înconjurati de colegi de o conditie materiala mai buna îsi dezvolta o dorinta intrinseca de a ajunge la un statut cel putin egal cu al acestora si devin vulnerabili la acceptarea oricarui tip de oferta. Anumite victime au abandonat scoala pentru a-si ajuta familiile sa câstige mai multi bani sperând ca o situatie financiara mai buna le va permite continuarea studiilor; în schimb, sunt predispusi ofertelor de munca facute de recrutori.

Specialistii mentioneaza ca strategia de independenta financiara poate exista deja sau aceasta se poate naste ca urmare a ofertei recrutorului.

Capacitatea limitata a familiei de a oferi un mediu autonom si lipsit de griji duce la modelarea unei strategii pentru autonomie personala si independenta financiara. Razvratirea si lipsa de experienta sunt, înca o data, factori care contribuie la stabilirea unei imagini si a unei strategii. Minorii ajung victime ale traficului deoarece au nazuit la mai mult decât le puteau oferi familiile.

Opiniile expertilor exprimate în cadrul focus grupurilor si rezultatele anchetei cantitative în rândul specialistilor sunt în concordanta cu rezultatele celorlalte studii asupra traficului de copii în România.

Din punctul de vedere al specialistilor, conditiile care vin în sprijinul traficantilor pentru a-si atinge scopurile sunt generate de habitatul victimelor, educatia si pregatirea scolara, nevoile materiale si morale ale acestora.

Vulnerabilitatea sociala sta la baza factorilor de risc pentru fiecare minor, victima a traficului.

Sintetizând informatiile desprinse în cadrul acestui studiu, principalii factori de risc în procesul de recrutare sunt: provenienta dintr-o familie cu un nivel scazut de trai si de educatie; din familii dezorganizate, cu un mediu conflictual sau cu parinti plecati în strainatate, lipsa de integrare a familiei în comunitate si de implicare a acesteia în educatia si sustinerea copiilor; lipsa atentiei si afectivitatii oferite copiilor, accesul limitat la formele de învatamânt mediu si superior, si, mai ales, la ocuparea unui loc de munca, lipsa educatiei si informatiei, abandonul b#%l!^+a?scolar, frecventarea unor anturaje cu influente negative si lipsa unei retele de suport, în special în mediile rurale.

Disparitatile socio-economice din România, legate, de asemenea, de diferentele urban – rural în ceea ce priveste dezvoltarea si oportunitatile cât si mediul familial în sensul de deprinderi parentale si nivelul de îngrijire emotionala si materiala, în general, sustinerea copiilor de catre familie cât si existenta unui mediu familial abuziv si violent par a fi factorii cheie prin care copiii pot sfârsi într-o situatie de trafic. Acestia sunt cei mai puternici „push factors” (factori de împingere) pentru procesul de recrutare.

În termeni de factori de atragere („pull-factors”), speranta pentru o viata mai buna, de independenta financiara, tentatiile oferite de falsi prieteni sau cunostinte au un impact puternic asupra perceptiei copiilor privind strategiile de viata.

Lipsa informatiilor despre modalitatile legale de a munci într-o alta tara (vârsta minima legala, acte necesare, pregatire profesionala) îi fac pe acestia vulnerabili în fata unor promisiuni de slujbe foarte bine platite si care nu necesita o pregatire specializata. Un alt factor care contribuie la vulnerabilitatea copiilor sunt „povestile de succes”: cazurile persoanelor care au fost plecate în strainatate si care s-au întors dupa o perioada scurta de timp cu sume mari de bani.

Nivelul de informatii este în strânsa legatura cu nivelul de educatie. Copiii cu un nivel scazut de educatie, inclusiv cei care au abandonat scoala, nu au sansa si posibilitatea constientizarii riscurilor traficului. Acest lucru pare sa aiba un impact puternic asupra capacitatii lor de evaluare a riscului cu privire la oferte si promisiuni. Opiniile unor specialisti în ceea ce priveste capacitatea copiilor de a face o evaluare corecta privind riscurile sunt divergente, dar o analiza adecvata a acestei probleme dificile ar necesita, cel mai probabil, o cercetare pe termen lung, în profunzime, cu implicarea grupurilor vulnerabile de copii.

