Familia Si Abandonul Scolar din Perspectiva Asistentei Sociale
Cuprins :
Argument
CAP. I. Familia în context istoric și social
1. Definiri, tipologie și funcțiile familiei
2. De la familia tradițională la familia modernă
3. Rolul părinților în familia contemporană
CAP. II. Abandonul școlar, cauze și efecte
1. Delimitări conceptuale : inadaptare, eșec, insucces și abandon școlar
1.1. Inadaptarea școlară
1.2. Eșecul și insuccesul școlar
1.3. Abandonul școlar
2. Abandonul școlar și familia
3. Cauzele și efectele abandonululi școlar
3.1. Cauze de ordin economic
3.2. Cauze de ordin socio-cultural
3.2.1. Apartenența la comunitățile de tip urban/rural
3.2.2. Originea etnică – rromii
3.3. Cauze de ordin psiho-fiziologic
3.4. Cauze de ordin pedagogic
4. Situația actuală a abandonului școlar în trei județe ale Moldovei: Iași, Suceava și Botoșani
CAP. III. Intervenții specifice asistenței sociale în prevenirea și combaterea
abandonului școlar
Consolidarea relației: familie-școală
1.1. Asistența socială școlară
Consilierea familială
Medierea relațiilor părinte – copil – profesor
Educația părinților
CAP. IV. Metodologia cercetării
Ancheta socială
Interviul
Studiul de caz
Observația
Proiectul de intervenție
CAP. V. Studii de caz – copii aflați în situație de risc de abandon școlar ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate
Proiect de intervenție
Concluzii
Bibliografie
Anexe
ARGUMENT
Demersul teoretic și practic al lucrării de față converge către confirmarea ideii care reprezintă elementul catalizator al întregii abordări: familia, factor determinant în favorizarea/stoparea fenomenului de abandon școlar.
Este bine știut faptul că în contextul ansamblului etiologic care intervine în fenomenul abandonului școlar, o poziție aparte o ocupă familia. Relația școală – familie a avut întotdeauna un rol deosebit de important în evoluția socială, psihică, intelectuală a beneficiarului educațieie (elevuolui).
În context istoric familia a înregistrat modificări la nivelul status-rolurilor, acest lucru având implicații directe și imediate asupra evoluției școlare a copilului.
Familia, element al constructului social „se mișcă” în direcția de evoluție a sociaetății. Acest aspect nu constituie întotdeauna un avantaj – exemplul sociatății românești.
În angrenajul fenomenului migraționist care caracterizează tot mai mult societatea românească familia este profund implicată. Migrația forței de muncă are consecințe multiple pe diferite planuri: economic, social, cultural. O consecință directă care face obiectul lucrării de față est efenomenul abandonului școlar.
Se știe că dintotdeauna neînțelegerile, dezechilibrele în plan familial au constituit originea problemelor școlare ale copilului. În societatea postmodernă dezechilibrele intrafamiliale sunt și consecința migrațiilor spre locuri de muncă îndepărtate, bine plătite. Diagnozele școlare actuale realizate în vederea surprinderii cauzelor insuccesului școlar, tulburărilor de comportament, absenteismului, abandonului școlar, relevă tot mai mult impactul negativ al plecării părinților la muncă în străinătate.
Partea teoretică a luctării de față nu dezvoltă foarte mult fenomenul migraționist din cauza lipsei informațiilor oficiale. În momentul de față nu există statistici foarte clare din care să rezulte numărul real al românilor plecați să muncească peste hotare, cu deosebire a celor din zona moldovei unde fenomenul are o amploare deosebită.
Am reușit să surprindem câteva aspecte pe baza informațiilor care ne-au parvenit prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă: internet, radio. Ținând cont că acest fenomen are și dimensiuni ilegale, culegerea datelor devine și mai dificilă.
Partea practică a lucrării de față încearcă să echilibreze deficitul de informații cu caracter teoretic, concentrându-se exclusiv asupra elevilor cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
Deși cazurile sunt foarte diferite (vârstă nivel intelectual, situație materială, dezvoltarea afectiv-emoțională), totuși se constată un „fir roșu” care „străbate” cele șapte cazuri prezentate.se observă că absența părinților din viața copiilor are consecințe negative asupra dezvoltării personalității ale acestora în context școlar, interpersonal, social, în general.
Copiii se adaptează foarte greu cu lipsa părinților, persoana desemnată să-i supravegheze nu reușește să suplinească nevoile copilului, iar acest lucru se reflectă direct și imediat în atitudinea copilului față de viața școlară.
Între strategiile urmate pentru configurarea situației dorite (restabilirea situației școlare a elevului) se numără și consilierea școlară. Școala în care am realizat studiile de caz dispune de un cabinet de consiliere la ale cărui servicii apelează mai mult sau mai puțin și cei șapte elevi.
Întrucât la cei mai mulți elevi problemele școlare se ivesc pe fondul unui dezechilibru afectiv-emoțional, principalul rol al consilierului se vădește în restabilirea echilibrului pe dimensiunea afectivă a personalității. Problemele acestor copii au însă și un accentuat caracter social, su ocazia acestor inverstigații relevându-se necesitatea prezenței stabile în școală a unui mediator între societate și școală, iar acesta nu est altul decât asistentul social.
Această necesitate a fost și mai mult confirmată cu ocazia activității voluntare a unui asistent social din cadrul Organizației X. s-a constituit o echipă interdisciplinară care a acționat în direcția unui scop comun cu mijloace specifice și s-au obținut rezultate satisfăcătoare care vin în direcția sprijinirii ideii de a introduce un asistent social în școală.
Tema abordată, deși dificilă din punct de vedere al resurselor de informare, s-a dovedit „generoasă” din punct de vedere al experienței practice oferite. Cu această ocazie s-au putut constata câteva din consecințele negative ale fenomenului migraționist. Această realitate deși puțin studiată se face din ce în ce mai resimțită în rândul societății românești din perspectiva consecințelor: familii dezorganizate, dezbinate, copii cu tulburări de comportament, fără motivația învățării, aflați în situație de abandon școlar.
Întrucât tema reprezintă un teren puțin cercetat, ne deschide calea unei varietăți de probleme care ar putea face obiectul unor lucrări ulterioare: formerea unui grup de suport care să constituie resurse pentru susținerea covârstnicilor aflați în situații similare și măsurarea rezultatelor.
CAPITOLUL I. Familia în context istoric și social
„Cel mai mare serviciu social pe care-l poate
face cineva țării și umanității este să
alcătuiască o familie”
George Bernard Shaw
1. Definiri, tipologie și funcțiile familiei
Când rostim cuvântul „familie”, o facem de cele mai multe ori trecând cu vederea aspectele ce țin de originea și longivitatea acestui concept. Dacă intrăm în detalii, vom constata că cea mai veche formă de colectivitate umană este „familia”.
Cuvântul „familie” își are obârșia în latinescul famulus care semnifică în sens larg: supus, ascultător, iar în sens restrâns: slugă, rob, slujitor. Structura familiei a cunoscut de-a lungul timpului numeroase transformări, acestea din urmă fiind generate de modul de organizare a societății proprii perioadei respective.
Astfel, în societatea antică ebraică, tatăl exercita o autoritate absolută asupra celorlalți membri ai familiei, iar „copiii erau învățați să se supună hotărârilor familiale și se pedepseau cu moartea în cazul în care își loveau sau blestemau părinții”, situație similară cu cea a poporului persan unde femeia era datoare să asculte în totalitate de soțul ei, iar educația copiilor în primii 5 ani realizându-se de către mamă.
În perioada clasică a civilizației grecești (sec. V. î.e.n.), dacă familia nu dispunea de mijloace materiale pentru creșterea copilului, acesta din urmă era părăsit de familie într-un loc public unde putea fi luat de cineva pentru a-l crește, în timp ce, în societatea medievală, copilul era privit ca „o miniatură a unui om matur”.
Secolul al XVIII-lea, numit și secolul iluminismului, aduce cu sine fenomenul industrializării capitaliste și totodată reducerea numărului de copii în familie.
După primul război mondial, Freud enunță ideea că „dezvoltarea copilului depinde de interacțiunea părinți-copii”. Ulterior, în epoca modernă se introduce conceptul de „planificare familială”, se modifică dimensiunea familiei și se ajunge la concluzia că un număr mic de copii într-o familie permite o creștere și o educare corespunzătoare a acestora.
De-a lungul timpului, în cercetările întreprinse în domeniul familiei, s-au formulat mai multe definiții ale acesteia. Astfel, familia este „o formă de comunitate umană ale cărei relații între membrii săi (relații de esență natural-biologică, spiritual-afectivă și moral-juridică) permit continuitatea speciei umane și evoluția societății”.
Un alt mod de definire al familiei este de „grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc împreună, cu o gospodărie comună, care sunt legați prin anumite relații natural-biologice, psihice, morale și juridice și care răspund unul pentru altul în fața societății”.
Dicționarul de filosofie definește familia ca fiind „forma primară de comunitate umană care cuprinde un grup de oameni legați prin consangvinitate și înrudire” , în timp ce, dicționarul Unesco definește familia ca „forma de comunitate umană, întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe descendenții acestora prin relații strânse de ordin biologic, economic, psihologic, spiritual”. (A. Stănoiu, 1983,)
M. Spânu este de părere că familia reprezintă acea „entitate culturală, socială, economică, care garantează satisfacerea necesităților și împlinirea aspirațiilor membrilor săi, asigurând securitatea emoțională, sexuală, economică”.
Constituția României specifică în articolul 44 (1) : „Familia desemnează în sens larg un grup social ai cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii. În sens restrâns este un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și din copiii acestuia”.
Pentru noțiunea de familie, limba ebraică, biblică folosește termenul de „baith”, ce are în vedere atât casa ce-i adăpostește pe membrii unei familii (Iov, 8, 15), cât și pe membrii și descendenții unei familii (Facerea, 18, 19).
Atunci când vorbim de familie avem în vedere și varietatea tipologică a acesteia. Astfel, după criteriul normalității, familiile se clasifică :
1. Familia normală : este familia care „își asumă sarcina îndeplinirii tuturor funcțiilor” (A. Stănoiu, 1983) și se caracterizează prin „coeziunea și adaptabilitatea membrilor săi”, termenul de coeziune exprimând „raporturile de solidaritate, îmbinare, apropiere, unitate și sprijin dintre membri”. Gross Martin precizează că prin intermediul coeziunii putem testa gradul de rezistență al unui grup familial „la forțele de ruptură, fie ele interne, fie externe”.
În cadrul acestei familii se constată o interacțiune favorabilă atât între membrii familiei, cât și între aceștia și membrii exteriori grupului, familia normală constituind exemplul familiei demne de urmat.
Din categoria familiilor normale fac parte :
1.1. Familia nucleară – este alcătuită din soți și copiii acestora necăsătoriți (proprii sau adoptați) și este „o structură democratică, bazată pe consens, egalitate și complementaritatea rolurilor de soț-soție, precum și o particiiilor membrilor săi, asigurând securitatea emoțională, sexuală, economică”.
Constituția României specifică în articolul 44 (1) : „Familia desemnează în sens larg un grup social ai cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii. În sens restrâns este un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și din copiii acestuia”.
Pentru noțiunea de familie, limba ebraică, biblică folosește termenul de „baith”, ce are în vedere atât casa ce-i adăpostește pe membrii unei familii (Iov, 8, 15), cât și pe membrii și descendenții unei familii (Facerea, 18, 19).
Atunci când vorbim de familie avem în vedere și varietatea tipologică a acesteia. Astfel, după criteriul normalității, familiile se clasifică :
1. Familia normală : este familia care „își asumă sarcina îndeplinirii tuturor funcțiilor” (A. Stănoiu, 1983) și se caracterizează prin „coeziunea și adaptabilitatea membrilor săi”, termenul de coeziune exprimând „raporturile de solidaritate, îmbinare, apropiere, unitate și sprijin dintre membri”. Gross Martin precizează că prin intermediul coeziunii putem testa gradul de rezistență al unui grup familial „la forțele de ruptură, fie ele interne, fie externe”.
În cadrul acestei familii se constată o interacțiune favorabilă atât între membrii familiei, cât și între aceștia și membrii exteriori grupului, familia normală constituind exemplul familiei demne de urmat.
Din categoria familiilor normale fac parte :
1.1. Familia nucleară – este alcătuită din soți și copiii acestora necăsătoriți (proprii sau adoptați) și este „o structură democratică, bazată pe consens, egalitate și complementaritatea rolurilor de soț-soție, precum și o participare crescândă a copiilor”, oferind tuturor membrilor săi sprijin emoțional, protecție și posibilitatea de satisfacere a nevoilor de comunicare.
Fiecare individ normal aparține la cel puțin 2 familii nucleare :
familia de origine sau familia consanguină – este familia în care individul se naște, crește, alcătuită fiind din mamă, tată, frați, surori;
familia de procreere – întemeiată prin căsătorie, având în componența sa : soțul, soția, fiii și fiicele, cunoscută și sub denumirea de familie proprie (formată prin alegerea partenerului de viață) sau familia conjugală (pentru a sugera că își are originea în căsătoria partenerilor ajunși la vârsta maturității).
1.2. Familia extinsă sau lărgită, cuprinde două, trei generații reunite și are drept caracteristică funcțională „conservatorismul, păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și stilului familial dominant”. Astfel de familie funcționează deseori prin respectarea unor norme fixe, rigide, lucru care se finalizează de cele mai multe ori cu apariția conflictelor între generații, iar valorile religioase, morale, culturale se transmit cu o mai mare ușurință în rândul familiei extinse.
Burgess definește familia extinsă ca fiind „o structură” de tip autoritar condusă de șef pater, incluzând mai multe generații, ce conviețuiesc laolaltă, într-o precisă diviziune și stratificare a rolurilor, în care alegerea partenerului este făcută de părinți, pe baza statutului economic și social, iar subordonarea obligațiilor și urmarea tradițiilor sunt așteptări majore. Familia lărgită include următoarele subtipuri de familii :
familia lărgită pe verticală – alcătuită din soț, soție, copiii și părinții unuia dintre soți;
familia lărgită pe verticală – formată din soț, soție și frații unuia dintre soți;
familia lărgită pe orizontală și pe verticală – formată din soț, soție, copii și părinții unuia dintre soți și frații acestuia.
După criteriul funcționalității s-a idedtificat următoarea tipologie :
familia organizată (legal constituită, cu relații normale între părinți și copii);
familia aparent organizată (parțial dezorganizată) – când echilibrul familiei este alterat prin conflicte repetate dintre părinți, dintre părinți și copii;
familia dezorganizată (părinții sunt despărțiți);
familia descompletată (unul din părinți a decedat);
familia neorganizată (familia concubină);
familia reorganizată (unul din soți s-a recăsătorit).
2. Familia anormală – este cunoscută sub denumirea de familie dezorganizată, vulnerabilă sau disfuncțională și se caracterizată de faptul că una sau mai multe funcții nu sunt îndeplinite în mod corespunzător.
Când vorbim de familiile dezorganizate trebuie să avem în vedere următoarele variabile :
situția socio-economică – cu cât familiile se confruntă cu dificultăți familiale mai mari cu atât riscul de a intra în rândul familiilor dezorganizate este mai accentuat;
stabilitatea căminului (cazuri de abandon, divorț, deces și separare);
climatul conjugal (alcoolismul, conduite agresive și violență față de copii, părinții au antecedente penale);
stilul educativ al părintelui (modul de supraveghere și control parental, sisteme de recompense și sancțiuni, autoritate exagerată).
După criteriul locuinței :
Familia de rezidență – este familia în care „toate persoanele locuiesc în aceeași casă, au locuință comună”. (A. Stănoiu, M. Voinea, 1983, p. 13)
Familia de interacțiune este „grupul de persoane între care există relații de rudenie, dar și alte relații cum ar fi cele de întrajutorare, schimburi reciproce de vizite, produse”.
Funcțiile familiei
Din totdeauna, familia a îndeplinit o varietate de funcții, care reprezintă „totalitatea responsabilităților ce revin acesteia” (I. Mitrofan, 1991, p. 156), modul lor de manifestare având nuanțe diferite de la o societate la alta.
În urma unor cercetări s-a identificat existența a două categorii de factori care influențează funcționalitatea unei familii :
1. Factori externi – își exercită acțiunea din exteriorul familiei manifestând o puternică influență asupra acesteia.
Din categoria factorilor externi fac parte :
caracterul totalitar sau democratic al societății– care are repercusiuni asupra solidarității și socializării descendenților;
nivelul de dezvoltare economică a socității– care influențează funcția economică și reproductivă a familiei;
legislația – cu urmări asupra funcției sexuale și reproductive a familiei;
nivelul de instrucție și educație – care influențează funcția de socializare și reproducere a familiei.
2. Factori interni – sunt factorii interiori familiei, în categoria acestora fiind incluși :
dimensiunea familiei – care își exercită influența asupra modului de realizare a funcției de socializare și solidaritate a familiei;
structura familiei – cu repercusiuni asupra funcției economice și reproductive a familiei;
diviziunea rolurilor și autorității – manifestă consecințe asupra solidarității familiale.
Familia îndeplinește patru categorii de funcții fundamentale. Însă nu putem afirma cu certitudine că aceste funcții sunt într-adevăr „fundamentale”, întrucât în societatea contemporană unele dintre ele și-au diminuat drastic rolul.
Funcțiile amintite sunt :
funcția economică;
funcția educațională;
funcția de solidaritate;
funcția sexuală și reproductivă.
„Fără prima și a treia funcție, societatea umană ar muri, fără a doua, viața însăși ar înceta, fără a patra, cultura ar ajunge la un sfârșit”.
1. Funcția economică
I. Mitrofan , afirmă că dintre toate funcțiile familiei, „funcția economică a fost și va rămâne cea mai importantă”.
În societatea tradițională bunăstarea constituia un prim criteriu de alegere a partenerului de viață, lucru valabil și în societatea contemporană, cu precizarea faptului că, în zilele noastre bunăstarea nu este privită ca fiind fundamentală în întemeierea unei familii, ci ca o necesitate în acest sens.
Pentru a reuși să supraviețuiască, familia este nevoită să-și asigure un minimum de venituri în vederea satisfacerii nevoilor de bază, fapt care îi permite să se orient și în direcția îndeplinirii celorlalte funcții.
Funcția economică a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări. Astfel, în condițiile sclavagismului și feudalismului, „familia constituia o unitate economică și socială”, (T. Filipescu, 1989, p. 21), iar în cele ale capitalismului producția industrială depășește cadrul familial, producția agricolă mecanizată reduce simțitor rolul economic al familiei țărănești.
În societatea tradițioinală, funcția economică cuprindea trei dimensiuni:
dimensiunea productivă (realizarea bunurilor și produselor necesare supraviețuirii);
dimensiunea profesională (care vizează transmiterea ocupațiilor de la o generație la alta);
dimensiunea financiară (presupune existența în cadrul familiei a unui buget de venituri și cheltuieli).
În societatea contemporană, familia nu mai reușește să supraviețuiască doar din producția proprie, ea fiind „dependentă de veniturile câștigate în afara gospodăriei”. (Iluț, P., 1995) O altă modificare s-a produs și la nivelul dimensiunii profesionale, astfel că nu se mai practică transmiterea ocupațiilor de la o generație la alta, tânărul având posibilitatea de a-și alege singur meseria pe care și-o dorește.
Schimbări au survenit și în componenta financiară a familiei, deseori familia contemporană confruntându-se cu situația unui buget dezechilibrat, buget care este dependent de numeroși factori: vârsta membrilor familiei, practicile alimentare, crizele economice. Ansamblul cheltuielilor efectuate de o familie în vederea satisfacerii trebuințelor fundamentale este foarte importantă „furnizând date despre nivelul de trai al acesteia”. Funcția economică este indicatorul principal de echilibru într-o familie.
2. Funcția educațională
Cuvântul „educație” este de origine latină (educo, -are = a crește, a cultiva) și desemnează „contribuția familiei la funcționarea întregului societal”.
În sens istoric, educația este „procesul de transmitere și asimilare a experienței economice, politice, religioase, filosofice, artistice, științifice, tehnice, de la înaintași la urmași”.
În fazele incipiente ale dezvoltării societății, transmiterea informațiilor se realiza pe cale orală, într-o manieră neorganizată (în comunitățile gentilico-
tribale). Ulterior, în etapele avansate de dezvoltare a societății, la unele popoare (egipteni, indieni), educația se realiza ca inițiere în temple, cunoașterea fiind considerată ca fiind un act sacru.
Educația în familie – desemnează „ansamblul influențelor exercitate în cadrul familiei asupra copiilor în vederea pregătirii și formării lor pentru viață”, familia fiind inclusă în categoria celor mai importanți factori educativi, influența acesteia asupra evoluției educative a copilului având un rol major încă de la nașterea acestuia.
Se numește educație familială „acțiunea de a crește și educa unul sau mai mulți copii, desfășurată cel mai adesea în grupuri familiale de către adulți, părinții copiilor respectivi”. (P. Durning, 1995)
Funcția educativă este „indicatorul cel mai elocvent” al echilibrului într-o familie, aceasta din urmă fiind cea care realizează educația primară a copiilor, părinții îndeplinind funcția de profesori și fondatori ai personalității acestora.
Părinții exercită influențe educaționale asupra copiilor lor prin două modalități : (I. Mitrofan, 1991)
direct – utilizând un ansamblu de metode, strategii, tehnici educative.
Conceptul de „strategie educativă a familiei” face referire la „un pluralism al metodelor familiale, pe de o parte, și al metodelor educative, pe de altă parte”. Cu alte cuvinte, strategia educativă desemnează ansamblul metodelor, tehnicilor educative utilizate de părinți, în scopul educării copiilor lor.
b. indirect – prin metodele comportamentale oferite de părinți copiilor lor, prin climatul familial existent.
Conceptul de climat familial desemnează „un ansamblu de stări psihice, moduri de relaționare interpersonală, atitudini, nivel de satisfacție ce
caracterizează grupul familial pe o perioadă mai mare de timp”.
M. Gilly (1976) afirma că școlarul are nevoie de un mediu familial în care să se simtă în siguranță. El simte nevoia unor părinți „calmi, înțelegători, afectuoși” și manifestă dorința ca aceștia să dovedească interes sporit față de lucrurile care reprezintă importanță pentru el.
„Pentru a educa un copil, trebuie mai întâi și fără încetare să te educi pe tine” afirma C. Dumitriu, sublinind astfel importanța pregătirii permanente a părinților în exercitarea funcției educative asupra copiilor.
Pentru exercitarea funcției educative o familie trebuie să îndeplinească patru condiții:
să conștientizeze necesitatea acțiunii educative;
să-și dorească să îndeplinească această sarcină;
să aibă o imagine exactă a ceea ce dorește să ducă la îndeplinire ;
să aibă timpul și mijloacele corespunzătoare atingerii obiectivelor propuse.
Funcția educativă cuprinde, la rândul său următoarele subfuncții :
integral-formativă, care își face simțită prezența în fazele de început ale ontogenezei, fază în care copiii primesc răspunsuri la avalanșa de întrebări. Este etapa în care copilul își însușește o serie de cunoștințe, deprinderi, aptitudini.
psiho-morală – etapa formării unor trăsături, atitudini morale pozitive. De menționat importanța pe care o reprezintă influența modelelor comportamentale ale părinților și climatul familial în dezvoltarea ulterioară a copilului.
social-integrativă – face referire la nivelul de adaptare și integrare a copilului în raport cu cerințele vieții.
cultural-formativă – vizează dezvoltarea și educarea spiritului critic, a sentimentelor estetice.
În societatea contemporană, au intervenit o serie de modificări, astfel că responsabilități ce țineau de părinți în exercitarea acestei funcții au fost preluate de stat. Putem afirma că s-a produs o restructurare a funcției educative, dar acest lucru nu trebuie interpretat ca o diminuare a importanței funcției educative a familiei. Importanța acesteia crește permanent și cere să fie cât mai organizată și integrată rațional în funcția educativă a întregii societăți.
Leon Tope a realizat o clasificare a familiei în funcție de rezultatele obținute în exercitarea funcției educative :
familii educogene înaintate – care manifestă interes sporit în educarea copiilor, prin implicarea în acțiunile și activitățile organizate de școală, prin încurajarea pregătirii culturale și profesionale a acestora.
familii satisfăcător educogene – urmăresc să asigure în primul rând confortul material necesar copilului. Sunt interesate și de educarea copiilor, dar acest interes nu se concretizează în acțiuni organizate sistematic.
familii slab educogene – caracterizate prin conflicte frecvente între părinți, părinți-copii, insuccese școlare ale copiilor.
Exercitarea funcției educative se realizează diferit de la o familie la alta. Variabilele care se iau în calcul sunt :
nivelul de pregătire al părinților;
gradul de integrare a familiei în societate;
timpul disponibil al părinților în educarea copiilor;
modul în care au fost educați părinții în exercitarea funcției educative.
Societatea contemporană a adus cu sine numeroase modificări ale funcției educative, dar aceasta nu înseamnă că familia și-a diminuat rolul și importanța în exercitarea acestei funcții.
Nu trebuie uitat niciodată faptul că nimeni nu va putea suplini rolul educativ al familiei.
3. Funcția de solidaritate
Funcția de solidaritate asigură „unitatea, coeziunea, protecția și încrederea mediului familial”, presupunând o implicare a tuturor membrilor unei familii, în condițiile respectului dragostei și sprijinului reciproc manifestat între aceștia.
Solidaritatea se poate modela și perfecționa pe întreg parcursul vieții familiale însă, pentru a ajunge la un nivel satisfăcător este necesar ca fiecare membru al familiei să aibă o contribuție în acest sens.
Într-o familie putem vorbi despre existența a „trei niveluri de solidaritate”.
a. relația conjugală, presupune o atentă analiză a motivațiilor reale ce stau la baza parteneriatului erotic și afectiv.
În condițiile în care partenerii se găsesc în situația satisfacerii reciproce a nevoilor și trebuințelor se poate vorbi despre o căsătorie durabilă și despre un confort fizic și psihic al partenerilor.
relația parentală – are în vedere maniera și strategiile educaționale utilizate de părinț în raport cu copiii lor.
Implicarea părinților în exercitarea funcției educative diferă de la o societate la alta. Duvall (1971) vorbește despre existența a două tipuri de modele ale relației părinte-copil :
modelul mamei tradiționale (rigidă, perseverentă) și
modelul mamei moderne (care pune accentul pe dezvoltarea capacităților intelectuale ale copiilor).
E. A. Elder identifică :
– modelul tatălui tradițional (care asigură suportul material necesar supraviețuirii familiei și care se impune prin autoritate și exigență) și
– modelul tatălui modern (indulgent, care petrece un timp limitat cu copilul).
c. relația fraternă – desemnează ansamblul relațiilor interpersonale dintre copiii ce aparțin aceleiași familii, studiile demonstrând că frații mai mari joacă un rol semnificativ în educarea celorlalți copii. Adesea ei „reprezintă modele de identificare mai influente decât părinții” deoareca ei mijlocesc integrarea fraților mai mici în diferite grupuri sociale.
Într-o lucrare recentă, Viviane Ismbert-Jamate evidențiază rolul solidarității fraterne în reușita școlară și socială. Nu de puține ori s-a constatat că frații mai mari constituie pentru cei mai mici modele și suport educațional.
Funcția reproductivă și sexuală
„Potrivit concepției materialiste, momentul hotărâtor în istorie este producția și reproducția vieții nemijlocite. Această producere este de două feluri: pe de o parte producerea mijloacelor de subzistență – alimente, îmbrăcăminte, locuință, pe de altă parte, producerea omului însuși, perpetuarea speciei.
J. Evola în lucrarea „Metafizica sexului”- 1994, consideră că sexualitatea și reproducerea sunt într-un raport invers proporțional. „Cu cât e mai puternic unul din cele două elemente, cu atât celălalt e mai slab”.
În societatea contemporană observăm că se acordă o importanță exagerată sexualității. Acest fapt nu constituie un lucru negativ, dar îi determină pe indivizi să oscileze între cele două extreme : dorința de a poseda și teama de a nu fi destul de bun în actul sexual.
În prezent funcția sexuală și reproductivă a cunoscut schimbări masive comparativ cu societatea tradițională, lucru care a condus la o maximizare a sexualității și minimizare a fertilității.
2. De la familia tradițională la familia modernă
Tradiționalitatea constituie rădăcina sau punctul de plecare al modernității, având ca trăsătură definitorie tradiția, care se identifică cu „conservatorismul, rigiditatea și localismul”.
Modernitatea reprezintă opusul tradiționalității, operând cu valori, principii, norme, caracterizate prin „flexibilitate, individualism, dinamism, universalism”.
În cele două perioade istorice la care am făcut referire stilul de viață familială este foarte diferit. Astfel, în societatea tradițională familia respecta cu strictețe normele specifice majorității, în timp ce principiile, valorile reduse numeric sau ca identitate erau excluse, fapt care nu caracterizează și modernitatea ce înglobează o varietate de stiluri de viață, fiecare individ fiind liber să adere la cel cu care este compatibil.
Familia tradițională situează în vârful ierarhiei valorilor „autoritatea” care revine bărbatului, acesta din urmă fiind considerat superior soției și copiilor, familia contemporană promovând cooperarea, egalitatea, comunicarea între membrii familiei.
În prezent, familia nu mai deține „monopolul educației tinerei generații” în desfășurarea procesului educațional fiind implicate și persoane extra-familiale.
Spre deosebire de familia tradițională, în ziua de azi se acordă o importanță sporită școlarității, părinții manifestându-și interesul și concentrându-și eforturile în vederea sprijinirii activității școlare a copiilor lor. În trecut, atitudinea părinților față de școală era una de ignorare, de subestimare, copiii fiind adesea folosiți de părinți în activitățile gospodărești.
Modernitatea a adus cu sine o modificare a rolurilor parentale în raport cu îndeplinirea atribuțiilor educative. Astfel, dacă în trecut sarcina creșterii și educării copiilor revenea femeii, bărbatul având obligația de a asigura echilibrul economic al familiei, astăzi se pune problema egalității de gen, a afirmării profesionale a femeii. În prezent ambii părinți sunt implicați în egală măsură în procesul de creștere și educare a copiilor.
Dacă în familia tradițională copilul era în centrul atenției familiale, aceasta din urmă fiind preocupată de asigurarea unor condiții optime creșterii și educării lui, astăzi se pune accent pe importanța interrelaționărilor dintre membrii familiei, aceștia regăsindu-se în ipostaza de parteneri pentru reușita socială.
Tradiționalismul se identifică cu o atitudine de „indiferență” maternă, atitudine justificată de lipsa condițiilor necesare asigurării unui trai satisfăcător pentru copii. Astăzi se poate vorbi de o exagerare a grijii și afecțiunii materne.
Propriu societății contemporane este și desacralizarea căsătoriei. Se constată o reducere a motivației economice, o creștere a heterogamiei (origini sociale diferite ale partenerilor), scăderea implicării părinților în căsătoria tinerilor, declinul familiei nucleare bazată pe căsătorie, extinderea toleranței față de noile forme de conviețuire. În societatea actuală se constată o scădere a numărului căsătoriilor și o creștere alarmantă a numărului cuplurilor care trăiesc în concubinaj.
În trecut „bărbatul muncea în afară, în timp ce femeia se ocupa de căminul ei”. Astăzi, ambii parteneri sunt salariați, femeile și-au câștigat independența financiară și preferă să se realizeze, inițial profesional și ulterior familial. Obținerea autonomiei familiale de către femei, reduce motivația acestora de a se căsători legal, multe dintre ele alegând alternativa „unei căsătorii fără acte”.
Un aspect care se impune a fi luat în considerare face referire la vârsta la căsătorie. În trecut fetele se căsătoreau la 16-18 ani iar băieții între 20-25 ani. În prezent, se constată un decalaj de 4-5 ani comparativ cu societatea tradițională, o cauză frecventă ce stă la originea modificării vârstei la căsătorie fiind creșterea proporției femeilor școlarizate.
Dacă în trecut menirea femeilor era de a naște copii și de a se ocupa de creșterea lor, dezvoltarea, educarea acestora, mersul la școală fiind considerat un lucru extremist, astăzi procentul femeilor cu studii superioare din România este de 41,3% din totalul persoanelor cu studii superioare. În ultimii trei ani, participarea școlară a femeilor tinde să devină ușor ridicată comparativ cu cea a bărbaților.
Începând cu anii 1970 familia nucleară tradițională a înregistrat un declin semnificativ, proporția acestuia fiind de 7-10% din totalul grupărilor familiale. O cauză principală în accentuarea acestui regres este creșterea numărului femeilor implicate în activități profesionale acest lucru având atât conotații pozitive, cât și negative. Efectele pozitive specifice acestui feomen sunt : creșterea autonomiei financiare a femeilor, sporirea șanselor femeilor de a avea o carieră socială și profesională, întărirea sentimentului de autoritate și putere în cadrul familiei, creșterea încrederii în forțele proprii. Din categoria consecințelor negative proprii fenomenului menționat mai sus, amintim : diminuarea implicării femeii în viața familială, scăderea interesului și a raportului afectiv necesar procesului de creștere și educare a copilului.
Implicarea femeilor în derularea unor activități extraprofesionale conduce la instalarea unor stări de oboseală și nervozitate accentuată, cu repercursiuni asupra stării de sănătate și implicit a vieții de familie. Pe lângă activitățile profesionale, femeile trebuie să îndeplinească și o parte din responsabilitățile pe care le exercitau în mod tradițional, lucru care conduce la o stare accentuată de epuizare fizică și psihică.
