Locul Asistentei Sociale In Gandirea Si Practica Diferitelor Culte Religioase
CUPRINS
Introducere
Partea I – Aspecte teoretice ale lucrării
1. Scurt istoric al asistenței sociale 1
1.1. Dezvoltarea asistenței sociale 1
1.2. Secularizarea profesiei 3
2. Implicațiile spiritualității pentru profesia de asistent social 5
2.1. Aspecte sociale ale vieții religioase 7
3. Elemente de asistență socială în diverse culte religioase 8
3.1. Elemente de asistență socială în cultele neoprotestante 8
3.1.1. Surse ale puterii 9
3.1.2. O rețea de asistență socială 10
3.1.3. Posibile tensiuni 10
3.1.4. Implicații pentru practica asistenței sociale 12
3.2. Elemente de asistență socială în cultul catolic 13
3.2.1. O privire de ansamblu asupra catolicismului 13
3.2.2. Mișcări în cadrul bisericii catolice de astăzi 14
3.2.3. Surse de sprijin în biserică 15
3.2.4. Utilizarea dimensiunilor spirituale în practică 16
3.2.5. Aspecte disfuncționale ale religiei 16
3.3. Elemente de asistență socială în cultul ortodox 18
3.3.1. Principii Biblice ale ajutorării 18
3.3.2. Misiunea creștinilor 20
Partea II – Metodologia cercetării
4. Aspecte metodologice ale cercetării 23
4.1. Scopul studiului 23
4.2. Obiective propuse 23
4.3. Ipoteze 24
4.4. Metodologia de realizare a studiului 24
4.5. Eșantionul 24
4.6. Definirea conceptelor 25
4.7. Operaționalizarea conceptelor 25
4.8. Cotarea și cuantificarea datelor 26
4.9. Prelucrarea statistică 26
4.10. Rezultate și discuții 26
5. Concluzii și propuneri 47
Bibliografie
Anexa nr. 1 – Model chestionar
Anexa nr. 2 – Analiza structurală a eșantionului
Anexa nr. 3 – Tabelele de corelație Pearson Chi-Square
Introducere și argument:
Rolul spiritualității și al religiei în asistență socială
Diversitatea tot mai mare a tradițiilor religioase și creșterea semnificației pe care o are religia la nivel individual reprezintă o nouă și importantă provocare a profesiei. Datorită faptului că viziunea holistică și abordarea culturală sunt aspecte tot mai des adoptate în practica asistenței sociale, abilitatea de a integra aspecte spirituale și religioase va deveni o abilitate profesională stringentă. Pe lângă angajamentul luat față de persoanele aflate în situații problematice, multe modele contemporane de asistență socială accentuează importanța înțelegerii modului în care clienții interpretează lumea din jurul lor și rolul lor în această lume.
În timp ce termenii folosiți variază și reflectă o preocupare la nivele diferite de analiză, fraze ca “paradigma familială”, “schema cognitivă” și “istoric personal”, toate recunosc că ființa umană are capacitatea de a da sensuri lucrurilor. Natura acestor sensuri este creionată de propria experiență trecută și prezentă, precum și cea din cadrul familiei sau grupului social. Tradițiile și credințele religioase ajută la formarea sensurilor experiențelor vieții a multor oameni. Deci, o înțelegere a locului pe care îl ocupă religia într-o anumită cultură este esențial pentru a oferii servicii adecvate.
Din păcate prea mulți asistenți sociali au doar o imagine simplistă despre credințele și tradițiile religioase a clienților lor.
Asistența socială a acceptat ca obligație profesională îmbunătățirea vieții oamenilor și folosirea cunoștințelor și abilităților pentru a-i ajuta pe oameni să-și atingă potențialul. Deoarece existența umană are în mod cert o dimensiune spirituală și religioasă, care este în interrelație cu alte aspecte, este vital pentru asistenți sociali să cunoască și să înțeleagă această dimensiune.
Capitolul I
Scurt istoric al asistenței sociale
1.1. Dezvoltarea asistenței sociale
Comunitățile umane s-au confruntat întotdeauna cu indivizi care, din diferite motive, s-au aflat în imposibilitatea de a-și satisface trebuințele prin mijloace proprii. Astfel, sărăcia, dizabilitățile, existența orfanilor și a copiilor abandonați, a bătrânilor bolnavi și fără sprijin sunt probleme vechi de când lumea. Omenirea a încercat, de-a lungul istoriei, să rezolve aceste probleme sociale, însă apariția unei profesii care tratează științific și sistematic această problemă este un fapt relativ recent.
Timp de aproape două milenii, ocrotirea persoanelor, a grupurilor și comunităților aflate în situații problematice a fost preocuparea exclusivă a Bisericii, statele implicându-se în domeniul social doar cu funcții represive. Din zorii creștinismului și până prin secolul al XIX-lea, asistența socială practicată de instituțiile și ordinele religioase a fost principalul punct de sprijin pentru săraci și pentru celelalte categorii defavorizate. Au existat totuși inițiative asistențiale în unele perioade ale Evului Mediu și în epoca avântului capitalist. Promotorii acestora au fost fie indivizi bogați atașați valorii creștine a carității, fie comunități rurale și urbane, utopiștii și industriașii convinși de eficiența economică pe termen lung a îmbunătățirii condițiilor de viață ale salariaților lor. Trebuie precizat, de asemenea, că însăși puterea politică din anumite țări a manifestat un oarecare interes pentru problemele sociale, însă din alte motive decât cele ale Bisericii.
Până la Reforma protestantă din secolul al XVI-lea, acțiunile asistențiale ale Bisericii s-au întemeiat pe o concepție pozitivă în legătură cu sărăcia. Ținând de o ordine socială pe care Dumnezeu a creat-o, existența bogăției și a sărăciei reprezenta un fapt normal în lumea feudală și chiar un fapt pozitiv în multe privințe: pe de-o parte a te naște și a trăi în sărăcie reprezenta o șansă pentru dobândirea vieții veșnice după moarte (în Biblie se spune că săracii vor dobândi împărăția cerurilor mai lesne decât bogații), pe de altă parte, sărăcia dădea ocazia celor bogați de a practica milostenia, fără de care ei credeau că nu pot spera la salvarea sufletului. Această concepție ducea, pe plan politic și social, la justificarea ordinii sociale existente și la absolvirea statului de orice responsabilitate față de supușii săi săraci.
Odată cu destrămarea sistemului feudal din economia Europei Occidentale (sec. XV), și cu apariția capitalismului, are loc o creștere a mobilității populației și nașterea unei noi categorii de săraci: oameni din mediul rural lipsiți de pământ sau alte mijloace materiale care caută în orașe o slujbă pentru a-și asigura subzistența. În acest context statul (puterea regală) caută să pună în sarcina Bisericii obligația de a-i asista pe săraci. Totuși, responsabilitatea ei este una morală și nu contractuală. În această perioadă, în care sărăcia era privită că o problemă moral-religioasă și nu una socială, puterea politică percepea creșterea populației urbane sărace ca un fapt deosebit de grav. Această masă umană reprezenta o amenințare fără precedent pentru ordinea socială, așa încât statul s-a simțit dator să reacționeze. Pentru a-și justifica măsurile represive contra săracilor, statul avea nevoie de o schimbare de optică în privința interpretării creștine a sărăciei. Astfel, de la imaginea pozitivă pe care o avea în Evul Mediu timpuriu, la sfârșitul acestei epoci sărăcia devine un rezultat al leneviei, o greșeală morală, o subversiune ce trebuie reprimată.
În țările catolice și ortodoxe, în pofida unor încercări de reconsiderare a statutului moral al sărăciei și al carității, Biserica va continua să practice și să propovăduiască un comportament asistențial față de săraci, rămânând până în secolul al XIX-lea cel mai important actor cu responsabilități sociale.
În gândirea teologică protestantă, sărăcia și caritatea nu mai au demnitatea pe care le-a acordat-o creștinismul anterior. Calvin susținea că nu faptele sunt cele care îi mântuie pe oameni, ci credința în Cristos. Astfel, actele morale ale individului sau starea lui socială nu mai valorează într-un orizont religios, ci au relevanță în dimensiunea civilă. Biserica și statul vor percepe sărăcia ca pe o problemă socială și ca pe o amenințare la adresa ordinii instituite și împreună vor crea instituții specializate în internarea și ținerea sub control a celor mai săraci și vicioși indivizi. Gândirea religioasă a ajuns la un compromis interpretativ: există o sărăcie în regiunea binelui moral, reprezentată de cei care primesc cu recunoștință asistența acordată în cadrul azilului și o sărăcie nesupusă, diabolică și amenințătoare, reprezentată de cei care nu acceptă regimul de internare și supunere.
În secolul al XVI-lea monarhia engleză dădea o serie de legi pentru a obliga comunitățile să se îngrijească de săracii din interiorul lor. Tot în Anglia existau ateliere publice în care cei săraci puteau presta anumite munci, obținând un venit care le permitea să supraviețuiască. Munca era prost plătită pentru a-i descuraja să vină la orașe. În mediul rural, metodele de asistență erau diferite, și anume întreținerea șomerilor se făcea de către cetățenii parohiei sau, un alt sistem, acorda compensații de venit muncitorilor cu salarii mici, în funcție de numărul de copii pe care-i avea în întreținere. Aceste sisteme contraveneau principiilor liberale și individualismului, astfel la începutul secolului al XIX-lea, clasa înstărită a făcut presiuni pentru reintroducerea unei forme dure de asistență (atelierele publice). Odată cu acordarea dreptului de vot unui număr mai însemnat de cetățeni și cu difuzarea ideilor socialiste, sărăcia a început să fie tratată ca o problemă socială care își are originea în sistemul economic, și nu în decăderea morală a indivizilor, lenea sau caracterul lor mizerabil. Astfel, în primele două decenii ale secolului XX, în numeroase țări europene au apărut legi prin care sistemul economic capitalist era umanizat, determinând o serie de prestații în favoarea persoanelor în vârstă, a șomerilor și a celor care, din motive de sănătate, nu mai puteau munci.
Primele legi destinate creării unei sistem de asigurări sociale apar în Germania, începând cu 1883.
Sfârșitul primului război mondial aduce cu sine un nou concept de pace socială. Aceasta putea fi obținută doar printr-un sistem legislativ bazat pe principiul justiției sociale, pe ideea că populația defavorizată are anumite drepturi și că asistența socială nu este o problemă de bunăvoință politică, ci una de necesitate socială. Odată cu această fundamentală schimbare de optică în analiza problemelor societății industriale, ia naștere asistența socială ca domeniu distinct de activitate.
1.2. Secularizarea profesiei
Chiar dacă, așa cum am văzut, profesia de asistență socială își are rădăcinile în perspectiva iudeo-creștină, ea s-a dezvoltat ca o profesie seculara la mijlocul secolului XX. Apoi această secularizare, faptul că noțiunea de spiritualitate și religie, atât în sens ideologic cât și în sens instituțional, au puțin sau deloc de-a face cu formarea și informarea profesioniștilor în asistență socială, s-a extins. Ca rezultat, mulți asistenți sociali, neținând cont de convingerile lor religioase, au fost învățați să creadă că implicarea religioasă, a lor sau a clienților, nu are nici o relevanță pentru practica profesională. Prin urmare, mulți asistenți sociali au recunoscut lipsa de cunoștințe și abilități necesare integrării problemelor spirituale și religioase în practică.
