Elaborarea Studiului Privind Aplicarea Lucrarilor de Ingrijire Rarituri In Unitatea de Productie Iii Lunca Jiului Ocolul Silvic Sadova

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………..4

DATE CU CARACTER GENERAL…………………………………………………………………5

1.1.NECESITATEA PROIECTĂRII LUCRĂRILOR……………………………………………..5

1.2. LOCALIZAREA STUDIULUI……………………………………………………………………….5

STUDIUL CONDIȚIILOR STAȚIONALE DIN U.P. lll LUNCA JIULUI……….7

2.1. ANALIZA CONDIȚIILOR GEOLOGICE ȘI GEOMORFOLOGICE………………….7

2.2. ANALIZA CONDȚIILOR HIDROLOGICE…………………………………………………….7

2.3. ANALIZA CONDIȚIILOR CLIMATICE………………………………………………………..8

2.3.1. Regimul termic……………………………………………………………………………………….8

2.3.2. Regimul pluviometric………………………………………………………………………………9

2.3.3. Regimul eolian………………………………………………………………………………………10

2.3.4. Indicatorii sintetici ai datelor climatice………………………………………………….11

2.4. ANALIZA CONDIȚIILOR EDAFICE……………………………………………………………11

2.4.1.Tipurile și subtipurile de soluri……………………………………………………………….11

2.5. CARACTERIZAREA STAȚIONALĂ……………………………………………………………15

2.5.1.Descrierea tipurilor de stațiune cu factorii și determinanții ecologici limitativi și măsurile de gospodărire impuse de acești factori…………………………………..15

2.5.2. Evidența și răspândirea principalelor tipuri de stațiune………………………….21

STUDIUL VEGETAȚIEI FORESTIERE DIN UP III LUNCA JIULUI…………..22

3.1.CARACTERIZAREA GENERALĂ A ARBORETELOR………………………………….22

3.1.1. Caracterizarea arboretelor pe tipuri de structură, origine și proveniență.22

3.1.2. Structura pe specii a arboretelor……………………………………………………………22

3.1.3. Structura arboretelor în funcție de consistență………………………………………23

3.1.4. Structura arboretelor în plan vertical…………………………………………………….23

3.1.5. Structura arboretelor în raport cu vârsta……………………………………………….24

3.1.6. Structura arboretelor pe clase de producție……………………………………………24

3.1.7. Structura arboretelor pe clase de vârstă, etape și faze de dezvoltare………24

3.1.8. Starea de vegetație și fito – sanitară a arboretelor ………………………………..25

3.2. CARACTERIZAREA GENERALĂ A SUBARBORETULUI……………………………26

3.2.1. Compoziția subarboretului…………………………………………………………………….26

3.2.2. Modul de răspândire și densitatea subarboretului………………………………….26

3.3. CARACTERIZAREA GENERALĂ A SEMINȚIȘULUI…………………………………..27

3.3.1.Compoziția reală și țel a semințișului………………………………………………………27

3.3.2. Densitatea și modul de răspândire a semințișului……………………………………30

3.4. CARACTERIZAREA GENERALĂ A PĂTURII ERBACEE……………………………30

3.4.1. Compoziția păturii erbacee……………………………………………………………………30

3.4.2. Densitatea și modul de răspândire a păturii erbacee……………………………….30

3.5. RAPORTURI CORELATIVE ÎNTRE ETAJELE DE VEGETAȚIE…………………..31

3.6. FORMAȚII ȘI TIPURI DE PĂDURE………………………………………………………………31

STUDIUL CONDIȚIILOR TEHNICO-ECONOMICE ȘI DE GOSPODĂRIRE A ARBORETELOR DIN U.P. III LUNCA JIULUI……………………………………………33

4.1.OBIECTIVELE ECOLOGICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE………………………………33

4.2. FUNCȚIILE ARBORETELOR……………………………………………………………………….34

4.3. BAZELE ORGANIZĂRII AMENAJĂRII………………………………………………………..34

4.4. ACCESIBILITATEA ARBORETELOR………………………………………………………….36

4.5.ANALIZA MODULUI DE GOSPODĂRIRE DIN TRECUT……………………………….37

4.6. DATE PRIVIND CARACTERUL ECONOMIC AL REGIUNII ȘI SITUAȚIA FORȚEI DE MUNCĂ…………………………………………………………………………………………….37

5. STABILIREA TEHNOLOGIEI DE APLICARE A LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE A PĂDURII…………………………………………………………………………………………………………………38

5.1. BAZELE APLICĂRII LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE ȘI CONDUCERE A ARBORETELOR………………………………………………………………………………………………………38

5.2. SCOPUL LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE ȘI ALEGERE A ARBORETELOR DE PARCURS………………………………………………………………………………………………………………..39

5.3. ALEGEREA ARBORETELOR DE PARCURS CU LUCRĂRI DE RĂRITURĂ……41

5.4. TEHNOLOGIA DE APLICARE A LUCRĂRILOR DE RĂRITURI…………………….43

5.5. RESTRICȚII SILVICULTURALE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DE RECOLTARE A ARBORILOR DE EXTRAS………………………………………………………………44

6. PARCELE LUATE ÎN STUDIU…………………………………………………………………………45

6.1. FIȘA PĂDURII……………………………………………………………………………………………….47

6.2. ELEMENTE DIN SUPRAFAȚA DEMONSTRATIVĂ……………………………………….47

7. ORGANIZAREA LUCRĂRILOR PROIECTATE………………………………………………..74

7.1. ETAPE PREMERGĂTOARE…………………………………………………………………………….74

7.2. ETAPE PROPRIU – ZISE…………………………………………………………………………………..74

8. EVALUAREA ȘI EFICIENȚA LUCRĂRILOR POPUSE……………………………………..76

8.1. ANTEMĂSURĂTOAREA LUCRĂRILOR PROPUSE………………………………………….76

8.2. DEVIZUL LUCRĂRILOR PROPUSE…………………………………………………………………77

8.3. MĂSURI TEHNICO – ORGANIZATORICE……………………………………………………….78

8.4. ANALIZA EFICIENȚEI LUCRĂRILOR PROIECTATE……………………………………….78

9. CONCLUZII ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE…………………………………………………….79

9.1.CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………79

9.2. CONTRIBUȚII PERSONALE…………………………………………………………………………….79

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………80

INTRODUCERE

Lucrările de îngrijire și conducere creează premise favorabile de dezvoltare a arboretelor prin optimizarea compoziției și consistenței în condițiile îmbinării judicioase a considerentelor silviculturale, ecologice și sociale cu cele economice.

Lucrările de îngrijire a arboretelor tinere sunt specifice diferitelor stadii de dezvoltare a arboretelor și sunt deosebit de importante din punct de vedere silvicultural, scopul lor fiind de a asigura la maturitate păduri bine structurate, corespunzătoare condițiilor staționale și tipurilor natural fundamentale de păduri, care să-și îndeplinească în cele mai bune condiții rolul de protecție a factorilor de mediu și să producă în același timp, lemn de calitate.
Dimensionarea anuală a suprafețelor ce necesită a fi parcurse cu astfel de lucrări se realizează în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice, ale normelor tehnice specifice și ale stării efective de vegetație a arboretelor, evaluată în teren.
Din punct de vedere economic, la data la care sunt realizate, majoritatea acestor lucrări sunt producătoare de costuri, efectul lor favorabil reflectându-se abia la exploatarea pădurilor ajunse la maturitate. Lucrările în stadii avansate de dezvoltare a arboretelor (răriturile) pot aduce însă și unele rezultate economice pozitive chiar la momentul realizării lor.

In ceea ce privește eficiența lucrărilor de conducere și îngrijire, doar lucrările de rărituri sunt aducătoare de profit imediat, în timp ce degajările și curățirile sunt lucrări necesare și obligatorii pentru buna dezvoltare ulterioară a arboretelor.

CAPITOLUL 1

DATE CU CARACTER GENERAL

NECESITATEA PROIECTĂRII LUCRĂRILOR

Prin intervențiile de îngrijire și conducere a arboretelor, procesul de eliminare naturală este înlocuit cu unul de eliminare artificială a exemplarelor necorespunzătoare și promovarea celor care corespund scopului gospodăririi, ca și prin asigurarea unui spațiu suficient pentru buna dezvoltare a acestora.

O problemă foarte importantă este ca, prin lucrările de îngrijire și conducere, starea de masiv a arboretului să nu coboare sub o anumită limită de consistență de 0,8 la speciile de umbră, 0,7 la cele de lumină și sub un anumit indice de densitate.

Păstrarea acestor limite este importantă atât pentru menținerea mediului forestier, cât și pentru împiedicarea dezvoltării prea intense a unor populații (de ierburi, de arbuști, de insecte etc.) sau de pătrunderi în biocenoza a altor populații, ca și pentru evitarea scăderii producției de lemn.

1.2. LOCALIZAREA STUDIULUI

Lucrarea se execută în fondul forestier național, administrat de [NUME_REDACTAT] Sadova, U.P.lll. [NUME_REDACTAT] din cadrul [NUME_REDACTAT] Dolj. [NUME_REDACTAT] Sadova se află în partea sud-vestică a județului Dolj începând de la Dunare ([NUME_REDACTAT] – Călărași cu subdiviziunile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]), la [NUME_REDACTAT] – Jieț până la [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – Rotunda, din [NUME_REDACTAT].

Fitoclimatic, pădurile sunt situate în etajul de vegetație al silvostepei (Ss).

Repartizarea fondului forestier pe unități teritorial – administrative se prezintă astfel:

[NUME_REDACTAT] – suprafața de 21,33 ha

[NUME_REDACTAT] – suprafața de 991,09 ha

[NUME_REDACTAT] – suprafața de 386,29 ha

[NUME_REDACTAT] – suprafața de 353,73 ha

[NUME_REDACTAT] – suprafața de 1471,77 ha

[NUME_REDACTAT] – Stanciului – suprafața de 99,11 ha

Total 3329,16 ha

U.P. III [NUME_REDACTAT] este cuprinsă în cadrul limitelor și vecinătăților redate în tabelul 1.1.

Limitele și vecinătățile UP III [NUME_REDACTAT]

Tabelul 1.1.

