Abuzul Si Comportamentul Copiilor Abuzati

TEMA: ,,ABUZUL ȘI COMPORTAMENTUL COPIILOR ABUZAȚI’’

CUPRINS

Motto și imagine

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: NOȚIUNI INTRODUCTIVE. TERMENI CHEIE

1.1. Abuzul

1.2. Copil

1.3. Comportament

CAPITOLUL II: ABUZUL COPIILOR: ELEMENTE SPECIFICE

2.1. Cauzele și caracteristicile ale abuzului

2.2. Semnele abuzului

2.3. Tipuri de abuz și neglijare

2.3.1. Abuzul fizic

2.3.2. Abuzul emoțional

2.3.3. Abuzul sexual

2.3.4. Neglijarea

CAPITOLUL III: CONSECINȚELE ABUZULUI

3.1. Consecințele abuzului asupra copilului

3.2. Ce simte și gândeste copilul abuzat

CAPITOLUL IV: ACTIVITATEA ASISTENTULUI SOCIAL ÎN CAZUL COPIILOR ABUZAȚI

CAPITOLUL V: LEGISLATIA PRIVIND PROTECȚIA ȘI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI

5.1. Protecția copilului împotriva abuzului sau a neglijarii

5.2. Instituțiile și serviciile cu atribuții in protecția copilului

5.3. Codul penal cu privire la abuzurile comise împotriva copilului

CAPITOLUL VI: PARTEA PRACTICĂ

6.1. Metodologia cercetării

6.2. Prelucrarea informațiilor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

MOTTO

,,Petrecem primele doisprazece luni din viața copiilor noștri învatandu-i să meargă și să vorbească, iar urmatoarele doisprazece spuându-le sa stea jos și să tacă.’’

(Phyllis Diller)

INTRODUCERE

Copiii sunt generația de mâine, dar trăind într-o socitate plină de ’’zbucium’’ le va fi foarte greu să se dezvolte corespunzator pentru a reuși să treacă peste obstacolele vieții. Ei sunt cei care ne vor continua realizările, fiind foarte activi in dezvoltarea calitați vieții, societații și comunitații in care trăiesc si vor continua să traiască dând alte vieți. Va fi foarte benefic maturizării sale daca copilul care va primi din partea parinților o crestere, o dezvoltare și un mediu propice, astfel el devenind un adult stăpan pe sine atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Calitatea de a fi părinte presupune dragoste, răbdare, pricepere, spirit de scrificiu, iar pentru realizarea de performanțe in profesia de părinte este nevoie de un climat familial avorabil și armonios. Părinții se formează in funcție de starea sufletească pe care o au și de influența mediului familial și social în care s-au format și în care trăiesc.

Viitorul unei națiuni este reprezentat de catre copii. De aceea dezvoltarea unei națiuni depinde de educarea și grija pe care tânăra generație o primește atat din partea parintilor cat si a societatii. Abuzul copilului, de orice natură ar fi , periclitează buna dezvoltare a copiilor și ulterior sociatatea. Copilul este bunul cel mai de preț al omului și de aceea el trebuie tratat ca atare. Așa cum el este crescut, așa va ști la randul său să crească.

Fiecare persoană are propriul ei scenariu, propria percepție despre abuz și agresivitate în funcție de lucrurile și sentimentele care i-au lipsit sau i-au plăcut cât și de mediul social din care face parte. Un alt factor important care contribuie la fenomenul abuzului este modul de viață familial și socio-economic.

Bătaia pe care o primește copilul este folosită de multe ori ca metodă de educare în majoritatea cazurilor, neconștientizân-d gradul de agresivitate si totodata, incetul cu incetul distrugându-l psihic, rămânând cu traume. Abuzul de orice fel asupra copiilor le provoacă acestora serioase tulburări emoționale, de adaptare, de socializare, traume fizice, tulburări comportamentale și sociale.

În cadrul acestei lucrări am evidentiat trăsăturile copilului abuzat si comportamentul acestuia in contextul social, cultural, politic, economic si teologic in care se dezvolta si traiesc copiii atât în România, cât și la nivel global.

Lucrarea de față este structurată pe 6 capitole în care sunt cuprinse atât asteptele teoretice în ceea ce prvește abuzul copiilor si comportamentul acestora asupra abuzului, dar și câteva exemplificări practice ale efectelor neglijării și abuzării copiilor.

În primul capitol am reprezentat întelesurile, sensurile conceptului de ,,abuz si comportamentul copilului’’ si definirea acestora din mai multe perspectiva. Fiecare tip de abuz prezintă dificultăți specifice, cauza determinarii acestor comportamente abuzive are consecințe diferite asupra copilului. Principala problemă cu care se confruntă copilul este de comportamentul brutal primit din partea adulților, ajungand să traiască un calvar și uneori desfigurari și chiar traume care îl va urmari toată viața.

În următorul capitol am evidențiat imaginea de ansamblu a consecințelor negative pe care diferite forme de abuz pot să le aibă asupra dezvoltării armonioase a copilului și tot în acest capitol se abordează diferitele cauze și caracteristici, dar și tipurile, cât și neglijarea acestor comportamente abuzive asupra copiilor.

Capitolul patru ilustrează o altă problemă întâlnită în cadrul copiilor abuzați și anume consecințele acestor comportamente, stării sociale. Dacă acești copiii ar fi sprijiniți, ajutați de rude sau cunoscuți, acestea nu s-ar mai întâmpla atât de des și nu s-ar mai ajunge nici la o dezvoltare a copilului destul de dificilă pentru el, fără urmări asupra lui sau a altora.

În capitolul patru este vorba despre Activitatea asistentului social în cazul copiilor abuzați reprezintă munca de depistare, recuperare și prevenție a cazurilor de abuz asupra copilului, de orice natură ar fi el.

În acest capitol se vorbește de legislația copiilor abuzați, protecșia și promovarea drepturilor acestora, cu ajutorul acestora într-o oarecare măsură copii pot beneficia de anumite drepturi ale lor în urma abuzuriilor și în același timp încercând să fie protejați.

În partea practică a lucrării am ales studiu de caz, cu ajutorul căruia am încercat să ilustrez problemele majore ai acestor copiii, modul de dezvoltare al copiilor în urma abuzurilor într-un mediu specific comportamentelor abuzive și condițiile în care aceștia încearcă să treacă și să supraviețuiască în ciuda celor întamplate.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE. TERMENI CHEIE

I.1. Abuzul

Abuzul asupra copilului este un fenomen întâlnit în toate societățile, amploarea și caracteristicile sale variază în funcție de nivelul de dezvoltare și nivelul de trai al populației, schimbarile sistemului social, de stilul de viață și calitatea vieții populației, tadiții și mentalități, modele privind cresterea și educarea copiilor, modele culturale privind violența și, mai ales, politicile socilale privind pritecția socială a copilului și familiei.

,,În ceea ce privește istoricul abuzului asupra copilului și modul în care aceste practici violente la adresa copiilor au născut reacții din partea societății, cum a devenit o problema socială și cum a captat interesul la nivel politic, Cynthia Crosson Tower prezintă intr-un capitol al cărții ,,Child Welfare- A Multicultural Focus’’ aceste evoluții din care vom puncta cele mai importante evenimente din SUA:

– În timpul revoluției industriale copiii erau folosiți la munci grele și periculoase, iar unii copiii au apelat la avocați pentru a le reprezenta drepturile, astfel la sfârșitul anilor 1800 au început să apară asemenea inițiative, spre exemplu în Chicago, Jane Addam’s Hull House.

– În 1874 au început primele eforturi de a proteja copiii împotriva abuzurilor, când, în urma tipetelor unei fetițe de 8 ani care era bătută frecvent de cei care o creșteau ( asistenți maternali), vecinii au plecat la Societatea pentru prevenirea Cruzimii față de animale, întrucât la cea dată nu exista nici o instituție care să protejeze copiii.

– În 1875 ia naștere Societatea pentru prevenirea Cruzimii Împotriva Copiilor care contină să reprezinte copiii abuzați, să prevină fenomenul și să ofere tretament.

– În 1946 medicul radiolog John Caffey a descoperit fracturi ale oaselor la copiii care nu puteau fi explicate decât datorita loviturilor intenționate.

– În 1962 doctorul Henry Kempe de la școala de medicină din Colorado publică un articol despre ,, sindromul copilului bătut’’ , bazându-se pe cercetările lui Caffey.

– În 1974 în America guvernul federal adoptă actul pentru tratamentul și prevenirea abuzului asupra copiilor, prin care se alocă fonduri pentru proiecte destinate identificarii, tratamentului și prevenției a copiilor în toate statele.

În Marea Britanie prima instituție pentru protecția copiilor împotriva abuzurilor a luat naștere mai târziu decât în America, în 1880, Societatea Națională pentru protecția Copiilor și era o organizație de voluntari.’’

,,În România fenomenul abuzului asupra copilului a început să fie mai cunoscut și analizat după 1990 când au fost mediatizate nenumărate cazuri de neglijare a copilului, de abuz și violență în familie, în școală si mai ales în ,,orfelinate’’, centre de reeducare și alte instituții a căror misiune era tocmai protecția copilului.

Cu timpul fenomenul a crescut în vizibilitate, totuși se poate considera că în România preocupările pentru cunoașterea problemei abuzului și neglijarii copilului sunt de dată relativ recentă în comparație cu alte state occidentale și studiile sunt restrânse ca număr.’’

Abuzul este definit ca fiind o formă de violență adică ,,cauzarea intenționată a unei vătămări ce afectează sănătatea fizică sau psihică a copilului’’, putem spune că este acea formă voluntară de violență asupra copilului care nu are capacitatea de a se apăra, încercând să caute ajutor și de multe ori să nu poată primi acest ajutor, trăind în această ,,celulă’’ din care nu știe exact dacă va ieși sau dacă va avea o scăpare.

Important de amintit și modul de caracterizare a fenomenului social, adică abuzul de către Vasile Miftode: ,,Fenomenul de abuz asupra copilului, prezent astăzi în toate societățile și în răndul fiecărei clase sociale, are la bază mai multe teorii universal acceptate: medicală, psihologică, socială, ecologică, feministă ș.a. Aceste teorii conduc la definirea abuzului ca: o încălcare a legilor/a codului penal, un act cu consecințe medicale și/sau psihologice, un fenomen multidimensional din interacțiunea mai multor elemente: caracteristicilor părinților și ale copiilor, procesul de interacțiune familială, contextul comunitar, cultural și social.’’

În definirea noțiunii de abuz trebuie să ținem cont de situația copiilor din fiecare țară, indiferent de faptul că exista o gama largă de definiții ale abuzului, toate au două elemente comune: ,,vătămarea semnificativă a copilului și responsabilitatea părinților (scopul a celor ce au în grijă copilul) pentru această vătămare’’.

Abuzul asupra copiilor este un comportament necorespunzător, agresiv asupra copilului, aflat evident într-o situație de inferioritate și fără apărare față de cel care abuzează de el (de regulă adult); în sesns general, în Dicționarul explicativ al limbii române, abuzul este definit ca încălcarea legalității, faptă ilegală; din punct de vedere juridic, abuzul este încălcarea normelor legale care apără relațiile sociale ce asigură o bună și normală dezvoltare psiho-fizico-socială a copilului.

