Imaginea DE Sine Si Perceptia Sociala LA Someri
CUPRINS
ARGUMENT……………………………………………………………………………………………………….2
CAP.1. ȘOMAJUL………………………………………………………………………………………………3
Conceptul de șomaj…………………………………………………………………………………3
Cauzele și formele șomajului……………………………………………………………………4
Costurile sociale ale șomajului- efectele șomajului……………………………………..6
Percepția angajaților asupra anumitor locuri de muncă………………………………..8
Criza economică și șomajul……………………………………………………………………..10
Relația dintre viața profesională și dezvoltarea umană………………………………..12
CAP.2. IMAGINEA DE SINE………………………………………………………………………………15
2.1.Imaginea de sine……………………………………………………………………………………….15
2.2.Conceptul de sine……………………………………………………………………………………..15
2.3.Imaginea de sine în cadrul personalității umane……………………………………………18
2.4.Stima de sine……………………………………………………………………………………………22
2.5.Teorii asupra identității……………………………………………………………………………..24
CAP.3. PERCEPȚIA SOCIALĂ………………………………………………………………………….28
3.1. Aspecte introductive………………………………………………………………………………..28
3.2. Satisfacția cu viața ………………………………………………………………………………….30
3.3. Orientarea socială…………………………………………………………………………………….32
4.4.Orientarea spre realizare…………………………………………………………………………….35
CAP.4. PARTEA PRACTICA………………………………………………………………………………37
4.1. Obiective………………………………………………………………………………………………..37
4.2. Ipoteze…………………………………………………………………………………………………..37
4.3. Designul cercetării…………………………………………………………………………………..40
4.4. Instrumente folosite în cercetare………………………………………………………………..40
4.4.1. Scala Rosenberg……………………………………………………………………………………40
4.4.2. Scala Satisfacție cu viața………………………………………………………………………..41
4.4.3. Scala Orientare sociala…………………………………………………………………………..42
4.4.4. Scala Orientare spre realizare………………………………………………………………….43
4.5. Alcătuirea lotului de subiecți……………………………………………………………………..45
4.6. Analiza datelor și interpretarea rezultatelor………………………………………………….45
4.6.1 Analiza descriptivă…………………………………………………………………………………45
4.6.2. Analiza inferențială………………………………………………………………………………..50
4.6.3. Analiza corelațională……………………………………………………………………………..72
4.7. Concluziile studiului………………………………………………………………………………..74
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………..77
Anexe……………………………………………………………………………………………………………….79
Argument
Șomajul, acest fenomen social care este prezent atât în țările în curs de dezvolare, cât și în cele dezvoltate a devenit într-adevăr o problemă socială. Actuala criză economică a atins variate sectoare de populație, creînd stări de confuzie, incertitudine și nesiguranță. Mai mult, analiștii economici prognozează o creștere a șomajului, rezultat în special din disponibilizările în masă.
În societatea modernă siguranța locului de muncă a ajuns un mit, vechea paradigmă a angajatului care odată ce a ocupat un loc de muncă se poate gândi cu liniște la pensionare – devenind o raritate, încă întâlnită în sectorul de stat. Sectorul privat este supus unor schimbări permanente, atât la nivel de personal cât și la nivel de ascensiune ierarhică. Este bine știut faptul că o societate fără șomeri este o utopie, în acest sens politicile sociale actuale încearcă să identifice măsuri de micșorare a ratei șomajului, atât în sectorul de stat, cât și a celui privat.
Dar cum fiecare individ este unic, fenomenul șomajului este resimțit în mod diferit de către indivizi, în funcție de trăsăturile de personalitate. În acest sens, imaginea sine este deosebit de importantă în demersurile pe care le inițiază un șomer în căutarea unui loc de muncă. Cei ce au o stimă de sine ridicată sunt mai activi și mai perseverenți, perioada de șomaj fiind mai mică în cazul lor decât în a celor care au o stimă de sine scăzută.
În studiul pe care ne propunem să-l realizăm suntem interesați, în egală măsură, și de percepția socială a șomerului, văzută ca îmbinare a satisfacției cu viața, orientării sociale și orientării spre realizare.
Toate aceste elemente ne oferă o imagine detaliată a modalităților în care o persoană percepe șomajul și a demersurilor pe care le face pentru dobândirea unui nou loc de muncă.
CAPITOLUL 1
ȘOMAJUL
Conceptul de șomaj
Având în vedere că literatura de specialitate, statisticile oficiale și internaționale (Biroul Internațional al Muncii, Comisia de Statistică ONU) tratează șomajul prin prisma unor multiple și diferite modalități de analiză și de evaluare, s-a creat o imagine confuză a fenomenului.
Iată, totuși, câteva definiții acceptate care sintetizează caracteristicile șomajului, prezentându-l ca pe una din problemele macroeconomice de maximă complexitate.
În unele manuale și tratate universitare, șomajul este analizat ca sumă agregată a tuturor acelor persoane care au statut oficial de șomer, adică, șomajul constă din numărul total al șomerilor. În acest caz, problema se deplasează spre persoana – șomer.
Definiția cea mai folosită pe care o dau economiștii șomerului este următoarea: acea persoană care caută un loc de munca remunerat, și care nu are un asemenea loc în mod curent. În diferitele reglementări naționale și internaționale se folosesc și alte criterii delimitative ale șomerilor. Aceasta mai ales dacă problema în cauză se leagă de ajutorul de șomaj și de criteriile acordării acestuia. Astfel, pentru ca o persoană să fie declarată șomer trebuie să fie înscrisă pe listele oficiilor de plasare a forței de muncă și să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de muncă.
Biroul Internațional al Muncii (B.I.T.) consideră că șomerul poate fi definit ca acea persoană care: este lipsită de muncă, este aptă de muncă, caută loc de muncă remunerat și este disponibilă să înceapă lucrul imediat (în 15 zile).
Cel mai adesea, fenomenul contemporan șomaj este abordat și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii la nivelul ei național: ca loc de întâlnire și de confruntare între cererea globală și oferta globală de muncă. Această manieră de abordare a șomajului este, în fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, și a celor economico-financiare și investiționale, pe de altă parte. Numai că atât resursele de muncă (oferta de brațe de muncă), cât și nevoia de muncă (cererea de muncă) sunt filtrate prin exigențele și regulile unice ale remunerării și salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de abordare și tratare a lui, șomajul este o disfuncție a pieței naționale a muncii.
De regulă șomajul este tratat și apreciat prin prisma celui involuntar, astfel putem încerca să conturăm o definiție a acestui fenomen.
Șomajul este un dezechilibru al pieței muncii la nivelul ei național – un excedent al ofertei față de cererea de muncă cu niveluri și sensuri de evoluție diferite pe țări și perioade, ce are în prezent un caracter permanent, dar care nu exclude definitiv existența stării de ocupare deplină a forței de muncă. Șomajul se mai poate defini ca o stare de inactivitate economică, totală sau parțială, proprie celor care nu au loc de muncă, sunt în căutarea unuia, dar nu-și pot găsi de lucru ca salariați. Șomajul este locul de întâlnire și de confruntare al cererii globale și ofertei globale de muncă.
Nu orice persoană care nu lucrează poate fi considerată șomer (de exemplu militarii în termen sau persoanele casnice). Șomer este, conform Biroului International al Muncii , organizație din sistemul Națiunilor Unite, oricine are 15 ani, este apt de muncă și nu muncește, caută un loc de muncă și poate fi angajat parțial sau în întregime pentru o muncă salariată sau nesalariată. Anuarul Statistic al României publică date cu privire la șomerii înregistrați (persoane în vârstă de 18 ani și peste).
Sub aspect psiho-social, șomajul constituie, în economiile de piață, un risc major, cu efecte multiple și durabile; el reprezintă așadar:
– factor de extindere și adâncire a sărăciei pentru șomeri și familiile lor; el poate afecta întreprinderi, ramuri economice, zone geografice, meserii sau profesii;
factor de „stimulare" și întreținere a stării infracționale;
factor de alterare a stării de sănătate;
– factor de descurajare, marginalizare și excludere a unor persoane cu o calificare redusă sau cu un nivel de școlaritate precar;
factor de adâncire a segmentării pieței muncii;
factor de instabilitate politică, economică și de conflict social destructiv.
Cauzele si formele șomajului
Mecanismele pieței muncii se află sub incidența numeroaselor împrejurări, nu numai a celor strict economice, ci și demografice, tehnice sau științifice. El apare ca urmare a unei evoluții nefavorabile a activităților social economice, datorită solicitărilor suplimentare de muncă ale noilor generații sau datorită solicitărilor de locuri de muncă ale persoanelor încadrate în vârsta a doua.
Formele dominante de extindere ale șomajului intâlnite astăzi sunt:
• șomajul de conversiune – afectează salariații care aveau locuri de muncă stabile până la licențiere, fără vechime mare în muncă. La începutul perioadei de șomaj, ei sunt considerați favorizați, iar în caz de prelungire a perioadei de șomaj, trec într-o categorie mai defavorizată.
• șomajul repetativ – îi cuprinde pe aceia care cunosc o succesiune de perioade de activitate și de șomaj, mai afectați fiind tinerii și cei cu calificare slabă.
• șomajul de excluziune – reunește populația activă în care sunt incluse persoane mai în vârstă, mai puțin calificate sau aflate în șomaj de timp îndelungat, indiferent dacă mai primesc sau nu indemnizația de șomaj.
În cadrul proceselor de formare a șomajului, în funcție de cauzele directe care îl determină, se disting mai multe forme de șomaj:
1. șomaj ciclic – expresie a șomajului structural și sezonier, care se formează în faza de recesiune(criza-depresiune)a ciclului economic, sau care decurge direct din restrângerea activității economice iîn anumite anotimpuri ale anului.
2. șomaerul poate fi definit ca acea persoană care: este lipsită de muncă, este aptă de muncă, caută loc de muncă remunerat și este disponibilă să înceapă lucrul imediat (în 15 zile).
Cel mai adesea, fenomenul contemporan șomaj este abordat și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii la nivelul ei național: ca loc de întâlnire și de confruntare între cererea globală și oferta globală de muncă. Această manieră de abordare a șomajului este, în fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, și a celor economico-financiare și investiționale, pe de altă parte. Numai că atât resursele de muncă (oferta de brațe de muncă), cât și nevoia de muncă (cererea de muncă) sunt filtrate prin exigențele și regulile unice ale remunerării și salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de abordare și tratare a lui, șomajul este o disfuncție a pieței naționale a muncii.
De regulă șomajul este tratat și apreciat prin prisma celui involuntar, astfel putem încerca să conturăm o definiție a acestui fenomen.
Șomajul este un dezechilibru al pieței muncii la nivelul ei național – un excedent al ofertei față de cererea de muncă cu niveluri și sensuri de evoluție diferite pe țări și perioade, ce are în prezent un caracter permanent, dar care nu exclude definitiv existența stării de ocupare deplină a forței de muncă. Șomajul se mai poate defini ca o stare de inactivitate economică, totală sau parțială, proprie celor care nu au loc de muncă, sunt în căutarea unuia, dar nu-și pot găsi de lucru ca salariați. Șomajul este locul de întâlnire și de confruntare al cererii globale și ofertei globale de muncă.
Nu orice persoană care nu lucrează poate fi considerată șomer (de exemplu militarii în termen sau persoanele casnice). Șomer este, conform Biroului International al Muncii , organizație din sistemul Națiunilor Unite, oricine are 15 ani, este apt de muncă și nu muncește, caută un loc de muncă și poate fi angajat parțial sau în întregime pentru o muncă salariată sau nesalariată. Anuarul Statistic al României publică date cu privire la șomerii înregistrați (persoane în vârstă de 18 ani și peste).
Sub aspect psiho-social, șomajul constituie, în economiile de piață, un risc major, cu efecte multiple și durabile; el reprezintă așadar:
– factor de extindere și adâncire a sărăciei pentru șomeri și familiile lor; el poate afecta întreprinderi, ramuri economice, zone geografice, meserii sau profesii;
factor de „stimulare" și întreținere a stării infracționale;
factor de alterare a stării de sănătate;
– factor de descurajare, marginalizare și excludere a unor persoane cu o calificare redusă sau cu un nivel de școlaritate precar;
factor de adâncire a segmentării pieței muncii;
factor de instabilitate politică, economică și de conflict social destructiv.
Cauzele si formele șomajului
Mecanismele pieței muncii se află sub incidența numeroaselor împrejurări, nu numai a celor strict economice, ci și demografice, tehnice sau științifice. El apare ca urmare a unei evoluții nefavorabile a activităților social economice, datorită solicitărilor suplimentare de muncă ale noilor generații sau datorită solicitărilor de locuri de muncă ale persoanelor încadrate în vârsta a doua.
Formele dominante de extindere ale șomajului intâlnite astăzi sunt:
• șomajul de conversiune – afectează salariații care aveau locuri de muncă stabile până la licențiere, fără vechime mare în muncă. La începutul perioadei de șomaj, ei sunt considerați favorizați, iar în caz de prelungire a perioadei de șomaj, trec într-o categorie mai defavorizată.
• șomajul repetativ – îi cuprinde pe aceia care cunosc o succesiune de perioade de activitate și de șomaj, mai afectați fiind tinerii și cei cu calificare slabă.
• șomajul de excluziune – reunește populația activă în care sunt incluse persoane mai în vârstă, mai puțin calificate sau aflate în șomaj de timp îndelungat, indiferent dacă mai primesc sau nu indemnizația de șomaj.
În cadrul proceselor de formare a șomajului, în funcție de cauzele directe care îl determină, se disting mai multe forme de șomaj:
1. șomaj ciclic – expresie a șomajului structural și sezonier, care se formează în faza de recesiune(criza-depresiune)a ciclului economic, sau care decurge direct din restrângerea activității economice iîn anumite anotimpuri ale anului.
2. șomaj de discontinuitate – se coroborează cu reglementările privind concediile de maternitate și alte aspecte ale vieții de familie.
3. șomaj fricțional – efectul dezutilizării marginale a folosirii mâinii de lucru, care înglobează motive ce determină o persoană să nu accepte un post pentru că salariul primit are o utilitate sub un anumit minim.
4. șomaj de inadaptare – determinat de imposibilitatea unei părți a populației active denumite tehnofobă, de a utiliza și a se adapta tehnicilor avansate actuale care presupun abstracție, interactivitate, viteză de executie și flexibilitate deosebite. Acest fenomen poate fi evitat sau diminuat doar prin pregătirea și orientarea personalului.
5. șomaj intermitent – este generat de insuficiența mobilitate a forței de muncă și de inegalitațile între calificările persoanelor care vor să se angajeze și cele solicitate.
6. șomaj sezonier – se formează datorită restrângerii activității economice în anumite perioade , sezoane ale anului, în care condițiile economice sunt mai puțin prielnice, el fiind caracteristic: agriculturii, construcțiilor și turismului.
7. șomajul structural – este determinat de tendințele de restructurare a economiei pe activitați, care are loc sub incidența progresului tehnico-economic, crizei energetice, fenomenelor sociale și politice. El se intâlnește atât în țările slab dezvoltate, cât și în cele dezvoltate sau aflate în tranziție la economia de piață. Restrângerea lui presupune: mari investiții, recalificarea celor afectați, reorientarea învățământului,etc.
8. șomaj tehnic – este determinat de întreruperea activității unei firme din lipsa de comenzi pe un timp indelungat. Cei afectați primesc indemnizații de șomaj de la firma respectivă. Ieșirea din șomaj are loc odată cu reluarea activității.
9. șomaj tehnologic – este determinat de înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii cu aparate noi, și de centralizare a unor capitaluri. Resorbirea lui presupune recalificarea forței de muncă în concordanță cu noile cerințe.
Principalele forme de șomaj întâlnite la noi sunt:
– șomajul conjunctural
– șomajul structural
– șomajul tehnologic
1.3. Costurile sociale ale șomajului; efectele șomajului
Costul social al acestui fenomen reprezintă efortul total pe care îl suportă populația, economia și societatea care sunt afectate de șomaj.
• La nivelul persoanelor, apar aspecte de natură economică, dar și aspecte morale, social-culturale, chiar și politico-militare.
• La nivelul economiei și societății, costul social are în vedere aspecte ca:
irosirea cantității de forță de muncă
diminuarea intensității dezvoltării economice
scăderea veniturilor bugetului de stat
creșterea cheltuielilor statului pentru întreținerea și funcționarea instituțiilor publice din domeniul înregistrării șomajului
Costurile mari care implica somajul se grupeaza in:
1. Costuri directe – evaluate sub forma vărsămintelor monetare către fondul destinat protecției sociale.
2. Costuri indirecte – generate de diminuarea globală a producției și a veniturilor de care ar putea beneficia întreaga populație.
Aprecierea complexă a acestui fenomen impune surprinderea:
• Efectelor pozitive (apar pe termen scurt):
– incitarea angajaților la perfecționarea profesională
– o mai mare mobilitate și adaotabilitate a forței de muncă.
• Efecte negative (apar pe termen lung). Datorită acestora s-a ajuns la concluzia că șomajul este un fenomen negativ , ale cărui costuri depășesc cu mult avantajele.
Economistul american Arthur M. Okun formulează o lege ce îi poartă numele, și exprimă intensitatea negativă dintre nivelul și dinamica șomajului, pe de o parte, și mărimea și modificarea în termeni reali ale Produsului National Brut, pe de altă parte. Okun considera că ridicarea nivelului șomajului trebuie să fie însoțită de reducerea volumului real al PNB, deoarece persoanele ocupate participă la producerea bunurilor materiale și serviuciilor, iar șomerii nu produc bunuri economice.
În România, șomajul se amplifică datorită capacităților de producție nefolosite, într-un context de recesiune economică profundă și o strategie de tranziție la economia cu piața concurențiala . Trebuie avut în vedere efectul distructiv al dobânzilor asupra investițiilor și implicit al ocupării; rigiditatea salariilor în privința scăderii; eliberarea accentuată a forței de muncă din motive de retehnologizare și stagnarea creării de locuri de muncă. La acestea se adaugă și actuala criză economică mondială care începe să-și facă simțită prezența și la noi prin creșterea mare a numărului de șomeri atât în sectorul privat cât și în cel de stat.
