Manifestari ale Anxietatii In Adolescenta din Perspectiva Gender

Cuprins:

Introducere în temă……………………………………………………………………3

Capitolul I. Abordări teoretice ale conceptului de anxietate

Anxietatea. Delimitări conceptuale………………………………………………………….5

Perspective ale anxietății………………………………………………………………………..7

Forme și complexul simptomic al anxietății……………………………………………..9

1.4. Adolescența. Priviri generale………………………………………………………………13

1.4.1Particularități ale anxietății la adolescenți……………………………………..15

Capitolul II. Design-ul experimental

2.1. Scop, ipoteze, obiective, eșantion…………………………………………………………..17

2.2. Experimentul de constatare……………………………………………………………………18

2.2.1. Metodologia cercetării……………………………………………………………….18

2.2.2. Procedura administrării……………………………………………………………..18

2.2.3. Rezultatele……………………………………………………………………………….19

2.2.4. Concluzii…………………………………………………………………………………..26

2.2.5. Recomandări……………………………………………………………………………..27

Bibliografie………………………………………………………………………………………………..30

Glosar de termeni……………………………………………………………………………………….31

Anexe………………………………………………………………………………………………………..33

Introducere

Actualitatea. În ultimele decenii, odată cu schimbarea valorilor general umane, cu declanșarea evenimentelor ce pun în pericol viața și securitatea umană, cu fluxul mare și rapid al informației, interesul privind tematica anxietății a crescut considerabil, anxietatea fiind considerată problema acută a timpurilor în care trăim. Anxietatea este prevăzută destul de frecvent și la adolescență, ea fiind considerată o stare activă a adolescenței, datorită sugestibilității și fragilității acestei vîrste. Freud a fost primul autor care a oferit o descriere amplă privind teoria anxietății, în lucrarea sa intitulată „ Problematica anxietății”. El descrie anxietatea ca pe o teamă neorientată, adesea nu-i putem depista sursa ca pe un obiect specific. Anxietatea este o parte importantă a teoriei personale a lui Freud, declarînd-o fundamentală în dezvoltarea psihologică și neurologică a comportamentului. El a sugerat faptul că prototipul tuturor anxietăților este trauma nașterii, o noțiune elaborată de un discipol, Otto Rank. Această traumă a nașterii, cu tensiunea și fricile ei, este prima noastră experiență cu anxietatea.

Psihologii, pedagogii, oamenii de știință de diferite specialități, ziariștii, scriitorii sunt preocupați de problemele pe care le ridică adolescența. Niciodată nu s-a vorbit atît de mult despre adolescență ca astăzi, cercetătorii fiind animați de găsirea unui limbaj comun, de aflarea celor mai indicate metode de cercetarea însușirilor persoanlității adolescentului precum și a celor mai eficace căi educative. Anxietatea este un factor care contribuie la aproape orice problemă cu care se confruntă o persoană. În ceea ce îi privește pe adolescenți, imaginea este chiar mai sumbră. Odată cu noile studii tema anxietății este una utilă de abordat, îndeosebi la vîrsta adolescenței. Adolescenții sunt supuși multitudinii de agenți riscanți ce vin din exterior, astfel ei încearcă să facă față acestor probleme majore pentru ei. O dată cu pășirea pragului maturității, sunt priviți deja ca persoane responsabile, de fapt ei încep să simtă presiunea maturității. Cele mai comune frici atît a fetelor cît și a băieților sunt : teama de eșec, de viitor, de insucces, de respingere, de intimitate, de conflict, de a fi lipsiți de sens, de a fi bolnavi, de moarte și de singurătate. Aceste temeri, cuibărite în mințile lor contribuie la creșterea nivelului de anxietate, ceea ce mai târziu poate dezvolta diferite boli psihosomatice. La început adolescentul pare să nu aibă nimic , dar mai târziu anxietatea acumulată „ răbufnește și toată lava este aruncată „ asupra: activităților zilnice, oboseală psihică și fizică, dureri de cap, nereușită la studii etc.

Apare necesitatea studierii acestei teme, în vederea evitării multitudinilor de dificultăți apărute în viața adolescentului. Deci necesitatea studierii anxietății la adolescenți apare ca o valență, deoarece doar în așa mod putem dezvolta o generație sănătoasă.

Obiectul cercetării îl constituie particularitățile manifestării anxietății la adolescenți din perspectivă gender

Scopul lucrării îl constituie studierea manifestării anxietății la adolescenți din perspectivă gender

Ipoteza :

I 1 – presupunem că nu există diferențe ale nivelului manifestării anxietății în adolescență din perspectiva gender ;

Obiectivele cercetării:

O1 Analiza abordărilor teoretice ale anxietății, adolescenții;

O2 Delimitarea conceptuală a anxietății și adolescenței;

O3 Elaborarea ipotezei;

O4Selectarea metodelor necesare cercetării;

O5 Identificarea eșantionului experimental;

O6 Aplicarea pe eșantionului supus cercetării a scalei de anxietate Taylor;

07 Formularea concluziilor generale în baza datelor obținute;

Bazele metodologice ale cercetării au constituit-o :

a. Teoria psihanalitică a lui S.Freud conform căreia anxietatea este o teamă neorientată, adesea nu-i putem depista sursa ca pe un obiect specific;

b. Taylor și Spence (1950) care elucidează bazele genetico-ereditare ale anxietății ;

c. Dollard și Miller care, pornind de la teoria lui Freud, au elaborat modelul comportamental în vederea reducerii nivelului de anxietate.

Metodele de cercetare :

1. Empirice: Scala de anxietate Taylor – pentru determinarea nivelului anxietății;

2 statistico-matematice : calcularea mediei, stabilirea diferenței dintre două medii pentru eșantioane mai mici de 30 persoane , criteriul U Mann – Whitney pentru determinarea diferențelor de nivel a fenomenului studiat.

Valoarea teoretică

Evidențierea formelor și complexul simptomic al anxietății ;

Evidențierea persepectivelor anxietății;

Evidențierea particularităților anxietății la adolescenți;

Valoarea practică a lucrării este determinată de semnificația ei ca argument științific în vederea evidențierii particularităților manifestări anxietății în adolescență din perspectiva de gen. Faptele și legitățile constatate sunt importante îndeosebi pentru realizarea măsurilor de profilaxie prin intermediul recomandărilor oferite ; este evidentă utilitatea lor pentru o mai bună pregătire a viitorilor specialiști în psihologie, consilierilor, profesorilor, psihologilor școlari ; și pentru obținerea unui nivel mai înalt al profesionalismului de către specialiștii actuali.

Capitolul I. Abordări teoretice ale conceptului de anxietate

1.1. Anxietatea. Delimitări conceptuale.

Anxietatea este una din stările dominante și frecvente în această perioadă a modernizării W.H. Auden a calificat timpurile de astăzi drept epoca anxietății.[5]

Prin anxietate înțelegem “emoția neplăcută caracterizată prin termeni cum ar fi neliniște, aprehensiune, tensiunea și teamă” pe care fiecare din noi le resimțim în diverse situații cu diferite intensități și care este “disconfortabilă” din punct de vedere psihologic”.

În literatura de specialitate pot fi întîlnite o serie de definiri ale acestui concept deși multe cercetări menționează faptul că este necesar de a distinge între anxietatea ca fenomen situativ și anxietatea ca trăsătură de personalitate.

Astfel, Nemov (1994) evidențiază că “anxietatea este o calitate situativă sau stabilă, manifestată la om, de a deveni neliniștit, să simtă frică și neliniște în diferite situații sociale specifice”.

Prijohojan (2001) consideră că “anxietatea este o retrăire a unui disconfort emoțional, corelat cu așteptarea unui eșec, presimțirea unui pericol. Se diferențiază anxietatea ca stare emoțională și ca caracteristică a personalității sau temperamentului”.

Savina menționează că “anxietatea este o retrăire negativă, stabilă a neliniștii și așteptarea daunei din partea celor din jur”.

Anxietatea, așa cum este prezentată în "Dicționarul de psihologie" al Ursulei Șchiopu, este o "stare afectivă vagă, difuză, de neliniște, de apăsare, tensiune, îngrijorare și teamă nemotivată, fară obiect, care este neconfortantă din punct de vedere psihologic.
Elementul central al anxietătii îl constituie îngrijorările – anxioșii se concentrează asupra gîndurilor negative, consumând în acest mod o mare parte din energia disponibilă. Dincolo de disconfortul produs de aceste îngrijorari, performanțele acestor persoane devin cu mult sub posibilitățile reale. Anxietatea și neliniștea sunt unele din cele mai mari obstacole în calea fericirii.
Gandirea anxioasă compromite accesul la fericire, generează o atitudine de vigilență incompatibilă cu relaxarea și cu liniștirea asociate stării de bine. În doze mici, anxietatea este utilă, pentru că ne ajută sa ne rezolvăm problemele, dar există și persoane ce prezintă hiperanxietate. Aceasta manifestă o hipervigilență la primejdie, care se traduce printr-o supraveghere constantă a mediului înconjurator și o anticipare permanentă a pericolului, ce determină incapacitatea reală de a profita de clipa prezentă.
La anxioși, nevoia de control exacerbat explică viziunea lor perfecționistă asupra existenței. Din punctul lor de vedere, necazurile și obstacolele ar trebui să poata fi evitate. În situația în care acestea se produc, înseamnă că persoana respectivă nu a facut ce trebuia sau destinul este deosebit de crud, astfel ca vigilența lor va fi dublă și nu se vor putea relaxa.

