Actul Suicidar In Randul Minorilor Un Fenomen Nou In Societatea Romaneasca
INTRODUCERE
Pentru oricare dintre noi, atât viața cât și moartea sunt drepturi indezirabile ale ființei umane.
Motivația de a trăi cat și de a muri este determinată de starea psihică și socială a individului. Însă pentru un copil acest fapt nu poate fi definit. Cazurile de suicid în randul minorilor semnalate de mass-media nu numai că m-au impresionat, dar m-au determinat să descopăr un sens al acestor actiuni, ce factori stau la baza lor, care sunt motivele care au dus la acest deznodămant nefericit. Ce măsuri se impun și dacă ele au fost luate de factorii de decizie.
Când vorbești despre un copil, toată lumea se gândește la o vreme a copilăriei fericite, un timp al siguranței și al dragostei oferite de către părinți, o etapă a dezvoltării fizice și psihice. Însă, din păcate, nu pentru toți copii este valabil acest lucru. Inabilitățile de comunicare,i ignoranța unor părinți și educatori în relațiile cu copilul deseori neadaptate la vârsta și nevoile acestuia, declanșează reale furtuni mentale care îl împing la adoptarea unor reflexe, a unor modele de reacții vizionate în filme și promovate de mass media.
Condamnată de religie, de atitudinea publică și chiar de reglementările legislațiilor contemporane, sinuciderea, pare a fi cel puțin în aparență, o conduită ce implică propria persoană și motivații interioare greu de digerat, concentrandu-se un amalgam de sentimente umane ca: ura, frustrarea, gelozia, pasiunea morbidă, lezarea demnității, violență proiectată împotriva propriului eu.
Prin interventia rapidă și eficientă a reprezentanților instituțiilor statului precum și a echipelor de psihologi, consilierilor școlari la primele semne de tulburare de comportament sau de dispoziție afectivă a copilului, ar fi fost o șansă la viață pentru victimele căzute în brațele deznădejdii, aceștia negăsind un suport la cei care ar fi fost în măsură să-l acorde.
Adolescența aduce cu ea transformări fizice, modificări comportamentale și schimbări ale personalității care îi face pe parinți sa nu-și mai recunoască propriul copil: „nu mai comunică cu noi”, „se consideră urată și își evită vechii prieteni”, „vrea să-și puna capăt zilelor”. Parinții au uitat în toată tevatura care se crează în jurul confortului și al banilor sa-și asculte copiii, sa-i audă și să le vadă fragilitatea care îi aruncă pe unii într-un dans cu moartea din care nu toți ies învingatori.
Biserica consideră sinuciderea un drum fără speranță către Valea Plangerii și îl pedepsește pe cel care se sinucide prin lipsa slujbei de înmormantare, facand din ea o drama a tuturor. Destinul lor depinde și de noi, de cat de mult timp ne facem pentru cei care sunt într-o perioadă grea a vieții lor, fiind mai apropiați, mai puțin egoiști, nefiind niciodată prea tarziu. Ideea ce se desprinde din morala creștină este că în afara cazurilor de martirism, care pentru Biserică nu reprezintă suicid, sinuciderea este un păcat de moarte și este respinsă cu vehemență. A comite o tentativă de suicid înseamnă a te considera egal cu Dumnezeu și totodată, a nesocoti porunca divină.
Spre deosebire de morala creștină ce consideră sinuciderea un păcat, există și morale ce privesc suicidul ca singura salvare a sufletului. Pentru Cioran ceea ce provoacă sentimentul repulsiei de viață este absurdul ei.
Prin documentarea pentru această lucrare am încercat să aflu motivele care îi determină pe copii să abandoneze lupta pentru propria viață, să înceteze să-și mai caute sensul, să se deschidă și să-și recaștige stima de sine.
Capitolul 1
Intrebări, definiții, concepte, principii
Sinuciderea a constitutit dintotdeauna un moment cu semnificație diferită pentru
filosofi, psihologi, sociologi, psihiatri, dar și pentru diversele religii sau pentru oamenii obișnuiți. Unii au acceptat-o ca pe o formă a eliberării omului de povara vieții sau a manifestării spiritului de libertate, iar alții au acuzat și blamat persoana care recurge la un asemenea act extrem.
Albert Camus spunea: „omul care este capabil să privească îin față absurditatea existenței umane, care vede dispărand semnificația vieții înca se confrunta cu problema sinuciderii. Singura problemă filosofică serioasă este sinuciderea.”
Într-o societate în continuă transformare mobilizarea forțelor pentru a se adapta la aceste schimbări, părinții în general nu reușesc să găsească soluțiile adaptabile pentru a asigura un climat și mediu de dezvoltare pentru copii lor. (Valentina Prițcan, 2008)
La nivel național societatea românească se confruntă cu un număr foarte mare de cazuri în care unul din părinți sau chiar amândoi sunt plecați în străinătate cu speranța că prin acest mijloc pot asigura un viitor mai bun copiilor, însă din păcate aceștia se gândesc la viitor, când ar trebui să se gândească la prezent, când copii simt cel mai mult lipsa părinților.
„Printre efectele negative al migrației pentru munca asupra copiilor rămași acasă se numără prezența simptomele de deprimare, diminuare a controlului asupra copiilor și implicit apariția unor comportamente devinate, priviarea de afecțiune parentală, rezultate școlare slabe!”
În mod normal, pe întregul parcurs al dezvoltării psiho-sociale, copilul necesită întreaga afecțiune dinamică și rațională care să corespundă nevoilor lui de maturizare psiho-afectivă și de relaționare cu cei din jur. Cadrul familial asigură copilului primele tipuri de relații sociale, au experiențe și exigențe specifice, reprezentând factorul primordial al socializării morale și integrării sociale.
Voinea (1993) constată că „în anii 90 statisticile de atunci arătau că în spitalele capitalei au fost internați un număr de 200 de minori care au încercat să se sinucidă , însă în ultimii numărul acestora a crescut de peste 10 ori.
Aceste cifre arată situația alarmantă despre consecințele mediului poluant moral în care cresc mulți dintre copii din ziua de azi, despre probleme nerezolvate ale acestora cât și despre greșelile de educație.”
Inabilitățile și ignoranța unor părinți și educatori în relațiile cu copilul deseori neadaptate la vârsta și nevoile acestuia, declanșează reale furtuni mentale care îl împing la adoptarea unor reflexe, a unor modele de reacții vizionate în filme și promovate de mass media.
„Sunt multe situații, care arată că famila, școala, mediul social își dovedesc adesea incapacitatea de a oferi copiilor condițiile necesare asigurări sănătății lor mentale și morale”
Numeroase probleme educative și tulburări în dezvoltarea psihică sunt întâlnite în familiile dezorganizate, deoarece aceste familii, membrii sunt supuși observației copilului în toate momentele și împrejurările vieții, conflictele dintre părinți îl determină pe copil să suporte o anumită nervozitate, să trăiască într-un climat tensionat,care duce la creșterea reacțiilor de prudență și apărare fățișă ori la dezvoltarea unui caracter închis.
„Educația poate fi considerată ca unul dintre cei mai complecși factori care exercită influența formativă asupra dezvoltării psihice a copilului și adolescentului”
Factori de risc interni precum depresia, antecedentele din familie pot împinge un copil să-și ia viața Factori externi precum respingerea de către semeni, marginalizarea și excluderea socială pot avea un rol în determinarea acestui gest.
„Prin procesul educativ o parte din caracteristicile mentalității generale despre lume și viață devin condiție internă, datorită faptului că se transformă în conștiință individuală devenind convingeri. În contextul acestui proces se formează atitudini care și ele dobândesc un caracteri spontan fiind legate de concepția morală și de convingerile constituite ca forme de reacții etice individuale.
Totodată are loc ierarhizarea valorilor morale consacrate de conștiința umană. Factorul social, relațiile sociale au o deosebită importanță, sunt factori centrali, catalizatori ai concepției morale.
„Stresul sau mai bine spus distresul generat de dorința de a se integra, de a face parte din comunitate, presiunea constanta pentru a deveni un copil mai bun, influențează în mod negativ dezvoltarea adolescenților (Schiopu, 1967)”.
Cel mai des invocate motive sunt următoarele:
Influențe hormonale;
Boli mentale
Conflicte psihice
Imoralitate
10 Septembrie a fost declarata ziua mondiala de prevenire a suicidului.
Conform OMS, „cauzele principale ale acestui fenomen sunt: depresia, dezordinea și confuzia bilaterală, abuzul de droguri și alcool, schizofrenia, antecedentele familale, contextul socio-economic și educational, sănătatea șubredă, sărăcia. Suicidul în rândul tinerilor este cauzat de „factori familiali (abuzuri în familie, divorțul părinților, etc); performanțele școlare (notele proaste); stresori sociali (lipsa abilităților de comunicare, de exprimare emoțională) și factori individuali ( emoționali, cognitivi, comportamentali, de sănătate)” .
Comportamentul suicidar clasifica suicidul ca fiind realizat, si avand drept consecinta moartea individului si nerealizat, ramanand la titulatura de tentativa de suicid. Pentru a sublinia diferenta dintre suicid si tentativa de suicid, Norman Kreitman a propus termenul de parasuicid pe care l-a definit ca fiind orice act nefatal in care subiectul isi provoaca o leziune sau isi administreaza in exces o substanta, situatie ce i-ar putea periclita mai mult sau mai putin existenta. Astazi termenul de parasuicid este inlocuit in literatura de specialitate cu termenul de deliberate-self harm.
Din punct de vedere psihologic, conform dicționarului La Rousse, suicidul se clasifică în:
suicidal psihotic: are la bază stările depresive severe
suicidal la persoanele cu tulburări de personalitate: un loc important îl ocupa tulburările borderline și de tip antisocial
suicidal la persoanele dependente de alcool sau alte substanțe psihoactive
suicidal din tulburarile nevrotice: mai ales cele în comorbiditate cu depresia
In funțtie de criteriile psihopatologice putem identifica:
sinuciderea maniacă- se datorează halucinațiilor sau conceptelor delirante (bolnavul se omoară pentru a scapa de o rușine imaginară sau de un pericol, sau pentru că a auzit o voce misterioasă);
sinuciderea obsesivă- este cauzată de ideea fixa a morții, care domină spiritul bolnavului fară un motiv real;
sinuciderea impulsivă sau automată- rezultă dintr-un impuls automat și irezistibil;
sinuciderea egoistă- se datoreaza slabei intagrări a individului în societate, distanța față de regulile și valorile grupului, lipsa unui sprijin afectiv și al comunicării;
sinuciderea altruistă- se datorează excesului de integrare socială, cu un sentiment violent la bază si survine in urma credinței într-o religie;
sinuciderea anomică- se produce cand relația dintre individ și societate este des perturbată.
Sinuciderea este, conform dicționarului de psihiatrie La Rousse, fie un act rațional, executat în funcție de considerente morale, sociale, religioase, filosofice sau personale, fie un act patologic, care in cazul acesta survine evoluției a diverse afecțiuni mentale
(depresie, delir cronic, demență, confuzie) sau al unei crize existențiale acute, sub forma unui raptus anxios autoagresiv, raptus foarte diferit de sinuciderea premeditată a unor melancolici sau deliranți.
Acest act poate avea trei funcții diferite. Sau este vorba de evitarea, de fuga de o situație inacceptabilă sau foarte dureroasă (sinuciderea unor persoane bolnave de cancer de exemplu) sau este o veritabilă conduită autoagresivă, prin întoarcerea împotriva propriei pesoane a unei agresivități intense (cazul depresiei melancolice); sau este un apel de ajutor, un fel de mesaj disperat adresat unui anturaj considerat prea indiferent sau ostil. În cel din urmă caz, și cel mai frecvent, este vorba uneori doar de o tentativă de sinucidere, mai mult sau mai puțin spectaculară, care se însoțește de un apel la semen, pentru ca el să intervină. Dar dacă această intervenție se lasă așteptată sau dacă mesajul nu a fost transmis, tentativa se realizează ca urmare a fapact patologic, care in cazul acesta survine evoluției a diverse afecțiuni mentale
(depresie, delir cronic, demență, confuzie) sau al unei crize existențiale acute, sub forma unui raptus anxios autoagresiv, raptus foarte diferit de sinuciderea premeditată a unor melancolici sau deliranți.
Acest act poate avea trei funcții diferite. Sau este vorba de evitarea, de fuga de o situație inacceptabilă sau foarte dureroasă (sinuciderea unor persoane bolnave de cancer de exemplu) sau este o veritabilă conduită autoagresivă, prin întoarcerea împotriva propriei pesoane a unei agresivități intense (cazul depresiei melancolice); sau este un apel de ajutor, un fel de mesaj disperat adresat unui anturaj considerat prea indiferent sau ostil. În cel din urmă caz, și cel mai frecvent, este vorba uneori doar de o tentativă de sinucidere, mai mult sau mai puțin spectaculară, care se însoțește de un apel la semen, pentru ca el să intervină. Dar dacă această intervenție se lasă așteptată sau dacă mesajul nu a fost transmis, tentativa se realizează ca urmare a faptului că ajutoarele nu au sosit la timp, ca în numeroasele cazuri de intoxicație cu medicamente în care Salvarea ajunge prea tarziu.
