. Agresivitatea LA Varsta Adolescentei

CUPRINS

REZUMAT – IMPORTANTA TEMEI………………………………………..4

CAPITOLUL I

I. 1. DELIMITARI CONCEPTUALE PRIVIND PERIOADA ADOLESCENTEI

I. 2. Tranzitia biologica ………………………………………………………6

I. 2. 1. Dezvoltarea fizica ……………………………………………………6

I. 3 Tranzitia cognitiva ………………………………………………………9

I. 4. Tranzitia sociala…………………………………………………………13

I. 4. 1. Relatiile cu familia………………………………………………..13

I. 4. 2. Relatia cu grupul de egali ………………………………………17

I. 4 .3. Mediul scolar………………………………………………………..18

I. 5. Dezvoltarea personalitatii…………………………………………..19

I. 5. 1. Caracteristici de ansamblu ……………………………………..20

I. 5. 2. Conceptul de sine…………………………………………………..22

I. 5. 3. Constiinta morala…………………………………………………..25

I. 5. 4. Criza de originalitate………………………………………………26

CAPITOLUL II. – AGRESIVITATEA UMANA……………………….28

II. 1. Definirea agresivitatii……………………………………………….28

II. 2. Formele agresivitatii ………………………………………………..29

II. 3. Teorii privind dezvoltarea comportamentului agresiv…….32

II. 4. Manifestari comportamentale ale agresivitatii ……………..39

II. 5. Agresivitatea intrafamiliala ………………………………………..41

II. 5. 1. Agresivitatea cuplului conjugal ……………………………….41

II. 5. 2. Agresivitatea asupra femeii ……………………………………43

II. 5. 3. Agresivitatea parentala …………………………………………….43

II. 5. 4. Efectele agresive ale divortului………………………………….44

II. 5. 5. Agresivitatea copilului……………………………………………45

II. 6. Agresivitatea intragrupala ……………………………………………46

II. 7. Agresivitatea in scoala ………………………………………………..48

II. 8. Cauzele comportamentului agresiv ……………………………….50

II. 9. Structuri de personalitate cu risc marit de agresivitate ……..52

II. 10. Efectul violentei televizate asupra agresivitatii ……………..57

II. 11. Modalitati de reducere a comportamentului agresiv……….59

CAPITOLUL III- METODOLOGIA CERCETARII……………………61

III. 1. Obiectivele, ipotezele si metodele cercetarii …………………..61

III. 2. Analiza si interpretarea rezultatelor ……………………………..63

REZUMAT

IMPORTANTA TEMEI

In societatea noastra exista o preocupare majora a societatii noastre asupra incidentei comportamentuli agresiv in randul adolescentilor la care concura o serie larga de factori, socio-economici si familiali.

Adolescentul zilelor noastre este tot mai des supus presiunilor venite atat din partea familiei dar si a prietenilor, presiuni care genereaza conflicte si care predispun la comportamente agresive din partea adolescentului.

Adolescentii agresivi au de obicei respect de sine scazut lipsindu-le totodata abilitatea sociala de a mentine prietenii, fiind mai degraba izolati. Comportamentul agresiv al adolescentului isi gaseste originea in copilarie si are mari sanse sa fie prezent si in viata adulta.

Agresivitatea poate conduce la violenta, crime, abuz asupra copiilor, divort, relatii conflictuale, daca nu se gasesc alte modalitati de stopare a tendintelor agresive.

Cercetarile au demonstrat faptul ca agresivitatea poate fi redusa sau chiar prevenita daca factorii de risc sunt redusi semnificativ sau sunt eliminati. Eforturile ar trebui directionate catre scaderea la minimum a expunerii adolescentilor la violenta domestica, in comunitate si prin mass-media, intrucat este bine cunoscut faptul ca violenta naste violenta.

Nivelul de agresivitate al adolescentului actual se afla pe o traiectorie ascendenta, fapt care se observa atat la nivelul scolii cat si in afar a ei, in familie si comunitate.

In primul capitol al lucrarii de fata am avut in vedere transformarile specifice perioadei de adolescenta, atat cele de natura fizica cat si cele de ordin cognitiv si social, urmarind totodata modul in care aceste transformari ii afecteza pe adolescenti, de la relatiile cu parintii si cu grupul de egali pana la manifestarile crizei de originalitate.

In capitolul al doilea am examinat originile, dezvoltarea, manifestarile si modalitatile de combatere a comportamentului agresiv. Am abordat explicarea fenomenului agresivitatii prin prisma teoriilor ce s-au conturat in acest domeniu, de la cele care sustin caracterul instinctual al agresivitatii la cele in care primeaza caracterul dobandit prin invatare sociala.

In capitolul al treilea am analizat rezultatele obtinute ca unnare a aplicarii unui test de agresivitate si a unui test pentru imaginea de sine, rezultate care confirma faptul ca in adolescenta nivelul agresivitatii atinge cote ridicate.

Drept concluzie putem afirma ca agresivitatea atinge cote crescute in adolescenta pe fondul transformarilor biologice, cognitive, dar si sociale. Deoarece adolescenta este perioada formarii identitatii de sine, efectele agresivitatii sunt cu atat mai importante, acum formandu-se caracterele de mai tarziu la varsta adulta.

CAPITOLUL I

I. 1. DELIMITARI CONCEPTUALE PRIVIND PERIOADA ADOLESCENTAEI

Adolescenta a fost divizata in mai multe substadii marcate de diferente in gandire si comportament

Intervalul de varsta ce caracterizeaza stadiul adolescentei difera in literatura de specialitate astfel ca intalnim mai multe delimitari

Unii autori circumscriu adolescenta perioadei de varsta cuprinse intre 10 ani pana la 18 ani, cand structurile cerebrale sunt considerate a fi formate deplin, sau intre 10 .ani pana la 25 de ani, cand se incheie procesul de crestere din punct de vedere fizic general;

Alti autori, pre cum G.B. De Hart, indica intervalul de varsta al adolescentei ca fiind cuprins intre 12 ani si 20 de ani cu umatoarele substadii:

– adolescenta timpurie – care acopera perioada 12-14 ani si in care se remarca cele mai multe schimbari fizice si schimbari ale relatiei cu parintii si cu egalii;

-adolescenta mijlocie – intre 15-17ani, caracterizata de cresterea independentei si preocupare pentru educatia viitoare sau pentru activitati specifice varstei adulte;

-adolescenta tarzie – 18-20 ani, o perioada de pregatiri continue pentru maturitate;

Maurice Debesse considera de asemeni ca adolescenta se intinde intre 12 ani si 18 pana la 20 de ani, considerand-o a fi cea mai complexa etapa a dezvoltarii umane. La Debesse intalnim o fragmentare a adolescentei in adolescenta pubertara (12-16 ani) cu transformari biologice in prim plan si adolescenta juvenila (16-20 ani) caracterizata de achizitiile sociale si culturale;

Perioada adolescentei a mai fost subdivizata de catre unii psihologi in:

-"adolescenta timpurie" – cuprinsa intre 12 – 15 ani;

-"adolescenta tarzie" – intre 15- 18 ani;

Stefan Zisulescu descrie urmatoarele subperioade ale adolescentei:

-preadolescenta – aferenta intervalului 11- 15 ani;

-adolescenta propriu-zisa -intre 15 – 20 ani;

Conform cu Jean Piaget pubertatea circumscrie perioada cuprinsa intre 12 – 15 ani, in timp ce adolescenta acopera perioada 15 – 18 ani;

Un alt punct de vedere este cel al autorilor U. Schiopu si E. Verzea care delimiteaza:

-intre 10 – 14 ani pubertatea;

-intre 14- 20 ani adolescenta propriu-zisa;intre 20–25 ani postadolescent.

I. 2. Tranzitia biologica

Adolescentul experimenteaza o crestere accelerata, mult mal rapida decat in alte perioade ale copilariei . Schimbarile biologice au un impact major asupra dezvoltarii cognitive si sociale.

I. 2. 1. Dezvoltarea fizica

Schimbarile fizice au un impact puternic asupra functionarii psihice a adolescentului, in comportamentul sau si in relatii1e cu ceilalti.

Printre caracteristicile fizice care se dezvolta la pubertate sunt si caracteristicile sexuale secundare care diferentiaza sexul masculin de cel, feminin si care nu sunt direct implicate in reproducere. Aceste caracteristici se refera la distributia musculara si a tesutului gras, cresterea parului in anumite parti ale corpului, dezvoltarea sanilor la fete, schimbari ale vocii la baieti. Nivelul maturizarii difera de la adolescent la adolescent, cele mai importante efecte constatandu-se la baieti.

Baietii maturizati timpuriu au imagine mai buna despre corpul lor si se considera mai atractivi decat cei de varsta lor mai putin maturizati fizic. Un motiv este alura atletica pe care le-o da cresterea in inaltime si dezvoltarea musculaturii totodata. .Acestea ii confera forta fizica si dimensiuni mai mari ceea ce inseamna un avantaj in activitatile sportive. Acesti adolescenti au incredere de sine crescuta si in relatiile cu fetele. Baietii maturizati tarziu tind sa fie mai putin populari si cu incredere de sine scazuta, ei fiind vazuti ca fiind copilarosi si agitati.

Pentru fete pubertatea poate avea un efect negativ din cauza cresterii in greutate. Fetele maturizate timpuriu tind sa aiba imgine de sine scazuta si sunt mai predispuse catre diverse probleme emotionale decat cele maturizate tarziu.

In ceea ce priveste inaltimea baietii ajung la o inaltime medie de 170-177 cm depasind astfel fetele care ating in medie inaltimea de 162168 cm.

Deasemenea se constata diferente in inaltime intre adolescentii proveniti din mediul urban si cei din mediul rural, primii fiind avantajati. Acestia se pare ca au o preocupare mai accentuata fata de aspectul lor.

Putin dupa varsta de 10 ani oamenii devin maturi din punct de vedere sexual si sunt apti de reproducere, fapt marcat la fete prin aparitia menstruatiei.

Maturizarea sexuala se deruleaza mai rapid la fete decat la baieti.

Baietii resimt aceasta intarziere prin faptul ca devin irascibili, tensionati, agresivi. Este o perioada in care se produc constant hormonii si in care se dobandeste capacitatea de procreare. Adolescentul este nevoit sa se adapteze schimbarilor si transformarilor propriului lor corp.

Dupa cum am putut constata, dezvoltarea fizica a adolescentilor nu se produce in mod necesar in acelasi ritm la toti. Datorita puseurilor de crestere tinerii par mai greoi, in aceasta faza de dezvoltare partile corpului nu cresc la aceeasi rata ceea ce duce la aspectul de neindemanare, de necoordonare a membrelor. Fetele devin sensibile in privinta siluetei lor datorita castigarii rapide in greutate. Adolescentii incep sa se simta intimidati in a-si arata afectiunea fata de parintele de sex opus.

Maturizarea timpurie afecteaza in mod diferit fetele si baietii. Baietii sunt mai populari si tind sa ocupe pozitia de lideri in grup. Fetele, datorita presiunii aspectului fizic dezvoltat se pot implica in relatii cu baieti mai mari inainte insa de a fi pregatite emotional. Fetele maturizate timpuriu tind sa sufere de depresie, de tulburari de nutritie sau de anxietate.

Un rol important in aceasta perioada de tranzitie revine parintilor care pot sa usureze trecerea catre varsta adulta prin sprijinul acordat . Ei ar trebui sa modeleze obiceiuri nutritive sanatoase, sa incurajeze implicarea in activitati fizice care sa le consume energia excesiva si care intaresc musculatura, sa le acorde spatiul fizic necesar, sa fie deschisi chiar si fata de discutiile legate de sex prin oferirea de raspunsuri corecte pentru ca altfel, adolescentul ar putea sa le caute prin alte surse inadecvate.

Pe langa transformarile fizice evidente apar si transformari de natura cognitiva, sociala si a imaginii de sine. De altfel adolescenta a fost descrisa de G. Stanley Hall ca perioada de "furtuni si stress" ( Ann e de sine crescuta si in relatiile cu fetele. Baietii maturizati tarziu tind sa fie mai putin populari si cu incredere de sine scazuta, ei fiind vazuti ca fiind copilarosi si agitati.

Pentru fete pubertatea poate avea un efect negativ din cauza cresterii in greutate. Fetele maturizate timpuriu tind sa aiba imgine de sine scazuta si sunt mai predispuse catre diverse probleme emotionale decat cele maturizate tarziu.

In ceea ce priveste inaltimea baietii ajung la o inaltime medie de 170-177 cm depasind astfel fetele care ating in medie inaltimea de 162168 cm.

Deasemenea se constata diferente in inaltime intre adolescentii proveniti din mediul urban si cei din mediul rural, primii fiind avantajati. Acestia se pare ca au o preocupare mai accentuata fata de aspectul lor.

Putin dupa varsta de 10 ani oamenii devin maturi din punct de vedere sexual si sunt apti de reproducere, fapt marcat la fete prin aparitia menstruatiei.

Maturizarea sexuala se deruleaza mai rapid la fete decat la baieti.

Baietii resimt aceasta intarziere prin faptul ca devin irascibili, tensionati, agresivi. Este o perioada in care se produc constant hormonii si in care se dobandeste capacitatea de procreare. Adolescentul este nevoit sa se adapteze schimbarilor si transformarilor propriului lor corp.

Dupa cum am putut constata, dezvoltarea fizica a adolescentilor nu se produce in mod necesar in acelasi ritm la toti. Datorita puseurilor de crestere tinerii par mai greoi, in aceasta faza de dezvoltare partile corpului nu cresc la aceeasi rata ceea ce duce la aspectul de neindemanare, de necoordonare a membrelor. Fetele devin sensibile in privinta siluetei lor datorita castigarii rapide in greutate. Adolescentii incep sa se simta intimidati in a-si arata afectiunea fata de parintele de sex opus.

Maturizarea timpurie afecteaza in mod diferit fetele si baietii. Baietii sunt mai populari si tind sa ocupe pozitia de lideri in grup. Fetele, datorita presiunii aspectului fizic dezvoltat se pot implica in relatii cu baieti mai mari inainte insa de a fi pregatite emotional. Fetele maturizate timpuriu tind sa sufere de depresie, de tulburari de nutritie sau de anxietate.

Un rol important in aceasta perioada de tranzitie revine parintilor care pot sa usureze trecerea catre varsta adulta prin sprijinul acordat . Ei ar trebui sa modeleze obiceiuri nutritive sanatoase, sa incurajeze implicarea in activitati fizice care sa le consume energia excesiva si care intaresc musculatura, sa le acorde spatiul fizic necesar, sa fie deschisi chiar si fata de discutiile legate de sex prin oferirea de raspunsuri corecte pentru ca altfel, adolescentul ar putea sa le caute prin alte surse inadecvate.

Pe langa transformarile fizice evidente apar si transformari de natura cognitiva, sociala si a imaginii de sine. De altfel adolescenta a fost descrisa de G. Stanley Hall ca perioada de "furtuni si stress" ( Ann Birch, 2000 ).

