. Persoana CU Handicap Fizic Realitati Si Perspective

PERSOANA CU HANDICAP FIZIC

REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE

CUPRINS

CAP.I. Noțiuni generale

I 1. Originea și evoluția noțiunii de handicap

I 2. Definiția handicapului fizic

I 3. Etiologie și manifestare a handicapului fizic

I 4. Clasificarea handicapului fizic

CAP. II. Legislația în vigoare privind protectia speciala si incadrarea în muncă a persoanelor cu handicap

II. 1. Legea 448/2006 – Publicat in Monitorul Oficial nr. 995/ 13.12.2006

II. 2. Hotararea de Guvern 268/2007 – Publicat in Monitorul Oficial, Partea I

nr. 233 din 04.04.2007

CAP III. Asistenta sociala a persoanelor cu handicap fizic

III. 1. Asistenta medico-sociala a deficientilor motori

III. 2. Reguli standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap

CAP. IV. Strategii de recuperare si integrare in societate a persoanelor cu handicap fizic

IV. 1 Intensitatea invaliditatii si capacitatea de munca

IV. 2 Notiuni generale , probleme si sugestii in educatia persoanelor cu handicap, orientarea scolara a persoanelor cu handicap

IV. 3 Conduite compensatorii la adolescentii deficienti fizic

IV. 4 Specificul terapiilor recuperative si problemele protejarii

ANEXA : STUDIU DE CAZ

BIBLIOGRAFIE

MEMORIU EXPLICATIV

Pasiunea mea pentru asistenta sociala si in general tot ceea ce tine de acest domeniu este mai intai de toate o vocatie. Exista oameni care sunt foarte buni intr-un anumit domeniu si spun ca asta e vocatia lor, ca nu ar putea face nimic altceva. Dar eu nu ma incadrez in aceasta categorie si sunt convinsa ca putem face si alte lucruri decat cele pe care le facem in viata de zi cu zi. Sunt sigura ca as fi putut lucra si in alte domenii, dar acesta este lucrul care il stiu si il fac cel mai bine. Nu spun ca am urmat acest tel cu cerbicie; asa mi-a fost dat – probabil ca este o vocatie sau un destin. Nu stiu la ce performante voi ajunge mai departe dar cred ca sunt pe drumul cel bun.

“ De sigur, un trecator obisnuit ar crede ca trandafirul meu este ca voi – trandafirul care este al meu. Dar, prin el insusi este mai importatnt decat o suta dintre voi, ceilalti trandafiri: pentru ca pe el l-am udat; pentru ca pe el l-am pus sub globul de sticla; pentru ca pe el l-am adapostit dupa paravan; pentru ca l-am ascultat cand se vaita sau cand se lauda, iar uneori si cand nu spunea nimic. Pentru ca este trandafirul meu.”

(Antoine de Saint-Expery , Micul print).

Persoana cu handicap a existat din totdeauna, dar foarte multa vreme aceasta categorie a fost marginalizata si discriminata. Nefiind ingrijiti de nimeni ajungeau sa fie si inadaptati sociali. In lucrarea de fata prin cele IV capitole am incercat sa prezint o parte a realitatilor cu care se lupta aceasta categorie impotriva vicisitudinilor vietii si o parte a perspectivelor de readaptare la viata familiara si sociala.

In primul capitol prezint originea si evolutia notiunii de handicap, de unde a pornit acest cuvant definitia handicapului fizic si clasificarea acestui handicap; pentru ca nu este de ajuns o cunoastere temeinica a teoriei am recurs in capitolul II la legislatia in vigoare la drepturile, indatoririle, si obligatiile, responabilitatile pe care le are statul cat si fiecare individ in parte pentru o protectie speciala a persoanei cu handicap.

In cel de-al treilea capitol am evidentiat rolul si importanta asistentei sociale care tine cont tot timpul si vegheaza permanent si incearca pe cat posibil sa ajute aceasta categorie de persoane.

In ultimul capitol descriu specificul terapiilor de recuperare conduitele compensatorii si problemele protezarii, pentru ca fiecare om trebuie sa acorde intelegere dar fara compatimire, sprijin dar nu din mila acelor membri care se afla in situatii speciale.

Studiul de caz a fost efectuat la Spitalul Camin Dedulesti pe un esantion de sase persoane din care pentru studiul de caz am ales o singura persoana. Studiul a fost efectuat in timp de trei saptamani. Pot spune ca handicapul fizic nu este o problema individuala, ea este o problema a fiecaruia dintre noi cei care gandim si simtim omeneste. Problema reala este cea a societatii si nu a persoanelor cu handicap. Trebuie sa vedem cat de dispusa este societatea in a-si schimba propriile metode si asteptari relative la integrarea acestor persoane.

Trebuie sa tinem cont si sa veghem la ingrijirea acestor persoane si sa nu uitam ca exista ceva deosebit la aceasta persoana, ca nici unul dintre ei nu este la fel cu ceilalti.

CAP I. NOTIUNI GENERALE

I.1. ORIGINEA SI EVOLUTIA NOTIUNII DE HANDICAP

La origine, termenul de handicap nu a fost un cuvant simplu, ci sintagma. Era compusa din trei unitati semantice diferite : ”hand in cap “. In limba engleza unde sintagma a aparut pentru prima data in secolul XVI “hand” inseamna “mana” , “in” este echivalent cu “in” iar “cap “ insemna “cascheta”. Expresia “hand in cap” era folosita pentru desemnarea unui joc in care partenerii isi disputau diverse obiecte personale dupa un pret fixat de un arbitru . Obiectele erau puse intr-o caciula “cap” de unde se extrageau cu mana “hand” absolut la intamplare . Prin contactare lingvistica , consoana “n “ de la “in” a disparut iar sintagma a devenit cuvant de sine statator :handicap.

In secolul XVIII cuvantul handicap incepe sa fie aplicat si la competitiile de cursele de cai. Deplasarea semantica a handicapului de la semnificatia primara de “joc de noroc” la semnificatia sa secundara, aplicabila la evaluarea comparativa a “obiectelor” aflate in competitie: in primul caz a efectelor personale, in al doilea caz al cailor .

Prin cursa cu hanicap se intelegea acea cursa in care sansele ilegale ale cailor erau in principiu egalizate prin obligatia celor mai buni de a purta o greutate in plus, in functie de perfomantele anterioare deja confirmate. In limba franceza scrisa, termenul de handicap cu sensul sau specific si stabilizat aplicabil la cursele de cai, apare deja consemnat in 1827. (T Bryon Manuel de l’amteur de courses ). In dictionarele limbii franceze termenul este intalnit pentru prima data, in suplimentul “Litre”, editia 1877. In Dictionarul Academiei termelul de handicap este introdus abia in 1935. La intervale diferite incep sa apara si derivatele “handicaper”(1854), “handicapeur”, persoana care stabileste handicapurile.

Extensia continutului semantic al handicapului continua prin glisarea acestuia de la limitarea capacitatii cailor la limitarea capacitatii oamenilor, apoi de la limitarea capacitatilor umane la conseciintele acestor limitari. Nu se cunoaste cu exactitate data convertirii semantice de la domeniul cabalin la domeniul uman. Este sigur insa ca aceasta convertire s-a produs mai intai in tarile anglo-fone, mutatia semantica transformandu-se apoi, progresiv in tarile franco-fone iar mai apoi si in celelalte perimetre geografice. Se estimeaza spre exemplu ca termenul de “handicap fizic” aplicabil la domeniul realitatilor umane, ar fi aparut cam pe la sfarsitul deceniului IV al secolului nostru.

In dictionarele aparute sub egida Academiei Romane editia din 1934 (Sextil Puscariu) nu face nici o referire la termenul de handicap si nici la unul din derivatele lui. “Dictionarul Limbii Romane Literare contemporane “ din 1956 consemneaza termenul de handicap in ipostaza de substantiv (cu doua semnificatii proprii si o semnificatie figurata) la care adauga derivatul verbal “a handicapa”.

In Dictionarul Enciclopedic roman din 1964 contrar asteptarilor neologismul handicap este iarasi absent. In schimb in toate dictionarele ulterioare termenul de handicap este prezentat si aplicat alaturi de derivatul sau verbal: a handicapa. Nu apare insa derivatul “ handicapat” (adjectiv si substantiv) desi in limajul comun oral si scris, “copil handicapat “ sau “persoana handicapata” devenisera deja expresii cunoscute. In literatura de specialitate, o penetratie masiva a termenului de “handicap” se produce abia in ultimul deceniu. Exemplu edificator: in regulamentul scolilor pentru copiii cu deficiente, cuvintele handicap si handicapat nu sunt folosite nici macar o singura data.

Deplasarea semantica a termenului de handicap de la semnificatia originala restransa (aplicabila doar curselor de cai) la semnificatia actuala extinsa (aplicbila doar realitatilor umane), a fost insotita la deplasarea dominatiei lexicale de la “egalitatea in concurenta” la “dezavantajul in concuranta”. O asemenea deplasare pare sa constituie deja un proces incheiat si ireversibil dovada ca prin simpla rostire a cuvantului handicap, se induce automat si ideea de nuanta defavorizanta. Ideea de dezavantaj si dificultate pe care o semnifica termenul de handicap nu a aparut insa la inceput, decat prin raportare la contextul social. Interesa deci, dezavantajul social al individului aflat in concurenta si nu alte stari de inferioritate.