Abuzul asupra copiilor este considerat o problemă socială nu doar prin numărul mare de copii afectați ci și datorită cauzelor de natură socială și a efectelor pe termen lung de tip probleme sociale (abandon școlar, delincvență juvenilă, prostituție, copii pot deveni agresori sau victime în propria familie etc.) .

Toate definițiilor abuzului își găsesc utilitatea în funcție de scopul studiului pe care îl dorim să-l întreprindem, însă indiferent de situație nu trebuie să pierdem din vedere compexitatea acestui fenomen.

,,Paleta formelor de rele tratamente este vastă, cuprinzând toate laturile individului: fizică, psihică (emoțională), morală, sexuală. Cele mai frecvente tipuri de abuz sunte cele de natură fizică, iar abuzurile sexuale sunt urmate de repercursiuni fizice și emoționale. Abuzul fizic, psihic și cel sexual pot duce la întarz relațiile sociale ce asigură o bună și normală dezvoltare psiho-fizico-socială a copilului.

Abuzul asupra copiilor este considerat o problemă socială nu doar prin numărul mare de copii afectați ci și datorită cauzelor de natură socială și a efectelor pe termen lung de tip probleme sociale (abandon școlar, delincvență juvenilă, prostituție, copii pot deveni agresori sau victime în propria familie etc.) .

Toate definițiilor abuzului își găsesc utilitatea în funcție de scopul studiului pe care îl dorim să-l întreprindem, însă indiferent de situație nu trebuie să pierdem din vedere compexitatea acestui fenomen.

,,Paleta formelor de rele tratamente este vastă, cuprinzând toate laturile individului: fizică, psihică (emoțională), morală, sexuală. Cele mai frecvente tipuri de abuz sunte cele de natură fizică, iar abuzurile sexuale sunt urmate de repercursiuni fizice și emoționale. Abuzul fizic, psihic și cel sexual pot duce la întarziere în dezvoltarea intelectuală, la tulburări în echilibrul emoțional și la consecinșe fizice și psiho-somatice’’.

,,Modul în care abuzul asupra copilului a fost construit ca și problemă socială și modul în care a fost teoretizat au avut un impact enorm asupra intervenției.’’

I.2. Copil

Dictionarul explicativ al limbii romane ne spune:

Definitie dex

Deși aceasta este defințtia teoretică copil este un termen folosit în științele juridice, drept, psihologie, sociologie sau medicină care poate să însemne: un om în faza de dezvoltare numită copilărie (în general în Europa copilăria durează până la vârsta de 14 ani; copilul face parte din familie, fiind urmașul și moștenitorul părinților săi biologici sau adoptivi).

Din punct de vedere spiritual Sfânta Scriptură ne relevă faptul că – ,,Dumnezeu l-a făcut pe om dupa chipul și asemănarea Sa, în gândire: acolo e chipul lui Dumnezeu. Iată de ce gândirea nu poate fi înțeleasă nici de către ea însăși întrucât e un chip al lui Dumnezeu.’’ Sfântul Augustin

Copilul semnifică puritate, naturalețe, creativitate și gingășie, insa în societatea de astazi copilul cade adesea prada abuzurilor, unul din trei copii fiind o victimă , majoritatea criminalilor sunt de gen masculin, dar și persoanele de gen feminin pot ajunge la acest pas, avortul fiind una din tentativele din crimele impotriva umanitatii realizate cu vointa mamei. Fete și baieți de toate vârstele suferă din cauza abuzurilor și în cele mai multe cazuri cel ce comite este persoana în care copiii au încredere ( fie unul din părinți, o rudă sau un prieten de familie).

Copiii în primi ani de convețuire sunt niște ,,omuleți’’ în dezvoltare, de aceea este foarte important ca ei să primească o educație și totodata parinții să aibă un comprtament adecvat față de copii. Din toate realitățile nefericite din lumea în care trăim, abuzurile asupra copiilor sunt cele mai teribile.

Un copil este un dar de la Dumnezeu, dar mai presus de toate este viața ta ce continuă prin el și de noi depinde totul de la apariția lui și până la pasul de ași lua singur în mâini viața, dând la rândul său alte vieți. Prin nașterea copilului s-a dat naștere și cuvântului copilărie, copilăria trebuie să fie una liniștită netraumatizată de anumiți factori ( violență față de el sau între membri familiei, abuz sexual sau de alte forme etc.), prin aceste traume copilul se va simți urmărit toată viața ajungând să aibe comportamente ciudate cu cei din jur și cu el însuși, toate acestea l-ar putea facepe copil, la maturitate să adopte si el acest comportament vulnerabil sau invers, încercând să nu repete viitorilor copii ceea ce el a suferit în viața anterioară cu cei din familie.

Abuzul copiilor este un fenomen destul de des întâlnit în zilele noaste, toți acești copii provin din diferite medii familiale, de multe ori nici nu ne trece prin cap, cum că acele persoane ar putea face una ca asta.

Abuzul nu presupune un comprtament izolat, ci repetarea cronică a unui patern de comportament al părintelui sau al adulților. Copilul ajunge să se simtă umilit și devalorizat, să se simtă nesigur pe el și pe mediul său. Lipsurile cronice, lipsurile unui minim de trai decent, lipsa unui climat familial sigur se pot constitui într-o formă de abuz. Chiar dacă copilul nu este lovit sau certat, faptul că asistă la certuri sau la lovituri îl poate tulbura. De asemenea, educația prea strictă și prea severă fără a ține cont de personalitatea și de nevoile copilului, poate fi adesea abuzivă și nefolositoare pe termen lung.

I.3. Comportament

Comportamentul reprezintă modul de a acționa sau reacționa față de mediu și de persoanele din jur, este un ansamblu de manifestări, cuprinzând mai mulți factori din anumite înprejurări sau situații.

Aici vorbind despre comportamentul copiilor abuzați, deci trebuie să ținem cont de factul că poate fi unul detul de dificil, de aceea este foarte important să se comporte adecvat fără, tentative de abuz, violentă sau altfel de comportamente care l-ar drâma psihic pe copil. Câteva din comportamentele copilului abuzat sunt:

– dificultăți de concentrare;

– are o atitudine speriată ( de parcă ceva rău i s-ar întampla);

– prezintă modificări în comportament;

– este retras și rezervat ( în special cu adulții);

– poate ajunge să fie speriat când este vorba să meargă acasă etc.

Acestea fiind doar câteva din comportamentele copilului abuzat, dar există și comportamentele părinților care ne arată că au un comportamnet abuziv față de copiii de exemplu:

– pe copil îl acuză, ceartă, amenință, sperie sau îl umilește cu fel și fel de pedepse, foarte des;

– nu sunt preocupați de copil și nici sfaturi nu acceptă, dar nici ajutorul de a rezolva problemele copilului;

– îl serpinge și îl îndepărtează pe copil chiar și în public, făcândul să se simtă jenant și marginalizat.

Toate acestea fiind cateva exemple de comportamente atăt ale copiilor, cât și ale părinților acestora, fiind spuse acestea putem lua o imagine de ansamblu și analizând termenul comportament, ne dăm seama că el poate fi de mai multe feluri și totodată constatăm că fiecare manifestare a noastră reprezintă ceva, dar nu pentru toți ar putea semnifica același lucri, comportamentul poate fi interpretat în fel și chip.

De aceea este foarte importat să prezentăm un comportament natural și corespunzător situațiilor, împrejurimilor, manifestarea abuzivă reprezintă un set de acte distincte care au caracteristici comune, unele intenționate ( nu accidental), provocănd daune sau vrănd să facă rău cu orice pret.

,,Aceste tipuri de comportamente constituie produsul interacțiunilor anumitor factori personali sau de alt gen. Cu cât părintele întelege mai bine ceea ce simte și trăiește copilul, cu atât mai mult va reuși să găsească soluțiile potrivite, non-agresive de a-i rezolva problemele. Cel mai bun exemplu în viață de comportament frumos trebuie să fie insăși părintele. Copilul vede în părinte mult mai mult decât acela care îl hrăneste și îmbracă, vede un model pe care el îl va putea urma sau nu, totul depinzând de parinte.’’

CAPITOLUL II ABUZUL COPIILOR: ELEMENTE SPECIFICE

II.1. Cauzele și caracteristicile ale abuzului

Cauzele care conduc la realizarea actului agresiv față de copil sunt în principal date de contextul socio-economic cultural, cum ar fi problemele legate de sărăcie, rata șomajului ridicat, lipsa mijloacelor de subzistență, stresul economic, educație precară, modelele întâlnite în familie de origine, etc.

Există mai mulți factori etiologici ai abuzului. ,,Cercetările efectuate pe 16.000 de cazuri au evidențializat întârzieri în dezvoltarea copiilor proveniți din părinți alcooloci, atrăgându-se atenția chiar asupra riscului mortalității copilului la naștere. Printre aceste cauze amintim:

– divorțul părinților sau instabilitatea în mariaj;

– copilul nedorit: cea mai periculoasă perioadă pentru asemenea copii, este perioada primilor trei ani din viață;

– condiții psiho-sociale: șomaj, promiscuitate, sărăcie, stres, suprapopulare habitală;

– tulburări psihice și psihiatrice: destul de frecvent se constă că părinții care își abuzează (maltatează) copiii prezintă diverse tulburări psihologice și psihiatrice. Impulsurile agresive ale unor părinții se pot datora stresului vieții cotidiene, sentimentelor puternice de incompatibilitate cu rolul de părinte, inteligenței reduse sau a unei structuri imature a peronalității;

– tulburări emoționale: instabilitatea afectivă a mamelor ( perioada postnatală), în special, a celor tinere, poate duce la ascunderea sau chiar la uciderea copiilor nedoriți la scurt timp după naștere.’’

,,În lucrarea Sociologia violenței familiale. Victine și agresori în familie sunt studiate cu precădere cauzele care favorizează abuzul contra minorului:

– sărăcia prezentă la un segment destul de mare de populație ( este asociată cu sentimentul de de eșec și de fustrare);

– șomajul care devine una din chestiunile dificile cu care societatea se confruntă ( el fiind întâlnit împreună cu sentimentul de insecuritate);

– stresul ( grupat cu dificultățile evenimentelor familiale neplacute).’’

Alte cauze ale apariției abuzului asupra copilului:

,,Caracteristici parentale ( ale adultului abuzator):

– adulții au suferit la rândul lor abuzuri în familia de origine;

– model parental abuziv;

– consumul de droguri sau alcool;

– suferă de boli mintale, au sănătatea precară;

– instabili emoționali, lipsiți de empatie relațională;

– nu apreciază copilul corect, nu-l acceptă;

– comunicarea deficită a copilulu;

– au un stil educativ conflictual;

– atașament redus față de copil;

– izolare socială;

– familie tradițională ce folosește bătaia ca metodă educativă;

– au comportamente perverse, sadice față de copii;

Caracteristici ale copiluljui:

– copil instabil, greu de disciplinat;

– copil bolnăvicios, cu handicap;

– statutul copilului (din alte relații, adulteri).’’