Determinarea fenomenului în rândul minorilor
Sinuciderea este actul de conduită intențională, voluntar-deliberată, avand la bază două motivații: o motivație exogenă (socială sau psiho-socială) și o motivație endogenă (psihologică, specifică fiecarui individ in parte).
Tentativele de suicid sunt uneori deghizate în accidente, nefiind recunoscute ca atare, și implicit, nefiind urmate de tratament psihiatric sau psihologic, și mă refer aici la cazul venelor tăiate superficial sau al înghițirii de comprimate în cantitate mică. Așadar, care este numarul real de tentative de suicid?
„Semne ale sinuciderii considerate a fi luate în serios:
O tentativa precedentă;
Implicarea repetată în activități periculoase;
Respingerea violenta a aprecierilor;
Atitudinea posacă;
Schimbări drastice de comportament;
Dezechilibre alimentare;
Izolarea familie și prieteni.” (Dumitrașcu, 2010)
Frica de părinți și lipsa comunicării, reprimarea sentimentelor și comportamentelor reprezintă un model tipic tradițional al poporului român, ce trebuie regândit , pentru ca cel mic să deprindă sentimentul că poate spune orice, fără a avea teamă de repercursiune imediată.
Dezvoltarea echilibrată a personalității copiilor (anxietatea de separare și grijile pentru ce li s-ar putea întâmpla lor sau familiilor ar fi mai puțin devastatoare dacă minorii se vor afla în îngrijirea unui adult responsabil)
„ Atât familia cât și școala urmăresc formarea capacității tinerilor de a discerne între bine și rău, între frumos și urât, astfel spus de a raporta comportamentul propriu la scara de valori caracteristică unei societăți normale”
Durkheim (2005), concluzionează că „familia cu cât este mai puternic constituită reprezintă un puternic protector împotriva sinuciderii, sinuciderea aparând în cazuri excepționale la copil, diminunându-se în rândul persoanelor vârstnice!”
Durkheim menționează că „analiza fenomenului sinuciderii din punct de vedere raportat la bărbați, femei, celibatari, căsătoriți, văduvi, din punct de vedere religios și economic și mai puțin în rândul tinerilor sau copiilor considerându-l un fenomen izolat.Individul se izolează pentru că legăturile lui cu celelalte ființe au slăbit ori au fost complet rupte, pentru că societatea în punctele lui de contact cu ea nu mai este atât de puternic integrată, vidul ce separă conștiințele și le înstrăinează unele față de altele nemaiavând tocmai din deteriorarea structurii sociale.”
Suicidul îndeplinește trei funcții diferite:
Forma de evitare, de fugă dintr-o situație trăită ca fiind dureroasă, de nesuportat;
Ca o formă de răspuns autoagresiv, o pedeapsă aplicată propriei persoane, prin trăirea unui puternic sentiment de culpabilitate de vinovăție, de neiertat
Și un act de învinovățire a celorlalți de pedepsire aplicată celor din jur, care sunt învinovățiți pentru că nu i-au acordat suportul și interesul așteptat de cel în cauză ( Dumitrașcu, 2010, 197),
Gestul adus la extrem este justificat ca pedeapsă asupra familiei și societății.
„Agravarea sinuciderii se datorează nu naturii, intrisece a progresului, ci condițiilor deosebite în care se produce , în zilele noastre despre nimic nu ne dă asigurări că ar fi normale”
„Valul crescând de morți voluntar nu atestă remarcabila creștere a civilizației ci o stare de criză a ei și de perturbare a cărei prelungire poate deveni periculoasă”
Sinuciderea nu este determinată de greutățile vieții omului, mijlocul de a opri progresul ei nu constă în a face lupta mai puțin dură și viața mai ușoară.
„Dacă oamenii se omoră astăzi mai mult ca altădată nu este din pricină că pentru a se menține au nevoie de mai mult efort, nici pentru că nevoile legitime sunt mai puțin satisfăcute ci pentru că ei nu mai știu unde sfârșesc nevoile legitime și nu mai întrevăd sensul eforturilor lor „
Mizeria morală este principala cauză obiectivă a sinuciderii concluzionează Durkheim (2005).
Tentativele de suicid pot apărea la copiii care nu prezintă, aparent, dificultați, cauzele ramanand adesea necunoscute. Se observă însă, o dispoziție depresivă, conduite de dependență (alcool sau alte substanțe), sau comportamente violente, absenteism școlar, manifestări somatice, care asociate cu ideile suicidare, trebuie să implice o mai mare vigilență.
Societatea de Neurologie și Psihiatrie a copilului si adolescentului din Romania a creionat patru tipologii ale adolescentului suicidar.
Tipul 1 are ca situație socio-demografică o familie numeroasă, subiectul este un baiat de 18 ani sau mai mult care nu mai locuiește cu părinții, fara ocupație. Antecendete socio-familiale: prezinta o patologie familială de suicid, boală psihică, alcoolism. Caracteristici peronale:dificultăți școlare și caracteriale, absența diplomei, nivel de inteligență scăzut, maladii grave cu multiple spitalizări, tratament cu medicamente psihotrope, diagnostic psihiatric, plictiseală, consum de alcool. Caracteristici ale tentativei: recidivă, ca modalitate prin medicamente, substanțe toxice, violență. Motive: neprecizate.Raționament: vrea să încerce din nou. Reacția familiei: neprecizată.
Tipul 2 are ca situație socio-demografică o familie în care părinții sunt divorțați, fiind prezenți frați sau surori vitrege. Subiectul are 17-18 ani, nu mai locuiește cu părinții și are un loc de muncă. Antecedente socio-familiale: prezintă o patologie familială de suicid, boală psihică, alcoolism. Educația este precoce si nerealizată de ambii părinți. Caracteristici personale: dificultăți școlare și caracteriale, fără diplomă și cu un nivel intelectual relativ scăzut, sănătate mediocră cu mai multe spitalizări, tratament cu medicamente psihotrope, diagnostic psihiatric, plictisit și consumator de tutun. Caracteristici ale tentativei: este la prima tentativă, a ales o modalitate violentă, și nu prin substanțe toxice, problemele profesionale sau școlare sunt date ca motive, iar teacția familiei este una indiferentă.
Tipul 3 are ca situație socio-demografică o familie puțin numeroasă. Subiectul are între 15 și 18 ani, este elev sau angajat și locuiește cu părinții. Antecedente socio-familiale: patologie familiala cu suicid sau deces în familie, relație bună cu părinții. Caracteristici personale: fără dificultăți școlare și caracteriale, nivel intelectual bun, cu maladii grave dar fără tuburări psihice. Caracteristici ale tentativei: este la prima tentativă, problemele de autonomie sau sentimentale sunt motivele. Ca raționament: este bucuros că a ratat. Reacția familiei este una de comprehensiune.
Tipul 4 are ca situație socio-demografică o familie fără probleme. Subiectul are varsta sub 15 ani, este elev si locuiește cu părinții. Antecedente socio- familiale: absența patologiei familiale, educația este realizată de ambii părinți, relația cu mama este bună, dar neadecvată cu tata. Caracteristici personale: fără maladii grave sau spitalizări, absența tulburărilor psihice, invocarea plictiselii, absența ocupațiilor exterioare. Caracteristici ale tentativei: este la prima tentativă, cu premeditare de cel puțin 2 luni, modalitatea aleasă este fără violență și este pusă în practică cu ajutorul unui medicament. Motive invocate: probleme de autonomie sau cu familia. Raționament: nu se pronunță. Reacția familiei este foarte agresivă.
Caracteristicile comune ale suicidului sunt în opinia psihiatrului G. Ionescu urătoarele:
1. Scopul comun al suicidului este cautarea unei soluții. Suicidul nu este un act întamplător, inutil sau lipsit de scop. Prin el se caută o metodă de rezolvare a unei probleme, dileme sau situații de criză.
2. Țelul comun al suicidului este încetarea conștienței. Sinucigașul dorește rezolvarea problemelor lui, dar iși dorește și stoparea procesului de conștientizare.
3. Stilul comun în suicid este durerea psihologică intolerabilă. Reacția normală este de a evita durerea fizică sau psihologică.
4. Stresorul comun in sinucidere este reprezentat de nevoile psihologice frustrate, fiecare gasindu-și comportamentul suicidar ca fiind foarte logic.
5. Sentimentul comun în suicide este cel de neajutorare- disperare.
6. Atitudinea interioară este ambivalentă, persoana iși dorește să se sinucidă, să se distrugă, dar și să fie găsită și salvată.
7. Statusul cognitiv comun în suicid este constricția care duce la o gandire de tipul totul sau nimic.
8. Acțiunea comună în suicid este evadarea, părăsirea conștientă și intenționată a unei situații stresante.
9. Actul interpersonal comun este comunicarea intenției prin mesaje inconștiente adresate anturajului.
10. Aspectul comun de consecvență în suicid este reprezentat de tiparele de reacție habituale ale individului, trăsături ce se pot identifica încă din prima parte a copilăriei.
1.3. Analiza factorilor determinanți
Politica socială în general și politicile familiei în special cu rol important în diminuarea contradicțiilor care apar între dezvoltarea economică și socială generală și evoluția familiei.
Schimbările care au avut loc nu numai la nivelul familiei ei și la nivelul atitudinilor față de copii, rolul copiilor în cadrul familiei și relațiile dintre părinți și copii.
Situația serviciilor sociale pentru familie prezintă diferențieri sensibile de la o societate la alta.
Educația preșcolară este considerată ca o investiție în capital uman de mare importanță atât prin efectele sale directe asupra socializării și formării copiilor, cât și prin efectele sale asupra formării copiilor, cât și prin efectele sale asupra posibilităților de ocupare și de promovare socială a mamelor. Preluarea unor atribuții familiale de către serviciile sociale specializate și realizare acestor atribuții la un nivel calitativ superior pot constitui un factor important de crește a calității vieții familiei”
„Mobilitatea educațională, profesională și teritorială a tinerilor este unul din factorii principali de remodelare a relațiilor familiale”
„Evenimentele pe care le trăiește familia pot consolida sau pot slăbi solidaritatea familiei.
Datorită amplorii procesului de migrației și de urbanizare controlul social local asupra
comportamentelor familaie este redus
Un factor de disoluție a solidarității și care generează conflicte este separarea teritorială a locurilor de muncă: unul dintre soți sau ambii lucrează în altă localitate decât cea în care domicializează” (Mihailescu, 1999, 111)
Exercitarea rolurilor parentale în cazul în care:
Părintele este singurul, unicul sau principalul responsabil de întreținere și educația copilului;
Parintele trăiește separat de copil
Adultul devine părinte al unui copil care a fost adoptat deci are părinți naturali (Lazar, 2005)
Procesul de socializare este considerat o latura complementară a acțiunii educative.
A fi părinte înseamnă a asigura un rol de intermediar între societate și copil, iar
complementar a fi copil înseamnă a primi, a primi mesajul pe care îl transmit părinții în funcție de abilitățile fiecăruia. De aceea sprijinul specialiștilor în acest domeniu este necesar tocmai pentru ca educația, integrarea socială a copilului să se realizeze la parametrii optimi.
Rolul specialistului în domeniu poate determina:
-redarea familiei a rolului educațional, evaluarea corectă a responsabilităților părintești
– întărirea coresponsabilității școlii în cazul unei situații de risc în familie
-formarea societății civile, specialiști în domeniu în spiritul educației civice, democratice, al toleranței
-întărirea valorilor familei în special cele legate de triada tata-mama-copil.
-revenirea la autoritatea părintească (Lazăr, Gheorghița, 2005).
În anul 2008 studiul realizat de UNICEF și Asociația Alternative Sociale realizează
pentru prima dată o imagine asupra dimensiunilor fenomenului. Concluziile adoptate au fost următoarele:
Vârsta persoanelor care pleacă la muncă în străinătate este cuprinsă între 25-45 ani;
Problemele financiare reprezintă principalul motiv al migrării;
Femeile sunt cele care pleacă de la premisa că își găsesc un loc de muncă mai usor;
Odată cu plecarea părinților copii pot dezvolta probleme legate de performanțele școlare și de frecventarea participării la cursuri;
Plecarea părinților determina schimbare/redistribuirea rolurilor în familie, crescând numărul de responsabilități la copii.
Într-o societate în continuă transformare mobilizarea forțelor pentru a se adapta la
aceste schimbări, părinții în general nu reușesc să găsească soluțiile adaptabile pentru a asigura un climat și mediu de dezvoltare pentru copii lor.