De la semnificatia sa sociala termenul de handicap este deturnat apoi spre o semnificatie accentuat-medicalizata , cand pe prim plan nu se situeaza dezavantajul social, ci dezavantajul bio-psihic. De la consecinta maladiei se trece apoi la maladia insasi astfel incat in numeroasele contexte termenul de handicapat este folosit ca substantiv al termenilor: boala, maladie, deficienta, anormalitate. In loc de deficienta fizica se foloseste tot mai des termenul de handicap fizic, in loc de deficienta de auz, se spune handicap de auz, in loc de boala mintala, auzim tot mai des expresia de handicap mintal.

Puncul de vedere al lui Ph Wood (punct de vedere impartasit si de Organizatia Mondiala a Sanatatii) este ca termenul de handicap ar trebui pastrat cu acceptiunea sa specifica de dezavantaj, de deficienta defavorizanta, de consecinta situaltionala aparuta ca urmare a deficientelor sau maladiilor invalidante .

Din punct de vedere lexical, cuvantul handicap este un substantiv (substitut pentru obstacol, dezavantaj, infirmitate). Derivatul “handicapat “ poate fi luat ca simplu adjectiv (copil handicapat, persoana handicapata), fie ca substantiv (un handicapat). In acest din urma caz , asupra subiectilor astfel desemnati se produce si o anume sigmatizare (etichetare depreciativa). Putem conchide, deci folosind expresia lapidara a lui Bloch-Laine, ca “ la gravitatea intinseca a handicapului nu corespunde in mod riguros un grad proportional de inadaptare.

I.2. HANDICAPURI FIZICE

(Definitie)

Acest termen este utilizat in mod curent pentru a desemna incapacitati de tipuri foarte diverse, cu exceptia celor care privesc organele de simt sau cele care sunt consecinta directa a unor leziuni cerebrale. Cea mai mare parte a acestor incapacitati afectueaza sistemul locomotor, sistemul cardiovascular sau sistemul respirator. Cele mai frecvante sunt luxatia congenitala de sold, infirmitatiile sau amputarile congenitale, infirmitatiile datorate unor accidente sau unei boli a primei copilarii si leziuni cardiace congenitale.

Prevalenta si prognosticul acestor infirmitatii a cunoscut de-a lungul ultimilor ani o evolutie spectaculoasa. Poliomelita, care ataca alta data copiii de varsta frageda, drept pentru care era cunoscuta si sub denumirea de “paralizie infantila” parea sa se extinda in anii 1950 si la copii mai mari si adulti dar vaccinarea antipoliomelitica a redus in mod sensibil prevalenta si ratiunea ne indreptat este sa consideram ca mult timp de acum inainte poliomielita nu va mai fi decat o boala rara. Cu toate ca incidenta lor absurda ca si cauzele handicapurilor fizice nu au crescut leziunile accidentale au capatat o importanta relativ sporita o dsind expresia lapidara a lui Bloch-Laine, ca “ la gravitatea intinseca a handicapului nu corespunde in mod riguros un grad proportional de inadaptare.

I.2. HANDICAPURI FIZICE

(Definitie)

Acest termen este utilizat in mod curent pentru a desemna incapacitati de tipuri foarte diverse, cu exceptia celor care privesc organele de simt sau cele care sunt consecinta directa a unor leziuni cerebrale. Cea mai mare parte a acestor incapacitati afectueaza sistemul locomotor, sistemul cardiovascular sau sistemul respirator. Cele mai frecvante sunt luxatia congenitala de sold, infirmitatiile sau amputarile congenitale, infirmitatiile datorate unor accidente sau unei boli a primei copilarii si leziuni cardiace congenitale.

Prevalenta si prognosticul acestor infirmitatii a cunoscut de-a lungul ultimilor ani o evolutie spectaculoasa. Poliomelita, care ataca alta data copiii de varsta frageda, drept pentru care era cunoscuta si sub denumirea de “paralizie infantila” parea sa se extinda in anii 1950 si la copii mai mari si adulti dar vaccinarea antipoliomelitica a redus in mod sensibil prevalenta si ratiunea ne indreptat este sa consideram ca mult timp de acum inainte poliomielita nu va mai fi decat o boala rara. Cu toate ca incidenta lor absurda ca si cauzele handicapurilor fizice nu au crescut leziunile accidentale au capatat o importanta relativ sporita o data cu declinul poliomelitei .

In ceea ce priveste tratamentul, tehnicile chirurgiei ortopedice au facut fara indoiala mari progresii in ultimii ani chiar daca principiile in acest domeniu nu s-au modificat. Cele mai spectaculoase progrese s-au obtinut in materie de chirurgie cardiaca unde corectia malformatiilor cardiace congenitale a transformat in mod radical prognosticul “infirmului cardiac”. Numeroase infirmitati fizice sunt vizibile cu ochiul liber altele (ca de exemplu cardiopatiile congenitale ) sunt insotite de simptome si indicii care pot fi identificate inainte sa depaseasca varsta cea mai propice pentru o interventie chirugicala. Din punct de vedere al diagnosticului principalul risc tine , in realitate mai putin de faptul ca o infirmitate fizica poate trece neobservata de catre medic, cat de pericolul ca aceasta infirmitate sa nu-i acapreze atentia in asa masura incat sa neglijeze depistarea unei infirmitati mai putin evidente dar nu mai putin importante. Diagnosticul precoce nu prezinta interes practic decat in masura in care exista mijloace de tratament adecvate. Existenta infirmitatilor in antecedentele familiale si a infectiilor virale in cursul sarcinii constituie avertismente utile.

Prezenta oricarei infirmitati fizice congenitale este prin ea insesi, un indiciu de diagnostic pentru ca poate fi insotita de o alta deficienta senzoriala sau intelectuala mult mai putin aparenta. Copilul care prezinta o infirmitate fizica la nastere ar trebui sa fie mereu considerat ca fiind expus riscului pentru a putea beneficia de o supraveghere speciala. Este foarte posibil ca tratamenul medical chirugical sa reduca amploarea infirmitatii sau chiar sa conduca la completarea si vindecarea ei. Acest fapt are repercursiuni in ceea ce priveste formula generala de aplicare a ingrijirilor in sensul ca trebuie pus in balanta pe deoparte, riscurile unei spitalizari prelungite iar pe de alta parte perspectivele unei ameliorari finale a starii fizice. Se poate intampla ca momentul optim pentru o interventie chirurgicala sa coincida cu o faza de mare vulnerabilitate afectiva a copilului si in acest caz va trebui sa se gaseasca o cale de compromis intre diversele aspecte ale starii sale generale.

Hanicapurilor fizice grave li se alatura de obicei pericolul ca infirmitatea copilului sa-i limiteze mobilitatea pana la a-l priva de contactele si experientele indispensabile in dezvoltarea lui normala pe plan social, intelectual si afectiv. Deoarece nu este de dorit ca el sa ramana izolat poate fi extrem de utila frecventarea unui centru recreativ a unei crese sau gradinite de copii. Parintii isi pot aduce contributia la ingrijirea speciala pe care trebuie sa o primeasca copilul lor pe plan fizic, cu conditia ca ei sa-si fi insusit in prealabil instruirea minima necesara. Dar daca infirmitatile sunt grave sau multiple si in special daca sunt necesare protezele uneori este indispensabila incredintarea copilului pe anumite perioade, unor institutii speciale unde acesta sa primeasca ingrijire si tratament corespunzator.

I.3 ETIOLOGIE SI MANIFESTARE IN HANDICAPURILE FIZICE

Handicapurile fizice se constituie ca invaliditati corporale ce slabesc puterea si mobilitatea organismului prin modificari patologice exterioare sau interioare localizate la nivelul intregului corp ori numai la nivelul unor segmente ale sale. Categoria respectiva cuprinde infirmitati motorii sau locomotorii cat si pe cei care sufera de unele boli permanente (boli respiratorii, cardiopatiile, diabetul etc.) ce influenteaza negativ capacitatea fizica. Handicapurile fizice sunt dereglari morfofunctionale care duc la instalarea unor dezechilibre si evolutii nearmonioase, persoanele cu handicap fizic sunt normali din punct de vedere al capacitatii intelectuale, dar prin situatia lor de exceptie si intr-un mediu nefavorabil personalitatea lor poate deveni fragila cu pronuntate note de frustratie si anxietate cu conflicte si tensiuni interioare, cu susceptibilitate si sensibilizari excesive, care ingreuneaza adaptarea si relationarea cu cei din jur si cu integrarea in viata social-profesionala.

