Discriminarea de Varsta Si Sex

=== l ===

Discriminarea de varsta si sex

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

1.Discriminare abordare sociologică……………………………………………………………………………………..9

1.1 Definirea discriminării……………………………………………………………………………………………….11

1.2 Tipuri de discriminare……………………………………………………………………………………………….16

a) Discriminare directă și discriminare indirectă………………………………………………………16

b) Discriminarea pozitivă și negativă………………………………………………………………………17

c) Discriminarea practicată de indivizi și de instituții………………………………………………..17

d) Discriminarea fondată pe baze etnice sau rasiale………………………………………………….17

e) Discriminarea de religie…………………………………………………………………………………….18

f) Discriminare persoanelor cu dizabilități………………………………………………………………20

g) Discriminarea de boală……………………………………………………………………………………..22

h) Discriminarea aditivă………………………………………………………………………………………23

i) Discriminarea vizuală………………………………………………………………………………………23

j) Discriminarea multiplă…………………………………………………………………………………….24

k) Discriminarea la locul de muncă………………………………………………………………………24

l) Discriminare de vârstă…………………………………………………………………………………….26

m) Discriminarea de sex……………………………………………………………………………………..27

n) Hărțuirea………………………………………………………………………………………………………28

o) Victimizarea…………………………………………………………………………………………………28

1.3 Prejudecata discriminării………………………………………………………………………………………….29

1.4 Învățarea discriminării în procesul socializării…………………………………………………………….32

CAPITOLUL II

2. Discriminarea de sex

2.1 Influiența modului cultural asupra discriminării de sex………………………………….35

2.2 Forme de manifestare a discriminării de sex……………………………………………………………37

2.3 Legislația de prevenire și combaterea discriminării de sex………………………………43

CAPITOLUL III

3.Discriminarea de vârstă

3.1 Influiența modului cultural asupra discriminării de vârstă………………………………49

3.2 Forme de manifestare a discriminării de vârstă……………………………………….52

3.3 Legislația de prevenire și combaterea discriminării de vârstă…………………………54

CAPITOLUL IV

4. Studiu de caz

4.1 Forme de manifestare a discriminării de vârstă și sex în România postdecembristă……57

Concluzii……………………………………………………………………………………………….62

Bibliografie…………………………………………………………………………………………….65

INTRODUCERE

Societatea românească a cunoscut în secolul XX un semnificativ proces de promovare a egalității de șanse și combaterea discriminării pe baza genului, vârstei, etniei, credinței religioase, orientării sexuale. Legislația a fost dezvoltată în conformitate cu prevederile comunitare europene. De asemenea, au fost înființate și instituții și structuri care au responsabilități, la nivel național și local, în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați și în combaterea discriminării. Prin procedurile sale legislația românească în vigoare acoperă toate criteriile de discriminare prevăzute în directivele europene, precum și alte criterii: rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu.În ciuda acestui progres, inegalitatea de șanse și discriminarea continuă să fie fenomene răspândite în România prezenta, producând un cost mare pentru indivizi și pentru societate în ansamblul său. Barometru de opinie 623, “Discriminarea în Uniunea Europeană”, publicat în 2007, prezintă o realitate îngrijorătoare pentru țara noastră, în ceea ce privește cunoașterea drepturilor fundamentale ale omului și a principiilor și mecanismelor care stau la baza protecției individuale, și de grup, împotriva tuturor formelor de discriminare.

Legile, organismele și mecanismele legale de combatere și sancționare a discriminării, acestea sunt destul de puțin cunoscute sau accesate, lucru care împiedică sancționarea actelor de discriminare și asigurarea unei protecții efective în fața abuzurilor și a nedreptăților. Cooperarea dintre instituțiile statului, precum și cooperarea cu cele din sectorul privat, este din păcate, insuficient dezvoltată. De asemenea, în privința metodelor de educație pentru prevenirea și combaterea discriminării, lucrurile nu stau mai bine: 49% dintre români consideră ca cel mai important rol îl au instituțiile din mediul educațional (școlile și universitățile) și acordă un rol scăzut parinților și familiei. Doar 23% dintre români consideră că părinții, familia au un rol educational esențial, ei transferând această responsabilitate către școală, către profesori, lucru care este o piedică reala în educarea tinerilor pentru ideea de nediscriminare. Lipsa de informare și gradul scazut de conștientizare, păstrarea unor modele sociale învechite sunt principalele bariere în consolidarea unei societăți fundamentate pe principiile egalității și diferenței, în care toți suntem diferiti, dar egali. Discriminarea este un fenomen „ascuns”, destul de greu de de demonstrat și de cuantificat. Până în acest moment au fost făcute o serie de studii, cercetări și analize care au avut drept obiect discriminarea, pe diverse criterii. Din punct de vedere metodologic, majoritatea studiilor pe acest subiect în România au utilizat cu precădere o metodologie cantitativă de cercetare; astfel a fost posibilă înregistrarea de numeroase date statistice, realizate pe eșantioane reprezentative la nivel național sau pentru anumite zone geografice, respectiv categorii de populație. Totuși, aceste studii reflectă, în cea mai mare parte, fie cauze, fie efecte, fără a oferi o imagine a procesului, a modului în care anumite cauze duc la producerea anumitor efecte sau nu pun în evidență suficient modul în care viața oamenilor este afectată de diverse strategii, politici sau programe. De aceea, prezentul demers, de tip calitativ, analitic își propune să surprindă atît dimensiunea teoretică a discriminării, cît și manifestările concrete ale acestuia înregistrate la nivelul județului Prahova în perioada 2000-2009.

Lucrarea de față tratează problema discriminării așa cum este ea percepută de societatea românească. Conservatorismul românesc alături de elementul religios a dus de-a lungul timpului la crearea unei atmosfere ostile a societății asupra personelor de altă orientare sexuală decât cea acceptată și de asemenea asupra persoanelor cu dizabilități fizice și mentale, bătrâne sau bolnave de boli incurabile.

În cele trei capitole ale lucrării am încercat să analizez discriminarea în contextual social românesc prezentând de asemenea elementele componente ale acesteia, modalitățile de combatere dar și de analiză.

Discriminarea de sex și de vârstă reprezintă printre cele mai întâlnite cazuri de agresiune socială, care se reflectă la nivel individual sau colectiv prin acțiuni ostile la adresa persoanlelor discriminate.În primul capitol am definit discriminarea și am analizat-o pe larg ca un întreg complex de acțiuni și consecințe. De asemenea am enumerate principalele tipuri de discriminare și am analizat în parte aceste fenomene sociale.

Al doilea capitol prezintă discriminarea de sex ca fiind una dintre cele mai mari probleme comportamentului social prin modalitățile sale violente de reprimare. În principiu acest capitol se referă la antipatia socială și religioasă asupra homosexualismului dar și diferențele dintre femei și bărbați.

În treilea capitol am încercat să investighez și să prezint în detaliu discriminarea de vârstă ca parte componentă a comportamentului social dar și din perspective dreptului la muncă și la șanse al fiecărui individ.

Sfârșitul acestei lucrări prezintă o analiză utilă asupra perspectivei unei comunități asupra anumitor tipuri de situații: homosexuali, bolnavi, bătrâni și femei.Faptul că studiul a fost efectuat în mediul rural oferă un substrat original, mai ales datorită faptului că persoanele din mediul rural sunt mult mai conservatoare.

CAPITOLUL I

1.Discriminare abordare sociologică

Din punct de vedere etimologic, a discrimina înseamnă a face distincție între anumite obiecte, a stabili între ele o separație o diferențiere plecând de la trăsăturile lor distinctive. Cuvântul Discriminare se încarcă cu o conotație negativă a discrimina în limbajul obișnuit numai înseamnă pur și simplu a separa, ci a separa ierarhizând, tratând mai rău tocmai pe cei ce vor fii idendificași drept victime ale discriminării.

Discriminarea reprezintă tratamentul diferențiat aplicat unei personae în virtutea apartenenței, reale sau presupune a acesteie la un anumit grup social. Discriminarea este o acțiune individuală, dar dacă membrii aceluiași grup sunt tratați sistematic în mod similar, aceasta constituie și un partener social de comportament agregat. În științele sociale termenul face trimitere, în general la un tratament prejudiciat, cu efecte negative asupra celui vizat.Teoriile care pun accentual pe stratificarea socială bazată pe distribuția inegală a puterii, statusului și bogăția între grupuri.

Așa cum apreciază Milton Fridman există probleme în definirea și interpretarea discriminării.Un om care practică discriminarea plătește prețul atitudinii sale. Este foarte greu să vezi că discriminarea poate avea orice altă semnificație, că este o chestiune “de gust” al unora pe care alții nu-l împărtășesc. Pentru Malcon Payne “discriminarea înseamnă să identifici indivizi și grupuri cu anumite caracteristici convențional evaluate”.G.A.Cole definește discriminarea ca fiind ”practică ilegală de a trata mai favorabil pe unii indivizi în comparație cu alții din cauză că sunt diferiți ca sex, religie, rasă”. La S. Chelcea aspectul legal sau practica nu par atât de necesare în definirea discriminării care se prezintă mai degrabă ca ” tratament diferențiat favorabil sau nefavorabil al indivizilor care au aceleași calități, dar aparțin anumitor grupuri sociale, entice sau religioase”.Principiul egalității, conform căruia toate ființele umane au drepturi egale și ar trebui tratate egal pentru că dispun de demnitate umană, stă la baza noțiunii de drepturi ale omului și își găsește realizare în funcție de demnitatea inerentă fiecărui individ. Însă acest principiu natural al egalității nu a fost asigurat niciodată pe deplin tuturor ființelor umane, nici în trecut, nici în prezent. Inegalitatea apare aproape în orice societate, iar discriminarea nu este un produs al contemporanității. Teoria lui Charles Darwin, potrivit căreia supraviețuiește cel mai bun și cel mai puternic, a fost folosită pentru a justifica „științific” noțiunea de superioritate rasială. Științele sociale au oferit o serie de explicații pentru practicarea discriminării. Potrivit unor teorii, discriminarea este „produsul stratificării sociale bazate pe distribuția inegală a puterii, statutului și a bogăției între grupuri”. Grupurile dominante încearcă să își mențină poziția apelând la practici de discriminare. Cercetările de psihologie socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu statut superior au tendința să discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate. Teoria conflictelor reale, elaborată de Sherif în anul 1956, susține că discriminarea apare în condițiile competiției dintre două grupuri pentru resurse limitate. În aceste situații indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup. O altă serie de explicații ale fenomenului discriminării leagă tratamentul diferențiat aplicat anumitor persoane sau grupuri de identitatea socială. Potrivit teoriei identității sociale elaborate de Henry Tajfel în anul 1981, indivizii au tendința să discrimineze în favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup să obțină o poziție superioară altor grupuri. Acest fapt conduce la dobândirea unei identității sociale pozitive la nivel individual.Teoria interacțiunii comportamentale, elaborată de Rabbie, consideră că discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur rațional, instrumental și economic. Indivizii au tendința să îi favorizeze pe membrii propriului grup și, deci, să îi defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a-și maximiza câștigul personal. Alocând mai multe resurse membrilor grupului căruia simt că îi aparțin, indivizii se așteaptă ca și aceștia, la rândul lor, să îi favorizeze, conform normelor de reciprocitate. Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile și din punct de vedere economic.

Cei care sunt ținta prejudecăților și a discriminării, într-o anumită societate, vor întâmpina dificultăți de integrare pe piața muncii (nu își vor găsi locuri de muncă pe măsura calificării sau vor fi plătiți mai puțin decât cei care aparțin grupurilor favorizate), vor avea dificultăți în obținerea beneficiilor publice. Astăzi, ca o consecință a experiențelor istorice, interzicerea discriminării este stipulată în multe tratate internaționale și legislații naționale cu referire la drepturile omului. Cu toate acestea, discriminarea bazată pe rasă, culoare, etnie, la fel ca și religie, gen, orientare sexuală etc. este o formă de violare a drepturilor omului cu cea mai largă răspândire în întreaga lume.

Definirea discriminării.

Așadar, discriminare (din latină – discriminatio – a diferenția) înseamnă tratament inegal, defavorizat al indivizilor, al categoriilor de indivizi sau al grupurilor umane, pe bază de diverse criterii, cum ar fi apartenența etnică, rasială, religioasă etc. Uneori, discriminarea este confundată cu prejudecata, care se referă mai mult la starea psihologică decât la comportament. Aceste două noțiuni sunt strâns legate, însă este posibil de a discrimina oamenii fără o prejudecată conștientă.

De obicei, discriminarea este concepută ca un fenomen „structural, de sistem sau instituțional”. Discriminarea instituționalizată se referă la legile, tradițiile, politicile promovate, care au ca rezultat asigurarea egalității sau favorizarea discriminării în societate, organizații ori instituții. Prin urmare, discriminarea este un fenomen des întâlnit în structurile, normele și instituțiile sociale. Politicile, practicile, cerințele și alți factori cu influență negativă asupra membrilor anumitor grupuri deseori par a fi „neutre” sau obiective față de cei implicați. De exemplu, metoda prin care sunt „testați” copiii pentru a determina dacă fac față unui anumit profil de școlarizare.Astfel de teste nu rareori presupun anumite cunoștințe culturale și lingvistice pe care copiii din grupurile minoritare nu le posedă. Acești copii sunt considerați, în mod greșit, incapabili, însă reușita lor scăzută nu are nimic comun cu capacitățile lor intelectuale. Sunt discriminați migranții care lucrează, refugiații și solicitanții de azil. Sunt discriminate femeile, fiind tratate ca ființe umane inferioare; sunt discriminate persoanele contractate cu HIV/SIDA, cele cu disabilități fizice sau psihice sau care au o altă orientare sexuală sau confesiune.

Discriminarea îmbracă diferite forme și poate fi prezumat faptul că fiecare a fost afectat de o formă sau alta a acesteia. Totuși, în unele cazuri există motive temeinice pentru discriminare. De exemplu, interdicția pentru copii de a conduce automobilul. Alteori, discriminarea îi afectează profund pe oameni. De exemplu, o firmă nu angajează persoane care vorbesc cu accent străin. În funcție de cauzele acestui tratament diferențiat, se vorbește despre discriminare pe mai multe criterii: rasă, etnie, culoare, sex, religie, orientare sexuală, disabilitate etc. Totodată, atâta timp cât distincțiile sunt bazate pe criterii rezonabile și obiective, tratamentul diferențiat poate fi justificat. De regulă, un grup dominat discriminează un alt grup mai puțin puternic și numeros. Dominația poate fi exprimată în termeni de număr (majoritate versus minoritate) sau putere („clasa de sus” versus „clasa de jos”).

După Bettz A. Reardon de la Universitatea Columbia, discriminarea este o lezare a demnității umane și a drepturilor egale ale celor împotriva cărora se aplică, iar în conformitate cu documentele internaționale, discriminarea este privită ca orice excludere, restricție, distincție sau preferință care are drept scop interzicerea sau refuzarea drepturilor egale și a protecției acestora; este interzicerea principiului egalității și un afront adus demnității umane. Vom explica termenii din ultima definiție apelând la dicționarul explicativ. Așadar, excludere înseamnă acțiunea de a înlătura și rezultatul acesteia; restricție – măsură care limitează, îngrădește un drept, o libertate etc.; distincție – atitudine, comportare, înfățișare deosebită, cu caracter distinct; preferință – întâietate acordată unui obiect, unei situații, unei ființe atunci când există posibilitatea de a alege dintre mai multe obiecte, situații sau ființe, înclinație față de o anumită ființă; afront – insultă, jignire, ofensă, dezonoare adusă cuiva în public.

Definirea noțiunii de discriminare este o problemă complicată și laborioasă. În mare parte, definițiile date discriminării în studiile științifice contemporane se contrazic una pe alta. Opinia generală că discriminarea pe anumite criterii este nedreaptă și trebuie lichidată se reduce considerabil atunci când oamenii nu pot cădea de acord asupra semnificației acesteia. Atâta timp cât motivul interzicerii este neclar, regula nu are nici o putere, nu poate fi învățată sau ascultată, nupoate să guverneze. În țările democratice practicile discriminatorii sunt interzise de instrumentele internaționale privind drepturile omului. Astfel, articolul 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se prevede: „Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare”.Carta Națiunilor Unite, în articolele 1, 55 și 75, stipulează de trei ori obligativitatea respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului fără nici o distincție de rasă, sex, limbă sau religie.

Articolul 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice statuează:„Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o discriminare, dreptul la o egală protecție a legii. În acest sens, legea va interzice orice discriminare și va garanta tuturor oamenilor protecție egală și efectivă împotriva discriminării de orice fel, ca, de pildă, de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie publică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări .

Însă nici textul Declarației Universale a Drepturilor Omului, nici cel al pactelor internaționale nu definesc „discriminarea”. Totuși, Comitetul pentru Drepturile Omului consideră că termenul „discriminare”, așa cum este utilizat în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, trebuie înțeles drept orice diferență, excludere, limitare sau favorizare, care se bazează pe criteriile de rasă, culoarea pielii, gen, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, statutul național sau social, proprietate, naștere sau altă situație și care are drept scop sau urmărește să distrugă sau să umilească drepturile și libertățile cunoscute și utilizate de toate ființele umane. Aceeași definiție a acestui termen poate fi găsită în convențiile și declarațiile referitoare la tipuri și forme specifice ale discriminării.

