Accesul Tinerilor CU Dizabilități LA Universitate
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOL I
I. 1 CADRU LEGISLATIV PRIVIND PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI ÎN ROMÂNIA
I.2 IERARHIZAREA TIPURILOR DE DIZABILITĂȚI
CAPITOL II
II.1 ACCESIBILITATEA- DEFINIȚIE, CADRU LEGISLATIV
II.2 TEHNOLOGII ASISTIVE – OPORTUNITĂȚI PENTRU INTEGRAREA PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI
CAPITOL III
III.1 GRADUL DE ACCESIBILITATE AL TINERILOR CU DIZABILITĂȚI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL UNIVERSITAR ÎN PERIOADA 2011- 2014
CAPITOL I
I. 1 Cadru legislativ privind persoanele cu dizabilități în România
Potrivit Organizației Internaționale a Persoanelor cu dizabilități (DPI), dizabilitatea este definită ca fiind ,,rezultatul interacțiunii dintre o persoană care are o infirmitate și barierele ce țin de mediul social și atitudinal de care ea se poate lovi”.
“Dizabilitatea este reprezentată de orice restricție sau lipsă (rezultată în urma unei infirmități) a capacității (abilității) de a îndeplini o activitate în maniera sau la nivelul considerate normale pentru o ființă umană''.
Din definiția dată de OMS (Organizația Mondială a Sănătății), se poate desprinde o judecată particulară și anume, aceea că e posibil ca o persoană să fie privită ca având o dizabilitate dacă nu se raportează la normal -. ,, normalul'' fiind termenul care desemnează o categorie de indivizi majoritari ce sunt așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuiți, naturali. Însă raportarea la ,, normalitate'' ar trebui inițial să fie percepută sub aspectul semanticii sale, ca termen ce se explică prin : întreg, sănătos, zdravăn și atunci poate că am putea privi dizabilitatea ca pe o neșansă a unui om. Dizabilitatea poate varia în funcție de context, grupa de vârstă sau chiar grupa de venit.
În Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (ICF- 2), Organizația Mondială a Sănătății Geneva definește dizabilitatea ca fiind ,,un termen generic pentru afectări, limitări ale activității și restricții în participare. El denotă aspectele negative ale interacțiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) și factorii contextuali în care se regăsește (factori ambientali și personali).
La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este văzută ca o problemă a întregii societăți, toate statele member fiind obligate să prevină și să combat practicile de încălcare a drepturilor persoanelor cu dizabilități : ,, Aceasta presupune pregătirea și adaptarea continuă în toate sferele vieții, pentru primirea și menținerea acestor persoane în curentul principal al vieții sociale.,,
În România, cvasitotalitatea reglementărilor adoptate în baza Constituției folosesc termenul de handicap. Din punct de vedere juridic, considerăm că noțiunea de handicap implică atât valențele medicale, cât și pe cele sociale ale procesului patologic, care acționează la nivel organic, determinând apariția unei deficiențe, care la rândul ei, treptat, antrenează o incapacitate la nivel fizic sau mintal. Astfel, aspectul social al noțiunii de handicap este cel care agravează situația prin crearea unor bariere culturale sau arhitecturale care reduc accesibilitatea persoanelor cu nevoie speciale la viață normală. De aceea în ultimul timp se preferă utilizarea termenului de dizabilitate.
Întregul trecut al persoanelor cu dizabilități este unul dureros, care a lăsat o amprentă povarnică pentru o lume ce a dat dovadă doar de tratamente aspre, barbare, într-un cuvânt inumane, iar schimbările în bine nu au venit nici ele imediat. Timpul, a adus cu sine pași mici în recunoașterea persoanelor cu dizabilități ca ființe umane și inițial această aprobare a societății de acceptare s-a realizat mai întâi prin recompense financiare sau ajutoare filantropice și abia mai târziu prin adoparea unor legi menite să le ofere dreptul de a-și ocupa locul în lume.
Cadru legislativ conceput pentru validarea egalității drepturilor persoanelor cu dizabilități în relație cu semenii săi, are ca piatră de temelie Declarația Universală a Drepturilor Omului Adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 septembrie 1948, însă reacțiile vis a vis de dizabilitate, conform Raportului Mondial privind Dizabilitatea, s-au schimbat abia în 1970, ca urmare a manifestărilor de răspuns declanșate în mare parte de auto-organizarea persoanelor cu dizabilități.
Potrivit aceluaiași raport, în acest moment există în întreaga lume aproximativ 200 de milioane de persoane cu dizabilități, iar Analiza Sănătăți Mondiale din 2014 pe un eșantion de aproximativ 88.000 de persoane din 69 de țări, ne relevă că ,,dizabilitatea este complexă, dinamică și mult contestată'' (RMD- pag.3)
De altfel o analiză statistică la nivelul Uniunii Europene face cunoscut că numărul de 80 de milioane de persoane cu diferite tipuri de dizabilități existente la această dată, va crește în următorii ani ca urmare a proporției crescânde a cetățenilor în vârstă ceea ce face ca termenul de dizabilitate să capete conotații alternative având în vedere referirea sa vis a vis de normalitate. Generalizările cu privire la „dizabilitate” sau la „persoanele cu dizabilități” pot duce la greșeli, deoarece nu toți indivizii cu dizabilități sunt la fel de dezavantajați și nici nu depind de aceiași factori personali : diferență de vârstă, sex, statut socioeconomic, etnie, etc.
În Analiza Sănătății Mondiale persoanele cu dizabilități sunt prezentate pe domenii de funcționare, astfel :
mobilitate : mișcare în perimetrul restrâns și activitate viguroasă
grijă de sine : grijă de sine și aparență, îngrijire
durere : durere corporală și disconfort corporal
cogniție : concentrare, memorie și învățare
relații interpersonale : participarea la comunitate și gestionarea conflictelor
văz : vedere la distanță și vedere la apropiere
somn și energie : adormire și senzație de odihnă
afecte : sentimentul de deprimare și îngrijorare, anxietate
Aceste domenii de funcționare sunt la rândul lor defalcate pe grade de dizabilități : deloc, ușor, moderat, grav și extrem, și clasifică un anumit număr de persoane din eșantionul de 88000 după cum urmează:
mobilitate
mișcare în perimetrul restrâns : 64,8 deloc, 16,5 ușor,11,4 moderat, 5,9 grav, 1,3 extrem
activitate viguroasă : 50,7 deloc, 16,0 ușor, 13,3 moderat, 10,3 grav, 9,7 extrem
grijă de sine
grijă de sine : 79,8 deloc, 10,7 ușor, 5,9 moderat, 2,6 grav, 1,0 extrem
aparență, îngrijire : 80,4 deloc, 10,7 ușor, 6,0 moderat, 2,2 grav, 0,9 extrem
durere
dureri corporale : 45,2 deloc, 26,3 ușor, 16,8 moderat, 9,5 grav, 2,2 extrem
disconfort corporal :49,2 deloc, 24,9 ușor, 16,1 moderat, 8,0 grav, 1,8 extrem
cogniție
concentrare, memorie : 61,5 deloc, 20,0 ușor, 11,8 moderat, 5,5 grav, 1,3 extrem
învățare : 65,6 deloc, 17,3 ușor, 9,8 moderat, 4,7 grav, 2,5 extrem
relații interpersonale
participare la comunitate : 76,8 deloc, 13,1 ușor, 6,6 moderat, 2,4 grav, 1,2 extrem
gestionarea conflictelor : 74,4 deloc, 6,7 ușor, 14,4 moderat, 3,0 grav, 1,5 extrem
văz
vedere la distanță :75,4 deloc, 11,6 ușor, 7,1 moderat, 4,3 grav, 1,6 extrem
vedere la apropiere : 76,3 deloc, 11,9 ușor, 7,0 moderat, 3,8 grav, 1,0 extrem
somn și energie
adormire : 60,9 deloc, 18,9 ușor, 10,0 moderat, 6,6 grav, 1,6 extrem
senzație de odihnă : 57,2 deloc, 22,1 ușor, 13,1 moderat, 6,2 grav, 1,4 extrem
afecte
sentimentul de deprimare : 56,1 deloc, 22,5 ușor, 12,9 moderat, 6,6 grav, 1,6 extrem
îngrijorare, anxietate : 51,2 deloc, 22,9 ușor, 14,0 moderat, 8,3 grav, 3,6 extrem
Vis a vis de noțiunea ,,dizabilitate,, o altă serie de documente vin să sublinieze faptul că termenul, este o chestiune ce privește drepturile omului, inclusiv Programul Mondial de acțiune referitoare la persoanele cu dizabilități (1982), Convenția referitoare la drepturile copilului (1989), Regulile Standard cu privire la Egalizarea de Șanse pentru Persoanele cu Dizabilități (1990) și nu în ultimul rând Carta Uniunii Europene intrată în vigoare în anul 2011, care confirmă că pentru a egaliza posibilitățile de reușită a persoanelor cu dizabilități atunci la dreptul de nondiscriminare trebuie adăugat ceva în plus adică un alt drept, acela de a ,,beneficia de măsuri menite să le asigure, independența, integrarea și participarea la viața comunității''.
La nivel național, drepturile persoanelor cu dizabilități sunt date de adoptarea unor legi prin corelarea cu reglementările internaționale abia după anul 1989. Societatea noastră este preocupată de situația persoanelor cu dizabilități în România prin înființarea în anul 1990 a Secretariatului de Stat pentru Handicapați în urma H.G. nr.1.100/1990 și H.G.1.161/1990 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Handicapați. S.S.H aflat în subordinea Guvernului a funcționat ca organ de specialitate al administrației publice centrale pe lângă ministrul de stat însărcinat cu calitatea vieții și protecția socială unde s-au pus bazele sistemului de protecție.
În anul 1998 denumirea Secretariatului de Stat pentru Handicapați se schimbă în Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap care în anul 2001 trece din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Sănătății și Familiei având același rol de coordonare, îndrumare și control a activității de protecție a persoanelor cu handicap, precum și integrarea socială a acestora. Conform prevederilor articolului 46 din Constituția României din anul 1991, persoanele cu handicap ,,se bucură de protecție specială. Statul asigură realizarea unei politici naționale de prevenire , de tratament, de readaptare, de învățământ, de instruire și de integrare socială a handicapaților, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și tutorilor.,,
Două legi foarte importante care au constituit cadrul juridic necesar realizării sistemului de protecție specială a persoanelor cu handicap au fost adoptate de Parlamentul României în anul 1992: Legea nr.53/1992 privind protecția specială a persoanelor handicapate și Legea nr.57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate. În definiția dată persoanelor cu handicap a fost introdus conceptul de măsuri de protecție specială, acestea cuprinzând dreptul la prestații sociale, la facilități de ordin fiscal, precum și la condiții generale mai favorabile putând fi aplicate pe baza încadrării în categorii de persoane cu handicap, în raport cu gradul de handicap stabilit în urma evaluării efectuate de către comisii de expertiză medicală.
