Evolutia Faunei de Nevertebrate In Cultura de Tomate, In Conditiile Ecologice ale Anului 2014

Evolutia faunei de nevertebrate in cultura de tomate, in conditiile ecologice ale anului 2014

Planul lucrării

Partea I

Introducere

CAPITOLUL I

CADRUL NATURAL AL CERCETĂRII

Amplasarea geografică, relieful și vecinii

[NUME_REDACTAT] este situată în județul Iași, Moldova, România făcând parte din aprilie 2004 din [NUME_REDACTAT] Iași.
• Biserica “[NUME_REDACTAT]”, “[NUME_REDACTAT] Isaia” – secolul XIX
• Balta, Teiva – Vișina – rezervație naturală.

[NUME_REDACTAT] este formată din fosta [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT], denumirea actuală a comunei datând din 1934; localitatea are 9 sate componente și anume: Popricani, Rediu-Mitropoliei, Țipilești, Moimești, Cotu-Morii, Vînători, Vulturi, Cuza-Vodă si Cârlig.
[NUME_REDACTAT] este o așezare veche. Nu cunoaștem date precise a formării ca așezare a Popricaniului dar, putem bănui că la începutul secolului al XVII-lea satul, ca așezare, exista.În acest sens pentru a întări afirmațiile cităm:’’Deci in seara de joi,22 noiembrie, [NUME_REDACTAT] a trecut Prutul si la 23 noiembrie, vineri, privighetorii săi au suit cu repeziciune dealul Popricanilor. Venea si [NUME_REDACTAT] pe drumul tătăresc răzbind pe la Răducăneni,până in dealul Ciricului.[NUME_REDACTAT] urmat de uncheșul [NUME_REDACTAT] si ocolind pe lângă pădurea Copoului si prin valea Păcurariului, a lăsat doua sotnii la Galata. ’’Mai târziu despre Popricani ca așezare avem si mărturii orale.În acest sens arătam ca moșierul [NUME_REDACTAT] a zidit in anul 1812 biserica din sat, care este si astazi.Tot moșierul Pașcanu a adus la curtea sa oameni cu diferite îndeletniciri ca: chelari, fierari, bucătari.etc. Acest lucru este argumentat de faptul că și astăzi în comună sunt multe familii cu numele de Bucătaru, Chelaru, Fieraru, etc. aceste nume provenind de la ocupațiile celor aduși de Pașcanu pe moșie. Actuala șosea Iasi-Bivolari era o principală arteră comercială ce lega nordul Moldovei de Iași. Negustorii ce veneau din nord, dupa ridicarea dealului Popricani destul de anevoios se opreau în drum spre Iași pentru un ultim popas(poprire) pe platoul unde este așezat satul. Acestei așezări unde făceau negustorii oprire i s-a dat de la cuvântul poprire, numele de Popricani. In același deal în partea de vest, exista o așezare de sine stătătoare satul Coarba răzășie din timpul lui [NUME_REDACTAT] Mare, actualmente contopit cu [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Mitropoliei este la fel un sat vechi, aici [NUME_REDACTAT] a avut un teren cu o pădure, Rediu si o biserică construită din lemn, din care astăzi a mai rămas doar piatra de la temelie. Ca așezare s-a format prin trimiterea de cate [NUME_REDACTAT] a unor oameni pentru pază si diferite munci. La acest Rediu(padure) al Mitropoliei i s-a dat numele de Rediu-Mitropoliei.

Din mărturii orale se știe despre satul Țipilești că terenul pe care este așezat ar fi aparținut boierului Pașcanu. Acesta ar fi vândut terenul unui alt moșier Filipescu, care a adus pentru munca pe moșie lipoveni. Pentru acesti lipoveni în timpul muncii un lucru obișnuit erau țipetele, se presupune ca din acest motiv și așezării satului i s-ar fi dat numele de Tipilesti.
Despre satul Moimești nu se cunosc prea multe lucruri, am putea aminti faptul ca un moșier [NUME_REDACTAT] a cumpărat terenul, unde este actualul sat de la moșierul Pașcanu si pentru lucrul pe moșie ar fi adus oameni din Bucovina. Oamenii din cauza muncii grele pe care o prestau se întrebau: ‘’Mai ești?’’ în sensul ‘’Mai trăiesti?’’; de la această expresie se presupune că s-a tras și numele actualului sat de Moimești.

