Impactul Programelor Tv Asupra Copilului

CUPRINS

1.1. Introducere

1.2. Temă, obiective, scop

2.1. Televiziunea

2.2. Scurt istoric

2.3. Televiziunea în România

2.4. Funcțiile audiovizualului

3. Copiii și televiziunea

3.1. Copiii ca segment de public

3.2. Reglementările privind vizionarea de către copii a programelor TV

3.2.1. C.N.A. ( Consililul Național al Audiovizualului), Responsabilități C.N.A.

3.2.2. Reglementările privind vizionarea de către copii a programelor TV

3.3. Programe vizionate de copii

4. Efecte ale televiziunii asupra copiilor (nocive/educative)

5. Rolul părinților

6. Influența programelor TV asupra copiilor. Anchetă sociologică

6.1. Metodologia

6.2. Interpretarea rezultatelor chestionarelor

7. Concluzii

Bibliografie

Anexe

1.1.Introducere.

“A lasa un copil de trei-patru ani să privească un film în care, în primele 90 de minute, se familiarizează cu un personaj și apoi, în ultimele 30, privește neputincios cum acesta este omorât cu brutalitate, este ca și cum i-ai prezenta un nou prieten, l-ai lăsa să se joace cu el și apoi l-ai ucide în fața lui. Asta deoarece, când văd la televizor pe cineva împușcat, înjunghiat, violat, brutalizat, copiii cred că se întamplă în realitate. Și copiii noștri asta vad de câteva ori pe zi…”

Chiar dacă pare dură această introducere, adevărul ei este și mai dur.

Copiii noștri sunt pregătiți pentru viață prin intermediul unor realități care nu ne fac cinste. Timpul puțin pe care îl punem la dispoziția lor, oboseala care ne copleșește în eforturile pe care le facem pentru supraviețuire și chiar dacă pare facută cu ipocrizie afirmația „nu avem ce face altceva decât să neglijăm copilul dacă vrem să avem cu ce să-l hrănim” sunt adevărurile autentice și contemporane în care copiii noștri îsi petrec timpul. Putem spune că în proporție de 80% generațiile de după 1989 sunt „Generații crescute cu televizorul”.

Ce înseamnă acest lucru și care sunt urmările?

Violența de pe ecran devine model pentru viața reală. Comportamentul violent se însinuează în imaginația copilului ca și mijloc de a-și rezolva problemele și de a-și impune interesele. Într-o măsură tot mai mare, indivizii umani percep violența ca pe componentă legitimă a vieții sociale, a instituțiilor sociale. Devenită mijloc și necesitate oamenii sunt desensibilizați în fața suferinței și a durerii, devin mai stresați, mai irascibili, mai puțin capabili să-și controleze impulsurile violente, iar prin îndreptățirea violenței în răspunsul lor ajung să creadă că este singura alegere posibilă în a preîntampina un eventual risc sau atac.

1.2. Temă, obiective, scop.

Tema și obiectivele cercetării

Copiii au nevoie de modele în evoluția lor. Părinții sunt oglinda lor până la o anumită vârstă, ei imită comportamentul părinților, iar felul în care sunt îngrijiți și educați de către aceștia se propagă în mod direct în evoluția lor ulterioară. Când părinții nu au timp suficient pe care să îl petreacă alături de copii și apelează la televiziune uitându-i pe aceștia în fața micilor ecrane, personajele de pe sticlă devin modele de comportament pentru ei.

Obiectivul cercetării este de a evidenția, în vederea diminuării fenomenului „copiilor crescuți de televizor“, pericolele la care sunt supuși copiii și felul în care acestea le influențează viața și formarea lor ca adulți .Această lucrare de cercetare își propune să atenționeze pe acei care din ignoranță renunță la menirea de părinte și acceptă să își înlocuiască prezența și preocuparea pentru copii cu „surogate” care marchează irecuperabil formarea personalității, a mentalității și a caracterului copiilor, chiar mai mult transformă sau rastoarnă sisteme de valori punând în loc, derută și violență. Această lucrare de cercetare își propune să descopere care este cauza comportamentului egoist și violent al copiilor, din ce în ce mai întâlnite, atât în grădinițe, cât și în locurile de joacă și ce ar trebui să facă părinții și societatea pentru a combate acest fenomen. Lucrarea analizează apectele psihologice al relației copiilor cu televizorul, evidențiindu-le atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative. În prezent componența factorilor socio-culturali care ajută la formarea personalității de bază trebuie revizuiți și să le fie acordată o pondere mai mare la rolul memoriei mediatice. Au fost puse în evidență aspecte ale impactului mass-media, în acest caz televiziunea, asupra copiilor, care prezintă o importanță pentru înțelegerea mecanismelor adaptare la cultură și socializare a personalității.

Întrebări de cercetare

Cele mai des folosite concepte, atât în definirea temei cercetării, cât și în exprimarea ipotezelor sunt „educatia cu televizorul ” și „violență”. Vom începe cu definirea acestor concepte după cum urmează:

Conceptul de “violență” are în DEX mai multe înțelesuri-violenta este un act de constrângere, de silire, de forțare. Este văzută ca o însușire lipsită de stăpânire în vorbe sau fapte, vehementă, furie, întrebuințarea forței brutale, agresivitate, duritate și nestăpânire.

Un alt concept care completează paleta cercetării este „dezvoltarea” care este influențată de cele două concepte definite mai sus. „Dezvoltarea” este definită în DEX printr-o înșiruire de termeni: acțiunea de a (se) dezvolta și rezultatul ei, creștere, evoluare, amplificare, care evoluează sub presiunea factorilor cu care ia contact.

Timpul cercetării și alegerea metodei

Cercetarea este una calitativă, de tip transversală, anchetă în perioada martie-aprilie 2010 și se va desfășura prin chestionarea unui eșantion de 40 de părinți și a unuia de 40 de copii. Metoda de cercetare aleasă este ancheta sociologică, iar instrumentele cu care se va lucra este chestionarul. Chestionarul reprezintă „o tehnică și un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și eventual imagini, grafice, ordonate logic și psihologic, care prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris”.
conform unui plan dinainte elaborat și cu ajutorul unor tehnici specifice de înregistrare” .
A fost aleasă această metodă de cercetare, deoarece subiecții principali ai cercetării sunt copii cu vârste cuprinse între 4-12 ani. De asemenea, chestionarul este relevant în această cercetare, deoarece pe copii nu îi deranjează să își schimbe comportamentul sau să se simtă urmăriți. Se comportă natural în mediul lor obișnuit. Unitatea de analiză a cercetării o va constitui „copilul”, iar sursa datelor cercetării va fi realizată prin centralizarea datelor obținute în urma chestionarului. Centralizarea datelor în urma completării chestionarului vor fi utile pentru clarificarea celei de-a doua ipoteze.

Eșantionarea

Având in vedere tema cercetării, eșantionul ales îl reprezintă copiii cu vârsta cuprinsă între 4-12 ani. Pentru realizarea focus grupului a fost nevoie de un număr de 40 de copii, pentru observație s-au urmărit un număr variabil de subiecți în funcție de zona de observație, minim opt persoane (părinți și copii) și maxim cincisprezece persoane. Pentru realizarea chestionarului, eșantionul ales îl reprezintă părinții și cadrele de învățământ indiferent de vârsta și sex într-un număr de maxim 40 de persoane. Au fost alese aceste vârste, deoarece reprezintă perioada în care copii interacționează direct cu societatea, integrându-se în formele preșcolare de învățământ (grădinițe) și a claselor primare (1-4). La vârsta de 4 ani copilul începe să perceapă ce vede la televizor, mai ales în desenele animate. Este o vârsta la care el imită ceea ce vede, nefăcând diferența între ce este bine și ce este rău. Până la vârsta de 12 ani el trece prin mai multe etape ale dezvoltării, atât fizice, cât și psihice, când rolul cel mai important în educație îl au părinții, apoi educatorii și învătătorii. Anchetele și sondajele de opinie se bazează pe aplicarea modelelor de eșantionare probabilistă. Prin urmare metoda de eșantionare folosită este cea probabilistă, dată fiind mărimea prea mică a eșantionului se va folosi metoda de eșantionare probabilistă sistematică (aplicabilă atunci când: elementele se succed în mod natural, în spațiul sau timpul social, dispunem de o listare prealabilă a populației și am formulat decizia privind dimensiunea eșantionului). Scopul acestui chestionar a fost de a evalua impactul pe care îl are conținuturile agresogene din programele de la televizor asupra personalității copiilor.

Televiziunea.

Funcțile canalului audiozivual

Televiziunea are trei mari funcții fundamentale datorită caruia îi sunt urmărite grila de programe.