* Amenajamentul U.P.III.Lunca – Jiului pagina 26.

CAPITOLUL 2

STUDIUL CONDIȚIILOR STAȚIONALE DIN U.P. lll LUNCA JIULUI

2.1. ANALIZA CONDIȚIILOR GEOLOGICE ȘI GEOMORFOLOGICE

Din punct de vedere geologic, teritoriul U.P. III [NUME_REDACTAT] aparține marii unități structurale „Platforma moesica” care la nord de Dunăre „îmbrățișează '' [NUME_REDACTAT].

Teritoriul unității luate în studiu este acoperit cu formațiuni sedimentare care își au originea în Halocenul inferior și superior, constituite din depozite aluvionare și proluviale, după cum urmează:

– depozite aluviale constituite din pietrisuri, bolovănișuri și nisipuri, aparțin Halocenului inferior și formează materialul parental pe care s-au format aluviosoluri de diverse subtipuri: districe, entice, gleice, vertice: pe aceste soluri apare vegetația caracteristică zonei: zăvoaie de plopi și sălcii, dar și stejărete și șleauri de luncă;

– depozite eoliene ( depozite de dune) constituite din nisipuri relativ fine, alcătuite din cuarț (25%) și în rest mică, granit, homblenda, ce aparțin Halocenului superior și formează materialul parental al psamosolurilor tipice și cu fragipan slab dezvoltat. Pe aceste soluri a fost instalat salcâmul, care găsește condiții prielnice;

– formațiuni sedimentare, formate din argilă, luturi și loess, aparținind terasei superioare din [NUME_REDACTAT], constituind materialul parental pentru solurile vertice, gleizate .

-depozite de mlaștini: sunt reprezentate prin mâluri care s-a format cernoziomul gleic.

Din punct de vedere geomorfologic pădurile din U.P.III [NUME_REDACTAT] sunt situate pe un

teritoriu ce cuprinde [NUME_REDACTAT] ( în majoritate ), [NUME_REDACTAT] – Rotunda și [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT].

Configurația terenului este în general plană și mai rar ondulată.

Ca forme negative de relief se întâlnesc ravenele și microdepresiunile închise.

2.2. ANALIZA CONDȚIILOR HIDROLOGICE

Fondul forestier al U.P. III [NUME_REDACTAT] este situat în bazinul inferior al râului Jiu, în partea estică a acestuia. De asemenea, teritoriul U.P.III [NUME_REDACTAT] este străbătut, de la nord la sud de pârâul Jieț, cu un curs caracteristic apelor din zona de câmpie ( meandre).

Acest pârâu, seacă în cea mai mare parte, în perioada estivală, rămânând izolat doar bălți sau mlaștini, cu efecte favorabile pentru vegetația forestieră din trupurile de pădure pe care le străbate. Important pentru teritoriul luat în studiu este pânza de apă freatică, al cărei aport este diferențiat în funcție de zona în care se afla arboretele, astfel:

In zona dig – mal, nivelul apei freatice este la adâncimea de 5 – 12 m, iar acest teritoriu este rar inundabil, depunerile fiind aluviuni fine cu textura nisipoasă lutoasă.

Secetele prelungite și inundațiile rare, fac tot mai dificilă cultura de PLEA, mai rezistente din acest punct de vedere fiind arboretele de PLA și PLN.

In afara zonei dig- mal după construirea digului nivelul apei freatice a scăzut mult nemaiavând loc inundații și determinind o dereglare a regimului hidrologic. În această situație, arboretele de salcie, situate în microdepresiuni, s-au uscat. Au apărut soluri de tip vertic și sarturi, care au condus la transformarea suprafețelor respective în terenuri neproductive.

Zona de câmpie, cu nivelul apei freatice la 10,0 – 25,0 m este influențată direct de cantitatea de precipitații căzute.

Practic în cadrul acestui U.P. nu se poate vorbi de o rețea hidrologică. Pădurile repartizate în majoritatea pe stațiuni de luncă ar trebui să beneficieze de un aport deosebit al apei freatice. Construcția însă a unei serii de lucrări hidrotehnice, combinate cu secetele prelungite din ultimii 10 – 20 de ani, au contribuit la deteriorarea regimului hidric al solului cu influențe negative asupra dezvoltării normale a vegetației forestiere, accentuând apariția fenomenului de uscare severă.

2.3. ANALIZA CONDIȚIILOR CLIMATICE

Condițiile climatice din cadrul U.P.III [NUME_REDACTAT] sunt favorabile dezvoltării vegetației forestiere.

2.3.1. Regimul termic

Regimul termic, caracterizat prin temperaturi medii lunare și anuale, valori maxime și minime, temperaturi medii pentru perioada bioactivă și cea de vegetație, precum și datele privind primul și ultimul îngheț, în mod sintetic se prezintă astfel:

Tabelul 2.1.

Datele climatice pot fi utilizate la întocmirea documentațiilor tehnice privind execuția diferitelor lucrări (împăduriri, lucrări de îngrijire, etc).

Se va ține seama de faptul că temperaturile minime absolute din timpul iernii ce se realizează în lunile ianuarie-februarie în anii cu ninsori mai slabe, culturile tinere de cvercinee pot suferi lipsa unui strat de zăpadă mai consistent ce ar asigura protecția acestora.

Înghețurile timpurii ca și gerurile târzii pot fi, de asemenea, dăunătoare atât culturilor tinere care nu au reușit să-și lignifice suficient, creșterile anuale, dar și arboretele mature care prin pierderea aparatului foliaceu (geruri târzii) și a florilor își reduc pe de o parte creșterile anuale, iar pe de altă parte are loc o scădere evidentă a puterii de fructificație.

Temperaturile în exces pe timp de vară peste limitele permise pot duce de asemenea la compromiterea culturilor tinere și odată cu aceasta și creșterea pagubelor materiale, contribuind astfel la scăderea indicelui de eficiență economică al ocolului. Atunci când aceste temperaturi ridicate se mențin timp îndelungat sau se repetă anual ori periodic la intervale destul de mici pot apărea fenomene nedorite de uscare în exces a arboretelor.

Potențialul termic așa cum rezultă din datele prezentate, exprimat prin suma temperaturilor mai mari de 00C (perioada bioactivă), sau a celor mai mari de 100C (perioada de vegetație), este favorabil dezvoltării normale a speciilor de cvercinee, precum și a speciilor valoroase de amestec.

2.3.2. Regimul pluviometric

Regimul pluviometric, caracterizat prin precipitații (mm), cantități lunare și anuale medii, cantități maxime în 24 ore, ploi torențiale și abundente (maxime), evapotranspirație, indici de ariditate, indici de compensare hidrică, se prezintă sintetic astfel:

Tabelul 2.2.

*Amenajament U.P.III .[NUME_REDACTAT] pagina 79.

Tabelul 2.3.

Precipitațiile atmosferice reprezintă o importantă caracteristică a climei, deoarece apa provenită din ploi și din topirea zăpezii constituie rezerva de umezeală a solului necesară arborilor în perioada de vegetație.

Cantitatea medie anuală de precipitații (646,8 mm/an) nu este uniformă în decursul anului, variind de la o lună la alta și de la un anotimp la altul. Cea mai mare cantitate de precipitații se înregistrează în jumătatea caldă a anului, cu un maxim în luna mai (74,2 mm). Anotimpul rece, sărac în precipitații, înregistrează un minim în luna martie (42,3 mm).

Este de remarcat faptul că începând cu anii 1980 și până în prezent au existat perioade de 1-3 ani cu precipitații reduse care au avut o influență nefavorabilă asupra vegetației forestiere.

2.3.3. Regimul eolian

Influența vântului se resimte în valorile temperaturii, umidității atmosferice, evapotranspirației etc, ca urmare a transportului de mase de aer și a amestecului produs de acestea. Prezența moderată a vântului este favorabilă pentru vegetația forestieră.

Regimul eolian sunt prezentate în tabelele următoare:

Tabelul 2.4.

Vânturile frecvent întâlnite pe teritoriul luat în studiu au o intensitate mică și nu produc doborâturi masive de vânt.

2.3.4. Indicatorii sintetici ai datelor climatice

Pe anotimpuri, indicatorii sintetici ai datelor climatice, în acest teritoriu se prezintă astfel:

Tabelul 2.5.

*Amenajamentul U.P.III .[NUME_REDACTAT] pagina 81.

Indicatorii sintetici ai datelor climatice ne arată un regim climatic favorabil creșterii și dezvoltării vegetației forestiere din zona luată în studiu.

2.4. ANALIZA CONDIȚIILOR EDAFICE

2.4.1. Tipurile și subtipurile de soluri

Alături de condițiile climatice, forma de relief și vegetația forestieră, substratul litologic (materialul parental mineral), vegetația forestieră are o importanță deosebită pentru specificul ecologic și potențialul productiv al stațiunilor și pentru formarea diverselor tipuri de soluri.

În cadrul U.P. III [NUME_REDACTAT] s-au identificat următoarele tipuri și subtipuri de sol:

Tabelul 2.6.

Așadar, solurile întâlnite în cuprinsul unității de producție aparțin claselor protisoluri, cernisoluri, hidrisoluri și pelisoluri predominind aluviosolurile districe (34%) urmate de aluviosolurile vertice (28%) și aluviosolurile gleice (15%).

– Psamosol distric – cod 0301, ocupă 8% din suprafața U.P. cu profilul Ao.di -C di , cu orizontul A de acumulare a humusului de 7 cm cu 4,9 % humus la suprafața și 1,1% humus în profunzime puternic acid la acid cu PH 4,83-5,94: mezobazic la eubazic cu V = 59-78% bine aprovizionat cu azot la suprafața la slab aprovizionat în orizontul C, insuficient aprovizionat în fosfor mobil, foarte bine aprovizionat în potasiu mobil, nisipolutos în orizontul Ao și nisipos coeziv în C de bonitate mijlocie pentru salcâm. Se recomandă introducerea salcâmului deoarece solul este în general nisipos cu capacitate moderată de retenție a apei cu humus numai pe grosimea de 70 cm, condiții unde salcâmul poate realiza mai multă masă lemnoasă față de alte specii din zona respectivă.