Actorii care sunt sau ar putea fi implicati în procesul de recrutare sunt multipli. O mai mare atentie ar trebui acordata actorilor care au un rol pasiv. De fapt, fiecare membru al familiei, comunitatii sau chiar al institutiilor care nu reusesc sa identifice si, implicit, sa acorde atentie anumitor semne care ar putea indica faptul ca un anumit copil este în pericol, ar putea facilita – prin lipsa cunoasterii – recrutarea.

Recrutarea în sine este un proces complex, fara o strategie unitara. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Ceea ce pare a fi comun este faptul ca recrutorii au, de obicei cunostinte aprofundate despre victimele lor potentiale, evaluând destul de bine situatia lor de viata si profitând de carentele cauzate de situatia economica precara sau de neglijarea emotionala.

Institutiile statului, parintii si comunitatea în general au fost identificati ca actori sociali care ar putea sa îndeplineasca un rol protector, însa cazuistica expusa reflecta si importante deficiente ale sistemului de protectie sociala.

Exista încercari, proiecte, programe „razlete” initiate de acesti actori, dar ele nu se manifesta în cadrul unui sistem unitar.

Expertii au identificat deficiente în ceea ce priveste adecvarea si coerenta serviciilor sociale locale si coordonarea optima la nivel national. Acest lucru poate fi interpretat ca o provocare pentru autoritatile nationale în sensul îmbunatatirii coordonarii si cooperarii cu scopul de a armoniza serviciile sau de a le face disponibile în mod echilibrat, în toate regiunile tarii si în rândul tuturor categoriilor de cetateni, în special a celor care ar putea fi deja marginalizate.

De asemenea, expertii au mentionat probleme în ceea ce priveste cooperarea cu copiii în situatii de risc, cu alte cuvinte aflati "pe marginea prapastiei". O strategie de a depasi aceasta situatie ar putea fi implicarea copiilor si a tinerilor ca experti si educatori în campaniile de sensibilizare si de formare (de tip „peer-to peer education“). În special pentru acei copii care au

parasit deja sistemul formal de educatie sau nu se conformeaza acestui sistem, datorita provenientei din familii dezorganizate, ar trebui sa fie luate în considerare programele de educatie non-formala care implica participarea tinerilor de aceeasi vârsta cu ei, eventual foste victime ale traficului.

În general, expertii propun ca programele de formare si de sensibilizare a opiniei publice sa fie mai bine ajustate contextului în care ele sunt derulate. Si aici, implicarea tinerilor este un b#%l!^+a?element cheie pentru ca numai ei stiu "cum sa vânda mesajele" celor de aceeasi vârsta cu ei.

Informarea categoriilor de risc, a retelei de suport social a minorului (prieteni, colegi), educatia parintelui sunt alternativele identificate de participantii la focus grup pentru prevenirea recrutarii minorului si evitarea responsabilizarii lui în procesul de traficare. Informarea în legatura cu existenta riscului de trafic este singura „arma” care poate stopa procesul de trafic înca de la faza recrutarii.

Din perspectiva media, traficul de persoane este o problemă foarte greu de tratat, costisitoare și de multe ori periculoasă. Totuși, el este un subiect foarte profitabil. În consecință, conform principiului “any news is good news”, media au tendința de a prelua orice informații le parvin, fie ele poziții oficiale, zvonuri, mărturii ale unor persoane implicate / afectate, rezultatul fiind departe de o reflectare completă a fenomenului în sensul oferirii de informații adecvate vizavi de contextul în care s-au produs faptele și de caracteristicile, nivelul de cunoaștere și interesele propriului public. Referitor la acest aspect al avidității de informație de care dau dovadă media în cazul fenomenului trafic de persoane, se conturează numeroase posibilități de deturnare a demersului de informare a publicului înspre manipulare și propagandă în favoarea unor acțiuni de susținere a intereselor particulare ale unor entități organizaționale sau statale.

Experții mobilizați de coloșii de presă construiesc realitatea traficului de persoane interpretându-l și câștigându-și pâinea din asta (…) .

