Importanta Culturii Migdalului Si Aria de Raspandire In Romania
Bibliografie
1. AUREL BUNEA – Pomicultură, [NUME_REDACTAT] din Oradea, 1999.
2. BARBERA G., DI MARCO L., FATTA DEL BOSCO G., INGLESE P., 1987. Behavior of 26 Almond cultivars growing under rainfed and semiarid conditions in Sicily. Agriculture, VII, Colloque du GREMPA, Reus (Tarragone), Espagne, 17–19 juin. Raport EUR 11557, 1988.
3. BARBERA G.,DI MARCO L.,LA MANTIA T.,SCHIRRA M.,1994–Effect of rootstok on productive and qualitative response of two almond varieties.[NUME_REDACTAT] 373:129–134.,,1st [NUME_REDACTAT] son Almond’’,Agrigento 17–19 maggio 1993
4. BARRE R.,WORMSER G.,1955–Proteins of the seeds of the almond tree.Ann.Pharm.France 13:736–744
5. BERINDEI I.O.,MĂHĂRA GH.,POP GR.P.,POSEA A.,1977 – [NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT].[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT],1977
6. BOBELEAC M., 1975 – Studiul unor soiuri de migdal în condițiile de la Pietroasele, județul Buzău; Lucrările științifice ale I.C.P.P. vol. II, 57–64.
7. COCIU V., 1967 – Comportarea soiurilor și tipurilor de migdal față de portaltoi, Pomologia R.S.R., vol. II, 437–440, 464.
8. COCIU V., 1977 – Cercetări privind stabilirea unui sortiment de migdal pentru condițiile din R.S. România; Realizări în ameliorarea pomilor și arbuștilor fructiferi în România, [NUME_REDACTAT], 166–178.
9. COCIU V., IONESCU PR., TOPOR E., 1981 – Cercetări privind comportarea unor șiruri de migdal în condițiile din centrul Dobrogei; Lucrările științifice ale I.C.P.P. vol. IX 253–260.
10. COCIU V., IONESCU PR., 1983 – Sources de génes pour l’accroissement du contenu en lipides et protides chez l’Amandier. G.R.E.M.P.A. V Coll., Sfax (Tunisie). Opt. Méditerr. 1984–II: 195–201.
11. COCIU V., 1986 – Programe și metode de cercetare în genetica și ameliorarea soiurilor de pomi și arbuști fructiferi, 29–91, 136–137.
12. COCIU V. și colab.,2003 – Culturile nucifere.[NUME_REDACTAT],2003
13. COLIBAȘI MARIA,1974 – Cercetări privind influența chimismului apei freatice din yona de cîmpie [NUME_REDACTAT] asupra solului și plantațiilor agricole.Teză de doctorat,ASAS București,1974
14. CONSTANTINESCU N.,NEGRILĂ A.,GHENA N.,1967 –Pomicultură vol I,[NUME_REDACTAT]–[NUME_REDACTAT],1967
15. CROSA RAYNAUD P., 1980 – Réflexion au sujet des programmes de création variétale d’Amandiers. G.R.E.M.P.A., IV colloque, Izmir (Turchia). Options Mediterranéennes 1981-I: 19–21.
16. DENISOV V.P.,1988– Almond genetic resources in the USSR and their uses in production an breeding.[NUME_REDACTAT],224:299–306
17. DOMUȚA C.,2003 – Oportunitatea irigațiilor în cîmpia Crișurilor.[NUME_REDACTAT] din Oradea,2003
18. FELIPE A. J., SOCIAS I COMPANY R., 1977 – Prima segnalazione di un mandorlo selvatico, probabilmente Amygdalus webbi, in Spagna. Atti della IIIa Riunione del G.R.E.M.P.A., Valenzano (Bari), 3–7 ottobre.
19. FELIPE A. J., SOCIAS I COMPANY R., 1987 – Trios variétes autocompatibles d’amandier provenant d’un programme de sélection et d’amélioration. Agriculture, VII Colloque G.R.E.M.P.A. Reus (Tarragone), Espagne, 17–19 juin. Rapport EUR 11557, 1988.
20. FELIPE A.J.,1989 – Rootstocks for almond.Present situation.Opt. [NUME_REDACTAT] A,55:13–17
21. GARCIA J. E., EGEA L., BERENGUER T., 1985 – Programme d’amelioration génétique de l’amandier au C.E.B.A.S. de MURCIE. G.R.E.M.P.A. VI Colloque, Thessalonique (Greece) 10–12 juin. Options Mediterranéennes 1985-I:7–8.
22. GARCIA P. V., 1976 – La produccion mundial de almendra y avellana. Evolucion y perspectivas; I. Congreso internacional de almendra y avella nay Reus; 573–602.
23. GAUDIO S. DEL, 1958 – Ibridazione del Mandorlo, Frutticoltura; 145.
24. GHARBI A., 1977 – Risultati preliminari sul fabbisogno in freddo di alcuni incroci di Mandorlo: relazioni tra la dormienza dei semi e la data di fioritura. Atti della IIIa Riunione del G.R.E.M.P.A., Valenzano (Bari), 3–7 ottobre.
25. GHENA N.,BRANIȘTE N.,2004 –Pomicultură generală,Editura MatrixRom,2004
26. GRASSELY CH.,1966 – L’amelioration des varietes d’amandier.CTIFL–Documents,Nov.:1–10
27. GRASSELLY CH., 1977 – Considerazioni sulle caratteristiche di alcune specie selvatiche di mandorlo e sulle possibilitŕ di utilizzazione in programmi di miglioramento genetico. Atti della IIIa Riunione del G.R.E.M.P.A., Valenzano (Bari), 3–7 ottobre.
28. GRASSELY CH.,CROSSA–RAYNAUD P.,OLIVIER G.,GALL H.,1980 – Transmission du caractere d’auto compatibilite chez l’Amandier.GREMPA IV colloque ,Izmir (Turchia).[NUME_REDACTAT] 1981–I:71–75
29. GRASSELY CH.,OLIVIER G.,1987 – Phenomenes d’inbreeding dans les descendances issues d’autofecundation chez l’Amandier.Agriculture, VII Colloque du GREMPA, Reus (Tarragone).Espagne.17–19 juin.Rapport EUR 11557,1988
30. HEPPNER M. J., 1926 – Further evidence on the factor for the bitterness in the sweet almond; Genetics 11; 605–606.
31.JRAIDI B.,NEFZI A.,1997 – Transmission de l’autocompatibilite chez l’Amandier.Agricolture. 7 coloquebdu GREMPA,Reus, (Terragone), Espagne.17–19 Juin
32. KESTER D. E., GRADZIEL T., WEINBAUM S., 1990 – Almonds. In genetic resources of temperate fruit and nut crops. [NUME_REDACTAT] for Horticul. Science, Wageningen. Netherlands: 699–758.
33. KESTER D.E.,GRSDZIEL T.,GRASSELY CH.,1990 – Almonds.In genetic resources of temperate fruit and nut crops.Intern.Society for Horticul.Wageningen.Netherlands:699–758
34. LEGAVE J. M., GARCIA G., 1987 – Recherce de mutants du cultivar d’amandier „Ferragnes“ par irradiation de bourgeons. Agriculture, VII Colloque G.R.E.M.P.A., Reus (Tarragone), Espagne, 17–19 juin. Rapport EUR 11557, 1988.
35. MARCHESE F., MONASTRA F., 1976 – Primeras observacions sobre una coleccion de variedades de almendro en [NUME_REDACTAT]. I [NUME_REDACTAT] de Almendra y Avellana. Reus (Espana), 25–28 octobre: 487–489.
36. MONASTRA F.,DELLA STRADA G.,FIDEGHELLI C.,QUARTA R.,1980 – Progres du programme d’amelioration genetique de l’amandier.Atti IV Colloque du GREMPA,Izmir (Turchia),16–24 giugno 1980
37. MONASTRA F., DELLA STRADA G., FIDEGHELLI C., QUARTA R., 1987 – Supernova, une nouvelle variété d’amandier obtenue par mutagenese. Agriculture, VII Colloque du G.R.E.M.P.A., Reus (Tarragone), Espagne, 17–19 juin. Rapport EUR 11557, 1988.
38. POTLOG A.S.,NEDELEA G.,CARAUS V.,1980 – Genetica și ameliorarea calității plantelor agricole,1980
39. REINA A., GIORGIO V., GODINI A., 1985 – Autres types autocompatibles parmi la population d’amandiers des Pouilles. G.R.E.M.P.A., VI Colloque, Thessalonique (Gréce), June. Options Mediterranéennes 1985-I: 25–29.
40. RIKHTER A. A., 1964 – Rezultats d’un travail pratique et théoretique d’hybridation d’études variétales chez L’amandier. Trud. Gos. Nikit. Bot. Sada, 37.
41. RIKHTER A. A., 1969 – Puti i metodi selkciji mindalja. [NUME_REDACTAT] Sad.
42. SOCIAS I COMPANY R.,1990 – Breeding self compatible almonds.[NUME_REDACTAT].Rev.8:313–338
43. SOCIAS I COMPANY R.,1996 – La taxonomie de l’amandier.GREMPA – Book of [NUME_REDACTAT].Meknes,Maroc,14–17 october
44. STYLIANIDES D., 1984 – Resultats de l’etudes du monde de transmision du caractére d’autocompatibilité et de quelque autres caractéres, de la variété d’Amandier: Troito „apres autofecondation. Colloque du G.R.E.M.P.A., Izmir, 137–142.
45. ȘCHEAU V.,1998 – Migdalul. [NUME_REDACTAT] de Vest, Oradea 1998.
46. ȘCHEAU V., LASLO V.,2003 – Biometrie și tehnică experimentală , [NUME_REDACTAT] Oradea, 2003.
47. VARGAS F. J., ROMERO ROMERO M., VILA J., 1980 – Information sur le programme d’amélioration de l’amandier par croisemnets de variétés de la Diputacion de Tarragona (Espagne). G.R.E.M.P.A., IV colloque, Izmir (Turchia). Options Mediterranéennes 1981-I: 43–48.
48. VARGAS F.J.,ROMERO M.A.,BATLLE I.,CLAVE J.,1996 – Early selection in almond progenies.GREMPA – Book of [NUME_REDACTAT]. Meknes,Maroc,14–17 October
*** 1998 – Lista oficială a soiurilor (hibrizilor) de plante de cultură din România pentru anul
*** 2008 – FAO PRODUCTION, [NUME_REDACTAT], vol. 52/1998.
*** 2002 – Stațiunea de cercetare dezvoltare pomicolă Bihor.Academia de Științe agricole și silvice – ICPP Pitești – Mărăcineni , [NUME_REDACTAT],Oradea 2002
CUPRINS
CAPITOLUL 1 Importanța culturii migdalului și arealul de răspândire în [NUME_REDACTAT] culturii migdalului
1.2 Arealul de cultură al migdalului în România
CAPITOLUL 2 Suprafețe cultivate și producții obținute pe plan mondial și în România
CAPITOLUL 3 Sortimentul de migdal pe plan mondial și în România
3.1 Sortimentul de migdal pe plan mondial
3.2 Sortimentul de migdal în România
CAPITOLUL 4 Stadiul actual al cercetărilor privind ameliorarea genetică a migdalului pe plan mondial și în România
CAPITOLUL 5 Cerințele migdalului față de factorii ecologici
5.1 Lumina
5.2 Căldura
5.3 Cerințele față de umiditate
5.4 Solul
5.5 Comportamentul migdalului față de curenții de aer
CAPITOLUL 6 [NUME_REDACTAT], cadrul natural al zonei în care s-au efectuat cercetările
6.1 Așezarea
6.2 Geomorfologia și hidrografia zonei
6.3 Solurile din zona de cercetare
6.4 Solul pe care este amplasată experiența
6.5 Condițiile climatice în zona în care s-au efectuat cercetările
6.6 Vegetația spontană din zona de cercetare
6.7 Culturile agricole
6.8 Concluzii asupra condițiilor de climă și sol, cu privire la favorabilitatea lor pentru cultura migdalului
CAPITOLUL 7 Materialul cercetat. Metode de lucru, de calculare și interpretare a datelor obținute
7.1 Materialul cercetat
7.2 Metoda de așezare a experienței, metodele de lucru, de calculare și interpretare a rezultatelor obținute
CAPITOLUL 8 Compoziția chimică a fructelor și modul de transmitere al acestor componente de la genitori la elite
CAPITOLUL 9 Concluzii și recomandări
BIBLIOGRAFIE
CUPRINS
CAPITOLUL 1 Importanța culturii migdalului și arealul de răspândire în [NUME_REDACTAT] culturii migdalului
1.2 Arealul de cultură al migdalului în România
CAPITOLUL 2 Suprafețe cultivate și producții obținute pe plan mondial și în România
CAPITOLUL 3 Sortimentul de migdal pe plan mondial și în România
3.1 Sortimentul de migdal pe plan mondial
3.2 Sortimentul de migdal în România
CAPITOLUL 4 Stadiul actual al cercetărilor privind ameliorarea genetică a migdalului pe plan mondial și în România
CAPITOLUL 5 Cerințele migdalului față de factorii ecologici
5.1 Lumina
5.2 Căldura
5.3 Cerințele față de umiditate
5.4 Solul
5.5 Comportamentul migdalului față de curenții de aer
CAPITOLUL 6 [NUME_REDACTAT], cadrul natural al zonei în care s-au efectuat cercetările
6.1 Așezarea
6.2 Geomorfologia și hidrografia zonei
6.3 Solurile din zona de cercetare
6.4 Solul pe care este amplasată experiența
6.5 Condițiile climatice în zona în care s-au efectuat cercetările
6.6 Vegetația spontană din zona de cercetare
6.7 Culturile agricole
6.8 Concluzii asupra condițiilor de climă și sol, cu privire la favorabilitatea lor pentru cultura migdalului
CAPITOLUL 7 Materialul cercetat. Metode de lucru, de calculare și interpretare a datelor obținute
7.1 Materialul cercetat
7.2 Metoda de așezare a experienței, metodele de lucru, de calculare și interpretare a rezultatelor obținute
CAPITOLUL 8 Compoziția chimică a fructelor și modul de transmitere al acestor componente de la genitori la elite
CAPITOLUL 9 Concluzii și recomandări
BIBLIOGRAFIE
Capitolul 1
Importanța culturii migdalului și arealul de răspândire în România
1.1. Importanța culturii migdalului
Migdalul cultivat face parte din familia ROSACEAE, subfamilia PRUNOIDEAE, genul PRUNUS.
Deși cultivat din cele mai vechi timpuri și mult apreciat în numeroase țări pentru fructele sale, la noi rămâne încă o cultură necunoscută pentru majoritatea populației.
Mezocarpul (învelișul verde al fructelor), după uscare și calcinare, dă o cenușă ce conține peste 40% potasiu, putând fi utilizată pentru prepararea săpunurilor sau îngrășămintelor chimice.
Endocarpul (coaja sâmburilor) se folosește atât pentru prepararea cărbunelui vegetal activ, necesar absorbției gazelor toxice cât și pentru colorarea coniacurilor noi sau a unor vinuri speciale, cărora le conferă o aromă deosebită.
Fructele acestei specii, constituie un aliment complet, conținând 37,0–61,8% grăsimi, 14,7–37,3% substanțe proteice, 7–20% hidrați de carbon, 2,4–4,2% g. substanțe minerale, 3,1–5,5% apă și numeroase vitamine ca: B-1, B-2, B-6, P, H, provitamina A, acidul pantotenic și acidul folic.
Ele pot fi preparate în multiple moduri:drajeuri,efilete pudră,migdale sărate,migdale cu diferite arome,confiate,ciocolată cu migdale,lapte de migdale,siropuri,precum și diferite prăjituri.Din migdale, mai ales din cele amare, se extrage un ulei valoros, folosit în industria farmaceutică pentru numeroase medicamente, apă de migdale, săpunuri, creme, parfumuri, esențe de lichior.
Lemnul migdalului are o nuanță roșcată, caracterizându-se printr-o mare densitate și luciu strălucitor, fiind folosit la fabricarea unor obiecte de artă.
Puieții de migdal se folosesc drept portaltoi pentru piersic și migdal, mai ales pe soluri cu un conținut ridicat de carbonat de calciu.
Venind în întâmpinarea celor scrise anterior ar trebui găsite metode de creștere a producției de migdale și găsirea de noi areale de producție favorabile culturii migdalului.
1.2. Arealul de cultură al migdalului in ROMÂNIA
Zona de răspândire a migdalului în România se suprapune aproape cu al viței de vie, a piersicului și al caisului. La început se găsea ca plantă intercalată în jurul viilor, pe alei și drumuri și chiar în vie, deoarece nu producea umbră mare și nu stânjenea dezvoltarea viței de vie.
Primele soiuri altoite s-au introdus în țara noastră odată cu înființarea pepinierelor de stat în 1896.
În ultimii 30 de ani și mai recent, migdalul a fost luat sistematic în cultură în stațiunile de cercetare.
Nu se știe numărul pomilor din țară, dar cultura migdalului se întâlnește des și reușește destul de bine în unele localități din regiunile Timișoara, Arad, [NUME_REDACTAT], Galați, Constanța,
Pitești, Craiova, Tulcea, Babadag, Mangalia, Brăila, Cocoș, Plenița și de-a lungul Dunării până la vărsare, Bistrița, Horezu, Tismana, Corbești, Orșova, Herculane, [NUME_REDACTAT], Lovrin, Oradea, Șomcuta, Seini, [NUME_REDACTAT] și în plantațiile din jurul Bucureștiului.
Dacă se iau în considerare localitățile unde se cultivă migdalul în mod obișnuit sau se găsește izolat și se ține seama de particularitățile biologice ale acestei specii, se constată că întreaga parte de vest a țării delimitată de izoterma 9° (media anuală) și de graniță, partea de sud delimitată de izoterma 11° și cursul Dunării, precum și regiunea podgoriilor cuprinsă între izotermele 9° și 10° ca și toate localitățile în care temperatura medie din cursul iernii variază între 0° și –2° sunt cele mai favorabile pentru cultura migdalului.
În ceea ce privește regiunea din sud-estul țării cuprinsă între izotermele 10° și 11°, deși migdalul este mai puțin răspândit aici din cauza vânturilor uscate și a diferenței mari de temperatură între vară și iarnă, totuși poate fi cultivat în multe localități unde condițiile sunt favorabile (Fig nr.1).
De asemenea, cultura migdalului se poate extinde fără riscuri în regiunile unde crește și produce recolte și se poate introduce în regiunile unde se găsesc pomi izolați sau unde t° medie anuală nu coboară sub +9°.