I. 3 Tranzitia cognitiva

Adolescenta este o perioada de varf a dezvoltarii cognitive, in care se consolideaza mecanisme dobandite in etapele anterioare de dezvoltare;

Senzatiile si perceptiile.

Concentrarea privirii asupra obiectelor devine mai stabila in adolescenta, creste capacitatea de diferentiere a unui obiect din mai multe alte obiecte, adolescentul distinge mai bine forma si marimea obiectelor la distanta.

Se perfectioneaza mecanismele generale ale perceptiilor vizuale, creste acuitatea vizuala, discriminarea culorilor si formelor se realizeaza rapid, se remarca performante impresionante in sarcinile de citire, au loc identificari vizuale si interpretari – dimensiunea, volumul sunt estimate mai corect, se identifica, in special de catre fete, particularitatile formei si nuantele cromatice.

Se remarca performante deosebite si la nivelul perceptiilor auditive.

Adolescentii au un auz muzical foarte bun si prefera ritmuri si intensitati crescute. Performantele auditive ale adolescentului pot fi infiuentate de mediul de trai precum si de interesele personale ale acestuia, astfel ca, de exemplu, un adolescent crescut in mediul rural percepe si decodifidica sunetele naturale mai bine decat unul crescut in mediul urban.

O caracteristica a perceptiei adolescentului este ca acesta poate percepe mai multe obiecte simultan ca unnare a automatizarii procesului perceptiv. Adolescentul percepe in mod global obiectele dupa care trece la analiza elementelor lor componente. El se axeaza asupra elementelor esentiale ce corespund intereselor sale ceea ce confera perceptiei la aceasta varsta un caracter selectiv.

Procesul perceptiv este inf1uentat de particularitatile individuale in functie de interese, motivatie si atitudini ce capata caracter diversificat.

Reprezentarile.

Reprezentarile se realizeaza in adolescenta cu mare usurinta, relatia dintre reprezentare si limbaj fiind foarte buna. Creste capacitatea de a elabora reprezentari cu grad de generalitate mare, aspectele realitatii sunt reprezentate in detaliu. Aceste capacitati de reprezentare se evidentiaza prin rezolvarea unor sarcini practice sau in momentele de reverie specifice varstei.

Gandirea.

Cercetarile efectuate de J .Piaget dar si de alti autori au dus la identificarea particularitatilor gandirii adolescentilor, iar concluzia este din acest stadiu numit de Piaget si “stadiul operatiilor formale” este un maxim al dezvoltarii cognitive a omului. Adolescentii capata noi aptitudini cognitive devenind mai maturi in felul de a gandi si in abilitatea de a rezolva probleme.

Operatiile gandirii se generalizeaza devenind larg transferabile. Se formeaza noi scheme de gandire pomind de la dobandirea cunostintelor in cadrul scolii, dar care se pot aplica in noi situatii. O schimbare majora este aceea ca acum adolescentul poate aplica gandirea logica la ceea ce este posibil, ceea ce ar putea exista, nu doar la real, ceea ce exista.

Un alt avantaj cognitiv este abilitatea de a gandi despre relatii prin prisma unor concepte construite mental, adica notiuni abstracte construite pe baza unor lucruri concrete percepute prin simturi. Totodata gandirea devine mai logica si mai sistematica decat era in copilarie. Aceasta noua abilitate permite adolescentului sa se gandeasca la solutii ipotetice ale unei probleme (idei despre ceea ce ar putea fi) si sa formuleze un plan sistematic pentru a deduce care dintre aceste solutii sunt corecte.

Rationamentul dominant in adolescenta este de tip ipotetico-deductiv, adolescentul este capabil, pomind de la ipoteze proprii, sa inteleaga cnsecintele care decurg in urma unor actiuni variate.

Performanta cognitiva a adolescentului este la un nivel ridicat, el poate rezolva diferite tipuri de probleme, proceseaza un volum mare de informatii, opereaza cu sisteme variate de simboluri.

Dezvoltarea abilitatilor de gandire, a metacognitiei si a gandirii abstracte, atrag dupa sine aparitia unui anumit tip de egocentrism adolescentin descris de David Elkind ca o "audienta imaginara". Adolescentul gandeste ca se afla in centrul atentiei tuturor, ca lumea sta cu ochii atintiti asupra lui, si ca sentimentele, gandurile si experientele lor sunt unice (De Hart si colab., 2000, pag. 478).

Memoria .

Volumul memoriei atinge un nivel inalt in aceasta perioada. Este momentul in care se acumuleaza cunostinte multiple, experienta de viata si modalitati de lucru.

In adolescenta creste caracterul voluntar al memoriei, tanarul putand memora un material in mod mai exact sau mai complet. Apare capacitatea de raportare a cunostintelor noi la cele insusite anterior, memorarea logica luand in mare parte locul celei mecanice. "Adolescentii integrati bine in sarcinile scolare si care au aptitudini si interese constante pentru invatare isi antreneaza cu precadere memoria logica. Cei ce invata cu intermitenta, apeleaza la memorarea mecanica" (T. Cretu, 2003, pag. 48).

Alte particularitati sunt cresterea capacitatii de memorare a cunostintelor abstracte si generale, eresterea caracterului activ al memoriei, se folosesc in mod deliberat strategii, se stabilesc cu usurinta ideile principale ale unui material de memorat eliminandu-se ceea ce nu prezinta importanta. Reproducerea unui material are loc intr-un mod personalizat, adolescentul nedorind sa reactualizeze totul cuvant cu cuvant.

Imaginatia.

Transformarile cele mai importante in cadrul imaginatiei se intalnesc la nivelul imaginatiei creatoare. Acum adolescentii sunt capabili de creatii in domenii diverse (tehnica, arta) fara sa apeleze la exagerari ce ar duce spre o latura fantastica.

Imaginatia reproductiva necesara activitatii specifice de invatare se deruleaza cu usurinta la aceasta varsta, adolescentul ajutandu-se de imagini in situatii diverse de invatare.

Apare visul de perspectiva, o forma a imaginatiei voluntare, implicat in proiectarea idealului de viata. La fel ca si celelalte procese cognitive si imaginatia se afla acum la un stadiu de dezvoltare superior.

Comunicarea si limbajul. Adolescenta este caracterizata din punct de vedere al limbajului si al comunicarii de o dezvoltare semnificativa aflata in stransa legatura cu dezvoltarea cognitiva. Vocabularul, atat cel activ cat si cel pasiv, ia amploare ca urmare in principal a cerintelor activitatii scolare desfasurate care se diversifica. Un rol in acest sens il au si lecturile personale sau mass-media.

Vorbirea, datorita caracteristicilor nou achizitionate, devine aproape echivalenta cu cea a adultului.

G.A.Miller descrie cateva criterii in functie de care expunerea verbala difera de la un individ la altul (T.Cretu, 2003,pg.56 ):

a)-capacitatile verbale ale fiecaruia;

b)-continutul care trebuie exprimat;

c)-expectantele auditoriului;

d)-contextul de comunicare;

e)-particularitatile celui care comunica;

Adolescentii dezvolta grade diferite de performanta lingvistica. Ei devin foarte atenti la corectitudinea gramaticala, adapteaza intonatia continutului mesajului etc.

I. 4. Tranzitia sociala

Evolutia ce se produce in adolescenta nu se leaga numai de aspectul cognitiv si corporal ci se manifesta si la nivelul vietii sociale.

Pubertatea este asociata cresterii interesului fata de sexul opus si schimbarilor aparute in relatia parinte- copil.

I. 4. 1. Relatiile cu familia

Familia influenteaza modul de stabilizare a structurilor psihocomportamentale ale adolescentului ea fiind un model al relatiilor sociale de care va depinde socializarea acestuia .

In societatea actuala structura familiei tinde sa manifeste schimbari

importante. Astfel, tot mai mult locul familiei de tip traditional, in care tatal asigura venitul familiei iar mama era casnica ocupandu-se de cresterea copiilor, este luat de catre familiilede tip monoparental. In mod automat se modi fica si cadrul de dezvoltare al adolescentului care este nevoit sa se adapteze schimbarilor aparute (divortul parintilor, lipsa unuia dintre parinti, eventuala aparitie a unui parinte vitreg etc.)

Familia are un rol important mai ales prin faptul ca este sursa prin care adolescentul preia diverse tipuri de comportament si il ajuta sa isi formeze un set de valori.

In Ann Birch sunt descrise mai multe directii pe care actioneaza familia in dezvoltarea adolescentului:

– modeleaza intentionat sau neintentionat exemplele pe care le ofera;

– pedepseste si recompenseaza, intarind asfel comportamentele pozitive si eliminandu-le pe cele negative;

– emite indicatii directe asupra modului de a gandi, comunica si actiona

– stabileste regulile de baza ale interactiunilor din cadrul sau si contexte sociale variate;

– impune judecarea logica a lucrurilor pentru a influenta si mai puternic atitudinile si comportamentele;

– asigura conditiile necesare de viata.

Stilurile parentale inf1uenteaza in mod diferit dezvoltarea adolescentului. Diana Papalia asociaza comportamentului adolescentului trei tipuri de stiluri parentale: stilul autoritativ, stilul autoritar si stilul permisiv (T. Cretu, 2003, pg. 225).

Stilul autoritativ se caracterizeaza prin control, relatii afective pozitive, incurajarea independentei. Adolescentul provenit dintr-o astfel de familie dezvolta imagine de sine pozitiva, devine competent atat social cat si cognitiv.

Stilul autoritar este descris prin control intens, existenta unor reguli la care adolescentul este fortat sa se supuna fara a i se oferi explicatii. Acest stil genereaza neincredere in sine, dependenta, creativitate scazuta.

Stilul permisiv se caracterizeaza prin lipsa de control, numar redus de cerinte fata de adolescent care astfel devine lipsit de autocontrol, dezorientat, fara incredere in sine.

Intr-un studiu realizat pe adolescenti proveniti din familii cu structura intacta, Glen Elder imparte stilurile parentale in sapte categorii, dupa modul in care se manifesta controlul asupra copiilor (K.S. Berger, 1991, pg.480):

stilul autocratic in care adolescentilor nu li se permite sa-si exprime opiniile sau sa ia decizii in nici un aspect al vietii lor:

– stilul autocritic in care desi tanarul poate contribui cu opinii, parintii sunt cei care iau decizia finala in concordanta cu propriile lor judecati;

– stilul democratic – adolescentii contribuie liber la discutii privind aspecte importante ale vietii lor si iau unele decizii, dar decizia finala este adeseori a parintilor si se supune aprobarii lor;

– stilul egalitar in care parintii si adolescentii joaca roluri similare participand in mod egal la luarea deciziilor;

– stilul permisiv – adolescentii au o pozitie mai activa si mai influienta in luarea deciziilor; el ia in considerare dar nu se conformeaza intotdeauna opiniilor parintilor;

– stilul indulgent – parintii lasa la aprecierea adolescentului daca sa ia in considerare sau nu dorintele parintilor in luarea proriei decizii;

– stilul lipsit de implicare in care parintii nu-si asuma nici un rol in directionarea comportamentului adolescentului.

Stilul parental isi pune amprenta asupra modului in care adolescentul dobandeste simtul propriei identitati. Dupa cum am vazut, adolescentii cu parinti democratici dar severi, au o imagine de sine crescuta, sunt independenti si increzatori.

Pe de alta parte sunt cei cu parinti autoritari, care asteapta supunere neconditionata din partea copiilor ce devin neincrezatori in fortele proprii.

La pubertate, adeseori se constata o intensificare a conflictelor cu parintii datorita nevoii de autonomie fata de acestia. In general conflictele sunt legate de schimbarile caracteristice dezvoltarii adolescentului si de felul in care restul familiei se adapteaza la aceste schimbari. Adolescentul cauta un tip de suport diferit decat cel pe care familia i l-a acordat pana acum.

Comunicarea intre parinti si copii este o cerinta mai dificil de realizat in aceasta perioada. Devine necesar ca parintii sa le ofere sansa copiilor lor de a-si guverna singuri viata, de a deveni autonomi. Ei nu trebuie sa-i trateze ca pe niste copilasi dar nici nu trebuie sa faca greseala de a-i considera deja adulti.

I. 4. 2. Relatia cu grupul de egali

Pe masura ce intra in adolescenta copiii sunt mai implicati si mai atrasi de relatiile cu cei de aceeasi varsta. Ei incep sa puna sub semnul intrebarii standardele adultului si de aceea nu mai gasesc ca fiind intotdeauna necesar sprijinul parintilor, cautand mai degraba sfaturile prietenilor care se afla in aceeasi pozitie ca si ei. Grupul de egali constituie pentru adolescent sursa de simpatie si intelegere reciproca si are totodata un rol important in dezvoltarea identitatii de sine si a autonomiei. De aceea nu e de mirare ca relatiile cu egalii ocupa acum rolul central in viata tanarului, inlocuind familia ca centru al activitatii sociale si al activitatilor de petrecere a timpului liber.

"Lumii tuturor adolescentul ii opune lumea grupului sau. Unei lumi careia ii este indiferenta identitatea lui, el ii opune o lume care ii incurajeaza si ii respecta identitatea, unei lumi abstracte (si deseori, ostila sau perceputa ca ostila) el ii opune o lume concreta, pentru care stie ca face sau ca poate face ceva; unei lumi nesigure e1 ii opune o lume sigura; unei lumi de spectatori el ii opune o lume de actori" (G. Albu, 2002, pg. 141 ).

In adolescenta, se constata o distantare fata de familie in ceea ce priveste petrecerea timpului liber, acum adolescentul indreptandu-si mai mult atentia asupra grupului de egali. Parintii si copii devin mai distantati fizic cat si psihic. Creste conflictualitatea si aparitia dezacordurilor dintre parinti si copii, iar apropierea emotionala scade in intensitate.

Stresul familial cauzat de dificultati economice sau de conflicte intre parinti poate constitui una dintre cauzele care il determina pe adolescent sa caute suportul emotional al grupului de egali.

Desi conflictele se intensifica in aceasta perioada, aceasta nu inseamna ruperea relatiilor parinte – copil. Parintii trebuie sa implice adolescentul in luarea deciziilor care il privesc si in stabilirea regulilor familiei.

In general adultii considera ca relatiile cu grupul de egali sunt nocive datorita aparitiei “gastilor de cartier” care ofera posibilitatea invatarii unor comportamente negative, periculoase. Dar presiunea grupului de egali se poate manifesta si in sens pozitiv nu numai negativ, prin participarea, de exemplu, la activitati sportive de echipa, intr-un club.

Responsabilitatea incurajarii unor relatii pozitive de grup nu ar trebui sa revina numai parintilor ci si comunitatii din care fac parte adolescentii. Comunitatea ar trebui sa ofere un mediu sigur si suportiv pentru adolescenti de-a lungul dezvoltarii lor, dar din pacate constatam o tot mai scazuta implicare a acesteia.