Prima funcție este cea de informare prin care avem posibilitatea de difuzare a sunetului la distanță și a imaginii, care ne transmit informații. Programele merg continu, 24 de ore din 24, având prezăzute minim cinci-șase emisiuni informative, la diferite ore ale zilei, oferind telespectatorilor noutățile apărute pe parcursul zilei. Orice tip de mesaj televizat se întrerupe spre a face loc unei informații importante și de larg interes. Majoritatea informațiilor contribuie la transformarea canalului audiovizual într-un factor esențial al organizării programului induvidual de viață al fiecăruia. Foarte importantă devine această funcție în situațíi ieșite din comun, spre exemplu în cazul unor calamități naturale sau alte pericole pentru populație. Tot datorită acestei funcții au aparut canale de televiziune consacrate exclusiv știrilor, canale ce au avut un succes enorm în toată lumea.

Mass-media prin funcțiile sale , informativă, educativă, recreativă, produce efecte puternice la nivel individual, grupal, social, formând și transformând structurile cognitive, convingerile și atitudinile. Din păcate nu toate aceste efecte sunt pozitive și benefice la nivel psihologic și moral-axiologic, unele generând bulversări, debusolări și tulburări în sfera rațional-comportamentală. Dintre toate componentele sistemului mass-media televiziunea se află pe primul loc în preferințele publicului, de unde se ajunge la crearea unei dependențe psihologice de acesta. Ofertele pe care le face rețelele de televiziune sunt tot mai tentante, mai comode și mai simple de reținut. Oamenii utilizează televizorul nu doar pentru a urmării știrile, ei au asteptării la un spectru mai larg de cunoaștere care influențează sau determină opinii, concepții, atitudini legate de realitatea înconjurătoare. Audiovizualul oferă o varietate de programe pe ecran ( film, teatru, muzica, religia) care în final devin emisiuni de televiziune. Măsurătorile sociologice de-a lungul timpului ne-au demonstrat că copiii petrec în față televizorului mai mult decât media populației, aceștia stau în fața micului ecran mai multe ore decât se află la școală. Evident efectele auzdiovizualului au fost si sunt de-a lungul timpului exagerate sau minimalizate. Mulți consideră vizionarea unui film cu criminali primul pas în devenirea unuia, îndiferent de valoarea artistica a filmului. În final un telespectator are dreptul să urmărească orice fel de emisiune, că este educativă că needucativă, opțiunea îi aparține. În cazul copiilor este necesară o protecție specială care trebuie asigurată de către părinții și familii, aceștia sunt singurii responsabili de educația copiilor și care pot intrezice copiilor vizionarea anumitor programe. Înformația programelor TV este variată în domenii ( istorie, geografie, cultură, artă, religie, tehnologie, etc) și constituie o sursă importantă de lărgire a orizontului de cunoaștere.

Televiziunea poate oferi un spectacol de toate tipurile, este cel mai comod, ieftin, accesibil mijloc de divertisment al societății moderne. Un program TV realizat profesional este un spectacol permanent. Modalitatea principala pentru a îndeplini această funcție o reprezintă repertoriile artistice.

Acestea trei mari funcții fundamentale de acțiune nu se realizează separat, ele se exercită simultan,cu grade și intensităti diferite, în zone distincte ale progrunt singurii responsabili de educația copiilor și care pot intrezice copiilor vizionarea anumitor programe. Înformația programelor TV este variată în domenii ( istorie, geografie, cultură, artă, religie, tehnologie, etc) și constituie o sursă importantă de lărgire a orizontului de cunoaștere.

Televiziunea poate oferi un spectacol de toate tipurile, este cel mai comod, ieftin, accesibil mijloc de divertisment al societății moderne. Un program TV realizat profesional este un spectacol permanent. Modalitatea principala pentru a îndeplini această funcție o reprezintă repertoriile artistice.

Acestea trei mari funcții fundamentale de acțiune nu se realizează separat, ele se exercită simultan,cu grade și intensităti diferite, în zone distincte ale programului TV, în emisiunii sau tipuri de emisiunii destinate doar informării, deconectării sau acțiunii educativ-formative.

Scurt istoric.

Cuvântul „televiziune" a fost inventat de inginerul rus Konstantin Perski. Termenul a fost folosit pentru prima dată pe data de 18 august 1900, în cadrul discursului susținut de specialistul rus la Congresul Internațional de Electronică de la Paris. Apariția televiziunii este un fenomen rezultat al unei întregi serii de procese tehnice.

Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode și tehnici utilizate pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicație a imaginilor în mișcare. Aceasta este posibilă datorită unei trăsături specifice sistemului de percepție uman, numit persistența imaginii. Ochii continuă să vadă o imagine pentru încă o fracțiune de secundă, după ce aceasta a dispărut din vedere. Pentru transmiterea sunetelor și a imaginilor, televiziunea apelează la un ansamblu de trei tehnici: fotoelectricitatea, analiza imaginii punct cu punct și linie cu linie și undele hertziene.

Televiziunea s-a dezvoltat pe urmele radioului și se difuza pe calea undelor hertziene. Princiipile sale au fost descoperite în anii ’20, au fost experimentate în anii ’30 și lansate la sfârșitul anilor ’40. Primele prototipuri ale sistemelor de televizune utilizau principiul transmiterii fotografiei prin telefon. Perioada ce urmează este marcată de invenții precum tubul catodic, iconoscopul și dispozitivul de baleiaj a imaginii. Totul a început de la pionierii Maxwell, Hertz și mai ales de la Nikola Tesla care a fost un inventator, fizician, inginer mecanic și inginer electrician american de origine sârbă. Tesla a studiat transmisia curentul fără fir și este considerat ca unul dintre cei mai mari oameni de știință de la sfîrșitul secololui ’19 și începutul secololui ’20. Ch. Jenkins și J. Bird realizează, în anul 1925, prototipurile televiziunii mecanice. Tot în anul 1925, J. Bird înființează prima societate de televiziune din lume, „Television Limited”. Calitatea imaginilor oferite de către paradigma mecanică a televiziunii era însă rudimentară. Ca urmare a acesteia se dezvoltă ideea unei variante electronice a televiziunii, susținută de către Vladimir Zvorykin și Philo Fransworth. Primul în anul 1927, inventeaza pentru RCA tubul catodic de recepție (cinescopul), iar în 1931 tubul analizator al camerei. Philo Fransworth realizează, tot în 1927, prima telecameră electronică și îmbunătățește sistemul video de la 60 de linii la 400. Începând cu anul 1934, producătorii din domeniul audiovizualului vor acționa într-un cadru determinat legislativ. Guvernul va impune ca standard o definiție minimă de 240 de linii și 25 de imagini pe secundă. Anul 1941 poate fi considerat punctul de plecare în dezvoltarea televiziunii în S.U.A.. În ajunul izbucnirii celui de-al doilea război mondial Comisia Federală a Comunicațiilor (F.C.C.) iși va da acceptul pentru televiziunea de larg consum, legislația fiind preluată, în mare măsură, de la radio. Momentul reprezintă transformarea televiziunii în mediu de masă. Reglementarea sistemului televiziunii va însemna startul în ceea ce va deveni în viitor o mare industrie. Din 1960 televiziunea devine un element obișnuit al vieții cotidiene. Piața de desfacere a receptoarelor ajunge la un punct de saturație, iar numărul stațiilor de emisie crește și el. Începând cu anii ’70, televiziunea folosește tot mai mulți sateliți de comunicații pentru a-și transporta programele spre emițatorii tereștri pe distanțe lungi sau scurte, folosind rețeaua hertziana și cablu. Imaginea furnizată este mai bună, iar canalele pe care le echipează devin foarte numeroase. La sfîrșitul anilor ’80, sateliții cu difuzare directă trimiteau imaginile direct la utilizatori, iar micile antene parabolice s-au înmulțit, în special în zonele rurale unde conectarea la cablu ar fi prea costisitoare. La sfîrșitul secolului se pregătea digitalizarea care avea să mărească de zeci de ori numărul de programe disponibile, făcând posibilă comprimarea semnalelor. De abia din anii ’80 odată cu intensificarea concurenței, investitorii au inițiat studii asupra șanselor de reușită a anumitor formate de televiziune: muzicale, sportive, economice sau cu tematică diversă. Aceste studii sunt mai degrabă psihologice, canalizînd gusturile telespectatorilor.