Anxietatea posedă două elemente fundamentale: o situație văzută de individ ca periculoasă, amenințătoare și convingerea persoanei de incompetența proprie de a face față situației respective.

În situațiile de manifestare a anxietății se observă o exercitare motrică, acțiuni necoordonate și neplanificate, curiozitatea sporită și tendința de a fi preocupat de orice activitate de care posibil persoana nici nu are nevoie. Este caracteristic incapacitatea de a aștepta, manifestarea fluxului incontrolabil de cuvinte, cunoscut în literatura de specialitate sub numele de logoree. Comunicarea devine emoțional instabilă, persoanele cu care se comunică sunt selectate și de regulă comunicarea se reduce la un cerc restrîns de oameni. Sunt complicate contactele cu persoane necunoscute, este greu de inițiat o discuție, mai ales aceasta se observă în convorbirile telefonice, cînd nu poți de odată să dai răspuns la întrebări, să te concentrezi și să spui cel mai important.

În situațiile de anxietate cronică, persoana se află într-o așteptare încordată continuă, deseori este speriat, rareori rîde, tot timpul este serios și încordat. Persoana nu este în stare să-și relaxeze mușchii, supraobosește, sunt specifice durerile de cap și spasme în tot corpul. Cu toate că persoana este obosită, ea nu este în stare să adoarmă, deoarece este stăpînită tot timpul de gînduri obsedante, presimțiri, presupuneri. Somnul este neliniștit, persoana vorbește în somn, respirația este dificilă, deseori somnul este urmat de coșmare, în care persoana luptă cu sine însuși, tendința de a finisa totul cît mai rapid, frica că nu o să reușească, graba aceasta manifestându-se aproape tot timpul.

Perspective ale anxietății

Nu știm de ce unii indivizi devin extrem de anxioși, dar știm că reacțiile lor par să reflecte sentimentele unei inadecvări în destinul este deosebit de crud, astfel ca vigilența lor va fi dublă și nu se vor putea relaxa.

Anxietatea posedă două elemente fundamentale: o situație văzută de individ ca periculoasă, amenințătoare și convingerea persoanei de incompetența proprie de a face față situației respective.

În situațiile de manifestare a anxietății se observă o exercitare motrică, acțiuni necoordonate și neplanificate, curiozitatea sporită și tendința de a fi preocupat de orice activitate de care posibil persoana nici nu are nevoie. Este caracteristic incapacitatea de a aștepta, manifestarea fluxului incontrolabil de cuvinte, cunoscut în literatura de specialitate sub numele de logoree. Comunicarea devine emoțional instabilă, persoanele cu care se comunică sunt selectate și de regulă comunicarea se reduce la un cerc restrîns de oameni. Sunt complicate contactele cu persoane necunoscute, este greu de inițiat o discuție, mai ales aceasta se observă în convorbirile telefonice, cînd nu poți de odată să dai răspuns la întrebări, să te concentrezi și să spui cel mai important.

În situațiile de anxietate cronică, persoana se află într-o așteptare încordată continuă, deseori este speriat, rareori rîde, tot timpul este serios și încordat. Persoana nu este în stare să-și relaxeze mușchii, supraobosește, sunt specifice durerile de cap și spasme în tot corpul. Cu toate că persoana este obosită, ea nu este în stare să adoarmă, deoarece este stăpînită tot timpul de gînduri obsedante, presimțiri, presupuneri. Somnul este neliniștit, persoana vorbește în somn, respirația este dificilă, deseori somnul este urmat de coșmare, în care persoana luptă cu sine însuși, tendința de a finisa totul cît mai rapid, frica că nu o să reușească, graba aceasta manifestându-se aproape tot timpul.

Perspective ale anxietății

Nu știm de ce unii indivizi devin extrem de anxioși, dar știm că reacțiile lor par să reflecte sentimentele unei inadecvări în situațiile pe care ei le percep ca amenințătoare. Teoriile referitoare la tulburările anxioase sau centrat asupra conflictelor interne, răspunsurile învățate la evenimentele externe, cognițiile inadecvate și asupra factorilor biologici.

Perspectiva psihanalitică

Teoria psihanalitică postulează că determinații majori ai tulburărilor anxioase sunt conflictele interne și motivele inconștiente. Freud făcea distincție între anxietatea obiectivă, care este un răspuns rezonabil la o situație nocivă, și anxietatea nevrotică, care este disproporționată față de pericolul real.

Părintele psihanalizei consideră că anxietatea nevrotică își are originea în conflictele inconștiente ale individului dintre pulsiunile inacceptabile ale sinelui (în special pulsiuni sexuale și agresive) și constrîngerile impuse de eu și supraeu.

Cînd aceste pulsiuni ajung la nivelul conștiinței, se declanșează anxietatea, care servește ca semnal al unui potențial pericol. Întrucât sursa anxietății este inconștientul, persoana nu cunoaște motivul temerilor sale.

În lucrările sale Freud descria trei categorii de angoasă (anxietate ușoară, anxietate fobică, accesele de angoasă), numidu-le angoase traumatice pe cele puternice și intense, și anxietatea de semnalare.

Concepțiile psihanalitice presupun că anxietatea este trăită pentru prima dată la naștere. Se consideră că nou – născutul este copleșit de anxietate în momentul separării de mamă.

Adler abordează anxietatea ca fiind o “atitudine ostilă a unui om față de mediul său”. Anxietatea este un fenomen care-l însoțește pe om din frageda copilărie și deseori pînă la bătrînețe, amărîndu-i într-o imaginabilă măsură existența.

Perspectiva comportamentală

În cadrul teoriei comportamentale, psihologii văd anxietatea ca fiind mai degrabă declanșată de evenimente externe specifice, decît de conflicte interne. Anxietatea generalizată apare atunci cînd persoana se simte incapabilă să controleze multe din situațiile de zi cu zi și, în consecință, o stare de aprehensiune în cea mai mare parte a timpului. Fobiile sunt văzute ca răspunsuri de evitare ce pot fi învățate fie în mod direct din experiența provocatoare de teamă (de exemplu, teama de cîini după ce persoana a fost atacată de unul), fie în mod substituitiv, prin observarea răspunsurilor de teamă la alții.

Perspectiva cognitivă

Analiza cognitivă a tulburărilor anxioase se concentrează asupra modului în care persoanele anxioase gîndesc despre situațiile și pericolele potențiale. Indivizii care suferă de anxietate generalizată tind să facă evaluări nerealiste ale unor situații mai ales a celor în care posibilitatea pericolul este vagă. Ei supraestimează atît gradul cît și potențialul de nocitivitate.

Teoria cognitivă a obsesiilor afirmă că fiecare dintre noi, ocazițional avem gînduri nedorite și repetitive. Cu cât conținutul obsesiei provoacă mai multă anxietate cu atît mai dificilă este eliminarea gândurilor – obsesie sau neobsesie – din minte. Și cu cît suntem mai stresați, cu atît mai frecvente și intense sunt aceste gînduri.[1] Dacă o persoană este pe cale de a deveni anxioasă, gîndurile obsesive vor fi mai tulburătoare și mai dificil de eliminat.

Dacă un eveniment declanșează un gînd tulburător la o persoană care în general, nu prezintă gînduri obsesive, ea va socoti gîndul inacceptabil, dar nu va deveni anxioasă și-l va elimina cu ușurință.

Prin contrast, persoana cu gînduri obsesive va deveni anxioasă, iar anxietatea va reduce abilitatea ei de a o elimna. Gîndurile obsesive vor persista, iar inabilitatea persoanei de a nu le lua în considerare va conduce la favorizarea anxietății ceea ce va mări susceptibilitatea unei gîndiri nepotrivite.

Perspectiva biologică

Taylor și Spence (1950) , accentuează bazele genetico- ereditare ale anxietății. Taylor (1951) a elaborat un instrument de măsurare a nivelului de anxietate numit TMAS ( Taylor Manifest Anxiety Scale) , compus din itimi preluați din chestionarul MMPI.

Există tendința că tulburările anxioase să fie transmise ereditar. Aproape 15% din părinții și frații persoanelor care prezintă tulburări de anxietate sunt afectați în mod asemănător studiilor efectuate pe gemeni prevăd o dovadă mai fermă a unei predispoziții ereditare pentru atacurile de panică.

Dovada unei baze biochimice a tulburărilor de panică provine din studiile de laborator care arată că o serie de substanțe (cofeina, lactatul de sodiu) pot declanșa atacuri de panică la persoanele care suferă de atacuri de panică spontane.

