Profilul Psihomoral Si Psihosocial AL Alcoolicilor

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………1

Capitolul I Aspecte teoretice ale alcoolismului

Alcoolul. Definitie si istoric 3

Absorbtia, toleranta si dependenta alcoolica………………………………………………….. 7

1.2.1. Absorbtia……………………………………………………………………… 7

1.2.2. Toleranta………………………………………………………… ………… 8

1.2.3. Dependenta…………………………………………………………………. 8

1.3. Efectele alcoolului asupra organismului……………………………………………………………10

1.4 Ce este alcoolismul?……………………………………………………………………………..15

1.5. Clasificarea alcoolismului……. ……………………………………………………………………. 16

1.6. Clinica alcoolismului……………………………………………………………………………. 20

1.6.1. Intoxicația alcoolicǎ acutǎ……………………………………… 20

1.6.2. Sindromul de intoxicație alcoolicǎ cronic……………….. 22

1.6.3. Sindromul de sevraj alcoolic………………………………….. 22

1.7. Alcoolismul ca problema de patologie psihica……………………………………………. 24

Capitolul II Cauzele alcoolismului

2.1 Cauzele alcoolismului cronic…………………………………………………………………….. 27

Capitolul III Efectele alcoolismului

3.1. Bolile generate de alcoolismul cronic……………………………………………………….. 29

3.1.1. Delirul…………………………………………………………………. 29

3.1.2. Dipsomania……………………………………………………….. 31

3.1.3. Psihoza polinevrica Korsakov……………………………….. 32

3.1.4. Encefalopatia Gayet Wernicke………………………………. 32

3.1.5. Tulburarile digestive…………………………………………….. 33

3.1.6. Afectiunile hepatice………………………………………………. 33

3.1.7. Miocardopatia alcoolica………………………………………… 34

3.1.8. Bolile vasculare cerebrale……………………………………… 34

3.2. Personalitatea alcoolicului………………………………………………………………………… 36

3.3.Efectele alcoolului asupra vietii sociale………………………………………………………. 40

3.3.1. Alcoolul si viata de familie…………………………………….. 40

3.3.2. Alcoolul si criminalitatea…………………………………………. 45

3.3.3. Alcoolul si accidentele de munca……………………………… 47

Capitolul IV Metodologia cercetării

4.1. Obiectivele cercetarii………………………………………………………………………………… 49

4.2. Ipotezele cercetarii…………………………………………………………………………………… 49

4.3 Metode și instrumente utilizate………………………………………………………………….. 50

4.4 Catracterizarea eșantionului………………………………………………………………………… 53

Capitolul V Prezentarea și interpretarea datelor

5.1 Testarea ipotezei nr. 1…………………………………………………………………………….. 55

5.2 Testarea ipotezei nr. 2……………………………………………………………………………… 59

5.3 Testarea ipotezei nr.3……………………………………………………………………………… 62

Capitolul VI Concluzii

6.1. Concluzii………………………………………………………………………………… 65

6.1.1. Recomandări…………………………………………………….…67

Rezumat …………………………………………………………………………….……68

Abstract……………………………………………………………………………………………………………. 69

Bibliografie…….………………………………………………………………………………. 70

Anexe………………………………………………………………………………………………………….. 73

=== Motto ===

Motto: "alcoolismul este o boala si nu un viciu", OMS

=== PROFILUL PSIHOMORAL SI PSIHOSOCIAL AL ALCOOLICILOR ===

Introducere

Considerata ca “a IV-a problema de sanatate publica”, dupa bolile cardio-vasculare, mentale si cancer, afectand indirect prin perturbarea relatiilor sociale si interpersonale un numar de persoane de 6-7 ori mai mare decat cel al bolnavilor, cu implicatii si consecinte personale si sociale incalculabile, alcoolomania se impune astazi studiului sub aspect tridimensional: medical, psihologic, sociologic.

Studiile sociologice realizate după decembrie 1989 arată că, între europeni, românii dețin un loc furuntaș la consumul băuturilor alcoolice. Alcoolicii trăiesc adevărate drame, de care uneori sunt conștienți, drame care se răsfrâng și asupra celor din jur.

Cu toate acestea in România alcoolismul nu este privit ca o boală, cel puțin nu de masele largi ale populației. Deși în S.U.A. sau în vestul Europei există o adevărată cultură, un întreg arsenal de metode de remediere a acestei tulburări, în țara noastră, care se confruntă cu această problemă, nu există o promovare la nivel național a metodei de prevenire și combatere a abuzului de alcool.

Există într-adevăr centre de dezintoxicare, dar foarte puțin mediatizate. Pe lângă aceasta se poate adăuga și faptul că majoritatea acestor clinici sunt incluse în cadrul secțiilor de psihiatrie ale spitalelor, ceea ce induce o piedică în recunoașterea acestei tulburări. Abuzul de alcool este întâlnit la toate nivelurile sociale, indiferent de vârstă și sex.

Implicațiile alcoolismului în România nu sunt pe deplin conștientizate. În societatea noastră alcoolicul nu este perceput ca un individ care suferă de o boală, ci ca o persoană care ,,bea ca să-și înece necazurile”. Dincolo de această expresie, există celelalte aspecte ale alcoolismului ce nu sunt percepute de majoritatea populației.

De aici si motivatia acestei lucrari prin care am incercat sa subliniez statutul de boala al alcoolismului si sa demonstrez importantul impact negativ pe care aceasta il are atat in planul psihomoral cat si psihosocial al bolnavului.

Pentru finalizarea acestui demers am pornit de la fundamentarea unui background teoretic. Acest lucru se poate observa în următoarele capitole al lucrării de față în cadrul căruia sunt dezbătute aspectele teoretice, cauzele si efectele alcoolului si al alcoolismului luându-se în considerare perspectiva mai multor autori.

Capitolul IV si V reprezintă cea de-a doua parte a lucrării și anume cercetarea. Aceasta s-a desfasurat pe 36 de pacienti ai Sectiei de Toxicomanie a Spitalului Judetean Tulcea.

În ultimul capitol, cel dedicat concluziilor s-a încercat o corelare a teoriilor expuse în prima parte cu rezultatele obținute în urma studiului de caz.

Capitolul I. Aspecte teoretice ale alcoolismului

1.1. Alcoolul. Definitie si istoric

ALCOÓL, (1) alcooli, s.m., (2, 3) alcooluri, s.n. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase ( Vasile Breban, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980, pag.20). Cuvântul "alcool" provine aproape sigur din limba arabă (prefixul "al-" fiind articolul hotărât arabic); în orice caz, originea precisă este nesigură. A fost introdus în Europa, împreună cu arta distilării și cu substanța însăși, în aproximativ secolul XII de către diferiți autori europeni care traduceau și popularizau descoperirile alchimiștilor islamici.

O teorie populară, găsită în multe dicționare, este că provine din الكحل = ALKHL = al-kuhul, la început acesta fiind numele unei pudre foarte fine de sulfură de stibiu Sb2S3 folosită ca antiseptic și machiaj pentru ochi. Pudra este preparată prin sublimarea unui mineral natural, stibnit, într-un vas închis. Conform acestei teorii, înțelesul cuvântului alkuhul ar fi fost extins mai întâi pentru substanțele distilate în general, iar apoi restrâns doar pentru etanol. Această etimologie circulă în Anglia cel puțin din 1672 (DEO). Oricum, această derivare nu este întru totul acceptată, deoarece cuvântul arabic curent pentru alcool, الكحول (ALKHWL) nu derivă din al-kuhul. Coranul, în versetele 37:47, folosește cuvântul الغول (ALGhWL) — însemnând "spirit" ("ființă spirituală") sau "demon" — cu sensul de "lucrul care dă vinului tăria". Cuvântul al-ghawl a dus la apariția cuvântului englez "ghoul" (creatură imaginară care mănâncă persoane moarte; vampir), și numele stelei Algol. Conform unei a doua teorii, etimologia populară și scrierea cuvântului "alcool" nu ar fi apărut datorită generalizării cuvântului ALKHL, ci confuziei alchimiștilor și autorilor occidentali a cuvintelor ALKHL și ALGhWL, care au fost într-adevăr traduse în multe feluri greșit.

In cazul nosrtu, cand vorbim despre alcool, ne referim la alcoolul etilic al carui formula chimica este C2H5OH , avand urmatoarea formura structurala:

Din punct de vedere fizic, alcoolul etilic in stare pura este un lichid incolor, inflamabil, cu punctul de fierbere la 78,3° C, cu gust amar, care arde cu flacara albastra. Se amesteca in orice protortii cu apa, cu alcoolul metilic, cu eterul si cu alte substante organice.
Alcoolul se obtine pe cale naturala prin fermentarea zaharului si a amidonului din fructe, cereale, cartofi, in prezenta unei enzime (ferment) numita cozimaza, un produs de metabolism al ciupercii drojdiei de bere.
In timpul fermentarii are loc un proces chimic de catabolizare (descompunere) a zaharului. E interesant sa analizam functia alcoolului din punct de vedere al ciupercii drojdiei de bere. Aceasta ciuperca are si ea diferiti dusmani, cum ar fi ciuperca de mucegai si alte microorganisme glucofage. Impotriva acestor dusmani ea foloseste alcoolul ca pe o arma, ucigindu-i. Din aceasta cauza se explica faptul ca in produsele alcoolice obtinute prin fermentare concentratia alcoolica nu depepaseste 15%, deoarece la o concentratie mai mare insasi microorganismele care il produc mor.
Bauturi alcoolice cu o concentratie mai mare se obtin prin distilarea produsilor de fermentatie. Alcoolul se obtine si pe cale sintetica prin hidrogenarea catalitica a aldehidei acetice sau prin hidratarea etilenei, avand o larga utilizare in industria chimica, farmaceutica si alimentara.
Alcoolul poate lua nastere in natura fara nici o interventie din partea omului. Intr-un film documentar realizat in Africa este prezentat un exemplu in acest sens. Anumite fructe exotice cazute pe pamant si intrate in fermentatie sunt consumate de diferite animale care prezinta apoi semne clare ale starii de ebrietate.
Poate asa a cunoscut si omul alcoolul. Dar de la acest moment pana cand omul a produs intentionat si consumat regulat bauturi alcoolice a trecut o lunga perioada de timp. Exista anumite indicii ca omul de Cro-Magnon (incepand cu anul 40.000 i.Hr) cunostea prepararea unor bauturi fermentate.
Cu siguranta asemenea bauturi au fost produse intentionat in perioada de inceput a agriculturii, in mezolitic (intre anii 10.000 si 5.000 i.Hr), folosindu-se apa cu miere de albine (hidromel), orz sau lapte de iapa. Aceste bauturi serveau preponderent drept aliment sau drept ofrande. Insa alcoolul a fost intotdeauna si un drog fiind folosit adesea si in ritualuri magice.
Cele mai vechi documente istorice in care sunt mentionate bauturile alcoolice dateaza de aproximativ 6.000 de ani. In toate scrierile vechi din Mesopotamia, Egipt, China, Grecia precum si in Biblie gasim marturii despre folosirea bauturilor alcoolice, dar si despre abuzul in consumul lor. I

In capitolul al 9-lea din biblie ni se spune ca dreptul Noe, dupa potop, a sadit vie, a baut vin si s-a imbatat iar in Sfanta Scriptura se spune: "vinul veseleste inima omului" (Psalmul 102;16). La romani, Bachus a fost primul care a inceput sa cultive vita de vie. Corespondentul lui la greci era Dionysos. In cinstea lui Bachus, romanii organizau petreceri numite bachanale, la inceput de trei ori pe an, apoi mai des. Aceste petreceri s-au transformat cu timpul in adevarte orgii, prilej de crima si desfrau. Mai tarziu senatul roman i-a interzis si izgonit pe preotii lui Bachus. Efectele nefaste ale consumului de alcool a fost cunoscut inca din antichitate. Astfel, in mileniul al-III-lea i.e.n., in China antica betia se pedepsea cu moartea. La indieni betivilor li se turna pe gat metal topit. In Grecia antica, medicii asclepiazi observa ca bolile ficatului sunt consecinta abuzului de vin. Hipocrate desacrie cu 500 de ani i.e.n. criza de delirium tremens, pe care o atribuie abuzului de alcool.
Ca substanta aparte, alcoolul a fost produs mult mai tarziu, in jurul anului 1.000 prin inventia unei tehnici performante de distilare. Aceasta inseamna ca bauturile spirtoase exista numai incepand din evul mediu. De atunci, el este folosit si ca solvent pentru extractia principiilor active din plante.
Putem concluziona ca alcoolul a fost folosit de la inceput pentru a reduce temerile in fata fortelor naturii si a incertitudinilor vietii si pentru a trece mai usor peste bariere in contactele interumane. Se pare insa ca alcolismul pe scara larga nu s-a manifestat in antichitate, asa cum a existat in utimele secole si se manifeata in special in prezent.

1.2. Absorbtia, toleranta si dependenta alcoolica

1.2.1. ABSORBTIA

Orice bautura alcoolica se absoarbe prin mucoasa gastrica si cea duodenala. Alcoolul se absoarbe cel mai rapid prin mucoasa stomacului si a intestinului subtire. Viteza de absortie a alcoolului prin mucoasa gastrica depinde de o serie de factori cum sunt: concentratia de alcool al bauturii ingerate, prezenta sau lipsa alimentelor in stomac precum si felul lor (grasimile sau substantele proteice pot intarzia absorbtia). La inceput, ritmul de absorbtie este mai rapid, mai ales in cazul unor bauturi tari, pentru ca mai apoi sa scada. In raport cu acesti factori ca si cu perioada de ingestie a bauturii, absorbtia completa poate dura intre 2 si 6 ore. Cresterea concentratiei alcoolului ingerat favorizeaza absorbtia rapida pana la o anumita limita.

Repartitia alcoolului in tesuturi depinde de bogatia lor in apa sau grasimi: tesuturile cu continut mai mare de apa primesc o cantitate mai mare de alcool. Impregnarea organelor cu alcool depinde de trei factori: continutul de apa, continutyul in grasimi si stadiul de oxidare a alcoolului.

Gradul de impregnare a organelor cu alcool ar fi, in ordine descrescatoare urmatorul: sange, creier, rinichi, plamani, inima, muschi, ficat, tesut adipos, maduva osoasa.

Alcoolemia reprezinta concentratia alcoolului in sange, exprimata in grame la litru; ea atinge nivelul maxim dupa 50-100 minute de la ingestie.

Din cantitatea de alcool absorbita, 90-98% se oxideaza iar restul se elimina nemodificat prin urina, respiratie, saliva si transpiratie. Cand absorbtia din tubul digestiv este lenta, alcoolemia poate ramane foarte mica deoarece organismul are timp sa oxideze intreaga cantitate ingerata. Datorita existentei unor variatii individuale, nu se poate stabili nivelul alcoolemiei pentru o cantitate ingerata de alcool dupa cum nici aprecierea cantitatii de bautura ingerata in functie de alcoolemie nu eate posibila.

1.2.2. TOLERANTA

Toleranta reprezinta diminuarea progresiva a semnelor de intoxicatie si scurtarea perioadei de manifestare a acestora, in conditiile consumului repetat de alcool; ca o consecinta, apare necesitatea cresterii cantitatii de alcool pentru a obtine efecte similare cu cele produse la inceputul consumului regulat. Nu exista inca o explicatie sigura a fenomenului de toleranta. El a fost pus cand pe seama cresterii ratei de metabolizare a alcoolului, cand a unei schimbari adaptative a raspunsului sistemului nervos central la alcool; alti autori insista asupra descresterii absorbtiei gastro-intestinal;e, precum si asupra cresterii capacitatii de eliminare a alcoolului.