– Psamosol cu fragipan slab dezvoltat – cod 0309 ocupă 3% din suprafața U.P. cu succesiunea de orizonturi Aox -Cx. Orizontul de acumulare a humusului este în general subțire (3-6 cm) slab humifer cu conținut de humus de 2,3-2,4 % format din nisip fin coeziv, orizontul Cx este constituit din nisip fin coeziv foarte compact în sezonul de vegetație, care nu poate fi străbătut de rădăcini. Astfel grosimea fiziologică se reduce, evident volumul edafic util fiind foarte mic.

Acest sol este acid la slab acid, mezobazic, mijlociu aprovizionat în azot total, insuficient aprovizionat în fosfor mobil, foarte bine aprovizionat cu potasiu mobil, deci cu troficitate foarte bună. Factorul limitativ este orizontul Cx compact care nu lasă rădăcina să pătrundă în adâncime rămânând în zone de suprafață unde în sezonul estival atinge uneori umiditatea coeficientului de ofilire. Din aceste motive salcâmul de la vârsta de 5-6 ani începe să se usuce și numai în rare cazuri este în clasa a IV de producție. Pe acest sol se recomandă introducerea sălcioarei și a oțetarului care vor rezista în cultura mai bine decât salcâmul.

– Aluviosol distric cod 0401 ocupă 34% din suprafața U.P. cu profilul Ao di -Cdi format din aluviuni de nisip fin, luturi și mal slab acid până la slab alcalin la suprafață, moderat acid la puternic alcalin în profunzime, slab până la intens humifer în primii 10-15 cm la foarte slab humifer în adâncime, slab carbonatic, foarte până la bine aprovizionat în azot total, luto malos, de bonitate mijlocie la superioară pentru stejar, frasin, tei și plop euramerican.

Se recomandă specii de stejar, frasin și tei pentru a fi reconstituit șleaul de luncă.

-Aluvisol molic cod 0403 ocupă 1% din suprafața U.P., cu profil Am-C format de depresiuni aluviale luto – nisipoase – mâloase, slab acis foarte humifer cu conținut de humus de 4,4 – 6,9 % pe grosimea de 30-40 cm, eubazic foarte bine aprovizionat cu azot, suficient aprovizionat cu fosfor mobil, foarte bine aprovizionat în potasiu mobil, luto- nisipo – mâlos la lutos; de bonitate superioară pentru stejar, frasin, tei și alte specii de șleau de luncă.

Se recomandă instalarea șleaurilor de luncă pe acest tip de sol.

-Aluvisol vertic – cod 0406 ocupă 28% din suprafata U.P. , cu profil Ao-Cy, format pe depresiuni aluviale fine, slab la moderat alacalin, foarte humifer în primii 10 cm ai profilului de sol, mijlociu la foarte bine aprovizionat în azot în primii 40 de cm, luto – argilo – mâlos la suprafață, uneori argilos și argilos vertic în profunzime de bonitate mijlocie – superioară pentru cer. Factorul limitativ la acest sol este compactitatea mare pe primii 60 de cm, determinată de procentul ridicat de argilă și drenajul defectuos cu lipsa de aerisire.

-Aluvisol gleic – cod 0414 ocupă 14 % din suprafața U.P. cu profil Ao-Go-Gr format în zone cu aluviuni fine, slab acid la slab alcalin, foarte humifer în orizontul Ao, însă foarte slab humifer în profunzime, foarte bine aprovizionat cu azot total la suprafață, argilo-lutos la argilos de bonitate mijlocie pentru cer și stejar.

-Aluvisol entic – cod 0417 ocupă 3% din suprafața U.P. cu profil Ao -C format în zone depresionare aluviale, moderat alcalin, foarte slab la slab humifer, slab la mijlociu aprovizionat cu azot, luto nisipos de bonitate mijlocie pentru cvercinee și frasin.

-Aluvisol vertic gleic – cod 0426 ocupă 2% din suprafața U.P. cu profil Aoy format pe aluviuni fine, cu apa freatica în profunzimea solului slab acid la slab alcalin, foarte humifer cu conținut de humus, eubazic foarte bine aprovizionat în azot total, slab la suficient aprovizionat cu fosfor de bonitate mijlocie pentru cvercinee.

-Aluvisol vetic – salinic cod 0427, ocupă 1% din suprafața U.P. cu profil Ao -Cz, slab acid la suprafațăa la moderat alcalin în profunzime, slab carbonatic, salinizat cu cloruri și sulfați la nivel mijlociu, slab la mijlociu aprovizionat în azot total, slab aprovizionat în fosfor mobil, lutos la suprafață și argilos greu în profunzime.

-Cernoziom gleic ( lacoviste) – cod 1205 ocupă 1% din suprafața U.P. cu profil Am ca AC ca Gr, format pe materiale parentale aluvionare cu un conținut moderat de carbonați în primii 60- 80 de cm ai profilului de sol prezintă orizont mezogleic și între 100 – 200 cm un orizont patogleic, cu pete vineții de reducere pe mai mult de 50% din suprafața agregatelor structurale.

-Stagnosol gleic – 7105 cu profil Aow -Btw -Cgo- Cgr caracterizat prin proprietăți stagnice foarte puternice orizont W sau w începând de la suprafață sau din primii 50 cm grosime cu pete vineții de reducere pe mai mult de 50% din suprafața agregatelor structurale cât și în interiorul acestora prezinta orizont Go în primii 200 cm sau orizont Gr cu limita superioară sub primii 125 cm ai profilului de sol.

-Vertosol gleic – cod 9204 ocupă 4% din suprafața U.P. cu profil A oy Cy-C, Gry format pe depuneri foarte fine, moderat acid și neutru la puternic alcalin în profunzime, moderat la foarte humifer, uneori foarte slab carbonatic, mijlociu la foarte bine aprovizionat în azot .

2.5. CARACTERIZAREA STAȚIONALĂ

2.5.1.Descrierea tipurilor de stațiune cu factorii și determinanții ecologici limitativi și măsurile de gospodărire impuse de acești factori

Tabelul 2.7.

* Amenajamentul U.P.lll [NUME_REDACTAT] pagina 78.

2.5.2. Evidența și răspândirea principalelor tipuri de stațiune

Tipurile de stațiune au fost determinate ca o totalitate a suprafețelor cu condiții identice sau asemănătoare pentru producția lemnoasă sau ca un ansamblu de unități staționale elementare identice sau ecologice și silvoproductiv echivalente, cu caractere fizico-geografice (situație, topoclimat, relief, substrat litologic, sol, ape supraterane și subterane) asemănătoare cu soluri apropiate ca tip genetic și ca proprietăți fizico-chimice.

În vederea determinării și delimitării pe teren a tipurilor de stațiuni, concomitent cu lucrările de descrieri parcelare s-a efectuat și studiul stațional, cu luarea în considerare a tuturor factorilor (de climă, sol, vegetație, relief etc),

În cadrul U.P III [NUME_REDACTAT] s-au determinat 7 tipuri de stațiuni a căror repartizare teritorială se prezintă astfel:

Tabelul 2.8.

Din punct de vedere al bonității, majoritatea stațiunilor întâlnite sunt de bonitate mijlocie (84%), 4% sunt de bonitate inferioară, în timp ce de bonitate superioară sunt 12%.

CAPITOLUL 3

STUDIUL VEGETAȚIEI FORESTIERE DIN UP III LUNCA JIULUI

3.1.CARACTERIZAREA GENERALĂ A ARBORETELOR

Arboretul include totalitatea arborilor ce participă în constituirea unei păduri. Această formă a definiției prezintă arboretul ca o noțiune abstractă care nu ține cont de diversitatea pădurii în spațiu. În amenajarea pădurilor, arboretul este definit ca o parte omogenă de pădure, cu același aspect în ansamblul stațiune-vegetație.

Arboretul se constituie ca subsistem distinct al pădurii numai după realizarea stării de masiv odată cu atingerea stării de desime, ce determină influențe reciproce interspecifice și intraspecifice. Forma de manifestare evidentă a stării de masiv este alăturarea coroanelor pe mai mult de 80 % din suprafața lor și constituirea coronamentului arboretului și, odată cu acesta, a mediului intern propriu numai pădurii.

3.1.1. Caracterizarea arboretelor pe tipuri de structură, origine și proveniență

Proveniența face referire la modul de regenerare a exemplarelor ce compun arboretul și poate fi din sămânță (generativă) și vegetativă (din lăstari, drajoni, butași, micropropagare de țesuturi sau alte organe vegetative ale arborilor).

În cadrul U.P.III [NUME_REDACTAT] putem distinge că arboretele în cea mai mare parte sunt de provenință mixtă în care exemplarele ce alcătuiesc arboretul sunt atât din sămânță, cât și din lăstari, în proporții ce nu depășesc 50 % fiecare.

3.1.2. Structura pe specii a arboretelor

Caracteristicile structurale ale arboretului se pot diferenția în caracteristici în plan orizontal cum ar fi compoziția care se prezintă astfel: St 37%, Fr 31%, Sc 13 %, Plz 6%, Nu2%,Pin 1%,,Nua 1%, Dt 6%, Dm 3%.

Compoziția arboretului este dată de speciile cu valoare economică și ecologică ridicată . În funcție de compoziție, se deosebesc arborete pure, constituite numai dintr-o singură specie, și arborete amestecate, constituite din două sau mai multe specii și în care fiecare participă cu cel puțin 10 (20%). Un arboret se consideră practic pur, atunci când una din specii reprezintă cel puțin 90% din numărul total al arborilor. În arboretele de amestec se prezintă proporția de participare a fiecărei specii. Aceasta se exprimă în numere întregi de la 1 la 10, în zecimi (0,1; 0,2; 0,3,.. 0,9; sau 1/10, 2/10, 9/10), sau, în lucrări mai pretențioase, în procente (10%, 20%, .. 90%). Ponderea de participare a fiecărei specii se determină prin raportul de participare al fiecărei specii la arboretul întreg, luându-se în calcul ponderea numerică, ponderea suprafeței de bază (G) sau ponderea volumului (V). Speciile a căror pondere de participare este redusă (≤ 10 %, ≤ 0,1; ≤ 1) se înscriu în compoziția arboretului ca specii diseminate, fără a se indica și ponderea lor de participare. Speciile diseminate se pot grupa la un loc și se nominalizează ca diverse rășinoase, diverse tari, diverse moi, în ordinea lor descrescătoare a ponderii lor numerice, indicându-se ponderea lor însumată.