Caracteristicile abuzatorilui sunt diferite:

– pe copiii îi ignoră când plâng, când își dorec ceva sau când cer un anumit lucru;

– pe copiii îi vorbesc în diferiți termeni: ,,că nu sunt buni de nimic’’, ,,sunt foarte răi’’, ,,nu o să realizeze nimic în viața asta’’, îi compară cu alții, le vad doar defectele și calitațile nu sunt apreciate,

– este nepăsător față de copil;

– au așteptări peste masura copilului și pretenții prea mari pentru vârsta lor;

– par să fie cruzi sau lipsiți de remușcări în privința copilului;

– sunt consumatorii de droguri, alcool și alte forme asemanatoare acestora, care le-ar putea dauna lor, cât și copilului;

– spun că nu au pe nimeni să-i ajute;

– nu le place să ofere informații și nici să primească sfaturi;

– oferă versiuni contradictorii privind incidentele copilului;

– vorbesc despre incidente și trăiri repetate, vorbim mai mult despre scenele agresive;

– au tendința să aducă martori pentru a participa la versiunile proprii.

Abilitățile și capacitățile pe care copiii trebuie să le stăpânească pe parcursul vieții depind de dezvoltarea acestora. Abuzul de orice fel asupra copiilor le provoacă acestora serioase tulburări emoționale, deadaptare, de socializare, traume fizice, tulburări comportamentale și sociale. ,,În ultimii 25-30de anii se încearcă să se răspundă la întrebarea: de ce părinții își abuzează fizic copii?

S-a constatat că în ceea ce privește neglijarea și abuzul sunt puține schimbări față de perioada precedentă. Privită în ansamblu remarcăm o creștere a volumului de cunoștințe despre părinți în situații de abuz (maltratare). Părinții care și-au construit un atașament securizant cu propii lor părinți sau alte persoane, dacă au avut sentimentul că sunt doriți și acceptați vor proceda și ei la fel cu copii lor. Atașamentul slab neacceptarea inhibarea experiențelor traumatice fac ca rol parental să slăbească. Pentru că rolul de părinte se învață mai aels acasă, la părinții care au fost expuși abuzului fără să primească nici un ajutor poate perturba atașametul față de prorii copii.’’

,,Asistentul social ar putea evalua familiile ce urmează să aibă copiii dacă medicul i-ar aduce la cunoștință acest lucru. După evaluare, dacă se constată că există factori de risc ai abuzului, ar putea interveni pentru prevenirea acestuia, astfel ar putea fi dimunuate efectele abuzului asupra copiilor care uneori sunt ireversibile, urmarindu-l toată viața.’’

II.2. Semne ale abuzului

Un copil începe să ofere semne de abuz prin diferite moduri, manifesări ale sale, deși poate avea abilități scăzute de comuniare, dar poate reuși prin limbajul non-verbal: expresia feței, a corpului, gestica, să ridice suspiciunea că ceva rău se întâmplă cu el sau sa întâmplat, atunci trebuie ca asistentul social să fie pregătit să acționeze și să răspundă corespunzător situației.

Prin ajutorul asistentului social și prin susținerea celor din jur, a celor mai apropiați copilului poate depăși recuperându-se după acest abuz dacă este susținut psihic și emoțional. Cu toate că în societate se controlează foarte greu acestă situație sau forma aceasta de abuz a copiilor a ajuns singurul rezultat al tuturor situațiilor, asistentul social trebuie să găsească neapărat o soluție, strategie de a-i ajuta pe copii să se simtă în siguranță, să nu mai trăiască cu aceea frică că li s-ar putea întâmpla oricând ceva.

,,Copilul abuzat trebuie să se simtă iubit orice s-ar întampla, astfel poate fi ajutat să se rucupereze mai rapid. Psihoterapia trebuie să se adapteze și părinților, turorelui sau familiei lărgite, precum și tuturor persoanelor apropiate.

Copilul abuzat trebuie să afle de la specialist că:

– este îndreptățit să spună despre ce i s-a întâmplat;

– i se acordă credibilitate;

– că este sprijinit;

– că empatia funcționează;

– că abuzurile nu s-au produs din cauza sa.’’

,,Datorită stării de frică indusă de abuzator asupra copilului, aceasta poate trece sub tăcere faptele. Numai comunicarea sinceră, empatică, cu totală deschidere spre victimă, poate să inițieze procesul de vindecare.’’

Chiar dacă nu lasă urme la suprafață, abuzul de orice fel ar fi, este unul dintre cele mai dureroase și mai greu de înțeles modul prin care ranim o persoană. E greu să ne imaginăm că cel pe care îl iubim, prețuim și care totodată credem că ne iubește ne poate abuza în diferite moduri emotional, fizic sau sexual. Paradoxul este că dacă acele mici lovituri se vindecă, fără a lăsa de cele mai multe ori urme la suprafață, rănile provoate lasă o cicatrice interioara care nu va disparea niciodată.

Cu toate că pe parcrsul timpului amitirile dureroase, neplăcute revin, atât asistentul social, cât cei apropiați copilului trebuie să-i redea încrederea în sine, în bunătatea și puterea personală.

II.3. Tipuri de abuz și neglijarea

Dacă în anii ’60-’70, abuzul asupra copilului se considera a fi numai cel de de natură fizică, constând în bătăi și pedepse fizice de diferite tipuri, ulterior au apărut și alte forme de abuz care au repercursiuni la fel de severe asupra dezvoltării fizice și psihice a copilului.

Abuzul a ajuns să afecteze intr-un număr mare copii prin diferite forme. Ea afectează de asemenea și pe adulții care și-au trăit propriile neajunsuri, frustrări sau speranțe spulberate ca părinți. ,,Abuzul este un fenomen complex și întotdeauna un generator de durere. Copiii expuși abuzării formează un grup eterogen. În literatura de specialitate există o diferențiere uzuală între patru tipuri de abuz:

1. copii expuși abuzului fizic;

2. copii expuși abuzului sexual;

3. copii expuși abuzului emoțional;

4. copii neglijați.’’

,,În fiecare din aceste categorii, abuzul poate fi întalnit în diferite grade. Poate fi mai mult sau mai puțin grav. Poate fi de scurtă sau lungă durată. Poate fi asociat cu situații particulare sau poate fi cronic. În unele familii aspectul abuzării poate avea o singură dimensiune, pe când in altele, copilul poate fi expus la mai multe sau chiar la toate tipurile de abuzuri. Cu toate acestea, există anumite elemente comune legate de lipsa de cunoastere și respect a nevoilor copilului, respingere și indiferența. Unor părinți le lipsește abilitatea de a se angaja pozitiv în relația lor cu copilul și de a da prioritate nevoilor de bază ale copilului înaintea propriilor lor nevoi. Copilul poate fi plasat în situația de a trăi în anxietate sau grija continuă de ceea ce s-ar putea intampla.’’

Nu se poate pronunța care forma de abuz ar fi mai gravă sau severă, totuși ar părea că abuzul emoțional la care este supus copilul, este printre cele mai grave, deoarece acesta nu are efecte doar pe termen scurt, ci și pe termen lung.

,,România a ratificat covenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului la data de 20 septembrie 1990. Trebuie menționat că până la elaborarea Convenției Organizației Naționale Unite (O.N.U) cu privire la Drepturile Copilului, nu a existat nicio lege care să apere drepturile copilului. Copii erau considerați ca niște obiecte lăsate în grija părinților și a tutorilor.

Conform Convenției O.N.U. cu privire la Drepturile Copilului, orice acțiune care periclitează integritatea și dezvoltarea fizică acopilului trebuie pedepsită.’’

,,Abuzul, neglijarea, exploatarea și traficul de copii, precum și celelalte forme de violență asupra copilului, pot fi comise de către părinți, persoane cunoscute de copil, apropiați ai familiei sau de persoane străine acestuia, precum și de alți copii decât copilul victimă.Astfel, aceste acte se pot produce atât în familie, cât și în instituții publice ori private, adresate copilului sau familiei.

Această delimitare între diferitele forme de violență asupra copilului este strict de ordin teoretic.În realitate ele apar frecvent împreună; abuzul fizic de exemplu, este însoțit de abuz emoțional, abuzul sexual presupune, de regulă, abuzul fizic și emoțional în majoritatea cazurilor.’’

Acceptarea abuzării copiilor de către societate este, de asemenea, un factor important: atât copiii, cât și abuzatorii pot accepta violența fizică, sexuală și psihologică drept inevitabilă și normală. ,,Disciplinarea prin pedepse fizice și umilitoare, terorizarea și hărțuirea sexuală sunt adesea percepute ca fiind normale, în special atunci când acestea nu au ca rezultat o vătămare ,,vizibilă’’ sau de dută.’’

,,O coeziune socială ridicată poate avea un efect de protecție împotriva violenței în comunitate, chiar dacă sunt prezenți alți factori de risc. De aceea, trebuie acordată prioritare prevenirii abuzului și neglijării asupra copiilor, acordând cauzele acestora. Așa cum resursele alocate pentru ar interveni după ce abuzul s-a produs sunt esențiale, trebuie să se aloce resurse adecvate pentru a interveni în ceea ce privește diminuarea factorilor de risc ai acestora, cum sunt lipsa stașamentului dintre părinți și copii, destrămarea familiei, adecțiile, în special față de acool, din familie, starea de sărăcie.’’

Neglijarea, inclusiv eșecul de a veni în întâmpinarea nevoilor fizice și emoționale ale copiilor, de a-i proteja de pericole sau de a beneficia de servicii medicale sau de alt tip, atunci când este nevoie, contribuie la mortalitatea și morbiditatea la copii de vârste mici. De asemenea, dizabilitățile cresc gradul de manifestare a neglijării.

Suferințele copiilor pot ajunge invizibile atunci când situațiile de abuz sau neglijare nu sunt reclamate, în anumite situații, oamenii nu au încredere în autorități ale satului, mai ales în zonele rurale nu prea există autorități la care să apeleze pentru aceste cazuri sau se întâmplă nici să știe că pot reclama asemenea fapte.

,,Un rol important în activitatea de prevenire a abuzului și neglijării copilului l-au avut și trebuie sa-l aibă în continuare organizațiile nonguvernamentale și profesioniste ce activează în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, atât cele internaționale (,,Save the Cildren’’, ISPCAN- International Society for Prevention of Child Abuse and Neglect, ECPAT-End Child Prostitution, UNICEF, WHO- Organizația Mondială a Sănătății, CCFC- Christian Children Fund of Canada) cât și cele ce activează în România (,,Salvați Copiii’’ România, FICF- Fundația Internațională pentru Copil și Familie, FONCP- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului, FICE România- Federația Internațională a Comunităților Educative, SNCAN- Societatea Națională pentru Copilul Abuzat și Neglijat), acestea fiind doar câteva din cele care au dezvoltat, susținut proglamele de intervenție și prevenire a abuzurilor, de-a lungul anilor.’’