Mihăilescu (1999) este de părere că „familia este tot mai condiționată de schimbările
economice și sociale și la rândul ei influențează tot mai mult dinamismul social global”
Factorii sociali care pot influența atitudinea suicidară sunt: familia, profesia, stresul, influența religiei, mass-media. Copiii proveniți din familii descompuse (divorț, deces, concubinaj) au un risc crescut in a avea o tentativă de suicid. In ceea ce privește profesia, un risc crescut îl au persoanele din clasa medie si inalta. Studiile au arătat ca persoanele care au sau au avut o situație materială buna sunt mai predispuse la suicid. Simpla afiliere la o religie, de asemenea nu este suficienta, iar mass-media, prin reportajele care au ca temă suicidul și metodele de suicid cresc numarul tentativelor.
Trăsătura de caracter cea mai frecvent întalnită la copiii cu risc suicidar este impulsivitatea. Diferențierea precoce a acestor copii fața de alții de aceeași varstă, prin lipsa de control a impulsurilor a fost interpretată ca un marker biologic. Ca și trăsătură de personalitate la copiii cu risc suicidar se regăsește frecvent sentimentul de inferioritate sau se face simțită prezența sindromului de copil nedorit, iar în viziunea lor, propria moarte nu va fi oservată de nimeni, ba mai mult, ei nu vor mai fi o povară pe umerii părinților.
Carlson și Orbach (1994) au găsit la copiii între 8 și 10 ani spitalizați pentru tentative de suicid concepții greșite despre moarte. Pentru ei, moartea putea fi o punte către o existență mai plăcută, sinuciderea apărand ca un act lipsit de primejdii sau durere. Copiii sub 7 ani au o concepție imatură și egocentrică asupra morții, dar după 12 ani majoritatea înțeleg că moartea este universală și ireversibilă.
Bolile psihice ocupă și ele un loc important, preponderența avand-o tulburările afective (depresii, nevroze, schizofrenii). Esquirol si Kraepelin au observat o sezonalitate a suicidurilor datorate în mare masură luminii naturale care produce modificări fiziologice la nivelul ochiului.
Maxima luminozitate crește secreția de melatonină, antreand mecanisme neuro-endocrine de creștere a impulsivității si în general a tulburărilor de control specifice comportamentului suicidar.
Un alt factor predispozant către suicid este reprezentat de tentativele anterioare, fiind cunoscut faptul că jumătate dintre cei care s-au sinucis au mai avut încercări anterioare de a-și lua viața. Mulți dintre supraviețuitorii tentativelor de suicid, mor prin suicid in cursul anului urmator, avand un risc de 100 de ori mai mare decat restul populației.
Locul de munca este un alt factor, observandu-se că muncitorii necalificați și șomerii au un risc cresut comparativ cu cei independenți și calificați.
Impulsivitatea persoanei crește și ea riscul de a acționa, iar impulsivitatea, abuzul de alcool sau alte substanțe frecvente în randul tinerilor pot fi fatale.
O rudă de gradul I care s-a sinucis crește cu pană la 6 ori probabilitatea unei persoane de a se sinucide. Persoanele necăsătorite se sinucid mai des decat cele căsătorite. Riscu crește in cazul celor singuri, care au pierdut o persoană dragă sau au avut o relație care s-a terminat.
Toți acești factori îi determină pe unii oameni să nu vadă ieșirea dintr-o situație grea si să incerce să se sinucidă prin: taierea vaselor de sange, electrocutare, precipitarea prin saltul în gol, împușcarea cu diverse arme de foc, înecarea, aruncarea în fața unui vehicul (masina, tren, metrou), autoincendierea, ingerarea de substanțe.
E. Durkheim constata în cercetările sale că, numărul sinuciderilor crește în funcție de slăbirea legăturilor sociale și de izolarea socială. Solitudinea rămane unul dintre cei mai importanți factori și se asociază cu un sentiment de respingere, mai ales la fete. Acest act de disperare se realizează adesea în cadrul comportaentului toxicomanic, supradoza finală încheiand traiectoria suicidară progresivă. La copil și adolescent, adesea despărțirile de mediul familial, primele rupturi sentimentale sunt cele care provoacă sinuciderea, sau mai des, tentativa de sinucidere.
Dacă unele cazuri țin de o patologie psihiatrică evidentă (stare demențială sau melancolie), de cele mai multe ori este vorba despre consecința unei crize existențiale, de expresia unei stări nevrotice ale cărei mecanisme de apărare sunt depășite, sau de o stare depresivă reacțională, care survine în decursul unui eveniment dureros, al cărui impact afectiv este intensificat de deficitul potențialului intelectual și organic al tanărului, ca și de condițiile deficitare ale vieții sociale.
Sinuciderea colectivă are de asemenea o anumită frecvență, îndragostiți ca Romeo și Julieta hotărăsc să se omoare împreună. Poate exista un pact între cele două persoane care se hotărăsc să moară împreună.
Capitolul 2. Familia și societatea
2.1. Evaluarea impactului asupra familiei și societății civile
Noțiunea de societate civilă descrie o formă de asociere, apolitică,organizată pe principiul voluntariatului, independentă de autoritățile de stat. Societățile civile sunt organizații ca: organizațiile nonguvernamentale (ONG), comunitare, filantropice, ecologiste, religioase. În Romania se pare că societatea civilă trece printr-o perioadă de schimbare, și nu puține sunt ONG-urile criticate pentru proiecte care înghit bani și nu au rezultate. Cu toate astea sunt foarte mulți cei care donează cei 2% din venit unei astfel de organizații. Dar cate campanii am vazut ca au ca temă prevenția suicidului în randul tinerilor? In anul 2010, Primaria Municipiului București a înființat Centrul de prevenire a tentativelor de suicid la copii și adolescenți, punand la dispoziția familiilor care se confruntă cu astfel de situații și un numar verde, cu apel gratuit, la care răspund specialiști în vederea consilierii.
Pentru o dezvoltare armonioasă a personalității, copilul are nevoie, înainte de toate, de o familie care să-i ofere un mediu prielnic. Copiii cu tentative de suicid provin fie din familii hiperprotective și sufocante, fie din familii dezorganizate (divorț, concubinaj, deces). Antecedentele familiale de tentativă de suicid, o tulburare psihiatrică la unul dintre parinți, acte incestuoase sau care nu îl privesc direct pe adolescent reprezintă factori de risc importanți.
Diferite studii au arătat ca familia funcționeaza ca un sistem. Aceste reguli care determină rolurile și relațiile fiecaruia. Accentul este pus pe homeostazie, adică pe necesitatea de a menține stabile structura și dinamica familială. Felul în care sunt distribuie rolurile în sanul unei familii va avea consecințe asupra fiecșruia dintre membrii. În anumite familii decesul mamei face ca fiica să ocupe locul lăsat vacant, iar tatal îndoliat și inconsolabil, chiar dacă în mod cast, își va regăsi soția în comportamentul fiicei și va susține implicit această poziționare inconștientă. Tentativa de suicid este un act care produce dezorganizare și un mod inconștient de a ieși dintr-un sistem familial bolnav.
Imaginile din filme sau romane conturează copilului o fantasmă a unei noi vieți care se află dincolo de tentativă de suicid și începe odată cu ea. Dramatizarea din jurul internării la Urgențe, îngrijirile medicale serioase, atenția acordată evenimentului riscă să încurajeze o noua tentativă de suicid. Este vorba despre mitul „întalnirii minunate” de la spital cu o persoana dragă care reapare pentru o vizită.
În cazul în care o tentativă de suicid a avut loc, adolescentul trebuie trimis la un centru de îngrijire din cadrul serviciului de Urgențe, unde va trebui realizată o triplă evaluare: corporală, psihologică și socială. Sprijinul psihologic trebuie acordat în cel mai scurt timp posibil, de îndată ce starea psihică o permite. Această primă întalnire le va pregăti pe celelalte. Psihiatrul va căuta scopul actului suicidar, antecedentele personale sau familiale de tentative de suicid, factorii declanșatori. Va evalua starea de sănătate mentală, tratamentele anterioare, un eventual consum de alcool sau alte substanțe și va manifesta interes pentru modul de viață școlară și relațională ale copilului. Tot acesta va avea în vedere istoria pacientului, cautand mai ales o eventuală ruptură sentimentală, o sarcină, o fugă de acasă sau un abuz sexual.
Noțiunea de intenționalitate face diferența dintre o tentativă de suicid sub primul impuls și un act premeditat. Arron Beck a definit o scală de intenționalitate suicidară, printre circumstanțe putand fi enumerate: izolarea, planificarea tentativei de suicid, precauțiile pentru a nu fi descoperit, disimularea tentative de suicid persoanelor prezente, actele realizate in semn de adio, care prevestesc moartea, pregatirea tentative de suicid, comunicarea verbala a intentiei suicidare sau intentia scrisa. Fiecare dintre acești itemi este un factor de gravitate.
Accesul la informația oferită de mass-media, cu toate tentațiile starnite de modelele socio- culturale și materialele vehiculate, crează disonanțe în structura motivațională a familiei, dand naștere unor modele disproporționate față de resursele reale ale copilului. În condițiile unui trai precar permanent, se declanșează comportamente ce au la bază mecanisme de apărare și compensare a frustrărilor, oboselii, descurajării și neliniștii existențiale. Apelul la falsele remedii este cel mai obișnuit și dintre acestea alcoolul, consumul de substanțe și nu în ultimul rand, tentative de suicid.
Comportamentul familial este primul care se degradează, urmat îndeaproape de cel social și professional. Limitele între generații, atribuirea și executarea sarcinilor de rol, climatul afectiv și educațional sunt profund compromise. Familia devine astfel scena unui război psihologic interminabil, din care nu lipsesc violențele fizice și verbale, abuzurile de fizice, de alcool sau substanțe.
Atitudinea numită în psihologie adulto-centrism, este prima și cea mai gravă greșală în educația copilului. El nu are decat o singură șansă: să devină ca oamenii mari. Tentația conformismului vine din nevoia copilului de securitate, chiar dacă ea ascunde adevărul. Dragostea părinților este întotdeauna posesivă, în loc să fie eliberatoare și detașată. Părintele este adesea modificat comportamental de relația cu propriul copil: este sedus, respins, dorește să îl comande, să îl dreseze, dar întotdeauna cu o dragoste derivată din propriul narcisism, pentru că el este, așa cum spune Freud prin complexul lui Oedip, trup din trupul nostru.
Maturizarea fiziologică rapidă, apariția semnelor pregnant ale sexualității, experimentarea primelor relații sunt însoțite de o creionare a imaginii de sine. Refuzul părinților de a accepta creșterea și independența copiilor, violarea intimității copiilor, teama ascunsă și neîncrederea duc în final la o dezvoltare a copilului dezechilibrată, copilului fiindu-i de foarte multe ori, reproșate toate sacrificiile făcute de părinți.
Componenta socială în procesul adaptării, este în mare parte definită și de relațiile adolescentului în cadrul școlii. Francoise Dolto propune termenul de ”școală digestivă”, în care elevul bun este cel care accept faptul că adultul i-a tăiat rădcinile și îl forțează să îl imite. Acest lucru este, se pare, pe placul societății care se teme de schimbare. În felul acesta, elevii buni nu au nimic de spus, totul pare în ordine in interiorul lor, dezvoltand un comportament nevrotic.
În 1963, Albert Bandura realiza o serie de experimente prin care arăta că un copil nu trebuie să fie recompensat sau pedepsit în mod explicit pentru a învăța noi atitudini sau comportamente din programele de televiziune, ci poate să facă acest lucru pur și simplu, observand diferite modele simbolice.
Cercetătorii din domeniul mass-media au studiat modul în care televiziunea influențează concepția și comportamentul telespectatorului în ceea ce privește: relațiile dintre sexe, relațiile dintre generații, relațiile familial, problemele de sănătate, știința, performanța educațională, politica și religia. Astfel, copiii care trăiesc în cartiere, familii, colectivități cu un nivel crescut de infracționalitate, sunt mai preocupate de violență ca răspuns la un mediu violent.
2.2. Rolul și implicarea familiei în prevenirea actelor suicidare în urma intervenției asistentului social
În ultimul timp tot mai mulți parinți care au copii mici preferă să pună cariera pe primul plan, în detrimentul creșterii armonioase a copilului. Specialiștii avertizează că lipsa mamei în primii ani de viață are efecte grave pe termen lung asupra copilului, care se simte neglijat și nebăgat în seamă. Tot specialișii sunt îngrijorați și de faptul că din ce în ce mai multe mame aleg să se întoarcă la locul de muncă la scurt timp după nașterea copilului.
Teoria spune că este bine să fii prieten cu copilul tău, un aliat care să îi aducă un sprijin permanent, dar și ghid în viață. Trecand peste comunicarea îngreunată de diferența de varstă și autoritate, lipsa de comunicare poate duce la drame. Dacă nu arăți deschidere și atenție copilului tău, acesta ar putea căuta înțelegere și acceptare în grupuri care nu au întotdeauna o influență pozitivă asupra comportamentului lui. Pentru o creștere echilibrată a copilului părintele ar trebui să aloce cam 15-20 de minute pe zi în care să stea de vorbă, să stabilească de comun acord reguli și sancțiuni, să discute despre eventualele probleme cu care se confruntă, să planifice și să participe la activități alături de ceilalți membrii ai familiei.