Un rol esențial în apariția transformărilor specifice vieții de familie l-a avut mișcarea feministă, apărută în a doua jumătate a secolului al XIX – lea și care luptă împotriva opresiunii și discriminărilor la care sunt supuse femeile, pentru dreptul femeilor de a exercita diverse profesii și obținerea egalității în viața politică.
Un motiv de îngrijorare este determinat de numărul foarte ridicat de divorțuri care au loc în perioada contemporană. Unii cercetători din domeniul vieții de familie susțin că familia suferă o decădere, că este supusă unui proces de schimbare. În unele societăți „schimbarea se referă la trecerea de la familia lărgită, tradițională, la familia nucleară; pentru societățile dezvoltate schimbările privesc trecerea de la familia nucleară la o diversitate de modele familiale”.
Familia monoparentală este frecvent întâlnită în zilele noastre desemnând „unitatea socială constituită din unul sau mai mulți copii și un singur părinte”. În societatea tradițională monoparentalitatea era „dezaprobată”, iar indivizii care aderau la acest stil de viață erau excluși din societate. În prezent s-a înregistrat o modificare a concepției vizavi de acest stil de viață. Monoparentalitatea nu mai este asociată cu un fapt extremist, iar riscurile de marginalizare a indivizilor care practică această formă de conviețuire s-a redus considerabil.
Astăzi se consideră că o familie monoparentală este mult mai eficientă pentru copil decât o familie formată din ambii părinți, dar care nu reușesc să conviețuiască în relații armonioase.
Tradiționalismul pledează pentru o familie unită, chiar și în condițiile existenței unor conflicte familiale existând opinia potrivit căreia copilul are nevoie de ambii părinți. Această concepție este valabilă și în zilele noastre, însă majoritatea consideră că mai indicat este ca părinții să se despartă în cazul în care sunt implicați într-o relație conflictuală, pentru că în acest fel copiii nu mai sunt obligați să participe zilnic la neînțelegerile dintre părinți.
În România în 1992 familiile monoparentale reprezentau 10% din totalul familiilor. Cercetările au demonstrat că cele mai multe familii monoparentale rezultă în urma divorțurilor, copiii încredințându-se de regulă mamelor. În acest fel, ia naștere una dintre cele trei forme de familii monoparentale, și anume: familia monoparentală formată din mamă și copii.
Monoparentalitatea rezultată din divorț „este asociată cu o diminuarea a activității educative”. Mama este suprasolicitată material, afectiv, relațional, nu mai reușește să ofere timp și atenție copiilor, care ajung în situația de a se simți părăsiții, ignorați. Ea „reușește cu greu să rămănă centrată asupra nevoilor copiilor”.
Unele studii au demonstrat existența unei corelații foarte strânse între monoparentalitate și abandon școlar. Această legătură este dependentă de situația economică a familiei care la rândul său este subordonată statutului socio-profesional al mamei, puternic afectat în urma divorțului.
Familia monoparentală formată din mamă și copii se confruntă cu dificultăți economice și de socializare mai mari decât familiile complete, situația de monoparentalitate contribuind în mare măsură la modificarea funcțiilor specifice familiei. Astfel, funcția economică este cel mai puternic afectată, mama fiind nevoită să-și dubleze eforturile în vederea asigurării stabilității financiare a familiei, funcția sexuală, reproductivă și de socializare suferind și ele schimbări esențiale.
Este adevărat că lipsa unui părinte favorizează apariția dificultăților în exercitarea funcției educative, dar se constată că și familia completă se implică tot mai puțin în îndeplinirea atribuțiilor educative.
În urma unei analize clare a familiei monoparentale „mamă-copil”s-a ajuns la concluzia că principalele probleme cu care aceasta se confruntă vizează:
sfera financiară, copilul constituind în foarte multe cazuri un suport economic pentru familie;
sfera afectivă, se constată modificări a relației mamei cu copilul, acesta din urmă fiind forțat de împrejurări la o maturizare timpurie.
În cazul familiei monoparentale constituită din tată și copii identificăm o mai mare stabilitate financiară comparativ cu forma de familie prevăzută anterior, o atenție deosebită manifestând-o tații singuri pentru fiicele lor în direcția socializării și dezvoltării lor sexuale. La polul opus se situează implicarea acestora în activități domestice.
Situația de monoparentalitate poate să apară și ca rezultat al unei sarcini nedorite intervenite la vârsta adolescenței. Dacă în trecut o sarcină la vârsta adolescenței era considerată o greșeală, astăzi tinerele aflate în situații similare se bucură de protacție și sprijin atât din partea familiei de origine, cât și a instituțiilor specializate în acest sens. Parentalitatea la vârsta adolescenței „favorizează” apariția de abandon școlar, tinerele aflându-se în imposibilitatea de finalizare a studiilor.
Cea de-a treia cauză care determină apariția familiei monoparentale este reprezentată de decesul unuia din părinți. Decesul mamei este pentru copil un dezastru. „Copilul pierde prin moartea mamei o parte din el însuși”. Durerea provocată de moartea mamei este cu atât mai intensă, cu cât vârsta copilului este mai mică.
S-a demonstrat că un mare procent din minorii care abandonează școala sunt orfani. Moartea tatălui generează apariția dificultăților financiare în cadrul familiei, creându-se astfel condiții prielnice pentru instalarea abandonului școlar. Tatăl asigură securitatea și echilibrul în planul veniturilor familiale, dar rolul său nu se limitează la acest fapt. Decesul tatălui conduce la pierderea autorității asupra copilului, iar Burlingham și Freud sunt de părere că moartea tatălui „favorizează” apariția unor complexe de inferioritate la copil.
O formă de conviețuire foarte frecvent întâlnită în societatea contemporană este concubinajul, definit ca fiind „relația dintre un bărbat și o femeie care nu au ocrotire legală”. (I. Mitrofan, 1998) La această formă de conviețuire aderă din ce în ce mai multe persoane întrucât oferă următoarele avantaje: (Coleman J., Rotrin M.)
satisfacție sexuală sporită;
un nivel de trai ridicat;
posibilitatea de dezvoltare a deprinderilor interpersonale;
o identificare mai clară a reacțiilor partenerilor în diverse împrejurări.
Căsătoria deschisă face parte din categoria schimbărilor proprii socității contemporane. Ea face legătura între concubinaj și familia nucleară, împrumutând din elementele specifice celor două forme de conviețuire. Căsătoria deschisă promovează valorile și stilul de viață caracteristic concubinajului și se aseamănă cu familia nucleară din punct de vedere legal și structural. N. O’Neill și G. O’Neill sunt de părere că „dragostea sexuală constituie nucleul și rațiunea de a fi a acestei căsătorii”.(I. Mitrofan, 1998)
Semi-căsătoria este frecvent întâlnită în cuplurile cu relații conflictuale. Copiii proveniți din astfel de familii manifestă tulburări de comportament, de personalitate, sunt nevrotici, înregistrează rezultate școlare slabe, în timp ce părinții sunt implicați parțial în viața de soț și în exercitarea atribuțiilor educative.
Pseudocăsătoria este o formă de conviețuire ce se bazează pe o serie de interese economice și sociale, și nu pe o relație afectivă între parteneri. Astfel de căsătorii sunt aranjate de părinți pe baza unor înțelegeri cu caracter marital. Elementele care justifică menținerea acestei forme de conviețuire sunt legate de problema locuinței și a bunurilor comune, la care se adaugă prezența copiilor care la rândul lor își însușesc conduitele negative ale părinților.
O formă de conviețuire specifică societății actuale este homosexualitatea. Deși condamnată de Biserică, homosexualitatea a ajuns să fie recunoscută și acceptată în numeroase țări. Condamnată de egipteni, sirieni, evrei, ea a fost în Roma și în Grecia antică o practică obișnuită. Raportul Kinsey afirmă că un bărbat din patru a avut o experiență homofilă. În prezent, homosexualul nu este nevoit să-și ascundă preferințele sexuale, întrucât societatea actuală manifestă deschidere și toleranță față de orice formă de conviețuire.
Sursa: Petru Iluț, Familia. Cunoaștere și asistență
3. Rolul părinților în familia contemporană
Rolul parental este definit ca fiind „un ansamblu de comportamente (de îngrjire, supraveghere, educație) pe care părinții le desfășoară în raport cu copiii lor”, potrivit Codului familiei (art. 10) : „părinții fiind datori să se îngrijească de persoana copilului”. Ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia.
S-a ridicat întrebarea dacă calitatea de părinte este similară cu cea a unei profesii. Răspunsul este afirmativ cu deosebirea faptului că această „profesie” este obținută fără examen de admitere. Ulterior însă, părinții sunt supuși unor probe atât de societate, cât și de proprii lor copii. La fel ca în orice profesie este nevoie de vocație, dăruire, dragoste față de „obiectul activității” desfășurate, „profesia de părinte fiind la îndemâna oricui”. (Constanța Buzea, 1983)
„Copiii tăi nu sunt copiii tăi.
Ei sunt fiii și fiicele vieții care tânjește după ea însăși,
Ei vin prin tine, ei nu-ți aparțin.
Poți să le dai dragostea ta, dar nu și gândurile tale,
Pentru că ei au propriile gânduri.
Poți să le adăpostești trupurile, dar nu și sufletele,
Pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului,
Te poți lupta să fii ca ei, dar nu încerca să-i faci ca tine.
………………………………………………………………
Tu ești arcul din care copiii tăi pleacă ca niște săgeți vii.” (J. Canfield, M. V. Housen, 1999).
Părinții sunt „principalii arhitecți ai copilului”, în exercitarea rolurilor parentale fiind implicați în egală măsură ambii parteneri, fiecăruia revenindu-i o serie de atribuții specifice.
În cazul mamei, asumarea responsabilităților se realizează încă din perioada prenatală. Astfel se explică stabilitatea și profunzimea relației mamă-copil comparativ cu relația tată-copil. În perioada gestației, produsul de concepție se aflăî într-o dependență totală de organismul mamei. În momentul nașterii, prin secțiunea cordonului ombilical, „noul născut devine independent biologic, dar foarte dependent social de mamă”.
Religia ortodoxă recunoaște influența pe care o exercită mama asupra copilului în perioada sarcinii. „Dacă mama se roagă și trăiește duhovnicește cât timp copilul este în pântecele ei, acesta se va naște sfințit”. Copilul găsește în mamă nevoia de securitate și echilibru, iar sfecțiunea maternă este „oxigenul psihic al copilului”.
Încă din cele mai îndepărtate timpuri relația mamă-copil a fost supusă unor numeroase cercetări. Astfel, în 1968 Benson observa că în S.U.A. numărul cercetărilor ce vizau relația mamă-copil era de 15 ori mai mare decât cele destinate relației tată-copil.
Mama îndeplinește un rol considerabil în însușirea deprinderilor intelectuale de către copil. În acest sens, sunt luate în considerare următoarele variabile : „QI-ul mamei, atitudinile sale educative, trăsăturile sale de personalitate”. (Pourtais și Desmet, 1989) Studiile asupra coeficientului de inteligență al mamei și copilului pun accent pe rolul inteligenței în dezvoltarea copilului, iar „limbajul constituie o punte de continuitate între mamă și copil”(E Vrăjmaș, 2002), acesta din urmă însușindu-și limbajul folosit de mamă.
Mama este prima persoană cu care copilul interacționează, și nu este deloc de neglijat dacă această relație este „crispată sau relaxată”. (P. Osterrieth, 1973) Dacă ulterior, copilul va fi incapabil să relaționeze cu alte persoane, răspunzătoare de acest lucru ar putea fi mama care nu a oferit suficientă atenție și afecțiune copilului.
Decesul mamei este foarte greu de suportat de copil. Moartea mamei generează apariția sentimentului de insecuritate la copil și „favorizează” apariția deficiențelor fizice, afective și intelectuale.
Studiile au demonstrat că dezvoltarea copilului este mult mai eficientă atunci când este supravegheat de mamă, decât în caz contrar. În 1951 Borolby a concluzionat că „dragostea mamei este la fel de importantă pentru sănătatea copilului cum sunt vitaminele și proteinele pentru sănătatea fizică”
Pentru îngrijirea maternă corespunzătoare, Borolby a identificat următoarele caracteristici :
afecțiune maternă;
atașament;
îngrijirea copilului în propria casă;
o relație cu o singură persoană;
o relație continuă.
Copilul are nevoie de afecțiune, atașament, absența acestui comportament conducând la dezvoltarea unor conduite antisociale la copil.
O relație continuă între mamă și copil, permite o supraveghere și observare permanente a dezvoltării fizice, psihice, intelectuale a copilului. Se recomandă ca procesul de creștere și educare a copilului să se realizeze în „sânul” familiei, rezultatele acestui proces fiind mult mai eficiente în acest caz decât dacă atribuțiile educative ar fi preluate de instituții specializate în acest sens.
Dacă mamele ar lua în considerare în procesul de îngrijire și educare al copilului caracteristicile menționate mai sus, atunci derularea acestuia s-ar realiza cu o mai mare eficiență și rezultatele ar fi pe măsură. Din nefericire, nu puține sunt cazurile în care mamele își neagă feminitatea, resimțind-o ca pe o „inferioritate”.
În exercitarea rolurilor parentale o contribuție semnificativă este adusă și de tată. „Tatăl are rolul de a echilibra relațiile din familie, fiind reprezentantul autorității”. Figura tatălui se fixează mai târziu în conștiința copilului, acesta întărind sentimentul de securitate și protecție atât la mamă cât și la copil.
În trecut, tatăl era reprezentantul autorității, ocupând cea mai înaltă poziție în ierarhia puterii. În această perioadă mamei îi revin „detaliile cotidiene” (Stănciulescu, 1997), în timp ce tatăl este „pilonul” în educația copilului.
Începând cu secolul al XIX-lea s-a înregistrat un declin al autorității paterne, constituindu-se o participare activă a tatălui la desfășurarea porcesului de îngrijire, educare a copilului. De fapt, implicarea tatălui începe încă din perioada de sarcină a partenerei sale, „el manifestând un interes activ pentru făt și acompanierea mamei pe parcursul procesului de naștere”. (Gauthier, 1987)
Sec. XX se confruntă cu apariția unei noi etape în evoluția familiei, etapă caracterizată prin faptul că diferențierea feminin/masculin nu mai urmează axa afectivitate/autoritate. Toate studiile întreprinse în domeniul rolurilor parentale demonstrează o implicare mai mare a mamelor comparativ cu a taților în procesul de creștere și educare a copiilor.
În îndeplinirea responsabilităților educaționale Kellerhals și Montandou afirmă că mama este actorul principal „singură sau în colaborare cu soțul”. În domeniul comunicării este știut faptul că procesul comunicațional atinge cote satisfăcătoare în cazul mamă-copil, în timp ce relația de comunicare tată-copil este carențială. Prezența mamei alături de copil are o însemnătate crucială în dezvoltarea ulterioară a acestuia, dar nici contribuția tatălui nu este de neglijat în acest sens.
Carența paternă are adeseori la origini premisa că educația copilului intră în atribuțiile mamei. Sub acest pretext, tații își permit să se sustragă uneori de la aceste responsabilități, pentru a se dedica „treburilor serioase”, când în realitate, participarea lor la procesul educativ este esențial de la cea mai fragedă vârstă a copilului.
„Așa cum trebuie să existe doi oameni care trebuie să conceapă un copil, tot astfel trebuie să existe doi care să ajute copilul să se realizeze ca om”. Astfel că, tatăl consideră că momentul potrivit în exercitarea atribuțiilor educaționale se situează în jurul vârstei de 9-10 ani a copilului, trecând cu vederea faptul că, în acest stadiu personalitatea copilului este deja modelată. El va fi perceput ca un străin de copii, uneori va fi detestat și ignorat. Carența paternă intervine și în condițiile divorțului sau decesului patern, acestă din urmă situație fiind profund resimțită de copil. În aceste condiții mama încearcă să suplinească și rolul tatălui, adoptând de cele mai multe ori atitudini supraprotectoare față de copil, atitudine care se înscrie în categoria erorilor educaționale. Părinții își îndeplinesc în mod eficient atribuțiile și rolurile în familie atunci când asigură copiilor condițiile necesare unei dezvoltări armonioase, atunci când reușesc să-i cunoască în toate etapele dezvoltării lor, când colaborează frecvent cu școala și-și responsabilizează copiii pe măsura puterii lor.
CAPITOLUL II. Abandonul școlar, cauze și efecte
Cel mai mare păcat care depășește pe toate celelalte și care duce spre culmea răutății este lipsa de educație a copiilor.
Ioan Gură de Aur
1. Delimitări conceptuale : inadaptare, eșec insucces și abandon școlar
Pe fondul permanentelor schimbări și al declinului înregistrate în ultimul timp la nivelul societății românești și al învățământului, nu poți aborda problematica educației fără a face referire și la fenomenul de abandon școlar. Acest fapt evidențiază amploarea pe care a luat-o fenomenul, gravitatea și efectele sale dezastruase asupra educației și a societății, descriindu-se un cerc vicios alimentat de acesta.
Fenomenul de abandon școlar, mărimea și efectele sale, sunt recunoscute, tratate corespunzător, dar în lipsa unei baze științifice care să ateste cauzele fenomenului, existența acestuia, totul făcându-se la nivel pragmatic. Mergându-se de la lipsa unor definiții elaborate științific și până la confundarea sau dezbaterea lui ca o parte insignifiantă a unor concepte complexe, se trage concluzia că putem vorbi de o minimalizare a importanței acestui fenomen în ciuda recunoașterii complexității sale. Doar așa poate fi explicată superficialitatea cu care este tratat conceptul din punct de vedere științific.
Literatura de specialitate tratează abandonul școlar ca un simplu efect al unor fenomene complexe, limitându-se la simpla consemnare a existenței acestuia, fără o analiză profundă care să demonstreze amploarea fenomenului în sine. Studierea fenomenului de abandon școlar nu este posibilă prin izolarea totală a acestuia de alte concepte, dar nici prin confundarea sau limitarea lui la granițele trasate pentru alte fenomene.
În studiul inadaptării, al insuccesului și eșecului școlar se face uneori referire și la abandonul școlar, fără însă o tratare diferențiată a acestuia. Toate aceste concepte sunt înrudite, strâns legate între ele, dar nu este vizibilă o tratare complexă a acestora, ca și cum am avea un singur fenomen cu mai multe denumiri. Apar multe distorsiuni în definirea și tratarea acestor concepte, vizibile mai des în rândul practicienilor. Nu sunt izolate cazurile în care elevul rămas repetent sau care prezintă un eșec școlar cronicizat să fie considerat inadaptat și invers, fără ca exemplele să se oprească aici. Înainte de a trata fenomenul de abandon școlar, se impune o definire și tratare succintă a conceptelor cu care se confundă, precizându-se legăturile care există între ele, eliminând astfel posibilitatea ca acestea să devină surse de neînțelegere.
1.1. Inadaptarea școlară
Inadaptarea școlară se confundă, de cele mai multe ori, cu insuccesul școlar, dar și cu abandonul, sfera ultimului concept fiind redusă la cea a primului. Elevul neadaptat este considerat cel care înregistrează eșec școlar sau care renunță definitiv la școală. Acestea reprezintă doar o parte din efectele inadaptării școlare, dar limitarea sa la ele împiedică surprinderea complexității fenomenului.
Inadaptarea școlară se referă la „dificultățile de a îndeplini sarcinile școlare, cât și la eșecul de integrare în mediul școlar din care copilul face parte” . Inadaptarea este asociată cu dezechilibrul apărut între elev și mediul școlar, între acesta și sarcinile de învățare. Pornind de la acest dezechilibru, Jigău face diferența între „inadaptarea pedagogică”, ce se referă la incapacitatea de a rezolva în mod corespunzător sarcinile didactice, și „inadaptarea comportamentală” care înglobează tulburările de relaționare a copilului cu profesorii, colegii, personalul specializat, precum și încălcarea regulilor colectivității școlare sau extrașcolare, mediul școlar fiind privit ca o închisoare ce încătușează spiritul și libertatea copilului prin regulile sale.
Se disting o serie de factori favorizanți care diferențiază inadaptarea școlară de celelalte concepte, cei mai importanți dintre acești factori fiind:
insuccesul școlar, ce reprezintă un indicator cu o sferă mai largă decât inadaptarea școlară, aceasta din urmă fiind o premisă a insuccesului școlar;
incapacitatea de a răspunde cerințelor comunității școlare, aici fiind inclusă colectivitatea didactică, clasa de elevi, precum și microgrupurile formate la nivelul școlii precum și în exteriorul ei;
imaturitatea școlară, caracterizată prin neatingerea unui nivel optim privind dezvoltarea socială, morală, mintală, fizică și volitivă, precum și imposibilitatea valorificării nivelului la care s-a ajuns .
Inadaptarea școlară poate fi interpretată în sens restrâns prin raportare la eficiența sau ineficiența acțiunilor pedagogice necesare în anumite împrejurări, precum: intrarea elevului în clasa I, sprijinirea elevului cu deficiențe sau insuficiențe în activitatea de învățare etc. În sens larg, inadaptarea reflectă ineficiența acțiunilor proiectate de profesor pentru stabilirea unui echilibru optim între posibilitățile elevilor și necesitățile mediului educativ. Acest echilibru vizează atât activitatea educativă, dar și procesul de integrare psihosocială a elevului.
Nu putem pune semnul egalității între inadaptarea școlară și abandonul școlar, ultimul fiind o consecință a inadaptării și nici nu-l putem confunda cu insuccesul școlar, ele deși fiind fenomene înrudite „se deosebesc totuși; …inadaptarea este o formă a insuccesului școlar, având o sferă de cuprindere mai mică.”
1.2. Eșecul și insuccesul și școlar
O parte din literatura de specialitate tratează insuccesul și eșecul școlar ca fiind fenomene similare, termenii ca sinonimi, în timp ce unii autori diferențiază cele două concepte, trasând o graniță extrem de permeabilă între ele. Tocmai această permeabilitate îngreunează realizarea diferențierii și tratarea insuccesului și a eșecului ca un singur fenomen complex.
Radulian încearcă să stabilească aceste diferențe pornind de la definirea insuccesului școlar pe care îl descrie ca fiind „un moment și un rezultat temporar în curgerea neîntreruptă a timpului și a acțiunii de învățare, putând lua în diferite stadii ale acestui proces evolutiv fie înfățișarea rămânerii în urmă la învățătură, …fie înfățișarea eșecului școlar (abandonul școlar sau repetenție), fie pe cel al dificultăților școlare cu care este confruntat.”. Eșecul școlar este o formă pe care o îmbracă, la un moment dat, insuccesul școlar, mai precis, forma cronicizată a acesteia, fapt evidențiat de V. Popescu prin descrierea fazelor insuccesului școlar:
faza premergătoare: caracterizată prin încetinirea ritmului, pierderea „pasului”, ceea ce se soldează cu primele goluri în cunoștințele elevilor. Apar și primele manifestări de nemulțumire în raport cu școala, însoțite de lipsa interesului și a dorinței de a învăța;
faza rămânerii propriu-zise în urmă la învățătură, care semnalează acumularea unor goluri mari, imposibil de acoperit în clasa aflată la un anumit nivel, pierderea motivației pentru învățare, evitarea oricărui efort de îndeplinire independentă a sarcinilor, aversiunea față de profesori, autoritățile școlare și tot ceea ce are legătură cu școala;
faza eșecului școlar sub forma repetenției sau abandonului.
S. Cristea tratează insuccesul și eșecul ca fiind un singur fenomen, preferând utilizarea termenului de „eșec”, iar conceptul îl definește în mod general ca fiind ansamblul „situațiilor didactice/educative care consemnează imposibilitatea momentană a elevului de realizare a obiectivelor pedagogice propuse la diferite niveluri ale procesului de învățare”. Această definiție este reprezentativă, în primul rând, pentru eșecul de tip cognitiv ce are în vedere nerealizarea sarcinilor, a obiectivelor stabilite, sau tratarea lor superficială ce determină, în timp, apariția unor carențe educative. Există și un eșec de tip necognitiv, care se referă la incapacitatea copilului de a face față exigențelor ambianței școlare, ceea ce evidențiază legătura dintre eșec și inadaptare școlară.
S-au conturat unele tipologii privind eșecul școlar, cel mai frecvent fiind folosit criteriul sferei de cuprindere a fenomenului, la nivelul căruia distingem eșecul școlar general și eșecul școlar parțial care, prin asistență specială, poate fi înlăturat. Un alt criteriu folosit este cel privind cauza predominantă a fenomenului, în funcție de care Cristea distinge eșecul școlar generat de la nivel aptitudinal, de la nivel intelectual sau de la nivel didactic, toate putându-se solda cu repetenția sau părăsirea precoce a școlii, înainte de finalizarea ei, printr-o diplomă și o calificare. (Cristea, S., 2000).
Jigău precizează că noțiunea de eșec școlar poate varia de la o țară la alta, de la o școală la alta, de la un sistem de învățământ la altul. Sensurile cele mai uzuale pe care le folosește sunt următoarele:
abandonarea precoce a școlii;
decalajul între potențialul personal și rezultate;
părăsirea școlii fără o calificare;
dificultăți individuale de învățare;
repetenție;
analfabetism;
incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice;
eșecul la examenele finale.
În concluzie, pornind de la aspectele punctate, putem sublinia faptul că inadaptarea școlară reprezintă premisă pentru insuccesul școlar, care în forma sa cronicizată se înfățișează ca eșec școlar, acesta finalizându-se în unele cazuri prin abandon școlar.
1.3. Abandonul școlar
Superficialitatea cu care este tratat acest fenomen din punct de vedere științific poate fi ușor evidențiată prin lipsa unor definiții complexe în dicționarele de pedagogie și în literatura de specialitate, el fiind precizat doar ca efect sau formă de manifestare a eșecului școlar. Nu putem contesta acest lucru, dar este eronată reducerea lui doar la sfera de cuprindere a eșecului școlar. Dacă avem în vedere cauzele abandonului școlar, constatăm că acesta depășește sfera eșecului școlar, fiind o consecință a mediului familial sau social. Se impune o desprindere a conceptului de abandon școlar de eșecul școlar fără a-i neglija acestuia „meritul”.
Tratând abandonul școlar ca efect al insuccesului școlar, Popescu precizează că acest fenomen descrie situația acelor elevi care „părăsesc școala înainte de terminarea ei, renunțând la studiu în mod deliberat sau forțați de anumite împrejurări”. Definiția conturată de Neamțu apare ca o completare a celei prezentate, surprinzând dimensiunile abandonului, pe care ea îl asociază cu „ încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete, sau înaintea încheierii ciclului de studii început”.
Nu este important doar fenomenul în sine, ci mai ales urmările sale grave. În lipsa unei calificări, a unei diplome, dar și a unei formări morale, sociale, cei mai mulți devin candidați la șomaj, și la delincvență, ajungând să se înscrie, de timpuriu, în acțiuni negative care ajung să le perturbe viața peersonală, familială și a comunității în care trăiesc. Un studiu efectuat în România, între 1989-1993, arată că pe fondul sărăciei și a scăderii participării școlare a crescut numărul condamnărilor în cazul minorilor cu 64,6% în 1992, comparativ cu anul 1989 (Zamfir, C., 1993). Este subliniată astfel amploarea acestui fenomen și necesitatea studierii lui cu scopul prevenirii abandonului școlar, și , indirect a efectelor sale grave.
În literatura engleză se fac unele precizări terminologice, care în literatura românească de specialitate sunt reflectate sub forma cauzelor ce determină abandonul școlar. Se operează cu trei termeni distincți, fiecare surprinzând o dimensiune a abandonului, astfel:
„dropout”, așa cum sugerează și termenul „drop” – „a se lăsa de”, se referă la faptul că decizia de a părăsi școla vine de la nivel individual, această decizie fiind independentă și finală;
„pushout”, sugerează că vina este în principal a instituției care „îl împinge” („push” – „a împinge”) pe elev să părăsească școala („out” – „afară”). Elevul este forțat să urmeze această cale, cauzele fiind exterioare lui;
„disengagement”, presupune dezangajarea sau eliberarea („disengage” – „a elibera”) elevului și se referă la procesul mutual de respingere reciprocă școală – elev. Dezangajarea este cea care marchează scăderea continuă a investiției pe care elevul o face din punct de vedere material, intelectual și afectiv în relația sa cu școala. Principalii indicatorii ai dezangajării sunt:
cei academici, care se referă la relația profesor – elev, la eșecul școlar, la absenteism;
indicvatori relativi la activitatea extracurriculară și care subliniayă absența elevilor din cluburile sponsorizate de școală, din echipele școlii, de la diverse evenimente, precum și lipsa preocupării pentru viitor;
indicatori care vizează dezangajarea față de certificarea școlară.
Pledând pentru o educație integrată, incluzând în rândul elevilor cu cerințe educaționale speciale și pe cei care prezintă un risc ridicat de a părăsi școla, Ungureanu face distincția dintre „copiii uitați” și „ copiii pierduți”. „Copiii uitați” sunt cei care nu au fost niciodată cuprinși în evidența unei școli: copii din zonele rurale izolate, greu accesibile, copiii din mediile socio-culturale sever deteriorate, „de generații în șir care preiau condiția părinților, la rândul lor needucați”, copiii rromi, cei mai mlți meînregistrați de la naștere, deci inxistenți pentru societate. „Copiii pierduți” sunt cei care su intrat inițial în sistemul oficial al educației, dar care s-au pierdut pe drum, pe itinerariul educativ, „copiii străzii” din marile orașe, cu tulburări comportamentale, precum și copiii care, deși prezintă anumite deficiențe au fost considerați ca educabili în școlile de masă, dar față de care „s-au depus armele” ulterior de educatorii înșiși.
Literatura de specialitate descrie trei moduri de abordare a fenomenului de abandon școlar care îi conferă acestuia un statut propriu, diferențiindu-l de celelalte concepte. Astfel, întâlnim:
abordarea psihosocială care încearcă să demonstreze că cei care abasndonează sunt diferiți din punct de vedere psihosocial sau în ceea ce privește trăsăturile de personalitate de cei care și-au finalizat studiile;
abordarea interacționistă, care interpretează abandonul ca o consecință a interacțiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor și mediul educațional. Tinto precizează că „abandonul este rezultatul unei interacțiuni personale insuficiente cu ceilalți membri ai colectivității”. Este surprins dezechilibrul care apare între elev și mediul educațional cu toate componentele sale;
teoria constrângerii externe, potrivit căreia abandonul școlar este o consecință a unor factori pe care elevul nu-i poate controla, exteriori lui. Printre acești factori se numără cei de sănătate, „obligațiile profesionale și familiale”, care în lipsa unui sprijin concret din partea școlii, aceștia îl forțează pe elev să abandoneze.
Abandonul școlar apare ca o consecință a eșecului social, familial sau școlar, în urma unei decizii individuale, prin constrângere exterioară sau datorită procesului de respingere reciprocă dintre elev și școală, având consecințe din cele mai grave, mergând de la incapacitatea adaptării în societate până la angajarea în acțiuni negative îndreptate împotriva propriei persoane, a familiei și a socității. Abandonul școlar poate fi atât simptom cât și cauză a inadaptării școlare, inadaptarea apărând pe fondul unor probleme sociale, culturale, individuale, accentuate la nivelul școlii, care, în numele egalității șanselor, oferind același tip de educație pentru toți elevii și nerespectând individualitatea fiecăruia, particularitatea fiecărei situații, nu face altceva decât să amplifice inegalitățile existente din start. Pe fondul acestor inegalități, a problemelor generate de acestea și a imposibilității rezolvării conflictelor existente între elev și profesori, elev și colegi, consaecințele cele mai frecvente sunt apariția abandonului școlar sau deplasarea problemelor de adaptare în comunități, la nivelul vieții sociale, aceasta din urmă conducând de cele mai multe ori, atât la abandon școlar, cât și la abandon familial.
2. Abandonul școlar și familia
„Fiecare copil este, în mic, oglinda universului
său familial”.
Andre Berge
Familia este instituția care pe tot parcursul evoluției copilului se ocupă în mod constant de creșterea și formarea lui, aportul său fiind extrem de important. Părinții sunt primii educatori ai copilului și cei care au autoritatea cea mai mare asupra lui. Orice disfuncție apărută la acest nivel își pune amprenta asupra personalității copilului, efectele fiind variate și dintre cele mai grave.
Există climate familiale predominant calme sau agitate, de armonie sau neînțelegere, climate de solidaritate sau ostilitate, după cum există și stări tensionate ce pot fi datorate și copiilor, dar care depind esențial de „tonalitatea de fond imprimată de părinți, de capacitatea lor de a înțelege și îndruma copiii, de existența sau absența acelor elemente de bază care condiționează formula înțelegerii în familie”. Andre Berge arată la rândul său că : …„ceea ce primează și ceea ce imprimă mediului familial pecetea sa specifică este calitatea legăturii dintre părinți. Mulți autori au notat efectele supărătoare ale disocierii și ale tuturor formelor de discordie conjugală asupra dezvoltării copilului”.
Familia despărțită legal, în care lipsește unul dintre părinți în urma divorțului, este resimțită ca o sursă continuă de tensiune, dezechilibru, copilul fiind, în astfel de situații, martorul unor conflicte pe care le trăiește intens și care îi provoacă suferință.
