Alfabetizarea Emotionala Ca Factor Preventiv

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I .ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ALFABETIZAREA EMOȚIONALĂ ÎN CONTEXT PREVENTIV

Problematica inteligenței emoționale ca obiect al cercetării științifice

Competențele emoționale sau școlarizarea emoțiilor. Rolul asistentului social

Modele de programe de alfabetizare emoțională care au contribuit la dezvoltarea competențelor emoționale

CAPITOLUL II. ALFABETIZAREA EMOȚIONALĂ A COPIILOR ȘI TINERILOR PRIN IMPLICAREA ASISTENTULUI SOCIAL

2.1.Evaluarea nivelului inițial al competențelor emoționale a membrilor lotului experimental. Experimentul de constatare

2.2.Proiect de program experimental de alfabetizare emoțională a copiilor și tinerilor

INTRODUCERE

Actualitatea cercetării. Formarea abilităților de (auto)control a emoțiilor pe zi ce trece divine din ce în ce mai greu de controlat, alfabetizarea emoțonală reprezintă o provocare pentru întreaga umanitate, semnificând valorificarea energiei afective pentru dezvoltarea personală și profesională. Formarea, în acest scop, a competențelor emoționale sporește calitatea asimilării cunoștințelor academice, contribuie la adaptarea socială a copiilor și tinerilor , la excluderea stărilor de disconfort psihic specifice vârstei, la reducerea dificultăților de comunicare, sporește calitatea relațiilor interpersonale, garantând integrarea socio-profesională de succes și un mod de viață sănătos.

În zilele noastre a fi inteligent, nu înseamnă doar inteligență academică, ci inclusiv inteligență socială – autocontrolul emoțiilor, empatia, toleranța, deschiderea etc. – ce asigură dezvoltarea optimă a personalității. Dezvoltarea inteligenței emoționale, prin intermediul comunicării educaționale, presupune stabilirea relațiilor sociale constructive copil- părinte, copil- educator/învățător, copil- comunitate.Alfabetizarea emoțională la nivel mondial este abordată ca un factor de prevenire din punct de vedere a auto(controlul) emoțiilor cît și stabilirea echilibrului dintre sănătatea mentală și emoțională în diverse situații la diferite vîrste.

Plecînd de la multiplele constatări, în ceea ce privește alfabetizarea emoțiilor ale adolescentului ca factor preventiv, putem observa carențe majore în adaptarea, relaționarea, comunicarea și integrarea socială. Mulți părinți au probleme de comunicare cu adolescenții, deoarece în această perioadă încep să apară secretele, se formează diferite grupuri mici adesea din persoane mai puțin cunoscute. Unii copii devin brusc hiperindependenți și din acest motiv intră în conflict cu școala și părinții. Alternează perioade în care se cred omnipotenți, cu perioade în care se îndoiesc de calitățile și posibilitățile lor, mai ales, cînd compararea cu performanțele grupului îi plasează în inferioritate.

Problema investigației. Față de alte state în Republica Moldova pînă în prezent nu sunt inițiate programe speciale orientate spre alfabetizarea emoțională a tinerii generații, care ar ajuta la diminuare comportamentelor negative în rîndul copiilor și tinerilor, este un stat în care în mare parte copiii cresc fără supravegherea și educarea părinților ceea ce duce după sine dezvoltarea lor sub influența mediul stradal. Un grup aparte îl reprezintă și copiii ai căror părinți sunt șomeri și dependenți de alcool și droguri

Efectuînd stagiul de practică în cadru Centrului de Plasament Temporar a Copiilor în Situații de Risc „Azimut” am văzut că este necesară abordarea dezvoltării inteligenței emoționale în scopul prevenirii situațiilor conflictuale dintre copii de diferite vîrste, cît și dezvoltarea abilităților de relaționare dintre personalul centrului- beneficiari- cît și îmbunătățirea abilităților de relaționare a personalului cu beneficiarii………[]…

Obiectul cercetării. Dezvoltarea abilităților și competențelor IE la copii și tineri din cadrul centrului de plasament.[]

Scopul cercetării. Elaborarea unui set de materiale didactice care ar putea fi utilizate ca factor preventiv prin intermediul serviciilor de asistență socială.[plasmuind un suflet nobil]

În calitate de obiective mi- am propus:

O1- Studiul teoretic al problematicii investigației

O2- Cercetarea nivelului inițial de dezvoltare a competențelor emoționale a membrilor lotului exprerimental.

O3- Elaborarea unui plan de acțiuni în vederea alfabetizării emoționale a grupului țintă.

Ipotezele cercetării. Dacă va fi elaborat un program științific argumentat de alfabetizare emoțională a copiilor și tinerilor aflați în centrele de plasament aceasta ar spori nivelul de cunoștințe despre emoțiile de bază ceea ce vor contribui la o mai eficientă relaționare cu cei din jur.[]

Metodele de cercetare folosite: analiza critică a surselor bibliografice de referință,

Experimentul de constatare[] – chestionarul, jocul pe rol, observarea, fișele emoționale

Experimentul de formare-jocul pe rol,fișele emoționale, discuțiile

Eșantionul: Copii plasați în centrul de plasament temporar „Azimut” în număr de 21 de beneficiari cu vîrstă mixtă între 4 -16 ani

Valoarea teoretică : Studiul reflectă o analiză a problemei alfabetizării emoționale a copiilor și tinerilor

Valoarea practică:Elaborarea unui program de alfabetizare emoțională în domeniul inteligenței emoționale destinat copiilor și tinerilor cu recomandări metodice pentru speciliaștii în asistența socială.

Structura lucrării: Teza de licență are două compartimente Teoretic și Practic. În capitolul teoretic este abordată problematica cercetării în literatura de specialitate, în capitolul practic: sunt prezentate datele investigaței practice, instrumentele de cercetare și recomandare pentru practica de lucru a asistentului social.

Materialele cercetate au fost prezentate la conferința preventivă din luna aprilie 2014.

CAPITOLUL I . ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ALFABETIZAREA EMOȚIONALĂ ÎN CONTEXT PREVENTIV

1.1PROBLEMA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE CA OBIECT AL CERCETĂRILOR ȘTIINȚIFICE

Pe parcursul anilor numeroși experți admiteau existența a mai multor tipuri de inteligență grupându-le după anumite criterii în mai multe categorii. Dar în majoritatea studiilor, inteligența era echivalată mai mult cu abilitățile de cunoaștere, de gândire și se raporta la cât de bine și cât de mult învață și cunoaște un individ. Debutul conceptului de inteligență emoțională are rădăcini încă din anii 20 ai secolului trecut [194]. Profesorul american de la Columbia University, Edward Thorndike identifică, pe lângă inteligența academică, un alt fel de inteligență, definind-o ca „inteligență socială”, care ulterior va fi raportată la inteligența emoțională – aceasta fiind capacitatea de a înțelege și de a acționa iscusit și abil în cadrul relațiilor interumane [139, p. 15].

De asemenea, Abraham Maslow (1950) psiholog umanist, atrage atenția că autocunoașterea emoțională are un rol foarte semnificativ în dezvoltarea personalității, desemnând că fără emoții nu există motivare și perseverență, fără emoții nu putem înțelege multe dintre reacțiile noastre și ale celorlalți, fără emoții nu putem rezolva probleme și lua decizii în acord cu valorile noastre și ale celorlalți [82, p. 337].Cercetările temeinice privind inteligența emoțională debutează în jurul anilor 90. Viteza extraordinară cu care inteligența emoțională (IE) a devenit subiect important într-un spectru atât de larg de domenii dezvoltă predicții eficiente, dar și dificile, iar cercetările curente privind definirea inteligenței emoționale, rămân a fi în continuare un câmp vast de analiză și dezbateri controversate pentru specialiști din diverse domenii.

În toate cercetările actuale ce vizează domeniul afectiv al umanului este menționat că armonia dintre aspectul interpersonal și intrapersonal reprezintă echivalentul inteligenței emoționale ce are ca scop „creșterea nivelului competenței sociale și emoționale a individului”. În acest context Goleman D. (2008) încearcă să definească noțiunea de inteligență emoțională ca „abilitatea unei persoane de a înțelege și a-și gestiona eficient emoțiile, de a înțelege și a se descurca cu emoțiile celor din jur, în scopul creării unor relații adecvate cu ceilalți și a creării unui echilibru emoțional atât intrapersonal, cât și interpersonal” [76, p.56].

Analiza temeinică a conceptului „inteligență emoțională” a fost invocat prioritar de John D. Mayer (Universitatea New Hampshire, SUA), și Peter Salovey (Universitatea Yale, SUA) (în

articolul „Emotional Intelligence”, Imagination, Cognition, and Personality – 9, 1990, pp.185-

211), [60, p. 391]. John D. Mayer și Peter Salovey semnează mai multe lucrări (1990, 1993,

1997, 2001), în care dezvoltă principiile teoretice ale IE, caracterizând în mod explicit acest

concept. Astfel ei, inițial definesc inteligența emoțională ca fiind „abilitatea de a monitoriza,

atât propriile sentimente și emoții, cât și pe ale altora, de-a le diferenția și de-a le folosi în

scopul călăuzirii și acțiunii”

Cursurile de alfabetizarea emotionala au radacini indepartate in miscarea de invatamant – afectiv a anilor 1960. Ideea la vremea aceea era ca lectiile psihologice si motivationale erau mult mai profund invatate daca presupuneau o experienta imediata a ceea ce fusese invatat in teorie. Miscarea de alfabetizare emotionala a scos in evidenta termenul de educatie afectiva – in loc sa fie folosit afectul pentru a educa, este educat afectul in sine.

( http://econsiliere.blogspot.com/2011/01/scolarizarea-emotiilor-1.html)

Popescu-Neveanu P., în Dicționar de psihologie, în articolul despre afectivitate, arată că”de regulă, emoțiile pornesc, sunt declanșate prin fapte cognitive, dar nu sunt reductibile la acte de cunoaștere; trăirile afective au grade de complexitate diferite, reactivitatea emoțională situându-se la niveluri biologice și culturale diferite. Sentimentele, pasiunile – forme complexe ale afectivității – plasate la nivel cultural, prezintă un rol adaptativ pentru individ și îi sporesc activitatea de cunoaștere” [119, pag. 29-30]. Controlîndu-și emoțiile și sentimentele copii și tinerii ar putea preveni în viața de fiecare zi anumite situațiile conflictuale cu părinții, colegii,și ar avea un nivel înalt al comunicării ce i-ar ajuta să exprime ceea ce simt.