Ca primă concluzie, reprezentările cu privire la fenomenul traficului decurg în mod fundamental din reprezentările mediatice. În consecință, atât ancorarea cât și obiectivarea se fac prin raportare la scheme cognitive și categorii preluate. Prototipurile rezultate din obiectivare nu sunt elaborate intern de fiecare individ pe baza experienței proprii (sunt prea puține cazurile în care individul a avut, la un moment dat, contact direct cu un eveniment de factură teroristă și, cu atât mai puțin, cu inițiatorii acestuia). În consecință, reprezentările traficantului și ale traficului de persoane vor avea un caracter profund depersonalizat și anonim, fără ancorări concrete și materializări reale, fizice, altele decât imaginile vehiculate prin media. De asemenea, aceste reprezentări au un caracter profund unanim prin faptul că informațiile și schemele cognitive preluate sunt practic aceleași pentru toți membrii comunității, iar interesele vizavi de obiectul reprezentării sunt similare centrându-se în principal pe satisfacerea nevoii de securitate.

Secretul, minciuna și ilegalitatea sunt parametri definitorii ai traficuui care îl fac greu accesibil subiecților ce și-l reprezintă. Procesul de reprezentare nu se poate derula, în cazul obiectului “trafic de persoane”, cu respectarea etapelor specifice ale obiectivării și ancorării, iar b#%l!^+a?între cele trei dimensiuni – informație, sferă de reprezentare, atitudine – cea din urmă are caracter preeminent condiționând și acționând asupra celorlalte două, din cauza implicării emoționale pe care traficul o induce la nivelul diferitelor entități sociale prin amenințarea securității acestora și a ansamblului în sine.

Înțelegerea unui concept are nevoie, atât în cazul proceselor cognitive cât și în cazul demersurilor analitice specifice științei și activității jurnalistice, de o anumită stabilitate și vizibilitate a datelor, despre care nu se poate vorbi în cazul traficului de persoane.

Or, reprezentările, legate de unele amintiri istorice și de câteva puncte de reper ideologice, joacă un rol considerabil în domeniul terorismului spre deosebire de ceea ce se întâmplă în politică, economie, sănătate (…) unde actorii sunt mai clar identificați ca și pozițiile contradictorii și mizele acțiunii.

Din punct de vedere al funcțiilor reprezentărilor sociale, în cazul arătat mai sus ca obiect

de reprezentare, funcția identitară este prioritară prin crearea unui sentiment de solidaritate și identitate de poziții vizavi de acțiunile teroriste și efectele lor. În strânsă legătură cu acestea, funcția de susținere și justificare a pozițiilor și comportamentelor ulterioare are de asemenea o mare importanță în cazul reprezentării fenomenului și mai ales a traficantilor care devin oarte ușor forțe obscure ale răului, manifestări ale diabolicului, pe de-o parte, și exponenți ai spiritului liber, luptători pentru libertate și democrație, arhangheli ai înaltelor valori umane, pe

de altă parte. Ambele ipostaze constituie bază legitimantă pentru mobilizări masive de forțe distructive, manifestări brutale ale urii rasiale și etnice și, în ultimă instanță, pentru escaladarea perpetuă a comportamentelor violente.

Fenomen complex și obscur, de cele mai multe ori inaccesibil, traficul de persoane constituie un obiect foarte greu de reprezentat într-o manieră elaborată și extinsă care să permită atitudini și comportamente funcționale sistemului împotriva căruia se manifestă. Aceasta cu atât mai mult cu cât actorii principali, traficanții, sunt interesați tocmai în menținerea climatului de necunoaștere, ambiguitate, obscuritate din care rezultă inevitabil teama. Ca obiect de reprezentare, traficul de persoane este subiectul unui paradox din punct de vedere al comunicării ca mecanism fundamental prin care se elaborează și evoluează sistemul reprezentațional la nivel

individual și social: cei care vorbesc nu știu, iar cei care știu nu vorbesc. În această situație traficul de persoane poate fi ceea ce fiecare interes (a se citi voință vitală, instinct de supraviețuire) vrea să fie: mijloc de revoltă, de eliberare, de protest, sursă de insecuritate, prilej de deviere a atenției de la alte probleme de substrat, pretext pentru declanșarea unui război, b#%l!^+a?entitate de legitimare a instaurării unui nou regim etc. Cu alte cuvinte, terorismul capătă formă în funcție de diversele manifestări ale voinței. Unele voci ar putea spune că este vorba de o formă de eufemizare a legii junglei care nu mai poate fi numită așa în lumea civilizată a mileniului III.