Ștefanovic, în „Phihologia tactului pedagogic al profesorului” arată că în asemenea situații copilul este nevoit să aleagă între cei doi părinți ajungând să încline spre unul dintre ei, exprimându-și ura față de celălalt, ori „trece, în relațiile lui, de la unul la celălalt, devenind inconstant în sentimente”. Acești copii ajung să prezinte unele tulburări emoționale, sociale și morale care se vor reflecta și în pregătirea lor, iar pe fondul acestor probleme renunțarea la școală nu mai pare un fapt inedit.
Efecte la fel de grave întâlnim și la nivelul familiilor dezorganizate sau numai aparent organizate, în special familiile schimbătoare care nu-și oficializează relația, precum și relațiile intrafamiliae negative. De cele mai multe ori , în cadrul acestor familii se întâlnește o atmosferă încărcată de tot felul de excese ale părinților (alcoolism, încăierări, certuri) care influențează apariția eșecului școlar și, implicit, abandonul.
A. Berge vorbește de „fobia școlară” prin care arată că, la pubertate, în condițiile unor conflicte familiale serioase, la copil „ se poate vădi o teamă plină de neliniște față de dramele care se pot petrce acasă în lipsa lui”(A. Berge, 1972), renunțând la școală, din dorința de a „controla” și de a pune capăt conflictelor familiale.
Dezechilibrul și instabilitatea universului familial determină dezechilibrul și instabilitatea în universul interior al copilului, bulversându-l pe acesta, aefectele fiind vigilente la nivelul comportamentului. Apar eșecuri pe mai multe planuri, tulburări de caracter sau morale, tendința de a încălca regulile familiale, școala, fuga de acasă, abandonarea școlii, orientarea spre delincvență.
Lipsa unuia dintre părinți atrage după sine o serie de dificultăți. Astfel, în virtutea unei anumite tradiții în care tatăl întruchipează autoritatea, disciplina și ordinea, în famililiile în care acestta lipsesc, chiar dacă mama preia în cea mai mare parte atribuțiile soțului, ea nu le poate satisface în mod corespunzător pe toate și, ca urmare, un copil fără tată ajunge să se conducă după norme, principii ce sunt „înglobate într-un sistem neunitar, incomplet, defectuos”. (Stefanovic, J., 1979)
Lipsa mamei determină apariția unui vid afectiv care se soldează cu formarea unei personalități incomplete, debusolate, superefugiile (anturajul, diverse activități) funcționând cu caracter compensator, „motivându-l” pe elev să părăsească de timpuriu școala. Opinia exprimată de Stefanovic nu este greșită, dar nu putem merge până la o generalizare absolută așa cum înclină autorul să facă, practica, realitatea, arătând că sunt destul de numeroase cazurile în care, deși familia este monoparentală, nu distingem aceste carențe normative sau afective, copilul având o personalitate bine formată și neexistând pericolul renunțării la școală.
Sunt familii la nivelul cărora se întâlnesc condiții necorespunzătoare materializate sub forma unui nivel cultural sau igienico-sanitar deficitar (dezordine, murdărie, somn insuficient). Există un raport invers proporțional întrre nivelul cultural și abandonul școlar. Cu cât nivelul este mai scăzut cu atât „șansele” de a renunța la școală sunt mai mari și invers, aceasta pe fondul interesului scăzut pentru educație (asociate cu alte cauze prezentate : economice, sociale).
Apar deficite la nivelul regimului educativ din familie, situațiile întâlnite fiind cele în care părinții se dovedesc fie excesiv de grijulii, fie intoleranți, fie indiferenți. În primul caz, părinții își suprasolicită și supraîncarcă copiii, în dorința de a-i ajuta și proteja, reușind însă, fie să-i obosească, ajungându-se până la surmenaj, fie să le îngreuneze procesul de adaptare, copiii dezertând în fața obstacolelor cu care se confruntă. Părinții intoleranți sunt cei care își tratează copiii cu o severitate excesivă uneori recurgând la sancțiuni fizice. Lipsa de înțelegere, de calm a acestora, precum și modul brutal de comportare generează permanent neliniște, înfricoșare, primejdie și amenințare unii copii ajungând să părăsească atât familia care nu reușește să-i asigure confortul psihic necesar, cât și școala care nu poate sau nu vrea să-i ajute. Și în cazul părinților indiferenți efectele sunt la fel de grave. Părinții sunt centrați pe propriile lor nevoi și probleme, și fug de responsabilitățile parentale, implicându-se foarte puțin în relația cu propriul copil. Se observă o slabă socializare a acestuia, el având o prea vagă idee despre reguli, norme, valori, care nefiindu-i sădite în cadrul familiei, nu-i vor oferi posibilitatea de a se conforma nici unui alt tip de regulă sau normă. Școala apare, astfel, ca o instituție ce încearcă să-i îngrădească personalitatea, libertatea, ceea ce-i ușurează luarea deciziei de a renunța la ea.
Lipsa atitudinii unitare între mamă și tată îl poate deruta pe copil. Aceste neînțelegeri pot apărea datorită faptului că tatăl și mama sunt două personalități distincte, formate în medii familiale diferite, în stiluri diferite, având deci păreri proprii despre educație. Există și diferența de fire, tatăl fiind, în general, mai aspru, mai autoritar, iar mama mai blândă și astfel, fiecare încercând să impună anumite metode educative conform firii lor. Neînțelegerole pot lua două forme : pasivă, ele fiind bine ascunse, iar efectele lor fiind vizibile mult mai târziu și activă, materializate prin înfruntări deschise și chiar violente între soți. Preocuparea principală a copilului va fi : „să vadă în care dintre tabere se înrolează, pentru a-și câștiga protecția unui aliat, în loc să-și câștige îndrumarea educativă necesară”.
Copilul respins sau cel supraprotejat va fi cel mai puternic marcat de climatul propriei familii. Copilul respins nu va reuși să mai aibă încredere în nimeni, nu va putea respecta alte reguli decât cele prescrise de el cu scopul de a se proteja, va stabili foarte greu relații sociale cu ceilalți. Supraprotejatul se va interesa in primul rând de el însuși, pierzându-și respectul față de ceilalți și interesul pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul lui.
Osterrith schițează un tablou de particularități pe care copilul respins le împărtășește cu copilul supraprotejat acestea putând reprezenta și determinanți ai abandonului școlar :
egocentrismul și incapacitatea de a se distanța de sine însuși;
evitarea contactului cu realitatea;
contacte sociale dificile cu cei de vârsta lui;
pasivitate, lipsă de inițiativă, incapacitatea de a se apăra;
sentimente de inferioritate și nonvaloare;
lipsa de interes pentru viitor.
(Dimitriu, C., 1973)
Pornind de la regimurile educative întâlnite și de la particularitățile specifice personalității copiilor, Stefanovic prezintă șase atitudini tipice ale părinților față de copil, așa cum au fost ele descrise de Hurlockova :
grijă deosebită;
libertate exagerată;
neglijare totală;
aprecierea de către părinți a copiilor;
tendința de a domina, de a seimpune în fața copiilor;
tendința de a ceda în fața copiilor.
(Stefanovic, 1979)
Berge atrage atenția atunci când vorbește de influența părinților asupra copilului dificil, cu probleme de adaptare, asupra diferenței care apare între „conduita impusă și creația personală”. El prezintă un studiu efectuat de Raymond și Saussure prin care aceștia arătau că o parte din reacțiile caracteriale ale copilului dificil rezultă din ruptura existentă între „conduita impusă” din afară și „creația sa personală”. El este supus la „două forțe de atracție”, dintre care una provine din exterior, este străină copilului, iar cealaltă, din esența ființei lui, fiind ceea ce-l definește, dar aceste două forțe cu greu pot să coincidă. Combinând acești doi factori, Berge definește patru atitudini principale : ascultătorii, revoltații, neascultătorii, autonomii (fiecare prezentând variații), ultimele trei presupunând un risc mai mare pentru abandon familial și școlar.
Legat de acest aspect, există și dezacordul care apare între cerere și ofertă, părinții nereușind să dea dovadă de fiecare dată de un simț al măsurii în atitudinea și exigențele preconizate față de copil asociat cu incapacitatea de a prevedea reacțiile și stările interne ale copilului, de a-și adapta măsurile educative față de acestea.
Concluzionând, putem afirma că principalii factori de natură familială care declanșează problemele de adaptare ale copilului la mediul școlar și abandon școlar sunt :
divergența metodelor educative;
lipsa de autoritate a părinților;
atitudinea rece-indiferentă a părinților;
atitudinea autocrată, „tiranică” a părinților;
atmosfera conflictuală;
deficiențele culturale din familie;
perturbările climatului moral al familiei;
dezorganizarea familiei.
Cercetătorul francez P. Perrenoud a constatat că în relația familie-școală există o condiționare reciprocă. Astfel, el a ajuns la concluzia că nu doar familia influențează rezultatele școlare ale copiilor, ci și școlaritatea exercită influență asupra vieții familiale.
Cele doisprezece tipuri de influențe identificate de autor sunt:
modificarea programului familial în funcție de orarul școlar al copilului,
schimbarea mediului rezidențial, părinții optând pentru o locuință cât mai aproape de școala copilului,
bugetul familiei suportă modificări considerabile odată cu școlarizarea copilului, situație frecvent întâlnită în familiile sărace care de cele mai multe ori nu reușesc să acopere cheltuielile școlare,
familia acordă o mai mare atenție conduitelor „publice” ale copilului, accentuând funcția de control,
pentru a se asigura de reușita copilului, părinții se implică în activitățile școlare ale acestuia sau angajează pesoane specializate în acest sens,
rezultatele școlare ale copilului influențează climatul afectiv, contribuind la instalarea unei stări de tensiune sau satisfacție, în funcție de natura rezultatelor,
școala invadează intimitatea familiei, cerând informații despre viața familială a elevilor,
școala introduce familia într-o nouă rețea de sociabilitate, alcătuită din colegii copilului, părinții acestora, cadrele didactice.
Familia reprezintă „un soi de personalitate colectivă” care prin tonalitatea și atmosfera sa colectivă, prin impactul asupra formării copilului, prin „dimensiunea sa culturală și gradul ei de integrare socială, constituie un mediu educativ determinant”.. Orice dezacord și stare tensională care apare la nivelul mediului familial generează tulburări emoționale, sociale și morale asociate cu diverse reacții neadaptive între care se numără și abandonul școlar.
3. Cauzele și efectele abandonului școlar
„Oamenii s-au născut unii pentru alții :
educă-i sau pedepsește-i.”
Marc Aurelius
Abandonul școlar reprezintă un indicator ce semnalizează existența unor dificultăți la nivelul sistemului școlar și al societății. Astfel, cu cât indicele de abandon este mai ridicat cu atât sistemul școlar se dovedește ca fiind mai ineficient, iar dacă la nivel național numărul abandonurilor este mare și în continuă creștere, aceasta reflectă sărăcia ce caracterizează socitatea, precum și indiferența față de problemele elevilor și a familiilor acestora.
Există tendința de a blama fie școala, fie familia, societatea de apariția și „încurajarea” permanentă a acestui fenomen. Zamfir încearcă să demonstreze că în Româna „efectele distrctive sociale și umane ale tranziției” (Zamfir, C., 1993) apar ca surse potențiale de tensiune, conflicte sociale, precum și crize socil-morale care afectează în special populația școlară, extrem de vulnerabilă și puternic influențată de climatul social. Sunt autori care găsesc vinovat sistemul educativ de apariția acestui fenomen, arătând că abandonul școlar marchează eșecul adaptării reciproce a elevului la cerințele vieții școlare, dar mai ales a școlii la trebuințele individuale de învățare ale elevului.
Cert este că, indiferent de cauze, abandonul școlar a căpătat proporții îngrijorătoare în ultimii 10 ani, această „noutate” a școlii românești contemporane înregistrând o creștere progresivă estimându-se că, la nivel național pe o generație de elevi sunt între zece mii și cincisprezece mii de copii care renunță la școală.
În anul 2000 existau 32 836 de analfabeți de vârstă până la 16 ani considerați ca „pierderi” (idem) ale tranziției, la aceștia adăugându-se un număr de 38 028 analfabeți „ moșteniți de la regimul comunist. Cu un număr total de 70 864 de analfabrți, România ocupă un loc fruntaș în Europa cu 6% , în timp ce în Bulgaria sunt 5% analfabeți, Polonia 4%, iar Slovacia, Ungaria și Cehia 2%. Analfabetismul este o primă consecință, declanșând la rândul său un întreg lanț de efecte negative, cu repercusiuni din cele mai grave la nivelul societății. Pentru a putea contracara aceste efecte este necesară cunoașterea profundă a tuturor cauzelor, precum și a mijloacelor de combatere.
Abandonul școlr nu este „favorizat” de o singură cauză, putând fi explicat doar printr-un complex cauzal ce cuprinde cauze principale și cauze secundare. De exemplu în unele școli există un climat educativ negativ, însă nu toți elevii abandonează, dar pe fondul unor neînțelegeri existente în familie sau a unor tulburări psihosociale, unii elevi aleg această „soluție”. Unele cazuri derivă din altele, astfel, deși sunt vizibile unele probleme emoționale cu care se confruntă copilul, acestea apar pe fondul altor probleme de natură socială, acestea din urmă fiind vinovate de apariția fenomenului de abandon școlar. Este posibil ca una și aceeași cauză să devină activă într-un anumit context și inactivă în altul.
Pornind de la acest complex cauzal, Gooderham a realizat o schemă a cauzalității abandonului școlar, prin care încearcă să evidențieze faptul că, deși există o serie de factori externi pe care nici individul și nici școala nu-i poate controla și care duc direct la abandon școlar, cei ami mulți factori externi și psihosociali devin vizibili mai ales la nivelul școlii, determinând incapacitatea elevilor de a se integra în mod corespunzător, ceea ce se soldează cu renunțarea definitivă la școală.
Fig. 1. Schema cauzalității abandonului școlar
Gooderham vorbește în mod general de factorii psihosociali și externi ce declanșează abandonul și care pot căpăta semnificație sub forma unor cauze la fel de generale :
condițiile socio-economice și culturale ale familiilor;
organizarea procesului educațional;
contextul socio-economic al comunității din care face parte elevul.
Particularizarea acestor cauze generale s-a făcut cu scopul de a argumenta practic existența unor premise ale abandonulu, căutându-se exemple concrete în realitate, cele mai frecvent întâlnite fiind cele care fac referire la :
antrenarea tinerilor în grupurile stradala;
situația materială precară a familiilor;
dezinteresul părinților față de situația școlară a elevilor;
familii dezorganizate care nu asigură un control riguros asupra activităților desfășurate de copil;
scăderea motivației pentru învățare și educație generată de mirajul unui câștig rapid pe fondul existenței sărăciei în familiile și comunitățile din care fac parte.
Aceste cauze derivă în principal din probleme de ordin social, dar nu putem limita absandonul școlar doar la dimensiunea sa socială, așa cum nici nu putem blama exclusiv familia, școala sau elevul. Vom încerca să punctăm principalele cauze, pornind de la general spre particular, pentru a putea surprinde atât amploarea cât și esesnța acestui fenomen, având însă permanent în vedere faptul că abandonul școlar poate fi raportat doar la un complez cauzal.
3.1. Cauze de ordin economic
Din tipologiile prezentate putem observa prezența, într-o formă sau alta, a cauzelor economice în majoritatea situațiilor ceea ce le conferă „dreptul” de a fi studiate individual. Conform datelor privind abandonul la începutul anului școlar 2001-2002, la nivelul județului Iași, cauzele economice sunt cele mai des întâlnite, înregistrându-se un număr de 369 cazuri în mediul rural și 120 în mediul urban. Studiul efectuat de Zamfir și colaboratorii arată că în România, pe fondul unei bruște scăderi economice, rata participării la învățământul gimnazial a scăzut de la 97,3% în 1989 la 93,9% în 1993, iar la învățământul gimnazial de la 91,1% la 71,36% (Zamfir,C.,1993), procentul participării fiind în continuă scădere, reabilitarea fiind posibilă doar pe fondul unei îmbunătățiri vizibile a nivelului economic din România.
Pornind de la contextul socio – economic existent în România, putem evidenția o serie de situații care justifică creșterea numărului de abandonuri școlare prin:
Erodarea relevanței educației pentru succesul școlar
Clasicul proverb „ai carte ai parte” nu mai are aceeași putere de convingere, realitatea demonstrând, în numeroase cazuri, că a avea educație nu înseamnă automat și a avea succes social. Drept modele sunt luate acele persoane care, deși prezintă carențe educaționale evidente, prin diverse mijloace, au reușit să-și facă o situație economică satisfăcătoare și, în consecință, să câștige un anumit statut social. În aceste condiții, praxisul este cel care-l împinge pe copil spre abandon.
Mirajul succesului în afacerile facile
Strâns legată de prima situație prezentată, aceasta demonstrează, la rândul ei, importanța realității economice ca premisă pentru apariția abandonului școlar. Succesul nu se bazează întotdeauna pe o educație solidă care presupune un proces complex și îndelungat de formare și ale cărui rezultate se lasă destul de mult așteptate, efortul depus nefiind răsplătit imediat. Realitatea arată, prin exemple concrete că este posibil să obții avantaj imediate prin angajarea în diverse activități; ceea ce-i determină, în special pe școlarii mari să renunțe la școală.
Creșterea șomajului – nerelevantă înrolarea în școli
Școala pare să se fi îndepărtat de principalul ei scop: de a-l ajuta pe elev să se integreze în societate. Ea nu reușește, în majoritatea situațiilor, să formeze competențele necesare prin care să-l pregătească pe elev pentru viața de adult, iar societatea nu poate sau nu este dispusă să-l sprijine. Fie că ia această decizie singur sau „ajutat” de familie, elevul ajunge să renunțe la instituția care nu-și poate justifica, față de el, rostul.
Activitățile în economia din umbră – cerșitul, „spălător de parbrize”
Acestea sunt, activitățile desfășurate de cei mai mulți copii, ele aducând o serie de beneficii materiale considerabile, imediate și care nu presupun un efort mare. Între a merge la școală și a câștiga bani pe stradă, sunt copii, nu puțini, care preferă cea de a doua variantă, refuzând să vadă că se condamnă singuri la o existență mizeră, lipsindu-se, în primul rând, de ceea ce școala ar putea sădi în ei: speranța.
În noul context, copilul poate deveni sursă de venit
Nu toți elevii sunt dispuși să renunțe la școală acceptând în schimb să participe la diverse acțiuni ce le pot garanta câștigurile. De multe ori, ei sunt împinși de propriile familii pentru care copiii reprezintă singura sursă de venit. Nu au de ales și renunță la școală ajungând, în timp, să-și formeze conștiința răspunderii financiare față de familie.
Creșterea costurilor educației
Zamfir arată că, la nivelul anului 1993, conform datelor MONEE, în ceea ce privește costurile educației, România avea cota cea mai ridicată printre țările din zonă (Zamfir, C.,1993). Deși învățământul primar și gimnazial este gratuit, există o serie de costuri pe care populația săracă nu reușește să le acopere, singura „soluție viabilă” fiind retragerea copilului din școală.
Degradarea condițiilor de învățământ
Pe fondul lipsei de materiale, a nemotivării financiare a personalului didactic etc., putem distinge o continuă degradare a condițiilor de învățământ, abandonul școlar fiind un indicator care atrage atenția asupra ineficienței sistemului de învățământ.
Relaxarea controlului obligativității participării școlare
Degradarea economică și socială a determinat o relaxare sau chiar pierdere a controlului statului, acesta dovedindu-și incapacitatea de a-și
îndeplini, în mod corespunzător, funcțiile ceea ce permite, în multe situații sustragerea de la o răspundere care, prin lege, are caracter obligatoriu.
Sărăcia este o formă majoră de discriminare educațională
Sunt destul de frecvente cazurile care dovedesc existența unor astfel de discriminări ce-i împing pe elevii nedreptățiți să renunțe la sursa disconfortului lor (Zamfir, C.,1993). Davitz și Ball atrăgeau și ei atenția asupra faptului că:
„…elevii provenind din rândurile populației defavorizate prezintă rezultate slabe la învățătură, tendința de a părăsi studiile școlare de timpuriu, imposibilitatea de a-și forma deprinderile simbolice adecvate sau deprinderi de rezolvare a problemelor pentru a realiza independența economică necesară…”
Ei asociază impactul mediului defavorizant în care trăiesc copiii asupra formării lor sociale și intelectuale cu discriminarea existentă la nivelul școlilor și care, determinând eșecul școlar, îi împinge pe aceștia să renunțe la școală.
Economia precară, caracteristică societății actuale, își pune amprenta asupra familiei, aceasta la rândul ei favorizând apariția unor comportamente antisociale ce înglobează și abandonul școlar. Franchini și Introna descriu trei căi prin care starea economică a familiei generează unele comportamente antisociale:
prin hipoalimentație, morbiditate, carență igienică, supraaglomerarea locuințelor, incapacitatea educativă aceasta favorizând o structurare greșită a personalității;
prin climatul psihic influențat de griji, supărări, nesiguranță etc, acesta conducând la dispariția preocupărilor educative;
prin faptul că îl determină pe copil să-și creeze o scară defectuoasă de valori și „îi provoacă o incapacitate de a suporta frustrările”.
Situațiile particulare prezentate întăresc ideea dominantei cauzelor de ordin economic ca premise pentru apariția abandonului școlar, și efectele sale asupra societății și a individului. Este confirmată și observația pe care Aristotel o face cu 1700 de ani în urmă, dar care pare la fel de actuală:
„…nu s-ar putea tăgădui că educația copiilor trebuie să fie unul din obiectele de căpetenie ale grijei legiuitorului. Pretutindeni unde educația s-a nesocotit, statul a primit din pricina aceasta o lovitură funestă.
3.2. Cauze de ordin socio-cultural
Copilul nu reprezintă decât produsul propriei familii și a contextului socio-cultural în care el se formează și manifestă. Când întâlnim disfuncții la aceste niveluri efectele devin vizibile mai ales în personalitatea și comportamentul copilului. Berge arată că un copil cu probleme este adesea:
„…un copil nefericit printre oameni care sunt ei înșiși nefericiți. El constituie nota falsă care, într-un concert, arată că instrumentele nu au fost acordate, fără ca publicul să știe prea bine pe care dintre ele să dea vina.”
Contextul socio-cultural își aduce și el aportul influențând abandonul școlar într-o măsură destul de mare, dacă ne raportăm la numărul cazurilor înregistrate în 2001-2002 în județul Iași având ca fundament acest motiv, mai precis 477 în mediul rural și 127 în mediul urban, fiind cel mai frecvent întâlnit (dar aici sunt încadrate și cazurile pedagogice). Nu putem vorbi de abandon școlar fără a puncta importanța cauzelor de ordin socio-cultural și implicațiile lor.
În această categorie se includ indicatorii de putere și status social care fac, în principal, referire la apartenența etnică, apartenența la clasa socială, apartenența la comunitățile de tip rural/urban etc.. Un loc aparte revine familiei, prin rolul major pe care-l joacă în viața fiecărui copil și prin influențele sale.
3.2.1. Apartenența la comunitățile de tip urban/rural
În România există un decalaj evident între comunitățile de tip urban și rural din toate punctele de vedere: economic, cultural, educativ etc. Și în ceea ce privește abandonul școlar putem constata o astfel de diferență, „supremația” fiind deținută de comunitatea rurală. În anul școlar 1999-2000, din 1080 cazuri înregistrate, 925, adică 85,64% sunt întâlnite în mediul rural, față de 14,36%, mai precis 155 de cazuri înregistrate în mediul urban. Nu putem asocia aceste date cu un accident întâmplat la nivelul unui an, ci cu un fenomen constant întâlnit în ultimii ani. Pentru anul școlar 2001-2002 s-a înregistrat un număr de 995 cazuri în mediul rural față de 317 în cel urban.
O parte din explicațiile acestui fenomen le găsim reflectate la nivelul cauzelor economice. În general, comunitățile rurale sunt mai sărace decât cele urbane, școala fiind considerată fie inutilă, fie singura șansă de afirmare, de
evadare din acest mediu. De asemenea, în contrast cu Convenția pentru Drepturile Copiilor, semnată de statul român, mulți copii din rural sunt utilizați ca forță de muncă, fiind obligați să renunțe la școală care reprezintă, pentru ei sau pentru părinți, „o pierdere de timp”. Dacă ne raportăm la învățământul secundar constatăm o rată brută de cuprindere școlară de aproximativ 100% în urban, în timp ce în rural media pe țară nu depășește 14%. Miroiu afirma că „populația rurală se deșcolarizează, în primul rând pentru că este săracă; în al doilea rând pentru că este rurală.”
Nivelul cultural este mai scăzut în mediul rural, perpetuându-se aceeași lipsă de interes față de școală de la o generație la alta. Martore sunt statisticile potrivit cărora:
în 1996, 11% din populația rurală nu avea educație elementară;
29% din populația rurală are doar școala generală, față de 14% din populația urbană;
în consecință, 8,2% dintre copiii din rural nu frecventează școala între 7-14 ani;
lipsa de interes față de școală este remarcată și în rândul celor care s-au înscris și urmează școala, repetenția fiind un indicator în acest sens. Astfel, repetenția este cu aproximativ 50% mai mare în rural.
Un alt factor favorizant pentru apariția abandonului școlar este reprezentat de distanța mare de la domiciliu la școală, dublată fie de condițiile inadecvate, fie de lipsa totală a mijloacelor de transport. Pentru mulți elevi mersul la școală este dependent de starea vremii, iar pe fondul lipsei de flexibilitate a orarului și structurii anului școlar, ei vor acumula numeroase goluri, rămânând în urmă la învățătură, nereușind să înlăture ulterior handicapul instalat, fiind nevoiți să renunțe de timpuriu la școală.
Calitatea învățământului este mai scăzută în mediul rural, școlile fiind lipsite de specialiști, precum și de materialele necesare unei desfășurări eficiente a orelor. La nivel național există 15,6% cadre didactice necalificate, din care mai mult de 70% profesează în rural. Și personalul calificat se dovedește de cele mai multe ori depășit, insuficient pregătit, incapabil de a face față situațiilor dificile, nereușind să-i motiveze pe elevi, să-i atragă la școală.
Relația dintre rural și lipsa educației merge în ambele sensuri. Mai întâi mediul, prin sărăcia care-l caracterizează, reduce accesul la învățământ și scurtează dramatic durata vieții școlare. Sărăcia este direct proporțională cu nivelul educativ atins, astfel încât lipsa de învățământ produce sărăcie. În rezumat, sărăcia existentă în rural produce, la rândul ei, sărăcie, având ca principal vehicul învățământul, lipsa de educație a unei generații este moștenită de următoarele generații, unii copii fiind astfel „condamnați” prin simplul fapt că aparțin unei anumite comunități.
Originea etnică – rromii
Rromii percep frecventarea școlii ca fiind inutilă și ineficientă, văzând-o ca pe o amenințare la adresa propriului stil de viață. Desăvârșirea prin educație nu este asociată cu dobândirea unei anumite stări sociale și economice, iar școala apare ca ceva obligatoriu, ce-i leagă de un anumit loc, de anumite norme și valori pe care ei nu le împărtășesc, abandonul fiind considerat „normal” și aprobat de cea mai mare parte a comunității.
După recensământul din 1992, s-a constatat că 50% din populația adultă este analfabetă, iar dintre copiii de țigani doar 60% frecventează grădinița, iar la școală merg în mod regulat doar 30-40% dintre aceștia, ajungând să termine
liceul doar 4,5%. Vina pentru această situație revine atât comunității rromilor, din cauza reprezentărilor pe care le are față de rostul și funcțiile școlii, cât și comunității majoritare care, prin atitudinile generale negative manifestate, încurajează acest fenomen.
Modul de viață, de relaționare, nivelul școlar, sărăcia sunt câteva aspecte ce pot justifica rata extrem de crescută a abandonului școlar, înregistrându-se în anul școlar 2001-2002 în județul Iași un număr de 145 de cazuri în rândul populației rrome.
Comunitățile de rromi tradiționale preferă să se mențină, pe cât posibil, în afara autorității statale indiferent ce formă ar îmbrăca aceasta. Romii încă preferă modul propriu, tradițional, de a-și „educa” copiii, principalul scop fiind învățarea îndeletnicirilor caracteristice, refuzându-se recurgerea la orice tip de instituție statală percepută a fi „părtinitoare și în general ostilă comunității țigănești”.
În ceea ce privește modul de relaționare, rromii au dezvoltat patternuri de comportare specifice folosite ca mijloace de adaptare activă prin asumare a situației de marginalitate. Ei recunosc diferențierea de restul comunității și își asumă un statut de inferioritate, iar din nevoia de a fi acceptați și tolerați se automarginalizează prin propriul comportament. Această automarginalizare ajută ca predicțiile venite din partea majorității în ceea ce-i privește să se îndeplinească, ajungând să se considere incapabili de a termina o școală, de a dobândi un anumit statut, de a fi „egalul românului”.
Pentru a constata modul cum nivelul școlar al comunității influențează situația populației școlare rrome actuale, Zamfir și colaboratorii au efectuat o serie de cercetări comparând nivelul școlar al populației mature cu participarea școlară a copiilor arătând că 22% din generația matură nu a frecventat nici o clasă, 25,2% au abandonat școala la sfârșitul clasei a-IV-a, la care se adaugă 5,3% ce au renunțat pe parcurs, 8,5% părăsesc școala gimnazială înainte de
încheierea ciclului, 33,7% termină gimnaziu complet, doar 3,9% reușind să frecventeze și liceul. Similaritățile sunt destul de mari dacă avem în vedere că 21,7% din copii nu au mers niciodată la școală, 22,44% au renunțat în primii ani, frecventând regulat școala până la vârsta de 16 ani doar 42,84% . Nivelul scăzut de educație al părinților determină înregistrarea unui nivel scăzut în rândul copiilor, situația fiind cu atât mai îngrijorătoare cu cât constatăm că acest fapt va continua să se perpetueze de la o generație la alta.
În urma acestor cercetări s-au evidențiat și o serie de determinanți ai participării sau abandonului școlar arătându-se că aceștia variază semnificativ în raport cu diferitele caracteristici ale familiilor de rromi. Cei mai importanți determinanți sunt:
nivelul școlar al mamei „ce aduce o contribuție importantă la explicarea variației nivelului școlar al copiilor”, mama fiind cea care se ocupă de educația acestora. Dacă în cazul mamelor care nu au nici o clasă, 64,34% dintre copiii lor nu au fost niciodată la școală sau au abandonat-o, în cazul mamelor cu un nivel peste gimnaziu, doar 21% din copii n-au frecventat școala sau au renunțat la ea;
tipul de activitate profesională a tatălui, constatându-se că 72% din copiii salariaților calificați frecventează regulat școala față de 35% la celelalte categorii (salariați necalificați și persoane fără lucru). Tatăl salariat a reușit să câștige un anumit statut și securitatea financiară, lucruri spre care țintesc și copiii acestora;
tipul de comunitate, studiul arătând că participarea școlară este substanțial mai mică în comunitățile omogene decât în cazul rromilor care locuiesc dispersat și care au ieșit de sub incidența normelor prescrise de etnia căreia aparțin.
Tipul de localitate este și el puternic asociat cu rata abandonului școlar aceasta fiind scăzută în orașele mari și extrem de ridicată în orașele mijlocii, mici și la sate;
Neamul din care fac parte explică într-o măsură substanțială abandonul școlar. Spoitorii și rromii romanizați prezintă un nivel scăzut în timp ce numărul abandonurilor este mare în rândul rromilor maghiarizați și a căldărarilor. Această situație este explicată de un alt determinant, venitul, primele două „neamuri” fiind mai înstărite;
Venitul, „starea de sărăcie dovedindu-se a fi nu numai produs al lipsei de școlarizare dar, la rândul ei, un factor de perpetuare și amplificare al acestuia”. Abandonul se înregistrează într-un număr mare în rândul copiilor proveniți din familii fără venituri constate sau foarte mici.
Abandonul școlar nu exprimă doar o atitudine specifică modului de viață al rromilor, participarea școlară fiind determinată și de modul în care copiii reușesc să se adapteze mediului școlar și după cum sunt ei tratați aici. Ei întâmpină numeroase probleme ce merg de la lipsa obiectelor de îmbrăcăminte, a condițiilor necesare învățării (caiete, cărți, atmosferă favorabilă), lipsa sprijinului părinților. Toate acestea asociate cu atitudinea colegilor și a profesorilor îi împing pe copiii rromi în afara școlii. Strâns legat de acestea, Zamfir considera că:
„…excluderea școlară a romilor nu are loc printr-un act discriminatoriu explicit și intenționat, ci mai degrabă este rezultatul unui proces progresiv de marginalizare.”
Miroiu dovedește opusul acestei afirmații arătând că etnicii rromi intră sub aspect educativ în două mari categorii: excluși și marginali, unii ieșind din
această grupare doar prin excepții. Strategiile educative care vizează această finalizare le urmează pe cele sociale prin:
excluderea sau eludarea existenței acestei populații prin programele și manualele școlare;
„ghetoizarea” în sensul că se acceptă păstrarea specificului cultural, dar în propria lor comunitate închisă;
incluziunea prin asimilare tacită: îi acceptăm în școli, îi obligăm să le frecventeze, dar sunt nevoiți să-și însușească valori, norme străine lor, un mod de viață conform majorității.