Același substanțe nu au de obicei nici un efect asupra persoanelor normale sau asupra celor cu fobii care răspund prin anxietate la un stimul extern.

În completare cercetătorii au identificat o substanță cerebrală (colecistokinina) care produce un atac la pacienții cu tulburări de panică. Medicamentele care sunt capabile să prevină atacurile de panică par să blocheze acestei substanțe asupra neuronilor (Bradwejn, Meterissia, 1990).

Aceste date au convins teoreticienii abordării biologice că tulburările de panică reprezintă mai degrabă o boală somatică decît o tulburare mentală. Totuși, teoreticienii cognitiviști nu sunt așa de siguri. Ei pretind că tulburarea de panică rezultă dintr-o interpretare greșită catastrofică a senzațiilor somatice.

1.3. Forme și complexul simptomatic al anxietății

Freud și Janet sunt considerați printre primii cercetători care au studiat mai îndeaproape fenomenul anxietății.

În 1895 Freud a descris nevroza anxioasă și se vehicula ideea că anxietatea este mai mult frecventă la nevrotici. Din aceste considerent sunt descrise două forme ale anxietății.

Anxietatea reală apare în fața unui pericol real, adică a unui eveniment așteptat, prevăzut și se asociază cu reflexul de fugă.

Anxietatea reală poate fi considerată ca o manifestare a instinctului de conservare. Anxietatea nevrotică prezintă starea de așteptare a unui pericol inexistent sau mai puțin existent și este caracterizat de următoarele simptome: iritabilitate generală, așteptare anxioasă, pavor nocturn, vertij, apariția fobiilor, tulburări digestive, parestezii.

În prezent conform literaturii de specialitate sunt descrise șapte forme de anxietate:

anxietatea generalizată

atacul de panică

anxietate socială

fobii simple

agorafobia

tulburarea obsesiv – compulsivă

tulburarea de stres postraumatic

În continuare vom descrie fiecare formă a anxietății și vom enumera simptomele esențiale ale acestora.

Anxietatea generalizată reprezintă o stare de neliniște resimțită de o persoană aproape permanent, fiind absentă existența stimulilor declanșatori cunoscuți, cum este în cazul anxietății fobice.

O persoană care suferă de o tulburare anxioasă generalizată trăiește în fiecare zi într-o stare de tensiune maximă. Ea se simte ușor neliniștită în mare parte a timpului și tinde să reacționeze cu putere chiar și la stresuri ușoare.

La adolescenți tulburarea se manifestă printr-o anxietate și griji privind performanțele școlare, sportive și sociale.

Simptomologia anxietății generalizate este divizată în trei grupe: tensiune motrică (tremurături, dureri abdominale, febrilitatea, fatigabilitate); hiperactivitate neurovegetativă (senzații de sufocare, palpitații, transpirație, uscarea gurii, frecvența crescută a micțiunii); explorarea hipervigilentă a mediului înconjurător (reacție de tresărire exagerată, iritabilitate, dificultăți de adormire și concentrare).

Aspectul exterior al unei persoane cu anxietate generalizată este specific. Fața pare încordată este brăzdată, persoana nu stă liniștită și adesea tremură, transpirațiile, în special, la nivelul mîinilor și picioarelor sunt frecvente.

Pentru diagnosticarea anxietății este necesară prezența a cel puțin șase simptome; e nevoie ca anxietatea să se manifeste timp de cel puțin o lună, mai mult sau mai puțin permanent, fără a fi un rezultat al unei tulburări psihice.

Atacul de panică este o stare intensă de spaimă, frică, care are loc fără o cauză aparentă. Atacul de panică este una din cele mai frecvente forme de anxietate.

Panica ce se produce indiferent de situație poartă un caracter spontan. În cazul în care atacul de panică se manifestă în situații concrete sau particulare este vorba de panică situațională. Pe lîngă aceste două forme există și panică anticipatorie, care se declanșează în urma imaginării, gîndirii asupra unei situații particulare.

Persoanele cu atac de panică au în permanență sentimentul spaimei, ei nu sunt în stare să controleze apariția și declanșarea crizei.

Simptomatologia atacului de panică se manifestă prin următoarele modificări: transpirații, parestezii, dispnee, tremurături, senzații de amețeală, dureri abdominale, senzația de strangulare.

Diagnosticul atacului de panică se înregistrează în cazul când sunt prezente cel puțin patru simptome; atacurile de panică apar brusc sau gradat cu interval de minute sau ore.

Anxietatea socială se caracterizează printr-o permanentă teamă a persoanei atunci când se află în centrul atenției altor persoane.

Chintesența acestei temeri este neliniștea persoanei că s-ar putea comporta într-un mod umilitar, neadecvat. În acest caz se dezvoltă o frică persistentă, irațională și dorința de a evita situațiile în care subiectul poate fi observat de alte persoane.

Individul are o teamă, frică mai mult sau mai puțin permanentă de a vorbi sau de a se manifesta în public, de a mînca sau de a scrie în prezența altora de a roși sau de a se comporta într-un mod mai puțin natural, frică accentuată de a fi umilit în situații sociale.

Deseori anxietatea socială este confundată cu timiditatea. Deși între aceste două sunt tangențe, există totuși și puncte distinctive. Spre deosebire de persoanele cu anxietate socială, timizi nu resimt anxietatea în anticiparea situației sociale, să nu evite situațiile anxiogene; indivizii cu anxietate socială nu sunt numaidecît și timizi.

Prin contrast cu starea de aprehensiune vaga, caracteristică tulburărilor anxioase generalizate, temerile din tulburările fobice simple sunt specifice.

Persoanele care răspund cu o teamă intensă la un stimul sau situație pe care majoritatea oamenilor nu le consideră periculoase, prezintă o formă de fobie.

De obicei individul își dă seama că teama sa este irațională, dar totuși este anxios (gradul de severitate variază de la teamă intensă pînă la panică), stare ce poate fi eliminată numai prin evitarea obiectului sau a situației care a generat teama.[7]

Mulți dintre noi simt o teamă irațională față de șerpi, insecte sau înălțimi (acestea fiind cele mai obișnuite). Totuși, teama nu va fi diagnosticată ca tulburare fobică decît în cazul în care aceasta interferează considerabil cu viața zi cu zi a persoanei respective.

Exemple de tulburări fizice pot fi: teama de spații închise va împedica să intre în ascensor, teama de alți oameni va împedica persoana să meargă la teatru ori pe străzi aglomerate, teama de injecții sau tratamente dentare poate împiedica adresarea la medic.

Agorafobia este cea mai frecventă fobie la persoanele care caută ajutor profesional. Cuvîntul provine din greacă și înseamnă “teamă de piață”. Indivizii care suferă de agorafobie se tem să intre în locuri nefamiliare. Ei evită spațiile deschise, mulțimile de oameni și călătoriile. În cazurile extreme individual se teme să părăsească locuința. Simptomele agorafobiei sunt cele întîlnite și la alte tulburări anxioase, însă mai frecvente sunt depresia, depersonalizarea și gîndurile obsesive. Două grupuri de simptome anxioase sunt mai accentuate în agorafobie decît în alte tipuri de tulburări fobice: atacurile de panică sunt mai frecvente fie ca răspuns la stimuli ambientali, fie apărînd spontan; cognițiile anxioase despre leșin și legate de pierderea controlului sunt frecvente în agorafobie.

Pe măsură ce agorafobia progresează, persoanele evită tot mai multe situații care o provoacă, în cazurile mai severe, ei pot ajunge mai mult sau mai puțin să se izoleze în casă (sindromul gospodinei ținute în casă).

Odată cu amplificarea agorafobiei, pacienții devin din ce în ce mai dependenți de soț / soție sau rude avînd nevoia de ajutorul acestora pentru acele activități (precum cumpărăturile) care provoacă anxietate.

Tulburările obsesiv – compulsive se caracterizează prin gîndire obsesivă, comportament compulsiv și diferite grade de anxietateși depresie.

Obsesiile sunt tulburări persistente de gîndiri nedorite sau impulsuri care generează anxietate. Compulsiile sunt imbolduri irezistivbile de a executa anumite acte sau ritualuri care reduc anxietatea.

Gîndurile obsesive sunt adesea legate de actele compulsive (de exemplu, gîndurile despre microbi care stau la pîndă va conduce la compulsia de a spăla tacîmurile de mai multe ori înainte de a le folosi).

Indiferent dacă elementul de repetiție este un gînd (obsesia) sau un act (compulsia) trăsătură centrală a tulburării este experiența subiectivă a pierderii voinței. Victimile luptă cu putere pentru a se elibera de gîndurile supărătoare sau pentru a rezista inițierii actelor respective, sunt incapabile să procedeze astfel.

Uneori aceste ritualuri compulsive sunt legate de obsesiile care evocă anxietatea într-un mod direct (de exemplu, verificarea repetată pentru a vedea dacă cuptorul este închis spre a evita un posibil incendiu); alte ritualuri compulsive nu sunt legate în mod rațional de obsesii (de exemplu, ritualul de îmbrăcare și dezbrăcare în scopul prevenirii accidentării unuia dintre soți).