Astfel, articolul 1 alineatul (1) din Convenția Internațională cu privire la Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială definește termenul „discriminare rasială” ca „orice distincție, excludere, restricție sau preferință bazată pe rasă, culoare, origine familială, națională sau etnică care are ca scop sau drept rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în viața politică, economică, socială sau în alt domeniu al vieții publice.”

Articolul 1 din Convenția UNESCO împotriva Discriminării în Educație stipulează că „… termenul „discriminare” include orice distincție, excepție, limitare sau preferință care, bazându-se pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, naționalitate sau origine socială, situație economică sau familială, au ca scop sau drept rezultat anularea sau lezarea principiului egalității de tratament în învățământ, și anume: privarea unei persoane sau a unui grup de persoane de accesul la învățământ de orice tip și nivel, sau limitarea drepturilor unei persoane sau a unui grup de persoane la învățământ de standard inferior, sau crearea pentru persoane sau grupuri de persoane a condițiilor ce sunt incompatibile cu demnitatea umană”. În scopul de a deduce propria definiție a discriminării, vom descrie avantajele și dezavantajele definițiilor existente ale discriminării, care pot fi utilizate în viața de zi cu zi.

Discriminarea, sub aspect descriptiv, reprezintă orice tratament diferit sau inegal. Această formulare are mari avantaje, deoarece descrie, simplu și clar, ceea ce gândește vorbitorul; este ușor de înțeles, de reținut și de aplicat. Este probabil răspunsul pe care l-ar da aproape toți fiind întrebați ce înțeleg ei prin discriminare în contextul tratamentului interpersonal. Totodată, puțini oameni, atunci când vorbesc despre un tratament diferit sau inegal pe care îl aprobă, bazându-se pe rasă sau oricare alt factor, subînțeleg discriminarea.

Discriminarea, sub aspect de judecată, reprezintă orice tratament diferit sau inegal care este injust. Calificând o acțiune drept discriminare, vorbitorul afirmă că aceasta este incorectă. Definiția ar fi mai clară, dacă oamenii ar fi căzut de acord asupra diferențelor și inegalităților injuste. Odată ce nu există un astfel de consens, nu putem ști dacă tratamentul respectiv în țările democratice numit de către vorbitor discriminare este considerat injust și de alții. Drept rezultat, definiția se reduce în practică la orice tratament diferit sau inegal pe care vorbitorul îl consideră injust.

Discriminarea, sub aspect advers, reprezintă orice tratament diferit sau inegal care caută să producă un dezavantaj. Analizând definiția, conchidem că discriminarea este întotdeauna împotrivă: aceasta exclude sau oprimă; aceasta nu ajută și nici nu susține. Astfel, un tratament diferit, care are drept scop asigurarea profitului unui grup, nu este considerat drept discriminare. Reducerile de prețuri pentru vârstnici nu sunt considerate discriminare, dar politicile de angajare promovate pentru a reduce proporția angajaților vârstnici sunt calificate drept discriminare. Să presupunem că un solicitant ucrainean este preferat unui rus, accentul punându-se pe originea etnică. Diferența în tratament este discriminare dacă scopul acestuia era de a-i exclude pe ruși, dar nu este considerată discriminare dacă scopul acestui tratament a fost de a include mai mulți ucraineni. Astfel, nu există diferență în tratament care conferă avantaj relativ fără a conferi dezavantaj relativ, sau viceversa. Diferența poate fi axată pe nuanțarea doar dezavantajului fiind numită discriminare – sau doar a avantajului – nefiind considerată discriminare.

Discriminarea, sub aspect de prejudecată, reprezintă orice tratament diferit sau inegal doar atunci când acesta este motivat de o prejudecată. Avantajul este de a elibera tratamentul diferit de eticheta „discriminare” atunci când motivul acestuia este de a promova o bunăstare generală.

Definiția este vagă – acei care o utilizează variază mult în înțelesul lor privind prejudecata – și arbitrară – dacă un motiv nedorit face ca tratamentul diferit sau inegal să fie considerat discriminare, atunci de ce se limitează la prejudecată, de ce nu se include în această listă furia, invidia, lăcomia, preferința, partizanatul, agresiunea, dominarea ș.a.m.d.? Totodată, această definiție este contradictorie.

Discriminarea, sub aspect de ilegalitate, reprezintă tratamentul diferit sau inegal doar atunci când acesta este ilegal. Această definiție a fost utilizată de administrația Clinton, atunci când se insista asupra programelor federale de acțiune afirmativă în a nu discrimina. Totodată, multe instituții, care formal asigurau publicul că ele nu practică discriminarea, promovau preferința rasială în politicile lor de selectare făcând referire la regulamente, legi sau hotărâri judecătorești care legalizează tratamentul inegal în circumstanțele în care ele o practică. Această definiție pare a fi adhoc, în care ilegalitatea nu este dispozitivă. Deci, nu orice tratament diferit și inegal poate fi numit discriminare. Cu toată multitudinea de definiții, conceptul de discriminare rămâne totuși neclar. Astfel, definiția descriptivă, specificând comportamentul implicat, eșuează în a acoperi conotația negativă a conceptului. Definiția de judecată face referire la o judecată morală negativă, dar nu reușește să stabilească ce anume este condamnabil. Definiția adversă se rezumă la faptul că dacă te axezi pe o parte a unei monede, atunci cealaltă parte încetează să existe.

Definiția de dicționar: „Discriminare” reprezintă orice tratament diferit sau inegal pe baza unei categorii care ignorează meritul individual. Această definiție are o fundamentare solidă: convingerea, larg răspândită, că meritul trebuie să fie baza pentru tratament. Ignorând meritul individual, această definiție explică conotația negativă a cuvântului pe care îl definește. Suntem de părere că, pentru a fi catalogat drept discriminare, tratamentul trebuie să fie diferit sau inegal, iar baza nu trebuie să aibă nici o legătură cu meritul individual. Problema constă în ambiguitatea „meritului”. De obicei, prin „merit” se subînțelege calitatea de laudă, un sens, din păcate, prea îngust pentru prezentul scop.

Într-un sens mai larg: o acțiune sau o calitate care garantează o diferență în tratament, favorabilă sau nefavorabilă, care altfel ar fi nepotrivită. Această definiție este subiectivă, pentru că meritul nu este identificat, iar discriminarea în acest sens este orice tratament diferit sau inegal pe baza unei categorii pe care vorbitorul o consideră nemeritată. În opinia noastră, prin noțiunea de discriminare subînțelegem: orice tratament diferit și inegal, care se realizează prin distincție, excludere, restricție și preferință, pe baza de sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semen individuale, care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului și a protecției lor, violarea principiilor egalității, non-discriminării și a demnității umane. În definiția expusă distingem trei elemente, care sunt comune tuturor formelor de discriminare.

a)Acțiunile discriminatorii, precum sunt distincția, excluderea, restricția și preferința;

b)Cauzele discriminării, criteriile de deosebire personale, precum sunt sexul, rasa, naționalitatea, originea etnică, cetățenia, originea socială, religia, convingerile, educația, limba, opiniile, apartenența politică, starea sănătății, vârsta, orientarea sexuală, starea civilă, starea materială, disabilitatea, boala cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale;

c) Scopurile și/sau consecințele discriminării, care au ca efect împiedicarea, anularea sau lezarea drepturilor omului și a protecției lor și violarea principiilor egalității, non-discriminării și a demnității umane.

1.2 Tipuri de discriminare.

a) Discriminarea directă și discriminarea indirectă.

Discriminarea directă. Apare atunci când tratamentul diferențiat este generat în mod intenționat, de exemplu discriminare directă este prezentă aunci cînd două personae având pregătire egală și o slujbă similară sunt plătite în mod diferențiat datorită faptului că una dintre acesta aparține unui grup etnic.

Discriminarea indirectă. Apare atunci când acest tratament are la bază o decizie ineghitabilă luată anterior, apare atunci când cele două personae sunt plătite în mod diferit deoarece au fost angajate în poziții diferite deși aveau aceeași pregătire.

b) Discriminare pozitivă și negativă.

Discriminare pozitivă. Este deci justificată moral fie pe baza datoriei de a ajuta pe cel aflat în dificultate, fie pe baza celei de a compensa nedreptăți ulterioare.

Discriminare negativă. Este inadmisibilă legal dar și moral chiar în cazurile în care decurge din scopuri moralmente juste. Chiar dacă se admite dezirabilitatea discriminării positive și indezirabilitatea celei negative, pot aparea unele probleme în ceea ce privește concilierea acestora cu alte cerințe care decurg din principii morale acceptate.

c) Discriminarea practicată de indivizi și de grupuri și cea practicată de instituții.

În această serie de explicații oferite pentru discriminare leagă tratamentul diferențiat aplicat anumitor personae sau grupuri de identitate socială. Teoria identității sociale elaborate de Henry Taifel arată că indivizii au tendința să discrimineze în favoarea grupului din care fac parte pentru că acest grup să obțină o poziție superioară altor grupuri.

Teoria Interacțiunii comportamentale, elaborată de Ralbie arată că discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur rațional, instrumental și economic. Grupurile supuse cel mai adesea discriminării și asupra cărora s-au centrat cele mai multe studii sunt: minoritățile entice, rasiale, religioase, grupurile de emigranți.

Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile și din punct de vedere economic. Toate acestea îi fac vulnerabili și îi include în categoria gupurilor cu risc ridicat de sărăcie.

d) Discriminare fondată pe baze entice sau rasiale.

Înainte de a determina cu exactitate conținutul noțiunii de discriminare fondată pe baze entice sau rasiale rebuie să amintim că în Dreptul internașional Public această formă de discriminare a fost prima care a atras atenția juriștilor și politicienilor.

Discriminare rasială bazată pe originea etică și discriminarea fondată pe diferențe de sex au fost mii de ani parte a culturii Europei apusene care a ajuns să domine lumea. În realitate toate aceste forme fie încadrate într-o formă de discriminare bazată pe elemente existente încă de la nașterea persoanei și care în mod comun rămând neschimbate pe tot parcursul vieții. Dacă acestea sunt criteriile generale care să determine existența unei discriminării rămâne să vedem modul special în care aceste criterii se aplică în raport de discriminarea fondată pe rasă sau pe origine etnică. În acest domeniu trebuie subliniat întâi faptul că unica condiție de existență a unei discriminării este doar existența unei diferențe de tratament pe baza originii entice sau rasiale. Curtea Europeană admițând faptul că diferențele de tratament bazate pe criterii de rasă sau de etnie nu pot fii justificate vreodată considerându-se că discriminarea rasială este cea mai odioasă formă de discriminare. Problema delicată care se pune în raport de discriminare pe baze entice ori rasiale este aceea de a știi de ce o afirmație de genul “țiganii sunt hoți” este una în mod evident rasistă și trebuie sancționată în timp o afirmație de genul “spanioli sunt hoți” , nu este una cu caracter discriminatoriu. Nu trebuie să se înțeleagă de aici că doar persoanele ce aparțin unor grupuri entice ori rasiale discriminate în trecut pot fi victimele unei discriminării.

e) Discriminarea de religie.

În România își desfășoară activitatea 17 culte religioase și aproximativ 900 de asociașii și fundații religioase, dintre care 30 au specific de cult ( o parte dintre aceste organizații religioase erau intrezise înainte de 1989: Stiliștii, Adventiștii, Reformiștii, Nazarinenii, Creștinii Nouapostolici ș.a.m.d, iar altele sunt nou apărute: Bahai, mormonii, metodiștii, prezbiterienii), restul asociațiilor activează sub egida și în cadrul cultelor legal recunoscute și desfășoară activități social caritabile.Conform recensământului din 2002, 99,82 % din populația României își declara apartenența religioasă, iar conform sondajelor de opinie biserica se bucură de încrederea a peste 85% din populație. Principala problemă în această chestiune o reprezintă o insuficientă promovare a dialogului inter-religios, a toleranței religioase și a ecumenismului. Raportul Departamentului de Stat al SUA acuză influiența politicului în biserică și discriminarea prin lege sau la nivel loacal al religiilor minoritare din România. Raportul arată că Guvernul de la București influiențează viața religioasă prin legi și decrete, principalele critici îndreptându-se spre noua lege a cultelor. Potrivit americanilor, aceasta impune obstacole grupările religioase minoritare în comparație cu religia majoritară-ortodoxia. Noua lege clasifică entitățile religioase în grupării, asociații și religii, le impune restricții de înregistrare și diferențiază scutirile de taxe și alte beneficii în fincție de numărul de adepți.

Astfel grupările religioase sunt grupuri de personae care au aceeași credință, dar nu beneficiază de niciun ajutor din partea statului. Asociațiile religioase trebuie să aibă minimum 300 de membrii ca să poată fi înregistrate, trebuie să prezinte datele personale ale membrilor și sunt scutite de taxe doar pentru locurile de rugăciune. În schimb, religiile, în număr de 18 recunoscute în România, primesc de la stat pentru a construe biserici sau cimitire, pentru salarii sau cheltuieli de înterținere, pot susține ore de religie în școli și au dreptul la licențe audiovizuale. Unele grupări religioase minoritare precum Martorii lui Iehova sau Biserica Romano-catolică, s-au plâns că autoritățile locale le împiedică să construiască locuri de rugăciune, iar altele, precum Biserica Adventistă, au reclamat că nu primesc autorizații pentru manifestării publice. Instrumentele juridice internaționale condamnă că discriminarea împotriva minorităților, dar în mod tragic, unele țări au publicat liste de grupări religioase descrise ca secte potențial periculoase. S-au format comisii anti-secte, a fost educat personal care să investigheze și au fost adoptate legi restrictive. Sute de mii de credincioși nevinovați sunt priviți în mod oficial cu neîncredere și sunt tratați ca cetățeni de categoria a doua. Toate acestea violează libertatea religioasă, care este dreptul fundamental și esențial al ființelor umane.

Adventiștii de ziua a șaptea cred în ascultarea față de legile pamântești atâta timp cât acestea nu intra în conflict cu legile lui Dumnezeu. Noi ne opunem oricărei legi, activități, sau oricărei strategii care ar conduce la discriminarea minorităților religioase. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea apară libertatea religioasă pentru toți oamenii și se situează în favoarea separării Bisericii de stat. Scriptura învață că Dumnezeu, care a dat viață, a dat și libertate de alegere. Dumnezeu nu acceptă decât închinarea care-i este adusă în mod liber. Adventiștii de ziua a șaptea mai cred că legea trebuie aplicată în mod corect, fară favoruri. Noi afirmăm că nici o grupare religioasă nu trebuie să fie judecată doar pentru ca unii adepți par a fi extremiști. Restrangerea libertății religioase are loc atunci când un comportament agresiv, sau violent violează drepturile altora.

În conformitate cu articolul 18 al “Declarației Universale a Drepturilor Omului”, adoptate de Națiunile Unite și cu alte instrumente internaționale și în armonie cu convingerile și istoria ei, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este pe deplin angajată în promovarea, apărarea și ocrotirea libertății religioase a oricărei persoane, din orice parte a lumii. Noi vom continua să colaborăm cu “Comisia pentru Drepturile Omului” a Națiunilor Unite și cu alte agenții internaționale și organizații religioase pentru a încuraja fiecare țară să garanteze dreptul fundamentel al libertății religioase. În plus, vom promova dialogul și mai buna înțelegere între autoritățile guvernamentale și oamenii care aparțin minorităților religioase.

f) Discriminarea persoanelor cu dizabilități

Persoanele cu dizabilității, în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, sunt acele persoane care au un dezavantaj datorat unor deficiențe fizice, senzoriale, psihice sau mentale, care le împiedică sau le limitează accesul normal și în condiții de egalitate la viața socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor sociali, materiali și culturali, necesitând măsuri de protecție specială în vederea integrării lor sociale: Protecția specială cuprinde măsurile ce urmează a fi luate în temeiul acestei ordonanțe de urgență, pentru exercitarea dreptului persoanelor cu dizabilități la un regim special de prevenire, de tratament, de readaptare, de învățământ, de instruire și de integrare socială a acestei categorii de persoane. Măsurile de protecție specială se aplică pe baza încadrării în categorii de persoane cu handicap, în raport cu gradul de dezabilitate stabilit în urma evaluării efectuate de către comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu dezabilități, potrivit criteriilor prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, aprobate prin hotărâre a Guvernului. Încadrarea într-o categorie de persoanei cu dezabilitate care necesită protecție specială în raport cu gradul de handicap se atestă, atât pentru adulți, cât și pentru copii, potrivit criteriilor de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă, care stabilesc gradul de handicap ușor, mediu, accentuat și grav, prin certificat emis de comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți și, respectiv, pentru copii.

Câteva informații suport în interpretarea datelor studiului: persoanele cu dizabilități sunt invizibile și aceasta nu doar în România ci și în celelalte țări ale Uniunii Europene. Estimările oficiale vorbesc de 50 de milioane de persoane cu dizabilități în Europa, care întâmpină bariere de mediu și de comunicare. La nivelul Uniunii Europene nu există o definiție universală a dizabilității ci doar variate definiții care îmbină abordarea medicală cu cea socială, în funcție de scopurile legilor din statele membre.Potrivit modelului social, nevoile comunităților ar trebui modificate pentru a include și a acomoda nevoile persoanelor indiferent dacă acestea au dizabilități sau nu. Modificarea acestor nevoi ale comunităților ar permite persoanelor cu dizabilități să fie tratate în mod egal și să nu fie discriminate, de asemenea, ar permite acestor persoane să își exercite drepturile, la fel ca ceilalți cetățeni, inclusiv dreptul de a avea o familie, dreptul de exprimare culturală, dreptul de a beneficia de o educație inclusivă.