3.1.3. Structura arboretelor în funcție de consistență

Consistența arboretului (K) se referă la starea de desime a unui arboret determinată de gradul de apropiere ce există între coroanele arborilor componenți sau gradul de închidere al masivului .Consistența ia în considerare numai etajul arborilor și se exprimă prin indici de consistență de la 0,1 la 1,0. În raport cu indicele de consistență se diferențiază:

– arborete cu consistența aproape plină (K=0,7-0,9) reprezintă 71%;

– arborete cu consistența rărită, luminate sau brăcuite (K=0,4-0.6) reprezintă 17% ;

– arborete cu consistența degradată (poienite) (K=0,1-0,3) reprezintă 12%.

Un arboret se dezvoltă normal și valorifică superior potențialul trofic al stațiunii numai dacă indicele de consistență se menține permanent la valori cuprinse între 0,8 și 1,0. Funcțiile de protecție ale pădurii se mențin la nivelul optim tot la aceste valori ale indicelui de consistență. De aceea, orice intervenție în pădurea cultivată devine oportună numai la valori ale indicilor de consistență peste 0,9 și poate fi coborât sub 0,8 numai în cazuri bine justificate.

Consistența se poate determina în două moduri:

pe cale vizuală, prin aprecierea ponderii (proporției) suprafeței proiecției orizontale a coronamentului arboretului din suprafața totală a terenului ocupat de arboret. În practica silvică este mult mai simplu de apreciat ponderea spațiilor neocupate de coronament, consistența fiind determinată prin scăderea din întreg a ponderii spațiilor libere.

3.1.4. Structura arboretelor în plan vertical

Etajarea arboretului se referă la modul cum arborii se dispun în plan vertical, pe etaje sau straturi mai mult sau mai puțin distincte, în interiorul unui arboret.

În cadrul U.P.III [NUME_REDACTAT] distingem arborete monoetajate sau unietajate, în care toți arborii sănătoși ajung aproape la același nivel, constituind aproximativ un singur etaj. Acestea se întâlnesc în cazurile arboretelor pure și ale arboretelor amestecate ce au în compoziție specii cu aceleași ritmuri de creștere, precum și în cazul arboretelor cu aceeași vârstă (echiene).

3.1.5. Structura arboretelor în raport cu vârsta

În funcție de vârsta medie a arborilor componenți în cadrul Districtului ll [NUME_REDACTAT] deosebim tipul de arboret echien aceștia sunt constituite din arbori care au aceeași vârstă, sau vârsta acestora nu depășește mărimea unei clase de vârstă, respectiv 20 de ani, pentru arboretele provenite din sămânță, și 5 sau 10 ani pentru arboretele de proveniență vegetativă. Aceste arborete au fost întemeiate ca urmare a unei fructificații abundente, prin plantații, sau ca urmare a unei tăieri unice, urmată de regenerare vegetativă. Arboretele echiene, au un număr redus de categorii de diametre, iar distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre este asemănătoare sau apropiată de o curbă normală (gaussiană). În practica silvică a apărut necesitatea folosirii termenului de arborete relativ echiene ca urmare a creșterii perioadei de regenerare în unele arborete, cauzate de lipsa fructificației la anumite specii. Arboretele relativ echiene sunt considerate acele arborete a căror vârstă depășește valoarea unei clase de vârstă dar nu mai mult de 30 de ani la arboretele regenerate din sămânță, și puțin peste 5 sau 10 ani, la arboretele regenerate pe cale vegetativă, în care nu apare diferențierea unor straturi de arbori distincte.

3.1.6. Structura arboretelor pe clase de producție

Clasa de producție este una din însușirile importante ale arboretului și arată nivelul de producție al unui arboret.

Clasa de producție se poate determina cu ajutorul tabelelor de producție, în mod diferit pentru arborete echiene și pluriene. Clasele de producție se numerotează de la I la V, arboretele încadrate în clasa I arată cele mai bune condiții de vegetație, iar clasa a V-a indică condiții extreme, neprielnice pentru aceeași specie. În arboretele în care vârsta medie și înălțimea sunt estimate pe elemente de arboret, și clasa de producție se va estima pentru fiecare element de arboret în parte.

Precizia estimării clasei de producție este dată de precizia determinării vârstei și înălțimii medii a arborilor în cazul arboretelor echiene sau a elementelor de arboret, și a înălțimi medii a arborilor cu diametrul de referință (50 cm), în cazul arboretelor pluriene.

3.1.7. Structura arboretelor pe clase de vârstă, etape și faze de dezvoltare

Vârsta arboretului reprezinta, de fapt, o medie a varstei arborilor componenti. Structura arboretelor din U.P. III se prezintă astfel clasa 1 – 3%, clasa ll – 13%, clasa lll – 51%, clasa lV – 30 %, clasa V – 3% .

Normalizarea claselor de vârstă va fi deci un proces lung și de durată și care va necesita o analiză atentăși un complex de măsuri judicioase, stabilite prin amenajamente, dar care va trebui pus în practică cu profesionalism de către angajații ocolului silvic.

In arboretele studiate, se remarcă ponderea extrem de mare a arboretelor din clasa a lll-a de vârstă.

3.1.8. Starea de vegetație și fito – sanitară a arboretelor

Starea sanitară a arboretelor din această unitate de producție prezintă o importanță deosebită deoarece o infestare puternică ar produce pagube mari atât în ceea ce privește producția de biomasă cât și asupra efectului de protecție.

Din evidența amenajamentelor expirate și din precizările acestora privind istoricul pădurilor, rezultă că în deceniile precedente nu au fost calamități care să modifice substanțial starea de sănătate a arboretelor.

Arboretele actuale cu o proveniență de 43% plantații, 32 % sămânță și 25% lăstari exprimă de fapt modul de gospodărire al acestor păduri până în prezent.

În ultima perioadă, a apărut fenomenul de uscare la cvercinee fiind afectate în primul rând exemplarele în vârstă, în coronamentul cărora s-a instalat de astfel vâscul (Laranthus europaeus).

Această apariție a fenomenului este corelată și cu apariția cioatelor nesănătoase la exemplarele provenite din lăstari la a doua sau a treia generație.

Printre cauzele care au condus la apariția fenomenului de uscare se enumeră:

– seceta consecutivă din ultimii ani;

– coronamentul puțin dezvoltat ca urmare a neefectuării la timp a tăierilor de îngrijire;

– proveniența din lăstari;

– ploile acide ca urmare a poluării industriale;

– reducerea microflorei din sol (actinomicete, bacterii, ciuperci).

Toate acestea au condus la înrăutățirea condițiilor de sol (apa accesibilă, substanțe nutritive, aerația, umiditatea etc.), provocând astfel apariția fenomenului de uscare.

În vederea prevenirii fenomenului și pentru a menține în arborete o stare sanitară cât mai bună se preconizează următoarele măsuri preventive și curative:

– depistarea și urmărirea de către organele silvice ale ocolului a fenomenului de uscare, prin amplasarea în acest scop de piețe permanente în care se va urmări intensitatea acestuia, funcție de care se vor stabili măsuri corespunzătoare;

– extragerea urgentă a exemplarelor uscate sau căzute datorită doborâturilor izolate, prin lucrări de igienizare la timp și pe toată suprafața;

– combaterea dăunătorilor, urmărindu-se în mod deosebit eficiența combaterilor, folosirea unor substanțe chimice de bună calitate și cu remanență mare;

– efectuarea la timp a lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor;

– efectuarea controlului fitosanitar, respectându-se întocmai prevederile instrucțiunilor în vigoare;

– menținerea în limite normale a efectivelor de vânat;

– protecția plantațiilor tinere prin protejarea cu pungi de polietilenă sau substanțe repelente;

– interzicerea pășunatului în pădure.

3.2. CARACTERIZAREA GENERALĂ A SUBARBORETULUI

Subarboretul este o binefacere pentru pădure prin influențele sale favorabile asupra mediului intern al acesteia și prin menținerea capacității de autoreglare a ecosistemului forestier. De aceea, în pădurile în care lipsește, devine oportună introducerea sa pe cale artificială. Un subarboret prea des și viguros dezvoltat în pădurea cultivată, devine dăunător prin concurența pe care o face atât semințișurilor speciilor valoroase pe care le copleșește, cât și arboretului pentru apa și substanțele din sol.

În descrierea subarboretului sunt necesare informații cu privire la compoziție, mod de răspândire, suprafața ocupată și vigoarea de dezvoltare.

3.2.1. Compoziția subarboretului

Compoziția subarboretului se apreciază vizual prin observații directe, se exprimă prin enumerarea speciilor componente. Speciile arbustive se înscriu printr-un simbol care derivă din denumirea lor populară.

În cadrul U.P. III [NUME_REDACTAT] distingem următoarele specii Păd, Ju,Ca, Ln.c.

Suprafața ocupată se evaluează vizual, se exprimă în zecimi din suprafața arboretului întreg, dacă întrunește condițiile de densitate (un exemplar la 2-3 m2).

Vigoarea de dezvoltare se apreciază tot vizual și poate fi: lâncedă, normală sau viguroasă, după cum frunzișul este de un verde închis la verde –gălbui, sau atinge înălțimi mai mari sau mai mici, ori înflorește și fructifică.

3.2.2. Modul de răspândire și densitatea subarboretului

Subarboretul vine să completeze covorul de vegetație din interiorul pădurii în zona spațiilor deschise din coronamentul arborilor ce pot deveni fertile la nivelul solului pentru cerințele ecologice a unor specii de arbuști, sau în interiorul arboretelor ce au în compoziție specii de lumină. Acesta constituie un etaj (strat) distinct de vegetație, cu programe proprii de funcționare, dar este subordonat arboretului și pădurii din care face parte. La rândul său, subarboretul poate influența stratul puieților și al pături erbacee.