O tentativă de suicid nu este niciodată un comportament lipsit de importanță, leziunile neapărand imediat și nu se rezumă doar la cele fizice. Suferința psihologică plasată sub tentativa de suicid poate conduce la o recidivă, o treime din adolescenți recurgand la o astfel de soluție de doua ori în cursul aceluiași an.
Nu există rețete minune care să prevină riscul suicidar în randul adolescenților, dar de cele mai multe ori parinții sunt martorii unor discuții care au legatură cu anumite idei suicidare. Expresii de genul „m-am saturat de viața asta” nu este doar un simplu comentariu cu anumite idei suicidare, putand fi începutul unor profunde stări de discomfort psihic. Pe de altă parte, nici hiperprotecția însoțită de acte dramatice nu este o soluție. Dacă la ideile suicidare părintele reacționeaza într-un mod panicos, copilul se sperie și nu mai comunică, se culpabilizează ăi își întărește imaginea negativă pe care o are despre propria persoană, avand grijă să nu-și exprime prea mult propria suferință dacă aceasta îl afectează pe unul sau chiar pe ambii parinți.
Chiar dacă sunt făcute într-un mod de furie absolută, ideile despre suicid trebuie luate în seama, chiar dacă sunt enunțate doar pentru a fi folosite ca mijloc de șantaj sau de provocare. Am vazut mame care se lamentează („ce am facut Doamne ca să merit o asemenea soartă”), egoiste, cu atitudine de autocompatimire, care nu fac altceva decat să arunce copilul într-o izolare și mai mare.
Un parinte îi poate aminti copilului său că moartea este un drum fără întoarcere care și așa vine mult prea repede, discuție ce poate prilejui și o propunere adresată copilului de a consulta un psiholog. Amenințările cu suicidul repetate sau asociate cu alte semne (acuze somatice, conduită de dependență, comportament violent, tristețe, insomnie, pierdere în greutate, scăderea randamentului școlar) impun consultarea unui specialist. Actele suicidare sunt adesea facilitate de consumul de alcool, mai ales în randul băieților, iar prevenirea și combaterea lor înseamna o intervenție la nivelul acestei conduite active.
Pe termen scurt, parinții și personalul medical trebuie să manifeste vigilență pentru că riscul recidivei este foarte mare. Printre cei care au mai mult de un antecedent, 80% din ei se gandesc frecvent la suicid.
G. Caplan definește situația de criză ca fiind legată de o perturbare situațională acută, care zdruncină o stare de echilibru, iar resursele necesare fie nu există, fie nu au fost încă identificate. Tot același autor propune trei faze ale crizei:
1. Faza inițială în care are loc o creștere a tensiunii, ca acțiune a factorului stresant, iar individul încearcă să rezolve situația pe baza vechilor scheme de rezolvare a problemelor.
2. Faza de mijloc se instalează în momentul în care această încercare se dovedește ineficientă, si duce la o exacerbare a stării de tensiune.
3. Faza finală în care fie problema este rezolvată, fie individul în efortul de a scăpa de acea problemă, o redefinește sau, dimpotrivă se distanțează de ea.
În urma intervenției asistentului social toată povara recuperării copilului stă pe umerii familiei, iar regăsirea echilibrului întregii familii stă în mainile tututror membrilor. Intervențiile care pot ajuta persoana suicidară sunt:
abordarea directa a suicidului si incercarea comunicarii cu aceasta;
încurajarea exprimării tuturor sentimentelor latente;
tratarea copilului ca pe un adult și a problemelor lui ca fiind foarte importante;
încurajarea în vederea adresarii unui specialist;
ascultarea activă fără a aduce contraargumente critice;
încurajarea găsirii respectului de sine și a soluțiilor la propriile probleme;
depozitarea a cat mai puține substanțe medicamentoase în casă.
Familia este încurajata să participe la ședințe de terapie și să se implice în acțiunile curative, dar și să-l ajute pe adolescent să-și regăsească și să-și asume rolul in familie. Teoria sistemică se aplica în acest caz, pentru că, dacă un sistem nu funcționeaza bine (copilul), nici celelalte sisteme nu vor funcționa (membrii familiei și relațiile dintre aceștia).
Intervenția în criza a asistentului social are, dupa Roberts, șapte stadii:
stabilirea unei relații între client și asistentul social, bazată pe încredere și respect;
evaluarea crizei și a percepției individului asupra crizei;
identificarea problemelor sau a evenimentelor majore și a metodelor obișnuite care au dat greș.
Robert și Ottens postuleză un model în șapte stadii pentru intervenția în criză:
1. Identificarea precoce a persoanelor în criză: identificarea letalității, periculozitatea față de sine și de alții, evaluarea nevoilor psihologice imediate.
2. Stabilirea contactului cu persoana în criză, fiind foarte importante dialogul empatic, gesturi simple de simpatie, un comportament necritic și întrebări simple.
3. Examinarea dimensiunilor problemei și definirea ei: factori precipitanți, ce a declanșat criza, situații asemănătoare dintrecut, modalități de coping, resurse personale.
4. Managementul sentimentelor și emoțiilor persoanei în criză prin acultarea activă și empatică a discursului pesoanei, lipsa judecăților de valoare.
5. Explorarea capacității de coping, a repertoriului de strategii și tehnici utilizate în trecut în situații similare.
6. Restaurarea schemelor cognitive prin formularea și implementarea unui plan ce are ca scop sprijinirea în formularea unei imagini realiste a ceea ce s-a petrecut, a semnificației evenimentului traumatizant, și conștientizarea propriilor erori și distorsiuni cognitive.
7. Continuarea suportului prin stabilirea unui contact ulterior în vederea furnizării oricărui ajutor.
În mod constant copilul încearcă să învețe de la părinte cum să se descurce în viață. De multe ori copilul imită felul de a se comporta și de a vorbi al părintelui, care este cel mai la îndemană model. Dacă părintele îi arată copilului respect, bunătate, onestitate, prietenie, ospitalitate și oferă complimente des, există mari șanse ca și copilul să facă la fel.
Orice criză suicidară urmează cațiva pași pană la concretizare. Faza de pregătire: izolarea socială a individului, o stare de tensiune agresivă, difuză, nespecifică, ideatie suicidară ca reprezentare mentală a actului suicidar, existența unor lecturi literare, vizionarea unor filme, emisiuni de televiziune, cazuri similare în familie sau anturaj. Faza de ambivalență: oscilarea intre a trece sau nu la acțiune, dispoziție afectiva precară, depresiv, anxioasă, dezvoltarea ideilor de suicid și apoi evitarea lor, găsirea unei motivații prin recurgerea la gestul fatal față de propria persoană și de apropiați. Crza suicidară sau suicidul finalizat prin comiterea efectivă a actului. Etapa post-critică caracterizată printr-o epuizare afectiva și emoțională, sentimente de culpabilitate, de rușine și regret și dorința de a ascunde actul comis, învinuirea salvatorilor, dorința de a repeta și de a muri în final.
Dacă părinții ar putea fi instruiți să identifice un eventual act de suicid încă din faza de pregătire și dacă ar aloca mai mult timp pentru studierea și ascultarea propriului copil, într-o societate perfectă nu ar mai exista drame.
2.3. Actul de suicid în contextul actualului cadru al societății
Suicidul în randul adolescenților este un fenomen tragic și constituie a doua cauză a mortalității tinerilor cu varste cuprinse între 12 și 17 ani, luand în calcul sinuciderile ai caror autori au ajuns la spital și figurează în evidențele medicilor psihiatri. Acest demers- limită este un strigăt disperat de ajutor și explicat de istoria marcată de conflicte a copilului. Pendularea între viața de copil și obligațiile care revin viitorului adult(imaginea propriului corp, relațiile interumane, noile roluri ce vin odată cu varsta) îi cresc anxietatea, neîncrederea în forțele proprii, și incapacitatea de a nu putea găsi soluții.
Care este actualul cadru al societății în ceea ce privește suicidul? Facem noi, societatea civila ceva în sensul diminuării acestui fenomen? Sau este doar înca o tentativă de suicid mediatizată de presă și rămasă fară ecou? Se tot vorbește despre comunicarea eficientă, activă, dar cați parinți își ascultă cu adevărat copilul? Cați sunt aceia care își văd copilul cu aderărat?
Un studiu recent arată ca în Romania se nasc puțini copii și nu pot să nu mă întreb ce facem cu cei pe care îi avem deja? Ar trebui să existe organisme care să înlesnească, prin mediatizare, accesul la programe menite să întărească relația dintre părinte și copil. Psihologul este încă un factor care poate ajuta persoanele aflate într-o situație vulnerabilă să găsească soluții la problemele considerate fără ieșire.
Oare nu este tocmai societatea cea care ne face să ne purtăm ca niște alienați? Nu avem timp să comunicăm, să socializăm în afara calculatorului, să ne relaxăm prin activități în aer liber care ne-ar apropia și ne-ar da prilejiul să ne cunoștem.
Cand este prezentat un caz de suicid in media, de multe ori vecinii spun: ”părea liniștit și fără mari probleme”, dar cat de bine ne știm între noi și mai ales suntem dispuși sa dam o parte din timpul nostru cunoașterii celor din jur?
Vrem ca actualul cadru al societății să se schimbe. Dar acest lucru nu se va întămpla dacă noi inșine nu încercăm să apreciem alte valori. Vrem ca statul sa facă ceva pentru noi, dar noi ce facem cu adevărat pentru el?
Tentative de suicid vor mai exista, unele din nefericire, cu finalizare, dacă nu vom avea parte de o implicare activă a asistentului social prin cunoașterea mediului în care trăiește copilul, psihologului care are parghiile necesare să ajungă la sufletul lui, dirigintelui prin implicarea in activități extrașcolare, colegilor de clasă ai copilului care pot oferi informații prețioase, părinților care pot trage semnalul de alarmă și nu în ultimul rand, celor care au drept legislativ prin crearea de legi care să ajute copilul.
Tragedia băiețelului de 11 ani care s-a sinucis recent este tot un rezultat al societății în care trăim și în care părinții sunt obligați să plece la muncă în străinătate lăsand copilul în grija rudelor. Separarea fortuită de mamă atinge dimensiunea afectivă și emoțională a copilului. Carența afectivă se definește prin absența legăturilor afective dintre mamă și copil, iar legătura puternică dintre mamă și copil este numită de către psihologi atașament.
Dacă mama este plecată timpuriu de langă copil, acesta pierde încrederea în forțele proprii, este mistuit de dorul mamei, simte lipsa supravegherii jocului, simțindu-se insecurizat.
Ca fenomen social, sinuciderea a fost abordată din multiple perspective: cauzele sinuciderii, rolul diferiților factori sociali, psihologici, anotimpul, însă o direcție importantă în fenomenul suicidar o are mass-media și influnța pe care acesta o exercită asupra comportamentelor suicidare. Majoritatea posturilor de televiziune prezintă cazuri în mod obsesiv știri, jurnale și anchete care dau Romaniei un aer general de pesimism, iluzia cș în jurul nostru se petrec numai lucruri rele.
Copiii și adolescenții sunt invadați de informație negativă, de curente precum cel EMO și nu oferă la schimb o alternativă socilă sănătoasă, din care să-și culeagă doza de optimism și de bucurie.
Conform Institutului de Statistică, fetele răman la stadiul de tentativă de suicid, rata cea mai crescută fiind înregistrată în mediul urban, datorită unui control mai puțin strict ca în mediul rural. Psihologul Hanibal Dumitrașcu explica diferența dintre fete care sunt în opinia lui mature, cu picioarele pe mămant, unde suicidul rămane la nivel demonstrativ și băieți care adoptă un comportament tipic masculin, fiind și mai sensibili. Acelasi institut artă că 90% dintre sinuciderile la adolescenți sunt cauzate de instalarea unei boli psihice.
Potrivit estimărilor, Romania se plasează pe locul 27 în Europa. In Romania epdemiologia suicidului se prezintă astfel: zone cu rate crescute de suicid (Harghita, Covasna, Sălaj, Constanța), zone cu rate scăzute de suicid (Sibiu, Bistrița, Argeș,Olt), iar ca date generale sunt circa 14 cazuri la 100.000 de locuitori.
Asociația Romană de Prevenție a Suicidului relevă faptul că 33% dintre elevi își iau informații despre suicid din mass-media și de aceea ar trebui ca presa romanească să țină cont de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și să evite detaliile despre metodele de suicid. Cel mai elocvent caz a fost cel al Mădălinei Manole care s-a sinucis cu furadan, fiind înregistrate la scurt timp trei cazuri din Ilfov și București, avand aceeași substanță ingerată.
Anul trecut, pe data de 10 septembrie, Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului, Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Spitalul Obregia, a organizat evenimentul Viața este un dar, nu este o opțiune cu o secțiune de desene pe asfalt și cu comemorarea celor care au decedat în urma actului de suicid. Alături de acest eveniment cred că era oportună o campanie de educare a copiilor și adulților, prin care aceștia să înțeleagă că nu este rușine să apelezi la sprijinul unui psiholog atunci cand nu reușești să ieși dintr-o situație sau nu găsești mecanismele și resursele necesare.
