Alcoolismul Cronic Un Carusel al Violentei
LUCRARE DE DISERTAȚIE
ALCOOLISMUL CRONIC – UN CARUSEL AL VIOLENȚEI
CUPRINS
INTRODUCERE
Cap. I ALCOOLISMUL – elemente definitorii
I.1. Ce este “alcoolismul” sau “dependența de alcool”?
I.2. Clasificarea tulburărilor legate de uzul de alcool
I.3 Simptome obișnuite ale alcoolismului
I.4 Prevalența și incidența tulburărilor legate de uzul de alcool, problemă de sănătate publică
Cap. II Factorii implicați ȋn determinismul tulburărilor legate de uzul de alcool
II. 1. Factorii individuali
II.1.1 Factorii psihologici implicați ȋn apariția tulburărilor legate de uzul de alcool
II.1.2 Trăsăturile de personalitate
II.2. Factorii de mediu
II.3. Vulnerabilități
Cap. III Perspective clinice și psihopatologice ale tulburărilor legate de uzul de alcool
III. 1. Depresia și alcoolul
III.2. Tulburări de personalitate legate de consumul de alcool
III.3. Tulburări cognitive și afective ȋn alcoolism
III.4. Violența ȋn alcoolism
III.4.1 Violența – concept și clasificare
III.4.2 Violența dată de alcoolism
Cap. IV Procesul consilierii băutorului – problemă
IV. 1.Familia și prietenii
IV. 2. Intervenția psihologului
Cap. V Studiu de caz
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Lucrarea de față, intitulată “Alcoolismul cronic – un carusel al violenței” structurată în 5 capitole, își propune să analizeze o problemă medicală, socială și politică, care este dată în urma consumului de alcool. Cu toate că atributul “politic” nu a fost până acum implicat în problematica alcoolomaniei, este axiomatic faptul că întreaga orientare a statului poartă sorgintea și amprenta politicului.
În anii ’30 de exemplu, când Germania și Statele Unite ale Americii au introdus prohibiția alcoolului, aceasta a fost o hotărâre politică a statelor respective. De asemenea, în anii ’60, când experții OMS au declarat că “medicina este neputinicoasă în fața flagelului alcoolismului”, că “alcoolismul nu este numai o problemă medicală, ci și statală”, este evident că problematica alcoolismului a fost tratată prin prisma politicului.
Din perspectiva mai sus menționată se poate considera că grija pentru sănătatea populației țării este o datorie politică și ea nu poate lipsi din programul nici unui partid. Această mențiune nu constituie numai o problemă morală, propagandistică sau euristică, ci sanogenetică și totodată economică, întrucât, conform datelor OMS, bazate pe studii de înaltă validitate: “existența unui alcoolic perturbă viața și activitatea 6-7 persoane din jurul său” și “pierderile de vieți omenești prilejuite de consumul de alcool, în lume, depășesc pierderile determinate de toate războaiele luate la un loc”.
Dependența de alcool sau alte droguri se conturează ca o problemă din ce în ce mai gravă a societății noastre, astfel că se impune o schimbare de atitudine și eliminarea tradiționalelor etichetări și rețineri privind alcoolismul.
Lucrarea abordează o temă concretă din mediul concret, din cadrul cercetării aplicate, putȃnd fi încadrată într-unul dintre domeniile de specialitate ale psihologiei și anume consilierea psihologică. Unul din motivele pentru care am ales această temă îl constituie preocuparea constantă pentru problemele tinerei generații, deoarece consumul de alcool în rȃndul tinerilor reprezentă un flagel care consider că poate fi combătut prin alegerea unor strategii și modalități eficiente de consiliere.
În ultimile decenii, consumul de alcool în rândul tinerilor a realizat tranziția de la ipoteza de problemă izolată la ipoteza de fenomen de masă. Acest gen de evoluție incriminează direct și școala: valorile pe care le transmite, valorile ce stau la baza practicilor sociale școlare, tipul de norme după care funcționează, tipul de sancțiuni la care apelează. Sesizând distanța dintre cultura școlară și realitatea extrașcolară, elevii își pierd motivația pentru respectarea normelor școlare, iar scăderea motivației conduce la eșec, marginalizare și comportamente deviante. În această situație elevii pot recurge la conduite evazioniste refugiindu-se în reverie compensatorii întreținute de alcool.
Ȋn prezent educația este percepută ca o funcție vitală a societății, iar școala drept principala instituiție prin care societatea își perpetuează existența, transmițȃnd noilor generații ceea ce umanitatea a învățat despre ea însăși și despre realitate în decursul istoriei. Avȃnd statutul de “factor-cheie” al dezvoltării, școala contemporană suportă presiuni tot mai mari din partea celorlalte subsisteme ale societății globale. Dar, prinsă în contradicție dintre constrȃngerile bugetare și responsabilitatea pregătirii tinerei generații pentru o viață în continuă schimbare, școala contemporană nu satisface întotdeauna așteptările societății cu privire la rolul ei.
Astfel, ori de cȃte ori școala eșuează în eforturile sale de a adapta la evoluțiile lumii exterioare – pe plan axiologic și normativ – țelul ei de a pregăti tinerii pentru viață se transformă în ruperea acestora de viață. Ȋn aceste situații, spațiul educației formale devine componenta unui context anomic, în care se exacerbează fenomenul inadaptării școlare.
Atȃt de variate sunt modurile de a bea, consecințele beției și formele pe care le pot lua adicțiile, încȃt tulburările regrupate sub numele de alcoolism au fost judecate în moduri total diferite în funcție de locuri și epoci. Chiar și în zilele noastre, modul în care abordăm alcoolismul rămȃne foarte ambiguu. Moștenire a unei întregi istorii a relațiilor bărbatului cu alcoolul, judecățile care au străbătut secolele durează încă și rămȃn ancorate înăuntrul nostru, pregnant foarte active. La vederea unei persoane bete, majoritatea dintre noi manifestă o atitudine de deaprobare evidentă, aflȃndu-se în fața celui care nu știe să se oprească sau nu poate să se stăpȃnească.
Putem repeta că alcoolismul este o boală, că pentru numeroși alcoolici doar moartea se află la capătul lungului drum al dependenței. Asta nu ne împiedică să îi considerăm uneori ca slabi, vicioși sau irecuperabili. Ȋn sens invers, numeroși dependenți de alcool se consideră în cel mai bun caz victimele unei fatalități, un soi de pedepsire, iar în cel mai rău caz, vinovați. Privirea celorlalți este prima explicație a ceea ce numim adesea “negarea” alcoolismului: mai mult decȃt în privința celorlalte adicții, este vorba într-adevăr de probleme care sunt vreme îndelungată mascate, ascunse, nemărturisite.
Medicii sunt uimiți să descopere, întâmplător s-ar zice, o ciroză a ficatului, căreia i-au trecut mulți ani să se dezvolte sub efectul impregnării alcoolice cronice, în vreme ce pacientul pretinde că nu bea deloc și în orice caz, refuză categoric eticheta de alcoolic.
Puține probleme, dintre acelea care au preocupat omenirea dealungul veacurilor au cunoscut dispute dacă nu atȃt de pasionante, în orice caz atȃt de perene ca acelea legate de faptul dacă băuturile alcoolice reprezintă un folos sau dimpotrivă un prejudiciu pentru sănătatea umană.
Ȋntotdeauana dealungul acelorași veacuri băuturile alcoolice s-au bucurat de admiratori fanatici dar și de detractori tot atȃt de fanatici și la fel, tot întotdeauna, enorma majoritate a oamenilor care s-au plasat între aceste două extreme n-au știut cu certitudine de partea cui e adevărul.
În condițiile actuale, alcoolismul reprezintă o problemă socială importantă, care aduce nenumărate suferințe și pierderi materiale atât consumatorului, cât și celor apropiați și societății, fiind nevoie de o intervenție eficientă în organizarea celor mai adecvate măsuri de profilaxie.
Medicii, psihologii, judecătorii, membrii familiei și nu în cele din urmă, membrii clerului se confruntă aproape zilnic cu alcoolismul activ. Trebuie deci să cercetăm acest caracter rușinos al alcoolismului, legat de stigmatizarea socială a celor care beau excesiv.
Dar va fi necesar să ne aplecăm și asupra raporturilor specifice dintre indivizi, subiecți și propriul lor comportament. Modul în care își privesc ei înșiși propriile beții nu este întotdeauna măgulitor și acest divorț între ceea ce ești la beție și ceea ce ești în condiții de sobrietate explicată perfect paradoxurile aparente ale unei adicții vechi de când lumea.
Din negura vremurilor, se desprinde mai întâi o viziune religioasă, apoi moralistă care a ținut să controleze consumul de băuturi alcoolice, orice exces rezultând atunci dintr-o greșeală sau dintr-un păcat și meritând o pedeapsă religioasă sau judiciară.
Încă din Antichitate, băuturile alcoolice au fost, în numeroase culturi, mijloace ale unor culte religioase, o cale de acces către sacru și comunicarea cu “fortele superioare”. Orice exces era atunci catalogat drept sacrificiu sau greșeală morală, pasibilă de pedeapsă. S-au schimbat lucrurile într-adevăr? Puține sărbători nu fac apel la folosirea alcoolului, care este un ritual obligatoriu. Botezuri, comuniuni, sărbătoarea Crăciunului fac rareori excepție de la exces. În același timp, cel care nu “ține la băutură” sau cel care exagerează este adesea stigmatizat moral. Această viziune morală valabilă și astăzi a fost una dintre primele priviri îndreptate asupra excesului. A trebuit așteptat sfârșitul secolului al XVIII-lea ca să se poată vorbi despre abuzuri violente și cronice de alcool în sensul de boală.
La începutul secolului al XXI-lea sunt încă multe persoane care aderă la acest model, conform căruia drogul ar fi un flagel ce se abate asupra tinerilor inocenți. Se cunoaște bine abordarea umanistă a medicilor: din vinovat, cel care nu se poate abține devine simpla victimă al alcoolului sau a drogurilor, a vânzărilor, a traficului de droguri.
Dar cele două secole de discursuri medicale nu au fost suficiente ca să înlăture orice conotație de viciu sau de greșeală în privința alcoolismului și toxicomaniei. Remediile propuse au fost cele recomandate din toate timpurile pentru devieri: izolarea, îngrijirea cu forța sau pedepsirea.
La începutul secolului XX, noțiunea de fatalitate se estompează odată cu apariția mișcării americane a Alcoolicilor Anonimi. Dependența este considerată acum o sensibilizare individuală a subiecților predispuși. Exista în acea vreme un tratament, abstinență definitivă, grație unui grup de susținere și cu prețul unei conversații religioase. Se poate spune că astfel au fost trasate jaloanele unei viziuni socio-medicale a dependențelor. Subiectul trebuia să decidă singur dacă trebuie să solicite ajutor specializat sau nu.
Astăzi, continuă să se admită că e convenabil să vorbești despre o boală alcoolică prezentând forme diverse, printre care le vom regăsi și pe cele două mari categorii ale adicțiilor noastre:
fie un alcoolism „din obișnuință”, care se instalează progresiv, de lungă durată, ca într-o îndelungată relație de cuplu,
fie un alcoolism exploziv, de sorginte toxicomană, care ne amintește în plus asumarea riscului transgresiv al drogaților sau „nebunia” relației pasionale.
Cap. I ALCOOLISMUL – elemente definitorii
Etimologic cuvȃntul alcool vine din arabul “alcohol”, ceea ce înseamnă “efemer” și desemna ințial o pulbere fină, bazată pe sulfură de antimoniu, de culoare bleu, utilizată în cosmetica feminină a acelor vremuri și locuri. Cu timpul, sensul cuvȃntului s-a modificat căpătȃnd sensul de “subtil”, “înșelător”. Consumul de alcool face parte integrantă din viața societății omenești din cele mai vechi timpuri, fiind apreciat pentru efectele sale euforizante și anxiolitice.
Creșterea incidenței uzului de alcool la nivel mondial a dus la clasificarea, de către O.M.S., ca fiind a patra problemă de sănătate publică după bolile cardiovasculare, depresie și procese neoproliferative. Prin dizabilitățile socio-profesionale induse, impactul asupra relațiilor interpersonale și sociale, și impactul psihosomatic, uzul de alcool depășește dimensiunea unui tablou clinic, putȃndsu-se eticheta ca și „fenomen social”. La întrebarea “de ce beau totuși oamenii?” s-au dat o mulțime de răspunsuri, dar nici unul dintre acestea nu pareplus asumarea riscului transgresiv al drogaților sau „nebunia” relației pasionale.
Cap. I ALCOOLISMUL – elemente definitorii
Etimologic cuvȃntul alcool vine din arabul “alcohol”, ceea ce înseamnă “efemer” și desemna ințial o pulbere fină, bazată pe sulfură de antimoniu, de culoare bleu, utilizată în cosmetica feminină a acelor vremuri și locuri. Cu timpul, sensul cuvȃntului s-a modificat căpătȃnd sensul de “subtil”, “înșelător”. Consumul de alcool face parte integrantă din viața societății omenești din cele mai vechi timpuri, fiind apreciat pentru efectele sale euforizante și anxiolitice.
Creșterea incidenței uzului de alcool la nivel mondial a dus la clasificarea, de către O.M.S., ca fiind a patra problemă de sănătate publică după bolile cardiovasculare, depresie și procese neoproliferative. Prin dizabilitățile socio-profesionale induse, impactul asupra relațiilor interpersonale și sociale, și impactul psihosomatic, uzul de alcool depășește dimensiunea unui tablou clinic, putȃndsu-se eticheta ca și „fenomen social”. La întrebarea “de ce beau totuși oamenii?” s-au dat o mulțime de răspunsuri, dar nici unul dintre acestea nu pare a fi pe deplin satisfăcător, așadar nici unul dintre acestea nu are un caracter exhaustiv.
Medicii, psihologii, biologii și sociologii, cel mai mult confruntați cu aceste probleme, continua însă să exploreze și să aprofundeze de pe poziții interdisciplinare, această tematică atȃt de complexă și implicit atȃt de controversată. “Alcoolul este cea mai larg răspȃndită substanță utilizată în scop adictiv. Abuzul de alcool generează multiple consecințe organice și psihice cu care medicii de orice specialitate se confruntă zilnic și este cauza a peste 50% dintre accidentele rutiere mortale”. „Ȋn comportamnetul adictiv, persoanele deviază toate celelalte centre de interes, cu incapacitatea de a alege să nu realizeze gestul adictiv, care nu constituie, de astfel, neapărat o experiență agreabilă (Peele). Ȋntr-o manieră mai largă, sfera sa de aplicare nu poate fi limitată numai la alcoolism sau toxicomanie, făcȃnd parte de asemenea din aceasta: bulimia, toxicofilia, jocul pathologic (gambling), autoagresiunea, comportamentele sexuale”. Abordarea subiectului legat de uzul de alcool suscită prin dimensiunea fenomenului și prin multitudinea entităților nozologice developate, în timp trecȃnd prin mai multe forme clinice. Prin evoluția particulară a fiecărui caz în parte și prin complexitatea interdisciplinară de abordare terapeutică, secundară comorbidității somatice, se constituie dimensiunea multifactorială a fenomenului. Acest ultim aspect este dictat de elementul timp, cȃnd datorită comorbidităților somatice patologia depășește spectru exclusiv al psihiatriei și face obiectul și al altor specialități medicale.
Ȋn ciuda convingerii generale că alcoolismul este o patologie unitară, există dovezi că persoanele diagnosticate cu tulburări legate de uzul de alcool diferă în multe caracteristici definitorii ce își pun amprenta, atȃt asupra formei nozologice (clinice) induse inițial de alcool cȃt și mai ales a modului în care evoluează patologia. Modul în care substanța este consumată (compulsiv) este definitoriu asupra modalității evoluției simptomatologiei implicȃnd atȃt forma clinică cȃt și prognosticul. Multe din simptomele prezentate la un moment dat în evoluție, indiferent spre ce serviciu medical s-ar adresa pacientul, pot fi în legătură cu efectele abuzului sau dependenței la substanță. De-a lungul timpului literatura medicală a înregistrat multiple încercări de definire a terminologiei “alcoolism”, fiecare lămurind unele aspecte ale problemei și lăsȃnd în umbră, aproape inevitabil, altele. Toate aceste căutări sunt date tocmai de complexitatea tabloului clinic al alcoolismului. Ritmurile existențiale accelerate, perioadele scurte de refacere ce nu țin cont de necesități, solicitările impuse de tehnicizare fac din consumul de alcool fenomen din ce în ce mai impropiu.
I.1. Ce este “alcoolismul” sau “dependența de alcool”?
Termenul de alcoolism a fost introdus de suedezul Magnus Huss în 1852 și, cu toate că a avut o largă răspândire, a cunoscut de-a lungul timpului multiple definiții. Chiar și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis mai multe enunțuri. O definiție a experților OMS, intrată în istorie, considera alcoolismul cronic ca o tulburare de comportament manifestată prin consumarea repetată de băuturi alcoolice, în exces față de obiceiurile comunității sociale în care trăiește. Această definiție, care a făcut o carieră destul de lungă, a fost și ea abandonată deoarece cantitatea, ritmul și durata consumului de băuturi alcoolice variază în funcție de particularitățile individuale și de obiceiurile comunității în care trăiește persoana.
Alcoolismul se definește ca uzul maladaptativ de alcool, cu disfuncționalități în arii majore de activitate, cu antrenarea unor modificări semnificative psihosomatice și cerebrale. Evoluția alcoolismului este dependența de factori de personalitate, comorbidității somatice și psihice, inclusiv alterarea structurii cognitive, astfel încȃt în final, succesul terapeutic în patologia indusă de alcool este dictat și de reabilitarea somato-cognitivă. Consumul de alcool chiar și în cantități mici, poate duce la consecințe negative.
“Alcoolismul este o boală primară, cronică, adesea progresivă și fatală. Manifestările și dezvoltarea ei sunt influențate de factori genetici, psihosociali, de mediu. Boala se caracterizează prin: scăderea controlului asupra băutului; interesul pentru alcool; consumul de alcool în ciuda consecințelor adverse și distorsiuni în gȃndire – negarea.”
Definiția termenului este în concordanță cu existența de dovezi asupra afectării repetate datorate alcoolului, în domenii multiple ale funcționalității, în pofida cărora pacientul revine la consumul de alcool. Alcoolul este substanța de abuz cea mai disponibilă și acceptabilă cultural. Prevalența ridicată a abuzului și dependenței de alcool este o parte esențială a oricărei evaluări psihiatrice.
Ceea ce este foarte interesant de știut în legătură cu alcoolul este că pe mapamond există, la ora actuală, milioane de indivizi care evoluează într-o stare de intoxicație cronică cu alcool, intoxicație mai mult sau mai puțin evidentă, de care aceștia nu știu absolut nimic și asta pentru că însăși noțiunea de alcoolism nu le este clară și pentru că ea este înțeleasă în mod diferit.
Aceasta este de altfel și rațiunea pentru care O.M.S.-ul prin organele sale specializate, în cazul de față prin Comitetul de luptă împotriva alcoolismului, s-a văzut nevoit de a elabora o definiție explicită și corespunzătoare situației, definiție care sună astfel: “alcoolismul constă din orice formă de absorbție de alcool, care excede consumul alimentar tradițional sau curent sau care depășește cadrul obiceiurilor sociale proprii ansamblului colectivității considerate, oricare ar fi factorii etiologici responsabili și oricare ar fi originea acestor factori: ereditări, constituție fizică sau influențe psiho-patologice și metabolice dobȃndite”
Se discută despre “alcoolism primar” în cazul persoanelor care consumă abuziv sau sunt dependente de alcool fără a avea o altă boală psihică. “Alcoolismul secundar” definește consumul abuziv de băuturi alcoolice, care apare pe fondul altei tulburări mentale latente sau manifeste, agravând-o. Alcoolismul cronic reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Ȋn SUA aproximativ 14 milioane de indivizi întrunesc criteriile de dependență sau abuz iar în Franța 5 milioane de persoane au probleme medicale, sociale sau psihologice datorate abuzului de alcool.
Abuzul de alcool e definit atunci cȃnd alcoolul e utilizat în situații primejdioase din punct de vedere fizic. El nu include toleranță și sevraj sau pattern de uz compulsiv, dar are consecințe negative în utilizarea repetată. Abuzul de alcool poate evolua către dependența de alcool. Dependența de alcool este un pattern de uz al alcoolului, definită în DSM IV R prin:
prezența a trei sau mai multe arii majore de afectare legate de alcool, apărȃnd timp de 12 luni;
toleranță sau sevraj;
uz de substanță timp îndelungat;
reluarea uzului în pofida consecințelor somatice sau psihologice adverse;
încercări repetate fără succes de a controla aportul de alcool.
Sindromul de dependență reprezintă un grup de fenomene fiziologice, comportamentale și cognitive în care utilizarea alcoolului capătă o prioritate crescută pentru un anumit individ față de alte comportamente ce erau înainte mai mult valorizate de către respectivul individ. Consumul crescut de alcool antrenează variate consecinte somatice, psihice, sociale, profesionale și intrafamiliale. Urmările nefaste ale alcoolului au fost constatate din cele mai vechi timpuri.
Dinastia Shiuan din China a dispărut în urma efectelor devastătoare ale alcoolului. Seneca atrăgea atenția că alcoolul omoară. Epictet sintetiza plin de umor valentele vinului: „ciorchinele are trei boane: primul bob aduce chef, al doilea plutire, în timp ce al treilea poartă sămȃnța declinului”.
Tehnica cultivării viței de vie a fost răspȃndită de legiunile romane. O măsură radicală de stăpȃnire a tuturor aracilor de viță de vie în Dacia lui Burebista a fost dată de Deceneu, care a întrezărit pericolul degenerării consumatorilor.