În literatura de specialitate, actualmente, se conturează trei direcții de conceptualizare a noțiunii de inteligență emoțională, caracterizarea acestora fiind citată de către Elena Losîi în revista de psihologie 2009,2 astfel:

1) John Mayer și Peter Salovey (1990-1993) lansează ideea că gândirea face posibilă perceperea corectă a propriilor emoții, exprimarea și reglarea lor, ca și cunoașterea și înțelegerea emoțiilor celorlalți; dezvoltarea intelectuală a unei persoane depinde în mare măsură de starea ei emoțională.

2) Reuven Bar-On (1992) grupează componentele inteligenței emoționale după comportamentele observabile care se pot regla în procesul educațional.

3) Daniel Goleman (1995), identifică la nivelul inteligenței emoționale o serie de constructe care o compun și care ar putea fi denumite și ca trăsături de caracter ale ființei umane: conștiința de sine, autocontrolul, motivația, empatia, aptitudinile sociale.

În urma studiilor Elena Losîi consideră că finalitatea IE constă în atingerea scopurilor noastre, cu un minim de conflicte inter-, intrapersonale . Chiar daca o persoana are suficiente cunoștinte și idei inteligente, dar nu cunoaște procedeele de a stabili relatii cu altii și nu reușește sa-și gestioneze emotiile și sentimentele, poate intampina dificultati in relatii cu ceilalti sau pot rata cariera profesionala de succes. Inteligenta emotionala poate fi independenta de nivelul IQ-ului unei persoane. In acest sens o persoana cu un IQ mediu poate dispune de foarte bune abilitati a inteligentei emotionale, la fel cum o persoana cu un IQ ridicat poate avea un potential mai scazut in ceea ce privește folosirea inteligentei emotionale in diverse situatii. Acest paradox apare in principiu ca urmare a faptului ca inteligenta emotionala depinde foarte mult de modalitatea ii idei inteligente, dar nu cunoaște procedeele de a stabili relatii cu altii și nu reușește sa-și gestioneze emotiile și sentimentele, poate intampina dificultati in relatii cu ceilalti sau pot rata cariera profesionala de succes. Inteligenta emotionala poate fi independenta de nivelul IQ-ului unei persoane. In acest sens o persoana cu un IQ mediu poate dispune de foarte bune abilitati a inteligentei emotionale, la fel cum o persoana cu un IQ ridicat poate avea un potential mai scazut in ceea ce privește folosirea inteligentei emotionale in diverse situatii. Acest paradox apare in principiu ca urmare a faptului ca inteligenta emotionala depinde foarte mult de modalitatea in care o persoana poseda abilitati adecvate in ceea ce privește gestionarea propriilor emotii și trairi. Astfel, o persoana cu un nivel scazut de autocunoaștere poate intampina dificultati in ceea ce privește relationarea cu ceilalti. Astfel, ea își poate controla reacțiile emoționale în raport cu alte persoane, datorită faptului că este conștientă de totalitatea factorilor implicați la generarea anui anumit tip de comportament, anumitor reacții respective.

Educația pentru dezvoltare emoțională este o nouă dimensiune a educației ce vizează formarea-dezvoltarea optimă a coeficientului de emoționalitate (EQ), exprimată prin atitudini responsabile fața de propriile stări afective, reflectate în comportamente comunicative rezonante ce derivă din sistemul individual al valorilor inteligenței emoționale, măsurabile la nivelul competențelor emoționale, asigurând performanța academică (IQ), sănătatea mentală și integrarea socio-profesională.

Efectele pozitive ale educației emoționale timpurii pe termen lung

Studiile științifice referitoare la efectele educației emoționale timpurii pe termen lung (Schaffter,2007,p.138) au subliniat o serie de elemente importante:

-educația emoțională la copii mici are în primul rînd un rol preventiv- previne problemele de sănătate mentală și emoțională asigurînd șansa copiilor de a se dezvolta armonios; de asemenea permite ameliorarea și corectarea unor probleme sau devieri comportamentale deja existente;Contribuie nemijlocit la îmbogățirea vocabularului emoțional cît și la formarea abilităților eficiente de relaționare.

-educația emoțională timpurie are un efect pozitiv asupra abilităților copilului și viitoarei sale cariere școlare; efectul este pozitiv asupra abilităților intelectuale și sociale, independent de mediul lor de proveniență.Copii care au beneficiat de educație timpurie de calitate se simt mai atrași de școală, manifestînd atitudini pozitive față de învățare,obțin rezultate mi bune, sunt motivați și doresc să finalizeze întregul parcurs școlar,ceea ce duce la scăderea absenteismului, la creșterea ratei de școlarizare și reducerea abandonului școlar;

-educația emoțională timpurie contribuie la egalizarea șanselor copiilor (copii în situații de risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate), la progresul acestora.

-educația emoțională timpurie are efecte pozitive asupra viitoare integrări sociale a adolescentului și adultului, asigurînd copiilor șansa de a avea succes și de a fi fericiți.

Cercetările în domeniu au arătat că cel mai mare beneficiu ale educației timpurii apare în planul non-cognitiv.Au fost identificate multe relații pozitive semnificative între fregventarea grădiniței și comportamentele centrate pe sarcină, dezvoltarea socio-emoțională,motivația și atitudinile pozitive față de învățare.Efectele în plan afectiv sunt decisive pentru echilibrul psihic al copilului de-a lungul întregii vieți (Gottman și Declaire,1997,p.24).

Educația emoțională a copiilor reprezintă o nouă oportunitate pentru dezvoltarea profesională a educatorilor, asistenților sociali, învățătorilor prin colaborare, formarea continuă în lucru cu copii impune învățarea unor noi abordări în relaționarea cu copii de vîrstă preșcolară și școlară . În acest sens avem nevoie de o abordare inovatoare a programelor de formare, care să vină în întâmpinarea nevoilor sociale și emoționale ale copiilor (Culea,2009).

„În lumea în care trăim, copiii se maturizează destul de repede. Adolescenții sunt expuși tentațiilor de tot felul, iar acest context îi predispune la greșeli. Ei ajung să încalce regulile nu pentru că sunt „copii răi”, ci pentru că nu sunt pregătiți să facă față multitudinii de experiențe care sunt trăite pentru prima oară”, susțin psihologii și coautorii Elias M.J., Tobias S.E., Friedlander B.S. [62, p. 11]. Specialiștii spun că există un decalaj simțitor între dezvoltarea fizică a tinerilor (mult mai rapidă decât acum 30 de ani) și dezvoltarea psihică a acestora. Din punct de vedere psihic, tinerii insuficient însușesc comportamentele ce presupun autoreglarea emoțională și tocmai de aceea ar trebui dezvoltat parteneriatul asistent social- școală-părinți -copii pentru dezvoltarea competențelor emoționale. Tinerii au foarte multe întrebări al căror răspuns nu îl găsesc, mai ales în societatea în care informațiile abundă, dar nu întotdeauna cele avizate. Lipsa persoanelor apropiate competente cărora să le poată împărtăși experiențele emoționale trăite are drept urmare o continuă căutare a răspunsurilor corecte. Aceste experiențe au consecințe majore, din motiv că, uneori, emoțiile scapă de sub control, iar adolescenții nu posedă competențele necesare pentru a le controla, sunt incapabili să înțeleagă complet și/sau să exprime ceea ce simt. În perioada maturizării, omul are nevoie de comunicare, de înțelegere, de acceptare din partea semenilor; anume acum trebuie să învețe să-și cunoască și să-și dirijeze emoțiile, conștientizându-le. Întru combaterea unor asemenea factori care influențează dezvoltarea relațiilor interpersonale cît și intrapersonale cercetătorii propun sensibilizarea factorului afectiv- ca factor de prevenire într-o bună înțelegere dintre părinți și copii. Formarea abilităților mai întîi de toate a specialiștilor care nemijlocit contribuie la formarea copiilor ca fiind o generație nouă, cu viziuni și posibilități de relaționare mult mai eficiente. Oferindu-le părinților posibilitatea de a primi răspunsuri la multiplele întrebări în ceea ce privește dezvoltarea competențelor emoționale la copii prin oferirea de către echipe multidisciplinare a cursurilor care ar fi selectate după necesitățile grupurilor formate. Ele ar putea cuprinde seminare petrecute împreună cu psihologul, pedagogi, asistenți sociali și după necesitate și alți specialiști.

Competențele emoționale sau școlarizarea emoțiilor. Rolul asistentului social

1.Competențele emoționale în reglarea stărilor emoționale

Dezvoltarea emoțională optimă reprezintă una dintre componentele esențiale ale adaptări. copiilor la schimbările de mediu.   Ea este necesară pentru menținerea stării de sănătate mentală și așa cum vom arăta , influențează  dezvoltarea și menținerea relațiilor sociale. Dacă în cazul adulților dezvoltarea emoțională este deseori tratată sub termenul de inteligență emoțională , în cazul copiilor literatura de specialiate  preferă termenul de competența emoțională.

Competența emoțională este definită drept capacitatea de a recunoaște și intepreta emoțiile proprii și ale celorlalți precum și abilitatea de a gestiona adecvat situațiile cu încărcătură emoțională.

 Competenele emoționale sunt împărțite în 3 categorii:

-Trăirea și exprimarea emoțiilor.

– Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor 

– Reglarea emoțională

2.Conștientizarea trăirilor emoționale

Emoțiile sunt reacții subiective la un evenimet relevant, caracterizat prin modificări fiziologice, experiențiale (trăiri subiective), cognitive și comportamentale.

Situațiile care conțin informații incongruente cu scopuri, dorințe, valorile noastre, produc reacții emoționale negative , pe cînd cele care sunt congruente ne vor produce emoții pozitive.

Identificarea exactă și definirea clară a emoțiilor sunt deosebit de importante în procesul de adaptare în viața adultă, multe persoane nu reușesc să le distingă și să le definească cu destul de multă acuratețe.Unul dintre aspectele cele mai important care stau la baza abilități de identificare și înțelegere a emoțiilor este reprezentat de conștientizarea acestora.Însă nu toate trăirile emoționale sunt conștientizate în mod automat.conștientizarea trăirilor emoționale la copii de această vîrstă este foarte greu de investigat.

