Atitudinea Sportivilor Fata DE Psihologul Sportiv

INTRODUCERE

„Mi se părea un lucru minunat să știi, despre orice lucru, care e cauza pentru care ia ființă, pentru care piere, pentru care este. Ca să descopăr o cauză de acest fel și cum anume operează ea, bucuros m-aș fi făcut școlarul oricui. Dar am rămas lipit de ea, pentru că nu m-am priceput nici s-o descopăr singur, nici s-o aflu de la alții și atunci, ca s-o găsesc, am plecat din nou în căutarea ei.”

Platton

Performața sportivă este multiplă determinată și se desfășoară într-un context social în care, alături de sportivi, participă și alți actori importanți precum antrenorii, părinții, medicii, organizatorii, conducătorii cluburilor și federațiilor sportive. Psihologia sportivă ar trebui să își propună să evidențieze, într-un mod interactiv, abordări diferite ale intervenției psihologice în sport, centrate pe optimizarea performanțelor celor care influențează direct activitatea sportivului de performanță: asistența psihologică a antrenorilor, coachingul pentru antrenori, asistența părinților sportivilor și consultanța acordata organizațiilor sportive și în primul rând consilierea sportivului sau echipei sportive.

Sportul este un fenomen social care atrage indiferent ca este vorba de fotbal, tenis, baschet, golf, rugby milioane de oameni sunt fani împătimiți ai unei echipe sau a unui sportiv de excepție. Suntem fascinați de realizările acestora, în spatele performanțelor remarcabile știm cu toții că stau multe ore de muncă din partea federațiilor, cluburilor, antrenorilor, a preparatorului fizic, a nutriționiștilor, psihologilor, sau medicilor echipei.

În tot acest angrenaj nu pot să nu fiu surprins de o camuflare a muncii psihologului sub diferite titulaturi cum ar fi ofițer de presă, manager resurse umane, dacă nu de absența cu desăvârșire a acestuia. Deși mai nou se invocă și se comentează tot mai des evoluțiile sportivului din punct de vedere psihologic, specialistul, adică psihologul sportiv lipsește în mod miraculos din peisaj sau lucrează în anonimat la multe cluburi din lume. Dar cum obiectul acestei lucrări nu este misticul, ne propunem să dezbatem și să găsim într-o cercetare care se vrea validă și pertinentă care sunt cauzele reținerilor și nefructificării imensului capital de imagine ce ar putea fi câștigat de pe urma recunoașterii implicațiilor majore pe care le are antrenamentul mental în obținerea performanței de vârf. Sportul reprezintă azi o industrie fascinantă în care sunt implicați mulți oameni, recunoașterea socială, schimbul de experiențe, călătoriile, banii, satisfacția personală pe care o provoacă succesul, fac ca milioane de oameni să fie angajați sub o formă sau alta în competițiile sportive. Psihologia sportului este parte integrantă a acestui fenomen și trebuie să-i oferim prin oamenii care se implică în cercetarea, practică din această ramură a psihologiei importanța cuvenită.

Atitudinea sportivilor față de psihologul sportiv este de asemenea importantă și într-un dialog cu unul dintre comentatorii sportivi de la « Antena1 » A.V. am aflat că la nivel mondial chiar în managmentul marilor cluburi se pune problema oficializării statutului psihologului sportiv și se pare că există înca tendința mascării muncii acestuia sub diferite titulaturi ca ofițer de presă, manager resurse umane și se invocă o oarecare reticiență din partea sportivilor. Tema mi se pare interesantă și de real folos în strategiile viitoare în vederea recunoașterii muncii psihologului în general și a psihologului sportiv în special și în vederea construirii unor programe care să permită recunoașterea calității și cantității muncii psihologilor în obținerea performanței.

Miturile care circulă încă în privința psihogiei și psihologilor cum ar fi că tratează doar oameni cu probleme, sunt ghicitori de gânduri, dacă mergi la psiholog ai o problemă gravă sunt tot atâtea bariere în construirea unei relații psiholog-sportiv generatoare de performanță și profesionalism, astfel în această lucrare ne propunem cunoașterea cât mai obiectivă a premiselor conceptuale sportiv-psiholog și propunerea unor argumente în vederea deschiderii sau îmbunătățirii acestor concepte.

Tema aleasă are pentru mine mai multe semnificații. În primul rând ca fost sportiv și în același timp pasionat de psihologie am cautat să îmbin cele două pasiuni ce păreau atât de îndepartate la un moment dat în concepțiile mele. Iar liantul nu l-am găsit decât mult mai târziu în cunoașterea științifică a psihologiei. Cadrul teoretic achiziționat în cei trei ani de facultate mi-au dat noi perspective în întelegerea comportamentului uman și am descoperit psihologia sportivă prin cartea prof. dr. Marius Crăciun ”Introducere în psihologia sportului”. În altă ordine de idei sper ca această lucrare să reprezinte un început în cariera de psiholog sportiv și în acest sens susțin că atitudinea sportivilor față de psihologul sportiv reprezintă pentru mine un început la propriu în vederea demersurilor științifice viitoare.

Chestionarul a fost completat de 84 de sportivi în diferite nivele, care practică diferite sporturi. Datele colectate cu ajutorul acestui chestionar i-ar putea ajuta pe profesioniști să-și dea seama dacă sportivii sunt interesați de învățarea abilităților mentale, dacă sunt receptivi față de psihologia sportului, încrezători în abilitățile consilierului și toleranți la caracteristicile personale ale consilierului. În urma acestor constatări, psihologii sportivi ar putea să-și plieze abordarea pe caracteristicile clientului, să fie pregătiți în abordări diferite a actului terapeutic.

Pe de altă parte sperăm că acest demers să fie util și în inițierea unor pași făcuți în direcția familiarizării de către sportiv cu ceea ce înseamnă psihologia sportului și deprinderea în concepția acestora de psihologia patologică.

CAPITOLUL 1

CADRU TEORETIC AL PROBLEMEI STUDIATE

Psihologia sportivă. Psihologul sportiv. Atitudini.

Psihologia sportului este știința care își propune să descrie, să explice și să facă predicții asupra comportamentului sportiv. La începutul ei psihologia sportului s-a împrumutat serios din conceptele și teoriile psihologiei generale urmând ca pe parcurs să dezvolte concepte, tehnici și metode pentru construirea unui cadru teoretic propriu cât mai adecvat cerintelor. În al doilea deceniu al secolului trecut psihologia sportivă este atestată ca domeniu aplicativ al psihologiei în decurs de câțiva ani au luat ființă trei laboratoare de psihologia sportului și anume în Germania – Carl Diem, Leningrad – A. Z. Puni, Illinois – Colleman Griffith. Viteza de reacție, tăria mentală, relaxarea, personalitatea și investigarea principalilor factori psihologici care le influențează, erau principalele teme de cercetare în acea perioadă.

După o perioadă în care activitatea psihologilor sportivi a fost destul de restrasă, în anul 1960 se introduc primele cursuri de psihologie sportivă în programele mai multor universități, moment ce a marcat atestarea acestei științe ca ramura independentă.

La noi în țară, dezvoltarea domeniului psihologiei sportive este legată de începuturile cercetărilor în acest domeniu realizate de Gh. Zapan, continuate de prof. dr. Mihai Epuran, Irina Holdevici, Marius Crăciun constanți sustinători în dezvoltarea psihologiei sportului, de activitățile derulate în cadrul Facultăților de Educație fizică și sport, de cercetările efectuate de Institutul de Psihologie al Academiei Romane, de Institutul Național de Medicină Sportivă sau ale Centrului de Cercetări pentru Probleme de Sport.

Principalele orientări în psihologia sportului sunt:

Orientarea behavioristă

– consideră că factorii determinanți ai comportamentului sportiv provin din mediu, nu se ține sema de gândurile, personalitatea și percepțiile sportivului, schimbarea comportamentului se realizează prin manipularea sistematică a mediului.

Orientarea psiho-fiziologică

– susține ca metodă optimă pentru studierea comportamentului sportivului. Consta în examinarea proceselor fiziologice ale creierului și a influenței acestora asupra activității fizice, se investighează pulsul, activitatea electrică a creierului, activitatea musculară.

Orientarea cognitiv-comportamentală

– are la bază idea conform căreia comportamentul indivizilor este determinat de modul în care persoana interpretează stimuli proveniți din mediu. Se investighează cu precădere cognițiile sportivilor, considerând că ele sunt determinante pentru comportament.

Mulți psihologi tineri își doresc să devină profesioniști în domeniul sportiv, să încerce să promoveze prin sport aparatul conceptual și ideativ al psihologiei. Profesioniștii în psihologia sportului sunt preocupați de modul în care participarea la competițiile sportive, exercițiile și activitățile fizice influențează dezvoltarea personală și starea de bine. Urmează diferite cariere ca practicieni, asigurând consilierea sportivilor pentru îmbunătățirea performanței. Fac cercetare și predau în domenii ca psihologia sportului. Psihologia exercitiului fizic, psihomotricitate sau chiar învatare motrică și sociologia sportului.

Sportivul este beneficiarul direct al acestor acțiuni și este parte importantă în procesul de consiliere sau intervenție, problemele atitudinale și motivaționale apar atunci când sportivul nu și-a dezvoltat acest tip de abilități la fel de mult ca și pe cele tehnice. Dificultatea competițiilor, pregătirea tot mai bună a sportivilor din punct de vedere tehnico-tactic da senzația că pentru a câstiga ai nevoie de ceva în plus – o minte antrenată și acceptând ca idee potrivit careia controlul asupra concentrării și activării este o deprindere, la fel ca și controlul asupra răspunsurilor motorii, rezervă de a recunoaște și a accepta problemele psihologice trebuie să dispară.

Pentru a detalia problemele legate de sport, e necesar să privim sportul ca pe un element ce contribuie la educația motrică și psihologică generală a omului, care se desfășoară cu maximum de eficiență în timpul perioadei de creștere și dezvoltare.

Așadar, ca ramură a educației fizice, practicarea unui sport are dublu rezultat; în primul rând ajută la dezvoltarea fizică armonioasă pe plan morfo-funcțional, o dezvoltare optimă din punct de vedere calitativ și cantitativ, iar în al doilea rând oferă celor care practică sportul în general, bogate scheme motrice care vor fi stocate în memorie, având o aplicabilitate directă în procesul de adaptare și integrare a organismului uman în mediul înconjurător.

În plan fizic, sportul are o influență deosebit de favorabilă asupra dezvoltării organismului, începând cu procesul general de creștere, de călire și întărire a rezistenței organismului, de mărire a capacității generale de efort.

Prin simpla practicare a unui sport, sportivul are senzații deosebite față de cele obișnuite în viața de zi cu zi, experimentând noi performanțe și depășindu-se în fiecare zi. Constatarea că în sport poate face ce vrea cu corpul său, parcă sfidând legile omului obisnuit îi dă mai ales sportivului aflat la vârsta copilăriei mici, impresia că „se joacă” într-un mod plăcut și interesant. Această bună dispoziție creată de deplasarea în mediul sportiv influențează benefic psihicul în ansamblul său.

Este bine cunoscut faptul că, prin sport, individul se poate exprima, poate arăta cine este, ce simte și ce viziune are el asupra vieții; astfel el se identifică atât cu sine cât și cu ceilalti. Sportul conferă sportivului un psihic sănătos.