Cauzele handicapului fizic prezinta o mare varietate si pot afecta in grade diferite organismul. Astfel dupa un prim criteriu pot fi impartite in, interne si externe: cele interne sunt determinate de procesele de crestere si dezvoltare de natura functiilor somatice, organice si psihice, iar cele externe sunt raportatate la conditiile de mediu si viata. Exista o categorie de cauze cu actiune directa care intereseaza elementele proprii ale deficientei sau indirecte, care produc o afectiune ori o deficienta morfologica sau functionala. Ele pot sa afecteze intregul organism si sa produca deficiente globale sau totale, ori sa le limiteze la anumite regiuni segmente sau portiuni ale corpului si sa determine deficiente regionale segmentare sau locale. Frecvent se utilizeaza si criteriul de impartire a cauzelor predispozante favorizate ori predispozante sunt in legatura cu ereditatea. Descendentii prezinta de regula asemanari morfologice si functionale cu ascendenti, si colaterali (frati, surori si rudele apropiate). Acest fenomen biologic este si mai evident atunci cand tipurile constituionale ale inaintasilor sunt relativ identice si cand conditiile de mediu si de viata prezinta asemanari.

Tot in aceasta grupa a cauzelor predispozante putem incadra si influentele nocive pe care le sufera organismul fatului in viata intrauterina. Debilitatea congenitala si imaturitatea, nasterea prematura pot costitui baza unor deficiente care se manifesta nu imediat dupa nastere ci si mai tarziu cu repercusiuni in evolutia ulterioara. Favorizanti pentru producerea handicapurilor fizice sunt socotiti si factorii care influenteaza in sens negativ starea de sanatate si functionarea normala a organelor, mai ales in perioadele de crestere si de dezvoltare activa a copilului. Astfel de cauze slabesc rezistenta organismului sub capacitatea functionala a aparatului de sprijin si de miscare si diminueaza rolul reglator al sistemului nervos central. Printre aceste cauze favorizante se numara conditiile inadecvate de igiena si viata, lipsa de organizare a activitatii si regimul alimenar necorespunzator, nivelul scazut de aer si lumina in locuinta, hrana insuficienta, incaltaminte incomoda defectuos confectionata, dormitul in paturi prea moi cu perne multe in care corpul se afunda si se curbeaza exagerat sau tari si incomode care nu faciliteaza odihna normala pentru copiii ce sunt in perioada de crestere.

In aceasi ordine de idei putem invoca lipsa unei educatii rationale si unu regim defectuos de viata, lipsa de supraveghere si control din partea parintilor si educatorilor care se constituie in cauze adeseori ignorante dar importante mai cu seama pentru varstele prescolaritatii si scolaritatii. De asmenea bolile cronice, covalescentele lungi, interventii chirurgicale dificile, debilitate fizica, tulburari cronice precum si unele anomalii senzoriale si in special cele ale vazului si auzului favorizeaza aparitia si evolutia rapida a handicapului fizic.

Factorii declansatori din perioada intrauterina se impart in doua mari categorii. Primele se refera la malformatii si deformatiile congenitale care se produc prin nedezvoltarea sau dezvoltarea anormala a corpului dar mai ales a anumitor portiuni, sub actiunea infectiei cu caracter cronic (plaudism, tuberculoza) la intoxicatiile lente ( alcoolism, medicamente, saruri radioactive ), la tulburari endocrine si neuropsihice la carente alimentare sau vitaminice, la boli ale sangelui. Malformatiile congenitale pot constitui si ele cauza unor afectiuni secundare prin conditiile anormale statice si dinamice, ce nu creaza conditii obisnuite de dezvotare a organismului aflat in plin proces de crestere. In aceasi categorie de cauze se inscriu tot cu actiune nemijlocita, cele care produc efecte negative in timpul nasterii fie ca urmare a eforturilor excesive depuse de mama fie a interventiilor traumatizante favorizand instalarea unor congestii si hemoragii cu urmari foarte grave pentru copil. O atentie speciala trebuie acordata cauzelor cu actiune defavorabila asupra dezvoltarii organismului in perioada copilariei. Sunt bolile si accidentele care produc anomalii morfologice si functionale, scheletul osos constituie mijlocul cel mai important de sprijinire a corpului. Fracturile vigios consolidate, tuberculoza osoasa si alte afectiuni osoase degenerative stau la baza celor mai grave infirmitati.

I.4 CLASIFICAREA HANDICAPURILOR FIZICE

Literatura de specialitate contine mai multe feluri de clasificari efectuate dupa criterii diverse. Clasificarile acceptate de specialistii din domenii diferite cu precizarea principalelor note specifice. Astfel se disting doua categorii mari de handicapuri fizice:

morfologice sau de strucura

B. functionale sau de specialitate

Aceste doua categorii pot fi subgrupate in raport de intinderea si profunzimea afectiunii in : globale si partiale

Deficiente morfologice globale care au urmatoarel caracteristici:

De crestere – reprezentate de hiposomie si manosomie (statura foarte mica), hipersomie si giantism (statura foarte mare sau exagerata), dizarmonii, disproportionalitati.

De nutritie- obezitatea (tesut adipos abundent sau exagerat ), debilitate fizica

De atitudine – care pot fi determinate de insuficienta aparatului de sustinere, atitudine global insuficienta, rigiditate (tonus muscular exagerat) atitudine globala asimetrica.

Tegumente – caracteristice ca fiind palide, ceanotice, uscate, sau umede cu pete , cicatrici sau egzeme, hipertricoza (abundenta parului pe intreg corpul).

Musculatura – poate fi medie, redusa, foarte redusa, cu tonus normal , scazut sau crescut;oase subtiri sau groase, lungi sau scurte ,cu schelete traumatice.

Articulatiile- pot fi deformate cu mobiltatea redusa, rahitism

Deficiente morfologice partiale

Deficiente ale corpului fetei si gatului

Cap- macrocefal, bronficefal, hidrocefal

Fata- ovala, alungita sau largita, asimetrica, cicatrici, pareze

Gatul – lung sau scurt, ingust sau larg, cifotic, inclinat

Deficiente ale trunchiului

Torace- lung sau scurt, ingust sau scurt, asimetric, strangulat

Abdomenul – bilobal, tonic sau moale, elastic

Coloana vertebrala – “stalpul de sustinere” sufera modificari prin accentuarea curburilor fiziologice

Bazinul – larg sau ingust, denivelat,inclinat lateral

Deficiente ale membrelor superioare in totalitate inegale: asimetrice, derivante, apropiate sau departate de corp

Umerii – largi sau ingusti, cazuti sau teposi

Bratele – partea superioara de la umar la cot sunt cele care determina deficiente si pozitii deficitare

Coatele- pot fi in flexie sau in extensie

Antebratele – inegale ca lungime, groase, curbate, asimetrice

Degetele – anomalii congenitale, deviatii, retractii

Omoplatii – apropiati sau departati, coborati sau ridicati

Deficiente ale membrelor inferioare in totalitate inegale in lungime, cu inclinari si pozitii diferite

Genunchii – inflexie in hipertensie

Gambele – recurbate cu ciatricii, asimetrice ilegale

Degetele picioarelor – “in ciocan”, strambe, suprapuse

Deficiente si tulburari ale aparatelor si marilor functiuni:

-deficiente si tulburari ale aparatului respirator

-deficiente si tulburari ale aparatului cardiovascular

-deficiente si tulburari ale aparatului digestiv

-deficiente si tulburari ale aparatului endocrin

-deficientele organelor de simt

CAP II. LEGISLATIA IN VIGOARE PRIVIND PROTECTIA SPECIALA SI INCADRAREA IN MUNCA A PERSOANELOR CU

HANDICAP

II. 1 LEGEA NR. 448/ 2006 ,

HOTARAREA DE GUVERN NR.268/ 2007

Dispozitii generale

Art 2. lit. 1 (legea nr.448/2006): – ce sunt persoanele cu handicap;

Persoanele cu handicap, în înțelesul prezentei legi, sunt acele persoane cărora, datorită unor afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale.

Art 35 lit.1,2,3(Legea 448/ 2006); Art. 56 (H.G. 268/2007): – prestatii sociale;

Art. 56. – (1) Dreptul la asistență socială sub formă de prestații sociale se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza actelor doveditoare, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 35. (1) Dreptul la asistenta sociala sub forma de prestatii sociale se acorda persoanelor cu handicap pe perioada valabilitatii documentului care atesta incadrarea in grad de handicap.
(2) Dreptul la asistenta sociala sub forma de prestatii sociale se acorda din oficiu in toate cazurile in care persoana detinatoare de certificat de incadrare in grad de handicap se afla in plata in evidenta directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.
(3) Pentru persoanele cu handicap grav si accentuat beneficiare de prestatii sociale la data intrarii in vigoare a legii, acordarea prestatiilor sociale se face din oficiu.

Art. 46 lit.1,2 (HG 268/2007), Art.84-85(Legea 448/2006): – incadrarea intr-un grad de handicap;

Art. 46. (1) Evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex si continuu prin care sunt estimate si recunoscute particularitatile de dezvoltare, integrare si incluziune sociala a acestora. Procesul presupune colectarea de informatii cat mai complete si interpretarea acestora in scopul orientarii asupra deciziei si interventiei.
(2) Evaluarea este subordonata principiului interesului persoanei cu handicap, potrivit caruia orice decizie sau masura este luata numai in interesul acestei persoane, fiind inacceptabile abordarile intemeiate pe mila si pe perceptia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate.