II.3.1. Abuzul fizic

Acest tip de abuz presupune folosirea forței fizice de către cel care îngrijește copilului (părintele, tutorele, părintele de plasament, baby sitter, educator) sau sau orice altă persoană responsabilă pentru creșterea și îngrijirea copilului, rezultând vătămarea copilului. Rănile fizice sunt rezultate ale disciplinei exagerate sau a unei discipline neadecvate față de copil. Auzul fizic de asemenea mai constă în rănirea unui făt, de exemplu atunci când o femeie însărcinată are o problemă legată de abuz de substanțe sau este rănită în urma violenței domestice.

Gradul abuzului diferă în funție de vătămarea produsă copilului. ,,În funcție de acest criteriu, Maria Roth dinstinge între pedepse minore și pedepse grave. Pedepsele minore aplicate în mod obișnuit nu dăunează sănătății și integrității corporale a copilului, însă pot avea consecințe asupra sănătății mentale. Ele pot fi considerate abuzive în cazurile când, fără să fie ieșite din comun, sunt aplicate foarte des copiilor, dar și atunci când pedepsele nu corespund greșelilor comise de copil sau când ele sunt menite să aducă satisfacții adultului nu să corecteze comportamentul copilului. Abuzive sunt considerate, în primul rând pedepsele din categoria celor grave, care au un risc crescut pentru sănătatea și integritatea corporală a minorului, chiar la o singura aplicare.’’

Este greu de decis unde începe abuzul grav, mai ales când este vorba de o pedeapsă administrată copilului. Trebuie menționat însă faptul că, ceea ce începe ca o relație disciplinară poate sfârși ca abuz, deoarece decisiv din acest moment, este modul în care părinții își vor stăpâni tensiunile interne. ,,Disciplinarea fizică este deja interzisă prin lege în unele tări. Potrivit Legii Copilului din 1981 din Norvegia, nu este permisă expunerea copilului la violență sau comportarea față de acesta în orice alt mod prin care sănătatea lui emoțională și fizică ar putea fi periculoasă.’’

Pedepsele grave sunt cele care comportă un risc substanțial pentru sănătatea și integritatea corporală a copilului, chiar dacă au o singură aplicare, cum ar fi:

– arsuri (termice, chimice, electrice) provocate copilului;

– în fometara acestuia;

– folosirea unor intrumente neadecvate pentru ai lovi, precum: furtunul, un cablu, o țeavă, un cuțit, cureaua, etc;

– lovirea cu pumni și picioare, dat cu capul de pereți sau trântit de podea.

Copiii abuzați fizic se pot împărți în patru categorii, în funcție de gravitatea efectelor abuzului, astfel:

1. copii supuși abuzului fizic minor: leziuni ușoare, suprafețe ale pielii înroșite;

2. copii supuși abuzului fizic major: fracturi ale membrelor superioare și inferioare, arsuri, etc;

3. categoria copiilor cu risc: aceasta se referă la o populație de copii, nu există un număr sau o pondere exactă, în privința cărora avem cunoștințe despre comportamente și situații care indică posibilitatea unor abuzuri care ar fi suportate de către copil, dar ne avânt certitudinea concretă a comiterii acestui timp de comportament în prezent;

4. categoria copiilor exploatați prin muncă: aceasta constă în implicarea copilului în activități peste măsurile sau puterile sale. Totodată, ele pot afecta echilibrul psihic al copilului, dacă munca depusă este peste posililul sau preocupările care ar fi potribite vârstei sale, împiedicându-l în realizarea sa școlară sau profesională.

,,Relevant în acest domeniu, a fost raportul Institutului Național de Cercetare științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale (2001), care prezintă date conform cărora:

– 5, 66% dintre familiile intervievate au declarat că își trimit unul sau mai mulți copii sub vârsta de 15 ani la muncă;

– 2,83% au evitat să răspundă ( fără însă a nega acest lucru).

Dintre muncile prestate de copii sunt:

– 23,2% copii care cerșesc;

– 21,6% prestează munci fizice grele implicând un efor fizic mare, neadecvat vârstei lor (transportă, încarcă, descarcă materiale sau mărfuri grele);

– 10,8% spălător auto;

– 8,6% vânzători ambulanți (ex.vând reviste, ziare sau alte exemplare ce țin de presă), strâng gunoaiele, prestează muncii precum îngrijitori curățenie, lucrează în agricultură.”

În România bătaia este practicată foarte frecvent ca formă de pedepsire a copilului, deși conform legislației din protecția copilului pedepsele fizice sunt interzise. Bătaia nu poate avea un efect asupra educării copilului și nici nu poate fi înlocuită cu acea educție care trebuie primită din partea adulților, părinților pentru copil.

În conflictele maritale, discuțiile și agresiuniile dintre soți pot ajunge să se canalizeze spre copil. ,, Copilul pare să funcționeze în familie ca un fel de ,,țap ispășito’’. Părinții și adesea frații și surorile, își descarcă fustrările și agresivitatea pe copil. Toate acestea sunt probabil mult mai pronunțate în cazul unor dificultăți, cum ar fi sărăcia, șomajul și altele.

Efectele la nivel fizic asupra copilului au fost menționate anterior prin însăși forma de manifestare a abuzului, iar ca o consecință pe termen lung în ceea ce privește starea generală este întârzierea dezvoltării satuto-ponderală și mentale, tulburări de limbaj, nanism psiho-social.’’

Efectele la nivel psihic și comportamental pe care le induce abuzul fizic asupra copilului se înscriu printre următoarele:

– manifetări comportamentele cum ar fi: copuilul evită confruntările cu părinții, poate ajunge să se manifeste violent în grupurile din care face parte, își motivează vânătăile de pe corp sub altă formă, are tendința de automutilare, ăși dorește foarte mult să plece sau să fugă de acasă;

– trăiri afectiv-emoționale se manifestă prin următoarele aspecte: neîncredere, teamă, vulnerabilitate în situații stresante, somnolență sau insomnii, lipsa controlului scăzută, dificultate de somn, etc.

Există următoarele forme de bătăi din partea părinților care consideră că poate fi acel mod de control sau educare asupra copilului:

a) cea mai frecventă fiind atunci când părinții au un mariaj instabil, care au divorțat sau sunt instabili;

b) mulți dintre părinții care îsi abuzează copilul, o fac pentru că și ei la rândul său sau fost tratați la fel de propriii lor părinți sau neglijați;

c) părinți abuzivi care folosesc mijloacele fizice pentru sacționare, folosesc copii pentru satisfacerea nevoilor și îndelinind acțiuni care depășesc abilitățile lor fizice și psihice.

d) sunt părinți care din cauza tulburărilor psihice sau din cauza stresului provocat zi de zi ajung să folosească copilul ca soluție de descărcare, prin bătaie;

O altă clasificare a părinților abuzivi este cauză psihologică și anume acestea sunt:

a) ,,Părinți cu un înalt grad de agresivitate: supărarea și enervarea lor scapă de sub control, doar printr-o simpla mișcare sau gest poate declanșa reacția agresivă. Această conduită poate viza propriile experiențe trăirite din copilărie;

b) Părinții rigizi: își reping copilul, fiind preocupați de propriile lor păceri, sunt exigenți față de copil și pentru orice încurcătură făcută de copil se răstesc sau spun cuvinte care deranjează într-un fel sau altul emoțional;

c) Părinții pasivi: sunt modești și totodată sunt doritori să-și exprime cerințele și sentimentele lor. Aparent ei nu sunt agresivi, dar intră în competiție cu copiii pentru a câștiga atenția soțului sau soției, dând dovadă de imaturitate.

d) Părinții fustrați: cel mai des se întâlnește la tații tienri sau la oamenii inteligenți, dar care au anumite dizabilități fizice care îi împiedică să-și sprijine propria familie. Se întampla ca unul dintre soți să fie casnici, iar celălalt să lucreze, asta provocând frustrare determinându-i să fie agresivi cu copii prin pedepse severe.’’

Părinții care sunt abuzivi cu copilul în utilizarea agresiunilor fizice, trebuie să necesite un tratament psihologic și psihiatric. Deooarece adesea se întâmplă să aibă o gândire nerealistă față de proprii copii, de aceea trebuie ajutați să înțeleagă cum ar trebui să crescă un copil într-un mediu normal fără agresivitate, indiferent de istoricul părinților, pentru a putea răspunde corescunzător la comportamentul copilului, pentru a întelege care sunt puterile realiste din partea unui copil în conform cu vârsta sa și stării sale de sănătate sau de ai învăța să se joace cu copilul în funție de fiecare etapă a vieții acestuia.

Părinții agresivi și abuzivi în raport cu proprii copii au o imagine a sinelui foarte slabă, le lipsește încrederea în ei și nu știu cum să-i ajute ceilalți sau să se lase ajutați de alții. De aceea trebuie sprijiniți pentru a-și forma corespunzător imaginea de sine, pentru a câștiga încredere în propria persoana și în cei din jur.

În viața cotidiană, în multe părți ale globului, bătaia este des folosită, luând uneori forme deosebit de grave, producând leziuni corporale și chiar decesul copiilor, cât și adulților. În majoritatea cazurilor se pleacă de la vorba romanească și totodata folosită in cărtile teologice (creștinești) că, bătaia este ruptă din Rai.

,,Familia este unitatea fundamentală a societății reprezentând primul grup social în care se pun bazele socializării pentru individul uman.’’ Se poate degenera in acte de violență fizică familială, caracterizate prin folosirea abuzurilor fizice și care constau în atingeri sau contacte fizice dureroase îndreptate asupra victimei sau celor dragi victimei, de exemplu copii, frați și este adeseori poate fi asociată cu intimidarea fizică.

Ca formă fizică de abuz, bătaia este cea mai controversată metodă disciplinară, pentru unii, bătaia reprezintă numai o bătaia la fund, pe când alții consideră bătaia un termen generic pentru orice pedeapsă corporală care nu cauzează răni.

,,Ca și o definire, putem spune că pedeapsa corporală sau fizică înseamnă folosirea forței fizice cu intenția de a cauza un grad de durere sau disconfort, având ca scop disciplinarea, corectarea și controlul, schimbarea comportamentului sau credința că este utilă în educarea copilului.’’ Suferințele fizice pot fi cauzate prin diferite moduri, ca de exemplu: locirea copilului cu palma sau alte obiecte, trasul de păr, care la vârste destul de fragede poate fi devastator.

Este dificil să putem obține un rezultat concret despre folosirea pedepsei fizice asupra copilului, fiindcă pedepsele corporale sunt aplicate copiilor acasă, la șocală, în instituțiile medicale, în detenție, la locurile de muncă sau pe străzi. Cu toate că multi adulți nu sunt de acord cu loviturile primite de copii din partea altor persoane,bătaia la copii continuă să fie privită încontinuare ca și formă de disciplinare.