Tema comună din spatele tuturor acestor comportamente repetative este îndoiala. Indivizii obsesivi – compulsivi nu pot avea încredere în simțurile sau judecățile lor; nu-și pot crede ochilor că nu există murdărie sau nu cred că nu există murdărie sau nu cred că ușa este cu adevărat închisă.

Tulburarea de stres posttraumatic este starea anxioasă ce urmează după un eveniment înfiorător, este trăirea unei experiențe care iese din limitele celei cotidiene și care în mod firesc ar fi trăită de majoritatea oamenilor ca fiind o încercare deosebit de grea.

Spre exemplu, ar fi implicarea în calamități naturale, în situații de război, ce pereclitează viața unei persoane apropiate. Tulburarea de stres postraumatic se manifestă și prin evitarea tuturor lucrurilor sau persoanelor care ar putea aminti de evenimentul trăit.

O formă deosebit de răspîndită a tulburării de stres postraumatic este amnezia psihologică, ceea ce ar fi incapacitatea persoanei de a relata reprezentările în care s-a produs trauma și se manifestă prin pierderea interesului față de o mulțime de aspecte ale vieții, prin sentimentul de înstrăinare.

Pentru diagnosticarea tulburării de stres posttraumatic este necesară prezența a cel puțin două din următoarele simptome: dificultate de adormire și concentrare, hipervigilență, iritabilitate / crize de fericire, exagerarea reacției de surprindere.

1.4. Adolescența. Priviri generale.

Adolescența constituie obiectul unei preocupări deosebite, atît în țara noastră, cît și în străinătate, determinate de importanța cunoașterii profunde a acestei vîrste abordate. Psihologii, pedagogii, oamenii de știință de diferite specialități, ziariștii, scriitorii sunt preocupați de problemele pe care le ridică adolescența. Niciodată nu s-a vorbit atît de mult despre adolescență ca astăzi, cercetătorii fiind animați de găsirea unui limbaj comun, de aflarea celor mai indicate metode de cercetarea însușirilor persoanlității adolescentului precum și a celor mai eficace căi educative.

După Ursula Șchiou în perioada ieșirii din pubertate ( de la 14 la 18-20ani) , are loc în mod intens ieșirea din societate de tip tutelar, familial și școlar și intrarea în viața cultural- socială mai largă a școlii și chiar a orașului. Această intrare este complexă și independentă de gradul de integrare a școlii în viața socială. Din punct de vedere al analizei noastre, adolescentul trece de asemenea prin cîteva stadii :

Preadolescența. Aceasta este o etapă de stabilizare a maturizării biologice. Mulți autori consideră întreaga pubertate ca preadolescență. În această etapă se conturează și se adîncește mai mult individualizarea – conturîndu-se caracteristicile conștinței și ale conștiinței de sine. Este o fază de intensă dezvoltare psihică încărcată de conflicte interioare. Tînărul manifestă încă o oarecare agitație și impulsivitate, unele extravaganțe, momente de neliniște și momente de dificultate, de concentrare, oboseală la efort. Expresia feței devine însă mai precisă și mai nuanțată. Pofta de mîncare este încă dezordonată, selectivă și în creștere. Individualizarea se intensifică pe planurile intelectuale și de relaționare. Părerile personale încep să fie argumentate și capătă deseori o validare de generație. Începe să crească interesul pentru probleme abstracte și de sinteză, dar și pentru participare la roluri mai deosebite.

Adolescență propriu-zisă sau marea adolescență ( 16- 18 ani – 20 ani) – se caracterizează printr-o intelectualizare intensă . Adolescentul caută mijloace personale de a fi și de a apărea în ochii celorlalți. Îl interesează responsabilități în care să existe dificultăți de depășit spre a-și măsura forțele. Individulizarea și conțiința de sine devin mai dinamice și capătă dimensiuni noi în demnitate și onoare. În această perioadă are loc și socializarea aspirațiilor, aspectele vocaționale, profesionalizarea ce se conturează treptat, cuprinzînd în esență și elemente importante ale concepției despre lume și viață. Tînărul este pregătit psihologic și se pregătește moral și aptitudinal, îl atrag cunoștințele pentru confruntări sociale complexe pentru a se exprima ca atare. Totuși, structura sa biologică este încă fragilă se înregistrează diferite forme de nevroze, autism, debuturi de psihopatii și psihoze, anxietate și în cazuri mai rare, sinucideri. In astfel de situații ca și în cele de delicvență minoră, se pune în evidență condiționarea tensională a dezvoltării psihice, condiționarea determinată de complexitatea vieții și a ritmului ei de creștere, dar și dificultățile ei de adaptare, de depășire a greutăților și complexității solicitărilor socio- culturale și profesionale.

Adolescența prelungită cuprinde tineretul deja integrat în forme de muncă precum și tineretul studențesc ( de la 18-20 la 25 ani) . Sub o formă sau alta independența este dobîndită sau pe cale de a fi dobîndită la această vîrstă fapt ce aduce cu sine un plus de energizare și dezvoltare a personalității. Gustul informației continuă diversificîndu-se și orientîndu-se mai mult spre domeniul profesional și cel social.

În perioada adolescenței și adolescenței prelungite este foarte activă năzuința de a fi cult din care motiv tinerii citesc mult și uneori sistematic din literatura clasică, modernă, contemporană – rețin nume de autori, idei, maxime, citesc biografii celebre, lucrări de popularizare a științei.

Adolescența propriu-zisă este marcată într-o măsură mai mare de probleme ce țin de dezvoltarea fiziologică, obținerea independenței, sfera afectivă, sfera volițională, relațiile cu semenii și adulții, este o etapă mult mai agitată comparativ cu adolescența prelungită, etapă în care unele din aceste probleme dispar, altele se diminuează în intensitate și complexitate. Adolescența prelungită este marcată de alte probleme, dar cu siguranță este mult mai calmă și mai liniștită comparativ cu adolescența propriu-zisă.

Particularități ale anxietății la adolescenți

Adolescența este considerată cea mai vulnerabilă perioadă a existenței umane, deoarece la această etapă a vieții se produce o multitudine de modificări în diverse planuri: fizic, psihic, emoțional, și la nivel de personalitate. Toate aceste modificări induc adolescentului diverse stări afective (jenă, frică, teamă ș.a.).

Anxietatea este prezentă destul de frecvent în adolescență, ea fiind considerată “o stare afectivă” a acestei vîrste. Anxietatea își pune amprenta asupra comportamentului, interacțiunilor cotidiene, dar și asupra proceselor cognitive care stau la baza performanței academice a adolescentului.

Anxietatea își pune amprenta asupra personalității adolescentului, făcîndu-l mai vulnerabil în fața unor factori stresogeni fizici, psihici, sociali suficient de intenși și frecvenți.

Conflictele interne de care adolescenții nici măcar nu sunt conștienți pot fi cauze ale anxietății. Unii adolescenți sunt plini de anxietate pentru că proprii lor părinți au fost la fel. Alții suferă din cauza conflictelor, fie din prezent, fie din copilăria lor, care încă nu sunt rezolvate. Alții experimentează sentimente de inferioritate. Alții trăiesc în sărăcie, sau suferă din cauza unei sănătăți precare. Alții o experimentează tocmai din teama de a nu o experimenta.

În perioada adolescenței există o varietate de factori ce conduc la apariția anxietății, unii din ei fiind mai intenși, alții mai legeri. Din multitudinea de factori declanșatori amintim următorii:

Modificările fizologice. Adolescența este vîrsta în care se produc cele mai multe modificări fiziologice. Pentru adolescent este o experiență nouă, nu cunoaște semnificația acestor modificări și nu știe cum să procedeze în anumite situații critice, ceea ce conduce la amplificarea neliniștii.

Amenințările. Adolescenții tind să perceapă pericolele, care sunt adeseori ireale, însă care pot fi și reale. Valoarea personală este foarte importantă pentru un adolescent, și atunci când sesizează un atac la adresa lor, devin foarte temători. Tema de separare față de o persoană care este semnificativă pentru ei este o altă cauză a anxietății. Atunci când un adolescent este hărțuit sau respins de către prietenii lui de aceeași vârstă, lucrul acesta le va afecta imaginea despre sine, și poate de multe ori să ducă la separare față de aceștia. Aceste amenințări sunt cauze semnificative ale anxietății. Mai sunt și alte amenințări care pot să fie cauze ale anxietății, așa cum sunt posibilitatea divorțului părinților, sau perspectiva unei posibile exmatriculări din școală.

Conflicte interioare. Această etapă este marcată într-o măsură mai mare de conflicte interioare, comparativ cu celelalte etape. Adolescenții meditează asupra faptului ce vor spune ceilalți despre el, dacă procedează într-un mod sau altul, dorința de a efectua anumite acțiuni care sunt interzise de adulți sau de legi morale.