Cercetarile mai noi atrag atentia asupora asa-numitei tolerante incrucisate; aceasta reprezinta diminuarea efectului pe care il au asupra organismului diverse substante sedative si hipnotice la indivizii obisnuiti cu alcoolul. Observatia a rezultat din constatarea ca anumite anestezice raman fara efect cand sunt administrate alcoolicilor. Ca urmare a fenomenului de toleranta incrucisata, se poate vorbi de insumarea efectelor unor substante sedative, hipnotice sau tranchilizante cu cele ale alcoolului, cand alcoolemia este mare.

S-a constatat astfel ca deterioararea coordonarii motorii si a rationamentului, consecinta a unui consum moderat de alcool, dar suficient pentru a produce o alcoolemie de 0,5%, creste apreciabil la o persoana care a luat sedative, hipnotice sau tranchilizante. Astfel se explica de ce alcoolicii in stare de betie sunt mai putin rezistenti la sedative decat indivizii normali, dar sunt mai rezistenti la aceleasi substante atunci cand sunt treji. S-a mai observat ca asocierea consumului de alcool cu tranchilizante amplifica efectul neuropsihic, in disproportie cu cantitatea de alcool consumata, cantitate care ar putea fi considerata ca neinsemnata.

1.2.3. DEPENDENTA

Dependenta la alcool este acea stare de intoxicatie cronica, caracterizata prin nevoia imperioasa de a ingera bauturi alcoolice. Dependenta apare la consumarea a cel putin un litru de alcool pe zi, timp de sase luni sau dupa trei zile de administrare continua.

Dependenta psihica

Dependenta psihica reprezinta impulsul psihic imposibil de stapanit pe care il au alcoolicii cronici de a continua consumul de alcool; ea este determinata de factori farmacologici, psihologici si sociali. Deoarece sub influenta alcoolului apare o senzatie de relaxare, de satisfactie, minimalizandu-se in perceptia bautorului gravitatea unor necazuri, alcoolicul este tentat sa repete consumul, ceea ce duce la dependenta psihica. Modificarea functiilor psiho-afective sub influenta alcoolului tine si de o serie de factori constitutionali, sociali sau educativi.

Dependenta fizica

Dependenta fizica evolueaza paralel cu dezvoltarea tolerantei. Procesul este urmarea mentinerii permanente a unei concentratii de alcool in sange. Experientele au demonstrat ca toleranta si dependenta fizica incep sa se instaleze inca de l aprima administrare. S-a constatat ca atunci cand concentratia alcoolului in sange este in scadere, individul isi poate recapata starea de trezire, la un nivel care era insotit de coma atunci cand alcoolemia era in crestere. Organismul este capabil sa metabolizeze continutul de alcool a 30 ml de whiskey in decurs de o ora daca timpul de absorbtie este suficient de lung. Daca insa capacitatea de etiloxidare este depasita (de exemplu 130 ml de whiskey la 3 ore), alcoolemia creste si poate produce dependenta in cateva zile. Sindromul de abstinenta survine la alcoolici dupa 12-72 de ore de la incetarea ingestiei. Scaderea alcoolemiei de la 3% la 1% (prin schimbarea bauturii, de exemplu) poate grabi aparitia sindromului de abstinenta.

Dependenta fizica ce se dezvolta treptat, in interval de zile, saptamani sau luni, consta in necesitatea de a continua onsumul, pentru a evita tulburarile, uneori grave, care apar la intreruperea administrarii. Ca si in cazul tolerantei, exista o dependenta fizica incrucisata pentru alcool, hipnotice si tranchilizante.

1.3. Efectele alcoolului asupra organismului

Dupa cum am vazut, inca din antichitate s-au observat efectele distructive ale alcoolului asupra organismului, in special asupra femeilor si copiilor. Observatiei empirice i-au fost adaugate cercetari specifice bazate pe experiente asupra cainilor tineri, carora li se administrau doze de alcool. Aceste cercetari au fost orientate catre actiunea alcoolului aupra organelor sexuale, testicul si ovar. S-au provocat astfel animalelor in primul rand stari de excitatie, analoage betiei, urmate de o perioada de stupoare, cu paralizia partii posterioare a corpului; a urmat paralizia partii anterioare a corpului.

Acestei actiuni imediate a alcoolului, i s-a adaugat un experiment mai indelungat, prelungit pana la moartea animalului. S-au produs astfel cainilor stari de halucinatie, tremuraturi ale membrelor si o stare de alterare progresivaa starii generale cu tulburari digestive importante. Reprezentative pentru acest tip de cercetari au fost cele ale lui Ballet si Faure, care au constatat faptul ca din 83 de catei nascuti din caini alcoolizati, nici un catel nu a putut supravietui mai mult de cateva saptamani, actiunea alcoolului exercitandu-se mai tarziu, chiar cand administrarea de alcool a devenit mult mai rara, chiar si cand fusese mai devreme suprimata. Alaturi de aceste efecte corporale produse de alcool, Mac Dowell a evidentiat si efecte asupra unor aptitudini mentale, dovedind prin experiente ca alcoolul a determinat o tulburare a functiei memoriei la soareci chiar si dupa doua generatii. Leziunile organelor sexuale la animale duc in scurt timp la disparitia spermatozoizilor si in multe cazuri la o alterare a acestora. Aceste experimente pe animale au fost urmate de cercetari facute asupra oamenilor; Berthilet a studiat comparativ autopsia a 163 de bolnavi decedati alcoolici si 100 de cazuri de decedati din cauza altor afectiuni. El a constatat leziuni ale testiculelor la 86% din alcoolici si lipsa de spermatozoizi din lichidului spermatic la 60% din acelasi lot.

Introdus in organism, alcoolul sufera, in cea mai mare parte, descompuneri prin oxidare rapida; o anumita cantitate de alcool se regaseste insa, dupa mai multe ore, in diverse organe, chiar si dupa o ingestie de cantitati mici, mai ales in ficat, sange si centri nervosi, inainte de a fi eliminat prin respiartie, transpiratie sau urina. Actiunea de aparare a organismului este vadita atat prin eliminarea alcoolului cat si prin transformarile rapide suferite in organism (dupa o jumatate de ora dupa ingestie, alcoolul se afla prezenta in toate lichidele organismului). Actiunea exerciata de alcool este in primul rand locala, asupra tesuturilor cu care vine in contact, ceea ce explica frecventa bolilor de stomac in randul alcoolicilor.

Dupa ce alcoolul a fost ingerat, acesta ajunge in stomac si in intestine de unde prin absorbtie este preluat de singe si transmis prin aparatul circulator in tot organismul. Din aceasta cauza sunt afectate cu precadere tesuturile puternic irigate de sange.
Din punct de vedere al efectului general al alcoolului saupra organismului acesta este in primul rand un toxic celular. El actioneaza ca o otrava pentru celule datorita efectului sau higroscopic, adica alcoolul in concentrati mari sustrage apa. Acest lucru duce la nivel celular la separarea albuminelor aflate in stare coloidala in protoplasma si in final la coagularea acesteia distrugand astfel celula. Din acest punct de vedere nu este de mirare ca celulele corpului omenesc vor fi grav deteriorate in urma unui consum abuziv si indelungat de alcool.
Pe de alta parte alcoolul este un factor de stres pentru tot organism producand o crestere a tensiunii arteriale si eliberarea in organisn in masura mult mai mare a unor substante ca lipide, zaharuri si cortizon in circulatia sanguina.
Abuzul de alcool duce de asemenea la malnutritie, lipsind organismul de proteine, minerale si vitamine. Excesul de etanol are ca efect reducerea progresiva a capacitatii intestinului subtire de a resorbi substante ca proteine si vitaminele A, B1 si C, acidul floric si mai tarziu sodiu si apa. Incapacitatea progresiva a intestinului subtire de a absorbi substante vitale este responsabila si de tulbularile nervoase de origina somatica. S-au observat la accoolici concentratii sanguine scazute de calciu, fosfati si vitamina D, care se asociaza cu pierderea insemnata de masa osoasa. Ca urmare creste pericolul de aparitie a unor fracturi.
Organismul foloseste o mare cantitate de energie pentru inlaturarea alcoolului din organism, energie care ar fi fost necesara organelor pentru buna lor functionare. Pentru metabolizarea alcoolului la nivelul ficatului poate fi consumat pana la 80% din oxigenul disponibil acestui organ. Deci alcoolul devine un "paralizant metabolic".
Celulele cardiace si cele cerebrale care au deasemenea un consum ridicat de oxigen sufera cel mai mult datorita alcoolului.
Desi rinichii si plamanii sunt bine irigati de sange, pericolul de a fi lipsiti de oxigen nu este atat de mare, fiind astfel mai putin vulnarabili la alcool.
Organul care este in totdeauna afectat de abuzul de alcool este ficatul. Un cercetator francez, Klippel, a aratat cu decenii in urma rolul pe care il are ficatul in protejarea organismului si mai ales a sistemului nervos fata de diferite intoxicatii. El a aratat ca delirul alcoolicsi in general starile confuzionale ale alcoolicilor, nu se produc decat in momentul in care intervine deficenta functionala a ficatului mai ales prin insuficienta functiilor sale antitoxice si a rolului pe care acest organ il are in diferitele metabolisme, mai ales azotat si hidrocarbonat. Alcoolul acopera o paleta larga de afectiuni incepand de la steatoza hepatica, hepatita cronica, pana la ciroza hepatica.

Atrofierea ficatului poate fi adusa la stagnare prin abstinenta, dar nu este reversibila. Cam 15% dintre alcoolici sufera de aceasta tulburare grava. Complicatiile ei sunt:hemoroizi, varice esofagiene (care prin ruptura duc adesea la moarte) si ascita (colectarea de lichide in cavitatea abdominala).
Deoarece ficatul nu doare, leziunile nu sunt observate decat tarziu. La inceput se observa doar o stare de balonare si eructatii (ragaieli) frecvente. De asemenea, apare o presiune sub arcada coastelor drepte sau meteorism, iar mai tarziu se inregistreaza perderea poftei de mancare,
epuizare rapida, uneori tulburari de potenta si de apetit sexual, precum si stare de greata si voma. Prin lezarea progresiva a celulelor hepatice este prejudiciata sinteza proteinelor, ceea ce duce printre altele la probleme de saigerare si la scaderea imunitatii. Traumatusmele mici pot declansa sangerari interne si externe intense, alcoolicul devenind tot mai expus infectiilor.
Consumul ridicat de alcool pe termen lung are ca efect punerea in functiune la nivelul ficatului a unui mecanism suplimentar de catabolizare a alcoolului si anume sistemul microzonal de oxidare a etanolului, SOME, care va prelua pana la doua treimi din catabolizarea cantitatii crescute de alcool. Astfel alcoolicii pot metaboliza si suporta cantitati mai mari de alcool. Dar SOME este declansat, chiar si dupa perioade lungi de intrerupere a consumului, de cantitati mici de alcool, declansindu-se o dorinta puternica de a ingera mai multa bautura. Aceasta impiedica revenirea la consumul controlat.
Afectiunile pancreatice sunt destul de dureroase. De aceea persoana in cauza se prezinta rapid la medic si isi impune pauze in comnsumul de bauturi alcoolice. De asemenea, se poate ajunge la diabet. In general, intregul aparat digestiv – de la cavitatea bucala, esofag stomac si pana la intestin -poate fi lezat grav. Se poate astfel ajunge la boli letale. De exemplu, consumul permanent de alcool inducand un risc de zece ori mai mare de imbolnavire de cancer esofagian. Si alte forme de cancer apar mai des la persoanele care abuzeaza de alcool. Este vorba de cancerul bucal, laringean, intestinal, iar la femei cel mamar.
Incapacitatea progresiva a intestinului subtire de a absorbi substante vitale (proteine, vitaminele A si C) este responsabila si de tulbularile nervoase de origina somatica. S-au observat la accoolici concentratii sanguine scazute de calciu, fosfati si vitamina D, care se asociaza cu pierderea insemnata de masa osoasa. Ca urmare creste pericolul de aparitie a unor fracturi.
Afectarea nervilor membrelor (polineuropatie) se exteriorizeaza prin furnicaturi, intepaturi sau arsuri la nivelul membrelor inferioare sau superioare. Sensibilitatea pielii in aceste zone poate fi deosebit de mare sau, dimpotriva, poate lipsii total. In final, apare nesiguranta in mers sau chiar incapacitatea de a merge.
Sub incidenta suferintei intra si muschiul cardiac (cardiomiopatie). De patru ori mai multi alcoolici mor din cauza tulburarilor cardiace decat de ciroza. Trebuie tinut cont de faptul ca majoritarea alcoolicilor sunt si mari fumatori, astfel incat cauzele mortalitatii sunt complexe. La toate acestea se adauga proprietatea de a crea hipertensivitate a alcoolului. Aceasta devine periculoasa de la 240g pe saptamana in sus, adica peste un litru de bere pe zi.
La femei apare alt pericol grav, alcoolul provoaca leziuni grave fatului producand embriopatia alcoolica. Chiar si "inofensivul" paharel inainte de masa este mult mai periculos decat se estima. Fatul este cel mai periclitat in primele luni de sarcina. Aproximativ una din trei femei care abuzeaza episodic de alcool in aceasta perioada, naste un copil cu malformatii. Malformatiile constau in debilitatea mintala, nanism, modificari ale cutiei craniene.

In organism, sistemul nervos central este cel mai afectat de intoxicatia alcoolica. Alcoolul se incorporeza direct in membrana celulara lipidica, ceea ce duce la cresterea fluiditatii membranei. Astfel, este inhibata pompa de Na+ si K+, modificandu-se potentialul de membrana. Dintre neurotransmitatori, GABA (acidul gamma-aminobutiric) pare sa aiba cel mai interesant aspect in alcoolism. GABA interactioneaza post sinaptic cloridionofrul, rezultand un produs care bllocheaza hiperpolarizarea membranei neuronale. Mai multe studii arata un nivel scazut al GABA in sangele alcoolicilor, fata de normal. Fiind neurotransmitatorul sistemelor inhibitorii a fost propus ca element in explicarea sevrajului. De asemenea experimental s-a gasit o scadere a acetilcolinei sub influenta alcoolului. Inhiband calea oxidarii, este perturbata degradarea atat a noradrenalinei cat si a serotoninei. In doze mici alcoolul este un vasodilatator cerebral iar in cantitati mari este un vasoconstrictor cerebral. Alcoolismul cronic este asociat cu o scadere a circulatiei sanguine cerebrale.

Alcoolul este un deprimant al sistemului nervos central, cu actiune asemanatoare aceleia a anestelzicelor generale. Efectul consta in eliberararea centrilor subcorticali de sub controlul scoartei.