În foarte multe țări din Europa strategia națională de prevenție a suicidului a fost implementată prin instituțiile guvernamentale, strategia cea mai complexă existand în Finlanda, Marea Britanie si Țările Scandinave, toate avand strategii naționale antisuicid, inclusiv Ungaria. Organizația Mondială a Sănătății semnalează că majoritatea cazurilor de suicid care se întamplă anual ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost adopate soluții adecvate de comunicare.
Sinuciderea este o problemă de sănătate publică, alături de mortalitatea infantilă, mortalitatea cauzată de boala cardio-vasculară. Conștientizarea că și suicidul este o cauză majoră a deceselor, este un fapt pozitiv. Este și o problemă de politică populațională, pentru că, dacă scade rata natalității și crește rata sinuciderilor, este afectat raportul natalitate/ mortalitate al populației.
Capitolul 3. Cercetarea empirică privind riscul suicidar în randul tinerilor
Cercetarea socio-umană este in sens larg o adunare și prelucrare de informații obiectiv verificate, in vederea construirii unei explicații științifice a faptelor, fenomenelor, proceselor sociale.
Cercetările socio-umane se clasifică în: cercetări descriptive (o știință este mai întai descriptivă și apoi explicata cum este etnografia), cercetări explicative (a explica înseamnă a demonstra existența unei relații de tipul cauză- efect), cercetări fundamentale și cercetări explicative.
3.1. Aspecte generale despre cercetarea empirică
Cercetarea empirică presupune observarea directă a realitații, aplicarea unor metode și tehnici specifice de colectare a infomeției (ancheta si foaia de observatie) și de prelucrare a lor. Lucrarea de față se bazează pe o astfel de cercetare empirică de teren.
3.2. Obiective si ipoteze urmarite in cercetare
Studiind fenomenul suicidului in randul tinerilor cu varste între 7 si 15 ani, am încercat să găsesc o punte de legătură între tentativa de suicid a copilului si familia de proveniență. Studiul de față a vizat reliefarea specificului evolutiv din punct de vedere al asistenței sociale, într-un caz de suicid. De asemenea, evidențierea faptului că, medicamentele ținute de părinți în casă pot fi fatale copiilor.
Legătura dintre poveștile copiilor suicidari și realitate este tradusă ca relația dintre autonarativitate și identitate personală. Subiectele centrale ale poveștilor pe baza cărora s-au făcut studiile de caz sunt: angajarea într-o relație, relația cu părinții, comunicarea între membrii familiei. Este util și necesar pentru asistentul social sa cunoască mediul din care provine copilul, pentru ca numai așa putem preveni dezechilibrele emoționale care își pun amprenta pe copilarie și pe personalitatea adultului de mai tarziu.
3.3. Populația investigată
Una dintre cele mai importante probleme ce trebuie rezolvate în cazul investigarii unei populații într-un interval de timp relativ redus este legată de selecție. Selecția este un set de operații cu ajutorul cărora, din ansamblul populației vizate de cercetare, se alege o parte numită esantion, supusă în mod nemijlocit investigației. Alegerea trebuie facută în așa manieră încat, prin intermediul unui studiu redus să se obțină concluzii cu valabilitate generală.
Astfel, în scopul asigurării unei reprezentări cat mai fidele a populației din eșantion, am optat pentru o randomizare stratificată, procedeu ce presupune selecția și repartiția aleatoare a subiecților, fiecare subiect avand aceeași șansă de a fi ales, delimitarea criterială realizandu-se dupa varstă.
Pentru a putea face comparații, am investigat și alte persoane din aceeași grupă de varstă și cu aceeași tipologie de persoană suicidară, ca grup de control, format din elevi proveniți din medii asemănătoare.
Bazandu-mă pe discuțiile cu directorii școlilor am ales o listă de subiecți. După ce i-am localizat, i-am contactat pentru a putea obține acordul părinților și al copiilor de a participa la studiu.
În cadrul primului contact am dat detalii despre cercetare și am fixat o întalnire la o oră și o dată stabilită de comun acord. Am menționat că povestea nu este privită cu critică sau judecată, ridicand problema confidențialității. Dintre toți părinții cu care am discutat, din motive obiestive, doar un procent de 30% au dorit să vorbească despre tentativa de suicid a copilului lor, ceilalți in procent de 70% au refuzat fie din prima inițiere de contact, fie pe parcurs. La studiu au participat 40 de părinți și 20 de copii.
Distribuția lor pe varste a fost următoarea:
distribuția pe varstă 26-68
distribuția pe sex 25 de femei și 15 bărbați
distribuția pe tip de familie 30 biparentală, 1 monoparentală, 3 biparentală dar copiii sunt crescuți de altcineva, părinții fiind plecați în străinătate și 6 familii în care părinții trăiau în comuniune consensuală (concubinaj)
3.4. Metode, tehnici și instrumente de cercetare folosite
A. Metode și tehnici de cercetare și interpretare a rezultatelor
Cercetarea narativă este folosită în studiile calitative și se definește ca un studiu ce folosește sau analizează materiale narative. Informațiile au fost culese sub forma unei povestiri, obținute printr-un interviu pe teren. Este o metodă folosită în cerecetare pentru a afla mai multe date despre subiecții cu varste între 7 și 15 ani care au avut cel puțin o tentativă de suicid și pentru a explora personalitatea acestora.
Cercetarea narativă este folosită cu succes în psihologia dezvoltării și în sociologie pentru studierea unor grupuri socialede varstă sau pentru investigarea anumitor perioade sau tranziții din viața unei persoane. De exemplu, Thompson în 1994 utilizează narațiunile în studiul adolescenților, Reissman în 1990 în studiul divorțului iar Lieblich în 1993 în studiul naturalizării imigranților.
În urma integrării poveștilor a rezultat o imagine de ansamblu asupra grupului considerat vulnerabil. După întalnirea cu directorii și profesorii școlilor și liceelor am folosit o abordare calitativă a studiului care să pună în lumină atat aspectele pozitive, cat și cele negative ale participării la cercetare.
Interviul este o intălnire față în față a două sau mai multe persoane cu scopul de a obține informații verbale de la indivizi, prin întrebări și răspunsuri, in vederea verificării unor ipoteze. Interviul a fost utilizat pentru identificarea și clarificarea motivației comportamentului suicidar al copilului, pentru rezolvarea unor neînțelegeri între copil și familie, dorințele de viitor ale copilului.
Interviul de tip poveste a avut la bază un interviu nestructurat prin intermediul căruia discuțiile au fost libere, atat cu părinții cat și cu copiii, vizand două probleme: personalitatea copilului și motivația suicidului. Interviurile au fost programate chiar la domiciliul subiecților, toate avand loc pe parcursul a două ore.
Pe langă cercetarea narativă am folosit și metoda analizei de conținut, urmărind pașii metodologici:
selectarea subtextului: am pornit de la identitatea personală a copilului și am ținut
cont de toate manifestările verbale sau nonberbale care aveau legătură cu relația dintre copil și părinte, școală, prieteni.
definirea categoriilor de conținut: categoriile sunt teme lansate în cadrul interviului și
sunt frecvent aduse în discuție (neînțelegerile pe care le are copilul cu familia și situația școlară a acestuia) de copii și părinți.
sortarea materialelor pe categorii a fost făcută după cuvinte și expresii ca: nu ma
înțeleg, aș vrea sa fie un copil normal, școală, note, profesori, performanță școlară, relația cu părinții.
formularea concluziilor pe baza rezultatelor: punerea cap la cap a rezultatelor
generate de părinți și copii și integrarea lor în studiile de caz.
Observația este o tenică utilizată și în domeniul asistenței sociale care are ca scop culegerea de informații cu valoare de fapte, necesare pentru a completa sau confirma pe cele rezultate în urma altor tehnici (documentarea, interviul, întrevederea). Au fost folosite ambele tipuri de observație: directă, stand față în față cu clientul și indirectă, observand subiectul în mediul său familial. Din punct de vedere al intenției, observația a fost întamplătoare, urmărind în timpul discuției cu mama, comportamentul copilului.
Întrevederea reprezită tehnica prin intermediul căreia am investigat situația copilului pentru a putea strange cat mai multe informații despre problema copilului, pe baza cărora să pot face planul de acțiune.
În etapa de evaluare inițială, metoda folosită este documentarea ce presupune obținerea de informații privind datele de identificare ale copilului și ale membrilor familiei sale.
Ecomapa sau ecoharta este o reprezentare grafică, schematică, a relațiilor individului cu mediul social. Ecoharta utilizează o serie de simboluri specifice pentru a reprezenta tipurile de relații:
______________ relație echilibrată
______________ relație foarte puternică
–––––––- relație stresantă
relație încordată
relație unilaterală
relație bilaterală
Consilierea este cea mai importantă metodă de intervenție pe care asistentul social o utilizează în procesul de ajutorare a clientului (individ, familie, grup). În acest sens se utilizează o serie de proceduri: oferirea de soluții, delimitarea și analizarea unor alternative, suport pentru conturarea unor obiective, informare. Asistentul social împreună cu clientul va analiza mai întai natura problemei, apoi se vor explora resursele individului (calități, credințe, valori), persoanelor din familia lărgită, care îi pot oferi suport. Clientul va alege o soluție pentru rezolvarea problemelor sale și va realiza schimbarea dorită cu ajutorul asistentului social.
B. Instrumente
Fișa inițială a cazului este instrumentul de lucru completat de către asistentul social la inceperea cazului. Se completează la fiecare solicitare în vederea instrumentării unui caz.
Fișa de evaluare individuală se completează după ce cazul a fost deschis și conține date cu caracter general obținute în cadrul primelor întrevederi.
Planul individual de permanență se completează în etapa de intervenție și conține acțiuni ce urmează a fi realizate în vederea atingerii scopurilor.
Fișa de încheiere a cazului este ultimul instrument folosit atunci cand planurile și scopurile au fost atinse.
Studiul de caz nr. 1
Documentarea
La cabinetul școlar ce funcționează în cadrul liceului ”Gheorghe Șincai”, a venit o solicitare din partea unui părinte în vederea consilierii copilului său, care avusese cu cateva zile în urmă o tentativă de suicid.
Ca urmare a solicitării părintelui am avut cateva întrevederi cu familia, din care a reieșit că fiica acestora în varstă de 15 ani avusese o tentativă de suicid pe fond depresiv. După o ceartă puternică cu mama ei, Sidonia a înghițit o cantitate importantă de anxiolitice ce mamei ei. Ea nu vrea să comunice cu cei din jur, motivand că aceștia nu o înțeleg și nu îi pot rezolva problemele.
Imediat după ce cazul a fost semnalat, am cerut situația școlară a Sidoniei care era una îngrijorătoare pentru că notele ei începuseră să scadă. Întrevederile avute cu dirigintele și cu ceilalți profesori de la clasă au confirmat starea depresivă a Sidoniei, prin nivelul scăzut de motivație și scăderea capacității de concentrare. A urmat deplasarea la domiciliul familiei și completarea fișei inițiale a cazului.
Înainte de a stabili o întalnire cu familia am luat legătura cu consilierul școlar în vederea strangerii de informații despre adolescentă. Asfel am aflat date despre diagnosticul depresiei, despre atitudinea cooperantă a părinților, și mai puțin a Sidoniei, informații cu privire la schimbările apărute pe parcursul relației și manifestarea adolescentei de a nu se mai duce la cabinetul de consiliere.
Observația
În urma observației directe a mediului din care face parte copilul, reies următoarele: sunt prezenți atat părinții, cat și fratele Sidoniei; toți membrii familiei sunt cooperanți; casa și situația familiei sunt prezentate direct, fără rezerve sau ocolișuri.
Observarea directă a Sidoniei conturează o persoană timidă, agitată, imbrăcată in negru, iar înainte de a spune ceva, caută aprobarea celor din jur cu privirea. În urmă cu 6 luni, familia s-a mutat într-un alt sector, mai aproape de centrul Bucureștiului, iar Sidonia a suferit foarte mult pentru că și-a pierdut prietenii. Acceptă cu greu să vorbească despre tentativa de suicid, acceptand cu greu interviul și osciland pe parcursul lui între acceptarea situației, resemnare și sclipiri de independență și răzvrătire. Este îmbrăcată într-un tricou negru, pantaloni negrii și poarta la gat un colier de catifea neagră cu o cruce mare de argint. Pe mainile ei se vad urmele multiplelor taieri, ca un fel de pedeapsă întoarsa împotriva părinților. Rănile sunt superficiale pentru că nu a vrut să se sinucidă, ci doar să atragă atenția asupra ei.
În timpul vizitelor făcute familiei, am observat că membrii familiei au relații echilibrate, părinții comunicand bine și cu fratele Sidoniei care este mai mare cu 4 ani, vecinii vorbind despre ei ca despre o familie bine închegată. Din primul contact am observat că locuința este bine îngrijită, copiii sunt bine îmbrăcați și au un vocabular foarte bine dezvoltat.