Unii asistenți sociali caută ocazional răspunsuri pornind de la surse religioase, dar și aceștia privesc religia ca pe o chestiune privată sau personală fără importanță în viața lor profesională. Un număr mic de asistenți sociali consideră religia ca ceva negativ pentru clienți. Ei văd valorile și credințele religioase în contradicție cu cele ale profesiei. În timp ce profesia a fost tot mai mult influențată de modelul empiric științific și raționalist, mulți asistenți sociali au acceptat descrierea lui Freud a religiei ca iluzie și tendința lui de a reduce credința la simple procese psihologice. Totuși, alți asistenți sociali, mai puțin proeminenți în ceea ce privește literatura de specialitate și mai puțini numeric, au acordat religiei un rol central în viețile lor. Pentru aceștia, relația dintre aspectele seculare și sacre ale vieții erofesiei
Chiar dacă, așa cum am văzut, profesia de asistență socială își are rădăcinile în perspectiva iudeo-creștină, ea s-a dezvoltat ca o profesie seculara la mijlocul secolului XX. Apoi această secularizare, faptul că noțiunea de spiritualitate și religie, atât în sens ideologic cât și în sens instituțional, au puțin sau deloc de-a face cu formarea și informarea profesioniștilor în asistență socială, s-a extins. Ca rezultat, mulți asistenți sociali, neținând cont de convingerile lor religioase, au fost învățați să creadă că implicarea religioasă, a lor sau a clienților, nu are nici o relevanță pentru practica profesională. Prin urmare, mulți asistenți sociali au recunoscut lipsa de cunoștințe și abilități necesare integrării problemelor spirituale și religioase în practică.
Unii asistenți sociali caută ocazional răspunsuri pornind de la surse religioase, dar și aceștia privesc religia ca pe o chestiune privată sau personală fără importanță în viața lor profesională. Un număr mic de asistenți sociali consideră religia ca ceva negativ pentru clienți. Ei văd valorile și credințele religioase în contradicție cu cele ale profesiei. În timp ce profesia a fost tot mai mult influențată de modelul empiric științific și raționalist, mulți asistenți sociali au acceptat descrierea lui Freud a religiei ca iluzie și tendința lui de a reduce credința la simple procese psihologice. Totuși, alți asistenți sociali, mai puțin proeminenți în ceea ce privește literatura de specialitate și mai puțini numeric, au acordat religiei un rol central în viețile lor. Pentru aceștia, relația dintre aspectele seculare și sacre ale vieții este problema cheie, atât pe plan personal cât și profesional.
Această neglijare a profesiei față de dimensiunea spirituală și religioasă a vieții a dus la o distanțare a profesiei față de anumite comunități religioase. Ca rezultat, unele grupuri religioase au dezvoltat ei înșiși servicii sociale care se bazează mai mult pe religie ca sursă de ajutor în problemele oamenilor.
Procesul secularizării are loc la nivele diferite, pe de-o parte la nivel individual, iar pe cealaltă parte este vorba de o secularizare la nivelul întregii societăți. Cea de-a doua a influențat profesia de asistent social. Această distincție între cele două este necesară deoarece ele nu coincid în mod absolut. Spre exemplu, secularizarea dată de modernizarea societății nu duce automat la diminuarea sau dispariția angajamentului religios.
Din contră, studiile arată că în secolul XX religiozitatea individuală a înflorit. Astfel au apărut noi mișcări religioase. Pe lângă vasta implicare în activități religioase, a crescut și rolul religiei în viața publică. Deci, nu putem trece cu vederea diversitatea tradițiilor religioase cu care asistenții sociali se vor întâlni în practică.
Capitolul II
Implicațiile spiritualității pentru
profesia de asistent social
Aceste implicații se referă în primul rând la nevoia asistenților sociali de a fi mai bine informați în ceea ce privește dimensiunea spirituală a comportamentului uman, diversitatea religioasă și implicațiile acestor cunoștințe în practică.
O a două implicație se referă la asistentul social ca individ. Așa cum asistentul social trebuie să reflecte asupra psihicului și sănătății mentale proprii, el trebuie să dezvolte o înțelegere asupra propriei ființe spirituale și religioase. Religia este o forță motivatoare importantă în spatele dedicării profesionale a multor asistenți sociali. Prin urmare, asistența socială a devenit un mod de exprimare a unor principii morale născute în experiențele și convingerile religioase.
O autocunoaștere, precum și propria conștiință spirituală sunt esențiale pentru ca asistenții sociali să ofere un răspuns adecvat nevoilor spirituale și religioase ale clienților lor.
Sue Spencer a subliniat următoarele afirmații legate de spiritualitate și religie, considerate importante în asistență socială:
Ființa umană, aproape în mod universal, are nevoi și aspirații spirituale care sunt clare deși nu neapărat separate de celelalte nevoi și aspirații.
Asistentul social trebuie să cunoască, înțeleagă și să aprecieze aceste nevoi și aspirații.
Credințele și practicile religioase pot juca un rol central în viața personală, familială și la nivelul comunității.
Asistenții sociali ar trebui să fie capabili să pătrundă lumea spirituală și religioasă descrisă de clienții lor cu același grad de înțelegere profesională, cunoștințe și abilități folosite în alte domenii ale practicii lor profesionale.
Asistenții sociali ar trebui să fie pregătiți să-și ajute clienții să apeleze la cunoștințele și resursele religiei, atunci când este necesar.
Asistenții sociali au nevoie de o pregătire profesională în a ajuta clienții care se confruntă cu probleme religioase, așa cum au nevoie de a fi echipați în domeniul legal, medical sau psihologic.
A incorpora probleme de spiritualitate în practica asistenței sociale reprezintă mai mult decât simpla recunoaștere a spiritualității și religiei ca o altă dimensiune de evaluare sau a fi tolerant la diversitate. Reflecția asupra unor probleme de natură spirituală ori religioasă împreună cu clientul, poate deveni dificilă atunci când practicantul experimentează un conflict de credințe. Ceea ce practicanții au nevoie în asemenea situații este abilitatea de a discerne cum să rămână fideli propriilor credințe religioase și în același timp să înțeleagă valoarea celor ale clientului. Asistenții sociali, ca majoritatea oamenilor, tind să vadă religia din punctul de vedere al religiei pe care ei o cunosc. Au tendința să generalizeze din experiența sau lipsa lor de experiență. Asemenea generalizări sunt de cele mai multe ori inadecvate.
E important a recunoaște că așa cum religia este variată, așa sunt și indivizii cu experiența lor unică legată de o anumită religie. O anumită experiență religioasă poate fi dăunătoare sau edificatoare pentru o anumită persoană, dar aceasta nu înseamnă că toate experiențele religioase vor avea un impact similar asupra tuturor oamenilor. Experiențele religioase pot varia și în funcție de ciclul vieții sau alte evenimente de viață ale indivizilor.
Diferite tradiții religioase pot promova moduri personale diferite de răspuns la probleme similare. Spre exemplu, printre oamenii diagnosticați cu cancer, răspunsurile pot varia de la sentimentul de vinovăție până la fatalism. De asemenea, credințele religioase și tradițiile nu sunt un fenomen omogen. Deci, este greu de identificat punctul de vedere al unui protestant față de cel al unui musulman pe o problemă specifică. Doar pentru că știm despre cineva că are o anumită naționalitate, nu putem presupune că va acționa sau gândi într-un anume mod. Rezultatul creșterii pluralismului religios a fost dezvoltarea unei etici a toleranței față de diferitele credințe religioase, precum și credința că nici o religie n-ar trebui să ofenseze altă religie.
Procesul de secularizare este inevitabil, chiar dacă nu este dorit de cele mai multe forme religioase. Reintroducerea cu succes a perspectivelor religioase va necesita limite, atât personale cât și profesionale, în sensul de a nu face prozelitism și de a nu impune propriile valori religioase. Aceste limite dacă nu sunt respectate pot duce la desființarea religiei și spiritualității pe planul acestei profesii.
Provocarea pe plan profesional este de a învăța să ascultăm explicația altei persoane asupra realității chiar dacă părerea sa a asupra lumii diferă semnificativ față de cea personală. Ca practicanți, nu trebuie să împărtășim părerea clienților, nici măcar să fim de acord cu ea, dar dacă suntem dispuși să ascultăm vom cunoaște clientul în moduri noi și această cunoaștere nu ne va crește doar sensibilitatea culturală, ci ne va ajuta să demonstrăm un respect real față de client, onorând perspectivele sale religioase și spirituale.
2.1. Aspecte sociale ale vieții religioase
Perspectivele sociologice ale studiilor asupra religiei au identificat un număr de diferite funcții sociale ale religiei:
Religia are o funcție integratoare prin faptul că stabilește norme și valori, formând caractere morale și relații etice;
Religia are o funcție socială de control prin stabilirea unei ordini, discipline și autorități;
Religia oferă credinciosului suport emoțional, atunci când este nevoie;
Religia poate servi ca sursă de sănătate mentală și psihică. Poate contribui la mariaje, familii și comunități mai stabile și mai fericite.
Au fost identificate, pe de altă parte, un număr de disfuncții sociale date de religie:
Religia poate promova fanatism, intoleranță și prejudecăți;
Într-o societate pluralistă, religia nu mai are o funcție integratoare, ci devine o forță socială dezbinatoare, împărțind societatea în credincioși și necredincioși;
Religia, direct sau indirect, își susține stabilitatea atrăgând atenția de la injustițiile sociale. În acest fel tinde să perpetueze aceste nedreptăți.
E important de reținut faptul că deși religia este o experiență socială și de grup, indivizii interpretează adesea sistemul de valori și credințe a unei anumite religii destul de diferit.
Capitolul III
Elemente de asistență socială în diverse culte religioase
Pentru a prezenta diferitele elemente de asistență socială prezente în cultele religioase am decis să analizăm activitatea trecută și prezentă a trei religii principale: ortodoxă, catolică și neoprotestantă.
Motivația ce a stat la baza acestei alegeri a fost susținută de cel puțin două aspecte. În primul rând, analizând rezultatele ultimelor date referitoare la structura pe religii a populației din Timișoara reiese că mai mult de 95% din aceasta face parte din una din cele trei religii avute în vedere.
Pe de altă parte în cadrul agențiilor de asistență socială ce funcționează în zona Timișoarei nu am întâlnit decât agenții care să aparțină sau să facă referire la principiile uneia din cele trei religii amintite mai sus.
Elemente de asistență socială în cultele protestante și neoprotestante
Problemele sociale a secolului XX au determinat apariția Mișcării Sociale Evanghelistice , care a provocat creștinii sa dea mai multă atenție inegalităților economice și etnice; aceasta mișcare a început printre Baptiștii din Statele Unite sub conducerea lui Walter Rauschenbusch care a numit aceasta mișcare o inițiativă de a organiza umanitatea după voia lui Dumnezeu.
Această provocare s-a concretizat prin motivarea creștinilor de a se ocupa de îmbunătățirea închisorilor, problemele care țineau de numărul de ore de lucru pentru copii, au încercat să găsească soluții pentru conflicte rasiale etc., însa majoritatea au fost de părere că această mișcare pune prea mult accent pe probleme economice si politice și se ocupă prea puțin de evanghelizare. În ciuda dezbaterilor despre prioritatea evangheliei sau a serviciilor sociale, Convenția Baptista a dezvoltat o întreaga rețea de servicii sociale: pregătirea unor locuri de găzduire a imigranților sau a săracilor, orfelinate creștine pentru copii, spitale care oferă îngrijire medicală foarte bună și implicarea bisericilor și a credincioșilor în multe servicii pentru ajutorarea celor nevoiași.