Potrivit convențiilor internaționale copiii cu dizabilități fizice sau mentale ar trebui să se bucure de o viață decentă, în condiții care le asigură demnitatea și o participare activă în comunitate. În acest context, dezinstituționalizarea copiilor cu dizabilități este o necesitate.Există o legătură puternică între dizabilitate și sărăcie. Astfel, sărăcia poate crește riscul unei persoane de a dobândi o dizabilitate, iar pe de altă parte o persoană cu dizabilitate are un risc mai mare de a trăi în sărăcie (hrană neadecvată, condiții nesănătoase de trai, acces scăzut la educație, posturi prost plătite, acces scăzut la tratament medical, informații și resurse).La nivel european rata de angajare a persoanelor cu dizabilități este foarte scăzută în comparație cu rata de angajare a persoanelor fără dizabilități, pe de o parte datorită lipsei unor facilități de transport și de acces al persoanelor cu dizabilități fizice și atitudinilor negative ale angajatorilor, pe de altă parte datorită intenției scăzute a persoanelor cu dizabilități de a căuta un loc de muncă și de a îl menține.Persoanele cu dizabilități au un risc crescut de a trăi o discriminare multiplă (la discriminarea pe baza dizabilității se poate adăuga cea pe baza genului, a orientării sexuale, a sărăciei).

De menționat este faptul că, ar trebui să se acorde o atenție specială persoanelor suport ale celor cu dizabilități (membri ai familiei, prieteni, alte rude, colegi). Din păcate, în acest moment nici o lege nu acoperă nevoile acestor persoane.Ce arată datele studiului despre discriminarea bazată pe dizabilitate:

Dizabilitatea, fizică sau intelectuală, „este foarte greu de suportat de către toate persoanele”, indiferent că este vorba de bolnavi sau de rude și prieteni ai acestora, au comentat diverse categorii de subiecți, în cercetarea de teren. Atitudinea celor din jur, generată de lipsa de informații despre diversele tipuri de dizabilitate, grefată pe un fond de intoleranță, dezinteres și agresiune verbală față de persoanele cu dizabilități, contribuie major la adâncirea suferinței și la crearea unui sentiment de inutilitate socială și blocarea căilor de comunicare cu ceilalți. Respingerea va genera respingere și va adânci resentimentele majorității față de minoritatea handicapată și frustrarea persoanelor cu dizabilități. În acest moment în Romania, persoana cu dizabilități se confruntă cu o serie de “handicapuri create de societate”. Drepturile fundamentale sunt încalcate, nu prin modul în care sunt formulate și stipulate în legislație ci prin imposibilitatea de a avea acces real la ele. Persoanele cu dizabilități constituie un grup defavorizat, marginalizat și adesea supus discriminării.

O problemă cu care se confruntă persoanele cu dizabilități este vizibilitatea: „La noi nu se văd.”, în România sunt foarte multe persoane cu dizabilități, „Mai mulți ca în Italia, dar nu ies în lume.” Unii subiecții din comunități fie nu știau sau au negat existența persoanelor cu dizabilități: ‚, la noi copiii îs foarte importanți, și părinții îi iubesc foarte mult, nu avem copii handicapați’’. În alte cazuri, presoanele cu dizabilități sunt considerate un subiect care nu trebuie să fie adus în discuție (comunitățile tradiționale de romi): ‚, dacă mai e câte unul, îl țin închis în casă, că li-i rușine… .nu se mai mărită fetele, dacă fac și ele un schilod?’’Cea mai vizibilă e atitudinea de nerespectare a drepturilor persoanelor cu dizabilități lipsa de acces în mediul fizic, în spațiul public.

g) Discriminarea de boală.

În România, există aproximativ 11 000 de persoane infectate cu HIV, majoritatea fiind tineri și copii. Potrivit unui raport realizat de Human Rights Watch în 2006, 7200 dintre copiii și tinerii români între 15 și 19 ani trăiesc cu HIV – cel mai mare grup de acest fel din orice stat european. Cei mai mulți dintre aceștia au fost infectați cu HIV între 1986 și 1991, ca rezultat direct al politicilor guvernamentale care i-au expus acelor de seringă contaminate și sângelui netestat. Cu toate că în România există prevederi legale care interzic discriminarea persoanelor infectate cu HIV și accesul la medicamente antiretrovirale este asigurat de către stat, acești copii și tineri trebuie să înfrunte stigmatizarea și discriminarea generalizate care de multe ori conduc la încălcări ale dreptului lor la educație, sănătate, confidențialitate, informație și protecție. Nici în ceea ce privește o serie de alte drepturi fundamentale lucrurile nu stau mai bine înregistrându-se numeroase cazuri de încălcări ale dreptului la viața privată, la demnitatea personală, de a-și alege o profesie precum și dreptul de protecție împotriva discriminării.

În Romania, persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA se confruntă fecvent cu discriminarea și stigmatizarea atât în spațiul public, cât și în cel privat. Discriminarea fata de persoanele infectate cu HIV există atât în relatiile cu instituțiile și cu profesioniștii din domeniile social și medical, dar și în relațiile cu ceilalți membri ai comunității, inclusive cu familia. Discriminările apar cel mai fecvent în urma încălcării confidentialității cu privire la diagnosticul de infecție cu HIV. Acest comportament este considerat de Consiliul National de Combatere a Discriminarii drept o forma de discriminare. Cu toate acestea, statutul de seropozitiv este divulgat cu ușurință și fără sancțiuni atât de personalul medical, cadre didactice, profesioniști din sistemul de îngrijire și asistență socială, etc. Astfel, persoanele infectate cu HIV devin ținta unor practici și atitudini discriminatorii: li se îngrădește accesul la educație, la servicii medicale necesare, sunt izolate și ostracizate de comunitate.

Există dovezi care arată că persoanele care trăiesc cu HIV se confruntă cu discriminarea multiplă. Studiul realizat de Human Rights Watch ,,Life doesn’t wait: Romania’s Failure to Protect and Support Children and Youth Living with HIV (2006)”, demonstrează că există un număr foarte mic de persoane infectate cu HIV care solicita servicii sociale (mai putin de jumatate, potrivit statisticilor Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei). Existența atitudinilor sau chiar a unor politici cu caracter discriminatoriu din România este dovedită de: accesul redus la servicii sociale: numai 4.800 din cele 11.000 de persoane infectate cu HIV aflate în viata au solicitat alocația de hrană și drepturile aferente de la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei; absența datelor privind integrarea persoanelor infectate cu HIV în muncă sau în sistemul de învatamânt sau numărul redus de persoane infectate cu HIV care au medic de familie. În plus, accesul limitat la servicii – medicale sau sociale – are drept consecință înrăutațirea problemelor pe care persoanele afectate de HIV le au deja, însăși dreptul la viață fiindu-le adesea amenințat.

Discriminarea aditivă.

Modalități de exersare a competențelor în domeniul citit-scrisul. Uneori copii recunosc literele care intră în alcătuirea unui cuvânt, dar le pronunță separate, fară să le unească într-o secvență sonoră. De exemplu, citesc c-o-p-i-l darn u se realizează sinteza “copil”.

Discriminarea vizuală.

Modalități de exersare a competențelor în domeniul citit-scrisul. Pentru dobândirea competențelor în domeniul citit-scrisului, este necesară dezvoltarea unor abilității pe care le vom exersa prin activitășii specifice de învățare. Elevii compară spontan elementele scrise între ele. Ei sunt capabili ca, într-un text nou, să identifice prin discriminare vizuală cuvinte sau părți de cuvinte identice.De exemplu, un elev subliniază într-un text cuvântul care se repetă, fără să-i cunoască semnificația. De asemenea, pot învăța să diferențieze cuvintele, în funcție de trăsăturile distinctive. Acest process de difențiere vizuală nu se încheie niciodată: orice cuvânt nou introdus în vocabular conduce la activarea cunoștințelor prin care se diferențiază de ale cuvinte. Jocurile și exercițiile prin care se apelează la discriminare vizuală, la exersarea vigilenței care trebuie să o însoțească, la creșterea rapidității de percepție și identificare au rol incontestabil. Pentru exersarea discriminării vizuale putem propune mai multe tipuri de exerciții. Încercuirea literei cu care începe cuvântul dat, reconstituirea cuvintelor pe baza modelului dat(copii vor avea la îndemână imaginea cuvântului și literele în dezordine).

j) Discriminarea multiplă.

De cele mai multe ori discriminarea multiplă este abordată în sens de discriminare uni axială. Experimentăm discriminarea pe motive diferite dar considerăm mai curând că fiecare motiv apare în situații diferite, uneori ești discriminată ca femeie, alteori pentru că ești de altă etnie, ești prea tânăr sau ai vreun handicap.O încercare să ieșim din impas este să vorbim de discriminare adițională în care alăturăm două sau mai multe tipuri de discriminare bazate pe diferite criterii. În spirit au propus și au reușit organizațiile de femeii rrome să introducă conceptul de discriminare multiplă în legislația noastră lucru absolut lăudabil și necesar fiind evident că în ceea ce privește ca femei dar și ca persoane de etnie rromă sunt expuse la discriminări.

Mai era nevoie de un pas în rafinarea abordărilor legate de discriminarea multiplă și anume conceptualizarea lui în sens de discriminare intersecțională, o discriminare care nu prezintă alăturarea a două surse de discriminare ci este rezultatul unei sinergii. Oferim în consecință acest raport național privind discriminarea multiplă în România. Desigur discriminarea multiplă se manifestă la nivel individual, organizațional, instituțional dar și la nivelul cultural. Din acest punct de vedere va fi nevoie de strategii complementare de abordare, nu doar soluții legislative sau juridice.

Discriminarea multiplă este percepută în locurile publice, în școli, în relațiile cu autoritățile locale, spitale și pe piața muncii.

k)Discriminarea la locul de muncă.

Sferele în care discriminarea se poate manifesta sunt multiple și vizează în principal condiționarea la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii, accesul la serviciile publice administrative și juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri și facilități, accesul la educație, libertatea de circulație, dreptul la libera alegere a domociliului și accesul în locurile publice, dreptul la demnitate personală.

Deseori cei care discriminează nu sunt considerați de acest fapt presupunînd că anumite tipuri de oameni sunt mai potriviți decît alții în anumite poziții (posturi, funcții).Deși este greu de probat că o persoană a fost tratată în mod defavorabil în temeiul genului, vârstei, rasei, statisticile existente demonstrează că poate exista tendința de a discrimina. Surprinderea manifestărilor discriminatorii intr-o societate dată si intr-o anumită dimensiune de timp reprezintă un demers care trebuie sa ia în considerare în egală masură discriminările practicate de persoane, grupuri de persoane, sau la nivelul unor instituții. Cercetarea inițiată nu isi propune un astfel de demers. Ea se concentrează pe analiza manifestărilor discriminatorii în procesul de angajare, desi există si alte sfere în care discriminarea se poate manifesta.  Am considerat ca opțiunea pentru procesul de angajare ridică mari probleme datorită mizei care se interpune: posibilitatea de a avea acces la un loc de muncă si la o sursă de venit.

Helen Neuman apreciază angajarea ca fiind o activitate discriminatorie: „Oamenii sunt sau nu sunt angajați pentru că sunt prea tineri, prea bătrâni, prea experimentați, bărbați sau femei, albi sau negri, prea grasi, prea înalți sau prea scunzi, fumători, prea violenți, prea posomorâți, prea bine îmbrăcați sau prea neglijenți, prea vorbăreți, prea timizi, prea atractivi, prea simpli etc”. Eliminarea discriminărilor sau chiar atenuarea acestora este una din condițiile necesare pentru construirea unei societăți echitabile, aceasta presupunând implicarea autorităților statului, modificări în optica angajatorilor dar si a fiecărui om în parte. Limitată doar la o sferă în care discriminarea se poate manifesta, cercetarea demonstrează însă un lucru deosebit de important: existența legilor anti-discriminatorii nu asigură rezolvarea problemei. Discriminarea încă se menține la cote alarmante în procesul de selecție a personalului si se poate croniciza prin înglobarea tuturor sferelor în care aceasta poate acționa. Marcată evident de anumite limite, cercetarea permite conturarea unor răspunsuri. Credem că problematica discriminării ne priveste, iar aceasta, deoarece problema discriminării trebuie pusă si trebuie să i se răspundă pentru a vedea dacă ea nu reprezintă o potențială sursă de tensiuni si nemulțumiri inclusiv în societatea în care trăim. Nici reducerea sau eliminarea manifestărilor discriminatorii nu pot fi atinse doar prin sancționarea comportamentelor discriminatorii, ori prin instituirea unor acțiuni afirmative sau a unor măsuri speciale, ci printr-un concentrat efort deopotrivă legislativ, atitudinal si comportamental. 

l) Discriminarea de vârstă.

Persoanele în vârstă se confruntă adesea cu discriminarea pe baza vârstei lor. Ca urmare, acestea se simt inutile, își pierd încrederea, se izolează de prieteni și cunoștințe. Atitudinile negative în angajarea și reținerea persoanelor considerate „bătrâne” au drept cauze percepții care le portretizează ca fiind mai puțin adaptabile la condițiile de muncă, cu o sănătate precară, mai puțin dispuse și capabile să învețe. Un alt obstacol în recrutarea persoanelor în vârstă poate fi percepția angajatorilor privind costul mare al angajării acestor persoane și scăderea productivității ca urmare a deteriorării capacităților fizice și mentale ale acestora. Este o concepție greșită aceea de a gândi că persoanele în vârstă sunt mai puțin productive. Productivitatea lor trebuie evaluată pe baza experienței acestora de muncă și a relevanței acestor abilități și competențe pentru noul post pe care îl ocupă. Din alt punct de vedere, neadaptarea condițiilor de muncă la nevoile persoanelor în vârstă reprezintă o manifestare a discriminării împotriva acestora.Discriminarea în muncă a persoanelor pe criteriul vârstei a apărut ca temă ilustrativă în discuțiile referitoare la discriminare în majoritatea grupurilor. Angajările țin cont de criterii corecte mai mult sau mai puțin explicite (pregătire/ educație, experiență, vârstă), dar și de criterii ascunse, care țin de „capitalul social” de relații de care dispune candidatul.

Comentariile au fost axate pe contextul local (relevant pentru oportunitățile de angajare și strategiile locale de dezvoltare) și pe exemple din familie sau din propria evoluție profesională. S-au declarat mai afectate de această formă de discriminare persoanele cu nivel modest și mediu de calificare și educație și mai frecvent bărbații decât femeile. Interzicerea discriminărilor pe criterii de vârstă constituie un element esențial pentru atingerea obiectivelor stabilite în liniile directoare privind ocuparea forței de muncă și încurajarea diversității la încadrarea în muncă; cu toate acestea, diferențele de tratament legate de vârstă pot fi justificate în anumite împrejurări și necesită dispoziții specifice care pot varia în funcție de situația statelor membre; este așadar esențial să se facă distincție între diferențele detratament care sunt justificate, îndeosebi prin obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, și discriminările care trebuie să fie interzise.

m) Discriminarea de sex.

Sexualitatea unei persoane este o parte importantă a identității acesteia. Lesbienele și homosexualii au multe lucruri în comun cu persoanele heterosexuale, dar au și unele diferențe. De exemplu, familia și prietenii persoanelor LGTB pot să nu recunoască (accepte) relațiile pe care acestea le au sau aceste persoane pot fi victime ale hărțuirii. Unele persoane se simt confortabil să își exprime propria orientare sexuală, altele nu se simt astfel și ca urmare nu o exprimă.

Discriminarea pe baza orientării sexuale nu este vizibilă tuturor. Dacă sexul unei persoane, culoarea pielii, dizabilitatea sunt mai greu de ascuns, în cazul discriminării pe baza orientării sexuale aceasta poate să apară după ce orientarea sexuală a persoanei devine relevantă pentru cei din jurul acesteia. Ca urmare, multe persoane gay sau lesbiene nu își exprimă orientarea sexuală, tocmai din teama de a simți efecte negative.

Multe persoane gay sau lesbiene aleg să nu își exprime orientarea sexuală la locul de muncă. Aceasta poate fi una din cauzele pentru care discriminarea la locul de muncă a persoanelor gay sau lesbiene pare să aibă o frecvență mai scăzută decât alte tipuri de discriminare. Este foarte greu să departajăm procesele de efectele discriminării în cazul persoanelor cu orientare sexuală diferită. Discursul despre sex și sexualitate (heterosexualitate) este în sine, în România, un discurs care provoacă, stârnește de la zâmbete cu subînțeles (pentru că încă este un discurs de nișă pentru cea mai mare parte a populației) până la indignare (imaginile cu conotație sexuală sau actele ce mimează sexul sau au caracter sexual implicit) și condamnare (fimele, vezi biserica ortodoxă). Putem identifica stadii diferite, care traversează gradat etapa de necunoaștere, neînțelegere, neacceptare, intoleranță, până la discriminare sau violență.