TELEVIZIUNEA ÎN ROMÂNIA

În Romania fenomenul televiziunii a pătruns încă din perioada în care aceasta era într-un stadiu incipient și experimental în toată lumea. În 1928 fizicianul George Cristescu publică prima lucrare științifică despre televiziune și propune un sistem nou de explorare a imaginii pe ecran și realizează unele experimente. Prima emisiune de televiziune din România care se apropie cât de cât de conceptul actual al ideii de emisiune, a fost realizată în 1937 la Facultatea de Științe din București, în cadrul unor demonstrații publice. Anul 1953 este un an important pentru începuturile televiziunii romînești, cînd a fost construit și probat primul emițător, alb- negru, realizat de profesorul Alexandru Spătaru. La 2 ani distanță, în 21 august 1955 începe difuzarea regulată a unor emisiuni în București. În 1956 emisiunile experimentale erau formate din filme artistice și documentare, jurnale de actualități, desene animate. Stația experimentală de televiziune și-a încetat emisia o dată cu înființarea postului public. Televiziunea în culori urmează să se dezvolte cu anul 1964, iar la 31 decembrie 1956 este inaugurată prima televiziune de stat din Romania denumită „Televiziunea Romană”. Nicolae Stanciu, specialist în domeniul televiziunii, ajută la rândul său la lansarea Televiziunii Române, pe care a condus-o timp de mai mulți ani din punct de vedere tehnic. Modelul instituției a fost preluat după modelul BBC, spectrul frecvențelor fiind limitat și realizându-se un program național standardizat. Din 1982 însă, orele de program încep să se reducă drastic, culminând în 1985 cu desființarea canalului 2 și limitarea canalului 1 la doar doua și ulterior trei ore pe zi. La 23 august 1983 Televiziunea Română face prima transmisie color oficială. Ajungem la anul 1989, care reprezintă un an important în istoria televiziunii din România. În decembrie 1989 TVR are ocazia de a transmite în direct unul din evenimentele majore ale istoriei recente a României, ” Revoluția Română” din 1989. În anul 1994 se emite Legea nr.41 din 17 iunie 1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, este înființată Societatea Română de Televiziune, un serviciu public autonom de interes național, independent editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române. Prin această lege sunt preluate bunurile și personalul moștenite de la Televiziunea Română și se ia măsura despărțirii celor două instituții separate până în acel moment: radioul și televiziunea.

În prezent, pentru a recepționa programe de televiziune, utilizatorii beneficiază de o gamă numeroasă de opțiuni. În România, de exemplu, cei mai mulți utilizeazã serviciile de retransmisie prin cablu pentru care plătesc un abonament lunar, alții plătesc pentru servicii de recepție prin satelit (DTH-prima platformă de televiziune digitală), unii și-au instalat propria lor antenă de satelit, alții recepționează programe TV gratuit prin intermediul antenei individuale, adică prin transmisie analogicã terestrã, unii au IPTV( Internet Protocol Tv). În România există o multitudine de posturi de televiziune comerciale care acoperă o largă paletă de preferințe și răspund unor cereri diverse. Astfel există televiziuni generaliste: Antena 1, Pro TV, TVR 1, Prima TV, Canal D,Național TV, dar și televiziuni cu programe de nișă, dedicate unuianumit sector de public: știri Antena 2, Antena3, Realitatea TV, dedicate femeilor Acasă, Euforia TV, Romantica, sportive – TeleSport TV, Sport.Ro, muzică MTV România, U TV , Etno TV, Favorit TV, cultural TVR Cultural.

EFECTELE

Herbert Marcuse avea o viziune sumbra în privința efectelor sociale ale televiziunii, pentru el comunicarea electronică de masă avea ca efect crearea și satisfacerea unor false nevoi spirituale, turtirea și uniformizarea personalității, opiniilor, gesturilor artistice. Acesta susținea că televiziunea contribuie decisiv la formarea „ omului unidimensional”, titlul unei cărți al acestuia, dar și că impune forme de gândire și comportament alienate.

În schimb Marshal McLuhan este mai puțin extrem, el atrage atenția asupra faptului că televiziunea formează felul și determină scara relațiilor și activităților dintre oameni, de unde rezultă o seamă de pericole. Acesta susținea că principala disfuncționalitate socială a televiziunii este tocmai puterea ei.

Minorii și adolescenții sunt mereu obiectul unei atenții speciale în planulprotecției față de mesaje cu procent ridicat de violență și sexualitate. Departajarea și împărțirea publicului după anumite criterii a determinat apariția în programe a unor emisiuni cu adresă directă, dar mai restrânsă cu totalitatea publicului potențial. Conceptul și realitatea de public țintă a dus la conceptul și realitatea de emisiune specializată.

„Este simplu să spui că toți copiii trebuie protejați în fața intruziunii televiziunii, dar felul în care aceștia trebuie protejați poate diviza o familie”.Dezbaterii despre influența televiziunii asupra copiilor au fost multe, Hilde Himmelweit a publicat în cartea sa „ Television and the Child”(Televiziunea și Copilul), în anul 1958, despre impactul televiziunii asupra compotramentului social și politic al adolescenților, dar și al adulților, în legătură cu protestele violente. De obicei atenția oferită copiilor în acest caz este aceea de ai proteja, decât ai educa. Au apărut introducerea de sisteme de etichetare a conținutului și de diferențiere a programelor, spațiile orare în care nu se difuzaeză un anumit gen e programe, iar mai recent au apărut modalitățile tehnice de filtrare. Aceleași dezbateri au avut loc și în cazul filmelor. În anul 1919, un periodic de la acea vreme numit „Education”, susținea cu ardoare că „ tendința copiilor de a imita faptele îndrăznețe văzute pe ecran”, iar această tendința a ajuns să se extindă chiar la adolescenți și la adulți. Reacțiile erau diferite, apariția așa numitului Violnce-Chip ( V-Chip), unde dispozitiv electronic inventat în Canada, care putea fi instalat în interiorul televizoarelor, pentru a identifica programele televiziunii inadecvate. O perioadă acesta a fost interzis de către politicieni pentru propriile lor scopuri, iar în anul 1996 printr- o „Lege a decenței în comunicații”, Congresul a permis instalarea acestui V- Chip în fiecare televizor nou- vândut în S.U.A.

Un exemplu american de încercare de a folosi televizorul într-un mod pozitiv asupra copiilor, apare în „Atelierul de Televiziune a Copiilor”, realizat cu ajutorul Fundației Nuffield, care a realizat începând cu anul 1969, serialul „Sesame Street”. Acest nou serial era un produs comercial conceput cu scopul de a distra, dar și de a educa , învățându-i pe copiii preșcolari să citească sau alte activități educative. Pe parcursul întregii „vieții” a serialului, acesta a fost difuzat în peste 140 de țării din întreaga lume, devenind” probabil cel mai studiat serial din istoria televiziunii”.

Britanicul Maire Messenger Davies, în cartea sa ” Television is Good for your Kids” ( „Televiziunea este bună pentru copiii tăi” ), scrisă în anul 1989, se bazează pe cercetări realizate pe 600 de copii între 5 și 12 ani, acesta concluzionează că adevărata „ bête noire a grupărilor de lobby, desenele animate, se demonstrează a fi … o formă sănătoasă, adaptată în mod ideal capacităților în creștere ale copiilor”.

Educația și nu doar divertismentul a rămas punctul prioritar al televiziunii pentru unii dintre primii ei apărători, care se luptă cu acuzațiile că televiziunea corupe inevitabil cultura și societatea, această activitate ocupandu-le mai mult timp telespectatorilor, decâat orice alte activități.

„Voi lua cu mine în inimă televizorul. Vă iubesc.”

„Televiziunea ne însoțește când ne trezim, când ne luăm micul dejun, când servim o gustare acasă sau când bem ceva într-un bar. Ne ține de urât când suntem singuri. Ne ajută să adormim. Ne oferă plăcere, ne plictisește și câteodată, ne provoacă. Ne dă ocazia să fim și sociabili, și solitari”.

Mijloacele de comunicare, televiziunea, ocupă spațiul eliberat de pături, jucării și sânul mamei, acestea devin vulnerabile în fața exigențelor educației pe care o primim fiecare, dar și în față echilibrului dintre patologie și sănătate.

Televizorul este un mijloc complex de comunicare, format din imagini și sunete, devine o realitatea puternică și cu pretenții emoționale. Ong afirma că televizorul este narcisist, dar partcipativ și denumea televizorul un fenomen sui genesis, care are propria lui natură.

Copilul parcurge etape, primul pas este legătura acestuia cu televizorul, apoi descoperirea lui și apoi distrugerea lui în cazuri de fantzie. Atâta vreme cât acesta nu este distrus, televizorul poate fi utilizat, adorat și creează dependență. În multe familii s-ar putea zice ca televizorul are un rol important, înlocuiește imaginea mamei cu mașinăria pe post de baby-sitter, pentru o anumită perioadă de timp.