Măsurile de diminuare a somajului se grupeaza în :
– măsuri ce privesc direct pe șomeri
– măsuri ce privesc populația ocupată
– alte măsuri
Efectele șomajului sunt multiple și complexe atingând atât latura individuală cât și cea socială. La nivel social efectele șomajului se regăsesc în:
latura pecuniară( veniturile șomerilui scad simțitor)
latura socială( pierderea slujbei poate duce la pierderea anumitor legături sociale)
latura relațională( apariția izolării, autoizolării, marginalizării)
Pe plan individual( psihologic), se identifică o multitudine de efecte datorate pierderii locului de muncă; în funcție de trăsăturile de personalitate statutul de șomer îl poate face pe individ să dezvolte comportamente de: frustrare, neîncredere, dezamăgire, scăderea stimei de sine, blamare, descurajare, izolare, auto- victimizare, etc.
Relațiile familiale sunt afectate de șomaj în feluri diferite:
șomajul pune familia într-o situație dureroasă pentru că se pierde un venit regulat și avantajele pe care le oferă o muncă remunerată;
pierderea venitului și celelalte schimbări apărute în sânul familiei pot conduce la modificări comportamentale, ale rolurilor și relațiilor. A avea acasă pe cineva (în general tatăl, în calitate de susținător al familiei) care cade pradă deznădejdii de a găsi un loc de muncă, îi poate afecta și pe ceilalți membrii ai familiei și exercita efecte durabile asupra stării lor psihice, a sănătății lor și a șanselor de viitor. Procesul de socializare și de educare a copiilor poate fi afectat o bună perioadă de timp după perioada șomajului.
Problemele afective dintre soți (fricțiuni, stres, tensiuni) par a fi amplificate de șomaj, însă nu se observă o ruptură totală a relațiilor din sânul familiei decât în foarte puține cazuri; de asemenea, nu trebuie neglijat faptul că divorțurile sunt mai numeroase în rândul păturilor sociale de jos, unde rata șomajului este mai ridicată.
Programele dezvoltate de stat au ca obiectiv ameliorarea acestor efecte și reintegrarea forței de muncă latente pe piața muncii. Asigurarea împotriva șomajului cuprinde patru tipuri de prestații în bani: ( Cornelia M. Teșliuc, 2001, p.83)
ajutorul de șomaj
ajutorul de integrare profesională a absolvenților
alocația de sprijin pentru șomerii pe termen lung
plățile compensatorii pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective.
Cu toate acestea, criza economică actuală a dus la disponibilizarea unui mare număr de persoane, iar preconizările susțin că numărul de șomeri este în continuă creștere.
1.4. Percepția angajaților asupra anumitor locuri de munca
M. Jahoda (1979) susținea că munca „dă sens vieții unui individ prin consecințele latente pe care le implică". Aceste consecințe latente, pe care le conferă locul de muncă, se referă Ia structurarea timpului, contactul cu ceilalți și un sentiment al apartenenței. În secolul XXI, tendința de a angaja tineri care au calitatea de absolvenți ai unei instituții de învățământ au atins în țările cu economie dezoltată și în curs de dezoltare valori fără precedent. Situația se explică prin faptul că angajatorii caută forță de muncă din ce în ce mai bine calificată. Perspectivele angajaților sunt cu atât mai bune, cu cât calificarea lor este mai înaltă. Oportunitățile de a găsi un post bun, sunt larg distribuite, deoarece în economie, apar mereu domenii noi de activitate ca de exemplu comerțul electronic sau comerțul dintre țările U.E..
Tehnologia, competițiile și societatea de consum în care trăim, au schimbat felul de a munci al fiecărei persoane. În consecință pe piața muncii și în special în țările vest- europene sunt la mare cautare ocupațiile pentru „gulere albe”. Acestea însă, nu cer doar o calificare înaltă, ci și aptitudini personale deosebite. Tehnologia informațională, fiind un sector din ce în ce mai popular printre absolvenți, oferă din ce în ce mai multe oportunități pentru o ascensiune rapidă în carieră.
Chiar și când persoanele dispun de o diplomă, fie și de una foarte căutată, asta nu înseamnă că persoana respectivă va avea un loc rezervat pe veci, la masa oamenilor de succes.
În fiecare an, crește numărul absolvenților de instituții de învățământ superior. Rezultatul este că există tot mai mulți absolvenți care „vânează”- proporțional un număr tot mai mic de posturi considerate bune, pretențiile candidaților crescând tot mai mult. Conceptul de diversitate a posturilor l-a înlocuit pe acela de loc de muncă. În zilele noastre se pot identifica 6 căi principale pentru angajare.
1. Pista rapidă – mulți oameni o asociază cu posturile care cer grad înalt de calificare. În general reprezintă o cale mai dificilă decât altele deoarece, în această categorie tind să intre slujbele în companii multinaționale și recrutările pentru postruri la nivel înalt în serviciile publice.
2. Profesiile strict specializate – acoperă activități pe care le prestează contabilii, profesorii, informaticienii sau inginerii.
3. Posturi de tip administrativ – includ activități manageriale, iar posibilitățile de a face carieră, sunt oarecum limitate. Promovarea „colaterală” de pe un post pe altul, similar ierarhic, a devenit din ce în ce mai uzuală, prin urcarea pe scara ierarhică. Sunt multe asemenea poziții în sectorul financiar sau comercial, unde absolvenții se găsesc în situația de a concura și lucra alături de candidați fără studii prea pretențioase, dar având experiență în cadrul firmei.
4. A munci pentru tine însuți – la o primă vedere succesul pare nesigur și greu de atins. Însă aceia care au calificarea necesară, experiență în domeniu și îndrăznesc să-și i-a soarta în propriile mâini, câștigă în cazul reușitei mai mult decât cei care rămân angajați ai altcuiva.
A fi propriul angajat, este idealul pentru mulți studenți, și reprezintă adesea opțiunea preferată a celor care pun stilul liber de viață mai presus de recompensele de ordin financiar. Un număr din ce în ce mai mare de studenți văd în cariera anteprenorială cea mai bună șansă de a-și atinge ambițiile.
În ultimele decenii, femeile au pătruns tot mai sus la nivel antreprenorial. În alte țări, procentul este mai mare decât cel al bărbaților. Categoria informaticienilor, este din ce în ce mai larg răspândită, întotdeauna înalt calificată și deci bine remunerată. Această profesie este mult râvnită de mulți studenți. De aceia, și există afaceri în domeniul IT începute de întreprinzători care sunt încă studenți. Dacă se întâmplă ca persoana respectivă să de-a greș, o faci pe pielea sa; 3 din 5 asemenea antreprenori, nu au alți parteneri sau angajați în firmă, deși serviciile pe care le oferă ei, presupun contacte zilnice cu clienții, furnizorii și ceilalți participanți de pe piață.
5. Salariul pe care îl poate obține un angajat – Cele mai ridicate salarii de „începători” erau oferite de firmele de consultanță, aproximativ 14%.
Chiar dacă este cel mai necesar, venitul lunar nu reprezintă în toate cazurile principalul criteriu de ierarhizare a diverselor specializări. De la programul zilnic la condițiile de muncă lipsite de stres și de la posibilitățile de promovare la statutul social, opțiunile de selectare a unei profesii sunt din ce în ce mai variate.
Fairplay-ul pe piața locurilor de muncă – din multe puncte de vedere, piața locurilor de muncă este destul de conservatoare, și pe lângă absolvenții care trebuie sprijiniți pentru a-și găsi locuri de muncă bune, mai există anumite categorii sau grupuri de persoane care trec prin dificultăți numeroase în procesul de căutare a unui serviciu bun. Astfel se încearcă a se afla dacă există cazuri în care se fac discriminări între candidații la un loc de muncă, în funcție de universitatea absolvită și dacă există probleme specifice ale candidaților legate de vârsta și etnia lor, ori de faptul că sunt femei sau bărbați.
6. Planificarea carierei- pentru a-ți găsi un serviciu care să-ți placă, trebuie să ai o idee foarte clară despre ceea ce ti-ar plăcea să faci. Cu cât mai clară este ideea, cu atât mai ușor se duce la îndeplinire. Trebuie luate în considerare toate posibilitățile. „Nu pot face ceea ce mi-ar plăcea mie să fac”- este destul de greu ca indivizii să ajungă să poată face orice.
Dorințele pot părea uneori irealizabile, făcute să conducă spre dezamăgire și eșec. Cele mai mari satisfacții vin din înfruntarea temerilor noastre și din reușita unor lucruri aparent imposibil de realizat.
Valori de urmat – onestitatea, confidențialitatea, autoritatea, respectul, democrația, aprecierea muncii, etica, altruismul. ( M. Parkinson, 2002, p.2-7)
1.5.Criza ecaonomică și șomajul
Un anunț publicat în noiembrie de Ministerul Român al Muncii, potrivit căruia 34 000 de angajați și-ar putea pierde locurile de muncă până în mai 2009, a provocat unde de șoc în toată țara. În evaluarea guvernului, cel mai grav afectat de șomaj va fi sectorul privat. Deși guvernatorul Băncii Naționale a României a încercat să minimizeze această estimare, declarând că aceasta reprezintă doar aproximativ 0,5% din forța de muncă a țării, el a avertizat de asemenea că cifra ar putea crește. Liderii sindicatelor susțin că șomajul ar putea ajunge la 8%, sau aproximativ 1,2 milioane persoane, iar cele mai afectate industrii vor fi industria textilelor, construcțiilor, agriculturii, automobilelor și finanțelor. Acest lucru va duce la creșterea șomajului la nivel global la 7,1% până la sfârșitul anului, comparativ cu 6,0% în 2008 și 5,7% în 2007.
La sfârșitul lunii aprilie 2008, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,9%, mai mică decât cea din luna aprilie a anului 2007 cu 0,6 puncte procentuale și cu 0,3 puncte procentuale decât cea din luna martie a anului 2008. Numărul total de șomeri corespunzător lunii aprilie, de 352.466 persoane, a scăzut cu 21.584 persoane față de cel din luna anterioară. Din totalul șomerilor înregistrați, 102.996 au fost șomeri indemnizați și 249.470 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a scăzut cu 10.085 persoane iar numărul șomerilor neindemnizați cu 11.499 persoane față de luna precedentă. Ponderea șomerilor neindemnizați în numărul total al șomerilor rămâne în continuare ridicată (70,78%) și crește față de luna precedentă cu 1,0 pp.
Referitor la șomajul înregistrat pe sexe, în luna aprilie 2008, comparativ cu luna precedentă, rata șomajului masculin, de 4,1%, a scăzut cu 0,3 puncte procentuale iar rata șomajului feminin, de 3,8%, a scăzut cu 0,2 puncte procentuale.
Se constată că pe parcursul ultimilor ani rata șomajului în luna aprilie este inferioară celei din luna martie a fiecărui an pentru perioada 2006 – 2008. Odată cu luna aprilie se poate vorbi despre relansarea activităților economice cu caracter sezonier, ceea ce a influențat evoluția șomajului, ținând însă cont și de problemele caracteristice fiecărei zone și de acțiunile întreprinse prin efortul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă.
La nivel teritorial, numărul de șomeri a crescut în 3 județe și în municipiul București, creșterile înregistrându-se în județele Hunedoara (369 persoane), Covasna (175 persoane), Timiș (101 persoane) iar în celelalte județe s-au înregistrat scăderi ale numărului șomerilor înregistrați. Cele mai importante scăderi se semnalează în județele: Constanța cu 1795 persoane, Dambovița cu 1442 persoane, Prahova cu 1143 persoane, Vaslui cu 1135 persoane și Argeș cu 1098 persoane.
Județele cu cea mai mare pondere a șomerilor neindemnizați în numărul total al șomerilor sunt: Mehedinți (85,18%), Galați (84,90%), Teleorman(83,85%), Iași (83,29%) și Dâmbovița(82,67%).
Rata șomajului a crescut în județele Hunedoara cu 0,2 pp, Timiș și Covasna cu 0,1 pp. Scăderi ale ratei șomajului s-au înregistrat în 36 județe, cele mai importante constatându-se în județele: Ialomița cu 0,9 pp, Caraș Severin cu 0,8pp, Dâmbovița și Vaslui cu 0,7 pp, Tulcea și Constanța cu 0,6pp iar în 3 județe și în municipiul București rata a fost constantă, comparativ cu luna anterioară.
Cel mai ridicat nivel al ratei șomajului a fost atins de județul Vaslui (8,8%), urmat de județele: Mehedinti (8,5%), Covasna (7,5%), Teleorman (7,2%) Caraș-Severin și Ialomița (6,0%), și Alba (5,9%). Nivelul minim al ratei șomajului în luna aprilie de 1,3% se înregistrează în județul Ilfov. Amplitudinea, de 7,5 puncte procentuale, scade față de luna martie a anului curent cu 0,7pp. Deși șomajul înregistrat are un nivel scăzut, persoanele înscrise în evidențele agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă sunt în majoritate neindemnizate, dar sunt preocupate în găsirea unui loc de muncă și se adresează serviciului public de ocupare pentru a beneficia de măsurile active susținute de acesta.
1.6. Relația dintre viața profesională și dezvoltarea umană
Vârstelor adulte le lipsește în general consistența și nota de concret regăsite în copilărie și adolescență, fiind văzute ca o categorie aparte pentru ceea ce se petrece cu individul „după ce crește". Pornind de la teoriile lui E. Erikson, Ch. Buhler, C. Jung și alții, specialiștii au început să considere perioada adultă ca pe un proces de devenire continuă. U. Șchiopii și E. Verza (1981) consideră că perioada tinereții se poate împărți în trei subetape:
de adaptare profesională și familială (până la 28 de ani);
de implantație (28-32 de ani), în care se intensifică expresia profesională, apare și se dezvoltă statutul de părinte;
de stabilitate relativă a adaptării (32-35/40 de ani).
Perioada adultă cuprinde următoarele trei subperioade:
35-45 ani: în care se intensifică perfecționarea, reciclarea și se adoptă strategii ale conduitei ce pun în valoare potențialul individului;
45-55 ani: caracterizată printr-o implicare mai mare în responsabilități sociale și profesionale;
55-65 ani: scade subidentitatea profesională datorită apropierii pensionării.
Privite în ansamblu, vârstele adulte se remarcă prin subidentitățile profesionale care dau un anumit sens vieții și contribuie la împlinirea personalității umane.
Subidentitatea acțională (profesională) se conturează încă din adolescență (prin cunoștințe, îndemânări, interese, expectații, roluri prospective). In perioada adolescenței prelungite, ea devine centrală și dominantă, în fine, în perioada tinereții subidentitatea acțională (ocupa-țională-profesională) se încarcă de roluri noi, mai ample, aflându-se în dilatare și expansiune continuă.
Perioada tinereții e cea în care cele mai multe persoane se angajează și ocupă primul lor loc de muncă, dobândind independență financiară și asumându-și noi responsabilități și roluri care le modelează identitatea. Sigur că ocupația joaca un rol important de-a lungul tuturor perioadelor, în copilărie fiind prezente preocupări pentru ceea ce persoana "vrea să devină când va fi mare", în adolescență luptând pentru a-și dezvolta identitatea vocațională și pentru decizia de a se angaja într-un anumit domeniu de activitate sau de se pregăti pentru o profesie care solicită o nouă perioadă de școlarizare. Pe parcursul perioadei de maturitate pot să apară situații în care persoana pune la îndoială alegerea acută, schim-bându-și profesia sau, uneori, fiind nevoită să facă acest lucru datorită șomajului, urmat de incapacitatea de a-și găsi un loc de muncă în domeniul pentru care s-a pregătit.
Studiile de specialitate indică faptul că această perioadă este marcată de încercarea de a stabili o implicare fermă, o angajare profundă față de un anumit domeniu de activitate și de o anumită profesie. Comparativ cu persoanele mai vârstnice, tinerii au un grad mai scăzut de implicare și prezintă o mai mare rată a fluctuației profesionale și a absenteismului datorat unor motive subiective, ca efect al încercărilor de a găsi profesia și locul de muncă cel mai potrivit. Spre sfârșitul acestei perioade e prezentă la majoritatea persoanelor implicarea, angajarea accentuată, cu interiorizarea rolului profesional.
D. Levinson și colab. (1978) au construit o teorie a dezvoltării Ia vârstele adulte care cuprinde cinci stadii:
— tranziția spre tinerețe (18-22 de ani)
Confruntă persoana cu sarcina de a-și câștiga autonomia emoțională și financiară față de familia de proveniență; persoana alege fie să își continue studiile, fie să muncească (sau ambele variante).
— intrarea în lumea adulților
Individul trebuie să se adapteze solicitărilor întrucâtva contradictorii a două sarcini ale dezvoltării: explorarea varietății rolurilor de adult (partener într-un cuplu, angajat într-o activitate profesională, membru al unor grupuri sociale și civice) și apariția unui grad de stabilitate cu privire la asumarea acestor roluri.
— tranziția spre 30 de ani (28-33 de ani)
Este o fază de evaluare â alegerilor făcute în perioadele anterioare și în care se iau anumite decizii referitoare la opțiunile ulterioare.
Aceste trei perioade sunt considerate de autor ca „faze de noviciat", ele pregătind persoana pentru anii următori. -stabilizarea (32-40 de ani)
În diferite domenii (familial, profesional, social) sunt luate angajamente mai profunde, sunt proiectate obiective care trebuie îndeplinite într-o anumită perioadă de timp.
— emergența autodeterminării
Apare în jur de 39-40 de ani când persoana își dorește mai multa independentă. Este momentul când încearcă să se afirme în rolurile cele mai mult valorizate social, luptând pentru promovare sau altă formă de recunoaștere.