O etapă importantă prin care a fost dezvoltat sistemul de măsuri privind protecția specială a persoanelor cu handicap a fost intrarea în vigoare a OUG nr.102/1999 la 30 iunie 1999 care prevedea încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. Elaborarea Strategiei naționale din anul 2002 a adus elemente importante în construcția sistemului de protecție specială și integrare socială bazîndu-se pe documente internaționale și avînd ca obiectiv necesitatea realizării unei ,,viziuni holistice, interdisciplinare și intersectoriale, care să armonizeze strategiile ministeriale, să le îmbine și să exprime voința Guvernului României de a-și alinia politica standardelor internaționale,,
Constituția României revizuită în anul 2003 modifică unele texte dar și renumerotează unele articole.Textul articolului 50 este reluat în mare parte din vechea Constituție..,,Persoanele cu handicap se bucură de protecție specială. Statul asigură realizarea unor politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și tutorilor.,,
La 1 aprilie 2003 s-a înființat Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap prin reorganizarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, fiind în subordinea Guvernului, sub directa coordonare a ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, având rolul de a asigura coordonarea la nivel central a activităților de protecție specială și promovare a drepturilinților și tutorilor.,,
La 1 aprilie 2003 s-a înființat Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap prin reorganizarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, fiind în subordinea Guvernului, sub directa coordonare a ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, având rolul de a asigura coordonarea la nivel central a activităților de protecție specială și promovare a drepturilor persoanelor cu handicap. În vara aceluiași an Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
În scopul îmbunătățirii permanente a calității vieții ca etapă importantă în evoluția sistemului de protecție a persoanelor cu handicap au intrat în vigoare două acte normative ..Strategia națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială în perioada 2006- 2013- ,, Șanse egale pentru persoanele cu handicap- către o societate fără discriminări,, și Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Aceasta din urmă este una dintre cele mai cuprinzătoare acte normative având la bază conceptul fundamental al Strategiei naționale ..,,persoana cu handicap cetățean cu drepturi depline.,, În acest sens legea acordă o atenție deosebită clarificărilor terminologice, introducând noi concepte precum..accesibilitate, adaptare rezonabilă la locul de muncă, asistență vie, angajare asistată, bugetul personal complementar, căi și mijloace de acces, egalizarea șanselor, incluziune socială. Acest act normativ prevede obligațiile autorităților publice de a lua măsuri specifice în toate domeniile majore ale vieții pentru a asigura incluziunea socială a persoanelor cu handicap conform Recomandării Comitetului de Miniștri ai Statelor membre ale Consiliului Europei- Planul de Acțiune pentru promovarea drepturilor și a deplinei participări a persoanelor cu handicap în societate- îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu handicap în Europa 2006- 2015, adoptată de Comitetul de Miniștri la 5 aprilie 2006:
a) respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului
b) prevenirea și combaterea discriminării
c) egalizarea șanselor
d) egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă
e) solidaritatea socială
f) responsabilizarea comunității
g) subsidiaritatea
h) adaptarea societății la persoana cu handicap
i) interesul persoanei cu handicap
j) abordarea integrată
k) parteneriatul
l) libertatea opțiunii și controlul sau decizia asupra propriei vieți, a serviciilor și formelor de suport de care beneficiază
m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii
n) protecție împotriva neglijării și abuzului
o) alegerea alternativei celei mai puțin restrictive în determinarea sprijinului și asistenței necesare
p) integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi și obligații egale ca toți ceilalți membri ai societății
În cadrul manifestărilor consacrate deținerii de către România a președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei la Conferința Regională privind Dizabilitatea- Implicat, nu asistat! organizată de ANPH în perioada 14 – 16 mai 2006, la Constanța, a fost lansat Planul de Acțiune pentru promovarea drepturilor și a deplinei participări a persoanelor cu handicap în societate, îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu handicap în Europa 2006- 2015.
Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (2006) recunoaște că dizabilitatea este un concept în evoluție și că acesta rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți.
La rândul său, Consiliul Europei, promovează o politică a șanselor egale, în sensul de a da posibilitatea tuturor indivizilor să își exercite în dimensiunea lor socială drepturile lor sociale, economice, culturale și politice.
Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap este un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere. De un real interes se bucură Forumul anual privind implementarea CDPD în Uniunea Europeană, organizat de Comisia Europeană și în cadrul căruia se dezbat cele mai actuale probleme legate de punerea în aplicare a instrumentelor universale și regionale privind persoanele cu dizabilități.
În ultimii ani, schimbările din configurația politică s-au reflectat și la nivelul cadrului instituțional, astfel că, Direcția Generală pentru Protecția Persoanelor cu Handicap se transformă, în iunie 2012 în Direcția pentru Protecția Persoanelor cu Handicap, urmând ca în luna iunie 2013 să își schimbe denumirea în Direcția pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități, păstrându-și însă rolul de coordonare la nivel central a activităților de protecție specială și promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilități. ,,România a făcut progrese în ceea ce privește protejarea drepturilor copiilor cu dizabilități, dar mai sunt multe de făcut astfel încât aceștia să se poată juca și să meargă la școală alături de ceilalți copii, să beneficieze de servicii de sănătate și protecție adecvate, să-și poată împlini visele. Un prim pas în acest sens, este ratificarea Protocolului la Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și extinderea la nivel național a modelelor de bună practică care și-au dovedit eficiența”, declara Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România la lansarea publicației ,,Starea copiilor lumii 2013 – Copiii cu dizabilități”. Este nevoie de dezvoltarea de măsuri pentru asigurarea de asistență adecvată dizabilității și vârstei astfel încât dreptul la opinie al copilului să se poată realiza.
CAPITOLUL I
I.2 Ierarhizarea tipurilor de dizabilități
Problematica dizabilității a cunoscut de-a lungul timpului o serie de abordări care au influențat politicile publice în domeniu, evaluarea, beneficiile și serviciile furnizate acestei categorii de persoane și, implicit, calitatea vieții acestora.
Modelul medical a considerat dizabilitatea o problemă a persoanei, cauzată direct de boală, traumă sau altă stare de sănătate care necesită o îngrijire medicală, oferită ca tratament individual de către profesioniști. Managementul dizabilității avea ca scop vindecarea sau adaptarea și schimbarea comportamentului individului.
Modelul social al dizabilității considera dizabilitatea ca fiind în principal, o problemă creată social și o chestiune care ține în primul rând de integrarea completă a individului în societate. Dizabilitatea nu era considerată un atribut al unui individ, ci un complex de condiții create de mediul social.
Din această cauză, managementul acestei probleme era considerat responsabilitatea comună a întregii societăți, în sensul producerii acelor schimbări de mediu necesare participării persoanelor cu dizabilități în toate domeniile vieții sociale.
O primă clasificare a incapacităților și a stărilor de handicap datează din anul 1976. Într-un raport prezentat Guvernului francez (9 volume) Filip Bloch-Lainé elaborează o clasificare a persoanelor handicapate în ipostaza de persoane inadaptate și, astfel, persoanele inadaptate sunt distribuite pe două categorii:
1. persoane suferinde de handicapuri fizice fie de la naștere, fie ca urmare a unui accident ⁄ maladii
2. persoane fară handicapuri fizice dar care necesită în principal un tratament medical
În anul 1975 Agerholm elaborează o clasificare a formelor de handicap după criterii extrem de simple, dar și extrem de operaționale:
1. handicap locomotor – cuprinde:
reducerea aptitudinii de deplasare
reducerea mobilității posturale
reducerea dexterității manuale
reducerea rezistenței la efort
2. handicap vizual – cuprinde:
pierderea totală a vederii
diminuarea imposibil de recuperat a acuității vizuale
diminuarea câmpului vizual
tulburări ale percepției
3. handicap al mijloacelor de comunicare – cuprinde:
tulburări ale auzului
tulburări ale limbajului
tulburări ale lecturii
tulburări ale scrisului
4. handicapul organic – cuprinde:
tulburări ale ingestiei
tulburări ale excreției
orificii artificiale
dependența vitală față de aparate și instalații medicale
5. handicapul intelectual – cuprinde:
retardare mintală congenitală
retardare mintală dobândită
pierderea aptitudinilor dobândite
afectarea capacității de învățare
tulburări ale memoriei
tulburări de orientare în timp și spațiu
tulburări ale conștiinței
6. handicap psihic – cuprinde:
psihoze
nevroze
tulburări de comportament
tulburări provocate de droguri (inclusiv alcool)
tulburări ale comportamentului social
imaturitate emoțională
7. handicap inaparent – cuprinde:
tulburări de metabolism
epilepsie și alte pierderi imprevizibile ale conștiinței
vulnerabilitate particulară la anumite accidente sau traumatisme
tulburări intermitente
8. handicap cu caracter impulsiv – cuprinde:
disfuncții
diformități
defecte ale unor părți ale corpului
anomalii sau afecțiuni dermatologice
cicatrici inestetice
mișcări corporale anoximale
anomalii jenante pentru privirea, auzul, mirosul altor persoane
9. handicap legat de senescență – cuprinde:
scăderea plasticității corporale
încetinirea funcțiilor psihice și a celor fizice
diminuarea puterii de recuperare
O sistematizare mai riguroasă sub raportul criteriilor de clasificare a fost făcută de către Jean Pierre Deschampes și Michel Manceaus:
1. handicapați motor
handicapați motori puri / chirurgicali (de origine noncerebrală)
handicapați motori de origine neurologică
maladii cronice asociate cu handicap motor
2. handicapați mintali
deficiența mintală ușoară, medie sau profundă
maladii cronice
tulburari psiho – afective grave
3. handicapați senzoriali:
tulburările de vedere
tulburări ale auzului
tulburări ale limbajului de tip senzorial
4. persoane cu maladii cronice:
maladii cronice invalidante
maladii cu simptome externe mai puțin evidente
5. polihandicapul – handicapurile asociate
6. persoane cu dizabilitați de integrare socială și profesională (persoane considerate a se afla la limita handicapului):
tulburările instrumentale
deficiențele de adaptare
Responsabilitatea coordonării eforturilor de elaborare efectivă a primei variante de clasificare internațională a handicapurilor este atribuită de Organizația Mondială a Sănătății Doctorului Philip Wood, Universitatea din Manchester, care a fost scrisă inițial în limba engleză în 1980.
În 2001, o revizuire a CIH este propusă de OMS pentru a clarifica rolul factorilor de mediu în handicap, precum și să afirme că invalidarea este rezultatul unei interacțiuni între posibilitățile individului și a mediului său. În timpul procesului de revizuire, termenul de "handicap" a fost abandonat, folosindu-se cel de "dizabilitate" ca termen generic pentru toate cele trei nivele – corp, individ și societate.
La ora actuală vorbim despre integrarea acestor două modele opuse, medical și social. Pentru a reda esența integrării diverselor perspective ale funcționării, este utilizat un model „biopsihosocial” realizându-se o sinteză asupra tuturor perspectivelor sănătății: din punct de vedere biologic, individual și social.
Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății (CIF) are la bază modelul integrativ biopsihosocial și este adoptat de 200 de țări. CIF a fost elaborată de Organizația Mondială a Sănătății după modelul Clasificarii Internationale a Maladiilor, pentru a oferi un cadru general de descriere a stării de sănătate și a celorlalte stări asociate acesteia, descrise din perspectiva organismului, individului și societății. CIF nu se referă doar la persoanele cu dizabilități, CIF se referă la toți oamenii și este o clasificare a funcționării și dizabilității individului, oferind un limbaj comun diferitelor categorii de profesioniști. Clasificarea Internațională a Funcționării asigură o bază științifică pentru înțelegerea stării de sănătate, printr-o schemă de codificare sistematică, permițând realizarea de comparații între datele din țări și sisteme și servicii de sănătate diferite. Aceasta poate contribui la stimularea dezvoltării de servicii pentru creșterea nivelului de participare socială a persoanelor cu dizabilități. În cadrul modelului integrativ biopsihosocial al funcționării, dizabilității și sănătății, funcționarea este considerată rezultatul interacțiunii dintre starea de sănătate și factorii personali și de mediu.
CIF are două părți: funcționare și dizabilitate, factori contextuali. Prima parte are două componente: funcții și structuri ale corpului și activități și participare.
Funcțiile organismului sunt funcțiile fiziologice ale sistemelor corpului, inclusiv funcțiile psihologice. Structurile corpului sunt părțile anatomice ale organismului, ca organele, membrele și componentele acestora. Deficiențele / afectările sunt probleme ale funcțiilor sau structurilor corpului, ca deviație semnificativă sau pierdere.