În ziua de azi baptiștii au făcut unele schimbări în rețeaua lor de servicii sociale pentru a putea aborda o diversitate mai mare de probleme sociale, precum drepturile femeii sau avortul.
Rețeaua de servicii sociale oferă posibilitatea mai multor oameni sa se implice prin biserica lor ca și voluntari: activitățile de misiune implică aprovizionarea cu mâncare sau bani a celor nevoiași, ajutarea celor in vârstă, etc.
În anii ’80 si ’90 o mișcare fundamentalistă a redus accentul care îl puneau bisericile pe serviciul social; aceste tendințe au condus la separarea unui grup de creștini care luau în considerare nu doar aspectul spiritual al transformării unei persoane ci si aspectul de justiție socială.
Aspectele legate de păcat și iertare sunt considerate importante de înțeles pentru un asistent social care se ocupă de clienți neoprotestanți care trăiesc sentimente de rușine sau de convingere că nu merită să fie iubiți; conceptul de viață veșnică este important în conversațiile cu cei care sunt pe moarte sau care au trăit experiența decesului unei persoane iubite.
3.1.1. Surse ale puterii:
Neoprotestanții se bazează pe puterea rugăciunii și cea a citirii zilnice a Scripturii; Biblia reprezintă o carte sfântă extrem de importantă; o citesc și meditează la învățăturile ei; Biblia pune la dispoziția credincioșilor un ghid pentru trăirea vieții și istorisirile sale reprezintă un portret narativ al relației lui Dumnezeu cu umanitatea. Rugăciunea reprezintă pentru neoprotestanți o conversație cu Dumnezeu; multe dintre biserici au un timp de rugăciune in timpul serviciului de Duminica și un serviciu special de rugăciune în timpul săptămânii – un prilej pentru asistenții sociali de a anunța nevoi ale comunității si oportunități pentru binefaceri.
Sunt publicate materiale devoționale pentru toate vârstele care pot avea rolul de a încuraja și întării membrii care trec prin probleme.
Pastorii si prezbiterii bisericilor pot oferi ajutor asistenților sociali când aceștia se ocupă de clienți care trec prin perioade dificile sau atunci când vor sa introducă proiecte noi pentru comunitate sau pentru biserica.
Indivizii dintr-o comunitate creștină sunt ajutați să treacă cu bine prin perioadele de tranziție ale vieții lor, prin susținere de mai multe feluri din partea membrilor comunității și prin implicarea acestor indivizi în diferite activități și grupuri organizate de către biserici (binecuvântarea copiilor după naștere, grupuri pentru adolescenți, tabere, activități pentru cei vârstnici etc.)
3.1.2. O rețea de asistență socială:
Comunitatea mai largă poate oferi multe resurse pentru indivizi și familii care trec prin probleme. Există o rețea puternică care lucrează împreună pentru a oferii ajutor grupurilor și comunităților marginalizate. Asistenții sociali pot încuraja clienții să se folosească de toate aceste resurse pentru a-i ajuta în diverse situații.
Este important în practica asistențe sociale de a se ține cont de diversitatea doctrinelor și practicilor și de a utiliza rețelele și resursele existente în comunitatea religioasă.
Există multe rețele de voluntari plini de compasiune care consideră că sunt chemați de Dumnezeu să ofere ajutor. Voluntari pentru diferite acțiuni de caritate pentru comunitate pot beneficia de sfaturile si ajutorul unui asistent social. Neoprotestanții au creat o rețea foarte dezvoltată de agenții de asistentă socială, multe dintre ele folosesc asistenți sociali de profesie. Asistenții sociali pot face parteneriate cu grupuri neoprotestante în acțiuni de îmbunătățire a stării comunității.
3.1.3. Posibile tensiuni:
Credința protestantă poate crea posibile tensiuni care trebuiesc recunoscute de asistenții sociali. În cazul unei tragedii oamenii au de luptat cu furia împotriva lui Dumnezeu. Alături de această furie ei pot să simtă și o înstrăinare de tradițiile religioase. Pentru un asistent social este important să-și ajute clienții să recunoască și să accepte normalitatea sentimentelor de furie are apar în procesul confruntării cu durerea lor. Oamenii pot să simtă de asemenea că Dumnezeu îi pedepsește atunci când lucrurile nu merg bine. Împotriva accentului pus pe doctrina harului oamenii se pot simți împovărați de faptul că nu se ridică la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu și pot interioriza aceste lucruri sub forma vinei. Situația se intensifică atunci când pastorii și alți membrii ai bisericii sunt moraliști și judecă. Oamenilor le poate fi greu să accepte implicațiile care survin din darul harului pentru ei și alții, atâta timp cât trăiesc într-o lume care continuă să calculeze ce merită și ce datorează oamenii. Oamenii pot fi întrebați ce înseamnă darul harului pentru un prieten aflat într-o situație similară cu a lor. Această strategie poate fi folositoare în a permite oamenilor să se ierte și în a accepta iertarea și harul. Mesajul harului înseamnă că Dumnezeu lucrează în viețile noastre. Clienților li se poate cere să reflecte asupra modului în care Dumnezeu și-a demonstrat harul și pot fi astfel ajutați să se întoarcă la credința lor pentru a căpăta putere în eforturile lor de a face schimbări constructive în viețile lor. Când clienții se simt nesiguri asupra abilității de a se schimba, asistenții sociali pot să-i ajute să se reabiliteze în privința religiei lor, făcându-i să se întrebe ce fel de relație vrea Dumnezeu să aibă cu ei: una caracterizată de distanță și descurajare sau una mai apropiată în care individul este deschis dragostei lui Dumnezeu.
O dilemă o ridică întrebarea de ce există suferință într-o lume guvernată de un Dumnezeu al dragostei? Copiilor lui Dumnezeu li se întâmplă de asemenea nenorociri: copiii lor mor, ei se îmbolnăvesc de cancer, au parte de falimente. Asistenții sociali sunt implicați destul de des în viețile celor care trec prin momente dureroase și dificile. Uneori momentele de criză sunt rezultatul unui comportament problematic al indivizilor. Denominațiunile protestante cred că indivizii au libertate în a acționa conform voii lui Dumnezeu pentru ei. În cazul unor tragedii credința în dragostea și protecția lui Dumnezeu pot fi zguduite iar oamenii trebuie să se obișnuiască cu a împăca dragostea lui Dumnezeu cu suferința umană. Ca rezultat credincioșii trebuie să se confrunte cu rolul lui Dumnezeu în mijlocul suferinței. Denominațiunile protestante au răspuns diferit întrebării despre suferință: reformații și prezbiterienii au pus accentul pe suveranitatea lui Dumnezeu și pe faptul că El le-a dat oamenilor libertate, inclusiv pe cea de a păcătui. Grupările de tradiție luterană și metodistă l-au văzut pe Dumnezeu ca suferind și păsându-i de cei ce trec prin momente dificile. Unele denominații afirmă că Dumnezeu va aduce bunăstare credincioșilor și accentuează importanța credinței și a îndeplinirii practicilor religioase în perioadele dificile. În ciuda acestor diferențe grupările protestante cred că Dumnezeu rămâne un sprijin pe parcursul perioadelor grele și încurajează membrii să caute ajutor la Dumnezeu.
Ca și ceilalți creștini, protestanții văd moartea și suferința în contextul credinței lor, și anume că viața continuă după moarte. Așadar, scopul vieții nu se limitează la ceea ce se întâmplă pe pământ. Viața are de asemenea o dimensiune transcendentă și eternă. Suferința este văzută uneori ca având scop legat tocmai de această transcendență.
3.1.4. Implicații pentru practica asistenței sociale
Tradiția protestantă oferă credincioșilor asigurarea unei relații personale cu un Dumnezeu iubitor, o relație care deține promisiunea siguranței și a puterii. Această convingere poate să asigure, de asemenea, un sens atât pentru evenimentele imediate cât și pentru cele transcendente. Asistenții sociali pot ajuta clienții să se folosească de această putere și să apeleze la rețeaua de ajutorare formată de: păstor, membrii bisericii.
Asistenții sociali pot să afle despre convingerile religioase ale clienților, convingeri care îi vor întării în timpul perioadelor dificile. Convingerile religioase îi pot ajuta pe oameni să dobândească valoare și demnitate ca și copii ai lui Dumnezeu. Dacă sensul sau valoarea unei persoane se bazează pe contul bancar, muncă, aparențe sau alte aspecte ale statutului social, acestea nu schimbă rolul persoane ca și copil al lui Dumnezeu. Asistenții sociali pot ajuta clienții să se folosească de convingerile lor protestante în a crea asemenea interpretări cu efect benefic. Aceste interpretări se pot baza pe doctrina harului, a dragostei sau a scopului vieții. Asistenții sociali pot exploata ritualurile religioase care au semnificație pentru clienți și modalitatea de a-i face pe clienți să se întărească prin aceste ritualuri, să-și folosească ritualurile credinței lor pentru a fi vindecați. Sprijinul social al comunității poate fi de ajutor în termeni financiari și al altor resurse materiale. Bisericile protestante și-au reunit forțele pentru a-și ajuta membrii în perioadele de criză. Bisericile au fost folositoare în dezvoltarea programelor de suport familial care asigură îmbrăcăminte și mâncare, programe pentru cei fără locuințe și pentru tineri. Numărul acestor programe este în creștere. Asistenții sociali pot pune în legătură clienții cu asemenea servicii. Ei pot lucra cu grupuri din biserici pentru a recunoaște și a răspunde nevoilor comunității prin servicii și sfaturi. Cu toate că bisericile au fost active de-a lungul istoriei în combaterea injustiției sociale, puterea bisericii a fost un răspuns și în cazurile de nevoi individuale. Rugăciunea este un alt ritual al tradiției protestante. Ea poate fi folosită pentru dezvoltarea unui sentiment de solidaritate între oameni, în timp ce ei se îndreaptă împreună spre Dumnezeu.
3.2. Elemente de asistență socială în cultul catolic
Religia catolică, spre deosebire de majoritatea celorlalte religii vestice, nu este fundamentată pe viața și învățăturile lui Christos. Catolicii cred că Isus a fondat biserica pe apostoli, chemând-o să fie una, sfântă, catolică (universală) și apostolică. Bagajul ei de cunoștințe este format din învățăturile lui Christos așa cum sunt găsite în Scriptură. Catolicismul ca religie face referire la experiențele împărtășite de creștinii ce se aflau legătură strânsă cu biserica din Roma. Sf. Ignațiu din Antiohia a fost primul ce a utilizat cuvântul grec katholikos pentru a se referi la întreaga, sau universala biserică. Catolicii sunt uniți în convingeri de credința în moartea și învierea lui Isus Christos.
3.2.1. O privire de ansamblu asupra catolicismului
Christos a dat celor 12 apostoli autoritatea să predice, învețe și vindece în numele lui. Christos a dat lui Petru conducerea asupra noii comunități înființate iar Petru a condus ca prim lider, sau papă, după moartea și învierea lui Christos. Biserica învață că autoritatea dată de Isus apostolilor a fost dată mai departe de el într-un lanț cunoscut sub numele de succesiune apostolică.