Conflicte cu adulții. Perioada adolescenței se caracterizează prin dorința de a obține libertate, independență, adulții fiind o barieră în obținerea acesteia ceea ce duce la apariția divergențelor între aceștia avînd ca consecință creșeterea gradului de anxietate.

Neîncrederea în forțele proprii. Adolescența li se solicită să fie mult mai responsabili comparativ cu etapele anterioare. Li se înaintează sarcini de o dificultate mai mare, ei nefiind siguri de succesul acestora. Mulți adolescenți nu se implică în activități deoarece au unele rezerve în ceea ce privește reușita lor în realizarea acestora.

Diferențele individuale. Oamenii reacționează diferit la situații diferite. Unii oameni experimentează ușor anxietatea, alții însă nu. Sunt multe motive pentru aceste diferențe. Un prim motiv pentru diferențele individuale este psihologic. Mare parte din comportament este învățat de la părinți și de la oamenii importanți în viața adolescenților. Modul în care părinții sau acești oameni importanți reacționează la diferite situații va afecta modul în care reacționează adolescentul la ele. Un al doilea motiv pentru diferențele individuale este personalitatea. Unii oameni sunt mai fricoși decât ceilalți. Alții sunt mai sensibili, mai dependenți, sau mai nesiguri decât alții. Un al treilea motiv pentru diferențele individuale este sociologia. Factorii ar putea include instabilitatea politică, o societate care este din ce în ce mai mobilă, valorile mereu în schimbare, modificarea standardelor morale ale societății, sau credințele religioase.

Necorespunderea așteptărilor celorlalți și neacceptarea grupului. În această perioadă este evidentă tendința adolescenților de a aparține unui grup, de a fi la nivelul așteptărilor celorlalți. Neacceptarea grupului și dezamăgirea altor persoane creează adolescentului un disconfort psihologic major.

Evenimente traumatizante. Evenimente traumatizante la această vîrstă sunt insuccesul, divorțul părinților, separarea de părinți, experiențe negative. La asemenea situații adolescenții au nevoie de susținerea părinților, adulților, deoarece sunt situații noi pentru ei și aceștia nu posedă experiența necesară pentru depășirea acestora. Absența părinților provoacă adolescenților situații confuze care amplifică anxietatea adolescenților.

Cu toate acestea consecințele anxietății asupra individului nu pot fi privite doar din punct de vedere negativ. Anxietatea în viața noastră cotidiană are și unele avantaje: prevenirea anumitor pericole sau pregătirea pentru acestea fără de care subiectul ar fi expus unor urmări grave; creșterea performanței, pregătirea mai eficientă pentru un oarecare eveniment din viața persoanei (susținerea unui examen, prezentarea la un interviu pentru un post de muncă ș.a.).

Capitolul II. Designul experimental.

2.1. Scop, ipoteze, obiective, eșantion

Scopul lucrării îl constituie studierea manifestării anxietății la adolescenți din perspectivă gender

Ipoteza studiului propus este următoarea :

I 1 – presupunem că nu există diferențe ale nivelului manifestării anxietății în adolescență din perspectiva gender;

Această ipoteză va fi ilucidată în capitolul doi al lucrării științifice.

Ipoteză va fi demonstrată cu ajutorul experimentului de constatare, în cadrul căreia va fi cercetată anxietatea la fete și la băieți.

Realizarea scopului vizează următoarele obiective practice necesare studiului experimental:

O1 Selectarea metodelor necesare cercetării;

O2 Identificarea eșantionului experimental;

O3 Aplicarea pe eșantionului supus cercetării a scalei de anxietate Taylor;

04 Formularea concluziilor generale în baza datelor obținute

Eșantionul. În experimentul de constatare, au participat 40 subiecți, studenți ai Universității de Stat din Moldova, vîrsta cuprinsă între 18-21 ani. Toți subiecții sunt studenți ai Facultății de Biologie și Pedologie. Studiul a cuprins studenți din anul II, dintre care 20 de fete și 20 de băieți. Toți subiecții s-au oferit voluntar.

2.2. Experimentul de constatare.

2.2.1. Metodologia cercetării

În corespundere cu scopul, ipotezele și obiectivele lucrării, a fost selectată o metodă folosită în cadrul experimentului de constatare. S-a utilizat :

Scala de anxietatea Taylor ;

Scala Taylor a fost adaptată din Minnesota Multiphastic Personality Inventory , cu selectarea articolelor bazată pe definiția clinică a anxietății . Scala de anxietate ( Taylor Manifest Anxiety Scale) , a fost compus din itimi preluați din chestionarul MMPI.

Chestionarul este destinat examinării gradului de anxietate. El conține 50 de afirmații, la care persoana examinată răspunde prin „ da” cînd conținutul afirmației corespunde felului de a fi și prin „ nu” cînd nu corespunde . Testarea se face individual sau colectiv și durează 15 – 30 minute.

Rezultatele se calculează în felul următor:

se calculează numărul răspunsurilor „ da” la afirmațiile 14 – 50;

se calculează numărul răspunsurilor „ nu” la afirmațiile 1 – 13 ;

se calculează suma rezultatelor „ a” și „b” ;

Rezultatele sumare

40 – 50 de puncte denotă un grad foarte ridicat de anxietate;

20 – 40 de puncte relevă un grad ridicat de anxietate;

15 – 25 de puncte indică un grad mediu ( cu tendință spre un grad ridicat) de anxietate;

5 – 15 puncte denotă un grad mediu ( cu tendința spre un grad scăzut) de anxietate;

2.2.2. Procedura administrării

Scala enumerată și descrisă anterior, măsoară manifestarea anxietății la fete și băieți. La fiecare subiect a fost distribuit cîte un exemplar, persoanele urmau să scrie pe o coală de hîrtie: facultatea, anul de studii, genul și numele/prenumele.

Apoi au dat răspunsuri prin „ da” sau „nu”, s-au facut calculele sumare selectînd genul femenin, apoi cel masculin , aplicînd metoda statisitico- matematică.

2.2.3. Rezultatele

Ipoteza înaintată presupune că : nu există diferențe ale nivelului manifestării anxietății în adolescență din perspectiva gender. Pentru verificarea validității ipotezei am apelat la metoda statistică în vederea calculării mediei obținute la scala de anxietate de către fete și de către băieți.

Tabel Nr.1 Media la scala de anxietate obținută la fete și la băieți.

În urma prelucrării datelor am obținut media de 23,8 la fete și 20,7 la băieți, ceea ce denotă o diferență nesemnificativă. În urma analizei literaturii teoretice în domeniu putem aduce ca argument la datele obținute faptul că fetele au un potențial excitant cerebral mai amplu la stimuli în comparație cu băieții. Ele admit o slăbiciune a controlului emoțional, sunt mai putin perceptibile, și fizic mai slabe. Fetele își exteriorizează mai ușor sentimentele de aceasta considerăm că în unele situații ele pot fi mai anxioase decît băieții. Creerul femeii este diferit de cel al bărbaților, în acest sens, cercetătorii în domeniu au stabilit că există diferențe între creierul unei femei și cel al unui barbat. Femeile au mai multe conexiuni între partea dreaptă a creierului și cea stîngă. Asta explică de ce femeile își exteriorizează mai ușor sentimentele.

Pentru stabilirea diferenței dintre două medii pentru eșantioane mai mici de 30 persoane am folosit următoarea formulă:

Astfel la calcularea coeficientului obținut la stabilirea diferenței dintre medii pentru eșantioane mai mici de 30 de persoane am obținut o valoare de 1,38 ceea ce este nesemnificativ, din punct de vedere statistic, adică nu exisă diferențe dintre mediile obținute la scala de anxietate de către fete și băieți.

Considerăm că acest rezultat nu este semnificativ pentru că, de fapt, viața zilnică devine o grijă și permanentă frică pentru fiecare persoană.. În cele din urmă anxietatea interfereaza și cu gîndirea persoanei și cu funționarea socială, incluzînd slujba, școala, activitățile sociale și relațiile interpersonale.

Un alt argument important în acest context este și faptul că societatea este din ce în ce mai imprevizibilă, valorile mereu în schimbare, starea financiară fiind un factor care îi face pe tineri să apeleze la programe de plecare în străinătate în vederea înbunătățirii nivelului finaiciar, deci tinerii sunt puși în fața unor factori stresogeni care sunt impuși de societate.

Pentru determinarea diferențelor de nivel a fenomenului studiat am folosit următoarea formulă a criteriului U Mann – Whitney.

În urma interpertării datelor am obținut coeficientul de 1,86 ceea ce nu este semnificativ, adică nu există diferențe de manifestare a anxietății din perspetiva gender în adolescență.

Putem afirma că în urma analizei rezultatelor obținute la scala de anxietate atestăm la fete și băieți o stare în care de cele mai multe ori, nu îndrăznesc să vorbească cu familia sau cu prietenii apropiați despre acestă stare, deși aceștia își dau seama că ceva e în neregulă cu cei afectați.

