Stres Posttraumatic Preventie Si Interventie

ARGUMENT

INTRODUCERE IN PROBLEMATICA STRESULUI

Etimologie și conceptualizare

Mecanismul producerii

STRESUL DE LUPTĂ

I. Natura evenimentului traumatic

Simptomatologia stresului

Importanța identificării și primele măsuri

IV. Profilaxia și terapia manifestărilor stresului de luptă

A. Tipuri de intervenții în cazurile de tulburare de stres posttraumatic

I. ÎNAINTE DE PLECAREA ÎN MISIUNE

II. ÎN TIMPUL MISIUNII

III. DUPĂ MISIUNE

B. Intervenția terapeutică în cazurile de tulburare de stres posttraumatic (TSP)

Bibliografie

Pagini 19

=== l ===

ARGUMENT

Pornind de la faptul că în ultimii ani o serie de jurnaliști, institute de cercetare și ministere ale apărării și sănătății din diferite țări se preocupă de problemele mintale ale militarilor întorși din teatrele de operații și că principala problemă evocata a fost cea a sindromului de stres posttrumatic și că acesta are implicații nu numai asupra individului ci și asupra mediului social al acestuia, m-a determinat să mă aplea asupra acestui subiect.

O serie dintre aceste articole voi enumera în continnuare:

I. „Circa nouă la sută dintre militarii SUA întorși din zonele de conflict suferă de stres posttraumatic”

“Aproximativ nouă procente dintre militarii americani care au fost detașați în Irak sau Afganistan suferă de sindromul de stres posttraumatic (PTSD), potrivit unui studiu realizat de cercetătorii Departamentului Apărării. Studiul, dat publicității marți în British Medical Journal, indică faptul că aproximativ 50.000 de soldați suferă de PTSD, existând diferențe de manifestare în comportamentul celor care au fost implicați în lupte, cei care au fost desfășurați în misiuni necombative și cei care nu au fost desfășurați. “

II. „Sindromul Golfului“ la militarii români din Afganistan și Irak de Mihai Diac la data de 06 noiembrie 2007

“Avertisment – Psihologii Armatei demonstrează prin studii oficiale că militari români care au participat la luptele din Afganistan au suferit de stres posttraumatic în proporție de 30-50 la sută. Iar în anul 2005, 17% dintre militarii britanici care s-au întors din Afganistan și Irak au prezentat simtomele stresului posttraumatic. “

III. Soldații britanici se întorc din război stresați și alcoolici de Luminita Bogdan

“Viața militarilor devine un coșmar după misiunile lungi din Irak și Afganistan . Un studiu dat publicității la Londra arată că mii de soldați britanici care au luptat în conflictele din Irak și Afganistan se confruntă cu grave probleme psihice la întoarcerea acasă. În plus, din cauza perioadelor lungi petrecute pe front, ei devin alcoolici. Militarii britanici riscă să se confrunte cu probleme psihice grave, pe măsură ce petrec tot mai mult timp în prima linie a conflictelor din Irak și Afganistan, se arată într-un studiu realizat de Colegiul Regal din Londra, citat de cotidianul "The Guardian".El a atras atenția că suprasolicitarea forțelor armate britanice este reflectată de creșterea substanțială a numărului de cazuri de stres posttraumatic, anxietate, alcoolism înregistrate în rândul soldaților întorși din Irak și Afganistan.”

IV. Sute de soldați canadieni reveniți din Afganistan, afectați de tulburări mintale

“Sute de soldați canadieni întorși din misiune în Afganistan suferă de o serie de probleme de sănătate mintală, informează luni Xinhua, care citează oficiali din domeniul medical. Astfel, peste 17% dintre soldați prezentau simptome de alcoolism, 5% aveau tulburări posttraumatice și 5% depresie avansată, a precizat dr. Mark Zamorski, șeful serviciului medical militar.”

V. Veteranii din Irak suferă de alcoolism și stress 3 august 2007

“Unul din patru veterani care a stat mai mult de un an în Afganistan sau Irak are probleme grave cu alcoolul, arăta studiul. 5% dintre aceștia suferă de stres post-traumatic. Situația celor care au petrecut mai puțin de 5 luni în zonele de conflict este mai buna.Unul din opt soldați care au luptat în Irak suferă de stres posttraumatic, care le transformă fiecare zi din viață într-un iad. Simptomele sunt dintre cele mai rele: amintiri ale momentelor șocante, coșmaruri, sentimente de înstrainare, irascibilitate, probleme de concentrare și insomnii.”

VI. Despăgubiri pentru un soldat care și-a văzut colegul mutilat , 18 noiembrie 2006

“Un militar britanic a primit despăgubiri în valoare de 546.000 de euro pentru stres posttraumatic, dobîndit după ce a fost martor la explozia unei rachete defecte, care i-a smuls un braț unuia dintre colegii săi în Irak, în 2003. Militarul a fost șocat de acest accident petrecut în timpul unei demonstrații de utilizare a unui lansator de rachete în deșertul irakian în timpul invaziei din 2003, atunci cînd proiectilul a explodat înainte de a fi lansat, rănindu-l grav pe colegul său.”

VII. Un sfert din vagabomzii din SUA sunt veterani de război

“Departamentul pentru Veteranii de Război a identificat 1.500 de foști luptători în această situație. Apariția atât de timpurie a acestui fenomen în rândul luptătorilor din Irak și Afganistan nu este de bun augur. Între veteranii războiului din Vietnam, această situație a devenit problematică la aproximativ un deceniu după întoarcerea acasă a soldaților. Serviciul militar solicitant și prelungit îi face pe tineri deosebit de vulnerabili……Totuși, există puține speranțe ca, pe viitor, problema transformării veteranilor de război în dezmoșteniți ai sorții să poată fi prevenită, cred reprezentanții Alianței Naționale pentru Persoanele fără Adăpost.”

