Procesul DE Resocializare AL Minorilor Delincventi
CUPRINS:
Introducere
Capitolul I
Delimitari conceptuale noțiunilor de delincvență juvenilă si devianță
1.Noțiunea de delincvență juvenilă
2.Notiunea de devianță
Capitolul II
Teorii explicative ale fenomenului delincvenței juvenile din perspectivă psihologică și sociologică
1.Teoria învățării sociale a agresiunii
2.Teoria anomiei
3.Teoria subculturilor delincvente
4.Teoria controlului social
Capitolul III
Factori implicați în determinarea comportamentului deviant al minorilor
1.Rolul familiei în formarea comportamentului familiei
1.1.Fmiliile dezorganizante
1.2.Climat familial conflictual
1.3 Climat familial hiperautoritar
1.4. Climat familial hiperpermisiv
1.5. Eșecurile privind integrarea școlară
1.6. Alcoolul și actul infracțional
1.7. Consumul și dependența de droguri
Capitolul IV
Serviciul de probațiune
1.Întocmirea referatului de evaluare
1.1Noțiuni generale
1.2 Planificarea evaluării
1.3 Stabilirea relației profesionale cu clientul
1.4 Elaborarea referatului de evaluare
2.Supravegherea persoanelor condamnate
3.Asistența și consilierea în cadrul serviciilor de reintegrare socială și consiliere
3.1 Scopul activității de asistență și consiliere
3.2 Beneficiarii activității de asistență și consiliere
3.3Documente procedurale utilizate în activitatea de asistență și consiliere
Capitolul V
Tehnici specifice procesului de resocializare a minorilor delincvenți
1. Tehnici de intervievare
2. Interogarea in asistența socială
3. Consilierea minorilor delincvenți
Capitolul VI
Metode utilizate de asistență socială în vederea reintegrării sociale a minorilor delincvenți
1.Centrele de reeducare
1.1.Aspecte de resocializare a minorilor delincvenți
1.2.Exigențe funcționale ale resocializării minorilor cu comportament delincvent
1.3.Obiective și acțiuni ale școlilor de reeducare
1.4.Fctori frenatori ai procesului de reeducare și resocializare a minorilor internați în centrele de reeducare
2.Centrele de supraveghere și reintegrare socială
3.Direcțiile pentru Protecția Drepturilor Copilului
Capitolul VII
Studiu de caz
Capitolul VIII
Sumarul datelor colectate
Capitolul IX
Concluzii și propuneri
INTRODUCERE
De-a-lungul timpului oamenii au definit fenomenul delincvenței juvenile, au elaborat teorii explicative,au dactorii care determină un astfel de comportament, dar realitatea este că fenomenul delincvenței juvenile a continuat să existe.
În ultimele patru decenii delincvența a devenit una din problemele sociale majore cu care s-a confruntat și se confruntă,în continuare , cea mai mare parte din societățile contemporane, atât cel dezvoltate economic, cât și cele în curs de dezvoltare. În toată această perioadă, interpretările teoretice care considerau ca fiind un fenomen de interes marginal,caracteristic numai anumitor grupuri sau categorii sociale,au fost abandonate, pentru a face loc unor abordări mai profunde și mai realiste, în concordanță cu care delincvența juvenilă este interpretată ca fiind o importantă problemă socială determinată de alte probleme sociale, strâns legată de modul în care își gestionează comunitatea resursele, de procesele de educație și socializare, de consumul de droguri și alcool.
Problema copiilor delincvenți nu este o problemă plăcută sau dorită , în această perioadă de dezvoltare ei trebuie feriți de probleme pentru a se putea bucura de copilăria lor și așa prea scurtă.
Ca viitor asistent social sper să pot să ajut la îmbunătătirea procesului de resocializare a minorilor cu comportamente delincvente.
CAPITOLUL I
DELIMITARI CONCEPTUALE ALE NOȚIUNILOR DE DEVIANȚĂ
ȘI DELINCVENȚĂ JUVENILĂ
1.Noțiunea de delincvență juvenilă
Noțiunea de delincvență juvenilă este o noțiune destul de largă si de echivocă pentru a include în conținutul ei orice act care încalcă exigențele de conformism impuse de catre adulți minorilor și tinerilor. Delincvența juvenilă cuprinde acele conduite si acțiuni care sunt comise de persoane imature,care nu au atins încă vârsta majoratului și nu au responsabilitatea socială..Exceptând violările legii penale,delincvența juvenilă cuprinde o serie de acte,care,dacă ar fi comise de către adulți,aceștia nu ar fi considerați infractori de către legea penală.Printre aceste acte se numără vagabondajul,cerșetoria,fuga de acasă și de la școală,nesupunerea față de autoritatea părinților și educatorilor,consumul de alcool,etc.Pentru toate aceste fapte,alături de alte fapte mai grave,cu caracter delictual propriu-zis,minorii și tinerii nu pot fi judecați și sancționați decât în cadrul unui regim juridic special conceput pentru minori si tineri.
.
Trăsături specifice delincvenței:
a. Este un fenomen social,obiectiv și material,dar în același timp,antisocial și deosebit de periculos,atât prin consecințele sale negative și distructive ce privesc ordinea socială și normativă,integritatea și siguranța indivizilor și grupurilor sociale,cât și prin reacția socială ce o provoacă și prin sancțiunile represive adoptate.
b.Delincvența include acele acte și fapte care,violând regulile de drept cu caracter penal impun adoptarea unor sacțiuni organizate,de cele mai multe ori,represive,care sunt aplicate prin intermediul agenților specializați ai controlului social.
c.Delincvența este constituită din ansamblul actelor și faptelor antisociale care intră sub incidența normelor penale săvârșite de diferiți indivizi într-o anumită societate,intr-un anumit interval de timp.Ea include totalitatea delictelor și crimelor săvârșite,care sunt însă diferite ca natură,intensitate și gravitate.
Caracteristici ale comportamentului delincvent:
a.are o serie de consecințe sociale negative,prin faptul că prjudiciază interesele întregii societăți;
b.face obiectul unor interdicții sau constrângeri formulate de legea penală;
c.prezintă o intenție antisocială deliberată,urmând un scop distructiv;
d.cuprinde fuzionarea intenției cu acțiunea culpabilă;
e.fapta este probată juridic și sancționată ca atare.
Fenomenul delincvenței include dimensiuni și aspecte diferite în funcție de săvârșirea,descoperirea,înregistrarea și judecarea delictelor și crimelor,după cum urmează:
a.delincvența reală,denumită în literatura sociologică și criminologică „cifra neagră”a criminalitații.Ea este constituită din totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal săvârșite în realitate,indiferent dacă ele au fost descoperite și înregistrate de organele penale.Criminalitatea reală reprezintă adevărata dimensiune a ilicitului penal,însă estimarea ei este aproape imposibilă,datorită impedimentelor de natură tehnico-criminalistice,operaționale și statistice;
b.delincvența descoperită,care include numai acea parte a actelor săvârșite în realitate și care au fost depistate și identificate de către organele specializate de control social.De regulă,cifra delincvenței descoperite este inferioară celei reale,întrucât nu toate delictele sunt descoperite și nu toți delincvenții sunt identificați;de asemenea,unele delicte nu sunt reclamate,altele nu sunt înregistrate.
c.delincvența judecată,reprezintă acea parte a delincvenței descoperită și înregistrată de organele de poliție care este judecată și sancționtă de instanțele penale;volumul ei este mult diminuat,întrucît nu toate delictele descoperite ajung să fie judecate.Astfel unele delicte sunt grațiate și amnistiate,altele nu mai sunt sancționate datorită împlinirii termenelor legale de prescripție,în timp ce unele nu se mai judecă datorită decesului delincventului sau sustragerii acestuia de la judecată.
2.Noțiunea de devianță
În orice societate umană,există reguli și cerințe,explicite sau implicite,care solicită indivizilor să realizeze numai acțiuni socialmente dezirabile,să manifeste numai comportamente admise și să aleagă,în situații sociale specifice,numai soluții compatibile cu standardele culturale ale societății respective.
Esența imperativă a acestor reguli sau cerințe este încorporată în normele sau valorile sociale,care fac parte din cultura oricărei societăți și pe care orice individ,membru al societății respective,este obligat să le internalizeze în structura personalități sale,în cursul procesului de socializare.Personalitatea așa cum se știe,nu este doar un produs al caracteristicilor sau al experiențelor individuale,ci, în primul rând,o construcție socioculturală,rezultantă a interacțiunilor permanente între individ,mediul social și cultural.De aceea,nici un individ nu reacționează în mod instinctual la situațiile de viață cu care este confruntat,ci rezolvă aceste situații utilizând numai soluții compatibile cu standardele de raționalitate,normalitate sau moralitate ale societății din care face parte,considerate legitime,adică în concordanță cu normele și valorile sociale,cu principiile morale,prescripțiile juridice și definițiile culturale existente.În condițiile în care utilizează soluții incompatibile sau contrare acestor standarde,individul respectiv riscă să nu fie înțeles de către ceilalți membrii ai societății,care-l pot eticheta ca fiind irațional,anormal sau diferit de ceilalți.
Aceasta este,de fapt,esența noțiunii de devianță,care se referă la orice conduită socială și orice act social care sunt diferite de comportamentele și acțiunile generale ale membrilor unei societăți și care riscă,prin această diferență,să provoace reacții ostile sau sancțiuni din partea colectivității.
Devianța în ansamblul ei desemnează o diversitate eterogenă de conduite,acte sau acțiuni,care reprezintă violări sau transgresiuni ale normelor scrise sau nescrise,implicite sau explicite , stări care nu sunt conforme așteptărilor , valorilor și regulilor colectivității, forme de nonconformism,marginalitate,criminalitate,etc.,tot ceea ce contrazice imaginea publică asupra ceea ce semnifică sau ar trebui să semnifice „normalul”și „dezirabilul”.
Devianța reprezintă un ansamblu disparat de transgresiuni,conduite dezaprobate și indivizi marginali,care,fiind în contradicție cu așteptările,normele și valorile grupului, riscă să provoace sancțiuni din partea acestuia.
Dintre aceste conduite sau acțiuni se pot menționa următoarele:
a)infracțiuniile și delictele contra proprietății sau persoanei,comise individual sau în grup,prin violență,înșelăciune,abuz sau prin orice fel de mijloace ilicite sau proscrise;
b)delincvența juvenilă;
c)sinuciderea;I
d)toxicomania;
e)transgresiunile sexuale;
f)devianța religioasă;
g)devianța politică;
h)nonconformismul;
i)bolile și deficiențele psihice;
j)handicapul fizic;
k)maltratările;
l)alte forme de violență,conduite sau acte prohibitive ori indezirabile.
În funcție de caracterul voluntar sau involuntar al actului de devianță se pot distinge următoarele categorii de devianți:
-devianți subculturali-acei care pun în discuție legitimitatea normelor pe care le violează,încercând să promoveze norme și valori substitutive.Printre ei se numără teroriștii,revoluționarii,membrii sectelor religioase,toți aceia care își asumă,în mod deschis,devianța,revendicându-i legitimitatea și militând activ pentru recunoașterea ei oficială ca formă normală de comportament;
-transgresori-acei indivizi care violează,în mod deliberat,o normă socială,deși îi cunosc validitatea și legitimitatea.Ei nu acționează din principiu,așa cum o fac devianții subculturali,ci din interes,oportunism,pasiune,lăcomie,lipsă de scrupule,etc.Dintre ei fac parte,infractorii ori delincvenții,toți aceia care încalcă normele penale;
-indivizi cu tulburări de comportament-cei care nu sunt,propriu-zis,bolnavi psihici,ci care suferă de sociopatie sau au tulburări caracteriale,unde este extrem de dificil a distinge între constrângere și determinare,între caracterul voluntar sau dobândit al actului de devianță.De exemplu,toxicomanii în general,alcoolicii,în special,acționează voluntar doar într-o primă fază,starea de dependență ulterioară împiedicându-i să mai fie lib imaginea publică asupra ceea ce semnifică sau ar trebui să semnifice „normalul”și „dezirabilul”.
Devianța reprezintă un ansamblu disparat de transgresiuni,conduite dezaprobate și indivizi marginali,care,fiind în contradicție cu așteptările,normele și valorile grupului, riscă să provoace sancțiuni din partea acestuia.
Dintre aceste conduite sau acțiuni se pot menționa următoarele:
a)infracțiuniile și delictele contra proprietății sau persoanei,comise individual sau în grup,prin violență,înșelăciune,abuz sau prin orice fel de mijloace ilicite sau proscrise;
b)delincvența juvenilă;
c)sinuciderea;I
d)toxicomania;
e)transgresiunile sexuale;
f)devianța religioasă;
g)devianța politică;
h)nonconformismul;
i)bolile și deficiențele psihice;
j)handicapul fizic;
k)maltratările;
l)alte forme de violență,conduite sau acte prohibitive ori indezirabile.
În funcție de caracterul voluntar sau involuntar al actului de devianță se pot distinge următoarele categorii de devianți:
-devianți subculturali-acei care pun în discuție legitimitatea normelor pe care le violează,încercând să promoveze norme și valori substitutive.Printre ei se numără teroriștii,revoluționarii,membrii sectelor religioase,toți aceia care își asumă,în mod deschis,devianța,revendicându-i legitimitatea și militând activ pentru recunoașterea ei oficială ca formă normală de comportament;
-transgresori-acei indivizi care violează,în mod deliberat,o normă socială,deși îi cunosc validitatea și legitimitatea.Ei nu acționează din principiu,așa cum o fac devianții subculturali,ci din interes,oportunism,pasiune,lăcomie,lipsă de scrupule,etc.Dintre ei fac parte,infractorii ori delincvenții,toți aceia care încalcă normele penale;
-indivizi cu tulburări de comportament-cei care nu sunt,propriu-zis,bolnavi psihici,ci care suferă de sociopatie sau au tulburări caracteriale,unde este extrem de dificil a distinge între constrângere și determinare,între caracterul voluntar sau dobândit al actului de devianță.De exemplu,toxicomanii în general,alcoolicii,în special,acționează voluntar doar într-o primă fază,starea de dependență ulterioară împiedicându-i să mai fie liberi de aș-i decide propria lor conduită.
-handicapații fizic sau mental-printre care se includ orbii,surzii,estropiații,toți acei care se disting prin „stigmate”vizibile,datorită unor leziuni organice,debilități mentale sau altor cauze biologice și psihice.Pentru unii sociologi această categorie nu intră în aria devianței,în timp ce pentru alții ea reprezintă un subiect de interes pentru cercetarea infracțiunilor între normalitate și devianță.
CAPITOLUL II
TEORII EXPLICATIVE ALE FENOMENULUI DELINCVENȚEI JUVENILE DIN PERSPECTIVǍ PSIHOLOGICǍ ȘI SOCIOLOGICĂ
În orice domeniu,acțiunea profesionistului trebuie să aibă la bază înțelegerea fenomenelor asupra cărora acționează.Această înțelegere presupune nu doar cunoasterea cauzelor și a factorilor favorizanți ci și a teoriilor existente.
Teoria este cea care construiește imaginea unui întreg coerent și îl integrează în ansamblul unitar al cunoașterii.În consecință,teoria generează cercetări empirice,care o vor îmbogăți în relevanță.
1.Teoria învățării sociale a agresiunii
Cea mai cuprinzătoare explicație cu privire la agresiunea umană a fost propusă de Bandura,în „teoria învățării sociale a agresiunii”.El a fost primul care a probat învățarea agresiunii prin experiențe directe în concordanță cu paradigmele de bază ale învățării.Agresiunea este văzută ca fiind în mare măsură controlată de posibilitatea consolidării și a pedepsei.Ea se află totodată și sub controlul stimulilor.În aparență,o mare parte din comportament,inclusiv agresiunea,este învățată prin observație-adică fără experiență directă.Bandura a propus diferite modele teoretice pentru a explica această învățare.
El a recunoscut capacitatea specific umană de a procesa informațiile și a elaborat implicațiile sale în investigarea,menținerea,modificarea și controlul agresiunii.Banda a dezvoltat raționamente pentru a explica efectele consolidării substitutive și ale pedepsei substitutive.
Primul raționament major privește funcția informativă a rezultatelor observate.Fiind martorul consecințelor răspunsului altor persoane,observatorul devine conștient de posibilitatea consolidării și a pedepsei și își poate coordona comportamentul astfel încât să maximalizeze recompensele și să minimalizeze pedepsele în mediul observat,fără a fi experimentat în mod direct aceste posibilități.Cunoștințele despre consecințele probabile ale răspunsului,obținute prin observație,pot astfel servi la facilitarea sau inhibarea răspunsurilor similare celor observate.Potrivit acestei păreri,anticiparea consecințelor bazată pe observarea purtării altora,și nu experiența imediată,este cea care ghidează acțiunea persoanei.
Al doilea raționament major se referă la efectele motivaționale ale condiționării substitutive a stimulării emoționale.Bandura recunoaște că o mare parte din comportarea
emoțională este învățată pe baza experiențelor directe,dar sugerează că reacțiile empatice care realizează condiționarea substitutivă a răspunsurilor afective sunt,dacă nu mai importante,cel puțin egale ca importanță.Se presupune că a fi martor la exprimarea sentimentelor altora induce,în general,reacții afective în observator.Aceste reacții afective produse în observator sunt concordante cu cele manifestate de persoana a cărei purtare a fost observată.
Astfel,reacțiile empirice ale observatorului sunt considerate congruente hedonic cu purtarea afectivă la care a asistat.Bandura și-a bazat această esențială presupunere pe observația că,în situațiile sociale,oamenii tind să exprime același fel de comportament emoțional ca și cei din jurul lor;de aceea expresia afectivă a celuilalt devine o indicație , replică distinctivă în afectarea concordantă a observatorului.
Celelalte elemente propuse de Bndura pentru a explica modelarea sunt secundare acestor două modele majore.Ele se adresează consecințelor,mai ales în funcție de percepția peroanei a faptului că modelul a fost mărturia primirii de recompense sau pedepse de la un agent pentru acțiunile sale.
Analiza proceselor motivaționale propuse de Bandura în învățarea socială extinde propunerea controlului comportamental prin cosolidare și pedeapsă externe și substitutive la auto-consolidare și auto-pedepsire. În agresiune , auto-consolidarea este considerată a fi forța motivațională principală-ori de câte ori este conectată cu mândria personală.Auto-pedepsirea pentru agresiune este dovedită când persoana suferă de sentimente disforice, de regret și autoacuzare,când își recunoaște acțiunile proprii ca fiind o încălcare a propriei poziții împotriva acțiunilor agresive.De vreme ce,în general,se presupune că sancțiunile negative împotriva agresiunii sunt adoptate prin percept,consolidare și modelare,Bandura a propus variate mecanisme care să explice fenomenul în izbucnirile ostile și agresive.
Practicile auto-absolvante însoțite de neutralizarea auto-condamnării pentru agresiune sunt următoarele:
1.Sub-evaluarea agresiunii prin comparație avantajoasă-survine când acțiunile agresive sunt comparate cu fapte mult mai grave.Comparația minimalizează încălcarea legii prin fapta intenționată sau comisă.
2.Justificarea agresiunii în funcție de principii mai înalte se referă la faptul că face violența agreabilă pentru agresor din punct de vedere moral prin declararea obiectivelor ei ca fiind nobile și drepte.Agresiunea,ca mijloc,este astfel justificată prin țintele pe care le realizează.
3.Neutralizarea auto-condamnării pentru agesiuni poate de asemenea fi realizată prin deplasarea responsabilității către o autoritate care este văzută ca asumându-și întreaga responsabilitate pentru acțiunea agresivă intenționată sau efectuată.
4.În mod similar,difuziunea responsabilității către alte persoane care iau parte la acțiuni agresive sau ostile sau care sunt cunoscute ca susținătoare ale unor asemenea activități conduce la un nivel scăzut al poziției autocritice.
5.Un alt mod în care agresorul previne auto-deprecierea este dezumanizarea victimelor.Din moment ce victimele sunt deposedate de caracteristicile umane distinctive,ceea ce înseamnă că ele sunt prezente ca ființe degenerate,auto-reproșul pentru agresiune devine inaplicabil și necorespunzător.
6.Învinuirea victimelor neutralizează auto-condamnarea când agresorii,care cred despre ei că sunt bine intenționați,reușesc să se perceapă pe ei înșiși ca „fiind forțați în acțiunile primitive de către adversarii ticăloși”.Atribuirea culpabilității victimei se consideră că stimulează sentimente de indignare care oferă suport moral pentru acțiunile agresorilor.
7.Reprezentarea greșită a consecințelor a fost de asemenea implicată.Consecințele dezavantajoase ale agresiunii pot fi minimalizate pentru evitarea auto-reproșului.În acțiuni care au adus rău,dar și beneficii,răul poate fi minimalizat iar beneficiile maximalizate.
8.Bandura a propus un proces de desensibilizare gradată prin care persoanele inițial nonagresive pot deveni progresiv agresive.Se sugerează că schimbările comportamentale astfel apărute pot să nu fie percepute de către persoanele interesate.
În comportarea umană,ostilitatea și agresiunea sunt reglate în mare măsură de consecințele anticipate ale acțiunilor în perspectivă mai curând decât de istoria incidentală a eventualei consolidări sau pedepsiri a evenimentelor externe.
Un alt aspect al controlului cognitiv,în conformitate cu Bandura,este controlul social al agresiunii.Capacitatea umană,superioară,de a procesa informațiile se spune că ar produce o evaluare selectivă a anumitor experiențe consolidate.
Banda accentuează în cele din urmă funcția rezolvări mentale a problemelor în controlul cognitiv al comportării.Consecințele acțiunilor eventuale sau posibile sunt contemplate și anticipate mai degrabă în gând decât sunt stabilite printr-o comportare preliminară deschisă.Această capacitate umană de a proba variate acțiuni pe ascuns mai degrabă decât în mod deschis îi dă individului posibilitatea de a-și forma strategii optime ostile și agresive în concordanță cu criterii stabilite de sine.Asemenea strategii pot fi independente de experiența directă a individului.
Comportamentul agresiv poate fi însă preîntâmpinat în mod eficient:
a)prin stoparea din dezvoltare a obiceiurilor violente și
b)prin asigurarea dezvoltării obiceiurilor non-violente alternative.
În multiplele propuneri pentru controlul ostilității și agresiunii în societate se subliniază dificultățile asociate cu implementarea lor.Măsurile de combatere a violenței pot fi instituite pur și simplu prin informarea publicului despre acestea și efectele lor benefice.Ele nu pot fi instituite numai prin apeluri.Nu li se poate spune pur și simplu oamenilor că trebuie să fie mai sensibili la problemele pe care le întâmpină cu alții.Ei nu pot fi instruiți să fie mai toleranți și mai plini de compasiune.
Mai mult,rămâne sub semnul întrebării dacă mass-media ar putea fi eficiente în instituirea schimbării sociale.În al doilea rând,eforturile educaționale sunt împiedicate de faptul că ostilitatea și agresiunea au utilitate și orice reprezentare greșită a acestui fapt ar viola principala valoare a educației:adevărul.Comportamentul agresiv și ostil,așa cum am văzut,nu poate fi negat mereu din motive raționale.Totuși educația poate face mai mult decât arată un canonic de „ar trebui” și „nu ar trebui”.Ea poate corecta opinii distorsionate în ce privește ostilitatea,agresiunea,violența.
2.Teoria anomiei
Termenul de anomie,provenit din limba greacă,desemnează starea de dereglare a funcționării unui sistem sau subsistem social,datorită deprecierii normelor sociale.Sigur,are un caracter relativ deoarece nu se poate concepe o societate fără norme sau cu o dereglare globală.Deși termenul circulă din a doua jumătate a secolului trecut,E.Durkheim l-a consacrat prin lucrarea „La divisation du travail” unde ideea de bază este că pe măsură ce societatea devine tot mai complexă,este tot mai dificilă menținerea coeziunii sociale.In consecință,crește rata și nivelul delincvenței,ca și al altor forme de devianță.Durkheim consideră că prin destructurare socială se ajunge la o ambiguitate ce afectează regulile și standardele comportamentului moral.Unul dintre factorii de menținere a echilibrului social îl reprezintă chiar anomia,care este un factor natural-în sensul că există în toate tipurile de societăți.Astfel se legitimează existența acesteia în societate,prin aspectul său pozitiv.
Durkheim nu considera profesiunea de delincvent-sau alte meserii „condamnabile”-o formă aberantă,anormală,ci o vedea ca o modalitate de diferențiere a muncii.Așa cum cancerul este o specializare nouă a funcțiilor biologice,tot așa și activitatea delincvențională este o formă de supraviețuire.De aici și necesitatea de a examina condițiile socio-culturale și contradicțiile activității delincvenționale la diferite niveluri,ale diferitelor națiuni.
Prin R.Merton,teoria anomiei,reformulată,va fi dezvoltată pentru a oferi o explicație mai largă condițiilor socio-culturale ale delincvenței.Punctul de plecare al analizei mertoniene este dat,ca și în alte teorii macro-sociologice,de distincția dintre structura socială,valori și norme sociale.În acest context,el nu privește delincvența ca pe un rezultat al trăsăturilor/caracteristicilor individuale,ci ca pe o replică normală a oamenilor la modalitățile diferite de adecvare a elementelor socio-culturale cu căile de acces spre acestea.Ideea este că nu în interiorul indivizilor se află cauza fundamentală a delincvenței sau criminalității,ci,mai curând,în diferențele structurale și contradicțiile societății,chiar și atunci când se vorbește de o tendință moștenită pe care o posedă unii indivizi în comportamentul lor.
Contradicția structurală identificată de R.Merton(disjuncția dintre valoarea culturală a succesului și lipsa accesului egal la mijloacele legitime de a-l realiza),chiar dacă a fost formulată în contextul societății americane,este identificabilă în orice tip de societate,căci anumitor grupuri de indivizi li se refuză sistematic accesul către scopurile culturale recunoscute,prin diferite bariere structurale,clasă socială,spre exemplu.
De aici, mai multe moduri de adaptare care să pună în corelație trebuințele personale cu mijloacele sale de realizare,asigurând un minim de însemne vizibile ale valorii de sine.
R.Merton identifică 5 tipuri de adaptare la o structură socială:
1.conformistul,cel care acceptă scopurile culturale ca și mijloacele instituționalizate de atingere a acestora;
2.ritualistul,persoană ce a renunțat la valorizarea scopurilor culturale,neîncetând însă să se conformeze scrupulos la normele recunoscute;
3.evazionistul,cel ce respinge atât scopurile,cât și mijloacele recunoscute spre a la atinge;de obicei,acești se retrag într-un univers la iluziilor.Această categorie are ca specific activități adaptative asociale și din această cauză vin în conflict cu legea;
4.rebelul-sau contestatarul-refuză atât scopurile culturale,cât și mijloacele,venind în același timp cu altele de substituție,alternative.De regulă,ei sunt atașați unor idei sau docrine cu idealuri socio-politice;
5.inovatorul valorizează puternic scopurile culturale,dar respinge mijloacele instituționalizate de a le realiza;iată de ce delincvența,într-un anumit segment,reprezintă o cale inovatoare către succes,o metodă de a obține ceea ce este refuzat.
În concluzie,putem spune că Merton pune actorii în conflict cu situațiile ce-i închid posibilitățile de reușită,astfel utilitatea imediată a teoriei este scăzută.