Comunitățile creștine de la început au ales lideri din mijlocul lor. În cele din urmă ierarhia bisericii a preluat majoritatea pozițiilor de conducere din biserică, iar comunitatea de închinători a devenit mai pasivă. Structura ierarhică a bisericii catolice consistă în papa ca și cap al bisericii, colegiul de cardinali, episcopii și clerul. Departamentele Vaticanului, fiecare conduse de câte un cardinal asistă pe papă. Conform Enciclopediei Catolice, cardinalii sunt „colaboratorii principali ai suveranului pontif în conducerea problemelor bisericii universale”. Biserica catolică nu este o structură ci o comunitate de oameni. De la Vatican II ( 1962 – 1965) biserica s-a îngrijit ca laicii să recâștige conducerea în biserică.
Primele comunități creștine au fost fondate în marile orașe și au fost conduse de un episcop și cler subordonat. Pe măsură ce oamenii din țară erau convertiți, bisericile s-au deplasat înspre zona rurală. Preoții sau clerul din bisericile din zona rurală erau direct dependenți de episcop și catedrala de rezidență a episcopului. Undeva prin secolele VI, VII au început să fie folosiți termenii de dioceză și parohie. Dioceza inițial însemna managementul unei gospodării. Romanii au folosit termenul pentru a identifica un teritoriu dependent de un oraș și aflat în administrarea acestuia. În cele din urmă teritoriul condus de un episcop a ajuns să fie cunoscut ca dioceză. Teritoriile peste care erau conducători preoții erau cunoscute ca parohii. Creștinii sprijineau bisericile lor prin zeciuieli.
Catolicii sunt pluraliști în ceea ce privește relaționarea la adevăr. Pe lângă Scripturi, catolicii se bazează pe tradiție, har, natură umană credință și fapte. Biserica crede că tradiția ei este exprimată în Scripturile canonice, crezuri, cele 7 sacramente, liturghii și învățătura magisterium-ului. Credințele creștine sunt câteodată numite dogme, cu toate că mai recent acest termen a ajuns să definească o declarație care exprimă un adevăr revelat; doctrina se referă la modul în care un adevăr poate fi înțeles. Tradiția bisericii cuprinde gândirea credincioșilor, munca scolastică a teologilor, vocile profetice care s-au ridicat în istorie și vocile episcopilor. Codul legilor canonice este ghidul oficial al bisericii care de asemenea dă îndrumare pentru laici și cler.
Biserica catolică recunoaște 7 sacramente: Botezul, Confirmarea, Euharistia (Cina, Împărtășania), Căsătoria, Ordinările sfinte (ordinările preoților), Iertarea și Miruirea bolnavilor. Codul legilor canonice descriu aceste sacramente ca semne și mijloace prin care credința este exprimată și întărită, Dumnezeu este proslăvit, iar umanitatea este sfințită și unită ca una într-o comunitate bisericească.
Devoțiunile sunt rugăciuni, practici religioase sau exerciții care demonstrează venerația pentru un anumit aspect al lui Dumnezeu, Isus, Maria sau un sfânt. Nici Maria și nici un alt sfânt nu este proslăvit ci mai degrabă comemorat, onorat sau venerat. Rugăciunea rozariului, aprinderea de lumânări și cântatul de imnuri religioase sunt exemple de practici devoționale. Biserica catolică folosește foarte multe simboluri, de exemplu apa la botez, pentru a demonstra realități care nu pot fi direct perceptibile. Apa este un simbol al spălării păcatelor și a noii vieți în care cineva intra ca membru al comunității creștine. Lucrurile sacramentale sunt semne sfinte precum crucea, rozariul, apa sfințită. Binecuvântarea copiilor, distribuirea cenușii (sau distribuirea trupului) sau binecuvântarea vocii sunt alte exemple de lucruri sacramentale.
3.2.2. Mișcări în cadrul bisericii catolice de astăzi
Există două mari mișcări de renaștere în biserica catolică în care un număr substanțial de membrii hispanici au fost implicați. Una dintre acestea este mișcarea cursillista iar cealaltă este mișcarea de reînnoire carismatică. Mișcarea cursilistă, sau scurt curs în Creștinism, este o perioadă de 3 zile de reînnoire în care participanții se detașează de restul problemelor cotidiene și își rededică viețile idealurilor creștine prin studiu și împărtășirii experiențelor personale în Christos. Unul din principalele obiective în anii timpurii ai mișcării a fost acela de a revitaliza biserica prin reimplicarea membrilor în activitățile sale. Scopurile mișcării carsimatice catolice sunt schimbarea personală și dezvoltarea receptivității personale față de persoana și lucrarea Duhului Sfânt, față de primirea și folosirea darurilor spirituale, față de munca de evanghelizare și față de creșterea continuă în sfințenie. Ambele mișcări au adus rezultate în reînnoirea spirituală a multor cupluri, tineri adulți, tineri și familii.
O altă mișcare de origine latino-americană este mișcarea de eliberare teologică care se bazează pe credința că Evanghelia creștină reclamă o „opțiune preferențială pentru săraci”. Unul din rezultatele acestei mișcări au fost comunități creștine de bază, formate pentru a studia Scriptura și a lupta pentru justiție socială. Când această mișcare a fost introdusă, teologii care promovau conceptele ei au fost sancționați de ierarhia bisericii. Practica teologiei de eliberare va avea un impact fenomenal asupra întregii lumi catolice.
Este cunoscută idea potrivit teologia este limbajul prin care o persoană încearcă să înțeleagă credința trăită, celebrată și proclamată de comunitate, în timp ce spiritualitatea este experiența comunității credincioase în căutarea înțelesului credinței și direcției speranței trăite în contextul carității. Spiritualitatea este influențată de contextul istoric, felul în care Dumnezeu este perceput, felul în care s-a ajuns la aceasta, alegerea comunității în ceea ce privește cele mai importante momente în viața lui Isus și a mesajului Lui, și la felul în care comunitatea se relaționează la Isus și Dumnezeu ca rezultat al dimensiunile precedente și de asemenea ca o opțiune personală și un mod de viață.
3.2.3. Surse de sprijin în biserică
Catolicismul este comunitar prin natură; biserica învață importanța faptului de a avea grijă de cei în nevoie. Pe lângă diverse programe de educație seculară sau religioasă disponibile pentru catolici, sunt disponibile multe alte surse de sprijin, în funcție de resursele unei anume parohii sau dioceze. Asociațiile caritabile catolice există în aproape fiecare dioceză. Există un număr de asociații de ajutor în fiecare parohie. Unele parohii au misiuni sociale, surori voluntare și consilieri care oferă servicii de auto-ajutorare a grupurilor, servicii sociale și ajutor vârstnicilor. Asociația Sf. Vincent de Paul în cadrul parohiilor oferă ajutor în natură sau în bani celor aflați în nevoie. Cavalerii lui Columb adesea întreprind proiecte sociale. Multe grupuri de suport precum grupul celibatarilor, grupurl celor divorțați, grupul văduvelor sau grupul alcoolicilor anonimi se întâlnesc în parohii. Adulții vârstnici, în special cei din bisericile catolice, adesea se adună pentru a avea grijă de bătrâni, pentru activități sociale și ajutor alimentar. Cetățenii vârstnici se simt în siguranță în a veni la biserica parohială pentru a socializa și a împărți mesele cu semenii lor. Multe dioceze din Statele Unite susțin și sponsorizează servicii sociale, mese calde, adăposturi pentru cei fără locuință sau agenții de adopție. Ordinele de maici asigură adăpost pentru femeile sau copiii abuzați, conduc spitale și clinici și participă în organizații care se adresează nevoilor comunității precum adăpost, siguranță, educație și probleme juridice.
3.2.4. Utilizarea dimensiunilor spirituale în practică
Acei care nu au acceptat rolul pe care Dumnezeu îl joacă sau nu în viața lor nu se simt în largul lor într-o discuție privind dimensiunile spirituale ale vieții. Evident, în lucrul cu catolicii, este foarte important de înțeles nu doar dimensiunea religioasă a vieții lor ci și cea culturală, ambele având valențe spirituale. Acest înțelegere va permite asistentului social să înțeleagă cum acești factori influențează viața clienților.
3.2.5. Aspecte disfuncționale ale religiei
Catolicismul este uneori asociat cu aspectul negativ al termenului de macho. O interpretare pozitiva se reflectă în credința scripturii potrivit căreia bărbatul este capul familiei lui. El este responsabil pentru grija și sprijinul pentru familia lui și este mândru de acest lucru. Interpretarea negativă este că bărbatul își controlează soția iar ea trebuie să fie supusă și ascultătoare lui. Partea din Scriptură care este uitată pentru a justifica un astfel de comportament dominator este aceea legată de faptul că bărbatul trebuie să iubească și să își respecte soția la fel cum iubește și respectă biserica. Lăsând la o parte ultima parte, interpretarea poate fi destul de dăunătoare pentru soție și copii.
Există nenumărate cazuri de femei la care preoții au insistat ca ele să rămână căsătorite chiar și atunci când au suferit violențe și abuzuri deosebite iar copiii lor sufereau. Religia joacă un rol formativ așteptările unei căsătorii. De asemenea,este adevărat și faptul că biserica pare să nu vadă relația dintre sistemul de credință al bisericii și violența domestică. Femeia catolică găsește ca un lucru foarte dificil să părăsească un soț violent datorită legilor bisericești. Anularea – mijlocul prin care un tribunal hotărăște că o căsătorie nu a existat și ca urmare o anulează – este teoretic posibilă, dar nu adesea utilizată. Există o tendință câteodată de a interpreta literal pentru a justifica și a menține o relație abuzivă și violentă. Mentalitatea multor bărbați referitoare la relația de căsătorie este că femeile trebuie ținute în frâu și prea multă dragoste sau libertate le va face să profite de dragostea bărbatului.
Așa cum am amintit mai sus, femeile catolice sunt uneori consiliate de preoți să continue o relație abuzivă. În timp ce majoritatea preoților nu adoptă acest punct de vedere, este foarte descurajant pentru o femeie a cărei preot o îndrumă astfel să descopere că biserica acordă sprijin soțului ei.
Ar fi de ajutor pentru un asistent social care se ocupă de un astfel de caz să găsească o cale prin care să reclădească credința femeii, astfel ca ea să fie aptă să se întoarcă la biserică pentru siguranță. Credința este critică pentru procesul de vindecare și pentru iertare atunci când violența a intervenit.
Beția duce adesea nu doar la violență domestică ci și la sărăcie, abuz emoțional și boală fizică. Biserica indirect a pedepsit consumul de alcool, dar la multe festivale ale parohiei taraba ce aducea cei mai mulți bani era cea de bere. Lichiorul este acceptat cultural în toate sărbătorile, dar abuzul de alcool la bărbați este o problemă serioasă. Deoarece băutura este social acceptată, un val al contestării adesea acoperă problema, făcând intervenția dificilă.
3.3. Elemente de asistență socială în cultul ortodox
Timp de aproape două milenii, ocrotirea persoanelor, a grupurilor și comunităților aflate în situații problematice a fost preocuparea exclusivă a Bisericii. Din zorii creștinismului și până prin secolul al XIX-lea, asistența socială practicată de instituțiile și ordinele religioase a fost principalul punct de sprijin pentru săraci și pentru celelalte categorii defavorizate
În țările ortodoxe, în pofida unor încercări de reconsiderare a statutului moral al sărăciei și al carității, Biserica va continua să practice și să propovăduiască un comportament asistențial față de săraci, rămânând până în secolul al XIX-lea cel mai important actor cu responsabilități sociale.