Art. 84. – (1) Persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute la art. 6 (Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la: a) ocrotirea sănătății – prevenire, tratament și recuperare; b) educație și formare profesională; c) ocupare și adaptarea locului de muncă, orientare și reconversie profesională; d) asistență socială, respectiv servicii sociale și prestații sociale; e) locuință, amenajarea mediului de viață personal ambiant, transport, acces la mediu fizic, informațional și comunicațional; f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism; g) asistență juridică;h) facilități fiscale; i) evaluare și reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile, de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.) pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap.

(2) Încadrarea în grad și tip de handicap a copiilor cu handicap se face de către comisia pentru protecția copilului.

(3) Încadrarea în grad și tip de handicap a adulților cu handicap se face de către comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

(4) Comisiile prevăzute la alin. (2) și (3) sunt organe de specialitate ale consiliilor județene, după caz, ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București.

(5) Criteriile medico-psiho-sociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății publice și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei.

Art. 85. – (1) Gradele de handicap sunt: ușor, mediu, accentuat și grav.

(2) Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

Art 86-88 (legea448/2006). – comisia de evaluare a persoanelor cu handicap

Art. 86. -(1) Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisia de evaluare, are următoarele atribuții principale:

a) stabilește încadrarea în grad de handicap și, după caz, orientarea profesională a adultului cu handicap, capacitatea de muncă;

b) stabilește măsurile de protecție a adultului cu handicap, în condițiile legii;

c) reevaluează periodic sau la sesizarea direcțiilor generale de asistență socialăși protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, încadrarea în grad de handicap, orientarea profesională, precum și celelalte măsuri de protecție a adulților cu handicap;

d) revocă sau înlocuiește măsura de protecție stabilită, în condițiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;

e) soluționează cererile privind eliberarea atestatului de asistent personal profesionist;

f) informează adultul cu handicap sau reprezentantul legal al acestuia cu privire la măsurile de protecție stabilite;

g) promovează drepturile persoanelor cu handicap în toate activitățile pe care le întreprinde.

(2) Comisia de evaluare îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

(3) Organizarea și metodologia de funcționare a comisiei de evaluare se reglementeazăprin hotărâre a Guvernului.

Art. 87. – În vederea exercitării atribuțiilor ce revin comisiei de evaluare, se înființează serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, în cadrul direcțiilor generale de asistență socialăși protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București.

Art. 88. – (1) O dată cu emiterea certificatului de încadrare în grad și tip de handicap, comisia de evaluare are obligația de a elabora programul individual de reabilitare și integrare socială a adultului cu handicap.

(2) Pentru elaborarea programului individual de reabilitare și integrare socială, comisia de evaluare va colabora cu persoana cu handicap sau reprezentantul legal al acesteia.

(3) Certificatul prevăzut la alin. (1) dă dreptul adultului cu handicap de a beneficia de dispozițiile prevăzute de lege pentru gradul de handicap respectiv.

(4) Programul individual de reabilitare și integrare socială prevăzut la alin. (1) se întocmește și se revizuiește în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

Art.50 (Legea448/2006) – protectia speciala a persoanelor cu handicap in forma institutionalizata

Protectia speciala a persoanelor cu handicap in forma institutionalizata se realizeaza prin acordarea de servicii de asistenta, ingrijire, tratament, recuperare, reabilitare, orientare si formare profesionala in cadrul institutiilor de protectie speciala a persoanelor cu handicap.

(1) Persoana cu handicap poate beneficia de servicii sociale acordate în centre de zi și centre rezidențiale de diferite tipuri, publice, public-private sau private.

(2) Centrele de zi și centrele rezidențiale reprezintă locații în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat și care dispun de infrastructura adecvată furnizării acestora; centrele rezidențiale sunt locații în care persoana cu handicap este găzduită

cel puțin 24 de ore.

Institutiile de protrectie speciala a persoanelor cu handicap pot fi influentate si organizate ca institutii de interes public sub forma de centre pilot, centre de ingrijire si asistenta, centre de recuperare si reabilitare, centre de integrare prin terapie ocupationala. Finantarea institutiilor de protectie speciala a persoanelor cu handicap prevazute in anexa se asigura din contributiile proprii ale beneficiarilor de asistenta sociala sume alocate de la bugetul autoritatilor administratiei publice locale si din alte venituri.

Drepturile si beneficiile persoanelor cu handicap (Legea 448/ 2006)

Art.6. Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la:

a) ocrotirea sănătății – prevenire, tratament și recuperare;

b) educație și formare profesională;

c) ocupare și adaptarea locului de muncă, orientare și reconversie profesională;

d) asistență socială, respectiv servicii sociale și prestații sociale;

e) locuință, amenajarea mediului de viață personal ambiant, transport, acces la mediu fizic, informațional și comunicațional;

f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism;

g) asistență juridică;

h) facilități fiscale;

i) evaluare și reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile, de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.

Art. 7. – (1) Promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităților administrației publice locale unde își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap și, în subsidiar, respectiv complementar, autorităților administrației publice centrale, societății civile și familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.

(2) În baza principiului egalizării șanselor, autoritățile publice competente au obligația să asigure resursele financiare necesare și să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit și neîngrădit la servicii.

Art. 11. – (1) În vederea asigurării asistenței de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la:

a) dispozitive de protezare în domeniul ORL, dispozitive pentru protezare stomii, dispozitive pentru incontinență urinară, proteze pentru membrul inferior, proteze pentru membrul superior, dispozitive de mers/deplasare, cărucioare, cadre de mers, triciclete de mers, trepiede, cârje, cotiere, bastane, orteze, încălțăminte ortopedică, dispozitive pentru handicap vizual, implanturi cardiace, dispozitive de adaptare a autovehiculelor și materiale igienico-sanitare pentru persoanele cu incontinență urinară – cateter lubrifiat, absorbante, conform Contractului – cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

b) servicii gratuite de cazare și masăși pentru însoțitorul copilului cu handicap grav sau accentuat ori al adultului cu handicap grav sau accentuat în unitățile sanitare cu paturi, sanatorii și stațiuni balneare, la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, asigurate de la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform Contractului – cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

c) un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare și integrare socialăși a recomandării medicului de familie sau a medicului specialist.

Educatie

Art. 13. – (1) Persoanele cu handicap au acces liber și egal la orice formă de educație, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap și nevoile educaționale ale acestora.

(2) Persoanelor cu handicap li se asigură educația permanentă și formarea profesională de-a lungul întregii vieți.

(3) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori reprezentantul legal constituie principalul factor de decizie în alegerea formei și tipului de școlarizare, precum și a unității de învățământ.

Locuință

Art. 18. – (1) În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la obținerea unei locuințe, autoritățile publice au obligația ă ia măsuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuințelor care aparțin domeniului public al statului ori unităților administrativ – teritoriale ale acestuia.

Transport

Art. 21. – (1) Persoanele cu handicap grav și accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață și cu metroul.

Art. 22. – (1) Persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus – întors pe an calendaristic.

(2) Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 6 călătorii dus – întors pe an calendaristic.

(3) Persoanele cu afecțiuni renale care necesită hemodializă în alte localități decât cele de domiciliu beneficiază de gratuitatea transportului interurban și peste limita prevăzută, la alegere, cu tren clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în funcție de recomandarea centrului de dializă.

Asistententa juridica

Art.23. (1) În cazul în care persoana cu handicap, indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală sau parțială de a-și administra bunurile personale, aceasta beneficiază de protecție juridică sub forma curatelei sau tutelei și de asistență juridică.

(2) Odată cu preluarea tutelei, tutorele are obligația de a face un inventar al tuturor bunurilor mobile și imobile ale persoanei cu handicap și prezintă anual un raport de gestiune autorității tutelare din unitatea administrativ – teritorială în care persoana cu handicap are domiciliul sau reședința.

(3) În cazul în care persoana cu handicap nu are rude sau persoane care să accepte tutela, instanța judecătorească va putea numi ca tutore autoritatea administrației publice locale sau, după caz, persoana juridică privată care asigură protecția și îngrijirea persoanei cu handicap.

Facilități

Art. 24. – Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilități fiscale:

a) scutire de impozit pe veniturile din salarii;

b) scutire de la plata impozitului pe clădire și teren;

c) scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu atașși mototriciclurilor, adaptate handicapului;

d) scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizației de funcționare pentru activități economice și viza anuală a acestora;

e) scutire de la plata taxei hoteliere.

Art. 26. – Persoanele cu handicap fizic grav și accentuat beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale și accizelor, după caz, pentru introducerea în țară, o dată la 5 ani, la alegere, de motociclete, motorete sau autoturisme, adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap, pentru folosință proprie.

Art. 57. – (1) Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocație de stat în condițiile și în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%.

(2) Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocație lunară de hrană, calculată pe baza alocației zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice.

(3) Adultul cu handicap vizual grav primește pentru plata însoțitorului o indemnizație echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.

(4) Adultul cu handicap beneficiază, în condițiile prezentei legi, de următoarele prestații sociale:

a) indemnizație lunară, indiferent de venituri:

1. în cuantum de 179 lei, pentru adultul cu handicap grav;

2. în cuantum de 147 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;

b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:

1. în cuantum de 80 lei, pentru adultul cu handicap grav;

2. în cuantum de 60 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;

3. în cuantum de 30 lei, pentru adultul cu handicap mediu.

