Stresul Corelat cu Performantele Angajatilor
CUPRINS
Argument
Cap.I
STRESUL – CONSIDERAȚII DE ORDIN GENERAL
1. Noțiuni despre stres
2. Comportamentul uman în situații de stres
3. Surse de stres în cadrul organizațiilor
4. Factori ce afectează rezistența la stres și efectele
Cap. II
STRESUL ÎN ORGANIZAȚIILE MILITARE
1. Mediul militar – factor generator de stres
2. Clasificarea agenților stresori în unitățile militare
3. Cauzele stresului personalului militar
4. Managementul stresului
5. Stresul în luptă armată
6. Factori de stres pe câmpul de luptă
7. Reacții specifice manifestării stresului în luptă
8. Stresul după luptă
Cap. III
GESTIONAREA STRESULUI ȘI MORALUL MILITARILOR
1. Strategii specifice gestionării stresului de luptă
2. Analiza psihologică a situației de luptă
3. Moralul militarilor – rol, dimensiuni și forme de manifestare
4. Factori ce determină moralul militarilor
5. Evaluarea moralului militarilor
6. Indicatori ai moralului militarilor pe timp de pace și în situații de luptă
Cap. IV
STUDIU DE CAZ
Argument
În toate societățile dezvoltate, omul este supus la numeroase și variate solicitări. Zona cea mai frecvent și intens atacată este cea a psihicului uman. Și dacă complexe probleme de cunoaștere, înțelegere, valorizare, adaptare și de instruire se pun în condiții normale, de pace, asemenea aspecte cresc ca volum și intensitate în timpul confruntărilor militare, a conflictelor armate.
Demersul acestei lucrări vizează cu precădere reliefarea dimensiunilor stresului în corelație sau în interdependențele sale cu alte fenomene psihice întâlnite în luptă armată ca: teama, frica, spaima, panica, și alte stări afective negative, precum și câteva modalități de acțiune pentru a preveni apariția efectelor dezorganizatorice asupra conduitei militarilor, a fortifica componenta morală a capacității lor de acțiune. De asemenea, prin conținut încearcă să devină un instrument care pătrunde în universul structurilor militare, pentru a înțelege relațiile dintre militari și necesitatea formării continue de însușiri, deprinderi, obișnuințe în activitatea profesională generatoare de stres. Am încercat să surprind aspecte legate de managementul stresului, gestionarea și clasificarea agenților stresori în timp de pace și de război, strategii și nu în ultimul rând, factori ce determină moralul militarilor, poate cea mai importantă componentă în succesul unei misiuni/activități. În ultima parte a lucrarii sunt dezvoltate probleme ce vizează strategii specifice gestionarii stresului de luptă, și așa cum spuneam, noțiuni despre moralul militarilor – rol, dimensiuni si forme de manifestare.
Pe scurt, această lucrare își propune să rezume surse de stres ce afectează conduita și comportamentul militarilor în unități, mediul militar ca factor generator de stres.
Capitolul I
STRESUL – CONSIDERAȚII DE ORDIN GENERAL
1. Noțiuni despre stres
Omul zilelor noastre este într-o continuă „fugă” după succes, după îndeplinirea cât mai multor obiective într-o perioadă cât mai scurtă. Tensiunea continuă la care sunt supuse persoanele care lucrează, precum și alți factori ce vor fi discutați în continuare, dau naștere fenomenului generalizat al stresului. De aceea din ce în ce mai mulți angajatori încep să acorde o atenție mai mare decât în trecut efectelor produse de stres asupra personalului lor. Ce este stresul? Cea mai potrivită definiție ar suna cam așa: ”reacțiile adverse, în plan psihic și fiziologic, pe care le are o persoană atunci când nu este capabilă să facă față solicitărilor la care este supusă”.
Stresul reprezintă o experiență tulburătoare pentru fiecare om. Cu atât mai mult războiul, el însuși o realitate profund stresantă pentru experiența umană, ne oferă date, exemple și concluzii care întregesc cunoașterea acestui fenomen. Indiferent de extinderea, de rolul deosebit de important pe care îl are armamentul și tehnica din ce în mai sofisticate, tot omul rămâne deopotrivă punctul forte, de care depinde în ultimă instanță victoria sau eșecul. Gestionarea stresului de luptă devine o componentă indispensabilă dării și executării ordinelor, primirii și îndeplinirii cu rezultate corespunzătoare a misiunilor de luptă. Războiul și situațiile de criză angajează luptătorii la eforturi ce le solicită un consum ridicat de energie fizică, psihică și mentală. Un comandant caracterizat prin calități psihice, fizice și morale deosebite creează un mediu favorizant diminuării apariției stresului și al urgentării rezolvării cazurilor deosebite ale acestuia. Un luptător conștient și antrenat pentru un câmp de luptă modern, cu un asemenea comandant lânga el, și cu camarazi foarte bine instruiți, are toate șansele să rămână sănătos psihic și fizic în urma războiului, ba mai mult, este mult mai bine pregatit pentru a relua viața de acasă.
Stresul, noțiune vastă, și-a obținut recunoașterea medicală în anii ’50 ca urmare a cercetărilor canadianului Hans Selye (1907-1982). Selye consideră stresul un răspuns biologic nespecific și descrie sindromul general de adaptare. În paralel, se dezvoltă conceptul de stres post-traumatic. În prezent stresul este înțeles în contextul unei relaționări subiect/mediu, facându-se apel la capacitățile de adaptare.
Cuvântul „stres” provine din limba latină – strângere, care înseamnă „încordat, rigid, contractat…” și a cunoscut în decursul secolelor numeroase semnificații. În limba franceză apare doar în secolul al XX-lea în dicționarul Larrousse (1953) cu înțelesul de șoc brutal. În secolul al XVII-lea în Anglia, stres însemnă „stare de depresie în raport cu oprimarea sau duritatea, cu privațiunile, oboseala și, într-un sens mai general cu adversitatea vieții”. După secolul al XVIII-lea cuvântul „stres” revine la originile lui și reia sensul clasic admis, de forță, presiune” sau chiar „influență puternică” , acționând asupra unui obiect fizic (în metalurgie) sau asupra unei persoane.
Stresul este declanșat mai puțin de problemele externe cu care ne confruntăm, cât de modul în care facem față (sau nu reușim să facem față) acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confruntă cu o mare diversitate de factori de presiune în cursul întregii lor existențe, iar despre unii s-ar putea spune că sunt stimulați și dau maximum de randament doar când se află “sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul în care încetăm să facem față în mod adecvat tensiunii, simptomele de stres vor începe să-și facă apariția.
Stresul ar putea fi considerat ca o modalitate interacțională între individ și mediu, concretizată printr-o stare tensională, de încărcare. Unii cercetători disting printre agenții stresori (agentul extern producător de stres: zgomote, lipsă de informații, condiții de muncă necorespunzătoare, supra sau subsolicitare) pe cei care amenință echilibrul fizic și psihic al indivizilor, provocând așa numitul distres (stresul intens) care este consecința unei suprasolicitări, cu repercursiuni nemijlocite asupra performanței, atitudinii, comportamentului, provocând reacții ale sistemului endocrin. Există și un tip de stres cu acțiune tonică, cu efecte benefice, pozitive, de mobilizare a resurselor individului – eustresul, cel care menține tonusul psihic și fizic al omului la un nivel ridicat și are ca efect o adapdare corespunzătoare la mediu. Un lucru este cert: o anumită stare de tensiune, nivel de încărcare a organismului este utilă pentru orice activitate ce urmează să întreprindem. Acest minim necesar de imbold de acțiune, ca stimul al mobilizării energiei este definit prin eustres. În concluzie, stresul moderat activează organismul, îi marește capacitățile adaptative și numai stresul intens, față de care adaptarea apare dificilă sau imposibilă, este nociv și trebuie să fie eliminat. Stresul în exces (distresul) are un puternic efect dezorganizator atât direct, cât și mijlocit, asupra integrității psiho-fizice a unei persoane: reacțiile emoționale includ fenomene ca anxietatea, sentimentul de culpabilitate, însingurarea etc.; funcția cognitivă este marcată de un nivel scăzut de concentrare, fenomene de uitare, hipersensibilitate la critică, la observații și admonestări; simptomele fiziologice de sănătate includ hipertensiunea arterială, tulburări de respirație, modificări hormonale. Simptomele imediate de stres se pot manifesta sub formă de indigestie, amețeli, dureri de cap, dureri de spate, pierderea poftei de mâncare, insomnii și iritabilitate sporită. În timp, printre simptome se pot număra boli ale sistemului cardiovascular, ulcer gastric, depresii nervoase și alte îmbolnăviri grave.
Concepțiile actuale privind stresul explorează diferite etape fiziologice și psihologice, plecând de la perceperea unei situații periculoase, până la adoptarea unui răspuns cu multiple fațete, precum și consecințele acestor reacții asupra organismului urmărind gestionarea stresului în dimensiunile lui terapeutice și preventive.
2. Comportamentul uman în situații de stres
Impactul stresului asupra unei persoane se poate manifesta într-o varietate de forme. Stresul poate afecta modul în care individul abordează boala și răspunde la starea de disconfort. De asemenea, stresul face ca o persoană să devină iritabilă, retrasă, precaută, energică, optimistă, aceasta depinzând de natura stresului, dacă este negativ sau pozitiv. În timp ce eustresul poate avea efecte benefice, distresul poate conduce la comportamente cum ar fi abuzul de droguri și abordarea unor conduite ce pot duce la vătămări. Pentru a se elibera de stres, mulți oameni recurg la droguri, tutun, alcool etc. Totuși, stresul nu trebuie să conducă neapărat la abuz. Consumul de băutură este considerat o reacție la/sau mijloc de soluționare a evenimentelor de stres major, tipice unei grupe de vârstă, cum ar fi pensionarea sau decesul partenerului de viață. Totuși, observații atente realizate asupra persoanelor sugerează că acelea care au reușit în general în controlul stresului, nu recurg la astfel de strategii. Stresul poate afecta și comportamentul alimentar al persoanei. Unele persoane tind să mănânce mai puțin, atunci când se simt stresate, în timp ce altele recurg la mese supradimensionate. Pentru o perioadă de timp aceasta nu constituie o problemă, dar stresul cronic poate contribui la problemele de greutate cât și la problemele asociate unei diete și alimentații sărace. Observațiile au arătat că unele alimente activează producția de endorfine în creier ceea ce diminuează stresul și disconfortul. Cercetările au sesizat că, cu cât o persoană se situează mai mult timp sub acțiunea stresului, cu atât mai ridicat va fi nivelul de endorfine în sânge. Natura acestor conexiuni este încă neclară, dar ele sugerează posibile legături între endorfine și pofta pentru anumite alimente.
Stresul poate afecta comportamentul și prin creșterea riscului la accidente. De exemplu, capacitatea de șofat a unei persoane se poate deteriora dacă persoana se situează sub un stres sever. În mod similar, lipsa de concentrare poate fi periculoasă în sensul că aceasta cauzează persoanei neglijarea factorilor de risc în mediul său. Comportamentul suicidal poate fi corelat cu stresul. Știrile cotidiene ne semnalează că majoritatea suicidelor în rândul tinerilor sunt precedate de evenimente stresante, evenimente de genul problemelor cu legea, întreruperea unei prietenii și probleme acasă sau la școală.
Reacții fiziologice la stres
O stare avansată de stres produce o deteriorare a stării de sănătate a organismului, care se poate manifesta sub forma oboselii exagerate, insomniei, durerilor de cap, nevoii exagerate de alimente dulci, maladiilor digestive, respiratorii, a disfuncțiilor rinichilor, etc. Este de remarcat faptul că și situațiile fericite (căsătorii, nașterea unui copil, aniversări, promovări, îmbunătățirea statutului social sau financiar, alte realizări personale) necesită adaptarea la o schimbare, deci sunt stresante. De aceea, chiar și o aglomerare de astfel de evenimente poate produce probleme de sănătate. Un grup de profesori dculoasă în sensul că aceasta cauzează persoanei neglijarea factorilor de risc în mediul său. Comportamentul suicidal poate fi corelat cu stresul. Știrile cotidiene ne semnalează că majoritatea suicidelor în rândul tinerilor sunt precedate de evenimente stresante, evenimente de genul problemelor cu legea, întreruperea unei prietenii și probleme acasă sau la școală.
Reacții fiziologice la stres
O stare avansată de stres produce o deteriorare a stării de sănătate a organismului, care se poate manifesta sub forma oboselii exagerate, insomniei, durerilor de cap, nevoii exagerate de alimente dulci, maladiilor digestive, respiratorii, a disfuncțiilor rinichilor, etc. Este de remarcat faptul că și situațiile fericite (căsătorii, nașterea unui copil, aniversări, promovări, îmbunătățirea statutului social sau financiar, alte realizări personale) necesită adaptarea la o schimbare, deci sunt stresante. De aceea, chiar și o aglomerare de astfel de evenimente poate produce probleme de sănătate. Un grup de profesori de la University of Washington din Seattle, sub conducerea profesorilor Holmes și Rahe, au cercetat impactul diferitelor evenimente sau schimbări din viața unui om asupra puterii de adaptare a organismului. Ei le-au asociat acestor evenimente numere, reprezentând măsura aproximativă a energiei de adaptare pe care o solicită. Gradul de adaptare solicitat poate varia de la 100 – în cazul morții partenerului de viață, 73 – divorț, până la 12 – Crăciunul și 11 – o încălcare minoră a legii. Cercetătorii au ajuns la concluzia că, dacă o persoană cumulează într-un an peste 200 de puncte, șansele de îmbolnăvire în anul următor sunt de 50%, ajungând până la 80% în cazul acumulării a peste 300 de puncte.
Reacții comportamentale la stres
Individul stresat încearcă să se adapteze luând măsuri pentru a rezolva problemele, dar de multe ori se retrage sau consumă substanțe excitante. În general, pentru rezolvarea problemelor, individul urmărește înlăturarea sau reducerea influenței factorilor care produc stres. Poate realiza acest lucru prin delegarea unora dintre responsabilitățile sale, printr-un mai bun management al timpului, prin comunicare, solicitarea ajutorului, instruire sau căutarea unor alternative. Ca urmare, stresul se reduce și se stimulează realizările, spre beneficiul individului, dar și al organizației. Retragerea poate îmbrăca forma absențelor sau demisiei, având ca scop eliberarea de stres pe o perioadă limitată sau definitiv. Prin retragere, individul își rezolvă problema, dar stresul nu dispare din organizație. Consumul de substanțe excitante (alcool, tutun, droguri) reprezintă cea mai dăunătoare și inutilă reacție la stres, nerezolvând nici problema individului, nici pe cea a organizației.
Reacții psihologice la stres
În funcție de puterea emoțiilor la care sunt supuși, indivizii au reacții negative, de intensități și durate diferite, cum ar fi: frustrarea, anxietatea și depresia.
Frustrarea reprezintă nemulțumirea profundă, resimțită de individ atunci când ceva sau cineva intervine asupra comportamentului pe care îl adoptă pentru atingerea unui obiectiv. Când frustrarea se permanentizează și individul nu are alternative, devine o stare interioară emoțională. Poate lua forme agresive, cum ar fi protestul, sabotajul sau în extremis violența. Când se păstrează în anumite limite, frustrarea are efecte benefice. Ea dă culoare comportamentului și îi ambiționează pe indivizi să progreseze și să își mobilizeze energia pentru a face față problemelor cu care se confruntă. De exemplu, un director de marketing care observă că un anumit produs nu se mai vinde la fel de bine ca în trecut va întreprinde acțiuni corective. Consecințele frustrării sunt însă pozitive numai când aceasta este intermitentă și când individul are la îndemână mai multe posibilități de rezolvare a problemei. Dacă situația care a provocat aceste manifestări nu se rezolvă, apar retragerea sau apatia. Atunci când frustrarea apare pe nepregătite sau când este considerată ca având cauze nedrepte, se instaurează agresiunea. Managerilor le revine misiunea de a menține frustrarea în limite controlabile, benefice, sau cel puțin nedăunătoare organizației. De aceea, ei trebuie să-i pregătească pe membrii organizației pentru schimbări, să le explice rațiunile acestora, mai ales dacă anticipează că vor avea urmări frustrante.
Anxietatea reprezintă reacția la o amenințare fizică sau psihică anticipată, spre deosebire de teamă, care este reacția la un pericol prezent. Ambele se produc atunci când lipsește posibilitatea de apărare față de pericol. Anxietatea apare în organizație din cauza vulnerabilității angajaților în fața unor decizii pe care le iau cei care dețin puterea și care îi defavorizează. Ea poate apărea din cauza unor modificări frecvente, a competiției interne, în urma căreia unele persoane își pierd poziția sau reputația, a ambiguității sarcinilor, nesiguranței locului de muncă, urmăririi vizibile și continue a activității (fie că este vorba de succese, fie că este vorba despre eșecuri). Factori personali, cum ar fi boala, problemele familiale, înstrăinarea față de un grup, ambițiile prea mari, au de asemenea un rol important în instalarea acestei stări. Anxietatea moderată motivează, ascute simțurile și mărește capacitatea de inovare, fiind sursa unor rezolvări interesante ale problemelor și sarcinilor. Când însă aceasta devine cronică și depășește anumite limite, subiecții nu mai gândesc rațional. Unii încep chiar să facă exces de excitante, cum ar fi alcoolul, tutunul și drogurile. Cel mai grav este faptul că anxioșii, mai ales bărbații, nu își recunosc starea, pe care o consideră un semn de slăbiciune. Ei blochează astfel discuțiile pe această temă și încercările altora de a-i ajuta. Pentru a menține anxietatea în limite normale, managerii trebuie să încurajeze exprimarea ei, să le dea angajaților feedback-ul referitor la performanțele lor, să anunțe din timp schimbările care au loc în cadrul organizației, să evite competiția inutilă între angajați.
Depresia este și ea o stare emoțională încercată la un moment dat, ca urmare a unei maladii, a unui efort prelungit sau a unui eveniment nefericit. În aceste momente, depresia pe o perioadă limitată este benefică, deoarece încetinește reacțiile organismului, apărându-l de un consum prea mare de energie de adaptare. În mod normal, depresiile dispar după scurte perioade de timp. Energia, pofta de viață, optimismul reapar și viața își reia cursul normal. Există însă persoane la care depresiile se cronicizează. Acestea devin din ce în ce mai apatice și mai retrase, nu mai dorm bine (se scoală după o oră, două de somn), nu mai au poftă de mâncare, sunt nehotărâte, neglijente în privința propriului aspect, se concentrează cu greu, se simt vinovate și neajutorate, nu se mai bucură de nimic. Toate acestea le afectează puterea de muncă, relațiile familiale și sociale, ducând la abuzuri de medicamente, alcool, droguri. Managerii și cei din jur trebuie să-i ajute pe depresivi să-și recunoască problema și să îi facă să accepte ajutorul specialiștilor, care vor depista cauzele și vor aplica un tratamentul corespunzător care are, în general, rezultate foarte bune.
Stresul și modul de gândire
Între stres și modul de gândire există o legătură. Stresul afectează modul de gândire. Un nivel moderat de stres ascute mintea și gândirea. De exemplu, dușurile reci îi fac pe unii să se poată concentra mai bine. Alții își pun pe birou notițe care să le amintească permanent termenul de finalizare a unei activități. Stresul excesiv duce însă la deteriorarea gândirii, a atenției acordate nuanțelor. Scad puterea de discernământ și capacitatea de evaluare și comparare a diferitelor alternative, ceea ce este foarte grav în contextul situațiilor complexe cărora trebuie să le facem față la ora actuală. Pe de altă parte, modul în care gândim influențează stresul. Aceeași situație e mai stresantă pentru unii și mai puțin stresantă pentru alții. Cercetătorii au atras atenția că managerii pot fi clasificați în două categorii: în una se află așa numiții „subiecți tari” care consideră că pot influența cursul unor evenimente inițiate de alții, prin forța implicării lor. Ei privesc aceste evenimente ca fiind provocări menite să le pună în valoare competența, nicidecum probleme care să-i pună în pericol. În cealaltă categorie se încadrează cei ce nu au această putere de autocontrol. În situații similare, ei clachează fie fizic, fie psihic. Oricum, cercetătorii în domeniul stresului sunt unanim de acord că puterea de adaptare a organismului la presiunile exercitate de factorii de stres sunt limitate. Modul în care un individ privește o anumită situație poate numai să mărească sau să micșoreze potențialul său de rezistență la stres.
Personalitatea și stresul
Personalitatea afectează în mod frecvent modul în care individul va răspunde la stres și de asemenea, modifică impactul stresului asupra organismului. M.Friedman și R.H.Rosenman, cardiologi americani, în urma cercetărilor efectuate au arătat în 1974 că, în cadrul organizației, se întâlnesc două tipuri de indivizi: cu personalitate de tip A și cu personalitate de tip B. Primii consideră că soarta lor depinde în exclusivitate de ei. Ceilalți atribuie o mare importanță șansei și factorilor externi. Subiecții de tip A se confruntă cel mai adesea cu factorii de stres, pentru că pleacă de la premisa că reușita lor depinde în exclusivitate de modul în care vor reacționa. Interesul medicilor față de indivizii cu personalitate de tip A a fost provocat de observația că cei mai mulți cardiaci și victime ale infarcturilor miocardice provin din această categorie. Cei cu personalitate de tip A sunt ambițioși, pasionați de munca lor, fac ore suplimentare și se supun la stări conflictuale și incerte, fac mai multe lucruri în același timp, nu precupețesc nici un efort și uită de distracții pentru a-și atinge obiectivele. Se simt frustrați dacă cineva se interpune între ei și obiectivul propus, încercând să le încetinească ritmul. Sunt de multe ori nerăbdători, ostili și furioși. Tipul A se descurcă mai bine ca B în situații care presupun viteză, perseverență, rezistență. Ei nu recunosc implicațiile negative ale ritmului prea alert de muncă asupra organismului lor. Dar presiunea la care se supun are efecte negative asupra tensiunii sanguine, pulsului, chimismului sângelui. În multe organizații, indivizii de tip A sunt preferați, încurajați să se comporte ca atare, dar ei sunt candidați serioși ai bolilor cardiovasculare. Iată, deci, cum organizațiile pot amenința, în mod neintenționat, sănătatea angajaților.
În privința reacției la stres, există și alte tipuri. Aceste tipuri sunt orientative: nimeni nu se încadrează exact într-unul dintre ele. Conștientizarea modului în care oamenii pot reacționa în situații stresante ușurează însă înțelegerea și abordarea acestora. Persoanele ambițioase sunt reprezentanții clasici ai tipului A. Lor le plac schimbările și provocările și lucrează mai bine sub presiune. Atunci când nu există termene limită sau alte presiuni, ei le vor crea. Dacă nu găsesc ocazii de a se relaxa și detensiona, ei sunt predispuși efectelor fizice ale stresului distructiv. Persoanele anxioase transformă orice în surse de stres distructiv, îngrijorându-se permanent că ceva ar putea merge prost. Dacă nu reușesc să învețe să privească lucrurile mai relaxat și să nu se mai îngrijoreze permanent, sunt și ele predispuse efectelor stresului distructiv, dar mai ales celui emoțional sau intelectual. Persoanele tradiționaliste sunt relaxate atâta timp cât au de a face cu situații sau sarcini familiare. Ele suferă de stres din momentul în care trebuie să facă față unor schimbări care le scapă de sub control sau când intervin modificări ale rutinei. Persoanele centrate asupra celorlalți se simt bine atâta timp cât primesc multă susținere și atenție. Ele sunt stresate dacă trebuie să lucreze singure sau dacă nu primesc permanent recunoaștere pentru munca lor. Dimpotrivă, persoanelor izolate le displace să lucreze în echipă și sunt stresate de relațiile cu colegii sau publicul. Persoanele placide fac parte din tipul B. Le displac situațiile stresante și învață să le evite, sau evită să se agite atunci când au de a face cu ele. Practic, în mare măsură, acestea sunt stresate doar atunci când se află în compania unor persoane stresate. Persoanele aventuroase abordează activitățile ca pe niște întreceri, ceea ce pe ei nu îi afectează, dar pe ceilalți îi stresează. Persoanele aventuroase sunt plictisite și frustrate și, în consecință, stresate de munca de rutină.
La nivel de organizație, stresul are ca efecte principale creșterea absenteismului, a fluctuației personalului și reducerea performanțelor salariaților (scăderea productivității muncii și a calității produselor sau serviciilor, înrăutățirea relațiilor cu clienții). Toate acestea duc la deteriorarea reputației companiei. În consecință, procesul de recrutare și selecție are de suferit, întrucât cei cu aptitudini și cunoștințe competitive nu mai doresc să se angajeze acolo. De asemenea, clienții își pierd la rândul lor încrederea și își aleg alți colaboratori.
Stresul individual apare atunci când o persoană nu poate să realizeze un echilibru între multiplele solicitări cărora trebuie să le facă față: profesionale, sociale, familiale și simte că nu poate acorda suficient timp nici uneia din ele. Ca urmare a stresului, individul are probleme de sănătate și de comportament. Crește tensiunea arterială, apar insomnii, oboseală cronică, dureri de cap, boli psihice, cardiace și ale aparatului digestiv. Scade interesul față de înfățișarea proprie, memoria, puterea de concentrare și de decizie, încrederea în propriile forțe. Apar apatia, sentimentul de vinovăție, neîncrederea în forțele proprii, sentimentul de inutilitate. Indivizii stresați fac de multe ori abuz de tranchilizante și de alcool, ceea ce conduce la alterarea comportamentului. Dacă la femei stresul se manifestă în special prin depresii, la bărbați îmbracă de cele mai multe ori forma unei iritabilități excesive, a violenței, a dependenței față de substanțe excitante. Astfel, apar probleme financiare, probleme în relațiile profesionale și familiale, putând merge până la pierderea slujbei sau divorț. Ar fi de dorit ca individul să conștientizeze și să își recunoască starea de stres cât mai devreme, pentru a putea lua măsurile necesare evitării unor consecințe dramatice.
3. Surse de stres în cadrul organizațiilor
Orice eveniment sau condiție dintr-o organizație care solicită adaptarea unui individ este un factor de stres. În cadrul organizației, factorii de stres sunt diferiți, de la un post la altul. Pentru manageri, aceștia îmbracă forme ca: responsabilitățile față de superiori, necesitatea motivării subordonaților, respectarea termenelor, încadrarea în bugete, adoptarea schimbărilor. Pentru funcționari, factori de stres pot fi: caracterul repetitiv al activității și lipsa de responsabilitate, nemulțumirea față de statutul social, incertitudinea față de perspectivele de promovare, nemulțumirea față de stimulentele materiale, lipsa de control asupra cantității de muncă. În cazul muncitorilor, constituie factori de stres eforturile fizice, condițiile periculoase de muncă, noxele. În cadrul organizației, factorii de stres sunt în general suprasolicitarea profesională, conflictele, neclaritatea sarcinilor, conflictele de roluri și ambiguitatea, nesiguranța postului. Suprasolicitarea poate îmbrăca diferite forme. Cea mai simplă este obligația de a lucra multe ore pentru a realiza o singură sarcină. Este situația fermierilor, meșteșugarilor, etc., care își sacrifică o parte din timpul liber pentru a-și termina munca. O altă formă o reprezintă obligativitatea încadrării în termene prea strânse. Nu trebuie negat rolul termenelor în creșterea productivității. Dar, când ele se succed prea rapid și îi suprasolicită pe angajați devin stresante. O a treia formă de supraîncărcare, și mai dificilă, este atunci când un salariat mai puțin experimentat este promovat, dându-i-se sarcini atât de grele, încât ar fi demne de competența unui expert. Această promovare devine astfel stresantă, în ciuda salariului și statutului tentante pe care le implică. Cel în cauză depune un efort mult mai mare decât ar fi necesar pentru a suplini lipsa de experiență și uneori își pierde încrederea în forțele proprii. De această situație se face responsabil în primul rând departamentul de resurse umane, care nu a știut să selecționeze oameni corespunzători în postul respectiv și nu ia măsuri grabnice de instruire și îndrumare. Ultima, dar cea mai neplăcută situație de suprasolicitare, este aceea când o persoană are de rezolvat un număr prea mare de sarcini necorelate și care, la un loc, devin copleșitoare. Nu este vorba numai de numărul mare de ore de muncă, ci și de discontinuitățile în activitate și de necesitatea distribuirii permanente a atenției, care sunt extrem de stresante. Supraîncărcarea din ultima categorie poate deveni o condiție patologică dacă persoana nu poate sau nu vrea să delege o parte din sarcini, nu știe sau nu recunoaște și nu respectă limitele clare ale responsabilităților sale, nu poate refuza solicitările suplimentare, de teamă să nu piardă, sau să nu supere. Suprasolicitarea intervine treptat, pe măsură ce alții observă că persoana este de încredere, nerefuzând sarcinile și onorându-le în cele mai bune condiții și intervin cu noi și noi solicitări. În acest fel, libertatea ei se diminuează dincolo de limita suportabilității.
Conflictul de roluri poate fi principala sursă de stres și reprezintă necesitatea de a exercita sau controla o activitate în care două grupuri distincte au interese contrare. De exemplu, maistrul care supraveghează o lucrare e pus uneori în situația să își preseze muncitorii peste posibilități, deși știe că le poate afecta sănătatea, pentru a-și satisface superiorii, care doresc maximizarea productivității. Este cert că aceste conflicte de roluri creează tensiuni interpersonale, duc la reducerea satisfacției în muncă, diminuează respectul față de persoanele care contribuie la apariția acestei situații, față de organizația unde apar. Deși nu pot fi eliminate total din organizație, ele trebuie menținute în limite controlate.
Incertitudinea este consecința definirii necorespunzătoare a unui anumit post, în ceea ce privește așteptările referitoare la persoana care îl ocupă, acțiunile care trebuie întreprinse pentru a satisface acele așteptări, consecințele unui anumit comportament. Atitudinea față de ambiguitate diferă de la un individ la altul, independent de gradul de inteligență sau competență. Unora le place să aibă sarcini precizate, alții suportă foarte bine neprevăzutul în carieră. Măsura în care ambiguitatea îi stresează pe membrii unei organizații depinde nu numai de caracteristicile individuale, ci și de diverși factori legați de climatul de lucru. Cel mai important este exigența față de greșeli. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât aversiunea față de ambiguitate crește. Dacă însă în cadrul organizației sunt tolerate greșelile, atunci când sunt neintenționate și nu se repetă, incertitudinea este de multe ori preferată rutinei. Este important de cunoscut faptul că nivelul de stres pe care îl presupune un anumit post diferă de la o situație la alta. De asemenea, că indivizii au o toleranță diferită la stres. De aceea, nivelul de stres pe care îl presupune un anumit post ar trebui să constituie pentru cel care caută de lucru un criteriu de avut în vedere. În acest mod se pot evita ulterior multe situații dificile și neplăcute. Însăși cunoașterea perspectivei de a lucra sub presiune îl pregătește pe candidat să facă față mai bine situației, atunci când se angajează.
Stresul organizațional poate apărea ca urmare a modificării unor obiective, a unor proceduri de lucru, sau a unor tehnologii. Neclaritatea fișelor de post, comunicarea nesatisfăcătoare, condițiile improprii de lucru sunt, de asemenea, cauze de stres. În ultimii ani s-au produs modificări majore în ceea ce privește produsele și serviciile oferite. Ca urmare a creșterii concurenței, a apărut necesitatea reducerii costurilor și organizațiile s-au restructurat, sau au fost supuse procesului de re-engineering, ceea ce a dus de cele mai multe ori la reducerea numărului de personal. Angajații trebuie să lucreze și să învețe mai mult ca oricând, confruntându-se cu un viitor nesigur. Apariția tehnologiei informatice a schimbat modul de efectuare a numeroase tranzacții și operații, eliminând de multe ori necesitatea intervenției omului. Rolul de transmitere a informațiilor care le revenea managerilor de mijloc a fost preluat de computere. În consecință, structurile organizatorice se aplatizează și se pune un accent din ce în ce mai mare pe lucrul în echipă. În aceste condiții, autoritatea este dată tot mai mult de competență, și nu de vechimea în muncă. De multe ori, rolurile membrilor echipei se suprapun, ca urmare, crește competiția în cadrul organizației. Globalizarea, achizițiile, privatizările duc de cele mai multe ori la schimbarea rapidă a culturii organizaționale și la necesitatea ca angajații să-și schimbe practicile de lucru. Toate aceste modificări tehnice, strategice, operaționale, de cultură organizațională îi afectează pe salariați.
În urma cercetărilor efectuate în SUA s-a putut constata faptul că majoritatea oamenilor apreciază pozitiv rolul muncii și al apartenenței la o organizație. Din populația investigată, 4 persoane din 5 afirmă că munca este aceea care le îmbogățește conținutul vieții, că fără muncă sau fără oamenii cu care cooperează ar fi pierduți și prin urmare ar continua să muncească chiar dacă nu ar avea nici o nevoie financiară. Dar cu toate acestea majoritatea persoanelor doresc “să lucreze în altă parte”. Prin urmare nu munca este stresantă, ci condițiile, ambianța socială în care se desfășoară. Atât conflictul cât și ambiguitatea rolului se manifestă în diferite forme în cadrul unei organizații și sunt percepute cu intensități diferite de membrii care o compun. Diferențele de percepție sunt datorate nu numai caracteristicilor individuale, ci și poziției pe care persoana respectivă o ocupă în cadrul organizației. Cercetările de psihologie socială au scos în evidență faptul că managerii sunt mult mai expuși efectelor conflictului de rol, în comparație cu executanții. De exemplu, un director de departament trebuie să urmărească îndeplinirea sarcinilor, a obiectivelor departamentului pe care îl conduce, iar pe de altă parte trebuie să se preocupe de bunăstarea subalternilor săi. Presiunile la care este supus acest director vin, conform cercetărilor, mai mult din partea superiorilor, dar și din partea subalternilor.
În urma analizei cauzelor generatoare de stres organizațional se poate face distincția între cele care acționează exclusiv la nivelul managerilor și cele ce se regăsesc în rândul executanților, precum și existența unor cauze comune, și anume:
cauze generatoare de stres manifestate la nivelul managerilor:
Complexitatea, diversitatea și caracterul de noutate frecventă a sarcinilor cu care se confruntă managerii. Solicitările contradictorii provind din gradul ridicat de dificultate și urgență al sarcinilor și lipsa de timp și/sau de cunoștințe profesionale actualizate cerute de rezolvarea sarcinilor.
Responsabilitățile ridicate pe care le presupun funcțiile de management, caz în care presiunile pot apare din dorința de a împăca interesele organizației cu cele ale diferitelor categorii de persoane, precum: acționari, angajați, clienți, furnizori etc. De multe ori un manager este pus să aleagă și să sacrifice unele interese în favoarea altora. Toate aceste responsabilități fiind întotdeauna însoțite de emoții și sentimente puternice.
Preocuparea pentru viitorul organizației. În majoritatea timpului său, managerul trebuie să rezolve într-un timp scurt o serie de probleme complexe și foarte importante. Se poate observa cu ușurință faptul că unii manageri au tendința de a se lăsa copleșiți de o serie de probleme cotidiene urgente, dar care nu au o foarte mare importanță și care pentru a fi rezolvate consumă foarte mult timp în dauna preocupărilor pentru problemele de perspectivă.
Presiunea exercitată de schimbările frecvente din mediu conduc la tot mai multe situații în care luarea deciziilor se face în ritm alert. Starea de stres poate apare, în acest caz, prin conștientizarea posibilelor efecte ale unei decizii insuficient elaborate.
Stilul de management neadecvat, fapt ce reflectă conflictul existent între tipul de manager care utilizează un anumit stil de conducere și caracteristicile diferite fie ale activității, fie ale grupului pe care îl conduce.
Centralizarea excesivă a autorității. Stresul este generat de conflictul dintre dorința de a dirija și controla cât mai multe activități și capacitățile fizice, psihice, intelectuale și resursele de timp limitate.
Existența unor subordonați slab pregătiți din punct de vedere profesional. În această situație stresul se datorează conflictului dintre dorința de realizare a obiectivelor grupului și lipsa autorității necesare selecției sau concedierii subordonaților.
Prelungirea programului de lucru datorită apariției unor situații de genul: termene scadente, schimbări frecvente în prioritățile organizației etc.
cauze generatoare de stres manifestate la nivelul subordonaților:
Incompatibilitatea cu tipul de manager. Stresul este generat ca urmare a conflictului dintre dorința subordonatului de a-și menține postul și tendința de a riposta față de anumite atitudini, comportamente sau gesturi ale managementului percepute ca fiind neadecvate.
Delegarea în exces practicată de unii manageri. Presiunile contradictorii pot apare între dorința de afirmare și promovare și efortul necesar rezolvării atât a propriilor sarcini, cât și a numeroaselor și dificilelor sarcini primite din partea managerului.
Teama de pierdere a postului, caz în care stresul este generat de concedieri, nesiguranța privind posibilitatea găsirii unui alt loc de muncă. Deși această cauză afectează în mod deosebit subordonații, cu toate acestea, în unele condiții poate afecta și persoanele ce ocupă funcții de conducere.
cauze comune generatoare de stres:
Presiunea termenelor limită manifestată ca discordanță între obligația de a rezolva sarcini complexe, dificile și timpul alocat rezolvării acestora.
Conflictul dintre așteptările unei persoane ca urmare a rezultatelor obținute și percepția, aprecierea diferită a acestora de către superiori reflectă motivația nesatisfăcătoare a persoanei respective, motivație ce poate genera stres.
Dispozițiile inaplicabile primite din partea superiorilor pot provoca apariția stresului datorită presiunii dintre autoritatea, respectiv amenințatea posibilei sancțiuni și realitatea situației ce nu permite aplicarea dispoziției în forma primită. Încercarea unei persoane de a explica superiorului situația inadecvată ar putea fi interpretată de către acesta ca un reproș față de incompetența sau gradul redus de informare a acestuia. Pe de altă parte, a nu aplica dispoziția primită înseamnă nerespectarea procedurilor și a obligațiilor subordonatului.
În situațiile în care selecția și promovarea personalului se face după alte criterii decât cele legate de competența profesională, stresul poate fi provocat de lipsa aptitudinilor sau a pregătirii corespunzătoare postului. Conflictul intervine, pe de o parte între dorința de putere și cea de satisfacere a trebuințelor primare, iar pe de altă parte neliniștea datorată posibilei constatări a performanțelor profesionale scăzute.
Altă cauză a stresului resimțită de orice persoană ale cărei dorințe, nevoi, aspirații depășesc puterea și/sau veniturile financiare oferite de postul deținut o reprezintă aspirația spre funcții superioare. De data aceasta nevoile pot intra în conflict cu perspectivele reduse de avansare oferite de organizație, cu criteriile de selecție sau promovare cărora persoana nu le poate face față, cu standarde de performanță inaccesibile.
Tensiunile familiale pot genera, la rândul lor, stres ca urmare a timpului mare alocat rezolvării problemelor profesionale, precum și a interesului alocat acestora în detrimentul problemelor familiale.
Deficiențele în proiectarea postului. Nesiguranța, insatisfacția în muncă, frustrarea pot fi cauzate de exprimarea defectuoasă a obiectivelor sau chiar de lipsa precizării acestora în fișa postului, sarcinile nedelimitate care dau naștere unor lucrări repetate sau paralele la nivelul altor posturi sau compartimente.
Sistemul informal puternic, capabil să pună în circulație informații neoficiale aflate în evident dezacord cu informațiile furnizate prin canalele oficiale.
Sistemul informațional inefieicent, prin furnizarea de informații incomplete, inoportune, nerelevante, poate constitui, de asemenea o cauză generatoare de stres.
4. Factori ce afectează rezistența la stres și efectele
Cu toții suntem afectați într-un moment sau altul de stres, mai ales în condițiile fenomenului economiei românești, specifice perioadei de tranziție. Deși stresul nu este nici pe departe un fenomen nou, totuși, acesta capătă tot mai mult caracter globalizat și afectează atât toate țările, toate categoriile socio-profesionale, cât și familia și societatea în general.
Factorii ce afectează vulnerabilitatea la stres pot fi: vârsta, sexul, nivelul de dezvoltare economică etc.
Vârsta. Din cercetările efectuate pe un eșantion de manageri cu vârste cuprinse între 30–60 ani a reieșit faptul că aceștia resimt în familie influențele stresului organizațional, în proporții variabile și dependente de grupele de vârstă:
58% din cei cuprinși în grupa de vârstă 30–40 ani;
46% din cei aflați între 41–50 ani;
38% cei peste 50 ani.
Cu alte cuvinte, presiunile din partea familiei vin tocmai în perioada, la vârsta la care persoana respectivă se află pe curba ascendentă a aspirațiilor profesionale și a potențialului de muncă.
S-a demonstrat faptul că, în general, vârstele tinere (până în 40 de ani) datorită capacității sporite de rezistență a organismului acționează ca un amortizor al stresului.
Agenții stresori specifici organizației generează o tensiune nervoasă ce afectează personalul angajat indiferent de sex. Totuși o diferență există, și anume în modul de reacție. În stare de stres, femeia poate deveni pasivă, dezorientată, marcată de un puternic sentiment de vinovăție, manifestând tendința de subapreciere și retragere. Răspunsul la stres al bărbatului este diferit, acesta reacționând prin agresivitate, nervozitate, desconsiderarea normelor și valorilor sociale, manifestând tendința evidentă de defulare și de a se descărca nervos.
În cazul în care femeia deține o funcție de conducere, s-a putut observa existența unor situații specifice ce se pot transforma cu ușurință în agenți stresori: conflictul de rol profesional și familial generat de dorința de a rezolva sarcini multe și foarte diferite; absența susținerii atât din partea familiei, cât și din partea colegilor sau a persoanelor de sex feminin subordonate; posibilitățile reduse de relaxare după o zi de muncă, comparativ cu cele ale bărbaților, fapt ce provoacă oboseală fizică etc.
Dacă în urmă cu câțiva ani categoriile profesionale considerate prin definiție stresante erau: piloții de încercare, controlorii de trafic aerian, cosmonauții, lucrătorii de la căile ferate și medicii, mai ales chirurgii, astăzi lista s-a mărit adăugându-se printre altele: managerii și economiștii. În cadrul organizațiilor, angajații din compartimentele de contabilitate, desfacere și aprovizionare sunt mult mai expuși stresului organizațional decât cei din alte compartimente.
Referitor la nivelul de calificare se poate spune că spre deosebire de muncitorii necalificați, persoanele cu studii superioare sunt supuse frecvent conflictelor de rol, tolerând cu greu ambiguitatea rolului.
Un studiu interesant a fost efectuat de către compania Gallup vizând relația dintre stres și dimensiunea organizației. Studiul s-a derulat pe un eșantion de 845 manageri americani grupați după dimensiunea organizației, rezultatul acestuia indicând faptul că relația dintre nivelul stresului managerial și mărimea organizației este invers proporțională. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ și, de aceea poate constitui o greșeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor motivațional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situații. Dacă sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul este o parte a acestuia. Nu există stare de sănătate fără o interacțiune cu alți indivizi sau cu alte medii. Doar stresul excesiv devine patologic. De aceea, unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal și necesar, atât la serviciu cât și în afara lui. În cazul în care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la îmbolnăvire fizică și tulburări psihologice. În contextul organizațional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate la situații.
Din timpuri străvechi, ființele umane au dezvoltat genetic o reacție la amenințări și presiuni, ca obiectiv primordial în pregătirea lor pentru activități fizice intense, de tipul “luptă sau fugi”. Acest fapt implică o accelerare a ritmului cardiac, cât și a respirației și irigarea accentuată a musculaturii. Eliberarea adrenalinei și noradrenalinei ridică nivelele de glucoză și de acizi grași liberi în fluxul sanguin, pentru a asigura mai multă energie. Nivelul ridicat de stres, vătămător, conduce la o varietate de tulburări și boli. Acestea includ o plajă largă de consecințe patologice, ce se întind de la oboseală cronică la depresie, și includ: insomnia, anxietatea, migrene, accese emoționale, alergii, abuz de alcool și tutun. Pe termen lung, stresul poate contribui la declanșarea hipertensiunii și, ca o consecință la dezvoltarea bolilor de inimă și cerebro-vasculare, cât și la ulcer peptic, boli inflamatorii ale vezicii și probleme musculo-scheletale. De asemenea, poate altera funcțiile sistemului imunitar care, în cele din urmă, pot facilita dezvoltarea formelor de cancer. Împreună, aceste tulburări sunt responsabile pentru o mare parte de boli, decese, infirmități și spitalizări. Oamenii cred că ei sunt suficient de bine adaptați la stres, dar în luptă de rezistență sau de realizare a adaptării la agentul stres, ei sunt adesea inconștienți de compromisurile pe care le fac. Oamenii nu conștientizează stresul generat de situații de genul a ajunge prea târziu la o întâlnire importantă sau a presta o muncă fizică dificilă la temperatură ridicată. Ei consideră că se pot obișnui la o luminozitate scăzută, gălăgie, vizibilitate redusă și la conflicte continue în familie sau la locul de muncă. Pe termen scurt stresul poate avea efecte negative asupra comportamentului unei persoane, având ca rezultat incapacitatea de a acționa în modurile de promovare a unei stări de sănătate. Pe termen lung, stresul poate afecta în mod serios o perioadă deja vulnerabilă la boală și îmbolnăvire.
Există persoane pentru care stresul reprezintă un factor puternic energizant. Aceste persoane dispun nativ sau și-au dezvoltat prin antrenament rezistența la stres și pot fi remarcate după următoarele trăsături: siguranța de sine în diferite situații; schimbarea este considerată nu ca o amenințare, ci ca o provocare la competiție; capacitatea de a-și asuma riscuri; implicarea profundă în viața profesională și personală; flexibilitatea în opinii și în acțiuni; conștientizarea faptului că nu pot schimba situațiile stresante, dar le pot accepta și depăși etc.
Efectele potențiale ale stresului pot fi grupate în cinci mari categorii, și anume:
efecte subiective: anxietate, agresiune, apatie, plictiseală, oboseală, indispoziție, scăderea încrederii în sine, nervozitate, sentimentul de singurătate;
efecte comportamentale: predispoziție spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, tendința de a mânca și/sau de a fuma excesiv, comportament impulsiv;
efecte cognitive: scăderea abilității de a adopta decizii raționale, concentrare slabă, scăderea atenției, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale;
efecte fiziologice: creșterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale, uscăciunea gurii, transpirații reci, dilatarea pupilelor;
efecte organizaționale: absenteism, productivitate scăzută, izolare, insatisfacție în muncă, reducerea responsabilității, reducerea loialității față de organizație, demisii.
Costurile provocate organizației ar putea fi substanțiale, deci conducerea superioară are tot interesul să implementeze măsuri destinate să reducă nivelul de stres, pentru ca organizația în întregul ei să funcționeze corespunzător. Măsurile pe care conducerea le poate lua pentru a reduce stresul în rândurile forței de muncă, ar putea fie împărțite în două mari categorii: măsuri de prevenire a stresului și măsuri de reducere a stresului. Primele au ca scop eliminarea potențialului de situații stresante, în timp ce ultimele încearcă să mențină stresul între limite rezonabile, atunci când se constată apariția lui. Ambele categorii de măsuri sunt puse în practică mai degrabă la nivel organizațional decât individual.
Prevenirea stresului de către organizație. Prevenirea stresului este greu de atins, pentru orice organizație sănătoasă și activă. Există însă unele măsuri ce pot fi luate pentru a furniza angajaților stimulentele necesare, fără a provoca o acumulare cronică de stres. Iată câteva exemple: definirea posturilor într-o manieră care să permită un grad maxim de exercitare a competențelor și discernământului propriu de către deținătorul postului, incorporând sarcini suficient de variate și de dificile pentru a-i menține interesul treaz; conceperea activității astfel încât deținătorul postului să aibă un anumit grad de responsabilitate, oferindu-i-se suficientă autoritate și permițându-i-se să ia parte la deciziile care îi influențează activitatea; încurajarea cadrelor superioare în a adopta stiluri participative de conducere; încurajarea spiritului de echipă; încurajarea comunicării între departamente-sectoare, precum și pe verticală, de-a lungul lanțului ierarhic managerial, precum și asigurarea unui feedback constructiv către fiecare individ (privind rezultatele muncii, evaluarea de personal etc.); delegarea autorității de decizie în așa fel încât la fiecare nivel al organizației oamenii să poată lua parte la deciziile care le inf1uențează munca și posibilitățile de promovare; dezvoltarea unei culturi organizaționa1e în care atitudinea față de angajați este una pozitivă,
Măsuri de reducere a stresului, cum ar fi reducerea numărului de schimbări impuse fiecărui individ sau fiecărei echipe; limitarea complexității procedurale și de altă natură în executarea sarcinilor; asigurarea posibilității ca angajații să-și poată exprima opiniile în fața cuiva – șef, colegi, consilieri calificați; asigurarea de facilități sociale și sportive; asigurarea de facilități materiale, cum ar fi masa la cantină și grupuri sanitare adecvate.