3.3.1. Principii Biblice ale ajutorării
Creștinii reflectă dragostea lor pentru Dumnezeu prin faptul că își iubesc aproapele ca pe ei înșiși, împreună cu mandatul de a căuta dreptatea și pacea. Aceasta cere creștinilor să se confrunte cu probleme ale vieții publice și cu structuri, politici și instituții ale societății care asupresc. Lait motivul solidarității cu victima îl găsim în Biblie, de la începutul Vechiului Testament (Exod 22: 21-22) până la sfârșitul Noului Testament (Iacov 1:22-27)când Biblia tratează problema dreptății, tinde să fie foarte specifică, numind grupuri ca văduvele, orfanii, săracii și străinii. Profeții Vechiului Testament rosteau judecăți asupra celor care oprimau sau se sustrăgeau de la a face dreptate, celor care nedreptățeau pe săraci, prădau pe văduve și care rosteau și scriau porunci nedrepte (Isaia 10:1-2). Profeții Vechiului Testament îndemnau oamenii la a face dreptate ca răspuns la ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei, chemându-i să fie avocați pentru văduve și orfani, străini și săraci. Decalogul începe cu “ Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău, care te-am scos din țara Egiptului…” (Exod 20:2). Prin urmare, motivația israeliților era propria lor experiență de eliberare, confirmarea dragostei și relația lor specială cu Dumnezeu.
Răspunsul creștinilor la problemele legate de dreptate trebuie să izvorască din afirmația lor despre cine este Dumnezeu și cum se relaționează la ei. Dumnezeu, creatorul tuturor, este un Dumnezeu bun. Prin bunătatea Lui, Dumnezeu a dat naștere creației. Întregul Univers reflectă această dragoste. Primul capitol din Genesa arată că Dumnezeu a văzut creația ca fiind foarte bună. Motivul creației Lui a fost acela de a da viață. În libertatea Lui, Dumnezeu a ales ca să aibă nevoie de viața care a fost creată. Prin urmare, Dumnezeu creează prin har și nu datorită unei insuficiențe; accentul pe relație este fundamental.
Fiind creați după imaginea lui Dumnezeu, oamenii sunt capabili de a răspunde și de a avea o relație personală cu Dumnezeu și unul cu altul. Apoi, oamenii sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru că El a dat toată creația în stăpânirea omului. Și în Vechiul și în Noul Testament oamenii sunt responsabili, dar și capabili de a răspunde înaintea lui Dumnezeu. Ființa umană creată după imaginea lui Dumnezeu are potențialul de a se conforma imaginii Fiului Lui, Isus Cristos. Chiar dacă creștinii nu pot să copieze personalitatea lui Dumnezeu, pot să caute să fie cât mai aproape folosind ca model pe Isus din Nazaret. Personalitatea este darul fiecărui de la Dumnezeu și pentru El.
Fiecare om are un sine individual, dar nu este complet; este în procesul devenirii a aceluia care l-a proiectat Dumnezeu. Pentru că oamenilor li s-a dat darul libertății, ei sunt capabili de a vedea că lucrurile pot fi altfel de cum sunt. Ca ființe sociale, având imaginea lui Dumnezeu, oamenii pot să creeze și să fie modelați. Ca ființe care au memorie, înțelegere și voință, omenirea își poate închipui și îmbina trecutul, prezentul și viitorul; oamenii au deci potențial și pentru bine și pentru rău. Ființele umane trăiesc în două lumi, cea a Tatălui și cea decăzută, coruptă de păcat și rău, aceasta pentru că Dumnezeu a ales să ofere omului capacitatea de a alege. Suntem liberi, prin urmare, putem alege să facem bine în loc de rău. Ne asemănăm cu Dumnezeu pentru că suntem liberi să facem ceea ce vrem. Această capacitate de a alege, creează circumstanțe ale răului care permit copiilor lui Dumnezeu să fie tratați inuman de către alții sau de către instituții. Teologia eliberării ne reamintește că oamenii nu sunt săraci pentru că sunt leneși, ci pentru că societatea este în așa fel structurată că săracii sunt destinați pentru a fi săraci. Mulți care trăiesc în sărăcie nu sunt liberi să-și aleagă propriul destin.
Problema despre felul în care credința în dragostea și puterea lui Dumnezeu se potrivesc cu experiența noastră într-o lume a răului și suferinței îl va confrunta pe fiecare credincios, mai devreme sau mai târziu. Problema poate să devină așa de acută, încât să slăbească credința că Dumnezeu este totuși cel care guvernează lumea. Pasaje Biblice care susțin aceasta cum sunt Romani 8:28 ( “Știm că în toate lucrurile Dumnezeu lucrează pentru bine…”) sau Psalmul 23, asigură creștinii că Dumnezeu este activ în lume, iar prezența Sa este iminentă prin Duhul Sfânt. Dumnezeu nu doar observă, ci și îi pasă și lucrează prin creația Lui.
3.3.2 Misiunea creștinilor
Fiul lui Dumnezeu a ales să-și trăiască existența umană cu cei oprimați. În viața lui, Isus a manifestat o putere ce contravine presupunerilor oamenilor a ceea ce înseamnă putere. Puterea nu domină, ci slujește. Unora li se pare o slăbiciune. Isus nu și-a impus voia altora. În învățăturile Lui, în viața Sa, El a fost total contra puterii care victimizează, împotriva tuturor violențelor către cei nevinovați. Misiunea lui Isus a fost adresată săracilor, celor slabi și muribunzilor. În luarea apărării celor în suferință, Dumnezeu nu a abolit suferința existenței umane, ci a dorit să fie un Dumnezeu ce suferă împreună cu creația Sa.
Exodul este dovada că salvarea este tangibilă și vizibilă, în același fel cum e spirituală. Pentru evrei răscumpărarea însemna prosperitate și victorie împotriva asupririi, precum și salvare de la păcat și vină.
Strigătul victimelor este vocea lui Dumnezeu. El se identifică cu victimele, chiar unicul Său Fiu nu a acceptat suferința în mod pasiv ci a intervenit cu putere de fiecare dată când puterile morții și ale răului s-au interpus planului Său. Prin credința în învierea lui Isus Cristos începe speranța, așteptarea a ceva ce nu s-a produs încă.
Ca discipoli ai credinței, speranței și dragostei suntem chemați să trăim identificarea lui Dumnezeu cu victimele. Vom fi judecați după modul în care răspundem la aceste strigăte. În fața suferinței, suntem fie cu victima fie împotriva ei…nu este altă soluție. “ Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine” (Matei 25: 42-43).
Lumea este o piață a nevoilor umane. Discuția teologică de mai sus vine din încercarea de a găsi o explicație suferinței umane și de a defini rolul bisericii în această suferință. Viața nu este dreaptă. Angoasa și durerea nu au fost distribuite în mod egal. Nimeni nu a găsit un răspuns satisfăcător la aceste întrebări. Probabil sentimentul de indignare pe care-l simțim în momentul în care observăm sau experimentăm nedreptatea, sentimentul de milă pentru cei suferinzi, este cea mai sigură dovadă a realității lui Dumnezeu. O asemenea speranță va da loc disperării dacă nu este înrădăcinată în acțiuni specifice. Acesta este pilonul misiunii creștine. Când oamenii nu mai au speranță, biserica este cea care-i încurajează, intervine pentru ei și iubește așa cum Cristos ne-a iubit pe noi. Biblia nu ne ține în întuneric în ceea ce privește modul în care oamenii ar trebui să se relaționeze săracilor. Sunt 400 de versete în scriptură care ne arată preocuparea lui Dumnezeu pentru săraci. Păcatul major al Sodomei era insensibilitatea față de săraci în orașul acela decadent. Profetul Amos a avut cuvinte dure pentru ascultătorii lui, rostind judecăți asupra lor pentru că îi urau pe săraci și îi alungau de la porțile orașului. Mesajul lui Dumnezeu pentru acești israeliți era: “Eu urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre, și nu pot să vă sufăr adunările voastre de sărbătoare” (Amos 5:21). Unica lor speranță era “să caute pe Domnul și să trăiască.” Tema centrală a întregii cărți era că bogații se îmbogățesc și săracii sărăcesc, o temă nu mai puțin aplicabilă astăzi. Psalmistul spune, “Binecuvântați sunt cei blânzi față de săraci”, “Omul bun știe dreptul săracului, dar celui rău nu-i pasă”. În legea lui Moise era inclusă protecția minorităților, și anume a sclavilor. Datoriile trebuiau iertate la fiecare șapte ani. Spicele neculese, căzute în urma secerișului trebuiau lăsate săracilor. Putem vedea aceleași tendințe în viața bisericii primare; ei împărțeau totul la comun.
Un ultim model este viața și misiunea lui Isus Cristos. În Luca 4:18-19, Isus face cunoscută misiunea Sa pe pământ: a predica vestea bună săracilor, a proclama libertate prizonierilor, a da vederea orbilor, a elibera pe cei asupriți și a aduce speranță celor care și-au pierdut-o. Isus și-a chemat oamenii să ducă același mesaj. Vestea bună este că Dumnezeu este de partea săracilor acum, în viața aceasta. Isus a spus: “Am venit ca voi să aveți viață, și s-o aveți din belșug”. Acest mesaj trebuie și predicat, dar și trăit. Noul Testament ne învață că cei care au o relație corectă cu Dumnezeu vor răspunde strigătului de suferință al oamenilor.
Există numeroase valori și principii Biblice care îi motivează pe creștini să îi ajute pe cei săraci și dezavantajați. Câteva dintre acestea sunt: ascultare de Dumnezeu (1 Ioan 5:3), a urma exemplul lui Cristos, faptul că Isus a împlinit nevoile oamenilor (Luca 9:46-48), a ajuta pe alții aduce oportunități de creștere spirituală, identificarea cu Cristos înseamnă și participarea la suferința umană (2 Cor. 1:3-5), o asemenea viață aduce binecuvântări (Proverbe 19:17) și salvarea de la judecata lui Dumnezeu (Plângeri 3:34-36), a răspunde nevoilor umane reprezintă un semn al credinței (Iacov 2:30). Motivul ultim pentru ajutorarea celor în nevoi este acele de a aboli tot ceea ce nu aduce glorie lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31), precum și a dovedi dragostea noastră pentru El (1 Ioan 3:17-8).
Concluzii
Universul extraordinar de mare și complex al credințelor religioase face imposibil demersul de a cuprinde toate aspectele spiritualității și practicilor religioase ale acestora. În această lucrare am încercat să oferim o privire de ansamblu asupra aspectelor vieții religioase ale unei persoane ce ar putea da sens existenței lui și ar putea servi ca bază pentru o intervenție de folos, de a prezenta elementele definitorii ale principalelor religii sau curente religioase și de a evidenția latura de asistență socială existentă în fiecare dintre acestea.
Toate religiile creștine, ale căror mărturisiri cuprind ideea de Dumnezeire și credința în lucrarea lui Iisus Cristos sunt, în mod firesc, orientate spre semeni și ajutorarea acelora care într-un anumit moment al vieții au nevoie de aceasta.
Recunoașterea aspectelor funcționale ale religiei este de mare ajutor. Spre exemplu, conceptul de autoritate poate conduce un client către autocontrol și responsabilitate. Religia adesea oferă un sentiment de identitate și apartenență.
Religia de asemenea a servit ca un factor socializator, păstrător de valori și un mecanism de reglare a standardelor morale. Simbolurile religioase și ritualurile dau însemnătate tranzițiilor din viață.
Pe de altă parte, aspectele specifice ale religiei pot fi observate în practica asistenței sociale nu doar din perspectiva asistaților ci și din aceea al lucrătorilor și organizațiilor implicate. Astfel, privită retrospectiv, activitatea de asistență socială a religiilor din această regiune a fost influențată de credințele celor care s-au implicat în aceasta sau de sistemul de valori proclamat de biserică.