După cum am văzut, profesia reprezintă o determinație esențială a personalității atât în plan social, cât și în plan psihologic. Pe de o parte, ea dă măsura valorii obiective a individului în raporturile sale cu cei din jur și cu societatea în ansamblu; pe de altă parte, ea reprezintă modalitatea principală de socializare și a-culturație a oricărui individ, în consonanță mai mare sau mai mică cu predispozițiile și înclinațiile sale naturale. De aceea, profesia constituie „nu numai un diferențial valoric al personalității, ci și o autentică placă turnantă care filtrează, selectează și conectează individul la diferite moduri și la diferite paliere ale sistemului relațiilor interpersonale și sociale" (P. Golu, 1994). Repercutarea factorilor sociali (munca/șomajul, status-ul social, nivelul de trai etc.) și acțiunea lor psihologică au fost deseori investigate, aceștia fiind corelați atât cu apariția stărilor depresive, anxioase și nevrotice, cât și cu declanșarea bolilor psihosomatice. Se apreciază astfel, pe bună dreptate, că în ultimele decenii, sănătatea oamenilor a fost serios zdruncinată prin cauze „nespecifice" de solicitare, tensiune și uzură psihică.
CAPITOLUL 2
IMAGINEA DE SINE
2.1. Imaginea de sine
Reflecții despre cum se văd oamenii pe ei înșiși și cum cred că îi percep ceilalți, despre metamorfozele concepției de sine de-a lungul istoriei personale și a celei a speciei umane, despre identitate și alteritate la nivel individual și social au existat din antichitate până în prezent. Cum s-a întâmplat și cu alte teme referitoare la om și la societate, multă vreme și problematica imaginii de sine a constituit apanajul scriitorilor,eseiștilor și filosofilor. Odată cu nașterea disciplinelor socioumane – în particular psihologia socială ( psihosociologia) – ea a fost abordată cu mijloace științifice, teoriile elaborate bazându-se pe experimente, statistici, observații sistematice. Ceea ce nu înseamnă abandonarea și cantonarea într-un pozitivism dogmatic.
Imaginea de sine este expresia concretizată a modului în care se vede o persoană sau se reprezintă pe sine. Imaginea de sine se referă la perspectiva individuală asupra propriei personalități. Formarea imaginii de sine constă în primul rând într-o construcție subiectivă și implică trei aspecte: -importanța părerii celorlalți în construcția acesteia; -elementele pe baza cărora se realizează percepția celorlalți;-măsura în care conduita și motivația influentează crearea imaginii de sine.
Conceptul de sine
Definibil ca “…o colecție organizată de credințe și simțăminte despre noi înșine” (Baron et al., 1998,p.76), conceptul de sine( self concept) poate fio tratat ca schema mentală centrală a sinelui, esența sau identitatea lui, el însemnând modul în care ne categorizăm conduitele exterioare, dar și stările interne. Mai mult, conceptul de sine ca schemă influențează profund procesarea, stocarea și utilizarea datelor informaționale ce nu se referă nemijlocit la persoana noastră.
Conținutul specific a ceea ce știm și credem despre noi înșine este diferit de la individ la individ, cercetările indică însă că structura de ansamblu a respectivului conținut este cvasicomună la ființele umane sau, cel puțin, la cele care trăiesc în același areal cultural. Spre exemplu, în concepția despre sine este cuprinsă la toată lumea dimensiunea statutului social, dar atributele ce-i dau conținut pot fi diferite: student, casnică, funcționar, etc. Pe de altă parte, dincolo de resprectiva structură cadru de referință, conținutul conceptului de sine înglobează nu doar ceea ce suntem în prezent, ci și experiențele trecute și, mai cu seamă îndeosebi pentru tineri și adulți, proiectele a ceea ce vrem să sperăm să devenim în viitor.
Noțiuni importante, adiacente conceptului de sine ar fi:( Iluț Petru,2001, p.20)
Fiindcă prin sine noi suntem în centrul lumii și lumea( socială) este în centrul nostru, schemele de sine, în particular conceptul de sine, sunt cele mai proeminente și prompte în absorbția și prelucrarea itemilor informaționali externi și bineînțeles că sunt mult mai sensibile la datele relevante ce privesc persoana și identitatea noastră. Funcționează, adică, efectul de referire la sine( self reference effect) sau autoreferință, care este prezent, obișnuit, în mod reflex, în acord cu mecanismele gândirii( cvasi)automate( Miclea, 1999; Iluț,2000). Informațiile relevante pentru eul propriu – fie și unele formale, cum ar fi același nume cu al nostru – captează mai puternic atenția, sunt cu mai mare pondere reținute în memorie și mai ușor de amintit( reprodus ), așa cum aproape la unison demonstrează cercetările experimentale( Symons și Johnson, 1997). Asemenea studii sugerează, de asemenea, că aspectele pozitive ale sinelui și cele negative, părerile bune și cele mai puțin bune despre noi înșine, sunt stocate separat în memorie, astfel încât pot fi aduse mai repede la suprafață și folosite în funcție de parametrii situaționali. Deoarece între cogniție și afect subzistă o directă și substanțială interacțiune, compartimentarea și deci independența operațională a judecăților pozitive și importante despre sine fac posibilă depășirea unor evenimente negative stresante, ne protejează împotriva pesimismului și depresiilor.
Focalizarea pe sine( self- focusing) reprezintă dimensiunea gradațiilor în care indivizii își concentrează atenția asupra lor înșiși. Este în suprapunere cu introspecția, dar focalizarea nu presupune numai analiza stărilor interne, a trăirilor și gândurilor proprii, ci și faptele biografice. Pe de altă parte, introspecția înseamnă o scrutare de mai mare profunzime a psihicului nostru și dorința vie de a ni-l explica. Oricum, focalizarea pe sine nu trebuie confundată cu mecanismul cognitiv piagetian al centrării pe sine, care se referă la egocentrismul în perceperea și înțelegerea realității înconjurătoare specific copiilor, ca o fază a dezvoltării cognitive.
Focalizarea pe sine cunoaște o creștere o creștere remarcabilă în preadolescență, preocupările ardente de a-și defini propriul eu fiind la această vârstă însoțite nu rareori și de ceea ce clasic se numea “criza juvenilă” resimțită cu acuitate nu numai de tinerii în devenire, ci și de adulți, în speță de părință și educatori. Studii sistematice au relevant că există diferențe și între maturi în ce privește gradul de focalizare asupra lor înșiși, trăsătură ce nu se suprapune total cu aceea de introvertit-extrovertit. Dar atenția acordată analizei propriei persoane este determinată și de evenimente exterioare și poate fi ușor indusă , inclusive prin prezența unei oglinzi a camerei video sau pur și simplu prin îndemnul de a te gândi la tine însuți. Aplecarea cognitivă asupra noastră înșine are din punctual de vedere al acurateței și eficienței judecăților și acțiunilor noastre efecte contradictorii, depinzând de o serie de condiții. Până la un punct, gândindu-ne la noi înșine câștigăm, de exemplu, în aprecierea corectă a feed-backurilor sociale, a atracțiilor și respingerilor interpersonale, așa cum au demonstrate experimental J. Hixon și W.Swan(1993). Dar a reflecta prea mult asupra propriei persoane, a face multiple disecări, analize și metaanalize( gânduri despre gânduri) relativ la stările emoțional affective, a te întreba mereu “de ce?” incumbă numeroase impedimente în a acționa efectiv și chiar în a te cunoaște mai bine. Autoreflecția sporită nu duce automat la o conștiință de sine mai accentuat și realistă. Nu o implică în mod necesar, însă între cele două procese există o corelație directă pozitivă.
Nu doar personalitatea fiecăruia dintre noi reprezintă o entitate foarte complexă, ci și concepția noastră despre ea, adică sinele are un atare caracter. Complexitatea sinelui este dată de multitudinea elementelor distincte și a numeroaselor și variatelor relații dintre ele. Așa cum putem vorbi de identități potențiale e justificat să admitem că există și ceva mai global, sine-uri potențiale, expresia de multiple self fiind, de altminteri, prezentă în literatura de specialitate, chiar consacrată( Markus și Nurius, 1986); aceasta semnifică faptul că, în funcție de situații și de episoade, noi punem „la lucru” aspecte ale sinelui considerate ca fiind cele mai adecvate. Sau chiar putem spune că operează nu doar aspecte , ci sine-uri relativ distincte, cum ar fi sinele social, în împrejurări ce pretind intense interacțiuni sociale, de pildă o petrecere ori participarea la o decizie de grup. În acest sens se dicută despre relația dintre concepția de sine de lucru și conceptul de sine stabil.
Indivizii diferă între ei prin gradul de complexitate al sinelui, unii având o schemă de sine săracă și dominată de un singur element sau de foarte puține, ceea ce-i face și mai vulnerabili în fața circumstanțelor neplăcute ale vieții. Cineva pentru care doar valoarea profesională sau doar cea familială – ori fie chiar amândouă – formează centrul sinelui poate avea mari deziluzii când se confruntă cu dezaprecieri în aceste domenii. Ne situăm, evident, din nou, în spațiul transparadigmatic al întâlnirilor și suprapunerilor( echivalențelor) de idei și concepte, fiindcă lucruri cvasiidentice se afirmă în teoria rolurilor multiple.
2.3. Imaginea de sine în cadrul personalității umane
„ Conștiința este o modalitate procesuală superioară a sistemului psihic uman, elaborată prin activitate socială și enculturație, mijlocită prin limbă, bazată pe un model comunicațional intern și intern-extern, constând din reflectare codificată prin cunoștințe, autoorganizare cu efecte emergente și autoreglaj la nivelul coordonării necesităților subiective cu necesitatea obiectivă, esențială.“ (M. Zlate, p. 138).
Conștiința trebuie considerată în primul rând în unitate cu activitatea socială de transformare a lumii, de adaptare de tip uman. Ea își păstrează la nivel social și individual, legătura sa vitală cu activitatea și dobândește, în plan subiectiv, forma de desfășurare a activității, pentru ca, după cum arată A. N. Leontiev , odată cu transformarea structurii activității omului se schimbă și structura conștiinței. El precizează: „în fața omului se află rețeaua fenomenelor naturii. Omul instinctelor, saălbaticul nu se desprinde pe sine din natură. Omul conștient se desprinde pe sine, categoriile sunt treptele acestei desprinderi, adică ale cunoașterii lumii, puncte nodale în rețeaua care-l ajută s-o cunoască și s-o cucerească.“ (A. Neculau, p. 139).
Pierre Janet (M. Zlate, p. 139) consideră că „a fi conștient înseamnă a te înscrie în povestea propriei tale experiențe“, iar Henri Ey arată că „asumându-și funcția de a vorbi, subiectul se ridică în fața lumii sale, căci identificând această lume el se înfruntă cu sine însuși, iși apare siesi.“ (M. Zlate, p. 299).
Conștiinta este un proces de reflectare cognitivă de către om a lumii și a lui însuși. Vorbim astfel despre conștiința despre lume și conștiinta despre sine. În timp Ce conștiința despre lume este coercitivă, prezentând măsura reală a lucrurilor, necesitatea obiectivă inexorabilă, conștiința despre sine este condiția esentială a activismului autoreglator, a selectivității și a intervenției creative în mediu.
Conștiința despre lume se bazează pe modele sau imagini ale realității obiective, pe când conștiința despre sine se întemeiază pe modelul eului și pe trăsăturile personale.
Eul este nucleul personalității în alcătuirea căruia intră cunoștințele și imaginea despre sine, precum și atitudinile fie conștiente, fie inconștiente față de cele mai importante interese si valori. Eul, înțeles ca ansamblul însușirilor personalității, este alcătuit din următoarele ansambluri:
eu fizic sau biologic, ce are în vedere atitudinile corporale care se identifică cu schema corporală;
eu spiritual, alcătuit din totalitatea dispozițiilor psihice inăscute sau dobandite;
eu social, ce are în vedere atitudinile față de relațiile sociale ale individului.
Gordon Allport se intreabă dacă ideea de eu este necesară și dacă nu ar fi cazul să fie inlocuită cu alta ceva mai cuprinzatoare, incluzând simțul corporal, self-identitatea, autoaprecierea, self-extensiunea, gândirea rațională, imaginea de sine, tendința proprie, funcția cunoașterii, toate acestea fiind denumite prin conceptul „proprium“.
Dupa G. Allport, conștiința reprezintă o structurare a câtorva stări ale eului, în special:
respectul față de sine;
imaginea de sine;
efortul central.
Eul este ceva de care suntem imediat conștienți. G. Allport îl consideră „regiunea caldă, centrală, strict personală a vieții noastre. Este un fel de nucleu al ființei noastre și totuși nu este un nucleu constant.“ (M. Zlate,2004, p. 123).
Eul se elaborează treptat, începând din copilaria mică, atunci când copilul este „unicentrat“, dar nu egocentric după Allport, și apare mai intâi „non-eul“, adică „TU“. Eul corporal care incepe sa se dezvolte este o ancoră a conștiinței de sine.
Mai târziu, din al doilea an de viață, factorul limbaj este foarte important, pentru că numele este o delimitare stricta a Eului. Numele este strâns legat de respectul de sine, dar și de simțul identității de sine. Respectul de sine (self-esteem) apare în relația normală dintre copil și mediu din „impulsul explorator“. Simțul eului apare când acțiunile lui sunt
zădărnicite și zdruncinate. Nevoia de autonomie este semnul principal al Eului.
Gordon Allport considera că „proprium“-ul are în structura lui șapte aspecte:
– Geneza : eu timpuriu 0-3 ani
1: Simțul eului corporal
2: Simțul unei identități de sine continue
3: Respectul față de sine, mândria
– Geneza: 4-6 ani
4: Extensia eului
5: Imaginea eului
– Geneza: 6-12 ani
6: Eul ca factor rațional
– Geneza: Adolescenta
7: Efortul personal central
„Proprium“-ul se consideră a fi unificarea celor șapte aspecte. În abordarea personalității umane, Gordon Allport o consideră ca fiind „organizarea dinamică, în cadrul individului, a sistemelor psihofizice care determină comportamentul caracteristic și ideile sale.“ (M.Zlate, p.94)
Mielu Zlate consideră că pentru cunoașterea naturii și personalității umane au mare importanță următoarele aspecte:
– ce este omul în realitate;
– ce crede el că este;
– ce dorește să fie;
– ce gândește despre alții;
– ce consideră că gândesc alții despre el.
El abordează personalitatea privind mai multe „fațete“ ale acesteia:
personalitatea reală
personalitatea autoevaluată
personalitatea ideală;
personalitatea percepută;
personalitatea proiectată;
personalitatea manifestă.
1. Personalitatea reală este constituită din ansamblul proceselor, funcțiilor, tendințelor, însușirilor și stărilor psihice de care dispune omul la un moment dat și pe care le poate pune oricând în disponibilitate, fapt care-i asigură identitatea și durabilitatea în timp.
2. Personalitatea autoevaluată cuprinde totalitatea reprezentărilor, ideilor, credințelor individului despre propria sa personalitate incluse, de regulă, în ceea ce numim noi imaginea de sine. Este vorba de felul cum se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc își atribuie în raport cu ceilalți.
Imaginea de sine reprezintă un integrator și un organizator al vieții psihice a individului, cu rol major în alegerea valorilor și scopurilor. Ea este nucleul central al personalității, reper, constantă orientativă a ei, element definitoriu al statutului și rolului social după cum considera N. Bogatu. Imaginea de sine își are originea nu doar în personalitatea reală, ci și în alte fațete ale ei. Uneori ea își trage seva din personalitatea ideală, alteori din cea manifestă, sau din cea proiectată. Cercetările de psihologie socială au arătat că un copil care crede că alții îl apreciază ca fiind simpatic, sociabil, va sfârși prin a introduce aceste trăsături în imaginea de sine; la fel, copiii mai puțin populari, se
prețuiesc pe ei înșiși mai puțin.
Sub raport evolutiv, imaginea de sine cunoaște o traiectorie specifică. În copilărie ea este mai pregnant dependentă de ceea ce individul ar dori să fie și mai puțin de ceea ce este în realitate, pentru ca la vârstele mai înaintate ea să se construiască în funcție de ceea ce omul este sau a fost, de ceea ce face sau a făcut.
Mielu Zlate nu crede că imaginea de sine este automat eronată sau că ea nu reprezintă fidel realitatea. În fond, spune el, ea este în funcție de capacitatea de cunoaștere de sine a omului. Și, dacă această capacitate este formată și dezvoltată corespunzător, nu este exclus ca și imaginea despre sine să fie cât mai adecvată. (M. Zlate, p. 117). Nu este insă mai puțin adevărat că mult mai răspândite sunt situațiile de supraapreciere sau de subapreciere a propriilor însușiri sau trăsături, de dilatare sau îngustare nepermisă a lor, deci cele de deformare a imaginii de sine. Și dilatarea și îngustarea rămân în esență forme de reflectare eronată, care se cer a fi corectate cu timpul, pentru a asigura adaptarea corespunzatoare la solicitările mediului înconjurător.
3. Personalitatea ideală este cea pe care individul dorește să o obțină. Ea se referă nu la ceea ce este un individ în realitate sau la ceea ce crede el despre sine, ci la ceea ce ar dori să fie, cum să fie; ea reprezintă personalitatea proiectată în viitor, idealul ce trebuie atins, modelul pe care individul și-l propune să-l construiască în decursul vieții sale.
4. Personalitatea percepută cuprinde ansamblul reprezentărilor, ideilor, aprecierilor cu privire la alții. Așa cum individul își formează o imagine despre sine, tot așa, el își elaborează și o imagine despre alții, care îl ghidează în comportamentele sale față de aceștia. Imaginea despre altul este o creație proprie a persoanei cunoscătoare, dar ea va fi influențată și va depinde maximal de posibilitățile și limitele psihofiziologice ale celui ce cunoaște, de scopul, motivațiile și aspirațiile sale, de felul de selectionare, organizare și structurare a indicilor perceptivi, influențate toate la rândul lor, de ordinea perceperii indicilor, de relevanța lor, de stările psihologice temporare ale celui care percepe, de atitudinile sau de caracteristicile personale ale acestuia.
5. Personalitatea proiectată cuprinde ansamblul gândurilor, sentimentelor, aprecierilor pe care crede un individ că le au, le nutresc, le fac ceilalți asupra sa.
V. Ceaușu (2005, p. 133) o numeste: „imaginea de sine atribuită lumii“, adică ce cred eu că gândesc alții despre mine. O asemenea imagine este uneori expresia celor mai intime dorințe ale individului de a apărea „în ochii lumii“, iar alteori reflexul imediat al comportamentului celorlalți față de persoana respectivă.