Fig. nr.1 Zonele favorabile pentru cultura migdalului
Capitolul 2
Suprafețe cultivate și producții obținute pe plan mondial și în [NUME_REDACTAT] cultivat este originar din [NUME_REDACTAT]. În toate regiunile muntoase, ce se întind din Tian-Sahn și Azerbaidjan, traversând Turchestanul, Afganistanul, Iranul și nordul Irakului, se întâlnesc numeroase forme sălbatice ce se dezvoltă în solurile sărace, până la 2000 m altitudine.
Epoca cultivării sistematice a migdalului nu se cunoaște, dar se pare că grecii și romanii au jucat un rol mare în răspândirea lui pe actualele teritorii ale Italiei, Franței, Spaniei și în [NUME_REDACTAT].
În tabelul nr. 1 se prezintă producția de migdale în coajă pe glob, pe cantități și țări (F.A.O., 2008) în tone.
Producția mondială, comparativ cu media anilor 1999-2001, are o tendință de zig-zag în anii 2006, 2007, 2008, probabil și din cauza condițiilor meteorologice din anul anterior cât și din cauza producțiilor din anul anterior cu un vârf accentuat în2007.Continentul african își mărește producția de migdale cu aproximativ 20%datorită și creșterilor însemnate de producție din Maroc, de la 34.000 tone la 87.000 tone, cât și a celor din Tunisia de la 41.000 tone la 59.000 tone, cu o constanță bună în Libia dar și o scădere destul de mare în Algeria de la 34.000 tone la 20.000 tone.
[NUME_REDACTAT] ale Americii, după cum se observă, au o pondere de aproximativ 40% din producția mondială cu creșteri accentuate față de media 1999–2001 în anul 2007 de 574.000 tone, apropiindu-se de cifra de 50% din producția mondială.
În sudul continentului american se observă o constanță în obținerea producțiilor anuale, deși dacă în anii 1999–2001 producătoare constantă era și Argentina, dar pe seama ultimelor evenimente economice din această țară, aceasta a neglijat total cultura migdalului.Chile asigură aproape toată producția din această zonă, chiar cu o tendință de creștere.
Asia produce 224.000 tone migdale (media 1999–2001), cu creștere de 35% în 2006, de 25% în 2007 și 31% în 2008. Se observă aici țări care încearcă și reușesc să-și mărească producția: China, Iran, Iordania, cât și creșteri spectaculoase a producție în Libia, Pakistan, Siria, dar și scăderi a producției, în Turcia.
Dacă în anii 1990–1991 Europa era cea mai mare producătoare de migdale în coajă, în anii 2006–2008 se constată o scădere a producției totale, deși în 2007 producția a crescut față de media 1999–2001 cu 15%, dar după cum se observă, anul 2007 a fost un an prielnic culturii migdalului cu concretizare în producția obținută în toate zonele globului.
Aici se observă țări care își mențin aproximativ constant producția, ca: Croația, Macedonia, Moldova, țări a căror producție descrește: Bulgaria, Grecia, Portugalia, dar și țări a căror producție este într-o ușoară creștere: Franța, Italia, Spania. Comparând cu media 1999–2001 Australia își dublează producția în 2007–2008, iar în [NUME_REDACTAT] după 1999 producția scade cu 20%, producție care se regăsește în țările Armenia, Georgia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Moldova.
Exportatoare mari rămân SUA, Spania, Italia, Franța, Grecia, Iran, Tunisia, Turcia, iar importatoare Germania, Austria, Danemarca, Suedia, unde consumul pe cap de locuitor este foarte ridicat .
STATELE UNITE ALE AMERICII
În timpul ultimilor ani producția americană de migdale în coajă a depășit 400.000 t, apropiindu-se de 500.000 t.
În 1969 suprafața ocupată de cultura migdalului era de circa 61.794 ha și a fost aproape triplată până azi.Marea expansiune din ultimii 30 de ani s-a datorat creșterii suprafețelor din mijlocul și sudul văii [NUME_REDACTAT], cu plantații irigate cu apă de calitate.
Alt motiv include expansiunea culturii pe terenurile mai sărace în valea Sacramento cu folosirea portaltoilor adaptați.
Cultivarea migdalului se face cu precădere în ținuturile Kern, Merced, Fresno, Madera, Stanislaus și [NUME_REDACTAT] de pe valea [NUME_REDACTAT] și zonele Butte și Colusa din valea Sacramento.Soiul cel mai răspândit este Nonpareil care ocupă 45% din întreaga producție.
Alte soiuri importante sunt Carmel (18%), Mission (7%), Price (5%), Butte (5%), [NUME_REDACTAT] Ultra, Merced și Peerless (cam 3% fiecare) și alte vreo 40.Recolta medie la ha este de 1,3 la 1,5 tone migdale în coajă.Problemele de producție includ ploaia din timpul înfloritului, afectând polenizarea încrucișată și controlul bolilor, căderea monoinfecțioasă (budfaillure) a mugurilor (Nonpareil, Carmel, Merced) și controlul larvei Nevelorange.Nonpareil care este soiul standard pentru industrie are coaja subțire ca hârtia.
Controlul se face prin metode de I.P.M., management, conducere a recoltării, aplicarea ritmică de insecticide și trecerea la soiuri mai rezistente, cum ar fi Carmel, Mission, Padre și Butte.
Recoltarea este complect mecanizată. Aflatoxina este o problemă potențială dar este ținută sub control prin detectarea efectivă a miezului afectat în timpul procesării. Studii recente în cadrul Universității din California au arătat că Aflatoxina B1 nu produce cancer la om. [NUME_REDACTAT] în cazul migdalelor uscate și a nucilor este o problemă a pieței.
[NUME_REDACTAT] 1966 suprafața cultivată cu migdal era de aproximativ 220.000 ha, în 1970 a crescut la aproximativ 280.000 ha; în 1975 era de 440.000 ha și azi este de 620.000 ha. [NUME_REDACTAT], Pescuitului și Alimentației a luat în considerare la estimare și 10 milioane de pomi izolați care reprezintă 60.000 ha.
Cele mai importate zone de cultură a migdalului sunt provinciile [NUME_REDACTAT], Zaragoza, Tarragona, Lleida, Granada, Almeria, Malaga, Alicante, Castellon de la Plana, Valencia, Murcia și Albacete.
Soiurile cele mai cultivate sunt Marcona și [NUME_REDACTAT] care reprezintă 40% din producția curentă spaniolă. Alte soiuri cultivate sunt [NUME_REDACTAT], Carrigues, Ramillete și Atocha. [NUME_REDACTAT] Baleare se cultivă soiurile Jordi și Vivot. În livezile mai recente s-au plantat Ferragnes, Cristomorto și Ferraduel. Recent, s-au mai plantat soiurile Guára; Moncayo, Masbovera, Glorieta și Francoli.
Acum, producția Spaniei este corelată pe zone de plantații mari, în timp ce producția la hectar este scăzută. Oricum, în livezile irigate, producția este ridicată și concurează cu recoltele din America (1–1,2 tone/ha de migdale în coajă).
Problemele ce afectează cultura migdalului spaniol sunt producțiile neomogene, producția scăzută în zonele aride și pe suprafețe mici. În livezile noi se mai ridică și dificultățile de polenizare.Spania este astăzi al doilea producător de migdal din lume și un importator serios.
[NUME_REDACTAT] migdalului în Tunisia datează din perioada romano-punică. Migdalul se cultivă mai ales în regiunea Sfax, în jurul lui [NUME_REDACTAT], în nordul țării și în zonele predeșertice (Kairuan, Kasserine, Feriana).
Tabelul nr. 1
Producția mondială la migdal (tone) date de F.A.O. – 2008
[NUME_REDACTAT] 2006 2007 2008
(țara) 1999–2001
TOTAL 1.288.000 1.266.000 1.598.000 1.268.000
Africa 150.000 138.000 188.000 175.000
Algeria 13.000 34.000 19.000 20.000
Libia 33.000 29.000 30.000 30.000
Maroc 61.000 34.000 87.000 66.000
Tunisia 42.000 42.000 51.000 59.000
Nordul și centul Americii 414.000 386.000 574.000 393.000
USA 414.000 386.000 574.000 393.000
America de Sud 3.000 3.000 3.000 4.000
Chile 2.800 3.000 3.000 3.700
Asia 224.000 327.000 271.000 314.000
Afganistan 9.000 9.000 9.000 9.000
Armenia – 2.000 2.000 2.000
China 17.000 22.000 22.000 22.000
Cipru 2.000 2.000 2.000 2.000
Gaza 2.000 2.000 2.000 2.000
Georgia – 1.000 1.000 1.000
Iran 67.000 91.000 76.000 76.000
Irak 1.000 1.000 1.000 1.000
Israel 3.000 3.000 3.000 3.000
Iordania 2.000 4.000 2.000 2.000
Liban 13.000 37.000 38.000 39.000
Pakistan 31.000 49.000 49.000 49.000
Siria 27.000 55.000 26.000 67.000
Tadjikistan – 4.000 3.000 3.000
Turcia 46.000 43.000 33.000 34.000
Turkmenistan – 1.000 1.000 1.000
Uzbekistan – 7.000 7.000 7.000
Europa 472.000 386.000 536.000 356.000
Bulgaria 2.000 1.000 1.000 1.000
Croația – 2.000 2.000 2.000
Franța 4.000 4.000 4.000 5.000
Grecia 57.000 43.000 43.000 35.000
Italia 106.000 84.000 105.000 88.000
Macedonia – 1.000 1.000 –
Moldova – 1.000 1.000 1.000
Portugalia 20.000 8.000 12.000 7.000
Spania 278.000 242.000 367.000 217.000
Republicile foste yugoslave 5.000 – – –
Australia 6.000 10.000 12.000 12.000
[NUME_REDACTAT] 18.000 – – –
Fiecare zonă de cultură prezintă particularități specifice. [NUME_REDACTAT] se caracterizează prin ierni blânde și precipitații reduse (200 mm) cu distanțe de plantare de 12–13 m/12–13 m. Soiurile cele mai importante sunt Achaak și Ksontin precum și Mazzetto (probabil Tuono). În livezile noi, tinere, în zona [NUME_REDACTAT], cu ploi de 500 mm, plantarea este mai intensivă (200 pomi/ha). Soiurile prezente sunt locale: [NUME_REDACTAT] Smail, Blanco-Khooukhi și Abiot de [NUME_REDACTAT]. În regiunile plane și pe dealurile din nordul țării, unde există precipitații de 400–600 mm, ierni reci și veri calde, cele mai bune soiuri sunt Tuono, Ferragnes, Monaco, Peerless, Fournat de Brezenaud și [NUME_REDACTAT]. Densitatea plantelor este de circa 250 pomi/ha. În zonele de nord-vest cu precipitații de 350–550 mm, se cultivă Ferragnes, Ferraduel și Tuono.
Din nefericire, cultivarea migdalului în Tunisia este nerentabilă din cauza producțiilor scăzute la ha precum și datorită condițiilor climatice nefavorabile. Totuși, producția din Tunisia poate fi atractivă pentru piața europeană, datorită coacerii timpurii a fructelor.
[NUME_REDACTAT] comercială din Maroc este vîndută local.Nu se poate cuantifica suprafața cultivată din Maroc.Speciile sunt prezente și înzonele forestiere de lîngă Atlantic.
Producția nu este omogenă, este amestecată și cu migdale amare și folosită numai pentru industrializare.
Recent, s-a propus înființarea de noi plantații cu soiuri ca: Marcona, [NUME_REDACTAT] Ultra, Ferragnes și Ferraduel.
[NUME_REDACTAT] portugheză este de circa 10.000 t, concentrată în două zone, Algarve în sud, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] în nord-est.
Producția nu este de calitate pentru că este împestrițată de soiuri și populații locale, tradiționale, în amestec.
[NUME_REDACTAT] migdalului aici datează de multă vreme, fiind o tradiție. În zonele recent dezvoltate cele mai importante soiuri sunt: Texas, Troio (probabil Tuono) și Retsou. În ultima vreme s-a introdus și soiul Ferragnes. Cea mai importantă zonă de cultură este Creta. S-au înființat livezi și în Tessalia, irigate. Producția din Grecia a crescut în ultimii ani și în prezent este de 35.000 tone.
[NUME_REDACTAT] din Italia s-a menținut constantă. Acum este de circa 90.000 t și reprezintă numai 4,2% din recolta mondială de migdale. Livezile sunt bătrâne. Recent s-au plantat livezi noi cu Tuono, Ferragnes, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] comercială în Iran variază în jur de 76.000 t de migdale în coajă, obținută din livezi organizate sau pomi răzleți.
Zona de producție este practic situată în nord-vestul Iranului, în Azerbaijan (Tabriz), unde joacă un rol important în economia agricolă a regiunii.
Aproape tpți migdalii s-au obținut din sămînță și prezintă serioase probleme privind calitatea și normalitatea producției,mai ales cînd e vorba de cerințele pentru export.
[NUME_REDACTAT] de răspîndire al migdalului se suprapune cu cel al viței-de-vie.Un rol important în introducerea și extinderea în cultură a migdalului au avut-o grecii din vechile cetăți de pe malul pontului Euxin și romanii după cucerirea Daciei.
Primele documente scrise privind cultura acestei specii le avem de la Paul de Alepp,prin anul 1650, care în însemnările de călătorie „[NUME_REDACTAT] și Moldova“ menționa că, migdalii și prunii erau foarte prosperi, cu deosebire în grădina princiară a lui [NUME_REDACTAT] .
[NUME_REDACTAT] de la Brad, este cel dintâi agronom român ce a arătat posibilitatea cultivării migdalului în România. În lucrarea „Agricultura din județul Putna“, scrisă în 1868, el arată că, la o expoziție din Focșani, un cultivator a fost premiat pentru „cultura migdalului și pentru îmbunătățirea fructelor prin altoire“ .În „Noțiuni de Pomologie“, manuscris din anul 1880 de la „Școala de [NUME_REDACTAT]“, se arată că migdalii creșteau la noi în aceleași regiuni ca piersicul, ajungeau la 6–7 m înălțime, trăiau până la 45–50 de ani și produceau fructe de bună calitate.
Înmulțirea migdalului a fost lăsată la voia întâmplării, populația continuând să-l planteze prin semințe, sau pur și simplu spontan, asigurându-se pomi destul de longevivi, cu producție regulată, dar cu fructe cu coaja tare.
Primele soiuri altoite, se pare că s-au: introdus în țara noastră odată cu înființarea pepinierelor de stat, în 1896. După N. Ghena, migdalul se întâlnește frecvent în Dobrogea (Tulcea, Sarica, Babadag, Niculițel, Mangalia, Ostrov), Banat (Orșova, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Șiria, Lovrin, Mădărat, Păuliș) și în [NUME_REDACTAT] Mare.
În ultimii 30 de ani și mai recent, migdalul a fost luat sistematic în cultură la [NUME_REDACTAT], Constanța, Oradea și [NUME_REDACTAT]-Severin.
Din recensământul pomilor, efectuat în 1979, se înregistrează un număr de 50.000 pomi migdali, în marea majoritate răzleți și 170 ha cultură în masiv. De remarcat județul Bihor, care este pe primul loc, cu 15.000 pomi răzleți și 47 ha în masiv, urmat de Buzău cu 11.000 pomi, Mehedinți 8.000 pomi, Sălaj 3.800 pomi, Prahova 3.000 .
[NUME_REDACTAT] excelează prin numărul mare de migdali cultivați și datorită faptului că această specie a fost folosită zeci de ani în pepinieră pentru altoirea piersicului și cultivarea lui pe versanții însoriți cu conținut ridicat de carbonat de calciu.De asemenea,în județul Bihor se află colecția națională de migdal.
Capitolul 3
Sortimentul pe plan mondial și în România
3.1 Sortimentul pe plan mondial
La actualul nivel de cultură a pomilor „soiurile reprezintă fundamentul producției de fructe și pomicultura este rentabilă numai în măsura în care cultivă soiuri valoroase, adică soiuri care să producă bine într-o zonă dată și să asigure produse de înalt nivel calitativ, competitive pe piața internațională“ .
Soiul ideal ar trebui să fie „de vigoare mică sau mijlocie, cu coroană rară și șarpante solide, bine garnisite cu formațiuni fructifere scurte, intrare timpurie pe rod și producții mari și constante, fructe intens colorate, uniforme, de calități gustative și tehnologice corespunzătoare cerințelor pieței și ale industriei alimentare“.
Sortimentul de migdal, în țările cu tradiție privind această cultură, cunoaște evoluții spectaculoase.
La nivelul anului 1974 în California soiurile: Nonpareil, Texas, Merced și [NUME_REDACTAT] Ultra, dețineau 85% din suprafața cultivată , ca în numai șase ani, Nonpareil să ocupe peste 70% .În tabelul nr. 2 se prezintă principalele soiuri cultivate în California.
[NUME_REDACTAT], dacă la nivelul anului 1974, Marcona, Desmayo, Largueta, Comuna și [NUME_REDACTAT], dețineau 58% din suprafața cultivată ,în următorii șase ani, Marcona ajunge la peste 50% .Pentru sud-estul Spaniei la nivelul anului 1984 se recomandau soiurile Ramillete,Paraleia,Colorado 1 și Atocha,autohtone,alături de Garigues și Jordi,ca după numai trei ani să se recomande,mai ales pentru productivitate ridicată:Ramillete,Atocha,Palmeta 3 și [NUME_REDACTAT] 2.Tabelul nr.3 prezintă principalele soiuri cultivate în Spania cu caracterizarea lor.
[NUME_REDACTAT], dacă la nivelul anului 1970, Ai și Nonpareil dețineau 48% din suprafața cultivată, cinci ani mai târziu, două soiuri, Ferragnes și Ferraduel ajung la 84%. În proporții scăzute întâlnim și soiurile Ferrastar și Ferralise .
În tabelul nr. 4 se prezintă principalele soiuri cultivate în Franța.
În anul 1985, Monastra F., luând în studiu peste 70 de soiuri de diferite origini, recomandă pentru Italia, funcție de importanța lor, trei grupe de soiuri (tabelul nr. 5).
[NUME_REDACTAT] , se recomandă la înmulțire soiurile: [NUME_REDACTAT], Ferragnes, Ferraduel și Texas.
Barbera G. și colab. în 1987, luând în studiu 26 de soiuri de migdal din zone diferite (Sicilia, Italia, USA și URSS) recomandă: Cristomorto, Tuono, Genco, [NUME_REDACTAT], Gianbatista și în procent mai scăzut Franciscudda.
În tabelul nr. 6 se prezintă principalele soiuri cultivate în Italia.
[NUME_REDACTAT], începând cu anul 1975, soiul Texas a cedat în favoarea soiurilor Tronito (Tuono) și Retsou, ultimul de origine greacă, suscitând interes Ferragnes și Phyllis .