Palmer atrage atenția asupra procesului creativ la care iau parte copiii în relația lor cu mijlocul de comunicare. Observațile lui Palmer demonstrează că copiilor le place să-l deschidă și să se joace cu el, le oferă siguranța că pot manevra televizorul, să-și aleagă programele și rareori îl închid. Palmer susține ca televizorul este important în viața copilului, deoarece aceste este ca un mijlocitor între realitate și iluzie, este o resursă pentru activitățile prin care copilul testează realitatea, atât în sens pozitiv, cât și negativ.( 1986, 133, 67)

William Gibson în romanul lui „Neuromanar” din anul 1984, propune o nouă sintagmă și anume „viață virtuală”, o experiență care nu poate înlocui realitatea, în schimb o poate afecta în mod negativ.

Efectul (impactul) se referă și la consecințele intenționate pe care le induc receptarea „mesajului”. Maletzke consideră „efect mediatic” acele modificări care se produc la nivel individual sau social, sub influența mass-mediei, acesta fiind studiat din perspectiva a patru aspecte: obiectul său, natura, durata și intenționalitate.

„Voi stați acolo, în fiecare seară. Începeți să credeți că ecranul este realitatea, iar propriile noastre vieți sunt ireale. Asta-i nebunie în masă!”

(Prezentatorul Howard Beale de la Network)

Singer și Rapaczynski (1985) au demonstrat prezența sindromului nociv și alarmant la copiii care petrec multe ore în fața televizorului. Alte studii au arătat, că nu doar expunerea îndelungată în fața programelor violente îl pot face pe copil sa fie mai tolerant la violență, iar urmărirea îndelungată poate favoriza chiar folosirea violenței de aceștia.

Televiziunea este un mediu puternic, iar copii și tinerii sunt influențați în mod special. Aceasta poate să le ofere copiilor prima privire asupra altei lumi adulte a sexului, drogurilor, alcoolului și a altor lucruri înainte ca ei să poată să afle în mod direct.

În anul 1963 prihologul Albert Bandura, de la Universitatea Stanford s-a distanțat de ideea psihanalitică care arăta că personalitatea unui copil se dezvoltă ca rezultat al conflictelor sexuale și a susținut că copiii în general învață unele comportamente observându-i pe alții în mod direct, în viața reală, iar în mod indirect prin mass-media.

Multe vedete, cântăreți sau sportivi, apar în diverse reclame la televizor la băuturi alcoolice ca berea, iar mesajele subliminale sunt destul de clare: „Bărbații adevărați, beau bere; cei care beau bere se distrează, au mai mulți prieteni și sunt mai sexy; consumul de alcool este ceva normal, nu o excepție”.(Straburger, 1993)

Aș mai aminti cele trei teorii care pot fi aplicate la copii: teoria excitației a lui Zillmann (1971), teoria nonasociației a lui Berkowitz (1984) și teoria scenariului cognitiv a lui Huesmann (1986).

Teoria lui Zillmann este destinată copiilor mici, acesta susținea că excitația cauzată de influența televiziunii se poate transfera altor acțiuni, crescând și modificând intensitatea emoțiilor acestora. Cea de-a doua teorie arată că experiențele asimilate în urma consumului televizorului pot favoriza sau inhiba comportamentele copiilor prin evocarea unor imagini sau gânduri. Ultima teorie cea a lui Huesmann, unde acesta propune ca programele TV să le ofere copiilor niște scenarii comportamentale care să pot fi recuperate oricând. Recuperarea din perspectiva acestuia presupune similaritățile dintre lumea reală și cea imaginară.

Efectul hipnotic

Atracția pe care programele TV o exercită asupra tuturor și mai cu seamă asupra copiilor este demonstrată de neuropsihologi prin efectul hipnotic pe care o au aceste mijloace de comunicare, respectiv introducerea cortexului telespectatorului într-o stare semihipnotica. Așezați în fața televizorului copiii sunt liniștiți și imobilizați pe o perioadă lungă de timp. Acesta este motivul pentru care părinții și în unele cazuri educatorii, folosesc televizorul ca sedativ.

Dependența de televizor

Împreună cu efectul hipnotic, apare și comportamentul de dependență. Psihologii americani R. Kubey și M. Csikszentmihalyi au dovedit că atât televiziunea, cât și jocurile video și internetul au capacitatea de a genera o puternică legătură de dependentă. La cei la care s-a instalat dependență, privarea de aceste mijloace produc aceleași simptome ca și în cazul substanțelor și al comportamentelor care dau dependență.

Problemele de atenție și hiperactivitate.

Studiile neouropsihologice arată că în ceea ce privește dezvoltarea structurală a creierului, în funcție de timpul acordat vizionării și a vârstei de la care debutează aceasta, televiziunea și calculatorul aduc importante prejudicii dezvoltării corticale. Vizionarea, inhibă dezvoltarea cortexului prefrontal, a emisferei cerebrale stângi și a comunicării interemisferice, realizate prin puntea corpului calos.

Afecțiunile produse cortexului prefrontal în urma vizionării excesive au ca rezultat slabirea până la nivel patologic a unor capacități mentale fundamentale cum sunt: concentrarea atenției, memoria de scurtă durată, imaginația creativă, motivația de a întreprinde o acțiune care cere efort.

Obișnuindu-se de mici cu astfel de experiențe care îi agresează și le acaparează atenția aduși în lumea reala, în viața de zi cu zi diferitele activități zilnice care nu șochează în niciun fel, nu le mai trezesc interesul și atenția. Un simptom al acestei tendințe este faptul că ei nu mai găsesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictisește.

Deși televiziunea generează o atitudine mentală pasivă, o întârziere în procesarea informației, în gândire, vizionarea TV este un factor principal în inducerea hiperactivității. Agitația extremă, incapacitatea de „a sta locului", impulsivitatea excesivă sunt stări ce apar în urma vizionării repetate. Neuropsihologii demonstrează că, proporțional cu creșterea timpului dedicat vizionării, crește hiperactivitatea.

Incapacități de învățare

Vizionarea TV excesivă conduce și înspre apariția unor problemele de învățare denumit LD (Learning disabilities), sindrom de care suferă în multe dintre statele occidentale peste 50% dintre copii. Copiii pot răspunde tot mai greu cerințelor școlare din cauza motivației scăzute, incapacității de concentrare, agitației din cauza hiperactivității. Emisfera cerebrală stangă care guvernează gândirea logica și analitica, construirea sintaxei și discursivitatea este puternic dezechilibrată de către vizionarea televizorul excesivă și astfel copiii se confruntă cu dificultăți în deprinderea limbii, în dezvoltarea capacității de citire și în stăpânirea raționamentului matematic.

Elevilor care de-a lungul anilor au acumulat multe ore în fața televizorului le-a slăbit capacitatea de a asculta, au dificultăți în a fi atenți, de a înțelege și de a-și aminti un material prezentat oral. Ei pierd abilitatea de a reflecta într-o formă coerentă, atât în scris, cât și oral, dobândesc tendința de a comunica mai mult prin gesturi din cauza scăderii cunoștințelor de vocabular la nivelul claselor primare. Ticurile verbale, cuvintele de umplutura proliferează în exprimarea lor, iar lecturarea unui text cu un grad crescut de dificultate le creează adevarate probleme în întelegerea lui .

Preșcolarii generațiilor crescute cu televizorul, în comparație cu cei de acum câteva generații, întâmpină dificultăți mari în a sta liniștiți și a asculta povestiri sau scurte discuții. Problemele de înțelegere și de folosire a limbii devin tot mai evidente, cu cât copiii avansează de la o clasă la alta, când, în mod firesc, li se solicită un nivel mai ridicat al capacității de gândire și de organizare, o înțelegere a cărților mai dificile și un volum sporit de scriere. La începutul ciclului gimnazial, îngrijorează tot mai mult capacitatea scăzută de concentrare, cunoștințele reduse de vocabular, capacitatea de înțelegere a lecturii și abilitatea de a folosi limba, de a exprima efectiv idei, de a se exprima corect în scris. Dupa mulți ani de vizionare excesivă se observă o slăbire a capacității de procesare rapidă a informației și în consecință, a performanțelor intelectuale.

Educația cu televizorul

Rezultatele studiilor vorbesc despre un efect de cultivare, o adevărată condiționare a unor comportamente care, de cele mai multe ori, nu sunt dintre cele mai sănătoase predominanța pe micul ecran a mesajului violent și a celui erotic, a comportamentului răzvrătit și a celui de consumator avand efecte deosebit de puternice în modelarea conștiinței și a comportamentului tinerilor. Televiziunea activează mecanismele psihologice de imitație, prin impunerea propriilor modele în mentalul individual și în cel colectiv.

Violența naște violență

Toate studiile sociologice dovedesc că violența de pe micul ecran naște violență în lumea reală. Cum se întampla acest lucru? Este evident că oamenii ajung să creadă că ritmicitatea și frecvența violențelor din filme sau știri, este la fel și în lumea reală. Cazurile izolate prezentate în știri și personajele filmelor, fie ele pozitive sau negative găsesc un singur mod de a rezolva problemele, un singur mod de a elimina răul, prin violența a supraestimarea de către oameni a prezenței violenței în lumea reală crește sentimentul fricii, al nesiguranței și insecurității, iar pericolul este văzut ca și iminent.