6. Personalitatea manifestă este reprezentata de ansamblul trăsăturilor și însușirilor ce-și găsesc expresia în modalitățile particulare, proprii, specifice de exteriorizare și obiectivare comportamentală. Este o construcție psiho-comportamentală sintetică, deoarece cuprinde fie aspecte, laturi, părți din fiecare fațetă a personalității, fie toate fațetele articulate și integrate între ele. Fațetele personalității nu sunt izolate, ci, dimpotrivă, se intrepătrund, se presupun reciproc, se intersectează și se convertesc unele în altele. Datorită relațiilor de cooperare sau conflictuale între ele, de prelungire a unora în altele sau de compensare a lor, ca și celor de asociere sau de discrepanță și disjuncție valorică, personalitatea umană capătă o „înfățișare“ aparte.
La cele șase „fațete“ ale personalității, M. Zlate (2004, p.120) asociază 6 „fațete“ ale Eului:
1. Eul real (cum este);
2. Eul autoperceput (cum crede că este);
3. Eul ideal (cum ar vrea să fie);
4. Eul perceput (cum percepe eurile celorlalți);
5. Eul reflectat (cum crede că îl percep alții);
6. Eul actualizat (cum se manifestă).
Nu există numai personalități unitare si armonios dezvoltate, sau dimpotrivă, instabile, dedublate, accentuate, ci și eu-uri unitare, armonioase, sau instabile, dedublate, accentuate. Corespondența structurală și tipologică dintre personalitate si eu evidențiază pregnant interdependența lor. Pe această bază vom ințelege dacă o personalitate este instabilă aceasta se datorează faptului că nucleul ei adică eul este instabil.
2.4. Stima de sine
Cu privire la imaginea (cunoașterea) propriei persoane suntem puși în fața unui oarecare paradox: avem toate condițiile să ne cunoaștem cât mai bine, fiindcă nimic nu este mai apropiat decât ființa proprie, dar, în același timp, nimic nu ne este mai drag decât această ființă, având deci toate șansele de a o privi și considera cu mare îngăduință, de-a distorsiona percepția în favoarea unei imagini pozitive.
Cât de valoroși ne credem și cât de mult ne stimăm pe noi înșine are ca suport cognitiv conceptul de sine, dar relația nu este strict univocă, de la o imagine “la rece”, formată pe baza unor date observaționale reale( neutre) la o evaluare corectă la cât de valoroși suntem și am putea fi. Imaginea de sine însuși este puternic afectată de aspirațiile și idealurile noastre, în elaborarea ei intervenind definitoriu scara valorilor personale și eul dorit, acesta din urmă condensând, la rândul lui, felul în care percepem așteptările persoanelor semnificative( părinți, prieteni, etc.) față de noi. Când se pronunță asupra valorii propriei personae, oamenii utilizează o apreciere globală, care nu este desigur, nici pe departe o simplă sumă aritmetică a trăsăturilor fizice și psihice cu semn plus sau minus. Este totuși o estimare totalizatoare a raportului dintre respectivele însușiri , chiar dacă ponderea valorilor lor se face în avantajul individului, în sensul că se acordă punctaj mai mare celor care îl pun într-o lumină favorabilă în fața celorlalți și a propriilor ochi.
În paralel cu o evaluare globală, indivizii operează și cu valorizări de sine particulare pe domenii și potențialități specifice. De exemplu, cineva se poate prețui din punctual de vedere al forței fizice și să admită că nu are abilități de șahist. Jocul condiționărilor a ceea ce prețuim la noi înșine este deosebit de complex, dar se poate constata o regularitate fermă, theoretic și empiric: cu cât o trăsătură este mai pronunțată și mai evidentă pentru sine și pentru ceilalți, cu atât mai puțin va putea fi ea manipulată în acest joc. Nu oricine se poate mândri cu proporționalitatea corpului – caracteristică ușor de remarcat, putem însă cu mai mare facilitate invoca în fața altora și a noastră că suntem valoroși în plan spiritual, lucru mai greu de verificat. V. Gecas( 1985) susține că deasupra evaluărilor pe identități și domenii particulare, dar sub nivelul stimei de sine generale( globale), oamenii tind să se evalueze la rang mediu, raportându-se la două criterii mai importante: competența( eficacitatea) și moralitatea. Aceste cuprinzătoare criterii satisfăcute concomitent constituie legitimizarea împlinirii de sine: se asigură succesul personal în limitele dezirabilului moral, așa cum e el definit cultural.
Nivelul stimei de sine afectează puternic performanțele în toate activitățile, mecanismul circularizării cauzale funcționând aici deosebit de pregnant: cei cu o înaltă apreciere de sine au o mai mare încredere, se mobilizează mai mult și reușesc mai bine,ceea ce consolidează părerea bună despre sine. Dimpotrivă, o joasă stimă de sine sporește riscul insucceselor, determinând astfel o viziune și mai sumbră asupra propriei persoane.
Stima de sine este profound legată de raportul dintre sinele autoperceput – conceptual de sine – și sinele ideal( sau dorit), adică modul în care am vrea să arate, sub multiple aspecte, persoana noastră. Unii autori consideră că discrepanțele de sine( self – discrepancies), adică distanța dintre conceptual de sine și sinele dorit ne dă măsura prețuirii( stimei) de sine. Deși am putea distinge între prețuirea de sine și mulțumirea de sine, și admițând că expresia din urmă desemnează prpriu-zis respective discrepanță – la limită, cineva se poate considera valoros( se prețuiește ) și totuși să nu fie mulțumit de sine – , dincolo de posibilele nuanțări semantice, apare oricum limpede că o mare distanță dintre cele două sine-uri produce stări sufletești mai degrabă negative decât pozitive.
Deoarece stima de sine (și încrederea ) de sine este un element cheie al sistemului personalității și al comportamentelor interpersonale și sociale ale indivizilor, cu deosebire în cultura euro-americană, ea a devenit obiectiv principal al acțiunilor psihopedagogice și psihoterapeutice. Și, desigur, se vizează în primul rand mediul școlar și familial, pentru că, pe de o parte, personalitatea copiilor este mai plastică, expusă mai pregnant la asimilări, și pe de altă parte pentru că aici se pot institui cu mai mare ușurință metode organizate și eficiente de a realize acest lucru.
Patru factori par mai importanți în creșterea stimei de sine:
Identificarea cauzelor unei scăzute prețuiri( stime) de sine și definirea domeniilor importante de competență;
Suportul psiho-afectiv și aprobarea socială;
Asimilarea motivației de asimilare, afirmare;
Tehnici psihologice de a face față dificultăților și stresului.
Ei sunt în raporturi de intercondiționare și toți trebuie antrenați în eforturile de imbunătățire a stimei și încrederii față de propria persoană, desigur cu ponderi diferite de la situație la situație și de la individ la individ.
2.5. Teorii asupra identității
Există perspective diferite asupra identității; perspectiva psihanalitică este dominată de teoria psihanalitică a lui S. Freud. În concepția freudiană, personalitatea este văzută ca un sistem dinamic, animat de doi vectori energetici fundamentali : erosul și thanatosul a cărui evoluție este dată de raportul dintre determinațiile genetice ( pulsiunile sexuale – în primul rând ) și cele ontogenetice (norme morale și culturale care reglează imperativ relațiile umane). ( D.Cristea, pag. 107 )
În ultima sa lucrare asupra structurii psihicului, Freud a descris trei instanțe: a) sinele sau „id” imaginat ca un rezervor unde clocotesc dorințele noastre, instinctele; b)supraeul sau „superegou” alcătuit din normele imperativ morale, din idealul său; c) eul sau „ego” care este principalul sediu al conștiinței. El ține cont de dorințele prezente în „sine”, de interdicțiile supraeului, căutând un compromis între ele, în funcție de realitate. Acest compromis obligă eul să alunge în inconștient ( sinele ) toate tendințele, aspirațiile care nu se pot realiza. Concepția părintelui psihanalizei are o bază reală : există mereu conflicte între dorințele noastre și obligațiile morale. Eul în funcție de conștiința morală și de realitate, caută mereu o soluție optimă. Freud susține o supremație a sinelui, a forțelor inconștiente.
( A.Cosmovici, pag. 64-65. )
Alături de eul real (omul așa cum este), Freud introduce noțiunea de eu ideal care desemnează omul așa cum ar trebui să fie, care să satisfacă esența și valorile superioare ale ființei. În acest context, sentimentele sociale ar rezulta în urma unui proces de identificare cu ceilalți membrii ai colectivității care au același eu ideal.( D.Cristea pag. 108. )
G. W. Allport a conturat conceptul de „proprium”. Acesta s-ar exprima în 7 ipostaze ce fiecare în parte ar exprima fațete ale eului (termen ce exprimă căutarea identității ca structură psihică ). Fațetele descrise de Allport sunt :
În cursul primilor trei ani de viață se dezvoltă treptat trei aspecte ale conștiinței de sine:
-aspectul 1: construirea simțului eului corporal.
-aspectul 2 : construirea sentimentului identității.
-aspectul 3: construirea respectului de sine.
De la 4-6 ani simțul eului corporal devine mai fin. În această etapă putem data apariția a încă 2 aspecte:
-aspectul 4: constituirea eului.
-aspectul 5: constituirea imaginii eului.
De la 6-12 ani:
-aspectul 6: constituirea reacțiilor raționale ale eului ( eul ca factor integrator ).
În adolescență scopurile de largă perspectivă și îndepărtate adaugă o nouă perspectivă. De aceea putem vorbi de:
-aspectul 7: constituirea efortului personal centrat. ( 32 )
La G. H. Mead, întâlnim ideea că eul este constituit dintr-o componentă sociologică ( eul social nu ar fi decât o interiorizare a rolurilor sociale ) și dintr-o componentă mai personală, eul psihologic. Eul unui individ se dezvoltă plecând de la judecăți pe care celălalt le emite asupra lui în interiorul unui context social în care individul și acest celălalt interacționează. De exemplu, copilul adoptă la joacă rolurile celuilalt, până când acestea devin propriile sale roluri. Dacă eul se constituie prin participarea la procesul social, nu rezultă din aceasta că eurile tuturor indivizilor sunt identice.
„Faptul că eul se constituie în procesul social și că reprezintă un reflex individual al acestuia – mai exact- un reflex al acelui model de comportament organizat pe care procesul social îl prezintă și pe care indivizii îl încorporează în structura lor respectivă, toate acestea sunt incompatibile cu faptul că orice eu are propria sa individualitate, modelul său unic. Originea socială, constituția și structura comună a eurilor nu exclud mari diferențe și variații între ele, și nu interzic individualitatea mai mult sau mai puțin distinctă pe care fiecare eu o posedă de fapt”.
Mead face distincție între eul psihologic care ar reprezenta eul ca subiect și eul social care ar reprezenta eul ca obiect. El spune: „eul psihologic este reacția organismului la atitudinile celorlalți; eul social este ansamblul organizat de atitudini ale celorlalți pe care ni le asumăm. Atitudinile celorlalți constituie eul social organizat, la care reacționăm ca eu psihologic. De fapt trebuie să considerăm eul psihologic și cel social ca elemente constitutive ale eului.” În definitiv, eul este pentru Mead, mai puțin o „substanță”, o structură, cât un proces; el reiese din trecut, din interacțiunea cu celălalt, are în prezent o funcție ce poate fi calificată drept ajustare la o situație dată și presupune capacitatea de schimbare în viitor în măsura în care din această ajustare rezultă ceva nou. ( W.Doise, pag. 170-178)
La W. James, personalitatea totală al cărui nucleu devine „eul” și „sinele” este prin aceasta duală. Constă din „eul”, cel ce cunoaște și este conștient de „sinele” care este cel cunoscut. Sinele cuprinde trei feluri de elemente, sinele corporal material, sinele social și sinele spiritual. Sinele corporal material se referă la corp, veșminte, familie, cămin, obiecte, dar și prieteni, vecini etc, deci se referă la tot ce posedă o persoană. Al doilea, sinele social, constă din reputația și recunoașterea unei identități anume, considerația pe care o obține o persoană în mediul său. Unele componente ale sinelui social au o mai mare pondere și importanță decât altele. Așa sunt onoarea, reputația. Sinele social încorporează o experiență socială de roluri și de statute sociale. A treia componentă a sinelui este cea a sinelui spiritual și se exprimă prin conștiința propriei activități, a tendințelor și aptitudinilor psihice. Aceasta este „sanctuarul emoțiilor și dorințelor”, este teritoriul actelor de voință și reprezentări trăite prin care omul se simte mai profund în sine însuși atât prin percepția lumii, cât și prin procesele intelectuale pe care le posedă. Sinele are o natură socială în toate accepțiile și elementele sale componente.
De problemele dezvoltării conștiinței s-a preocupat și H. Wallon. Acesta a analizat relația eu-sine în complementaritate cu „alter” care este figurativ vorbind, oglinda „eului” sau a „sinelui”. Relația eu-alter progresivă și efectivă (adică eul proiectează asupra altora propriile sale însușiri, trăiri, sentimente, intenții, aspirații etc.) este socială – căci se constituie în cadrul și în limitele impuse social. Eu și alter sunt concomitent în conștiința inseparabilă. Alter are o natură duală (tu și eu) și reprezintă afirmarea autorității societății în raport cu persoana.
V. Pavelcu adaugă acestei considerații ideea că dinamica personalității reflectată în conștiința de sine apare ca supusă unui ritm necontenit pe care V. Pavelcu îl asemuiește unei pulsații similare celei de sistolă și diastolă – polarizare și depolarizare a relației subiect-obiect, individ-lume, eu-lume. ( U.Schiopu, pag. 221-222)
Pavelcu spune că însăși conștiința de eu este susceptibilă de evoluție și conștientizare. Pe conștiința biologică se grefează o conștiință socială, la început foarte vagă și generală, cum este la primitiv sau la copil. O distincție analoagă o face K. Jaspers care afirmă că trăirile noastre sunt fapte ale unui eu conștient, fără ca ele să fie – toate și întotdeauna – luminate de cunoașterea eului, fără ca aceste manifestări să se afirme pe sine, să se aprobe sau să se dezaprobe, fără a purta pe ele semnătura specială, de recunoaștere fățișă, publică, socială. Cunoașterea de sine reprezintă pătura cea mai nouă, cea mai fluctuantă a eului; ea constă într-o serie de reflexii, de afirmații, de judecăți sau de credințe asupra noastră înșine. ( V.Pavelcu, pag. 152-153)
Din punct de vedere al cogniției sociale, eul este conceput ca un set de structuri cognitive. Conceptul de sine este văzut ca un sistem de cunoștințe despre propriul eu, folosite pentru a recunoaște și interpreta stimuli relevanți pentru individ. Conform lui U. Neisser. cunoștințele pe care le are individul despre lumea exterioară sunt însuși structurate. Ele conțin cunoștințe generale despre clasa de stimuli și oferă ipoteze despre stimulii din mediu ce urmează a fi procesați. În viziunea lui Hazel Marcus, conceptul de sine se cuvine a fi înțeles ca un sistem de scheme despre eu. Indivizii acumulează cunoștințe despre ei înșiși, despre felul în care s-au comportat în diverse situații, pe care le organizează ca structuri stabile. Schemele despre sine se referă la aspecte ale comportamentelor care au relevanță pentru individ și organizează cunoașterea despre sine în așa fel încât individul să se poată servi singur de ea. Ele se constituie pe baza observației propriei persoane în diferite situații și a scrutării introspective, contribuind la fixarea noilor cunoștințe despre sine. ( A.Neculau, pag.140-141).
CAPITOLUL 3
PERCEPȚIA SOCIALĂ
3.1.Aspecte introductive
În permanență individul uman realizează un proces de extragere și prelucrare a informației referitoare la lumea exterioară și la propriul său eu. Omul este astfel subiect al propriei cunoașteri, în urma careia își formează identitatea de sine, și subiect al cunoasterii celorlalti.
Percepția socială reprezintă procesul mental de cunoaștere, activ implicat în cunoașterea curentă, prin care se reflectă persoane, grupuri, fenomene sociale în funcție de raporturile și interacțiunile subiectului cunoașterii cu acestea. Percepțiile au ca rezultat producerea de evaluări și aprecieri asupra obiectelor și fenomenelor percepute și reprezentări ale acestora, ajungându-se în final la producerea de comportamente și de raporturi față de mediul înconjurator.
"În interiorul organismului se manifestă așadar un proces de construcție a percepției care conduce la un anumit eveniment corespunzător conștientizării obiectivului, a realitătii în ipostaza de a fi percepută."(S. Moscovici,1999, p. 39).
În acest sens, în lucrarea de față ne propunem să studiem stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea socială, orientarea spre realizare văzute ca expresii ale percepției sociale a șomerilor și a celor care lucrează.
Teoria identității sociale a fost dezvoltată de către Henri Tajfel asupra efectelor de accentuare în percepție( anii ’60) din interesul său de o viață pentru psihologia socială a prejudecății, discriminării, conflictului intergrupuri și schimbării sociale, și din dorința lui de a crea și a face să progreseze o psihologie socială europeană, specifică în raport cu cea americană. Teoria identității sociale se bazează pe o distincție fundamentală între procesele de grup și procesele interpersonale; primele nu pot fi în nici un fel explicate prin intermediul celor secunde. Comportamentul social și relațiile dintre indivizi variază pe un continuum ale cărui extreme sunt, pe de o parte, relațiile strict personale( de exemplu, prietenia dintre doi vechi colegi de clasă ) iar de cealaltă parte comportamentul de grup stereotipic și etnocentric. Această dimensiune comportamentală este completată de o schimbare în concepția de sine de la identitatea personală( concepția individului despre propriul eu ca unic și distinct de ceilalți indivizi ) la identitatea socială( concepția individului despre propriul eu în termeni de trăsături caracteristice ale categoriei sociale de apartenență, ce afce eul său interșanjabil cu cu eul altor membri ai ingroup-ului și distinct din punctul de vedere al stereotipurilor de eul membrilor outgroup-ului ). Comportamentul de grup are anumite aspecte specifice, care-l deosebesc de comportamentul interpersonal. Aceste aspecte includ: etnocentrismul, competiția intergrupuri, discriminarea, stereotipizarea, prejudecata, uniformitatea comportamentală, coeziunea ingroup-ului, conformismul, etc.