Activitatea reprezintă executarea unei sarcini sau a unei acțiuni de către un individ / persoană. Participarea este implicarea într-o situație de viață. Limitările în activitate reprezintă dificultățile pe care le poate avea un individ / persoană în executarea activităților. Dificultățile țin atât de individ / persoană, fiind determinate de deficiența / afectarea funcțională, cât și de mediul în care trăiește și își desfășoară activitatea, fiind determinate de bariere. Restricțiile în participare reprezintă problemele cu care se poate confrunta un individ / persoană atunci când se implică în situații de viață. La fel ca și în cazul limitărilor de activitate, problemele țin atât de individ / persoană, cât și de mediu. Dizabilitatea este un concept care cuprinde deficiențele / afectările, limitările de activitate și restricțiile de participare.
Factorii contextuali au ca și componente factorii ambientali și factorii personali. Factorii de mediu (ambientali) compun mediul fizic, social și atitudinal în care oamenii trăiesc și își duc existența. Factorii personali sunt caracteristicile individului care nu fac parte din starea sa de sănătate (vârsta, sexul, statutul social, experiențele de viață). Facilitatorii sunt factorii din mediul unei persoane care, prin absență sau prezență, îmbunătățesc funcționarea și reduc dizabilitatea. Barierele sunt factorii din mediul unei persoane care, prin absență sau prezență, limitează funcționarea și creează dizabilitatea.
Codurile numerice care specifică amplitudinea sau dimensiunile funcționării sau dizabilității dintr-o anumită categorie, sau măsura în care un factor de mediu este un element facilitare sau o barieră în calea funcționării se numesc calificatori. Capacitatea, de exemplu, este un calificator care descrie nivelul de funcționare cel mai ridicat pe care o persoană îl poate atinge probabil, la un moment dat, într-unul dintre domeniile cuprinse în lista de activități și participare. Capacitatea se măsoară într-un mediu uniform sau standard, și reflectă, astfel, capacitatea adaptată la mediu a individului. În schimb, performanța este un calificator care descrie modul în care acționează persoanele în mediul lor curent, aducând astfel în discuție aspectul implicării acestora în situațiile de viață.
În anul 2013 a fost tradusă în limba română și publicată Clasificarea Internațională a funcționării, dizabilității și sănătății – versiunea pentru copii și tineri (CIF – CT), concepută de OMS pentru a evidenția caracteristicile copilului aflat în proces de dezvoltare și influența mediului în care acesta trăiește.
În România, conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare cu grade de handicap grav, accentuat, mediu și ușor.
Numărul total de persoane cu dizabilități comunicat la 31 decembrie 2014 Direcției Protecția Persoanelor cu Dizabilități din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene a fost de 737.885 persoane cu o rată de 3,47% la populația României. Dintre acestea 720.683 persoane se aflau în îngrijirea familiilor și/ sau trăiesc independent (neinstituționalizate) și 17.202 persoane se aflau în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități (instituționalizate) coordonate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități.
Astfel la aceeași dată se înregistrau copii cu dizabilități fizice – 5.076, dizabilități somatice – 12.137, dizabilități auditive – 1.632, dizabilități vizuale – 2.976, dizabilități mintale – 11.378, dizabilități psihice – 10.402, dizabilități asociate – 14.943, HIV/SIDA – 192, boli rare – 993, surdocecitate – 46. Numărul adulților cu dizabilități fizice era de 159.013, dizabilități somatice – 135.234, dizabilități auditive – 21.769, dizabilități vizuale – 102.951, dizabilități mintale – 108.287, dizabilități psihice – 78.350, dizabilități asociate – 62.940, HIV/SIDA – 6.444, boli rare – 3.023, surdocecitate – 99. Din totalul persoanelor cu dizabilități 53,34% sunt femei și 67,71% din totalul persoanelor adulte cu dizabilități au peste 50 ani.
Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă rezultă că din totalul persoanelor adulte cu dizabilități 60,96% sunt persoane cuprinse între 18- 64 ani (413.399 persoane) și 39,04% au peste 65 ani (264.711 persoane). Făcându-se încadrarea pe tipuri și grade de handicap, numărul persoanelor cu dizabilități este în creștere față de anul precedent, 2013. Astfel numărul persoanelor cu handicap grav reprezenta 35,26% din total (față de 34, 01%), cele cu handicap accentuat 52,97% (față de 53, 80%) iar cele cu handicap mediu și ușor 11,77% (față de 12,19%).
Numărul instituțiilor publice de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități a fost de 408 la 31 decembrie 2014 față de 392 la 31 decembrie 2013, dintre care 352 rezidențiale și 56 nerezidențiale – de zi, față de 335, respectiv 57, la 31 decembrie 2013. O treime din instituțiile rezidențiale sunt centre de îngrijire și asistență, având 6.270 de beneficiari (36,45% din numărul total de 17.202 persoane aflate în instituțiile rezidențiale. În cele 60 de centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică au fost la 31 decembrie 2014 un număr de 5.701 persoane beneficiare.
Conform Legii 448/2006, Capitolul VI, articolele 85- 90 și Capitolul V, articolele 46- 52 din Normele metodologice aferente tratează tematica încadrării în grad de handicap a unei persoane. Pentru a primi încadrarea în grad de handicap persoana trebuie să ia parte la un proces de evaluare complexă și continuă prin care sunt estimate și recunoscute particularitățile de dezvoltare, integrare și incluziune socială ale acesteia. Evaluarea este efectuată de către Comisia de evaluare după criteriul medico-psiho-social care este reglementat prin Ordinul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de șanse nr. 762 din 2007. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul 762 din 2007, ANPH, Comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, Comisiile pentru protecția copilului și Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene vor duce la îndeplinire prevederile acestui ordin.
Statul prin autoritățile administrației publice centrale și locale, colectivitatea locală și societatea civilă intervine pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.
CAPITOLUL II
II. 1 Accesibilitatea- definiție, cadru legislativ
Accesibilitate, termen preluat din limba franceză- accessibilite și latină- accessibilitas este definit în dicționarul explicativ al limbii române ca ,,însușire de a fi accesibil,,, ușurința de a ajunge undeva,, , calitatea unei opere de a fi înțeleasă și asimilată cu ușurință de către cititori,,
„Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România” (ONPHR) explică termenul de accesibilitate ca „termen general folosit pentru a descrie gradul în care un produs, serviciu sau mediu este disponibil pentru un număr cât mai mare de oameni”. Accesibilitatea poate fi văzută ca o “capacitate de a accesa” și a sustrage posibilele beneficii dintr-un sistem sau altă entitate. Este un termen folosit curent în legătură cu persoanele cu dizabilități sau nevoi speciale, referindu-se la dreptul acestora de a se bucura de aceeași capacitate de acces la produse și servicii de care se bucură toți membrii societății.
Accesibilitatea poate fi: directă – mediile sunt adaptate în așa fel încât să permită accesul în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor și indirectă – mediul suportă folosirea de către persoanele cu dizabilități a unor dispozitive speciale. Problema accesibilității este una a întregii țări, este problema fiecăruia dintre noi.
Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost adoptată la New York la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006 este un tratat juridic internațional obligatoriu referitor la Drepturile Omului. Statele semnatare și cele care vor ratifica această convenție se angajează pe plan internațional să dezvolte și să realizeze politici, legi și măsuri administrative pentru asigurarea drepturilor recunoscute în convenție, precum și să anuleze actele cu putere de lege, obiceiurile și practicile care constituie o discriminare (art. 4). În articolul 9 “Accesibilitate” al Convenției identificăm importanța accesibilității în viața persoanelor cu dizabilități și tipurile de accesibilitate: “pentru a permite persoanelor cu dizabilități să ducă o viață independentă și să participe deplin la toate aspectele vieții, Statele Participante vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura accesul tuturor persoanelor cu dizabilități, în egală măsură cu alți cetățeni, la mediul fizic, la transport, inclusiv tehnologii și sisteme informaționale și de comunicare și la alte utilități și servicii la care are acces publicul larg, atât în localitățile urbane, cât și în localitățile rurale. Aceste măsuri, care vor include identificarea și eliminarea obstacolelor și barierelor care împiedică accesul persoanelor cu dizabilități se vor referi printre altele la:
(a) Clădiri, drumuri, mijloace de transport și alte utilități interioare și exterioare, inclusiv școli, case, instituții și locuri de muncă;
(b) Servicii de informare, comunicare și alte servicii, inclusiv servicii electronice și de urgență”.
Articolul 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta) prevede următoarele: ,,Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată. ,,Articolul 26 prevede că ,,Uniunea recunoaște și respectă dreptul persoanelor cu dizabilități de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității”.
Statele Membre ale Uniunii Europene sunt responsabile pentru elaborarea politicilor cu privire la persoanele cu dizabilități, dar măsurile legislative și acțiunile UE au un impact asupra situației acestor persoane. Planul de acțiune al Uniunii Europene cu privire la dizabilitate s-a axat în perioada 2006- 2007 pe patru domenii care promovează viața independentă: încurajarea activității (inclusive de tip economic), suport de calitate și servicii de sprijin, acces la bunurile și serviciile comune și sporirea capacității de analiză la nivelul UE. Accesibilitatea constituie una dintre prioritățile Uniunii Europene pentru perioada 2008- 2009, bunurile, serviciile și infrastructurile accesibile fiind esențiale pentru a facilita participarea la viața socio-profesională, alături de eliminarea barierelor din educație și de pe piața muncii.
Prin HG. Nr. 1175/29.09.2005 Guvernul a adoptat Strategia Națională pentru protecția, integrarea și incluziunea social a persoanelor cu handicap în perioada 2006- 2013, care și-a propus ca obiectiv principal promovarea integrării sociale a persoanelor cu dizabilități ca cetățeni activi în măsură să-și controleze viața. Prevederile Strategiei Naționale au fost preluate și în Planul Național de Dezvoltare 2007- 2013, elementul esențial pentru asigurarea finanțării nerambursabile.
Principiile fundamentale pe care se bazează Strategia elaborată de Guvern, centrată pe persoana cu dizabilități văzută ca cetățean cu drepturi și obligații depline sunt:
respectarea drepturilor și a demnității persoanelor cu handicap, conform căruia comunitățile trebuie să țină seama de diversitatea membrilor lor și să se asigure că persoanele cu dizabilități se pot bucura de toate drepturile omului: civile, politice, sociale, economice și culturale;
prevenirea și combaterea discriminării, potrivit căruia fiecărei persoane i se asigură folosirea sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților fundamentale;
egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap, astfel, pentru ca persoanele cu dizabilități să-și poată asuma deplina responsabilitate de membrii ai societății trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în ceea ce privește educația, sănătatea, angajarea în muncă, serviciile sociale etc. ;
egalitatea de tratament care reprezintă absența oricărei discriminări directe sau indirecte în ceea ce privește ocuparea și încadrarea în muncă;
solidaritatea socială, conform căruia societatea participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, în vederea menținerii și întăririi coeziunii sociale;
responsabilizarea comunității, potrivit căruia comunitatea intervine activ în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități precum și în crearea, dezvoltarea, diversificarea și garantarea susținerii serviciilor necesare persoanelor cu dizabilități;
subsidiaritatea, conform căruia comunitatea locală sau statul intervin în situația în care familia sau persoana nu-și poate asigura integral nevoile sociale;
,,adaptarea” societății la persoana cu handicap, potrivit căruia societatea în ansamblul ei trebuie să vină în întâmpinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu dizabilități;
interesul persoanei cu handicap care reprezintă orice decizie și măsură luată numai în interesul acestei personae, fiind inacceptabile abordările întemeiate pe milă și pe percepția persoanelor cu dizabilități ca fiind neajutorate;
abordare integrată, potrivit căruia protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități sunt cuprinse în toate politicile naționale sociale, educaționale, ale ocupării forței de muncă, petrecerii timpului liber, accesului la informație etc. ;
parteneriatul, conform căruia organizațiile neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilități, care reprezintă interesele acestora sau cu activitate în domeniu, sunt implicate și consultate în procesul decizional.
Legea nr.1/2011 a educației naționale actualizată prevede și garantează ,,drepturi egale de acces al tuturor cetățenilor României la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot percursul vieții, fără nici o formă de discriminare”.