Asa cum unele grupuri de adolescenti incurajeaza consumul de substante nocive (alcool, droguri), comportamentul de tip delincvent si perfomante scolare slabe, alte grupuri pot fi favorabile succesului scolar si implicarii in activitati extrascolare, sportive, muzicale, religioase.

"Principalele caracteristici ale acestor grupuri sunt: aceeasi varsta, nivel de pregatire si maturitate, provin aproximativ din acelasi tip de familie ca nivel social, petrec impreuna mult timp si desfasoara activitati comune. Peer-grupurile sunt alcatuite atat din colegi de clasa cat si din alti tineri si sunt atat formale cat si informale" (T. Cretu , 2003, pg.236).

Prin comparare cu grupul de egali, adolescentul isi evalueaza calitatile si defectele, astfel ca grupul de egali devine un factor foarte important in stabilirea identitatii de sine.

Ceea ce pot face parintii si profesorii este sa incurajeze dezvoltarea si mentinerea unor relatii pozitive in cadrul grupului de egali al adolescentului prin educarea respectului de sine si invatarea propriei sale valori.

Dupa cum am vazut, grupul de egali poate intari valorile familiale dar are si potentialul de a incuraja comportamente deviante.

I. 4 .3. Mediul scolar

Mediul scolar influenteaza modul de dezvoltare a adolescentului prin prisma activitatii de invatare dar si datorita relatiilor de tip profesor-elev si elev-elev care se creeaza.

Climatul scolar nu trebuie sa fie unul de tip rigid, orientat catre sarcini fixe care nu indeamna la creativitate si nici caracterizat de o prea mare indulgenta si lipsa de interes fata de activitatea scolara, intrucat asfel de climate nu pot fi favorabile unei dezvoltari armonioase a personalitatii adolescentului.

Scoala ofera posibilitatea asimilarii de cunostinte intr-un mediu educativ. Prin activitatile sale specifice de invatare scoala stimuleaza gandirea adolescentului. In interiorul scolii, adolescentii leaga prietenii si se pot afirma.

Gabriel Albu face o corelatie intre stima de sine a profesorului si modul in care aceasta poate influenta dezvoltarea unor trasaturi de caracter la elevi. Profesorii cu stima de sine scazuta inspira teama si atitudine defensiva din partea elevilor din cauza faptului ca ei tind sa sublinieze mai muIt greselile decat reusitele elevului. "Ei creeaza elevilor conditiile dezvoltarii unor trasaturi negative de caracter, reactii de respingere, agresivitate, ura, ostilitate, reactii care se rasfrang in mentalitatea si atitudinea elevilor si asupra obiectelor de studiu, asupra educatiei, scolii, culturii" (G.Albu , 2002, pg.94).

Profesorii cu stima de sine crescuta sunt cei care prin atitudinea lor in fata c1asei incurajeaza independenta elevilor si increderea in sine. Acestia interactioneaza cu c1asa prin implicare, cooperare, afectiune si respect reciproc.

Profesorii impreuna cu parintii, pot veni in sprijinul adolescentului prin a-i oferi "modele posibile de comportament, solutii posibile de rezolvare a situatiilor si problemelor de viata, atitudini posibile, lasand elevul sa o aleaga pe cea care il avantajeaza din punctul de vedere al intereselor si aspiratiilor sale" (G. Albu, 2002, pg.139).

I. 5. Dezvoltarea personalitatii

Schimbarile care se produc la pubertate, atat cele interne cat si cele externe, afecteaza in mod direct sentimentele si comportamentul adolescentului prin impactul pe care il au asupra imaginii propriului corp si a reactiilor pe care le vad la altii. De exemplu, parintii pot percepe tanarul dezvoltat fizic ca fiind o persoana responsabila in timp ce membrii sexului opus il pot percepe ca fiind mai atractiv din punct de vedere sexual. Aceste tipuri de reactii pot avea o influenta puternica asupra comportamentului adolescentului.

Reactiile la pubertate nu sunt universale dar depind de contextul particular in care se produc.

I. 5. 1. Caracteristici de ansamblu

In dezvoltarea lor, adolescentii se confrunta cu patru cerinte majore (De Hart, 2000, pg. 490):

– stabilirea identitatii personale – dezvoltarea identitatii este un proces complex ce implica intelegerea sinelui, a relatiei cu ceilalti si a valorii si rolului in societate. Erikson considera ca stabilirea identitatii constituie cerinta principala in adolescenta. Adolescentii pot deveni oameni cu un simt clar al valorilor si credintelor lor, al scopurilor ocupationale;

– a doua cerinta o constituie atingerea unui nou nivel de apropiere si incredere cu egalii care se realizeaza de obicei mai intai la nivelul relatiilor cu egalii de acelasi sex pentru ca apoi sa se ajunga la relatii intime intre sexe;

– dobandirea unui nou statut in familie – natura schimbarilor familiale si a rolurilor jucate in familie poate sa difere in functie de cultura, dar in general in familiile din clasa de mijloc relatiile cu parintii sunt la un nivel de egalitate pe masura ce copii devin mai independenti si mai responsabili;

– dezvoltarea autonomiei prin preluarea unor responsabilitati personale legate de activitatea scolara, poate chiar gasirea unui loc de munca prin care sa obtina independenta financiara. Aceasta cerinta mai include si anticiparea rolurilar de adult si stabilirea unor alegeri in cariera. Adolescentul trebuie sa ia singur decizii si sa le transpuna in practica, fara a urma pur si simplu planurile si dorintele parintilor.

Componentele personalitatii formate in perioada premergatoare adolescentei incep acum sa-si dobandeasca unitatea specifica, sub influenta numerosilor factori interni si externi.

Adolescenta este o perioada de deschidere catre societate. Tinerii intra in relatii diverse cu persoane si institutii noi, au un sentiment crescut de autonomie, isi doresc si reusesc sa se descurce singuri in diferite situatii, constiinta de sine si vointa situamdu-se la un nivel ridicat.

In adolescenta se cristalizeaza o anumita filosofie de viata, se dobandeste o conceptie clara despre lume si viata, se identifica un scop in viata care este vazuta acum in ansamblul ei.

Multumita capacitatilor cognitive crescute si a volumului mare de cunostinte asimilate in adolescenta se constituie sistemul propriu de valori. "Valorile personale isi au ca izvor principal, sistemul valoric al societatii asa cum este el promovat prin toate mijloacele de informare dar si asa cum este implicat in existenta concreta a tuturor oamenilor si in particular in viata celui in cauza" (T. Cretu, 2003, pg. 106).

Sistemul personal de valori difera de cel social dupa numarul, modul de ierarhizare si intensitatea rolului valorilor personale in sistemul personalitatii.

O componenta a personalitatii care se manifesta in adolescenta este constiinta apartenentei la generatie definita prin varsta, dar si prin modul de a gandi si actiona. Generatia adolecentilor tinde sa-si descopere propriile caracteristici prin comparatie in special cu generatia adulta cautand ceea ce ii deosebeste de acestia.

Datorita dezvoltarii avansate a domeniului stiintific si tehnic adolescentii societatii actuale au avantajul unor conditii mai bune si mai extinse de informare prin programe de televiziune sau prin internet, ceea ce ii face sa ajunga la nivele de instructie ridicate.

La adolescenta se intensifica conflictul intre generatii, pe plan familial dar si social. Acest conflict este pus pe seama diferentelor de instruire, a stilului de viata, a sistemului de valori, a preferintelor culturale.

O alta componenta importanta a personalitatii adolescentilor o constituie nevoia formarii idealului de viata care capata caracteristici specifice. Idealul de viata se interiorizeaza pe baza unui model personal. Nu mai sunt preluate idealurile celorlalti in mod automat. Adolescentul analizeaza modelele de viata prezente in jurul sau, dar preia numai ceea ce concorda cu idealul sau.

In privinta periodei de adolescenta s-au conturat doua opinii (Ann Birch, 2000). Una este opinia "traditionala" care considera adolescenta o perioada dominata de agitatie insotita de transformari pe plan fizic, cognitiv, emotional. Aceasta opinie este specifica teoriilor dezvoltarii, in special celor psihanalitice. A doua este teoria sociologica care accentueaza rolul socializarii in dezvoltarea adolescentului.

Transformarile de mediu precum schimbarea scolii, intrarea la facultate, angajarea in procesul muncii, determina reevaluari ale sinelui la adolescent. Factori precum familia , scoala, grupul de egali, mass-media constituie tot atatea surse din care adolescentul preia selectiv valori si idealuri.

I. 5. 2. Conceptul de sine

In tranzitia de la copilarie catre maturitate apar schimbari ale conceptului de sine. Conceptul de sine apare mai diferentiat (adolescentul incepe sa vada situatia in ansamblul ei), distinct de conceptul de sine al altora. Copiii se descriu adeseori prin comparatie cu egalii insa adolescentii se descriu prin ceea ce ii face diferiti de ceilalti. Totodata puberul incepe sa se concentreze asupra felului in care interactioneaza cu ceilalti, devine autoreflexiv si este capabil sa gandeasca despre sine si sa se autoanalizeze.

Adolescentul gandeste despre sine ca despre un sistem coerent facut din parti diverse dar integrate, el poate sa-si examineze sinele in prezent, sa-1 lege de comportamentul din trecut si sa-l proiecteze in viitor. Spre sfarsitul periodei, adolescentul capata cunostinte despre cum diferite aspecte ale sinelui sunt legate si formeaza impreuna un intreg (De Hart, 2000, pg. 493).

Se inregistreaza o accentuare a constiintei de sine. Are loc o evolutie a constiintei de sine, adolescentul trece de la simple constatari privind propria persoana la cautarea unar raspunsuri la intrebari despre propria persoana. Adolescentul incearca sa se identifice, sa afle cine este el, care sunt posibilitatile sale, ce poate deveni. In constiinta de sine a adolescentului locul central este ocupat de infatisare, de sanatatea fizica si de calitatile spirituale.

In privinta modului in care se realizeaza constiinta de sine apar cateva caracteristici specifice acestei perioade (T. Cretu , 2003, pg. 128):

– adolescentii sunt capabili sa-si identifice capacitatile si abilitatile, fapt pentru care ei considera ca se cunosc mai bine decat o poate face altcineva din afara;

– se manifesta un interes frecvent pentru viata interioara proprie;

– prin autocunoastere, adolescentul cauta sa se perfectioneze, sa schimbe ceva in propria lui persoana;

– adolescentul cauta propria originalitate si unicitate, oscileaza intre a fi el insusi si a fi ca ceilalti;

– cunoasterea de sine este supusa in permanenta evaluarii prin comparare cu altii sau cu idealul propriu de viata;

– adolescentul isi orienteaza cunoasterea de sine catre viitor;

– cunoasterea de sine se bazeaza pe dezvoltarea superioara a cognitiei.

Adolescentul se autoanalizeaza pentru a-si deacoperi ce defecte si ce calitati are, ce anume il face sa fie placut sau nu de catre ceilalti.

Dezvoltarea identitatii de sine este complexa existand o identitate fizica, sexuala, profesionala, familiala, socio-culturala, si este influentata de mediul social.

I. 5. 3. Constiinta morala

Din perspectiva dezvoltarii morale L. Kholberg asociaza perioada adolescentei cu stadiul autonomiei morale (G. Albu, 2002, pg. 111). Adolescentul isi elaboreaza "un cod moral personal" si nu mai accepta in mod automat valorile morale ale celorlalti. El incearca sa-si identifice valorile morale in termeni proprii si pune accent pe concepte precum justitie, demnitate, egalitate. Aceasta varsta este caracterizata de "radicalismul moral" sau de judecata in alb si negru.

Credintele si opiniile se schimba calitativ ca rezultat al dezvoltarii relatiilor sociale. Regulile sociale si morale nu sunt percepute ca impuse din afara ci ca o decizie a colectivului la care adolescentul adera.

Adolescentii trec in aceasta perioada prin faza radicalismului moral ceea ce determina conflicte mai ales cu parintii, neacceptand compromisuri si cautand norma morala pura. Odata ce capata mai multa experienta de viata, adolescentul incepe sa-si raporteze judecatile morale la ale altora, comparandu-le si apoi elaborandu-si un punct de vedere propriu.

Adolescentul respecta norma morala nu pentru ca se simte constrans ci pentru ca are propriile opinii si credinte de care se simte foarte atasat.

La baza transformarilor morale din adolescenta stau mai multi factori printre care dezvoltarea cognitiva, apoi intrarea in cursul vietii unde intalnesc atitudini, opinii, credinte, defecte, calitati. Un alt factor este interactiunea sociala in crestere.

Familia exercita o influenta importanta in formarea conduitei morale. Din familie, adolescentul poate prelua fie modele pozitive fie modele negative de conduita morala in functie de climatul existent in familie dar si de stilul parental de educare. o alta influenta morala vine din partea grupului de egali in care adolescentul isi probeaza convingerile morale.

I. 5. 4. Criza de originalitate

Criza de originalitate este o criza de dezvoltare ce are loc pe fondul transformarilor biologice si sociale ca urmare a tranzitiei de la copilarie la maturitate. Criza de originalitate este o consecinta a cerintelor formarii unei noi personalitati a adolescentului, aspiratii, dorinte idealuri, responsabilitati.

Adolescentul se confrunta cu mai multe crize (U. Schiopu, 1997, pg. 15). O prima criza de originalitate se datoreaza suprasolicitarii in special in activitatea scolara, deoarece apar noi discipline, noi profesori, fiecare cu un stil de predare diferit. O a doua criza de originalitate este datorita "opticii noi si mai modeme si mai cultivate pe care o absoarbe si o duce cu sine fiecare generatie". Se contureaza vorbirea literara si vorbirea curenta in functie de grupul de apartenenta. In final se manifesta a treia criza de originalitate care este urmarea cresterii interesului fata de anumite activitati si a dezvoltarii nivelului aptitudinal si atitudinal.

Adolescentul experimenteaza conflicte de interese care pot fi temporare sau permanente, pe care le compenseaza prin stimulare in diverse domenii precum arta sau sportul. Adolescentul isi formeaza strategii de succes social, strategii de castigare a simpatiei celorlalti in urma carora cresc posibilitatile de autocunoastere si de cunoastere de noi situatii posibile. Toate acestea au ca rezultat dezvoltarea propriilor disponibilitati si cunoasterea celorlalti.

Exista mai multe criterii in functie de care se diferentiaza manifestarile crizei de originalitate (T. Cretu, 2003, pg.l89).