Mulți părinți cred că bătaia îi va învăța pe copii să nu facă lucruri interzise, prin acestă metodă consideră că îi va opri de la greșeli și că nu vor mai încerca să greșească. Unor părinți le e greu să-și imagineze cum s-ar putea descurca fără să nu apeleze la bătaie, consideră că în majoritatea cazurilor singura soluție rezolvatoare este bătaia, altfel copilul nu poate înțelege, dar sunt cazuri în care părinții își bat copii pentru eliberarea tensiunilor acumulate pe parcursul zilei, alteori se întâmplă să fie aduși la limita răbdări, dupa cum am mai spus și mai sus bătaia ar fi singurul rezultat in privința copiilor.

Concepțiile și metodetele de creștere și educare a copilului s-a mai schimbat cu timpul, părinții moderni preferă o altă disciplinare, iar bătaia este considerată învechită. Trebuie ținut cont că acestă forma fizică de disciplinare a copilului este interzisă în majoritatea țărilor, atât în școli, cât și în alte instituții sau împrejurimi.

Abuzul fizic este mai ușor de identificat decât celelalte categorii de abuzuri, deoarece acest tip de abuz este însoțit întotdeauna de semne corporale vizibile, dar pot avea consecințe pe termen lung, dar și pe termen scurt. Semnele fizice ale abuzului pot fi:

a) leziuni cutanate:

– echimoze și hematome (la nivelul feței sau pe membre);

– cicatrici, contuzii (în zona fesieră sau pe spatele copilului);

– leziuni ale mucoasei orale (alimentare forțată sau lovituri asupra feței);

– semne de arsuri (pe membre sau alte zone ale corpului);

– hemoragii ( prin tragerea de par și desprinderea pielii capului);

– semne de lovituri (cu curea sau chiar bici);

– zgârietri (fie cu mâna, fie daca sa fost legat sau agățat de ceva copilulul).

b) leziunile sechestrului:

– fracturi ale oaselor;

– luxații;

– fracturi craniene;

c) leziuni interne:

– leziuni ale organelor interne ( lovituri cu diverse obiecte, șuturi, smucituri, îmbrânciri etc.);

– deficit de cerștere staturală și ponderală.

Senele comportamentale ale copilului abuzat fizic sunt:

– comportament agrsiv, distructiv, hperactiv;

– violent cu colegi sau alți copii din alte îmrejurimi;

– copii sunt retrași, supuși, nu prea plâng;

– stau izolați de societate;

– nu sunt realiști (visează cu ochii deschiși);

– prezintă schimbări de comportament;

– întârziere psihomotorie;

– absența de la școală în zile de vizită medicală;

– tulburări de alimentație;

Trăirile emoționale ale copiilor abuzați fizic sunt:

– neîncrederea;

– teama;

– curiozitaea este scăzut;

– vulnerabilitate la situațiile stresante;

– dicultate de autocontrol, vise- tip coșmar;

– somnolență;

– mănie;

– dificultăți de învățature, de înțelegere.

Consecințele abzului fizic la copil din punct de vedere emoțional reprezintă o modalitate de schimb, ca un atașament interpersonal, mai ales daca modeleul din partea părinților a fost unul de agresivitate, fiind percepută de copil ca un semn de interes pentru el și astfel preluând acest exemplu al părinților de agresivitate.

Consecința abuzului fizic la copil din punct de vedere social este vazută altfel, copilul ajunge să se perceapă ca un copil rău care nu merită afecține și îngrire, se așteaptă să fie mereu respins, de aceea el este mereu pregătit de câte o respindere mai ales din partea adulților.

De la o zi la alta copilul ajunge să se obișnuiască cu factul că adulții îl abuzează și neglijează, simțindu-se în dificultate copilul își dezvoltă anumite strategii de supraviețuire.

II.3.2. Abuzul emoțional

Abuzul emoțional implică un comportament al adultului inadecvat față de copil, aducând efecte negative asupra personalității în formarea copilului.

Abuzul emoțional sau psihologic este definit ,, ca o atitudine sau acțiune cronică a părinților sau altor persoane îngrijorate, care dăunează sau împiedică dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului’’. Garbarino definește abuzul psihologic comis împotriva unui copil ,,ca fiind atacul concertat al unui adult asupra dezvoltării conștiiței de sine și competenței sociale a copilului’’.

Formele de abuz emoțional, cel mai des întâlnite, sunt cele la care recurg părinții sub formă de diverse pedepse:

– izolarea copilului ( legarea sau închiderea in diferite spații);

– terorizarea copilului;

– folosirea copilului ca servitor (slugă) etc.

,,Clasificarea diferitelor forme de abuz emoțional poate fi făcut pe baza situației la care este expus copilul’’:

– copii care sunt percepuți în mod negativ către părinții lor: se întâmplă ca această percenție să fie de la nașterea copilului, cu timpul ajung să simtă că sunt respinși și trecuți cu vederea. Totodată, pe lângă abuzul emoțional primit din partea părinților, copilul poate fi expus abuzului fraților și a surorilor. Este vorba de așa numitul sindrom cenușăreasa, atunci când frații copilului simțindu-se în nesiguranță, se alătură părinților, definindu-l pe copil ca fiind țapul ispășitor al familiei și că nu este bun de nimic.

– abuzul emoțional include terorizarea copilului (prin amenințări cu pedeapsă sau alungare): amenintările îi creează copilului o stare de anxietate, asta făcându-l să facă greu față situației și pot fi adresate unei persoane sau unui obiect care îi sunt dragi copilului. Terorizarea afectează încrederea copilului față de lumea înconjurătoare, în urma acestor terorizari el poate adopta un comportament excesiv de maturizare.

– copii care au părinți violenți unii față de alții: cești cipii trăiesc într-o anxietate permanentă, folosindu-și energia pentru ei înșiși și chiar ăn unele cazuri de părinți, sunt nevoiți să-și asume responsabilități de care nu sunt suficenți de maturi pentru a le putea desfășura.

– copiii părinților care consumă droguri sau alte substanțe stupefiante: în această situație copilul este tot mai mult dat la o parte, trăiește acel sentiment de vinovăției a ceea ce se întîmpla părinților. Starea de sănătate a copiilor proveniți din părinți consumatori de droguri este afectată înca din viața intrauterină, această situație este valabilă și la cei care sunt consumatori de tutun sau alcool.

– copiii ai căror părinți divorțează: există patru aspecte legate de divorț, identificate ca abuz emoțional:

1. copilul dezvoltă o anxietate cronică de separare și sentimentul de vină datorat factului că a ținut partea unuia dintre părinți;

2. cazul în care copilul a fost în mod conștient sau inconștien, pentru a realiza o oarecare armonie sau funcșionare a familiei;

3. sunt și cazuri de răpirea copilului de unul dintre părinși sau separare ilegală față de părinți;

4. cazul în care părinții au manifestări agresive fizice față de copil.

Cu toate că abuzul emoțional este principala cauză înregistrată de Asociațiile Oficiale de Protecție a Copilului, nu este întotdeauna recunoscut și nici nu are importanța cuvenită, deși în majoritatea cazurilor este forma de maltratare predominantă în cadrul familiei. Cercetările din ultimele două decenii au evidențiat că manifestările immediate ale formelor de abuz emoționat sunt mai puțin dramatice comparativ cu cele apar în timp.

,,În literatura de specialitate au mai fost incluse în categoria abuzului emoțional:

– sindromul Cenușăresei: copilul nu este expus numai abuzului părinților, ci și celui al fraților. Ceilalți frați, marcați deja de anxietate și nesiguranță datorită atitudinii părinților, aleg ca soluție alianța cu părinții, pe care îi percep puternici și periculoși. Ei își definesc sora/fratele ca fiind vinovați de tot ceea ce este rău în familie.

– sindromul Munchausen: poate fi descris atât prin abuz fizic, cât și prin abuz emoțional. În acest caz părinții ,,fabrică’’ o boală de care pretind că suferă copilul, fabricând simptomele ei și adesea chiar un istoric al bolii.’’

,,Este mai greu de depistat și greu de definit deoarece acest tip de abuz nu evidențiază anumite semne fizice vizibile. Apare atunci când țipetele și furia merg prea departe sau atunci când un părinte minimalizează, amenință sau respinge în mod constant un copil, într-atât încât îi afectează respectul de sine și sentimentele de prețuire a propriei persoane. Așa cum abuzul fizic produce cicatrice de ordin fizic, abuzul emoțional lasă și el urme adânci.”

Deși specialiști au încercat o descriere separată a abzului psihologic de cel emoțional, el însă este prezent și în celelalte forme de abuz, fizic sau sexual. Dar spre deosebire de celelalte forme de abuz ale căror răni se pot vindeca într-o oarecare măsură, abuzul emoțional lasă urme adânci în prezonalitatea copilului. Efectele lui pot fi diferite, dacă nu este descoperit la timp și tratat corespunzător, viața familială și sociala a adultului va fi afectată.

II.3.3. Abuzul sexual

Abuzul sexual este implicarea unui copil într-o activitate sexuală pe care el nu o întelege, pentru care nu are capacitatea de a-și da încuviințarea informată, pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltarii sau care încalca legile sau tabuurile sociale.

,,Abuzul sexual împotriva copilului este obligarea sau îndemnarea acestuia, de către o persoană adultă, să participe la activități sexuale care servesc plăcerii adultului.’’ Acest tip de abuz este asociat, adesea, cu celelate tipuri de abuz, ceea ce diferențiază abuzul sexual de cecelalte forme de abuz este faptul că, îm prima situație vorbim depre un comportament tabu, astfel el trebuie tratat atât din punct de vedere al bunăstării copilului, cât și ca un abuz sexual.

Cu toate acestea abuzul este traumatizant din punct de vedere emoțional prin factul că tăcerea copilului este asigurată prin corupere și în același timp, copilul este văzut vinovat de ceea ce se întâmplă. Abuzul poate continua până în momentul în care copilul poate fi capabil să evadeze sau până când cineva realizează ceea ce se petrece cu copilul, punând capăt la aceată situație.

,,Incestul este o formă a abuzului sexual, este comportamentul agresiv sexual care se manifestă între membrii familiei, având ca autor pe unul dintre părinți.’’ Cel mai important obstacol care îl trece copilul este secretul care trebuie sa-l păstreze, pentru al face să țină acet secret este realizat prin amenințare și corupere.

Exploatarea sexuală a minorului reprezintă supunerea copilului la activități sexuale forțate sau conta cost sau prin alte anturaje. Sunt părinți care nu cunosc efectele abuzului la copil, motivul care nu își pot da seama că se întămpla ceva rău cu el.

Există mai mulți factori care cauzeză abuzul sexual:

– lipsa tatălui sau amamei natural din familie;

– lipsa de apropiere mamă fiu sau chiar tată-fiu;

– lipsa afecțiunii dn parea părinților;

– venitul redus al familiei;

– abuzatorul fiind însuși victimă unor abuzuri;

– comportamentul represiv al mamaei sau tatălui î prința sexualității.

,,Acești factori de risc s-au dovedit a fi cumulativi, ridicând gradul de vulnerabilitate la abuzul sexual cu 10-20%.

