Educarea Tolerantei la Elevii din Ciclul Primar

ARGUMENT

,,UN CUVANT BINE GANDIT POATE SCHIMBA LUMEA’’

Constantin Noica

Dreptul la educatie,alaturi de cel de a exista,de a trai sanatos,etc. este fundamental.Societatea este obligata sa-i asigure copilului exercitarea acestui drept.Copilul invata de cand se naste.Prima lui scoala este familia,apoi prietenii si orice alt grup social din care copilul face parte intr-un moment anume.Este ,,acea scoala a vietii’’,care debuteaza din copilaria timpurie si se mentine de-a lungul intregii existente.

Mediul scolar il ajuta apoi,dupa cei ,,7 ani de acasa’’,sa se adapteze mai bine lumii,prin stiinta si cunoastere.Dezvoltarea capacitatilor mentale si modalitatea de a le folosi eficient sunt contributiile majore ale scolii,unde copilul gaseste tot ceea ce este necesar ,,construirii’’unui om capabil de actiune,cu constiinta morala vie.

Educatia disciplineaza si ordoneaza interiorul fiintei umane,cat si relatiile acesteia cu semenii.Disciplina in educatie nu inseamna supunere,obedienta totala,neconditionata,ci trebuie sa fie indusa printr-o serie de activitati care sa genereze comportamentul adecvat,disciplinat.

De multe ori se face confuzie,din pacate,intre educatie si informare,insa asa cum educatia nu poate fi confundata cu scoala,nici informarea nu se reduce la cea oferita de scoala.

Informatia,in general, are doua laturi:una care favorizeaza dezvoltarea personalitatii umane,alta care dauneaza acesteia.De aceea,tot ce-i poate fi de folos copilului trebuie sa-i fie oferit fie direct,fie prin facilitarea accesului la ea.

Copilul trebuie educat sa respecte propriile valori culturale,dar si ale altor natiuni,precum si ca nimic nu justifica ideea superioritatii unuia sau altuia dintre popoare.Lucian Blaga scria in ,,Trilogia culturii’’:,,Originalitatea unui popor nu se manifesta numai in creatiile ce-i apartin exclusiv,ci si in modul cum asimileaza motivele de larga circulatie’’.

Scolile trebuie sa primeasca toti copii,fara nici o deosebire privind conditia lor fizica,intelectuala,sociala,emotionala,lingvistica sau de orice alta natura.Acestea se refera si la copiii cu dizabilitati sau care muncesc,copii apartinand populatiilor nomade sau copii ai strazii,in general,populatiei dezavantajate/marginalizate.

Educatia trebuie sa vizeze nevoile de invatare ale tuturor copiilor,tinerilor,adultilor,ale celor exclusi,urmarind astfel,dezvoltarea deplina a personalitatii umane si intarirea respectului fata de drepturile omului si fata de libertatile sale fundamentale.Ea trebuie sa ia in considerare ori sa se fondeze pe diferenta si sa se deschida in fata diverselor valori,o educatie capabila sa raspunda nevoilor Europei contemporane si viitoare ,caracterizata printr-o perfecta loialitate ,respectul persoanei umane ,toleranta ,simpatie, sociabilitate, generozitate si spirit de intrajutorare.

Sarcina actuala a scolii este formarea la elevi a unei constiinte europene,prin cultivarea respectului si solidaritatii fata de cultura altor popoare.Valori –cheie precum :aspiratia spre democratie,respectul drepturilor omului,ale drepturilor copiilor, justitia sociala ,toleranta, pacea, echilibrul ecologic, traditiile culturale, etc.

Contactul direct cu una dintre populatiile dezavantajate-rromii-prin incadrarea intr-o scoala cu elevi majoritari rromi -m-a determinat sa aleg aceasta tema,in speranta identificarii unor strategii si forme de educare a tolerantei la elevii din ciclul primar.

Intr-o lume marcata de conflicte,readucerea in atentia tuturor,dar mai ales a copiilor ,care reprezinta viitorul omenirii sub toate aspectele,dar mai ales ideologic, a sensului unor cuvinte precum: toleranta,intelegere,indulgenta,s.a. poate reprezenta primul pas spre schimbare–schimbarea mentalitatii,a atitudinii fata de anumiti semeni, care, din coltul in care i-au impins neintelegerea, prejudecatile, ura, cauta cu ochii umezi, o speranta…

CAPITOLUL I

TOLERANTA-

SENS SI SEMNIFICATII

1.TOLERANTA-CONCEPT

Toleranta (lat,,.tolerare’’=a suporta) este un termen social,etic si religios,aplicat la o colectivitate sau la un individ,care defineste respectul libertatii altuia ,a modului sau de gandire si de comportare,precum si a opiniilor sale de orice natura(politice, religioase, etc.)

Notiunea de toleranta apare in istoria culturii secolului al XVI-lea,in stransa legatura cu gandirea umanista ,reprezenata de Erasmus din Rotterdam,in efortul sau de a combate fanatismul religios.

Alte personalitati care s-au remarcat prin atitudinea lor toleranta in confruntarea cu alte opinii sau reprezentari asupra lumii au fost:John Locke(1632-1704), Voltaire(1694-1778) si Gotthold Lessing(1729-1781).

In ,,Scrisoarea asupra tolerantei”(“A Letter Concerning Toleration”,1689),John Locke recomanda toleranta ca reactie fata de un comportament aberant, ,,trebuie suportat ceea ce este contrar uzantelor comune’’.

Lui Voltaire i se atribuie fraza ,considerata deviza tolerantei:,,Je n’aime pas vos idees,mais je me battrai jusqu’a la mort pour que vous puissiez les exprimer’’(,,Detest ideile voastre,dar voi lupta pana la moarte pentru ca voi sa le puteti exprima”),iar in drama ,,Nathan inteleptul’’,Lessing apara libertatea religioasa.

Toleranta poate fi inteleasa in diferite moduri.Astfel ,ea poate fi adoptata in mod provizoriu sub forma unei concesii,ca manevra tactica.Ea poate reprezenta o acceptanta sau o permisiune,ca forma a unui dezinteres.

Adevarata toleranta ,in spirit umanist, inseamna insa mai mult decat o simpla ,,suportare’’ ,in sensul originar ea presupunand respectul opiniei contrare si este strans legata de libertatea persoanei.Prin toleranta se respecta deciziile altor oameni,grupuri, popoare, religii, alte moduri de gandire si puncte de vedere, alte stiluri si moduri de viata.Astfel, garantarea necesitatii spiritului de toleranta depaseste cu mult domeniul ingust al politicii.

Alt punct de vedere spune ca toleranta inseamna ceva ce ar putea fi suprimat.Acesta este adoptat de specialistii in diferite tehnici persuasive si in razboaiele informationale.

Constitutiile statelor democratice moderne garanteaza diverse forme ale libertatii individuale si de grup,de exemplu libertatea de opinie sau cea religioasa.Toleranta este inclusa in ,,Declaratia Universala a Drepturilor Omului’’ din 1948 a Organizatiei Natiunilor Unite.

Toleranta are limitele sale in normele de drept, care reglementeaza convietuirea membrilor societatii,pentru apararea demnitatii si libertatile oamenilor.

Opusul tolerantei este intoleranta,care poate merge pana la fanatism.,,Exista un singur lucru care nu poate fi tolerat si anume intoleranta’’.

Toleranta este respectul ,acceptarea si aprecierea bogatiei si diversitatii culturilor lumii noastre ,felurilor noastre de expresie si manierelor de exprimare a calitatii noastre de fiinte umane.Ea este incurajata prin cunoasterea , deschiderea spiritului ,comunicatie si libertatea gandirii,constiintei si credintei.Toleranta este armonia in diferente.Ea nu este doar o obligatiune de ordin etic;ea este ,de asemenea, si o necesitate politica si juridica.Toleranta e o virtute care face ca pacea sa fie posibila si care contribuie la inlocuirea culturii razboiului cu o cultura a pacii.

Toleranta nu e nici o concesie ,nici condescendenta ori indulgenta.Toleranta este ,mai ales,o atitudine activa generata de recunoasterea drepturilor universale ale persoanei umane si libertatilor fundamentale ale altora, in nici un caz,toleranta nu poate fi invocata pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale.Toleranta trebuie practicata de indivizi,grupuri si state.

Toleranta este responsabilitatea care sustine drepturile omului ,pluralismul (inclusiv pluralismul cultural),democratia si statul de drept.Ea implica respingerea dogmatismului si absolutismului si confirma normele enuntate in instrumentele internationale cu privire la drepturile omului.

In conformitate cu respectarea drepturilor omului ,a practica toleranta nu inseamna nici a tolera nedreptatea sociala,nici a renunta la propriile convingeri,nici a face concesii in aceasta privinta.Ea semnifica acceptarea faptului ca fiintele umane,care se caracterizeza natural prin diversitatea aspectului fizic,prin situatia lor, felul de exprimare, comportamente si prin valorile lor , au dreptul de a trai in pace si de a fi cele care sunt.Ea semnifica de asemenea,ca nimeni nu trebuie sa-si impuna propriile opinii altora.

2.TOLERANTA-CADRU LEGISLATIV

Alarmate de cresterea actuala a intolerantei,violentei, terorismului,xenofobiei,nationalismului agresiv, rasismului ,antisemitismului, excluderii ,marginalizarii si discriminarii in privinta minoritatilor nationale,etnice,religioase si lingvistice ,refugiatilor ,lucratorilor migranti,imigrantilor si grupurilor vulnerabile ale societatii,cat si de sporirea actelor de violenta si intimidare comise contra persoanelor care isi exerseaza propria libertate de opinie si de expresie ,de orice comportament care ameninta consolidarea pacii si democratiei la nivel atat national,cat si international,si care creeaza atat de multe obstacole reale in calea dezvoltarii,si subliniind responsabilitatile statelor membre de a dezvolta si incuraja respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti,fara deosebire fondata pe rasa, sexe, limba, origine nationala, religie sau existenta oricarei forme de handicap, cu ocazia celei de-a 28-a sesiuni a Conferintei Generale a statelor membre ale O.N.U. pentru Educatie,Stiinta si Cultura,reunite in 25 octombrie-16 noiembrie 1995,statele membre O.N.U au adoptat ,,Declaratia Principiilor Tolerantei’’.

Dupa cum se afirma in,, Declaratia UNESCO asupra Rasei si Prejudiciilor Rasiale’’,urmeaza a fi intreprinse masuri in vederea asigurarii egalitatii in demnitate si drepturi pentru grupuri si indivizi ,pretutindeni oriunde este necesar.In acest sens ,o atentie deosebita va fi acordata grupurilor vulnerabile ,dezavantajate din punct de vedere economic sau social, astfel ca sa le fie asigurate protectia legii si masurile sociale, mai ales in materie de locuinta, munca si sanatate, cat si in sensul respectarii autenticitatii culturilor si valorilor lor,si facilitarii-in special prin educatie-a promovarii si integrarii lor profesionale si sociale.

Trebuie sa fie efectuate studii stiintifice speciale si sa fie instituite retele anume care ar fi in stare sa coordoneze reactiile comunitatii internationale la aceasta sfidare planetara ,inclusiv prin intermediul unor analize conform metodelor stiintelor sociale ,ale cauzelor profunde ale acestor fenomene si ale masurilor eficiente care urmeaza a fi luate pentru a le face fata, cat si prin cercetare si supraveghere , in sprijinul deciziilor statelor membre in materie de politica generala si de implementare a regulilor normative ale acestora.

Educatia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranta.Prima etapa in sensul educatiei pentru toleranta este de a o invata pe fiecare persoana din societate care ii sunt drepturile si libertatile, pentru ca ele sa fie respectate si de a promova vointa de a proteja drepturile si libertatile altora.

Educatia in sensul de a fi tolerant trebuie sa fie considerata un imperativ ;iata de ce trebuie sa fie promovate metodele sistemice si rationale de predare a tolerantei ,care sa se adreseze la sursele culturale ,sociale, economice ,politice si religioase ale intolerantei,surse care tocmai constituie cauzele fundamentale ale violentei si e comise contra persoanelor care isi exerseaza propria libertate de opinie si de expresie ,de orice comportament care ameninta consolidarea pacii si democratiei la nivel atat national,cat si international,si care creeaza atat de multe obstacole reale in calea dezvoltarii,si subliniind responsabilitatile statelor membre de a dezvolta si incuraja respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti,fara deosebire fondata pe rasa, sexe, limba, origine nationala, religie sau existenta oricarei forme de handicap, cu ocazia celei de-a 28-a sesiuni a Conferintei Generale a statelor membre ale O.N.U. pentru Educatie,Stiinta si Cultura,reunite in 25 octombrie-16 noiembrie 1995,statele membre O.N.U au adoptat ,,Declaratia Principiilor Tolerantei’’.

Dupa cum se afirma in,, Declaratia UNESCO asupra Rasei si Prejudiciilor Rasiale’’,urmeaza a fi intreprinse masuri in vederea asigurarii egalitatii in demnitate si drepturi pentru grupuri si indivizi ,pretutindeni oriunde este necesar.In acest sens ,o atentie deosebita va fi acordata grupurilor vulnerabile ,dezavantajate din punct de vedere economic sau social, astfel ca sa le fie asigurate protectia legii si masurile sociale, mai ales in materie de locuinta, munca si sanatate, cat si in sensul respectarii autenticitatii culturilor si valorilor lor,si facilitarii-in special prin educatie-a promovarii si integrarii lor profesionale si sociale.

Trebuie sa fie efectuate studii stiintifice speciale si sa fie instituite retele anume care ar fi in stare sa coordoneze reactiile comunitatii internationale la aceasta sfidare planetara ,inclusiv prin intermediul unor analize conform metodelor stiintelor sociale ,ale cauzelor profunde ale acestor fenomene si ale masurilor eficiente care urmeaza a fi luate pentru a le face fata, cat si prin cercetare si supraveghere , in sprijinul deciziilor statelor membre in materie de politica generala si de implementare a regulilor normative ale acestora.

Educatia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranta.Prima etapa in sensul educatiei pentru toleranta este de a o invata pe fiecare persoana din societate care ii sunt drepturile si libertatile, pentru ca ele sa fie respectate si de a promova vointa de a proteja drepturile si libertatile altora.

Educatia in sensul de a fi tolerant trebuie sa fie considerata un imperativ ;iata de ce trebuie sa fie promovate metodele sistemice si rationale de predare a tolerantei ,care sa se adreseze la sursele culturale ,sociale, economice ,politice si religioase ale intolerantei,surse care tocmai constituie cauzele fundamentale ale violentei si excluderii;politicile si programele tolerantei ,atat intre indivizi , cat si intre grupurile etnice , sociale, culturale si religioase si lingvistice ,dar si intre natiuni.

Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la frica si excluderea altora si trebuie sa-i ajute pe tineri sa-si dezvolte capacitatile de a-si formula o parere proprie ,de a avea o reflexie critica si de a judeca in termeni etici.

Toleranta la nivel de stat implica dreptatea si impartialitatea in materie de legislatie ,de aplicare a legii si de exersare a puterii judiciare si administrative.Ea cere ,de asemenea, ca fiecare sa poata beneficia de sanse economice si sociale fara nici o discriminare.Excluderea si marginalizarea pot duce la frustrare, ostilitate si fanatism.

In scopul instaurarii unei societati mai tolerante ,statele trebuie sa ratifice conventiile internationale privind drepturile omului si ,in caz de necesitate ,sa elaboreze o legislatie noua care ar garanta tratare si sanse egale vis-a -vis de diferite grupuri si indivizi din care se constituie societatea.

Este esential pentru armonia internationala ca indivizii, comunitatile si natiunile sa accepte si sa respecte caracterul multicultural al familiei umane.Fara toleranta nu am avea pace ,iar fara pace nu am avea nici dezvoltare,nici democratie.

Intoleranta poate lua forma unei marginalizari a grupurilor vulnerabile si a excluderii lor din orice fel de participare la viata sociala si politica ,cat si cea a violentei si discriminarii in privinta lor.Dupa cum se afirma in Declaratia asupra Rasei si Prejudiciilor Rasiale:,,toti indivizii si toate grupurile au dreptul de a fi diferite’’.

In lumea moderna ,toleranta e mai necesara ca oricand.Traim intr-o lume marcata de mondializarea economiei si accelerarea mobilitatii, comunicatiei, integrarii si interdependentei, migratiilor si deplasarilor de mare amploare ale populatiilor,urbanizarii si mutatiilor in sfera formelor de organizare sociala.Din moment ce nu este in nici o parte a lumii o situatie care sa nu se caracterizeze prin diversitate ,cresterea intolerantei si confruntarilor constituie o amenintare potentiala pentru orice regiune;si nu e vorba aici de o amenintare ce s-ar limita la o singura tara,ci de o amenintare universala.

Toleranta este necesara atat intre indivizi,cat si in cadrul familiei si comunitatii.Promovarea tolerantei si modelarea atitudinilor fata de diferite opinii ,in sensul unei deschideri reciproce si al solidaritatii urmeaza sa aiba loc in scoli si universitati si prin intermediul educatiei non-formale ,acasa si la locul de munca.Mijloacele de informare in masa sunt in masura sa joace un rol constructiv in acest sens, favorizand dialogul si dezbaterile libere si deschise, propagand valorile tolerantei si evidentiind pericolul indiferentei fata de expansiunea ideologiilor si grupurilor intolerante.

CAPITOLUL AL II-LEA

FENOMENUL EDUCATIEI

1.EDUCATIE SI EDUCABILITE

A)EDUCABILITATEA-O DIMENSIUNE

UMANA

a)EDUCABILITATEA

Ereditatea este o trasatura biologica proprie organismelor vii.Ea comporta doua aspecte: ,,ereditatea generala’’, specifica speciei umane si ,,ereditatea speciala’’, care reprezinta o caracteristica esentiala a personalitatii umane ,care desemneaza capacitatea acesteia de dezvoltare pedagogica continua,permanenta si progresiva.Ea defineste raporturile de interdependenta existente intre factorii dezvoltarii pedagogice a personalitatii umane:ereditatea, premisa naturala, si mediul , conditia sociala a acestei dezvoltari.Educatia realizeaza conexiunea necesara pentru dezvoltarea personalitatii prin valorificarea premiselor ereditare si a conditiilor sociale; asigura premisa evolutiei particulare a unor trasaturi fizice, fiziologice si psihologice ,variabile in functie de calitatea fiecarei personalitati.Analiza ereditatii din perspectiva educabilitatii presupune interpretarea pedagogica a unor cupluri de concepte complementare:

–genotip,care reflecta ,,patrimoniul mostenit’’, zestrea genetica a speciei;

–fenotip,care reflecta efectul genotipului, rezultat din interactiunea cu mediul;

–crestere,care vizeaza aspectele fizice ale ,,schemei corporale’’;

–maturizare, care vizeaza aspectele fiziologice ale dezvoltarii interne, biochimice, endocrine , senzoriale, cerebrale, etc.;

Educabilitatea valorifica in mod special plasticitatea sistemului nervos central, relatia dintre procesele nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia), particularitati anatomo-fiziologice ale analizatorilor , etc.

Mediul defineste ansamblul factorilor naturali si sociali, materiali,care conditioneaza ,in mod organizat sau spontan ,dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane.Aceasta presupune regruparea culturala a acestor factori care intervin atat la nivel de ,,macromediu social’’–economic,politic ,cultural–prin familie ,scoala,profesie,institutii sociale,timp liber,mass-media,etc.–cat si la nivel de ,,micromediu social’’(mediul natural,mediul ambiant format din totalitatea conditiilor bioclimatice si geografice in care traieste omul).

Mediul este un factor modelator care permite relevarea , stimularea si chiar amplificarea dispozitiilor genetice prin actiuni institutionalizate formal (scoala) si nonformal (activitati extradidactice,activitati extrascolare).

Deschiderea pedagogica a mediului spre ereditate angajeaza capacitatea acestuia de prelucrare socio-culturala a dispozitiilor native ,generale si speciale ale personalitatii umane,de structurare institutionala a activitatilor sale orientate in directia formarii –dezvoltarii acesteia.

Educatia defineste esenta educabilitatii prin calitatea sa de factor care determina dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane , prin valorificarea deplina a premiselor ereditare si a conditiilor de mediu.

Etapele educatiei desemneaza un potential formativ esalonat progresiv pe ,,treptele scolaritatii’’(Debesse,Maurice)-nu trebuiesc suprapuse peste ,,stadiile psihice’’,care desemneaza un ansamblu de variante bine conturate calitativ in functie de relatiile si activitatile prioritare si de ,,structurile psihice concrete’’(P.Golu).

Dezvoltarea psihica include urmatoarele stadii :

–a)stadiul copilului mic-de la nastere la 1 an;

–b)stadiul copilului anteprescolar-de la 1 la 3 ani;

–c)stadiul copilului prescolar-de la 3 la 6/7 ani;

–d)stadiul scolarului mic-de la 6/7 ani la 10/11 ani;

–e)stadiul preadolescentei-de la 10/11 la 14/15 ani;

–f)stadiul adolescentei-de la 14/15 la 18/19;

–g)stadiul adolescentei intarziate –de la 20 la 24ani;

–h)stadiul varstei adulte (tineretea –de la 24 la 45 de ani;maturitatea-de la 45 la 65 de ani);

–i)stadiul batranetii –de la 66 la 80 de ani;

–j)stadiul senectutii- de la 81 la 90/100 ani , ,,varsta de involutie’’;(U.Schiopu,E.Verza).

Valorificarea educabilitatii presupune cunoasterea fiecarui stadiu al dezvoltarii ,inclusiv a fenomenelor de criza care se produc la trecerea de la un stadiu la urmatorul (de exemplu : ,,criza pubertatii’’, in jurul varstei de 14 ani).

In prezent, sesizarea diferentei dintre ,,stadiile dezvoltarii psihice’’ si ,,etapele dezvoltarii pedagogice’’ a determinat restructurarea treptelor scolare si adoptarea formulei 6+3+3 care permite iesirea din ,,fazele psihologice critice’’ in interiorul aceluiasi ciclu de invatamant.

In final,valorificarea deplina a educabilitatii cere depasirea antinomiei : influente interne (ereditate )-influente externe (mediu si educatie ), in acele directii care sa actioneze convergent in vederea realizarii obiectivelor formative ale educatiei.

Adeseori se apreciaza ca educatia este pentru om ceea ce este dresajul pentru animale.Ambele au drept scop adaptarea.Intreaga istorie a vietii pe Pamant este ,de fapt, o istorie a adaptarii. Tot ce este viu –planetele, animalele,oamenii-se adapteaza mediului.Insa , in vreme ce mediul celorlalte vietuitoare este unul natural, cel al omului este unul cultural, fara a-l exclude, desigur ,pe cel natural, pe care omul il ,,culturalizeaza’’, il ,,umanizeaza’’. Apoi, adaptarea celorlalte vietuitoare este pasiva ,pe cand a omului este activa, acesta modificandu-l permanent, dovada fiind cultura, semnul cel mai important al acestei atitudini active si creatoare .

Dresajul este ,,in oarecare masura , o forma superioara de adaptare’’(Antonesei), intrucat animalul este,, invatat’’ sa execute ceea ce , in mod normal, nu executa.Aceasta ,,invatare’’ se realizeaza insa prin impunerea si consolidarea unor reflexe conditionate ce se adauga celor neconditionate cu care animalul vine pe lume , datorita zestrei sale genetice. Prin dresaj ,animalul ,,nu devine altceva decat este, nu devine o fiinta culturala, nu-si apropie un mediu cultural si nici nu ajunge producator de cultura’’(Antonesei).

Omul este insa altceva ;el este o fiinta culturala si tocmai de aceea , educabila.Omul nu reactioneaza pur si simplu la mediu, el nu functioneaza ca om datorita reflexelor neconditionate si conditionate dupa principiul stimul-raspuns , asa cum au sustinut pavlovismul si behaviorismul initial. La om totul este mediatizat, sau, cum zicea Blaga, ,,cenzurat’’,de constiinta, de instantele in/si subconstiente, ambele producatoare de cultura.

,,Matricea stilistica –scria Blaga-este un manunchi de categorii care se imprima ,din inconstient, tuturor creatiilor umane si chiar si vietii, intrucat ea poate fi modelata prin spirit.Ea are efecte modelatoare in operele de arta , in conceptiile metafizice ,doctrinele stiintifice ,conceptiile sociale ,etice ,etc.’’.Asadar ,la om totul este mediat cultural.Nu putem concepe umanitatea in afara culturii.Arhitectura umana ne indica existenta si manifestarea in structura acesteia a trei niveluri sau paliere :cel biologic ,cel psihic si cel socio-cultural.Distinctia se face in scopuri didactice si pentru a facilita intelegerea stiintifica a alcatuirii umane.In realitate , aceste ,,componente sistemice’’ se afla in fuziune, omul alcatuind ,,o unitate a existentei asa cum il privesc cel mai exact antropologii moderni’’(Antonesei), sau ,mai nou, omul este ,,o complexitate organizata capabila sa se autoregleze si autoorganizeze, adica un sistem care, in cadrul interactiunii active cu mediul este capabil sa-si schimbe structura ,pastrandu-si in acelasi timp integralitatea si care ,actionand in limitele legilor propriei ambiante, poate sa-si aleaga una din liniile posibile de conduita’’(Culda).

Trei sunt fundamentele educabilitatii:

*maturizarea anatomo-fiziologica lenta a fiintei umane;

*predominatia conduitelor inteligente asupra celor instinctive;

*rolul esential al socio-culturalizarii in antropogeneza si ontogeneza fiintei umane.

Biologia si psihologia umana arata ca omul, spre deosebire de mamifere , are cea mai lunga copilarie.Pentru a ajunge la maturitatea biologica, omul ,,consuma’’ intre un sfert si o treime din intreaga sa viata.Or , in majoritatea cazurilor, mamiferele au nevoie de circa un an pentru a deveni mature.La o durata a vietii de aproximativ zece ani inseamna cam o zecime din intreaga viata.Elefantul, de pilda , are nevoie de circa trei ani pentru a deveni adult, iar durata vietii sale atinge cel mai adesea 150-160 de ani.Omul se maturizeaza biologic si psihologic mai greu decat mamiferele, dar acestea nu cunosc maturizarea culturala specifica doar fiintei umane.Omul, pe de o parte, se adapteaza mediului cultural dat, pe care il gaseste la nastere,si ,pe de alta parte,creeaza construieste (uneori,distruge!) noi componente ale mediului cultural.Aceasta perioada ,cea mai lunga din viata sa ,este destinata educatiei.Iar aceasta caracteristica a fiintei umane,cea dintai in ordine logica, nu cronologica,este cel dintai fundament al educatiei.

b)DOMINANTELE VIETII PSIHICE

Viata ,,interioara’’ a animalelor –daca putem folosi aceasta expresie-este dominata de instincte si reflexe conditionate .Si omul are asemenea instincte si reflexe, dar ele nu formeaza trasaturile sale esentiale; ele reprezinta partea comuna cu animalele.In cazul omului, predominante sunt conduitele inteligente, deci mediate si invatate.Dupa cum a demonstrat Maslow, intre altii, la om pana si instinctele sunt mediate.Constiinta pare a fi principalul mijloc de ,,orientare’’ in lumea inconjuratoare.Descoperirea inconstientului si a subconstientului nu neaga rolul dominant al constiintei si al conduitei inteligente, ci, dimpotriva, aduce un plus de profunzime in intelegerea fiintei umane in integralitatea ei.Chiar si conflictele din subconstient sau inconstient sunt reglate tocmai prin aducerea lor in campul constiintei.In acelasi sens, descoperirea inconstientului colectiv de catre Jung nu a insemnat altceva decat o mai buna intelegere a orizontului sau de existenta, cultura sa,lumea sa de simboluri.

Asa cum dezvoltarea fizico-biologica a omului se produce in faze si etape , tot astfel si dezvoltarea inteligentei are loc in mod stadial.Atingerea respectivelor stadii nu se produce in mod fatal;predispozitiile innascute nu sunt suficiente.Se mai adauga si experienta culturala, deci educatia.

B) SOCIO-CULTURALIZAREA

Cel de-al treilea fundament al educabilitatii ,in ordine cronologica,desigur,consta tocmai in specificul fiintei umane de a fi o fiinta culturala, un ,,animal simbolicum’’,cum formula Cassirer. Primele doua fundamente prezentate aici nu influenteaza cu nimic intelegerea educatiei si nici statutul pedagogiei ca stiinta.Doar acest fundament (cel de-al treilea) are virtutile explicatiilor necesare intelegerii complete a posibilitatii educarii omului.

Caracterul eminamente cultural al existentei umane este o descoperire mai veche a omului. Ea a revenit in actualitate insa putin dupa inceputul secolului trecut prin filosofia culturii si a valorilor din spatiul cultural german, stralucit reprezentat de catre E.Spranger, A.R.Eucken, H.Rickert, O.Spengler, E.Cassirer, iar la noi, L.Blaga, T.Vianu s.a.