Sentimentul unei agresiuni potențiale inoculat abuziv în viața de zi cu zi îi pregătește pe oameni să răspundă cu violență, să presupună că posibila cale de legitimă apărare este o atitudine agresivă insinuându-și în imaginație comportamentul violent și îndreptățindu-se să-l folosească pentru a preîntâmpina riscul. Chiar și instituțiilor sociale le este atribuită violența ca și componentă legitimă. Făurindu-ne o lume violentă, agresivitatea, violența devin mijloace. Oamenii sunt desensibilizați în fața violenței, a durerii și a suferinței și nu își mai oferă timp de judecată, devin egoiști, iar violența pătrunde ca necesitate în dobândirea confortului dorit, în rezolvarea problemelor și în impunerea intereselor.

Apare o desensibilizare a oamenilor în fața violenței, a durerii și suferinței, violența devine, tot mai mult, un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor și impunerea intereselor, pentru dobândirea plăcerii sau a confortului dorit, comportamentul violent devinind o constantă a comportamentului generațiilor crescute cu televizorul.

Conform AAP (American Academy of Pediatrics), există o legatură între privitul excesiv la televizor și obezitate, ce e o problemă semnificativă în zilele noastre. Copiii sunt inactivi și tind să mănânce snacks-uri în timp ce privesc la televizor și sunt bombardați cu reclame ce îi îndeamnă să mănânce alimente nesănătoase, precum chips-uri, prăjituri, bomboane care deseori devin hrana lor preferată. Prea multe emisiuni educaționale au indirect același efect asupra sănătatii copilului. Chiar dacă copiii privesc multe ore diferite emisiuni, ei nu fac exerciții, mișcare, citesc sau nu sunt afară la joacă cu prietenii. Părinții, în postura de avocați ai copiilor, sunt împărțiți când e vorba de soluții. Deși mulți dintre ei cer mai multe ore pe săptămâna cu programe educaționale, alții afirmă că cea mai bună soluție este fără televizor. Iar unii susțin că este mai bine ca parinții să controleze consumul de televiziune și să-i învețe pe copii că televizorul este pentru distracția ocazională, nu pentru o evadare constantă.

Efectele erotismului TV

Erotismul exagerat incită imaginația copiilor și provoacă, în mod esențial, la o maturizare precoce din punct de vedere sexual. Consumul de materiale erotice favorizează apariția unor grave tulburări din punct de vedere psihologic și comportamental la copii și tineri. Aceștia își formează o imagine falsă referitor la ceea ce înseamnă dragostea, la ceea ce e omenește să așteptăm unul de la celălalt și mai cu seamă, la ceea ce trebuie să dăruim noi înșine. Scade vârsta primelor relații sexuale prin considerarea lor ca pe un sport ce poate fi practicat cu oricine și cu orice oportunitate, de a-l trata pe celălalt ca pe un obiect de satisfacere a plăcerilor egoiste. Totodată scade și dorința de a întemeia o familie și de a avea copii. Standardele de frumusețe și seducție propuse de cei de pe micul ecran sau performanțele erotice ale actorilor nasc sentimente de frustrare, care conduc la un comportamentul răzvrătit și tiranic, atitudine ironică și limbaj impertinent care dezvaluie în cele din urmă o generație de tineri egoiști, incapabili să socializeze în limite normale.

Cercetătorii din domeniul educației au constatat că acei copii care dedică cel mai mult timp vizionării au cele mai slabe rezultate școlare, cel mai redus interes față de școală, cu alte cuvinte, insuccesul școlar este direct proporțional cu timpul alocat vizionării. Cunoșterea și informarea despre aceste pericole la care sunt supuși copiii, pentru a-i putea proteja în mod rațional de ele, este imperios necesară.

„Dacă vrei să folosești televizorul pentru a învăța ceva pe cineva, trebuie, mai întâi, să-l înveți pe acela cum să folosească televizorul.”

Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.)

C.N.A este o instituție care reprezintă o societate democratică, unde exercitarea dreptului la libera exprimare necesită îndatoriri și responsabilități reglementate prin lege. Acest cosiliu este destinat interesului public și are unica autoritate de reglementare în programele audiovizualului. C.N.A. are obligația de a asigura respectarea exprimării pluraliste de idei și de opinii, încurajarea liberei concurente, protejarea culturii și a limbii române, a culturii și limbilor minorităților, transparența mijloacelor comunicării de masădin audiovizual, protejarea demnității umane și a minorilor, viața privată și nu în ultimul rând un raport între serviciile naționale de radiodifuziune și serviciile locale, regionale ori tematice.

Legislația cu privire la audiovizual s-a dezvoltat cu o mare ascensiune în secolul XX, datorită dezvoltărilor tehnologice care au lărgit orizonturile comunicării interpersonale și pe cel al comunicării publice. Apariția și evoluția legislației a fost diferită de la caz la caz, de la stat la stat, în funcție de sistemul politic, de mentalități și alți factori mai mult sau mai puțini vizibili. Ceea ce au toate în comun este principiul distribuției licențelor pentru frecvențe, prin intermediul unei autorități unice, aflate de cele mai multe ori în subordinea parlamantului țării.

Începând cu anul 1990 România ca și celelalte țări sub influență comunistă, era „monopol de stat”, programele si mesajele redio erau strict supravegheate, cenzurate și înconjurate de „un soi de zid chinezesc mediatic” în speranța ca jocul propagandistic să continue, iar cei in exteriorul țării să nu pătrundă în gandirea si reactivitatea publicului. (Runcan,p.218)

Primul pas a fost separarea instituții televiziunii publice de cea a radioului și a urmat un prim cadru legislativ în anul 1992. Legea audiovizualului nr.48/1992 a fost adoptată din 9 aprilie 1992 de către Senat. Președintele României de la vremea aceea, Ion Iliescu, lansează Decretul nr. 106/20 mai 1992 și Legea audiovizualului la 25 mai se publică în Monitorul Oficial al României. Legea audiovizualului introduce pentru prima dată în Romania un organism independent cu funcția de distribuire a frecvențelor și de control asupra respectării normativelor în instituțiile media publice și private. În 27 iulie 1992 C.N.A. emite primul comunicat referitor la orarul și repartizarea timpilor de antenă în campania electorală din toamna anului 1992. Acest consiliu este alcătuit din 11 membri, cu finanțare din buget (art.30) și își exercită îndatoririle sub control parlamentar (art.34). Acești membri sunt aleși de către autorități: Preșidenția (2 membri), Parlamentul (3 membrii din fiecare cameră) și Guvernul (3 membri, unul specializat în domeniul televiziunii, altul în radio și altul în telecomunicații), toți avînd durata mandantelor de 4 ani. Pe data de 15 iulie 1992 are loc prima întâlnire a celor 11 membri C.N.A., întâlnire ce a avut loc în clădirea Senatului. În prezent Președintele Consiliului Național al Audiovizualului numit de Parlamantul României, la propunerea Senatului, pe perioada 2006-2012 este Rasvan Popescu, iar Vicepreședintele C.N.A. este Attila Gasparik. C.N.A. are îndatorirea de a prezenta un raport de activitate în fiecare an la Parlamentul României. Legea audiovizualului emite decizii, recomandări și instrucțiuni , care se regăsesc în „Decizia privind codul de reglementare a copnținutului audiovizual”.Membrii consiliului se întâlnesc de două ori pe săptămână, în ședințe publice, pentru a monotoriza rediodifuzorii și să aplice sancțiuni în cazul în care există încălcări ale reglementărilor. În funcție de gravitatea abaterilor, se emit somații publice sau se aplică sancțiuni prevăzute prin lege. C.N.A. se ocupă cu eliberarea de licențe audiovizuale, autorizații de retransmisie și decizii de autorizare audiovizuală conform tuturor procedurilor legale. Până în anul 1995, consiliul a acordat un total de 492 de licențe de emisie(25 la radio, 14 pentru televiziune și 453 pentru televiziunea prin cablu). Legea audiozivualului a fost revizuită printr-o ordonanță de urgență în anul 1999, iar în 2002 aceasta este din nou revizuită și îi sunt aduse noi schimbări majore.