Analiza de conținut realizată pentru această temă a condus la identificarea unor procese discriminatorii directe, explicite, precum și a altora implicite sau ascunse, cu impact la fel de puternic asupra persoanelor în cauză. În domeniul legislativ, sunt notabile schimbările induse de acțiunile organizațiilor care promovează drepturile LGBT și combaterea discriminării. Site-urile și organizațiile care își propun informare, lobby și advocacy dezvoltă dezbateri, luări de poziție și propuneri de amendamente la legislația în vigoare sau la noile proiecte de lege. Este interesant (și, probabil, puțin cunoscut) faptul că în perioada sa pretotalitară, statul român nu a avut vreo legislație antihomosexuală discriminatorie. Introducerea, în 1937, a unei atari legislații (deși ea s-a vrut moderată) poate fi atribuită tendințelor totalitare. De aceea această concepție consideră nelegitime orice manifestări sexuale care nu conduc la procreere. Cuplurile homosexuale sunt sancționate prin omisiune, nu se regăsesc în prevederile legale, ceea ce conduce la o trimitere în zona gri a legalității.

n) Hărțuirea

Hărțuirea este definită ca un comportament nedorit în legătură cu un criteriu de discriminare, care are ca scop sau efect violarea demnității persoanei sau crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv. După cum se poate observa, definiția discriminării include o gamă largă de comportamente nedorite. La stabilirea faptului dacă o hărțuire a avut loc, nu este necesară identificarea unui element comparativ. Hărțuirea poate lua formă fizică, verbală, nonverbală. Spre exemplu, hărțuirea sexuală este orientată spre o persoană, în virtutea sexului acesteia, fie că este femeie sau bărbat, și, posibil, în virtutea orientării sale sexuale.

Există trei elemente de bază pentru a demonstra hărțuirea: victima trebuie să aparțină unei categorii protejate; victima a fost supusă la un comportament nedorit, verbal sau fizic în temeiul apartenenței sale la o categorie protejată; comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. Angajatorii vor fi responsabili pentru hărțuirea comisă față de angajați. Spre exemplu legislatia Republica Moldova cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați definește hărțuirea sexuală, ea nu protejează împotriva hărțuirii pe alte criterii, cum ar fi apartenența etnică sau orientarea sexuală.

o) Victimizarea

Victimizarea orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiție cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al unei persoane în cazul în care persoana respectivă a întreprins sau este presupusă că a întreprins ori va întreprinde acțiuni pentru protecția împotriva discriminării; tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în condițiile date.

1.3 Prejudecata discriminării.

Femeile au mai puține șanse să ajungă în poziții înalte de conducere din cauza prejudecăților și discriminărilor.Până să ajungă într-un post de conducere, femeia se lovește însă de zidul prejudecăților și discriminărilor: la concurs este evaluată mai atent decât un contracandidat bărbat și i se cer mai multe informații.Conceptul de stereotip, una dintre noțiunile psihologiei sociale cele mai vehiculate de marele public, ar putea fi definit cel mai simplu ca « o reprezentare mentală a unui grup social și a membrilor acestuia ». Din punctual de vedere al psihologiei sociale, stereotipul reprezintă o listă de trăsături considerate caracteristice unui grup și membrii acestuia, ca și așteptări comportamentale corespunzătoare, sunt credințe suprageneralizate, suprasimplificate sau exagerate despre o categorie sau un grup de oameni. Dincolo de aspectul lor pur cognitiv individual, stereotipurile pot fi concepute în dimensiunea lor socială, ca fiind apropiate noțiunii de reprezentare socială.

Astfel, stereotipurile nu sunt simple « imagini în creier », ci structuri cognitive și afective obiectivate asupra grupurilor sociale, împărtășite de un număr important de membri ai societății și care apar și sunt difuzate într-un mediu politic și social specific, la un moment istoric dat. Ele sunt construite social și discursiv, prin intermediul comunicării cotidiene și, odată obiectivate, sunt considerate ca o realitate independentă și uneori prescriptivă. Una dintre problemele cele mai discutate cu privire la stereotipuri se referă la caracterul lor inevitabil. Aceasta presupune referirea la conceptul de categorizare. Intr-adevăr, cercetările de psihologie socială au evidențiat caracterul spontan al fenomenului de categorizare, el facilitând organizarea cunoștințelor. Aceste cercetări au pus în evidență efectul de accentuare a similarităților intra-clasă și a diferențelor inter-clase. Or, în cazul percepției grupurilor sociale, acest fenomen este cel care generează stereotipurile. Sunt stereotipurile bazate pe realitate, pe un „nucleu de adevăr”? Chiar dacă s-ar dovedi statistic că există o anumită corespondență între stereotipul unui grup și rezultatele unor măsurători „obiective” ale unor caracteristici ale grupului, este evident că aceasta nu poate constitui o bază pentru justificarea eventualelor inegalități sociale.

Anumite caracteristici stereotipe pot fi într-adevăr regăsite mai frecvent în rândul membrilor unui grup social, fie ca rezultat al unor factori socio-istorici, fie ca efect al interiorizării, prin intermediul unor procese de învățare socială, a autostereotipului. Stereotipul nu înseamnă categorie, ci mai degrabă o idee fixă sau o credință referitoare la acea categorie. Aceste idei sunt încărcate de tonalitate afectivă, sunt colorate emoțional. Prejudecata este o atitudine ce implică respingerea membrilor unui alt grup față de care se manifestă sentimente negative, o antipatie bazată pe generalizare inflexibilă și eronată. Unii cercetători consideră totuși că există și prejudecăți cu caracter pozitiv. In esență, prejudecata ar consta deci în evaluarea membrilor unui grup pe baza imaginii stereotipe asupra grupului respectiv.Stereotipurile și prejudecățile sunt comportamente învățate care se autoperpetuează. In privința raporturilor dintre prejudecăți și stereotip, o opinie frecventă este aceea că indivizii ce posedă stereotipuri puternice asupra unui grup vor avea automat prejudecăți la adresa membrilor grupului respectiv. Cercetările pe această temă nu sunt foarte numeroase dar tind să infirme, cel puțin parțial, această ipoteză. Dimpotrivă, o serie de studii au arătat că existența prejudecăților determină formarea și dezvoltarea unui stereotip negativ. Mai multe cercetări sugerează ideea că stereotipul este activat în mod inconștient și automat în cazul contactului cu membrii unui group. In cazul unui stereotip negativ, caz deseori întâlnit în realitate, activarea automată a stereotipului nu va face deci decât să favorizeze apariția prejudecăților. Există un stereotip atașat marii majorități sau chiar tuturor grupurilor cunoscute în interiorul societății. Aceste stereotipuri au o existență independentă și formează o parte a patrimoniului cultural comun, existând ca imagini sau reprezentări definite pe bază de consens. Ca membri ai societății, suntem cu toții supuși influenței acestor stereotipuri sociale atât de des pe parcursul procesului de socializare încât ne formăm reprezentări mentale interne ale stereotipurilor sociale. Această cunoaștere a stereotipului social aparține în mod egal tuturor membrilor societății și este atât de frecvent vehiculată încât produce o asociere automată cu grupul la care se referă.

Aceasta nu înseamnă însă că fiecare membru al societății va interioriza stereotipul social. Indivizii diferă în ceea ce privește nivelul de prejudecată la adresa unui anumit grup. Orice membru al societății are aceleași șanse de a accede la stereotipurile grupurilor celor mai cunoscute și, în consecință, poate activa reprezentarea mentală a stereotipului. Persoanele ce au un nivel ridicat al prejudecăților și o reprezentare cognitivă detaliată asupra grupului vizat vor activa un bloc de informație cu predominanță negativă. Persoanele cu nivel redus al prejudecăților vor activa însă un amestec de informații negative și pozitive. Altfel spus, reprezentările pe care cele două categorii le au asupra grupului vizat sunt diferite. Dincolo de această diferență, persoanele cu nivel ridicat de prejudecăți și care nu posedă o reprezentare detaliată a grupului vizat vor activa de asemenea automat un bloc de infomații negative dar este vorba în principal de informații negative generice, activate datorită acestui character negativ și nu neaparat aflate într-un raport specific cu grupul vizat. Sistemul cognitiv al unei persoane cu nivel ridicat de prejudecăți tinde să respingă automat orice grup exterior.

Aceste persoane nu au nevoie să modifice informația activată automat în momentul în care aceasta devine conștientă deoarece nu percep nici un conflict cu propriul sistem de credințe sau cu sentimentul lor de indentitate socială. Dimpotrivă, pentru persoanele cu nivel scăzut de prejudecăți, colecția de informații pozitive și negative activate automat intră în contradicție cu propriile credințe și cu propria identitate socială de persoană tolerantă, fără prejudecăți. Cercetările au arătat că, chiar dacă aceste persoane nu reușesc întotdeauna să inhibe informațiile negative, au cel mai frecvent tendința de a face acest lucru în momentul în care devin conștiente de aceste informații. Este totuși probabil că, atunci când atenția nu este focalizată pe informația stereotipă activată, caracterul ei negativ va persista putând chiar influența în mod inconștient judecățile asupra membrilor grupului vizat de stereotipul negativ. Dacă stereotipurile sunt structuri cognitive, iar prejudecățile se situază în categoria atitudinilor, a judecăților sociale, discriminarea se referă la comportamente. Putem defini discriminarea ca un comportament injust la adresa membrilor unui grup față de care există prejudecăți negative.

Ca și relația dintre stereotipuri și prejudecăți, relația dintre prejudecăți și discriminare pare a fi mai complicată decât o simplă relație de cauzalitate liniară. Astfel, chiar dacă în numeroase situații discriminarea derivă din prejudecăți, relația nu este automată și general valabilă. Comportamentul este influențat, nu doar de convingerile personale, ci și de circumstanțele exterioare. Spre exemplu, o persoană poate avea prejudecăți puternice față de o anuită minoritate etnică, dar realizează că nu poate acționa conform acestor prejudecăți deoarece comportamentele discriminatorii nu sunt dezirabile social sau sunt interzise prin lege. De asemenea, cineva care nu este caracterizat printr-un nivel ridicat de prejudecăți poate avea comportamente discriminatorii prin aplicarea unei legi sau a unui regulament.

1.4 Învățarea discriminării.

Acest tip de învățare este impus de faptul că individul încă din primii ani ai vieții trebuie să știe să dea răspunsuri de identificare diferite la tot atât de mulți stimuli care prezintă într-o măsură mai mică sau mai mare similitudini din punct de vedere fizic.Cu toate că învățarea fiecărei conexiuni stimul-răspuns este un eveniment simplu, conexiunile au tendința de a se interfera cu orice altă reținere. Ni se cere să distingem de-a lungul întregii vieți de la culori, forme geometrice, texturi, distanțe la tesuturi anatomice, mărimea stelelor, modele de structuri moleculare.

Învatarea discriminării sprijină modelele perceptive privind: obiectele, spațiul, evenimentele, imaginile și simbolurile. În acest cadru trebuie să se opereze cu trăsături distinctive ale obiectelor. Învățarea literelor, a numerelor reprezintă o învatare de discriminare multiplă pe masură ce se avansează în învățare, probabilitățile de confuzie provocate de dificultăți în discriminare sporesc. De o importanță majoră este dezvoltarea preciziei de discriminare a stimulilor prin învatarea lor prealabilă. Prin învățarea discriminării în procesul socializării se include toate grupurile de vârstă, și toate sectorele societății, se bazează pe principiile fundamentale ale dreptuluzi omului, urmărește pregătirea tinerilor și a adulților pentru participarea activă într-o societate. Este foarte utilă în lupta împotriva violenței, rasismului, agresivitășii nașionale, etnie, vârstei și intoleranței. Consolidează societate prin pregătirea cetățenilor de a fi mai bine informați.

Încă de la Etica Nicomahică a lui Aristotel, în care noțiunea de egalitate este strâns legată de ideea de justiție, principiul egalității a rămas deschis unei multitudini de interpretări. Chiar Aristotel afirma ca ”oamenii se nasc ilegali de la natura, dar ramân egali in fata legii”. A fost trasată o distincție între egalitatea formală și cea substanțială. În timp ce prima se referă la aplicarea legii și tratamentul egal al cetățenilor ce se află în aceeași situație, a doua se referă la conținutul legilor ce trebuie create în așa fel încât să nu discrimineze cetățenii pe motive arbitrare, iar în această situație tratamentul trebuie să fie de o asemenea natură încât cetățenii să aibă oportunități egale pentru a atinge poziții egale. Această distincție are nu numai importanță filosofică, ci și practică, pentru că nu întotdeauna când este respectat criteriul egalității formale este respectat și cel al egalității substanțiale (ca în cazul distincției între legalitatea formală și cea substanțială în dreptul penal sau dreptul la distribuția egală a unor oportunități sau resurse ce nu este sinonim cu dreptul de a fi tratat cu același respect ca oricine altcineva). Teoria politică modernă, ce a influențat conceptele de egalitate din diferite sisteme de drept și recunoașterea dreptului la egalitate în fața legii și la protecție împotriva discriminării pentru toate persoanele ca un drept universal în instrumente juridice internaționale (Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Eliminarea tuturor formelor de Discriminare împotriva Femeilor, Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale etc.), au condus la abordarea problematicii egalității în diferite moduri: egalitatea ca raționalitate (egalii trebuie să fie tratați ca egali, dacă nu există o justificare rezonabilă pentru o diferență de tratament); egalitatea ca un complement al protecției drepturilor fundamentale ale omului (art. 14 al Convenției Europene privind Drepturile Fundamentale a Omului); egalitatea ca protecție împotriva tratamentului inegal sau discriminării bazate pe cunoașterea faptului că anumite grupuri sunt tratate mai puțin favorabil sau sunt excluse pentru că au alte caracteristici decât grupul dominant; egalitatea ca transformare (principiul egalității trebuie să fie un vehicul pentru schimbări structurale de natură să elimine discriminarea).

Abordarea societății românești din punctul de vedere al raționalității teoretice constă în considerarea unor valori general-umane, cum sînt egalitatea și libertatea, ori a unora general sociale (democrația, progresul), toate subsumate rațiunii, ca facultate cognitivă a omului, drept scopuri și norme ale modernizării societății românești și în raport cu care trebuie judecate și orientate și procesele dezvoltării ei naționale.

Egalitatea ca raționalitate, egalii trebuie să fie tratați ca egali, dacă nu există o justificare rezonabilă pentru o diferență de tratament.

Egalitatea ca un complement al protecției drepturilor fundamentale ale omului (art. 14 al Convenției Europene privind Drepturile Fundamentale a Omului). Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege. Dreptul la libertate și la siguranță orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o

pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii.

Dreptul la respectarea vieții private și de familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie interzicerea discriminării. Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție

trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.

Egalitatea ca protecție împotriva tratamentului inegal sau discriminării bazate pe cunoașterea faptului că anumite grupuri sunt tratate mai puțin favorabil sau sunt excluse pentru că au alte caracteristici decât grupul dominant.

Egalitatea ca transformare,principiul egalității trebuie să fie un vehicul pentru schimbări structurale de natură să elimine discriminarea.

CAPITOLUL II

2. Discriminarea de sex

2.1 Influența modului cultural asupra discriminării de sex.

În istoria omenirii discriminarea de sex este permanentă și adesea a avut manifestări cu grad înalt de intoleranță. A aparut din nevoia de a găsi forme de intervenție pentru a prevenii discriminarea sexuală. În România nu a fost înregistrat, până în prezent, nici un caz de discriminare sexuală care să fi ajuns în justitie, deși în urma ultimului Barometru de Gen, a rezultat un procent de 6% din persoanele investigate care au trecut sau care cunosc persoane care au trecut prin astfel de situații de discriminare sexuală. Acestă lipsă de acțiune este consecința lipsei de informare și de educație a femeilor asupra posibilităților de apărare împotriva acestui gen de discriminare. Datele din Barometru sugerează că România ar putea să experimenteze un proces de diseminare a discrimării de gen invers decât cel tradițional. Tradițional, discriminarea de gen a fost întemeiată în relațiile de familie și apoi extinsă în relațiile sociale. Tranziția actuală pare a consacra discriminarea între bărbați și femei, în favoarea bărbaților în societate, urmând ca apoi să o extindă în relațiile de familie. Acest proces este încă la început și, ca urmare, este relativ ușor de combătut, dacă cercetări ulterioare îi vor identifica caracteristicile și, mai ales, slăbiciunile. În România, relațiile de gen tind să evolueze dinspre o egalitate de gen relativ consacrată, către accentuarea inegalităților în defavoarea femeilor.

O concluzie fermă a cercetării este că avem de a face cu un proces nou, complex și dinamic care are nevoie, pentru a fi cunoscut și contracarat eficient, de cercetări suplimentare. Măsurile pentru promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și pentru eliminarea discriminării directe și indirecte după criteriul de sex se aplica în domeniul muncii, educației, sănătății, culturii și informării, participării la decizie, precum și în alte domenii, reglementate prin legi specifice.

Influența modului cultural al discriminării de sex la locul de muncă. Este considerată discriminare după criteriul de sex și hărțuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta își desfașoară activitatea. Constituie discriminare după criteriul de sex orice comportament definit drept hărțuire sexuală, având ca scop:

a) de a crea la locul de muncă o atmosferă de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectată;

b) de a influența negativ situația persoanei angajate în ceea ce privește promovarea profesională, remunerația sau veniturile de orice natură ori accesul la formarea și perfecționarea profesională, în cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit, ce ține de viața sexuală. Este interzisă orice formă de discriminare după criteriul de sex în ceea ce privește accesul femeilor și bărbaților la toate nivelurile de instruire și de formare profesională, la perfecționare și, în general, la educația continuă.