Prin acest motiv, monitorizarea reacțiilor fizice și comportamentale poate oferi semnale unor trăiri emoționale.Dacă observăm asemenea modificări putem spune că există component fără de care conștientizarea nu se poate produce.De exemplu, copilul căruia I se ia jucăria se înfurie, iar plînsul sau agresivitatea pot fi considerate modalitățile de exprimare a acestor emoții, deși nu este neapărat conștientizată. Etichetarea lingvistică a acestor stări facilitează conștientizarea stărilor respective.

Copii mai mari (5-6 ani) înțeleg faptul că reacțiile emoționale sunt legate de gîndurile care apar în unele situații.După conștientizare există o “strîngere de stomac” atunci cînd doresc să se apropie de un grup de copii care se joacă, își pot da seama că acest lucru se datorează fricii de a nu fi respinși de ceilalți copii. Pe baza conștientizării și interpretării acurate, copilul va putea alege strategia cea mai potrivită prin care să își gestioneze frica și să inițieze interacțiunea cu ceilalți.De exemplu, dacă va decide să gestioneze emoția printr-o confruntare cu situația: se încurajează și cere voie copiilor să I se alăture, atunci probabil sentimentul de teamă se va diminua. Dacă frica duce la evitarea confruntării, este probabil ca reacția emoțională să persiste și chiar să se intensifice. După cum se pot observa, conștientizarea emoțiilor este strîns legată de capacitatea de gestionare adecvată a emoțiilor (reglarea emoțională).

Conștientizarea propriilor emoții reprezintă component esențială pentru achiziționarea tuturor celorlalte abilități emoționale, respective sursa adaptării sociale.

Dacă o persoană nu își conștientizează emoțiile, nu le va putea recunoaște și nici exprima adecvat, ceea ce poate duce la reglarea emoțională deficitară. Aceasta poate genera în timp strategii de relașionare social dezadaptivă și adaptare social precară. De exemplu, nu putem vorbi de reglarea emoțională dacă un copil nu este capabil să conștientizeze și să recunoască sentimental de furie, deoarece acesta este primul pas în învățarea strategiilor de gestionare a emoțiilor negative.

Factorii esențiali prin care sunt trimise mesajele afective,momentul, dar și intensitatea emoției exprimate sunt factorii esențiali pentru adaptarea la context.

De exemplu, este potrivit ca un copil să manifeste o ușoară nemulțumire atunci cînd pierde un joc, dar este inadecvat ca din aceste motive să manifeste mult timp furie în relație cu celălalt copil.

În al doilea rind, abilitatea de a exprima emoțiile în mod adecvat este lagată de modul în care copilul înțelege relația dintre trăiarea emoțională și exprimarea emoției.Exprimarea emoțiilor presupune apariția unor comportamente observabile, în timp ce trăirea unei emoții se referă la experiența acesteia de către persoană. De regulă, copii exprimă emoțiile exact așa cum se simt, fără să fie influențați de reguli de exprimare. Din această cauză, agresivitatea ca formă de manifestare este mult mai fregventă în cazul copiilor de 3-4 ani, comparativ cu cei de 5-6 ani.

Copii au la început dificultăți în înțelegerea faptului că se poate gestiona modul de exprimare a emoțiilor. Aici intervine rolul adultului care este responsabil de modelarea comportamentului adecvat al copiilor în special în situații cu încărcătură emoțională negativă.

Pe măsură ce copii cresc, manifestarea emoțională este ghidată de reguli de exprimare care sunt în mare măsură dependente de cultura în care se dezvoltă copilul. Astfel în funcție de anumite reacții emoționale, copii înțeleg faptul că unele sunt dizerabile social, iar altele nu.

Ei învață că emoțiile dizerabile pot fi controlate și înlocuite cu alte emoții potrivite contextului. Exprimarea adecvată a emoțiilor ajută copii să se integreze mai bine în grup și să formeze cu ușurință relații de prietenie cu ceilalți.

3.Manifestarea empatiei

Empatia se referă la capacitatea copilului de a trăi o emoție ca și cum ar fi “în papucii altuia”. Empatia înseamnă înțelegerea stării emoționale trăite de o persoană, capacitatea de a fi alături de aceasta. Reacțiile emoționale extreme de puternice vis-à-vis de emoțiile celorlalți, nu mai sunt considerate relații empatice, ci o sursă de discomfort emoțional propriu. Empatia presupune transmiterea, în primul rind prin comportament, a faptului că oferim înțelegere și sprijin persoanei aflate într-un moment cu încărcătură emoțională negativă. Relațiile empatice ale copiilor se manifestă inițial în relațiile cu adulții relevanți:

Atunci cînd unul dintre părinți se lovește copilul poate să își exprime empatia prin faptul că are o reacție de tristețe, își îmbrățișează părintele, și chiar încearcă să-l liniștească.Manifestarea empatiei este legată de tipul de atașament dezvoltat în perioada copilăriei timpurii. La vîrsta preșcolară, copii cu atașament securizant exprimă cu mai multă ușurință empatia în cadrul relațiilor de joc, motiv pentru care se integrează mult mai bine în grup și sunt percepuți pozitivi față de ceilalți. Empatia permite copiilor să înțeleagă gîndurile și emoțiile celorlalți, ceea ce ajută să folosească cu success strategii de reglare emoțională și de rezolvare de probleme.Din aceste motive, acei copii care pot exprima empatie sunt mai puțin expuși riscului de a dezvolta forme de psihopatologie, formează și mențin mai ușor relații și au mai puține probleme de integrare în grup,intră în comunicare mai ușor și se exprimă manifestînd expresivitate în exprimare.

4.Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor.

Identificarea emoțiilor în baza indicilor non-verbali. Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor presupune în afara etichetărilor verbale (este trist/fericit) și o componentă nonverbală (mimică, gesturi, tonalitatea vocii). Emoțiile celorlalți pot fi citite prin intermediul reacțiilor nonverbal ale acestora. Știm că atunci cînd o persoană este încruntată și folosește un ton amenințător, aceasta trăiește sentimente de furie.

Capacitatea copiilor de a recunoaște emoțiile se dezvoltă încă în primele luni de viață, sugarii fiind capabili să identifice reacțiile de bucurie sau furie ale părinților în funcție de indicia non – verbali ai acestor emoții.

Decodarea corectă a mesajelor emoționale reprezintă o sursă de informație care ghidează modul în care ne vom comporta. Copii își dau seama că nu este momentul cel mai oportun să ceară cumpărarea unei jucării imediat după ce au fost certați de către părinți.

Dificultățile în recunoașterea emoțiilor celorlalți ceează probleme în interpretarea corectă a mesajelor cu conținut emoțional dar și în emiterea unui mesaj adecvat ca răspuns la emoțiile acestora. Aici pot apărea probleme de relaționare și situații conflictuale caracterizate prin manifestarea gresivității.

5.Denumirea emoțiilor

Specifică mai ales perioadei preșcolare, atunci cînd au achiziționat și utilizeză din ce în ce mai fregvent limbajul, dezvoltă și abilitatea lor de a denumi corect emoțiile proprii și ale celorlalți. Învățarea cuvintelor care denumesc emoții la bază capacitatea de a decodifica și de a interpreta corect manifestările emoționale verbale sau nonverbal proprii și ale celorlalți.

Dacă un copil este capabil să identifice starea emoțională pe care o trăiește și cunoaște eticheta verbal pentru această emoție, acest lucru facilitează transmiterea verbală a emoțiilor. Învățînd copii să comunice emoțiile, ei pot să le exprime adecvat, ceea ce îi ajută să înțeleagă punctul de vedere al celorlalți. Verbalizarea ajută extrem de mult la gestionarea corectă a emoțiilor, deoarece reacțiile de furie devin cotrolabile tocmai prin conștientizarea și apoi exercitarea controlului.

6.Înțelegerea cauzelor și consecințelor emoțiilor

Pentru a putea înțelege cauzele emoțiilor este nevoie de capacitatea de a le conștientiza. Ulterior, achiziționarea etichetelor verbale ale emoțiilor facilitează discuții despre ele și despre posibilele cause ale acestora.Copii își pot da seama de faptul că resimt anumite emoții în funcție de situație, sunt bucuros cînd părinții îmi cumpără o carte nouă sau îmi e frică atunci cînd merg la dentist.Odată ce încep să înțeleagă punctul de vedere al celorlalți, ei realizează că în aceiași situație două persoane pot avea reacții emoționale diferite, exemplu eu merg la bazin cu plăcere, colegul meu de bancă însă se teme căci nu poate înota.

7.Reglarea emoțională

Reglarea emoțională se referă la monitorizarea, evaluarea și modificarea reacțiilor emoționale în vederea manifestării unor comportamente dezirabile social.Pentru a reduce intensitatea emoțiilor care produc discomfort, copii recurg de cele mai multe ori la căutarea apropierii fizice față de adulți. Acest mecanism de reglare depinde în măsură de calitatea relației emoționale pe care copii o au cu adultul respectiv.

Abilitățile de reglare emoțională sunt necesare pentru gestionarea corectă a emoțiilor negative, ceea ce este o condiție necesară adaptării optime la cerințele școlare.Copii cu abilități de reglare emoțională bine dezvoltate au mai puține reacții emoționale negative gestionate inadecvat și în consecință au mai puține probleme comportamentale.

Studiile de specialitate arată că practicile de socializare ale părinților și cadrelor didactice pot contribui la dezvoltarea exprimării emoționale, în funcție de genul copiilor. Astfel, socializarea rolurilor de gen apare destul de timpuriu în viața copiilor :

fetele sunt socializate să manifeste mai puțin comportament activ, furie și agresiune fizică decât băieții;

mamele tind să discute cu fetele despre stările emoționale, în timp ce cu băieții se axează mai ales pe antecedentele și consecințele emoțiilor mai degrabă decât pe experimentarea stărilor emoționale în sine;

părinții răspund mai puțin negativ la exprimările de furie ale băieților, decât în cazul fetelor;

fetele sunt mai mult încurajate de părinți în exprimarea emoțiilor vulnerabile, prin faptul că nu au multe discuții despre tristețe cu fetele decât cu băieții.