Ȋn DSM-IV-TR termenul de “alcoolism” nu este descris ca stare, însă intră în structura a doua definiții complementare: “abuzul de alcool” (alcohol abuse) și “dependența de alcool” (alcohol dependence) . Ȋn prima accepțiune, alcoolismul are ca element central “consumul recurent de băuturi alcoolice, în ciuda consecințelor negative ale acestuia”, iar în al doilea sens, definiția este mai extinsă, ea constȃnd în identificarea la un anumit pacient, în ultimile 12 luni, a trei din următoarele șapte criterii:
toleranță la alcool (scăderea progresivă a efectului dorit, dacă doza de alcool este menținută constantă);
sindrom de abstinență (două sau mai multe din următoarele simptome, apărute la încetarea sau reducerea consumului, la un consummator cronic de alcool: hiperactivitate a sistemului nervos vegetativ – transpirații profuze, tahicardie; accentuarea tremorului extremităților, insomnia, greață sau vomă, halucinații – vizuale, auditive sau tactile; agitație psihomotorie, anxietate și crize convulsive de tip grand mal);
consumul de alcool pe o durată mai lungă de timp decȃt cea dorită;
dorința persistentă, cuplată cu incapacitatea de a renunța la consumul de alcool;
cheltuirea disproporționată de timp, energie și resurse financiare pentru procurarea alcoolului sau pentru recuperarea post-consum;
existența consecințelor negative (sociale, inclusive recreaționale și profesionale) ale consumului de alcool;
persistența consumului, în ciuda conștientizării efectelor nocive (fizice și psihice) ale alcoolului.
Alcoolul afectează aproape toate organele, dar cu predilecție sistemul nervos atȃt central cȃt și periferic și ficatul. Există o serie de căi prin care se presupune că acționează asupra creierului:
neurotoxicitate directă;
toxicitatea metaboliților;
efectul secundar al deficienței nutriționale;
hepatopatia alcoolică.
Inițial s-a acceptat apariția relativ tardivă a tulburărilor intelectuale la pacienții cu dependență cronică alcoolică, afirmȃndu-se existența unei proporții mari de „alcoolici intacți” din acest punct de vedere, după o perioadă destul de îndelungată de consum. Utilizarea unor teste neuropsihologice mai subtile evidențiază o deteriorare ușoară în funcționarea cognitivă la persoanele care consumă alcool în cantități mici sau moderate dar într-un mod regulat sau la așa-numiții „băutori sociali”. Bowden consideră că deficitele cognitive minore depistate la băutorii sociali pot fi datorate mai mult asociației dintre comportamentul neadecvat de consum de alcool și abilitățile cognitive înăscute decȃt efectului toxic al alcoolului asupra creierului. Astfel apar perturbări ale gândirii abstracte, ale capacității de conceptualizare, deficite de memorie, deficite în analiza informațiilor, care au drept corolar persistența unor tipuri inadecvate de comportament, fără a învăța din greșelile anterioare, disfuncții motorii și perceptuale. Cu timpul ideația sărăcește, atenția și concentrarea se reduc, apare incacapitatea discriminărilor fine.
Deteriorarea raționamentelor și judecăților și scăderea simțului moral duc la comportamente neadecvate, frecvent cu implicații medico-legale. Această mixtură nefastă a deteriorării cogniției și dezorganizării personalității atinge apogeul prin „demența etică” alcoolică în care se pot comite acte antisociale grave: atentate la moravuri, criminalitate. Dar demența în alcoolism poate atinge un stadiu concret care înglobează toate criteriile diagnostice ale acestei entități sau poate să se manifeste cu predilecție asupra tulburării mnezice cu simptomele neurologice aferente și apariția sindromului Korsakov.
O altă problemă în cadrul dependenței cronice alcoolice este legată de tulburările afectivității. Astfel pe fondul unei bune-dispoziții superficiale, nejustificate apare iritabilitatea, irascibilitatea sau manifestările coleroase. Matinal, predomină anxietatea, morozitatea, care sunt atenuate de obicei de prima ingestie de alcool. Relativ precoce apar tendințe impulsive, care determină pacientul să acționeze în acord cu instinctele sale primare, cu dispoziția de moment. Sentimentele de culpabilitate, prezentate mai ales la debutul tulburării, generează un comportament excesiv de binevoitor în aparență, dar instabilitatea dispoziției se schimbă frecvent prin treceri bruște către opoziționism, ostilitate, afirmare directă a resentimentelor. Pe lȃngă tulburările de dispoziție care apar în cadrul alcoolismului cronic, acesta se ascociază frecvent cu alte tulburări afective propriu-zise. Comorbiditatea întȃlnită cel mai des este cea dintre depresie și alcoolism. Această situație ridică frecvent probleme de diagnostic și tratament și determină o evoluție mai puțin favorabilă.
Tulburările afective pot fi primare și dependența la alcool să se dezvolte în cadrul lor sau tulburările afective pot fi induse de alcool, în acest caz alcoolismul reprezentând tulburarea primară. 36.6% din alcoolici au ca și comorbiditate o tulburare psihică endogenă iar 13,4% sunt reprezentate de o tulburare afectivă și 32% din pacienții cu o tulburare afectivă prezintă secundar și o dependența la o substanță psihoactivă. Aceste tulburări, singure sau în comorbiditate, sunt asociate cu o multitudine de consecințe adverse medicale, psihologice, familiale, economice și spirituale. Pacienții cu aceste diagnostice duale sunt ferecvent întâlniți în sistemele de sănătate mentală sau generală și suferă întotdeauna de mai multe tulburări pentru care solicită ajutor.
Ȋncepȃnd cu anii ’70 s-a ridicat problema deficitelor cognitive (scăderea vitezei de procesare a informațiilor, dificultăți în învățarea unor materii noi, deficite în abstarctizarea și rezolvarea problemelor, reducerea abilităților vizuospațiale) apărute în urma unui consum cronic și masiv de alcool. Deteriorările cognitive în alcoolism implică aproape toate procesele cognitive, afectȃndu-se în diferite grade: inițial ușoare, (neobservate de pacient sau negate), detectabile doar la teste psihologice, pȃnă la formele severe cum sunt sindromul amnestic sau demența indusă de alcool. Una din principalele efecte ale consumului cronic de alcool asupra cogniției este încetinirea proceselor de memorie și învățare. Hipocȃmpul este principala regiune a creierului care joacă un important rol în memorie. Unii autori au demonstart că alcoolul scade drastic activitatea celulelor piramidale în regiunea CA1 de la nivelul hipocȃmpului, ducȃnd la scăderea meomoriei explicite.
Mecanismul principal care stă la baza stocării informațiilor în memorie este o formă particulară de plasticitate ce determină creșterea responsabilității celulelor la semnalele primate de la alte celule. Acest fenomen este cunoscut sub numele long-term potentiation (LTP) sau potente pe termen lung. Deoarece cercetările arată că ceva asemănător cu LTP se întȃmplă în mod natural în creier în timpul învățării mulți cercetători folosesc acest model pentru studierea neurobiologiei ce stă la baza efectelor alcoolului asupra memoriei. Rezultatele unor studii sugerează că utilizarea cronică a alcoolului afectează lobul frontal și duce la scăderea performanțelor testelor cognitive, a căror rezultate se bazează pe funcționarea lobului frontal. Reducerea în volum a creierului interferează cu modificarea anumitor performante și cu afectarea fluxului sanguin cerebral, modificări observate în lobul frontal al subiecților cu dependență alcoolică.
I.2. Clasificarea tulburărilor legate de uzul de alcool
Dacă am încerca să facem o scindare arbitrară a unor subgrupe în funcție de tulburările asociate uzului de alcool, acestea se pot clasifica, în general, în următoarele grupe:
tulburări legate de efectele directe ale alcoolului asupra sistemului nervos (intoxicația, sevrajul, delirum de sevraj, halucinoza alcoolică);
tulburări legate de comportamentul care se asociază cu alcoolul (abuz și dependența de alcool);
tulburări cu efecte persistente (encefalopatia Wernicke, sindrom Korsakoff, tulburarea amnestică persistentă, demența).
Criterii de diagnostic după DSM IV R:
Taxonomiile actuale – și cu acest termen identificăm manualele ce conțin criterii de diagnostic pentru fiecare tulburare psihiatrică, DSM IV R și ICD 10, se caracterizează printr-o revizuire unitară asupra tulburărilor psihice developate în urma uzului substanțelor psihotrope. Astfel, DSM IV în capitolul “Tulburări mentale organice” rezervă un subcapitol tulburărilor induse de alcool alături și de alte substanțe cu acțiune similară (sedative, hipnotice sau anxiolitice). Pentru acest grup de substanțe se descrie un sindrom de dependență și un pattern abuz. Vom lista entitățile nozologice prin uz sau induse de alcool tocmai pentru a exemplifica dimensiunea fenomenului în amploarea sa (aceeași substanță dar tablouri psihopatologice multiple generate de uzul acesteia).
Tulburările DSM IV R legate de alcool:
Tulburări prin uz de alcool
dependența de alcool;
abuzul de alcool
Tulburări induse de alcool
intoxicația alcoolică;
sevrajul alcoolic;
delirium de intoxicație alcoolică;
delirium de sevraj alcoolic
demența persistentă indusă de alcool;
tulburare amnestică persistentă indusă de alcool;
tulburare psihotică indusă de alcool, cu deliruri (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);
tulburare psihotică indusă de alcool cu halucinații (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);
tulburare a dispoziției, indusă de alcool (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);
tulburare anxioasă indusă de alcool (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);
disfuncție sexuală indusă de alcool (cu debut în cursul intoxicației – dacă este cazul);
tulburare a somnului indusă de alcool (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);
tulburare legată de alcool, nespecificată în alt mod.
Criterii de diagnostic după ICD 10:
Tulburări legate de alcool:
intoxicație acută;
folosirea dăunătoare;
sindrom de dependență;
sindrom de sevraj;
tulburări psihotice;
sindromul amnezic;
tulburări reziduale și tulburări psihotice cu debut tardiv:
flashback-uri;
tulburări de personalitate sau comportamentale;
tulburări reziduale dispoziționale;
demența;
alte tulburări cognitive persistente;
tulburări psihotice cu debut tardiv.
alte tulburări mentale și comportamentale;
tulburări nespecificate.
I.3 Simptome obișnuite ale alcoolismului
La alcoolism, indiferent că este vorba de bărbați sau de femei nu se ajuge dintr-o dată. Acest proces durează adeseori mult, dar nu rareori sunt cazurile când această distanță este mult mai scurtă. Niște cercetători englezi au încercat să stabilească care sunt indiciile care marchează drumul progresiv al alcoolicului spre stadiul său final. Ei au stabilit astfel 19 stadii, marcând acest progres, stadii pe care le-au publicat în cunoscuta revistă medicală Britsh Medical Association și care se prezintă astfel:
consumul ocazional;
începerea consumului constant;
consumul pe furiș;
apariția sentimentului de culpabilitate;
incapacitatea de a discuta o problemă;
sancționare pentru conducerea autovehiculului sub influența alcoolului;
pierderea controlului;
comportament megaloman și agresiv;
neîmplinirea promisiunilor și hotărȃrilor;
evitarea familiei și prietenilor;
necazuri la serviciu;
resentimente nejustificate;
alterarea gȃndirii;
deteriorare morală;
indiferență pentru hrană;
incapacitatea de a întreprinde o acțiune;
resturi de veleități intelectuale;
recunoașterea înfrȃngerii totale;
nevoia obsesivă și continua de a bea, într-un adevărat cerc vicios.
Alcoolismul reprezintă o patalogie de sine stătătoare cu mecanisme etiopatologice bine conturate.
Cercetările au evidențiat un model progresiv al alcoolismului care ne ajută să înțelegem natura evolutivă a acestuia și modul în care se dezvoltă. Acest model descrie schimbările de comportament ale alcoolului, schimbări care au loc fie mai repede, fie mai încet, de la caz la caz. Aceste simptome sunt predictibile și ne ajută în schematizarea evoluției bolii. Astfel, e posibilă o mai bună înțelegere a progresiei dependenței de către noi și de către potențialul alcoolic.
Caracteristicile comportamentale de mai jos nu sunt enumerate într-o ordine cronologică precisă. Nu e obligatoriu ca un alcoolic să prezinte toate aceste simptome, dar cu siguranță se va regăsi în câteva dintre acestea. De asemenea, aceste simptome sunt predictibile pe parcursul bolii și sunt ușor de recunoscut în comportamentul alcoolicului. Dacă descoperiți că lucrați cu cineva la care recunoașteți caracteristicile următoare, cu siguranță acesta este un băutor – problemă care poate să dezvolte o dependență de alcool, dacă nu se oprește din băut. După cum se va vedea, sunt multe simptome, dar nu toate simptomele trebuie să fie prezente și că unele dintre acestea pot fi asociate cu alte boli. Este important ca alcoolicul să recunoască faptul că, dacă prezintă aceste simptome, există o problemă.
1. Comportamentul consumului de alcool exagerat sau înrăit. Mulți oameni beau alcool moderat, dar după un timp, vor începe să bea mult mai mult și mai des decȃt amicii lor. Băutul excesiv și îmbătatul devin un obicei. “Cȃnd sunt beți, devin mult mai egocentrici și egoiști. După un timp, chiar dacă nu sunt băuți, atitudinea egocentrică rămâne și nu își dau seama în ce fel consumul de alcool le afectează familia, locul de muncă sau relația cu prietenii. Vor cheltui economiile familiei fără să se gândească la nevoile acesteia. Vor începe, uneori, să se laude cu realizări reale sau imaginare și se vor comporta într-un mod imatur emoțional. Un exemplu ar fi acela că devin mânioși sau defensivi când sunt întrebați despre evenimente care au avut loc în timp ce erau băuți”.
2. Conflictul interpersonal. Alcoolicul începe să înțeleagă că nu trăiește după propriul sistem de valori, apoi „sinele perceput” intră în conflict cu „sinele real”. “Ajunge să nu se mai suporte, să-și plângă de milă, să aibă remușcări și sentimente de vinovăție și rușine. Aceasta poate duce la comportamente auto-distructive, dacă nu reușește să facă față acestor sentimente. De obicei, alcoolicul va bea și mai mult pentru a face față sentimentelor legate de conflict. Uneori, cei din jur recunosc acest conflict înaintea alcoolicului și îi oferă sfaturi, sugerându-i că nu ar trebui să bea. Aceste sugestii ajung, deseori, la urechi surde și îl vor face pe alcoolic defensiv în legătură cu băutul său”.
3. Pierderea memoriei. Pierderea memoriei sau “ruperea filmului” nu trebuie confundată cu leșinul sau pierderea cunoștinței. “Băutorul care suferă o pierdere a memoriei nu își poate aminti ce a spus, ce a făcut sau locurile pe care le-a vizitat în timp ce a băut seara trecută. Trebuie să menționăm că băutorii sociali nu au pierderi de memorie. În același timp, aceste pierderi ale memoriei pot să devină frecvente și să formeze tipare. Când este confruntat cu comportamentul din seara precedentă, alcoolicul devine defensiv. Neagă realitatea și nu dorește să creadă că a făcut asemenea lucruri. În acest timp, există posibilitatea să apară și deteriorarea fizică datorată consumului de alcool excesiv. Datorită evenimentelor care se întâmplă în timpul unei ruperi a filmului, alcoolicul va avea și mai multă rușine, alături de sentimente de remușcare și vinovăție. Aceasta va duce la un consum crescut de alcool pentru a ascunde sentimentele de izolare și rușine legate de episoadele anterioare de băut. Când băutorul începe să aibă pierderi ale memoriei, a ajuns deja într-un cerc vicios al consumului excesiv”.
4. Mahmureli cronice. Pe măsură ce persoana se bazează tot mai mult și mai mult pe alcool “ca mod de a face față vieții de zi cu zi”, mahmurelile devin tot mai frecvente și tot mai dureroase, fiind pe marginea dependenței. Dacă nu va consuma o cantitate de alcool se va simți neliniștit, iritabil, nemulțumit de viață, în general și că nu mai face parte din societate. În această fază, “băutorul problemă începe să bea excesiv, dar nu de fiecare dată. Și, mai important, el poate să se oprească din băut atunci când dorește. Depășind acest punct, simptomele dependenței evoluează fără greș. Cu cât dependentul se adâncește mai mult în ciclul adicției, cu atât sunt mai evidente simptomele”.
5. Modificarea toleranței față de alcool. Când o persoană începe să bea alcool, “efectele consumării unei cantități mici de alcool sunt ușor de prezis pentru băutor. Pe măsură ce beau mai mult alcool, mai frecvent, corpul începe să se adapteze la consumul de alcool. Acesta este începutul toleranței fizice la drogul alcool. Nivelul toleranței crește până la un anumit punct, după care acesta scade pentru fiecare băutor. Pe măsură ce băutorul înaintează în vârstă și pe măsură ce ficatul suferă datorită consumului excesiv de alcool, abilitatea de a prezice ce se va întâmpla atunci când bea, se schimbă. Când ficatul începe să fie afectat, nu va mai putea procesa alcool așa cum obișnuia odată. Pe măsură ce toleranța corpului începe să scadă, alcoolicul va obține același efect de la mai puțin alcool. Dacă s-au instalat deja negarea și amăgirea, băutorul problematic nu va putea recunoaște efectele toleranței scăzute. Continuând așa, se va îmbăta și mai tare, de la tot mai puțin și mai puțin alcool”.
6. Pierderea controlului. Acesta este semnul cel mai obișnuit care arată că băutorul a trecut “de la băutul înrăit la dependență”. E posibil ca acea persoană care a pierdut controlul și se îmbată fără motiv să fi dezvoltat o dependență fizică la drogul alcool. “Este foarte dificil să ia decizia de a bea sau nu dacă nu înțelege că are o boală pentru care chiar și un singur pahar de alcool este prea periculos. De asemenea, trăiește într-o societate care încurajează consumul social de alcool. Alcoolicului îi este aproape imposibil să reziste acelui prim pahar dacă nu și-a format un mecanism de apărare. Numim acest mecanism defensiv programul nostru de recuperare. Pierderea controlului este cel mai întâlnit simptom al dependenței de alcool sau droguri. Este incapacitatea de a alege în mod constant între a bea sau nu. Există cel puțin două tipuri de pierdere a controlului: incapacitatea de a te opri odată ce ai început și incapacitatea de te abține de la a începe consumul. Nu înseamnă că de fiecare dată când un alcoolic bea, nu va putea să se oprească înainte de a se îmbăta. Nu putem prezice cât va bea, poate 1, 2 sau 20 de pahare. Important este că, în timp-, apare un tipar vizibil de pierdere a controlului”.
7. Sistemul de alibi. Pe măsură ce pierderea controlului crește, va induce sentimente de vinovăție și rușine. “Băutorul problematic își găsește motive speciale sau scuze pentru consumul de alcool. Stresul de la locul de muncă este prea greu de suportat sau Nevasta strigă mereu la mine, Tremur puțin, dacă beau ceva îmi va calma nervii sau Nu beau mai mult decât alții. Speranța lui este că aceste scuze sau raționalizări îi vor justifica comportamentul în ochii familiei sau a colegilor. În realitate, aceste tipuri de alibiuri sunt pentru alcoolic moduri de a-și justifica consumul de alcool față de el însuși. Ideea este că el începe să-și justifice motivele pentru care bea. Băutul adictiv este băutul datorită circumstanțelor, nu neapărat în urma unei alegeri.”.
8. “Cui pe cui se scoate”. Acesta este paharul de dimineață, “pentru a începe ziua cum trebuie. Dimineața poate începe la orice oră din zi sau din noapte. Deci, cuiul este, de fapt, un pahar care să-ți liniștească nervii, mahmureala sau sentimentele de remușcare, după orice episod de băut. Când cineva începe să bea dimineața, este un semn foarte clar de consum de alcool dependent”.
9. Schimbarea tiparului. În acest stadiu, “băutorul este sub presiunea familiei, prietenilor și / sau a patronului. El încearcă să scape de puterea pe care alcoolul o are asupra lui. La început, poate va încerca să schimbe tipul de băutură, de la bere la whisky sau de la vin la bere. Poate chiar să nu mai bea de loc o vreme. Dar, odată ce începe să bea, reacția în lanț pornește din nou. Acesta este un semn aproape sigur că acea persoană a alunecat în alcoolismul activ. Băutorii normali nu trebuie să-și controleze consumul de alcool, pentru ei nu este o problemă”.
10. Pierderea prietenilor, familiei sau locului de muncă. Comportamentul anti-social îi face pe prieteni sau pe membrii familiei să îl evite pe băutor. “Aceasta poate lua forma evitării fizice sau evitării emoționale. Aversiunea devine reciprocă și alcoolicul se izolează în propria familie, acasă. Membrii familiei vor fi atât de disperați, încât deseori soția se separă sau chiar divorțează de băutorul problematic. Aceeași situație apare între băutor și patron / colegii de serviciu și alcoolicul își pierde locul de muncă. Este mult mai ușor să îl ajuți pe alcoolic în acest stadiu decât în stadiile anterioare. Posibilitatea pierderii familiei și a locului de muncă îi determină pe unii să accepte ajutorul, dar, de obicei, e nevoie de prezența unui profesionist pentru a face această intervenție. Pentru unii alcoolici, locul de muncă este ultimul pe care ar vrea să îl piardă. Dacă rămân fără acesta, nu vor mai avea bani de băutură”. Altfel spus, își protejează proviziile.
11. Solicitarea ajutorului medical. Deteriorarea fizică și mentală ce urmează băutului necontrolat îl conduce pe alcoolic la spitale, doctori și psihiatri. Dar, pentru că nu recunoaște cât de mult bea, rareori primește beneficii de durată de pe urma tratamentului oferit de acești profesioniști. “Chiar atunci când devine onest față de medic, nu urmează instrucțiunile acestuia, iar rezultatul este același. Medicii pregătiți în identificarea și tratarea alcoolicilor au un rol deosebit de important atunci când întâlnesc un alcoolic care caută sprijin pentru a înceta băutul. De asemenea, și programele de tratament sunt importante, iar medicii care îi îndrumă pe pacienți către acestea adaugă un plus de energie în intervenție. Același lucru este valabil pentru preoții care întâlnesc alcoolici în parohia lor. Preotul are un avantaj mai mare în ajutorarea alcoolicului decât medicul, pentru că preotul știe, de obicei, mai multe despre cel în cauză. De asemenea, relația cu preotul va continua după ce alcoolicul va termina tratamentul”. Aceasta îi va permite preotului să-l asiste pe client în programul de recuperare, dacă clientul dorește acest lucru.
12. Episoadele de băut extinse. Uneori, alcoolicul se va îmbăta pentru câteva zile la rând, căutând fără speranță acel sentiment de euforie alcoolică de care s-a bucurat odată. “Va neglija în mod absolut totul, inclusiv familia, locul de muncă, alimentația și chiar acoperișul de deasupra capului pentru a urmări acea fantomă a adicției. În această fază a alcoolismului, el poate să fie ajutat, dar e nevoie de un efort sincer din partea familiei și din partea comunității în care trăiește alcoolicul. În această fază, mulți alcoolici renunță la căminele lor, la familie, sănătate și locuri de muncă pentru a putea bea așa cum vor”.