În partea a doua a lucrării vom încerca identificarea anumitor aspecte specifice ale activității agențiilor de asistență socială ce funcționează sub egida cultelor religioase în perimetrul orașului Timișoara, a influenței pe care religia o are asupra activității acestora și a angajaților lor, a rolului pe care îl joacă convingerile religioase în viața acestora și a punctelor tari și/sau slabe pe care le prezintă acest tip de agenții și persoanele implicate în activitatea lor.
Capitolul IV
Aspecte metodologice ale cercetării
4.1. Scopul studiului
Cunoscând importanța includerii dimensiunii spirituale și religioase în domeniul asistenței sociale și observând în urma cercetării teoretice unele tendințe ale adepților anumitor religii, am încercat să investigăm care este locul asistenței sociale în practica cultelor religioase din Timișoara.
Chiar dacă lucrarea nu analizează toate actele sociale și de filantropie organizate de majoritatea bisericilor, acestea seamănă în mare măsură cu serviciile de asistență socială.
Având în vedere acest aspect, am dorit să analizăm modul în care acestea au făcut-o în Timișoara precum și modul în care credințele religioase au modelat practica asistenței sociale.
4.2. Obiective propuse:
Explorarea rolului convingerilor religioase ca factor motivator în practica asistenței sociale.
Analizarea influenței pe care o are credința asupra modului de lucru al angajaților organizațiilor fundamentate spiritual.
Verificarea existenței unor predilecții a agențiilor fundamentate spiritual spre anumite tipuri de servicii sociale.
Investigarea anumitor riscuri/ puncte slabe spre care angajații unor asemenea organizații au tendința.
Verificarea existenței, în cadrul agențiilor fundamentate spiritual, a unei legături între credință și activitatea organizațiilor.
4.3. Ipoteze
Cu cât o persoană are motivație spirituală mai puternică, cu atât implicarea ei în munca desfășurată va fi mai mare.
Dacă o agenție de asistență socială este fundamentată spiritual, atunci ea va dezvolta servicii care țintesc în primul rând nevoile de bază ale oamenilor.
Dacă o persoană lucrează într-o agenție fundamentată spiritual, ea va avea un risc crescut de supraatașament emoțional.
Dacă o agenție de asistență socială este fundamentată spiritual, atunci ea va oferi educație spirituală clienților ei.
4.4. Metodologia de realizare a studiului
Instrumentul utilizat este chestionarul. Acesta cuprinde 20 de întrebări închise și semi deschise și 5 întrebări factuale. Pentru a răspunde posibilelor nelămuriri ale celor chestionați, am participat la completarea acestuia.
Întrebările puse au testat motivația spirituală, implicarea în muncă și existența unei tendințe de supraatașament a celor chestionați. Acestea sunt întrebări ce privesc persoana ce lucrează în agențiile fundamentate spiritual.
În ce privește agenția, întrebările au fost cu privire la tipurile de servicii și la existența în cadrul agenției a unor servicii de educație spirituală.
4.5. Eșantionul
Eșantionul îl reprezintă 30 de asistenți sociali, lucrători sau directori a 15 agenții fundamentate spiritual din Timișoara.
Acestea sunt: Asociația Diaconia “Pogorârea Duhului Sfânt” – Parohia ortodoxă Cetate, Asociația Evanghelistică și de Caritate “Isus Speranța României”, Asociația Medical Creștină “Christiana”, Centrul de Recuperare, Educare și Reintegrare Socială “Frații lui Onisim”, Federația Caritas a Diecezei Timișoara, Fundația “Estera”, Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara, Asociația Apa Vieții, Organizația Creștină “Ecce Homo”, Adra, Familia Speranței, Centrul Comunitar Speranță în Viitor, Serviciul Social al Mitropoliei Banatului, Centrul Areopagus, Casa Debora – Mission Link International.
Eșantionul a fost format în proporție de 60% femei. În ceea ce privește studiile absolvite eșantionul ales a fost format din 33,3% persoane cu studii medii, 56,7% cu studii superioare și 10% din persoane cu studii postuniversitare. Repartizarea în funcție de religie a subiecților a fost astfel: 33,3% ortodocși, 60% neoprotestanți și catolici 6,6%.
Repartiția pe vârstă a subiecților se prezintă după cum urmează: persoane cu vârsta cuprinsă între 20-25 ani – 20%, între 26-30 ani – 30 %, între 31-35 ani – 13,3%, 36-40 ani – 6,7 %, 10% erau cuprinși între 41-45 ani iar peste 46 ani au fost 20% dintre subiecți. În Anexa nr. 2 sunt prezentate graficele de structură a eșantionului ales.
4.6. Definirea conceptelor:
Agenție de asistență socială fundamentată spiritual este:
acea agenție de asistență socială caracterizată de o apartenență oficială (juridică/instituțională) la un anume cult;
agențiile al căror statut menționează asocierea la nivel de obiective sau valori cu o anumită religie;
agențiile ale căror materiale publicitare fac referire explicită la obiective sau valori religioase.
Motivație spirituală = totalitatea motivelor și mobilelor religioase ce determină o acțiune.
Credință = principii și valori religioase.
Educație spirituală = ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor morale și religioase ale unei persoane.
Spiritualitate religioasă = ansamblul ideilor și sentimentelor de natură religioasă ce caracterizează o colectivitate sau un individ.
4.7. Operaționalizarea conceptelor:
Motivație spirituală: dorința de a ajuta persoanele în nevoi
frecvența participării la serviciile religioase
citire din biblie și rugăciune
este un factor care-l animă în lucrul cu clienții?
Implicare: rămânere peste program
dedicare
calitatea lucrului
dorința de perfecționare
Supraatașament emoțional: incapacitatea de a vedea obiectiv lucrurile
tendința de burnout
Educație spirituală: program de rugăciune
lecție Biblică
program special de Paști și de Crăciun
4.8. Cotarea și cuantificarea datelor
În alcătuirea chestionarului am folosit întrebări cu răspunsuri multiple, minim două și maxim patru. Șase din cele 20 de întrebări au răspunsuri ce pot fi ordonate pe o scală ordinală cu grade de la minim la maxim. Pentru celelalte întrebări am avut răspunsuri nominale, care nu pot fi ordonate pe o scală.
4.9. Prelucrarea statistică a datelor
Pentru prelucrarea datelor am folosit programul de statistică SPSS, versiunea 8. Fiecărei întrebări din chestionar i-a fost atribuită o variabilă în program. Datele astfel introduse au fost prelucrate statistic pentru determinarea frecvenței numerice și procentuale și a stabilirii unor corelații între variabilele măsurate.
4.10. Rezultate și discuții
4.10.1. Ipoteza 1
Cu cât o persoană are motivație spirituală mai puternică, cu atât implicarea ei în munca desfășurată va fi mai mare.
În încercarea de a măsura nemăsurabilul, am operaționalizat motivația spirituală, o variabilă abstractă, în câteva variabile concrete, pe care le-am considerat principalele repere ale exprimării ei: dorința de a ajuta persoanele în nevoi, frecvența participării la serviciile religioase, a rugăciunii și citirii Bibliei, precum și părerea personală dacă motivația spirituală este un factor ce îl animă în lucrul cu clienții.
Implicarea în muncă am concretizat-o în rămânere peste program și motivul acesteia, plăcerea cu care lucrează, calitatea lucrului, precum și dorința de perfecționare a persoanei. Întrebările care testează motivația spirituală sunt: 2,3,4,5,8,16,20, iar cele care caută să descopere gradul de implicare în muncă sunt: 6,7,9,10,13,17.(Anexa 1)
După cum se poate observa în graficul și tabelul de mai jos 70% din cei chestionați participă de fiecare dată la serviciile religioase ale bisericii de care aparțin, aceasta însemnând cel puțin o dată pe săptămână, iar 30% au ales uneori. Chiar dacă se știe că există persoane care aparțin unui cult religios, dar nu frecventează Biserica decât cu ocazii speciale sau chiar niciodată, se observă că persoanele implicate in organizațiile fundamentate spiritual nu fac parte din această categorie, mai mult de 2/3 fiind active in viața bisericii.
Fig. 1 Participarea la serviciile religioase
O altă variabilă importantă în definirea motivației spirituale este frecvența cu care o persoană citește din Biblie. Variantele de răspuns au încercat să ofere posibilitatea fiecăruia de a se încadra în categoria care îl reprezintă, astfel am considerat că cel mai motivat citește zilnic, iar la polul opus este cel care nu citește aproape deloc. 83% sunt cei care citesc zilnic și săptămânal, persoane considerate ca având o motivație puternică, iar ceilalți de 16,7% au motivație spirituală slabă sau deloc.
Fig. 2 Frecvența citirii Bibliei
Chiar dacă nu toți participă regulat la serviciile religioase sau nu toți citesc regulat din Biblie, 96,7%, adică 29 din cele 30 persoane chestionate se roagă zilnic.
Fig. 3 Frecvența rugăciunii
Un alt indicator al motivației spirituale este motivul alegerii slujbei. 76,7% din chestionați declară că motivul principal pentru alegerea slujbei a fost dorința de a ajuta persoanele în nevoi, 13,3% din dorința de dezvoltare personală, iar 10% au recunoscut că la baza deciziei lor au stat motive financiare. Plecând de la premisa că orientarea spre alții este unul din elementele fundamentale în creștinism am considerat dorința de a ajuta persoanele în nevoi un determinant al motivației spirituale.
Fig. 4 Motivul alegerii slujbei
Un alt indicator al motivației spirituale este dorința de a ajuta persoanele în nevoi. Dorința puternică poate fi comparată cu o datorie interioară. Întrebarea Ați simțit o datorie față de cei aflați în nevoi? nu se referă la datoria față de îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ci se referă la o datorie interioară, o dorință asumată și îndeplinită.
Astfel, 73,3% au simțit această datorie în mare măsură, iar 26,7% moderat. Este important de subliniat că nici unul dintre chestionați nu au indicat lipsa acesteia.
Fig. 5 Exprimarea sentimentului de datorie față de cei în nevoi
Aceeași majoritate, 76,6% au răspuns la întrebarea nr.16, că ei consideră într-o mare măsură adevărat că nu ar putea face față muncii pe care o desfășoară dacă nu ar fi convinși că aceasta este chemarea lor. Chemarea se referă la siguranța faptului că munca pe care au ales-o este lucrul care le aduce cea mai mare satisfacție. Vorbind de motivație spirituală, chemarea se referă și la siguranța că acesta este planul lui Dumnezeu pentru ei. Întrebarea aceasta scoate cel mai bine în evidență motivația spirituală. Majoritatea recunosc că munca pe care o desfășoară cere multă implicare, că nu ar face față muncii dacă nu ar avea un motiv dincolo de spiritul de filantropie.
Fig. 6 Măsura în care subiecții sunt convinși de vocația lor.
Ultima întrebare din chestionar, cu excepția celor factuale, este o întrebare de control la întrebarea nr.8. Aceasta testează opinia celor chestionați cu privire la factorul motivator principal al muncii lor. Se observă că 46,7% sunt motivați de faptul că știu că a ajuta pe alții este datoria oricărui om. Ceilalți se împart în cei care sunt animați de spiritul filantropic, 33,3% și cei cărora le place să fie activi, să fie implicați în cât mai multe activități, 20%. Analizând procentul de 73,3% dintre subiecți ce au indicat o datorie in mare măsură față de cei în nevoi se poate observa că aceștia au menționat în proporție de peste 80% că motivația lor principală este faptul că știu că a ajuta pe alții este datoria oricărui om și dorința de a vedea bucuria și mulțumirea pe fața clienților.