Dacă dorim să îmbunătățim abilitățile emoționale ale copiilor este important ca mai întâi să vedem care sunt punctele lor tari și ce comportamente pot fi dezvoltate. O educatoare face acest lucru observând cum se comportă copilul. De exemplu : dacă se desparte de părinți fără dificultate, se agață în mod excesiv de adulți, își apără drepturile, manifestă entuziasm atunci când face lucruri plăcute pentru el, manifestă interes pentru activitățile din grădiniță, zâmbește și pare fericit majoritatea timpului, etc.

Pentru a identifica corect emoțiile copiilor, părintele/educatoare sau altă persoană adultă trebuie sa utilizeze următoarele strategii, pentru a ajuta copiii să-și exprime în mod adecvat emoțiile atat în procesul de predare cat si in cadrul evaluarilor :

sa recompenseze copilul –sa il consoleze când e trist,sa empatizeze cu copilul când e furios, sa il ajute când îi e frică;

sa evite exprimarea dezaprobării când copilul este trist, transmiterea mesajului că ar trebui să se simtă rușinat când exprimă furie sau a ironizării atunci când copilul exprimă frică, deoarece în acest mod îl pedepsiți;

sa nu minimalizeze emoțiile copiilor; de exemplu : dacă copilul exprimă tristețe sa nu îi spunea să încerce să se înveselească, dacă el exprimă furie nu îi spuneți că lucrurile nu sunt așa grave precum par, iar dacă exprimă frică nu îi spuna să nu îi fie frică;

sa nu ignore sausa neglijeze emoțiile exprimate de copil;

sa nu reacționeze exagerat la emoțiile exprimate de copil;

sa sprijine copiii pentru a recunoaște emoțiile celorlalți șa ii încurajeze să încerce să înțeleagă ceea ce simte un alt copil, adresându-i întrebări de genul : ,,Cum crezi că se simte acum, Daria?’’ etc;

sa ofere explicații simple referitoare la comportamentul celorlalți copii, deoarece când copiii sunt capabili să recunoască indicii verbali și fizici ai emoțiilor celorlalți, ei își pot dezvolta empatia și compasiunea față de ceilalți.

Adulții trebuie să manifeste aceleași reacții față de copil, indiferent de genul lor și să nu aibă așteptări mai mari de la fete în ceea ce privește controlul emoțional și utilizarea unor strategii de reglare mai sofisticate decât băieții.

Asistentul social este persoana care are legătură atît cu mediul școlar cît și cu mediul familial unde copilul își formează și dezvoltă abilitățile necesare unei bune integrări în societate cît și a perceperii competențelor emoționale, care învățate la timp prezintă rezultate uluitoare, întîrzierea sau lipsa formării acestor competențe le crează de cele mai dese ori probleme în formarea unor relații de prietenie cu semenii, a integrării în cadrul activităților la grădiniță și școală și chiar menținerea unor stări tensionate cu părinții. Din lipsa alfabetizării emoționale și a stărilor conflictuale ce evoluează în mediu analfabet al emoțiilor îi face pe copii să se simtă inutili,neputincioși ceea ce mai tîrziu îi expune riscului de a se retrage, de a se închide în sine și a face pasul spre suicid, din această cauză cred că asistentul social ar trebui în colaborare cu familia și școală să contribuie la o schimbare care ar include tematici cu genericul dezvoltării prin metode interactive utilizate de către pedagogi în cadrul orelor de clasă .[Zolotariov]. În cadrul comunității ar fi binevenit implicarea grupurilor de voluntari ai centrelor de tineret pentru promovarea educației de la egal la egal[….]. Ai învăța pe copii cum să depășească stările tensionate astfel încît să dea dovadă de un vocabular emoțional bine structurat.

Factorii de risc în dezvoltarea competenței emoționale și sociale

Copiii de aceiași vîrstă pot fi diferiți din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare a competențelor emoționale și sociale. Aceste competențe sunt influențate de factori Intrapersonali și interpersonali.Interacțiunea optimă a acestor factori poate reprezenta o sursă de protecție, care asigură adaptarea eficientă a copilului la cerințele mediului.Din acest motiv, conștientizarea rolului acestora este esențială pentru prevenția problemelor de sănătate mentală și menținerea unei funcționări normale.Pe de altă parte interacțiunea inadecvată a acestor factori poate contribui la dezvoltarea deficitară a competențelor emoționale și sociale, care în timp pot deveni sursa unor tulburări mentale sau emoționale.

Manifestarea unuia sau mai multor factori de risc nu înseamnă neapărat că respectivul copil va dezvolta o tulburare psihică. Deși conflictele din familie reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea adecvată a competențelor emoționale și sociale ale copiilor, nu toți copiii care provin din familii dezorganizate vor dezvolta probleme psihice.De asemenea unii copii care se nasc cu anumite predispoziții genetice pot achiziționa în timp competențe compensatorii din celelalte două surse (familie, educație)prin care să contracareze deficitele genetice. Nu există un factor de risc specific care să predispună în mai mare măsură decît altul la probleme de sănătate mentală la această vîrstă, însă riscul crește în funcție de numărul de factori de risc la care sunt expuși copiii.

Factorii de risc din grupul factorilor intrapersonali:

Factorii biologici – se referă la componenta genetică înnăscută care influențează modul în care copilul reacționează la stimulii din mediu și care la această vîrstă poate fi cel mai ușor observată prin reacții comportamentale.

Factorii cognitivi – cu impactul cel mai puternic asupra competențelor emoționale

Factorii de risc din grupul factorilor interpersonali:

Familia – cunoștințele precare ale părinților despre modul în care se dezvoltă copiii și convingerile despre ceea ce aceștia ar trebui să știe pînă la o anumită vîrstă, s-au dovedit un important factor de risc. Un alt factor de risc este reprezentat de modul în care părinții se manifestă din punct de vedere emoțional și comportamental în situații comportamentale.Reacțiile comportamentale ale părinților în situații critice sunt foarte ușor de preluat.O altă categorie de factori de risc se referă la modul în care părinții reacționează la manifestările emoționale ale copiilor.Părinții care obișnuiesc să pedepsească exprimarea emoțiilor, în special a celor negative prin furie sau reacții de nemulțumire, vor amplifica reacțiile emoționale negative ale copilului.

Grădinița – rolul educatorilor în dezvoltarea competențelor emoționale și sociale ale copiilor este extrem de important mai ales datorită faptului că începînd cu vîrsta preșcolară timpul pe care copiii îl petrec la grădiniță este în multe cazuri mai mare decît cel petrecut cu părinții.Dacă educatorul nu obișnuiește să le atragă copiilor atenția supra emoțiilor, nu discută despre consecințele emoționale ale unor comportamente, atunci aceștia riscă să nu achiziționeze cuvintele care denumesc emoții.Pe de altă parte copii cu care se discută regulile și în cazul nerespectării lor, se aplică consecințele discutate, vor dezvolta abilități de reglare emoțională optimă.

1.3.MODELE DE PROGRAME ASISTENȚIALE ÎN SCOPUL DE A PREVENI SITUAȚII

Programele de alfabetizare emoțională au ca scop bine definit identificarea punctelor slabe ale indivizilor cît și a celor tari pentru completarea reciprocă. Astfel încît să poată să își controleze emoțiile negative și să prevină situațiile conflictuate aflîndu-se permanent într-o stare de echilibru emoțional.

Sentimentele negative nu trebuie eliminate, nu trebuie reprimate, nu trebuie neapărat să ne exersăm autocontrolul. Autocontrolul este bun în sine, însă este tot un antinevralgic și nimic mai mult. Ori de câte ori experimentezi o stare negativă, practic, primești mesajul că nu-ți este bine, că ceea ce se intâmplă te face nefericit. Emoția este asemenea unui poștaș care-ți aduce scrisorile. Nu ucide mesagerul pentru că nu are rost. Fii recunoscător pentru că este o șansa unică de a rezolva problema.

Strategia ACT care presupune (Acceptare,Trecere la acțiune și Clarificare). Acceptarea emoțiilor sunt semnalele care ne alarmează cînd ceva nu merge bine, trebuie să reacționăm calm ca să clarificăm ce este necesar a schimba percepția sau strategia. În aparență este o întrebare simplă, practic, răspunsul îți rezolvă în totalitate problema. Când lucrurile ies din zona ta de influență, răspunsul este că trebuie să-ți schimbi percepția. Dacă lucrurile intră în zona ta de control sau de influență, poți schimba strategia. Schimbarea percepției presupune schimbarea modului în care privește lucrurile pentru că nu poate schimba ceva la care nu poate avea acces. Dacă în pasul unu ai apreciat și acceptat semnalul, iar în pasul doi ai deliberat între percepție și strategie, în pasul trei TRECI la Acțiune. Acțiune la nivel mare, acțiune masivă. Nu bifezi și zici că ai încercat! Nu! Orice sentiment sau stare pe care ai vrea să o modifici, o poți modifica doar prin acțiunile tale. Dacă vei aștepta ca lumea să se schimbe ca tu să te poți schimba și să devii mai fericit, fii conștient că vei aștepta până la sfârșitul zilelor tale. Acest lucru nu se va întâmpla. Dacă e vorba de stategie, găsește toate lucrurile pe care le poți face și fă cât mai multe din ele. Unele îți vor aduce mai multe rezultate, altele mai puține, iar altele deloc. Din nefericire, nu poți afla întodeauna dinainte ce acțiuni vor avea rezultate, oricât de mult ne-am dori acest lucru.

Implementarea programelor de alfabetizare emoțională prin colaborarea dintre părinte, asistentul social, psiholog și profesor ar contribui semnificativ la dezvoltarea competențelor emoționale și ar reduce numărul situațiilor conflictuale îmbunătățind comunicarea și relaționarea la toate nivele și totodată ar preveni într-o oarecare măsură cazurile de suicid . În școlile din New Haven, spune Tim Shriver, directorul Programului de Competenta Sociala: "dacă unii copii încep să se certe la cantina, ei erau trimiși la un mediator de vîrsta lor, care stătea de vorbă cu ei pentru a rezolva conflictul prin aceleași tehnici de a lua distanța pe care le-au învatat la ore. Antrenorii vor folosi aceste tehnici pentru a depăsi conflictele de pe terenul de joaca.