VIII Soldații americani întorși din Irak, tratați cu jocuri video

Soldații care se înapoiază din Irak folosesc tehnologie virtuală pentru a învinge simptomele tulburării posttraumatice cauzate de stres, relatează "The Telegraph". Câțiva zeci de militari SUA sunt supuși la terapii ce implică jocuri de calculator care simulează experiențele dificile pe care le-au trăit în scopul de a depăși tulburările cauzate de acestea. În cadrul sistemului "Virtual Irak"ne spune profesorul de psihologie de la University of Southern California's Institute for Creative Technologies, rezultatele terapiei sunt promițătoare. El a declarat că, potrivit literaturii științifice, cel mai bun mod de a trata tulburările de anxietate, cum ar fi teama de înălțime și altele, este expunerea gradată, sistematică, la stimulii care cauzează anxietatea. În cazul PTSD cauzat de război, se folosește realitatea virtuală pentru a crea expunerea. “

INTRODUCERE IN PROBLEMATICA STRESULUI

I. Etimologie și conceptualizare

Noțiunea de stres a cunoscut o evoluție semantică bogată, cu nuanțări specifice, cu treceri spectaculoase dar necesare de la o concepție fizică la una medicală și apoi psihologică și socială. Pe această bază a noului model de abordare putem reține că stresul psihic este:

– Este un produs al acțiunii exercitate de un agent extern, caracterizat printr-o anumită intensitate și durată;

– Apare ca stare psihică individuală sau ca stare psihologică colectivă, rezultat al acțiunii agentului stresor;

– Se naște și se manifestă ca reacție de apărare construită în funcție de modul cum funcționează psihicul în fața influențelor mediului extern sau chiar a celui intern.

II. Mecanismul producerii

Explicația mecanismului producerii stresului este necesar a fi completată cu prezentarea fazelor apariției și manifestării acestuia. Fazele care evidențiază și alte particularități le stresului sunt: de amenințare, de impact, de îndepărtare de pericol și cea posttraumatică.

Faza de amenințare, caracteristică unor situații defavorabile cu care se confruntă subiectul, este generată de acțiunea unor stimuli care periclitează integritatea psihologică a acestuia, fără însă a deveni generatoare de stres. Subiectul are capacitatea rațională și biologică de a găsi soluții de răspuns care rezolvă situația respectivă, oprindu-i evoluția mai departe către starea de stres.

Faza de impact, constituie stresul propriu-zis, care începe odată cu momentul în care individul conștientizează faptul că se află în prezența unui pericol real sau imaginar, a unei situații deosebite. Omul intră în starea de stres dacă-și simte amenințat echilibrul, stabilitatea sau integritatea, nu mai este în măsură să prevadă evenimentele și, în loc să-și mențină orientarea către ce are de îndeplinit o dirijează către sine.

Faza de îndepărtare de pericol constă în apariția manifestărilor urmărilor negative, a traumelor psihice datorate dezorganizărilor produse în faza anterioară și din încercările repetate de a căuta apropierea și sprijinul de la o altă persoană sau de la un anumit mediu, ce sunt percepute ca puncte de sprijin necesare rezolvării acestor disfuncționalități. Aceste încercări le putem considera ca semnale ale incertitudinii și eliminării stării de șoc emoțional-dezorganizate și a intrării cu prudență, dar într-un mod ascendent, într-o stare de neechilibru emoțional performant. De modul în care un conducător sau un grup social devin în mod real un punct de susținere depinde posibilitatea reorganizării personalității, reîntoarcerea sa la starea anterioară sau intrarea într-o nouă stare, caracterizată prin noi parametri calitativi și cantitativi pozitivi ai psihicului.

Faza posttraumatică are drept conținut distinct restabilirea funcțiilor cognitive, motrice și afective ale psihicului uman. Sunt însă multe situații în care multe persoane rămân afectate psihic, cu stări depresive sau de irascibilitate, de agresivitate sau de afecțiuni psihiatrice profunde.

Stresul apare deci numai în anumite condiții ale vieții și activității omului, cunoaște diferite faze de manifestare, iar „intrarea” sau „ieșirea” din stres constituie o strategie ce individualizează fiecare ființă umană.

STRESUL DE LUPTĂ

Lupta modernă din zilele noastre, dar mai ales caracteristicile războiului viitor, ne arată foarte clar că acestea au drept trăsături specifice varietatea, continuitatea, complexitatea și deosebita intensitate a acțiunilor specifice. Desfășurate ziua și noaptea, în orice condiții meteorologice, pe orice forme de teren și-n condițiile utilizării unei tot mai sofisticate tehnici de luptă, acțiunile de război necesită noi dimensiuni ale pregătirii luptătorilor.

În prezent asistăm la o nouă reevaluare și reconstrucție a concepțiilor și practicilor privind rolul factorului uman în război, a cunoașterii solicitărilor specifice acestui fenomen pentru a asigura cât mai piține victime în general, și cât mai puține pierderi psihice în special.

Problematica stresului de luptă revine în actualitate din ce în ce mai pregnant odata cu defluirea militarilor români din diverse teatre de operații din afara țării.