Pe lângă acești factori de risc, trebuie amintite și tipuile de tați incestuoși:

– tații cu preocupări sexuale exesive: (26% dintre abuzatori) au un interes obsesiv spre ficele lor, abuzul fiind început de la fârste fragede;

– tații imaturi sau de tipul adoleșcentului regresiv: (33% dintre abuzatori) se simt din nou adoleșcenți în prezența fiicei lor, mai ales la pubertate;

– tații la care incestul corespunde satisfacției instrumentale: (20% dintre abuzatori) iși descriu copilul în termeni non-erotici, uneori se simt vinovați pentru actul de abuz sexual comis;

– tații dependenți emoțional: (10% dintre abuzatori) se simt singuri, deprimați și lipsiți de dragoste, căutând dragostea în relația cu fiica lor;

– tații agresivi, furioși: (10% dintre abuzatori) abuzul sexual este săvârșit în momentele de furie, simțindu-se neglijat de mama copilului.’’

Consecințele abuzului sexual asupra copiilor tine de mai mulți factori:

– vârsta copilului avută în momentul abuzului (cu cât copilul este mai fraged, efectele fizice și psihice sunt mai dramatice);

– durata abuzului (există relații sexuale care nu se dezvaluiesc ani de zile, sunt traumatizante și greu de diagnosticat);

– gradul de apropiere între agresor și victimă (este ceva incest, dramatic și care poate fi pe termen lung, fiind greu de dezvaluit abuzarea sexuală a copilului);

– numărul persoanelor care a abuzat copilul, tipul abuzului și măsura de recurgere la forțare (copilul ajunge în starea ,în care se simte neajutorat).

Prevenția abuzului sexual la copii se bazează pe educație și de consiliere asistețială în cazurile de risc, copii trebuie să învețe să recunoască expresiile faciale ale indivizilor din preajma lor și să nu ascundă nici o mișcare suspectă a celor din prajma lor, atingeri sau alte forme de genul acesta.

Exploatarea copilului prin corupție a ajuns la un procentaj destul de mare în țările sărace. Părinții nu cunosc efectele abuzului sexula sau de orice alt tip la copii, motiv pentru care nimeni nu-și poate da seama că li se face rău.

În zilele noastre comportamentul anormal a ajuns ca și fiind un comportament normal, ceea ce nu mai face pe nimeni sa-și pună semne de întrebare dacă se întâmplă ceva cu cei din jurul nostru. Există familii în care bunica, mama sau copilul se prostitueză fie pentru un venit material, fie forțat, se întâmplă ca părinți să-și trimită copilul să se prostitueze, fapt pentru care nu-și pot refuza părinții.

Abuzul sexual produce traume copilul, facându-l să ajungă la sentimente de rușine, furie, scăderea stimei de sine, depresie, agresivitate asupra celor din jur și chiar asupra lui, are probleme cu somnul, iar pe îndelungarea abuzării sexuale acestuia se poate ajunge și la devieri de comportament, delincvență sau prostituție.

II.3.4. Neglijarea

„Neglijarea copilului reprezintă o ucidere tăcută și necruțătoare a spiritului uman.’’

,,Neglijarea copilului include diferite forme de dezinteres, manifestate din partea persoanelor menite să-l îngrijească. Acestea sunt:

a) Abandonul temporat sau defiitiv al copilului (lăsarea nesupravegheată, abandonarea copilului la alte persoane, spitale sau instituții fiind lipsi de interes);

b) Neglijarea emoțională (în familia biologica sau în afara familiei biologice);

c) Neglijarea educației copilului și deprivarea lui cultural ( încadrarea într-un învătământ neadecvat, neglijarea nevoilor specifice educației);

d) Nglijarea fizică (insuficența îngrijirii, neglijarea alimentației, neglijare medicală, tratarea neadecvată față de copil).’’

Neglijarea copilului constă în neasigurarea nevoilor biologice, emoționale și educaționale, punând astfel în pericol dezvoltarea lor fizică, emoțional, cognitivă și social. Această formă de abuz este cu atât mai gravă cu cât se produce la vârste fragede, din pricina lipsei stimulării poate duce chiar la dezvoltarea întârziată a copilului. Prin neglijare copilul în loc să pară de vârsta corespunzătoare, ajunge să pară de vârste mai mici în unele cazuri poate fi mai puțin evidentă, ca de exemplu:

– copilul primește hrană, dar nu în de ajuns;

– i se dă haine necorespunzătoare care sa-l dezavantajeze.

,,Spre deosebire de celelalte forme de abuz, fizic sau sexual se consider că neglijarea este mai puțin evident și nu neapărat continuă. Forma cea mai întâlnită de neglijare este cea fizică, în urma mai multor studii facute în afara țarii noastre s-a constata ca neglijarea fizica este frecventată 8,1%, neglijarea educațională 4,5%, iar negljarea emoțională 3,2%. Din cercetările efectuate la noi în țară, realizat de Organizația ,,Salvați Copiii’’ au reltat urătoarele procentee în privința neglijări coilului:

– 17% neglijare alimentară;

– 13,5% neglijare a îmbrăcămintei copilului;

– 33% sunt nevoiți să stea într-o cameră mai mulți decat ar fi corespunzător;

– 2% neglijați din punct de vedere medicat, chiar se întâmpla să nu fie nici măcar înscriși în cadrul sistemului medical;

– 19% (chiar 40% în familiile sărace) primesc o neglijare educațională;

– 16% ajuns să fie neglijați pe partea afectivă.

Tot neglijare se consideră și atunci când copilul este lăsat să stea în fața televizorului mult timp sau al calculatorului, de aceea este foarte necesar ca părintele să fie foarte atent cu copilul său și sa-i ofere o creștere corespunzatoare vărstei și societății.

Dragostea parentală stă la baza tuturor fenomenelor de comportament, neprovocâdu-i suferințe psihice copilului pe viitor. Adulții care au fost neglijați în copilăre au un risc mai crecut de a neglija propii copii. Cu toate acestea, nu toți adulții care au fost neglijați în trecut își vor neglija și ei copii, unii dintre ei sunt capabili să treacă peste această traumă a copilăriei lor.

Chiar și în familii înstărite, unde la copii aparent nu le lipsesc absolut nimic, pot ajunge la situația de a-și neglija copii, uneori chiar nedându-și seama de acest faptă. Prin ajutorul copnsilirii parentale făcută de către un specialist poate ajuta pătinții să-i facă a nu mai ajunge la negliarea copilului.

CAPITOLUL III

CONSECINȚELE ABUZULUI

III.1. Consecințele abuzului asupra copilului

Consecițele abuzului asupra copilului se pot distinge:

– consecințe directe ale abuzului (arsuri, contuzii, racturi multie, tuburări de somn, de alimentație, de comortament, deresie, tuburrirotice, etc;

– consecințe pe termen lung (comportamente afective negative, izolare afectică și socială, comunicare dificilă, rezervat cu ceilalți și reținut în ceea ce ține de conversații, etc);

– consecințe asupra dezvoltării copilului (tulburări de comportament, apariția unor comportamente nedecvate (antisociale-infracționalitate), gradul de învățare la scoală scăzut, etc.

Este important să subliniem că efectele copilului pot fi influențate de capacitatea acestuia, de a face față, de a se putea adapta unor situații stesante și nepotrivite, iar pentru a putea fi diminuate aceste consecințe ale copilului este nevoie de o terafie profesionistă.

În ceea ce pivește consecințele la nivel familial, dacă există abuz asupra copilului se întămplă să se ajungă la neînțelegeri între soți, astfel toată acestă tensiune dintre aceștia poate duce la victimizarea celor mai vulnerabili. Așadar studiile arată în propria familie, că fetele care au crescut cu un tată violent cel mai probabil au parte de un soț violent, neglijent și chiar sa-și abuzeze copii, iar la băieții abuzati studiile atară că pot deveni la rândul său agresivi cu soția și cu propii copiii. Odată cu creșterea copiilor, mai ales a celor ce au crescut intr-un mediu abuziv, când devin adulți și părinți lor sunt la o vârstă înaintată, copii la rândul sau îi vor neglijează sau chiar îi vor abuza verbal și fizic.

De ținut cont că famila constituie cel dintâi și cel mai important context de viață având ca rol socializarea copilului, dar după cum observăm în zilele noastre familia puțin câte puțin se declină, copii fiind cauza principală a problemelor.

La nivel de comunitate, consecințele sunt drastice deoarecea au ajuns să fie tolerate și acceptate abuzurile asupra copiilor în cadrul familiilor, dar și în spații pubice sa la școală din pricini binecuvîntate sau nu și nimeni nu ameliorează starea în care este pus copilul. Putem afirma că, abuzarea copilului îi poate provoca devastarea asupra tuturor planurilor sale bio-pshi-social, nu numai pe termen scut, dar mai ales pe termen lung, chiar poate fi pe viață.

Abuzul asupra copilului ca și problemă socială afectează un număr mare de copii, consecințele fiind de abandon școlar, delincvență juvenilă, prostituție, pot deveni agresori în propria familie sau victime, boli mentale, etc.

Consecințele se pare că pot fi multiple în zilele noastre, uitându-ne în jur putem oberva că violențele sunt într-un număr din ce în ce mai mare asupra copiilor, părinții fiind deja dezamăgiți de soarta pe care o au și de societatea în care trăiesc ajung să se răzbune pe copii lor, uneori fiind incoștienți de faptul că ei nu au nicio vina și că mai târziu vor suferi.

Copiii sunt foarte sensibili și au nevoie de multă protecție, întelegere și multe alte îndrumări pentru a putea avea o dezvoltare corespunzătoare alături de părinți, într-un fel sau altul grupul familial, exercită direct sau indirect, influențe educaționale ale propiilor copii. Structurarea personalității copilului va suporta efectele abuzului și va fi marcată de o atitudine reticentă în relaționarea socială, de sentimentul de imaginea sinelui negativă.

În unele cazuri, copii pot manifesta chiar comportamente auto-distructive care le pot pune viața în pericol. Copii nu știu de multe ori ce sau pentru ce fac anumite lucruri, însă părinții ar trebui să știe mai bine să nu aibă astfel de manifestări în prezența copiilor chiar dacă uneori devin supărați și frustrați din cauza copiilor sau din pricina altor probleme.

Din moment ce viitorul unui copil se află în mâinile unui părinte, asta fiind una dintre cele mai provocatoare sarcini pentru părinți, de a-i ajuta pe copii să le dea încrederea și siguranța în sine.

III.2. Ce simte și gândeste copilul abuzat

Stările abuzului asupra copilului sunt următoarele:

1. Starea de culpabilitate:

– consideră că permanent greșește, că este vinonat și că merită pedepsele primite, că este cel care răspunde de supararea pe care o au părinții.

2. Starea de frică:

– ,,copilul supus des agresiunilor, învață să trăiască cu o neliniște, într-o stare de permanentă frică, în special dacă face parte dintr-o familie în care întâlnim violența domestică, certurile dintre părinți degenerând în violențe care se rasfrâng și asupra stări copilului. Copilul nu are un somn și o alimentație adecvată sau suficientă, se îmbolnăvește des, își facebfoarte multe griji, așteptând ca în orice clipă să fie agresat.’’