Subarboretul joacă un rol important în viața pădurii:

umbrește solul și împiedică instalarea vegetației erbacee;

limitează evaporarea apei din stratul superior al solului;

servește ca adăpost și hrană pentru păsările din pădure și multe specii de vânat;

este sursă de materii prime nelemnoase (fructe, flori, frunze, scoarța, gutapercă, tanin).

3.3. CARACTERIZAREA GENERALĂ A SEMINȚIȘULUI

Semințișul din cadrul Districtului II [NUME_REDACTAT] este bine dezvoltat corespunzător condițiilor fitoclimatice din zonă și a speciilor componente.

Descrierea semințișului se face prin aprecieri vizuale sau determinări în suprafețe de probă asupra următoarelor caracteristici: compoziție, mod de răspândire, desimea, suprafața ocupată, vârsta medie, înălțimea medie, lucrări necesare pentru asigurarea dezvoltării normale, etc.

Viitorul pădurii cultivate depinde în mare măsură de asigurarea unei regenerări optime din specii care să valorifice maximal factorii staționali existenți, iar factorul uman trebuie să asigure condiții optime semințișurilor, care fac trecerea de la generația veche la generația nouă.

3.3.1.Compoziția reală și țel a semințișului

Compoziția-țel reprezintă asocierea și proporția speciilor din cadrul unui arboret care îmbină în orice moment al existenței lui, în modul cel mai favorabil, exigențele biologice ale pădurii cu cerințele social-economice atribuite, starea arboretului existent etc.

Ca bază de amenajare compoziția țel se exprimă prin:

– compoziția-țel la exploatabilitate – care reprezintă cea mai favorabilă compoziție la care ajung arboretele la vârsta exploatabilității în raport cu compoziția lor actuală și cu posibilitățile de modificare a ei,

– compoziția-țel de regenerare – care se stabilește numai pentru arboretele exploatabile în prezent și cele care devin exploatabile în cursul primei perioade de amenajament, ținându-se seama de compoziția-țel finală și de sistemul de cultură adoptat;

– compoziția-țel finală – se stabilește în raport cu țelurile de gospodărire și cu condițiile ecologice date.

Astfel, pentru pădurile din U.P. III [NUME_REDACTAT] compoziția-țel stabilită este cea corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure pentru S.U.P. "A" , S.U.P. "Q" S.U.P ''Z'' și S.U.P. ''M'' și aferentă compoziției actuale la S.U.P. ''K'' .

Pe subunități, tipuri de stațiune și tipuri de pădure, compoziția țel se prezintă astfel:

Tabelul 3.1.

* Amenajament U.P.III [NUME_REDACTAT] pagina 95.

3.3.2. Densitatea și modul de răspândire a semințișului

Semințișul (lăstărișul) reprezintă totalitatea puieților sau lăstarilor din speciile arborescente existenți într-o pădure. Puieții și lăstarii constituie un etaj (strat) distinct cu o poziție schimbătoare în existența pădurii. Semințișul începe să fie prezent în pădure ca strat distinct numai după începerea fructificației la arborii din arboret, prezintă interes deosebit determinant pe parcursul tăierilor de regenerare și dispare ca etaj după realizarea stării de masiv. Trecerea unei păduri de la o generație la alta se face prin semințiș (lăstăriș), de compoziția, densitatea și vigoarea sa de dezvoltarea depinde viitorul pădurii cultivate. În ecosistemul forestier, semințișul constituie un subsistem distinct, influențează direct numai pătura erbacee, dar este dependent la rândul său de arboretul matern și de stratul arbuștilor. La început, semințișul se găsește la același nivel cu pătura erbacee și are funcții asemănătoare în ecosistemul forestier. Dacă reușește să depășească pătura erbacee, intră în competiție cu subarboretul, iar dacă nu este eliminat de acesta, poate constitui un nou arboret după extragerea celui matern.

3.4. CARACTERIZAREA GENERALĂ A PĂTURII ERBACEE

Pătura erbacee este etajul de vegetație de talia cea mai redusă din pădure. Este subordonat celorlalte etaje de vegetație reprezentând un indicator al condițiilor staționale, dar și a stării pădurii în ansamblu. Pătura erbacee are un rol pozitiv în reducerea scurgerilor și a eroziunii de suprafață, în ameliorarea condițiilor de solificare constituind și o sursă de hrană pentru vanat.

Acest strat al erburilor este subordonat celorlalte etaje de vegetație din pădure datorită dimensiunilor reduse, dar poate inflența primele faze de dezvoltare a puieților. În viața pădurii pătura erbacee se face resimțită mai ales prin efectele sale negative, si anume: îmburuienirea și înțelenirea solului provocată de graminee; întârzierea germinării și fixării plantulelor în solul mineral.

3.4.1. Compoziția păturii erbacee

Pătura erbacee este formată din specii de graminee cum ar fi Asarum – Stellaria.

3.4.2. Densitatea și modul de răspândire a păturii erbacee

Dezvoltarea păturii erbacee este puternică numai acolo unde s-a deteriorat structura internă a pădurii dintr-o cauză oarecare sau a fost redusă consistența sub 0,8, prin tăierile de regenerare, fără asigurarea unei densității corespunzătoare a semințișului.

3.5. RAPORTURI CORELATIVE ÎNTRE ETAJELE DE VEGETAȚIE

Diversitatea mare de plante din ecosistemul forestier sunt asociate și distribuite într-o structură proprie, fiind rezultatul unui lung proces de adaptare, organizare și restructurare continuă pentru folosirea resurselor din atmosferă și din sol. Repartizarea lor verticală în interiorul pădurii se face în funcție de dimensiuni și de exigențele față de factorii ecologici, în special față de lumină. Într-o pădure normal constituită se observă o dispunere stratificată a acestora în secțiune verticală, atât în spațiul aerian, cât și în spațiul edafic, ce determină diferențierea mai multor straturi (etaje) de vegetație stratul (etajul) arborilor (arboretul);

stratul (etajul) arbuștilor (subarboretul);

stratul (etajul) puieților, lăstarilor etc. (semințișul, lăstărișul);

stratul (etajul) ierburilor (pătura erbacee, pătura vie).

3.6. FORMAȚII ȘI TIPURI DE PĂDURE

Corespunzător condițiilor climatice și staționale, pe teritoriul U.P. III [NUME_REDACTAT] s-au identificat următoarele tipuri de pădure:

Tabelul 3.2.

* Amenajamentul U.P.III [NUME_REDACTAT] pagina 79.

Așadar, corespunzător condițiilor staționale și climatice pe teritoriul U.P. III [NUME_REDACTAT] s-au identificat 12 tipuri de pădure repartizate pe categorii de productivitate astfel:

– 12% sunt de productivitate superioară;

– 84% sunt de productivitate mijlocie;

– 4% sunt de productivitate inferioară.

Formațiile forestiere întâlnite în cadrul U.P. III [NUME_REDACTAT]

Tabelul 3.3.

Amenajamentul U.P.III [NUME_REDACTAT] pagina 82.

Se observă că cele mai răspândite formații forestiere din U.P. III sunt șleaurile de luncă (64%), urmate de frăsinete de stepă (12%) și stejarete pure de STB (12%).

Structura actuală a pădurilor, tipurile de pădure întâlnite, caracterul actual al tipului de pădure, etc. sunt rezultatul direct al modului de gospodărire a pădurilor de-a lungul timpului.

Formațiile forestiere întâlnite sunt corespunzătoare zonelor fitoclimatice în care este situată unitatea luată în studiu, ceea ce arată necesitatea menținerii speciilor de bază existente ( ST , FR ) și crearea de arborete valoroase, rezistente la acțiunea factorilor destabilizatori.

CAPITOLUL 4

STUDIUL CONDIȚIILOR TEHNICO-ECONOMICE ȘI DE GOSPODĂRIRE A ARBORETELOR DIN U.P. III LUNCA JIULUI

OBIECTIVELE ECOLOGICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE

Obiectivele social-economice și ecologice se exprimă prin natura produselor și a serviciilor de protecție ori social-culturale ale pădurii.

Reglementarea prin amenajament a modului de gospodărire a pădurilor din cadrul U.P. III [NUME_REDACTAT] s-a detaliat prin stabilirea țelurilor de producție sau de protecție, la nivel de unitate amenajistică.

Obiectivele stabilite pentru pădurile U.P. III [NUME_REDACTAT] sunt specificate în tabelul următor:

Tabelul 4.1.

* Amenajamentul U.P.III [NUME_REDACTAT] pagina 90

Aceste servicii, atât cele de protecție, cât și cele de producție, se intercondiționează reciproc și răspund obiectivelor social-economice propuse.

4.2. FUNCȚIILE ARBORETELOR

Corespunzător obiectivelor social economice fixate la actuala amenajare, s-a realizat zonarea funcțională a pădurilor din U.P. III [NUME_REDACTAT] după cum urmează:

Tabelul 4.2.

* Amenajamentul U.P.III [NUME_REDACTAT] pagina 90.

Gruparea arboretelor în cadrul aceluiași tip, în raport cu categoriile funcționale pentru care sunt indicate măsuri silviculturale similare, au rezultat tipurile de categorii funcționale specificate în tabelul următor:

Tabelul 4.3.

*Amenajamentul U.P.III [NUME_REDACTAT] pagina 91.

4.3. BAZELE ORGANIZĂRII AMENAJĂRII

În vederea îndeplinirii funcțiilor atribuite, arboretele și pădurea în ansamblu, trebuie să aibă o anumită structură. Pentru realizarea acestei structuri, arboretele trebuie gospodărite diferențiat în raport cu funcția atribuită. Gospodărirea diferențiată a pădurilor se face în cadrul subunităților constituite.

În tabelul următor se prezintă sintetic bazele de amenajare la nivelul etapei actuale:

Tabelul 4.4.

*Amenajament U.P.III [NUME_REDACTAT] pagina 94

[NUME_REDACTAT] definește structura pădurii din punct de vedere al modului general în care se asigură regenerarea unei păduri: din sămânță sau pe cale vegetativă.

Pentru pădurile din U.P. III [NUME_REDACTAT] s-au adoptat, următoarele regimuri:

– regimul codru pentru arboretele constituite din specii care pot fi conduse până la vârste mari, când fructifică abundent și pot realiza regenerarea pe cale naturală din sămânță, (cvercinee, frasin, diverse specii tari, etc.).