Bulgaria cultivă soiurile proprii: Marcovo 11, Nessebar și Pomorie, iar după 1975 și soiurile rusești: Preanâi, Primorski și Nikitski 62 .
În tabelul nr. 7 se prezintă principalele soiuri cultivate în Grecia și Bulgaria.
[NUME_REDACTAT] Rusă se cultivă frecvent soiurile proprii, obținute la [NUME_REDACTAT] Nikitski din Ialta.
În tabelul nr. 8 se prezintă soiurile cultivate în [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] se cultivă soiurile Achaak și Ksontini în regiunea Sfax, Tuono și Ferragnes în zone cu ierni mai friguroase, iar de dată mai recentă se extind și [NUME_REDACTAT] Ultra, Peerless, Nonpareil, Marcona și Ferraduel .
În tabelul nr. 9 se prezintă principalele soiuri cultivate în această țară.
[NUME_REDACTAT], tendința ultimilor ani este de a planta soiuri cu coajă moale, ca [NUME_REDACTAT] Ultra, ce reprezintă 45% din plantațiile pe rod, complectate cu 15% Greec și 10% Poriyan .În tabelul nr.10 se prezintă principalele soiuri cultivate în Israel.
Marocul cultivă frecvent soiurile de origine străină:Marcona,Nonpareil,Peerles,Fournat de Brezenaut și [NUME_REDACTAT] Ultra .
Australia cultivă soiul autohton Chellaston în proporție de peste 50% iar ca polenizator soiul Brandis.
Tabelul nr.2
Principalele soiuri cultivate în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] genetică Observații
crt. soiului
1. [NUME_REDACTAT] Fructe uniforme atractive
2. Mission (Texas) [NUME_REDACTAT]
3. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Susceptibil la ciuperci
4. [NUME_REDACTAT] prin polenizare liberă
5. [NUME_REDACTAT] x Harriot
6. [NUME_REDACTAT] x Sans faute
7. Kapareil (Nonpareil x Eureka) x Nonpreil
8. [NUME_REDACTAT] x Eureka F.2
9. [NUME_REDACTAT] x Eureka F.2 Productiv
10. [NUME_REDACTAT] x [NUME_REDACTAT]
11. [NUME_REDACTAT] prin autopolenizare
12. [NUME_REDACTAT] prin autopolenizare
13. [NUME_REDACTAT]
14. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]
15. [NUME_REDACTAT] Sâmburi dubli
16. [NUME_REDACTAT] Mutație din [NUME_REDACTAT] târzie
17. [NUME_REDACTAT] din Nonpareil
18. [NUME_REDACTAT] Piersic x Migdal
19. [NUME_REDACTAT] autopolenizare
Tabelul nr.3
Principalele soiuri cultivate în [NUME_REDACTAT]. Denumirea soiului Originea genetică Observații
crt.
1. [NUME_REDACTAT] Sensibil la Monilia
2. [NUME_REDACTAT]
3. Mollar de [NUME_REDACTAT] Cu 40–45% miez
4. [NUME_REDACTAT] Sensibil al Monilia
5. [NUME_REDACTAT] Soi nou cu 30–35% miez
6. [NUME_REDACTAT] de la Foarte viguros cu
Verdiera x Tuono 10–20% sâmburi dubli
7. [NUME_REDACTAT] prin Vigoare medie cu
autopolenizare 10–15 sâmburi dubli
Tabelul nr. 4
Principalele soiuri cultivate în [NUME_REDACTAT]. Denumirea soiului Originea genetică Observații
crt.
1. [NUME_REDACTAT] Inflorire târzie
2. Fourcouronne (sin. [NUME_REDACTAT]
Tournefort, Tardive
de Verdiere, Flots,
Flour en bas
3. Princess 103 [NUME_REDACTAT] rotund
4. Languedoc 320 [NUME_REDACTAT] 50–60% miez
(sin. Princess, Pistache, Fine)
5. [NUME_REDACTAT] Rezistent la boli
6. [NUME_REDACTAT] Cu 25% miez
7. Belle D’[NUME_REDACTAT] Rezistent la Monilia și
Fusicoccum
8. [NUME_REDACTAT] Fără sâmburi dubli
9. [NUME_REDACTAT] Fără sâmburi
10. [NUME_REDACTAT] x [NUME_REDACTAT] foarte târzie
11. [NUME_REDACTAT] x [NUME_REDACTAT] foarte târzie
12. [NUME_REDACTAT] x [NUME_REDACTAT] foarte târzie
13. [NUME_REDACTAT] x Înflorire foarte târzie
Ardechoise
14. [NUME_REDACTAT] x [NUME_REDACTAT]
15. [NUME_REDACTAT] x [NUME_REDACTAT]
3.2 Sortimentul de migdal în ROMÂNIA
[NUME_REDACTAT], deși a existat o bogată colecție națională la această specie, amplasată la Mărculești, apoi la Constanța și mai recent la Oradea și [NUME_REDACTAT] Severin, sortimentul nu a cunoscut schimbări spectaculoase comparativ cu celelalte specii pomicole,în funcție de noile soiuri străine introduse în țară, nevalorificate rămânând chiar și selecții și hibrizi autohtoni. Deși migdalul se cultivă de mult timp, un sortiment pe zone de cultură nu s-a putut stabili decât în măsura organizării cercetărilor sistematice. Astfel, la nivelul anului 1967 Cociu V. se recomandau la înmulțire tipurile valoroase de Tohani (S 3/7, S 6/17, 6, R 19, R 30, R 12, R 51), Olteni văratice și Lovrin 17, iar ca soiuri străine: Prințesa, Languedoc, Y.X.L. și Burbank[11]. Același autor în 1971 propune a se înmulți pentru: [NUME_REDACTAT] – Mercur, Mărculești 2/1, Burbank și Nikitski 62 – pentru Miniș – Siria, Italian 2, Dreik, Prințesa, iar pentru Dobrogea – [NUME_REDACTAT], Sudak, Lovrin 18, Primorski, Nikitski 62, Preanâi și [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] Mare) Bobeleac M. în 1975, recomandă soiul Mercur, Mărculești 2/1 și ca polenizator Mărculești 17/6.
La nivelul anului 1973 se propun la înmulțire pe solurile nisipoase și irigate de la Tâmburești, soiurile Prințesa, Budatétényi, Burbank și Meteor.
Sintetizând lucrările efectuate la migdal în România, se recomandă un sortiment format din 17 soiuri: Mărculești 3/51, Lovrin 18, Tohani 17, Cu coajă de hârtie, Preanâi, Cu coajă moale, Nikitski 62, Sudak 1575, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Nikitski cu înflorire târzie, Primorski, Sovietsky, Burbank 3156, Y.X.L. și două soiuri românești creații ale aceluiași autor; Mercur (din polenizare liberă a unei populații de Lovrin) și Mari de stepă (H. Burbank x Meteor).
Ulterior,acest sortiment a fost complectat pentru condițiile din Dobrogea(Cociu V.,1981) și practic reînoit de [NUME_REDACTAT] în 1998 pentru partea de vest a țării,unde are următoarea componență: Mărculești2∕1 ,Ardechoise, Bruantine, [NUME_REDACTAT],Sudac, Primorski, Texas, Pomorie, Retsou, H1/9-1fa, H(219-486)și H(219-189) (tabelul nr.11).
Ghena în 1977 recomandă soiurile Ai,Ferragnes,Texas,Marcona,care au intrat în sotimentul de migdal încă din anii 1970-1980.
În condițiile din sudul țării și în Dobrogea foarte bune rezultate,în ceea ce privește producția, rezistența la ger și calitatea fructelor,au dat soiurile Ferragnes ,Nikitski 62, Teteny botermo,Preanîi,Nikitski cu înflorire tîrzie.
[NUME_REDACTAT] Dobrogei consideră că cele mai productive soiuri sunt: [NUME_REDACTAT] Ultra, Nr. 6l, Preanâi, Ferragnes, Saucaret și Primorski.
În prezent există soiuri competitive pentru toate microzonele din România.
În tabelul nr.12 ,prezentăm principalele soiuri cultivate actual în țara noastră.
Tabelul nr.5
Sortimentul de migdal pentru [NUME_REDACTAT]. Clasa (grupa) Soiul
crt.
I
1. Soiuri de interes comercial [NUME_REDACTAT] Grande, Tuono, Ferragnes,
(5 soiuri) [NUME_REDACTAT], Genco
II
2. Soiuri de interes local Fascinello, Pizzuta D’Avolo, Santoro,
(8 soiuri) Cristomorto, Ferraduel, [NUME_REDACTAT]
Piccola, Rachele
III
3. Soiuri în curs de experimentare Rubrică particulară Ferralise,
(2 soiuri) [NUME_REDACTAT] nr. 6
Principalele soiuri cultivate în [NUME_REDACTAT]. Denumirea soiului Originea genetică Observații
crt.
1. [NUME_REDACTAT] Autofertil
2. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] foarte târzie; autofertil
3. [NUME_REDACTAT] Înflorire târzie; autofertil
4. [NUME_REDACTAT] Înflorire târzie,
parțial autofertil
5. [NUME_REDACTAT] Înflorire foarte târzie
6. [NUME_REDACTAT] Înflorire foarte târzie
7. [NUME_REDACTAT]
8. [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT]
9. Pizzuta D’[NUME_REDACTAT]
Tabelul nr. 7
Principalele soiuri cultivate în Grecia și [NUME_REDACTAT]. ȚARA Originea genetică Observații
crt. Denumirea soiului
GRECIA
1. [NUME_REDACTAT] Rezistent la Monilia
2. [NUME_REDACTAT] Necunoscut și Polystigma
3. [NUME_REDACTAT] x [NUME_REDACTAT] 60–65% miez
Înflorire târzie
BULGARIA
1. [NUME_REDACTAT] Sâmburi atractivi
2. Marcovo 11 Necunoscut
3. Marcovo 1 Necunoscut
4. [NUME_REDACTAT]
Tabelul nr. 8
Principalele soiuri cultivate în [NUME_REDACTAT]
Nr. [NUME_REDACTAT] genetică Observații
crt. soiului
1. Nikitski 62 [NUME_REDACTAT] la Fuscicoccum
2. [NUME_REDACTAT] 62 x [NUME_REDACTAT] la Fuscicoccum
3. [NUME_REDACTAT] 2077 x Nikitski 62 Rezistent la Fuscicoccum
4. Preanâi (Nikitski 62 x Fragiulio) Rezistent la Fuscicoccum
x Nonpareil
5. Nikitski cu Nikitaski 62 x Nikitski
înflorire târzie
6. Bumojnoscolupâi (Nikitski 62 x Fragiulio)
x Nonpareil
7. [NUME_REDACTAT] x Nikitski 62 Susceptibil la Fusicoccum
8. [NUME_REDACTAT] x Nikitski 53 Rezistent la Fuscicoccum
9. [NUME_REDACTAT] Cu înf1orire târzie
10. [NUME_REDACTAT] 62 x Nikitski 1
11. [NUME_REDACTAT] 62 x [NUME_REDACTAT] nr. 9
Principalele soiuri cultivate în [NUME_REDACTAT]. Denumirea soiului Originea genetică Observații
crt.
1. [NUME_REDACTAT] Rezistent la Fusicoccum
și Monilinia
2. [NUME_REDACTAT]
3. [NUME_REDACTAT] Foarte roductiv
4. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Rezistent la Clocosporium
5. [NUME_REDACTAT] Rezistent la Monilia
6. [NUME_REDACTAT] Foarte rezistent [NUME_REDACTAT] nr. 10
Principalele soiuri cultivate în [NUME_REDACTAT]. Denumirea soiului Originea genetică Observații
crt.
1. [NUME_REDACTAT] Viguros, foarte roductiv
2. 59/4 [NUME_REDACTAT] 60% miez
3. [NUME_REDACTAT]
4. [NUME_REDACTAT] Fără sâmburi dubli
5. [NUME_REDACTAT] Recoltare mecanizată
6. [NUME_REDACTAT] x Greec
7. [NUME_REDACTAT] x Paria 10
Tabelul nr.11
Sortimentul de migdal pentru partea de nord-vest a țării
Tabelul nr.12
Soiuri cultivate în [NUME_REDACTAT] 4
Stadiul actual al cercetărilor privind ameliorarea genetică a migdalului pe plan mondial și în [NUME_REDACTAT] genetică a migdalului a început atunci când „primii agricultori au semănat migdale recoltate de pe pomi sălbatici ce aveau fructe dulci“.
[NUME_REDACTAT] ameliorarea acestei specii a început în anul 1951 la [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] și la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT], sub conducerea lui J. Souty și apoi R. Bernhard, directori ai acestor unități .
Abordarea programului de ameliorare la migdal s-a desfășurat pe mai multe planuri:
– studiul condițiilor de mediu pentru soiurile consacrate din marile țări producătoare,
– studiul aprofundat al materialului vegetal, în vederea stabilirii gradului de variabilitate posibil în cadrul speciei,
– studiul speciilor sălbatice spontane, aparținând acestei subspecii, în vederea aprofundării cunoștințelor asupra originii și evoluției speciilor cultivate și eventual stabilirea de noi genitori.
Primele cercetări privind transmiterea caracterelor la migdal sunt ale lui Heppner și Myer în 1923 și Heppner în 1926, care au constatat că în urma încrucișării soiurilor cu fructe dulci, apare un anumit număr de hibrizi cu fructe amare, admițându-se că acest caracter de „dulce“ este dominant iar cel „amar“ recesiv.
În descendențele hibride, unde unul din părinți a fost Texas , proporția indivizilor cu fructe amare au fost de 15%, iar când unul din părinți a fost Ai, Ardechoise sau Cristomorto, această proporție era nulă.Făcându-se observații la trei serii hibride se constată că tardivitatea înfloritului,epoca de maturare,proporția de fructe cu sîmburi dublii,duritatea endocarpului și forma fructului se repartizează în general în descendenți după o distribuție anormală.
Cele mai numeroase lucrări de ameliorare sunt ale lui [NUME_REDACTAT]., care:
– propune ca speciile [NUME_REDACTAT] și Prunus dehiscens să fie utilizate în programele de ameliorare, pentru crearea de noi soiuri și portaltoi,
– utilizând o mutantă cu înflorire târzie obținută în California în 1986, afirmă că este posibilă decalarea cu încă 8–10 zile a înfloritului față de soiurile tardive actuale,
– tinerele plante de migdal, imediat după răsărire sunt sensibile la boli de colet (Phytium, Botrytis) în proporție însemnată, iar altele la Fusicladium, confirmând ipoteza că se poate ține cont de acest aspect, în vederea unei selecții pretimpurii. Totodată, autorul arată că, la hibrizii ce au avut unul din părinți soiul Ardechoise, procentul de mortalitate datorită bolilor de colet a fost nul, sugerând folosirea acestui soi pentru obținerea de portaltoi toleranți la boli de colet,
– afirmă că hibrizii obținuți din autofecundări sunt practic autocompatibili, sugerând că părinții sunt homozigoți pentru acest caracter, iar în cazul hibrizilor proveniți din combinația „autoincompatibil × autocompatibil“ proporția descendenților autofertili este variabilă,
– întreprinde un program de hibridări pentru obținerea de soiuri autofertile, utilizând ca genitor soiul Tuono. Din multitudinea hibrizilor obținuți aparținând la 8 familii, 260 au fost testați pentru autofertilitate. Se pare că proporția de indivizi autocompatibili nu este aceeași la toate încrucișările. Această proporție se apropie de 50% la câteva familii și de 100% la altele, ca de exemplu Ferragnes × Tuono,
-în 1980 semnalează cazul particular de transmitere în descendenții soiului [NUME_REDACTAT] a caracterului de înflorire târzie.În 9 familii,cu 800 de hibrizi,constată pe de o parte distribuția bimodală a caracterului de înflorire târzie, iar pe de altă parte un număr cert de lincaje între caracterul de tardivitate și o lungă perioadă până la intrarea pe rod și o slabă fertilitate precum și absența migdalelor cu sâmburi dubli,
– încrucișările frate × soră, au permis „spargerea“ lincajului, tardivitatea înfloritului∕slabă productivitate,observat în familiile hibride când unul din genitori este [NUME_REDACTAT].
Se concluzionează în 1985 că distribuția claselor de tardivitate a înfloritului nu mai este bimodală în cazul încrucișărilor frate × soră, mulți hibrizi depășesc în tardivitate soiul [NUME_REDACTAT], iar productivitatea hibrizilor tardivi este normală,
– arată că fenomenul de „imbreding“ la migdal, poate fi extrem de grav în descendență putând compromite toate posibilitățile de selecție. Se pare că soiul Tuono, purtător de caractere excepționale ca productivitatea, rezistența la temperaturile coborâte din timpul iernii, aptitudinea polenului de a germina la temperaturi joase și autofertilitatea, transmite această dezordine neinfecțioasă (descendenții se usucă, au creșteri anormale și mici, necroze pe ramuri și frunze) cu o intensitate care-l face să nu poată fi utilizat în prima generație de încrucișări decât pentru autofertilitate.
[NUME_REDACTAT] P. în 1981 arată că în programul de ameliorare genetică se urmăresc caracterele: data înfloritului, data maturării fructelor, caracteristicile fructului, tipul de ramificare ce condiționează repartizarea producției, abundența și regularitatea producției, vigoarea și sensibilitatea la boli și dăunători, care este caracter de selecție prioritar.
În 1976 „Grupul de Cercetări și [NUME_REDACTAT]“ (G.R.E.M.P.A.) – tabelul nr. 13 – prezintă lista soiurilor de migdal de referință valabilă pentru lucrările de ameliorare.
Legave J.M. și Garcia G. în 1987, iradiind ramuri altoi cu muguri în stadiul „dormind“ din soiul Fenagnes, într-o primă fază, stabilesc doza letală la 6,5 krad și arată că doar în două familii au fost observate mutante (afectând frunzele și creșterile vergilor altoi).
În cele două familii, toți indivizii mutanți prezentau același fenotip, ceea ce dovedește că pomii obținuți sunt purtători de himere pericline, care sunt în general stabile.[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Lesley și Frost în 1952 citați de [NUME_REDACTAT]., studiindu-se caracterul „amar“ la hibrizii din prima generație, între migdal și piersic (cu sămânță amară) se constată că procentul de benzaldehidă al hibrizilor este în general intermediar între cel al părinților, cu o certă dominare de „dulce”.
Autorii sugerează că acest caracter depinde de mai multe gene.
[NUME_REDACTAT], Kester D.E. la Universitatea din Davis și Jones R. la U.S.D.A. întreprind în 1995 un important program de hibridări pentru două obiective importante: obținerea de soiuri cu fructe mici pentru industrie și studiul transmiterii a „bud failure“ (căderea mugurilor floriferi înainte de deschiderea florilor).