3.Teoria subculturilor delincvente
Dezvoltând o serie de idei din cadrul teoriei anomiei,teoria subculturilor delincvente este larg răspândită în rândul specialiștilor,îndeosebi atunci când se discută despre delincvența de tip urban.
Punctul de plecare îl constituie normele sociale,cu cele două aspecte:prescrierea implică existența unei interdicții la fel cum și orice interdicție delimitează câmpul convenționalului.Astfel că normele care definesc practicile legitime le definesc în mod implicit și pe cele nelegitime.Se poate spune deci că rolul normelor este să traseze granița dintre mijlocele legitime și cele nelegitime;așa în cât este recunoscută,cel puțin în mod tacit,posibilitatea de a folosi mijloace alternative.
Există variații ale gradului în care membrii diferitelor grupuri sociale dobândesc valorile,cunoștințele și abilitățile ce le facilitează cariera socială.Aceste variații sunt chiar structurate social și definesc implicit și accesul difernțiat la mijloacele nelegitime.Teoria transmiterii culturale și teoria asocierii diferențiate se centrează pe dezvoltarea unor astfel de idei.Prima accentuează că sistemele de valori sunt distribuite pe diferite zone sau areale urbane,iar a doua teorie afirmă că sistemul de relații sociale este cel ce facilitază sau împiedică însușirea valorilor delincvente.
Concluzia este că accesul la roluri nelegitime este delimitat de factori sociali și întărit de cei psihologici.
Rezultă un raport specific între structurile de învățare socială și cariera delincventă.Mai întâi,individul trebuie să aibă acces la mediile propice pentru însușirea valorilor și abilităților respective.Acest acces trebuie să fie în acord cu îndeplinirea unui rol special,ce trebuie susținut și după ce a fost învățat.Această susținere durează un timp îndelungat și individul sfârșește prin a fi un bun delincvent capabil să răspundă tuturor solicitărilor.
Însă comunitatea este cea care furnizează delincventului materialele și obișnuințele, tocmai pentru că o conduită delincventă este învățată și întărită prin interacțiunea cu alte persoane : atitudini, exemplu, motivație, stimulente, contacte, comunicare.
Aceste condiții favorabile îndeplinirii unui rol delincvent ca și acele condiții favorabile învățării unui astfel de rol pot fi numite cu o singură sintagmă,cea de oportunitate nelegitimă sau oportunitate diferențiată,ce se regăsește și în teoria anomiei,dar pe un alt plan de generalitate.Ideea este că există un acces diferențiat și spre învățarea comportamentului delincvent plasat la nivelul structurii sociale,al diferențierilor adaptative,al adaptării specifice unor grupuri.Altfel spus,nu oricine poate deveni un delincvent autentic și performant.Această relativizare a învățării comportamentului delincvent este utilă în deosebi la diagnosticarea diferențiată și elaborarea strategiei etapizate.
Există 3 tipuri majore de sub-cultură delincventă,mai ales în rândul adoleșcenților din zonele urbane.
Primul tip se bazează în principal pe valori de tip delincvent;principiul de organizare și funcționare se referă la obținerea unor căștiguri materiale prin utilizarea mijloacelor ilegale:furt,fraudă,șantaj, etc.Acest tip îl putem numi modelul delincvent.
Al doilea tip are ca normă de bază violența:membrii acestui grup se manifestă prin utilizarea forței sau prin amenințarea cu folosirea forței;el poate fi numit tipul sau modelul conflictual.
Al treilea tip se referă în deosebi la subculturile toxicomane,ai căror membrii consumă abuziv diverse substanțe nocive ajungând până la dependență totală.Ei s-au înstrăinat de rolurile convenționale și s-au retras intr-un univers propriu,guvernat de valoarea supremă a senzației tari.Poate fi numit modelul evazionist sau de izolare.
Aceste modele apar deseori în forme combinate,fie în perioada în care sub-cultura face presiuni asupra membrilor pentru coerență comportamentală fie în formele de delincvență polimorfă.
4.Teoria controlului social
În forma sa cea mai utilizată a fost elaborată de Travis Hirschi și are ca element central o totalitate de cunoștințe pe care le posedăm despre caracteristicile personale și demografice ale delincventului.În viziunea aceasta,profilul delincventului tipic este următorul:bărbat tânăr,crescut fără tată,într-o mahala urbană,cu dificultăți în istoria școlară,în prezent șomer.
De la această definire a delincventului tipic putem face câteva deducții.Mai întâi,unii dintre actorii sociali se comportă altfel dcât ceilalți,convenționalii,iar problema care se pune este de ce se întâmplă aceasta.Apoi,activitatea lor este percepută negativ de ceilalți,fiind contrară dezirabilității și expectanței sociale.De aici derivă și riscul de pedepsire pe care delincvenții și-l asumă.Deci,o altă deducție,ei sunt puțin dispuși să accepte o schimbare a propriilor convingeri și conduite,astfel încât să vină în concordanță cu prevederile legii.În cele din urmă,deducția că actele delincvente sunt de durată provine și din informația că acesta este șomer.
Întrebarea care se pune din perspectiva acestei teorii se referă la prezența sau absența acelui element din viața socială ce determină un anumit comportament.Cât de mult lipsește controlul din condițiile de viață ale delincventului și cât este prezent în mediile non-delincvente pentru a-i opri pe ceilalți actori sociali.
Astfel,problema pe care dorește să o expliciteze această teorie se referă la determinarea acelui aspect care-i face pe oamenii convenționali să fie normaliu,și nu delincvenți-pentru ca prin constatarea unei lipse să se deducă și etiologia delincvenței.
Și sunt enumerate 4 forme de control ce acționează la nivelul societății convenționale și care au caracter restrictiv în învățarea comportamentelor indezirabile.Acestea sunt atașamentul,obligația morală,implicarea și convingerea.
Atașamentul se referă la apropierea emoțională a actorului social față de ceilalți și implică o relație de valorizare reciprocă.Atașamentul se construiește în funcție de figurile simbol(persoane cu înaltă semnificație socială,cu rol de model)și de grupul de referință(grupuri cu mare atractivitate).Pentru etapa copilăriei,aceste elemente se fixează la nivelul grupului familial,astfel că o variabilă proiectivă de prognoză a comportamentului delincvent vizează deficiențele de atașament dintre copii și părinți.
Prima formă de control se manifestă la nivelul familiei-și deseori sancțiunile externe acesteia vizează amenințări cu sancțiuni la nivelul controlului familial.În consecință,dacă familia este deficitară/dezorganizată atunci cu siguranță riscul de eșec în socializarea copilului va crește.
Angajamentul vizează gradul în care actorul investește timp și energie pentru construirea unei cariere sociale legale.Dacă investiția este considerabilă și este dublată de recompense adecvate,atunci este exclus riscul de a o deturna intr-o activitate delincventă-căci pierderile ar fi mai mari decât beneficiile.Dar și reciproca este adevărată:cu cât miza este mai atrctivă și efortul mai mic,cu atât va fi mai posibilă comiterea delictului.Așadar,mai expus este șomerul,chiulangiul,omul sărac-cei a căror miză socială este scăzută și nu riscă să piardă prea mai mult.
Implicarea este o consecință a modului de angajare și exprimă gradul angajamentelor de tip social.Una dintre teze afirmă că implicarea în activități legale reduce expunerea la comiterea unor ilegalități în timp ce implicarea în activități ilegale sporește riscul unor penalități.
Convingerea se referă la acceptarea prescripțiilor sociale și a interzicerilor ce ordonează comportamentul uman.Este un rezultat al valorilor morale acceptate la un moment dat.Cu cât lipsesc constrângerile impuse prin credință/convingere morală,cu atât este mai facilă detașarea și transgresarea normelor convenționale.Totuși,nu se poate spune că sistemul de convingeri al unui individ este cauză directă;mai curând,delincvenții acționează în concordanță cu un impuls și apoi își justifică actul prin afirmații ce reflectă mai mult un stil de viață decât un sistem normativ.
Teoria controlului subliniază,ca și teoria asocierii diferențiate,că delincvenții își consolidează sistemul de convingeri în compania persoanelor cu gândire asemănătoare dar nu recunoaște existența unei etici specifice,reflectată în reguli restrictive de conduită. Mai curând,spune această teorie,sunt reflectate legăturile slabe ale delincventului cu societatea decât sunt semnificate relațiile de tip special dintre ei.
În concluzie,teoriile amintite mai sus nu încearcă să explice comportamentul acelui procentaj redus de de delincvenți ce manifestă un dispreț profund față de valorile convenționale sau chiar probează o conduită asocială;aceștia sunt în majoritatea lor psihopați și tratamentul în acest caz trebuie să fie făcut în clinici speciale.Însă pentru ceilalți,care au ajuns în această dificultate datorită unor condiții externe speciale,teoriile oferă câteva îndrumări utile în înțelegerea comportamentelor de acest tip și a condițiilor ce le-au determinat.De aici și până la intervenția practică nu mai este decât un pas.
CAPITOLUL III
FACTORII IMPLICAȚI ÎN DETERMINAREA COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL MINORULUI
Factorii care determină delincvența juvenilă pot fi împărțiți în două mari categorii: a) factori interni,individuali și b) factori externi,sociali.În prima categorie se includ : particularitățile și structura neuropsihică , particularități ale personalități în formare , particularități care s-au format sub influența unor factori externi,mai ales a celor familiali.În a doua categorie,mai importanți sunt factorii socio-culturali,economici,socio-afectivi și educaționali din cadrul microgrupurilor și macrogrupurilo umane,în care trebuie să se integreze,treptat,copilul și tânărul,începând cu familia.Tot în categoria factorilor interni,un rol deosebit de important îl are frustrația.
Care este raportul dintre cele două categorii de factori,care este ponderea fiecăruia în determinarea comportamentului delincvent al minorilor sunt întrebări la care nu s-a putut oferi un răspuns unanim acceptat.Împărtășim punctul de vedere conform căruia orice încercare de exagerare a rolului factorilor interni sau a celor externi riscă să nu fie validată de practică.Dacă psihologii pun mai mult accentul pe particularitățile psihice în adaptarea minorului la mediu,sociologii acordă un rol determinant factorilor socio-culturali,precum și condițiilor vieții sociale în general.
În ultima vreme s-a conturat un punct de vedere intermediar referitor la etiologia delincvenței juvenile.Este vorba de așa-numita perspectivă a cauzalității „multiple” sau a „factorilor”,care concep delincvența ca fiind rezultatul unui număr mare și variat de factori.Adepții acestei perspective consideră că fiecare factor,luat în parte,are o anumită importanță,delincvenții apărând fie la intersecția a doi factori majori,fie datorându-se influenței concertate a șapte sau opt factori minori.
1.Rolul familiei în formarea comportamentului minorului
Una dintre cele mai importante funcții ale familiei constă în educarea și formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viața și activitatea socială.Aici,în cadrul grupului familial,părinții exercită ,direct sau indirect,influențe educațional-formative asupra proprilor lor copii.Cuplul conjugal, prin întregul său sistem de acte comportamentale,constituie un veritabil model social care,fiind de altfel primul în ordinea influențelor din partea modelelor sociale existente,are o influență hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepției lor despre viață,a modului de comportare și relaționare în raport cu diferite norme și valori sociale.
Pe de altă parte,părinții exercită influențe educațional modelatorii în cadrul familiei și în mod direct,în baza unei anumite strategii educaționale,folosind mai mult sau mai puțin sistematic și organizat anumite metode și tehnici educaționale.Deoarece cercetările de psihologie și pedagogie au demonstrat că,mai ales,în primii ani de viață se pun bazele unor importante componente de personalitate,apare imperios necesar ca educația în familie să se desfășoare în mod unitar,pe baza unui ansamblu de principii psiho-pedagogice și a unei metodologii clar conturate.În această privință,constatăm că, deși s-au elaborat multe lucrări,s-au organizat și desfășurat ample acțiuni cu părinții în vederea instruirii lor pentru ca influențele educative exercitate asupra copiilor să corespundă cerințelor și exigențelor sociale,există însă unele deosebiri între familii în ceea ce privește „metodologia și tehnologia educațională” adoptată.
Astfel,strategiile educaționale pe care le utilizează unii părinți-și avem în vedere pe cei care sunt bine intenționați,fiind convinși de efectele pozitive ale modalităților lor de relaționare cu proprii copii,precum și a metodelor educative utilizate-nu duc întotdeauna la crearea acelui optim educațional care să favorizeze „rodirea” fructuoasă la nivelul personalității copilului a influențelor educaționale exercitate. Mai mult , unele strategi pot să se soldeze chiar cu o serie de consecințe negative asupra procesului formării unor componente de personalitate.Necunoscând suficient urmările reale ale modalităților eductive utilizate,unii părinți ajung la un moment dat în fața unor situații oarecum paradoxale:pe de o parte,eforturile depuse,metodele utilizate,așteptările în legătură cu „investițiile” lor educative , cu strategia lor „originală” în ceea ce privește relaționarea cu copilul și, pe de altă parte,rezultatele concrete pe care le-au obținut.
În cazul în care părinții conștientizează din timp această discrepanță pot -și dacă solicită specialiștii în problemele muncii educative cu atât mai bine- să-și reorienteze fundamental sistemul lor de acțiuni educative în vederea realizării corecțiilor necesare. Dar există și părinți care,împotriva unor dovezi clare ale evidenței,nu ajung la conștientizarea efectelor strategiilor educative utilizate și rămân convinși că eventualele necazuri apărue sunt determinate de cauze care le rămân străine și necunoscute.
Climatul educațional familial este o formațiune psihosocială foarte complexă, cuprinzând ansamblul de stări psihice,moduri de relaționare interpersonală, atitudini ce caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp.Acest climat,poate fi pozitiv sau negativ,se interpune ca un filtru între influențele educaționale exercitate de părinți și achizițiile comportamental realizate la nivelul personalității copiilor. Drumul de la influență educațională la achiziți comportamentală nu este un drum direct,nemijlocit,ci parcurge „meandrele”climatului educațional familial.O aceași influență educativă exercitată într-un climat bun va avera cu totul alte efecte decât atunci când este exercitată într-un climat educațional negativ.
1.1.Famili dezorganizante
Mult timp s-a crezut că familia dezorganizantă constituie cauza aproape sigură a comportamentului deviant,această convingere fiind susținută și de către diverse statistici care arată că un număr mai mare de delincvenți provin din această categorie de familii.În ultimul timp însă,un asemenea punct de vedere a fost depășit ,considerându-se că,de fapt , în cazul familiilor dezorganizante nu structura familiei ca atare se face vinovată de apariția conduitelor deviante ci marile ei „lipsuri”.Familia dezorganizantă este familia care își pierde integritatea ca urmare a separării părinților datorită unor motive precum: desfacerea căsătoriei prin divorț,decesul unuia dintre părinți,etc.W.J.Goode realizează următoarea clasificare a familiilor dezorganizate:
a)familia incomplet unită sau nelegitimă;
b)familia dezmembrată prin îndepărtarea unuia dintre soți ca urmare a:anulării, separării,divorțului sau părăsirii.
c)familia tip „ cămin gol ” în cadrul căreia partenerii trăiesc împreună , însă interrelționarea și intercomunicarea sunt realizate minimal, fără să constituie,unul pentru celălalt,un suport emoțional;
d)familia în criză,datorită unor cauze ce determină absența temporară sau permanentă a unuia dintre soți:decesul,închisoarea,inundații,război.
e)existența,în cadrul familiei,a unor situații care determină fundamental eșecurile comportamentului de rol marital: retardarea severă a copilului, psihoza copilului sau a soțului,or condițiile fizice cronic incurabile.
Studiile asupra delincvenței juvenile au arătat că,în mare măsură,atmosfera din familiile deorganizante , lipsa autorității părintești, a controlului precum și a afecțiunii acestora,ca urmare a divorțului,i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte asociale și antisociale.Astfel, divorțul, care duce la dezorganizarea familiei,poate contura serioase tulburări afective și comportamentale care duc la neadaptarea socială.
1.2.Climat familial conflictual
Există unele familii care, deși sunt „ organizate” se caracterizează prin accentuate stări conflictuale care pot fi de intensitate diferită și se pot întinde pe perioade diferite de timp(plecând de la forme relativ mai simple,cum ar fi cearta,neînțelegerile,contrazicerea ascuțită,refuzul unor obligații conjugale sau familiale și ajungând la forme mai complexe,grave,cum ar fi,agresivitatea fizică,alungarea de la domiciliu,existența unor relații adulterine).
În situațiile în care intensitatea,conținutul,forma de manifestare și frecvența conflictelor intraconjugale și intrafamiliale cresc semnificativ,acestea capătă valențe dezorganizatoare în microgrupul familial , devenind simptome ale „ sindromului disfuncțioal ” familial.Conflictul conjugal patogen se caracterizează prin capacitatea de penetrație distructivă la nivelul personalității consorțiilor,dezorganizând reacțiile, patternurile și habitus-urile adaptative și împiedicând realizarea funcțiilor firești ale cuplului conjugal și parental.
Tipologia luiF.Kunkel,bazată pe analiza conduitelor interacționale ale partenerilor,în procesul acomodărilor mutuale,cuprinde următoarele tipuri:
a)tipul „căsniciei furtunoase”,caracterizată prin aspectul „spasmodic”al ritmului acomodării intradiadice,cu alternarea fazelor de „camaraderie”,afecțiune,împietrire și „gol”,crize care se pot prelungi uneori ani.În acest tip de căsătorie frustrările par a fi resimțite în mai mare măsură decât cedările,rigiditatea partenerilor în adaptare prevalând „mulării polare interpersonale”.Totuși aceste cupluri nu au „curajul” și „forța” necesare unor „revoluții” interioare,care să schimbe cursul căsniciei fie în sens pozitiv,fie negativ , soții continuând să-și consume viața de cuplu prin oșcilații afective cu mare consum tensional;
b)tipul căsniciei molatice,după concepția autorului,este bazată pe menținerea reciprocă de egoisme,polaritatea partenerilor fiind incompletă și adesea inautentică,prin investirea doar a laturii „comode”,liniștite,plate, „lipsite de vlagă” și fără efortul neliniștitor și emoționant al „simțirii celuilalt”.Unitatea cuplului este astfel iluzorie,fiind pândită de pericolul pseudocăsătoriei,bazată pe supraaprecieri și cedări menite să evite criza Eului,dar practic păstrând distanța afectiv cognitivă între parteneri.
c)tipul căsniciei dure,reunește partenerii într-o formulă de parțială angajare,printr-un comportament relațional reciproc rigid,al caracterelor „împietrite”.Comunicarea este redusă în condițiile unei susceptibilități mutuale,care menține distanța între partenerii care se percep și valorizează ca potențiali „agresori la integritatea celuilalt”. Acest comportament,care lasă impresia unui Eu puternic,ascunde de fapt fragilitatea interioară și frica de angajare în paternitate,cu riscul unei modificări a propriei personalități. Confuziile generate de gradul scăzut al comunicării conduc de obicei la criză, căsătoria devenind „arena” în care cercul răzbunărilor reciproce se repetă la infinit.
În fiecare din aceste tipuri de familie, copiii, datorită marii lor sensibilități, receptează și trăiesc deosebit de intens orice „eveniment” intervenit între părinții lor.
După cum demonstrează diferitele cercetări efectuate,efectul principal al relațiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalității copiilor îl constituie devalorizarea modelului comportamental și pierderea posibilității de identificare cu acest model.Mai mult,modelul parental,în asemenea situații,poate fi respins activ de către copii devenind „model negativ” care,treptat,poate conduce la stimularea și dezvoltarea agresivității și comportamentului antisocial.
Desigur , nu de puține ori , copiii care resimt puternic influențele climatului conflictual familial,fug de acasă și caută să găsească diferite grupuri de apartenență care, la rândul lor,pot fi orientate antisocial.
1.3.Climat familial hiperautoritar
Atitudinea hiperautoritară manifestată în cadrul familiei poate fi adoptată de unul dintre părinți(cel mai frecvent de către tată) sau de către ambii.Pe de altă parte trebuie diferențiată situația în care părinții hiperautoritari sunt „bine intenționați”,în sensul că au o anumită „concepție pedagogică” de cea în care autoritarismul este asociat cu agresivitatea, inclusiv fizică și cu un înalt potențial conflictual/familial.
Severitatea excesivă , cu multe rigidități , cu interdicții nu lipsite uneori de brutalitate,cu comenzi ferme pline de amenințări,cu privațiuni de tot felul își lasă puternic amprenta asupra procesului de formare a personalității copilului.Părinții hiperseveri impun un regim de muncă pentru copiii lor, care depășește limitele de toleranță psihologică și psihofiziologică ale acestora.Copiii sunt puși mereu în fața unui volum mare de sarcini pentru a putea realiza cât mai repede aceste achiziții care să corespundă întru totul aspirațiilor părințiilor. Menținerea copilului într-un climat hipersever determină,treptat,modificări serioase în una dintre cele mai importante dimensiuni ale personalității,este vorba de cea atitudinal-relațională,traduse în fenomene de apatie și indiferență accentuată față de ceea ce trebuie să întreprindă sau în ce privește relaționarea cu cei din jur,atitudini de protest și revoltă chiar față de noile influențe exercitate asupra sa,toate acestea ca urmare a unei suite de frustrații acumulate în timp.
În categoria profilelor de părinți hiperseveri se includ următoarele tipuri:
-tatăl dominator,a cărui autoritate este expresia unei personalități puternice,exigente,care știe să se afirme și să reușească și care se bucură de un prestigiu apreciabil. Este tipul de tată care pretinde ascultare și respect,în ochii căruia soția și copiii sunt ființe slbe care trebuie conduse și protejate.Copiii acestui tip de tată sunt adesea timizi și inhibați,dar se pot manifesta, atunci când caracterul lor prezintă analogii cu caracterul tatălui, și ca ființe rebele și autoritare.Conflictul dintre asemenea personalități poate duce la rupturi brutale ale raporturilor tată fiu;
-tatăl tiran are o autoritate care operează în compensație și prin salturi,fiind în fond o fire timidă,adesea slabă.Izbucnirile sporadice și aberante de autoritate duc în ultimă instanță la defavorizarea figurii paterne de acest tip.Copilul reacționează la asemenea moduri de comportare prin stări de inhibiție,frică,prin instabilitate.Se pot contura apoi și dezechilibre mai profunde,care pot apărea în momentul când copilul devine conștient de mediocritatea reală a părintelui,a cărui imagine încetează de a se mai constitui ca model.
-tatăl demisionar ,este tipul de tată veșnic plecat de acasă,cel care e mereu plecat și pretinde să nu fie întrerupt din ocupațiile sale. De asemenea,tatăl demisionar este și cel care,datorită personalității sale,nu se simte capabil să-și controleze și să-și îndrume copiii.
Lipsa cotrolului favorizează apariția atitudiniilor recalcitrante, formând la copii deprinderea de a nu se conforma imperativelor școlare,sociale sau morale
În fața părintelui hiperautoritar și hiperagresiv,copilul nu are o altă alternativă decât supunerea oarbă,necondiționată în raport cu cerințele și pretențiile acestuia dar efectele negative ale unui asemenea „tratament” în planul dezvoltării și evoluției personalității nu întârzie să apară.La agresivitate și ostilitate,copilul nu răspunde direct în raport cu părintele-agresor,ci indirect,prin atitudinile sau chiar acțiunile agresive orientate către alții. Tensiunea acumulată în timp, ca urmare a frecventelor stări de frustrație datorate regimului hiperautoritar și hiperpermisiv impus se va elimina prin descărcări bruște,prin forme de conduită agresivă și explozivă la adresa altora.Și de aici ,până la conduita delincventă nu mai este decât un pas.
1.4.Climat familial hiperpermisiv
Hiperpermisibilitatea carează în mod exagerat coniții de „apărare” a copilului împotriva „pericolelor și prejudiciilor”.Părinții depun mari eforturi de a proteja copilul,de a-l menaja într-o manieră exagerată,grija și activitatea părintească constituind o sferă protectoare cu pereți multipli prin care el nu mai poate singur să iasă către lume , pentru a-și încerca „forțele”proprii,forțe care -în virtutea unei tendințe logice a dezvoltării personalității- trebuie confruntate într-un cadru echilibrat pentru a-și putea contura dimensiunile lor reale și,cel mai important lucru,treptat,în urma confruntării cu lumea,cu alții,a se realiza o concordanță corespunzătoare între imaginea de sine și ceea ce există și este în continuă formare și devenire.
Una din consecințele imediate ale exercitării influențelor educative în manieră superprotectoare este detașarea între imaginea de sine și posibilitățile reale ale copiilor.
Se poate contura atitudini de îngânfare,de exacerbare a eului,de supraevaluare a proprilor posibilități cu tendința de a-și impune în fața celorlalți voința și sistemul lor de păreri și opinii în mod dominator,persuasiv fără însă ca acestea să aibă,de cele mai multe ori, acoperire în ceea ce privește ansamblul de capacități și aptitudini,experiența de viață.
Copiii crescuți fără nici o constrângere,avându-i pe amândoi părinții întotdeauna la dispoziție pentru a le satisface cea mai mică dorință,nu vor putea mai târziu să suporte nici o frustrare și nici un cadru în care se cere disciplină.Din punct de vedere caracterial, ei devin mai ales capricioși și încăpățânați.
1.5.Eșecurile privind integrarea școlară și delincvența juvenilă
Chiar dacă nu în totalitate, un mod de validare a strategiilor educaționale utilizate în cadrul familiei îl constituie adaptarea și integrarea școlară. Nivelul de adaptare și integrare școlară ,la rândul lui,poate fi analizat în funcție de doi indicatori mai importanți:
a)randamentul școlar(note,medi,rezultate,etc)
b)gradul de satisfacție resimțit de elev(motivații,interese,atitudini pozitive,etc)
Desigur există mari diferențe în ceea ce privește adaptarea și integrarea școlară.
Practic aceasta poate fi concepută ca un continum,ce are la o extremitate,nivelul maxim
de integrare(randament școlar crescut și grad înalt de satisfacție)și,la cealaltă extremitate
inadaptarea școlară(randament școlar foarte slab și lipsa nivelului de satisfacție). Copiii inadaptați sau dezadaptați școlar intră în categoria „copiilor problemă”care adoptă o conduită deviantă în raport cu cerințele vieții și activității școlare.Acești copii se caracterizează de obicei prin:
-insubordonare în raport cu regulile și normele școlare;
-lipsă de interes față de cerințele și obligațiile școlare;
-absenteismul,chiulul de la ore;
-repetenția;
-conduita agresivă în raport cu colegii și cadrele didactice.
Cercetările efectuate confirmă faptul că există o corelație între conduita delincventă și nivelul pregătirii școlare în sensual ca delincvenții minori, de regulă, prezintă un nivel de pregătire școlară foarte scăzută.
1.6.Alcoolul și actul infracțional
Alcoolul constituie un factor criminogen, influențând sau chiar determinând actul infracțional. Intoxicatul cu alcool este un individ superficial cu raționament absurd, lipsit de voință și de simț moral. Legătura dintre alcool și actele de violență este binecunoscută. O persoană consumatoare de alcool devine, de multe ori, agresivă, manifestând acte de violență în familie sau în afara ei. Unele persoane consumă în mod intenționat alcool pentru a avea curajul să săvârșească acte delincvenționale. Acest fapt constitue o circumstanță agravantă (săvârșirea infracțiunii în stare de beție anume provocată în vederea comiterii faptei- art. 75 alin.1 lit.e Codul penal). Persoanele dependente de alcool ar face orice pentru procurarea acestuia sau a banilor necesari cumpărării lui, putându-se ajunge la furturi sau tâlhării. Alte infracțiuni care sunt des corelate cu consumul de alcool sunt: cerșetoria, vagabondajul, tulburarea liniștii publice sau omoru,practic o persoană intoxicată poate săvârși orice infracțiune. Implicarea alcoolului în dezorganizarea familiei sau în abandonul acesteia este frecvent. Dintre toate drogurile, alcoolul este cel care are cea mai puternică legătură cu actul infracțional. Din cercetările realizate de Institutul de Medicină Legală din București rezultă că etilismul acut sau cronic este prezent în peste 50% din totalul actelor de violență.