În anul 2010 cei de la Consiliul Național al Audiovizualului au în plan o lungă listă de priorități, care includ noi reglementări și monootorizării mai stricte pe publicitate în audiovizual, vor fi eliberate primele licente digitale terestre, vor monotoriza greșelile gramaticale de limba maghiară și vor încerca să combată pirateria printre cabliști. La capitolul monotorizării aceștia vor supraveghea cel puțin o săptămână dintr-o lună și la sancțiuni amenda minimă a crescut de la 5000 de lei la 10.000 de lei.(Sursa: hotnews.ro)

Responsabilitățile Consiliului Național al Audiovizualului

Responsabilitatea cea mai importantă este cea de administrator a spectrului național de frecvență (art. 12). Alături de această responsabilitate C.N.A. mai are atribuțiile referitoare la „ transmiterea informațiilor referitoare la calmități și cazurile de stare de necesitate, publicitate”(Legea publicității, 2000), „programarea și acordarea dreptului la replică, sponsorizarea, modul în care se soluționează contestațiile, precum si norme referitoare la alte aspecte legate de aplicarea acestei legi(art.32,al.1)”. O altă responsabilitate este pregătirea campaniilor electorale pentru care „ Consiliul stabilește duratele și condițiile de prezentare a programelor destinate campanilor electorale(art.32,al.2)”.

C.N.A are și dreptul să aplice amenzi, penalizări, să suspende temporar autorizația de funcționare, să o reducă pînă la jumatate sau să retragă decizia de autorizare și licența în cazul în care operatorul nu-și respectă angajamentele sau încalcă legea(art.35-37).

Majoritatea decizilor luate de cei de la Consiliul Național al Audiovizualului se bazează pe Legea Audiovizualului nr. 504/2002 adoptată de Parlamentul României și Codul de reglementare a conținutului audiovizual adoptată de C.N.A. în anul 2006, ambele asigurând cadrul legislativ în audiovizual din România. Pe lângă acestea mai sunt și alte acte normative care predomină audiovizualul, precum: Legea Publicității, Legile privind combaterea pornografiei sau Legea privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii.

Decizia C.N.A. nr. 249/2004 privind protecția copiilor a fost modificată și completată prin Decizia C.N.A. nr. 20/2005. Marcajele introduce sunt sub forma unui simbol, cifră sau literă, de culoare albă, pe fond roșu, ca AP, 12, 15, 18.

Cercul cu majusculele AP înseamnă că programul necesită acordul părinților pentru a fi urmărit de către un copil. Aceste producții audiovizuale pot fi vizionate de copiii cu vârsta de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia. Programele cu acest marcaj pot conține violență fizică, psihică și de limbaj minimă ca durată, intensitate și număr de scene, nuditate fără conotații sexual.

Cel de-al doilea marcaj este cercul cu numărul 12 care interzice că programul este interzis copiilor sub 12 ani și poate fi difuzat numai după ora 20. Acest tip de programe pot conține violență fizică, psihică și de limbaj redusă ca durată, intensitate și număr de scene, expresii vulgare ori licențioase sau nuditate.

Urmatorul marcaj și anume cercul cu cifra 15, interzice urmărirea unor producții audiovizuale de către copii sub 15 ani, acestea pot fi difuzate pe post doar în intervalul orar 22.00-6.00 .Acest gen de programe difuzate pe diferite posture de televiziune pot conține violență fizică, psihică sau de limbaj intensă, sistematic repetată, violență casnică sau sexuală, scene de cruzime asupra oamenilor sau animalelor, scene de sinucidere, consum de droguri și alcool, comportamente și atitudini antisociale ce pot fi imitate cu ușurință, scene care descriu abuzuri asupra copiilor sau care prezintă femeile în ipostaze degradante, divertismentul pe teme sexuale sau care are conotații sexuale ori în care abundă limbajul vulgar ori licențios, reality-show pe teme ori având conotatii sexuale sau axat pe violența fizică sau psihică, filme erotice, filme horror, competițiile full-contact.

Ultimul marcaj este cercul cu cifra 18 care interzice urmărirea programului respectiv copiilor sub 18 ani. Aceste programe TV, altele decât cele pornografice, în S.U.A. și țările din Uniunea Europeană sunt interzise minorilor și pot fi difuzate numai în intervalul orar 23.00-6.00. Programele interzise publicului sub 18 ani sunt filme și emisiuni pornografice al căror principal scop este fie prezentarea în detaliu a actului sexual sau a modalităților de satisfacere a dorințelor sexuale, fie emisiuni audiovizuale în care se prezintă un act sexual real indiferent de modalitatea de filmare.

Aceste marcaje au fost introduce prin lege în scopul protejării minorilor, de unele programe TV care le pot afecta dezvoltarea fizică, mental sau morală .

Reglementări privind vizionarea de către minori a programelor TV.

Protecția copiilor prevede anumite legi care specific clar drepturile acestuia. La fel ca în alte domenii de specialitate și în domneniul audiovizualului, minorilor le sunt atribuite anumite reglementări menite să le asigure protecția. Legea dezvoltă mai multe articole cu scopul protecției minorilor în conformitate cu reglementările europene proclamate de “Carta Națiunilor Unite” și “ Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, privind difuzarea desenelor animate, a filmelor în anumite interval orare, a materialelor licențioase(conținuturi vulgare), divulgarea identității minorilor fără acordul părinților, material publicitare care le încalcă drepturile, etc.

Vizionarea programelor de televiziune de către copii este cel mai folosit mod de petrecere a timpului liber, astfel încât o demonstrează și un studiu realizat recent de către cei de la “Gallup România” și “Metro Media Transilvania” la cererea Consiliului Național al Audiovizualului, demonstrează că aproape 90% dintre copii se uită la televizor cel puțin 4-5 zile pe săptămână.

Criteriile de stabilire a marcajelor, care însoțesc desenele, filmele și emisiunile difuzate de către posturile de televiziune din România sunt cele emise în Decizia C.N.A. nr. 249/2004 privind protecția copiilor în cadrul servicilor de programe, iar responsabilitatea stabilirii acestora le revine radiodifuzorilor. Acest sistem de marcaje stabilit de cei din Consiliul Național al Audiovizualului are un rol informative, aceștia având competența și îndatorirea legală de a impune obligații legate de protecția minorilor radiodifuzorilor.

Copiii și TV.

Programe vizionate de copii.

Desenele animate sunt un procedeu complex prin care se realizează efectul de mișcare, realizat prin animarea personajelor sau obicetelor,cu ajutorul fotogramei.

Inventarea desenului animat a fost atribuită nord-americanului Sturd james Backton care în 1906 a realizat istoricul film „Humorous Phases of a Funny Face”. Cel de-al doilea pionier a fost regizorul francez Cohl care a realizat „Fantasmagorie”, primele filme de păpuși.

Apogeul este însă atins de magnatul divertismentului Walt Elias Disney, care este considerat inventatorul și cel mai mare fabricant al desenelor animate. Așa în 1928 i-a naștere celebrul personaj Mickey Mouse,după care Pluto, Donald, Cei 3 purceluși(1933), Albă ca zăpada(1937), Pincochio(1940), Bambi(1942), Cenușăreasa(1949), Alice în Țara Minunilor(1951), Peter Pann(1952) și multe altele care au rămas în amintirea tuturor copiilor.

Aproape de aceiași perioadă își fac debutul frații Max și Dave Fleischer, creatorii clovnului Koko, a lui Popeye Marinarul și a lui Betty Boop.

Să nu uităm însă de frumoasele desene animate Tom și Jerry, ursul Yogi și Familia Flinstone a lui Joseph Barbera.

Perioada contemporană este marcată prin folosirea computerelor și debutează în 1995 cu John Lasseter care creează primul film de animație computerizat și anume „Toy Story I”, urmând și altele precum „Monster Inc., Finding Nemo, The Incredibles, Ratatouille, Wall-e, Bolt, Up”, etc.

Mai recent apărute la noi sunt desenele manga care denumesc termenul japonez pentru benzi desenate. Acestea se adresează unui public mai variat ca vârstă, fiind urmărite atât de copii și adolescenți, cât și de adulți, creându-se astfel categorii de vârstă publicului țintă.

Evoluția desenelor animate a devenit din ce în ce mai îngrijorătoare, deoarece s-a trecut brusc de la desenele inocente la desene violente. Dacă acum câțiva ani copiii învățau din desenele animate cum să se comporte civilizat, să iubească natura și animalele, acum învață să se comporte violent și să manânce nesănătos.

Ca și exemplu care poluează concret mintea și sufletul copiilor amintim serialul american de comedie „South park” în 1991,creat de Matt Stone și Trey Parker . Serialul urmarește aventurile a 4 copii din orașul Colorado, cu ajutorul parodiei și a umorului negru. La adresa serialului animat au venit foarte repede critici datorită subiectelor controversate ca rasismul, avortul, homosexualitatea, vulgaritatea, droguri, razboiul din Irak, violență, sexul în mass media și religie, dar și subiectele la ordinea zilei din America. Seria conține chiar și un episod cu referire la Romania numit „Quintuplets”de unde reiese cum este percepută țara noastra în lume, ca o țară comunistă, „poor and stupid”, intr-un mod ironic și plin de sarcasm, specific acestui tip de personaje.