Educarea și formarea sub aspect psihocomportamental a sportivilor se referă la modul în care se poate realiza conștientizarea lui, formarea nivelului integrativ al conștiinței sale. Această operație deosebit de complexă pretinde strategii psihopedagogice de mare finețe, determinate de legitățile obiective ale realității, dar și de motivele, trebuințele și atitudinile subiective ale sportivului.

Practicarea sportului de către copii contribuie substanțial la formarea și dezvoltarea unor importante calități moral-volitive, și anume: curajul, voința,tive, și anume: curajul, voința, perseverența și hotărârea. Încă din anii ’70, ziarul „L’Equipe” atrăgea atenția asupra atitudinii unor părinți care se lamentează: „Menajați-i! Cu puțină igienă suntem de acord, dar în rest să nu răcească și mai ales să nu-și frângă oasele!”. În opinia lui C. Ciobanu această menajare generează infracțiunile de mai târziu. Specialiștii au obligația de a convinge părinții de importanța sportului, ca factor educațional.

Sportul dezvoltă capacități psihice de muncă independentă și spiritul de inițiativă. Psihologul sportiv poate învăța sportivii tehnici comportamentale care dau posibilitatea să își îndeplinească singuri programul de antrenament stabilit de comun accord cu antrenorul, ceea ce dezvolta o atitudine conștientă față de procesul de pregătire. O implicare reală a psihologului în antrenamentul sportivului permite acestuia să aibă o viziune pe etape a pregătirii psihologice, cum ar fi etapa dinaintea competițiilor, etapa din ajunul competițiilor, din timpul competițiilor sau de după competiții. Un astfel de sportiv este stăpân pe sine, are încredere în forțele sale, apreciază clar situația și participă în mod rațional la lupta sportivă.

O altă calitate dezvoltată și prin practicarea sportului este spiritul de competiție. Acesta este necesar în viața de zi cu zi, căci fără competiție nu putem vorbi de progres. Sportul are această particularitate esențială – competiția, al cărei corolar este victoria. Nu putem vorbi despre sport, dacă exercițiul fizic respectiv nu presupune competiția încheiată cu un anumit rezultat. De aceea psihologii sportivi trebuie să acorde o mare atenție acestui aspect. Victoria se conturează și prinde viață în timpul competiției, dar ea este pregătită cu mult timp înainte, de-a lungul antrenamentelor fizice si mentale.

Aflat la vârsta constituirii profilului psihomoral, sportivul chiar și adolescent poate fi orientat sau recuperat prin sport spre o dezvoltare armonioasă a personalității. Dacă temperamentul și aptitudinile sunt native, caracterul se poate forma și aici intervin cei care lucrează cu copilul sportiv. Practicând sportul, încă de la vârsta școlarității mici copilul capătă trăsături pozitive de caracter. Între constructele personalității de factură bipolară, la copilul sportiv putem regăsi:

iar nu:

Potențialul psihologic-educativ al sportului este îndeplinit tocmai prin educarea acestor aspecte pozitive, precum și prin educarea acelor trăsături de caracter implicate într-o serie de atitudini.

Atitudinea poate fi definită ca “o tendință învățată de a oferi un răspuns consistent, favorabil sau nefavorabil, față de un anumit obiect (situație)”. Dacă o idee sau un concept va fi implementat sau nu, aceasta depinde în bună măsură de atitudinea părții receptoarere față de acesta și astfel, mare parte din efortul inițiatorului, de mesaj se va concentra asupra atitudinii celui care recepționează mesajul în raport cu distractorii și asupra posibilităților de modificare a acestora. În continuare vom încerca să explicăm definiția anterioară evidențiind aspectele concrete pe care aceasta le relevă:

• Atiudinea este învățată, nu instinctivă; deci demersul nostru din cercetare reprezintă doar motivația unor noi constructe.

• Atitudinea nu este similară comportamentului; este o predispoziție pentru manifestarea unui anumit comportament.

• Atitudinea implică existența unei relații între persoană și obiect. Obiectul atitudinii este în cazul de față psihologul sportiv.

Relația dintre subiect și obiect nu este neutră. Este un vector care prezintă în egală, măsură direcție și intensitate. Exprimând o atitudine sportivii vor arata o atitudine negativă sau pozitivî față de psihologul sportiv și aceasta va avea o anumită intensitate

Atitudinea poate fi dedusă cu ajutorul comportamentului; ea este intangibilă și nu poate fi observată în mod direct. Cu alte cuvinte, deși putem observa și măsura comportamentul, determinarea atitudinilor subiectului necesită intervievarea acestuia (presupunând că răspunsurile nu vor fi false). Acest aspect poate crea dificultăți în cazul investigării unui subiect sensibil.

Pentru sportivi se pune problema unui mod de evaluare a tendințelor, deciziilor și conduitelor proprii costituit în baza unui sistem de valori corect elaborat și care este rezultatul unui proces educativ științific. Sportivul se evaluează pe sine, își evaluează colegii, emite păreri despre conduitele antrenorului, se întrebă « dacă merită sau nu » să facă sacrificii în pregătirea sportivă.

Ideile preconcepute, prejudecățile și preferințele pot influența negativ procesele de prelucrare a informației și tipul de decizie. Unele convingeri sunt îmbrăcate frumos în argumente, dar de cele mai multe ori ele poartă pecetea subiectivismului. De aici rezultă o altă concluzie în efortul de cunoștere a atitudinilor sportivilor și chiar a psihologilor sportivi trebuie să fim cât mai obiectivi chiar dacă analiza nu ne mulțumește.

Ca dimensiune a personalității caracterul este definit prin două componente, una de orientare și alta de execuție, constând din caracteristicile de stabilitate și consecvență a atitudinilor, susșinute de voință.

B. G. Ananiev distinge mai multe tipuri de atitudini cum ar fi:

– atitudini față de societate

– atitudini față de muncă

– atitudini față de semeni

– atitudini față de sine.

Dintre acestea în studiul de față ne interesează modul cum se manifestă acestea la sportivi, toate sunt în esență sentimentale constituind profilul psiho-moral al sportivului.

Atitudinea față de muncă este constituită printr-o multitudine de sentimente: dragoste, atașament, răspundere, disciplină, acuratețe exprimată în calitate și randament.

Atitudinea față de semeni, ca interiorizarea relațiilor sociale, ocupă un loc preferențial în studiile psiho-sociologice. Omul trăieste în colectivitate, între principalele trebuințe aflându-se nevoia de apartenență la grup, de comunicare, de adeziune și identificare cu grupul, de a fi stimulat de alții. Sentimentele de prietenie, intr-ajutorare, colaborare, fair-play sunt securizante pentru cei care formează grupul sau echipa.

Conștiința de sine se formează pe baza percepției corpului, a aprecierilor aptitudinilor fizice și psihice, a locului și performanțelor în raport cu alte persoane. Atitudinile față de sine dobândesc exprimări concrete în demnitate, mândrie, orgoliu, modestie, înfumurare, marcând atât stilul comportamental individual cât și relațiile cu grupul de referință.

Latura «efectoare» a caracterului este construită din caracteristicile voinței care se pun în slujba idealurilor și convingerilor individului.

Principalele trăsături de voință din structura caracterului sunt: orientarea spre scop, consecvență, hotararea, dârzenia, stăpânirea de sine, independența, disciplina, curajul.

Aceste calități se manifestă numai în condițiile în care se leagă strâns de atitudinile «orientativ» ale personalității, constituind împreună o unitate.

Unitatea caracterului este dată de unitatea scopurilor activității de unitatea dintre vorbe și fapte, statornicia și consecvența în convingeri și acțiuni. Activitatea sportivă pretinde oameni de caracter și, în același timp, formează la ei trăsături caracteriale, exprimate în comportamentul de fair-play și întregul sistem de sentimente morale.

O subliniere mai trebuie făcută cum că atitudinile sunt bipolare, au aspecte negative și pozitive, după direcția și operaționalitatea lor, ele au influențe negative sau pozitive față de psihologul sportiv.

Rezultă din cele de mai sus că sistemul de atitudini are un rol important în structura de personalitate a sportivului, determinând dezvoltarea și valorificarea capacităților lui prin funcțiile sale orientative, preparatorii și dinamogene. Acest sistem atitudinal este foarte complex și în același timp dinamic, modificându-se sub influența educației și experienței.

Formarea unei atitudini se bazează pe experiența deținută în legătură cu obiectul, în mod normal pe experiența directă. Consultarea unui psiholog sportiv de către un sportiv într-o problemă personală care afectează performanța va duce la formarea unei atitudini. Subiectul își construiește o imagine mentală (percepție) a obiectului și își va forma o anumită atitudine. Așadar, primele impresii sunt astfel importante întrucât influențează modul de învățare ulterioară. Iată de ce dacă, în primă instanță, oamenii se comportă natural, ei determină formarea unor atitudini favorabile din partea interlocutorilor.

Experiența poate fi și indirectă; recomandările și comunicarea experiențelor din partea prietenilor sau rudelor sunt importante atunci când nu avem o experiență directă în legătură cu obiectul. Acestea pot determina însă formarea ideilor preconcepute ce pot aduce prejudicii, datorită naturii sintetice a percepției. Dacă toți prietenii v-au spus că golful e plictisitor, vă veți menține probabil aceeași atitudine chiar dacă n-ați văzut sau nu ați jucat niciodată golf. În general acesta este modul de formare a atitudinilor negative. Atitudinea comportă și o componentă perceptivă. Modul în care este perceput psihologul sportiv este influențat și de către caracteristicile stabile ale sportivului (personalitate, inteligență, experiență anterioară, cultură, concepție etc.) și de caracteristicile comune (starea sufletească, starea fiziologică etc.)

Dimensiunile atitudinii

Atitudinea comportă trei dimensiuni așa cum se arată în tabelul 1. Este important să menționăm că atitudinea și comportamentul sunt noțiuni distincte.

Tabelul 1 Dimensiunile atitudinilor

A avea o anumită atitudine față de ceva nu implică o acțiune în consecință. Veți auzi, spre exemplu ca un club a angajat un psiholog sportiv. Aceasta reprezintă latura cognitivă. Considerați că acest demers este benefic, constructiv și că v-ar place să consultați un psiholog sportiv (latura afectivă). Vă decideți să cereți un sfat într-o problemă (intenția). Intenția nu vă conduce întotdeauna la un anumit comportament. În plus, puteți avea alte gânduri și veți decide să lăsați lucrurile așa cum sunt, sau poate interveni ceva care să vă împiedice să faceți ceea ce v-ați propus (să acționați conform planului).

Cele trei componente sunt corelate într-un mod complex. Intenția de a merge la psiholog este influențată de convingeri și de evaluările pe care le-ar putea face colegii, iar probabilitatea cumpărării produsului va fi influențată de atitudinea față de psihologul sportiv.

Conform imaginii consacrate a atitudinii, sentimentele asupra obiectului sunt mediate de cunoaștere; cu alte cuvinte, răspunsurile emoționale sunt controlate într-o anumită măsură de evaluările raționale. Aceste afirmații au fost contestate de Zajonc și Markus, care au afirmat că răspunsurile afective nu se bazează pe cunoașterea anterioară. Oamenii pot avea emoții și sentimente despre un lucru anume, în absența evaluărilor conștiente și chiar a informațiilor limitate, urmate de raționalizarea deciziilor.