1.7.Consumul și dependența de droguri
Cauzele care determină consumul de droguri sunt multiple. Unele persoane trăiesc un sentiment de plictiseală, de singurătate, sunt deprimați, suferă de anumite probleme de comportament, din curiozitate sau doar să facă pe plac „prietenilor”, sau nu pot face față problemelor din familie, școală.
În multe situații drogul apare că o soluție salvatoare care la rezolvă toate greutățile, până în ziua în care realizează că problemele lor s-au agravat, realizând că au fost prinși într-o capcană. Viața dependenților de droguri nu se mai desfășoară în mod normal, nu mai merg la școală, au probleme de adaptare, nu se înțeleg cu familia. că să găsească banii pentru cumpărarea dozei sunt în stare să facă orice: să mintă, să fure, să se prostitueze, să facă trafic cu droguri sau chiar să omoare.
Efectul substanțelor duce foarte frecvent la o destructurare a personalității și la o regresie a facultăților de adaptare, cu atât mai mult cu cât sistemul de valori elaborat în timpul copilăriei iese afară din joc, iar noțiunile de respect și demnitate sunt eclipsate.
CAPITOLUL IV
SERVICIUL DE PROBAȚIUNE
1.Întocmirea referatului de evaluare
1.1. Noțiuni generale:
Evaluarea este un proces dinamic de colectare,analiză și interpretare a datelor.
Pentru ca evaluarea să fie eficientă,ea trebuie atent planificată,stabilindu-se atât
scopul general cât și obiectivele operaționale și pașii prin care scopul propus poate fi atins.
Evaluarea este un process ciclic desfășurandu-se pe toata perioada lucrului cu clientul.
În practică,atunci cand ne gândim la procesul de evaluare trebuie să avem în
vedere câteva aspecte cheie:
Adunarea de informații despre client:
Explorarea și identificarea nevoilor și problemelor clientului,a motivației pentru
schimbare;
Înțelegerea în context(social,familial) a situației clientului;
Dezvoltarea unei imagini de ansamblu asupra situației clientului pentru
planificarea acțiunilor necesare rezolvării problemelor identificate sau satisfacerii
nevoilor clientului și reducerii riscului identificat.
În literatura de specialitate întâlnim trei tipuri de evaluare,definite in funcție de
momentul în care aceasta are loc,utilizate în activitatea de reintegrare socială și suprave-
ghere:inițiala,continuă și finală
Evaluarea inițială se realizează cu două finalitați distincte.Una dintre finalitați este
întocmirea referatului de evaluare iar cea dea doua este schițarea unui plan de intervenție
sub forma planului de supraveghere sau sub cea a planului de reintegrare socială.
Evaluarea continuă este folosită pe perioada intervenției,în scopul revizuirii
planului de supraveghere și adaptării acestuia la dinamica nevoilor persoanei condamnate și în scopul măsurării progreselor obținute în activitatea de reintegrare socială.În cazul în care instanța solicită acest lucru,evaluarea continuă se poate concretiza într-un referat de evaluare a persoanei condamnate.
Evaluarea finală se realizează la încheierea supravegherii și se referă la modul în
care condamnatul a îndeplinit obligațiile impuse în sarcina sa de către instanța de judecată și la eficiența metodelor și tehnicilor utilizate de către consilierul de reintegrare
pentru atingerea acestui obiectiv.
1.2. Planificarea evaluării
Prima etapă pe care trebuie s-o urmărim în acest proces o reprezintă planificarea
evaluării clientului.
Înainte de a demara procesul de evaluare trebuie să ținem cont de câteva principii
care stau la baza unei activitați eficiente cu clientul:
Este necesar să ținem seama și de impactul posibil al evaluării asupra persoanei,
scopul evaluării este acela de a cunoaște și înțelege clientul dintr-o anumită perspectivă și nu de a afla detalii despre întreaga viață a acestuia;
Este importantă implicarea cât mai activă a clientului în procesul evaluării,
avantajele unei relații de parteneriat fiind încrederea mai mare în persoana
consilierului și implicit o relație de lucru pozitivă;
O evaluare echilibrată trebuie să acopere atât punctele slabe ale clientului cât
și resursele acestuia.
Referindu-se la evaluarea inițială realizată în scopul întocmirii referatului de
evaluare,planificarea evaluării presupune:
Stabilirea scopului evaluării.În acest caz scopul este acela de a oferi judecătorului
o analiză a modului de funcționare a compartimentului infracțional al persoanei
pentru care s-a solicitat referatul de evaluare,a modului în care anumite condiții
sociale,psihologice,medicale se transformă în factori criminogeni și a modului în
care se poate acționa asupra acestor factori pentru scăderea riscului de recidivă și
reintegrarea socială a inculpatului.
Alegerea metodelor pe care le vom folosi pentru culegerea informațiilor.Aceste
metode pot fi :studierea unor documente,interviul,observația,utilizarea unor instrumente.
Stabilirea surselor de informații,de obicei,primul demers pe care îl realizează
consilierul de reintegrare,după ce i-a fost încredințat cazul,este studierea dosarului
penal,care este și prima sursă de informații.
Stabilirea timpului pe care îl avem la dispoziție pentru realizarea evaluării,este
cunoscut faptul că referatul trebuie predate instanței de judecată în termen de 14
zile de la înregistrarea solicitării la serviciul de reintegarere.În interiorul acestui
termen,consilierul de reintegrare trebuie să-și planifice culegerea informațiilor,
analiza și redactarea referatului de evaluare.
Pentru atingerea scopului referatului de evaluare,se conturează câteva arii
de investigare :
Mediul social al persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare:
familie,nivel școlar și professional,grup de prieteni,system de valori,
modalități de petrecere a timpului liber,adicții;
Comportamentul acesteia:comportamentul înainte și după comiterea
Infracțiunii,comportamentul infracțional,istoricul infracțional,factori care pot influența conduita generală a persoanei;
Riscul de a comite alte fapte cu caracter penal,de autovătămare și de
pericol public;
Perspectivele de reintegrare socială:intervenție necesară pentru diminuarea
factorilor precipitatori ai comportamentului infracțional,resursele disponibile.
1.3.Stabilirea relației profesionale cu clientul:
Relația profesională consilier – persoana pentru care s-a solicitat referatul de eva-
luare se desfășoară într-un cadru procedural și etic,determinat prin reglamentările legisla-tive,metodologia și etica specifice activității de reintegrare socială și supraveghere în
România.
Consilierul desemnat să întocmească referatul de evaluare trebuie să își desfă-
șoare activitatea cu respectarea termenelor de timp stabilite de lege,după cum urmează:
Stabilește de îndată,dar nu mai târziu de 5 zile de la data primirii solicitării instanței de judecată,locul,data și ora primei întrevederi cu persoana pentru
care s-a solicitat referatul de evaluare;
Prima întrevedere cu persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare trebuie să aibă loc în termen de 7 zile de la data primirii solicitării instanței de judecată;
Înaintează referatul de evaluare instanței de judecată în termen de 14 zile de la primirea solicitării.
Din punctual de vedere al spațiului de desfășurare a relației dintre consilierul de rein-
tegrare desemnat să întocmească referatul de evaluare și persoana pentru care s-a solicitat referatul,există cateva locații în care se pot desfăsura întâlnirile între aceștia în
scopul culegerii informațiilornecesare întocmirii referatului:
La biroul serviciului de reintegrare socială;
La domiciliul persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare ;
Într-un spațiu pus la dispoziție de către inspectoratul județean de piliție, în cazul în care persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arestul IJP;
Într-un spațiu pus la dispoziție în penitenciar, în cazul în care persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arest preventive sau este condamnat pentru o infracțiune anterioară în cadrul penitenciarului.
1.4. Elaborarea referatului de evaluare
După culegerea informațiilor necesare,ne aflăm în momentul elaborăarii referatului de evaluare.este momentul în care estimăm riscul de recidivă și identificăm nivelul motivației pentru schimbarea comportamentului infracțional.
Estimarea riscului de recidivă este un proces continuu.Presupune elaborarea unor
predicții cu privire la posibilitatea apariției comportamentului infracțional,frecvența acestor manifestări,tipul de comportament și posibilele victime ale acestui comportament.
În procesul de estimare a riscului trebuie avut în vedere faptul ca există două
tipuri de factori care influențează comportamrntul persoanei:
Factori statici:ex. vârsta comiterii primei infracțiuni.vârsta
actuală,sexul,istoricul infracțional;
Factori dinamici:ex. abilitățile sociale,anturajul,capacitatea de autocontrol,abuzul de substanțe,locuința,etc.
Identificarea motivației pentru schimbare
În faza întocmirii referatelor de evaluare,utilizăm această metodă pentru identificarea
stadiului motivațional în care care se află clientul, în ceea ce privește comportamentul
infracțional.Aceasta,alături de identificarea factorilor de risc și a celor protectivi,ne ajută la estimarea perspectivelor de reintegrare socială.
Referatul de evaluare trebuie să fie prezentat clar,coerent,respectându-se structura referatului și conținutul fiecărui capitol.Pentru a îndeplinii aceste condiții,este recoman-dat ca referatul să nu depașească 4 pagini. Un referat care cuprinde un număr mare de pagini riscă să nu-și atingă scopul,pe de o parte datorită faptului că ,solicitând mult timp pentru a fi citit,ar putea deveni o simplă formalitate,iar pe de altă parte,în cazul în care ar fi citit,din amalgamul de informații oferite,ar deveni dificilă evidențierea informațiilor cu adevarat relevante din cuprinsul raferatului.
Limbajul utilizat trebuie să fie unul profesional ,simplu dar nu simplist, accesibil,neabuzând de jargoul profesional și folosind citate din afirmațiile persoanelor intervievate numai atunci când este necesară evidențierea unor aspecte importante.
Consilierul de reintegrare care elaborează referatul de evaluare trebuie să evite folosirea în referat a unui limbaj discriminatoriu,care lasă să transpară anumite judecăți
de valoare sau credințe personale ale consilierului,care ar putea declanșa anumite prejudecăți persoanei care îl citește.
Calitetea referatului de evaluare este dată de respectarea,atât a regulilor de întocmire a acestuia cât și de respectarea principiilor și a valorilor profesionale,acestea constituind
premisele unui referat profesional,obiectiv.
2.Suprevegherea persoanelor condamnate:
Supravegherea în comunitate poate fi definită din cel puțin două perspective și
anume:
Activitatea specifică serviciilor de reintegrare socială și supraveghere care constă, în supravegherea modului în care persoana condamnată respectă măsurile/ obligațiile ce i-au fost impuse de către instanța de judecată.
Metodă de lucru cu persoanele care au comis infracțiuni,menținute în stare de libertate.
Scopuri:
Finalitatea supravegherii este aceeași,indifferent de faptul că aceasta este privită
ca modalitate de executare a pedepsei,activitatea specifică serviciilor de reintegrare socială și supraveghere sau metodă de lucru cu persoanele care au comis infracțiuni. Astfel scopurile supravegherii sunt:
Reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni,
Scăderea riscului de recidivă și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,
Cresterea gradului de siguranța socială.
Obiective:
Pentru a atinge aceste scopuri trebuie acoperite însă o serie de obiective,
obiective private ca niște "ținte" intermediare cu caracter mai puțin general și care
se traduc prin ceea ce trebuie realizat în plan concret pentru a atinge scopurile stabilite:
În acest sens,obiectivele supravegherii sunt următoarele:
Asigurarea unui control asupra persoanei condamnate prin supravegherea modului
în care aceasta respectă măsurile/obligațiile ce i-au fost impuse de către instanța de judecată;
Monitorizarea și evaluarea permanentă a riscului de a comite noi infracțiuni pe care îl prezintă persoanele supravegheate;
Încurajarea și sprijinirea permanentă a persoanelor supravegheate în vederea satisfacerii nevoilor criminogene ale acestora.
Principii:
Aceste principii sunt:
Respectarea legilor și a hotărârilor judecătorești;
Evitarea discriminării pe orice temei;
Respectarea drepturilor omului și a demnitații umane;
Sprijinirea și încurajarea permanentă a persoanelor supravegheate în vederea
reintegrarii lor în societate și în vederea asumării responsabilității pentru propriile acțiuni.
Pașii supravegherii:
Acești pași sunt:
Încredințarea supravegherii:Este momentul primirii adresei de încredințare a
supravegherii și a copiei de pe hatărârea judecătorească rămasă definitive.
Înștiințarea și convocarea clientului:Se realizează în cel mai scurt timp,dar nu
mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data primei întrevederi.Se face printr-o comunicare scrisă sau telefonică,cuprinde obligatoriu în conținutul său locul,data și ora primei între-vederi cu minorul precum și numărul de telefon și adresa serviciului.
Pregătirea pentru prima întrevedere:Pregătirea pentru prima întrevedere presupu
ne în principal adunarea unor informații suplimentare despre persoana condamnatului și medical său familialși social,informații care să contureye o imagine de ansamblu asupra cayului și care să constitue un punct de plecare pentru investigațiile ulterioare.Pe baya acestor informații consilierul știe ce dorește să mai afle de la client,ce date trebuie verificate,explicate sau clarificate.Pregătirea înseamnă și clarificarea unor aspecte cum ar fi:disponibilitatea noastră și a spețiului în care intenîionăm să desfășurăm interviul,prevederea unor eventuale probleme și evitarea lor,utiliatea sau necesitatea derulării întrevederii în prezența unui coleg,pregătirea unor instrumente de lucru.Tot în cadrul pregătirii primei întrevederi are loc și compunerea ghidului pentru interviul inițial.
Este un moment important al acestei etape de care depinde relevanța,calitatea și cantitatea informațiilor ce vor fi adunate.Ghidul de interviu reprezintă un instrument de lucru utilizat în cadrul tehnicii interviului care constă într-o sccesiune de întrebări structurate în jurul unor unitați tematice de interese pentru consilierul de reintegrare socială și supraveghere și care are ca scop direcționarea interviului pentru obținerea informațiilor necesare pentru întreaga activitate ulterioară de control și asistare.
Prima întrevedere:Prima întrevedere cu persoana condamnată este foarte impor-
tantă pentru întreg procesul de supraveghere și reintegrare socială a clientului.De felul în care aceasta va decurge depinde modul în care vor desfășura următoarele întrevederi,
motivația clientului,încrederea în consilier și în eficiența muncii de reintegrare.Prima întrevedere trebuie să aiba loc în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii judecătorești.În primul rand are loc o prezentare proprie ,menționându-se în acest sens numele și prenumele,funcția pe care o avem,faptul că suntem responsabili de caz,adică persoana de legătură cu serviciul,anume desemnată,care se va ocupa personal de supraveghere a modului în care acesta respectă măsurile/obligațiile cei-au fost impuse de către instanță și care îl va sprijini active în vederea reintegrării sale în viața socială. Trebuie accentuate și bine clarificate atât rolul și responsabilitățile consilierului,de a asigura supravegherea și de a ajuta clientul în procesul de schimbare a comportamentului, cât și felul în care4 respectă cerințele legii și ale hotărârii judecătorești.Tot în cadrul primei întrevederi este necesar ca persoanei condamnate să-i fie prezentate verbal și scrie o serie de aspecte ce vor fi consemnate într-un process verbal semnat de către ambele părți.Conținutul procesului verbal va face referiri la:
Scopul supravegherii;
Obiectivele supravegherii;
Modul de desfășurare a supravegherii;
Măsurile/obligațiile impuse de către instanța de judecată persoanei supravegheate și consecințele nerespectării lor;
Obligația respectării normelor de conduită,care se referă,în principal,la "a nu avea un compartiment violent sau agresiv ori o atitudine nepotrivită sau un limbaj necorespunzător,care ar putea prejudicia personaluș de reintegrare socială,precum și alte persoane aflate sub supraveghere";
Posibilitatea de a formula plângere la șeful serviciului în cazul în care clientul constată că tratamentul aplicat de serviciul de reintegrare socială și supraveghere socială pe perioada supravegherii este necorespunzator.
După prezentarea procesului verbal are loc realizarea interviului cu clientul:acest moment intervine după ce clientul dispune de câteva informații primare despre supraveghere,a luat cunostință despre obligațiile și drepturile pe care le are,I s-au înlaturat o parte din temeri și s-a acomodat mai bine la rolul de client.
Întocmirea planului de supraveghere:In termen de 5 zile lucrătoare de la data
primirii hotărârii judecătorești,consilierului de reintegrare socială și supraceghere responsabil de caz are obligația de a întocmi un plan de supraveghere al cărui conținut va fi în concordanță cu măsurile/obligațiile impuse de instanța de judecată.
Referitor la structura și conținutul planului de supraveghere,acestea sunt determi-
nate de:
Introducere:
Introducerea va conține:
Numele,prenumele,data și locul nașterii persoanei condamnate sau minorului;
Infracțiunea săvârșita și numarul hotărârii instanței;
Sancțiunea aplicată și măsurile sau obligațiile impuse de instanța de judecată;
Perioada de supraveghere,menționându-se data începerii și încetării acesteia;
Numele și prenumele consilierului de reintegrare socială și supraveghere.
Nevoile sau problemele identificate:
Este un capitol important al planului de supraveghere și aceasta întrucât deter-
minarea precisă a nevoilor sau problemelor cu care se confruntă clientul ajută la estimare
riscului de a comite noi infracțiuni,precum și la stabilirea direcției de intervenție în cazul său.
Acest capitol se referă în special la acele nevoi ale persoanei supravegheate care au legătură cu riscul de recidivă.
Riscul săvârșirii unor infracțiuni/riscul de a pune în pericol siguranța publică:
Riscul de a comite noi infracțiuni reprezintă probabilitatea ca un client să
comită noi fapte penale.
Estimarea riscului de recidivă este foarte importantă în activitatea de supra-
veghere și în general în activitatea de reintegrare întrucât pe baya acesteia se asigură managementul riscului,adică restrângerea gradului de libertate al clientului și stabilirea tipului și intensității intervenției.
Descrierea activitații,locul de executare și programul de lucru,în cazul mino-
rului obligat la prestarea unei activități neremunerate într-o instituție de interes public.
Natura și frecvența întâlnirilor dintre consilierul de reintegrare socială și
supraveghere socială și minorul condamnat pe perioada supravegherii.
Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii măsurilor/obligațiilor stabilite
de instanța de judecată în sarcina persoanei supravegheate:
Pentru a supraveghea modul de respectare de către client a măsurilor/obligații-
lor ce i-au fost impuse de către instanță,consilierul responsabil de caz poate utiliza diverse metode.În acest sens Regulamentul prevede ca modalitățide asigurare a supravegherii colaborarea cu familia,cu voluntarii comunitari și reprezentanți ai societății civile,precum și cu organizațiile guvernamentale și nonguvernamentale,vizite la domiciliu ,legătura permanentă cu persoanele și instituțiile care ar putea furniya date utile în vederea identificării locurilor de muncă disponibile,a cursurilor școlare,precum și a celor de calificare sau recalificare prefesionala.Pe lângă aceste metode,pot fi luate în considerare orice alte căide asigurare a supravegherii,atâta timp cât ele funcționează și se dovedesc eficiente.
Planul de supraveghere trebuie să prezinte:
Antetul serviciului de reintegrare pe colțul stânga-sus al primei pagini;
Ștampila serviciului de reintegrare și semnătura consilierului responsabil de caz în colțul din dreapta-jos;
Cu excepția introducerii,celelalte capitole ale planului vor prezenta pe scurt, într-o formă narativă,evitând termenele de specialitate sau exprimările care ar face dificila înțelegerea conținutului acestuia.
Monitorizarea și evaluarea permanentă a cazului:
Procesul de supraveghere presupune o permanentă monitoriyare și evaluare a
cazului,ceea ce înseamnă că se urmărește permanent modul în care clientul respectă măsurile/obligațiile ce îi revin,modificările apărute în situația sa și se apreciaza în ce măsura aceste schimbări influențează riscul de a comite noi infracțiuni și perspectivele sale de reintegrare socială.
Cel mai characteristic aspect al acestei etape îl constitue întrevederile de supra-
veghere care au loc periodic,la data stabilită de către instanță sau serviciul de reintegrare socială și supraveghere.
În cazul în care se constată că apar modificări referitoare la situația locativă,
situația sa financiară,locul de muncă și durata pentru care este angajat sau persoanele aflate în îngrijirea sa ori persoanele în îgrijirea cărora acesta se află,consilierul are obligația legală de a solicita acte care să dovedească aceste modificări.
Pe perioada suprevegherii consilierul responsabil de caz va realiza verificarea
modului în care clientul respectă măsurile/obligațiile inpuse de către instanță,astfel:
Să constate autenticitatea informațiilor oferite de client în cazul schimbării locului de muncă prin contactarea unității angajatoare;
Să verifice periodic prezența clientului la cursurile de învățământ sau calificare;
Să efectueze vizite inopinante la domiciliul/reședința persoanei,la locul de muncă al acesteia sau la școala la care învață minorul;
Să verifice dacă persoana condamnată respectă programul de tratament sau îngrijire și să constate în ce măsură acesta este efficient,solicitând periodic,în scris,opinia specialiștilor;
Să mențină o legătură cu personae sau instituții publice care pot sesiza orice modificare apărută în situația acestora.
7. Încheierea supravegherii:
Încheierea supravegherii reprezintă în primul rând o etapă a evaluării și a
concluziilor finale în care se face analiza întregii perioade de supraveghere și se face
analiza întregii perioade de supraveghere și se realizează un bilanț al rezultatelor obținute
în procesul de reintegrare socială a persoanei condamnate.
În cadrul acestei etape are loc ultima întrevedere cu clientul.Este momentul în care,împreună cu clientul,se va revizui întregul process de supraveghere,astfel încât să identificăm beneficiile,nevoile sau problemele care au fost acoperite ,precum și cele care au rămas nerezolvate.
Tot în cadrul ultimei etape de supraveghere trebuie întocmit reportul final de
supraveghere.
Acesta cuprinde concluzii referitoare la modul de îndeplinire a măsurilor/
oligațiilor impuse de instanța de judecată,dar este indicat,ca și în cazul repoartelor întocmite pe perioada supravegherii,să conțină și alte informații cum ar fi:date de identificare ale clientului,informații privind sentința penală,comportamentul pe perioada
supravegherii ,modificări semnificative apărute în situația clientului pe perioada supravegherii.
În final are loc închiderea cazului și operarea în registrele de evidență ale serviciului.
3.Asistența și consilierea în cadrul serviciilor de reintegrare socială și supraveghere:
Activitatea de asistență și consiliere în cadrul unui serviciu de reintegrare socială și supraveghere are ca deziderat redarea unei persoane care a săvârșit infracțiuni comunității din care face parte,într-o formă care să garanteze protecția acelei comunități.
3.1 Scopul activității de asitență și consiliere:
Scopul activității de asitență și consiliere este subsumat scopului pentru care au
fost înființate serviciile de reintegrare socială și supraveghere și anume : reintegrarea socială a persoanelor care au săvârșit infracțiuni,întărirea gradului de siguranță socială și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
3.2 Beneficiarii activității de asistență și consiliere:
Beneficiarii de asistență și consiliere sunt:
Persoanele aflate în custodia penitenciarului din raza de competență teritorială a serviciului de reintegrare socială și supraveghere,care execută pedeapsa închisorii în detenție, serviciile de reintegrare socială și supraveghere vor acorda o atenție specială condamnaților minori și tineri,persoanelor condamnate care întâmpină dificultăți în menținerea legăturii cu familia ,precum și pregătirii pentru liberare a persoanelor condamnate;
Persoane a căror pedeapsă sau măsură educativă a internării într-un centru de reeducare a fost grațiată;
Persoane aflate în custodia penitenciarului sau persoane liberate din penitenciar, condițiile care trebuie îndeplinite cumulative de către aceste persoane pantru a deveni beneficiarii activității de asistență și consiliere sunt: vârsta să nu depășească 25 de ani,domiciliu să fie în aria de competență teritorială a serviciului iar pedeapsa închisorii să nu depășească 3 ani.
Indiferent de categoria din care fac parte beneficiarii,activitatea de asitență
consiliere poate fi oferită de către serviciul de reintegrare socială și supraveghere numai
la cererea persoanei.Această cerere a persoanei stă la baza primului document procedural al activității de asistență și consiliere care transformă un beneficiar potențial într-un beneficiar real.
3.3Documente procedurale utilizate în activitatea de asitență și consiliere:
Ca documente procedurale utilizate în activitatea de asitență și consiliere avem:
a). Dosarul de reintegrare socială și supraveghere:
Dosarul de reintegrare socială și supraveghere reprezintă un set de documente
care relevă întreaga stadialitate a procesului de asistență și consiliere.El se întocmește pentru fiecare persoană supravegheată care a solicitat asistență și consiliere,acest dosar cuprinde:
Cerere de asistență și consiliere;
Plan de reintegrare socială și supraveghere;
Referat de evaluare întocmit de pronunțarea hotărârii judecătorești,unde este
cazul;
Referat de evaluare solicitat de instanță pe perioada supravegherii,înainte de formularea Cererii de asistență și consiliere,unde este cazul;
Referat periodic de reintegrare socială și supraveghere;
Referat final de reintegrare socială și supraveghere;
Cadrul normative de organizare și funcționare,precum și standardele de calita-
te a muncii impugn respectarea următoarelor principii referitoare la derularea procesului de reintegrare socială pe baza Dosarului de reintegrare socială și supraveghere:
Confidențialitatea consilierului de reintegrare socială și supraveghere cu
privire la datele conținute în dosar și păstrarea dosarului în arhiva serviciului
de reintegrare socială și supraveghere;
Verificarea periodică de către șeful Serviciului de reintegrare socială și
supraveghere a termenelor,calității și ritmicității programului de resocializare
a persoanei asistate și conciliate;
Desemnarea unui consilier de către șeful serviciului în care cel desemnat
inițial se află în imposibilitatea temporară sau permanentă de a-și îndeplini
atribuțiile;
Posibilitatea consultării dosarului de reintegrare socială și supraveghere de
către persoana asistată sau apărătorul acesteia,în următoarela condiții:numai
în incinta serviciului de reintegrare socială și supraveghere,numai în prezența
consilierului responsabil de caz,pe baza unui process verbal semnat de către
persoana care l-a studiat și reprezentantul serviciului.
b). Planul de reintegrare socială și supraveghere:
Planul de reintegrare socială și supraveghere va cuprinde următoarele secțiuni
1. Introducere:Numele și prenumele,data și locul nașterii minorului condamnat;
Infracțiunea săvârșită și numărul hotărârii instanței de judecată;Sancțiunea aplicată și măsurile sau obligațiile impuse de instanță;Perioada supravegherii menționându-se data începerii și data încetării acesteia; Numele și prenumele consilierului de reintegrare socială și supraveghere.