Servicii de consiliere pe probleme de stres. Consilierea la locul de muncă este situația în care o persoană utilizează un set de metode sau competențe pentru a ajuta altă persoană să-și gândească organizat și să-și asume responsabilitatea propriilor decizii, indiferent dacă este vorba de hotărâri privitoare la viața profesională sau la cea privată. În multe cazuri, deși sunt sincer bine intenționați și înțelegători, colegii de muncă pot face, fără să-și dea seama, remarci sau sugestii neavenite pentru persoana af1ată sub stres. Din moment ce majoritatea managerilor nu posedă nici talent, nici pregătire specială în materie de consiliere, tot ce se poate cere de la ei în această privință ar fi capacitatea de a-și da seama dacă un angajat are sau nu nevoie de consiliere. Fiecare individ deține potențialul de a-și depăși propriile probleme, consilierea dându-i posibilitatea de a-și descoperi rezervele interioare, de a identifica ocaziile exterioare și de a le utiliza pe amândouă pentru a depăși cu succes situațiile generatoare de stres. Consilierea reprezintă un proces în care consilierul îl ajută pe clientul său să identifice problema, să admită care ar fi rezolvarea ideală sau de preferat sau să ia în considerare modalitățile prin care s-ar putea realiza rezultatele dorite. Organizațiile care asigură servicii de consiliere pentru angajații lor o pot face la nivel intern, prin utilizarea propriilor consilieri calificați, sau pot apela la serviciile unei organizații de consultanță din exterior. Una din metodele care se bazează pe asistență externă este Programul de Asistență pentru Angajați, în cadrul căruia angajatorul contractează o firmă specializată în servicii de consiliere, care să furnizeze asistență de acest tip pentru personalul angajat. Caracterul confidențial al discuțiilor cu clienții este garantat în orice împrejurare – organizației care a contractat serviciile de consiliere nu i se comunică decât numărul de apeluri primite, tipul problemelor ridicate și alte informații de natură generală care nu duc în nici un mod la identificarea persoanelor în cauză. Angajatorii asigură un asemenea serviciu pentru că angajații sunt nefericiți, neliniștiți sau foarte stresați, nu vor fi capabili să dea un randament ridicat la locul de muncă, plus că s-ar putea să-și ia mai multe concedii medicale și chiar să-și schimbe serviciul; este în interesul direct al organizației să prevină o astfel de utilizare neeconomică a resurselor umane de care dispune; asigurarea unor servicii calificate de consiliere poate reprezenta una din modalitățile de susținere a performanței angajaților, de realizare a obiectivelor economice.
Capitolul II
STRESUL ÎN ORGANIZAȚIILE MILITARE
Statutul de militar se numară printre cele mai stresante profesii. In mediul militar, stresul se poate instala destul de ușor datorită diversității misiunilor pe care trebuie să le îndeplinească un militar și responsabilitățile implicate de acestea. Profesia de militar este recunoscută ca fiind o sursă importantă de stres. Viața și activitatea militară, în condiții de pace și de criză și cu atât mai mult în timp de război, sunt o sursă de trăiri emoționale pozitive și negative complexe, niciodată univoce, uneori contradictorii sau ambivalente, dar întotdeauna aflate în situația de a genera și de a menține stresul. Principalii factori stresori care pot apărea sunt calitatea slabă a procesului pregătirii pentru luptă, gradul înalt de solicitare fizică și psihică a misiunilor, nivelul scăzut al ordinii și disciplinei militare, probleme nerezolvate în familie, stil de conducere inadecvat al comandanților și superiorilor, luptă și activitatile pe timp de noapte, precum și în conditiile unui nivel scăzut de luminozitate si vizibilitate, izolarea, conflicte interioare între simtul datoriei si spiritul de conservare a integritatii personale.
În psihologia militară, stresul este un concept cheie și conform specialiștilor în domeniu, pentru studierea stresului la om, nu există un context mai bun al cercetărilor decât mediul militar. De felul în care este conceput acest fenomen în contextul activităților de tip militar, decurg o serie de măsuri practice legate de aplicarea psihologiei în selecționarea personalului militar, abordarea procesului de pregătire pentru luptă armată, conducerea forțelor pe timp de pace și de război etc.
1. Mediul militar – factor generator de stres
Regimul militar, fundamental diferit de viața civilă, creează un mediu specific, indiferent de țara în care este instaurat. Armata ca organizație face parte din rândul instituțiilor totale, care vehiculează și creează anumite tipuri de comportamente, atitudini și un stil de gândire propriu. În astfel de instituții totale, membrii sunt obligați să trăiasca o perioada mare de timp în izolare fața de societate, într-un mod diferit de viața obișnuită. Se dezvoltă un sistem normativ propriu, care este impus indivizilor, producându-se o uniformizare cu suspendarea statusului avut anterior, valabil ramânând doar statusul nou, dobândit prin includerea în instituție.
Instituția totală (armata, mânastirea, închisoarea) controlează integral aspectele exterioare ale activității și vieții membrilor săi. Regimul de viață este strict structurat de către institutie, uniformizat, rutinizat si ritualizat. Într-o prima faza se opereaza asupra numelui, care este partial anihilat (se utilizeaza un numar, denumirea de sora, frate, caporal, soldat), asupra aspectului fizic (tuns, o anumita uniforma). Dincolo de funcția de aparare, organizatia Militară reprezinta o institutie de control si de socializare (educa adolescentul pentru acceptarea normelor, chiar în conditii de absurditate). Marea masă suferă această transformare, instituția reușind astfel să-și atingă scopurile. Deși în viața militară actuală s-au operat modificări față de anii trecuti în sensul unei toleranțe mai mari, armata ramâne totusi o instituție totală și probabil nu ar putea funcționa în alt mod.
Având în vedere aceste atribute descrise foarte sumar, mediul militar apare ca un factor stresant în adaptarea tânarului ajuns în unitate. S-a afirmat ca o institutie totală, care promovează doar relații funcționale standardizate, caracterizate printr-o cauzalitate liniară, în contrasens cu natura conștiintei ca sistem deschis probabilist, restrânge câmpul constiinței membrilor săi. Acțiunea este exercitată asupra acestui câmp de către o exterioritate nepersonală, nesemnificativă pentru individualitatea persoanei, ca urmare aceasta apelează la alternative de evadare: în trecut, în viitor, în imaginar sau în comportamente ineficiente și distructive. Putem aprecia ca majoritatea celor care ies din acest sistem au reusit o adaptare benefică pentru ei la aceste rigori. Au depus efort, au apelat la experiență, la achizițiile anterioare de surmontare a dificultăților. Pentru alții însă, din fericire puțini, acest traseu este suprasolicitant, chiar traumatic, apare stresul extrem care se manifesta uneori zgomotos, alteori lent, insidios, dar întotdeauna dezadaptativ și nociv pentru echilibrul intern al militarului. De aceea este absolut necesara selecția și asistența instituționalizată, continuă, militară, medicală și în primul rând psihologică.
"Stapânirea" fenomenului de stres impune atât relevarea aspectelor teoretice și practice ale răspunsurilor (reacțiilor) militarului/colectivului la acest sindrom, cât și cunoașterea foarte exactă a cerințelor și solicitărilor generatoare de stres, denumite: "situații stresante", "factori stresanți", "stresori". Deosebindu-se de celelalte activitati sociale, printr-o multitudine de condiții și particularități specifice, activitatea în domeniul militar conține importante surse potențiale de stres, numarându-se, din acest punct de vedere, printre cele mai stresante profesii.
Principalii factori stresori care pot apărea, pe timp de pace, în activitatea militară sunt: calitatea slabă a procesului pregătirii pentru luptă, gradul înalt de solicitare fizică și psihică a misiunilor, numeroase situații de risc și pericol, nivelul scăzut al ordinii și disciplinei militare, starea prelungită de izolare relativă a ostașilor față de mediul de viață civil din care au provenit, conflicte între militari, climat de munca deficitar în subunități, probleme nerezolvate în familie, boli, căsătorie, nașterea copiilor, stil de conducere inadecvat al comandanților și superiorilor (abuziv, neregulamentar), insuficiența echipamentelor, hranei, condițiilor de nivel mediu, de cazare și de petrecere a timpului liber precum și a materialelor de întreținere, s.a. Evident, în timp de război, tratarea superficială sau eludarea unora dintre factorii stresanți mentionați, amplifică tensiunea luptei, reduc resursele disponibile pentru depașirea acestui fenomen psihic, diminuează substanțial eficiența militarilor.
Referitor la stresul luptei, autorii americani R. Williams si B. Smith, într-un renumit studiu socio- psihologic, consacrat celui de-al doilea război mondial, "Soldatul american", relevă 12 situații de stres care apar în război: pericolul asupra vieții, febra, hrana, apa și îmbracaminte insuficiente, munca pe timp îndelungat și somn insuficient; lipsa relațiilor sexuale; lipsa de încredere și simpatie (bunavoința), pierderea camarazilor și privirea morților ți răniților; limitarea posibilităților de deplasare, incapacitatea si limitarea posibilităților de orientare, conflicte interioare; sentimentul că omul nu înseamnă nimic; lipsa unei vieți private și constrângerea permanentă la viața în colectiv (grup). Dintre elementele, acțiunile și situațiile specifice câmpului de luptă modern, care se constituie în factori stresanți, cei mai importanți sunt:
a) Uriasa putere letala a armamentului și tehnicii de luptă moderne din dotarea armatelor. Eficacitatea nemaiîntâlnită a acestora provoacă la militari o stare extremă de insecuritate, de tensiune și pericol, ceea ce conduce la un stres sever, cu efecte negative asupra capacitații de luptă și rezultatelor conflictului armat. Sentimentul că omul nu mai înseamnă decât o unealtă a mortii, pierderile de vieti omenești, rănitii și imaginea terifiantă a câmpului de luptă provoacă la luptători un stres de mare intensitate, care la rândul sau generează un numar sporit de victime umane, de soldați ucisi, răniti, disparuți sau îmbolnaviți. Stresul luptei generat de folosirea celor mai rafinate arme este amplificat de rezistentț dârză a inamicului, peste limitele obișnuite, precum și de intensele acțiuni de propagandă și de influențare psihologică desfașurate de acesta.
b) Zona de luptă neclar definită, fluidă, supraîncarcată de zgomot, aglomerație și haos. Constituind un spatiu fără granițe vizibile între componentele dispozitivului de luptă, aceasta are astăzi o dimensiune fizică care depășește puterile obișnuite de percepție și orientare ale omului, mărind indefinit teama luptătorilor pentru propria lor integritate fizică, ceea ce se reflecta în valori extrem de reduse ale moralului și rezistenței psihice ale militarilor. Înzestrarea tehnică și armamentele "inteligente" oferă trupelor posibilități largi de desfașurare a unor operațiuni de luptă continue, prin surprindere, cu maxima intensitate și fără limitări în spațiu, indiferent de condițiile meteorologice, provocând la luptători, alături de stresul obișnuit de luptă și stresul generat de operațiuni neîntrerupte. Eforturile fizice și mentale prelungite, solicitate de aceste operațiuni, precum si slaba protectie pe care o ofera terenul epuizeaza rapid energia corpului si diminueaza foarte mult capacitatea intelectuala a individului. Toate acestea, însotite de dese privari de hrana, apa, igiena, echipament etc., determina instalarea autoritara a starilor de frica, anxietate, incertitudine si conflict, conduc la un acut stres, a carui manifestare este permanent alimentata de frica intensa de a fi ucis sau ranit, de a pierde prieteni si de a vedea camarazi murind.
c) Pericolul luptei în conditiile folosirii armelor de nimicire în masa, este o sursa majora de stres. Desi militarii sunt pregatiti sa înfrunte un atac cu armamente de lovire cu înalta precizie, folosirea echipamentului de protectie si luarea altor masuri de aparare împotriva acestora contribuie la accentuarea oboselii lor fizice, în primul rând datorita caldurii, reducerii vizibilitatii si îngreunarea miscarii, la scaderea într-o si mai mare masura a timpului disponibil pentru odihna si somn, marind epuizarea. În plus, frica de necunoscut si cunoasterea efectelor dezastruoase ale armelor de nimicire în masa, precum si ale altor armamente moderne, provoaca stres psihologic semnificativ, agravat si de zvonuri nefondate lansate de inamic.
d) Luptă si activitatile pe timp de noapte, precum si în conditiile unui nivel scazut de luminozitate si vizibilitate constituie surse importante de stres. Trupele aflate în actiuni neîntrerupte vor fi private de un program de somn regulat, poate chiar nu vor putea dormi timp pâna la 3-5 zile, schimbându-se astfel radical ritmul diurn si nocturn normal al oamenilor. Oboseala fizică si mentala care se instaleaza în asemenea conditii deterioreaza rapid capacitatile militarului, scad rezistenta la frig, zgomot, nesiguranta, provoaca iluzii si halucinatii. Aceste efecte cumulate pot fi dezastruoase pentru îndeplinirea misiunilor de luptă.
e) Inactivitatea, izolarea, monotonia si plictiseala contribuie la ridicarea nivelului stresului în luptă. Obisnuinta luptelor intense si îndelungate determina organismul uman sa se adapteze la mari emotii si agitatie psihica. De aceea, orice întrerupere sau pauza care intervine în ritmul activitatilor pe front conduce la oboseala, plictiseala, frustrare, si, în final, la un stres accentuat. Problemele de morala si de disciplina, care sunt adesea raspunsuri la stres, sunt înrautatite de lipsa de coeziune a unitatii- subunității si a solidaritatii. În momentele de inactivitate, monotonie, plictiseala si izolare, coroborate cu un climat ostil în unitate- subunitate, apar fenomene negative ca: conflicte între militari, simularea de boli, acte de vandalism, de nesubordonare, batai, abuz de alcool etc. Daca nu se iau masuri adecvate pentru eliberarea de plictiseala si îndepartarea sentimentului de frustrare, stresul instituit poate capata valori nebanuite, afectând hotarâtor capacitatea de luptă a subunităților si unitatilor militare.
f) Inconsecventele si deficientele în conducere ale comandanților si sefilor de stat major creeaza în rândul luptătorilor un stres sever. Este arhicunoscut faptul ca autoritatea si prestigiul comandanților reprezinta factori hotarâtori ai succesului în luptă. Când subordonatii au comandanti si sefi competenti, curajosi, când sunt informati operativ de acestia cu privire la actiunile si situatia inamicului, precum si a trupelor proprii, atunci ei se simt protejati si ocrotiti, au încredere în propriile forte si în victorie, pot depasi cu relativa usurinta greutatile si presiunile luptei. Soldatii care pierd încrederea în conducatorii lor, nu mai raspund prompt si corect la ordine, li se micsoreaza rezistenta psihica si devin mai vulnerabili la stres.
Toate determinarile exterioare asupra militarului care îi creeaza disconfort intern pot fi înglobate în conceptul de stres. Termenul a fost folosit mai întâi în fizică, desemnând constrângerea excesiva suportata de un material de constructie. Apoi, Hans Selye a preluat termenul din fizică si l-a folosit în 1935 în psihologie, cu sensul de raspuns nespecific global al organismului la solicitarile la care este supus. În general stresul reprezinta incapacitatea individului de a raspunde adaptativ la agentii de mediu, în situații de suprasolicitare.
Referindu-ne strict la mediul militar, factorii de stres pot fi persoanele (conflicte cu colegii, superiorii, familia), situațiile în care militarul trebuie sa se supuna, sa ia decizii, sa se adapteze, conditiile de mediu, stimuli fizici, zgomot, temperatura, igiena. Acesti factori potentiali de stres actioneaza diferentiat în functie de coordonatele personale ale fiecaruia. Stresul ca reactie a individului la acesti factori cuprinde consecintele biologice, mentale, psihice ale agentului stresor asupra sanatatii individului în ansamblu. Consecintele comportamentale vizeaza modificari ale organismului care apar ca raspuns la starea de stres, modificari ale comportamentului cu scopul de a face fata stresului. Apar apoi diverse strategii de control, benefice sau nocive pentru militar.
Este cunoscut faptul ca o cantitate optima de stres (eustres) duce la mobilizarea individului în situații tensionate, cu efecte pozitive asupra rezolvarii problemelor, asupra dezvoltarii si afirmarii personalitatii, asupra optimizarii performantelor si cresterii randamentului în munca. Doar depasind aceste limite stresul devine nociv (distres) cu efecte dezadaptative.
Sursele de stres în mediul militar sunt legate de ambianta fizică: acei factori de natura fizică ce actioneaza pe parcursul activității: zgomot, temperaturi înalte sau joase, iluminat insuficient sau exagerat, umiditate, presiune atmosferica. având în vedere ca programul militarilor este stabilit cu mult timp înainte, acesta se desfasoara independent de acesti factori fizici, care, interactionând între ei, îsi pot spori efectul negativ.
Supra sau subîncarcarea cu sarcini. Excesul de sarcini aglomerate pe o perioada scurta de timp duce la instalarea oboselii fizice si psihice, De asemenea, ea apare si din cauza decalarii programului de somn (activitati de paza, garda). O alta sursa generatoare de stres este reprezentata de activitatile putin stimulatoare din punct de vedere psihic, repetitive, monotone, cu efect negativ mai ales asupra militarilor cu un nivel mental si de educatie ridicat. Uneori exista o neconcordanta între caracteristicile psihosociale ale individului si caracteristicile sarcinii pe care o are de îndeplinit, ceea ce genereaza stres, nemultumire, delasare. În general, în mediul militar ierarhia este bine determinata, militarul îsi cunoaste sefii, însă uneori el se confrunta cu o ambiguitate în ceea ce priveste atât continutul ordinului (din cauza neclaritatii ordinelor primite, neîntelegerii acestora) cât si persoanele carora trebuie sa raporteze îndeplinirea acestuia. Un alt factor important de stres îl reprezinta calitatea relatiilor interumane, a raporturilor dintre superiori si subordonati, dintre colegi între ei. În grupul militar aceste relatii sunt predominant formale, iar atunci când ele nu se bazeaza pe corectitudine, întelegere, respect pot apare reactii anxioase.
Aceste conditii afecteaza în mare parte pe toti militarii, cu preponderenta în primele luni de stagiu, însă atunci când întâlnesc o personalitate cu o structura în formare sau cu diferite accentuari, se pot instala deviatii comportamentale.
În organizarea coerenta a conditiei de militar este imperativ sa se ia în considerare caracteristicile vârstei. De cele mai multe ori, adolescentii si postadolescentii sunt fragili din punct de vedere fizic, dar mai ales psihic. Având în vedere ca multi militari provin din mediul rural, se poate spune ca fragilitatea fizică este mai putin întâlnita, acesti tineri luând contact cu muncile agricole care le fortifica organismul. Vulnerabilitatea psihica însă ramâne un factor de luat în considerare. Exista o cifra destul de mare a tinerilor care îsi parasesc pentru prima data satul natal sau judetul care, prin urmare, nu au dezvoltate abilitati de relationare cu un alt gen de mediu. Apare astfel o pendulare între grupul de apartenenta ca statut social si vârsta si grupul în care au fost, uneori împotriva vointei lor, constrânsi sa intre. Tânarul vine în armata cu un set de valori si judecati, norme morale ce apartin mediului de provenienta, care uneori sunt în contrast puternic cu normele vieții cazone. Pentru o personalitate în curs de consolidare, aceasta oscilatie între diferite grupuri si sisteme de valori, concomitent cu conditiile dure ale vieții de militar, poate provoca daune personalitatii. Trebuie avut în vedere si faptul ca, în tânarul care se vrea matur ramân totusi urme vii ale adolescentului:nevoia si dorinta de a se exprima pe sine si de a-si manifesta libertatea, aroganta fata de autoritate, nevoia de a obtine un statut favorabil în cadrul grupului de colegi, nevoia de afectiune. Armata îi ofera tânarului ocazia de a experimenta, de a-si organiza metodele defensive si adaptative, de a se cunoaste pe sine si pe ceilalti. Rolul psihologului este de a superviza aceasta evolutie si de a interveni în cazul în care apar deviatii. În urma achizitiilor pe care le-a dobândit, adolescentul tardiv este mai sigur pe sine, are capacitate pentru compromis, identitatea de sine câstiga în consistenta si constanta, relationeaza cu familia de pe pozitia de adult, depășește perioada turbulentelor sexuale. În functie de împrejurari, adolescenta poate fi prelungita, scurtata, exacerbata intensiv, traumatic regresiva sau poate exista refuz de maturizare. Exista diverse situații de impact între diferitele formule de dezvoltare a tinerilor încorporati si sistemul militar care îi forteaza sa se structureze potrivit standardelor sale. Dupa cum am mentionat, adolescentii au ocazia de a se obiectiva si confirma în directia unor nevoi fundamentale ale vârstei lor, dar sunt si frustrati si agresati de sistem, fapt ce nu poate fi evitat. Este de netagaduit faptul ca luptă armata si implicit pregatirea pentru ea uzeaza instrumentul de violenta, care este considerat mijloc al eficientei militare. De aceea, aptitudinea Militară cere abilitati si capacitati pentru exercitiul armat, alaturi de o capacitate crescuta a controlului de sine în exersarea violentei si expunerea la violenta, persoanele fara aceste abilitati nefiind potrivite în acest sistem.
Actele autoagresive. Momentul recrutarii este primul contact pe care adolescentul îl are cu sistemul militar. În aceasta prima faza, psihologul Centrului Militar ia cunostinta cu diferite antecedente personale ale tânarului, hotarând nivelul aptitudinii militare. Primul fapt care ne intereseaza este daca tânarul savârsit acte autoagresive asupra propriului corp: tatuaje, arsuri si taieturi. În cazul tatuajelor, intervin semne de întrebare atunci când acestea acopera o mare parte a corpului, inclusiv portiuni sensibile (organele sexuale) si care au o justificare aleatorie. Este absolut necesara o convorbire detaliata cu subiectul, despre vârsta la care si-a facut tatuajul, semnificatia desenelor, motivatia pe care a avut-o în vedere. Exista tineri care au tatuat pe corp propriul nume sau linii discontinue, care nu au apelat la un specialist, uneori si-au desenat singuri aceste elemente. De cele mai multe ori acestia sunt si cei care prezinta si taieturi pe brate si piept sau arsuri cu tigara autoprovocate. Justificarile cele mai uzuale pe care le dau sunt legate de starea avansata de ebrietate, presiunea anturajului, dorinta de a simti durerea, curiozitate fata de modul în care simt durerea, teribilism. Unii motiveaza despartiri de prietene, mai rar certuri cu parintii. Este interesant de observat faptul ca putini regreta gestul facut, în special cei introverti, cu putine relatii, neîntelesi de către anturaj. Majoritatea însă, considera aceste acte un semn de maturitate, curaj sau apartenenta la grupul din care fac parte. Aceste acte autoagresive, indiferent de starea psihica în timpul careia au fost savârsite, evidentiaza impulsuri agresive si incapacitatea de a detine un control asupra propriilor porniri interne. Se consideră ca mediul militar în care vor intra va exacerba aceste impulsuri, de aceea privim ce rezerva capacitatea lor de a se adapta.Pe de alta parte, exista tineri care nu prezinta nici un antecedent de acest tip, celelalte chestionare de personalitate nu evidentiaza un potential de inadaptare si totusi ei declanseaza evenimente cum ar fi tentative de suicid, autoagresiune, violenta fata de colegi. Nu putem pune aceste incidente pe seama incapacitatii comisiilor medicale de a determina corect aptitudinea tinerilor pentru satisfacerea serviciului militar. Trebuie luate în calcul si alte împrejurari care actioneaza asupra tânarului pe parcursul îndeplinirii obligatiilor militare. Avem în vedere noutatea mediului, situatia familiala si alte aspecte care tin strict de personalitatea individului. Vom dezbate mai detaliat aceste elemente pe parcursul lucrarii.
Consumul exagerat de alcool. S-a observat ca atunci când organismele sunt expuse la evenimente negative necontrolabile, ele reactioneaza cu o pasivitate caracteristica si dau dovada de deficiente cognitive, comportamentale si emotionale ce sunt similare cu simptomele depresiei. Observatiile clinice sugereaza ca intoxicarea cu alcool se asociaza adesea cu evenimentele de viața negative. Abuzul de alcool este raspândit în rândurile indivizilor cu probleme de depresie sau anxietate. Hull a aratat ca împrejurarile care favorizeaza abuzul de alcool sunt cele în care indivizii încearca sa scape de starea de constiinta de sine. Alcoolul inhiba procesele cognitive superioare legate de codarea informatiei în functie de autorelevanta sa. Evitarea auto-focalizarii (a starii de constiinta de sine) reprezinta o cauza însemnata a uzului si a abuzului de alcool. Însă, un nivel înalt al constiintei de sine nu conduce în sine la consumul de alcool. Acesta poate fi prezis atunci când apare combinatia dintre un nivel înalt al constiintei de sine si un eveniment ce are conotatii negative pentru eu.
În ceea ce priveste etiologia, exista mai multe supozitii:psihologica, sociologica si biologica. (legata de insuficienta endorfinelor în creier). Perspectiva psihologica este legata de aparitia unor evenimente psihostresante, pierderi, insatisfactii, ingestia unei cantitati de alcool ajutând în a face fata. Acest lucru e valabil în special în cazul structurilor psihice fragile, psiholabile, care nu suporta stres, frustrare, pierdere, nedreptate si recurg le alcool, care le confera certitudine si încredere. Perspectiva sociologica vizeaza un pattern cultural cotidian: sarbatorim întotdeauna cu o bautura în fata. Apare si presiunea de a bea, care este exercitata cu aceste ocazii de către anturaj.
Alcoolul este considerat de către individ ca un mijloc de a-si depasi inhibitiile de orice fel. În foarte multe cazuri, odata instalata starea de ebrietate, subiectul se simte liber sa-si manifeste impulsurile de multe ori agresive asupra lui însusi si asupra celorlalti. În prima faza a intoxicatiei apare o stare de excitatie psihomotorie, scade discernamântul critic, subiectul este foarte bine dispus, se comporta liber, este usor iritabil. În stadiul al doilea, limbajul devine incoerent, se reduce capacitatea de perceptie, creste timpul de reactie la stimuli, discernamântul este precar. De regula, în aceasta stare tânarul simte nevoia de a-si manifesta impulsurile agresive, ca reactie disproportionata la stimuli minori sau imaginari. Atunci tânarul îsi aminteste o discutie aprinsa cu un membru al familiei sau cu prietena ramasa acasa, se cearta cu un coleg pentru o chestiune minora si izbucneste conflictul. Pe fondul consumului de alcool, tânarul pune în practica comportamente dificil de prevazut, chiar pentru un ochi avizat. Exista cazuri în care, pentru a se sustrage de la serviciul de garda, tânarul comite acte autoagresive cu scopul de a fi considerat inapt pentru aceasta activitate. De aceea, psihologul din unitate trebuie sa monitorizeze cu maxima atentie aceste cazuri, sa observe comportamentul general al tinerilor pentru a-i evidentia pe cei cu potential pentru asemenea acte. La aceasta vârsta, si în special în cazul tinerilor care au avut slabe contacte sociale în afara mediului de provenienta, apare o toleranta scazuta la insulte, jigniri, care poate declansa comportamente violente, iritabilitate. Cadrele care desfasoara instructia, în echipa cu psihologul, au o sarcina complexa în a preveni si a mentine sub control aceste comportamente. Nevoia de autoafirmare în cadrul grupului îi împinge de multe ori pe tineri în a proba senzatiile oferite de acest stimulent pana la limita pierderii cunostintei de sine. Credem ca este necesara achizitionarea unor abilitati de autocontrol, de autoanaliza, care sa îi determine pe tineri sa-si autoevalueze si controleze comportamentul. Aceste activitati nu trebuie sa fie îndreptate în mod special asupra prevenirii consumului de alcool, ci sa fie considerate exercitii de jonglare cu limitele autostapânirii de sine. Armata în ansamblu trebuie sa contina, pe lânga achizitionarea de abilitati care tin strict de domeniul militar si deprinderea unor scheme de autocontrol si de surmontare a dificultatilor de orice fel, prezente atât în viața Militară cât si în cea civila.
Luând în considerare caracteristicile de vârsta, sex si nivel de educatie, procentul bautorilor (persoane care consuma cantitati mari de alcool chiar si ocazional) si al problemelor legate de alcool este mai ridicat în rândul tinerilor din armata. În 1998, procentul militarilor din marina americana cu vârsta cuprinsa între 18 si 25 ani care se declarau bautor (consumau alcool de câteva ori pe zi în mai mult de patru zile pe luna) era de 29, 4%, procent de doua ori mai mare decât cel înregistrat pe grupuri de civili cu aceleasi caracteristici. În plus, 13% din acesti subiecti raportau ca au probleme mari din cauza consumului de alcool, iar 20% recunosteau ca din cauza alcoolului le-a scazut productivitatea în munca. Alta cercetare, realizata în cadrul Corpului Puscasilor Marini din armata S.U.A. a relevat faptul ca militarii au medii semnificativ mai mari comparativ cu grupurile de civili, în privinta cantitatilor de alcool pe care le consuma la anumite intervale de timp, a tolerantei pe care o au fata de alcool si a frecventei cu care se confrunta cu probleme generate de consumul de alcool.
Militarii sunt considerati un grup de risc pentru abuzul de substante, care este legat direct de activitatea specifica cu risc sau de conditiile vieții militare. Subiectii sunt tineri, necasatoriti majoritatea, se simt izolati si deseori nemotivati suficient pentru activitatea pe care o desfasoara. În armata romana ne confruntam doar cu abuzul de alcool, nu si de droguri, cum este cazul altor armate. În S.U.A., politica institutiei este de a depista consumul ilegal si de a oferi celor dependenti tratament medical. Din 1971, în armata S.U.A. actioneaza o reglementare ce impune serviciilor publice abordarea comprehensiva a abuzului si dependentei de alcool si droguri. Aceasta reglementare asigura mijloacele, cadrul specializat si confidentialitatea abordarii. În armata noastra, abuzul si dependenta de alcool nu sunt cercetate si exprimate statistic, problema fiind ignorata, deoarece ar presupune marginalizarea subiectilor si în final îndepartarea din armata. La noi, depistarea alcoolismului si spitalizarea persoanei este primul pas spre trecerea în rezerva sau pensionare în cazul cadrelor, nepunându-se accent pe tratamentul de dezintoxicare. Presupunem ca în cazul trecerii la o armata bazata pe profesionisti se va acorda o mai mare atentie personalului în care s-a investit financiar.
Comportamentul suicidar.Un comportament dezadaptat extrem, cel suicidar, impulsiv sau compulsiv se produce de regula pe fondul unei îngustari a câmpului constiintei. Nu ne referim aici la suicidul asociat psihozelor, ci la cel care apare pe fondul unei personalitati relativ normale pana în acest punct. Sunt rare cazurile în care apare un debut psihotic în rândul militarilor în termen, acesta se produce de regula înainte ca tânarul sa ajunga în fata comisiilor de recrutare-încorporare, caz în care este declarat inapt pentru serviciul militar. Reteaua Militară si psihologica pot surprinde însă elemente suspecte de a duce la un comportament suicidar. Numarul de cazuri de gesturi suicidare sau parasuicidare care s-au înregistrat în mediul militar este în raport de determinare cu tulburarile de adaptare la acest mediu. Adaptarea presupune realizarea unei armonizari între nevoile individului si caracteristicile mediului. Intrarea în organizatia Militară, perceputa ca rigida si strict ierarhizata impune tânarului abandonul libertatii si supunere fata de rigorile militare, în caz contrar fiind pedepsiti; restrângerea initiativei si încrederea într-o existenta în care toate activitatile (munca, somn, distractie) sunt organizate în orare rigide; abandonul sarcinilor si responsabilitatilor familiale, profesionale si afective; abandonul intimitatii dat de gruparea aleatorie a unor tineri cu caractere diferite, cu nivel socio-economic si cultural diferit.
Acesti tineri, care prin natura vârstei sunt înclinati spre sfidarea autoritatii de orice fel vor accepta cu greu sa se supuna unor legi considerate absurde. Tulburarile de comportament sunt reprezentate prin crize excito-motorii, manifestari heteroagresive, revolte, comportamente de ruptura (fuga, absente nemotivate din serviciu, dezertari si sinucideri). Comportamentul suicidar trebuie abordat în termeni de periculozitate si orice tentativa, chiar demonstrativa, trebuie luata în considerare si tratata cu cea mai mare atentie. În studiile sale privind fenomenul suicidar, Emile Durkheim opereaza o diferentiere între suicidul egoist si cel altruist. El sustine ca suicidul egoist survine pentru ca individul e acaparat de tristete considerând ca nimic nu e real în lume cu exceptia individului, e detasat de viața, se simte inutil, neavând un scop pe care sa-l slujeasca. Altruistul e trist pentru ca, desi are un scop, acesta e situat în afara acestei vieti, care îi apare ca un obstacol. Dincolo de viața, el vede cele mai frumoase perspective. Durkheim sustine ca, în cadrul armatei se dezvolta atitudinea suicidara altruista, din cauza alcoolismului, dezgustului fata de serviciul militar, strictetii disciplinei, absentei libertatii. Militarii cei mai afectati de suicid sunt tocmai cei cu o vocatie mai puternica pentru o astfel de cariera. Deci, conduita suicidara e agravata de ansamblul de stari, obiceiuri capatate sau predispozitii naturale ce caracterizeaza spiritul militar. S-a observat ca, în toate armatele, trupele de elita au cel mai mare coeficient de agravare din acest punct de vedere, armata dezvoltând o constitutie morala ce împinge omul la renuntarea facila la existenta.
Se atribuie comportamentului suicidar o serie de functii sociale ca heteroagresive, de apel la ajutor si de santaj, de abandon, evadare, fugă. Acest comportament poate fi discutat din doua perspective: a periculozitatii (are ca rezultat moartea sau supravietuirea) si a intentionalitatii (intensitatea dorintei de a muri). Din aceste puncte de vedere, exista suicidul disimulat (recurgerea la un accident care sa ascunda suicidul), parasuicidul (suicidul cronic), conduita suicidara (pregatirea actului), pulsiunea suicidara, suicidul dual, suicidul colectiv. Intentionalitatea actului este relevata prin existenta mesajelor de adio, care explica gestul, si, în general nu atribuie vina unei entitati exterioare, ci mai degraba propriei incapacitati de a face fata vieții. Actul suicidar evidentiaza lipsa de viitor si de speranta determinate de o ruptura sentimentala (care este perceputa mult mai acut în mediul izolat în care se afla), de prejudiciul moral sau material, de greutati în familie, de neîntelegeri din partea celorlalti.
Subiectii care comit acte suicidare au în general câteva caracteristici comune: sunt introvertiti, au tendinte spre solitudine, secret si lipsa de comunicare afectiva, au o conceptie idealista asupra existentei, anticipa un viitor arid dintr-o astfel de perspectiva.
Caracterizarile în cazul celor care au apelat la acest gest extrem cuprind trasaturi ca serios, disciplinat, linistit, însă rezervat, fara multi prieteni. Anchetele care au investigat cazurile surprind motive ca dificultati în familie, probleme sentimentale, însă nu sunt precizate situații de inadaptare la mediul militar, desi acesta este mediul în care traia subiectul de câteva luni. Consideram ca, la decizia de suicid concura un conglomerat de factori, fara a putea atribui un procentaj exact fiecaruia dintre ei.
Din punctul de vedere al subiectului abordat în aceasta lucrare, este important sa aruncam o privire asupra fenomenului de parasuicid, care se petrece mai des decât suntem tentati sa credem. Parasuicidul cuprinde situațiile în care subiectul sfideaza moartea, desi are o deplina luciditate a constiintei: cazul refuzului unor interventii chirurgicale absolut necesare supravietuirii, a refuzului de tratamente si medicamente, continuarea consumului de drog sau alcool când e evidenta degradarea fizică si psihica. Conduita suicidara în mediul militar este reprezentata în 40% din cazuri de manifestari parasuicidare ca reactie la inadaptare. Aceasta forma de manifestare a actului ia forma apelului la ajutor sau de santaj. Acest comportament sugereaza pasivitate si neputinta de a modifica în alt mod reactiile celor din jur, insa denota si lipsa deprinderilor de a face fata frustrarilor. Ca dovada, întâlnim în multe decizii ale Spitalelor Militare diagnosticul de personalitate imatura. Sunt cazuri care se evidentiaza în acest mod doar la contactul cu un mediu rigid si suprasolicitant.
De aceea, psihologia Militară moderna trebuie sa aiba în vedere aceste aspecte si sa ia masuri pentru ameliorarea situatiei în cazurile în care tinerii realizeaza o adaptare deficitara la mediul militar.
2. Clasificarea agenților stresori în unitățile militare
După numărul, gradul de asociere și caracterul principal-secundar se identifică agenți stresori unici, cum ar fi de exemplu, zgomotul pregătirii de foc executate de inamic cu tendința de prelungire ori survenit brusc în cursul nopții și agenți stresori multipli ce acționează în două sau mai multe ipostaze: utilizarea zvonului înaintea, pe timpul și după încheierea unei acțiuni de luptă.
După asociere sunt agenți stresori convergenți (de exemplu un luptător este supus acțiunii de influențare psihologică, bombardamentelor executate de aviație și focului executat de armamentul de artilerie) și agenți stresori situaționali (de regula apar in condiții diferite și au impact complex din punct de vedere al semnificației, datorat prelucrarii sumare, uneori eronate a factorilor de stres; o situație în acest sens o constituie supradimensionarea puterii inamicului, deși în realitate acesta dispune de resurse materiale, umane și informaționale în cantitate și de calitate la nivel corespunzător).
După profunzimea afectării psihice se identifică agenți stresori principali (ramânerea în luptă la încercuire o perioada mai indelungată sau pierderea a peste jumătate din numarul camarazilor de arme din propria subunitate) și agenți stresori secundari, de interferență sau de adaugare la acțiunea primilor (zgomotele de pe timpul nopții sau primirea unei vești neplăcute de acasă dupa o acțiune militară nereușită).
În ceea ce privește numărul indivizilor afectați, se poate vorbi despre agenți stresori cu semnificație strict individuală (stresul psihic ce apare prin nesatisfacerea prelungită a unor trebuințe fiziologice – în această situație poate fi un luptător ce execută o misiune individuală care are o sete deosebită, făra perspectiva imediată de a o satisface, sau un luptător care nu mai are muniție si șansele de a o primi sunt minime) și agenți stresori cu semnificație colectivă la nivelul grupei, plutonului sau al unității din care fac parte (pierderea legăturii cu eșalonul superior și cu vecinii).
După natura agenților stresori avem agenți biologici: surmenaj, oboseală, epuizare, sete, foame, lipsa relațiilor sexuale, privare de somn și senzorială, ritmuri circadiene întrerupte, acțiuni pe timp de noapte, răniri, arsuri, condiții de climă deosebite (frig, căldura mare), caracteristicile terenului (accesibil, greu sau foarte greu accesibil), zgomotul puternic și prelungit, șederea îndelungată în interiorul unui autovehicul, puterea de distrugere a armamentului si tehnicii de luptă, utilizarea armelor nucleare, chimice, biologice si a substanțelor toxice de luptă (toxicitate, efecte termice, reacția penetrantă etc.). Agenții stresori intrapsihici sunt teama de moarte, de schilodire și mutilare, teama de a dovedi lașitate, încrederea sau neîncrederea în cauza pentru care luptă, credința în câștigarea sau pierderea războiului, teama de neprevăzut și necunoscut, teama utilizării unor noi tipuri de armament și tehnică de luptă, teama de a ramâne izolat, libertatea de acțiune prea mare sau de restrângere excesivă a acesteia, amenințarea cu utilizarea armelor nucleare si chimice, teama de efectele distructive ale unor noi procedee de ducere a acțiunilor de luptă, efectele distrugerii materiale și umane produse de inamic, gemetele si vaietele bolnavilor si raniților, durata, formele, fazele și intensitatea acțiunilor de luptă, posibilitatea salvării raniților, așteptarea angajării in luptă, schimbarea bruscă a situațiilor de luptă, pierderea speranței și a credinței, dorința de a onora obligațiile față de camarazii de luptă.
Agenți stresori socio-culturali pot fi întâlniți în situații conflictuale în cadrul colectivității, schimbarea colectivității, coeziunea grupului militar, competența comandantului, zvonul, manipularea, dezinformarea, climatul psihosocial, încrederea în capacitatea de luptă a camarazilor și comandanților, în calitatea relațiilor dintre comandanți subordonați, lipsa de informații sau existența unor informații contradictorii, modul de realizare a circulației informațiilor și a accesului la cea necesară și corectă, modul în care comandanții se îngrijesc de rezolvarea problemelor fiecarui subordonat și ale colectivității în totalitatea ei, inexistenta unor ritualuri de grup, frecvența, calitatea și profunzimea legăturilor cu cei de acasă, (familie, prieteni, cunoscuți).
3. Cauzele stresului personalului militar
O analiza a cauzelor generatoare de stres în unitățile militare relevă posibilitatea departajării celor care acționeaza exclusiv la nivelul cadrelor de conducere fața de cele regăsite în rândul executanților, dar și existența unor cauze comune. O parte din cauzele stresului organizațional specifice cadrelor de conducere sunt complexitatea, diversitatea și caracterul de noutate sau frecvența sarcinilor curente cu care se confruntă. Solicitările contradictorii provin din gradul ridicat de dificultate și urgența al sarcinilor și lipsa de timp și/sau de cunoștințele profesionale actualizate cerute de rezolvarea lor. Responsabilitățile mari care însotesc funcțiile manageriale, presiunile pot apărea ca urmare a dorinței de a concilia interesele organizației, în ansamblu, cu cele ale diferitelor categorii de indivizi. Nu de putine ori, cadrul de conducere este pus să aleaga și să sacrifice unele interese în favoarea altora, aceste responsabilități fiind însoțite de emoții și sentimente puternice. Presiunea exercitată de schimbarile frecvente din mediu determina scurtarea timpului cerut de adoptarea corecta, științifica a deciziilor. Stresul apare prin conștientizarea posibilelor efecte ale unor decizii insuficient elaborate. Un stil managerial neadecvat reflectă conflictul dintre tipul de cadru de conducere care generează un anumit stil și caracteristicile diferite ale activității sau grupului condus. Subordonații slab pregatiți sunt o altă cauză care generează stres ca urmare a conflictului dintre dorința de realizare a obiectivelor grupului și lipsa autorității necesare selecției sau lipsa pregătirii militarilor, ca de altfel și prelungirea duratei zilei de muncă generată de constrângeri ca misiuni urgente, schimbări frecvente în prioritățile organizației militare, folosirea pe scara larga a unor metode și tehnici uzate moral.
Incompatibilitatea subordonaților cu tipul cadrului de conducere generează stres ca urmare a conflictului dintre dorința de a-și menține postul și tendința de a riposta față de atitudini, comportamente, gesturi percepute ca neadecvate. Delegarea in exces practicată de comandanți dă și ea naștere unor presiuni contradictorii între dorința de afirmare și promovare a subordonaților și efortul cerut de rezolvarea propriilor sarcini și concomitent, a sarcinilor multe și/sau dificile, primite din partea superiorilor. De asemenea, teama de pierdere a postului cauzează un stres mai intens în situațiile de criză. În general, afectează prioritar subordonații dar, în anumite condiții, se poate manifestă și la nivelul cadrelor de conducere. Este generat de nesiguranța locului de muncă.
Atât la nivelul cadrelor de conducere cât și al executanților, stresul poate fi cauzat de dispoziții și ordine inaplicabile primite din partea unor superiori sau foruri superioare. Stresul este datorat presiunii dintre autoritatea și, respectiv, amenințarea posibilei sancțiuni și realitatea situației care nu permite aplicarea ordinului în forma primită. A explica superiorului situația inadecvata ar putea fi interpretată ca un reproș față de incompetența sau gradul redus de informare al acestuia. A nu aplica decizia înseamnă nerespectarea procedurilor și a obligațiilor ce decurg din responsabilități. Motivația nesatisfacătoare reflectă conflictul dintre așteptările militarului ca urmare a rezultatelor obținute și percepția, respectiv aprecierea diferită a acestora de către cei în drept. Lipsa atitudinilor sau a pregatirii necesare postului generează stres, în situațiile în care selecția și promovarea personalului se face dupa alte criterii decât cele legate de competenta profesională. Stresul apare ca urmare a conflictului dintre dorința de putere a cadrelor de conducere și cea de satisfacere a trebuințelor primare pe de-o parte și neliniștea datorată posibilei constatări a performanțelor profesionale scăzute, pe de altă parte.
Conflictul poate fi o alta sursa generatoare de stres. Noțiunea de conflict se referă atât la conflictul cu efecte negative (neproductiv), cât și la conflictul pozitiv (productiv), cu efecte benefice asupra militarului, grupului sau unității. Conflictul pozitiv poate testa ideile, poate stimula generarea de alternative referitoare la o decizie și impiedica luarea pripită de decizii, poate ridica nivelul de întelegere a problemelor, poate crește implicarea membrilor grupului, poate stimula interesul și interacțiunea, gândirea creativă și deci calitatea deciziilor și aderarea la implementarea lor. In viața unei organizații, a unui grup, în activitatea profesională, conflictele sunt inevitabile. Ele pot să aducă mari prejudicii productivității dar pot fi sinonime cu dinamismul și progresul. Sursele de conflict dintr-o unitate nu pot fi eliminate, dar comandantul trebuie să fie în măsură să identifice aceste surse, să înțeleagă natura lor, pentru ca apoi, având în vedere atât obiectivele unității, cât și ale militarului, să poata acționa în vederea reducerii efectelor negative și a folosirii efectelor pozitive. In situațiile care au drept obiectiv concilierea unor puncte de vedere opuse, forma specifică de comunicare folosită este negocierea. Conflictele pot exista la nivel intrapersonal, interpersonal, intergrup, la nivelul unității sau al mediului de funcționare. Conflictul latent este o primă fază în care, sub influența sursei de conflict, generează un anumit set de atitudini și sentimente. Conflictul latent poate ramâne în această stare fără a evolua, dar se și poate transforma într-o situație iremediabil deteriorată.
Conflictul perceput poate îmbraca diferite forme: conflict latent, dar neperceput, conflict latent existent dar neperceput, conflictul latent inexistent, dar perceput ca existent. Situația poate îmbrăca forma conflictului perceput fără ca, de fapt, să fi existat vreun conflict latent. Etapa conflictului perceput este caracterizată de apariția unei componente emoționale, în sensul că cei implicați pot să înceapă să se simtă ostili, tensionați, anxioși sau, din contră, în cazul conflictului pozitiv, entuziaști, mai ambițioși, gata de a porni la acțiune. Conflictul simțit este deja un conflict "personalizat", având caracteristici tipice militarului și adeseori, are ca prime forme de manifestare comunicarea defensivă sau agresivă. Abundă bârfele și zvonurile în jurul subiectului conflictului, informația tinde să fie distorsionată. Moralul este scăzut și se pierde mult timp cu acțiuni neproductive. Discuțiile de grup, discuțiile interpersonale pot constitui în această etapă o "supapă de siguranță". Conflictul manifest este comportarea observabilă alimentată de percepții și sentimente latente și poate lua calea fie a "luptei" deschise care va genera un învingător și un învins, fie se poate constitui într-o încercare de a stabili obiective comune.