Un prim criteriu tine de intensitatea manifestarilor de opozitie si nemultumire care atinge grade diferite, de la adolescentii care trec printr-o criza aproape neobservabila pana la adolescentii care parcurg o criza foarte putemica. Momentul inceperii crizei poate sa apara in preadolescenta la sfarsitul perioadei de adolescenta sau in postadolescenta. Durata de manifestare a crizei de originalitate poate fi de un an la unii adolescenti pana la sase ani la altii. Prelungirea crizei tine si de influenta mediului familial in care domina un climat negativ. O alta diferentiere se face in legatura cu apartenenta la sex, baietii manifesta criza pe perioade mai lungi si tind sa fie mai ofensivi. Tipul temperamental este de asemeni un parametru de diferentiere in manifestarea crizei de originalitate: se apreciaza ca melancolicii manifesta cea mai slaba criza in timp ce colericii pe cea mai putemica, iar flegmaticii o manifesta timp mai indelungat. Un alt criteriu se refera la mediul de apartenenta, rural sau urban. In mediul rural se apreciaza ca manifestarile exterioare ale crizei sunt diminuate. Un ultim criteriu se raporteza la continutul prefacerilor antrenate in criza si anume dobandirea unui grad mai mare de autonomie si afirmarea eului: adolescentul isi doreste ca opiniile sale sa fie luate in seama si doreste sa arate ca este responsabil.

J. Rousselet aminteste de trei etape de desfasurare a crizei de originalitate:

– perioada revoltei care consta in manifestarea refuzului adolescentului de a se supune cerintelor adultului. El incepe sa critice totul si din dorinta de a-si afirma personalitatea raspunde exact invers la majoritatea cerintelor.

– a doua perioada este a inchiderii in sine, in care tanarul devine introspectiv, se autoanalizeaza, isi cauta calitati si defecte.

– a treia perioada este aceea a exaltarii caracterizata de avantul adolescentului de a se afirma, de a se implica in ceva important. El isi ia angajamente, participa la diferite activitati, cauta succesul.

CAPITOLUL II

AGRESIVITATEA UMANA

II. 1. Definirea agresivitatii

Notiunea de agresivitate provine din latinescul "agressio" care inseamna a ataca si defineste "o stare prin care persoana raspunde prin comportamente ostile in mod constient sau nu in scopul de a distruge, a degrada, a umili unele fiinte ce reprezinta o provocare pentru agresor" (C. Paunescu, 1994, pg. 14 ).

Agresivitatea este o caracteristica specifica tuturor fiintelor vii pe toata scara evolutiei lor. Agresivitatea umana poate lua forma pasivitatii, indiferentei, ironiei, tachinarii pana la amenintari si violenta propriu-zisa si se manifesta la diferite nivele: atitudinal, pulsional, afectogen, comportamental.

In Dictionarul Walman (C. Paunescu, 1994, pg. 15) agresivitatea este definita astfel: "tendinta de a arata ostilitate prin menifestarea de acte agresive; tendinta de a depasi opozitiile intalnite; tendinta de autoafirmare prin promovarea neabatuta a propriilor interese hiperenergie in atitudini si reactii; tendinta permanenta de dominare in grupul social sau comunitate".

Comportamentul agresiv, alaturi de delincventa, face parte din categoria comportamentelor antisociale cu efecte negative asupra climatului psihosocial.

Agresivitatea este "un comportament distructiv orientat in scopul producerii raului asupra unor persoane, grupuri sau obiecte sociale." (D. Cristea, 2000, pg. 408).

Agresivitatea este un comportament intentionat care provoaca suferinta fizica sau psihica putandu-se ajunge pana la provocarea mortii.

Comportamentul agresiv reprezinta acte si atitudini cu continut antisocial, cu manifestari agresive si violente fata de propria persoana sau de altii.

Comportamentul agresiv alaturi de delincventa, face parte din categoria comportamentelor antisociale cu efecte negative asupra climatului psihosocial.

Agresivitatea este "un comportament distructiv orientat in scopul producerii raului asupra unor persoane , grupuri sau obiecte sociale. "( D. Cristea).

Agresivitatea este un comportament intentionat care provoaca suferinta fizica sau psihica putandu-se ajunge pana la provocarea mortii.

Comportamentul agresiv reprezinta acte si atitudini cu continut antisocial, cu manifestari agresive si violente fata de propria persoana sau de altii.

II. 2. Formele agresivitatii

In literatura de specialitate intalnim numeroase criterii de diferentiere a manifestarilor agresive.

In "Tratat de psihologie sociala" profesorul Dumitru Cristea face urmatoarea clasificare a formelor de agresivitate:

a) – agresivitatea directa in care actul agresiv urmareste provocarea raului si agresivitatea indirecta atunci cand se constituie ca mijloc de atingere a unui scop;

b) – agresivitatea activa cand raul este rezultatul interventiei nemijlocite a agresorului si agresivitate pasiva cand raul este provocat prin neinterventie;

c) – agresivitatea fizica de la o simpla bruscare pana la uciderea victimei; agresivitatea psihica , de la crearea unui sentiment de insecuritate pana la amenintarea vietii; agresivitatea sexuala agresivitatea verbala, sub forma ironiei , sarcasmului etc.

d) – agresivitatea spontana declansata in imprejurari neanticipate de agresor si agresivitatea premeditata;

e) – agresivitatea provocata, atunci cand victima ofera un pretext agresorului de exemplu printr-o atitudine provocatoare, si agresivitatea neprovocata;

f) – agresivitatea manifesta consumata in acte provocatoare de suferinta si agresivitatea latenta atunci cand exista numai potentialul agresiv;

g) – agresivitatea intentionata, declansata in mod constient de agresor si agresivitatea neintentionata provocata in anumite circumstante;

agresivitatea autoprovocata.

h) – agresivitatea autoprovocata, interpersonala, familiala, grupala, publica, dupa numarul de persoane implicate locul si contextual social in care are loc actul agresiv;

i) – criteriul legat de starea de discernamant conform caruia campul de constiinta al agresorului scade, in obsesiile compulsive, schizofrenie, deliruri de persecutie etc.

C. Paunescu indica urmatoarele fonne de agresivitate:

– excitabilitatea, starea sistemului nervos caracterizata prin sensibilitate maxima fata de factorii de mediu. Starile de excitatie sunt dependente de factorul varsta: la copii exista o hiperexcitatie dar in limite normale, la adolescenti excitabilitatea persistenta poate ascunde debutul unei psihoze periodice sau episoade psihotice acute, la persoanele in varsta hiperexcitabilitatea poate fi semnul unui proces demential. Hiperexcitabilitatea se manifesta prin gesturi de nerabdare, ton ridicat al vocii, iritare, ideatie accelerata, labilitate emotionala, agresivitate.

– impulsivitatea, definita ca o trasatura caracteristica ce implica un mod impulsiv de a reactiona prin impulsiuni. Impulsiunile sunt reactii involuntare, necontrolate, neintegrate in activitatile rationale (acte violente, reactii de manie) cu origine in motivatii subiective sau reactii reflexe.

– propulsivitatea care este declansarea agresivitatii datorita unui resort intern, fara control voluntar. Aceste manifestari sunt determinate de trebuinte si expresii emotionale.

Jean-Claude Chesnais stabileste trei sfere ale violentei (C. Paunescu, 1994, pg. 18):

a) violenta fizica, cea mai grava intrucat poate cauza moartea persoanei;

b) violenta economica referitoare la atingeri si frustrari privind bunurile materiale

c) violenta morala referitoare la abuzul de limbaj .

Organizatia Mondiala a Sanatatii accepta urmatoarea tipologie a violentei:

– violenta privata care include forma violentei criminale (mortala, corporala, sexuala) si violenta noncriminala ( suicid si accidente)

– violenta colectiva care cuprinde – violenta cetatenilor contra puterii (terorismul, revolutiile si grevele)

-violenta puterii contra cetatenilor (terorism de stat, violenta industriaia )

-violenta paroxistica ( razboiul ).

Agresivitatea prin cuvant poate lua forma calomniei, a autodenigrarii, a ironiei, si a sarcasmului (C. Paunescu, 1994, pg. 37 ).

Calomnia este forma verbala cea mai agresiva si are la baza denigrarea, o forma de agresiune prin care se cauta trasaturi de personalitate, fapte cu caracter negativ sau peiorativ ale adversarului, fapte denaturate in mod intentionat cu scopul compromiterii morale si sociale ale acestuia. Denigrarea exclude intelegerea reciproca si reprezinta o lipsa de fair-play. Calomnia este tot mai des prezenta in luptele politice, manifestata in mass-media.

Autodenigrarea este echivalentul verbal al autoflagelarii. Poate fi replica unui complex de inferioritate si poate avea ca motivatie nevoia de afectiune si ocrotire din partea celorlalti.

Ironia este forma de agresivitate verbala in care enuntul manifest ascunde implicatii latente diferite de mesajul propriu-zis. Ironia urmareste producerea unui prejudiciu moral sau o trauma psihica printr-un joc subtil inteligent al cuvintelor. Este o forma de compensare a unui sentiment de inferioritate sau de superioritate specifica in general tipurilor de personalitati conflictuale care in acest fel isi descarca potentialul agresiv latent.

Sarcasmul este forma cea mai acuta si mai traumatizanta de agresivitate prin limbaj. Spre deodebire de ironie sarcasmul este incarcat de rautate si cruzime. Sarcasticul urmareste ranirea verbala a victimei si asista la trairea durerii acesteia.

II. 3. Teorii privind dezvoltarea comportamentului agresiv

In privinta originii agresivitatii umane s-au conturat doua directii dintre care una afirma caracterul innascut al agresivitatii asa cum se intalneste la Sigmund Freud care sustine ca omul este dominat de doua instincte opuse numite Eros si Thanatos. Primul este un instinct orientat spre viata si placere in timp ce al doilea este instinctul mortii si al distructiei. O a doua directie afirma caracterul dobandit prin invatare si conditionare sociala al agresivitatii. Intre cauzele agresivitatii dobandite se numara modele negative promovate prin mass-media, sisteme de recompensare si pedepse neadecvate, lipsa echitatii sociale, sistemul traditional de valori dezechilibrat etc. (D.Cristea, 2000 , pg. 409 ).

Se considera, pe de o parte, ca agresivitatea este consecinta manifestarii unor instincte, a unor componente biologice, fiziologice sau frustrative, iar pe de alta parte, exista tendinta de a atribui comportamentul agresiv unor conditii de invatare, unor functii sau unor aspecte politico-economice.

S-au conturat trei teorii de explicare a cauzelor si conditiilor de aparitie a comportamentului agresiv:

– teoria instinctuala

– teoria frustrarii – agresivitatii

– teoria invatarii sociale

Conform teoriei despre instinct, agresivitatea constituie un instinct spontan. Reprezentantii acestei teorii pleaca de la faptul ca agresivitatea este congenitala, iar in organism are loc o continua incarcare cu energii agresive. Comportamentul agresiv nu se manifesta oricand, nici chiar atunci cand energia necesara ne sta la dispozitie.

Se presupune ca agresivitatea instinctiva depinde in mare masura de stimulii exteriori declansatori. Cu cat insa instinctul ramane nesatisfacut, cu atat se pare ca organismul cauta un stimul declansator. Sunt posibile si cazuri in care manifestarea agresivitatii sa nu decurga in mod necesar ca urmare a unui factor de declansare.

Intre stimulii declansatori se numara durerea, "cliseele situationale", "strainul" (E. Eibesfeldt,1995, pg.138 ). Reactia la durere determina aparare, contraatac, si constituie stimul pentru declansarea agresivitatii. In general omul nu reactioneaza la un excitant neconditionat ci la un intreg complex de excitanti concept numit" cliseu.

situational". Faptul de a fi strain nu constituie in sine un excitant, ci oamenii sunt purtatori ai unor semnale care declanseaza agresivitatea (de exemplu, privirea fixa este resimtita ca amenintare). Frica de straini sta la baza inclinatiei noastre de a forma grupuri inchise, de a reactiona agresiv fata de strainii care patrund in grup. Un strain este cu atat mai greu acceptat intr-un grup daca el difera din punct de vedere cultural sau ca infatisare. Fiecare etnie se simte amenintata, majoritatea se teme de desnationalizare in timp ce minoritatea se teme sa nu fie dominata, rezultatul fiind neincrederea si atitudinea defensiva.

Pentru a preveni manifestari spontane ale agresivitatii, exista posibilitatea anihilarii lor pe calea sociala, prin sport, stiinta si arta.

Teoria instinctuala sau genetica afirma ca agresivitatea apartine omului prin natura.

Agresivitatea este conditionata si biologic. In orice caz, despre un instinct clar, cu o excitatie endogena proprie declansata de scoarta, nu poate fi vorba. Chiar si in privinta animalelor, multi etologi, specialisti ai domeniului, se indoiesc de existenta unui instinct de agresivitate spontan -endogen. Teoria despre frustrare – agresivitate emisa de Dollard s.a. contine mai multe ipoteze:

– agresivitatea presupune intotdeauna o frustrare, o piedica in calea unei actiuni deja existente si cu un anume scop. Frustrarea inseamna deci o intrerupere a unei actiuni cu un anume scop ; nu este vorba despre evenimentul care urmeaza dupa aceasta intamplare sau despre sentimentele ulterioare ale persoanei frustrate.

– frustrarea duce la diferite reactii, dintre care cea mai importanta este agresivitatea. – acuitatea tendintei de agresivitate depinde direct de violenta frustrarii premergatoare;

– tendinta de agresivitate creste odata cu numarul perturbarilor din cadrul unei perioade de timp;

– tendinta de agresivitate cauzata de o frustrare se opune cauzei care a provocat-o.

In transformarea frustrarii in agresmne intervin factori precum: intensitatea dorintei blocate (cu cat dorinta este mai mare cu atit creste probabilitatea apelarii la violenta), sexul persoanei care genereaza frustrarea, arbitrariul sursei, statutul social al sursei si modul in care aceasta poate sanctiona agresivitatea manifestata, posibilitatile de compensare de care dispune victima (D. Cristea, 2000, pg. 412).

Anumite circumstante sau actiuni ale altora, cand suntem jigniti, insultati sau se rade pe seama noastra, devenim agresivi ca urmare a frustrarii pe care o resimtim

Cu cat avem teluri mai inalte cu atat frustrarea devine mai intensa daca in atingerea telurilor noastre intervin bariere neasteptate. Alaturi de frustrare apar si reactii fiziologice pre cum hipertensiune, transpiratii abundente, energie crescuta. Simptomele psihosomatice apar mai des la cei care isi reprima agresivitatea. Exista doua situatii extreme in care agresivitatea poate avea consecinte psihice grave: atunci cand ne simtim total neajutorati sau in sens opus, atunci cand avem expectatii exagerat de optimiste in atingerea unor teluri de neatins.

Cu toate ca situatiile in care suntem frustrati exista, nu inseamna ca in mod necesar devenim agresivi. Ne putem controla agresivitatea, dar aceasta va cauta un mod de exprimare. Astfel, furia neexprimata se poate manifesta intr-o alta directie. Agresivitatea este redirectionata catre o alta tinta diferita de cea reala. Redirectionarea agresivitatii este de fapt o modalitate de a nu recunoaste adevarata sursa generatoare de agresivitate, pentru aceasta fiind necesar ca sentimentele sa fie exprimate in mod deschis si complet.