O altă modalitate de soluționare a problemelor cu care ne confruntăm este utilizată pe larg în școlile din New Haven în afara orelor de curs este folosit sistemul SOCS care discuta idei de rezolvare a diferitor probleme.În cadrul clubului din școală iau parte toți cei care cred că s-ar confrunta cu diferite probleme pentru a găsi soluții,în comun e mai simplu să descoperi cauzele apariției problemei cît și căile de soluționare.

Metoda SOCS (Situații, Opțiuni,Consecințe și Soluții) redată în patru etape utilizată mai mult pentru adulți care presupune o anumită situație,enumerînd un șir de opțiuni și consecințe și la final soluțiile : la prima etapă este solicitat să expui în ce situație te afli și ce anume simți,gîndește-te la opțiunile de rezolvare a problemei și care ar putea fi consecințele, alege o soluție și pune-o în practică . Întru dezvoltarea unui bun autocontrol al copiilor ne –ar putea fi de folos.

Maurice J.Elias în cartea sa “Stimularea Inteligenței Emoționale la adolescenți” scoate în evidență faptul că o bună alfabetizare emoțională o putem aplica cu ajutorul CBD (Coeficientul Bunei Dispoziții) prin umor și toleranță, ne arată că umorul neutralizează furia.Într-o casă în care buna dispoziție joacă un rol constant, furia se exprimă cu mai puțină violență și mai rar. CBD poate fi aplicat prin mai multe modalități cum ar fi:

Organizarea unui colțișor umoristic din poze,poezii, afișe trăsnite.

Printr-o pauză de rîs

Înlocuiți strictele obligațiuni cu mesaje care le-ar ridica dispoziția, însărcinările casnice cu diverse fraze care ar fi ca anumite solicitări din partea obiectelor”Ai spus că te vei ocupa de mine nu uita te aștept” semnează Sheakspeare- pentru ai reaminti politicos că trebuie să citească romanul.

Deoarece multe dintre problemele cu care ne confruntăm zi de zi sunt și cele din cadrul familie ar fi bine să cunoaștem cum să le rezolvăm. Apelînd la planul de rezolvare a problemelor în cadrul familie cu ajutorul planului SATGIAPO care reprezintă :

S- Ceea ce Simțim

Avem următoarea problemă

T- Țelul nostrum este….

G- să ne Gîndim la lucrurile pe care le putem face

I-să ne Imaginăm rezultatele

Să Alegem cea mai bună soluție pentru familie

P-facem Plan de acțiune, anticipînd capcanele

O-Observăm ce s-a întîmplat ș ice trebuie să facem.

Pentru o identificare corectă a unei probleme cu care se confruntă de obicei școlarii este necesar să o percepem din multitudinea celor existe care este de fapt reala problemă. J.Maurice în cartea Inteligența Emoțională în educația copiilor ne expune diagrama temelor cu ajutorul căreia identificăm problema:

-Unde erai?

-Cum te simțeai?

-De unde știi?

-Care e problema?

Exemplu:

-Eram în bucătărie

– Mă simțeam epuizat

-Căci simțeam că îmi vine greu să mă concentrez

– Problema e că mai am încă de citit romanul,de schițat la biologie și nu resist să fac față la toate.

Un pas făcut în comun poate fi o modalitate de a soluționa în comun anumite probleme însă pentru aceasta este nevoie ca informația emisă și cea recepționată să fie percepută corect PPVT o modalitate eficientă de comunicare și soluționare a problemelor în comun.

Pe lîngă conștientizarea sentimentelor și capacitatea de a cotrola emoțiile puternice, copiii trebuie să se afirme printr-o comunicare încrezătoare . Ei trebuie să facă diferența între stilurile de comportament pasiv, agresiv și încrezător.

PPVT este un mod de a dialoga cu ceilalți care vă permite să fiți sigur pe dvs. și să vă sporiți șansele de a fi înțeles și respectat de ceilalți:

Poziția – stați drept, dovediți încredere în sine, dar fără aroganță

Privirea – priviți persoana în mod corespunzător

Vorbirea – folosiți un limbaj potrivit, spuneți ce simțiți cu adevărat, dar fără insulte și jigniri

Tonul vocii –folosiți o voce calmă, nu vorbiți în șoaptă și nu țipați. Cu ajutorul PPVT am putea foarte ușor să-I motivăm pe copii să extragă mesajele positive din filmele pe care le urmăresc,cerîndu-le să ne spună cum și-au exprimat personajee anumite sentimente.Tonul vocii pe care l-au avut sau poziția corpului în anumite momente.

Atunci cînd este vorba de imaginarea unei soluții de intervenție care ar putea ajuta băieții să scape de drumul spre violență și delicte, cred că este necesar un program de alfabetizare emoțională. Un asemenea program a fost creat de către Carol Kusche împreună cu Mark Greenberg de la Universitatea din Washington, în programa PATHS (Promotion Alternative Thinking Strategies) – Strategii de Promovare a Gîndirii Alternative. Ei presupun învățarea încă din primii ani de școală a stăpînirii impulsurilor. Programa PATHS are cincisprezece lecții diferite despre diferite emoții, fiind predate emoții fundamentale, cum ar fi feicirea și mînia copiilor mai mici, iar apoi fiind atinse sentimente mai complicate cum ar fi gelozia,orgoliu, vinovăția.Unul din instrumentele prin care poate fi invățat autocontrolul este același exercițiu cu “Semaforul”

” ROSU:   1. Stai,       ……. Linisteste-te…… si gandeste-te inainte sa actionezi

GALBEN: 2. Spune-ti problema si exprima ceea ce simti

             3. Stabileste-ti un SCOP POZITIV

             4. Gandeste-te la cat mai multe solutii

             5. Gandeste-te la consecințe

VERDE:  6. Da-i drumul si incearca planul cel mai bun. “

Steven Asher, psiholog la Universitatea din Illinois, a organizat o serie de” antrenamente pentru prietenie”, în care s-a ocupat de copiii nepopulari, a lucrat cu copii din clasa a III și a IV ținîndu-le șase cursuri despre cum “să facă să fie joaca mai interesantă”, fiind prietenoși, amuzanți și amabili. Copiii erau învățați să acționeze în anumite feluri pe care Asher le-a descoperit a fi tipice copiilor îndrăgiți.Acest minicurs de înțelegere cu ceilalți a avut un efect remarcabil.Copiii au învățat să se aprecieze pe sine și pe cei de alături.Este unul dintre cele mai rapide cursuri preventive de alfabetizare emoțională este Programul de Rezolvare Creativă a Conflictelor, care se aplică în cîteva sute de școli publice din New York. Cursul de rezolvare a conflictelor se axează asupra felului în care trebuie rezolvate certurile din curtea școlii, care astfel pot lua amploare, transformîndu-se în incidente cum ar fi împușcarea lui Jan Moore și a lui Tyrone Sinkler de către colegul lor de liceu Jefferson. Consider că programul are o misiune nu doar preventivă, le arată copiilor că există multe opțiuni pentru a depăși un conflict, dincolo de pasivitate sau agresivitate.Arătîndu-le inutilitatea violenței și ajutîndu-I să o înlocuiască cu abilități concrete.În acest sens, unii elevi sunt pregătiți să fie mediatori, un rol care poate începe în ultimii ani de școală primară.Mediatorii învață să își exprime punctele de vedere în așa fel încît ambele părți să simtă că mediatorul este imparțial.Tactica presupune o discuție cu cei implicați astfel determinîndu-I să se asculte fără întreruperi sau insulte.

2.1.EVALUAREA NIVELULUI INIȚIAL AL COMPETENȚEI EMOȚIONALE A MEMBRILOR LOTULUI EXPERIMENTAL. EXPERIMETUL DE CONSTATARE

Scopul: a fost să verificăm nivelul dezvoltării competențelor emoționale care ne-au fost permise de tehnicile disponibile.

Evaluarea nivelului dezvoltării competențelor emoționale poate fi efectuată în diferite moduri atît de către părinți cît și de alți specialiști cum ar fi educatorii/profesorii, dar și asistenții sociali care nemijlocit intră în contact direct cu copii. Rolul cel mai important îi revine totuși părinților care zi de zi descoperă cîte ceva nou la copii săi. Etichetarea lingvistică a emoțiilor după citirea unei povești este tocmai ceea ce la trezește interesul copiilor în cunoașterea emoțiilor.

În identificarea nivelului de dezvoltare a inteligenței emoționale am utilizat: Chestionare, convorbiri tematice, analiza textelor situaționale, fișe ce reprezintă emoții,jocul de rol.

Cu ajutorul celui mai simplu chestionar adaptat conform vîrstei am încercat să identific cum își percep emoțiile copii celor două categorii de vîrste din cadrul centrului de plasament (4-7/ 9-16)ani

Copii vor oferi răspunsuri la întrebări, identifica în imagini tipurile de emoții, dar și modul în care percep emoțiile la ceilalți prin a răspunde la întrebări.

Etichetarea lingvistică a emoțiilor

Spuneți-mi care sunt cuvintele care descriu dispoziția unei persoane?

Dar care sunt cele ce vă descriu dispoziția voastră azi?

Ce anume v-a făcut să vă simțiți vesel/trist, bucuros/supărat?

Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor

Identificați și numiți imaginile care reprezintă bucurie

Identificați și numiți imaginile care reprezintă tristețe

Identificați și numiți imaginile care reprezintă fericire

Identificați și numiți imaginile care reprezintă furie

Conștientizează trăirile celorlalți

Cum îți dai seama că mama/tata este furios/furioasă

Dar în cazul cînd sunt bucurosi/bine dispuși

În urma chestionării rezultatele au fost apreciate cu cîte un punct pentru fiecare emoție denumită , astfel reprezentînd trei nivele de cunoaștere

Cunoaște

Cunoaște parțial

Deloc

Prima grupă de vîrstă a fost reprezentată în număr de 11 copii care au avut următoarele rezultate în descrierea dispoziției:

4 copii au enumărat 3emoții (vesel, trist,supărat)

5 copii au enumerat doar emoții2(vesel și trist)

2 dintre ei au spus că nuștiu

Astfel sumarea rezultatelor reprezintă doar ceea ce aud adesea la întîmplare de la colegii mai mari.