Stresul de luptă reprezintă rezultatul complex și în continuă schimbare al procesului de interpretare a agenților stresori de luptă, proces realizat de militar în timpul îndeplinirii misiunilor sale. Luptătorul se confruntă atât cu agenți stresori fizici, cât și cu agenți stresori psihici. Stresul de luptă este un tip complex de stres psihic, deoarece el devine și o componentă a strategiei de concepere, organizare și desfășurare a luptei. Fiecare parte încearcă să creeze condiții prin care să amplifice stresul adversarului și să micșoreze stresul pentru sine.

Factorii de mediu pot foarte ușor să activeze reamintirea evenimentului cu un impact deplin. Reziduurile memoriei evenimentului pot lua în mod frecvent asemenea proporții, astfel încât să devină reale pentru victime. Aceste persoane pot deveni subiecte ale flashback-urilor, coșmarurilor și pot continua să lupte cu fricile, anxietățile și neliniștile lor emoționale, similare în intensitate cu reacția lor inițială la evenimentul traumatizant. Unii reactionează la stres, exprimandu-și direct frica, alții acționează în interiorul lor. Aceste sentimente manifestate interior, în timp, vor submina sănătatea emoțională și fizică. Deși sentimentele sunt translate sub forma manifestărilor fizice, în general medicii nu găsesc nimic în neregulă din punct de vedere medical la aproximativ 80% dintre pacienții afectați. O proporție semnificativă dintre aceștia suferă probabil de simptome nediagnosticate reactive la traumă și stres.

Oamenii nu reactionează la traumă în mod similar. Același eveniment poate fi dureros pentru unii și distractiv pentru alții. Deși simptomele legate de traumă pot apărea imediat după eveniment, unii pot dezvolta aceste simptome în timp. Sfârșitul unui razboi sau al unui atac terorist nu reprezintă momentul eliberarii psihologice, întrucât securitatea fizică nu coincide întotdeauna cu securitatea emoțională.

În mod real agenții stresori de luptă trebuie să găsească o rezonanță adecvată la un militar și unda de acțiune psihică eficientă capabilă de a valorifica potențialul lor stresant.

Cel mai important lucru este să conștientizăm că reacțiile la traumă nu reprezintă răspunsuri maladaptative și nesănatoase, ci reacții normale la un eveniment anormal. Când aceste reacții sunt resimțite mai mult timp (săptămâni, luni și chiar ani după eveniment), fiind însoțite de alte simptome (vise recurente, flashback-uri, comportamente de evitare) și interferând cu viața socială, profesională și cu alte domenii de manifestare, atunci este necesară o intervenție de specialitate.

Conduitele deviante determinate de stres pot apărea la diverse grade de intensitate a luptei.

Acestea includ: indisciplina, dezertarea, autoprovocarea de răni, abuzul de substanțe toxice etc

Factori care pot potenta comportamentele deviante:

plictiseala și sarcinile monotone, mai ales dacă se combină cu frustrarea și tensiunea prelungită; întoarcerea rapidă a militarilor, după o experiență intensă de luptă, la un contact apropiat cu noncombatanții, civilii și familiile acestora, fără a beneficia de o perioadă de întrerupere în care să se liniștească;

comiterea unor atrocități de către inamici fie împotriva trupelor proprii, fie a populației civile locale;

tensiunile rasiale sau etnice apărute în populația civilă sau între militari, sau diferențele majore culturale între soldați și populația locală;

incapacitatea de a asigura suportul așteptat – cum ar fi întăririle cu trupe, detensionarea, reaprovizionarea inadecvată, asistența medicală și evacuarea medicală necorespunzătoare;

nemulțumiri masive la nivelul personalului, lipsa coeziunii unității, în special în relaționarea pe verticală între lideri și trupe;

pierderea încrederii în comandanți, în aliați, în echipament; opozitia manifestă a populației de acasa față de razboi; lipsa de întelegere sau încredere în legitimitatea misiunii.

Comportamentele deviante au probabilitate mai mare de apariție în comparație cu stresul legat de situația de luptă, în special în operații militare altele decât războiul, și au consecințe negative semnificative asupra desfășurării misiunilor unităților militare.

(din revista “Spirit Militar Modern”, nr. 3/2007)

I. Natura evenimentului traumatic

Elementele concrete ale evenimentelor traumatice ce cresc riscul pentru PTSD includ:

amenințarea vieții sau a integrității corporale;

leziunea fizică severă;

rănirea intenționată;

expunerea la grotesc;

martor la agresarea unei persoane apropiate;

cauzarea morții sau rănirea gravă a unei persoane.

Elementele traumatizante includ mai mulți factori:

Frica și amenințarea.

Pierderea actuală sau simbolică

Suferința fizică și emoțională a altor persoane, dezumanizarea , degradarea, umilința.

Separarea sau lipsa informațiilor despre cei apropiați. Reducerea legăturilor sociale poate duce la singurătate și izolare socială.

Evaluarea dăunatoare a comportamentului sau a reacțiilor supraviețuitorilor.

II. Simptomatologia stresului

a) Simptome ce apar consecutiv traumei- (faza de impact)

Simptomele inițiale sunt variate, complexe și instabile. Ele pot include oboseala, stupefacția, tristețea, anxietatea, agitația, amorțeala, disocierea, dezorientarea, confuzia, depresia, excitarea fizică și tocirea emoțională.

Unele răspunsuri sunt „normale“ în sensul că afectează marea majoritate a supraviețuitorilor, fiind acceptate social, eficiente psihologic și autolimitate.