Influența modului cultural al discriminării de sex în învățământ. Instituțiile de învățământ de stat și particulare, factorii sociali care se implică în procese instructiv-educative, precum și toți ceilalți furnizori de servicii de formare și de perfecționare, autorizați conform legii, vor include în planurile de învățământ, în programele analitice și în alte instrumente curriculare măsuri de respectare a principiului egalității de șanse și tratament între femei și bărbați.

Ministerul Educației și Cercetării asigură, prin mijloace specifice, instruirea, pregătirea și informarea corespunzătoare a cadrelor didactice, la toate formele de învățământ, public și privat, pe tema egalității de șanse pentru femei și bărbați. Prin planurile de învățământ sunt promovate acele manuale școlare, cursuri universitare, ghiduri pentru aplicarea programelor analitice nu cuprind aspectele de discriminare între sexe, precum și modelele și stereotipurile comportamentale negative în ceea ce privește rolul femeilor și al bărbaților în viața publică și familiala.

Influența modului cultural al discriminării de sex în domeniul de sănătate. Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex în ceea ce privește accesul femeilor și bărbaților la toate nivelurile de asistență medicală și la programele de prevenire a îmbolnăvirilor și de promovarea sănătății. Direcțiile de sănătate publică județene și județului Prahova sunt responsabile pentru aplicarea măsurilor de respectare a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul sănătății, în ceea ce privește accesul la serviciile medicale și calitatea acestora, precum și sănătatea la locul de muncă.

Influența modului cultural al persoanelor gay, lesbienelor, homoxexualilor în societatea românească. Pot fii membrii ai diferitelor asociații științifice, culturale, arististice, ecologistice, etc. Considerăm, însă, că organele competente trebuie să permită constituirea și înregistrarea unor organizații de LGBT formate anume în scopul promovării intereselor acestora, deoarece propagă un comportament ce contravine bunelor moravuri, general acceptate de societate. Țările occidentale care le-au oferit minorităților sexuale drepturi sociale depline se confruntă cu diverse probleme. În Olanda reprezentanții LGBT cer adoptarea unei legi care ar permite raporturile sexuale cu copii care au împlinit vârsta de 12 ani, cu acordul acestora din urmă, în SUA activează o organizație care are ca scop legalizarea relațiilor sexuale între maturi și copii, în unele țări se interzice adoptarea copiilor de către familiile cu orientări tradiționale, dacă acestea nu-i vor informa pozitiv pe copii despre practicile sexuale ale reprezentanților LGBT. Exemplele vorbesc de la sine – tolerarea excesivă a fenomenului LGBT prezintă un grav pericol social.

De aceea, ne pronunțăm pentru interzicerea acțiunilor, îndreptate spre propagarea homosexualismului, prin manifestații publice cu utilzarea mijloacelor de informare în masă, pentru protecția copiilor contra informațiilor care ar afecta dezvoltarea fizică, psihologică și intelectuală a lor. În străduința sa de armoniza cadrul legislativ cu legislația europeană, statul trebuie să țină cont, mai întâi de toate, de drepturile și interesele poporului său, trebuie preluate doar acele practici, care au un impact benefic asupra dezvoltării statului și a societății, iar acolo unde interesele societății o cer, se merită a păstra reglementările tradiționale, care au ca valori fundamentale viața, sănatatea, integritatea fizică și morală a ființei umane, crearea tutror condițiilor posibile pentru dezvoltarea continuă a personalității, cu respectarea normelor etice, morale și a culturii ce caracterizează societatea în care trăim.

2.2 Forme de manifestare a discriminării de sex.

Mai multe acțiuni și forme de comportament sunt legal recunoscute ca forme de manifestare a discriminării de sex. De cele mai multe ori persoanele care au fost discriminate nu pot explica sub ce formă s-a manifestat discriminarea, din simplul considerent că nu cunosc formele de manifestare a discriminării sau, dacă le cunosc, pot distinge doar discriminarea directă sau indirectă.

În opinia noastră, discriminarea se manifestă sub diferite forme, cum ar fi: discriminarea directă; discriminarea indirectă; discriminarea multiplă; discriminarea prin asociere; tratamentul defavorizat; intenția de a discrimina; hărțuirea; instigarea la discriminare; victimizarea; ordinul de a discrimina; segregarea etc.

Pentru combaterea formelor de manifestare a discriminării, în cadrul UE s-a implementat o strategie, care s-a materializat în adoptarea directivelor pentru implementarea principiului egalității de tratament pe criteriul originii rasiale și etnic cu privire la egalitatea de tratament la angajare și în relațiile de muncă sau profesionale pe criteriul religiei sau credinței, disabilităților, vârstei și originii sexuale.Discriminarea directă intervine atunci când o persoană este tratată mai puțin favorabil decât o altă persoană (este, a fost sau ar fi tratată într-o situație comparabilă) pe baza oricărui criteriu pentru care discriminarea este interzisă. Problema stabilirii corecte a existenței unui act în țările democratice de discriminare constă în faptul că nu întotdeauna este ușor să identifici „situația comparabilă”. Trebuie să găsești o persoană a cărei situație poate fi comparată cu situația celui care susține că a fost victimă a discriminării. Numai în condițiile în care aceste două situații sunt aceleași sau similare comparația poate avea loc. Uneori este imposibil să găsești un termen de comparație care să existe în realitate; în această situație se poate face referire la un termen de comparație ipotetic, chiar dacă există circumstanțe diferite (de ex., o persoană aparținând unei religii majoritare în comparație cu o religie minoritară).

Cu toate acestea, odată ce s-a demonstrat că două persoane aflate în aceeași situație sau în situații similare au fost tratate diferit, este destul de greu să demonstrezi că această diferențiere este permisă. Deci, discriminarea directă presupune orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV sau apartenență la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Spre exemplu, în contextul angajării, refuzul de a angaja o femeie căsătorită din cauza faptului că are obligații familiale sau poate să aibă copii constituie discriminare directă pe criteriul sexului și al situației familiale.

Discriminarea indirectă implică tratamentul care, aparent, este neutru sau corect, însă care are efectul de a dezavantaja un grup particular. Discriminarea indirectă intervine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică, aparent neutre, pun într-o situație de dezavantaj persoane care aparțin unui grup protejat față de alte persoane.Această formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice care demonstrează un efect disproporționat.Constituie excepții de la această regulă situațiile în care prevederea, criteriul sau practica sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim, iar măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate și necesare.

Ca și în cazul discriminării directe, identificarea unui element de comparație poate fi dificilă. Un exemplu des oferit în trecut ca situație de discriminare indirectă bazată pe sex (situația nu este acoperită de cele două directive, dar de alte prevederi ale legislației UE) este cea în care între salariul angajaților full-time și cel al celor part-time există o diferență substanțială, în condițiile în care angajații part-time sunt exclusiv sau predominant femei. Un alt exemplu poate fi o prevedere aparent neutră din codul vestimentar intern al unei companii care solicită o vestimentație obligatorie ce exclude o persoană sau un grup de persoane.Discriminarea directă tinde să se focuseze pe dezavantajul pe care îl suferă o persoană, iar noțiunea de discriminare indirectă se concentrează mai mult asupra unui grup dezavantajat. Totuși, aceasta nu înseamnă că discriminarea directă are loc numai față de persoane fizice, ia discriminarea indirectă – numai față de grupuri. Comparația dintre două grupuri sau persoane trebuie să se bazeze pe o presupunere că aceste grupuri sau persoane pot fi comparați și că ei trebuie să fie tratați în mod egal. Însă aceasta nu este întotdeauna posibil, pentru că există situații când o astfel de comparație este irelevantă sau neadecvată, cum ar fi încercarea de a compara femeile însărcinate cu bărbații. În unele societăți, refuzul oportunităților și drepturilor egale persoanelor sau grupurilor de persoane se consideră normalitate. În cadrul lor, discriminarea instituțională este o practică cotidiană, exercitând un impact dureros asupra membrilor grupurilor subordonate.

În concluzie putem spune că discriminarea directă descrie scopul și autorul discriminării are intenția expresă să discrimineze un grup sau o persoană, iar discriminarea indirectă se referă la consecințele unor acțiuni sau prevederi aparent neutre, care, de facto, favorizează o persoană sau un grup în comparație cu alții.

Hărțuirea este definită ca un comportament nedorit în legătură cu un criteriu de discriminare, care are ca scop sau efect violarea demnității persoanei sau crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv. După cum se poate observa, definiția discriminării include o gamă largă de comportamente nedorite. La stabilirea faptului dacă o hărțuire a avut loc, nu este necesară identificarea unui element comparativ. Hărțuirea poate lua formă fizică, verbală, nonverbală. Spre exemplu, hărțuirea sexuală este orientată spre o persoană, în virtutea sexului acesteia, fie că este femeie sau bărbat, și, posibil, în virtutea orientării sale sexuale.Există trei elemente de bază pentru a demonstra hărțuirea: victima trebuie să aparțină unei categorii protejate; victima a fost supusă la un comportament nedorit, verbal sau fizic în temeiul apartenenței sale la o categorie protejată; comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. Angajatorii vor fi responsabili pentru hărțuirea comisă față de angajați.Spre exemplu legislația Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați definește hărțuirea sexuală, ea nu protejează împotriva hărțuirii pe alte criterii, cum ar fi apartenența etnică sau orientarea sexuală. Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a discriminării, însemnând: instigarea unei persoane la discriminarea altei persoane din cauza faptului că aceasta aparține uneia dintre categoriile protejate. Spre exemplu, proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu deservească romii. Statele membre trebuie să aplice măsurile necesare pentru a proteja indivizii împotriva oricăror forme de tratament advers (precum concedierea) ca reacție la o plângere, acțiune sau alte proceduri prin care se urmărește respectarea principiului egalității de tratament. Această prevedere urmărește protecția nu numai a persoanei discriminate, ci și a celor care pot oferi probe utile în procedura nondiscriminare sau care sunt, într-un fel sau altul, implicați în această procedură. Ca urmare a celor relatate, putem formula definiții pentru următoarele forme ale discriminării:

a) Discriminare directă – orice acțiune sau inacțiune în raport cu o persoană, bazată pe unul dintre criteriile: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau pe bază de alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaționale la care România este parte, care are drept scop sau consecință limitarea sau intimidarea recunoașterii, exercitării și implementării în condiții de egalitate a drepturilor omului.

b) Discriminare indirectă – orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaționale, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.

c) Discriminare multiplă – orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai multe criterii: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaționale la care au luat parte.

d) Discriminare prin asociere – orice faptă de discriminare săvârșită împotriva unei personae care, deși nu face parte dintr-o categorie identificată conform criteriilor: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaționale la.

e) Segregare – orice faptă care are drept scop sau consecință separarea fizică neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială,

religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege.

f) Tratament defavorizat – orice act, acțiune sau inacțiune care afectează direct sau indirect drepturile și interesele legale.Intenție de a discrimina – orice declarație făcută în public privind săvârșirea faptei de discriminare. Comportament discriminatoriu – orice comportament care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.

g) Instigare la discriminare – orice acțiune sau inacțiune care determină cu intenție pe cineva să săvârșească o faptă de discriminare.

h) Complicitate la discriminare – fapta persoanei care facilitează sau ajută în mod intenționat o persoană la săvârșirea unei fapte de discriminare. De asemenea, se consideră complicitate la discriminare fapta persoanei de a promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei de discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu a fost îndeplinită.Asociere pentru săvârșirea unei fapte de discriminare – fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor fapte de discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

i) Hărțuire – orice formă de comportament, verbal sau non-verbal, în raport cu o ființă umană, manifestat conștient pe baza criteriilor: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaționale la care România este parte, în scopul de a leza demnitatea persoanei ori a crea o atmosferă incomodă, ostilă, degradantă sau ofensatoare. Hărțuire sexuală – orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat în mod fizic, verbal sau în orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea persoanei ori creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau intimidată; în mod special, cazul în care refuzul de a accepta un astfel de comportament sau constrângere ar influența luarea de decizii și ar afecta persoana.

j) Victimizare – orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiție cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al unei persoane în cazul în care persoana respectivă a întreprins sau este presupusă că a întreprins ori va întreprinde acțiuni pentru protecția împotriva discriminării; tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în condițiile date.

Suntem de părere că toate noțiunile definite mai sus sunt forme de manifestare a discriminării, și trebuie să fie sancționate conform legislației în vigoare.Acesta conține prevederi explicite privind combaterea de discriminarea directă, discriminarea indirectă, discriminarea multiplă, comportamentul discriminatoriu, hărțuirea, inclusiv cea sexuală, instigarea la discriminare, intenția declarată public de a discrimina, segregarea, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în vederea săvârșirii unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare, săvârșite cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate.

Din categoria formelor ușoare de manifestare a discriminării fac parte: discriminarea directă, discriminarea indirectă, comportamentul discriminatoriu, hărțuirea, inclusiv cea sexuală, instigarea la discriminare, intenția declarată public de a discrimina, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în vederea săvârșirii unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare săvârșite cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate. Din categoria formelor grave de discriminare fac parte: segregarea; discriminarea multiplă; instigarea la discriminare săvârșită de o persoană care se află pe o poziție de autoritate față de cel instigat; discriminarea săvârșită de două sau mai multe persoane; săvârșirea în mod repetat a unei fapte de discriminare, chiar și după pedepsirea acesteia.

2.3 Legislația de prevenire și combaterea discriminării de sex.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea națională care investighează și sancționează contravențional faptele sau actele de discriminare. În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își desfășoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită sau influențată de către alte instituții ori autorități publice. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor legale în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.

În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își exercită atribuțiile în următoarele domenii:

• prevenirea faptelor de discriminare;

• medierea faptelor de discriminare;

• investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;

• monitorizarea cazurilor de discriminare;

• acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării.

Cadrul legal privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în România.Cadrul legal din România, sub aspectul combaterii tuturor formelor de discriminare, a fost lărgit prin adoptarea Ordonanței de Guvern nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea 48/2002 și modificată prin Ordonanța de Guvern nr.77/2003, aprobată prin Legea 27/2004.

Statele membre ale UE au acordat in unanimitate parlamentelor naționale competenta de a lua masurile necesare in vederea combaterii oricarei discriminarii bazate pe sex, rasa, sau origine etnica, pe religie sau convingeri pe handicap, varsta sau orienatre sexuala. Directivele europene au fost incorporate în legislația națională pentru a proteja fiecare angajat din UE împotriva discriminării la locul de muncă. Două directive ale UE au ajutat la conturarea legislației privind antidiscriminarea.Directiva privind egalitatea rasială insistă asupra egalității de tratament fără deosebire de rasa sau origine etnică protejează împotriva discriminării în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, formarea profesională, educația, asigurările sociale, serviciile medicale și accesul la bunuri și servicii definește discriminarea, hărțuirea și victimizareale acordă victimelor dreptul de înainta o reclamație prin intermediul tribunalelor sau administrațiilor și prevede penalități pentru cei care se fac vinovați de discriminare împarte sarcina probei între ambele părți implicate prevede organizație în fiecare țară a Uniunii în vederea promovării egalității de tratament și acordării unui sprijin independent victimelor discriminării rasiale.

Directiva privind egalitatea în ocuparea forței de muncă insistă asupra egalității de tratament în legătură cu ocuparea forței de muncă și formarea profesională fără deosebire de religie sau convingeri, handicap, orientare sexuală sau vârstă definește discriminarea, dreptul la o cale de atac și împărțirea sarcinii probei în același mod ca Directiva privind egalitatea rasială le solicită angajatorilor să ofere „amenajări rezonabile” pentru o persoană cu handicap calificată pentru un anumit loc de muncă permite anumite excepții limitate față de principiul egalității de tratament, de exemplu în cazul unor organizații religioase sau în cazul unor sisteme specialprivind promovarea ocupării forței de muncă pentru lucrătorii mai vârstnici sau mai tineri.