I.4 Prevalența și incidența tulburărilor legate de uzul de alcool, problemă de sănătate publică
La Conferința de la Dubrovnik din 1978, raportul OMS estima că în Europa consumul de alcool variază de la 0,5 l la 16 l alcool pur pe cap de locuitor și pe an.
Conform studiului ECA (Epidemiological Catchment Area) prevalența pentru dependența de alcool este de aproximativ 14%. Ȋn spitale prevalența este mai mare: între 25-30% dintre pacientii medico-chirugicali sunt alcoolici.
Alcoolismul devenind o plagă, se emit primele prohibitive: ordinul de temperanța pe vremea lui Moritz de Hessa (1600) și pedepsirea consumatorilor de bere și rachiu cu exilul în Siberia pe vremea țarului Mihail (1634).
Primul azil pentru băutori datează din 1854 în Boston. Alcoolicii au fost priviți, mult timp ca delicvenți, amenajȃndu-se camere de trezire la poliție. De-abia în 1968 alcoolismul este privit ca o boală. Această boală “debutează insidios, pe nesimțite, cu efectele asupra sistemului nervos central și periferic precum și asupra majorității aparatelor și sistemelor din organism”. Ȋn plan psihologic acționează asupra cogniției, comportamentului și ulterior asupra personalității ducȃnd treptat la degradarea ființei umane.
Consumul de alcool intră în jurisdicția psihiatriei prin tulburările mentale și de comportament determinate de o ingestie cronică. DSM-IV-TR și ICD-10 divid tulburările legate de alcool în două grupe: tulburări datorate utilizării alcoolului – sindromul de dependență și abuzul de alcool (utilizarea nocivă – conform ICD -10) și tulburări induse de alcool. Consumul cronic și exagerat de alcool reprezintă o serioasă problemă de sănătate publică, afectȃnd aproape 10% din populația țărilor dezvoltate. Alcoolismul nu este doar o țară comportamentală cu consecințe individuale: astfel, într-un raport al World Health Organisation, aproximativ jumătate din infracțiunile cu violență (omucideri, crime sau sinucideri) din fiecare an ar avea drept cauză principală consumul de alcool.
Un factor agravant al acestui tablou este și faptul că, după aceleași surse, numai 25% dintre alcoolici cer ajutorul, în parte din cauza stigmatizării reale sau imaginare la care sunt supuși consumatorii cronici de alcool, în parte din cauza programelor de asistență pentru alcoolici, ineficiente prin uniformitatea lor (“one size fits all) și mult prea tributare măsurilor de constrȃngere anti-consum, în detrimental identificării cauzelor principale ale consumului.
Studiile epidemiologice demonstrează o creștere a prevalenței uzului de alcool în ultimii ani, cu afectarea ambelor sexe, astfel încȃt a devenit un fenomen social. Prevalența ridicată a abuzului și dependenței de alcool duce la evaluarea fenomenului în fața oricărui tablou psihiatric sau somatic (în special afectare hepatică).
Repartiția pe sexe arată o prevalență mai mare a alcoolismului la bărbați, deși unii autori atrag de multă vreme atenția asupra faptului că este posibil ca prevalența la femei să fie subestimată, în baza stereotipurilor sociale negative legate de femeile care beau. Ȋn privința segregării pe vȃrste, consumul este statistic mai mare în adolescență sau la adultul tȃnăr, iar vȃrsta debutului ar prezice riscul de dezvoltare al alcoolismului (cu cȃt este mai precoce, acest risc este mai mare). Prima parte a afirmației de mai sus este totuși controversată de unii autori, aceștia argumentȃnd că o parte din alcoolicii vȃrstnici ies din cȃmpul interacțiunilor sociale și devin astfel inaccesibili statisticilor.
Datele epidemiologice din literatura de specialitate estimează o prevalență a uzului de alcool de 5-8% din populația adultă. Ȋn anumite momente ale vieții consumul moderat de alcool se întȃlnește la 90% dintre europeni, dar probleme cu uzul maladaptativ de alcool apar numai la 30% dintre consumatori. Există o vulnerabilitate a subiectului pentru consumul maladaptativ de alcool dictată de aspecte de tip genetic sau psihoconflictual și o vulnerabilitate dictată de comorbidități somatice, cȃnd se face trecerea de la consumul social la cel maladaptativ. Alcoolul este substanța de abuz cea mai larg disponibilă, fără a developa pentru toți subiecții tablouri clinice, ceea ce duce la ideea unei vulnerabilități “specific” și particularizată pentru fiecare consumator în parte. Impactul consumului de alcool nu se rezumă numai la patologia de fond ci și la aspecte socio-economice. Conform unor cercetări limita dintre consumul inofensiv și cel dăunător sănătății este de 40 g de alcool pur pe zi, pentru bărbați și jumătate din această cantitate, pentru femei (corespunde 0,1l băuturi rafinate = 0,4 l vin = 1 l bere). Riscurile pe durata vieții pentru abuzul de alcool este “la bărbați de 15% iar pentru dependență de 10%, cifrele pentru femei fiind de peste două ori mai mici”. Țările Europei de Nord și estice au rate mai mari decȃt cele mediteraneene, ca și cele dezvoltate față de cele în curs de dezvoltare.
Raportul național privind situația drogurilor din 2005 (Agenția Națională Antidrog. Raport Național privind situația drogurilor 2005 – pe baza datelor 2004, elaborat de Observatorul Romȃn pentru Droguri și Toxicomanie, 2005) arată că prevalența consumului de alcool de-a lungul vieții este de 93,4% la bărbați și 80,8% la femei.
Ȋn Romȃnia, în absența unor date epidemiologice certe, specialiștii care se confruntă cu efectele negative asociate consumului abuziv de etanol au constatat o tendință de creștere a consumului zilnic de alcool, creșterea producției domestice (neînregistrate) de alcool, creșterea prevalenței consumului în cantități mari, a dependenței de alcool și a consecințelor asociate. Potrivit OMS, în cazul în care nu se vor lua măsuri active de reducere a consumului de alcool, în Romȃnia se va depăși un consum anual de 10 litri pe cap de locuitor.
Mai mult, Romȃnia – împreună cu Ungaria, prezintă cele mai înalte rate ale mortalității prin ciroză hepatica alcoolică înregistrate în Europa în 1992. O evaluare a calității băuturilor alcoolice produse în regim privat (distilare din fructe fermentate) în Romȃnia a constatat că peste 75% conțineau pȃnă la 5% metanol – limita maximă admisă fiind de 0,8%.
Cap. II Factorii implicați ȋn determinismul tulburărilor
legate de uzul de alcool
Evenimente negative de viață și aspectele comportamentale se asociază cu vulnerabilitatea biochimică dând dimensiunea multifactorială a etiopatogeniei alcoolismului. Un rol important însă în declanșarea, întreținerea și recurențele uzului de alcool și mai ales asupra modului în care acesta va induce sau nu tablouri psihopatologice, îl au factorii încriminați în etiopatogenia tulburării de dependent. Factorii de risc pentru dezvoltarea tulburărilor lagate de uzul de alcool se pot sistematiza în factori individuali și cei de mediu. Din moment ce majoritatea adolescenilor consumă ocazional alcool și mulți dintre ei “încearcă” și alte substanțe de cîteva ori în perioada adolescenței, dar numai o parte dintre aceștia dezvoltă tulburări în legătură cu uzul de substanțe, reiese că atȃt riscul cȃt și potențialul dezvoltării unei astfel de tulburări, apar într-o strȃnsă legătură cu acțiunea unor anumiți factori de risc.
Astfel:
Vȃrsta la care adolescentul începe să consume substanțe, este un factor important pentru un debut precoce al tulburărilor.
Factorii de risc individuali sunt reprezentați de prezența precoce în copilărie a tulburărilor de comportament disruptiv a comportamentului agresiv, a performanțelor școlare modeste sau chiar eșecului școlar, a suferințelor fizice și afective, a tentativelor de suicid și a convingerilor "pro" consumului de droguri, se întȃlnește chiar și obișnuința de a lua medicamente. Prin numeroase studii s-a remarcat contribuția factorilor genetici și constituționali; anumite caracteristici comportamentale cu baza biologică dovedită, pot dezvălui o anumită vulnerabilitate la apariția acestor tipuri de tulburări.
Factorii de risc familiali includ: consumul de substanțe al părinților sau al altor membri ai familiei, convingerile și atitudinile tolerante ale părinților față de consumul de substanțe, lipsa unui atașament solid între părinți și adolescent, lipsa implicării părinților în viața adolescentului, lipsa unei supravegheri adecvate, lipsa disciplinei; familia dezorganizată (prin divorț sau deces) ar reprezenta un risc foarte ridicat ~50%.
Factorii de risc legați de grup – anturaj includ: consumul de substanțe în grup, atitudinea grupului privind consumul de substanțe, orientarea adolescentului către grup ca reacție de opoziție față de părinți, atitudinea de fronda, sentimentul de omnipotență, influența grupului sau "presiunea grupului".
Factorii comunitari includ: statutul socio-economic scăzut, deteriorările sociale, densitatea mare a populației, rata înaltă a criminalității, campaniile mediatice de promovare a produselor cu conținut alcoolic sau tutun.
Datele epidemiologice actualizate indică o creștere a uzului în general de substanțe (toxicomanii) și în special de alcool, cu extinderea la grupa de vârstă tânără și creșterea incidenței în ultimul timp și la sexul feminin. Puține studii precizează, în afară constatări observaționale, elemente statistice. Date epidemiologice indică balanța în favoarea sexului masculin (7:1). Se specifică, în funcție de nivelul educațional prevalența la cei cu nivel redus educațional și mediul rural (70%). Uzul de substanță s-a identificat la nivelul tuturor claselor socio-economice, iar în ceea ce privește grupa de vârstă o încadrare în cea de 30-40 ani, reprezintă vârful. Datele epidemiologice actualizate evidențiază o prevalență crescută a consumului de alcool, atât cel social cât și uzul maladaptativ, cu extindere spre vârstele mici și creșterea incidenței, în ultimul timp și la sexul feminin.
Tulburarea de conduită și comportamentul antisocial apar adesea în context cu abuzul sau dependența de alcool, la adolescenți. Raportat în legătură cu uzul, prevalența acestuia variază considerabil, în funcție de grupa de vârstă și sex. Femeile tind să înceapă consumul excesiv de alcool mai târziu decât bărbați, dar atât abuzul cât și dependența au evoluție mai rapidă, astfel încât ajung la același tablou psihopatologic aproximativ la aceeași vârstă.
Prin concentrația sanguină de alcool mai crescută la femei decât la bărbați (explicată prin nivel redus de alcooldehidrogenaza la nivelul mucoasei gastrice), acestea sunt expuse la un risc mai mare al complicațiilor psihosomatice. Alcoolul reprezintă substanța de abuz cu cea mai largă disponibilitate dar și cea mai acceptabilă cultural. Diferențe notabile caracterizează frecvența patternurilor de uz și cantitatea în funcție de tradiții culturale. Din punct de vedere epidemiologic patternul de consum dezadaptativ este în strânsă corelație cu nivelul educațional și statusul socio-economic.
Factorii de vulnerabilizare pentru uzul maladaptativ de alcool sunt reprezentați de sex (cel masculin fiind prevalent) și de vȃrsta debutului consumului. Importanța ultimului iteem este sugerată de cercetări care indică faptul că alcolicii cu debut precoce au consecințe mai severe comparativ cu alcoolici cu debut tardic.
În ceea ce privește impactul factorilor de mediu asupra dezvoltării tulburărilor de substanță, literatura de specialitate a evidențiat mai ales impactul factorilor psiho-sociali asupra evoluției. Aceștia sunt încardrați în denumirea generică de factori „predictori”, atât în ceea ce privește evoluția tabloului clinic legat de substanță cât și asupra complexității abordări terapeutice (metode complementare).
Prin amploarea fenomenului, alcoolismul a devenit una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică datorită comorbiditatilor psiho-somatice și impactul social determinat de dizabilitățile socio-profesionale induse.
Vulnerabilitatea individului determinată de factori genetici și dezechilibre neuro-bio-chimice, alături de factorii socio-economice au contribuit la creșterea prevalenței alcoolismului în ultimi ani.
Aceștia din urmă, se constituie în prima fază în factorii precipitanți ai consumului de substanță, apoi pot influența evoluția alcoolismului, mai ales în perioada de abstinență. Distresul este unul dintre principalii factori ce determină reluarea uzului de alcool cu impact pe evoluția tabolului clinic indus de substanță, dar și prin vulnerabilizarea terenului psihosomatic.
II. 1. Factorii individuali
II.1.1 Factorii psihologici implicați ȋn apariția tulburărilor legate de uzul de alcool
Se constată în prezent orientarea spre factorii psihofiziologici ca marker pentru vulnerabilitatea trecerii de la consumul social spre tulburările legate de alcool.
Teoriile psihanaliste, pornind de la Freud (conform căruia alcoolul conferă o redirecționare a proceselor cognitive, cu evadare din realitate), la Knight (considera experiențele copilăriei ca factor ce developează personalități cu prag scăzut la frustrări) și ajungând la Adler (atribuie alcoolului sentimental de insecuritate) evidențiază comportamentul de refugiu în substanță, ca o consecință a desprinderii de realitate.
Acestea, de inspirație pavloviană, pornesc de la premisa conform căreia o tendință dacă nu este urmată de o satisfacere realizează o condiționare a relației stimul-răspuns; “întărirea răspunsului cheie este esența învățăturii”. În acest sena, Dollard și Miller au arătat că alcoolul, prin reducerea temporară a fricii și conflictului, determină o adaptare la frică și conflict. Încercarea de a se adapta la frică și conflic prin selacsarea propusă cu ajutorul alcoolului, urmată de starea de mizerie și de abstinență, produce probabil ciclul de dependență.
S-a demonstrat și experimental că alcoolul scade răspunsul de evitare bazat pe frică și nu cum se credea că ar crea o situație de plăcere; Conger, a obișnuit un grup de șobolani să fie atrași de mâncare și a obișnuit un alt grup de sobolani să se ferească de socuri electrice, folosind condiționarea aversină. După o injecție cu alcool, ferirea de șoc era mult slăbită, în timp ce atracția către mâncare nu era mai puternică.
Teoria condiționării și învățării are la bază semnificația acordată uzului de substanță, cea a mecanismului de cauză – efect (anxiolitic, relaxant, derogări de responsabilitate). Teoriile invățării oferă elemente semnificative despre înțelegerea dezvoltării alcoolismului, dar nu pot explica de ce, în aceleași situații, el apare în unele culturi numai la unele persoane.
II.1.2 Trăsăturile de personalitate
Referitor la prezența anumitor caracteristici ale personalității ce ar vulnerabiliza adresabilitatea spre substanță, Ruth Fox identifica:
toleranța scăzută la frustrare;
imposibilitatea de a face față situațiilor conflictuale;
așteptări ridicate în neconcordanță cu capacitățile individuale.
Dacă rolul factorilor fiziopatologici a fost intens invocat în urmă cu două decenii, în prezent se constată o deplasare a accentului asupra factorilor psihofiziologici (teorii psihanalitice, teorii ale condiționări și învățării). Teoriile psihologice dau și ele răspunsuri parțiale în ceea ce privește motivele dependenței de alcool.
Formulările psihanalitice în legătură cu alcoolismul, conform cărora alcoolismul se datorează unor puternice influențe orale din copilărie, au pornit inițial de la Freud. Alcoolul oferă o modificare de dispoziție și o redirecționare a proceselor de gândire, provoacă niveluri regresive și duce la obținerea gratificări printr-o gândire nelogică, astfel el provoacă o evadare din realitate. T.J.Menninger avansează o tendință autodistructivă ca prim comportament al alcoolismului. Impulsul spre alcool este în mod inconștient o pornire puternică spre autodistrugere, pornire derivată în copilărie din sentimentul de vinovăție legat de mânia copilului împotriva părinților al căror comportament i-a frustrat nevoia de a fi răsplătit prin vorbe, concomitentă cu teama de a nu-i pierde.
În cursul vieții adulte alcoolul devine un mișloc de răzbunare, precum și un mijloc de a se ajunge la sentimente de gratitudine din partea celorlalți, de aici ostilitatea exprimată prin purtarea antisocială în timpul în care individul se află sub influiența alcoolului și ca urmare, pedeapsa implicată de sentimentul de vinovăție când este treaz. De aceea T.J.Menninger vede alcoolismul ca o formă a sinuciderii cronice. Knight, consideră că experiențele copilăriei alcoolicului i-au creat o personalitate caracterizată printr-o nevoie excesivă de indulgență, cu prag scăzut de frustrare. Apar ușor reacții de intoleranță, dezamăgire și mânie. Reacția îl împinge către acte ostile, după care se simte vinovat și se auto-pedepsește în mod masochist. Ca o asigurare împotriva sentimentelor de vinovăție și a frici de un masochism primejdios de destructiv și de consecințele reale ale purtării sale, le simte nevoia excesivă de afecțiune și indulgență. Din nou dorințele apar și se crează un cerc vicios. Consumul de alcool în lumina acestor teorii este deci un mijloc de a obține: o potolire a dezamăgirii și mâniei; un mijloc de exorimare a ostilității pentru ai suporta pe părinți și prieteni; o metodă de degradare masochistă; o răsplată simbolică a nevoii de afecțiune.
Lolii, în 1956, atribuie alcoolismului o bază existențialistă; alcoolicul are dorința intensă pertru căldură fizică, senzații plăcute pe piele, cocoloșeală maternă, senzație de căldură în stomac. El tânjeste după plăceri ale corpului și minții și le găsește în alcool, care este un substitut pentru laptele mamei. A.Adler atribuie alcoolicului sentimente puternice de inferioritate, legate de o situație permanentă de insecuritate și de o dorință de a scăpa de răspundere.El poate fi timid, izolat, iritabil, neliniștit, dezadaptat sexual și incapabil de a face față frustrărilor – în consecință bea ca să facă fața cerințelor societății. D.C. .Mc Clelland a sugerat nevoia crescută de putere, dar care nu-și poate atinge scopul; alcoolul dă un sens de eliberare, ușurare, de putere și un sentiment de realizare.
II.2. Factorii de mediu
Factorii socio-economici sunt factori precipitanți ai consumului de alcool prin presiunea exercitată asupra individului de schimbările din micro și macrostructura societății. Evenimentele negative de viață, distresul (factori psihotraumatizanți), aspectele comportamentale se constituie în factori precipitanți în developarea patologiei consumului de alcool, alături de vulnerabilitatea genetică și biochimică.
Aaron Beck dezvoltă teoria apariției alcoolismului ca rezultat a unor scheme cognitive distorsionate, concretizate în generalizarea și exagerarea unor evenimente negative, cu diminuarea celor pozitive (abstractizare selectivă).
Se punctează influența factorilor socio-culturali în alcoolism în sensul:
mediul de provenineță (presiunea grupului și aspecte comportamentale învățate);
grupuri profesionale (suprasolicitante, psihostres);
determinați culturali (insecuritatea oferită de societate și modul în care aceasta acceptă consumul de alcool.
Teoria bifactorială implică în etiologia alcoolismului atȃt factori individuali, cȃt și pe cei de mediu și operează cu vulnerabilitatea și factorii precipitanți.
II.3. Vulnerabilități
Vulnerabilitatea este definită ca sensibilitatea particulară de a dezvolta o anumită afecțiune cu risc crescut față de populația generală. Are la bază factori genetici, pattern-uri de experiență, factori de personalitate, factori fiziologici, neurobiochimici și psihologici.
Vulnerabilitatea în adicție poate fi explicată prin :
diminuarea sensibilității circuitelor de recompense;
întrerupere funcțională a diferitelor circuite cerebrale implicate;
sensibilitate acută la stimuli de condiționare pentru alcool;
creștere a reactivității circuitelor motivaționale și comportamentale față de alcool;
variabilitatea individului, cu modelarea diferitelor sisteme de neurotransmițători.
Există o corelație între populația de receptori D2 și persoanele cu apetență pentru alcool dȃnd vulnerabilitate individuală. Cu cȃt nivelul procentului de receptor D2 este mai scăzut cu atȃt plăcerea folosirii substanței este mai mare și invers. Acest lucru poate explica de ce folosirea substanței este plăcută, euforizantă și repetată numai de anumiți subiecți. Factorii precipitanți se identifică ca și condiții independente a căror prezență condiționează exprimarea vulnerabilității.
B.J. Sadock listează factorii implicați în etiologia alcoolismului
factori psihodinamici – această teorie se centrează pe existența unui superego extrem de punitiv;
factorii sociali și culturali – contexte sociale particulare se asociază cu consum excesiv de alcool;
factorii de învățare și comprtamentali;
factori biologici; studiile experimentale au evidențiat un risc crescut pentru cei ce dezvoltă tulburare de dependență de a prezenta deficit la testele neurocognitive, scăderea amplitudinii undelor P300 la potențialele evocate și o serie de modificări nespecifice ale EEG;
factori genetici.
Factorii precipitanți se constituie în tragger, dar developarea patologiei psihice se face în contextual vulnerabilității genetice și biologice (neurobiologice).
Factorii sociali trebuie luați în considerație în aria elementelor faforizante ale alcoolismului. Dintre aceștia, cei mai importanți sunt accesibilitatea procurării băuturilor alcoolice, rolul obișnuințelor sociale determinate de ceremonialuri și întâlnirile de grup, așteptările în legătură cu efectul pe care l-ar avea alcoolul asupra dispoziției și comportamentului. De aceea și alcoolul prin efectul său hedonic a fost asociat din vechime cu ritualurile religioase ale comunității și s-a transmis până azi participarea sa la micile ritualuri particulare. Actul de “a bea împreună” generează o solidaritate între oameni, de aceea în zilele noasre alcoolul este nelipsit de la festivitățile și întâlnirile grup.
În România, ca si în multe alte țări, băuturile alcoolice sunt foarte ușor de procurat, găsindu-se pe toate drumurile și pentru toate buzunarele. Drumul spre dependență alcoolică este facilitat și de marea toleranță socială față de consumul de băuturi alcoolice. Există tradiția, complet dăunătoare sănătății, de a apela la băuturi alcoolice în orce situație socială mai mult sau mai puțin importantă, în circumstanțe individuale negative sau pozitive. Mulți băutori așteaptă ca alcoolul să le dea curaj, să-i liniștească, să-i facă “să uite”. Alcoolului i s-au mai atribuit, popular, propietăți dinamogene, fiind recomandat în numele sănătății: “alcoolul dă putere și virilitate, reâncălzește, remontează”. De aceea, individul este pus de multe ori în situația de a bea pentru a nu fi obiect de ironie sau excomunicat din grup.