Deși pare ilogică și chiar periculoasă formarea atitudinii în absența unor informații consistente despre obiectul atitudinal, marea majoritate a persoanelor sunt obișnuite cu sentimentul subiectiv de disconfort provocat de o anumită persoană cu care au făcut cunoștință recent, chiar dacă aceasta le este total necunoscută sau informațiile deținute sunt ambiguë.

Atitudinea conține componente ca opinia și convingerea, însă nu se confundă cu nici una dintre acestea. Convingerea este neutră și nu implică etichetări ca bine sau rău. Convingerea este determinată de prezența sau de absența unui atribut și este de obicei fundamentată pe analiza lucidă a datelor avute la dispoziție. Atitudinea conține însă și o componentă afectivă care evaluează dacă existența sau inexistența unui atribut va determina o satisfacție sau insatisfacție.

Opinia reprezintă componenta exprimată a atitudinii. Exprimarea atitudinii se poate face verbal, prin expresia facială, gesturi etc sau poate să nu se facă deloc. Cu toate că opiniile pot fi exprimate ca rezultat al unei atitudini iar atitudinile pot lua naștere în urma recepționării opiniilor celorlalți, cele două entități interdependente sunt complet distincte.

Formarea atitudinii

Formarea atitudinilor față psihologul sportiv este un proces complex. Punctul de pornire al diagramei îl constituie nevoile clientului – atât cele utilitare (practice), cât și cele afective (emoționale). Acestea determină motivația clientului de a prelucra informațiile și solicită implicarea publicității și reclamei; motivația precum și expunerea la stimulii reprezentați de reclamă determină prelucrarea informațiilor. Procesul în sine este influențat și de factori subiectivi cum ar fi capacitatea de prelucrare, precum și ocaziile de evaluare a informațiilor.

Procesul de prelucrare a informațiilor de către client (cu ajutorul “cutiei negre”) este de asemenea influențat de nivelul atenției și de capacitatea (de data aceasta în sens cantitativ) de prelucrare a informațiilor; cu alte cuvinte depinde de gradul de interes, precum și de cantitatea de informație pe care consumatorul o poate prelucra. Rezultatul procesului de prelucrare a informațiilor comportă o dublă dimensiune (cognitivă și afectivă) și determină formarea atitudinii față de obiect.

Formarea atitudinilor situaționale în care se află obiectul vor afecta de asemenea procesul de formare a atitudinii. De exemplu, prezența dezagreabilă a unui impresar sau un sistem incomod de tranzacționare poate influența percepția asupra psihologului sportiv. Expunerea la stimulii reprezentați de reclamă joacă un rol important în favorizarea proceselor de învățare și formare a atitudinilor, însă imboldul principal îl reprezintă întotdeauna nevoile clientului.

Clienții dobândesc convingeri ferme față de produsele pe care le oferim. Deoarece sistemul cognitiv reține un număr relativ redus de date ce pot fi prelucrate simultan, convingerile ferme sunt utilizate cu precădere de către consumator, în cadrul raționamentelor. Și cu toate că respectivele convingeri ferme sunt considerate de către consumator ca fiind cele mai importante, acestea sunt de obicei informațiile cele mai recente.

O atitudine generală a subiectului asupra obiectului se manifestă în funcție de mai multe atribute ale acestuia. Formarea atitudinii depinde de intensitatea sentimentelor sau de forța convingerilor ferme ale subiectului față de atributele obiectului, precum și de evaluarea acestor convingeri. De exemplu, un client poate avea formată o convingere despre o anumită terapie – exemplu ilustrat în tabelul 2. Semnele de întrebare reprezintă “zone albe”, domenii în care consumatorul nu are cunoștințe sau are cunoștințe pe care nu le ia în considerare. Altfel spus, consumatorul ține cont numai de convingerile ferme.

Tabelul 2 Exemplul unei convingeri formate

Acest model atitudinal multiparametru încearcă să explice modul în care convingerile ferme ajută la formarea atitudinii finale. Atributele identificate ca fiind reprezentative și semnificative sunt ulterior integrate în vederea formării unei atitudini generale. Această atitudine poate fi ulterior clasificată într-un anumit mod. Astfel, terapeutul poate fi bun pentru tehnici de relaxare sau nerecomandat pentru formarea deprinderilor tactice poate fi bun în cazul în care se desfășoară o competiție importantă și mai puțin folositor în desfășurarea unui eveniment caritabil.

Modificarea atitudinii

Modelul este util pentru specialiștii ce îl folosesc în conceperea strategiilor de modificare a atitudinilor, după cum urmează:

• Formarea unei noi convingeri ferme. De exemplu, impresarul psihologului sportiv ar putea accentua faptul ca tehnicile folosite de terapeut în relaxare sunt validate științific. Aceasta poate constitui pentru consumator un nou argument de luat în considerare.

• Modificarea forței unei convingeri ferme. Dacă convingerea este negativă, atunci ea poate fi minimalizată sau atenuată; dacă convingerea este una pozitivă atunci importanța ei poate fi accentuată. În exemplul anterior, convingerea privind ținuta terapeutului are o cotație mica, însă se manifestă o evaluare ridicată a acestui parametru. O ținută sportivă elegantă este importantă pentru sportivi.

• Modificarea evaluării unei convingeri existente. În exemplul anterior evaluarea consumatorului în ceea ce privește nivelul prețurilor este scăzută; altfel spus consumatorul nu este preocupat de acest atribut. Psihologul poate spori nivelul de evaluare al acestui parametru punând accent pe faptul că prețurile scăzute facilitează accesul la serviciile oferite.

• Creșterea fermității unei convingeri existente. În exemplul de mai sus consumatorul indică faptul că ținuta nu este importantă, psihologul ar putea accentua tocmai că aceasta este importantă.

Dacă cele trei componente ale atitudinii (cognitivă, afectivă, intențională) sunt în echilibru, modificarea atitudinii devine dificilă întrucât aceasta devine stabilă. De exemplu, dacă o persoană supraponderală va avea convingerea că acesta este un lucru rău și va ține cură de slăbire, această atitudine este stabilă și va fi dificil de modificat. Dacă, pe de altă parte, aceeași persoană nu va reuși, din diferite motive, să țină o dietă specifică, atunci va fi relativ ușor de convins să apeleze la una sau mai multe “gustări”.

Dezechilibrul existent între cele trei componente ale atitudinii survine la apariția unui nou stimul. Noile informații ar putea influența componenta cognitivă sau intenția subiectului, tot așa cum experiența negativă poate influența componenta afectivă a atitudinii subiectului. Când gradul de dezechilibru manifestat între cele trei componente va depăși nivelul acceptat, subiectul va fi silit să apeleze la un anumit tip de reglaj mental pentru redobândirea stabilității. Astfel, există trei mecanisme principale de apărare:

• Respingerea stimulului.

• Atitudinea diferențiată.

• Acomodarea cu o nouă atitudine.

Respingerea stimulului se manifestă prin minimalizarea noii influențe de către subiect. De exemplu, persoana supraponderală din exemplul de mai sus poate respinge afirmația conform căreia cei slabi trăiesc mai mult decât cei grași, mizând pe faptul că cercetarea nu a examinat suficient persoanele supraponderale care ulterior au slăbit și și-au menținut greutatea. Respingând informația subiectul caută să-și mențină statutul cu ajutorul componentei cognitive a atitudinii.

Atitudinea diferențiată se traduce prin acceptarea acelei părți a informației care nu provoacă dezechilibru. În acest caz, subiectul poate accepta faptul că informația este în general corectă și numai circumstanțele sunt excepționale. De exemplu, dacă individul află că firma pe care urmărea s-o dea în judecată a dat faliment, această informație îi va influența intenția întrucât este imposibil de urmărit în justiție o companie falimentară. Individul va accepta nouă informație, însă va decide probabil să-i dea în judecată pe directorii companiei, adaptându-se circumstanțelor.

Acomodarea cu o nouă atitudine reprezintă modificarea atitudinii în vederea adaptării la circumstanțele create de noua informație. Astfel, supraponderalul poate apela la o dietă corespunzătoare, fumătorul poate reduce numărul țigărilor sau poate renunța complet la fumat, iar “procesomanul” poate trece la fapte.

Cele trei componente sunt atât de strâns legate între ele de așa manieră încât o modificare survenită asupra uneia dintre ele determină modificări ale celorlalte două componente. O informație nouă cu bază cognitivă va determina modificarea sentimentelor și ulterior a intențiilor consumatorului în legătură cu produsul.

Modelul elaborării probabilistice descrie două căi de modificare a atitudinii. Calea centrală se adresează componentei raționale, cognitive; consumatorul face o tentativă serioasă de evaluare logică a noii informații. Calea periferică, pe de altă parte, se adresează componentei afective prin asocierea produsului cu un alt obiect atitudinal. De exemplu, apariția unui star din fotbal în reclama unei băuturi răcoritoare îi va determina pe fanii acestuia să-și modifice atitudinea față de băutura răcoritoare. Acest demers nu are nimic comun cu calitățile băuturii, ci mai degrabă cu cele ale fotbalistului preferat. Așadar, calea periferică nu determină în mod direct evaluarea rațională, însă datorită interdependenței între componentele atitudinii vor apărea și modificări ale componentei cognitive. De fapt, sentimentul față de starul fotbalist se va răsfrânge asupra produsului.

Modificarea atitudinilor existente se bazează în special pe cercetarea pieței însă factorul ce determină formarea atitudinii poate implica o sarcină. Acest lucru se datorează efectului de halou. Efectul de halou apare datorită tendinței manifestării unei atitudini construite pe o convingere fermă, de a influența alte atitudini izvorâte din alte convingeri. De exemplu, dacă un client trăiește experiența neplacută a unei încălcări a confidentialității unei informații, acest fapt va determina probabil o imagine negativă a oricărui aspect legat de psihologul respectiv. De asemenea, imaginea favorabilă asupra unor factori va determina o imagine favorabilă asupra altor factori.

Modele de măsurare a atitudinilor

Măsurarea atitudinilor este în mod evident un subiect de interes pentru specialiștii în marketing, întrucât atitudinile joacă un rol important în comportamentul consumatorului. De asemenea, este lesne de înțeles că același subiect evocat mai sus are o importanță deosebită pentru specialisti, deoarece a cunoaște atitudinea consumatorilor față de produs oferă avantaje remarcabile, însă cuantificarea atitudinii rămâne o problemă dificilă. Și aceasta deoarece atitudinea conține în egală măsură componentă cognitivă și afectivă. În cele ce urmează vom prezenta două modele diferite utilizate pentru măsurarea atitudinii: modelul Rosenberg și modelul Fishbein.

Modelul Rosenberg arată că atitudinea subiectului față de un obiect reprezintă intensitatea și direcția efectului atitudinal indus de obiect. În termeni simpli, atitudinea comportă o cantitate de sentiment și o direcție a acestuia, având două componente principale:

• Utilitatea percepută. Aceasta este capacitatea subiectivă a obiectului de a dobândi o anumită valoare; cu alte cuvinte, utilitatea obiectului.

• Importanța valorii. Aceasta este satisfacția resimțită de subiect, indusă de dobândirea valorii de către obiect sau, expus mai simplu, este importanța realizării scopului urmărit de către consumator (subiect) prin cumpărarea și utilizarea unui produs (obiectului atitudinal).