[NUME_REDACTAT] Morii este o așezare mai nouă, înființată după primul război mondial cu ocazia împropietăririi din 1920/1921,prin care s-a hotărât vatra de sat pentru oamenii din Popricani care nu aveau locuri de casă. Satul a luat numele de [NUME_REDACTAT] după locul cu același nume. Aici ar fi existat o moara situată în cotul șoselei Iași-Sculeni de unde vine și numele de [NUME_REDACTAT].
Denumirea satului Vînatori, probabil inițial a fost [NUME_REDACTAT], căci locuitorii acestui sat în schimbul scutirii altor obligațiuni de către curtea domnească, trebuiau să procure acesteia vânatul, exact nu se cunoaște anul înființării acestui sat cu numele de Vînatori.
O monografie a satului Cârlig, întocmită în anul 1938 de către elevii [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din Iași, care a fost publicată. Volumul 7-1938-1939 ne arată că din discuțiile cu cetățenii s-au desprins mai multe versiuni despre originea acestui sat si a formării lui și anume: unii afirmă că de mult nu se stie exact când era un sat cu numele de Vadul lui Vodă în răsăritul Iașului aproape de oraș’’ din cauza unor alunecări de teren casele s-au dărâmat iar gospodarii au plecat, unii s-au oprit în satele vecine, câțiva s-au oprit și s-au așezat aici. Se pare că acest sat s-a înființat înainte de [NUME_REDACTAT], mărturia nu este însă exactă. Legat de numele satului [NUME_REDACTAT], care în anul 1938 avea 70 de ani, declara că, numele de Cârlig ar veni de la faptul că oamenii veniți de la Vadul lui Vodă erau foarte răi si căutau să se agațe de toți ca un cârlig. Un alt cetățean pe nume Iliescu a declarat că satul și-a tras numele de la proprietarul pe moșia căruia s-a ridicat acesta, aceasta părând cea mai verosimilă parere, deși unii gospodari pretind că numele ar veni de la dealurile din jur așezate în formă de cârlig.

[NUME_REDACTAT], actualmente component al comunei Vînători se pare ca a fost creat în anul 1879,’’satul Vultur’’ sau ’’[NUME_REDACTAT]’’ era alcătuit din 113 locuitori și a fost înființat pe moșia Cârligului în anul 1879, în partea de nord a [NUME_REDACTAT], județul Iași. Despre existența acestui sat ne vorbește și un document din 1880 adresat de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Iași, prin care primarul comunei Copou arata că pe moșia Cârligului urmează a fi împroprietăriți un număr de țărani si că urmează a se construi școala din satul nou, această mărturie întărind înființarea satului în anul 1879. Un alt sat în componența [NUME_REDACTAT] este și satul Cuza-Vodă, din mărturiile probabile se crede ca acesta a fost înființat după 1888 ca un ecou al rascoalelor țărănești, denumirea venind de la numele Domnitorului A.I.Cuza, ce a făcut prima reformă prin care s-au eliberat si împroprietărit clăcașii. Acest sat până în anul 1927 a făcut parte din comuna Aroneanu iar în anul menționat a devenit dat parte componenta a [NUME_REDACTAT].’’

Particularitățile ecologice ale regiunii

[NUME_REDACTAT] este situat în partea sudică a [NUME_REDACTAT], zonă cunoscută sub denumirea de [NUME_REDACTAT]. În cadrul acestei subunități geomorfologice teritoriul se desfășoară între [NUME_REDACTAT] (la est) și valea pârâului Horlești (la vest), limita nordică find formată din albia minoră a râului Jijia. Limita sudică este trasată pe linia localităților [NUME_REDACTAT] – Cîrlig – Vînători.