Prevederile art.118 alin. (3) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precizează că: ,,Studenții cu dizabilități fizice au dreptul să aibă căi de acces adaptate acestora în totalitatea spațiilor universitare, precum și condiții pentru desfășurarea normal a activităților academic, sociale și culturale în cadrul instituțiilor de învățământ superior”.
În vederea creșterii accesului la învățământul superior pentru tinerii cu dizabilități, Ministerul Educației Naționale, având partenere universitățile, a implementat o serie de proiecte cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) :
,,Educația universitară pentru persoanele cu dizabilități” (EUPD), proiect prin care se dorește să se ofere persoanelor cu dizabilități șansa de a urma cursurile unei facultăți, depășind obstacolele pe care le întâlnesc în mod obișnuit. Finalitatea proiectului constă în implementarea unui program integrat pentru persoanele cu dizabilități;
,,Dezvoltarea și integrarea unui program pilot integrat pentru creșterea accesului la învățământul superior pentru personae cu dizabilități”, proiect care conține raportul intitulat ,,Analiza situației actuale în universitățile partenere în privința modului în care sunt susținute persoanele cu dizabilități în procesul educațional”. Obiectivul general al acestui proiect vizează crearea de oportunități pentru îmbunătățirea accesului la educație, în cadrul învățământului superior (nivel licență și master), prin dezvoltarea și implementarea unui program pilot integrat pentru asistarea a 300 de persoane cu dizabilități și implementarea acestuia la nivelul a trei instituții de învățământ superior, inclusive prin utilizarea TIC;
,,Instrumente și macanisme de creștere și facilitare a accesului la învățământul superior bazate pe dezvoltarea parteneriatelor orizontale și verticale între instituții de învățământ, structuri centrale și locale ale sistemului educațional și actorii sociali/sectoriali”, proiect care conține raportul ,,Acces și echitate în învățământul superior din România – Dialog cu elevii și studenții”.
Rezultatele acestor proiecte s-au concretizat în următoarele măsuri:
Instituirea strategiei de cooptare și susținere a persoanelor cu dizabilități în procesul educational;
Implementarea sistemului de conversie a materialului didactic destinat persoanelor cu dizabilități în formate adecvate instruirii acestora (conversie text- audio) ;
Dezvoltarea soluției e-learning, implementată și adaptată pentru personae cu dizabilități;
Formarea unui număr de 33 de cadre didactice pentru utilizarea instrumentelor TIC dezvoltate prin proiect, precum și îndrumarea studenților cu dizabilități în utilizarea curentă a acestora;
Formarea unui număr de 100 de studenți cu dizabilități, prin programul de instruire pentru utilizarea instrumentelor TIC dezvoltate prin proiect;
Implementarea noilor instrumente, proceduri, metodologii, dezvoltate prin proiect, la universitățile partenere;
Formarea unui număr de 50 de studenți cu dizabilități din grupul țintă al proiectului, sprijiniți prin asistare financiară;
Formarea unui număr de 100 de studenți cu dizabilități cu implicarea mentorilor educaționali și a voluntarilor, pe o perioadă de 2 ani universitari.
Procesul de reformă legislativă a debutat cu elaborarea Legii nr. 448/2006 căreia i s-au adus unele modificări și completări prin Ordonanța de urgență nr.14/2007, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 sunt stabilite normele metodologice de aplicare a drepturilor și obligațiilor persoanelor cu dizabilități acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora. Printre noutățile promovate de lege amintim:
Diversifică tipurile de prestații sociale introducându-se bugetul personal complementar, suma urmând să fie cheltuită de persoana cu dizabilități și crește cuantumul acestora
Stabilește prestații financiare pentru persoanele cu grad de handicap mediu și ușor, astfel se reduce prețul biletelor la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive
Elimină diferențele care există în prezent din punct de vedere al prestațiilor sociale între nevăzători și persoanele cu alte tipuri de dizabilitate
Pune accentul pe prevenirea instituționalizării și pe dezvoltarea de servicii alternative comunitare: servicii de support pentru familie, asistent personal, servicii la domiciliu, asistent personal profesionist
Drepturile care decurg din legislația în vigoare pentru persoanele cu dizabilități se referă la prestații în bani, gratuități, scutiri de plată pentru diferite taxe, reduceri, drepturi privind educația.
Art. 15. – (1) Persoanele cu handicap au acces liber și egal la orice formă de educație, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap și nevoile educaționale ale acestora.
(2) Persoanelor cu handicap li se asigură educația permanent și formarea profesională de-a lungul întregii vieți.
Art. 16. – (1) Educația persoanelor cu handicap este parte integrantă a sistemului national de educație, coordonat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.
(8) Studenții cu handicap grav și accentuat beneficiază, la cerere, de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masa la cantinele și căminele studențești.
Art. 18. – (1) În cadrul procesului de învățământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la:
Servicii educaționale de sprijin
Dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului și gradului de handicap și utilizarea acestuia
Adaptarea mobilierului din sălile de curs
Manual școlare și cursuri în format accesibil pentru elevii și studenții cu deficienții de vedere
Utilizarea echipamentelor și softurilor asistive în susținerea examenelor de orice tip și nivel
Drepturile privind accesibilitatea:
Art. 61 – În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informațional și comunicațional, autoritățile publice au obligația să ia următoarele măsuri specifice:
Să promoveze și să implementeze conceptul Acces pentru toți, pentru a împiedica crearea de noi bariere și apariția unor noi surse de discriminare
Să sprijine cercetarea, dezvoltarea și producția de noi tehnologii de informare și comunicare și tehnologii asistive
Să recomande și să susțină introducerea în pregătirea inițială a elevilor și studenților a unor cursuri referitoare la problematica handicapului și a nevoilor acestora, și la diversificarea modalităților de realizare a accesibilității
Să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii
Să asigure accesul la informațiile publice pentru persoanele cu handicap
Să asigure interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual și ai limbajului specific persoanelor cu surdocecitate
Să proiecteze și să deruleze, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de accesibilitate sau de conștientizare asupra importanței acesteia.
Legislația antidiscriminatorie, politicile referitoare la egalitatea de șanse precum și programele de acțiune afirmativă au apărut pentru că acum se recunoaște pe o scară mult mai largă faptul că persoanele cu dizabilități sunt împiedicate într-un mod nedrept sau restricționate în încercarea lor de a lua parte la o gamă foarte largă de activități sociale la care persoanele fără dizabilități au acces și le consideră ca pe un fapt de la sine înțeles.
CAPITOLUL II
II.2 Tehnologii asistive – Oportunități pentru integrarea persoanelor cu dizabilități
Nu mai putem ignora importanța tehnologiilor în viața noastră. Am devenit atât de dependenți de tehnologie și de produsele tehnologiei încât este dificil să trăim fie și o singură zi fără acestea. Trebuie să privim tehnologia din diferite unghiuri și să avem în vedere toate noile îmbunătățiri, cum ne sunt influențate comportamentul și viața în bine și în rău, dar, în special, să analizăm cum aceeași tehnologie a fost revoluționară în schimbarea stilului de viață general al persoanelor cu dizabilități.
De la comunicare la mobilitate, fără a uita prețioasele dispozitive care ajută în activitățile zilnice, este o lume a oportunităților care se bazează pe echipamentele asistive ca soluție pentru incluziune socială și calitatea vieții, ,,cu condiția să le fie accesibile și utile, adică să ia în calcul caracteristicile, nevoile și particularitățile- cognitive, perceptive sau motrice- ale acestei categorii de utilizatori,, (Sperandio 2006).
Dispozivele TA sunt instrumente folosite pentru a întări funcționarea independentă a persoanelor care au limitări fizice sau disfuncții cognitive. Acestea variază de la dispozitive low-tech cum sunt simplele suporturi pentru creion la dispozitive hightech cum sunt sisteme de comunicare bazate pe PC, tehnologiile casnice digital sau cele pentru controlul mediului. Aceste echipamente acoperă o plajă largă de domenii inclusiv comunicarea, mobilitatea, așezarea și poziționarea, deficiențele senzoriale și tehnologiile pentru activitățile zilnice.
Sunt multe definiții „oficiale” ale TA (tehnologii asistive):
• “Orice produs, instrument, echipament sau sistem tehnic folosit de o persoană cu dizabilități, produsă în mod special sau general disponibilă pentru prevenirea, compensarea, limitarea sau neutralizarea deficienței, dizabilității sau handicapului”(ISO 9999)
• “Termenul dispozitiv de TA se referă la orice obiect, piesă de echipament sau sistem de produs, indiferent că este cumpărat, bricolat, modificat sau adaptat, care este folosit pentru creșterea, păstrarea sau îmbunătățirea capacităților funcționale ale persoanelor cu dizabilități” (legea 100-407, asistența tehnică, SUA)
• “Tehnologia care poate ajuta la compensarea limitărilor funcționale, facilita viața independentă și care poate permite persoanele cu dizabilități sau în vârstă să-și realizeze potențialul propriu.” (TIDE, Bride phase, synopses, 1994)
• “Tehnologia asistivă este folosirea oricărui dispozitiv care permite persoanelor cu dizabilități să funcționeze la potențialul lor maxim educațional, vocațional, social și al vieții zilnice. Aceasta include atât aplicații low-tech, cât și aplicații high-tech. Low-tech se referă la orice dispozitiv care nu este electronic sau funcționează doar pe baza de baterii (de ex. jucării adaptate și dispozitive de înregistrat). High-tech presupune utilizarea de sisteme sofisticate care sunt în principal electronice (de ex. scaune cu rotile electrice și sisteme de control al mediului).”(Bristow & Pickering 1995)
• “Tehnologie asistivă este orice echipament sau dispozitiv care este folosit pentru a crește independența persoanelor cu dizabilități. Aceste obiecte pot fi disponibile în comerț, modificate sau adaptate pentru utilizator.” (North Carolina Assistive Technology Project)
• “Tehnologie asistivă, prin definiție, este orice echipament care este folosit pentru creșterea, păstrarea sau îmbunătățirea capacităților funcționale ale unei persoane cu dizabilități.” (Pursuit )
• “Un produs asistiv este orice produs (inclusiv dispozitive, echipamente, instrumente, tehnologii și software) produse special sau disponibile în general, pentru prevenirea, compensarea, monitorizarea, înlăturarea sau neutralizarea disfuncțiilor, limitărilor activității și restricțiilor de participare.”
Putem clasifica TA pe baza categoriilor mari ale deficiențelor: deficiențe de vedere, auditive, cognitive, de mobilitate, în patru grupe- comunicare, – mobilitate, – manipulare, – orientare. În fiecare categorie clasificarea TA se poate face pentru creșterea sau păstrarea capacității, pentru înlocuirea unei capacități cu alta etc. Atunci când se pune problema clasificărilor, se obține o listă fără sfârșit a dispozitivelor asistive. De aceea, este necesară clasificarea și gruparea numeroaselor produse în categorii mai largi pentru a putea înțelege funcționalitatea fiecărei categorii. Chiar și așa, sunt sute de moduri de grupare a TA. Cea mai cunoscută clasificare a TA este clasificarea internațională ISO9999 sau varianta sa europeană CEN29999 . ISO 9999 este un sistem de clasificare pe trei niveluri care grupează TA în “CLASE” (de ex. mobilitate, comunicare, recreere, etc.), apoi în “SUBCLASE” (de ex., în clasa „mobilitate”: scaune cu rotile cu motor, adaptări ale autovehiculelor etc), eventual „DIVIZIUNI” (de ex. în subclasa „scaune cu rotile cu motor”: scaune cu rotile electrice cu direcție asistată). Fiecare intrare din ISO 9999 are un cod numeric: de exemplu, „scaun cu rotile electric cu direcția asistată” are codul 12.23.06, unde primele două cifre reprezintă Clasa 12 „mobilitate”, următoarele două subclasa 12.23 „scaune cu rotile cu motor”, iar ultimele două reprezintă diviziunea specifică.