Factorii socio-culturali sunt demonstrați și de variația proporției de alcoolism în funcție de grupele profesionale-anumite profesiuni predispunând la alcoolism: muncile legate de producția și distribuirea băuturilor, muncile de forță cu necesități calorice mari, muncile agricole, profesiile care impun o desrădăcinareși o deplasare periodică sau frecventă (marinari,rutieri), unde, după H.Ey există “o preferință particulară care le permite să-și satisfacă dorința de evadare din realitatea monotonă”. Se apreciază că adulții tineri necăsătoriți consumă cele mai mari cantități de băuturi alcoolice, în comparație cu alte grupe de vârstă. Un număr semnificativ de “băutori” este întâlnit printre bărbați separați sau divorțați. Cele mai multe studii consideră că există un raport de 5 la 1 între cazurile de alcoolism întâlnite la bărbați față de cele întâlnite la femei. Cu toate că alcoolismul nu ocolește nici o categorie socială, prevalența este mai mare în mediile sociale defavorizate. Unele categori ocupaționale, prin accesul la băuturi alcoolice, prezintă un risc crescut de a îngroșa rândurile alcoolicilor. Printre aceste categorii se numără bucătarii, ospătarii, actorii, ziariști, agenții comerciali și chiar medicii. Grupul de băutută (de pahar, de chef, club, etc.) are importanță în geneza alcoolismului prin presiunea pe care o exercită asupra membrilor săi. H.Ey investește grupul de băutură cu calitățile unui mediu neostil în care se pot pune în evidență mai ușor “conceptele dinamice relaționale dintre sentimente, valență, vector, forță de atracție și repulsie, cu căutarea unei situații afective (funcția de “acasă” a barului, cârciumii), a unui rol securizant de afirmare a sinelui, căutarea unui substitut al atmosferei familiale”.
Factori socio-economici joacă și ei un rol important în drumul către alcoolism. Astfel, dacă până nu demult se credea că alcoolismul predomină la oameni cu un nivel de cultură scăzut, după studiul efectuat în 1996, s-a dovedit că procentajul de alcoolici în rândul înaltei societăți este mai mare, fiind cuprins între 4,3% și 8,2% față de 7,4% al populației generale.
Un alt factor care, în opinea unor cercetătorilor, se pare că influiențează dependența de alcool este cel socio-geografic. Adulții de la orașe consumă alcool cel puțin o dată pe lună în proporție de 54%, față de 42% cȃt consumă cei care trăiesc în mediul rural. Numeroase studii de natură sociologică care s-au făcut, au evidențiat faptul că determinanții culturali au o însemnătate decisivă pentru alcoolism conform studiului care a avut ca tintă 77 de culturi consumatoare de alcool s-a evidențiat prezența corelației între insecuritatea existenței și băutul excesiv. Horton credea că “alcoolul are propietatea să reducă anxietatea și că folosirea lui este determinată diferențiat în funcție de securitatea pe care o oferă societatea, ca și de posibilitatea procurări alcoolului”. Alții susțin că organizarea socială și practica culturală se leagă de alcoolism prin: “modul în care societatea operează în adaptarea la nevoi acute sau tensiuni interioare ale membrilor ei și prin gradul în care cultura respectivă overă mișloace substitutive de satisfacție, precum și complexul de atitudini față de băut pe care cultura îl provoacă în rândul membriilor ei”. Apoi s-a acordat mai multă atenție conceptului de alcoolism ca un comportament deviant. Astfel s-au distins, o deviere primară în care cineva este etichetat de către alții ca deviant și o deviere secundară în care cineva este forțat să intre întrun rol deviant. Cu cât mai avansată este devierea secundară, cu atât mai greu este pentru persoana respectivă să se întoarcă în societate. A fost sugerată o teorie anomică a comportamentului deviant, și anume: “un asemenea comportament poate rezulta când există o distanță prea mare între ținta care se zărește și mijloacele aflate la dispoziție pentru a o atinge. Oameni se pot adapta acestui conflict prin conformism, ritualism, izolare sau rebeliune. Alcoolismul s-ar putea să reprezinte una din ultimele două posibilități”.
Deși studiile sociale sînt numeroase, nu există nici o formulare de ansamblu și nu este încă demonstrată implicația atitudinilor culturale față de alcool în afectarea omului încă din copilărie. Deci cauzele alcoolismului sunt numeroase, complexe și profunde. Alte studii efectuate au examinat relațiile dintre evenimentele negative de pe parcursul viețiiși foctorii stresanți cronicipe de o parte și alcoolismul pe de altă parte. O serie de date sugerează că există o legătură între abstinență și efenimentele neplăcute de viață (divorțul), ca și anumiți stresori cronici (dificultăți financiare, statut marital necorespunzător, statut social neadecvat). Mai mult, în rândul bărbaților mai ales, anumite evenimente din viață ( a fi victima unei crime, alterarea poziției financiare, divorțul) au fost corelate în mod pozitiv cu consumul masiv de alcool. Atît în rândul bărbaților, cât și al femeilor, factori stresanți cronici ( cum ar fi statut social nefavorabil, statut marital nefavorabil) au determinat, de asemenea, un consum crescut de alcool. Rezultatele studiului au indicat următoarele:în condiții de stres, oameni mai degrabă se abșin sau consumă cantități mari de alcool, decât să consume cantități mici sau moderate.
Etiopatologia alcoolismului este o rezultantă a întâlniri a trei grupe de factori: sociali, psihologici și fiziologici. Cunoașterea lor este absolut necesară pentru a exercita o acțiune terapeutică pe plan individual și de combatere a alcoolismului pe plan social.
Cap. III Perspective clinice și psihopatologice ale tulburărilor
legate de uzul de alcool
Au existat ipoteze conform cărora nivelul consumului constant explică legătura dintre consumul de alcool și consecințele întâlnite, neputând neglija însă și aportul factorilor adjuvanți (vulnerabilitatea somatică, biologică, psihologică).
Oricum, literatura de specialitate se concentrează asupra diferențelor fie în consum, asupra consecințelor (somatic, psihopatologic, funcțional), neglijându-se uneori un aspect real ce ține de valori diferite a celor două dimensiuni, chiar dacă consumul se realizează în același mod.
Elementul esențial al dependenței îl constituie un grup de simptome comportamentale, cognitive și fiziologice ce se constituie în indicator al uzului de substanță, continuu și abuziv, indiferent de impactul negativ psihosomatic și interrelational. Se constituie astfel un pattern de administrare repetată care va induce toleranță, abstinență sau comportamentul compulsiv de ingestie a alcoolului.
Uzul maladaptativ poate lua și forma abuzului de substanță ce are ca punct central patternul dezaptativ, cu consecințe semnificative și recurențe în legătură cu ingestia repetată.
Abuzul exclude abstinența, toleranța sau patternul de uz compulsiv dar include consecințele nocive în special în spectrul funcționalității, fiind criteriu de diagnostic. Abuzul de alcool poate evolua spre dependență, iar patternurile maladaptative de consum pot include uzul masiv continuu, intoxicarea sau consumul în binges intercalate cu perioade de abstinență.
Tulburările uzului de alcool îmbracă tablouri psihopatologice multiple: de la intoxicația alcoolică, delirium, tulburare amnestică persistentă, tulburare psihotică, tulburări afective și anxioase, disfuncție sexuală, tulburare de somn, la demență persistentă indusă de alcool. Unele tablouri clinice au specificat în formularea diagnosticului apariția afecțiunii “cu debut în cursul intoxicației sau în cursul sevrajului”.
În concepția unor clinicieni termenul de demență indusă de alcool este controversat. Sindromul caracterizat prin amnezie sau hipomnezie de fixare fiind mai mult considerat element secundar în cadrul comorbidității depresie sau anxioase. În prezent, investigațiile paraclinice PET, SPECT, tomografie computerizată, rezonanță magnetică nucleară (MRI) evidențiază modificări de masă cerebrală (atrofie globală), cu lărgire ventriculară.
Deficitul cognitiv este de regulă puțin profund, iar diagnosticul este unul de excludere al altor etiologii. Istoricul de abuz de substanță masiv și cronic trebuie să fie evident.
Tablouri clinice induse de alcool sunt clasificate nozologic în două sisteme acreditate și actualizate, DSM IV R (include criteria de diagnostic orientat pe axe a I a – cea a tabloului de fond), folosit în special în studii clinice și ICD 10, condorm căruia tulburările legate de alcool sunt înscrise în subgrupa F10:
F10 0 – intoxicație acută;
F10 1 – utilizarea nocivă pentru sănătate;
F10 2 – sindrom de dependență;
F10 3 – sindrom de sevraj;
F10 4 – sindrom de sevraj cu delir;
F10 5 – tulburare psihotică;
F10 6 – sindrom amnestic;
F10 7 – tulburare psihotică reziduală și cu debut tardiv;
F10 8 – alte tulburări mentale și de comportament;
F10 9 – tulburare mentală și de comportament, fără precizare.
III. 1. Depresia și alcoolul
În ceea ce privește comorbiditatea cu patologia psihiatrică a uzului de alcool, în practica psihiatrică se constată o relație bidirecțională. Uzul de alcool poate însoți tablourile psihopatologice, în special anxios, depresiv și psihotic, dar și patologia psihiatrică poate apare în orice moment al developării tulburării de dependență. Această comobiditate, în ambele sensuri, este explicată prin suprapunerea într-o mare măsură a modelelor neurobiochimice ale acestor tablouri psihopatologice. Circuitul anatomic al amigdalei cu tegumentul ventral și nucleul accumbens se constituie în suport biologic, explicând în mare măsură comorbiditatea anxios-depresivă în tulburarea de dependentă. Mecanismele etiopatogenice, în speță biochimice se suprapun într-o oarecare măsură. Deficitul de serotină în rafeul median, cel de noradrenalină în nucleul caudat, disfuncționalitatea balanței dopaminergice ca și implicarea sistemului acidul gamă-amino-burtiric/glutamate se regăsesc ca mecanisme biochimice în ambele tulburări psihice (alcoolism/tulburare depresivă). Tabloul psiho-acfectiv suprapus alcoolismului prezintă caracteristici clinice “specific” de tipul impulsivitate, neliniște psiho-motorie, hetero și autoagresivitate, anxietate. Pe subloturi de pacienți cu diagnostic clinic de alcoolism s-au constatat valori crescute ale cortizolului. Pacienții acestor subloturi au developat, în cadrul evoluției, simptome de tip afectiv. În literatura de specialitate este bine cunoscută relația dintre tulburarea afectivă și disfuncția sistemului endocrine (corticosuprarenală).
Alcoolul este un deprimant al sistemului nervos central, putând și într-o oarecare măsură pus alături de substanțele sedative-anxiolitice cu care, de altfel, deține tolerantă încrucișată. Efectul sedativ și biodisponibilitatea largă conferă acestei substanțe, din punct de vedere al pacientului, valențe anxiolitive, antidepresive și chiar hipnoinductoare. Cu toate acestea, utilizarea îndelungată a alcoolului induce, în general, hipertimie negativă și anxietate, accentuând simptomatologia. Anxietatea și depresia pot apare încă de la începutul uzului maladaptativ de alcool, dar prin accentuarea dezechilibrelor neurobiochimice induse de substanță, se întâlnesc în evoluție mai tardiv.
Decompensările de tip afectiv apar mai precoce la pacienții care asociază dependența sau abuzul și de alte substanțe (sedative, hipnotice, anxiolitice, nicotină) și frecvent în timpul perioadelor de abstinență, prin reîntoarcerea la statusul inițial de hipodopaminergism în tegmet ventral, fiind una din cauzele frecvente de reluare a uzului de substanță.
Asocierea între alcoolism și depresie are o reprezentare crescută (98% Miller 1995). Ȋn orice moment al evoluției tulburării de dependență se pot developa simptomele depresive. Comorbiditatea tabloului depresiv expune în mod particular pacientul la risc suicidar crescȃnd numărul spitalizator. Elementele depresive pot însoți tablouri clinice legate de uzul de alcool (exemplu sevraj) sub forma simptomelor izolate (90%) dar și sub forma tabloului de sine stătător (tulburare depresivă indusă de alcool)
Ȋn populația generală prevalența simptomelor depresive este mai mică de aproximativ 4 ori decȃt în lotul celor care îndeplinesc criteriile pentru tulburare de dependență.
Simptomele psihice prin care se caracterizează un tablou depresiv suprapus uzului de alcool sunt reprezentate: reducerea stimei de sine, tulburări de somn, idei suicidare, retragere socială, impulsivitate, absența interesului. Studii de specialitate relevă frecvența tablourilor depresive, mai mare la bărbați decȃt la femei, la cei care provin din segmental consumului maladaptativ de alcool. Supraadăugarea tablourilor afective tulburării de dependență reprezintă un factor predictiv negativ atȃt pentru răspunsul terapeutic cȃt și prin creșterea incidenței ideației și actului suicidar.
Eficiența terapiei antidepresive la pacientul care continua uzul de alcool este mai scăzută. Explicația poate fi dată de aspectul competititv al metabolizării hepatice între alcool și substanța antidepresivă, putȃnd merge pȃnă la rezistența terapeutică. Particularitățile taboului psihopatologic de tip comorbid (tulburare de dependență și tulburare afectivă) este reprezentată de aspectul predativ al apariției, mai devreme sau mai tȃrziu, a ideației suicidare. Aspectul suicidar are o prevalență crescută, peste cea a statisticilor, comparative cu tulburarea depresivă recurentă.
Depresia cu elemente psihotice, suprapusă uzului de alcool, se poate constitui ca poartă de intrare spre tulburare de tip schizofreniform și în același timp reprezintă forma clinică, vulnerabilă pentru actul suicidar.
Jellinek, în 1960 a fost primul care a împărțit alcoolicii în sub grupe:
Alfa – alcoolismul alfa presupune o dependență psihologică față de alcool, la care subiectul recurge “simptomatic" și episodic, în situații de stres sau ca urmare a unor suferințe fizice, în scop tranchilizant sau euforizant; la baza acetui tip de alcoolism există o organizare nevrotică a personalității; exista probabilitatea abținerii, consumul nu este progresiv, se menține controlul, nu apar fenomene de sevraj;
Beta – alcoolismul beta definește o perioadă îndelungată de ingestie, care are drept urmare apariția unor complicații somatice (digestive, hepatice, neurologice) a unui deficit nutrițional; consumul de alcool se face în virtutea unor obiceiuri socio-culturale, sistarea lui este posibilă și de obicei lipsită de tulburări de sevraj;
Gamma – alcoolismul gamma se referă la o dependență fizică certă, sitarea consumului determinȃnd simptomatologie de sevraj; creșterea toleranței tisulare față de alcool duce la consum progresiv cantitativ, apare pierderea controlului asupra cantitătii ingerate; comportamentul bolnavului are implicații negative socio-familiare importante;
Delta – alcoolismul delta semnifică consum continu de alcool, reducerea sau suprimarea lui pentru un timp foarte scurt (1-2 zile) ducȃnd la apariția simptomatologiei de sevraj;
și epsilon – alcoolismul epsilon, superpozabil cu dipsomania gravă.
Mayer Gross și colab. propun o claficare a tipurilor de alcoolism asemănătoare cu cea a lui Jellinek. Descriu, însă, ca formă separată alcoolismului simptomatic în care consumul de alcool este secundar unei tulburări nevrotice, psihotice sau organice, primele semen de impregnare etanolică evoluȃnd concomitant cu simptomatologia pshică subiacentă. Trecȃnd în revista aceasta clasificarea tipurilor de alcoolism observăm că deși, nu apare termenul de comorbiditate acesta reiese din definițiile date de autori. Astfel Jellinek arată clar că o situație stresantă poate duce la un conum abuziv de alcool iar Mayer Bross speficică existența unei tulburări psihice primare care poate determina secundar alcoolismul.
Ulterior, Cloninger descrie două tipuri de alcoolism: persoanele de tipul I, în general, încep consumul masiv de alcool după 25 de ani, și acest consum este întărit de diverse circumstanțe. Persoanele din tipul II de alcoolism au un debut istoric înainte de 25 de ani, consumă spontan nefiind influentați de factorii de mediu și au un istoric familial de alcoolism. Persoanele din acest grup de obicei sunt mai agresive, au repetate arestări și foarte rar au sentimente de vinovăție legate de consumul neadecvat de alcool. Cloninger a denumit acest tip și “male-limited” (predominant la bărbați), iar tipul I “milieu-limited”. Aceștia din urmă vor dezvolta mai rapid toleranța, au frecvent sentimente de pierdere a controlului, de vinovăție, de frică legate de dependența lor de alcool. Ȋncă din 1970 Winokur (174) posrulează divizarea tulburărilor depresive în patru tipuri, în funcție de patternul familial al bolnavului:
Tulburarea depresivă sporadică este nonfamiliară;
Tulburarea depresivă pură a fost depistatat în familii în care unii membri sufereau de depresie dar nu și de alcoolism sau tulburare de personalitate antisocială;
Tulburările din spectrul depresiv au fost găsite în familii în care probanții depresivi aveau rude cu alcoolism sau sociopatie;
Depresia în familiile care includeau membrii cu tulburare bipolară.
Pornind de la această clasificare mai tȃrziu s-a încercat stabilirea unei relații dintre alcoolism și tulburările afective agregate în familii. Legat de relația genetică dintre alcoolism si depresie, Nurnberger a definit trei fenotipuri:
alcoolism – cei care îndeplinesc criterile de diagnostic pentru dependența de alcool;
alcoolism și depresie – cei care îndeplinesc criteriile atȃt pentru alcoolism cȃt și pentru depresie;
alcoolism sau depresie – cei care prezintă criterile pentru alcoolism sau pentru depresie cu mențiunea ca un sindrom depresiv poate să apară și la cei alcoolici.
Atȃt depresia cȃt și alcoolsimul ridică multiple probleme la nivelul individual, familial și social, iar asocierea celor două tulburări va avaea un impact deosebit determinȃnd probleme și mai mari. Astfel este esențial să se realizeze un diagnostic valid pentru a se putea efectua un tratament adecvat și eficient. Ȋn plus, stabilirea unui diagnostic la acest tip de pacienți complică persistent investigarea relației dintre dependența la alcool și depresie.
Alcoolismul va complica tabloul diagnostic al depresiei, va interfera negativ cu complianta la tratament, cu raspunsul la medicatie și psihoterapie, crescȃnd riscul de comportament suicidar și violent. De asemenea, cresc costurile în servicile de urgență medicale și psihiatrice, fiind un factor de respitalizare. Datorită complexității acestei probleme, Salloum propune un ghid clinic pentru a diferenția depresia primară de cea indusă de alcool:
relația temporală:
simptomele depresive au persistat în ciuda unei perioade prelungite de absitență;
la alcoolicii recent abstinenți, simptomele depresive au persistat peste 2-4 săptămȃni de abstinență.
Prezentare fenomenologică:
Severitatea simptomelor depresive este disproporționate față de severitatea consumului de alcool;
Prezența unor indicatori severi de risc suicidar;
Simptome necaracteristice au fost asociate cu tipul de substanță sau doza utilizată (ex. depresia cu idei delirante).
III.2. Tulburări de personalitate legate de consumul de alcool
O altă dimensiune psihopatologică a tablourilor clinice legate de uzul de substanță este reprezentată de tulburările de personalitate, sub forma diagnosticului conform criteriilor taxonomonice sau prezența în tabloul de fond a trăsăturilor maladaptative de personalitate.
Datele de specialitate semnalează o corelație semnificativă între vulnerabilitatea genetică pentru tulburarea de dependență și trăsăturile maladaptative ale personalității. Acestea se identifică în elemente de tip impulsiv, secundare unui slab control al pulsiunilor și toleranței scăzute la frustrări, cu heteroagresivitate concretizată în comportament antisocial. Aceste condiții patologice se coreleaza cu debutul precoce al consumului de alcool și developarea în timp a dependenței severe. Fenomenul înregistrează incidență crescută la sexul masculine. De multe ori acest pattern maladaptativ al conumului de alcool se suprapune pe un mechanism de copying. Prin imaturitatea psihoafectivă se ajunge la un comportament compulsive în legătură cu substanța prin imitarea comportamentelor familiale sau sub presiune anturajului.
Cumulul substanțelor de uz este o caracteristică a acestui tip evolutiv de alcoolism, amfetaminele, substanțele opioide, substanțele halucinogene, substanțele sedative, hipnotice și anxiolitice fiind asocieri frecvente ale uzului de alcool. Prezența trăsăturilor maladaptative ale personalității la tinerii cu uz de substanță, mai ales cele de tip antisocial, poate orienta asupra vulnerabilității genetice care se corelează și cu potențialul dezvoltării crizelor grand mall induse de alcool. Tulburarea de personalitate, alături de elementele anxioase, sunt semnificativ cotate în determinarea consumului cronic, prin noncomplianța terapeutică și perioade scurte de abstinență.
Din punct de vedere al tipologiei alcoolismului personalitatea dizarmonică se asociază cu tipul B de alcoolism caracterizat prin:
debut precoce;
sindrom de dependență sever;
frecvență ridicată a asocierii dependenței la mai multe substanțe psihotrope;
factori de risc în copilărie (comportament agresiv și im[pulsiv).
III.3. Tulburări cognitive și afective ȋn alcoolism
Demența indusă de alcool reprezintă cea mai gravă formă de deteriorare cognitivă datorată alcoolului, avȃnd consecințe grave atȃt asupra funcționalității sociale și profesionale a individului respectiv cȃt și asupra familiei.
Criterii de diagnostic DSM IV TR pentru demența persistentă indusă de alcool:
Dezvoltarea de deficite cognitive multiple manifestatat prin ambele:
Deteriorarea memoriei (deteriorarea capacității de a învăța informații noi sau de a evoca informații învățate anterior);
Una sau mai multe din următoarele perturbări cognitive:
Afazia (perturbare de limbaj);
Apraxie (deteriorarea capacității de a efectua activități motorii, în ciuda funcției motorii intacte);
Agnozie (incapacitatea de a recunoaște sau de a identifica obiectele, în ciuda funcției senzoriale intacte);
Perturbare în funcția de execuție (adică în planificare, organizare, secvențiere, abstarctizare).