Indicatorii unui coping eficient includ:

un grad scăzut de distres;

amintiri intruzive care conduc supraviețuitorul să primească simpatie și ajutor;

după repetiție, povestirea traumei devine mai bogată, include alte elemente și are un ton reflexiv;

coșmarurile se schimbă de la simpla repetiție a evenimentului la interpretarea indepărtată.

Indicatorii unor raspunsuri patologice includ:

distresul continuu, fără perioade de calm relativ sau odihnă;

disociere care continuă și după întoarcerea la siguranța;

reamintiri intruzive intense ce sunt evitate cu teamă, trăite ca un chin și care interferează serios cu somnul;

izolare socială extremă; inabilitatea de a se gândi doar la experiența emoțională a traumei.

b)Succint, răspunsurile comune după expuneri la evenimente traumatice includ:

(faza de îndepărtare de pericol)

un sentiment neobișnuit de a fi ușor provocat;

dificultăți de a adormi sau de a menține somnul;

trezirea devreme;

coșmaruri sau /și flashback-uri;

dificultăți de concentrare a atenției;

indiferența în realizarea sarcinilor repartizate;

explozii de iritabilitate sau mânie, uneori fără motive aparente;

pierderea credinței religioase și revolta împotriva divinității;

conflicte familiale sau profesionale pe care nu le-au trăit înaintea traumei;

oboseala neobișnuită;

împietrire emoțională;

anxietate recurentă legată de siguranta personală sau de siguranța persoanelor importante pentru individ;

sentimentul de singurătate; incapacitatea de eliberare de găndurile și imaginile mentale; tristețe exagerată și depresie;

sentimentul de neajutorare și de pierdere a controlului;

sentimente de vinovație și autoculpabilizare, criticism exagerat în legătură cu acțiunile din timpul evenimentului traumatic;

evitarea reamintirii anumitor aspecte ale evenimentului.

c) Simptome ale apariției și manifestării tulburării de sres posttraumatic

(faza posttraumatică)

Vorbim despre tulburarea posttraumatica de stres, atunci când suferința cauzată de amintiri sau acțiunile întreprinse pentru a scăpa de ele (cum ar fi: abuzul de substanțe, evitarea amintirilor, înstrăinare și retragere socială) interferează cu scopurile personale și ocupaționale. Semnele normale/comune sunt tratate prin măsuri preventive de rutină.

Un loc aparte îl ocupă anxietatea și depresia care pot fi generatoare, însoțitoare sau chiar efecte ale stresului psihic.

O reacție de stres postraumatic este un raspuns normal la o situație anormală. Mai mult de atât, este expresia unui mecanism de apărare prin care organismul răspunde unei agresiuni fizice sau psihice. Principala consecință a acestei „definiții“ este includerea fenomenelor traumatice în lista manifestărilor „normale“ care nu trebuie să fie considerate ca invalidante și, în nici un caz, un motiv de automată descalificare profesională.

În identificarea stresului traumatic cele mai semnificative elemente evocate sunt

urmatoarele:

revenirea persistentă în memorie a aspectelor legate de eveniment;

tulburări de somn (coșmaruri), diminuarea apetitului, modificări ale habitudinilor (nevoie

mai mare de tutun, alcool etc.);

dificultăți de amintire a unor aspecte legate de incidentul traumatic;

tensiune psihică, nervozitate, iritabilitate, agitație;

deprimare, izolare socială, sentiment de vulnerabilitate, de neajutorare;

dificultăți de concentrare în sarcini de rutină, reducerea generală a performanței

profesionale.

Studiile au arătat că, în anumite condiții, orice persoană, chiar și cele „obișnuite“ cu situațiile critice, pot dezvolta reacții tipice de stres traumatic (Mitchell, 2003). Absența raportarilor de acest gen după evenimente deosebite nu este nici pe departe un semn al „rezistenței psihice“ ci, cel mai adesea, rezultatul unei „negări voluntare“, determinate de nevoia de conservare a imaginii de sine. La această atitudine contribuie decisiv și promovarea programatică, de către instanțele de comandă, a unui model ideal, dar nerealist, de militar „imun“ la pericole.

Dacă armata este un mediu marcat prin natura lui de pericole și neprevăzut, atunci se consideră, în mod greșit, că militarii „nu au dreptul“ la vulnerabilitate psihică, percepută drept „condamnabilă“ și „rușinoasă“, iar dacă se întamplă, acest lucru le poate fi direct „imputat“. În realitate, suprimarea ori mascarea emoțiilor consecutive evenimentelor traumatice au un efect paradoxal, de creștere a anxietății și depresiei.

Ca urmare, calea de urmat nu este aceea de reprimare ci, dimpotrivă, de scoatere la suprafață, de „ventilare“ a tensiunii psihice generate de evenimentul traumatic. Să discuți despre un incident critic, , sau chiar o situație specială și rezolvată cu bine, poate avea un efect „terapeutic“ preventiv, chiar dacă cel implicat nu acuză în mod evident efecte în plan psihic. Procedeul, denumit „analiza incidențelor critice“ (Critical Stress Debriefing), este în prezent una dintre cele mai răspândite modalități de intervenție psihologică în situații posttraumatice.

II. Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de stres acut sunt urmatoarele :

A) Persoana a fost expusă unui eveniment traumatic în timpul căruia au fost îndeplinite urmatoarele două condiții :

1) persoana a trăit sau a fost martoră la un eveniment care a implicat risc vital actual sau potențial sau o amenințare la adresa integrității fizice proprii ori a altora;

2) răspunsul persoanei implică frica intensă, neajutorare sau groază;

B) Fie în timpul trăirii evenimentului, fie după acesta, persoana are cel puțin trei din următoarele simptome :

senzație subiectivă de amorțire,

detașare sau absența responsivității emoîionale,

reducerea conștientizării mediului înconjurator, derealizare, depersonalizare, amnezie disociativă;

C) Evenimentul traumatic este retrăit persistent în cel puțin una din modalitățile urmatoare:

imagini recurente, gânduri, vise, flashback-uri,

disconfort psihic în cazul expunerii la stimuli ce amintesc de eveniment

D) Simptome persistente de hiperexcitabilitate indicate de cel puțin două din urmatoarele: insomnie de adormire sau mediană, iritabilitate sau crize de furie, dificultăți de concentrare a atenției,

hipervigilență, răspuns de tresărire exagerat;

E) Tulburarea determină disconfort semnificativ clinic sau disfuncție socială sau în alte arii ale functțonării;

F) Tulburarea durează cel putin două zile și cel mult patru saptamâni de la producerea evenimentului;

G) Tulburarea nu este datorată efectelor directe ale unei substanțe sau unei condiții medicale generale, nu se poate pune diagnosticul de tulburare psihotică scurtă și nu este doar exacerbarea unor tulburări psihiatrice preexistente.

H) Tulburarea de stres posttraumatic este considerată un raspuns patologic care, prin intensitate, simptomatologie și durată, diferă de o reacție normală la diverse evenimente psihotraumatizante severe. Mulți pacienți cu această tulburare dezvoltă depresie majoră cu risc suicidar înalt, tulburări anxioase, abuz de substanțe, furie, slab control al impulsurilor, probleme de adaptare socială.

III. Importanța identificării și primele măsuri

Indivizii care sufera de PTSD:

– Pot trăi reamintiri nedorite și coșmaruri în legătură cu evenimentul traumatic, care sunt adesea acompaniate de un stres intens. Ca rezultat, alocă eforturi considerabile pentru a încerca să blocheze aceste amintiri;

– Pot evita situațiile și oamenii care le reamintesc de trauma din trecut. Pot avea dificultăți în trăirea propriilor emoții. Ei se pot izola și își pot pierde interesul în activitățile pâna atunci plăcute;

– Sunt predispusi la iritabilitate, izbucniri de mânie, tulburări de dispoziție, autoculpabilizare, capacitate slabă de memorizare, concentrare redusă a atentției și somn întrerupt.

Depresia, anxietatea, alcoolul și abuzul de alte substanțe complică simptomatologia PTSD.

În absența unei intervenții specializate, considerăm utilă prezentarea unor recomandări pentru prevenirea stresului posttraumatic și recuperarea după incidentele critice:

în intervalul primelor 24-48 de ore după un incident critic, alternați perioadele de activitate cu cele de relaxare. Prin aceasta, se vor atenua unele dintre manifestările fizice generate de stresul traumatic (tensiune, tahicardie, agitație etc.);

evitați lipsa oricărei activități, rămâneți ocupat, chiar dacă vă simțiți obosit, epuizat. Nu trebuie făcut mult, dar este recomandabil să vă propuneți și să faceți ceva, fie și lucruri banale, cum ar fi punerea în ordine a lucrurilor personale etc.;

evitați reprimarea emoțiilor sau a stării de tensiune prin abuzul de alcool, tutun sau medicamente. Acceptati-vă emoțiile legate de incident ca fiind firești, nu le negați, dar nici nu le exagerați;

dacă vă place să vă exprimați în scris, poate fi o idee bună aceea de a deschide un jurnal în care să vă notați trăirile legate de experiența prin care ați trecut. Scrisul are un efect catarctic, liniștitor, determină o detașare benefică de propriile emoții, dacă sunt descrise cu sinceritate;

nu uitați că și cei din jur (familia, prietenii, șefii, colegii) sunt sub stres, fiecare în felul lui. O atenție aparte trebuie acordată relatiilor cu familia, care suportă un efect uneori extrem de intens. Este o atitudine greșită evitarea discutării cu membrii familiei situația prin care ați trecut. Pe de o parte, absența oricărei informații îi va speria și mai mult, exagerând riscul prin care ați trecut. Pe de altă parte, refuzându-vă dialogul cu ei, vă lipsiți de un suport prețios tocmai din partea celor care sunt cei mai dispusi în a vi-l oferi;

încercați să fiți răbdător cu sine inșivă, revenirea cere uneori timp. Dar, dacă trec mai mult de 30 de zile fără ca simptomele supărătoare să dispară, este recomandabil să vă adresați unui specialist;

evitați să luați decizii majore pe fondul stării de stres posttraumatic, cum ar fi demisia, schimbarea funcției sau a locului de muncă etc. Stresul nu este un bun sfătuitor!;

amintirile persistente ale evenimentului, visele grele, sunt normale, firești pentru o perioadă de timp. Ca urmare, nu încercați să le reprimați și nu vă îngrijorați atunci când se petrec. Se vor reduce până la dispariție, cu timpul;

nu vă schimbați obiceiurile, nu evitați contactele cu care erați obișnuit, izolarea este cel mai sigur mod de a vă plasa într-un mediu artificial, în care trăirile traumatice se vor accentua;

mancați echilibrat și regulat, fără excese. Corpul și mintea dvs. au nevoie de un aport nutritiv adecvat pentru a se recupera.