Legislatia europeana anti-discriminare. Conceptul discriminarii in legislatia si politica UE.
Principiul nediscriminarii reprezinta un principiu general al legislatiei UE. EI este mentionat expres in numeroase dispozitii ale tratatelor.Carta UE privind Drepturile Fundamentale l-a proclamat in mod solemn in decembrie 2008, desi acest document nu are inca forta juridica obligatorie. Carta face parte din Tratatul Constitutional, si, in momentul in care acesta va fi ratificat de catre toate cele 25 de state membre, ea va deveni obligatorie. Procesul ratificarii Constitutiei Europene este in prezent in desfasurare in intreaga Uniune Europeana. Articolul21(1) din Carta statueaza:
"Orice discriminare bazata pe orice criteriu precum sex, rasa, culoare, etnie sau origine sociala, trasaturi genetice, limba, religie sau credinta, opinie politica sau de alta natura, apartenenta la o minoritate nationala, proprietate, nastere, dizabilitate, varsta sau orientare sexuala este interzisa."
In continuare, articolul13 din TCE statueaza: "Fara a desconsidera prevederile celorlalte dispozitii ale Tratatului si in limitele puterii conferite de acesta Comunitatii Europene, Consiliul in unanimitate, actionand la propunerea Comisiei si dupa consultarea cu Parlamentul European, poate lua decizii necesare pentru combaterea discriminarii bazate pe sex, origine rasiala sau etnica, religie sau credinta, dizabilitate, varsta sau orientare sexuala." Aceasta nu reprezinta o interdicie directa a discriminarii, ci mai mult o prevedere prin care se acorda UE competente in domeniul combaterii tuturor formelor de discriminare. Directiva Consiliului 2008/43/EC din 29 iunie 2008 pentru implementarea principiului de tratament a persoanelor, indiferent de originea rasiala sau etnica .Implementeaza principul egalitatii de tratament intre persoane indiferent de rasa sau origine etnica. Asigura protectie impotriva discriminarii in domeniul angajarii si instruirii, educatiei, securitatii sociale, sanatatii si accesului la bunuri si servicii contine definitiile discriminarii directe, indirecte, hartuirii si victimizarii.Ofera victimilor discriminarii dreptul de a actiona in justitie, printr-o procedura administrativa sau juridica, pe cei care ii discrimineaza si prevede si sanctiuni pentru acestia.Stabileste infiintarea in fiecare stat membru UE a unui organism care sa promoveze un tratament egal si care sa ofere asistenta independenta victimilor discriminarii rasiale.Directiva Consiliului 2008/78/EC din 27 noiembrie 2008 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament in domeniul angajarii.Implementeaza principul egalitatii de tratament in domeniul angajarii si instruirii indiferent de religie sau credinta, orientare sexuala, varsta sau dizabilitati.Ofera, ca si Directiva 2008/43/EC, definitii ale discriminarii, a dreptului la recurs si a rasturnarii sarcinii probei.Cere angajatorilor sa creeze conditii de lucru rezonabile pentru persoanele cu dizabilitati care sunt calificate pentru slujbele oferite.Permite, in unele cazuri, exceptii de la principiul egalitatii de tratament, pentru a pastra, de exemplu, caracterul special al unor organizatii religioase, sau pentru a asigura masuri speciale pentru integrarea pe piata muncii a celor foarte tineri sau a celor foarte in varsta.Articolul 3 din Directiva privind relatiide de munca (2008/78/CE) protejeaza impotriva discriminarii in urmatoarele domenii: accesul la locuri de munca, munca individuala (pe cont-propriu) si profesie (inclusiv promovarea),
accesul la consiliere si pregatire vocationala, relaliite de munca si conditiile de munca, inclusiv concedierea si salariul,apartenenta la organizatii sindicale sau patronale.
Articolul 3 din Directiva Rasiala (2008/43/CE), acorda mai multa protect impotriva discriminarii incluzand: accesul a locuri de munca, munca individuala (pe cont-propriu) s profesie(inclusiv promovarea), accesul a consiliere s pregatire vocationala, relatiile de munca si conditiile de munca, inclusiv concedierea si salariul,apartenenta la organizatii sindicale sau patronale Educatia  Protectia sociala, inclusiv securitatea sociala si serviciile de sanatate, avantaje sociale, accesul la bunuri si servicii publice, inclusiv accesul la locuinta.Directivele interzic discriminarea savarsita de persoane fizice sau juridice din sectorul public sau privat. Aceasta inseamna ca un individ proprietar al unei firme are aceeasi obligatie de a nu discrimina la fel ca o companie privata mare, corporatie, municipalitate sau autoritate publica.Directivele protejeaza impotriva discriminarii indivizii, adica persoanele fizice. In plus, Directiva Rasiala (2008/43/CE) prevede ca protecia impotriva discriminarii trebuie sa se aplice si fata de organizatiile care au statut de persoana juridica, atunci cand organizatia este discriminata pentru ca un membru al sau are o anumita rasa sau origine etnica. Scopul Directivelor este sa creeze un cadru pentru combaterea discriminarii. Directivele permit discriminarea doar in moduri cu totul exceptionale si numai daca sunt indeplinite anumite conditii. Directivele prevad pentru toate criteriile de discriminare exceptii pentru indeplinirea cerintelor ocupationale determinante. In consecinta, un angajator poate selecta o persoana pentru un anumit post bazandu-se pe o anumita cerinta ocupationala determinanta, de exemplu ca aceasta sa aiba o caracteristica legata de originea ei rasiala sau etnica, dizabilitate, religie sau credinta, orientare sexuala sau varsta. Respectiva cerinta ocupationala determinanta trebuie sa fie esentiala avand in vedere natura muncii cerute si contextul in care aceasta se desfasoara. De asemenea este necesar ca obiectivul urmarit sa fie legitim si cerinta proportionala. De exemplu, un regizor de film poate insista sa aiba un actor de culoare care sa il joace pe Nelson Mandela – in aceasta situatie este vorba despre o cerinta ocupationala determinanta sa angajezi un actor de culoare. Aplicarea exceptiei cerintei ocupationale determinante avand in vedere un criteriu nu justifica savarsirea unei discriminarii pe un alt criteriu.Practicile indelungate cu privire la o anumita tipologie de persoana ceruta pentru a ocupa un anumit post sau pentru o anumita profesie pot sa nu treaca testul obiectivului legitim si al proportionalitatii. De exemplu, un angajator probabil nu va reusi sa demonstreze ca pentru postul de receptioner este nevoie de o persoana "tanara si energica"; o astfel de cerinta poate fi discriminatorie pe criteriul varstei si dizabilitatii. Deși Romania a făcut progrese în ce privește îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului, acestea nu sunt semnificative cu referire la asigurarea participării egale a femeilor și bărbaților la viața socială, astfel încât sferele decizionale politice de nivel înalt, structurile de partid sau instituțiile administrației publice nu sunt accesibile în aceeași măsură femeilor și bărbaților, femeile rămânând cel mai adesea cantonate în activități executive, fără posibilități reale de promovare sau de afirmare în prima linie politică. Participarea disproporționată a femeilor și bărbaților la viața publică și la luarea deciziilor reflectă cel mai bine existența și perpetuarea discriminărilor după criteriul de sex. Incontestabil, lumea politică și viața partidelor sunt dominate de bărbați, deși drepturile politice egale pentru toți cetățenii, femei și bărbați, sunt legiferate de peste șaizeci de ani. Puține partide au inclus în statut sau în programe principiul egalității între femei și bărbați, iar cele care au făcut-o, în principal partidele de orientare social-democrată, nu au adoptat și strategii adecvate de aplicare în practică.

Eliminarea discriminării după criteriul de sex este una dintre condițiile necesare pentru edificarea unei societăți echitabile și progresiste. Astfel, factorii decizionali nu au dreptul să ignore problemele legate de discrepanțele existente între situația femeilor și a bărbaților și nici consecințele economice și sociale generate de acestea. Mai mult decât atât, din cauza inegalităților gender existente și a discriminării, femeile, în comparație cu bărbații, de multe ori au mai puține șanse de a găsi un loc de muncă bine plătit și stabil. Multe din femei, văd scăparea de discriminare și violența domestică în emigrare, considerând că aceasta le va aduce emancipare și independență. Căutând să scape de structurile patriarhale, femeile pot alege să lucreze în alte state pe care le consideră că respectă egalitatea dintre sexe. Poziția de subordonare a femeii și discriminarea pe bază de gen în cadrul familiilor pot motiva, în special, femeile tinere să emigreze, drept mijloc de atingere a independenței și emancipării.

Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalității de șanse între femei și bărbați și realizarea Planului național de acțiuni pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați; asigurarea finanțării necesare, de la bugetul de stat, a activităților și măsurilor de realizare a egalității de șanse între femei și bărbați. Astfel, egalitatea gender necesită a fi realizată printr-un șir de acțiuni concrete, prin care vor fi eliminate disparitățile dintre sexe, stereotipizarea, atitudinile intolerante și discriminarea. Egalitatea de șanse înseamnă oferirea de posibilități egale tuturor celor care dețin calificările, abilitățile și cunoștințele necesare pentru a concura la o anumită funcție (bărbați și femei), urmând ca să obțină funcția persoana cu cea mai bină pregătire.

CAPITOLUL III

3. Discriminarea de vârstă

3.1 Influiența modului cultural asupra discriminării de vârstă.

Vârsta socială. Se impune, de aceea, sublinierea ideii potrivit căreia vârsta are și o dimensiune socială cu consecințe importante în existența umană și socială, în evoluția sănătății, longevității și fericirii oamenilor. Ea are un rol important în: alcătuirea structurilor sociale, distribuirea statusurilor și rolurilor sociale, consum, structura și dimensiunile familiei, în dinamica căsătoriilor și, chiar, în modul de organizare a producției.Vârsta socială este, într-un anume sens, sublimarea vârstei biologice și se referă la plasarea individului în structurile sociale în funcție de etapa ciclului de viață în care se află.

a) vârsta este intervalul de timp:

– prin care fiecare om se localizează pe sine și este localizat de ceilalți în societate;

– care servește drept reper în ordonarea vieții personale și a celei sociale;

– care permite orienterea individului cu privire la ce este și unde se găsește în varietatea structurile sociale: familie, școală, loc de muncă, instituții politice, biserică etc.

b) Normele de vârstă sunt norme speciale ce reglementează, în orice societate,

comportamentul fiecărei vârste și relațiile dintre grupurile de vârstă; ele prevăd ce este și ce nu este adecvat, din punct de vedere social, pentru un anumit interval de vârstă.

– astfel, momente importante din viața omului, plasate în diferite perioade de vârstă, sunt legiferate: intrarea în școală, căsătoria, votul, integrarea în muncă etc.

– există, alături de normele legale și norme stabilite de grupuri și indivizi înrelațiile ineterpersonale.

c) Vârsta indivizilor și vârsta societății se schimbă în ritmuri diferite: vârsta indivizilor evoluează potrivit tempoului stability de particularitățile timpului biologic uman; vârsta (schimbarea) socială influențează, doar, procesele de socializare și integrare socială a indivizilor, dar nu poate să determine sensul vieții individuale. În evoluția sa, individul parcurge mai multe etape, în fiecare dintre ele dispunând de un set de disponibilități, diferite calitativ de acelea ce caracterizează altă etapă a evoluției;

Integrarea socială se realizează în mai multe planuri. Cel mai important este planul integrării profesionale. Integrarea socio-profesională pentru tineret reprezintă un factor esențial de menținere, de asigurare a sănătății fizice și mentale, de construire și dezvoltare a personalității. În procesul integrării profesionale pot apare unele dificultăți, unele obiective ca: organizarea locului de muncă, dificultățile întâmpinate pentru realizarea sarcinilor revenite, uzura dotării, inegalitățile de pregătire profesională între colegi; altele, subiective: lipsa de rezistență, distanța dintre nivelul școlar de pregătire și execuție, dintre realitate și aspirații. Atitudinile tinerilor sunt diferite și vor depinde de tipul de personalitate și chiar de varsta. Unele studii au constatat că persoanele de sex feminin sunt mai anxioase și mult mai marcate de insucces în privința integrării profesionale. De asemenea, structurile de personalitate labile, irascibile, anxioase, neechilibrate, lipsite de capacitate de efort, dramatizează obstacolele, realizează relații de comunicare din necesitate, sunt dezinteresați față de problemele colectivului.Există un coeficient de intervenție a factorilor biologici și în timpul vârstelor adulte, ca și în cazul proceselor de crestre din vârstele tinere. La vârstele de peste 35 de ani au loc forme de exprimare de maximă forță, energie, prin care se realizează contribuția consistentă a adulților la cerințele vieții sociale. De altfel, vârstele adulte se mai numesc și vârste active. Există o serie de factori amelioratori implicație în viața social-economică și culturală.

Expansiunea cumulativă în caracteristicile muncii profesionale și în ierarhia posturilor de muncă constituie tipul fundamental de activitate în perioadele adulte, iar structura relațiilor de muncă sociale și de familie constituie tipul de relații caracteristice și în această eprioadă. Ca atare se pot diferenția următoarele subetape adulte:

Perioadă adultă, se poate considera că se consumă vârsta adultă de stabilitate în care implantația profesională este intensă, acitivitatea pe acest plan este cumulativă, activă și creatoare. Statutele și rolurile sociale încep să fie mai încărcate de responsabilități, accesul în ierarhia profesională este activ. În viața e familie, copiii încep să frecventeze școala, ceea ce creează o creștere relativă a conținutului subidentității de părinte și o modificare în evoluția familiei. Perioada adultă dintre 45 și 55 de ani se caracterizează prin trecerea pe planuri de mai mare responsabilitate profesională și socială, aceste două subidentități se vor dezvolta. Subidentitatea de soț se va diminua ușor ca și cea de părinte, dat fiind faptul că independența copiilor nu mai necesită o atenționare permanentă în acest rol. Evoluția feminină este relativ mai tensională și încărcată de indispoziții și anxietăți cu substrat biologic-hormonal (menopauză).

În ierarhia profesională, persoanele de 35-40 de ani sesizează deiferența față de genereția ce intră în producție. Faptul ca atare se conștientizează ca un plus de experiență practică și o cerință de reciclare sau de prefecționare teoretică. Angajarea mai profundă în muncă creează un echilibru al personalității. Între 40 și 45 de ani experiența profesională devine mai bogată la multe persoane. Omul se simte în mijlocul vieții. Capacitatea de muncă și randamentul se află pe primul plan. este o perioadă de expansiune socială și profesională.

Discriminarea presupune utilizarea unor criterii care nu au relevanta pentru alegerea facuta. Vârsta poate avea insa relevanta, ea insemnand fie lipsa experientei – criteriu esential pentru un angajator sa fie complicatii de natura interna pentru organizatie. In ultimul caz, putem lua exemplu o persoana care se apropie de pensie si care s-ar putea sa nu aiba acelasi entuziasm si aceeasi deschidere ca o persoana mai tanara, s-ar putea sa invete si sa se adapteze mai greu, si mai mult, s-ar putea sa necesite conditii speciale din cauza unei predispozitii mai mari spre imbolnavire. Un angajator care ia in calcul aceste criterii nu poate fi acuzat de discriminare in baza varstei. Majoritatea angajatorilor cer experienta de lucru si refuza sa angajeze tineri care nu au aceasta experienta, temandu-se ca persoane prea tinere nu vor face fata provocarilor. Insa daca toata lumea ar face acest lucru nimeni nu ar mai putea obtine experienta de lucru. In plus, tinerii ar putea avea mai multa energie si deschidere si ar putea face fata mai bine unor responsabilitati decat persoane cu experienta. Vârsta nu ar trebui sa constituie un criteriu, ci calificarea si potentialul de a face o treaba buna. Multi angajatori refuza sa angajeze persoane trecute de o anumita varsta, considerand ca acestea nu se pot adapta unui nou loc de munca sau ca nu are rost sa ii angajeze din moment ce in cativa ani oricum vor iesi la pensie.

Insa aceste persoane le-ar putea fi valoroase tocmai datorita experientei de lucru. Mai mult, angajarea ar trebui sa se faca in baza a ceea ce poate aduce o persoana intr-o companie, chiar daca numai pe o perioada scurta de timp. Chiar daca nu exista o continuitate foarte mare, efortul respectivei persoane poate fi valorificat la maxim. Angajatorii nu ar trebui sa aiba o datorie morala fata de societate. Pentru ei este mult mai important sa angajeze persoana potrivita pentru un anumit post si o persoana care sa fie dornica sa evolueze in acea companie. Daca angajeaza pe cineva care este prea tanar, e posibil ca acesta sa nu se descurce din cauza lipsei de experienta. Daca angajeaza pe cineva care este prea in varsta, e posibil ca respectiva persoana sa nu aiba timp suficient sa aduca o contributie semnificativa companiei inainte de a iesi la pensie.

3.2 Forme de manifestare a discriminării de vârstă.

În ceea ce priveste discriminarea după criteriul vârstei trebuie făcută precizarea că aceasta s-a manifestat si se poate manifesta în mai multe forme: fie prin apariția în anunțul de angajare a unor limite de vârstă (superioară si/sau inferioara), fie prin inserarea unor cuvinte precum tânar/tineri, tânară/ tinere, fată/ fete, băiat/băieți. Unii specialisti consideră discriminările bazate pe vârstă drept o problemă foarte obisnuită, tocită în procesul de luare a deciziei de angajare. Pot să angajez pe cineva cu mult mai în vârstă decât restul colectivului din departament? Pot angaja pe cineva care are o experiență mai mare decât a mea? Caut pe cineva mult mai tânăr. Dar nu vreau să fie prea tânăr. Nu doresc o persoană în vârstă. Nu se va putea integra. 

În toate țările este necesară discriminarea legală pe temeiul vârstei, atunci când se stipulează că persoanele sub o anumită vârstă nu se pot căsători, nu pot fuma, nu pot consuma băuturi alcoolice etc. Puține țări, printre care Canada si SUA, au promulgat legi pentru a interzice refuzul de a angaja anumiți oameni din motiv că sunt prea în vârstă, atunci când candidații la postul respectiv nu au fost testați pentru a se vedea dacă pot face munca respectivă.