Teoria frustrarii – agresivitatii considera agresivitatea ca o pura reactie. In cazul acesta se raspunde la intrebarea, cand reactioneaza un individ in mod agresiv, nu insa de ce reactioneaza agresiv. Aceasta ipoteza trateaza deci doar un aspect al agresivitatii.

Reprezentantii teoriei invatarii, sustin ca agresivitatea este o trasatura dobandita, insusita. Agresivitatea este considerata o atitudine sociala, in conditiile meduilui inconjurator si care poate fi schimbata. Atitudinea agresiva se invata si se dezvolta din activitatea continua a omului, din succesele si insuccesele sale si din ocaziile de imitare a comportamentului agresiv oferit de modelul social, si ca urmare a intaririlor si pedepselor. In prim plan se afla urmatoarele concepte de invatare:

a)- invatare din succese, invatare prin confirmare;

Cu cat un individ cu actiuni agresive, are mai mult succes, cu atat va exista o mai mare probabilitate ca si in viitor sa actioneze in mod identic. Un criteriu decisiv in aparitia comportamentului agresiv este presupunerea personala ca printr-o asemenea actiune se poate obtine un anume succes. Agresivitatea poate fi inteleasa ca un produs al unei reactii de confirmare si concomitent de sanctionare a comportamentului agresiv. Succesele obtinute prin invatare pot fi atribuite si altor situatii, daca acestea prezinta aceleasi aspecte pentru declansarea unui comportament agresiv.

In fata unor situatii frustrante, neplacute, cautam modalitati de raspuns alternative pe care le cantarim printr-un proces cognitiv complex si decidem pro sau contra acelor raspunsuri alegand in cele din urma unul dintre ele. Persoana actioneaza in conformitate cu raspunsul ales apoi rezultatul acelei actiuni este observat si evaluat in functie de efectul sau. Daca raspunsul este intarit, este foarte probabil ca va fi folosit din nou.

Agresivitatea umana este determinata in mare masura prin experienta individuala.

b) – invatare prin model – invatare prin imitare, invatare prin observare.

Conceptul invatarii prin observare pleaca de la premisa conform careia comportamentul modelului serveste drept stimulent, pentru a crea o mai mare asemanare intre acesta si observator.

Modelul agresiv se exteriorizeaza atat printr-o crestere a numarului de modalitati agresive, cat si prin formarea comportamentului. Imitarea modelului depinde, printre altele-si de unnatorii factori:

– starea sociala a modelului;

– varsta si sexul;

– consecintele comportamentului modelului;

– valoarea pe care comportamentul modelului o are pentru atingerea scopului personal,

– competenta atribuita modelului, caracteristici exterioare ale modelului (imbracaminte, fizionomie)’

– relatiile personale cu modelul.

Bandura si Walters au experimentat efectul modelelor agreslve asupra copiilor (E.Eibesfeldt, 1995, pg. 149). Copiii carora li s-a prezentat un model agresiv au de venit mai agresivi in jocul lor decat cei carora nu li s-a aratat modelul agresiv. Experimentele efectuate au demonstrat importanta modelului pentru promovarea atitudinii agresive si atesta totodata efectul de stimulare al agresivitatii pe care il au filmele de televiziune care prezinta scene violente.

Invatarea sociala prin imitare are loc si in cadrul familiei cand copilul se identifica parintele de acelasi sex si din proprie initiativa il imita. Astfel, influentele educative care vin din partea parintilor modeleaza nemijlocit atitudinea fundamentala a copiilor. Copiii dau si o utilizare explorativa agresivitatii, iar daca cerintelor lor nu li se impune o limita, atunci invatarea prin succes conduce la o continua escaladare a cerintelor.

Teoria despre invatare include factorii care participa la formarea unor dispozitii agresive fara sa ia in considerare componenta biologica.

Teoria invatarii sociale neaga faptul ca oamenii au o agresivitate innascuta si ca frustrarea duce in mod automat catre agresivitate.

Michaelis a schitat un model functional al agresivitatii care prezinta intuitiv posibilitatile de modificare a comportamentului agresiv la om (E. Eibesfeldt, 1995, pg.151). Modelul ilustreza interactiunea dintre componentele invatate si cele innascute, dintre influentele stimulative si inhibative.

Atunci cand organismul doreste sa indeparteze ceea ce percepe a fi amenintator, el alege din mai multe comportamente pe cel agresiv ca fiind cel cu probabilitatea cea mai mare de succes. Comportamentul ales este supus controlului normelor si daca este respins se examineaza posibilitatea urmatoare. In cazul in care nu exista decat o singura posibilitate intervine filtrul de norme care decide daca se va actiona sau nu agreslv.

Modelul functional prezinta si influenta exterioara asupra comportamentului. Daca nu exista o perturbare atunci nu exista nici manifestari agresive. Asadar prin diminuarea fortei stimulilor care declanseaza agresivitatea scade posibilitatea declansarii unor actiuni agresive. Aceasta solutie nu este intotdeauna posibila intrucat exista nevoi care se cer satisfacute precum nevoia de hrana si somn. Modelul mai spune ca se poate controla agresivitatea si prin manipularea excitantilor cheie, innascuti sau invatati.

Procesele de invatare pot controla agresivitatea in sensul in care se ofera individului modele de actiune neagresive, precum satisfacerea dorintelor ca raspuns la o rugaminte si nu ca raspuns la agresiune. O alta posibilitate de modificare a comportamentului din exterior consta in influentarea prin mecanisme inhibitorii intrucat educatia intareste inhibitiile agresivitatii. Copilul afla care forme de agresivitate ii sunt permise si in ce situatie astfel ca inhibitiile innascute pot fi intarite sau eliminate.

Putem considera actiuni agresive actiunile al caror scop este distrugerea, traumatizarea celeilalte persoane; actiuni cu scopul de a produce o stare neplacuta celeilalte persoane; actiuni al caror scop este nu tocmai distrugerea celeilalte persoane, dar individul care actioneaza asteapta ca tentativa sa sa duca la afectarea persoanei in cauza; actiuni al caror scop nu este crearea unei stari neplacute celeilalte persoane, dar personajul care actioneaza astepta ca din cauza actiunii sale sa se instaleze la persoana cealalta o stare interioara neplacuta.

Dupa reprezentantii teoriei mediului agresivitatea umana si-ar avea cauza in conditiile sociale exclusiv si innascuta este doar predispozitia de a se orienta dupa un model social si de a reactiona agresiv la frustratii.

Spectrul agresivitatii este larg putandu-se manifesta prin lovire, jignire verbala sau ironizare. De asemeni o forma de manifestare a agresivitatii este refuzul contactului social sau al ajutorului, al discutiei.

Ca rezultat agresivitatea provoaca adeseori suferinta si poate fi distructiva.

II. 4. Manifestari comportamentale ale agresivitatii

Manifestarea agresivitatii in adolescenta poate constitui premisa unor tulburari de comportament in viata adulta, de la relatii instabile, tulburari psihiatrice, comportament dur ca parinte, pana la extrema criminalitatii.

Problematica agresivitatii cuprinde o gama larga de factori: biologici, neuropsihologici, cognitivi, rolul atasamentului si al influentei familiale.

In adolescenta agresivitatea se poate manifesta prin comportamente de intimidare a celorlalti, prin participare la lupte de strada, cruzime fata de oameni si de animale, furturi, consum de substante nocive, absenteism scolar, fuga de la domiciliu. Acesti tineri agresivi au dificultati in mentinerea unor relatii de prietenie, au respect de sine scazut si sunt adeseori izolati. In viata adulta manifestarile se extind: dependenta de sub stante nocive, comportament antisocial, violenta impotriva omului si a proprietatii, vandalism. Ca o continuare a esecului scolar se va constata o neimplicare in activitatea muncii, dificultatile de relationare vor lua forma unor mariaje de tip violent soldate cu rupturi familiale, divort, abuz asupra copiilor.

Cercetarile evidentiaza faptul ca originile comportamentului agresiv sunt de gasit in copilaria mica, cand se dezvolta ca urmare a comportamentului dur si inconsistent al parintilor dar si ca urmare a hiperactivitatii copilului sau a unui IQ scazut. Pentru copiii vulnerabili riscul de a dezvolta un comportament agresiv ramane la un nivel ridicat atata timp cat au acces mai usor la o subcultura a violentei si atata timp cat au putine alternative constructive la dispozitie.

Dupa psihologul Edwin Megargee exista sase tipuri de persoane violente (Ghe. Florian, 2003, p.163):

cei normali care devin violenti doar in anumite circumstante iesite din comun;

cei cu boli psihice grave sau intoxicatii cu anumite substante;

indivizii cu un stil agresiv de viata sau formati intr-o subcultura care promova violenta;

persoane care considera ca violenta este singurul mod de a-si atinge anumite scopuri (economice, financiare, sexuale);

indivizii la care violenta este cauzata de frustrari, abuzuri agresuni;

indivizii -hipercontrolati la care violenta este un comportament paradoxal.

Agresivitatea, indiferent de forma sub care se manifesta, exprima o stare interioara a omului. Agresivitatea fizica apare in urma blocarii procesului de comunicare prin limbaj articulat, este o consecinta a esecului comunicarii si reprezinta o regresie la starile inferioare ale umanului.

Violenta este o forma extrema a agresivitatii atunci cand ia forma crimei, a sinuciderii sau a mortii accidentale. Violenta este criminala daca este rezultatul atacului unei persoane cu intentii criminale si poarta numele de omucidere. Sinuciderea este moartea produsa de persoana care o suporta. Moartea accidentala este rezultatul hazardului, neintentionata constient.

Semnele comportamentului agresiv sunt cruzimea fizica si verbala, loviri, amenintari, critica exagerata, sarcasmul, prejudecata, furtul, comportamentul antisocial, refuzul comuniarii etc.

Tot atat de multe sunt si semnele indirecte ale agresivitatii printre care faptul ca persoana nu vorbeste despre propriile sentimente, manifesta boli psihosomatice, oboseala, anxietate, hipertensiune, boli de inima, depresie, are sentimente de vinovatie, spectrul manifestarilor ajungand pana la probleme mentale.

II. 5. Agresivitatea intrafamiliala

Familia desi este considerata spatiul celor mai profunde relatii afective este totodata si centrul cel mai activ de agresivitate. Agresivitatea ia cele mai diverse forme in interiorul familiei, forme ce corespund diferitelor situatii familiale. In centrul atentiei in ceea ce priveste violenta familiala se afla copiii maltratati si tot mai mult femeile batute. In ultimele decenii frecventa de aparitie a comportamentelor agresive cu manifestari de brutalizare fizica, sexuala, morala in interiorul familiei a crescut.

II. 5. 1. Agresivitatea cuplului conjugal

C. Paunescu considera ca procesul de baza care genereaza agresivitate in familie este conflictul conjugal definit ca "o patologie de cuplu determinata de problematica legaturilor complexe conjugale in conditiile societatii contemporane".

J. Lemaire a stabilit urmatoarele faze in dinamica relatiilor dintre parteneri (C. Paunescu, 1994, pg. 91):

– stabilirea legaturilor erotice

– reducerea la zero a incarcaturii afective a lumii exterioare si o suprainvestire a cuplului

– reducerea masiva a agresivitatii culplului, cu idealizarea vietii conjugale. Comunicarea poate ajunge pana la comuniune.

– investirea afectiva a lumii exterioare si saracirea afectivitatii cuplului.

C. Gorgos mentioneaza efectele acestei etape: cresterea agresivitatii si scaderea la minimum a afectivitatii partenerului conducand la disocierea cuplului; perceperea de catre cuplu a fragilitatii acestuia si aparitia reactiilor de aparare prin lipsa de comunicare, absenteismul, crizele, tendinta de separare; etapa de criza cronicizata, acceptata sau bogata in evenimente agresive.

Traiul intr-o locuinta comuna determina discutii in jurul rolurilor "masculin" si "feminin" determinand aparitia diferentelor de opinie care pot degenera in certuri. La un anumit nivel relatiile de cuplu se pot transforma intr-o lupta continua intre ambitii, reprosuri si sensibilitati. Cu cat certurile sunt mai frecvente cu atat cresc sansele ca relatia de cuplu sa se transforme intr-o relatie de tip agresiv. Conflictele ajung sa distruga sentimentele si relatia in ansamblul ei.

II. 5. 2. Agresivitatea asupra femeii

Femeia devine usor victima agresivitatii barbatului ca urmare a inferioritatii sale fizice si a tendintei inconstiente a barbatului de posesiune totala. Totodata, in societatea actuala emanciparea femeii a atras dupa sine si alte repercusiuni asupra cuplului prin cresterea agresivitatii femeii, dezangajarea ei din functiile educationale etc.

II. 5. 3. Agresivitatea parentala

O victima sigura a conflictelor intrafamiliale este copilul caruia in acest fel i se pericliteaza echilibrul psihic. Prin victimizarea copiilor in cadrul familiei se mentine agresivitatea continua a societatii.

Conditiile in care se manifesta comportamentul parental agreslv sunt (C. Paunescu , 1994, pg. 95 ):

– sindromul polifactorial al copilului maltratat

– agresiunea prin abandon

In unele familii, in special cele cu nivel economic redus sau cu o cultura saraca, brutalizarea fizica este considerata a fi indicata pentru obtinerea tinor rezultate educationale bune. Frecventa de aparitie a cazurilor de abuz fizic asupra copiilor creste in functie de starea socio-economica a familiei, de statutul sau juridic-moral precum si de nivelul cultural.

Literatura de specialitate surprinde ca trasaturi de personalitate si caracteriale ale persoanelor adulte care brutalizeza, comportamentul impulsiv, comportamentul sado-masochist, comportamentul egocentrist, narcisic, hiperexigent etc.

Parintii agresivi au pretentii exagerate si sunt foarte exigenti cu copii inca din perioada copilariei mici. Ei desconsidera nevoile specifice ale copilului, capacitatile si posibilitatile lor limitate.

Agresivitatea parintilor este generata uneori de situatii precum plansul copilului, instabilitatea psiho-motorie, pasiunea pentru joc. Parintele agresor nu se considera vinovat si mai mult isi transforma comportamentul agresiv intr-un drept moral consfintit. Cele mai multe agresiuni ale parintelui sunt modalitati de descarcare a agresivitatii.

Brutalizarea fizica da nastere la randul ei unei agresivitati a copilului. Alaturi de abuzul fizic, brutalizarea verbala este generatoare de efecte negative in formarea personalitatii copilului prin crearea unui sentiment de devalorizare a eului si a sentimentului de inferioritate.

Abandonul este o forma de agresivitate prin demisie si se prezinta sub mai multe forme. Abandonul total practicat de mamele prostituate, celibatare, delincvente, divortate. Semiabandonul practicat prin divort de catre unul din parinti. Abandonul criptic atunci cand mama respinge copilul afectiv, nu se implica in ingrijirea lui, este brutala si indiferenta.