Pe parcursul discuțiior părinții au avut o atitudine suportivă, manifestandu-și deseori dorința de a-și ajuta fiica să depășească acest moment. Membrii familiei au un comportament deschis, o fizionomie a feței mobilă, ambii părinți zambind ușor și arată o relație caldă și echilibrată cu aceasta.
Ecomapa
Grup de suport
In cazul Sidoniei cea mai recomandată intervenție este terapia cognitiv- comportamentală pentru că este structurată, practică și foarte eficientă. Această formă de terapie identifică comportamentele și stilurile de gandire dezadaptative. Sidonia a fost învățată să monitorizeze programul activităților săptămanale, să menționeze nivelul de plăcere (sentimente de împlinire, realizare și eficacitate), și să își planifice activitățile.
Fișa inițială a cazulului
Modalitatea solicitării: apel de la directorul școlii
Solicitant: Bărbuceanu Violeta, strada Avrig, nr. 57, bl.46A, sc.C, ap.23, et.5, legitimată cu C.I. RR, nr. 564739
Data solicitării: 3.12.2011
Tipul cazului: tentativă de suicid
Date despre beneficiar
Nume și prenume: Barbuceanu Sidonia Veronica
Varsta: 15 ani
Domiciliul în fapt: str. Avrig, nr. 57, bl.46 A, sc.C, ap.23, et. 5, sect. 2
Situația prezentă:
Părinții:
Numele și prenumele mamei: Bărbuceanu Violeta
Numele și prenumele tatălui: Bărbuceanu Săndel
Alte data relevante despre beneficiar:
Motivul solicitării: cazul a fost semnalat de către mamă
Observații:
Concluzii: Cazul a fost preluat de către asistentul social
Data completării fișei: 7.12.2011
Fișa de evaluare individuală
1. Date personale:
Nume și prenume: Bărbuceanu Sidonia Veronica
Data și locul nașterii: 24 iunie 1996
Cnp: 2960624411342
Stare civilă/ statut juridic: copilul este crescut de ambii părinți
Studii: 8 clase
Ocupația: elevă în clasa a IX a la liceul „Gheoghe Șincai” din București
Etnia: romană
Religia: ortodoxă
Domiciliul: str. Avrig, nr. 57, bl.46 A, sc.C, ap.23, et. 5, sect. 2
2. Starea de sănătate psiho- fizică
Istoric medical: nu suferă de afecțiuni grave (acute/ cronice), fără antecedente medicale în familie
Starea de sănătate prezentă: clinic sănătos
Profilul psihologic: din profilul psihologic făcut de consilierul școlar rezultă o dispoziție depresivă, cu iritabilitate crescută, nivel scăzut de motivație, sentimente de inutilitate, vină excesivă, deteriorarea capacității de concentrare, dificultăți în luarea deciziilor, ideație suicidară, ganduri despre moarte, oboseală, nivel scăzut de energie
3. Istoric social: evenimentul cel mai important a fost intrarea la liceu, eveniment traumatizant datorat unor noi colegi și profesori cărora nu știe cum să le facă față
4. Aspecte privind mediul de viață: familia locuiește într-un apartament cu 3 camere, proprietate personală a părinților, cu apă caldă, căldură, electricitate; situația financiară este stabilă, ambii părinți muncind; sistemul de relații personale este unul echilibrat, perturbat doar de unele divergențe părinți- copil
5. Concluzii și recomandări: crearea unor pași de acțiune, de comun cord, pentru etapele următoare
Data
7.12.2011
Planul de permanență
Nume și prenume: Bărbuceanu Sidonia Veronica
CNP: 2960624411342
Domiciliul: str. Avrig, nr. 57, bl.46 A, sc.C, ap.23, et. 5, sect. 2
Scopul planului de permanență: Reintegrarea socială, familială și școlară
Fișa de încheiere de caz
Nume și prenume: Bărbuceanu Sidonia Veronica
Data și locul nașterii: 24.06. 1996, București
Domiciliul: str. Avrig, nr. 57, bl.46 A, sc.C, ap.23, et. 5, sect. 2
Data deschiderii: 7.12.2011
Motivul deschiderii cazului: Solicitarea în vederea oferirii de suport pentru o adolescentă de 15 ani în urma unei tentative de suicid
Modalitatea de închidere a cazului: Evoluția a fost conformă cu acțiunile stabilite în planul de permanență
Situația cazului la încheiere: Conform planului de permanță
Studiul de caz nr. 2
Documentarea
Cristian are 13 ani și este spitalizat ca urmare a unei tentative de suicid. La internarea în spital au fost făcute următoarele observații: sindrom depresiv cu tristețe, anxietate, astenie, abulie, sentimente de vid interior. Relațiile cu ceilalți au devenit dificile, dezagreabile pentru că se simte diferit de membrii familiei, de colegii de clasa, și de prietenii de la bloc.
În timpul documentării am aflat că cea care a semnalat cazul lui Cristian este mama sa. Aceasta știa de existența cabinetului de consiliere din cadrul școlii și s-a adresat dirigentelui pentru a fi ajutată în demersul său. După preluarea cazului, am stat de vorbă cu dirigintele , cu ceilalți profesori de la clasă și cu părinții. În timpul discuțiilor privind antecedentele familiale, am constatat ca, în familia tatălui, mama și o mătușă au prezentat manifestări depresive și anxioase, și că însăși mama lui Cristian este depresivă și încă urmează un tratament, avand diagnosticul clinic de melancolie delirantă.
Observația
Copilul pare indiferent, nu are nici o părere cu privire la posibilele consecințe ale gestului său. La început se comportă ca un adolescent interiorizat, cu față încremenită, refuză să vorbească despre cele întamplate. Vrea să pară o persoană neglijentă, dezinteresată, deși hainele pe care le poartă dovedesc un oarecare interes pentru aspectul fizic, și deci, pentru propria persoană. Ideea de a ieși din casă i se pare insuportabilă, are sentimente de inferioritate față de cei din jur și prezintă lentoare în toate activitățile, inclusiv în cea școlară.
Părinții sunt uniți în aparență, în realitate fiind în dezacord total, mai ales în ceea ce privește educația băiatului: tata spune o regulă, mama alta. Divergențele dintre părinți au la bază acuzele pe care tatăl le aduce mamei care este făcută responsabilă de creșterea copilului, ea petrecand cel mai mult timp cu acesta. Cristian mărturisește că se simte mai propiat de mama lui. Discuțiile cu tatăl, puțin înțelegător și suportiv, se limitează la cateva precizări, fără a intra în detalii. Mama în schimb, este suportivă și își descrie copilul ca fiind un copil calm, cuminte, dar foarte schimbat după intrarea în clasa a V a, cand au apărut tulburări alimentare de tipul bulimiei. Bulimia a devenit mai accentuată odată cu simptomatologia depresivă.
Ecomapa
Terapia de suport
I se recomandă terapia individuală și este învățat să reia corect relațiile cu membrii familiei, colegii de școală și prietenii de la bloc. Este propus și un tratament medicamentos care nu este acceptat de către Cristian, acesta considerand că terapia este suficentă. Întrucat Cristian utiliza spontan tehnica de evitare a gandurilor dureroase, i s-a explicat avantajele (se simte bine pe termen scurt) și dezavantajele (problemele raman nerezolvate pe termen lung), a fost învățat o serie de tehnici de distragere: concentrarea pe un obiect, conștientizarea senzorială, exerciții mentale (numararea din 3 în 3 pana la 100, sau reamintirea în detaliu a unei experiențe pozitive), implicarea în activități plăcute (i se cere să noteze ce face oră de oră și să evalueze activitatea notand cu P- placerea și cu R gradul de realizare).
Fișa inițială a cazulului
Modalitatea solicitării: apel de la dirigintele clasei
Solicitant: Preda Andreea
Data solicitării: 27.05.2011
Tipul cazului: tentativă de suicid
Date despre beneficiar
Nume și prenume: Preda Ionuț Cristian
Varsta: 13 ani
Domiciliul în fapt: Aleea Bran, nr. 6, bl. 16, sc. 2, ap. 31, sect. 4
Situația prezentă: Copilul este crescut de ambii părinți
Părinții
Numele și prenumele mamei: Preda Andreea
Numele și prenumele tatălui: Preda Ion
Alte data relevante despre beneficiar:
Motivul solicitării: cazul a fost semnalat de către mamă
Observații: Mama s-a adresat dirigintelui care a redirecționat-o către cabinetul de consiliere
Concluzii: Cazul a fost preluat de către asistentul social
Data completării fișei: 30.05. 2011
Fișa de evaluare individuală
1. Date personale
Nume și prenume: Preda Ionuț Cristian
Data și locul nașterii: 23.02.1998
Cnp: 1980223412011
Stare civilă/ statut juridic: Copilul este crescut de ambii părinți
Studii: 7 clase
Ocupația: elev în clasa a VII- a la Școala Generală nr. 79, sect. 4
Etnia: romană
Religia: ortodoxă
Domiciliul: Aleea Bran, nr. 6, bl. 16, sc. 2, ap. 31, sect. 4
2. Starea de sănătate psiho- fizică
Istoric medical: nu suferă de afecțiuni grave (acute/ cronice), fără antecedente medicale în familie
Starea de sănătate prezentă: clinic sănătos
Profilul psihologic:
Simptome comportamentale: neglijare, igienă personală precară, restrangerea activităților, izolare socială
Simptome în sfera motivațională: absența interesului, lipsa plăcerii, efort foarte mare depus în activități, indecizie
Simptome afective: lipsă de speranță, depresie, anxietate, dispoziție iritabilă
Simptome cognitive: scăderea capacității de concentrare, imagine de sine proastă, scăderea atenției, stimă de sine scăzută
3. Istoric social: nu există momente traumatizante în viața lui Cristian, singurul fapt care este deranjant pentru el este cearta aproape zilnică a părinților pentru care se simte vinovat de multe ori
4. Aspecte privind mediul de viață: familia trăiește într-un apartament cu 3 camere, cu apă caldă, căldură, electricitate, Cristian are propria cameră cu calculator și televizor proprii; părinții lucrează amandoi, iar situația economică a familiei este foarte bună, aceștia deținand și un autoturism
5. Concluzii și recomandări: crearea unor pași de acțiune, de comun cord, pentru etapele următoare
Data: 31.05.2011
Planul de permanență
Nume și prenume: Preda Ionuț Cristian
CNP: 1980223412011
Domiciliul: Aleea Bran, nr. 6, bl. 16, sc. 2, ap. 31, sect. 4
Scopul planului de permanență: reintegrare familială, socială și școlară
Fișa de încheiere de caz
Nume și prenume: Preda Ionuț Cristian
Data și locul nașterii: 23.02.1998
Domiciliul: Aleea Bran, nr. 6, bl. 16, sc. 2, ap. 31, sect. 4
Data deschiderii: 31.05.2011
Motivul deschiderii cazului: Solicitarea în vederea oferirii de suport pentru o adolescentă de 15 ani în urma unei tentative de suicid
Modalitatea de închidere a cazului: Evoluția a fost conformă cu acțiunile stabilite în planul de permanență
Situația cazului la încheiere: Conform planului de permanță
Studiul de caz nr. 3
Documentarea
Mihai are 12 ani și a fost trimis la cabinetul școlar de către dirigintele clasei, pentru că acesta are un comportament dezordonat, este agitat, nu respectă regulile și vorbește tare în timpul orelor. Situația lui școlară nu a fost niciodată una foarte bună, dar acum este mai puțin decat satisfăcătoare, riscand sa rămană corijent la matematică, materie predată chiar de dirigintele clasei. De curand a avut o tentativă de suicid, încercand să își pună capăt zileleor prin spanzurare. A fost găsit la timp de către sora sa care a anunțat ambulanța. În urma tentativei, părinții au găsit cateva idei scrise într-un caiet, despre metodele de suicid, relațiile cu cei din jur și motivele pentru care ar recurge la acest gest. Deși juca baschet regulat, și-a pierdut total interesul pentru acest sport. În urmă cu o săptămană părinții au descoperit că fura bani din casă și consuma tutun și alcool. În urma discuției avute cu colegii de clasă am aflat ca Mihai îi amenința de foarte multe ori atunci cand nu i se dădeau teme sau nu i se permitea să copieze la lucrările de control.
Observația
Mimica lui Mihai este imobilă, are un limbaj sărăcăcios și o lentoare psihomotorie. Întrebat direct, el recunoaște că incă se mai gandește la moarte. Părinții sunt suportivi, iar pentru a-l ajuta, aceștia cheamă și bunicii din partea mamei, de care el se simte atașat. Vorbește cu glas stins despre lipsa de la ore, falsificarea notelor și semnăturilor părinților. Are o fizionomie cu trăsături luminoase, păr neîngrijit și haine cu aspect dezordonat, contrastand cu hainele părinților care sunt elegante și îmbrăcate cu gust. Acceptă cu greu întalnirile, comunică puțin și înțelege bine ce i se cere. Consideră că nimeni nu știe prin ce trece și că de fapt, celor din jur nici nu le pasă, iar dacă ar dispărea nu ar observa nimeni. Este încordat, nervos și ușor speriat. Este foarte supărat pe părinți pentru că nu l-au lăsat în tabăra de vară și de atunci se tot gandește cu să facă să îi pedepsescă.