2. Nevoile/problemele identificate ale minorului condamnat;
3. Riscul săvârșirii din nou a unor infracțiuni/riscul de a pune în pericol
siguranța publică;
4. Descrierea activității,a locului de executare și a programului de lucru în
cazul minorului obligat la prestarea unei activități neremunerate într-o
instituție de interes public;
5. Natura și frecvența întrevederilor dintre consilier și minorul condamnat
pe durata supravegherii;
6. Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor stabilite de
instanța de judecată în sarcina persoanei supravegheate;
7. Descrierea activității de asistență și consiliere.
c). Planul de asistență și consiliere:
Planul de asistență și consiliere reprezintă instrumentul principal pe baza
căruia se realizează activitatea de asistență și consiliere,întrucât în acest document sunt
conținute obiectivele intervenției,în vederea diminuării nevoilor criminogene, identificate ale persoanei,reducerii riscului de recidivă și creșterii șanselor de reintegrare socială a
acestuia.
În derularea activității de asistență și consiliere ,serviciile de reintegrare socială
și supraveghere urmăresc:
1. corectarea comportamentului infracțional prin conștietizarea de către minori sau
de către persoanele condamnate a faptei săvârșită,a consecințelor acesteia și
asumarea responsabilității pentru fapta comisă;
2. motivarea minorului în vederea dezvoltării responsabilității și autodișciplinei;
3. elaborarea și derularea unor programe eficiente de asistență și consiliere a
persoanelor condamnate sau a minorilor,în funcție de nevoile identificate ale
acestora;
4. sprijinirea minorului în vederea satisfacerii unor nevoi speciale referitoare la
educație,pregătire profesională,loc de muncă,locuință,grup de prieteni,etc.
d). Registrul special de evidență:
Registrul special de evidență este un document care face referire la noile
categorii de beneficiari și anume:persoanele a căror pedeapsă a fost grațiată total prin
lege sau minori față de care a fost înlăturată prin lege măsura educativă a internării
într-un centru de reeducare.
Procedura de desfășurare a activității de asistență și consiliere socială în cazul
acestor persoane se derulează astfel:
la cererea acestor persoane,serviciile de reintegrare socială și supraveghere
își axercită atribuțiile în legătură cu inițierea și derularea unor programe speciale
de reinserție socială și după caz,cu identificarea locurilor de muncă disponibile,
a locuințelor,precum și a cursurilor de calificare sau recalificare profesională;
acestor persoane li se întocmește un regim special de evidență,în care se vor
consemna date privind persoana acestora,comportamentul pe perioada executării pedepsei închisorii sau a internării într-un centru de reeducare,programele de resocializare la care au participat,nevoile sau problemele pe care le întâmpină și modul de rezolvare a acestora;
programele de reinserție socială în care vor fi incluse aceste personae se vor întocmi pe baza informațiilor furnizate de personalul specializat în asistență și consiliere de la locul de deținere,precum și a evaluării inițiale realizate de serviciile de reintegare socială și supraveghere;în funcție de complexitatea cazului,șeful serviciului de reintegrare socială și supraveghere va contacta autoritațile competente pentru desemnarea de specialiști.
Protocolul de colaborare:
Parteneriatul reprezintă unul dintre cela mai importante principii care guverneaza
activitatea serviciilor de reintegrare socială și supravegherea în general și activitatea de asistență și consiliere în mod special.Protocolul de colaborare poate fi considerat un document procedural,întrucât relevă modul și termenii în care se oficializează relația dintre serviciul de reintegrare socială și supraveghere și un partener comunitar.
În vederea atingerii obiectivelor procesului de reintegrare socială a persoanei afla-
te în evidența sa,serviciul de reintegrare socială și supraveghere poate incheia parteneriate cu personae fizice sau juridice,organizații neguvernamentale sau instituții guvernamentale,în funcție de gardul de disponibilitate și de resursele comunitații locale.
Din categoria instituțiilor guvernamentale cu care majoritatea serviciilor de reinte-
grare socială și supraveghere colaborează,enumerăm cu titlu exemplificativ Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă,Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului,Centrul de Reeducare din aria teritorială de competență a serviciului,Inspectoratul Județean de Poliție,Inspectoratul Județean Școlar,Direcția de Asistență Comunitară și Serviciul Social,alți reprezentanțî ai Administrației Publice Locale.
Protocolul de colaborare va cuprinde:
Părțile semnatare;
Obiectul protocolului;
Tipul serviciilor;
Durata protocolului;
Obligațiile părților;
Data încheierii protocolului;
Semnatura părților.
CAPITOLUL V
PREVENIREA COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL
MINORILOR
1.Definirea prevenției
Prevenția este o noțiune des folosită de specialiști din diverse domenii ce au în atenție universul interesant al alternativelor sociale.Însă sensul ei rămâne imprecis,nu atât din lipsa referințelor,cât din înțelegerea ei în exercițiul particular al acelor domenii.
De fiecare dată noțiunea de prevenție cumulează patru ideii indisolubile:
-evenimentele dezagreabile/nedorite sau distructive sunt întotdeauna respinse;
-perspicacitatea și ingeniozitatea umană permit contracararea acestora;
-intervenția umană trebuie să aibă loc înainte ca aceste evenimente indezirabile să
se producă;
-în mare parte,acțiunile de prevenție trebuie să se plaseze în afara cadrului justiției penale.
Plecând de la aceste idei,prevenția se poate defini în termenii următori:ansamblu de politici,măsuri și tehnici care,în afara cadrului justiției penale,vizează reducerea diverselor tipuri de comportamente ce antrenează prejudicii considerate de stat ca fiind ilicite.
În literatura de specialitate circulă o multitudine de precizări și definiri,foarte diferite,cu privire la acest termen care doresc fie o justificare,fie modalități aplicative. Aceste tentative pot fi clasificate în două mari grupări:concepții extensive și concepții limitative.
Concepțiile -și definițiile- extensive sau totalizatoare afirmă că totul este prevenție în combaterea delincvenței,chiar și sancțiuniile penale.Acestea din urmă trebuie să fie înlocuite de măsuri de apărare individuală,în timp ce apărarea colectivă se poate realiza prin substitute penale care să reducă factorii sociali ai delincvenței.
Concepțiile limitative mai frecvent susținute în literatura actuală , deși nu sunt exprimate întotdeauna cu destulă claritate , afirmă că prevenția poate fi definită „ca un
instrument utilizat de stat pentru a controla mai bine criminalitatea prin eliminarea sau limitarea factorilor criminogeni și prin gestionarea adecvată a factorilor de mediu fizic și social care provoacă ocazii favorabile pentru săvârșirea de delicte”. Se pune aici problema până unde se poate întinde controlul social al populației.Dinstincția dintre formele de control și tehnicile de prevenție nefiind efectuată în invocarea modificării situațiilor predelincvente,se poate trece ușor spre forme de amenințare individuală sau colectivă.
O distincție necesară este aceea că prevenția nu încetează acolo unde începe caracterul punitiv/represiv al controlului social,așa cum nici represiunea nu începe acolo unde eșuează prevenția.Astfel că se pot face câteva observații cu privire la aceste aspecte.
Mai întâi,actele delincvenționale mai frecvente,care afectează în fiecare zi viața populației,au ca răspuns metode tradiționale,ceea ce înseamnă o prevalență a tehnicilor de represiune comparativ cu cele de prevenție.Tratamentul este diferențiat și după tipul de făptuitor al delictului,după politica statului față de anumite delicte,etc.Deci nu există o singură modalitate,unitară și omogenă,cu privire la reacția socială.
Actele care au conținut deosebit de grav sunt tratate după modalități tot mai centralizate,chiar de către comisii și puteri judiciare de nivel național.În acest mod, represiunea și prevenția dispun de resurse umane și materiale importante,ce fac posibilă cooperarea internațională.
Într-o altă ordine de idei,trebuie precizat că finalitatea acțiunilor preventive diferă de cele cu caracter represiv;prevenția își propune ca indicator de eficiență diminuarea sentimentului de insecuritate.De regulă,atenuarea acestui sentiment este efectul rezultatelor pozitive obținute în prevenție,chiar dacă uneori nu există nici o legătură între acestea.Mai mult,unele aspecte ale prevenției victimare pledează foarte mult pentru creșterea sentimentului de pericol.Aceste efecte secundare ale unor tehnici preventive -cum ar fi teama de delincvenți,măsuri de maximă precauție- fac parte din prețul ce trebuie plătit.
2.Necesitatea laturii preventive
Politicile preponderent represive și-au demonstrat ineficacitatea,cu exemple sugestive îndeosebi în spațiul anglo-saxon.Pe de o parte,ele s-au dovedit foarte costisitoare din punct de vedere financiar:multiplicarea forțelor polițienești și administrative,construirea de noi clădiri,inclusiv penitenciare,grevează bugetul național prin direcționarea unor resurse spre o zonă socială ce nu compensează cu rezultatele așteptate.Pe de altă parte,eficacitatea intervenției de același tip nu este probată în ceea ce privește curba nivelului delincvențional:delicte,îndeosebi cele din mediul urban,nu cunosc o scădere numerică în timp. Mai mult,recursul la încarcerarea sistematică nu a oferit până acum o soluție, întrucât în timpul executării pedepsei se constată că delincventul,îndeosebi cel tânăr,își asumă uneori definitiv valorile de acest tip,înscriindu-se apoi în mod sistematic în recidivă.Studiile pe această temă relevă că,după o detenție,frecvența și gravitatea delictelor comise cresc.
Totodată,se poate afirma că există o bază naturală,anterioară oricărui delict,ce face posibilă activitatea preventivă,bază ce decurge din următoarele constatări:
a)personalitatea umană poate fi modificată printr-o acțiune -de durată sau nu- a mediului exterior.Acțiunea educativă este determinantă în unele etape ale vieții(copilărie, adoleșcență),și chiar adultul își schimbă comportamentul în mod vizibil prin inter-relaționale cu alții.
b)situațiile în care se desfășoară acțiunea umană pot fi și schimbate;nici o situație nu este imuabilă.Prin studierea contextelor,se pot previziona cele cu caracter delictogen, criminologen,limitându-se apoi prin supraveghere și intervenție.
c)comiterea unui act/delict are o dinamică,rezumată la interacțiunea „actant-situație”,ce poate fi influențată printr-o intervenție întâmplătoare sau voluntară la nivelul unuia sau ambilor poli ai interacțiunii.
Se poate vorbi,deci,de principiul posibilității prevenției.
La acestea trebuie adăugată constatarea că realitatea socială a cunoscut modificări importante,manifestate și prin multiplicarea factorilor de risc delictual:crize economice,șomaj,reducerea posibilitățiilor de integrare socială a tinerilor prin inserție profesională,etc.În pofida măsurilor cu caracter general,efectul acestor modificări se regăsește și în creșterea relativă a ratei infracționalității.În consecință, se impune o nouă formă de combatere a activitățiilor ilicite,și anume înainte de realizarea propriu-zisă a delictului.
Această realitate schimbătoare a determinat chiar și organizații supranaționale, cum este Consiliul Europei,să elaboreze recomandări ștințifice domeniului de combatere a delincvenței pe care să le transforme în politici generale prin acceptarea acestora de către statele membre.
Apariția la nivel național,regional sau local a organismelor publice de coordonare și planificare a prevenirii,elaborarea și susținerea unor programe concrete și a unor cercetări în domeniul prevenirii, cât și cooperarea la toate nivelurile, inclusiv internațională,constituie condiții de acceptare și integrare în comunitatea internațională.
3.Principalele tipuri de măsuri profilactice care vizează delincvența juvenilă
Profilaxia delincvenței juvenile cuprinde totalitatea măsurilor care vizează minorii și tinerii,precum și microgrupurile sau macrogrupurile sociale cărora le aparțin,în vederea prevenirii conduitelor disociale și antisociale,prin intervenție asupra cauzelor,condițiilor și circumstanțelor care pot genera acte deviante.
Având în vedere necesitatea abordării multi și interdisciplinare a delincvenței juvenile,elaborarea unor măsuri de prevenție trebuie să se facă pe baza muncii în echipă,la care să participe juriști,psihologi,pedagogi,medici,asistenți sociali,sociologi,etc. În funcție de caracterul specializat,de etapa și situațiile care sunt vizate,în categoria măsurilor profilactice putem desprinde următoarele grupe mai importante:
a)măsuri psiho-sociologice și psiho-pedagogice;
b)măsurile socio-profesionale;
c)măsurile medico-psihologice și psihiatrice;
a)Măsurile psiho-sociologice și psiho-pedagogice urmăresc-mai întâi-pe baza depistării și înlăturării timpurii a unor factori negativi,disfuncționali,realizarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive.Măsurile psiho-sociale și psiho-pedagogice urmăresc, în primul rând,remedierea precoce a condițiilor nefavorabile de micro-climat social pentru revenirea formării unor personalități dizarmonice pe fond carențial educativ.Pentru aceasta se impune o depistare timpurie,de către organele de asistență socială a condițiilor necorespunzătoare de climat familial sau de grup,încă înainte de conturarea unor simptome ale perturbărilor de socializare a minorilor și tinerilor.Este vorba,deci,de prevenirea structurării dizarmonice a personalității copiilor și adoleșcențiilor,dizarmonii denumite și „sociopatii”,datorită etiologiei lor pregnant sociogene.De aceea este indicat să se apeleze la diverse modalități de susținere educativă a familiei,la socioterapia și psihoterapia familiei,acolo unde este cazul.Uele măsuri cu caracter de asistență socială au ca indicație majoră suplinirea familiei,atunci când este vorba de absența fizică a acesteia sau când familia este total incompetentă din punct de vedere educativ,prezentând multe carențe socio-afective și morale.
Pe de altă parte,măsurile psiho-sociologice și psiho-pedagogice urmăresc depistarea timpurie a copiilor cu dificultăți școlare,prin examinarea psihologică a acestora,pentru diagnosticarea precisă a gradului de inadaptare școlară și pentru luarea celor mai adecvate măsuri psiho-pedagogice și sociale în vederea salvagardării situației școlare a unor astfel de copii.Apoi,se impune luarea unor măsuri adecvate pentru o autentică orientare școlară și profesională,prin elaborarea unor metode și procedee diagnostice și formative,pentru dezvoltarea capacitățiilor de învățare,a aptitudiniilor și a forțelor creative ale elevilor.Totodată,se cere ca,sub îndrumarea cadrelor didactice,elevii să-și formeze noțiuni și judecăți morale sentimente și obișnuințe morale,precum și trăsături pozitive de caracter,care să se obiectiveze în acte de conduită civilizată.Pentru formarea acestor comportamente ale conștiinței și conduitei morale,se va apela la metode și procedee diferențiate,în funcție de vârstă și de particularitățiile individuale ale elevilor,acționându-se coordonat și având sprijinul organizațiilor de tineret din școli și al familiilor elevilor,acolo unde este posibil acest lucru.
b)Măsurile socio-profesionale decurg din măsurile psiho-sociale și psiho-pedagogice,urărind prevenirea riscurilor de eșec adaptativ,prin alegerea,de exemplu,a unei profesii în dezacord cu aptitudinile tânărului.Aceasta împiedică realizarea unei veridice maturizări sociale și a unei eficiente integrări profesionale și sociale.Deci,aceste măsuri socio-profesionale sunt strâns legate de orientarea școlară și profesională,ele acționând însă și după încadrarea tinerilor pe piața muncii, prin crearea unui climat socio-profesional tonic,echilibrat și stimulativ,cu multiple valențe formative,în care sa se urmărească dobândirea unei calificări profesionale tot mai înalte a fiecărui tânăr și în același timp se urmărește prevenirea actelor de indișciplină la locul de muncă sau în afara locului de muncă.
c)Măsuri medico-psihologice și psihiatrice vizează depistarea și înlăturarea sau atenuarea unor factori cauzali de natură individuală,organogenă sau neuropsihogenă,cu conținutul patologic,care-în anumite cazuri-predispun la conduite deviante,la acte antisociale.În acest sens este necesară depistarea precoce a copiilor și tinerilor cu tulburări caracteriale și comportamentale,cu instabilitate emotivă și tendințe agresive,a celor cu tendință spre psihopatii sau alte boli neuro-psihice incriminate,de multe ori,în delincvența juvenilă.Odată depistate aceste cazuri,se impune luarea unor măsuri psiho-pedagogice și/sau instaurarea unei terapii medico-psihiatrice individualizate,pentru prevenirea formării unor personalități dizarmonice cu tendințe antisociale,pe fond de instabilitate emotivă,pe fond psihopatic,etc.
Prin măsurile de educație sanitară și psiho-pedagogică trebuie să se prevină familia asupra semnificației pe care pot să o aibă diversele tulburări de conduită,mai ales dacă ele se manifestă precoce și prezintă un aspect pregnant de instabilitate,impulsivitate, agresivitate-toate acestea obiectivate în inadaptarea socială a copilului.În unele situații se impune spitalizarea cazurilor mai dificile,care vor fi examinate neuro-psihic, endocrinologic, psiho-pedagogic,pentru precizarea diagnosticului și luarea măsurilor de salvare a socializării copiilor respectivi.Spitalizarea presupune în același timp și controlul periodic pentru reevaluări diagnostice și prognostice,precum și a tratamentului medical și a măsurilor psiho-pedagogice și sociale ce se impun.
CAPITOLUL VI
TEHNICI SPECIFICE PROCESULUI DE RESOCIALIZARE A MINORILOR DELINCVENȚI
Unele teorii asupra delincvenței sunt mai apropiate de dinamica fenomenului și prin aceasta credem că sunt mai folositoare.Altele oferă descrieri mai exacte ale unor profile delincvenționale și pot fi caracterizate ca fiind mai valoroase.
Există însă un palier la care cunoașterea teoretică se oprește pentru a face loc strategiilor și tehnicilor specifice de acțiune și intervenție.Altfel spus,socializarea înseamnă testarea în practică a teoriilor pentru valoarea lor reală;cu cât sunt mai bine asimilate și puse la lucru prin practici operaționale,cu atât este mai clară finalitatea teoriei.
În cazul delincvenței, acolo unde deja legea juridică a intervenit,în diferite faze, metodele și tehnicile de lucru cu subiecții sunt evident specifice,grupate uneori după scopul urmărit; luate,însă,ele constituie un instrument de intervenție.principalele tehnici utilizate de asistentul social în lucrul cu delincvenții sunt:evaluarea,auto-evaluarea,interviul,interogarea,consilierea cu cele două variante ale sale,consilierea directivă și consilierea nedirectivă;consilierea de grup.
1.Tehnici de intervievare
În sens larg, prin interviu înțelegem un proces focalizat pe comunicare prin intermediul căreia sunt obținute informații cu scopul de al evalua pe intervievat.Este deci o metodă structurată cu obiectivul de a cunoaște o altă persoană.
În cazul asistenței sociale,intervilul este conceput astfel încât să-l determine pe operator să ia decizii,de obicei în ceea ce îl privește pe client,în vederea acordării unui ajutor specific clientului său.
La nivelul muncii cu delincvenții judiciarizați,asistenții sociali pot structura stiluri de interviu pe diferite categorii de subiecți;delincvent-client,polițiști,membrii ai familiei clientului și alte categorii implicate în informații despre client,oferite voluntar.
Scoplul specific al interviului în cazul delincvenței judiciarizate este particularizat pe categoria de populație la care este aplicat.Astfel aplicat clientului,interviul este un instrument de diagnosticare și de înțelegere a clientului cu problemele sale.De obicei,prin intervievare sunt urmărite obiective cum ar fi:motivații de acțiune,delimitarea tensiunilor personale ale clientului,înțelegerea motivației de acțiune,evaluarea impactului și a riscului social al faptei comise.Totodată, interviul reprezintă demararea serviciului de tratament și poate constitui începutul procesului de reabilitare și \sau reintegrare
Pentru realizarea diverselor obiective sunt utilizate diferite tehnici de intervievare. Una dintre cele mai valoroase este ascultarea activă,ce constă în construirea unei stări de extremă atenție la informațiile oferite de subiect și transmiterea acestei stări,atât verbal cât și non-verbal.Avantajul acestei tehnici se referă la posibilitatea de a observa și a înregistra formele de comunicare non-verbală ale subiectului și gruparea informațiilor în categorii de semnificație.Există însă unele dezavantaje care se referă la coduri sau cutume culturale dar și la limite individuale.
Tehnica interogativă nu se îndepărtează de scopul interviului căci se aplică atunci când se încearcă o dirijare spre anumite aspecte.Pentru aceasta sunt puse întrebări-fie că sunt deschise,adică răspunsul nu poate fi dat în câteva cuvinte,fie că sunt închise,adică cu variante de răspuns deja oferite și/sau limitate.Aceste întrebări au un avantaj că focalizează pe anumite aspecte și concentrează informația oferită.A treia categorie de întrebări,cele probă,care sunt întrebări indirecte cu final deschis,încurajează subiectul să abordeze chestiuni la care doar s-a făcut aluzie;au scopul de a clarifica și prelucra o serie de informații abandonate la un moment dat.Rolul deosebit al întrebărilor probă îl tentează uneori pe operator să le utilizeze în mod excesiv,ceea ce poate fi evitat printr-o alternativă a tipurilor de întrebări,cât și a tehnicilor de intervievare.
Desigur adaptarea va avea loc în funcție de ritmul specific al desfășurării interviului;de exemplu,uneori se impun întrebări foarte scurte,cu răspunsuri concise; alteori pauzele sunt firești și constituie momente de reformulare sau de decizie;de asemenea, pot fi cazuri când clienții vor refuza sistematic să răspundă la întrebări. Pericolul cel mai trecvent se referă la sugestionarea unor răspunsuri prin însași întrebarea pusă,ceea ce ar conduce la înregistrarea și evaluarea unor informații ce nu provin de la client.
O altă tehnică este ceea ce se numește ascultarea cu a treia ureche.Aceasta presupune nu doar înregistrarea,auditivă sau nu,a informațiilor,cât decriptarea sensurilor pe care nici chiar clientul nu are intenția de a le releva.De exemplu,adjectivele utilizate de client în descrierea celorlalți poate sugera atitudinea acestuia față de responsabilitatea actului comis.Sau mecanismele specifice de apărare utilizate de client(raționalizare, proiectare,substituire)arată gradul de distorsionare a realității.
Dificultățile în desfășurarea interviului nu sunt rare și afectează evident procesul de adunare a informațiilor. La primul nivel sunt plasate greutățile determinate de clienții refractari, nervoși sau neîncrezatori, făra să mai amintim tehnicile specifice de disimulare ce aparțin arsenaluluide adaptarespecific recidiviștilor.
Însă grupa cea mai serioasă de impedimente se fereră la pregătirea interviului și desfașurarea propriu-zisă a acestuia de către specialist.
Din partea de pregătire, se poate preciza elementul decorului fizic. Este total neindicată desfășurarea interviului în biroul unui sef direct al clientului sau într-un loc străin mediului său, dar trebuie respectată regula confidențialității și caracterul personal al întrevederii. Se vor evita întreruperile ce survin din exterior pentru a oferi subiectului întreaga atenție pe durata desfășurării interviului.
De asemenea,pregătirea prealabilă trebuie să cuprindă ca fază și cunoașterea cazului,bazată pe documentarea din dosarele procuraturii și poliției,din alte documente oficiale,dar și din alte surse.Ar fi benefică utilizarea unei modalități de anunțare prealabilă a subiectului cu privire la intențiile interviului ce va urma.
Există o multitudine de alte aspecte de discutat (explicarea scopului interviului, conducerea acestuia prin comportamentul și limbajul operatorului, modalități de manipulare a clienților etc.); Insă enumerăm câteva dificultăți ce apr în timpul desfășurării activității cu clientul și care trebuie eliminate.
Visarea cu ochii deschiși se poate instala când apare plictiseala din partea operatorului, poate fi rezultatul unei lipse de concentrare pe probleme profesionale.
Digresiunea survine atunci când o informație comunicată asistentului soccial face conexiuni cu alte elemente, nerelevante însă pentru cazul respectiv. Această tentativă – de a lăsa ideile să rătăcească în afara subiectului discuției – conduce, în general, la pierderea contactului cu gândurile și atenția clientului.
Discuția în contradictoriu, apare atunci când clientul face o afirmație ce deranjează pe operator – care, apoi, va întrerupe firul conversației, aducând contraargumente sao opinii personale. Dacă operatorul își amintește că interviul nu este dezbatere, atunci momentul este usor depășit.
Repetiția intervine atunci când operatorul revine la afirmații anterioare, rupând firul comunicării actuale. Se caută, în acest caz, o formulare mai adecvată (cazul perfecționiștilor) sau o întărire a argumentelor (cazul operatorilor nesiguri).
O altă dificultate se referă la tentația de a întrerupe, mai ales când subiectul face afirmații nefondate, chiar enervante. În acest caz, trebuie amintit că interviul nu este un prilej de a marca puncte, deci nu este un prilej de a pune la punct pe cineva.
2. Interogarea în Asistența Socială
Interogarea are că scop fie obținerea recunoașterii unei acuzații din partea unei persoane implicate într-un delict, fie clarificarea unor fapte din partea cuiva care este nevinovat. Interogarea se desfășoară îndeosebi în situațiile de ante-sentință și are ca finalitate clarificarea implicației subiectului în comiterea unui fapt.
Utilitatea interogării rezidă în responsabilitatea de monitorizare a comportamentului clienților- delincvenți.Or,există cazuri de violări a unor prevederi regulamentare pe care clienții nu le recunosc imediat,deci,pentru restabilirea adevărului și a rolului specific,se recurge la tehnica interogării.
Diferența fată de interviu se regăsește în faptul că cel care conduce discuția cu autoritate este anchetatorul, și nu clientul; acesta din urmă are atâta inițiativă cât să poată relata cele întâmplate.
Pregătirea pentru interogare este diferită de cea a interviului. Diferența este că acum are loc o confruntare, uneori între doua persoane inteligente, structurată pe întrebări scurte, clare, subordonate unei singure idei. Pentru anchetator se impune conoașterea în detaliu a celorlalte mărturii, incriminate sau nu, pe baza cărora își poate schița structura logică a interogatorului.
Conducerea și desfășurarea interogării trebuie să respecte unele reguli, astfel încât să fie înlaturate dezavantajele și problemele incompletitudinii informației.
Anchetatorul trebuie să manifeste încredere în pregătirea să demonstrată printr-o fermitate a exprimării și argumentării, siguranța cunoștiințelor.
Un element important îl constituie stilul aplicat în desfăsurare. Prima cerință este de a fi total profesional, fără implicări emoționle personale. Nu este recomandabilă poziția tipului dur, ușor de descifrat de delincvenții versați, și nici abordarea unor presentimente.
Specific interogatorului este și punerea unor întrebări conductive prin care se încurajează anumite răspunsuri/mărturisiri; aceste întrebări reconstituie desfășurarea delictului, și-i crează subiectului îl iluzia că doar recunoaște niște lucruri deja conoscute.
O altă regulă se referă la dezvăluirea treptată a acelor informații care-l incriminează pe subiect, uneori luându-l prin surprindere, fără a-l lăsa să presupună pasul următor. Se poate insista pe nepotrivirea dintre propria declarație și celelalte, determinându-l să rămână mereu în apărare. Recidiviștii vor reacționa pozitiv la astfel de probe.