-regimul codru convențional, pentru arboretele constituite din Plea , Sa , la care regenerarea se realizează pe cale artificială din puieți obținuți din butași.

– regimul crâng pentru arboretele de salcâm, plopi indigeni și salcie, specii care pot realiza regenerarea pe cale vegetativă din lăstari sau drajoni.

[NUME_REDACTAT] tratament se înțelege modul cum se face exploatarea și se asigură regenerarea unei păduri.

Având în vedere condițiile concrete existente pe teritoriul U.P. III [NUME_REDACTAT], s-au adoptat următoarele tratamente:

– tăieri progresive – în arborete de cvercinee și amestecuri de cvercinee cu frasin și diverse

specii tari, cu perioada de regenerare de 20 ani – tipice pentru formațiile amintite.

Tratamentul tăierilor progresive face parte din grupa tratamentelor cu tăieri repetate,

localizate, la care regenerarea se realizează sub masiv.

Caracteristica principală a tratamentului o constituie declanșarea procesului de

regenerare cu ocazia primelor tăieri, într-un număr variabil de puncte de pe suprafața

arboretului, care constituie așa numitele "ochiuri de regenerare". La aplicarea acestui

tratament se ține seama de repartizarea, mărimea, forma și numărul ochiurilor, precum și de

intensitatea și ritmul tăierilor, în raport cu evoluția procesului de regenerare;

– tăieri rase – în arboretele de plopi euramericani și sălcii selecționate, urmând ca regenerarea

să se realizeze pe cale artificială, prin plantații cu puieți din butași, crescuți în pepinieră,

aceștia din urmă (butașii) fiind recoltați din clone ameliorate genetic;

– tăieri rase de substituire – în arboretele necorespunzătoare stațional și derivate.

Regenerarea se va realiza pe cale artificială, prin plantații;

– tăieri rase de refacere – în arboretele slab productive. După extragerea printr-o singură

intervenție a arboretului matur, se vor executa împăduriri cu specii de bază și de amestec,

corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure;

– tăieri în crâng – în salcâmete sau plopișuri naturale, la care regenerarea se realizează din

lăstari sau drajoni. Crângul simplu cu tăiere de jos se va aplica în cazul arboretelor aflate la

prima sau la a doua generație din lăstari, cu cioate capabile să lăstărească viguros, cu

consistența peste 0,7. În celelalte cazuri, după efectuarea tăierilor în crâng, se vor face

împăduriri în porțiunile pe care nu s-a obținut regenerarea corespunzătoare din lăstari;

În arboretele mature din tipul II de categorii funcționale (S.U.P. "M") în scopul

menținerii sau îmbunătățirii stării fitosanitare, de asigurare a permanenței pădurii, spre a

putea exercita cât mai bine funcțiile de protecție ce li s-au atribuit, se vor executa tăieri de

conservare.

Tehnica aplicării tratamentelor este cea prevăzută în "Normele tehnice pentru alegerea

și aplicarea tratamentelor", ediția 1988.

4.4. ACCESIBILITATEA ARBORETELOR

Datorită faptului că fondul forestier al U.P. III [NUME_REDACTAT] este accesibilizat integral (100%) nu s-a mai propus construirea de noi drumuri forestiere păstrându-se cele actuale în lungime de 1,7 km.

4.5. ANALIZA MODULUI DE GOSPODĂRIRE DIN TRECUT

Anterior actului naționalizării (1948), natura proprietății pădurilor din cuprinsul acestei unități de producție era următoarea:

– păduri de stat (C.A.P.S.) – 56%;

– păduri aparținând diverselor persoane particulare – 44%.

Pădurile administrate de stat (C.A.P.S.) au fost supuse regimului silvic a căror gospodărire s-a făcut după cerințele trupului și după normativele de la vremea respectivă.

Pădurile proprietate particulară au fost gospodărite după interesul fiecărui proprietar în parte. Modul de gospodărire al tuturor acestor păduri și-a lăsat amprenta, mai ales asupra felului în care s-a asigurat regenerarea arboretelor (75% arborete proveniți din lăstari), ca urmare a aplicării regimului crâng la marea majoritate din aceste arborete.

La pădurile tratate în crâng nu a existat o preocupare pentru întreținerea cioatelor, fapt care a condus, ca în prezent, starea cioatelor să fie mediocră la majoritatea arboretelor.

Lucrări de îngrijire a arboretelor practic nu s-au executat. Prin extragerile izolate de arbori nu s-a urmărit scopul cultural ci numai acoperirea unor necesități.

După naționalizarea pădurilor din anul 1948 s-a trecut la o nouă etapă de gospodărire a pădurilor începând cu o amplă campanie de amenajare a întregului fond forestier. Astfel, gospodărirea pădurilor va beneficia de amenajamentele întocmite în mod unitar pentru întregul fond forestier, constituind un îndreptar pentru organele de aplicare atât privitor la mărimea și structura acestuia cât și din punct de vedere al măsurilor silvotehnice de aplicat.

Vârsta exploatabilității nu a suferit modificări majore pe parcursul etapelor de amenajare, singurele modificări care au survenit au fost cauzate de reglementarea diferită a procesului de producție la nivelul fiecărei etape în parte. Corelat cu vârsta exploatabilității, implicit, s-a modificat și ciclul.

De asemenea, compoziția țel s-a modificat ca urmare a reglementării diferite a procesului de producție fiind în concordanță cu condițiile staționale și tipul natural fundamental de pădure.

4.6. DATE PRIVIND CARACTERUL ECONOMIC AL REGIUNII ȘI SITUAȚIA FORȚEI DE MUNCĂ

Din punct de vedere economic zona este lipsita de potențial, populația este constituită în marea majoritate din persoane care nu înregistreaza un venit sigur.

CAPITOLUL 5

STABILIREA TEHNOLOGIEI DE APLICARE A LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE A PĂDURII

5.1. BAZELE APLICĂRII LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE ȘI CONDUCERE A ARBORETELOR

Importanța lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor constă în faptul că asigură dirijarea, dozarea și sistematizarea populației de arbori în cadrul arboretului, în vederea obținerii unei structuri favorabile sub raport ecologic și genetic, care să permită exercitarea eficientă a funcțiilor de protecție și realizarea producției optime de lemn de calitate superioară.

Lucrările de îngrijire se execută în toate arboretele care îndeplinesc condițiile de consistență, funcția atribuită, indiferent de compoziție, regimul și tratamentul aplicat. Înainte de a stabili oportunitatea și parametrii de bază ai oricărei lucrări de îngrijire (metode, intensitate, periodicitate ș.a.), vor trebui cunoscute țelurile de producție (sortimentele țel) sau de protecție, structura țel concretizată în compoziția și structura orizontală, necesare pentru fiecare arboret.

Obiectivelor urmărite prin efectuarea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor mai importante sunt următoarele:

-păstrarea și ameliorarea stării de sănătate a arboretelor;

-conservarea și ameliorarea biodiversității în vederea creșterii gradului de stabilitate și rezistență a arboretelor la acțiunea factorilor vătămători (vânt, zăpadă, boli, dăunători, vânat, poluare ș.a.);

-creșterea productivității arboretelor și a pădurii în ansamblul ei, precum și îmbunătățirea calității lemnului produs;

-mărirea capacității de protecție a calității factorilor de mediu (protecția apei, aerului, solului, peisajului ș.a.);

-mărirea capacității de fructificație a arborilor și ameliorarea condițiilor de regenerare;

-recoltarea lemnului în vederea valorificării parțiale a aceștia, care altfel, prin eliminare naturală, s-ar recicla în cadrul ecosistemelor forestiere respective. Acest scop este secundar, prioritar rămânând îngrijirea corespunzătoare și la timp a arboretelor.

Răriturile, sunt lucrări destul de dificile, mai ales că conducerea lor are loc în diferite tipuri de păduri, cu diferite structuri orizontale și verticale și în diferite condiții staționale.

Periodicitatea răriturilor variază în funcție de intensitatea intervenției precedente, de caracteristicile structurale ale arboretelor și de condițiile staționale în care se lucrează. In general, se aplică la un interval de 4-6 ani în stadiul de păriș, apoi de 6-8 ani în codrișor; intervenția are loc numai atunci când consistența devine plină. Perioada revenirii este mai scurtă în arboretele cu vârstă mai mică, în amestecuri și cele de productivitate superioară.

Se deosebesc două mari categorii de rărituri:

–  răriturile selective, ,

– răriturile schematice,

Răritura selectivă include următorele tipuri de rărituri:

– răritura de jos,

– răritura de sus,

– răritura combinată,

– răritura gradinarită.

Răritura de jos constă în extragerea arborilor din plafonul inferior al arboretului, rămași în urmă cu creșterea, care produc puțin, sunt uscați sau pe cale de uscare (arbori din clasele IV si V Kraft). Din plafonul superior se extrag numai arborii uscați, rupți, vătămați.

Răritura de jos are anumite avantaje:

– simplitatea în alegerea și extragerea arborilor,

– reducerea concurenței pentru apa și substante nutritive,

– ameliorarea stării sanitare a arboretului.

Dezavantajele sunt:

–  nu stimulează, decât în mică măsură, cresterea și producția arborilor în plafonul superior;

–  lemnul recoltat are valoare mică.

5.2. SCOPUL LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE ȘI ALEGERE A ARBORETELOR DE PARCURS

Intensitatea se stabilește cu ajutorul datelor preluate din suprafețele de probă, în valori relative, prin raportul dintre numărul de arbori (Ne), suprafața de bază (Ge), respectiv volumul (Ve) arborilor extras și aceleași mărimi caracteristice arboretului inițial (Ni, Gi, Vi). În arborete amestecate intensitatea se determina diferențiat pe specii și pentru arboretul întreg. În aplicare, intensitatea se adaptează neuniformității stării și structurii arboretului și pădurii în ansamblul sau/și se fixează numai pe teren. Pentru control se recomandă ca la punerea în valoare sa fie prevenită destrămarea stării de masiv, respectiv indicele de consistență (densitate) să nu se reducă sub 0,8 decât în cazuri deosebite, precizate în normele în vigoare.