3. Starea de nedreptate:

– concluzia copilului este că cel mai puternic din familie sau din societate deține puterea, că din lipsa de putere fizică este victimă, acceptând situația în care se află și astfel copiază acest model de comportament. Odată cu dezvoltarea sa fizică el poate să-și permită agresivitatea asupra celor mai slabi din jurul său.

Simțirile și găndurile copilului sunt:

a) Nu este iubit:

Copil care este umilit, lovit, amenințat, îi este greu să aibă încredere în adultul care îl rănește și mai ales care stă zi de zi cu el în preajmă. El va considera că nu merită iubirea părinților sau altor persoane din jur, nu a fost dorit sau iubit. Părintele dacă ulterior regretă comportamentul folosit asupra copilului, acesta va ramâne permanent cu un sentiment de neîncredere în părinți săi cât și în cei din jur, deoarece a simțit că este rănit.

b) Dorește răzbunare:

,,Copilul este conștient de faptul că din cauza slăbiciunii fizice, nu se poate proteja. De aceea, el permite abuzul, în acest timp începe să creeze planuri de răzbunare pentru mai târziu. El nu este în starea necesară să ierte și să treacă cu vederea întâmplările din trecut, deoarece nu a avut un model de toleranță și întelegere. Când simte că este capabil să domine într-o oarecare măsură părintele, își poate concepe modul de răzbunare: fuga de acasă sau atacuri violente.’’

c) Gândește că aceasta este normalitatea:

,,Procedeele de comportament se învață în familia pe care o ai. De aceea este foarte important să ne controlăm foarte bine comportamentul fie bun sau rau, cu atât mai mult cu cât sunt la vârste fragede. Copilul care a crescut într-o familie în care s-a folosit violența într-o măsură destul de mare, învață că aceast comportament reprezintă starea de relaționare cu oamenii , astfel pentru ei fiind ceva normal cu timpul. Când va crește și își va întemeia o familie, va aplica aceleași metode, fiind sigur de faptul că așa cum s-a procedart cu el trebuie să procedere și el la rândul său cu ceilalți. Un exemplu dat copiilor la timpul cuvenit este mai de folos, decât o mie de cuvinte spuse fără rost. ,,Dacă mesajul dat copilului este ,,te iubesc’’ și nu este susținut și de comportamentul părintelui cu adevărat, acest mesaj nu va putea avea nicio valoare. Întalnim părițti care se plâng, cum că mereu le spune să se comporte frumos sau să nu se mai bată cu copii, dar daca exemplul a fost unul asemănător, acesta le-a arătat părinților că și el poate proceda la fel.’’

d) Apelează la minciună:

Observă că odată ce a greșit este pedepsit, certat sau bătut, iar părinții nu-l iartă. Pentru a scăpa de pedepsele aspre, ascunde întotdeauna adevărul, astfel încercând să scape de consecințe. Cu timpul, ascunderea adevărului devine un obicei care îl face să creadă că va scăpa de pedeapsă, așa el se convinge, personal că este mai bine să mintă. Odată cu descoperirea minciunilor, copilul este din nou pedepsit, mai aspru, pentru minciună. Pedepsirea însă nu îl poate face să renunțe, ci să se perfețtioneze în a minți, fiindcă a văzut deja că minciuna îl scapă de cele mai multe ori de majoritatea pedepselor. ,,Copilul se exprimă printr-un joc, punându-și în scenă lumea sa interioară, exersând modelele învațate în familie. Putem observa, în colectivul de copii, în special în cadrul jocurilor pe care ei le desfășoară, mai multe comportamente care pot fi repre ale abuzurilor: copilul excesiv de cuminte, retras, temător sau emotiv când este întrebat ceva. Tipul acesta de copil este deseori victima copiilor mai puternici sau mai agresivi din grupurile sale, preferă să fie căt mai retras, evită să atragă atenția, se supune îndemnurilor. El repune în scenă, în cadrul jocului, rolul pe care îl are în familie și se comportă conform modului în care este tratat acolo copilul răzbunator, nu trece cu vederea, este agresiv, nu acceptă să fie fustrat frustrat, îi pedepsește pe ceilalți pentru cea mai mică greșeală, dorește să conducă, nu uită și nu iartă. Copilul se compară cu părintele dominator, de a face față situației de violență, și se recompensează în cadrul jocului. Este îndrumătorul grupului, jocul desfășurându-se după regulile sale, identificând rapid copiii-victima pe care îi chinuie. Rolulrile sale sunt de a fi dominator, superior sau violent, cărora de multe ori le conferă o formă agresivă sau abuzivă.’’

Ttipuri de manifestări ale copilului:

– ,,Copilul matur: a învățat să treacă peste situațiilor grele, având comportamentul ca un adult, fiind protector cu ceilalți și sare în ajutor. Celor din jur le oferă căldura și armonia pe care și-o dorește el însuși de la familie. Se întâmplă ca, copilul să facă parte dintr-o familie cu o situație materială precară, să muncească pentru a-și ajuta familia, să fie supraresponsabilizat și să aibă grijă de frații mai mici sau de un părinte bolnav, căruia i-a preluat sarcinile de zi cu zi. Unul dintre părinți poate fi alcoolic, violent, iar copilul preia răspunderea părintelui-victimă, astfel învățând să facă față tuturor situațiilor. Preferă roluri care implică seriozitate, responsabilitate și sacrificiu.

– Copilul deprimat: nu dorește să se joace, nu participă dacă este forțat, preferă să relaționeze puțin, să fie refugiat, nu se împrietenește și nici nu-l interesează ceilalți, nu se bucură, nu simte entuziasmul. Copil s-a resemnat, iar incapacitatea de a face față abuzării l-a determinat să se izoleze, retragă, sa-și piardă interesul. Nu mai are speranța de a mai primi ajutor și, astfel refuză să-l mai caute.’’

,,Dezvoltarea copilului este un proces continuu și fără sfârșit. Acest lucru se întâmplă deoarece îi oferim mereu informații noi și îl învățăm să-și dezvolte noi abilități. Toate se bazează pe achizițiile anterioare și formează premisa pentru achizițiile ulterioare. Când vedem lumea prin ochii unui copil de 1, 5 sau 13 ani, începem să înțelegem comportamentul lor. Acesta reflectă întotdeauna modul în care copiii percep lumea la un anumit stadiu de dezvoltare.’’

CAPITOLUL IV

ACTIVITATEA ASISTENTULUI SOCIAL ÎN CAZUL COPIILOR ABUZAȚI

Așadar cea mai de bază activitate a asistentului social în privința copiilor abuzați este consilierea care diferă de psihoterapie, aceasta vizeză schimbarea personalității și ajută beneficiarul să se poată confrunta cu problemele existente.

Consilierea poate fi definită ca fiind procesul de orientare sau învățare, desfășurându-se prin relaționarea a doua persoane (persoana care consiliează și persoana care este consiliată), oferindu-i sfaturile și metodele adecvate problemei, stabilindu-se astfel un program personal incluzând urmatoarele:

,,- dezvoltarea conștiinței de sine;

– înțelegerea situațiilor;

– evaluarea efectelor acestora;

– realism și simt practic în soluționarea acestor situații critice;

– restabilirea echilibrului cu realitatea vieții;

– evoluția pozitivă a subiectului.’’

Succesul consilierii este atunci când implicarea noastră este activă și suntem respunsabili, totul bazându-se pe respect și încredere reciprocă.

,,Valorile umaniste ale consilierii constau în dorința de:

– a ajuta și a credita persoana ca fiind capabilă să își asume propria dezvoltare personală;

– să găsească soluții la problemele cu care se confruntă;

– să se simtă bine cu sine și cu ceilalți.

Consilierea are o evidentă contribuție la:

– dezvoltarea personalității;

– cultivarea trăsăturilor de caracter;

– formarea unor interese speciale;

– formarea unor înclinații, aptitudini, pe baza unui fond temperamental, toate acestea convergând spre sprijinirea persoanei pentru viață.

Procesul consilierii este divizat în trei etape:

a) partea inițială care cuprinde:

– negocierea expectanțelor;

– evaluarea favorabilă consilierii;

– formarea unei alianțe terapeutice;

– acordul asupra unui contract;

– ajutarea clientului să-și spună propria poveste.

b) partea de mijloc:

– esențială în procesul de schimbare este schimbarea.

c) partea încheiere cuprinde:

– negocierea încheierii procesului consiliator;

– arbitarea;

– rezolvarea unor probeleme cauzate de pierderi;

– asigurarea transferului celor învățate la situații reale de viață;

– anticiparea și prevenirea recăderii;

– planificarea întâlnirilor următoare.’’

Obiectivul procesului de consiliere poate fi multiplu, totul începând de la învățarea celui consiliat de a avea stategii în viață personală, astfel dezvoltâdu-se familiile armonioare și sănătoase. Scopul fiind aplicarea adecvată a stategiilor de rezolvare a problemelor învățate pe parcursul procesului de consiliere.

Terminarea procesului de consiliere asistențială poate fi de cele mai multe ori neplanificată. Uneori părinți nu se mai întorc cu copii fiindcă consideră că nu își au rost aceste ședințe, că nu au obținut ce au dorit sau alte ori cel care face încheierea consilierii este făcută de consilier, putând fi motive profesionale sau alți factori care îl determină să nu mai continuie cu procesul de consiliere al acestui caz.

În activitatea de consiliere este foarte important să fim confidențiali, doarece ne sunt împărtășite informații personale ale clientului. Astefel beneficiarul poate fi încrezătotr cu consilierul și degajat de ai spune problemele care l-au determinat să ajungă în acest prag. Consiliera trebuie ținut cont că nu este un act de judecată care să se finalizeze cu pronunțarea unui verdict, cine este vinovatul sau nevinovatl, procedura este de clarificare, de învățare și de creșterea potențialului.

Abuzul depinde de o serie de factori sociali, culturali, dar mai ales econimici, deoarece cel mai important factor este sărăcia. Unii părinți decurg la abuz fără a-și da seama de consecințele viitoare ale copilului, crezând că este o forma educativă și de îndeptare, dar este cea mai greșită formă de comportament.

Copiii abuzați ajung să se considere vinovați și bolnavi, fiind determinați să fie precauți de ceea ce gândesc ceilalți despre ei. Totodată aceste forme de abuz au consecințe grave asupra dezvoltării copilului atât pe termen scurât, căt și pe termel lung.

De-a lungul istoriei, copilul a fost privit ca fiind proprietatea părinților și a tutorilor, tratându-se cu el cum consideră fiecare și fără a fi trași la răspundere, dar în ultimele decenii s-au mai produs căteva schimbări legat de protecția copilului.

,,În România, copilul a fot considerat întotdeauna o valoare centrală a familiei. În ciuda opțiunii politice a regimului comunist de a pune copilul în cetrul preocupărilor societății și a unor măsuri politice consecvente acestui principiu generos, unele dintre aceste măsuri, cum ar fi cele pronataliste, au fost contradictorii și confuze.’’