Deficitele cognitive de la citeriul A1 și A2 cauzează fiecare deteriorare semnificativă în funcționarea socială sau profesională și reprezintă un declin semnificativ de la nivelul anterior de funcționare.
Deficitele nu apar exclusiv în cursul unui delirium și persistă peste durata uzuală a unei intoxicații ori abstinență de la alcool.
Din istoric, examenul somatic și datele de laborator rezultă proba că deficitele sunt etiologic în relație cu efectele persistente ale uzului alcoolului.
Demența indusă de alcool reprezintă o scădere globală a funcților intelectuale, a abilităților cognitive și a memoriei. Trebuie diferențiată de Sindromul Amnestic în care nu se observă o deteriorare cognitivă globală.
Reducerea activității cerebrale, incluzȃnd probleme legate de performanțele psihomotorii, tind să se îmbunătățească prin abstinența, dar probabil că jumătate din pacienții afectați au tulburări pe termen lung sau chiar permanente ale proceselor cognitive. 50-70% din acești pacienți au o mărire a sistemului ventricular și a șanțurilor cerebrale, deși acete modificări tind să fie reversibile parțial sau complet în timpul primului an de abstinență totală.
Oscar-Berman și colaboratorii săi arată că la pacienții în vȃrstă cu istoric îndelungat de consum de alcool, cu numeroase TCC apărute ca urmare a căderilor din timpul crizelor comițiale din sevraj scad mult performanțele cognitive.
Este foarte puțin probabil că alcoolul singur să producă un sindrom demențial, mai degrabă pare să reprezinte o combinație a traumatismelor craniocerebrale, a deficienței vitaminice și a acțiuni directe a alcoolului și acetaldehidei.
III.4. Violența ȋn alcoolism
III.4.1 Violența – concept și clasificare
Fenomenul violenței umane îmbracă diverse forme de manifestare. Securitatea personală, poate fi amenițată zilnic, în diferite locuri și circumstanțe. În încercarea unei clasificari a violenței umane ar trebuie să se țină cont și să se facă disticția între spațiul public și cel privat, pe de o parte, iar pe de altă parte între spațiul public-privat ca spații comune în cladiri rezidențiale. Fără îndoilă că violența și teama de a nu cădea victimă violenței afecetează calitatea vieții fiecărui individ, însă anumite categorii sociale, cum este cazul femeilor, copiilor sau bătrânilor sunt considerate ținte ușoare ale acestor acte de violență.
La nivelul Consiliului Europei, secretarul general ale acestui organism european a lansat proiectul „Răspunsuri la violența cotidiană într-o societate democratică” cu scopul de a mobiliza toate resusele necesare confruntării cu acest fenomen, în vederea prevenirii și combaterii lui. Ca urmare a acestui proiect au fost publicate o serie de documente și recomandări, cu scopul evident de a ameliora manifestarile fenomenului violenței.
Datorită preocupărilor privind statutul femeilor, precum și a criticilor aduse sexismului, în România preocuparea privind fenomenul violenței domestice a început să îi preocupe pe specialiștii din diferite domenii după anul 1995. Acest lucru s-a datorat, în primul rând, presiunilor externe, respectiv a nevoii de aliniere la standardele europene și intrenaționale.
În ciuda eforturilor asigurării unui climat de egalitate între sexe în sfera publică, acordarea unei atenții sporite asupra familiei, precum și a relațiilor intrafamiliale și a relațiilor de cuplu, au scos în evidență „contraste și disfunctionalități”. Potrivit analizei unor autori privind protecția actuală a copilului s-a ajuns la concluzia că „femeia este adesea considerată primul și adesea unicul părinte, răspunzător de situația precară în care se află copilul…de regulă mama.. este blamată pentru disfuncțiile familiei, inclusiv pentru violența domestică și acuzată că nu își îndeplinește bine rolul de mama și soție”.
Fenomenul violenței domestice poate fi definit ca fiind orice formă voluntară de acțiune sau de omitere a unei acțiuni, care se exercită asupra unui membru al familiei (sau al unei alte fome de conviețuire), provocând acestuia o vatămare, care are loc profitând de incapacitatea sa de a se apăra, de a decide sau de a căuta ajutor. În sens lang, violența domestică înseamnă îndreptarea agresivității către un membru al familiei, de obicei soția, dar uneori copiii, sau persoanele vârstnice, uneori bărbați, respectiv orice persoane aflate dintr-un anumit motiv în inferioritate, în stare de dependență. Fenomenul este prezent în realitatea românescă de astăzi, mai aproape sau mai departe de căminul nostru, de valorile noastre, de obiceiurile privind rezolvarea conflictelor șo cele privind autocontrolul asupra impulsurilor.
Evantaiul formelor de violență este larg, cuprinzând toate aspectele personalității, cel fizic, cel psihic, cel moral și cel sexual. De cele mai multe ori aceste aspecte se întepătrund, abuzul emoțional având adesea repercursiuni pe plan psihic, iar abuzurile sexuale sunt insoțite de cele mai multe ori de vătămări fizice și vătămări emoționale.
În literatura de specialitate s-au descris elementele specifice care diferențiază violența domestică de alte forme de încălcare a drepturilor omului și anume: accesul pemanent al agresorului la victimă; existența unui ciclu repetitiv al violenței, cu o frecventă tot mai mare și o gravitate tot mai severă; schimbările produse în personalitatea celor implicați, cu scăderea eficeinței lor în îndeplinirea funcțiilor sociale; antrenarea întregului sistem familial; existența unor relații emoționale între victimă și agresor; caracterul secret, privat, ceea ce face ca victima să aibă acces limitat la sprijin; tendința celorlalți de a închide ochii față de asemenea situații; lipsa de specialiști și de servici adecvate; toleranța socială în multe culturi față de acest fenomen.
La ora actuală violența conjugală este considerată una dintre cele mai serioase și acute probleme, cu care se confruntă, familiile societății contemporane. Deși orice persoană poate fi victima violenței domenstice, acest tip de violență este îndreptată cu precadere „împotriva femeilor și a copiilor, și asta datorită vulnerabilității lor.” Ca un paradox, cele mai frecvente acte de violență îndreptate împotriva femeilor se desfățoară în familie, iar violența este exercitată fie de către părinte, fie de către partenrul de viață, frate sau altă rudă.
Violența în familie nu reprezintă altceva decât „o reflectare a relațiilor de putere inegale dintre femei și bărbați și servește la perpetuarea acestor raporturi dezechilibrate.” Agresiunile exercitate asupra femeilor sunt expresia modalității specifice de dominația. Potrivit unor statistici realizate de FBI, în Statele Unite în anul 1994, se petrecea câte un viol la fiecare 6 minute.
Familiile în care ce doi parteneri sunt pe poziții de egalitate, ei sunt, de regulă, „agenți ai conflictului”; de exemplu, gestul agresiv al bărbatului va reprezenta pentru un stimul declanșator penru actul agresiv al femeii, toate acestea urmând a lua sfârșit doar o dată cu epuizarea actelor de agresivitate. În familiile în care raporturile dintre cei doi membrii se bazează pe forță, pe dominație-supunere, partenerul dominant este de regulă bărbatul, singurul inițiator al stării conflictuale.
Atunci când personalitatea partenerului dominant este marcată de lipsa de responzabilitate, de maturitate față de ceialalți membri ai familiei se naște nevoia de a găsi un „țap ispăsitor”, asupra căruia să își exercite agresiunea. Și cine poate cadea victimă unui asemenea comportamnet? Nimeni alticineva decât cea mai vulerabilă persoană, respectiv soția sau partenera de viață. Chiar și în situațiile aparent non-violente, tensiunile familiale, stresul, anxietatea sunt adesea reduse prin proiectarea lor asupra unor persoane nevinovate, vulnerabile, incapabilă de ripostă directa. Conform staticilor, victime ale violenței domestice sunt în principal femeile, respectiv în proportie de 95%. Deși se consideră că violența conjugală este specifică familiilor dezorganizate, care se confruntă cu probleme de alcolism, sărăcie, somaj, au existat studii care au relatat faptul că acest fenomen există în toate categoriile de familii, indiferent de statul lor social-economic.
Violența conjugală se caractreizeza prin „izolarea” femeii dintr-un mediu defavorizat, determinată de lipsa unor permanente contacte sociale, contacte care să îi poată oferi, atunci când este nevoie, respectiv atunci când este agresată, un refugiu. Însă, spre deosebire de această categorie de victime, femeile din „mediile favorizate” recunosc mult mai greu faptul că au fost agresate de parteneri. Așadar, violența conjugală este o realitate cu care se confruntă cea mai mare parte dintre familii, indiferent de specificul economic, social sau cultural. La nivel mondial, 25% din totalul infracțiunilor este dat de violența conjugală, iar 5% dintre atacurile violente asupra femeilor sunt raportate la Poliție și mai puțin de 1% sunt pedepsite.
Obstaculul cel mai important privind prevenirea și combatarea violenței
conjugale, îl reprezintă ideea potivit căreia „este normal să existe o inegalitate în sânul familiei”. Însă, este firesc a ne întreba care sunt factorii care stabilesc care este persoana care are ultimul cuvânt în familie? Într-un raport realizat de UNICEF, privind situația femeilor, în cursul anului 2007, din totalul de 10 țări studiate, doar 50% dintre femei participă la luarea deciziilor.
Indiferent că este vorba de violență fizică sau sexuală, toate formele de violență indică o singura realitate și anume faptul că actele de violență sunt, în general, comise de către barbații adulți asupra femeilor și fetelor. Violența împotriva femeilor pune în pericol sănătatea fizică și echilibrul psihologic al victimelor, obligându-le, nu de puține ori să accepte subordonare și nesiguranța economică din familie.
III.4.2 Violența dată de alcoolism
Intoxicația etilică, cu multiplele ei aspecte, determină un comportament dezadaptat cu implicații pe plan delicto-judiciar. Marea accesibilitate față de băuturile alcoolice și efectele acestora asupra comportamentului social și interpersonal explică varietatea, numărul și gravitatea actelor antinormative produse sub influența alcoolului. Orice formă de violență, de la vătămări fizice pȃnă la omucidere, atestă interrelațiile caracteristice dintre alcoolism și comportamentul antisocial. Chiar dacă “nu orice etilic este un infractor”, potențialul infractogen al alcoolicului apare evident. Afară de acesta, alcoolul intervine ca factor agravant al structurilor dizarminuce ale personalității, făcȃnd astfel ca incidența delicto-judiciară prin alcoolism să aiba o mare însemnătate pe plan social și juridic.
Ȋn general, se opinează că există legătura între alcool și în special între consumul excesiv de alcool, și actele de violență. Dacă, însă, ne așteptăm la date precise asupra unei anumite comportări, sau la formularea unei previziuni privind comportamentul agresiv în anumite situații, cercetările aduc date limitate. Ȋn adară de aceasta, asocierea dintre alcool și actele de violență se complică prin interpunerea efectelor farmacologice ale alcoolului, precum și a factorilor psihologici și psihosociali. Deși mecanismul farmacologic precis prin care alcoolul influențează comportamentul, în special cel agresiv, este încă necunoscut, cȃteva principia importante privind efectele alcoolului, în ceea ce privește comportamentul, au fost stabilite și trebuie avute în vedere. Mai întȃi trebuie relevant faptul că alcoolul influențează comportamentul în diferite feluri, în funcție de alcoolemie; astfel s-a constatat că alcoolemiile mari sunt mai frecvent legate de actele de violență decȃt alcoolemiile mici. Ȋn schimb, alcoolemiile foarte mari fac mai rare agresiunile. Efectele farmacologice ale alcoolului sunt în funcție și de durata în timp a acțiunii, aceasta, la rȃndul său, depinzȃnd de viteza de absorție și de metabolizare. Alte studii au remarcat că agresivitatea este mai mare cȃnd alcoolemia este în creștere decȃt atunci cȃnd este staționată sau descrește. Ȋn sfȃrșit, este cunoscut faptul că fiecare individ răspunde diferit la aceeași doză de alcool (de exemplu beția patologică). Pe de altă parte, la alcoolici, alcoolemii mai mari nu determină însemnate schimbări de comportament, datorită toleranței. Ȋn sfȃrșit, dintre alți factor ice trebuie avuți în vedere, amintim asocierea cu agenții psihoreactivi din unele băuturi alcoolice, precum și cu alte droguri.
Cercetările atestă corelațiile dintre consumul excesiv și continuu de alcool, psihopatie și geneza agresivității. Psihopatia reprezintă o entitate gnosologică care se caracterizeaza printr-o dizarmonie a personalității, ce se manifestă printr-o incapacitate de frȃnare a pulsiunilor instanctiv-emoționale violente, la un individ cu intelect în general normal, capabil de a discerne binele de rău, dar cu un nivel scăzut al sentimentelor etice, caractere care îl împing la săvărșirea de acte antisociale. Una dintre particularitățile personalității psihopatice este dezinhibarea instinctive-emoțională care dăposibilitatea instalării ușoare a toxicomaniilor, deci a creării rapide a unei dependențe față de toxicul cel mai ușor de procurat care este alcoolul.
Alcoolismul grevat de o personalitate psihopată agravează și mai mult dizarmonia struicturilor psihice, determinȃnd manifestări negative în sfera relațiilor interindividuale și sociale. Manifestări maligne, colero-revendicative, explosive, de natură egofil-ambițioasă se traduc prin agresivitate și violență. Acești termini, chiar dacă în vorbirea curentă par să aibă același sens, sunt înțeleși în mod diferit de mulți autori, agresivitatea fiind asimilată cu tendința distructivă, în timp ce violența ar semnifica utilizarea forței împotriva normelor de conviețuire socială.
Agresivitatea, caracterizată deci prin scopul său distructiv, diferă ca durată și intensitate, Limitată în timp, folosirea forței fizice reprezintă o formă de violență specifică așa-numitei agresivități acute, deosebită de conduitele agresive cornice, care folosesc mijloace variate în scopul distrugerii morale a victimei. Așadar agresivitatea reprezintă o stare particular a individului, caracterizată printr-o tensiune acută sau cronică, care se satisfice printr-o reacție violentă asupra victimei. Agresivitatea, avȃnd grade diferite, nu presupune neapărat o conduit antisocială, infracțională, nu trebuie neapărat asimilată cu o devianță psihică sau ca rezultat al consumului de alcool. Aceste diferențieri trebuie avute însă în vedere în activitatea de expertiză medico-legală și în general în cercetarea biomedicală și sociologică, întrucȃt comportamentul agresiv ocazional, fără fond morbid preexistent, nu se reflectă obligatoriu pe plan infracțional, așa cum se întȃmplă în stărle agresive permanente din unele psihopatii sau cele declanșate de consumul de alcool sau de alți factori de mediu, sau în acele stări patologice în care comportamentul agresiv face parte integrantă din simptomatologia afecțiunii psihice respective și confer iresponsabilitatea.
Cercetările privind agresivitatea din punct de vedere psihanalitic au considerat că ea traduce în fapt o reacție de adaptare între tendințele temperamentale, ergocentrice și de exacerbare a unor pulsuri instinctive-emoționale ale individului, pe de-o parte și normele de conviețuire social pe de altă parte, reacții care se pot transforma în tulburări caracteristice, narcofilie și dezadaptare personalității prin opoziție.
Au fost efectuate studii privind dezvoltarea personalității începȃnd cu copiii mici; copiii diagnosticați ca nevrotici au mai mari șanse de a se dezvolta ca sociopați, cu comportament și reacții antisociale. Ei au tendința de a se comporta după propriile lor vederi, în dauna intereselor majorității; comportamentul lor agresiv, beterodistructiv, are un caracter permanent fiind condiționat de numeroși factori de mediu, dezvoltȃndu-se în final ca personalități dizarmonice, cu agresivitatea latent pe fondul unei labilități volitivo-emoționale pe care alcoolismul se grefează cu ușurință.
Cercetările au arătat că unele manifestări deviante din primii 5-6 ani de viață, apoi atitudinea rebarbative față de școală reprezintă indicia pentru un comportament agresiv și alcoolism mai tȃrziu. Asocierea alcoolismului cu comportamentul sociopat și intercondiționarea reciprocă se traduc prin scăderea inhibiției și autocontrolului, inaptitudine de a folosi experiența trecută, ignorarea consecințelor actelor antoisociale comise începȃnd cu cerșetoria și vagabondajul și culimȃnd cu agresiunile sexuale, extrema violență și omuciderea ca formă extreme a agresivității heterodustructive.
Un procent însemnat de acte antisociale îl constituie, de asemenea, delapidarea, înșelăciunea în dauna avutului obștesc și particular, furtul, tȃlhăria, precum și delictele de lovire și vătămare a integrității corporale, huliganismul, șantajul la bunurile moravuri, violul, perversiuni sexuale, loviri cauzate de moarte, infacticid și altele. De remarcat că din statisticile Institutului Medico-Legal rezultă c 55% din actele alcoolului au fost reprezentate de omucideri sau tentative de omucidere, iar 93% au fost comise de bărbați cu predominanța grupei de vȃrstă între 25-45 ani.
Atunci cȃnd cercetează asocierea dintre alcool și acetele de violență, interesează complexitatea relației dintre comportamentul agresiv și posibila influență a consumului de alcool asupra acestui comportament.
O primă remarcă este aceea că descărcările violente și în special extrema violență cum ar fi omuciderea, nu reprezintă o manifestare frecventă a agresivității; uneori persoane predispuse la comportament agresiv pot fi liniștite în relațiile interpersonale, sub influența alcoolului. Aceasta înseamnă că posibilitățile de a face observații revelatoare și de a strȃnge date de control sunt limitate.
Ȋn al doilea rȃnd, faptul că actele de violență survin mai ales printer cunoștințe apropiate, complică analiza relațiilor dintre alcool și acte de violență, cu atȃt mai mult cu cȃt abuzul de alcool apare tocmai în comun cu cunoștințe apropiate. Ar rămȃne de apreciat în ce condiții specific alcoolul este în măsură să crească sau să descrească posibilitatea unei comportări violente. Există, așa cum s-a arătat, un număr de considerente farmacologice privind consumul de alcool care pot influența în mod diferențial potențialul reacțiilor violente, cum ar fi de tipul băutură alcoolică, cantitatea consumată, frecvența consumului, variațiile individuale în ceea ce privește efectul alcoolului și efectele de lungă durată ale dependenței.
Ȋn al treile rȃnd, comportamentul agresiv consecutive consumului de alcool este determinat și de factori psihosociali; astfel, cel ce consumă băuturi alcoolice așteaptă un anumit mod probabil de influențare a comportamentului, cu atȃt mai mult atunci cȃnd consumul se face în grup, situație în care expansivitatea, evenimentele recente sau relațiile interpersonale pot juca un rol major în apariția descărcărilor violente.
Știind faptul că agresivitatea și pierderea controlului cresc sub influența alcoolului, implicit apare o creștere a violenței pentru că individual se crede partial absolvit de răspundere, răspunderea pentru ieșirile violente fiind pusă pe seama alcoolului. Atunci, însă, cȃnd apare violența, ea reprezintă de obicei aspectul final al unei serii de reacții interpersonale; numeroși factori operează independent pentru a influența aceste reacții; o schimbare a unui singur factor determină obligatoriu modificări și în alți factori, astfel încȃt este greșit să se creadă că violența este un simplu rezultat al consumului de alcool.
Cap. IV Procesul consilierii băutorului – problemă
IV. 1.Familia și prietenii
Cei mai mulți alcoolici, la un anumit punct din cariera băutorului vor căuta ajutor de la o sursă exterioară. Acest ajutor poate lua forma asistenței medicale, sfaturilor de la psiholog sau consilierii spirituale din partea preoților. Dacă sfatul dat alcoolicului este „să te controloezi” sau „să nu mai bei așa de mult”, acesta se va reîntoarce la consumul problematic în cȃteva zile sau săptămȃni. Este important ca băutorul problemă să înțeleagă două lucruri simple despre alcoolism. Ȋn primul rȃnd, dacă este dependent față de drogul alcool, îi va fi foarte dificil să înceapă să bea și apoi să se oprească fără să bea în exces. Pȃnă cȃnd alcoolicul nu înțelege și nu acceptă acest lucru el va continua să bea. Ȋn al doilea rȃnd, el trebuie să înțeleagă că dacă este întreadevăr alcoolic, îi va fi aporape imposibil să evite acel prim pahar.
Cȃnd doctorul, preotul sau consilierul încep să discute cu clientul despre istoricul consumului de alcool al acestuia, acesta este încurajat să se gȃndească, să vorbească și să ia în considerare legătura dintre situația curentă și problema sa cu băutul. Ȋn timpul acestui stadiu de „contemplare”, se poate să ia sau nu o decizie, dar va începe să ia în considerare consecințele consumului de alcool. Dacă ajunge la concluzia că s-ar putea să aibă probleme datorate băutului, s-ar putea să se gȃndească la abstinență și să intre în stadiul de „luare a deciziei”.
Pentru alcoolic, alcoolul este un mod de a face față problemelor și trebuie să înteleagă de ce evitarea primului pahar este atȃt de importantă. El se gȃndește că „vechiul său prieten” îi cauzează cele mai mari necazuri. De aceea, educația despre conceptul de boală este atȃt de importantă. Trebuie să admită că are o problemă cu alcoolul și apoi să accepte nevoia de abstinență totală. Pȃnă cȃnd procesul de luare a deciziilor nu are loc în mod semnificativ pentru alcoolic, problemele cu băutura vor continua pentru că acesta va continua să consume alcool.
Dacă cineva se reîntoarce la tiparele consumului de alcool din trecut, considerăm că acea persoană este în „recădere”. O încurajăm să ia noi decizii și să-și urmeze deciziile luate în legătură cu recuperarea. Uneori, subiectul nu este pregătit pentru tratament. El va alege „să bea” și să nu se „recupereze”, reîntrocȃndu-se la vechile tipare de comportament. Un alcoolic care are informații despre boala alcoolismului și continuă să bea (sau să recadă), nu prea mai are cum să stea în negare. Uneori, suferind consecințele consumului de alcool, ajunge la abstinență. Important este, însă, să existe bunăvoința de a se schimba. Dacă nu îl judecați, alcoolicul se va simți în siguranță să vorbească și va împărtăși foarte deschis problemele lui. De multe ori, familia și prietenii alcoolicului suferă mai mult de pe urma băutului decȃt alcoolicul însuși.