Intensitatea extragerii, calculată după volum, definește indicele de recoltare, în raport cu suprafața de bază sau volumul extras la o intervenție, se stabilesc următoarele intensități:

-sub 6% -intensitate slaba;

-6-15% – intensitate moderată;

-16-25% – intensitate puternică (forte);

-peste 25% – intensitate foarte puternică.

Intensitatea lucrărilor de îngrijire este determinată, pe de o parte, de țelul de gospodărire și, pe de altă parte, de particularitățile arboretului respectiv (consistență, compoziție, vârstă, productivitate, structură verticală etc.) și ale stațiunii (altitudine, expoziție, pantă, profunzimea solului ș.a.).

Răriturile sunt lucrari de îngrijire a arborilor care se execută în stadiile de pariș, codrișor și codru mijlociu, în mod deosebit, în stadiile de pariș și codrișor.

Spre deosebire de degajări și curățiri, răriturile sunt lucrări de selecție pozitivă, în sensul că răriturile urmăresc ce trebuie să rămână în arboret .

Răriturile au drept scop principal promovarea exemplarelor de valoare din speciile principale de bază și principale de amestec. În stadiul de păriș, răriturile au ca obiect îngrijirea individuală a arborilor printr-o selecție pozitivă riguroasă și crearea condițiilor favorabile creșterii și dezvoltării arborilor neextrași. Selecția arborilor cu cele mai apreciabile însușiri morfologice, biologice și tehnologice are caracter individual datorită faptului că răriturile se preocupă de promovarea și îngrijirea fiecărui arbore luat în parte.

Alegerea arborilor de viitor se efectuează pe biogrupe, începând cu prima răritură. De regulă, arborii de viitor se însemnează.În general, prin arbore de viitor (arbore de valoare) se va înțelege arborele corespunzător ca specie, stare de vegetație, dezvoltare, calitatea trunchiului și coroanei, selectat și favorizat prin lucrările de îngrijire, în raport cu țelul de gospodărire urmărit. La arboretele cu vârste mari ale exploatabilității, acțiunea de alegere a arborilor de viitor se va încheia până la 50-55 ani.

După plafonul căruia aparțin arborii de extras, extragerile selective pot fi de sus sau de jos. În primul caz, se acționează cu precădere în plafonul superior (clasele I – VI Kraft); în al doilea caz, se extrag cu precădere arborii din plafonul inferior (clasele IV și V Kraft).

5.3. ALEGEREA ARBORETELOR DE PARCURS CU LUCRĂRI DE RĂRITURĂ

Programarea lucrărilor prin amenajament se realizează, în baza descrierii unităților amenajistice, în conformitate cu prevederile normelor tehnice. Stabilirea suprafețelor de parcurs se face, în funcție de starea de fapt a arboretelor la data amenajării pădurilor, dar și de evoluția lor (ținând seama de intrările și ieșirile din și în diferite stadii de dezvoltare).

Volumul de recoltat se dă numai orientativ, pentru rărituri, se aplică indicii de recoltare medii. Indicii de recoltare respectivi vor fi, ale arboretelor, în baza analizei atente a suprafețelor prevăzute a fi parcurse cu lucrări de îngrijire, în momentul întocmirii amenajamentului. Se va ține seama și de realizările din perioada anterioară.

Suprafețele de parcurs cu lucrări de îngrijire a arboretelor și volumele de extras corespunzătoare acestora, planificate prin amenajamente, au un caracter orientativ.

Prin lucrările de îngrijire și conducere a pădurii se dirijează principalele procese bioecologice cu caracter de masă care va modifica procesele de organizare, structurare și funcționare a arboretelor și pădurii cu efect direct asupra acumulării de masă lemnoasă. Complexul lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii înlocuiește eliminarea și selecția naturală a arborilor cu un program adoptat și aplicat de rărire și selecție dirijată de către silvicultorul bun cunoscător al stării de fapt a fiecărei păduri în care intervine în vederea realizării obiectivelor de gospodărire imediate și de perspectivă.

Prin extragerea unor exemplare și selecția dirijată și repetată se realizează promovarea arborilor valoroși ca specie și calitate însă fără a destrăma starea de masiv pe toată durata aplicării lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii. Totodată prin aceste lucrări se modifică, după caz, caracteristicile arboretelor cum sunt: compoziția, consistența, structura verticală, distribuția pe vârste, clasa de producție, clasa de calitate, proporția proveniențelor (sămânță, lăstari) ce conduc la optimizarea bioacumulării din punct de vedere cantitativ dar și calitativ.

De asemenea, indicii de desime trebuie menținuți în limite optime corespunzători vârstei, clasei de producție, bonității stațiuni, pentru fiecare specie în arealul său de creștere și dezvoltare.

Aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii este impusă și de modul cum se desfășoară și celelalte procese și fenomene cu caracter de masă cum sunt: îndreptarea tulpinilor, elagajul natural, succesiune speciilor forestiere, care influențează și ele procesul de creștere și dezvoltare a arboretelor, dar mai ales influențează calitatea arborilor și implicit a arboretelor. Astfel, îndreptarea tulpinilor se produce de regulă în etapa tinereții prin menținerea unui indice de desime optim, cât și prin extragerea exemplarelor cu tulpinile rău conformate. De asemenea, elagajul natural se realizează în condiții optime tot prin reglarea desimii arboretului, iar acolo unde se realizează necorespunzător se trece la efectuarea lui artificială sau chiar la extragerea acestor exemplare.

Lucrările de îngrijire și conducere a pădurii trebuie să aibă în vedere și asigurarea unui minim de lumină necesar pentru menținerea și dezvoltarea unui subarboret cu densitate și compoziție optimă favorabilă menținerii și dezvoltării biodiversității și funcțiilor ecosistemului.

Intensitatea de manifestare a procesului de eliminare naturală este diferită în funcție de temperamentul speciei, nivelul de productivitate a arboretului și bonitatea stațiunii. În arboretele constituite din specii de lumină eliminarea naturală se manifestă cu intensitate mai mare și începe de la vârste mai mici, iar în arboretele constituite din specii de umbră este mai mică și se manifestă de regulă la vârste mai mari. De asemenea, în arboretele din clase superioare de producție aflate de regulă în stațiuni cu bonitate ridicată, intensitatea procesului de eliminare naturală este mai mare, pe când în arboretele cu nivel scăzut de productivitate aflate de regulă pe stațiuni de bonitate scăzută, acest proces se manifestă cu intensitate mai mică și evident la vârste mai mari.

În concluzie se poate aprecia că prin aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere se urmăresc următoarele obiective:

– ameliorarea compoziției, structurii, calității și stabilității fiecărui arboret component și ansamblu de arborete ce constituie o pădure;

– menținerea și îmbogățirea dacă este posibil a biodiversității naturale și mixte, cu efecte ecologice, sociale și economice deloc neglijabile;

– reducerea sistematică și convenabilă a desimii arboretelor, dar menținând integritatea lor structurală (K> 0,8);

– ameliorarea spațiului de nutriție a arborilor corespunzători ca specie și conformare la început ca și a celor valoroși mai târziu;

– intensificarea creșterii arborilor (mai ales în grosime), evitând însă o rărire prea puternică ce ar putea afecta ritmul normal de elagaj natural;

– ameliorarea mediului intern și a raporturilor dintre etajele de vegetație ale pădurii;

– ameliorarea continuă a funcțiilor ecoprotective și bioproductive ale arboretelor și pădurii;

– stimularea potențialului de fructificație a speciilor valoroase și eliminarea anticipată din arboret a speciilor și ecotipurilor necorespunzătoare sau de valoare inferioară prin ultimele intervenții cu caracter sistematic;

– recoltarea unei cantități însemnate de masă lemnoasă sub formă de produse lemnoase secundare și valorificarea lor judicioasă, etc.

5.4. TEHNOLOGIA DE APLICARE A LUCRĂRILOR DE RĂRITURI

Intervalul normal de executare a răriturilor se suprapune peste marea perioadă de creștere curentă în volum, respectiv, peste stadiile de păriș și codrișor. se stabilește că prima răritură se va executa atunci când arboretul realizează diametrul mediu de 8-10 cm. și înălțimea superioară de 10-12 m. De regulă, răriturile se sistează în momentul trecerii arboretelor în faza de codru (mijlociu), și se repetă toată perioada cât creșterea în volum se menține activă, aplicarea lor încetând când vârsta arboretului atinge 2/3 din mărimea ciclului de producție adoptat pentru pădurea respectivă (cel mai frecvent la 75-80 de ani) aproximativ la o vârstă mai mică cu 20 de ani față de vârsta exploatabilității.

Prin rărituri atenția principală este îndreptată asupra arborilor care trebuie să rămână până la exploatabilitatea arboretului, iar prin rărire selectivă, individuală și pozitivă, se vor extrage arborii care stânjenesc în creștere și dezvoltare pe primii sau care grevează asupra stării fitosanitare a pădurii. Prin aceasta devin mai pretențioase, mai complexe și nu pot fi realizate decât de un personal silvic bine calificat în acest gen de lucrări.

Obiectivele de realizat prin rărituri sunt multiple și urmăresc:

– ameliorarea spațiului de creștere aerian și edafic al arborilor valoroși care rămân și înlăturarea sistematică a celor care îi jenează în creștere și dezvoltare;

– ameliorarea în continuare a compoziției, calității și structurii genetice a populațiilor arborescente remanente:

– ameliorarea sau menținerea unei stări fitosanitare bune;

– activarea creșterii în grosime a arborilor valoroși, cu menținerea unui ritm normal de elagaj (natural sau artificial);

– sporirea rezistenței pădurii la acțiunea factorilor vătămători periculoși și ameliorarea stabilității sale ecosistemice;

– intensificarea fructificării arborilor valoroși genotipic și fenotipic prin ultima răritură;

– diversificarea structurii în secțiune verticală la arboretele incluse în transformare spre grădinărit;

– recoltarea și punerea în valoare a arborilor de extras la fiecare intervenție;

– menținerea integrității structurale a arboretelor parcurse și evitarea destrămării stării de masiv etc.