Pentru E.Cassirer, omul nu este atat un animal rational, cat mai ales un animal simbolic: ,,Intreg compotamentul spiritual obiectivat in sferele variate ale culturii este simbolic; omul este o fiinta simbolica , iar cultura, ca obiectivare a activitatii spirituale specific umane , este un tezaur compact de simboluri’’ .In aceeasi perioada , Lucian Blaga, depasind conceptia biologist –morfologista despre cultura ,definea omul ca fiind o fiinta culturala, iar cultura ca modul ontologic de a fi al acesteia : ,,Cultura este semnul vizibil, expresia , figura, trupul acestei variante existentiale.Cultura tine mai strans de definitia omului decat conformatia sa fizica sau, cel putin, tot atat de strans.,,Ceea ce-l individualizeaza pe om in Univers ,ceea ce-l singularizeaza in raport cu celelalte existente este tocmai functia sa de creator si plasmuitor de cultura.Fiinta umana nu este rezultatul unei simple mutatii biologice in Univers, ci produsul unei veritabile mutatii ontologice , deci de statut existential.Cultura, lumea sa,simbolurile, sunt modul de a fi autentic uman’’-scria Blaga.

Privind raspunsul la intrebarea ,,Ce este cultura?’’ s-au dat sute de definitii(aproximativ 700de definitii, dupa L.A.White in ,,Concept of culture’’).

Una dintre acestea este cea de tip ,,vagon’’, conform careia cultura este acel intreg complex care include cunoasterea , credinta,arta, dreptul, morala, obiceiurile si orice alte capacitati si habitudini pe care si le-a insusit omul ca membru al unei societati.Ceea ce i se poate reprosa acestei definitii este faptul ca ea nu ne spune nimic despre esenta culturii , care este valoarea.

Valorile constituie ,,substanta’’ oricarei culturi, si ,tocmai de aceea, educatia trebuie centrata pe valori.Acest lucru il vor face reprezentantii Scolii neokantiene, Windelband, Rickert,s.a. – intemeietori ai axiologiei- ultimul dintre acestia (plecand de la distinctia facuta de Cicero in antichitatea romana intre ,,cultura agrorum’’ si ,,cultura animi’’), defineste cultura ca ingrijire , formare (,,coleo,colere’’=a ingriji,a cultiva ), ceea ce echivaleaza , de fapt, cu educatia.

Splengler, autorul celebrei si controversatei lucrari ,,Declinul Occidentului’’, face distinctia intre cultura spirituala si cultura materiala (civilizatia), distinctie pe care si Blaga o face , dar din alta perspectiva.

Ambele definitii sunt importante, intre altele , prin faptul ca semnaleaza ,,palierele’’ culturii. Poate ca cel mai insemnat lucru care ne indeamna sa pastram definitia spengleriana ramane ,,relevarea pluralitatii culturilor, in functie de care s-au elaborat interesante discursuri antropologice, etnologice si de filosofia culturii in ultimul timp.’’

Astazi definitiile culturii sunt marcate de prezenta puternica a antropologiei culturale si a sociologiei pe terenul investigatiilor ceea ce influenteaza mult punctele de vedere privind definirea culturii.Astfel, pentru antropologii de astazi , cultura este definita ca fiind totalitatea reactiilor mentale si fizice ce caracterizeaza comportamentul indivizilor ce alcatuiesc un grup social dat (se poate observa cu usurinta tenta psiho-sociologizanta a acestei definitii ) sau , in aceeasi maniera, cultura este modelul reactiilor comportamentale ce atesta apartenenta unui individ la un grup dat (Leslie White).

Asumandu-si pluralismul si principiul particularismului, sociologia contemporana completeaza tabloul definitiilor cu clasa celor care surprind caracteristicile culturii de masa , creatie a timpurilor moderne si , mai ales, a celei de-a doua jumatati a secolului al XX-lea .Timpul liber , exploatat ca ,,loisir’’, devine o realitate tot mai importanta pentru existenta omului contemporan, iar explozia mediatica –dezvoltarea fara precedent a mijloacelor de comunicare in masa facand simultane comunicarea si interferentele interculturale in fiecare moment-schimba cu totul conditiile receptarii si participarii la cultura. ,,Aceasta tinde sa-si modifice continutul , profilul, sa-si piarda caracterul intelectual si educativ’’(Rotariu,T., Ilut,P.–,,Sociologie’’).

Denumita ,,cultura a saracului’’ sau ,,cultura a celor lipsiti de cultura’’,cultura de masa devine realitatea dominanta in campul practicilor culturale cotidiene de astazi-domeniu al activitatii neformalizate si ,,libere’’-corespunzand mai degraba nevoii de divertisment si propensiunii hedonistice, componente ce tind sa se generalizeze la scara unor segmente sociale ale societatii contemporane si indeosebi a tineretului.

Un serviciu important in directia explicarii fenomenului cultura il aduce termenul de paradigma propus de Th.Kuhn, cu care putem face ordine in hatisul de concepte si probleme ale domeniului in discutie.

Plina de invataminte este , de pilda , polemica iscata intre reprezentantii a doua curente din antropologia primei jumatati a secolului al XX-lea , in spatiul anglo-american al disciplinei , si anume , adeptii culturalismului si cei ai structural-functionalismului.Primii interpreteaza cultura in termeni de ,, pattern’’(model), pe cand ceilalti in termeni de structura. Astfel, Kroeber si Klukhohn dau urmatoarea definitie culturii :,,Cultura consta in modele (patterns), explicite si implicite , de si in vederea comportarii , dobandite si transmise prin simboluri constituind achizitia distinctiva a grupurilor umane, inclusiv intruparea lor in artefacte;miezul fundamental al culturii consta in idei traditionale (derivate si selectate istoric) si mai ales in valorile care le sunt atasate ; sistemele de cultura pot fi, pe de o parte considerate ca produse ale actiunii , pe de alta , ca elemente ce conditioneaza actiuni ulterioare.’’

Antropologia culturalista ,,va avea tendinta sa substituie complet conceptul de cultura celui de societate , transformand in acelasi timp in obiect de analiza modele comportamentale , nu comportamentul insusi.’’ (in opinia autorilor Rotariu si Ilut).

O anumita idealizare , ca si supraevaluarea unitatii caracteristicilor culturale , in dauna diversitatii acestora , vor face ca acest curent sa propuna adesea mai degraba o fictiune teoretica despre un model ideal de cultura , decat o constructie apta sa-i descrie mecanismele si functionarea. Impotriva substituirii culturii cu societatea se vor pronunta , intre altii , A.R.Radcliff-Brown, R.W.Firth, etc .Astfel, Firth, intr-o lucrare a sa din 1951 scria: ,,Daca societatea e considerata a fi un set organizat de indivizi cu un mod de viata dat, cultura reprezinta acel mod de viata. Daca societatea este luata ca un agregat al relatiilor sociale, atunci cultura este continutul acestor relatii.Societatea evidentiaza componeneta resurselor acumulate, imateriale, precum si pe cele materiale, pe care oamenii le mostenesc, le intrebuinteaza, le transforma, le adauga si le transmit.’’

Asadar, culturalismul si structural-functionalismul sunt doua teorii care fondeaza antropologia culturala si antropologia sociala; ambele teorii sunt holiste (aplicand principiul explicatiei partii prin intreg, afirmand unitatea structurala a acestuia), si universaliste (tinzand sa aplice acelasi cadru conceptual pentru orice fel de societate si cultura.

Paradigma lingvistica , a carei relevanta sociologica a subliniat-o C.Levy-Strauss , porneste de la analogia care se poate stabili intre cultura pe de o parte si limbaj, pe de alta parte, construind ipoteza unei ,,gramatici culturale’’, a unui sistem de reguli si principii de structurare a ,,vocabularului culturii’’ (continuturile si simbolurile acesteia ).Limba este astfel cadrul aprioric al culturii , ceea ce confera caracter idiomatic particularismelor, fiind in egala masura un principiu formator (socializant), si de diferentiere culturala.

Mult mai fertila , insa , pentru studiul aplicat in sociologie, s-a dovedit paradigma comunicationala , perspectiva pentru care actul de comunicare devine principiul explicativ al ,,emiterii’’ de informatie culturala, prin intermediul unui canal si cu ajutorul unui cod ce asigura conventia de comunicare intre parteneri, in directia unui receptor (individual sau colectiv), pregatit sa asimileze un mesaj dinainte structurat.

Revenind la definirea termenului de cultura , vom uzita cea mai la indemana definitie a sa , aceea care desemneaza drept ,,ansamblul produselor activitatii umane, al valorilor si al modalitatilor de comportare obiectivate de anumite comunitati, transmise altor comunitati si generatiilor urmatoare.

Aceasta definitie , formulata de L.Antonesei, are –intre altele-avantajul ca:

-1.nu considera culturile ca fiind asemanatoare monadelor, inchise,izolate, ci- in pofida conceptiei lui Spengler- permeabile la contacte si aflate in permanent dialog;

-2.permite definirea educatiei ca transmitere a culturii.

Daca omul este om, aceasta se datoreaza faptului ca el este o fiinta culturala; aceasta inseamna ca la el totul imbraca forma culturala, incepand cu necesitatile biologice si finalizand cu produsele spirituale cele mai elaborate.

Chiar si actele cele mai asemanatoare cu cele ale animalelor sunt mediate de constiinta (Maslow), interpretate si executate cultural.Si omul, si animalele, au nevoie de adapost; ambele ori isi gasesc unul, ori si-l construiesc.Pana aici, nimic deosebit, dar daca vizuinele vulpilor sau ,,barajele’’ castorilor sunt asemantor construite, dupa un tipar, casele oamenilor sunt diferite, in functie de o serie de factori care tin de conditia umana.Si animalele, si oamenii, au nevoie de hrana; dar cei din urma si-o procura in modalitati civilizate.Sub aspectul prepararii hranei, animalele nu au nici o idee, in vreme ce oamenii au dezvoltat o stiinta in domeniu.Totul este , asadar, mediat cultural la om-relatiile cu semenii, obiceiuri vestimentare, formule de salut, etc.

Sociologia face cuvenita distinctie intre individ si societate si corespunzator intre cultura individuala si cea colectiva.Astfel, pentru sociologul F.Znaniecki cultura personala , a individului, constituie totalitatea modurilor de comportare , a metodelor de actiune, a gandurilor, conceptiilor, produselor activitatilor lui, care pot fi adesea necunoscute altor oameni.Iar cultura colectiva nu este o simpla insumare a culturilor personale ale membrilor societatii, ci ea reprezinta ,,un ansamblu al produselor gandirii si activitatii, al obiceiurilor , modalitatilor de conduita care au fost recunoscute si acceptate de colectivitate si au capatat importanta pentru membrii sai, determinand conduite considerate ca obligatorii.’’(Sczeczepanski)

Intre cultura personala si cea colectiva raporturile sunt foarte complexe; desi ele sunt uneori tensionate ,de cele mai multe ori el se stimuleaza reciproc.Sursa de innoire a culturii coletive este cultura individuala, personala (personalitatea creatoare), iar prin educatie , cultura colectiva ii formeaza pe indivizi ca fiinte culturale.Cat priveste asa-zisa obligativitate a culturii personale de a se incadra in cultura colectiva, ea trebuie inteleasa intr-un sens foarte larg, referindu-se mai degraba la spiritul decat litera acelei culturi, sau-cum zicea Blaga-aceasta este o problema de stil cultural.

Totul tine de libertatea de a alege a individului: intre diferitele ,,obligatii’’, intre nenumaratele bunuri, valori sau modele culturale pe care le pune la dispozitie societatea , epoca respectiva (includem aici si traditia), individul este liber sa aleaga chiar pana la limita lui ,,a nu alege’’ ,deoarece ,,a nu alege inseamna tot o alegere’’-spunea Sartre-realizand de fapt ca omul ,,este condamnat sa fie liber’’(sa aleaga).Realitatea istorica din epoca moderna , dar mai ales cea contemporana , a demonstrat , din pacate, ce inseamna ,,inregimentarea’’ (integrarea silita) culturii individuale in cultura colectiva , de fapt in culturile dogmatice : creatii ,,la comanda’’(ale politicului), inabusirea spiritului creator , nihilism, etc.

Jocul dintre individual si colectiv in cultura este deosebit de subtil , mobil si complicat.Nu tot ce se creeaza individual este si acceptat de colectivitate si integrat patrimoniului sau.Nu tot ceea ce este creat intr-un anumit moment dat este transmis altor comunitati sau viitorimii.De foarte multe ori se uita ca si in cultura actioneaza (e adevarat ca numai prin vointa umana) una dintre legile dialecticii care nolens-volens conduce la trei consecinte pe planul culturii:

*inlaturarea a ceea ce este vechi, perimat:

*pastrarea si chiar dezvoltarea a ceea ce este in continuarea bun, valoros;

*promovarea noului sistem de valori care reprezinta si sustin structural noua societate (pentru o societate autentic democratica vorbim de valorile dominante , de o cultura cu adevarat democratica , si nu de una dogmatica).

Revine educatiei in primul rand misiunea grea, dar demna, de a realiza aceasta dinamica a valorilor in societate.Ca proces global, educatia ar putea fi caracterizata si ca o recapitulare , o sinteza axiologica –intrucat ea este selectiva –a intregii experiente culturale a umanitatii , realizata desigur prin mijlocirea experientei celorlalte ,,verigi’’ ale sistemului cultural: individul (personalitatea culturala ), grupul , comunitatea.

Am aratat ceva mai inainte ca o cultura se intemeiaza pe valori , ca esenta culturii este valoarea. Rezulta asadar ca educatia are drept continut chiar cultura; continuturile educatiei nu sunt altceva decat valorile, normele si modelele culturale ale societatii.Valorile sunt cele care coaguleaza spiritul oricarei culturi istoric constituite si pe cel al culturii umane in intreaga sa universalitate.Valorile se constituie intr-o adevarata ,,coloana vertebrala’’ a culturii; ele orienteaza spiritul oricarei culturi si functioneaza asemenea unei ..grile’’ selective fata de creatia ,conservarea , promovarea si difuziunea valorilor.Daca cultura este selectiva in dinamica sa, rezulta ca si educatia este tot asa.Stransa legatura dintre educatie si cultura a fost sesizata de multa vreme de catre fondatorii pedagogiei axiologice si ai pedagogiei culturii.Astfel, Spranger scria :,,Educatia este acea activitate culturala care-si propune sa dezvolte in indivizii in maturizare , o cultura subiectiva printr-un contact adecvat cu cultura obiectiva si prin asigurarea unui adevarat idel cultural, valoros sub aspect etic.’’

O anumita clasificare a valorilor slujeste la elucidarea raportului dintre cultura –educatie-valori.Criteriile utilizate –unul spatial si altul temporal- permit distinctia intre :

#valorile etern-umane, cele promovate de istoria de peste doua mii de ani ai umanitatii , de la valorile antichitatii grecesti: adevarul , binele, frumosul, la ,,huomo universale’’ al Renasterii si pana la valorile epocii moderne care formeaza patrimoniul cultural al umanitatii, de la care educatia isi trage pentru sine acele valori, care, dainuind peste veacuri, s-au dovedit a fi demne de a fi asezate ca si ,,caramizi’’ in arhitectura personalitatii umane;

#valorile secolului sunt valorile specifice unei epoci oarecare din istoria lumii;ele nu au trecut ,,proba timpului’’, nu au inca stabilitate , dar ele aduc elementele de noutate , originalitatea si chiar progresul axiologic, si dintre acestea, doar un numar vor fi selectate si promovate ca valori dominante ale sistemului social corespunzator;

#valorile comunitatii nationale sunt cele constituite de-a lungul istoriei respectivei comunitati.Ele au un pronuntat caracter de stabilitate si certitudine in virtutea conservarii lor in patrimoniul cultural national.

Unele dintre ele reusesc sa patrunda in patrimoniul universal, altele isi pastreaza caracterul ideomatic.Asa de pilda patriotismul, devalorizat astazi din pricina demagogiei si a mondialismului, ramane in limitele ideomaticului ,,fara a I se stirbi insa prin aceasta valentele educative’’ (Antonesei).

Problema care se pune pentru educatie si planificatorii acesteia este care dintre ele trebuie promovata , in ce proportii, pentru ca un sistem educational sa fie performant.Gasirea unui echilibru corect, a unei juste masuri intre aceste trei categorii de valori este una dintre ,,pietrele de incercare’’ pentru orice sistem educativ.

2.CARACTERISTICILE SOCIOLOGICE

ALE EDUCATIEI

Educatia a parcurs-in opinia lui E.Stanciulescu- ,,drumul de la o paradigma individualista, predominant psihologica, la o paradigma sociologica.Educatia nu mai este definita in termenii unor transformari individuale, ci in termeni actionali’’, iar Durkheim aprecia ca ,,educatia este actiunea exercitata de generatiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viata sociala.Ea are ca obiect sa provoace si sa dezvolte la copil un numar oarecare de stari fizice , intelectuale si morale pe care le reclama de la el atat societatea politica in ansamblul ei , cat si mediul special caruia ii este cu adevarat destinat.’’

Specialistii romani- S.Chercea, L.Vlasceanu, C.Zamfir, etc.-definesc educatia in termenii praxiologiei: educatia este o forma a practicii sociale – ,,educatia este un ansamblu de actiuni sociale de transmitere a culturii, de generare, organizare si conducere a invatarii individuale si colective.’’

O ,, radiografie’’ a acestui tip de actiune sociala pune in evidenta urmatoarele caracteristici:

–este un proces care incepe inca din frageda copilarie si care dureaza toata viata (educatia permanenta);

–este un proces bidimensional , imbracand atat un aspect individual, cat si social;

–are atat un caracter spontan, cat si unul constient, sistematic, organizat, etapizat;

–are un caracter unidirectional, dinspre educator spre educat (aceasta nu exclude desigur feed-back-ul);

–este un proces teleologic, presupune anumite scopuri , care se indeplinesc cu ajutorul anumitor mijloace;

–are atat un caracter normativ , cat si unul nomotetic (prescrie reguli de urmat si se conduce dupa legi si principii ale educatiei).

Structura activitatii de educatie este in corespondenta cu functiile educatiei si se realizeaza corelatia, la nivelul actiunii, dintre subiectul educatiei (educatorul individual si/sau colectiv) si obiectul educatiei (educatul care ,de asemenea ,poate fi individual si/sau colectiv).

Subiectul educatiei –parintii ,profesorii , agentii sociali, institutiile mass-media specializate in educatie etc. -este ,,cel care proiecteaza si realizeaza actiunea educatiei in calitate de initiator si emitator al mesajului educational, calitate conferita de statutul sau social.’’ (S.Cristea , C.Constantinescu).

Obiectul educatiei –copil, elev, student, adult, etc.- este cel care preia mesajul educational in calitate de receptor.Pozitia de subiect vizeaza statutul ontologic al personalitatii elevului ,etc, care solicita parcurgerea anumitor programe de educatie / instruire , prin valorificarea rolului sau de subiect epistemic activ, angajat in realizarea obiectivelor educatiei /instruirii, proiectat la nivel de sistem si la nivel de proces.

Subiectul educatiei elaboreaza proiectul pedagogic (care cuprinde :obiective, continuturi, metode, evaluare) in functie de finalitatile macrostructurale (idealul educatiei, scopurile educatiei) stabilite , in termen de politica a educatiei, la nivelul sistemului educatiei/invatamantului.Mesajul educational presupune selectionarea informatiilor cu valoare formativa optima. Comunicarea sa implica realizarea unui repertoriu comun intre obiect si subiect.Subiectivizarea /constientizarea mesajului permite obiectului educatiei realizarea unui comportament de raspuns dirijat de subiectul educatiei.Aceasta permite apoi evaluarea de catre subiectul educatiei a comportamentului si , in fine, feed-back-ul actului educativ.

Continutul educatiei reprezinta ,,ansamblul dimensiunilor stabile ale activitatii de formare –dezvoltare a personalitatii realizate /realizabile la nivel de sistem si proces.’’(S.Cristea,C.Constantinescu)

Aceste dimensiuni vizeaza :

a)educatia intelectuala- are drept continut activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii prin stiinta si pentru stiinta, realizabila prin dobandirea unor cunostinte , capacitati si atitudini cognitive generale si specifice;

b)educatia morala –are drept scop formarea –dezvoltarea constiintei moral-civice a personalitatii la nivel teoretic (notiuni, principii, norme morale ) si aplicativ (sentimente, atitudini, convingeri, comportamente morale) in vederea optimizarii raporturilor acesteia cu lumea si cu sine;

c)educatia tehnologica-are drept continut activitatea de formare –dezvoltare a capacitatii personalitatii de aplicare a stiintei in toate domeniile vietii sociale, in general, in productie, in special, cu implicatii directe in procesul de orientare scolara, profesional si sociala;

d)educatia estetica –are drept continut formarea –dezvoltarea personalitatii prin receptarea , evaluarea si creearea valorilor generale ale frumosului in arta , natura si societate;

e)educatia fizica-are drept continut activitatea de formare –dezvoltare a personalitatii prin valorificarea deplina a potentialului fiziologic si psihologic in ,,conditii igienico-sanitare’’, specifice societatii moderne care solicita ,,o minte sanatoasa intr-un corp sanatos’’.

In ultimul sfert al secolului trecut UNESCO a propus (si uneori a impus!!) comunitatii mondiale si alte continuturi ale educatiei ca urmare a nevoilor nou aparute,si anume :

-educatia ecologica;

-educatia demografica ;

-educatia pentru democratie;

-educatia casnica;

-educatia moderna,etc.;

Noile educatii sunt adaptabile la nivelul fiecarei dimensiuni a educatiei ,in functie de particularitatile acestora , dar si de ,,ciclurile vietii’, si de conditiile specifice fiecarui sistem educational/invatamant (de exemplu, educatia ecologica poate fi integrata la nivelul educatiei morale in invatamantului primar, al educatiei intelectuale –in invatamantul liceal, al educatiei tehnologice –in invatamantul profesional).

Formele educatiei reprezinta ansamblul actiunilor si al influentelor pedagogice succesiv sau simultan in cadrul activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane.

Clasificarea formelor educatiei se face dupa doua categorii de criterii:

-a)criteriul proiectarii:educatie institutionalizata/cu obiective specifice institutionalizate (educatia formala-nonformala) ;educatie noninstitutionalizata/fara obiective specifice instutionalizate (educatia informala);

-b)criteriul organizarii:educatie realizata pe baza unor actiuni explicite si influente implicite(educatia formala-informala);educatie realizata doar pe baza unor influente implicite(educatia informala).

Educatia formala reprezinta ,,ansamblul actiunilor si al influentelor pedagogice proiectate instutional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri si trepte de studii (scoli, universitati,centre de perfectionare , etc.) in cadrul unui proces de instruire realizat cu maximum de rigurozitate in timp si spatiu (plan , programe, manuale, cursuri, materiale de invatare, etc.). (G.Vaideanu).Educatia formala este organizata institutional in cadrul sistemului de invatamant , sub indrumarea cadrelor didactice de specialitate care asigura dirijarea constienta a raporturilor structural –functionale dintre educator si educat , realizate intr-un context metodologic de predare –invatare-evaluare, favorabil reusitei pedagogice .Ea este pusa in serviciul urmatoarelor obiective generale:

-dobandirea de cunostinte fundamentale articulate intr-un sistem;

-consolidarea aptitudinilor si atitudinilor umane intr-un cadru metodic stimulativ,deschis,perfectibil;

-aplicarea instrumentelor de evaluare sociala la diferite niveluri si grade de integrare scolara-postscolara, universitara postuniversitara , profesionala, etc.;

Din punct de vedere functional,educatia formala asigura :

-proiectarea pedagogica organizata pe baza de planuri , programe,manuale, cursuri, etc.;

-orientarea prioritara a finalitatilor spre parcurgerea programei in vederea asigurarii succesului scolar a unui numar cat mai mare de elevi,studenti;

-invatarea scolara sistematica , realizata prin corelarea activitatii cadrelor didactice de diferite specialitati la nivelul metodologic (de echipa).

-evaluarea pe criterii socio-pedagogice riguroase prin:note, calificative, apreciei, caracterizari, etc;

Educatia nonformala este in completarea celei formale, ea realizandu-se intr-un cadru institutionalizat situat in afara sistemului de invatamant , dar si in interiorul acestuia , in cadrul unor organisme extrascolare, constituind astfel ,,o punte intre cunostintele asimilate si informatiile acumulate informal’’(Vaideanu,G.).

Educatia nonformala se realizeaza pe doua circuite pedagogice principale :

*activitati periscolare organizate pentru valorificarea educativa a timpului liber prin :excursii, vizite ,tabere, cluburi , vizionari de spectacole , videoteca , discoteca, RTV scolara, instruire asistata pe calculator, etc;

*activitati parascolare organizate in mediul profesional ca ,,solutii alternative’’ de perfectionare, reciclare, instruire permanenta, institutionalizate special la nivel de presa pedagogica, cursuri, conferinte tematice, etc;

Activitatile de educatie nonformala au deci un caracter institutional si un specific aparte fata de educatia formala:

-proiectarea pedagogica este neformalizata , cu programe deschise spre interdisciplinaritate si educatie permanenta;

-organizarea facultativa , neformalizata, cu profilare dependenta de optiunile comunitatilor scolare, cu deschideri spre experiment si inovatie;

-evaluare facultativa , neformalizata, fara note sau calificative oficiale.

Aceasta forma de educatie are obiectivele sale specifice , urmarind:

–ridicarea nivelului general al educatiei prin difuzarea programelor in scoli izolate sau incadrate necorespunzator;

–cresterea nivelului de pregatire al cadrelor didactice din unele scoli sau zone prin calitatea exemplara a modelelor pedagogice propuse;

–completarea cunostintelor in domenii care solicita un grad ridicat de operativitate a informatiei (limbi straine, stiinte socio-umane, matematica, biologie, etc.);

–stimularea ,,alfabetizarii functionale’’ in domenii productive care solicita perfectionarea si chiar re-/calificarea profesionala continua.

Educatia informala include ansamblul influentelor pedagogice exercitate spontan asupra personalitatii umane de catre familie,mediu social, micro-/grupurile sociale, comunitatile ( locale, teritoriale, nationale), mass-media.

Aceasta forma a educatiei nu angajeaza o actiune pedagogica bazata pe institutionalizarea relatiei subiect-obiect.Ea evolueaza in ,,camp deschis’’, preluand direct sau indirect influentele cu efectele pedagogice rezultate din contextul situatiilor si al activitatilor cotidiene si care ,,nu isi propun in mod deliberat atingerea unor teluri de ordin educativ’’(Cristea,S.; Constantinescu,C.)

O caracteristica a societatii contemporane este extinderea ariei de influente a educatiei informale pe fundamentul unei imense mase informationale , eterogene, foarte variata si inegala de la zi la zi,de la persoana la persoana (G.Vaideanu).Aceasta ,,masa informationala imensa’’ nu poate sa permita atat un ansamblu de influente neorganizate (provenite din diferite medii sociale), cat si organizate (provenite de la institutiile mass-media care nu angajeaza raspunderi pedagogice explicite, deosebite de aceleasi institutii specializate in educatie amintite mai sus).

In practica, cele trei forme ale educatiei sunt independente . Interdependenta lor asigura cresterea potentialului pedagogic de formare-dezvoltare a personalitatii atat in plan individual, cat si social, la nivel didactic si extradidactic .Cea mai actuala modalitate de ,,unificare’’ a celor trei forme ale educatiei in cadrul proiectarii pedagogice este modalitatea curriculara care evidentiaza ,,necesitatea integrarii educatiei informale in activitatea de proiectare a continutului instruirii in vederea valorificarii efective a resurselor informationale ale acesteia si a experientei de viata a elevului/ studentului.’’(Cristea,S.; Constantinescu,C.)

3.EDUCATIA CA FAPT SOCIAL

Sa incepem tratarea acestui subcapitol cu o scurta incursiune in lucrarea lui E.Durkheim -,,Regulile metodei sociologice’’,cu scopul de a ne reaminti aspectele esentiale legate de conceptia sa despre faptul social.

Cartea a aparut in 1924,in traducerea lui C.Sudeteanu si D.Gusti, care , in prefata lucrarii apreciau ca nu a fost pana azi o incercare mai viguroasa si mai hotarata de a construi sociologia ca stiinta , Durkheim putand fi considerat ca al doilea intemeietor al ei.Din acel moment, autorii traducerii apreciau ca sociologia este astazi, mai presus de toate, durkheimiana.Sosise timpul ca faptele sociale sa fie tratate in mod stiintific, dar pentru aceasta trebuie sa gasesti ce este obiectiv in ele , adica un element obiectiv , susceptibil de determinare exacta sau chiar de masura , sa descoperi , dupa Descartes , latura prin care ele sunt stiintifice.

Aceeiasi traducatori apreciau ca Durkheim simte o adevarata groaza pentru constructiile arbitrare.El are nevoie sa gandeasca aupra a ceva dat (asupra unei relatii observabile ,asupra a ceea ce el numeste un lucru).

Inaintasul lui Durkheim , A.Comte, introdusese pentru prima data in noua stinta ce se anunta –sociologia-notiunea de lege naturala, in studiul faptelor sociale, dar Comte nu a studiat faptele sociale insele, ci numai ideile ce-si facea despre aceste fapte , urmandu-l pe Spencer , care a cercetat modul cum ipoteza evolutionista se verifica in regnul social.

Durkheim indeparteaza speculatia fiolosofica din sociologie vazand in aceasta ,,cea mai mare amenintare pentru constituirea sociologiei ca stiinta’’;el refuza categoric sa fie ,,filosof in sociologie’’(Durkheim).

Lucrarea lui Durkheim este pentru sociologie un fel de ,,Discours de la methode…’’ a lui R.Descartes.Caci pentru a avea stiinta , trebuie sa ai metoda , respectiv ,,organonul’’ necesar investigarii obiectului.