Dacă sunt subiecți care fac afirmații false trebuie lăsată impresia că sunt acceptate; căci minciuna va genera o alta, vor ajunge într-o situație în care singura alternativa este adevărul. Mai este și regula ce se referă la crearea unui disconfort pentru subiect și profitarea de acesta. Semnele exterioare ale disconfortului sunt multiple (confuzie verbală, bâlbâială, transpirație, nervozitate,ticuri etc.) acestea pot fi interpretate că indicativi ai vinovăției.
După încheierea interogării, trebuie restabilită relația de lucru cu clientul, clientul să știe motivul interogatorului și consecințele acestuia, încât această tehnică să fie privită că pe ceva necesar, ce face partedin sarcinile profesionale.
3. Consilierea minorilor delincvenți
Una dintre cele mai importante recomandări în tratamentul delincventei juvenile este modelul mixt, penal și terapeutic, numit și modelul de negociere și reglementare a conflictelor. Orientarea principală și scopurile acestui model le reprezintă reinserția și reabilitarea în contextul familial și comunitar în care s-au dezvoltat actorii sociali.Pentru atingerea acestora sunt necesare abilități specifice asistentului social dar este vital ca acesta să stăpânească foarte bine diferitele niveluri și modalități ale intervenției.
Lucrul individual se concretizează în patru forme de bază,care sunt cele mai frecvente în programele de lucru cu astfel de clienți:
a)consilierea;
b)lucrul de caz;
c)supervizarea;
d)rezolvarea de probleme.
Toate aceste forme vizează să-l ajute pe client să redescopere și să revină la comportamentele și stările anterioare printr-o abordare etapizată și bine studiată.
Prima sarcină este să diferențiem între consilier și psihoterapie, deoarece mulți afirmă că ele sunt interșanjabile și a doua ar putea-o cuprinde fără probleme pe prima, transformând-o într-un instrument subordonat. Psihoterapia e realizată de pshiatrii și psihologi, care folosesc multe din tehnicile utilizate și de cei ce fac consiliere, dar au o înțelegere teoretică mai profundă a cauzalității problemei pe care ei o tratează și acționează la alte niveluri ale conștiinței.
Termenul tratează, delimitează o altă distincție importantă între psihoterapie și consiliere. Psihoterapeuții operează cu o interpretare patologică a problemelor pacienților; consilierii sunt pregătiți să folosească o interpretare a problemelor clienților în termeni de deficiență, lipsă, neajuns. Psihoterapeuții încearcă să-și ajute pacienții prin restructurarea bazelor personalității, consilierii încearcă să-și ajute clienții prin adaptări cotidiene la probleme și dezvoltând personalitatea deja existentă. O altă diferență se referă la la faptul că psihoterapeuții abordează conflicte intrapersonale primare, în timp ce consilierii au de-a face în primul rând cu conflicte interpersonale.
Dintre cele mai importante teorii asupra consilierii: două vizează consilierea non-directivă și trei pe cea directivă. Nici o teorie nu e aplicabilă la toate problemele ce apar și se manifestă la un client și nici o teorie nu epuizează unicitatea acestuia. Anumite conținuturi ale unei teorii asupra consilierii pot fi universal aplicate doar la modul ideal și nu pot fi valabile toate într-o anumită situație. Cu cât consilierul are în repertoriul său mai multe conținuturi teoretice, cu atât va fi mai capabil să răspundă cu succes la diverșii clienți și problemele cu care se va întâlni.
Cele mai cunoscute și aplicate teorii non-directive ale consilierii sunt terapia psihanalitică și terapia centrată pe client. Acestea pun un mare accent pe abilitatea clienților de a-și descoperi ei înșiși propriile capacități/resurse sau soluții.
Terapia psihanalitică și cea centrată pe clienți sunt rar folosite în medii corecționale, pentru că sunt non-directive și pentru că terminologia și conceptele sunt difuze, iar metodele sunt dificil de aplicat de către un nespecialist.
Psihanaliza include conținuturi foarte utile despre natura umană. În timp ce celelalte patru teorii se concentrează pe prezent, psihanaliza pune mare accent pe rolul trecutului în determinare conduitei prezente. Deoarece foarte multe dificultăți emoționale și comportamentale par să provină din experiențele trecute, este important să conștientizăm și să explorăm trecutul clientului ca suport pentru înțelegerea prezentului său. Psihanaliștii explorează copilăria pacientului pentru a descoperi motivele inabilității lui de a iubi, care este considerată un punct fundamental în comportamentul uman.
Identificarea mecanismelor de apărare ale pacientului este o parte importantă a procesului psihoterapeutic și de consiliere. Acestea operează la nivelul inconștientului și funcționează pentru a proteja ego-ul de realitatea amenințătoare, distorsionând-o. Mecanismele de apărae nu sunt în mod necesar patologice;fiecare din noi folosim câteva din acestea ,căci ele facilitează psihologic adaptarea. În literatura psihanalitică sunt menționate numeroase mecanisme de apărare.
Negarea este blocarea unei porțiuni a realității care este amenințătoare pentru ego. Chiar și o supărare va fi negată de un client față de el însuși. Aceasta este refuzul de a recunoaște că ceva neplăcut s-a întâmplat.
Raționalizarea este procesul de de construire pentru sine a unor motive acceptabile pentru propriul comportament, pentru a liniști ego-ul prejudiciat. Raționalizarea ajută să ne menținem o imagine de sine acceptabilă, prin minimalizarea răului făcut: blamăm sau devalorizăm ce am dorit, dar la care nu putem accede.
Fixarea desemnează rămânerea inertă la un stadiu timpuriu din formarea personalității, deoarece stadiul prezent determină anxietate. Mulți clienți delincvenți manifestă o racordare copilarească la prezent, deoarece a păși în viitor înseamnă pentu ei să pășească într-un mare necunoscut. Rolul asistentului social este să-i ajute pe clienți să-și dezvolte o orientare realistă față de viitor prin încercarea de a mări semnificația muncii și transimiterea ideii că există alternative.
Transfereul desemnează deplasarea sentimentelor față de ceva sau cineva asupra unui altui obiect sau persoană, deoarece persoana sau obiectul inițial este fie inaccesibil, fie plin de putere. Furia și agesivitatea sunt adesea transferate către un inocent. Mulți autori consideră că delincvenții au dificultăți în a-și identifica sursa furiei și agresivității lor.
Intelectualizarea este un mecanism de apărare pe care îl folosesc cei mai educați dintre clienții delincvenți, încercând să atace realitatea legală prin intelectualizarea delictelor lor. Asistentul social trebuie să-i convigă pe clienți că problema o reprezintă comportamentul lor, nu al altora, și că ei nu pot evita confruntarea cu comportamentul lor prin încercarea de a orienta discuția spre altceva.
Protecția este mecanismul prin care persoanele atribuie altora sentimentele pe care refuză să le vadă în ei înșiși și care se referă la impulsurile reprimate. Clientul care simte că nimeni nu-l întelege și nu-l place, va ascunde ostilitatea sa față de alții, proiectând asupra celorlalți sentimente negative despre ei înșiși protejându-și astfel ego-ul prin confundarea sinelui cu alții.
Utilitatea esențială a teoriei psihanalitice pentru asistentul social ce lucrează cu clienții justiției criminale este că furnizează informații care conduc la o mai bună întelegere a luptei clientului cu el însuși și cu lumea din afară.
A doua teorie utilizată este abordrea centrată pe client.Carl Rogers a dezvoltat această abordare ca încercare de a răspunde deficiențelor pe care el le depista în psihanaliză. Abordarea centrată pe client elaborează tehnici de consiliere pornind de la aserțiunea că prioritatea absolută o are natura relației dintre consilier și client. Absența altruismului în relațiile umane este motivul fundamental al izolării, alienării, singurătății și auto-distrugerii clienților care au nevoie de asistență sau consiliere. Clientul trebuie să contribuie la formarea unei relații pozitive cu cel puțin o altă persoană dacă vrea să realizeze ceva semnificativ pentru a ieși din criză. Această altă persoană este consilierul. El poate crea un anumit tip de relație, clientul putându-se descoperii pe sine și capacitatea de a putea folosi această relație pentru a crește.
Singura tehnică a terapiei centrată pe client este ascultarea activă. Atributele principale ce trebuie aduse în relația stabilită în această tehnică sunt: privirea necondiționat pozitivă, onestitatea și empatia.
Abordarea necondiționat pozitivă. După Rogers, multe sentimente negative de sine și probleme psihologice provin din cauza expectaței emise de alții pentru a ne accepta. Pentru a funcționa ca oameni sănătoși din punct de vedere psihologic,este necesar să ne ajustăm mereu proprile standarde și acceptări de sine Privirea necondiționat pozitivă seproduce când consilierul comunică clientului o acceptare deplină și sinceră a persoanei sale. Aceasta nu înseamnă că terapeutul aprobă sau acceptă comportamente ilegale sau imorale, și că umanitatea esențială a clientului este acceptată sau valorizată în ciuda atitudinilor și comportamentelor. Această acceptare permite clienților libertatea de a exprima propriul comportament într-un context non-amenințător.Cei mai mulți clienți vor răspunde cu căldura lor la căldura consilierului. Acesta din urmă trebuie să fie precaut, deoarece relația nu trebuie să devină una de dependență față de acesta; de aceea, consilierul nu trebuie să folosească relația în mod posesiv, pentru a-și satisface propria nevoie de privire pozitivă.
Onestitatea.Consilierul trebuie sa fie sincer cu clientul, trebuie să se prezinte acestuia într-o manieră autentică. A arăta o față falsă înseamnă că și consilierul resimte lipsa congruenței între sinele real și cel ideal, tocmai starea vulnerabilă pe care se presupune că o trăiește clientul. Aceasta nu înseamnă că doar un consilier pe deplin autentic își poate consilia efectiv clienții. Sinceritatea umană sau autenticitatea există ca un continuum ce trebuie dezvoltat, punctele extreme (sinceritatea absolută și minciună totală) nefiind niciodată atinse. Mai importante sunt stările și sentimentele comunicate.
Empatia este capacitatea de a participa la sentimentele clientului. Aceasta implică mai mult decât o înțelegere intelectuală a sentimentelor acestuia, determinând consilierul să experimenteze sentimentele celuilalt ca și cum ar fi ale sale.
Definiția empatiei – ca și aceea a privirii necondiționat pozitive – este minunată în conceptualizarea sa, dar probabil imposibil de realizat în sensul absolut. Abilitatea de a empatiza cu clientul va crește direct proporțional cu timpul pe care-l petreci pentru a te face acceptat, exersându-te și antrenându-te în această direcție. Chiar și asa, poate fi contraproductiv să convingi clientul că-i întelegi problemele, până nu ai derulat un număr de ședințe cu el, în care ai ascultat activ tot ce a avut de spus.
Ascultarea activă este achiziția esențială pentru a ajunge la empatie. Se face distincția între ceea ce se numește empatie primară și empatie avansată. Primul nivel al empatiei desemnează comunicarea inițială a înțelegerii esențiale a sentimentelor și experiențelor clientului. Nivelul avansat al empatiei se situează dincolo de ceea ce declară clientul, implicând trăirea sentimentelor corelate cu cele declarate sau exprimate în alt mod.
Empatia se referă la o serie de răspunsuri date de consilier cu sensibilitatea dezvoltată la pachetul unic de sentimente ale clientului despre lume și locul său în ea. Prin empatie, gândești efectiv împreună cu clientul, și nu despre el.
Teoriile examinate ar putea fi descrise ca pasive și non-directive, consilierul ajută clienții să găsească propriile soluții la problemele lor. Există însă și modalități și abordări care sunt foarte active, directive, cu o implicare egală din partea clientului și a consilierului.
Analiza tranzacțională este opera lui Eric Berne. O tranzacție se produce între doi sau mai mulți oameni atunci când interacționează; analiza se referă la procesul de explorare și explicare a tranzacțiilor.
Berne crede că cea mai mare forță a analizei tranzacționale este dată de folosirea termenilor colocviali, simpli și direcți, care sunt ușor de înțeles de toată lumea. Așa cum scria Berne însuși, „datorită afirmațiilor bazate pe un material foarte accesibil, deoarece natura sa este operațională și deoarece vocabularul ei este specializat, constând în doar cinci cuvinte: Părinte, Adult, Copil, Joc, Documente, analiza tranzacțională oferă un cadru de lucru ușor de învățat”.
Frumusețea analizei tranzacționale constă în felul simplu și eficient de a ilustra consecințele pe care le au sentimentele despre sine sau despre alții în tranzacțiile cotidiene. Meritul lui Berne a constat în abilitatea sa de a transforma ideile complexe într-un limbaj colocvial și în diagrame ușor de urmărit. Accentul care se pune pe manipulare și joc este un lucru specific – prin utilitate – consilierilor din justiție. În final, analiza tranzacțională descrie într-un mod liniar cum privarea timpurie de iubire conduce la o imagine de sine săracă, cum o astfel de imagine de sine conduce la o imagine negativă despre alții și cum aceste sentimente negative determină o sărăcie a relațiilor interpersonale.
O altă teorie este Terapia Relațional-Emotivă care a fost fundamentată de Albert Ellis și derivă atât din teoria și practica psihanalizei, cat și din terapia centrată pe client. Terapia rațional emotivă recunoaște că omul are o determinare biologică, prezentă și la alte specii, dar le acordă o importanță minoră în favoarea cunoașterii, ca însușire specifică umanității. Problemele comportamentale provin din gândirea eronată și din credințele irațională, iar acestea pot fi corectate, ajutând clientul să înțeleagă și să cunoască faptul că o parte din credințele sale sunt ilogice. Rezultă din această aserțiune că un consilier TRE are un rol foarte activ în procesul de relaționare și consideră calitatea relației client-consilier ca fiind secundară față de ceea ce se realizează în interiorul acestei relații: consilierul TRE este foarte directiv, didactic, provocator, deschinde confruntări ce creează chiar suferință clientului.
Terapia Realității fondată de William Glasser a avut o abordare favorită în consiliere printre cei ce lucrează în unități și instituții de corecție.În acord cu psihanaliza Terapia Realității recunoaște ca oamenii au nevoi fundamentale,care trebuie satisfăcute pentru o funcționare psihologică sănătoasă.
William Glasser considera că cei ce se angajează în orice fel de comportamente de auto-aparare, inclusiv delicvenții suferă de o inabiliate de a-și satisface pe deplin nevoile într-un mod adecvat. Dacă aceste nevoi nu sunt realizate, persoana va eșua în a percepe corect realitatea înconjurătoare și va acționa iresponsabil. că să acționeze responsabil, clienții trebuie ajutați să înfrunte realitatea și să-și satisfacă pe deplin nevoile. Aceste nevoi de bază sunt: nevoia de dragoste și de a simți că sunt valorizați de ei înșiși și de alții. Deși cele două nevoi sunt separate, o persoană care iubește și este iubită va simți de obicei că este o persoană valorizată – și cineva valorizat este, de obicei, cineva care este iubit și care poate oferi în schimb dragoste. Persoana care își satisface aceste nevoi dezvoltă o „identitate a succesului”, iar persoana care nu realizează acest lucru dezvoltă o „identitate a slăbiciunii”, care se finalizează în comportamente iresponsabile.
Teoria lui Glasser leagă nivelul psihologic cu perspective sociologică din teoria controlului social a lui Hirsghi.Lipsa realțiilor semnificative cu alții determină o lipsă de interes față de așteptările și valorile societății.Această lipsă de interes conduce la inexistența/refuzul angajării într-un stil de viață pro-social,rezultate slabe la școală și pe piața muncii și defecțiuni în imaginea de sine.Fără această angajare,individual nu interacționează sufficient cu oamenii ce au o identitate a succesului și care ar putea fi un model de comportament responsabil.
CAPITOLUL VI
METODE UTILIZATE DE ASISTENTUL SOCIAL ÎN VEDEREA REINTEGRĂRII SOCIALE A MINORILOR DELICVENȚI
1. Centrele de reeducare
1.1.Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor delincvnți
Conținutul procesului de resocializare a mionrilor delincvenți nu poate depăși nivelul actual de educație,cultură,aspirații și civilizație al întregii societăți.Finalitatea spre care se tinde,adică accea ca delincventul să traverseze pedeapsa fără a i se altera personalitatea și comportamentul,iar la sfârșitul procesului de resocializare să-și manifeste opțiunea de a duce o viață în respect față de lege și normele morale.
Este mai bine să previi decât să pedepsești.Acest dicton, vechi și înțelept,se adresează și subiecților,structurilor și substructurilor instituționale implicate în activitatea de reeducare a delincventului.Trebuie să ținem cont de faptul că cel care săvârșește o infracțiune,oricât de gravă ar fi aceasta ,nu este și nu poate fi considerat în genere ca irecuperabil și situat în afara procesului educativ,ci,dimpotrivă,trebuie implicat cu mai multă amploare în acest proces.Problema capătă o intensitate aparte când ne raportăm la recuperarea delincvenților minori.
În literatura de specialitate se arată că eficiența procesului de resocializare este determinată de o multitudine de factori,generali și particulari.Totodată,factorii generali se determină în raport cu situația social-economică din tară(realizarea dreptului la muncă, asigurarea cu locuință,primirea unui ajutor social),iar factorii particulari,specifici-în raport cu situația prezentă a sistemului corecțional.
Din punct de vedere științific,educarea și,mai ales,reeducarea individului,trebuie să înceapă devreme.Astăzi,minorul delincvent poate fi găsit destul de des în stradă fără a
”beneficia” de tratament,nici chiar de simplele măsuri de educație.Activitatea instituțiilor care au atribuții directe față de minorii delincvenți este orientată mai mult la organizarea lucrului de prevenire și doar foarte puțin spre activitatea de reeducare.
În spatele activităților formal-reglementate ale instituțiilor specializate în tratarea tinerilor delincvenți găsim o fenomenologie umană diversă care uneori ajută, alteori împiedică procesul de reeducare a minorilor.Între acestea, grav afectată este imaginea și experiența minorilor cu ”adultul”:mulți minori provenind din familii cu tensiuni acute între părinți,fiind timp îndelungat martori ai unor conduite la limita moralității din partea acestora,au suportat pedepse și privațiuni arbitrare sau chiar au fost îndemnați să comită infracțiuni.Numai cunoașterea persoinalității minorului nu este suficientă atât timp cât influențele masive,,câteodată hotărâtoare pentru destinul lor,vin din partea vieții de grup,a relațiilor interpersonale ce se stabilesc între ei pe timpul executării măsurii.
Întru realizarea procesului de resocializare a minorilor,acțiuniile de reeducare trebuie să se bazeze pe anumite principii ștințifice stipulate și în actele internaționale de bază :
• Principiul intervenției precoce,unul dintre principiile de bază,susține ideea că un delincvent ocazional sau un predelincvent poate fi reeducat mai ușor decât un recidivist ;
• Principiul individualizării măsurilor,acțiunilor și metodelor de reeducare ;
• Principiul coordonării și continuității acțiunilor de reeducare și reinserție socială a minorilor și tinerilor;
• Principiul contiunării acțiunilor educative și de sprijinire psihosocială și economică a minorilor și tinerilor reeducați.
Programele reeducative ce se desfășoară în instituțiile speciale trebuie să ia în considerare o mare diversitate de categorii de minori,astfel fiind posibilă satisfacerea exigențelor “principiului personalității”,sancțiunile pentru orice minor delincventa fiind modelate conform gravității delictelor comise,circumstanțele personale și atitudinii relevate de minor.
Principalele tehnici utilizate în lucrul cu minorii-autoevaluarea,consilierea, influența pozitivă,terapia cognitivă-este necesar a statua o serie de modalități de recuperare a minorilor infractori bine determinate și argumentate,în activitatea de aplicare a cărora un loc aparte îl ocupă psihologul și asistentul social,dat fiind faptul ca ei pot da explicații și pot rezolva problemele frecvente.
În acest sens evidențiem:
•Oformă amplă de lucru-programul de terapie socială ce pornește de la cunoașterea și combaterea cauzelor generatoare și favorizante a delincvenței la nivel macrosocial,psihosocial și individual.În procesul de reeducare trebuie inclusă și formarea poziției sociale active- în condițiile izolării,arta și capacitatea de a trăi se manifestă nu prin planificarea și pregătirea unor evenimente importante realizării unor scopuri,dar prin capacitatea de a trăi o zi fără neplăceri.
•Odirecție de acțiune este realizarea unor expuneri și dezbateri despre lume și viață, special concepute pentru minori.Se concentreză pe faptul ca însușirea lor de către minorii delincvenți va permite formarea mai rapidă a concepției morale despre conduita de fiecare zi.
•Alte direcții de acțiune:identificarea,construirea și menținerea relațiilor interpersonale positive între minorii din grupele de formare. În acest proces trebuie să fie antrenat tot personalul didactic.
•Drept metodă de resocializare , care are succese mari în țările dezvoltate menționăm metoda relațiilor de grup. Ea se bazează pe teoria asociațiilor diferențiale și constă în punerea infractorului în contact cu grupuri sociale care respectă legea, aplicându-se în general în perioada de probațiune.
1.2.Exigențe funcționale ale resocializării minorilor cu comportamente delincvente
Urmărind reintegrarea și readaptarea tinerilor delincvenți la cerințele vieții sociale,prin asimilarea unor norme,valori,atitudini și cunoștințe compatibile cu principiile morale de conviețuire socială,procesul de resocializare întreprins în instituțiile de profil implică o serie de exigențe funcționale vizând atât continuitatea scopurilor sale în timp cât și derularea sa în raport cu mai multe etape succesive.În acest proces trebuie să se țină seama de evoluția previzibilă a colectivității și a factorilor formativi-educativi care vor exercita influențe asupra conduitei minorilor,ca și de resursele financiare și de personalul necesar pentru o acțiune de resocializare cât mai eficace și eficientă.Fixarea obiectivelor procesului de resocializare trebuie să se bazeze pe proiectarea în prealabil a finalităților (recuperarea și reintegrarea în societate a minorilor,inducerea capacității de autonomie personală,modelarea conștiinței moral-juridice,etc.),în legătură directă cu cele mai “presante”priorități(eliminarea tendințelor de evaziune,evitarea “asociațiilor diferențiale” negative între minorii internați,etc.).Corespunzător realizării acestor obiective,trebuie create posibilități efective de control al eficacității și eficienței diferitelor procedee educative folosite în terapia educativă,ca și modalități de evaluare a rezultatelor. Considerând terapia de gup ca o acțiune absolut indispensabilă,dar neignorând aspectetle individualizate și personalizate ale terapiei cazurilor “problemă”,atribuim procesului de resocializare întreprins în instituțiile specializate următoarele caracteristici:
a)globalitate-concretizată în utilizarea conjugată a eforturilor de natură pedagogic formativă și informativ-culturală prin care se poate asigura minorilor internați o linie de conduită adecvată,asimilarea unor deprinderi pozitive,a unor norme și valori corespunzătoare în domeniul teoretic-general, profesional, moral, juridic, etc, caracterul global al procesului de resocializare vizează integrarea acțiunilor educatorilor, profesorilor, maiștrilor-instructori,psihologilor,asistențiilor sociali,întregului personal într-un efort comun,care vizează reintegrarea socială a minorilor,redarea lor familiei și societății;
b)continuitate-manifestată prin luarea în “custodie”a minorului,până la sfârșitul ciclului educativ,adică de la începutul internării până la recuperarea și reintegrarea socială a fostului delincvent.Continuitatea implică evitarea discontinuităților terapeutice (apărute,de pildă,a fugii acestora),evitarea paralelismelor în acțiunile întreprinse,de exemplu,de către psiholog sau educator,evitarea încredințării succesive a minorului unor colective diferite sau mai multor diriginți,etc.
c)integrare-constând în reunire,într-o perspectivă unitară,împărtășită de către întregul personal,a tuturor procedeelor și tehnicilor de resocializare,îmbinând latura terapeutică cu cea preventivă,funcțiile de supraveghere și control al comportamentului cu cele de reabilitare socială,integrarea are o funcție de sinteză,deoarece concentreză eforturile personalului specializat și face complementare acțiunile acestuia.
Aceste caracteristici asigură sau ar trebui să asigure eficacitatea și eficiența procesului de resocializare din școlile în care sunt internați minorii care nu au răspundere penală datorită lipsei de discernământ în momentul comiterii delictului.
1.3.Obiective și acțiuni ale școlilor de reeducare
Activitatea școlilor de reeducare din rețeaua Ministerului Muncii și Protecției Sociale a cunoscut atât sub aspectul formelor , cât și al conținutului perioade de incertitudini , confuzii și căutări,datorate,pe de o parte,lipsei unui sistem propriu și încercărilor de a prelua în mod necritic metodologia reeducării,fără a valorifica propria experiență,iar,pe de altă parte,concepției greșite de a subaprecia fenomenul delincvenței juvenile,În cadrul instituțiilor de reeducare a minorilor delincvenți accentul s-a pus pe activitățiile productive și de învățământ,prin crearea la minori a unor deprinderi și aptitudini de muncă și învățătură și prin pregătirea pentru o reiserție normală în societate.
Problemele sociale cu care se confruntă aceste instituții de resocializare sunt deosebit de complexe,ele vizând, pe de o parte,structura și compoziția efectivului de minori internați,conținutul și formele de școlarizare și calificare,iar,pe de altă parte, structura și compoziția personalului didactic din aceste școli,baza materială,cooperarea cu instituțiile locale etc.De la început, aceste școli se confruntă cu o serie de dificultăți datorate eterogeneității provenienței rezidențiale,familiale și școlare a celor internți și limitării posibilităților de calificare școlară și profesională.Din acest punct de vedere,majoritatea celor internați doresc să obțină o calificare într-o meserie sau profesie care să fie mai ușoară,să se desfășoare într-un mediu ambiant deopotrivă plăcut și care să asigure surse de venituri ridicate,ignorând faptul ca posifilitățiile de calificare oferite de aceste școli sunt destul de limitate.Nivelul redus de școlarizare constatat la majoritatea minorilor internați în aceste scoli atât în raport cu vârsta,cât și cu numărul de clase absolvite,ca și lipsa interesului pentru învățătură ridică, deasemenea,probleme speciale în fața personalului educativ din școliile speciale de reeducare.În afară de aceste dificultăți, personalul educativ din școlile de reeducare este nevoit să lucreze asupra unor minori traumatizați psihic,trăsătură determinată de mediul familial în care aceștia au crescut,dar și de insuccesele școlare.Această caracteristică generează,la mulți minori internați,reacții de apărare sau de sfidare și reprezintă una din dificultățiile cele mai mari în acțiunea de reeducare.
Având în vedere aceste dificultăți,acțiunea de educație prin muncă și pentru muncă întreprinsă în școlile speciale de reeducare se întemeiază pe următoarele coordonate principale:
-orientarea școlară și profesională a minorilor,înțeleasă ca acțiune educativă,prin care minorul este pregătit pentru alegerea și exercitarea unei meserii sau profesii;
-recuperarea școlară a minorilor internați pentru a fi în măsură să învețe o meserie în conformitate cu aptitudinile lor;
-conștientizarea asupra pericolului social al faptelor sale anterioare,sensibilizarea lui la acțiunea de reeducare,înțelegerea necesităților de a se integra într-o viață socială normală și demnă;
-participarea efectivă la muncă ( învățătură , calificare , producție , activități gospodărești și tabere de muncă etc)
Pentru realizarea acomodării cu un regim ordonat de muncă și viață,pentru cunoașterea regulilor de comportare și pentru orientarea școlară și profesională,după carantina medicală obligatorie,minorii delincvenți sunt supuși examinării psihopedagogice ,a nivelului de cunoștințe generale,fiind testați și asupra aptitudinilor și intereselor în vederea orientării lor profesionale.În acest scop, se au în vedere vârsta,nivelul de școlarizare, aptitudinile, opțiunile minorului, zona geografică de proveniență, profesia părinților,posibilitățile de plasare în muncă și profilul școlii de reeducare.În funcție de acestea și rezultatele examinării,minorii sunt îndrumați și ajutați să hotărască asupra ce vor face în etapa resocializării în școala de reeducare,fiind repartizați într-un colectiv de scolarizare și calificare.