II. 5. 4. Efectele agresive ale divortului

Reactiile copilului in fata valentelor agresive ale divortului se afla in stransa legatura cu varsta la care se afla copilul atunci cand intervine divortul si cu relatiile care se stabilesc intre parinti dupa divort.

Din cauza faptului ca ruptura emotionala in cuplu intervine cu mult Inainte de divort, copilul este supus inca de atunci conftictelor, tensiunilor afective, agresiunilor dintre parinti chiar si fizice, abandonului episodic, exceselor de sentimentalism din partea mamei sau de razbunare atunci cand copilul este identificat cu adversarul conjugal.

Reactiile copilului la despartirea in fapt a parintilor ating o gama larga, de la reactii agresive si ostile fata de unul din parinti sau fata de amandoi, atitudine ce se poate manifesta si fata de alte persoane, pana la inhibitie afectiva profunda cu refuz de participare chiar si la actele simple (alimentatie, somn) sau trairea unui sentiment profund de culpabilitate care se transforma in anxietate, frica patologica, perturbari ale proceselor intelectuale, inadaptare.

In general divortul are consecinte negative generand distorsiuni in viata relationala a copilului prin perturbarea mecanismelor adaptative si aparitia tulburarilor de comportament care isi gasesc expresia in manie, furie, brutalitate, imaturitate afectiva, tendinta catre legaturi imorale, dubioase si periculoase, predelincventa , vagabondaj etc.

II. 5. 5. Agresivitatea copilului

Agresivitatea este asociata inca din copilarie cu patru factori (C.E. Tucker- Ladd, 2000):

copilul are temperament impulsiv, este hiperactiv

parintii au atitudine negativa, critica in privinta copiilor lor

parintii exercita o supraveghere slaba asupra copiilor si le permit comportamentele agresive

parintii utilizeza des tactici de dominare: pedepse, loviri, iesiri violente.

De aceea cel mai bun mod de a prezice daca un adult se va comporta agresiv este de a observa comportamentul sau din copilarie. Copiii care evita sa fie agresivi este foarte probabil ca adulti sa aibe succes social si o sanatate mentala buna. In schimb copiii care fura, agreseaza, au tulburari de comportament, este foarte posibil sa devina delincventi mai tarziu.

Copiii agresivi provn adeseori din familii agresive. La manifestarile agresive din familie se adauga ceea ce invatam din afara ei, in societate. Invatam mai multe modalitati ostile de a raspunde la frustrare din scoala, de la locul de joaca, de la prieteni si in mod special din emisiunile televizate, filme si din carti.

A fost demonstrat faptul ca devenim mai agresivi urmarind filme care arata ca agresivitatea este un raspuns acceptabil. Putem deveni agresivi prin vizionarea acestui tip de comportament si apoi prin imitarea lui. Nu este neaparat necesar sa provii dintr-o familie ostila sau sa fii subiectul unor frustrari importante pentru a deveni agresiv.

In perioada de adolescenta apar conflictele cu parintii. Prietenii devin mai importanti decat parintii. Certurile cu acestia devin mai dese si mai intense. Conflictele incep atunci cand tanarul nu mai face lucruri care sa-i multumeasca pe parinti sau care sa demonstreze o oarecare apropiere fata de ei. Adolescentul doreste sa se descurce singur, sa fie pe cont propriu. Regulile parintilor sunt adeseori incalcate.

Toate aceste conflicte apar ca urmare a incercarilor adolescentului de a se elibera de controlul parintilor.

II. 6. Agresivitatea intragrupala

In lucrarea "Agresivitatea umana" Eibl Eibesfeldt descrie o serie de situatii tipice in care se manifesta agresivitatea intragrupala:

a) ocuparea si apararea unor parti ale spatiului.

Oamenii isi formeaza obiceiuri spatiale vizibile si in modul in care familia se aseaza in mod consecvent la masa. Distanta individuala pe care o mentinem fata de ceila1ti depinde de intensitatea stimulilor emisi de acestia si variaza in functie de cultura de apartenenta a indivizilor. Experimentele efectuate in acest sens au aratat ca oamenii tind sa se distanteze de persoanele imbracate strident sau prea putemic parfumate. Semnificatia comportamentului de distantare este aceea ca in acest fel se exprima nu doar nazuinta ierarhica ci si submisivitate, disponibilitate la supunere si loialitate care nu se obtin printr-o educatie severa. "Dominatia bazata pe violenta se afla in dezacord cu natura umana, trezind de fiecare data la viata contraviolenta." (E. Eibesfeldt, 1995, pg.117).

b) agresivitatea explorativa.

Comportamentul agresiv este utilizat pentru testarea spatiului social de miscare. Copiii se comporta agresiv invatand din raspunsurile celorlalti cat de departe pot merge si care sunt limitele tolerantei si normele comportamentale pe care trebuie sa le respecte, in caz contrar, ajungand la escaladarea agresivitatii explorative. Agresivitatea explorativa permite depistarea punctelor slabe ale partenerilor, agresorul doreste sa masoare prin confruntare superioritatea sau inferioritatea sa. Agresivitatea explorativa are si un aspect pozitiv, acela de a fi o determinanta decisiva a dezvoltarii culturale.

c) agresivitatea educativa.

Atunci cand regulile de convietuire sunt incalcate apare ca raspuns pedeapsa.

Copiii care incalca regulile jocului sunt ironizati sau chiar pedepsiti fizic de copiii mai mari. Si in viata adulta cei care incalca legile sunt pedepsiti. In general, tendinta omului este de a reactiona violent la orice forma de inselaciune. "Agresivitatea educativa urmareste sa-l plaseze pe novice intr-o pozitie ierarhica inferioara" (E. Eibesfeldt, 1995, pg. 121).

d) reactia de respingere a anormalului.

Membrii unui grup care au infatisare si comportament diferit de norma adeseori sunt tintele agresiunii. Atunci cand un individ se abate de la norma grupului, acest lucru poate atrage excluderea sa din cadrul

grupului, abaterile fiind privite cu ostilitate. Reactiile pot fi de forma batjocurii, a ridiculizarii, a amenintarii, iar atunci cand nu se obtine modificarea comportamentului celui vizat se trece la atacuri fizice.

In controlul agresivitatii intragrupale intervin semnanle care inhiba agresivitatea, rolul ierarhiei, confruntarile ritualizate, aplanarea conflictelor, ritualuri de apropiere si obiceiuri-supapa.

Omul dispune de o serie de semnale de linistire care inhiba agresivitatea si activeaza comportamentul de intrajutorare, pre cum plansul, lasarea capului in jos, zambetul prietenos etc.

Omul manifesta disponibilitate pentru incadrarea intr-o ierarhie supunandu-se celor superiori in rang. Cercetarile au aratat ca atunci cand enervarea este produsa de cineva superior in rang, aceasta dureaza mai putin. Cei cu rang inferior manifesta inclinatie in a se supune fata de autoritate asa cum a demonstrat si experimentul lui Milgram de administrare de stimuli punitivi asupra unor persoane.

Comportamentele de aplanare a conflictelor sunt cele de tipul impotrivirii continuarii luptei, consolare prin mangaieri si gesturi de incurajare.

Ritualurile de apropiere sunt comportamentele care contribuie la strangerea legaturilor dintre membrii grupului (salutul, diverse sarbatori).

Obiceiurile – supapa sunt comportamente prin care agresivitatea este descarcata intr-un mod inofensiv. Sunt asa numitele "relatii de gluma" in care cei implicati se pot ironiza reciproc descarcandu-si astfel agresivitatea intr.o forma permisa de societate. O alta modalitate o reprezinta luptele sportive sau diferite ritualuri de schimb de cadouri.

II. 7. Agresivitatea in scoala

Tipurile de comportamente agresive prezente mai frecvent in scoala imbraca forma vandalismului si a violentei . In sens general vandalismul reprezinta acte de violenta specifice, indreptate catre obiecte, bunuri, proprietati. Literatura de specialitate desemneaza mai multe tipuri de vandalism printre care se enumera vandalismul achizitiv al carui scop este castigarea unor avantaje materiale, vandalismul tactic, vandalismul vindicativ cu scopul razbunarii, vandalismul joc care se produce in timpul unui joc fiind datorat curiozitatii, distractiei sau competitiei, si vandalismul malitios unde tinta agresivitatii nu este una specifica deliberata.

Vandalismul este de obicei specific adolescentilor de sex masculin, proveniti din clase sociale defavorizate si care traiesc in marile orase. Majoritatea formelor de vandalism au in comun faptul ca este perceput un anumit sentiment de nedreptate si de inechitate. Astfel, vandalismul este o forma de compensare prin modificarea propriilor perceptii, schimbarea raportului avantaj – dezavantaj si cresterea propriului avantaj.

In scoala predomina vandalismul – joc , vandalismul vindicativ si cel malitios. Daca un elev se simte defavorizat atat ca posesiuni materiale dar si ca rezultate scolare, avand totodata un auto control scazut, el poate apela la conduite de vandalism achizitiv, vindicativ sau malitios in incercarea de a restabili astfel echilibrul.

Vandalismul scolar este de obicei o forma de protest indreptata fie impotriva unei situatii perceputa ca nedreapta, fie impotriva autoritatilor si regulilor scolare. Elevii predispusi catre conduite de vandalism sunt de

obicei persoane cu nivel de autocontrol scazut, cu stima de sine redusa si toleranta scazuta la frustrare.

In privinta violentei scolare se disting doua tipuri de violenta: fizica si verbala, in functie de planul de manifestare al atacului corelat cu tipul de prejudiciu adus victimei.

Efectele violentei fizice se contureaza, pe langa planul fizic propriu-zis care vizeza integritatea corporala a victimei, si in plan psihic rezultand intr-o autoperceptie negativa, in teama si depresie.

O tipologie a conduitelor agresive in scoala realizata de J. Herbert include mai multe criterii: planul agresiunii, verbal sau fizic, gradul de deschidere, direct sau indirect, si tipul de implicare a agresorului, activ sau pasiv (Soitu, 2001, pg.34). Astfel se disting urmatoarele tipuri de agresiuni:

agresiuni active fizice directe -lovirea unui coleg

agresiuni active fizice indirecte – lovirea unui substitut al victimei

agresiuni active verbale directe – injuria, amenintarea

agresiuni active verbale indirecte – calomnia

agresiuni pasive fizice directe – impiedicarea producerii unui comportament al victimei

agresiuni pasive fizice indirecte – refuzul de a reliza o sarcina, activitate, de a da curs unei rugaminti

agresiuni pasive verbale directe – refuzul de a vorbi

agresiuni pasive verbale indirecte – negativism.

Un criteriu referitor la specificul violentei in scoala are la baza responsabilitatea pentru producerea violentelor delimitandu-se o violenta institutionala si una non-institutionala. Violenta institutionala este legata de regulamentele scolare si raporturile de putere create intre elevi si

profesori. in acest context atitudinea critica a unor profesori, etichetarile, discriminarile sunt forme de violenta.

Agresivitaea in scoala are conscinte psihologice dintre cele mal diverse, victima traieste sentimente de rusine, devalorizare, culpabilizare scade increderea in sine si in altii, se diminueaza autonomia si autocontrolul.

Structura scolara inadecvata, deficientele de comunicare intre elevi si profesori alaturi de relatii afective reci ale parintilor sau de promovarea agresivitatii prin mass-media constituie tot atatea cauze ale agresivitatii adolescentului.

II. 8. Cauzele comportamentului agresiv

Intre cauzele comportamentului agresiv se numara:

Mediul si genele -studiile din domeniul adoptiilor si asupra gemenilor sugereaza o influenta mai mare a mediului familial si mai putin o influenta genetica;

Stilul parental de crestere – sunt asociate comportamentului agresiv o supervizare saraca, disciplina severa, conflicte intraparentale, respingerea copilului si o implicare slaba in activitatile copilului;

Pattern-ul de interactiune parinte-copil comportamentul agresiv este influentat de modul in care parintii se comporta in privinta copiilor. Prin a nu raspunde la nevoile de comunicare si cele emotionale ale copilului se declanseaza dezvoltarea unor comportamente antisociale;

Influenta parintilor asupra emotiilor si atitudinilor copiilor – copiii cu probleme de conduita manifesta atasament dezorganizat fata de parinti trecand prin sentimente de frica si furie atunci cand se afla in prezenta parintilor din cauza comportamentului inadecvat inconsistent si amenintator al acestora. Agresivitatea apare ca o modalitate de raspuns atunci cand nu sunt gasite solutii constructive de rezolvare a conflictelor, copilul agresiv considenand ca prin acest comportament detine controlul.

dificultati cu prietenii si la scoala – respingerea de catre grupul de egali determina comportamente agresive si asocierea cu alti copii antisociali care ii impartasesc setul de valori.

predispozitia copilului – hiperactivitatea, IQ-ul scazut, instabilitatea, expansivitatea, anxietatea sociala sunt tot atatea caracteristici care predispun la comportamente antisociale.

Printre factorii care maresc riscul unui comportament agresiv se numara comportament violent anterior, faptul de a fi victima a unui abuz fizic sau sexual, expunerea la violenta in casa sau in comunitate, factori genetici, expunerea la violenta prin mass-media, consum de droguri sau alcool precum si o combinatie de factori social-economici si familiali, saracie, divorturi, somaj, prezenta unui singur parinte etc.

Psihologul Edwin Megargee descrie cinci tipuri de factori in functie de care o persoana raspunde sau nu agresiv in anumite situatii (Ghe. Florian, 2003, p.164):

instigarea la agresiune care poate fi de tip intrinsec provenita din furie si ura sau instigare extrinseca atunci cand se urmareste un scop

puterea obisnuintei bazata pe comportamente trecute agresive care s-au soldat cu success.

factori inhibitori ai comportamentului violent precum interdictii morale, teama de consecinte sau probabilitatea esecului.

factori situationali

potentialul de riposta evaluat de individ

Institutul Australian de Criminologie din Cambera (Ghe. Florian , 2003, p. 164) indica drept factori de risc pentru comportamentul agresiv factorii individuali psihosociali (factori de dezvoltare, afectiuni mentale, istorie personala cu violenta) si biologici (genetici, neurologici, traumatisme cerebrale, alcoolul si drogurile), precum si factori macrosociali (inegalitatea socio-economica, acces la arme de foc, alcool si droguri, influenta mass-media, alte aspecte culturale) si microsociali (violenta familiala, elemente situationale).