Utilitatea percepută reprezintă gradul de performanță al produsului la care se așteaptă consumatorul. Importanța valorii este gradul în care performanța produsului este importantă pentru consumator.

Teoretic, cei doi parametri (utilitatea percepută și importanța valorii) sunt independenți și abordați în acest fel nu sunt indicatori consacrați de răspuns însă împreună ei reprezintă un indicator important al comportamentului consumatorului.

Modelul Fishbein abordează problema dintr-o perspectivă diferită, concentrându-se în mod deosebit asupra consumatorului. Conform lui Fishbein, atitudinile pot fi prevăzute prin analiza convingerilor și evaluărilor. Convingerea reprezintă probabilitatea ca obiectul să aiba un anumit atribut; evaluarea reprezintă măsura în care atributul este atractiv sau nu. Acest lucru nu este similar cu importanța valorii din modelul propus de Rosenberg.

În modelul lui Fishbein, convingerea consumatorului legată de performanțele produsului înlocuiește utilitatea percepută. De exemplu, este important ca tehnicile de relaxare sa inducă starea de relaxare (modelul Rosenberg) însă dacă tehnicile utilizate sunt sau nu suficient de relaxante, acesta este un aspect ce depinde de convingerea consumatorului (modelul Fishbein). Mai mult, convingerea că pneurile tehnicile de relaxare sunt bune nu implică satisfacția cumpărătorului (modelul Fishbein). Aceasta va depinde de importanța pe care consumatorul o acordă acestui atribut (modelul Rosenberg).

Din combinarea celor două modele rezultă trei aspecte distincte ale atitudinii:

• Utilitatea percepută.

• Aspectul evaluativ (afectiv).

• Importanța valorii.

Iată câteva exemple ale acestor aspecte:

• Cred ca tehnica de relaxare Jacobson este cea mai bună tehnica de relaxare

• Imi plac discuțiile cu psihologul echipei

• Discuțiile cu psihologul sportiv sunt foarte importante pentru mine.

Menționăm că ultimele două afirmații nu sunt identice. Poate să vă placă ceva fără ca acest aspect să fie foarte important pentru dumneavoastră.

Funcțiile atitudinii

Una din funcțiile atitudinii este formularea deciziei de cumpărare, însă atitudinile mai au și alte funcții, conform circumstanțelor. Au fost identificate patru categorii principale de funcții, așa cum este ilustrat în tabelul 3.

Tabelul 3. Funcțiile atitudinii

Atitudine și comportament

Teoria acțiunii raționale arată că majoritatea consumatorilor evaluează în mod conștient consecințele alternativelor comportamentale și o aleg pe aceea care va conduce la cele mai favorabile consecințe. Figura 2 ne prezintă cele patru componente principale ale teoriei: comportamentul, intenția comportamentală, atitudinea față de comportament și norma subiectivă.

Norma subiectivă este componenta care evidențiază presiunea socială pe care subiectul o resimte pentru interpretarea (sau evitarea interpretării) comportamentului considerat.

Combinarea convingerilor personale legate de comportament împreună cu evaluările principalelor consecințe posibile vor determina formarea unei atitudini față de comportament. În același timp, convingerile personale referitoare la opinia celorlalți oameni determină formularea unei norme subiective specifice comportamentului luat în considerare. Subiectul va cântări ulterior importanța atitudinii față de comportament și respectiv a normei subiective și-și va formula o intenție comportamentală. Această intenție va conduce la comportamentul propriu-zis.

Teoria acțiunii raționale afirmă că majoritatea consumatorilor recurg la proceduri de evaluare logică în vederea luării deciziilor referitoare la comportament bazându-se pe atitudinea față de acesta, atitudine derivată la rândul ei din atitudinea față de produs.

În mod logic atitudinea va precede comportamentul. Altfel spus, este de așteptat ca respectivul consumator să-și formeze o atitudine despre un anumit produs și apoi să acționeze în consecință. În realitate însă, în majoritatea cazurilor consumatorul își asumă un anumit comportament și își formulează atitudinile ulterior.

Practica din domeniul marketingului încurajează de obicei consumatorii să cumpere și să-și formeze ulterior atitudinile. Uneori această ordine procedurală este stimulată. Astfel, mostrele gratuite, testele de conducere prealabilă, demonstrațiile și bonurile de reduceri se adresează cu precădere formării unor atitudini și comportamente stabile și mai puțin reclamei și publicității. Atitudinile formate în absența experienței concrete sunt de obicei fragile și ușor de modificat. Exemplificăm în acest sens programul de marketing al produsului Pepsi: “Pepsi-Challenge” care reprezintă un mod de influențare a consumatorilor care evidențiază calitățile produsului Pepsi în detrimentul produsului concurent Coca-Cola. Astfel în fiecare vară, pe aleile stațiunilor balneare litorale standurile specializate oferă gratuit trecătorilor posibilitatea comparării celor două băuturi răcoritoare. Cei care răspund acestui demers vor fi invitați să guste cele două băuturi după ce în prealabil au fost legați la ochi. Deseori oamenii sunt surprinși că de fapt băutura preferată este Pepsi.

Analog putem proceda în implementarea necesității conlucrării cu un psihlog sportiv.

Experimentarea produselor este deci un argument mult mai puternic decât reclama în formarea impresiilor favorabile. Fabricanții de automobile recurg la oferte speciale în relațiile cu companiile de închiriere de automobile și cu școlile de șoferi pentru a determina clienții acestor companii ca în viitor să opteze în favoarea automobilelor respective.

Este posibil să nu aibă o mare importanță faptul că atitudinea precede comportamentul sau invers. Atitudinea nu determină întotdeauna comportamentul; mare majoritate a subiecților sunt obișnuiți cu situațiile în care oferta inițială și decizia de cumpărare sunt contrastante.

Acest fenomen se manifestă deoarece atitudinile și comportamentul nu sunt întotdeauna stabile și consistente. Un fumător poate să afirme că fumatul dăunează sănătății și în același timp să nu renunțe la fumat. De asemenea, o persoană supraponderală poate să fie de acord cu faptul că această stare este nesănătoasă și neatractivă, însă nu înseamnă că va ține cură de slăbire. În termeni freudieni, atitudinea poate fi expresia supraeului însă solicitarea sinelui determină inhibiția unei acțiuni.

Figura 3 Ciclul atitudinii și comportamentului

În acest model este inclus și un ciclu de reevaluare și reconsiderare atitudinală. Așadar, formarea atitudinii este un proces dinamic din care face parte comportamentul propriu-zis.

Atitudini private. Atitudini publice

În majoritatea cazurilor, oamenii își inhibă atitudinile pe care se jenează să le recunoască public. Respectivul fenomen mărește dificultatea măsurării atitudinii, deoarece interlocuitorii vor opta pentru răspunsurile raționale sau acceptabile și nu pentru cele adevărate. Puțini oameni vor recunoaște deschis că le este rușine să consulte un psiholog, cu toate că multă lume împărtășește asemenea convingeri.

În termenii marketingului, oamenii sunt reținuți în a recunoaște că achiziționează produse jenante sau ilegale. Multă lume nu va recunoaște, de exemplu, că agreează pornografia, iar din acest motiv, asemenea produse se pretează la sistemul de vânzare prin poștă întrucât acesta asigură anonimatui clientului.

Este limpede că acest fenomen influențează cercetarea pieței deoarece întrebările care vizează asemenea atitudini vor primi răspunsuri evazive sau mincinoase. În acest domeniu, marea majoritate a subiecților vor avea atitudini private și concomitent atitudini publice opuse. Investigarea și măsurarea atitudinilor private se poate face cu ajutorul tehnicii proiective, cum ar fi completarea formularelor sau benzile desenate. Tehnica completării formularului solicită subiectului să completeze o propoziție cum ar fi: “Cred că cei ce cumpără publicații pornografice sunt…”. Tehnica benzilor desenate solicită subiectului să privească un desen sugestiv cu temă comercială și apoi să completeze în spațiile libere replicile care i se par potrivite. Teoretic, subiectul va exprima propriile atitudini evitând însă expunerea publică a acestora și implicit situațiile neplăcute și jenante.

Atitudinile private nu au de obicei ca bază o logică, de aceea subiecții interiorizați sunt și mai reținuți în a-și recunoaște convingerile; există adesea o doză importantă de reținere în exprimarea unor opinii care n-au bază logică; așa cum s-a observat, atitudinea are o puternică componentă afectivă.

Atitudini conjuncturale

În anul 1930, într-un hotel din sudul Franței, avea loc zilnic un ceremonial ciudat. Unul din prinții Romanov îi cerea șoferului să prepare pe loc o spumă de căpșuni și apoi să o mănânce în fața lui. Ceremonialul avea loc zilnic, chiar dacă căpșunile trebuiau aduse în mod special pentru acest scop. Explicația este că prințul adoră căpșunile și mirosul acestora, însă din nefericire era alergic la acestea și nu le putea consuma. Așadar, atitudinea sa față de “produs” nu se finaliza cu consumul acestuia datorită conjuncturii.

Atitudinea pozitivă față de produs nu implică atitudinea pozitivă față de cumpărarea produsului. Clientul poate să-si dorească asistența unui psiholog, însă datorită faptului că ar putea deveni slab în ochii colegilor renunță la consilier.

Fishbein a sugerat că modelul ce-i poartă numele poate fi modificat astfel încât să țină cont de acest fenomen. Astfel, atitudinea ce trebuie măsurată va fi atitudinea față de interpretarea unui anumit comportament (de cumpărare sau de consum) și nu față de obiectul propriu-zis. Realitatea demonstrează că acest model aplicat comportamentului consumatorului are o valoare previzională mai mare decât în cazul în care se urmărește măsurarea atitudinii față de marcă sau produs. Modelul este deci mai eficace, însă are o complexitate sporită întrucât implică mai multe variabile.

Atitudinile pot fi modificate datorită schimbărilor conjuncturale. De exemplu transferul unui jucător la un club mai slab cotat îl poate face pe sportiv să renunțe la consilier. Intențiile subiecților pot fi însă decelate în ciuda comportamentului descris anterior ținând cont în cadrul analizei și de alte variabile mai mult sau mai puțin conjuncturale. Specialiștii Cote, McCullough și Reilly arătau că “dezechilibrul manifestat între comportament și intenția comportamentală se datorează în parte situațiilor neprevăzute”.

Atitudini față de psihologie. Atitudini față de psihologul sportiv.

Consumatorul poate îndrăgi psihologia și urî psihologul sportiv sau invers. Deși există presupunerea că atitudinea pozitivă față de psihologie va determina o atitudine pozitivă față de psihologul sportiv, în realitate ele sunt construcții ipotetice distincte. Această situație se datorează faptului că atitudinea față de psihologul sportiv este influențată de mult mai mulți factori decât psihologia; în timp ce atitudinea față psihologie este influențată numai de psihologia propriu-zisă. Percepția psihologului sportiv comportă deci o importantă componentă cognitivă, în timp ce psihologia determină un răspuns cu precădere afectiv.

Atitudini generale. Atitudini specifice

Încercarea de previziune a comportamentului necesită o analiză atentă a atitudinilor specifice. Este posibil să existe o anume atitudine generală și concomitent o atitudine specifică opusă; de exemplu, nu vă plac psihologii în general dar va place psihologul de la echipa dumneavoastră, sau în principiu vă place vinul, însă nu vă place vinul x. Pentru specialiști este foarte importantă atitudinea față de psihologul sportiv și nu atitudinea față de o întreagă categorie de produse.