Persoanele care trec prin stările generate de anxietate arată de obicei mai palid, sunt mai tensionate și sunt speriate chiar și de cele mai mici și obișnuite sunete pe care le aud : sonerie, telefon, au tendința să fie irascibile și certărețe cu cei apropiați; deși prietenii și familia pot înțelege stresul cauzat de anxietate, totuși, de cele mai multe ori, le este dificil să facă față situațiilor de acest gen, cu atît mai mult cu cît fricile lor li se par nesemnificative și fără motiv.

Diagrama Nr.1. Nivelul manifestării anxietății la fete;

Conform datelor din această diagramă putem vedea următoarele rezultate :

5% – denotă un grad foarte ridicat de anxietate, ceea ce conduce la perturbări serioase în funcționarea socială, interpersonală și profesională, precum și multă suferință și trăiri dezagreabile și disconfortante, cu consecințe majore în planul calității vieții.

35% – denotă un grad ridicat de anxietate. În acest caz se dezvoltă o frică persistentă, irațională și dorința de a evita situațiile în care subiectul poate fi observat de alte persoane. Individul are o teamă, frică mai mult sau mai puțin permanentă de a vorbi sau de a se manifesta în public, de a mînca sau de a scrie în prezența altora de a roși sau de a se comporta într-un mod mai puțin natural, frică accentuată de a fi umilit în situații sociale.

35% – denotă un grad mediu ( cu tendință spre un grad ridicat ) de anxietate. La acest nivel anxietatea se carcaterizează prin teamă excesivă, exagerată și griji în legătură cu evenimentele de zi cu zi. Persoanele tind să se aștepte tot timpul la dezastre și nu se pot opri să se îngrijoreze în legătură cu sănătatea, banii, familia, slujba sau școala. Adesea aceste griji sunt nerealiste sau disproporționate față de situație. Viața zilnică devine o grijă permanentă și permanentă frică.

25% – denotă un grad mediu ( cu tendință spre un grad scăzut) de anxietate. Anxietatea este o emoție firească, o stare neplăcută de teamă și disconfort care o poate avea fiecare.

Diagrama Nr.2. Nivelul manifestării anxietății la băieți

Conform datelor din diagramă putem vedea următoarele rezultate :

0% – denotă un grad foarte ridicat de anxietate. Deci putem concluziona că la băieți nu se pot atesta perturbări serioase în funcționarea socială, interpersonală și profesională, de asemena nu se atestă multă suferință și trăiri dezagreabile și disconfortante.

15% – denotă un grad ridicat de anxietate. La acest nivel putem să concluzionăm că băieții manifestă teamă sau frică mai puțin permanentă de a vorbi sau de a se manifesta în public și frică accentuată de a fi umilit în situații sociale.

60% – denotă un grad mediu ( cu tendință spre un grad ridicat ) de anxietate. Datele obținute la acest nivel ne permit să concluzionăm că băieții se carcaterizează prin teamă excesivă, exagerată și griji în legătură cu evenimentele de zi cu zi. Băieții adolescenți tind să se aștepte tot timpul la dezastre și nu se pot opri să se îngrijoreze în legătură cu banii, familia, slujba sau școala. Adesea aceste griji sunt nerealiste sau disproporționate față de situație. Viața zilnică devine o grijă permanentă și permanentă frică

25% – denotă un grad mediu ( cu tendință spre un grad scăzut ) de anxietate. Pentru băieți rezultatele obținute la acest nivel al anxietății prezintă o emoție firească, o stare neplăcută de teamă și disconfort care o poate avea fiecare.

În continuare vom prezenta comparativ nivelul manifestării anxietății la fete și băieți în următoarea diagramă:

Diagramă Nr.3 Nivelul manifestării anxietății la fete și la băieți

Diagrama nr. 3 prezintă comparația nivelului manifestării anixietății la fete și la băieți din perspectiva gender:

5% – obținute de către fete denotă un grad foarte ridicat de anxietate, ceea ce conduce la perturbări serioase în funcționarea socială, interpersonală și profesională, precum și multă suferință și trăiri dezagreabile și disconfortante, cu consecințe majore în planul calității vieții.

0% – obținute de către băieți denotă un grad foarte ridicat de anxietate. Deci putem concluziona că la băieți nu se pot atesta perturbări serioase în funcționarea socială, interpersonală și profesională, de asemena nu se atestă multă suferință și trăiri dezagreabile și disconfortante.

35% – obținute de către fete denotă un grad ridicat de anxietate. În acest caz se dezvoltă la fete o frică persistentă, irațională și dorința de a evita situațiile în care ele pot fi observate de alte persoane. Fetele manifestă o teamă și frică mai mult sau mai puțin permanentă de a vorbi sau de a se manifesta în public, de a mînca sau de a scrie în prezența altora de a roși sau de a se comporta într-un mod mai puțin natural, frică accentuată de a fi umilit în situații sociale.

15% – obținute de către băieți denotă un grad ridicat de anxietate. La acest nivel putem să concluzionăm că băieții manifestă un grad mai scăzut de teamă sau frică mai puțin permanentă de a vorbi sau de a se manifesta în public și frică accentuată de a fi umilit în situații sociale.

35% – obținute de către fete la gradul mediu ( cu tendință spre un grad ridicat ) de anxietate. În acest caz nivelul anxietății se carcaterizează prin teamă excesivă, exagerată și griji în legătură cu evenimentele de zi cu zi. Fetele tind să se aștepte tot timpul la dezastre și nu se pot opri să se îngrijoreze în legătură cu sănătatea, banii, familia, slujba sau școala. Adesea aceste griji sunt nerealiste sau disproporționate față de situație. Viața zilnică devine o grijă permanentă și permanentă frică.

60% – obținute de către băieți la gradul mediu ( cu tendință spre un grad ridicat ) de anxietate. Datele obținute la acest nivel ne permit să concluzionăm că băieții manifestă un grad mai ridicat al nivelului mediu de anxietate care se carcaterizează prin teamă excesivă, exagerată și griji în legătură cu evenimentele de zi cu zi. Băieții adolescenți tind să se aștepte tot timpul la dezastre și nu se pot opri să se îngrijoreze în legătură cu banii, familia, slujba sau școala. Adesea aceste griji sunt nerealiste sau disproporționate față de situație. Astfel ei supradimensionează potențialele pericole din viața cotidiană în legătură cu starea finaciară, perspectivele de viitor în privința carierei profesionale și viața de familie.

25% – obținută de către fete la gradul mediu ( cu tendință spre un grad scăzut) de anxietate. Pentru fete anxietatea este o emoție firească, o stare neplăcută de teamă și disconfort care o poate avea fiecare.

25% – obținută de către băieți la gradul mediu ( cu tendință spre un grad scăzut ) de anxietate. Pentru băieți, ca și în cazul fetelor, rezultatele obținute la acest nivel al anxietății prezintă o emoție firească, o stare neplăcută de teamă și disconfort care o poate avea fiecare.

Comparînd manifestarea anxietății la fete și la băieți în urma aplicării formulei în vederea calculării diferenței dintre două medii pentru eșantioane mai mici de 30 persoane și criteriul U Mann – Whitney pentru determinarea diferențelor de nivel, ipoteza nostră a fost confirmată.

Astfel la primul nivel (grad foarte ridicat) fetele au obținut 5%, iar băieții 0%, ceea ce denotă o diferență nesemnificativă, datorită particularităților psihoemoționale fetele își exteriorizează mai ușor sentimentele, din aceast fapt considerăm că în unele situații ele pot fi mai anxioase decît băieții. Astfel, anxietatea este o stare pur umană, pe care o pot trăi fetele cat și baieții și o simt cînd se confruntă cu situații pe care le consideră “de speriat”, dificile.

La al doilea nivel (grad ridicat), fetele au obținut 35%, iar băieții 15%, ceea ce semnifică că fetele manifestă o teamă mai accentuată și o frică mai mult sau mai puțin permanentă de a vorbi sau de a se manifesta în public, în timp ce băieții manifestă un nivel scăzut de frică accentuată de a fi umiliți în situații sociale.

La al treilea nivel (grad mediu cu tendință spre un grad ridicat), fetele au obținut 35%, iar băieții 60% ceea ce denotă că fetele tind să se aștepte tot timpul la dezastre și nu se pot opri să se îngrijoreze în legătură cu sănătatea, banii, familia, slujba sau școala. Rezultatul sporit la acest nivel al anxietății obținut de către băieții denotă faptul că aceștia din urmă supradimensionează potențialele pericole din viața cotidiană în legătură cu starea finaciară, perspectivele de viitor în privința carierei profesionale și viața de familie.

La al patrulea nivel ( grad mediu cu tendință spre un grad scăzut), fetele au obținut 25%, iar băieții 25%, ceea ce confirmă că și fetele și băieții prezintă o emoție firească, o stare neplăcută și disconfort, anxietatea fiind o stare care se manifestă la fiecare persoană în legătură cu evenimentele de zi cu zi.