Relieful are aspectul unei câmpii colinare și deluroase cu interfluvii sculpturale cu lățimi diferite, de la culmi înguste la platouri largi, formate în condițiile unui substrat argilo-nisipos sarmațian și de luturi loessoide cuaternare ușor erodabile.

Relieful de dealuri și coline se caracterizează prin altitudini joase (100 – 200 m), pante dominante 2 – 5%, densitatea de fragmentar relativ slabă și energie de relief de 50-100 m. Altitudinea medie a reliefului este cuprinsă între 100-125 m iar altitudinea principalelor văi se situează sub 100 m.

Altitudinile maxime absolute se înregistrează pe rama sudică și estică a teritoriului: [NUME_REDACTAT]-Vodă (202,9 m), [NUME_REDACTAT]-Vulturi (195,3 m), [NUME_REDACTAT] Morii (180,9 m). Altitudinile minime se înregistrează în valea inferioară a pâraielor Ciric și Cacaina fiind de 37 m.

Orientarea generală a interfluviilor este de la nord la sud și de la nord-vest la sud-est, orientare ce corespunde direcției principalelor văi ce drenează regiunea (cu excepția râului Jijia).

Gradul cel mai ridicat de fragmentare al reliefului se găsește în partea centrală a teritoriului, în zona de confluență a pâraielor Cacaina, Vînători și Vulturi și în zona sud-estică, în zona pâraielor Ciric – Cîrlig – Neagra. Partea nordică a teritoriului (până la valea Jijiei) are o fragmentare redusă, fiind alcătuită din platouri ușor ondulate.

Luând în considerare modul în care au acționat factorii externi și de rezultatul interacțiunii acestora cu factorii interni (geologici) se pot distinge mai multe tipuri pricipale de relief.

[NUME_REDACTAT] cadrul tipurilor și subtipurilor de soluri (categorii de clasificare la nivel superior) au fost delimitate varietăți, familii și specii de soluri (categorii de clasificare la nivel inferior), în funcție de criterii specifice. Ca tip specific de sol, a fost identificat cernoziomul cambic tipic (cernoziom după SRTS-2003), format pe depozite loessoide, sub o vegetație de silvostepă.

Pe clase, lista de soluri se prezintă astfel:

molisoluri (cernisoluri): tipuri diferite de cernoziom și pseudorendzină (faeoziom)

soluri hidromorfe (hidrisoluri): tipuri diferite de lăcoviște (gleiosol)

soluri halomorfe (salsodisoluri): tipuri diferite de solonceac

vertisoluri (vertosoluri)

soluri neevoluate, trunchiate sau desfundate (protisoluri, antrisoluri): tipuri diferite de regosol, sol aluvial gleizat, molic (aluviosol), erodisol (erodosol), coluvisol

complexe de soluri în zone cu relief nederanjat

complexe de soluri in văi înguste

complexe de soluri în zona de alunecări

eroziuni de adâncime – ravene.

Hidrografia și hidrogeologia

Din punct de vedere hidrografic, cea mai mare parte a teritoriului face parte din bazinul hidrografic al râului Bahlui. Principala arteră hidrografică ce mărginește la nord teritoriul este râul Jijia. Debitul mediu anual al Jijiei este de 4,8 m3/s la Victoria (în aval de teritoriu). Înainte de îndiguirea Prutului și parțial a Jijiei, inundarea șesului și pierderea apei prin evaporare au dus la acumularea sărurilor în soluri. [NUME_REDACTAT] se face din ploi și zăpezi (70 – 90%), secundar din ape freatice.