Iar daca nu ați trecut dvs. printr-un incident traumatic, ci unul dintre cei apropiați, membru de familie, prieten sau coleg, următoarele recomandări vă pot ajuta să le faceți recuperarea mai ușoară:

fiți un bun ascultător, dacă vi se povestește întâmplarea, și nu ezitați să vă interesați despre trăirile generate de aceasta;

evitați cu grijă orice observație critică cu privire la eventualele „imperfecțiuni“ sau „greșeli“ făcute de cel implicat pe parcursul evenimentului. Rezistați tentației de a scoate în evidență felul, evident mai bun, în care dvs. înșivă ați fi acționat. După război, mulți viteji se arată! Mai mult, dacă cel în cauză are tendința de a se considera vinovat, încercați să-l îndepărtați de acest gând;

dacă sunteți tratat cu iritare sau agresivitate chiar, rezistați tentației de a replica și de a vă simți jignit. Agresiunea nu vă este decât aparent adresată, de fapt, cea „vizată“ fiind de fapt situația creată de incident;

încercați să fiți alături cât mai mult timp față de cel traumatizat, sigur, fără a exagera, dar manifestându-vă cu simpatie atenția și disponibilitatea;

nu încercați consolări de genul: „zi mersi că ai scăpat!“, „te-ai născut a doua oară!“, „bine că ești în viață, restul nu are importanță!“.

Astfel de afirmații nu fac decât să accentueze și să prelungească sentimentul pericolului. Este mult mai important sa fie convins că în prezent se află într-o situație sigură și că toate eventualele neajunsuri se vor rezolva.

IV. Profilaxia și terapia manifestărilor stresului de luptă

A. Tipuri de intervenții în cazurile de tulburare de stres posttraumatic

I. ÎNAINTE DE PLECAREA ÎN MISIUNE

a) Primul pas al demersului profilactic îl constituie o selecție psihologică riguroasă la intrarea în sistemul militar, și aici mă refer la angajare/prelungire de contract, admitere în instituțiile militare de învatamânt. Prin aceasta se urmărește evitarea intrării în sistem a persoanelor vulnerabile la stres, cu antecedente personale/familiale de tulburari psihice.

b) Dar, deoarece sub influența diferiților factori din mediul profesional sau personal, pot apărea destructurări psihice și la indivizii sănătoși, este necesară și o selecție psihologică chiar înainte de misiune. Acesta este cel de-al doilea pas în demersul profilactic.

c) Pentru cei care au primit avizul "Apt" în urma selecției și vor participa la misiune, profilaxia stresului de luptă continuă cu pregătirea psihologică pentru luptă. Ea se realizează de către comandanții subunităților participante la misiune, sub îndrumarea directă a unui psiholog din structurile de operații informaționale și psihologice sau din structurile de asistență psihologică. Între cele două structuri există o relație de colaborare permanentă, în vederea asigurării unei pregătiri psihologice optime pentru luptă. O pregătire realistă și eficientă asigură la militari deprinderi de combatanți performanți și atitudine de învingători, ceea ce duce la o desensibilizare în fața factorilor de stres pe perioada misiunii.

Pregătirea psihologică pentru luptă trebuie să se realizeze atât în plan teoretic, cât și în plan practic. Pregătirea teoretică se face prin prezentarea cât mai realistă a condițiilor mediului de lupta din teatru, a situațiilor ce pot să apară și a modului în care militarii trebuie să le facă față, într-o primă fază. Mijloacele de prezentare sunt variate: expuneri, dezbateri, materiale audio-video, materiale scrise etc.2

d) O altă modalitate profilactică și de diminuare a efectelor negative ale stresului de luptă este "gestionarea" stresului. În această activitate sunt implicați atât instituția militară, cât și individul însuși, atât înaintea misiunii, cât și pe timpul și după încheierea acesteia.

e) Acțiunile care țin de instituție înainte de dislocarea în teatrul de operații constau în:

– pregătirea militarului pentru separarea temporară de familie;

– pregătirea familiei pentru a face fată separării și pentru a acorda sprijin moral soțului care pleacă în misiune.

f) Înaintea plecării în misiune, militarul va acționa pentru :

– abordarea unei atitudini pozitive față de despărțirea de familie, care să ofere încredere de ambele parți;

– rezolvarea tuturor problemelor de acasă;

– perceperea misiunii ca pe o încercare în vederea autodepășirii, maturizării, acumulării unei experiențe inedite.

II. ÎN TIMPUL MISIUNII

a) În timpul misiunii, instituția actionează pentru :

– detensionarea militarilor care au fost martorii/actorii unor evenimente dramatice prin organizarea unor ședinte de debriefing;

– încurajarea relațiilor interpersonale pozitive și întărirea coeziunii subunităților;

– oferirea unor alternative viabile și atractive de relaxare și petrecere a timpului liber;

– asigurarea condițiilor pentru menținerea legăturii militarilor cu familia;

– asigurarea condițiilor necesare hrănirii, odihnei și echipării corespunzătoare;

– informarea periodică a militarilor despre originile conflictului și perspectivele sale de soluționare;

– stabilirea unui raport optim între efort și odihnă pe timpul operațiilor dificile și prelungite;

– asigurarea unei comunicări neîntrerupte, pe toate palierele și nivelele.

b) Printre acțiunile care țin de individ pe timpul misiunii se numără :

– identificarea surselor de stres;

– conștientizarea limitelor personale;

– adoptarea unei atitudini pozitive în abordarea oricărei probleme;

– detensionarea imediată, prin exteriorizarea afectului corelat evenimentului dramatic trăit;

– rezervarea periodică a unui interval de timp, clar delimitat, pentru relaxare și distracție;

– consultarea unui specialist (psiholog) atunci când apar probleme personale și respectarea recomandărilor acestuia;

– evitarea abuzului de substanțe.