Dar discriminările având la origine vârsta unui angajat sunt relevante adesea prin ele însele si ilustrarea acestora nu presupune precizarea sexului celui afectat. Însă transformarea lor într-o tendință cu impact diferit asupra celor două sexe impune o atenție sporită asupra aspectului menționat.  Monitorizarea anunțurilor cu oferte de locuri de munca apărute in cotidianul ‘’ România Liberă’’ a relevat si posibilitatea instituirii unor practici arbitrare în procesul de selecție a personalului. Principalul risc pentru forța de muncă si implicit si pentru economia româneasca constă în transformarea acestor limite de vârsta într-o tendința care ajunge să se permanentizeze chiar prin simpla prezență a acestor anunțuri restrictive. În absența unor studii sistematice care să fundamenteze existenta acestor practici care impun limite de vârstă la angajarea pentru anumite meserii si practicării acestora , ele pot fi interpretate ca abuzive si discriminatorii. 

Față de alt tip de discriminare, includerea experienței prealabile pentru post poate părea într-un fel străină. Ca o condiție a selecției ea afectează în mod diferit forța de muncă si poate avea multiple semnificații. Pe de o parte acest criteriu poate semnifica oportunități scăzute de angajare pentru cei care doresc să intre/reintre pe piața muncii: absolvenți, persoane fără experiență, someri care se recalifică, dar care sunt confruntați cu lipsa de experiența, desi au dobândit cunostiințele necesare. În consecință putem asista la o inserție întârziată a unei părți a forței de muncă sau la dificultăți de absorbție a acesteia. Pe de altă parte se poate genera o mobilitate pe piața muncii pentru persoane care din diferite motive isi doresc schimbarea locului de muncă (avantaje financiare, un mediu favorabil dezvoltării lor profesionale etc). 

Ca si în cazul discriminărilor după criteriul vârstei, experiența necesară, ca si condiție de a avea acces la un post este uneori variabilă de la angajator la angajator chiar si pentru poziții identice (pentru un contabil experiența necesară solicitată variază de la 2 la 10 ani, pentru o secretară de la 2 la 5 ani, etc.). Discriminarea în muncă a persoanelor pe criteriul vârstei a apărut ca temă ilustrativă în discuțiile referitoare la discriminare în majoritatea grupurilor. Angajările țin cont de criterii corecte mai mult sau mai puțin explicite (pregătire/ educație, experiență, vârstă), dar și de criterii ascunse, care țin de „capitalul social” de relații de care dispune candidatul.

Bărbații nu vor să accepte schimbări de status, prin acceptarea altui tip de muncă/meserie. Discursul bărbaților este marcat de emoții negative, sunt ușor sesizabile suferințe și complexe în cazul bărbaților șomeri de mult timp sau a celor pensionați când încă aveau capacitate de muncă.

Femeile sunt mai puțin explicite în legătură cu suferințele provocate de angajare. Ele par mai dispuse să accepte orice fel de muncă, oricât de modestă sau grea, dacă supraviețuirea familiei depinde de asta. Este important de subliniat faptul că, în zonele în care am realizat cercetarea oferta de muncă avantaja femeile (angajate fie în industria ușoară, servicii, menaj, educație). Femeile au raportat ca surse de satisfacție mai ales viața de familie, iar viața profesională nu constituie neapărat cel mai important aspect la care se raportează. Femeile au reclamat discriminarea pe criterii de vârstă, nu doar la angajare ci și în alte sfere ale vieții.

În ce privește discriminarea multiplă în cazul persoanelor în vârstă, aceasta apare de exemplu atunci când femeile cu vârsta peste 45 de ani se confruntă pe de o parte cu atitudini negative ale angajatorilor privind recrutarea și selecția persoanelor în vârstă, iar pe de altă parte cu percepția acestora despre responsabilitățile de familie pe care femeile le îndeplinesc și, datorită cărora, nu ar putea să îndeplinească adecvat sarcinile postului.

Se pot departaja două categorii de discriminare în domeniul muncii, pe criteriul vârstă: pe de o parte sunt persoanele de peste 40 de ani, iar pe de altă parte sunt tinerii sub 25 de ani, care nu au putut să acumuleze o bogată experiență profesională: „este o vârstă foarte mică și apoi după 40 de ani.” Dacă am clasifica acele categorii afectate de discriminare la angajare pe criteriul vârstei, în ordinea frecvenței putem stabili următorul clasament, din răspunsurile primite la focus grupuri și interviuri semi-structurate din comunitățile în care s-a desfășurat cercetarea. În primul rând, bărbații de peste 40 de ani, au reclamat drept frecvent acest tip de discriminare. Femeile intervievate au adus în discuție acest tip de discriminare, în legătură cu alte aspecte ale vieții. O sub-categorie este reprezentată de persoanele aflate aproape de vârsta pensionării, de ambele sexe, care se lovesc frecvent de această problemă.

Tinerii reprezintă o altă categorie afectată de discriminare la angajare. Pe de o parte este invocată lipsa de experiență, pe de altă parte angajatorii trebuie să își asume responsabilități referitoare la pregătirea acestora.

Pensionarii reprezintă o altă categorie socială afectată de această formă de discriminare. Dincolo de considerentele economice (necesitatea de a-și asigura venituri suplimentare în afara pensiei, care de cele mai multe ori nu le acoperă necesarul traiului zilnic), în rândul pensionarilor se remarcă o acută risipă de resurse umane calificate. Trecerea la statutul de pensionar adeseori echivalează cu „sfârșitul” vieții active, subiecții se simt inutili și izolați, nu mai au ocazii să se socializeze, nu mai aparțin unei comunități (structurate și securizante, ca cea de la locul de muncă).

Printre efectele pozitive se menționează mai buna informare, accesul la informații despre cadrul juridic, a drepturilor și responsabilităților angajaților. Transparența acestor informații, precum și climatul care favorizează încheierea unor contracte corecte și respectarea acestora reprezintă valoare adăugată ce putem presupune că va influența în viitor și climatul de muncă din România:

Cu toate că discriminarea pe criterii de vârstă este interzisă prin lege, acest lucru nu este cunoscut nici de persoanele cu educație medie sau studii superioare din comunitățile în care s-a desfășurat cercetarea. Informațiile primite despre cadrul juridic sau posibilitățile de reclamare a situațiilor de discriminare a acestui tip de discriminare (petiții la CNCD) au fost întâmpinate cu scepticism sau cu neîncredere totală.

3.3 Legislația de prevenire și combaterea discriminării de vârstă

Interzicerea discriminărilor pe criterii de vârstă constituie un element esențial pentru atingerea obiectivelor stabilite în liniile directoare privind ocuparea forței de muncă și încurajarea diversității la încadrarea în muncă; cu toate acestea, diferențele de tratament legate de vârstă pot fi justificate în anumite împrejurări și necesită dispoziții specifice care pot varia în funcție de situația statelor membre; este așadar esențial să se facă distincție între diferențele de tratament care sunt justificate, îndeosebi prin obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, și discriminările care trebuie să fie interzise. Dinamica vieții sociale interne și a evenimentelor internaționale, precum și multitudinea aspectelor de încălcare a drepturilor omului fac necesară stabilirea unor jaloane pentru orientarea acțiunilor specifice și determinarea efectelor acestora.Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își fundamentează activitatea pe cunoașterea și abordarea sistematică a fenomenului de discriminare. Complexitatea fenomenului de discriminare impune ca acțiunile să se manifeste într-un cadru de adaptare permanentă la context.

Politica Guvernului României cu privire la combaterea discriminării se regăsește în următoarele documente programatice: Programul de Guvernare pe perioada 2009-2013; Planul de acțiune al Programului de guvernare pe perioada 2009-2013; Planul național de adrerare a României – prioritatea nr. 9, Consolidarea criteriilor politice de aderare.Constituția României prevede în art.16 faptul că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări”. Principiul nediscriminării s-a impus treptat ca element esențial în eforturile pentru asigurarea respectării și promovării drepturilor omului.Declarația universală a drepturilor omului din 2007 este un reper fundamental, completat prin Protocolul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și Protocolul Internațional pentru drepturile sociale, economice și culturale.O legislatie nationala poate prevedea, in mod general, ca acest tip de diferenta de tratament pe motive de varsta este justificata daca reprezinta un mijloc proportional de a atinge un obiectiv legitim de politica sociala in legatura cu politica ocuparii fortei de munca, a pietei muncii sau a formarii profesionale. Combaterea discriminarii de varsta la locul de munca. În România, aproape 25 la sută dintre angajați spun că șeful lor este femeie, de cele mai multe ori trecută de 55 de ani. Țara noastră se înscrie astfel în trendul european care arată că femeile de vârsta a treia (peste 55 de ani) au șanse mai mari să ocupe un post de conducere comparativ cu femeile tinere, însă numai în cazul unui loc de muncă stabil, cu contract pe perioadă nedeterminată. Numărul femeilor de vârsta a treia care se află în câmpul muncii a crescut constant în ultimii trei ani, dar ele sunt încă victime ale discriminării în funcție de vârstă sau sex, conform unui studiu al Fondului European pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și Muncă. Specialiștii europeni au analizat egalitatea de șanse pe piața muncii în cele 27 de state membre, atât între angajați de aceeași vârstă și sexe diferite, cât și între angajați din generații diferite.În cazul angajaților de vârsta a treia, s-a constatat că femeile au un grad mai mare de insecuritate decât bărbații, cum ar fi contracte pe perioadă determinată sau cele part-time. În plus, femeile de peste 55 de ani care muncesc se regăsesc doar în anumite domenii, cum ar fi menaj și întreținere (82%), sănătate (79%), educație (72%) sau servicii sociale și comunitare (59%). Cercetările sociale făcute pe piața comunitară arată că epoca „baby boom” va fi înlocuită de epoca pensionarilor, până în anul 2030 estimându-se că 20,8 milioane de europeni se vor retrage din câmpul muncii la o vârstă sub 50 de ani. Politicile europene pun accent pe forța de muncă a femeilor, mai ales a celor peste 55 de ani, pe care le consideră o cheie la problema forței de muncă, iminentă în următorii ani. Astfel, mai multe state europene au dezvoltat strategii de recrutare a acestei categorii de persoane, îmbunătățind în același timp situația discriminării pe vârstă, a stereotipiilor legate de un anumit job și încercând să îmbunătățească atât calitatea muncii, cât și plata oferită pentru aceasta. Se pare că probleme sunt cu persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 55 de ani care au ieșit din câmpul muncii și se confruntă cu dificultăți atunci când vor să revină sau se află în situația de a nu mai face față cerințelor pentru același post, având nevoie de cursuri de aptitudini sau recalificare..Într-o strategie europeană privind solidaritatea între generații se arată că integrarea și/sau menținerea vârstnicilor în câmpul muncii fac parte din programul fiecărei țări de protejare a familiei. Astfel, prin încurajarea natalității se încurajează nevoia unei familii de a apela la o persoană cu experiență care să îngrijească un copil și să se ocupe de treburile casnice – în cele mai multe cazuri cineva trecut de 55 de ani. În același timp, părintele care a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului se întoarce în câmpul muncii, iar cei doi adulți își vor distribui mai bine responsabilitățile domestice. La nivel european se dorește ca până la finele anului 2010 jumătate dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani să fie active pe piața muncii, dintre care 40 la sută să fie femei.

CAPITOLUL IV

4.Studiu de caz. Forme de manifestare a discriminării de vârstă și sex în România postdecembristă.

Pentru prima dată în România post-decembristă, o inițiativă legislativă cetățenească reușește să parcurgă primele etape, complicate și greoaie de altfel, prevăzute de lege în procesul de revizuire a Constituției. În continuare vom arăta câteva forme de manifestare a discriminării în domeniul învățământului: Școala nu te pregătește să faci față discriminării, la școală nu se face suficient „E bine că suntem puși în relație directă unii cu ceilalți. Poate atunci când vom fi tentați să discriminăm, ne vom aduce aminte de aceste întâlniri”, e de părere Ana-Maria, elevă la liceul bucureștean „George Coșbuc.” „La Coșbuc, e un caz special. Noi mai discutăm despre probleme de discriminare la istorie, am avut și un opțional pe drepturile omului. În general, însă, nu se face suficient”, consideră Diana, elevă în clasa a XI-a. A venit la această primă întâlnire și va participa și la următoarele trei, în încercarea de a găsi un răspuns la propriile întrebări: „Aș vrea să îmi dau seama dacă ceea ce simt eu e discriminare sau nu. Chiar dacă, rațional, nu îi etichetez pe rromi în nici un fel, vreau să văd dacă pot ajunge să nu îi discriminez nici cu sufletul.”

O altă formă de manifestare este și hărțuirea sexuală: În multe organizații, hărțuirea sexuală îmbracă forme diferite și ajunge la nivele de gravitate foarte variate. Modul în care apare, se menține și se manifestă depinde de fiecare organizație în parte, de anumiți parametri precum: dinamica specifică a locului de muncă, numărul și structura angajaților, sensibilitatea pe care angajatorii, patronii, șefii, managerii, supervizorii o au în privința acestei problematici, cantitatea de informațien pe care o dețin în privința consecințelor pe care hărțuirea sexuală le are/le poate avea. Nu există un moment prestabilit în care hărțuirea sexuală apare într-o organizație. Poate apărea în momentul recrutării, la angajare, se poate reflecta în termenii și condițiile încheierii contractului de muncă, pe parcursul derulării activităților de zi cu zi, poate apărea în momentele în care se promovează și/sau se formează personalul sau în situațiile în care se fac concedieri.

Cine hărțuiește, cine este hărțuit/ă?

În România, populația de femei tinere (sub 30 de ani) din mediul urban, care lucrează în firme

și, în special, în acele firme care operează în servicii are nivel crescut de risc., 4.7% din populație cunoaște pe cineva care, în ultimii doi ani, a fost victimă a hărțuirii sexuale. În 90% dintre cazuri, victimele hărțuirii sexuale sunt femei.,în 81% dintre cazuri, victimele au între 16 și 30 de ani în 55% dintre cazuri, agresorul a fost un „șef” sau un „director” și în 24% un patron.

Cu siguranță acasă, la locul de muncă, în ziare, în discuțiile cu prietenii, ați auzit, cel puțin o dată, afirmații referitoare la cazuri de hărțuire sexuală, la soluțiile care s-au dat acestor cazuri, la modul în care ele sunt gestionate și la efectele pe care le determină. Unele dintre aceste informații sunt, cu siguranță, reale. Subiectul hărțuirii sexuale este, însă, un subiect care permite cu generozitate existența unor prejudecăți, stereotipuri, idei preconcepute. De cele mai multe ori, ele nu sunt vehiculate cu rea-credință, ci sunt informații primite pe diferite căi, generalizate și neverificate, necernute prin filtrul propriu al fiecărei persoane, care sunt întărite prin auzire repetată și preluare.

Din categoria formelor ușoare de manifestare a discriminării fac parte: discriminarea directă, discriminarea indirectă, comportamentul discriminatoriu, hărțuirea, inclusiv cea sexuală, instigarea la discriminare, intenția declarată public de a discrimina, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în vederea săvârșirii unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare săvârșite cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate.

Din categoria formelor grave de discriminare fac parte: segregarea; discriminarea multiplă; instigarea la discriminare săvârșită de o persoană care se află pe o poziție de autoritate față de cel instigat; discriminarea săvârșită de două sau mai multe persoane; săvârșirea în mod repetat a unei fapte de discriminare, chiar și după pedepsirea acesteia.

O altă formă de manifestare o reprezintă discriminarea lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si trans-sexualilor este o realitate prezenta in domenii precum serviciile publice, relatiile de munca, comportamentul si practicile angajatilor Politiei Romane, sistemul penitenciar, reflectarea in mass media, chiar si in relatiile de familie. De asemenea, exista prejudecati si stereotipuri privind persoanele LGBT din Romania. Studiul Institutului de Politici Publice "Intoleranta, discriminare si autoritarism in opinia publica", publicat in 2008 indica cu claritate faptul ca minoritatile sexuale ocupa primul loc intre grupurile minoritare cel mai puternic respinse. Astfel, 40% dintre respondenti nu ar fi de acord ca in Romania sa traiasca homosexuali sau lesbiene, iar 93% nu ar accepta sa lucreze cu un homosexual sau o lesbiana.

În continuare vom trata adtitudinile formelor discriminatorii în mediul on-line românesc.Având în vedere cum Internetul, ca nou mijloc de comunicare, câștigă tot mai mult teren în România, este necesar ca efectele negative pe care utilizarea sa le poate crea să fie corijate într-o fază incipientă, înainte de a constitui o problemă mult mai complexă și mai greu de rezolvat. În contextul acestui studiu, problema identificată ține de modul în care înțeleg să se manifeste cititorii edițiilor on-line ale cotidienelor (categorie cu un trafic important, așa cum arată site-urile de specialitate în domeniu), prin comentariile pe care le fac la adresa articolelor publicate de jurnaliști. Raportat la etnia romă, ca studiu de caz al cercetării (deși orice altă minoritate semnificativă din România poate fi luată în calcul), specificul acestor manifestări tinde să fie unul saturat de elemente discriminatorii, de stereotipuri și prejudecăți.În ceea ce privește discriminarea prin Internet, trebuie ținut cont de două tipuri de prevederi: pe de-o parte, de aspectele legale care reglementează în dreptul intern și internațional (la nivelul instituțiilor internaționale din care România face parte) fenomenul discriminării, pe de altă parte, trebuie ținut cont de legislația cu privire la mediul on-line care precizează, în varii cazuri, elemente referitoare la răspunderea juridică. Având în vedere specificitatea comunicării prin Internet, cadrul legal privind discriminarea prin utilizarea acestui mijloc trebuie corelat cu reglementările existente cu privire la mediul on-line în România.