Caracteristicile chimice ale apei din râu, respectiv media pe 16 ani de măsurători și observații sunt:

pH = 7,84;

duritatea totală = 26,1 (ape foarte dure);

ioni dizolvați în milivali: Ca = 37,7; Mg = 10,7; Na+K = 51,6; SO4 = 43,4;

Cl = 11,8; HCO3 = 43,5.

[NUME_REDACTAT] se încadrează în clasa apelor mixte, în care predomină sodiul, cu mineralizare foarte ridicată.

Alimentarea pâraielor este de tip pluvionival și subteran moderat. Scurgerea este temporară, în cursul superior și permanentă, în cursul mijlociu și inferior. Mineralizarea este ridicată, datorită spălării eflorescențelor saline de pe versanți de către ploi.

[NUME_REDACTAT] caracterizarea climatică a teritoriului în care este situată comuna Popricani, au fost utilizate datele climatice înregistrate la stația meteorologică Iași precum și unele date din Atlasul climatologic al României.

Temperatura aerului

Temperatura medie anuală a aerului este de 9,4ºC, amplitudinea anuală fiind de 24,5ºC. Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) este de -3,7ºC iar a lunii celei mai calde (iulie) este de 20,8ºC. Temperatura medie a lunilor de vară este de 20,2ºC. Urmărind variația decadală a temperaturii aerului se observă că ea scade sub 0ºC din a doua decadă a lunii decembrie, continuând să scadă până în a doua decadă a lunii ianuarie, când ajunge la -3,9ºC, după care începe să crească, trecând prin 0ºC la începutul primei decade a lunii martie. Temperaturi medii zilnice de 5ºC se înregistrează din prima decadă a lunii aprilie până în a doua decadă a lunii octombrie. Temperaturi medii zilnice de 10ºC se înregistrează din a doua decadă a lunii aprilie până în a doua decadă a lunii octombrie. Temperaturi medii zilnice de 15ºC se înregistrează din a doua decadă a lunii mai și durează până în a treia decadă a lunii septembrie.

1.2.4.2 [NUME_REDACTAT] medie a precipitațiilor anuale este de 540,8 mm la stația Iași. În perioada de vegetație cad circa 368 mm precipitații, din care o parte se produc sub formă de averse. Secetele sunt foarte frecvente și apar, obișnuit, de la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august și se prelungesc până în septembrie. În unii ani se semnalează secete timpurii (mai, iunie).

Ploile de vară au un caracter torențial și produc o intensă eroziune a solurilor situate pe pante. Evapotranspirația reală este de 493 mm, înregistrându-se un excedent de + 26 mm în lunile februarie și martie și un deficit de – 182 mm, din iulie și octombrie.

1.2.4.3 Regimul vânturilor

După datele stației Iași, rezultă că 27% din timp este calm. În restul timpului bat vânturi neregulate, mai frecvente din nord-vest, sud-est și nord. Masele de aer din direcția nord și nord-vest pot să aducă aer umed oceanic și precipitații bogate, iar iarna, aer polar cu ger și zăpadă. Numărul mediu al zilelor cu cer senin este de 115 iar numărul mediu al zilelor cu cer acoperit este de 130.

[NUME_REDACTAT] punct de vedere geobotanic, teritoriul comunei aparține subzonei de silvostepă cu slabă influențe stepice. La vegetația caracteristică se adaugă asociațiile intrazonale și azonale de lunci, sărături, mlaștini, bălți, ruderale și segetale. Pădurile ocupau în 1999 o suprafață de 619 ha.

Vegetația pajiștilor zonale de coastă este constituită mai ales din Festuca valesiaca și uneori Festuca pseudovina (păiușul), în pajiștile nedegradate, apoi Stipa joannis cu Agropyron cristatum (pirul crestat) pe coaste, în timp ce pe pantele erodate domină Andropogon ischaenum (iarba bărboasă) și Cynodon dactylon (pirul gros).