III. DUPĂ MISIUNE

a) După încheierea misiunii, instituția are următoarele responsabilități :

– evaluarea psihologică a celor întorși din teatru, imediat ce aceștia ajung în țară;

– asigurarea asistenței psihologice tuturor militarilor care manifestă afecțiuni grave datorate stresului de luptă;

– asigurarea consilierii familiale pentru readaptarea și reintegrarea în viața socială și familială a soților întorși din misiune;

– menținerea contactului cu cei întorși din misiune prin implicarea acestora în diverse asociații,

activități culturale, organizații nonguvernamentale s.a.

b) Printre reperele de care militarul trebuie să țină seama la întoarcerea din misiune, se numară:
– înțelegerea faptului că reintegrarea în viața socială și familială este un proces de durată;
– manifestarea răbdării în procesul revenirii la normal sub aspect fizic și psihic;
– conștientizarea faptului că afecțiunile grave datorate stresului traumatic sunt o reacție normală la niște stimuli șocanți și surprinzători;

– consultarea psihologului atunci când simte nevoia și respectarea recomandărilor acestuia;

– evitarea abuzului de substanțe.

c) Reguili pentru familie și prieteni
– Ascultați-i cu grijă;
– Petreceți un timp cu persoana traumatizată;
– Oferă-ți asistența și o ureche care să asculte, chiar daca ei nu au strigat dupa ajutor;
– Reasigurați-vă că sunt în siguranță;
– Ajutați-i cu sarcinile zilnice gospodărești;
– Oferiți-le un timp numai pentru ei, privat;
– Nu interpretați furia lor în mod personal;
– Nu le spuneți că “ai noroc că nu s-a întâmplat mai rău" – oamenii traumatizați nu sunt consolați de asemenea afirmații (spuneți-le că vă pare rău că s-a întâmplat un asemenea lucru și că vrei să-l înțelegi și să-l ajuți).

d) Adaptarea la experiența sa presupune existența unor bune mecanisme de autovindecare ce îi ajută pe oameni să treacă prin aceste reacții emoționale. Aceste procese pot fi asistate în mod

semnificativ prin angajarea în urmatoarele:
– Acceptare
– Recunoașterea propriilor reacții și a faptului că se află într-o situație foarte stresantă;
– Negarea excesivă sau lipsa acceptării că sentimentele lor pot încetini procesul de vindecare;
– Suport

– Cautarea suportului fizic sau emoțional al altor persoane;
– A vorbi despre sentimentele lor cu cei dragi și cu prietenii apropiați care vor înțelege prin ce trec;
– Discuția cu alții ce au avut experiențe similare;
– A depăși evenimentul
– Să permită amintirilor despre incidentul critic să revină în minte împreună cu nevoia de a vorbi și a se gândi la el;
– Înfruntarea realității treptat, mai degrabă decât a evita reamintirea;
– Exprimarea sentimentelor
– Exprimarea sentimentelor mai degrabă decât a le reprima; a vorbi despre experiențe și sentimente sunt metode de vindecare naturală pentru aceste tipuri de evenimente.
– A avea grijaăde propriul EU
– În aceste perioade de stres, oamenii sunt mai predispuși la accidente și boli fizice; este important ca să aibă grijă de ei înșiși prin: a conduce cu grijă, a avea un somn suficient, a menține o bună dietă și o odihnă corespunzătoare.
– Efectele pozitive
– După experiențe traumatice oamenii în mod frecvent devin mai înțelepți și mai puternici emoțional. Acesta este un punct de cotitură în care își reevaluează semnificațiile și valoarea vieții și apreciază lucruri mărunte care pâna atunci nu le-au observat sau pe care le-au trecut cu vederea

B. Intervenția terapeutică în cazurile de tulburare de stres posttraumatic (TSP)

1. Poate stresul deveni de necontrolat?

Traumele pot induce un stres puternic care poate deveni de necontrolat în ciuda celor mai puternice eforturi de gestionare a acestora. Evenimentele traumatice cauzează reacții puternice, un fel special de șoc fizic/emoțional care amplifică răspunsul la stresul de tip "fight- flight" ajungându-se la o stare de "super- stres" (sentimente de groază, oroare, sentimentul că propria viață îți defilează prin fața ochilor).

2. Cum poți să știi dacă suferi de PTSD?

Acest lucru poate fi rezolvat prin căutarea asistenței profesionalizate. Dacă urmatoarele simptome sunt prezente, atunci este cazul unui consult specializat:

– Sentimentele sau senzațiile corporale au devenit copleșitoare;

– Este dificil să te relaxezi, ești foarte confuz sau te simți golit sau obosit;

– Performanța la locul de muncă și viața socială îți sunt serios afectate;

– Amintirile, visele și imaginile traumei trecute continuă să se insinueze în viata ta, facându

te înspaimântat și tulburându-ți somnul;

– Trebuie să rămâi mereu alert pentru a evita supărarea;

– Trebuie să îți controlezi în mod frecvent mânia;

– Simți că nu poți să-ți împărtășești gândurile și sentimentele cu ceilalți;

– Relațiile sunt afectate, iar oamenii comentează cât de mult te- ai schimbat;

– Habitusurile tale s-au schimbat în rău;

– Ești mai dependent de medicamente;

– Eviți locurile, conversațiile și lucrurile care îți amintesc de evenimentul traumatizant.