1.4. Ce este alcoolismul?

Alcoolismul este manifestarea constienta sau nu, prin care individul cauta satisfacerea nevoii de a consuma alcool indiferent de mijloace sau consecinte, pentru evitarea sevrajului sau a starilor psihice neplacute. Consumul este determinat de dependenta fizica si dependenta psihica. Alcoolismul este o boala primara, cronica, influentata în dezvoltarea si manifestarile ei de factori genetici, psiho-sociali si de mediu. Boala este deseori progresiva si fatala. Se caracterizeaza prin pierderea controlului asupra consumului de alcool, constant sau periodic, preocuparea fata de alcool, consumul de alcool în ciuda consecintelor nefaste si dereglari ale gândirii, cea mai importanta fiind negarea. Primara se refera la natura alcoolismului ca entitate a bolii, în completarea acesteia si separat de celelalte stari pato-fiziologice care pot fi asociate cu aceasta.

Boala înseamna un dezechilibru involuntar. Reprezinta suma fenomenelor anormale manifestate de un grup de indivizi. Aceste fenomene sunt asociate cu un set comun specific de caracteristici prin care acesti indivizi difera de normal si care îi pune în dezavantaj. Deseori progresiva si fatala înseamna ca aceasta boala persista în timp si ca schimbarile fizice, emotionale si sociale sunt deseori cumulative si pot progresa pe masura ce consumul continua. Alcoolismul cauzeaza moartea prematura prin supradoza, complicatii organice asupra creierului, ficatului, inimii si multor alte organe, contribuind la sinucidere, omucidere, accidente de masina si alte evenimente traumatice.
Pierderea controlului înseamna incapacitate de limitare a consumului de alcool sau de limitare a duratei consumului de alcool cu orice ocazie, a cantitatii consumate si/sau a altor consecinte ale alcoolului privind comportamentul. Preocuparea asociata cu consumul de alcool indica o atentie excesiva, concentrata pe alcool/drog, efectele si/sau consumul acestuia. Valoarea relativa atribuita astfel de catre individ alcoolului, duce deseori la o directionare a energiei departe de problemele importante ale vietii.

1.5. Clasificarea alcoolismului

Polimorfismul manifestǎrilor clinice și multitudinea problemelor de ordin psiho-social cu implicații etiologice pentru consumul abuziv de alcool au determinat numeroase încercǎri de clasificare prin stabilirea unor tipologii variate sau prin diferențieri în funcție de stadialitatea procesului. Pe considerente clinice și etiologice, Fouquet (1948) a propus urmǎtoarea clasificare a alcoolismului:

Alcoolite – la cei care beau din obișnuințǎ (sau pentru completarea rației calorice, considerent care are o accepțiune limitatǎ). Pacienții sunt în general de sex masculin, ei consumǎ zilnic alcool în cadrul microgrupului socio-familial, inebrierile fiind destul de rare. Debutul consumului este în general precoce, în adolescențǎ. Anumite profesiuni sunt mai expuse (în alimentația publicǎ, în industria bǎuturilor alcoolice, etc.) și existǎ factori favorizanți socio-culturali (microgrupul, inabilitatea organizǎrii timpului liber, etc.). Depistarea acestor cazuri este în general tardivǎ, legatǎ cel mai des de un incident pentru care alcoolul este un factor favorizant.

Alcooloze – care se instaleazǎ pe fondul unei personalitǎți nevrotice, putând fi singura manifestare aparentǎ a stǎrii morbide. Debutul consumului are loc la vârsta adultǎ, este de obicei progresiv, însoțit de episoade depresive. Mai rar, se noteazǎ un debut brutal, cu caracter reactiv. Evoluția imediatǎ este favorabilǎ, dar recǎderile sunt frecvente, prognosticul fiind rezervat. Depistarea este mai facilǎ, pacienții solicitând frecvent sprijin medical din proprie inițiativǎ. Atunci când consumul de alcool se instaleazǎ la o personalitate psihopatǎ, debutul este mult mai precoce (în adolescențǎ, chiar în copilǎrie) și se noteazǎ frecvent stǎri de beție patologicǎ.

Somalcooloze – care apar în contextul unor psihoze acute sau cronice (psihozǎ maniaco-depresivǎ, schizofrenie). Ameliorarea stǎrii psihice are drept consecințǎ și reducerea sau chiar sistarea consumului de alcool.

Cea mai rǎspânditǎ este clasificarea lui Jellinek (1960) care descrie mai multe tipuri de alcoolism, definindu-le caracteristicile:

Alcoolismul alfa presupune o dependențǎ psihologicǎ fațǎ de alcool la care subiectul recurge „simptomatic” și episodic, în situația de stres sau ca urmare a unor suferințe fizice, în scop tranchilizant și euforizant; la baza acestui tip de alcoolism existǎ o organizare nevroticǎ a personalitǎții; existǎ posibilitatea abținerii, consumul nu este progresiv, se menține controlul, nu apar fenomene de sevraj.

Alcoolismul beta presupune o perioadǎ îndelungatǎ de ingestie, care are drept urmare apariția unor complicații somatice (digestive, hepatice, neurologice), a unui deficit nutrițional; consumul de alcool se face în virtutea unor obiceiuri socio-culturale, sistarea lui este posibilǎ și de obicei lipsitǎ de tulburǎri de sevraj.

Alcoolismul gamma presupune o dependențǎ fizicǎ certǎ, sistarea consumului determinând simptomatologie de sevraj; creșterea toleranței tisulare fațǎ de alcool duce la consum progresiv cantitativ, apare pierderea controlului asupra cantitǎții ingerate; comportamentul bolnavului are implicații socio-familiale importante.

Alcoolismul delta semnificǎ consum continuu de alcool, reducerea sau suprimarea lui pe termen foarte scurt (1-2 zile) ducând la apariția simptomatologiei de sevraj.

Alcoolismul epsilon este superpozabil cu dipsomanie gravǎ.

Subliniind cǎ noțiunea de dependențǎ este elementul esențial care diferențiazǎ diversele forme de alcoolism cronic, Lereboullet (1980) considerǎ cǎ stadiile alfa și beta descrise de Jellinek corespund noțiunii de bǎutor excesiv, stadiile gamma și delta implicând dependențǎ propriu-zisǎ care se manifestǎ diferit, în funcție de habitudinile naționale de consum:

În țǎrile latine, consumul cotidian (în general de vin) este repartizat pe parcursul întregii zile, pacientul fiind capabil sǎ-și limiteze ingestia în vederea evitǎrii inebrierii; el nu reușește însǎ sǎ întrerupǎ ritmul ingestiei și fenomenele de sevraj sunt prezente dimineața, cedând dupǎ prima administrare de alcool;

În țǎrile anglo-saxone, alcoolizarea se bazeazǎ mai ales pe bǎuturi distilate, dependența psihologicǎ fiind primordialǎ și alcoolul fiind folosit mai ales ca tranchilizant; se noteazǎ cel mai frecvent alcoolism beta și gamma; alcoolizarea este masivǎ vesperal, la sfârșitul sǎptǎmânii, inebrierea este aproape regulǎ, atât la bǎrbați cât și la femei, mediul fiind tolerant; existǎ posibilitatea ca pacienții sǎ menținǎ sobrietate câteva zile sau chiar câteva sǎptǎmâni.

Trebuie menționatǎ tendința contemporanǎ, mai ales la populația tânǎrǎ și în straturile sociale cu nivel economic ridicat, cǎtre alcoolizǎri episodice, mai mult sau mai puțin masive, deseori pânǎ la inebriere cu frecvențǎ variabilǎ.

Mayer Gross și colaboratorii sǎi (1970) propun o clasificare a tipurilor de alcoolism superpozabilǎ în mare mǎsurǎ cu cea a lui Jellinek. Ei descriu ca formǎ separatǎ alcoolismul simptomatic în care consumul de alcool este secundar unei tulburǎri nevrotice, psihotice sau organice, primele semne de impregnare etanolicǎ evoluând cu simptomatologia psihicǎ subiacentǎ. În aceste cazuri, tratamentul trebuie sǎ se adreseze în primul rând tulburǎrilor psihice, dar instituirea lui este condiționatǎ de rezolvarea problemei alcoolului. Acest punct de vedere redevine actual în demersurile teoretice (dar cu implicații clinico-terapeutice) ale unor autori contemporani (Cavenar și Brodie, 1983), care propun diferențierea conceptualǎ a alcoolismului primar de cel secundar (în sensul lui Shuckit și Winokur), cu sublinierea cǎ nu este vorba de forme care se exclud mutual, ci dimpotrivǎ, de obicei coexistǎ la același pacient.

În cazul alcoolismului primar, accentul se pune pe patternul de comportament în sine fațǎ de alcool, care nu este rezultatul unei tulburǎri afectiv-cognitive sau de personalitate, ci semnificǎ mai curând o paradigmǎ comportamentalǎ bazatǎ probabil pe comportamente transmise genetic și relativ independentǎ de ambianțǎ.

Alcoolismul secundar semnificǎ același comportament autodistructiv de utilizare a alcoolului, dar care este rezultatul unui sindrom psihopatologic major (boalǎ afectivǎ, schizofrenie), al unei tulburǎri de personalitate sau al unui conflict nevrotic.

Au existat încercǎri de clasificare în sfera alcoolismului, pe baza trǎsǎturilor de personalitate ale alcoolicilor, pentrul studiul cǎrora au fost folosite inventare și chestionare de personalitate, precum și teste obiective și mǎsuri comportamentale.

Emery (1960) delimita bǎutori „sociali”, „reaparativi” și „indulgenți”. Blum (1966) a sugerat o tipologie bazatǎ pe stadiile de dezvoltare psiho-sexualǎ, Sanford (1967) propune o tipologie funcționalǎ, ingestia de alcool fiind „evitantǎ”, „facilitativǎ” sau „integrativǎ”.

O formǎ clinicǎ particularǎ, acceptatǎ de mulți autori o constituie alcoolismul feminin, cel mai des solitar și secret, controlat cu pudoare, în virtutea unor norme sociale și antrenând un sentiment de culpabilitate.Se considerǎ cǎ abuzul cronic de alcool la femeie apare de obicei pe fondul unei organizǎri nevrotice, reprezentând compensarea unui dezechilibru, a unei conduite de eșec.

Deshaies (1963) descrie o formǎ impulsivǎ (în care pulsiunea antreneazǎ satisfacerea imediatǎ, fǎrǎ luptǎ), o formǎ compulsivǎ (caracterizatǎ prin luptǎ, anxietate, culpabilitate) și forme mixte (în care alterneazǎ fazele impulsive cu cele compulsive).

Datele unor studii mai recente atestǎ extinderea consumului abuziv de alcool la femei, relația dintre alcoolismul feminin și circumstanțele existențiale pǎrând a fi de interdependențǎ și influențare reciprocǎ, în sensul cǎ, de multe ori, ambele apar drept consecințe ale unei tulburǎri de personalitate cu comportament impulsiv și agresiv. Trebuie menționatǎ frecvența relativ scurtǎ a politoxicomaniei la femeile alcoolice, abuzul de alcool complicându-se în aproximativ o treime din cazuri cu alte toxicomanii medicamentoase.

Ca particularitate evolutivǎ, trebuie subliniat cǎ alcoolismul degradeazǎ mai repede și mai profund femeia, atât biologic, cât și ca statut social și familial.

1.6. Clinica alcoolismului

1.6.1. Intoxicația alcoolicǎ acutǎ. Ingestia de alcool etilic produce manifestǎri clinice care depind de doza ingeratǎ, de viteza cu care a fost absorbitǎ, precum și de susceptibilitatea individualǎ. Se acceptǎ cǎ alcoolemiile care depǎșesc un g ‰ corespund unei alcoolizǎri patologice. Aspectele clinice diferǎ în funcție de apariția intoxicației acute la un individ sǎnǎtos, în mod accidental, la un individ care are „probleme legate de alcool” (bǎutor-problemǎ), la un consumator abuziv sau la un dependent de alcool.

Beția simplǎ determinǎ tulburǎri psihice mai mult sau mai puțin evidente care se pot grupa în trei faze:

faza de excitație intelectualǎ și psihicǎ generalǎ, cu logoree, euforie, înlocuite uneori de iritabilitate, retragere. Modificǎrile sunt în general puțin sezizabile pentru subiect și chiar pentru anturaj;

faza de ebrietate, cu incoordonare motorie cu simptomatologie cerebeloasǎ (mers atoxic, tulburǎri de echilibru, imprecizie în mișcǎri) și obnubilare intelectualǎ (ideație lentǎ, imprecisǎ, incorectǎ), tulburǎri emoțional-instinctuale și vegetative (crize de râs sau plâns, atitudini provocatoare erotice, manifestǎri coleroase, tahicardie, congestie sau paloare facialǎ);

faza de paralizie sau anestezie care corespunde unui somn mai mult sau mai puțin profund, putând merge pânǎ la comǎ (beție comatoasǎ). Subiectul devine insensibil la stimulǎri exterioare; se noteazǎ hiporeflexie osteo-tendinoasǎ, hipoestezie, hipotermie, respirație stertoroasǎ, incontinențǎ urinarǎ. La alcoolemie mai mare de 5g ‰ existǎ risc letal în absența îngrijirilor medicale. Somnul dureazǎ de obicei câteva ore și trezirea este penibilǎ cu cefalee, greațǎ, disconfort geeneral.

În literatura contemporanǎ apare descrisǎ separat beția amnezicǎ (the alcoholic blackout) care poate apǎrea atât la dependenții cât și la non-dependenții de alcool, cu caracter sistematic sau întâmplǎtor. Ea este determinatǎ de ingestia unei cantitǎți mai mari de alcool sau chiar a unei cantitǎți care în mod obișnuit nu determinǎ inebriere, atunci când existǎ o sensibilitate particularǎ a individului înnǎsutǎ sau dobânditǎ. Este o beție acutǎ, relativ profundǎ, comportament extrem de dezordonat, neinfluențabil de anturaj, cu intenții și acte absurde, uneori extrem de periculoase, urmatǎ de amnezia totalǎ a episodului sau de rememorarea interioarǎ fragmentarǎ și neclarǎ.

Beția acutǎ patologicǎ apare de regulǎ la „bǎutorii problemǎ”, la cei dependenți de alcool și se distinge printr-un mare potențial de periculozitate. Ea constituie o stare de confuzie care apare la indivizii cu anumite predispoziții psihopatologice dupǎ ingerarea unor cantitǎți relativ mici de bǎuturi distilate (100-150ml) sau la consumatorii cronici de alcool, dupǎ consumul rapid al unei cantitǎți importante de bǎuturǎ. Durata variazǎ de la câteva minute la mai multe ore (24-48 ore).

Garnier (1890) a descris trei tipuri de beție patologicǎ:

beția excito-motorie în care individul devine agresiv, violent, cu impulsuri verbale și motorii necontrolate, cu manifestǎri clastice, acțiuni homicidare. În zilele noastre, acest tip de beție apare relativ frecvent la tineri, mai ales când sunt constituiți în grup și se asociazǎ și altǎ toxicomanie;

beția halucinatorie presupune halucinații vizuale, auditive, uneori și olfactive, cu conținut generator de anxietate pe fondul unor tulburǎri de conștiențǎ, care o apropie de alte episoade confuzo-onirice din cursul alcoolismului cronic;

beția delirantǎ presupune o stare crepuscularǎ în cursul cǎreia contactul cu ambianța se pierde progresiv, instalându-se fenomene delirante, al cǎror mecanism este intuitiv și imaginativ.