Realizarea chestionarului cu a doua categorie de vîrstă a acumulat de asemenea rezultate care au fost reprezentate la cele trei nivele:

Cunoaște

Parțial cunoaște

Deloc

Din categoria a doua reprezentată de 10 copii cu vîrstă cuprinsă între 9-16 ani au avut următoarele rezultate:

4copii au enumerat 4 cuvinte (vesel, trist, supărat și nervos)

4 copii au enumerat doar 2 (vesel, bucuros)

2 copii nu au răspuns la întrebare

Realizarea chestionarului cu a doua grupă de vîrstă a fost mai dificilă, din motiv că așteptările noastre erau mai mari de cît cunoștințele lor la capitolul etichetarea emoțiilor.

Analizînd ambele categorii de vîrstă am identificat că pentru prima categorie este necesar să-i ajutăm să eticheteze emoțiile, iar la cea de a doua categorie este necesară dezvoltarea încrederii în sine pentru ca ei să învețe să fie siguri de modul în care etichetează emoțiile.

La a doua întrebare prima categorie de vîrstă au spus doar că sunt triști că afară plouă.

A doua categorie a răspuns că sunt bucuroși că vor merge să viziteze muzeul.

La întrebarea de ce sunt triști ei au spus că afară plouă. Bucuria celor mai mari nu a putut fi descrisă de ceva concret, părea să fie că se bucură fără motive.

Identificarea emoțiilor cu ajutorul imaginilor deoarece pare să fie simplă unii au întîmpinat dificultăți fiind confuzi la identificarea stărilor de furie și tristețe. Chiar dacă cu ajutorul desenelor pare să fie că ei înțeleg mai ușor emoțiile se gîndesc îndelung pînă a le spune. În înțelegerea și recunoașterea emoțiilor am utilizat imaginile expuse în anexa nr.1

Din categoria de vîrstă 4-7 ani au răspuns doar la întrebarea cum percep starea de bucurie /sau faptul că sunt bine dispuși prin simplele lucruri că încearcă să meargă împreună la plimbare sau să citească vreo carte cu povești. Din categoria de vîrstă 9-16 ani au răspuns că își dau seama de starea de bucurie/ bine dispunere a părinților atunci cînd părinților le reușește ceva important în muncă, iar starea de furie o percep doar ca emoție negativă.

Concluzie: Dacă pentru cei mici este specific faptul că cunosc doar ce e vesel și trist,pentru a doua categorie de vîrstă am văzut că este dificil să facă anumite diferențe precum ar fi identificarea stării de furie și tristețe,dezgust. Dacă le –aș cere să facă diferența doar dintre două imagini atunci ei cel puțin numesc emoția, însă am observat în cazul că atunci cînd reprezint mai multe imagini concomitent ei nu se orientează și pot să le spună greșit.

Recomandări: Îmbogățirea treptată a vocabularului emoțional a celor mici,iar pentru cei mai mari dezvoltarea abilităților de percepere și diferențiere prin intermediul descrierilor caracteristice fiecărei stări emoționale. Anexa nr.3

Identificarea dezvoltării nivelului de empatie

Putem oare fi azi mai buni ca ieri? Suntem pregătiți să oferim ceea ce ne aparține?

Verificarea perceperii empatiei, dacă au dezvoltate asemenea competențe emoționale și cum ar reacționa ei în anumite momente.

Fiecare dintre voi își are acasă sau la grădiniță una sau cîteva jucării preferate. Copiilor li se cere să le numească.

Cum ați reacționa în cazul cînd cineva ar dori să se joace în același timp cu jucăria voastră?

Sunteți pregătiți să-i oferiți cuiva jucăria preferată să se joace?

Dacă da atunci în ce mod o oferiți?

Iar în cazul cînd nu sunteți pregătit să împărțiți jucăria în ce mod o faceți?

Fiecare copil a numit o jucărie care îi este dragă(păpușă,ursuleț,cățel),din categoria de vîrstă 4-7 ani doar două persoane ar încerca să ofere ( ti-o dau, dar să mi-o întorci) fapt care menționează că sunt predispuși să ofere,dar totodată manifestă teamă de a nu o pierde. Restul copiilor întrebați au afirmat că nu o vor da niciodată nimănui să se joace cu ea ceea ce reprezintă egoismul,zgîrcenia și lipsa unei relaționări . Din categoria a doua categorie de vîrstă au răspuns de ce anume ei ar trebui să fie cei care să ofere. De ce să nu o facă altcineva.Unii dintre ei le-ar oferi-o doar unor prieteni și atît.

Concluzie: Fiecare dintre noi are ceva al său la care ține, însă din simplul motiv că copii interacționeză la grădiniță,la școală sau în curtea de la bloc ei trebuie să învețe să se împartă cu aproapele său să fie mai buni la suflet, mai darnici.

Recomandări: Dezvoltarea empatie prin intermediul jocului de rol pentru ai sensibiliza și ai face să fie mai receptivi.

Răspundeți la cîteva întrebări:

1.Cum ai reacționa dacă cel mai bun prieten întorcîndu-se de la școală ar părea să fie indispus

2. Ce crezi ca simte persoana din imagine? Ce anume te ajută să identifici? Anexa nr.2

3.De ce crezi astfel?

4. Cum ai identificat că este trist?

5.Cum credeți care imagine ar reprezenta o mulțumire?

Concluzie:Răspunsurile au fost diverse din totalitatea imaginilor expuse cei mici au identificat corect doar două dintre ele și anume faptul că în prima imagine una din fete este supărată, dar fără a denumi că ar manifesta interes față de ce i s-a întîmplat. Iar în ultima au expus că cineva dorește să –i ia jucăria.

Din categoria a doua de vîrstă au expus corect cele văzute în imagini, însă fără a trece prin sine emoțiile și trăirile celor din imagini. Nu au simțit empatia manifestată.

Recomandări: Lucrul permanent asupra dezvoltării emoționale a copiilor,întrebînd și concretizînd cele spuse de ei.Am putea să le cerem să spună de ce cred într-un fel sau altul.

Pentru relaxare și concentrarea atenției haideți să citim împreună. Adunîndu-i în semicerc în sala de activități am recurs la citit o povestioară.

Identificarea trăirilor în baza textului, preluată din manualul pentru profesorul-educator „Plăsmuind un suflet nobil ” de Elena Zolotariov[ ]

„În clasă era gălăgie. Copiii vorbeau tare, alergau, rîdeau.Numai un băiat ședea liniștit în banca sa.Vlad nu-l văzuse mai înainte nicodată pe acel băiat. Văzîndu-i fața tristă, a înțeles că acesta este Dumitraș Andriuță. Îi povestise tata despre dînsul aseară.

Tata lui Dumitraș a murit.Și Dumitraș a rămas singur. Lui Vlad i s-a făcut jale de Dumitraș. El s-a apropiat și s-a așezat alături de el.

Ai o mare durere, Dumitraș, știu a spus Vlad. Băiatul a început a plînge. Vlad se simțea incomod, dar el vroia din tot sufletul să-l ajute pe Dumitraș.

Dă să-ți ascut creioanele.

Ședea alături de Dumitraș și ascuțea cu stăruință creioanele colorate. Dumitraș între timp se liniștise. Nu se mai simțea atît de singur. Alături se afla un prieten ”.

Cum ați vrea să se numească? Ce titlu i s-ar potrivi?

Care momente ați vrea să le mai auziți?

De ce credeți că s-a apropiat Vlad de Dumitraș?

Cum și-a dat Dumitraș seama că lui Vlad îi este greu pe suflet?

Concluzie: La copii mici am observat că au manifestat trăiri puternice, avînd ochii pregătiți să plîngă , pe cînd cei mai mari au ascultat fără mari emoții, un singur băiat dintre toți cei întrebați care a ascultat cu atenție a spus că ar intitula povestioara „Un bun prieten”.

Recomandări: Prin intermediul poveștilor de acest gen de ai ajuta pe copii să se debaraseze de indiferență, să învețe să compătimească întru a deveni un bun prieten și a manifesta un nivel înalt de relaționare.

Utilizînd observația am identificat că cei mici manifestă un interes mai mare în cunoașterea propriilor trăiri cît și familiarizarea lor cu trăirile anumitor personaje sau a celor din jur. Copii mai mari chiar dacă denumesc emoțiile le vine greu să le identifice în cazul cînd sunt prezentate în ansamblu. Vîrsta la care trebuie să se facă alfabetizarea cred că ar trebui să fie din frageda copilărie în cadrul familie, iar apoi întărirea cunoștințelor în cadrul activităților la grădiniță și școală pentru a trezi interesul atît a celor mici cît și la cei mai mare în tendința permanentă de a cunoaște, de a identifica și denumi corect ceea ce simt ei cît și ceilalți din jur.

Concluzie: În urma cercetării nivelului de dezvoltare a copiilor din cadrul centrului am identificat că este necesară conlucrarea educatorilor, a asistentului social și pedagogilor. Deoarece asemenea cursuri și programe nu sunt puse în aplicare în Republica Moldova consider că ar fi binevenit organizarea unor seminare în conlucrare cu asistentul social, psihologul, profesorii, deoarece analizînd situația la nivel mondial, asemenea programe de alfabetizare emoțională au avut efecte pozitive în urma aplicărilor. Învățînd să își gestioneze propriile stări emoționale au micșorat numărul conflictelor care adesea aveau loc pe terenurile de joacă. Copii au învățat să fie mai receptivi la ceea ce simt părinții, prietenii și cum ar trebui să acționeze în diferite situații, după cazuri manifestînd empatie și interes față de ceea ce simt atît personajele din povești cît și persoanele din preajma lor,într-o oarecare măsură au micșorat numărul cazurilor de suicid.

Nu în zadar se zice că asistentul social face legătura tuturor verigilor sociale, deoarece rolul său este să intervină acolo unde ceva nu merge așa cum ar trebui să meargă, tendința sa fiind manifestată adesea cu scop de a preveni și stopa situațiile de impas.

CAPITOLUL II. STUDIUL EXPERIMENTAL A PROGRAMELOR DE ALFABETIZARE EMOȚIONALĂ ÎN SCOPURI PREVENTIVE

2.1.Evaluarea nivelului inițial al competenței emoționale a membrilor lotului experimental. Experimentul de constatare.

Scopul: a fost să verificăm nivelul dezvoltării competențelor emoționale care ne-au fost permise de tehnicile disponibile.