După ce s-a observat transmiterea tardivității înfloritului, Kester D.E. în 1965 , la mai multe serii hibride, stabilește că acest caracter este de ordin poligenic.
Gaudio S.D. în 1958 constată că în Italia, la hibrizii realizați între diferitele soiuri din Pouilles, se obține o proporție de sâmburi dubli, variind de la 13% la încrucișarea Mollese × [NUME_REDACTAT], la 59% la Caputo × Mollese.
A. Godini în 1977 arată că este preferabil a folosi la încrucișări soiurile productive [NUME_REDACTAT] și Tuono, a căror caracter de auto-liniară-compatibilitate nu se asociază în descendenți cu scăderea valorii comerciale a fructului. Pe lângă cele trei soiuri, autorul mai citează ca autofertile: [NUME_REDACTAT], Ferrante, Palatina, Sannicadro și Scorza verde.
Monastra F. și colab. în 1981 cu ajutorul radiațiilor ionizante, obțin mutante cu înflorire târzie și „spur“ de la soiul Fascionello. Același autor în 1985 schițează obiectivele programului de ameliorare genetică a migdalului.
Obiectivele principale ale programului sunt structurate pe trei secțiuni:
– selecție clonală în populații locale din Pouilles și Sicilia;
– mutații induse prin radiații ionizante, obținându-se chiar soiuri autofertile;
– hibridări controlate pentru a obține înflorire târzie, autofertilitate, randament de miez cuprins între 35% și 45%, absența sâmburilor dublii, calitatea deosebită a fructelor și rezistență la Monilia.
Aplicând radiații ionizante, la soiul Fascinello, autosteril și cu înflorire precoce se obțin două mutante, cu înflorire tardivă și autofertile, din care autorul descrie pe Supernova devenită soi.
Fideghelli și Monastra F. în1987 în urma studiilor întreprinse clasifică soiurile de migdal, în funcție de transmiterea în descendență a celor mai interesante caractere, conform datelor din tabelul nr. 14.
Reina A. și colaboratorii în 1985 constată ,în regiunea Pouilles,existența a 26 soiuri și tipuri de migdal autofertile. Acest mare număr de soiuri și tipuri autofertile sugerează ipoteza apariției caracterului de auto-compatibilitate la migdal, prin hibridare spontană cu o specie de migdal sălbatic (Prunus webbii Spach) în mediul natural pe colinele din Murcia.
Rikhter A.A. în 1964, 1969 în [NUME_REDACTAT], demarează un program de încrucișări pentru obținerea de soiuri rezistente la gerurile din timpul iernii și cu durată lungă a repausului vegetativ. După trei ani de studiu și observații pe hibrizi de a doua și a treia generație, autorul afirmă că din punct de vedere calitativ, fructele acestor hibrizi lasă de dorit.
O altă țară cu numeroase lucrări privind ameliorarea genetică a migdalului este Spania.
Felipe A. și Socias R. în 1977 propun demararea unui program de ameliorare pentru obținerea de soiuri cu înflorire târzie și autofertile.
Vargas F.J. și colab. în 1981 dau informații privind încrucișările realizate și caracterele mai deosebite ale descendenților, la [NUME_REDACTAT] Agricol din Tarragona. Ei descriu caracterele celor 18 genitori și a familiilor hibride cu peste 2.100 de indivizi.
Tabelul nr. 13
Lista soiurilor de migdal de referință pentru ameliorarea genetică
Nr. Caracterul studiat Soiuri cu plus Soiuri cu minus
crt.
1. Precocitatea înfloritului [NUME_REDACTAT] nonpareil
2. Precocitatea maturării [NUME_REDACTAT]
3. Alternanța de rodire Rachelle –
4. Nevoia de frig [NUME_REDACTAT]
5. Rapiditatea de fructificare [NUME_REDACTAT]
6. Rezistență la [NUME_REDACTAT] Taragona
7. Rezistență la făinare Ardechoise –
8. Rezistență la Fusicoccum – Zaaf
9. Rezistență la Polystigma – Tozeur
10. Duritatea endocarpului [NUME_REDACTAT]
11. Rezistența la gerurile de revenire – [NUME_REDACTAT] autor în 1984 studiind descendenții din 27 de familii hibride, cu peste 2.000 de indivizi, dă informații asupra genitorilor cât și a modului de transmitere a celor mai importante caractere, în prima generație de hibrizi la migdal.
În 1984, autorul arată posibilitatea efectuării unei selecții precoce a hibrizilor de migdal luând în calcul următoarele caractere ale tinerelor plante: vigoarea, tipul de ramificație, portul și prezența bolilor.
Hibrizii obținuți din Tuono, cu primele două soiuri, arată o segregare de 50% autofertili și 50% autosterili, iar la hibrizii din încrucișarea Tuono × Fournat de Brezenaud, segregarea nu este evidențiată cu ajutorul testelor de laborator, sugerându-se avortarea prematură a embrionului.
[NUME_REDACTAT], Stylianides D. în 1984 dă informații asupra modului de transmitere a auto-compatibilitâții la 44 indivizi, obținuți prin autofecundarea soiului Tronito. Un procent de 40,9% prezintă grade de fertilitate cuprinse între 5–34%, fiind cert auto-compatibili. La 43% din hibrizi, epoca înfloritului este mai târzie decât la Tronito. Randamentul la spargere (% miez) este mai mare ca al genitorului. Migdale amare avem doar la 17,2% din hibrizi.
Felipe A.J. în 1985 au selecționat trei tipuri de migdal cu înflorire târzie, autofertile și cu maximum de calități dorite de cultivatori,sectorul comercial și consumatori:E 5-7, C 9-5 și B 5-3.
Vargas F.J. și Romero M.A. în 1985 descriu șase cloni obținuți în cadrul programului de creare de noi soiuri de migdal la centrul „Mas Bové“ care prezintă caractere agronomice și comerciale excepționale. Aceștia sunt: 601, A-200, A-205, A-230, 3-361 și 4-539. Aceeași autori în 1987 luând în studiu hibrizii din 19 combinații, cu 14 genitori folosiți la încrucișări, arată că marea productivitatea și tardivitatea înfloritului se obțin doar în cazurile: Tardive de la Verdiere × Ferragnes, Ferragnes × Tuono, Ferragnes × Cristomorto, Primorski × Cristomorto și Ferraduel × Cristomorto.
Garcia J.E. în 1985 sunt primii care remarcă faptul că soiurile cu înflorire precoce și medie, produc recolte foarte abundente, dar majoritatea sunt cu coajă tare și autohtone, deci suferind un lung proces de adaptare. Înflorirea târzie sau foarte târzie „nu prezintă nici un interes pentru zona litoralului“.
Felipe A.J. în 1987, în cadrul programului de ameliorare genetică și în urma selecției efectuate, obține trei soiuri de migdal: Moncayo (Tardive de la Verdiere × Tuono), Ayles (prin polenizare liberă a soiului Tuono) și Guara (origine necunoscută) toate autofertile și cu producții constante.
[NUME_REDACTAT], Gharbi A. în 1977 prezintă caracterul câtorva soiuri utilizate ca genitori în programul de ameliorare, tabelul nr.15.
Același autor în 1981, observând comportarea hibrizilor de migdal din prima generație, vis-a-vis de bolile criptogamice, precizează că soiul Mazzetto (Tuono), sensibil la Taphrina deformans, transmite în descendență acest defect. De reținut că Mazzetto transmite caracterul de autofertilitate, Burbank este slab genitor, Akhaak, Fournat de Brezenaud și Nonpareil, transmit în descendență caracterul de aspect plăcut al fructului.
Jraidi B. și Nefzi A. în 1997 constată că hibrizii dintre Tuono și Marcona, Akhaak și Fournat de Brezenaud sunt auto-compatibili. Autofertilitatea a fost estimată prin studiul creșterii tuburilor polenice prin stigmat.
[NUME_REDACTAT],studiul acestei specii este legat nemijlocit de activitatea Dr.doc. Cociu V., care a început cercetările din 1950, într-o primă fază colectând și selecționând materialul biologic înmulțit spontan, în diferite regiuni ale țării.
Ameliorarea genetică propriu-zisă, s-a efectuat în anii 1954–1956, în cadrul I.C.A.R. București, iar apoi la [NUME_REDACTAT], în perioada 1957–1961. Primele combinații genomale s-au efectuat cu soiurile: Prințesa, Burbank, Cu coajă de hârtie, Meteor, Măderat.
Pentru a stimula segregarea caracterelor s-a utilizat metoda iradierii semințelor, cu razeX, în doză de 50–500 r., și neutroni termici în doză de 7×108 n/cm2, în perioada 1960–1961.
Din cei peste 1.800 hibrizi, s-au selecționat 11 elite din care cele mai bune sunt: Mărculești 25/51, Mărculești 32/54, Mărculești 17/2, Mari de stepă și Mărculești 2/1.
Autorul în 1977 arată că la majoritatea hibrizilor este frecventă corelația negativă: înflorire abundentă, producție mică, datorită autosterilității și intersterilității.
Totodată, sunt descrise în detaliu primele soiuri de migdal românești, creații ale Dr. doc. Cociu V. : Mari de stepă (Burbank × Meteor, 1953), Mercur (selecție din polenizare liberă a unei populații de Lovrin, 1953) și Mărculești 3/51.
Într-o altă lucrare, de mare anvergură Cociu V. în 1984 a luat în studiu 139 soiuri de migdal,și stabilește genitorii potențiali, pentru două din elementele esențiale ale fructului,conținutul în lipide și protide.
Variabilitatea celor două elemente este foarte largă, la lipide de la 46, 70 la 61,31% iar la protide de la 18,08 la 37,7%, existând o infinitate de posibilități de combinare pentru amelioratori.
Tabelul nr. 14.
Clasificarea soiurilor de migdal în funcție de cele mai importante
caractere pentru ameliorare
Nr. [NUME_REDACTAT] Autocom- [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]
crt. târzie patibilitate mare la dublilor fructului la boli la spargere
1. Ai X X X
2. Ardechoise X X
3. Rachelle X X X
4. Burbank X
5. Fascionello X
6. Ferraduel X X
7. Ferragnes X X X
8. [NUME_REDACTAT] X X
9. Fra’Giulio X X
10. Genco X X
11. [NUME_REDACTAT] Ultra X
12. Pizzuta D’Avola X
13. Nana X
14. Tardive de la Verdiere X X X
15. Texas X X
16. Tuono X X
Cele mai ridicat conținut în lipide s-au constatat la selecțiile Mărculești 18/51 și Tohani S 10/7, iar în protide la Tohani S 3/8 și Timpurii 135223, fiind și genitorii cei mai indicați în lucrările de ameliorare.
L-a S.C.D.P. Oradea programul de ameliorare genetică a migdalului a început în anul 1980.În perioada 1980-1986,s-au efectuat 132 de combinații,obținîndu-se 2985 de hibrizi.
Scheau V.,în 1980 la a urmărit o serie hibridă de 11 combinații și 649 de descendenți,pentru a stabili mecanismul de transmitere a celor mai importante 10 caractere în prima generație hibridă la:Texas,Nikitski 62,Primorski,Preanâi,Tetenyi botermo,Mari de stepă,Saucaret și H1/9-1fa.
L-a combinațiile Texas x H1/9-1fa și Texas x Mari de Stepă,există certe posibilități de obținere a descendenților cu înflorire tîrzie,deci fertilitate ridicată.Texas x Nikitski 62,Texas x Saucaret și Primorski x Texas dau descendenți cu înflorire tardivă.[NUME_REDACTAT] x Texas dă cei mai mulți hibrizi de mare productivitate.Greutatea fructului de peste 4 g se constată la descendenții din combinațiile:Texas xMari de Stepă,Primorski x Texas,Primorski x Saucaret,Primorski x Teteny botermo.Pentru aspectul deosebit de plăcut al fructului combinațiile:Texas xMari de Stepă și Primorski x Mari de Stepă dau cei mai interesanți indivizi.
Genitori ce nu transmit caracterul de sîmburi dublii sunt:Teteny botermo și H 1/9-1fa.
Greutatea a 50 de miezi peste 60 g se întîlnește la hibrizii din combinațiile:Texas xPreanâi,Texas xSaucaret și Primorski xMari de Stepă.
Randamente la spargere cuprinse între 35% și 45% se înregistrează la descendenții din combinațiile:Texas x Amestec de polen,Texas xNikitski 62 și Texas xH1/9-1fa.
Pentru rezistența la boli și dăunători se detașează combinațiile :Texas xTeteny botermo și Texas x Preanâi.
[NUME_REDACTAT] xNikitski 62,Texas x H1/9-1fa și Primorski x Teteny botermo nu dau descendenți cu fructe amare.
În urma studiilor efectuate s-au selecționat 80 de elite ce au fost altoite în 1986, iar în anul 1987 s-au repartizat la Oradea,Dăbuleni și [NUME_REDACTAT] pentru organizarea de microculturi de concurs.
În 1994 la S.C.D.P. Oradea s-a făcut de către dr.ing.Șcheau V., studiul studiul genetic a 1274 de hibrizi din 28 combinații genomale,care ne permite a stabili modul de transmitere a caracterelor la specia migdal.
Hibrizii peste 20% cu înflorire timpurie și fructificarea rapidă întâlnim la combinațiile[Primorski x (Languedoc x H 36-57)], Primorski x Cristomorto, Ai x Ardechoise, Ardechoise x Pomorie, Sudac x Cristomorto și Tohani 17 x Tuono.
Valori maxime, note peste 4,5, întâlnim la [Primorski x (Languedoc x H 36-57)] și Ardechoise x Pomorie, fiind combinații de excepție, iar soiurile Primorski și Ardechoise genitori ideali pentru transmiterea acestui caracter la descendenți,caracter care este de ordin poligenic.
La combinații [Tuono x (Nikitski 62 x Sudac)], Primorski x Cristomorto și Sudac x Cristomorto, întâlnim hibrizi cu înflorire foarte tardivă, în intervalul de notare 4,5-5,0.
La combinațiile Ardechoise x H 1/9-1 fa, Ardechoise x Lovrin 18 și Ardechoise x Pomorie, întâlnim descendenți cu înflorire extratimpurie, cu valori cuprinse în intervalul de notare 0,5-1,0.
Pentru extratimpurietate se detașează soiul Ardechoise, iar pentru tardivitate soiurile: Cristomorto, Texas, Ai și Ferragnes.
La combinația Ai x Ardechoise există descendenți cu note mai mari de 4 în proproție de 5,55% și merită atenție combinațiile Nikitski 62 x Tohani 17, H 1/9-1 fa x Preanâi, Ardechoise x H 1/9- 1 fa și Ardechoise x Pomorie pentru abundența de fructe în iulie.
Ca genitori ce transmit în descendență caracterul de mare productivitate se detașează net soiurile Ardechoise, Texas și hibridul H 1/9-1 fa.
Greutatea fructului la hibrizi variază în limite foarte largi la cei 1274 hibrizi de la 1,0 g la 8,1 g, oferind posibilitatea de alegere a exemplarelor excepționale.
Hibrizi cu greutatea fructului peste 5 g și chiar peste 6 g, adică superiori mediilor tuturor genitorilor folosiți la încrucișări, întâlnim la combinații: Nikitski 62 x Lovrin 18, Nikitski 62 x Tohani 17, Primorski x Tuono, H 1/9-1 fa x Preanâi, Ardechoise x Lovrin 18, Sudac x Cristomorto și Sudac x Tuono.
Pentru greutatea mare a fructului se pot utiliza ca genitori selecțiile românești Tohani 17 și Lovrin 18.
La toate cele 28 de combinații, mediile hibrizilor nu au depășit mediile genitorilor, dar limitele la hibrizi au fost atât de largi încât ne oferă posibilitatea alegerii de descendenți a căror greutate a sâmburelui să se apropie de 2 grame.
Hibrizii cu greutatea a 50 sâmburi peste 80 grame și chiar 90 grame avem în cazul combinațiilor: [Tuono x (Nikitski 62 x Tohani 17)], Primorski x Cristomorto, Preanâi x Ardechoise și Texas x Lovrin 18.
Tabelul nr. 15.
Caracterele genitorilor la soiurile de migdal
folosite în programul de ameliorare în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]- Produc- [NUME_REDACTAT]- [NUME_REDACTAT]
crt. caractere Înflorire re tivitate de tența de fructelor
fructificare la boli ramificare
1. Aklaak f. precoce Bună f. bună f. bună bună spur f. bună
2. Furnat de precoce bună mijlocie bună bună dispersat bună
Benzenaud
3. Mazzetto* tardivă medie f. bună f. bună medie spur bună
4. Burbank tardivă bună bună bună f. bună mixt mediocră
* – soi autofertil
Din studiul diagramelor de frecvență în privința durității endocarpului se poate afirma că este vorba de un caracter simplu, implicând două gene majore care-l reglează: D = coajă dură, dominant și d = coajă fragilă, recesiv.
Astfel am stabilit că Lovrin 18 și Tohani 17 sunt homozigote DD, Primorski, Sudac și Tuono heterozigote Dd, iar Belle D’Aurons și H (61-289)7 heterozigote dd.
Întotdeauna genitorii ce prezintă procente ridicate de sâmburi dubli, transmit în descendență proporții asemănătoare, nefiind indicate încucișarea între ei.
Cele mai reușite combinații din lotul de 1274 hibrizi, privind proporția mică de sâmburi dubli sunt: [Tuono x (Nikitski 62 x Sudac)], Primorski x Cristomorto, [Ferragnes x (Preanâi x Sudac)], Ai x Ardechoise, Ardechoise x H 1/9-1 fa, Belle D’Aurons x Cristomorto, H (61-269)7 x Tuono, Tohani 17 x Tuono și Ai x Lovrin 18.
Caracterul de sâmburi dubli este dominant.
Aspectul și forma plăcută a sâmburilor, care determină și modul de valorificare, este unul din caracterele importante la migdal.
Din studiul diagramelor de frecvență se poate constata că pentru acest caracter sunt utilizați următorii genitori: Lovrin 18, Tohani 17, Preanâi și H (61-269)7.
Rezistența la boli și dăunători este un caracter polifactorial. Ca genitori pentru rezistență se pot folosi soiurile Ardechoise, Tuono, Pomorie, Primorski și selecțiile românești Tohani 17 și Lovrin 18.
Pentru lotul de 1274 hibrizi, la 5 combinații Nikitski 62 x Bruantinne, Texas x Preanâi, Nikitski 62 x Ardechoise, Ardechoise x Preanîi și Texas x Lovrin 18, se poate confirma ipoteza transmiterii la 1/4 în descendenți a caracterului de fructe amare s-au semidulci, iar la combinațiile: Nikitski 62 x Lovrin 18, [Tuono x (Nikitski 62 x Sudac)], Preanâi x Bruantinne și Preanâi x Ardechoise transmiterea la 1/3 în descendenți a acestui caracter.