Dar ce este un fapt social?! Un grup determinat de fenomene care se deosebesc prin caractere anumite de cele studiate de alte stiinte ale naturii.

Fac parte din acest tip de fapte –deosebite de cele naturale –urmatoarele : datoria de frate , sora, sot, cetatean; obligatiile contractuale; credintele si practicile religioase; sistemul de semne al limbii; sistemul de monede; practicile profesionale, etc.Spre deosebire de faptele organice si de cele psihice , faptele sociale sunt exterioare individului si exercita o anumita putere de constructie asupra lui.Privite in acest fel , faptele sociale nu sunt altceva decat lucruri, nu in sensul curent al cuvantului, ci lucruri sociale ; si aceasta este si prima regula sociologica : faptele sociale trebuie considerate ca lucruri.In unele cazuri constrngerea este mai violenta (crima), in altele mai putin , dar ea niciodata nu inceteaza a exista : ,,nu sunt obligat sa vorbesc frantuzeste cu confratii mei sau sa folosesc moneda nationala, dar e imposibil sa fac altfel.’’Faptele sociale au ca substrat pe individ , dar il depasesc pe acesta ,sunt transindividuale si de aceea el sunt ale socialului; acesta nu se poate sustrage lor si din acest motiv societatea apare ca superioara individului .Hobbes si Rousseau au propus , pentru a iesi din paradoxul ca societatea este o violentare a individului, (care este singura realitate sociala admisa =individualism social ) teoria si practica contractului social.Pentru Durkheim insa, indidul nu este opus societatii ,,caci el traieste in ea ca in mediul sau natural si este imbibat de ea’’.(Durkheim)

Deci, societatea este o forta naturala dominanta si ea nu deriva dintr-o alcatuire conventionala , adaugata de vointa omenesca la realitate, deci individul si societatea sunt dati de la inceput intr-o conexiune naturala ; dominanta societatii asupra individului deriva din insasi natura societatii care de fapt este o forta morala sau un sistem de forte morale ; la baza societatii stau doua tipuri de solidaritate : mecanica si organica; izvorul celei organice ,care este superioara celei mecanice , este diviziunea muncii care devine totodata baza ordinii morale; asadar, sensul constrangerii nu este unul coercitiv, ci unul educativ; nu punitiv, ci formativ.

Rezulta de aici ca de fapt sociologia propusa de Durkheim este un program social educativ, o pedagogie sociologica care se intemeiaza pe ideea ca educatia este un lucru cu deosebire social; in fiecare om sunt doua fiinte : una individuala si una sociala , iar ,,scopul educatiei nu este altul decat a constitui in fiecare dintre noi aceasta fiinta sociala’’.Educatiei ii revine nobia misiune de a-l transforma pe om dintr-o fiinta egoista si asociala intr-o fiinta noua si sociala.Asadar, educatia este societatea adaugata omului.Intr-unul din discursurile sale, Durkheim spunea ca tot ce omul are mai caracteristic rezulta din istorie si din viata comuna.Omul este un produs al istoriei , si, deci, al unei deveniri.Deci, nu este nimic in el dat.Judecatile de valoare, de exemplu,sunt opera societatii; drapelul este simbolul pentru soldatul care moare, deoarece societatea a stabilit asa. ,,Daca societatea este un izvor permanent de valori, daca este creatoarea idealului prin care ea traieste ridicand pe indivizi pana la ele – nu este ea cel mai inalt ideal?’’(Durkheim).

Cu ocazia transformarii in 1887, la Sorbona , a catedrei sale in catedra de stiinta educatiei, Durkheim a spus ca educatia este ceva eminamente social ,prin originie sale , ca si prin functiile sale, si ca , prin urmare, pedagogia depinde de sociologie mai mult decat orice alta stiinta.

Potrivit opiniilor unor exegeti ai lui Durkheim , acesta ar opune realitatii obiective a faptelor sociale realitatea subiectiva a individului si ar afirma primatul societatii asupra indivizilor; ,,numai ca nu este vorba de un primat ontologic, ci de unul epistemologic , si mai ales , unul metodologic’’. (Stanciulescu,E.).

Faptele sociale –si deci si educatia –au un caracter obiectiv; ele sunt simultan si realitate data , observabila si independenta de orice vointa individuala , astfel ele nu s-ar putea distinge de cele psihice si deci sociologia s-ar ,, topi’’ in psihologie (ca la Tarde sau Le bon).

De asemenea, ele au o dubla natura: sunt atat fapte materiale (morfologic vorbind ), cat si fapte de constiinta ; sunt fapte individuale in manifestarile lor concrete si fapte colective in esenta lor si prin originea lor ; ele au o origine colectiva si se petrec intre constiintele sociale si prin aceasta ele au un caracter general. Durkheim este adeptul nu numai al unei ordini sociale date , ci si al constructivismului sociologic ;ordinea sociala , inteleasa ca ansamblu organizat, coerent ,stabil, de comportamente umane, este produsul istoriei comune a membrilor unei colectivitati ;ea este ,,o constructie’’ in dublul sens al termenului ,,lucru’’, o imbinare procesuala a unui ,,datum’’ si ,,factum’’.Prin aceasta, sociologiei i se asigura un caracter prospectiv, de program si terapie sociala care urmareste ,, o noua ordine sociala pozitiva’’, bazata pe stiinta si cunoastere.

Asadar,educatia este tema centrala a sociologiei.

Educatia este cea care creeaza in individ o serie de structuri subiective , altele decat cele genetice , dar pe acest teren. Aceste structuri reprezinta forma interiorizata a constrangerilor exterioare exercitate asupra individului in cursul experientei sale sociale ;de exemplu, o importanta deosebita, o au constrangerile in procesul de educare si formare a copilului ca adult.

Educatia creeaza un om nou, un om cu comportamente normale pentru membrii unei colectivitati in consens cu a celorlalti, repetabile, relativ stabile si previzibile.Nucleul acestui comportament (care si el este un fapt social) este unul moral, are un cntinut moral; asadar ,fiinta sociala este o fiinta morala (iata aici putem constata marea actualitate a lui Durkheim!); centrul acestei moralitati este datoria morala (fata de ceilalti, fata de divinitate, respectul moral fata de norme, etc.); datoria se identifica , in fine , cu binele moral. Compotamentele moralei moderne ar fi viziunea lui Durkheim: spiritul de disciplina, atasamentul fata de grup, autonomia vointei (dar nu in sensul apriorismului kantian, ci in cadrul evolutiei sociale).

Educatia este o functie sociala .Functiile educatiei sunt consecintele sociale ale activitatii de formare –dezvoltare a personalitatii angajate la nivel de sistem, ,,indiferent daca acestea sunt sau nu sunt intentionate in calitate de finalitati pedagogice macro si microstructurale sau/si de influente pedagogice provenite din directia campului psihosocial’’ (Cristea,S.; Constantinescu,C).

Distingem urmatoarele functii ale educatiei:

-a)functia centrala a educatiei este formarea –dezvoltarea personalitatii in vederea integrarii sociale optime , permanente a acesteia;

-b)functiile principale ale educatiei sunt:

–functia culturala a educatiei: formarea –dezvoltarea personalitatii prin intermediul valorilor spirituale preluate pedagogic din toate domeniile cunoasterii umane in raport cu particularitatile de varsta si psihologice;

–functia politica a educatiei: formarea –dezvoltarea personalitatii civice care reglementeaza raporturile acesteia cu lumea si cu sine in conditiile specifice fiecarei varste scolare si psihologice;

–functia economica a educatiei: formarea –dezvoltarea personalitatii prin intermediul valorilor economice care vizeaza creearea capacitatii acesteia de realizarea a unor activitati socialmente utile in diferite contexte sociale;

Aceste functii sunt implicate direct in asigurarea functiei centrale a educatiei; prioritate in acest cadru o are ,desigur, functia culturala , in proiectarea functiilor principale ale educatiei (cultura –politica-economica) si implicarea acestora in realizarea functiilor derivate.

-c)functiile derivate ale educatiei sunt urmatoarele:

–functia de informare , functia de culturalizare ,functia de asistenta pedagogica ;

–functia de protectie sociala, functie de propaganda / ideologizare (subordonata functiei politice);

– functia de specializare ,functia de profesionalizare (subordonata functiei economice).

Educatia este, inainte de toate , mijlocul prin care societatea isi reinnoieste neincetat conditiile propriei sale existente.Omul pe care trebuie sa-l realizeze educatia-spunea Durkheim-nu este omul asa cum l-a creat natura, ci omul pe care il vrea societatea , iar ea il vrea asa cum ii cere structura sa interioara. Rezulta deci ca fiecarui tip de structura sociala ii corespunde un tip (mediu, normal, generic) de personalitate care face posibil consensul social-conditie indispensabila existentei oricarei societati.

Educatia /socializarea este termenul mediu intre societate si individ.

Desi unii specialisti apreciaza ca sociologia educatiei ,,ramane in spatiul stiintific romanesc si universitar ruda saraca a altor stiinte ale educatiei ( a pedagogiei si a psihologiei mai ales), dar si a altor ramuri ale sociologiei’’, (Stanciulescu), ea totusi a depasit un secol de existenta.Debutul ei ca stiinta s-a produs in anul 1895 odata cu aparitia lucrarii lui Durkheim, ,,Regulile metodei sociologice’’.Ca disciplina universitara ea a inceput sa fie predata in Franta, la Sorbona ,inca din 1883,iar din 1887, aici a aparut prima catedra de sociologia educatiei din lume, al carei sef era Durkheim.Intre 1907-1918 ea va functiona sub denumirea de catedra de sociologia si stiinta educatiei.

Stiintele educatiei/pedagogice formeaza un sistem si studiaza nucleul structural-functional al activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii printr-o metodologie specifica, conform unor principii si legitati specifice.

Ele valorifica rezultatele cercetarii din unele domenii ale stiintelor socio-umane si anume : filosofia, psihologia, sociologia, logica, antropologia, etc.

Panoplia actuala a stiintelor educatiei cuprinde trei mari grupe de stiinte,aranjate dupa criterii specifice,astfel:

I.Dupa gradul de generalitate ,stiintele educatiei cuprind:

1.Stiintele pedagogice fundamentale ,cuprinzand:

-teoria educatiei;

-teoria instruirii;

-teoria curriculum-ului;

2.Stiinte pedagogice aplicative care cuprind:

-pedagogii speciale: defectologie,pedagogia culturii, pedagogia aptitudinilor speciale;

-pedagogia sociala ( a familiei, a muncii, a mass-media, etc);

-pedagogia scolara (prescolara, scolara, preuniversitara, universitara);

-pedagogia adultilor;

-pedagogia artei;

-pedagogia sportului;

-pedagogia militara;

-pedagogia medicala;

-didactici: a invatarii limbii materne,a limbilor straine,a predarii filosofiei,matematicii, etc.

II.Criteriul metodologiei de cercetare predominanta imparte stiintele educatiei in urmatoarele domenii:

-istoria pedagogiei;

-pedagogia comparata;

-pedagogia experimentala;

-pedagogia cibernetica;

-planificarea educatiei;

-politici ducationale;

-teoria instruirii;

-managementul educatiei.

III.Criteriul tipului de interdisciplinaritate promovat in mod special dupa care avem urmatoarea viziune:

-pedagogia psihologica;

-pedagogia sociologica/sociologia educatiei;

-pedagogia filosofica/filosofia educatiei;

-logica educatiei;

-pedagogia antropologica;

-pedagogia politica,etc.

Sociologia educatiei este deci o stiinta a educatiei prioritar sociologica si care studiaza fenomene educationale cuprinse in aria pedagogiei ca stiinta si arta practica.Ea studiaza:

-procesele educationale, relatiile lor cu fenomene sociale si culturale concret-istorice ;

-criteriile de sistematizare in domeniu (cronologic, macro-, micro- ) ;

-functiile sociale ale educatiei (de integrare sociala, de transmitere a culturii, de selectare profesionala, de conservare sociala, etc.);

-scoala si functiile ei (din mai multe perspective);

-metodologii de cercetare (observatia, studiul de caz , interviul, etc.).

Evolutia sociologiei educatiei se produce la nivelul unor intersectii intre domenii si subdomenii disciplinare care ofera numeroase resurse de inovatie relevante la nivelul obiectului si a metodologiei de cercetare, dar si in planul optimizarii raporturilor dinte teorie si practica, dintre analiza macro- si micro- structurala.Aceasta reconsiderare de pozitie si de valoare corespunde , pe de alta parte , faptului ca sociologia a format deja un domeniu hibrid cu pedagogia .

Acest hibrid poate fi sesizat la nivelul unui reper metodologic semnalat de P.Andrei cu decenii in urma prin evidentierea faptului ca ,,ambele stiinte , operand cu acelasi material, viata sociala , manifestata concret in indivizi, motiv pentru care pedagogia este o stiinta sociala, contribuie la largirea educatiei care formeaza nu numai copilul, ci oamenii de toate varstele in vederea structurii sociale existente.’’

Pe de alta parte , trebuie remarcat faptul ca sociologia educatiei- in contextul evolutiei sale continue la nivelul unei discipline integrate in domeniul stiintelor sociologice sau/si al stiintelor pedagogice /educatiei –are schimburi cu multe alte stiinte sociale si nu numai un subiect sau altul decide unitatea domeniului .Aceste subdomenii principale sunt : psihologia educatiei, filosofia educatiei, istoria educatiei si antropologia educatiei.Si aici subiectul se fragmenteaza in contact cu alte discipline formale.’’(Dogan,Pahre)

Evolutia sociologiei educatiei reflecta mutatiile inregistrate in strategiile de cercetare exersate in timp si spatiu la nivelul stiintelor sociale de la specializarea monodisciplinara spre interdisciplinaritate si hibridare.

In ultimii ani sociologia educatiei analizeaza fenomene de mare complexitate ca :

-egalitatea /inegalitatea sanselor;

-abordarea sociala a reusitei si a esecului scolar;

-interactiunea dintre societate si actorii sociali;

-definirea socio-structurala si socio-fenomenologica a curriculum-ului ;

-criza ,,paradigmelor hegemonice ‘’(functionalismul, structuralismul , marxismul);

-relatia dintre sistemul educatiei si diviziunii muncii;

-rolul educatiei permanente;

-abordarea etnografica a scolii , comunitatii clasei de elevi;

-abordarea organizationala a scolii;

-abordarea etnometodologica a rolurilor actorilor in educatie,etc.

CAPITOLUL AL III-LEA

ACCESUL LA EDUCATIE

AL POPULATIEI

DEZAVANTAJATE

1.DREPTUL COPILULUI LA COPILARIE,

IDENTITATE,EXPRESIE,EDUCATIE,

PACE

,,Eu cred ca va trebui sa revendicam cateva drepturi ale copilului si sa actionam pentru recunoasterea lor universala’’ -scria Englatyne Jebb,fondatoarea organizatiei ,,Salvati copiii’’.Ea a fost cea care ,intr-o declaratie de cinci puncte , a sintetizat drepturile copilului , agreata de Adunarea Generala a Uniunii Internationale ,,SALVATI COPIII’’ (1923) si adoptata de Liga Natiunilor (1924).Cele cinci puncte au devenit ulterior cunoscute sub numele de ,,Declaratia de la Geneva’’.

In 1946, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a avut loc la Geneva o conferinta a organizatiei anterior amintite ,la care au participat 54 de organizatii internationale cu activitate in beneficiul copiilor si au fost reprezentate 34 state.Urmare a conferintei, a fost dizolvata Uniunea Internationala ,,Salvati Copiii’’ si s-a constituit Uniunea Internationala pentru Bunastarea Copilului –I.U.C.W.

Una din primele sarcini ale noii structuri constituite a fost sa convinga Comisia Economica si Sociala a Natiunilor Unite ca ,,Declaratia de la Geneva’ ’sa devina o declaratie a Natiunilor Unite.

In 1948, Natiunile Unite s-au concentrat pentru definitivarea si adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

Includerea implicita in textul ,,Declaratiei…’’ a drepturilor copilului s-a dovedit insuficienta , nevoile specifice ale copilului reclamand un document separat.Au inceput sa fie intreprinse eforturi in acest sens.

La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat ,,Declaratia Drepturilor Copilului’’.Ea cuprindea 10 articole si incorpora principiul ,,interesului superior al copilului’’.

Declaratiile cuprind principii generale si intentii.Ele nu sunt obligatorii si nu au putere de lege ,nu prevad proceduri care sa asigure implementarea.Proclamarea Anului International al Copilului in 1979 a creat oportunitatile pentru ca declaratia din 1959 sa fie astfel transformata astfel incat sa devina un document obligatoriu care sa cuprinda drepturile omului, tratate in favoarea copilului.

In 1978, Guvernul polonez a inaintat Comisiei Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului un proiect al Conventiei Drepturilor Copilului, sperand ca acesta sa fie adoptat in cursul anului 1979.Tot atunci s-a creat un grup de lucru , care vreme de 10 ani s-a consultat cu reprezentanti ai guvernelor, cu organizatii internationale si neguvernamentale.

La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat Conventia Drepturilor Copilului.Ea a devenit o lege internationala , dupa ratificarea de catre 20 de state.Desi inca –pe atunci, comunista!!- Romania a fost printre primele tari care au ratificat textul Conventiei.

Conventia Drepturilor Copilului este unica prin interesul si rapiditatea cu care a fost ratificata.Adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite in noiembrie 1989, peste un an era adoptat sau doar ratficat de 57 de state.Inca 45 au urmat in 1991, pentru ca in prezent sa fie ratificata de 191 de tari membre O.N.U., cu exceptia S.U.A.si a Somaliei.Forumul Mondial privind Copiii din septembrie 1990 a cotribuit la formarea miscarii internationale pentru drepturile copilului.

In consecinta, in diferite tari ale lumii au fost luate masuri de imbunatatire a situatiei copiilor. Au avut loc schimbari legislative si s-au creat structuri pentru protectia drepturilor copiilor, conturandu-se un proces de gandire a implementarii.

Instrument al schimbarii , reformei de principii, sprijin al miscarii pentru drepturile copilului.Conventia isi va dovedi impactul numai din perspectiva sustinerii comunitatii internationale.

Principiul interesului superior al copilului este unul fundamental, in toate actiunile in care sunt implicati copii, interesul acestora trebuie sa primeze (articolul 3).

Copilul trebuie respectat, invatat sa-si exprime liber opiniile, iar acestora sa li se acorde atentia cuvenita.(articolul 12).Nici un copil nu trebuie discriminat , fiecare avand dreptul de a se bucura de drepturile sale, indiferent de sex, nationalitate, rasa si situatie sociala .(articolul 2).

De asemenea,articolul 4 stipuleaza prioritatea care trebuie acordata copiilor, statele avand obligatia morala de a implementa drepturile copilului in limitele maxime de care dispun.

Dreptul la viata este privit ca fiind superior celui de a nu fi ucis, articolul 6 stipuland obligatia statelor de a asigura –la nivelul maximului potential-supravietuirea si dezvoltarea copilului.

Dimensiunile pe care Conventia le da atitudinii fata de copii ofera acesteia o liniaritate politica , ideologica si etica.

Conform Conventiei , limita maxima a copilariei este de 18 ani (cu conditia sa nu contravina legislatiei in vigoare).La aceasta varsta, copilului i se recunoaste metamorfozarea in adult, incheindu-se astfel acea perioada de profunda curatenie spirituala de care se bucura minunata ,,varsta mica’’.

S-au incercat definitii ale copilariei: ,,fiinta fara griji, fragila, inocenta, pura , nevinovata’’; ,,cea mai mica fiinta umana, bucuria si fericirea parintilor’’ ; sau, cum o definea I.Creanga: ,,ea[copilaria,n.n.] singura este vesela si nevinovata’’, ,,varsta cea fericita’’ cand copilul nu cunoaste greutatile si neajunsurile vietii cotidiene.

Cu toata inocenta ei, copilaria, asemeni altor varste –cea adulta sau cea a senectutii- este totusi puternic influentata si conditionata social.

Greutatile materiale ii determina uneori pe copii sa traiasca numai biologic copilaria .Saracia, razboaiele ori alte aspecte legate de viata de familie- decesul unuia/ambilor parinti, divortul acestora, o viata de familie improprie, dezorganizata, abuzuri, etc.-ii obliga, din pacate, la o maturizare timpurie.Necesitatea prestarii unei munci inca din copilarie ori starea impusa de conflictele armate , ii rup pe copii de bucuria sigurantei alaturi de parinti, de placerea si binefacerile jocului, stopand accesul la cultura si educatie.

Exista , in mod cu totul regretabil, copii ,,fara copilarie’’.Sa ne gandim la copiii din ,,lumea a III-a’’ sau la cei din foste Iugoslavie sau la cei din Irak sau Liban, asupra carora s-au abatutut norii negri ai saraciei, violentei si deznadejdii.

In orice situatie s-ar afla , oricarei persoane, asadar si oricarui copil, ii ramane identitatea.Aceasta se defineste printr-un ansamblu de date prin care se identifica o persoana.Elementele constitutive ale identitatii sunt: nume, cetatenie, nationalitate, cultura, obiceiuri, limba, certificate prin intermediul unui document recunoscut: certificatul de nastere, buletinul de identitate, pasaportul.Elementele cheie ale identitatii sunt: numele si cetatenia, la care are dreptul orice copil.Posesia unui nume ne ajuta sa fim recunoscuti si sa-i recunoastem pe altii.Este fundamentul pe care ne construim identitatea si apartenenta.

In afara de identitatea sa legala , orice copil mosteneste de la parinti o identitate etnica, lingvistica si religioasa.

Statul are obligatia de a asigura conditii pentru pastrarea identitatii etnice si culturale ce apartin grupurilor minoritare.

Ca semn de respect, adultii ar trebui sa permita copilului libera expresie, fapt important si necesar pentru copil, deoarece contribuie la conturarea si structurarea personalitatii copilului.

Este firesc ca fiecare individ sa-si exprime gandurile, sentimentele, trairile, convingerile, etc.Solicitarea opiniilor proprii si considerarea lor determina stimularea creativitatii copiilor.Deoarece copilul este o fiinta in formare, libera expresie se realizeaza ghidat, in consens cu ceilalti, incadrandu-se in norme morale , stiintifice, etc.Modul de exprimare este important.Copilul trebuie invatat sa-si sustina opiniile prin argumente si sa respecte opiniile celorlalti.

Fiinta umana este una eminamente culturala.Mediul cultural in care traieste copilul isi va pune amprenta asupra devenirii personalitatii sale.

Dreptul la educatie , alaturi de cel de a exista, de a trai sanatos, etc., este fundamental.Societatea este obligata sa-i asigure copilului exercitarea acestui drept.Copilul invata de cand se naste.Prima lui scoala este familia, prietenii ,grupul social. Este acea ,, scoala a vietii’’, ce debuteaza din copilaria timpurie si se mentine de-a lungul intregii vieti.Mediul scolar il ajuta apoi , dupa cei 7 ani de acasa, sa se adapteze mai bine lumii, prin stiinta si cunoastere.Dezvoltarea capacitatilor mentale si modalitatea de a le folosi eficient sunt cotributiile majore ale scolii, unde copilul gaseste tot ceea ce este necesar ,,construirii’’unui om capabil de actiune, cu constiinta morala vie.

Educatia este si trebuie sa fie un proces continuu creativ; educatorii trebuie sa ,,iasa din tipare’’, sa nu se limiteze la reproducerea mecanica si implementarea rigida a cunostintelor; maturitatea de care trebuie sa dea dovada adultul , admitand ca ,,invatatcelul’’sau il poate depasi, si chiar sa se mandreasca, fiind poate , cel care a determinat un asemenea progres remarcabil; capacitatea educatorului de a transforma educatia intr-un proces creativ, incitant si motivant.

Educatia disciplineaza si ordoneaza interiorul fiintei umane, cat si relatiile umane.Disciplina in educatie nu inseamna supunere, obedienta totala si neconditionata , ci trebuie sa fie indusa printr-o serie de activitati care sa genereze comportamentul adecvat, disciplinat.

De multe ori, se face , din pacate, confuzie, intre educatie si informare , dar, asa cum educatia nu poate fi confundata cu scoala ,nici informatia nu se reduce la cea oferita de scoala.

Informatia are, insa, doua laturi: una care favorizeza dezvoltarea personalitatii umane si alta care dauneaza acesteia. De aceea , tot ce-i poate fi de folos copilului trebuie sa-i fie oferit fie direct, fie prin facilitarea accesului la ea; pe de o parte copilul trebuie ferit de efectul negativ al informatiei, de ceea ce nu numai ca nu-i foloseste la ceva, dar poate genera o serie de comportamente indezirabile in structura personalitatii copilului.

Informatia oferita nu trebuie sa-l excluda pe copil. El trebuie ajutat sa se cunoasca , sa se autoidentifice , sa iubeasca si sa fie mandru de valorile culturale nationale.

Copilul trebuie educat sa respecte nu doar propriile valori, dar si ale altor natiuni, precum si ca nimic nu justifica ideea superioritatii unuia sau altuia dintre popoare.

Lucian Blaga scria in ,,Trilogia Culturii’’: ,,Originalitatea unui popor nu se manifesta numai in creatiile ce-i apartin exclusiv, ci in modul cum asimileaza motivele de larga circulatie’’.

2.DIFERENTA FARA DISCRIMINARE

Cu toate ca principiul egalitatii sau al nediscriminarii-baza tuturor celorlalte drepturi,parte integranta a Declaratiei Universale a Drepturilor(adoptata in 1948)- proclama ca toti oamenii au fost creati egali si liberi,drepturile fundamentale ale tuturor cetatenilor nu au fost intotdeauna respectate pe deplin sau garantate.

Istoria omenirii a inregistrat exemple negative , precum: sclavia, colonialismul, interzicerea dreptului de vot, misarile separatiste, etc.

Fiecare fiinta umana ,,se naste libera si este propriul ei stapan’’-cum aprecia Jean Jacques Rousseau-si ,, nimeni , sub nici un pretext, nu are dreptul sa subjuge un individ fara consimtamantul acestuia.A decide ca fiul unui sclav se naste sclav inseamna a decide ca nu este om’’.

Necesitatile fundamentale , precum cele de hrana, de habitat, de securitate personala, etc., sunt comune tuturor fiintelor umane.Diferentele dintre indivizi sunt determinate numai de contextele istorice si geografice, manifestandu-se , in general, prin caracteristicile fizice, limbaj, religie, cultura, conceptie de viata, etc.

Discriminarea presupune tratarea diferita a oamenilor ,care in aanumite conceptii, se abat de la ,,norma’’, nefiind precum majoritatea , dintr-un punct de vedere sau altul.

Se intampla , uneori, ca in aceeasi tara , copiii sa nu se bucure de acelesi drepturi, numai din cauza diferentelor de religie, nationalitate, rasa ,clasa sociala, cultura, habitat, etc.Persecutia are loc , de regula ,la nivelul adultilor, insa –din pacate!- se extinde si la nivelul copiilor lor.

Acceptarea diferentei celorlalti implica faptul ca egalitatea nu este sinonima cu omogenizarea. Daca o minoritate doreste sa-si pastreze si sa-si promoveze valorile-limba materna, religia, cultura, traditiile-societatea din care face parte trebuie, in virtutea dreptului la identitate , sa le accepte si sa le respecte vointa si existenta.

Relatiile intre popoare sunt vechi; putem afirma ca tocmai aceste relatii au creat istoria omenirii. Nici o societate nu a evoluat complet singura, ci permanent au existat schimburi culturale, economice, etc.

O societate matura in conceptii intelege ca diferentele nu o saracesc, dimpotriva, o imbogatesc.Astfel, gandind , diferentele dintre indivizi vor inceta sa existe , sa genereze diviziuni, fiecare fiind capabil sa aprecieze avantajele unei lumi in care coexista rase, culturi, religii si limbi-chiar forme de limbaj-diferite.Gastronomia ,limba , limbajul, obiceiurile, stiinta, muzica, literatura, artele , se imbogatesc datorita influentelor culturale exterioare .

3.EDUCATIA INTERCULTURALA

A)INTERCULTURALISMUL

Pe masura evolutiei societatii, aceasta isi accentueaza caracterul pluricultural.Educatia , prin capacitatea ei de a transmite si difuza cultura, o propaga pe aceasta din generatie in generatie, dupa un algoritm al ,,cercurilor concentrice’’, diversificandu-se permanent.

In acest nou inceput de mileniu, spatiul existentei individuale depaseste limitele ambiantei originare de formare si acomodare sociala initiale.Contactul dintre culturi, dincolo de eventualele distante de spatiu sau timp , inevitabil, este problematic si complex.Pot aparea disfunctionalitati, precum: neadaptare mutuala, ambiguitati de identitate sau de comportament, neacceptarea sau slaba perceptie a alteritatii.Problema coexistentei diverselor culturi in cadrul aceleiasi societati este considerata a fi o sfidare deconcentrata a timpurilor prezent si viitor.

Aflat la confluenta a doua culturi, individul risca sa sufere un dezechilibru transcultural, din cauza tensiunilor ce apar intre valorile ce caracterizeaza respectivele culturi.Individul se poate ,, rataci’’din cauza neconcordantei de acceptiune.Criteriile axiologice sunt reperate incorect ori chiar neidentificate.Aceasta ar presupune o anumita perioada de acomodare, pentru discernerea si descoperirea celor doua culturi, precum si de gasire a modurilor de interferare.