Stresul, ca proces de mobilizare și apărare a organismului în fața unor situații neașteptate se concretizează în reacții extrem de diferite de la un individ la altul și de la o situație la alta. Răspunsurile sunt deci individuale și nu neapărat negative. Există indivizi pentru care stresul este „sarea și piperul vieții", factor puternic, energizant. Aceste persoane care dispun nativ sau și-au dezvoltat prin antrenament rezistența la stres pot fi remarcate după anumite trăsături: siguranța de sine, în diferite situații, în cea mai mare parte a timpului, schimbarea este considerată ca o provocare la competiție și nu ca o amenințare, implicarea profundă în viața profesională și personală, capacitatea de a-și asuma riscuri, perseverența față de structurile adverse sau diverse solicitări, flexibilitatea în opinii și acțiuni, conștientizarea faptului că nu pot schimba situațiile stresante dar le pot accepta și depăși. În marea majoritate a cazurilor însă, efectele sunt nocive și chiar potențial primejdioase. Investigațiile au relevat, în principal, diverse categorii de efecte potențiale ale stresului: efecte subiective ca anxietate, agresiune, apatie, plictiseală, depresie, oboseală, indispoziție, scăderea încrederii în sine, nervozitate, sentimentul de singuratate; efecte comportamentale ca predispoziție spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, ieșiri emoționale, tendința de a mânca și/sau a fuma excesiv, comportament impulsiv, râs nervos sau efecte cognitive cum ar fi scăderea abilității de a adopta decizii raționale, concentrare slabă, scăderea atenției, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale. De asemenea, s-au înregistrat efecte organizționale care au generat absenteism, demisii, productivitate scăzută, izolare, insatisfacție în muncă, reducerea responsabilității și a loialității față de organizația militară.
Există însă căi si modalitati de instruire a militarilor în vederea depasirii stresului în activitatea Militară. Principala cale de crestere a capacitatii adaptative si antistres a personalului este desfasurarea unei intense si eficiente pregatiri militare generale si de specialitate, realizarea la militari a unei foarte bune conditii fizice capabila sa le sustina eforturile aspre impuse de armata, însusirea de către militari a unor modalitati de depasire a stresului si efectuarea de antrenamente pentru dezvoltarea acestor tehnici, stabilirea, îndeosebi în timpul aplicatiilor tactice a unui raport optim între efort, activitate si odihna, repartizarea corecta, rationala a sarcinilor si misiunilor în raport cu gradul lor de dificultate si cu capacitatile oamenilor, rezolvarea operativa si pozitiva a problemelor personale si de familie ale militarilor, asigurarea functionalitatii optime a sistemului de informatii de jos în sus, de sus în jos si pe orizontala.
Ecuatia personala îsi pune amprenta pe toate aspectele interactiunii militarului cu ambianta: evaluarea situatiei stresante, reactivitatea particulara a subsistemelor psihofiziologice solicitate, vulnerabilitatea sau toleranta la stres.
4. Managementul stresului
Managementul stresului poate fi abordat din două perspective: cea organizatională și cea individuală.
Abordarea organizatională. Declanșarea unui asemenea demers este condiționată de cunoașterea nivelului stresului în unitate și a cauzelor care-l determina. În principal, organizația militară trebuie să cerceteze cele două cauze majore, respectiv conflictul și ambiguitatea rolului, să releve nivelul de toleranță al fiecărui individ sau nivelul optim al stresului.
Subîncărcare Nivel optim Supraîncărcare
Gradul de încărcare
Pentru a stabili nivelul optim de încarcare și toleranța la stres este necesar ca personalul organizației militare să cunoască perfect cerințele postului, performanțele așteptate din partea lor, să fie încredințați că pot realiza aceste performanțe. Atunci când se constată supra sau subîncărcarea, se impune declanșarea răspunsului de adaptare din partea managementului. În principal, această reacție vizează redefinirea rolului militarilor afectați de stres, redistribuirea sarcinilor în cazul supraîncărcarii, implementarea unor proceduri specifice diferitelor cazuri. O importantă modalitate de cantonare a stresului în limitele suportabilului o reprezintă îmbogătirea postului. Aceasta presupune creșterea numărului și varietății sarcinilor, competențelor și responsabilităților incluse în post pentru a pune de acord conținutul postului cu cunoștințele, abilitățile și interesul manifestat de titularul de post. Abordarea organizațională poate fi extinsă pâna la elaborarea programelor manageriale antistres. Aceste programe pot fi orientate către problemele specifice și acute cu care se confruntă organizația militară (alcoolism, redistribuirea posturilor, de consiliere în domeniul carierei) sau pot fi cu caracter general, promovate de echipele de proiect din organizație sau de centre specializate (program pentru sanătatea emoțională, program de evaluare a sanătății). Programele clinice pot fi susținute prin personal competent angajat permanent sau asigurat prin contacte de asistență cu centre specializate pentru prevenire, ce presupune educarea și convingerea militarilor privind riscul expunerii la stres, ca și posibilitatea de a solicita ajutor în cazul apariției lui.
Pot exista și programe organizaționale extinse la nivelul întregului personal din organizația militară. Promovarea lor este stimulativă, fie de identificare a unor probleme în grupurile de muncă, fie de anumite schimbări impuse organizației militare: desființarea unor unitați militare, instalarea unor noi echipamente militare, sau introducerea de noi tehnologii. Pentru anihilarea stresului prin programele organizaționale se recomandă o varietate de metode: îmbogățirea postului, reproiectarea structurii organizatorice, stabilirea unor grupe autonome de muncă, program variabil de activitate, acordarea unor facilitați personalului pentru relaxare sau îngrijirea sănătății.
Abordarea individuală de reducere sau anihilare a stresului pune accent pe cunoașterea și întelegerea stării de stres, astfel încat, atitudinea militarilor să se modifice, din una fatalistă și pesimistă, în conștientă și pozitivă. Primul demers îl constituie antrenamentul cognitiv pentru adaptarea la stres. Cunoașterea cere înțelegerea cauzei stresului, mai degrabă decât tratarea simptomelor, confruntarea situației percepute cu realitatea, conștientizarea posibilității de schimbare. Prin cunoaștere se urmărește obținerea „distanței rationale" față de factorii de stres, necesară construirii unor comportamente adecvate. În afara comportamentului de cunoaștere specialiștii mai recomandă exercițiile fizice, tehnicile de relaxare, de meditație, umorul, etc.
Agentii stresori pot determina în grade diferite manifestarea stresului psihic de luptă, în functie de ecoul pe care îl au asupra personalitatii militarului, ecou care depinde, la rândul lui, de trasaturile de personalitate ale acestuia. Astfel, personalitatile imature sunt mai vulnerabile la actiunea factorilor de stres, în vreme ce personalitatile sociopate se dovedesc rezistente la stres si eficiente în luptă. Extravertii îsi pastreaza, în general, sângele rece, abordeaza situațiile de risc cu ingeniozitate si curaj, sunt rareori tulburati de tensiune sau anxietate si au o capacitate buna de adaptare la stres. Introvertii sunt vulnerabili la esecul îndeplinirii misiunii, la situațiile competitive de pe câmpul de luptă, intra usor în stare de tensiune si devin mai usor vistime ale stresului.
Personalitatile flexibile sunt orientate către realitatea câmpului de luptă, sunt capabile sa descifreze si sa urmareasca schimbarile, sunt alaturi de grupul militar din care fac parte si sunt în masura sa ofere si sa aplice solutii noi în îndeplinirea oricarei activitati. Personalitatile rigide sunt dirijate de standarde interne, de principii si valori care tin seama mai greu de presiunea celorlalti, sunt putin sensibile la modificari si se adapteaza cu mai mare dificultate cerintelor luptei moderne. Cei care sufera mai mult de pe urma agentilor stresori sunt militarii flexibili, dar tot acestia sunt cei mai apti pentru îndeplinirea sarcinilor complexe ale câmpului de luptă. Perceperea agentului stresor si evaluarea semnificatiei sale mai au drept sistem de referinta si experientele similare anterioare, tipul si consistenta suportului social, cât si credinta în anumite valori, chiar religioase. Toate aceste trasaturi ale personalitatii concura la crearea asa-numitului "tonus psihic", care cuprinde optimismul, umorul, eficacitatea si rezistenta.
5. Stresul în lupta armată
Sandor Ferenczi scria: „O explozie a unei bombe, dacă este suficient de intensă, face ca orice ființă umană să înnebunească”. A fost primul autor care a înțeles căderile psihice în luptă, chiar dacă acestea erau cunoscute încă din antichitate.
Între pericolele deosebite cărora oamenii trebuie să le facă față, unul a fost, este și va rămâne o amenințare deosebită a întregii umanități: războiul. Ultimele două războaie mondiale și conflictele militare care le-au urmat până în zilele noastre ne arată capacitatea distructivă din ce în ce mai mare a mijloacelor și tehnicii angajate în acțiunile militare violente. De asemenea, astăzi se știe cu siguranță că, într-o situație de luptă, amenințarea asupra integrității psihice este la fel și, probabil, mult mai importantă decât amenințarea integrității fizice. În acest context, interesul și abordarea stresului devin tot mai prezente și actuale. Până nu demult, o mare parte dintre specialiștii militari erau de părere că posibilitățile omului pe câmpul de luptă pot fi mult mai bine completate, dezvoltate și menținute la un nivel de performanță ridicat prin asigurarea în primul rând a creșterii gradului de complexitate și eficacitate a armamentului și tehnicii de luptă. În prezent asistăm la o nouă reevaluare și reconstrucție a concepțiilor și practicilor privind rolul factorului uman în război, a cunoașterii solicitărilor specifice acestui fenomen pentru a asigura cât mai puține victime în general, și cât mai puține pierderi psihice în special. Pe acest fond de supraîncordare și de suprasolicitare deosebită, acțiunea factorilor specifici câmpului de luptă generează producerea și manifestarea tot mai acută a stresului ca dimensiune psihologică tot mai prezentă a războiului. Fiecare militar fără experiență de luptă își pune în mod firesc întrebari cu privire la modul în care poate răspunde și reacționa la solicitările psihice externe. Un lucru este sigur, situația de război și situațiile excepționale din timp de criză și de pace, care sunt în legătură directă cu pericolele ce planează asupra vieții, implică solicitari psihice maxime.
Pentru prima oară, s-a recunoscut în mod oficial existența unor victime ale stresului în războiul ruso-japonez din 1904-1905. Spitalul Militar Central de Psihiatrie rus de la Harbin (China) a înregistrat, pâna la sfârșitul anului 1904 peste 1700 de cazuri, dar numărul victimelor stresului de luptă a fost de 4-5 ori mai mare decat cel al militarilor spitalizați. La izbucnirea primului război mondial, pe Frontul de Vest, s-au înregistrat mii de cazuri din ceea ce s-a numit „șocul exploziei". De exemplu, in perioada 1916-1920, Trupele de Uscat ale Marii Britanii au avut 41.746 de cazuri de domeniul psihiatriei. De remarcat faptul că, pentru acea vreme, epuizarea psihică era considerată drept o dovadă a lipsei de caracter. Pe timpul celui de-al doilea război mondial, reacțiile traumatice în condițiile luptei au fost numite „lovitura aparentă", termen creat de patologul britanic colonel Frederick Mott. Autorul britanic consideră că aceste reacții sunt urmări organice produse de hemoragii ale creierului. Concluzia eronată a unor astfel de explicații era faptul că se limita procentajul victimelor psihice numai la cele provocate de șocul exploziei obuzelor sau bombelor. S-a constatat însă că mulți dintre militarii afectați psihic sufereau mai curând de pe urma situației generale de luptă cu propria ei suprasolicitare, decât de amenințările curente ale armamentului și tehnicii militare, ce le amenințau viața sau integritatea corporală. Reacțiile traumatice specifice generării stresului psihic, pe timpul celui de-al doilea război mondial, au primit mai multe denumiri, dintre care amintim „operațiuni de obosire" folosite de inamic și „nevrozele războiului". Războaiele din Golf, fosta Iugoslavie, și Cecenia, care au completat istoria conflictelor armate până în prezent, au întărit concluziile analizelor stresului de luptă, evidențiind noi aspecte ale arsenalului teoretic și manifestărilor sale concrete. Analizele câmpului de luptă modern ne arată că pierderile datorate stresului nu numai că se mențin dar sunt în continuă creștere, că au o intensitate și o durata de manifestare tot mai dezvoltată. Stresul de luptă nu poate fi astfel evitat, dar poate fi redus prin cunoașterea particularităților manifestării sale în câmpul tactic și pe această baza printr-o activitate eficientă de pregătire a comandanților și luptătorilor pentru gestionarea corespunzătoare a acestuia. Sunt de așteptat într-un viitor război mult mai multe victime ale stresului de luptă. De la început subliniem faptul că stresul este stres psihic de suprasolicitare care apare în condițiile unei pluridiversități a factorilor implicați și a unei intense angajări unilaterale a personalității luptătorilor. Este un tip de stres complex, cunoaște parametrii specifici ai stimulilor și duratei acestora, a unor condiții perturbante cu acțiune bruscă sau îndelungată, cu urmări imediate, pe termen mediu și chiar îndepărtat. În război stresul devine o componentă a strategiei de concepere, organizare și ducere a luptei, condiționat fiind de însăși natura acțiunilor, de scopurile decisive urmărite de beligeranți de a obține victoria unul asupra celuilalt, prin toate mijloacele posibile și în orice condiții. Fiecare beligerant creează condiții cât mai grele inamicului, face tot posibilul pentru a micșora stresul pentru sine și a-l amplifica pe cel al adversarului. Desfășurarea luptei armate indică de fiecare dată complexitatea deosebită a acesteia, creșterea continuă a factorilor care o influențează și îi amplifică puterea de distrugere.
Ca reactii si procese emotionale puternice si prelungite, provocate in primul rând, de conflictele la care este angajat luptătorul, de lipsurile resimtite sau nelinistile provocate de situatia in care se afla la un moment dat, starile psihice negative reprezinta produse caracteristice ale actiunii de influentare psihologica. Omul se raporteaza totdeauna la situatia in care se afla sau la cea in care s-ar putea afla la un moment dar si isi evalueaza in permanenta sansele de reusita. Aceasta evaluare induce stari care pot fi negative când omul considera ca are sanse putine sau deloc de a face fata situatiei. Analizând conflictele care au avut loc dupa cel de-al doilea război mondial, specialistii in actiuni psihologice au previzionat ca o viitoare conflagratie va declansa la combatanti: reactii nevrotice anxioase acute; reactii de panica sub forma de rigiditate sau activitate necontrolata; agitatie si fuga; reactii nevrotice depresive; reactii de genul epuizarea luptătorului; trecerea de la reactii nevrotice la traume psihice. Aceste reactii nevrotice evolueaza de la stari suportabile la forme grave, adica de la suspiciune pâna la panica sau demoralizare. Principalele trepte (stari negative diferite ca intensitate) pe care le pot parcurge tulburarile de comportament cauzate de influentarea psihologica sunt prezentate in continuare. Starea de neliniste ca tip de reactie emotionala, apare când omul se gaseste in situații complexe (neasteptate) si are raspunderi de care nu se poate achita, datorita actiunii unor factori perturbatori (criza de timp, obstacole, nereusite, situații periculoase etc.). Când nelinistea ajunge la nivel maxim, apar tulburari in desfasurarea proceselor psihofiziologice, creste incordarea, starea ce faciliteaza producerea unor greseli de percepere, aparitia miscarilor sau actiunilor impulsive sau, dimpotriva, foarte incete, scaderea atentiei, a memoriei si a puterii de concentrare, pierderea controlului timpului etc.
Teama este reactia emotionala exteriorizata deseori printr-o stare apasatoare. Ea precede, de regula, indeplinirea misiunilor care implica raspundere, risc sau pericol. Specificul presiunilor generate de teama decurge din faptul ca omul se raporteaza la o situatie periculoasa cu caracter ipotetic, deci care nu s-a instalat in fapt si este posibil sa nu apara. De pilda, zvonul ca subunitatea va fi supusa unui atac cu arma chimica este de natura sa duca la instalarea acestei stari in rândul militarilor respectivei subunități.
Frica este o reactie emotionala care survine atunci când luptătorul ajunge intr-o situatie primejdioasa fara a fi pregatiti pentru aceasta. Spre deosebire de teama, frica se instaleaza in fata unui stimul concret cum ar fi atacul din aer asupra unei subunități, fara ca aceasta sa fie prevenita in vreun fel. Frica influenteaza toate procesele psiho-fiziologice si produce modificari insemnate in functionarea organismului uman. In anumite limite, chiar si in război, frica este un sentiment normal. Atunci când frica il stapâneste pe militar, acesta nu-si mai poate controla atentia, zonele de perceptie se ingusteaza, el pierde din vedere lucruri elementare si aprecierea corecta a situațiilor obisnuite. Unii oameni devin impulsivi, au miscari dezordonate, alții fug inspaimântati – cautând salvarea – sau ramân „impietriti locului“ de frica. In acest caz, militarul isi pierde capacitatea de gândire logica, nu-si mai poate stabili relatii normale cu mediul. Sunt insa indivizi care in situații identice nu traiesc starea de frica, ci, dimpotriva, simt mânie sau curiozitate, sentimente care stimuleaza activitatea pozitiva. Angoasa, este o neliniste maxima, caracterizata printr-o asteptare infricosata a unei suferinte sau nenorociri nedefinite si se asociaza cu impresia neclara a unui pericol de neevitat. In acest caz, caracteristica este data tocmai de caracterul nedefinit al pericolului. Dintre factorii care ar putea determina aparitia angoasei, cel mai adesea sunt numiti a fi izolarea si lipsa de informatii. In continuare sunt prezentate tulburarile grave de comportament ce pot cuprinde atât militarii luati izolat, cât si grupuri psihosociale (subunități, unitati). Modificarile individuale sunt siderarea, proces de inhibitie totala care se caracterizeaza prin imobilitate psihica si rigiditate motorie; el creeaza luptătorului o imagine de „impietrire“, de „statuie“. Individul nu mai este capabil sa ia masurile de aparare a fiintei sale fizice, impunându-se scoaterea lui imediata din luptă. Panica, forma superioara de manifestare a fricii, exprimând o stare de confuzie, de dezorientare, o frica impinsa pâna la paroxism, in prezenta unui pericol real sau imaginar; este insotita de o reactie instinctiva de fuga. Militarul isi pierde capacitatea de gândire logica, nu-si mai poate exercita functii de autocontrol si nu mai poate stabili relatii normale cu mediul. Forme delirante acute apar, cel mai adesea, pe un fond de epuizare psiho-fiziologica. Ele se caracterizeaza prin prezenta parazita in gândirea luptătorului a unor idei sau nuclee delirante, obsesive, fobice sau maniacale. Subiectul are preocupari bizare, rupte de realitate, situatie care poate dura de la câteva ore pâna la câteva zile. Formele isterice consta in manifestari ca surdo-muditatea, tremuraturile si crizele isterice propriu-zise. In confruntarile de dupa cel de-al doilea război mondial, tulburarile psihice de natura isterica au fost cele mai frecvente. Formele depresive sunt stari care au ca specific gestul de autodistructie, având la origine o stare conflictuala intensa acompaniata de un puternic sentiment de culpabilitate legat de anumite momente si situații de pe câmpul de luptă. Aceste stari pot fi induse prin caracterul insidios al actiunilor psihologice ale agresorului, care practica in unele situații santajul emotional si moral, cu efect distructiv asupra comportamentului luptătorilor. Formele caracteriale se concretizeaza in stari de indiferenta si dezinteres pentru soarta celorlalti membri ai subunității, iritabilitate, insomnii, cosmaruri etc. si apar, mai ales, la militarii supusi timp indelungat condițiilor de război, fara perioade de ragaz si refacere psihofizică. Manifestarile colective sunt fenomene specifice războiului modern si apar, de regula, la trupele mai putin instruite, insuficient motivate moral, rau comandate sau care au acumulat tensiuni psihologice ale unor lupte indelungate intre aceste manifestari panica de grup este cea mai reprezentativa. Panica de grup survine in momentele de mare dificultate (lipsa informatiilor asupra desfasurarii luptei, insuficienta influenta a comandantului, esecuri repetate, atacuri prin surprindere ale inamicului, actiuni subversive psihologice abil lansate si intretinute etc.), când exista un pericol real sau imaginar. Starea de panica poate cuprinde grupuri mai mari sau mai mici de oameni, poate sa apara brusc, ori sa aiba o evolutie lenta; se propaga cu mare repeziciune, si determina dezintegrarea grupurilor respective, pierderea influentei normelor de comportament prestabilite si a autoritatii sefilor, renuntarea la indeplinirea misiunilor de luptă, parasirea rapida si dezordonata a zonei in care se manifesta factorii reali sau imaginari de pericol. Parasirea dezordonata a raionului de luptă este o forma acuta a panicii si se face, de regula, spre inapoi (poate fi si spre inainte, având drept consecinta acte de pseudoeroism colectiv). Acutizarea panicii se poate exprima si in alte forme, cum sunt simularea mortii, sinuciderea in masa (in situații disperate).
6. Factori de stres pe câmpul de luptă
Oamenii de stiinta au studiat amanuntit influentele mediului social, si anume ale familiei, cunostintelor, prietenilor, colegilor de serviciu, cadrului vital asupra trairii si prelucrarii stresului. Declansarea multor boli, cum ar fi tuberculoza, infarctul, cancerul si diverse simptome psihice puternice, este foarte adesea precedata de modificari semnificative ale vieții individului. Moartea, despartirea, schimbarea locului de munca sau chiar evenimente pozitive, cum ar fi casatoria sau sarcina, reprezinta astfel de evenimente. Pâna la 20% din oamenii care traiesc asemenea evenimente stresante pot fi afectati de acestea astfel incât sa ajunga la boli fizice sau psihice.
In cazul militarilor si, in special, al comandanților la acesti „agenti sociali de stres“normali se adauga stresul intrinsec al luptei, cum ar fi confruntarea cu mortii, ranitii si mutilatii, precum si alti agenti puternici de stres, atât fizici cât si psihici, specifici războiului.
a) Grupa. Pentru militari, stresul de luptă inseamna, in primul rând, confruntarea cu teama de moarte, ranire, mutilare, izolare si singuratate. Daca mediul social se dovedeste stabil si poate conferi siguranta obiectivelor, valorilor, misiunilor si rolurilor, militarul este pregatit sa lupte si in situații aparent fara iesire. Pentru militarii din prima linie, acest „mediu social“este reprezentat de subunitate. Rezultatul unui studiu israelian efectuat la inceputul anilor '70 arata ca aproximativ 70% din militarii care prezinta simptome psihice in luptă au avut dificultati in cadrul subunității, al mediului social. Solidaritatea de luptă este asimilata de către participantii la luptă si cu patria, cu multimea, cu tovarasii de petrecere, cu familia sau cu intreaga lume. Aceasta reprezinta celula primara, embrionul spiritului de grup, contribuind, astfel, la mentinerea moralului unei unitati. Solidaritatea de luptă indeplineste o functie dubla: de bastion impotriva fricii si de motor al moralului in luptă. Construirea unei subunități eficace necesita timp si se considera realizata când fiecare membru al acesteia se simte multumit. In situațiile de stres extrem al luptei, coeziunea si moralul unei subunități reprezinta cel mai important factor de protectie al individului. Numai in acest context poate exista solidaritatea de luptă. Cu cât structura subunității este mai eficace, cu cât distributia misiunilor este mai clara pentru fiecare, cu atât este mai eficace starea de pregatire de luptă a militarilor. Un urmator aspect important este sustinerea militarilor in luptă prin crearea unui mediu familial asemanator celui de acasa. Pe perioade lungi de timp, nici un militar nu ar putea suporta situațiile de stres extrem fara sprijinul familiei.
b) Grupul mai mare de militari. Acesta reprezinta legatura din cadrul plutonului, companiei, respectiv a formatiei. Pregatirea militarilor pentru a infrunta primejdiile unei posibile lupte nu depinde numai de integrarea in cadrul unei subunități mici, ci si de preluarea valorilor si rolurilor militare intr-un cadru organizatoric mai mare. Grupul mare este purtatorul celulei embrionare a constiintei datoriei. Daca militarul are, pe de o parte, experiența indeplinirii cu succes a cerintelor si, pe de alta, a realizarii asteptarilor sale, este cu atât mai pregatit sa se identifice cu obiectivele, normele si regulile vieții militare. Acestea determina constiinta sa fata de datorie si mândria sa profesionala. In acelasi timp, el este pregatit sa-si insuseasca insemnele caracteristice profesiei (de exemplu, blazonul, insignele, modul de purtare a uniformei), traditiile (modelele si celebrarile) si obiceiurile. El va dori sa se faca remarcat, sa se deosebeasca de ceilalti, prin spiritul competitiv de care da dovada. Mândria si constiinta sa (spiritul de corp, constiinta de a face parte din elita, identificarea cu institutia careia ii apartine) determina moralul trupelor, in special in fata misiunilor de luptă si in decursul desfasurarii acestora. Când legatura este stabila pot fi acceptate si deficientele evidente ale activității de comanda, instruire si organizare. Grupul mare de militari determina esenta motivarii in serviciu si in luptă. Daca identificarea si constiinta nu sunt suficient insuflate, exista pericolul demoralizarii cu consecinta pierderii ordinii si disciplinei. Pentru ca un comandant sa reuseasca sa mentina si respectiv, sa ridice randamentul, starea de pregatire de luptă si moralul trupelor in timpul unor situații extrem de stresante este nevoie, in primul rând, ca el sa se bucure, in calitatea sa de comandant, de increderea subalternilor. Acest lucru ii va reusi cu atât mai bine, cu cât cei pe care-i comanda sunt convinsi de necesitatea si importanta misiunii. Un comportament de comanda care sa tina cont doar de impunerea puterii nu creeaza baza de incredere foarte necesara parcurgerii cu succes a situațiilor extreme. Increderea este un factor important in evitarea si, respectiv, reducerea fricii si stresului. Colonelul W. Hauser, un comandant american de batalion nota: „Ceea ce-i tinea in miscare, in ciuda faptului evident ca războiul nu era real, iar pamântul din jur nu se cutremura, era o combinatie de mândrie, interese comune si loialitate fata de comandant“.
c) A pretinde si a incuraja. In instantele stresante ale instruirii grupa nu trebuie, pe cât posibil, sa fie fractionata. In acelasi timp, in cazul situațiilor stresante, militarii trebuie astfel solicitati incât prin observare, ajutor si sprijin reciproce sa li se intareasca siguranta de sine. Daca un militar se imbolnaveste, dupa insanatosire el trebuie integrat cât mai repede in subunitate. Pentru a raspunde asteptarilor subunității in situațiile critice si, respectiv, periculoase, comandantul trebuie sa realizeze munca de conducere „din fata“(prin prezenta si comanda clara), prin „exemplul propriu“(prin participarea la situațiile stresante si la depasirea cu succes a acestora) si prin „misiuni“(prin repartizarea către fiecare militar, a unei misiuni pe care acesta, pe cât posibil, sa o poata indeplini singur). Capacitatea de comanda se dovedeste mai degraba prin surmontarea cu succes a situațiilor incerte si critice decât prin capacitatea de analiza si planificare pe termen lung si optimizare a organizarii. Pentru a putea dezvolta „sentimentul patriotic“, „mândria fata de arma“si „spiritul de echipa“, militarul trebuie solicitat si incurajat continuu intr-un mod care sa-i fie foarte clar. Aceasta presupune o supraveghere permanenta si un ajutor acordat in indeplinirea serviciului, mai ales in situațiile solicitante, cerinte mari, dar rezonabile, critica constructiva si lauda meritata (la stradanii vizibile), precum si discutii critice si pe linie profesionala. Conducerea trebuie sa fie recunoscuta si identificata de către militar („vârstnicul“ care are grija de fiecare). Masurile de mentinere a coeziunii subunității si de dezvoltare a identitatii militare in cadrul grupurilor mari conditioneaza, pe termen lung, procesul de obisnuinta si adaptare. De aceea, sunt de evitat, pe cât posibil, asocierile noi sau alcatuirea la intâmplare a colectivelor. Acest lucru este cu atât mai valabil inaintea si, respectiv, in timpul operatiilor periculoase. Chiar si numai cimentarea legaturilor sociale realizate poate fi suficienta in reducerea considerabila a solicitarii psihice. Puternica „orientare către exterior“a militarului si legatura sa solida cu mediul personal fac astazi mai necesara ca oricând preocuparea comandantului fata de actiunea acestor factori de influenta. Comandantul trebuie sa cunoasca cât mai bine personalitatea militarului pentru a putea sesiza stresul suportat de acesta si pentru a-l ajuta, in masura posibilităților.
Agentii stresori ai câmpului de luptă pot genera stresul numai daca militarul le acorda semnificatia de amenintare. Pe câmpul de luptă modern, ei se caracterizeaza printr-o mare diversitate, complexitate si putere si pot fi clasificati dupa mai multe criterii:
– dupa numarul lor, sunt agentii stresori unici (zgomotul unui obuz explodat, survenit brusc în timpul noptii), multipli (utilizarea zvonului înaintea, în timpul si dupa încheierea unei actiuni de luptă);
– dupa asociere, pot fi convergenti (actiunea convergenta a loviturilor artileriei, aviatiei si influentarii psihologice), situationali supraevaluarea puterii inamicului);
– dupa profunzimea afectarii psihice, ei pot fi principali (ramânerea în luptă la încercuire o perioada mai îndelungata), secundari (primirea unei vesti neplacute de acasa dupa o actiune Militară nereusita);
– dupa numarul indivizilor afectati, cu semnificatie individuala (epuizarea completa a munitiei si sanse minime de a primi alta), cu semnificatie colectiva la nivelul grupei, plutonului sau unitatii (pierderea legaturii cu esalonul superior si cu vecinii);
– dupa natura lor, agentii stresori sunt biologici (epuizarea, setea, foamea, privarea senzoriala, utilizarea armelor nucleare), intrapsihici (teama de moarte, teama de necunoscut, gemetele răniților), socio- culturali (sitatiile conflictuale din grup, coeziunea scazuta a grupului, incompetenta comandantului).
Armamentul și tehnica de luptă, prin performanțele tehnico-tactice, posibilitățile folosirii în diferite momente și situații permanente ale câmpului de luptă în condițiile războiului total au o influență deosebită asupra integrității biologice a fiecărui luptător. Focul combinat sau chiar separat al artileriei, aviației, rachetelor, utilizarea pe scară larga a bombelor incendiare, aruncătoarelor de flăcări, fugoaselor și altor substanțe speciale, creează pericole imense care pot duce la sfârtecarea, dezmembrarea, vătămarea fizică a luptătorului, la declanșarea de incendii în care nu de puține ori militarii sunt arși în totalitate sau numai în anumite proporții. Folosirea armelor de nimicire în masă, a armelor nucleare si biologice produce uriașe distrugeri și incendii vizibile la care se dublează sau chiar se triplează impresionantele urmări invizibile ochiului liber cum ar fi radiația penetrantă, infectarea radioactivă, bacteriană sau cea produsă cu substanțe chimice. În cazul unui atac cu mijloace nucleare chiar în plan tactic sau de putere redusă, posibilitățile militarilor de a supraviețui sunt și mai mici, căci cele mai bune echipamente de protecție actuale, dacă ofera o oarecare protecție față de radiația reziduală, sunt aproape ineficiente în ceea ce privește efectele termice și radiația inițiala. Este adevarat că în prezent există unele substanțe injectabile destinate protecției față de efectele radiațiilor, dar ele întârzie numai apariția acestora, având drept rezultat creșterea duratei de rezistență a luptătorului. Acestea au consecințe puțin plăcute, scad eficacitatea luptătorului și produc somnolență și chiar moartea nu poate fi evitată în cazul unor expuneri îndelungate la radiații. Pot fi antrenate și grave vătămări psiho-fizice datorate pierderii capacității de a reacționa și a reflexelor vitale de supraviețuire. În mod real toate acestea au darul numai de a prelungi cu puțin viața luptătorilor. În identificarea acțiunii acestei categorii de factori stresori, de mare interes poate fi și determinarea efectelor pe care fiecare categorie de armament le provoacă militarilor. Compararea rezultatelor cercetărilor în această direcție este deosebit de dificil de realizat, deoarece armamentul și tehnica de luptă evoluează permanent. Astfel, membrii detasamentului iugoslav din Sinai, se temeau cel mai mult de avioane (55,5%), apoi de artilerie (30%), de tancuri (34%) și în mai mică masură de mitraliere, rachete, bombe cu napalm, aruncătoare de mine și puști (9% pâna la 18%). Cercetările psihologilor americani continuate în războaiele din Coreea și Vietnam au arătat că intensitatea stresului este influențată de următoarele caracteristici ale armamentului: precizie, cadență de tragere, zgomotul pe care-l face arma etc. Având în vedere cuceririle revoluției tehnico-știintifice, preocupările susținute pentru creșterea performanțelor tehnicii și armamentului, câmpul de luptă viitor poate să devină o suprafață geografică bogată în ruine și victime dar lipsită de viață și mișcare, un imens cimitir uman.
Cercetările asupra privării de somn evidențiază efecte grave asupra capacității militarului, alterarea comportamentului său. Lipsa de somn acționează ca un depresiv general al sistemului cerebral activat, ceea ce are ca efect o scădere a „vigilenței cerebrale". Aceasta face ca militarii să fie sensibili la stimuli exteriori. Astfel, în timpul desfasurării unei activități care presupune vigilența, de exemplu în timpul serviciului de paza, activității la tehnica de transmisiuni, conducerii tancului sau a altor mijloace de luptă etc., capacitățile militarului vor fi mult diminuate, deoarece agerimea sa mintală descrește direct proportional cu privarea de somn. Efectele negative accentuate asupra capacității de lucru se accentueaza între orele 03.00 si 06.00 ale dimineții. Majoritatea erorilor săvârșite în timpul activităților ce presupun vigilența sunt mai degrabă de omisiune decât de comitere. Aceasta înseamnă că o manevră a inamicului poate trece neobservată, un avion poate fi identificat incorect, un conducator al unei mașini de luptă poate să nu observe un obstacol apărut în calea sa, sau un comandant poate să nu reacționeze la o informație de natură critică aparută în timpul procesului de luare a deciziilor, din cauză că informația a fost trecută cu vederea. Paleta urmărilor privării de somn este mult mai largă, la cele semnalate anterior adăugându-se și alte efecte ca scăderea rapidă a atenției care duce la omiterea unor semnale importante, scăderea capacității de concentrare asupra unei activități pe o perioadă mai lungă și, curând, imposibilitatea distribuirii atenției asupra a două sau mai multe activități, încetinirea reacției la instrucțiuni sau evenimente, cu impresia că subiectul lucrează ca în transă, afectarea puternică a activității de codificare și decodificare, pentru care militarul are nevoie de tot mai mult timp, activitate care suferă mult și din punct de vedere al corectitudinii, degradarea capacității de argumentare logică, apar dificultăți de comunicare, militarul având probleme în înțelegerea sau articularea celor mai simple mesaje. Desigur, luptă pe timp de noapte va constitui mereu o gravă perturbare. Întunericul, întreruperea ritmului normal, starea de veghe / somn vor avea diferite efecte printre care se numara efectul terifiant al întunericului, senzația de însingurare, neputința, neliniște și nesiguranța, stimularea imaginației privind posibile pericole, creșterea tensiunii emoționale, descurajare etc.
Un prim produs ce-l poate declanșa noaptea este efectul terifiant al intunericului. Semnul distinctiv al nopții este întunericul. Împreuna cu întunericul se instaleaza și liniștea. Zgomotele de fond încetează. Absența culorilor, mișcării, zgomotului și luminii face ca militarul să fie dominat de teamă. În mod constant el va fi impresionat și înspăimântat de lipsa acestora, ceea ce va contribui, fără îndoială la scăderea capacității sale de a luptă. Datorită neputinței de a stăpâni, controla sau cel puțin de a cunoaște condițiile și situația în care se mișca (teren, mediu, inamic), determinată de scăderea acuității vizuale, militarul nu mai poate intra în legătură cu mediul. Se naște un deficit organic, care impiedică militarul să stăpâneasca în mod direct mediul, făcând dificilă acțiunea. Analizatorul senzorial, cel mai important pentru om dintre analizatorii acestuia, nu mai poate prelucra informația din mediul exterior, deoarece nu se poate vedea și astfel apare izolarea. Senzația de neîmplinire provocată de întuneric este dublată de descurajare. Descurajarea se manifesta prin reducerea siguranței și a încrederii în sine a militarului, determinată de sentimentul difuz al neîmplinirii și al lipsei de control concret al mediului. Senzația de neputință are drept factori generatori: dificultatea, uneori chiar neputința militarului de a se deplasa în condițiile normale cu care este obișnuit, scăderea capacității, până la crearea imposibilității de a executa trageri eficace, diminuarea uneori dramatică a posibilității de a prevedea și preveni, cerințe indispensabile securității de luptă. Apariția senzației de neliniște poate provoca teama și panica, datorită spiritului de conservare, și astfel stresul psihic poate fi produs. Noaptea, cu caracteristicile sale, stimulează imaginația militarului, care este singur, izolat de ceilalți, cu sufletul plin de dorințe, neliniști sau temeri. Întunericul copleșește, terorizează, provocând apariția unor imagini inconștiente, cu caracter sumbru, care impresionează, chiar dacă se realizează într-o forma difuză. Temerile, mai mult sau mai puțin difuze, imaginile morții, dezolării, abandonării și nesiguranței, pe care intunericul și linistea le provoacă, sunt proiectate asupra mediului înconjurător, de data aceasta sub forma unor imagini sau senzații concrete, cu aspect material și real. În întuneric militarul iși poate imagina aparând inamici acolo unde se produce cel mai mic joc de umbre sau iși poate imagina pași, voci sau mișcari datorate unor simple pale de vânt. Mediul difuz, specific întunericului și starea sufletească a militarului sunt cele două componente care stimulează imaginația. Un militar, în luptă pe timp de noapte, la un moment dat, infricoșat de situația sa, poate deschide repede focul împotriva unor inamici imaginari, ceea ce va produce o reacție similară în lanț la camarazii săi.
Influența condițiilor meteorologice asupra integrității fizice a militarilor, a capacității de luptă a acestora este dată și de prezența unor factori ca gerurile iernii, ploile de primavară sau toamnă, căldurile excesive, trecerile bruște de la temperaturi joase în timpul nopții la temperaturi caniculare ziua etc. Elementele meteorologice prezintă corelații direct determinante cu fizionomia biogenezei, tipul de sol dar mai ales cu formele de relief ce pot deveni obstacole nu numai fizice ci și psihice. Muntele sau deșertul, fluviile, râurile și canalele, pădurea sau culturile, zonele nisipoase, argiloase sau stâncoase au creat și continuă să determine mari dificultăți pentru luptători. Nu puține au fost cazurile de militari care pe timpul războiului au murit înecati, au fost zdrobiți de avalanșe, au rămas blocați în mâl sau izolați în zonele înalte de relief. O înrăutățire neașteptată a condițiilor atmosferice în munți poate întrerupe legăturile, poate da naștere sentimentului de izolare în rândul unor trupe deja întarite și de nesiguranță în rândul comandanților fără experiență, cărora asemenea situații le subminează autoritatea în momentul pericolului, cauzând indisciplină, dezordine și panică. Toate aceste obstacole creează neliniște, teama de a nu le putea depași și prin aceasta de a se face de rușine în fața camarazilor, care pot genera, asa cum a reieșit și din exemplele prezentate, numeroase victime.
Formele, procedeele, fazele și intensitatea acțiunilor de luptă constituie agentul ce produce în mod continuu o anumită tensiune psihică, dar în același timp prin amplificarea și accentuarea trăirilor emoționale acesta devine producător de stres. Solicitările psihice sunt maxime în momentele specifice adaptării diferitelor forme de luptă și devin acute pentru unele dintre acestea. Astfel, în apărare, mai mult decât în ofensivă iminența unei acțiuni de luptă provoacă teama și prejudiciază odihna trupelor din cauza nervozității și necesității de a se pregăti: militarii obosesc repede, capacitatea de luptă și încrederea le sunt afectate. Toate acestea conduc la creșterea sentimentului de teamă, constituindu-se, astfel, un cerc vicios (teama de luptă inamic hipersensibilitate creșterea sentimentului de teamă creșterea insomniei etc.). De asemenea odată cu începerea pregătirii de foc tensiunea crește, atenția se mărește iar starea de febrilitate, iritare, de agitație și nestăpânire sporesc. Aceeași situație determină și alte urmări, putând provoca impietrire, mutism.
Solicitările psihicului uman pe câmpul de luptă diferă și în funcție de fazele luptei. Din punct de vedere al pregatirii psihologice cele mai dificile perioade sunt așteptarea primirii ordinului de a trece la atac și începerea atacului, așteptarea declanșării ofensivei de către inamic și angajarea luptei cu acesta sau perioada finală a războiului. Teama, frica și panica ca factori generatori ai stresului psihic de luptă pot fi provocate în mod diferit de calitatea, necesitatea și posibilitățile proprii ale unei categorii sau alteia de armament. Apariția unui armament nou duce la crearea panicii și deci a stresului în rândurile inamicului. Situația de stres este generată și de teama utilizării armamentului nuclear, chimic și biologic. Concluzia cercetarilor privind efectele armamentului nuclear asupra comportamentului militarilor se poate rezuma astfel: în raport cu războiul convențional, aceste efecte se deosebesc atat prin cantitate cât și prin calitate. Cantitate înseamnă pierderile, care în aceste condiții sunt mult mai mari. Acestea duc la izolarea grupurilor de militari, ceea ce din punct de vedere psihologic influentează negativ starea psihică generală. Aspectele calitative sunt date de „aura de mister" a războiului nuclear, de sentimentul acut al neputintei în fața unei asemenea „perfecțiuni" nimicitoare. Situația de stres este generată și de teama utilizării armamentului nuclear, chimic și biologic. Concluzia cercetărilor privind efectele armamentului nuclear asupra comportamentului militarilor se poate rezuma astfel: în raport cu războiul convențional, aceste efecte se deosebesc atât prin cantitate cat și prin calitate. Când ne referim la cantitate avem în vedere pierderile, care în aceste condiții sunt mult mai mari și la fărâmițarea în mai mare măsură a unității de luptă, de organizare și de comandă. Acestea duc la izolarea grupurilor de militari, ceea ce din punct de vedere psihologic influențează negativ starea psihică generală. Aspectele calitative sunt date de „aura de mister" a războiului nuclear, de sentimentul acut al neputinței în fața unei asemenea „perfecțiuni" nimicitoare. Pentru militarii participanți la acțiunile de luptă, deja traumatizați de amenințările utilizării armei chimice și de viziunea îngrozitoare a distrugerilor, amenințarea cu folosirea acestei arme, proliferata pe câmpul tactic, rămâne un agent stresor traumatizant psihic. Dimensiunea evenimentelor stresante, adică „mărimea" lor are un efect propriu asupra alterarilor fiziologice și psihologice individuale determinate de durata menținerii militarului în raza de acțiune a agenților stresori.
Există date suficiente care demonstrează că factorii interpersonali (socio-culturali) pot asigura scăderea vulnerabilității militarilor la acțiunea celorlalți factori stresori sau dimpotrivă pot determina sau accentua efectele psihice disfuncționale producătoare de stres. Fiecare militar aparține atât unui grup primar cât și altor grupuri secundare. Apartenența militarului la grupul primar (grupa, echipaj, pluton) este dată de numărul și calitatea legăturilor cu ceilalți membri, care odata consolidate creează coeziune, ca puternică forță motrice pentru învingerea oricărui pericol. Militarul, ca membru al grupului, are nevoie de grup, de puterea coeziunii acestuia pentru a-și putea îndeplini misiunea și a fi protejat față de vicisitudinile de tot felul din mediul înconjurător, de a-și satisface unele dorințe personale. În împrejurările deosebite ale luptei, prin avantajele care favorizează îndeplinirea misiunii, prin protecția oferită în fața acțiunii agentilor stresori biologici și intrapsihici, precum și prin satisfacerea necesităților sociale, grupul coeziv poate atinge o însemnatate semnificativă, iar viața de grup o intensitate pe care nu o poate cunoaște în alte împrejurări. Lipsa coeziunii, a solidarității dintre comandant și subordonați, ca și dintre militarii inșiși, distorsionează și degradează sentimentul de încredere reciprocă, liantul ce-l ajută pe militar să se mențină în postul său de luptă, să reziste la senzațiile de izolare și pericol. Atâta timp cât oricare militar are în apropierea sa camarazi de arme cu care îndeplinește aceeași misiune, care-l ajută și pe care ii ajută, va capăta siguranță și încredere, dorință și putere de a trece peste orice obstacol. Așadar, militarul integrat în grup reușește, o dată în plus față de individul retras în sine, nu numai să lupte, dar și să se dăruiască cu mult spirit de sacrificiu. Formarea convingerilor în calitatea grupului din care face parte, a încrederii în acesta, în competența superiorilor și comandanților constituie o premisă favorabilă pentru ca militarii să facă față pericolelor care se manifestă în plan psihic, social și fizic. Rămâne foarte importantă și calitatea raporturilor umane întreținute de comandanți cu subordonații. Numeroși psihologi au emis ipoteza că relațiile bune, camaraderești în interiorul unei subunități reprezintă un factor primordial pentru sănătatea psihică a fiecărui luptător și a subunității. Exemple ale influenței comandantului în situații de luptă sunt nenumărate, fie care au slăbit capacitatea psihică și de luptă, fie care au ridicat și întărit starea psihica a subordonaților.
7. Reacții specifice manifestării stresului în luptă
Succesul acțiunilor militare desfășurate de fiecare subunitate și unitate, ca forțe combatante, depinde de competența comandanților care au obligația de a menține un echilibru între realizarea misiunii și buna stare a trupelor. Comandantul, în calitate de lider, devine cheia construirii și menținerii moralului ridicat al unității și eficienței misiunilor sale. Pentru realizarea acestui model de performanță, acesta trebuie să-și cunoască foarte bine subordonații pentru a le înțelege atât punctele tari, cât și pe cele vulnerabile. În această direcție comandantul trebuie să stăpânească foarte bine modalitățile de recunoaștere, prevenire și chiar de combatere ale stresului în luptă, în cazul când se ivesc asemenea situații. Dacă aceste cazuri se ivesc și se înregistrează chiar victime, iar situația putea fi prevenită, un comandant bine format în gestionarea stresului ar putea preveni sau limita urmările negative ale stresului în luptă. Nu trebuie să uităm că reacțiile produse în urma stresului au potențialul de a destabiliza chiar și pe cei mai curajoși militari și de a influența eșecul sau succesul acțiunii acestora.
Planificatorii acțiunilor militare, în cadrul evaluării potențialului de luptă, vor trebui să ia în calcul pentru crearea condițiilor necesare îndeplinirii misiunii cu succes și estimarea pierderilor din cauza stresului de luptă. Dacă există convingerea că trupele sunt foarte bine pregătite, și așa trebuie să fie, atunci numărul victimelor produse din cauza stresului de luptă va fi mai mic. Fiecare militar și, în special, comandanții pot contribui la reducerea efectelor nocive ale stresului numai în măsura în care pot recunoaște simptomele acestuia și vor înțelege complexitatea luptei armate.
Componentele specifice stresului pot lua diferite forme, de la cele mai simple, la cele mai dramatice. Oricare militar, care dă dovadă de perseverență în a rămâne sub influența negativă fizică sau psihică, care se abate de la cunoașterea și supunerea condițiilor situației de luptă, poate deveni victima unei situații de stres în luptă. A încerca să se memoreze de către comandantul de subunitate fiecare semn sau simptom este nerecomandat și imposibil în stabilirea diagnosticului. Se impune de fapt respectarea unei singure reguli și anume cunoașterea personalității subordonaților și conștientizarea fiecărei schimbări în comportamentul acestora, schimbare care ar putea amenința bunul mers al subunității și securitatea acesteia.