Violența domestică în urma consumului de alcool, este unul dintre fenomenele cele mai des întâlnite în lumea rurală dar nu numai aici, ci pretutindeni unde trăiesc oameni. Este pe de o parte înțelegerea extremă a unor principii de control și impunere perpetuată de veacuri într-o logică a nefirescului, iar pe de altă parte consecința unei societăți aflate într-o continuă dinamică a regenerării negative și secularizării continue. Sunt cazuri de soții victime ale violenței, de copii traumatizați ca urmare a abuzurilor de tot felul, de bătrâni care cad deseori sub ieșirile impulsive ale celor care ar trebui să-i îngrijească.
Deși violența domestică e un fenomen care a însoțit dintotdeauna construirea și dinamica familiei, intrarea ei în atenția științelor sociale este de dată recentă. Doar în ultimii 20 de ani, științele sociale și reglemtările legale internaționale fac referință la violența domestică. Abordarea fenomenului de violență domestică s-a petrecut ulterior generalizării în rândurile profesioniștilor și ale comunităților, a interesului privind prevenirea maltratării copilului. Este interesant de remarcat faptul că, majoritatea femeilor implicate într-o relație violentă, conștientizează amploarea pericolului violenței pe care o suportă abia în momentul în care manifestările copiilor le trezesc sentimental responsabilității parentale.
Principala funcție a familiei și a părintelui izolat – protejarea copiilor – este cel mai adesea neglijată în cazul familiilor violente. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente ale femeilor care rămân în relație cu un partener violent este: “în momentele bune, cȃnd nu consumă alcool, el știe să fie un tată bun, iar copiii au nevoie de amândoi părinți”.
Ideea că familia reprezintă celula de bază a societății apare în mod implicit în dezvoltarea măsurilor de protecție în cazul violenței în familie. Agresivitatea în cuplu conduce la stabilirea unui raport de forțe. Când avem de-a face cu niște cupluri egalitare, în care puterea de decizie aparține ambilor parteneri, dȃndu-le sentimentul de satisfacție, riscul de violentă domestică e foarte scăzut.
În raporturile de dominare-supunere, violența ia o formă punitivă. Cel care domină se bucură de o judecată morală imatură. În majoritatea cazurilor raportul de putere îl desemnează pe bărbat ca fiind pe poziția dominantă iar femeia supusă.
Limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile morale. Familia, ca grup social cu existență privată, este guvernată de valorile, normele și tiparele comportamentale ale adulților, formând cuplul. Acest corp de judecăți morale vor fi apoi, în procesul educației directe și indirecte, prin imitație inoculate copiilor. Regulile morale, pe care individul le achizitionează în familie în primul rând și care fac parte din procesul numit “nașterea psihică a copilului” sunt actul de identitate al individului în lume, în societate.
Dacă privim familia ca spațiu al satisfacerii nevoilor existențiale ale tuturor membrilor ei, este evidentă nevoia unei morale bazate pe cunoaștere și dragoste care să reglementeze relațiile între membrii familiei. În absența moralei, cei mai slabi membri ai familiei vor fi la bunul plac al celor puternici, al unor sentimente perisabile ce pot determina incredibile oscilații comportamentale. O gândire morală cu principii clare, cunoașterea și respectarea nevoilor umane în general și a nevoilor copilului pentru o dezvoltare normală în special de către toți membrii adulți, pot garanta calitatea vieții familiei.
Violența la tineri este cea mai vizibilă formă de violență pentru că este permanent reliefată de articole de ziar și media audio-vizuală din întreaga lume. Violența tinerilor afectează profund nu numai actorii principali, victima și agresori, ci și familiile lor, prietenii și comunitatea în care trăiesc. Consecințele actelor de violență la tineri se exprimă nu numai prin rata deceselor sau a dizabilităților rezultate, ci și prin traume psihologice suferite, modificarea calității vieții tinerilor și a celor din anturajul lor și costuri importante pentru societate.
Violența la tineri nu poate fi abordată izolat de alte comportamente cu risc pentru sănătate și de alte comportamente antisociale. Adolescenții cu manifestări violente tind să aibă alte tipuri de probleme ca fuga de acasă, fuga de la școala sau chiar abandonul școlar, furtul, vandalismul, consumul de abuz de alcool, implicarea în consumul și traficul de droguri, conducerea imprudentă a autovehiculelor, și de cele mai multe ori sub infleunța băuturilor alcoolice, probleme legate de viața sexuală precoce, etc.
IV. 2. Intervenția psihologului
Dacă rolul factorilor fiziopatologici a fost intens invocat în urmă cu două decenii, în prezent se constată o deplasare a accentului asupra factorilor psihofiziologici (teorii psihanalitice, teorii ale condiționări și învățării). Teoriile psihologice dau și ele răspunsuri parțiale în ceea ce privește motivele dependenței de alcool. Formulările pihanalitice în legătură cu alcoolismul, conform cărora alcoolismul se datorează unor puternice influențe orale din copilărie, au pornit inițial de la Freud. Schoben, consideră că ușurința pe care o aduce alcoolul operează pe baza principiului reântăririi: diminuarea anxietății, obținerea sedării realizate, respectiv, cu fiecare ingestie de alcool, devin condiționate, supraînvățate.
Consumul de alcool în lumina acestor teorii este deci un mijloc de a obține:
o potolire a dezamăgirii și mâniei;
un mijloc de exorimare a ostilității pentru ai suporta pe părinți și prieteni;
o metodă de degradare masochistă;
o răsplată simbolică a nevoii de afecțiune.
Alcoolul oferă o modificare de dispoziție și o redirecționare a proceselor de gândire, provoacă niveluri regresive și duce la obținerea gratificări printr-o gândire nelogică, astfel el provoacă o evadare din realitate.
Mutațiile petrecute în plan educațional prin intermediul reformei în cadrul învățământului impun cu necesitate, pe lângă pregătirea și competența de specialitate, și o pregătire psihopedagogică în măsură să stăpânească și să opereze în mod eficient în activitatea desfășurată. Statisticile existente indică o creștere constantă a consumului de alcool în rândul tinerilor, acesta părând să fi dobândit în zilele noastre semnificația unui ritual de trecere către identitatea actuală. Dincolo de caracteristicile ce țin de personalitatea elevului și de funcționarea școlii, se ascud o multitudine de alte determinări, de ordin economic, cultural, social, juridic, etc. Nu trebuie scăpat din vedere faptul că elevii ajung în școală inegal înarmați în fața culturii școlare, că recepționează și alte influențe educative decât cele care emană dinspre școală. Așadar, admitem că școala are o responsabilitate în creșterea consumului de alcool în rândul tinerilor, trebuie să admitem și ideea că nu este singura vinovată.
Consilierea este o activitate extrem de complexă, având valențe educative, vocaționale, sportiv-terapeutice, de rezolvare a problemelor de deșteptare a conștiintei, de autocunoaștere. În accepțiunea ei educativă, consilierea desemnează un gen de ajutor extren competent și se adresează problemelor de integrare, adaptare a individului la realitățile vieții, urmărind realizarea situațiilor critice care pot apărea și printr-un sistem de strategii adecvate să ducă și la evitarea consumului de alcool sau a violenței.
Psihologul trebuie să redea pacientului încrederea în forțele proprii și să-l îndrume spre activități productive. Familia trebuie lămurită și să coopereze prin crearea unei ambianțe potrivite pentru evitarea unei recidive.
Modelarea: persoana învață să consume prin urmărirea și imitarea altora (părinți care consumă, prieteni, etc.);
Condiționarea operantă: comportamentul este întărit prin consecințele lui; consumarea substanțelor alcoolice are efecte placate, iar ca urmare individul tinde să repete consumul pentru a reexperimenta consecințele plăcute;
Condiționarea clasică: asocierea repetată dintre anumiți stimuli (persoane, locuri, obiecte, momente ale zilei, etc.) și consumul substanței crește probabilitatea repetării comportamentului de consum în acea situație; de exemplu, cȃnd se află în bar cu prietenii persoana consumă, de aceea expunerea la stimuli declanșatori constituie o situație mare de risc.
Psihoterapia este necesară și se asociază cu tratamentul de detoxifiere. Se poate aplica în grup sau individual și are ca scop atingerea consumatorilor a următoarele obiective: înțelegerea recăderii ca un proces; identificarea situațiilor de mare risc, identificarea și punerea în aplicare a strategiilor de a face față acestora; identificarea și punerea în aplicare a strategiilor de a face față craving-ului; implementarea unor planuri de minimizare a consecințelor negative în caz de alunecare; rămȃnerea în forma de tratament aleasă chiar și după producerea unei recăderi; crearea și punerea în practică a unui stil de viață mai sănătos.
Procesul terapiei de grup oferă consumatorilor o serie de beneficii printre care:
ocazia de a întȃlni oameni cu experiențe similare (normalizarea consumului și diminuarea intensității sentimentelor de rușine și vină);
oferă o oportunitate de oglindire și feed-beek față de propriul comportament de consum;
ocazia de a învăța noi metode și strategii de menținere a abstinenței practicate cu succes de colegii de grup;
îmbunătățește abilitățile de comunicare;
crește rezistența la frustrare;
crește disponibilitatea de a învăța un program prestabilit;
ocazia de a observa impactul pe care consumul de alcool l-a avut asupra altor persoane, facilitând astfel contemplarea schimbării;
creează un climat de suport și încurajare;
ocazia de a primi felicitări pentru succesul în atingerea obiectivului de la un număr mare de persoane și de afirmarea publică a autoeficientei.
Brazelton și Greenspan (2001) identifica nevoile “pentru o dezvoltare normală ca fiind:
nevoia de a avea relații emoționale calde, apropiate, stabile;
nevoia de a fi protejat fizic, de a avea o siguranță și o viață regulată;
nevoia de a avea experiențe adaptate nivelului de dezvoltare a copilului;
nevoia de a avea limite, de viață cotidiană structurată și de responsabilități adecvate nivelului de dezvoltare;
nevoia de experiențe adecvate diferențelor individuale ale copilului, intereselor lui particulare;
nevoia de a trăi într-o comunitate stabilă, de a beneficia de sprijinul și cultura acesteia;
nevoia de a avea un viitor protejat” .
Consumatorul sau consumatorilor li se explică originea simptomelor patologice pe care le prezintă și se caută să li se formeze și să li se întărească convingere în posibilitatea reversibilității acestora. Se urmărește să se suțină consumatorul printr-o atitudine înțelegătoare din partea psihologului pentru a descoperi cauza deprinderii de a bea: conflicte profesionale, familiale, insuccese, stres, anturaj, plăcere, etc. pentru a ajuta consumatorul să se lipsească de acest toxic.
Obiectivele psihologului:
să se prezinte și să utilizeze o tehnică de centrare a atenției;
să realizeze în grup o balanță decizională;
să faciliteze efectucarea balanțelor decizionale individuale ale subiecților;
să prezinte pragul de consum periculos și modalitatea de măsurare în unități a consumului de alcool;
să încurajeze exprimarea obiectivelor individuale în cantități clar definite;
să prezinte și să explice modul de efectuare a temelor pentru acasă;
să practice un exercițiu de relaxare.
Printre activități și metode putem enumera:
efectuarea unui scurt exercițiu de centrare a atenției;
avantajele și dezavantajele consumului de alcool, pe termen scurt și lung; balanța decizională (discuții de grup, brainstorming, prezentare, demonstrație);
pragul de consum periculos și măsurarea consumului în unități de alcool;
distribuirea și explicarea sarcinilor de acasă;
practicarea unui exercițiu de relaxare.
Cap. V Studiu de caz
Nume: C.S.
Vȃrsta: 47 ani
Sex: masculin
Subiectul este salariat.
Experiența din recuperare:
Trăiește împreună cu părinții, două surori și bunica din partea mamei în casa construită de părinți. În comuna în care locuiește, alcoolismul este o stare normală. În copilărie a fost crescut mai mult de bunica din partea mamei, părinții veneau acasă seara târziu, iar pe tatăl său nu-l vedea de multe ori cu lunile. Tatăl său consuma alcool în cantități foarte mari și venea acasă doar noaptea târziu, având dese scandaluri cu mamă. În copilărie a suferit foarte mult din cauza conflictelor și a neînțelegerilor între părinți. Situația materială a familiei era bună. De când era mic a avut un comportament compulsiv de alcoolic. La paisprezece ani a avut prima comă alcoolică, săldată cu o moarte clinică.
La liceu era foarte bun, dar datorită faptului că continua să bea și era de-o agresivitate ieșită din comun, a fost orientat spre sport. Singurele lucruri pe care le iubea erau alcoolul, sportul și violența dusă la extrem. Din cauza agresivității, a avut parte de multe accidentări foarte grave în timpul antrenamentelor. Totul a culminat cu o accidentare, soldată cu o disjuncție de coloană, ruperea a două coaste de pe aceeași vertebră și hemoragie internă. După refacere, datorită bețiilor și a violenței, a fost multe zile arestat. A scăpat declarȃndu-se nebun și internȃndu-se la neuro-psihiatrie.
La vȃrsta de 25 de ani a început să bea și mai mult și să devină mai violent, și a fost internat din nou la psihiatrie cu diagnosticul de etilism-cronic. A stat internat 4 luni, după care a fost externat și i s-a spus să bea mai puțin și să evite “tăriile”. A stat abstinent două ore, avȃnd acea obsesie mentală că va reuși să controleze alcoolul. Cu timpul s-a însurat și avea un copil, dar starea devenea foarte gravă, aproape că nu mai avea nici un control asupra alcoolului. Ȋși dorea moartea. A distilat 150 l de țuică și a spus că aceasta va fi sfȃrșitul. După o săptămȃnă nu mai era în stare să se scoale din pat, nu mȃnca nimic și beea continuu zi și noapte. După 14 zile, organismul nu mai primea nici un fel de alcool și era încă în viață. După care a urmat sevrajul, delirium-tremens, coșmaruri înfricoșătoare. Salvarea a fost o prietenă care s-a devotat îngrijirii și îi era mereu alături. Totul a mai continuat un an, cȃnd a ajuns la Alcoolicii Anonimi. Era sceptic în posibilitatea acestui grup de al putea ajuta.
Ȋntȃlnirea l-a surprins, fiindcă a auzit vorbind oameni care spuneau că sunt alcoolici, deși nu mai beau de 19 ani, de 4 ani și mulți de cȃteva luni. Atunci, nici nu îi trecea prin cap că din acea clipă nu o să mai bea și că acea zi va fi începutul unei abstinențe care îi va schimba cu desăvȃrșire modul de viață. Aici a aflat că alcoolismul este o boală incurabilă și că singura șansă este să se rețină de la acel prim pahar. Mergȃnd la întȃlnirile cu Alcoolicii Anonimi, reluȃnd legătura cu biserica și participȃnd la un grup de tratament a realizat că cel mai important era obținerea și păstrarea abstinenței.
Primele luni au fost foarte grele,a fost aproape de recădere. Viața s-a schimbat, și-a întemeiat o nouă familie și a reluat legătura cu cei doi copii din prima căsătorie. Subiectul a ajuns la dependență și la dificultăți destul de rapid pe calea alcoolismului “toxicomanic”. Dar exista și forme progresive care se instalează într-un interval de cȃțiva ani. Un consum regulat, ținut sub control aproape de-a lungul întregii vieți, fără probleme majore, poate să ajungă astfel la o “degringoladă” nu întotdeauna previzibilă.
Este deci un adevărat “toxicoman” alcoolic, care a căutat rapid senzații puternice de beție. Ȋn final, el a găsit în dependență compromisul între dorința de a se disocia de imaginea sa de copil ideal, așa cum părinții săi ar fi vrut să fie mereu, și imposibilitatea de a se despărți de ei.
Ȋn efectul exploziv al băuturilor tari, el regăsește, rȃnd pe rȃnd, o funcție de protecție și de izolare (beția îl separa de lumea exterioară printr-un soi de cocon în afara realității), dar în același timp o încercare de stabilire a limitelor (rezistența la alcool) și binențeles în cele din urmă o căutare a plăcerii prin consecințele brutale ale produsului. Această triplă căutare a subiectului ne oferă primele elemente ale funcțiilor îndeplinite de numeroase droguri psihotrope în dinamica fiziologică a adolescenților. Căutarea plăcerii, a riscului și a evitării relației cu celălalt. Intervenția din partea anturajului unui dependent este destul de frecventă.
Ȋmpins de familie sau obligat de o injoncțiune judiciară, dependentul de alcool (ca și în cazul celorlalte adicții) se află uneori în ceea ce numim faza infraclinică, adică încă mai caută în dependență soluția indispoziției sale. Nu conștientizează decȃt în mica măsură această dependență și nu a reușit încă să-și însușească ideea de boala adictivă.
Pentru moment, alcoolul este o sursă de ușurare. Lipsa frecventă asociată cu sevrajul alcoolic trebuie deci să fie compensate de un nou consum. Atȃta vreme cȃt persoana nu a conștientizat că acum dependența sa este cea care creează probleme, demersul therapeutic se dovedește fragil, pentru că un sevraj, chiar reușit, nu va fi perceput de un subiect decȃt ca o cale de a reîncepe, după ce a redus angoasele și îndoielile celorlalți. Recidivele sunt foarte frecvente la acești dependenți care nu doresc intim și personal să renunțe. Este un aspect pe care anturajul și medicii îl cunosc bine sub forma “denegrării”.
Subiectul a fost fără îndoială victima unei forme incipiente de hărțuire morală, o situație destul de frecventă în numeroase antreprize: cȃnd vrei să scapi ușor de cineva, trebuie doar “să-l împingi să greșească”, “făcȃndu-i viața imposibilă”. Ȋn acest scop subiectul își pierde încetul cu încetul toate reperele și sfȃrșește prin “a claca”, devinind agresiv și se scufundă în alcool.
Vulnerabilitatea subiectului joacă deci un rol important în acest caz, iar alcoolismul subiectului, oricȃt de reacțional ar fi fost ultimul episod, are la bază un consum excesiv foarte vechi. Trebuie terapeutul să acorde o mare importanță acestui episod și să îl ajute să depășească situația în care a fost, dar mai trebuie să descopere și ce fragilitate l-a făcut să fie atȃt de vulnerabil, determinȃndu-l fără doar și poate să bea deja prea mult. Diferitele anchete epidemiologice dovedesc că în familii în care un părinte sau amȃndoi au probleme legate de alcool se înregistrează un procent ridicat de alcoolism la copii. Ȋn funcție de cele două forme ale alcoolismului se poate propune o tipologie a consumatorilor:
Alcoolicii sunt “bolnavii zdraveni” a căror dependență de alcool este totală. Impregnația fiind atȃt de săvȃrșită, ci își pot pierde autocontrolul și la ingerarea de cantități mai mici de alcool;
“marii băutori” intră în categoria celor care consumă alcool săptămȃnal, a căror dependență față de alcool este ridicată, dar care își pierd autocontrolul după doze mari de alcool; au un aspect sănătos și viguros;
“băutorii de mijloc” sunt cei care își pierd autocontrolul destul de rar, o dată pe lună sau chiar mai rar;
“Băutorii simbolici” sunt cei care consumă alcool foarte rar, un pahar sau două de alcool ocazional, de sărbători, de zile speciale pentru ei, etc.;
Adepții cumpătării absolute.
Ȋn general, în materie de adicție, se admite că factorii genetici, dacă există, nu sunt specifici ceea ce ar fi transmis este de ordinal vulnerabilității.
Nume: A.M.
Vȃrsta: 18 ani
Sex: feminin
Subiectul este elev.
Primele etape ale dezvoltării au cunoscut dificultăți în dobȃndirea primei deprinderi, în sensul ca mersul și vorbirea au debutat la vȃrtsa de 2 ani și 3 luni. Perioada sugară a fost dificilă, cu stări bolnăvicioase și febrile aparent fără un mod evident. Ȋn perioada copilăriei, a prezentat accese de furie nejustificate, spaime, capricii alimentare, fiind o adevărată problemă pentru părinți.
Clasele I-IV au decurs anevoios, copilul prezentȃnd dezinteres în însușirea scrisului și cititului. Situația s-a schimbat simțitor, începȃnd cu clasa a V-a, cȃnd aceasta are o evoluție deosebit de bună și rezultate la învățătură peste medie. Aceste rezultate bune la învățătură a ajutat să devină elevă la liceul, cu un progres bun.
Starea socială actuală a subiectului este nesatisfăcătoare, locuiește în condiții supraaglomerate cu mai multe familii înrudite. Rezultă existența în antecedenta a unor copilării marcate de evenimente negative majore, între care cel mai semnificativ pentru ea a fost pierderea tatălui, care și-a abandonat familia, întregul drum de viață a derulat în condiții așa-numitei culturi a sărăciei. Problemele medicale anterioare cuprind bolile copilăriei, amigdalita acută, depresii. Exprima sentimente de neajutorare, de tistețe, de neputință, se plȃnge destul de oboseală,de diminuarea energiei.
Relațiile cu prietenii sunt multe dar superficiale; pentru a face față mai ușor stării negative și pentru a-și diminua supărarea recurge la consumul de alcool că are loc împreună cu alți exponenți ai comunității, rude de sȃnge. S-a prezentat singură la ședințele de consiliere, declarȃnd un consum de 5 unități pe săptămȃnă și recunoscȃndu-și deschis problema. Ȋn cadrul ședințelor de consiliere s-au folosit următoarele strategii:
Programe centrate pe cunoștințe – care au pornit de la premisa că o mai bună informare va schimba atitudinea subiectului și va reduce consumul de alcool, scop în care s-au transmis informații despre efectele pe termen lung ale consumului de alcool, bazate pe tactici de înfricoșare.
Strategii centrate pe latura afectivă – care au pornit de la premisa că anumiți factori psihologici sunt cei care generează vulnerabilitatea subiectului și îl aduc pe acesta în situații de risc. S-a pus accentul pe consolidarea stimei de sine, pe dezvoltarea abilităților sociale, clarificarea valorilor, fără a face nici o mențiune despre alcool.
Programe bazate pe influența socială și pe abilitățile sociale – care au pornit de la premisa că influența prietenilor este factorul de risc major la debutul consumului de alcool. Aceste programe și-au propus:
Să dezvolte capacitatea subiectului de rezistență la presiunile grupului, folosind modele de rol dezirabile, oferite de covȃrstnici;
Să dezvolte abilitățile sociale ale subiectului;
Să învețe strategii de adaptare.