Un al doilea exemplu de animație la fel de criticat și nerecomandat să fie urmărit de copii, cu o limită de vârstă, este Happy Tree Friends create de Mondo Mini Shows. Serialul nu este recomandat copiilor, deoarece în ciuda personajelor (animaluțe) drăgălașe, acesta este foarte sadic și violent, majoritatea personajelor murind în fiecare episod. Episoadele mereu încep foarte vesele, după care degenerează într-un peisaj însângerat și în moartea personajelor prin accidente. Atât violența imaginilor, cât și a mesajului transmis prin ele îi revoltă și îngrijorează pe mulți părinți.

Efecte alea televiziunii asupra copiilor (nocive/educative).

Media – punte de legatura între Corporații și copii

Media exercită o manipulare subliminală și își găsește cele mai mari surse de venit exploatând societatea bazată pe consum până la absurd.

Sistemul capitalist consumerist este bazat pe frustrare și competiție extremă. În perioada actuală apartenența la grup se face în baza consumului de branduri și din ce în ce mai puțin pe criterii ideologice sau intelectuale. Transformați de media după „chipul și asemanarea” papușilor din reclame, copiii cad pradă depresiei și complexului de inferioritate, acumulează frustrări, iar copilaria de azi are tot mai puține puncte comune cu universul în care se formau copiii în urma cu douăzeci de ani. Noile generații se încolonează involuntar în tendințele societății de consum, datorită influenței pe care o au reclamele, moda și stilurile de viață promovate de media și grație transformării în consumatori de mici.

Loialitatea față de branduri începe de la 2 ani, iar la 3 ani copiii pot recunoaște 100 de mărci dar abia de la vârsta de 8 ani copiii pot realiza că publicitatea poate fi neadevărată.

Transformarea lor ireversibilă în workoholici consumeriști este favorizată de obligativitatea gradiniței de la 3 ani .

Un studiu britanic despre copilăria modernă, „Good Childhood “, realizat de The Children’s Society, confirmă că dorința copiilor de a avea mereu haine la modă și cele mai noi jocuri de computer îi face pe aceștia să se simtă nefericiți datorită modului imatur de a trăi și înțelege rostul vieții. Ei trăiesc pentru a avea…

Marile corporații schimbă la nivel global și în mod intenționat scara de valori inoculând indivizilor umani, de la cele mai fragede vârste, părerea că propria persoană nu este valoroasă în sine, ci numai cu branduri asociate. Astfel lipsa respectului de sine duce la promiscuitate și compromisuri, face ca mulți oameni să nu aibă suficientă încredere în ei oferindu-le falsa protecție a hainelor și mașinilor luxoase ca supapă a imaginii și conștiinței. În mod frecvent, în ultimul timp oamenii sunt valorizați de către ceilalți după o serie de indicatori externi: bunurile pe care le au, modul în care se îmbracă, alegerile pe care le fac. Oamenii ajung să aparțină unui grup prin ce consumă și ce afisează.

Copiii cu vârste cuprinse între cinci și opt ani sunt responsabili pentru aproximativ 41% dintre vânzările din SUA și Canada. Astfel motorul economiei vestice este dat de catre copii. Sunt promovate vedetele cu burta la gura, iar nașterile sunt foarte mediatizate.

Chiar daca acest fenomen este relativ nou, este doar o altă modalitate de creștere a vânzărilor pe termen lung, corporațiile au nevoie de copiii consumeriști. Reclamele se bazează pe mimetism, monkeys see, monkeys do…

În 1990, în SUA se investeau o suta de milioane de dolari în publicitatea adresată copiilor. În 2000, suma ajunsese la două miliarde de dolari, deci de 20 de ori mai mult. În 1997, un copil american cu vârsta sub 12 ani avea, în medie, 24 de dolari bani de buzunar pe săptămână. În 2001, copiii de 12-19 ani cheltuiau săptămânal 104 dolari.

Când copiii fac presiuni, adulții se simt direct învinovățiți de adevărul că lipsesc din viața propriilor odrasle, datorită muncii și obsesiei achitării creditelor. Ei cedează la insistențele micutilor neglijati. Firmele de marketing și advertising exploatează la maxim acest fenomen.

Rolul părinților.

Metodologia.

În cercetare se vor folosi atât metode de cercetare bazate pe date subiective, cât și pe date obiective. Datele subiective vor fi furnizate prin observație, având ca scop evaluarea modului în care copii își adaptează comportamentul în funcție de locul de joacă, de persoanele prezente. Se urmărește comportamentul lor natural indiferent de situație. Pe de altă parte datele obiective vor fi incluse de precizarea vârstei, sexului, descrierii mediului de viață. După aceasta se va trece la aplicarea metodei de observație care se va desfășura în două locații și anume două parcuri de joacă pentru copii. Tema de observație va fi: „Imit copiii personaje din desene animate, atunci când se joacă împreună?”. Notițele se vor lua pe o fișă de observație. Pentru o mai bună interpretare a datelor se va folosi și o camera de luat vederi, pentru a surprinde comportamentul observaților. Ultimul va fi aplicat chestionarul care este adresat părinților și cadrelor didactice. În urma centralizării datelor se va realiza un scurt raport al cercetării în care se vor trece sistematic toate datele obținute. Ultima etapă a cercetării, raportul de cercetare, va conține explicarea modalității de aplicare a cercetării și concluziile la care a ajuns cercetătorul . În această parte se va arăta dacă ipotezele de la care am pornit au fost verificate, care au și care nu au nici o valoare de adevăr. Aparent inofensive și distractive desenele animate difuzate cel mai des pe posturile de televiziune Jetix și Cartoon Network au o concentrare foarte mare de violenșă care poate avea influențe negative în dezvoltarea normală a copiilor. S-a ajuns la concluzia că micuții petrec în medie 3 ore și jumatate pe zi în fața televizorului, urmărind posturile de desene animate. Copii au început să uite vechile jocuri, imitând personaje și folosind expresii din desenele animate. Personajele preferate ale copiilor sunt Omul Păianjen, Regele Saman, cei din X-Man, Spioanele și Maieștrii Pokemon, Dexter, etc. Violența de la la televizor nu îl face neapărat violent pe copil, dar îi poate lăsa impresia că violența este un fenomen omniprezent. Părinții sunt cei în măsură să hotărască la ce se pot uita si la ce nu. Însă faptul că ei nu le interzic copiilor vizionarea acestor posturi , ba dimpotrivă le cumpără jucării asemănătoare cu cele din desene, îi duc la fast-food-uri, înlocuiesc sucurile naturale cu Coca Cola și le aduc dulciurile pe care acesția le vad în reclamele de la televizor. Nemâncând sanatos copiii sunt afectați fizic, suferind de obezitate care își lasă amprenta adânc în sănătatea și stilul de viață al oricărui om, indiferent de vârstă.

Este important ca și în raportul de cercetare să se indice acele ipoteze care nu s-au putut verifica. În acest fel, alți cercetători află că anumite ipoteze nu s-au putut verfica prin intermediul unor metode. Acest lucru îi va ajuta și le va economisi din timpul pe care l-ar fi alocat unei alte

Analiza

Au fost intervievați un număr de 40 de copii cu varste cuprinse între 4-12 ani . Întrebările acoperă o gamă largă de condiții în care copii au acces la programele de televiziune și reflectă atracția pentru acest mod de a-și petrece timpul. Majoritatea copiilor intervievați agreează televizorul ( 90%) și îl includ în preocupările lor zilnice din diverse motive. Timpul petrecut în fața televizorului este cuprins în majoritate între 2 ore (37%) și mai mult de 4 ore ( 33%). Fie că urmăresc programe de desene animate sau filme, emisiuni documentare sau de divertisment, programele TV nu sunt considerate ca un suport necesar în educația lor, ci un mod de a-și alunga plictiseala , de a se relaxa. Puțini dintre copiii consideră programele TV ca și surse de informații necesare în formarea și educarea lor ca și adulti responsabili, chiar dacă recunosc influența pe care o au acțiunile și mesajele personajelor care populează emisiunile, asupra formării sistemului lor de valori.