Propunând-și ca scop principal resocializarea minorilor,prin dobândirea capacităților și aptitudinilor pozitive de conviețuire în societate și prin formarea unui profil etic compatibil cu normele și valorile societății noastre,școlile de profil din rețeaua Ministerului Muncii și Protecției Sociale depun toate eforturile pentru a asigura condiții optime de dezvoltare a minorilor și de structurare a personalității lor.
1.4.Factorii frenatori ai procesului de reeducare și resocializare a minorilor internați în centrele de reeducare
a)Fluctuația elevilor și exigențele continuității procesului de resocializare
După cum s-a menționat anterior ,minorii delincvenți se repartizează în școlile speciale ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale în funcție de natura și gravitatea infracțiunii comise,ținând seama de vârsta lor și de discernământul tață de actele antisociale pe care le-au săvârșit.
Există multă superficialitate și lipsă de orientare în activitatea comisiilor pentru ocrotirea minorilor,care nu ține seama de situația reală a minorilor în cauză,de starea sănătății lor psihice sau de antecedentele carierei lor infracționale,repartizând uneori fără criterii ferme,cazuri care țin de profilul altor instituții specializate.
O altă problemă la fel de importantă cu care se confruntă aceste școli o reprezintă permanenta fluctuație a efectivului minorilor,dată fiind repartizarea în tot cursul anului și,uneori,chiar în preajma vacanțelor.În aceste condiții nu există o continuitate succesivă,pe etape și pe ansamblul efectivului,a eforturilor și acțiunilor educative,manifestându-se o mare eterogenitate a colectivelor claselor și o perturbare permanentă a procesului de învățământ.Integrarea școlară devine dificilă,iar minorii internați mai târziu nu pot beneficia de acțiunile de resocializare întreprinse încă de la începutul anului școlar.Pendularea permanentă a elevilor și reînchegarea colectivelor școlare prejudiciază continuitatea procesului de resocializare,amenințând, în permanență, coeziunea,în curs de realizare,a grupurilor de minori.
b)Problema “asocierilor diferențiale”în școlile de reeducare
Conduita minorului delincvent în cadrul școlii reprezintă rezultatul interacțiunii complexe a unui ansamblu de factori obiectivi și subiectivi,printre care se numără:particularitățile conștiinței individuale,stare de spirit,impulsurile, deprinderile, atitudiniile, însușirile morale negative sau pozitive,influența familiei și a altor instanțe de socializare “primară”,efectele reeducării,influența cadrelor,a grupului de prieteni etc. Implicând o relativă standardizare și uniformizare socială și,implicit,limitarea creativități,procesul de resocializare se desfășoară în mare parte după exigențe eteronome care împiedică,adeseori,pe minor să acționeze conform proprilor convingeri și aspirații, formate în contexte anterioare,deficitare sub aspect socializator.În consecință,până la dobândirea autonomiei de conduită și dezvoltarea creativității,elevul este dirijat de climatul școlar,de structurile relaționale și de valorile ce ghidează aceste structuri. Manifestările frecvente de hiperdirijare și hipercontrol al conduitelor,care atrag după sine conformismul și suprimarea creativității,îl obligă,deseori,pe elev să-și construiască propriul său univers,orientat de valori și norme particulare,și să opteze pentru un mod de conviețuire “ilicit”,disimulat de relațiile formale cu cadrele didactice,cu educatorii,cu celelalte categorii de personal cu sarcini de resocializare.
Având în vedere problema “asocierilorii diferențiale”,a influenței reciproce exercitate de elevii înșiși,de multe ori în dauna eforturilor pozitive întreprinse de cadrele de reeducare.Venind din medii diferite și având experiențe extrem de diferite,minorii se “asociază” în cadrul colectivelor nu atât în funcție de cerințele procesului instructiv-educativ,ci de simpatii și afinități proprii,de multe ori această asociere creând adevărate grupuri de influență cu consecințe extrem de neplăcute asupra climatului școlar.Este semnificativ de relevat ca și asocierile între elevi au loc pe baza unor “specializări” delincvente,nefiind rare cazurile în care minorii care au comis un anumit tip de delicte își fac prieteni dintre cei care au comis delicte similare.
c)Comportamentul de evaziune a minorilor internați
În majoritatea instituțiilor de resocializare a minorilor,fuga reprezintă o problemă încă nesoluționată,ale cărei efecte se resimt atât în plan organizațional-prin perturbarea procesului de socializare-cât și în plan social-prin posibila reiterare a comportamentului delincvent.Fuga minorului este una dintre cele mai acute probleme cu care se confruntă școliile de reeducare. Cele mai frecvente cauze de fugă sunt:absența unui regim mai “militarizat”,numărul prea redus de paznici , lipsa unui sistem adecvat de pază,complementar cu spațiul prea restrâns în cadrul căruia elevii își desfășoară activitatea.
Atât cauzele interne care țin de structura personalității , cât și cele externe , dependente de regimul resocializator , declanșează o serie de “procese motivaționale”care se concretizează în adevărate “evadări în masă” ale minorilor. Se fuge în grup, cu complicitatea celorlalți,se profită de lipsa de vigilență a cadrelor de supraveghere sau pur și simplu se trece peste obligația de a reveni la școală după terminarea învoirilor sau a vacanței.Mulți dintre părinți acceptă această fugă,asimilând-o unei întoarceri acasă a “fiului risipitor” sau “rătăcitor”,chiar dacă peste o perioadă minorul va începe să reitereze faptele delincvente pentru care a fost internat.
2.Centrele de supraveghere și reintegrare socială
În temeiul prevederilor Ordonanței Nr.92 din 29 august 2000,s-au înființat serviciile de supraveghere și reintegrare socială.Printre atribuțiile acestor centre se numără și unele referitoare la minorii cu comportament delincvent:
•Supraveghează executarea obligațiilor impuse minorului de către instanța de judecată,prevăzute de art.103 alin.3 lit.a)-f) din Codul Penal;
•Întocmesc la cererea instanțelor de judecată,referate de evaluare (anexa…) cu privire la inculpați;
•Colaborează cu instituțiile publice în vederea executării măsurii obligatorii minorului la prestarea unei activități neremunerate într-o instituție de interes public;
•Inițiază și derulează programe speciale de protecție,asistență socială și juridică a minorilor și tinerilor care au săvârșit infracțiuni;
•Desfășoară,la cerere,activități de consiliere individuală a infractorilor.
3.Direcțiile pentru Protecția Drepturilor Copilului
O altă instituție abilitată în vederea realizării procesului de resocializare este Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului,care are următoarele atribuții:
•Pregătește luarea măsurilor educative pentru copiii care au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală,dar nu răspunde pnal.În acest scop asigură îngrijirea și supravegherea copilului care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și,după caz, sunt plasați în regim de urgență în cadrul unor spații special amenajate, până la clarificarea situației lor judiciare și acordă asistență juridică și de specialitate pentru acești copii;
•Asigură și urmărește aplicarea măsurilor educative stabilite de comisua pentru protecția copiilor.
CAPITOLUL VII
STUDIU DE CAZ
Studiul urmărește traiectoria socială a minorului ce a comis un delict,pentru a evidenția influența factorilor negativi asupra comportamentului minorului.În continuare voi încerca să urmăresc un caz de delincvență juvenilă ce a ajuns în vizorul sistemului nostru judiciar.
Obiectivele cercetării:
• Abordarea unor metode de cercetare care să permită verificarea ipotezelor;
• Identificarea cauzelor ce au determinat comportamentul delicvent;
• O prezentare succintă a măsurilor folosite în cadrul procesului de resocializare.
Ipotezele cercetării:
• Un anturaj negativ din punct de vedere social duce la formarea comportamentelor delincvente în rândul minorilor;
• Măsurile de supraveghere din cadrul procesului de resocializare duc la corectarea comportamentelor delincvente;
• Consumul unor cantități mari de alcool poate fi cauza unui comportament delincvent;
Instrumente de lucru
În realizarea cercetării am utilizat următoarele instrumente de lucru:interviul, observația directă și analiza documentelor.
Interviul-convorbire aplicat minorului,părințiilor,vecinei,dirigintelui mi-a permis obținerea unor informații cu privire la situația școlară a minorului, mediul în care locuiește, comportamentul minorului și cauzele care l-au determinat să comită infracțiunea.
Observația directă,metodă pe care am utilizat-o complementar cu interviul mi-a permis elaborarea ipotezelor de lucru.
Analiza documentelor (referate de evaluare,anchete sociale) mi-a permis culegerea mai multor informații cu privire la situația familială și școlară a minorului.
CAPITOLULVIII
SUMARUL DATELOR COLECTATE
Etapa I colectarea informațiilor
Pentru claritatea cercetării voi urmării ipotezele emise și voi prezenta cazul. Instanța judecătorească a solicitat un referat de evaluare Serviciului de Supraveghere și Reintegrare Socială,pe baza acestui referat de evaluare se va da sentința.
Prezentarea cazului: H.D în vârstă de 16 ani domiciliat în orașul Oravita este inculpat de furt calificat.Acesta în data de 26.02.2008 a pătruns prin efracțiune în magazinul S.C. CLARIS.S.R.L. din orașul Oravita de unde a sustras mai multe bunuri în valoare de 400 lei, în timpul comiteri faptei acuzatul se găsea în stare avansată de ebrietate.
Primul interviu este luat mamei inculpatului
C.- Numele dumneavoastră și relația cu H.D
H.C.- H.C. mama lui H D
C. – Ce vârstă aveți?
H.C .- Am 43 de ani.
C.- Ce studii aveți și cu ce vă ocupați?
H.C.- Am terminat Liceul Dragalina secția uman iar acum lucrez ca vânzătoare la un magazin.
C.- De cât timp lucrați la acest magazin?
H.C.- Lucrez de 4 ani.
C.- Ce venit aveți?
H.C.- Am un salariu de 400 lei pe lună.
C.- Cum se numește soțul dumneavoastră ?
H.C-H.L
C.- Ce studi are?
H.C.- El a terminat Liceul general Dragalina
C.- Unde lucrează în prezent soțul dumneavoastră și ce venit are?
H.C.- Lucreaza de 6 ani ca gardian la primarie.acum se numesc”Politisti Comunitari” si are un salariu de 700 de lei
C.- Alți copiii în afară de H.D?
H.C.- Nu.
C.- De cât timp sunteți căsătoriți?
H.C.- De 17 de ani.
C.- Vă confruntați cu probleme financiare?
H.C.- Banii pe care îi căștigăm ne ajung să ducem o viață decentă .
C.- Aveți persoane în familie care să sufere de vreo boală fizică sau psihică?
H.C.- Nu.
C.- Dumneavoastră sau soțul ați avut vreodată probleme cu justiția?
H.C.- Nu.
C.- Care sunt relațiile în familia dumneavoastră?Cum vă înțelegeți cu soțul și copilul dumneavoastră?
H.C.- Cu soțul mă înțeleg foarte bine .Cu H.D. m-am înțeles bine până acum un an dar de atunci s-a împrietenit cu doi colegi care l-au atras spre băutură.
C.- Ați mai avut probleme cu el?
H.C.- Da ,a fost prins consumând băuturi alcoolice în școală și a fost exmatriculat pentru o săptămână.
C.- Când s-a întâmplat acest eveniment?
H.C.- Acum o lună.
C.- Ce situați școlară are?
H.C.- Până acum un an nu am avut treabă cu el,era un copil cuminte,mergea la școală și avea note destul de bune. Acum însă e în situație de corigență la câteva materii și are foarte multe absențe,nu știm dacă reușește să termine clasa.
C.- Are în anturajul său prieteni care au avut probleme cu justiția?
H.C.- Nu dar prietenii lui consumă foarte mult alcool.
C.- Ce spune el acum?
H.C.- Spune că era beat și că nu a știut ce face și că îi pare rău pentru ce a făcut.
Al doilea interviu este luat inculpatului
C.- Numele și data nașterii.
H.D.- H.D 6.11.1992
C.- Ce ocupație ai?
H.D.- Elev la Liceul Dragalina,clasa a x a.
C.- Povestește ce s-a întâmplat în noaptea de 26.02.2008.
H.D.- În seara de 26.02.2008 am spart un mgazin.
C.- Ai consumat băuturi alcoolice în seara aceea?
H.D.- Da.
C.- Ce cantitate?
H.D.- 7 beri
C.- Erai în stare de ebrietate?
H.D.- Eram amețit,cred că da.
C.- Obișnuiești să consumi băuturi alcoolice des?
H.D.- Seara când ies cu prietenii mai bem o bere.
C.- În ce relații te afli cu părinții tăi?
H.D.- Nu prea ne înțelegem, lor nu le plac prietenii mei,nu vor să mă lase să umblu cu ei.
C.- De ce crezi că nu sunt de acord cu prietenii tăi?
H.D.- Ei zic că ei mă învață să beau.
C.- Dar am înțeles că ai avut unele probleme la școală din cauză că ai consumat băuturi alcoolice în incinta școlii?
H.D.- Da,am fost exmatriculat.
C.- Obișnuiești să consumi des băuturi alcoolice la școală?
H.D.- Nu prea des,câteodată când e ziua unui coleg.
C.-La școală ai multe absențe?
H.D.- Am.
C.- Situația ta școlară care e?
H.D.- Sunt în situație de corigență la patru materii.
C.- Ai mai avut probleme cu poliția până acum?
H.D.- Nu.
C.- Ce părere ai despre cele întâmplate?
H.D.- Îmi pare rău.
C.- Credeai că o să fi prins?
H.D.- Nu știu.
C.- Ce vrei să faci acum?
H.D.- Nu știu cred că o să încerc să-mi termin școală.
C.- Ai înțeles gravitatea și consecințele actelor săvârșite?
H.D.- Da.
Al treilea intrviu a fost luat dirigintelui clasei din care face parte D.R.
C.- Spune-ți vă rog numel duneavoastră și ce legătură aveți cu H.D.?
B.I.- B.I. și sunt dirigintele clasei din care H.D.face parte.
C.- Cunoaște-ți fapta pe care H.D. a comis-o?
B.I.- Da și pot să vă spun că mă așteptam să „calce greșit” deoarece în ultima perioadă se împrietenise cu doi colegi, C.S. și D.V. și împreună absentau de la școală, chiar au fost prinși consumând băuturi alcoolice în incinta școlii.
C.- A mai avut H.D. probleme cu justiția până acum?
B.I.- Din câte știu eu nu.
C.- Dar D.V. și C.S. au avut probleme cu justiția ?
B.I.- Nu cred.
C.- Ce situație școlară are ?
B.I.- Când a venit în clasa a IX a era un elev bunicel,cuminte, la locul lui nu crea probleme,dar la sfârșitul clasei a IX s-au transferat în această casă de la un alt liceu C.S. și D.V. și împreună cu aceștia a început să absenteze, nu se mai pregătea pentru ore, totul culminând cu consumul de alcool în incinta școlii pentru care a fost exmatriculat o săptămână.
C.- Se întâmplă des ca elevii să consume băuturi alcoolice în școală ?
B.I.- Nu,după acest caz elevii sunt strict supraveghiați.
C.- Ce părere aveți,poate H.D. să-și corecteze acest comportament ?
B.I.- Eu cred că da, el și-a schimbat comportamentul datorită anturajului iar dacă se iau măsurile corespunzătoare comportamentul lui se poate schimba în bine.
Al patrulea interviu este luat vecinei familiei inculpatului
C.- Cum vă numiți și ce legătură aveți cu H.D. ?
V.E.- V.E. sunt vecina lui.
C.- Ce ocupație aveți ?
V.E.- Sunt doctor stomatolog.
C.- De cât timp sunte-ți vecină cu familia H.. ?
V.E.- De 10 ani.
C.- Vă aflați în relații bune cu această familie ?
V.E.- Da,eu și H.C. suntem prietene de câțiva ani.
C.- Cum sunt relațiile între cei doi soți ?
V.E.- Ei doi se înțeleg foarte bine, nu au existat certuri la ei în familie.
C.- Dar ce relație au părinții cu H.D. ?
V.E.- În prezent relația dintre ei nu este atât de bună, H.D. nu-i mai ascultă, are o prietenie cu niște băieți care nu sunt un exemplu pozitiv pentru el iar părinții lui nu sunt deacord cu această prietenie.
C.- Dar înainte ce relație exista între ei ?
V.E.- Înainte de a intra în acest anturaj se înțelegeau foarte bine, el era un copil liniștit, ascultător,învăța destul de bine la școală, își ajuta părinții la diferite treburi din gospodărie.
C.- A avut familia H.. Probleme cu ceilalți vecini ?
V.E.- Nu.
C.- A avut H.D. vreodată un comportament inadecvat față de dumneavoastră sau alți vecini ?
V.E.- Nu
C.- Părinții îi asigură condiții bune de locuit ?
V.E.- Da.
Etapa a II a întocmirea referatului de evaluare
I. Introducere :
Numele și prenumele inculpatului : H.D
Data și locul nașterii : 6.11.1992 Resita
Fapta pentru care subiectul este inculpat: furt calificat(art.209 Cod Penal ).
Instanța de judecată care a solicitat referatul de evaluare: Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Numărul dosarului penal 7239/2008
Termenul de judecată :11.04.2008
Nuărul și data adresei de sesizare din partea instanței de judecată :7239/29.03.2008
Numele și prenumele consilierului responsabil de caz : R.E.
II.Surse de informare:
• Dosar penal;
• H.D. inculpatul în cauză;
• H.C. mama inculpatului;
• B.I. dirigintele inculpatului;
• V.E. vecina inculpatului.
III.Date despre persoana pentru care a fost solicitat referatul de evaluare
Mediul familial și social
Inculpatul H.D. în vârstă de 16 ani este fiul lui H.L. și H.C.
Familia minorului este compusă din următoarele persoane:
•H.L. tatăl inculpatului, 49 de ani,lucreză ca gardian la primăria orașului de 6 ani, având un salariu de 700 lei/ lună.
•H.C. mama inculpatului, 43 de ani ,lucreză ca vânzătoare de 4 ani,având un salariu de 400 lei pe luna.
Relațiile dintre părinți sunt stabile fiind căsătoriți de 17 ani în această perioadă nu a avut loc nici un eveniment major care să fi dus la ruperea sau alterarea relațiilor familiale.
Problema cu care se confruntă acum familia este angajarea fiului lor,H.D.,într-un grup de prieteni alături de care absentează de la școală,consumă băuturi alcoolice.
În prezent minorul locuiește cu familia sa ,având o locuință stabilă,casa unde locuiește familia este formată din trei camere și dependințe,minorul având condiții bine de locuit.
Imaginea familiei inculpatului în societate este bună , nici un membru nu a fost implicat în altercații cu vecinii, și nu a fost cercetat sau condamnat penal.
Situația financiară a familiei este bună având un venit stabil de 1100 lei/ lună .
Anturajul inculpatului este format din persoane cu comportamente (asociale) prosocial,cum sunt cei doi colegi C.S și D.V. alături de care inculpatul absentează de la școală, consumă substanțe alcoolice.
Nivelul instrucției școlare:
Inculpatul H.D. a terminat primele opt clase la Școala Generală cu clasele I-VIII din Oravita,a susținut examenul de capacitate pe care l-a promovat cu nota generală de 8.03. A intrat în clasa a IX a la Liceul Dragalina secția istoerie .
În clasa a IX a a fost un elev preocupat de actul școlar, liniștit,nu a creat nici o problemă,iar la sfârșitul clasei a IX a s-au transferat în calsă D.V și C.S. iar H.D. împreună cu cei doi s-a angajat într-un comportament școlar inadecvat,absentând de la ore ,consumând băuturi alcoolice în incinta școlii,aflându-se în prezent în situație de corigență la patru materii.
Cu toate acestea el nu a avot un comportament inadecvat față de profesori sau colegii săi. În prezent el se află în clasa a X a dar șansele de a reuși să termine această clasă sunt minimale
După comiterea actului infracțional, inculpatul dorște să-și termine liceul și să-și găsească un loc de muncă.
Inculpatul până la comiterea acestei infracțiuni nu a mai avut probleme cu sistemul juridic, fiind la prima abatere de natură penală.
Comportamentul înainte și după săvârșirea infracțiunii
Inainte de comiterea faptei pentru care este judecat H.D. nu a mai fost cercetat de organele de poliție pentru alte fapte penale,nu a creat probleme majore pentru familie dar a manifestat un mare dezinteres față de scoală.
După comiterea faptei,minorul nu mai are legături cu cei doi colegi D.V. și C.S.,el dorind să-și termine liceul regretând fapta comisă.
IV. Factori care influențează sau pot influența conduita generală a persoanei pentru care s-a întocmit referatul de evaluare
Factori de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracțional:
• se află la prima abatere de natură penală, neavând antecedente penale;
• condițiile de locuire sunt foarte bune;
• în familia acestuia nu au existat persoane care să fi comis acte infracționale;
• părinții îl sprijină moral și financiar pe inculpat
• modelele din familia sa sunt modele pozitive, din punct de vedere social ,pentru pentru devenirea comportamentală a minorului;
• regretă fapta comisă și conștientizează consecințele negative ale comportamentului său;
• dorește să-și termine studiile și să-și găsească un loc de muncă.
Factori de natură să favorizeze comportamentul infracțional:
• tendința de a intra în anturaje proinfracționale
• consumul de alcool și consecințele acestuia asupra comportamentului individului, implicarea în acte delincvente;
• ușor influențabil de către colegi;
• situație școlară deficitară.
Riscul săvârșirii unei noi infracțiuni
Analizând următoarele categorii de factori putem spune că riscul săvârșirii unor noi infracțiuni de către minorul H.D. sunt medii.
Perspectiva de reintegrare în societate
Având în vedere informațiile pe care le deținem: faptul că se află la prima abatere, beneficiază de un mediu familial stabil, părinții îl susțin,are o situație locativă bună, regretă actul infracțional comis, conștientizează consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni,faptul că are tendința de a intra în anturaje inadecvate,consumă alcool , precum și faptul că și-a neglijat obligațiile școlare, putem spune că minorul H.D. are șanse medii de a-și îndrepta conduita.
Pntru a-și corecta comportamentul minorul H.D.trebuie să aibă în vedere eliminarea celor mai importanți factori favorizanți ai comportamentului infracțional
Pentru corectarea comportamentului se vor lua următoarele măsuri:
• crearea unei motivații pentru schimbare;
• supraveghere mai strictă din partea părințiilor;
• adoptarea de către minor a unor norme și valori sociale pozitive;
• să rupă amiciția cu D.V. și C.S.;
• să se angajeze într-o activitate creactivă, dezirabilă social, care să-i ocupe timpul liber.
Data întocmirii și semării Consilier de reintegrare
referatului socială
Șef serviciu
Etapa a III a întocmirea planului de supraveghere
Instanța judecătorască a dat sentința în cazul minorului H.D., acesta a primit un an de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere.
I. Introducere:
Numele și prenumele inculpatului : H.D.
Data și locul nașterii : 6.11.1992 Resita
Fapta pentru care subiectul este inculpat: furt calificat(art.209 Cod Penal ).
Numărul hotărârii instanței:
Sancțiunea aplicată persoanei condamnate: un an închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere.
Măsurile impuse de instanța de judecată persoanei condamnate:
• să se prezinte trimestrial la sediul Serviciul de Supraveghere și Reintegrare Socială;
• să nu aibă legături cu D.V. și C.S. ;
• să se angajeze într-o activitate creactivă, dezirabilă social, care să-i ocupe timpul liber.
Perioada supravegherii: Data începerii: Data încheierii:
3 ani 03.08.2008 03.08.2011
II. Nevoile și problemele identificate ale persoanelor condamnate:
• crearea unei motivații pentru schimbare;
• supraveghere mai strictă din partea părințiilor;
• adoptarea de către minor a unor norme și valori sociale pozitive;
• să se angajeze într-o activitate creactivă, dezirabilă social, care să-i ocupe timpul liber.
III.Riscul săvârșirii unei noi infracțiuni
Având în vedere informațiile pe care le deținem: faptul că se află la prima abatere, beneficiază de un mediu familial stabil, părinții îl susțin,are o situație locativă bună, regretă actul infracțional comis, conștientizează consecințele să vârșirii unei noi infracțiuni,faptul că are tendința de a intra în anturaje inadecvate,consumă alcool , precum și faptul că și-a neglijat obligațiile școlare, putem spune că minorul D.R. are șanse medii de a săvârși o nouă infracțiune.
Dacă măsurile impuse de instanța judecătorească sunt respectate atunci riscul săvârșirii unei noi infracțiuni scad.
IV. Natura și frecvența întrevederilor dintre consilierul de reintegrare socială și supraveghere și persoana condamnată pe durata supravegherii:
Frecvența întâlnirilor dintre consilier și persoana condamnată a fost stabilită de instanța judecătorească, vor avea loc întrevederi trimestriale la sediul Serviciul de Asistență Socială din SSRS, la datele fixate de la prima întâlnire.
Pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță în sarcina persoanei supravegheate se vor utiliza următorele măsuri:
• întâlniri la sediul SSRS;
• vizite la domiciliu;
• consilierul va ține legătura cu părinții minorului și cu dirigintele clasei în care acesta se află.
V. Modele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanța de judecată în sarcina persoanei supravegheate.
Pentru asigurarea îndeplinirii măsurilor impuse de instanța de judecată vor avea loc întâlniri la sediul SSRS și vizite inopinante la domiciliul clientului,se va ține permanent legătura cu părinții inculpatului și cu dirigintele clasei din care acesta face parte.
Data semnării planului Consilierul de reintegrare
de supraveghere socială și supraveghere
4.Activități de petrecere a timpului liber
În timpul liber minorii pot juca tenis de masă,fotbal,de a urmării programe de televiziune,de a asculta muzică,au acces la bibliotecă,se pot implica în pregătirea unor evenimente și organizarea de spectacole cu diverse ocazii.
5.Activități de educație moral-religioasă
Educația moral-religioasă are în vedere respectarea apartenenței la un cult religios.
Întreaga activitate socioeducativă și psihoterapeutică se desfășoară sub semnul respectării demnității persoanei,a umanismului,a asigurării drepturilor cetățenilor.
Al doilea caz:
Etapa I colectarea informațiilor:
Prezentarea cazului:M.A în varsta de 16 ani domiciliat in Județul Caraș-Severin,sat Brebu,este inculpat de lovire.Acesta in ziua de 5.03.2008 împreuna cu prietenii lui se aflau la barul din sat.In bar se afla si T.I aflat în stare avansată de ebrietate.Acesta i-a abordat pe minori afisand un comportament violent,provocator.Altercația a continuat în afara barului,intervenind alaturi de minori si alte personae din imediata apropiere,iar alaturi de T.I au intervenit cei doi frati ai acestuia.
Pentru ca M.A si ceilalti coinculpati erau depasiti de forta fizica a fratilor T.,acestia s-au limitat la a se apara si de a fugii imediat la postul de politie din sat.