Respingerea rromilor este evidențiată atât la nivelul instituției școlare, aceasta din urmă fiind cea care ar trebui să acționeze ca un „catalizator” ce produce modificări profunde în structura fiecărui copil. Atitudinile negative cel mai frecvent întâlnite la nivelul școlii sunt:
refuzul unor directori sau profesori de a accepta înscrierea copiilor de rromi în școala unde profesează, argumentând că încearcă să evite astfel apariția unor probleme;
tendința de izolare a acestora, fie în clase speciale, dar mai ales în spatele clasei. Sunt tratați diferit de către profesori, evaluați după criterii diferite (subiective), separați de ceilalți colegi, neavând prieteni, fiind permanent ignorați;
refuzul copiilor și părinților populației majoritare de a-i primi pe rromi în clasele obișnuite, considerându-i o amenințare la adresa lor.
Lipsiți de sprijinul comunității din care provin și a școlii în care vor să se adapteze și prin care doresc să se integreze în societate, copiii rromi sunt
nevoiți să părăsească școala practic înainte de a o începe, condamnați la resemnare și la aceeași existență mizeră.
3.3. Cauze de ordin psiho-fiziologic
„Cine nu s-a avântat de mic să facă ce nu
poate, nu va face mai târziu nici ce poate”
I. C. Petrescu
Anamneza copilului care ridică probleme este bogată în incidente înregistrându-se boli grave în prima jumătate a copilăriei, carențe educative și conflicte emoționale familiale, nervozitate, instabilitate, insuficiențe cronice. De apariția lor se fac vinovate familia, școala, anturajul, cât și copilul însuși, identificându-se factori de natură sociogenă (în urma impactului mediului familial, școlar, social) și de natură psihogenă, ce țin de zestrea ereditară a copilului.
Cauzele de ordin psiho-fiziologic presupun două dimensiuni ce se completează reciproc, o dimensiune urmărind aspectele de natură anatomo-fiziologică, iar cealaltă pe cele de ordin fiziologic.
Cauzele de natură anatomo-fiziologice se referă la deficiențele senzoriale ușoare nedepistate la timp, în special cele de văz și auz care tulbură dezvoltarea vorbirii, cu implicații negative asupra cititului și scrisului.
Cauzele de ordin psihic sunt cele care vizează insuficiențe ale elaborării intelectuale, inteliganță școlară de limită, tulburări de comportament, cum ar fi: hiperemotivitate, impulsivitate, neliniște.
Vârsta neliniștilor pubertare aduce cu sine o pierdere a interesului pentru activitățile impuse precum școala. La această vârstă se cere o grijă sporită din
partea familiei, ea fiind capabilă să imprime un anumit curs evoluției copilului, ajutându-l pe acesta să-și formeze personalitatea, să-și restabilească echilibrul.
Debesse atrage atenția familiei și școlii asupra faptului că obsesiile care urmează după tulburările de creștere, dereglările de comportament, agresivitatea, inconsecvența, reacțiile neadaptive nu constituie decât manifestările posibile ale tulburărilor pubertare.
3.4. Cauze de ordin pedagogic
„A cunoaște în mod precis ființele asupra cărora trebuie să se exercite acțiunea educațională este prima condiție a succesului pedagogic”.
E. Planchard
În copil nu există o „esență” finită care trebuie uneori tonificată, ci „virtualități” care trebuie să fie canalizate cu scopul desăvârșirii personale, fie eliminate. Școala are manirea de a vehicula resursele interioare ale copilului, ajutându-l pe acesta să se apropie de starea de plenitudine personală și de idealul construit și promovat de fiecare societate.
Am încercat să prezentăm impactul pe care îl are familia, starea economică, propria persoană asupra elevului și asupra fenomenului de abandon școlar. Complexul cauzal nu se reduce însă la acești factori, lor alăturându-li-se și școala, cu toate componentele sale, ea „completând” munca depusă de ceilalți factori.
Impactul pe care școala îl are asupra elevului și a formării lui poate fi ușor evidențiat cu ajutorul modelului prezentat de A. Neculauacesta delimitând și principalele dimensiuni prin care școala își exercită influența asupra elevului.
Fig. 2. Model de abordare a situației elevului
4. Situația abandonului școlar în trei județe ale Moldovei: Iași, Suceava și Botoșani
În societatea dinamică, orientată spre redimensionarea informațională, într-un context educativ complex, școala se confruntă inevitabil cu o serie de provocări și presiuni în funcționarea ei ca microsistem al sistemului socio-economic actual, în acomodarea cu noile tendințe ale civilizației mondiale.
Relansarea economică a României se poate realiza numai prin creșterea calității forței de muncă, iar forța de muncă a viitorului se află acum pe băncile școlii. De aceea, sistemul de învățământ are un rol strategic în destinul național, în dezvoltarea societății românești pe termen lung.
Din nefericire sistemul actual de învățământ se confruntă cu o varietate de probleme, abandonul școlar înscriindu-se cu „succes”în categoria acestora.
Rata abandonului școlar la scară mondială, este greu de realizat deoarece foarte puține țări manifestă interes pentru colectarea datelor cu privire la efectivele care abandonează școala.
La începutul anilor ’70, în ciuda sporirii costurilor destinate îmbunătățirii educației, rata abandonului școlar era estimată ca fiind în creștere. „În jumătate din țările lumii, jumătate dintre copii școlarizați nu termină ciclul primar”.
În 1990 situația abandonului școlar și a neînscrierii după sex și regiune, exprimată în milioane este reprezentată în tabelul nr.1
Tabel nr.1. Situația abandonului școlar și a neînscrierii după sex și dispoziție geografică
Sursa: (C. Neamțu, 2003)
Până în anul 1990, în România nu s-a vorbit despre abandon școlar sau neșcolarizare, sistemul neacceptând eșecul școlar ca o realitate. În 1998, pe baza statisticilor care au privit anii 1996-1997, Ministerul Educației Naționale a arătat că exista anlfabetism în anumite grupuri ale populației.
Abandonul școlar este considerat „anticamera analfabetismului”, iar analfabet este „orice persoană incapabilă să scrie și să citească”.. Analizele sociologice au demonstrat că, analfabetismul în asociere cu alți factori stă la originea a numeroase fenomene negative cu care se confruntă societatea contemporană, între care se numără: șomajul, violența domestică, infracționalitatea.
V. Miftode este de părere că sărăcia în România post-decembristă se explică prin involuția culturii, creșterea abandonului școlar(deci a analfabetismului) și degradarea „relațiilor școlare”.
Impactul analfabetismului asupra statutului individual este reprezentat în următoarea schemă:
Analfabetismul
–––––––– ––––––––
––––––––- –––––––
Fig.3. Impactul „neștiinței de carte” asupra statutului individual
(V. Miftode, 2003, p. 379)
Având în vedere indicatorii de cuprindere a copiilor și a tinerilor de vârstă școlară într-o formă de învățământ, de abandonul școlar, de continuare a studiilor post-obligatorii, Ministerul Educației Naționale a dispus în 1998 elaborarea de studii de diagnoză, iar pe baza acestora și a rezultatelor obținute, în cadrul unor cercetări tematice realizate de alte instituții, a dezvoltat programe de ameliorare a acestui tip de probleme.
Vom prezenta în continuare situația abandonului școlar în trei din județele Moldovei, respectiv Suceava, Iași și Botoșani. Conform statisticilor oferite de Comisia Națională de Statistică, zona Moldovei este expusă într-o mare măsură fenomenului de abandon școlar. Astfel, învățământul gimnazial botoșănean a depășit în anul școlar 2002-2003 rata normală de elevi neșcolarizați și corigenți.
O statistică efectuată de Inspectoratul Școlar Județean relevă faptul că, la sfârșitul semestrului al II-lea al anului școlar trecut, au fost înregistrate aproape 400 de cazuri de abandonuri școlare în învățământul obligatoriu. Dintre cei care au renunțat la școală, 334 sunt elevi din clasele V-VIII ( cu o rată de 1,5%), iar 53 din învățământul primar. Nici la capitolul „promovare” învățământul gimnazial nu stă mai bine. Din cei 27 795 elevi rămași înscriși în această formă de ănvățământ, în semestrul al II-lea au promovat anul școlar 24 584, rata de promovabilitate fiind de 88,45%.
Alți 2.604 elevi din clasele V-VIII nu au reușit să facă față materiei școlare, astfel încât au rămas corigenți la unul sau la mai multe obiecte.
În învățământul primar, din cei 23.723 elevi rămași înscriși la sfârșitul semestrului al II-lea (pentru că există elevi care au renunțat la școală chiar din semestrul I), au promovat 22.676, ceea ce înseamnă o promovabilitate de 95,59%. Dintre cei care nu au reușit „să-și încheie conturile”în timpul anului școlar se află 95 de corigenți și 43 de elevi cu situația neîncheiată.
Conducerea Inspectoratului Județean spune că, dacă trebuie luate niște măsuri de susținere a efortului elevilor, acestea vor fi concentrate în special în învățământul gimnazial, unde se constată o descreștere accentuată a promovabilității. În ceea ce privește abandonul școlar, reprezentanții Inspectoratului sunt de părere că acest fenomen poate fi diminuat printr-o evoluție pozitivă a sistemului economic, prin creșterea ofertei locurilor de muncă.
O situație asemănătoare se întâlnește și în județul Suceava, unde începând cu anul școlar 2000-2001 s-a înregistrat o creștere alarmantă a numărului elevilor care au renunțat la școală din diferite motive.
Acest fenomen îngrijorător a determinat preocuparea instituțiilor abilitate de a analiza renunțarea la școală din punct de vedere statistic, studiindu-se cauzele sale, dinamica și alte aspecte esențiale, în scopul găsirii unor măsuri eficiente de stopare a acestui proces, care poate avea grave repercursiuni pe termen mediu și lung.
Astfel, începând cu anul școlar 2001-2002 s-au luat măsuri în vederea alcătuirii unei baze de date cu elevii care au renunțat la procesul de instruire școlară în perioada curentă. Pe baza datelor trimise de fiecare școală, s-a alcătuit pe anul școlar trecut și cel curent, câte o bază de date ce conține un număr de înregistrări egal cu numărul elevilor care au renunțat la școală.
În anul școlar precedent în județul Suceava au abandonat școala 771 elevi, iar în primele două luni ale anului școlar în curs, un număr de 424 elevi. Admițând că ritmul de creștere va fi același și în semestrul al II-lea, previziunea pentru numărul total care vor părăsi școala în acest an școlar este de 848 elevi, cu 10% mai mult decât în anul precedent.
Vom prezenta în continuare situația abandonului școlar în județul Suceava, în funcție de vârsta, sexul, etnie, mediul de proveniență și cauzele renunțării elevilor la școală.
Tabel nr. 2. Structura abandonului școlar pe vârste
Sursa: Centru de asistență psihopedagogică, Suceava
Privind structura pe vârstă, se observă o creștere a abandonului școlar la grupa de vârstă 11 – 15 ani și o stagnare la grupa de vârstă 6 – 10 ani comprativ cu anul precedent.
Tabel nr.3. Reprezentarea abandonului școlar pe etnii
Sursa: Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Suceava
Având în vedere criteriul apartenență etnică , s-a constatat o creștere a abandonului școlar în rândul românilor și o scădere a ponderii abandonului școlar la populația rromă față de anul școlar anterior.
Tabel nr.4 Gruparea abandonului școlar după sex
Sursa: Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Suceava
În repartizarea pe sexe se constată o creștere a abandonului școlar la fete în decurs de un an școlar, în timp ce la băieți se înregistrează o scădere cu 2 procente în același interval temporal.
Tabel nr.5. Gruparea abandonului școlar după mediul de proveniență
Sursa: Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Suceava
În mediul rural riscul abandonării școlii este mai accentuat decât în mediul urban.
Tabel nr.6. Gruparea abandonului școlar după cauzele renunțării la școală
Sursa: Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Suceava
S-a înregistrat o creștere a influenței factorului „plecarea în străinătate a părinților”, concomitent reducându-se procentul renunțării la școală datorită venitului scăzut. Restul cauzelor se mențin aproximativ la același nivel.
După cum se poate observa, fenomenul renunțării la instruirea școlară tinde să se generalizeze, atât în mediul rural, cât și în mediul urban, atât în rândul fetelor, cât și al băieților. Pe lângă cele 6-7 cauze considerate esențiale când vorbim de „abandon școlar”, nu trebuie neglijate cauzele trecute în categoria „mai puțin esențiale”. Acestea sunt: handicap, devianțe comportamentale, boli, nivel scăzut de instruire al părinților, distanța prea mare față de școlaă, exmatriculare.
Unele dintre aceste cauze nu vor putea fi niciodată schimbate în totalitate pentru că sunt obiective.
Vom prezenta situația abandonului școlar din județul Suceava din anul 2001 – 2002, respectiv 2002 – 2003, având ca reper complexul de factori favorizanți.
Anul școlar 2001 – 2002
Tabel nr.7. Gruparea abandonului școlar după nivelul de școlarizare– cauze
Sursa: Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Suceava
În ciclul primar se poate observa că factorii care favorizează abandonul școlar sunt, în principal, venitul scăzut și repetenția. În ciclul gimanazial se poate observa aceeași distribuție a factorilor cauzali.
Tabel nr.8. Gruparea abandonului școlar după cauze – vârstă
Sursa: Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Suceava
Această distribuție vine și întărește situațiile sesizate anterior, și anume că repetenția și venitul scăzut determină în mare măsură renunțarea la școală.
Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Suceava, propune următoarele măsuri pentru prevenirea și combaterea fenomenului de abandon școlar, măsuri care pot fi luate de către organizațiile care sunt implicate în procesul instruirii școlare:
derularea unei campanii în rândul elevilor, dar și al părinților (care să se desfășoare pe parcursul câtorva ani școlari) de conștientizare a importanței instruirii școlare
desfășurarea unor activități de asistență socială și psihologică corespunzătoare la nivelul școlilor care înregistrează o rată ridicată de abandon școlar, dar și la nivelul școlilor în general
folosirea adecvată a personalului didactic, astfel încât să nu mai existe cazuri în care un profesor calificat să constituie o raritate în mediul rural.
Inspectoratul școlar al județului Iași
Tabel nr.9. Reprezentarea abandonului școlar după mediul de proveniență, clasă, sex
Sursă: Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Iași
În tabelul de mai sus se observă o influență considerabilă pe care o are mediul rural și sexul masculin în fenomenul abandonului școlar. De asemenea, pe măsură ce se trece de la ciclul primar la cel gimnazial se constată o evoluție direct proporțională.
Tabel nr.10. Distribuția pe clase privind motivele abandonului școlar la nivelul municipiului Iași
Sursa: Inspectoratul Școlar al Județului Iași, Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică Iași
Se constată că motivele cultural educative și cele economice influențează în cea mai mare măsură acest fenomen.
Tabel nr. 11. Distribuția pe clase privind motivele abandonului școlar la nivelul
la nivelul comunelor din județul Iași
Sursa: Inspectoratul Școlar al Județului Iași, Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică Iași
În mediul rural cauzele economice se află pe primul loc în categoria factorilor favorizanți a acestui fenomen.
Măsuri ce se impun (propuse de Inspectoratul Școlar al Județului Iași):
Privitor la familii:
colaborarea școală – familie/consiliere,
programe de integrare a rromilor,
programe de prevenire și combatere a alcoolismului ăn rândul părinților prin implicarea ONG-urilor,
asistență socială în cazul familiilor cu situație economică precară, părinți bolnavi cronic, familii dezorganizate.
Privitor la procesul educațional:
strategii de perfecționare organizate cu cadrele didactice necalificate,
asigurarea continuității în cazul suplinirilor acordate,
acordarea de burse sociale/atragerea de resurse extrabugetare pentru susținerea materială a familiilor sărace,
identificarea copiilor cu cerințe educative speciale și intervenția în orientarea școlară și profesională a acestora prin Comisia de Expertiză Complexă Iași,
monitorizarea elevilor care nu frecventează școala și acționarea în consecință,
consiliere individuală și de grup a elevilor și părinților aflați în situața de abandon școlar și neșcolarizați.
Cu privire la Comisia de Expertiză Complexă pentru Învățământ Special, pentru elevii cu grave probleme în dezvoltare/eșec școlar repetat (2,3 ani):
informare și documentare pe probleme de asistență psiho-pedagogică și socială,
evaluare complexă a copiilor/elevilor,
orientare școlar profesională,
individualizarea programelor de intervenție.
CAPITOLUL III. Intervenții specifice asistenței sociale în prevenirea și combaterea abandonului școlar
1. Consolidarea relației: familie-școală
Alături de familie, școala reprezintă un factor esențial în dezvoltarea ți educarea copilului, numeroase studii demonstrând că o relație armonioasă între cele două instituții ale educației constituie un avantaj pentru dezvoltarea și instruirea copilului.
Cu toate acestea, realitatea umană și socială contemporană, sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să la facă față procesul educațional, fac să se identifice tot mai multe „fisuri” în relația amintită.
Prin urmare, din nevoia de întărire a relației familie-școală între cele două instituții a luat naștere ideea dezvoltării unui „parteneriat- educațional”, care reprezintă „o formă de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului” la nivelul procesului educațional. Acest parteneriat se încheie între:
instituțiile educației: familie, școală și comunitate
agenții educaționali: copil, părinți, profesor, specialiști în rezolvarea problemelor educaționale(asistenți sociali, psihologi)
membri ai comunității implicați în procesul de educație al copilului(reprezentanți ai poliției, bisericii, medici).
H. Heuripin și V. Ross (1976) au identificat două dimensiuni importante ale relației familie-școală.
1. dimensiunea relației părinte-copil, care urmărește controlul exercitat de părinți în direcția efectuării sarcinilor școlare de către copii, a frecventării școlii de către aceștia.
2. dimensiunea relației familie-școală – care face referire la alegerea instituției școlare, la interacțiunile părinților cu reprezentanții școlii.
Relația familie școală nu trebuie să se limiteze doar la plata unui sprijin material sau la atenționarea cu privire la problemele copiilor, ci implică o unitate de valori și cerințe ale celor două instituții.
În urma unui studiu efectuat de OMEN cu privire la frecvența colaborării școlii cu familia, s-a ajuns la concluzia că un procent ridicat din totalul școlilor investigate confirmă existența colaborării cu părinții în rezolvarea problemelor școlare.
Tabel nr. 12. Reprezentarea situației colaborării școală – familie
Sursa: Ministerul Educației și cercetării, Învățământul rural din România – condiții, probleme și strategii de dezvoltare, București, 2002, p. 19.
Cu privire la domeniile colaborării școlii cu familia, investigațiile au evidențiat faptul că obiectivul principal al colaborării școlii cu familia îl constituie rezolvarea problemelor materiale și administrativ-gospodărești.
Tabel nr. 13. Domenii ale colaborării școlii cu familia
Sursa: Ministerul Educației și cercetării, Învățământul rural din România – condiții, probleme și strategii de dezvoltare, București, 2002, p. 20.
Principalele motivații care stau la baza implicării părinților în rezolvarea problemelor școlare ale copiilor sunt:
dorința părinților de a-și cunoaște copii în calitate de elevi
nevoia de informare a părinților în legătură cu atribuțiile pe care le au față de copilul-elev
implicarea părinților în programele de sprijin asupra celorlalți copii ai familiei
participarea părinților la derularea programului de învățare al copilului contribuie la sporirea sentimentului de stimă de sine al acestora
implicarea părinților în activitățile școlare îl ajută pe copil să conștientizeze rolul părinților în procesul de creștere și dezvoltare al acestora
sprijinindu-i pe părinți să se implice mai mult în problemele de viață școlară ale copilului lor, putem întări interacțiunile dintre cele două părți.
Pentru ca relația familie-școală să fie una eficientă, este nevoie de continuitate, evitându-se situațiile în care implicarea părinților se limitează doar la situațiile problematice.
Părinții trebuie să fie informați cu scopul principal al școlii, obiectivele urmărite, politicile educaționale specifice instituției respective, și, acolo unde este posibil, să participe la luarea deciziilor (în legătură cu modificarea orarului, programele educaționale suplimentare). La rândul lor părinții pot constitui surse de informație pentru școală, întrucât ei sunt cei mai buni cunoscători ai copiilor.
Regulile pe care trebuie să le respecte părinții astfel încât parteneriatul familie-școală să fie eficient sunt: de a solicita sprijin când au nevoie, de a fi persuasivi și de a-și ajuta copilul când greșește. Profesorilor li se recomandă sinceritate, răbdare, spirit de inițiativă și capacitate de recunoaștere a greșelilor.
1.1. Asistența socială școlară
În ultimii ani, în țările dezvoltate, serviciul de asistență socială școlară a devenit o necesitate, ca urmare a înmulțirii problemelor medicale, psihologice și socio-culturale din sistemele educative.
Asistența socială școlară și-a sporit importanța după cel de-al II-lea război mondial, ca urmare a „democratizării educației, extinderii drepturilor civice și asupra copilului și creșterii rolului educației în vița societății moderne.”
Primele servicii de asistență socială școlară au luat ființă în SUA în 1977 și erau destinate elevilor și familiilor lor, ulterior, această gamă de servicii adresându-se și personalului didactic și nondidactic al școlii.
Extinderea drepturilor civile asupra copiilor s-a realizat în a doua jumătate a secolului XX, ceea ce a contribuit la schimbarea statutului copilului în familie și în școală. A apărut protecția copilului , ca formă specifică a asistenței sociale și ulterior, Convenția Drepturilor Copilului, care reglementează drepturile copilului.
Asistența socială școlară are sarcina de a monitoriza respectarea drepturilor prevăzute de „Carta drepturilor copilului”, document ce include principalele categorii de drrepturi ale elevului specifice unui sistem de învățământ democratic.
Creșterea rolului educației în viața socială a condus la identificarea unui fenomen frecvent întâlnit în societatea contemporană, cel al abandonului școlar, fenomen a cărui prevenire și combatere intră în sarcina asistenței sociale școlare.
Serviciile oferite de asistența socială școlară
Asistența socială școlară îndeplinește o varietate de sarcini de prevenire și combatere a fenomenului de abandon școlar, dintre care menționăm:
identificarea precoce a elevilor care sunt în situație de risc de abandon școlar
sprijinirea elevilor cu probleme în adaptarea școlară
realizarea activităților de consiliere, individuală sau de grup cu elevii și cu părinții lor
medierea conflictelor elev-profesor, părinte-profesor, profesor-profesor
înființarea unui ethos al școlii
identificarea resurselor școlare și/sau ale comunității necesare educației școlare.
Identificarea precoce a elevilor care se regăsesc în situații de risc de abandon școlar, constituie una din sarcinile specifice asistentului social școlar, succesul îndeplinirii cu succes al acestor sarcini fiind dependent de calitatea colaborării asistentului social școlar cu cadrele didactice din școala respectivă, dar și de relația acestuia cu părinții elevilor.
Prezența abandonului școlar în clasele primare sete cauzată de o multitudine de factori, de cele mai multe ori de natură familială (părinți fără educație, familii sărace, părinți care au abuzat fizic, emoțional sau sexual copilul). În astfel de situații rolul asistentului social școlar este de a identifica elevii proveniți din familii de tipul celor amintite mai sus, în vederea stabilirii măsurilor de intervenție. Abandonul școlar la vârsta adolescenței este „favorizat” , la fel ca și în cazul elevilor din clasele primare de factori de natură familială (divorț parental, violență domestică, alcoolismul unuia sau a ambilor părinți).
2. Consilierea familială
Identificarea elevilor cu risc de abandon școlar este urmată de intervenția propriu-zisă a asistentului social școlar, concretizată în servicii de consiliere individuală sau colectivă, adresate elevilor, dar și părinților acestora.
Consilierea elevilor este eficientă în condițiile în care asistentul social școlar reușește să câștige încrederea acestora și ulterior, să identifice nevoile cu care se confruntă. Trebuințele elevilor sunt foarte variate, astfel unii doresc să înțeleagă exigențele educative ale părinților, alții au nevoie de sprijin în dezvoltarea competențelor de relaționare socială, în timp ce unii preferă să-și îmbunătățească deprinderile intelectuale.
Consiliera părinților poate fi individuală sau de grup și urmărește sprijinirea acestora în exercitarea atribuțiilor educative, stimularea participării active le viața școlară, dezvoltarea abilităților de rezolvare a conflictelor cu copiii sau profesorii.
S-a demonstrat că, de cele mai multe ori, abandonul școlar are la origini cauze de natură familială, fapt care impune intervenția asistentului social la nivelul familiei sub forma serviciilor de consiliere familială. În consilierea familială se pornește de la premisa că familia constituie un sistem, alcătuit la rândul său de o varietate de subsisteme (părinților, copiilor, bunicilor), orice dereglare intervenită la nivelul acestora, având repercusiuni asupra sistemului în ansamblul său.
Consilierea familială este considerată ca fiind un proces de rezolvare a problemelor, proces care este constituit din mai multe faze:
adunarea informațiilor
evaluarea informațiilor
definirea problemei
planificarea acțiunii
încheierea unui contract
aplicarea planului
evaluarea rezultatelor
finalizarea.
V. Satir, asistent social american, este de părere că la primul interviu este indicat să se discute despre istoricul familiei, deoarece această procedură îi ajută pe clienți să se simtă în siguranță și, totodată oferă posibilitatea asistentului social de a afla informații importante despre client. În această etapă, asistentul social este obligat să respecte următoarele reguli:
sistemul client trebuie să constituie principala sursă de informații
informațiile clientului trebuie să aibă legătură cu problema clientului
asistentul social nu trebuie să adune informații pe care nu vrea să la împărtășească sistemului client (el trebuie să întrebe clientul ce crede despre informațiile adunate de la alții)
Etapa culegerii informațiilor este precedată de faza definirii problemei, în asistența socială existând un principiu conform căruia un bun proces de soluționare a problemelor trebuie să pornească de la problema identificată de client. Una dintre cele mai mari dificultăți în definirea problemei apare atunci când asistenții sociali sunt prea mult orientați spre problema identificată de ei, astfel încât ignoră opiniile clientului.
De obicei, clienții cu mai multe probleme intercorelate, lucru care contribuie la îngreunarea intervenției asistentului social, care, în astfel de situații recurge la acțiuni de „porționare” a problemelor. Dacă clientul nu reușește să identifice problema, asistentul social poate interveni cu sugestii.
După ce a fost definită problema, asistentul social împreună cu clientul încearcă să identifice cele mai eficiente modalități de soluționare a acesteia, în final fiind selectată varianta optimă de rezolvare a problemei.
Între client și asistentul social se va încheia un contract care va cuprinde responsabilitățile ce urmează a fi îndeplinite de ambele părți. Contractul reprezintă „o înțelegere explicită între asistentul social și client privind problemele care trebuie rezolvate, obiectivele, strategiile intervenției, rolurile și sarcinile participanților.”
Principalele caracteristici ale contractului sunt:
înțelegerea mutuală (reciprocă)
participarea diferențiată în procesul de intervenție
răspunderea reciprocă
forma explicită.
Înțelegerea mutuală – Schubert este de părere că eficiența contractului poate fi observată încă din primele faze ale procesului de consiliere, întrucât acesta contribuie la clarificarea unor lucruri, de genul: dacă clientul s-a adresat organizației potrivite, dacă serviciul de care are nevoie îi poate fi oferit, ce alte persoane trebuie implicate
Participarea diferențiată în procesul de intervenție – contractul prevede atât participarea împreună, cât și separată a clientului și asistentului social în procesul de soluționare a problemei
Răspunderea reciprocă – ambele părți au obligații reciproce
Forma explicită – reprezintă calitatea de a fi specific în exprimarea scrisă și orală.
Etapa încheierii contractului între părți este urmată de aplicarea planului de intervenție și, ulterior de evaluarea rezultatelor obținute.
Consilierul are sarcina de a sprijini familia să se simtă confortabil, astfel încât membrii acesteia să se comporte întru-un mod cât mai aproape de realitate. Deosebit de importantă fiind construirea relației dintre asistentul social și familie, încrederea reciprocă constituind baza acestei relații.
Virginia Satir, asistent social în SUA, specialistă în consilierea familială, este de părere că, în lucrul cu familia există 4 factori care trebuie luați în considerare:
Nivelul de auto-valorizare a familiei
Modelele de comunicare pe care le are familia
Tipuri de reguli adoptate de familie
Modul în care membrii familiei relaționează cu persoane și instituții din afara familiei.
Cercetările au demonstrat că un număr ridicat de elevi care abandonează școala sunt originari din familii cu nivel scăzut de auto-valorizare, comunicare slabă între membri, reguli rigide și relații sociale tensionate.
Consilierea familială îmbracă trei mari forme:
Consilierea structurală a familiei
Consilierea strategică a familiei
Consilierea familiei promovată de școala de la Milano.
Consilierea structurală a familiei – a fost elaborată de Salvador Minuchin și acordă o atenție sporită modificării modelelor de interacțiune între subsistemele familiale. Astfel, dacă membrii familiei respectă o serie de comportamente necorespunzătoare sau adoptă o poziție detașată de structura familială, consilierul „va rearanja mediul psihic”, astfel încât ei vor fi nevoiți să acționeze într-o manieră diferită.
Reîncadrarea este o altă tehnică specifică consilierii familiei structurale, oferind posibilitatea familiei de a privi problemele cu care se confruntă din mai multe unghiuri, eventual pozitive. În acest fel, familiile ajung să conștientizeze gravitatea comportamentului la justa lui valoare.
Consilierea structurală a familiei este eficientă, deoarece srijină familiile cu probleme să-și modifice structura, să-și îmbunătățească modalitățile de interacțiune între membri și să stabilească o clară delimitare între subsistemele sistemului familial.
2. Consilierea strategică a familiei a luat naștere pornind de la cercetările întreprinse de Gregory Bateson. Această formă de consiliere pune accentul pe soluționarea problemelor prezente, utilizând în acest sens tehnici, precum:
Prescrierea simptomelor
Reîncadrarea
Instrucțiuni paradoxale.
Consilierea familială strategică vede simptomele ca servind unui scop pozitiv al comunicări.
3. Școala de la Milano susțin ideea construirii unei realități a familiei, bazate pe mituri, credințe, obiceiuri practicate în familia respectivă, dar și ideea „circularității”, conform căreia „orice cauzează și este cauzat de altceva”.
În practicarea cu succes a consilierii familiale, trebuie să se țină cont de respectarea următoarelor condiții:
Este necesară participarea tuturor membrilor familiei, fapt care va permite consilierului posibilitatea de observare și analiză a modelelor de intervenție între subsistemele familiale,
Intervenția consilierului se va realiza ținând cont de particularitățile sistemului familial și mai puțin de experiența individuală,
Consilierul este obligat să adopte o poziție de neutralitate, pentru că, în caz contrar ar putea fi acuzat de subiectivism,
Consilierea familială se bazează pe lucrul în echipă,
Se recomandă utilizarea unui număr limitat de sesiuni eficiente, în favoarea unui număr mare de întâlniri fără rezultate corespunzătoare.
Asistența socială se poate folosi în prevenirea și combaterea abandonului școlar de eficiența ethos-ului școlii, care constituie o metodă de stimulare a adaptării școlare și de dezvoltare a relațiilor sociale între elevi.
Pentru elevi, ethos-ul școlii reprezintă cea mai potrivită modalitate de exprimare a talentelor, intereselor, iar pentru profesori un mijloc de sprijinire al elevilor în pregătirea lor pentru viață și în asumarea responsabilităților. Rolul asistentului social este de a stimula și încuraja participarea elevilor, în special a celor cu risc de abandon școlar la activitățile ethos-ului școlii.
Apariția fenomenului de abandon școlar nu are la origine doar cauze de natură familială. Școala este instituția care adăpostește o varietate de conflicte între elevi și profesori, între profesori și părinți, între elevi, nerezolvarea acestora conducând cu „succes” la apariția unor fenomene negative, între care și abandonul școlar.
3. Medierea relațiilor copil- părinte-profesor
In prezent, se poate vorbi despre existența a șase tipuri de mediere: comunitară, familială, comercială, organizațională, ecologică și politică.
Medierea reprezintă „un proces structurat, în ca o a treia parte, neutră, asistă voluntar la rezolvarea unei dispute între două persoane sau grupuri, constituite în părți”.
Una din sarcinile asistentului social școlar este de a media conflictele . Astfel, conflictul profesor-elev „decurge din însăși funcționarea școlii și-a relațiilor pedagogice” și se concretizează în „etichetări, injurii, atitudini ironice ale unor profesori, evaluare subiectivă”
În astfel de situații, rolul asistentului social școlar este de a culege informații despre părțile implicate în conflict, fapt care presupune identificarea cauzelor acestuia, a variantelor de soluționare și aplicarea soluției cele mai eficiente pentru ambele părți.
Nesoluționarea conflictului profesor-elev sau soluționarea parțială poate alimenta refuzul elevului de frecventare a școlii și induce acestuia un sentiment de dezgust în raport cu activitățile școlare, atitudini care „nivelează” calea spre absenteism școlar.
Conflictul părinte-profesor este determinat de implicarea prea puternică a părinților în activitățile educative, medierea unui astfel de conflict realizându-se în două etape:
Evaluarea și rezolvarea situația părinților agresivi – presupune empatizarea asistentului social școlar cu părintele, acesta din urmă manifestând fie un comportament violent, fie un comportament caracterizat prin lipsă de cooperare,
ascultarea activă – implică comunicarea verbală, nonverbală, evitarea asistentului social a atitudinii critice, discuții centrate pe „situația problemă” și nu pe „copilul problemă”.