Trecand dintr-un sistem cultural in altul, individul se confrunta cu alt tip de valori: alte optici asupra realului, asupra timpului si spatiului, etc.Primul pas spre acomodare ar fi identificarea valorilor comune, ce pot facilita tranzitia.Pentru intelegerea mutuala este necesara o negociere a sistemului de repere comune intre partenerii interculturalitatii.

Intrebarea care apare in cazul interferentei culturale este daca, intr-adevar, valorile diferite, antagoniste, reprezinta un obstacol. Incorporarea noilor valori se produce printr-o ,,devalorizare’’a altora .Opinia generala graviteaza in jurul ideii ca , intr-o interactiune culturala autentica, se realizeaza un continuum valoric si nu o ruptura ori chiar o negare-fie ea partiala-a unor valori preexistente.

Perspectiva disjuncta asupra acestei probleme este deosebit de malefica.Cum poate cineva sa decida ca anumite valori dintr-o cultura sunt ,,rele’’ iar altele sunt ,,bune’’?! Pentru evitarea acestei dileme principale , trebuie pastrate acele valori mai vechi si exploatate contextual, valori identice sau nonidentice cu cele ale culturii ,, gazda’’.Numai astfel se va crea pentru individ un nou mediu cultural , acordandu-se spiritual si cognitiv cu o multitudine de stimuli culturali, adesea diferiti , dar necesari, asigurandu-i o buna receptare a influentelor culturale.Se impune cu necesitate restabilirea conjuncturala a unei ordini de prioritati axiologice.Insa asimilarea si semnificarea tuturor valorilor neexperimentate inca este impusa ,pentru imbogatirea spirituala a individului in cauza.

Educatia interculturala este un rezultat al modernizarii societatii, constituind o optiune ideologica.Ea are drept scop pregatirea viitorilor cetateni ,asa incat ei sa se poata orienta cu succes in contextele multiplicarii sistemelor de valori in societatile democratice.Aceasta adaptare la mutatia si diversitatea culturala este necesara pentru ambii poli ai interculturalitatii: ,,minoritarii’’ si ,,majoritarii’’, pregatindu-i pentru interactiunile prezente si viitoare.

O alta dilema apare in cazul delimitarii intre ,,minoritari’’ si ,,majoritari’’, act dificil si periculos de realizat.In functie de variate puncte de reper , toti indivizii pot fi minoritari, neacordandu-se la subcoduri culturale oarecum diferite.Multe sunt situatiile in care nu poatefi identificata ,,majoritatea’’ si nici ,,minoritatea’’.

Conceperea educatiei din perspectiva interculturalitatii poate conduce la efecte benefice,precum: atenuarea conflictelor, eradicarea violentei in scoala,etc. J.Walker identifica anumite comportamente ce pot fi formate in acest sens:

*aptitudinea de a comunica (de a asculta si vorbi);

*cooperarea si instaurarea increderii in sanul unui grup (cum ar fi grupurile de tineri , de munca, de joaca, etc.);

*respectul de sine si al altora , toleranta fata de opiniile diferite;

*luarea deciziilor in chip democratic;

*acceptarea responsabilitatii altora si a propriului eu;

*solutionarea problemelor interpersonale;

*stapanirea emotiilor primare;

*aptitudinea de a evita altercatiile,etc;

Conform studiilor efectuate in timp, s-a constatat ca teoretizarile si actiunile privind interculturalitatea constituie o consecinta a unor dificultati relationale ivite in situatiile de criza.Ca principiu teoretic si actional, interculturalismul este un raspuns specific la o problema de teren: esecul scolarizarii copiilor imigranti.

O definitie comprehensiva asupra interculturalului o da Micheline Rey (Universitaea din Geneva), cercetatoare devotata acestei problematici: ,,Cine spune intercultural spune , in mod necesar, plecand de la sensul plenar al prefixului : interactiune , schimb , deschidere , reciprocitate, solidaritate obiectiva.Spune , de asemenea, dand deplinul sens termenului cultura : recunoasterea valorilor , a modurilor de viata , a reprezentarilor simbolice la care se raporteaza fiintele umane, indivizii sau societatile , in interactiunea lor cu altul si in intelegerea lumii, recunoasterea importantei lor, identificarea interactiunilor care intervin simultan intre multiplele registre ale aceleiasi culturi si intre diferite culturi’’.

Educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale , strategie prin care se iau in consideratie specificitatile spirituale sau de alt gen (diferente sociale, de sex, economice, etc), evitandu-se, pe cat posibil, riscurile ce pot aparea din schimburile inegale dintre culturi, ori, si mai grav ,tendintele de atomizare a culturilor.

Abordarea interculturala nu este o noua stiinta, o noua disciplina, ci-asa cum se arata intr-o lucrare editata de Consiliul Europei-o noua metodologie care urmareste integrarea in spatiul educational a datelor psihologiei, antropologiei, stiintelor sociale, politicii, istoriei, culturii. Conexiunile disciplinare sunt csle care au generat discursul asupra interculturalului.

Educatia interculturala nu este sinonima cu o educatie pentru culturi diferite , ce ar presupune izolarea grupurilor culturale si staticism.Ea vizeaza dezvoltarea unei educatii pentru toti, in spiritul tolerantei si recunoasterii diferentelor ce coexista in aceeasi societate.Acest tip de educatie presupune ca zona de manifestare si alte spatii educative decat scoala, depasind portile acesteia pentru a se prelungi si insinua in activitatile informale.

Formarea atitudinii interculturale va facilita aparitia unei sinteze de elemente comune, ca baza a comunicarii si intelegerii reciproce intre diferitele grupuri culturale.Prin acceptarea si promovarea valorilor precum: toleranta, egalitatea, respectul mutual, complementaritatea valorilor, scoala exploateaza diferentele spirituale si valorile locale, atasandu-le la valorile generale ale umanitatii.Cei ce aspira la apropierea de cultura mondiala vor pastra orice valoare locala autentica , care pot reprezenta porti de intrare in perimetrul valorilor generale.Valorile particulre veritabile comporta o potentialitate si o disponibilitate funciara de deschidere catre valorile generale spre care tind fiintele umane.

Interculturalismul este asa cum sublinia Eric Bouchez si Andre de Peretti (1990), ,,un instrument pentru ameliorarea egalizarii sanselor si a insertiei optimale a populatiilor straine, europene sau nu, in viata economica si sciala , punand in practica dorinta de intarire a drepturilor pentru toti, si de aici, chiar dezvoltarea democratiei’’.

Abordarea din perspectiva interculturalului refuza incercarea folclorica si caricaturala de apropiere a unei culturi, precum si stigmatizarea ori ierarhizarea valorica a culturii.Rolul acestui tip de educatie este evident in tarile unde migratia este o problema; astfel, se poate transforma intr-un instrument de lupta contra xenofobiei si intolerantei, anihiland tendintele de dispret si de negare a unor culturi minoritare.

Politicile culturale si cele educative trebuie sa fie deschise atat valorilor nationale , cat si celor internationale, cooperarea pe plan politic si economic fiind imposibila in cazul lipsei aliantei intre spiritul comprehensiv si cel de cooperare (in ambele domenii:cultura si educatie).Toate particularitatile si modelele comportamentale ce caracterizeza grupurile scolare ori elevii in situatia interculturala trebuie valorificate si valorizate.Exista o cunoastere relationala , centrata pe dialectica dintre dependenta si autonomie fata de altul,pe care Michele Salmona o numea ,,cunoatere phorica’’(de la grecescul,,phorein’’=a purta ,a suporta,a asuma dependenta si autonomia altuia si a sinelui).Constientizarea dificultatilor relationale in termeni afectivi, in raport cu esecurile, grijile, temerile, etc ale fiecaruia defineste ceea ce inseamna pentru ,,phoric’’ formarea.

O educatie apta sa ia in considerare ori sa se fondeze pe diferenta si sa se deschida in fata diverselor valori pare singura sa raspunda nevoilor Europei contemporane si viitoare.Inca de acum peste 50 de ani (1950), Louis Meylan anunta virtutile unei educatii interculturale : ,,o perfecta loialitate,respectul persoanei umane, toleranta, simpatia, …,sociabilitatea, generozitatea si spiritul de intrajutorare.’’

Societatea contemporana devine tot mai complexa.Sunt tot mai reale fenomene ca migratia, multiplicarea contactelor ,disparitia granitelor, carora li se poate raspunde in doua feluri: asimilationismul, care presupune asimilarea culturala a populatiei ,,noi’’,topirea ei pana la disparitie in noua cultura si o a doua alternativa: multiculturalismul,care defineste afirmarea valorilor specifice fiecarei culturi,dar in chip izolat, fara subminari reciproce.

Multiculturalismul european este o bogatie potentiala, cu conditia pastrarii identitatii fiecarei culturi.Interculturalismul reprezinta un principiu care vizeza instaurarea modurilor de comunicare , de conexiune intre diferitele modele culturale, punand in relatie moduri de gandire si coduri expresive diferite, prin potentarea constiintei de contrast.

Constiinta identitatii culturale se fortifica prin depasirea mediului cultural ale carui valori cu greu mai pot fi percepute in propria cultura.Cultura respectiva poate avea de suferit din cauza unei atitudini rigide.Asa cum se arata intr-un document U.N.E.S.C.O.(,,Cultures’’,1977), ,,o buna educatie culturala trebuie sa permita persoanei a transcede aspectele culturii sale, percepute ca fiind limitative, si a pune in libertate aspiratiile care sunt paralizate ca intr-o camasa de forta’’.

Pluralismul cultural european este rezultatul unei istorii lungi si continue care implica acceptarea altuia , toleranta , coexistenta plurala, dar si sansa afirmarii pozitiilor proprii.Acest pluralism spiritual se explica prin anumite elemente fundamentale ale culturii: curentele religioase, mereu transnationale, gandirea stiintifica , modelele si curentele artistice, ideologiile, tehnicile de productie.Studii de antropologie culturala arata ca ,in chip funciar, nu pot exista antagonisme fundamentale intre sisteme de valori, decantate de diferite culturi.Antropologia stabileste ca , sub aspectul valorilor finale, aceleasi valori pot fi acceptate sau dispretuite in culturi diferite.

Sarcina actuala a scolii este formarea la elevi a unei constiinte europene, prin cultivarea respectului si solidaritatii fata de cultura altor popoare.Valori-cheie precum: aspiratia spre democratie , respectul drepturilor omului, ale drepturilor copiilor, justitia sociala, toleranta, pacea, echilibrul ecologic, traditiile culturale, etc., ar trebui integrate in programele scolare.Alte valente culturale ale valorilor educative sunt: invatarea simultana a mai multor limbi straine, accentuarea valorilor care-i reunesc pe oameni (si nu cele care-i divizeaza) ,participarea tineretului la gestionarea comunitatii scolare, infratirea scolilor la nivel european.

Dialogul cultural este o strategie de interogare intraculturala asupra propriilor fundamente ale unei culturi, asupra deschiderilor sau opacitatilor fata de opinii inedite.Tentativa de ierarhizare a comportamentelor culturale, delimitarea lor stricta in minore –majore, negative –pozitive, plecand de la criterii ,,a priori’’, sau etnice, sau sociocentriste, trebuie combatuta.Este preferabil ca valoarea diferita sa fie considerata ca pretext de interpelare a propriukui sistem valoric.

Dupa cum aprecia Constantin Cucos, principiul abordarii interculturale poate fi aplicabil in cel putin doua cazuri: pe un plan sincronic-pentru o intelegere adecvata a indivizilor unor culturi diferite- si pe un plan diacronic-ca parghie sau catalizator al intalnirii mai multor culturi.

Din perspectiva interculturala, cultura contemporana este o serie de transformari constante a motivelor de baza.Orice noua expresie culturala se fundamenteaza pe o baza valorica preexistenta.Structurile de adancime ale unei culturi rezista si se actualizeza contextual in structuri de suprafata in functie de anumite repere socio-culturale determinante.Renasterile culturale identificate de-a lungul istoriei sunt, de fapt, deplasari de accente, redescoperiri si redimensionari ale unor expresii spirituale si coduri culturale momentan uitate.

Educatia interculturala presupune o noua optica asupra valorilor, care nu trebuie grupate intr-o maniera binara,exclusivista ,perspectiva dihotomica, maniheista fiind , principal , straina ipotezei interculturale . Negocierea valorilor , interpretarea lor , dar si juxtapunerea si complementaritatea lor- iata centrul de interes specific acestui gen de educatie. Coexistenta , uneori ,a unor valori contradictorii la nivel intra- si intercultural, situatii ce sunt paradoxale, genereaza rezolvari prin luarea in calcul a unor serii de variabile circumstantiale, cum ar fi: nivelul si profunzimea manifestarii valorilor (pe plan abstract /practic) ,factorul timp (succesivitate/ simultaneitate), sistemul de referinta individual –grupal (valorile noastre/ale altora), scopuri si obiective ale corpusului social, etc.

Solutionarea unor consecinte socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migrationiste se realizeaza si prin intermediul educatiei interculturale , ca un raspuns pedagogic specific.Multe reuniuni internationale si organisme specializate, mai ales din Occident ,si-au concentrat atentia asupra acestui fenomen, formuland cateva concluzii in ,,Recueil d’informations’’(1993) sub egida Consiliului Europei(1983):

*principiul interculturalist este un mijloc prin care institutia scolara isi atinge mai bine scopurile privind democratizarea , egalizarea sanselor sau difuziunea culturala.In context didactic , acest principiu nu se poate substitui unor exigente specifice scolii si intrate in fundamentele ei clasice, dar le poate insoti si facilita prin largirea sferei de preocupari ale scolii;

*interculturalismul defineste recunoasterea reciproca a culturilor de origine si de primire , in cazul migratiilor, precum si diversele expresii culturale ale emigrantilor si autohtonilor.Culturile acestea au caracter dinamic, creativ, datorita multiplelor contacte si intrepatrunderi, nefiind niciodata inghetate, inchistate, fixe in propriile structuri;

*atentia scolii trebuie sa fie canalizata spre relevarea si cultivarea diferentelor culturale, revalorizandu-le intr-un context mai larg, al comunitatii care este ,,gazda’’noilor veniti.Acasta nu inseamna insa ca recunoasterea egalitatii valorice a culturilor echivaleaza , in final, cu disparitia diferentelor si a divergentelor:

*multitudinea experientelor culturale , la care se va alinia , in noul context, scoala, determina repunerea in chestiune a criteriilor de evaluare scolara, care nu mai raman socio- sau etnocentriste.Selectia scolara si perceptia esecului scolar vor fi revalorificate in consens cu noua paradigma de dimensionare a proceselor scolare;

*un bun plan managerial al colectivului de elevi si practica scolara interculturala depind foarte mult de organizarea proceselor educationale, de calitatea colaborarii dintre profesorii autohtoni si cei straini.Ca strategii suplimentare de implinire a exigentelor educatiei interculturale sunt: relatiile de infratire dintre scolile din tari diferite , schimburile de elevi, de personal didactic, etc;

*continutul invatamantului trebuie corelat cu coordonatele interculturale, reexaminandu-se ponderea informatiilor si cunostintelor cu caracter general-uman si decongestionandu-se paleta de elemente valorice inguste, fara a se afecta ponderea acelor elemente particulare, purtatoare si relevatoare de valori inalte si perene;

*un alt mod de asigurare a aplicarii principiului interculturalitatii il constituie formarea initiala si continua a formatorilor , ceea ce justifica necesitatea regandirii prioritatilor ,strategiilor, metodologiilor, obiectivelor si practicilor pedagogice de pregatire a cadrelor didactice.Un prim pas spre concretizarea educatiei interculturale il constituie experienta culturala si relationala a educatirilor;

*o alta concluzie priveste ansamblul factorilor educationali implicati in realizarea educatiei interculturale ; pe langa scoala, se inscriu: familia organizatiile de copii si tineret, organizatiile etnice, confesionale, etc.Conjugarea eforturilor educationale externe scolii,a capacitatilor educogene ale formalului nonformalului si informalului se impune tot mai mult.

Educatia interculturala presupune , in principal, definirea identitatii culturale si a raportului identite –alteritate.

Este cunoscut ca orice identitate se costruieste pe baza raportarii la altceva , deci intr-o relatie comparativa , de diferenta/ asemanare.Intrucat trebuie dezvoltate , construite si asimilate in plan comportamental modalitati de convietuire , circumstantiale actuale, ce se caracterizeaza prin multiplicarea schimburilor , deschiderea frontierelor, sporirea circulatiei oamenilor, in plan fizic si ideologic, se ridica intrebari asupra conceptiilor traditionale , asupra identitatii si asupra raportului identitate –alteritate (intr-o modalitate ea insasi plurala).

Conceptul de identitate culturala –vag si greu de cuprins-poate fi circumscris invocandu-se atat dinamismul cultural, cat si al individului care doreste sa subscrie acestei dialectici. ,,O identitate stabila, rigida, osificata, obiect al unei fixatii constituie o carcasa asimilabila cateodata unui mecanism de aparare si ,de aceea,este simptomatica pentru o situatie de criza’’-sublinia Micheline Rey(1984).

Conceptul de identitate culturala este un construct care are drept caracteristici reductia , fixatia si tendinta de generalizare.Eticheta identitatii e , de regula, pusa de un observator exterior, ferit de capcanele preconceptiilor.

Discutiile despre identitatea individuala sau colectiva presupun abordari de tip interactionist si situational.Emergenta unei identitati presupune intalnirea si raportarea la altul, ori la dinamica temporala.Continutul individualitatii se defineste prin ceea ce ,, lipseste’’, parte care se doreste a fi completata prin fenomenul alteritatii.Aceasta relationare cu altceva permie perceptia limitelor reale.In ipoteza situationala , identitatea este o unitate plurala, o structura dialectica prin care unitatea subiectiva este constant negociata prin seria de transformari induse de diversitatea de situatii proxime.Subscriind, C.Camilleri, este de acord ca transformarile externe se prezinta individului ca semnificatie si structurate deja de o serie de parametri care vin din interioritatea sa , din experientele sale anterioare.P.Tap defineste identitatea culturala ca un sistem dinamic de sentimente axiologice si de reprezentari prin care factorul social, individual si colectiv isi orienteaza conduitele, isi construieste istoria , cauta sa-si rezolve contadictiile prin relationarea la alti factori sociali, fara de care nu se poate defini si percepe satisfacator.Pentru E.H.Erikson, identitatea personala e vizata in termeni de unitate , de continuitate si de similitudine su sinele , singura preocupare fiind ca aceasta unitate sa-si asigure existenta si continuitatea in reteaua complicata a relatiilor si actiunilor exterioare .Pentru Joseph Leif identitatea culturala poate fi realizata fie prin integrarea in sistemul social, intr-un mod difuz, dar constrangator si pregnant, fie prin intermediul demersurilor educative in scoala.

Chestiunea identitatii este analizata si din perspectiva schimbarii si adaptarii.Kasterstein vorbeste despre o identitate circumstantiala, ca fiind una ce tinde adaptarii la diferite roluri si situatii. C.Camilleri sustine ca devenirea individuala se realizeaza nu atat din alterari , cat din constante.Dinamica identitatii personale ridica problema coerentei noastre existentiale , a ansamblului nostru de reprezentari despre sine si despre univers.Daca nimic nu e stabil, totul intra in disolutie.

Alteritatea culturala este un concept care ridica discutii si mai numeroase .Chiar daca au fost formulate si conceptii privind incomunicabilitatea culturilor, o perspectiva organicista , care considera ca fiecare din acestea constituie o unitate inchisa , ce trebuie luata ca atare, majoritatea ganditorilor contemporani subscriu necesitatii interferentei culturale, recunoscand forta de imbogatire a contractului cultural.

Alteritatea , cu experientele ei, prezinta o deosebita importanta pentru identitatea care si-o doreste , delimitand-o si constituind-o. Micheline Rey sugereaza faptul ca interculturalitatea nu inseamna ,,dreptul la diferenta’’-cum se exagereaza uneori-intrucat aceasta ar conduce la apartheid.Aceeasi Micheline Rey arata ca interculturalul este, mai ales, dreptul la egalitate (pe care diversitatea nu o pune in discutie ) si locul esential al alteritatii, care simultan fundamenteaza si reinnoieste intreaga viata (individuala si sociala) si insasi cultura.

Astfel, posibilitatile adaptative ale individului sunt mai ample , acesta putand actualiza un anumit segment identitar, pentru o mai puternica ancorare in realitatile conjuncturale.Contactul cu altul este o buna cale de a deschide autoanaliza si compararea cu acela.Insasi invatarea , considera M.Serres ,este un proces care conduce la amestecul , inmanuncherea influentelor ce ne formeaza, ori care ne deformeaza si ne transforma.

O atitudine sensibila fata de cultura altuia nu desemneaza numai un plan cognitiv(formarea pe plan strict intelectual) ci si pe plan afectiv si comportamental.Aceste comportamente culturale sunt individual incorporate, fie prin imitatie, fie prin incercare si eroare , in afara unui proces discursiv verbal, mereu constient si explicit.Iata de ce educatia interculturala trebiue sa vizeze , in primul rand, educarea acestei atitudini, indrumarea lor catre teritoriile spirituale inedite, altele decat cele inradacinate.

Se recomanda ca diversele culturi sa fie studiate in scoala intr-o maniera comparativa si complementara , apelandu-se la acele filtre culturale prin care membrii unei comunitati diferite inteleg si percep realitatea, prin sondari si explorari alternative in campul cultural.Identificarea acestor filtre ar fi usurata –in conceptia autoarei Micheline Rey-printr-o abordare stereoculturala in educatie , care ar ajuta la o mai buna, mai fluenta circulatie a valorilor dintr-o cultura in alta.Acest tip de abordare ar fi o ocazie favorabila pentru a li se crea copiilor situatii propice descoperirii varietatilor gusturilor, limbajelor, formelor de expresie,etc.

B)INVATAMANTUL ROMANESC

DIN PERSPECTIVA EDUCATIEI INTERCULTURALE

Invatamantul romanesc se gaseste in plina schimbare si innoire.Reforma implica si o dimensiune interculturala.Argumentele acesteia ar fi , in primul rand, o motivatie pragmatica , introducerea elementelor noi fiind mai simpla in fazele incipiente ale reformei , decat dupa trasarea liniilor principale si restructurarea si statornicia retelei de norme.

De asemenea , este stiut ca cele mai multe tensiuni interetnice au drept sursa nerecunoasterea identitatii culturale.In tara noastra convietuiesc, alaturi de romanii majoritari, si alte minoritati, asezate aici in diverse imprejurari istorice.Dupa evenimentele din 1989 s-au inregistrat conflicte deschise, mai ales intre romani si maghiari sau romani si tigani, chiar si intre romani apartinand cultelor religioase diferite (ortodocsi si romano-catolici).Aceste tipuri de tensiuni de sorginte etno-culturala pot fi atenuate sau chiar indepartate printr-o educatie prealabila pentru interculturalitate.Articulatia interculturala a sistemului scolar ar constitui un mijloc eficient pentru trecerea la o societate democratica , deschisa, permisiva, deopotriva pluralista si solidara.Fenomene precum intoleranta pot fi stavilite prin promovarea atitudinii interculturale.

Acest gen de comportament ar putea imbunatati raporturile relationale ale locuitorilor tarii noastre, eliminandu-se tendintele egocentriste, pragmatismele extreme, fenomenele psiho-sociale de marginalizare.

Perspectiva interculturala ar putea intampina bariere psihologice , de natura prejudecatilor.Asadar, inainte de a cultiva dorintele oamenilor de cunoastere si acceptare a altor culturi ,trebuie disipate resentimentele si prejudecatile.Interculturalitatea presupune un nivel zero in obisnuintele si mentalitatile noastre , nivel de la care se vor putea dezvolta comportamentele interculturale dorite.Vechile etichete si judecati apriorice se cer a fi parasite , valorificandu-se unele facultati umane, si anume uitarea anumitor aspecte , deoarece si uitarea are valente pedagogice.

In Transilvania, multe dintre tensiunile etnice au fost alimentate si resuscitate de unele erori comise de unii, cum ar fi celebrul ,,Dictat de la Viena’’, sau perioada care a urmat celui de al doilea razboi mondial.

In Moldova ex-sovietica se pot observa anumite atitudini chiar in perimetrul cultural-lingvistic, ce sunt afisate nu numai de catre cetatenii rusofoni, ci chiar de unii romani.

Daca timpul si istoria au adus laolalta , in acelasi spatiu, romani, maghiari,evrei, tigani, etc., atunci ei trebuie sa invete sa se cunoasca , sa se inteleaga reciproc , sa se tolereze.Echilibrul si cumpatarea sunt mai mult decat necesare.Sub aspect cultural, superioritatea ori aroganta nu-si au locul.

Abordarea interculturala in cazul invatamantului romanesc ar trebui sa conduca la reflectii asupra mai multor chestiuni , precum : necesitatea implementarii flexibilitatii in cadrul sistemului de invatamant , a permisivitatii; prevenirea ,,bronx’’-izarii fenomenelor de segregatie culturala, paralel cu asigurarea invatamantului in limba materna pentru comunitatile etnice minoritate.Trebuie sa se trateze , insa, aceasta problema, cu mare grija, identificandu-se limita maxima pana la care se poate merge cu instructia in limba materna intr-un stat national si untar.Pretentiile unor etnii de a realiza chiar si invatamant superior integral in limba materna nu se justifica si nu sunt conforme principiului intercultural , atat la scara nationala, cat si europeana.Principiul interculturalitatii militeaza pentru gasirea unor modalitati de cunoastere si intelegere reciproca , nu pentru izolarea fizica (prin crearea de scoli speciale , pe criterii de limba materna) si culturala: necesitatea fixarii unor obiective educationale centrate pe dobandirea autonomiei spirituale, pe autoinstructie si autoeducatie, pe cultivarea atitudinilor si aptitudilor de racordare la fenomenele culturale diversificate ; cerinta revizuirii continuturilor programelor de educatie in sensul impregnarii sensurilor interculturale la nivelul unor discipline scolare ,precum :istoria ,geografia,literatura,artele,stiintele,dar si in sensul introducerii in curriculum a unor notiuni referitoare la diversitatea culturilor intr-o unitate universala , cu valorificarea particularitatilor semnificative , dar cu pastrarea unui echilibru optim intre elementele generale si expresiile culturale secventiale , nationale ;imbogatirea gamei metodologice si de strategie didactica prin accentuarea unor , tehnici si procedee didactice compatibile interculturalitatii.Aceste exigente trebuie aplicate de cadrele didactice care cunosc foarte bine comunitatea scolara si particularitatile culturale ale elevilor.

Implementarea interculturalitatii trebuie sa tina seama de anumite coordonate si variabile comunitare concrete, de obiectivele educative vizate.Apar trei tipuri de contextualizari:

–in comunitatile pluriculturale , cu etnii eterogene, unde apar tensiuni interetnice ,viziunea interculturala are scopuri terapeutice , de stingere si stingere si prevenire a conflictelor.Indicata este conlucrarea unor institutii si organizatii sau fundatii culturale (scoala, biserica, etc), prin colaborarea ori complementaritatea actiunilor ;

–in cadrul comunitatilor pluriculturale unde nu se manifesta conflicte, abordarea interculturala are drept obiectiv major prevenirea conflictelor , intelegerea reciproca deschiderea si colaborarea interetnica ;

–in comunitatile uniculturale si omogene din punct de vedere etnic, avansarea acestui principiu are ca rol fundamental pregatirea fondului aperceptiv, util in eventualele dialoguri interculturale , facilitand viitoarele , eventualele interactiuni culturale.

In concluzie, principiul interculturalitatii este baza devenirii societatii mondiale moderne , care, pentru a putea razbate, are nevoie de sustinerea tuturor factorilor de decizie , punctul de plecare fiind scoala, deci, sistemul national de invatamant.

4.EDUCATIA PENTRU DIVERSITATE

A. PROBLEMATICA SI CONCEPTE

Identitatea este notiunea fundamentala in socializare.Ea apare ca rezultat al interactiunii dintre dimensiunea sociala si cae individuala a fiintei umane.Fiind o structura foarte complexa , ea se afla intr-o continua reconstruire, pe tot parcursul vietii, influentata de orice contact al persoanei definite.

Turner, in incercarea sa de a preciza raporturile dintre social si individual in dinamica structurarii identitatii, distinge trei niveluri in definirea eului:

–nivelul supraordonat-identitatea speciei umane, fiinta umana in diferentiere cu alte specii;

–nivelul intermediar-cel al definirii propriei persoane ca membru al unui grup; nivelul identitatii sociale primare , pornind de la similitudini existente in interiorul unui grup si diferentieri intre acesta si alte grupuri ;

–nivelul subordonat-al definirii propriei persoane, al identitatii singulare de fiinta unica; identitatea se construieste acum prin comparatii interpersonale, pe diferentieri eu/ celalalt, chiar in interiorul grupului de apartenenta.