Cu toate ca minorii sustin ca nu au avut nici un contact cu partea vatamata P.G,acesta parasind barul inainte de a incepe scandalul ei au intrat in atentia organelor abilitate dupa ce partea vatamata P.G a facut plangere si i-a acuzat pe minori de lovire.In present acestia se afla sub atentia organelor de politie fiind anchetati sub acuzatia de lovire.
Primul interviu este luat minorului M.A:
C-Numele si data nasterii?
M.A:-M.A 2.06.1992
C-Ce ocupatie ai?
M.A-Am absolvit doar 7 clase si am renuntat la scoala din cauza lipsurilor materiale
C-Ce s-a intamplat in ziua de 5.03.2008?
M.A-In ziua de 5.03.2008 eram impreuna cu prietenii mei la barul din sat,T.Ia inceput sa se ia de noi si sa ne jigneasca.Am incercat sa-l calmam dar a devenit violent.Am iesit din bar si scandalul a continuat pana am reusit sa anuntam politia
C-Ai consumat bauturi alcoolice?
M.A-Nu
C-Pe P.G partea vatamata il cunosti?
M.A-Da,este un vecin din sat.
C-L-ai agresat tu sau prietenii tai cumva?
M.A-Nu ,P.G a parasit barul inainte de a incepe conflictul.Nu am avut nici eu si nici prietenii mei nici un contact cu partea vatamata .Conflictul a fost intre noi si fratii T
C-Ce parere ai despre cele intamplate in acea zi?
M.A-Imi pare rau,vom accepta pretentiile materiale cerute vatamata cu toate ca nu suntem vinovati,darn u mai vreau sa am de a face cu politia.
C-Aceasta intamplare te-a marcat cumva?
M.A-Da,ma simt etichetat de cei din jur.Toti vecini aveau o parere foarte buna despre mine,iar acum…..
C-Ce doresti sa faci pe viitor?
M.A-Cand implinesc 18 ani vreau sa lucrez cu fratele meu in constructii,pentru ca acolo se castiga bine si doar asa eu si familia mea putem duce o viata mai buna
Pana atunci voi mnci in continuare si sper ca imi voi relua viata de pana acum
Al doilea interviu este luat mamei minorului:
C-Numele dumneavoastra si relatia pe care o aveti cu M.A?
M.C-M.C si sunt mama lui M.A
C-Ce varsta aveti?
M.C-Am 52 de ani.
C-Ce studii aveti?
M.C-Am 4 clase.
C-Lucrati undeva?
M.C-Nu lucrez,am grija de gospodarie.
C-Cum se numeste sotul dumneavoastra?
M.C-M.N
C-Ce studii are?
M.C-Nu are decat 3 clase.
C-Alti copii inafara de M.A mai aveti?
M.C-Mai am 3 copii dar sunt majori.
C-Va confruntati cu probleme financiare?
M.C-Da.Ca venit avem doar alocatiile celor 4 nepoti ai sotului meu pe care soacra-mea ii are in plasament pentru ca fata ei i-a lasat.Mai avem banii pe care ii castiga M.A din munca cu ziua pe la vecini.
C-Dumneavoastră sau soțul nu ați lucrat niciodata?
M.C-Eu nu am lucrat pentru că nu am școală și trebuia să am grijă de casă,iar bărbatul meu nu a lucrat pentru că îi place băutura și nu l-a angajat nimeni.
C-Care sunt relațiile în familia dumneavoastră?
M.C-Bărbatul meu bea mult,face scandal și mă bate.A.este un băiat bun care mă ajută mult.El este stâlpul familiei.
C-Ce părere aveți de ce s-a întâmplat în ziua de 5.03.2008?
M.C-Eu nu știu,dar A e un copil cuminte.
Al treilea interviu este luat directoarei de la Școala Generală NR.1
C-Spuneți-mi vă rog numele dumneavoastră și ce legătură aveți cu M.A?
B.A-B.A,sunt direstoarea școlii unde a învațat M.A.
C-Cunoașteți fapta pe care A a comis-o?
B.A-Da,dar eu îl cunosc pe A și nu cred că e vinovat.
C-Ce situație școlară a avut?
B.A-a avut o frecvența bună la ore,dar din cauză că nu a avut cine să se ocupe de el,situația lui scolară era foarte slabă,notele erau mici.Îmi pare rău că,A. nu mai frecventează școala.
C-Cum se purta cu colegii?
B.A-Era un copil liniștit,chiar retras,nu ne-a făcut niciodată probleme.Îmi pare rău că s-a ajuns aici.
Referatul de evaluare efectuat pentru minorul M.A:
I.Introducere:
Nume si prenume inculpat minor:M.A
Data și locul nasterii:2.06.1992 Caransebeș
Adresa:Satul Brebu,județul Caraș-severin
Faptele ce formează obiectul inculpării minorului:lovire
Număr dosar penal:X/Y 2008
Termen de judecată:2008
Data primirii solicitarii instanței de judecată:03.2008
Data începerii și finalizarii perioadei de supraveghere:nu este cazul
Numele și prenumele consilierului de reintegrare socială și supraveghere:H.G
Data depunerii referatului:03.2008
II.Sursa de informații:
-minorul inculpat(M.A) 1 întrevedere
-mama minorului M.C-1 întrevedere
-tatăl minorului M.N-1 întrevedere
-agent principal,Post Poliție satul Brebu,B.G -1 întrevedere
-vecinul minorului T.S -1 întrevedere
-asistent social Primăria Brebu-1 întrvedere
-director școală Generală NR.1 Brebu d-na B.A- 1întrevedere
III.Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul:
1.Mediul familial și social:
Minorul M.A locuiește îmreuna cu părinții M.N în vârstă de 54 de ani ,fără ocupație și fără venituri constante și M.C. în vârstă de 52 de ani ,de asemenea fără ocupație și fără venituri,într-un imobil cu două camere,proprietatea părinților.Locuința se află într-un stadiu avansat de de degradare ,din cauya lipsei de îngrijire ,condițiile de locuit fiind insalubre.Împreună cu minorul inculpat și părinții acestuia mai locuiesc patru minori,copii surorii mai mari a lui M.N,A.I,pe care aceasta i-a abandonat ,minorii fiind încredințați spre plasament bunicilor materni.
A.este mezinul familiei M,el având trei frați majori,care și-au întemeiat propriile familii ,fiind stabiliți în localități pe raza județului Caraș-Severin.Aceștia păstreaza sporadic legătura cu părinții ,implicându-se foarte rar în susținerea lor materiala.
veniturile familiei M sunt formate din în prezent din alocațiile de care beneficiaza cei patru minori și din câștigurile obținute de către A din munca cu ziua la oamenii din sat.Minorul se ocupa de întreținerea terenului agricol,proprietatea părinților săi,în suprafață de o jumătate de hectar,având totodata luata în arenda o suprafață de hectare.Lucrările agricole pe acest teren sunt realizate în majoritate prin munca minorului ,cu uneltele pe care le dețin în gospodărie și cu căruța cu doi cai.
Relațiile din cadrul familiei au fost dominate de violența tatălui,pe fondul consumului de alcool,această violență fiind îndreptată preponderent împotriva mamei inculpatului,care a suferit agresiuni fizice repetate ,fiind după observațiile obținute de la sursele intervievate bătută frecvent de către soț.Din acest motiv mama minorului are în prezent probleme grave de sănătate,acuzând în special dureri mari de cap și stări repetate de amețeală,din cauza traumatismelor cranio-cerebrale suferite de pe urma loviturilor aplicate de către soț.Tatăl minorului,are de asemenea,o stare de sănătate precară,din cauza consumului abuziv de alcool.cu ocazia intervievării acestuia la domiciliu s-a putut constata faptul că se afla într-o stare avansată de ebrietate,dând dovada de incoerență verbală,comportament instabil,reacții imprevizibile.
Comportamentul violent al tatălui a fost sancționat și de către organele de poliție din comună,M.N fiind amendat contravențional pentru tulburarea liniștii publice în mod repetat.
minorul inculpat și-a exprimat atașamentul și afecțiunea pentru mama sa,care s-a ocupat de creșterea copiilor și administrarea gospodariei.Aceasta are în continuare un rol preponderent în gospodărie,fiind ajutată de către A.,care-i încredințează o mare parte din banii pe care îi căștiga pentru procurarea de alimente și acoperirea cheltuielilor curente.
A.și-a exprimat atașamentul pentru un unchi matern,de a cărui gospodărie se ocupă în timpul cât acesta locuiește în orașul Caransebeș și la care locuiește cea mai mare parte a timpului.
Anturajul lui A. este format cu precădere din minori de aceeași vârstă din satul Brebu ,cu care în timpul liber joaca fotbal pe terenul de fotbal din sat ,se întâlnesc la barul din apropierea casei sau merg la discoteca din sat.
Părinții nu au o reprezentare clară despre imlicarea minorului în prezentul proces penal,din cauza nivelului scazut de cultură și educație.Minorul inculpat își asumă responsabilitatea participării la fazele procesului penal și a suportării consecințelor sale.
2:Evoluția situației școlare:
Minorul M.A a frecventat Școala Generală cu clasele I-VIII din satul clase
Brebu,având o frecvență bună la ore și un randament școlar mediocru.După absolvirea a 7 clase pe parcursul anului 2005-2006,minorul a abandonat școala,motivul abandonului fiind lipsa susținerii materiale din partea familiei,minorul fiind deseori luat de la școală de tatăl său pentru a fi trimis la muncă.
În prezent A. se ocupă cu muncile agricole pe terenul proprietatea familiei și pe terenul luat în arendă.De asemenea, minorul munceste cu ziua la oamenii din sat,la diverse lucrări de construcții sau la creșterea animalelor.A. a afirmat că,după împlinirea vârstei de 18 ani intenționează să lucreze cu un frate mai mare în domeniul construcțiilor,să învețe meseria de zidar,care ar dori să o practice.
3.Trecutul infracțional
Minorul A. nu a mai fost cercetat penal
4.Comportamentul persoanei înainte și după comiterea infracțiunii
Din relatările surselor intervievate a reieșit faptul că A. își petrece timpul liber în principal în sat,frecventând un grup de prieteni de aceeași vârstă,preocupările acestui grup conturându-se în funcție de veniturilor familiilor și de specificul comunitații rurale.
Implicarea minorului în fapta pentru care este prezent judecat este un episod accidental în evoluția lui A.Potrivit concepției tradiționale,începerea cercetărilor și învinuirea minorului au ca rezultat stigmatizarea sa în comunitate,cu atât mai mult cu cât A. este lipsit de susținere materială și afectivă din partea familiei.Minorul conștientizeaza importanța procesului penal,manifestând disponibilitate pentru negocierea unei soluții amiabile cu partea vătămată
5.Factorii favorizanți ai comportamentului infractional:
Din informațiile obținute de la sursele intervievate a reieșit faptul că,inițial,conflictul a izbucnit între minorii inculpați și T.I.,aflat în stare de ebrietate.Acesta,cunoscut cu antecedente penale și pentru comportamentul recalcitrant,i-a abordat pe minorii aflați la barul din sat,afișând un comportament violent,provocator.Altercația a continuat înafara barului,intervenind alături de minori și alte persoane din imediata vecinătate,iar alături de T.I și ceilalți doi frați ai acestuia.pentru că A și ceilalți coinculpați erau depașiti de forța fizica a fraților T;aceștia s-au limitat la a se apăra și de a fugi imediat la postul de poliție din satul Brebu.Din relatările minorului inculpat,precum și a celorlalte surse a reieșit faptul că partea vătămată C.I ,a părăsit barul respectiv înainte de a începe conflictul.Nici A. și nici ceilalți inculpați nu au avut nici un contact cu partea vătămată,conflictul derulându-se exclusiv între aceștia și frații T.
Atât A,cât și ceilalți minori au fost sancționați contravențional pentru tulburarea liniștii publice din cauza accidentului în care au fost imlicați.
Declanșarea procesului penal,la inițiativa lui C.I nu poate fi explicat cu claritate de către persoanele implicate.O parte din minorii acuzați,printre care se numără și A sunt dispuși să accepte pretențiile materiale invocate de partea vătămată pentru a renunța la acțiunea penală.Acest lucru este cauzat din lipsa de susținere din partea familiei și a dorinței minorului de a evita contactul repetat cu autoritățile locale,confruntându-se cu etichetarea membrilor comunității
IV.Factorii care influențeayă sau pot influența conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat referatul:
Analizând situația prezentă mai sus reținem următorii factori psihosociali pozitivi cu rol determinant în conturarea comportamentului minorului M.A.
Implicarea minorului în întreținerea gospodăriei;
Imaginea pozitivă a minorului în comunitatea proximă,unde se bucură de aprecierea și compasiunea pentru situația familială dificilă;
Lipsa antecedentelor penale;
Rolul de exemplaritate al procesului penal pentru comportamentul viitor al minorului;
Relaționarea pozitivă cu membrii familiei care au un comportament prosocial.
V.Perspectivele de reintegrare în societate:
Analizând factorii psihosociali enumerați considerăm ca prezentul proces penal are un eficient rol de exemplaritate pentru conduita următoare a minorului,în scopul evitării acestuia în situații de risc.
Data țntocmirii și semnării Consilier de reintegrare referatului socială
AL TREILEA STUDIU DE CAZ
ISTORICUL SOCIAL:
Date de identificare:
Nume și prenume:P. Fabian
Vârsta:17 ani
Sexul: masculine
Adresa:Caransebeș,str. Ardealului,nr.34
Nivelul de studii:elev în clasa a X-a Strungar la Liceul Industrial Mecanic
Religie:ortodox
Etnie:română
Prezentarea cazului:
Minorul P. Fabian în noaptea de 15.04.2008 împreună cu încă doi prieteni F.
Cosmin și P. Laurian au intrat prin efrație în magazinul Flavior din Caransebeș,de unde au sustras țigări și bauturi alcoolice în valoare de 500 lei.
În present minorii sunt cercetați penal pentru infracțiunea de furt calificat.
Istoricul familiei:
Minorul P. Fabian s-a nascut în Caransebeș la data de 20 februarie 1991 dintr-o
relație nelegitimă a mamei sale P. Mihaela în vârstă de 30 de ani fără ocupație,care deși are domiciliul stabil în Caransebeș,str. Ardealului,nr.34,nu locuiește de fapt acolo,ci vagabondează dintr-o localitate în alta.
Minorul locuiește în prezent doar cu bunica maternă, F. Maria în vârstă de 62 de
ani . Bătrâna ne-a povestit că încearcă să-I ofere băiatului tot ce-și dorește ,dar cu toate acestea el are un comportament delicvent,vorbește vulgar,fuge de acasă,la școală are absențe și note mici.
Starea de sănătate a persoanei:
Minorul este clinic sănătos.
Starea de sănătate mintală a persoanei:
Minorul este clinic sănătos.
Situația economică:
Venitul familiei este compus din pensia bunicii de 280 lei și alocația minorului de
27 lei.
În plus bunica primește de la sora ei stabilită în Germania lunar suma de 150 de euro.
Condiții de locuit:
Minorul P. Fabian împreună cu bunica lui locuiesc în orașul Caransebeș,str. Ardealului,nr.34, într-o casă compusă din trei camere,cămară,bucătărie și baie.
În casă condițiile de locuit sunt bune,este curățenie,casa este bine întreținută.
Integrarea socială:
Vecinii îl vorbesc de rău pe minor.Spun că este un baiat rău și are un vocabular urât.Este obraznic și prost crescut.
O vecină ne-a spus că și cu bunica lui ,Fabian,vorbește urât, o înjură dacă nu îi face pe plac o impinge sau o bruschează.
La școală diriginta ne-a spus că Fabian este obraznic,în relația cu colegii, are un
comportament violent.Notele sunt mici,este posibil ca să rămână corigent la matematică și la română.
Recomandări din perspective Asistenței Sociale:
Se recomandă ca minorul P. Fabian să fie consiliat de către un psiholog pe parcursul cât durează procesul și dacă comportamentul lui nu se schimbă și dupa terminarea acestuia.
Concluzii:
În urma discuției cu minorul s-a constatat că acesta și-a recunoscut fapta,dar nu îi pare rău pentru ce a făcut.
Din cauza lipsei părinților,comportamentul minorului lasă de dorit.Cu toate că,bunica,încearcă să suplinească lipsa părinților,nu poate deoarece este bătrână și nu se poate impune în fața minorului.Lipsa unui tată își face simțită prezeța.
Dacă nu se vor lua măsuri de schimbare a comportamentului minorului prin consultarea unui specialist,acesta prezintă riscul de a recidiva din nou.
ÎNTOCMIREA REFERATULUI DE EVALUARE:
1.Introducere:
Nume și prenumele inculpatului:P. Fabian
Data și locul nașterii:20.02.1991
Fapta pentru care subiectul este inculpate:furt calificat
Numărul dosarului penal:Z/D/2008
Numele și prenumele consilierului responsabil de caz:S.A.
II.Surse de informații:
Dosar penal;
P. Fabian inculpatul în cauză;
F. Maria bunica inculpatului;
S. Ariana diriginta inculpatului;
Z. Zina vecina minorului.
III. Date despre persoana pentru care a fost solicitat referatul de evaluare:
Medicul familial și social:
Inculpatul P. Fabian în vârstă de 17 ani,este fiul lui P. Mihaela și S. Ion.
Familia minorului este compusa din următoarele persoane: P. Mihaela,mama minorului în vârstă de 30 de ani,fără ocupație, care deși are domiciliul stabil în Caransebeș,str. Ardealului,nr.34,nu locuiește de fapt acolo,ci vagabondează dintr-o localitate în alta și bunica maternă a minorului F. Maria.
Relațiile în familie sunt delicate:Minorul provine dintr-o relație de concubinaj a mamei cu S. Ion.Acesta a parasit-o la o lună după ce aceasta l-a nascut pe P. Fabian și de atuni până în present nu se mai știe nimic de el.
În prezent minorul locuiește cu bunica maternă,mama fiind plecată mai tot timpul.
Lociunța lor este compusă din trei camere,cămară,bucătărie și baie,minorul având
condiții bune de locuit.
Vecinii au o părere foarte proastă despre mamă și despre minor. Familia nu este
văzută cu ochi buni în societate.Pe bunică vecinii o admiră dar o și compătimesc,
deoarece la vârsta ei ar trebui să fie ea îngrijită și nu să îngrijească ea.
Situația financiară a familiei este bună.Bunica are o pensie de 280 lei,minorul are
alocație,iar pe lângă aceste venituri,lunar mai primesc suma de 150 de euro de la sora doamnei F. Maria stabilită în Germania.
Anturajul inculpatului este format din personae cu comportament antisocial cum
sunt cei doi dragi colegi F. Cosmin și P. Laurian,alături de care minorul absentează de la școală și consumă băuturi alcoolice.
Nivelul instrucției Scolare:
Inculpatul P. Fabian a terminat primele 8 clase la Școala Generală nr.2 din Caransebeș .A susținut examenul de capacitate pe care l-a promovat cu nota 7,05. A intrat în clasa a IX-a la Liceul Industrial Mecanic,secția strungarie.
La începutul clasei a IX-a a fost un elev destul de liniștit,nu a creat mari probleme,dar pe parcursul anului după ce s-a împrietenit cu cei doi colegi menționați mai sus a început să absenteze de la ore,notele au început să scadă ,iar comportamentul său s-a schimbat în rău.Profesorii se plâng dwswori de el deoarece răspunde urât,se bate cu colegii,comportamentul său în timpul orelor este indisciplinat.
În prezent este în clasa a XI-a ,dar șansele lui de a reuși să termine cu bine această clasă sunt minime,deoarece minorul este în pericol de a rămâne corigent la matematică și la română și din cauza absențelor s-ar putea să fie exmatriculat.
Comportamentul înainte și după săvârșirea infracțiunii:
Înainte de comiterea infracțiunii de furt pentru care este judecat minorul P.Fabian nu a mai avut tangențe cu poliția,cu toate că este un copil problemă.
După comiterea infracțiunii I s-a interzis să aiba tangențe cu cei doi minori cu care a participat la săvârșirea infracțiunii.
IV. Factorii care influențează sau pot influența conduita generală a persoanei pentru care s-a întocmit referatul de evaluare:
Factori de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracțional:
se află la prima abatere de natură penală;
condițiile în care locuiește minorul sunt bune;
Factori de natură să favorizeze comportamentul infracțional:
consumul de alcool;
tendința de a intra în anturaje proinfracționale;
ușor influențabil de către colegi;
lipsa parinților;
situația școlară deficitară.
Riscul săvârșirii unei noi infracțiuni:
Analizând comportamentul minorului putem spune că riscul săvârșirii unor noi infracțiuni de către minorul P. Fabian sunt mari.
Perspectiva de reintegrere în societate:
Având în vedere informațiile pe care le deținem putem spune că minorul prezintă șanse minime de a-și schimba conduita în bine,deoarece nu regretă fapta comisă,dar nici nu beneficiază de sprijinul parinților.Ajutorul din partea bunicii este insufficient deoarece ea nu poate să se impuna în fața minorului.
Pentru corectarea comportamentului se vor lua următoarele măsuri:
supravegherea mai strictă a minorului;
interzicerea relațiilor de amiciție cu minorii F. Cosmin și P.Laurian;
căutarea unei activitați care să-I mai ocupe timpul liber;
consilierea de către un psiholog pe o perioadă stabilită de către acesta.
Data întocmirii și semnarii Consilier de reintegrare socială
referatului
AL PATRULEA STUDIU DE CAZ
ISTORICUL SOCIAL:
A. Date de identificare:
Nume și prenume:T. Roxana
Vârsta:16 ani
Sexul: feminin
Adresa:momentan nu are o adresă exactă,doarme prin scările blocurilor.
Nivelul de studii:a abandonat școala
Profesia:fostă elevă
Religie:ortodox
Etnie:română
B. Prezentarea cazului:
Minora T. Roxana în vârstă de 16 anise află în atenția Serviciului de Reintegrare
Socială și Supraveghere având de executat pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiționată a pedepsei pe o perioada de 2 ani pentru infracțiunea de furt calificat.
Istoricul familiei:
Familia minorei este compusă din mama sa T. Florentina,tatăl minorei T.Sebastian,sora minorei T. Bianca și bunicul matern. Z. Soare care locuiește la două străzi distanță de ei.
Mama minorei în vârstă de 33 de ani este alcoolică și nu are un serviciu stabil.Mai lucrează cu ziua la câmp,dar nu are un venit stabil.
Tatăl T. Sebastian are 37 de ani de asemenea consumă zilnic alcool și are un comportament violent.Nu lucrează momentan din cauză că a fost concediat din firma la care a lucrat S.C.Construct Srl. deoarece a fost prins consumând alcool în timpul programului.La această firmă ocupa postul de paznic.
Sora Roxanei,T. Bianca în vârstă de 12 ani vagabondează împreună cu aceasta deoarece acasă,spune ea,nu poate sta din cauza comportamentului violent al tatălui.Când vine acasă beat le bate și pe ea și pe sora ei,de aceea au și fugit de acasă.
Bunicul matern al minorei Z. Soare în vârstă de 67 de ani locuiește la două strazi distanță de casa minorei.Roxana a locuit o perioadă împreună cu sora ei la acesta, dar din motive pr care minora nu dorește să le spună a plecat din casa acestuia.
Starea de sănătate a persoanei:
Minora prezintă traume psihice determinate de experiența anterioară( posibil abuz sexual,după cum rezultă din declarețiile minorei și ale asistenților sociali, colaboratori).
E. Starea de sănătate mintală a persoanei:
Minora are probleme de autocontrol,existența tentativelor de suicid;risc
ridicat de sinucidere.Prin consult psihologic s-a constatat că suferă de depre-
sie accentuată.
F. Situația economică:
Minora nua re nici un venit deoarece nu lucrează și nu are nici alocație din
cauza întreruperii școlii.
G. Condiții de locuit:
Minora T. Roxana a locuit temporar la părinți sau la bunicul matern și în diverse
centre de plasament;ultima dată a locuit la un adăpost pentru copiii străzii,de
unde a fost externată pentru că a încălcat regulamentul de ordine interioară (a
fugit în timpul nopții),în present ,vagabondează împreună cu sora sa în orașul
Caransebeș și doarme în scara unui bloc.
I. Istoricul ocupației:
Până acum doi ani minora era elevă a școlii generale cu clasele I-VIII din
Caransebeș,în clasa a VII,dar din cauza lipsei de locuință și din cauza
neângrijirii de către părimți aceasta a abandonat școala.În present nu mai este
înscrisă la nici o școală.
J. Integrarea socială:
Cunoscuții vorbesc despre minoră destul de frumos.Ei spun că dacă ar avea niște
părinți care să se ocupe de ea ar fi un copil cuminte.Din cauza părimților și a
bunicului a ajuns să vagabondeze pe străzi.O vecină ne-a spus că a auzit că
a fost abuzată sexual de către bunicul acesteia,dar el nu recunoaște nimic.
Cei care o cunosc pe Roxana spun că o compătimesc deoarece la vârsta ei a
trecut prin prea multe greutăți și acest lucru a dus-o în situația de a încerca să se
sinucidă.
K. Recomandări din perspective asistenței sociale:
Se recomandă ca minora să participle la programele de asistență și consiliere
derulate de Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere.Să fie înscrisă din
nou la școală pentru a recupera și a-și putea termina studiile.
ÎNTOCMIREA REFERATULUI DE EVALUARE:
1.Introducere:
Nume și prenumele persoanei condamnate:T. Roxana
Data și locul nașterii:04.06.1992
Infracțiunea săvâeșită:furt calificat
Numărul hotărârii instanței:Z/D/2008
Durata suprevegherii:2008-2010
Numele și prenumele consilierului responsabil de caz:S.A.
Sancțiunea aplicată persoanei condamnate/minorei:pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani.
Măsurile și obligațiile impuse de instanță:
a). să se prezinte la Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere la datele și orele stabilite de consilierul responsabil de caz;
b). să anunțe,în prealabil,orice schimbare de domiciliu,reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,precum și întoarcerea;
c). să participe la programele de asistență și consiliere derulate de Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere de pe lângă tribunalul Caraș-Severin.
1I.Nevoile sau problemele identificate ale persoanei condamnate/minorului:
Martie 2008
– lipsa unei locuințe;T. Roxana a locuit temporar la părinți sau la bunicul matern și în diverse centre de plasament;ultima dată a locuit la un adăpost pentru copiii străzii,de unde a fost externată pentru că a încălcat regulamentul de oridine interioară( a fugit în timpul nopții), în prezent, vagabondează împreună cu sora sa T. Bianca în orașul Caransebeș și doarme în scara unui bloc;
– lipsa unor activități cu character constructive;
– lipsa condițiilor materiale;
– relația tensionată și instabilă cu membrii familiei;
– întreruperea studiilor;
– probleme de autocontrol;existența tentativelor de suicid;risc ridicat de sinucidere;
– traume psihice determinate de experiențele anterioare(posibil abuz sexual,după cum rezultă din declarațiile minorei și ale asistenților sociali colaboratori).
1II.Riscul săvâeșirii din nou a unor infracțiuni/riscul de a pune în pericol siguranța publică:
Martie 2008
Minora are o atitudine corectă față de valorile sociale și morale,abaterile comportamentale ale acesteia reclamate de membrii familiei și asistenții sociali de la ultimul adăpost fiind cauzate de anumite carențe educaționale determinate de mediul familial instabil.Pe de altă parte,minora locuiește în stradă,nu are posibilități materiale, este lipsită de supraveghere din partea adulților.În consecință estimăm:
riscul de a comite infracțiuni de același gen:mediu;
riscul de a comite infracțiuni de obicei(cerșetorie,vagabondaj,prostituție): crescut;
riscul pentru siguranța publică:mediu;
nivelul de supervizare care se impune:crescut.