Pe substrat mai puternic salinizat se întâlnesc asociații cu specii halofile ca Puccinellia distans (bălănica), Camphoroma ovata, Statice gmelini (sica) iar pe aluvocoluviunile salinizate din văi se întâlnesc pâlcuri de asociații higro-halofile cu Juncus gerardi (rugina), Iris halophila (stânjenelul de sărături).

Dintre buruienile de pe pajiști sunt foarte frecvente Achillea setacea (coada șoricelului), Artemisia austriaca (pelinița), Caardus acanthoides (scaiul), Echium vulgare (limba șarpelui), Eryngium campestre (rostogolul), Plantago lancelata (pătlagina), Polygonum aviculare (troscotul), Salvia nemorosa (coada vacii), Taraxacum officinalis (păpădia).

În culturile de câmp sunt frecvente buruieni ca: Sinapis arvensis (muștarul de câmp), Agrostemma githago (neghina), Convolvulus arvensis (volbura), Cirsium arvense (pălămida), Sanchus arvensis (susaiul) etc.

CAPITOLUL II

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

2.1 Fauna de nevertebrate specifică zonei de stepă din [NUME_REDACTAT] și importanța sa în ecosistem

2.1.1. COROPIȘNIȚA – Gryllotalpa gryllotalpa

Este răspândită în Europa, în nordul Africii și în [NUME_REDACTAT]. în țara noastră fost semnalată prima dată de Fuss (1853); este frecventă în toate zonele de cultură legumelor.

Descriere. Adultul are corpul robust, cilindric, alungit, de 35 – 50 mm lungime, de culoare castaniu-închis dorsal și mai deschis ventral. Aripile anterioare sunt scurte, pergamentoase, de culoare brună-deschis, iar cele posterioare sunt bine dezvoltate, membranoase. Abdomenul prezintă o pereche de cerci lungi. Oul este elipsoidal, galben-măsliniu, de 3 – 3,5 mm lungime.

Larva asemănătoare adultului, dar mai mică și apteră, la apariție este albă, iar apoi castaniu-negricioasă.

Figura nr.2.1.1.1. Gryllotalpa gryllotalpa

(http://en.wikipedia.org/wiki/Gryllotalpa_gryllotalpa#/media/File:Gryllotalpa_gryllotalpa_MHNT.jpg)

Biologie și ecologie. Coropișnița are o generație la 2 ani (Lemeni și Szekely, 1957). Iernează ca larvă de vârstele a II-a și a III-a și ca adult, în sol, la adâncimi cuprinse între 42 și 100 cm în funcție de tipul de sol. In timpul perioadei de vegetație larvele și adulții coropisniței populeză straturile superficial ale solului, în care sunt numeroase galerii și ataca părtile subterane ale plantelor.

În luna mai sau la începutul lunii iunie, adultii părăsesc galeriile și ies la suprafațaă pentru zborul de împerechere. După copulație, femelele sapă cuiburi în sol, de obicei la 10 -15 cm adâncime , in care depun ouăle. Cuibul are marima unui ou de găină, si este prevăzut cu mai multe ieșiri. În cursul peioadei ovipozitare, care dureaza 8-12 zile, o femele depune 134-382 ouă. Larvele apar după 2-3 săptămâni și până în iarnă năpârlesc d 1-2 ori. După hibernare, în anul următor, dezvoltarea larvelor continuă, năpârlind încă de 3- 4 ori. Spre toamnă se transformă în adulți care ierneaza.

2.1.2. Cărăbușul de mai – Melolontha melolontha

Este răspândit în majoritatea țărilor din Europa. [NUME_REDACTAT] se ântâlnește din regiunile de antistepă până în zona pădurilor de stejar și de fag; este citat prima dată de bielz (1851).

Descriere. Adultul are corpul de 20-30 mm lungime, de culoare neagră lucioasă, cu antenele, elitrele și picioarele castanii-deschise. Elitrele prezintă 4 carene longitudinale, proeminente. Sternitele abdominale sunt prevăzute marginal cu câte o pată albă triunghiulară. Pigidiul este conic, prelungit posterior în formă de coadă. Măciuca antenelor la femelă este formată din 6 articole, iar masculul din 7 articole.