Exemplu: Metoda de analiză a mesajelor discriminatorii la adresa romilor a fost una bazată pe căutarea unor cuvinte-cheie („țigan” cu diferitele sale forme de scriere, „rom”, „cioară”, „ciori”, „puradei”, „puradel”, „pirandă”). Acest tip de cercetare s-a dovedit a fi unul eficient, susținut și de stereotipia existentă în vocabularul discriminatoriu la adresa minorității luate în calcul. Ca un element de precizat, cuvântul „țigan” a fost considerat discriminatoriu doar în funcție de contextul în care era plasat, simpla sa folosire, într-un construcție neutră, nefiind considerată discriminatorie.

Deși Internet-ul este cea mai complexă mass-media, reglementarea anumitor aspecte, în domenii importante, este posibilă și demnă de realizat. Având în vedere că poate funcționa auto-reglementarea, nefiind cazul unor noi soluții legislative sau a implementării în forță a celor existente, discriminarea prin Internet, raportată la forumurile cotidienelor, este un element care poate fi combătut eficient.

Armata ținta unicã a discriminãrii reprezintă o altă formă de manifestare privind dreptul individului in acest domeniu. Înainte de ’89 discriminarea se fãcea dupã un criteriu unic apartenența la. Dacã nu erai membru, nu puteai ocupa anumite funcții, nu erai trimis la anumite cursuri, nu primeai anumite avansãri, etc. Dupã ’89, politicienii au tot încercat sã reintroducã diverse forme de discriminare, dar nu prea le mai merge. Lumea iese în stradã, organismele internaționale reacționeazã, etc. Pânã și polițiștii au ajuns sã iasã în stradã! Deh, și ei au luptat la revoluție și și-au câștigat acest drept, nu!?! Se pare cã în România singura categorie profesionalã asupra cãreia se mai practicã discriminarea, și încã puternic de tot, este reprezentatã de militari.Cãci, Armata “beneficiazã” numai de îngrãdiri, în timp ce drepturile îi sunt amputate pe rând. Perfidia politicienilor a mers pânã acolo încât au pus miniștri la Armatã oameni care au avut ca unicã preocupare sã gãseascã soluții pentru încãlcare legilor care ofereau militarilor, pe lângã îngrãdiri și obligații, și cuvenitele drepturi. Cãci nu poți diferenția o categorie socialã de celelalte numai prin obligații și îngrãdiri. Si cum se numește atunci când interzici unor oameni niște drepturi pe care Constituția le acordã tuturor, în virtutea unei legi care stipuleazã fãrã echivoc acele interdicții, dar când vine vorba de drepturile stipulate tot fãrã echivoc în aceeași lege începi și le interpretezi prin prisma tuturor legilor care n-au nici o legãturã cu obligațiile și drepturile militarilor.

Un exemplu dat este acela a unei femei soldat in artilerie care nu a fost cooptata alaturi de colegii sai care erau in alerta 24 ore din 24, fiindu-i incredintat rolul in misiunile de urgenta care nu au existat. Din punct de vedere psihologic, femeile sunt excluse din cauza corlului diferit de cel al barbatiilor fiind deseori hartuite sexual sau in perioadele de trening ne fiindu-le permisa folosirea dusului decat in perioadele specifice femeilor cand permisiunea trebuie ceruta comandantului care in 99% din cazuri este de sex masculin. In plan sexual spre deosebire de barbati care se pot imbraca ( exceptand perioadele cand uniforma este obligatorie), cum doresc, femeile sunt obligate sa se imbrace „decent” pentru a nu crea probleme pentru barbati avand in vedere ca este o „lume a barbatilor”. Conform statisticilor 60% din femeile militare au fost abuzate sexual, unele dintre acestea cazand in depresii sau recurgand in cele din urma la acte suicidare.Nici femeile intre ele insa nu se sustin, intalnindu-se astfel o competitie acerba intre ele care le face sa se indeparteze unele de altele si sa se ajunga la o regula formata de ele : „Femeile nu uita si nu iarta.”

Femeia in armata este inca o problema serioasa a fortelor armate din toata lumea, pe langa schimbarea mentalitatii preconcepute ca acestea nu au ce cauta in armata, ar trebui facute si unele modificari in ceea ce priveste unitatiile in care locuiesc. Femeile vor sa fie puse pe aceleasi picior de egalitate cu barbatii dar in acelasi timp au nevoie de intimitate si conditii normale in care sa poata sa-si dezvolte carierele, iar acest lucru nu se va putea face atata timp cat totul in unitati se va folosi la comun.

Discriminarea romilor și a minorităților sexuale, abuzurile polițiștilor și situația îngrijorătoare înregistrată în spitalele de psihiatrie reprezintă în continuare surse de preocupare în România, avertizează Amnesty International în raportul privind situația drepturilor omului pe 2008. Raportul organizației, amintește că în cursul anului 2007 presupusa implicare a României în programul detențiilor secrete și extrădărilor extraordinare a reprezentat o sursă de îngrijorare. Parlamentul European a concluzionat, în februarie 2007, că România și Polonia nu au desfășurat anchete adecvate pe fondul acuzațiilor potrivit cărora Statele Unite ar fi operat centre secrete de detenție pe teritoriile celor două țări. Executivul european a criticat ancheta superficială demarată de autoritățile de la București și și-a exprimat îngrijorarea privind incapacitatea Guvernului român de a controla activitățile desfășurate de armata americană la bazele militare de pe teritoriul României, precizează raportul AI. Un al doilea raport, dat publicității în iunie de către raportul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Dick Marty, a prezentat noi dovezi privind încarcerea unor "deținuți importanți" în centre din România și Polonia. România a negat în repetate rânduri orice implicare în programul CIA și a subliniat că o comisie de anchetă înființată de Guvernul român a concluzionat că acuzațiile aduse sunt nefondate, menționează documentul organizației. Minoritățile, în special romii, continuă să fie discriminate, în domeniul profesional, educațional și medical și al locuințelor.

Concluzii

Discriminarea reprezintă o problemă a societății omenești, problemă care pornește în primul rând din modelul cultural al fiecărei societăți. Modul prin care individul se manifestă a practicii și atitudinii discriminatorii a fost teama de investigare în această lucrare precum și modul prin care poate dispune discriminarea de fiecare dintre noi și de capacitatea noastră de a trece peste prejudecăți și temeri. Teama de „diferit” reprezintă un motiv serios pentru a renega persoanele care s-au născut, s-au au devenit cu timpul atipici societății noastre pe care o credem perfectă. Și așa cum nimic nu este perfect ci perfectibil, sper ca această lucrare să ofere un cadru informativ util și demn de luat în considerare.

Informațiile pe care le-am utilizat pentru redactarea acestei lucrări au fost selectate și analizate pentru a se oferi o sinteză obiectivă asupra fenomenului de discriminare în toată complexitatea acestuia, ținându-se cont de toate elementele societății actuale.Studiul de caz de la sfârșitul lucrării relevă modul în care societatea românească se raportează la problemele legate de dicriminare. De fapt studiul de caz reprezintă materialul practic fără de care nu se poate vorbi doar în termeni teoretici despre acest fenomen. Doar prin sondaje putem afla cum reacționează societatea asupra elementelor discriminate.

Capitolele acestei lucrări conțin în mare parte un vast material teoretic dar și câteva aspecte din experiența juridică de specialitate dedicată discriminării. Discriminarea nu reprezintă altceva decât teama fiecărui individ asupra necunoscutului și diferitului, teamă reflectată apoi la nivel colectiv ca armă de apărare împotriva acestor elemente.

Niciodată o persoană nu discriminează singură un alt individ. Aceste acțiuni ostile vin de regulă în grupuri de persoane care împărtășesc același concept. De aceea o armă eficientă împotriva discriminării o reprezintă educația școlară dar și cea din familie. Important este că trebuie să știm să ne comportăm într-o societate civilizat și să nu fim noi judecătorii unui om pentru că este diferit față de noi. S-au efectuat cercetări speciale asupra teoriei și practicii eliminării formelor de discriminare în condițiile constituționalismului contemporan. Prezenta lucrare de acest gen, realizată în România are drept obiect de studiu fenomenul discriminării și modalitățile de prevenire și eliminare a formelor de discriminare. În lucrare se ameliorează particularitățile constituționalismului contemporan în raport cu asigurarea drepturilor omului și prevenirea, și eliminarea discriminării.

Au fost evidențiate impedimentele din calea dezvoltării constituționalismului: tergiversarea edificării statului de drept, încălcarea principiului separației puterilor de stat, și a principiului egalității, violarea drepturilor omului, lipsa unui mecanism viabil de prevenire și combatere a discriminării. Totodată, sunt definite și argumentate, din punct de vedere teoretic-științific, formele de manifestare a discriminării și sunt identificate faptele și măsurile care nu constituie discriminare. Abordând diverse forme de discriminare, s-au conceptualizat criteriile de protejare împotriva discriminării în diverse sfere ale vieții sociale, economice, politice etc. În lucrare se acordă o atenție deosebită instrumentelor și mecanismelor internaționale specializate în eliminarea discriminării, în contextul cărora autorul înaintează propunerea de lege ferenda constituirea unei noi instituții.

Prezenta lucrare utilizează din literatura de specialitate noțiuni noi, concepte moderne din domeniul constituționalismului și non-discriminării, fiind astfel o sursă de informare pentru publicul larg asupra mecanismelor juridice de protecție a drepturilor omului, de prevenire și eliminare a discriminării. Cercetarea finalizează cu un șir de concluzii și recomandări cu privire la modificarea și completarea unor articole din Constituția, și alte acte normative.

De aici rezultă că discriminarea este nu numai acțiune manifestă, comportament, ci și proiect, intenție de acțiune orientată spre promovarea inegalităților care încalcă principii de justiție socială, de egalitate a șanselor. Poate fi nu numai intenționată ci și neintenționată, ca efect secundar neprevăzut. Și dacă actul de presupusă discriminare are, în componenta sa negativ-neintentională, o semnificativă determinare de tip constrângere de context, mai poate fi etichetat ca discriminare.Dacă se ia definiția ONU în litera ei, ar putea rezulta că este legitim să vorbim și de„ discriminare neintenționată”, prin consecințe produse fără intenție. In acest caz s-ar extinde însă sfera conceptului atât de tare încât acesta ar putea deveni inutil, neoperațional. Orice tip de acțiune , mai ales în sfera instituțională, care are și efecte de sporire a inegalităților sociale ar putea fi etichetat ca discriminare. Menținerea discriminării în sfera conceptelor care se referă numai la favorizarea intenționată a inegalităților sociale, direct sau indirect, ar putea fi justificată și prin considerente de eficiență metodologică,, prin focalizare pe o clasă unitară de fenomene. Dacă adoptăm punctul de vedere că discriminarea este un mecanism de producere sau favorizare intenționată a unor inegalități sociale, ar putea părea problematic statutul discriminarii. de tip indirect. În concluzie,natura indirectă a discriminării ca dezavantajare prin impunerea egalitarismului în condiții de inegalitate a situației actorilor implicați nu anulează caracterul intențional al actului respectiv. Absența dovedită a intenționalității în discriminare face problematică etichetarea actului ca fiind de tip discriminatoriu. Problematică este și evaluarea comportamentelor lingvistice care pot fi interpretate ca rasiste, discriminatorii , neînsoțite de acțiuni propriu-zise care să ducă direct la discriminare.

Studiul de caz prezintă forme de manifestare a discriminării de vârstă și sex în România postdecembristă realizând astfel producerea și combaterea discriminării în diferite condiții: la locul de muncă, în domeniul învățământului, în armată, în mediul on-line. Mai prezintă si diferite forme grave și ușoare de maifestare a discriminării, precum si reducerea acestora.

Bibliografie

Autori

Adrian Paul Iiescu,”Curs Etica socială și politică”, pag 205

Agabrian, Mircea,”Cercetarea calitativă a socialului”, Institutul European 2004

Banton M,” Discriminarea”, Editura Style, București 1998, pag 58

Bourhis R. Leyens,” Stereotipuri, discriminare și relații Intergrupuri”, Iasi, Editura Polirom 2007, pag 124-154

Bulai, Ana, Irina Stănciugelu,”Gen și reprezentare socială”, Editura Polirom, Ediția 2004, pag 105

Bettz A. Reardon, Universitatea Columbia , pag 263

Charles Darwin 1998, pag 274

Cretu Tinca,” Psihologia varstrelor”, Ed. CREDIS-Bucuresti, 2001, pag 198

C. Bârsan” Convenția europeană a drepturilor omulu”, Editura All Beck,București 2005, pag 889

Chelcea I, Mărgineanu și I.Cauc, Tehnici de analiză a conținutului comunicării, în Cercetarea sociologică. Metode si tehnici, Editura Destin., 1998, pag 231

Duck Steve, Relații interpersonale, Polirom 2000, pag 135

Ferreol, Gilles, Guy Jucquois Dicționarul alternității și al relațiilor interculturale 2008

F. Sudre,”Drept european și internațional al dreptului omului”, Editura Polirom, București 2005, pag 202

G.A.Cole, ”Cercetare sociologică metode și tehnici”,1990, pag 129

Henry Tajfel,”Teoriei identității sociale” 1981, pag 252

Malcon Payne 1997, pag 245,

Moscovici Serge,”Psihologia socială” Editura Polirom București, ediția 2007, pag 70

Neuman H,” Arta de a găsi o slujbă bună”, Bucuresti, Bussines Tech. International Press SRL; 

Nicolae Rotaru Convenția UNESCO împotriva Discriminării în Educație, art 1

Rădulescu S, “Sociologia vârstelor”, Hiperion,1994, pag 58

Rabbie,“Teoria interacțiunii comportamentale” 1997, pag 245

Simina Elena Tănăsescu, Principiul egalității în dreptul romînesc, Editura All Beek, București 1999, pag 29.

S. Chelcea 1981, pag 84

Sherif,” Teoria conflictelor reale” 1956, pag 258

Schiopu U.Verza E. ”Psihologia varstrelor”, E.D.P. 1981,pag 237

Presă și Legislație:

Gabriela Iaurum, articol preluat din Intervenții de remediere a dificultăților de scris citit, Editura Corint, București

Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate – Barometrul de opinie privind serviciile de sănătate, educație, comunicre și întreținere sau servicii sociale februarie 2008, București

Constituția României prevede faptul că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări”, art 16

Convenția Europei privind Drepturile Fundamentale a Omului art 14 egalitatea ca un complement al protecției drepturilor fundamentale ale omului

Legea 584/2007 privind măsurile de prevenire a răspândirii SIDA în România și protejarea persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA garantează persoanelor care trăiesc cu HIV îngrijirea medicală specializată gratuită și tratamentul anti-retroviral gratuit precum și tratamentul pentru bolile asociate HIV.

Declarației Universale a Drepturilor Omului”, adoptate de Națiunile Unite și cu alte instrumente internaționale și în armonie cu convingerile și istoria ei, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este pe deplin angajată în promovarea, apărarea și ocrotirea libertății religioase a oricărei persoane, din orice parte a lumii, art 18

Legea 519/2007 privind protecția socială a persoanelor cu handicap,art 6,art 7

Dreptul la educație al copiilor care trăiesc cu HIV este specificat în legea 584/2007, care prevede că “persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA au dreptul la protecție socială și tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește dreptul lor la educație,” inclusiv integrarea lor în sistemul de educație formală.

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice art 26

Convenția Internațională cu privire la Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasial, art 1 alin 1

Declarația Universală a Drepturilor Omului.art7

Carta Națiunilor Unite, în articolele 1, 55 și 75, stipulează de trei ori obligativitatea respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului fără nici o distincție de rasă, sex, limbă sau religie,

Planul Național de acțiuni în domeniul Drepturilor Omului pentru anii 2009-2012 pe domeniile de competență ale Ministerului Protecției Sociale, Familiei.

Studiul Institutului de Politici Publice "Intoleranța, discriminare și autoritarism în opinia publică", publicat în 2008 indică cu claritate faptul că minoritățile sexuale ocupă primul lo între grupurile minoritare cel mai puternic respinse.

Barometrul de gen, FSD, București 2008.

Legea 05.02.2006 Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați.

Despre noi, Minorități sexuale în România, București, 2003,pag 32

Internet

www.cncd.org.ro

http://www.arasnet.ro/brosuri/pb11.pdf

www.scribd.com.Dictionar de sociologie

www.dsclex.ro

www.terapiam.ro/stereotipuri-culturale

www.dromesqere.net ,stereotupuri,prejudecati,discriminare

www.top-referat.ro.Psihologia personalității.Temperamentul- latura dinamica energetica a personalitatii.

www.cncd.org.ro

www.scribd.com.psihologia persoanelor cu nevoi speciale www.onuinfo.ro.conventie,drepturi,politice,femei

http://psihologiesociala.uv.ro/.articole-psihologie-sociala.php

www.webdex.ro/online/, dicționar ortografic al limbii române

www.idebate.org/…/Legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în Olanda este justificată

www.legi-internet.ro discriminare pe internet.pdf

www.interlic,România declarația misiunii preelectorale a adunarii parlamentare a consiliului europei.

www.studiidecaz.ro/index.php Hartuirea locul de munca.

www.arhiblog.ro scoala locul de unde incepe discriminarea.