Se poate aprecia nivelul de afectare produs de stres prin două categorii de reacții: reacții simple, fără urmări deosebite asupra militarului și reacții grave. Reacții simple (lipsite de pericol deosebit), dintre care stări psihice: oboseala, teama, anxietatea și depresia pot afecta majoritatea militarilor în luptă și desfășurarea operațiilor militare. Manifestările fizice, mult mai vizibile, sunt la fel de prezente în comportamentul militarilor. Fiecare dintre acestea se pot produce înainte, pe timpul și după încheierea luptei. Comandantul de subunitate este necesar să cunoască permanent starea subordonaților și deținerea unor informații corecte privind apariția stresului în luptă. Reacțiile psihice grave la stres, dintre care: incoerența în vorbire, indiferența la pericol, coșmaruri, apatie și izbucniri isterice, pun în fața comandantului de subunitate necesitatea de a adopta o decizie care să însemne rezolvarea acestei situații prin intervenția proprie sau prin apelul la persoane specializate: preot, psiholog, medic, asistent social. La fel ca manifestările psihice, manifestările fizice grave pot produce urmări importante asupra comportamentului militarilor, de la o anumită stare incipientă la diminuarea capacității de a luptă până la blocarea completă a acesteia, exteriorizată prin fugă, panică. Tremurăturile mai ușoare sau violente reprezintă o reacție normală pentru militarii participanți la acțiuni de luptă pentru perioada de după luptă. Dacă aceste stări persistă după încetarea pericolului, cel în cauză va trebui văzut imediat de un medic. Pot aparea manifestări disfuncționale ale sistemului digestiv și a celui urinar, sub forma stărilor de vomă, pierderii poftei de mâncare, a durerilor abdominale și a urinărilor frecvente. Dacă stările de vomă, așa numiții „fluturi în stomac“, apar ca rezultat al unei experiențe extreme precum: imaginea trupurilor sfârtecate, bombardament distrugător, foc deschis, pierderea poftei de mâncare devine o problemă deosebită dacă se repetă. Apariția unor degradări în funcționarea sistemului circular și respirator este caracterizată și prin apariția unor palpitații ale inimii sau dereglări ale respirației. Dacă bătăile rapide ale inimii și creșterea presiunii în piept sunt însoțite de teamă sau anxietate, respirația rapidă, scurtarea respirației sau senzația de sufocare sunt însoțite de amorțirea degetelor de la mâini și picioare.
Disfuncționalitățile sistemului vizual, auditiv sau locomotor pot apărea din cauza stresului și iau ca forme de manifestare, orbirea parțială sau totală, surzirea și paralizarea unor părți ale corpului. Problemele de vedere includ: vedere în ceață, apariția imaginilor duble, dificultăți în concentrarea vizuală sau orbire totală. Când apar deteriorări funcționale ale auzului, militarul nu mai este în măsură să audă ordinele sau conversațiile, chiar din apropiere. Paralizarea este de obicei localizată la brațe sau la picioare, dar pot aparea și senzații de rigiditate ale încheieturilor sau imobilitate temporară completă. Coșmarurile, ce iau forma visurilor despre teroare și câmpul de luptă, sunt cauze ale perturbării somnului. Acestea sunt parte a procesului de înfruntare a situației. Militarul poate avea coșmaruri despre câmpul de luptă sau visuri în care își pierde o persoană dragă. Odată cu trecerea timpului, coșmarurile apar cu o intensitate mai scăzută și lipsite de frecvență, în unele cazuri un militar poate trăi acea experiență neplăcută; acestea apar sub forma prezenței unui miros, sunet, lumină și nu sunt periculoase atâta timp cât individul realizează că sunt parte din trecut, și nu trebuie să reacționeze necorespunzător sau să se simtă copleșit de situație.
Hiperalterația este distragerea atenției de la orice stimuli externi, care poate semnala pericolul. Militarul hiperalterat nu se simte confortabil în mediul existent și poate oricând să exagereze în reacții, să interpreteze greșit anumite informații sau comportamente, sau să reacționeze fără o gândire adecvată, lucidă și coerentă. Retragerea socială exprimă comportamentul militarului prin care acesta este mai puțin vorbăreț decât de obicei, arată dezinteres față de glumele colegilor. Nu se bucură de relaxare și camaraderie, chiar atunci când situația socială o permite. Pierderea adaptabilității reprezintă ansamblul reacțiilor mai puțin comune, în care se includ izbucnirile emoționale necontrolate precum țipetele, plânsetele sau râsul fără motiv. Unii militari pot deveni retrași, tăcuți și vor încerca să se izoleze. Pot apărea astfel reacții necontrolate, singure sau însoțite de alte simptome. În această stare, militarul poate deveni agitat, se plimbă dintr-un loc în altul, fără a-și găsi locul. Poate determina teamă sau creșterea urii, demonstrate de comiterea sau tendința de comitere a unor acte agresive, izbucniri răutăcioase sau iritabilitate. Anxietatea apare ca urmare a declanșării sentimentului de teamă de moarte sau de producere a unor răni și dureri. Moartea unui camarad pe câmpul de luptă, ca și a oricărui alt militar, poate duce la pierderea echilibrului emoțional. Supraviețuitorul trăiește o dramă generată de o problemă fundamentală de viață și moarte, pe de o parte este bucuros că a avut șansa de a scăpa cu viață, iar pe de altă parte este profund îndurerat de moartea colegului de luptă. El trăiește în același timp drama supraviețuitorului, a sentimentului de vinovăție pentru ceea ce s-a întâmplat. Supraviețuitorul se întreabă în permanență ce ar fi trebuit să facă pentru a fi prevenit moartea camaradului său. Prezentarea unor aspecte specifice luptei armatei și a influenței câmpului tactic asupra militarilor, prin posibilitatea apariției stresului, demonstrează influențele deosebite ale acestuia asupra militarului, care pot duce la neîndeplinirea atribuțiilor funcționale, compromiterea propriei siguranțe și chiar compromiterea securității și siguranței celorlalți camarazi.
Stresul anticipativ reprezintă un complex de stări psihice și fiziologice care se manifestă în preajma angajării militarului într-o situație nouă, cu mare încărcătură emoțională, motivaționala și de risc. Semnificația acestui tip de stres ține de mobilizarea în exces a resurselor implicate în adaptarea anticipată la o situație stresantă. În mod obișnuit, are două niveluri de intensitate:
a) Moderat: se instalează aproape de momentul acțiunii și nu prezintă intensitate mare, nu afectează nivelul de performanță.
b) Acut: se instalează foarte devreme si cu simptome intense. Diminueaza resursele militarilor in faza de pregatire a acțiunii, generează epuizare prematură, are un ecou negativ și un efect de eroziune emoționala și motivațională pe termen lung. Acesta este specific celor care se confruntă pentru prima dată cu un anumit tip de stres: prima intervenție sau acțiune, prima luptă. Treptat, durata anticipării și intensitatea manifestarilor se reduc, acesta fiind un important semn al adaptării normale la solicitarile profesionale.
Stresul anticipativ este o reacție normală, atâta timp cât nu depășește un nivel optim de activare. Impactul lui se traduce în diminuarea eficienței pregătirii din perioada imediat premergătoare misiunii, ceea ce poate avea consecințe importante asupra succesului acesteia. În cazul în care nivelul intensității atinge valori paroxistice, acesta reprezintă o problemă care necesită evaluare și intervenție specializată.
8. Stresul după luptă
Stresul traumatic este provocat de actiunea unui singur agent stresor, care actioneaza brusc si violent, cum este cazul masacrelor, bolilor, exploziilor de mine, ambuscadelor etc. Principalele simptome ale stresului traumatic se înscriu fie în sfera tulburarii de stres acut, fie în sfera tulburarii de stres post traumatic. Militarul a trait sau a fost martor la un eveniment care a implicat risc vital actual sau potential sau o amenintare la adresa integritatii fizice proprii ori a altora. Raspunsul militarului implica frica intensa, neajutorare sau groaza, senzatie subiectiva de amortire, detasare sau absenta a responsivitatii emotionale, reducerea constientizarii mediului înconjurator, derealizare, depersonalizare, amnezie disociativa. Evenimentul traumatic este retrait persistent prin imagini recurente, gânduri, vise, flashback-uri, disconfort psihic în cazul expunerii la stimuli ce amintesc de eveniment. Tulburarea dureaza cel putin doua zile si cel mult patru saptamâni si apare în primele patru saptamâni de la producerea evenimentului. Tulburarea de stres post traumatic este considerata un raspuns patologic care, prin intensitste, simptomatologie si durata, difera de o reactie normala la diverse evenimente psihotraumatizante severe. Multi militari cu aceasta tulburare dezvolta depresie majora cu risc suicidar înalt, tulburari anxioase, abuz de substante, furie, slab control al impulsurilor, probleme de adaptare sociala.
Definiția psihiatrică a traumei vizează situația în care militarul a trăit, a fost martor sau a fost confruntat cu un eveniment „ce a implicat moartea sau amenințarea cu moartea sau o leziune serioasă, o amenințare a integrității fizice proprii sau a altora, iar raspunsul a fost de frica intensă, neajutorare sau oroare“. Deși evenimentul s-a sfârșit, reacția și simptomele nu au încetat. Amintirea unor stimuli provocatori aruncă militarul într-un sentiment de blocaj și îngheț emoțional. Factorii de mediu pot foarte ușor să activeze reamintirea evenimentului cu un impact deplin. Rezidurile memoriei evenimentului pot lua în mod frecvent asemenea proporții, astfel încat să devină reale pentru victime. Acești militari pot deveni subiecte ale flashback-urilor, coșmarurilor și pot continua să lupte cu fricile, anxietățile și neliniștile lor emoționale, similare în intensitate cu reacția lor inițială la evenimentul traumatizant. Unii reacționează la stres, exprimandu-și direct frica, alții acționează în interiorul lor. Aceste sentimente manifestate interior, în timp, vor submina sănătatea emoționala și fizică. Deși sentimentele sunt translate sub forma manifestărilor fizice, în general medicii nu găsesc nimic în neregulă din punct de vedere medical la aproximativ 80% dintre militarii afectați. O proporție semnificativă dintre aceștia suferă probabil de simptome nediagnosticate reactive la trauma și stres.
Aplicarea pe scară largă a conceptelor stresului a dus la definirea unor reactii psihologice patologice care sunt diagnosticate și tratate conform procedurilor medicale drept tulburări legate de stres. Un exemplu îl constituie spitalizarea persoanelor prezentând tulburari legate de stres în timpul aplicațiilor N.A.T.O. ,,REFORGER 1982“si ,,REFORGER 1983“ cu diagnosticul „reacții patologice“.
Problema cea mai importantă a militarului în luptă este, desigur, învingerea fricii, lucru valabil pentru oricine, fără excepție. Experiența istorică arată că instalarea fricii și dominarea militarilor de către aceasta în timpul luptei sunt condiționate nu numai psihic, ci și fizic, deoarece militarul se afla nu numai sub presiune psihica, ci este puternic solicitat și din punct de vedere fizic. Organismul omului se găsește, în mod normal, într-o stare de echilibru psihico-fizic. Influențele exterioare (pozitive sau negative) pot fi contrabalansate, în anumite limite, prin procese de aclimatizare și de învățare cu acestea pentru a preîntâmpina ajungerea la tulburări semnificative sau stres post traumatic. Stresul post traumatic este o stare psihologica provocata de experiența unui eveniment traumatic care a amenintat siguranta sau viati militarului. Asemenea traume sunt incluse în experiența de luptă, tortura, accidente, etc. Militarii pot trai reamintiri nedorite si cosmaruri în legatura cu evenimentul traumatic, care sunt adesea acompaniate de un stres intens. Ca rezultat, aloca eforturi considerabile pentru a încerca sa blocheze aceste amintiri. Pot evita situațiile si oamenii care le reamintesc de trauma din trecut. Pot avea dificultati în trairea propriilor emotii. Ei se pot izola si îsi pot pierde interesul în activitate. Sunt predispusi la iritabilitate, izbucniri de mânie, tulburari de dispozitie, autoculpabilizare, capacitate slaba de memorizare, concentrare redusa a atentiei si somn întrerupt. Depresia, anxietatea, alcoolul si abuzul de alte substante complica simptomatologia.
Pentru a ameliora simptomele, militarul poate trece prin mai multe etape de tratament. Etapa I este recunoasterea semnului stresului post traumatic. Trauma a fost atât de socanta, încât lezeaza amintirile, care devin imposibil de readus în planul constiintei. Amintirile ies la iveala ca gânduri neplacute sau cosmaruri. Uneori militarul simte ca si cum nu se poate opri sa retraiasca evenimentul. Șocul traumatic poate crea goluri de memorie, deoarece este foarte dificil pentru constiinta sa gestioneze astfel de evenimente majore. Reactiile stresului post traumatic sunt raspunsuri normale la evenimente anormale. Militarii traiesc reactii ale stresului post traumatic zile sau saptamâni dupa trauma. În mod obisnuit, aceste reactii devin mai putin severe cu timpul, dar ele pot persista si deveni o problema. Etapa a II-a este recunoasterea cailor de combatere a stresului traumatic, ceea ce pare firesc, dar nu functioneaza întrucât aceste cai prelungesc si înrautatesc reactiile stresului post traumatic normal. Etapa a III-a este ca militarul sa solicite ajutor la serviciile psihologice pentru veterani întrucât amintirile traumatice nu pot fi sterse, dar stresul pe care-l determina poate deveni controlabil.
CAP III.
GESTIONAREA STRESULUI ȘI MORALUL MILITARILOR
1. Strategii specifice gestionării stresului de luptă
Factorii cauzali in combaterea stresului intr-o situatie de război in care exista pericolul neincetat de ranire sau moarte, precum si repetatele incercari de „evadare" obtinute cu mare dificultate impun cautarea, gasirea si aplicarea celei mai potrivite si posibil de realizat metode de gestionare a stresului de luptă. In conditiile generale ale campului de luptă, una din primele presiuni care impun adoptarea unei anumite strategii de gestionare si luarea deciziei in acest sens o constituie perioada de timp avuta la dispozitie. Situațiile frecvente ale campului de luptă creeaza atat perioade mai lungi de timp cat si momente de criza temporara pentru luarea deciziei de gestionare a stresului. Durata si intensitatea actiunii agentilor stresori, ecuatia propriei personalitati a militarilor, timpul avut la dispozitie pentru constructia raspunsului adaptativ pot duce la aparitia unui lant de decizii, pe masura ce diversele strategii de gestionare „se consuma" cu sau fara succes. Ca modalitate de depasire a unui conflict cognitiv sau afectiv ce survine ori de cate ori in desfasurarea unei activitati (misiunea de luptă sau alte actiuni de sustinere a luptei) apar evenimente care impiedica anticiparea cu certitudine a evolutiei situatiei, gestionarea stresului de luptă are in vedere identificarea si alegerea mijloacelor si metodelor de solutionare. Se disting doua niveluri de analiza a producerii si identificarii consecintelor stresului asupra sanatatii luptătorului: un nivel sociologic de studiu al comportamentelor globale ale indivizilor stresati si un nivel psihologic si biologic al reactiilor individuale.
Aceasta modalitate de rezolvare creeaza posibilitatea intelegerii de către comandantii care conduc antrenamentul de management al stresului sa inteleaga varietatea cazurilor si experientelor care produc stresul la luptătorii ce participa la indeplinirea misiunilor pe timp de război. Cel care gestioneaza stresul (in primul rand comandantul) trebuie sa evite generalizarile pripite si sablonare, aplicarea unicei evaluari si a unui singur diagnostic la diversitatea situațiilor problematice psihice ale luptătorului, enuntarea unor verdicte definitive de genul normal-anormal, si aplicarea pe aceasta baza a solutiei unice si definitive. Simptomele stresului sunt percepute individual, toti luptătorii si fiecare in parte, constient sau inconstient, resimt modificarile corporale si psihice induse de acesta. In aceasta situatie, interventiile celor din jur nu trebuie sa fie stanjenitoare, unilaterale sau in masura sa agraveze instalarea unei stari mai acute la un luptător deja stresat. Comandantii vor adopta acea atitudine in care prezentarea cu acuratete a interventiilor sa fie dublata de intelegere, afectivitate si masuri eficiente de remediere, pentru ca aceste interventii pot ramane singurele modalitati de aparare a luptătorului cand acesta actioneaza in campul de luptă. Noutatea permanenta a campului de luptă, desele schimbari ale datelor personale fac ca de multe ori luptătorul sa nu poata avea construit un model de actiune insusit in cadrul pregatirii pentru luptă si al experientei sale de război, concretizat printr-un ansamblu de actiuni teoretice si mai ales practice de gestionare a stresului. Incertitudinea, deliberarea prelungita sau ezitarea, chiar si luarea unei decizii in astfel de situații creeaza premisele generarii si manifestarii unui disconfort psihic pronuntat deci aparitia germenilor manifestarii stresului.
Etape specifice
Pentru aplicarea unei gestionari a stresului de luptă coerente si eficace, se folosesc câteva etape: etapa de identificare si evaluare a situatiei stresante, etapa decizionala, etapa aplicarii actiunilor de gestionare.
Etapa identificarii si evaluarii situatiei stresante cuprinde ansamblul actiunilor de anticipare, prelucrare constienta si de apreciere a gradului de amenintare pe care-l reprezinta agentii stresori care apar in campul de luptă. Anticiparea si evaluarea situatiei stresante si a consecintelor sale pornesc de la semnificatia pe care comandantul si luptătorul o dau agentilor stresori cu capacitate de inducere a stresului. Simptomele stresului sunt percepute, toti militarii si fiecare in parte, constient sau inconstient resimt modificarile corporale si psihice induse de actiunea agentilor stresori. Momentul cunoasterii, reprezentat de evaluari initiale si reevaluari ulterioare, „de parcurs", ale semnificatiei agentilor stresori, ocupa un loc important in producerea stresului si un rol determinant in managementul acestuia, dat de urmatoarele trasaturi de baza: este anticipativ si constient, iar rezultatul sau este decodificat si apreciat ca amenintator sau nu pentru echilibrul psihic al luptătorului.
Etapa decizionala consta in alegerea si stabilirea unui singur raspuns comportamental, intre doua sau mai multe alternative, construit pe baze rationale si/sau afective. In conditiile unei dinamici cunoscute a actiunilor militare in război sau in situații de criza, aceasta etapa ocupa de regula un interval redus de timp, mai ales in situațiile frecvente ale schimbarii bruste a aparitiei si actiunii agresorilor psihici. Asistam astfel la aparitia unui stres initial, conditionat de prima angajare a unui militar in indeplinirea unei misiuni de luptă sau de conditiile ce preced declansarea sau desfasurarea oricarei alte noi misiuni. Daca situațiile care urmeaza sunt anticipate cu certitudine „dictate de insasi valoarea sau utilitatea lor pentru individ", se poate considera ca nu mai este nevoie de o decizie propriu-zisa, adica de o alegere intre doua strategii antistres, ci este foarte probabil ca intr-un astfel de caz sa nu se inregistreze un stres. Diferite de aceste situații, celelalte conditionari ale campului de luptă produc consum mai mare de energie fizică, cognitiva si emotionala. Sunt generate astfel, anumite disfunctionalitati care pot afecta comportamentul luptătorului sub raport fizic si mental. Luptătorul trebuie sa faca apel la un model de actiune insusit in cadrul experientei sale si stocat in memorie, care sa nu permita stresului sa ajunga la un punct de unde nu mai poate fi controlat. Cand un luptător se ofera voluntar sa participe la indeplinirea unei misiuni, el este constient ca va intalni situații stresante si astfel poate face primii pasi pentru a controla efectele acestui tip de stres ce poate aparea in viața lor. Conditiile specifice războiului sau situațiilor de criza creeaza constant cai multiple de angajare, determinate de complexitatea si varietatea declansarii si actiunii agentilor stresori, care duc la aparitia incertitudinii care solicita luarea unei decizii. Procesul insusi de luare a deciziei poate crea premisele stresului psihic. Luarea deciziei devine astfel un moment de maxima importanta pentru managementul eficient antistres. Pentru ca o decizie sa poata oferi solutia imediata si eficace este necesar ca luptătorii sa ia in considerare urmatoarele conditionari: situatia intensitatii stresului, tipul de personalitate, experiența luptătorului, stapanirea strategiilor antistres, tipologia agentilor stresori si estimarea probabilitatilor de reusita.
Situatia producerii stresului initial și cumulativ. Stresul initial este produs de un consum de energie umana care nu creeaza dificultati deosebite in controlul comportamentului luptătorului și este determinat de experientele zilnice, de caracterul monoton, rutinier al unor misiuni, precum si de restrictiile severe în privinta parasirii zonei de dislocare. Simptomele stresului bazal sunt scaderea capacitatii de cconcentrare a atentiei, iritabilitate, oboseala, sentimente de tensiune, furie etc. Stresul cumulativ este rezultatul actiunii mai multor agenti stresori, care se manifesta frecvent, are o durata mare si cunoaste o intensitate profunda. Acesta poate lua amploare sau poate fi recunoscut si combatut. Stresul cumulativ este și rezultatul surmenajului frecvent, de durata si intens la carea sunt supusi militarii pe timpul misiunii. Acest surmenaj se datoreaza pericolului permanent de a fi ucisi sau raniti, de a se accidenta, reprimarii propriilor sentimente în favoarea ratiunii, conflictelor interpersonale prelungite etc. Simptomele stresului cumulativ se împart în doua grupe. Prima grupa alcatuieste sindromul "burn out" iar cea de a doua grupa – sindromul "flame out". "Burn out" cuprinde epuizare psihica si modificarea radicala a atitudinilor (fie orientare către munca sa, fie către sine, cu neglijarea totala a celorlalte laturi ale vieții), pierderea încrederii în sine, sentimente de vinovatie si tristete. "Flame out" cuprinde oboseala intensa, simptome ale depresiei, dureri de cap, de spate, de stomac, scaderea semnificativa a performantelor intelectuale, incapacitate de evaluare obiectiva a performantelor profesionale personale. Nevroza traumatica de luptă apare fie ca urmare a stresului cumulativ datorat lipsei de somn, luptelor intense si prelungite, luptei pe timpul noptii etc, fie ca urmare a stresului traumatic datorat bombardamentelor, ambuscadelor, masacrelor. Militarul prezinta, în proportii variabile, urmatoarele simptome : dezechilibru emotional, anxietate, confuzie, stari delirante, simptome isterice, tulburari psihosomatice, stari depresive. Astfel, militarul prezinta semne de stupoare, mutism, achinezie/agitatie psihomotorie extrema, stare tipica de confuzie, sincope anxioase, socuri emotionale care pot provoca stari delirante sau anxioase trecatoare.
Efectele secundare ale solicitarilor psihice epuizante ale luptei persista pentru o perioada mai lunga de timp la unii militari. De exemplu militarii care au avut o comportare excelenta de-a lungul experientelor intense de luptă, s-au dovedit a suferi de asa-zisele „efecte intarziate ale campului de luptă", sau de disfunctionalitati intarziate provocate de stresul posttraumatic, adesea ca raspuns la stresul minor produs de viața de acasa, care inainte de inrolare nu avea importanta.
Etapa aplicarii actiunilor de gestionare contine ansamblul metodelor si mijloacelor, luate la nivel individual sau grupal, fie pentru prevenirea sau inlaturarea situatiei stresante, fie pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea urmarilor stresului. Conditiile de luptă pot oferi posibilitatea prevenirii sau inlaturarii situatiei stresante, ca urmare a unui management al stresului de luptă insusit anterior, sau prin luarea unor masuri noi, concrete, atunci si acolo unde este nevoie. Daca rezolvarea primei situații se raporteaza la activitatile desfasurate in conditii de pace si inaintea angajarii nemijlocite a militarului in actiuni de luptă si situații de criza, cea de-a doua situatie este specifica participarii directe a militarului in război si situații de criza si pentru perioada care urmeaza acestora. Gestionarea stresului in aceasta etapa are drept caracteristica esentiala atat utilizarea unei strategii primare, care sa asigure pastrarea unei relationari echilibrate cu solicitarile campului de luptă, cat si a altei strategii secundare pentru cazul in care strategia initiala, considerata ca optima, s-a dovedit ineficienta. Ambele situații, primara si secundara, necesita o noua decizie si alte strategii ale managementului eficient antistres. Managementul stresului, in aceasta etapa pune si mai pregnant in evidenta notele obiective ale acestuia ca proces care se desfasoara in timp si care necesita o anumita perioada pentru a restabili un nou echilibru psiho-fizic functional.
Cunoasterea simptomelor stresului de luptă. Fiecare militar, inca din conditii de pace trebuie invatat cu ceea ce inseamna stresul de luptă, simptomele aparitiei si manifestarii acestuia si cu strategiile de gestionare a stresului, ce pot fi aplicate la nivel individual sau grupal, fara interventia specialistului (medic, psiholog, medic psihiatru etc.) Luptătorul sau militarul care actioneaza pentru indeplinirea unor misiuni specifice situațiilor de război va putea intelege astfel ca stresul este o reactie normala la o situatie anormala si serveste ca o functie de autoaparare pana la o anumita limita, dupa care aceasta devine o actiune nociva asupra sa. Stresul consta astfel in acea stare psiho-biologica a organismului acelui luptător, care nu mai poate fi capabil sa-si concentreze intreaga atentie asupra unei amenintari particulare si care are anumite simptome specifice de semnalizare si sesizare a producerii si manifestarii sale. Plaja simptomatica a prezentei stresului se intinde de la tremur usor si pana la stari delirante; date detaliate privind aceasta problematica sunt prezentate in capitolul doi al lucrarii. Oricum manifestarea unor asemenea simptome indica faptul ca luptătorul in cauza sufera de stres si daca nu se iau masuri imediate si eficiente, acesta poate creste in gravitate. Nu trebuie sa se uite ca unele din aceste reactii daca devin prea intense si se repeta prea des, pot duce la epuizare deci la probleme psihologice grave ale luptătorului, adica la aparitia stresului traumatic. Desigur, noi nu suntem adeptii teoriei ca stresul psihic apare numai daca stimulul, chiar si cel fizic, este „tradus" in termeni psiho-sociali. Exista conceptia conform careia pe timp de iarna, pe un ger naprasnic, nu frigul ar constitui factorul stresant, ci teama de frig. Se constată insa cu certitudine că stresul este produs in mod direct prin anticiparea pericolului reprezentat de temperatura scazuta si in mod indirect de alterarea modului de functionare a organismului. Analiza condițiilor campului de luptă ne-a aratat ca agentii stresori actioneaza in mod diferit prin intermediul energiei fizice si chimice, a informatiei si setului de valori care sunt specifice fiecarui luptător. Consideram ca stresul poate fi gestionat eficient si oportun numai in masura in care, fiecare militar cunoaste, sesizeaza si informeaza despre simptomele aparitiei manifestarii si evolutiei sale si este in masura sa raspunda cu succes la diferitele tipuri de stres.
Cunoasterea limitelor posibilităților proprii, a vulnerabilitatii proprii fiecarui militar de către el insusi sau de către comandanti are in vedere aprecierea nivelului fortei fizice, a stabilitatii si rezistentei psihice, dar si a slabiciunilor psiho-fizice caracteristice la un moment dat. De exemplu: un luptător care este bolnav, care nu a dormit destul, care este ingrijorat de situatia familiei sale va reactiona cu siguranta mult mai repede si mai intens la actiunea agentilor stresori. Caracteristicile personale care pot contribui la reactia luptătorilor la stres sunt: experiența de luptă anterioara, educatia si conceptia despre viața, competenta si specializarea profesionala, varsta, robustetea si starea fizică, spiritul de sacrificiu, calitatea relatiilor, pozitive sau negative, cu cei de „acasa", starea de sanatate; antecedente psihologice etc.
Prin exercitii si antrenamente „obisnuite" si speciale, care pun in valoare cerintele impuse de campul de luptă in raport cu posibilitatile individuale ale militarilor, inca din perioada instructiei pentru luptă desfasurate pe timp de pace, se pot identifica si dezvolta calitatile si performantele psiho-fizice ale militarilor luptători.
Stresul poate atinge cote alarmante pe timpul pregatirii declansarii actiunilor de luptă, daca militarul nu este adaptat la particularitatile actiunilor agentilor stresori si mai ales daca aceste perioade aflate la dispozitie sunt neprevazute si foarte scurte. Este extrem de important sa se cunoasca cat va dura desfasurarea actiunilor de luptă la care este angajat luptătorul si in general perioada desfasurarii ostilitatilor respective. Numai astfel luptătorul poate sa-si „planifice" consumul de energie fizică si psihica si asigurarea corespunzatoare cu toate celelalte resurse. Definirea clara a misiunii, stabilirea exacta a ceea ce trebuie sa execute fiecare luptător sunt benefice sub raportul scaderii posibilităților de aparitie a stresului. Atunci cand misiunea nu este ordonata precis si coerent, cand apar factori fluctuanti in stabilirea coordonatelor acesteia cu siguranta ca vom avea de-a face cu producerea unui viitor stres, desigur cu o anumita intensitate. Luptătorii trebuie sa fie astfel instruiti temeinic in legatura cu ce se vor confrunta pe timpul executarii misiunii. Luptătorii foarte bine pregatiti si antrenati pentru a face fata condițiilor mai putin agreabile si confortabile, chiar foarte dificile, isi vor putea pune in valoare la cote semnificative competenta si profesionalismul, daca inteleg de ce greutatile respective sunt necesare si daca simt ca aceste dificultati sunt impartite de toti, in mod egal. Mentinerea unor legaturi pozitive permanente cu cei de acasa, cu simbolurile culturii nationale si ale colectivitatilor din care au venit in armata pot diminua foarte mult stresul.
Amanarea deliberata a actiunii trebuie inteleasa ca o modalitate de rezolvare a unei situații de impas, inteleasa de luptător in urma unei aprecieri cu privire la imposibilitatea „de moment" a executarii misiunii. Nu este vorba de a pune in discutie desele momente ale situațiilor de luptă, cand acestea apar in mod subiectiv pentru unii luptători care nu au suficiente informatii, ca fiind imposibile, ci de situații care in mod obiectiv devin imposibile. In cadrul actiunilor de amanare sunt doua variante ale neacceptarii imediate a confruntarii cu agentii stresori: daca este posibil, oprirea, anularea actiunii, cu ramanerea identica sau modificarea ulterioara a misiunii primite initial și fragmentarea misiunii in obiective mai reduse cu posibilitatea de a fi indeplinite, pastrand neschimbat scopul initial al misiunii. Desigur, aceasta masura este luata de comandanti, dupa o analiza profunda a trupelor proprii si a trupelor inamicului, fara a se crea in nici un fel impresia unei slabiciuni, a unei neputinte a luptătorilor proprii.
Represiunea este o modalitate de respingere constienta a unor presiuni sau tendinte de satisfacere a unor dorinte intime pe baza anticiparii unor consecinte in dezacord cu valorile acceptate de luptător sau impuse de mediul militar. In cazul gestionarii unei situații stresante, represiunea incita cautarea si stabilirea acelor actiuni care dau o rezolvare comoda situatiei de impas. Apelul la aceasta strategie nu lipseste luptătorul de actiunea agentilor stresori ai campului tactic si de mentinerea starii de stres psihic, amplificata uneori si de regretul, adesea nemarturisit, al pierderii sansei din prea mult zel laborios. Actele de „amanare", „ocolire", „reprimare", care au drept scop diminuarea sau anularea influentei agentilor stresori, le putem considera echivalente din punct de vedere al finalitatii urmarite si al comandamentelor etice, indiferent de consecinta lor agravanta asupra tensiunii psihice, care are tendinta de a creste prin nerezolvarea initiala a situatiei stresante. Se poate ajunge prin aceasta neacceptare constienta la o anumita normalitate a echilibrului psihic, prin armonizarea noului obiectiv cu noile posibilitati adaptative. Raman insa regretul si sentimentul de frustrare ce apar din comparatia, care se naste de la sine, dintre noua solutie adoptata si posibilele avantaje ale aceleia la care s-a renuntat.
Este nevoie deci de rabdare si ascultare, chiar daca punerea in aplicare a strategiei de gestionare a situatiei stresante dureaza mai mult si suntem presati de timp.
Reprimarea. Exista si o alta modalitate mai profunda care explica mecanismul definitiv prin intermediul caruia lucrurile amenintatoare sau dureroase si dorintele luptătorilor sunt excluse din constiinta. Desi se vorbeste destul de des de un atribut al uitarii selective, s-ar parea ca psihologic ramane mai importanta realizarea amintirii selective. Cu toate ca se constientizeaza reprimarea materialului, a experientei avute la un moment dat, ramane totusi o anume parte care nu este uitata.
Militarul care a vazut corpul unui bun prieten al său spulberat de un proiectil poate trai atat de dureros aceasta experiența incat el o exclude din constiinta si devine amnezic la experiența de luptă. Adus la un centru de ajutor medical, el poate fi nervos si speriat, incapabil sa-si spuna numele sau ceea ce i s-a intamplat. Dar, experiența dureroasa de pe campul de luptă proiectata de constiinta, poate fi adusa in constiinta prin interviuri sau mijloace terapeutice.
Reprimarea ramane un mecanism de autoaparare important care realizeaza protectia la experientele traumatice pana cand timpul face netematoare reactia individuala la soc. Reprimarea poate de asemenea sa ajute la controlul individual al pericolului dorintelor inacceptabile si nerealizabile, asigurand in acelasi timp si alinarea anxietatii. Reprimarea, cunoscand astfel grade diferite de manifestare, prezinta mecanisme proprii de autoaparare. Exista insa si dovezi cand reprimarea daca nu se realizeaza, esueaza atat de mult, incat reprimarea antistres este diminuata.
Regresul este un mecanism de gestionare defensiv, care raspunde prin folosirea modelelor de reactie insusite si promovate vreme indelungata, inca din faza dezvoltata a acestora. Cand o noua aparitie intr-o familie inseamna si scaderea drepturilor pe care le-a avut un copil pana la aceasta data, acesta raspunde printr-un model de comportament insusit anterior, de exemplu izolarea. Ne putem astepta la regres in situațiile cand dupa victorii succesive in luptă pot aparea si esecuri. Cautand noi modalitati de adaptare, ar fi desigur natural sa incerce modelele ignorate care anterior au adus persoanei respective satisfactie. Totusi regresul este o reactie mai generala decat simpla incercare a modurilor vechi de reactie atunci cand cele noi au esuat. In regres, comportamentul militarului consta in retragerea din realitate spre un status mai putin revendicativ care implica aspiratii mai joase si satisfactii mai usor de realizat. Aceasta opinie este bine ilustrata de aprecierea lui Bettelheim, care face referire la un regres general concretizat printr-un comportament infantil aproape la toti prizonierii din lagarele de concentrare de la Dachau si Buchenwald: „…Prizonierii traiau, ca si copiii, doar in prezentul imediat … ei deveneau incapabili sa-si faca planuri pentru viitor sau sa renunte la placerile imediate ale satisfactiilor date de unele proiecte realizabile intr-un viitor apropiat. Erau laudarosi, povestind despre ceea ce au realizat in timpurile anterioare sau cum au reusit sa-si insele sefii de echipa sau gardienii sau cum au sabotat munca. Ca si copiii, ei nu s-au simtit deloc sa dea inapoi (sa recunoasca) sau sa fie rusinati cand li s-au prezentat dovezile minciunilor lor". Reprimarea, represiunea si regresul sunt in principal reactii invatate ale prizonierilor si sunt utilizate pentru a trece peste durerile interioare, anxietate si subaprecieri. Si, desi aceste mecanisme de aparare ale ego-ului pot servi drept functii protectoare utile, ele pot influenta hotararea afectiva pentru o problema actuala cauzatoare de stres. Tocmai de aceea, aceste modalitati sunt considerate nepotrivite cand ele devin predominante in strategia de a face fata agentilor stresori. Inlocuirea actiunii initiale cu o alta, asemanatoare cu ultima metoda de gestionare analizata, cuprinde fie alegerea si desfasurarea unei activitati echivalente fie a uneia diferite. In primul caz substituirea se realizeaza prin dirijarea activității spre un scop echivalent, iar in a doua situatie aceasta are loc prin inlocuirea primei actiuni care nu a fost adecvata incercarilor de rezolvare a misiunii, cu o alta, diferita ca natura, capabila insa de a oferi luptătorului o multumire echivalenta (ex. inlocuirea unei permisii imposibil de efectuat din motive obiective cu efectuarea unei convorbiri telefonice sau prin radio cu cei dragi de acasa reduce mult stresul psihic generat de renuntarea la o satisfactie mult asteptata si diminueaza sau chiar lichideaza, in acelasi timp tensiunea latenta creata de imposibilitatea acestei permisii. Rationalizarea si intelectualizarea, exteriorizarea trairilor emotionale, cognitive si verbalizarea acestora sunt modalitati simple de gestionare a stresului aflate la indemana fiecarui luptător. Rationalizarea si intelectualizarea problemei personale reprezinta un mecanism folosit frecvent de luptători, care poate determina o anumita satisfactie legata de faptul ca problema a fost adusa in centrul sau de interes. Rationalizarea cuprinde ansamblul procedurilor de gestionare a stresului prin propria justificare a comportamentului dezadaptativ pe care un militar l-a avut si de reevaluare a situatiei stresante, astfel incat impactul sau emotional sa fie redus. Deficientele proprii sunt recunoscute, dar se ofera justificarea lor in ochii subiectului si a camarazilor. Justificarile sunt „contrafacute" de luptător si menite de a-l scuza in fata sa si a celorlalti militari. Intelectualizarea consta in analiza informatiei stresante prin disocierea acesteia de consecintele ei emotionale. De exemplu, un luptător devine tot mai interesat de propriile limite psihice, fizice. Intelectualizarea ca modalitate de gestionare a stresuluia reprezinta un mecanism de aparare ce are in vedere starea emotionala accentuata. Reactia emotionala care in mod normal ar insoti un eveniment dureros este evitata prin explicatia rationala care face posibila renuntarea la evenimentul cu semnificatie personala, la durerea provocata de acesta. Astfel, durerea provocata de moartea parintilor este redusa prin a accepta ca tatal sau mama au trait viața din plin si au murit in mod milos, crestineste, fara dureri. Esecurile unei actiuni si dezamagirile sunt potolite prin a sublinia ca „se poate intampla si mai rau". Cinismul poate deveni un mijloc convenabil de reducere a sentimentelor de vinovatie izvorate din faptul ca nu ti-ai putut atinge idealurile. Chiar si verbalizarea bunelor intentii, ca in abila acceptare: „voi munci mai din greu" sau „voi fi mai putin egoist", care par sa inlature vinovatia si sa produca adeziunea si mai mult la necesitatea unei actiuni pozitive. Intelectualizarea poate fi angajata in conditiile stresului initial sau chiar al celui cumulativ. Acest mecanism de aparare a fost destul de des utilizat de prizonierii care-si asteptau executia. Acestia gandeau si spuneau: „Deci ei ma vor ucide si asta e tot", urmata de o ridicare din umeri, fata de soldatii care erau mai afectati pentru starea lor de izolare. Exteriorizarea trăirilor emotional-cognitive si verbalizarea acestora pornesc de la recunoasterea faptului ca nu exista luptător care sa nu fie stresat de campul de luptă sau de indeplinirea unei misiuni pentru rezolvarea situatiei de criza si de la intelegerea si autointelegerea rationala, adecvata, a realitatii acesteia. Dialogul deschis despre pericole, frustrari, amenintari, neprevazut si imprevizibil ofera ocazia unei pregatiri mentale si emotionale a luptătorilor pentru situațiile stresante. Este foarte important pentru fiecare luptător sa aiba capacitatea de a discuta despre particularitatile campului de luptă, dar mai ales despre situațiile negative sau confuze, despre valorile emotionale proprii care pot fi determinate sau care au fost produse de actiunea agentilor stresori pe timpul indeplinirii unei misiuni.
Intelegerea si acceptarea fara rezerve a obiectivelor misiunilor ce trebuie indeplinite, disciplina, demnitatea si onoarea Militară si profesionalismul pot sa nu fie suficiente luptătorilor, pentru a fi capabili sa infrunte stresul generat de agentii stresori ai campului de luptă, daca nu se realizeaza si o gestionare eficienta a dialogului militarilor, a discutiilor cu acestia. Discutiile pot fi purtate la nivel individual sau al grupului militar si ele trebuie sa fie desfasurate intr-o nota optimista. Paleta discutiilor purtate intre luptătorii unei subunități sau unitati, intre acestia si comandantii lor este bogata si diversificata. Dintre principalele teme ale dialogului intre militari, cele mai frecvente sunt: durata si impartirea timpului pentru pregatirea unei misiuni de luptă, durata desfasurarii actiunilor de luptă, cunoasterea si explicarea misiunii de luptă, evaluarea si cunoasterea modalitatilor de asigurare a condițiilor de viața, specifice diferitelor situații ce apar in executarea misiunilor de luptă, modalitatile si gradul de asigurare a legaturii cu familia, prietenii si cu cei dragi, posibilitatile de informare oportuna si permanenta, expunerea la scene dramatice, la suferinte si situații deosebit de periculoase, riscul de a fi capturat, de a cadea prizonier sau de a ramane ostatic, riscul ranirii, mutilarii si al mortii, gradul de asigurare cu tehnica si armament de luptă si modalitatile obtinerii performantei maxime a acestora.
Stresul poate atinge cote alarmante pe timpul pregatirii declansarii actiunilor de luptă, daca militarul nu este adaptat la particularitatile actiunilor agentilor stresori si mai ales daca aceste perioade aflate la dispozitie sunt neprevazute si foarte scurte. Este extrem de important sa se cunoasca cat va dura desfasurarea actiunilor de luptă la care este angajat luptătorul si in general perioada desfasurarii ostilitatilor respective. Numai astfel luptătorul poate sa-si „planifice" consumul de energie fizică si psihica si asigurarea corespunzatoare cu toate celelalte resurse. Definirea clara a misiunii, stabilirea exacta a ceea ce trebuie sa execute fiecare luptător sunt benefice sub raportul scaderii posibilităților de aparitie a stresului. Atunci cand misiunea nu este ordonata precis si coerent, cand apar factori fluctuanti in stabilirea coordonatelor acesteia cu siguranta ca vom avea de-a face cu producerea unui viitor stres, desigur cu o anumita intensitate. Luptătorii trebuie sa fie astfel instruiti temeinic in legatura cu ce se vor confrunta pe timpul executarii misiunii. Luptătorii foarte bine pregatiti si antrenati pentru a face fata condițiilor mai putin agreabile si confortabile, chiar foarte dificile, isi vor putea pune in valoare la cote semnificative competenta si profesionalismul, daca inteleg de ce greutatile respective sunt necesare si daca simt ca aceste dificultati sunt impartite de toti, in mod egal. Mentinerea unor legaturi pozitive permanente cu cei de acasa, cu simbolurile culturii nationale si ale colectivitatilor din care au venit in armata pot diminua foarte mult stresul. Scrisorile cu vesti bune, telefoanele cu informatii agreabile, stirile optimiste din ziarele locale si revistele de acasa, fiecare in parte si toate impreuna, pot constitui un real sprijin psiho-social pentru luptători. Dimpotriva, primirea unor vesti neplacute, chiar dureroase de la cei apropiati de acasa, informatiile pesimiste si pline de amaraciune, stirile care redau scene ale dificultatilor si greutatilor deosebite traite de cei de acasa pot ele insele crea o stare de stres, sau pot accentua nota acuta a stresului. Recurgerea la folosirea alcoolului, tutunului si a cafelei constituie o modalitate de gestionare traditionala a stresului, cu conditia ramanerii la cantitati normale de consum. Astfel, recurgerea la alcool induce inainte de inceperea luptei sau chiar pe perioada neangajarii in luptă o senzatie de destindere si de usurare, care poate insa, in caz de consum exagerat, sa provoace si sa intensifice tulburarile de somn, sa agraveze depresia lenta si pierderea controlului rational. Tutunul (nicotina), stimuleaza producerea unei cantitati mai mari de adrenalina, diminueaza angoasa, sporeste starea de veghe si procura o senzatie de energie. Studiile si investigatiile desfasurate atrag insa atentia ca folosirea prelungita a tutunului antreneaza tulburari cardiace, respiratorii si anumite forme de cancer. Laptele, cacaoa, cafeaua si infuziile fac parte de asemenea din modalitatile traditionale. Laptele, remediu impotriva insomniei, contine un aminoacid intaritor, L-triptofanul, pe care organismul il metabolizeaza pentru producerea de substante regularizatoare ale somnului. Sunt insa cercetatori care nu cred ca aceasta substanta ajuta la instalarea somnului. Este posibil ca substanta L-triptofan sa nu aiba efect, dar laptele cald, baut la anumite ore, poate reactiva ansamblul de relatii psiho-emotionale si sa faciliteze somnul. Stresul de luptă antreneaza pierderi importante de energie, iar absorbtia de zahar din ciocolata poate provoca o senzatie provizorie de suficienta energetica, urmata insa, in cazul unui consum prea mare, de o contralovitura de insulina care face sa creasca instabilitatea si oboseala. La fel, cofeina prezenta in cafea amelioreaza starea de veghe si sporeste puterea de concentrare, dar consumul crescut produce consecinte negative manifestate prin tulburari ale ritmului cardiac, dureri de cap, tensiune musculara, instabilitate si insomnie. Toate aceste aprecieri le consideram ca puneri normale in garda a fiecarui militar, dar mai ales a comandanților care au obligatia de a gasi si impune masura corecta individuala pentru consumul fiecaruia dintre aceste produse. Afirmatia este valabila si pentru gestionari moderne, care au efecte benefice dar numai printr-un consum rational. Gestionarea prin apelul la modalitati moderne antistres folosind asa-zisele vitamine antistres, somniferele, tranchilizantele, vitaminele C si B sunt necesare intr-o perioada de stres fizic, dar se pare ca ele nu au aceeasi eficienta si in cazul stresului psihic. La fel, consumul de somnifere si tranchilizante dau o senzatie de destindere si actioneaza asupra creierului uman pentru a induce un somn natural si o actiune relaxanta asupra respiratiei si sistemului nervos. In doza mare, asociate cu alcoolul si folosite pe perioade indelungate, pot induce dependenta, provoaca oboseala si agraveaza depresiile existente. Toate aceste modalitati de remedii antistres, incadrate in ceea ce noi numim folosirea si administrarea rationala a alcoolului, cafelei, tutunului, somniferelor si tranchilizantelor tin de medicamentatia personala si le putem considera ca prima linie de gestionare antistres a luptătorilor. Pot fi concepute si desfasurate actiuni in cadrul asa numitelor masuri de protectie, care in ultima instanta au ca scop fortificarea psihofizică a luptătorului, cresterea capacitatii de rezistenta si adaptare la solicitarile stresante ale campului de luptă. Se pot aminti in acest sens: instruirea in conditii cat mai apropiate de campul de luptă, crearea unor obstacole artificiale care sa solicite psihicul militarilor, prelungirea actiunilor pe timp de noapte, in conditii de izolare si supravietuire, indeplinirea unor misiuni cu alti colegi din subunitate pentru formarea deprinderii de a cauta si dezvolta camaraderia ostaseasca si coeziunea, utilizarea unor simulatoare si crearea unor „avarii" la tehnica si armamentul din dotare, executarea unor marsuri avand echipamentul specific de luptă, lucrul la simulatoarele si imitatoarele posturilor de luptă etc.
Cunoasterea factorilor ce conditioneaza aparitia stresului psihic de luptă are o importanta deosebita pentru organizarea si desfasurarea instructiei pentru luptă, menita sa contribuie la realizarea unor stari psihice stenice, sub controlul constient si al reglajului permanent al conduitei in raport cu evolutia evenimentelor. Militarul care stapaneste actiunile de gestionare a stresului este capabil sa infrunte cu indrazneala si curaj primejdiile si situațiile deosebite ale campului de luptă. Militarul care stapaneste stresul adopta hotarari rapide si originale, accepta pericolul cu orice riscuri, trece prompt la executarea deciziilor. Gestionarea stresului presupune capacitatea de a invinge emotiile cu sens negativ, de a constientiza pericolul si de a adopta modalitatile cele mai eficiente pentru indeplinirea misiunilor, fara sacrificii sau cu sacrificii minime. Asigurand forta de stapanire si mentinand forta si puterea calitatilor psiho-fizice ale militarilor la un nivel optim, stapanirea reactiilor la stres genereaza disponibilitatea necesara pentru confruntarea cu orice inamic din campul tactic. Numai astfel pot fi duse la indeplinire actiuni ca: asteptarea apropierii tancului sau a masinii inamice de luptă la distanta necesara executarii eficace a focului, executarea unei cercetari in dispozitivul inamic, trecerea unui curs de apa sub ploaia de gloante inamice, refacerea legaturii de transmisiuni prin parcurgerea unei distante apreciabile intr-un teren accidentat si acoperit cu zapada. Pregatirea psiho-fiziologica a militarilor in cadrul instructiei pentru luptă trebuie sa asigure cresterea stabilitatii, rezistentei psihice si fizice la influenta agentilor stresori, cresterea puterii de adaptare a militarilor la mediile puternic stresante generate de război. Organizarea temeinica a fiecarei sedinte de pregatire, crearea unui mediu favorabil insusirii cunostintelor si formarii priceperilor si deprinderilor militare, desfasurarea cu regularitate a unor activitati mai complexe (marsuri, aplicatii etc.) in teren variat si necunoscut, pe viscol si ploaie, pe caldura si frig, toate acestea sunt cerintele elementare si necesare formarii unui militar capabil de a infrunta situațiile stresante ale campului de luptă. Infruntarea acestor greutati asigura calirea militarului, formarea si consolidarea rezistentei psihice si fizice, capacitatea de a constientiza si depasi obstacolele dificile ale războiului. Instruirea temeinica si sistematica a militarilor, in conditii complexe si dificile ramane una din caile importante ale misiunilor de protectie. Numai prin exigenta in executarea antrenamentelor, utilizarea tehnicii si armamentului in teren variat si prin folosirea optima a resurselor necesare instructiei pentru luptă se pot dezvolta competente si capacitati ce pot asigura cresterea rezistentei la stresul de luptă. Organizate si desfasurate intr-o conceptie care sa solicite in mod progresiv militarul, aceste actiuni pot fi considerate eficiente numai in masura in care va curge multa, foarte multa transpiratie. „Protectie" inseamna acea instructie care sa solicite la maximum capacitatile fizice si psihice ale militarilor, avand convingerea ca numai astfel se vor produce cat mai putine victime psihice ale războiului si situațiilor de criza. Luptătorul are nevoie de aceasta „protectie" pentru asigurarea fortei si stabilitatii psihicului in vederea prevenirii si diminuarii stresului si efectelor psihice negative determinate de conditiile obiective ale luptei si de actiunile de influentare psihologica desfasurate de inamic. In acest sens, metodele si tehnicile individuale de relaxare si fortificare psihica ajuta pe fiecare militar sa depaseasca cu rezultate calitative pericolele si situațiile deosebite ce apar pe campul de luptă. Cele mai importante tehnici de control, relaxare si fortificare psihica, aflate la dispozitia fiecarui luptător, sunt: autosugestia, respiratia controlata, relaxarea analitica si meditatia.