(5) Nu pot beneficia de prevederile alin. (4):

a) adulții cu handicap îngrijiți și protejați în centre rezidențiale publice, cu excepția centrului de tip respiro;

b) adulții cu handicap care sunt reținuți sau condamnați definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reținerii sau detenției;

c) adulții cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri, aflați în îngrijirea și protecția asistentului personal profesionist.

Obligațiile persoanelor cu handicap

Art. 58. – Persoanele cu handicap au următoarele obligații:

a) să se prezinte, din oficiu sau la solicitare, pentru evaluare și reevaluare, la comisiile cu competență în domeniu;

b) să depună diligențele necesare pentru a beneficia de drepturile prevăzute de lege;

c) să urmeze activitățile și serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap;

d) să depună diligențe pentru încadrarea în muncă, în condițiile legii, în raport cu pregătirea, posibilitățile fizice și psihice, pe baza recomandărilor comisiei cu competență în domeniu;

e) să colaboreze cu asistenții sociali și specialiștii care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesionalăși integrarea socială;

f) să aducă la cunoștință direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, în termen de 48 de ore, de la luarea la cunoștință orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reședință, stare materialăși alte situații de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

Orientare, formare profesională, ocupare și angajare în muncă

Art. 71. – (1) Orice persoană cu handicap care dorește să se integreze sau să se reintegreze în muncă, are acces gratuit la evaluare și orientare profesională, indiferent de vârstă, tipul și gradul de handicap.

(2) Persoana cu handicap participă activ în procesul evaluării și orientării profesionale, are acces la informare și la alegerea activității, conform dorințelor și aptitudinilor sale.

(3) Datele și informațiile personale colectate în cursul procesului de evaluare și orientare profesională sunt confidențiale și pot fi utilizate numai în interesul și cu acordul persoanei cu handicap în cauză.

Art. 72. – (1) Beneficiază de orientare profesională, după caz, persoana cu handicap care este școlarizatăși are vârsta corespunzătoare în vederea integrării profesionale, persoana care nu are un loc de muncă, cea care nu are experiență profesională sau cea

care, deși încadratăîn muncă, dorește reconversie profesională.

Art. 76. – (1) Persoanele cu handicap au dreptul de a munci și de a realiza venituri în conformitate cu prevederile legislației muncii, precum și cu dispozițiile speciale din prezenta lege.

(2) În sensul prezentei legi și numai în contextul încadrării în muncă, prin persoană cu handicap se înțelege și persoana invalidă gradul III.

Art. 77. – (1) Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale și capacității de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel județean sau al sectoarelor

municipiului București.

Art. 93. – (1) Protecția persoanelor cu handicap se finanțează din următoarele surse:

a) bugetul local al comunelor, orașelor și muncipiilor;

b) bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București;

c) bugetul de stat;

d) contribuții lunare de întreținere a persoanelor cu handicap care beneficiază de servicii sociale în centre;

e) donații, sponsorizări și alte surse, în condițiile legii.

II.2. DECLARATIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE PERSOANELOR CU HANDICAP

(proclamata de Adunarea Generala a O.N.U. la 09.12.1975; extras)

Termenul handicap desemneaza orice persoana aflata in incapacitatea de a-si asigura in totalitate sau in parte, necesitatile unei vieti individuale sau sociale normale datorita unei deficiente congenitale a incapacitatii sale fizice sau mintale

Persoana cu handicap trebuie sa beneficieze de toate drepturile enuntate in prezenta declaratie. Aceste drepturi trebuie sa fie recunoscute tuturor persoanelor cu handicap fara nici o exceptie si fara deosebire sau discriminare de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinii politice, origine sociala, avere si indiferent daca discriminarea se refera la persoana cu handicap sau la familia sa

Persoana cu handicap are dreptul in mod esential la respectul demnitatii sale umane. Persoana cu handicap oricare ar fi originea, natura si gravitatea tulburarilor si deficientelor sale are aceleasi drepturi fundamentale ca si concetatenii de aceasi varsta ceea ce implica in linii mari ca el sa se bucure de o viata decenta cat mai normala si infloritoare cu putinta.

Persoana cu handicap are dreptul la tratamente medicale psihologice si functionale inclusiv la aparate si proteze, la readaptare sociala, la educatie, la ajutoare, sfaturi, servicii de plasare si la alte servicii care sa-i asigure punerea in valoare maxima a capacitatilor si aptitudinilor sale care sa-i grabeasca procesul de integrare sau de reintegrare sociala

Persoana cu handicap are dreptul la masuri care sa-i confere cea mai larga autonomie posibila

Persoana cu handicap are dreptul la tratamente medicale, psihologice si functionale, inclusiv la aparate si proteze, la readaptare sociala, la educatie, la ajutoare, sfaturi, servicii de deplasare si la alte servicii care sa-i asigure punerea in valoare a capacitatilor si aptitudinilor sale care sa-i procesul de integrare sau de reintegrare sociala

Persoana cu handicap are dreptul la securitate economica si sociala si la un nivel de viata decent. El are dreptul, dupa posibilitatile sale sa obtina si sa pastreze un serviciu si sa-i exercite o ocupatie utila, productiva si renumerata si sa faca parte din organizatiile sindicale

Persoana cu handicap are dreptul de a-i fi luate in consideratie nevoile sale sociale in toate etapele planificarii economice si sociale

Persoana cu handicap are dreptul sa traiasca in mijlocul familiei sau intr-un camin care sa o inlocuiasca si sa participe la toate activitatile sociale, creatoare si recreative. Nici o persoana cu handicap nu poate fi supusa in materie de locuinta la un tratament special care nu este cerut de starea sa ori de ameliorarea care I se poate aduce. Daca sederea unei persoane cu handicap intr-un asezamant specializat este indispensabila, mediul si conditiile de viata din acel loc trebuie sa fie cat mai apropiate cu putiinta de acelea ale vietii normale pentru persoanele de varsta sa

Persona cu handicap, familia si comunitatea sa trebuie sa fie pe deplin informati, prin toate mijloacele potrivite asupra drapturilor cuprinse in prezenta declaratie.

CAP. III

ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR CU HANDICAP FIZIC

Handicapul reprezinta reducerea functiilor umane la diferite niveluri comparativ cu functiile obisnuite ale unui om normal. Cel cu handicap nu are posibilitatea fizica de a realiza firesc activitatile obisnuite ce se cer a fi indeplinite intr-o anumita perioada de timp. Cel cu handicap poate realiza anumite activitati numai la un anumit grad calitativ si numai cu ajutor. O definitie mai recenta considera handicapul ca fiind deficienta fizica sau un grup de deficiente fizice care fac sa diminueze partial sau total caracteristicile umane normale. Activitatile curente de zi cu zi ale individului sunt legate de supravietuirea acestuia si variaza in raport cu varsta, sexul, identitatea persoanei si tipul de societate in care traieste. In aceste conditii un handicap poate sa faca fata in mod diferit cerintelor zilnice ale vietii.

III.1. ASISTENTA SOCIALA ACORDATA INVALIZILOR MOTORI

Invalidul motor este adesea un inadaptat. Nefiind ingrijit de nimeni poate ajunge si un inadaptat social. El este un inadaptat motor deoarece viata implica efectuarea a tot felul de miscari, care lui ii sunt limitate sau interzise, in detrimentul independentei sale. Infirmitatea intretine o inadaptare fizica si psihica mai ales pe plan afectiv. Invalidul este lipsit de relatia cu lumea exterioara si chiar daca le are, acestea sunt pe plan de egalitate cu ale unui individ normal ceea ce conduce la izolarea bolnavului. Dezvoltarea intelectuala a acestor persoane este defavorizata fata de cele valide deoarece boala si tratamentul medical implica perioade lungi de spitalizare si de pasivitate. Chiar in cazul cand persoana poate face unele miscari experienta sa este adesea limitata in raport cu posibilitatile educative.

Asistentul social trebuie sa urmareasca si sa asigure persoanei invalide posibilitati de miscare, instrucitia si pregatirea lui profesionala. De asemenea trebuie sa asigure internarea individului in institutii spitalicesti, sa rezolve problema locuintei daca aceasta se cere, sa rezolve problema transportului, sa pregateasca familia in asa fel incat aceasta sa participe la procesul de recuperare a individului. Pentru ca dezvoltarea generala a infirmului sa se poata desfasura normal sau aproape normal asistentul social trebuie sa indrume familia in atitudinea ce trebuie sa o aiba fata de persoana si boala ei. Infirmitatea trebuie in primul rand sa fie acceptata de familie cu toata taria si speranta in ameliorarea ei. Individului trebuie sa i se dovedeasca posibilitatile sale rezultatele acestei actiuni sunt conditionate si de existenta unui cadru familial, ferm si stabil si un climat afectiv si stimulent pentru invalid. Acesta trebuie indrumat si sprijinit in redobandirea deprinderilor igienico sanitare care sa-i asigure independenta vietii personale. Infirmitatea nu trebuie sa aiba impresia de ocrotire continua ci trebuie pus in situatia de a avea satisfactii personale prin efectuarea unor activitati proprii. Eforturile trebuie depuse de asemenea pentru inlaturarea complexului de inferioritate ce apare din cauza infirmitatii de aceea de cate ori este posibil infirmul trebuie sa lucreze la un loc cu adolescentii normali si sa imparta aceeasi viata. Aceasta va duce la dezoltarea spiritului de competitie care il va ajuta pe infirm sa se asimileze la munca colegilor valizi. Infirmul motor trebuie supravegeat timp indelungat de asistentul social care il are in grija pana cand readaptarea fizica si profesionala sunt realizate.