Fig. 7 Principala motivație în muncă
Variabilele ce exprimă implicarea în muncă
Implicarea în muncă am operaționalizat-o în rămânere peste program, dedicare, calitatea lucrului, dorința de perfecționare.
Am observat că fiecare persoană chestionată rămâne peste program, chiar dacă unii rămân foarte des iar alții doar uneori. Ce este mai important de observat sunt motivele pentru care aceștia rămân peste program. Astfel 50% sunt cei care atunci când rămân peste program o fac din dedicare. 36,7% rămân peste program pentru a termina munca începută. Persoanele aparținând ambelor categorii sunt interesați de calitatea muncii.
Unui procent de 10% îi face plăcere să rămână peste program, aceștia au o motivație de altă natură, iar 3,3% sunt constrânși de un factor exterior.
Fig. 8 Motivul rămânerii peste program
Dorința de perfecționare este o altă variabilă ce exprimă implicarea în muncă. Aceasta poate fi observată în motivele pentru care persoanele chestionate și-ar completa studiile. Un procent de 43,3% consideră că motivul pentru care și-ar completa studiile este nevoia unei specializări în domeniul în care deja lucrează. Cred că această dorință exprimă o dată în plus dorința unei perfecționări în vederea unei implicări cât mai benefice pentru clienți.
Fig. 9 Motivul pentru care v-ați completa studiile
Un alt factor ce măsoară implicarea în muncă este și calitatea muncii prestate. Astfel, la întrebarea cu privire la ceea ce este mai important în activitatea desfășurată, subiecții au indicat în procent de 36,7% „munca de calitate și încheiată la timp” iar 43,3% – „cât mai mulți să poată beneficia de serviciile oferite de agenție”. 20% dintre chestionați au indicat lucrul cel mai important fiind „plăcere în ceea ce face”. Nici unul dintre intervievați nu a indicat dorința ca managerul să fie mulțumit. Dorința de a desfășura o activitate de calitate reiese atât la cei 36,7% cât și la cei 43,7% a căror principal obiectiv este extinderea serviciilor oferite.
Fig. 10 Obiectivul principal în activitate
4.10.2 Ipoteza 2
Dacă o agenție de asistență socială este fundamentată spiritual, atunci ea va dezvolta servicii ce țintesc în primul rând nevoile de bază ale oamenilor.
Unul din obiectivele propuse în lucrare este acela de a verifica existența unor predilecții a agențiilor fundamentate spiritual spre anumite tipuri de servicii sociale. Din practică am observat că s-ar putea să existe o asemenea predilecție din mai multe motive. Majoritatea agențiilor fundamentate spiritual funcționează după valori creștine.
Acestea furnizează un model de practică întâlnit în primele inițiative de asistență socială. Principiile Biblice referitoare la păturile defavorizate se referă la ajutorul oferit săracilor ca un bine făcut însuși lui Isus. 50% sunt angajați ce consideră că ajutorul material, hrană, îmbrăcăminte, adăpost sunt serviciile de bază ale agenției pe care o reprezintă. Există un procent de 30% care oferă servicii de reintegrare socială, 13,3% consiliere sau/ și psihoterapie și 6,7% servicii medicale.
Fig. 11 Serviciile oferite de agenții
4.10.3 Ipoteza 3
Dacă o persoană lucrează într-o agenție fundamentată spiritual, atunci ea va avea un risc crescut de supraatașament emoțional.
Având ca obiectiv investigarea anumitor riscuri sau puncte slabe spre care angajații unor asemenea organizații au tendința, am presupus că datorită implicării crescute, există un risc mai mare de supraatașament emoțional. Astfel 46,7% au declarat că lucrul cu oamenii este solicitant, motiv pentru care ei simt adesea o stare de epuizare fizică și sufletească. Un procent de 13,3% au recunoscut faptul că se implică prea mult în lucrul cu clienții, în timp ce pentru restul de 40%, fie epuizarea este datorată prea multor activități, fie nu simt frecvent o asemenea stare.
Fig. 12 Exprimarea motivelor existenței epuizării fizice și sufletești
Un alt indicator al supraatașamentului îl reprezintă incapacitatea de a vedea obiectiv lucrurile. 83,3% recunosc că li s-a întâmplat aceasta, fie din dorința aplicării principiului Biblic “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (40%), fie nu au judecat bine lucrurile (26,7%). 6,7% au indicat chiar atașamentul emoțional față de persoana ajutată, iar 10% nu au realizat efectele negative ale supraatașamentului și consideră normal și bine să se implice cât mai mult. Un procent de 16,7% declară că nu li s-a întâmplat niciodată să se implice în așa măsură încât să nu mai poată fi obiectivi.
Fig. 13 Exprimarea cauzelor lipsei de obiectivitate
4.10.4. Ipoteza 4
Dacă o agenție de asistență socială este fundamentată spiritual, atunci ea va oferi educație spirituală clienților ei.
Educația spirituală oferită de agenții am operaționalizat-o cu ajutorul a două întrebări ce vizau rugăciunea și lecțiile biblice pe de o parte și anumite activități specifice sărbătorilor de Paști și Crăciun.
În ceea ce privește educația religioasă 80% subiecți au declarat că în cadrul agențiilor în care lucrează se alocă timp pentru rugăciune iar 50% au indicat și activități de studiere a Bibliei. Au existat doar 20% din cazuri în care aceste activități nu există.
Fig. 14 Există timp pentru educație religioasă
În ceea ce privește programele speciale organizate de Paști și de Crăciun acestea au loc în 90% din agențiile contactate. Procentul ridicat indică dorința agențiilor de a oferi o educație spirituală copiilor.
Fig. 15 Organizarea de programe speciale de Paști și de Crăciun
Pe baza datelor măsurate mai sus am încercat măsurarea anumitor corelații care să existe între variabile. Astfel am aplicat funcția Crosstabs din meniul Statistics/Summarize implementată în programul SPSS 8.00. Am considerat ca variabile independente acelea ce exprimau motivația spirituală, respectiv participarea la serviciile religioase, citirea Bibliei, frecvența rugăciunii, motivația în alegerea slujbei, motivația în muncă și gradul în care subiecții consideră chemarea ca un factor esențial al activității desfășurate.
De cealaltă parte, în cadrul variabilelor dependente am inclus acele variabile ce exprimau implicarea în muncă și anume: motivul rămânerii peste program, obiectivul principal urmărit în activitate, dorința de perfecționare și de creștere a gradului de informare privitor la noutățile din domeniu.
Dintre corelațiile verificate am ales spre exemplificare cele mai reprezentative. Repartiția statistică a răspunsurilor a fost prezentate sub forma unor tabele. Rezultatele testelor de corelație sunt cuprinse în Anexa nr. 3. Concluziile și reprezentarea grafică a corelațiilor existente sunt evidențiate mai jos.
Tabelul nr. 1
Analizând corelațiile stabilite intre aceste două variabile putem observa următoarele
23,3 % au indicat doar într-o măsură moderată vocația ca fiind principalul factor de stimulare în activitatea desfășurată. Este interesant de observat cum din aceștia nici unul nu a menționat la întrebarea referitoare la prioritățile în activitate orientarea spre alții ci doar în atingerea unor performanțe personale.
Pe de altă parte mai mult de 50 % din cei care au indicat vocația ca fiind în mare măsură elementul stimulator al activității au indicat ca prioritar pentru ei extinderea activității agenției asupra a cât mai multor persoane în dificultate. Orientarea acestora capătă astfel o direcție înspre exterior și nu doar înspre atingerea unor obiective personale.
În tabelul 1 din Anexa 3 se poate observa o corelație Pearson Chi-Square puternică între măsura în care vocația stimulează activitatea și prioritățile persoanelor chestionate. Astfel la un prag de semnificație asociat de 0,006 valoarea coeficientului de asociere este 10,350.
Putem identifica o corelație puternică între două variabile în cazul în care pragul de semnificație asociat este <0,01.
Figura de mai jos prezintă grafic corelația existentă între cele două variabile.
Fig. 16 Reprezentarea grafică a corelației dintre măsura vocației în activitate și elementele definitorii ale acestei
Tabelul nr. 2
Datele prezente în tabelul de mai sus comportă următoarele interpretări:
din cei 30 de subiecți chestionați, există un grup de 11 persoane (36,7%) care atât la întrebarea referitoare la principala motivație în muncă cât și la cea legată de motivele rămânerii peste program au indicat răspunsuri legate îndeosebi de motivație spirituală. Astfel, cei care sunt motivați de faptul că știu că a ajuta este de datoria oricărui om cred de asemenea că mai important ca un anumit program este să lucreze cu toată inima, animați fiind de principiul Biblic din Coloseni 3:23 „Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”
Pe de altă parte, al doilea grup ca mărime este format din persoanele care sunt puternic implicate în diverse activități și pentru care rezultatele personale sunt prioritare. Aceștia reprezintă 16,7 % din total eșantion.
O grupă aparte este cea care a identificat ca factor motivant bucuria pe fața oamenilor (tipul filantropului), 10 subiecți – 33,3%, pentru care motivele rămânerii peste program sunt dispersate, cel mai mare grup fiind totuși al subiecților ce o fac deoarece cred că trebuie să lucreze cu toată inima, 4 subiecți – 13,3%.
Corelația între cele două variabile este de asemenea puternică. La un prag de semnificație asociat de 0,023 valoarea coeficientului de asociere este 14,724, lucru ce semnifică o dependență puternică a implicării în muncă de motivația spirituală a unei persoane.
În graficul următor putem observa legăturile existente între cele două variabile iar în Anexa 3 în Tabelul nr. 2 se prezintă datele de analiză ale corelației Pearson Chi-Square.
Fig. 17 Reprezentarea grafică a corelației dintre motivația principală în activitate și motivele pentru rămânerea peste program
Tabelul nr. 3
Tabelul de mai sus generează următoarele interpretări:
faptul că toți respondenții sunt persoane ce frecventează biserica a făcut ca dispersarea datelor să fie mai mică. Mai mult, 70% din aceștia indicând că frecventează biserica regulat, putând astfel a fi considerați membrii activi, cu o motivație spirituală puternică.
Acest grup se împarte la rândul lui în 4 subcategorii funcție de motivele pentru care rămân peste program. Și de această dată cei mai mulți subiecți se încadrează în categoria celor care rămân pentru că aceștia consideră că ceea ce fac trebuie să facă cu toată inima (14 subiecți). Celălalt grup semnificativ este cel al celor care rămân pentru a duce la bun sfârșit o muncă deja începută.
Această repartiție a datelor demonstrează încă o dată că există o legătură puternică între motivația spirituală, exprimată prin participarea la slujbele religioase și implicarea în muncă, exprimată prin rațiunile pentru care se rămâne peste program.
Nivelul de corelație al datelor este de 9,394 măsurat la un prag de semnificație asociat de 0,024. Spunem că dacă pragul de semnificație este situat între 0,01 și 0,05 avem de a face cu un nivel de corelație semnificativ.
Datele referitoare la corelația dintre cele două variabile se regăsesc în Tabelul nr. 3 din Anexa nr. 3, iar în figura de mai jos găsim reprezentarea grafică a acesteia.