În cadrul beției patologice, se descrie și o formǎ de beție de tip maniacal și o beție depresivǎ (Feline,1982):

beția de tip maniacal se caracterizeazǎ prin expansivitate, euforie, logoree, uneori idei de grandoare, gesturi turbulente; individul nu suportǎ opoziția celorlalți, trecând frecvent la manifestǎri osile, coleroase;

beția depresivǎ poate confirma sau releva, în condițiile alcoolizǎrii acute, tulburǎri de dispoziție preexistente. Dispoziția depresivǎ este însoțitǎ de ruminații privind frustrǎri și eșecuri trǎite; pot apǎrea idei de suicid și ingestia de alcool, generând reducerea inhibiției, poate facilita comiterea actului.

Atitudinea terapeuticǎ în cazurile de intoxicație alcoolicǎ acutǎ cu implicații psihiatrice presupune ca principiu fundamental, un examen medical concret în vederea excluderii unei alte stǎri patologice subiacente sau concomitente – traumatism cranio-cerebral, afecțiuni vasculare cerebrale, neuroinfecții, complicații metabolice. Se recomandǎ menținerea pacientului sub supraveghere pânǎ la dispariția principalelor tulburǎri somato-psihice, dozându-se concomitent alcoolemia, glicemia, ionograma sanguinǎ.

1.6.2. Sindromul de intoxicație alcoolicǎ cronic.

Consumul cronic de bǎuturi alcoolice determinǎ apariția tulburǎrilor psihice și somatice, ca urmare a efectelor toxice directe și indirecte ale substanței, la nivelul diferitelor țesuturi și organe. Modificǎrile pe care le presupune consumul cronic abuziv de alcool se reflectǎ pe plan comportamental, în mediul socio-familial și profesional. Se noteazǎ în primul rând tulburǎrile de dispoziție pe fondul unei bune-dispoziții superficiale, nejustificate, apǎrând iritabilitate, irascibilitate, manifestǎri coleroase. Matinal, predominǎ anxietatea, morozitatea, care sunt atenuate de obicei de prima absorbție de alcool. Relativ precoce apar tendințe impulsive, care determinǎ pacientul sǎ acționeze în acord cu instinctele sale primitive, cu dispoziția de moment. Sentimentele de culpabilitate prezente mai ales în prima perioadǎ genereazǎ un comportament excesiv de binevoitor în aparențǎ, dar instabilitatea dispoziției se exprimǎ frecvent prin treceri bruște cǎtre opoziționism, ostilitate, afirmare directǎ a resentimentelor. Declinul etic începe sǎ se manifeste prin minciunǎ, furt, înșelǎtorie din dorința de a se prezenta într-o luminǎ cât mai favorabilǎ, blamându-i pe ceilalți și invocând circumstanțe care îl defavorizeazǎ. Apar tulburǎri intelectuale relativ tardiv: perturbǎri ale gândirii abstracte, ale capacitǎții de conceptualizare, deficite de memorie, deficit în analiza informației, disfuncții motorii și perceptuale; tulburǎri digestive (anorexie, greațǎ matinalǎ care determinǎ apariția unei gastrite etilice); tulburǎri de somn și tulburǎri sexuale.

1.6.3. Sindromul de sevraj alcoolic.

Sistarea sau reducerea considerabilǎ, voluntarǎ sau fortuitǎ a ingestiei de alcool duce la sindromul de sevraj alcoolic. Sevrajul total a fost incriminat drept factor etiologic de cǎtre Wernicke și confirmat ulterior de numeroase cercetǎri. Studii mai recente evidențiazǎ posibilitatea apariției simptomatologiei de sevraj pânǎ la intensitatea clinicǎ cea mai dramaticǎ (delirum tremens), în condițiile existenței unei alcoolemii mari, dar probabil mai micǎ decât cea obișnuitǎ la pacientul respectiv. Existǎ deci posibilitatea ca în zilele care precedǎ apariția simptomatologiei clinice consumul de alcool sǎ scadǎ, fǎrǎ sǎ fie complet sistat și concomitent sǎ scadǎ toleranța, dependența crescând.

Apariția unor afecțiuni medicale, infecțioase, digestive sau traumatice constituie, dupǎ diferite cercetǎri cauza declanșǎrii tulburǎrilor în 30-80% din cazuri.

1.7. Alcoolismul ca problema de patologie psihica

Consumul patologic de alcool si consecintele sale sunt intalnite in diferite asocieri sindromologice. Cele mai frecvente diagnostice psihiatrice specifice patologiei alcoolice sunt: diagnosticele tulburarilor afective, tulburarilor de personalitate, anxietatea generalizata ca entitate, toxicomaniile si schizofrenia. Desigur, consumul de alcool poate fi gasit alaturi de alte boli, al caror curs le influenteaza negativ, chiar daca acest consum nu se incadreaza intr-un diagnostic al patologiei alcoolice. Astfel putem aminti consumul de alcool sau participarea sa la evolutia nefavorabila a unor cazuri de patologie a presenalitatii si senilitatii, destul de intalnita in patologia vasculara involutiva. Insa relatia consumului patologic de alcool cu aceste entitati este superficiala, fara a ridica probleme de relatie patologiaca specifica.

Relatia specifica cea mai studiata in cazul patologiei alcoolice este cea cu depresia. Insa, asa cum aprecia Marc Schuckit( Gavril Cornutiu, Patologia Alcoolica Psihiatrica, Editura “Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, pag. 119 ) “suntem in prezenta unei asocieri complexe”. Pe de o parte se comit confuzii intre tristetea existentiala a alcoolului si depresie. O concomitenta a lor complica evolutia ambelor, dihotomia diagnostic primar – diagnostic secundar devenind si mai dificila. Relatia este influentata si de efectul bifazic al alcoolului. Atata timp cat alcoolemia este in crestere, rezultatul este euforia. Cand curba alcoolemiei este in coborare rezultatul este iritabilitatea si tristetea.

Dar acest aspect bifazic se pastreaza si in evolutia in ani a consumului de alcool. La debut este mai ales euforizant. Dupa un numar de ani este mai ales disforic si depresiv. Alcoolul exacerbeaza eventualele simptome prezente: anxietatea, depresia, confuzia, simptomel psihotice. Pe de alta parte, semnele unei depresii reactive temporare pot fi prelungite de alcool.

Dintre bolnavii avand ca diagnostic primar depresia, 5-10% au ca diagnostic secundar o entitate patologica alcoolica. Dintre cei care prezinta un sindrom depresiv si sunt consumatori de alcool, 90% au ca diagnostic primar o entitate de alcoolism. Riscul pentru urmasii alcoolicilor de a face depresie este de 20%, fata de 5-10% pentru cei din populatia generala. Alte studii arata frecventa crescuta a depresiei la copiii de alcoolici, adoptati de catre familii de nealcoolici (M. Schuckit, Genetic and Clinical Implication of Alcoholism, American Journal of Psychiatry, Noiembrie 1988).

Litiul scade euforia din timpul betiei si duce la scaderea frecventei internarilor alcoolicilor. Alcoolicii cu depresie au un risc suicidar de 10-15%, indiferent care este diagnosticul primar.

Intr-un studiu a lui David Behar(David Behar, George Vinokur, Carol Berg, Depression in the Abstinent Alcoholic, American Journal of Psychiatry, Septembrie 1984) 15%dintre alcoolici au prezentat, dupa o perioada variabila de abstinenta, simptome depresive. Ca termen de referinta, dintre cei care au mentinut abstinenta peste 2 ani, recad cam 30%. la o abstinenta de peste 5 ani recaderile sunt foarte rare (concluzie a aceleasi lucrari).

Alta relatie patologica specifica alcoolicilor este cea cu tulburariel de personalitate. Statistic, asocierea pare frecventa. Woodruff intr-un lot studiat, gaseste ca 22% dintre femeile alcoolice si 52% dintre barbatii alcoolici sunt sociopati. Guze afirma ca intre 40 si 67% dintre criminali sunt alcoolici. Studii familiale arata ca intre sociopati exista o crescuta rata a alcoolicilor, dar intre alcoolici exista o scazuta rata a sociopatilor. Aceste date sugereaza, dupa Gavril Cornutiu (Gavril Cornutiu, Patologia Alcoolica Psihiatrica, Editura “Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, pag 17), ca dependenta este o variabila separata sau ca ea poate fi favorizata de tulburarile de personalitate. Winokur, in 1971, a fost primul care vorbind despre depresiile cu debut precoce, a creat notiunea de spectru ereditar, incluzind depresia, sociopatia si alcoolismul. Lilian Gelbeg analizeaza un lot de oameni fara adapost si arata ca 61% prezinta consum abuziv de alcool, 30% au prezentat in trecut delirium tremens, 62% au avut parte de arestari. Daca alcoolicul depresiv raspunde bine la tratamentul cu antidepresive si in general da cea mai crescuta rata de succese terapeutice, alcoolicul sociopat nu raspunde satisfacator la nici o chimioterapiefiind alcoolicul cel mai refractar din punct de vedere terapeutic. Gavril Cornutiu (Gavril Cornutiu, Patologia Alcoolica Psihiatrica, Editura “Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, pag 17) sugereaza ca aceasta arata ca abuzul de alcool este o expresie comportamentala finala.

Date interesante ofera studiile loturilor de preadolescenti asupra consumului abuziv de alcool sau dependentei. Acestia, in ordine descrescatoare, provin din familii in care gasim alcoolici, depresivi, familii instabile, dezmembrate sau care au membri cu comportament antisocial. S-a constat de asemenea ca toti copiii care au fost violati la varsta de 6-8 ani au ajuns ulterior dependenti de alcool si toxice, delicventi si activi in grupuri de criminali. Aceste date minimalizeaza mostenirea genetica si sublineaza importanta structurarii personalitatii.

In relatia patologiei alcoolice cu anxietatea s-au gasit datele statistice ca fiind semnificative urmatoarele: la nevroticii anxiosi prezenta problemelor legate de consumul de alcool se ridica la 25%, iar din totalul alcoolicilor 22,6% au prezentat anxietate. Probleme ale patologiei alcoolice se intalnesc la bolnavii prezentand atacuri de panica si anxietate generalizata. Nici o relatie de concomotenta nu a fost gasita intre fobia simpla si consumul de alcool. Pe de alta parte, agorafobicii si sociofobicii apeleaza la consumul de droguri si alcool.

In relatia cu epilepsia, relatia porneste intotdeauna dinspre alcool spre epilepsie, comportamentul epileptic neavandnici o trasatura specifica, prin care sa “alunece” spre comportamentul patologic al consumului de alcool.

Am putea conchide cu observatia lui Gavril Cornutiu (Gavril Cornutiu, Patologia Alcoolica Psihiatrica, Editura “Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, pag. 18) conform careia “relatia alcoolismului cu tulburarile de personalitate, cuplarea sau intersectarea mecanismelor lor, se produce la nivel personologic, ca ele au origini patogenice prepersonologice separate, ca sunt expresii finale ale unor structurari datorate unor constelatii existentiale care se cupleaza”.

Capitolul II. Cauzele alcoolismului

2.1. Cauzele alcoolismului cronic

Exista numeroase teorii care incearca sa explice consumul cronic de alcool, teorii care se bazeaza in special pe date de fiziopatie si pe factorii sociali.

Rolul carentelor alimentare, al subnutritiei a fost demonstrat experimental la sobolani, care in conditii de reducere a hranei preferau solutiile alcoolice in locul apei; acelasi deznodamant pare sa-l aiba si lipsa vitaminei B1.

Existenta unor familii de alcoolici aduce in discutie posibila etiologie genetica.

Totodata s-a demonstrat si existenta unei tolerante innascute la acool, iar fenomenul de dependenta a putut fi transmis experimental la generatii succesive. S-a pus in discutie ideea existentei unui defect biochimic sau metabolic transmis genetic, precum si a unor modificari de structura ale sistemului nervos central, ce determina un mod particular de functionare in prezenta alcoolului.

In ceea ce priveste factorul psihic, teoria reflexelor conditionate, desi explica repetarea consumului dupa obtinerea satisfactiei, nu lamureste de ce nu oricine dintre cei care consuma ocazional alcool pentru reducerea temporara a unei stari tensionale sau conflictuale, devine neaparat alcoolic. Mai mult, in timpul curelor de dezintoxicare, alcoolomania ar trebui sa dispara daca refleuol conditionat ar reprezenta etiologia sa.

Cercetarile au aratat ca bautorii sunt in majoritatea cazurilor personalitati psihopatice, cu dificultati de adaptare mergand pana la inadaptabilitate la mediul social sau familial, precum si cu tulburari ale vietii sexuale si ale simtului moral, care conduc la un dezechilibru socio-afectiv. Cei mai multi dintre alcoolici sunt persoane labile afectiv, lipsite de vointa in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor profesionale si sociale si respectarea normelor de convietuire in societate.

Factorii sociali reprezinta de asemenea o cauza deloc neglijabila: usurinta cu care se pot procura bauturile alcoolice, obiceiul consumarii bauturilor in grup, la diferite ocazii. O legatura intre nivelul de trai si alcoolism nu trebuie insa absolutizat, alcoolicul nefiind neaparat un individ cu posibilitati financiare reduse.

Faptul ca alcoolismul apare in majoritatea cazurilor la oameni de varsta medie, afectati mai mult de traume psihice si de stari stresante comparativ cu tinerii, este relevant pentru rolul jucat de factorii sociali in geneza alcoolismului. Cu cat individul incepe sa consume alcool mai tarziu, cu atat se instaleaza mai repede toleranta si dependenta, ceea ce pledeaza pentru rezinstenta mai mare al organismului tanar fata de alcool.

Capitolul III. Efectele alcoolismului

3.1. Bolile generate de alcoolismul cronic

3.1.1. Delirul

La anumiti bolnavi, incepand cu varsta de 30 de ani, se pot observa forme dramatice de alcoolism acut, denumite delirium tremens, manifestare in urma careia a murit scriitorul american Edgar Poe. Cauzele amanuntite ale aparitiei acestor manifestari nu se cunosc cu exactitate, dar boala apare la persoane la care impregnatia cu alcool a organismului este masiva si rezultata dintr-o perioada indelungata de consumat bauturi alcoolice.

Delirium tremens este un acces de nebunie acuta de mare intensitate, cu halucinatii ale vederii si auzului, delir de vis, tradus prin acte, tremur general al corpului, transpiratii abundente, stare de spaima indescriptibila, de troare fara motiv. In cazurile grave se observa o temperatura ridicata a corpului.bolnavul se afla intr-o stare care reuneste dezorientarea totala asupra locului si timpului unde se afla, cu o orientare in general exacta asupra propriei persoane; el prezinta un delir halucinant foarte viu, din care poate fi totusi scos prin intrebari energice, rostite cu voce tare, la care poate da, uneori, cateva raspusuri exacte si coerente.

Caracterul dominant al acestei stari este existenta unor halucinatii vizuale extrem de abundente; multiplele viziuni ale bolnavului sunt deseori terifiante, reprezentand animale salbatice sau reptile si insecte respingatoare, de care bolnavul se fereste si isi exprima, prin gesturi sau strigate, spaima sau dezgustul. Aceste halucinatii pot fi provocate sau intensificate printr-o simpla apasare pe ochii lui inchisi si, ceea ce este mai caracteristic, ele pot fi provocate prin sugestie. In clinica germana era clasic prezentare bolnavului un vas cu apa, sugerandu-i existenta in acest vas a diferite obiecte sau fiinte pe care bolnavul le zareste si incerca sa le apuce.