Strategii centrate pe cunoștințe și afectivitate – s-au bazat pe premisa că atȃt cunoștințele cȃt și atitudinile și valorile pot schimba comportamentul subiectului. Ele au oferit informații despre alcool și au încercat să formeze capacitatea de luare a deciziilor de către subiect;
Strategii alternative – care s-au bazat pe considerarea relației complexe dintre consumul de alcool și delicvența oferind:
O diversitate de activități realizate în școală, ce urmăresc să înlocuiasă comportamentele negative cu altele pozitive, manifestate în contextul activităților valorizate de elevi, cum ar fi cele profesionale sau de voluntariat.
Instruirea subiectului cu un nivel înalt de risc de implicare în consumul de alcool despre cum să devină competent social și școlar, compensȃnd abilitățile deficitare cu ajutorul modulelor de formare diverse.
După două luni de consiliere, consumul de alcool a devenit ocazional, consumul de alcool nu s-a mai manifestat.
Nume: R.M.
Vȃrsta: 18 ani
Sex: masculin
Subiectul este elev.
Primele etape ale dezvoltării au decurs normal, mersul și vorbirea debutȃnd între 12 și 18 luni. Perioada sugară a fost destul de dificilă cu multe stări bolnăvicioase. Ȋn perioada copilăriei, a prezentat capricii alimentare, stări de furie și depresii. Clasele I-IV au decurs bine, copilul manifestȃnd interes în însușirea scrisului și rezultate la învățătură peste medie. Aceste rezultate bune la învățătură l-au ajutat să devină elev la un liceu foarte bun.
Starea socială actuală a subiectului este foarte bună, părinții sunt patroni la o societate comercială și locuiește împreună cu aceștia într-o vilă situată într-o zonă centrală din oraș. Nu mai are frați. Problemele medicale anterioare cuprinzȃnd o leziune a cutiei craniene (fractură la baza craniului) provocată de o căzătură, cu formarea unui hematom, care s-a resorbit enurezis, bolile copilariei.
Relațiile cu prietenii sunt superficiale, orientate către spiritul de gacșă și bandă, este un tip anxios, îngrijorat și preocupat de propria persoană. Recunoaște că uneori consuma alcool mai mult decȃt limitele normale, fiind influențat de anturaj.
S-a prezentat singur la ședințele de consiliere recunoscȃndu-și deschis problema, consumul de alcool declarat de subiect fiind de 6 unități pe săptămȃnă. Ȋn cadrul ședințelor de consiliere s-au folosit următoarele strategii:
Programe centrate pe cunoștințe – care au pornit de la premisa că o mai bună informare va schimba atitudinea subiectului și va reduce consumul de alcool, scop în care s-au transmis informații despre efectele pe termen lung ale consumului de alcool, bazate pe tactici de înfricoșare.
Strategii centrate pe latura afectivă – care au pornit de la premisa că anumiți factori psihologici sunt cei care generează vulnerabilitatea subiectului și îl aduc pe acesta în situații de risc. S-a pus accentul pe consolidarea stimei de sine, pe dezvoltarea abilităților sociale, pe clasificarea valorilor, fără a face nici o mențiune despre alcool.
Programe bazate pe influența socială și pe abilitățile sociale – care a pornit de la presimsa că influența prietenilor este factorul de risc major în debutul consumului de alcool. Aceste programe și-au propus:
Să dezvolte capacitatea subiectului de rezistență la presiunile grupului, folosind modele de rol dezirabile, oferite de covȃrstnici;
Să dezvolte abilitățile sociale ale subiectului;
Să învețe strategii de adaptare.
Strategii centrate pe cunoștințe și afectivitate – s-au bazat pe premisa că atȃt cunoștințele cȃt și atitudinile și valorile pot schimba comportamentul subiectului. Ele au oferit informații despre alcool și au încercat să formeze capacitatea de luare a deciziilor de către subiect;
Strategii alternative – care s-au bazat pe considerarea relației complexe dintre consumul de alcool și delicvență, oferind:
O diversitate de activități realizate în școală, ce urmăresc să înlocuiască comportamentele negative cu altele pozitive, manifestate în contextul activităților valorizate de elevi, cum ar fi cele profesionale sau de voluntariat.
Instruirea subiectului cu un nivel înalt de risc de implicare în consumul de alcool despre cum să devină competent social și școlar, compensȃnd abilitățile deficitare cu ajutorul modulelor de formare diverse.
După două luni de consiliere consumul de alcool nu s-a mai manifestat.
Din cazurile studiate profilul familiei violente reiese astfel:
Familia în care se manifestă violența nu este una de tip standard, cu profil bine definit, dar regăsim trăsături comune. Familii afectate de violență se regăsesc în toate structurile sociale, indiferent de nivel, școlarizare, poziție socială, vârstă sau etnie;
Familiile în care se manifestă violența se confruntă cu mai multe probleme: dezechilibre de comunicare, instabilitate, stări de tensiune nervoasă, discuții în contradictoriu cu caracter repetitiv, violențe verbale ce determină în final alterarea climatului familial;
Ostilitatea se manifestă și violențele verbale sau amenințările se materializează sub forma violenței fizice. Acest tipar se regăsește în mai toate cazurile de violență familială și în general.
Portretele partenerilor violenți:
AGRESORUL – Există câteva trăsături care sunt definitorii pentru personalitatea agresivă. Acestea trebuiesc recunoscute în vederea intervențiilor de reabilitare. Dintre carcateristicile cele mai importante enumerăm:
– istoria personală, cu abuz în copilărie;
– model parental abuziv;
– consum de alcool;
– nemulțumiri la locul de muncă;
– neîncredere în sine;
– temperament violent;
– gelozie/posesivitate;
– credința că puterea și controlul pot fi obținute prin violentă;
– tradiție patriarhală și rigiditate privind rolul bărbatului și al femeii;
– atitudine negativă față de femeie;
– caracter dominant și comportament agresiv în conversație;
– imaturitate emoțională;
– atracție pentru arme;
– instabilitate atitudinală.
ABUZATORUL – este perceput ca având abilități sociale reduse, incapabil să mențină prietenii apropiați, așteaptă atenție exclusivă și loialitate din partea partenerilor și copiilor, este anxios în privința contactelor cu prietenii și familia, se așteaptă ca treburile familiei să rămână secrete. Răspunde într-o manieră impulsivă, cu frecvente accese de furie și izbucniri violente, urmate de promisiuni și remușcări; răspunde agresiv în situații conflictuale, încercând să le rezolve prin violență, constrângere sau metode de control; mainfestă dorințe egoiste și modalități imature de satisfacerea lor.
VICTIMA interiorizează sentimente de supărare și frustrare, speră că lucrurile se vor îmbunătăți, dacă este tolerantă. Își ia responsabilitatea pentru agresivitatea partenerului asupra sa, se autoînvinovățește, interiorizează sentimente de rușine și vinovăție, lucru ce duce la tulburări somatice. Incertă și confuză în propriile nevoi, se definește pe sine în raport cu partenerul, copiii, familia, slujba, etc.
COPILUL abuzat exprimă sentimente de furie și frustrare, control redus asupra impulsurilor. El ia responsabilitatea prin violență asupra lui, interiorizează sentimente de rușine și vinovăție care duc la depresie, tristețe și suferință de natură somatică, probleme școlare, delicvență. Copilul abuzat dovedește slabe abilități de rezolvare a problemelor. Este tentat să folosească violența sau manipularea mințind în privința problemelor școlare cu colegii, prietenii sau membrii familiei.
Copii crescuți în familii violente dezvoltă comportamente și aspect fizic ce-i ușor de recunoscut. Ei prezintă probleme fizice, boli inexplicabile, sunt expuși la accidente casnice și în afara casei, dezvoltare fizică mai lentă.
Funcția principală a familiei – creșterea copiilor – este distorsionată într-o familie violentă, chiar dacă ei nu sunt victime directe, cu grave consecințe în viiotr. Cercetările arată că trauma copiilor care cresc în familie violentă și alcoolică, chiar dacă ei nu sunt victime directe, este mai intensă și cu consecințe mai profunde și de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor și neglijenței din partea părinților.
Într-o familie violentă copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranță, de viață ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.
Violența în familie are cause multiple iar combaterea unei singure cause se poate dovedi o strategie insuficientă.
METODOLOGIA CERCETARII
Obiectiv general
Cercetarea realizată de noi, a avut ca obiectiv o diagnoză a factorilor bio-psiho-sociali care favorizează și determină consumul dăunător de alcool, pentru a putea propune măsuri de intervenție adecvate în vederea limitării acestui fenomen, care în ultimii ani a luat o amploare deosebită în spațiul socio-cultural românesc.
Pentru atingerea acestui obiectiv, am studiat două loturi de subiecți:
un lot de persoane care au primit diagnosticul de abuz de alcool si dependență de alcool ;
un lot de persoane din populația generală, fără probleme deosebite legate de consumul de alcool.
Pentru fiecare din aceste loturi obiectivele specifice au fost:
Sensibilizarea opiniei publice față de factorii care determină un consum dăunător de alcool, precum și consecințele negative ale acestui fenomen de tip autodistructiv.
Elaborarea unei politici de prevenție prin măsuri instructiv-educative la nivelul școlilor și a comunitățiilor sociale.
Găsirea unor serii de măsuri de politică social-economică care pot avea o influiența imediată asupra consumului de băuturi alcoolice.
Enuntare ipoteze chestionarul Inventarul Consecințelor Băutorului (The Drinker Inventary of Counsequences – DrInC)
Ipoteza numărul 1
Cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât crește numărul problemelor datorate consumului excesiv de alcool.
Am considerat că odată cu înaintarea în vârstă persoana are un număr mai mare de probleme psiho-sociale în strânsă legătură cu consumul dăunător de alcool. Într-adevăr se știe că fiecare etapă din dezvoltarea unui individ este însoțită de o serie de situații adaptative iar problemele nerezolvate din etapele anterioare se reportează in mod nedefinit. De aceea, persoanele mai în vârstă acumulează un număr tot mai mare de situații la care nu a putut găsi un răspuns adecvat.
Ipoteza numărul 2
Creșterea nivelul de scolarizare este direct proporțională cu numărul problemelor cauzate de consumul excesiv de alcool.
Ipoteza numărul 3
Numărul problemelor datorate consumului excesiv de alcool, crește în strânsă corelație cu creșterea nivelului venitului.
Ipoteza numărul 4
Cu cât legătura familială este mai stabilă, cu atât numărul problemelor cauzate de consumul abuziv de alcool, care apar în relațiile interpersonale, este mai mic.
Ipoteza numărul 5
Dacă motivația consumului este atribuită unor factori personali, atunci, riscul apariției unui număr mai mare de probleme datorate consumului abuziv de alcool este mai mare.
Prezentare chestionar Inventarul Consecințelor Băutorului (The Drinker Inventary of Counsequences – DrInC)
Acest instrument a fost dezvoltat de Miller WR, Tonigan JS, Longabaugh R cu scopul explicit de a inventaria și măsura consecințele adverse ale alcoolului în cinci arii diferite: interpersonale, fizice, sociale, impulsivitate și intrapersonale.
Inventarul conține 50 întrebări care reflectă consecințele adverse cele mai frecvent întâlnite în clinică. El este un test creion-hârtie și permite auto-evaluarea subiectului. Există două versiuni de bază cu aceeași itemi, una pentru consecințele recente și alta pentru consecințele petrecute în tot timpul vieții (lifetime). Versiunea pentru consecințele petrecute în tot timpul vieții prezintă răspunsuri binare. Inventarul are cinci subscale în funcție de domeniul consecințelor. Subscala consecințelor fizice conține 8 itemi printre care mahnureala, tulburările de somn, tulburările alimentare, sexuale,etc. Subscala consecințelor intrapersonale, cu 8 itemi, investighează percepția subiectivă a individului asupra stării lui psihologice, morale, spirituale și funcționale. Subscala responsabilității sociale are 7 itemi și cuprinde problemele legate de îndeplinirea rolurilor sociale. Subscala consecințelor interpersonale cuprinde 10 itemi focalizați pe relațiile de dragoste, prietenie, familiale, de părinte, etc. ale subiectului. Subscala controlului impuls are 12 itemi și investighează capacitatea de a controla consumul, acțiunile impulsive, căutarea riscului, căutarea senzațiilor.
Acest test se aplică pe o populatie de consumatori de alcool care au primit diagnosticul de abuz de alcool și dependență de alcool, scorul total reprezentând numărul problemelor din decursul vieții.
Pentru a evalua onestitatea răspunsurilor subiectului, s-a prevăzut o scală de control cu 5 itemi. Doar acesti itemi sunt orientați în altă direcție față de restul de 45 itemi în care 0 reprezintă absența problemei. Un respondent care neagă orice, va bifa și la acesti itemi răspunsul 0, evidențiind perseverarea lui în a nega consecințele.
Descriere eșantion Inventarul Consecințelor Băutorului (The Drinker Inventary of Counsequences – DrInC)
Descriere eșantion inițial
Subiecții prezenți în cadrul esantionului inițial au fost aleși dintre pacienții Secției de Psihiatrie a Spitalului de Neorologie si Psihiatrie. Din totalul de 108 pacienți de sex masculin, internați în lunile: august, septembrie, octombrie și noiembrie în anul 2013, care au primit diagnosticul de abuz de alcool și dependență de alcool, au fost selecționați în urma aplicării pasului statistic de doi, un număr de 54 de pacienți care au fost cercetați cu chestionarul: “Inventarul consecințelor băutorului”.
Din totalul de 54 de subiecți, 31 au provenit din mediul rural, iar repartiția în funcție de vârstă a fost pe șase categorii. Această clasificare arată astfel:
1. 15-24 ani 1 subiect
2. 25-34 ani 11 subiecți
3. 35-44 ani 8 subiecți
4. 45-54 ani 21 subiecți
5. 55-64 ani 8 subiecți
6. 65-74 ani 5 subiecți
Descriere eșantion final
În urma evaluării cu scala de control a onestității raspunsurilor subiecților din eșantionul inițial, a rezultat un eșantion final format din 42 de subiecți.
În cadrul eșantionului final care a fost analizat, repartizarea subiecților în funcție de diverse date personale arată astfel:
În funcție de vârstă:
În funcție de profesie:
În funcție de nivelul scolarizării:
În funcție de venit:
În funcție de situația familială:
Relații cu familia (rudele)
Relații cu vecinii (cunoscuții)
Relații cu prietenii
Relații cu colegii de serviciu
Enunțare ipoteze chestionar AUDIT
Ipoteza numărul 1
Dacă există în familia subiectului o persoană dependentă de alcool atunci, subiectul prezintă un risc crescut de a consuma alcool în mod abuziv.
Ipoteza numărul 2
Dacă persoana fumează, atunci riscul apariției unui consum dăunător de alcool este foarte mare.
Ipoteza numărul 3
Cu cât cadrul familial este mai armonios cu atât riscul apariției unui consum dăunător de alcool este mai mic.
Prezentare chestionar Audit
AUDIT este un chestionar simplu, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății printr-un studiu multi-centru ce a cuprins 6 țări (Norvegia, Australia, Kenia, Bulgaria, Mexico și SUA), cu scopul de a furniza o procedură rapidă de identificare a persoanelor ce consumă alcool în mod dăunător pentru sănătatea lor.
Testul este conceput să identifice aceste persoane mai ales la nivelul mediului de familie, deci la nivelul îngrijirilor medicale primare, acolo unde persoanele ce consideră că au probleme de sănătate se prezintă pentru prima oară sau acolo unde populația dintr-o colectivitate este supravegheată medical activ de acest eșalon medical foarte important.
Aceste persoane pot fi pacienți care vin pentru probleme medicale, pentru accidente, pentru tentative sau încercări de suicid, pentru probleme familiale generate de condiția lor de sănătate sau pentru că sunt într-un proces de expertiză medicală de situația lor militară, de obținere a carnetului de conducere auto, sau în alte situații medico-sociale.
AUDIT este un chestionar structurat, simplu și scurt, care poate fi aplicat ca atare sau să fie inclus în anamneza unui pacient fără să stie că se află sub întrebările unui interviu structurat. El conține întrebări referitoare la consumul recent de alcool (întrebările 1-3), la sindromul de dependență de alcool (întrebările 4-6), consecințele psihologice ale consumului (întrebările 7 și 8) și daunele produse de alcool (întrebările 9 și 10).
Chestionarul se aplică prin citirea întocmai a întrebărilor în ordinea în care sunt furnizate sau în cazuri speciale, se dă subiectului să le citească ți să răspundă după un formular adecvat. După obțirea răspunsurilor, ele se cotează numeric conform valorii prevăzute pentru fiecare răspuns și se calculează scorul total prin însumarea valorilor fiecărei întrebări. O unitate de consum de alcool –un drink- este aproximativ egal cu o sticlă de bere, cu un pahar de 200 ml de vin sau cu 30-40 ml de băuturi spirtoase.
După calcularea scorului total AUDIT, se plasează subiectul în funcție de scorul prag de 10, într-o categorie de risc:
– Peste scorul de 10 “risc înalt pentru consum dăunător de alcool”.
– Sub scorul de 10 “risc scăzut sau inexistent de consum dăunător de alcool”.
Descriere esantion Audit
Chestionarul AUDIT a fost aplicat pe un esantion format din pacienții care au venit pentru probleme medicale la cabinetul de medicină generală al doamnei doctor R.M. din București. Structura eșantionului în funcție de diverse date personale arata astfel:
În funcție de sex:
În funcție de vârstă:
În funcție de profesie:
În funcție de nivelul scolarizării:
În funcție de venit:
În funcție de situația familială:
Prelucrarea și interpretarea rezultatelor
Verificarea ipoteze chestionarul Inventarul Consecințelor Băutorului (The Drinker Inventary of Counsequences – DrInC)
Prima ipoteză, care propune spre investigare sub aspectul proporționalității directe legătura dintre vârstă și numărul problemelor legate de consumul excesiv de alcool, am verificat-o prin următorul tabel de corelație:
Tabel de corelație între variabilele VȂRSTĂ și CONSECINȚELE CONSUMULUI DĂUNĂTOR DE ALCOOL
Chi-Square Test
a. 22cells (91,7%) have expected count less than 5. The minimum expected countis ,07.
După cum se observă din tabelele de mai sus, între cele doua variabile există corelație, deci prima ipoteză se verifică.
În concluzie, numărul problemelor apărute pe fondul consumului excesiv de alcool, crește în egală măsură cu înaintarea în vârstă a subiectului.
Cea de-a doua ipoteză propune spre investigare legatura dintre nivelul de școlarizare și numărul problemelor datorate consumului excesiv de alcool în următoarea formulare: “creșterea nivelul de școlarizare este direct proporțională cu numărul problemelor cauzate de consumul excesiv de alcool”. Această ipoteză a fost verificată prin următorul tabel de corelație:
Tabel de corelație între variabilele NIVEL DE SCOLARIZARE ȘI CONSECINTELE CONSUMULUI DAUNATOR DE ALCOOL
Symmetric Measures
a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis c. Based on normal approximation
Se observă din tabel că între cele două variabile există corelație dar, de sens negativ (corelație inversă). Aceasta înseamnă că datele de cercetare validează următorul fapt: cu cît nivelul de școlarizare este mai ridicat cu atât scade numărul problemelor datorate consumului abuziv de alcool. A doua ipoteză nu se verifică în forma propusă de noi dar se verifică inversul acestei ipoteze. Pentru o verificare mai adecvată a acestei ipoteze am realizat o corelație între una din variabilele investigate în cadrul chestionarului, respectiv responsabilitatea socială și nivelul de școlarizare, corelație prezentată în tabelul de mai jos.
Tabel de corelație între variabilele NIVEL DE ȘCOLARIZARE ȘI RESPONSABILITATE SOCIALĂ
Symmetric Measures
a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c. Based on normal approximation
După cum se observă din tabelele de mai sus, cu cât nivelul de școlarizare crește cu atât numărul problemelor legate de responsabilitatea socială scade. Putem afirma că subiecții cu un nivel de scolarizare mai ridicat sunt mai responsabili în ceea ce privește responsabilitatea lor socială.
A treia ipoteză leagă problemele datorate consumului de alcool cu nivelul venitului și a fost formulată astfel: “numărul problemelor datorate consumului excesiv de alcool crește în strânsă corelație cu creșterea nivelului venitului”. Această ipoteză am verificat-o prin următorul tabel de corelație:
Tabel de corelație între variabilele VENIT și CONSUM DĂUNĂTOR DE ALCOOL
Symmetric Measures
a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c. Based on normal approximation
În urma analizării datelor din tabel, putem afirma că nu există o corelație între cele două variabile, deci numărul problemelor cauzate de consumul abuziv de băuturi alcoolice de-a lungul vieții subieților nu este influiențat de nivelul venitului realizat de către aceștia. Această ipoteză nu se verifică.
Legătura dintre relațiile interpersonale și situația familială ale consumatorului de alcool este propusă spre analiză în cea de-a patra ipoteză în următoarea formulare: “cu cât legătura familială este mai stabilă, cu atât numărul problemelor cauzate de consumul abuziv de alcool, care apar în relațiile interpersonale, este mai mic.” Această ipoteză a fost verificată cu ajutorul următorului tabel de corelație:
Tabel de corelație între variabilele RELAȚII INTERPERSONALE ȘI SITUAȚIA FAMILIALĂ
Symmetric Measures
a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c. Based on normal approximation
Se observă că există o corelație între cele două variabile, deci și această ipoteză se verifică. Putem concluziona că subiecții care provin dintr-un mediu familial în care relațiile sunt foarte apropiate deși au probleme cu consumul de alcool, numărul acestora este mai mic față de numărul problemelor pe care le au cei care provin dintr-un mediu familial în care relațiile sunt mai puțin apropiate.
Cea de-a cincea ipoteză care leagă motivația consumului de alcool cu numărul problemelor cauzate de consumul dăunător de alcool este propusă spre verificare în următoarea enunțare: “dacă motivația consumului este atribuită unor factori personali, atunci, riscul apariției unui număr mai mare de probleme datorate consumului abuziv de alcool este mai mare.” Această ipoteză a fost testată cu următorul tabel de corelatie:
Tabel de corelație între variabilele MOTIVAȚIE CONSUM și CONSUMUL DĂUNĂTOR DE ALCOOL
Se observă atât din tabelul de analiză procentuală, precum și din graficul de mai sus, că persoanele cu un număr foarte scăzut și scăzut de probleme datorate consumului de alcool, motivează în majoritate propriul consum prin factori externi (influiența mediului social), în timp ce persoane cu un număr mediu și mare de probleme cauzate de consumul dăunător de alcool îsi motivează acest comportament prin influiența factorilor personali (nereușite în viață, necazuri, singurătate, etc).