Din aceeași problematică face parte și metoda reorientării consumatorului. Dacă consumatorul are o atitudine generală negativă față de o categorie de produse, însă utilizează o anumită marcă din cadrul acestei categorii este posibilă reorientarea consumatorului spre o altă marcă decât cea deja acceptată. Consumatorii pot fi pregătiți să se reorienteze în eventualitatea că marca dorită nu este disponibilă; dificultatea constă în determinarea motivului pentru care consumatorul s-a orientat inițial asupra unei singure mărci dintr-o categorie de produse pe care, în general, le respinge.

De exemplu, consumatorul poate avea sentimentul că psihologii nu fac mare lucru în baschet este, cu excepția psihologului X. Este totuși posibilă reorientarea consumatorului către psihologul Z dacă psihologul X nu e disponibil. Acest lucru nu se va întâmpla decât dacă consumatorului i se va spune ca și psihologul Z este la fel de bun. Dacă însă consumatorul nu vrea să lucreze decât cu X atunci reorientarea nu este posibilă.

Consultanța sportivă

Interesul public în consultanța sportivă a crescut în ultima perioadă datorită faptului că intervențiile psihologice și-au arătat eficiența, lucru demonstrat de literatura de specialitate. Într-un studiu făcut de T. Raczkowska și R. Kosiara (1979) care au interogat un lot de antrenori asupra problemelor care după opinia lor ar trebui să fie aplicate în practică și s-au menționat itemi ca:

– stabilirea profilului personalității sportivului,

– aprecierea nivelului inteligenței sportivului,

– scăderea tensiunii emoționale din perioada precompetițională și competițională,

– formarea rezistenței psihice la stres și a deprinderilor de a se descurca în situații

dificile,

– cercetarea structurii grupului formal și informal și stabilirea locului și poziției sportivului în echipa,

– aprecierea unor caracteristici ale personalitatii ca extraversia, introversia, motivatia, aspiratia etc.,

– analiza solicitărilor psihice din antrnamente și concursuri, în scopul obținerii vârfului de formă în perioada competițională,

– ajutorul în rezolvarea conflictelor interne dintre sportivi,

– utilizarea sistematică a metodelor de relaxare și repaus rațional în scopul refacerii psihice.

Toate aceste direcții sugerează nevoile sportului și sportivilor față de psihologia sportului și față de psihologul sportiv. În marea lor majoritate antrenorii, oficialii și sportivii în special cei de performanță recunosc factorul psihic în pregătirea competițională. De la recunoaștere până la stăpânirea adecvată a resurselor și metodelor psihologice aplicate este o diferență ce necesită o ameliorare a aplicării principiilor teoretice și mai ales a concluziilor metodologiei practice în activitatea sportivă. Există multe situații în care factorul psihologic este înțeles sau aplicat greșit, la limita simțului comun în care se încearcă punerea în formă a unui sportiv sau echipe într-o săptămână sau refuzul unor oficili a asistenței psihologice. În alte situații psihologii sunt căutați în oferirea de rețete câstigătoare deși ei nu-i cunosc pe sportivi și nici situația în care se află.

Pe de alta parte psihologii lasă impresia că psihologia poate foarte mult ceea ce nu este pe deplin adevărat, psihologia contribuie la fel ca și celelalte științe la orientarea activității practice. În acest context înțelegerea în profunzime a atitudinilor sportivilor și nu numai față de psihologia sportului este importantă din mai multe motive. Dacă psihologii sportivi cunosc barierele și reticiențele sportivilor se poate interveni educativ și constructiv în eliminarea acestora. Pe de altî parte dacă se constată că atitudinea sportivilor este pozitivă acest lucru poate fi folosit ca metoda de marketing și de popularizare a psihologiei în general și a psihologiei sportive în special.

Raymond Thomas (1992) consideră că psihologia sportului are cinci roluri: de a ajuta, de a preveni, de a descoperi, de a pregăti pentru antrenament și competiție, de a cerceta. Ferrucio Antoneli (1974) consideră intervenția psihologiei sportului în patru sectoare:

1. Cercetare

2. Aplicare (evaluare, pregătire, terapie, psihofarmacologie, psihologie dinamică)

3. Didactica (formarea specialiștilor).

4. Difuzare (congrese și publicații).

Făcând o sinteza putem evidenția două roluri principale ale psihologiei sportului:

a) Teoretic și academic.

b) Practic (Martens, 1987)

Reunirea celor două roluri principale se face în clasicul triunghi din epistemologie Cercetare -Învatamant – Practică.

Principalele directii de aplicare a psihologiei sportului pot fi considerate următoarele:

1 Pregătirea, formarea sportivilor, profesorilor și antrenorilor, managerilor, arbitrilor și înzestrarea lor cu tehnici și cunoștințe specifice în vederea conducerii știițifice a procesului de obținere a performanțelor.

2 Difuzarea largă a cunoștințelor din psihologia sportului, pentru o mai bună înțelegere și sprijinire a eforturilor sportivilor și conștientizarea acestora față de avantajele prtegătirii mentale

3 Contribuția la fundamentarea științifică psihologică a științei activităților corporale în special al științei sporturilor, cum este, de exemplu, considerarea unor principii cu caracter psihologic a antrenamentului: principiul motivației, principiul conștientizării, principiul autoreglării.

Orientând lumina reflectorelor pe fenomenul sportiv psihologia sportului va fi privită și tratată ca o disciplină psihologică aplicată și o componentă importantă a științei sportului, schimbând atitudini și dând psihologiei noi dimensiuni. Într-un studiu anterior a lui Mihai Epuran (1993) acesta clasifică psihologia sportului în:

Psihologia sportului de performanță.

Psihologia sportului de mare performanță,

Fiecare avand obiective diferite, metode și tehnici diferite. Psihologia științifică poate oferi temeiuri în susținerea performanțelor însă prezintă unele dificultăți cum ar fi atitudinea sportivilor, antrenorior și managerilor în sensul unei concepții clare asupra ce poate oferii psihologia. Psihologia teoretică a sportului poate fi ușor asimilată, dar în practică situațiile sunt diverse și nu există rețete gata făcute, situațiile și individualitățile fiind deosebit de variate. Există sportivi și sportivi de mare performanță. Astfel că în orice demers este nevoie de răbdare, tact și constructivism în vederea obținerii unor rezultate mulțumitoare. Sportivii de mare performanță sunt supradotati aptitudinal-motric, dar pe plan afectiv ei sunt de multe ori fragili provenind din medii diferite de dezvoltare și dezvoltând uneori comportamente sau atitudini dezadaptative. Nici motivația pentru performanță nu se menține în limitele obișnuite față de sportivii nonprofesioniști, structura lor de personalitate fiind cel mai simplu explicată prin sintagma lui Karl Leonhard de «personalități accentuate».

În sportul de mare performanță se cere uneori unui adolescent sau tânar să manifeste maturitate intelectuală și afectivă pe care nu o au nici cei cu experiență în activitatea competitională. Rafinarea tot mai accentuată a metodologiei de pregătire a sportivilor impune colaborarea directă sau indirectă prin intermediul antrenorului cu psihologul sportiv.

Psihologii sportivi se manifestă în general în două direcții: teoretică și practică. Teoria psihologică a sportului a descris, a recomandat un întreg univers de situații și intervenții, datele ei se afla mai ales în lucrări fundamentale, în monografiile de specialitate.

Psihologii practicieni au facut eforturi de aplicare și adaptare a principiilor teoretice ale psihologiei la situațiile concrete care l-au servit. Mulți au învățat practicând, întrucât veneau în sport din subdiscipline diferite ale psihologiei (așa cum este cazul multor psihologi din sportul din S.U.A.). Lupta cu stereotipiile și atitudinile pasive sau contrare pe de o parte și încercarea de a rezolva noi probleme ivite prin cercetări concrete a dus la îngreunarea dezvoltării psihologiei sportului.

Sportivii profesioniști vor manifesta o ambiguitate mai redusă față de consilierea sportivă decât sportivii nonprofesioniști. Ipoteza noastră pornește de la ideea că sportivii profesioniști (seniorii), față de sportivii nonprofesioniști (juniorii), vor fi mai preocupați de caracteristicile psihologului, vor avea o deschidere personală mai mare, o toleranță a stigmei mai mică și încredere în consultanța psihologică vor manifesta o ambiguitate mai redusă față de consilierea sportivă și deci va fi mai probabil să apeleze la un psiholog sportiv.

În literatura de specialitate există puține chestionare care investighează atitudinile față de consilierea psihologică. Cele mai cunoscute sunt Preferences for Sport, Psychology Services Survey (PSPSS), Burke, 1999, SPA-R (Sport Psychology Attitudes-Revised), Lavalee et al. (2002), Attitudes Toward Seeking Sport Psychology Consultation (ATSSPCQ), Martin et al (1997), Coaches ‘Attitudes Toward Seeking Sport Psychology Consultation, Earl E.Walker și Oliver W.Eslinger, 2001. Atitudinile sportivilor față de consilierea psihologică au fost studiate și prin interviuri semistructurate sau prin metoda focus grupurilor. (Martin, 1997).

În concluzie în urma studiilor efectuate s-a constatat o anumită reticiență a sportivilor în a contacta profesioniști în psihologia sportivă, datorită convingerilor că aceasta este doar pentru sportivii cu perturbări psihologice și a stigmei asociate psihologiei sportive. De-a lungul acestor linii, Yambor și Connelly (1991) au raportat că bărbații sunt în special reticienți la consultanța psihologică, deoarece nu vor să fie considerați slabi sau cu nevoi psihologice.

În aceeași ordine de idei nonatleții au expus atitudini negative similare atleților care au participat la programele psihologice sportive. Atleții au fost de asemenea găsiți insuficient motivați să urmeze consultanța psihologică, deoarece o consideră ineficientă.

Întelegerea atitudinilor sportivilor față de psihologia sportului este de o importanță crucială deoarece dacă psihologii cunosc barierele și reticentele sportivilor față de consilierea psihologică, ei pot interveni educativ pentru a risipi mituri și credințe formate.

CAPITOLUL 2

OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE STUDIULUI

2.1. Obiectivul general al studiului

Obiectivul studiului al acestui studiu este colectarea datelor privind atitudinea sportivilor din România față de consultanța psihologică, prin aplicarea chestionarului SPA-R. În studiul de față ne propunem să examinăm diferențele existente între sportivii de performanță și sportivii non-profesioniști (juniori)

2.2. Obiective specifice

Pornind de la obiectivul general al lucrării ne propunem următoarele:

Să examinăm diferențele dintre sportivii senori și juniorii sub aspectul preferinței culturale.

Să examinăm diferențele dintre sportivii senori și juniorii sub aspectul deschiderii față de psihologul sportiv.

Să examinăm diferențele dintre sportivii senori și juniorii sub aspectul încrederii în consultanța psihologică.

Să examinăm diferențele dintre sportivii senori și juniorii sub aspectul toleranței stigmei

2.3. Ipotezele studiului

H1: Sportivii profesioniști vor prefera un psiholog, care aparține aceleiași culturi, care este similar cu identitatea percepută (CP), iar sportivii nonprofesioniști vor fi preocupați de acest aspect

H2: Sportivii care sunt profesioniști și practică sportul de înaltă performanță vor fi caracterizați cu o deschidere mai mare pentru a apela la un consultant(PO) decât sportivii care nu sunt profesioniști.