Impactul programelor TV asupra copilului

CHESTIONAR NR.1

Pentru copii

1)Vă place să vă uitați la TV?

a. DA b. NU

2)Cate ore petreceți pe zi in fața TV?

a. niciuna b.30min- 2 ore

c. 2-4 ore d. >5 ore

3)Care sunt motivele pentru care utilizați TV?

a. ma relaxez b. înving plictiseala c. îmi oferă rapid informații

d. mă distrez e. sunt interesat de anumite emisiuni f. Altele

4)Care sunt motivele pentru care nu utilizați TV?

a. am multe teme de rezolvat b. mă joc cu prieteni

c. îmi interzic părinți d. stau cu familia

e. desfașor alte activități(sport,dans,muzică,etc) f. Altele

5)În ce masură vă influențează comportamentul timpul petrecut in fața TV?

a. în mare măsură

b. în mică măsură

c. deloc

6)Care sunt programele TV favorite? Alegeți 3 variante.

a. culturale b. documentare c. filme/seriale

d.desene animate e.sport f. divertisment

g. publicitate/reclame h. Altele

7)În ce măsură vă ajută TV în activitatea școlară?

a. în mare măsură

b. în mică măsură

c. deloc

8)Ce alte activitați ați putea desfașura in timpul liber dacă nu ați avea posibilitatea să vă petreceți timpul în fața TV?

a. aș citi b. ma plimb c. dorm

d. desenez e. ascult muzică f. învaț

g. ma joc cu prietenii

h.altele(excursii,vizite,etc)

9)În care parte a zilei vă petreceți timpul urmărind programele TV?

a. dimineața b. la amiază c. seara

d. noaptea e. tot timpul

10)Credeți ca unele desenele animate au un caracter violent/agresiv care vă pot influența negativ?

a. DA b. NU c. NU ȘTIU

Impactul programelor TV asupra copilului

CHESTIONAR Nr. 2

Pentru parinți

1)Cate TV în stare de funcționare aveți în gospodărie?

a. 1; b. 2; c. Niciunul; d. Mai mult de 2

Majoritatea familiilor au in gospodarie doua sau mai multe televizoare

2)Cand vă lăsați copilul să se uite la TV?

a. dimineața b. la amiază c. Seara d. noaptea

e.doar împreună cu mine f. Niciodată g. cand acesta dorește

Răspunsuri:

Majoritatea copiilor se uită la televizor seara (37%) sau când doresc, doar 8% din cei intervievați participă împreună cu copilul la vizionarea programelor TV.

3)Cat timp se uită copilul dumneavoastră la TV,în medie,pe zi?

a.30 min. b.30 min- 1 oră c. 1-2 ore d. deloc

e. mai mult(___ore)

Raspunsuri :

Timpul petrecut în fața televizorului de către copii variază între 30 minute și o oră .

4)Cine controlează telecomanda in familia dumneavoastră?

a. copiii

b. Parinții

5)Ce fel de programe are voie să privească la TV?

a.filme documentare b. seriale/telenovele c. emisiuni culturale

d. desene animate e.știri f. talk show-uri

g. muzică h. Sport i. emisiuni de divertisment j. altele

Raspunsuri:

Parintii opteaza pentru desenele animate si filmele documentare .

6)Desenele/Filmele credeți că îi determină pe copii să imite actiunea si personajele?

a. DA b. NU c. NU ȘTIU

7)Copilul dumneavoastră urmarește sub supraveghere timpul petrecut la TV?

a. DA b. NU c. NU INTOTDEAUNA

Majoritatea parintilor isi supravegheaza copiii atunci cand acestia isi petrec timpul vizionand programe Tv dar procentajul celor nesupravegheati e destul de mare.

8)Credeți că timpul petrecut la TV influențează dezvoltarea personalității copilului dumneavoastră?

a. DA b. NU c. NU ȘTIU

9)Care credeți că este principala consecință a utilizării excesive a TV?

a. oboseala b. dependența c. Obezitatea d.creșterea gradului de violență e. Izolare f. tulburari de limbaj g. Insomnii

h. afectarea memoriei/imaginației i. Altele

10)Ce măsuri ați lua pentru a limita sau interzice accesul copilului dumneavoastră la programe TV care pot dauna educației lui?

a. supraveghere strictă b. un program stabilit

c. interzicerea totală d. altele

Analiza și interpretarea datelor cercetări

6.2. Concluzii.

7.1. Concluzii generale.

BIBLIOGRAFIE

1. Miruna Runcan, „A patra putere – Legislație și etică pentru jurnalisti”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

2. Marian Petcu,”Puterea și cultura- O istorie a cenzurii”, Editura Polirom, Iași, 1999

3. Claude Jean Bertrand,”Introducere în presa scrisă și vorbită”, Editura Polirom, Iași, 2001, Ediția a-2-a

4. Roger Silverstone, „Televiziunea în viața cotidiană”, Editura Polirom, Iași, 1999

5. Ion Bucheru, „ Fenomenul televiziune”, Editura Fundației „România de mâine”, București, 1997

6. Decizia nr.187/2006 din 03/04/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual

7. Legea 504 /2002 – legea audiovizualului

8. Mihaela Sterian, „ Agresivitatea mediatică și personalitatea”, Editura Paideia, București, 2004

9. Dicționarul explicativ al Limbii Române

10. Dicționarul de sociologie

BIBLIOGRAFIE ONLINE

www.cna.ro

www.hotnews.ro

Anexe

Art. 49  – Protectia copiilor si a tinerilor

    (1) Copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor.

    (2) Statul acorda alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protectie sociala a copiilor si a tinerilor se stabilesc prin lege.

    (3) Exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune in primejdie viata ori dezvoltarea normala sunt interzise.

    (4) Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.

    (5) Autoritatile publice au obligatia sa contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii.

CHESTIONARE

Pentru parinți

Impactul programelor TV asupra copilului

1)Cate TV în stare de funcționare aveți în gospodărie?

a. 1 b. 2

C. nici unul d. Mai mult de 2

2)Cand vă lăsați copilul să se uite la TV?

a. dimineța b. la amiază

c. seara d. noaptea

e.doar împreună cu mine f. niciodată

g. cand acesta dorește

3)Cat timp se uită copilul dumneavoastră la TV, în medie, pe zi?

a.30 min. b.30 min- 1 oră c. 1-2 ore

d. deloc e. mai mult(___ore)

4)Cine controlează telecomanda in familia dumneavoastră?

a. copiii b. parinții

5)Ce fel de programe are voie să privească la TV?

a.filme documentare b. seriale/telenovele

c. emisiuni culturale d. desene animate

e.știri f. talk show-uri

g. muzică h. sport

i. emisiuni de divertisment j. altele

6)Desenele/Filmele credeți că îi determină pe copii să facă ca acolo?

a. DA b. NU c. NU ȘTIU

7)Copilul dumneavoastră urmarește sub supraveghere timpul petrecut la TV?

a. DA b. NU c. NU ȘTIU

8)Credeți că timpul petrecut la TV influențează dezvoltarea personalității copilului dumneavoastră?

a. DA b. NU c. NU ȘTIU

9)Care credeți că este principala consecință a utilizării excesive a TV?

a. oboseala b. dependența c. obezitatea

d.creșterea gradului de violență e. izolare

f. tulburari de limbaj g. Insomnii

h. afectarea memoriei/imaginației i. Altele

10)Ce măsuri ați lua pentru a limita sau interzice accesul copilului dumneavoastră la programe TV care pot dauna educației lui?

a. supraveghere strictă b. un program stabilit

c. interzicerea totală d. altele

Pentru copii

Impactul programelor TV asupra copilului

1)Vă place să vă uitați la TV?

a. DA b. NU

2)Cate ore petreceți pe zi in fața TV?

a. niciuna b.30min- 2 ore

c. 2-4 ore d. >5 ore

3)Care sunt motivele pentru care utilizați TV?

a. ma relaxez b. înving plictiseala

c. îmi oferă rapid informații d. mă distrez

e. sunt interesat de anumite emisiuni

f. altele

4)Care sunt motivele pentru care nu utilizați TV?

a. am multe teme de rezolvat b. mă joc cu prieteni

c. îmi interzic părinți d. stau cu familia

e. desfașor alte activități(sport,dans,muzică,etc)

f. altele

5)În ce masură vă influențează comportamentul timpul petrecut in fața TV?

a. în mare măsură

b. în mică măsură

c. deloc

6)Care sunt programele TV favorite? Alegeți 3 variante.

a. culturale b. documentare c. filme/seriale

d.desene animate e.sport f. divertisment

g. publicitate/reclame h. altele

7)În ce măsură vă ajută TV în activitatea școlară?

a. în mare măsură

b. în mică măsură

c. deloc

8)Ce alte activitați ați putea desfașura in timpul liber dacă nu ați avea posibilitatea să vă petreceți timpul în fața TV?

a. aș citi b. mă plimb c. dorm

d. desenez e. ascult muzică f. învaț

g. ma joc cu prietenii

h.altele(excursii,vizite,etc)

9)În care parte a zilei vă petreceți timpul urmărind programele TV?

a. dimineața b. la amiază c. seara

d. noaptea e. tot timpul

10)Credeți ca unele desenele animate au un caracter violent/agresiv care vă pot influența negativ?

a. DA b. NU c. NU ȘTIU

CHESTIONARE PĂRINȚI – 40

CHESTIONARE COPII – 40

Fotografia cu Stația experimentală de televiziune din București