Aplicarea răriturii combinate implică o suită de operații și anume: alegerea arboretelor de parcurs, amplasarea suprafețelor de probă în arboretele de parcurs (S=2500–3000 m2), asigurarea unui grad suficient de accesibilitate la /și în interiorul arboretelor de parcurs, alegerea, inventarierea și marcarea arborilor de extras, elaborarea actelor de punere în valoare a masei lemnoase, organizarea și executarea exploatării masei lemnoase pusă în valoare, recepția, analiza eficienței și înregistrarea executării lucrărilor în evidentele unităților silvice .

In cadrul biogrupelor arborii se clasifică în funcție de valoare și poziția lor în arboret în 3 (4) clase funcționale (clasificare funcțională) și anume

– Arborii de viitor (de valoare, V)

– Arborii de extras (dăunători, D).

– Arborii indiferenți (nedefiniți, I)

Prin executarea lucrărilor de îngrijire la timp și în mod susținut, arborii de valoare ajung să aibă, în preajma exploatabilității, coroane simetrice', suficient de dezvoltate (cca 1/3 din înălțime), trunchiuri pline, fără defecte importante, ciagate pe o înălțime mare.

5.5. RESTRICȚII SILVICULTURALE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DE RECOLTARE A ARBORILOR DE EXTRAS

Personalul silvic cu atribuții de control retrage autorizațiile în cazul în care acestea sunt emise pentru parchete situate pe suprafețe din afara teritoriului de competență a ocolului silvic emitent,

Autorzațiile în termenul de valabilitate se retrag de către emitenții acestora, în cazul apariției unor situații deosebite ce impun o astfel de măsură ( litigii de proprietate, hotărâri judecătorești de stopare a lucrărilor de exploatare).

CAPITOLUL 6

PARCELE LUATE ÎN STUDIU

6.1. FIȘA PĂDURII

Tabel 6.1.

Tabel 6.2.

6.2.ELEMENTE DIN SUPRAFAȚA DEMONSTRATIVĂ

Inventarierea suprafețelor de probă la rărituri

U.P III [NUME_REDACTAT] u.a 21 B Suprafața inventariată = 0,25 ha.

Tabel 6.3.

Caracteristici biometrice ale arboretului din u.a. 21B

Suprafața inventariată = 0,25 ha

Tabel 6.4.

Inventarierea suprafețelor de probă la rărituri

U.P III [NUME_REDACTAT] u.a 22 D Suprafața inventariată = 0,25 ha.

Tabel 6.5.

Caracteristici biometrice ale arboretului din U.P.III [NUME_REDACTAT], ua 22D

Suprafața inventariată = 0,25 ha

Tabel 6.6.

Caracteristicile arboretului și intensitatea răriturii

în U.P III LUNCA JIULUI u.a. 21 B

Tabel 6.7.

Caracteristicile arboretului și intensitatea răriturii

în U.P III LUNCA JIULUI u.a. 22 D

Tabel 6.8.

CAPITOLUL 7

ORGANIZAREA LUCRĂRILOR PROIECTATE

7.1. ETAPE PREMERGĂTOARE

Având în vedere studiul din amenajamentul silvic al [NUME_REDACTAT] Sadova din U.P. III [NUME_REDACTAT] am identificat suprafața de 12,50 ha. Pentru a executa lucrarea de rărituri în u.a 21B și 22 D. Identificată suprafața respectivă s-a trecut la amplasarea a două piețe de probă în cele doua u.a.- uri a 0,25 ha fiecare, aceste piețe au fost materializate pe teren cu vopsea de culoare albastă și s-a trecut la executarea următoarelor lucrări;

– identificarea arborilor de valoare ( viitor ) în cadrul biogrupelor care este formată din 5- 7 exemplare situate în jurul unuia sau a doi arbori valoroși cu care se intercondiționează în creștere și dezvoltare.

Aceasta a fost stabilită în funție de volum, suprafața de bază și numărul de arbori la ha.

7.2. ETAPE PROPRIU – ZISE

Tipul de răritură stabilit a se executa este cea combinată și constă în următorele etape;

în cadrul u.a.21 B au fost inventariați în piața de probă un număr total de 335 arbori. Pe clase de calitate a rezultat; clasa l – 233 buc., clasa ll – 26, clasa a lll-a- 68 buc. clasa a lV-a-8 buc, au fost constituite biogrupe de câte 5-6 arbori în care au fost aleși și însemnați cu vopsea arborii de viitor, după care se trece la alegerea arborilor indiferenți de extras atât din plafonul superior cât și cel inferior marcând următorii arbori cei uscați, cei care stânjenesc prin poziția lor dezvoltarea arborilor de viitor, cei lâncezi, bifurcați, curbați cu gelivuri, noduri mari, scorburi, rezultând următorele categorii arbori de viitor-171 buc., folositori-111 buc., dăunători-25 buc., indiferneți-28 buc.

În funcție de datele din teren a rezultat următoarea intensitate;

în funcție de numărul de arbori extrași a rezultat intensitatea de 25%( puternică ),

în funcție de suprafața de bază a arborilor extrași și rămași a rezultat intensitatea de 27% ( foarte puternică),

în funcție de volumul arborilor extrași și cel rămas a rzultat o intensitate de 29% ( foarte puternică),

Rezultă în cadrul u.a. 21B o intensitate foarte puternică.

Ca urmare a schimbărilor climatetice ce s-au manifestat în ultimii 40 de ani, arboretele de stejar au fost foarte puternic afectate de uscare, unele arborete printre care și cele din u.a 21B s-a regenerat natural în condiții foarte grele.

În mare parte aceste exemplare sunt arbori dăunători care afectează arborii de viitor proveniți dinsămânță și cu tulpini bine comformate.

Au fost parcurse aceleași etape și a rezultat următoarea intensitate;

în funcție de numărul de arbori extrași a rezultat intensitatea de 12% (moderată),

în funcție de suprafața de bază a arborilor extrași și rămași a rezultat intensitatea de 17% (puternică),

în funcție de volumul arborilor extrași și cel rămas a rezultat o intensitate de 9% ( moderată).

Rezultă în cadrul u.a 22 D o intensitate moderată.

Fiecare arbore de extras se va marca cu ciocanul rotund pe un cioplaj făcut în partea de jos a arborelui, pe una din rădăcinile mai proeminente, cât mai aproape de sol, încât marca aplicată să nu constituie motiv de lăsare a cioatelor înalte după exploatare. Concomitent cu aplicarea mărcii se execută un cioplaj pe arbore la înălșimea de 1,5 m. de la sol unde se scrie cu un creion special numărul curent, acesta trebuie să corespundă cu cel înscris în carnetul de inventariere.

Locul de înscriere a numărului curent pe arbore va avea aceiași orientare la toți arborii de extras, vizual se apreciază clasele de caliate care se înscriu în fila de inventar. Măsurarea diametrului se execută cu clupa forestiertă la înălțimea de 1,30 m de la sol și se exprimă în cm. Clupa forestieră trebuie să fie în perfectă stare tehnică, brațele clupei trebuie să fie paralele și perpendiculare pe riglă, clupa când se pune pe arbore trebuie să se realizeze trei puncte de contact, la arborii bifurcați sub 2 m, a fost considerată fiecare bifurcație ca un arbore distinct.

După fiecare lucrare executată în teren se scrie un proces verbal în care se trec cei prezenți, lucrarea executată, perioada când s-a excutat lucrarea, parcela și unitatea de producție, cantonul silvic, după care se semnează de cei menționați, iar arborii inventariați se predau în gestiunea pădurarului titular de canton.

CAPITOLUL 8

EVALUAREA ȘI EFICIENȚA LUCRĂRILOR PROPUSE

8.1. ANTEMĂSURĂTOAREA LUCRĂRILOR PROPUSE

Antemăsurătoarea lucrărilor proiectate

Tabel 8.1.

Sunt luate în calcul două suprafețe de probă de 0,25 ha fiecare suprafață.

8.2. DEVIZUL LUCRĂRILOR PROPUSE

Devizul lucrărilor propuse

A. [NUME_REDACTAT] 8.2.

B. Recapitulație deviz Tabel 8.3.

8.3. MĂSURI TEHNICO – ORGANIZATORICE

Necesarul forței de muncă și intervalul optim de execuție a lucrărilor silvotehnice

Tabel 8.4.

8.4. ANALIZA EFICIENȚEI LUCRĂRILOR PROIECTATE

Eficiența lucrărilor proiectate

Tabel 8.5.

CAPITOLUL 9.

CONCLUZII ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE

9.1.CONCLUZII

În concluzie au fost alese răriturile combinate pe motiv că arborii care sunt extrași fac parte atât din plafonul superior cât și cel inferior al arboretului, extrăgând arbori atât uscați cât și cei verzi, dar care prin modul lor de distribuire în arboret influențau arborii de viitor în dezvoltare.

Au fost propuși pentru extras arbori proveniți atât din sămânță cât și din lăstari, dar și arbori preexistenți rămași pe suprafața parcelei după regenerare, aceștia au fost extrași pe motiv că nu mai îndeplineu rolul avut anterior, iar prin distribuția lor în arboret influențau negativ arborii de viitor.

9.2. CONTRIBUȚII PERSONALE

Adaptarea răriturilor combinate la arboretele din U.P. III [NUME_REDACTAT] care constau în următoarele elemente de diferențiere:

arborii de viitor sunt aleși numai din exemplarele provenite din sămânță;

cu regenerarea arboretelor și încheierea stării de masiv după aplicarea tăierilor progresive au rămas în arboret exemplarele din semințișul neutilizabil cu aspect de tufă care a avut un rol deosebit la încheierea stării de masiv și nu au putut fi extrași în totalitate cu ocazia lucrărilor de curățiri și prima răritură.

BIBLIOGRAFIE

Bercea, I., 2008, ”Silvobilogie”, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], M., 2003, ”Silvicultură”, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], I.I., N.V., Nicolescu, 1998, ”Silvicultură”, Vol. Ll., Silvotehnica, [NUME_REDACTAT] ,, Transilvania” Brașov.

Rimbu, A., S., Armasescu, S., Tănăsescu, 1984, ”[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] Românesc, Craiova

***, 2008, ”Amenajamentul silvic U.P.III [NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] Sadova.

***, 2000, ”Norme tehnice pentru îngrijirea și conducerea arboretelor”, Nr.2., MAPPM, București.