Pentru a încerca identificarea și a altor factori care contribuie la dezvoltarea unui consum excesiv de alcool, a fost efectuată o corelație între alte două variabile investigate: profesie și motivația.
Deși există anumite categorii ocupaționale ca: bucătari, ospătari, marinari, actori, ziariști agenți comerciali și chiar medici, care prin accesul la băuturi alcoolice prezintă un risc crescut în a dezvolta în timp un consum abuziv de alcool, în urma analizării datelor rezultate din verificarea corelației, putem concluziona că profesia, deși poate să constituie o motivație a consumului, nu constituie un factor care să favorizeze dezvoltarea unui consum excesiv de alcool.
Verificare ipoteze Audit
Ipoteza nr. 1
Pentru a depista dacă un factor de risc ridicat, care provoacă un consum dăunător de alcool, este existența în familie a anei persoane dependente de alcool, am propus spre verificare următoarea ipoteză:“dacă există în familia subiectului o persoană dependentă de alcool atunci, subiectul prezintă un risc crescut de a consuma alcool în mod abuziv.” Această ipoteză am verificat-o prin următorul tabel de corelație:
Tabel de corelație între variabilele RISC CONSUM și DEPENDENȚI DE ALCOOL ȊN FAMILIE
Chi-Square Test
a. Computed only for 2×2 table; b. 0 cells (.0%) have expected count less than 5. The minimum expected count is 6.22.
După cum se observă din tabele există corelație, deci, această ipoteză se confirmă. În urma interpretări datelor din tabele și grafic, putem afirma că peste 50% din subiecții care prezintă un risc foarte mare în a dezvolta în viitor un consum dăunător de alcool au persoane dependente în familie, în timp ce dintre subiecții care prezintă un risc scăzut de consum dăunător de alcool doar în proporție de sub 30% au persoane dependente în familie.
Ipoteza numărul doi
Se referă la influiența pe care o determină fumatul asupra riscului instalării consumului dăunător de alcool si a fost enunțată astfel: „dacă persoana fumează atunci riscul apariției unui consum dăunător de alcool este foarte mare”. Această ipoteză a fost verificată cu ajutorul următorul următorului tabel de corelație:
Tabel de corelație între variabilele RISC DE CONSUM DĂUNĂTOR și FUMAT
Symmetric Measures
Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c.Based on normal approxiamtion
După cum se observă din tabel există corelație, deci și această ipoteză se confirmă. Se observă și din grafic că numărul subiecțiilor care prezintă un risc crescut de consum dăunător de alcool și nu fumează este mult mai mic față de numărul celor care prezintă un risc scăzut de a dezvolta un consum dăunător de alcool. Putem concluziona, că fumatul constituie un factor care creste riscul dezvoltării unui consum dăunător de alcool.
Ipoteza numărul 3
Al treilea factor considerat de noi că ar influiența riscul apariției unui consum dăunător de alcool este relațiile cu familia. Această ipoteză a fost formulată astfel: “cu cât cadrul familial este mai armonios cu atât riscul apariției unui consum dăunător de alcool este mai mic.” Această ipoteză a fost verificată prin următorul tabel de corelație:
Tabel de corelație între variabilele RISC DE CONSUM DĂUNĂTOR și RELAȚII BUNE CU FAMILIA
Symmetric Measures
a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c.Based on normal approximation
Se observă atât din tabele cât și din prezentarea grafică, influența pe care o au legăturile foarte bune și bune cu familia, în prevenirea instalări unui consum dăunător, fapt care denotă că o intensitate puternică și o armonie a relațiilor existente în cadrul familiei reduc într-o foarte mare măsură posibilitatea apariției unui consum abuziv de alcool. Prelucrând rezultatele testului Audit, am încercat să depistăm și alți factori care influiențiază nivelul consumului de alcool. Din păcate analiza noastră a arătat că nici profesia, nici venitul, nici starea civilă sau nivelul de scolarizare, nu influiențează în mod decisiv situarea unei persoane în grupa cu risc ridicat de apariție a unui consum dăunător de alcool. Singurul factor care influențează apariția acestui risc este sexul persoanei (bărbații prezentând un risc mult mai mare de a consuma în mod abuziv băuturi alcoolice) dar pentru spațiul socio-cultural românesc această situație este firească. Tradiția românească permite doar bărbațiilor dreptul de a consuma alcool, în timp ce la femei acest comportament este considerat degradant acestea adesea fiind blamate sau excluse din societate.
Potrivit cercetării, în cazul tinerilor alcoolici cel puțin unul sau ambii părinți se înscriu într-una din următoarele categorii:
Dacă părintele este alcoolic își rezervă problemele apelând la alcool atunci și copilul va face la fel;
Dacă părintele este abstinent, atunci el va transmite copilului norme și reguli rigide, ca răspuns copilul se va manifesta protestatar făcând abuz de alcool în timpul adolescenței și mai târziu;
Dacă părintele este hiperexigent, atunci copilului îi va fi imposibil să dezvolte o imagine despre sine pozitivă. Ca răspuns, copii vor face apel la alcool, se sinucid sau devin bolnavi psihici.
Dacă părintele este extrem de protector, atunci copilul va fi privat de ocaziile de a-și dezvoltă conștiința de sine sau sentimentul problemelor cu care se confruntă prin consum de alcool.
O altă corelație semnificativă între abuzul de alcool și devianțța penală este aceea că alcoolul poate fi adesea o treaptă către folosirea și abuzul de substanțe ilegale.
CONCLUZII
Exprimat în termini populari, alcoolismul cronic este starea în care nu mȃna omului prinde paharul, ci paharul cu băutură alcoolică ține și dirijează mȃna omului.
Ȋn definiția acceptată de Organizația Mondială a Sănătății sunt considerați alcoolici băutorii excesivi, care consumă băuturi alcoolice în mod sistematic, devenind dependenți față de alcool și care, din acest motiv, prezintă grave tulburări ale stării fizice și mintale, ale relațiilor interpersonale și ale activității sociale. Ȋn accepția acestui înalt for medical international, alcoolismul reprezintă o boală cu răspȃndire în masă, o problem de sănătate publică.
Cȃnd vorbim de alcoolism ca factor de degradare umană, ne gȃndim atȃt la daunele produse de intoxicația alcoolică acută, cȃt și mai ales la cele datorate alcoolismului cronic. Prin faptul că este cea mai veche și mai răspȃndită toxicomanie de pe lume și că în determinarea lui conving factori multiplii, alcoolismul constituie o problem deosebit de complex, medicală, socială, economică, pedagogică și etică în același timp.
Problema alcoolismului este veche, dar cu toate progresele realizate de știință și tehnică, cu toate cuceririle civilizației și ale culturii, importanța ei nu a scăzut. Alcoolul este toxicul dătător de bună dispoziție cel mai accesibil. Consumul sistematic de băuturi ar putea fi etichetat ca o “toxocomanie legalizată”, prin aceea că este tolerate de opinia publică. Componenții sociali și psihologici ai alcoolismului sunt legați de tradiții secular, de obiceiuri și păreri greșite adȃnc înrădăcinate.
O succintă comparație cu trecutul puțin îndepărtat arată o remarcabilă creștere a ponderii problemei, atȃt prin mărirea consumului, prin extinderea lui în rȃndurile femeilor și ale tineretului, cȃt și prin sporirea reală a pericolelor însoțitoare.
Ȋn general, femeile simt efectele alcoolului mai repede și după o cantitate mai mică de alcool. Aceasta deoarece au masa corporală mai mică, au creierul mai sensibil la efectele alcoolului și au o capacitate mai mica de a metaboliza alcoolul (cantitate mai mica de enzyme cate metabolizează alcoolul în organism, în comparație cu bărbații).
Un ficat sănătos metabolizează 1 U alcool/ oră (un ficat afectat de alcool metabolizează mai puțin alcool/ oră). De exemplu, dacă la o petrecere ați consumat 10 beri, veți avea nevoie de 10 ore pentru a elimina alcoolul din organism; asta înseamnă că după doar 6 ore de somn, este foarte probabil să mai ai alcool în sȃnge, detectabil la un test cu fiola.
Există multe moduri de a consuma alcool și multe tipuri de probleme generate de consum. Unele persoane consumă doar din cȃnd în cȃnd, însă în cantități foarte mari. Altele consumă zilnic și nu mai au control asupra cantității pe care o beau. Alte persoane, deși continuă să păstreze controlul, beau regulat peste limita de consum periculos. Termenul de “alcoolic"este doar o etichetă, o moștenire din trecut el nu reflectă o realitate și, în general, nu este de ajutor în tratament. Doar pentru că cineva are probleme legate de consumul de alcool, nu se justifică folosirea etichetei de”alcoolic"!
Persoanele care consumă alcool regulat sau chiar zilnic în cantități mari și pe perioade mai lungi de timp pot observa treptat că, atunci cȃnd a trecut ceva mai mult timp de la ultimul consum (frecvent dimineața, după somn), încep să se simtă rău: grețuri, vărsături, transpirații, tremurături ale degetelor și mȃinilor, frică, tensiune, neliniște, stare general proastă. Toate aceste simptome sunt cauzate de faptul că organismul s-a obișnuit să funcționeze cu alcool. Atunci cȃnd alcoolul lipsește sau nivelul acestuia în sȃnge scade (cum se întȃmplă după cȃteva ore de somn), organismul va “cere”alcool pentru a putea funcționa din nou normal. Astfel, aceste persoane au nevoie de alcool pentru a se repune în formă, pentru a merge la serviciu și a face lucrurile obișnuite de zi cu zi. Această stare de rău, numită sevraj, poate să devină extreme de gravă (convulsii, halucinații, pierderea cunoștinței, moarte!). Ea poate fi tratată cu medicamente, care anulează rapid manifestările și suplinesc lipsa alcoolului din sȃnge. Ȋn lipsa tratamentului supravegheat atent de un medic într-un spital sau în ambulator, pericolul de a întrerupe brusc consumul poate fi foarte mare!
Astăzi, noile condiții ale vieții, cu ritmurile ei trepidante, aglomerarea tot mai intense a oamenilor în mari centre urbane pun într-o lumină nouă această “pandemie toxică universal”, cu cortegiul ei de boli corporale, nervoase și mintale strȃns legate de degradarea morală, de disocierea familiei, de primejduirea sănătății și viitorul copiilor, de accidente și de risipa de bunuri materiale.
Simptomele și fazele beției sunt îndeobște cunoscute. Excitația inițială mergȃnd pȃnă la agitație și violențe, este urmată de o deprimare progresivă, pȃnă la somnolență. Se intalează destul de repede o lipsă de coordonare a mișcărilor, Mersul, întoarcerea, ridicarea de corpuri mici, executarea de mișcări fine devin greoaie și neprecise, echilibrul devine și el nesigur, limba se împleticește. Aceste tulburări sunt însoțite de semen de afectare gravă a psihicului: diminuarea atenției, percepției și a capacității de concentrare, scăderea autocontrolului, a capacității de judecată și a simțului răspunderii. Scad de asemenea funcțiile tuturor organelor de simț, timpul de reacție la diverși excitanți se prelungește.
Primele consecințe sociale și morale ale alcoolismului cronic se manifestă la locul de muncă și în familie. Omul, pȃnă atunci ordonat și conștiincios, pierde interesul față de muncă, devine neglijent. Apar abateri de la disciplina muncii, întȃrzieri, absențe, etc. Cu cȃt avansează degradarea sănătății, a sistemului nervos și a psihicului, atenția și vigilența scad, precizia mișcărilor, calitatea și cantitatea muncii lasă de droit, apar rebuturi, spoersc accidentele. Alcoolismul cronic duce la sporirea numărului de zile de incapacitate de muncă și constituie unul dintre factorii care determină creșterea absențelor nemotivate.
Pagubelor morale și sociale produse de alcoolism li se adaugă și dezorganizarea familiei. Boli, incapacitate de muncă, moarte timpurie, descendenți tȃrȃți, iată consecințele economice și pe planul sănătății al alcoolismului. Dar aceste urmări grave nu oglindesc decȃt în mica măsură suferința provocată de alcoholic familiei sale și daunele cu caracter moral care însoțesc certurile, scenele de gelozie, maltratările și violențele care premerg divorțului. Influența nefastă fizică, psihică și morală asupra copiilor este bine cunoscută.
Nu mai puțin notoriu este raportul dintre alcoolism și criminalitate. Atȃt alcoolismul acut, cȃt și alcoolismul cronic se află sub nota violenței, a impulsivității.
Majoritatea oamenilor de știință sunt de acord că alcoolismul este o boală multifactorială în care factorii biologici (de individualitate biochimică, metabolică, neurohormonală) se combină cu cei legați de personalitatea bolnavului și se manifestă în cadrul unor condiții sociale și psihologice. Ȋn tratamentul și profilaxia alcoolismului trebuie să se țină seama deopotrivă de laturile biologice, psihice și psiho-sociologice ale acestei boli.
S-a spus că alcoolismul este o “boală care și-o poate vindeca bolnavul însuși”. Dar de la voința omului de a se vindeca pȃnă la traducerea în viață a hotărȃrii de a nu bea este o cale lungă și anevoioasă. Alcolicii cronici aparțin categoriei de bolnavi pe care medical nu-i poate ajuta contra voinței lor. Ei vin rar la tratament de bunăn voie. Cel mai adesea sunt agresivi față de medic, e greu de stabilit contactul cu ei, nu recunosc că sunt bolnavi, nu respect recomandările. Drept urmare, rezultatele terapeutice sunt minime și pot fi consolidate numai printr-o asistență de dispensarizare îndelungată, cu sprijinul familiei și al colectivității. De multe ori familia disimulează gravitatea situației, alteori, dimpotrivă o prezintă în culori mai sumbre. Cooperarea bolnavului cu medical este o premisă a conștientizării bolii și a reușitei tratamentului.
Dezalcolizarea începe printr-un tratament spitalicesc în cursul căruia se combat consecințele organice ale impregnării alcoolice, parallel cu dezvoltarea unei aversiuni și intoleranțe față de alcool. Aceasta din urmă se obține prin asocierea băuturii cu un medicament care produce greață, stare de rău, senzația de asfixie, cum este antalcolul.
Fenomenul violenței umane îmbracă diverse forme de manifestare. Securitatea personală, poate fi amenițată zilnic, în diferite locuri și circumstanțe.
În încercarea unei clasificări a violenței umane ar trebuie să se țină cont și să se facă disticția între spațiul public și cel privat, pe de o parte, iar pe de altă parte între spațiul public-privat ca spații comune în clădiri rezidențiale.
Datorită preocupărilor privind statutul femeilor, precum și a criticilor aduse sexismului, în România preocuparea privind fenomenul violenței domestice a început să îi preocupe pe specialiștii din diferite domenii după anul 1995. Acest lucru s-a datorat, în primul rând, presiunilor externe, respectiv a nevoii de aliniere la standardele europene și intrenaționale.
Fără îndoilă că violența și teama de a nu cădea victimă violenței afecetează calitatea vieții fiecărui individ, însă anumite categorii sociale, cum este cazul femeilor, copiilor sau bătrânilor sunt considerate ținte ușoare ale acestor acte de violență.
BIBLIOGRAFIE
Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiția Dobranici, Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Trei, Bucuresti, 2011
Dan Prelipceanu, Psihiatrie clinica, Editura Medicala, Bucuresti, 2013
*** DSM – IV Editat de Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București,2000
*** Ce trebuie sa stim despre alcoolism, Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale, Institutul de Igiena si Protectia Muncii, Bucuresti, 1963
Beliș, V., Riscurile consumului de alcool, Editura Medicală, București, 1981
Bocancea, C., Neamțu, G., Asistență socială. Elemente de teorie și strategii de mediere, Editura A92, Iași, 1996
Cornuțiu, G., Patologia alcoolică psihiatrică, Editura Eminescu, Oradea, 1994
Constantinescu, D., Incursiuni în problematica alcoolismului, Editura Tehnică, București, 2001
Dindelegan C., Scheme cognitive in depresie si alcoolism, Editura SPER, Bucuresti, 2012
Dindelegan C. , Incursiune in psihopatologie si psihologie clinica, Editura SPER, Bucuresti, 2012
Doina Constantinescu, Incursiuni în problematica alcoolismului, Editura Tehnica, Bucuresti, 2001
Dr. Arcadie Percek, Adevărul despre alcool, Editura Medicală, București, 1989
Elisabeta Naum, M. Selaru, P. Boisteanu, Tulburari ale energeticii celulare în alcoolism, Editura ALFA, Iași,, 2000
Elisabeta Naum, Petru Boișteanu, Drama Biologică a Alcoolismului , Editura Dosoftei, Iași, 2001
Eberhard Rieth, Alcoolismul, o boală? : O introducere în problemele dependenței de alcool pentru cei afectați, familiile lor și cei care le acordă asistență, Editura Hora, Sibiu, 1999
Ferreol, G., Adolescența și conduitele toxicomane, Revista Psihologia nr.5/1997
George Ionescu , Tulburările personalității , Editura Asklepios, București 1997
Hans Klein, Dependența de alcool : Consilierea familiei, Editura Hora, Sibiu, 1999
Holdevici, I., Gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală, Editura Științifică și Tehnică, București, 1999
Jorge Negreiros, Psychological drug research, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2006
Marc Valleur & Jean-Claude Matysiak, Les pathologies de l'excès, Nemira, Bucuresti, 2008
Mitrofan I., Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și aplicative, Editura SPER, București, 2008
Marius Pieleanu, Devianta sociala si consumul de alcool în România anilor '90, Universitatea din Bucuresti, 1998
Pantelimon, G., Fenomene și procese psihosociale, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1989
Petru Boisteanu, Alcoolism si comportament, Editura Moldova, Iași, 1995
Peța, R., Toți suntem dependenți de ceva, Revista Psihologia nr.1/1999
Ruxandra Rascanu, Alcool si droguri : (abordare psihosociala) : "virtuti" si capcane pentru tineri, Editura Universitatii din Bucuresti, 2004
Ralf Schneider, Alcoolul și medicamentele, droguri?: Informații despre dependența de alcool și medicamente pentru cei afectați, cei din preajma lor și toți cei interesați, Editura Hora, Sibiu, 1999
Schneider, R., Lux, I., Alcoolul și medicamentele – drogurile?, Editura Hora, Sibiu, 1999
Vraști, R., Alcoolismul, Editura Timpolis, Timișoara,2001
http://medtour.port5.com/toti/alcool.htm
http://www.itcnet.ro/aa/preambul.HTM
http://new.infotin.ro/bd/alcool.html
http://arpsy.go.ro/articole.htm
http://www.niaaa.nih.gov
BIBLIOGRAFIE
Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiția Dobranici, Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Trei, Bucuresti, 2011
Dan Prelipceanu, Psihiatrie clinica, Editura Medicala, Bucuresti, 2013
*** DSM – IV Editat de Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București,2000
*** Ce trebuie sa stim despre alcoolism, Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale, Institutul de Igiena si Protectia Muncii, Bucuresti, 1963
Beliș, V., Riscurile consumului de alcool, Editura Medicală, București, 1981
Bocancea, C., Neamțu, G., Asistență socială. Elemente de teorie și strategii de mediere, Editura A92, Iași, 1996
Cornuțiu, G., Patologia alcoolică psihiatrică, Editura Eminescu, Oradea, 1994
Constantinescu, D., Incursiuni în problematica alcoolismului, Editura Tehnică, București, 2001
Dindelegan C., Scheme cognitive in depresie si alcoolism, Editura SPER, Bucuresti, 2012
Dindelegan C. , Incursiune in psihopatologie si psihologie clinica, Editura SPER, Bucuresti, 2012
Doina Constantinescu, Incursiuni în problematica alcoolismului, Editura Tehnica, Bucuresti, 2001
Dr. Arcadie Percek, Adevărul despre alcool, Editura Medicală, București, 1989
Elisabeta Naum, M. Selaru, P. Boisteanu, Tulburari ale energeticii celulare în alcoolism, Editura ALFA, Iași,, 2000
Elisabeta Naum, Petru Boișteanu, Drama Biologică a Alcoolismului , Editura Dosoftei, Iași, 2001
Eberhard Rieth, Alcoolismul, o boală? : O introducere în problemele dependenței de alcool pentru cei afectați, familiile lor și cei care le acordă asistență, Editura Hora, Sibiu, 1999
Ferreol, G., Adolescența și conduitele toxicomane, Revista Psihologia nr.5/1997
George Ionescu , Tulburările personalității , Editura Asklepios, București 1997
Hans Klein, Dependența de alcool : Consilierea familiei, Editura Hora, Sibiu, 1999
Holdevici, I., Gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală, Editura Științifică și Tehnică, București, 1999
Jorge Negreiros, Psychological drug research, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2006
Marc Valleur & Jean-Claude Matysiak, Les pathologies de l'excès, Nemira, Bucuresti, 2008
Mitrofan I., Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și aplicative, Editura SPER, București, 2008
Marius Pieleanu, Devianta sociala si consumul de alcool în România anilor '90, Universitatea din Bucuresti, 1998
Pantelimon, G., Fenomene și procese psihosociale, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1989
Petru Boisteanu, Alcoolism si comportament, Editura Moldova, Iași, 1995
Peța, R., Toți suntem dependenți de ceva, Revista Psihologia nr.1/1999
Ruxandra Rascanu, Alcool si droguri : (abordare psihosociala) : "virtuti" si capcane pentru tineri, Editura Universitatii din Bucuresti, 2004
Ralf Schneider, Alcoolul și medicamentele, droguri?: Informații despre dependența de alcool și medicamente pentru cei afectați, cei din preajma lor și toți cei interesați, Editura Hora, Sibiu, 1999
Schneider, R., Lux, I., Alcoolul și medicamentele – drogurile?, Editura Hora, Sibiu, 1999
Vraști, R., Alcoolismul, Editura Timpolis, Timișoara,2001
http://medtour.port5.com/toti/alcool.htm
http://www.itcnet.ro/aa/preambul.HTM
http://new.infotin.ro/bd/alcool.html
http://arpsy.go.ro/articole.htm
http://www.niaaa.nih.gov
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Alcoolismul Cronic Un Carusel al Violentei (ID: 164606)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.