Ecomapa
Terapia de suport
Îi este propus un tratament antidepresiv, asociat cu psihoterapia scurtă pentru a ameliora semiologia depresivă. Scopul terapiei comportamentale în acest caz este creșterea treptată a frecvenței și intensității comportamentelor recompensatorii, de exemplu prin utilizarea tehnicii ”programul activităților” sau ”meniul de recompense” prin care se face o listă de comportamente care aveau anterior valoare recompensatorie și care ar putea dobandi această caracteristică pe viitor. Accentul cade pe îmbunătățirea comportamentelor înaintea îmbunătățirii stărilor emoționale. Sarcinile gradate vizează realizarea unor exerciții în pași mici, accesibili lui Mihai, fiecare pas fiind întărit prin feed- back. Temele pentru acasă au ca scop sa îl învețe să depășească inerția și să facă față unor situații care produc anxietate. Sarcinile gradate combat lipsa de speranță, încurajandu- l pe Mihai să reducă reducă sarcinile la propoziții rezonabile și să mărească frecvența recompenselor.
Fișa inițială a cazulului
Modalitatea solicitării: apel de la dirigintele clasei
Solicitant: dirigintele clasei
Data solicitării: 05.10.2011
Tipul cazului: tentativă de suicid
Date despre beneficiar
Nume și prenume: Codreanu Mihai
Varsta: 12 ani
Domiciliul în fapt: str. Intrarea Ferentari C, nr. 3A
Situația prezentă: Copilul este crescut de ambii părinți
Părinții
Numele și prenumele mamei: Codreanu Angela
Numele și prenumele tatălui: Codreanu Constantin
Alte data relevante despre beneficiar:
Motivul solicitării: cazul a fost semnalat de către diriginte
Observații: dirigintele s-a adresat consilierului ca urmare a unei tentative de suicid și a personalității problematice a elevului
Concluzii: Cazul a fost preluat de către asistentul social
Data completării fișei: 09.10. 2011
Fișa de evaluare individuală
1. Date personale
Nume și prenume: Codreanu Mihai
Data și locul nașterii: 06.11.1999, București
Cnp: 1991106413962
Stare civilă/ statut juridic: Copilul este crescut de ambii părinți
Studii: 6 clase
Ocupația: elev în clasa a VI- a la Școala Generală nr. 281, sect. 5
Etnia: romană
Religia: ortodoxă
Domiciliul: str. Intrarea Ferentari C, nr. 3A, sect. 5
2. Starea de sănătate psiho- fizică
Istoric medical: la varsta de 5 ani a suferit o intervenție chirurgicală, fiind operat de hernie
Starea de sănătate prezentă: imunitate scăzută, motiv pentru care răcește foarte des
Profilul psihologic: Mihai prezintă simptome afective (dispoziție depresivă, iritabilitate crescută, anhedonie, niveluri scăzute de motivație); simptome vegetative (pierderea interesului în activitățile obișnuite, modificări în greutate, insomnie, agitație, oboseală, niveluri scăzute de energie); simptome cognitive (sentimente de inutilitate, vină excesivă, deteriorarea capacității de concentrare, dificultăți în luarea deciziilor); alte simptome (ideație suicidară, trecand deja de o primă tentativă de suicid, ganduri despre moarte, simptomele dureaza de două luni și nu au mai existat alte episoade depresive).
3. Istoric social: nu există momente traumatizante în viața lui Mihai, dar ar vrea să se poată lăsa de băut pentru că atunci se simte copleșit, vinovat și se gandește foarte mult la moarte
4. Aspecte privind mediul de viață: familia trăiește într-o casă modestă, cu 3 camere, cu apă caldă, căldură, electricitate, Cristian are propria cameră; părinții lucrează amandoi, iar situația economică a familiei este destul de precară și se descurcă destul de greu cu cei doi copii, mai ales ca sora lui Mihai, Alina este studentă la Medicină în anul 3.
5. Concluzii și recomandări: crearea unor pași de acțiune, de comun cord, pentru etapele următoare
Data: 09.10.2011
Planul de permanență
Nume și prenume: Codreanu Mihai
CNP: 1991106413962
Domiciliul: str. Intrarea Ferentari C, nr. 3A, sect. 5
Scopul planului de permanență: reintegrare familială, socială și școlară, renunțarea la alcool și tutun și înlocuirea acestor comportamente cu altele pozitive
Fișa de încheiere de caz
Nume și prenume: Codreanu Mihai
Data și locul nașterii: 06.11.1999, București
Domiciliul: str. Intrarea Ferentari C, nr. 3A, sect. 5
Data deschiderii: 09.10.2011
Motivul deschiderii cazului: Solicitarea în vederea oferirii de suport pentru un elev de 12 ani în urma unei tentative de suicid
Modalitatea de închidere a cazului: Evoluția a fost conformă cu acțiunile stabilite în planul de permanență
Situația cazului la încheiere: Conform planului de permanță
Studiul de caz nr. 4
Documentarea
Denisa are 16 ani, se simte incapabilă, se teme că nu reușește să se descurce, are crize de plans, iar seara adoarme foarte greu. Temerile ei sunt în legătură cu școala și cu examenele de la finalul liceului. Este o elevă bună, cu note peste 8, și dă mereu ca exemplu două colege care au început anul cu note foarte mari. În urma unei lucrări dată la școală și-a zgariat în mod impulsiv de două ori, obrajii, brațele și piciarele cu o lamă de ras, pentru a se sinucide și pentru a se auto-pedepsi pentru nota 8 pe care a primit-o. Părinții s-au speriat foarte tare, și după îngrijirile medicale primite la spital, s-au îndreptat către cabinetul școlar în vederea consilierii. Familia este foarte unită și deseori împreună cu părinții face excursii.
Observația
Anticipează o situație și apoi se teme că va avea note foarte slabe. Este o adolescentă discretă, minionă, vorbește rar, gandit. Răspunde la întrebări prin răspunsuri scurte și precise. Are tendința de a plange discret în timpul discuțiilor. Se descrie ca fiind ”o persoană proastă care nu va reuși în viață”. Nu are un prieten și nici nu o interesează. Are sentimente de disperare, dureri fizice, izolare de ceilalți, dificultăți în luarea deciziilor. Este o persoană anxioasă, se îngrijorează des, prezintă senzații de vomă și amețeli, vedere încețoșată și tahicardie cu transpirații. Îi este teamă să răspundă în timpul orelor de teamă să nu dea un răspuns greșit, chiar dacă ulterior acest lucru se dovedește a fi fals. Cand citește îi tremură vocea și mainile și îi este teamă de fiecare dată cand este pusă să facă acest lucru. Treptat a început să răspundă din ce în ce mai rar la ore. Simptomele care îi îngrijorează cel mai tare pe părinți sunt legate de neînglijarea igienei personale, de restrangerea activităților (învățatul îi ocupă tot timpul), izolarea socială, ruminarea gandurilor negative legate de performanțele școlare și de faptul că este o fiică ce nu poate aduce satisfacții părinților care fac totul pentru ea.
Ecomapa
Terapia de suport
Denisa este învățată să marească numărul comportamentelor pozitive, să aplice auto- recompensa, să crească asertivitatea, și să dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor. Pentru atingerea scopurilor propuse, se folosesc următoarele intervenții cognitive și comportamentale: gradarea sarcinilor (pentru creșterea nivelului comportamental și al activităților plăcute și recomfortante), training de optimizare a abilităților sociale, a asertivității și al monitorizării auto- plangerilor (îmbunătățirea relațiilor sociale, a frecvenței contactelor sociale), identificarea, disputarea și identificarea gandurilor automate negative, a convingerilor și a schemelor (îmbunătățirea stimei de sine și scăderea auto- criticii). Este învățată și cateva exerciții de oprire a gandurilor negative.
Fișa inițială a cazulului
Modalitatea solicitării: apel de la părinții adolescentei
Solicitant: părinții
Data solicitării: 04.05.2011
Tipul cazului: tentativă de suicid
Date despre beneficiar
Nume și prenume: Rusu Carmen Denisa
Varsta: 16 ani
Domiciliul în fapt: str. Soldat Neagu Florea, nr. 15, bl. 50, sc.D, ap. 33, et. 1, sect. 2
Situația prezentă: Copilul este crescut de ambii părinți
Părinții
Numele și prenumele mamei: Rusu Georgeta
Numele și prenumele tatălui: Rusu Marin
Alte data relevante despre beneficiar:
Motivul solicitării: cazul a fost semnalat de către părinți
Observații: părinții s-au adresat consilierului ca urmare a unei tentative de suicid și a automutilării, evenimente traumatizante pentru întreaga familie
Concluzii: Cazul a fost preluat de către asistentul social
Data completării fișei: 11.05.2011
Fișa de evaluare individuală
1. Date personale
Nume și prenume: Rusu Carmen Denisa
Data și locul nașterii: 20.03.1995, București
Cnp: 2950320413962
Stare civilă/ statut juridic: Copilul este crescut de ambii părinți
Studii: 9 clase
Ocupația: elev în clasa a X- a la Liceul Teoretic Ion Barbu, sect. 5
Etnia: romană
Religia: ortodoxă
Domiciliul: str. Soldat Neagu Florea, nr. 15, bl. 50, sc.D, ap. 33, et. 1, sect. 2
2. Starea de sănătate psiho- fizică
Istoric medical: nu suferă de afecțiuni grave (acute/ cronice), fără antecedente medicale în familie
Starea de sănătate prezentă: clinic sănătos
Profilul psihologic: Denisa prezintă o stare afectivă anxioasă, îngrijorare excesivă, dispoziție iritantă, stări de neliniște, sentimentul de a fi la limita puterilor, oboseală, dificultate de concentrare, insomnie, cu o durată de trei luni de cand persistă simptomele
3. Istoric social: nu există momente traumatizante în viața Denisei
4. Aspecte privind mediul de viață: familia trăiește într-un apartament cu 3 camere, cu apă caldă, căldură, electricitate, Denisa avand propria cameră și propria baie, televizor și calculator proprii; părinții lucrează amandoi, iar situația economică a familiei este foarte bună, părinții timițand-o pe Denisa în fiecare an în tabere școlare și plătindu-i cursuri de dans.
5. Concluzii și recomandări: crearea unor pași de acțiune, de comun cord, pentru etapele următoare
Data: 11.05.2011
Planul de permanență
Nume și prenume: Rusu Carmen Denisa
CNP: 2950320413962
Domiciliul: str. Soldat Neagu Florea, nr. 15, bl. 50, sc.D, ap. 33, et. 1, sect. 2
Scopul planului de permanență: reducerea simptomelor fizice ale anxietății, eliminarea convingerilor legate de nevoia de a deține controlul, dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor
Fișa de încheiere de caz
Nume și prenume: Rus Carmen Denisa
Data și locul nașterii: 20.03.1995, București
Domiciliul: str. Soldat Neagu Florea, nr. 15, bl. 50, sc.D, ap. 33, et. 1, sect. 2
Data deschiderii: 11.05.2011
Motivul deschiderii cazului: Solicitarea în vederea oferirii de suport pentru o eleva de 16 ani în urma unei tentative de suicid
Modalitatea de închidere a cazului: Evoluția a fost conformă cu acțiunile stabilite în planul de permanență
Situația cazului la încheiere: Conform planului de permanță
Studiul de caz nr. 5
Documentarea
Mădălina are varsta de 15 ani și acuză o reducere a interesului scăzut pentru școală, tulburări ale somnului și o stare permanentă de tristețe. Este sora mai mare într- o familie cu doi copii, părinții fiind divorțați. Tentativa de suicid a fost urmarea fatului că a refuzat să întrețină relații sexuale cu prietenul ei, care a părăsit-o din acest motiv. În urmă cu șase săptămani bunica din partea mamei a decedat, fiind o lovitură emoțională puternică pentru Mădălina care era foarte apropiată de ea. În urma anamnezei au reieșit o serie de simptome care au condus către diagnosticul de depresie: pierderea energiei și a interesului în activitățile zilnice și în viață, tristețe, pierderea poftei de mancare, pierdere în greutate, dificultăți de concentrare, autocritică, sentimente de disperare. Medicul de familie i-a prescris diazepam pe care îl utilizează excesiv, ultima supradoză aducand-o la Urgență. Din discuția cu medicul de familie am aflat că o suspecta pe Mădălina de depresie încă de cand s-a îmbolnăvit forte tare bunica ei, ea simțindu-se în permanență nesigură, anxioasă în tot acest timp. La început, a răspuns bine la medicamentele de prescrise de acesta, dar din momentul decesului a început să ia din ce în ce mai multe antidepresive, culminand cu tentativa de suicid. Atunci mama ei a adus pentru prima dată în discuție internarea într-o clinică de psihiatrie, dar Mădălina nici nu a vrut să audă, spunand că nu este nebună. Mădălina refuza să iasă din casă, pretextand starea în care se află. În același timp, izolarea socială îi accentuează gandurile negative referitoare la faptul că ceilalți nu o agrează. La scurt timp, a început să rumineze și ganduri legate de faptul că familia o va părăsi.