Intervenția asistentului social se realizează etapizat, astfel:
mediatorul stabilește contactul inițial cu prima parte după care, ascultă cele relatate de aceasta, urmând ca în final , să stabilească dacă persoana respectivă are într-adevăr nevoie de astfel de servicii. În contextul în care sunt îndeplinite cerințele necesare furnizării serviciile de mediere, se va contacta și cea de-a doua parte.
contactul inițial cu a doua parte poate fi mai dificil decât cu a doua parte, deoarece mediatorul ar putea ajunge la concluzia că cea de-a doua parte nu a greșit cu nimic primei părți;
pregătirea lucrului asupra disputei – mediatorul va lucra separat cu fiecare parte, în scopul stabilirii opțiunilor fiecăruia cu privire la modalitatea de desfășurare a procesului de mediere. Cea mai eficientă modalitate de realizare a medierii este cea de tipul față în față, însă pentru a putea fi pusă în practică este indicată o pregătire în prealabil a părților în acest sens.
ascultarea problemelor – părților li se urează bun venit, sunt invitate să se așeze confortabil și să-și expună punctul de vedere asupra problemei, fără a fi întreruptă de mediator care în final realizează un scurt rezumat al celor relatate de părți.
explorarea problemei – discuțiile între părți se pot transforma în conflicte, situație în care mediatorul este nevoit să-și folosească abilitățile profesionale pentru a nu pierde situația de sub control,
construirea unui acord – este etapa în care problem, nevoile fiecărei părți sunt clarificate, precum și modalitățile de realizare a acestora. În construirea acordului se va susține claritatea, concretețea și exactitatea precizării termenelor de înfăptuire a acțiunilor.
încheierea și realizarea acțiunilor – în final mediatorul mulțumește părților pentru participare, iar dacă una dintre ele are dubii în privința îndeplinirii acordului, se poate stabili o întâlnire anterioară.
Mediatorul poate lucra singur sau în echipă, cum este cazul co-medierii care prezintă numeroase avantaje:
lucrul în doi este mai eficient în situații conflictuale dificile
unul dintre mediatori poate avea rolul de observator, în timp ce altul controlează procesul
mediatorii pot modela o formă cooperativă de lucru
mediatorii pot învăța unii de la alții.
4. Educația părinților
O dimensiune esențială care se impune a fi luată în considerare în prevenirea și combaterea abandonului școlar vizează educația părinților.
Creșterea alarmantă a ratei copiilor inadaptați social în ultimii ani a condus la necesitatea pregătirii familiei în exercitarea funcției educative.
Cercetările de psihologie și pedagogie au considerat că marea majoritate a părinților nu țin cont de transformările fizice și psihice care intervin odată cu înaintarea în vârstă a copilului, ignoranța stând la originea carențelor educative ale familiei.
Prin urmare, s-a impus necesitatea educației părinților, a însușirii de către aceștia a unui set de informații, cunoștințe, abilități, competențe care să contribuie la asigurarea desfășurării cu eficiență a produsului educațional și la prevenirea erorilor a căror victime sunt copii.
Educarea părinților este un „fenomen necesar”(E. Bătrânu, 1980) care preocupă marea majoritate a țărilor avansate, existând numeroase controverse în legătură cu categoria de vârstă căreia trebuie să se adreseze.
S-a ajuns la concluzia că pregătirea pentru viața de familie începe din „sânul familiei”, un rol fundamental îndeplinindu-l părinții prin exemplul personal, apoi ștafeta este preluată de școală, care finalizează ceea ce a început familia.
Educația părinților se concretizează într-o varietate de activități grupate după mai multe criterii. Astfel, în funcție de tipul de acțiuni, identificăm:
Acțiuni formative – care cuprind:
Educația părinților:
Dezvoltarea abilităților și competențelor parentale,
Învățarea rezolvării în mod creativ a conflictelor,
Comunicare eficientă
Asumarea responsabilităților parentale.
b. consiliere psihopedagogică – care vizează acordarea de suport psihologic și pedagogic părinților în scopul soluționării unor probleme legate de adaptarea copiilor, de relaționarea intra și extrafamilială.
2. Acțiuni informative – presupune informarea părinților cu:
Viața școlară a copilului,
Educația, în general,
Modalități de cunoaștere a copilului,
Legislație familială.
3. Acțiuni de orientare a părinților și a relațiilor familiale care urmăresc luarea unor decizii în momente cruciale ale formării copiilor și alegerea unei școli potrivite pentru copil.
4. Sprijin social – acordat prin intermediul serviciilor de asistență socială în colaborare cu alte instituții abilitate în acest sens.
După tipul lor, activitățile definite în relația directă cu beneficiarii sunt:
activități de intervenție personalizată – din categoria cărora fac parte serviciile de consiliere care necesită spațiu special amenajat, implică confidențialitate și repetare periodică,
activități cu grupuri mici de interese,
activități cu grupuri mari de interese – care implică soluționarea unor problema de grup.
După beneficiari:
activități cu copiii,
activități cu membrii unei familii,
activități cu copii și familii,
activități cu copii și cadre didactice
activități cu părinți, cadre didactice și alți membri ai comunității.
După modul de personalizare a intervenției:
activități individuale de consiliere și formare,
programe socio-educative.
Pentru derularea activităților menționate mai sus, este nevoie de intervenția unei echipe interdisciplinare profesioniste, care să lucreze în spiritul respectării confidențialității, a normelor și valorilor fiecărui individ. Din această echipă pot face parte: asistent social, psiholog, consilier psiho-pedagog, profesori, părinți, reprezentanți ai instituțiilor cu profil educativ.
Cercetările au demonstrat că marea majoritate a părinților sunt conștienți de sarcinile pe care la au de îndeplinit față de copii lor, unii străduindu-se să culeagă cât mai multe informații în acest sens. Din nefericire, mai există încă foarte mulți părinți ignoranți, nepreocupați de educarea copiilor lor, lipsa de interes putând fi pusă pe seama nivelului cultural scăzut, nepăsării sau convingerii că educarea copiilor nu este datoria lor, ci a școlii.
Cea mai periculoasă categorie de părinți este cea care consideră că nu mai are nimic de învățat în materie de educație, atitudinea acestora conducând de cele mai multe ori la eșecul școlar al copiilor.
Carențele educative ale familiei cu repercursiuni negative pentru educarea copilului sunt:
nepăsarea, ignoranța părinților în raport cu exercitarea responsabilităților educative,
protecția exagerată a copilului,
divergențe de opinie ale membrilor familiei în legătură cu măsurile educative,
absența modelelor comportamentale ale părinților,
severitate exagerată, voită sau inconștientă,
lipsa autorității parentale.
Din categoria măsurilor de sprijinire a părinților în exercitarea funcției educative fac parte lectoratele pentru părinți, care constituie o formă de colaborare între familie și școală, modul de organizare, structura, tematica abordată, transformându-l în adevărate „școli ale părinților”.
Din nefericire, cercetările au demonstrat că în marea majoritatea școlilorfuncționarea lectoratelor se realizează într-o formă superficială, sarcina de coordonator a activităților revenind unei singure persoane cu experiență în domeniu, când, de fapt este recomandată implicarea întregului colectiv al școlii. Numărul ședințelor este mult prea mic (1/semestru), comparativ cu aria de probleme cu care se confruntă părinții și de cele mai multe ori temele puse în discuție au un caracter mult prea general.
Se recomandă implicarea tuturor cadrelor didactice ale școlii în fixarea tematicii, avându-se în vedere principalele probleme cu care se confruntă părinții în exercitarea atribuțiilor educative, probleme care au fost identificate în urma efectuării unor sondaje în rândul părinților.
Succesul activității lectoratelor este dependent de experiența în activitatea cu părinții a asistentului social, de abilitatea acestuia de a capta atemția auditorului, de tactul cu care va ști să pună problema în discuție.
IV. Metodologia cercetării
Pentru realizarea părții practice a lucrării de licență s-a impus necesitatea utilizării unei ample metodologii. O parte din instrumente: ancheta socială, interviul, observația au fost folosite în scopul culegerii informațiilor despre client, studiul de caz a fost utilizat în vederea redării unei imagini cât mai complete (holistică) despre grupul țintă, iar o altă categorie (proiectul de intervenție) s-a impus a fi folosită în vederea identificării unor strategii de soluționare a problemelor clienților.
Utilizarea predominată a unei singure metode poate veni în detrimentul informațiilor culese și prezentate. Fiecare metodă are specificul ei și își dovedește eficiența pe o anumită dimensiune după care este necesară intervenția unor metode complementare pentru realizarea unei imagini complete, coerente, cât mai obiective despre cazurile prezentate.
Instrumentele amintite mai sus nu au fost utilizate simultan, ci în funcție de tipul de informații care au intervenit în prezentarea cazului.
Ancheta socială:
Această metodă face parte din categoria instrumentelor la care s-a făcut apel în culegerea datelor despre client constituind un prim pas în procesul identificării problemelor cu care se confruntă acesta.
Ancheta socială cuprinde, pe de o parte, informații cu caracter general cum ar fi datele de identificare (nume, prenume, vârsta, data și locul nașterii, domiciliul, stare civilă, stare de sănătate, venituri) cât și informații care să surprindă specificul cazului respectiv.
Este o metodă care prezintă deopotrivă avantaje și dezavantaje. Pe de o parte permite culegerea unui număr mare de informații într-un timp relativ scurt, ne oferă posibilitatea să dobândim o imagine obiectivă asupra cazului prin interacțiunea cu ceilalți membrii ai familiei iar pe de altă parte există riscul ca beneficiarul, din tendința de autoprotecție sau de prezentare într-o lumină favorabilă anchetatorului să furnizeze date distorsionate.
Interviul:
Face parte din categoria metodelor calitative, constituind, deopotrivă, mijloc de comunicare și metodă de intervenție.
În scopul culegerii datelor pentru lucrarea de față am făcut apel la unul din tipurile de interviu, și anume cel semistruturat (semistandardizat).
Dacă în cazul interviului structurat întrebările și ordinea sunt dinainte stabilite, în interviul semistructurat prestabilite sunt doar temele în jurul cărora se va purta discuția. Așa se face că operatorul va placa pe teren cu un ghid de interviu și nu cu un instrument elaborat în detaliu. Acest lucru solicită experiență și plasticitate din partea intervievatorului pentru a ajunge la date relevante. Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme, începând de la unele ce cuprind doar câteva teme mai generale, până la altele cu o listă lungă de subiecte și întrebări specifice. Forma ghidului depinde și de cât de familiară îi este cercetătorului problema și populația de investigat; dacă ele sunt mai puțin cunoscute, se pornește cu un ghid sumar.
În lucrarea de față această metodă a fost adresată la două categorii de populație: profesorilor și elevilor.
Interviul semistructurat aplicat elevilor ne-a permis culegerea de informații cu privire la situația actuală a elevilor în plan școlar și familial. (vezi anexa III).
Aceiași metodă adresată profesorilor a avut ca obiectiv surprinderea modului în care plecarea părinților în străinătatea a afectat situația școlară a copilului. (vezi anexa II).
Avantajul acestei metode constă în posibilitatea surprinderii simultane a unor informații relevante din biografia clientului cât și a comportamentului nonverbal al acestuia care poate să constituie un indiciu al veridicității celor afirmate.
Punctele slabe ale interviului ar fi: tăcerea și refuzul clientului de a colabora manifestată atât la începutul cât și în timpul conversației. În debutul întâlniri clientul poate să tacă deoarece se simte jenat că a apelat la un asistent social sau este un client involuntar. În timpul întâlnirii, „asistentul social are sarcina de a evalua corect motivul care a determinat tăcerea”.
Tăcerea în cazul clientului poate indica prezența uneia din următoarele stări: clientul simte că a spus prea mult despre un anumit subiect, simte o emoție puternică și are nevoie de timp pentru a reflecta asupra ei. Întrebările adresate în timpul interviului pot să declanșeze un blocaj al clientului acesta începând să plângă din dorința de a opări explorarea problemei.
Un alt punct slab al acestei metode poate veni din partea asistentului social ca urmare a insuficientei experiențe de lucru, el grăbindu-se să facă interpretări eronate.
Studiul de caz:
Este prin excelență o metodă calitativă. „Prin studiul de caz nu se abordează numai persoane, nu se studiază numai realitatea psiho- socială din perspectiva acestor persoane sau a biografiei lor, ci se cercetează un fragment din realitate, intervenind deopotrivă și metoda observației”.
De regulă, studiul de caz pornește de la un cadru teoretic care este esențial în culegerea de date. Fără o ipoteză sau o idee directoare, recolta de informații este minoră. Urmează selectarea cazurilor și precizarea unităților de analiză (individ, situație). În continuare se trece la studiul fiecărui caz în parte prin interviu, observație, iar în final se extrag datele relevante și se dezvoltă toată implicațiile. Validitatea pe care o oferă studiul de caz este parțială.
Clasificarea studiilor de caz include trei mari categorii:
Studiu de caz intrinsec, urmărește investigarea cât mai minuțioasă a unui caz particular, fără scopul de a desprinde trăsături generale sau de „a testa” o ipoteză sau o idee.
Studiul de caz instrumental cercetează un caz particular în detaliu cu scopul de a lămuri o problemă mai generală. Cazul este un instrument al unei strategii de cunoaștere mai largi.
Studiul de cazuri colective, susține ideea că studierea mai multor cazuri face posibilă înțelegerea unui fenomen social.
În lucrarea de față această metodă a fost valorificată pentru surprinderea aspectelor negative a fenomenului migraționist asupra dezvoltării psiho-sociale a copiilor.
În realizarea studiului de caz au fost folosite o serie de tehnici între care și genograma (arborele familial). Aceasta descrie tipurile de relații și evenimente care s-au desfășurat de-a lungul generațiilor: nașterea, decesele, divorțurile, pot fi condensate într-o genogramă. Aceasta se completează de către asistentul social împreună cu familia și „ajută la dezvăluirea regulilor nescrise ale familiei”.
Harta eco reprezintă o altă tehnică care permite precizarea locului unei persoane sau familiei sale în contextul social.
Observația:
Este o metodă fundamentală de culegere a datelor care ne-a însoțit pe parcursul utilizării metodelor menționate.
Deși poate fi utilizată ca metodă de sine stătătoare, devine de cele mai multe ori tehnică pe fondul altor metode.
Ca formă, observația poate fi directă sau indirectă, clientul fiind sau nu conștient de prezența observatorului.
În realizarea interviului am apelat la această metodă pentru a ne asigura de fidelitatea datelor furnizate de client.
În realizarea observației intervin o serie de etape:
Faza inițială de stabilire a obiectului observației, a locului unde se va realiza observația , a duratei de lucru, a elementelor care vor constitui punctele esențiale ale observației, precum și a strategiilor ce se vor utiliza. Urmează etapa în care se desfășoară observația propriu-zisă, concretizată în culegerea datelor esențiale. În ultima fază se realizează o evaluare a datelor culese și formularea concluziilor.
Avantajul acestei metode este acela că permite culegerea unui număr mare de informații într-un timp relativ scurt însă poate interveni tendința de fațadă, subiectul prezentându-se într-o lumină favorabilă în fața observatorului.
Proiectul de intervenție:
Proiectul de intervenție este o metodă cu o largă utilizare în foarte multe domenii de activitate. Reprezintă „un obiectiv de realizat de către anumiți actori într-un context dat, într-un anumit termen, cu anumite mijloace precizate și utilizând instrumente și tehnici adecvate”.
În lucrarea de față această metodă a avut ca obiectiv încercarea de trasare, la nivel teoretic (cu posibilitate de aplicare în practică) a unor direcții de soluționare a problemelor identificate: introducerea asistentului social școlar, înființarea unui club al părinților în care aceștia să dobândească o serie de tehnici eficiente de educație a copiilor și constituirea unei linii telefonice care să contribuie la consolidarea relației elev- părinte plecat în străinătate și la întărirea legăturii familie- școală. Proiectul își propune, de asemenea, valorificarea elevilor cu abilități intelectuale și sociale deosebite prin înființarea unui grup de suport care să intervină în sprijinirea unor cazuri similare ulterioare.
STUDII DE CAZ
STUDIU DE CAZ 1
Nume și prenume client: M.L.
Scopul efectuării evaluării:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate.
Locul evaluării: Școala generală nr. X, județul S.
Evaluator: C.A., sprijinită de consilierul școlii, G.G.
Informații de identificare a clientei:
Nume și prenume: M.L.,
Data și locul nașterii: 15.05.1990,
Rangul nașterii: II,
B.I.: xxxx,
Starea civilă: necăsătorită,
Studii : elevă în clasa a VIII-a, Școala generală nr. X, orașul S.,
Venituri: alocația, la care se adaugă veniturile trimise de tată, lunar;
Starea de sănătate: favorabilă;
Religie: ortodoxă;
Domiciliu : str. V.A., nr. X, Bl.X, Sc.X, Ap.X, Județ S.,
Etnie: română.
Modalități de identificare a clientului de către asistentul social:
Dificultățile generate de plecarea părinților în străinătate ale elevei au fost sesizate inițial de profesori care i-au propus acesteia să frecventeze cabinetul de consiliere.
La rândul său, consiliera școlară a fost contactată de asistentul social de la Organizația X. din orașul S. care intenționează să inițieze un proiect ce va avea ca obiectiv sprijinirea elevilor cu părinte/părinți plecați în străinătate
Eventuale contacte anterioare cu alte instituții
Eleva nu a mai fost contactată și nu a mai contactat anterior alte instituții.
Situația prezentă și motivul selectării clientei de către asistentul social
M.L. are o situație școlară nefavorabilă, o frecvență școlară redusă și se confruntă cu dificultăți de relaționare cu colegii de clasă. Comportamentul antisocial, asociat cu rezultatele școlare slabe au constituit motivele selectării clientei de către asistentul social.
Istoricul clientei și al familiei:
Soții M.G. și M.A. s-au căsătorit în 1983, din această relație rezultând doi copii: M.V. și M.L. La început au locuit în comuna D., județul S., după care s-au mutat în orașul S. într-un apartament cu patru camere. În cadrul cuplului nu existau conflicte maritale.
În anul 2001, M.G. este disponibilizat, fapt care contribuie la înrăutățirea situației financiare a familiei și la apariția conflictelor dintre soți.
M.G. hotărăște să plece la muncă în străinătate, țara de destinație fiind Grecia. Acesta își sprijină financiar familia, menține legătura cu aceasta, lucru care nu este valabil și pentru M.A., soția acestuia, care se implică într-o relație extraconjugală. Refuză să-și mai îndeplinească responsabilitățile de mamă și soție, își abandonează familia și hotărăște să locuiască împreună cu concubinul său.
După plecarea mamei, fiica cea mare se implică într-un anturaj necorespunzător, fapt care conduce la nașterea de către aceasta a unui copil nelegitim.
Clienta locuiește în prezent în apartamentul părinților, fiind supravegheată de bunica paternă. Nu frecventează în mod regulat școala și manifestă un interes scăzut în raport cu activitățile educative.
Prezentarea problemei:
Încercări precedente de soluționare a problemei
M.L. nu a făcut eforturi deosebite pentru a se integra în colectivitatea clasei și pentru a-și îmbunătăți situația școlară. Cu toate că și-a exprimat dorința de relaționare cu colegii de clasă și de implicare în cadrul acțiunilor socio-culturale desfășurate la nivel de clasă sau de școală, eleva nu a avut nici o inițiativă în acest sens.
Maniera de percepție a problemei de către clientă
M.L. este nemulțumită de atitudinea de marginalizare manifestată de colegi. Ea explică conduita acestora prin prisma rezultatelor slabe și a imaginii de elev „problemă”. Deși tatăl său este plecat de trei ani, eleva susține că nu s-a adaptat situației.
Maniera de percepție a problemei de către asistentul social
Asistentul social consideră că eleva se confruntă cu probleme de natură școlară, afectiv-emoționale și de relaționare.
Informații privind activitatea școlară a clientei:
M.L. este elevă în clasa a VIII-a la Școala generală nr. X, județul S. în urma discuțiilor avute cu diriginta clasei, respectiv cu consiliera școlii, am constatat că eleva prezintă o situație școlară nefavorabilă, frecventează ocazional școala și nu manifestă interes față de activitățile școlare.
Clienta este corigentă la două obiecte pe semestru I: matematică și istorie, iar notele obținute la aceste materii, precum și la celelalte discipline pe semestrul al II-lea sunt foarte slabe.
Frecventarea ocazională a cursurilor școlare, asociate cu rezultatele slabe ale elevei, constituie o barieră în calea perticipării elevei la examenul de capacitate.
Relația clientei cu profesorii
Eleva interacționează ocazional cu profesorii ca urmare a frecvenței școlare reduse. Majoritatea cadrelor didactice menționaeză că au fost foarte rare situațiile în care eleva și-a îndeplinit atribuțiile școlare.
Când este prezentă la ore, M.L. preferă să privească pe fereastră, neimplicându-se în discuțiile pe teme școlare.
Au existat mai multe tentative de exmatriculare a elevei ca urmare a numărului foarte mare de absențe nemotivate, dar la intervenția dirigintei și a consilierei școlii decizia a fost amânată.
Relația elevă – profesori este una de ignorare, toleranță reciprocă.
Relația elevei cu colegii de clasă
În urma discuțiilor avute cu consiliera școlii, am aflat că eleva manifestă un comportament antisocial, simțindu-se marginalizată, izolată de colegi. Ea consideră că atitudinea de ignorare manifestată de colegii de clasă își are originea în rezultatele șsolare slabe și în imaginea de elev „problemă” asociată ei.
M.L. stă singură în bancă, nu se implică în acțiunile socio-culturale desfășurate la nivelul clasei sau al școlii. În timpul recreațiilor preferă să stea în bancă și să asculte muzică. Relaționează ocazional doar cu o singură persoană din clasă, aceasta din urmă sprijinind-o în îndeplinirea atribuțiilor școlare.
Relația elevei cu asistentul social
M.L. colaborează cu asistentul social. A participat la acțiunile desfășurate și coordonate de acesta în cadrul grupului de suport, care au avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților sociale și administrativ gospodărești ale participanților. Relația se bazează pe încredere reciprocă, confidențialitate și cooperare.
Relația clientei cu consilierul școlar
M.L. frecventează cabinetul de consiliere școlară, având o relație destul de apropiată cu consiliera. Eleva găsește în persoana acesteia suportul afectiv-emoțional și confidentul cel mai devotat.
Consiliera școlară a precizat că tulburările afectiv-emoționale și agravarea situației școlare a elevei își au sursa în problemele familiale ale acesteia: divorțul părinților, abandonarea familiei de către mamă și întreruperea legăturii cu aceasta, plecarea tatălui în strănătate.
Relația familie – școală
Singura persoană din familie care manifestă interes în raport cu activitatea școlară a elevei este bunica paternă. Aceast nu frecventează foarte des școala, iar atunci când o face îi acuză pe profesori de lipsă de înțelegere și compasiune.
Școala – proiecții de viitor ale elevei
M.L. dorește să finalizeze cele opt clase, după care intenționează să plece în Grecia la tată său. Nu-și manifestă dorința de a urma pe viitor o altă formă de învățământ.
Relația clientei cu persoana care o supraveghează:
În prezent, de educația și îngrijirea elevei se ocupă bunica paternă care are o relație apropiată cu nepoata. Bunica își îndeplinește cu conștiinciozitate atribuțiile administrativ-gospodărești și educative față de M.L. La rândul său, nepoata este preocupată de starea de sănătate a bunicii, care în ultima perioadă s-a deteriorat.
Informații despre familia clientei:
Informații despre părintele plecat în străinătate:
M.G. este plecat în străinătate de trei ani, țara de destinație fiind Grecia. Motivul plecării a fost existența dificultăților financiare ale familiei. M.G. a plecat legal, iar în prezent lucrează în agricultură la cules de portocale. Nu a venit în România niciodată de la data plecării și nu intenționează să o facă curând. Veniturile pe care le câștigă lunar se ridică la suma de aproximativ 800 – 900 euro/lună, din care trimite acasă 200 – 250 euro/lună.
M.G. păstrază legătura cu fiica, vorbind cu acesta la telefon săptămânal.
Informații despre locuință:
M.L. locuiește împreună cu bunica paternă într-un apartament cu patru camere, amenajate în mod corespunzător.
Situația materială a clientei:
Harta eco
Legendă :
Femeie decedată Femeie relație de concubinaj
Bărbat decedat Bărbat divorț căsătorie
persoană care se imlică mai mult relație solidă
relație tranzitorie relație tensionată
Analiza câmpului de forțe
Puncte tari:
maturitate,
simțul responsabilității,
fermitate în luarea deciziilor,
situație financiară favorabilă,
altruism.
Puncte slabe:
tulburări afectiv-emoționale,
comportament antisocial,
vârsta prea mică în raport cu responsabilitățile,
dependență în efectuarea sarcinilor școlare,
stimă de sine scăzută.
Nevoile și așteptările clientului:
de ce anume are nevoie clientul
suport afectiv-emoțional,
sprijin în îmbunătățirea rezultatelor școlare,
încurajare în dezvoltarea abilităților sociale,
suport în dobândirea deprinderilor administrativ-gospodărești și de gestionare eficientă a veniturilor,
prieteni de aceeași vârstă.
Percepția clientei asupra problemei
eleva nu este încrezătoare în posibilitatea îmbunătățirii rezultatelor școlare și în modificare atitudinii colegilor de clasă,
M.L. nu mai suportă să-i fie asociată imaginea de elev „problemă”.
Percepția problemei clientei de către cei din jur
profesorii sunt încrezători în capacitatea elevei de integrare la nivelul clasei,
bunica elevei este convinsă că M.L. va reuși să-și îmbunătățească rezultatele școlare, dacă va fi sprijinită de persoane specializate în acest sens.
Evaluarea inițială:
Dezvoltarea abilităților sociale ale elevei este absolut necesară pentru integrarea acesteia în cadrul colectivității clasei. O relaționare eficientă cu colegii de clasă ar contribui la sporirea interesului elevei în direcția îmbunătățirii rezultatelor școlare și la creșterea frecvenței școlare. M.L. își dorește consolidarea relației cu colegii de clasă, chiar dacă nu face nici un demers în acest sens.
Factori care favorizeză rezolvarea problemelor clientei:
bunica elevei își susține nepoata în direcția îmbunătățirii situației școlare și este de acord să se implice în acțiunile care urmăresc atingerea acestui obiectiv;
profesorii sunt dispuși să organizeze ore de pregătire școlară suplimentară.
Scopul intervenției – îmbunătășirea situației școlare a elevei și integrarea acesteia în cadrul colectivității școlare
Obiective:
îmbunătățirea rezultatelor școlare,
dezvoltarea abilităților sociale,
soluționarea problemelor afectiv-emoționale,
gestionarea eficientă a veniturilor financiare,
dezvoltarea deprinderilor administrativ-gospodărești.
1. Îmbunătățirea rezultatelor școlare
– se va încheia un acord între clientă, profesori, asistent social, consilier școlar și bunică, prin care părțile se obligă să acționeze în vederea sporirii rezultatelor școlare ale elevei,
– profesorii vor acorda ore de pregătire școlară suplimentară, în vederea recuperării cunoștințelor necesare susținerii examenului de capacitate,
– asistentul social în colaborare cu profesorii și consilierul, va organiza concursuri pe teme școlare, care vor oferi câștigătorului drept premiu o excursie în țara în care este plecat părintele/părinții elevului.
2. Dezvoltarea abilităților sociale
– asistentul social va organiza un grup de suport având ca membri elevi care se confruntă cu probleme de relaționare și ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Acțiunile se vor desfășura săptămânal și se vor concretiza în jocuri, discuții care vor avea ca obiectiv socializarea elevilor.
3. Soluționarea problemelor afectiv-emoționale
– consilierul școlar va oferi elevei ședințe de consiliere,
– asistentul social intenționează să înființeze o linie telefonică destinată consolidării relației afective elev-părinte plecat în străinătate și menținerii contactului școală-familie. Discuțiile telefonice vor fi mediate de asistentul social în colaborare cu consilierul școlar.
4. Gestionarea eficientă a veniturilor financiare
– asistentul social va organiza în cadrul grupului de suport acțiuni care vor avea drept scop dezvoltarea deprinderilor de gestionare eficientă a veniturilor financiare. Acțiunile se vor concretiza în însoțirea la cumpărături a membrilor grupului de către asistentul social.
Instrumente utilizate de asistentul social în vederea culegerii informațiilor referitoare la:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate, sunt: ancheta socială, interviul și fișa de observație
Evaluarea rezultatelor obținute până în prezent:
S-a reușit încheierea acordului elev – familie – școală, iar profesorii au organizat două sesiuni de pregătire suplimentară, la ca a participat și clienta. Asistentul social a organizat o întâlnire a grupului de suport care a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților sociale a participanților.
S-a observat o ușoară creștere a interesului elevei pentru activitățile școlare.
Pe viitor se urmărește punerea în aplicare a celorlalte obiective amintite mai sus.
Fișă de observație
Numele și prenumele subiectului observat: M.L.,
Vârsta: 14 ani,
Locul observării: Școala generală nr. X, județul S. – cabinetul de consiliere școlară,
Durata observației: aproximativ două ore.
I. Deprinderi de comunicare
a. verbală – M.L. nu este comunicativă, vorbește încet, rar, cu pauze mari între cuvinte, uneori este incoerentă.
Am reușit cu mare dificultate să culeg informațiile de la clientă, de aceea am apelat în mare măsură la sprijinul profesorilor și al consilierului școlar.
b. non-verbală – clienta, în cea mai mare parte a timpului, a avut privirea plecată, mâinile încrucișate peste genunchi.
La începutul discuției a fost speriată, agitată, confuză. M.L. a avut nevoie de aprobarea consilierului școlar în tot ceea ce afirma.
Eleva avut o poziție încordată, rigidă iar vocea a fost tremurată.
În momentul în care a venit în discuție problema tatălui plecat în străinătate, clienta a refuzat să mai vorbească.
II. Grad de adaptabilitate
M.L. se adaptează cu greu la situații noi, fapt dovedit de atitudinea acesteia în cadrul discuției. Am observat că nu-i face plăcere să fie interogată, să i se adreseze întrebări directe cu privire la viața de familie.
III. Grad de sociabilitate
Este redus. Am urmărit eleva în timpul pauzelor și am observat că aceasta manifestă un comportament de autoizolare, preferând să-și petreacă cea mai mare parte a timpului în bancă, ascultând muzică.
STUDIU DE CAZ 2
Nume și prenume client: B.G.N.
Scopul efectuării evaluării:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate.
Locul evaluării: Școala generală nr. X, județul S.
Evaluator: C.A., sprijinită de consilierul școlii, G.G.
Informații de identificare a clientei:
Nume și prenume: B.G.N.
Data și locul nașterii: 26.03. 1989, oraș S.,
Rangul nașterii: I,
B.I.: xxxx,
Starea civilă: necăsătorită,
Studii: elevă în clasa a VII-a, la Școala generală nr. X, oraș S.,
Venituri: alocația, la care se adaugă veniturile trimise lunar de mamă,
Starea de sănătate: favorabilă;
Religie: ortodoxă;
Domiciliu : str. S., nr. X, Bl.X, Sc.X, Ap.X, Județ S.,
Etnie: română.
Modalități de identificare a clientei de către asistentul social:
Tulburările de comportament ale elevei, conflictul cu profesoara de biologie au atras atenția cadrelor didactice, care au direcționat-o către cabinetul de consiliere școlară. La rândul său, consiliera școlară a fost contactată de asistentul social de la Organizația X, din orașul S., care intenționează să inițieze un proiect destinat elevilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Eventuale contacte anterioare cu alte instituții
Eleva a mai fost contactată de preotul parorh, care cunoscând situația familială a acesteia i-a acordat suport moral.
Situația prezentă și motivul selectării clientei de către asistentul social
Situația școlară a lui B.G.N. s-a deteriorat considerabil. Dacă în urmă cu un an eleva participa la concursuri și olimpiade școlare, în prezent frecvența școlară este redusă, iar notele dominante sunt de 5 și 6.
Rezultatele școlare slabe, conflictele cu cadrele didactice, afilierea elevei la un grup cu tulburări comportamentale, constituie motivele pentru care a fost selectată de asistentul social
Istoricul clientei și al familiei:
B.D. și B.F. s-au căsătorit în 1986, locuind într-un apartament cu două camere în orașul S. La trei ani de la căsătorie, s-a născut primul și unicul copil al familiei, B.G.N.
Conflicte maritale au existat între soți imediat după căsătorie, motiv pentru care aceștia decid să divorțeze în 1994.
În urma divorțului, minora rămâne în îngrijirea mamei, iar apartamentul revine tot acesteia. B.F., rămas fără locuință și familie hotărăște să se mute la părinți, la țară. În această perioadă, încearcă să restabilească legătura afectivă cu B.G.N., dar este împiedicat de soție.
În anul 2001, B.F. moare în urma unui accident, iar B.D. interzice fiicei să participe la înmormântarea tatălui.
În anul 2002, mama clientei se implică într-o relație de concubinaj pe o perioadă de șase luni. Relația mamă – fiică este una tensionată, B.G.N. reproșându-i adesea lui B.D. că este mult prea exigentă.
În anul 2003, B.D. hotărăște să plece la muncă în Italia, sarcinile administrativ-educative revenind lui G.M. o prietenă de familie.