Acestor halucintii vizuale, frecvente in intoxicatii, li se adauga halucinatii auditive verbale. Bolnavul este cufundat intr-un vis, pe care il traieste. Episoade sin existenta lui anterioara, mai ales din activitatea lui profesionala sunt retraite sub forma de vis si bolnavul le traduce in acte.

In literatura psihiatrica franceza, se descrie delirul profesional al carutasului, care-si inchipuie caruta impotmolita: bolnavul se agita in jurul cailor imaginari, cu strigate, injuraturi si indemnuri, plesneste din biciul pe care credce ca-l are in mana, se incordeaza in spatele carutei inchipuite etc. bolnavii in stare de delirium tremens traiesc de multe ori un delir de urmarire; ei amanuntesc peripetiile acestui vis rau in cuvinte si gesturi, se ascund, fug prin camera, cer ajutor, arata cum urmaritorii se transforma uneori in animale de prada, cum ei incearca sa scape urmaririi, catarandu-se in copaci sau ascunzandu-se in vagauni.

Bolnavul traieste intr-un cuvant “un vis absurd, de actiune si metamorfoza, pe care-l traduce in acte”(Ion Biberi, alcoolismul, Editura Medicala, Bucuresti, 1966, pag.46). Uneori, bolnavul reuseste sa-si invinga teroarea; stapanit totusi de delir, asista ca spectator la propriile replici, cautand sa-si domine spaima. Autorii germani numesc aceasta atitudine “galgenhumor” (atitudine de spectator asistand la o spanzuratoare).

Dispozitia afectiva, natura si intensitatea delirului sunt insa extrem de variabile, de la bolnav la bolnav, dupa caracteristicile personalitatii acestora si natura bauturilor care i-au adus la delirium tremens. Este interesant ca bolnavii sunt uneori atat de dezorientati asupra corpului lor incat nu stiu daca merg, sunt culcati sau daca stau in picioare. Domnul Ioan Biberi in cartea sa, “Alcooolismul”, descrie un astfel de caz: “un bolnav isi inchipuia ca merge, miscandu-si picioarele, alternativ, in timp ce era culcat pe podea. Inspaimantati, bolnavii striga dupa ajutor, inchipuidu-si ca-si pierd echilibrul si ca vor cadea. Faptele acestea dovedesc cat de puternioc este alterat sistemul lor nervos, interesand toate centrele importante, care tin sub dependenta lor viata de relatie, miscare si gandire.” (Ion Biberi, Alcoolismul, Editura Medicala, Bucuresti, 1966, pag.46).

Acestei stari, care dureaza de la una la cinci zile, ii corespund si o serie de tulburari organice accentuate ca accelerarea pulsului, crestyerera temperaturii, deshidratarea corpului, paliditatea sau congestia tegumentelor, tulburarile gastrice, limba uscata, buzele arse de febra si crize epileptiforme.

Criza de delirium tremens este de mare intensitate putandu-se insa vindeca uneori fara urme, alteori prelungindu-se cu un delir rezidual, de durata si intensitate variabile.

Un alt delir care se manifesta la alcoolici este delirul alcoolic cronic, rezultat din alterarea simturilor si rationamentului bolnavului. Bolnavul rastalmaceste cele mai neinsemnate fapte si cele mai nevinovate gesturi ale persoanelor cu care vine in contact vazand in acestea indicii clare ale unor intentii ascunse.

Un caz suferind de acest delir este prezentat de Ion Biberi: “un medic gaseste un bolnav alcoolic, la vizita de dimineata, culcat, acoperit de sudoare, in prada terorii. Intrebat, bolnavul raspunde ca a auzit (halucinatii auditive) cum va fi injunghiat ca un porc, cum apa fiarta cu care va fi oparit este deja pregatita si cum adversarii i-au si impartit inima, ficatul, intestinele, din care aveau sa-si pregateasca carnati […]. Curand dupa aceasta, in prada unui raptus impulsiv, bolnavul sparge o sticla si-si face cu cioburile o rana adanca in regiunea inimii.” (Ion Biberi, alcoolismul, Editura Medicala, Bucuresti, 1966, pag.48).

Delirul cel mai frecvent la alcoolici, care dupa Kraft-Ebing, se gaseste la 80% din alcoolicii de sex masculin, este delirul de gelozie.

3.1.2. Dipsomania

Alaturi de alcoolismul cronic, in care bautorul consuma alcool zilnic, se pot observa bolnavi care beau intensiv, in accese de cateva zile, dupa care duc o viata temperata, manifestand chiar dezgust fata de alcool, un timp variabil, pentru a reincepe excesele, dupa o perioada de neliniste si instabilitate mintala. Poetul german Fritz Reute a descris simbolic intr-un poem accesul dipsomaniac. Edgar Poe a fost, la randul lui, un dipsoman. Perioada de abstinenta, deci de viata normala a acestor bolnavi, este uneori foarte lunga, ingaduind bolnavului o activitate profesionala normala.

3.1.3. Psihoza polinevrica Korsakov

Este o afectiune descrisa secolul trecut si caracterizata prin tulburari de memorie care se manifesta prin uitarea evenimentelor recente. Aceata insa nu se datoreaza unei tulburari de fixare mnezică, întrucât memoria imediată – studiată prin repetarea unei serii de cifre – rămâne intactă, ci mai degrabă unei pierderi a reperelor cronologice, ceea ce face imposibilă înlănțuirea în timp a evenimentelor. Acestora li se adauga si false recunoasteri, persoana identifică, într-o manieră eronată, ca și când le-ar fi văzut deja, persoane sau locuri pe care le întâlnește pentru prima dată. Neputand da raspunsuri satisfacatoare la intrebari simple, bolnavul relatează amintiri false care vin să umple o perioadă de lacună mnezică, ele putând interfera ca și conținut cu anumite elemente onirice sau cu alte amintiri mai vechi.

Tulburarilor de memorie li se asociaza si tulburari de tip paralitic ale membrelor inferioare, mai rar ale celor superioare. Boala se manifesta la inceput asupra unor anumite grupuri musculare ale gambei, pentru ca apoi sa se generalizeze, determinand o paralizie dureroasa, cu atrofie precoce a muschilor, cu dureri la presiune asupra traseului nervilor, care sufera un proces de degenerescenta. Boala este de obicei durabila, dar cedeaza la tratament si suprimare a alcoolului, in general dupa perioade care depasesc 5 luni. Foarte des insa, vindecarea este incompleta deoarece leziunile nervilor periferici sunt aproape intotdeauna legate de o atrofie cerebrala.

3.1.4. Encefalopatia Gayet Wernicke

Substratul anatomo-patologic atat in cazul psihozei Korsakov, cat si al encefalopatiei Gayet Wernicke este caracterizat prin leziuni ale celulelor si vaselor sanguine cu microhemoragii in unele zone ale creierului, considerate consecinta lipsei de vitamina B1. Encefalopatia poate sa survina chiar in absenta alcoolismului, in cazul unei diete deficitare in vitamina B1, insa cauza majora este alcoolismul cronic. Deficitul de vitamina B1 se poate realiza prin aronexie, printr-un regim alimentar dezechilibrat (bogat in hidrati de carbon si sarac in proteine), prin tulburari de absorbtie sau in caz de gastrectomie. Din punct de vedere clinic, in faza incipienta apare o agravare a tulburarilor nutritionala cu slabire importanta, reducerea activitatii si stari de somnolenta. Faza de decompensare se manifesta prin tulburari psihice cu stare de hipersomnie, stare confuzionala si dezorientare tempo-spatiala completa.

3.1.5. Tulburarile digestive

Tulburarile digestive sunt foarte frecvente in cursul alcoolismului cronic, ele stand la bazaaccidentelor nervoase, dat fiind sindromul carential pe care il determina. Aceasta este consecinta lipsei de aport alimentar: alcoolicul cronic nu are pofta de mancare, se subalimenteaza si prezinta adesea varsaturi. Gastrita cronica (provocata de actiunea directa a alcoolului asupra mucoasei gastrice) de care sufera, sta la originea hipovitaminozei B1, a polinevritelor alcoolice si a encefalopatiilor.

Alcoolicul prezinta de asemenea intoleranta pentru grasimi, greturi, salivatie abundenta dimineata, la desteptare din somn, limba acoperita cu un depozit albicios, tremuraturi ale varfului limbii, miros neplacut in gura, roseata si uneori cosuri pe fata, coloratie galbuie a conjunctivelor, diaree. Intr-un stadiu mai avansat apar simptomele gastritei atrofice (repulsie pentru alimente, varsaturi) sau ale gastritei ulceroase (hemoragii digestive).

3.1.6. Afectiunile hepatice

Este unanim admis ca alcoolul exercita o actiune toxica directa asupra ficatului, organul la nivelul caruia este metabolizat. Daca la inceput leziunile celulei hepatice vor fi ireversibile, pe masura ce consumul se cronicizeaza si in functie de cantitatile ingerate, alterarile devin stabile si constituie asa numita incarcare grasa a ficatului si ciroza hepatica.

Ca factori adjutanti intervin carentele vitaminice si dezechilibrele alimentare. Statisticile arata ca 50% dintre alcoolici prezinta leziuni hepatice, iar 50% dintre cirozele hepatice au drept cauza consumul de alcool. Exista studii conform caroraciroza hepatica nu apaare chiar in cazul unui consum de alcool ridicat, daca regimul alimentar se mentine corect, echilibrat. Leziunile hepatice si manifestarile clinice corespunzatoare evolueaza pe o perioada de timp relativ lunga de consum, astfel incat se poate vorbi de cateva stadii anatomo-clinice relativ bine individualizate.

3.1.7. Miocardopatia alcoolica

Miocardiopatia alcoolica apare dupa o perioada indelungata de consum continuu de alcool, de obicei dupa varsta de 40 de ani. Clinic, semnele, destul de discrete la inceput, constau in aparitia gafaielilor la efort si uneori a extrasistolelor. Cu timpul greutatea in respiratie se accentueaza si se insoteste de dureri in dreptul inimii, ce survin in crize. Obezitatea agraveaza simptomatologia insuficientei cardiace.

3.1.8. Bolile vasculare cerebrale

Acestea reprezinta in zilele noastre o problema foarte importanta de sanatate, cu implicatii medico-sociale majore prin morbiditatea si mortalitatea pe care le prezinta la orice varsta.

Relatia complexa dintre alcool si accidentele vasculare cerebrale releva ca alcoolul a fost recunoscut ca posibil factor de risc pentru accidentele vasculare cerebrale din 1725, cand Sedgwick scria ca alcoolul poate deteriora circulatia cerebrala. Carpenter nota in 1850 faptul ca intoxicatia frecventa cu alcool creste riscul hemoragiei cerebrale si presupunea ca digestia moderata ar putea avea o influenta similara.

Aceasta ipoteza nu a fost insa acceptata de alti cercetatori in secolul al XIX-lea si a fost ignorat pana in 1954 cand Pakkenberg si Balov(1964) au considerat ca ingestia excesiva de alcool reprezinta un factor predispozant pentru accidentul cerebrovascular trombembolic, mai ales la tineri. La sfarsitul deceniului al VIII-lea si inceputul deceniului al IX-lea relatia intre alcool si accidentele vasculare cerebrale a stat in centrul unei intense cercetari epidemiologice, vizand in special tinerii si adultii de varsta mijlocie.

Cercetarile efectuate de Donahne si colaboratorii releva ca alcoolismul creste discret frecventa accidentelor vasculare cerebrale prin embolie, dar de o maniera mai pregnanta a celor hemoragice, a caror incidenta este de 11,2% la marii bautori, fata de 4,6% la nebautori.

3.2. Personalitatea alcoolicului

Desi este greu de apreciat care dintre carcacteristicele individuale este implicata in aparitia si instalarea alcoolismului ca boala, majoritatea autorilor sunt de acord ca o anumita structura psihica este necesara, dar nu si suficienta. Probabil descrierea cea mai succint reusita a facut-o Shaekspeare atunci cand a creionat personalitatea lui Falstaff, ca bombastica si autodistructiva. Motivatiile recunoscute ale celor care beau sau a abstinentilor au o radacina sociala. “Inainte de a suferi de alcoolism, viitorul alcoolic sufera de o distorsionare a sistemului valoric individual, valori extrase din oferta sociala.” (Gavril Cornutiu, Patologia alcoolica psihiatrica, Editura “Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, pag.48). Astfel, pe un lot semnificativ, motivatiile celor ce beau au fost urmatoarele:

54% – este obligatoriu la celebrari

53% – este obligatoriu la intalnirile cu prietenii

20% – pentru autoincredere

15% – pentru a-si uita necazurile

15% – motive anxiolitice

9% pentru ca nu au altceva de facut

(World Health Organization – Drug Dependence and Alcohol Related Problems; A Manual for Community Health Workers With Guidlunjes for Trainers, Geneva, 1986).

Incercand sa surprinda personalitatea alcoolicului, Vailand este de parere ca viitorii alcoolici sunt copii hiperactivi (predispusi la sociopatie), chiulangii si cu probleme scolare. James Donovan descrie aceste personalitati ca impulsive, ce scazuta toleranta la frustatii si cu iluzia omnipotentei. Alti autori gasesc la debutul consumului patologic de alcool o lipsa totala a motivatiei sau motivatii foarte imprecise ori confuze.

Gavril Cornutiu face o paralela inte alcoolici si oamenii normali: “Individul matur este autonom si creativ. Alcoolicul este dependent si distructiv. Individul matur actioneaza nu reactioneaza. Alcoolicul reactioneaza nu actioneaza. Maturitatea presupune abilitatea alegerii si deciziei pe care alcoolicul nu o are. Individul matur isi asuma roluri in real, alcoolicul nu-si poate asuma decat roluri fantasmagorice.” (Gavril Cornutiu, Patologia alcoolica psihiatrica, Editura “Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, pag.45).

Efectele alcoolului se exercita asupra intregii vieti psihice, incepand cu inexactitatea perceptiilor, mai ales a celor vizuale. Nervul optic este foarte sensibil la alcool. Se observa la alcoolici o deviere a fidelitatii senzatiilor optice, in primul rand a perceperii culorilor (daltonism). De asemenea, sculptorii prezinta deformari ale perceperii formelor. Ion Biberi considera ca aceste manifestari alcatuiesc deseori o explicatie a originalitatii creatiilor unor artisti.

La alcoolici globul ocular este agitat de miscari rapide si spasmodice, de mica amplitudine iar vederea prezinta in numeroase cazuri o slabire notabila a agerimii, impiedicand pe alcoolici sa recunoasca o persoana la o distanta de cativa pasi.

In cazul vederi, survin de asemenea impresi senzoriale multiple: flacari, palpairi de stele, ploi de picaturi luminoase, vartejuri colorate, care nu intarzie sa ia forme de animale (mai ales respingatoare, ca serpi, paianjeni, sobolani). O data cu recrudescenta delirului alcoolic apar si cazurile de strabism, cu vedere dubla.

Tulburarile vizuale sunt insotite uneori de senzatii auditive variate (suieraturi, uruituri, zgomote de clopot), de tulburari ale gustului si mirosului si mai ales ale sensibilitati tactile (senzatii bizare de intepaturi sau furnicaturi ale tegumentelor, stari de sensibilitate exagerata a pielii sau dimpotriva de anestezie). Toate acestea intregesc tabloul tulburarilor senzoriale si senzitive pe care le prezinta alcoolicu. Aceste tulburari sunt produsul direct al intoxicatiei cu alcool si ele dispar, in general in totalitate, dupa o dezintoxicare prelungita.