Observația
Mama o descrie ca fiind un copil și o elevă buna, pană la decesul bunicii, cand au început să apară rezultatele slabe. Este foarte agitată cand merge la culcare și nu poate adormi fără somniferele mamei. Vorbește cu ușurință, asociațiile de idei sunt fluente și pline de conținut. Este centrată pe propria persoană și vorbește despre simptomele ei cu lux de amănunte. A refuzat să stea de vorbă cu un psiholog propus de mama ei. Izolarea socială în care se află după despărțirea de prietenul ei îi accentuează convingerea că nimeni nu o place. Spune mereu că familia o consideră oaia neagră și că vrea să scape de ea. Tatăl nu este prezent în viața Mădălinei, recăsătorindu-se și avand un alt copil. Simte că eșuează în relațiile cu băieții și se teme să nu aibă viața mamei ei, să fie singură și cu doi copii. În urma instalării procesului de doliu, ca urmare a decesului bunicii, au intervenit sentimentele de tristețe, de gol interior, de nivel scăzut de energie, de pierdere a interesului. Crede că nu își va reveni niciodată, că toate activitățile o depășesc și că așa va rămane toată viața.
Ecomapa
Terapia de suport
Avantajul major pe care îl are terapia cognitiv- comportamentală față de medicația depresivă este că reduce riscul de recădere. Aceasta se întamplă pentru că pacientul este își însușește o serie de deprinderi de a face față situației, scăzand vulnerabilitate față de episoadele următoare. În acest caz, intervenția constă în identificarea unor scopuri de durată scurtă și lungă, dezvoltarea strategiilor de rezolvare a problemelor, punerea în aplicare și revizuirea planurilor, identificarea și disputarea stilului de gandire disfuncțional asociat cu neajutorarea (ajutorarea pacientului în dezvoltarea unor perspective pozitive de scurtă și lungă durată).
Fișa inițială a cazulului
Modalitatea solicitării: apel de la mamă
Solicitant: mama adolescentei
Data solicitării: 12.04.2011
Tipul cazului: tentativă de suicid
Date despre beneficiar
Nume și prenume: Ionescu Maria Mădălina
Varsta: 15 ani
Domiciliul în fapt: str. Făinari, nr. 145, bl.13, sc A, ap. 26, sect. 2
Situația prezentă: Copilul este crescut doar de mamă
Părinții
Numele și prenumele mamei: Ionescu Adriana
Numele și prenumele tatălui: Ionescu Alexandru
Alte data relevante despre beneficiar:
Motivul solicitării: cazul a fost semnalat de către mamă
Observații: mama s-a adresat consilierului ca urmare a unei tentative de suicid
Concluzii: Cazul a fost preluat de către asistentul social
Data completării fișei: 18.04. 2011
Fișa de evaluare individuală
1. Date personale
Nume și prenume: Ionescu Maria Mădălina
Data și locul nașterii: 13.06.1996, București
Cnp: 2960613415917
Stare civilă/ statut juridic: Copilul este crescut de mamă
Studii: 8 clase
Ocupația: elev în clasa a IX- a la Liceul Iulia Hașdeu , sect. 2
Etnia: romană
Religia: ortodoxă
Domiciliul: str. Făinari, nr. 145, bl.13, sc A, ap. 26, sect. 2
2. Starea de sănătate psiho- fizică
Istoric medical: fără antecedente medicale
Starea de sănătate prezentă: clinic sănătos
Profilul psihologic:
3. Istoric social: există trei momente traumatizante în viața Mădălinei: decesul bunicii, părăsirea ei de către iubit si părăsirea de către tată a domiciliului în urma divorțului
4. Aspecte privind mediul de viață: familia trăiește într-o casă modestă, cu 2 camere, cu apă caldă, căldură, electricitate, are propria cameră; mama lucrează, iar situația economică a familiei este destul de grea și se descurcă destul de greu cu cei doi copii, Mădălina fiind hotărată să se angajeze cand își va reveni
5. Concluzii și recomandări: crearea unor pași de acțiune, de comun cord, pentru etapele următoare
Data: 18.04.2011
Planul de permanență
Nume și prenume: Ionescu Maria Mădălina
CNP: 2960613415917
Domiciliul: str. Făinari, nr. 145, bl.13, sc A, ap. 26, sect. 2
Scopul planului de permanență: redarea încrederii în forțele proprii, ridicarea stimei de sine
Fișa de încheiere de caz
Nume și prenume: Ionescu Maria Mădălina
Data și locul nașterii: : 13.06.1996, București
Domiciliul: str. Făinari, nr. 145, bl.13, sc A, ap. 26, sect. 2
Data deschiderii: 18.04.2011
Motivul deschiderii cazului: Solicitarea în vederea oferirii de suport pentru o elevă de 15 ani în urma unei tentative de suicid
Modalitatea de închidere a cazului: Evoluția a fost conformă cu acțiunile stabilite în planul de permanență
Situația cazului la încheiere: Conform planului de permanță
Capitolul 4.Concluzii generale și propuneri
4.1. Concluzii generale privind suicidul în randul minorilor
Documentarea pentru această lucrare m-a adus aproape de adolescenți, de personalități fragede, în formare și de problemele pe care le poate avea un copil, aparent sănătos, echilibrat și sigur pe el. Ideea generală care se desprinde din cercetare este următoarea: copiii și adolescenții nu ar recurge la acte de suicid dacă părinții nu ar ține medicamente în casă și dacă ar fi învățați cum să comunice cu aceștia.
Selecția clienților pentru terapia de suport s-a făcut în funcție de următorii factori: psihoterapia cognitiv- comportamentală este benefică pentru pacienții nonpsihotici, dorința de cooperare a clientului, capacitatea clientului de a intra în relație de colaborare cu consilierul. De-a lungul întregului proces de cercetare am întampinat probleme legate de teama de a-și dezvălui gandurile și sentimentele și de insitența de a se descurca singuri.
În cele mai multe cazuri starea adolescenților cu tentative de suicid este de multe ori foarte gravă, fiind nevoie de specialiști și de îngrijiri intraspitalicești. Părinții sunt implicați tot mai puțin în educația propriilor copii, iar comunicarea dintre adolescenți și familie este greoaie. Adolescența este o periadă vulnerabilă din viața fiecăruia, iar terenul predispozant plus medicamentele ținute de către părinți în casă sunt adesea fatale.
Foarte multe familii întălnite în timpul cercetării se confruntă cu astfel de cazuri, dar refuză să vorbească, iar cazul celor care au avut o tentativă de suicid și care au fost împiedicați de membrii familiei să ajungă la spital, pretextand că rănile sunt superficiale, sunt numeroase. Dar rănile nu sunt superficiale: cele fizice răman toată viața pe corp și amintesc de cele întamplate, iar rănile psihice pot dezvolta un adult care dezvoltă o personalitate depresivă, anxioasă, temătoare și inconștientă de propriile resurse.
Tentativa de suicid a adolescentului este un strigăt disperat de ajutor, venit din dorința de a schimba ceva, de a pune capăt unei situații pe care nu o mai poate tolera din cauza lipsei de conștientizare a numeroaselor resurse care stau în el. De foarte multe ori am auzit spunandu-se ”nu intenționam să mă sinucid, ci doar să ies din această stare”.
Ca portret, tanărul suicidar are o stimă de sine scăzută, se simte inferior ca pesoană, tonus scăzut al activității, tendință de retagere, trist, anxios, rusinat, cu o slabă capacitate de concentrare, indecis, cu ruminații interioare, autocritic, cu ganduri suicidare. Prezintă insomnie și inapetență. Este deprimat pentru că este deprimat. Dacă toate aceste simptome ar fi învățate de către părinți, multe din drame nu ar mai avea loc. Ca metodă de sinucidere, băieții preferă alcoolul pentru a prinde curaj, iar fetele optează pentru medicamente, care în cele mai multe cazuri sunt ale mamei.
4.2. Propuneri de prevenție
Sinuciderile sunt o problemă de sănătate publică subevaluată în Romania. Ar trebui să fie înființate centre regionale care să gestioneze prevenția și terapia tentativelor de suicid.Copiii depresivi sau cu tentative de suicid prezintă, uneori, și tulburări mentale, recurgand la acte autoagresive sau împotriva celor din jur.
După ce sunt aduși la spital, adolescenții sunt trimiși la secția de psihiatrie și apoi lăsați să plece, fără a se acționa la rădăcina problemei, aceștia putand repeta gestul sau săvarși alte acte anti-sociale. Nu există măsuri locale concrete, centre în care să se abordeze integral pacientul suicidar sau asistență psihologică la nivel spitalicesc. Dacă există, acestea nu au rezultate, și aici mă refer la persoanele care sunt la a doua sau la al treilea suicid. Proiecte legislative privind înființarea unor centre pilot de toxicologie- suicidologie cum există la Iași sunt necesare în toata țara, cu atat mai mult cu cat acestea se pot face cu fonduri europene nerambursabile.
O altă propunere ține de Casa Națională de Asigurări de Sănatate care nu decontează ședințele de psihoterapie pe motiv că ele nu se regăsesc în Codul Ocupațiilor din Romania, iar meseria de psihoterapeut nu este recunoscută. Dacă s-ar ține cont de toate semnalele pe care le transmit psihologii, fiind știut faptul că, depresia este o primă cauză a suicidurilor, atunci numărul celor care apelează la suicid, s-ar diminua drastic.
Diminuarea posibilităților de a accesa medicamentele psihotrope ale părinților. S-a observat că foarte mulți tineri se folosesc de medicamentele părinților, mai ales de cele prescrise în depresie, și se simte nevoia unei eliberări mai atente a acestora. Sunt folosite chiar și analgezicele, luate în cantitate mare și cu mult alcool, pot fi fatale. Unul dintre aceste analgezice este paracetamolul și se eliberează fără rețetă.
Din 1997 a fost introdus în școli Cabinetul Școlar, în care reunește o echipă formată din psiho-pedagogi, psihologi și asistenți sociali. Dar nu este suficient. Fără dezvoltarea unor programe sociale aceste cabinete nu își vor atinge scopul de a facilita integrarea socială, școlară și familiară.
Legea asistenței sociale nr. 547 din 25.12.2003 definește obiectivele asistenței sociale ca fiind prevenirea și depășirea situației de dificultate a persoanelor sau a familiilor și asigurarea integrării sociale, cu respectarea principiului automomiei. Din păcate propunerile legislative sunt puține, în timp ce numărul beneficiarilor crește.
4.3. Implicarea asistentului social sau din domeniul școlar și comunitar în dezvoltarea de programe preventive
Aflată la intersecția mai multor subsisteme sociale, activitatea asistențială se derulează pe următoarele coordonate:
– economică (vizează alocarea unor resurse materiale și financiare);
– juridică (se concretizează în aplicarea legislației referitoare la protecția socială) ;
– socială (regizează procesele de integrare și reintegrare socială în plan familial, profesional, cultural, normativ etc.) ;
– psihologică (presupune ajutorul acordat clienților în vederea formării abilităților necesare pentru a-și rezolva singuri problemele, pentru construcția propriei identități și recâștigarea autonomiei);
– politică (influențează mediul social și politica socială).
În vederea îndeplinirii atribuțiilor profesionale, asistentul social utilizează diferite metode de investigare și intervenție, care se integrează în strategii executării (de aplicare a politicilor sociale, de normalizare și control al devianților, marginalilor și asocialilor) sau în strategii creative (de ajutorare a clienților prin declanșarea unor procese pozitive de schimbare socială).
În cazul strategiilor de execuție a politicii sociale, asistentul acționează ca un salariat sau chiar ca un funcționar, a cărui libertate este mult limitată de exigențele funcționale ale instituției; strategiile inventive, în schimb, pun accent pe dezvoltarea capacităților relaționale ale asistentului și pe responsabilizarea clientului, trecând pe plan secundar aspectele instituționale ale relației de ajutorare și mecanismele de aplicare a controlului social.
Misiunea asistentului social constă în implicarea în actul de comunicare cu clientul solicitant de servicii de consiliere în următoarele direcții: sugerează și și îndrumă cunoașterea, echilibrează reaportul dintre capacități, posibilități și aspirații, intervine pentru corectarea, reducerea, eliminarea indeciziilor, întărește opțiunile și deciziile corecte, pregătește client pentru a face față cerințelor impuse pe piața muncii.
Etica profesională se află la baza activitații de asistență socială. Codul etic reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională. Comportamentul asistentului social trebuie să fie consecvent și responsabil, astfel incât să nu afecteze imaginea profesiei.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Actul Suicidar In Randul Minorilor Un Fenomen Nou In Societatea Romaneasca (ID: 164556)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.