Autosugestia este o metoda de autoreglare a starilor psihice prin reactia proprie la un semnal, utilizand ca stimul declansator cuvantul, gandurile. Este metoda prin care se asigura depasirea unor bariere psihologice si fizice, a unor imagini despre sine negative ale luptătorului ce au ca element central ideea de „nu pot", „imi este imposibil", „sunt epuizat", „sunt bolnav" etc. Specificul metodei consta in realizarea unei stari de relaxare, de detasare de preocuparile curente, si repetarea de cate 20-30 de ori a telului propus, cu voce soptita. Se face de doua ori pe zi (dimineata si seara), iar formula utilizata este intotdeauna la timpul prezent si afirmativa (negativa). Exemplu: „sunt calm si energic", „ies bine din orice situatie", „sunt puternic", „sunt sanatos", „nu sunt singur", „nu sunt slab" etc. Se repeta aceeasi formula pana la reusita deplina care apare rapid dupa 2-3 saptamani.
Respiratia controlata, ca cea mai simpla tehnica de invatat consta in controlul voluntar propriu al respiratiei. Se incepe cu o inspiratie profunda, completa, abdominala, se continua cu expiratia completa a aerului din plamani si apoi cu deplasarea abdomenului spre coloana vertebrala, prin comprimarea diafragmei, concomitent cu inchiderea traheii (fara a inspira) si dilatarea toracelui. Se creeaza o „forma de aer" care se mentine 10-15 secunde; apoi urmeaza o inspiratie totala, aerul umple complet plamanii, toate alveolele fiind oxigenate (de regula capacitatea pulmonara este redusa la 1/3 din posibilitati, pentru ca nu se respira decat la nivelul treimii superioare a plamanilor). Se executa de 1-10 ori pe zi.
Relaxarea analitica consta in constientizarea de către luptător a concentratiei diferitelor grupe musculare, urmata de intentia de a le reduce si anihila. Pentru inceput se aseaza, la orizontala si se elibereaza de constrangerea vestimentatiei si inchide ochii. Treptat luptătorul se deprinde cu relaxarea diferentiala, pe grupe musculare a intregului corp, in mod progresiv si analitic.
Meditatia reprezinta tehnica de a patrunde sistematic si voluntar in propriile profunzimi interioare ale individului. Se incepe prin asezarea comoda pe un scaun sau alt suport odihnitor, avand spatele drept si picioare relaxate. Mainile trebuie sa cada firesc, comod, cu palmele in sus, una peste alta sau cu degetele intrepatrunse. Este important ca mainile sa se atinga. Pleoapele se coboara de la sine, iar atentia se orienteaza spre interior, convenind ca orice stimul sonor venit din exterior nu este neaparat perturbator. Orientarea psihicului spre interior se realizeaza prin concentrarea pe fluxul respiratiei si gasirea unui punct de echilibru.
Apar ganduri, emotii si senzatii similare cu cele din somn (furnicaturi, usoare zvacnituri); metabolismul se reduce chiar mai accentuat decat in somn. Stresul este astfel diminuat prin cunoasterea si folosirea tehnicilor de relaxare si fortificare psihica, dar ramane importanta si identificarea unui viitor agent stresor. Atunci cand exista un control psihic al pericolului real sau al unei amenintari cu pericolul care ar avea drept urmari pentru luptători pierderea vieții sau vatamarea fizică sau psihica. „Reactia de alarma" in fata pericolului poate fi controlata numai in cazul unor militari bine instruiti si a unor subunități bine conduse si coezive. In timpul celui de-al doilea război mondial ca urmare a unui mai bun spirit combativ de grup, debarcarea din Normandia a cauzat mai putine traume psihice decat operatiile similare din Marea Mediterana. Luptătorii sovietici in timpul celui de-al doilea război mondial, cei americani in războiul din Vietnam, sau cei israelieni in razboaiele arabo-israeliene, fie ca membri ai unor echipaje de tancuri, transmisiuni, aviatie, marina sau chiar din alte subunități care se cunosteau bine si care au fost instruiti si au luptăt mai mult timp impreuna au avut rezultate mai bune in luptă au suferit traume psihice mai putine decat alții care au luptăt in aceleasi conditii ale intensitatii luptei. La fel, pe timpul conflictului din Falkland subunitățile engleze au fost caracterizate printr-un inalt nivel al starii coezive, iar luptătorii in situații deosebite, critice au dat dovada de o grija deosebita unii fata de alții. Militarul care este capabil sa se identifice cu camarazii sai, este mandru de grupul din care face parte, este constient de el si traieste intens sentimentul de „noi si voi", are sanse mari in a rezista stresului de luptă. Lipsit de aceasta el sta singur, izolat psihologic si lipsit de puterea de a rezista la stres. De fapt cu cat militarul traieste mai intens simtul identificarii cu grupul din care face parte, cu atat mai putine sunt sansele ca acesta sa clacheze in fata actiunii agentilor stresori ai luptei. Cand exista un spirit coeziv de grup, acesta este in general mai optimist si mai increzator in obtinerea victoriei in urmatoarea actiune de luptă, fiecare militar putand de asemenea sa manifeste o stare tonica, incurajatoare. Daca grupul este recunoscut pentru reputatia sa castigata prin rezultatele pozitive obtinute in luptele anterioare, militarii sunt provocati in mod individual sa depuna un efort maxim si eficient. Pe de alta parte, cand grupul este demoralizat sau are un antecedent negativ, dat de o infrangere anterioara si o pierdere insemnata de luptători, este posibil ca militarii ramasi in grup sa cedeze mai usor stresului psihic de luptă. Acesta poate deveni un comportament real, daca la cele aratate se mai adauga o lipsa de incredere in comandanti sau in temeinicia si posibilitatea indeplinirii propriilor misiuni de luptă. Nu este nimic surprinzator in faptul ca un militar expus la situații de stres, se orienteaza către alții pentru a gasi suportul necesar, cand acesti alții reprezinta un grup coeziv sau camarazi cu o rezistenta recunoscuta la stres, cel putin pentru anumite situații. Grupul militar coeziv nu numai ca face posibila indeplinirea oricarei misiuni si asigura nevoia de protectie ci si satisfacerea unor nevoi personale. Aceasta forta motrice a grupului este data de functionarea optima a relatiilor interpersonale construite pe nevoia de dragoste, simpatie, apreciere, respect si putere. Fiecare luptător isi manifesta teama de a nu-si pierde grupul fiindca acesta il ajuta sa-si consolideze celelalte feluri de teama care astfel l-ar coplesi pe timpul luptei si l-ar face chiar sa dezerteze. In acelasi timp, in afara de dorinta de a ramane permanent in acelasi grup, fiecare luptător este la fel de interesat si in mentinerea grupului, in ansamblul sau. El isi da seama ca pericolul disocierii grupului este deosebit de mare, intr-un timp imediat poate produce chiar pierderea propriei vieti. De asemenea, militarul este nelinistit intr-o oarecare masura stiind ca pierderea camarazilor din grupul din care face parte il va transforma intr-un alt grup, chiar daca acesta are o structura asemanatoare. Fiecare membru al grupului simte, in mod constient ca acesta se deosebeste de alte grupuri, aspecte ce trebuie intarite prin activitatea liderului militar. Putem spune deci ca aceasta caracteristica, coeziunea de grup, este eficace numai daca grupul a avut si are posibilitati suficiente de a-si stabili si consolida relatiile interpersonale. Pentru aceasta este nevoie de o gestionare eficienta a activității grupului, urmarindu-se ca scop esential formarea si dezvoltarea coeziunii. Obiectivele si directiile de actiune favorizante obtinerii coeziunii grupului militar sunt: castigarea si consolidarea reputatiei grupului, prin activitatea sa ca intreg sau prin actiunea fiecarui membru, crearea unui mediu favorabil dezvoltarii afinitatilor interumane, dezvoltarea solidaritatii si camaraderiei ostasesti, crearea convingerii ca fiecare dintre camarazi reprezinta o valoare tot atat de importanta ca propria persoana, rezolvarea problemelor si situațiilor care apar prin armonizarea intereselor personale cu cele de grup si printr-o comunicare semnificativa etc.
Comunicarea asigura sanatatea corporala si mentala, absenta functionarii corespunzatoare a acesteia poate duce la pericole ce ameninta viața insasi. In acelasi timp comunicarea faciliteaza dorinta si vointa de supravietuire si afirmare, aceasta demonstrand fiecarui luptător ca este ceea ce este. Prin comunicare se stabilesc relatiile formale si informale in cadrul subunităților, se realizeaza informarea necesara si este intregita dimensiunea sociala a luptătorului prin satisfacerea nevoii de afectiune.
Pornind de la aceste concluzii si particularitati se poate spune ca gestionarea stresului prin realizarea coeziunii are in vedere activitatea comandanților care vor asigura adaptarea si integrarea fiecarui luptător in grup, rezolvarea oportuna si eficienta a fiecarei situații conflictuale din grupurile militare. Prevenirea relatiilor neregulamentare, rezolvarea problemelor personale ale militarilor, folosirea unui limbaj cald si autoritar, promovarea unor relatii corecte cu toti subordonatii, instaurarea spiritului de ordine, disciplina si intrajutorare sunt cateva dintre posibilitatile pe care le are comandantul in mobilizarea si manifestarea coeziunii.
Apare in mod evident exemplul si modalitatea de valorificare a statusului comandantului, ca actiune specifica in cadrul gestionarii stresului de luptă. Comportarea comandantului in război, modul cum acesta reactioneaza la diversitatea solicitarilor stimulilor exteriori ramane o modalitate eficienta de influenta oportuna si continua, in ansamblul actiunilor de gestionare a stresului, am putea spune cea mai importanta de cele mai multe ori. Privirea si mintea tuturor subordonatilor sunt indreptate asupra lui; el este cel care genereaza increderea, inspira curajul si spiritul de sacrificiu si convingerea in obtinerea victoriei. Comandantul insusi trebuie sa fie sanatos psihic si fizic, sa fie deprins cu munca intensa, cu exercitarea actului de conducere in conditiile unor privatiuni de tot felul. Pentru stabilirea si exercitarea unui management al stresului, comandantul trebuie sa dispuna de anumite calitati fizice, psihice si morale.
Calitati fizice. Un comandant robust, bine cladit fizic, capabil de a executa cu usurinta marsuri, exercitii fizice si deplasari rapide pe diferite distante cu materialele pe care le are in dotare pentru conditii de război, place si este respectat de către subordonati.
Calitati psihice. Un comandant calit psihic, in masura sa analizeze si sa hotarasca calm, corect si rapid oricare situatie si eveniment care apar in raza de actiune a subunității sau unitatii sale induce o stare de incredere si liniste la fiecare subordonat. Supletea intelectuala dublata de curajul raspunderii in asumarea oricaror probleme cu care se confrunta subunitatea si fiecare militar dezvolta in randul acestora spiritul participativ si camaraderia ostaseasca. Vointa si spiritul de hotarare, initiativa si prezenta de spirit permit comandantului sa gaseasca repede solutiile de rezolvare a diferitelor situații si pentru a mentine un nivel constant al angajarii subordonatilor in luptă. Napoleon si alti mari capitani au aratat ca o batalie inceputa cu o incredere incapatanata da rezultate surprinzatoare, in ciuda erorilor tactice. Sa stii sa vrei, sa poti sa vrei si sa faci ce vrei sunt elemente care nu de putine ori au dat castig de cauza comandanților care le-au promovat. Luptătorii vor putea vedea, in momentele grele ale luptei, pe acest comandant care concentreaza in el indrazneala, vointa, hotararea si puterea de a invinge pe care nu o gasesc la ei. Din aceasta cauza starea de teama nu mai apare si militarii sunt pregatiti sa execute ordinele comandantului, chiar daca acestea inseamna participari la acte deosebit de primejdioase.
Gestionarea stresului luptătorilor este o conditie indispensabila darii si executarii ordinelor comandanților. Cheia succesului de a stapani stresul in randul militarilor sta deci in raportul psihologic dintre comandant si subalternii sai intarit si sustinut permanent de exemplul comandantului. Comandantul, in elaborarea si darea ordinelor trebuie sa fie cat mai explicit, clar si convingator. Luptătorul se arunca in luptă, cu toate puterile sale daca comandantul prin modul cum formuleaza si transmite ordinul comandantul este masurat in cuvinte, nu foloseste vorbe de prisos si il da la momentul potrivit desfasurarii luptei. Modalitatea de a gasi cele mai adecvate expresii in darea ordinului, cu atat mai mult in situații defavorabile luptei, de a se afla la locul cel mai sensibil al subunității sau unitatii respective pot servi comandantului ca mijloc de a inlatura starea de teama, frica si dezordine si de a pune din nou stapanirea pe trupa si a o obliga sa asculte ordinele. Actiunea comandantului se manifesta astfel prin fixarea clara a scopului de atins si prin distribuirea rolurilor fiecarei actiuni prin care se vizeaza a se realiza acest scop. Inaintea oricarei misiuni de luptă, comandantul trebuie sa-si pregateasca oamenii din punct de vedere psihic. Vorba sa, tonalitatea, intensitatea si nuantarea limbajului au o mare influenta si putere de convingere. El le explica greutatile si dificultatile misiunii de indeplinit, rezultatele care se asteapta de la ei, fara a ascunde sau exagera ceva. Exemplul si prestigiul sau sunt intarite prin logica exprimarii si capacitatea de a se face inteles, cerinte care sunt consolidate prin calitatile morale.
Calitati morale. Energia fizică si constructia psihica sanatoasa au nevoie la fiecare comandant, pentru ca acesta sa devina un exemplu semnificativ pentru subordonati, de o valoare morala bine structurata si adecvata fizionomiei spirituale a poporului roman, ansamblului general de valori cerute si impuse de războiul modern. Gestionarea stresului de luptă, prin exemplul comandantului, creste ca eficienta daca cel ce conduce este apreciat ca un om cu o inalta tinuta morala. Moralitatea reprezinta ansamblul calitatilor fara de care actiunile in domeniul gestionarii stresului de luptă sunt lipsite de fermitate, indrazneala si curaj al raspunderii. In fata unei situații neprevazute sau a uneia foarte periculoase, cand hotararea ce trebuie luata are la baza informatii insuficiente si contradictorii, pentru a nu se induce o stare de stres, numai calitatea morala deosebita este cea care poate da comandantului taria necesara de a dori si actiona cu fermitate, pana la capat in indeplinirea misiunii primite. Actiunile de război au demonstrat ca atunci cand forta morala sta alaturi de vointa, aceasta nu se aduna cu ea ci se inmulteste. In aceste conditii, nu numarul mare al fortelor angajate au asigurat victoria ci numarul mai mic al acelor forte care insa nu s-au pierdut cu firea si care nu au simtit dificultatea si apasarea obstacolelor intampinate. Exemplul comandantului are o deschidere si influenta deosebita daca acesta insufla la subordonati instaurarea unui climat afectiv, care asigura un suport psihic protector impotriva stresului de luptă. Sunt unii comandanti care desi depun mult efort si dorinta pentru a-si castiga dragostea si simpatia subordonatilor nu reusesc din cauza ca le lipseste puterea prestigiului moral. Alti doritori de a obtine cu orice pret aceasta simpatie cad in pacatul de a nu intrebuinta autoritatea de care dispun. Sunt unii care apeleaza numai la puterea autoritatii iar alții care renunta la ea pentru a deveni familiali si considerati ca sefi buni; atat unii cat si ceilalti gresesc cautand numai valoarea prestigiului sau numai simpatia subalternilor. Pentru a sadi dragostea din partea subordonatilor este nevoie in primul rand ca dragostea sa fie simtita de acestia ca venind din partea comandantului lor, intr-un mediu al autoritatii functionale. Apare astfel sentimentul solidaritatii si se creeaza o atmosfera de armonie. Divergentele, animozitatile, severitatea extrema si permanenta pot produce efecte de nebanuit asupra subordonatilor, iar daca acestea apar intre comandanti rezultatul poate fi fatal. Toate aceste calitati pe care le-am prezentat devin o modalitate eficienta de gestionare a stresului de luptă daca sunt intelese si promovate in mod constant de fiecare comandant, creeandu-se astfel cu siguranta un ascendent psihic asupra subordonatilor. Adevaratul comandant nu este acela care face apel numai la drepturile acordate prin autoritatea formala ci acela care-si castiga statutul de sef prin ansamblul calitatilor ce-l caracterizeaza si pe care le promoveaza cu fermitate. Astfel, exemplul comandantului si modelul oferit de acesta nu apar ca ceva artificial, ci ele se cladesc si se impun in mod natural. Subordonatii cred si asteapta ca modelul care le este oferit sa fie superior prin calitatile sale fizice, psihice si morale propriilor imagini despre sine si despre camarazi. Gestionarea stresului si valorificarea exemplului si statutului comandantului nu se pot impune prin forta, ci subordonatii trebuie sa le admita de buna voie si sa le urmeze cu incredere. Comandantul ramane factorul de capetenie al pregatirii militarilor in domeniul gestionarii stresului de luptă. Fiecare comandant trebuie sa inteleaga ca aceasta calitate ii cere slujirea cu credinta si devotament a subordonatilor, stima si respect pentru propria persoana si pentru ceilalti camarazi, apararea intereselor subordonatilor cu orice pret, demnitate si onoare Militară, cunoasterea problemelor fiecarui luptător si ale grupului, prezenta si calitatea actului de comanda acolo unde si cand este nevoie, aplicarea masurilor specifice asigurarii medicale, religioase si psiho-sociale. Pe campul de luptă militarul este coplesit de griji. Ar dori teribil de mult sa stie ce-i rezerva soarta. Se simte uneori neajutorat si parasit. Isi pune tot felul de intrebari: ce-mi rezerva urmatoarea luptă? pot corespunde asteptarilor camarazilor si comandanților? voi fi mutilat sau ucis? unde sunt si unde vor fi vecinii din grup, prietenii, comandantul? o sa cad prizonier, cum ma va trata inamicul? am suficienta putere de a invinge? ma va ajuta si in continuare puterea cereasca?
Raspunsurile exacte la aceste intrebari si la multe altele nu i le poate da nimeni. Bineinteles ca informarea, discutarea in grup si oricare alta ocupatie i-ar asigura militarului suportarea mai usoara a acestor situații. La acestea se adauga un ansamblu specific de actiuni pe care le incadram in ceea ce numim asigurarea medicala, religioasa si psiho-sociala. In situații de luptă si de criza, militarii au solicitari dintre cele mai intense si atunci conducerii ii revine adesea un rol aparte. Sub actiunea incordarii continue, multi militari inclina sa se comporte ca oamenii lipsiti de maturitate, cu iesiri necontrolate care demonstreaza afectarea psihica. Intr-o atare situatie militarii isi doresc un sprijin puternic care, odata gasit, poate avea o influenta considerabila. Militarii care fac parte din subunități si unitati unde si asigurarea medicala, religioasa si psiho-sociala este bine condusa si desfasurata vor suferi psihic mai putin decat alti militari de pe urma problemelor psihice de luptă, atat pe timpul războiului cat si dupa incheierea acestuia. Interventia medicului si in special a psihiatrului in conditiile indeplinirii unor misiuni de luptă specifice războiului sau situațiilor de criza, o putem ierarhiza pe mai multe niveluri de interventie. Pregatirea pentru o situatie cu un grad ridicat de risc devine una din competentele prioritare necesare fiecarui medic prezent in campul tactic, care trebuie sa dispuna de abilitatile necesare utilizarii mijloacelor specifice profilaxiei si stapanirii reactiilor stresului de luptă, chiar a celor patologice. Ocrotirea medicala a efectivelor devine astfel o preocupare constanta, care poate asigura evitarea nu numai a expunerilor riscante, ci si a reactiilor traumatice. In majoritatea cazurilor starea de stres acut a fost rapid schimbata cu 180o cand luptătorul a fost scos in afara luptei si i s-a acordat asistenta medicala sumara, hrana calda, sedative, odihna si psiho-terapie. In cel de-al doilea război mondial numerosi militari au fost in stare sa se intoarca la luptă dupa o noapte sau doua de odihna. Luptătorii afectati psihic mai grav au fost evacuati spre spitalele de campanie din spatele liniilor de luptă. S-a constatat ca pe masura ce militarii erau dusi mai departe de front, cu atat erau mai putin capabili sa se intoarca la luptă. Evacuarea in zone izolate parea sa incurajeze persistenta simptomelor stresului de luptă si a unei aversiuni fata de intoarcerea la unitatile lor. De-a lungul perioadei primelor lupte ale fortelor americane in Africa de Nord cazurile de epuizare psihica in luptă au fost transportate la spitalele unitatilor din spatele frontului, la 100 de mile. Pentru aceste situații mai putin de 10% dintre militari au fost capabili sa se intoarca la luptă, spre deosebire de aproximativ 60% dintre cei tratati imediat, in apropierea frontului la 10-20 mile care au fost trimisi inapoi in luptă si majoritatea s-au comportat cu succes. Aceste procente variaza intre 80-90% pentru militarii din unitatile cu aproximativ o luna de luptă si 30-35% pentru unitatile mai vechi. Statistici comparabile au fost obtinute in războiul coreean, unde 65-75% dintre militarii tratati aproape de front au fost trimisi in luptă, iar dintre acestia mai putin de 10% au recidivat. Rapoartele despre procentajele militarilor tratati in Vietnam au aratat ca interventia specializata a fost mai eficienta, a dat rezultate mai bune decat in Coreea. Cu toate acestea dovezile investigarii cazurilor de stres psihic de luptă ne arata ca metodele de interventie din Vietnam nu au avut rezultate superioare in revenirea militarilor pe campul de luptă decat a celor din Coreea. Problemele de readaptare par sa fi ramas aceleasi. Un aspect foarte important al conflictelor militare purtate dupa cel de-al doilea război mondial, cu deosebire cel din Vietnam, il constituie increderea militarilor in existenta si functionarea unui sistem eficient de asigurare medicala. Stresul descreste si tot astfel si starile cronice ale acestuia atunci cand militarii stiu ca, daca sunt raniti, tratamentul rapid si deci supravietuirea sunt posibile. Pentru ca interventia asistentei sa fie eficienta trebuie respectate urmatoarele principii: promptitudinea, proximitatea, activismul si increderea in revenirea la indeplinirea unei misiuni de luptă. Promptitudinea se refera la depistarea timpurie a simptomelor stresului psihic de luptă la militari, cum ar fi insomnia, tremuratul, plansul, si indepartarea acestora pentru a fi tratati medical imediat. Proximitatea se refera la tratarea militarilor cat mai aproape de unitatea in care luptă si de zona de luptă. Activismul are in vedere formarea unui sentiment si a unei convingeri asupra posibilităților proprii de a avea in continuare o stare psihica si fizică sanatoasa. Increderea in revenirea la indeplinirea unei misiuni are in vedere formarea convingerii in posibilitatea de revenire la datorie, care inlatura nelinistea, teama si tensiunea de a nu fi acceptat de vechii camarazi. Aceasta atitudine, indiferent de gradul de afectare a luptătorilor, are in vedere mentinerea increderii in necesitatea prezentei fiecarui luptător ca indatorire de luptă. Se realizeaza prin abordarea de către personalul medical in discutiile cu militarii traumatizati, a responsabilitatii pe care o au, a indeplinirii datoriei, probleme care pot tine piept situatiei dificile in care se afla bolnavul. S-a demonstrat ca responsabilitatea personala, rolul activ si increderea in posibilitatea de a ajunge din nou alaturi de camarazi sunt mai importante decat accentuarea discutiilor despre rolul de bolnav. Rezultatele au fost ca majoritatea militarilor si-au dat seama ca sunt capabili sa suporte mai mult stres decat s-a crezut vreodata si ca numarul epuizarilor in luptă fara posibilitatea de revenire la datorie a fost redus la minim. Reale urmari pozitive in gestionarea stresului de luptă poate avea nu numai medicul ci si interventia comandantului sau camarazilor din subunități, care pot evita ca stresul psihic de luptă sa se agraveze. Evacuarea spre spitalul de campanie din spatele frontului se va face numai in situații ce necesita aceasta masura, intrucat nu de putine ori ruperea legaturii unui luptător cu camarazii prezinta mai mult un dezavantaj decat un avantaj. Luptătorului care manifesta tulburari de natura psihica i se vor da primele ingrijiri specializate la punctul de prim ajutor al subunității. Experiența aplicarii acestei metode arata ca 60% dintre luptătorii israelieni afectati psihic mai usor au putut fi tratati si cedati subunităților organice. O masura de pe urma careia au avut de castigat atat subunitățile si unitatile militare, cat si cei ce constituiau astfel de cazuri in armata israeliana, a fost aceea ca un coleg de grupa sa mearga la infirmerie sa stea de vorba cu cel in cauza si sa se intoarca la unitate impreuna cu acesta. De fapt si tratamentul specializat poate incepe imediat in cadrul subunităților si unitatilor luptătoare, folosindu-se in acest scop personal incadrat in structuri profesionalizate. In general, acordarea primului ajutor psiho-neurologic intensiv si de scurta durata (12-24 ore), este in masura sa asigure reintoarcerea unui numar semnificativ de militari la subunitățile si unitatile luptătoare. Militarii ce nu pot fi tratati sunt evacuati la spitalul de campanie, unde vor fi mult mai profund examinati si tratati la un nivel de specializare adecvat. Daca nici dupa aceasta etapa nu pot fi examinati, bolnavii traumatizati psihic sunt evacuati in spitale militare si civile cu profil psihiatric. Familiarizarea cu sisteme terapeutice mai cunoscute, cu aspecte legate de psihoterapie individuala si colectiva si cu modele psiho-terapeutice mai complexe poate fi realizata prin studierea unor lucrari ce abordeaza aceasta problematica.
Asistenta religioasa ramane una din actiunile spirituale cele mai dense de gestionare a stresului de luptă. Militarii au nevoie si cauta sprijin sufletesc si la o forta divina, care este capabila in fiecare moment sa dea incredere, putere si liniste in depasirea tuturor obstacolelor. Credinta religioasa si prezenta preotului, discutiile cu acesta in momentele dificile din viața militarilor, determinate de factorii nemijlociti ai campului de luptă dar si de cei situati in afara acestuia, raman modalitati de descarcare psihica emotionala si cognitiva, de stopare a agravarii stresului de luptă. Legatura permanenta a comandanților cu preotul militar, cu medicul militar, cu fiecare dintre subordonatii sai creeaza un camp de forta umana ce asigura prevenirea si diminuarea aparitiei stresului de luptă si mentinerea capacitatii combative a subunităților sau unitatilor pe care le comanda. Prezentarea ansamblului actiunilor specifice gestionarii stresului de luptă, descrierea si explicarea unora dintre acestea, le consideram ca o introducere in problematica atat de complexa a managementului stresului de luptă. Rostul omului in armata este de a se forma ca luptător. Tendinta spre perfectionarea si profesionalizarea pregatirii armatei, punerea in valoare a individualitatii militarului devin o necesitate si o realitate pentru ceea ce inseamna luptător modern al unei armate moderne. Preocuparea continua a celor ce doresc o armata profesionista ca si a celor investiti cu inalta responsabilitate a organizarii si desfasurarii instructiei pentru luptă, va avea in vedere valoarea individuala a fiecarui militar, al carei element principal, de maxima insemnatate il reprezinta psihicul luptătorului. In mod incontestabil este absolut necesar ca fiecare militar sa aiba, prin el insusi, un psihic dezvoltat, sa fie capabil sa-si pastreze nivelul optim de functionare al acestuia, chiar in momentele cele mai dificile ale actiunii inamicului si ale influentelor profunde ale tuturor agentilor stresori ai campului de luptă. Stresul de luptă este astfel tot mai mult indepartat de cei care au o pregatire Militară adecvata, in cadrul careia componenta psiho devine prioritara. In realizarea unor calitati psiho-fizice bine structurate si dezvoltate vom putea gasi eficienta instructiei pentru luptă. O subunitate sau o unitate Militară care are un psihic stabil si o stare fizică bine consolidata a militarilor devin elemente hotaratoare in momentele grele ale luptei, in dezvoltarea curajului si increderii, a spiritului de sacrificiu. Gestionarea stresului de luptă avand drept scop inzestrarea luptătorilor cu calitati fizice si psihice, merita o atentie deosebita din partea fiecarui lider militar. Prin actiunile specifice, gestionarea stresului da puterea cu ajutorul careia fiecare luptător si grupul militar in totalitatea lui vor putea nu doar sa reziste solicitarilor campului de luptă, ci si sa intreprinda fapte ostasesti remarcabile prin indrazneala, luciditate si capacitatea de a invinge. Pregatirea militarului pentru război trebuie sa realizeze o dezvoltare superioara a rezistentei si stabilitatii psihice, a posibilităților de interventie constienta in cazul declansarii stresului de luptă, cu alte cuvinte a-i forma si a-i educa dimensiunea psihica a personalitatii sale, parti fara de care nici o armata moderna, oricat de bine pregatita si dotata ar fi, pe campul de luptă ar avea mai putini sorti de reusita. Asadar gestionarea stresului inseamna actiuni ce solicita la maximum conditia psihica si fizică a militarului, care sa-l invete sa infrunte in război foamea si setea, armamentul si luptătorul inamic, vremea si imaginea dezolanta a campului de luptă, tot ceea ce noi am numit agenti stresori ai războiului. Cunoscand mecanismul de functionare a stresului, iar pe de alta parte cunoscand metodele pentru preintampinarea si ameliorarea stresului, se naste in fiecare militar puterea si increderea in posibilitatea de a fi ferit de traumele psihice negative ale campului de luptă. Cu alte cuvinte, activitatea de pregatire pentru luptă, actul conducerii militare nu pot fi considerate complete daca comandantii si militarii din subordine nu vor cunoaste legitatile aparitiei, manifestarii si incetarii actiunii stresului de luptă.
Managementul stresului de luptă este o activitate complexa si plina de raspundere. Ea nu se poate face la intamplare dupa cum crede cineva ca este bine, pentru ca s-ar putea ca urmarile sa nu fie pozitive ba din contra sa produca disfunctionalitati psihice. Gestionarul de stres, inainte de a trece la adoptarea unei actiuni, va trebui sa se lamureasca foarte bine cu ce fel de stres are de-a face, care sunt obiectivele pe care si le propune si unde doreste sa ajunga. Cunoscand cum trebuie sa arate si sa se comporte un luptător integrat la cerintele agresive ale războiului, gestionarul de stres psihic va cauta solutia care sa-l apropie de cel stresat cat mai mult prin cunoasterea personalitatii acestuia. Pentru a fi un bun manager, comandantul trebuie sa poata descoperi la timp calitatile si defectele oamenilor, forta, taria si punctele slabe ale acestora, momentele cele mai favorabile de interventie in situatia de alarma data de aparitia stresului psihic de luptă. Instruirea Militară astazi, ca de altfel si in toate timpurile, urmareste formarea luptătorului capabil de a manui cu iscusinta armamentul si tehnica din dotare. Aceste mijloace materiale specifice purtarii războiului raman fara valoare daca cei care au fost instruiti ajung in situatia datorata stresului, de a nu le mai putea folosi. Stresul dezorganizeaza astfel functionarea personalitatii individuale, mecanismul afirmarii puterii colectivului si posibilitatea de a folosi tehnica si armamentul din dotare. Oricat de mare ar fi valoarea tehnicii si armamentului de luptă ce se intrebuinteaza azi sau care vor fi intrebuintate si in viitor, nu trebuie sa uitam ca aceste masini sunt conduse si deservite de oameni, iar acestia, pentru a depasi actiunea agentilor stresori ai campului de luptă au nevoie de o pregatire specializata, in cadrul careia gestionarea stresului trebuie sa devina o prezenta permanenta.
Comandantul, pe baza cunostintelor si deprinderilor de a cunoaste psihologia subordonatilor, legitatile functionarii acesteia, va putea prevedea in fiecare moment urmarile eforturilor psihice, fizice, intelectuale si profesionale la care sunt supusi acestia. Pe aceasta baza isi va putea construi in mod rational demersul sau care sa angajeze treptat posibilitatile fizice, psihice si morale ale subordonatilor. Nu va putea obtine rezultate cu adevarat profesioniste daca urmareste numai „a se cunoaste cat mai mult" in dauna lui „a se cunoaste cat mai bine „ceea ce trebuie" pentru „ceea ce este necesar". Privitor la pregatirea psiho-pedagogica a comandanților si militarilor in general in domeniul gestionarii stresului constatam ca nu s-a inceput o pregatire speciala a lor. Astazi, avand in vedere particularitatile campului de luptă, prezent si viitor, asemenea modalitate a formarii militarilor nu poate constitui decat o prezenta normala in aria pregatirii militarului pentru război. In formarea luptătorului si in desfasurarea instructiei pentru luptă, in cadrul actiunilor premergatoare intrarii in luptă si ale luptei propriu-zise, pregatirea psihica isi dovedeste tot mai mult actualitatea si necesitatea. Masurile si actiunile ce vor fi cuprinse in pregatirea psihica pentru luptă vor include prevenirea si ameliorarea sanatatii militarilor in toate dimensiunile ei psihice, fizice, sociale si spirituale. In acest context stresul ramane un revelator al dificultatilor campului de luptă, in care luptătorii nu mai pot face fata satisfacator daca nu sunt pregatiti pentru a-l infrunta si a-l invinge. Este de datoria fiecarui comandant, precum si a altor structuri de conducere ale armatei, sa creeze conditiile necesare instructiei pentru luptă la limita posibilităților psiho-fizice ale militarilor, pentru asigurarea gestionarii corespunzatoare a stresului in general si a stresului de luptă in special de către fiecare dintre acestia.
2. Analiza psihologică a situatiei de luptă
Sfera analizei psihologice a situatiei de luptă cuprinde totalitatea trupelor inamicului precum si a celor proprii. În cadrul continutului acestora se identifica doua elemente: moralul si rezistenta psihica a militarilor.
In câmpul tactic luptătorul este supus permanent unui bombardament de semnale de diferite tipuri, de intensitati si durate diferite, perturbatoare. Capacitatea militarului de a raspunde la aceste semnale prin comportamente de tip adaptativ este inevitabil limitata, limitele fiind determinate de caracteristicile si limitele biologice ale acestuia (de exemplu, un zgomot continuu, cu o intensitate mai mare de 90 db, in functie de durata receptarii, poate dezorganiza activitatea psihica a individului pâna la blocarea ei totala), de gradul de structurare si dezvoltare a proceselor si produselor sale psihice, de experiența de luptă si de starea de sanatate a individului.
Capacitatea psihicului uman de a elabora reactii de raspuns functionale si adaptative la solicitarile câmpului de luptă este diferita de la militar la militar si dinamica (fie in sens progresiv, fie regresiv) de la o perioada la alta, de la un loc sau altul ocupat in dispozitivul de luptă, pentru acelasi militar.
Rezistenta psihica se defineste ca limita pâna la care psihicul individului are capacitatea de a raspunde functional si adaptativ la solicitarile prelungite ale mediului. Astfel spus, rezistenta psihica poate fi definita ca prag de intensitate si durata a solicitarilor mediului, pâna la care raspunsurile elaborate de psihicul uman la aceste solicitari ramân in limitele functionale si adaptative. Aceasta valoare a rezistentei psihice a individului poate fi rezultatul evolutiei lui spontane sau poate fi dezvoltata printr-o antrenare speciala. Dincolo de anumite valori ale stimulilor externi, daca se depășește un anumit prag individual de intensitate si durata a lor, se produce o dezorganizare a proceselor de prelucrare psihica si a produselor psihice utilizate in aceste procese, dezorganizare ce poate avea grade diferite de intensitate (alterare, incetinire sau blocare) si care se coreleaza, cu dezorganizarea, in grade diferite, a comportamentelor elaborate. Daca are loc o incetinire a proceselor de prelucrare psihica, comportamentele de raspuns la solicitarile mediului vor fi elaborate mai greoi, mai lent; daca se produce o alternare a proceselor psihice, o functionare cu erori a acestora, comportamentele de raspuns vor reproduce, fara indoiala aceste erori; daca se produce o blocare a proceselor de prelucrare psihica, omul se va gasi in situatia de a nu putea raspunde la solicitarile mediului, se va bloca comportamental.
Aceasta limita de normalitati a functionarii proceselor si produselor psihice este individuala si variabila de la individ la individ si defineste rezistenta sa psihica la solicitarile mediului, la orice individ normal din punct de vedere psihic, prin procese de pregatire speciala, rezistenta psihica poate fi crescuta la valori superioare, in sensul maririi valorii pragului de intensitate si durata a solicitarilor, dincolo de care apar alterari functionale. Acesta este obiectivul fundamental al pregatirii psihice al militarului, care in cadrul armatei devine pregatire psihica pentru luptă, prin care se urmareste atât marirea rezistentei psihice, adica deplasarea pragului de aparitie a alterarilor spre valori superioare, cât si a stabilitatii psihice, adica a mentinerii acestui prag o perioada mai lunga de timp.
Amploarea si profunzimea procesului de analiza difera de la un caz la altul, in functie de timpul avut la dispozitie, de conditiile in care au loc actiunile de luptă si de gradul de cunoastere a situatiei. Raspunderea organizarii si desfasurarii acestei activitati revine sefului statului major al esalonului respectiv, iar acolo unde nu este numit raspunderea revine comandantului. Succesiunea in timp a momentelor in care se realizeaza analiza psihologica a situatiei de luptă poate fi analiza psihologica intreprinsa in perioada de pregatire a actiunilor de luptă. Aceasta vizeaza rezolvarea unor probleme ca modul de desfasurare a actiunilor de luptă precedente si reactia psiho-comportamentala a militarilor in functie de acestea, starea psihomorala a trupelor in momentul analizei, influenta probabila a actiunilor de luptă ulterioare asupra starii psihomorale a militarilor. Analiza psihologica pe timpul desfasurarii actiunilor de luptă nu se deosebeste fundamental de aceea intreprinsa pe timpul pregatirii luptei, care are, inevitabil, unele particularitati determinate, desigur, de caracteristicile acesteia. In consecinta, intr-un timp foarte scurt trebuie analizati numai factorii de maxima importanta pentru moralul de luptă al militarilor, pentru stabilitatea si rezistenta psihica a acestora, pentru care se detine o cantitate suficienta de informatii utile.
Analiza psihologica a situatiei de luptă vizeaza atât trupele proprii, cât si inamicul, si se desfasoara deopotriva. In cadrul actiunilor de luptă se pot include si actiunile de influentare psihologica si efectele acestora asupra adversarului.
Analiza psihologica a inamicului vizeaza evaluarea starii psihice a trupelor sale, pe baza cercetarii si aprecierii continutului si eficientei activității de pregatire morala si psihica la care ele sunt supuse, a informatiilor obtinute ce vizeaza diversi factori: natura si specificul misiunii de luptă in care inamicul a fost angajat precum si a celor pe care le pregateste sa le desfasoare. Acestea se vor prezenta prin relatia trecut-prezent-viitor, fiecare moment reprezentând actiunea desfasurata anterior, in prezent si intentiile de viitor. Prezentarea in aceasta maniera creeaza posibilitatea identificarii anumitor semnificatii pe plan psihologic: aparare-ofensiva, ofensiva-aparare, ofensiva-ofensiva, ofensiva-retragere, momentul prezent insemnând de fiecare data pregatirea in vederea trecerii de la o forma a actiunilor de luptă la o alta forma a actiunilor de luptă; capacitatea de luptă a subunităților, unitatilor si marilor unitati este realizata prin nivelul de instruire, experiența de luptă, gradul de coeziune, pierderile in personal si tehnica de luptă. Un element important ce trebuie analizat il constituie competenta si starea de spirit a comandanților armatei adverse; încrederea militarilor in capacitatea organizatorica si de conducere a comandanților. Existenta/absenta acestei increderi determina hotarâtor eficienta in luptă, hotarârea militarilor din trupele inamicului; atitudinea opiniei publice din tara (grupul de tari) agresoare fata de război. In functie de concluziile rezultate devin relevante probleme ca: sprijinul efortului de război, atitudine antirăzboinica, incredere in capacitatea de luptă a armatei proprii; perspectiva războiului in acceptiunea militarilor inamicului, modul in care sunt percepute sansele de victorie; nivelul asigurarii tehnico-materiale a luptei si gradul de satisfacere a nevoilor generale ale personalului; efectele actiunilor psihologice desfasurate de către trupele noastre asupra moralului si rezistentei psihice ale militarilor inamicului, adeziunea sau adversitatea acestora fata de aceste actiuni; terenul si starea vremii; conditiile deosebite ale terenului (muntos, accidentat cu lucrari dezvoltate de hidroamelioratii, etc.) si ale vremii (canicula, ger, ploaie, zapada, etc.) pot constitui factori ce influenteaza moralul si psihicul trupelor inamice.
In ceea ce priveste desfasurarea analizei la nivelul trupelor proprii pot fi luate in considerare variabile ca: particularitatile misiunilor de luptă ce urmeaza a se desfasura si modul in care sunt percepute de către militari din punctul de vedere al sanselor de victorie, raportul de forte existent, real si modul in care este perceput de către militari, inclusiv din punct de vedere cantitativ, capacitatea de luptă a subunității si unitatii date de: nivelul instruirii, experiența de luptă, coeziunea, pierderile in personal si tehnica de luptă; actiunile psihologice si de propaganda desfasurate de inamic si influentele acestora asupra trupelor proprii. Se are in vedere continutul si frecventa actiunilor de influentare desfasurate anterior, caracterul probabil si influenta acestor actiuni in viitor asupra starii psihice si comportarii militarilor proprii, comportarea inamicului fata de prizonieri si fata de populatia din teritoriile vremelnic ocupate, situatia asigurarii materiale (tehnica, armament si munitii, combustibili si hrana, echipare si legatura cu familiile) si umane (existenta asistentei medicale, ingrijirea si recuperarea răniților si bolnavilor, situatia familiilor militarilor), climatul psihosocial din subunitățile si unitatile militare: personalitatea, competenta si coeziunea comandanților, opinia colectiva din cadrul grupurilor militare, starile conflictuale si cauzale generarii lor, increderea pe care militarii o au in: comandanti, in capacitatea proprie de efort psihic si fizic ca si in posibilitatile tehnicii si armamentului din dotare, in capacitatea armatei si a poporului de a invinge inamicul si a obtine victoria, modul de intelegere a pericolului extern pe care agresiunea o reprezinta pentru independenta tarii, caracterului just al războiului dus de către poporul român si armata româna, nivelul constiintei patriotice a luptătorilor, gradul de rezistenta al localitatilor si a populatiei din teritoriul vremelnic ocupat de inamic.
3. Moralul militarilor – rol, dimensiuni si forme de manifestare
Obtinerea victoriei in luptă depinde nu numai de dotarea tehnica a armatelor ci in primul rând de moralul combatantilor. Nu este mai putin adevarat ca o influenta mare asupra parametrului de stare morala a trupelor o are si asigurarea materiala, incluzând nivelul inzestrarii cu armament si tehnica de luptă, hrana, conditii de trai si altele. Existenta neamului românesc se datoreaza vredniciei si barbatiei stramosilor nostri care insufletiti de adevaratele calitati morale, au stapânit cu prisosinta adevaratele virtuti ostasesti.
Pornind de la sublinierile de mai sus, factorul moral este apreciat si se constituie ca o componenta a capacitatii de aparare a patriei, regasindu-se sub aceasta forma si in conceptia doctrinei militare de aparare a României. Moralul reprezinta latura activa a constiintei, trairile subiective ce se exteriorizeaza nemijlocit in atitudini si comportament se materializeaza in actiuni practice. Analiza definitiilor conduce la concluziile urmatoare: moralul este un fenomen complex, cu determinari tot din cognitiv, motivational-volitional si atitudinal; moralul exista atât la nivel de individ cât si de grup; moralul se manifesta prin sentimente cum ar fi: incredere, neincredere in sine si ceilalti, in victorie; moralul apare ca un fenomen bipolar mergând de la incredere, dinamism, la neincredere, pasivitate; moralul se materializeaza doar in activitati practice.
Factorul moral reprezinta mijlocitorul indispensabil dintre potentialul si capacitatea combativa a unui luptător, unitati sau armate. In aceasta calitate devine elementul de care depinde transformarea posibilităților oferite de un anumit nivel de tehnica si angajare logistica in putere de luptă reala. In continutul sau identificam elemente specifice valorilor proprii, apararii nationale, procesele psihice afective, sistemul, insusirile caracteriale, ansamblul convingerilor si atitudinilor ca si produsele acestora. Consideram ca acest factor cuprinde totalitatea calitatilor morale (si) psihologice ale militarilor, luptătorilor, populatiei prin care putem evidentia in principal hotarârea de luptă si dorinta speciala de a invinge. De aceea, factorul moral se ia in calculul raportului de forte atunci când se face analiza psihologica a unei situații tactic-operative. Fortele morale pot fi atât comune pentru toate armele si specialitatile (pentru armata in ansamblul ei) cât si specifice unor anumite categorii de luptători ce actioneaza in diferite specialitati. Intre cele specifice pot fi retinute spiritul de corp, orgoliul propriu (rezultat din mândria apartenentei la o anumita arma), fapte rezultate si cunoscute din istoria armei; in rândul celor comune se inscriu sentimentul camaraderiei, spiritul de disciplina, capacitatea de subordonare etc.
Starea morala este reprezentata de o calitate morala sau intelectuala, iar in ceea ce priveste luptătorii, drept curaj si vointa de a rezista la oboseala si teama. Succesul in luptă, depinde intr-o mare masura de starea morala si fizică a militarului. Totodata, starea morala a trupelor reflecta nivelul de activitate al factorului uman in domeniul militar. Ea este influentata de increderea militarilor in comandantul lor si de grija acestuia fata de subordonati.
Termenii „factor moral“, „fortele morale“ si „stare morala“, descriu aspecte privind existenta si formele de manifestare proprii moralului. Prin caracterul si continutul sau, factorul moral se apropie cel mai mult de conceptul moral. Din definitia moralului se desprinde ideea manifestarii unor anumite niveluri de existenta (functionare) a moralului in cadrul organizarii militare.
Moralul la nivelul individual, reprezinta moralul in care un individ vede lumea si locul lui in cadrul ei. Valorile morale si profesionale, aspiratiile, trebuintele si sperantele sunt interiorizate printrun proces de socializare, ce se petrece in timp, de la nastere si se incheie in partile sale fundamentale in jurul vârstei de 18-20 ani când sunt definitivate structurile de baza ale personalitatii umane. Astfel când un tânar devine militar (in calitate de soldat elev sau student intr-o institutie Militară de invatamânt) el vine cu un set propriu de valori, cu o anumita fizionomie a moralului menita sa-i favorizeze si sa ingreuneze adaptarea si integrarea la mediul militar. Mediul militar intervine in orientarea/reorientarea dimensiunii axiologice care poate duce la un moral pozitiv concretizat pe o scala ca: ridicat, bun, foarte bun sau la un mod negativ cuprins intre scazut si foarte scazut.