O alta serie de factori psihosociali care favorizeaza manifestarea agresivitatii o intalnim si in D. Cristea dupa cum urmeaza:

trasaturi de personalitate disfunctionale (auto control slab, iritabilitate ridicata, rezistenta scazuta la frustrare);

alcoolul si drogurile al caror consum atrage scaderea gradului de discemamant, anuleaza cenzurile;

frustrarea care este o stare psihica negativa ce apare atunci cand in realizarea unor scopuri intervin obstacole majore;

provocarea directa, verbala sau fizica;

starile emotionale paroxistice precum furia, frica, panica care provoaca scaderea capacitatii de autocontrol;

sexul unde sunt inc1use gelozia, infidelitatea, dar si cazurile de viol si comportamentele sexuale aberante precum pedofilia sau sadomasochismul;

c1imatul de violenta sociala (revolutii, miscari de strada);

inechitatea sociala rezultata din distribuirea inegala a bunurilor si indatoririlor care determina sentimente de frustrare mai ales in randul categoriilor sociale defavorizate;

mass-media care prin promovarea agresivitatii determina dezinhibarea conduitelor de tip agresiv in mod normal reprimate, afecteaza reperele axiologice, cognitive si afective ale publicului prin prezentarea violentei ca fireasca si ofera modele si tehnici de agresiune sofisticate;

factori fizici si demografici (caldura excesiva, spatiul restrans, aglomeratii etc.).

II. 9. Structuri de personalitate cu risc marit de agresivitate

Structuri de personalitate cu risc marit de agresivitate sunt:

-Tulburari de personalitate de tip paranoid – caracterizate prin suspiciune si neancredere fata de oameni in mod nejustificat si persistent , hipersensibilitate , afectivitate redusa in absenta unei alte afectiuni psihice (schizofrenie , tulburare paranoida). Astfel de indivizi ignora existenta unor contraargumente convingatoare si devin banuitori atunci cand o persoana incearca sa-i inlature suspiciunile. Adeseori sunt preocupati de gasirea unor motivatii ascunse si a unor semnificatii ascunse ;

-Tulburari de personalitate de tip schizoid- se caracterizeaza prin dificultatea de a stabili si intretine relatii sociale . Indivizii manifesta retragere in sine, o concentrare a interesului pe propria persoana, manifesta un interes constant pentru suferintele si viata celor din jur , dau impresia de raceala, dezinteres, lipsa de comunicare. Izolarea este observabila in toate sferele activitatii acestor indivizi inclusiv in planul profesional. Saracia lor afectiva poate sa atinga cote de la o afectivitate redusa pana la incapacitate emotionala.

-Tulbudiri de personalitate de tip neurasthenic – trasaturile de baza ale acestei personalitati sunt: astenia cronica este prezenta din perioada copilariei si se face simtita prin timiditate si fatigabilitate. Aceste persoane dau impresia de lipsa de indemanare si par dominate de slabiciune. Au capacitate de memorare redusa cu aparitia rapida a oboselii. Suporta foarte greu stresul, caldura, frigul precum si duritatea,cruzimea, brutalitatea. Toate aceste elemente ii creeaza o stare labila emotional si un comportament iritabil cu susceptibilitate marcata fata de cei din jur.

-Tulburari de personalitate de tip borderline – caracteristicile rezida in instabilitatea comportamentului interpersonal a dispozitiei afective si a imaginii de sine. Persoanele se manifesta printr-un comportament impulsiv si imprevizibil, cu potential de autodistructivitate, relatii interpersonale foarte labile, crize de manie si furie, instabilitate psihoafectiva etc.

-Tulbudiri de personalitate de tip antisocial – trasaturile principale sunt: continuitatea unui comportament antisocial constand din violarea drepturilor celorlalti. Acest comportament duce la esecuri in plan socio-profesional. Minciuna, furtul, bataia, absenteismul reprezinta semne precoce aparute inca din copilarie, la care se adauga comportament sexual agresiv, abuzul de alcool si in adolescenta. La varsta adulta apare incapacitatea de a sustine o activitate profesionala constanta, de a-si asuma rolul de parinte si de a se supune normelor sociale si civile. Studiile efectuate au incercat sa evidentieze influentele genetice precum si cele ale mediului familial sugerand ca ambele sunt importante deoarece tulburarea se mosteneste de la genitorii biologici, dar se pare ca este si rezultatul influentelor sociale exercitate in cazul unor parinti adoptivi.

– Tulbudiri de personalitate de tip obsesiv-compulsiv – doua coordonate sunt importante pentru a caracteriza acest tip de tulburare perfectionismul si inflexibilitatea. Indivizii au o preocupare permanenta fata de reguli, de detalii minore, reguli formale. Sunt hiperperfectionisti, doresc sa-si impuna modul de actiune celor din jur, sunt hipermotivati fata de activitate, sunt lipsiti de generozitate atunci cand nu au un interes personal etc.

– Tulburari de personalitate de tip pasiv-agresiv – persoanele cu acesta tulburare manifesta opozitie la solicitarile si exigentele obisnuite realizarii unor performante social-profesionale in mod mai mult indirect. Ei exprima in mod pasiv o agresivitate ascunsa. Sunt dependenti si neincrezatori, pesimisti in privinta viitorului.

– Tulbudiri de personalitate de tip sadie – indivizii au un comportament in care persista cruzimea, jignirile si agresivitatea fata de ceilalti. Acest comportament se manifesta de timpuriu si la varsta adulta. Acesti subiecti utilizeza mijloace de violenta fizica sau cruzime pentru a-si asigura o pozitie dominanta in relatiile pe care le stabilesc. Acest comportament rezulta in absenta capacitatii de a respecta si de a stabili relatii empatice cu ceilalti.

-Tulbudiri de personalitate de tip autodistructiv – comportamentul autodistructiv persistent debuteaza in tinerete si este prezent intr-o varietate de contexte. Persoanele evita situatiile placute fiind atrase de situatiile in care stiu ca vor suferi si ii impiedica pe altii sa-i ajute.

-Tulbudiri de personalitate de tip afectiv-depresiv – caracteristica principala este dispozitia bazala depresiva. Aceste persoane sunt pesimiste, sceptice, neaga viata in deplinatatea ei lipsindu-le capacitatea de a se bucura de viata. Au prag scazut de rezistenta la esec, izolare sociala progresiva si accentuata, tendinta crescuta de auto analiza, sentimente de invidie. Unii autori au stabilit urmatoarea tipologie a depresivului: depresivul posac caracterizat prin bunatate, tandrete, sensibilitate, atentie fata de suferinta altor; depresivul morocanos care este rece, egoist, iritabil, pesimist, cicalitor; depresivul paranoid.

-Tulburari de personalitate de tip histrionic – persoanele eu aceasta tulburare au un comportament reactiv supradramatizat, putenic exprimat, insotit de modificari caracteristice in relatiile interpersonale. Sunt plini de viata si dramatism cautand in permanenta sa atraga atentia asupra lor. Sunt inclinati spre exagerare, actele lor sunt superficiale, lipsite de consistenta. Au o deosebita capacitate de atractie si de seduetie. Au interes redus pentru realizari intelectuale.

-Tulburarile de personalitate de tip obsesiv – trasaturile de baza ale acestui tip de tulburare sunt : compulsiuni obsedante si ganduri inoportune dar care nu au gravitate a nevrozei obsesionale, psihorigiditate insotita de indoiala cronica, tendinta de perfectionism excesiva, meticulozitate extrema, sentimente eticomorale exacerbate.

-Tulbudiri de personalitate de tip exploziv – indivizii manifesta un comportament inegal cu descarcari afective brutale, au reactii disproportionate in raport cu stimulul, fond afectiv perturbat. Inca din copilarie explozivul este dificil de suportat din cauza atitudinii sale voluntare, a capriciozitatii si a virulentei verbale. Aceste tipuri de persoane nu au capacitatea de a-si rezolva conflictualitatile cu calm. Nu pot fi rationali, au nevoie sa rezolve imediat, intempestiv. Indivizii au un potential agresiv de o deosebita violenta, sunt egoisti si egocentrici raportand totul la propria persoana .

II. 10. Efectul violentei televizate asupra agresivitatii

" … De nenumarate ori, in mod agresiv, violenta patrunde in casa, se impleteste cu cele mai frumoase clipe de liniste ale familiei, sub forme vizuale, cu amanunte terifiante si se insinueaza in minte, in suflet si constiinta. Mijloacele de comunicare in masa sunt insetate de senzationalul agresiv."(C. Paunescu , 1994, pg.13).

Se contureaza tot mai clar ideea ca urmarind comportamente violente, in filme, in sport, in programele televizare, creste probabilitatea ca propriile noastre raspunsuri sa fie mai agresive mai degraba decat sa diminueze agresivitatea fiecaruia.

Prin vizionarea unar acte violente in media se promoveaza modele de agresivitate si intr-un fel se incurajeaza comportamentele agresive.

Agresivitatea este intalnita in toate formele ei, in carti, zlare reviste, prin prezentarea unor acte violente de tipul crimei sau violului. De asemeni televiziunea si radioul difuzeaza o gama larga de informatii cu incarcatura puternic agresiva, avand ca rezultat transfomarea perceptiilor noastre, a atitudinilor, sentimentelor si opiniilor.

Eficacitatea televiziunii in favorizarea comportamentelor agresive deriva din sistemul repetitiv si continuu de mesaje prin care reuseste sa intareasca valorile si comportamentele conventionale; amploarea audientei datorata programelor care incearca sa indeplineasca cerintele telespectatorilor; "realismul" artificial de care beneficiaza prim-planul mesajelor televizate, prin care subiectii sunt determinati sa vada lumea asa cum este prezentata prin teleobiectivele care se interpun intre oameni si realitati; producerea si difuzarea centralizata a programelor bazate pe standardizare, uniformizare si stereotipizare – avand efecte similare asupra publicului sub aspect cultural si al educatiei, instaurand automatisme in receptarea mesajelor; influenta globala a televiziunii – actiunea ei stimuland agresivitatea ( Soitu, 200 1, pg.169).

In mare masura televiziunea este considerata a fi responsabila de agresivitatea tinerilor si de amploarea actuala a violentei sociale, prin proliferarea diferitelor forme de violenta (crime, revolte, actiuni teroriste).

Violenta prezentata in programele de televiziune genereaza sentimente de insecuritate, frica, angoasa, stari de panica in randul populatiei. Programele violente ii desensibilizeaza pe oameni, care devin insensibili fata de actele de violenta si de victimele lor, fiind mai putin dispusi sa ajute aceste victime ale violentei. Asistand la spectacolul agresivitatii televizate tinerii pot crede ca aceasta este solutia cea mai eficienta de rezolvare a conflictelor. Violenta nu este prezenta numai in filmele si emisiunile pentru adulti ci si in desenele animate. Copiii au o putere de intelegere limitata ei neputand discene intre fapte si fictiune.

Cerecetarile in acest domeniu apreciaza ca agresivitatea stimulata pin mediatizare nu se manifesta in lipsa ocaziilor care ii permit individului sa-si arate performanta prin violenta, iar deprinderea violentei prin media presupune anumite caracteristici si trasaturi psihosociale ale receptorilor si depinde de apartenenta acestora la anumite grupuri si medii sociale. Par a fi mai inclinate spre agresivitate si preluarea mesajelor violente persoanele care sufera de un deficit de stabilitate afectiva si sociala, precum si cele mai putin integrate in mediul lor (Soitu, 2001, pg. 172).

Cercetarile arata ca multe dintre crimele violente au fost comise de oameni care erau vazuti de ceilalti ca fiind gentili, pasivi "linistiti, blanzi. Testarile psihologice descriu oamenii care au comis acte violente ca fiind in mod obisnuit oameni foarte controlati, neimpu1sivi sau emotionali si inhibati in exprimarea agresivitatii asupra cuiva. De aceea se pare ca acestia acumuleaza agresivitatea pana la momentul la care nu o mai pot controla.

"Receptionarea pe un interval mic de timp a relatarilor voit ingrosate, cu sublinierea insistenta a detaliilor de cruzime, de macabru, groaza, produce la nivelul sensibilitatii afective a omului un traumatism prin efectul de soc dar si prin marirea amenintarii asupra propriei existente ….. In inconstientul nostru se defineste o lume a agresmnii violente, o lume a groazei care exista pretutindeni, in comunitatea noastra, pe strada noastra, in casele noastre. Napadit cu violenta omul

este totdeauna pregatit sa raspunda spontan tot cu violenta. "(C. Paunescu, 1994, pg.44)

Prin relatari amanuntite ale actiunilor violente, prin forta de sugestie si informatia metodologica se creeaza premisele unor modele mintale pentru foarte multi potentiali ucigasi sau agresori.

II. 11. Modalitati de reducere a comportamentului agresiv

In reducerea agresivitatii este nevoie de actiuni atat la nivel macrosocial cat si la nivel microsocial. La nivel macrosocial prin eliminarea inechitatilor sociale, prin democratizarea institutiilor de stat, intarirea modelelor si valorilor sociale pozitive, restructurarea politicilor mass-media in care dominante sa fie criteriile educationale si etice. La nivel microsocial prin strategii de armonizare a raporturilor interumane, imbunatatirea climatului in cadrul grupurilor, canalizarea pozitiva a pulsiunilor potential agresive (D. Cristea, 2000 , pg.413 ).

Reducerea efectelor agresiunii televizate poate fi relizata prm limitarea tilnpului petrecut in fata televizorului, gasirea de alte surse de informare si relaxare, reducerea violentei din programele TV, un mai mare profesionalism si maxima responsabilizare a oamenilor de televiziune, exprimata in renuntarea gazetarilor la goana dupa senzational si a patronilor dupa profitul facil si nociv.

Alte strategii pot consta in prevenirea abuzurilor asupra copiilor, monitorizarea programelor urmarite de catre copii la televizor, pe video etc.

CAPITOLUL III

METODOLOGIA CERCETARII

III. 1. Obiectivele, ipotezele si metodele cercetarii

Obiectivul principal al cercetarii a constat in determinarea nivelului de agresivitate la adolescenti pornind de la urmatoarele ipoteze de lucru:

a)-nivelul agresivitatii fizice este dependent de sexul persoanei, fiind mai crescut la persoanele de sex masculin;

b)-imaginea de sine influenteaza nivelul de agresivitate;

c)-nivelul de agresivitate atinge frecvent cote peste medie la adolescenti,

Metode de cercetare

Au fost utilizate urmatoarele teste: "Testul pentru cunoasterea nivelului de agresivitate si a formelor de agresivitate" si "Scala Rosenberg" pentru imaginea de sine.

"Testul pentru cunoasterea nivelului de agresivitate si a formelor de agresivitate" cuprinde 66 de propozitii-afirmatii care se subscriu celor sapte scale aferente formelor de agresivitate:

Negativismul – care este un comportament opozant fata de autoritate si implica refuzul de a coopera. Se poate exprima printr-un sir de comportamente, de la lipsa de bunavointa pasiva la razvratirea fata de reguli si conventii;

Resentimentul – implica gelozia fata de a1tii , adesea la nivel de ura . Este o traire de suparare, necaz fata de lume pentru o tratare incorecta, imginara sau reala;

Ostilitatea indirecta – implica un comportament care directioneaza agresivitatea catre cineva intr-un mod ocolit.