În viața globală bătaia este frecvent folosită, luând unerori forme deosebit de grave, provocând leziuni corporale sau chiar decesul copilului. În majoritatea cazurilor se pleacă de la vorba romînească ,,că bătaia este ruptă din Rai’’ , înțeleasă greșit de către părinți ca educare a copiilor în majoritatea cazurilor.

Copii aflați în situații de abuz trec printr-o experiență de viață dificilă și care îi restrând satisfacerea nevoilor lor.

CAPITOLUL V

LEGISLAȚIA PRIVIND PROTECȚIA ȘI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI

V.1. Protecția copilului împotriva abuzului sau a neglijarii

Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului este documentul cu caracter național care reglementează drepturile copilului, principii de drept de care are nevoie copilul în privința protecției și apărării lui.

,,Dreprurile copilului conform acestui act sunt:

– dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale;

– dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament;

– dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale;

– dreptul la libertatea de exprimare;

– dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește;

– dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie;

– dreptul la libera asociere în structuri formale și informale, precum și libertatea de întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege;

– dreptul la viața culturală proprie, la declararea aprataneței sale etnice, religioase, la parcticarea poripriei sale religii, precum și dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alți membri ai cominității din care face parte;

– dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor sau altor tratamente umilitoare ori degradante;

– dreprul de a fi crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mental, spirituală, morală și socială;

– dreptul să depună singur plângere referitoare la încălcarea dreprurilor sale fundamentale.’’

Abuzul asupra copilul reprezintă ,,orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată ciața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.’’

Prin neglijarea copilui se înțelege ,,omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilui de a da orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.’’

Persoanele care prin profesia sau ocupația lor reprezintă contactul cu copii și consideră că este ceva supect cu acesta referitot la situații de abuz sau neglijarea copilui, sunt obligați să sesizeze serviciul public de asisteță socială sau DGASPC-ul (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilui) a cărei zone este identificat cazul. Pentru semnalarea fiecărei forme de abuz este adus la cunoștință publicului, existența unui număr de telefon al copilului la fiecare DGASPC.

,,Direcția Generală de Asistență Socială și Protecției Copilui(DGASPC) asigură protecția corespunzătoare fiecărui copil care prezintă formă de abuz:

– verificarea și soluționarea tuturor sesizărilor, privind cazurile de abuz, inclusiv cele venite din partea asistenților sociali;

– asigurarea prestării de servicii specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijării și ale familiilor acestora;

– accesul direct în condițiile legii, în sediile personale juridice și la domiciliul persoanelor fizice cae au în îngrijire sau asigură protecția unui copil, cu sprijinul organelor de poliție, în cazul semnalării unui abuz asupra minorilor.’’

Dacă în urma verificărilor efectuate se prezintă o formă de abuz sau neglijare a copilului DGASPC-ul ia ca măsură integrarea într-un plasament cu regim de urgență la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial licențiat în condițiile legii, iar în 48 de ore de la sesizarea cazului se sesizează instanța judecătorească pentru a decide cu privire la:

– înlocuirea plasamentului în regim de urgență;

– decăderea totală sau parțială adrepturilor părinților.

Se pot administra ca probe în proces următoarele:

– declarația scrisă a copilui;

– declarații înregistrate audio-video, obligatoriu cu acordul copiului fiind asistat de un psiholog;

– audierea copilui în camera de consiliu, în prezența psihologului și totodata să fie pregătit pentru aceste demersuri.

În instituțiile publice sau private și în serviciile de tip rezidențial, private sau publice care au ca scop protecția, îngrijirea și educarea copilului, este interzisă angajarea unei persoane care prin hotărârea judecătorească a fost exclus din acest loc de munca, în urma unor infracțiuni.

V.2. Instituțiile și serviciile cu atribuții in protecția copilului

Instituțiile de la nivel central care au ca atribuție protecția copilui prin respectarea principiilor și a drepturilor stabilite de către Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilui, prin Legea nr. 18/1990, ulterior republicată. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului reprezintă un organ de specialitate cu personalitate juridică, este aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, realizează controale celor care participă în protecția și promovarea drepturilor copilului.

Avocatul Popoului este instituția care intervine în apărarea drepturilor și a libertății copilului cu autoritățile publice, având ca scop de promovare și îmbunătățirea condiției copilului.

Autoritățile administrației publice locale sunt înstituțiile la nivel local, care promovează respectarea drepturilor copiilor din unitățile administrativ teritoriale, prevenind separarea copiilor de părinții săi și protecția necesară copilului lipsit de îngrijirea părinților săi fie temporar, fie definitiv. Aceste instituții locare au ca rol implicarea colectivității locale în procesul de identificare a nevoilor comunității și totodată să găsească soluționarea la nivelul local al problemei sociale cu privire la copii. ,,În acest scop sunt create structuri comunitare consultative care cuprind diverse categorii profesionale:

– oameni de afaceri locali;

– preoți;

– cadre didactice;

– consilieri locali;

– polițiști;

– medici, etc.’’

Demersul acestor structuri comunitare consultative se stabilesc prin acte emise de către autoritățile administrației publice locale, beneficiind de programe de formare în domeniul asistenței sociale și a protecției copilului.

Comisia pentru protecția copilului este organul de specialitate care nu are personalitate juridică, în subordinea consiliului județean și a consiliilor locale ale fiecărui sector din București care are următoarele atribuții:

– stabilirea încadrării gradului de handicap al fiecărui copil;

– în funție de gradul de handicap se stabilește și la ce școală trebuie dus copilul;

– pronunțarea asupra măsurilor de protecție specială a copilului;

– soluționarea cererilor pentru obținerea atestatului de asistent maternal;

– alte atribuții prevăzute prin prezenta lege.’’

Instituțiile care au fost enumerate mai sus rând pe rând sunt reorganizate la rândul lor de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC) care reprezintă o instituție publică juridică, care preia toate actele normative in vigoare.

Pentru prevenirea separării copilului de părinții săi și pentru protecția copilui separat de părinții săi temporar sau definitiv, se oferă o serie de servicii de tipul:

1. servicii de zi (serviciul prin care se asigură menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților copilului și a părinților, având ca scop depășirea situației neprovocând separarea copilului de părinți);

2. servicii de tip familial (sunt serviciile realizate la domiciuliu persoanei fizice sau familiei, creșterea și îngrijirea copilui separat, definitiv sau temporar de părinții săi, prin hotărârea legislativă a stabilirii în plasament);

3. serviciile de tip rezidențial (în urma stabilirii în plasament i se acordă prin centrele de plasament, centrele de primire a copilului în regim de urgență sau centrele maternale).

Pentru prevenirea separării copiilor de părinți, consiliile locale ale municipiilor, comunelor și sectoarelor din București organizează servicii de zi, în funție de nevoile identificate în comunitatea respectivă.

V.3. Codul penal cu privire la abuzurile comise împotriva copilului

În România codul penal pedepsește abuzurile împotriva copiilor:

1. Articolul 306 are în vedere relele tratamente ale minorului: ,,Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.”

2. Articolul 197 pedepsește violul: ,,Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, dacă:

a) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;

b) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;

b1) victima este membru al familiei;

c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

3. Articolul 198 pedepsește raportul sexual cu o minoră: ,,Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia. Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute în alin. 1-3 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. Când fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârșită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. 1-4 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.”

4. Articolul 199 seducția: ,,Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.”

5. Articolul 202 corupția sexuală: ,,Actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Când actele prevăzute în alin. 1 se săvârșesc în cadrul familiei, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani. Dacă faptele prevăzute în alin. 1 și 2 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani. Ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.”

6. Articolul 203 incestul: ,, Raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Articolul 2031 hărțuirea sexuală: Hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere, în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

CAPITOLUL VI

PARTEA PRACTICĂ

VI.1. Metodologia cercetării

http://www.gandul.info/financiar/harta-emigratiei-cati-romani-au-plecat-din-tara-in-ultimii-25-de-ani-topul-destinatiilor-preferate-12334771

http://curs-valutar.efin.ro/curs-mediu-bnr

http://www.zf.ro/infografice/evolutia-ratei-somajului-in-romania-sursa-anofm-8881453

http://www.agerpres.ro/economie/2015/04/17/ins-rata-somajului-a-scazut-la-6-8-in-2014-10-33-45

http://legestart.ro/cum-a-evoluat-salariul-de-baza-minim-brut-in-romania-ultimilor-14-ani/

http://www.zf.ro/zf-utile/investitiile-straine-directe-evolutie-sursa-bnr-8154303

http://www.capital.ro/investitiile-straine-directe-au-totalizat-24-miliarde-de-euro-in-2014.html

http://www.gandul.info/financiar/infograficul-zilei-cum-au-evoluat-exporturile-romaniei-in-ultimii-21-de-ani-10337786

http://www.capital.ro/exporturile-romaniei-in-2014-au-ajuns-la-un-nivel-record-.html

Datele Eurostat: Nivelul de trai din România a crescut în perioada de criză. Poziționarea la nivel european din perspectiva aderării la Zona Euro

RAPORT: Nivelul de trai din România, cel mai scăzut din Uniunea Europeană. Care este situaţia la preţurile la alimente şi băuturi alcoolice

http://www.insse.ro/cms/ro/content/castiguri-salariale-din-1991-serie-lunara

http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date

http://www.insse.ro/cms/ro/content/anuarul-statistic-2013

Anexe

Tabelul nr.1 Evoluția evaziunii fiscale (% din PIB) în perioada 2005 – 2014

Sursa: Estimări ale Consiliului fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică, 2013.

Tabelul nr.2 Situația numărului de salariați și a contractelor de muncă din anii 2012 – 2013

Sursa: Inspecția Muncii, pe baza informațiilor extrase din aplicația Revisal la data de 31 decembrie.

Tabelul nr.3 Situația numărului de contracte de muncă active în 2012 – 2013 în funcție de tipurile de contracte

Sursa: Inspecția Muncii, pe baza informațiilor extrase din aplicația Revisal la data de 31 decembrie.

Tabelul nr.4 Situația evaziunii fiscale în funcție de domeniile de activitate

Sursa: Consiliul fiscal, date pentru 2012.

Tabelul nr. 5 Evaziunea fiscală la accize și taxa pe viciu la alcool și țigări

Tabelul nr. 6 Factorii regresiei simple

Sursa: www.insse.ro

Tabelul nr. 7 Regresia simplă

Tabelul nr. 8 Variabilii regresiei multiple

Sursa: Instituția Națională de Statistică, Eurostat.

Tabelul nr. 9 Regresia multiplă

Tabelul nr. 10 Factorii care pot influența evaziunea fiscală la regresia simplă și multiplă

Sursa: Instituția Națională de Statistică, BNR

Sursa: INSSE, BNR

Tabelul nr. 11 Testul Durbin Watson

Tabelul nr. 11 Testul Klein

Tabelul nr. 12 Amenzi, penalități la evaziunea fiscală

* sume în mii lei

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice

Tabelul nr. 13 Activitatea de inspecție fiscală în 2008 – 2009

Sursa: Agenția Națională de Administrație Fiscală, Raport de performanță pentru anul 2009.