Moralul grupului (subunității/unitatii) apare ca ansamblul atitudinilor membrilor acestuia fata de indeplinirea atributiunilor functionale in timp de pace, precum si a misiunilor de luptă incredintate in campanie. Nu este vorba de o simpla insumare cu caracter asimetric. Considerând ca moralul individual este un vector, adica are marime, directie si sens inseamna ca insumarea acestora da valoare, directie si sens marimii sale. Relatia este biunivoca, intre moralul de grup si cel individual, un moral corespunzator la unul dintre cele doua nivele influenteaza in acelasi sens celalalt nivel; aceasta interinfluentare isi are temeiul, probabil in atitudinea de incredere in sine, dar si in ceilalti colegi.
In concluzie, moralul reprezinta o realitate cu o dinamica proprie ce are multiple determinari psihologice, psihosociale si sociale, ce influenteaza direct comportamentul militarilor si prin acesta eficienta actiunilor militare.
Rol si forma de manifestare
Specialistii militari analizând principiile războiului au rezervat moralului unul din primele zece locuri ale principiilor luptei armate. De aici s-a nascut si preocuparea actuala pentru intarirea starii morale a trupelor considerata cel mai important obiectiv al pregatirii pentru luptă. Se remarca faptul ca moralul variaza de-a lungul războiului. Inainte de a intra in luptă, se remarca, mai ales la noii luptători o asteptare anxioasa, ce dispare putin câte putin, si care reapare dupa un anumit numar de lupte.
S-a emis ipoteza ca, in cursul luptei, atunci când pierderile cresc, randamentul individual incepe sa sporeasca, pentru a descreste, când el depășește un anumit numar, ca si cum aceste pierderi ar fi, mai intâi, un semn al rezistentei inamicului, care trebuie depasita, si apoi un sentiment de inutilitate a luptei.
Evolutia moralului luptătorului cuprinde patru faze:
– faza de adaptare, in care luptătorul trece de la o stare de egocentrism sau de frica fluctuanta la o adaptare a perceptiei si actiunii;
– faza eficientei maximale intre a saptea si a treisprezecea zi;
– faza de hiperreactie, cu repartitia fricii, anxietate crescânda, aparitia disperarii;
– faza de epuizare emotionala, cu apatie, incertitudinea proceselor unui destin fatal.
S-a ajuns astfel la evidentierea posibilitatii si necesitatii analizei multidimensionale a moralului ca atitudine fata de un anumit gen de activitate.
Dimensiuni
Pornind de la realitatea ca moralul este un ansamblu de atitudini interdependente fata de sarcinile (misiunile) incredintate, atunci moralului i se pot atribui dimensiunile: cognitiva, motivational afectiva, actional-comportamentala.
Dimensiunea cognitiva a moralului exprima capacitatea militarilor de a-si insusi si aplica cunostintele teoretice referitoare la scopul activității (misiunii de luptă) la care participa, fortele umane si materiale angajate, este de remarcat ca indeosebi in luptă, nu intotdeauna un raport de forte nefavorabil duce implicit la diminuarea (starii) moralului militarilor. In conditiile când acesta este cunoscut si perceput corect la toate nivelele, el (raportul de forte nefavorabil) poate genera chiar un moral ridicat, principiile, normele si regulile specifice vieții militare, metodele si procedeele de ducere a luptei, posibilitatile de cooperare si colaborare cu vecinii, principalele date despre inamicul din contact sau cel probabil/potential.
Cunoasterea acestor date nu reprezinta importanta in sine, ci numai in masura in care rezolva anumite probleme. Importanta lor devine concludenta daca le raportam la anumite variabile cu grade de intensitate (de stapânire) diferite (foarte mare, mare, potrivit, mic, foarte mic). Aceste variabile sunt: volumul de cunostinte insusite de militari in activitatile anterioare, capacitatea de reproducere a cunostintelor, capacitatea de a utiliza deprinderile intelectuale anterior formate, capacitatea de a recunoaste informatiile (reale de la propriile organe de conducere de cele false induse de inamic) etc.
Dimensiunea motivational-afectiva a moralului reflecta mobilurile pe care se intemeiaza moralul militarilor, atât in timp de pace cât si pe timp de război. In continutul acestei dimensiuni includem: trebuintele, interesele, aspiratiile, convingerile, idealurile si trairile afective ce le insoteste. Devin semnificative anumite variabile: gradul de satisfacere a trebuintelor si intereselor, individuale si de grup, nivelul aspiratiilor individuale si de grup, nivelul increderii si forta convingerilor in justetea cauzei pentru care se duce luptă, existenta satisfactiei militarilor ca apartin unei anumite subunități, unitati, existenta sentimentului utilitatii sociale a armatei, gradul de satisfactie fata de participarea la actiunile de instructie sau de luptă etc.
Dimensiunea actional – comportamentala a moralului evidentiaza participarea militarilor si grupurilor militare la activitatea Militară si la indeplinirea misiunilor incredintate. Acestei dimensiuni i se pot atribui ca variabile modul de indeplinire a sarcinilor, ce reprezinta concretizarea absoluta a moralului, a starii morale; atasamentul fata de subunitate (unitate); nivelul participarii la actiunile de luptă si gradul de indeplinire a sarcinilor si misiunilor; initiativa in indeplinirea sarcinilor incredintate, implicarea in tot ceea ce se intreprinde in unitate; volumul (numarul) si constanta faptelor de vitejie si eroism etc.
Restructurarea si modernizarea organismului militar, cerintele asigurarii securitatii si apararii nationale presupun adoptarea unei strategii stiintifice pentru realizarea si mentinerea moralului corespunzator armatei si natiunii române. Realizarea unei armate moderne in masura sa raspunda adecvat presiunilor si agresiunilor de orice fel impune ca obiective de maxima importanta: pregatirea morala a armatei; stapânirea strategiei obtinerii si ridicarii continue a nivelului acestuia; identificarea factorilor care influenteaza moralul.
4. Factori ce determina moralul militarilor
Intr-o epoca in care fluiditatea evenimentelor abia ofera ragazul unor reflectii mai amanuntite asupra a ceea ce suntem si ce vrem sa fim, este mai intâi de toate necesar sa nu uitam ceea ce din totdeauna am fost. Exista o clasificare in care se porneste de la luarea in considerare a factorilor de ordin individual, psihosocial, social, natural si militar.
Dupa nevoile militarilor. Moralul ridicat al trupelor reprezinta o conditie de succes, a războiului si este influentat de o serie de factori. Astfel, unii specialisti afirma ca moralul individual este sustinut de factorii cunoscuti sub numele de „cei trei M“, adica hrana (meals), corespondenta (mail), solda (money). In ceea ce priveste hrana, se va servi, intotdeauna cea mai buna in functie de situațiile tactice. Comandantul trebuie sa acorde atentie calitatii alimentelor, modului in care sunt servite acestea, numarul celor care distribuie hrana si chiar locului amenajat in special in conditii meteo nefavorabile, tinând desigur seama de situațiile de luptă (tactice) concrete. Corespondenta va fi distribuita militarilor cât se poate de repede, prin grija comandantului. De multe ori, in timpul executarii unui exercitiu sau misiuni de luptă, militarul nu se gândeste decât la singuratatea si starea precara in care se afla. Corespondenta ii va ridica moralul, prin faptul ca ii va sti pe cei de-acasa bine, ca ei se descurca fara el sau ca se intereseaza de soarta lui. Al treilea „M“ inseamna bani, adica solda. Comandantul trebuie sa asigure plata la timp a soldei. Prin aceasta se contribuie la mentinerea unui moral ridicat. Prin asigurarea celor 3 M se inainteaza mult pe calea asigurarii celui de-al patrulea M adica moralul.
Dupa natura lor se disting:
Factori specifici -actiunea lor este dependenta de particularitatile fizice si psihice individuale, de proprietatile grupului militar, de caracteristicile societatii si trasaturile mediului natural si militar. In categoria factorilor specifici se includ cei individuali, cei de grup, sociali, militari si naturali.
Factorii individuali circumscriu o serie de caracteristici proprii fiecarui militar: starea de sanatate, starea civila, vârsta, aptitudinile, temperamentul, atitudinile, motivatia etc.
Din rândul factorilor de grup fac parte: coeziunea, climatul, relatiile interpersonale, integrarea in mediul militar etc. In acest sens aptitudinile, atitudinile si motivatia sunt caracteristicile cele mai importante ale militarilor de care trebuie sa se tina seama in procesul amplu de creare si indeosebi, de mentinere a moralului. Unii specialisti militari straini considera ca, in luptă, coeziunea grupului actioneaza ca un stimul pentru fiecare militar. Astfel, psihologii militari germani considera coeziunea drept un mijloc important pentru stabilitatea psihologica si spiritul de luptă al trupelor, iar cei englezi subliniaza ca factorul cel mai important al moralului trupelor proprii in conflictul din Malvine a fost coeziunea de grup, obtinuta in urma unor indelungate exercitii si antrenamente desfasurate in cadrul aceleiasi subunități (echipaj).
Factorii sociali (demografic, economic, politic, cultural, consensul national etc.), ca factori globali se rasfrâng si asupra domeniului militar.
Din rândul acestora, cel economic, ca reflectare a capacitatii economiei nationale de a asigura tot ceea ce este necesar pentru instruirea si dotarea armatei cu mijloace moderne si eficiente, exercita o influenta aparte asupra crearii si mentinerii unui moral ridicat al trupelor, prin aceea ca dezvolta motivatia si vointa de luptă a tuturor militarilor. La rândul ei motivatia pentru luptă se intemeiaza pe convingerea militarilor ca cei in drept (parlamentul, presedentia, guvernul) sunt preocupati de dotarea corespunzatoare cu mijloace de luptă moderne, a armatei, de instruirea temeinica a acesteia. Totodata asigurarea unor conditii de trai si munca percepute ca bune de către militari, grija statului fata de familiile acestora sporeste motivatia pentru luptă.
Consensul national, ca factor social, reprezinta atitudinea populatiei fata de unele probleme fundamentale cum ar fi pacea si războiul; contribuie in mod semnificativ la crearea si mentinerea unui moral ridicat al trupelor. Viața a demonstrat ca acest factor are o evolutie specifica. Astfel in timp de criza (război, instabilitate sociala, etc.) populatia a actionat aproape fara exceptie in sprijinul armatei. Totodata este cunoscut faptul ca starea (moralul) trupelor in luptă este foarte buna atunci când populatia sprijina din toate punctele de vedere activitatea armatei iar militarii constientizeaza acest lucru.
O alta categorie de factori o constituie cei naturali. Ei se refera la dimensiunea spatio-temporala a războiului (timp, anotimp, starea vremii, relief, etc.). De exemplu timpul (zi sau noapte), ca factor de influenta a moralului militarilor are o mare importanta. Astfel daca activitatea se efectueaza noaptea atunci prin dereglarea ritmului circadian apar numeroase aspecte perturbatoare care afecteaza organismul individului, ducând la o dereglare semnificativa a acestuia. In acest sens se poate aminti aparitia unor tulburari (modificari in celule si organe; scaderea activității cerebrale; reducerea secretiilor hormonale necesare mentinerii activității; scaderea rezistentei organismului si a capacitatii de a reactiona la diferiti stimuli exteriori etc.), care se rasfrâng negativ nemijlocit asupra moralului.
Factorii militari exprima influentele din sfera instructiei, la pace, si din cea a luptei, la război, care se exercita asupra moralului. Astfel, caracteristicile luptei, formele de luptă, natura si gruparea fortelor si mijloacelor, raportul de forte, ritmul luptei, performantele tehnico-tactice ale armamentului si ale tehnicilor de luptă, violenta luptelor, competenta si stilul de conducere a comandanților, completarea pierderilor etc., influenteaza decisiv moralul trupelor, indeosebi printr-o puternica solicitare fizică si psihica, prin aparitia rapida a oboselii, inducerea sentimentului de teama si printr-un stres, permanent la care sunt supusi toti combatantii.
In acest sens dotarea cu mijloace de luptă moderne a trupelor proprii are implicatii asupra moralului militarilor atât la pace cât si la război. Este nevoie sa avem in vedere ca, la pace inzestrarea unitatilor cu armament si tehnica de luptă moderna influenteaza pozitiv moralul militarilor: prin formarea si dezvoltarea sentimentului de incredere in capacitatea mijloacelor de luptă de a le asigura succesul; formarea deprinderilor corecte de mânuire si exploatare eficace a armamentului si a tehnicii de luptă; sporirea increderii in fortele proprii, ca urmare a dezvoltarii aptitudinilor militare in utilizarea mijloacelor de luptă.
Factori nespecifici. In categoria factorilor nespecifici intra oboseala, teama si stresul. Actiunea lor asupra moralului si trupelor nu este dependenta de un anumit tip de personalitate, grup militar, armata sau societate, ci se manifesta acolo unde se depun eforturi fizice si psihice care pot avea urmari grave, imprevizibile.
Oboseala fizică si psihica apare pe parcursul activității de instruire a trupelor si a ducerii actiunilor de luptă. Prin efectele sale-epuizarea energiei fizice si psihice necesare continuarii activității, scaderi ale memoriei, atentiei, vointei, consumul suplimentar de energie, orientarea atentiei spre activitati de compensare a oboselii instalate, sfera de disfunctionalitate a organismului uman, etc., oboseala conduce la diminuarea apreciabila a moralului trupelor.
Teama desi prezenta si in timp de pace, are totusi efecte mult mai puternice asupra moralului trupelor in război. Acest factor este omniprezent in luptă armata deoarece aceasta incumba efectul pericolului. Stresul ca reactie tipica a omului la solicitarile fizice si intelectuale actioneaza puternic asupra moralului trupelor. El apare ca o discrepanta perceputa subiectiv intre solicitari si autoevaluarea capacitatii proprii. Stresul actioneaza asupra organismului uman, diminuându-i capacitatile si performantele prin epuizare (fizică si psihica), accelerarea sau dezechilibrarea metabolismului, secretii hormonale abundente etc. Un militar aflat sub influenta puternica a stresului nu se poate concentra pentru indeplinirea sarcinilor (misiunilor incredintate), fiind preocupat de iesirea din starea de disconfort in care se afla, ceea ce se rasfrânge negativ asupra moralului sau.
5. Evaluarea moralului militarilor
In indeplinirea cu succes a obiectivelor specifice activității militare, atât in timp de pace cât si in timp de război, un rol important il are moralul luptătorilor.
“O armata nu este decât un ansamblu de indivizi cu atâtea tancuri, cu atâtea tunuri, forta sa nu este totalul acestor componente. Forta sa veritabila este si trebuie sa fie puternic superioara acestui total si surplusul este furnizat si de moral, de spiritul combativ, de increderea mutuala intre sefi si subordonati“. Se impune astfel pentru comandanti, pentru toate cadrele militare cu functii de conducere o permanenta cunoastere si evaluare a acestuia. Evaluarea moralului poate fi efectuata in conditiile cunoasterii metodologiei investigarii sociologice si psihologice, a folosirii adecvate a instrumentelor standardizate specifice acestora. Având in vedere ca la pace conditiile in care se actioneaza, precum si volumul de timp aflat la dispozitie sunt diferite fata de cele de la război, se impune ca absolut necesara elaborarea unor instrumente unitare de masurare si apreciere pentru evaluarea moralului in cele doua situații, prezentarea separata a evaluarii moralului pentru pace si pentru război se justifica prin conditiile si factorii diferiti care apar, specifici fiecarei situații, intre care pericolul iminent al mortii devine determinant pentru situatia de război.
Metodologia de evaluare a moralului militarilor
Orice evaluare a moralului ofera o imagine a acestuia pentru momentul masurarii. Indiferent de indicatorii folositi, prin evaluare se obtine o stare a moralului prin care se indica, marimea, directia si sensul acestuia la un moment dat. Retinem ca demersuri obligatorii realizarii unei evaluari a moralului urmatoarele: elaborarea unui algoritm al evaluarii moralului militarilor, elaborarea si validarea unor instrumente adecvate masurarii, stabilirea numarului corespunzator de indici si indicatori, realizarea evaluarii moralului tuturor categoriilor de militari. Ca instrumente principale de evaluare a moralului militarilor se utilizeaza chestionarul de opinie si fisa de observatie. Aceste doua instrumente sunt considerate principale din urmatoarele motive: se pot realiza intr-o forma tipizata, pot fi folosite având la baza un instructaj succint, se pot completa cu usurinta intr-un timp scurt de către orice cadru militar, informatiile culese sunt corecte, realiste si suficient de oportune, redând starea de spirit a subiectilor in momentul inregistrarii, datele obtinute cu ajutorul acestora se pot prelucra cu usurinta. Pentru alegerea indicatorilor care sa raspunda caracteristicilor instrumentelor de evaluarea a moralului, trebuie avut in vedere:
– sa permita obtinerea acelorasi date, in diferite situații si de către orice anchetator;
– sa identifice aspectele relevante ale factorilor care influenteaza moralul individual si de grup;
– sa masoare exact starea morala la nivel individual sau colectiv;
– sa permita obtinerea unor informatii obiective, veridice, si semnificative cu privire la fenomenul cercetat.
6. Indicatori ai moralului militarilor pe timp de pace si in situații de luptă
Datorita rolului important pe care moralul luptătorilor il are in indeplinirea sarcinilor (misiunilor) incredintate, se impune cunoasterea si evaluarea sa. In acest scop, se folosesc o serie de indicatori, prin intermediul carora se furnizeaza informatii despre starea moralului la un moment dat. Se pot face distinctii intre indicatorii utilizati in timp de pace si cei folositi in timp de război. Distinctia este necesara atât sub aspect al duratei de efectuare a masuratorilor cât si al continutului activității la care participa militarii. Astfel, in timp de pace militarii sunt cuprinsi in diferite activitati cum ar fi: pregatirea Militară generala, pregatirea Militară de specialitate, serviciul de garda, exercitii, antrenamente si aplicatii. In timp de campanie militarii se pot gasi intr-una din situațiile in esalonul I, neangajat sau angajat in luptă cu inamicul, deci in asteptare, in rezerva, in spatele frontului. Tipul de activitate in care militarii sunt angajati influenteaza numarul si calitatea indicatorilor alesi pentru evaluarea moralului. Astfel la pace, când exista timp suficient si continutul activitatilor este foarte diferit cu riscuri minime pentru militari, se poate utiliza un numar mare de indicatori in vederea determinarii starii moralului la momentul ales pentru masurare. In campanie apare nevoia de a aprecia operativ si oportun starea moralului acestora. In acest scop, este de dorit folosirea unui numar redus, dar cel mai semnificativ de indicatori. Timpul nu permite culegerea multor date, iar situațiile de luptă se pot schimba rapid, ceea ce solicita noi evaluari ale moralului militarilor.
Indicatori pentru evaluarea moralului militarilor in timp de pace
In optiunea pentru alegerea indicatorilor specifici evaluarii moralului militarilor, se are in vedere indeosebi activismul si motivatia participarii acestora la procesul pregatirii pentru luptă. Elementele si concluziile cercetarii intreprinse trebuie de fiecare data raportate la particularitatile motivatiei influentate in masura apreciabila de caracterul obligatoriu al serviciului militar. Indicatorii starii moralului militarilor ar putea fi:
Cunoasterea obiectivelor si scopului activității. In acest sens, informatii se pot obtine prin discutii directe purtate de către comandantii de subunitate cu subordonatii, dar si prin observarea comportamentului acestora in activitatea nemijlocita.
Cunostintele militare generale si de specialitate si tactice dobândite in procesul pregatirii pentru luptă. Datele din acest domeniu pot fi obtinute prin modificari curente si periodice efectuate atât de comandantul direct cât si de alti ofiteri prin controale, inspectii, etc.
Deprinderi militare (comportament regulamentar, mânuirea corecta a mijloacelor de luptă din dotare, limbaj si tinuta regulamentara). Acestea sunt reflectate in eficienta indeplinirii sarcinilor si misiunilor incredintate.
Adaptarea la mediul militar (gradul de respectare si aplicare a prevederilor regulamentelor militare, numarul de recompense si pedepse, gradul de participare, tinând cont de absentele nejustificate de la program, numarul de zile de concedii si scutiri medicale). Desigur pot fi luate in analiza si alte aspecte, dar noi le consideram pe acestea ca semnificative dar nu definitive.
Manifestarea atasamentului fata de unitatea Militară in care se instruieste. Putem considera ca atasamentul se evidentiaza prin: rezultate foarte bune (si bune) obtinute la toate categoriile de pregatire; actiuni intreprinse in alte domenii decât cel al pregatirii pentru luptă pentru mentinerea/cresterea prestigiului subunității din care face parte; atitudinea ostasului pentru buna desfasurare a vieții si activității din subunitate; opinia pozitiva (manifesta) fata de serviciul militar si de activitatea din subunitate.
Increderea in sine – acest indicator este pus in evidenta de asumarea constienta de responsabilitati, participarea activa la rezolvarea sarcinilor din unitate, frecventa sugestiilor si propunerilor, opinia pozitiva privind capacitatea personala de a indeplini foarte bine atributiile de serviciu.
Increderea in camarazi. Indicatorul este relevat de relatii de prietenie, sprijin si ajutor reciproc in activitatea de serviciu si personala, petrecerea timpului liber cu colegii, sustinerea camarazilor sub toate aspectele.
Increderea in superiori. Acest indicator este pus in evidenta prin anumite date cum ar fi: executarea neconditionata a ordinelor si dispozitiunilor, recunoasterea calitatilor si competentei comandanților si sefilor, darea semnelor exterioare de respect.
Acesti indicatori sunt reprezentativi si pentru evaluarea moralului cadrelor militare dar trebuie avute in vedere continutul, sfera activitatilor desfasurate, competentele si calitatile necesare realizarii actului de comanda in conditii optime.
Indicatori pentru evaluarea moralului subunității militare in timp de pace
Subunitatea Militară este grup uman specific, cu o anumita personalitate si un anumit moral, care joaca un rol insemnat in intreaga activitate de pregatire pentru luptă a militarilor. Intelegem astfel necesitatea cunoasterii operative a starii moralului acestei entitati psihosociale. Se pot folosi in acest scop atât chestionarul de opinie cât si fisa de observatie Ambele contin aceiasi indicatori si itemi, referindu-se la:
Legitimitatea activității militare sau mai corect spus perceptia legitimitatii actiunii in domeniul militar. Devin relevante pentru acest indicator aspecte ca: opiniile exprimate de militarii subunității privind necesitatea activității de pregatire pentru luptă, atitudinea militarilor fata de ceea ce sunt pusi sa execute in subunitate, implicarea (neimplicarea) militarilor in intreaga viața si activitate din subunitate, convingerea in necesitatea si utilitatea activității din armata.
Natura relatiilor interpersonale dintre militarii subunității. Acest indicator trebuie apreciat/aplicat in aceleasi conditii ca si pentru nivelul individual al militarului in termen.
Este de retinut ca daca in subunitate predomina relatiile pozitive, acest fapt se va reflecta in nivelul ridicat al moralului de grup.
Climatul psihosocial din subunitate este pus in evidenta de: atasamentul militarilor, calitatea relatiilor de cooperare intre militari in indeplinirea sarcinilor, modul de petrecere a timpului liber, preferintele in alegerea prietenilor dintre camarazi.
Coeziunea subunității. Acest indicator este pus in evidenta de atitudinea militarilor fata de natura si calitatea activitatilor, aprecierea de către militari a rezultatelor obtinute in pregatirea pentru luptă, densitatea si calitatea relatiilor de grup, capacitatea subunității de a tine sub control efectele factorilor interni si externi.
Increderea militarilor in subunitate ca grup uman cu finalitate specifica. Se concretizeaza prin variabile ca mândria apartenentei la colectivitatea respectiva, conformarea constienta la normele scrise si nescrise ale subunității, aprecierea acordata intereselor de grup, rezolvarea problemelor personale ale militarilor, identificarea aspiratiilor si idealurilor individuale cu cele ale subunității.
Increderea subunității in comandantul sau. Desi, acest indicator in general este greu de concretizat trebuie sa aiba in vedere subordonarea constienta a militarilor, executarea neconditionata si integrala a ordinelor primite, recunoasterea si prezentarea competentei militare, profesionale si educationale a comandantului, mentinerea (prin fapte) a actiunii comandantului.
Deci in subunitatea Militară indicatorii prezentati rezolva corespunzator realizarea evaluarii moralului, cu conditia investigarii a cel putin 60% din efectiv, pentru corpul cadrelor militare pot fi pastrati acei indicatori dar al caror continut trebuie adaptat la specificul corpului de cadre, a spiritului de corp ai acestora. Organizatia Militară are drept scop indeplinirea misiunilor de luptă, esential pentru calitatea pregatirii ramânând verificarea sa prin luptă. Analiza conflictelor militare contemporane dar mai ales a celor viitoare evidentiaza implicarea tot mai profunda a strategiilor cunoasterii starii moralului in strategia generala a pregatirii si ducerii războiului. Intrucât, combatantii, cadre militare si militari in termen, militari angajati pe baza de contract se vor afla „in situații, asemanatoare, de multe ori identice, evaluarea moralului nu mai este necesar sa se faca diferentiat in raport cu categoria de personal careia apartin, ci doar la nivel individual si de grup. Aprecierea obiectiva a starii moralului trupelor permite, mai intâi, intelegerea mecanismului interdependentei dintre componentele materiale si cele spirituale ale capacitatii de luptă, al materializarii acestora in actiunile personalului.
Indicatori pentru evaluarea starii moralului individual la război
Evaluarea starii moralului individual este importanta in luptă din cel putin doua motive: mai intâi, fiecare individ influenteaza intr-o masura mai mare sau mai mica membrii grupului de apartenenta, apoi, in ducerea luptei sunt situații când, combatantii pot executa misiuni in mod independent, deci, acestea vor purta amprenta moralului lor. Instrumentele de investigare a moralului ramân aceleasi cu cele prezentate pentru analiza moralului in situații de pace, iar, indicatorii de analiza sunt prezentati in continuare.
Convingerea militarului ca luptă pentru o cauza dreapta. Acest indicator poate fi analizat prin date referitoare la: opinii favorabile fata de situatia luptei armate in calitate de factor unic de rezolvare a agresiunii, atitudinea pozitiva fata de misiunile incredintate, conduita constanta pozitiva in indeplinirea misiunilor, adeziunea si spiritul de sacrificiu in indeplinirea misiunilor incredintate.
Increderea in armamentul si tehnica de luptă din inzestrare, ce se materializeaza in conduita combatantilor fata de intretinerea, pastrarea si intrebuintarea acestora, afirmarea sentimentului de mândrie al luptătorilor fata de faptul ca detin asemenea mijloace de luptă, convingerea in posibilitatea obtinerii victoriei prin utilizarea la capacitatea maxima a tehnicii de luptă din datare.
Increderea in fortele proprii. Prezentându-se atât ca indicator al moralului cât si ca o consecinta a stadiului ridicat al acestuia increderea va fi reflectata de existenta unor cunostinte temeinice in domeniul tacticii, specialitatii si a postului de luptă, in rezultatele obtinute in indeplinirea misiunilor de luptă, in aprecierea sefilor si a camarazilor, in experiența acumulata bazata indeosebi pe autoapreciere.
Increderea in comandanti si superiori exprimata prin subordonarea constienta si neconditionata, executarea optima a ordinelor primite, mândria de a luptă sub comanda unor oameni competenti, exemplul in luptă al comandanților (in special al celui nemijlocit), cunoasterea problemelor personale ale subordonatilor, receptivitatea fata de opiniile si sugestiile subordonatilor.
Increderea in camarazi se manifesta prin camaraderie ostaseasca sau prin spiritul de corp, mândria fata de traditiile si succesele obtinute in luptă, gradul ridicat de coeziune si climatul psihosocial destins.
Increderea in subordonati. Desi are numeroase similitudini cu situatia activității militare la pace, la război se reflecta prin urmatoarele: delegarea de autoritate (incredintarea de responsabilitati subordonatilor), acceptarea si discutarea sugestiilor subordonatilor, consultarea subordonatilor in adoptarea hotarârilor care ii privesc, apararea intereselor individuale sau de grup ale militarilor din subordine, informarea reala si oportuna asupra evolutiei situatiei de luptă. Evaluarea starii moralului individual se face de către fiecare sef direct pentru subordonatii sai. In acest scop, el acorda note fiecarui item din fisa de observatie individuala.
Indicatori pentru evaluarea moralului la nivel de grup in timp de război
Evaluarea starii moralului subunității sau unitatii se face de către ofiterul cu protectia psihologica, pe baza fisei de observatie. Indicatorii utilizati sunt similari cu cei prezentati in situațiile anterioare, retinând ca semnificativi urmatorii:
Convingerea combatantilor ca luptă pentru o cauza dreapta se pune in evidenta prin urmatoarele: opinii favorabile participarii la luptă, atitudine pozitiva in indeplinirea misiunilor incredintate, executarea fara sovaire a ordinelor, manifestarea solidaritatii in indeplinirea misiunilor de luptă, numarul faptelor de vitejie si eroism, consecintele acestora in planul succesului.
Gradul de coeziune al subunității se manifesta prin atitudinea fata de activitatea grupului, aprecierea rezultatelor obtinute de grup, calitatea relatiilor interpersonale, acordarea sprijinului reciproc intre camarazi in conditiile luptei.
Climatul psihosocial exprimat prin atasamentul militarilor fata de grupul de apartenenta, relatii de cooperare intre militari, relatii interpersonale pozitive intre sefi si subordonati.
Increderea grupului in liderul său. Acest indicator poate avea ca variabile: subordonarea constienta a militarilor fata de seful lor direct, executarea ordinelor incredintate, recunoasterea competentei si a meritelor comandantului in ducerea luptei, urmarea neconditionata in luptă a comandanților si apararea vieții acestora.
Increderea in camarazi, in sine ca si in mijloacele si armamentul din dotare, au ca variabile aceleasi continuturi prezentate pentru situatia la pace.
Indicatorii mentionati reprezinta ansamblul coerent si sistematic al condițiilor ce asigura indeplinirea obiectivelor procesului pregatirii pentru luptă, a misiunilor incredintate militarilor si grupurilor militare pe timp de război si in acelasi timp masura si calea ce trebuie urmata pentru a analiza militari apti indeplinirii oricarui efort militar. Realizarea unui mediu favorabil urcarii si mentinerii unui moral ridicat devine astfel una din obligatiile principale ale oricarui comandament, comandant sau sef situat pe oricare treapta a structurii armatei.
STUDIU DE CAZ
Comportamentul jandarmilor în situații cu grad ridicat de risc
Fiind un fenomen curent al vieții militare, ca urmare a creșterii ritmului solicitărilor și variațiilor ambianței, stresul are în armată și, îndeosebi pe câmpul de luptă, o importanță însemnată în influențarea negativă a moralului trupelor, în diminuarea capacitații de luptă și în special, al comportamentului militarilor.
Prin studiul de față am încercat să adaug părții teoretice, și partea practică, pentru a demonstra că stresul are o influență majoră asupra reacției militarilor la evenimente care implică riscuri.
Scop și obiectiv
Scopul acestui studiu este de a evalua comportamentul jandarmilor în situațiile când se confruntă cu evenimente stresante, cu grad ridicat de risc. Obiectivul studiului este de a stabili strategia de adaptare la stres în astfel de situații.
Subiecții
Studiul a fost efectuat pe un detașament de intervenție specială din Brigada specială de intervenții a Jandarmeriei. Lotul este format din 40 de cadre (38 respondenți prezenți la momentul efectuării testului), cu următoarea componență:
– 2 Locotenenți
– 2 Sublocotenenți
– 1 Maistru militar
– 2 Plutonieri Adjutant Șef
– 4 Plutonieri Adjutant
– 5 PlutonierI Major
– 7 Plutonieri
– 15 Sergenți Major
Graficul nr. 1 prezintă repartiția procentuală a respondenților în funcție de grad.
Am considerat acest detașament un eșantion reprezentativ, datorită specificului intervențiilor și a frecvenței cu care jandarmii se confruntă cu situații care implică un grad ridicat de risc. Detașamentul este format special pentru a interveni spontan în diverse situații privind asigurarea și restabilirea ordinii publice, prevenirea și combaterea terorismului prin acțiuni de intervenție antiteroriste, paza și protecția transportului unor valori importante.
Metode de evaluare
Instrumentul de evaluare folosit în acest studiu a fost un chestionar folosit de Centrul de Psihosociologie din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative în evaluarea comportamentului militarilor angajați. Autorii chestionarului sunt R.H. Moss & A.G. Billings și conține 32 de itemi care indică 3 tipuri de strategii de adaptare la stres:
11 strategii cognitiv active – în care individul încearcă să aibă control asupra evenimentului sau situației stresante;
13 strategii comportamental active – care se referă la încercări comportamentale deschise de a face față direct situației sau evenimentului stresant;
8 strategii de evitare – unde individul încearcă să evite confruntarea cu problema.
Subiecții sunt solicitați să se gândească la unele dintre situațiile dificile prin care au trecut și să precizeze în ce măsură afirmațiile descriu modul în care s-au comportat atunci, pe o scală de la 1 la 5.
deloc
rareori
uneori
deseori
întotdeauna
Cotare: scorurile tipurilor de strategii se obțin prin adunarea itemilor de mai jos:
strategii cognitiv active: 3, 5, 8, 10, 13, 15, 18, 20, 23, 25, 28
strategii comportamental active: 2, 4, 7, 9, 12, 14, 17, 19, 22, 24, 27, 30, 31
strategii de evitare: 1, 6, 11, 16, 21, 26, 29, 32.
Scalele cu scorurile cele mai mari indică tipirile de strategii folosite în mod frecvent.
Rezultate
În urma analizei răspunsurilor prin adunarea scorurilor, am identificat următorul rezultat:
Grafic 2
65.8% dintre respondenți recurg la o strategie comportamental activă, 31.6% strategie cognitiv activă și doar 2.6% reacționeză printr-o strategie de evitare.
Interpretare
Rezultatele chestionarului evidențiază faptul că marea majoritate a respondenților 65.8%, au un comportament deschis față de evenimentele sau acțiunile stresante din activitatea lor, adoptând o strategie comportamental activă. Această strategie caracterizează persoanele pentru care stresul poate reprezenta un factor energizant. Persoanele dispun nativ sau și-au dezvoltat prin antrenament rezistența la stres și pot fi remarcate după anumite trăsături: siguranța de sine în diferite situații, schimbarea este considerată nu ca o amenințare, ci ca o provocare la competiție, capacitatea de a-și asuma riscuri, implicarea profundă în viața profesională și personală, flexibilitatea în opinii și în acțiuni, conștientizarea faptului că nu pot schimba situațiile stresante, dar le pot accepta și depăși. În cazul jandarmilor din lotul analizat, putem spune că reacția la stres este una pozitivă, individul se mobilizează în situații tensionate, cu efecte pozitive asupra rezolvarii problemelor, înțelege situația și acționează în consecință, este stăpân pe sine, are un moral ridicat. Moralul ridicat al jandarmului reprezintă o condiție majoră într-o intervenție spontană. Este foarte important ca acesta să raspundă adecvat presiunilor și agresiunilor de orice fel pentru a asigura succesul misiunii.
În cadrul detașamentului de intervenții, 31.6% dintre jandarmi prezintă o strategie cognitiv activă. Aceștia încearcă să aibă control asupra situației, adoptă hotărâri rapide și originale, acceptă pericolul cu orice riscuri, trec prompt la executarea deciziilor luate, în special indivizii investiți cu funcții de comandă, precum locotenenții. Găsesc repede soluții de rezolvare a diferitelor situații, își păstrează calmul, înving emoțiile cu sens negativ, conștientizează pericolul și adoptă modalitățile cele mai eficiente pentru îndeplinirea misiunilor. Riscul la care sunt supuse aceste persoane este ridicat, datorită efectului imediat al deciziilor luate, care în foarte multe situații pot reprezenta un eșec cu repercursiuni asupra întregii operațiuni/misiuni desfășurate. Jandarmii care au o strategie cognitiv activă de adaptare la stres, au de regulă o experiență de luptă anterioară, competență și specializare profesională, fiind expuși la factori de risc destul de des și obișnuiți să reacționeze rapid în situații periculoase.
Strategia de evitare este destul de slab reprezentată, într-un procent de 2,6%. Un jandarm poate încerca să evite confruntarea cu situația stresantă din cauza mai multor factori: lipsa de experiența în confruntări în perioada desfășurării unei intervenții, neîncrederea în camarazi sau comandant, lipsa de informații sau existența unor informații contradictorii, solicitările cu grad ridicat de dificultate și urgență al sarcinilor și lipsa de timp și/sau de cunoștințele profesionale actualizate cerute de rezolvarea lor, responsabilitățile mari care însoțesc funcțiile manageriale, presiunile care pot apărea. Jandarmii slab pregatiți sunt cei mai vulnerabili și predispuși la un comportament de evitare. Stresul poate fi cauzat și de dispoziții și ordine inaplicabile primite din partea unor superiori sau foruri superioare sau datorat presiunii dintre autoritatea și, respectiv, amenințarea posibilei sancțiuni și realitatea situației, care nu permite aplicarea ordinului în forma primită. A explica superiorului situația inadecvată ar putea fi interpretată ca un reproș față de incompetența sau gradul redus de informare al acestuia. A nu aplica decizia înseamnă nerespectarea procedurilor și a obligațiilor ce decurg din responsabilități. Datorită acestor situații de incertitudine, jandarmul poate încerca să evite confruntarea prin diverse mijloace: absenteism, izolare, demisie, în cazuri extreme chiar îmbolnăviri.
Concluzii
Rezultatele chestionarului privind strategia de adaptare la stres în cazul lotului de respondenți analizat, evidentiază faptul că aceștia sunt echilibrați și au o reacție pozitivă la factori stresori, prin folosirea în mod frecvent a celor două strategii, comportamental activă și cognitiv activă. Strategia de evitare este foarte slab reprezentată, ceea ce demonstrează ca detașamentul este echilibrat și pregătit să confrunte orice situație cu grad ridicat de risc. De altfel, este puțin probabil ca într-o brigadă de intervenții speciale, jandarmii să fie slab pregatiți psihic, datorită metodei de recrutare care implică teste de personalitate și psihologice pe care aceștia trebuie să le treacă pentru a putea fi admiși într-o astfel de unitate.
BIBLIOGRAFIE
Andreescu A., Pruna Ș., Psihopedagogie militară, Editura Timpolis Timișoara 1999
Arădăvoaice Ghe., Stresul psihic în luptă armată, Editura Academiei de Înalte Studii Militare 1993
Arădăvoaice Ghe., Raporturile șef-subordonați. Analiză psihologică, Editura Militară 1989
Baban, A., Stres si personalitate, Editura Presa Clujeana, Cluj-Napoca 1999
Buletinul de Informare și Documentare al M.Ap.N.
Cearapin T., Homotescu G., De la securitatea individuală la securitatea colectivă, Editura Bioterra București 2003
Colectiv autori, Actiuni psihologice in confruntarile militare contemporane, Editura Militară 1988
Colectiv autori, Psihopedagogia instruirii, Serviciul de Protecție și Pază 1994, vol. I
Colectiv de autori, Efecte stresante ale câmpului de luptă, Editura Militară 1992
Colectiv de autori , Pregatire psihica pentru lupta, Editura Militară, Bucuresti, 1993
Cosma, M., Gestionarea stresului psihic de luptă, Academia Fortelor Terestre, Sibiu, 2000
Cosma, M., Curs Protectia psihologica in actiunile militare, Vol. 1
Cotârta, M.A., Managementul stresului în armata, Editura Universitatii Nationale de Aparare, Bucuresti 2005
Gâdiuță I., Sava D., Decizia militară, Editura Militară București 1998
Gândirea Militară Româneasca, Solicitarile fizice si psihice la care sunt supusi militarii in timpul razboiului nr.4, 1983
Gândirea Militară româneasca, Factori determinanti și direcții de acțiune pentru crearea și menținerea unui moral ridicat al trupelor, nr. 1, 1995
Floru R., Stresul psihic, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1974
Hanciuc,C., Jelea-Vancea,G., Consecinte ale stresului în organizatia Militară, în Psihologie aplicata în mediul militar, Editura Universitatii Nationale de Aparare, Bucuresti 2005
Holdevici, I., Psihoterapia tulburarilor anxioase, Bucuresti, Editura Caleidoscop 1998
Kapferer, J. N., Zvonurile, Ed. Humanitas București 1993
Miclea, M., Stres si aparare psihica, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca 1997
Mihai V., Mihăilă V., Acțiunile psihologice, Editura Militară București 1999
Ministerul Apararii Nationale – Marele Stat Major, Pregatire psihica pentru lupta (manual), Ed. Militară, Bucuresti, 1993
Mureșan M., Grad V., Riscul și decizia militară, Editura Militară București 1994
Neculau, A., Elemente de psihologie militară, Academia de Înalte Studii Militare, București, 1996
Niculescu J., Psihicul si realitatea câmpului de luptă, Editura Militară, Bucuresti, 1979
Pahonțu L., Terorism și destabilizare, Editura Bioterra București 2003
Papari,A., Sîntion, F.(coord.) Psihologie Manageriala, Ed. Fundatiei Andrei Șaguna, Constanta, 2000
Pavelcu V., Principii de docimologie, Editura Didactică și Pedagogică București 1968
Radu, I., Pregatirea psihica pentru luptă a militarilor, Agresiune si aparare psihologica, Ed. A.I.S.M., Bucuresti, 1994.
Revista de Psihologie și Pedagogie Militară, edițiile 1997-1998
Pitariu, H., Sîntion, F., Psihologia luptătorului, Editura Militară, Constanta 2003
Mr. Radu, V., M., Protectia psihologica a personalului, , Editura Academiei de Inalte Studii Militare, Bucuresti 1993
Revista Probleme de arta Militară, nr.2, 1984
Rotaru N., Comunicarea în organizațiile militare, Editura Tritonic București 2005
Soare C., Raportul dintre om si tehnica in razboiul modern, Bucuresti, Editura Militară 1985
Tănăsescu R., Management general și juridic, Editura Universitas Company 2001
Tihan E., Ghiza L., Stresul – Mecanisme Fiziologice și Psihologice, Editura Institutul de Ecologie Socială și Protecție Umană
Tomsa, R.I., Eul, imaginea de sine si comportamentul în lupta, Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, Bucuresti, 1999
Turc, D., Modalitati de asigurare psihologica ante si post stres în cazul militarilor din fortele de interventie rapida, Psihologie aplicata în Fortele Armate, Editura. U.N.Ap., Bucuresti, 2004
Turcu, M., Efectele psihice ale perturbarii somnului în serviciul de garda, Editura Militară, Universitatii Lucian Blaga, Sibiu, 2001
=== BIBLIOGRAFIE grup ===
BIBLIOGRAFIE
Ilies, L., Osoian, C., Petelean, A., Managementul resurselor umane, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;
Johns, G., Comportament organizational, Editura Economica, Bucuresti, 1998;
Pitariu, H. D., „Stresul ocupational la ingineri: o realitate contemporana”, în revista Psihologia, nr. 1, 1994;
Zorlentan, T., Burdus, E., Caprarescu, G., Managementul organizatiei, Editura Economica, Bucuresti, 1998;
Harrington, H.J., „Management total in firma secolului XXI, Eitura Teora, Bucuresti 2000;
Cornescu, V. „Management organizational”, Editura All Back, 2003;
Adler, A. „Cunoasterea omului”, Editura Iri, Bucuresti, 1996;
Internet: www.unibuc.ro; www.comunicare.ro;
Androniceanu, A., „Managementul schimbarilor”, Editura All Educational, 1998;
Johns, G. „Comportament organizational”, Editura Economica, Bucuresti 1998;
Nicolescu, O. „Management”, Editura Economica, Bucuresti 1997;
Popescu D. „ Arta de a comunica”, Ed. Economică, București 1998;
Plumb I., „Managementul serviciilor publice”, ASE București 2000;
Dinu M., „Comunicarea”, Ed. Științifică, București 1997.
=== chestionar ===
REZUMAT
Viata si activitatea militara, în conditii de pace si de criza si cu atât mai mult în timp de razboi, reprezinta o sursa de trairi emotionale pozitive si negative complexe, uneori contradictorii sau ambivalente, dar întotdeauna aflate în situatia de a genera si de a mentine stresul psihic.
Deoarece viata si activitatea militara, constituie o sursa capabila de a genera stres psihic, ce influenteaza negativ moralul trupelor si diminueaza capacitatea de lupta a militarilor iar "în razboi stresul psihic devine o componenta a strategiei de concepere, organizare si ducere a luptei" 1 în lucrarea de fata, ne-am propus ca obiectiv: identificarea factorilor de stres pe timp de pace din organizatia militara.
Scopul lucrarii este de:
– identificare a factorilor stresanti cu care se vor confrunta militarii în situatii reale în vederea reducerii victimelor stresului de lupta si de îmbunatatire a mediului profesional militar;
– cunoastere a modului de actiune a factorilor stresanti în vederea pregatirii comandantilor si luptatorilor pentru gestionarea corespunzatoare a stresului.
Ipotezele cercetarii sunt:
– H0: stresul este datorat întâmplarii (ipoteza nula);
– H1: stresul ridica probleme de adaptare în mediul militar (ipoteza specifica);
Pentru testarea ipotezelor lucrarii, am ales ca univers al anchetei populatia constituita din 800 militari (ofiteri, maistri militari si subofiteri) din garnizoana X, aplicând un chestionar, validat prin metoda test- retest, pe un esantion de 200 de subiecti.
1. Principalii factori stresori care pot aparea pe timp de pace sunt:
a. Volumul muncii, gradul înalt de solicitare fizica si psihica a sarcinilor militare. Este cunoscut faptul ca, organizatia militara poseda o pronuntata inertie adaptativa, fiind în general foarte stabila din punct de vedere al structurii si numarului de functii existente (crearea unei functii noi este un fenomen relativ rar în armata) iar constrângerile de ordin financiar impun, în anumite perioade, reducerea personalului armatei. Legea cresterii endemice a birocratiilor, formulata de Parkinson, stipuleaza ca "volumul muncii creste astfel încât sa ocupe integral timpul alocat pentru îndeplinirea obiectivului fixat" 2 . Efectul global al sindromului "cumul de functii " apare ca stres 3 , ca un fenomen negativ pentru cei care duc în "spate" alte câteva functii, neremunerate si pentru care, mai sunt si evaluati ca si când ar face parte din atributiile functiei pentru care sunt încadrati.
b. Pericolele posibile la care se expun militarii când mânuiesc armamentul si tehnica de lupta sau atunci când executa activitati cu risc crescut. Din cauza regimului activitatii, militarii din garda se afla într-o conditie psihofiziologica precara. Calitatea veghii este profund modificata si reactivitatea militarilor din garda este, în general, alta decât în stare normala. Genul de modificari ce se produc, fara exceptie, la toti militarii din garda afecteaza constiinta.
c. Nivelul scazut al ordinii si disciplinei militare, climat de munca deficitar în subunitati, conflicte între militari, calitatea slaba a procesului pregatirii pentru lupta. Principalele cauze sunt: nerespectarea prevederilor actelor normative privind pregatirea militarilor; slaba preocupare a comandantilor pentru cunoasterea subordonatilor si pentru solutionarea conflictelor dintre acestia; carente în comportamentul social al unor militari; neîndeplinirea atributiilor functionale; încalcarea regimului armelor de foc si munitiilor; conducerea autovehiculelor sub influenta bauturilor alcoolice.
d. Nostalgia, impactul instructiei asupra soldatului si stilul de conducere al instructorului militar. Nostalgia este cauzata de conditiile mediului si are ca efect slabirea capacitatii de lupta a trupelor, prin pierderea încrederii în sine 4 , a credintei în victorie si prin îndreptarea energiei Eului în alte directii decât cele care privesc scopul pentru care se afla, în acel moment acolo.
Modelul la care se raporteaza majoritatea ostasilor este instructorul, acesta fiind comparat cu capul familiei, principalul factor de coordonare si de educare.