Capitolul 5
Cerințele migdalului față de factorii ecologici
Orice specie fructiferă se caracterizează prin însușirile pomului (vigoare, fertilitate, biologie florală, rezistență la boli și dăunători, la ger, la seceta)sau prin cele ale fructului (data maturizării, formă, calitate) care sunt controlate genetic.
Condițiile de mediu foarte favorabile permit speciilor pomicole să-și exteriorizeze la maximum calitățile., defectele rămânând ”ascunse”.
Mediul înconjurător este foarte complex. fiind vorba de cele mai multe ori de interacțiuni între numeroși factori ce acționează simultan. La pomii fructiferi acțiunea mediului se cumulează de la un an la altul.
5.1 [NUME_REDACTAT] este considerată cel mai important factor în creșterea plantelor fiindcă aduce aportul de energie necesară dezvoltării lor.
Se cunoaște din literatură că pentru a transforma un gram de apă într-un gram de vapori de apa,pentru transpirație sunt necesare 537 calorii,furnizată de lumină,iar pentru a produce 2 t substanță uscată la ha,sunt necesare 1 trilion de calorii .
Migdalul este cunoscut ca o specie cu cerințe deosebite pentru lumină ca urmare a centrului genetic în care s-a forma, la umbră produce puțin și este adesea atacat de dăunători,din aceste cauze neputînd fi plantat la densități mici. Din această cauză la amplasarea plantațiilor de migdal trebuie să se țină seama ca terenurile să aibă o expoziție sudică sau sud-vestică. La stabilirea sistemelor de plantare trebuie să se aibă în vedere asigurarea unei bune luminozități pentru întreaga coroană, astfel ca pomii să fie luminați pe tot parcursul zilei.
În ceea ce privește intensitatea luminii,se observă comportamente diferite ale soiurilor,în două regiuni distincte, Nîmes și Bordeaux.Soiurile fotosensibile,au creșterea lăstarilor anuali foarte accelerată și rămîn nelegnificați,de unde se observă și o puternică arcuire a lor.Nelegnificarea la soiurile sensibile se observă și prin greutatea endocarpului,exemplificînd cu soiul Ferragnes,care prezintă la Bordeaux o coajă mai subțire decît la Nîmes .
Lumina intensă are un rol pozitiv asupra procesului de asimilație care influențează direct creșterea și dezvoltarea, respectiv diferențierea mugurilor.
5.2 [NUME_REDACTAT] este considerat sensibil la temperaturi scăzute. Este totuși greu de stabilit minimul de temperatură la care rezistă, deoarece degerarea este în funcție de numeroși factori: gradul de maturitate a lăstarilor, agrotehnica aplicată, recolta anului precedent, gradul de dezvoltare a diferitelor organe afectate, durata temperaturii critice, etc..
Dacă avem ierni dulci, cu decembrie și ianuarie călduroase, mugurii floriferi parcurg repede perioada de repaus profund și ulterior degeră în masă la temperaturi sub –150C.
În faza de apariție a petalelor, mugurii floriferi rezistă până la -60C, rezistând mai bine decât mugurii caisului și ai piersicului. Astfel, observațiile făcute la Mărculești în 1958 de Cociu V., au reliefat că procentul de muguri degerați în faza de boboc a variat între 0 și 71% pentru cais și 0 și 22% pentru migdal la o minimă absolută de -200C(20 februarie). [NUME_REDACTAT], în 1948 la -60C, survenită la sfârșitul lunii februarie s-au distrus complet mugurii caisului și zarzărului, în timp ce la migdal nu s-au înregistrat pagube semnificative, deși era în faza de umflare.
Florile pot suporta temperaturi de -30C până la -50C, iar fructele legate până la 2,70C.
Temperatura de –2,60C survenită în timpul înfloritului la Lovrin în 1950 n-a avut influență asupra recoltei, care a fost aproape normală. De asemenea, la București în primăvara anului 1952, temperaturile scăzute până aproape de -30C și zăpada care a urmat în toiul înfloritului, n-au compromis recolta de migdale.
În timpul iernilor cu oscilații mari de temperatură, se observă vătămarea pistilului și a ovarului. Așa s-a întâmplat în iarna 1957-1958 în Bărăgan, unde deși înfloritul a fost foarte abundent, fructe legate au rămas foarte puține, deoarece pistilul fusese distrus la marea majoritate a florilor .
Tulpina, ramurile de 2-3 ani și lăstarii, degeră la –25 0C și -270C. Astfel în iarna anului 1963/1964 când temperatura minimă la Mărculești a variat între -220C și -330C și s-a menținut mai multe zile au degerat pomi întregi la multe soiuri din colecție.[40,12]
După un ger de –30.50C (Cercvadze C. , 1956. citat de Cociu V. , 1967), se observă că soiurile originare din Grecia sunt mai rezistente decât soiurile străine, care la -250C sunt grav vătămate.
Autorul, arată prin metoda cromatografică pe hârtie, că rezistența mare a mugurilor floriferi la temperaturi scăzute este dată de conținutul ridicat de oligozaharide.
[NUME_REDACTAT]. în 1967 într-un studiu cu 16 soiuri de migdal, după un ger de -5,80C la sol, corespunzând cu –3,50C la 1 m, a observat grade diferite de fructe tinere căzute la 12 zile după aceste geruri de revenire. Cele mai bune rezultate, deci cele mai rezistente soiuri sunt: Tuono, Cristomorto, Ferragnes și Ferraduel.
Ceața din perioada înfloritului,împiedică polenizarea.Ceața și umiditatea în exces din perioada maturării fructelor provoacă brunificarea acestora,ceea ce le scade valoarea.
De aceea,pentru plantare se vor alege terenurile expuse spre sud,adăpostite de vînturi,ferite de ceață și brume.Întrucît brumele sunt mai frecvente pe văile înguste ale rîurilor,acestea se vor evita,folosindu-se numai treimea a doua a dealurilor și eventual vîrful,precum și văile largi,unde curenții de aer nu sunt frecvenți.
Migdalul este specia fructiferă care rezistă cel mai bine la temperaturile ridicate și la seceta atmosferică din timpul verii.
Majoritatea soiurilor și tipurilor existente în țara noastră n-au prezentat semne de sensibilitate.Lipsa precipitațiilor din cursul verii poate să aibă cel mult influență asupra semințelor,care rămîn mai puțin dezvoltate.
5.3 Cerințele față de umiditate
Cele mai multe plantații de migdal din lume sunt neirigate și dependente de pluviometria localităților. Migdalul este foarte bine adaptat prin sistemul radicular profund și frunzele rezistente la lungi perioade de secetă estivală, tipică unui climat mediteranean.
Cantitatea minimă de precipitații necesară migdalului este de 300 mm anual.
Creșterea și rodirea cea mai bună se observă în zonele cu 400-500 mm precipitații anuale.
Deși este specia pomicolă cea mai rezistentă la secetă, migdalul reacționează foarte bine la irigații, cazul plantațiilor californiene și tendința noilor plantații franceze și spaniole, care elimină seceta din vară și permit obținerea de producții regulate an de an.
Cultura rentabilă a migdalului este posibilă numai în condiții de irigare.Două momente sînt esențiale,în acest sens: perioada întăriri endocarpului și dezvoltării seminței și la începutul maturării fructelor,cînd se favorizează crăparea mezocarpului și scuturarea semințelor.
5.4 [NUME_REDACTAT] sistemului radicular puternic dezvoltat, migdalul poate să crească chiar pe soluri cu prundiș și pe cele pietroase, cu condiția ca apa subterană să fie cel puțin la 3-4m adâncime. Cele mai bune soluri sunt cele prundoase, adânci, argilo-nisipoase, bogate în humus și bine drenate. Spre deosebire de toate celelalte specii pomicole cunoscute la noi, migdalul
folosește cel mai bine solurile calcaroase, putându-se dezvolta chiar și pe cele cu 50-60% var, cum este cazul la Carașova în Banat .
Pe solurile nisipoase,bogate,cu subsolul impermeabil migdalul crește foarte repede,în primii ani, dar stagnează mai tîrziu.Pe nisipurile uscate și adînci,pomul se dezvoltă mult mai încet,dar are o viață lungă.
În cazul cînd e plantat în locuri cu apă freatică la suprafață(1,5-2,0 m) sau unde stagnează mult timp apa din ploi și zăpezi,sistemul radicular suferă din lipsă de aer,începe să putrezească,iar frunzele se clorozează și cad repede,pomii încep să secrete o mare cantitate de clei și în final pier.În cel mai bun caz pomii își prelungesc mult perioada de creștere a lăstarilor,care degeră sistematic iarna.
În solurile impermeabile, reci, umede și compacte, migdalul se dezvoltă anevoios, vegetează slab, are viață scurtă, piere din primii ani de plantare și adeseorii degeră iarna.
5.5 Comportamentul migdalului față de curenții de aer
Migdalul este o specie pomicolă care reacționează favorabil la un regim corespunzător de aerație, atât în sol pentru sistemul radicular cât și pentru partea aeriană a pomului. În formarea coroanei pomilor și la stabilirea sistemului de cultură trebuie să se aibă în vedere crearea unor condiții corespunzătoare pentru asigurarea unei mișcări permanente a aerului, necesară înlăturării excesului de umiditate.
Din acest punct de vedere este favorabilă amplasarea plantațiilor în partea de mijloc a pantelor sau pe terenuri plane. Este contraindicată amplasarea plantațiilor în locurile joase sau pe fundul văilor, precum și pe văile unde se scurg curenți de aer care pot distruge florile și chiar fructele, favorizând apariția de plăgi pe trunchiuri. În zonele înalte migdalul nu reușește decât în locurile mai adăpostite și cu luminozitate bună.
Mișcările de aer moderate nu aduc prejudicii migdalului, ci din contră, în zonele umede asigură o circulație bună a aerului, contribuind la uscarea rapidă a frunzelor și împiedică astfel dezvoltarea bolilor criptogamice.
În timpul înghețurilor,curenții moderați de aer împrăștie aerul rece micșorându-i efectul dăunător ,iar vara în timpul arșițelor mari, produc adieri răcoroase.
Vânturile puternice sunt dăunătoare pomilor și pentru faptul că provoacă ruperea ramurilor, scuturarea fructelor, în special când sunt ajunse spre faza de coacere.
Capitolul 6
Cadrul natural al zonei în care s-au efectuat cercetările
6.1 [NUME_REDACTAT] Crișurilor ocupă partea centrală a Câmpiei de Vest a României, întrepătrunzându-se la nord cu [NUME_REDACTAT]; la sud este separată de [NUME_REDACTAT] pe linia [NUME_REDACTAT]; la est este delimitată de dealurile [NUME_REDACTAT], dealurile Tășadului, depresiunile Holodului, Zărandului și Cigherului, iar la vest de granița cu Ungaria. [NUME_REDACTAT] ocupă bazinul inferior al celor trei Crișuri; are o suprafață de 3059,6 Km2, reprezentând 25,5% din suprafața Câmpiei de Vest.
În ce privește limitele [NUME_REDACTAT] în literatura de specialitate există mai multe referiri. [NUME_REDACTAT]., pe baza argumentelor de ordin geologic și geomorfologic, climatic, pedologic, ale vegetației naturale și ale structurii culturilor agricole, a tipurilor de așezări umane, stabilește limita estică pe linia localităților: Pâncota, Moroda, Mocrea, Bocsig, Beliu, Craiva, Ucuriș, Olcea, Belfir, Tinca, Husasău de Tinca, Sititelec, Păușa, Apateu, Sânmartin, Oradea, Episcopia-Bihor, Biharia. Limita sudică a [NUME_REDACTAT] este dată de valea [NUME_REDACTAT], care o separă de [NUME_REDACTAT] pe linia localităților Pâncota-Olari-Șimand-Sânmartin. La vest [NUME_REDACTAT] este limitată de granița cu Ungaria între localitățile [NUME_REDACTAT] la nord și Sânmartin la sud. Hotarul nordic al [NUME_REDACTAT] este considerat a fi pe la nord de Biharia și [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] de Cercetare și [NUME_REDACTAT] Bihor-Oradea se află în zona câmpiei piemontale, ale celor trei crișuri: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].
Reliful variat al stațiunii a determinat și diferențierea sub aspect hidrogeologic. În părțile mai joase ale câmpiei de divagare a Crișurilor și pe văile Iernutului și Nirului, apa freatică se găsește la 0,5-2 m iar în părțile mai ridicate, între 4-5 m, fapt ce creează dificultăți agriculturii datorită excesului temporar de umiditate din anotimpurile ploioase.
Terenul stațiunii este fragmentat de două văi care străbat masivul de la est la vest, valea de pe strada Izvorului și [NUME_REDACTAT].
6.2 Geomorfologia și hidrografia
6.2.1 [NUME_REDACTAT] Crișurilor are o origine tectonică, fapt demonstrat de liniile de fractură care au generat erupțiile de la Beliu, Mocrea, Pâncota și izvoarelor minerale și termale de Felix, Tinca, Beliu și de originea identică a fundamentului cristalin cu cel al [NUME_REDACTAT], pusă în evidentă de foraje efectuate la adâncimi mari.
În evoluția [NUME_REDACTAT] se disting trei etape principale: etapa uscatului preneogen, etapa neogenă, etapa cuaternară.
În etapa uscatului preneogen, datorită mișcărilor pe verticală fundamentul câmpiei primește o structură în blocuri până la sfârșitul oligocenului. În etapa neogenă cutările alpine au valoare maximă, scufundarea sedimentelor preneogene se intensifică, apele Mediteranei transgresează regiunea și pătrund in interiorul [NUME_REDACTAT], unde formează golfuri adânci (golful [NUME_REDACTAT], al [NUME_REDACTAT] și al [NUME_REDACTAT]). Condițiile de sedimentare devin uniforme în întreg bazinul Panonic, mișcările de ridicare carpato-alpine însoțite de mișcările de scufundare a depresiunii duc la ruperea legăturilor cu bazinele din nordul Europei, iar datorită depunerilor se realizează primele acumulări ale [NUME_REDACTAT]. Apa din depresiunile Panonică s-a retras definitiv odată cu formarea defileului de la Porțile de Fier când se formează, deasupra nivelului terasei a cincea (90-110 m) valea transversală a Dunării.
Etapa cuaternară este etapa în care se formează câmpia glacisurilor cu 3-4 nivele de terase, apoi câmpia joasă și luncile râurilor. Geneza acesteia este determinată atât de procesele tectonice cât și de condițiile climatice.
Altitudinea cea mai mare a [NUME_REDACTAT] nu depășește 175-190m, iar cea mai mică este cu puțin sub 90 m. Formele de relief au o dispunere longitudinală, coborând în trepte de este la vest.
Pe baza datelor morfometrice – densitatea fragmentării orizontale, energia și gradul de înclinare a reliefului și a evoluției poligeomorfologice – s-a constatat existența a două subunități în [NUME_REDACTAT] : Câmpia glacisurilor (cu Câmpia înaltă a glacisurilor și Câmpia mijlocie) și Câmpia joasă (aluvială).
Câmpia înaltă a glacisurilor este situată la altitudinea de 120-185 m. Aceasta cuprinde [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Câmpia înaltă a Bocsigului. Are o vârstă pleistocenă. Este fragmentată de o rețea hidrografică cu caracter torențial; indicele fragmentării medii este de 0,56-1,25 km/km2, energia de relief este cuprinsă între 10-25 m, iar înclinarea medie este de 0,50-0,80%.
Câmpia mijlocie este situată la o altitudine de 100-120 m și cuprinde: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Câmpia joasă a Bocsigului. Câmpia mijlocie a apărut în holocenul inferior și are o fragmentare medie de 0,5 km/km2, energia reliefului este cuprinsă între 4-5 și 5-7 m, iar înclinarea medie este de 0,20-045%. Văile sunt relativ dezvoltate și largi, iar câmpiile interfluviale joase și plate prezintă numeroase fenomene de înmlăștinire.
Câmpia joasă (aluvială) are o altitudine sub 100 m și se prelungește tentacular în câmpia glacisurilor de-alungul râurilor. Din această subunitate fac parte: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Caracteristic acestei subunități este fragmentarea mică (0,0-0,25 km/km2), însă datorită rețelei de canale apar areale cu fragmentare de 1,25 km/km2. În condițiile unor râuri puțin adânci, lipsite de terase, energia de relief este mică (0-3 m). Câmpurile interfluviale au înclinare slabă, fiind situate la nivelul luncilor. În această subunitate se întâlnesc numeroase lacuri, procese de colmatare a râurilor și a canalelor, precum și soluri sărăturate.
Stațiunea cuprinde un teritoriu destul de întins, care înglobează o diversitate de formațiuni geomorfologice, pedologice, climatice. Pe teritoriul Stațiunii de [NUME_REDACTAT] se disting două formațiuni geomorfologice:
*Câmpia de Vest cu altitudinea de 80-190m, reprezentată prin:
– Câmpia de divagare ([NUME_REDACTAT], Ierului, Nirului)
-Câmpia piemontană
* Piemonturile vestice cu altitudini între 200-500 m compuse din dealurile [NUME_REDACTAT] și piemonturile [NUME_REDACTAT], Codrului și [NUME_REDACTAT] piemonturilor vestice este legată de tectonica părții apusene a [NUME_REDACTAT] și de evoluția lacului Panonic.
În perimetrul zonei colinare de la Oradea, piemontul este format din depozite lacustre aluvionare pliocene și coaternare îngrămădite foarte heterogen, în care după retragerea lacurilor pliocene s-au adâncit văile râurilor.
În cadrul bazinului pomicol Oradea predomină relieful de dealuri scunde, care determină o repartiție teritorială uniformă a valorilor meteorologice din timpul anului.
Actuala modelare a reliefului este determinată de diversitatea depozitelor de eroziune accentuată la suprafață și de frecvente alunecări de teren. Treimea inferioară a dealurilor este constituită din depuneri ponțiene, formată dintr-o alternanță de argilă și marne argiloase cu intercalații de straturi nisipoase. Partea superioara a dealurilor este constituită din sedimente daciene cu textură mai ușoară.
6.2.2 Hidrografia
6.2.2.1 Apele de suprafață
Rețeaua de ape a [NUME_REDACTAT] este formată din râuri alohtone – cele trei Crișuri și câțiva afluenți cu izvoare în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – și râuri autohtone, care au izvoare în zona glacisurilor sau a teraselor și au caracter temporar. La această rețea naturală s-au adăugat canalele construite de-a lungul anilor.