Toate aceste niveluri tin de o dinamica a construirii identitatii, dinamica ce impune o imagine de sine, influenteaza stima de sine si alte elemente identitare ale personalitatii; construirea unei imagini pozitive poate fi corecta doar in experimentarea ambelor tipuri de comparatii: similitudini si diferente , ceea ce impune scoaterea tanarului in afara grupului sau minoritar si socializarea in cadrul comunitatii largi.In acest proces pot aparea si imagini nefaste, etichete, discriminari negative, rezultate din reprezentari sociale seci, livresti.Pentru a se evita aspectele divergente pe care le poate primi identitatea in comparatie cu persoane diferite, Lee Rainwater prescrie conceptul de ,,identitate valida’’.Aceasta identitate se gaseste la intersectia dintre : cine esti/ ce simti tu ca esti; cine esti / ce le dezvalui celorlalti din jurul tau ca esti /ceea ce spun ceilalti despre tine, astfel dinamica identitatii va urma un curs ascendent si realist, prin combinatia a patru elemente:

-a)modul cum ne privim pe noi insine;

-b)modul cum ne comportam ,prin care ne vor cunoaste cei din jur;

-c)modul cum suntem perceputi de ceilalti;

-d)modul in care ne trateaza ceilalti.

Procesul construirii si afirmarii propriei identitati este unul complex, dar foarte important pentru fiecare , atingand zonele cele mai sensibile ale personalitatii: nimanui nu-i este indiferent cum apare in ochii celor din jur , pentru ca prin acesti ochi se construieste imaginea despre propria persoana.

Trebuie specificat ca o persoana , un grup social sau o comunitate pot avea mai multe identitati in acelasi timp, anumite roluri sociale , anumite stiluri de viata , apartenenta la o categorie profesionala sau la o comunitate culturala.De exemplu , o persoana poate sa-si asume simultan o identitate etnica (membru al unui grup etnic), una profesionala (exercitarea unei anumite meserii), una lingvistica (vorbitor al unei anumite limbi), o identitate sexuala, o identitate familiala , una politica , alte teritoriala, etc.

Necesitatea conceperii de strategii pentru educatia interculturala porneste si de la consideratii legate de identitate-dupa McCall si Simmonds- ca forme de manifestare a diversitatii culturale , identitatile pot fi sursa unor conflicte sociale: din cauza sensului diferit dat aceleiasi identitati; ca rezultat al tentativei de a-si impune propria identitate; prin excluderea intoleranta a identitatilor alternative.

Conform unei definitii simple (Smith,1991), identitatile sunt acele forme ale culturii pe care o persoana, un grup social sau o comunitate si le atribuie sau prin care doreste sa fie recunoscuta.Identitatea are deci doua laturi: una de atribuire (asumarea unui simbol sau element al culturii ca o componenta a propriului eu ) si o alta de categorizare (revendicarea apartenentei la o anumita categorie identitara ).Ca si in situatia identitatilor personale (construirea eului in raport cu anumite elemente ale culturii prin carepersoana doreste sa fie recunoscuta ), intalnim acelasi dublu proces: de atribuire si diferentiere.La nivelul asimilarii sau atribuirii nu apar probleme deosebite , insa pot aparea situatii conflictuale in cazul diferentierii in raport cu alte identitati colective.

Un alt aspect legat de raportul: identitati individuale/ identitati colective este situatia identitatii impuse sau a celei induse din exterior.In acest caz , individul preia o identitate colectiva printr-un proces de identificare formala (de exemplu, nationalitatea ), fara discernamant , pe baza unei identitati intamplatoare (de exemplu, imprejurarea de a te naste intr-un anumit teritoriu ).Fara ca nou-nascutul sa fie consultat ,el primeste automat o identitate colectiva .Problema identitatii colective se pune indeosebi in legatura cu existenta unui grup minoritar.Este situatia tipica in care grupul minoritar face apel la o identitate colectiva(etnica , culturala,politica sau sociala )intr-un dublu scop:pentru a asigura coeziunea interna a grupului si pentru a apara grupul minoritar de dominatia altor identitati colective.Formele colective de apartenenta / atribuire sunt construite in virtutea unui ideal, a unei credinte, idei sau cauze.De cele mai multe ori, identitatile colective au un scop defensiv: ele se secularizeaza in jurul unei cauze amenintate de o identitate (eventual culturala ) dominanta .

Dupa parerea sociologilor ,exista trei mari forte centripede in jurul carora se formeaza identitatile colective :traditiile culturale, fortele politice si confesiunile.

Dinspre sociologia si psihologia sociala ne vin cateva precizari in legatura cu sintagma ,,grup minoritar’’:

–1)minoritatea nu este exclusiv etnica; exista minoritati culturale, sociale, religioase, profesionale, etc.(ca si incazul speciilor pe cale de disparitie, aceste grupuri minoritare beneficiaza de o protectie speciala, atat in plan intern, cat si in plan international, ceea ce determina o preocupare deosebita si din partea opiniei publice);

–2)relatia minoritate-majoritate , care este determinata printr-un raport contextualizat.Nu exista persoana sau grup care sa fie ,,minoritate’’dupa toate criteriile si in toate imprejurarile.Sunt frecvente cazurile in care o minoritate etnica detine de fapt controlul economic.(de exemplu,Africa de Sud).

Drepturile omului actioneaza ca un cod moral si civil ce instituie diversitatea , toleranta, egalitatea si libertatea ca principii de convietuire in societatile multiculturale.Datorita mobilitatii persoanelor si comunitatilor , a migratiilor si a urbanizarii, a intensificarii schimburilor si comunicatiilor, societatile moderne sunt intens multiculturale (fie ca este convenabil sau nu,dupa ultimele statistici sociologice,aproximativ 30% din populatia actuala a statelor occidentale provine din emigratie).De fapt, marile metropole colonoliale sau regiunile cu populatie mixta au fost dintotdeauna multiculturale.

Fiecare individ se naste intr-o anumita cultura, iar pentru a vietui in cadrul acestei culturi, trebuie ca pe tot parcursul vietii sa invete elementele ei de baza , sa inteleaga si sa utilizeze normele si regulile ce fac posibila integrarea in cultura respectiva –asadar pentru a apartine ca intern unei culturi , trebuie sa-i cunosti si sa-i respecti valorile , sub toate formele pe care acea cultura le ,,distribuie’’membrilor sai.

Procesul prin care se realizeaza acest transfer al culturii de la generatiile adulte catre noile generatii poarta numele de socializare.

Dictionarele de specialitate definesc socializarea ca un proces prin care o persoana invata si isi apropie experientele socio-culturale, le asimileaza si le foloseste in raport cu mediul socio-cultural in care traieste.Astfel definita, socializarea se apropie de concepte asemanatoare , insa diferite, precum: integrarea sociala, adaptarea la mediu, conformitatea, supunerea in fata regulilor sociale, aculturarea fortata.

Fiecare cultura transmite membrilor sai sistemul valoric de baza.Copiii invata cum sa inteleaga si sa utilizeze semnele si simbolurile ale caror intelesuri se pot schimba arbitrar de la o cultura la alta.Fara acest proces, copilul va fi capabil sa existe intr-o cultura data;[…]un exemplu banal : imagineaza-ti ce s-ar intampla daca nu ar intelege copiii rolul luminii rosii a semaforului…’’

Ca proces interactiv de comunicare,socializarea presupune o dubla ipostaza :

*a)achizitionarea de elemente socio-culturale ale mediului proxim;

*b)construirea de structuri specifice de personalitate utilizand noile elemente pe care le incorporam elementelor deja existente.

La baza acestui schimb permanent si bidirectional sta componenta esentiala a culturii , valoarea.Prin valori este realizata transmiterea si asimilarea culturii de catre generatiile tinere.Raportul individului cu mediul ambiant este unul bidirectional , prin faptul ca socializarea implica doua directii de realizare:

-socializarea propriu-zisa , constand in sprijinul acordat tanarului pentru a-si interioriza valori, norme, reguli, traditii, etc.(integrarea sociala, socializarea);

-exprimarea acestei interiorizari la nivelul conduitei cotidiene, deci o exteriorizare ce poarta amprenta individualitatii ,,atinse’’de propria cultura (individualizarea , adaptarea cerintelor sociale la structura proprie).

Agentii implicati in socializare sunt numerosi ,dar pentru anii copilariei, esentiali sunt: familia, scoala, mass-media, grupurile de egali (colegii de generatie), grupurile de interese din cadrul comunitatii, etc.

Valorile promovate de familie se centreaza pe cooperare si sprijin reciproc , relationare stransa cu rudele apropiate, cu cei varstnici, deprinderea unor mestesuguri traditionale, ajutor acordat parintilor la activitatile zilnice, s.a.La scoala , copiii dobandesc explicatii general valabile pentru anumite comportamente ;aici se confrunta cu o cultura, cu un sistem de valori deseori total diferite de cele deprinse in familie.Pentru a facilita socializarea , scoala promoveaza competitia individuala, incurajeaza reusita personala, conditionand succesul de insusirea si aderarea la valorile majoritatii .Potentialul conflict intre normele impuse in familie si cele dobandite in scoala pot determina zdruncinarea personalitatii copilului si chiar aparitia esecului sau abandonului scolar.Este periculos ca scoala sa reprezinte doar cultura majoritara tocmai pentru ca o parte dintre copiii minoritari, neregasindu-se in respectiva institutie , nu o respecta si-uneori-nu-i vad rostul in viata lor.

,,Toti egal,.toti diferiti’’a fost sloganul sub egida caruia s-au desfasurat manifestarile din cadrul Campaniei impotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului si intolerantei , organizata de Consiliul Europei, in anii ’90.Sloganul subintelege o contradictie care ar rezulta din incompatibilitatea reciproca dintre egalitate si diversitate.

Egalitatea presupune simetria partilor aflate in echilibru,o dreptate comutativa de balanta echilibrata perfect.In aceasta ipostaza , egalitatea tuturor,inseamna identitatea sau omogenitatea dupa un anumit criteriu (este modelul ,,patului lui Procust’’).Ideea diversitatii in general implica ceea ce se numeste ,,dreptatea distributiva’’.Este o forma calitativa de echilibru care se realizeaza prin distributie proportionala,echitate si egalitatea sanselor.Cum diversitatea este principiul de baza al vietii si organizarii sociale, dreptatea distributiva incearca sa asigure un tratament echitabil tuturor, printr-o egalitate in drepturi si prin accesul liber la sansele de reusita , in functie de aspiratiile, capacitatile si contributia fiecaruia.Nu se propune egalitatea rezultatelor , ci egalitatea statutului social si civic (egalitatea in fata legii, egalitatea in drepturi, egalitatea oportunitatilor, etc.).

Diversitatea este un atribut intrinsec al naturii, cat si al culturii.In ceea ce priveste cultura, fara diversitate , ea ar fi golita de orice continut.Valorile, credintele, obiceiurile, moravurile, normele etice sunt elemente ale culturii care diferentiaza persoanele, grupurile sociale, comunitatile si natiunile.Chiar daca exista un nucleu moral comun, oamenii se deosebesc in functie de elementele de cultura cu care se identifica.

In viata sociala ,in momentul intalnirilor individuale, aceste diferente naturale si culturale sunt amplificate.In acest caz ,se pune o dubla intrebare, valabila atat pentru cercetatorii sociologi, cat si pentru specialistii in domeniul educatiei: ,,pana unde poate fi admisa diversitatea persoanelor , grupurilor si comunitatilor fara se se piarda coeziunea sociala?’’/,,cum coexista identitatile individuale cu cele colective?’’

Pentru cercetatori –inclusiv in domeniul educatiei-atrage atentia vechiul principiu al unitatii in diversitate.Unitatea rezulta , deci, pe de o parte, dintr-un corp comun de norme, valori, conduite sau simboluri valabile pentru toata umanitate in ansamblul ei ;iar pe de alta parte, aceste elemente ale culturii se transmit de la o generatie la alta, sub forma de patrimoniu comun, fara a mai fi nevoie ca de fiecare data sa fie redescoperit sau recucerit.Mircea Malita numeste ,,civilizatie’’ acel corp comun de cunostinte , valori si tehnici, care confera dimensiunea universala a existentei umane.Daca civilizatia uneste si confera continuitatea necesara istoriei , cultura diferentiaza si particularizeaza.Ea este exclusivista si alimenteaza identitatile si alteritatea.Culturile nu exista decat la plural, intr-o mare diversitate.Culturile care coexista in acelasi plan spatio-temporal trebuie sa-si imparta zonele sau trebuie sa se tolereze,sa interfereze, construindu-se reciproc.

Istoria moderna a cunoscut doua tipuri de politica privind grupurile minoritare: asimilarea si pluralismul.

In sens pur ,asimilarea inseamna anularea diferentelor.Este un proces de omogenizare in care cultura dominanta isi impune limba, obiceiurile, valorile, mentalitatile si credintele.

Gordon a identificat sase grade de asimilare, valabile pentru orice tip de societate, studiind societatile moderne create prin imigratie voluntara(SUA si Australia):

1.-asimilarea culturala(,,aculturatie’’), prin care se realizeaza adoptarea formala a modelului cultural dominant; la aceasta dimensiune, educatia interculturala a avut de delimitat termeni ca :aculturatie, enculturatie, etc.;

2.-asimilarea structurala, prin participarea si integrarea in institutiile, organizatiile sau cercurile de putere ale societatii-gazda; dupa Gordon, acesta este momentul decisiv, cand elitele minoritatii se asociaza cu elitele majoritatii, intr-un sistem de cogestiune a puterii; accesul la decizie si putere a elitelor minoritatii grabeste pierderea identitatii colective a grupului minoritar de provenienta;

3.-asimilarea maritala, prin casatorii mixte;

4.-asimilarea psihologica , ce se manifesta prin identificarea cu grupul dominant; grupul minoritar inceteaza sa existe ca identitate colectiva, cel putin pentru persoanele asimilate;

5.-asimilarea comportamentala, prin mimetism comportamental ;

6.-asimilarea civica, ce se caracterizeaza prin absenta conflictelor de putere sau de interese intre grupul minoritar si grupul majoritar.

Ca politica, asimilarea nu mai este practicata nici macar in statele formate prin imigratie. ,,Chiar si in Statele Unite, exemplul clasic de <<creuzet multietnic>> (,,melting pot’’), alaturi de asimilarea noilor valuri de imigranti in jurul unei noi identitati, persista mari enclave de diversitate culturala care-si pastreaza identitatea colectiva’’.(Barzea)

Pluralismul reprezinta expresia politica a diversitatii culturale. Persoana umana se construieste prin proiectie identitara in raport cu aceasta diversitate , asa incat societatile moderne devin multiculturale, multietnice, multirasiale, plurilingve.

Pluralismul a aparut ca o conceptualizare socio-politica a mozaicului cultural-contemporan.Persoanele, grupurile si comunitatile care se definesc ele insele ca diferite fata de tendintele sau modelele majoritare au dreptul sa-si exprime aceasta optiune, sa se organizeze in jurul unor criterii liber consimtite , sa intreprinda actiuni sistematice pentru conservarea si confirmarea acestor diferente.Cea mai succinta si mai clara delimitare a pluralismului consta in faptul ca societatea pluralista este locul public de manifestare si afirmare a diferentelor.

In opinia lui Gordon, exista doua tipuri esentiale de pluralism:

-a)pluralism egalitar , in care grupurile etnice doresc si obtin egalitatea in drepturi, dar raman separate de grupul majoritar.Diferentele sunt incurajate si acceptate in virtutea unor principii de coexistenta stabilite in comun. Grupurile etnice participa la viata publica , au o contributie economica si civica importanta , dar se manifesta in special ca grupuri de interese.Gordon a delimitat in cadrul pluralismului egalitar doua subtipuri:

-pluralismul cultural, specific Statelor Unite , unde grupurile etnice continua sa-si exprime identitatea culturala, in pofida unor puternice presiuni asimilatoare; asimilarea nu mai este efectiva la nivel microsocial, datorita dimensiunilor statului american , astfel ca modul de viata pluralist este impartasit de toti cetatenii , dar , in acelasi timp, nu impiedica supravietuirea identitatilor colective de origine (etnice, confesionale, lingvistice);

-pluralismul corporatist, exemplificat de Canada si in unele tari europene (Elvetia, Belgia), recunoaste formal grupurile etnice atat de mult, incat puterea politica este distribuita in conformitate cu ponderea numerica a acestor unitati minoritare.Separarea institutionala si culturala sunt recunoscute oficial, iar grupurile etnice sunt concentrate in enclave teritoriale bine conturate, unde identitatile colective se pot prezerva foarte bine.

-b)pluralismul inegalitar este o forma anacronica de gestiune politica a diversitatii culturale.Spre deosebire de politica de asimilare si pluralism egalitar, unde stratificarile sociale si inegalitatile economice sunt atenuate de o bunastare comuna (impartasita atat de majoritari, cat si de minoritari), ,,pluralismul inegalitar’’ promoveaza separarea structurala de fondul unui acces limitat la putere si , implicit, la prosperitate.Pluralismul de acest tip este unul cu forma inechitabila.Din acest motiv, in locul consensului si legitimarii reciproce din pluralismul egalitar , guvernarea inegalitara recurge la coercitie si impunerea vointei dominante.Acolo unde bunastarea este limitata , in mod firesc , grupul majoritar este tentat sa recurga la forta pentru a o detine in mod exclusiv.

Pentru a-si pune in valoare statutul de cetatean, omul are nevoie de competentele civice necesare , care nu se obtin doar prin calitatea legala, recunoscuta de statul de care apartine, ci si prin achizitii culturale si comportamentale adecvate.In acest fel,cetateanul devine constient de rolul sau, invata sa interactioneze cu puterea politica si este capabil de o participare responsabila la viata publica.

Aceste competente necesare participarii la societatea politica,pe care cetateanul le invata pe toata durata vietii, reprezinta si o finalitate implicita a educatiei interculturale , desi-in mod eronat –unii educatori considera ca trebuie discutate distinct, fara elemente tangente , continuturile educatiei interculturale si ale celei civice.

B. EDUCATIA PENTRU DIVERSITATE,

RASPUNS LA PLURALISMUL CULTURAL

Viitorul spatiu european trebuie inteles ca un loc al confruntarii fructuoase dintre mai multe coduri culturale diferite , care poate avea efecte disfunctionale , cel putin in anumite momente , daca nu va fi inteligent gestionat.De aceea, nu numai oamenii trebuie sa fie pregatiti sa se insereze in aceste noi realitati , dar si institutiile trebuie sa fie pregatite pentru a primi persoanele purtatoare de coduri valorice particulare.Recompunerea entitatilor nationale in ansamblu european, in contrasens uneori cu ideologiile nationale centraliste , va face ca subculturile marginalizate sa fie revendicate si sa se impuna altfel decat pana acum.Indivizii insisi trebuie sa actualizeze acele forme de atasare care sa le asigure coerenta existentiala si eficienta sociala.Apartenentele prime trebuie sa fie permeabile si deschise , iar identitatea se va reface permanent in functie de circumstante .Fiecare dintre noi va fi o unitate plurala , care se preface permanent, sub imperiul vectorilor socio-culturali in permanenta miscare.Fiecare persoana va dispune de o unitate inglobanta , initiala care va supraordona pemanent noi elemente spirituale.

Ideologiile universaliste sau ale nivelarii culturale considera ca entitatile culturale distinctive vor disparea , in favoarea unei culturi unice , mondiale.Aceste ideologii sunt mai mereu etnocentriste si destul de atractive.Ele sunt foarte simpliste: fac abstractie de complexitatea dinamicii culturale si de contradictiile inerente evolutiei culturale.Ideologiile relativiste sau ale pluralismului cultural stipuleaza ideea ca fiecare cultura dezvolta viziuni separate despre lume, sisteme da valori si de credinte ireductibile.Nu exista posibilitatea unei comunicari autentice intre culturi.

Se stie ca societatea actuala impune noi tipuri de organizari , de asocieri si de conexiuni ale activitatilor de productie.O structura de productie a devenit o forma transcomunitara ,transnationala si transculturala de realizare a schimburilor .Reorganizarea fortei de munca si integrarea ei intr-o economie globala ingaduie si obliga punerea in act a unor noi competente relationale intre oameni.Economiile devin competitive si in masura in care actorii lor stiu sa se raporteze la altii.Locurile in care se munceste devin spatii privilegiate de invatare interculturala si intercomunitara .

Tarile europene au trecut aproape toate prin momente de intoleranta la inceputul modernitatii.Alain Touraine considera ca problema multiculturalismului se pune astazi cu acuitate din cauza ca modelul republican , ,,politic’’ , al Occidentului este in declin sau in descompunere.Universalismul substantival al legii si dreptului a fost inlocuit de rationalismul instrumental al economiei , al productiei,intai de toate , si al consumului; de aici, necesitatea comunicarii.Acest lucru a condus la internationalizarea vietii economice, care a debordat suveranitatea statelor nationale, fenomen numit si globalizare.Dezvoltarea tehnicii, a pietelor si a noului tip de consum a distrus capacitatea de mediere politica intre ordinea naturala si diversitatea culturilor.Incepand cu acest moment, rationalizarea si globalizarea productiei, a schimbului international, au condus la emergenta unui nou tip de civilizatie contemporana.

Spatiul cultural tinde sa se fragmenteze in mai multe fortarete comunitare, adica in grupuri sociale, politic organizate.Conducatorii isi extrag legitimitatea si influenta din izvorul pe care il comporta traditiile culturale.In absenta unor medieri puternice intre economie si cultura , aceasta din urma se ,,comunizeaza’’, devine sursa si emblema pentru identificarea unei comunitati.Se ajunge la un fel de societate multicomunitara , segmentara, alcatuita din entitati care nu mai comunica intre ele. ,,Apararea minoritatilor si a drepturilor lor poate aparea ,la o prima privire, ca o manifestare a multiculturalismului, acesta ducand adesea in directia opusa , la un comunitarism inchis in el insusi si, prin urmare, ostil coexistentei culturilor diferite.’’ (Touraine)

Dreptul la diferenta , izolat de orice relectie asupra comunicarii interculturale, conduce la un relativism cultural incarcat de conflicte indisolubile.Dimpotriva , pluralismul cultural recunoaste in acelasi timp ca fiecare cultura produce semnificatii de valoare universala , pornind de la o experienta particulara.Pluralismul cultural pune problema nu numai a apararii diversitatilor, ci si a dialogului culturilor care recunosc, dincolo de diferentele lor, ca fiecare contribuie la imbogatirea experientei umane si ca fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experiente particulare. Multiculturalismul nu este adversarul universalismului european, ci o alta fata a lui.Ceea ce unifica multiculturalismul si universalismul este vointa comuna de a plasa o cultura deasupra puterii statului sau a intereselor unui grup social. Religiile sunt incarcate si purtatoare de multiculturalism, pentru ca ele vor sa transmita un mesaj universal, dar sunt, de asemenea, si cele mai inversunate piedici ale multiculturalismului , din moment ce se identifica adesea cu un anumit organism social, teritoriu sau , mai ales, putere politica.

Primul mare merit al ideii multiculturale este de a reactiona contra omogenizarii lumii in profitul unei culturi miscatoare, sprijinita pe puternice mijloace tenhice si financiare si care slabeste sau distruge capacitatea de inventie, de autotransformare si de reinterpretare a culturilor, etichetate ca traditionaliste, cu toate ca ele au avut si mari efecte de modernizare.Identitatea si alteritatea sunt inseparabile si trebuie aparate impreuna in universul dominat de fortele impersonale ale pietelor financiare , ce impun noi forme de integrism .

Pluralismul cultural european este produsul unei istorii lungi si continue , care implica acceptarea celuilalt, toleranta, coexistenta plurala, dar cu sansa afirmarii pozitiilor proprii.Exista o identitate culturala europeana si aceasta este constituita din istoria si experienta comuna , decantata de mii de ani (Imperiul Roman, Crestinismul, Iluminarea , Industrializarea).Acest pluralism spiritual se explica prin anumite elemente fundamentale ale culturii :curente religioase, care au fost mereu transnationale, gandirea stiintifica, modelel si curentele artistice, ideologiile, etc.Studiile antropologice in aria culturala au aratat ca nu pot exista in chip funciar antagonisme fundamentale intre sistemele de valori, decantate de diferite culturi .Sub aspectul valorilor finale, antropologia stabileste in mod statistic ca , in culturi diferite, aceleasi valori pot fi acceptate sau nu.

Ultimii 50 de ani au lasat urme adanci in tarile europene:

-migratiile internationale dinspre fostele colonii au condus la implantari de populatii de origine straina;

-dezvoltarea informatiilor si a canalelor mediatice care au facilitat schimbul cultural; procesul construirii unei unitati economice in plan european conduce la regandirea politicilor educative si culturale.Spre finele anilor ’70, scoala a fost pusa in fats unei mari dileme : aceea a deschiderii spre pluralitatea culturala.Imigrarea masiva in tarile occidentale a deschis problema posibilitatii si cailor scolarizarii copiilor nou sositi in aceste tari.

Scoala a trebuit sa faca fata eterogenitatii lingvistice si culturale a grupurilor scolare ivite din urma imigrarii.Prima sa gesticulatie a fost aceea de a elima diversitatea, de a considera pluralismul daunator.Diferenta a fost inteleasa ca un handicap ce trebuia rezolvat.Educatia interculturala, in aceasta faza , se reducea la o practica educativa asimilationista, ca o pedagogie reparatorie pentru esecul sau excluziunea scolara.Aceste practici erau uzuale mai ales in zonele unde componenta plurietnica era evidenta.De aceea , s-a recurs la o pedagogie compensatorie , de sustinere , de stergere a diferentelor , de achizitionare a diferentelor, de achizitionare de catre toti, pentru o corecta integrare , a acelorasi instrumente culturale, mai ales lingvistice.Alteritatea culturala a fost conotata negativ si dispretuita .

S-a constatat ca aceasta strategie nu numai ca nu a dat rezultate,ci a si generat fenomene adverse, fiind supusa unor numeroase critici din partea pedagogilor sau a reprezentantilor populatiei imigrante.Perspectiva initiala de desconsiderare culturala s-a schimbat.Diversitatea culturala nu mai este un prejudiciu, ci o realitate, ce trebuie fructificata in mediul scolar.Optica se schimba : fiecare are dreptul individual, sa-si cultive limba, traditiile, obiceiurile.Profesorii nu se mai raporteaza la culturi abstracte ,dezincarnate sau folclorizate,ci la culturi vii, manifeste la nivelul claselor scolare ,puse acum in relatie cu modelul cultural dominant.Conceptia fixa asupra culturilor este depasita.Recunoasterea eterogenitatii culturale a publicului scolar genereaza o tensiune noua intre universal si particular, pentru ca se incearca construirea din fragmente a unitatii culturale.

Scoala ia legatura cu reprezentantii noilor veniti,cu parintii copiilor ,pentru a coloabora si a proiecta strategii educative bazate pe o pedagogie diferentiata .Educatia interculturala era inteleasa ca o pregatire a copilului pentru doua culturi diferite.Alfabetizarea se realizeaza in limba de origine a fiecaruia , facandu-se pasi , progresiv, si in directia limbii majoritate.Sunt valorizati in acest scop profesori de aceeasi origine ca si a copiilor.Fiecaruia i se garanteaza specificitatea.Dar nu este de ajuns.Pedagogia diferentiata cultiva diferentiata cultiva diferentele luate separat.Punctele de intalnire si de comuniune culturala nu sunt luate in consideratie.Exista riscul , la indivizii altfel formati ,de a ramane ,,intre culturi’’, nefiind bine instalati nici in cultura de origine,nici in cea a tarii de primire.

O alta strategie se centreaza pe conceptul de ,,cetatenie’’, pe o invatare cooperatoare,pe crearea de situatii de invatare la un loc, pornind de la un fond comun, pe seama unui transfer intercultural, alcatuit cu premeditare. Scoala este un loc nu numai de primire , ci si de realizare a interferentelor , al schimburilor egale dintre culturi.

Daca la inceput ,reflectia asupra interculturalului in invatamant a fost restransa doar la solutionarea problemelor imigrantilor,astazi se constata ca vechea paradigma nu mai este suficienta .Odata cu perspectiva construirii unui spatiu european , a internationalizarii economiei,a globalizarii informatiilor ,problemele se pun altfel.,,A invata recunoasterea diversitatii codurilor culturale diferite, a sti sa comunici intr-un context intercultural,a lua cunostinta de propria identitate culturala, a fi capabil de a trece dincolo de stereotipuri si prejudecati, de a cunoaste mai bine institutiile, caracteristicile sociale,formele de vietuire pentru diverse tari europene,acestea ar putea fi obiectivele unei practici interculturale largite in educatie’’.(Lipianski)

Scoala ,ca principal instrument de socializare,devine locul unei armonizari culturale ce o devanseaza pe cea sociala.Gestionarea cat mai operativa si timpurie a diferentelor obliga cu necesitate la intronarea unui model educativ care sa favorizeze intalnirea si cooperarea intre mai multi parteneri.Prelungirea perioadei de scolarizare face din scoala principalul mediu de construire a identitatii culturale

Actul paideic presupune un anumit coeficient de coerenta si coextensivitate in ceea ce priveste gestiunea problemelor lumii actuale.Educatie pentru o buna intelegere si solidaritate nu este o chestiune pe termen scurt,ci o actiune ce pretinde un evantai de demersuri globale si prospective .

Instantelor educative le sunt fixate cateodata obiective oarecum antinomice:pe de o parte ,obiectivele scolii sunt exprimate in termeni de continuturi,desfasurare metodica ,eficacitate imediata ,selectie si competitie,iar pe de alta parte,de cristalizare a atitudinilor de solidaritate ,de cultivare a unor comportamente si atitudini spirituale,formative.