Prezentarea problemei:
Încercări precedente de soluționare a problemei
B.G.N. a făcut numeroase eforturi de rezolvare a problemei de relaționare cu mama. Eleva a participat la numeroase concursuri și olimpiade școlare, fiind conștientă că acest lucru provoacă mulțumire mamei. Eleva și-a exprimat dorința de a petrece mai mult timp cu mama, preluând o parte din treburile casnice. Din nefericire aceste eforturi nu au avut rezultatele scontate, tentativele de consolidare a relației afective mamă – fiică fiind considerate de B.D. ca un semn de slăbiciune, dependență.
În ceea ce privește problemele de natură școlară, B.G.N. nu a avut nici o inițiativă de soluționare a acestora.
Maniera de percepție a problemei de către clientă
B.G.N. nu mai manifestă interes pentru nici o disciplină școlară și refuză să se mai implice în acțiunile socio-culturale desfășurate la nivelul clasei sau al școlii. Eleva își exprimă nemulțumirea de a nu fi avut parte niciodată de afecțiunea mamei. Pentru clientă plecarea lui B.D. are o dublă semnificație: pe de o parte de eliberare de exigența sporită a mamei, iar pe de ală parte de diminuarea șanselor de consolidare a relației afective cu aceasta.
Eleva susține că deprecierea situației școlare și afilierea la un grup cu tulburări comportamentale constituie o formă de revoltă îndreptată împotriva mamei care nu și-a îndeplinit atribuțiile parentale în mod corespunzător.
Maniera de percepție a problemei de către asistentul social
Asistentul social consideră că B.G.N. se confruntă cu probleme de natură afectiv-emoțională. Rezervele sunt foarte mari în ceea ce privește luarea unor inițiative de îmbunătățire a relației cu mama, deoarece aceasta din urmă ar interpreta aceste demersuri ca un semn de naivitate, slăbiciune a fiicei sale.
Asistentul social a constatat că eleva este neîncrezătoare în posibilitatea îmbunătățirii relației cu mama, acum când aceasta se află la o distanță atât de mare.
B.G.N. se confruntă și cu probleme școlare, ca urmare a lipsei supravegherii materne. Mama minorei manifesta o exigență sporită în direcția obținerii performanțelor școlare de către aceasta. Eleva s-a implicat într-un anturaj necorespunzător care contribuie la agravarea situației școlare ale acesteia.
Informații privind activitatea școlară a clientei:
Relația clientei cu profesorii
Este degradată comparativ cu anii precedenți. Eleva nu se mai implică în activitățile școlare, și nu mai prezintă interes pentru nici o disciplină. În semestru I B.G.N. a avut un conflict cu profesoara de biologie, care i-a reproșat acesteia că a întârziat la ore. Eleva a avut o reacție impulsivă, amenințând că nu va mai frecventa orele de biologie. B.G.N. este neliniștită, agitată în timpul orelor manifestând semne de oboseală. Ea este obișnuită cu imaginea de „elevă model”, și reacționează impulsiv în momentul în care este notată sub nivelul așteptărilor.
Relația elevă – profesori este de respingere din partea lui B.G.N. și de dezamăgire manifestată de cadrele didactice.
Relația elevei cu colegii de clasă
Dacă în urmă cu un an, eleva era privită cu admirație de colegii de clasă, în prezent părerea acestora s-a schimbat în sens negativ. Eleva manifestă o atitudine de superioritate în raport cu aceștia și se comportă ca și cum ar fi mult mai experimentată în problemele de viață decât ei.
B.G.N. relaționează mai bine cu băieții decât cu fetele, pe care le consideră mult prea naive. Profesorii sunt de părere că eleva are o influență negativă asupra colegilor de clasă.
Relația elevei cu asistentul social
Eleva este cooperantă și participă la solicitarea asistentului social la acțiunile desfășurate de grupul de suport care au ca obiectiv dezvoltarea abilităților de utilizare eficientă a veniturilor și a celor administrativ-gospodărești.
Relația clientei cu consilierul școlar
Clienta frecventează destul de des cabinetul de consiliere având o relație apropiată cu consilierul școlii. Consiliera o descrie pe B.G.N. ca fiind o persoană sensibilă, afectuoasă, chiar dacă în cea mai mare parte a timpului aceasta afișează o imagine contrară.
Comportamentul lui B.G.N. este explicat de consilieră ca o formă de revoltă a elevei la adresa mamei care și-a privat fiica de afecțiune încă din perioada copilăriei.
Relația familie – școală
B.G.N. este printre puținii elevi ai căror părinți plecați în străinătate mențin legătura cu școala. Diriginta a precizat că mama elevei o sună periodic pentru a afla care este situația școlară a fiicei sale.
M.L., persoana care se ocupă de supravegherea elevei în prezent nu se implică în activitățile școlare ale acesteia, susținând că nu are autoritate în acest sens.
Școala – proiecții de viitor ale elevei
Clienta își dorește ca în viitor să urmeze o facultate, dar nu este hotărâtă încă în ce domeniu.
Relația clientei cu persoana care o supraveghează:
Din discuțiile avute cu eleva am constatat că persoana care se ocupă în prezent de educarea și supravegherea ei, este foarte îngăduitoare, permisivă cu aceasta. M.I. reprezintă pentru clientă o adevărată bunică cu toate că între cele două nu există relații de rudenie.
Informații despre familia clientei:
Informații despre părintele plecat în străinătate:
B.D. a plecat în străinătate de un an, țara de destinație fiind Italia. Motivul care a determinat-o să ia această hotărâre a fost existența dificultăților financiare. A plecat legal, iar în prezent lucrează ca menajeră la o familie de vârstnici. Veniturile pe care la câștigă lunar se ridică la suma de aproximativ 600 euro. B.D. păstrează legătura telefonică cu fiica, pe care o sună săptămânal.
Informații despre locuință:
Clienta locuiește împreună cu persoana care o supraveghează într-un apartament cu patru camere amenajat în mod corespunzător.
Situația materială a clientei:
Harta eco
Legendă :
Femeie decedată Femeie relație de concubinaj
Bărbat decedat Bărbat divorț căsătorie
persoană care se imlică mai mult relație solidă
relație tranzitorie relație tensionată
Analiza câmpului de forțe
Puncte tari:
potențial intelectual,
perseverență.
spirit de inițiativă,
spirit competitiv.
Puncte slabe:
tulburări afectiv-emoționale,
impulsivitate,
aroganță,
atitudine de superioritate.
Nevoile și așteptările clientului
de ce anume are nevoie clientul
suport afectiv emoțional,
stimulare în direcția restabilirii echilibrului în ceea ce privește rezultatele școlare,
sprijin în direcția dobândirii deprinderilor administrativ-gospodărești și a celor de gestionare eficientă a veniturilor,
suport în înlăturarea tulburărilor comportamentale.
Percepția clientului asupra problemei
B.G.N. este conștientă de deteriorarea situației școlare, dar precizează că în prezent nu este stimulată să acționeze în direcția îmbunătățirii ei,
Eleva este neîncrezătoare în posibilitatea consolidării afective cu mama. Ea consideră că dacă apropierea afectivă nu a fost posibilă atâta timp cât cele două au locuit împreună, acum când mama se află la o distanță atât de mare, șansele sunt foarte reduse.
Percepția problemei clientei de către cei din jur
profesorii sunt încrezători în profesionalismul asistentului social și al echipei care acționează în direcția îmbunătățirii relației mamă – fiică, bazându-se și pe potențialul intelectual al elevei.
Evaluarea inițială
Consolidarea relației afective mamă – fiică este absolut necesară. O relație eficientă ar contribui la restabilirea echilibrului în ceea ce privește rezultatele școlare ale elevei și la diminuarea tulburărilor comportamentale ale acesteia.
Factori care favorizează rezolvarea problemelor clientei:
– profesorii sunt încrezători în potențialul intelectual al elevei și sunt dispuși să organizeze ore de pregătire școlară suplimentară.
Scopul intervenției – îmbunătățirea situației școlare a elevei și diminuarea tulburărilor comportamentale.
Obiective
îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevei,
consolidarea relației afective mamă – fiică,
înlăturarea tulburărilor comportamentale ale clientei,
gestionarea eficientă a veniturilor financiare,
valorificarea abilităților socio-culturale ale elevei în etapele ulterioare ale proiectului.
1. Îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevei
– se încheie un parteneriat între elevă, profesori, asistent social, consilier școlar, mama elevei, prin care părțile se obligă să acționeze în direcția îmbunătățirii rezultatelor școlare ale elevei,
– profesorii vor organiza ore de pregătire școlară suplimentară în vederea recuperării de către elevă a cunoștințelor pierdute ca urmare a frecvenței școlare reduse,
– organizarea de către asistentul social în colaborare cu profesorii a unor concursuri pe teme școlare, care va oferi ca temă câștigătorului o excursie în țara în care este plecat părintele/părinții acestuia.
– valorificarea potențialului intelectual al elevei prin responsabilizarea acesteia în direcția sprijinirii colegilor cu situație școlară slabă.
2. Consolidarea relației afective mamă – fiică,
– consilierul școlar va oferi servicii de consiliere elevei în vederea sporirii încrederii acesteia în posibilitatea consolidării relației afective cu mama,
– asistentul social intenționează să înființeze o linie telefonică în scopul consolidării relației familie – școală și îmbunătățirii legăturii elev – părinte plecat în străinătate. Discuțiile telefonice vor fi mediate de asistentul social în colaborare cu consilierul.
3. Înlăturarea tulburărilor comportamentale ale clientei
– asistentul social, sprijinit de profesori și consilierul școlar va organiza o campanie de promovare a riscurilor consumului de tutun și a consecințelor fumatului asupra organismului,
– consilierul școlar va oferi servicii de consiliere elevei în scopul conștientizării de către aceasta a dezavantajelor apartenenței la un grup cu tulburări comportamentale.
4. Gestionarea eficientă a veniturilor financiare
– asistentul social va organiza un grup de suport care se va întruni săptămânal și care va avea ca obiectiv dezvoltarea abilităților de utilizare eficientă a veniturilor financiare de către participanți.
5. Valorificarea abilităților socio-culturale ale elevei în etapele ulterioare ale proiectului
– întrucât eleva prezintă abilități socio-intelectuale, va fi selectată de asistentul social și pregătită în direcția sprijinirii, în viitor a altor elevi aflați în situații similare.
Instrumente utilizate de asistentul social în vederea culegerii informațiilor referitoare la:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate, sunt: ancheta socială, interviul și fișa de observație
Evaluarea rezultatelor obținute până în prezent:
Până în prezent nu s-a organizat decât o singură întâlnire a grupului de suport coordonată de asistentul social și care a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților sociale ale participanților. Clienta s-a implicat în acțiunile desfășurate de grup.
Profesorii au organizat două sesiuni de pregătire școlară suplimentară la care a participat și B.G.N.
În viitor, se urmărește punerea în practică a celorlalte strategii amintite anterior.
Fișă de observație
Numele și prenumele subiectului observat: B.G.N.
Vârsta: 13 ani,
Locul observării: Școala generală nr. X, județul S. – cabinetul de consiliere școlară,
Durata observației: aproximativ două ore.
I. Deprinderi de comunicare
a. verbală – eleva este comunicativă, folosește un limbaj elevat, este sigură pe ceea ce spune și manifestă putere de convingere.
Vorbește repede, fără pauze între cuvinte și trece de la un subiect la altul. A evitat să vorbească despre conflictul cu profesoara de biologie și despre tatăl său pe care mărturisește că l-a iubit foarte mult.
Tonul vocii este ridicat în timpul discuției.
b. non-verbală – B.G.N. a avut o atitudine degajată, am reușit să stabilesc cu ușurință contactul vizual cu aceasta pe parcursul discuției. Clienta inspiră o atitudine de superioritate și aroganță.
II. Grad de adaptabilitate
Eleva se adaptează cu ușurință la situații noi. A acceptat cu ușurință discuția și a fost deschisă și sinceră pe tot parcursul acesteia
III. Grad de sociabilitate
Ridicat, însă se constată o atitudine de superioritate în relația cu colegii. Nu interacționează cu oricine, ci preferă colegii de sex opus cu care, precizează ea este mai compatibilă. B.G.N. este un membru influent în cadrul colectivității clasei.
STUDIU DE CAZ 3.
Nume și prenume client: R.C.
Scopul efectuării evaluării:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate.
Locul evaluării: Școala generală nr. X, județul S.
Evaluator: C.A., sprijinită de consilierul școlii, G.G.
Informații de identificare a clientei:
Nume și prenume: R.C.
Data și locul nașterii: 25.04.1991
Rangul nașterii: II,
B.I.: xxxx,
Starea civilă: necăsătorită,
Studii: elevă în clasa a VII-a la școala generală nr. X, oraș S.,
Venituri: alocația,
Starea de sănătate: favorabilă;
Religie: ortodoxă;
Domiciliu : str. I.N., nr. X, Bl.X, Sc.X, Ap.X, Județ S.,
Etnie: română.
Modalități de identificare a clientei de către asistentul social
R.C. a fost identificată inițial de profesoara de limba română care locuiește în vecinătatea acesteia. Cunoscând situația școlară, problemele familiale și dificultățile financiare cu care se confruntă eleva, aceasta a sesizat asistentul social interesat în identificarea unor astfel de cazuri.
Eventuale contacte anterioare cu alte instituții
Eleva a intrat în contact cu organele abilitate în păstrarea ordinii publice, ca urmare a reclamțiilor făcute de vecini. R.C. a fost contactată și de Poliție, fiind suspectată de furtul unor sume de bani de la colegii de clasă.
Situația prezentă și motivul selectării clientei de către asistentul social
R.C. se găsește în situația de exmatriculare, ca urmare a frecvenței școlare reduse și a rezultatelor școlare slabe. Conflictele frecvente cu profesorii și colegii de clasă, situația școlară nefavorabilă, la care se adaugă problemele financiare și de relaționare cu mama, respectiv sora, constituie motive suficiente pentru selectarea clientei de către asistentul social.
Istoricul clientei și al familiei:
R.M. și R.C. s-au căsătorit în 1987, locuind ulterior în apartamentul lui R.M. Din relația de căsătorie se nasc doi copii: R.N., respectiv R.C.
Relațiile dintre soți sunt tensionate, deseori R.M. reproșându-i soțului că nu aduce suficienți bani acasă. Neînțelegerile maritale îl determină pe R.C. să plece pentru o perioadă de timp să lucreze în București. În acest interval, conflictele dintre soți se amplifică deoarece R.C. este suspectat de soție că ar fi implicat într-o relație extraconjugală.
În anul 1998, soții divorțează, copiii rămânând în îngrijirea mamei care pentru a face față problemelor financiare, lucrează cu normă dublă.
Bunica maternă și mătușa copiilor (sora lui R.M.), se implică într-o mică măsură în educarea nepoților, deși locuiesc în același imobil.
Fiica cea mare a lui R.M. este implicată într-o relație de concubinaj cu I.C.
Problemele financiare, relațiile tensionate cu fiicele, o determină pe R.M. să plece în Italia, în aprilie 2004. în prezent în apartament locuiesc cele două fiice împreună cu concubinul lui R.N.
Prezentarea problemei:
Încercări precedente de soluționare a problemei
R.C. nu a făcut niciodată eforturi deosebite în direcția îmbunătățirii situației școlare. Chiar și atunci când eleva a fost amenințată cu exmatricularea, nu s-a constatat o sporire a interesului acesteia față de activitățile școlare. Eleva a fost dependentă întotdeauna de suportul altor persoane în îndeplinirea atribuțiilor școlare.
Maniera de percepție a problemei de către clientă
R.C. recunoaște că nu este interesată de activitățile școlare și că singurul motiv care o determină să mai frecventeze școala sete alocația de stat (singura sursă de venit), care i-ar fi suspendată în cazul în care ar abandona școala. Eleva nu este de acord să locuiască în același apartament cu sora și concubinul acesteia, fiind intrigată de faptul că cei doi îi interzic să organizeze petreceri la sfârșit de săptămână. Clienta este conștientă de faptul că este dependentă financiar de sora sa, însă cu toate acestea nu este de acord să facă compromisuri.
Maniera de percepție a problemei de către asistentul social
Asistentul social consideră că R.C. se confruntă cu probleme de natură școlară, financiară și tulburări de comportament. El include clienta în categoria elevilor „problemă” ai școlii.
Nici situația financiară a elevei nu este favorabilă. Clienta este dependentă de alocația de stat, care i-ar fi suspendată în cazul în care Consiliul școlii ar hotărî exmatricularea acesteia.
Până în prezent, R.M. nu a reușit să trimită fiicelor nici un venit, deoarece nu și-a găsit un loc de muncă în Italia. La plecarea în străinătate aceasta a lăsat o sumă de bani copiilor și a desemnat-o p fiica cea mare ca responsabilă în administrarea ei.
Clienta are probleme de relaționare nu numai cu sora, ci și cu concubinul acesteia care o acuză de cheltuirea unei părți semnificative din suma lăsată la plecare de R.M.
Informații privind activitatea școlară a clientei:
Relația clientei cu profesorii
Este tensionată, majoritatea profesorilor susținând că eleva constituie o influență negativă asupra colegilor de clasă. R.C. este impulsivă, virbește neîntrebată în timpul orelor, folosind un limbaj vulgar la adresa profesorilor.
Eleva este foarte agitată, nu reușește să se concentreze și prezintă deficit de atenție. Profesorii consideră că pentru R.C. școal reprezintă un loc de distracție, de întâlnire cu prietenii și o modalitate de etalare a ultimelor articole de îmbrăcăminte.
Relația elevă – profesori este de agresivitate din partea elevei și de toleranță manifestată de profesori.
Relația elevei cu colegii de clasă
Din discuțiile avute cu diriginta și consiliera școlii am aflat că la marea majoritate a colegilor de clasă le este frică să interacționeze cu R.C. Unii consideră că este mai bine să o ignore, pentru că în felul acesta se protejează de agresivitatea elevei, alți colegi se asociază cu clienta, adoptând o conduită asemănătoare cu a acesteia, fapt care la conferă un plus de siguranță și superioritate în raport cu ceilalți.
O altă categorie de colegi, puțini la număr, au încercat să o înfrunte pe R.C., dar nu au reușit decât să amplifice conflictele deja existente.
Relația elevei cu asistentul social
Este favorabilă. R.C. a participat la întâlnirea grupului de suport care a avut ca temă dezvoltarea abilităților administrativ-gospodărești. Eleva a mai fost însoțită de asistentul social la Poliție în vederea eliberării actului de identitate.
Relația clientei cu consilierul școlar
R.C. nu frecventează foarte des cabinetul de consiliere școlară, iar când o face este obligată de dirigintă.
Eleva este caracterizată de consiliera școlii ca fiind o persoană dinamică, cu voință puternică, impulsivă, dar și sociabilă, comunicativă. Tulburările de comportament sunt explicate de aceasta ca fiind o consecință a lipsei de supraveghere a elevei încă din perioada copilăriei de către părinți.
Relația familie – școală
Mama elevei a menținut legătura cu școala până în momentul plecării în străinătate, cu toate că nu a făcut-o în mod regulat.
Tatăl clientei, recăsătorit în urma divorțului nu s-a implicat niciodată în procesul de educație al fiicei sale.
În prezent, nimeni din familia elevei nu mai menține contactul cu școala.
Școala – proiecții de viitor ale elevei
Clienta nu-și dorește să urmeze pe viitor nici o altă formă de învățământ, ci intenționează să plece la muncă în străinătate asemeni mamei.
Relația clientei cu persoana care o supraveghează:
La plecarea mamei în străinătate, supravegherea clientei a fost încredințată surorii acesteia și concubinului său. Relația clientei cu aceștia este una tensionată, eleva fiind intrigată că cei doi îi interzic să organizeze petreceri la sfârșit de săptămână. Această restricție a stat la baza a numeroase conflicte, unele concretizându-se în acte de agresiune fizică.
Informații despre familia clientei:
Informații despre părintele plecat în străinătate:
R.M. a plecat ilegal în străinătate de două luni, țara de destinație fiind Italia. Motivul care a determinat-o să ia această hotărâre a fost existența dificultăților financiare și a relației tensionate cu fiica sa.
În prezent nu și-a găsit nici o ocupație, motiv pentru care nu este în măsură să le susțină financiar pe cele două fiice. Păstrează legătura telefonică cu acestea și nu intenționează să se întoarcă curând în țară.
Informații despre locuință:
R.C. locuiește împreună cu sora și cu concubinul acesteia într-un apartament cu două camere, amenajat corespunzător. În prezent, cheltuielile de întreținere sunt plătite de R.N. din salariul propriu.
Situația materială a clientei:
Harta eco
Legendă :
Femeie relație de concubinaj
Bărbat divorț
client căsătorie
persoană care se implică mai mult relație solidă
relație tranzitorie relație tensionată
Analiza câmpului de forțe
Puncte tari:
dinamism,
spirit de inițiativă,
sociabilitate,
altruism,
cooperativitate.
Puncte slabe:
impulsivitate,
dependență în îndeplinirea sarcinilor școlare,
tulburări afectiv-emoționale,
situație financiară nefavorabilă.
Nevoile și așteptările clientei:
de ce anume are nevoie clientul
sprijin în consolidarea relației cu mama și sora,
suport în îmbunătățirea relațiilor cu colegii și profesorii,
suport financiar,
ajutor în dezvoltarea abilităților administrativ gospodărești.
percepția clintei asupra problemei
eleva este optimistă în ceea ce privește posibilitatea de consolidare a relației cu mama, respectiv sora,
clienta nu mai suportă tensiunea provocată de intervenția concubinului surorii sale în problemele personale.
Percepția problemei clientei de către cei din jur
Profesorii afirmă că nu este imposibil ca R.C. să-și îmbunătățească situația școlară, dar ei susțin că atingerea acestui obiectiv depinde de voința elevei.
Evaluarea inițială:
Îmbunătățirea relației lui R.C. cu sora este absolut necesară. Atingerea acestui obiectiv ar contribui și la soluționarea problemelor financiare ale clientei care este dependentă de veniturile surorii sale. Clienta își dorește consolidarea relației cu sora, însă manifestă rețineri în ceea ce privește îmbunătățirea relației cu concubinul acesteia.
Factori care favorizeză rezolvarea problemelor clientei – consilierul școlar va desfășura ședințe de consiliere în scopul întăririi relațiilor dintre surori, iar mama clientei este de acord să se implice în direcția consolidării relației cu fiicele.
Scopul intervenției – îmbunătățirea situației școlare și financiare a clientei și soluționarea problemelor de relaționare ale acesteia.
Obiective
stimularea elevei de către profesori,
renunțarea clientei la comportamentul agresiv,
rezolvarea problemelor de relaționare,
soluționarea problemelor financiare,
valorificarea abilităților sociale ale clientei în etapele ulterioare ale clientei
1. Stimularea elevei de către profesori
– se va încheia un parteneriat între elevă, asistent social, consilier, profesori și mamă prin care părțile se obligă să acționeze în direcția îmbunătățirii rezultatelor școlare ale elevilor,
– profesorii vor organiza acțiuni în care clienta va fi responsabilizată în raport cu aptitudinile și abilitățile identificate de consilierul școlar. În acest fel, eleva se va simți valorizată. Se vor organiza ore de pregătire școlară suplimentară, în scopul recuperării cunoștințelor pierdute de elevă ca urmare a frecvenței școlare reduse.
2. Renunțarea clientei la comportamentul agresiv
– consilierul școlar va organiza ședințe de consiliere în scopul identificării cauzelor care stau la baza comportamentului agresiv al elevei și a celor mai potrivite strategii de intervenție. Eleva va fi sprijinită în înțelegerea dezavantajelor practicării unui asemenea comportament.
3. Rezolvarea problemelor de relaționare
Asistentul social intenționeze linia telefonică în scopul consolidării relației copil – părinte/părinți plecați și menținerii contactului familie – școală.
În vederea soluționării conflictelor dintre surori, consilierul școlar va organiza ședințe de consiliere individuale și de grup.
4. Soluționarea problemelor financiare
– asistentul social va lua legătura cu conducerea școlii în vederea acordării unei burse sociale elevei R.C. Mama clientei va fi contactată în vederea identificării motivelor care o împiedică pe aceasta să-și susțină financiar fiica și a intențiilor de viitor.
5. Valorificarea abilităților sociale ale clientei în etapele ulterioare ale clientei
– întrucât eleva prezintă abilități sociale, asistentul social o va selecta și o va pregăti în scopul implicării ulterioare a acesteia în sprijinirea elevilor care se confruntă în probleme similare.
Instrumente utilizate de asistentul social în vederea culegerii informațiilor referitoare la:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate, sunt: ancheta socială, interviul și fișa de observație
Evaluarea rezultatelor obținute până în prezent:
Profesorii au organizat două sesiuni de pregătire suplimentară școlară la care eleva a participat doar odată fără să se implice în mod deosebit. R.C. a beneficiat împreună cu sora de ședințe de consiliere, iar relația dintre surori a suferit o ușoară îmbunătățire în ultima perioadă.
În viitor se urmărește punerea în practică a celorlalte obiective amintite mai sus.
Fișă de observație
Numele și prenumele subiectului observat: R.C.
Vârsta: 14 ani,
Locul observării: Școala generală nr. X, județul S. – cabinetul de consiliere școlară,
Durata observației: aproximativ două ore.
I. Deprinderi de comunicare
a. verbală – eleva este comunicativă, folosește un limbaj vulgar, este incoerentă, face greșeli de exprimare.
Vorbește folosind un ton ridicat chiar și atunci când discută cu o persoană necunoscută.
b. non-verbală – pe parcursul discuției, R.C. a fost neliniștită, s-a mișcat în permanență, lovind colțul mesei cu un creion.
La începutul conversației a fost mai puțin cooperantă, deoarece a considerat că prezența mea are legătură cu situația școlară slabă.
II. Grad de adaptabilitate
Eleva s-a adaptat cu ușurință la situație, ajungând în ipostaza de a-mi adresa întrebări indiscrete.
III. Grad de sociabilitate
La întrebarea dacă este o persoană prietenoasă aceasta a răspuns afirmativ, însă a subliniat că reușește să păstreze o relație cu o persoană atâta timp cât aceasta nu încearcă să o domine și să-i impună anumite lucruri.
STUDIU DE CAZ 4.
Nume și prenume client: A.T.
Scopul efectuării evaluării:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate.
Locul evaluării: Școala generală nr. X, județul S.
Evaluator: C.A., sprijinită de consilierul școlii, G.G.
Informații de identificare a clientei:
Nume și prenume: A.T.
Data și locul nașterii: 08.02.1991
Rangul nașterii: I,
Studii: elevă în clasa a VI.a la Școala generală nr. X, orașul S.
B.I.: xxxx,
Starea civilă: necăsătorită,
Venituri: alocația, la care se adaugă veniturile părinților,
Starea de sănătate: favorabilă;
Religie: ortodoxă;
Domiciliu : str. D.C., nr. X, Bl.X, Sc.X, Ap.X, Județ S.,
Etnie: română.
Modalități de identificare a clientei de către asistentul social
A.T. a fost identificată inițial de către profesorul de religie, care cunoscând situația familială și școlară a elevei, a recomandat-o asistentului social de la organizația X care intenționează să pună în aplicare un proiect destinat sprijinirii elevilor cu părinte/părinți plecați în străinătate.
Eventuale contacte anterioare cu alte instituții
Clienta nu a mai contactat și nu a mai fost contactată de alte instituții.
Situația prezentă și motivul selectării clientei de către asistentul social
A.T. nu s-a adaptat cu ideea plecării tatălui, cu toate că acest vine frecvent acasă. Neînțelegerile dintre părinți, relația extraconjugală a mamei au contribuit la scăderea interesului elevei față de activitățile școlare. Relația tensionată cu mama, scăderea rezultatelor școlare și inadaptarea elevei la noua situație au constituit motive ale selectării acesteia de către asistentul social.
Istoricul clientei și al familiei:
A.G. și A.I. s-au căsătorit în septembrie 1989. din această relație rezultând trei copii: A.T., A.A. și A.D.I. După căsătorie, soții au locuit o perioadă de patru ani la părinții lui A.G., dar din cauza spațiului insuficient au fost nevoiți să se mute cu chirie într-un apartament cu două camere.
Între soți apăreau frecvent conflicte deoarece A.G. impunea soției un anumit stil de îmbrăcăminte și comportament în societate. Au foarte dese situațiile în care A.I. refuza să-și îndeplinească atribuțiile administrativ-gospodărești, implicându-se mai mult în cariera profesională.
În anul 1998 A.I. pleacă în Anglia într-un schimb de experiență profesională, în ciuda împotrivirii soțului și copiilor, care rămân în îngrijirea tatălui.
A.I. se implică în anglia într-o relație extraconjugală din care rezultă un copil, după care se întoarce acasă la insistențele copiilor.
A.G. hotărăște să divorțeze de soție, însă profesia de preot nu-i permite acest lucru. Prin urmare, acesta hotărăște să plece pentru o perioadă îndelungată în Grecia, însă își ia angajamentul de a se implica în procesul de creștere și de educare al copiilor.
În prezent, minorii se află sub supravegherea mamei.
Prezentarea problemei:
Încercări precedente de soluționare a problemei
Clienta nu a încercat niciodată de la plecarea tatălui să-și îmbunătățească relația afectivă cu mama, deși aceasta din urmă a avut numeroase tentative în acest sens.
Maniera de percepție a problemei de către clientă
A.T. nu reușește să relaționeze cu mama. De fapt, nici nu-și dorește acest lucru, în ciuda eforturilor lui A.I. de consolidare a relației. Nu suportă să o vadă pe sora vitregă înconjurată de afecțiunea mamei, pe care o consideră vinovată de plecarea tatălui.
Deteriorarea relației afective cu mama și plecarea tatălui au contribuit la degradarea situației școlare a elevei și de adoptare de către aceasta a unui comportament antisocial.
Maniera de percepție a problemei de către asistentul social
Asistentul social consideră că eleva este marcată de desele conflicte dintre părinți, de relația extraconjugală a mamei și plecarea tatălui în străinătate (de care este foarte atașată). Clienta nu a reușit să se adapteze situației, cu toate că tatăl acesteia vine foarte des acasă. Eleva are o stimă de sine scăzută iar interesul pentru activitățile școlare s-a diminuat în urma plecării tatălui.
Informații privind activitatea școlară a clientei:
Relația clientei cu profesorii
Este o relație bazată pe respect reciproc. A.T. nu a fost niciodată foarte activă la ore, preferând să fie numită pentru a răspunde. În ultima perioadă își îndeplinește atribuțiile școlare cu superficialitate, fără a mai capta atenția profesorilor prin profunzimea gândirii.
Diriginta acesteia îi cunoaște situația familială și o susține moral pentru a depăși situația de criză. Majoritatea profesorilor manifestă compasiune și înțelegere față de elevă și încearcă să o stimuleze în direcția restabilirii situației școlare.
Relația elevei cu colegii de clasă
Eleva este o persoană interiorizată, necomunicativă. Nu agrează compania colegilor, se simte marginalizată de aceștia, fiindu-i rușine că aparține unei familii dezorganizate. A.T. nu se implică în acțiunile socio-culturale ale clasei, în ciuda eforturilor dirigintei și consilierei școlare depuse în acest sens.
Clienta este privită de admirație de către colegi, ca urmare a rezultatelor școlare remarcabile obținute în trecut de aceasta, dar și cu reținere. Ei nu mai au tentative de integrare a acesteia în cadrul colectivității, deoarece sunt conștienți că inițiativa lor va fi respinsă.
Relația elevei cu asistentul social
Este favorabilă, eleva participând la grupul de suport organizat de asistentul social care a avut ca temă îmbunătățirea deprinderilor sociale ale participanților. Relația elevă-asistent social se bazează pe respect, sinceritate, confidențialitate și cooperare reciprocă.
Relația clientei cu consilierul școlar
A.T. a frecventat de două ori cabinetul de consiliere școlară, întrucât consideră că nu are nevoie de sprijin în depășirea problemelor cu care se confruntă. Ea nu vede eficiente serviciile de consiliere decât pentru acele persoane care nu au contact cu Biserica.
Consiliera o caracterizează pe clientă ca fiind sensibilă, hotărâtă, perseverentă, nesociabilă.
Relația familie – școală
Ambii părinți ai elevei sunt implicați în activitatea școlară a fiicei lor. Tatăl elevei ia contact cu profesorii ori de câte ori se întoarce în țară iar mama participă la acțiunile desfășurate în cadrul școlii.
Școala – proiecții de viitor ale elevei
A.T. își dorește să finalizeze clasa a VIII-a, după care intenționează să plece în Grecia pentru continuarea studiilor. Nu este hotărâtă spre ce domeniu își va îndrepta atenția, dar oscilează între medicină și informatică.
Relația clientei cu persoana care o supraveghează:
În prezent copiii se află în îngrijirea mamei, care se străduiește să-și îndeplinească atribuțiile educative și administrativ-gospodărești. Relația mamă – fiică nu a fost niciodată foarte apropiată, clienta fiind atașată mai mult de tată. Ea ignoră sfaturile mamei, căreia îi reproșează conduita necorespunzătoare. A.T. nu vede în mamă un exemplu demn de urmat și consideră că nu va reuși niciodată să o ierte pentru cele întâmplate.
Informații despre familia clientei:
Informații despre părintele plecat în străinătate:
A.G. a plecat în străinătate de doi ani, țara de destinație fiind Grecia. Motivul plecării a fost neînțelegerile maritale. A plecat legal, iar în prezent slujește la o biserică din Grecia. Menține legătura cu copii prin telefon și e-mail, chiar dacă vine frecvent acasă. Cei trei copii și-au vizitat tatăl în Grecia anul trecut în vacanța de vară, locuind cu acesta o lună. A.G. nu intenționează să se întoarcă definitiv acasă, ci așteaptă finalizarea studiilor de către copii pentru a-i putea lua în Grecia.