Întregul sistem hidrografic străbate [NUME_REDACTAT] de la est la vest, unindu-se într-un curs comun pe teritoriul Ungariei și vărsându-se în Tisa.
Densitatea rețelei hidrografice coincide cu densitatea fragmentării reliefului. La contactul câmpiei cu piemonturile vestice există cea mai mare densitate a rețelei hidrografice – 1,25km/km2. Rețeaua de canale construită de-a lungul timpului a făcut ca la vest de canalul colector densitatea hidrografică să fie de 0,54 km/km2. În zona Gurba – Luntreni-Mișca-Socodor-Crișana, densitatea canalelor artificiale atinge și chiar poate depăși 1,25 dm/km2.
Construirea canalelor a modificat cumpăna apelor, schimbând configurația benzilor hidrografice ale multor râuri.
Heleșteele ocupă aproximativ 1200 ha. [NUME_REDACTAT] heleșteele ocupă 670 ha. Aici există o cunoscută întreprindere piscicolă. Heleștee se mai găsesc la Inand, Cermei, Bocsig,Seleuș.
[NUME_REDACTAT] sunt slab spre moderat mineralizate.Mineralizarea este de tipul bicarbonato-calcic și nu prezintă pericol de alcalizare a solului.[NUME_REDACTAT] Negru sunt excelente pentru irigație,iar cele ale [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Teuzului sunt foarte bune pentru irigatie.
Apa din principalele canale este slab mineralizată, cu același tip de mineralizare ca și apa râurilor. Apa din canalul colector (Ghiorac) este “excelentă pentru irigații”, iar la Giriș și Inand “foarte bună”. Tot “foarte bună” pentru irigare este și apa din canalul Crișurilor la Salont
6.2.2.2 Apele subterane
Apele freatice sunt un foarte important factor de diversificare a peisajului geografic din [NUME_REDACTAT].
Adâncimea apelor freatice scade de la est la vest. Astfel, în zona Miersigului depășește 10 m, în Câmpia mijlocie este situată între 3 și 4 m, iar în Câmpia joasă între 2 și 3 m. În zonele depresionare – Cefa, Salonta, [NUME_REDACTAT] sau în vechile albii părăsite – nivelul apei freatice variază între 0 și 2m .
Alimentarea stratului acvifer se face în cea mai mare parte din precipitații și mai puțin din râuri.
Nivelul maxim al apei freatice se înregistrează în perioada februarie-martie, iar cel minim în octombrie-noiembrie. [NUME_REDACTAT]. In 1977 apreciază amplitudinea nivelului freatic la 1-2 m, iar în apropierea râurilor chiar la 3 m; în [NUME_REDACTAT] amplitudinea este apreciată a fi între 0,5-3,5 m.
[NUME_REDACTAT] în 1974 apreciază că cea mai mare amplitudine sezonală se întâlnește pe solurile aluviale (0,55 m) urmată de cernoziomuri (0,37 m) și lăcoviști (0,2 m); în solonețuri datorită circulației defectuoase a apei pe verticală se înregistrează cea mai mică variație sezonală a nivelului freatic.
În partea estică a [NUME_REDACTAT] litologia și viteza de circulație mai mare a apei determină o mineralizare mai redusă a apei freatice. Pe măsura înaintării spre vest crește gradul de mineralizare și duritatea acesteia.
Gradul de mineralizare este mai mare în zona cuprinsă între [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (1,01 g/l) comparativ cu zona cuprinsă între [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT](0,97 g/l).
Mineralizarea apei freatice are valori de 0,55 g/l în zona solurilor aluviale, 0,2 g/l în zona cernoziomurilor, 0,82 g/l pe lăcoviști și 1,07 g/l pe soloneți. Valorile sunt sensibil mai mari vara față de primăvara. Tipul de mineralizare după conținutul în anioni este bicarbonatic. După conținutul în cationi, în zona solurilor aluviale și a cernoziomurilor apele freatice sunt bogate mai ales în calciu și magneziu, iar în zona lăcoviștilor alcalizate, în sodiu.
În zona solurilor cernoziomice dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] apele freatice sunt “excelente pentru irigații”, iar în zona dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] sunt “acceptabile” pentru majoritatea plantelor de cultură. În zona solurilor aluviale [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] apele freatice sunt “bune” și acceptabile pentru irigați, iar cele din zona dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] sunt foarte bune pentru irigați. În zona lăcoviștilor apele freatice sunt acceptabile pentru irigații, iar cele din zona soloneților sunt “nesatisfăcătoare”.
Apele de adâncime situate până la 150 m au o mare răspândire și prezintă un caracter ascensional sau artezian. Acestea nu prezintă pericol de alcalinizare, au mineralizare redusă și sunt “foarte bune pentru irigații” .
Apele de adâncime situate până la 150 m au o mare răspândire și prezintă un caracter ascensional sau artezian. Acestea nu prezintă pericol de alcalinizare, au mineralizare redusă și sunt “foarte bune pentru irigații” .
6.3 Solurile din zona de cercetare
Solurile s-au format la suprafața scoarței terestre ca urmare a acțiunii interdependente și îndelungate a factorilor bioclimatici.
Rocile de suprafață pe seama cărora s-au format solurile din [NUME_REDACTAT] au o varietate pronunțată. [NUME_REDACTAT] înaltă predomină argilele și depozitele leosoide, iar în Câmpia joasă depozitele aluviale și argilo-nisipoase. Pe depozitele nisipoase s-au format cernoziomurile cambice. Depozitele bogate în baze cu textură argiloasă, greu permeabile și cu drenaj intern slab au creat condiții de formare a lăcoviștilor. Cernoziomurile tipice s-au format pe depozite de loess.
Precipitațiile mai scăzute și temperaturile mai ridicate în sudul [NUME_REDACTAT] au influențat formarea cernoziomurilor, iar pe măsura ce umiditatea crește spre nordul și estul câmpiei, descompunerea materiei organice este mai lentă, în timp ce levigarea este mai accentuată, formându-se solurile brune și brune luvice.
În geneza și evoluția solurilor, o importanță mare au avut hidrografia și hidrologia [NUME_REDACTAT]. Nivelul și mineralizarea apelor freatice din Câmpia joasă provoacă fenomene de gleizare și alcalizare, necesitând lucrări hidroameliorative. [NUME_REDACTAT] înaltă nivelul apelor freatice este mai coborât de 5 m și nu influențează procesele pedogenetice.
Vegetația ierboasă a determinat formarea solurilor cu un orizont superior bogat în humus și azot, tipic cernoziomurilor, iar vegetația de pădure a determinat formarea unui orizont superior mai scurt sub care cantitatea de humus scade foarte mult. Fauna, prin rozătoare (formarea crotovinelor), râme și viermi (amestecul mecanic al solului), a contribuit de asemenea la formarea solurilor.
Omul a influențat procesul de evoluție a solului prin înlocuirea vegetației naturale cu plante de cultură și pajiște semănate, prin măsuri agrochimice, îndiguiri, desecare, drenaj, irigații.
Harta solurilor [NUME_REDACTAT] are un aspect mozaicat, imprimat în special de condițiile hidrogeologice de material parental și de relief. Din cele 10 clase de soluri existente în sistemul român de clasificare a solurilor sunt prezente 6 clase: molisoluri (cernoziomuri tipice, freatic umede, cambice), argiluvisoluri (soluri brune argiloiluviale, brune luvice, luvisoluri albice), soluri hidromorfe (lăcoviști), vertisoluri, soluri halomorfe (solonețuri), soluri neevoluate (soluri aluviale, coluvisoluri).
Din clasa molisoluri în [NUME_REDACTAT] se întâlnesc cernoziomuri tipice pe suprafețe mai mari în zonele: Grăniceri, Socodor, Pâncota, Roit, Miersig. Tot din clasa molisoluri, cernoziomurile freatic umede și cernoziomurile cambice se întâlnesc în zonele: Pâncota, Marțihaz, Homorg, [NUME_REDACTAT], Palota, Girișul de Criș. (Fig.3)
Din clasa argiluvisoluri, solurile brune argiloiluviale se întâlnesc pe o fâșie care începe la Tulca și se termină la Nojorid, de asemenea în jurul Bihariei. Solurile brune luvice se întâlnesc pe o porțiune pe linia Tinca-Tulca, continuând pe la vest de Miersig prin Leș pe la sud-vest de Oradea. Cercetările noastre s-au desfășurat pe un astfel de sol. Luvisolurile albice ocupă partea de est a [NUME_REDACTAT] de la sudul localității Beliu până la [NUME_REDACTAT]. La nord de [NUME_REDACTAT], luvisolurile albice se întâlnesc de la Husasău de Tinca până la Sânmartin.
Solurile hidromorfe din [NUME_REDACTAT] sunt reprezentate de lăcoviști și soluri gleice. Lacoviștele se întâlnesc pe suprafețe însemnate în Câmpia joasă în jurul localităților: Grăniceri, Zerind, Ciumeghiu, Homorog, Cefa, Ateaș, Toboliu. Solurile gleice sunt prezente în zona de la sud de Talpoș, de la Berechiu până la Cermei și pe suprafețe mici în [NUME_REDACTAT].
Solurile halomorfe sunt reprezentate de diferite tipuri de soloneț prezente în jurul localităților: Zerind, Socodor, [NUME_REDACTAT], Berechiu, Salonta, Cefa.
Vertisolurile ocupă o suprafață mică în jurul localităților Homorog și Cefa.
Solurile neevoluate sunt reprezentate în special prin solurile aluviale care ocupă suprafețe mari pe valea [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT]. Solurile aluviale sunt mozaicate cu suprafețe mici de coluvisoluri, solonețuri, soluri gleice. Suprafețele cu soluri neevoluate de pe valea [NUME_REDACTAT] sunt mai mici decât cele de pe văile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].
1. Râuri permanente; 2. Râuri semipermanente; 3. Râuri temporare; 4. Canale principale și secundare; 5. Heleștee; 6. Lacuri de baraj; 7. Diguri; 8. Posturi hidrometrice; 9. Limita câmpiei; 10. Amenajări locale; 11. Sisteme de irigații.
Fig. nr.2 [NUME_REDACTAT] Crișurilor și amenajările de irigații
(după Domuța C., 2003)
În urma cercetărilor agropedologice făcute pe teritoriul S.C.D.P. Oradea s-au identificat 5 unități de sol:
soluri brune argilo-aluviale de folosință arabile, cultivate cu plante cerealiere (păioase și prășitoare), cu producții mijlocii și bune, situate pe pantele slab inclinate;
soluri brune-luvice neerodate și slab erodate cu folosință arabilă, pășune și livezi. Terenurile arabile sunt cultivate cu plante păioase și prășitoare cu producții mijlocii și scăzute. Pășunile sunt slabe din punct de vedere calitativ și mijlocii din punct de vedere cantitativ. Livezile de migdal dau producții bune;
soluri puternic erodate în folosință arabilă cu pâlcuri de pădure și pășune, cu livezi de pomi fructiferi. Se cultivă cu cereale păioase și prășitoare, cu producții scăzute, iar pășunile și livezile dau producții mijlocii;
litosolurile, solurile excesiv erodate cu schelet, ocupate de pășune împădurită, mijlociu productivă ;
solurile aluvionare ocupate cu fâneață și petice de arabil, fânurile fiind de calitate mijlocie. Nivelul apelor freatice se ridică pînă la suprafață.
6.4 Solul pe care este amplasată experiența
Caracteristicile morfologice ale preluvosolului freatic umed,aric luto-argilos pe luturi:
Ap 0-29 cm – Cenușiu brun gălbui, în stare umedă, brun foarte pal în stare uscată, grăunțos, deranjat, lut argilos mediu, foarte ferm în stare umedă, dur în stare uscată, moderat plastic, moderat adeziv slab compact, reavăn.
AB 29-45 cm – Brun cenușiu în stare umedă, cenușiu gălbui brun în stare uscată, poliedric, angular, lut argilos mediu, foarte ferm în stare umedă, dur în stare uscată, moderat plastic, moderat adeziv, slab compact, reavăn.
Bt 45-68 cm – Brun gălbui în stare umedă, brun gălbui deschis în stare uscată, prismatic, lut argilos mediu, ferm în stare umedă, dur în stare uscată, moderat plastic, moderat adeziv, moderat compact, reavăn.
BC 68-87 cm – Brun în stare umedă, brun gălbui închis în stare uscată, poliedric subangular, lut argilos mediu, ferm în stare umedă, dur în stare uscată, moderat plastic, moderat adeziv, moderat compact, reavăn.
CB 87-121 cm – Brun în stare umedă, brun gălbui închis în stare uscată, poliedric subangular, mediu dezvoltat, lut argilos mediu, ferm în stare umedă, dur în stare uscată, moderat plastic, moderat adeziv, moderat compact, reavăn.
Cg 121-151 cm – Gălbui brun, culori de reducere 10% în stare umedă, brun gălbui deschis în stare uscată, poliedric subangular, argilă nisipoasă, ferm în stare umedă, dur în stare uscată, moderat plastic, moderat adeziv, moderat compact, reavăn.
6.4.1 Proprietăți fizice
Textura solului este fină pe tot profilul solului. Nisipul grosier are valori cuprinse între 2,6% în orizontul AB și 1,2% în orizontul Cg. Nisipul fin are valori cuprinse între 35,7% în orizontul Ap și 25,3% în orizontul Cg. Praful este cuprins între 10,6% în orizontul Ap și 16,6% în orizontul AB. Argila colidală se găsește în cantități mai mari în orizonturile de la suprafață.(tabelul nr.16)
6.4.2 Proprietățile chimice
Solul este slab alcalin, conținutul în humus este mic, iar valorile conținutului în azot total sunt de asemenea scăzute; aprovizionarea cu fosfor este bună, iar cea cu potasiu este mijlocie (tabel nr.17).
6.5 Condițiile climatice în zona în care s-au efectuat cercetările
6.5.1 Radiația solară
Lumina, factor esențial pentru speciile termofile din care face parte și migdalul, favorizează procesul de asimilație clorofiliană, contribuie la diferențierea mugurilor floriferi, la coacerea fructelor și maturarea lăstarilor și nu în ultimul rând la acumularea substanțelor nutritive în fructe.
Fig. nr.3 Solurile din [NUME_REDACTAT] (Domuța C., 2003)
Intensitatea luminii și calitatea ei în afara efectului benefic privind fotosinteza, favorizează diferențierea staminelor, microsporogeneza și desăvârșirea ovulului.
În tabelul nr.18, se prezintă durata de strălucire a soarelui pe 12 luni de studiu al experienței.
Dacă multianuala pe 50 de ani este de 2015,3 ore, exceptând anul 2004 cu 1924,7 ore și 2006 cu 1978,4 ore, toți ceilalți ani depășesc multianuala, cu o maximă de 2373,0 ore în anul 2008.
6.5.2 [NUME_REDACTAT] aerului este unul din principalii factori climatici de care depinde procesul de creștere și de fructificare a migdalului pe tot parcursul duratei de viață.
Așezarea geografică a bazinului pomicol Oradea, pe marginea occidentală a piemonturilor vestice, determină specificul său climatic. Bazinul este supus curenților de aer temperat marin, adăpostit de invaziile de aer rece continental dinspre nord și ferit de stratificarea aerului rece.
Valorile temperaturilor medii lunare și anuale, comparativ cu media multianuală pe 50 de ani, sunt prezentate în tabelul nr.19. Pentru anii de studiu 2007-2010, media anuală a temperaturii comparativ cu media multianuală pe 50 de ani, de 10.50C, variază de la 9.60C în 2004 la 12.00C în anul 2008.
Migdalul dă rezultate bune în zonele unde temperatura medie anuală se situează între 10 și 11.50C, condiție care se realizează la Oradea.
Temperatura medie lunară prezintă un mers normal, marcând diferențe reduse de la o lună la alta, iarna și vara și diferențe mari primăvara și toamna. Urmărind mersul temperaturilor anuale pe anotimpuri se constată că iarna, în lunile decembrie și ianuarie avem temperaturi mai scăzute, după care în februarie se remarcă o ușoară creștere a lor, accentuată în luna martie. Datorită circulației vestice a dorsalei anticiclonului Azorelor peste partea sudică a Europei, aprilie prezintă o creștere rapidă a temperaturii.
Valoarea potențialului termic este relativ ridicată deoarece masele de aer sunt mai rare, iar deosebirile termice dintre ele sunt mici, ceea ce determină diferențele scăzute ale mediilor între lunile iunie și iulie și între iulie și august.
Toamna prezintă valori termice mai ridicate decât primăvara datorită echilibrului stabil al aerului și dominării curenților descendenți. În noiembrie se accentuează efectul răcirilor nocturne și al intensității aducției aerului rece sub acțiunea dorsalei anticiclonului euro – asiatic. Variația temperaturilor în cursul anilor este influențată de aducția maselor de aer arctic sau tropical. Comparativ cu alte regiuni situate la aceeași latitudine, cum sunt stațiunile din Moldova și [NUME_REDACTAT], zona Oradea se caracterizează prin ierni mai puțin aspre, ferite de masele de aer rece din nord și nord-vest, datorită frecvenței mai mari a ciclonilor mobili ce aduc din sud aer mai cald.
6.5.3 [NUME_REDACTAT] de ceilalți factori climatici, precipitațiile au un rol foarte important pentru obținerea unor producții constante și susținute. Migdalul se numără printre speciile pomicole rezistente la secetă. De altfel migdalul se cultivă în zone sărace în precipitații, ca nordul Africii și Irak. Fără irigații migdalul dă rezultate bune numai în regiuni cu peste 550-700 mm anual.
În tabelul nr.20, se prezintă precipitațiile medii lunare și anuale față de multianuala pe 50 de ani, care este de 620.5 mm, cinci ani sunt bogați în precipitații: 2004 cu 885.0mm, 2005 cu 715.5 mm, 2006 cu 785.5 mm, 2007 cu 866.7 mm și 2009 cu 830.6 mm, trei ani extrem de secetoși: 2000 cu 450.9 mm, 2008 cu 367 mm și 2011 cu 499.3 mm și patru ani cu precipitații peste 500 mm.
Repartizarea neuniformă a precipitațiilor în timp, caracteristică zonei Oradea este determinată de neuniformitatea factorilor pluviogenerici. Aducția frecventă în tot cursul anului a maselor de aer umed care determină coborârea nivelului de condensare și accentuare a nebulozității cumulate cu efectul de baraj al munților Apuseni, constituie un factor ce determină creșterea volumului de precipitații, iar conținutul în vapori al maselor de aer ce ajung în zonă nu este mai ridicat față de zonele de sud ale țării.
Modificările apreciabile în repartizarea anuală a precipitațiilor sunt determinate și de frecvența și direcția de deplasare a maselor de aer, precum și de gradul de dezvoltare al unor procese locale termoconductive.