Între cele trei entități implicate în fenomenologia traficului de persoane – statul, opinia publică și organizația – acționează mijloacele de comunicare în masă. Deci, reprezentarea mediatică a traficului de persoane este o variabilă de importanță crucială în determinarea sistemului reprezentațional la nivelul ansamblului social. Identificarea mecanismelor de formare,

conținutului și dinamici acestor reprezentări mediatice permite anticiparea atitudinilor și structurilor cognitive ce determină comportamentele și problemele social-politice, culturale și de securitate produse de o criză teroristă.

Capitolul 6. Concluzii generale

Mijloacele de comunicare în masă oferă traficului de persoane “oxigenul publicității”, fără de care acesta nu poate exista, din rațiuni comerciale dar și în virtutea libertății de exprimare și a dreptului de acces la informație. Deși mediatizarea servește scopurilor teroriste, efectele b#%l!^+a?negative ale acesteia nu pot fi înlăturate prin cenzură fără a știrbi grav sistemul democratic.

Soluția unică, în acest caz, este profesionalismul jurnalistic, asumarea responsabilității sociale a media și cooperarea – fie și numai în acest punct – cu autoritățile statale pentru stabilirea unor repere eficiente în gestionarea crizelor de trafic de persoane la inițiativa transparentă a celor din urmă.

Normele juridice corecte și principiile deontologice eficiente, un sistem media democratic pe modelul serviciului public și profesionalismul jurnaliștilor sunt condiții cumulative și interdependente ale tratării adecvate a problemelor fundamentale ale societății și

implicit a problemei teroriste.

Cel puțin în ceea ce privește securitatea, globalizarea nu va fi funcțională decât prin instituirea unei autorități credibile și eficiente la nivel internațional, iar traficul ca problemă nu va fi eliminat sau ținut sub control decât în măsura în care acest for va dori și va impune tratarea completă și responsabilă a cauzelor sale social-politice, fără a pierde din vedere particularitățile culturale în care se manifestă. În prezent, persistența proeminenței unor interese zonale, regionale și, în ultimă instanță, civilizaționale, face ca în locul negării legalității actelor și mijloacelor violente folosite pentru atingerea unor scopuri politice, să se nege legitimitatea intereselor în sine, a cauzelor diferitelor grupuri defavorizate și a justeții intereselor acestora, a naturii politice a demersurilor lor.

Capitolul 7. Bibliografie

BIBLIOGRAFIE

*** Constituția României, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767, 31 octombrie

2003 b#%l!^+a?

Berger, Peter L.; Luckmann, Thomas; Construirea socială a realității , București, Editura

Univers, 1999

Cercelescu, Carmen Monica; Regimul Juridic al Presei. Drepturile și obligațiile jurnaliștilor,

București, Editura Teora, 2002

Chelcea, Septimiu; Dicționar de Psihosociologie, București Editura I.N.I., 1998

Chelcea, Septimiu; Tehnici de cercetare sociologică, București, Editura Facultății de

Comunicare și Relații Publice “David Ogilvy” – S.N.S.P.A., 2001

Coman Mihai; Introducere în Sistemul Mass-Media, Iași, Editura Polirom, 1999

Cristea, Dumitru; Tratat de Psihologie Socială, București, Editura Pro Transilvania, 2000

Curran James; Media Effects and Beyond, ediția a II-a, , London & New York, Routledge –

Taylor and Francis Group, 2000

Curran, James; Media and Power, London & New York, Routledge – Taylor and Francis

Group, 2002

Fukuyama, Francis; Sfârșitul istoriei și ultimul om, București, editura Paideia, 1995

Giddens, Anthony; A treia cale. Renașterea social-democrației, Iași, Editura Polirom, 2001

Huntington, Samuel; Ciocnirea Civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, București, Editura

Antet, 1997

Laqueur, Walter; The Age of Terrorism; Boston; Little, Brown and Company, 1987

Marret, Jean-Luc; Tehnicile Terorismului, București, Editura Corint, 2002

104

Moscovici, Serge; Psihologia Socială sau mașina de fabricat zei, Iași, Editura Universității

A.I. Cuza, 1994

Neculau Adrian (coordonator); Manual de Psihologie Socială, Iași, Editura Polirom, 2003