Pregatirea pentru lupta, în general, si instructia militara, în special este perceputa ca o experienta profund negativa de cei instruiti. Exista anumite caracteristici care o fac sa fie "extraordinara" si sa persiste, de-a lungul anilor: subaprecierea statutului de civil; izolarea extrema de societatea civila si pierderea aproape totala a vietii private; evaluarea performantelor este facuta, la nivelul grupului si nu la nivel individual (sursa celor mai multe si mai serioase nemultumiri); accentuarea masculinitatii si agresivitatii (cultivarea superioritatii masculine); instructia ca sursa de stres. La recrutii aflati în ultima parte a perioadei de instructie apar sentimente de afectiune si admiratie pentru instructorul militar. Interesant este faptul ca multi dintre ei nutresc sentimente similare si fata de armata, într-o perioada în care dificultatile vietii militare ating apogeul, în timp ce privilegiile sunt foarte putine. Faptul ca cei mai multi soldati tin la instructorul lor si la armata este important.
e. Probleme nerezolvate sau evenimente în familie (nasterea copiilor, divortul, decesul, anumite boli, faptul ca sunt unicii întretinatori ai membrilor familiei). Conform scalelor de evenimente de viata ale lui Holmes si Rahe 5 frecventa diverselor evenimente de viata stresante atrage dupa sine importante reactii de adaptare ale individului. Daca acestea nu se declanseaza, deoarece cerintele depasesc resursele obiective si/sau subiective ale individului, pot aparea ca urmare decompensari psihice si/sau fizice.
f. Stresul pensionarii (al trecerii în rezerva). Odata cu anuntarea masurilor de modernizare, restructurare, disponibilizare a cadrelor din armata, o noua forma de stres ia amploare: stresul disponibilizarii.
O mare problema cu care se confrunta militarii este legata de incertitudinea cu care ei îsi privesc viitorul. Lipsa unei minime perspective, chiar într-un orizont de timp scurt, circulatia lenta si distorsionata a informatiilor, o secretomanie argumentata de dorinta de a nu crea presiuni nejustificate în sistem, au distrus speranta ca ziua de mâine poate aduce ceva mai bun si au generat stari de lucruri greu de acceptat: erodarea valorilor morale ale armatei, neîncrederea în solutiile adoptate, în reforma, dezinteres în îndeplinirea atributiilor functionale, neasumarea raspunderii comandantilor în luarea unor hotarâri. "Cresterea stresului este, pentru unii, proportionala cu apropierea momentului pensionarii" 6 . Pentru militarii activi, pensionarea poate deveni o experienta teribila, mai ales când se confirma supozitia ca dupa pensionare nimeni nu-i mai ia în seama. Daca apogeul experientei este atins abia în pragul pensionarii, regretele sunt cu atât mai mari cu cât nu o mai pot fructifica. La apropierea pensiei, sentimentul ca privilegiile câstigate ca urmare a unui rang detinut pot fi pierdute, devine stresant.
g. Insuficienta echipamentului, hranei, conditiilor de cazare si petrecere a timpului liber. Acesti factori fac referire la proasta aprovizionare cu echipament militar sau lipsa fondurilor necesare echiparii cadrelor la timp, conform normativelor în vigoare, la calitatea proasta a echipamentului distribuit, purtarea de catre militarii în termen de echipament uzat, cu timpul de folosinta depasit si care nu mai poate fi reparat.
2. Metodologie de cercetare
Ca metoda de investigatie am utilizat: analiza documentelor cu evidenta evenimentelor grave de la unitati, chestionarul administrat colectiv (anexa 1), discutii individuale si de grup cu militarii privind problemele ce le resimt în mediul militar si modul de influenta al acestora asupra adaptarii.
Pentru constituirea esantionului am utilizat selectarea aleatorie simpla (random sampling) prin aplicarea seriilor de numere aleatoare luate din tabelele Tippett. Esantionul a fost format din 200 de subiecti.
Esantionul a fost grupat dupa urmatoarele dimensiuni:
– functie de vârsta:în 7 intervale (20- 25, 26- 30, 31- 35, 36- 40, 41- 45, 46- 50, 51- 55)
– functie de vechimea în munca:în 5 intervale (0- 5, 6- 10, 11- 15, 16- 20, peste 20 ani)
– nivelul studiilor: medii / superioare;
– stare civila: casatorit, necasatorit, divortat, vaduv.
– componenta familiei (daca subiectii esantionului au sau nu copii)
Datorita faptului ca, în literatura de specialitate româneasca nu am gasit un test validat care sa masoare direct stresul, din analiza altor teste de stres (nevalidate) si cunoscând bine mediul organizational militar si problemele generatoare de stres cu care se confrunta militarii, referitoare la: conditiile de munca, pericolul fizic, excesul/lipsa de activitate, stresul relational, exercitarea unei anumite responsabilitati am întocmit un chestionar cu 17 întrebari (anexa 1). Acest chestionar a fost validat prin metoda test- retest, aplicat la esantion la o diferenta de 6 luni, obtinându-se un coeficient de corelatie de 0. 8. Chestionarul a fost pretestat pe un numar de 10 subiecti (ce nu faceau parte din esantion) apoi au fost efectuate corecturile necesare asupra chestionarului initial. Pentru aplicarea în teren a chestionarului am ales cadrul fizic (locul de munca).
Prelucrarea informatiilor a cuprins codificarea raspunsurilor obtinute la întrebarile deschise si crearea bazei de date pentru prelucrarea statistica a acestora (înregistrarea tuturor variantelor de raspuns conform scalelor, obtinând astfel frecventele absolute). Din frecventele absolute am calculat frecventele teoretice. În final am efectuat o analiza de continut considerând ca este necesara o clarificare a întrebarilor si raspunsurilor, deschise în cea mai mare parte. Conform definitiei lui Berelson B. 7 , analiza de continut "este o tehnica de cercetare pentru descrierea obiectiva, sistematica si cantitativa a continutului manifest al comunicatiilor, având drept scop interpretarea lor".
3. Concluzii
Alegerea carierei militare s-a facut, raportat la vechimea în munca, starea civila si nivelul studiilor datorita prestigiului între arme si în societate (dominanta psihoaptitudinala a întregului esantion), si-a dorit aceasta meserie si stil de viata.
Desi una din cauzele favorizante stresului este situatia materiala precara, retributie insuficienta (9), din raspunsurile subiectilor nu am întâlnit ca varianta de raspuns ofera o situatie materiala sigura.
Este notabil faptul ca, cei mai multi dintre subiecti (25 %) recunosc prestigiul oferit de profesie si sistem.
Adaptarea la mediul militar, ca factor stresant, s-a efectuat repede (pâna în 1 luna) pentru 50 % dintre subiecti, cu o repartitie uniforma pe toate categoriile de vârsta, pâna în 4 luni pentru 25 % (cu vârstele cuprinse între 26- 40 ani) si peste 4 luni pentru ceilalti 25 % (20 – 45 ani). De asemenea, mai rapid s-au adaptat:
– subiectii cu peste 20 ani vechime decât cei cu mai putina experienta;
– subiectii casatoriti decât cei necasatoriti, vaduvi si divortati;
– subiectii cu studii medii decât cei cu studii superioare;
– subiectii cu copii (parinti) decât cei fara copii.
În afara situatiei de consum de alcool (8), mentionat la persoanele singure, situatie justificata de context, apreciem ca nerelevanta corelatia dintre consumul de alcool si vârsta, vechimea, nivelul de pregatire si componenta familiei, ceea ce demonstreaza ca viata într-o unitate militara, cu un regim ordonat, a avut o consecinta benefica si asupra comportamentului extraprofesional în general.
Cele mai frecvente raspunsuri referitoare la greutatile din familie (9) sunt: decesul sau îmbolnavirea rudelor apropiate, rude în întretinere, retributie insuficienta (acestea fiind întâlnite si în scala evenimentelor stresante de viata a lui Holmes si Rahe). Cele mai mari greutati în familie le au persoanele:
– cu vârsta cuprinsa între 40- 50 ani, cu parinti în vârsta si cu copii ce nu si-au încheiat înca pregatirea profesionala si nu si-au asigurat independenta materiala;
– cu pâna în 10 ani si cei peste 20 ani vechime (la care înregistram si departarea de familie);
– casatorite si vaduve fata de cei necasatoriti si divortati;
– cu studii medii fata de cei cu studii superioare;
– fara copii (la care apare si departarea de familie) fata de cei cu copii.
Consideram ca nesemnificative elementele exogene generatoare de stres în contextul temei tratate.
O atentie deosebita am acordat aprecierii facute relatiilor interumane din subunitati (10). Apreciez ca între raspunsurile: "Nesatisfacatoare. Dificile între generatii" si "Satisfacatoare. Se poate si mai bine" – diferenta este nesemnificativa, astfel ca, 52 % din esantion au optat pentru aceste raspunsuri – ceea ce sugereaza ca acopera o parte din cauzele obiective ale stresului.
Democratizarea relatiilor în societatea româneasca în ultimii 15 ani a influentat si relatiile socioprofesionale din armata. Aceasta se reflecta diferit la nivel individual, în consecinta s-au nascut stari (individuale) conflictuale, latente sau manifeste care nu întotdeauna au putut fi detensionate. Cei total nemultumiti sunt tinerii de pâna în 30 ani, care atribuie situatia data în principal conflictului dintre generatii.
Subiectii care au apreciat relatiile de grup ca "bune" si "foarte bune" au facut trimitere la relatiile pe orizontala, atât în grupele de vârsta cât si la cele ce prezinta vechimea în unitate. S-au constituit microgrupuri de interese care promoveaza cu prioritate atingerea scopurilor individuale si nu cele ale unitatii (subunitatii).
S-a denaturat conceptul de "bine" odata cu modificarea scalei de valori a comunitatii socioprofesionale. Unitatea militara este privita ca o sursa de împliniri materiale – ca oricare alt loc de munca, în multe cazuri – ca singura alternativa viabila în perimetrul geografic dat. De asemenea, s-a deteriorat respectul pentru institutia armatei, pentru valorile ei traditionale.
Subiectii casatoriti declara mai deschis alienarea relatiilor intragrupale, lipsa de respect fata de functie, vechime, apreciind ca, tineretul vede în democratizarea relatiilor personale o egalizare (nejustificata) fata de actul decizional, experienta si cunostintele fiind insuficiente pentru aceasta.
Personalul cu studii medii resimte mai mult acest nou "val" în reasezarea valorilor de grup prin atitudinea nonconformista a noii generatii de absolventi ai învatamântului superior militar.
Subiectii parinti sustin cele de mai sus, apreciind ca dominant modul în care, în unele cazuri, tinerii au fost educati în familie, raportarea, înca din copilarie la sistemul general de valori.
Relatiile tensionate între colegi (11) au fost declarate astfel:
– de subiectii cu vârsta pâna în 30 ani ce atribuie situatia conflictului dintre generatii;
– de cei cu vechime de peste 20 ani datorita diferentelor de opinii iar cei tineri, cu vechime pâna în 5 ani, îsi recunosc greselile personale si neîndeplinirea atributiunilor functionale;
– subiectii casatoriti au mai multe relatii tensionate (36 %) fata de cei necasatoriti, vaduvi, divortati;
– de catre cei cu studii medii (31 %) fata de cei cu studii superioare (4, 5 %);
– de catre cei cu copii (27 %) fata de cei fara copii (9 %).
Recunoasterea meritelor (12) este un parametru care ierarhizeaza indivizii în grup si un mijloc de întarire a autoritatii.
Valori mari întâlnim la toate categoriile de vârsta ceea ce dovedeste importanta sa. Nu se poate grupa felul în care se raporteaza fiecare individ fata de acest mijloc de care factorul decizional dispune.
De asemenea, tinerii cu vechime mica simt nevoia de a fi apreciati în colectivitate, iar cei cu vechime de peste 20 ani vad recunoasterea meritelor ca o reconfirmare a statutului obtinut.
Subiectii casatoriti (65 %), cei cu copii (50 %) si cei cu studii medii (40 %) au nevoie într-o masura mai mare de recunoasterea meritelor.
Subiectii au afirmat ca nu s-a folosit corespunzator acest mijloc, uneori creându-se disensiuni în grup si pe aceasta cale. Sensibilizarea factorilor decizionali, privind aprecierea cât mai obiectiva, mai ales într-o colectivitate restrânsa în care relatiile directe sunt frecvente (cunoasterea interpersonala fiind mai profunda) este una din propunerile reiesite din prezentul studiu.
Analiza întrebarii nr. 13, referitoare la faptul de a avea rabdare în a asculta pâna la capat si a suporta partenerul de dialog, a dovedit ca starile conflictuale se nasc si din respectarea / nerespectarea normelor de buna purtare; nerespectarea acestora permanentizeaza o stare tensionata latenta, în care un conflict deschis poate apare si din cauze minore.
Afirma ca nu au suficienta rabdare în a asculta pâna la capat si a suporta partenerul de dialog:
– cei cu vârstele cuprinse între 20- 35 ani si cei de peste 40 ani;
– cei cu vechimea de peste 20 ani (25 %);
– cei casatoriti (55 %), probabil acumularilor din timpul petrecut în familie;
– cei cu studii medii (40 %) mai mult decât cei cu studii superioare (20 %);
– subiectii parinti 35 % si din cei fara copii 25 %.
În corelatie cu vârsta, vechimea în munca, nivelul studiilor, starea civila si componenta familiei, ca elemente de disconfort în armata (14), în ordinea ponderii s-au înregistrat: incompetenta în general si a sefilor în special; lipsa dotarilor; incertitudinea mentinerii în post; precaritatea socioocupationala; lipsa de comunicare cu esaloanele superioare; apatia, indiferenta; lipsa de respect; relatii neprofesionale; retributia necorespunzatoare; reticenta la nou; nepotismul.
Din totalul subiectilor 55 % au declarat ca ar dori sa plece din armata (15), motivele declarate fiind: dorinta unui câstig mai mare; nerespectarea drepturilor regulamentare; instabilitatea locului de munca; reticenta la nou.
Din analiza valorilor obtinute reiese ca doresc sa plece din armata, invocând diferite motive, urmatorii subiecti:
– cu vechimea în munca de peste 20 ani si vârsta cuprinsa între 40 – 42 ani care au înca putere de munca, sunt bine pregatiti profesional, si au sansa într-o a 2- a cariera profesionala;
– cei casatoriti (50 %). Motivul plecarii este legat de relatii ce tin de sistemul militar (27 %) si apoi un câstig mai mare (23 %); cu studii superioare si medii, în proportii egale (27 %).
– cei cu copii (32 %) – surprinzator, având în vedere faptul ca acestia se presupune ca au mai multe obligatii si probleme – iar din cei fara copii 23 %.
Relatia cu comandantul direct (16) este în principal informala nefiind conditionata de vârsta sau vechimea în munca; în functie de celelalte dimensiuni promoveaza relatii informale cu acesta:
– subiectii necasatoriti, vaduvi si 85 % din cele casatorite;
– subiectii cu studii cu studii medii (63 %) sunt mai apropiati sefului direct;
– subiectii cu copii (54 %).
La întrebarea nr. 17 referitoare la propuneri pentru îmbunatatirea mediului militar se regasesc:
– "respectarea normelor si regulamentelor în vigoare" (43 %): este înca un moment în care, se recunoaste, modul defectuos în care se aplica principiul democratic în armata si cu elementul de disconfort, din întrebarea nr. 14, (incompetenta sefilor);
– "promovarea tinerilor" (17 %): conform grupelor de vârsta tânara (20 – 30 ani) corelatie cu motivul de disconfort din întrebarea 14 "ce suportati cel mai greu în armata";
– "stabilitate mai mare" (17 %): corelatie cu motivul de insatisfactie "instabilitatea locului de munca" (din întrebarea 15);
– "transparenta reformei" (13 %);
Din valorile obtinute observam ca majoritatea propunerilor au fost facute de cei pâna în vârsta de 50 ani, si în special de cei tineri (37 %) cu vârsta pâna în 30 ani. Aceasta ne duce la concluzia ca la cei trecuti de 50 ani (care pot trece în rezerva în orice moment) se manifesta o stare de "indiferenta si apatie", o "reticenta la nou" (corelatie cu întrebarea 14).
În corelatie cu vechimea în munca, observam ca marea majoritate a tinerilor cu vechime de pâna în 10 ani (37 %) solicita: respectarea normelor si regulamentelor în vigoare si promovarea tinerilor.
În functie de studii, subiectii cu studii medii (77 %) au mai multe propuneri decât cei cu studii superioare (23 %) privind îmbunatatirea mediului militar.
Din corelatia starii civile observam ca subiectii casatoriti (80 %) sunt mai critici privind îmbunatatirea mediului militar în comparatie cu ceilalti (20 % – necasatoriti, divortati, vaduvi).
La subiectii parinti (63 %) confruntati cu mai multe probleme (inclusiv cele familiale legate de cresterea copiilor), din datele obtinute, se observa ca au mai multe propuneri pentru îmbunatatirea mediului militar.
Deoarece la propuneri, în plan secund, se evidentiaza stabilitate mai mare – în corelatie directa cu motivul de insatisfactie incertitudinea mentinerii în post, putem aprecia validarea ipotezei ce sta la baza studiului.
Din discutiile purtate cu subiectii pe grup si individual, a reiesit mentinerea elementelor structurate în chestionar:
– problemele personale nu au o pondere deosebita, în conturarea starii generale de spirit;
– exista omogenitate de grup, atât în plan functional cât si în plan comportamental.
Elementele de destabilizare a relatiilor de grup s-au evidentiat a fi:
– conflictul dintre generatii;
– incompetenta sefilor atât în plan profesional cât si al conducerii unitatilor;
– incertitudinea mentinerii în post.
În aceste conditii, se contureaza o stare latenta de stres, care, poate conduce spre situatii conflictuale manifeste. În actuala structura functionala exista posibilitatea unei interventii din partea factorilor de raspundere pentru dezamorsarea situatiei. Totusi s-a exprimat convingerea ca nu exista vointa manageriala pentru aceasta. Este si motivul pentru care jumatate din esantionul cuprins în cercetare îsi exprima dorinta de a pleca în alte unitati sau domenii de activitate.
Concluzie: în urma valorilor obtinute dupa aplicarea chestionarului, privind factorii ce determina stresul în armata, consider ca, ipoteza nula (H0: stresul este datorat întâmplarii) este infirmata si atunci acceptam ipoteza specifica (H1: stresul ridica probleme de adaptare în mediul militar).
În functie de raspunsurile subiectilor la întrebarile din chestionar vom face unele propuneri pentru îmbunatatirea mediului militar si, implicit, pentru eliminarea anumitor elemente de destabilizare (factori generatori de stres) din organizatia militara.
a. Privitor la raspunsul "incompetenta atât în plan profesional cât si al conducerii unitatilor":
* promovarea sa se faca conform criteriilor stabilite în "Ghidul carierei militare" prin concurs si nu prin numiri în functie;
* managementul resurselor umane trebuie sa aiba în vedere un schimb natural a generatiilor pentru a asigura o continuitate între cadrele foarte tinere si cele apropiate de pensia naturala;
* promovarea în functiile de decizie a unor cadre competente atasate cauzei.
b. " incertitudinea mentinerii pe post " si " lipsa transparentei reformei" au creat situatii în care perioade de timp îndelungate, cadrele militare nu si-au mai îndeplinit corespunzator atributiile functionale, functiile în care îsi desfasurau activitatea urmând sa fie desfiintate. Propunere: cunoasterea perspectivei carierei militare si existenta unei strategii clare, pe etape, transparenta în care sa se cunoasca ce unitati ramân, care se desfiinteaza, ar reduce stresul si ar preîntâmpina anumite situatii de soc pentru cadrele militare, ce pot duce la anumite aspecte nefavorabile si pe plan familial.
c. "actualizarea regulamentelor conform realitatii" – unele regulamente au fost modificate, altele sunt depasite. Propunere:
* este necesara actualizarea lor la realitatile din teren si la necesitatile sociale, financiare, reale ale cadrelor militare.
* respectarea regulamentelor de la comandant pâna la ultimul subordonat.
d. Între motivele pentru care cadrele ar pleca din armata au fost si "reticenta la nou" si "dorinta unui câstig mai mare". Din fericire armata are militari bine pregatiti, oameni în care a investit, dar, pe care, din pacate nu stie sa-i motiveze pentru a- i pastra, nu le lasa libertatea initiativei, întrucât armata se caracterizeaza, în mare masura prin conservatorism. Sunt multe firme particulare si de stat care racoleaza acesti oameni, îi motiveaza financiar, le ofera locuri de munca în care nu se confrunta cu lipsuri de tot felul.
Propunere: gasirea unor sisteme de motivatii prin care armata sa-si pastreze oamenii bine pregatiti (cresterea atractivitatii profesiei de militar si a statutului personalului din M. Ap. N.).
e. Repartizarea judicioasa a sarcinilor si misiunilor, astfel încât sa se evite încarcarea cu sarcini peste posibilitatile de rezolvare, si acordarea timpului fizic necesar rezolvarii sarcinilor.
BIBLIOGRAFIE
1. [Ministerul Apararii Nationale – Marele Stat Major]: Pregatire psihica pentru lupta (manual), Ed. Militara, Bucuresti, 1993
2. Chelcea, S. I., Chestionarul în investigatia sociologica, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975
3. Floru, R.: Stresul psihic, Ed. stiintifica, Bucuresti, 1974
4. Golu, M.: Dictionar de Psihologie Sociala, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1981
5. Horst, H. S., Teste de personalitate (traducere de Mihalache A.), Ed. Gemma Pres, Bucuresti, 2001
6. Papari, A.; Sîntion, F. (coord.): Psihologie Manageriala, Ed. Fundatiei Andrei saguna, Constanta, 2000
7. Turcu, M.: Efectele psihice ale perturbarii somnului în serviciul de garda militara, Ed. Universitatii Lucian Blaga, Sibiu, 2001
8. Zamfir, C; Vlasceanu, M.:Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1993
9. * * *: colectia revistei Spirit militar modern, perioada 1994- 2003
* Statul Major al Fortelor Navale
** Centrul Militar Zonal Braila
1. [Ministerul Apararii Nationale – Marele Stat Major]: Pregatire psihica pentru lupta (manual), Ed. Militara, Bucuresti, 1993
2. Vlasceanu, M., Legea lui Parkinson, în „Dictionar de sociologie”, C. Zamfir, L. Vlasceanu (coord.), Ed. Babel, Bucuresti, 1993, p. 326.
3. Lt. Cîndea, I., Sindromul cumul de functii, art. în rev. Spirit Militar Modern nr. 2 / 1997, Pag. 23- 24
4. Balan, I. C., Nostalgia, art. în rev. Spirit Militar Modern nr. 3/1995, pag. 24- 25
5. Papari A., Sîntion F. (coord.): Psihologie Manageriala, Ed. Fundatiei Andrei saguna, Constanta, 2000, pag. 316
6. Col (r) Stanciu, I, Cpt. Mihalcea, N: Stresul pensionarii, art. rev. Spirit Militar Modern nr. 1/2000, pag. 22
7. Chelcea, S. I., Chestionarul în investigatia sociologica, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975
Anexa 1
TEST DE STRES
Cu ajutorul acestui test veti putea afla mai multe despre capacitatea dumneavoastra de încarcare (sau de rezistenta la solicitari), în special în ceea ce priveste conditiile de stres de durata de la locul de munca, din viata de zi cu zi profesionala sau particulara.
Nu aveti o limita de timp. Bifati, unde este cazul, în casutele care vi se potrivesc cel mai bine. Nu exista raspunsuri gresite ci, oameni care reactioneaza diferit.
1. Vârsta (ani):
20-25 26-30 31-35 36-40 41-45 46-50 51-55
► ► ► ► ► ► ►
2. Vechime în munca (ani)
0-5 6-10 11-15 16-20 peste 20
► ► ► ► ►
3. Studii: – medii – superioare
► ►
4. Starea civila: – necasatorit – divortat – casatorit – vaduv
► ► ► ►
5. Aveti copii? – DA – NU
► ►
6. Va place arma si specialitatea militara pe care ati ales- o ? Daca da, de ce?
7. Cât timp v- a trebuit sa va acomodati cu rigorile serviciului militar?
8. Vi se întâmpla sa consumati frecvent bauturi alcoolice?
9. Aveti greutati (parinti bolnavi, membri din familie incurabili sau cu deficiente: parinti, copii decedati etc) în familie?
10. Caracterizati relatiile dintre militarii din subunitate.
11. Aveti relatii încordate cu unii din colegi ? Daca DA, din ce motiv?
12. Pentru mine conteaza foarte mult sa fiu laudat si sa mi se recunoasca meritele.
totdeauna aproape totdeauna uneori niciodata
► ► ►
13. Îmi vine greu sa nu îmi întrerup partenerul de discutii înainte ca acesta sa termine ce are de spus.
totdeauna aproape totdeauna uneori niciodata
14. Ce suportati cel mai greu în armata?
15. V- ati gândit vreodata sa plecati din armata? Daca DA care a fost motivul?
16. Caracterizati în câteva cuvinte relatiile cu comandantul direct (daca este corect în calitate de sef).
17. Aveti vreo propunere pentru îmbunatatirea mediului militar în care traiti în aceasta perioada a vietii? Care?
Argument: De ce o abordare a stresului? Este una dintre problemele care preocupa multi specialisti, însa a devenit mult prea teoretizata. De asemenea, este aproape o "moda" în a vorbi despre stres si chiar de a folosi abuziv si excesiv expresiile "sunt stresat", "nu ma mai stresa"s.a.
În cadrul Detasamentului Afganistan (ianuarie – iulie 2003) s-a simtit nevoia interventiei, ca solicitare a liderului (comandantului), pentru a lamuri problematica stresului în cadrul organizatiei, tocmai datorita folosirii excesive si aproape generalizate a termenului. Încercarile de explicare si diferentiere a stresului cu componenta distructiva de cel fara efecte negative imediate si vizibile, folosind conceptele "distres" si "eustres" nu au fost convingatoare, spunându-se ca acestea sunt doar alte argumente teoretice. Astfel, s-a recurs la niste termeni sugestivi, respectiv "omul în incubator", comparând incubatorul cu un mediu fara solicitare, fara stimuli, fara relationari interumane, argumentând ca omul refugiat într-un astfel de mediu ar fi într-un continuu, dar si incipient proces de învatare a reactiilor de raspuns la stimuli, ca si cum nu ar mai fi trait experiente similare. Ulterior, dupa aplicarea unor inventare de stres (inventare care fac obiectul studiului de fata), corectarea, interpretarea si comunicarea rezultatelor, mai întâi individual si apoi ca si concluzii care privesc organizatia, utilizarea termenului a fost mai rezervata.
I. CONSIDERATII DE ORDIN TEORETIC
D.S.M.-IV/2004 face referire la doua forme ale stresului, respectiv stresul acut si stresul posttraumatic. Pentru stresul acut, ca echivalent al stresului de lupta sunt caracteristice urmatoarele simptome:
– anxietatea ca element esential;
– excitatie crescuta la stimulii reminiscenti ai traumei;
– deteriorarea capacitatii individuale de a îndeplini sarcinile;
– culpabilitate;
– dificultati în amintirea unor detalii despre evenimentul traumatic (amnezie disociativa) ;
– simptome disociative: sentimentul de paralizie ori de absenta a reactivitatii emotionale; reducerea constiintei ambiantei; depersonalizare;
– prezenta cel putin a unui simptom din stresul posttraumatic (amintiri recurente, imagini, gânduri, vise, iluzii, episoade de flashback).
II. OBIECTIVELE SI IPOTEZELE CERCETARII
Obiectivul principal al cercetarii stiintifice prezente se subsumeaza unei cercetari mai ample, care are drept obiectiv validarea unor inventare de stres care sa fie folosite, cu precadere, de catre psihologii care însotesc detasamentele de militari în cadrul misiunilor internationale.
Demersul stiintific pentru realizarea obiectivului principal este unul laborios si se va desfasura în mai multe etape. Partea de cercetare va cuprinde si va fi fundamentata pe informatii si date culese direct de la subiectii participanti în astfel de actiuni si chiar în momente de acumulari afective negative sau de participare la actiuni cu risc vital. Aceste date vor spori gradul de obiectivitate al concluziilor.
De asemenea, pentru realizarea obiectivului principal, se va urmari, mai întâi, realizarea unor obiective teoretice, astfel:
1. Studiul relatiei de interconditionare între participarea militarilor la actiuni de tipul "combatere" sau "mentinere" în teatrele internationale, ca sursa de aparitie a stresului de lupta, si predispozitia de acumulare a stresului cu componenta distructiva (acut sau posttraumatic) în functie de trasaturile de personalitate a subiectilor;
2. Studiul relatiilor de tipul cauza – efect între nivelul (intensitatea) de stres acumulat si încadrarea în zona stresului cotidian (nivelul 1), a stresului de lupta/acut (nivelul 2) si a stresului posttraumatic (nivelul 3).
Ipotezele de lucru ale cercetarii sunt:
1. Presupunem ca subiectii (militarii) care au ca sarcina de lucru conceptia, organizarea, planificarea, controlul si raspunderea pentru desfasurarea activitatilor si actiunilor de lupta, sunt predispusi spre acumulare de stres într-o masura mai mare decât subiectii care au ca sarcina de lucru executia sau partea practic-aplicativa;
2. Presupunem ca subiectii cu anumite accentuari ale structurii de personalitate sunt mai predispusi spre acumulare de stres decât personalitatile echilibrate.
III.ORGANIZAREA LOTULUI EXPERIMENTAL
Lotul experimentului este format din 84 de subiecti barbati, având grade, functii si vârste diferite. Grupul (populatia) din care a fost format lotul experimentului era compus din 405 subiecti. Se întelege astfel ca, din perspectiva participarii, cercetarea este una selectiva, tinându-se cont ca reprezentativitatea ca si calitate esentiala a lotului, trebuie sa reproduca cât mai fidel structurile si caracteristicile membrilor organizatiei din care a fost lotul extras. Astfel, am procedat la divizarea, stratificarea membrilor organizatiei dupa criteriul: categoria corpului de personal din care face parte. Au rezultat trei clase: primele doua, din cadre (ofiteri; M.M. si subofiteri) si a treia, din m.a.c. Apoi pentru stabilirea dimensiunii lotului s-a luat din fiecare clasa o proportie cumulata de 35% la cadre si 13% la m.a.c. si a fost inclusa în lot. Nominalizarea participantilor s-a facut prin calculul fractiei de esantionare (f), cu formula f = n/N (n=numarul participantilor în lot; N=numarul total al membrilor grupului), rezultând astfel distanta dintre doua elemente succesive (subiecti) de pe lista cu ordinea de încadrare a detasamentului, f = 3 pentru cadre si respectiv f = 8 pentru m.a.c.
Tabelul 1. Componenta lotului în studiu
IV. METODOLOGIA CERCETARII
1. Metodele si instrumentele psihologice utilizate.
Metoda de investigare utilizata a fost cea psihometrica. În scopul cunoasterii obiective a fenomenului, am recurs la tehnica chestionarului psihologic, prin administrarea a patru instrumente de lucru:
– Chestionar pentru evaluarea nivelului de stres – Julian Melgosa (F.S.-J.M.);
– Scala Mississippi pentru tulburarea de stres post-traumatic de lupta (M.S.C.R. PTSD);
– Inventar de evaluare a stresului de lupta (proba noua care se afla într-o faza incipienta de studiu);
– Inventarul de personalitate Freiburg (F.P.I.).
Descrierea probelor.
Chestionarul pentru evaluarea nivelului de stres Julian Melgosa (F.S.-J.M.)
Forma initiala a chestionarului pentru evaluarea nivelului de stres F.S.-J.M. a fost preluata din lucrarea “Fara stres", realizata de psiholog doctor Julian Melgosa (aparuta la Casa de editura “Viata si sanatate", Bucuresti, 2000). Instrumentul evalueaza nivelul de stres în conditii normale, obisnuite de viata, excluzând situatiile exceptionale (razboi, catastrofe naturale, epidemie, etc.).
Adaptarea, experimentarea si etalonarea pe populatie militara a fost realizata de catre mr. psiholog Chitu Gheorghe, începând cu anul 2002.
Chestionarul cuprinde 96 de itemi, grupati în 6 scale, dupa cum urmeaza: Stil de viata (V), Mediu (M), Simptome (S), Slujba/ocupatie (O), Relatii interpersonale (R), Personalitate (P).
Modul de cotare si interpretare:
Raspunsurile se dau pe o scala Lickert cu patru trepte. Prin însumarea intensitatilor exprimate se obtine un scor total (Tg), care estimeaza intensitatea stresului resimtit de catre subiect.
În functie de valorile obtinute de catre subiecti la scorul total (Tg), autorul chestionarului propune urmatorul etalon pentru identificarea zonei de stres în care acestia se încadreaza:
Tabel 2. Etalonul probei
Scala Mississippi pentru tulburarea de stres post-traumatic de lupta (M.S.C.R. PTSD)
Cu scala Mississippi s-a evaluat tulburarea de stres posttraumatic la veteranii de razboi participanti în Vietnam. Scala este una de autoevaluare cu 35 de itemi si a fost dezvoltata de Terence Keane. Itemii se bazeaza pe simptomele de stres posttraumatic oferite de DSM-III si pe o serie de trasaturi legate de aceste simptome.
Psihologii clinicieni experimentati în lucrul cu aceasta tulburare au generat initial 200 de itemi iar cei mai reprezentativi au fost selectati pentru scala. Un studiu de analiza factoriala realizat de McFall, Smith, Mckay si Tarver precizeaza ca itemii se pot grupa în trei mari categorii de factori etichetati dupa cum urmeaza: retraire intruziva si împietrire emotionala; labilitate emotionala si lipsa de control a furiei si izolare sociala.
În ceea ce priveste indicatorii psihometrici ai scalei, Keane a gasit un coeficient alpha-Cronbach ce evalueaza consistenta interna a itemilor de 0, 94, iar coeficientul de estimare a fidelitatii test-retest este de 0, 97.
Modul de cotare si interpretare:
Subiectii coteaza cei 35 de itemi pe o scala în 5 trepte. Scorurile de la fiecare item sunt însumate, rezultând un scor total care poate fi cuprins în intervalul dintre 35 si 175. Scorurile mai mari de 100 indica mai multe simptome ale stresului posttraumatic.
Keane a aplicat scala pe 30 de veterani din Vietnam diagnosticati cu tulburare de stres posttraumatic si pe 30 de veterani bine adaptati. Mediile pentru veteranii cu PTSD au fost de 130, si de 75 pentru veteranii echilibrati. Keane a stabilit un scor de înjumatatire de 107, iar McFall unul de 100 pentru diagnosticarea tulburarii de stres posttraumatic.
Inventarul de personalitate Freiburg (F.P.I.)
Nu vom face o descriere a inventarului, considerându-l cunoscut.
De asemenea, inventarul de evaluare a stresului de lupta, nu va fi prezentat deoarece este într-o faza incipienta, respectiv etapa pretestarii.
2. Interpretarea statistica a datelor obtinute.
2.1. Interpretarea distributiei subiectilor pe zone de stres conform etalonului chestionarului F.S. – J.M.
Conform etalonului probei, distributia subiectilor pe cele trei subloturi, în functie de zona de stres în care se încadreaza, este urmatoarea:
Tabel 3. Distributia subiectilor pe zonele de stres
Figura 1. Reprezentarea grafica a distributiei subiectilor pe zonele de stres
Conform tabelului si histogramei alaturate, se observa ca distributia subiectilor pe cele cinci zone de stres este relativ normala, graficul distributiei putând fi aproximat de o curba normala (media = 2, 80; mediana = 3, 00; modul = 3).
– Majoritatea subiectilor (65, 5%) se încadreaza în zona de stres Z3, deci putem aprecia ca majoritatea militarilor aflati în aceasta misiune s-au regasit în zona normala a stresului. În aceasta categorie se regasesc subiecti din toate categoriile militare, cei mai multi fiind ofiteri.
– Un alt procent, de 23% dintre subiecti, s-au situat în zona de stres Z2, care indica un nivel scazut de stres, uneori poate prea scazut, ceea ce poate determina un randament mult sub capacitatile reale ale subiectilor. În aceasta categorie se regasesc numai doua categorii militare, respectiv maistri militari si subofiteri si militari angajati pe baza de contract.
– În zona de stres Z4, zona ridicata a stresului, se regasesc un procent de doar 8, 3% dintre subiecti, toti facând parte din categoria ofiteri.
– Zona de stres Z1, caracterizata printr-un nivel al stresului primejdios de scazut, deci un stres prin subsolicitare, se regasesc un procent de 2, 4% subiecti, adica 2 persoane, militari angajati pe baza de contract.
La o analiza a rezultatelor obtinute în cadrul fiecarei categorii de militari, se observa urmatoarele:
Tabelul 4. Distributia subiectilor pe zonele de stres, în functie de categoria militara
– Majoritatea subiectilor ofiteri (78, 1%) se încadreaza în zona normala de stres (Z3) si numai un procent de 21, 9% dintre acestia se situeaza în zona Z4, zona cu stres ridicat.
– Categoria maistrilor militari si subofiterilor se situeaza în întregime în zonele normale ale stresului (majoritatea, de 61, 9%), si cu stres scazut (38, 1%).
– Militarii angajati pe baza de contract se încadreaza asemenea maistrilor militari si subofiterilor, în zonele normale ale stresului (majoritatea, de 54, 8%) si cu stres scazut (38, 7%), si numai un procent nesemnificativ, de 6, 5% se situeaza în zona cu stres foarte scazut.
În încercarea de a oferi o explicatie pentru distributia subiectilor pe cele cinci zone de stres, mai sus prezentata, am comparat mediile obtinute de catre acestia pe cele sase scale ale chestionarului, pe fiecare categorie militara si fiecare zona de stres. Acest lucru este relevant, întrucât fiecare scala are drept maxim si minim acelasi numar de puncte (min.NB=16, max.NB=48). Mediile obtinute pe cele sase scale au fost ierarhizate în ordine crescatoare, luându-le în calcul pe primele trei.
Rezultatele obtinute sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabelul 5 Ierarhizarea mediilor obtinute pe cele sase scale ale testului, în functie de categoria militara si încadrarea în zona de stres
Legenda:
Categoriile militare sunt: 1 = ofiteri, 2 = maistri militari si subofiteri, 3 = militari angajati pe baza de contract.
Cifrele romane reprezinta locul scalei respective într-o ierarhie de la I la III, iar cifrele arabe de dedesubtul simbolurilor scalelor reprezinta mediile acestora.
Scalele chestionarului: V – stil de viata, M – mediu, S – simptome, O – slujba/ocupatie, R – relatii interpersonale, P – personalitate.
Acumularea de stres are surse diferite, surprinse prin intermediul scalelor chestionarului Melgosa. Acestea ne arata potentialii factori raspunzatori de încadrarea fiecarui subiect într-o anume zona de stres, dupa cum urmeaza:
– la categoria militara 1 (ofiteri), la subiectii situati în zona de stres ridicat (Z4), apreciem ca principalele cauze de stres ar putea fi factorii de mediu, de ocupatie si relatiile interpersonale;
– la categoria militara 3 (militari angajati pe baza de contract), singura categorie care include si subiecti situati în zona de stres primejdios de scazut (Z1), apreciem ca principalele cauze ale stresului ar putea fi factorii legati de stilul de viata, factorii de mediu si, deopotriva relatiile interpersonale si personalitatea.
2.2. Interpretarea diferentelor dintre medii între cele trei subloturi privind nivelul stresului cotidian
Pentru a verifica daca militarii care au ca sarcina de lucru planificarea, organizarea si raspunderea pentru desfasurarea activitatilor sunt predispusi spre acumulare de stres într-o masura mai mare decât cei care au ca sarcina de lucru executia si partea aplicativa (prima ipoteza), am comparat mediile scorului total (Tg) pe cele trei categorii militare: ofiteri, subofiteri si militari angajati pe baza de contract.
Tabelul 6. Diferentele dintre medii între cele trei subloturi privind nivelul stresului cotidian
Daca \t\>1, 96, atunci diferenta dintre medii este semnificativa la pragul de p<0, 05
Daca \t\>2, 58, atunci diferenta dintre medii este semnificativa la pragul de p<0, 01
Daca \t\>1, 96, atunci diferenta de medii este nesemnificativa.
Din tabelul de mai sus se observa ca:
– exista diferente semnificative între intensitatea stresului acumulat de catre ofiteri fata de intensitatea stresului acumulat de subofiteri si militari angajati pe baza de contract;
– nu exista diferente semnificative între intensitatea stresului acumulat de subofiteri si cea a stresului acumulat de militarii angajati pe baza de contract.
Consideratii finale:
Concluzia care se desprinde din aceasta analiza este aceea ca la momentul administrarii acestei probe, majoritatea militarilor aflati în misiune se situau în zona normala a stresului cotidian, în timp ce în zonele ridicate de stres, prin suprasolicitare (Z4) si în zonele cu nivel scazut de stres, prin subsolicitare (Z1), se regasea un procent scazut de subiecti.
De remarcat este faptul ca subiectii situati în zona de stres ridicat, prin suprasolicitare, fac parte numai din categoria ofiterilor, iar în cea cu stres prin subsolicitare, numai militari angajati pe baza de contract. Mai mult decât atât ofiterii, prin natura muncii pe care o desfasoara, sunt predispusi spre acumulare de stres în mai mare masura decât subofiterii sau militarii angajati pe baza de contract.
Un alt aspect important de evidentiat este acela ca în zona de stres cu cea mai mare intensitate, considerata primejdioasa, Z5, nu se situeaza nici un subiect.
2.3. Interpretarea distributiei subiectilor în functie de scorul total obtinut la scala Mississippi
Rezultatele obtinute de catre subiecti, pe cele trei subloturi si pe întreg lotul sunt urmatoarele:
Tabelul 7. Indicatori ai tendintei centrale si de variatie pe întreg lotul
Figura 2. Reprezentarea grafica a distributiei subiectilor pe scala Ts
Dupa cum se observa din tabelul si histograma de mai sus, distributia subiectilor este relativ normala, graficul distributiei putând fi aproximat de o curba normala (media = 65, 66; mediana = 66, 00; modul = 66).
Pentru a putea compara cele trei subloturi de subiecti, am realizat distributia acestora în mod separat si am calculat diferentele de medii obtinute.
Tabelul 8. Indicatori ai tendintei centrale si de variatie pe cele trei subloturi
Reprezentarile grafice ale distributiilor pe cele trei loturi de subiecti sunt urmatoarele:
Figura 3. Reprezentarea grafica a distributiei subiectilor din lotul de ofiteri
Figura 4. Reprezentarea grafica a distributiei subiectilor din lotul de maistri militari si subofiteri
Figura 5. Reprezentarea grafica a distributiei subiectilor din lotul de militari angajati pe baza de contract
Dupa cum se observa din tabelul si histogramele de mai sus, nivelul de stres cel mai mare se înregistreaza la sublotul de ofiteri, fara diferente semnificative însa între acestia si subiectii celorlalte doua subloturi.
Calculul diferentelor dintre medii evidentiaza valori nesemnificative, ceea ce subliniaza faptul ca cele trei subloturi nu se diferentiaza din acest punct de vedere.
De asemenea, este de remarcat faptul ca nici un subiect nu se afla în zona tulburarilor specifice stresului posttraumatic.
Tabelul 9. Diferentele de medii între cele trei subloturi
*/z/ este un indice care se calculeaza în cadrul analizei diferentei dintre medii in cazul compararii a doua loturi de subiecti. Se calculeaza prin raportul dintre diferenta de medii si radicalul sumei rapoartelor dintre varianta si numarul de subiecti ai unui lot.
Daca /z/ > 1, 96, atunci diferenta dintre medii este semnificativa la pragul de p<0, 05;
Daca /z/ > 2, 58, atunci diferenta dintre medii este semnificativa la pragul de p<0, 01;
Daca /z/ < 1, 96, atunci diferenta dintre medii este nesemnificativa.
2.4. Interpretarea datelor obtinute prin corelarea scorurilor inventarului de personalitate Freiburg cu cele ale probelor de evaluare a stresului
Rezultatele obtinute de catre subiectii investigati la aceasta proba psihologica nu au fost interpretate în sine, ci numai prin prisma analizei posibilelor corelatii între acestea si rezultatele obtinute la celelalte doua probe.
În scopul fundamentarii obiectivului principal, am realizat corelatii comparative (pe întreg lotul) între urmatoarele probe:
– Chestionarul pentru evaluarea nivelului de stres – Julian Melgosa (F.S.-J.M.) si Inventarul de personalitate Freiburg (F.P.I.) ;
– Scala Mississippi pentru tulburarea de stres post-traumatic de lupta (M.S.C.R. PTSD) si Inventarul de personalitate Freiburg (F.P.I.) ;
– Chestionarul pentru evaluarea nivelului de stres – Julian Melgosa (F.S.-J.M.) si Scala Mississippi pentru tulburarea de stres post-traumatic de lupta (M.S.C.R. PTSD).
Matricile corelatiilor sunt urmatoarele:
Tabelul 10. Corelatii F.S.-J.M. – F.P.I.
* Corelatie semnificativa la pragul de 0, 05
** Corelatie semnificativa la pragul de 0, 01
Dupa cum reiese din tabelul de mai sus, între cele doua probe psihologice s-au înregistrat urmatoarele corelatii:
– Corelatii semnificativ pozitive la pragul de 0, 01 între scorul total al chestionarului F.S.-J.M. (Tg), si scalele chestionarului F.P.I.: nervozitate, agresivitate, depresie, excitabilitate, tendinta de dominare, inhibitie, fire deschisa si echilibrul emotional, si corelatii semnificativ negative la pragul de 0, 05 cu scala sociabilitate.
– Se mai observa ca sunt trei scale ale chestionarului F.P.I. cu care nu s-au înregistrat corelatii: calm, extraversie si masculinitate-feminitate. Aceste scale nu apartin nucleului clinic al inventarului masurând alte fatete ale personalitatii.
– În ceea ce priveste chestionarul de evaluare a nivelului de stres, se observa faptul ca totalul sau general (Tg) coreleaza puternic semnificativ cu scalele probei F.P.I., dar nu toate scalele acestuia coreleaza în aceeasi masura (de exemplu scalele stil de viata si personalitate coreleaza în mica masura cu totalul general Tg).
În continuare am calculat procentele subiectilor cu accentuari pe diferite laturi ale personalitatii, dintre aceia ce au scoruri ridicate ale acumularii de stres (Tg>113).
Tabelul 11. Accentuari pe diferite laturi ale personalitatii a celor cu scor înalt al acumularii de stres
Prelucrarile statistice de mai sus ilustreaza faptul ca persoanele cu un nivel de stres ridicat sunt persoane cu structuri de personalitate ce prezinta diferite accentuari.
2.5 Interpretarea coeficientului obtinut prin diferenta dintre medii privind nivelul de stres între doua subloturi: unul ce cuprinde militarii cu accentuari în structura de personalitate, altul ce cuprinde militarii cu personalitati în echilibru.
Tabelul 12. Diferenta de medii (între doua subloturi) privind nivelul de stres în functie
de prezenta sau absenta accentuarilor în structura de personalitate:
Daca \t\>1, 96, atunci diferenta dintre medii este semnificativa la pragul de p<0, 05
Daca \t\>2, 58, atunci diferenta dintre medii este semnificativa la pragul de p<0, 01
Daca \t\>1, 96, atunci diferenta de medii este nesemnificativa
Primul lot este format din subiecti fara accentuari în structura de personalitate (N1=55) ;
Cel de-al doilea lot este format din militarii cu accentuari în structura de personalitate (N2=29) valoarea \t\=-3,251 indica exista unei diferente semnificative statistic între cele doua subloturi (alcatuite dupa prezenta sau absenta accentuarilor în structura de personalitate), în sensul ca militarii care au avut accentuari în structura de personalitate au acumulat o cantitate mai mare de stres fata de cei care nu au prezentat aceste accentuari.
Prelucrarile statistice de mai sus ilustreaza faptul ca persoanele cu un nivel de stres ridicat sunt persoane cu structuri de personalitate ce prezinta diferite accentuari.
2.6. Interpretarea coeficientilor de determinare între scorul total al acumularii de stres si diferite scale ale F.P.I.
În lumina rezultatelor obtinute, ne punem întrebarea “Putem considera anumite fatete ale personalitatii drept predictori pentru a estima evolutia criteriului: acumulare de stres?"
Tabelul de mai jos ne ofera un raspuns pozitiv la aceasta întrebare întrucât coeficientii de determinare sunt semnificativi la un prag de 0, 01.
Tabelul 13. Calcularea coeficientilor de determinare între scorul total
al acumularii de stres si diferite scale F.P.I.