Mai 2008
În urma evaluării realizate prin intermediul discuțiilor,am constatat că persoana supravegheată prezintă un risc ridicat de autovătămare/sinucidere:
antecedente psihice în familei;
tentative de suicid anterioare;
depresie accentuată;
exprimarea intenției de sinucidere;
pierderea recentă a unor ființe dragi;
abandonarea de către părinți;
lipsa unei locuințe și vagabondajul;
consumarea de băuturi alcoolice în combinație cu medicamente;
eșec școlar;
lipsa unei activități sistematice;
posibile abuzuri fizice.
1V.Descrierea activității,a locului de executare și a programului de lucru,în cazul minorului obligat la prestarea unei activități neremunerate într-o instituție de interes public:
Nu este cazul.
V.Natura și frecvența întrevederilor dintre consilier și persoana condamnată/minor pe perioada supravegherii:
1.realizarea de întrevederi la sediul Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere, în prima zi a săptămânii,o dată pe săptămână.Ora întrevederilor se va stabili de comun acord între persoana supravegheată și consilierul responsabil,în funcție de programul fiecărei părți.
2.realizarea de către consilierul responsabil de vizite inopinante la școală.
VI. Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanța de judecată în sarcina persoanei supravegheate:
1.Persoana supravegheată se va prezenta inițial,o dată pe saptămână la sediul SRSS,în prima zi a săptămânii.Există posibilitatea reducerii sau amplificării frecvenței întrevederilor la sediul SRSS,în funcție de nivelul îndeplinirii măsurilor și obligațiilor corelată cu evoluția situației psiho-socio-economice a persoanei supravegheate.
2. Persoana supravegheată va anunța,în prealabil în scris orice schimbare în situația locativă;de asemenea,persoana supravegheată va anunța în prealabil în scris sau telephonic,adresa numul de telefon pe perioada deplasării și motivul deplasării mai mari de 8 zile.
3.Minora va fi sprijinită în respectarea obligației de finalizare a studiilor sau de a urma un curs de calificare prin identificarea unei instituții de învățământ,conform studiilor persoanei supravegheate,înscrierea acesteia și verificarea periodica a frecvenței la cursuri, colaborând cu cadrele didactice;de asemenea,se vor realiza vizite inopinante la școală.
4. Persoana supravegheată va comunica în scris informații privind situația locative și resursele financiare obținute prin diverse modalități.Aceste informații însoțite de acte doveditoare,vor fi comunicate la solicitarea consilierului responsabil de caz,inițial sau ori de câte ori situația o impune.
5. Persoana supravegheată,ca urmare a efectuării unei cereri de sistență și consiliere către SRSS,va participa la orice program de terapie atitudinal-comportamentală,derulat prin intermediul SRSS,care să aibă drept scop îmbunătățirea autocontrolului,gestionarea eficientă a timpului liber și a bugetului,îmbunătățirea comunicării.De asemenea,este necesară evaluarea psihologică a persoanei supravegheate în vederea diagnosticării și supunerii la o intervenție specializată.Sprijinirea persoanei din punct de vedere material. Medierea relațiilor cu familia.
Persoana supravegheată/minorul a luat cunoștință de conținutul planului de supraveghere și înțelege să coopereze în executarea obligațiilor ce îi revin.
Data semnării planului de Consilier
supraveghere
Am luat la cunoștință,
Persoană condamnată/minor.
Concluzii:
Indiferența părinților duce la un comportament delicvent al minorei.Lipsa ajutorului material și lipsa iubirii părintești determină minora la acte necugetate cum ar fi chiar încercarea de a se sinucide.
Organele competente trebuie să ieie măsuri pentru ca minora să nu mai încerce să-și ia viața și să poată duce o viață normală,să nu mai doarmă prin scările blocului.
AL CINCILEA STUDIU DE CAZ:
ISTORICUL SOCIAL:
Date de identificare:
Nume și prenume:T. Ciprian
Vârsta:16 ani
Sexul: masculine
Adresa:Caransebeș,str. Mircea cel Bătrân,nr. 1
Nivelul de studii:în prezent este elev în clasa a IX-a
Profesia:elev
Religie:ortodox
Etnie:română
Prezentarea problemei:
În data de 13 martie 2008 minorul Ciprian în vârstă de 16 ani,venind de la disco-
tecă și fiind în stare de ebrietate l-a lovit pe minorul B. Ionică în vârstă de 15 ani.
Cei doi minori se cunoșteau din liceu și deseori mergeau împreună la discotecă .În
noaptea de 13 martie 2008 cei doi minori împreună cu încă doi prieteni veneau de la
discotecă și au început să se ieie la ceartă din cauza unei fete.Într-o fracțiune de secun-
dă sub influența alcolului minorul T. Ciprian în vârstă de 16 ani i-a aplicat un pumn în
față spărgându-i arcada. În urma loviturii minorul B.Ionică a fost internat în spital,iar
T. Ciprian a fost pus sub acuzația de lovire și în prezent este cercetat penal.
C. Istoricul familiei:
Familia minorului este compusă din mama sa T. Elena în vârstă de 37 de ani
asistentă medicală,tatăl său T. Mihai în vârstă de 39 de ani de meserie doctor pediatru.
Minorul T.Ciprian este singur la părinți,nu mai are frați.
Familia minorului nu a avut niciodată probleme cu justiția.Vestea că fiul lor este
cercetat penal pentru infracțiune de lovire a venit ca un trăznet pentru ei,știindul pe
Ciprian ca fiind un copilcuminte care nu le-a creat probleme niciodată.
D. Starea de sănătate a persoanei:
Minorul este clinic sănătos.
E. Starea de sănătate mintală a persoanei:
Clinic sănătos.
F. Situația economică:
Minorul are o situație economică foarte bună.Părinții au salarii foarte bune,iar
Ciprian nu a dus niciodată lipsă de nimic.
Condiții de locuit:
Minorul locuiește în orașul Caransebeș, str. Mircea cel Bătrân,nr. 1.Casa în care
locuiește este compusă din 4 camere,bucătărie,cămară și baie.Condițiile de locuit
sunt foarte bune,băiatul are tot ce-și dorește.
H. Integrarea socială:
Vecinii și toți cei care îl cunosc pe minorul T. Ciprian au o părere foarte bună despre acesta.Toți spun că este un copil cuminte,respectuos,toți îl vorbesc de bine și sunt mirați de ceea ce a făcut.
Profesorii de la liceul la care învață Ciprian au o părere bună despre el.Este un elev silitor care învață iar în relația cu colegii este un prieten adevărat,îi ajută la teme,dacă cineva are vreo problemă este primul care sare să îl ajute.Toți din clasă au o părere foarte bună despre el.
I. Recomandări din perspective asistenței sociale:
Se recomandă ca minorul pe parcursul anchetei să fie supravegheat de părinți mai strict.
Întocmirea referatului de evaluare:
I.Introducere:
Nume și prenume inculpat minor:T. Ciprian
Data și locul nașterii:21 mai 1992,Caransebeș
Adresa:Caransebeș,str. Mircea cel Bătrân,nr. 1
Faptele ce formează obiectul inculpării minorului:lovire
Nr. Dosar penal: Y/D/2008
Termen de judecată:2008
Data primirii solicitării instanței de judecată:05.2008
Data începerii și finalizării perioadei de supraveghere:nu este cazul
Numele și prenumele consilierului de reintegrare socială și supraveghere:S.A.
Data depunerii referatului:05.2008
II. Surse de informații:
minorul inculpate T. Ciprian;
mama inculpatului T. Elena;
tatăl inculpatului T. Mihai;
vecina minorului F. Cerasela;
diriginta minorului C. Stela.
III. Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul:
1.Mediul familial și social:
Minorul T. Ciprian locuiește împreună cu părinții(. Elena în vârstă de 37 de ani
asistentă medicală și tatăl său T. Mihai în vârstă de 39 de ani de meserie doctor
pediatru),într-un imobil cu patru camere,proprietatea părinților.Locuința este îngrijită
având condiții foarte bune de locuit.
Ciprian este singurul copil al familiei T.
Veniturile familiei sunt foarte mari,părinții nedeclarând ce venituri au,dar oricum nu
duc lipsă de nimic.
Relațiile din familie sunt stabile,părinții fiind căsătoriți de 18 ani.În această perioa-ă
dă nu a avut loc nici un eveniment major care să ducă la certuri mari sau la alterarea
familiei.
Anturajul lui Ciprian este format din prieteni de aceeași vârstă cu el,copii de pe
stradă,toți fiind niște copii liniștiți.
Imaginea familiei în societate este foarte bună,nici unul din membrii familiei nu au
avut probleme cu poliția.
2.Evoluția situației școlare și profesionale:
Minorul T. Ciprian este în clasa a IX-a secția științe sociale.Este un elev cuminte,
care învață foarte bine,este unul dintre cei mai buni elevi din clasă.
Profesorii sunt mirați de fapta comisă de minor și spun că a fost ceva ce l-a dus să-l
lovească pe B. Ionică,deoarece acesta este un copil liniștit și cuminte.
3.Trecutul infracțional:
Minorul T.Ciprian nu a mai fost cercetat penal.
4.Comportamentul persoanei înainte și după comiterea infracțiunii:
Din relatările intervievate a reieșit că Ciprian este un copil liniștit care iși petrece majoritatea timpului în compania prietenilor de pe stradă,iar uneori mai merge la discoteca din oraș.
Implicarea minorului în fapta pentru care este în prezent judecat este cauza consumului de alcool.Mergând la discotecă în seara zilei de 13 martie 2008 acesta a consumat băuturi alcoolice și nefiind obișnuit să bea s-a amețit repede.Pe drumul spre întoarcere acasă acesta era împreună cu doi prieteni și cu B. Ionică partea vătămată.Au început să discute în contradictoriu despre o fată,iar într-un moment de nebunie,minorul T. Ciprian l-a lovit în față pe B. Ionică.Acesta a ajuns la spital,iar minorul a intrat în atenția organelor de poliție fiind cercetat penal sub acuzația de lovire.
5. Factorii favorizanți ai comportamentului infracțional:
Minorul își recunoaște fapta și îi pare rău pentru ce s-a întâmplat.Este dispus să facă tot ceea ce este necesar pentru a-și îndrepta fapta comisă.
Îi este rușine de oamenii care îl cunosc,de părinți și se simte etichetat de către membrii comunității în care trăiește.
IV. Factorii care influențează sau pot influența conduita generală persoanei pentru care a fost solicitat referatul:
Analizând situația prezentată mai sus,reținem următorii factori psihosociali pozitivi cu rol determinat în conturarea comportamentului minorului T. Ciprian:
imaginea pozitivă pe care minorul o are în comunitate,
lipsa antecedentelor penale.
V. Perspective de reintegrare în societate:
Faptul că minorul regretă fapta comisă cresc șansele ca acesta să se reintegreze în societate.
Data întocmirii și semnării Întocmit,
Referatului Consilier de SRSS
CAPITOLUL IX
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Procesul de resocializare a minorilor delincvenți presupune orientarea și integrarea în viața socială a indivizilor care au promovat comportamente marginale sau deviante. Resocializarea urmărește reorientarea și remodelarea persoanelor delincvente, reeducarea lor în consensul normelor de conduită acceptate de societate.
În această lucrare am prezentat factorii care determină o persoană să săvârșească fapte incriminate de lege.
Datele rezultate din studiu au confirmat ipotezele propuse. Astfel, factorul care are ponderea cea mai mare în comiterea actului delincvent este influența grupului de prieteni. Așa cum se știe grupul de prieteni constituie o formă aparte de socializare,uneori cu valențe pozitive, alteori cu valențe negative,dar și o ocazie pentru copii,în general, de a-și constitui o identitate proprie,de a-și dezvolta conștiința de sine,de a conștientiza că există persoane de aceași vârstă cu care pot împărți aceleași probleme și soluții de viață.
Pe lângă grupul de prieteni, trebuie avut în vedere consumul de substanțe alcoolice, care constituie un factor important în determinarea comportamentelor delicvente.
Pentru reușita procesului de resocioalizare trebuie să existe dorința de schimbare a comportamentului din partea individului,dorința de a duce o viață conform normelor și valorilor socității în care acesta se află integrat.
Există persoane care doresc să-și schimbe comportamentul și persoane care nu doresc această schimbare de comportament. Având un client dificil asistentul social are șanse mai mici de a reuși resocializarea individului.
Pentru optima resocializare a persoanelor care au săvârșit acte delincvente trebuie să schimbăm mentalitatea socității în care trăim,deoarece după săvârșirea unor infracțiuni acești indivizi sunt marginalizați de semenii lor,sunt îndepărtați la periferia socității iar șansele de a comite alte acte delincvente sunt foarte ridicate.
Schimbarea mentalității presupune un proces lung și dificil,începutul poate fi prin ai învâța pe cei mici înțelesurile și consecințele comportamentelor delincvente.
BIBLIOGRAFIE
1,Dobrescu Mihail -Delincvența Teorii Prevenire si Combatere,Editura Marineasa aprilie 2004
2,Dan Banciu- Evoluții ale delincvenței juvenile în România, București 2002
3,Sorin Brădulescu și Dan Banciu- Introducere în sociologia delincvenței juvenile,Editura Medicală ,București 1990
=== Studiu II ===
Al doilea caz:
Etapa I colectarea informațiilor:
Prezentarea cazului:M.A în varsta de 16 ani domiciliat in Județul Caraș-Severin,sat Brebu,este inculpat de lovire.Acesta in ziua de 5.03.2008 împreuna cu prietenii lui se aflau la barul din sat.In bar se afla si T.I aflat în stare avansată de ebrietate.Acesta i-a abordat pe minori afisand un comportament violent,provocator.Altercația a continuat în afara barului,intervenind alaturi de minori si alte personae din imediata apropiere,iar alaturi de T.I au intervenit cei doi frati ai acestuia.
Pentru ca M.A si ceilalti coinculpati erau depasiti de forta fizica a fratilor T.,acestia s-au limitat la a se apara si de a fugii imediat la postul de politie din sat.
Cu toate ca minorii sustin ca nu au avut nici un contact cu partea vatamata P.G,acesta parasind barul inainte de a incepe scandalul ei au intrat in atentia organelor abilitate dupa ce partea vatamata P.G a facut plangere si i-a acuzat pe minori de lovire.In present acestia se afla sub atentia organelor de politie fiind anchetati sub acuzatia de lovire.
Primul interviu este luat minorului M.A:
C-Numele si data nasterii?
M.A:-M.A 2.06.1992
C-Ce ocupatie ai?
M.A-Am absolvit doar 7 clase si am renuntat la scoala din cauza lipsurilor materiale
C-Ce s-a intamplat in ziua de 5.03.2008?
M.A-In ziua de 5.03.2008 eram impreuna cu prietenii mei la barul din sat,T.Ia inceput sa se ia de noi si sa ne jigneasca.Am incercat sa-l calmam dar a devenit violent.Am iesit din bar si scandalul a continuat pana am reusit sa anuntam politia
C-Ai consumat bauturi alcoolice?
M.A-Nu
C-Pe P.G partea vatamata il cunosti?
M.A-Da,este un vecin din sat.
C-L-ai agresat tu sau prietenii tai cumva?
M.A-Nu ,P.G a parasit barul inainte de a incepe conflictul.Nu am avut nici eu si nici prietenii mei nici un contact cu partea vatamata .Conflictul a fost intre noi si fratii T
C-Ce parere ai despre cele intamplate in acea zi?
M.A-Imi pare rau,vom accepta pretentiile materiale cerute vatamata cu toate ca nu suntem vinovati,darn u mai vreau sa am de a face cu politia.
C-Aceasta intamplare te-a marcat cumva?
M.A-Da,ma simt etichetat de cei din jur.Toti vecini aveau o parere foarte buna despre mine,iar acum…..
C-Ce doresti sa faci pe viitor?
M.A-Cand implinesc 18 ani vreau sa lucrez cu fratele meu in constructii,pentru ca acolo se castiga bine si doar asa eu si familia mea putem duce o viata mai buna
Pana atunci voi mnci in continuare si sper ca imi voi relua viata de pana acum
Al doilea interviu este luat mamei minorului:
C-Numele dumneavoastra si relatia pe care o aveti cu M.A?
M.C-M.C si sunt mama lui M.A
C-Ce varsta aveti?
M.C-Am 52 de ani.
C-Ce studii aveti?
M.C-Am 4 clase.
C-Lucrati undeva?
M.C-Nu lucrez,am grija de gospodarie.
C-Cum se numeste sotul dumneavoastra?
M.C-M.N
C-Ce studii are?
M.C-Nu are decat 3 clase.
C-Alti copii inafara de M.A mai aveti?
M.C-Mai am 3 copii dar sunt majori.
C-Va confruntati cu probleme financiare?
M.C-Da.Ca venit avem doar alocatiile celor 4 nepoti ai sotului meu pe care soacra-mea ii are in plasament pentru ca fata ei i-a lasat.Mai avem banii pe care ii castiga M.A din munca cu ziua pe la vecini.
C-Dumneavoastră sau soțul nu ați lucrat niciodata?
M.C-Eu nu am lucrat pentru că nu am școală și trebuia să am grijă de casă,iar bărbatul meu nu a lucrat pentru că îi place băutura și nu l-a angajat nimeni.
C-Care sunt relațiile în familia dumneavoastră?
M.C-Bărbatul meu bea mult,face scandal și mă bate.A.este un băiat bun care mă ajută mult.El este stâlpul familiei.
C-Ce părere aveți de ce s-a întâmplat în ziua de 5.03.2008?
M.C-Eu nu știu,dar A e un copil cuminte.
Al treilea interviu este luat directoarei de la Școala Generală NR.1
C-Spuneți-mi vă rog numele dumneavoastră și ce legătură aveți cu M.A?
B.A-B.A,sunt direstoarea școlii unde a învațat M.A.
C-Cunoașteți fapta pe care A a comis-o?
B.A-Da,dar eu îl cunosc pe A și nu cred că e vinovat.
C-Ce situație școlară a avut?
B.A-a avut o frecvența bună la ore,dar din cauză că nu a avut cine să se ocupe de el,situația lui scolară era foarte slabă,notele erau mici.Îmi pare rău că,A. nu mai frecventează școala.
C-Cum se purta cu colegii?
B.A-Era un copil liniștit,chiar retras,nu ne-a făcut niciodată probleme.Îmi pare rău că s-a ajuns aici.
Referatul de evaluare efectuat pentru minorul M.A:
I.Introducere:
Nume si prenume inculpat minor:M.A
Data și locul nasterii:2.06.1992 Caransebeș
Adresa:Satul Brebu,județul Caraș-severin
Faptele ce formează obiectul inculpării minorului:lovire
Număr dosar penal:X/Y 2008
Termen de judecată:2008
Data primirii solicitarii instanței de judecată:03.2008
Data începerii și finalizarii perioadei de supraveghere:nu este cazul
Numele și prenumele consilierului de reintegrare socială și supraveghere:H.G
Data depunerii referatului:03.2008
II.Sursa de informații:
-minorul inculpat(M.A) 1 întrevedere
-mama minorului M.C-1 întrevedere
-tatăl minorului M.N-1 întrevedere
-agent principal,Post Poliție satul Brebu,B.G -1 întrevedere
-vecinul minorului T.S -1 întrevedere
-asistent social Primăria Brebu-1 întrvedere
-director școală Generală NR.1 Brebu d-na B.A- 1întrevedere
III.Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul:
1.Mediul familial și social:
Minorul M.A locuiește îmreuna cu părinții M.N în vârstă de 54 de ani ,fără ocupație și fără venituri constante și M.C. în vârstă de 52 de ani ,de asemenea fără ocupație și fără venituri,într-un imobil cu două camere,proprietatea părinților.Locuința se află într-un stadiu avansat de de degradare ,din cauya lipsei de îngrijire ,condițiile de locuit fiind insalubre.Împreună cu minorul inculpat și părinții acestuia mai locuiesc patru minori,copii surorii mai mari a lui M.N,A.I,pe care aceasta i-a abandonat ,minorii fiind încredințați spre plasament bunicilor materni.
A.este mezinul familiei M,el având trei frați majori,care și-au întemeiat propriile familii ,fiind stabiliți în localități pe raza județului Caraș-Severin.Aceștia păstreaza sporadic legătura cu părinții ,implicându-se foarte rar în susținerea lor materiala.
veniturile familiei M sunt formate din în prezent din alocațiile de care beneficiaza cei patru minori și din câștigurile obținute de către A din munca cu ziua la oamenii din sat.Minorul se ocupa de întreținerea terenului agricol,proprietatea părinților săi,în suprafață de o jumătate de hectar,având totodata luata în arenda o suprafață de hectare.Lucrările agricole pe acest teren sunt realizate în majoritate prin munca minorului ,cu uneltele pe care le dețin în gospodărie și cu căruța cu doi cai.
Relațiile din cadrul familiei au fost dominate de violența tatălui,pe fondul consumului de alcool,această violență fiind îndreptată preponderent împotriva mamei inculpatului,care a suferit agresiuni fizice repetate ,fiind după observațiile obținute de la sursele intervievate bătută frecvent de către soț.Din acest motiv mama minorului are în prezent probleme grave de sănătate,acuzând în special dureri mari de cap și stări repetate de amețeală,din cauza traumatismelor cranio-cerebrale suferite de pe urma loviturilor aplicate de către soț.Tatăl minorului,are de asemenea,o stare de sănătate precară,din cauza consumului abuziv de alcool.cu ocazia intervievării acestuia la domiciliu s-a putut constata faptul că se afla într-o stare avansată de ebrietate,dând dovada de incoerență verbală,comportament instabil,reacții imprevizibile.
Comportamentul violent al tatălui a fost sancționat și de către organele de poliție din comună,M.N fiind amendat contravențional pentru tulburarea liniștii publice în mod repetat.
minorul inculpat și-a exprimat atașamentul și afecțiunea pentru mama sa,care s-a ocupat de creșterea copiilor și administrarea gospodariei.Aceasta are în continuare un rol preponderent în gospodărie,fiind ajutată de către A.,care-i încredințează o mare parte din banii pe care îi căștiga pentru procurarea de alimente și acoperirea cheltuielilor curente.
A.și-a exprimat atașamentul pentru un unchi matern,de a cărui gospodărie se ocupă în timpul cât acesta locuiește în orașul Caransebeș și la care locuiește cea mai mare parte a timpului.
Anturajul lui A. este format cu precădere din minori de aceeași vârstă din satul Brebu ,cu care în timpul liber joaca fotbal pe terenul de fotbal din sat ,se întâlnesc la barul din apropierea casei sau merg la discoteca din sat.
Părinții nu au o reprezentare clară despre imlicarea minorului în prezentul proces penal,din cauza nivelului scazut de cultură și educație.Minorul inculpat își asumă responsabilitatea participării la fazele procesului penal și a suportării consecințelor sale.
2:Evoluția situației școlare:
Minorul M.A a frecventat Școala Generală cu clasele I-VIII din satul clase
Brebu,având o frecvență bună la ore și un randament școlar mediocru.După absolvirea a 7 clase pe parcursul anului 2005-2006,minorul a abandonat școala,motivul abandonului fiind lipsa susținerii materiale din partea familiei,minorul fiind deseori luat de la școală de tatăl său pentru a fi trimis la muncă.
În prezent A. se ocupă cu muncile agricole pe terenul proprietatea familiei și pe terenul luat în arendă.De asemenea, minorul munceste cu ziua la oamenii din sat,la diverse lucrări de construcții sau la creșterea animalelor.A. a afirmat că,după împlinirea vârstei de 18 ani intenționează să lucreze cu un frate mai mare în domeniul construcțiilor,să învețe meseria de zidar,care ar dori să o practice.
3.Trecutul infracțional
Minorul A. nu a mai fost cercetat penal
4.Comportamentul persoanei înainte și după comiterea infracțiunii
Din relatările surselor intervievate a reieșit faptul că A. își petrece timpul liber în principal în sat,frecventând un grup de prieteni de aceeași vârstă,preocupările acestui grup conturându-se în funcție de veniturilor familiilor și de specificul comunitații rurale.
Implicarea minorului în fapta pentru care este prezent judecat este un episod accidental în evoluția lui A.Potrivit concepției tradiționale,începerea cercetărilor și învinuirea minorului au ca rezultat stigmatizarea sa în comunitate,cu atât mai mult cu cât A. este lipsit de susținere materială și afectivă din partea familiei.Minorul conștientizeaza importanța procesului penal,manifestând disponibilitate pentru negocierea unei soluții amiabile cu partea vătămată
5.Factorii favorizanți ai comportamentului infractional:
Din informațiile obținute de la sursele intervievate a reieșit faptul că,inițial,conflictul a izbucnit între minorii inculpați și T.I.,aflat în stare de ebrietate.Acesta,cunoscut cu antecedente penale și pentru comportamentul recalcitrant,i-a abordat pe minorii aflați la barul din sat,afișând un comportament violent,provocator.Altercația a continuat înafara barului,intervenind alături de minori și alte persoane din imediata vecinătate,iar alături de T.I și ceilalți doi frați ai acestuia.pentru că A și ceilalți coinculpați erau depașiti de forța fizica a fraților T;aceștia s-au limitat la a se apăra și de a fugi imediat la postul de poliție din satul Brebu.Din relatările minorului inculpat,precum și a celorlalte surse a reieșit faptul că partea vătămată C.I ,a părăsit barul respectiv înainte de a începe conflictul.Nici A. și nici ceilalți inculpați nu au avut nici un contact cu partea vătămată,conflictul derulându-se exclusiv între aceștia și frații T.
Atât A,cât și ceilalți minori au fost sancționați contravențional pentru tulburarea liniștii publice din cauza accidentului în care au fost imlicați.
Declanșarea procesului penal,la inițiativa lui C.I nu poate fi explicat cu claritate de către persoanele implicate.O parte din minorii acuzați,printre care se numără și A sunt dispuși să accepte pretențiile materiale invocate de partea vătămată pentru a renunța la acțiunea penală.Acest lucru este cauzat din lipsa de susținere din partea familiei și a dorinței minorului de a evita contactul repetat cu autoritățile locale,confruntându-se cu etichetarea membrilor comunității
IV.Factorii care influențeayă sau pot influența conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat referatul:
Analizând situația prezentă mai sus reținem următorii factori psihosociali pozitivi cu rol determinant în conturarea comportamentului minorului M.A.
Implicarea minorului în întreținerea gospodăriei;
Imaginea pozitivă a minorului în comunitatea proximă,unde se bucură de aprecierea și compasiunea pentru situația familială dificilă;
Lipsa antecedentelor penale;
Rolul de exemplaritate al procesului penal pentru comportamentul viitor al minorului;
Relaționarea pozitivă cu membrii familiei care au un comportament prosocial.
V.Perspectivele de reintegrare în societate:
Analizând factorii psihosociali enumerați considerăm ca prezentul proces penal are un eficient rol de exemplaritate pentru conduita următoare a minorului,în scopul evitării acestuia în situații de risc.
Data țntocmirii și semnării Consilier de reintegrare
referatului socială
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Procesul DE Resocializare AL Minorilor Delincventi (ID: 164442)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.