Neculau, Adrian (coordonator); Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale,

București, Editura Știință și Tehnică, 1995

Petcu, Marian; Sociologia Mass-Media; București, Editura Academiei Naționale de

Informații, 2001

Petcu, Marian; Tipologia Presei Românești, Iași, Institutul European, 2000

Petru, Andrei; Alexandrescu, Florin; Personalitate și Comunicare, București, Editura Licorna,

1999

Popescu, Cristian Florin; Manual de Jurnalism. Redactarea textului jurnalistic. Genurile b#%l!^+a?

redacționale, București, Editura Tritonic, 2003

Popescu, Cristian Florin; Practica Jurnalismului de Informare. Principii, Reguli,Provocări,

Sibiu, Editura Universității “Lucian Blaga”, 2000

Ramonet, Ignacio; Tirania Comunicării, București, Editura Doina, 2000

Rădoi, Mireille; Serviciile de Informații și Decizia Politică, București, Editura Tritonic, 2003

Simileanu, Vasile; Asimetria fenomenului terorist, București, Editura Top Form, 2003

Șleahtițchi, Mihai; Universul reprezentărilor sociale, Chișinău, Editura Știința, 1995

Thompson, John B. ; Media și Modernitatea. O teorie socială a mass-media; București,

Editura Antet, 2000

Townshend, Charles; Terrorism – a very short introduction, Oxford University Press, 2002

Van Cuilenburg, J.J.; Scholten, O.; Noomen, G.W.; Știința Comunicării; București, Editura

Humanitas, 1998

Ghosh B., Huddled Masses and Uncertain Shores, Insights into Irregular Migration, International Organization for Migration, Martinus Nijhoff, 1998

Vasguez Felipe Mateo, Introduccion al derecho migratorio, Madrid, 2005

Facts and Figures.Regional Clearing Point, First Annual Report, 2003, Stability Pact

Boncu Ion, Securitatea europeană în schimbare, provocări și soluții, București, 1995

Mateuț Gheorghe și alții, Traficul de ființe umane, Editura Iași, 2005

Ungureanu Ricu și colab., Traficul de ființe umane, Editura Prouniversitaria, București, 2006

Popescu Ilie, Rădulescu Nicolae, Popescu Nicolae, Terorismul internațional – flagel al lumii contemporane, Editat de MAI, București, 2003

Diaconescu H., Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, București, 2005

Migration Trends in selected EU Applicant Countries, vol. IV-Romania, More „Out” than „In” at the Crossroads between Europe and the Balkans, IOM, 2003

Convenția Natiunilor Unite împotriva criminalitatii transnaționale organizate; Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2000

Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional b#%l!^+a?la Convenția Națiuniolor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, 15.11.2000, Palermo, Italia

Convenția Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaționale și cele două Protocoale adiționale, Palermo, Italia, 2000

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, adoptata de guvernele membre ale Consiliului Europei la 4 noiembrie 1950

http://www.state.gov/s/ct/rls/pgtrpt/2002/html/

http://www. Pco-bcp.gc.ca

http://www.writing.colostate.edu/references/research/content/pop2b.cfm

http://www.sociologieromânescă.ro

http://www.terrorismanswers.com/terrorism/media.html

http://www.users.utu.fi/bredelli/cda.html

http://www.usinfo.state.gov/

Lucrări sinteză

*** Dreptul Internațional Umanitar la Începutul Secolului XXI, editor: Ionel Cloșcă,

coeditori: Constantin Vlad, Ion Suceavă; București, Asociația Română de Drept

Umanitar, 2003

*** Fighting Terrorism – XXIst Century International Law. Basic texts selected and

systematized; coordonatori Nicolae Ecobescu; Nicolae Micu; Ioan Voicu, Bucharest;

Romanian Institute of International Studies “NICOLAE TITULESCU”; 2003

*** Stereotipuri, reprezentări și identitate socială, Pitești, Editura Universității din Pitești,

2000

Studii, articole

*** EFF Analysis Of The Provisions Of The USA PATRIOT Act (Analiza EFF

privind prevederile PATRIOT Act); EFF (Electronic Frontier Foundation),

http://www.eff.org/

*** Patterns of Global Terrorism –2002, raportul anual pe probleme de terorism al

Departamentul de Stat al SUA, Biroul de Coordonare pentru Antiterorism, 30 aprilie 2003,

http://www.state.gov/s/ct/rls/pgtrpt/2002/html/19977.htm

ANEXA 1

CHESTIONAR PRIVIND ASPECTE RELATIONATE RECRUTARII b#%l!^+a?