Evaluarea nivelului dezvoltării competențelor emoționale poate fi efectuată în diferite moduri atît de către părinți cît și de alți specialiști cum ar fi educatorii/profesorii, dar și asistenții sociali care nemijlocit intră în contact direct cu copii. Rolul cel mai important îi revine totuși părinților care zi de zi descoperă cîte ceva nou la copii săi. Etichetarea lingvistică a emoțiilor după citirea unei povești este tocmai ceea ce la trezește interesul copiilor în cunoașterea emoțiilor.

Cu ajutorul chestionarului adaptat conform vîrstei am încercat să identific cum își percep emoțiile copii celor două categorii de vîrste din cadrul centrului de plasament (4-7/ 9-16)ani.

Copii au oferit răspunsuri la întrebări, identificînd în imagini tipurile de emoții, dar și modul în care percep emoțiile la ceilalți prin răspunsurile la întrebări.

Etichetarea lingvistică a emoțiilor

Spuneți-mi care sunt cuvintele care descriu dispoziția unei persoane?

Dar care sunt cele ce vă descriu dispoziția voastră azi?

Ce anume v-a făcut să vă simțiți vesel/trist, bucuros/supărat?

În urma chestionării rezultatele au fost apreciate cu cîte un punct pentru fiecare emoție denumită , astfel reprezentînd trei nivele de cunoaștere

Cunoaște

Cunoaște parțial

Deloc

Prima categorie de vîrstă a fost reprezentată în număr de 11 copii care au avut următoarele rezultate în descrierea dispoziției:

4 copii au enumerat 3 emoții (vesel, trist,supărat)

5 copii au enumerat doar 2 emoții(vesel și trist)

2 dintre ei au spus că nuștiu

A fost dificil să le cerem să denumească emoțiile, deoarece nu se puteau concentra încercau să își găsească o altă ocupație doar ca să nu răspundă la vreo întrebare.

Realizarea chestionarului cu a doua categorie de vîrstă au acumulat de asemenea rezultate care au fost reprezentate la cele trei nivele:

Cunoaște

Parțial cunoaște

Deloc

Din categoria a doua reprezentată de 10 copii cu vîrstă cuprinsă între 9-16 ani au avut următoarele rezultate:

4 copii au enumerat 4 cuvinte (vesel, trist, supărat și nervos)

3 copii au enumerat doar 2 (vesel, bucuros)

3 copii nu au răspuns la întrebare

Realizarea chestionarului cu a doua categorie de vîrstă l-am realizat mult mai repede din motiv că așteptările noastre erau mai mari de cît cunoștințele lor la capitolul etichetarea emoțiilor.

Fig.1, Etichetarea emoțiilor

Analizînd ambele categorii de vîrstă am identificat că pentru prima categorie este necesar să-i ajutăm să perceapă și să eticheteze emoțiile, iar la cea de a doua categorie este necesară dezvoltarea încrederii în sine pentru ca ei să învețe să fie siguri de modul în care etichetează emoțiile.

Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor

Identificați și numiți imaginile care reprezintă bucurie

Identificați și numiți imaginile care reprezintă tristețe

Identificați și numiți imaginile care reprezintă fericire

Identificați și numiți imaginile care reprezintă furie

La a doua întrebare prima categorie de vîrstă 4-7 ani au spus doar că sunt triști din motiv că afară plouă.

A doua categorie de vîrstă 9-16 ani au răspuns că sunt bucuroși că vor merge să viziteze muzeul.

La întrebarea de ce sunt triști ei au spus că afară plouă. Bucuria celor mai mari nu a putut fi descrisă de ceva concret, părea să fie că se bucură fără motive.

Conștientizează trăirile adulților

1.Cum îți dai seama că mama/tata este tristă/trist

2.Dar în cazul cînd sunt bucuroși/bine dispuși

Identificarea emoțiilor din cadrul imaginilor părea să fie simplă unii au întîmpinat dificultăți fiind confuzi la identificarea stărilor de furie și tristețe. Chiar dacă cu ajutorul desenelor pare să fie că ei înțeleg mai ușor emoțiile se gîndesc îndelung pînă a le spune. În înțelegerea și recunoașterea emoțiilor am utilizat imaginile expuse în anexa nr.1

Din categoria de vîrstă 4-7 ani au răspuns doar la întrebarea cum percep starea de bucurie /sau faptul că sunt bine dispuși prin simplele lucruri că încearcă să meargă împreună la plimbare sau să citească vreo carte cu povești. Din categoria de vîrstă 9-16 ani au răspuns că își dau seama de starea de bucurie/ bine dispunere a părinților atunci cînd părinților le reușește ceva important în muncă, iar starea de furie o percep doar ca emoție negativă.

Concluzie: Dacă pentru cei mici este specific faptul că cunosc doar ce e vesel și trist,pentru a doua categorie de vîrstă am văzut că este dificil să facă anumite diferențe precum ar fi identificarea stării de furie și tristețe. Dacă le –aș cere să facă diferența doar dintre două imagini atunci ei cel puțin numesc emoția, însă am observat că atunci cînd reprezint mai multe imagini concomitent ei nu se orientează și pot să le spună greșit.

Recomandări: Îmbogățirea treptată a vocabularului emoțional a celor mici,iar pentru cei mai mari dezvoltarea abilităților de percepere și diferențiere prin intermediul descrierilor caracteristice fiecărei stări emoționale. Anexa nr.3

Identificarea dezvoltării nivelului de empatie

Putem oare fi azi mai buni ca ieri? Suntem pregătiți să oferim ceea ce ne aparține?

Verificarea perceperii empatiei, dacă au dezvoltate asemenea competențe emoționale și cum ar reacționa ei în anumite momente.

Fiecare dintre voi își are acasă sau la grădiniță una sau cîteva jucării preferate. Copiilor li se cere să le numească.

Cum ați reacționa în cazul cînd cineva ar dori să se joace în același timp cu jucăria voastră?

Sunteți pregătiți să-i oferiți cuiva jucăria preferată să se joace?

Dacă da atunci în ce mod o oferiți?

Iar în cazul cînd nu sunteți pregătit să împărțiți jucăria în ce mod o faceți?

Fiecare copil a numit o jucărie care îi este dragă (păpușă,ursuleț,cățel),din categoria de vîrstă 4-7 ani doar două persoane ar încerca să ofere ( ti-o dau, dar nu pentru totdeauna) fapt care menționează că sunt predispuși să ofere,dar totodată manifestă teamă de a nu o pierde. Restul copiilor întrebați au afirmat că nu o vor da niciodată nimănui să se joace cu ea ceea ce reprezintă egoismul,zgîrcenia și lipsa unei relaționări. Din categoria a doua categorie de vîrstă au răspuns de ce anume ei ar trebui să fie cei care să ofere. De ce să nu o facă altcineva. Unii dintre ei le-ar oferi-o doar unor prieteni și atît.

Concluzie: Fiecare dintre noi are ceva al său la care ține, însă din simplul motiv că copii interacționeză la grădiniță,la școală sau în curtea de la bloc ei trebuie să învețe să se împartă cu aproapele său să fie mai buni la suflet, mai darnici.

Recomandări: Dezvoltarea empatie prin intermediul jocului de rol pentru ai sensibiliza și ai face să fie mai receptivi.

Răspundeți la cîteva întrebări:

1.Cum ai reacționa dacă cel mai bun prieten întorcîndu-se de la școală ar părea să fie indispus

2. Ce crezi ca simte persoana din imagine? Ce anume te ajută să identifici? Anexa nr.2

3.De ce crezi astfel?

4. Cum ai identificat că este trist?

5.Cum credeți care imagine ar reprezenta o mulțumire?

Concluzie:Răspunsurile au fost diverse din totalitatea imaginilor expuse cei mici au identificat corect doar două dintre ele și anume faptul că în prima imagine una din fete este supărată, dar fără a denumi că ar manifesta interes față de ce i s-a întîmplat. Iar în ultima au expus că cineva dorește să –i ia jucăria.

Din categoria a doua de vîrstă au expus corect cele văzute în imagini, însă fără a trece prin sine emoțiile și trăirile celor din imagini. Nu au simțit empatia manifestată.

Recomandări: Lucrul permanent asupra dezvoltării emoționale a copiilor, întrebînd și concretizînd cele spuse de ei. Am putea să le cerem să spună de ce cred într-un fel sau altul.

Pentru relaxare și concentrarea atenției haideți să citim împreună. Adunîndu-i în semicerc în sala de activități am recurs la citit o povestioară.

Identificarea trăirilor în baza textului, preluată din manualul pentru profesorul-educator „Plăsmuind un suflet nobil ” de Elena Zolotariov[ ]

„În clasă era gălăgie. Copiii vorbeau tare, alergau, rîdeau.Numai un băiat ședea liniștit în banca sa.Vlad nu-l văzuse mai înainte nicodată pe acel băiat. Văzîndu-i fața tristă, a înțeles că acesta este Dumitraș Andriuță. Îi povestise tata despre dînsul aseară.

Tata lui Dumitraș a murit.Și Dumitraș a rămas singur. Lui Vlad i s-a făcut jale de Dumitraș. El s-a apropiat și s-a așezat alături de el.

Ai o mare durere, Dumitraș, știu a spus Vlad. Băiatul a început a plînge. Vlad se simțea incomod, dar el vroia din tot sufletul să-l ajute pe Dumitraș.

Dă să-ți ascut creioanele.

Ședea alături de Dumitraș și ascuțea cu stăruință creioanele colorate. Dumitraș între timp se liniștise. Nu se mai simțea atît de singur. Alături se afla un prieten ”.

Cum ați vrea să se numească? Ce titlu i s-ar potrivi?

Care momente ați vrea să le mai auziți?

De ce credeți că s-a apropiat Vlad de Dumitraș?

Cum și-a dat Dumitraș seama că lui Vlad îi este greu pe suflet?

Concluzie: La copii mici am observat că au manifestat trăiri puternice, avînd ochii pregătiți să plîngă , pe cînd cei mai mari au ascultat fără mari emoții, un singur băiat dintre toți cei întrebați care a ascultat cu atenție a spus că ar intitula povestioara „Un bun prieten”.

Recomandări: Prin intermediul poveștilor de acest gen de ai ajuta pe copii să se debaraseze de indiferență, să învețe să compătimească întru a deveni un bun prieten și a manifesta un nivel înalt de relaționare.