Pe anotimpuri, precipitațiile se repartizează aproximativ 19% iarna, 26% primăvara, 30% vara și 25% toamna.
Tabelul nr16.
Proprietăți fizice ale luvosolului desfundat din cîmpul de cercetare de la [NUME_REDACTAT] nr.17
Proprietăți chimice ale luvosolului desfundat din cîmpul de cercetare de la [NUME_REDACTAT] nr.18
Durata de strălucire a soarelui (h) 2000-2011
6.5.4 Umiditatea relativă a aerului
Fiind un factor deosebit pentru pomii fructiferi, umiditatea relativă a aerului influențează procesele biologice ale plantelor,cu acțiune directă asupra transpirației și fotosintezei.
Efecte negative are atât umiditatea redusă a aerului, cât și cea în exces, migdalul preferând o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 72-80%.
Un timp răcoros și umed în primăvară favorizează atacul ciupercilor, cu pagube considerabile la atacul de monilioză, iar în faza de creștere a fructelor poate accentua căderea fiziologică din iunie.
Zilele călduroase și cu arșiță duc la deprecierea cantitativă și calitativă a producției, cu dereglări majore în procesul fecundării, fructificării și creșterii fructelor.
Excesul de umiditate în atmosferă poate avea efecte negative în toate fazele de vegetație, prin creșterea virulenței agenților fitopatogeni.
Datele privind umiditatea relativă a aerului sunt redate în tabelul nr.21.
Multianuala medie pe 50 de ani de 78%, corespunde culturii acestei specii. Ani mai dificili ce au depășit media de 80% sunt 2005 cu 81%; 2006 cu 82%; 2007 cu 81% și 20089 cu 84%.
Tabelul nr.19
Temperatura medie lunară și anuală la Oradea, în perioada 2000 – 2011(oC)
Tabelul nr.20
Precipitații medii lunare
6.6 Vegetația spontană din zona de cercetare
Din punct de vedere floristic, [NUME_REDACTAT] se încadrează în subregiunea euro-siberiană, provincia [NUME_REDACTAT], districtul șesului Crișurilor.
Plantele din grupa mezofitelor ocupă 62% din suprafața câmpiei, aceasta indicând umiditatea moderată. Urmează plantele xerofite (21,2%) hidrofitele, higrofitele și halofitele.
Districtul șesul Crișurilor este o unitate floristică distinctă. Districtul învecinat în nord (șesul Satu-Mare) are o vegetație hidro-higrofilă specifică zonei Eccedea, iar districtul din sud (șesul bănățean) conține specii termo și xerofile care lipsesc din șesul Crișurilor.
[NUME_REDACTAT] era ocupată odinioară de mari suprafețe de păduri, fapt dovedit de prezența solurilor de pădure în Câmpia glacisurilor, de toponimia din regiune (la poiană, la pădure etc.) și de așezarea răsfirată, polinucleară a satelor, tipică pentru așezările din zona pădurilor .
Pădurile ocupă în prezent 4,5% din suprafața [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] glacisurilor se găsesc păduri, (Căuașd, Gurbediu, Apateu, Păușa-Sauaeu, etc.) alcătuite din asociații de cer și stejar (Querqus cerris, Querqus robur, Querqus frainetto) precum și Acer campestre, Ulmus foliacea, Carpenus betulus. Pădurile sunt luminoase, speciile ierboase, putând acoperi solul în proporție de 20-25%. Pădurile din Câmpia joasă ([NUME_REDACTAT], Socodor, [NUME_REDACTAT], Ghiorac, Marțihaz etc.) sunt alcătuite din asociații de stejar și ulm; vegetația ierboasă este mai slab dezvoltată decât în Câmpia înaltă. Vegetația de luncă este reprezentată de petice de zăvoaie cu specii lemnoase moi: Salix sp, Populus nigra, Alnus glutinosa etc. precum și de o vegetație ierboasă în care apar și Phragmites sp., Juncus sp., Carex sp.
Vegetația ierboasă naturală, datorită desțelenirilor, ocupă suprafețe foarte mici. Vegetația acvatică și palustră a avut în trecut o mare răspândire; în prezent este reprezentată de o vegetație mezohidrofilă (pipirig, papură, trestie). Vegetația mezohidrofilă este prezentă de-a lungul râurilor. (Agrostis alba, Poa pratensis). Vegetația xerofilă și xeromezofilă este reprezentată prin asociații de Festuca sulcata alături de care se întâlnesc Festuca pseudovina, Poa bulboa Trifolius repens etc. Vegetația halofilă este caracteristică Câmpiei joase; structura floristică a pajiștilor halofile diferă în funcție de tipul de salinizare, adâncimea și concentrația sărurilor, umiditatea sărurilor, umiditatea solului. Hordeum hordeacus și Lepidium perfoliatum imprimă pajiștii o culoare roșie, iar Artemisia monogyna, Camphorosoma ovata, Trifolium parviflorum o, culoare sură. Pe sărăturile umede se întâlnesc Plantago tenuiflora, Horderum histris, , Puccinellia distans, iar pe cele uscate Festuca ovina, Statice gmelini, Artemsia maritima.
Buruienile cele mai frecvente în culturi sunt: Lenydium draba (urda vacii), Tarasacum ophicinalis (păpădie), Convulvulus arvensis (volbură), Amaranthus retroflexus (știr), Cirsium arvense (pălămida).
Gradul de îmburuienare mare ,depinde de la un an la altul și de la un loc la altul în funcție de evoluția climatică și de calitatea lucrărilor agricole executate.
6.7 Culturile agricole
[NUME_REDACTAT] Gh. [NUME_REDACTAT] ocupă aproximativ 310.000 ha. Terenurile agricole însumează 257.272 ha, pădurile și terenurile cu vegetație forestieră reprezintă 11.914 ha, apele curgătoare și heleșteele 4.555 ha, iar alte terenuri 12.386 ha.
Cu excepția unor areale restrânse terenurile agricole reprezintă cca.90% din suprafața localităților [NUME_REDACTAT].
Terenurile arabile din [NUME_REDACTAT] depășesc 60% din terenurile agricole cu excepția a patru localități: Sânmartin, Ateaș, Cintei, Craiva. Pășunile naturale ocupă 19,7% din suprafața agricolă; suprafețele cu pășuni naturale cresc de la nord spre sud. Din totalul suprafeței agricole, fânețele ocupă 3,0%, plantațiile de viță-de-vie 0,55%, iar livezile și pepinierele pomicole 0,4%.
În perioada 1970-1974 cerealele ocupau 122.950 ha, reprezentând 70,2% din suprafața arabilă și mai mult de o treime din suprafața [NUME_REDACTAT] .
Grâul (57.320 ha) și porumbul (55.142 ha) sunt culturile care ocupă cele mai mari suprafețe. Dintre cereale se mai cultivă: orzul 7.814 ha, ovăzul 1.089 ha, secara 670 ha. În 1935 se realizează primele încercări privind cultura orezului. [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT], Cefa, Mădăras, Salonta) este cea mai nordică zonă de cultură a orezului din țara noastră.
Plantele uleioase (floarea soarelui 6.683 ha, inul pentru ulei 1.465 ha) erau cultivate pe 4,7% din suprafața arabilă, leguminoasele pentru boabe pe 2,4% (mazăre 2.210 ha,
Tabelul nr.21
Umiditatea relativă a aerului %
fasolea 520 ha, soia 1.404 ha); plantele textile sunt reprezentate prin cânepa de fuior cultivată în special la nord de [NUME_REDACTAT], suprafață ocupată de 1.759 ha.
Sfecla de zahăr a ocupat în perioada 1970-1974 o suprafața medie anuală de 6.910 ha. [NUME_REDACTAT] este foarte favorabilă culturii sfeclei de zahăr cu excepția zonei de contact a câmpiei cu dealurile piemontane. Din grupa plantelor pentru industrializare se cultivă tutunul (410 ha) și sorgul (1.400 ha).
Cultura plantelor de nutreț în perioada amintită mai sus ocupă 25.200 ha (14,5% din totalul plantelor cultivate), din care trifoiul (10.900 ha) și lucerna (7.400 ha) împreună 72,7% din totalul plantelor de nutreț. Alte plante de nutreț cultivate: ghizdeiul 900 ha la sud de [NUME_REDACTAT], sfecla furajeră 500 ha și borceagul 400 ha.
Cultura legumelor ocupă 2.000 de ha cu tendințe de concentrare în jurul orașului Oradea și în sudul [NUME_REDACTAT], ponderea cea mai mare o are cultura de tomate (30%), urmată de ardei (25%) și varză (11%).
Cultura cartofului ocupă 700 ha din care peste 65% cu cartofi timpurii.
După anul 1990 nu s-au publicat date riguroase privind structura culturilor agricole ,în noile condiții de proprietate, create de aplicarea legii 18/1990. din observațiile noastre am constatat că a avut loc a creștere a suprafețelor cu grâu, porumb, floarea soarelui, lucernă, trifoi și o scădere a suprafețelor cultivate cu soia, in de ulei, fasole, cânepă, sfeclă de zahăr.
6.8 Concluzii asupra condițiilor de climă și sol,cu privire la favorabilitatea lor pentru cultura migdalului
Migdalul,specie nepretențioasă la climă și sol,poate fi cultivată,după unii autori și specialiști și în condiții mai vitrege de climă și sol,dar ținând cont că migdalul,preferă zone ecologice care se suprapun cu cele ale viței de vie,cu ierni mai domoale și primăveri fără temperaturi de revenire scăzute, precum și cu pante însorite,soluri ușoare și profunde,putem spune că zona pomicolă Oradea este favorabilă cultivării acestei specii unde întîlnește soluri cu textură fină,humus în cantități mulțumitoare,la fel și aprovizionarea cu fosfor și potasiu, temperaturi medii de 10-11,5ºC, cît și o așezare geografică a bazinului pomicol Oradea care este supus curenților de aer temperat marin adăpostit de invaziile de aer rece continental dinspre nord și de stratificarea aerului rece.
Capitolul 7
Materialul cercetat.Metode de lucru,de calculare și interpretare a rezultatelor obținute
7.1. Materialul cercetat
În urma studiilor efectuate la SCDP Oradea, începând din 1974, la nivelul anului 2000, sortimentul recomandat este format din următoarele soiuri și hibrizi : Mărculești 2/1, Texas, Primorski, Sudac, Bruantine, Ardechoise, [NUME_REDACTAT], H 1/9 – 1 fa, toate cu producții în jurul a 450 – 500 kg miez la hectar, iar Retsou și Pomorie cu producții ceva mai ridicate.
În vederea depășirii acestui prag al producțiilor, aparent constant mici, s-au efectuat hibridări în perioada 1981-1984, în scopul ridicării potențialului productiv la noile elite selecționate.
Dintr-un câmp de hibrizi de 4500 de indivizi, în urma studierii lor pe rădăcini, o perioadă de 2-5 ani de rod, în 1995 s-au ales 48 de elite, care s-au altoit în pepinieră proprie pe portaltoi piersic de Balc.
În primăvara anului 1997, aceste elite, în număr de 5 din fiecare, s-au plantat liniar la 5/3 m la ferma nr.1, pe un luvisol freatic umed,aric,lutoargilos. Solul s-a întreținut ca ogor negru, prin patru prașile mecanice și erbicidare pe rând cu Roandup 3 l/ha. Anual s-au administrat 100 kg N/ha, 100 kg P/ha și 100 kg K/ha. Tratamentele s-au efectuat la avertizare.
Pomii s-au condus sub formă de vas cu șarpantele aplatizate pe direcția rândului.
Codificarea elitelor este următoarea: prima cifră este numărul combinației hibride din caietul cu încrucișările efectuate, a doua cifră este numărul din câmpul de hibrizi, iar cea de-a treia cifră este anul hibridării.
7.2 Metoda de așezare a experienței,metodele de lucru,de calculare și interpretare a rezultatelor obținute
Experiența, amplasată la S.C.D.P.Oradea,la ferma nr.1,a fost așezată în dreptunghi latin,cu 5 pomi pe variantă (respectiv 5 repetiții),liniar, la 5∕3 m.
S-au analizat 3 ani de cercetare:2009,2010,2011.
La elitele studiate au fost efectuate următoarele determinări și analize:
Substanțele grase – Extracția substanțelor grase din produsele vegetale se bazează pe proprietatea lor de a se dizolva în diverși solvenți organici.Solvenții utilizați frecvent sunt: eterul de petrol,eterul,benzenul cloroformul,tetraclorura de carbon.Am ales eterul de petrol,fiind mai selectiv și cu punct de fierbere mai scăzut.
Pentru extracție am folosit metoda Soxhlet,pentru că prezintă avantajul de a realiza o extracție continuă folosind aceiași cantitate de solvent.
Determinarea grăsimii din probă s-a făcut prin cîntărirea grăsimii extrase,după îndepărtarea solventului din balonul aparatului Soxhlet.
Ca mod de lucru ,din materialul mărunțit,uscat în prealabil în etuvă pînă la greutate constantă,se ia o probă care se introduce într-un cartuș confecționat din hîrtie de filtru groasă.Acesta se astupă cu un dop de vată.Se cîntărește balonul uscat cu cîteva bucățele de porțelan poros în el,la care se montează extractorul în care s-a introdus,în prealabil cartușul ce conține proba de analizat.
Se pune extractorul pînă ce are loc o sifonare după care se mai adaugă solvent circa jumătate din volumul extractorului.Se montează refrigerentul,se deschide curentul de apă și se începe încălzirea balonului.Încălzirea s-a făcut pe plită electrică.
La încălzire solventul fierbe,iar vaporii formați trec prin tub în refrigerent unde se condensează.Lichidul cade în extractor peste proba din cartuș și extrage o parte din grăsime.Cînd nivelul solventului depășește nivelul sifonului,se face sifonarea,solventul cu grăsimea extrasă curge în balon.
Procesul se repetă pînă ce toată grăsimea din proba de analizat a fost extrasă și adusă în balon.
Solventul parcurge un circuit închis,după fiecare sifonare,o nouă cantitate de grăsime extrasă este adusă în balon unde rămîne nefiind volatilă.Se admite în general,că extracția este terminată în decurs de 3-5 ore cu o frecvență a sifonării de 10-12 sifonări pe oră.
După extracție se îndepărtează majoritatea solventului astfel:cînd nivelul solventului din extractor se apropie de nivelul sifonului,se oprește încălzirea ,se desprinde extractorul de balon și prin ușoară înclinare,se sifonează lichidul în alt vas.Se montează la loc aparatul și se continuă încălzirea pînă la completa îndepărtare a solventului din balon.
Balonul ce conține grăsimea extrasă se ține cîteva minute pe o baie de apă caldă pentru a îndepărta complet vaporii de solvent,se pune apoi în etuvă timp de1∕2-1 oră,la o temperatură superioară punctului de fierbere a solventului.După uscare în etuvă,balonul se răcește în exicator și se cîntărește.Am folosit relația:
Grăsime % = (greutatea balonului cu grăsime – tara balonului) x 100 /greutatea probei
Substanțele proteice – Determinarea conținutului total de proteine dintr-un material biologic este dificilă.Nu se cunoște nici o reacție stoechiometrică generală pentru determinarea proteinelor.În principiu,determinarea se poate face prin extracția cantitativă a proteinelor din material,purificarea lor de orice alt compus și căntărirea.Operația fiind foarte dificilă,se recurge la metode indirecte,cea mai des întîlnită se bazează pe determinarea azotului,deoarece se execută relativ ușor și suficient de exact.Ținînd cont că procentul de azot dintr-o proteină dată este constant,se poate deduce ușor cantitatea acesteia.
Determinarea conținutului de azot din materialele biologice se face aproape exclusiv prin metoda Kjeldahl .Această metodă se bazează pe mineralizarea materialului de analizat,prin încălzirea cu H2SO4 concentrat în prezența unor catalizatori.În urma acestei operații,substanța organică este transformată complet în compuși anorganici,azotul trece cantitativ în NH3,care e reținut de excesul mare de acid sub formă de NH4HSO4,restul elementelor trec în CO2,H2O,SO2,H3PO4.Din soluția rezultată se dozează apoi ionul de NH4.
Materialul se mărunțește cît mai bine posibil,pînă la o făină fină.Cîntărirea s-a executat prin diferență,într-o eprubetă de dimensiuni corespunzătoare,agățată cu o sîrmă inoxidabilă de cîrligul talerului balanței analitice.După prima cîntărire a eprubetei pline cu cantitatea aproximativ necesară de material,fundul eprubetei se fixează în interiorul unui tub de cauciuc lung de 10-15 cm,foarte curat pe dinăuntru.Cu ajutorul acestui tub,eprubeta se introduce,de jos în sus,pînă aproape de fundul balonului Kjeldhal,se răstoarnă și se golește majoritatea conținutului în balon, prin ușoară scuturare.Apoi eprubeta se scoate cu grijă din balon în poziție orizontală,se scoate din cauciuc și se cîntărește din nou.Diferența reprezintă greutatea efectivă a probei.Eprubeta se manipulează cu ajutorul unei bucăți de cauciuc curat.Înainte de a cîntări alt material se curăță cu vată.
După trecerea probei în balonul Kjeldhal se adaugă acidul pentru mineralizare,H2SO4,în cantitate de 20 ml/g substanță uscată.Apoi se lasă să se umecteze bine, clătind ușor,evitînduse împrăștierea materialului pe pereții balonului,după care s-a lăsat ½ oră în repaus.
Se începe încălzirea treptat,cu prudență,pînă la încetarea spumării.Dacă pe pereții balonului s-au depus particule solide acestea se readuc în lichid prin înclinarea și rotirea prudentă a balonului,iar cele de pe gît prin spălarea cu puțină apă,din stropitor,după racire.Pînă la sfîrșitul mineralizării,pereții balonului trebuie să fie complet curați.
După această operație se adaugă catalizatorul,în cantitate recomandată,se încălzește puternic,iar cînd începe o degajare de vapori albi,se reglează încălzirea astfel încît lichidul să fiarbă domol și pe gîtul balonului,relativ rece,să se condenseze vaporii de H2SO4 de asemenea pe pîlnia ce se pune deasupra în acest stadiu.După un timp de fierbere de 1 pînă la 8 ore,în funcție de natura materialului analizat,eficacitatea catalizatorului folosit,la temperatura din balon,lichidul devine complet limpede și incolor.Începînd din acest moment se mai continuă încălzirea cîteva ore.
Se lasă apoi să se răcească pînă la 40°C,se diluează cu multă atenție cu apă și se
transvazează cantitativ în vasul de antrenare,spălînd de 2-3 ori balonul Kjeldhal și pîlnia de antrenare.