Informații despre locuință:
A.T. locuiește împreună cu mama și frații într-o casă alcătuită din șase camere, amenajată corespunzător.
Situația materială a clientei:
Harta eco
Legendă :
Femeie relație de concubinaj
Bărbat căsătorie client
Bărbat decedat
persoană care se imlică mai mult relație solidă
relație tranzitorie relație tensionată
Analiza câmpului de forțe
Puncte tari:
potențialul ridicat al elevei,
perseverență și fermitate,
religiozitate,
altruism,
responsabilitate.
Puncte slabe:
comportament antisocial,
rezistență la schimbare,
impulsivitate.
Nevoile și așteptările clientului
de ce anume are nevoie clientul
suport în dobândirea abilităților sociale,
sprijin în consolidarea relației afective cu mama,
stimulare în redobândirea interesului pentru școală,
suport în accceptarea ideii plecării tatălui.
Percepția clientei asupra problemei
– eleva nu-și dorește îmbunătățirea relației afective cu mama, dar este de acord să acționeze în direcția sporirii rezultatelor școlare și dezvoltării abilităților sociale.
Percepția problemei clientei de către cei din jur
Profesorii sunt optimiști în restabilirea echilibrului rezultatelor școlare ale elevei și în posibilitatea dobândirii abilităților sociale de către aceasta.
Consiliera școlară o încurajează pe elevă să acționeze în direcția consolidării relației afective cu mama.
Evaluarea inițială:
Stimularea elevei în direcția îmbunătățirii rezultatelor școlare și dezvoltării deprinderilor sociale sunt absolut necesare, iar A.T. este dispusă să acționeze în acest sens.
Factori care favorizează rezolvarea problemelor clientei
Mama elevei este de acord să se implice în acțiunile care au ca obiectiv consolidarea relației cu fiica și redobândirea interesului acesteia pentru școală. Tatăl clientei își încurajează fiica în direcția restabilirii legăturii afective cu mama.
Scopul intervenției – îmbunătățirea situației școlare a elevei și consolidarea relației mamă – fiică.
Obiective:
stimularea elevei de către profesori,
dezvoltarea deprinderilor sociale,
consolidarea relației mamă – fiică,
întărirea relației părinte plecat – școală
1. Stimularea elevei de către profesori
– profesorii vor organiza ore de pregătire școlară suplimentară în vederea recuperării și întăririi cunoștințelor pierdute,
– cadrele didactice, în colaborare cu asistentul școlar și consilierul școlar vor organiza concursuri pe teme școlare la care câștigătorul va primi ca premiu o excursie în țara în care este plecat părintele/părinții acestuia. Eleva va fi stimulată să participe la astfel de competiții în vederea sporirii interesului acesteia pentru școală,
Aptitudinile intelectuale ale clientei vor fi valorificate de către profesori prin responsabilizarea acesteia în direcția oferirii de suport colegilor cu situație școlară slabă.
2. Dezvoltarea deprinderilor sociale,
Asistentul social va organiza un grup de suport care va avea ca obiectiv îmbunătățirea abilităților sociale ale participanților. Acțiunile se vor concretiza ăn discuții, jocuri de rol, organizarea de excursii.
Diriginta în colaborare cu consiliera școlară va organiza acțiuni de intercunoaștere între elevi.
3. Consolidarea relației mamă – fiică
Atingerea acestui obiectiv se va realiza prin oferirea de servicii de consiliere atât elevei cât și mamei acesteia. Consilierul școlar va analiza punctele de vedere ale celor două părți și va încerca să identifice împreună cu acestea cele mai potrivite strategii de intervenție.
Asistentul social intenționează pună bazele unui club al părinților care va desfășura acțiuni în sensul sprijinirii acestora în direcția exercitării atribuțiilor parentale.
4. Întărirea relației părinte plecat – școală
Asistentul social își propune să înființeze o linie telefonică părinte plecat – școală în scopul menținerii contactului dintre cele două părți.
Instrumente utilizate de asistentul social în vederea culegerii informațiilor referitoare la:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate, sunt: ancheta socială, interviul și fișa de observație
Evaluarea rezultatelor obținute până în prezent:
Eleva a participat la orele suplimentare de pregătire școlară și s-a implicat ăn acțiunile desfășurate în cadrul grupului de suport care a avut ca obiectiv dezvoltarea deprinderilor sociale ale participanților
Obiectivele amintite mai sus urmează să fie îndeplinite în viitorul apropiat.
Fișă de observație
Numele și prenumele subiectului observat: A.T.
Vârsta: 13 ani,
Locul observării: Școala generală nr. X, județul S. – cabinetul de consiliere școlară,
Durata observației: aproximativ două ore.
I. Deprinderi de comunicare
a. verbală – clienta a refuzat inițial să furnizeze informații despre familie, susținând că este obosită și că nu are timp pentru aceasta. Nu este comunicativă, selectează informațiile înainte de a le afirma și evită să răspundă la unele întrebări.
Tonul vocii se caracterizează prin fermitate, limbajul este elevat, iar replicile sunt inteligente.
b. non-verbală – eleva s-a simțit stingherită în cea mai mare parte a timpului iar poziția corpului a fost încordată. A avut privirea plecată aproape pe tot parcursul discuției.
II. Grad de adaptabilitate
Clienta nu s-a adaptat cu ușurință situației și nu a acceptat din proprie inițiativă discuția, ci a fost necesară intervenția dirigintei pentru a o convinge să facă acest lucru.
În general, nivelul de adaptabilitate a lui este redus, eleva având nevoie de timp și înțelegere pentru a se obișnui cu situațiile noi.
III. Grad de sociabilitate
Este scăzut. Eleva nu se implică în activitățile sociao-culturale desfășurate la nivelul clasei sau a școlii.
STUDIU DE CAZ 5.
Nume și prenume client: G.A.
Scopul efectuării evaluării:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate.
Locul evaluării: Școala generală nr. X, județul S.
Evaluator: C.A., sprijinită de consilierul școlii, G.G.
Informații de identificare a clientei:
Nume și prenume: G.A.
Data și locul nașterii: 12.11.1990,
Rangul nașterii: I,
B.I.: –
Starea civilă: necăsătorită,
Studii: elevă în clasa a VII.a la școala generală nr.X, orașul S.,
Venituri: alocația,
Starea de sănătate: favorabilă;
Religie: ortodoxă;
Domiciliu : str. I.C., nr. X, Bl.X, Sc.X, Ap.X, Județ S.,
Etnie: română.
Modalități de identificare a clientei de către asistentului social
– G.A. a fost identificată inițial de preotul parorh care este și profesorul de religie al elevei. Acesta cunoscând situația familiară și școlară a clientei, a recomandat-o asistentului social de la Organizația X care intenționează să inițieze un proiect destinat sprijinirii elevilor cu părinte/părinți plecați în străinătate.
Eventuale contacte anterioare cu alte instituții
Clienta este sprijinită moral și uneori financiar de către preotul parorh.
Situația prezentă și motivul selectării clientei de către asistentul social
G.A. are o situație nefavorabilă, ca urmare a faptului că cea mai mare aparte a timpului și-l petrece îngrijindu-și mama bolnavă și îndeplinind atribuții administrativ-gospodărești. Decesul tatălui și îmbolnăvirea mamei au contribuit la deteriorarea financiară a familiei. Problemele școlare și financiare au sta la baza selectării clientei de către asistentul social.
Istoricul clientei și al familiei:
Soții G.P. și G.S. s-au căsătorit în anul 1988, din această relație rezultând patru copii: G.A. (14 ani), G.I. (8 ani), G.L. (7 ani) și G.M. (4 ani). După căsătorie soții G. Au locuit o perioadă de un an la părinții lui G.P. , după care s-au mutat într-un apartament cu trei camere.
În anul 2001 situația financiară a familiei G. Se înrăutățește, ca urmare a disponibilizării soților de la S.C. X, orașul S. situația economică precară a familiei îl determină pe G.P. să ia hotărârea de apleca la muncă în Israel pe o perioadă nedeterminată de timp.
În acest timp G.S. se îmbolnăvește, fiind nevoită să se pensioneze pe caz de boală.
Plecarea lui G.P în Israel contribuie la îmbunătățirea financiară a familiei, însă nu pentru o perioadă îndelungată de timp, deoarece suferă un accident de muncă care se soldează cu decesul acestuia.
În februarie 2003 starea de sănătate a lui G.S. se înrăutățește, motiv pentru care sarcinile gospodărești revin lui G.A. în cea mai mare măsură.
Prezentarea problemei:
Încercări precedente de soluționare a problemei
G.A. a avut numeroase tentative de renunțare la școală, exprimându-și dorința de a lucra în vederea îmbunătățirii situației financiare a familiei. Inițiativa ei nu a fost aprobată de mamă și dirigintă.
Maniera de percepție a problemei de către clientă
Clienta își exprimă dorința de a se implica în activitățile școlare, dar timpul alocat îngrujirii mamei și a fraților o împiedică în realizarea acestui lucru. G.A. consideră că o situație financiară favorabilă ar contribui la diminuarea responsabilităților acesteia.
Maniera de percepție a problemei de către de către asistentul social
În urma discuțiilor cu profesorii și cu consiliera școlii, asistentul social a constatat că G.A. se confruntă cu probleme școlare, financiare, afectiv-emoționale. Acesta este de părere că responsabilitățile clientei sunt mult prea mari în raport cu vârsta acesteia, fapt care a contribuit în mare măsură la deprecierea rezultatelor școlare ale elevei.
Informații privind activitatea școlară a clientei:
Relația clientei cu profesorii
Clienta est susținută de majoritatea profesorilor care manifestă o atitudine de compasiune față de aceasta. Diriginta lui G.A. se implică în sprijinirea morală și uneori financiară a elevei, relația cu aceasta din urmă fiind destul de apropiată.
Au existat destul de multe tentative de exmatriculare a clientei ca urmare a numărului mare de absențe nemotivate, dar la intervenția dirigintei, această decizie a fost amânată.
Relația elevă – profesori este de compasiune și toleranță din partea profesorilor la adresa elevei și de respect manifestat de clientă.
Relația elevei cu colegii de clasă
G.A. este integrată în colectivitatea clasei și susținută de colegi care și-au luat angajamentul de a o sprijini pe elevă în îndeplinirea atribuțiilor școlare. În zilele ăn care elva nu frecventează școala, un grup de colegi se deplasează la domiciliul acesteia informând-o în legătură cu problemele discutate în acea zi la școală.
Relația elevei cu asistentul social
Clienta a fost susținută de asistentul social în direcția obținerii unei burse sociale și a participa la acțiunile grupului de suport care a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților administrativ-gospodărești.
Relația clientei cu consilierul școlar
G.A. frecventează cabinetul de consiliere școlară având ca motiv principal nevoia de a fi susținută moral în îndeplinirea responsabilităților pe care le consideră mult prea mari ăn raport cu vârsta sa. Clienta este caracterizată de consilieră ca fiind o persoană puternică, optimistă, responsabilă, matură.
Relația familie – școală
Mama elevei a fost întotdeauna implicată în activitățile școlare ale fiicei sale, în momentul de față însă apariția bolii este un impediment în menținerea legăturii cu școala.
Școala – proiecții de viitor ale elevei
G.A. își dorește continuarea studiilor, dar nu este hotărâtă în privința domeniului pe care îl va alege.
Relația clientei cu persoana care o supraveghează:
Relația mamă – fiică este foarte apropiată, fiecare găsind în cealaltă suportul afectiv și moral de care are nevoie. Clienta își îngrijește în mod corespunzător mama, petrecându-și cea mai mare parte a timpului cu aceasta. Acest fapt a contribuit la consolidarea relației dintre cele două.
Informații despre familia clientei:
Informații despre părintele plecat în străinătate:
Tatăl clientei a decedat în Israel în urma unui accident de muncă.
Informații despre locuință:
G.A. locuiește împreună cu mama și cei trei frați într-un apartament cu trei camere, îngrijit corespunzător.
Situația materială a clientei:
Harta eco
Legendă :
Femeie căsătorie
Bărbat client
persoană care se imlică mai mult relație solidă
Analiza câmpului de forțe
Puncte tari:
responsabilitate,
sociabilitate,
optimism,
maturitate,
spirit administrativ.gospodăresc.
Puncte slabe:
vârsta prea mică în raport cu responsabilitățile elevei,
lipsa timpuluinecesar îndeplinirii atribuțiilor școlare,
situația financiară nefavorabilă.
Nevoile și așteptările clientului:
de ce anume are nevoie clientul
sprijin financiar,
suport în îndeplinirea atribuțiilor administrativ-gospodărești,
ajutor în îmbunătățirea rezultatelor școlare,
mai mult timp liber.
Percepția clientei asupra problemei
Eleva este optimistă în posibilitatea îmbunătățirii financiare a familiei, dar se simte uneori depășită de responsabilitățile mult prea mari în raport cu vârsta sa.
Percepția problemei clientei de către cei din jur
Profesorii sunt de acord cu eleva în ceea ce privește dificultatea sarcinilor pe care aceasta le are de îndeplinit, intenționând să o sprijine în măsura posibilităților.
Evaluarea inițială:
Remedierea situației financiare a elevei și conștientizarea de către aceasta a resurselor necesare depășirii situației de criză.
Factori favorizanți în rezolvarea problemelor clientei
Asistentul social își asumă responsabilitatea contactării conducerii școlii în vederea oferirii unei burse sociale elevei iar consilierul școlar acționează în vederea sprijinirii morale a acesteia.
Scopul intervenției – remedierea situației școlare și financiare a elevei.
Obiective:
îmbunătățirea rezultatelor școlare,
depășirea crizei financiare,
susținerea morală a elevei,
dezvoltarea abilităților administrativ-gospodărești
1. Îmbunătățirea rezultatelor școlare
– profesorii vor acorda o atenție sporită elevei în timpul orelor și o vor stimula pe aceasta în direcția implicării în acțiunile școlare.
– colegii de clasă vor fi antrenați de consiliera școlii și de asistentul social în direcția sprijinirii clientei în îndeplinirea atribuțiilor școlare. În zilele în care G.A. absentează de la școală, un grup de colegi îi va pune la dispoziție suportul cursurilor.
2. Depășirea crizei financiare
Asistentul social va contacta conducerea școlii în vederea alocării unei burse sociale elevei G.A.
3. Susținerea morală a elevei
Consilierea școlară va oferi servicii de consiliere clientei în scopul întăririi sentimentului de încredere în forțele proprii și încurajării acesteia.
4. Dezvoltarea abilităților administrativ-gospodărești
Asistentul social va organiza un grup de suport în cadrul căruia se vor desfășura acțiuni ce vor avea ca obiectiv dezvoltarea abilităților administrativ-gospodărești ale participanților.
Întrucât clienta este sociabilă, asistentul social o va selecta și pregăti în vederea sprijinirii în viitor a unor elevi ce se confruntă cu situații similare.
Instrumente utilizate de asistentul social în vederea culegerii informațiilor referitoare la:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate, sunt: ancheta socială, interviul și fișa de observație
Evaluarea rezultatelor obținute până în prezent:
Colegii elevei și-au luat în serios rolul sprijinirii acesteia în direcția îndeplinirii atribuțiilor școlare. S-a constatat o ușoară ameliorare a situației școlare a elevei ca urmare a acțiunilor întreprinse de aceștia.
Fișă de observație
Numele și prenumele subiectului observat: G.A.
Vârsta: 14 ani,
Locul observării: Școala generală nr. X, județul S. – cabinetul de consiliere școlară,
Durata observației: aproximativ două ore.
I. Deprinderi de comunicare
a. verbală – eleva este comunicativă, folosind un limbaj adecvat vârstei, reușește să susțină un dialog, are inițiativă în comunicare (nu răspunde numai la întrebări, ci adresează la rândul său întrebări pentru a-și clarifica nelămuririle. Răspunsurile sunt elaborate (nu răspunde doar prin „da” și „nu”).
b. non-verbală – în timpul dialogului s-a putut observa o adecvare a limbajului nonverbal cu cel verbal, mimica și gestica nu intrau în dezacord cu cele afirmate: mă privea în timpul comunicării, limbajul corporal era unul care exprima deschidere spre comunicare.
II. Grad de adaptabilitate
În primele momente ale întâlnirii eleva a manifestat o anumită rezervă încercând să evite răspunsurile la întrebări, sau răspunzând monosilabic. Treptat, s-a creat un cadru securizant care a favorizat deschiderea spre o comunicare reală și eficientă.
III. Grad de sociabilitate:
În ceea ce privește sociabilitatea am încercat să fac câteva observații directe, dar și indirecte.
În cadrul observației directe pe care am realizat-o în cadrul întâlnirii de tipul „față în față” s-a putut constata că eleva este rezervată cu persoanele care îi sunt străine.
În cadrul observației indirecte am vrut să sesizez modul în care interacționeză cu colegii de clasă, cu prietenii și în acest sens i-am urmărit comportamentul în timpul pauzelor. Am constatat un comportament sociabil și o bună relaționare cu colegii de clasă.
STUDIU DE CAZ 6.
Nume și prenume client: G.V.
Scopul efectuării evaluării:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate.
Locul evaluării: Școala generală nr. X, județul S.
Evaluator: C.A., sprijinită de consilierul școlii, G.G.
Informații de identificare a clientului:
Nume și prenume: G.V.,
Data și locul nașterii: 20.05.1988,
Rangul nașterii: I,
B.I.: xxxx,
Starea civilă: necăsătorită,
Studii: clasa a VI-a, școala generală nr.X, orașul S.,
Venituri: alocația, la care se adaugă venituri ocazionale,
Starea de sănătate: favorabilă;
Religie: ortodoxă;
Domiciliu : str. E.M., nr. X, Bl.X, Sc.X, Ap.X, Județ S.,
Etnie: română.
Modalități de identificare a clientului de către asistentul social
Clientul a fost identificat inițial de diriginta clase, care cunoscând situația școlară și familială a elevului a luat legătura cu consiliera școală. Aceasta din urmă a fost contactată de asistentul social de la Organizația X, orașul S., care își propune să pună în aplicare un program destinat sprijinirii elevilor cu părintele/părinții plecați în străinătate.
Eventuale contacte anterioare cu alte instituții
Elevul nu a mai fost contactat și nu a contactat alte instituții în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă.
Situația prezentă și motivul selectării clientei de către asistentul social
Situația școlară a elevului s-a deteriorat ca urmare a frecvenței școlare reduse. Munca desfășurată după ore (taxator pe maxi-taxi), oboseala acumulată ca urmare a practicării ei, îl împiedică pe elev să-și concentreze atenția în direcția remedierii rezultatelor școlare.
Absența suportului afectiv și financiar din partea tatălui, implicarea acestuia din urmă într-o relație extraconjugală, dificultatea elevului de a comunica adevărul mamei (plecată în străinătate) despre realitatea situației, au constituit motive ale selectării clientului de către asistentul social.
Istoricul clientului și al familiei:
Soții G.I. și G.M. s-au căsătorit în 1987, din această relație rezultând doi copii: G.V. și G.L. După căsătorie soții au locuit doi ani cu chirie într-un apartament situat într-o zonă mărginașă a orașului.
Relațiile dintre soți sunt tensionate ca urmare a consumului în exces de băuturi alcoolice de către G.I. Acesta din urmă își agresează de nenumărate ori fizic și verbal copiii și soția, care este nevoită să se mute la părinți, pentru ca mai apoi să revină acasă la rugămintea soțului.
Veniturile insuficiente d, desele conflicte maritale, precum și lipsa unei locuințe proprii o determină pe G.M. să plece în anul 2003 în Italia. Copiii rămân sub supravegherea tatălui, care după plecarea soției se implică într-o relație extraconjugală. Banii trimiși de soție nu mai sunt folosiți de G.I. pentru copii, ci sunt cheltuiți cu concubina.
Clientul hotărăște să se mute la o mătușă pe o perioadă de timp, nemaisuportând tratamentul inuman al tatălui, în timp ce fratele său preferă să rămână acasă.
Mama copiilor nu cunoaște adevărul G.I. amenințându-și copiii în cazul în care ar dezvălui realitatea.
Prezentarea problemei:
Încercări precedente de soluționare a problemei
G.V. a solicitat de mai multe ori ajutorul mătușii în vederea restabilirii legăturii cu tatăl său, însă eforturile acesteia au eșuat.
Maniera de percepție a problemei de către client
G.V. se află într-o situație confuză. Nu beneficiază de banii trimiși de mamă și se află în imposibilitatea de a-i comunica acesteia adevărul. Elevul se simte epuizat și dorește să identifice o modalitate de soluționare a situației.
Maniera de percepție a problemei de către de asistentul social
Asistentul social consideră că responsabilitățile elevului sunt mult prea mari în raport cu vârsta sa, fapt care îl împiedică să-și îndeplinească sarcinile școlare. Este încurajat să comunice situația reală mamei și să renunțe, cel puțin temporar, la munca desfășurată după ore.
Informații privind activitatea școlară a clientului:
Relația clientei cu profesorii
Unii profesori manifestă compasiune față de elev, alții își exprimă admirația, iar a treia categorie tratează problema elevului cu superficialitate.
G.V. este obosit la ore, prezintă deficit de atenție lipsindu-i capacitatea de concentrare. Diriginta clasei cunoaște situația familială a clientului, cu toate acestea nu se implică în sprijinirea lui.
Din discuțiile avute cu clientul am constatat că acesta își dorește să găsească mai multă înțelegere din partea profesorilor pentru a de păși situația de criză.
Relația elevei cu colegii de clasă
Frecvența școlară redusă l-a împiedicat să construiască relații durabile cu colegii de clasă. Cu toate acestea își manifestă dorința de a se integra în colectivitatea clasei. G.V. este privit cu admirație de colegi, dar și cu compasiune în același timp.
Relația elevei cu asistentul social
Se bazează pe sinceritate, confidențialitate și cooperare.
Relația clientei cu consilierul școlar
Elevul s-a prezentat la cabinetul de consiliere pentru a solicita sprijin în ceea ce privește modalitățile de îmbunătățire cu tatăl. Consilierul îl caracterizează ca fiind matur, sociabil, cu simțul responsabilității.
Discuțiile avute cu clientul ilustrează efectele negative ale agresiunii fizice și verbale exercitate de tată asupra acestuia.
Relația familie – școală
În prezent, nimeni din familia elevului nu manifestă interes față de situația școlară a acestuia. De altfel, niciodată relația familie – școală nu a fost una foarte eficientă.
Școala – proiecții de viitor ale elevei
G.V. își dorește finalizarea celor opt clase nefiind hotărât în ceea ce va face pe viitor.
Relația clientului cu persoana care o supraveghează:
Există o relație apropiată a lui G.V. și mătușa acestuia (la care locuiește în prezent). Clientul nu intenționează să rămână o perioadă îndelungată la aceasta, ci hotărăște să găsească o soluție pentru a depăși situația de criză.
Informații despre familia clientului:
Informații despre părintele plecat în străinătate:
G.M. a plecat în străinătate de un an, țara de destinație fiind Spania. Motivele care a determinat-o să plece au fost neînțelegerile cu soțul și dorința de a-și cumpăra un apartament propriu. Plecare a fost legală, iar în prezent este îngrijitoare la o familie de vârstnici. Nu a venit în România niciodată de la dată plecării și nu intenționează să o facă decât în momentul în care va reuși să acumuleze suma necesară cumpărării unui apartament.
Venitul pe care îl câștigă lunar se ridică la suma de aproximativ 700.000 euro. Păstrează legătura telefonică cu copii și soțul.
Informații despre locuință:
În prezent clientul locuiește cu mătușa și familia acesteia într-un apartament cu trei camere amenajat corespunzător.
Situația materială a clientului:
Harta eco
Legendă :
Femeie relație de concubinaj
Bărbat căsătorie client
persoană care se imlică mai mult relație solidă
Analiza câmpului de forțe
Puncte tari:
perseverență,
responsabilitate,
maturitate,
sociabilitate.
Puncte slabe:
lipsa curajului de a spune adevărul mamei,
situația financiară nefavorabilă,
tulburări afectiv-emoționale,
dorința prematură de independență financiară.
Nevoile și așteptările clientului:
de ce anume are nevoie clientul
suport afectiv,
sprijin în restabilirea relației cu tatăl,
susținerea financiară din partea părinților,
încurajare în vederea informării mamei cu privire la realitatea situației.
Percepția clientului asupra problemei
Lui G.V. îi lipsește încrederea în posibilitatea restabilirii relației cu tatăl. El nu are curajul de a spune mamei adevărul, din dorința de a o proteja pe aceasta.
Percepția problemei clientului de către cei din jur
Profesorii, consiliera școlii și asistentul social îl încurajează pe G.V. să acționeze în direcția informării mamei cu privire la realitatea situației. Mătușa elevului preferă să nu se implice, adoptând o poziție de neutralitate.
Evaluarea inițială:
Comunicarea adevărului lui G.M. ar contribui la soluționarea problemelor financiare ale elevului și la posibilitatea concentrării acestuia în direcția îmbunătățirii situației școlare.
Factori care favorizează rezolvarea problemelor clientului
Consiliera școlară oferă suport moral clientului pentru a depăși situația de criză iar asistentul social se angajează să-l protejeze de amenințările tatălui.
Scopul intervenției – îmbunătățirea situației școlare și financiare a elevului.
Obiective:
remedierea situației școlare,
restabilirea echilibrului financiar,
informarea mamei cu privire la realitatea situației,
protejarea elevului de amenințările tatălui.
1. Remedierea situației școlare
– se încheie un parteneriat între client, mama acestuia, asistent social, profesori, consilierul școlar, prin care părțile se obligă să acționeze în direcția stabilirii echilibrului în ceea ce privește rezultatele școlare ale elevului,
– profesorii desfășura ore de pregătire școlară suplimentată, în vederea recuperării de către elev a cunoștințelor pierdute ca urmare a frecvenței școlare pierdute,
– asistentul social, în colaborare cu profesorii și consilierul școlar va organiza competiții pe teme școlare ce vor oferi ca premiu câștigătorului, o excursie în țara în care este plecat părintele, respectiv, părinții acestuia.
2. Restabilirea echilibrului financiar
– asistentul social va contacta conducerea școlii în vederea informării acesteia în legătură cu situația financiară a elevului și obținerii acordului de furnizare a unei burse sociale acestuia.
3. Informarea mamei cu privire la realitatea situației,
– asistentul social va obține acordul elevului de informare a mamei în legătură cu situația în care se regăsește acesta.
– asistentul social o va contacta telefonic pe G.M. și-i va aduce acesteia la cunoștință situația în care se găsește fiul său. Vor încerca împreună să găsească o soluție care să contribuie la ameliorarea situației clientului.
4. Protejarea elevului de amenințările tatălui
– după informarea mamei în legătură cu situația în care se află copilul său, asistentul social va contacta organele de poliție care îl vor ține pe G.I. sub observație.
Instrumente utilizate de asistentul social în vederea culegerii informațiilor referitoare la:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate, sunt: ancheta socială, interviul și fișa de observație
Evaluarea rezultatelor obținute până în prezent:
Asistentul social a luat legătura cu conducerea școlii și a obținut promisiunea acesteia de acordare a unei burse sociale elevului.
Fișă de observație
Numele și prenumele subiectului observat: G.V.
Vârsta: 13 ani,
Locul observării: Școala generală nr. X, județul S. – cabinetul de consiliere școlară,
Durata observației: aproximativ două ore.
I. Deprinderi de comunicare
a. verbală – G.V. este o persoană comunicativă, deschisă la dialog. Nu manifestă rezerve, chiar și atunci când este solicitat să furnizeze informații de amănunt despre viața de familie.
Vorbește repede, este sigur pe ceea ce spune, iar replicile sunt cu mult mai mature decât ar trebui să fie la vârsta pe care o are.
b. non-verbală – elevul a fost relațat pe parcursul discuției și am reușit să mențin contactul vizual cu acesta.
Am observat la G.V. o dorință exagerată de a împărtăși cuiva problemele cu care se confruntă.
Am sesizat la elev dezamăgire în ceea ce privește identificarea unor strategii de soluționare a problemelor cu care se confruntă.
II. Grad de adaptabilitate
G.V. s-a adaptat cu ușurință la situație nefiind nevoie de prezența consilierului la discuție.
III. Grad de sociabilitate
Elevul este integrat în colectivitatea clasei și sprijinit de colegi în îndeplinirea atribuțiilor școlare.
STUDIU DE CAZ 7.
Nume și prenume client: C.L.
Scopul efectuării evaluării:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate.
Locul evaluării: Școala generală nr. X, județul S.
Evaluator: C.A., sprijinită de consilierul școlii, G.G.
Informații de identificare a clientei:
Nume și prenume: C.L.
Data și locul nașterii: 21.04.1989,
Rangul nașterii: I,
B.I.: xxxx,
Starea civilă: necăsătorită,
Studii: elevă în clasa a VIII-a la Școala generală nr. X, oraș S.,
Venituri: alocația, la ca se adaugă veniturile trimise de părinți,
Starea de sănătate: favorabilă;
Religie: ortodoxă;
Domiciliu : str. B, nr. X, Bl.X, Sc.X, Ap.X, Județ S.,
Etnie: română.
Modalități de identificare a clientei de către asistentul social:
Clienta a fost identificată inițial de consiliera școlară, ca urmare a prezentării acesteia la cabinetul de consiliere pe motivul că este abuzată fizic de tatăl său.
Eventuale contacte anterioare cu alte instituții
Eleva nu a mai interacționat cu alte instituții, în scopul soluționării problemei cu care se confruntă.
Situația prezentă și motivul selectării clientei de către asistentul social
C.L. prezintă probleme școlare, de relaționare cu tatăl (a cărui autoritate nu o recunoaște) și tulburări comportamentale concretizate în consum de alcool, tutun și relații sexuale sporadice. Eleva își manifestă îngrijorarea de a nu fi însărcinată.
Situația școlară nefavorabilă și comportamentul deviant au constituit motive ale selectării clientei de către asistentul social.
Istoricul clientei și al familiei:
Soții C.V. și C.I. s-au căsătorit în anul 1998, locuind doi ani în comuna D. Județul S., la părinții lui C.V. din relația de căsătorie au rezultat doi copii: C.L. (15 ani) și C.A. (13 ani).
Lucrurile decurg normal în cadrul familiei C. Până în anul 1995, când C.V. decide să plece în Germania, fără știrea soției și copiilor. O bună perioadă de timp aceștia l-au considerat decedat.
Copiii au rămas în îngrijirea mamei care făcea cu greu față responsabilităților, nefiind sprijinită de nimeni din familie.
Agravarea situației financiare o determină pe C.I. să plece în Italia, astfel încât copiii rămân sub supravegherea unei femei plătite în acest sens.
C.V. se întoarce acasă după patru ani de la plecare iar copiilor le este foarte greu să-l recunoască și să-l accepte ca tată. În timpul celor patru ani, C.V. se implică într-o relație extraconjugală din care rezultă un copil.
După plecarea părinților C.L. se intră într-un anturaj necorespunzător devenind fumătoare și consumatoare de băuturi alcoolice. Tatăl clientei vine acasă de două ori pe an și atunci își agresează fizic fiica care nu respectă programul impus de acesta.
Clienta bănuiește că ar fi însărcinată, iar acesta constituie un alt motiv pentru care a solicitat sprijinul consilierului școlar.
Prezentarea problemei:
Încercări precedente de soluționare a problemei
Clienta nu a încercat niciodată să-și îmbunătățească relația cu tatăl, deoarece nu recunoaște autoritatea acestuia.
Maniera de percepție a problemei de către clientă
C.L. este intrigată de faptul că este abuzată fizic de tatăl său, pe care îl consideră vinovat de destrămarea familiei. Eleva consideră că absența tatălui a contribuit la deteriorarea relației afective cu acesta. Posibilitatea unei sarcini generează o stare de tensiune clientei.
Maniera de percepție a problemei de către asistentul social
Asistentul social consideră că C.L. se confruntă cu probleme școlare și cu tulburări comportamentale ca urmare a lipsei supravegherii de către părinți. Este de părere că posibilitatea existenței unei sarcini ar contribui la amplificarea conflictului tată – fiică.
Informații privind activitatea școlară a clientei:
Relația clientei cu profesorii
C.L. este impertinentă în relația cu profesorii care își manifestă dezamăgirea în ceea ce privește deprecierea situației școlare a acesteia. Majoritatea profesorilor consideră că școala reprezintă pentru elevă un loc de distracție și o ocazie favorabilă de etalare a ultimelor noutăți din modă.
Diriginta elevei a preluat clasa din care face parte aceasta de un an de zile, nefiind interesată de situația familială a elevilor, ci de respectarea normelor și regulamentelor școlare.
Profesorii recunosc potențialul intelectual al elevei și explică declinul școlar al acesteia prin prisma lipsei de implicare a părinților în procesul de educare și supravegherea a acesteia.
Relația elevei cu colegii de clasă
Clienta este privită cu admirație de către colegi ca urmare a situației financiare favorabile a acesteia. Eleva nu se implică în activitățile realizate la nivel de clasă, ci manifestă interes față de grupurile constituite din membri cu comportament deviant.
C.L. manifestă o influență negativă asupra colegilor de clasă, foarte mulți din aceștia încercând să-i imite comportamentul.