Stadiile acomodarii cu propriul handicap:

Socul – reactia imediata caracterizata cel mai adesea prin plans, isterie si ocazional psihoze si halucinatii

Negarea – refuzul de a accepta ideea ca o reabilitate totala nu va avea loc niciodata

Furia – indreptata spre persoanele active din jurul sau care il determina sa-si aminteasca ce a pierdut

Depresia – raspunsul adecvat la conditia severa si permanenta a handicapului si totodata reprezinta un studiu necesar pentru integrarea ce va avea loc ulterior

Pentru asistentul social cel mai important este sa inteleaga ca rolul sau este sa-l ajute pe individul cu handicap sa treaca prin toate aceste stadii a readaptarii.

III.2. ASISTENTA MEDICO-SOCIALA A DEFICIENTILOR MOTORI

Persoana invalid motor este adesea si un inadaptat psihic intelectual. Nefiind ingrijit de nimeni poate ajunge si un inadaptat social. El este un inadaptat motor deoarece viata implica efectuarea a tot felul de miscari care lui ii sunt limitate sau interzise in detrimentul independentei sale. Infirmitatea intretine o inadaptare psihica mai ales pe plan afectiv. Copilul este lipsit de relatia cu lumea exterioara si chiar daca le are acestea nu sunt pe plan de egalitate cu cele ale unui individ normal ceea ce conduce la izolarea bolnavului.

Dezvoltarea intelectuala a acestor persoane este defovorizata fata de persoane valide deoarece boala si tratamentul medical implica perioade lungi de spitalizare si de pasivitate.

Infirmitatea copilului trebuie in primul rand sa fie acceptata de familie copilul trebuie sa aiba curaj si inredere in el. Nu trebuie izolat de celelate persoane ci dimpotriva pus in contact cu ei. La adolescent eforturile trebuie depuse pentru inlaturarea complexului de inferioritate ce poate aparea din cauza infirmitatii. De cate ori este posibil tanarul infirm trebuie sa lucreze la un loc cu adolescentii normali sa imparta aceasi viata. Aceasta va duce la dezvoltarea spiritului de competitie care apare la aceasta varsta si care ii va ajuta pe infirmi sa se alinieze in munca colegilor valizi. Asistenta sociala trebuie sa colaboreze continuu cu familia deficientului, cu pedagogii si medicii din scoala , spital sau camin care se ocupa de insanatosirea copilului respectiv.

Notiunea de handicap reprezinta o deficienta fizica sau psihica sau un grup de deficiente fizice sau psihice care fac sa se diminueze partial sau total caracteristicile umane normale. In aceste conditii un handicap nu poate sa faca fata in mod diferit cerintelor zilnice ale vietii.

III.3. REGULI STANDARD PRIVIND EGALIZAREA SANSELOR PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP

(adoptate de Adunarea Generala a O.N.U. la 20.12.1993; extras)

Scopul acestor reguli este sa asigure persoanelor cu handicap in societatea in care traiesc aceleasi drepturi si obligatii ca si persoanele normale. In toate societatile lumii mari sunt inca bariere in calea exercitarii drepturilor si libertatilor persoanelor cu handicap. Este de datoria statelor de a lua masuri potrivite pentru inlaturarea acestoa obstacole egalizarea sanselor persoanelor cu handicap reprezinta o contributie esentiala la efortul international general de mobilizare a resurselor umane.

Regula 1.

Sporirea gradului de constientizare

Statele trebuie sa asigure ca autoritatile competente sa distribuie informatii la zi despre programele si serviciile disponibile persoanelor cu handicap familiilor acestora , profesionistilor din domeniu si publicului larg.

Statele trebuie sa incurajeze o protectie pozitiva a imaginii persoanelor cu handicap in mass-media organizatiile persoanelor cu handicap trebuie consultate in acest domeniu.

Statele trebuie sa initieze si sa progrmeze programe destinate ridicarii nivelului de constientizare a persoanelor cu handicap, referitor la drepturile si potentialul lor. Cresterea independentei si increderii in sine ar ajuta persoanele cu handicap sa profita de sansele ce le sunt oferite.

Regula 2

Ingrijirea medicala

Statele trebuie sa asigure acordarea de ingrijire medicala efectiva persoanelor cu handicap

Statele trebuie sa asigure ca tot personalul medical para-medical si cel din domeniile inrudite sa fie coraspunzator pregatit incat sa nu acorde sfaturi necorespunzatoare parintilor pentru a limita obtiunile referitoare la copii. Aceasta pregatire trebuie sa devina un proces continuu si sa se bazeze pe informatii la zi.

Statele trebuie sa asigure ca persoanele cu handicap sa li se furnizeze un tratament regulat si medicamentele de care acestia au nevoie pentru pastrarea sau imbunatatirea nivelului functional.

Regula 3.

Reabilitatea

Trebuie sa asigure furnizarea de servicii de reabilitare a persoanelor cu handicap pentru ca acestea sa poata ajunge si sa poata pastra nivelul optim de independenta si functionalitate.

Statele trebuie sa dezvolte programe nationale de reabilitare pentru toate grupurile de persoane cu handicap. Aceste programe trebuie sa se bazeze pe nevoile actuale ale persoanelor cu handicap si principiile deplinei participari si ale egalitatii.

Toate serviciile de reabilitare trebuie sa fie accesibile in comunitatile locale acolo unde locuiesc pesroane cu handicap. In anumite situatii in scopul de a obtine anumite obiective legate de instruire, ar putea fi organizate cand este cazul cursuri speciale limitate in timp si in institutii rezidentiale.

Statele trebuie sa se bazeze pe experienta organizatiilor persoanelor cu handicap atunci cand formuleaza sau evalueaza programe de reabilitare.

Regula 4.

Educatia

Statele trebuie sa recunoasca principiile sanselor egale la educatie primara , secundara si tertiara pentru copiii, tinerii si adultii cu handicap in cotexte egale. Ele pot sa garanteze ca educatia persoanelor cu handicap este o parte integranta a sistemului educational.

Autoritatile in domeniul educatiei generale sunt responsabile pentru educarea persoanelor cu handicap in contexte integrate. Educatia persoanelor cu handicap trebuie sa fie o parte integranta a sistemului national de panificare a educatiei , a dezvoltarii curiculum-ului si organizarii scolare.

Educatia integrata si programele bazate pe comunitate trebuie sa fie privite ca abordari complementare in asigurarea unei educatii si a unei instruiri eficiente a persoanelor cu handicap. Programele nationale bazate pe comunitate trebuie sa incurajeze comunitatile sa foloseasca si sa dezvolte propriile resurse pentru a asigura educatia la nivel local a persoanelor cu handicap.

Regula 5.

Organizatiile persoanelor cu handicap

Statele trebuie sa recunoasca drepturile organizatiilor persoanelor cu handicap de a repezenta aceste persoane la nivel national regionar si local. Statele trebuie de asemenea sa recunoasca rolul consultativ al organizatiilor persoanelor cu handicap in luarea deciziilor referitoare la problemele incapacitatii.

Rolul organizatiilor persoanelor cu handicap ar putea consta in identificarea necesitatilor si prioritatilor, participarea la planificarea, implementarea si evaluarea sarcinilor si masurilor care afecteaza viata persoanelor cu handicap, de a contribui si de a se constitui in agenti ai schimbarii.

Rolul consultativ al oranizatiilor persoanelor cu handicap trebuie continuat in directia dezvoltarii si adanciriischimburilor de opinie si informatie intre state si aceste organizatii.

CAP IV

STRATEGII DE FORMARE SI RECUPERARE A CAPACITATII

DE MUNCA A PERSOANEI CU HANDICAP

IV.1 INTENSITATEA INVALIDITATII SI CAPACITATEA DE MUNCA

In functie de intensitatea reducerii capacitatii de munca invaliditatile sunt impartite in trei grade:

Invalizi de gradul I sunt aceia care si-au pierdut partial capacitatea de munca dar au nevoie de ingrijire permanenta din partea altei persoane

Invalizi de gradul II sunt aceia care si-au pierdut partial capacitatea de munca dar nu au nevoie de ingrijirea altei persoane prin actiuni medico-sociale sustinute se pot recupera partial sau total

Invalizi de gradul III sunt aceia care si-au pierdut partial capacitatea de munca in sensul ca nu mai sunt capabili sa munceasca in mod normal in profesia lor dar pot presta totusi un program redus de activitate

Capacitatea de munca nu este o valoare constanta , ci se modifica in raport cu schimbarea factorilor care o conditioneaza. Din aceasta cauza incadrarea in gradul de invaliditate si stabilirea pronosticului de munca se face numai pe un timp limitat. Schimband evolutia bolii si starea functionala a organismului se modifica si starea functionala a organismului, se modifica si starea capacitatii de munca. Capacitatea de munca defineste posibilitati functionale ale organismului de a realiza in unitati obisnuite de productie , munca de randament cantitativ si calitativ mediu intr-o profesie anumita.