Concentrarea atentiei este de asemenea alterata de alcool. Alcoolicul prezinta mari oscilatii in urmarirea uneia si aceleiasi activitati mintale, oboseste repede nu mai are interes pentru activitatea lui profesionala. In acelasi timp el prezinta o grava alternare a memoriei. Foarte des, alcoolici se plang de uitarea rapida a intamplarilor departate, mai ales scolare si, ceea ce este caracteristic, a faptelor si evenimentelor recente.

O alta manifestare este insomnia de care sufera anumiti alcoolici (cazuri de bautori care de 10-15 ani nu au avut o singura noapte de somn profund, netulburat de vise rele), intensitatea pe care o au visele persistentand si in stare de veghe. Se ajunge la un delir de vis, in care alcoolicul traieste si mimeaza peripetiile visului sau, actionand in corcondanta cu acestea. Aceasta stare morbida este relativ rara dar tulburarea mintala fundamentala, care sta la baza acestor fenomene (lipsa de limpezime a constiintei si tendinta de instalere in stare de veghe a vizuinilor somnului)se observa cu claritate la alcoolici mai ales in momente de oboseala sau in timpul amurgului, cand alcoolicul are vizuini halucinante.

Tulburarile mintale culmineaza cu alterarea grava a judecati si mai ales a rationamentului. Alcoolicul nu mai este capabil sa faca distinctia precisa intre fapte; ceea ce simturile lui nu mai inregistreaza cu fidelitate este deformat de gandirea lui imprecisa; alcoolicul nu mai poate crea relati logice intre fapte si are tendinte interpretante. Aceasta tulburare de gandire, frecventa la anumiti bolnavi mintali, are la alcoolici o manifestare aproape generala: gelozia fata de sot sau sotie, bazata pe interpretarea inexacta a faptelor. Este caracteristic in acest sens, siguranta de ton cu care alcoolicul isi acuza de infidelitate sotia in momentul internari in spital, cand se afla sub efectul intoxicatiei si risipirea treptata a acestei convingeri pe masura ce dezintoxicarea lui inainteaza, pana la disparitia totala a acestor convingeri delirante in cazuri cu evolutie favorabila.

Alcoolul afecteaza in acelasi timp atitudinea bolnavului fata de lume si familie. Primele victime ale acestei schimbari de caracter sunt, fireste, membrii de familie. Are loc o schimbare permanenta a felului de a fi a alcoolicului, care se instaleaza pe masura ce impregnatia cu alcool a organismului se accentueaza. Alcoolicul, stapanit de nevoia de a bea, devine cu timpul o fiinta egoista, egocentrica. Familia si profesia, mai ales, sunt sacrificate pentru bautura. Asistam la cea mai grava alterare a vietii psihice a alcoolicului, la degradarea morala, la necunoasterea si nerespectarea celor mai simple principii etice, fapt care duce la un comportament antisocial.

In momentele cand alcoolicul nu este sub efectul bauturii, el este prost dispus, iritabil, nelinistit, pentru ca, dupa primele pahare, sa devina satisfacut de sine si relativ impacat cu cei din jur, dispozitie care, deseori, mai tarziu se transforma in agresivitate si stari de furie. Viata alcoolicului se afla asadar sub dominatia alternantei dintre betie si stare de veghe.

Alcoolicul va prezenta si grave tulburari in sfera intelectuala. Tendintele fundamentale ale vietii, nevoia alimentara, pulsiunea sexuala sau instinctul conservarii sunt de asemenea alterate. Pofta de mancare a alcoolicului este micsorata sau abolita, prin tulburarile gastrice de care sufera; potenta sexuala este scazuta sau, uneori, suprimata; foarte des, in cursul unor stari impulsive, pe care psihiatrii le numesc raptus-uri, alcoolicii prezinta tendinte de sinucidere sau omucidere.

Alcoolul ataca integritatea vaselor sanguine, cu precadere a vaselor cerebrale, determinand alterari grave ale peretilor lor cu pierderea elasticitatii vasculare. Hemoragii de intindere limitata si cu manifestari discrete vor produce in creier procese distructive variate si multiple. Aceste leziuni de mici dimensiuni, dar in numar mare, aflate in diferite regiuni ale creierului, vor avea drept urmare tulburari nervoase si o accentuare a degradarii psihice a bolnavului. Alterarea circulatiei cerebrale si atrofia cerebrala progresiva conduc pe unii bolnavila starea terminala a acestei evolutii, la dementa alcoolica. “Dementul alcoolic este o fiinta care si-a pierdut atributele umane esentiale” (Ion Biberi, Alcoolismul, Editura Medicala, Bucuresti, 1966, pag.43). Bolnavul traieste numai in prezent si isi pierde simtul moral, de unde posibilitatea actelor antisociale.

3.3.Efectele alcoolului asupra vietii sociale

3.3.1. Alcoolul si viata de familie

Familia alcoolicului dezvolta reactii emotionale si comportamentale specifice. Astfel, emotional apar sentimente de vinovatie pentru situatia dependentului, dar si depresia, datorata pierderii de prestigiu, de demnitate familiala si personala, de prieteni, de siguranta (inclusiv siguranta financiara). Sentimentul de depresie este agravat si de faptul ca este trait in singuratate. Apar, de asemenea, sentimente de revolta. Insa, daca innitial codependentul se supara pe dependent, in scurt timp, senzatia de neputinta, datorata amplorii problemelor face ca revolta sa se indrepte si asupra celor apropiati (si nevinovati) si chiar asupra propriei persoane, iar in ultima instanta asupra lumii intregi.

Daca barbatul beat isi striga supararea in toiul noptii, sotia si-o exprima a doua zi dimineata, dar cei doi nu comunica si astfel situatia se agraveaza. Pe de altă parte, revolta neexprimată produce sentimente de frustrare, jignire, umilință, datorate faptului că persoana dependentă îi blamează pe ceilalți pentru propria sa vinovăție. Inițial, membrilor de familie le este rușine de lume pentru comportamentul alcoolicului, dar, în timp, sentimentul se extinde și ajunge să le fie rușine de ei înșiși, de propriile performanțe.

Rușinea scade stima de sine, iar în cazul copiilor asta duce la diminuarea drastică a performanțelor și a nivelului de realizare în viață, ei restrângându-și ambițiile și obiectivele datorită neîncrederii în sine. Apare teama de viitor, teama pentru propria viață de familie, teama de sărăcie, de relațiile cu alte persoane, de certuri, de caracterul iremediabil al situației – teama se extinde la orice. Ea conduce la izolare, la mizantropie, generând un sentiment acut de însingurare. Din punct de vedere comportamental, familia fie neagă problema integral (și scuză individul), fie o recunoaște, dar o limitează la individ. Ea are tendința de a-l proteja pe alcoolic. Între altele, încearcă să țină sub control dependența, însoțindu-l pe acesta în locurile în care ar putea să bea, ascunzând sau aruncând băutura și favorizând băutul la domiciliu (considerat ca fiind de preferat băutului la cârciumă, pentru că incumbă mai puține riscuri pentru alcoolic). De multe ori, scăderea stimei de sine se proiectează în mod inconștient asupra celorlalți sub formă de teamă sau furie, traduse prin agresiuni verbale, sarcasm sau amenințări. Codependenții pot ajunge depresivi, cu accese de plâns în singurătate, sau au izbucniri violente, care se declanșează din cauze nesemnificative, ceea ce îi face să se considere bolnavi de nervi.

Membrii familiei unui alcoolic dezvoltă tipare comportamentale specifice, defensive. Primul dintre ele este cel numit "suspect de bun". Codependentul se apără, făcând eforturi disperate de a compensa situația familială, încercând să creeze impresia că problema nu există. De exemplu, soția își îndeplinește exemplar îndatoririle sale și preia din cele ale soțului alcoolic și ale familiei, căutând recunoaștere în cadrul acesteia (de fapt, acest comportament se explică și prin vina, asumată de soție, mai ales față de copii, de a nu fi în stare să se desprindă de situație, printr-un divorț). Dar prin această atitudine ea se face indispensabilă și ca urmare soțul va aștepta din ce în ce mai mult de la ea și până la urmă tot va găsi motive de nemulțumire. În plus, astfel, alcoolicul nu ia contact cu consecințele comportamentului său, ceea ce încurajează consumul de alcool.

Un alt tip de comportament este cel "rebel", în cadrul căruia membrul de familie distrage atenția de la problema reală, abătând-o asupra comportamentului propriu (dispare de acasă, se poartă urât, creează probleme, este implicată poliția).

În comportamentul "apatic", individul se apără de suferință, anulându-și orice răspuns emoțional. El evită situațiile stresante și afișează o atitudine de nepăsare, dar în sinea sa nu reușește să scape de anxietate. Se separă de ceilalți, respingând familia în mod pasiv și retrăgându-se în reverie. Însă, prin atitudinea sa, apaticul contribuie la iluzia că totul este bine în familie, întârziind momentul unei schimbări reale.

Se pot observa comportamente și sentimente corespondente, "în oglindă", la alcoolic și la membrii familiei acestuia, în baza unei afectări paralele. Astfel, dacă pacientul (alcoolicul) este preocupat de următoarea administrare de alcool, familia este preocupată de faptele prezente și viitoare ale acestuia. Alcoolicul pierde controlul asupra cantității băute, a timpului și a locului, în timp ce familia pierde controlul asupra comportamentului prin care răspunde la situația creată; alcoolicul evită subiectul, iar familia păstrează secretul viciului. Dependentul găsește justificări pentru consumul de alcool, în timp ce familia justifică toate lucrurile negative din casă prin acest viciu. Agresivitate verbală și chiar fizică este caracteristică în ambele cazuri; alcoolicul este grandoman – se laudă, dăruiește și cheltuiește peste măsură; în paralel, familia este preocupată excesiv de compensarea imaginii în exterior, dând dovadă de perfecționism exagerat. și alcoolicul și codependenții neagă problema sau vina lor în cadrul acesteia. Uneori alcoolicul se învinovățește și promite să se schimbe; la rândul lor, codependenții din familie se învinovățesc că nu sunt în stare să rezolve problema. Ambele părți fac periodic tentative de schimbare sau ameliorare a comportamentului, de cele mai multe ori nereușite. Progresiv, dependentul de alcool sau de drog și familia acestuia se izolează de societate, în paralel având loc un proces de degradare morală. Astfel, alcoolicul ajunge să nu mai returneze împrumuturile, să cerșească, chiar să fure sau să jefuiască, în timp ce familia îi sustrage bani din buzunare, mizând pe faptul că la beție acesta nu știe niciodată ce sumă a cheltuit și câți bani mai are asupra sa.

Dacă partenerul poate alege să stea sau nu cu persoana alcoolică, copiii nu au aceeași posibilitate. Teoretic, copilăria este perioada fără griji a omului. Copilul de alcoolic este aparte – el are întotdeauna griji. Deși are nevoie de comunicare, se izolează de ceilalți, în special pentru că nu vrea să deranjeze. De multe ori nu primește suficientă atenție și este încurajat doar ocazional.

El învață să se poarte precaut, să nu ceară, să nu-și dorească și să nu aibă nevoie de nimic; în permanență încearcă să placă celor din jur. Nu are identitate, deoarece nu are ocazia să și-o formeze. Copiii de alcoolici se confruntă cu numeroase probleme psiho-medicale și sociale, necunoscute celorlalți copii. Ei sunt afectați de probleme afectiv – emoționale, precum anxietatea și depresia, probleme de adaptare și școlare, cum ar fi dificultățile de concentrare, tulburările de conduită și absenteismul.

Apar, de asemenea, probleme medicale: sindromul alcoolic fetal și sindromul hiperchinetic. Acesta din urmă are drept cauză situația tensionată din casă și se manifestă evident la vârsta de 3 ani, prin neatenție, impulsivitate și comportament hiperactiv; stimuli neînsemnați din mediu le distrag atenția și ca urmare nu dau rezultate școlare bune. Nu trebuie uitată nici predispoziția pentru alcoolism, cauzată de prezența alcoolului, învățarea prin imitație, obișnuire în perioada intrauterină, lipsa de supraveghere.

Lipsa modelului în formarea propriei personalități este foarte importantă, știindu-se că valorile morale și comportamentul acceptabil social se învață inițial în familie. Rolul imitației în modelarea copilului este mare, or copilul de alcoolic vede doar comportamente aberante, vinovăție, negare, justificări, frustrare, inconsecvență, agresiune și violență. Deseori integritatea și chiar viața celei mai iubite ființe, mama, este amenințată de bețiv. Ca urmare, copilul devine derutat, anxios, nesigur de viitor; cu timpul ajunge pasiv și resemnat.

El începe să se obișnuiască cu minciuna, care este un mecanism fundamental de adaptare în familia alcoolicului: mama minte pentru a evita violența soțului, iar acesta face promisiuni, uneori bine intenționate, pe care însă nu le poate respecta. Minciunii i se suprapune negarea, care are ca scop salvarea respectului de sine și a imaginii familiei în raport cu lumea exterioară: din rușine, copilul ascunde sau minimalizează gravitatea situației, lucru învățat chiar de la părinți. În ciuda negării, stima de sine are de suferit – niciodată ceea ce face copilul nu este suficient de bun pentru alcoolic și ca urmare el pierde încrederea în capacitățile sale, simțindu-se incapabil și inferior tuturor celor din jur.

Consecința firească este depresia, datorată și lipsei de comunicare cu părintele alcoolic, dar și cu celălalt părinte, care, preocupat de partener, nu acordă suficientă atenție copiilor. Preluarea forțată a unor sarcini care în mod normal revin părinților duce la maturizarea prematură a copilului de alcoolic. Depresia îi întreține sentimentele de neajutorare, izolare și incompetență, mila și ura de sine.

Nu în ultimul rând, acest copil este tarat de numeroase frici: de tatăl beat, de mama supărată, de divorț, de posibile boli sau accidente ale alcoolicului, de agresiunea acestuia asupra mamei iubite, de situații exterioare, în care familia, disfuncțională, nu îl poate ajuta.

Există patru "roluri" pe care le pot "juca" copiii de alcoolici. Trei dintre ele sunt admirate de necunoscători, în timp ce ultimul este blamat.

"Copilul hiperresponsabil" este un rol caricatural de părinte care ține gospodăria. Este vorba de o inversare de roluri: copilul joacă rolul adultului. În acest caz, conducând activitățile casei, devine independent și capătă încredere în sine. El nu știe însă ce înseamnă a fi protejat și iubit, iar sarcinile interminabile îi răpesc complet copilăria. De regulă va avea probleme în relațiile afective ulterioare.

"Copilul adaptabil" este un rol caricatural de copil ascultător. El încearcă să supraviețuiască haosului din familie conformându-se la ceea ce i se cere, fără implicare emoțională și în rezolvarea de situații. Nu se exprimă, nu se plânge, nu participă – doar execută ce i se ordonă. Acest comportament artificial duce la o dezvoltare emoțională incompletă. Ca adulți, copiii aceștia vor fi manipulați, devenind victime în viața socială și de familie.

"Copilul conciliant" este un rol caricatural de mamă. Este un copil bun, altruist, care proiectează asupra celorlalți nevoia sa de consolare. Are o grijă obsedantă de a nu răni sufletește. Afectuos, sensibil, ascultător, are o capacitate impresionantă de a-i ajuta pe alții.