Analizînd datele obținute, concluzionăm că nu se atestă diferențe semnificative între nivelul manifestării anxietății la fete și la băieți. Acest lucru confirmă ipoteza propusă la începutul cercetării, în care presupunem că nu există diferențe între nivelul manifestării anxietății în adolescență din perspectiva gender.

Concluzii

Tulburarile anxioase sunt printre cele mai frecvente tulburări psihice, care conduc la perturbări serioase în funcționarea socială, interpersonală și profesională, precum și multă suferință și trăiri dezagreabile și disconfortante, cu consecințe majore în planul calității vieții. Studierea aprofundată a acestui fenomen și rezultatele obținute în urma cercetării noastre ne permit să formulăm următoarele concluzii generale:

Anxietatea este una din stările dominante și frecvente în această perioadă a modernizării Prin anxietate înțelegem “emoția neplăcută caracterizată prin termeni cum ar fi neliniște, aprehensiune, tensiunea și teamă” pe care fiecare din noi le resimțim în diverse situații cu diferite intensități și care este “disconfortabilă” din punct de vedere psihologic”.

Elementul central al anxietătii îl constituie îngrijorările – anxioșii se concentrează asupra gîndurilor negative, consumând în acest mod o mare parte din energia disponibilă.

Anxietatea este o stare pur umană, pe care o pot trăi fetele cat și baieții – o simțim cînd ne confruntăm cu situații pe care le considerăm “de speriat”, dificile.

Adolescența este considerată cea mai vulnerabilă perioadă a existenței umane, deoarece la această etapă a vieții se produce o multitudine de modificări în diverse planuri: fizic, psihic, emoțional, și la nivel de personalitate. Toate aceste modificări induc adolescentului diverse stări afective ( anxietate, jenă, frică, teamă ș.a.).

Anxietatea este prezentă destul de frecvent în adolescență, ea fiind considerat “o stare afectivă” a acestei vîrste.

Putem concluziona faptul că anxietatea își pune amprenta asupra tuturor sferelor vieții cotidiene, influențează diferit la diverse etape ale vieții fiind mai accentuată la vîrsta adolescenței.

Conform scopului lucrării au fost propuse și realizate toate obiectivele cercetării noastre;

Ipoteza studiului nostru a fost confirmată astfel:

În urma prelucrării datelor am obținut media de 23,8 la fete și 20,7 la băieți, ceea ce denotă o diferență nesemnificativă.

am obținut un coeficient de 1,38 ceea ce este nesemnificativ, adică nu exisă diferențe dintre mediile obținute la băieți și la fete.

am obținut coeficientul de 1,86 ceea ce nu este semnificativ, ceea ce ne permite să afirmăm că nu există diferențe de manifestare a anxietății din perspetiva gender în adolescență.

2.2.5. Recomandări

Anxietatea face parte din viața fiecăruia dintre noi. La un nivel scăzut, este bună, chiar necesară, acționînd ca un motivator pentru acțiunile noastre. La un nivel ridicat însă, anxietatea poate incapacita o persoană. Pentru majoritatea oamenilor, îngrijorarea afectează viața de zi cu zi, fie că impune un anumit grad de restricții, fie că o umbrește cu totul.

Propunem unele recomandări pentru profesori în lucrul cu adolescenții anxioși. Aceste recomandări pot fi folosite de către profesori în cadrul unor programe de profilaxie a anxietății.

1. Reflectați, în loc să vă lăsați măcinați de gînduri. Anxiosul are în minte un motiv de neliniște și se panichează, ceea ce îl împiedică să se concentreze asupra căutării de soluții. Anxiosul este ajutat să reflecteze mai bine asupra problemelor lui, să acționeze și să ia decizii.

2. Evitați să vă transformați îndoielile în certitudini. Gîndirea anxioasă este limitată și nu ia în considerare toate ipotezele posibile, ci pe cea mai amenințătoare, pe care o consideră probabilă. Astfel anxiosul este ajutat să ia în calcul mai multe ipoteze, atunci cînd se confruntă cu incertitudini.

3. Refuzați să vedeți o catastrofă în spatele oricărui incident. Scenariile catastrofale ale persoanelor anxioase nu sunt percepute în mod conștient, dar sunt întotdeauna duse pînă la capăt. Conștientizarea acestui mod de funcționare ne ajută să înțelegem că, dacă ne concentrăm întotdeauna asupra părții rele a lucrurilor, ne amărîm inutil viața.

4. Învățați să aveți încredere. Anxietatea se tratează prin îmbunătațirea toleranței la incertitudine și învățarea anxiosului să nu mai vadă în mod sistematic pericolul în spatele a ceva nesigur. Opusul anxietății nu este naivitatea, ci realismul.

5.Acordați o importanță deosebită dietei, odihnei si exercițiilor fizice. Prin îmbunătățirea sănătații fizice și cultivarea unor atitudini mentale pozitive, cei mai mulți dintre noi ne vom putea ameliora stările de anxietate și vom putea reveni la o viață productivă și plină de sens.

Propunem următoarele ședințe în vederea diminuării anxietății la adolescenți:

La prima ședință vom folosi următoarele exerciții:

Jocul energizant “Bună Ziua! Vă salut!”. Participanții vor sta în cerc, o persoană va merge în jurul părții exterioare a cercului și va lovi ușor pe umăr un alt participant. Persoana atinsă va începe să se miște în jurul cercului în sens invers, pînă cei doi se întîlnesc. Ei se vor saluta de trei ori spunîndu-și numele.Apoi aceste două persoane își vor continua drumul în sens invers în jurul cercului alergînd pentru a ajunge la locul liber. Cine va pierde va merge din nou în jurul cercului. Jocul va continua pînă cînd fiecare persoană va participa.

Apoi propunem un exercițiu cinestetic, exercițiu pentru brațe și centura scapulară.

Poziția inițială – stînd în picioare, picioarele depărtate la nivelul umerilor ușor distinse. Inspirînd ridicăm ușor brațele deasupra capului, pumnii strînși, capul deplasat spre spate. Cîteva secunde vom menține această poziție, brațele și respirația după care vom lăsa brusc mîinile în jos expirînd.

Poziția inițială – așezat pe scaun, brațele balansînd în jos pe verticală. Inspirînd lent strîngem pumnii, încordăm la maxim latura scapulară a membrilor superioare, reținem respirația cîteva secunde. Expirăm brusc, declanșînd pumnii și distinzînd umerii ne străduim să sesizăm plăcerea relaxării.

Pentru concentrare vom realiza jocul “Obiectele”. Pe o masă vor fi așezate 20 obiecte din diferite clase. Ele vor fi acoperite pentru ca participanții să nu le vadă din timp. Obiectele se vor descoperi și participanții le vor privi 30 secunde. Obiectivele se vor acoperi din nou și participanții vor trebui să numească obiectele memorizate.

Următorul exercițiu energizant va fi „ Ploaia”. Jocul se va desfășura în felul următor: În cerc o persoană va începe să pocnească degetele unei mîini unul după altul. Ceilalți vor reproduce aceleași sunete pînă cînd ritmul se extinde pe întreg cercul. Cel care va începe,va modifica ritmul, pocnind din ambele mîini și această schimbare se va extinde pe întreg cercul. Modificările ulterioare se vor face în același mod, începînd de la aceeași persoană și se vor extinde progresiv la tot grupul. Consecutivitatea sunetelor este următoarea:

pocnirea degetelor unei mîini;

pocnirea degetelor ambelor mîini;

bătaia unui deget pe palma celeilalte mîini;

bătaia din palme într-un ritm constant;

bătaia din palme într-un ritm mai rapid;

Odată ce se va ajunge la apogeu, se vor repeta aceeași consecutivitate, dar invers pînă la liniște totală.

Ședința a doua

Primul joc va fi : “Salata de fructe”. Participanții se vor așeaza pe scaune, formînd un cerc, în afară de unul care se plasează în centru. Toți jucătorii vor reprezinta cîte un fruct. Persoana din centru va numi două fructe și jucătorii care reprezintă aceste fructe vor trebui să se schimbe cu locurile, încercînd să ocupe un loc liber, inclusiv jucătorul din centru. Cine va rămînea fără scaun va repeta operațiile. Se poate striga salată din fructe cînd toți se schimbă cu locurile.

Apoi propunem un exercițiu pentru musculatura feței:

Imităm “masca mirării”. Inspirînd ridicăm sprîncenele, menținînd pe cît e posibil poziția împreună cu respirația. Expirînd brusc revenim la poziția inițială.

Imităm “masca scrisului”. Inspirăm încet, desfacem buzele în formă de surîs. Fixăm această poziție, reținînd inspirația. Expirînd revenim la poziția inițială.

Următorul exercițiu respirator calmant: rezemați de speteaza scaunului inspirăm adînc. Inspirînd ne imaginăm cum aerul curat trece în bronhii, plămîni. Reținem respirația pe 10 – 20 secunde. Expirăm lent, prelung printre buzele întredeschise.