După transferarea mineralizatului ,în paharul de colectare al distilatului se toarnă cantitatea necesară de H2SO4,diluat titrat,cîteva picături de indicator și se așază astfel ca țeava refrigerentului să intre sub nivelul lichidului și cît mai aproape de fundul paharului.Pentru captarea NH3,se folosește de obicei H2SO4 0,1 n.Cantitatea de acid necesar se calculeză din cantitatea de azot presupusă,1 ml H2SO4 0,1n corespunde la 1,4 mg N.Se ia un exces de circa 50% pentru siguranță și se rotunjește.Acidul se măsoară exact dintr-o biuretă.
Se adaugă apoi în vasul de antrenare 2-3 picături fenoftaleină,apoi cu precauție o soluție 30-40% de NaOH lipsită de azot și cît mai puțin carbonată.
Volumul soluției de hidroxid trebuie să fie de 5 ori mai mare decît al H2SO4 adăugat inițial la mineralizare .Turnarea se face astfel ca hidroxidul să nu se amestece de la început cu stratul de acid ci să se așeze la fund.Apoi se adaugă cîte puțină apă prin pîlnie pentru spălarea robinetului,ținînd deschis robinetul numai cînd în pîlnie,deasupra lui se găsește lichid,astfel ca atmosfera din interiorul instalației să nu vie în contact cu cea exterioară,
Se închide apoi bine robinetul pîlniei și se deschide treptat cel de admisie al aburului.primele bule de aer amestecă stratele de lichid.La amestecarea stratelor,lichidul trebuie să se coloreze în roșu,culoarea apoi dispărînd.
Se continuă barbotarea aburului,reglînd debitul astfel încît în paharul de colectare al distilatului bulele de aer să barboteze prin H2SO4 în ritm de maxim 2-3/secundă.După un timp în refrigerent începe să se condenseze lichid,și barbotarea încetează.Cam la 2/3 din timpul total de distilare,paharul cu acid se lasă mai jos,astfel ca vîrful refrigerentului să iasă din lichid,se spală țeava refrigerentului la exterior cu puțină apă,culegînd-o în pahar.În interior țeava va fi spălată de curentul de distilat.
Mai sigur distilarea se oprește atunci cînd o picătură de distilat,culeasă după spălarea cu apă a exteriorului țevii refrigerentului nu mai albăstrește o hîrtie de turnesol,sau mai bine cînd dă o reacție Nessler.
După terminarea distilării se mai spală țeava refrigerentului și eventualele picături de pe pereții paharului și se retitrează excesul de acid cu o soluție de NaOH de aceiași normalitate pînă la virajul indicatorului.Calculul se face cu relația:
N % =(aN1f1-bN2f2-Vo)x0,014×100 / G
Elitele selecționate aparțin la următoarele combinații hibride:
încrucișarea ♀ Ai x ♂ Ardechoise cu elita H 21/ 738/81;
– încrucișarea ♀ Ardechoise x ♂ H 1/9-1fa cu elitele H 3/1344/82,
H3/1346/82,H3/1348/82,H3/1365/82,H3/1370/82,H3/1378/82, H3/1385/82
încrucișarea ♀ Ardechoise x ♂ Lovrin 18 cu elitele H 4/1459/82 și
H 4/1464/82;
încrucișarea ♀ Ardechoise x ♂ Preanâi cu elitele,H 5/1420/82,
H 5/1421/82 și H 5/1425/82;
încrucișarea ♀ Nikitski 62 x ♂ Tohani 17 cu elita H 8/1508/82;
încrucișarea ♀ Ai x ♂ Preanâi cu elita H 12/1298/82;
încrucișarea ♀ Texas x ♂ Lovrin 18 cu elitele H 14/1183/8 ,H 14/1212/82 și
H 14/1222/82;
încrucișarea ♀ [Ferragnes x ♂(Preanâi x Sudac)]cu elita H 19/1532/82;
încrucișarea ♀ Ardechoise x ♂ Pomorie cu elitele H 1/2011/84,H 1/2012/84,
H 1/2021/84,H 1/2022/84, H 1/2033/84, H1/2043/84, H 1/2057/84,
H 1/2075/84 și H 1/2212/84;
încrucișarea ♀ Burbank x ♂ Cristomorto cu elita H 9/2283/84;
încrucișarea ♀ Sudac x ♂ Tuono cu elita H 12/2145/84;
încrucișarea ♀ Primorski x ♂ Tuono cu elita H 14/2205/84;
încrucișarea ♀ Primorski x ♂ Cristomorto cu elitele H 15/2212/84 și
H 15/2217/84;
încrucișarea ♀ [Primorski x ♂ (Preanâi x Crâmsky)] cu elitele
H 16/1994/84,H 16/1657/84, H 16/1658/84, H 16/1721/84, H 16/1711/84, H 16/1864/84,
H 16/1951/84, H 16/1959/84, H 16/1984/84 și H16/1986/84; H16/1919/84
încrucișarea ♀ H(61-269)7 x ♂ Tuono cu elita H 24/2131/84;
încrucișarea♀ [Tuono x ♂(Nikitski 62 x Sudac)] cu elitele H 33/2246/84 și
H 33/2217/84.
încrucișarea H1/9-1fa x Preanâi cu elita H 26/961/82.
Capitolul 8
Compoziția chimică a fructelor și modul de transmitere al acestor componente de la genitori la elite
Tabelul nr.25 prezintă proteinele și lipidele genitorilor elitelor și mediile lor. La genitori proteinele se încadrează în domenii de frecvență de la 16,3g% la Primorski la 27,2g% la Tuono. La elite valorile sunt mai ridicate de la 18,3g% la H 2131 la 30,8g% la H 1986. Din studiul datelor se poate observa că se transmite pe linie paternă conținutul în proteină, fiind o însușire ereditară genetică.
Substanțele grase se încadrează în domenii de frecvență de la 39,7g% la Ferragnes ,la 62,2g% la Preanâi, iar la elite de la 41,8g% la H 1994 la 60,2g% H 2012.
La combinațiile Ardechoise x Lovrin 18, Ardechoise x Pomorie, Ai x Preanâi, Burbank x Cristomorto, Primorski x Cristomorto și Primorski x Tuono, mediile elitelor depășesc mediile genitorilor.
Cea mai mare variabilitate a conținutului în substanțe proteice o avem la descendenții din combinația [Primorski x (Preanâi x Crâmsky)] de la 19,7g% la H 1721, la 30,8g% la H 1986 deci 11,1g%.
În substanțe grase variabilitatea cea mai accentuată o întâlnim la elitele din combinația [Primorski x (Preanâi x Crâmsky)] de la 41,8g% la H 1994 la 57,6 g% la H 1658 și la elitele din combinația Ardechoise x Pomorie de la 45,2g% la H 2033 la 60,2g% la H 2011.
Elitele cu conținut însumat de substanțe proteice și lipide, de peste 80g% sunt: H 1378, H 2011, H 2043, H 1986 și H 2205.
Tabelul nr.25
Proteinele și lipidele genitorilor și elitelor de migdal studiate (valori medii pe anii 2009,2010,2011)
Capitolul 9
Concluzii și recomandări
Condițiile meteorologice, dar mai ales temperaturile minime zilnice din perioada decembrie-aprilie, au fost favorabile fructificării migdalului în anii 2009,2010,2011.
În cea ce privește conținutul în proteinele și substanțele grase, din studiul datelor, se poate observa că proteinele se transmit pe linie paternă, fiind o însușire ereditară genotipică, proteinele având valori mai ridicate la elite, decât la genitori iar substanțele grase se încadrează în domenii de frecvență mai restrânsă la elite decât la genitori.
La combinațiile Ardechoise x Lovrin 18, Ardechoise x Pomorie, Ai x Preanâi, Burbank x Cristomorto, Primorski x Cristomorto și Primorski x Tuono, mediile elitelor depășesc mediile genitorilor. Elitele cu conținut însumat de substanțe proteice și lipide, de peste 80g% sunt: H 1378, H 2011, H 2043, H 1986 și H 2205.
Aceste elite H 1378, H 2011, H 2043, H 1986 și H 2205 sunt inscrise la ISTIS fiind în faza finală de brevetare ,mai apoi fiind înscrise în [NUME_REDACTAT] al soiurilor din România.
Bibliografie
1. AUREL BUNEA – Pomicultură, [NUME_REDACTAT] din Oradea, 1999.
2. BARBERA G., DI MARCO L., FATTA DEL BOSCO G., INGLESE P., 1987. Behavior of 26 Almond cultivars growing under rainfed and semiarid conditions in Sicily. Agriculture, VII, Colloque du GREMPA, Reus (Tarragone), Espagne, 17–19 juin. Raport EUR 11557, 1988.
3. BARBERA G.,DI MARCO L.,LA MANTIA T.,SCHIRRA M.,1994–Effect of rootstok on productive and qualitative response of two almond varieties.[NUME_REDACTAT] 373:129–134.,,1st [NUME_REDACTAT] son Almond’’,Agrigento 17–19 maggio 1993
4. BARRE R.,WORMSER G.,1955–Proteins of the seeds of the almond tree.Ann.Pharm.France 13:736–744
5. BERINDEI I.O.,MĂHĂRA GH.,POP GR.P.,POSEA A.,1977 – [NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT].[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT],1977
6. BOBELEAC M., 1975 – Studiul unor soiuri de migdal în condițiile de la Pietroasele, județul Buzău; Lucrările științifice ale I.C.P.P. vol. II, 57–64.
7. COCIU V., 1967 – Comportarea soiurilor și tipurilor de migdal față de portaltoi, Pomologia R.S.R., vol. II, 437–440, 464.
8. COCIU V., 1977 – Cercetări privind stabilirea unui sortiment de migdal pentru condițiile din R.S. România; Realizări în ameliorarea pomilor și arbuștilor fructiferi în România, [NUME_REDACTAT], 166–178.
9. COCIU V., IONESCU PR., TOPOR E., 1981 – Cercetări privind comportarea unor șiruri de migdal în condițiile din centrul Dobrogei; Lucrările științifice ale I.C.P.P. vol. IX 253–260.
10. COCIU V., IONESCU PR., 1983 – Sources de génes pour l’accroissement du contenu en lipides et protides chez l’Amandier. G.R.E.M.P.A. V Coll., Sfax (Tunisie). Opt. Méditerr. 1984–II: 195–201.
11. COCIU V., 1986 – Programe și metode de cercetare în genetica și ameliorarea soiurilor de pomi și arbuști fructiferi, 29–91, 136–137.
12. COCIU V. și colab.,2003 – Culturile nucifere.[NUME_REDACTAT],2003
13. COLIBAȘI MARIA,1974 – Cercetări privind influența chimismului apei freatice din yona de cîmpie [NUME_REDACTAT] asupra solului și plantațiilor agricole.Teză de doctorat,ASAS București,1974
14. CONSTANTINESCU N.,NEGRILĂ A.,GHENA N.,1967 –Pomicultură vol I,[NUME_REDACTAT]–[NUME_REDACTAT],1967
15. CROSA RAYNAUD P., 1980 – Réflexion au sujet des programmes de création variétale d’Amandiers. G.R.E.M.P.A., IV colloque, Izmir (Turchia). Options Mediterranéennes 1981-I: 19–21.
16. DENISOV V.P.,1988– Almond genetic resources in the USSR and their uses in production an breeding.[NUME_REDACTAT],224:299–306
17. DOMUȚA C.,2003 – Oportunitatea irigațiilor în cîmpia Crișurilor.[NUME_REDACTAT] din Oradea,2003
18. FELIPE A. J., SOCIAS I COMPANY R., 1977 – Prima segnalazione di un mandorlo selvatico, probabilmente Amygdalus webbi, in Spagna. Atti della IIIa Riunione del G.R.E.M.P.A., Valenzano (Bari), 3–7 ottobre.
19. FELIPE A. J., SOCIAS I COMPANY R., 1987 – Trios variétes autocompatibles d’amandier provenant d’un programme de sélection et d’amélioration. Agriculture, VII Colloque G.R.E.M.P.A. Reus (Tarragone), Espagne, 17–19 juin. Rapport EUR 11557, 1988.
20. FELIPE A.J.,1989 – Rootstocks for almond.Present situation.Opt. [NUME_REDACTAT] A,55:13–17
21. GARCIA J. E., EGEA L., BERENGUER T., 1985 – Programme d’amelioration génétique de l’amandier au C.E.B.A.S. de MURCIE. G.R.E.M.P.A. VI Colloque, Thessalonique (Greece) 10–12 juin. Options Mediterranéennes 1985-I:7–8.
22. GARCIA P. V., 1976 – La produccion mundial de almendra y avellana. Evolucion y perspectivas; I. Congreso internacional de almendra y avella nay Reus; 573–602.
23. GAUDIO S. DEL, 1958 – Ibridazione del Mandorlo, Frutticoltura; 145.
24. GHARBI A., 1977 – Risultati preliminari sul fabbisogno in freddo di alcuni incroci di Mandorlo: relazioni tra la dormienza dei semi e la data di fioritura. Atti della IIIa Riunione del G.R.E.M.P.A., Valenzano (Bari), 3–7 ottobre.
25. GHENA N.,BRANIȘTE N.,2004 –Pomicultură generală,Editura MatrixRom,2004
26. GRASSELY CH.,1966 – L’amelioration des varietes d’amandier.CTIFL–Documents,Nov.:1–10
27. GRASSELLY CH., 1977 – Considerazioni sulle caratteristiche di alcune specie selvatiche di mandorlo e sulle possibilitŕ di utilizzazione in programmi di miglioramento genetico. Atti della IIIa Riunione del G.R.E.M.P.A., Valenzano (Bari), 3–7 ottobre.
28. GRASSELY CH.,CROSSA–RAYNAUD P.,OLIVIER G.,GALL H.,1980 – Transmission du caractere d’auto compatibilite chez l’Amandier.GREMPA IV colloque ,Izmir (Turchia).[NUME_REDACTAT] 1981–I:71–75
29. GRASSELY CH.,OLIVIER G.,1987 – Phenomenes d’inbreeding dans les descendances issues d’autofecundation chez l’Amandier.Agriculture, VII Colloque du GREMPA, Reus (Tarragone).Espagne.17–19 juin.Rapport EUR 11557,1988
30. HEPPNER M. J., 1926 – Further evidence on the factor for the bitterness in the sweet almond; Genetics 11; 605–606.
31.JRAIDI B.,NEFZI A.,1997 – Transmission de l’autocompatibilite chez l’Amandier.Agricolture. 7 coloquebdu GREMPA,Reus, (Terragone), Espagne.17–19 Juin
32. KESTER D. E., GRADZIEL T., WEINBAUM S., 1990 – Almonds. In genetic resources of temperate fruit and nut crops. [NUME_REDACTAT] for Horticul. Science, Wageningen. Netherlands: 699–758.
33. KESTER D.E.,GRSDZIEL T.,GRASSELY CH.,1990 – Almonds.In genetic resources of temperate fruit and nut crops.Intern.Society for Horticul.Wageningen.Netherlands:699–758
34. LEGAVE J. M., GARCIA G., 1987 – Recherce de mutants du cultivar d’amandier „Ferragnes“ par irradiation de bourgeons. Agriculture, VII Colloque G.R.E.M.P.A., Reus (Tarragone), Espagne, 17–19 juin. Rapport EUR 11557, 1988.
35. MARCHESE F., MONASTRA F., 1976 – Primeras observacions sobre una coleccion de variedades de almendro en [NUME_REDACTAT]. I [NUME_REDACTAT] de Almendra y Avellana. Reus (Espana), 25–28 octobre: 487–489.
36. MONASTRA F.,DELLA STRADA G.,FIDEGHELLI C.,QUARTA R.,1980 – Progres du programme d’amelioration genetique de l’amandier.Atti IV Colloque du GREMPA,Izmir (Turchia),16–24 giugno 1980
37. MONASTRA F., DELLA STRADA G., FIDEGHELLI C., QUARTA R., 1987 – Supernova, une nouvelle variété d’amandier obtenue par mutagenese. Agriculture, VII Colloque du G.R.E.M.P.A., Reus (Tarragone), Espagne, 17–19 juin. Rapport EUR 11557, 1988.
38. POTLOG A.S.,NEDELEA G.,CARAUS V.,1980 – Genetica și ameliorarea calității plantelor agricole,1980
39. REINA A., GIORGIO V., GODINI A., 1985 – Autres types autocompatibles parmi la population d’amandiers des Pouilles. G.R.E.M.P.A., VI Colloque, Thessalonique (Gréce), June. Options Mediterranéennes 1985-I: 25–29.
40. RIKHTER A. A., 1964 – Rezultats d’un travail pratique et théoretique d’hybridation d’études variétales chez L’amandier. Trud. Gos. Nikit. Bot. Sada, 37.
41. RIKHTER A. A., 1969 – Puti i metodi selkciji mindalja. [NUME_REDACTAT] Sad.
42. SOCIAS I COMPANY R.,1990 – Breeding self compatible almonds.[NUME_REDACTAT].Rev.8:313–338
43. SOCIAS I COMPANY R.,1996 – La taxonomie de l’amandier.GREMPA – Book of [NUME_REDACTAT].Meknes,Maroc,14–17 october
44. STYLIANIDES D., 1984 – Resultats de l’etudes du monde de transmision du caractére d’autocompatibilité et de quelque autres caractéres, de la variété d’Amandier: Troito „apres autofecondation. Colloque du G.R.E.M.P.A., Izmir, 137–142.
45. ȘCHEAU V.,1998 – Migdalul. [NUME_REDACTAT] de Vest, Oradea 1998.
46. ȘCHEAU V., LASLO V.,2003 – Biometrie și tehnică experimentală , [NUME_REDACTAT] Oradea, 2003.
47. VARGAS F. J., ROMERO ROMERO M., VILA J., 1980 – Information sur le programme d’amélioration de l’amandier par croisemnets de variétés de la Diputacion de Tarragona (Espagne). G.R.E.M.P.A., IV colloque, Izmir (Turchia). Options Mediterranéennes 1981-I: 43–48.
48. VARGAS F.J.,ROMERO M.A.,BATLLE I.,CLAVE J.,1996 – Early selection in almond progenies.GREMPA – Book of [NUME_REDACTAT]. Meknes,Maroc,14–17 October
*** 1998 – Lista oficială a soiurilor (hibrizilor) de plante de cultură din România pentru anul
*** 2008 – FAO PRODUCTION, [NUME_REDACTAT], vol. 52/1998.
*** 2002 – Stațiunea de cercetare dezvoltare pomicolă Bihor.Academia de Științe agricole și silvice – ICPP Pitești – Mărăcineni , [NUME_REDACTAT],Oradea 2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Importanta Culturii Migdalului Si Aria de Raspandire In Romania (ID: 1643)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.