"Copilul problemă" este un rol caricatural de copil rău. Sunt afectați și revoltați de mici de ceea ce se întâmplă în familie. Sunt rebeli acasă și la școală, au frecvente izbucniri temperamentale, uneori comportament delicvent, dar nu trebuie uitat că sunt niște mari suferinzi.

3.3.2. Alcoolul si criminalitatea

Agresivitatea este acea stare particulara a individului caracterizata printr-o tensiune acuta sau cronica, ce se satisface printr-o reactie violenta asupra victimei. Asocierea alcoolismului cu comportamentul sociopath si interconditionare reciproca au loc datorita scaderi inhibitiei si implicit a autocontrolului. Ca urmare, individual pierde aptitudinea de a folosi experienta trecuta, ignora consecintele pe care le au actele antisociale comise incepand cu cersetoria si vagabontajul si culminand cu agresiunile sexuale, violenta si omuciderea ca forma extrema de agresivitate.

Dupa cum am aratat, alcoolul incepe prin a altera zona superioara, constiente si lucide a psihicului, agravarea intoxicatiei, prin marirea dozei, sfarsind prin tulbularea zonelor automate ale activitati sistemului nervos. Dar actiunea alcoolului nu se exercita numai in momentele relative rara cu character episodic, ale betiei. Ea se prelungeste asupra gandiri obisnuite a bautorului, modificand profound caracterul. Alcolicul cronic devine o fiinta impulsive, necontrolata. Aflat sub actiune directa a impulsurilor comportamentul alcoolicului va fi antisocial, ajungand frecvent la contravenienta, delict si crime.

Este greu de stabilitt theoretic o legatura precisa intre anumite cazuri de criminalitate si alcolism. Criminalitatea ca si alte fenomane psihopatologice, cum ar fi sinuciderea sau bolile mintale, recunosc un determinism complex , multiplu, direct sau indirect, mijlocit sau nemijlocit, prin interferenta unui mare numar de factori. Reducerea la o cauzalitate unitara reprezinta o simplificare de neaceptat. In ansamblu, stastisticele sunt in favoarea unei corelati positive intre alcoolism si criminalitatea, dar aceste statistici variaza, datorita conditilor diferite ale factorilor in cauza: formele alcoolismului, tipul delicventei si criminalitati, tara si reguinea unde aceste abateri de lege au fost comise, clasa sociala a faptasilor, etc.

Cercetarile effectuate in ultimi ani in S.U.A.arata ca doar 20% dintre agresori nu se aflau sub influenta alcoolului in timpul comiteri crimei. In occident cercetarile in acest domeniu sau imultit considerabil in ultimi ani. Unele au vizat proportia agresorilor si victemelor aflate sub influenta alcoolului, altele proportia alcoolicilor printer cei ce au comis difericte delicate sau acte de violenta si in sfarsit investigatile psihologice au urmarit efectul diferitelor doze si feluri de bauturi alcoolice asupra cumportamentului alcoolicului sau asupra celor neobisnuiti cu alcoolul.

Au fost efectuate numeroase studi antropologice, studiide electroencefalografie asupra celor condamnati pentru acte de violenta, precum si studii genetice ce isi propun sa stabileasca o legatura intre formula cromozomiala si comportamentul agresiv.

In studiile epidemiologice referitoare la consumul de alcool inaintea comiteri delictelor trebuie sa tine seama de unele circumstante ca : gradul de cultura,tipul de bautura, iar in selectia cazurilor trebuie avute in vedere unele particularitati ce guverneaza comportamentul diferitelor populati atunci cand se afla sub influente alcoolului.

Este de asemenea important sa se stie ca o serie de date utilizate in aceste studii sunt extrase din ancheta, ele depinzand de interpretarile anchetatorului, dar si de interpretarile celui ce le cerceteaza

Indiferent de structura psihica a individului, alcoolul este recunoscut ca factor declansator al comportamentului auto si heterodistructiv, al unor reacti impulsive sau ca dezinhibitor al unor tendinte agresive potentiale, fara sa se poata sustine ca relatia dintre alcoolismul acut sau cronic si comportamentul deviant antisocial este lineeara.

Cazurile trebuie deci individualizate in functie de tipurile de agresiune, iar experimantul trebuie sa utilizeze metode adecvate fiecarui tip de agresiune, sa diferentieze in primul rand agresiunea instrumentala sau neinstrumentala si sa fie cat mai apropiat de situatiile reale.

Si pentru ca cifrele sunt cele mai reprezentative in demonstrarea relatiiei alcool – comportament deviant, iata cateva statistici recente: la New York, 25% din omucideri si 32% din actele agresive au fost savarsite de alcoolici; in Anglia, 22% din omucideri si 59% din actele de violenta au fost comise de alcoolici cronici, iar in Franta 51% din omucideri au fost comise de alcoolici.

Cea mai potrivita concluzie a acestui capitol o da Renard, asasin executat la Paris in ianuarie 1912, care in timp ce se urca pe esafot spune: “Iata unde duce alcoolul”.

3.3.3. Alcoolul si accidentele de munca

Toate accidentele de munca, avand o explicatie psihologica (neatentie, oboseala) cu urmari asupra miscarilor si comportamentului lucratorului, vor avea in stare de relativa alcoolizare, o cauza de agravare. Nu este necesar ca muncitorul sa se afle in stare de ebrietate evidenta pentru a-si mari coeficentul de probabilitate in privinta accidentari.

Tulburarea atentiei si judecatii, marirea timpului de reactie intre perceptie si miscari, vicierea reflexelor, tremurarile, stangaciile apar chiar dupa consumarea unor cantitati mici de alcool. Este adevarat ca cea mai mare parte dintre cei aflati in aceasta stare nu au accidente atata vreme cat se afla in conditii de munca de rutina, dar in momentul in care apar imprejurari neprevazute, comportamentul acestor muncitori este deficitar, miscarile necesare pentru evitarea accidentului nu se produc si, ceea ce este cel mai grav, cel in cauza raspunde tocmai cu miscarile care conduc la producerea accidentului.

Activitatea muncitorului aflat sub influenta bauturilor alcoolice, chiar daca nu conduce la accident, scade randamentul si altereaza calitatea produsului. Cercetarile lui Irving Fischer sunt concludente: dupa consumarea a 2-4 sticle de bere pe zi, randamentul unui dactilograf scade cu 8%, ascensiunea unui munte se incetineste cu 22%, precizia tragerii la tinta scade cu 30%. O marire a consumului de bere, intre 6 si 8 sticle, conduce la o scadere a randamentului intelectual cu 25 – 40%. Un alt aspect il reprezinta lipsa de continuitate in lucru a muncitorilor cu alcoolism cronic.

J. Godard arata ca, la o uzina din Normandia lucratorii nealcoolici aveau o lipsa medie de 33,5 zile pe an in timp ce lucratorii cunoscuti ca alcoolici aveau o medie de absenta de 61,7 zile pe an. O alta statistica stabilita la spitalul din Beauvais, Franta, a stabilit comparativ procentul de accidentati in munca si in accidentele de circulatie: 42% din accidentatii la locul de munca si 52% dintre accidentatii de circulatie aveau o alcoolemie de cel putin 1%.

Oricat de importanta ar fi problema accidentului de munca determinat de alcool atat sub raport individual, cat si social, acestea nu exprima in totalitate consecintele care pot decurge din consumul de alcool al salariatilor la locul de munca.

Accidentul este un fapt relativ rar care nu tulbura procesul muncii decat intermitent si pe zone limitate. Acestor urmari va trebui sa le adaugam si scaderea randametului muncitorului si a caliatii produsului acestuia, atat prin actiunea imediata a alcoolului consumat intamplator, inaintea lucrului, cat mai ales consumat in mod cronic.

Capitolul IV Metodologia cercetarii

4.1. Obiectivele cercetarii

Lucrarea de fata cuprinde o perspectiva psihomorala si psihosociala asupra alcoolicilor, cautand sa identifice unele dintre comportamentele si sentimentele persoanelor dependende de alcool.

Obiectivele cercetarii sunt:

O1: Identificarea cauzelor si efectelor interpersonale ale consumului de alcool

O2: Stabilirea caracteristicilor psihice ale persoanelor dependente de alcool

O3: Abordarea psiho-sociala a persoanelor alcoolice

4.2. Ipotezele cercetarii

Ipoteza 1: “Se prezuma ca persoanele dependente de alcool au o stima de sine mai scazuta fata de restul populatiei”

Ipoteza 2: “Se prezuma ca persoanele depedente de alcool au un grad mai mare de agresivitate fata de restul populatiei”

Ipoteza 3: “Se prezuma ca persoanele dependente de alcool sufera de un grad mai mare de anxietate sociala decat restul populatiei”

4.3. Metode și instrumente utilizate

Scala "Self – Esteem Scale” (SES)

"Self – Esteem Scale” a fost elaborat de Rosenberg (1965) si este alcatuit din 10 itemi (Anexa 1). Raspunsurile subiectilor se dau în format Likert, unde 1 reprezinta "Sunt în total dezacord" iar 4 reprezinta "Sunt întru totul de acord". Pentru afirmatiile 2, 5, 6, 8 si 9 cotele date se inverseaza. Scorul poate varia între 10 si 40. Cu cât scorul este mai mare cu atât stima de sine este o trasatura mai pregnanta la persoana investigata.
Scala SES are o buna consistenta interna, fidelitatea test- retest cuprinsa între 85 si 88 (Rosenberg Morris, Society and the Adolescent Self-Image, Princeton, New Jersey, Princeton University Press, 1965). Chestionarul a fost validat pe toxicomani si alte grupuri clinice precum si pe adolescenti, maturi si batrani atat barbati cat si femei. A fost folosit cu predilectie pe popoarele francofone.

Chestionar de agresivitate

Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze am ales sa construiesc un chestionar care sa masoare agresivitatea (anexa 2). Chestionarul este alcatuit din 20 de intrebari fiecare avand cinci variante de raspuns cotate cu valori de la 1 la 5. Cu cat scorul este mai mare cu atat agresivitatea este o trasatura mai pregnanta a persoanei respective.

După întocmirea chestinarului am procedat la pretestarea acestuia asupra unui eșantion format din 30 de persoane , femei și barbați , ceea ce indică un eșantion mixt , subiecții provenind din diferite medii și de vârste cuprinse între 18-45 ani. În urma pretestării am analizat distribuția răspunsurilor obținute de fiecare subiect , analiză efectuată în funcție de forma histogramelor prezentate în Anexa 3 impreuna cu graficul întregului eșantion și analiza formei ditribuției acesteia. Am continuat cu calcularea indicatorilor statistici de start – media ca indicator al tendinței centrale, abaterea standard ca indicator al omogenității grupului și eroarea standard a mediei . Valorile acestora sunt

Validitatea acestui chestionar este determinată de ansamblul de proceduri cantitative și calitative care au drept finalitate asigurarea valabilității.

Fidelitatea reprezintă calitatea statistică ce face ca subiecții să obțină rezultate relativ constante la testări succesive făcute cu aceeași probă psihodiagnostică. Fidelitatea testului indică până la urmă dacă rezultatele obținute cu ajutorul lui sunt într-adevăr caracteristice persoanelor respective sau sunt efectul unor factori externi sau chiar accidentali.

O fațetă a consistenței unui instrument psihologic este fiabilitatea sa, care poate fi exprimată prin stabilitatea scorului atunci când același instrument, sau o formă alternativă a acestuia, este aplicată acelorași subiecți.

Astfel , am recurs la calcularea coeficientului Cronbach alfa , ca indicator al preciziei scalei. Valoarea indicelui Cronbach alfa are o plajă de variație cuprinsă între 0 și 1.

In urma calculării indicelui Cronbach alfa , s-a obținut o valoare semnificativă , ce se încadrează în intervalul optim al indicelui , demonstrând astfel consistența scalei.

Am procedat apoi la calcularea coeficientului Split – half , împărțind itemii chestionarului în două parți egale. Rezultatul obținut este

Putem astfel concluziona că instrumentul de măsurare a sociabilității este valid deoarece:

s-a extras în mod aleator eșantionul;

indicii fidelității interne se înscriu în valorile optime;

Scala Liebowitz

Scala Liebowitz (Anexa 4) este alcătuită din 24 de itemi , fiecare cotați de la 0-3 pentru severitatea anxietății și frecvența evitării. Pentru fiecare item trebuie folosită perioada de referință ultima saptamână , incluzând ziua testului. Dacă o anumită situație nu a apărut în ultima săptămână , subiectul va fi întrebat despre modul în care crede că ar reacționa dacă s-ar fi confruntat cu o astfel de situație.

Interpretarea rezultatelor se realizează astfel:

50-65 puncte – anxietate moderată

66-80 puncte – anxietate marcantă

81-95 puncte – anxietate severă

96 puncte – anxietate extremă

4.4. Catracterizarea eșantionului

Cercetarea a fost orientata pe un grup de 36 de alcoolici de la Centrul de Dezintoxicare al Spitalului Judetean Tulcea, cu varste cuprinse intre 46 si 66 de ani, dintre care 28 de barbati si 8 femei.

De asemenea, 24 de persoane se aflau la prima internare in timp ce 12 se aflau la cel putin a doua. Am incercat ca din lotul de subiecti sa faca parte persoane ce aveau un timp de internare de cel mult o saptamana pentru ca cercetarea sa aiba loc inainte de a le fi modificata structura personalitatii de catre metodele de psihoterapie ale clinicii.

Capitolul V Prezentarea si interpretarea datelor

5.1. Testarea ipotezei nr. 1

Ipoteza 1: “Se prezuma ca persoanele dependente de alcool au o stima de sine mai scazuta fata de restul populatiei”

Stima de sine, deși e una din dimensiunile fundamentale ale personalitǎții noastre, e un fenomen discret, impalpabil, complex, de care nu suntem întotdeauna conștienți. (Cristophe,Andre, L’estime de soi, Ed. Obile Jacob, Paris.,2000). Verbul ,,a stima” vine din latinescul ,,estimare”, a evalua, care are o dublǎ semnificație: a determina valoarea, dar și a avea o opinie despre.

Stima de sine se sprijinǎ pe trei componente: dragostea de sine, imaginea despre sine și încrederea în sine.

Dragostea de sine e consideratǎ ca fiind elementul cel mai important. A se stima implicǎ a se evalua, dar a se iubi nu presupune nici o condiție: se iubește în ciuda defectelor, limitelor. Dragostea de sine nu depinde de performanțe, ci de dragostea pe care familia noastrǎ ne-a oferit-o când eram copii și de ,,hrana afectivǎ” care ne-a fost dǎruitǎ. Carențele stimei de sine care își au rǎdǎcinile la acest nivel sunt cel mai greu de depǎșit si le regǎsim adesea în tulburǎrile de personalitate.

Imaginea de sine este definita de modul in care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale si spirituale. Relatiile armonioase cu membrii familiei si cei din jur, performantele profesionale, asumarea unor responsabilitati in acord cu resursele proprii indica o imagine de sine pozitiva, in timp ce absenta motivatiei sau o motivatie scazuta, agresivitatea defensiva, comportamentele de evitare, rezistentele la schimbare sunt principalii indici pentru o imagine de sine negativa.