Pentru energizarea grupului vom utiliza jocul “Cinci insule”. Se va desena pe podea cinci cercuri destul de mari pentru ca toți participanții să încapă în ele. Se va oferi cîte un nume fiecărei insule. Fiecare participant va trebui să își aleagă insula pe care ar dori să treacă. Se vor avertiza participanții că una din insule se va scufunda în curînd în mare și participanții de pe ea vor fi nevoiți să treacă repede pe altă insulă. Se vor lăsă participanții puțin în suspans și apoi se va anunța numele insulei care se cufundă. Participanții vor alearga spre celelalte patru insule. Jocul va continua pînă cînd toți sunt înghesuiți pe o insulă.

Bibliografie

Atkinson R., Smizh E., Bem B, (2002)., Introducere în psihologie, București.

Campbell Ross., ( 1995)., Adolescentul – copilul meu, Cluj.

Calancea A., (2006)., Psihologia personalității, Chișinău

4. Ene Sorin., (2005)., Cum să ne învingem teama, Iași.

Kierkegaard S., (1998)., Conceptul de anxietate, Timișoara.

Kramar M., Psihologia stilurilor de gîndire și acțiune umană, Iași 2002;

7. Lelord F., Andre Ch., (2003).,Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, București.

Luban – Plozza B., Poldinger W., Kroger F., (1996) Boli psihosomatice în practica medicală ,București .

Norbert Sillamy., (1996)., Dicționar de psihologie,București.

Marea carte a jocurilor., (1996) ,Chișinău,

Platon C., (2001)., Serviciul psihologic școlar ,Chișinău.

Septmiu Chelcea., Petru Iliuț , (2003)., Enciclopedie de psihosociologie.

13. Șchiopu U., Verza E., (1997)., Psihologia vîrstelor: ciclurile vieții, București.

Șchiopu U., (1998)., Dicționar de psihologie, București.

Turchină T., (1999)., Psihologia clinică, Chișinău.

Vlas V., (1992)., Psihologia vîrstelor și pedagogică, Chișinău .

Zisulescu Șt., (1968)., Adolescența, București .

http://www.resursecrestine.ro:8080/studii/Anxietatea7.doc

http://www.eva.ro/psihologie/articol184.html

http://www.eva.ro/psihologie/articol162.html

http://www.e-scoala.ro/psihologie/factori_psihosociali_ai_integrarii.html

Glosar de termeni

Angoasa – frică dusă la extrem, frica irațională. Este impresia unui pericol vag iminent în fața caruia rămai dezarmat și neputincios.

Aprehensiune – teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol).

Autism – excesiva închidere în sine, ducînd la o desprindere de realitate și la o intensificare a vieții imaginative.

Compulsie – nevroză caracterizată prin teama de a nu comite un act impulsiv.

Centură scapulară – ansamblul osos prin care membrul superior se leagă de trunchi; participă humerusul (capul) , scapula ( omoplatul) și clavicula de fiecare parte.

Dispnee – respirație grea cauzată de unele boli ale inimii sau ale sistemului nervos.

Exacerbat – intensificat, accentuat, exagerat.

Fatigabilitate – tendință spre oboseală; coeficient de oboseală.

Febrilitate – încordare, înfrigurare; activitate intensă, vie.

Inabilitate – Lipsă de abilitate, stângăcie.

Individualizare – Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei.

Iritabilitate – proprietatea de a se irita ușor; starea celui iritabil; irascibilitate. Proprietate generală a materiei vii de a reacționa la acțiunea anumitor factori externi prin modificarea metabolismului.

Logoree – reprezintă o tulburare de limbaj caracterizată printr-un flux abundent de cuvinte debitate rapid pe durate lungi.

Parestezie – senzație de furnicătură , amorțeală , înțepătură etc . care apare în unele boli ale sistemului .

Pavorul nocturn – debutează în copilărie și dispare spontan la adolescență dar poate debuta și la maturitate devenind cronic. Se manifestă în prima treime a nopții, în timpul somnului prin trezirea bruscă cu un țipat de panică, asociate cu frică și fenomene vegetative intense (crește ritmul cardiac și respirator) ce durează de la 1 la 10 minute.

Prototip – exprimă modelul de trăsături tipice, reprezentative ale unei categorii. Prototipurile sunt descrieri condensate, existente în mintea noastră, care funcționează ca repere decesive în clarificarea și interpretarea realității înconjurătoare.

Psihopatie – boală psihică, stare morbidă caracterizată prin tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter.

Psihoza – maladie mentală gravă, caracterizată printr-o pierdere a contactului cu realul și alterarea funciară a legăturii interumane, cauza de inadaptare socială a subiectului.

Spasm – contracție involuntară bruscă (și violentă) a unui mușchi sau a unui grup de mușchi, convulsie.

Strangulare – acțiunea de a strangula, strangulație, zonă de reducere a secțiunii unui lichid aflat într-o conductă, îngustare a unui drum.

Sugestibilitate – aptitudine de a primi sugestii, adică de a reacționa la un semnal în mod mașinal, fară participarea activă a voinței.

Susceptibilitate – tendința de a se supăra repede, accentuare bolnăvicioasă a sensibilității; predispoziție a corpului de a suferi mai mult sau mai puțin influența agenților externi sau interni.

Stresul posttraumatic – este descris ca fiind un stres întârziat și care poate fi declanșat prin dezastre naturale, accidente grave, agresiuni, violuri și alte evenimente critice cu impact traumatizant, atât fizic dar mai ales psihic.

Vertij – senzație de lipsă de echilibru în spațiu, amețeală (care survine mai ales la vederea abisurilor).

Anexe

Scala de anxietate Taylor

1. De regulă, sunt liniștit și e greu să fiu scos in sărite.

2. Nervii îmi sunt dereglați nu mai mult decît la alți oameni.

3. De obicei, dorm liniștit.

4. Rareori am dureri de cap.

Rareori obosesc.

Aproape întotdeauna mă simt destul de fericit.

Am încredere în propriile puteri.

Aproape niciodată nu roșesc.

În comparație cu prietenii, mă simt destul de îndrăzneț.

De obicei, am dispozitie bună.

Rareori am palpitații sau o greutate pe inimă.

De obicei mîinile îmi sunt calde.

Sunt timid, dar nu mai mult ca alții.

Bineînțeles, îmi lipsește încrederea în propriile puteri

Uneori îmi pare că sunt de nimic.

Periodic mă cuprinde o neliniște atît de accentuată, încît nu pot sta locului.

Noaptea adorm cu greu.

Nu-mi ajunge tărie de caracter pentru a înfrunta greutățile.

Aș vrea să fiu tot atît de fericit cum sunt, după părerea mea, alții.

Uneori îmi pare că am în față greutăți pe care nu le-aș putea înfrunta.

Deseori visez.

Observ că-mi tremură mîinile cînd încerc să fac ceva.

Somnul îmi este neliniștit, adesea se întrerupe.

Ma neliniștesc mult posibilele eșecuri.

Uneori simt frica, chiar dacă nu mă amenință nimic.

Ma concentrez cu greu asupra unei activități sau însărcinări.

De obicei, lucrez cu o mare încordare.

Nimeresc ușor în încurcătură.

Apropate tot timpul sunt îngrijorat din cauza cuiva sau ceva.

Sunt predispus să iau totul în serios.

Deseori plîng.

Deseori am stări de vomă.

Mă neliniștește propria mea sănătate.

Deseori mă tem că voi roși.

Situația mea în mijlocul celor care mă înconjoară mă îngrijorează mult.

Situația materială mă îngrijorează mult.

Uneori mă gîndesc la așa lucruri despre care n-aș vrea sa vorbesc.

Am avut perioade cînd grijile îmi furau somnul.

Uneori, cînd sunt într-o încurcătură transpir și mă jenez mult.

Chiar și în zilele răcoroase transpir repede.

Cîteodată sunt atît de agitat, încît nu pot dormi.

Sunt o prsoană iritabilă.

Uneori mă simt absolut inutil.

Uneori îmi pare că sistemul nervos mi-e dereglat și, din clipă în clipă îmi voi pierde cumpătul.

Deseori simt că ceva mă neliniștește.

Sunt cu mult mai sensibil decît majoritatea oamenilor.

Aproape tot timpul mi-e foame.

Nu-mi plac schimbările survenite pe neașteptate.

Viața mea decurge aproape întotdeauna într-o tensiune continuă.

Așteptarea întotdeuna mă enervează.

Rezultatele se calculează în felul următor:

se calculează numărul răspunsurilor „ da” la afirmațiile 14 – 50;

se calculează numărul răspunsurilor „ nu” la afirmațiile 1 – 13 ;

se calculează suma rezultatelor „ a” și „b” ;

Rezultatele sumare

40 – 50 de puncte denotă un grad foarte ridicat de anxietate;

20 – 40 de puncte relevă un grad ridicat de anxietate;

15 – 25 de puncte indică un grad mediu ( cu tendință spre un grad ridicat) de anxietate;

5 – 15 puncte denotă un grad mediu ( cu tendința spre un grad scăzut) de anxietate;