H3: Sportivii profesioniști vor avea vor avea mai multă încredere în consilierea psihologică (CO) față de sportivii nonprofesioniști

H4: Sportivii profesioniști vor fi mai puțin preocupați de stigma consultării unui psiholog sportiv (ST), decât sportivii nonprofesioniști

CAPITOLUL 3

METODOLOGIA CERCETARII

3.1. Tipul de design

Studiul de față este unul cvasiexperimental.

Variabila etichetă este reprezentată de gradul de expertiză în practicarea sportului.

Modalitățile acestei variabile sunt:

m 1 – sportivi profesioniști (seniori)

m 2 – sportivi nonprofesioniști (juniori)

Variabilele dependente sunt reprezentate de cele patru tipuri de componente ale atitudinii față de psiholog:

Preferința culturală

Deschiderea personală

Încrederea în consultanța psihologică

Toleranța stigmei

4.2. Participanții

Toți participantii au primit un formular pentru date demografice, chestionarul și instrucțiunile. Chestionarul a fost completat fără a se trece numele participanților acest lucru ducând la creșterea răspunsurilor sincere.

Chestionarul a fost aplicat la un numar de 84 de sportivi, cu vârstă cuprinsă între 12 și 36 de ani. Dintre acești sportivi, 62 sunt juniori (nonprofesioniști) și au vârsta medie de 16,01 ani unde SD=1,67; cel mai tânăr este de 12 ani și cel mai mare de19 ani. Ca și vechime în sport m=6,06 și SD=6,06; cei mai vechi în sport sunt de 11 ani, iar cei mai noi de 1 an.

Profesioniștii (seniorii) sunt în număr de 22 și au vârsta medie de 23,31 ani unde SD=4,17; cel mai tânăr profesionist are 18 ani și cel mai în vârstă 36 de ani. Ca și vechime în sport m=11,36 unde SD=4,63; cel mai vechi în sport este de 25 de ani și cel mai nou de 7 ani.

Tabel 1. Sportul practicat la seniori

Din numărul total de profesioniști participanți la studiu 7 practică baschet și reprezintă 8,3% din numarul total și 31,8% din profesioniști. Handbal practică 15 sportivi și reprezintă 17.9% din numărul total de participanți și 68,2% din numărul de profesioniști.

Tabel 2. Sportul practicat de juniori

Din numărul total de 62 de juniori 57 practica fotbalul, reprezentând un procent de 67.9 din totalul celor chestionați și 91.9 din numărul de nonprofesioniști; 2 juniori practică baschet reprezentând un procent de 3.2% din numarul de nonprofesioniști și un procent de 2.4% din numărul celor chestionați; 3 juniori practică handbal fiind 4.8% din juniori și 3.6 din numărul total de participanți.

Din totalul celor chestionați ca nonprofesioniști 57 de subiecți au fost de genul masculin repezentând 67.9% din totalul participanților și 91.9% proporția la juniori. Participanții de genul feminin și considerați nonprofesioniști au fost în număr de 5 reprezentând 6% din numărul paticipanților și 8,1% din numărul nonprofesioniștilor.

Tabel.3 Genul participanților la juniori

La seniori, toți participanții sunt de gen feminin și sunt profesioniști reprezentând 26.2% din numărul total al celor chestionați.

Tabel 4. Genul paticipanților seniori

3.3. Instrumente de cercetare

Chestionarul SPA-R (Sport psychology attitudes-revised) a fost dezvoltat de Lavelle et al.(2002), având 25 de itemi, pentru a vedea percepțiile sportivilor cu privire la psihologia sportului. SPA-R conține patru subscale. Studii transculturale au confirmat un grad ridicat de stabilitate pentru mai multe țări. Cei patru factori asociați cu atitudinea față de psihologia sportului sunt:

Toleranța stigmei (stigma tolerance) cuprinde 7 itemi,

Încrederea în consultanța psihologică (confidence in sport psychology consulting) cuprinde 8 itemi,

Deschiderea personală (personal openness) cu 6 itemi,

Preferința culturală (cultural preference) cu 4 itemi,

Completarea chestionarului se face pe o scala Likert de 7 puncte, unde 1 este dezacord puternic și 7 acord puternic.

Înainte de a elabora un chestionar, trebuie realizate concomitent trei operații:

→ lectura a ceea ce s-a scris despre tema studiată, cunoașterea modului în care anchetatorii au încercat până în acel moment să explice conduita în cauză, a rezultatelor și limitelor cercetărilor anterioare;

→ ascultarea a ce spun actorii sociali despre propriile practici, în scopul familiarizării cu practicile ce urmează a fi analizate; nu trebuie să stii numai cum să le vorbești indivizilor, cum să le pui întrebări, ci și să fii atent la modul în care ei descriu activitățile la care participă;

→ elaboarea progresivă a unei problematici, a unei interogări retorice.

Subscala de Toleranța a Stigmei măsoară gradul în care sportivii cred ca vor fi etichetați de alții ca având probleme psihologice dacă apelează la psiholog. De exemplu, unul dintre itemii scalei este “Faptul că a consultat un psiholog sportiv poate dăuna reputației unui sportiv”.

Un scor ridicat la această scală indică preocuparea față de stigma consultării unui psiholog sportiv. Cercetările anterioare susțin ideea că sportivii pot fi stigmatizați pentru apelul la psihologia sportului (Leffingwell et al., 2001; Linder, Brewer și de Lange 1991; Linder, Pilow & Reno, 1989). Alte studii susțin ipoteza că unele grupuri stigmatizează sportivii care apelează la psihologia sportivă deoarece aceste grupuri asociază acest comportament cu stigma pe care o atasează indivizilor care apelează consiliere psihologică pentru probleme generale de sănătate mentală (Van Raatle, Brewer, Matheson & Brewer, 1996; Van Ratle, Brewer, Brewer & Linder, 1992)

Subscala Încrederea în Consilierea Psihologică evaluează convingerile sportivului în utilitatea psihologiei sportului și antrenamentului mental. De exemplu, un item al acestei scale este ”un psiholog m-ar ajuta să-mi îmbunătățesc performanța sportivă”, și un scor ridicat la această scală indică încrederea crescută în psihologia sportului. Bull (1991) a observat că sportivii ar putea fi sceptici cu privire la psihologia sportivă, fapt ce ar putea influența apelul la aceste servicii.

Subscala Deschiderea Personală măsoară deschiderea interpersonală de a încerca consilierea psihologică. Deschiderea interpersonală este o situație în care indivizii sunt dispuși și capabili să discute problemele și îngrijorările cu alții (Martin et al., 1997. De exemplu un item al acestei scale este ”există unele experiențe din viața ta pe care nu le-ai discuta cu nimeni?” și un scor ridicat la această scală indică o lipsă a deschiderii personale. Unii practicieni consideră că dacă sportivii nu sunt dispuși să impărtășească informații personale, aceasta ar fi o barieră în calea solicitării consultanței psihologice (Donohue, et al., 2004).

În final, Preferința Culturală măsoară gradul în care sportivii se identifică cu propria cultură și au o preferință pentru a lucra cu un psiholog aparținând aceleiași culturi. Un exemplu în acest sens este itemul “m-aș simți mult mai confortabil dacă psihologul sportiv a facut sport de performanță”, și un scor ridicat la această scală se referă la o puternică preferință culturală.

Unele cercetări au aratat că anumiți indivizi preferă instructori, consilieri și antrenori similari etnic și rasial cu identitatea lor percepută (e.g., Anshel., 1990).

Structura chestionarului:

Întreabări de identificare – servesc la analiza răspunsurilor din chestionar (ex: înterbărilor legate de vârstă, sex).

Întrebări de trecere – au ca scop marcarea în structura chestionarului trecerea la întrebări referitoare la problema analizată.

Exemplu: – “De câte ori ai consultat un psiholog sportiv?”

Întreabări filtru – au funcție asemănătoare tipului (2), asigurând controlul calității răspunsurilor.

Exemplu: – “Dacă ai consultat vreodată un psiholog sportiv, cât de mulțumit ai fost de asistența pe care ți-a acordat-o?”

-“Cât de deschis ai fi să apelezi la un psiholog sporiv pentru a discuta probleme legate de performanta ta?”

Întrebări bifurcate – separă sensurile pro și contra din răspunsurile subiecților. Exemplu: – “Un psiholog sportiv poate ajuta un sportiv sa își îmbunătățească tăria mentală?”

Întrebări “De ce?” – au funcție de a provoca explicarea în raport cu diferite opinii exprimate.

Exemplu: – “Nu aș merge la un psiholog sportiv deoarece colegii mei m-ar lua peste picior”

Înterabări de control – nu aduc informații noi, ci verifică fidelitatea, constanța opiniei exprimate.

Exemplu: – “Dacă aș apela la un psiholog sportiv, nu aș dori ca un alt coleg să știe acest lucru”

CAPITOLUL 4

REZULTATELE CERCETĂRII

4.1 Analiza datelor

Pentru prelucrarea datelor am folosit din cadrul programului de prelucrare statistică SPSS 10, testul pentru compararea grupurilor independente, deoarece aceasta este cea mai corespunzătoare metodă care examinează diferența între două grupe. S-au introdus în program separate pentru fiecare participant (N=84) toate răspunsurile pentru fiecare item din subscale ,iar apoi am calculat rezultatul obținut pentru fiecare subscală.

Am examinat consistența internă a subscalelor calculând indicele α. Pentru subscale Preferințe Culturale (CP) am obținut α=0.64; la subscale Încrederea în Consilierea Psihologică (CO) α=0.86; la Toleranța Stigmei (ST) α=0.79; și la Deschiderea Personală (PO) α =0.67. Două dintre subscale nu ating pragul recomandat, α=0.70 al consistenței interne, dar referindu-ne la studiul privind validitatea și reliabilitatea chestionarului, efectuat de Martin et al. (2002) putem spune că sunt tolerabile. În acest studiu au avut următoarele rezultate:

CP: α=0.66; CO: α=0.84; ST: α=0.83; PO:α=0.64,

rezultate acceptate deoarece numărul de itemi de la cele două subscale care nu ating pragul de 0.70 este mai scăzut.Rezultatele privind consistența internă a chestionrului cu versiunea în limba romană, sunt consistente și urmează aceleași tendințe cu coeficienții de consistența internă a chestionarului original în limba engleză. Deci putem admite ca fiind acceptabile și cele două subscale, Preferințe Culturale și Deschiderea Personală.

Tabelul 1. Rezultatele obținute la cele patru subscale pentru sportivii nonprofesioniști

Tabelul 2. Rezultate obtținute de sportivii profesioniști la cele patru subscale

Pentru testarea primei ipoteze din acest studiu, conform căreia sportivii profesioniști nu vor fi mai interesați de un psiholog cu pregătire sportivă sau cu experiența în sportul de performanță, deci similar cu identitatea lor percepută(CP), decât sportivii nonprofesioniști, folosim compararea mediilor. În tabelul de mai sus se poate observa diferențele dintre medii la CP. Pentru a examina significanta diferențelor dintre medii am folosit t pentru eșantioane independente din programul statistic SPSS.

Tabelul 3. Testul t la subscala preferința culturală

Deoarece am obținut semnificația mai mică de 0.05 putem respinge ipoteza nulă și accepta H1.