TA urmărește să acopere distanța dintre ceea ce utilizatorul este „capabil să” și ceea ce îi solicită mediul. Prin urmare, putem alege să facem o discriminare pozitivă în favoarea întăririi capacității persoanei sau putem să alegem să creăm un mediu fără bariere, în care toți pot avea acces la orice, privind dintr-o perspectivă a proiectării universale. “Proiectarea universală este proiectarea produselor și mediului astfel încât să fie utilizabile de toți oamenii la cel mai înalt nivel posibil, fără a fi necesare adaptări sau o proiectare specială”. Proiectarea incluzivă sau proiectarea universală (PU) reprezintă un set de cerințe, cunoștințe, metodologii și practici care urmăresc proiectarea spațiilor, produselor și serviciilor astfel încât să fie folosite eficace, sigur și confortabil de cât mai mulți oameni posibil, indiferent de abilitățile acestora.
PU tinde în mod natural să fie incluzivă și non-discriminatorie, rezultând o ergonomie îmbunătățită pentru toți și fără a necesita costuri suplimentare în beneficiul unei minorități. Chiar dacă, uneori, costul dezvoltării și producției inițiale poate fi mai ridicat, în final toate acestea vor fi utile întregii populații, nu doar unei minorități, iar aceasta va crește productivitatea tuturor, va împiedica sub-utilizarea și riscurile de disconfort prelungit și va evita accidentele. Mai mult, pe termen mediu și lung, poate conduce la o viață mai bună pentru toți.
TA pot acoperi distanța dintre „factorii de mediu” și deficiențe. Dispozitivele TA sunt, cel mai des, „facilitatori” ai activității și participării, fie prin întărirea nivelulului funcțional al utilizatorului, fie prin reducerea cererilor din partea mediului. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că, uneori, TA poate fi o barieră în locul unui facilitator. Recomandarea unui echipament sofisticat poate fi inutilă dacă utilizatorul nu este corect informat despre caracteristicile acestuia și modul de lucru.
În lipsa văzului, utilizatorii nevăzători recepționează informațiile furnizate de tehnica de calcul și comunicare prin auz și/sau prin pipăit. Deoarece sistemele informatice nu au fost prevăzute în mod nativ pentru comunicare non-vizuală cu utilizatorul, persoanele nevăzătoare au nevoie de aplicații informatice capabile să transforme informația vizuală în informație accesibilă.
Pentru persoanele cu dizabilități vizuale sunt folosite următoarele tehnologii:
Alfabetul Braille- în acest mod pot fi codificate maxim 64 de caractere alfa-numerice și simboluri printr-un singur caracter Braille (26 = 64). Pentru a depăși această limită, la ora actuală este tot mai răspândită varianta Braille pe opt puncte, prin care este posibilă codificarea a maxim 256 de simboluri și caractere alfa-numerice într-un singur caracter (28 = 256).
Afișajul Braille- cel mai reprezentativ periferic de calculator conceput pentru nevăzători. Scopul afișajului Braille este de a reda prin caractere Braille informațiile de natură descriptivă și de natură textuală de care utilizatorul are nevoie pentru a putea interacționa cu aplicațiile. Elementul cel mai evident o reprezintă linia de caractere Braille compuse din opt ace care sunt ridicate și coborâte programatic. Acest sistem este optim, atât ca și dimensiuni, cât și ca ergonomie și consum de energie.
Tastatura Braille- modelele vechi de afișaje Braille nu aveau și tastatură. De fapt, integrarea tastaturii a fost posibilă numai din momentul în care tehnologia de fabricație a punctelor Braille a evoluat suficient de mult, încât miniaturizarea acestor dispozitive să fie posibilă.
Periferice de intrare specifice pentru nevăzători- interfețele aplicațiilor pot conține obiecte de tip slider sau bare de derulare. Există periferice hardware, care emulează funcționarea unor asemenea obiecte ale interfețelor grafice. Aceste obiecte sunt optimizate pentru categoriile de aplicații cele mai accesibile nevăzătorilor, adică prelucrarea fișierelor audio și aplicațiile de telefonie.
Agendă electronică cu 40 de celule Braille și tastatură interschimbabilă Braille/QWERTY. Printre funcțiile de bază ale unei asemenea agende electronice amintim: editor de texte, agendă telefonică, calculator științific, reportofon, audio player, controlul telefonului mobil (citire/scriere de mesaje și apelare), acces la internet, sincronizarea cu calculatorul de birou, ora și data, temperatura și presiunea atmosferică, orientarea (busolă și/sau GPS) și altele. Principalele caracteristici ale unui asemenea PDA accesibil sunt: greutatea și dimensiunile, memoria, autonomia, numărul de celule Braille, aplicațiile disponibile și modalitățile de comunicare cu alte dispozitive.
Aparate pentru citirea textelor tipărite- un aparat independent pentru citire (în sensul că nu are nevoie de un calculator pentru a funcționa), conceput special pentru o utilizare extrem de facilă, trebuie să permită operarea printr-un număr cât mai redus de butoane, ideal prin apăsarea unui singur buton. Există un asemenea aparat, capabil să recunoască și caracterele românești cu diacritice și pe care este instalat o voce sintetică în limba română. Aparatele din această categorie sunt alcătuite dintr-un scanner și un calculator portabil pe care este instalată o aplicație pentru recunoașterea optică a caracterelor (OCR – Optical Character Recognition) și cel puțin o voce sintetică (uneori numită TTS – Text To Speech).
Imprimantele Braille – au scopul de a permite obținerea de documente Braille pe hârtie de grosime mai mare (160-200 g/m2). Există o imprimantă Braille performantă, care permite realizarea documentelor Braille cu viteză ridicată prin ambutisarea simultană a hârtiei din ambele părți. Esențială pentru calitatea documentului Braille este forma punctului. Pentru ca un caracter să poată fi ușor recunoscut prin pipăire, trebuie ca punctele care îl alcătuiesc să aibă o înălțime minimă; de asemenea distanța dintre puncte nu trebuie să fie mai mică decât limita de sensibilitate a majorității populației. În mod normal, pe o coală de hârtie A4 cu dimensiunile de 297 x 210 milimetrii, se pot realiza 29 de linii, iar pe fiecare linie se pot scrie 35 de caractere Braille de dimensiune normală.
Aparate pentru realizarea diagramelor tactile Aparatele pentru realizarea de imagini sau diagrame tactile funcționează cu o hârtie specială care are înglobată în structura sa micro capsule cu alcool, care expandează prin încălzire. Realizarea imaginii tactile începe prin desenarea pe hârtie a conturului dorit, cu ajutorul unui creion special cu tuș sau cerneală care trebuie să conțină particule fine de carbon, deoarece încălzirea selectivă a hârtiei se face prin radiație termică (infraroșu). Desigur, este posibilă și realizarea de texte Braille cu acest aparat, ceea ce permite obținerea pe aceeași foaie atât a elementelor grafice cât și a textului care face referire la acestea.
Deficienții de vedere (sau ambliopii) au acuitatea vizuală mult diminuată din diverse motive; pe lângă deficiențele privind acuitatea vizuală propriu-zisă, deficienții de vedere pot avea și câmpul vizual diminuat. În cazul ambliopilor cu deficiențe mai puțin severe, o lupă cu un grad de magnificare de până la 3x este în general suficient. Din păcate, lentilele cu o magnificare mai mare de 3x nu oferă un câmp vizual suficient de larg, datorită limitei fizice ale dimensiunilor pe care acestea le pot avea. Desigur, există lentile asferice, dar acestea au un preț mult mai mare. Magnificarea electronică reprezintă soluția cea mai bună (dacă nu chiar singura posibilă) pentru o mare categorie de persoane cu deficiențe de vedere.
Magnificatoare electronice de birou – în această categorie de aparate intră magnificatoarele electronice care nu au fost concepute să fie portabile. Avantajul major al acestora constă în faptul că oferă un câmp vizual mai mare, prin redarea imaginii mărite pe un monitor de minim 14 țoli sau chiar pe ecranul unui televizor care permite atât redarea imaginilor mărite în culori naturale, cât și accentuarea contrastului și redarea imaginii în culori false, pentru citirea facilă a textelor. O facilitate esențială a magnificatoarelor electronice constă în posibilitatea acestora de a fi utilizate pentru scris. Una dintre funcțiile importante ale unui magnificator electronic constă în focalizarea automată a imaginii (auto-focus). Acest lucru permite o utilizare ergonomică, fără să fie nevoie ajustarea periodică a camerei, în funcție de distanța dintre suprafața pe care se citește și cameră. Desigur, această funcție trebuie să poată fi dezactivată (auto-focus OFF) în timpul scrierii, pentru a se evita focalizarea imaginii pe mână. Magnificatoarele electronice portabile îndeplinesc aceleași funcții ca și cele de birou, cu observația că au un ecran mult mai mic, ceea ce reduce mult câmpul vizual. Este posibilă cuplarea acestuia la un televizor pentru obținerea unei imagini mai mari; trebuie totuși menționat faptul că pe ecranul unui televizor nu se poate obține întotdeauna o calitate foarte bună a imaginii.
Persoanele cu mobilitate redusă care au dificultăți în operarea unui calculator, sunt în general persoane care nu au, sau nu pot folosi eficient membrele superioare. Din acest motiv, tehnologiile asistive destinate acestor persoane au rolul să îmbunătățească ergonomia sau chiar de a permite manipularea perifericelor de intrare (a tastaturii și a mausului) fără ajutorul mâinilor.
Tehnologii asistive hardware pentru persoane cu mobilitate redusă
Controlul mausului cu ajutorul camerei video – există soluții hardware care permit utilizatorului să controleze mișcarea cursorului pe ecran prin mișcări ale capului. Pe lângă identificarea mișcărilor capului, cu ajutorul acestui tip de aplicații este de asemenea posibil controlul prin mișcarea ușoară a mâinii sau chiar a unui singur deget. Desigur, aceste aplicații pot fi folosite și împreună cu o tastatură virtuală.
Tastatura virtuală (cunoscută sub numele de On-Screen Keyboard), este singura alternativă software pentru persoanele care nu pot folosi tastatura hardware standard. Așa cum s-a mai arătat, tastatura virtuală poate fi folosită atât cu un maus normal, cât și cu ajutorul unui maus controlat cu piciorul, cu gura, prin suflare.
Modificări la tastaturile standard:
– Folosirea unui keyguard (un fel de capac cu găuri pentru fiecare tastă) ce ghidează degetele în atingerea tastelor
– Setări în Control Panel / Ease of Access pentru a modifica diverse metode de folosire ale tastaturii (facilitarea diverselor comenzi rapide, etc.)
– Folosirea unei tastaturi extinse, largi pentru cei care își pot mișca limitat mâinile și degetele pe porțiuni mai mari
– Folosirea unei mini-tastaturi utilă pentru cei ce au dificultăți de dexteritate manual
– Utilizarea unei tastaturi compacte pentru cei care nu pot folosi decât o singură mână și o pot face mișcări foarte limitate
– Utilizarea tastaturii de pe ecran (tastatură virtuală)
– Rearanjarea literelor mai apropiat (tastaturi Dvorak) pentru cei cu dificultăți în mișcarea încheieturii mâinilor sau utilizează două degete atunci când tipărește ceva
– Utilizarea tastaturii Chorded (două – șase taste) în cazul în care mâna nu se poate mișca, iar degetele rămân într-o poziție staționară pe taste, sau a celei tip CyKey (cu taste tactile ce trebuie apăsate ușor) pentru cei ce nu pot ridica degetele.
– Utilizarea jumătății de tastaturii tip Matias (disponibilă pentru mâna dreaptă sau cea stângă), sau a celei Frogpad (tot o jumătate de tastatură, dar mai dificil de utilizat deoarece necesită reînvățarea ordinii tastelor) pentru cei ce utilizează o singură mână.
– Alegerea din meniul Windows (în Control Panel / Ease of Access) ca toate comenzile să fie făcute de la tastatură, să fie folosit sau nu Mouse-ul, etc.