În esență, toate formele de intervenție se bazează pe câteva principii esențiale:

Normalitatea reacțiilor posttraumatice. Persoanele afectate nu sunt tratate ca bolnavi, ci ca persoane care reactionează normal la o situație extremă;

Cu cât intervenția de suport are loc mai devreme, în interval de ore de la impactul traumatic, cu atăt șansa evitării unui derapaj psihic este mai redusă. Oricum, primele 24 de ore sunt considerate critice pentru succesul intervenției.

Intervenție preventivă, chiar și în situații care nu sunt acuzate manifestări psihice adverse, cu respectarea liberului consimțământ;

Durata intervenției este relativ redusă, pentru cei mai mulți fiind suficientă o singură ședință, în cazurile mai dificile fiind necesare două săptămâni, dar nu mai mult de 30 de zile (care este pragul diagnostic pentru PTSD);

În mod practic, se constituie echipe de intervenție formate din specialiști în analiza incidențelor traumatice, care sunt deplasate de urgență la locul evenimentului, și care își oferă serviciile tuturor celor expuși. Astfel de operațiuni se desfășoară sistematic în diverse armate: germană (Roth, 1998), austriacă (Ludwig Krisl, 1999), portugheză (Martins, 2004), pentru a enumera doar citeva.

Principalele simptome ale stresului traumatic se înscriu fie în sfera tulburării de stres acut, fie în sfera tulburării de stres posttraumatic.

Obiectivele psihoterapiei sunt restabilirea sentimentului de control asupra propriei vieți, diminuarea impactului evenimentului traumatic asupra experiențelor actuale și reconstruirea autostimei pacientului.

Componentele terapiei

Folosind terapia individuală, de familie și de grup, programul se adresează:

– Simptomelor PTSD;

– Anxietății generalizate;

– Problemelor de control emoțional;

– Depresiei;

– Deficitelor de abilități sociale;

– Problemelor cu alcoolul;

– Problemelor de cuplu și familie;

– Stării de bine fizic.

Principalele etape ale psihoterapiei sunt urmatoarele :

evaluarea situației pacientului;

planificarea acțiunilor comune ale pacientului și terapeutului;

educarea psihologică a pacientului (despre TSP);

învățarea pacientului să se autoobserve;

dezvoltarea unor abilități de coping, care îl vor ajuta pe pacient în procesul de refacere;

reducerea/eliminarea simptomelor prin metode și tehnici specifice;

prevenirea recăderilor.

Debriefingul psihologilor folosit în armata română:

Participarea la acest program este o sarcină stresantă și obositoare pentru psihologii militari. Astfel se impune o detensionare în raport cu evenimentele traumatice dezvăluite în cadrul activității terapeutice, la finalul programului.

În concluzie, accentul, în cadrul acestui program, se deplasează către problematica stresului, însușirea unor noțiuni fundamentale despre stresorii specifici zonei de operatii, simptomatologiei, efectelor stresului, dezvoltarea strategiei de coping prin persuadarea militarilor că reacția la stres este una normală la stimuli anormali (specifici războiului). Asemenea programe adaptate la nevoile

militarilor participanți în teatre de operatii asigură o motivație și o eficiență superioară în activitatea ulterioară în cadrul unității și o scădere a pierderilor de natură psihiatrică postmisiune.

Impactul asupra familiilor și copiilor minori ai celor care suferă de TPS

Ar putea fi dificil să trăiești cu cineva care suferă în urma unei traume întrucât acesta tinde să se izoleze de ceilalți, îi este dificil să-și arate afecțiunea și adesea este foarte iritabil. Aceasta îți poate lăsa sentimentul că tatălui nu-i pasă de tine sau nu te iubește, însă, în general, el doar nu este capabil să le arate celorlalți cât de mult îi pasă de ei. Adesea, oamenii care au trecut printr-o traumă sunt mult mai conștienți de modul în care lucrurile pot merge prost dintr-o dată. De aceea sunt mereu vigilenți în legătură cu un posibil pericol și pot deveni foarte stricți în legatură cu siguranța persoanelor apropiate. Ar putea părea că tatăl te tratează ca un copil și nu are încredere în tine. Trauma este o experiență înspăimântatoare, cu o situație în care viața a fost pusă în pericol sau ai asistat la rănirea gravă sau

chiar la uciderea cuiva și ai fost incapabil să faci ceva.

BIBLIOGRAFIE

1 Marian Popa , Institutul de Medicină Aeronautică și Spațială

2. “Stresul de luptă. Implicații profilactice și terapeutice”, Psihomil, Cristina Amurăriței

3. “Proiect de intervenție pe componente educativă asupra subiecților cu tulburare de stres posttraumatic”; Mirela Claudia Dracinschi

4. “Stresul după luptă”, Mirela Claudia Dracinschi

5. “ Manifestări ale stresului de luptă II”; Simona-Elena Dune

6. Mediafax, 16.01.2008

7. „Adevăru”; Mihai Diac; 06. 11.2007

8. http://www.adevarul.ro/

9. Rompres, 29.10.2007

10. http://www.9am.ro/

11. http://www.telegrafonline.ro

12. ,,Interesul public,, ; Dorin Suciu; 09 .11. 2007

13. http://www.adevarul.ro/Arina Avram 2007-02-21

14. http://www.adevarul.ro/Arina Avram 2007-02-21