Subscala Preferința Culturală cuprinde itemi care se referă la similaritatea persoanei cu persoana psihologului și la profilul sportiv al psihologului. Itemii mai reprezentativi sunt: ”Apreciez un psiholog care cunoaște sportul practicat de mine”, ”Aș respecta mai mult părerea unui psiholog care a practicat sport de performanță”. Pentru interpretarea datelor la această subscală ne rezumăm la comparația dintre medii și vom observa că profesioniștii au o medie mai mică la subscala CP decât nonprofesioniștii deci juniorii vor manifesta o mai mare preferință culturală decât seniorii.

Trecând la următoarea subscală, deschiderea personală(PO), în tabelul x putem observa o diferență dintre mediile care practică sport profesionist și cei nonprofesioniști, sportivii seniori având scoruri mai mari. Un scor mare la această subscală înseamnă lipsa deschiderii personale în general, indivizii fiind reticienți în a-și discuta problemele cu alții. Alți practicieni consideră că dacă sportivii nu sunt dispuși să discute probleme personale cu alții, aceasta ar putea fi o barieră în calea apelării la psihologul sportiv. Pentru a examina nivelul de semnificație a acestei diferențe dintre medii vom folosi aceeași metoda T test.

Tabelul 4. Testul t la subscala deschiderea personală

Deoarece significanta este mai mică decât 0,05 putem respinge ipoteza nulă și se confirmă H2. Deci sportivii care practică sport profesionist sunt caracterizați cu o deschidere interpersonală de a încerca psihologia sportului mai mică, sunt mai puțin dispuși să-si discute problemele și îngrijorările cu alții, decât sportivii care sunt nonprofesioniști.

În ceea ce privește încrederea în consultanța psihologică(CO), adică convingerile sportivului în utilitatea psihologiei sportului și antrenamentului mental, vom urma aceeași procedură de comparare a mediilor. La calcularea significantei dintre medii vom observa că p<0,1, deci diferența dintre cele două grupuri nu este semnificativă, deci vom infirma H3 și vom spune că nu există diferențe pentru încrederea în consultanța psihologică la sportivii profesioniști și nonprofesioniști.

Tabelul 5. Testul t pentru subscala încrederea în consultanța psihologică

.

Toleranța stigmei(ST), măsoară convingerea sportivilor că vor fi etichetați de alții ca având probleme psihologice dacă apelează la psihologul sportiv. Ipoteza noastră este că sportivii profesioniști vor fi mai puțin preocupați de stigma consultării unui psiholog sportiv, decât sportivii nonprofesioniști. Un scor ridicat la această scală indică preocuparea față de stigma consultării unui sportiv. Prin compararea mediilor vom observa că sportivii profesioniști au o medie mai mare la această subscală decât sportivii nonprofesioniști.

Tabelul 6. Testul t pentru toleranța stigmei

Pentru a examina significanta dintre medii vom folosi independent T test și vom vedea că aceasta este mai mică de 0.05. Deci putem respinge ipoteza nulă conform căreia nu există diferențe significante între grupe. Astfel vom observa ca H4 nu este adevarată și cum sportivii profesioniști dezvoltă o preocupare mai mare față de stigma consultării decât sportivii nonprofesioniști.

Interpretarea datelor

Deci per ansambu vom vedea că ipoteza noastră principală se infirmă și că de fapt sportivii nonprofesioniști (juniorii), vor fi mai preocupați de caracteristicile psihologului, vor avea o deschidere personală mai mare, o toleranță stigmei mai mică, și scoruri la încrederea în consultanța psihologică asemănătoare cu profesioniătii manifestând o ambiguitate mai redusă față de consilierea sportivă .

Pornind de la Teoria comportamentului planificat (Ajzen, 1988), ca o atitudine pozitivă fata de consultanța psihologică va încuraja sportivii să utilizeze serviciile unui consultant, putem spune că este mai probabil ca juniorii să fie aceia.

Pentru o explicare suplimentară a celor constatate mai sus am folosit răspunsurile din chestionar, referitoare la „Dacă ai consultat vreodată un psiholog sportiv, cât de mulțumit ai fost de asistența pe care ți-a acordat-o?”; „Cât de deschis ai fi să apelezi la un psiholog sportiv pentru a discuta probleme personale?”; ”Cât de deschis ai fi să apelezi la un psiholog sportiv pentru a discuta probleme legate de performanța ta?”.

Răspunsul la aceste întrebări a fost codificat și introdus în SPSS, și astfel am obținut comparativ pe seniori și juniori răspunsurile date și vom discuta implicațiile lor psihologice în acest studiu:

În primul tabel avem sartisfacția față de asistența acordată la seniori și vom face comparație cu rezultatele obtinuțe de juniori la acest item. Vom observa că un procent de 69,4% din juniori nu au apelat niciodată la psiholog și 45% dintre seniori. Aceste procente sunt destul de mari în condițiile în care se știe că antrenamentul mental este determinant în pregatirea sportivă. Ceea ce este îmbucurător poate fi procentul de satisfacție al celor două grupe 80% dintre juniorii care au consultat un psiholog sportiv fiind multumiți de asistența acordată și seniorii 100%. Atunci se pune întrebarea de ce nu apelează mai mulți sportivi la consilierea sportivă, existența unor factori colaterali în afara celor atitudinali fiind foarte probabilă.

Răspunsul la întrebarea deschisă adresată juniorilor si seniorilor dacă vor discuta probleme personale cu psihologul ne arată că 4,5 % dintre seniori și 9,7% dintre juniori spun că nu ar vrea să discute problemele personale cu psihologul sportiv și 31,8 % dintre seniori și 37,1% dintre juniori spun că ar fi deschiși să apeleze la consilierul sportiv. Vom observa că avem un număr mare de indeciși 63% dintre seniori și 53% dintre juniori, demersul de ai convinge și explicația utilității acestei etape din consilierea sportivă aparține psihologului sportiv.

Discutarea problemelor de performanță cu psihologul este printre altele și măsura în care sportivul vede modul cum consilierea sportivă îl poate ajuta să-si îmbunătățească performanța sportivă și dorința lui de a apela la acest serviciu, astfel chiar unii sportivi reticienți în discutarea problemelor personale vor fi deschiși să apeleze la consilier pentru probleme care vizează performanța. Observând cele două tabele vom constata că 45% dintre seniori ar dori „într-o oarecare măsură” să apeleze la consiliereș 55% ar fi „foarte deschiși”. La juniori lucrurile stau și mai bine 74% spunând că ar fi „foarte deschiși”, 24% „într-o oarecare masură” și doar 1% spun că nu ar fi interesați de consilierea sportivă.

Acest lucru ne obliga si ne motiveaza in a dezvolta mijloace pertinente si validate stiintific,oferind sportivilor profesionalism si competenta in interventiile noastre.

CAPITOLUL 5.

CONCLUZII ȘI IMPLICAȚII PRACTICE

Pornind de la atitudine putem spune că studiul de față se vrea investigator în acest concept și ca răspuns la ipoteza cum că sportivii de performanță manifestă o ambiguitate mai mică față de consilierea sportivă față de nonprofesioniști avem unele rezerve.

Astfel în analiza făcută am observat cum conceptele operaționalizate în subscalele toleranța stigmei(ST), preferința culturală(CP), încrederea în consultanța psihologică(CO) și deschiderea personală(PO) iau valori diferite la profesioniști și nonprofesioniști.

În ciuda asteptărilor juniorii au scoruri mai mici la ST și deci vor fi mai puțin preocupați de stigmatul pus celor care apelează la consilierea psihologică, ceea ce prezintă anumite avantaje în faptul că putem să spunem oarecum că viitorul poate fi promițător. Acest lucru se datorează probabil unei concepții mai largi a tinerilor asupra a ceea ce înseamnă antrenamentul total și implicit a ceea ce înseamnă antrenamentul mental.

Tinerii sunt mai informați și poate mai motivați în a găsi direcții care să le ofere o carieră de succes. De altfel juniorii au scoruri considerate de noi pozitive și la celelalte subscale preferința culturală(CP), aratând o preferință culturală ne fac să credem că exista interesul de a contacta psihologul sportiv fiind cunoscut că preferințele sunt factori declanșatori a unor acțiuni. Deschiderea personală(OP) sau faptul că indivizii sunt dispuși și capabili să discute problemele personale și îngrijorările cu alții ne arată că tot juniorii sunt mai dispuși să facă acest demers, în rândurile seniorilor există vechea concepție că problemele personale se rezolvă acasă sau de la sine. Într-o discuție cu lidera clubului “U-Jolidon” A. A. am aflat că opinia ei este ca problemele personale n-au ce cauta la echipa și că acestea pot fi rezolvate doar de către ea sau de la sine.

Aceasta concepție pe lângă faptul că este dăunătoare performanței fiind bine cunoscute efectele emoțiilor negative asupra randamentului psihic și fizic ea este exprimată de un lider ceea ce pare periculos în posibila influență asupra formării acestor scheme cognitive și la alți sportivi.

În spiritul marketingului mi se pare absolut necesar o implicare mult mai activă a psihologilor sportivi în formarea unor pârghii formale și informale în vederea promovării conceptelor psihologiei sportive. Psihologia sportivă este o psihologie a sănătătii, a performanței dotată cu mijloace și metode eficiente de a interveni, capabilă să ofere satisfacții dacă este aplicată în spiritul științific și deontologic.

Avem de partea noastră încrederea în consilierea psihologică(CO) sau convingerile sportivului în utilitatea sportului și antrenamentului mental. Juniorii dornici de performanță caută modalități de a excela, sunt interesați de ultimele descoperiri ale științei sportului și devin tot mai conștienți față de factorul psihologic de success observat în primul rând la sportivul occidental mai echilibrat și mai stabil în confruntările competiționale. Juniorii adolescenți par deosebit de deschiși în a încerca să beneficieze de pe urma consilierului sportiv, deși conceptul li se pare oarecum ambigu. Pe de altă parte antrenorii nu sunt dispuși să sacrifice prea mult timp pentru pregătirea mentală, iar mai rău conducătorii nu sunt dispuși la un efort financiar real în această privință.

Seniorii cred și ei în utilitatea antrenamentului mental, unii dintre ei l-au și experimentat la cluburile din țară și în special la cluburile din străinatate unde au evoluat. Dar după cum s-a văzut în studiul de față ei nu prezintă scoruri mari la concepte ca deschiderea personală și toleranța stigmei plutind în tradiționalism și conformism.

În acest context este necesar să amintim rolul psihologului în a dinamiza activitățile de consiliere, în a fi în preajma sportivilor, în a promova activitățile care le desfăsoară. Faptul că toti sportivii nonprofesioniști sunt juniori influentează puțin conceptual acest studiu, fiind evident că în viața de zi cu zi nu toți sportivii amatori sunt și juniori, dar acest lucru este benefic pentru practica deoarece este probabil ca mult mai multi sportivi juniori să ajungă profesioniști decât practicanții de sport amatori sau ocazional.

Faptul că toti sportivii profesioniști sunt de sex feminin poate fi considerată o limită a acestui studiu, dar acest lucru se poate remedia prin inițierea unor studii viitoare care să arate influența de gender asupra acestor concepte.