CAPITOLUL AL IV-LEA

DIVERSITATEA IN INVATARE

1.DIFERENTE INDIVIDUALE

IN INVATARE

Delimitarea diferentelor individuale presupune dificultati nebanuite.Ele trebuie cautate in geneza si dezvoltarea ontogenetica a personalitatii umane.Devenirea fiintei umane este rezultanta interactiunii dintre natural si social,sinteza unica si originala,proprie fiecarui om.Terminologia consacrata defineste aceasta ca interactiunea dintre cei trei factori:ereditate, mediu si educatie.

Acceptand sensul complementar al interactiunii dintre cei trei factori ,se considera ca originea diferentelor individuale in invatare se datoreaza influentelor combinate ale acestor trei factori, originea acestor diferente neputand fi atribuita in mod exclusiv unuia dintre ei.Insa, ponderea lor difera de la o variabila la alta .Exista unele trasaturi al caror registru diferential este impus preponderent prin prin ereditate, altele ale caror diferente sunt determinate de mediu sau de educatie.Asa cum aprecia J.Lamart, ,,deosebirile care se observa intre indivizi pot fi manifestarea unor factori genetici sau ai mediului ambiant,ori a interferentelor lor:ele nu reflecta neaparat influenta unica a unora sau a altora.Adevarata problema consta in importanta relativa a celor doua componente in variatia observata a unei trasaturi date, la o populatie data, la un moment dat.’’

Actiunea educationala se concentreaza si se materializeaza intotdeauna intr-un subiect concret, unic in felul sau. ,,Fiecare om , in acelasi timp, seamana cu toti, seamana cu unii si nu seamana cu nimeni’’(V.Pavelcu).Asadar, se pot distinge trasaturi general- umane , trasaturi tipice si trasaturi individuale, ele existand nu separat, ci impreuna , ca o sinteza.Tocmai aceasta desemneaza ,,profilul psihologic individual’’, conferind caracterul de unicitate fiecarui individ.Relatia dintre aceste trasaturi si factorii care le declanseaza se realizeaza in procesul activitatii pe care o desfasoara subiectul,pe plan psihologic exprimandu-se prin conceptul de personalitate.

Prin prisma activitatii ,individul apare concomitent ca subiect si personalitate.Educatia este o actiune cu caracter relational,la ambii sai poi aflandu-se subiectul in calitate de agent si receptor ,ceea ce inseamna ca mesajele care circula intre cei doi poli trec prin filtrul personalitatii fiecaruia dintre ei.

Personalitatea receptorului ,a elevului, este rezultatul intersectiei unor determinisme sociale si individuale, exprimandu-se pe multiple planuri :genetic,social,structural,cultural si psihic.Nici unul dintre acestea nu exista in sine,neputand fi supus analizei independent de celelalte.Personalitatea le include pe toate intr-o sinteza unica,din care rezulta un sistem personal de raspuns la tot ceea ce se exercita asupra individului,sistem ce devine un factor co-participant al dezvoltarii.Rolul subiectului in devenirea propriei personalitati este cu atat mai mare ,cu cat se afla mai sus pe scara ontogenetica.

Subiectivitatea este o manifestare a personalitatii in procesul unei actiuni.Trasatura distincta ,cea mai importanta a subiectivitatii omului in cadrul procesului cunoasterii ori al desfasurarii unei anumite activitati,in acest caz al elevului,se refera la adaosul subiectiv,personal,care imprima cunostintelor asimilate un indice de originalitate ,iar actiunii ,un anumit sens specific.

Constelatia tuturor trasaturilor de personalitate ,corelata cu experienta individuala acumulata pana la un moment dat constituie profilul psihologic individual.Cu toate ca ordinea stadiilor evolutive este aceeasi pentru toti copiii ,aparitia si ritmul lor evolutiv sunt particularizate ,determinand diferente in modul de gandire ,de simtire si actionare.

Relatia dintre particularitatile de varsta si cele individuale este una de tipul general-particular,in sensul ca cele individuale se bazeaza pe cele de varsta ,constituind o modalitate de manifestare cuprinzand si anumite trasaturi ce particularizeaza dezvoltarea .

Abordarea tratarii individuale in educatie este tocmai orientarea invatarii in functie de profilul psihologic individual,concomitent cu stimularea acestuia prin declansarea unor contradictii intre cerintele individuale externe si posibilitatile interne ale subiectului.

Numai cunoscand particularitatile de varsta si individuale (din diferite perspective,din cauza faptului ca fiecare trasatura specifica varstei se poate manifesta deosebit de la caz la caz)se poate aplica acest principiu in situatii concrete,practice,de invatare.

Iata cum se justifica necesitate intocmirii fisei psiho-pedagogice a elevilor de catre fiecare invatator/diriginte.Valoarea acestei fise depinde ,in mod evident,de fidelitatea datelor culese,ea consituind un mijloc de previziune a devenirii subiectului educatiei.

Identificarea cauzelor ce conduc la diferntele individuale dintre elevi,daca acestea sunt sau nu rezultatul unor capacitati generale ori speciale,sau a unei anumite atitudini fata de invatatura,sau a unor conditii si imprejurari concrete in care isi desfasoara activitatea ,este importanta pentru fiecare cadru didactic.

Fiecare individ constituie , in definitiv, o fiinta aparte, constituita si structurata in ritmuri proprii si diferite de-a lungul existentei.

In literatura de specialitate, conceptul de personalitate presupune un evantai de conotatii, din perspectiva filosofica, sociologica, antropologica , psihologica, etc.

In sens general, atributul de personalitate poate fi acordat doar indivizilor care s-au remarcat prin realizari de exceptie in diverse domenii ale vietii sociale si culturale.Din perspectiva antropologica si sociologica, personalitatea defineste rezultanta unor interactiuni sociale, ea constituindu-se doar in contextul relatiilor interumane.

Paradoxal, psihologii nu ajung la un consens in privinta definirii ei, desi sunt de acord in privinta recunoasterii unei structuri interne a personalitatii.Aceasta situatie se explica prin multitudinea variabilelor pe care le implica respectiva structura interna.

Psihologic vorbind, identificam mai multe definitii ale notiunii de personalitate : ,,imbinarea unitara nonrepetativa a insusirilor psihice care caracterizeaza mai pregnant si cu un mai mare grad de stabilitate omul concret si modalitatile sale de conduita; (A.Rosca); ,,un construct sumativ care include ganduri, motive, emotii, interese, abilitati, etc.’’ ; ,,un ansamblu de modalitati relativ consistente si durabile de percepere ,gandire , simtire si comportare care confera omului o identitate proprie’’.(L.Davidoff).

Se poate concluziona ca personalitatea confera omului identitate proprie , nonrepetitiva , unicitate , expresie a unei anumite imbinari a variabilelor sale interne, unele dintre acestea impunandu-se cu o intensitate mai puternica in structura de ansamblu a acestiu construct uman.

Toate acestea imprima procesului de invatare un caracter individual.Mecanismele generale ale acestui proces se nuanteaza de la un elev la altul.

2.CERINTE EDUCATIVE SPECIALE

A. CONCEPTUL DE CERINTE EDUCATIVE

SPECIALE

Conceptul a fost lansat in anul 1978, in Marea Britanie, apoi notiunea a fost preluata de alte tari , unele chiar din familia tarilor cu limba de origine latina (Spania, Portugalia), precum si de UNESCO.Sfera lui de cuprindere este mai ampla decat grupul copiilor cu dizabilitati.Din anul 1995, conceptul de cerinte educative speciale este utilizat si in Romania prin Legea Invatamantului.

Notiunea de CES desemneaza necesitatile educationale complementare obiectivelor generale ale educatiei scolare , necesitati care solicita o scolarizare adaptata particularitatilor individuale si sau caracteristice unei dizabilitati ori tulburari de invatare , precum si o interventie specifica, prin recuperare/reabilitate corespunzatoare.

CES exprima o necesitate evidenta de a se acorda o atentie si o asistenta educationala suplimentara (un anumit fel de ,,discriminare pozitiva’’), fara de care nu se poate vorbi efectiv de egalizarea sanselor , de acces si participare scolara si sociala.

Sintagma CES este mai relevanta in plan psihologic decat cea de deficienta , incapacitate/dizabilitate sau handicap. In acelasi timp, notiunea sugereaza o relativizare a conceptiei si practicii traditionale de impartire pe categorii de deficiente ori handicap, precum si o viziune mai noua, non-categoriala, care permite in mai mare masura o abordare individualizata (personalizata).

CES desemneaza un ,,continuum’’ al problemelor speciale in educatie, de la dizabilitatile grave si profunde, la cele usoare de invatare.Registrul acestora, in acceptia UNESCO cuprinde:

–intarziere/deficienta mentala/dificultati severe de invatare/dizabilitati de invatare/dizabilitati intelectuale;

–deficiente fizice/motorii;

–deficiente vizuale;

–deficiente auditive;

–tulburari emotionale (afective) si de comportament;

–tulburari (dezordini) de limbaj;

–dificultati /dizabilitati de invatare(UNESCO,1995).

Din punct de vedere statistic, copiii cu dizabilitati (intelectuale, fizice, vizuale, auditive) reprezinta cam 5-10% dintr-o populatie scolara , in vreme ce copiii cu CES sunt mult mai numerosi, variind in unele tari(SUA, Anglia, Danemarca) intre 10 si 20% din populatia scolara.

In unele tari (SUA, Spania), conceptul de CES se refera si la copiii supradotati.La noi in tara, Legea Invatamantului(84/1995) si amendamentele ei ulterioare utilizeaza conceptul de CES , alternativ si/sau echivalent cu cele de deficienta si handicap.

In diverse contexte, CES apare si cu notatia prescurtata (aproape sinonima) de ,,cerinte/nevoi speciale’’. Aceasta expresie are, insa, deseori, o semnificatie mai ampla, ea cuprinzand pe langa deficiente sau tulburari si problemele educationale puse de copiii care cresc in anumite medii defavorizate ,copii delincventi, copiii strazii sau chiar cei apartinand anumitor grupuri etnice minoritare , copiii bolnavi se SIDA, etc.In aceasta acceptie, ne apropiem de semnificatia , mai larga, a termenului ,,copii in situatie de risc’’ sau ,,copii in dificultate’’, a carui registru de cuprindere este insa mult mai amplu.Nu este posibila o definire foarte precisa a cerintelor/nevoilor speciale, datorita varietatii si diversitatii acestora.In diverse tari, anumite grupuri de copii se pot regasi mai frecvent sub aceasta denumire .In ultimii ani,incepand cu anul 2000,a fost introdus si in legislatia si practica protectiei copilului de la noi conceptul de ,,copil cu nevoi speciale’’, dar intr-un sens restrans, echivalent celui de ,,copil cu handicap’’.

UNESCO si tarile membre ale Uniunii Europene acorda in ultimii ani notiunii de CES o semnificatie mai larga decat cea legata de necesitatile speciale de educatie ale copiilor cu deficiente ori tulburari de invatare –in formula ,,educatia nevoilor speciale’’(ECS).Ambele formule –CES si ECS-circula in prezent in paralel.

Educatia cerintelor /nevoilor speciale (in limba engeza:,,special need educations’’), sintagma recent introdusa de UNESCO(1995), care se refera-intr-o maniera mai generala si mai relativizata –la adaptarea si completarea educatiei pentru anumiti copii , in vederea egalizarii sanselor de participare si integrare scolara .Diferenta este mai degraba data de accentul care se pune (pe educatie si pe scoala, nu pe copii).

Ratiunea acestei nuantari terminologice –care aspira sa inlocuiasca atat ,,educatia speciala’’ , cat si CES- este legata de accentul pus in mai mare masura pe faptul ca , daca, anumiti copii au anumite cerinte/nevoi speciale, acestea pot fi satisfacute si in medii de invatare obisnuite, inclusive, nu numai in medii scolare separate, in vremea ce educatia speciala sugereaza mai degraba o abordare ,,speciala’’, si , deci, segregativa , doar a unor copii.

Ambele concepte (CES si ECS) sunt greu definibile si produc unel confuzii, dar reflecta tendintele de cautare si progresul in domeniu.Ele exprima o necesitate evidenta de a se acorda anumitor copii, mai vulnerabili, o atentie si o asistenta educationala suplimentara (un fel de ,,discriminare pozitiva’’) , fara de care nu se poate vorbi efectiv de egalizarea sanselor, de acces si participare scolara si sociala, precum si nevoia de adaptare continua a scolii la elevi.

B. EDUCATIE INTEGRATA

Expresia are in vedere o modalitate institutionalizata de scolarizare a copiilor cu dizabilitati (ca si a altor copii cu cerinte speciale),in scoli si clase obisnuite , sau in structuri scolare cat mai apropiate de cele obisnuite , daca nu este posibil chiar in acestea.

Integrarea invatamantului pentru acesti copii are mai multe dimensiuni:

-una legislativa si administrativa, legata preponderent de politicile educationale; scolarizarea acestor copii trebuie sa fie o parte integranta si o responsabilitate a sistemului national de invatamant;

-una pedagogica , care releva necesitatea apropierii conditiilor de predare-invatare , pentru copiii cu dizabilitati de cele accesibile celorlalti copii-din punct de vedere al locului de scolarizare (cat mai aproape si cat mai mult timp in/de clase obisnuite , daca nu este posibila integrarea completa), al curriculum-ului ;exista o gama variata de forme si modalitati de integrare a invatamantului;

-una sociala ,care accentueaza importanta relatiilor , a interactiunii sociale dintre copii, in clasa si in afara orelor de curs, cu efecte -de regula, pozitive- pentru toti copiii.

Educatia integrata este focalizata in principal, pe copiii care trebuie integrati.Scoala obisnuita face putine schimbari ,daca le face, pentru a putea primi acei copii.Se presupune ca mai degaba respectivul copil sa se adapteze la ceea ce exista deja in scoala.

C. INVATAMANTUL INCLUSIV

Expresia ,,invatamant/educatie inclusiva’’ semnifica extinderea scopului si a organizarii scolii obisnuite –in buna masura transformarea acesteia –pentru a putea raspunde unei diversitati mai mari de copii-in principal copiilor marginalizati , defavorizati sau exclusi de la educatie. ,,Educatia inculusiva presupune un proces permanent de imbunatatire a institutiei scolare , avand ca scop exploatarea resurselor existente ,mai ales a resurselor existente , mai ales a resurselor umane , pentru a sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor elevilor din cadrul unei comunitati’’(UNICEF).

Educatia inclusiva releva o conceptie ecologica si interactiva asupra problematicii dificultatilor de invatare si evidentiaza posibilitatea ca schimbarile organizationale si metodologice , realizate in scoli, ca reactie la dificultatile de invatare ale unor copii , sa conduca la ameliorarea predarii-invatarii pentru toti elevii.

Intelegerea si adeziunea la educatia /scoala inclusiva pune in evidenta necesitatea dezvoltarii scolii, pregatirea si schimbarea de ansamblu a acesteia , pentru a primi si satisface corespunzator participarea copiilor cu dizabilitati (ca si a altor grupuri marginalizate ) in medii scolare obisnuite , ca elemente componente ale diversitatii umane , cu diferentele ei specifice.

Exista mai multe dimensiuni si provocari contemporane, legate de introducerea si aplicarea acestui concept , de larga rezonanta asupra modului in care este organizata si functioneaza scoala:

–centrarea pe copil, pe unicitatea acestuia;

–raspunsul la situatii educationale diverse( o pedagogie respondenta, a valorizarii diversitatii umane);

–comprehensitivitate, intelegere, acceptare a diferentelor intre copii ( o pedagogie a alteritatii);

–democratie si solidaritate umana, o scoala mai echitabila , mai naturala;

– o scoala deschisa si prietenoasa;

–o scoala flexibila, care se adapteaza , invata ea insasi ,si se schimba.

Prin comparatie , daca educatia integrata are in vedere mai ales obiectivele legate de scolarizarea ,,normalizata’’ a copiilor cu CES , deci accentul se pune pe copii si formele de suport pentru acestia , inclusivitatea educatiei are ca sens si obiectiv principal adaptarea scolii la cerintele speciale de invatare ale copiilor , iar prin extensie , adaptarea scolii in general la diversitatea copiilor dintr-o comunitate , ceea ce presupune reforma si dezvoltarea de ansamblu a scolii.

Exista o mare diversitate de opinii si variante de intelegere si aplicare a incluziunii in educatie.Cu exceptia unora mai radicale si/sau utopice, majoritatea acestora acorda un rol si loc important in procesul complex al dezvoltarii unor scoli mai inclusive si structurilor si formelor de sprijin , ca de pilda cadre didactice de sprijin.

Educatia integratata si /sau inclusiva implica si asumarea unor noi roluri in cadrul sistemului educational.Situatiile ,contextele si manierele noi de lucru in activitatea scolara se refera atat la cadrele didactice din invatamantul obisnuit , cat si la cele din scolile speciale.

Suportul poate lua diferite forme.In trecut, sprijinul specializat era asigurat mai ales prin retragerea copilului cu probleme din clasa, pentru a lucra individual cu un profesor specialist ( interventie de remediere).O critica importanta impotriva acestui mod de lucru se baza pe ideea ca scoaterea copilului in afara clasei poate reprezenta o forma de segregare , chiar in scoala generala.In prezent, se contureaza o tendinta crescanda de descurajare a retragerii (excluderii) din clasa.Se cauta de aceea tot mai mult modalitati de sprijin in clasa obisnuita a copiilor cu CES.

CAPITOLUL AL V-LEA

EDUCAREA TOLERANTEI ELEVILOR

DIN CICLUL PRIMAR

– PARTEA I –

1.INTRODUCERE

Formarea omului este o sarcina complexa si de inalta raspundere,care trebuie realizata fara rebuturi sau pierderi de valori umane.Indeplinirea acestei nobile misiuni ,cu dezideratul sau major de a ameliora progresiv capacitatea adaptativa a omului la cerintele sociale , revine in principal , scolii.

Formarea capacitatii de adaptare la diverse situatii de viata este conditionata , intr-o mare masura, de gasirea modalitatilor optime de instruire si invatare.Dezvoltarea psihica a elevilor poarta amprenta continutului concret al invatamantului si al modului de realizare a acestuia.

Posibilitatile mintale ale copilului sunt mari, iar evaluarea capacitatilor mintale genetice –fluide si polivalente- este o sarcina dificila in stadiul actual de dezvoltare sociala.Potentialitatile intelectuale se realizeaza in contextul activitatilor in care este antrenat copilul in mod efectiv.Metodologia activitatilor instructiv –educative , modul lor de organizare , pot favoriza ori limita valorificarea deplina a posibilitatilor de dezvoltare psihica de care dispune copilul.Perfectionarea mijloacelor , a metodelor reale de formare a personalitatii , contribuie la ridicarea nivelului de dezvoltare mintala, afectiva si morala a copilului.

Toleranta este o valoare morala, iar educarea in spiritul acesteia se inscrie, asadar, in sfera educatiei morale.

Educatia morala reprezinta dimensiunea interna a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii care vizeaza ,,ceea ce este mai profund si mai accentuat subiectiv in fiinta umana’’(Hubert,Rene), realizabila prin raportarea la valorile incluse in normele etice definitorii pentru reglementarea raporturilor omului cu lumea si cu sinele.

In perspectiva pedagogica , educatia morala reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a constiintei morale si a conduitei morale a personalitatii umane, proiectata la nivel teoretic si la nivel practic.Formarea –dezvoltarea constiintei morale si a conduitei morale la nivel ,,psihosocial’’ angajeaza ,,practica morala’’, bazata pe atitudini proiectate si realizate in toate ciclurile vietii, integrate, in mod special, in plan atitudinal.

Educatia morala urmareste la nivelul ,,practicii morale’’ :

*formarea depriderilor morale –componenete automatizate ca raspuns la ,,cerinte care se repeta in conditii relativ-identice’’(Nicola,Ioan);

*formarea obisnuintelor morale-componente automatizate , perfectionate prin intensificarea motivului intern al actiunii, cu efecte stabilizatoare in timp;

*formarea atitudinii morale , afective si motivationale , care sustin energizarea actiunii morale;

*formarea atitudinilor morale caracteriale care asigura integrarea ,,obisnuintelor morale’’ in structura personalitatii , ceea ce determina consecventa si coerenta actiunii si conduitei morale.

Metodologia educatiei morale reflecta dimensiunea functionala a obiectivelor generale angajate pedagogic la linia de interactiune dintre teorie (norme morale) si practica (actiune morala).Aceasta linie evidentiaza importanta elementelor care asigura trecerea de la constiinta morala teoretica la constiinta morala practica:

#convingerea morala –care integreaza resursele cognitiv-afectiv-volitiv ale teoriei morale , conferind normei morale o orientare strategica, inovatoare, durabila in timp si spatiu;

#regula morala –care operationalizeaza resursele obisnuintelor si atitudinilor morale ,in limite de actiune determinate la nivelul unor stadii psihologice , valorificabile in mediul (pre)scolar;

#stadiul motric(2-3 ani)-implica necesitatea de exercitiu, cu valorificarea deprinderilor specifice varstei, deprinderi acumulate deja;

#stadiul egocentric(4-6 ani)-implica imitarea regulii morale impusa din exterior , cu valorificarea resurselor comportamentale ale copilului, dar si ale ,,constrangerii necesare’’ , exercitate de adult;

#stadiul cooperarii morale(7-10 ani)-implica respectarea regulilor morale comune, cu valorificarea resurselor de control mutual si de autocontrol limitat sau extins la situatiile impuse de statutul si rolul de elev;

#stadiul codificarii morale (11-15 ani)-implica participarea motivationala la indeplinirea regulii morale , cu valorificarea resurselor normative ale acesteia;

#stadiul ,,legii morale’’ (dupa 15-16 ani)-implica interiorizarea deplina a resurselor normative care constituie nucleul cognitiv-motivational –caracterial al regulii morale , cu valorificarea conexiunilor existente intre planul individual si cel social al actiunii morale.

2.STRATEGII SI FORME

DE REALIZARE A EDUCATIEI

INTERCULTURALE

A)OBIECTIVE SPECIFICE

Educatia interculturala are ca element cheie interculturalismul, ale carui niveluri principale de actiune sunt:

-la nivel international : conlucrarea intre diferite tari , culturi pentru cooperare internationala;

-la nivel de colaborare dintre diferite segmente de cultura si etnice , ale unor comunitati in vederea formarii tuturor membrilor, indiferent de etnie (respectarea si valorificarea specificitatii etnice si culturale ale minoritatilor).

Educatia interculturala promoveaza atitudini tolerante, deschise, de acceptare si intelegere fireasca a raportului eu-celalalt si a notiunii de strain ,recunoasterea si respectarea diferentelor culturale prin valorificarea pozitiva a relatiilor de egalitate intre oameni si nu prin aplicarea polaritatii superior-inferior.De asemenea, presupune promovarea unor politici scolare care sa permita egalizarea sanselor in educatie si a unor strategii de valorificare a diferntelor culturale pentru a le transforma in resurse pedagogice.

Scoala este principalul spatiu al invatarii pluralitatii culturale prin pretuirea diversitatii, a notei distincte aduse de cultura fiecarui actor social participant.Scoala trebuie sa formeze deprinderea pretuirii valorilor pluriculturale , nu exista valori superioare si inferioare, ci exista valori specifice care trebuie judecate.In scoala este necesara ,,modelarea’’orgoliului etnic al majoritatii si intarirea increderii in sine a minoritatii.

Educatia interculturala nu trebuie sa se limiteze in mod exclusiv la transmiterea unor continuturi specifice in cadrul unei discipline particulare , consolidarea abordarii sale interdisciplinare este fundamentala; nu poate fi conceputa doar pentru mediul scolar, ci si in legatura cu extrascolarul (familie, grupuri sociale, institutii , comunitati , mass – media).Se remarca si o schimbare a rolului profesorului, care depaseste functia de a comunica modele si programe , acesta trebuind sa acorde o mai mare atentie spiritului de initiativa si creativitatii, centrarea intregii actiuni fiind pe elev.

Vor fi urmarite obiective specifice ,precum:

a)achizitionarea de cunostinte socio-umane (teorii si conceptii despre stereotipuri, prejudecati, etnocentrism, etc, caracteristici ale elevilor din diferite etnii, rase, spatii culturale, grupuri si clase sociale);

b)strategii de predare diferentiata in functie de capitalul cultural al educatorului;

c)clarificarea propriei identitati culturale (sa aiba o intelegere clara a mostenirii sale culturale si sa inteleaga cum experimentele sale pot interactiona cu cele ale unor grupuri de lata provenienta culturala);

d)atitudini intergrupale si interetnice pozitive;

e)aptitudini :de a lua o decizie instructionala pozitiva, de a rezolva conflicte intergrupale de a formula strategii de predare si activitati care vor facilita reusita scolara a elevilor din diferite etnii, culturi, grupuri si clase sociale.

Educatia interculturala nu este o educatie compensatorie pentru straini si nici o noua disciplina scolara; ea refuza ,,modelul deficientei’’ in favoarea ,,modelului diferentei’’, nevizand o extindere a programei prin ,,predarea culturala’’ sau o ,,folclorizare’’.

Impunerea pe plan educativ a unor strategii eficiente de realizare a educatiei interculturale se poate realiza incepand cu nivelul ,,zero’’, acela al creearii unui curriculum intercultural.Iata cateva directii pe care acesta se poate axa:

-patrunderea diversitatii etnice si culturale in tot mediul inconjurator;

-pretuirea diversitatii;

-intarirea si afirmarea propriei identitati;

-introducerea continuturilor etnice si a diferentelor culturale in toate formele de invatamant;

-recunoasterea sarbatorilor si a festivitatilor specifice grupurilor etnice ;

-reflectarea variatelor realitati socio-culturale in lecturi,povestiri,compozitii muzicale si plastice;

-folosirea in invatare a experientelor diferite;

-recunoasterea succeselor si a contributiilor membrilor unui grup;

-valorificarea in curriculum a resurselor comunitatii locale;

-antrenarea tuturor copiilor in studiul continuu al comunitatii locale;

-interpretarea succeselor si a performantelor unor copii din perspectiva valorilor unui grup;

Realizarea unor activitati interculturale vizeaza formarea unor conduite interculturale:

-deschiderea spre altul,spre strain, spre neobisnuit;

-aptitudinea de a percepe ceea ce ne este strain;

-acceptarea celuilalt ca fiind ,,altul’’;

-trairea situatiilor ambigue,ambivalente;

-aptitudinea favorabila de a experimenta;

-alungarea fricii fata de ,,altul’’;

-capacitatea de a pune in chestiune propriile norme;

-neacceptarea utopiei,, discursului comunicational egalitar’’, discutii pana la proiect comun;

-capacitatea de a recunoaste si de a realiza repere etno si sociocentriste;

-aptitudinea de a asuma conflicte (cu calm, constructiv);

-performanta de a cuceri identitati mai largi.

Strategiile si formele de realizare a educatiei interculturale urmaresc firul dimensiunilor educatiei interculturale:

-miscarea interculturala-egalizarea sanselor, echitate intre grupuri socio-culturale;

-abordarea interculturala a curriculum-ului (cunoasterea, intelegerea diferentelor);

-procesul de educatie interculturala (competenta de a intelege si de a invata sa negociem diversitatea culturala);

-angajamentul intercultural(combaterea rasismului, a formelor de discriminare).

B)UNELE STRATEGII SI FORME

DE REALIZARE A EDUCATIEI INTERCULTURALE

Lucrand de 9 ani intr-o scoala in care exista o populatie scolara 98% de etnie roma,am avut posibilitatea de a incerca sa educ elevii in spiritul tolerantei si a non-discriminarii.

Alaturi de elevii clasei la care predau in prezent(clasa a IV-a C) am trait o experienta inedita.Organizam pentru intaia oara o iesire in oras,la un spactacol de teatru.Elevii mei,atunci in clasa intai, asteptau cu emotie intrarea.Erau prezente multe scoli cu renume din Buzau,dar ei erau parca mai mult speriati.I-am intrebat de ce.O fetita mi-a raspuns ca se tem sa nu rada copiii ceilalti de ei, ca sunt ,,tigani’’ si ca de aceea prefera sa intre ultimii.

Atitudinea lor m-a marcat profund si mi-a dat imboldul de a le cultiva respectul de sine, respectul pentru ceilalti, increderea in sine , in ceilalti,si -in principal-in valorile uneori aproape utopice precum: toleranta, non-discriminare, intelegere, cooperare,etc.

Asadar, am pornit in aceasta directie nu dintr-o pura curiozitate teoretica sau fiindca ar fi ceva la moda, ci din profunda mea dorinta de a-i invata pe acesti copii (care nu se deosebesc cu nimic de copilul meu-de exemplu!-) sa fie niste oameni civilizati, prin civilizatie intelegand respectul valorilor.In discutiile noastre libere din recreatii sau chiar si la ore, cand ocazia ne permite, eu le spun: ,,Indiferent ce suntem:chinezi,romani,tigani,trebuie sa avem obraz!” ,propozitie ce a devenit aproape deviza clasei noastre.

Insa nu doar prin discutii libere am incercat sa identific cai optime de cultivare a valorilor interculturale (toleranta , interdependenta , negocierea , cooperarea , empatia , nonviolenta , egalitatea ,depasirea prejudecatilor, demnitatea, etc) ,dar si prin diferite activitati curriculare si extracurriculare.Cu cat acestea sunt integrate in procesul instructiv-educativ cat mai firesc posibil, cu atat mai mult rezultatele sunt mai aproape si mai de calitate.