Teoria identității sociale susține că acele categorii care includ eul( categorii de apartenență: naționalitatea, religia, afilierea politică, grupul de muncă, grupul de prieteni, familia, etc. ) oferă indivizilor definiții de sine congruente cu categoria, definițiicare se încadrează ca elemente în conceptul de sine al fiecăruia. Mulțimea de categorii ai căror membri suntem ne furnizează un repertoriu de apartenențe sau de identități sociale, care variază ca importanță contextuală în conceptul de sine. Cu ajutorul acestor identități sociale construim sensul a ceea ce suntem. Ele ne așează în rețeaua complexă a relațiilor sociale dintr-o comunitate.
Apartenențele categoriale sunt reprezentate în mintea individului ca identități sociale care descriu și prescriu atributele individului ca membru al grupului. Mai precis, când o identitate socială specifică este baza unei concepții de sine, auto – percepția și comportamentul devin adecvate stereotipului ingroup-ului și normelor acestuia, percepția membrilor relevanți ai outgroup-ului devine adecvată stereotipului outgroup-ului, iar comportamentul intergrupuri dobândește – în diferite grade, în funcție de istoria relațiilor dintre grupuri – proprietăți competitive și discriminatorii. ( Ș. Boncu, p.47 – 52 )
Identitățile sociale au consecințe foarte importante pentru evaluarea de sine a indivizilor, ceea ce motivează grupurile și pe indivizii lor să adopte strategii pentru a realiza și a menține comparații favorizând ingroup-ul, și ca atare, pe individul însuși.
Teoria comparării sociale a lui Festinger se bazează pe incertitudinea subiectului în privința opiniilor și aptitudinilor sale. Când nu se simte în măsură să-și evalueze aptitudinile, individul va căuta un altul cu care să se compare, căutând astfel să restabilească o certitudine care pecetluiește în același timp dependența lui. Validarea opiniilor se face numai în cazul în care celălalt (grupul) este de acord cu opiniile subiectului. În caz contrar apar presiuni spre uniformitate. Omul preferă situațiile în care opiniile și atitudinile celuilalt sunt apropiate de ale sale. Codol spune că cu cât un individ aderă mai mult la normele unui grup, el se va compara cu membrii acestuia, considerându-se mai conform normelor decât ei.
Teoria inferentei corespondente (Jones si Davis)
Inferenta este un termen preluat din logica, unde are sensul de modalitate prin care se trece de la premise la concluzie. In acest caz premisele sunt comportamentele celorlalti, iar concluzia este cea pe care o tragem in legatura cu determinantii actelor acestora. Autorii incearca sa explice cum realizeaza oamenii inferente despre trasaturi ale semenilor lor pornind de la actiuni ale acestora.
Teoria autoperceptiei(Daryl Bem)- ajungem sa facem deductii despre noi insine pornind de la propriul comportament.
3.2.Satisfacția cu viața
Deși filosofia abundă de reflecții asupra satisfacției și fericirii, începuturile cercetării științifice în acest domeniu pot fi trasate spre jumătatea secolului XX. În demersul lor, științe ca sociologia și psihologia încep să utilizeze concepte precum bunăstare subiectivă, bunăstare psihologică și satisfacție cu viața, elaborează scale de măsurare a lor, întreprind comparații între categorii socio-demografice (după vârstă, sex, venit, nivel de educație,etc.), care conduc la identificarea tipurilor medii. Integrarea acestor indicatori
permite utilizarea lor în diferite domenii ale practicii sociale, ca de pildă analiza schimbării sociale, evaluarea programelor de asistență socială, proiectarea și evaluarea politicilor sociale. Această ultimă miză pare să câștige un oarecare teren mai ales în Europa, unde încep să apară argumente pentru folosirea acestor indicatori în cadrul politicilor sociale. (Veenhoven, 2002)
În România, cercetările de calitatea vieții încep în anii '70, dar numai în anii ’90 sunt întreprinse primele anchete sistematice. Programul de cercetare “Diagnoza calității vieții”, condus de Institutul de Cercetare a Calității Vieții oferă cercetătorilor din domeniu o mare cantitate de date asupra satisfacției cu viața. Totuși, în toată această perioadă s-au întreprins puține analize longitudinale asupra acestor serii de date. Beneficiile unei astfel de analize ar fi atât de ordin teoretic cât și practic: pe de-o parte, se poate demonstra stabilitatea în timp a indicatorilor de satisfacție; din perspectivă practică, analiza variației indicatorilor de satisfacție poate reprezenta un element important al monitorizării schimbării sociale.( C. Zamfir, E. Zamfir, p.8 )
Conceptul de satisfacție a vieții nu este total lipsit de ambiguitate: pe de o parte, el este folosit ca un indicator general de bunăstare subiectivă; din altă perspectivă, este numai o componentă(cea cognitivă) a acesteia. Conceptele diferite conduc la constructe diferite și deci la măsurători diferite; practic, există mai multe scale de satisfacție cu viața, de la cele simple (cu 3 până la 100 de trepte) până la scale sumative cu zeci de itemi.
Veenhoven (1993; 1994) definește bunăstarea subiectivă (fericirea) ca “măsura în care individul își judecă în mod favorabil calitatea globală a vieții sale”. Această apreciere reprezintă fie un proces cognitiv (satisfacția cu viața), fie un proces afectiv (componenta hedonică, legată de plăcerea pe care o obține individul din experiențele sale). Campbel, Converse și Rodgers definesc satisfacția cu viața ca “discrepanța percepută dintre aspirații și realizări, mergând de la percepția împlinirii și până la cea a deprivării” (Diener, 1994), dar această definiție cuprinde și un model al procesului de evaluare, characteristic teoriei comparării.
La baza folosirii conceptului de satisfacție a vieții stau câteva presupuneri: că există un sentiment global de bunăstare (sau de satisfacție), că acest sentiment rămâne relativ constant pe o perioadă mai lungă de timp, și că poate fi descris cu acuratețe de individ. În plus, teoria implicită a bunăstării subiective presupune că evaluarea vieții se face continuu, rezultatele fiind proiectate pe o scală simetrică (viață bună/rea). Când aprecierea este de nivel cognitiv, e vorba de satisfacția cu viața; o apreciere afectivă se face la nivel hedonic. Cele două variabile sunt puternic intercorelate, întrucât reprezintă aprecierile din perspective diferite ale aceluiași fenomen – propria viață. (Diener, 1994)
Având în vedere cele două dimensiuni – cognitivă și afectivă – ale bunăstării subiective, nu este întâmplător faptul că ea a fost conceptualizată de unii autori ca o atitudine. Stull(1987) insistă că implicațiile acestei conceptualizări nu rezidă atât în distincția implicită între cele două dimensiuni, cât în deosebirea de alte elemente psihologice precum trăsăturile de caracter sau stările de spirit. Astfel, atitudinile ar fi un termen median între stările de spirit, în comparație cu care sunt relativ stabile în timp, și trăsăturile de personalitate, față de care manifestă un anumit grad de variabilitate(Veenhoven, 1994).
Miza acestei dispute este relevanța acestor măsuri în raport cu politicile sociale: dacă măsura este prea stabilă, atunci nu poate “capta” schimbarea și nu poate evalua progresele. Mai mult, aceasta înseamnă că politicile sociale, în esență utilitariste, nu pot niciodată îmbunătăți semnificativ satisfacția indivizilor. La polul opus, o variabilitate prea mare face inutilizabilă bunăstarea subiectivă ca mijloc de evaluare a politicilor sociale. Veenhoven respinge obiecțiilor ridicate împotriva folosirii indicatorilor subiectivi în politicile sociale, trecând în revistă avantajele utilizări acestora, între care vom cita următoarele: ( S. Bălțătescu , p.5 – 7)
în primul rând, politicile sociale nu se limitează la problemele materiale, ele fiind și o problemă de mentalitate.
o măsură subiectivă a progreselor materiale este mai indicată decât una obiectivă.
indicatorii subiectivi au o putere de cuprindere mai mare decât cei obiectivi.
indicatorii subiectivi pot spune foarte mult despre nevoile, dorințele și preferințele oamenilor. (Veenhoven, 2002)
3.3. Orientarea socială
Imaginea de sine prezintă două aspecte: unul ce ține de percepția și reprezentarea concepțiilor despre sine, a propriilor poziții, judecăți, orientări, capacități și deprinderi, precum și a premiselor acestora și unul ce ține de evaluarea și valorificarea acestora de către individ. Imaginea de sine (cum ma vad eu pe mine) deține o funcție de autoreglare atitudinală și comportamentală în raport cu ceea ce este asumat conștient. Stereotipul conștient (personal sau împărtășit) este componenta cognitivă a atitudinii și exprimă un ansamblu de convingeri ce se referă la atributele personale ale unui grup de oameni. Prezența stereotipurilor la un individ este absolut firească, ele asociindu-se cu efecte pozitive (economie de energie psihică) și cu efecte negative (obstacole în cunoasterea interpersonală).
În cadrul orientării sociale un rol definitoriu este ocupat de atitudinea individului, de modalitatea sa de raportare la social.
Prima definiție riguroasă a conceptului de atitudine a fost propusă de Allport în 1935 care definea: ”o atitudine este o stare mentală și neuropsihologică de pregtire a răspunsului , organizată prin experiență de către subiect, exercitând o influență diretivă sau dinamică asupra răspunsului sau față de toate obiectele și toate situațiile la care se raportează”.
Această definiție sugerează că atitudinea are mai multe elemente:
este o experiență personală cu un substrat neurobiologic și nu poate fi măsurată decât într-o manieră indirectă, prin manifestările comportamentale sau psihofiziologice;
atitudinile constituie un ansamblu de elemente cognitive relative la un obiect cărora le sunt asociate evaluări (afecte ) pozitive sau negative;
elementul central este acela că atitudinile sunt precursoarele comportamentului;
individul produce reacții adaptate și consistente față de obiectele acosiate atitudinii.
Conceptul de “atitudine” a apãrut la începutul secolului XX în lucrãrile de psihologie experimentalã. Atitudinile aveau rolul de a explica relațiile care existã între stimuli și rãspunsul subiectului. Prin atitudine se înțelege o dispoziție internã a individului care conține percepțiile sale și reacțiile sale fațã de un obiect sau de un stimul. Atitudinile sunt considerate a fi relativ stabile, durabile și polarizate; ele reprezintã rezultatul experienței personale a individului ca membru al unei societãți.
Funcțiile atitudinilor
În stabilirea funcțiilor pe care le îndeplinesc atitudinile Katz (1960) enumera patru funcții esențiale:
1. Funcția de cunoaștere . Atitudinea servește drept cadru de referință pentru evaluările obiectelor sau evenimentelor care se produc în jurul nostru. Ele stabilesc legături reciproce și le organizează într-o manieră bipolară(pozitiv/ negativ) sau unipolară( pozitiv sau negativ). Atitudinile constituie un fel de rezumat al evaluărilor unui obiect. Predominanța este datã de numãrul de elemente cognitive care constituie fiecare pol, de importanța atribuitã fiecãrui element și de intensitatea evaluărilor și afectelor care le sunt asociate.
2. Funcția de adaptare se referă și la funcția utilitară sau instrumentală a atitudinii. Noi elaborăm atitudini favorabile față de obiecte care ne sunt utile, permițându-ne să ne satisfacem nevoile, și atitudini negative față de obiecte aflate la originea sentimetelor de teamă sau a frustrărilor . Atitudinile îndeplinesc și o funcție de adaptare socială. Avem tendința de a exprima atitudini care, într-un context social dat, ne permit să primim aprobarea și să evităm dezaprobarea celuilalt.
3. Funcția expresivă. Atitudinile ne servesc la exteriorizarea credințelor și valorilor pe care le considerăm centrale. Ele ne permit să obținem o mulțumire din simplul fapt că ne oferă posibilitatea de a ne distinge de ceilalți.
4. Funcția de apărare a eului reprezintă puterea de a permite să ne creștem sau să ne apărăm stima de sine împotriva amenințărilor exterioare sau conflictelor interne.
Atitudinile, traducându-se prin atracție și rejecție, joacă un rol important în relațiile pe care le stabilesc actorii sociali. În centrul atenției nu trebuie să se situeze numai atitudinile luate ca tendințe( sentimente și comportamente latente), ci și conduitele manifeste cum sunt întrajutorarea și exploatarea, cooperarea, competiția și conflictul, apropierea și evitarea. Cauzele subdiacente ale apariției acestor conduite le constituie tocmai atitudinile și opiniile, ele fiind întotdeauna dependente de contextul situațional în care este plasat actorul social.( M.Milcu, 2005, p.66)
Din cele prezentate mai sus se poate observa influența eului în percepția altuia. Imagine ape care individual o construiește despre altul este o structură complexă, la alcătuirea căreia participă structuri cognitive ca stereotipurile sau teoriile implicite ale personalității, precum și informații despre comportamentele celuilalt, înfățișarea lui, relația socială care-l leagă de observator, contextul interacțiunii, etc. Prin urmare, conceptual de sine este numai unul din factorii care concură la formularea judecăților despre altul. Fiind o structură cu o mare putere de decizie în selecția stimulilor și a dimensiunii stimulilor, eul înrîurește, înainte de toate, căutarea informației despre alții. De exemplu, subiecții extraverți remarcă trăsăturile de extraversiune ale celorlalți și au o mai bună memorie pentru ele.
În cadrul cercetărilor care folosesc conceptual de schemă de sine, s-a demonstrate că, atunci când deținem puțină informație despre altul, folosim structura eului pentru a elabora și completa informația disponibilă, în încercarea de a alcătui un portret al lui cu care să putem opera. S-a studiat, de asemenea, percepția comportamentelor celuilalt într-un domeniu pentru care individual posedă o schemă despre sine, probându-se că îi judecăm pe ceilalți cu multă acuratețe tocmai pe dimensiunile pe care ne cunoaștem noi înșine cel mai bine. În procesarea informației despre alții, schematicii fac distincții fine, organizează foarte bine informația conformă cu schema, se arată mai sensibili la variațiile de comportament și fac atribuiri mai sigure și mai riguroase.( A. Neculau( coord.), 1996, p.146-147)
Cea mai simplă explicație pentru faptul că eul joacă un rol important în alegerea comportamentelor și a dimensiunilor utilizate pentru a-l descrie pe altul face apel la noțiunea de accesibilitate în memorie: trăsăturile pentru care individul și-a format scheme despre sine sunt și cele mai accesibile, intervenind cel mai des în tratarea informației despre sine, ca și despre alții. Prin urmare, trăsătuirle de care individual se slujește cu precădere apar frecvent și în descrierile altora. Este limpede că viziunea potrivit căreia eul funcționează ca punct de referință în percepția socială presupune tendința individului de a-I privi pe ceilalți ca similari. Or, această concluzie intră în contradicție cu nevoia de unicitate postulată de multe studii. Nu credem că distincția pe care o fac Kihlstrom și Cantor ar putea fi utilă pentru rezolvarea conflictului. Ei arată că ne percepem diferit de alții, sub raportul atributelor care formează conceptual despre sine, și similari când e vorba de atribute simplu auto-descriptive. Dar, cum am văzut, individul folosește tocmai trăsăturile prototipice în percepția celorlalți. O posibilă soluție o oferă efectul de asimetrie în judecățile eu-altul, pe care l-a descries Codol. În comparațiile pe care le facem între noi și alții, avem tendința de a ne considera modele, deci de a-I privi pe alții similari cu noi și nu pe noi înșine ca asemănători celorlați. În felul acesta, sentimental de unicitate rămâne neștirbit.
Impactul concepțiilor despre sine nu se manifestă numai în percepția celorlați, ci și în interacțiunea cu ei. Cele mai multe cercetări despre rolul conceptului de sine în interacțiunea socială au fost realizate din perspective teoriei auto-prezentării sau dirijării impresiei.( A. Neculau, 1996, p.147)
Este evident că imaginea de sine pe care individual va încerca să o construiască în mintea celuilalt, și deci, și strategiile de interacțiune în care el se va angaja depend de felul în care își concepe propriul eu.
3.4. Orientarea spre realizare
Orientarea profesională este procesul maximei sincronizări dintre aspirațiile personale și cele sociale cu privire la munca, privită ca sursă de satisfacții individuale și ca mijloc de progres, economic general; acest proces presupune: competență, competiție, selecție, concurență, succes, eșec, învățare, pregătire profesională continuă, asumarea de responsabilități.
„Orientarea profesională” (M.Ghiviriga, 1996) vizează împlinirea în timp a unei vocații, ca segment particular al unei personalități permanent dinamice.
Cariera înseamnă indeplinirea simultană sau secvențială a unui anumit număr de roluri. Practicarea consilerii carierei dezvoltă un model holistic de a aborda individul și problemele sale sub toate fațetele identității, în situații de viață (acasă, la locul de muncă, în comunitate) și cu toate stilurile de relaționare practicate de-a lungul existenței.
Orientarea este vazută și ca un mijloc de:
dezvoltare, schimbare și realizare personală a indivizilor;
compatibilizare a nevoilor sociale cu cele individuale, ameliorare/modificare a structurilor sociale și instituționale;
control social.
Orientarea profesională, are un caracter mai limitativ, pentru că ea este dependentă de situațiile existente sau posibile de pe piața forței de muncă la un anumit moment.
Orientarea profesională semnifică o anumită diagnoză și prognoză – optimistă – efectuată de consileri pe baza unei realități, de cele mai multe ori statistic comfirmate.
În viitorul apropiat, orientarea profesională va trebui să facă față și următoarelor categorii de provocări și situații noi:
globalizarea pieței forței de muncă;
creșterea surplusului de forță de muncă și, mai ales, a celei tinere;
extinderea sistemului economiei de piață în majoritatea țărilor lumii;
transformării oragnizaționale a locului de muncă;
creșterii importanței cunoștințelor, aptitudinilor de lectură, de calcul, comunicare, a alfabetizării informaționale și învățării continue;
creșterii demografice;
punerii în aplicare de noi politici guvernamentale cu privire la dezvoltarea economică, școlarizare și formare profesională. (Herr, 1996).