– Folosirea unor alte tipuri de Mouse: Joystick, trackball (pentru cei ce nu-și pot folosi mâinile foarte bine), Joystick vocal
– Folosirea unui comutator având o tastatură pe ecran, pentru diferite programe care necesită o simplă selecție prin scanare.
– Folosirea unui adaptor special de Mouse pentru cei care au un tremur al mâinii
– Ballpoint Mouse – un Mouse portabil montabil la un laptop și poate fi folosit de cei ce își pot utiliza degetul mare și arătător
– Folosirea de dispozitive tactile ce permit studentului să interacționeze cu computerul prin primirea unor impulsuri tactile
– Folosirea un dispozitiv electronic de control al Mouse-ului care îi permite studentului să folosească cursorul de pe ecran prin ultrasunete sau infraroșu.
– Folosirea de Pad-uri speciale pentru Mouse (Mouse Mats/Tables) pentru studenții care au probleme cu coloana, probleme cu membrele superioare sau sunt în imposibilitatea de a se mișca foarte mult în fotoliul rulant
– Folosirea unui Mouse ce poate fi comandat cu piciorul
În vederea acordării de șanse egale, pentru a fi examinat, un student cu dizabilități trebuie să beneficieze de următoarele condiții, în funcție de gradul de dizabilitate pe care îl are:
Timp extra
Timp extra on-line
Tehnologii asistive
Soft de activare vocală
Mărirea caracterelor pe foile de examinare
Material de evaluare în Braille
Folosirea TIC (tehnologia informațiilor computerizate)
Răspunsuri verbale folosind echipamente electronice de înregistrare
Răspunsuri în Braille
Cititor
Scrib
Asistent practic
Transcriptor
Material de evaluare în limbaj mimico-gestual
Material de evaluare pe hârtie colorată
Material de evaluare în format video
Răspunsuri în limbaj mimico-gestual
Interpret de limbaj mimico-gestual
CAPITOL III
III 1. Gradul de accesibilitate al tinerilor cu dizabilități în învățământul universitar în perioada 2011- 2015
În calitatea ei de principal mijloc între ansamblul relațiilor sociale și individualitatea umană în formare, școala este chemată să-și sporească funcțiile sale formative în raportul direct proporțional cu complicitatea și accelerarea ritmului dezvoltării vieții sociale.
Pentru a aplica strategiile cele mai eficiente, mai bine adaptate trebuințelor lor individuale, cadrele didactice trebuie să cunoască problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și să ia măsuri în vederea oferirii de șanse egale accesului la informație. De aceea vom trece în revistă caracteristicile persoanelor cu dizabilități.
Persoanele cu dizabilități vizuale au un ritm mai lent de lucru și o comutare mai lentă de la un tip de acțiune la un nou tip de acțiune. La declanșarea reflexelor de orientare există o inhibare a reacțiilor motorii, exprimând prudență sporită a deficientului vizual în fața situațiilor noi, teama de necunoscut inhibând mișcările, reducând mobilitatea. Deficiența vizuală se răsfrânge nu numai asupra vieții psihice ci și asupra relațiilor sociale ale deficientului. Ea poate influența și unele aspecte morfo-funcționale ale organismului: mișcările sunt reținute, șovăitoare, fiind limitate la strictul necesar, mersul este rigid, nesigur, ezitant, trunchiul rămâne aproape nemișcat, iar capul îndreptat înainte.
Memoria persoanei cu deficiențe vizuale are anumite particularități, deoarece ea trebuie să ofere o serie de informații absolut necesare orientării acestuia în spațiu – topografia locului, a reperelor tactile, auditive, constanta direcțiilor, a numărului de pași sau de scări, a numărului de stații până la coborâre etc., adică o permanentă solicitare în situații în care omul cu vedere normală nu face apel la memorie, ele constituindu-se în acțiuni stereotipe, automatizate.
Gândirea are particularități determinate de tipul deficienței (congenitală sau dobândită) și de modalitățile cunoașterii senzoriale în care este antrenată persoana în cauză. Dificultățile selectării elementelor esențiale din informațiile percepute determină efectuarea greoaie a operațiilor gândirii, în special a generalizărilor și comparațiilor, fapt care ar putea ilustra un tablou clinic asemănător unui copil cu deficiențe intelectuale.
Auzul are un rol important în procesul de învățare pentru persoanele care au deficiențe grave sau parțiale de vedere. Este important de reținut faptul că ei nu sunt capabili să citească limbajul corpului sau expresiile faciale. Interpretarea atitudinii unui interlocutor se face ținând cont de tonul, intonația și volumul vocii acestuia. Pot fi absenți sau dezinteresați atunci când se vorbește în cazul în care nu au prins firul conversației.
Deficiența de auz afectează într-o măsură mai mare sau mai mică (în funcție de gradul pierderii auzului) toate palierele vieții psihice a individului, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. Disfuncția auditivă nu are efect determinant asupra dezvoltării psihice, totuși ea duce la instalarea mutității, care stopează dezvoltarea limbajului și restrânge activitatea psihică de ansamblu. Unele forme ale dizabilității de auz pot determina și o întârziere intelectuală, cauzată de modificarea raportului dintre gândire și limbaj.
Gândirea deficientului de auz se evidențiază prin rigiditate, șablonism, concretism, îngustime și inerție. La persoanele cu deficiențe de auz, din naștere, însușirea comunicării verbale este blocată, la fel și achiziția de experiențe sociale fapt ce limitează dezvoltarea gândirii, a capacităților intelectuale și a personalității individului. În cazul deficienței de auz dobândite după achiziționarea limbajului, apare diminuarea capacităților intelectuale ale persoanei, dacă nu se intervine compensator în mod sistematic și organizat în direcția stimulării proceselor psihice.
Limbajul celor cu dizabilități de auz este puternic influențat de deficiența senzorială existentă, fiind afectate în planul vorbirii modul de exprimare și calitatea discursului, neexistând feedbackul sonor de corecție sau acesta fiind diminuat. Limbajul oral al deficientului de auz este, așadar, deficitar în ceea ce privește exprimarea (nearmonioasă), intonația (stridentă sau monotonă), ritmul, calitatea articulării. Toate acestea fac dificilă înțelegerea vorbirii.
Având în vedere că hipoacuzicii au posibilitatea de a percepe unele sunete și cuvinte, vocabularul lor se dezvoltă mai rapid decât cel al persoanelor cu deficiențe grave de auz, astfel că ei ajung să folosească tot mai corect exprimarea prin cuvinte și propoziții, să înțeleagă mesajele verbale recepționate și să se facă înțeleși de interlocutori. Limbajul celui cu dizabilitate de auz total este non-verbal, centrat pe utilizarea gesturilor ca mijloace de comunicare, codificând în ele cuvinte, expresii, stări, propoziții. Există o diferență vizibilă privind comportamentul și personalitatea persoanelor cu dizabilitate de auz total provenite din familii normale cu părinți auzitori și a celor proveniți din familii în care ambii părinți au același tip de dizabilitate. Cei dintâi ajung la școală cu un bagaj de cunoștințe mult mai mare și mai variat decât ceilalți, folosesc o gamă bogată de gesturi extrem de expresive și dau dovadă de mai puțină inhibiție și timiditate.
Personalitatea deficienților de auz poartă amprenta dizabilității existente, dar există multe diferențe comportamentale. Astfel, sunt persoane cu deficiențe de auz timide, neîncrezătoare, dependente de anturaj, anxioase, negativiste, cu teamă de eșec, lipsite de inițiativă, fără interese, cu frică de respingere, dar există și deficienți de auz sociabili, degajați, optimiști.
Dificultățile motorii/dizabilitățile fizice includ un grup eterogen de condiții, datorate unor cauze diverse. Cele mai comune cauze sunt: tulburări ale sistemului nervos, fibroză cistică, leziuni traumatice ale măduvei spinării, distrofie musculară, paralizie cerebrală, poliartrită reumatoidă, boală coronariană, boli cardio-vasculare, epilepsie, emfizem, astm, diabet, amputații de toate tipurile. Dizabilitățile fizice pot avea diferite forme, pot apărea la orice vârstă și pot fi temporare sau permanente, fluctuante, stabile sau degenerative și pot afecta părți ale corpului sau întreg corpul. Una din primele considerații în educația studentului cu dificultăți motorii este o scurtă înțelegere a dificultății sale și cum cauzează acest lucru învățarea sa. Din astfel de informații, pot deriva diverse strategii ce pot fi folosite pentru fiecare student în parte; este posibil ca unele strategii să nu poată fi folosite la unii studenți. Este important să menționăm că dizabilitatea fizică nu afectează capacitatea intelectuală. Dificultățile de vorbire și limitările fizice sunt în mod obișnuit un rezultat al pierderii controlului motor – prin procese care nu afectează capacitatea intelectuală. Unele dizabilități fizice pot afecta comunicarea. Spre exemplu, unui student îi poate lua ceva timp să termine o frază sau o propoziție și trebuie să-i fie permis lucrul acesta. El nu se poate simți confortabil la prezentările orale datorită dizabilității. Ca în toate situațiile, cel mai bine este să se discute modalitatea în care studentul se poate concentra asupra lucrului și cum se poate comunica mai bine cu el. După o zi de cursuri, studentul cu dizabilități fizice e posibil să aibă nevoie de mai mult timp pentru a se reface, deoarece energia consumată pentru activitățile zilnice este mai mare decât a altor studenți. Căile de acces pentru scaunele cu rotile sunt folosite pentru alte circuite decât pentru persoanele cu dizabilități, așadar e posibil să le ia mult timp să se miște între săli sau să piardă pauzele deoarece le ia prea mult timp să meargă dintr-un loc în altul. Ca un rezultat, studenții cu dizabilități se pot simți mai obosiți.
Dizabilitățile somatice sunt manifestări de semnalizare ale organismului ca și reacție sau răspuns la nerezolvarea sau neprelucrarea unor probleme psihice /emoționale ale persoanei. Printre cele mai intâlnite psihosomatizări se numără astmul, cefaleea, enurezisul, ticurile, alergiile, gastrita, ulcerul, psoriazisul, dermatitele, colonul iritabil, migrena, nevroza cardiacă, hipertensiunea precum și infecția urinară. Pentru a se decela cu exactitate o tulburare de somatizare trebuiesc efectuate teste clinice pentru a se înlătura orice cauze strict funcționale sau organice . Somatizarea este o relație simbolică între problema emoțională a persoanei și simptomul organic manifest.
Cercetarea a fost efectuată în cadrul Universității ,,Dunărea de Jos,, din Galați în vederea realizării unei analize ale situației actuale cu privire la accesul tinerilor cu dizabilități la universitate și modul cum sunt susținute acestea în procesul educațional. Fiind cea mai mare și cea mai importantă instituție de învățământ superior din sud – estul României, cu un efectiv de aproximativ 15.000 studenți Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) funcționează din anul 1948, asumându-și de la acel moment misiunea de a pregăti specialiști în diverse domenii economico-sociale. Astăzi, UDJG are 15 facultăți și pregătește studenți pentru ciclurile de studii universitare de licență, masterat și doctorat în domenii diverse (tehnic, umanist, economic, sănătate, artistic). În materie de infrastructură, UDJG dispune de 12 corpuri de clădire destinate învățământului (săli de curs, amfiteatre, laboratoare, biblioteci informatizate, săli de lectură), 13 cămine, cu o capacitate de peste 3000 locuri, o cantină-restaurant, o bază sportivă complexă și un dispensar medical.
Obiectivul central al cercetării este identificarea ratei de accesibilitate a persoanelor cu dizabilități în universitate în perioada 2011- 2015.