Exista trei niveluri la care se pot identifica strategii si forme de realizare a educatiei interculturale:

*la nivelul curriculum-ului nucleu;

*la nivelul curriculum-ului la decizia scolii;

*la nivelul activitatilor extracurriculare;

Prima activitate interculturala desfasurata la clasa mea a fost confectionarea unor costume traditionale rome din diverse tipuri de hartie si am continuat cu diverse teme precum:

-,,Povestiri de familie’’

-,,Ocupatii traditionale rome’’

-,,Cantece traditionale rome’’

-,,Evenimente deosebite in comunitate’’

-,,Obiceiuri la romi’’

-,,Copil ca tine sunt si eu’’

Am incercat de fiecare data cand o lectie mi-a permis sa abordez probleme de morala interculturala, prin metode atat verbale (expunerea morala, conversatia morala, studiul de caz), cat si prin metode intuitiv active (exercitiul moral, exemplul moral).Disciplina ,,Educatie civica’’ a fost cea care a permis de fiecare data luarea in discutie a unor valori si atitudini. ,,Ghidul de educatie civica-materiala auxiliar pentru clasele cu elevi romi III-IV’’,editat de Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi’’ la Cluj in 2004 a fost prietenul nostru bun , care ne-a oferit de fiecare data texte –suport si un mic dictionar de termeni, citate ,etc. cu un efect deosebit asupra valorificarii continutului lectiilor.

Lucrul in echipe este, de asemenea, o modaliate de stimulare a cooperarii intre copii.Desi in clasa mea este o singura eleva de etnie romana, metoda este constructiva si stimuleaza buna intelegere intre copii,chiar daca apartin majoritatea aceleiasi etnii.Relatiile de colaborare impuse prin insasi defnitia lucrului in echipa conduc la formarea unor comportamente dezirabile in procesul de educatie interculturala.

In cadrul disciplinei optionale ,,Educatie pentru calitate’’ am imbinat in fiecare dintre temele prevazute in planificarea materiei elemente generale cu elemente specifice culturii romani.Elevii trebuie sa inteleaga lumea pornind de la propriul lor univers.Cunoscandu-se pe ei insisi se pot face cunoscuti intregii lumi.De aceea,primul pas catre inlaturarea discriminarii este autocunoasterea,identificarea valorilor care apartin culturii lor.

Implicarea comunitatii este , de asemenea, un pas important.Organizarea unor activitati in care participantii sa se poate cunoaste mai bine , sa coopereze si sa traiasca impreuna evenimente culturale poate contribui la realizarea educatiei interculturale.Astfel , se pot organiza activitati extracurriculare de tipul:

-activitati sportive;

-invitarea in scoala sau in mediul educativ a unor persoane avizate din exterior;

-utilizarea bibliotecilor , a centrelor de documentare , audio-vizuale prezente in scoala;

-participarea la evenimente culturale si sarbatori locale ;

-antrenarea in activitati muzicale si corale ;

-studiul aportului reciproc al culturilor (in cadrul unor evenimente culturale specifice);

-organizarea de intalniri intre persoane de culturi diferite;

-infratirile dintre clase/scoli din diferite zone si culturi;

-colaborarea cu asociatiile locale sau internationale pe tema educatiei interculturale;

-vizitele ,excursiile;

-cursuri /teme de studiu centrate pe diverse teme de studiu;

-realizarea unor proiecte la nivelul clasei/scolii pe teme interculturale sau intraculturale.

3.STRATEGII SI FORME DE

REALIZARE A EDUCATIEI INCLUSIVE

Principiul fundamental al educatiei inclusive –invatamant pentru toti ,impreuna cu toti-constituie un deziderat , dar si o realitate , care castiga adepti si se materializeaza in experiente si bune paractici de integrare/incluziune.

Integrarea/incluziunea poate fi sustinuta de :

-existenta unui cadru legislativ flexibil si realist;

-interesul si disponibilitatea cadrelor didacice din scoala publica si din scoala speciala;

-implicarea intregii societati civile;

-nivelul de relatii care se formeaza si se dezvolta la nivelul clasei integratoare ,bazat pe empatie,toleranta si respect fata de copilul cu CES.

Modalitatile de integrare /incluziune a copiilor cu CES sunt :

-integrare in scoala publica,care devine ,,o scoala pentru toti’’,inclusiv pentru copiii cu CES;

-deschiderea scolii speciale catre scoala publica si comunitate si dezvoltarea unor programe speciale educationale de socializare;

-scoala speciala devine scoala integratoare pentru copiii cu dizabilitati severe si asociate.

Copilul cu nevoi speciale integrat in scoala obisnuita, de masa, are nevoie nu numai de adaptare curriculare , sprijin psihopedagogic, acceptare si sustinere din partea cadrului didactic integrator, dar si de un mediu social propice dezvoltarii, de un rol bine definit , recunoscut in grupul in care isi va petrece majoritatea timpului, anume clasa de elevi.

Cadrul didactic de sprijin, impreuna cu colegul integrator, trebuie sa recunoasca faptul ca integrarea coplului cu nevoi speciale este dependenta de modul in care clasa , ca intreg, il accepta printre membrii ei, iar acest lucru poate sa devina hotarator in cazul unui copil cu deficiente .Intr-un colectiv de elevi, copilul cu CES va trebui sa depaseasca , cel putin, doua bariere : propria sa timiditate ,inhibitie sociala coroborata cu un complex de inferioritate manifestat cu izolarea, respingerea de catre ceilalti, datorate- de cele mai multe ori-ignorantei si prejudecatilor(cu care este mai mult sau mai putin obisnuit!).

Astfel ,cadrul didactic de sprijin si cel integrator vor trebui, in mod constient, sa realizeze:

-incurajarea relatiilor naturale de sprijin ;

-promovarea interactiunilor de aceeasi varsta prin strategii de tipul ,,invatarea prin cooperare si parteneriat intre elevi in invatare;

-dezvoltarea prieteniei prin cunoastere reciproca.

Introducerea unui copil cu deficiente nu trebuie sa se faca intamplator; prezentarea acestuia trebuie pregatita in prealabil.In cazul in care elevul este introdus de la inceputul formarii colectivului–caz cu care m-am confruntat la clasa–incurajarea relatiilor pare mult mai natural de realizat; elevul respectiv este deja membru al clasei si ramane in sarcina invatatorului sa determine la ceilalti elevi un comportament dezirabil sub aspectul tolerantei si al intelegerii.Integrarea este oarecum facilitata cel putin prin dezvoltarea in mai mica masura a complexului de inferioritate.

Astfel, eu am incercat sa desfasor activitati neutre de informare privind nevoile copiilor cu cerinte educative speciale: le-am prezentat diapozitive , pliante , ilustratii cu privire la copii pe care i-am numit ,,mai putin norocosi ca noi’’ ; am organizat concursuri de desene (in cadrul orelor de educatie plastica , dar si cu ocazia sarbatorilor de iarna , de Paste , a zilei de 1Iunie, etc) in care am tinut sa subliniez faptul ca si colegul lor,G.C., a izbutit sa realizeze compozitii plastice cu nimic deosebite in sens negativ de ale celorlalti copii,aceasta facandu-se fara sa insist asupra nevoilor speciale ale acestui copil,fara a-l ,,separa’’ astfel de colectiv,ci numai prin evidentiere normala,in cadrul evaluarii intregului colectiv.

Aceste activitati au ajutat la o integrare lenta, dar puternica, pregatindu-i pe ceilalti elevi sa cunoasca si sa inteleaga nevoile semenilor lor, sa-i determine sa-i ajute si sa constientizeze, in acelasi timp, ca este , in definitiv, un copil ca toti ceilalti.

De asemenea,l-am asezat pe elev alaturi de alti copii din clasa, incurajand astfel integrarea lui in microgrupuri, sporindu-i increderea in sine si dedmonstrandu-le celorlalti ca este si el un copil ca oricare.Participarea lui la sarcinile grupei/echipei in cadrul orelor de curs sau in cadrul activitatilor extrascolare a creat o atmosfera de normalitate, de firesc, sudand si normalizand relatiile din cadrul colectivului .Prin prezentarea unor sarcini comune ,elevii constientizeaza ca au nevoie unii de altii pentru a rezolva problema respectiva, mai ales atunci cand fiecare membru are o sarcina specifica.

Jocul de rol reprezinta o modalitate privilegiata pentru dezvoltarea comunicarii si invatarea comportamentului social.

O alta tehnica de colaborare si comunicare pe care am folosit-o a fost predarea-invatarea reciproca : un elev mai bun era ,,invatatorul’’ copilului cu CES, ajutandu-l sa isi rezolve sarcinile si invatand impreuna.Se observa ca procesul de integrare a copiilor cu cerinte educative speciale necesita mult tact si multa responsabilitate din partea tuturor factorilor implicati.

– PARTEA A II-A –

-CERCETARE CONSTATATIVA-

1.CHESTIONAR PENTRU ELEVI

APARTINAND MINORITATILOR NATIONALE

Problema:

In cele ce urmeaza,mi-am propus sa cercetez gradul in care elevii de etnie roma cunosc drepturile pe care le au ca reprezentanti ai unei minoritati etnice,cum se reflecta acest lucru in viata lor,si,mai ales,cat de afectati sunt de modul cum sunt priviti si cum se privesc ei insisi ca populatie defavorizata.

Primul pas spre afirmarea identitatii etnice este autocunoasterea.Elevii din ciclul primar pot deveni promotorii tolerantei, non-discriminarii prin formarea unei conduite morale empatice.

Ipoteza:

Astfel,lansez ipoteza ca elevii din ciclul primar cunosc drepturile copilului si pot fi educati in spiritul tolerantei.

Cat se va verifica aceasta ipoteza se va observa in urma aplicarii chestionarului .

Stabilirea esantionului:

Voi chestiona un numar de 100 de elevi din clasele I-IV,deoarece tema vizeaza numai elevi din ciclul primar.Din fiecare clasa dintre cele 14 din scoala am ales cate 7 elevi,iar alti 2(pentru completarea de la 98 la 100 elevi) au fost alesi prin tragere la sorti pe clase,apoi in cadrul colectivului respectiv.

Instrumentul de cercetare:

Metoda de cercetare este chestionarul.Acesta a cuprins atat intrebari inchise,cat si deschise sau precodificate.Deoarece la varste mici copiii pot fi usor influentabili,intrebarile au fost formulate intr-un mod care sa nu directioneze raspunsul,influentand astfel elevii.

Aplicarea chestionarului:

Dupa ce au notat pe spatiul punctat clasa ,elevii au raspuns intrebarilor propuse in chestionar.

Prelucrarea si interpretarea datelor:

Deoarece am intalnit la casele la care am predat cazuri de negare a apartenetei etnice(respectiv,roma),prima intrebare pe care am inclus-o in chestionar a fost urmatoarea:

INTREBAREA 1:Carei etnii apartii?

Aceasta intrebare este asemenea unei ,,oglinzi’’ a propriei perceptii etnice.

Iata raspunsurile elevilor:

Se observa ca toti elevii chestionati au raspuns ca sunt de etnie roma,ceea ce dovedeste ca ei cunosc foarte bine originea proprie si nu pregeta sa o afirme.

La cea de-a doua intrebare am dorit sa vad la ce nivel elevii chestionati frecventeaza scoala,pentru a cunoaste cat de elocvente pot fi raspunsurile lor fata de problema cercetata.

INTREBAREA 2:Frecventezi scoala?

Dintre elevii selectati se observa ca marea majoritate sunt elevi care frecventeaza scoala, asadar raspunsurile lor sunt elocvente , urmarind scopurile chestionarului.Cei care vin sporadic la scoala reprezinta un numar nesemnificativ dintre cei chestionati(2%).

Intrucat este cunoscut ca frecventarea scolii se poate face din mai multe motive,am dorit ca prin urmatoarea intrebare sa aflu pentru cati dintre elevii chestionati aceasta este o activitate placuta,receptata in sensul propriu, sau nu si in ce grad.Cu cat numarul elevilor care frecventeaza scoala cu placere este mai mare,cu atat rolul scolii in formarea constiintei si conduitei morale este mai vizibil si mai puternic.Conduita morala presupune interiorizare,care atrage dupa sine existenta factorului volitiv.

INTREBAREA 3:Iti place sa mergi la scoala?

Se poate observa o similitudine intre raspunsurile date la aceasta intrebare si anterioara.Sunt aceiasi copii carora le place sa vina la scola cu aceia care frecventeaza.Exista o stransa legatura intre placerea de a merge la scoala si frecventa,asadar factorul volitiv isi spune cuvantul.

Simpla constatare a placerii de a merge la scoala nu este suficienta .Este importanta descoperirea motivelor anume care fac din frecventarea scolii o activitate placuta,dorita de elevi.

INTREBAREA 4:De ce?

Raspunsurile arata ca majoritatea copiilor (75%+ 8% + 8% = 91 %) sunt constienti de rolul scolii in formarea si dezvoltarea personalitatii lor,scoala fiind aceea care le asigura un anumit nivel de cultura ,accesul la cunostinte specifice invatarii de tip scolar, intr-un cadru organizat, profesional; numai 6% dintre elevii chestionati vad in scoala un simplu mijloc de a primi alocatia de stat pentru copii si alte avantaje materiale oferite de stat copiilor proveniti din familii cu venituri foarte mici/fara venituri.Un numar foarte mic de elevi(3) nu au putut explica de ce le place sau nu sa frecventeze scoala.

Intrucat limba materna este prima dovada a afirmarii identitatii etnice ,prezenta activitatilor in limba romani este de o deosebita importanta.Trebuie vazut cu ce frecventa se desfasoara acestea printre cei chestionati.

INTREBAREA 5:Desfasurati in clasa activitati in limba materna?

Raspunsurile arata ca elevii desfasoara activitati la clasa in limba materna,mai des sau mai rar.In orice caz,prezenta acestor activitati este preceputa de catre copii drept o realitate la nivelul clasei .

Impactul educatiei extrascolare este mare,de aceea activitatile desfasurate in afara scolii contribuie in egala masura la educarea tolerantei la elevii din ciclul primar.

INTREBAREA6:Dar in afara clasei?

Elevii desfasoara activitati in limba materna atat la nivelul clasei ,cat si al scolii,prin diverse activitati adiacente proiectelor propuse de scoala,dar si prin activitati extracurriculare organizate de invatatori.Fie intr-un fel sau altul,elevii participa la aceste activitati.

INTREBAREA 7:Care sunt persoanele care se ocupa de astfel de activitati?

Relatiile stranse dintre elevi si invatatorul clasei este evidentiata cu ocazia centralizarii raspunsurilor la aceasta intrebare.Cadrele care sunt percepute ca facilitatori ai promovarii identitatii etnice sunt invatatorul clasei si profesorul de limba materna.Un numar mic de elevi(9) considera ca si ceilalti profesori ai clasei pot face parte din aceeasi categorie ca si persoanele mai inainte mentionate.Concluzia generala este ca ,la nivel majoritar,cadrele didactice ale scolii sunt considerate persoanele care asigura afirmarea identitatii elevilor.

Elevii vorbesc acasa limba romani,asa ca si la scola ei doresc sa faca acelasi lucru.Continuarea manifestarii propriei spiritualitati este o nevoie fireasca a elevilor romi.Ramane de aflat daca aceasta le este permis in mediul scolar,observandu-se astfel nivelul la care scoala se evidentiaza ca factor educativ tolerant fata de minoritatile etnice.De aceea,am propus intrebarea urmatoare:

INTREBAREA 8:Aveti voie sa vorbiti intre voi,la scoala,in recreatii,limba materna?

Elevilor nu le este interzisa comunicarea in limba materna ,ceea ce dovedeste un grad inalt de aplicare a drepturilor omului in cadrul scolii,precum si respectarea identitatii etnice a elevilor.

Majoritatea cadrelor didactice din scoala sunt romani,iar elevii sunt in proportie de 98% de etnie roma,deci numai un numar mic de elevi sunt de aceeasi etnie ca personalul scolii.Desi mult mai numerosi,elevii romi se pot simti discriminati de educatorii sau colegii lor romani,dat fiind faptul ca de multe ori diferentele etnice pot conduce la conflicte.Discriminarea nu poate fi perceputa decat de cei care sunt si se simt discriminati,asadar este important sa cunoastem opinia celor chestionati.

INTREBAREA 9: Va simtiti neglijati in scoala fiindca sunteti romi?

Elevii nu se simt izolati sau neglijati pe motivul apartenentei la o minoritate etnica.Dimpotriva ,unii nu se simt tolerati ,ci chiar privilegiati,incurajati sa se integreze .

Activitatile organizate in scoala ii ajuta pe elevi sa-si afirme identitatea,dar uneori acest imbold porneste nu numai de la scoala catre elevul minoritar,cat si invers.Adevarata valoare a tolerantei o da modul cum scoala raspunde acestei invitatii .Urmatoarea intrebare se refera tocmai la acest aspect.

INTREBAREA 10:Aveti voie sa organizati momente in limba romani in cadrul serbarilor,activitatilor de la clasa,etc ?

Elevii chestionati se simt incurajati in mediul scolar sa-si dovedeasca apartenenta la un grup etnic minoritar,prin diverse activitati sau prin scurte momente inserate in serbari scolare,etc.

Nu numai minoritatile etnice au drepturi cat si copiii, indiferent de etnie, intr-o lume a adultilor.Intrebarea urmatoare investigheaza tocmai acest lucru.

INTREBAREA 11:Cunosti drepturile copilului?

Multi dintre elevii chestionati cunosc drepturile copilului,dar in diferite grade.Se remarca nesiguranta din partea unora dintre ei atunci cand vine vorba despre cunoasterea acestor drepturi.Numai 10% dintre cei chestionati nu cunosc drepturile copilului,iar 2% nu au dorit sa raspunda la aceasta intrebare.

INTREBAREA 12:Cate astfel de drepturi poti enumera?

Din raspunsuri reiese clar ca majoritatea subiectilor cunosc intre 4 si 7 drepturi fundamentale ale copilului,in timp ce numarul acelora care cunosc mai multe este aproximativ la egalitate cu al acelora care nu cunosc nici unul sau cu al acelora care cunosc doar 1,2 sau 3.

Daca elevii se simt tolerati ca si copii se poate vedea cu ajutorul intrebarii ce urmeaza:

INTREBAREA 13:Tu beneficiezi de aceste drepturi?

Atat acasa ,cat si la scoala ,elevii beneficiaza in egala masura de drepturile copilului.

INTREBAREA 15:Cadrele didactice din scoala sunt tolerante cu tine?

Perceptia generala este a unui comportament tolerant din partea cadrelor didactice care lucreaza cu elevii chestionati,asadar cadrele didactice ofera ca punc de plecare in educarea tolerantei exemplul personal,cu efecte puternice asupra elevilor.

Invatatoarea/invatatorul este, alaturi de parinti ,o figura marcanta a copilariei.Apropierea de aceasta/acesta confera invataturilor sale o mare putere educativa.

INTREBAREA 16:Esti sprijinit de invatatoarea/invatatorul ta/tau atunci cand ai vreo problema personala?

Trei sferturi dintre cei chestionati considera ca invatatorul le este un sprijin,asadar ei nu resimt nici un fel de bariera de ordin etnic sau de alta natura.

Urmatoarea intrebare ii aduce pe elevii chestionati in fata unei scurte introspectii.

INTREBAREA 17: Crezi ca exista vreo deosebire intre tine si ceilalti copii de alta etnie?

Raspunsurile date,desi variate,ofera o imagine clara asupra asemanarilor si deosebirilor dintre oameni apartinand diferitelor grupuri etnice ,anume ca oamenii sunt diferiti sub aspect fizic ,cultural,al origii,dar sunt concomitent asemanatori.Diferenta de procentaj (da=70% si nu=30%) nu inseamna ca intre oamenii de etnii diferite sunt deosebiri,ci inseamna ca elevii chestionati au fost capabili de a sesiza unitatea in diversitate.

INTREBAREA 18:Esti mandru/mandra ca apartii minoritatii tale etnice?

Elevii chestionati sunt mandri ca apartin minoritatii etnice a romilor;numai 2 nu au dorit sa raspunda acestei intrebari.

INTREBAREA 19:Cum ai putea tu sa devii un rom si mai bun?

Majoritatea elevilor a identificat drept solutie autocunoasterea etnica,urmata de ideea ,,reclamei’’ prin diferite activitati.Autocunoasterea nu e suficienta fara cunoasterea de catre ceilalti a caracteristicilor esentiale ale unei etnii.Pentru a fi acceptat, tolerat,integrat ,trebuie ca si ceilalti sa te cunoasca.9% dintre elevi au considerat ca exemplul personal al unora dintre reprezentantii unei etnii poate constitui un punct de plecare in realizarea ,,publicitatii’’ etniei proprii.

In concluzie ,scoala isi aduce o mare contributie in educarea tolerantei la elevii din ciclul primar,acestia fiind foarte receptivi la influentele educative scolare si extrascolare.

2.CHESTIONAR PENTRU CADRE DIDACTICE

(,,CONSTIENTIZAREA DIVERSITATII’’)

Problema:

La acest punct al lucrarii mi-am propus sa studiez nivelul de toleranta al cadrelor didactice din scoala.

Pentru a–i determina pe elevi sa devina constienti de diversitate si a le dezvolta astfel un comportament tolerant ,cooperant , nondiscriminator ,cadrele didactice trebuie sa faca mai intai ele insele acest lucru.

Ipoteza:

Lansez ipoteza conform careia cadrele didactice ,din scoala-in particular,dispun de resurse educative interne si pedagogice bogate pentru a cultiva la elevi o conduita morala dezirabila .

Stabilirea esantionului:

Am aplicat acest chestionar pe un numar de 100 cadre didactice din scoala unde activez ,cat si din diferite scoli din mediul rural si urban.Alegerea acestora s-a produs aleator.

Instrumentul de cercetare:

Ca metoda de cercetare am ales chestionarul. Acesta are menirea de a constientiza daca si/sau eventualele modalitati prin care ii discrimineaza ,izoleaza si-i judeca pe altii.Finalitatea chestionarului nu rezida in simpla incadrare conform graficului si o scurta introspectie behaviorista,ci identificarea –acolo unde este necesar!-a directiilor de actiune pentru modificarea comportamentelor indezirabile descoperite.

Aplicarea chestionarului:

Cadrele didactice au raspuns la chestionar fara a face nici un fel de notificare asupra identitatii lor,a nivelului de pregatire sau alte criterii.

Prelucrarea si interpretarea datelor:

Rezultatele finale nu pot fi dezbatute pe fiecare item,deoarece nu este cunoscut raspunsul la fiecare dintre intrebarile continute de chestionar,ci raspunsurile finale,conform unui scor de ansamblu.

Completarea se va face pornind de la urmatorul tabel in care este inregistrata frecventa repetarii comportamentului investigat:

Intrebarile cuprinse in chestionar s-au referit la modul cum cadrele didactice gandesc si se comporta fata de minoritari,defavorizati,etc,cat si fata de aceia care incurajeaza sau sunt ei insisi xenofobi si antisemiti:

1.Atentionez pe cei care fac comentarii peiorative,defavorabile sub aspect rasial,etnic,cultural?

2.Ma manifest deschis atunci cand cineva umileste o alta persoana sau actioneaza discriminator?

3.Ma gandesc la urmarile comentariilor sau actiunilor mele inainte de a vorbi sau de a actiona?

4.Refuz sa particip la glume care sunt defavorabile unui grup minoritar de orice natura?

5.Ma abtin de la repetarea afirmatiilor sau a zvonurilor care ar putea intari prejudiciul cauzat respectivelor grupuri minoritare vizate?

6.Verific realitatea inainte de a prelua sau de a crede in supozitiile avansate de catre cineva?

7.Constientizez sau ma impotrivesc tendintelor partinitoare ,care imi afecteaza gandirea?

8.Evit folosirea unui limbaj care sa intareasac stereotipurile negative?

9.Consider si transmit mesajul dupa care membrii grupurilor protejate sunt la fel de indemanatici si de competitivi precum ceilalti?

10.Cunosc oameni din diferite culturi si grupuri ca indivizi?

11.Imi dau seama ca membrii altor culturi au nevoie de cunaoastere intre ei si le favorizez intalnirile si contactele corespunzatoare?

12.Accept si sustin ideea conform careia nu toti trebuie sa actioneze in mod absolut favorabil grupului din care fac eu parte?

13.Imi asum responsabilitatea de a-i ajuta pe cei nou veniti in organizatia mea , inclusiv pe cei care apartin altor culturi ,varste ,niveluri culturale,pentru a se simti primiti si acceptati?

14.Includ membri ai grupurilor defavorizate la evenimente sociale la care particip si unde am un cuvant de spus?

15.Caut eu sa cunosc si sa apreciez bogatia altor culturi ,respectand sarbatorile si evenimentele acestora?

16.Cer si planific evenimente socio-culturale la care oricine poate participa?

17.Incurajez memebri ai claselor defavorizate sa vorbeasca despre problemele pe care le au?

18.Incurajez memebri ai grupurilor defavorizate sa-si asume riscuri?

19.Ascult ideile membrilor claselor protejate /defavorizate si le acord credit ,atat la nivel individual,cat si de grup?

20.Includ membrii claselor protejate in procesele de luare a deciziilor care ii afecteaza direct?

21.Acord autoritate membrilor populatiilor defavorizate ,oferindu-le aceleasi responsabilitati ca si altora?

22.Ofer un feed-back direct si rapid membrilor grupurilor defavorizate ?

23.Impartasesc regulile scrise sau nescrise ale grupului meu si celor care fac parte din alte grupuri?

24.Nu iau in considerare caracteristicile fizice atunci cand interactionez cu altii sau cand iau decizii privitor la competenta sau abilitatea lor?

25.Imi asum responsabilitatea de a ajuta grupul meu pentru a respecta cerinte legale?
26.Urmaresc si sprijin politicile organizationale ,care privesc tratamentul egal , inclusiv combatandu-i pe aceia care le incalca?

27.Ii iau in considerare pe membrii grupurilor defavorizate pentru orice ocazie sau functie in care eu am influenta?

28.Ii tin pe toti in contact cu toate canalele de informare ,atat formale ,cat si informale?

29.Ofer tuturor posibilitati ample de pregatire,pentru a le favoriza dezvoltarea?

30.Ofer indrumare celor din grupul meu pentru a-i primi bine pe noii venti?

31.Fac un effort suplimentar pentru a influenta grupul meu sa accepte persoane venite din cadrul altor grupuri?

32.Ii sprijin pe ceilalti pentru a actiona in directia manifestarii diversitatii culturale?

33.Ma opun politicilor si procedurilor organizationale ,care duc la excluderea oricui?

34.Fac tot ce pot pentru a contribui la crearea unui mediu de lucru tolerant,in care toti sa fie respectati si valorizati?

35.Fac eforturi suplimentare in ceea ce priveste celelalte culturi?

36.Protestez (telefonic,prin scris sau prin orice alta modalitate) cand in mass-media se perpetueaza sau se intensifica o prejudecata sau o discriminare?

37.Refuz sa ma alatur sau sa mai raman membru al unei asociatii/grup care permite ori promoveaza practici rasiste discriminatorii sau care prejudiciaza in vreun fel identitatea cuiva?

38.Particip la activitatile comunitare sau voluntare care se integreaza eforturilor de schimbare?

39.Intreprind activitati prin care sa vin in contact cu persoane apartinand altor etnii,culturi,orientari de orice fel?

40.Consider ca este nepotrivit sau neindicat atunci cand consider ca ceva pare a fi o prejudecata sau o discriminare?

SCOR

Se observa ca rezultatele arata trei categorii de persoane chestionate:agent al schimbarii(50%), combator(40%) si ocolitor/suporter tacut(10%).Prin urmare,majoritatea cadrelor iau act fata de atitudinile intolerante ,discriminatorii si doresc identificarea unor modalitati optime de sistare a conflictelor ,de inlaturare a prejudecatilor.Imbucurator este faptul ca nici un cadru dintre cei chestionati nu se incareaza in categoria ofensatorilor sau a continuatorilor.

Printre solutiile propuse de cadrele didactice chestionate se numara:

-frecventarea de catre cadrele didactice care lucreaza cu populatii defavorizate, si nu numai acestea, a unor cursuri de educare a comportamentului tolerant;

-actiuni de cunoastere a copiilor cu care lucram efectiv,altele decat cele clasice (genul activitatilor interculturale, a activitatilor cu tenta interpersonala,etc);

-exersarea comportamentului tolerant in contexte reale,externe scolii;

-petrecerea unei perioade efective de timp alaturi de persoane cu dizabilitati;

-activitati de parteneriat intre scoli de masa si scoli speciale;etc.

In concluzie,cadrele didactice sunt un factor important al schimbarii de mentalitate si atitudine,activitatea lor la clasa conducand spre aparitia unei generatii tinere tolerante,cooperante si intelegatoare.

PROPUNERI SI SUGESTII

Experienta mea de pana in prezent mi-a demonstrat ca este absolut necesar ca scoala sa vina in intampinarea dezideratelor societatii cu activitati interculturale de diferite genuri,implicand cat mai mult sau ,daca este posibil, chiar total,comunitatea.

Implicarea parintilor in activitatile scolii trebuie sa devina o prioritate,constituind o componenta care sa aiba ca fundament transferul de experienta.

Activitatea de concepere a unui plan eficient de educare in spiritul valorilor morale reprezinta un demers complex de angrenare a resurselor informationale,umane,etc,alaturi de dascalii scolii trebuind sa se afle mereu parintii,asa incat eforturile scolii sa fie permanent intarite de sprijinul parintilor,al comunitatii in general.