Oul este de 1,5-2 mm lungime, suboval, de culoare alb-gălbuie.

Larva este de tip melolontoid, de 40-50 mm lungime. Are corpul alb-gălbui, cu capul și picioarele galbene. Ultimul segment abdominal este cenușiu-albăstrui, cu deschiderea anală transversală. Sternitul anal prezintă o chetotaxie caracteristică.

Pupa ste albă-gălbuie, specifică melolontidelor.

Figura nr.2.1.2.1. Melolontha melolontha

(http://infohorticultura.blogspot.ro/)

Biologie și ecologie. După regiune această specie are o generație la 3-4 ani (En, 1942; Manolache și [NUME_REDACTAT], 1971). Iernează în stadiile de larvă și de adult în sol.

Adulții părăsesc locurile de hibernar când temperatura solului la 25 cm adâncime de 10 °C. Apariția gândacilor începe către sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai și continuă 3-4 săptămâni. Zborul cărăbușilor ete crepuscular și are loc in 4 faze: zborul prealimentar, zborul de hrăniere, zborul de dispersie și zborul de pontă. În timpul zilei adulții stau adăpostiți pe arbori sau arbuști, hrănindu-se cu frunze. După 2-3 săptămâni de hrănire suplimentară, necesară pentru maturarea organelor sexuale, incep în copulație și ponta. Pentru depunerea oualelor femelele migrează din păduri și livezi, unde se desfașoara zborul de hranire a adulților, spre terenurile cultivate, uneori la distante destul de mari, cuprinse intre 0,5-2 km. Ouăle sunt depuse în sol, la adâncimi de 10-25 cm, în funcție de tipul de sol, în grupe de 20-40. după o nouă perioadă de hrănire are loc a doua depunere de ouă. În total o femelă depune 90-120 ouă.

Incubația durează 4-6 săptămâni. Larvele apar în lunile iulie-august și se dezvoltă ân sol, diferit după regiune, timp de 2-3 ani. În cursul dezvoltării larvele execută mișcări pe verticală și orizontală în funcție de temperatură, umiditate și hrană. În toamnă, pe măsură ce timpul se răcește larvele se afundă în sol, până la 40-80 cm adâncime, pentru hibernare. În cel de-al 3-lea sau al 4-lea an, după regiune, la sfârșitul lunii iunie sau în august, larvele cu dezvoltarea încheiată se transformă în pupe, în loji de pământ, la adâncimi de 10-15 cm (uneori până la 1 metru). Durata fazei prepupale și a stadiului de pupă este de 4-8 săptămâni. Adulții care apar sa ierneze în lojile pupale.

2.1.3. Gândacul de Colorado – Leptinotarsa decemlineata

Este originar din America de Nord. El se întâlnea sporadic pe diferie specii de cartof sălbatic ( Solanum demisum, S. rostratum) în regiunea de sud a munților Stăncoși, îndeosebi în podisurile înalte din Colorado, de unde își trage si numele de gândacul din Colorado.

Descriere. Adultul, în lungime de 10-12 mm, are corpul oval, convex dorsal, de culoare galbenă-portocalie. Capul este galben-roșcat, cu o pata mediană triunghiulară și două pete lateralo-posterioare negre. Pronotul prezintă 11 pete negre de diferite mărimi, dintre care cele mediane alcătuiesc forma literei V. Elitrele sunt prevazute cu câte 5 dungi negre, mărginite lateral de șiruri de puncte.

Oul, de 1,2-1,5 mm lungime, este de formă ovală, de culoare galben-portocalie.

Larva în ultima vârstă este de 8-10 mm și portocalie, lateral cu pete ngre. Capul este negru, iar picioarele sunt brun-închise.

Pupa măsoară 10-12 mm și are corpul bombat, de culoare portocalie roșcată, în afară de partea posteroară a abdomenului care este cenușie-închis.