În prezent, rata medie a șomajului la nivel național, cât și pe plan mondial este ridicatâ și are o tendință de creștere. Aceasta înseamnă că un numar impresionant de persoane apte de muncă caută cu disperare un loc de muncă și, până îl găsesc, cunosc multe privațiuni materiale, financiare sau sociale. Pentru aceștia, prioritățile, din unghiul orientării sunt:
să li se ofere informații pentru a face alegeri adecvate cu privire la carieră;
să li se asigure accesul liber la educație și formare;
să fie eliminate obstacolele care le limitează sau împiedică accesul pe piața forței de muncă;
să fie tratați cu respect și înțelegere pentru unicitatea lor ca ființe umane și să se adopte față de ei comportamente demne;
să li se asigure egalitatea de șanse în viață și pe piața muncii;
să fie sprijiniți să-și cultive flexibilitatea personală (facându-se capabili să-și schimbe ocupația, să reintre mai cu ușurință pe piața muncii, să se adapteze rapid la diferite contexte sociale și de muncă).
Orientarea nu presupune înlăturarea obstacolelor din calea unei personalități în evoluție ci avertizarea individului că acestea există, că majoriatea pot fi evitate și învățarea lui cum să o facă. În această accepțiune, autoorientarea – ca proces de informare, evaluare, educare și formare profesionlă, cunoaștere progresivă a lumii muncii și realităților sociale, sensibilizarea individuală pentru valori și atitudini morale – trebuie avută în vedere și stimultă.
În consecință, orientarea vizează informarea și consilierea persoanelor cu privire la alegerea rutei profesionale, considerată de către individ, în mod motivat, ca optimă pentru sine și care poate să-i aducă acestuia satisfacție, un nivel de trai decent, afirmare personală și socială, performanță profesională, și participarea la viața publică. Orientarea profesională este un proces subtil de învățare care-l face apt pe individ pentru schimbare, tranziție, adaptare, flexibilitate și nu doar un receptor pasiv de informații.
Totodată, consilierea carierei este un proces educativ care prin monitorizarea unei pluralități de date, tinde către conturarea unui proiect personal coerent cu privire la carieră și în legatură cu realitatea socio-culturală și economică.
CAPITOLUL 3
PARTEA PRACTICĂ
3.1.OBIECTIVE
Obiectivul general al acestui studiu este cel de a identifica și analiza modificările produse de șomaj la nivelul structurii psihologice a individului. Dificultățile obiective ale șomajului au afectat în mod semnificativ în ultimul timp calitatea vieții în general și starea de sănătate a populației în particular.Consecințele psiho-sociale ale șomajului sunt profunde, imediate și vizibile la nivelul indivizilor, aceste consecințe nu sunt numai economice.Șomajul modifică starea de bine a individului, antrenează disfuncționalități în planul relațiilor intra și parafamiliale, interpersonale.
Ideea centrală a lucrării de față constă în aceea că practicarea unei profesii are un rol extrem de important în menținerea echilibrului psiho-socio-adaptativ al persoanei. Actualmente în societatea românească aflată în criză economică și financiară, individul este supus intervenției unor factori socio-economici specifici cum ar fi șomajul.
Am considerat că aceste manifestări pot fi puse în evidență prin compararea persoanelor aflate în șomaj cu cele angajate.De asemenea, am încercat să surprindem în ce mod / măsură fenomenele menționate perturbă adaptarea individului la viața profesională, la viața socială, reduce calitatea vieții și modifică stima de sine.
3.2.IPOTEZE
Ipoteza generală I
Variabilele dependente stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea spre realizare, orientarea socială sunt influențate de variabilele independente : ocupația (statutul profesional), vârsta, nivelul de studii, nivelul de venituri, starea civilă.
Ipoteza generală II
Există un efect de interacțiune între variabilele independente genul subiecților, ocupația (statutul profesional) și variabilele dependente: stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea spre realizare și orientarea socială.
Ipoteza generală III
Există corelații multiple între variabilele dependente, respectiv stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea spre realizare și orientarea socială la populația de șomeri.
Ipoteze specifice
Ipoteza I.1. Există diferențe semnificative a variabilei stima de sine în ceea ce privește ocupația (statutul profesional).
Ipoteza I.2. Există diferențe semnificative a variabilei satisfacția cu viața în ceea ce privește ocupația (statutul profesional).
Ipoteza I.3. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea spre realizare în ceea ce privește ocupația (statutul profesional).
Ipoteza I.4. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea socială în ceea ce privește ocupația (statutul profesional).
Ipoteza I.5. Variabila dependentă stima de sine este influențată de variabila independentă vârsta subiecților.
Ipoteza I.6. Variabila dependentă satisfacția cu viața este influențată de variabila independentă vârsta subiecților.
Ipoteza I.7. Variabila dependentă orientarea spre realizare este influențată de variabila independentă vârsta subiecților.
Ipoteza I.8. Variabila dependentă orientarea socială este influențată de variabila independentă vârsta subiectilor.
Ipoteza I.9. Există diferențe semnificative a variabilei stima de sine în ceea ce privește nivelul de studii.
Ipoteza I.10. Există diferențe semnificative a variabilei satisfacția cu viața în ceea ce privește nivelul de studii.
Ipoteza I.11. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea spre realizare în ceea ce privește nivelul de studii.
Ipoteza I.12. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea socială în ceea ce privește nivelul de studii.
Ipoteza I.13. Există diferențe semnificative a variabilei stima de sine în ceea ce privește nivelul de venituri.
Ipoteza I.14 Există diferențe semnificative a variabilei satisfacția cu viața în ceea ce privește nivelul de venituri.
Ipoteza I.15. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea spre realizare în ceea ce privește nivelul de venituri.
Ipoteza I.16. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea socială în ceea ce privește nivelul de venituri.
Ipoteza I.17. Variabila dependenta stima de sine este influențată de variabila independentă starea civila.
Ipoteza I.18. Variabila dependentă satisfacția cu viața este influențată de variabila independentă starea civilă.
Ipoteza I.19. Variabila dependentă orientarea spre realizare este influențată de variabila independentă starea civilă.
Ipoteza I.20. Variabila dependentă orientarea socială este influențată de variabila independentă starea civilă.
Ipoteza II.1. Genul subiecților și ocupația (statutul profesional) influențează variabila stima de sine.
Ipoteza II.2. Genul subiecților și ocupația (statutul profesional) influențează variabila satisfacția cu viața.
Ipoteza II.3. Genul subiecților și ocupația (statutul profesional) influențează variabila orientare spre realizare.
Ipoteza II.4. Genul subiecților și ocupația (statutul profesional) influențează variabila orientare socială.
Ipoteza III.1. Există o legătură semnificativă între variabilele stima de sine și satisfacția cu viața la șomeri.
Ipoteza III.2. Există o legătură semnificativă între variabilele stima de sine și orientarea spre realizare la șomeri.
Ipoteza III.3. Există o legătură semnificativă între variabilele stima de sine și orientarea socială la șomeri.
Ipoteza III.4. Există o legătură semnificativă între variabilele satisfacția cu viața și orientarea spre realizare la șomeri.
Ipoteza III.5. Există o legătură semnificativă între variabilele orientarea spre realizare și orientarea socială la șomeri.
3.3.DESIGNUL CERCETĂRII
Variabile independente
1.Vârsta subiecților :
Modalitățile variabilei: 1-intre 22 si 34 ani și 2- între 35 și 49 ani
2. Genul subiecților:
Modalitățile variabilei: 1-masculin, 2-feminin
3.Studii:
Modalitățile variabilei:1-generale, 2-medii, 3-superioare
4.Ocupația:
Modalitățile variabilei: 1-șomer, 2-nonșomer
5.Venitul:
Modalitățile variabilei: 1-între 150 ron și 850 ron, 2- între 851 ron și 2200 ron
6. Starea civilă:
Modalitățile variabilei:1- căsătorit, 2-necăsătorit
Variabile dependente
1.Stima de sine
2.Satisfacția cu viața
3.Orientarea spre realizare
4.Orientarea sociala
3.4.INSTRUMENTE FOLOSITE ÎN CERCETARE
În această cercetare am utilizat patru instrumente și anume:
3.4.1.Scala Rosenberg (M. Rosenberg 1965 )
Este o scală de 10 itemi, care măsoară sentimentul general al valorii personale, deci o stimă de sine globală. Este una din cele mai cunoscute și bine validate scale întâlnită în literatura de specialitate din S.U.A. în cercetările asupra stimei de sine.
Cei 10 itemi sunt 10 afirmații pe care subiecții le cotează în funcție de părerea lor despre ei înșiși pe o scală de patru trepte, de la 1=dezacord puternic, până la 4 = acord puternic. Consemnul se află pe foaia de răspuns. Se aplică individual sau colectiv. Timp de aplicare două minute.Timp de corecție 1 minut.
Cota totală se obține prin sumarea cotelor individuale după inversarea scorurilor la itemii : 3 -4 -5 -7 -9 , astfel : 4=1; 2=3.
În acest studiu am găsit următoarele valori : media =29,69 ; minim =16 ; maxim = 41; abaterea standard =5,3 , scoruri medii = între 28 si 30 .
Scorurile scăzute arată un sentiment global negativ al valorii personale, iar scorurile înalte indică persoanele încrezătoare în propriile calități si cu un grad înalt de satisfacție față de reușitele personale în general.
3.4.2.Scala Satisfacție cu viața(Lebenszufriedenheit,Life satisfaction)
Scala FPI-R LEB este o scală de satisfacție cu viața. În consecință, surprinde sentimentele de satisfacție și mulțumire cu viața, sentimente care induc în comportamentul manifest al persoanei evaluate o bună acceptare de sine, o viziune optimistă despre propriul viitor, un comportament stenic, plin de energie, voie bună și vivacitate.
Itemii scalei FPI-R LEB
Scala FPI-R LEB conține 12 itemi, dintre care 4 sunt scorați invers. Itemii acestei scale se referă la urmatoarele comportamente:
-acceptarea de sine, împacarea cu propria poziție, cu condițiile de trai (4 itemi)
-mulțumirea cu locul de munca(1 item)
-mulțumirea cu viața personală (1 item)
-bună dispoziție (3 itemi)
-gânduri excesiv de dese față de evenimente din trecut (1 item)
-optimism față de viitor (2 itemi)
Semnificațiile scalei FPI-R LEB:
Persoanele cu scoruri mari la această scală accentuează propria satisfacție cu viața și propriul optimism.Sunt mulțumite de partenerul de viață și sunt de asemenea satisfăcute la modul general de slujba lor, de carieră și de profesia aleasă.Sunt persoane optimiste, care privesc viitorul cu deschidere și care par a fi multumite de sine, fiind caracterizate de un nivel mare al percepției propriei valori. Această atitudine de viată pozitivă se manifestă într-o încredere în sine sănătoasă, în stabilitate emoțională și voie bună.
Persoanele cu scoruri mici la această scală sunt deseori nemulțumite cu trecutele sau actualele condiții de viață, cu serviciul, cu cariera sau profesia,cu relațiile avute cu alți oameni, în special cu partenerii de cuplu. Sunt de asemenea nemulțumiți și de părere că nu au avut, sau mai degrabă că nu li s-a dat ocazia să arate ceea ce pot. De aceea au obișnuința să se gândească foarte mult la evenimente trecute, să evalueze ce ar fi putut să facă altfel și cum s-ar fi schimbat situația dacă ar fi facut-o, în general manifestă o atitudine de viață negativă , apăsătoare, sumbră și nefericită, în unele cazuri extreme decăzând în depresivitate.
3.4.3. Scala Orientare socială FPI-R SOZ (Soziale Orientierung, Social orientation)
Scala FPI-R SOZ a fost generată pentru a evalua solidaritatea socială, în speță comportamentul social al persoanei evaluate, în sensul în care aceasta este altruistă, prietenoasă, caldă, săritoare și doritoare de ajutor fată de cei din jur.
Itemii scalei FPI-R SOZ
Scala FPI-R SOZ conține 12 itemi dintre care 4 sunt scorați invers. Itemii scalei FPI-R SOZ se referă la următoarele comportamente:
-disponibilitatea de a îngriji persoane bolnave(1 item)
-sentimentul de a fi responsabil și de persoane mai puțin apropiate (4 itemi)
-căldură umană și afecțiune în relațiile interpersonale directe ( 2 itemi)
-sentimente de culpă și vinovăție față de propria bunăstare (2 itemi)
-comportamente caritabile, prin participare directă sau prin donații (3 itemi)
Felul în care se agregă itemii scalei FPI-R SOZ confirmă faptul că persoanele cu scoruri mari sunt persoane caritabile, altruiste, calde în relații interpersonale, dispuse să îi ajute pe cei din jur, persoane care au sentimentul de a fi direct responsabile de traiul și de condițiile celor apropiați și cunoscuți, dar și al celor mai puțin apropiați, al oamenilor în general. Din acest motiv au uneori sentimente de vinovăție și de culpă atunci când traiul lor este bun și donează bani sau participă ca voluntari în acțiuni caritabile, ca urmare a acestor sentimente.
Semnificațiile scalei FPI-R SOZ
Persoanele cu scoruri mari la această scală resimt o puternică solidaritate cu ceilalți oameni. Sunt altruiști, miloși și săritori, veșnic dispuși să îi ajute pe cei din jur, înteleg grijile și problemele celorlalți și sunt motivați de a-i ajuta și de a-i încuraja pe aceștia.Au de asemenea uneori sentimente de culpabilitate față de propria bunăstare și standard de consum și sunt de aceea deseori implicați în acțiuni caritabile și de ajutorare, în special prin intermediul organizațiilor sociale caritabile, dar și individual. Din această cauză, se consideră direct responsabili de ajutorarea celor care au nevoie de ajutor.
Persoanele cu scoruri mici pe această scală accentuează responsabilitatea individuală cu privire la condițiile de viață și au o atitudine egoistă și nesolidară față de ceilalți oameni. Consideră că oamenii trebuie să se ajute singuri, iar atunci când acest lucru nu este posibil, își declină orice motivație pentru a-i ajuta chiar ei. Așadar, consideră că susținerea celor care au nevoie de ajutor este o responsabilitate care revine statului și nu este în nici un fel responsabilitatea lor. În consecință, nu s-ar angaja în acțiuni caritabile.
3.4.4. Scala Orientare spre realizare FPI-R LEI (Leistungsorientierung, Achievement Orientation)
Obiectivele scalei FPI-R LEI
Scala FPI-R LEI a fost generată pentru a evalua motivația pentru realizare personală pe care o manifesta subiectul evaluat. Motivația spre realizare este un concept important în psihodiagnoză, care evaluează ambiția, dorința de afirmare, comportamentul concurențial, activismul și hotărârea unei persoane.
Itemii scalei FPI-R LEI
Scala FPI-R LEI conține 12 itemi, dintre care toți sunt scorați normal, scala neconținând și itemi cu scorare inversă. Itemii scalei FPI-R LEI se referă la urmatoarele comportamente:
-o componentă energică principală a comportamentului, caracterizată de rapiditate și hotărâre în acțiuni (3 itemi)
-o dimensiune concurențială și competitivă în comportament (2 itemi)
-ambiție bine conturată (3 itemi)
-acordarea unei importanțe mai mari sarcinilor de serviciu decât timpului liber (1 item)
-conștiinciozitate în toate sarcinile, în special în cele de serviciu (1 item)
-preferința pentru sarcini dificile, provocatoare (2 itemi).
Felul în care se conturează itemii scalei FPI-R LEI, conform celor prezentate mai sus, arată faptul că persoanele cu scoruri mai mari sunt competitive și concurențiale, înclinate spre a munci mult și conștiincios. Se dedică muncii pe care o fac atât de mult încât nu sunt dispuse să facă rabat de la calitate și astfel încât îi acordă o importanță mai mare decât propriilor planuri sau timpului liber. Au o preferință pentru sarcini dificile, care îi provoacă, sunt ambițioase și tind să fie rapide și hotărâte în decizii, comportamente și acțiuni.
Semnificațiile scalei FPI-R LEI
Persoanele cu scoruri mari pe această scală sunt orientate spre propria realizare și motivate să reușească în acțiunile pe care le întreprind. Sunt oameni ambițioși, orientați spre fapte, care atacă problemele cu care se confruntă în mod energic, frontal, eficient și care sunt foarte angajați și interesați de a avea succes în lucrurile pe care le fac. A intra în competiție cu ceilalți este o a doua natură, care le face plăcere să aibă poziționări competitive, indiferent dacă este vorba de competiție serioasă ori despre relaționarea arondată timpului liber. Din acest motiv, adeseori cea mai importantă preocupare din timpul liber este tot cea profesională.
Persoanele cu scoruri scăzute la această scală au foarte putină ambiție și au doar arareori comportamente competitive. Ei sunt ori principal opuși unei orientări competitive în viață ori sunt persoane pentru care reușita profesională și realizarea în viață nu sunt obiective importante.
Pentru toate cele patru chestionare am realizat consistența internă și pentru aceasta am utilizat ca indicator statistic coeficientul Alpha Cronbach. Dupa cum se observă, coeficientul Alpha Cronbach este în toate cele patru situații între 0,60 si 0,80 ceea ce arată că instrumentele posedă o bună consistență internă.
Pentru Scala Rosenberg
Pentru Scala Satisfacție cu viața
Pentru Scala Orientare spre realizare
Pentru Scala Orientare socială
3.5. ALCĂTUIREA LOTULUI DE SUBIECȚI
Metodele și instrumentele de cercetare au fost aplicate pe două loturi de subiecți, fiecare lot a fost alcătuit din 60 de subiecti, în total 120 de subiecti cu vârsta cuprinsă între 22 și 49 de ani, criteriile esențiale de alcătuire a loturilor fiind două : unul pentru populația de șomeri- pierderea / lipsa locului de muncă și altul pentru populația încadrată profesional- existența unui loc de muncă. În ceea ce privește mediul de proveniență, populația supusă investigației a provenit din mediul urban.
3.6. ANALIZA DATELOR SI INTERPRETAREA REZULTATELOR
3.6.1. Analiza descriptivă
Înainte de a analiza rezultatele obținute într-o manieră mai complexă este necesară efectuarea unei analize descriptive a acestora, atât pentru a identifica greșeli de introducere a datelor, cât și pentru a observa dacă există anomalii în rezultate. De asemenea, analiza descriptivă ne poate oferi sugestii legate de prelucrarea ulterioară a datelor și informații despre variabilele noastre.