Pentru ca munca profesionala sa poata fi exercitata in conditii normale este necesar ca executantul sa fie sanatos si sa aiba un potential functionar corespunzator muncii respective. Imposibilitatea exercitarii muncii profesionale si in conditii normale din cauza unei stari morbide , defineste tulburarea capacitatii de munca. Incapacitatea de munca poate fi totala sau partiala , temporara sau de lunga durata sau definitiva.

Incapacitatea totala si temporara de munca este realizata de cele mai multe ori de afectiunile acute in care este contraindicata orice fel de activitate , organismul trebuie sa pastreze o stare de repaus , aceasta constituind un factor important in refacere. Tulburarea capacitatii de munca de lunga durata sau definitive sau datorate afectiunilor cu tulburari functionale ireversibile. Atunci cand starea organismului cu deficiente functionale prezentate contraindica orice fel de activitate pentru o perioada de lunga durata sau definitiva exista incapacitate totala de munca.

Daca tulburarea capacitatii de munca cuprinde deficiente functionale localizate, lasand intacte celelalte functii sau cand intensitatea deficientelor functionale nu este prea mare lasand un potential functional compatibil cu anumite activitati productive atunci este vorba despre o reducere a capacitatii de munca. Rezolvarea acestor cazuri se face prin recmandarea incadrarii in forme de munca potrivite potentialului lor functional. Activitatea pentru acesti bolnavi constituie un factor important de reabilitare, reechilibrare si readaptare.

IV.2. NOTIUNI GENERALE, PROBLEME SI SUGESTII IN

EDUCATIA PERSOANELOR CU HANDICAP;

ORIENTAREA SCOLARA A PERSOANELOR CU

HANDICAP

“Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant de instruire si integrare sociala a persoanelor cu handicap, respectanddrepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor”.

(Art. 46, Constitutia Romaniei ).

La originea civilizatiei noastre din diverse motive rasiale , religiose sau economice sau de alta natura atitudinea societatii in ceea ce priveste persoana cu handicap era clar una de respingere. In unele orase persoanele cu handicap erau intr-o anumita perioada pur si simplu suprimate. Atitudinea negativa a societatii fata de aceste persoane s-a transformat putin cate putin intr-un sentiment de mila, caritate. Ajutorul pe care il primeau nu avea in majoritatea cazurilor nimic organizat si era lasat in voia fiercaruia. Incet- incet societatea pe masura ce s-a organizat si structurat si a devenit constienta de organizatiile sale si obligatiile imitand diverse forme de ocrotire si asistenta pentru persoanele cu handicap. Daca acest sistem a marcat un progres in raport cu trecutul eficacitatea lui s-a limitat totusi la asigurarea cel mult a subzistentei. In evolutia sa fireasca este de dorit ca societatea sa-si indrepte mai mult atentia spre facilitarea integrarii in comunitate a persoanei cu handicap spre realizarea acestuia ca fiinta umana inainte de toate astfel incat sa se inceteze sa mai fie in anumite priviinte o paria.

Organizatia Mondiala a Sanatatii face distinctie intre deficienta, incapacitate si handicap si defineste incapacitatea si handicapul drept un dezavantaj pentru o persoana rezultand intr-o deficienta sau incapacitate care limiteaza sau impiedica indeplinirea unui rol normal depinzand de varsta, sex, factori sociali si culturali pentru acea persoana. Prin urmare handicapul este o functie, o relatie dintre persoanele cu incapacitati sau deficiente si mediul lor inconjurator. El apare atunci cand intalnesc bariere, culturale fizice sau sociale care le impiedica accesul la diferite sisteme ale societatii, disponibile celorlalti catateni.

Dificultatile pe care le intampina persoana cu handicap sunt multiple si complexe. Natura acestora este foarte variata si nu de multe ori ele se intrepatrund, ceea ce face dificila sistematizarea lor. Ele se pot grupa astfel: -deficiente de ordin general

-deficiente de deplasare de a efectua gesturi cele mai obisnuite pentru cei cu handicap fizic

-deficiente de adaptare la modul de viata considerat normal si la obisnuintele sociale

Educatia persoanelor cu handicap se pune in fata unor probleme diferite comparativ cu educatia persoanelor cu dezvoltare normala. Procesul de educatie a persoanelor cu handicap este incetinit sau impiedicat in anumite faze din cauza problemelor specifice datorate handicapului fiecarui copil cat si datorita factorilor externi. Acesti factori externi pot fi factori de mediu, implicatii emotionale si uneori incapacitatea noastra de educatie de adapta metodele clasice la necesitatile si particularitatile copiilor pe care ii avem in ingrijire.

De importanta majora inainte de stabilire aunei strategii este evaluarea individuala a fiecarui copil. Abia atunci cand stim ce calitati si ce lipsuri are o persoana cu handicap vom sti de unde trebuie sa incepem si vom putea face o planificare care si ea trebuie revizuita periodic pentru ca problemele se vor ivi pe parcurs. Trebuie sa tinem cont tot timpul ca exista ceva mai deosebit cu ficare individ cu handicap, ca nici unul dintre ei nu este la fel cu ceilalti si ca in functie de fiecare individ in parte va trebui sa stabilim ce fel de stimulare treuie sa folosim cum abordam problemele specifice de comportament si sa mentinem interesul persoanei cu handicap.

ORIENTAREA SCOLARA A PERSOANELOR CU HANDICAP

Persoanele cu handicap traiesc laolalta cu oamenii fara abatere de la norma. De aceea educatia si invatamantul special pentru persoanele cu handicap se intersecteaza permanent cu educatia si invatamantul special. De fapt primele sunt subsisteme distincte ale acestora din urma. Prin urmare sopurile generale ale formarii si informarii nu pot fi deduse din deficiente, ci din orientarile generale ale scolii. Situatiile si pozitiile extreme conduc la rezultate neeficiente, la actiuni si atitudini accentuate segregationiste, haotic omogenizatoare.

In ultimii 16 ani tarile Consiliului Europei au inregistrat numeroase schimbari in ce priveste conceptia, atitudinea si practica reabilitarii persoanelor cu dizabilitati. Ideea reabilitarii lor fundamentale incepe prin substituirea conceptiei predominant medicale cu aceea predominant psihopedagogica ocupationala. Caracerul continuu al recuperarii, dezvoltarii, nominalizarii culmineaza cu integrarea sociala in forme specifice acestea tinand seama de varsta felul si gravitatea handicapului. Primum-ul movens este dat de elaborarea unei legislatiii corespunzatoare si continua sa acapareze intreg campul preocuparilor. Actul interogator desfasurat pe toate dimensiunile sale fizica, functionala, psihologica, sociala este aceea care permite amplasarea handicapului in viata si activitate alaturi de ceilalti.

Adaptarea in variantele sale particulare presupun deci potrivirea unei persoane cu mediu , acordata intre comduita personala si modelele de conduita caracteristice ambiantei, echilibru intre asimilare si acomodare , compatibilizare intre standardele individuale bio-psihologice si sociale. In sensul sau cel mai larg adaptarea sociala este procesul prin care o persoana sau un grup de persoane devin capabile sa traiasca intr-un anumit mediu schimbandu-si comportamentul dupa cerintele mediului si transformand in acelasi timp mediul, ambientul.

Indicatorul reusitei este faptul ca individul se simte “ca acasa” iar pentru ceilalti el nu mai este un strain. Evident , adaptarea afecteaza avizeaza si porneste in primul rand de la centrarea atingerii unui echilibru individual interior in baza impactului cu un mediu ca urmare a raspunsului dat (de mediu) nevoile interne reclamate de subiect. Integrarea face trimitere la modelarea subiectului in raport cu cerintele spatiului de viata, oricare ar fi el scolar, profesional, familial. Valoarea sa releva perceperea de catre grup in baza nevoilor sale specifice, a modului in care individul rezoneaza cu acesta , fara a perturba echilibrul interior.

Integrarea desemneaza procesul de incorporare, asimilare a individului in unitati si sisteme sociale (colective de munca, invatare, familie, societate) prin modelare coform datelor si cerintelor sociale executare socializare prin adaptare la conditiile vietii sociale. Integrarea sociala cu toate variantele progresive in planul personalitatii celui in cauza. In diferite momente integrabilitatea personalitatii in conditiile sociale nu se afla in raport direct cu proprietatea acestuia de a fi integrata in sens de organizare si coerenta launtrica.

IV.3. CODUITE COMPENSATORII LA ADOLESCENTII DEFICIENTI FIZIC

In urma studiilor efectuate cu privire la cazul adolescentilor deficienti fizic, concluziile au fost unanim asupra tendintei dominante spre anxietate, introversie si ambivalenta. Psihopatologia confirma ca ambivertii au oarecare valente pentru ciclotenie, ca dintre introverti se recuteaza haotistii si luminatirii. Acesti adolescenti au a personalitate mai fragila si in structurarea personalitatilor si-au dat concursul alaturi de multiplicitatea de factori si de circumstante bine cunoscute si infirmitatea. Motivatia adolescentilor deficienti fizic la nivelurile biologic, social, psihologic, devine dea dreptul dramatica exagerandu-se motivele fie in sens negativ fie in sens pozitiv.