Obiectivele urmărite:
Identificarea nivelului barierelor/facilităților pe care le oferă mediul universitar studenților cu dizabilități
Evidențierea atitudinii persoanelor cu care vin în contact studenții cu dizabilități în cadrul universității
Identificarea opiniilor studenților cu dizabilități față de satisfacerea nevoilor lor de formare de către universitate
Identificarea opiniilor studenților cu dizabilități față de legislația în vigoare și necesitatea derulării unor proiecte
Ipotezele cercetării
Presupunem că:
Studenții cu dizabilități nu au șanse egale în procesul educațional
Universitățile nu sunt dotate corespunzător nevoilor persoanelor cu dizabilități
În România este nevoie de programe și legislație care să sprijine integrarea studenților cu dizabilități în procesul de educare dar și în integrarea lor pe piața muncii
Metodologia cercetării
Instrumente de colectare a datelor cercetării
Metoda analizei documentelor
Metoda conversației
Metoda observației
Interviul
Metoda anchetei bazată pe chestionare
Instrumente de măsurare a datelor cercetării
Numărare
Clasificare/ ordonare
Comparare
Instrumente de prelucrare statistică și interpretare a datelor cercetării
Tabele statistice
Grafice statistice
Metoda analizei documentelor am aplicat-o după ce am cules datele necesare cercetării în urma conversației cu profesori universitari și factorii de decizie ai universității și a constat în analizarea și prelucrarea datelor obținute prin numărare, clasificare/ordonare și comparare a acestora. Pornind de la statisticile oficiale din care am aflat numărul de persoane adulte cu dizabilități la nivelul județului Galați, statistici realizate pe dizabilitate și gradul de dizabilitate, cercetarea își urmează cursul prin stabilirea numărului de persoane cu dizabilități la nivelul Universității ,,Dunărea de Jos în decursul a patru ani universitari.
Potrivit Raportului de activitate al Direcției Ganerale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, situația persoanelor adulte pe tipuri și grade de dizabilitate o vom prezenta pe ani pe perioada 2011- 2014, astfel:
Situația persoanelor adulte pe tip și grad de dizabilitate la 31. 12. 2011
Situația persoanelor adulte pe tip și grad de dizabilitate la 31. 12. 2012
Situația persoanelor adulte pe tip și grad de dizabilitate la 31. 12. 2013
Situația persoanelor adulte pe tip și grad de dizabilitate la 31. 12. 2014
Din aceste date se poate observa că la nivelul județului numărul de persoane adulte cu dizabilități fizice a crescut cu 100 de persoane comparativ cu 2011, numărul persoanelor cu dizabilități somatice de asemenea a crescut cu 210 persoane, numărul persoanelor cu dizabilități auditive a crescut cu 220 persoane, persoanele cu dizabilități vizuale sunt mai multe cu 28, iar numărul persoanelor cu surdocecitate a scăzut foarte mult cu 179 persoane. Aceste date au făcut să avem o viziune clară , axactă asupra numărului de persoane adulte cu dizabilități la nivelul județului Galați.
Pentru a efectua cercetarea a fost necesar procurarea anumitor documente de la factorii de decizie ai universității.
Datele obținute pentru anul universitar 2011- 2012 sunt ilustrate într-un tabel în care persoanele cu dizabilitate din universitate sunt ordonate după sex, vârstă, dizabilitate și gradul de dizabilitate, facultatea și domeniul pentru care a optat, precum și forma de finanțare.
Prezentăm tabelul pentru anul universitar 2011 – 2012, tabelele pentru anii 2012 – 2015 vor fi atașate la anexa pentru a nu ocupa prea mult spațiu din cercetarea propriu-zisă:
Tabel studenți cu dizabilitate în universitar 2011 – 2012
Astfel, datele culese le-am prelucrat în tabele din care se evidențiază numărul, dizabilitatea, și profilul la care au optat persoanele cu dizabilitate în anii universitari 2011- 2015.
Situația este prezentată pentru anul 2011- 2012 în tabelul următor:
V= vizual , A= auditiv , F= fizic , S= somatic , P= psihic
Din tabel se observă faptul că numărul studenților cu dizabilitate în anul universitar 2011- 2012 este 104 ceea ce reprezintă un procent de 0.68% din numărul total al studenților. Mai numeroși sunt studenții cu dizabilitate neuromotorie și cei cu dizabilitate somatică. Majoritatea au optat pentru facultăți cu profil socio – uman. De asemenea din numărul total de studenți cu dizabilitate doar 22 de persoane au gradul de dizabilitate mediu sau ușor, ceilalți încadrându-se în gradul de dizabilitate grav și accentuat. Se observă că la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor sunt cei mai numeroși studenți, în număr de 32 care acoperă toate formele de dizabilitate existente în universitate. Vârsta persoanelor cu dizabilitate care au urmat cursurile în acest an este între 19 și 55 de ani, reprezentând un număr de 52 femei și 52 de bărbați. Astfel :
cu dizabilitate vizuală au fost 3 femei și 10 bărbați cu vârste cuprinse între 19 – 45 ani,
cu dizabilitate psihică au fost 3 bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 25 și 38 de ani,
cu dizabilitate auditivă au fost 2 bărbați și 2 femei cu vârste între 21 și 41 de ani,
cu dizabilitate somatică au fost 31 femei și 17 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani,
cu dizabilitate neuromotorie au fost 15 femei și 20 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani.
Prezentăm grafic accesul persoanelor cu dizabilități la universitate în anul 2011- 2012 :
1) Integrarea studenților cu dizabilități în anul universitar 2011-2012
Din graficul realizat se distinge accesibilitatea într-un număr mai mare al persoanelor cu dizabilități somatice și neuromotorii în anul universitar 2011 – 2012. Valorile cele mai mici, respectiv 4, au avut-o persoanele cu dizabilitate psihică și auditivă.
În tabelul ce urmează vom prezenta statistic numărul persoanelor cu dizabilitate înscrise în anul universitar 2012 – 2013.
V= vizual , A= auditiv , F= fizic , S= somatic , P= psihic
În anul universitar 2012- 2013 rata de accesibilitate a tinerilor cu dizabilități în universitate este de 0,78%, cu 0,10% mai mult față de anul precedent, dar având în vedere că numărul total al studenților din universitate este cu 2000 mai mic față de anul precedent, deducem că nivelul de accesibilitate este aproximativ același ca anul precedent.
Vârsta persoanelor cu dizabilitate care au urmat cursurile în acest an este între 19 și 55 de ani, reprezentând un număr de 63 femei și 44 de bărbați. Astfel :
cu dizabilitate vizuală au fost 7 femei și 10 bărbați cu vârste cuprinse între 19 – 45 ani,
cu dizabilitate psihică au fost 3 bărbați și 2 femei cu vârste cuprinse între 25 și 38 de ani,
cu dizabilitate auditivă au fost 1 bărbat și 2 femei cu vârste între 21 și 41 de ani,
cu dizabilitate somatică au fost 31 femei și 14 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani,
cu dizabilitate neuromotorie au fost 21 femei și 19 bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 55 de ani.
Prezentăm grafic accesul persoanelor cu dizabilități la universitate în anul 2012- 2013 :
2) Integrarea studenților cu dizabilități în anul universitar 2012-2013
Din graficul realizat pentru anul universitar 2012 – 2013 se observă faptul că persoanele cu dizabilitate somatică și neuromotorie sunt în număr mai mare în comparație cu numărul celorlalte persoane cu dizabilități care au urmat cursurile universitare. Valorile cele mai mici, respectiv 4 și 3 sunt date de numărul persoanelor cu dizabilități psihice și auditive.
Am analizat documentele universității în vederea observării numărului persoanelor cu dizabilități care frecventează cursurile în anul universitar 2013- 2014. Aceste date se pot observa în tabelul următor :
V= vizual , A= auditiv , F= fizic , S= somatic , P= psihic
Din tabelul prezentat observăm că numărul studenților cu dizabilități care au urmat cursurile universitare în anul 2013 – 2014 sunt în număr de 87. Cei mai numeroși au optat pentru Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor – 22 persoane, Facultatea de Litere – 12 persoane și Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie – 11 persoane. Un singur student cu dizabilitate neuromotorie, având gradul de dizabilitate accentuat, a urmat cursurile Facultății de Mecanică. De remarcat este faptul că 5 studenți cu vârsta între 19 și 45 ani, cu dizabilitate vizuală , și grad de dizabilitate grav și accentuat, au urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport în domeniul Kinetoterapie. Nivelul de accesibilitate al tinerilor cu dizabilități în universitate este de 0,67% raportat la numărul total de studenți.
3) Integrarea studenților cu dizabilități în anul universitar 2013-2014
Graficul prezentat reprezintă dispunerea pe dizabilități a studenților din anul universitar 2013 – 2014. Se observă că persoanele cu un grad mai mare de accesibilitate sunt cele cu dizabilitate somatică, în număr de 34 și cei cu dizabilitate neuromotorie, în număr de 32.
Tabel privind numărul de persoane cu dizabilități care au urmat cursuri universitare în anul 2014 – 2015
V= vizual , A= auditiv , F= fizic , S= somatic , P= psihic
În tabelul realizat este prezentat numărul studenților cu dizabilitate care au urmat cursurile universitare în anul 2014 – 2015. Un număr de 37 de studenți cu dizabilitate reprezintă 0,30% din numărul total al studenților și au vârsta cuprinsă între 19 și 46 ani. Cei mai mulți au optat pentru Facultatea de Litere, un număr de 8 persoane având dizabilitate vizuală, somatică, fizică și psihică.
Vârsta persoanelor cu dizabilitate care au urmat cursurile în acest an este între 19 și 46 de ani, reprezentând un număr de 23 femei și 14 bărbați. Astfel :
cu dizabilitate vizuală au fost 1 femeie și 2 bărbați cu vârste cuprinse între 19 – 21 ani,
cu dizabilitate psihică a fost 1 femeie cu vârsta de 30 ani
cu dizabilitate auditivă afost 1 femeie cu vârsta de 23 ani
cu dizabilitate somatică au fost 12 femei și 4 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani,
cu dizabilitate neuromotorie au fost 7 femei și 9 bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani.
Metoda anchetei bazată pe chestionar de opinie s-a realizat în urma aplicării chestionarului unui eșantion de 8 studenți care au finalizat cursurile universitare. Chestionarele au fost aplicate prin autoadministrare. Durata medie de completare a unui chestionar a fost de 15-30 minute. Culegerea datelor de teren s-a realizat în perioada martie – aprilie 2015. Lotul investigat are doar o valoare indicativă, nu și reprezentativă, căreia nu i se poate prezenta marja de eroare, oferind doar o imagine a facilităților pe care le oferă mediul universitar studenților cu dizabilități. Chestionarul A a urmărit să reliefeze percepția absolvenților cu dizabilități, referitoare la experiența avută pe durata studiilor universitare, problemele întâmpinate în cadrul procesului educational, probleme întâmpinate la angajare odată cu finalizarea studiilor, precum și aspecte generale cu privire la situația persoanelor cu dizabilități. Chestionarul cuprinde 11 întrebări cu răspunduri închide dihotomice, iar în preambulul chestionarului s-a arătat scopul cercetării și faptul că răspunsurile la chestionar sunt strict confidențiale. Prezentarea chestionarului este realizată în Anexa 2.
Întrebarea nr.1. ,, Care este vârsta dumneavoastră?,,
Absolvenții cu dizabilități chestionați au vârsta cuprinsă între 22 și 59 ani.
Întrebarea nr.2 ,,Care este domeniul pe care l-ați absolvit?,,
La această întrebare fiecare din cei chestionați au absolvit facultatea în domenii diferite :
Istorie, filosofie și teologie, specializarea- istorie
Litere
Marketing
Management
Sociologie
Științe economice
Dreprul European al afacerilor
Administratie publică
Întrebarea nr.3 ,,De ce aparate ajutătoare vă folosiți? (căine ghid, baston, scaun rulant, aparat auditv, etc.) Specificați!
Din absolvenții care au răspuns la chestionar 4 nu folosesc niciun aparat ajutător, nu au nevoie, 3 folosesc scaun rulant și 1 se folosește de cârje cu sprijin pe antebraț.