Relația elevei cu asistentul social
Este o relație bazată pe cooperare, asistentul social implicându-se într-o mare măsură în sprijinirea elevei aflată în situație de criză.
Relația clientei cu consilierul școlar
Clienta frecventează în mod regulat cabinetul de consiliere școlară, stabilind cu terapeutul o relație foarte apropiată. Pentru ca această legătură să-și mențină caracterul strict profesional, consiliera stabilește reducerea numărului de ședințe.
Relația familie – școală
În prezent, nici un membru al familiei nu prezintă interes în ceea ce privește activitatea școlară a elevei.
Școala – proiecții de viitor ale elevei
C.L. intenționează să finalizeze cele opt clase, după care își dorește continuarea studiilor în Italia.
Relația clientei cu persoana care o supraveghează:
Copiii au fost sub supravegherea unei femei plătite cu care nu au reușit să relaționeze. În prezent, o verișoară a mamei se interesează periodic de nevoile acestora.
Informații despre familia clientei:
Informații despre părintele plecat în străinătate:
C.V. a plecat în Germania în anul 1995, iar motivul care l-a determinat a fost dorința de aventură. Este implicat în trafic cu mașini, iar veniturile pe care le câștigă sunt substanțiale.
Soția acestuia a plecat în Italia în anul 2000 și lucrează ca menajeră. Veniturile pe care le câștigă aceasta lunar se ridică la suma de 700 euro.
Informații despre locuință:
Clienta locuiește împreună cu fratele său într-un apartament cu trei camere, amenajat corespunzător.
Situația materială a clientei:
Harta eco
Legendă :
Femeie relație de concubinaj client
Bărbat căsătorie
persoană care se imlică mai mult relație solidă
relație tranzitorie relație tensionată
Analiza câmpului de forțe
Puncte tari:
inteligență,
abilități de lider,
sociabilitate,
spirit de inițiativă,
optimism, spirit de grup.
Puncte slabe:
vârsta critică,
temperament coleric,
dorință prematură de independență,
instabilitate afectivă,
nesinceritate,
personalitate dominantă în relație cu persoanele mature dar și cu covârstnicii.
Nevoile și așteptările clientului:
de ce anume are nevoie clientul
suport afectiv-emoțional,
sprijin în îndeplinirea atribuțiilor gospodărești,
o persoană supraveghetoare stabilă în timp,
sfatul unui medic ginecolog.
Percepția clientei asupra problemei
C.L. consideră conflictul cu tatăl ca fiind foarte grav, iremediabil, soluția de rezolvare a problemei fiind una radicală: să întrerupă orice relație cu tatăl ei.
Referitor la situația școlară eleva susține că absențele sunt cunoscute de mamă, iar notele proaste le pune pe seama relației deficitare cu tatăl ei.
Percepția problemei clientei de către cei din jur
Diriginta o consideră pe C.L. o elevă „problemă” ca urmare a influenței negative pe care o manifestă asupra colegilor în calitate de lider informal al clasei.
Colegii o privesc cu admirație, ca urmare a statutului material de care se bucură.
Evaluarea inițială
Clienta trebuie încurajată în direcția restabilirii legăturii afective cu tatăl. O relație stabilă cu acesta ar putea contribui la înlăturarea tulburărilor comportamentale și la îmbunătățirea relației școlare a elevei.
Factori care favorizează rezolvarea problemei clientei:
Eleva nu este susținută de factori exteriori (școală, colegi, prieteni). Ședințele de consiliere rămân principala modalitate de restabilire a relației tată – fiică.
Scopul intervenției – stimularea potențialului intelectual și consolidarea relațiilor intrafamiliale.
Obiective:
informarea clientei cu privire la realitatea perioadei de sarcină,
sprijinirea elevei de către profesori,
soluționarea problemelor afectiv-emoționale,
înlăturarea tulburărilor comportamentale,
valorificarea abilităților sociale în etapele viitoare ale proiectului.
Informarea clientei cu privire la realitatea perioadei de sarcină
asistentul social contactează Organizația care are ca obiectiv sprijinirea mamelor aflate în situație de risc,
asistentul social va face programări periodoce ale clientei la cabinetul ginecologic și o va însoți la medic,
2. Sprijinirea elevei de către profesori
– organizarea de către profesori a unor ore de pregătire școlară suplimentară în vederea recuperării de către elevă a cunoștințelor pierdute, ca urmare a frecvenței școlare reduse,
3. Soluționarea problemelor afectiv-emoționale
– consilierul școlar oferă ședințe de consiliere concretizate în discuții, jocuri de rol, conștientizarea adevăratei surse a problemei, identificarea împreună cu clienta a strategiei optime de intervenție și aplicarea acestei strategii.
4. Înlăturarea tulburărilor comportamentale
– consilierul școlar, în asociere cu profesorii diriginți și elevii vor organiza o campanie de mediatizare a consecințelor negative ale consumului de alcool și drog,
– asistentul social intenționează să înființeze o linie telefonică destinată elevilor cu părinți plecați în străinătate. Rolul ei este de consolidare a relației copil – părinte plecat și a legăturii familie școală.
5. Valorificarea abilităților sociale în etapele viitoare ale proiectului
Întrucât eleva prezintă abilități sociale, va fi selectată de către asistentul social și pregătită pentru a sprijini în viitor alți elevi care se confruntă cu situații similare.
Instrumente utilizate de asistentul social în vederea culegerii informațiilor referitoare la:
identificarea impactului produs de plecarea părintelui/părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copilului;
stabilirea nevoilor și așteptărilor clientului;
stabilirea unor strategii de intervenție în scopul sprijinirii elevilor cu părinți plecați în străinătate, sunt: ancheta socială, interviul și fișa de observație
Evaluarea rezultatelor obținute până în prezent:
Clienta a fost însoțită de către asistentul social la cabinetul ginecologic, unde a primit confirmarea sarcinii. În prezent, aceasta participă la ședințe de consiliere în vederea luării unei decizii în ceea ce privește sarcina.
Fișă de observație
Numele și prenumele subiectului observat: C.L.
Vârsta: 15 ani,
Locul observării: Școala generală nr. X, județul S. – cabinetul de consiliere școlară,
Durata observației: aproximativ două ore.
I. Deprinderi de comunicare
a. verbală – clienta este comunicativă, folosește un limbaj elevat. Își exprimă cu ușurință ideile și nu întâmpină probleme de înțelegere. Este sigură pe ceea ce spune și are tendința de a exagera lucrurile.
C.L. prezintă calitățile unui bun orator. Precizie, claritate, fermitate.
b. non-verbală – pe parcursul discuției eleva a avut un comportament degajat și și-a privit interlocutorul în ochi. Atitudinea ei inspiră siguranță și stimă de sine ridicată. Nu agrează discuțiile care îl vizează pe tatăl său, lucru observat în gestica feței și a corpului.
II. Grad de adaptabilitate:
Clienta s-a adaptat cu ușurință situației, nefiind nevoie de prezența consilierului la discuție. Întrebată dacă s-a obișnuit cu plecarea părinților, eleva a precizat că a fost constrânsă să se adapteze.
III. Grad de sociabilitate:
Eleva nu se implică în acțiunile socio-culturale ale clasei, ci preferă grupurile alcătuite din membri cu comportament deviant. C.L. manifestă o atitudine de superioritate în raport cu colegii de clasă și exercită o influență negativă asupra acestora.
Proiect de intervenție
1. Descrierea
1.1. Titlu: „Emigrarea adulților și abandonul școlar”
1.2. Loc de desfășurare: orașul S.
1.3. Suma solicitată
Rezumatul proiectului
Proiectul intitulat „Emigrarea adulților și abandonul școlar” are ca scop prevenirea și combaterea fenomenului de abandon școlar din rândul tinerilor ce provin din familii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 12 luni, în județul Suceava și vizează 10 tineri cu vârsta între 7-15 ani.
În ultimii ani, s-a constatat faptul că participarea școlară a avut de înfruntat numeroase piedici, existând o tendință îngrijorătoare de scădere a ratei participării școlare.
Dificultatea părinților de a asigura copiilor condiții minime de existență ia determinat să aleagă soluția de a pleca la muncă în străinătate, fapt care a contribuit într-o mare măsură la sporirea fenomenului de abandon școlar.
Prin acest proiect se urmărește, pe de o parte identificarea unor metode de stimulare a frecventării școlii de către tinerii vizați, iar pe de alta asigurarea suportului afectiv, moral, necesar acestora.
Luând în considerare cele spuse de autori, vom identifica tinerii aflați în situație de risc de abandon școlar ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, vom desfășura activități educaționale și vom asigura suportul emoțional necesar pentru continuarea studiilor.
Obiective
a. Identificarea tinerilor aflați în situații de risc de abandon școlar
– contactarea școlilor din zonele expuse acestui fenomen,
– discuții cu personalul școlii respective,
– selecția tinerilor.
b. derularea unor activități de combatere a fenomenului de abandon școlar
– consiliere realizat de asistentul social, în colaborare cu consilierul școlar,
– îmbunătățirea relației familie-școală,
– crearea unui departament de voluntari,
– colaborarea cu alți tineri aflați în situații similare.
c. conștientizarea de către tineri a importanței educației
– sprijinirea elevilor de către cadrele didactice în direcția îmbunătățirii rezultatelor școlare,
– organizarea de concursuri pe teme școlare,
– organizarea unui grup de discuții.
d. întărirea relațiilor de colaborare cu persoane interesate în continuarea acestui proiect
– publicarea de articole cu privire la situația școlară a tinerilor ai căror părinți – – sunt plecați la muncă în străinătate
– realizarea unor emisiuni radio, TV
– editarea unor pliante, fluturași, foi volante,
– responsabilizarea elevilor (cu părinți plecați în străinătate) în vederea oferirii de suport în viitor celor care se confruntă cu situații similare.
Justificare
Societatea românească contemporană se confruntă cu o multitudine de probleme și nevoi, ca: sărăcie, șomaj, furt, vagabondaj, de cele mai multe ori aceste probleme regăsindu-se la originea fenomenului atât de frecvent întâlnit astăzi, de emigrare a românilor în străinătate. Copii proveniți din astfel de familii rămân fără supraveghere, lipsiți de supraveghere, lipsiți de suport afectiv, fapt cere conduce la accentuarea fenomenului de abandon școlar.
Beneficiarii acestui proiect se împart în două categorii:
Beneficiarii direcți: 10 tineri în situații de risc de abandon școlar ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate
Beneficiari indirecți: părinți, școală, comunitate.
Descrierea detaliată a activităților
Contactarea școlilor din zonele expuse fenomenului de emigrare – care vor pune la dispoziție 10 tineri cu vârsta între 7-15 ani, tineri care se află în situație de risc de abandon școlar și a căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Se vor purta discuții cu personalul din școala respectivă, cu profesorii, consilierul școlar, în vederea obținerii de informații referitoare la situația familială, școlară, materială a elevilor respectivi.
Ulterior, va avea loc o selecție a tinerilor care sunt cel mai mult expuși riscului de abandon școlar, selecție ce se va realiza cu sprijinul consilierul școlar și al profesorilor.
Consilierea se realizează de asistentul social în asociere cu consilierul școlar, și are ca obiectiv încurajarea și motivarea tinerilor în vederea continuării studiilor. Se va realiza și o consiliere a părinților sau a persoanelor în a căror îngrijire se află copiii, în vederea sprijinirii acestora în confruntarea cu problemele ce țin de activitățile educative ale copilului.
Vom crea și un departament de voluntari care vor avea întâlniri periodice cu tinerii și îi vor sprijini în efectuarea temelor școlare.
Îmbunătățirea relației familie-școală – presupune responsabilizarea părinților în raport cu activitățile școlare ale copiilor, prin înființarea în cadrul școlii a unui club destinat familiilor cu părinți, soț/soție plecat în străinătate.
Acțiunile derulate în cadrul clublului se vor desfășura o dată pe săptămână și vor lua forma unor grupuri de discuție, care vor fi coordonate de asistentul social, consilierul școlar în colaborare cu o persoană care are o experiență asemănătoare membrilor grupului.
Va fi înființată o linie telefonică în scopul întăririi relației elev-părinte plecat și consolidării legăturii familie-școală. Discuțiile telefonice vor fi mediate de asistentul social și consilierul școlar.
Vom colabora și cu alți tineri din țară aflați în situații similare, în vederea efectuării unui schimb de experiență.
Profesorii vor încuraja elevii cu probleme școlare în direcția îmbunătățirii rezultatelor școlare prin oferirea de servicii de pregătire școlară suplimentară.
Se vor organiza periodic concursuri pe teme școlare, la care vor participa profesorii și părinții copiilor, cu premierea celor mai buni participanți. Doi profesori de limb română și, respectiv matematică vor fi plătiți pentru a acorda o pregătire suplimentară copiilor aflați în situația de mai sus menționată. Primii trei elevi care vor deține rezultatele cele mai bune vor fi recompensați cu o excursie în țara în care se află părintele, părinții săi.
La sfârșitul fiecărui concurs se vor organiza grupuri de discuție între tineri și asistentul social, în care participanții la concurs vor trebui să-și exprime impresiile privitoare la concurs (ce le-a plăcut, ce i-a dezamăgit, ce consideră că au făcut bine).
Pentru întărirea relațiilor de colaborare persoanele interesate în continuarea proiectului, vom deschide o campanie de publicitate, prilej cu care se vor edita pliante, fluturași, articole, afișe pe tema abandonului școlar.
Elevii care prezintă abilități sociale și care fac obiectul acestui proiect vor fi pregătiți de către asistentul social în direcția oferirii de suport în viitor celor ce se confruntă cu situații similare.
1.8. Metodologie
Ne-am propus să inițiem acest proiect din dorința de a schimba în sens pozitiv situația copiilor cu risc de abandon școlar din rândul familiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Prin intermediul acestui proiect vom încerca să soluționăm un număr de 10 cazuri; am ales un număr mic de beneficiari (deși numărul celor care au nevoie de sprijin este mult mai mare) pentru că, în felul acesta rezultatele proiectului vor fi mult mai eficiente.
Evaluarea – se va realiza lunar, trimestrial și la sfârșit se va face o evaluare finală de către coordonatorul de proiect.
Evaluarea lunară
A fiecărui tânăr
A abilităților școlare dobândite
A abilităților de interrelaționare
A relațiilor dintre tineri și asistent social.
Evaluarea trimestrială – la fiecare 4 luni se va face o evaluare a:
Ceea ce s-a realizat pozitiv
Ce nu s-a realizat
Relațiilor dintre părinți și tineri
Evaluarea finală
rezultatele proiectului de intervenție
concluzii.
1.9. Parteneri
Școala generală nr. X din orașul S – care asigură spațiul de desfășurare a serviciilor de consiliere și a activităților clubului părinților.
Primăria S. – suportă plata salariului asistentului social care desfășoară activitățile de consiliere destinate tinerilor cu risc de abandon școlar.
S.C. Voyage Tour S. care finanțează excursiile celor trei câștigători ai concursului pe teme școlare.
S.C.Romtelecom – asigură plata costurilor pe care le implică înființarea liniei telefonice elev-școală-părinte plecat.
Editura P.- asigură plata acțiunilor publicitare.
ASCOR S. – sprijină acest proiect prin intermediul voluntarilor care oferă ajutor tinerilor în efectuarea temelor.
Echipa propusă pentru acest proiect este formată din :
1 coordonator,
1 asistent social,
1 consilier școlar,
10 voluntari,
Analiza SWOT
1.10. Durata și planul de acțiune:
Durata de derulare a proiectului va fi de 12 luni
2. Rezultate anticipate
2.1. Impactul estimat asupra grupului țintă
Prin intermediul acestui proiect se urmărește ameliorarea situației tinerilor cu risc de abandon școlar proveniții din familii cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Întrucât s-a observat că tinerii originari din astfel de familii manifestă un interes scăzut față de activitatea școlară, se urmărește atingerea acestui obiectiv prin realizarea unor servicii de consiliere destinate tinerilor vizați și părinților lor, în vederea responsabilizării acestora în raport cu activitățile școlare.
Cei 4 tineri cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate vor beneficia, pe lângă serviciile de consiliere și de suport material concretizat într-un apartament în care vor locui un an, timp în care asistentul social va încerca să restabilească legătura acestora cu familia de origine.
Acest procent va oferi posibilitatea tinerilor vizați să conștientizeze importanța învățământului și să manifeste credibilitate în valorile lui.
2.2. Factori de risc în obținerea rezultatelor:
lipsa de motivație a tinerilor,
incompatibilitatea celor 4 tineri care vor locui în același apartament, fapt care poate conduce la apariția unor conflicte și la imposibilitatea de a fi convinși,
incapacitatea acestora de a se adapta la noul stil de viață,
mentalitatea populației din mediul rural,
implicarea slabă a părinților.
2.3. Efectul de multiplicare
Dacă proiectul va avea rezultate bune în municipiul Suceava ne vom extinde pe toată raza judetului Suceava.
Cheltuieli
Salarii – 1 coordonator proiect – 500€ X 12 luni = 6.000€
1 asistent social – 280€ X 12 luni = 3.360€
1 consilier școlar – 280€ X 12 luni = 3.360€
1 profesor de limba română – 150€ X 12 = 1.800€
1 profesor de matematică – 150€ X 12 = 1.800€
Deplasări: 3 excursii în străinătate – 800€ X 3 = 2.400€
Alte cheltuieli: publicații – afișe: 1,05€ X 250 bucăți = 262,5€
– fluturași: 0,5€ X 850 bucăți = 425€
– pliante: 0,3€ X 750 bucăți = 225€
– cheltuieli de protocol: 50€
– cheltuieli cu plate telefonului: 30€ X 12 luni = 360€
2.4. Auto-susținere
După încetarea perioadei de finanțare, organizația „Salvați copiii” va dona din bugetul propriu suma necesară pentru desfășurarea unor activități din cadrul proiectului.
Alte fonduri vor fi obținute din sponsorizări. Partenerul care va continua proiectul va fi organizația nonguvernamentală „J. J. Rousseau”.
3. Bugetul proiectului
salarii
deplasări
alte cheltuieli
total
CONCLUZII:
Întrucât lucrarea de față este structurată pe două dimensiuni , în formularea concluziilor vom ține cont de această distribuție.
În partea teoretică am realizat o abordare a familiei în context temporal pentru surprinderea câtorva elemente de evoluție a acesteia. În decursul istoriei schimbările socio- culturale și-au pus amprenta și asupra familiei ca element al sistemului social. Dacă în cadrul familiei tradiționale atribuțiile educaționale intrau în sarcina mamei, rolul tatălui fiind acela de a asigura nevoile materiale ale familiei, în prezent sarcinile de creștere și educare a copilului se distribuie în mod egal ambilor părinți. Mai mult chiar se observă o accentuare a tendinței femeii de realizare ape plan profesional, familia trecând pe plan secund.
O consecință a schimbării rolurilor educaționale este și abandonul școlar. Întrucât problematica abandonului școlar face obiectul lucrării de față, s-a impus, încă de la început o delimitare conceptuală. Abordarea unui fenomen presupune, pe lângă definirea și explicarea acestuia și identificarea cauzelor care-l determină. Astfel, capitolul 2 realizează o etiologiei abandonului școlar. Fiind un fenomen complex, care însoțește viața școlară l-am plasat în context mai larg ținând cont de următoarele dimensiuni: economică, socio- culturală, etnică, psiho- fiziologică, pedagogică.
Pentru dobândirea unei perspective cât mai realiste asupra fenomenului am luat în considerare modul în care se prezintă situația pe teren. Am selectat trei județe reprezentative ale Moldovei: Iași, Suceava și Botoșani.
Ultimul capitol a fost destinat identificării modalităților de intervenție în scopul prevenirii și combaterii fenomenului de abandon școlar. Am luat în considerare, ca modalități de intervenție eficiența consilierii familiale, a medierii relației părinte- copil- profesor și a educației părinților. De asemenea am subliniat necesitatea introducerii asistenței sociale școlare.
Dimensiunea practică a lucrării a fost destinată elevilor cu părinte/ părinți plecați în străinătate. S-a încercat evidențierea influenței fenomenului migraționist asupra rezultatelor școlare ale copilului.
Am beneficiat de experiența asistentului social din cadrul organizației X, care intenționează să implementeze în practică un proiect destinat grupului țintă amintit mai sus în anul școlar 2004-2005.
În realizarea anchetelor sociale am colaborat cu asistentul social, respectiv consilierul școlar. Acesta din urmă a avut un rol semnificativ în aplicarea interviurilor care s-au adresat elevilor și profesorilor deopotrivă. Se poate afirma că rolul consilierului a fost acela de mediator între părțile implicate.
Principalele dificultăți întâmpinate au fost:
Lipsa de receptivitate a elevilor în faza inițială de interrelaționare
Lipsa de interes și de implicare reală a profesorilor atât în culegerea datelor despre elevi cât și în identificarea unor strategii de intervenție eficiente
Absenteismul elevilor vizați a constituit o piedică în realizarea unui sondaj cu o frecvență adecvată
În realizarea demersului practic am apreciat implicarea asistentului social și al consilierului și promtitudinea cu care au răspuns solicitărilor formulate.
Nu avem pretenția de a fi realizat o abordare holistică a fenomenului abandonului școlar tocmai de aceea în viitor tema ar putea fi dezvoltată și pe alte dimensiuni. Ar putea fi valorificate, cu deosebire, modalitățile de intervenție. Ne propunem să realizăm o campanie de mediatizare pentru cunoașterea cât mai reală a fenomenului migraționist și a consecințelor sale, precum și o mai mare responsabilizare a părților implicate direct sau indirect. Intenționăm să formăm un grup de suport care să constituie o sursă pentru rezolvarea viitoarelor cazuri asemănătoare.
BIBLIOGRAFIE
Ancuța, L., Psihologie școlară, Ed. Excelsior, Timișoara, 1999
Aristotel, Politica, Ed. Antet, București, 1996
Banciu, D., Rădulescu, M., Adolescenții și familia,EDP, București, 1987
Bătrânu, E., Educația în familia , Ed. Politică, București, 1980
Berge, A., Copilul deficil, EDP, București, 1972
Ciofu, C., Interacțiunea părinți – copii, Ed. Medicală Amaltea, București, 1998
Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași, 1998
Cristea, S., Dicționar de pedagogie, Ed. Litera Internațional, București, 2000
Cucoș, C., Educația.Dimensiuni culturale și interculturale, Ed. Polirom, Iași, 2000
Cuv. Paisie Aghioritul, Viața de familie, Vol II, Ed. Evanghelismos, București, 2003
Davitz, J., R., Ball, S., Psihologia procesului educațional, EDP, București, 1978
Dimitriu, C., Constelația familială și deformările ei, EDP, București, 1973
Filipescu, I., Tratat de dreptul familiei, Ed. Academiei române, București, 1989
Husen, T., The international encyclopedia of education, Vol IX, Ed. Pergamon, 1994
Irimescu, G., Tehnici specifice în asistența socială, Ed. Univers. „Al. I. Cuza”, Iași, 2002
Jigău, M., Factorii reușitei școlare, Ed. Grafoart, București, 1998
Kulcsar, T., Factorii psihologici ai reușitei școlare, EDP, București, 1978
Macovei, E., Pedagogie, EDP, București, 1997
Mănoiu, F., Epureanu, V., Asistența socială în România, Ed. All, București, 2000
Merfea, M., Țiganii – integrarea socială a romilor, Ed. Bârsa, Brașov, 1998
Miftode, V., Populații vulnerabile și fenomene de automarginalizare, Ed. Lumen, Iași, 2002
Miftode, V., Tratat de asistență socială, Ed. Axis, Iași, 2003,
Miftode, V., Fundamente ale asistenței sociale, Ed. Eminescu, Iași, 1999
Mihăilescu, I., Familia în societățile europene, Ed. Universității București, 1999
Ministerul Educației și Cercetării, Învățământul rural din România – Condiții, probleme și strategii de dezvoltare, Ed. MarLink, București, 2002
Miroiu, A., Învățământul românesc azi, Ed. Polirom, Iași, 1998
Mitrofan, I., Ciupercă, C., Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Ed. Press Mihaela SRL, București, 1997
Mitrofan, I., Mitrofan, N., Familia de la A la Z, Ed. Științifică, București, 1991
Moisin, A., Arta educării copiilor și adolescenților în familie și școlaă, EDP, București, 2001
Neamțu, C., Devianța școlară – fenomen sociopedagogic. Modalități de diminuare, (Teză doctorat), Ed. Univ. „Al. I. Cuza”, Iași, 2001
Neamțu, G., Tratat de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003
Neculau, A., A fi elev, Ed. Albatros, București, 1983
Osterrieth, P., Copilul și familia, EDP, București, 1973
Popescu, V., Succesul și insuccesul școlar, în Revista de pedagogie, nr. 11, 1991
Radulian, V., Lichidarea și combaterea repetenției, EDP, București, 1978
Rosetti, I., Fundamentele practicii în asistența socială. Asistența socială în mediul rural, Ed. Mirton. Timișoara, 2001
Rudică, T., Dialogul familial, Editura didactică și pedagogică, București, 1977
Spânu, M., Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului, Ed. Tehnică, Chișinău, 1998
Stănciulescu, E., Sociologia educației familiale, Ed. Polirom, Iași, 1997
Stănoiu, A., Voinea, M., Sociologia familiei, EDP, București, 1983
Stefanovic, J., Psihologia tactului pedagogic al profesorului, EDP, București, 1979
Stoltz, G:, Eșec școlar, risc de eșec social, Ed. Victoria, București, 2000
Șoitu, G., T., D., Consiliere în asistența socială, Ed. Univ. „Al.I.Cuza”, Iași, 2002
Șoitu, L., Hăvârneanu, C., Agresivitatea în școală, Ed. Institutului European, Iași, 2001
Ungureanu, D., Educația integrată și școala inclusivă, Ed. De Vest, Timișoara, 2000
Universitatea „Al.. Cuza”, Familia creștină azi, Ed. Trinitas, Iași, 1995
Vrășmaș, E. A., Consilierea și educația părinților, Ed. Aramis, București, 2002
Zamfir, E., Zamfir, C., Țiganii între ignorare și îngrijorare, Ed. Alternative, București, 1993
ANEXA 1
Interviu preluat de pe postul de radio „Europa FM”
Postul de radio „Europa FM” a difuzat în luna mai 2004, o emisiune în care a fost abordată problema migrației pentru a măsura „pulsul opiniei publice” referitor la această problemă.
Discuția a avut la bază două întrebări:
„Ați emigra vreodată?”,
„Dacă da, v-ați mai întoarce în țară?”
F. din Sibiu afirmă că ar pleca în străinătate ăn vederea asigurării unui viitor stabil pentru copii.
„Am casă, am mașină, am un sserviciu decent, dar pentru copii nu văd nici un viitor în țara asta. Am mai emigrat, dar am revenit în țară pentru că îmi era dor și de lanțul de la câine.”
V. din Sfântu Gheorghe spune că are o prietenă, profesoară de limba română, plecată în Anglia, unde lucrează ca menajeră.
„Salarul pe care îl primește aceasta nu este foarte mare, însă primul lucru care a frapat-o pe ea au fost condițiile pe care le-a găsit acolo.”
Ascultătorul a menționat că ar pleca în străinătate pentru că stresul din România este incomparabil cu cel din alte țări.
E.din Bacău dorește să emigreze pentru că îi este rușine că este cetățean român:
„Nu m-aș mai întoarce niciodată, pentru că-mi este rușine de țara mea.”
G. are 65 de ani, o pensie de trei milioane și un tratament medical în valoare de 3,5 milioane lei:
„Pentru mine patria este acolo unde te simți om, aici mă simt ca un câine.”
E. din Timișoara are doi copii din care unul plecat, iar celălalt pregătit să emigreze.
„Copii emigrează pentru o viață mai bună, un viitor mai sigur.”
C din București
„Mă aflu în plin proces de emigrare și plec pentru că am acordat prea multe șanse României. Am o singură viață pe care nu vreau s-o irosesc aici. Plec pentru împlinirea mea ca om, împlinirea mea profesională. Mă voi întoarce numai pentru vacanțe și pentru a arăta copiilor o Românie frumoasă, dar niște români execrabili.”
A de 28 de ani, are un loc de muncă bun și nu-și dorește să emigreze.
„Dacă noi plecăm, cine va rămâne?”
G. din Galați:
„În principiu, nu-mi doresc să plec, mi-aș dori ca lucrurile să meargă bine. Aș pleca în condițiile în care aș reuși să-mi echivalez studiile și să obțin un post calificat.”
I. din Bacău:
„Fiecare persoană își face planuri de viitor, însă atâta timp cât nu reușește să le ducă la îndeplinire singura cale este de a pleca din țară.”
A. din Cluj „N-am fost plecat niciodată din țară dar înțeleg pe cei care vor să emigreze. Aș pleca pentru o perioadă scurtă dar m-aș întoarce înapoi.”
ANEXA II
Universitatea Al. I. Cuza
Facultatea de Filosofie
Secția Asistență Socială
GHID DE INTERVIU PENTRU PROFESORI
Universitatea „Al.I.Cuza” realizează un studiu referitor la influența plecării părinților la muncă în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copiilor.
Informațiile furnizate de dumneavoastă ne sunt utile pentru realizarea acestui deziderat.
Ce știți despre familia elevului…?
Care membru al familiei este plecat din țară?
De cât timp a plecat părintele din țară?
Ce credeți că i-a determinat pe părinți să părăsească țara?
Ce probleme a întâmpinat elevul după plecarea părintelui/părinților?
Cine se ocupă în prezent de educația copilului?
În ce măsură își dorește elevul continuarea studiilor?
nu dorește
într-o mică măsură
într-o mare măsură
În ce măsură a influențat plecarea părintelui/părinților în străinătate situația școlară a elevului?
a rămas constantă
într-o mică măsură
într-o mare măsură
Vă mulțumim!
ANEXA III
Universitatea Al. I. Cuza
Facultatea de Filosofie
Secția Asistență Socială
GHID DE INTERVIU PENTRU ELEVI
Universitatea „Al.I.Cuza” realizează un studiu referitor la influența plecării părinților la muncă în străinătate asupra rezultatelor școlare ale copiilor.
Informațiile furnizate de dumneavoastă ne sunt utile pentru realizarea acestui deziderat.
Care este istoricul familiei tale (numărul membrilor, data și locul nașterii, religia, ocupația, venituri, starea de sănătate, profesie, studii)?
Care părinte a plecat în străinătate?
Care este ziua, luna, anul plecării părintelui?
Care sunt motivele care stau la baza hotărârăă părintelui/părinților de a pleca?
Care sunt pe plan școlar riscurile plecării părintelui/părinților în străinătate?
Cine te sprijină în realizarea sarcinilor școlare?
Ce importanță reprezintă pentru tine școala?
redusă,
medie,
sporită.
cum erau notele tale înainte de plecarea părintelui/părinților?
aceleași,
mai mici
mai mari
Vă mulțumim!
ANEXA IV
FIȘA DE OBSERVAȚIE
Fișă de observație
Numele și prenumele subiectului observat:
Vârsta:
Locul observării:
Durata observației:
I. Deprinderi de comunicare
a. verbală
b. non-verbală
II. Grad de adaptabilitate
III. Grad de sociabilitate
ANEXA V
ANCHETA SOCIALĂ
Realizată de asistentul social___________________________________________
Locul și data________________________________________________________
Persoane prezente____________________________________________________
Scopul_____________________________________________________________
I. Date de identificare a clientului
Nume și prenume:____________________________________________________
Data și locul nașterii: _________________________________________________
Rangul nașterii: _____________________________________________________
B.I.:_______________________________________________________________
Starea civilă: _______________________________________________________
Studii: ____________________________________________________________
Venituri:___________________________________________________________
Starea de sănătate: ___________________________________________________
Religie: ___________________________________________________________
Domiciliu : _________________________________________________________
Etnie: _____________________________________________________________
II. Date despre familia clientului
Date despre mamă
Nume și prenume:___________________________________________________
Data și locul nașterii: ________________________________________________
Rangul nașterii: ____________________________________________________
B.I.:______________________________________________________________
Starea civilă: ______________________________________________________
Studii: ____________________________________________________________
Venituri: ___________________________________________________________
Starea de sănătate: ___________________________________________________
Religie: ___________________________________________________________
Domiciliu : _________________________________________________________
Etnie: _____________________________________________________________
Date despre tată
Nume și prenume:____________________________________________________
Data și locul nașterii: _________________________________________________
Rangul nașterii: _____________________________________________________
B.I.:_______________________________________________________________
Starea civilă: _______________________________________________________
Studii: ____________________________________________________________
Venituri: __________________________________________________________
Starea de sănătate: __________________________________________________
Religie: ___________________________________________________________
Domiciliu : ________________________________________________________
Etnie: _____________________________________________________________
Date despre copiii din familie (număr, vârsta, studii, domiciliu, starea de sănătate)
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
III. Istoricul social al clientului și al familiei acestuia___________________________
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
IV. Starea de sănătate_____________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
V. Situația materială______________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
VI. Relațiile în familie și comunitate (relația clientului cu părintele plecat, persoana supraveghetoare, rude și vecini)_______________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
VII. Informații privind activitatea școlară a clientului (relația clientului cu profesori, colegi, consilierul școlar)____________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
VIII. Observații__________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
IX. Concluzii___________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Familia Si Abandonul Scolar din Perspectiva Asistentei Sociale (ID: 164220)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.