Persoana antipatizata primeste ostilitatea prin barfeli rautacioase sau bancuri. Alte comportamente, ca de exemplu trantirea usilor, pierderea firii etc., permit unui individ sa-si descarce trairile generale de ostilitate, care nu pot sa fie indreptate impotriva cuiva anume;

Atentatul – implica violenta fizica si vointa de a folosi violenta impotriva altora. Apare mai degraba in dispute cu altii decat in distrugerea obiectelor;

Suspiciunea – implica proiectarea agresivitatii asupra altora si variaza de la neincredere si prudenta fata de altii, la convingerea ca alti oameni urmaresc sa te lezeze;

Iritabilitatea – se refera la a "exploda" la cea mai mica provocare. Se exprima in comportamente prin izbucniri si pierderea firii , grosolanie, nemultumire acuta;

Ostilitatea verbala – implica exprimarea verbala a trairilor negative fata de altii. Se observa atat in stilul de argumentare, cat in continutul verbal al menintarilor blestemelor hipercriticismului.

" Scala Rosenberg " pentru imagine a de sine este o scala de tip Likert care contine 10 itemi cu raspunsuri pe o scala de patru puncte de la "acord total" la "dezacord total". Scorurile pot varia intre 0 – 40 puncte cu urmatoarele semnificatii:

-scorurile de pana la 20 de puncte semnifica o imagine de sine scazuta, probleme cu stima de sine, lipsa increderii in fortele proprii, o identitate slab conturata;

-scorurile medii intre 21 – 30 de puncte exprima o imagine de sine pertinenta, o identitate bine conturata, o incredere buna in fortele proprii;

-scorurile de peste 30 de puncte exprima o imagine de sine exacerbata, o incredere oarba in fortele proprii, o supraevaluare a fortelor personale.

III. 2. Analiza si interpretarea rezultatelor

"Testul pentru cunoasterea nivelului de agresivitate si a formelor de agresivitate" si "Scala Rosenberg" pentru imaginea de sine au fost aplicate in semestrul al doilea al anului scolar 2007 – 2008 unui lot de adolescenti, elevi in clasele X-XI in cadrul Colegiului National Gheorghe Sincai din Baia Mare. Lotul a fost format dintr-un numar de 121 elevi cu varsta cuprinsa intre 15-18 ani, dintre care 48 de sex feminin si 73 de sex masculin.

Distributia in functie de virsta si sex

Tabelul 1

Fig. 1 Distributia esantionului in functie de sex

In urma centralizarii datelor obtinute ca urmare a aplicarii testelor mai sus mentionate s-au obtinut urmatoarele date inscrise in Tabelul 2

Scoruri obtinute pe scale de agresivitate si pe scala imaginii de sine

Tabel 2

Datele obtinute arata faptul ca:

-39 subiecti din 121 testati au obtinut scoruri mari pe scala de negativism ceea ce inseamna ca acestia manifesta un comportament opozant fata de autoritate fiind razvratiti fata de reguli si conventii;

-29 subiecti din 121 testati au obtinut scoruri mari pe scala de resentiment ceea ce inseamna ca acestia se simt adeseori nedreptatiti si resimt gelozie fata de altii;

-40 subiecti din 121 testati isi exprima agresivitatea in mod indirect prin barfe sau alte comportamente de tipul trantirii usilor fapt relevat de scala de ostilitate indirecta ;

-91 subiecti din 121 testati se implica in acte de violenta fizica asa cum arata scorurile mari obtinute pe scala atentatu!ui ;

-117 subiecti din 121 testati au obtinut scoruri mari pe sca1a de suspiciune proiectandu-si agresivitatea asupra altora prin neincredere fata de altii sau convingerea ca altii incearca sa ii lezeze;

-15 subiecti din 121 testati au obtinut scoruri mari pe sca1a de iritabilitat manifestata prin nemultumiri si izbucniri de comportament;

-54 subiecti din 121 testati au obtinut scoruri mari pe sca1a de ostditate verba!a, ceeace denota ca ei isi exprima verbal trairile negative fata de altii;

– 67 subiecti din 121 testati se imp1ica in relatii agresive.

La 74 subiecti din 121 testati, stima de sine se inregistreaza la cote joase.

Tabel 3

Scoruri obtinute pe fiecare scala in functie de sex

Comparand rezultatele obtinute de respondentii de sex masculin cu cele obtinute de respondentii de sex feminin, se observa note mai mari pe scala de negativism si pe scala atentatului In cazul baietilor si note mari pe scala resentimentului, a ostilitatii indirecte, suspiciune si ostilitate verbala in cazul fetelor (tabel 2.).

Pe scala negativismului se constata un efect al variabilei sex, baietii inregistrand un scor mai mare ceea ce arata ca acestia manifesta mai frecvent un comportament opozant fata de autoritate care implica refuzul de a coopera.

Rezultatele obtinute pe scala resentimentului indica faptul ca fetele sunt acelea care manifesta mai des sentimente de invidie si gelozie fata de altii, suparare fata de lume, sentimente care au la baza motive reale sau imagmare.

De asemeni, scala de ostilitate indirecta inregistreaza scoruri mai mari in cazul respondentilor de sex feminin care isi descarca sentimentele ostile ce nu pot fi indreptate indreptate impotriva cuiva anume , in moduri ocolite.

Nu s-au inregistrat diferente majore intre subiectii de sex feminin si cel de sex masculin in ceea ce priveste implicarea lor in acte de agresivitate fizica, dar exista totusi o mica diferenta care ne indica faptul ca baietii se implica mai mult in acte de violenta fizica decat fetele.

Fetele se dovedesc a fi mai neincrezatoare si mai prudente in raporturile cu ceilalti, proiectandu-si totodata agresivitatea asupra altora, asa cum indica rezultatele obtinute pe scala de suspiciune

Gradul de iritabilitate mai crescut a fost evidentiat la lotul fetelor, ele avand o cota mai ridicata de expansivitate (agresivitate verbala).

Scala de ostiliate verbala ne arata ca fetele isi exprima mai frecvent trairile negative in mod verbal, prin strigate, stil de argumentare, continutul verbal al amenintarilor.

Nivelul de agresivitate generala este mai crescut la fete decat la baieti, astfel ca fetele se implica mai frecvent in relatii dificile .

Mediile obtinute in urma aplicarii scalei Rosenberg ne arata ca in general adolescentii au despre ei insisi o imagine de sine negativa, au probleme su stima de sine neavand incredere in fortele proprii.

Putem concluziona ca fetele au inregistrat in general scoruri mai mari decat baietii pe scalele de agresivitate asa cum se observa si in graficul de mai jos ( Fig. 2. ):

Fig.2 Nivelul de agresivitate pe subscale in functie de sex

Din punet de vedere al relatiei dintre imagine a de sine si nivelul de agresivitate, rezultatele au relevat faptul ea 73 % dintre adoleseentii cu scoruri mari pe scala de agresivitate generala au o imagine de sine negativa, identitate slab structurata, spre deosebire de 67% dintre cei din lotul cu agresivitate in limitele normalului.

Doar 27% dintre cei eu manifestari agresive si 34% dinte cei eu agresivitate in limite normale demonstreaza o imagine de sine buna avand incredere in fortele proprii( Fig. 3. ) .

Fig. 3. Tabloul comparativ intre adolescentii agresivi si cei nonagresivi din punct de vedere al imaginii de sine.

Din totalul adolescentilor chestionati 55% au obtinut scoruri de 40 de puncte si mai mari de 40 de puncte care indica faptul ca nivelul lor de agresivitate general este crescut, in timp ce 45% s-au incadrat in scoruri aflate sub pragul de agresivitate, mai mici de 40 de puncte (Fig. 4.).

Fig. 4. Agresivitatea esantionului de adolescenti

Conduite agresive ale adolescentilor

In adolescenta transformarile fizice nu se petrec in acelasi ritm la toti. De aceea modul in care se maturizeaza, timpuriu sau tarziu, are o influenta importanta asupra imagmii de sine la adolescenti. Baietii maturizati timpuriu dezvolta incredere in sine crescuta, fiind mai siguri pe ei si in relatiile cu ceilalti. Efectul se inverseaza insa la fetele maturizate tarziu, acestea capatand o imagine de sine negativa.

Adolescenta este o perioada in care apare o distantare in relatiile cu parintii, tinerii preferand grupul de egali fata de care se simt mai confortabili in a-si exprima ideile si trairile.

Din punct de vedere al cognitiei toate procesele capata un caracter superior fata de perioadele anterioare. Gandirea capata proprietati noi, devine abstracta, rationamentul este de tip ipotetico-deductiv, memoria dezvolta capacitati superioare -de acumulare a informatiilor, cunostintele noi se raporteaza acum la cele anterioare, vocabularul ia amploare in principal datorita cresterii activitatii scolare desfasurate.

Cerintele principale cu care se confrunta adolescentii sunt de a-si stabili identitatea personala, sa-si dezvolte propria autonomie, sa-si stabileasca un sistem propriu de valori.

Agresivitatea este o problema majora a societatii actuale, capatand forme dintre cele mai diverse, de la agresivitatea verbala sub forma ironiei sau a sarcasmului, pana la agresivitatea fizica care poate avea ca urmare chiar moartea.

In cautarea unor explicatii ale comportamentului agreslv, s-au conturat pe parcurs mai multe teorii intre care teoria instinctuala, teoria

frustrarii – agresivitatii sau teoria invatarii sociale, fiecare sustinand fie caracterul innascut al agresivitatii, fie caracterul dobandit al acesteia.

Manifestarile agresive se concretizeaza in comportamente de intimidare a celorlalti, in implicare in lupte stradale, furt, pana la violenta fizica.

Agresivitatea este prezenta atat in societate dar si in interiotul familiei de la agresivitatea cuplului conjugal pana la agresivitatea parentala sau a copiilor. Nici scoala nu se afla in afara fenomenului agresivitatii unde agresivitatea ia forma vandalismului si a violentei.

La dezvoltarea comportamentelor de tip agresiv contribuie intr-o mare masura violenta proliferata prin programele de televiziune care genereaza totodata sentimente de insecuritate, frica si angoasa.

Pentru a se reduce agresivitatea adolescentilor este necesar sa fie luate in calcul toate aspectele vietii acestora incluzand familia, scoala, vecinatatea, grupul de egali, toate acestea avand un rol activ in formarea conceptiilor despre lume ale adolescentului.

BIBLIOGRAFIE

Allport, G. W. –Structura si dezvoltarea personalitatii (Ed. Stiintifica 1981)

Adler, Alfred-Cunoasterea omului (Ed. Stiintifica 1991)

Bandura , A, . The Social Learming Perspective Mechanism of Aggresion –in Toch, Psichology, of Crime an Criminal Justice, Waveland Press Inc Prospect HeigtsIlinois 1986

Bazac, Dumitru – Geneza si dinamica idealului in adolescenta Ed. Craiova 1974:

Dumitrescu, Ion – Adolescentii. Lumea lor spirituala si activitatea educativa Ed.Scrisul Romanesc Craiova 1980

Mitrofan, Nicolaie; Zdrenghea, Voicu Butoi, Tudorel –Psihologia judiciara Ed. Sansa 1992;

Radulescu, Sorin; Baciu, Dan – Introducere in sociologia delincventei juvenile Ed. Medicala 1990

Stanca, I.; Matei, G; Stan, I. – Teorii criminologice contemporane Ed. Ministerului de Interne Serviciul Editorial 1992;

Albu, G – In cautarea educatiei autentice Ed. Polirom Iasi 2002;

Schiopu, U. – Criza de originalitate la adolescenti Ed. Didactica Bucuresti, 1997

Schiopu, U.; Verza, Emil – Psihologia varstelor Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1997

Cretu, T. Adolescenta si continutul sau Ed. Credis 2003

Cristea, D Tratat de Psihologia sociala Ed. Pro Transilvania 2000

Debesse, M Psihologia copilului de la nastere la adolescenta Ed. Didactica si pedagogica 1970

De Hart, G.B., Sroufe, L, Alan, Cooper, R.G. Childr Development Its Nature and course, Von Hoffman Press Inc, 2000 SUA 4 th edition

-Eibesfeldt, E Agresivitatea umana , Ed. Trei Bucuresti 1995

Florian, Ghe – Fenomenologia penitenciarelor Ed. Oscar Print 2003

Paunescu, C Agresivitate si conduita umana Ed. Tehnica 1994

Scot, S. Conduct Disorders in Childhood and Adolescence , in British Medical Journal, ianuarie 17, 1998

Stassen, Berger, K. The Developing Person Through Childhood end Adolescence, Worth Publisher 1991

Soitu, L Violenta in mediile scolare Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1997 

Tucker, Ladd, C.E. Psichological Self Help 2000

Zisulescu , S – Adolescenta Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1968

Butoi, T; Iftenie, V; Boroi, A; Butoi -A. Sinuciderea, un paradox –Consideratii psihosociologice, bio-medicale si juridice Ed. Stiintelor Medicale, Bucuresti

Ferreol, G. Adolescentii si toxicomania, Ed. Polirom 2000

Fisher, E. Schiphrenia Part 1: Etiologi and Pathophisiology, an educational programme,

C.M.E 2001

Folkman, S; Lazarus, R.S. The Relationship between coping and emotion, Social and Scientific Medicine 1988

Freud, S. Nevrose, Psihose et perversion Ed. PUF Paris 1974

Horney, K. Personalitatea nevrotica a epocii noastre Ed. IRI, Cluj, 1996;

Iamandescu, I.B. Ed. Infomedica, Bucuresti 2002

Ionescu, G. Diagnostic and Statistical Manual of mental Disordres (DSM)-O taxinomie psihiatrica ateoretica, pragmatica, nontraditionala, revolutionara. Revista Romana de Psihiatrie Pedopsihiatrie si psihologie medicala 1/1983;

Ionescu, G. Tulburarile personalitatii Ed. Asklepios, Bucuresti 1997;

DanailaX., Golu, M. (2000). Tratat de newopsihologie. București: Editura Medicala

Dicționar de Psihiatrie LaRousse. (1998). București: Editura Univers Enciclopedic.

Durkheim E. (1980). Educație si sociologie. București: Editura Didactica si Pedagogica.

Paveclcu V. (1982). Cunoașterea de sine si cunoașterea personalității. București: Editura Didactica si Pedagogica.

Panzaru P. (1981). Condiția umana din perspectiva vieții cotidiene. București: Editura Albatros.

Prynce and Lynn. (l 981). Abnormul Psychology in the Hiunan Context. The Dorsey Press.

Roberts E. Robert et al. (1997). Does Growing Old Increase the Riskfor Depression. The American Journal of Psychiatry, voi. 157. 10.

ICD-10. Classificalion of Mental and Behavioural Disorders: Clinical Descriptionsand Diagnostic Guidelines H'HO 1992.

Brânzei P. (1979). Itinerar Psihiatric. Iași: Editura Junimea.

–Margineanu. N. Conditia umana . Ed Stiintifica 1973

Tudose. F. Tudose. C. Dobranici. L. (2002). Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi. București: Editura InfoMedica