Utilizînd observația am identificat că cei mici manifestă un interes mai mare în cunoașterea propriilor trăiri cît și familiarizarea lor cu trăirile anumitor personaje sau a celor din jur. Copii mai mari chiar dacă denumesc emoțiile le vine greu să le identifice în cazul cînd sunt prezentate în ansamblu. Vîrsta la care trebuie să se facă alfabetizarea cred că ar trebui să fie din frageda copilărie în cadrul familie, iar apoi întărirea cunoștințelor în cadrul activităților la grădiniță și școală pentru a trezi interesul atît a celor mici cît și la cei mai mare în tendința permanentă de a cunoaște, de a identifica și denumi corect ceea ce simt ei cît și ceilalți din jur.

Concluzie: În urma cercetării nivelului de dezvoltare a copiilor din cadrul centrului am identificat că este necesară conlucrarea educatorilor, a asistentului social și pedagogilor. Deoarece asemenea cursuri și programe nu sunt puse în aplicare în Republica Moldova consider că ar fi binevenit organizarea unor seminare în conlucrare cu asistentul social, psihologul, profesorii, deoarece analizînd situația la nivel mondial, asemenea programe de alfabetizare emoțională au avut efecte pozitive în urma aplicărilor. Învățînd să își gestioneze propriile stări emoționale au micșorat numărul conflictelor care adesea aveau loc pe terenurile de joacă. Copii au învățat să fie mai receptivi la ceea ce simt părinții, prietenii și cum ar trebui să acționeze în diferite situații, după cazuri manifestînd empatie și interes față de ceea ce simt atît personajele din povești cît și persoanele din preajma lor,într-o oarecare măsură au micșorat numărul cazurilor de suicid.

Nu în zadar se zice că asistentul social face legătura tuturor verigilor sociale, deoarece rolul său este să intervină acolo unde ceva nu merge așa cum ar trebui să meargă, tendința sa fiind manifestată adesea cu scop de a preveni și stopa situațiile de impas.

Azi vom desena dispoziția noastră. Deci să ne alegem culorile.

Desenele au început să prindă aripi unele mai colorate de cît altele. Spuneți-mi ce reprezintă desenele voastre. Și aici răspunsurile au început să vină rînd pe rînd unii au redat în desen flori și au zis că vor să le ofere cuiva, alții au desenat casa, curte.

La întrebarea mea cine vrea să ne povestească despre ce a desenat,ce emoții au trăit redînd desenul?

Cel care a desenat o casă cu curte a zis că este o casă la care el visează.

Am întrebat dacă îi este dor de casă? Și mi-a zis că va merge acasă tocmai în vacanța de vară.

Concluzie: Cred că prin desene copii își pot exprima cel mai bine dispoziția fapt care ar putea contribui la dezvoltarea unor deprinderi și formarea abilităților.

Recomandări: Pentru ca copii să își simtă valoarea sa în ceea ce fac trebuie să-i lăudăm chiar dacă progresele sunt mici,ca ei să aibă mereu tendința de a se perfecționa, de a fi mai buni. Încurajările îi stimulează să avanseze, să dorească să se implice în diferite jocuri și activități.

Pentru ai ajuta să își identifice corect stările emoționale am recurs la solicitarea zilnică de redare prin desen a emoțiilor sale, ale colegilor din partea dreaptă și stîngă sa.

Copiilor li se cere să completeze cercurile cu elemente ce redau emoții. Anexa nr.4

Realizînd etichetarea emoțiilor în acest mod timp de cîteva săptămîni copii defineau cu îndrăzneală și aveau tendința de a fi bine dispuși, astfel încît colegii să deseneze ceva fumos și în schimb să primească plăcere de la ceea ce a desenat.

Organizînd expoziția emoțiilor le-am cerut să selecteze cele mai frumoase desene pentru a le oferi colegilor – reacția a fost explozibilă. În mare parte dintre copii erau predispuși să le ofere colegilor fără a ezita.

2.2.PROIECT DE PROGRAM EXPERIMENTAL DE ALFABETIZARE A COPIILOR ȘI TINERILOR

Faptul că copii și tinerii au medii de formare complexe am considerat util faptul că o intervenție cu scop preventiv ar fi binevenită și anume prin conlucrarea dintre părinți – școală- asistent social și comunitate. Pentru a putea dezvolta inteligența emoțională la copii, părinții au nevoie de o pregătire,deoarece copii se dezvoltă mult mai repede, intră în contact atît la grădiniță/școală cît și cu copii din vecinătate, o bună formare emoțională de acasă ar reduce eșecurile școlare, copii nu ar intra atît de des în conflicte cu semenii și calea de soluționare a problemelor nu ar fi suicidul .Este necesar ca părinții să utilizeze situații sociale pentru a oferi un ghidaj legat de emoții și comportamente. Cei care utilizează ca metode de disciplinare încurajarea copiilor de a se gîndi la consecințele comportamentelor lor,inclusiv la cele emoționale, „Cum crezi că s-a simțit Dan atunci cînd l-ai lovit” sau „Ție ți – ar plăcea ca cineva să te împingă și să te lovești” favorizează capacitatea copiilor de a înțelege gîndurile și emoțiile celorlalți și în consecință le dezvoltă abilitățile de cooperare și empatie.

Pentru părinții care au copii de vîrstă preșcolară – elaborarea bucletelor ce ar cuprinde informații generale cu privire la rolul esențial al afabetizării emoționale, căilor de dezvoltare a competențelor emoționale a părinților. Motivarea părinților prin organizarea meselor rotunde în cadrul adunărilor de părinți. Buna relaționare dintre părinți și copii se axează pe o comunicare eficientă, iar pentru ca o comunicare să fie eficientă întradevăr este nevoie de respect și înțelegere. Strategiile eficiente de comunicare își au originea în abilitățile de gestionare a emoțiilor. Dezvoltarea unei bune comunicări dintre părinte și copil oferă posibilitatea ca copilul să își dezvolte încrederea în sine și respectul față de sine și ceilalți. Pentru a comunica eficient cu copilul vă propunem cîțiva pași:

Acordații atenție copilului. Acest lucru înseamnă să încetați orice altă activitate și să stabiliți contactul vizual cu copilul.

Încurajați-l să vă povestească cît mai multe, folosind întrebări deschise”Spune-mi ce s-a întîmplat?”

Încurajați etichetarea corectă și cît mai pronunțată a emoțiilor.

Identificați soluții la problemele copilului împreună cu el.Nu încercați să dați soluții sau să vă impuneți punctul de vedere, ci să vă ajutați copilul să găsească soluția potrivită.

Discuțiile despre emoții au rolul de a clarifica atitudinea dumneavoastră și de a transmite afecțiunea „Mă bucur că ne-am distrat așa de bine împreună”

Formarea competențelor emoționale prin – joc

Dezvoltarea copiilor prin intermediul jocurilor este o cale directă ce le oferă posibilitate părinților să interacționze și să contribuie la dezvoltarea lor:

Identificînd preferințele copilului, observați comportamentul. Tindeți mereu să-i treziți interesul ca copilul să dorească să avanseze.

Puneți la dispoziția copilului obiecte cît mai variate pentru ai stimula imaginația.

Acordați importanță activităților în aer liber,căci de multe ori agitația și plictiseala pot fi rezultatul lipsei activităților fizice.

Tot prin intermediul jocului părinții pot contribui la îmbogățirea vocabularului emoțional al copilului identificînd împreună diferite stări emotive din cărțile cu povești. Jocurile și întîlnirile în aer liber le oferă posibilitate copiilor de a forma relații de prietenie prin intermediul jucăriilor împărțite pe terenul de joacă, prin încurajarea de a utiliza anumite formule cum ar fi „Să spună mulțumesc”, să formeze deprinderea „de a se saluta cînd vine sau pleacă”.

Învățați-vă să exprimați corect ceea ce simțiți, astfel copii vă vor urma exemplu dezvoltîndu-și propriul control al emoțiilor

Lăudați eforturile copilului „știu că ți-a venit greu să îți amintești poezie, dar ai fost bravo căci ai încercat totuși să o spui”.

Adesea se întîmplă cînd copii se joacă în curtea blocului și unul dintre ei vine acasă plîngînd nu încercați să strigați la el, ci dimpotrivă încurajați-l să vă povestească „Ce s-a întîmplat”

Încercați să identificați soluțiile posibile împreună cu copilul pentru ca copilul să vadă că nu sunteți indiferent.

Emoțiile sunt contagioase, de aceea părinții trebuie să experimenteze emoțiile împreună cu copii săi. Un regim bine structurat care să cuprindă ieșire în aer liber, mimică, gesturi , contacte cu alți copii de aceiași vîrstă nu sunt altceva decît elemente ce îl ajută pe copil să se identifice pe sine în mediul în care se află, să își dezvolte abilitățile de relaționare cu cei din jur, totodată dezvoltînd empatia față de aproapele său. Vizualizarea desenelor animate, poveștilor împreună cu copiii le dezvoltă copiilor un echilibru emoțional.

Discutînd mereu cu copilul după ce revine de la grădiniță sau de la plimbare despre cum se simte îl va face pe copil să retrăiască din nou aceleași trăiri pozitive/ în cazul trăirilor negative părintele va avea posibilitatea să le identifice și prin al întreba să vadă care sunt cauzele și să înlăture pentru viitor repetarea lor.

Pregătirea părinților în însușirea competențelor emoționale cred că ar trebui să înceapă odată cu pregătirea pentru viitoarea mamă. Astfel interesul acordat emoțiilor copilului va spori, va apărea tendința de a menține mereu o comunicare și de a controla ceea ce i transmite copilului.

Activitățile de comunicare au o mare importanță , deoarece de modul în care va comunica părintele unui copil de 5 ani, unui tînăr sau adult este diferit astfel părintele trebuie ia în considerație ce îi comunică copilului- certîndu-l în public îl poate devaloriza în fața celor prezenți încît copilul va începe să manifeste agresivitate, furie, dezgust.

Alfabetizarea emoțională continuă, însă este completată de formarea abilităților în cadrul activităților la grădiniță unde cercul de interacțiune se lărgește, activitățile încep să ia parte tot mai des din viața copiilor. Însă nu fără micile conflicte care ne pregătesc spre viața adultă. Atît părinții cît și educatorii trebuie să fie atenți căci pentru început le revine rolul de mediator al situațiilor, mai tîrziu acesta poate fi dezvoltat la copii cum să preîntîmpine singuri neînțelegerile și m-ai mult ca atît să fie binevoitor cu cei din jur.