Tabelele de mai jos ne oferă informații cu privire la diverse variabile ce ne descriu lotul de subiecți.
VÂRSTA
În ceea ce privește vârsta subiecților cuprinși în studiu, aceasta variază între 22 și 49 de ani, cu o medie de 32 de ani.
GENUL
În ceea ce privește genul subiecților avem 49 de bărbați, un procent de 40,8% și 71 de femei, un procent de 59,17%.
STUDII
La variabila studii avem 84 de subiecți cu studii medii, un procent de 70% si 36 de subiecți cu studii superioare, un procent de 30%.
OCUPATIA
La variabila ocupație din totalul de 120 de subiecți, 60 de subiecți sunt șomeri- persoane care și-au pierdut locul de muncă, un procent de 50% și 60 de subiecți sunt persoane angajate în câmpul muncii, un procent de 50%.
VENIT
În ceea ce privește nivelul veniturilor subiecților cuprinși în studiu acestea variază între 150 ron și 2200 ron cu o medie de 838 ron.
STARE CIVILA
La variabila stare civilă din totalul de 120 de subiecți , 66 de subiecți sunt căsătoriți, un procent de 55% , iar 54 de subiecți sunt necăsătoriți, un procent de 45%.
3.6.2. Analiza inferențială
Ipoteza generală I
Variabilele dependente stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea spre realizare, orientarea socială sunt influențate de variabilele independente : ocupația ( statutul profesional), vârsta, nivelul de studii, nivelul de venituri, starea civilă.
Pentru a verifica această ipoteză vom folosi testul T pentru eșantioane independente. Acest test se folosește când dorim să analizăm influența unei variabile independente, care presupune eșantioane independente de subiecți asupra unei variabile dependente.
TESTE T
Ipoteza I.1. Există diferențe semnificative a variabilei stima de sine în ceea ce privește ocupația (statutul profesional).
Ipoteza se confirma
La variabila stima de sine avem 60 de subiecți șomeri și 60 de subiecți nonșomeri, media grupului de subiecți nonșomeri este mai mare Mgr1=26,17, Mgr2=33.22, abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1=4,5, Sgr2=3,2.
Testul Levene are valoarea F=2,7, p=0,10 ( am greși în 10% din cazuri dacă am respinge ipoteza de nul care afirmă că varianțele sunt egale). Varianțele celor două grupuri șomeri și nonșomeri la variabila stima de sine sunt egale t(118) = -9,74, p = 0,001.Valoarea lui t este semnificativă ( am greși în doar 1% din cazuri dacă am respinge ipoteza de nul și am accepta ipoteza de cercetare).Apar diferențe semnificative la variabila stima de sine între persoanele șomere și persoanele angajate în câmpul muncii, așadar persoanele angajate în câmpul muncii au o stima de sine ridicată comparativ cu persoanele somere.
Ipoteza I.2. Există diferențe semnificative a variabilei satisfacția cu viața în ceea ce privește ocupația (statutul profesional).
Ipoteza se confirmă
La variabila satisfacția cu viața avem 60 de subiecți șomeri și 60 de subiecți nonșomeri. Mediile celor două grupuri sunt : Mgr1=5,20, Mgr2=7,57,abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1=2,5, Sgr2=2,7.
Testul Levene are valoarea F = 0,01, p = 0,90 ( am greși în 90% din cazuri dacă am respinge ipoteza de nul care afirmă că varianțele sunt egale). Varianțele celor două grupuri șomeri respectiv nonșomeri nu sunt egale t(118) = – 4,91, p=0,001. Valoarea lui t este semnificativă ( am greși în doar 1% din cazuri dacă am respinge ipoteza de nul și am accepta ipoteza de cercetare ).Apar diferențe semnificative la variabila satisfacția cu viața între persoanele șomere și persoanele angajate în câmpul muncii.
Ipoteza I.3. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea spre realizare în ceea ce privește ocupația (statutul profesional).
Ipoteza se confirmă
La variabila orientare spre realizare avem 60 de subiecți șomeri și 60 nonșomeri. Mediile celor două grupuri sunt: Mgr1 = 6,28, Mgr2 = 7,42, eroarea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1 = 2,6, Sgr2 = 2,1.
Testul Levene are valoarea F = 5,8, p = 0,011 (p<0,05) ceea ce indică faptul că putem respinge ipoteza de nul care afirma ca varianțele sunt egale, greșim doar în 1,1% din cazuri dacă respingem ipoteza de nul. Concluzia este că varianțele celor două populații de șomeri respectiv nonșomeri sunt diferite t(118) = – 2,55, p = 0,012 (p<0,05) respingem ipoteza de nul pentru că am greși doar în 1,2% din cazuri și acceptăm ipoteza de cercetare. Apar diferențe semnificative la variabila orientare spre realizare între persoanele șomere și persoanele angajate în câmpul muncii. Persoanele șomere au un nivel semificativ mai mic al orientării spre realizare comparativ cu persoanele angajate în cămpul muncii.
Ipoteza I.4. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea socială în ceea ce privește ocupația (statutul profesional).
Ipoteza se infirmă
La variabila orientare socială avem 60 de subiecți șomeri și 60 de subiecți nonșomeri. Mediile celor două grupuri sunt : Mgr1 = 7,23, Mgr2 = 6,87, abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1=2,8, Sgr2 = 2,9.
Testul Levene are valoarea F = 0,01, p = 0,91 ( p>0,05) este nesemnificativ ( am greși în 91% din cazuri dacă am respinge ipoteza de nul care afirmă că varianțele sunt egale). Varianțele celor două loturi de șomeri respectiv nonsomeri sunt egale t(118) = 0,68, p = 0,49 (p>0,005) , valoarea lui t este nesemnificativa ( am greși în 49% din cazuri dacă am respinge ipoteza de nul și am accepta ipoteza de cercetare). Nu apar diferențe semnificative la variabila orientare socială între persoanele șomere și persoanele angajate în câmpul muncii.
TESTE T
Ipoteza I.5. Variabila dependentă stima de sine este influențată de variabila independentă vârsta subiecților.
Ipoteza se infirmă
La variabila stima de sine avem 78 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 22 si 34 de ani, și 42 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 35 și 49 de ani, media grupului Mgr1=29,94 Mgr2=29,24 eroarea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1=5,6 ,Sgr2=4,6.
Testul Levene are valoarea F=1,83, p=0,17 este nesemnificativ, t(118) =0,68, p>0,05. Stima de sine nu este influentata de varsta subiectilor.
Ipoteza I.6. Variabila dependenta satisfacția cu viața este influențată de variabila independentă vârsta subiecților.
Ipoteza se confirmă
La variabila satisfacția cu viața avem 78 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 22 si 34 de ani și 42 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 35 și 49 de ani, media grupului Mgr1=6,78, Mgr2= 5,64, eroarea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1=2,6 ,Sgr2 = 3,0.
Testul Levene are valoarea F=1,84, p=0,6 este nesemnificativ, t(118)=2,0 , p=0,03(p<0,05) . Valoarea lui t este semnificativă. Satisfacția cu viața este influențată de vârsta subiecților.
Ipoteza I.7. Variabila dependentă orientarea spre realizare este influențată de variabila independentă vârsta subiecților.
Ipoteza se confirmă
La variabila orientare spre realizare avem 78 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 22 și 34 de ani, și 42 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 35 și 49 de ani, media grupului Mgr1= 7,21, Mgr2= 6,19 abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1=2,5 Sgr2= 2,1.Testul Levene are valoarea F=1,70, p=0,19 este semnificativ, t(118) = 2,16, p=0,02.Valoarea lui t este semnificativă. Orientarea spre realizare este influențată de vârsta subiecților.
Ipoteza I.8. Variabila dependentă orientarea socială este influențată de variabila independentă vârsta subiecților.
Ipoteza se confirmă
La variabila orientare socială avem 78 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 22 și 34 de ani, și 42 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 35 si 49 de ani, media grupului Mgr1= 7,53, Mgr2= 6,17 abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1=2,9 Sgr2= 2,6.
Testul Levene are valoarea F=1,83, p=0,17 este semnificativ, t(118) = 2,49, p=0,01. Orientarea socială este influențată de vârsta subiecților.
Ipoteza I.9. Există diferențe semnificative a variabilei stima de sine în ceea ce privește nivelul de studii.
Ipoteza se confirmă
La variabila stima de sine avem 84 de subiecți cu studii medii si 36 de subiecți cu studii superioare, media grupului Mgr1= 28,85, Mgr2= 31,67 abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 5,4 Sgr2= 4,3.
Testul Levene are valoarea F= 2,55, p=0,11 este nesemnificativ, t(118) = -2,74, p<0,05. Nu exista diferente semnificative a variabilei stima de sine între subiecții cu studii medii si cei cu studii superioare.
Ipoteza I.10. Există diferențe semnificative a variabilei satisfacția cu viața în ceea ce privește nivelul de studii.
Ipoteza se confirma
La variabila satisfacția cu viața avem 84 de subiecți cu studii medii și 36 de subiecți cu studii superioare, media grupului Mgr1= 5,82, Mgr2= 7,69 abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 2,9 Sgr2= 2,2.
Testul Levene are valoarea F= 1,94, p=0,16 , t(118) = -3,40, p=0,001.Exista diferențe semnificative a variabilei satisfacția cu viața între subiecții cu studii medii și cei cu studii superioare.
Ipoteza I.11. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea spre realizare în ceea ce privește nivelul de studii.
Ipoteza se infirmă
La variabila orientare spre realizare, avem 84 de subiecți cu studii medii si 36 de subiecți cu studii superioare, media grupului Mgr1= 6,68, Mgr2= 7,25 abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 2,5, Sgr2= 2,4.
Testul Levene are valoarea F= 0,19, p=0,65 (p>0,05) , t(118) = -1,15, p= 0,25 (p>0,05). Nu exista diferențe semnificative a variabilei orientare spre realizare între subiecții cu studii medii si cei cu studii superioare.
Ipoteza I.12. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea socială în ceea ce privește nivelul de studii.
Ipoteza se infirmă
La variabila orientare socială, avem 84 de subiecți cu studii medii si 36 de subiecți cu studii superioare, media grupului Mgr1= 7,17, Mgr2= 6,78 abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 2,9, Sgr2= 2,9.
Testul Levene are valoarea F= 0,001, p=0,99 (p>0,05) , t(118) = 0,66, p= 0,50 (p>0,05). Nu există diferențe semnificative a variabilei orientare socială între subiecții cu studii medii și cei cu studii superioare.
Ipoteza I.13. Există diferențe semnificative a variabilei stima de sine în ceea ce privește nivelul de venituri.
Ipoteza se confirmă
La variabila stima de sine, avem 67 de subiecți cu un nivel de venituri – 1 cuprins intre 150 ron si 850 ron și 53 de subiecți cu un nivel de venituri cuprins între 851 și 2200 ron, media grupului Mgr1= 26,75, Mgr2= 33,42, eroarea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 4,7,Sgr2= 3,18.
Testul Levene are valoarea F= 5,07, p= 0,02 (p<0,05) , t(118) = -9,15, p<0,001. Există diferențe semnificative a variabilei stima de sine între subiecții cu venituri mici și cei cu venituri mari.
Ipoteza I.14 Există diferențe semnificative a variabilei satisfacția cu viața în ceea ce
privește nivelul de venituri.
Ipoteza se confirmă
La variabila satisfacția cu viața, avem 67 de subiecți cu un nivel de venituri – 1 cuprins între 150 ron și 850 ron și 53 de subiecți cu un nivel de venituri cuprins între 851 și 2200 ron, media grupului Mgr1= 5,45, Mgr2= 7,57 , abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 2,6, Sgr2= 2,8.
Testul Levene are valoarea F= 5,09, p= 0,76 (p>0,05) , t(118) = – 4,27, p<0,001. Exista diferențe semnificative a variabilei satisfacția cu viața între subiecții cu venituri mici și cei cu venituri mari.
Ipoteza I.15. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea spre realizare în ceea ce privește nivelul de venituri.
Ipoteza se confirmă
La variabila orientare spre realizare, avem 67 de subiecți cu un nivel de venituri – 1 cuprins între 150 ron și 850 ron și 53 de subiecți cu un nivel de venituri cuprins între 851 și 2200 ron, media grupului Mgr1= 6,42, Mgr2= 7,40 , abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 2,5, Sgr2= 2,2.
Testul Levene are valoarea F= 2,01, p= 0,15 (p>0,05) , t(118) = – 2,17, p=0,03 (p<0,05) . Există diferențe semnificative a variabilei orientare spre realizare între subiecții cu venituri mici și cei cu venituri mari.
Ipoteza I.16. Există diferențe semnificative a variabilei orientarea socială în ceea ce privește nivelul de venituri.
Ipoteza se infirmă
La variabila orientare socială, avem 67 de subiecți cu un nivel de venituri – 1 cuprins intre 150 ron si 850 ron și 53 de subiecți cu un nivel de venituri cuprins ntre 851 și 2200 ron, media grupului Mgr1= 7,21, Mgr2= 6,85 , abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 4,7 Sgr2= 3,1.
Testul Levene are valoarea F= 0,21, p= 0,64 (p>0,05) , t(118) = 0,67 , p=0,50 (p>0,05) .Nu există diferențe semnificative a variabilei orientare socială între subiecții cu venituri mici și cei cu venituri mari.
Ipoteza I.17. Variabila dependentă stima de sine este influențată de variabila independentă starea civila.
Ipoteza se infirmă
La variabila stima de sine, avem 66 subiecți căsătoriți și 54 de subiecți necăsătoriți, media grupului Mgr1= 29,42 Mgr2= 30,02 , abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 5,1 Sgr2= 5,5.
Testul Levene are valoarea F= 0,005, p= 0,94 (p>0,05) , t(118) = -0,60 , p=0,54 (p>0,05) .Nu există diferențe semnificative a variabilei stima de sine între subiecții căsătoriți și subiecții necăsătoriți.
Ipoteza I.18. Variabila dependentă satisfacția cu viața este influențată de variabila independentă starea civilă.
Ipoteza se confirmă
La variabila satisfacția cu viața, avem 66 subiecți căsătoriți și 54 de subiecți necăsătoriți, media grupului Mgr1= 5,79 Mgr2= 7,11 , abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 2,8 Sgr2= 2,7.
Testul Levene are valoarea F= 0,39, p= 0,53 (p>0,05) , t(118) = -2,56 , p=0,01 (p<0,05) .Exista diferențe semnificative a variabilei satisfacția cu viața între subiecții căsătoriți și subiecții necăsătoriți.
Ipoteza I.19. Variabila dependentă orientarea spre realizare este influențată de variabila independentă starea civilă.
Ipoteza se confirmă
La variabila orientare spre realizare, avem 66 subiecți căsătoriți și 54 de subiecți necăsătoriți, media grupului Mgr1= 6,41 Mgr2= 7,39 , abaterea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 2,5 Sgr2= 2,3.
Testul Levene are valoarea F= 0,29, p= 0,58 (p>0,05) , t(118) = -2,17 , p=0,03 (p<0,05). Există diferențe semnificative a variabilei orientarea spre realizare între subiecții căsătoriți și subiecții necăsătoriți.
Ipoteza I.20. Variabila dependentă orientarea socială este influențată de variabila independentă starea civilă.
Ipoteza se confirmă
La variabila orientare socială , avem 66 subiecți căsătoriți și 54 de subiecți necăsătoriți, media grupului Mgr1= 6,30 Mgr2= 7,96 , eroarea standard pentru fiecare grup în parte Sgr1= 2,8 Sgr2= 2,7.
Testul Levene are valoarea F= 0,03, p= 0,85 (p>0,05) , t(118) = -3,23 , p=0,002 (p<0,05) .Există diferențe semnificative a variabilei orientarea socială între subiecții căsătoriți și subiecții necăsătoriți.
Ipoteza generală II
Există un efect de interacțiune între variabilele independente genul subiecților, ocupația (statutul profesional) și variabilele dependente: stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea spre realizare și orientarea socială.
Pentru a verifica această ipoteză vom folosi Anova univariate. Acest tip de analiză prezintă două tipuri de note F corespunzătoare celor două tipuri de efecte pe care le măsoară. Efectele principale măsoară influența unei variabile independente asupra variabilei dependente, indiferent de acțiunea celorlalte variabile independente. Efectele de interacțiune măsoară influența combinată a două sau mai multor variabile independente asupra variabilei dependente.
Ipoteza II.1. Genul subiecților și ocupația (statutul profesional) influențează variabila stima de sine.
Variabila dependentă STIMA DE SINE
Ipoteza se confirmă partial.
La variabila genul subiecților F(1,119) = 0,27, p = 0,60 (p>0,05), este nesemnificativ, nu apare un efect principal al variabilei independente genul subiectilor asupra variabilei dependente stima de sine, stima de sine nu depinde de genul subiecților.
La variabila ocupatia F(1,119) = 87,98, p<0,001, este semnificativ, apare un efect principal al variabilei independente ocupația asupra variabilei dependente stima de sine. Pentru a vedea modul în care variabila ocupația influentează nivelul stimei de sine verificăm testul de contrast (LEVEL 2 vs LEVEL 1), anexa pg. Pragul de semnificație indică apariția unei diferențe semnificative p< 0,001. Sensul diferenței (6,96) indică faptul că persoanele cu statut profesional de angajat au o stimă de sine mai crescută comparativ cu persoanele cu statut profesional de somer.
În concluzie stima de sine depinde de statutul profesional al subiecților, persoanele aflate în câmpul muncii au o stima de sine mai crescută în comparație cu persoanele care și-au pierdut locul de muncă.
La analiza efectului de interacțiune al celor două variabile independente genul subiecților și ocupația F( 1,119) = 0,78, p = 0,37 (p>0,05), este nesemnificativ, nu apare un efect de interacțiune al variabilelor genul subiectilor și ocupația asupra variabilei dependente stima de sine, deci stima de sine nu este influențată de efectul combinat al genului subiecților și al statutului profesional (ocupatiei).
Ipoteza II.2. Genul subiecților și ocupația (statutul profesional) influențează variabila satisfacția cu viața.