Putem trage concluzia ca excibilitatea, tulburarea în sfera echilibrului emotional, tendinta de dominare, starea dispozitionala depresiva, nervozitatea si agresivitatea sunt predictori, în proportii variabile, ale acumularii de stres.
Figura 6. Dispersia variabilei criteriu “acumularea de stres" în functie de
modul de evolutie a predictorului “excitabilitate":
În figura de mai sus am ilustrat modul în care evolutia predictorului “excitabilitate" explica dispersia variabilei criteriu “acumularea de stres".
Tabelul 14. Corelatii M.S.C.R. PTSD – F.P.I.
* Corelatie semnificativa la pragul de 0, 05
** Corelatie semnificativa la pragul de 0, 01
Din tabelul de mai sus reiese faptul ca între cele doua probe psihologice exista corelatii semnificative doar între scalele agresivitate si extraversie ale testului F.P.I. si scala de scor total pentru evaluarea nivelului de stres post-traumatic, M.S.C.R. PTSD. Cele doua scale coreleaza pozitiv la pragul de 0, 05. Se poate trage concluzia ca persoanele cu un înalt nivel al stresului evaluat în urma unui traumatism sunt, în general, persoane cu un potential agresiv si extraverte.
Între celelalte doua probe destinate investigarii nivelului de stres, F.S.-J.M. si M.S.C.R. PTSD, nu reies corelatii semnificative. Acest aspect se datoreaza faptului ca cele doua instrumente psihologice masoara aspecte diferite ale stresului: “Chestionarul pentru evaluarea nivelului de stres – Julian Melgosa" evalueaza nivelul stresului individului situat în contextul vietii normale si obisnuite, excluzându-se situatiile exceptionale, cum este starea de razboi, în timp ce “Scala Mississippi pentru tulburarea de stres post-traumatic de lupta", asa cum reiese si din titlu, este o proba destinata evaluarii nivelului de stres ca efect direct al unui traumatism.
V. REZULTATELE CERCETaRII
În urma analizarii rezultatelor obtinute prin interpretarea probelor aplicate lotului nostru de subiecti, putem aprecia urmatoarele aspecte privind confirmarea sau infirmarea ipotezelor stabilite anterior:
Ipoteza principala nr.1 se confirma, deci militarii care au ca sarcina de lucru: conceptia, organizarea, planificarea, controlul si raspunderea pentru desfasurarea activitatilor si actiunilor de lupta, sunt predispusi spre acumulare de stres într-o masura mai mare decât subiectii care au ca sarcina de lucru executia sau partea practic-aplicativa.
Ipoteza principala nr.2 se confirma, deci subiectii cu anumite accentuari ale structurii de personalitate sunt mai predispusi spre acumulare de stres decât personalitatile în echilibru.
VI. CONCLUZII sI RECOMANDaRI
În urma studiului realizat, se poate afirma ca în cadrul detasamentului au fost cazuri de stres cotidian dar nu au fost cazuri de stres acut (stres de lupta) sau de stres posttraumatic. Ofiterii, cei care gestioneaza conceperea si organizarea actiunilor de lupta si raspund pentru acestea, resimt în general si sunt mai predispusi la un nivel mai ridicat de stres ca urmare a muncii lor, în comparatie cu celelalte categorii de personal.
De asemenea, din studiu se desprinde concluzia ca persoanele cu accentuari în structura de personalitate sunt predispuse la acumulari mai mari de stres decât cele cu o structura echilibrata.
Ne gândim, ca într-o etapa ulterioara, în urma derularii studiului, sa propunem doua categorii de masuri care pot fi luate în teatrul de lupta, ca sprijin pentru cei ce resimt intens stresul, dar si pentru factorii cu raspundere în succesul misiunii, structurate pe doua mari optiuni, astfel:
OPtIUNEA 1 – se adreseaza si trebuie sa fie întreprinsa de catre psiholog, care este dator sa ofere asistenta psihologica acestora dar si liderului (comandantului).
OPtIUNEA 2 – se adreseaza comandantului si echipei manageriale, care printr-o serie de masuri administrative si organizatorice pot elimina sau reduce sursele de stres ale subiectilor (militarilor).
Desi exista o orientare si o conturare a celor doua optiuni", nu vor fi prezentate aici ci vor face obiectul altei comunicari.
RECOMANDaM însa, tinând cont ca fiecare al 5-lea ofiter si al 14 -lea m.a.c. este predispus catre acumulare de stres, dar si din alte motive (surse de conflict, relationari deficitare), ca persoanele cu accentuari în structura de personalitate sa nu fie admise în detasamentele de misiuni internationale!
***
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. Clocotici, V., Stan, A. (2001) – Statistica aplicata în psihologie, Iasi, Ed.Polirom
2. Cracsner Edmond-Constantin (2003) – Elemente de psihologie militara, Ed.
A.I.S.M.
3. Sava, F., (2004) – Analiza datelor în cercetarea psihologica, Cluj-Napoca, Ed.
ASCR
4. – D.S.M. IV (2004)
* SecTia de Psihologie a S.M.G.(U.M. 02515 PH)
** U.M. 02406 Bucuresti
Scopul acestei lucrari este prezentarea unor dimensiuni psihologice relevante pentru activitatea organizationala, dimensiuni aflate în strânsa legatura cu satisfactia si performanta în munca si, în ultima instanta, cu profitul sau randamentul organizational.
Desi numarul dimensiunilor psihologice cu impact asupra randamentului individual si a performantei organizationale este mare, în aceasta lucrare ne vom referi doar la câteva dintre aceste dimensiuni, cele mai importante (credem noi) si care au demonstrat în urma a numeroase studii empirice ca sunt relevante pentru performanta organizationala: starea de spirit.
Astfel, în cele ce urmeaza vom face referiri la câteva dimensiuni psihologice, care definesc dominantele valorice ale unui colectiv (chestionarul privind starea de spirit), subliniind importanta ei în predictia reusitei în munca .
Cuvinte cheie : încredere, satisfactie, coeziune, stabilitate psihosociala.
I.Obiective
Identificarea caracteristicilor unor dimensiuni ale climatului organizational, specifice mediului militar.
Interventia psihologica ameliorativa asupra climatului organizational.
II.Abordari teoretice
Orice evaluare psihologica are obiective ce sunt vizate indiferent de etapa în care se realizeaza analiza sau de metodologia de evaluare utilizata.
Un prim obiectiv al evaluarii psihologice este facilitarea performantei individuale si organizationale, fie ca este vorba de a selecta candidatii care au caracteristicile psihologice cele mai apropiate de exigentele postului scos la concurs (selectia profesionala), fie ca este vorba de evaluarea psihologica în vederea identificarii potentialului de dezvoltare profesionala (managementul carierei) sau de consultarea angajatului cu privire la problemele, temerile sau oportunitatile ce apar în colectivul în care lucreaza (analiza climatului organizational), de fiecare data rezultatul ultim pe care vrem sa îl obtinem sau sa îl influientam este performanta. Performanta sau randamentul profesional, vizibile mai întâi la nivel individual, si apoi la nivel colectiv, conduc, în ultima instanta, la profit si la crearea unor noi oportunitati de dezvoltare (atât la nivel individual, cât si la nivel de firma/institutie).
Cel de-al doilea obiectiv al evaluarii psihologice a personalului este cel de creare a unui climat favorabil performantei individuale si colective, climat care se traduce la nivel individual prin multumire, satisfactie, împlinire profesionala si, de ce nu, prin identificarea cu firma/institutia si cu misiunea ei. La nivel organizational, acest al doilea obiectiv nu are un concept corespondent clar, dar l-am putea numi “climat stimulativ “, “cultura participativa“ sau “armonie organizationala“. Având în vedere ca traim o mare parte din viata noastra muncind, uneori la aceiasi firma-institutie, este important ca ea sa ne aduca satisfactie, sa ne împlineasca, sa nu ne dea sentimentul ca este un timp pierdut sau o obligatie. Pentru ca, daca nu se întâmpla asa, avem de pierdut atât noi, în calitate de angajati, cât si organizatia din care facem parte, în calitate de angajator si utilizator al timpului si efortului nostru.
Toate procedurile de evaluare psihologica a personalului urmaresc realizarea celor doua obiective, desi, în fiecare actiune înteprinsa, ele sunt formulate sub forma unor obiective specifice (identificarea celui mai bun candidat, identificarea nevoilor de formare, definirea motivelor de insatisfactie profesionala, identificarea rezistentelor la schimbare etc.). Nu trebuie uitat nici faptul ca cele doua obiective sunt interdependente. De exemplu, cercetarea stiintifica a demonstrat faptul ca angajatii cu un nivel mai ridicat de satisfactie profesionala realizeaza o performanta mai înalta decât ceilalti angajati, insatisfactia profesionala fiind asociata atât cu sclaba productivitate, cât si cu absenteismul, accidentele si bolile profesionale. Pe de alta parte, obtinerea unei performante recunoscute, individuale sau colective, duce la cresterea încrederii în sine si a satisfactiei profesionale, creând premisele unor noi performante.
Dincolo de eficienta managementului general al organizatiei, apar frecvent probleme legate de comunicarea în interiorul unui colectiv sau între departamente, de satisfactia în munca a angajatilor, de motivarea sau acordul fata de sistemul de retribuire, de organizarea efectiva a activitatii curente sau de calitatea relatiilor ierarhice. Se poate pune problema realizarii unor schimburi de amploare la nivelul institutiei, schimbari care, de regula, sunt anticipate de tot felul de zvonuri, se pot acumula nemultumiri sau pot aparea stari conflictuale, manifeste ori ascunse, între sefi, colective sau structuri ierarhice.
Devine evident faptul ca, din punctul de vedere al managementului resurselor umane pentru buna desfasurare a unei institutii-firme, nu este întotdeauna suficient ca posturile-functiile sa fie bine definite, iar sarcinile clare pentru toti angajatii, ca examenele de selectie profesionala sa fie bine facute sau procedurile de evaluare a activitatii sa fie realizate corect si cu finalitate stimulativa. Sunt necesare si interventii de alt tip din partea managerilor de personal si interventii care includ ,,analiza climatului organizational,,.
Climatul organizational poate fi descris prin componentele afective (trairile, temerile, sentimentele pozitive sau negative), cognitive (credintele, opiniile, zvonurile) si comportamentale (implicare, lentoare, absenteism, proteste etc.) ale unui colectiv de munca si este evident prin dimensiuni ca acelea la care am facut deja referire – comunicarea, satisfactia în munca, organizarea etc.
Climatul organizational depinde de calitatea actiunilor întreprinse pentru asigurarea conditiilor de mediu fizic si social fara disfunctii organizatorice si functionale, respectiv de modul de constituire si de structura microgrupurilor de munca, de calitatea relatiilor de munca si de ambianta sociala de munca, de sistemul de apreciere a muncii, de actiunile existente pentru perfectionare si promovare, de sistemul de informare si de comunicatii, de stilul si metodele de conducere etc.
Factorii care determina continutul climatului organizational se împart în doua categorii :
1.Obiectivi – conditiile de munca, vechimea grupului si a componentilor sai, nivelul pregatirii profesionale al membrilor colectivului, nivelul retributiei oamenilor
2.Subiectivi :
a) factori care tin de individ – conceptia despre om, competenta profesionala, stilul de conducere, tactul pedagogic, echitabilitatea distributiei sarcinilor, aprecierea eforturilor si rezultatelor muncii, stimulentele, cunoasterea problemelor de munca si de viata cu care se confrunta oamenii, prestigiul si autoritatea.
b) factori care tin de colectiv – coeziunea, starea de spirit, moralitatea grupului de munca, forta opiniei colective.
Relatia dintre cei doi factori nu este una de tipul cauza-efect, ci este o interactiune mediata de caracteristicile individuale si colective ale grupului în cauza.
Asadar, climatul psihosocial are o multitudune de determinari, nefiind generat de ,întâmplari, pozitive sau negative izolate.
Un singur esec în activitate nu instaleaza un climat de munca tensionat, tot asa cum o recompensa colectiva nu determina un climat bun. Faptele marunte îndeplinesc însa un anumit rol atunci când se aduna în memoria individuala si colectiva si, în timp, contribuie la deteriorarea admosferei de munca.
Starea de spirit constituie un indicator sintetic al climatului psihosocial. El este generat de idei, sentimente si aspiratii stabilizate care, pe fondul unei înalte constiinte si a unor trainice convingeri nu pot fi usor de zdruncinat. Din punct de vedere psihologic, starea de spirit este definit ca dispozitie dominanta la membrii unui colectiv, caracterizata prin încredere în grup, încredere în sine, cu privire la rolul jucat în cadrul grupului, devotament fata de grupul de munca si vointa de a depune eforturi pentru atingerea scopurilor grupului .
G.W. Allport priveste moralul ca un fenomen individual, dar determinat de grup, ca satisfactia individului în domenii de apartenenta la grup, continutul muncii, relatia cu superiorii, etc.
Teoriile referitoare la moral sunt exprimate sub forma unui ansamblu de factori, despre care se considera ca reprezinta elemente generatoare de satisfactie sau insatisfactie
1. Factori stimulatori -coeziunea, procesul de conducere optim, gradul înalt de pregatire, încrederea în sine, absenta foamei, oboselii bolilor, conditii decente de cazare, echipare, succese în pregatirea de lupta, motivatie puternica, perceperea corecta a aprecierii membrilor grupului si a comandantului, legatura permanenta cu familia.
2. Factori cu influienta negativa – intensitatea sporita a stresului, inexistenta coeziunii, proces de conducere deficitar, oboseala, privare de sonm, foame, lipsa pregatirii, autoantrenamentului, deprinderi insuficient formate, motivatie slaba, lipsa de încredere în fortele proprii, pasivitate.
Multitudinea factorilor care determina moralul actioneaya concomitent, dar valoarea, directia si sensul influientei lor sunt dependente de contextul situational obiectiv si subiectiv. Esential este sa se selecteze si sa se actioneze, de fiecare data asupra acelor factori dominanti care influienteaza pozitiv si la nivelul maxim moralul efectivelor.
Analiza climatului organizational ofera si informatii deosebit de valoroase sub forma sugestiilor sau a solutiilor pentru rezolvarea anumitor probleme, posibilelor pârghii de motivare a angajatilor, a descrierilor unor posibile amenintari viitoare ori a unor oportunitati de dezvoltare sau eficientizare a activitatii firmei-institutiei “ (Constantin, Stoica – Constantin, 2002).
III. Subiectii
Lotul analizat este format din 86 de militari angajati pe baza de contract, cu media de vârsta cuprinsa între 35-40 de ani, majoritatea au o vechime în functie de 1 an, casatoriti, cu un nivel de scolarizare liceal.
În tabelul nr. 1 prezentam repartitia numerica si procentuala pe categorii de vârsta a angajatilor :
În tabelul nr. 2 este prezentatã vechimea în funcþie a angajaþilor :
În tabelul nr. 3 este prezentat nivelul de ºcolarizare al angajaþilor :
În tabelul nr. 4 este prezentatã starea civilã a angajaþilor :
IV. Metode, tehnici si procedee de evaluare
Metodologia este conceputa ca o varianta a cercetarii operationale, constituind simultan o conceptie si o metoda moderna de investigatie psihosociologica, care îmbina functiile de cunoastere si diagnosticare a unor stari de fapt si comportamente cu functiile de evaluare, interventie si prognozare a moralului personalului.
Eficienta practica a metodologieise afla în relatie directa cu modul în care se respecta unele principii, cum sunt :
a) responsabilitatea pentru asigurarea calitatii, obiectivitatii si oportunitatii analizei si prognozei moralului ;
b) în realizarea si mentinerea în rândurile personalului, moralul colectiv detine un rol preponderent în raport cu moralul individual
c) nivelul pozitiv-negativ al moralului colectivelor de cadre influienteaza decisiv moralul grupurilor militare.
Metode :
– ancheta pe baza de chestionar ;
– observatia ;
– interviul .
Instrumente :
– fisa psihologica ;
– chestionarul .
Descrierea instrumentului
Chestionarul pentru analiza a starii de spirit este structurat pe patru dimensiuni principale care definesc acest domeniu încrederea, satisfactiea, coeziunea si stabilitatea psiho-sociala. Încrederea si satisfactia, având fiecare câte trei subdimensiuni, sunt relevante pentru moralul individual, iar coeziunea si stabilitatea psihosociala, cu câte patru subdimensiuni, sunt importante pentru moralul colectiv.
Principalele semnificatii ale dimensiunilor avute în vedere în cadrul metodologiei :
ÎNCREDEREA reprezinta dimensiunea de baza a moralului individual, având un complex continut psihosocial. Ea evidentiaza concomitent o însusire de personalitate – înalta capacitate de evaluare, autoreglare si de actiune – si o stare de spirit stenica, optimista, de siguranta în reusita proprie si cea colectiva. Aceasta dimensiunea face referiri la
a) încrederea în sine ;
b) încrederea în sefi ;
c)încredera în tehnica .
SATISFACTIA constituie o stare emotional-afectiva, care influienteaza profund evolutia pozitiva a moralului, îndeosebi datorita rolului sau reglator, de sustinere si de mobilizare psihica pentru noi actiuni eficiente. Aceasta dimensiune face referiri la :
a ) satisfactia privind conditiile de munca si viata ;
b) satisfactia în munca ;
c) satisfactia data de statul social .
COEZIUNEA conditioneaza esential moralul colectivului. Desemneaza legaturile de unitate, solidaritate si atractie reciproca dintre membrii grupului, raporturi în virtutea carora acesta functioneaza performant, coerent si relativ autonom.
Aceasta dimensiune face referire la :
a) relatiile interpersonale ;
b) angajarea în sarcini ;
c) capacitatea de adaptare ;
d) forta opiniei colective .
STABILITATEA PSIHOSOCIALA semnifica, în principal, capacitatea grupului militar de a îndeplini în orice conditii misiunile primite, de a actiona constant, eficient, functionalitatea optima a normativitatii militare, realizarea unei conduceri neântrerupte, competente, asigurarea unui climat psihosocial destins, pozitiv, a unei înalte rezistente psihice a personalului.
Subdimensiuni :
a) calitatea pregatirii de lupta ;
b) normativitate ;
c) stabilitatea conducerii ;
d) protectia psihologica .
Chestionarul cuprinde 33 de itemi care se refera la factorii fizici, psihoindividuali si psohosociali, ce pot influienta pozitiv sau negativ starea moralului.
Raspunsul se apreciaza pe o scala Likert cu intensitati de la 1(minim) la 10 (maxim), în functie de opinia individuala a fiecarui angajat.
Aprecierea generala a starii moralului, precum si a fiecarei dimensiuni, variabile si indicatorse face prin cinci calificative adjectivale, carora le corespund pe scara de evaluare de 11 trepte, note, dupa cum urmeaza – FOARTE BUN – notele 10 si 9 , BUN – notele 8 si 7, SATISFaCaTOR – notele 3 sI 2 si NESATISFaCaTOR – notele 1 si 0. Întrucât mediile ce se obtin se calculeaza în sutimi, transformarea notelor în calificative se efectueaza conform relatiei :
– între 0 – 1,50 – Nesatisfacator ;
– între 1,51 – 3,50 – Partial satisfacator ;
– între 3,51 – 6,50 – Satisfacator ;
– între 6,51 – 8,50 – Bun ;
– între 8,51 – 10 – Foarte bun.
V. Rezultate
Pentru atingerea obiectivelor propuse în aceasta lucrare, cu ajutorul instrumentelor specifice de lucru, ne-am propus sa analizam dimensiunile psihologice relevante penteu activitatea organizationala si anume sa identificam caracteristicile psiho-sociale ale climatul organizational, cu rol important în mentinerea si stimularea activitatii angajatilor.
Pentru aprecierea climatului organizational la nivelul grupului de munca evaluat, s-au procurat, prelucrat si interpretat informatii referitoare la starile de spirit si atitudinile favorabile sau nefavorabile ale grupului de munca fata de îndeplinirea propriilor sarcini, fata de relatiile interpersonale pe verticala si pe orizontala, sistemul de recompense si pedepseposibilitati de dezvoltare a carierei etc.
În acest sens s-a tinut cont de factorii obiectivi, subiectivi, spirituali care pot influienta pozitiv sau negativ climatul psihosocial, de concluziile si observatiile directe ale sefilor directi reiesite din discutiile cu subordonatii, din conducerea si participarea la anumite activitati practice.
În tabelul nr.5 prezentam rezultatele obtinute cu ajutorul chestionarului privind starea de spirit, precum si calificativele corespunzatoare dimensiunii încredere.
Tabelul nr.5 :
Interpretare :
Încrederea se releva la militari în manifestarea unor sentimente si atitudini ce se constituie în forte de puternica motivare interna, ceritudinea ca poseda o foarte buna pregatire pentru lupta, devotamentul ridicat fata de comandanti, care se disting prin competenta profesionala, prin stilul eficient de conducere, prin principialitate si corectitudine, atasamentul de misiunile unitatii. Acest fapt este reliefat prin notele foarte bune ce au fost acordate încrederii în comandanti si în sine, în echipamentul din dotare, la aceasta dimensiune obstinându-se media 8,62, corespunzator unui calificativ foarte bun.
În tabelul nr. 6 sunt prezentate rezultatele obtinute la dimensiunea satisfactie si calificativul corespunzator:
Interpretare :
Satisfactia militarilor se reflecta prin bucuria si placerea exprimate la obtinerea succesului în activitate, prin multumirea data de îndeplinirea trebuintelor, scopurilor si aspiratiilor, precum si prin plenitudinea resimtita de recunoasterea meritelor si contributiilor la realizarile camarazilor si ale subunitatii. Militarii s-au declarat satisfacuti de statutul socio-profesional detinut, si în special de conditiile de munca care li se esigura pe linia cazarii, echiparii, hranirii si a rezolvarii problemelor personale ce se ivesc, au satisfactia muncii, la aceasta dimensiunes obtinând media 8,43, corespunzator calificativului bun.
În tabelul nr. 7 sunt prezentate rezultatele obtinute la dimensiunea coeziune si calificativul corespunzator :
Interpretare :
La dimensiunea coeziune note foarte bune au fost acordate fortei opiniei colective, relatiilor interpersonale pozitive existente în organizatie, atât pe orizontala cât si pe verticala, capacitatii membrilor organizatiei de a se adapta la situatii noi si angajarii lor în sarcinile ce le revin. La aceasta dimensiune au obtinut media 8,47, corespunzator calificativului foarte bun.
În tabelul nr. 8 sunt prezentate rezultatele obtinute la dimensiunea stabilitate psihosociala :
Interpretare :
La dimensiune stabilitate psiho-sociala au fost apreciate cu note foarte bune normativitatea, protectia psihologica, pregatirea profesionala, iar în ceea ce priveste stabilitatea conducerii (sefii directi) mediile obtinute au fost apreciate cu un calificativ bun. Media la aceasta dimensiune este 8,55, corespunzator calificativului foarte bun.
Rezultatele obtinute ne permit sa opinam ca la nivelul organizatiei climatul psihosocial este functional, carecterizat prin încredere ridicata în sefi si în sine, opinie colectiva puternica, relatii interpersonale pozitive, o buna capacitate de adaptare, protectie psihologica, normativitate si pregatire profesionala ridicata.
VI. Concluzii
Rezultatele chestionarului privind starea de spirit, evidentiaza faptul ca la nivelul grupului de munca analizat, climatul psihosocial este optim, functional, caracterizat prin încredere între membrii colectivului, colaborare si întrajutorare, comunicare, optimism, relatii interpersonale pozitive, exprimarea deschisa a ideilor, initiativelor, coeziune si opinie colectiva puternica, lipsa tensiunii si a conflictelor.
Punctele forte ale grupului de munca studiat sunt :
– normativitatea (8,92);
– încrederea în sine (8,84);
– forta opiniei colective (8,77) ;
– protectia psihologica (8,68) ;
– încrederea în comandanti (8,57) ;
– relatiile interpersonale pozitive (8,55) ;
– conditiile de munca si viata (8,53 ) ;
– capacitatea de adaptare la situatii noi (8,51).
Desigur ca exista si nemultumiri, legate în special, de nivelul salarizarii, iar stimulii banesti – ca activatori ai motivatiei economice – ocupa, fara îndoiala, un loc important printre celelalte categorii de stimuli capabili sa mentina un nivel ridicat al starii de spirit. Totusi locul si rolul lor nu este atât de important cum s-ar putea crede la prima vedere. În cadrul procesului de munca, omul se raporteaza nu numai la bani, ci si la continutul muncii sale si la conditiile în care ea se executa, la semenii sai, la grupul din care face parte si la alte grupuri învecinate, omul munceste nu numai pentru bani, nu numai pentru ca îi place sarcina pe care o are de îndeplinit, ci si pentru faprul ca ea îi acorda statut social, îi prilejuieste stabilirea de nenumarate contacte sociale, a unor relatii afective sau de comunicare, îi satisface, prin intermediul grupului de munca, anumite nevoi.
Cu toate ca motivatia economica ramâne o forta propulsativa semnificativa pentru stimularea activitatii profesionale, dar motivatia psihosociala în sistemul militar detine uneori valori mai mari decât motivatia economica, detinând un rol important în stimularea comportamentului profesional.
Majoritatea punctele forte enumerate mai sus, sunt considerate factori de satisfactie psihosociala, iar prin folosirea acestora de catre comandanti, poate creste satisfactia muncii si asigurarea performantelor. Comandantii trebuie sa se asigure ca angajatii beneficiaza de un sistem echilibrat al nevoilor satisfacute si al recompenselor adecvate, deoarece, dintre toti factorii motivatori, exclusiv pecuniari, care ar putea sporii valoarea subiectiva a muncii, recunoasterea reusitei individuale si încurajarea comunicarii la locul de munca sunt determinante în obtinerea participarii performante a angajatilor.
Importanta climatul psihosocial, consta în faptul ca acesta poate influienta cresterea randamentului si a satisfactiei în munca a angajatilor, fidelizarea si mentinerea lor în organizatie, ceea ce înseamna, de fapt, realizarea scopului fundamental al unei organizatii.
Bibliografie
1. Andrei, T., Stancu, S., Statistica. Teorie si aplicatii, Bucuresti, Editura All, 1995.
2. Cazacu, A., Teorie si metoda în sociologia contemporana, Bucuresti, Editura Hyperion, 1992.
3. Ceausu., V., Psihologia organizarii. Relatia dintre sefi si subordonati, Bucuresti, Editura Militara, 1970.
4. Chelcea, S., Cunoasterea vietii sociale, Bucuresti, Editura I.N.I., 1995.
5. Constantin, T., Evaluarea psihologica a personalului, Bucuresti, Editura Polirom, 2004.
6. Clocotici, V., Stan, A., Statistica aplicata în psihologie, Iasi, Editura Polirom, 2000.
7. Cracsner, C.E., Cana, A., Fisa de anamneza psihologica – o modalitate de evaluare a personalitatii umane, Bucuresti, Revista de Medicina Militara, CI (3), 1998.
8. Cracsner, C.E., Elemente de psihologie militara, Bucuresti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2003.
9. Golu, M., Dicu, A., Introducere în psihologie, Bucuresti, Editura stiintifica, 1972.
10. Golu, P., Psihologie sociala, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1974.
11. Golu, P., Fenomene si procese psihosociale, Bucuresti, Editura stiintifica si Enciclopedica, 1989.
12. Pufan, P., Psihologia muncii, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1978.
13. Vlasceanu, M., Psihologia organizatiilor si conducerii, Bucuresti, Editura Paideia, 1993.
14. Zlate, M., Zlate, C., Cunoasterea si activarea grupurilor sociale, Bucuresti, Editura Militara, 1980.
REZUMAT
În aceasta lucrare am dezbatut implicatiile stresului ca fenomen psihosocial dezorganizator în comportamentul personalului militar din cadrul Unitatii Militare 01838. Am încercat sa definesc conceptul de stres facând referire la lucrarile si autorii care au adus contributii esentiale asupra acestui concept. Conform conceptiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viata cotidiana. Stresul caracterizeaza o reactie psihologica complexa, extrem de intensa si relativ durabila a individului, confruntat cu noi si dificile situatii existentiale.
Fiind un fenomen curent al vietii moderne, ca urmare a cresterii ritmului solicitarilor si variatiilor ambiantei, stresul are în armata si, îndeosebi pe câmpul de lupta, o importanta însemnata în influentarea negativa a moralului trupelor, în diminuarea capacitatii de lupta a militarilor si unitatilor.
La "scoala de Aplicatii a Fortelor Aeriene Aurel Vlaicu" s-a efectuat un studiu privind evaluarea nivelului stresului si prognoza rezistentei la stres pe un esantion reprezentativ (100 persoane), format din ofiteri, maistri militari si subofiteri. S-au aplicat doua scale reprezentative privind evaluarea nivelului de stres si a rezistentei subiectilor la factorii stresanti.
În urma prelucrarii datelor se poate aprecia ca, pe ansamblu, nivelul de stres cumulat este în limite normale, iar unul din factorii generatori de stres este nesiguranta locului de munca; capacitatea de a rezista factorilor stresanti este normala.
I. NOTIUNI PRIVIND CONCEPTUL DE STRES PSIHIC
I. 1. Considerente teoretice
De origine engleza, cuvântul stres circumscrie o serie de substantive înrudite ca înteles, dar ce au totusi nuante usor diferite: presiune, apasare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoasa. În limba româna, termenul de stres a fost preluat initial cu ortografia din limba engleza (stress) pentru ca mai apoi ortografia sa fie adaptata, cu un singur "s" (stres).
În Anglia, în secolul al XVII-lea, stres însemna "stare de depresie în raport cu oprimarea sau duritatea, cu privatiunile, oboseala si, într-un sens mai general, adversitatea vietii".
Mai târziu, în secolul al XIX-lea, apare notiunea conform careia conditiile de viata agresive (stres) pot antrena suferinte fizice sau mentale (strain).
În anul 1872, Darwin publica "teoria evolutiei". În opinia sa, frica, o caracteristica permanenta a omului si a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face fata pericolului. El numeste stres nu numai emotia, ci si actul emotional ce are loc în fata unei situatii de urgenta: "fuga sau lupta".
O alta figura marcanta a acestui secol este William James, care în anul 1884 pune întrebarea "Ce este emotia ?", iar în 1890 îsi publica "Tratatul de psihologie" si anunta ca procesul psihic este secundar procesului fizic. William James acorda o mare importanta autoevaluarii perceptive, reluata în psihologia cognitiva.
În anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi din America de Nord, profesor la Harvard, în lucrarile sale fundamentale privind emotia, foloseste termenul de stres mai întâi în sens fiziologic. În anul 1928, el da acestui termen si un sens psihologic, atunci când mentioneaza rolul factorului emotional în evolutia bolilor. Imediat dupa aceasta, Cannon subliniaza legatura directa dintre reactia organica si reactia comportamentala de fuga sau de lupta în fata unui pericol neasteptat, completând astfel teoria lui Darwin.
Cel care lanseaza în limbajul medical, înca din 1936, conceptul de stres este fiziologul canadian Hans Selye. Înca din vremea în care era student în medicina la Universitatea din Praga, Selye a fost intrigat de sindromul general al maladiei, sindrom descris de pacientii afectati de boli infectioase, prezentând toti aceleasi simptome, însa fara vreun simptom specific. Selye deduce din aceasta ca trebuie sa fie vorba de un raspuns nespecific al organismului la boala.
Tot în anul 1936, descrie "sindromul general de adaptare" (SGA) ca fiind efortul facut de organism pentru a raspunde solicitarilor mediului si concluzioneaza ca raspunsul la diferiti agenti stresori este dominat de hiperactivitatea cortico-suprarenalelor.
Selye introduce conceptul de stres propriu-zis în anii ’50, concept ce ocupa un loc important mai întâi în medicina, apoi în psihiatrie. În conceptia lui Selye, stresul nu este decât o reactie biologica si generala, adica "o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzator tuturor modificarilor nespecifice, induse astfel într-un sistem biologic". El defineste stresul la început ca fiind o agresiune, apoi ca o reactie a subiectului la o agresiune, ultima reprezentând un stresor.
Conform conceptiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viata cotidiana. Stresul caracterizeaza o reactie psihologica complexa, extrem de intensa si relativ durabila a individului confruntat cu noi si dificile situatii existentiale.
Stresul reprezinta un aspect normal si necesar al vietii, aspect de care omul nu poate scapa. Stresul poate genera un disconfort temporar si, de asemenea, poate induce consecinte pe termen lung. În timp ce prea mult stres poate altera atât starea de sanatate a unui individ, cât si bunastarea acestuia, totusi, un anumit volum de stres este necesar pentru supravietuire. Stresul se poate concretiza în diminuarea normalitatii functiilor sau chiar în aparitia bolilor, dar poate ajuta persoana aflata într-o stare de pericol prin ajustarea mecanismelor de coping.
Adaptarea constituie conditia fundamentala a supravietuirii fiintelor vii în natura si societate. Atât în cazul omului cât si al animalului, reactiile adaptative sunt în covârsitoarea lor majoritate învatate, dobândite.
În faza de început a cercetarilor sale, H. Selye a fost tentat sa defineasca stresul ca fiind gradul de uzura si suferinta a organismului provocat de modul de functionare sau de leziuni. Preluând ideile lui Hipocrate care considera ca boala nu este numai suferinta, ci si uzura, vatamare, efortul pentru a reveni la starea normala, Selye descopera mecanismele de adaptare a organismului la actiunea agentilor stresori, identificând astfel reactiile de aparare ale organismului, si anume sindromul general de adaptare.
Sindromul general de adaptare (SGA) este caracterizat prin trei stadii:
– Reactia de alarma ce reprezinta primul raspuns al organismului, mobilizarea generala a fortelor de aparare a organismului. Acest prim stadiu cuprinde doua faze: faza de soc (caracterizata prin hipotensiune, hipotermie, depresie nervoasa, etc.), cu vatamarea sistemica (generala) brusca, urmata apoi de o faza de contrasoc, în care apar fenomenele de aparare (hiperactivitatea cortico-suprarenalelor, involutia aparatului timico- limfatic, etc.).
– Stadiul de rezistenta în care sunt activate mecanismele de autoreglare. Cuprinde ansamblul reactiilor sistemice provocate de o expunere prelungita la stimuli fata de care organismul a elaborat mijloace de aparare.
– Stadiul de epuizare este foarte asemanator reactiei de alarma, când, datorita prelungirii actiunilor agentilor nocivi, adaptarea organismului cedeaza.
Stresul poate fi generat de catre o diversitate de situatii sau evenimente, de la modificarea comportamentului, a obiceiurilor de somn sau de hranire, pâna la decesul partenerului de casatorie, a parintilor sau a copiilor. Volumul de stres indus de acesti stresori depinde nu doar de perceptia individului, ci si de factori precum tipul de stresori, intensitatea si durata acestora.
J. Weitz considera ca o situatie poate deveni stresanta în urmatoarele conditii: solicitarile sunt atât de numeroase încât împiedica prelucrarea adecvata a informatiei, supraîncarcarea traducându-se de cele mai multe ori prin degradarea performantelor; situatia este perceputa ca fiind potential periculoasa, motiv pentru care subiectul se simte amenintat; în cazul în care subiectul este izolat, acesta resimtind restrângerea libertatii; când subiectul este împiedicat sa- si desfasoare activitatea si are sentimentul de frustrare; când presiunea grupului se exercita de asa natura încât trezeste teama de esec, de dezaprobare.
I. 2. Clasificarea stresului
Variatiile individuale explica de ce una si aceeasi persoana reactioneaza diferit de la un moment la altul, de ce amploarea, intensitatea, durata reactiilor psihofiziologice se modifica în timp ca rezultat al familiarizarii sau, dimpotriva, al sensibilizarii cu unii agenti stresori.
Stresul este o stare a organismului care rezulta din interactiunea, confruntarea unica sau repetata a individului cu situatia. O situatie poate fi stresanta pentru majoritatea oamenilor, dar ea poate sa nu fie evaluata si traita în acelasi mod de o persoana sau alta. Eterogenitatea raspunsurilor individuale a dat nastere unui tablou diversificat al formelor de stres. Unii indivizi sunt capabili sa se adapteze mai eficient. Un stresor îi capaciteaza pe unii sa achizitioneze mai mult si le poate structura viata într-un mod foarte interesant. Alte persoane nu se adapteaza tot atât de bine si acest fapt are ca rezultat nu numai o slaba performanta si o productivitate scazuta, ci si îmbolnavirea, dereglarea homeostaziei. Angajatii care au foarte mult de lucru sau multe responsabilitati, nu numai ca- si realizeaza sarcinile într-un mod inadecvat, dar se pot chiar îmbolnavi. Sau, o persoana incapabila sa suporte decesul partenerului, poate cadea în depresie, îsi va neglija munca si va face lucruri ce îi pot periclita sanatatea, poate chiar viata.
Stresul poate avea efecte atât pozitive, cât si negative. Stresul pozitiv (eustres) este cel care actioneaza ca factor energizant, ajutând persoana sa abordeze situatiile ca pe niste provocari, într-un mod mult mai eficient. În cazul stresului negativ (distres) organismul supramobilizat refuza sa revina la starea normala, individul fiind nervos, gata de reactie, are tensiunea arteriala crescuta si musculatura încordata.
În functie de frecventa manifestarii agentilor stresori se poate vorbi despre: stres acut (episodic), care înceteaza odata cu disparitia agentului stresor; stres cronic (persistent), caz în care agentul stresor se mentine o perioada îndelungata de timp afectând starea de echilibru a organismului si stres ciclic provocat de aparitia agentului stresor cu o anumita regularitate.
O alta clasificare a formelor de stres a fost efectuata de catre specialisti, avându-se în vedere natura agentilor stresori:
Stresul psihic: în care se regaseste actiunea combinata a mai multor tipuri de agenti stresori.
Stresul profesional: este determinat de actiunea concomitenta sau nu a stresorilor fizici (zgomot, vibratii, variatii de temperatura, luminozitate), chimici (substante chimice volatile, iritabile).
Stresul preoperator si postoperator: are la baza caracterele stresului psihic, dar la care se adauga ca agent de multiplicare, anticiparea stresului operator si postoperator.
Stresul de subsolicitare: este determinat de modificarea caracterului anumitor activitati profesionale, obligatia de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone, carora subiectul nu le gaseste nici o justificare; chiar inactivitatea poate deveni sursa de stres.
Stresul de suprasolicitare: este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit si cu sarcini de mare diversitate.
Stresul situational: este cauzat de schimbari recente în modul de viata al indivizilor. Acest tip de stres mai este denumit si stres cultural.
II. STRESUL în ORGANIZATIA MILITARA
Fenomen curent al vietii moderne, ca urmare a cresterii ritmului solicitarilor si variatiilor ambiantei, stresul are în armata si, îndeosebi pe câmpul de lupta, o importanta însemnata în influentarea negativa a moralului trupelor, în diminuarea capacitatii de lupta a militarilor si unitatilor.
Situatiile generatoare de stres pot fi de natura fizica (zgomot, temperatura, spatiu limitat, incendii, cutremure), psihologica (teama, conflict, presiune), sociala (neadaptare, excludere sociala).
În general, orice stimul intern sau extern care depaseste sau scade sub un anumit prag poate constitui o sursa de stres, afectând conduita si activitatea psihica a unei persoane.
Pentru domeniul militar, recunoasterea operativa a prezentei stresului la cadrele militare are o importanta deosebita, constituie primul pas în controlul si stapânirea acestui fenomen, asigurându-se îndeplinirea misiunilor fara pierderea eficientei. Odata cu identificarea manifestarilor stresului se pot folosi, individual si colectiv, metode si tehnici de scadere a intensitatii lor, de limitare a efectelor negative generate de acest fenomen.
Statutul de militar se numara printre cele mai stresante profesii. Principalii factori stresori care pot aparea sunt: calitatea slaba a procesului pregatirii pentru lupta, gradul înalt de solicitare fizica si psihica a misiunilor, nivelul scazut al ordinii si disciplinei militare, probleme nerezolvate în familie, stil de conducere inadecvat al comandantilor si sefilor, lupta si activitatile pe timp de noapte, precum si în conditiile unui nivel scazut de luminozitate si vizibilitate, izolarea, conflicte interioare între simtul datoriei si spiritul de conservare a integritatii personale.
Stresul sever care include si stresul luptei, se identifica în propriul corp prin urmatoarele manifestari: fizice (gura uscata, înghitire dificila, stare permanenta de oboseala, slab control al reactiilor motorii), mentale (amnezie pronuntata, putere scazuta de concentrare si atentie, dificultati în a relationa sistematic si logic), psihologice (anxietate ridicata, tensiune nervoasa de nivel sporit, autocontrol dificil al emotiilor, sentimente acute de frustrare, de culpabilitate, iritabilitate crescuta, toropeala si apatie, pesimism).
Cai si modalitati de instruire a militarilor în vederea depasirii stresului în activitatea militara:
– desfasurarea unei intense si eficiente pregatiri militare generale si de specialitate, aceasta fiind principala cale de crestere a capacitatii adaptative si antistres a personalului;
– realizarea la militari a unei foarte bune conditii fizice capabila sa le sustina eforturile aspre impuse de armata;
– însusirea de catre militari a unor modalitati de depasire a stresului si efectuarea de antrenamente pentru dezvoltarea acestor tehnici;
– stabilirea, îndeosebi în timpul aplicatiilor tactice a unui raport optim între efort, activitate si odihna;
– repartizarea corecta, rationala a sarcinilor si misiunilor în raport cu gradul lor de dificultate si cu capacitatile oamenilor;
– rezolvarea operativa si pozitiva a problemelor personale si de familie ale militarilor
– asigurarea functionalitatii optime a sistemului de informatii de jos în sus, de sus în jos si pe orizontala.
Ecuatia personala îsi pune amprenta pe toate aspectele interactiunii individului cu ambianta: evaluarea situatiei stresante, reactivitatea particulara a subsistemelor psihofiziologice solicitate, vulnerabilitatea sau toleranta la stres.
METODE DE CONTROL AL STRESULUI DE LUPTA
Dintre metodele de control al stresului de lupta, în general, si al efectelor fenomenelor de teama, frica, panica individuala, oboseala, lipsa somnului, etc., în special pot fi enumerate: evaluarea reala a situatiilor de lupta; cunoasterea si informarea oportuna; conducerea sigura, competenta si hotarâta; discutii cu militarii; constientizarea fenomenelor generate de solicitarile fizice si psihice; motivarea intrinseca si extrinseca pentru eliminarea sentimentului de teama; explicarea si comunicarea sentimentului de teama; autoanaliza, exteriorizarea motivelor de teama; climat psihosocial afectiv pozitiv; coeziune de grup; ocupatie, activitate permanenta; înlocuirea sau completarea cu efective dupa sistemul "totul o data" (experienta australiana); asigurarea conditiilor minime de odihna, igiena, hrana, echipament; procedee si tehnici de psihoterapie; recreere, optimism, gândire pozitiva; medicamente.
Aceste metode sunt dintre cele mai utile si eficiente pe care le pot utiliza comandantii pentru rezolvarea si desfiintarea dilemelor "capcanei psihologice" care se manifesta sub forma stresului de lupta, cu cea mai mare intensitate în primele trei pana la cinci zile de la declansarea actiunilor de lupta.
Asistenta psihologica în lupta are la baza importante cercetari statistice care au evidentiat ca în primele 1-2 zile de lupta se înregistreaza urmatoarele pierderi: 20-25% din efectiv reprezinta morti, raniti si disparuti; 15-20% reprezinta pierderi de natura psihica.
Implicatia imediata priveste dimensionarea actiunilor militare ulterioare. A face dimensionarea actiunilor militare ulterioare pe un procent de 75-80% din efectivul initial este o grava eroare sau, mai degraba, o ignorare a realitatii. Statistic, se poate conta doar pe 60-65% din efectiv ca fiind apt pentru lupta, cu rezerva ca, dintre acestia, 15-20% sunt partial apti pentru lupta.
Din procentul de 20-25% afectati psihic, aproximativ jumatate pot fi cuprinsi într-un tratament de scurta durata în apropierea frontului (experienta americana), ceilalti urmând sa fie tratati într-o unitate special destinata în esalonul doi al fortelor proprii (experienta israeliana).
III. STUDIU DE CAZ
La "scoala de Aplicatii a Fortelor Aeriene Aurel Vlaicu" s-a efectuat un studiu privind evaluarea nivelului stresului si prognoza rezistentei la stres pe un esantion reprezentativ (100 persoane), format din ofiteri, maistri militari si subofiteri.
Lotul a fost ales prin metoda esantionare simpla aleatorie. Subiectii au fost alesi în mod uniform si cu o probabilitate practic identica pentru fiecare din personalul militar (ofiteri, subofiteri, maistri militari, militari angajati pe baza de contract).
Culegerea datelor s-a facut prin aplicarea a doua scale.
Prima este compusa dintr- un numar de 8 întrebari reprezentative evaluarii nivelului de stres, iar cea de-a doua scala imaginata de psihologul T. S Langer este compusa din 22 de întrebari si enunturi cu ajutorul careia se poate evalua cât de bine reuseste cineva sa raspunda factorilor stresanti (a se vedea anexa).
S-a pornit de la premisa ca statutul de militar se numara printre cele mai stresante profesii; vom evidentia principalii factori stresori care pot aparea: calitatea slaba a procesului pregatirii pentru lupta, gradul înalt de solicitare fizica si psihica a misiunilor, nivelul scazut al ordinii si disciplinei militare, probleme nerezolvate în familie, stil de conducere inadecvat al comandantilor si sefilor, lupta si activitatile pe timp de noapte, precum si în conditiile unui nivel scazut de luminozitate si vizibilitate, izolarea, conflicte interioare între simtul datoriei si spiritul de conservare a integritatii personale, nesiguranta locului de munca.
Ca obiectiv s-a avut în vedere evaluarea nivelului stresului si a capacitatii de rezistenta la stres.
În urma aplicarii scalei de evaluare a stresului s-au obtinut urmatoarele rezultate:
Solicitate sa-si evalueze propriul nivel de stres, cadrele militare au dat urmatoarele raspunsuri:
Se iau în calcul raspunsurile afirmative, astfel:
– "Va irita faptul ca trebuie sa asteptati la rând pentru rezolvarea unei probleme?" – 23% au raspuns afirmativ
– "Va simtiti deprimat în viata dumneavoastra personala?" – 12% au raspuns afirmativ
– "Va simtiti în nesiguranta la locul dumneavoastra de munca?" – 36% au raspuns afirmativ
– "Mâncati, consumati alcool sau fumati pentru a va potoli starea de neliniste?" – 34% au raspuns afirmativ
– "Scopurile pe care le urmariti sunt imaginare?" – 10% au raspuns afirmativ
– "Va simtiti prins într-o capcana, atacat din toate partile?" – 1% au raspuns afirmativ
– "Va zboara adesea gândurile aiurea?" – 20% au raspuns afirmativ
– "Considerati ca sunteti predispus la accidente?" – 14% au raspuns afirmativ
Rezultatele pot fi observate si în urma reprezentarii grafice:
Pe baza acestor rezultate se poate aprecia ca, pe ansamblu, nivelul de stres cumulat este în limite normale, iar unul din factorii generatori de stres este nesiguranta locului de munca.
În urma aplicarii scalei de evaluare a capacitatii rezistentei la stres s-au obtinut urmatoarele rezultate:
Au fost luate în calcul întrebarile/enunturile la care au raspuns afirmativ.
Din cele 22 de întrebari/enunturi, raspunsurile semnificative au fost de 8, 13%, înscriindu-se în categoria de raspunsuri normale la stres. De asemenea, rezultatele sunt surprinse grafic astfel:
Se poate aprecia ca rezultatul obtinut privind capacitatea de a rezista factorilor stresanti este normala. În cazul subiectilor evaluati, au existat situatii generatoare de stres la care au reactionat normal neajungându-se la dezechilibru psihic.
BIBLIOGRAFIE
1. Aradavoaicei G., "Stresul psihic în lupta armata", Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, Bucuresti 1993
2. Aradavoaicei G., "Personalitatea cadrelor militare", Ed. Militara, Bucuresti, 1987
3. Floru R., "Stresul psihic", Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1974
4. Neveanu P. P., "Dictionar de psihologie", Ed. Albatros, Bucuresti, 1978
5. Tomsa, R. I., "Eul, imaginea de sine si comportamentul în lupta", Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, Bucuresti, 1999
6. Radu I., "Pregatirea psihica pentru lupta a militarilor", Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, Bucuresti, 1994
7. *** Infocom, nr. 1, februarie 1997
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stresul Corelat cu Performantele Angajatilor (ID: 164278)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.