Încrederea în sine e a treia componentǎ a stimei de sine cu care aceasta se confundǎ adesea. Ea se bazeaza pe constientizarea propriilor cunostinte si competente intr-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obtinute anterior si este intretinuta prin abordarea treptata a altor experiente in scopul de a fixa si transfera competentele, precum si pentru a descoperi alte competente de care nu eram constienti.

Cele trei componente ale stimei de sine se întrețin în legǎturi de interdependențǎ: dragostea de sine (a te respecta indiferent ce ți se întâmplǎ) determinǎ o imagine pozitivǎ despre sine (a crede în capacitǎțile proprii), care la rândul sǎu influențeazǎ favorabil încrederea în sine (a acționa fǎrǎ teama excesivǎ de eșec).(Cristophe,A.,2000).

Desi este greu de afirmat ca stima de sine scazuta este singura cauza a alcoolismului consider ca aceasta trasatura face parte din profilul psihomoral si psihosocial al oricarui alcoolic.

In urma administrarii Scalei de self-esteem (SES) pe grupul de control am obtinut distributia:

Aplicand acelasi chestionar esantionul de subiecti alcoolici am obtinut urmatoarea distributie:

Raspunsurile celor doua grupuri se afla la Anexa 5.

Pentru a compararea celor doua esantioane voi folosi testul Mann-Whitney (U) deoarece distributia grupurilor nu este normala. Testul Mann-Whitney este utilizat pentru testarea diferenței dintre grupuri independente pentru care variabila dependentă este exprimată în valori ordinale (de rang) sau atunci când, chiar dacă este de tip cantitativ, nu suportă un test parametric (testul t).

In urma procesarii datelor am obtinut rezultatele:

Astfel, putem vedea ca diferenta dintre rezultatele celor doua grupuri (alcoolici si nonalcoolici) este semnificativa deoarece p<0,05 ceea ce ar insemna o incredere de 95%, suficienta pentru confirmarea ipotezei.

5.2. Testarea ipotezei nr. 2

Ipoteza 2: “Se prezuma ca persoanele depedente de alcool au un grad mai mare de agresivitate fata de restul populatiei”

Violenta interpersonalã a devenit astãzi o problemã majorã si constã într-o varietate de comportamente si consecinte. Cauzele violentei interpersonale sunt complexe si numeroase studii au indicat o asociatie strânsã între consumul de alcool si comportamentul agresiv, precum agresiunile sexuale, abuzul fatã de copii si omuciderile.

Mecanismul prin care alcoolul duce la cresterea agresivitãtii este sustinut de influenta alcoolului asupra acidului gama-aminobutiric (GABA) si serotoninei, principalii neurotransmitãtori care au actiune inhibitorie la nivel cerebral. O altã teorie este cea care explicã agresivitatea ca o consecintã a expectatiilor individului privitor la actiunea acestei substante. Astfel, cei care cred cã alcoolul faciliteazã dezinhibitia comportamentelor vor deveni mai agresivi decât cei care nu se asteaptã la aceasta (George W.H. & Norris J. Alcohol disinhibition, sexual arousal, and deviant sexual behavior, Alcohol Health & Research World, 1991).

Insã nu toti oamenii care consumã alcool devin agresivi. S-a constatat cã existã o variabilitate a amplitudinii exprimãrii agresivitãtii dupã consumul de alcool si aceastã variabilitate este datã printre altele de sex, trãsãturile de personalitate ale individului si de anumite particularitãti neurobiologice. Subiectii cu trãsãturi de personalitate de tip antisocial sunt mai agresivi decât cei fãrã (Moeller F.G., Dougherty D.M., Antisocial personality disorder, alcohol and aggression, Alcohol Research and Health, 2001) sau indivizii care prezintã o istorie de comportamente agresive încã din copilãrie sunt predispusi de a fi agresivi dupãconsumul de alcool mai târziu în viata adultã. La fel, cei care au trãsãturi de ostilitate demonstreazã o crestere mai rapidã a agresivitãtii ca rãspuns la provocare dupã ce consumã alcool. In ceea ce priveste influenta sexului, diversi autori au gãsit cã atât bãrbatii cât si femeile prezintã o crestere a agresivitãtii dupã consumul de alcool. Având în vedere sensibilitatea mai mare a femeilor la alcool, trãsãturile agresive la femei apar mai repede decât la bãrbati pentru aceleasi cantitãti de alcool consumate

Pentru testarea acestei ipoteze voi recurge la aceleasi metode ca in cazul ipotezei anterioare. In urma administrarii chestionarului de agresivitate grupului de control am obtinut distributia:

Aplicand acelasi chestionar grupului de subiecti alcoolici am obtinut urmatoarea distributie:

Raspunsurile celor doua grupuri se afla la Anexa 6.

In urma procesarii datelor cu testul Mann-Whitney (U) am obtinut rezultatele:

Asadar, pragul de semnificatie in acest caz este p=0,16 ceea ce indica o probabilitate de 84% ca persoanele dependente de alcool sa fie mai agresive decat restul populatiei. Aceasta probabilitate nu este semnificativa si suficienta pentru a confirma ipoteza.

5.3. Testarea ipotezei nr.3

Ipoteza 3: “Se prezuma ca persoanele dependente de alcool sufera de un grad mai mare de anxietate sociala decat restul populatiei”

La începutul secolului, sub influenta scrierilor lui Pavlov, sotii Watson au reusit sã conditioneze o fobie de sobolan la un copil, ceea ce a constituit nu numai actul de nastere al compartamentalismului radical, dar si primul model credibil pentru fobii, model din care au decurs interventii terapeutice folosite si în prezent. Poate de aceea fobiile au rãmas o preocupare constantã a comportamentalistilor si domeniul lor de succes. Pornind de la numeroase studii si observatii empirice Marks distinge între fobiile de animale, fobiile simple, agorafobie, fobia de sânge si fobia socialã. Concept lansat de Marks si Gelder în anii ‘60 ca tulburare anxioasã distinctã, fobia socialã a început sã se bucure de un interes larg doar în ultimii anii când studiile epidemiologice au evidentiat-o ca ocupând locul trei între cele mai rãspândite afectiuni psihiatrice.

Introducând conceptul de fobie socialã, Marks a avut în vedere subiectii care în situatii sociale descriu aparitia unei anxietãti fobice însotite de comportamente de evitare.

Clinic se poate distinge o triadã simptomatologicã: nucleul fobic, conduitele de evitare si anxietatea anticipatorie. Nucleul îl constituie teama subiectului cã va actiona în public de o manierã nepotrivitã, umilitoare, ridicolã, irationalã sau jenantã. Situariile sociale avute în vedere sunt extrem de diverse; rerinem câteva dintre cele mai frecvente: vorbitul, mâncatul, dansatul, scrisul, muncitul în public; folosirea toaletelor publice; intratul într-o salã deja plinã sau în care ceilalti sunt asezati; contactul cu autoritãtile sau cu sefii ierarhici; participarea la petreceri, reuniuni, spectacole; incapacitatea de a refuza o solicitare.

Consecintele acestor dificultãti sunt diverse: unii pacienti, în ciuda disconfortului în situaþiile anxiogene, reusesc sã-si mentinã o viatã socialã fãrã modificãri semnificative, altii evolueazã cãtre alterarea globalã a modului de functionare cu o izolare socialã din ce în ce mai mare. Unele dintre consecintele redutabile ale unei

evolutii nefavorabile sunt abuzul de alcool, droguri sau anxiolitice, depresia si tentativele de sinucidere.

In urma aplicarii scalei Liebowitz pe populatia alcoolica am obtinut urmatoarea distributie:

Aplicand acelasi test populatiei normale am obtinut urmatoarea distributie:

Raspunsurile celor doua grupuri se gasesc la anexa 7.

Din nou cele doua distributii ne obliga ca pentru compararea esantioanelor sa folosim testul Mann-Whitney (U) in urma caruia am obtinut rezultatele:

Dupa cum putem observa, p=0.03 asa ca putem afirma ca persoanele dependente de alcool sufera de un grad mai mare de anxietate sociala decat restul populatiei

Capitolul VI Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Albu, M., Construirea și utilizarea testelor psihologice, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1988

Alexandrescu L. si colaboratorii, Actualitati in tulburarile anxioase, Ed. Cris Cad, Bucuresti, 1999

Behar David, George Vinokur, Carol Berg, Depression in the Abstinent Alcoholic, American Journal of Psychiatry, Septembrie 1984

Bennet-Goleman T., Alchimia emoțională , Editura Curtea Veche , Bucuresti, 2002

Biberi Ion, Alcoolismul, Editura Medicala, Bucuresti, 1966

Boisteanu Petru, Alcoolism si comportament, Editura Moldova, 1995

Breban Vasile, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980

Chabrol, H., Les toxicomanies de l’ adolescent, Ed. Presse, Paris, 1992

Chelcea, S., Margineanu, I., Cauc, I., Cercetarea sociologică. Metode si tehnici, Editura Destin, Deva, 1998

Cristea, D., Tratat de psihologie socială, Ed. Pro Transilvania, București, 2001

Cristophe Andre, L’estime de soi, Ed. Obile Jacob, Paris.,2000

Dragu, Anca & Cristea, Sorin, Psihologie și pedagogie școlară, Ed. Ovidius University Press, Constanța, 2003

Enăchescu C., Tratat de psihopatologie , Editura Polirom , Iași, 2005

Enachescu C., Tratat de igiena mintala, Ed. Polirom, Iasi, 2004

Franz Floyd , Manual despre alcoolism , Ed. Renasterea , Cluj Napoca, 2004

Gavril Cornutiu, Patologia Alcoolica Psihiatrica, Editura Mihai Eminescu, Oradea, 1994

George W.H. & Norris J., Alcohol disinhibition, sexual arousal, and deviant sexual behavior, Alcohol Health & Research World, 1991

Golu, M., Dinamica personalității, Editura Geneze, București 1993

Golu, M., Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, București, 2002

Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie , Editura All , București, 1998

Holdevici, I., Psihoterapia Tulburărilor anxioase, Editura Ceres, București, 2000

Iamandescu, I. B., Manual de psihologie medicală, Ed. Infomedica, București, 1995

Iovu, M., Droguri legale, Ed. Monitorul Oficial, București, 2003

Larousse, Marele dicționar al psihologiei , Editura Trei , București, 2006

Mihai, S. L., 14 pași în lumea drogurilor, Ed. Universității București, București, 2005

Moeller F.G., Dougherty D.M., Antisocial personality disorder, alcohol and aggression, Alcohol Research and Health, 2001

Popescu-Neveanu, V., Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București, 1981

Porot, A., Toxicomaniile, Ed. Științifică , București, 1999

Postel, J., Dicționar de psihiatrie și de psihopatologie clinică, Ed. Univers Enciclopedic, trad. Leonard Gavriliu, București, 1998

Predescu, V., Psihiatrie, Ed. Medicală, volumul I și II, București, 1989-1997

Rășcanu, R., Alcool și droguri-virtuți și capcane pentru tineri, Ed. Universității, București, 2004

Rășcanu, R., Psihologia comportamentului deviant, Ed. Universitară, București, 1994

Rosenberg Morris, Society and the Adolescent Self-Image, Princeton, New Jersey, Princeton University Press, 1965

Sântion F., Metodologia cercetării și statistică în psihologie, Editura Muntenia, Constanța, 2005

Schuckit M., Genetic and Clinical Implication of Alcoholism, American Journal of Psychiatry, Noiembrie 1988

Servais Ernest, Prévention drogues, Ed. Labor, Bruxelles, 1990

Șchiopu U. , Verza E., Psihologia vârstelor – ciclurile vieții, EDP , București, 1981

Tihan, E. și L.; Drăgulănescu, C.; Oprea, C., Modificări neuropsihice induse de consumul de droguri. Evaluare și managementul de caz, Ed. Focus, București, 2004

Vladimir Marinov, Joyce McDougall, Francoise Brele, Anorexie, adictii si fragilitati narcisiste, Editura Trei, Bucuresti, 2005

Zlate M., Fundamentele Psihologiei, Pro Humanitate ,București, 2000

Zlate, M., Eul și personalitatea, ediția a III-a, Ed. Trei, București, 2002

World Health Organization, Drug Dependence and Alcohol Related Problems; A Manual for Community Health Workers With Guidlunjes for Trainers, Geneva, 1986

ANEXE

ANEXA 1

"Self – Esteem Scale” (SES)

In general, sunt multumit de mine

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

Cateodata, cred ca nu sunt bun de nimic

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

Simt ca am anumite calitati

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

Pot face lucrurile la fel de bine ca majoritatea celorlaltor persoane

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

Simt ca nu am multe motive pentru a fi mandru de mine

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

Cu siguranta, ma simt fara folos cateodata

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

Simt ca sunt o persoana valoroasa, cel putin la fel ca ceilalti

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

As fi vrut sa pot avea mai mult respect pentru mine

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

Pana la urma, inclin sa cred ca sunt neimplinit

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

Am o atitudine pozitiva fata de mine

a) Sunt intru totul de acord b) Sunt de acord c) Nu sunt de acord d) Sunt în total dezacord

ANEXA 2

Chestionar ICS

Instructaj:

Testul conține 20 de întrebări ce măsoara aspecte ale personalității dumneavoastră. Nu există răspunsuri bune sau greșite, ele reflecta doar modul dumneavoastră de a fi. Sinceritatea dv. va fi una din condițiile interpretării corecte a rezultatelor.

Va rugăm citiți cu atenție fiecare întrebare și încercuiți varianta de raspuns astfel încât răspunsul pe care îl veți da să corespundă propriilor dv. opinii, atitudini, convingeri, conduite și relații. Nu aveți o limită de timp.

Va mulțumim pentru colaborare!

Va enervati repede?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Atunci cand va enervati trece un timp lung pana va calmati?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Va descrcati pe obiecte si/sau pe animale?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Ridicati tonul la cei din jur?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Ii amenintati pe cei din jur?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Puneti in practica amenintarile?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Doriti sa castigati orice conflict?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Va razbunati cand credeti ca vi s-a facut o nedreptate?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Injurati in momente tensionate?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Dupa manifestari violente aveti remuscari?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Va descarcati pe cei din jur?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Va loviti partenerul\partenera?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Ii obligati cu forta pe cei din jur sa faca lucruri pe care nu le doresc?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Va aparati ce orice mijloace punctele de vedere?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Celor din jur le este frica de dumnavoastra?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Vi s-a reprosat vreodata ca sunteti agresiv ?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Ati avut vreodata impulsul de a arunca obiecte in cineva?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Cand sunteti nervos spuneti lucruri pe care apoi le regretati?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Credeti ca agresivitatea este necesara?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

Daca va enerveaza cineva sunteti in stare sa-l loviti?

niciodată ; b) rareori; c) uneori; d) deseori; e) întotdeauna;

ANEXA 3

Grafic al rezultatelor obtinute in urma aplicarii testului ICS (pretestare)

Distribuția răspunsurilor la întrebările chestionarului ICS (pretestare)

Anexa 4

Scala Liebowitz

Vă rugăm să cotați frica sau anxietatea și evitarea următoarelor situații astfel :

frică sau anxietate: deloc- 0, ușoară – 1, moderată – 2, severă – 3.

evitare: niciodată – 0, ocazional- 1, deseori – 2, de obicei – 3.

Anexa 5

Tabel raspunsuri SES

Anexa 6

Tabel raspunsuri chestionar de agresivitate

Anexa 7

Tabel raspunsuri scala Liebowitz