O altă limită al acestui studiu este numărul inegal al participanților, referindu-ne aici la numărul mai scăzut al sportivilor care practică sport profesionist și numărul de sportivi nonprofesioniști, la fel și numărul redus al sportivilor care au avut experiențe anterioare cu un psiholog sportiv.

Ca directii viitoare de cercetare am putea aminti:

Influențe de gender asupra atitudinilor.

Investigarea atitudinilor sportivilor înainte și după aplicarea unui program de dezvoltare a abilităților psihologice bine conceput.

Investigarea atitudinii antrenorilor față de psihologia sportului cu un instrument adecvat (Coaches’ Attitudes Toward Seeking Sport Psychology Consultation) și o comparație cu atitudinea sportivilor.

În această ordine de idei credem că efortul nostru ar trebui canalizat spre consilierea tinerilor, pe programe de dezvoltare și marketing, poate chiar pe inițierea unor programe legislative care să promoveze psihologia sportivă, să o susțină în demersul ei de optimizare în general a sportivilor de performanță și de mare performanță.

Ieșirea din anonimat a psihologului în general și a psihologului sportiv în special credem că este un factor extrem de important în dezvoltarea psihologiei sau a psihologiei sportului, recunoașterea că anumite competețe și abilități sau reușita unei echipe s-a datorat și antrenamentului mental, științific și organizat efectuat ar fi pentru cei care cercetează sau practică în acest domeniu o evaluare realistă și meritată.

REZUMATUL LUCRĂRII

Introducerea lucrǎrii încearcǎ sǎ gǎseascǎ motivat̗ia temei alese care are ca fond pe de o parte dorint̗a de a înt̗elege mai bine fenomenul sportiv prin datele și studiile din psihologia generalǎ și sportivǎ. Pe de altǎ parte sudiul efectuat ar putea fi mijloc de informare pentru consilierii sportivi care doresc sǎ cunoascǎ atitudinea sportivilor fatǎ de consilierea sportivǎ, lucru util în organizarea intervent̗iilor și implementarea unor strategii în domeniul sportiv.

Cadrul teoretic prezintǎ un scurt istoric al psihologiei sportului, reprezentant̗i s̗i personalitǎt̗i din t̗arǎ și strǎinǎtate, ceea ce înseamnă psihologia sportului, potent̗ialitǎt̗ile și limitele, orientǎri, avantajele formǎrii psiho-comportamentale sub influent̗a sportului.

Atitudinea este componenta principalǎ în profilul psiho-moral al sportivului și reprezintǎ circumferint̗a studiului nostru. Atitudinea ca o predispozit̗ie pentru un comportament este componentǎ care clarificǎ cel mai bine intent̗iile studiului acestei lucrǎri, formarea atitudinilor, componentele atitudinilor, dimensiunile atitudinilor, modificǎrile atitudinale, mǎsurarea atitudinilor ne dau sentimentul de comprehensiune asupra studiului efectuat. Liantul dintre atitudini s̗i sportiv ar trebui fǎcut sust̗inem noi cu ajutorul psihologului sportiv. Sunt prezentate domeniile în care activeazǎ psihologul sportiv s̗i beneficiarii direct̗i ai muncii de cercetare, predare și de practician. Nevoia de cunoas̗tere a barierelor s̗i reticient̗elor sportivilor este rezultanta practicǎ a acestui studiu. Astfel apare nevoia fireascǎ de a cerceta studii asemǎnǎtoare, aflarea unor rezultate s̗i formarea unor opinii în reus̗ita unui demers s̗tiint̗ific.

Scopul primar al acestui studiu este colectarea datelor privind atitudinea sportivilor din România fat̗ǎ de consultant̗a psihologicǎ. Prin aplicarea chestionarului SPA-R. Datele colectate i-ar putea ajuta pe profesionis̗ti să-s̗i dea seama dacǎ sportivii sunt interesat̗i de învǎt̗area abilităt̗ilor mentale, dacǎ sunt receptivi fat̗ǎ de psihologia sportului.

Pe scurt ipoteza noǎstrǎ este cǎ sportivii profesionis̗ti vor manifesta o ambiguitate mai redusǎ fat̗ǎ de consilierea sportivǎ decât sportivii nonprofesionis̗ti. Dacă ipoteza se confirmă vom spune prin prisma conceptelor care o caracterizeazǎ cǎ sportivii profesionis̗ti (seniorii), fat̗ǎ de sportivii nonprofesionis̗ti (juniorii), vor fi mai preocupat̗i de caracteristicile psihologului, vor avea o deschidere personalǎ mai mare, o tolerant̗ă a stigmei mai micǎ s̗i încredere în consultant̗a psihologicǎ s̗i deci va fi mai probabil sǎ apeleze la un psiholog sportiv.

Chestionarul SPA-R (Sport psychology attitudes-revised) a fost dezvoltat de Lavelle et al. (2002), având 25 de itemi. Cont̗ine 4 scale:

Tolerant̗a stigmei (stigma tolerance) cuprinde 7 itemi Subscala s̗i măsoarǎ gradul în care sportivii cred cǎ vor fi etichetat̗i de alt̗ii ca având probleme psihologice dacǎ apeleazǎ la psiholog.

Încrederea în consultanța psihologică (confidence in sport psychology consulting) cuprinde 8 itemi și evaluează convingerile sportivului în utilitatea psihologiei sportului și antrenamentului mentală

Deschiderea personală (personal openness) cu 6 itemiși măsoară deschiderea interpersonală de a încerca consilierea psihologică.

Preferința culturală (cultural preference) cu 4 itemi și arată preferința pentru a lucra cu un psiholog aparținând aceleiași culturi.

Chestionarul a fost complectat de 84 de sportivi pe doua nivele de expertiza profesioniști (seniori) și nonprofesioniști (juniori), au fost chestionați sportiv din fotbal, handball, baschet între vârsta de 12 ani și 36 de ani.

Studiul de față este unul cvasiexperimental.

Variabila etichetă este reprezentată de gradul de expertiză în practicarea sportului. Modalitățile acestei variabile sunt  sportivi profesioniști și sportivi nonprofesioniști (juniori).

Variabilele dependente sunt reprezentate de cele patru tipuri de componente ale atitudinii față de psiholog preferința culturală, deschiderea personală, încrederea în consultanța psihologică și toleranța stigmei.

Pentru prelucrarea datelor am folosit programulul de prelucrare statistică SPSS10, calculul mediior, abaterea standard, testul t pentru compararea grupurilor independente.

Ipoteza noastră principală se infirmă și vom observa că sportivii nonprofesioniști (juniorii), vor fi mai preocupați de caracteristicile psihologului, vor avea o deschidere personală mai mare, o toleranță a stigmei mai mică și scoruri la încrederea în consultanța psihologică asemănătoare cu profesioniștii manifestând o ambiguitate mai redusă față de consilierea sportivă.

În final sunt prezentate limite ale acestui studiu, implicațiile practice, noi direcții de cercetare, posibile direcții în lărgirea influenței consultanței psihologice, cotribuția și beneficiile altor domenii în sprijinul psihologului sportiv și urcarea lui pe podiumul cel mai înalt al calității umane.

BIBLIOGRAFIE

Ancona, Leonardo, Psicodinamica dell’ agonismo. In: Psicologia dello sport. Atti del 1 Congresso Internationale di psicologia dello sport, Roma, 1965aching Sport.

Allport, G. W., Sructura și dezvoltare personalității. București, Ed Didactică și Pedagocică, 1981.

Biddle, I. H. Stuart(ED), European Perspectives on Exerccise and Sport Psychology. Champaign, III. H. Guman Kinetics, 1995.

Christina ,W., R. & Corcos D. Coaches Guide to Teaching Sport Skills, Champaign, Illinois, Human Kinetics Books, 1998.

Cratty, J. Bryant, Psychology in Contemporary Sport: Guidelines for Coaches and Athletes, Englewood Cliffs, New-Jersey, Prentice-Hall., 1981.

Crăciun, Marius, Intoducere în psihologia sportului, Cluj-Napoca, Risoprint, 2005.

Colibaba-Evulet, Dumitru și Bota, Ioan, Jocuri sportive. Teorie și Metodică. Bucuresti, Ed Aldin, 1998.

Cosmovici, Andrei, Psihologie generală. Iasi, Ed. Polirom, 1996.

Dicu, Aurel, Constiiinta si comportament .Ed facla,1977.

Dragnea, Adrian, Antrenamentul sportiv. Teorie și metodica. Bucuresti, Ed. Didactică și pedagocica, R. A, 1996.

Dragnea, Adrian, Dimensiuni obiective și subiective ale capacității de performanță (Optimizarea sistemului atitudinal și a rolului acestuia în manifestarea capacității de performanță) Teza de doctorat. Bucuresti, ANEFS, 1994.

Epuran, Mihai, Asistența psihologică în antrenamentul sportiv. Practica medicinii sportive. Bucuresti, Ed. Medicala, 1989.

Epuran, Mihai, Modelarea conduitei sportive. Bucuresti, Ed. Sport-Turism, 1990

Epuran, Mihai, Psihologia Sportului. București, Ed. UVFS, 1968.

Epuran, Mihai & Florentina, Tonita & Holdevici, Irina, Psihologia sportului de performanță: Teorie și practica, București: Fest 2008.

Epuran, Mihai, Psihologia și sportul contemporan. Antologie. Bucuresti, Ed. Stadion, 1974.

Eysenck H. J. & Wilson Glenn, Knowing Your Personality. London, Pinguin Books, 1985.

Popescu-Neveanu, Paul, Curs de psihologie generală.Vol 1 si 2., Ed.Universității București,1977

Martin, S.B., Thompson, C. L., & McKnight, J. (1998). An integrative psychoeducational approach to sport psychology consulting. A case study. International-Journal-of –Sport-Psychology, 170-186.

Murphy, s.(1989). The on-site provision of sport psychology services to the 1987 U.S Olympic festival. The sport psychologyst, 374-385.

Prelici Viorel, Performanța sportivă, personalitate, selecție, Timișoara, Facla, 1980.

Radu,I(Coord) si col.,Introducere in psihologia contemporana.Cluj-Napoca,Edit. Sincron, 1991.

Radu, I. (Coord) și col., Psihologia socială. Cluj-Napoca, Edit. Exe, 1994.

Radu,Ioan și col., Metodologie psihologică și analiza datelor. Cluj-Napoca, Ed. Sincron, 1993.

Scot, J.,P.,Sport et agression. In: Contemporary psychology of sport, Chicago, The athletic institue, 1970.

Selye, H. Știința și viața, Ed. Politică, 1984.

Seracu, Dan, Autocontrol. București, Ed Arhetip, 1995.

Schell, B., Hunt, J. & Lloyd, C. (1984). An investigation of future market opportunities for sport psychologists. Journal of sport psychology.

Silva III, J. M. (1984). The status of sport psychology: A national survey of coaches. Journal of physical education, recreation.

http://vladungureanu.wordpress.com/category/psihologia-sportului/

http://www.sportscience.ro/html/articole_conf_2004_-_12.html

http://facultate.regielive.ro/cursuri/psihologie_educatie_fizica/psihologie_sportiva-62651.html

http://www.etim.ro/adpage.php?ad=4087

http://www.librarie.net/carte.php?id=46832&nia=593

http://www.cartea-mea.ro/carte/psihologia-sportului-de-performantateorie-si-practica–i14461

http://bmo.sagepub.com

ANEXE

Date pentru seniori