Fig. 18 Reprezentarea grafică a corelației dintre participarea la serviciile religioase și motivele pentru rămânerea peste program
Tabelul nr. 4
Datele evidențiate mai sus sunt o continuare firească a celor anterior analizate
Astfel, grupul este din nou împărțit după aceleași criterii ale variabilei independente însă variabila dependentă este de această dată elementul cel mai important al activității prestate.
Se poate observa o grupare masivă a subiecților în celula aferentă participării regulate la serviciile religioase și a celor care privesc ca un lucru foarte important posibilitatea de a oferi servicii câtor mai mulți asistați. Astfel, 43,3% din chestionați având o motivație spirituală puternică au obiective legate în principal de ajutorarea semenilor în dificultate.
De cealaltă parte 20% din chestionați participă regulat la serviciile bisericii, deci au o motivație spirituală puternică, iar răspunsul lor la întrebarea referitoare la elementele prioritare din activitate a fost orientat cu precădere înspre o accentuare a creșterii calității acesteia.
În concluzie din totalul de 30 de subiecti 21 au evidențiat o motivație spirituală puternică din perspectiva participării la serviciile bisericii, marea majoritate a acestora având o implicare în muncă considerabilă.
Din rezultatele corelației dintre aceste 2 variabile, prezentate în Anexa nr. 3 Tabelul nr. 4, se remarcă nivelul ridicat de corelație la un prag de semnificație asociată de 0,005 certificând o corelație foarte puternică.
Fig. 19 Reprezentarea grafică a corelației dintre participarea la serviciile religioase și obiectivul principal în muncă
Capitolul V
Concluzii și propuneri
În urma efectuării documentației bibliografice și după prelucrarea datelor statistice obținute prin aplicarea chestionarului asupra subiecților, se pot desprinde următoarele concluzii:
Există o legătură puternică între motivația spirituală a persoanelor angajate în activități de asistență socială și nivelul implicării acestora în munca prestată. Legătura este direct proporțională, astfel, cu cât o persoană este mai puternic motivată spiritual, sau cu cât își corelează mai mult principiile de viață cu principiile creștine, cu atât mai mult implicarea ei în muncă crește, crescând de asemenea și calitatea muncii desfășurate. Ca urmare, ipoteza avută în vedere la începutul lucrării a fost confirmată de rezultatele analizei statistice.
Motivația spirituală oferă într-adevăr o cale spre excelență în activitatea de asistență socială însă lipsa de profesionalism și detașare poate duce foarte ușor la o supraimplicare, lucru ce nu este nici în folosul clientului și nici în al profesionistului. Acest aspect duce în timp la o epuizare psihică și fizică și la incapacitatea de a judeca sau vedea lucrurile în mod obiectiv.
Plecând de la considerentul că în biserica primară nevoile de bază erau prioritar satisfăcute, am încercat o analiză a serviciilor oferite de agențiile de asistență socială fundamentate spiritual. Astfel, 50% din ele oferă în primul rând servicii ce țintesc aceste nevoi, celelalte indicând ca principale obiective urmărite alte grupe de nevoi după piramida nevoilor lui Maslow. Cu toate acestea, și agențiile care nu au indicat în primul rând nevoile de bază au în obiectivele lor și satisfacerea acestora. În concluzie, astăzi o agenție fundamentată spiritual oferă în primul rând suport pentru nevoile de bază diversificându-și în același timp serviciile și spre satisfacerea celorlalte grupe de nevoi.
În cadrul majorității agențiilor de asistență socială fundamentate spiritual sunt organizate activități de educație spirituală a clienților lor. Astfel în 90% din cazuri sunt organizate programe specifice sărbătorilor religioase iar în 80% din ele clienții sunt familiarizați cu rugăciunea și citirea Bibliei. În contextul actual al societății românești, educația spirituală oferită de astfel de agenții este un factor benefic creșterii nivelului moral al națiunii, principiile creștine odată întipărite în caracterul unui om putând fi doar cu greu îndepărtate.
Având în vedere cele enunțate pe parcursul lucrării este important pentru asistentul social să studieze practicile și credințele religioase ale unei persoane. Dacă ele aparțin unui grup etnic specific se impune un studiu al relației dintre acea cultură și religie. Demersul asistentului social începe de acolo de unde se află clientul, cu respect pentru convingerile și practicile lui religioase.
Asistentul social trebuie să înțeleagă clientul ca o parte într-un întreg – că nu toți oamenii folosesc aceleași simboluri sau au aceeași înțelegere a credințelor și conceptelor religioase. Există diferențe de generații atât în ceea ce privește practicile dar și la credințele religioase.
Aspectele pozitive ale religiei pot fi folosite cu succes pentru a dezvolta o intervenție. Aspectele spirituale sunt de foarte mare ajutor atunci când clientul are nevoie de speranță, a suferit o pierdere sau necesită ajutor cu privire la auto-determinare sau depășirea unei agresiuni. Asistenții sociali ar trebui să fie pregătiți să-și ajute clienții să apeleze la cunoștințele și resursele religiei, atunci când este necesar.
Asistenții sociali ar trebui să fie capabili să pătrundă lumea spirituală și religioasă descrisă de clienții lor cu același grad de înțelegere profesională, cunoștințe și abilități folosite în alte domenii ale practicii lor profesionale.
Asistenții sociali au nevoie de o pregătire profesională în a ajuta clienții care se confruntă cu probleme religioase, așa cum au nevoie de a fi echipați în domeniul legal, medical sau psihologic
Reintroducerea cu succes a perspectivelor religioase va necesita limite, atât personale cât și profesionale, în sensul de a nu face prozelitism și de a nu impune propriile valori religioase. Aceste limite dacă nu sunt respectate pot duce la desființarea religiei și spiritualității pe planul acestei profesii.
Provocarea pe plan profesional este de a învăța să ascultăm explicația altei persoane asupra realității chiar dacă părerea sa a asupra lumii diferă semnificativ față de cea personală. Ca practicanți, nu trebuie să împărtășim părerea clienților, nici măcar să fim de acord cu ea, dar dacă suntem dispuși să ascultăm vom cunoaște clientul în moduri noi și această cunoaștere nu ne va crește doar sensibilitatea culturală, ci ne va ajuta să demonstrăm un respect real față de client, onorând perspectivele sale religioase și spirituale.
BIBLIOGRAFIE
Mary Van Hook, Beryl Hugen, Marian Aguilar: Spirituality within Religious Traditions in Social Work Practice, 2001 the Wadsworth Group. Brooks
Leiby, James: A history of social welfare and social work in the United States, 1825-1972, Columbia University Press, New York, 1978.
James W. Ellor, F. Ellen Netting, Jane M. Thibault: Understanding Religious and Spiritual Aspects of Human Service Practice
Edward R. Canda, Leola Dyrud Furman: Spiritual Diversity in Social Work Practice, The Free Press, 1999.
Cristian Bocancea, George Neamțu: Elemente de asistență socială, Iași, Polirom, 1999.
Garland, Diana S. Richmond: Church Social Work: Helping the whole person in the context of the church, North American Association of Christians in Social Work, 1992.
Loewenberg, Frank M., Fundamentals of SocialIintervention: Basic concepts, intervention activities and core skills, New York, Columbia University Press, 1983.
Roland G. Meinert, John T. Pardeck, John W. Wurphy: Postmodernism, Religion and the Future of Social Work, the Haworth Pastoral Press, 1998.
Gambrill, Eileen; Pruger, Robert: Controversial Issues in Social Work
Francois de Singly, Alain Blanchet, Anne Gotman, Jean-Claude Kaufmann, Ancheta și metodele ei: chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul comprehensiv, ed. Polirom, Iași, 1998.
Anexa nr. 1
CHESTIONAR
Serviciile oferite de agenția pe care o reprezentați sunt în principal:
servicii ce țintesc nevoile de bază: hrană, îmbrăcăminte, adăpost
reintegrare socială
consiliere/ psihoterapie
Participați la serviciile religioase ale bisericii de care aparțineți?
da, de fiecare dată
uneori
la sărbători
niciodată
Citiți din Biblie?
da, zilnic
săptămânal
când îmi aduc aminte
aproape niciodată
Vă rugați ?
da, zilnic
săptămânal
când îmi aduc aminte
aproape niciodată
Care considerați că a fost motivul principal pentru alegerea slujbei dvs.?
motive financiare
din dorința de dezvoltare personală
din dorința de a ajuta persoanele în nevoi
Rămâneți peste program?
a) aproape tot timpul
uneori
rar
niciodată
Dacă da, din ce cauză?
politica agenției sau șeful mi-o cere
pentru a termina munca începută
pentru că îmi face plăcere
cred că trebuie să fac ceea ce fac cu toată inima
Ați simțit că aveți o datorie față de cei aflați în nevoi?
în mare măsură
moderat
în mică măsură
nu
Ce este cel mai important pentru dvs.?
șeful să fie mulțumit de mine
munca mea să fie calitativă și încheiată în timp util
să găsesc plăcere în ceea ce fac
cât mai mulți oameni în nevoi să poată beneficia de serviciile noastre
Dacă ar fi să vă completați studiile, care ar fi motivul care v-ar determina la aceasta?
dezvoltare personală
dorința de a fi la curent cu ultimele informații în domeniu
nevoia unei specializări în domeniul în care deja lucrez
dorința obținerii unei slujbe mai bune
11. Există în cadrul programelor oferite un timp special acordat educației religioase, cum ar fi:
rugăciune
citirea Bibliei sau memorarea de versete din Biblie
lecții pe teme Biblice
nu există
12. Există în cadrul agenției program special de Paști și Crăciun pentru clienți sau realizat de aceștia?
da
nu
avem deja proiectul și îl vom implementa anul acesta
dorim să organizăm aceasta pe viitor
Citiți materiale cu ultimele noutăți în domeniu?
de câte ori am ocazia
sunt abonat la reviste/ broșuri de specialitate
nu mă ajută pe mine prea mult
nu citesc
Vi s-a întâmplat să nu puteți fi obiectiv într-un caz pentru că v-ați implicat prea mult?
da
nu
Dacă da, aceasta s-a întâmplat din cauză că:
din dorința de a aplica cât mai bine principiul biblic: ”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
cred că este normal și bine să mă implic cât mai mult
nu am judecat prea bine lucrurile
altele, care?_________________________________________
Cred că nu aș putea face față muncii pe care o desfășor dacă nu aș fi convins că aceasta este chemarea mea.
în mare măsură
moderat
în mică măsură
deloc
Cel mai important pentru mine este ca:
munca să fie cât mai organizată
clienții să conștientizeze faptul că Dumnezeu este Cel care-i poate ajuta cu adevărat
serviciile oferite să fie cât mai benefice clienților
Simțiți adesea o stare de epuizare fizică și sufletească?
da
nu
Dacă da, din ce cauză credeți că se întâmplă aceasta?
mă implic prea mult în lucrul cu clienții
am prea multe activități, cred că ar trebui să renunț la unele
am nevoie de o pauză
lucrul cu oamenii este foarte solicitator
Cel mai mult sunt motivat:
de faptul că știu că a ajuta pe alții este datoria oricărui om
când văd bucuria și mulțumirea pe fața clienților
de recompensa financiară
de faptul că mă simt util, îmi place să am cât mai multe activități
21. Ocupație
22. Studii
23. Vârstă
24. Sex
25. Religie
Vă mulțumesc.
Anexa nr. 2
Structura eșantionului
Anexa nr. 3
Corelațiile Perarson Chi-Square între motivația spirituală și implicarea în muncă
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Locul Asistentei Sociale In Gandirea Si Practica Diferitelor Culte Religioase (ID: 164490)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.