Întrebarea nr. 4 ,, Utilizați echipament accesibil? (lupă sau un dispozitiv de mărire, cititor/scrib, soft de activare vocală, dispozitive Braille, tastaturi adaptate, etc.). Specificați!
La această întrebare toate persoanele chestionate au răspuns că nu folosesc echipament accesibil.
Întrebarea nr. 5 ,,Considerați că persoanele cu dizabilități au șanse egale în procesul educațional?,,
Absolvenții cu dizabilități chestionați, 5 ( ) din 8, consideră că persoanele cu dizabilități nu au șanse egale în procesul educațional. Rezultatele obținute la această întrebare sunt afișate în tabel
Tabel nr. Șanse egale în procesul educațional pentru studenții cu dizabilități
Întrebarea nr. 6 ,,Cum credeți că ar trebui să se prezinte universitatea pentru a atrage și integra persoanele cu dizabilități?,,
La această întrebare a reieșit că problema majoră care conduce la limitarea accesului lor într-o structură de învățământ superior o reprezintă dizabilitatea pe care aceștia o au, toți cei chestionați, în proporție de 100%, consideră că pentru atragerea persoanelor cu dizabilități, universitatea trebuie să ofere mai multe facilități acestora, să le pună la dispoziție aparatură specifică și suport de curs special adaptat, în concordanță cu nevoile pe care aceștia le au, să ofere cadre didactice bine pregătite în munca cu persoanele cu dizabilități, în același timp provocând politici care să apere drepturile acestora.
Întrebarea nr. 7 ,,Ați reușit să vă angajați cu ușurință după finalizarea studiilor?,,
5 (63% ) dintre absolvenții chestionați nu sunt angajați, 2 (25% ) au reușit să se angajeze dar cu mare greutate. 1 singură persoană ( 12%) a mărturisit că s-a angajat imediat. Frecvența rezultatelor obținute la această întrebare sunt afișate în tabelul nr.
Tabelul nr. Angajarea este facilă pentru studenții cu dizabilități?
Întrebarea nr. 8. ,, Dacă lucrați, în ce domeniu?
La această întrebare 5 persoane cu dizabilitate am văzut de la întrebarea precedentă că nu lucrează, 1 persoană lucrează în domeniul în care și-a finalizat cursurile, celelalte 2 lucrează în alt domeniu decât cel în care s-au pregătit și anume: asistent manager proiect finanțat cu fonduri europene, respectiv în secretariat/securitate și sănătate în muncă și resurse umane. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul următor:
Tabelul nr. Persoanele cu dizabilități lucrează în domeniul în care și-au finalizat cursurile
Întrebarea nr. 9 ,, Angajatorii oferă posibilități de adaptare și integrare mai bune decât cele oferite de mediul universitar persoanelor cu dizabilități?
Rezultatul prezintă o potențială cauză pentru accesul greu pe piața muncii al absolvenților cu dizabilități și anume numărul scăzut al facilităților oferite de angajator pentru persoanele cu dizabilități. Dintre persoanele chestionate 6 au răspuns că angajatorii nu oferă posibilități de adaptare și integrare mai bune decât mediul universitar, pe când 2 din cele 8 susțin că angajatorii oferă condiții mai bune pentru persoanele cu dizabilități.
Rezultatele obținute prin analiza răspunsurilor la această întrebare sunt prezentate astfel:
Tabel nr. Opurtunități oferite de angajator absolvenților cu dizabilități
Întrebarea nr. 10 ,, Considerați că un dialog între universitate – angajator – student ar facilita accesul studenților cu dizabilități pe piața muncii?
Toți absolvenții chestionați sunt de părere că acest dialog contribuie și conduce la facilitarea accesului pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități care finalizează cursuri universitare.
Întrebarea nr. 11 ,, Credeți că legislația din România privind egalitatea de șanse în privința integrării în procesul de educație și pe piața muncii ar trebui îmbunătățită?,,
Toți cei chestionați consideră că în România este nevoie de o legislație care să sprijine efectiv integrarea persoanelor cu dizabilități în universitate și odată cu finalizarea cursurilor să fie integrați pe piața muncii.
Chestionarul B a fost aplicat unui număr de 5 studenți care frecventează cursurile universitare și a urmărit să reliefeze percepția studenților cu dizabilități referitoare la nivelul facilităților/ barierelor pe care le oferă mediul universitar în vederea accesibilității. Chestionarul cuprinde 11 întrebări cu răspunduri închide dihotomice, iar în preambulul chestionarului s-a arătat scopul cercetării și faptul că răspunsurile la chestionar sunt strict confidențiale. Prezentarea chestionarului este realizată în Anexa 3.
Întrebarea nr.1 ,,Care este vârsta dumneavoastră?,,
Absolvenții cu dizabilități chestionați au vârsta cuprinsă între 20 și 37 ani.
Întrebarea nr. 2 ,, În ce domeniu urmați cursurile universității?
La această întrebare persoanele chestionate au răspuns că urmează cursurile Facultăților: Economie și administrarea afacerilor (master), Madicină- Farmacie, Știința și ingineria alimentelor, Litere- jurnalism, Științe juridice, sociale și politice- Drept.
Întrebarea nr. 3 ,, De ce aparate ajutătoare vă folosiți ? (căine ghid, baston, scaun rulant, aparat auditv, etc.) Specificați!
Din persoanele chestionate doar două folosesc aparate ajutătoare și anume scaun rulant.
Întrebarea nr. 4 ,, Utilizați echipament accesibil? (lupă sau un dispozitiv de mărire, cititor/scrib, soft de activare vocală, dispozitive Braille, tastaturi adaptate, etc.). Specificați!
Toți participanții la chestionar nu folosesc echipament accesibil.
Întrebarea nr. 5 ,,Au avut un comportament discriminatoriu la adresa dumneavoastră ?
Doar 2 studenți menționează că au avut parte de un tratament discriminatoriu din partea studenților.
Întrebarea nr. 6 ,, Ce ofertă prezintă universitatea pentru a atrage și integra persoanele cu dizabilități?
La prima și a doua variantă de răspuns doar 2 persoane din cele 5 consideră că universitatea oferă mai multe facilități persoanelor cu dizabilități și promovează politici care să le apere drepturile. La varianta trei, 3 persoane susțin că universitatea oferă aparatură specifică persoanelor cu dizabilități, celelalte două nu sunt de accord cu acest lucru. 4 studenți afirmă că universitatea utilizează materiale adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități în procesul de educație. Toți studenții chestionați afirmă faptul că în universitate nu există un interpret mimico/gestual.
Întrebarea nr. 7 ,, Dizabilitatea dumneavoastră a influențat într-o anumită manieră atitudinea colegilor dumneavoastră?,,
3 din persoanele chestionate susțin faptul că dizabilitatea nu a influențat deloc comportamentul celor din jur, 1 persoană nu a reușit să se integreze și 1 persoană a fost subiectul unei atitudini necorespunzătoare.
Întrebarea nr. 8 ,, Considerați că spațiul din universitate este dotat corespunzător persoanelor cu dizabilități?
Două persoane consideră că accesul în universitate nu este facil, 5 susțin că nu există grupuri sanitare adecvate nevoilor persoanelor cu dizabilități, Toți afirmă faptul că există spații de parcare pentru persoanele cu dizabilități și că este permis accesul animalelor însoțitoare în incinta universității. De asemenea toate persoanele chestionate susțin faptul că nu există aparatură de avertizare în caz de incidente și că nu există personal medical pregătit pentru a oferi ajutor.
Întrebarea nr. 9 ,, Cînd întâmpinați greutăți în pregătirea pentru examene, primiți ajutor ?,,
La această întrebare 3 studenți afirmă faptul că sunt ajutați de colegi când au nevoie, 2 susțin ambele variante de răspuns și anume că sunt ajutați în aceeași măsură și de colegi și de profesori.
Întrebarea nr. 10 ,, Considerați că universitatea răspunde nevoilor dumneavoastră de formare?,,
Toți studenții chestionați au precizat că universitatea nu răspunde în totalitate nevoilor lor de formare, fiind nevoiți să urmeze și alte cursuri pentru a veni în completarea celor oferite.
O altă metodă folosită a fost Interviul. Acesta a constat în formularea unei situații interactive între cercetător și subiect pe baza căruia am obținut informații utile cercetării în cauză. Interviul s-a desfășurat pe bază de dialog, fără a stabili anumite întrebări. Toată această conversație a avut loc într-un mediu cunoscut doamnei intervievate, mai ales că aceasta este cu dizabilitate neuromotorie și se folosește de scaun rulant. În urma informării asupra temei dezbătute am rugat persoana intervievată să-mi povestească despre traseul educațional, greutățile întâmpinate de-a lungul vieții și care sunt după opinia doamnei problemele în accesibilitatea tinerilor cu dizabilități la universitate. În urma interviului am fost puternic impresionată de starea de optimism, de realizările doamnei de-a lungul timpului chiar dacă nu i-a fost ușor. Așa cum am spus persoana intervievată are 38 de ani și are o dizabilitate neuromotorie dobândită în urma unui accident de mașină. Relatarea evenimentelor au fost precedate de fraza ,,Sunt o persoană care nu a spus niciodată nu pot.,, Până la această vărstă are un palmares bogat de realizări. Este de profesie consilier juridic și a lucrat atât ca director executiv în cadrul organizațiilor neguvernamentale cât și ca coordonator de proiecte. A lucrat un an pe un post de cercetare în cadrul Centrului de Documentare Europeană din cadrul Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice, apoi, ca și coordonator de proiecte în cadrul Departamentului Cămine, Cantine și Proiecte Studențești. În prezent este asistent manager al proiectului Start UP Smart în cadrul Asociației Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud- Est și vicepreședinte al Asociației ,,Atelierul de idei,,. Este formator acreditat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, MECTS, Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților, investind în formarea tinerilor. În anul 2014 a colaborat cu S.C. Centrul de Consultanță Pentru Dezvoltarea Resurselor Umane ,,LEXIS,, S.R.L. ca și lector unde a format 330 asistenți personali pentru persoana cu dizabilitate gravă. În anul 2013, la propunerea Organizației Naționale a Persoanelor cu Handicap din România, a devenit membru DPI (Disabled People s Internațional), reprezentând femeile cu dizabilități din România la cel mai înalt nivel pe plan mondial.
METODOLOGIA CERCETĂRII
Metoda analizei documentelor
Metoda conversației
Metoda observației
Interviul
Metoda anchetei bazată pe chestionare
Ca partener în proiectul „ Dezvoltarea si implementarea unui program-pilot integrat pentru creșterea accesului la învățământul superior pentru persoane cu dizabilitati.” ID -63951, UDJG raspunde de asigurarea cadrului propice implementării instrumentelor hardware și software necesare conversiei materialului didactic destinat instruirii studenților cu dizabilități, respectiv asigură logistica necesară derulării activităților educaționale care folosesc instrumentele TIC dezvoltate și furnizează resursa umana pentru grupul tintă.
In Romania sunt peste 100.000 de persoane cu dizabilitati neinstitutionalizate, cu varste cuprinse intre 18 si 34 de ani. Din acest total, un procent infim are acces la invatamantul superior, in principal din cauza: costului mare, aproape prohibitiv, indisponibilitatii universitatilor de a pune la dispozitie mijloace adecvate de asimilare a curriculei pentru aceste persoane cu handicap, obstacolelor de ordin fizic (inabilitatea de a se deplasa fizic la sediul facultatii pentru a putea urmari cursurile respective sau de a accesa suporturile de curs in formatul tiparit standard), lipsei unui personal calificat pentru mentoratul educational al persoanelor cu dizabilitati si lipsei unei indrumari / supravegheri adecvate, cu ajutorul mentorilor, pentru o buna derulare a proceselor educationale si pentru motivare.
BIBLIOGRAFIE
WEBOGRAFIE
ANEXE
LISTA FIGURILOR
LISTA TABELE
LISTA ABREVIERI
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Accesul Tinerilor CU Dizabilități LA Universitate (ID: 164545)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.