Figura nr.2.1.3.1. Leptinotarsa decemlineata

(http://0219662.ro/daunatori/gandaci/gandacul-de-colorado-85)

Biologie și ecologie. După numeroase cercetări efectuate atât în țară (Manolache, 1961,1963; Bobârnac și colab., 1967), cat și în străinătate (Feytaud 1930), gândacul din Colorado iernează în sradiul de adult în sol, la adâncim cuprinsă între 10 și 90 cm, în funcție de natura solului. În condițiile țării noastre, în solurile aluvionare, adâncimea de hibernare a adulților s-aînregistrat între 10 și 50 cm, iar în cele nisipoase între 30 și 90 cm.

În țara noastră are 1-3 generați pe an (Săvescu și colab., 1964), frecvent 2 generații anuale. Prima generație se dezvoltă în lunile mai-iulie, iar a doua în lunile iulie-august. Insecta prezinta o singură generație anuală în zona cuprinsăintre izotermmele 12,1-13,2°C, două generații în zona cuprinsă între izotermele 13,,2-14,4°C, iar trei generații in zona caracteristică prin izoterme mai mari de 14,4°C.

2.1.4. Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea

Originară din America de Nord, insecta a fost semnalată pentru prina dată în Europa în anul 1940, în apropierea orasului Budapesta , iar în țara noastră în 1949, în județul Bihor (Boguleanu, 1968). Este răspândită în mai multe țări din Europa, iar în România se întâlnește pretutindeni.

Descriere. Adultul este de culoare albă, cu aripile anterioare prevăzute uneori cu pete negre. Ochii sunt negri, picioarele brune-gălbui, iar antenele castanii, filiforme la femelă și pestinate la mascul. Deschiderea aripilor este de 28-33 mm.

Oul este sferic, cu corionul fin granulat, de culoare galbenă-verzuie, cu diametrul de 0,6 mm.

Larva în ultima vârsta, in lungime d 25-30 mm, are corpul de culoare brună inchisă pe partea dorsală și verd-brunie pe partea ventrală. Lateral prezintă câte o dungă formată din pete albe-verzui sau galbene. Corpul este prevăzut cu negi negri și numerosi peri bruni sau negri, lungi și urticați.

Pupa are lungimea corpului de 8-10 mm și este de culoare galbenă-verzuie la început și brun-închisă ulterior.

Figura 2.1.4.1. Hyphantria cunea

(http://www.sevin.ru/invasive/invasion/insects/settled/american_white_moth.html)

Biologie și ecologie. Specia are 2 generații pe an ( Boguleanu, 1968). Iernează în stadiul de pupă în crăpăturile scoarței, în scoarța exfoliată sau în scorburile copacilor, pe garduri, uneori și la o mică adâncime în sol.

2.1.5. Viermele sârma – Agriotes lineatus

Se întâlnesc în Europa, în Siberia, în Asia centrală precum și în America de Nord.

Descriere. Insecta are corpul de 7,5-10 mm lungime, mai îngust anterior, de culoare brună-roșcată. Capul est mic, globulos, antenele sunt seriforme, formate din 11 articol. Lațimea pronotului este egală cu lunfimea lui, acesta fiind mare și mobil, de culoare brună-negrie, cu o punctuație puternică, distinctă.

Larvele ating la maturitate lungimea de 18-26 mm iar corpul lor este cilindric, puternic chitinizat, ceea ce le imprimă o anumită rigiditate, de unde le vine si denumirea de "viermi sârmă". Din vârsta a doua, culoarea corpului se transforma din alb-transparent în galben-portocaliu lucios, iar capul este brun.

Figura 2.1.5.1. Agriotes lineatus

(http://www.huntsearch.gla.ac.uk)

Biologie și ecologie. Ciclul evolutiv se derulează pe parcursul a 5 ani. În condițiile din România, adulții sunt prezenți în câmp în lunile mai-iunie și se hrănesc cu polenul plantelor spontane. La apariție, larvele sunt transparente.