MINORILOR PENTRU TRAFICAREA ÎN SCOPUL EXPLOATARII

Agentia Nationala Împotriva Traficului de Persoane din cadrul

Inspectoratului General al Politiei Române, realizeaza un studiu în domeniul

traficului de copii din România, în cadrul Proiectului PHARE de înfratire intitulat

„Întarirea capacitatii institutionale a agentiilor implicate în prevenirea

traficului de persoane conform cu standardele europene si cele mai bune

practici actuale”, cu implicarea expertilor Institutului Boltzmann din Austria.

Pentru întarirea cunostintelor legate de factorii externi sau interni care stau la

baza procesului de RECRUTARE pentru traficare, va expunem urmatoarele

întrebari ale caror raspunsuri bazate pe experienta d-voastra vor ajuta la

conturarea si întarirea concluziilor studiului:

I. Ati participat la CEL PUTIN o sesiune de training, informare,

specializare pe trafic de copii?

1. Da 2. Nu

II. Conform experientei dvs. profesionale considerati ca urmatorii

factori sociali conduc la recrutarea minorilor în vederea traficului de

persoane:

1. Pattern migrationist în familie (unul din parinti sau chiar ambii sunt

plecati în strainatate)

1. Da 2. Nu

2. Familie dezorganizata (parinti divortati, separati)

1. Da 2. Nu

3. Familie cu mai mult de 3 copii aflati în întretinere;

1. Da 2. Nu

4. Familii în care exista conflicte (inclusiv violenta domestica)

1. Da 2. Nu

5. Climat familial hiperautoritar

1. Da 2. Nu

6. Climat familial hiperpermisiv

1. Da 2. Nu

7. Resurse economice minime sau chiar inexistente ale familiei; (parinti b#%l!^+a?

someri sau care nu au o sursa regulata de venituri).

Da 2. Nu

ANEXA 2

Harta de intalnire cu focus grupurile#%l!^

ANEXA “

+a? B

ANEXA 3

FOCUS GRUP

Tema: Procesul de recrutare al minorilor în trafic

Ghidul de interviu de grup

1. Conditiile de viata înainte de traficare ale victimelor minore

1. situatia familiala

2. grupul de prieteni

3. situatia socio-economica în regiune

2. Achizitiile si aspiratiile personale ale minorilor victime ale traficului

1. situatia scolara

2. deprinderi de viata independenta

3. nivel de informare/întelegere cu privire la conditiile de munca si viata

în strainatate, la traficul de copii etc.

4. existenta unei strategii de viata (ex. dorinta de a pleca din familie, de

a parasi comunitatea, tara etc., dorinta de realizare personala si

independenta financiara)

5. capacitatea de asumare a riscului

3. Premisele recrutarii/Cadrul în care se realizeaza recrutarea

1. circumstantele în care se realizeaza oferta (existenta intentiei de a

pleca, motivatii, oportunitati etc.)

2. natura ofertei venite din partea unor terte persoane (elementele de

atractivitate ale ofertei, beneficii previzionate din perspectiva victimei)

3. caror nevoi, asteptari, probleme, dificultati îi corespunde/raspunde,

de regula, oferta

4. ce metode sunt folosite pentru a accepta oferta/ofertele primite

(presiune, manipulare, constrângere)

5. mecanismul luarii deciziilor

4. Actorii sociali implicati în procesul de recrutare

1. identificarea actorilor cheie în procesul de recrutare (status social,

relatia cu victima)

2. rolul jucat de fiecare dintre acestia

3. rolul victimei în recrutare (activ/pasiv)

5. Etapele procesului de recrutare

– descrierea, prin prisma informatiilor obtinute de specialisti de la victime,

a pasilor prin care s-a realizat recrutarea din momentul aparitiei

problemei/intentiei de a pleca/ofertei si pâna în momentul plecarii.#%l!^+a?

=== BIBLIОGRAFIЕ ===