Contributia parintilor la efortul formativ al scolii se poate gasi pe o scala ce porneste de la prezenta in toate tipurile de activitati: curriculare,consultative,suportive,ajungand pana la plasarea ca public amorf la reprezentatiile scolare ocazionale.Din fericire,in cazul parintilor de etnie roma,adultii sunt considerati ,,persoane-resursa’’ in organizarea si desfasurarea actiunilor educative,argumentele pentru aceasta atitudine fiind urmatoarele:

-experienta acumulata pe parcursul propriei scolaritati,nu indepartate in timp,dat fiind faptul ca romii se casatoresc si au copii de la varste inca fragede;

-nevoia de a actualiza si valorifica aceasta experienta;

-perspectiva asupra rolului invatarii in construirea identitatii persoanei ca reprezentant al etniei sale;

-relatiile pe care le pot dezvolta in folosul scolii (sponsorizare,promovare,alt tip de asistenta,etc).

Nevoia de a forma o echipa intre cadre didactice, parinti, elevi,autoritatile din comunitate in vederea conjugarii influentelor educative este justificata pe de o parte de tendinta de autoinvestire cu responsabilitate a aprintilor preocupati de viitorul copiilor dat de catre scoala ,iar pe de alta parte de cumularea in scoala a atributelor socializatoare proprii unor institutii inactive la nivel local(cluburi,ateliere de creatie,agentii de turism,agenti economici cu potential financiar mai mic sau mai mare,etc).

In mod concret,implicarea comunitatii poate fi reliefata in activiatati de tipul:

-activarea comitetului de parinti si implicarea in elaborarea , implementarea si monitorizarea planului de dezvoltare a scolii;

-identificarea parintilor resursa/voluntari;

-organizarea cabinetelor de consiliere pentru parinti;

-implicarea parintilor in activitati administrative (amenajarea spatiului de studiu,etc);

-cooptarea parintilor in procesul didactic;

-crearea unor proceduri de comunicare speciala a parintilor cu cadrele didactice din scoala:cutia postala a clasei/scolii, lectorate, activitati artistice ,etc;

-initierea unor programe de educatie pentru parinti, identificarea asteptarilor parintilor fata de scoala si a nevoilor de formare a acestora;

-stimularea parintilor in asistarea copiilor la efectuarea temelor ,a altor sarcini scolare.

Trebuie sa tinem seama ca unele familii se confrunta cu probleme sociale grave,precum saracia acuta, lipsa increderii in utilitatea studiilor, nivelul scazut de educatie al romilor, lipsa exemplelor de succes in comunitati.Este necesara explorarea directiilor importante pe care scoala se poate inscrie in incercarea de a ameliora cazurile dificile , subliniindu-se si importanta atitudinii cadrelor didactice fata de parinti si pregatirea speciala de care acestea au nevoie.

De asemenea,crearea unui mediu scolar tolerant, propice dezvoltarii relatiilor de cooperare, poate conduce la fixarea cunostintelor teoretice despre valorile morale ce urmeaza a fi implementate in structura psihica a elevilor.Un colectiv trebuie sa fie un amestec de …diferit,iar acest amalgam sa permita o intrepatrundere de cultura si civilizatie.

Concomitent,trebuie ca si cadrul didactic al clasei sa fie un bun manager,care sa realizeze atat ceea ce-si propune,dar sa castige si atentia elevilor, in special placerea lor de a a invata.Cadrul didactic este cel care trebuie sa reuneasca toate resursele materiale si umane , resurse logistice de ordin pedagogic si psihologic si pe care sa le configureze intr-o maniera proprie la nivelul clasei pe care o conduce.

Cadrele didactice trebuie sa detina acele idei, principii, tehnici, metode ,procedee instructionale care sa vizeze crearea unei culturi si a unui climat al clasei propice implicarii intrinseci a elevilor in activitatile desfasurate la clasa.

Ele sunt cele care au menirea de a realiza schimbari profunde in cultura, climatul si educatia elevilor care apartin populatiei dezavantajate,in directia fundamentarii tuturor demersurilor didactice pe principii democratice.Invatatorul este in acest context un agent al schimbarii semanticii interactiunilor din clasa, in directia oferirii elevilor din aceste categorii defavorizate de sanse egale la educatie.

Cadrul didactic este ,de asemenea, acela care trebuie sa introduca noi strategii educationale care sa incurajeze colaborarea, toleranta, sporirea increderii in fortele proprii si imbunatatirea performantelor scolare ale elevilor ,ca un corolar al efortului de integare optima.

Clasele sa nu mai fie organizate pe criterii etnice sau de alta natura, sa fie o scoala pentru toti, in care fiecare sa-si poate afirma identitatea , fara teama vreunor represalii de orice natura si de orice nivel.Ar fi bine ca elevii sa poata opta pentru cursuri optionale in limba materna sau care –i invata despre etnia lor, despre obiceiurile lor, etc.Asa cum elevii pot urma cursurile orelor de religie diferita, in functie de partenenta, asa sa poata frecventa si genul de cursuri mai sus amintite.Copiii ar fi astfel incurajati sa-si afirme identitatea.

Educatorul, ca reprezentant al institutiei scolare, trebuie sa propuna oferte educationale care sa aduca in spatiul scolii multietnice respect, toleranta, precum si ,,vizibilitatea’’ culturilor minoritare.Scoala are sarcina de a cauta solutii pentru gestionarea concreta a diferentelor culturale de la nivelul clasei/scolii si pentru valorificarea lor pedagogica, pentru depasirea potentialelor obstacole in calea comunicari interculturale.

Este de dorit ca asemenea componente interculturale sa fie integrate functional in practica zilnica a scolii si comunitatii, astfel incat elevii dezavantajati si familiile lor sa se regaseasca firesc in ,,fotografia scolii’’, sa fie perceputi fara prejudecati saua discriminare , sa aiba sanse egale de dezvoltare.Acest lucru poate fi realizat prin urmarirea indeplinirii urmatoarelor obiective:

-ameliorarea mediului de invatare din scoala , astfel incat sa se stimuleze dezvoltarea si participarea adecvata la viata scolara a fiecarui elev , indiferent de apartenenta sa culturala, etnica, religioasa, etc;

-ameliorarea ofertei curriculare in sensul dezvoltarii de spatii de comunicare si cunoastere interculturala;

-imbunatatirea practicilor didactice ,astfel incat cadrele didactice sa fie capabile :

–sa recepteze si sa valorifice real, in practica zilnica, diversitatea culturala, prin raportari echilibrate ,fara prejudecati si etichetari;

–sa gestioneze diferentele culturale dintre medii,dintre cultura scolii si cea , uneori diferita, a comunitatilor locale;

–sa profite pedagogic de toate ,,pretextele’’ pentru dezvoltarea interculturalitatii;

–sa promoveze dialoguri interculturale in interiorul clasei , prin valorificarea specificitatii fiecarui elev;

Orice scoala trebuie sa devina ,,o zona libera de prejudecati’’.

Insa competentele, valorile si atitudinile de care au nevoie elevii pentru reusita sociala si personala nu pot fi formate in intregime prin intemediul disciplinelor clasice. Temele integrate (interdisciplinare) contribuie la o mai puternica apropiere a procesului educational de viata cotidiana a elevilor si de nevoile comunitatilor .

Temele cross-curriculare sunt teme integate (interdisciplinare) de studiu care se centreaza pe dezoltarea personala si sociala a elevilor.Aceste teme ,,trec’’ de dincolo de granitele disciplinelor scolare traditionale si propun formarea unor competente si/sau valori fundamentale pentru viata de zi cu zi.Pentru a fi cu succes introduse in scoala , aceste teme cross-curriculare solicita crearea unor experiente diverse in invatare si experimentarea achizitiilor invatarii in contexte variate si concrete.

Continutul temelor cross- curriculare poate fi incadrat intr-una dintre urmatoarele trei mari categorii, puternic inter -relationate:

-educatia pentru calitate –cu accent pe calitatea personala, calitatea vietii si calitatea mediului inconjurator;

-educatia antreprenoriala–cu accent pe stimularea initiativei in viata personala si sociala , formarea comportamentului unei persoane care ia atitudine;

-educatia pentru diversitate culturala –cu accent pe intelegerea reciproca, evidentierea interdependentelor in comunitatea locala si capacitatea de a vedea asemanarile si diferentele culturale ca pe o resursa.

Iata cateva exemple de activitati :

-,,Festivalul mestesugurilor traditionale’’;

-,,Traditiile si obiceiurile romilor’’;

-,,Educatia pentru mediul inconjurator’’;

-,,Sa ne scriem singuri istoria’’;

-,,Stiu sa cresc sanatos’’;

-,,Zi de zi descopar lumea’’;

-,,Cum as vrea sa arate clasa mea’’;

-,,Noi si cei din jurul nostru’’;

-,,Minte sanatoasa in corp sanatos’’;

-,,Traim intr-o lume <<bolnava>>’’;

-,,Piata imaginara’’;

-,,Educatia pentru familie’’;

-,,Drepturile omului’’;

-,,Viitorul planetei incepe cu noi’’;

-,,O lume curata pentru un viitor senin’’.

CONCLUZII

Structurata in cinci capitole ,prezenta lucrare a incercat descifrarea unor strategii si forme de educare a tolerantei la elevii din ciclul primar.

Primul capitol ,,Toleranta –sens si semnificatii’’ reprezinta o definire teoretica a tolerantei , atat din punct de vedere conceptual, cat si legislativ.Toleranta poate fi definita in diferite moduri, de aceea intelegerea conceptului in sine poate fi hotaratoare si poate duce la cele mai favorabile incadrari juridice. Astfel , de la atitudinea nondiscriminatorie a unor personalitati din diferite vremuri (J.Locke,Voltaire,Lessing), de la toleranta in spirit umanist , conceptul a evoluat la stadiul de valoare general recunoscuta.

In contact cu aparitia alarmanta a unor comportamente indezirabile, precum: xenofobia , nationalismul agresiv , rasismul, etc, statele membree ale O.N.U. au gasit necesar adoptarea ,,Declaratiei Principiilor Tolerantei’’.Toleranta este -dincolo de a fi o valoare- o necesitate , intr-o lume moderna, marcata de viteza si concurenta, dar si de ramasite ale unor conceptii vechi si eronate sau de prejudecati, ca o umbra a trecutului tumultuos al omenirii.

Omul zilelor noastre a dorit si a inceput sa realizeze o demarcare si o fixare a notiunii de ,,toleranta’’, creand cadrul legislativ care sa actioneze atunci cand situatia nu prezinta alta solutie.

Insa pana la aplicarea legislatiei care sa conduca la relatii tolerante , ramane solutia prevenirii situatiilor discriminatorii si xenofobe: educatia tinerei generatii in spirit tolerant, cooperant si pasnic.Daca de mici copiii vor invata ce inseamna sa respecti orice om , de orice rasa, cultura, sex, orientare religioasa, etc, adultii ce vor deveni vor putea sigur sa contureze chipul unei societati care acum poate parea utopica.Acest lucru este dezbatut pe larg in al doilea capitol al lucrarii, ,,Fenomenul educatiei’’.De asemenea,acest capitol evidentiaza legatura puternica dintre educatie si structura psihica a individului.Educarea copiilor in spirit tolerant presupune mai intai o culturalizare din punct de vedere social, o cultura a societatii si a socialului, ca fenomen.

Exista in diferite colturi ale lumii grupuri mai mic sau mai mari de oameni defavorizati.Se nasc ei oare asa? Exista undeva o schema care sa cuprinda trasaturile prin care un om poate fi definit defavorizat?! Cu siguranta, nu.Aceasta schema se gaseste in mintea unor oameni-alti oameni!-care , necunoscand un grup, o etnie, o rasa, sub aspect istoric, anatomic, cultural, etc, ii marginalizeaza si-i indeparteaza pe aceia pe care nu-i cunosc sau nu vor sa ii cunoasca .

In capitolul al treilea , ,,Accesul la educatie al populatiei dezavantajate’’, am dorit sa iau in discutie drepturile omului, ale copilului in special, pentru ca ei sunt cei mai vulnerabili si pentru ca educarea tolerantei porneste, in conceptia mea, de la copii.Oamenii sunt asemanatori si totusi diferiti.Diferentele sunt date de contextele istorice si geografice, manifestandu-se , in general prin caracteristicile fizice, de limbaj, religie, cultura, conceptie de viata, etc, dar toti au aceleasi necesitati fundamentale.

Copiii trebuie invatati de mici ca diferentele nu saracesc, ci imbogatesc societatea.Daca cineva nu este ca tine, nu inseamna ca este inferior si nici superior.Este doar altfel , iar un om cultivat poate incerca sa-si largeasca orizontul cunoasterii prin contactul cu noul pe care il aduce cultura celuilalt.Contactul cu un grup ,,strain’’ nu presupune asimilare sau omogenizare, ci , pur si simplu, un schimb de experienta.Dintotdeauna , din cele mai vechi timpuri, oamenii au facut schimb de produse, de obiceiuri, de limba, etc,si s-a vazut foarte bine de-a lungul istoriei ca aceasta a condus numai la dezvoltare si la stabilirea unor relatii pasnice,la prietenie.Pluralismul cultural este o realitate a lumii de azi, careia educatia trebuie sa-i raspunda cu strategii ferme .

Diferentele pornesc inca de timpuriu.Copiii vor invata despre toleranta si alte valori -,,surori’’,dar problema este ca nu toti copiii invata la fel.Este aspectul pe care il trateaza capitolul al patrulea, ,,Diversitatea in invatare”.Trasaturile de personalitate imprima actului educational un caracter individual.Mecanismele generale se nuanteaza de la un elev la altul.Dincolo de problemele obisnuite pe care le ridica personalitatea ,apare discutia in jurul unui alt gen de trasaturi particulare, generatoare de probleme speciale, de la dizabilitati grave si profunde , la cele usoare.Copiii cu dizabilitati sunt primii care se ,,lovesc’’de intoleranta si discriminare.Pana la a-i invata pe acestia sa fie toleranti, trebuie sa-i integram intr-un mod cat mai placut, inlaturand prejudecatile ce se creeaza in jurul lor.

In ultimul capitol, ,,Educarea tolerantei la elevii claselor din ciclul primar’’ , am incercat sa descopar cateva strategii de realizare a educatiei interculturale si inclusive, in ultimul caz referindu-ma atat la copiii cu dizabilitati , cat si la cei cu CES.De asemenea, am impartasit cateva din experientele mele , sansa mea fiind aceea de a lucra intr-o scoala cu populatie majoritar roma, asadar, o populatie defavorizata.Cele doua chestionare pe care le-am propus in cea de-a doua parte a capitolului se doresc a fi cai orientative spre stabilirea punctului de plecare in demersul pedagogic al educarii tolerantei la copiii din ciclul primar.Am dorit sa am in vedere atat educatorii, cat si pe cei educati, fapt pentru care un chestionar se adreseaza elevilor (apartinand minoritatilor nationale,dar si minoritatilor de orice fel!-cum ar fi cazul romanilor in zonele cu populatie majoritar maghiara), iar cel de-al doilea este destinat cadrelor didactice care lucreaza sau nu cu copiii defavorizati.

Lucrarea de fata, departe de a epuiza problematica luata in discutie, reprezinta o incercare de a identifica solutii la o problema nu neaparat ,,la moda’’, ci la chestiune vitala pentru pacea si securitatea omenirii.Multe conflicte armate iscate la nivel mondial au avut ca sursa de neintelegere conceptii etnice, rasiale, culturale, etc.Este mult mai usor sa incercam sa prevenim astfel de situatii decat sa incercam ulterior dezmorsarea lor.Sa incercam sa ne educam elevii in spiritul valorilor morale, dand astfel semnificatii psiho-pedagogice indemnelor biblice regasite , partial, in decalogul poruncilor:,,IUBESTE-TI APROAPELE!’’!

ANEXE

ANEXA NR. 1:

CHESTIONAR PENTRU ELEVII

APARTINAND MINORITATILOR

NATIONALE

1.Carei etnii apartii?

a.romana;

b.roma;

2.Frecventezi scoala?

a.da,zilnic;

b.da,dar mai lipsesc uneori;

c.da,cu foarte multe absente;

d.rareori;

3.Iti place sa mergi la scoala?

a.da,intotdeauna;

b.aproape intotdeauna;

c.uneori;

d.rareori;

4.De ce?

…………………………………………………………………………………….

5.Desfasurati la clasa activitati in limba materna ?

…………………………………………………………………………………….

6.Dar in afara clasei ?

…………………………………………………………………………………….

7.Care sunt persoanele care se ocupa de astfel de activitati ?

…………………………………………………………………………………….

8.Aveti voie sa vorbiti intre voi la scoala ,in recreatii, limba materna ?

…………………………………………………………………………………….

9.Va simtiti neglijati in scoala fiindca sunteti romi ?

a.nu;

b.nu,deloc;ba,dimpotriva;

10.Aveti voie sa organizati momente in limba romani in cadrul serbarilor,activitatilor de la clasa,etc ?

a.da;

b.nu;

11.Cunosti drepturile copilului ?

a.da;

b.nu;

c.nu stiu sigur;

12.Cate astfel de drepturi poti enumera ?

a.nici un drept;

b.1-3 drepturi;

c.4-7 drepturi;

d.8-10 drepturi;

13.Tu beneficiezi de aceste drepturi ?

…………………………………………………………………………………

14.Unde crezi ca beneficiezi cel mai mult de aceste drepturi ?

a.acasa;

b.la scoala;

15.Cadrele didactice din scoala sunt tolerante cu tine ?

…………………………………………………………………………………….

16.Esti sprijinit de invatatoarea/invatatorul tau atunci cand ai vreo problema personala ?

a.da,mult;

b.potrivit;

c.putin;

d.nu;

17.Crezi ca exista vreo deosebire intre tine si ceilalti copii,de alta etnie?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

18.Esti mandru/mandra ca apartii minoritatii tale etnice?

a.da;

b.nu;

19.Cum ai putea tu sa devii un rom mai bun?

a.sa spun tuturor ce fel de oameni sunt romii,sa le prezint calitatile;

b.sa devin un mare pictor /artist/cercetator/etc si sa le spun tuturor ca sunt rom/roma;

c.sa invat cat mai multe despre etnia mea;

d.nu stiu cum as putea face acest lucru.

ANEXA NR.2

CHESTIONAR PENTRU CADRE

DIDACTICE

(,,CONSTIENTIZAREA DIVERSITATII’’)

Completarea se va face pornind de la urmatorul tabel in care este inregistrata frecventa repetarii comportamentului investigat:

1.Atentionez pe cei care fac comentarii peiorative,defavorabile sub aspect rasial,etnic,cultural?

2.Ma manifest deschis atunci cand cineva umileste o alta persoana sau actioneaza discriminator?

3.Ma gandesc la urmarile comentariilor sau actiunilor mele inainte de a vorbi sau de a actiona?

4.Refuz sa particip la glume care sunt defavorabile unui grup minoritar de orice natura?

5.Ma abtin de la repetarea afirmatiilor sau a zvonurilor care ar putea intari prejudiciul cauzat respectivelor grupuri minoritare vizate?

6.Verific realitatea inainte de a prelua sau de a crede in supozitiile avansate de catre cineva?

7.Constientizez sau ma impotrivesc tendintelor partinitoare ,care imi afecteaza gandirea?

8.Evit folosirea unui limbaj care sa intareasac stereotipurile negative?

9.Consider si transmit mesajul dupa care membrii grupurilor protejate sunt la fel de indemanatici si de competitivi precum ceilalti?

10.Cunosc oameni din diferite culturi si grupuri ca indivizi?

11.Imi dau seama ca membrii altor culturi au nevoie de cunoastere intre ei si le favorizez intalnirile si contactele corespunzatoare?

12.Accept si sustin ideea conform careia nu toti trebuie sa actioneze in mod absolut favorabil grupului din care fac eu parte?

13.Imi asum responsabilitatea de a-i ajuta pe cei nou veniti in organizatia mea , inclusiv pe cei care apartin altor culturi ,varste , niveluri culturale,pentru a se simti primiti si acceptati?

14.Includ membri ai grupurilor defavorizate la evenimente sociale la care particip si unde am un cuvant de spus?

15.Caut eu sa cunosc si sa apreciez bogatia altor culturi ,respectand sarbatorile si evenimentele acestora?

16.Cer si planific evenimente socio-culturale la care oricine poate participa?

17.Incurajez memebri ai claselor defavorizate sa vorbeasca despre problemele pe care le au?

18.Incurajez memebri ai grupurilor defavorizate sa-si asume riscuri?

19.Ascult ideile membrilor claselor protejate /defavorizate si le acord credit ,atat la nivel individual,cat si de grup?

20.Includ membrii claselor protejate in procesele de luare a deciziilor care ii afecteaza direct?

21.Acord autoritate membrilor populatiilor defavorizate ,oferindu-le aceleasi responsabilitati ca si altora?

22.Ofer un feed-back direct si rapid membrilor grupurilor defavorizate ?

23.Impartasesc regulile scrise sau nescrise ale grupului meu si celor care fac perte din alte grupuri?

24.Nu iau in considerare caracteristicile fizice atunci cand interactionez cu altii sau cand iau decizii privitor la competenta sau abilitatea lor?

25.Imi asum responsabilitatea de a ajuta grupul meu pentru a respecta cerinte legale?
26.Urmaresc si sprijin politicile organizationale ,care privesc tratamentul egal , inclusiv combatandu-i pe aceia care le incalca?

27.Ii iau in considerare pe membrii grupurilor defavorizate pentru orice ocazie sau functie in care eu am influenta?

28.Ii tin pe toti in contact cu toate canalele de informare ,atat formale ,cat si informale?

29.Ofer tuturor posibilitati ample de pregatire,pentru a le favoriza dezvoltarea?

30.Ofer indrumare celor din grupul meu pentru a-i primi bine pe noii veniti?

31.Fac un efort suplimentar pentru a influenta grupul meu sa accepte persoane venite din cadrul altor grupuri?

32.Ii sprijin pe ceilalti pentru a actiona in directia manifestarii diversitatii culturale?

33.Ma opun politicilor si procedurilor organizationale ,care duc la excluderea oricui?

34.Fac tot ce pot pentru a contribui la crearea unui mediu de lucru tolerant,in care toti sa fie respectati si valorizati?

35.Fac eforturi suplimentare in ceea ce priveste celelalte culturi?

36.Protestez (telefonic,prin scris sau prin orice alta modalitate) cand in mass-media se perpetueaza sau se intensifica o prejudecata sau o discriminare?

37.Refuz sa ma alatur sau sa mai raman membru al unei asociatii/grup care permite ori promoveaza practici rasiste discriminatorii sau care prejudiciaza in vreun fel identitatea cuiva?

38.Particip la activitatile comunitare sau voluntare care se integreaza eforturilor de schimbare?

39.Intreprind activitati prin care sa vin in contact cu persoane apartinand altor etnii,culturi,orientari de orice fel?

40.Consider ca este nepotrivit sau neindicat atunci cand consider ca ceva pare a fi o prejudecata sau o discriminare?

ANEXA NR. 3

CITATE DESPRE TOLERANTA

,,Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi.Ele sunt inzestrate cu ratiune si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.’’

*Declaratia Universala a Drepturilor Omului*

,,Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.’’

*Declaratia Universala a Drepturilor Omului*

,,Singuri nu realizam nimic in lume.’’

*Sandra Day O’Connor*

,,Comunitatea inseamna puterea care se alatura puterilor noastre pentru a face lucrul care trebuie facut.’’

*Starhawk*

,,Baza unui stat democratic este libertatea.’’

*Aristotel*

,,Dreptatea vorbeste de la sine.’’

*Talmud*

,,Ne putem obisnui cu dreptatea.’’

*Tamasi Aron*

,,Legile singure nu pot asigura libertatea de exprimare de exprimare ,pentru ca fiecare persoana sa-si poata exprima fara consecinte negative parerea,trebuie sa existe un spirit de toleranta in randul intregii populatii.’’

*Albert Einstein*

,,Testul curajului intervine cand suntem in minoritate.Testul tolerantei intervine cand suntem in minoritate.’’

*Ralph W.Sockman*

,,Conflictul este <<razboiul dintre sentimente si ratiune>>.’’

*Blaise Pascal*

,,Prejudecata este o opinie fara judecata.’’

*Voltaire*

,,Cine este inclinat sa nu-i respecte pe aaltii,acela nu se respecta,inainte de toate,pe sine.”

*Dostoievski*

,,Nu exista nici o cale spre pace.Pacea este calea.”

*Mahatma Gandhi*

,,Scopul moralitatii este de a da oamenilor un standard si un motiv pentru care sa aspire si prin care sa nu se intensifice egoismul fiecaruia,ci sa se inalte deasupra lui.”

*Cecil J.Sharpe*

,,A actiona in ciuda fricii inseamna curaj.’’

*Howard W.Hunter*

,,A imprastia stirea inseamna sa o multiplici.’’

*proverb tibetan*

,,Noi facem lumea in care traim si formam propriul nostru mediu.’’

*Orison Swett Marden*

ANEXA NR. 4

,,GALERIA TOLERANTEI’’

(TOLERANTA IN IMAGINI)

ANEXA NR. 5

STEAGURILE TOLERANTEI

BIBLIOGRAFIE

1.Anton,Gina;Koreck,Maria;Szabo Kovari,Roberta;Almasan,Beatrice Hellen – *,,Ghid de educatie civica-Material didactic auxiliar pentru clasele cu elevi romi(III-IV)’’, Centrul de Resurse pentru Comunitatile de romi,Cluj-Napoca,2004

2.Ausubel,D.P;Robinson,F.G. –,,Invatarea in scoala..O introducere in

psihologia pedagogica’’,E.D.P,Bucuresti,1981;

3.Cucos,C-tin –,, Pedagogie’’,Polirom,Iasi,1996;

4.Cucos,C-tin–,,Educatia-dimensiuni culturale si interculturale’’, Polirom,Iasi,2000

5.Cozma,Teodor[coord.]–,,O noua provoare pentru educatie interculturala’’ , Polirom,2001

6.Cristea,Sorin–,,Dictionar de pedagogie’’,Grupul editorial Litera*Litera International, Chisinau-Bucuresti,2000;

7.Doise,W.:Deschamps,J.C.,Mugny,G–,,Psihologie sociala experimentala’’ Polirom, Iasi, 2001

8.Gagne,R.M.–,,Conditiile invatarii’’ ,E.D.P.,Bucuresti,1975

9.Golu,Pantelimon–,,Invatare si dezvoltare’’ ,Ed. Stiintifica si enciclopedica , Bucuresti,1985

10.Holban,I.;Gugiuman,A.–,,Puncte de sprijin in cunoasterea individualitatii’’, E.D.P.,Bucuresti,1972

11.Iucu,Romita–,,Managementul si gestiunea clasei de elevi’’ ,Polirom, Iasi, 2000

12.Lipiansky,E.M.–,,Guide de l’interculturel en formation’’ ,Tetz,Paris,1999

13.M.E.C.;Nicolae,S.;Oprea,V.;Vrasmas,E;Vrasmas,T.–,,Ghid(manual) pentru cadre didactice de sprijin(CDS),Noiembrie,2003

14.Mc Leon,Keith–,,Drepturile omului si multiculturalismul in scolile canadiene’’ ,SIRDO,Bucuresti,1991

15.Neamtu,C.;Ghergut,Alois–,,Psihopedagogie speciala’’ ,Polirom,Iasi, 2000

16.Neculau,A.–,,Analiza si interventia in grupuri si organizatii’’, Polirom, Iasi,2000

17.Perregaux,Ch.–,,Educatia interculturala. Experiente ,politici,strategii’’ , [,,pentru o abordare intreculturala in educatie’’], Polirom, Iasi, 1999

18.Popescu,Marciana–,,Implicarea comunitatii in procesul de educatie’’,Ed.Corint,Bucuresti,2000

19.Starkey,H.–,,Educatia pentru drepturile omului,o provocare’’ , SIRDO,Bucuresti,1991

20.Tancau,C.;Leca,C.–,,Educatie referitoare la lege,drepturile si responsabilitatile omului-Ghidul profesorului’’ ,Europa pentru Europa,Bucuresti,1997

21.Ulrich,Catalina–,,Managementul clasei de elevi.Invatarea prin cooperare’’ , Ed.Corint,Bucuresti,2000

22.Wierviorka,M.–,,Spatiul rasismului’’ ,Ed.Humanitas,Bucuresti,1994

23.Wintle,M.–Culture and identity in Europe’’ ,Avebury, Singapore, Sidney, 1996

24.Zamfir,C.[coord.]–,,Politici sociale in Romania’’ ,Ed.Expert,Bucuresti,1999

25.***–,,Si noi avem drepturi[dosar educativ],editatde organizatia ,,Salvati copiii’’

26.***–Constitutia Romaniei,Bucuresti,2005

27.***–Conventia pentru drepturile copilului

28.***–Declaratia Universala a Drepturilor Omului

29.***–,,Dictionar explicativ pentru elevi’’,DREV,EDP,Bucuresti,1992

30.***–,,Toti diferiti,toti egali’’, Pachet educational impotriva rasismului , xenofobiei, antisemitismului si intolerantei,Institutul Intercultural Timisoara , 1998.

31.***–,,O lume demna pentru copii’’,lucrare editata de UNICEF , Bucuresti,Editura MarLink,2003