Până la atingerea maturității larvele trec prin opt vârste și șapte năpârliri. Începînd din vârsta a IV-a și cel de al treilea an de dezvoltare, larvele trec la un regim de alimentatie fitofag, cauzând importante pagube. Iernarează sub forma de larvă de vârsta a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și în stadiul de adult, în sol, la adâncimi cuprinse între 20-30 cm. Dupa cel de al patrulea an larvele se transformă în pupă la adâncimi de 40-50 cm. Dupa aproximativ o luna apar adulții, care rămân în sol până primavara, când își reiau ciclul evolutiv.

2.1.6. Rățișoara porumbulu- Tanymecus dilaticollis

Descriere. Corpul este de 6,5-8 mm lungime. Capul prelungit sub forma unui rostru scurt și gros, antenele geniculate și maciucate. Primul articul nu depășește marginea posterioară a ochiului. Pronotul este mai lat decat lung. Corp de culoare cenușie, adesea cu dungi longitudinale, mai închise sau mai deschise pe elitre. Baza elitrelor mai lată decât toracele. Larva este de tip curculionid.

Figura 2.1.6.1. Tanymecus dilaticollis

(http://carafacumiere.ro/)

Biologie și ecologie. Specie monovoltină. Iernează în sol, ca adult. Adulții hibernanți apar la sfârșit de aprilie, început de mai și se hrănesc cu plante graminee, mai ales cu porumb, care are 2-4 frunze. Ouăle sunt depuse în sol sub bulgarii de pământ. Larvele se dezvoltă în sol, lângă rădăcinile plantelor, cu care se hrănesc. În cursul lunilor iulie-august, larva ajunge la maturitate, își construieăte un cocon din grăunciori de pământ și se împupează. Adulții apar în august-septembrie dar rămân în coconi pentru hibernare.

2.2. Metode de colectare utilizate pentru investigarea faunei de nevertebrate

2.2.1. Metode de colectare pentru artropode

2.2.1.1. Capcana de tip [NUME_REDACTAT] într-un recipient din sticlă sau din plastic cu capacitate de 200 ml care se ingroapa în sol astfel încât să se aflr cu gura la nivelul solului. În interiorul recipientului pe 2/3 din volumul său se pune o soluție de cu sare neiodată cu concentrația de 30 g/l. Pentru protejarea împotriva precipitațiilor , deasupra recipientului se pun capace fixate cu picioare. Capacul se așează deasura vasului lăsând între el si gura vasului distanța de 1,5-2 m.

2.2.1.2. Fileul entomologic

Consta dintr-o coardă de lemn lungă de 100 cm. La unul din capetele acestei corzi se atașează un inel de metal cu diametrul de 30 cm, iar pe inel se fixează un coș de pânză densă închis la unul din capete, lung de 70 cm. Eileul entomologic se folosește în teren pentru insectele bune zburătoare. Se face cu el 5-20 de coșuri în ambele sensuri cât mai aproape de vegetație după care se verifică colectarea.

2.2.2. Metode de colectare pentru alte grupe de nevertebrate

Partea a II a- Contribuții proprii

Cap. III. Materialul și metodele de cercetare

3.1. Prezentarea principalelor grupe de nevertebrate rezultate în urma colectărilor

3.1.1. Lumbricidele și tehnicile de colectare utilizate

3.1.2. Insectele și tehnicile de colectare folosite

3.1.3. Alte nevertebrate colectate și metoda folosită

3.2. Protocolul de desfășurare a activității de observare și colectare

Cap.IV. Rezultate obținute

5.1. Caracterizarea evoluției principalilor factori de mediu în anul 2014

5.2. Specii de lumbricide colectate

5.3. Specii de insecte colectate

5.4. Alte specii prelevate în teren

5.4. Rezultate finale

Cap. VI- [NUME_REDACTAT]