Variabila dependentă SATISFACȚIA CU VIAȚA
Ipoteza se confirmă partial
La variabila genul subiecților F(1,119) = 4,78, p = 0,03(p<0,05), este semnificativ, apare un efect principal al variabilei independente genul subiecților asupra variabilei dependente satisfacția cu viața, satisfacția cu viața depinde de genul subiecților.
La variabila independentă ocupația F(1,119) = 27,25 , p<0,001, este semnificativ, apare un efect principal al variabilei independente ocupația asupra variabilei dependente satisfacția cu viața, pentru a vedea modul în care variabila ocupația influențează nivelul satisfacției cu viața verificăm testul de contrast (LEVEL 2 vs LEVEL 1), anexa pg. Pragul de semnificație indică apariția unei diferențe semnificative p< 0,001. Sensul diferenței (2,53) indică faptul că persoanele cu statut profesional de angajat sunt mai satisfacute de viață comparativ cu persoanele cu statut profesional de șomer.
În concluzie satisfacția cu viața depinde de statutul profesional al subiecților, persoanele aflate în câmpul muncii au o satisfacție a vieții mai bună în comparație cu persoanele care și-au pierdut locul de muncă.
La analiza efectului de interacțiune al celor două variabile independente genul subiecților și ocupația F( 1,119) = 0,72, p = 0,39 (p>0,05), este nesemnificativ, nu apare un efect de interacțiune al variabilelor genul subiecților și ocupația asupra variabilei dependente satisfacția cu viața, deci satisfacția cu viața nu este influențată de efectul combinat al genului subiecților și al statutului profesional (ocupației).
Ipoteza II.3. Genul subiecților și ocupația (statutul profesional) influențează variabila orientare spre realizare.
Variabila dependentă ORIENTARE SPRE REALIZARE
Ipoteza se confirma partial
La variabila genul subiecților F(1,119) = 5,93, p = 0,016, (p<0,05), este semnificativ, apare un efect principal al variabilei independente genul subiecților asupra variabilei dependente orientare spre realizare, orientarea spre realizare depinde de genul subiecților. Pentru a vedea modul în care variabila independentă genul subiecților influențează nivelul orientării spre realizare verificăm testul de contrast (LEVEL 2 vs LEVEL 1), anexa pg. Pragul de semnificatie indica aparitia unei diferente semnificative p = 0,016 (p< 0,050). Sensul diferenței (-1,08) indică faptul că persoanele de gen feminin (LEVEL 2) sunt mai puțin orientate spre realizare comparativ cu persoanele de gen masculin.
La variabila independentă ocupația F(1,119) = 7,79 , p = 0,006, (p<0,05) este semnificativ, apare un efect principal al variabilei independente ocupația asupra variabilei dependente orientare spre realizare.
La analiza efectului de interacțiune al celor două variabile independente genul subiecților și ocupația F( 1,119) = 0,007, p = 0,78 (p>0,05), este nesemnificativ, nu apare un efect de interacțiune al variabilelor genul subiecților și ocupația asupra variabilei dependente orientare spre realizare, deci orientarea spre realizare nu este influențată de efectul combinat al genului subiecților și al statutului profesional (ocupației).
Ipoteza II.4. Genul subiecților și ocupația (statutul profesional) influențează variabila orientare socială.
Variabila dependentă ORIENTARE SOCIALĂ
Ipoteza se confirma partial, la variabila genul subiecților F(1,119) = 6,01, p = 0,016, (p<0,05), este semnificativ, apare un efect principal al variabilei independente genul subiecților asupra variabilei dependente orientare socială, orientarea socială depinde de genul subiecților. Pentru a vedea modul în care variabila independentă genul subiecților influențează nivelul orientării sociale verificăm testul de contrast (LEVEL 2 vs LEVEL 1), anexa pg. Pragul de semnificație indică apariția unei diferențe semnificative p = 0,016 (p< 0,05.) Sensul diferenței (-1,30) indica faptul că persoanele de gen feminin (LEVEL 2) sunt mai puțin orientate social comparativ cu persoanele de gen masculin.
La variabila independentă ocupația F(1,119) = 0,03 , p = 0,84, (p>0,05) este nesemnificativ, nu apare un efect principal al variabilei independente ocupația asupra variabilei dependente orientare socială.
La analiza efectului de interacțiune al celor două variabile independente genul subiecților și ocupația F( 1,119) = 2,56, p = 0,11 (p>0,05), este nesemnificativ,
nu apare un efect de interacțiune al variabilelor genul subiecților și ocupația asupra variabilei dependente orientare socială, deci orientarea socială nu este influențată de efectul combinat al genului subiecților și al statutului profesional (ocupației).
3.6.3. Analiza corelațională
Ipoteza III:
Există corelații multiple între variabilele dependente, respectiv stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea spre realizare și orientarea socială la populația de șomeri.
Analiza relațiilor dintre variabilele dependente la lotul de șomeri consider că este un aspect interesant de investigat, pentru a verifica această ipoteză am folosit coeficientul de corelație Pearson. Așadar în tabel avem corelațiile dintre cele patru variabile dependente: stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea spre realizare și orientarea socială la lotul de someri.
Avem corelații semnificative slabe și medii pozitive între variabilele stima de sine și satisfacția cu viața, stima de sine și orientarea spre realizare, satisfacția cu viața și orientarea spre realizare. Astfel putem spune că între variabilele care corelează, dacă una crește și cealaltă are tendința să crească, sau dacă rezultatele la una sunt scăzute atunci și la cealaltă vor avea tendința să scadă.
OCUPAȚIA = șomer
Ipoteza III.1. Există o legatură semnificativă între variabilele stima de sine și satisfacția cu viața la șomeri.
Această ipoteză se confirmă, prin urmare putem spune că satisfacția cu viața a șomerului (r=0,41, p<0,001) îi va crește acestuia stima de sine, proporția de varianță este (r²=0,16), deci numai în 16% din cazuri variația observată se întâlnește în realitate.
Ipoteza III.2.Există o legătură semnificativă între variabilele stima de sine și orientarea spre realizare la șomeri.
Ipoteza se confirmă, orientarea spre realizare a șomerului ( r=0,26, p<0,05) îi va crește stima de sine, proporția de varianță este (r²=0,67), așadar numai 67% din variația observată se întâlnește în realitate.
Ipoteza III.3. Există o legătură semnificativă între variabilele stima de sine și orientarea socială la șomeri.
Această ipoteză se infirmă, nu există o legătură (p>0,05) între stima de sine și orientarea socială la șomeri.
Ipoteza III.4. Există o legătură semnificativă între variabilele satisfacția cu viața și orientarea spre realizare la șomeri.
Ipoteza se confirmă, cu cât șomerul este mai orientat către realizare (r=0,48, p<0,001) cu atât este mai satisfăcut de viață, proporția de varianță este (r²=0,23), numai 23% din variația observată se întâlnește în realitate.
Ipoteza III.5. Există o legătură semnificativă între variabilele orientarea spre realizare și orientarea socială la șomeri.
Această ipoteză se infirmă, nu există o legătură (p>0,05) între orientarea spre realizare și orientarea socială la șomeri.
3.7. CONCLUZIILE STUDIULUI
Prima ipoteză a studiului se confirmă partial, există o serie de ipoteze specifice care au fost infirmate.
Stima de sine nu este influențată de , vârstă , stare civilă, gen, indiferent că sunt barbați sau femei, căsătoriți sau necăsătoriți sau cu vârsta cuprisă între 22 și 33 de ani sau între 33 și 49 de ani acest studiu ne infirmă că stima de sine este influențată.
Stima de sine este influențată de statutul profesional, nivelul veniturilor, nivelul de studii.O persoană cu studii superioare și cu un statut profesional de angajat în câmpul muncii are o stimă de sine ridicată, indică persoanele încrezătoare în propriile calități și cu un grad înalt de satisfacție față de reușitele personale în general comparativ cu un șomer sau cu o persoană care are studii medii, de asemeni o persoană cu un venit peste 850 ron în studiul nostru are o stimă de sine ridicată, iar o persoană cu un venit sub acest prag are o stimă de sine scăzută.
Satisfacția cu viața nu este influențată de genul subiecților în sensul că nu sunt diferențe între barbați și femei privind satisfacția cu viața.
Satisfacția cu viața este influențată de ocupație, vârstă, stare civilă, nivel de studii, nivel de venituri. Așadar satisfacția cu viața putem spune că este accentuată de slujbă, carieră sau profesia aleasă, sunt mai satisfăcute de viată persoanele din studiul nostru cu vârsta între 22 și și 33 de ani deoarece în general nu sunt căsătorite, responsabilitățile sunt mai reduse față de atunci când există o familie, au mai mult timp pentru propria persoană, sunt tinere optimiste, multumite de sine și privesc viitorul cu deschidere, de asemenea sunt satisfăcute de viață persoanele care realizează venituri mai mari, au un nivel de studii superioare care îi avantajează atât în găsirea unui loc de muncă mai bun în sensul că pot să-și facă meseria pentru care s-au pregătit dar totodată și mai bine plătit în comparație cu persoanele cu studii medii care sunt nevoite să accepte posturi modeste și salarii mici.
Orientarea spre realizare nu este influențată de nivelul de studii, această ipoteză specifică a fost infirmată de acest studiu, în sensul că sunt orientate către realizare atât persoanele cu studii superioare din studiul nostru cât si cele cu studii medii, ambele categorii de persoane își doresc un loc de muncă bun să promoveze la locul de muncă și să aibă realizări în general.
O influență confirmată de studiul nostru asupra orientării spre realizare există din partea statutului profesional, a vârstei, nivelului de venituri, genului, stării civile. În ceea ce privește statutul profesional, persoanele care sunt angajate în câmpul muncii sunt mai orientate spre propria realizare și motivate să reușească în acțiunile pe care le întreprind.Sunt oameni ambițioși, orientați spre fapte care atacă problemele cu care se confruntă în mod energic, frontal, eficient și care sunt foarte angajați și interesați de a avea succes în lucrurile pe care le fac, în ceea ce privește vârsta în acest studiu sunt mai orientate spre realizare persoanele între 22 și 33 de ani deoarece sunt la început de carieră și încearcă să demonstreze ca sunt capabile, din punct de vedere al genului barbații sunt mai orientați spre realizare comparativ cu femeile, ei se dedică mai mult muncii și îi acordă o importanță mai mare comparativ cu femeile care se dedică și creșterii copiilor și familiei. Nivelul de venituri are influență asupra orientării spre realizare în acest studiu deoarece persoanele care realizează venituri mari sunt motivate să facă și mai mult din punct de vedere profesional, pot să investească în pregatirea lor platinduși studiile și astfel ajung la un alt nivel de studii în comparație cu persoanele care nu realizează venituri sau au venituri foarte mici. Starea civilă are influență asupra orientării spre realizare în acest studiu avantajând persoanele necăsătorite, ele având mai puține obligații familiare și mai mult timp pentru a se dedica profesiei, carierei, studiilor, cursurilor de perfecționare.
Orientarea socială în acest studiu nu este influențată de statutul profesional, nivelul de venituri și nivelul de studii, astfel putem spune că indiferent de ocupație , nivelul de studii și veniturile pe care le realizează comportamentul social al persoanelor este același, pot fi altruiști, săritori, prietenoși față de cei din jur și persoanele care au statut de șomer cu un nivel de venituri scăzut și cu studii medii ca și celelalte persoane avantajate din aceste puncte de vedere, fiecare ajută cum poate, deasemeni pot fi nesolidari, egoiști, lipsiți de responsabilitate socială ambele categorii de persoane. Orientarea socială este influențată de vârstă, gen și stare civilă. În ceea ce privește vârsta persoanele între 22 și 33 de ani sunt mai orientate social datorită timpului disponibil acordat relațiilor amicale, prezenței mai dese în întâlnirile de grup, influenței grupului spre a împărtăși comportamentul social. Genul masculin este mai orientat social în acest studiu, consideră că cei care au nevoie de ajutor este și o responsabilitate a lor. Persoanele necăsătorite putem afirma în urma acestui studiu că sunt mai orientate social, asta se poate explica prin faptul că neavând încă o familie își dedică timpul pe care îl au în plus ajutând pe cei din jur, se implică în acțiuni caritabile în special prin organizațiile sociale caritabile dar și individual.
A doua ipoteză a studiului se confirmă parțial în sensul că genul și ocupația nu interacționează pentru nici una din variabilele dependente respectiv stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea spre realizare și orientarea socială, dar avem efecte principale ale genului sau ocupației, asadar pentru stima de sine există un efect principal al statutului profesional (ocupației) , pentru orientarea spre realizare și orientarea socială sunt efecte principale ale genului și ocupației, la orientare socială efectul principal este dat de gen, toate sunt explicate mai sus .
A treia ipoteză a studiului se confirmă parțial, orientarea socială nu corelează cu nici una din cele trei variabile dependente : stima de sine, satisfacția cu viața, orientarea spre realizare la persoanele cu statut profesional de șomer. Așadar nu există o legătură între dispoziția unei persoane de a arăta interes problemelor și necazurilor celor din jur cu stima de sine, satisfacția cu viața sau orientarea spre realizare.
Stima de sine corelează cu satisfacția cu viața și orientarea spre realizare, asfel o atitudine pozitivă față de viață și orientare coerentă spre realizare îi va crește persoanei stima de sine, sau dacă acestea sunt negtive stima de sine scade.
Satisfacția cu viața corelează cu orientarea spre realizare, persoanele orientate spre realizare atât în mediul profesional cât și în cel extraprofesional sunt mulțumite și satisfăcute cu viața.
Bibliografie
Bălțătescu Sergiu– “ Corelații sociodemografice ale satisfacției cu viața în România postdecembristă. O analiză de tendință”
Bârsanescu Ștefan, „Dicționar de pedagogie contemporană”, Editura enciclopedică română, Bucuresti, 1962;
Boncu Ștefan– “Psihologia influenței sociale”, Editura Polirom, Iași, 2002
Ceaușu V. – “Fundamentele Psihologiei – Mecanisme psihice cognitive”, Editura Credis, Bucuresti, 2005
Ceausu V. „Autocunoaștere și creație”, Editura Militară, București, 1983.
Ceaușu V. „Cunoașterea de sine-condiție a înțelepciunii”, Editura Albatros,
Cosmovici Andrei, Iacob Luminita – “Psihologia socială” – Editura Polirom Iași 1998;
Cristea D.,”Psihologie socială”, Editura ProTransilvania, 1999
Doise, W. , Dechamps, J. C. , Mugny, G.,”Psihologie socială experimentală” , vol. coordonat de A. Neculau Collegium Polirom, Iași, 1999.
Gegas V. – “Self concept” în “The social science encyclopedia”, Routledge, Londra, 1989
Ghiviriga Mihai – “Tendințe contemporane ale orientării școlare și profesionale” , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996
Iluț Petru– “Sinele și cunoașterea lui”, Ed. Polirom, Iași, 2001
Mamali, C.,”Intercunoaștere”, Editura Științifică, București, 1974
Milcu Marius – “Psihologia relațiilor interpersonale”, Editura Polirom, Iași, 2005
Moscovici, Serge, „Psihologia sociala sau mașina de fabricat zei”, Polirom, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, 1999
Neculau Adrian ( coord.) – “Psihologie socială”, Editura Polirom, Iași, 1996
Neculau Adrian (coord.) – “Manual de psihologie socială” – Editura Polirom 2003;
Parkinson M., “Ghidul Carierei”, Editura All Beck, București, 2002;
Pavelcu V. – „Cunoașterea de sine și cunoașterea Personalității”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982.
Pavelcu V., V. – „Invitație la cunoașterea de sine”,Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1970
Șchiopu, U. , Verza, E. ,”Psihologia vârstelor”, 1997.
Teșliuc Cornelia Mihaela, L. Pop, Emil Daniel Teșliuc – “ Sărăcia și sistemul de protecție socială“, Editura Polirom, Iași, 2001
Tucicov Ana Bogdan – “Psihologie generală și psihologie socială” – Editura didactică și pedagogică Bucuresti 1973;
Ursu D., „Managementul resurselor umane”, editura Dacia, 2005
Zamfir C., Zamfir E. (coord.) – “Starea societății românești”. Volumul conferinței anuale a Asociației Române de Sociologie și a Asociației Române de Promovare a Asistenței Sociale, 2004, Editura Universității din Oradea
Zlate M.– “Psihologia mecanismelor cognitive”, Editura Polirom, Iași, 1999
Zlate M.–“Introducere în psihologie”, Editura Polirom, Iași
Zlate Mielu – “Eul si personalitatea” – Editura Trei 1994
www.anofm.ro
www.insse.ro
ANEXE
CHESTIONAR SATISFACȚIA CU VIAȚA
Va rugam sa cititi urmatoarele afirmatii si sa evaluati daca ele sunt adevarate (A) sau false (F) pentru dumneavoastra. Va rugam sa incercuiti raspunsul care se potriveste cel mai bine cu felul dumneavoastra de a fi sau cu modul in care ganditi, simtiti sau actionati de obicei
Nu exista raspunsuri bune sau rele, ci doar opinii, puncte de vedere diferite!
CHESTIONAR ORIENTARE SPRE REALIZARE
Va rugam sa cititi urmatoarele afirmatii si sa evaluati daca ele sunt adevarate (A) sau false (F) pentru dumneavoastra. Va rugam sa incercuiti raspunsul care se potriveste cel mai bine cu felul dumneavoastra de a fi sau cu modul in care ganditi, simtiti sau actionati de obicei
Nu exista raspunsuri bune sau rele, ci doar opinii, puncte de vedere diferite!
CHESTIONAR ORIENTARE SOCIALĂ
Va rugam sa cititi urmatoarele afirmatii si sa evaluati daca ele sunt adevarate (A) sau false (F) pentru dumneavoastra. Va rugam sa incercuiti raspunsul care se potriveste cel mai bine cu felul dumneavoastra de a fi sau cu modul in care ganditi, simtiti sau actionati de obicei
Nu exista raspunsuri bune sau rele, ci doar opinii, puncte de vedere diferite!
Va rugam sa completati urmatoarele date:
NUME/PRENUME………………………………………………………………………….
ANOVA UNIVARIATE
TESTE DE CONTRAST
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Imaginea DE Sine Si Perceptia Sociala LA Someri (ID: 164494)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.