Persoanele cu handicap fizic dau nastere la un sentiment de inferioritate care cere o compensatie in sensul unei exaltari a sentimentului de personalitate. Subiectul isi stabileste un scop final pur fictiv, caracterizat prin vointa de putere. Subiectul isi stabileste un scop final care capata o importanta extraordinara si atrage in eforturile sale toate fortele sale psihice. Nu numai aspiratia organizeaza dispozitivul psihic “fictiunea directoare este construita dupa o schema simpla si infantila si este afectata de o maniera particulara a modului de perceptie si a mecanismului memoriei” (A. Adler).

Sentimentul de inferioritate poate involua spre starea de complex prin instalarea unui profund sentiment de neputiinta de incapacitate deprimanta care se poate prelungi prin dezvoltarea unei reactii de retragere exagerata in sine si abandon. In alte cazuri dimpotriva acest sentiment poate determina actiuni energice de depasire a deficientei in cauza sau de autorealizare intr-un domeniu de activitate. Compensarea directa tinde spre inlaturarea defectului sau a inferioritatii prin manifestari in directia defectului sau a inferioritatii respective. Compensarea indirecta consta in depasirea deficientei prin activitati de alt ordin care sa umbreasca defectele resimtite. Tendintele de compensare directa devin un factor activant si generator de succes numai atunci cand sunt insotite de aptitudini centrale puse in serviciul inferioritatiii aparente sau periferice. Dimpotriva cand ele dau nastere la tensiuni interioare fara ca individualitatea sa aiba putina rabdare sa-si verse energia in tipare de activitate productiva amenintarea bolii este iminenta.

O forma cu totul speciala de compensatie o reprezinta paradoxul aptitudinii care demonstreaza ca aptitudinile se nasc uneori din lipsa de aptitudini printr-o conentrare neobisnuita a rezervelor energetice ale psihicului. Tendinta de compensatie a sentimentului de inferioritate se poate realiza si prin tendinta de superioritate si dominatie dar aceasta nu este o compensatie sau o componenta pozitiva. Daca persoana care sufera de nevoia compensarii inferioritatii ei fizice sau sociale prin setea de superioritate este insotita si de vointa de putere, ea poate capata un ascendent in agresivitate si impulsivitate. Daca insa agresivitatea peroanei este mai mica putand fi infranta , controlata atunci individul respectiv pastreaza numai megalomania caracterizata prin tendinta de superioritate dar nu si de agresivitate. Dorinta de superioritate este insotita in general de sentimentul de superioritate si persecutie intrucat cei din jur in aceasta imprejurare nu ar recunoaste dreptul la superioritate dintr-o “naturala” rautate omeneasca.

Mecanismul compensatiei favorizeaza uneori aparitia “mastilor psihice” in insusirile dubioase, paradoxale in spatele carora pot fi identificate tendinte ascunse vulcanice razvratite. Compensarea protectoare itervine in cazul in care tanarul are convingerea ca nu e inteles si respectat indeajuns de parintii sau educatorii esuand in nimetism intelectual si prefacatorie. Compensatia derivatoare apare la persoanele care sufera un acut sentiment de inferioritate in raport cu ceilalti. Comportamentul duplicitar este adesea un reflex al incapacitatii sale de a traduce in fapt o aspiratie sau tendinta de moment.

Duplicitatea cu caracter de bravare este intalnita in mod cunoscut la structurile isteroide, acaror caracteristica este reprezentata de proiectia expresiva exagerata “teatralismul” si “demonstrabiltatea”. Prin bovarism se intelege un tip special de compensatie in care dorintele sunt deplasate intr-o lume in care nu gasim impotrivire, lumea viselor, a fictiunii, a imaginatiei. Introducerea unui tip sau a altuia de compensatie se realizeaza in functie de mediul in care triesc adolescentii cu deficiente fizice. Nu de putine ori protejarea lor excesiva ajutorul de care parintii cred ca au permanent nevoie, afectiunea materna , debordanta, materializeaza in final un real sentiment de vinovatie din partea acestora. Educatia artistica este de mare utilitate. Un copil deficient fizic poate nu va dansa , nu se va misca liber, nu va simti satisfactia muncii dar va putea sa se bucure de taria intesa a muzicii, apoeziei, a picturii. Este o compensare care da sens vietii un simt al valorii si al superioritatii. De mare folos pentru adolescentul deficient fizic va fi pasiunea pentru o activitate colaterala care poate deveni un mijloc de instruire. O educatie solida, o vasta cultura trebuie sa-i invete sa gaseasca in ei insesi resurse de vointa si mijloace de satisfactie pe care infirmitatea lor ii va impiedica sa le afle in miscare in relatiile sociale, in munca fizica.

IV.4. SPECIFICUL TERAPIILOR CORECTIV-RECUPERATIVE SI PROBEMELE PROTEZARII

Asemenea terapii privesc mijloacele culturii fizice medicale si se aplica simultan sau consecutiv tratamentului medical. Ele cuprind exercitii fizice special selectionate si sitematizate in tehnici adaptate fiecarui handicap in parte. In acelasi timp se mai folosesc o multitudine de mijloace de tip masaj, fizio-terapie , balneo-terapie. Un aspect ce nu trebuie ignorat este cel al folosirii instalarii deficientilor prin alcatuirea unui regim igienic de viata si munca.

Protezarea impune luarea unor masuri severe uneori redicale dar si o serie de mijloace ortopedice de tipul taloanelor, corsetelor, care se folosesc temporal si in scopul de a pune in pozitii corecte anumite atitudini sau de a corecta deficientele concomitent cu efectuarea unui tratament cauzal corectiv. Protezarile cele mai cunoscute sunt cele folosite pentru inlocuirea unui organ, a unui segment. Acestea sunt facute de institutii specializate in protezari sau de ateliere profilate pentru protezare in cadrul spitalelor. Atat semiprotezarile cat si protezarile ridica o serie de probleme deosebite prin modificarea structurii si comportamentului psihosocial al individului, iar in tarile cu o educatie si un nivel mai scazut de cultura apare o reactie neconcoradanta a membrilor societatii fata de indivizii purtatori ai unor asemenea sisteme sau modalitati compensatorii.

Foarte importanta este actiunea aducationala cu dublu sens : asupra tuturor si asupra celor afectati. Fiecare om trebuie sa acorde intelegere dar far compatimire, sprijin , dar nu din mila , acelor membri ai colectivitatii care sunt in situatii speciale. Se impune ca activitate de corectare si recuperare a handicapului psihomotor sa fie inteleasa in contextul celorlalte activitati corectiv recuperatorii, dar cu specificul ei, care este aparte de cultura fizica medicala si logopedie. Obiectivul fundamental al educatiei este aceea de a realiza autonomia handicapului si de a dezvolta functiile potentiale, printr-o metodologie recuperativ-comportamentala specifica si diferentiata, in raport de varsta si nivelul achizitiilor psiho-fizice. Integrarea trebuie sa se realizeze in trei planuri: economic, cultural si personal.

O atentie deosebita trebuie acordata acelor copii care sunt nevoiti sa ramana o perioada de timp izolati limitandu-le experienta si accesul nemijlocit la activitatile recuperative. Fenomenele sunt asemanatoare si in cazul copiilor paralitici, cu infirmitati motorii, cerebrale, a infirmilor motori care au dificultati de deplasare privandu-i de posibilitatea de a beneficia de activitatile instructiv educativ. Succesul activitatilor recuperativ educative este legat si de inceperea acestora cat mai de timpuriu. La aceasta se adauga si antrenarea si pregatirea parintilor,

familiei pentru a putea fi un sprijin real in continuarea unor activitati in afara institutiilor , dar si pentru a manifesta intelerea necesara fata de handicap.

BIBLIOGRAFIE

*** Revista de educatie speciala nr.2 , 1992, pg 30

*** Legislatia in vigoare (Hotararea de Urgenta nr. 268/ 2007- de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; Legea 448/ 2006- privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; Art. 46; Constitutia Romaniei )

Antoine de Saint-Expery – Micul print

Bocancea Cristian – Elemente de asistenta sociala (editura Bucuresti, 1997, pg 60)

Grigore Manuela – Revista de educatie speciala (Institutul de stiinte Socio-umane Iasi, pg 88-89)

Iftode Vasile – Asistenta Sociala in Romania (editura Bucuresti 1998, pg 59-60, pg.237)

Manoiu Florica, Epuran Viorica – Asistenta Sociala in Romania (editura All Bucuresti , 1997 , pg 115-116)

Mariac Andreea Raluca – Lucratorul social (editura Calauza – Romania, 1999, pg 123-124)

Neagoie Maria – Institutul National pentru recuperare si educatie speciala a persoanelor cu handicap

Verza Emil – Psiho-pedagogie Speciala (editura didactica si pedagogica Bucuresti , 1995 , pg 120-121)